miercuri, 20 decembrie 2017

21 DECEMBRIE 2017

RELIGIE ORTODOXĂ 21 Decembrie

Sf Mc Iuliana din Nicomidia; Sf Mc Temistocle

Sfânta Muceniță Iuliana s-a născut și a crescut în orașul Nicomidia din Bitinia (Asia Mică). Tatăl muceniței, bogatul păgân Africanus, unul dintre demnitarii Nicomidiei care avea legături la curtea împăratului Maximin (285-305), dorea înrudirea cu familia tânărului Elevsie, o altă familie bogată din același oraș. Pentru că la romani se obișnuia logodna timpurie a doi tineri, Iuliana, care nu avea decât 9 ani, s-a văzut logodită cu Elevsie. Însă nimeni nu știa că tot de la o vârstă așa fragedă Iuliana era creștină în ascuns. Toți cei din jurul ei îi admirau frumusețea, cumințenia și înțelepciunea. Iuliana citea, dar nu legendele zeilor păgâni, ci învățătura Sfintelor Scripturi, lucru pe care nu-l știau nici părinții și nici logodnicul. Trecând șapte ani de când se logodise și apropiindu-se ziua nunții, Iuliana s-a gândit să pună o condiție soțului ei, spunându-i: ‘Nu fac nuntă până nu vei fi eparh’.

Deși condiția era destul de grea, căci funcția de eparh (conducător al unei întregi provincii) era una foarte înaltă și greu de obținut, împăratul i-a acordat această funcție lui Elevsie, după multe străduințe. Tânărul s-a întors acasă pentru a o înștiința pe Iuliana de această mare bucurie, însă de data aceasta Iuliana i-a spus adevărul și i-a mărturisit că este creștină și că nu se poate căsători cu el. Iubirea logodnicului s-a transformat acum în ură și cum persecuțiile împotriva creștinilor erau în desfășurare, Iuliana a fost supusă supliciilor. Văzând cele întâmplate, 500 de bărbați și 130 de femei au crezut în Hristos. Noii mărturisitori au fost martirizați împreună cu Sfânta Muceniță Iuliana, care nu a renunțat la credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântul Mucenic Temistocle S-a născut în orașul Mira-Lichiei din Asia Mică, unde a păstorit Sfântul Nicolae. A trăit pe la jumătatea secolului al III-lea. Era păstor de oi în Muntele Olimp din Asia Mică, departe de oraș, unde creștinii erau persecutați pentru credința în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Într-o zi, un creștin urmărit a urcat muntele, ajungând în locul unde Temistocle păștea turmele de oi. Acesta i-a arătat un ascunziș. La puțin timp au ajuns și persecutorii, care întrebându-l pe Temistocle de fugar, acesta a răspuns: ‘Nu știu unde este, dar și eu sunt creștin’. Temistocle a fost dus înaintea judecătorului Asclipie, unde, fiind supus chinurilor, a primit în cele din urmă cununa muceniciei pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos.
Fiind dus înaintea ighemonului Asclipie, a propovăduit pe Hristos. Grăind cu îndrăzneală, a fost atârnat de un lemn şi lovit pântece, până i s-a sfâşiat pântecele. Apoi a fost târât pe piroane ascuţite de fier şi aşa şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Sfântul Mucenic Temistocle a trăit pe vremea împăratului Deciu, în Mira Lichiei. Era pastor la oi. Ighemonul Asclipie pornind prigoana împotriva creştinilor îl căuta pe Sfântul Dioscorid, fugit în munţi. Cei ce-l căutau au dat de Temistocle, care păştea oile. L-au întrebat de Dioscorid. Temistocle, care-l ascunsese, a spus că nu ştie unde este, dar s-a dat pe sine mărturisind că e creştin. Dus înaintea ighemonului Asclipie, a propovăduit pe Hristos. Grăind cu îndrăznire a fost atârnat de un lemn şi lovit în pântece până ce i s-a sfâşiat pântecele. Apoi a fost târât pe piroane ascuţite de fier şi aşa şi-a dat lui Dumnezeu duhul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.





ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 21 Decembrie

A.  GUSTĂRI
Roşii umplute cu legume crude
* 6 roşii mari;
* 1 morcov mare;
* 1 rădăcină ţelină;
* 1 rădăcină pătrunjel;
* puţină varză proaspătă tocată fin;
* 1 ardei gras;
* maioneză de post sau sos vinegret
Se pregătesc roşiile pentru umplut.
        Se prepară un amestec din morcov, ţelină, pătrunjel, varză, ardei gras date pe răzătoarea mică, cu excepţia ardeiului care se toacă mărunt şi puţină maioneză de post sau sos vinegret.
        Se umplu roşiile cu acest amestec şi se servesc ca gustare.

B. SALATE
Salată de varză murată
* 1 varză murată mică;
* ulei;
* chimen;
* piper măcinat
Se scurge varza murată după ce a fost ţinută ½ ore în apă rece şi se toacă fin.
Se pune într-un castron şi se presară chimen seminţe şi piper măcinat după gust, apoi se adaugă ulei şi se amestecă.

C. SOSURI
Sos vinegret
* 3 linguri ulei;
* 1 lingură oţet;
* sare;
* piper măcinat;
* pătrunjel verde
Într-un castron se amestecă ingredientele cu o furculiţă sau cu telul până ce uleiul se emulsionează devenind lăptos.
Se adaugă pătrunjel verde tocat fin.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă de linte
* 1 ½ litri apă;
* 300 g linte;
* 1 ceapă mare;
* 2  linguri ulei;
* 1 linguriţă făină;
* 1 linguriţă cimbru;
* sare;
* 3 căţei usturoi
Se alege lintea, se spală şi se pune în apă caldă din ajun.
        A doua zi se aruncă apa şi se pune lintea la fiert cu 1 ½ litri apă proaspătă, ceapa tăiată mărunt şi usturoiul.
        Când lintea este aproape gata, se adaugă sare după gust şi se lasă să mai fiarbă până este gata.
Se prăjeşte făina în ulei şi se adaugă în supă împreună cu cimbrul pisat, lăsând să mai dea 2 – 3 clocote.

E. MÂNCĂRURI
Cartofi prăjiţi
* 500 g cartofi;
* ulei;
* sare
Se curăţă cartofii, se spală şi se taie în lung pai sau mai groşi.
        Se mai spală încă o dată şi se lasă ceva timp în strecurătoare să se scurgă bine de apă, apoi se pun în tigaie în uleiul încins bine.
        Se întorc pentru a se rumeni bine pe ambele feţe, apoi se scot într-un castron, se sărează şi, după gust, se adaugă câţiva căţei de usturoi tocaţi mărunt.
        Se acoperă castronul până ce vor fi serviţi.

F. DULCIURI
Cornuleţe fragede
·       1 pachet margarină;
·       5 linguri apă;
·       1 lingură oţet;
·       10 g sare;
·       Făină cât cuprinde
Se face un aluat de consistenţă potrivită.
Se împarte în 10 părţi egale şi fiecare parte, la rândul ei, în alte 8 părţi egale.
Se întind şi se umplu cu gem, rahat etc.
Se coc la foc potrivit 10 minute.



ISTORIE PE ZILE 21 Decembrie

Evenimente
·         69: Senatul Roman il declară  pe Vespasian imparat. Titus Flavius Vespasianus (n. 17 noiembrie anul  9  – d. 23 iunie 79), a fost împărat roman din anul 69 (Anul celor patru împărați), până în anul 79. A fost fondator al Dinastiei Flavilor si  a fost încoronat în perioada de instabilitate politică (război civil) și criză economică lăsate de Nero la moartea sa. Energic si in acelasi timp bun organizator, Vespasian a reusit sa  restabileasca liniştea in imperiul sau si sa puna capat  dezastrului economic provocat de  războiul civil. A reorganizat finanţele şi armata, a întărit frontiera Dunării inferioare, a creat  o flotă în Marea Neagră, a reconstituit Capitoliul şi  alte numeroase edificii din Roma distruse şi a început construcţia Colosseumului. Istoria consemneaza si faptul ca Vespasian a dispus construirea la Roma a sute de latrine publice (vespasiene), pentru care a perceput taxe de folosire. A fost criticat de unii senatori că scoate bani din ceva atât de murdar, la care Vespasian dat celebrul sau raspuns : „banii nu au miros” (în latină pecunia non olet).
·         1846Robert Liston a realizat prima operație chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra
·         1883: Apare, la Socec, volumul "Poezii ” de Mihai Eminescu, sub redacţia lui Titu Maiorescu. Acest volum este primul şi sigurul volum de poezii eminesciene tipărit în timpul vieţii poetului. Volumul conţine o selecţie de poezii eminesciene realizată de Titu Maiorescu, selecţie care cuprinde 64 de poezii în principal antume, dintre care 26 poezii în primă apariţie. Volumul "Poezii " de Mihai Eminescu conţine poza autorului precum şi o prefată de Titu Maiorescu.

·         1891: A fost jucat primul meci de baschet, sport inventat de către americanul James E. Naismith, profesor de educație fizică la colegiul Springfield din Massachusetts
·         1898Marie și Pierre Curie descoperă radiul
·         1913: A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucișate semnat de britanicul A. Wynne
·         1927: Prin lege, s–a înființat legația română de la Rio de Janeiro, prima legație română din America de Sud
·         1937: A avut loc premiera primului lung-metraj animat, color și cu sunet, "Albă ca zăpada și cei șapte pitici", produs de Walt Disney
·         1947: Primă audiție în concertul Filarmonicii bucureștene a oratoriului bizantin de Crăciun „Nașterea Domnului”, de Paul Constantinescu
·         1953: A luat fiinţă Teatrul de Stat de Operetă (ulterior Teatrul Muzical) din Braşov – actualmente Opera Braşov.
·         1958: Generalul Charles de Gaulle a fost ales președinte al celei de–a V–a Republici Franceze
·         1968: Lansarea navei cosmice "Apollo 8" care a efectuat prima oară un zbor circumlunar (21 – 27 decembrie)
·         1969: Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL–18 din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 km

·         1971: A fost creată organizația umanitară „Medici fără frontiere” – „Medecines sans frontieres”; asociația are drept scop acordarea de ajutor medical în situații de urgență care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale.
·         1988: Doi membri ai unei grupări radicale din Libia au făcut să explodeze cursa 103 Pan Am deasupra localității Lockerbie din Scoția, cauzând una dintre cele mai mari catastrofe aeriene ale tuturor timpurilor, soldată cu moartea a 270 de oameni
·         1989: La Bucuresti, Ceausescu a convocat un mare miting in sprijinul pozitiei sale fata de evenimentele de la Timisoara. Aflat in balconul C.C. al PCR, Nicolae Ceausescu a inceput sa le vorbeasca muncitorilor adunati in piata. Mitingul se transmitea in direct la radio si televiziune. La un moment dat, in timpul discursului lui Ceausescu, din multime s-au auzit huiduieli si tipete, iar transmisiunea a fost intrerupta. A fost reluata pentru scurta vreme, timp in care romanii au putut vedea cum sotii Ceausescu incearca cu disperare sa tempereze multimea. Mitingul devenise deja unul anticomunist, iar multimea stransa in piata a rupt cordoanele fortelor de ordine. Pe tot parcursul zilei, multi oameni, in general tineri, au manifestat impotriva regimului. In Piata Romana si la Sala Dalles, fortele de ordine au operat arestari si au tras in manifestanti. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate unde au ridicat baricade, care in cursul noptii au fost sparte cu tancurile, manifestantii fiind imprastiati ori arestati.



·         1991: A fost semnat, la Alma–Ata, documentul de fondare a Comunității Statelor Independente, care consfințește destrămarea definitivă și dispariția de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desființarea cetățeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcția de președinte al URSS.
·         1995: Orașul Bethlehem trece de sub control israelian sub control palestinian
·         1996Radio 21 începe să emită
·         2001: Senatorii şi deputaţii au aprobat, cu 483 de voturi “pentru” şi 2 voturi “împotrivă”, participarea României în cadrul forţei internaţionale de asistenţă din Afganistan, solicitată Parlamentului de către preşedintele ţării.
·         2007Spațiul Schengen s-a mărit cu 9 state membre ale Uniunii EuropeneRepublica CehăEstoniaUngariaLetoniaLituania,MaltaPoloniaSlovacia și Slovenia
·         2009: La Palatul Cotroceni are loc ceremonialul de învestire a celui de-al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu.
·         2012: Potrivit unor calendare si teorii speculative, este prezis sfarsitul lumii. Apocalipsa din 21 decembrie, numele general dat unor  teorii  speculative conform carora  anul 2012 este un punct cheie în istoria umanitaţii a produs emoţie şi printre mulţi români. Unele dintre aceste teorii sunt legate de sfarsitul lumii, altele vorbesc de o nouă eră în istoria umanității. Alte teorii legate de sfârșitul lumii se numără invazia extraterestra, prăbușirea unui asteroid de dimensiunea celui care a dus la dispariția dinozaurilor, cutremure devastatoare și/sau revenirea antichristului. Pe lângă teoriile legate de sfârșitul lumii, există diverse teorii legate de o nouă eră spirituală sau socială. Alte teorii despre această nouă eră vorbesc despre începerea erei astrologice a  Vărsătorului care, alături de alte ere creează un mare an care apare o dată la 25.920 ani ai Calendarului Gregorian. Un oarecare Zaharia Stichin  prezintă în scrierile sale o altă teorie legată de sfârșitul lumii. El consideră că există o planetă necunoscută încă astronomilor, pe care a numit-o  Planeta X (Nibiru).  Se crede că acesta este corpul ceresc despre care maiașii preziceau că va intra în coliziune în 2012 cu Pamantul și că acesta ne va aduce sfârșitul. Cu toate că adepții sfârșitului din 21 decembrie 2012  continuă să- si  susțină teoria, studiile științifice au demonstrat că posibilitatea intrării în coliziune cu aceasta ipotetica planeta Nibiru (Planeta X) sunt egale cu zero.
·         2014: Președintele Klaus Iohannis a depus juramântul de învestire în ședința solemnă a Senatului și Camerei Deputaților. Ulterior, la Palatul Cotroceni a avut loc ceremonia de predare-primire a funcției de președinte între Traian Băsescu și Klaus Iohannis.


Nașteri
·         1118: S-a nascut  Thomas Becket, Lord Cancelar al Angliei si arhiepiscop de Canterbury, în timpul regelui Henric al II-lea Plantagenet. Ridicându-se împotriva limitării drepturilor Bisericii de către puterea regală, a fost ucis din ordinul regelui in ziua de 29 decembrie 1170. Este venerat ca sfant si martir in Biserica Catolica si de Biserica Anglicana.
·         1401: S-a născut Masaccio (Tommaso di Ser Giovanni di Simone Cassai), pictor florentin, reprezentant al Renaşterii timpurii (Capela Brancacci din Florenţa – frescele “Sfânta Treime” şi “Adam şi Eva izgoniţi din Rai”); (m. 1428). A fost unul dintre initiatorii Renasterii in pictura florentina, inovatiile sale dovedind o viziune care respingea excesele decorative si artificiozitatea stilului gotic, dominant in epoca. Masaccio a murit tânăr, dar opera sa exercită încă din timpul vieții sale u influență uriașă asupra artiștilor nu numai în Toscana, ci în toată Italia. Soluțiile inovatoare ale maestrului florentin încep să fie utilizate în scurt timp. Frescele capelei Brancacci  i-a inspirat printre alții pe Fra Angelico, Piero della Francesca  și pe  Filippo Lippi un calugar carmelit, care a avut posibilitatea să-l urmărească pe Masaccio în timp ce acesta lucra.
·         1597: S-a nascut la Suceava, Petru Movila, teolog și om de cultură român, fost mitropolit al Kievului, care a avut un rol deosebit în hotărârile Sinodului  de la Iasi din 1642. Cărturarul Petru Movilă, era fiul domnului Moldovei Simion Movilă. Crescut în Polonia, unde a primit educaţie militară şi religioasă, va ajunge mitropolit al Kievului în 1633. A fost un sprijinitor al tiparului şi al şcolii din Ţările Române; (m. 1646, la Kiev). NOTĂ: Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte la 22 decembrie (ziua morţii sale).

·         1773: S-a nascut  Robert Brown, botanist englez; a descoperit miscarea haotica a particulelor ultramicroscopice intr-un lichid, cunoscuta ca “miscarea browniana”.
·         1804: S-a nascut Benjamin Disraeli, primul conte de Beaconsfield, prim-ministru al Regatului Unit;(d. 19 aprilie 1881).
·         1840: S-a nascut  Namik Kemal, scriitor turc, intemeietorul  genului romanului  in literatura turca;( d. 2 decembrie  1888).
·         1854: S-a nascut Jules Louis Gilliéron, lingvist francez de origine elveţiană, considerat, alături de E. Edmont, drept creatorul geografiei lingvistice, membru de onoare al Academiei Române; (m.26.04.1926).
·         1861: S-a nascut Constantin Mille, gazetar, scriitor si militant socialist român; (d. 20 februarie 1927). A condus ziarul „Adevărul” (1895-1926) şi a editat ziarul „Dimineaţa” (1895-1926) şi a fost preşedinte al Asociaţiei presei române. Împreună cu Ion şi Sofia Nădejde a contribuit la întemeierea revistei „Contemporanul” (1881-1891) (m. 1927); NOTĂ: „Dicţionarul de literatură română” (1979) dă naşterea la 20.XII.1861

·         1879Iosif Stalin, conducător al Uniunii Sovietice (d. 1953)
·         1886: S-a născut Gheorghe Tătărăscu, om politic, ministru şi prim-ministru al României; a fost ministru de Externe în guvernul condus de Petru Groza. A condus  în 1945  delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a susţinut interesele Romîniei; membru de onoare al Academiei Române; (m. 28 martie 1957). În august 1946, delegația română condusă de Gheorhe Tătărescu pleacă la Conferința de Pace de la Paris. Când a luat cuvântul, ministrul român de Externe s-a mulțumit să ceară ușurarea clauzelor economice din partea Angliei și Americii, dar chestiunile vitale – frontierele de nord-est și plecarea trupelor rusești din țară – nu au fost atinse. Despre aceasta, generalul Constantin Sănătescu spunea că „Nu se poate ca Gheorghe Tătărescu să nu răspundă de aceste abuzuri”. La 3 noiembrie 1947, Comisia afacerilor externe a Parlamentului a addoptat„moțiunea de neîncredere” față de activitatea ministerului de Externe condus de el. În ziua următoare toți miniștri tătărescieni sunt demiși. Gheorghe Tătărescu se retrage de la conducerea partidului în favoarea secondantului său, Petre Bejan,insă în noaptea de 5/6 mai 1950, aproape toți foștii miniștri tătărescieni, în frunte cu liderul lor, sunt arestați și întemnițați la Sighet. In decembrie 1950, a  fost adus de la penitenciarul Sighet, în arestul din București al Securității, până în vara anului 1951. Tătărescu n-a fost judecat sau condamnat și, totuși, a rămas în închisoare. A  fost martor al acuzării în procesul lui Lucretiu Parascanu fiind  nevoit să scrie și să semneze cu propria-i mână declarația care-l incrimina pe Patarscanu, asa cum a dorit Gheorghiu-Dej. Toți cei din cazul Pătrășcanu au fost condamnați, unii la moarte, alții la închisoare. Tătărescu n-a fost judecat sau condamnat și, totuși, a rămas în închisoare. Când a fost, mai târziu, eliberat, aproape concomitent au fost amnistiați de restul pedepsei și condamnații din “Procesul Pătrășcanu”ramasi in viata. Cu două zile înainte de moartea sa, pe 18 martie 1957, la Spitalul Panduri, Gheorghe Tătărescu, i-a spus fiicei sale, Sanda Tătărescu-Negropontes: “ Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule!”.

·         1894 - S-a nascut scriitorul Constantin Argesanu (“Pilot fara noroc”, “Tambalul lui Chiron”) (m.19.01.1964).

·         1917: S-a născut Heinrich Böll, romancier interesat de problemele societăţii germane postbelice, primul scriitor german, de după al doilea război mondial, căruia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1972 (romanele “Tablou de grup cu doamnă”, “Părerile unui clovn”); (m. 16 iulie 1985).
·         1918: S-a nascut  Kurt Josef Waldheim, diplomat şi politician austriac, Secretar General al Naţiunilor Unite (1972-1981) şi Preşedinte al Austriei (1986-1992); (d.14.06.2007).
·         1921 - S-a nascut compozitorul Stefan Andronic.

·         1926 - S–a nascut Georgeta Crainic, pictorita si poeta, stabilita in Canada din 1971.

·         1926 - S-a nascut Freddie Hart (Fred Segrest), cantaret, chitarist si compozitor country american.
·         1933 : S-a nascut Dan Zamfirescu, istoric literar şi scriitor român („Contribuţii la istoria literaturii române vechi”).

·         1934: S-a născut la Bucureşti, Denis Buican, biolog şi filosof român de reputaţie mondială, doctor în litere şi ştiinţe umane al Universităţii Sorbona. A fot un  pionier al radiogeneticii în România (primele sale studii referindu-se la influența electricității asupra plantelor), inginer agronom (1956), doctor în genetică (1961), apoi cercetător științific și cadru didactic universitar la București. În prima sa carte – publicată în limba română în 1969 – Biologie generală, genetică și ameliorare, Denis Buican nu ezită să atace teoria oficială a lui Lîsenko, impusă în ţara noastră şi în fostele „democrații populare”, începând din anul 1948. S-a stabilit la Paris în 1969, cu ocazia participării sale la un congres internațional şi a fost naturalizat francez în 1972. A fost profesor de istorie a științelor la Universitatea Paris X-Nanterre din Franța timp de două decenii (1983-2003). În 1997, prezidează secția Biologie și științe medicale a celui de-al XX-lea Congres international de Istorie a Științelor (Liège). În 1989, cartea sa  intitulată Revoluția evoluției a obținut un Mare Premiu al Academiei Franceze. Denis Buican este autorul unei noi teorii a evoluției, teoria sinergică a evoluției, care completează și reactualizează teoria sintetică dezvoltată prin anii 1940. Este și autorul unei noi teorii a cunoașterii, biognoseologia.

·         1935 - S–a nascut sculptorita Maria Cocea.

·         1935: S-a nascut Stela Popescu, actrita romana. S-a nascut in Basarabia intr-o familie de invatatori. Cand avea 4 ani, tatal ei a fost deportat in Siberia, la Vladivostok, si vreme de 19 ani familia sa nu a stiut nimic despre el. La patru ani dupa acest incident, a parasit localitatea natala si s-a stabilit impreuna cu mama sa in Brasov. Dupa terminarea liceului, mama a sfatuit-o sa dea admitere la Silvicultura, insa Stela Popescu visa la o cariera in teatru. In 1953, a dat admitere la Facultatea de Teatru si Film din Bucuresti dar a fost respinsa. Asa a ajuns la Facultatea de Limba Rusa “Maxim Gorki”, unde a studiat aproape doi ani. In tot acest timp a avut ocazia sa joace pe scena alaturi de actorii teatrului Ministerului de Interne. A dat din nou admitere la actorie si a intrat la clasa unei mari vedete a vremii, A. Pop Martian. Dupa absolvire a fost repartizata la Teatrul din Brasov. A fost casatorita cu textierul Mihai Maximilian si a devenit cunoscuta in intreaga lume prin rolurile interpretate pe scena teatrului de revista alaturi de actorul Alexandru Arsinel.

·         1937: S-a nascut Jane Fonda, actriţă americană (Premiul Oscar pentru rolurile din “Întoarcerea acasă” şi “Klute”)(„Desculţi în parc”).
·         1938: S-a născut actriţa şi profesoara Adela Mărculescu. Este actriță la Teatrul Național din București şi din 2001 este cetățean de onoare al municipiului București.   Actriței Adela Mărculescu i-a fost conferit în 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

·         1938: Frank Moorhouse, scriitor australian
·         1940: S-a născut Frank Zappa, instrumentist şi compozitor, unul dintre cei mai importanţi muzicieni americani ai ultimelor decenii; (m. 4 dec. 1993). Cariera  sa  a durat mai mult de 30 de ani. Zappa a scris rock, jazz, muzică electronică, muzică orchestrală și musique concrète. De asemenea a regizat filme de lung-metraj și videoclipuri muzicale.. Zappa a produs aproape toate din cele peste 60 de albume pe care le-a lansat solo, sau alături de trupa Mothers of Invention.
·         1940 - S-a nascut Paul (Ray Hi Debrand), cantaret si compozitor american (Paul & Paula).
·         1942 - S-a nascut Carla Thomas, cantareata soul americana.
·         1943 - S-a nascut Albert Lee, chitarist si compozitor american.
·         1944 - S-a nascut compozitorul Corneliu Patrascu.

·         1946 - S-a nascut Kevin Peek, chitarist australian (New Seekers, Sky).
·         1946 - S-a nascut Carl Wilson, membru al celebrei formatii a anilor `60 “The Beach Boys” (m.12.02.1998).
·         1949 - S–a nascut Eugene Raica, istoric literar si eseist; stabilit in Statele Unite.

·         1954 - S–a nascut, la Cluj, Nicolae Kruch, artist plastic.

·         1967Mihail Saakașvili, politician Georgian


Decese
·         1375Giovanni Boccaccio, scriitor italian, precursor al Renașterii, considerat unul dintre cei mai de seamă povestitori ai literaturii europene datorită celebrei lucrări "Decameronul", culegere de nuvele "în ramă"; a fost primul biograf și comentator al operei lui Dante Alighieri (n. 1313)
·         1549: A decedat  Margareta de Navarra  ( n. 11 aprilie 1492), regina consort a regelui Henric al II-lea de Navarra. Fratele ei a devenit rege al Franței sub numele de Francisc I. Margareta este strămoșul regilor Bourboni ai Franței, fiind mama Jeannei d’Albret, al cărei fiu, Henric de Navara, a devenit regele Henric al IV-lea, primul rege Bourbon al Frantei.
·         1597: A murit  Petru Canisiu (Pieter Kanijs), n. 8 mai 1521, scriitor și teolog iezuit (primul iezuit german) venerat ca sfânt în Biserica Catolica. Este autorul unui foarte popular Catehism. A fost beatificat de Papa Pius al IX-lea in 1869 si apoi declarat Doctor al Bisericii si canonizat sfant de Papa Pius al XI-lea.
·         1777Anton Cajetan Adlgasser, compozitor și organist german (n. 1729)
·         1899: A încetat din viaţă compozitorul şi dirijorul francez Charles Lamoureux (n. 28 septembrie 1834).
·         1903: A decedat  Gavriil Musicescu, compozitor, muzicolog şi dirijor român; (n. 20.03.1847, Ismail, astazi in Ucraina). A  fost organizatorul si dirijorul  uneia dintre cele mai impunătoare formații corale care au ființat pe pământul Romaniei — Corul Mitropolitan din Iasi — unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esența comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician, Gavril Musicescu a desfășurat pe cele mai diverse planuri o adâncă operă de creație, de promovare a valorilor artistice românești, de educație muzicală. Este tatăl celebrei pianiste și profesoare de pian Florica Musicescu , și bunicul marilor scriitori Ionel Teodoreanu si Al.O.Teodoreanu (Păstorel).

·         1933Knud Johan Victor Rasmussen, explorator danez; a realizat cea mai lungă expediție cu sănii trase de câini din istoria Arcticii (1921 - 1924) (n. 7 iunie 1879)
·         1940Francis Scott Fitzgerald, unul dintre scriitorii reprezentativi ai "generației pierdute", autor de romane și nuvele în care este evocată societatea interbelică americană: "Marele Gatsby", "Blândețea nopții") (n. 1869)
·         1954: A murit (la Paris) matematicianul Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa; lucrări de algebră şi teoria numerelor; (n. 17 decembrie 1893, Drobeta Turnu-Severin). A acordat o atenţie aparte istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937.

·         1966: A murit Valeriu Ciobanu, istoric literar, folclorist şi poet (”Poporanismul: Geneză, evoluţie, ideologie”, ”Hortensia Papadat-Bengescu”); (n.04.04.1917).

·         1967: Louis Washkansky, primul om caruia i s-a facut un  transplant de inima, moare în Cape Town, Africa de Sud, dupa 18 zile de la operatia de  transplant.
·         1969: A murit fizicianul Alexandru S. Sanielevici, autorul unor importante  cercetări în domeniul radioactivităţii şi al fizicii nucleare. Ca profesor la Universitatea din Bucureşti, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România; membru corespondent al Academiei Române din 1955;(n. 1899).

·         1999: A încetat din viaţă muzicianul jamaican Joe Higgs, nume de referinta in muzica reggae şi mentorul lui Bob Marley.
·         2008: A murit actriţa Raluca Zamfirescu, fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu şi soţia regizorului Ion Cojar; (n. 1924).

·         2012  - A încetat din viaţă Lee Dorman, basistul trupei americane de rock psihedelic Iron Butterfly, cunoscută pentru hitul "In-A-Gadda-Da-Vida" din 1968 (n. 15 septembrie 1942)
·         2015: A decedat poeta, scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu (n. 1 mai 1927), autoarea cunoscutelor volume de memorii din perioada instaurării comunismului în România, adunate sub titlul „Timpul ce ni s-a dat”. A fost soția compozitorului Pascal Bentoiu și mama sopranei Ioana Bentoiu. În anul 2000 i-a fost conferită medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” de către Președintele României, pentru promovarea operei eminesciene în plan universal.




Sărbători
·         Sfânta Mucenic Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle (calendar creștin-ortodox)
·         Sfântul Petru Canisiu (calendar romano-catolic)
·         Sfânta Iuliana din Nicomedia (calendar greco-catolic)




ARTE 21 Decembrie

MUZICĂ 21 Decembrie

45 COLINDE TRADITIONALE ROMANESTI DE CRACIUN 2017: https://youtu.be/DGKw26UqCPQ;

Colaj colinde Stefan Hrusca - Iarna Full HD ( Live screensaver - Craciun): https://youtu.be/-vvJ66NXNAc;

Colinde 2017 - Colinde populare romanesti colaj: https://youtu.be/c-jOW8yAucs.

Anton Cajetan Adlgasser, compozitor și organist german




Compozitorul Stefan Andronic
Stefan ANDRONIC - Cred Doamne: https://youtu.be/Rv3OQkoigek;

Corul Moldova. Leru-i ler. Stefan Andronic(Bucuresti): https://youtu.be/_4f61Rx8tTs.




Freddie Hart (Fred Segrest), cantaret, chitarist si compozitor country american
Freddie Hart - Moon Girl 1968 (Rare Country Music Songs): https://youtu.be/YJZKVK7OgPU;
FREDDIE HART * * ROSALITA: https://youtu.be/L3JLU7QWqB0.




Frank Zappa, instrumentist şi compozitor
Frank Zappa - Joe's Garage (FULL ALBUM): https://youtu.be/h1TS6ce9Ve8.



Paul (Ray Hi Debrand), cantaret si compozitor american (Paul & Paula)



Carla Thomas, cantareata soul americana



Albert Lee, chitarist si compozitor american
Albert Lee - The Canyon Club Show – 2014: https://youtu.be/fU0WkMecNK0.



Kevin Peek, chitarist australian (New Seekers, Sky)



Carl Wilson, membru al celebrei formatii a anilor `60 “The Beach Boys”
Carl Wilson on The Midnight Special - The Beach Boys : https://youtu.be/l8ujAcclGHM?list=PL4E37EB8AFA8F8B2D.



Muzicianul jamaican Joe Higgs
Joe Higgs - Life Of Contradiction Full LP: https://youtu.be/Y56i8Jn7gDo.



Lee Dorman, basistul trupei americane de rock psihedelic Iron Butterfly
Iron Butterfly - In A Gadda Da Vida (Live): https://youtu.be/kAnLHdr5Y74.


ÎNREGISTRĂRI NOI: 





POEZIE 21 Decembrie

Georgeta Crainic
Biografie
Georgeta Crainic, (Ciurea), s-a născut pe 20 decembrie 1926 în orasul Ianca, jud. Brăila. A promovat bacalaureatul la Bucureşti (1945), iar în 1949 a obţinut licenţa in economie. 
Se căsătoreşte cu Valeriu Crainic (1950). 
       
Emigrează în Canada (1971), stabilindu-se la Montreal. Aici studiază artele plastice. Are multe expoziţii personale, prima fiind organizată in 1981 la Ville d'Anjou, iar următoarele, din '85, '87, '88 şi '92 la Montreal. A colaborat la „Ora românească de Radio” din Montreal. A publicat în presa exilului (America, Troiţa, Cuvântul Românesc, Calea de lumină).
       
A fost membră a Centrului de expozitii "Constantin Brancuşi" din Montreal şi vicepreşedintă a „Congresului Limbii Române” pentru Canada. 
În 1986 primeşte Premiul pentru pictură cu ocazia unei expoziţii de grup la Centrul "Brancuşi" din Montreal, în 1991 obţine Premiul II la concursul literar organizat de Societatea de Studii şi Conferinţe din Montreal, iar în 1994 primeşte Distincţia specială "Ionel Jianu" pentru creativitate în artă. 
A publicat cărţi de poezii.
S-a stins din viaţă pe 29 decembrie, 2005, la Montreal.    - See more at:
http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/ianca-in-memoriam-georgeta-crainic.htm#sthash.5qpDZCJi.dpuf

UN MIC DAR
Dacă Dumnezeu ne chiamă
răspunsul este - rugăciune
note noi în vechea gamă
învăţate din părinţi
toaca bate printre munţi
clopotul la mânăstire;
îngenunchiate flori ascult
slujba este pe pământ.
Numai Dumnezeu, El stie!
Când va fi şi va să vie;
timpul trece (...) noi
mâinile pe piept odihna
ochii-nchişi în nemişcare.
Mângâierea e dureri,
Duhul Sfânt eternitate.
Când va fi în timp trecută
ploape-nchise, mâini pe piept
Doamne, rogu-Te fierbinte,
un mic dar din dar ceresc:
slujba mea cea de pe urmă
să aud, să pot s-ascult
desprinsă chiar de-acest pamant!
Cu noi este Dumnezeu...
Tatăl nostru cel Ceresc...
Slavă Ţie-n veci. AMIN!

STEAUA CE MÂNGÂIE
Nu am nici aur, nici smirnă, nici tămâie,
Doar ochii nădejde-n steaua ce mângâie.
Trimis din zările mereu albastre,
Sunt gândul mag al vremurilor noastre.
Cu fruntea sprijinită-n al său toiag
Suspină magul iară gândul drag.
El vine din adâncul timpilor trecuţi
Umili în inimi să ne unim desculţi.
Trimis din zările mereu albastre,
Sunt gândul mag al vremurilor noastre.
Să ne-adunăm mulţimi cu sufletul curat
La pruncul cel Slavit, în iesle împărat.
Şi-n noaptea de colinde, Sfântă de Crăciun,
S-aprindem lumini în inimi rugăciuni
Şi urmând călăuză semnul cel de sus
Să nu pierdem o clipă darul lui Iisus.
Nu am nici aur, nici smirnă, nici tămâie,
Doar ochii nădejde-n steaua ce mângâie.
 

DAR, CÂNTUL
De mult...
De-atunci de când mă ştiu,
Am căutat spre soare;
Pe lângă drumul pustiu,
Grădini în sărbătoare;
Speranţa mai târziu,
Într-o corolă de floare.
Şi când...
Pe unda călătoare,
Rătăceam fără rame,
Doar raze vii, din soare,
Îmi picurau balsame;
Credinţă, dor, culoare,
Rime-n petale şi game.
De aceea...
De mult de când mă ştiu,
Am căutat spre soare;
Cât de mult am vrut să fiu,
O mică zburătoare.
Să mă desprin fără să ştiu
De straturi trecătoare.
Şi-n avânt
Să urc...
În ceruri siderale
Tot inul din fuioare;
Nădejdi strânse-n cale;
Bundiţe de mioare
Şi-arnici din iişoare.
Dar cântul?
Ah! Cântul,
Ce-aproape nu-l mai găseam
Se-nalţă din piep de creştin
Aprinde iubirea de neam
Şi turla cu vârf carpatin
Unde-n zbor, mă plec, si mă-nchin.


Valeriu Ciobanu
Biografie
Valeriu Ciobanu, n. 4 aprilie 1917 - d. 21 decembrie 1966
Istoric literar, poet, traducător, folclorist, Valeriu Ciobanu s-a născut în Basarabia, ca fiu al prof univ. Ştefan Ciobanu, unul dintre artizanii Unirii cu Ţara mumă, viitorul academician şi Ministru al Culturii şi Cultelor; şi-a făcut studiile liceale la Chişinău, la Alecu Russo, unde tatăl său era director, după care a urmat Literele şi Filosofia la Bucureşti, cu o specializare în Franţa, devenind asistent la catedra unde predau profesorii Caracostea, Vianu, Călinescu. Din 1947 şi până la moarte este cercetător la Institutul de Literatură şi Folklor al Academiei, mâna dreaptă a "divinului critic"..
S-a remarcat ca erudit cercetător al mişcărilor culturale, în principal interesat dePoporanism, tema tezei sale de doctorat, susţinut în 1945, publicat în 1946; a studiat folclorul românesc în conexiunile sale cu al popoarelor învecinate, îndeosebi  interferenţa cu folklorul rus şi ucrainean: Lumea Bâlinelor, 1955. A dat o primă monografie a marii noastre romanciere Hortensia Papadat-Bengescu, în 1965, epuizând practic sursele, însă cu propria menţionare că nu este ultimul punct de vedere asupra romancierei - se referea desigur la limitările ideologice ale acelor vremuri. Moartea sa prematură, la nici 50 de ani, de nemiloasa boală a veacului, dar şi condiţiile din viaţa literară a anilor 60, au făcut ca opera sa poetică (N. Manolescu o consideră "partea cea mai consistentă a creaţiei sale") să rămână practic necunoscută. Încă în 1947 Tudor Arghezi se arătase entuziasmat de lirica lui Valeriu Ciobanu, intenţionând să-i scrie prefaţa. N-a fost să fie! Arghezi însuşi intrând sub incidenţa ideologiei bolşevice.
Debutând cu poezii încă pe vremea liceului, Valeriu Ciobanu, poet de factură cu totul specială, greu de încadrat într-o serie, într-un curent, a publicat în Gândirea, Viaţa Românească, Naţiunea, Revista fundaţiilor, revista de folklor, apreciat de G. Călinescu drept "un echivalent în poezie al dantescului Goya", selecţii din lirica sa au văzut lumina tiparului abia după dispariţia autorului: în 1969 volumul Fiul Lunii, sub îngrijirea lui Dinu Pillat, iar la 15 ani mai târziu, în 1984, volumul Haina de brumă, o antologie îngrijită de subsemnatul, cu prefaţă de Cornelia Ştefănescu, la editura Minerva.



Poeta, scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu
Biografie
Annie Bentoiu (n. 1 mai 1927 – d. 21 decembrie 2015) a fost o poetăscriitoare și traducătoare, autoarea cunoscutelor volume de memorii din perioada instaurării comunismului în România adunate sub titlul Timpul ce ni s-a dat. A fost soția compozitorului Pascal Bentoiu[3] și mama sopranei Ioana Bentoiu.
Prin Decretul nr.439 din 6 noiembrie 2000 îi este conferită medalia comemorativă "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu" de către Președintele României, pentru promovarea operei eminesciene în plan universal.
ANNIE BENTOIU (1927–2015), fiica unui medic român şi a unei elveţiene din cantonul francofon Vaud, şi-a petrecut copilăria alternativ în Bucureşti şi Olteniţa. Liceul la foarte tradiţionala Şcoală Centrală de Fete din Capitală; studii universitare la Facultatea de Drept; cursuri de literatură şi istorie la Institutul Francez din Bucureşti. Căsătorită din 1949 cu compozitorul Pascal Bentoiu. Perfect bilingvă, a publicat în franceză traduceri din literatura română şi (la Lausanne, Éditions de l'Aire) mai multe volume de poezie şi proză poetică: Poèmes IPoèmes IIDix méditations sur une rosePhrases pour la vie quotidienneVoyage en Moldavie. În limba română i-au apărut un roman de debut (Strada Mare, EPL, Bucureşti, 1969) şi câteva traduceri din franceză. A publicat două extraordinare volume de memorialistică intitulate Timpul ce ni s-a dat (Editura Vitruviu, 2000, respectiv 2006; Editura Humanitas, 2007, 
Lucrări în română
·         Strada Mare, roman, București, E. P. L., 1969, sub pseudonimul Adriana Vlad
·         Timpul ce ni s-a dat, vol. 1, editura Vitruviu, 2000; ed. a II-a Editura Humanitas 2007
·         Timpul ce ni s-a dat, vol. 2, editura Vitruviu, 2006
Lucrări în franceză
·         Poèmes I/II, Lausanne, Les Editions de l'Aire, 1989
·         Dix méditations sur une rose, Lausanne, Les Editions de l'Aire, 1989
·         Phrases pour la vie quotidienne, Lausanne, Les Editions de l'Aire, 1990, versiune română de Irina Eliade, Fraze pentru viața de zi cu zi, Ed. Cartea Românească, 1998
·         Voyage en Moldavie, Vevey, Les Editions de l'Aire, 2001
·         Une liberté désenchantée. Carnets 1992-1993. Postface de Doris Jakubec, Editions de l'Aire, 2008
Traduceri din română
·         Mihai Eminescu, Poeme alese, trad. de Annie Bentoiu, Alain Bosquet si Jean-Louis Courriol, Bucuresti, Editura Grai si Suflet - Cultura Nationala, 1999
·         Petre Ispirescu, Contes roumains, București, Editura Minerva, 1979
·         Anthologie de la poésie populaire roumaine (în colaborare), Editura Minerva, 1979
·         Tudor Arghezi, Cinquante poèmes, Editura Minerva, 1981
·         Récits insolites de Mihai Eminescu à Ana Blandiana, Editura Minerva, 1983
·         Mihai Eminescu, Trente poèmes, Vevey, Les Editions de l'Aire, 1994
·         Mihai Eminescu, Cinquante poèmes, Editura Vitruviu, 2000
·         Gellu Naum, L'autre côtè, (în colaborare), Editura Cartea Românească, 1991
·         Ileana Mălăncioiu, A travers la zone interdite, Editura Eminescu, 1984
·         Pascal Bentoiu, L'image et le sens, Editura Muzicală, 1979
·         Adrian Marino, Littératures roumaines - littératures occidentales, București, 1982
Traduceri din franceză
·         Margarita Wallmann, Pridvoarele cerului, București, Editura Muzicală, 1979, (sub pseudonimul Adriana Vlad)
·         Guy de Pourtalès, Berlioz si Europa romantica, Editura Muzicala, 2001





TEATRU/FILM 21 Decembrie

Cu Stela Popescu
Biografie Stela Popescu
Stela Popescu (n. 21 decembrie 1935, s. Slobozia-Hodorogea, OrheiBasarabia; d. 23 noiembrie 2017BucureștiRomânia) este o actriță română de teatrufilm și televiziune. A realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică sr. și Alexandru Arșinel.
Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase". În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole "Boema" de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde lucrează și în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu strălucește în piese precum "Omul care a văzut moartea", "Mama Boema", "Boema, slăbiciunea mea" etc. A jucat 18 ani în "Preșul", 12 ani în "Pețitoarea" și 10 ani în "Plicul". A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion CojarLucian GiurchescuValeriu Moisescu.
Între anii 1971 și 1979 face cuplul, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela - Alexandru Arșinel, care a început în 1979, acesta a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.
În 1958, debutează în cinematografie în pelicula "Alo? Ați greșit numărul". A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), "Pe malul stîng al Dunării albastre" (1983), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1988), etc.
Stela Popescu a făcut o carieră și în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai MaximilianGrigore PopOctav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile "O stea printre stele" (2006) și "Stela și Arșinel" (2005) care reunesc o parte dintre aparițile televizate ale Stelei Popescu.
Începând jumătatea anilor '90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVRRealitatea și Național TV
Joacă în serialul TV "Cuscrele" (2005-2006) precum și în telenovelele "Râzboiul sexelor" (2007-2008), "Regina" (2008-2009) și "Aniela" (2009-2010) în rolul Coanei Chiva. În 2011 revine cu o participare specială în telenovela Iubire și Onoare.
Teatru
Teatrul de Revistă Constantin Tănase (1963-1969 și 1993-prezent)- selectiv
·         Aplauze, Aplauze (2010)
·         Revista revistelor
·         Omul care a văzut moartea
·         Te aștept diseară pe Lipscani
·         Nevestele vesele..la Boema (1979)
·         Boema, slăbiciunea mea (1980)
·         În grădina bucuriilor (1975)
·         Constelația Boema (1984)
·         Boema, bucuria mea (1985)
·         Stela, stelele și Boema (1987)
·         Buna seara,Boema (1989)
Teatrul de comedie (1969-1993) - selectiv
·         Dispariția lui Galy (Brecht)
·         Un om egal un om (Brecht)
·         Mutter Courage (Brecht)
·         Mandragora (Machiaveli)
·         Steaua fără nume (Mihail Sebastian)
·         Preșul (Ion Băieșu) - piesă care s-a jucat 18 ani
·         Pețitoarea (Thornton) - piesă care s-a jucat 12 ani
·         Plicul (Rebreanu) - piesă care s-a jucat 10 ani
·         Trei surori (Cehov)
·         Marele feudal (Al. Mirodan)
·         Curcanul
·         Turnul de fildeș - Premiul pe țară pentru cel mai bun rol secundar
·         Sfăntul Mitică Blajinul (Aurel Baranga)
·         Capcană pentru un bărbat singur (Neil Simon)
Opera Comică pentru Copii - selectiv
·         Piatra din casă
·         Cântăreț
·         Chirița
Teatru Radiofonic
·         Agachi
·         Flutur
·         Avarul de Molière
·         Burghezul gentilom
·         Cafeneaua cea mică
·         Catrina din Heilbrunn
·         Caviar, vodka si bye bye
·         Cinci cânticele
·         Coana Chirița cântăreță
·         Dimineața pierdută
·         Din nou... Caragiale
·         Divanul Persian
·         Doamna ministru
·         Fata cinstită de Carlo Goldoni
·         Ferma de struți
·         Filantropul actor
·         Gaițele (varianta 1964)
·         Gaițele (varianta 2002)
·         Hangița
·         Hades în război
·         Încurcă lume
·         Leac pentru chelie
·         Mânastirea din Parma
·         Mizantropu
·         Nunta lui Figaro
·         O viață pe roată
·         Rinocerii actor
·         Sânziana și Pepelea
·         Stăpânul tăcerii actor
·         Suflete moarte
·         Trenurile mele de Tudor Mușatescu
·         Un cuib de nobili
Seriale TV
·         2011 - Iubire și Onoare-Zahira
·         2009-2010 - Aniela-Coana`Chiva
·         2008-2009 - Regina-Sofia Rădulescu
·         2007-2008 - Războiul Sexelor-Tincuța
·         2005 - Cuscrele
Filmografie
·         Mamaia (2013)
·         Rămâi cu mine (2013)
·         Toată lumea din familia noastră (2012)
·         Mașini și Mașini 2 - dublaj Flo (voce vers.română) (2006), (2011)
·         Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
·         A doua cădere a Constantinopolului (1994)
·         Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)
·         În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
·         Figuranții (1987)
·         Secretul lui Nemesis (1987)
·         Vară sentimentală (1986)
·         Galax, omul păpușă (1984)
·         Un petic de cer (1984)
·         Zbor periculos (1984)
·         Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)
·         Căruța cu mere (1983)
·         Am o idee (1981)
·         Ana și hoțul (1981)
·         Grăbește-te încet (1981)
·         Nea Mărin miliardar (1979)
·         Drumuri în cumpănă (1978)
·         Tufa de Veneția (1977)
·         Ultima noapte a singurătății (1976)
·         Elixirul tinereții (1975)
·         Despre o anumită fericire (1973)
·         Dimitrie Cantemir (1973)
·         Astă seară dansăm în familie (1972)
·         Recomandări (1971) (TV)
·         Pantoful Cenușăresei (1969)
·         Vin cicliștii (1968)
·         Faust XX (1966)
·         Sărutul (1965)
·         Omul de lângă tine (1961)
·         Alo? Ați greșit numărul (1958)
Premii și distincții
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.[1]
În data de 10 septembrie 2013, fostul rege Mihai I al României i-a conferit, (prin fiica sa, principesa Margareta) într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleș din SinaiaDecorația Regală „Nihil Sine Deo”.[2]
În data de 21 decembrie 2015, când artista a împlinit vârsta de 80 de ani, președintele României, Klaus Werner Iohannis a decorat-o cu Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler, pentru dragostea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale.[3]
În data de 9 iunie 2016, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a conferit titlul onorific „Artist al Poporului” în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în promovarea artei teatrale și cinematografice, pentru succese remarcabile în activitatea de creație și contribuție substanțială la dezvoltarea relațiilor culturale dintre România și Republica Moldova

Castelul din Carpati (Teatru TV - Stela Popescu, Misu Fotino) Part 1: https://youtu.be/cbk1lQtB5v0;
Castelul din Carpati (Teatru TV - Stela Popescu, Misu Fotino) Part 2: https://youtu.be/Km_dvtH8Beg;
Castelul din Carpati (Teatru TV - Stela Popescu, Misu Fotino) Part 3: https://youtu.be/lVJIeGQknNY.







Biografie Adela Mărculescu
Actrita nascuta in 21 decembrie 1938 in Aiud, a avut creatii actoricesti deosebite in teatru (Teatrul National Bucuresti) unde si acum este angajata dar, nu a stralucit pe masura talentului ei artistic in film.Este absolventa a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, promotia 1959, clasa profesorului Alexandru Finti. Dupa absolvirea Institului joaca pe scena:Teatrului de Stat Botoşani: (1957 - 1959) , Teatrului de Stat Ploieşti:( 1959 - 1963), Teatrului Mic (1963), Teatrului Radu Stanca, Sibiu (1971), Teatru radiofonic, Televiziune si din 1964 pana in prezent La Teatrul National " Ion Luca Caragiale".  Detinatoare a numeroase premii din care amintim : Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti , Cetăţean de onoare al Municipiului Aiud, 2006, Premiul Revistei VIP, 2006,„Înscris de excelenţă" pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului festivalului de umor „Ion Canavoiu", 1995 şi 1997, Premiu pentru contribuţia adusă în interpretarea poeziei româneşti, Premiu pentru valorificarea scenică a poeziei lui Lucian Blaga, Membru fondator „Uniunea Elenă din România”,Membru de onoare „Fundaţia Culturală Lucian Blaga” - Sebeş,Diploma de Excelenţă pentru marile merite în opera de slujire a primei scene a ţării
si Ordinul „Meritul cultural” în grad de Ofiţer, toate aceste distinctii sunt primite nu ca interpret ci ca multumire pentru activitatile sale pe scena romaneasca si pentru activitatile sale sociale.In film nu a excelat dar rolurile ei de la „Serbările galante” in regia lui Rene Clair/1965 pana la „Păcală se întoarce”, in regia lui Geo Saizescu/ 2006, au fiecare din ele un pic din amprenta personala a actritei, din farmecul, frumusetea, sarmul si umorul acesteia.O adevarata Doamna a artei romanesti, distinsa, plina de umor si iubitoare de poezie dovedind credinta si credibilitate in fiecare rol interpretat, avand reusite realizari in recitaluri cu Miriam Raducanu la National si Ateneul Roman, a fost casatorita cu actorul Emerich Schaffer pana la plecarea acestuia din tara, si deviza ei este " Dacă mie îmi luaţi scena, eu pot să mor.! "
Piese de teatru
·         Alexandru Lăpușneanu
·         Cine a fost Adam?
·         Idolul și Ion Anapoda
·         Între patru ochi
·         Despot Vodă
·         Torquato Tasso
·         Un anotimp fără nume
·         Capcana
·         Omul care a văzut moartea
·         Vrăjitoarele din Salem
·         Trilogia antică
·         Poveste din Hollywood
·         Harvey
·         Dragă mincinosule
·         Vecina de alături
·         Anul viitor la aceeași oră
·         Mașinăria Cehov
·         Viață de actor
·         Dulcea pasăre a tinereții
·         Take, Ianke și Cadîr
·         Dona Diana
Filmografie
·         Șapte băieți și o ștrengăriță (1967) - dublaj de voce
·         Serbările galante (1965)
·         Ceața
·         Hyperion (1975) - ca Thea
·         Galax
·         Dumbrava minunată (1980) - Toamna
·         Alo, aterizează străbunica!... (1981)
·         Un oaspete la cină
·         Să-ți vorbesc despre mine
·         Surorile (1984)
·         Declarație de dragoste (1985)
·         Primăvara bobocilor (1987)
·         Cine iubește și lasă
·         Iancu Jianu, haiducul
·         Bătălia pentru Roma
·         Dușmanul dușmanului meu (1999)
·         Păcală se întoarce (2006)
Premii și distincții
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actriței Adela Mărculescu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”

Surorile 1984 Film Romanesc Calitate HD: https://youtu.be/YJ5OtFU4BZo;

Alo, aterizeaza strabunica: https://youtu.be/fkR2-wsPtdk.




Cu Raluca Zamfirescu

Biografie Raluca Zamfirescu
Raluca Zamfirescu (n. 1 noiembrie 1924 — d. 21 decembrie 2008[2]) a fost o actriță română, fiica scriitorului George Mihail Zamfirescu și soția profesorului Ion Cojar.
Absolventă a Conservatorului de Artă Teatrală și a Facultății de Litere și Filosofie, Raluca Zamfirescu a jucat în numeroase spectacole, multe în regia soțului său, Ion Cojar, printre care: „Trei surori“, „O batistă în Dunăre“, „Gaițele“, „Domnișoara Nastasia“ și „Idolul și Ion Anapoda“ (ultimele două, pe texte ale tatălui său)[3]. A fost timp de 60 de ani actrița Teatrului Național din București
Teatru
Teatrul Național București[4]
·         Bunica lui Georgică - Complexul România de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea, 2008
·         Sarita Mirtle - Așteptând la Arlechin de Noel Coward, regia Ion Cojar, 2002
·         Mătușa Anghelina - Tărâmul celălalt de Dușan Kovacevic, regia Horea Popescu, 2002
·         Anfisa - Trei surori de A.P. Cehov, regia Yuri Krasovski, 2002
·         Marta - O batistă în Dunăre de Dumitru Radu Popescu, regia Ion Cojar, 1997
·         O Vetă - Căruța cu paiațe de Mircea Ștefănescu, regia Mihai Berechet, 1978, 1980
·         Ambra - Trei pe o bancă de Aldo Nicolai, regia Lia Niculescu, 1978
·         Lena - Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Horea Popescu, 1977
·         Cuconita Quaquer - Zoo sau asasinul filantrop de Jean Bruller (Vercors), regia Mihai Berechet, 1976
·         Anita - Destine de Regine Weicker, regia Ion Cojar, 1976
·         Efimița - NăpastaConu Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, regia Ion Cojar, 1974
·         Jessie - Prizonierul din Manhattan de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
·         Domnișoara Aurica - Să nu-ți faci prăvălie cu scară de Eugen Barbu, regia Sanda Manu, 1971
·         Domnișoara Nastasia, Luca Lacrimă - Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, 1964
·         Dolly - Ana Karenina de Lev Tolstoi, regia Moni Ghelerter, 1961
·         Nora - Învierea de Lev Tolstoi, regia Val Mugur, 1960
·         Mela - Moralitatea doamnei Dulska de Gabriela Zapolska, regia Sică Alexandrescu, 1958
·         Vania - Steaguri pe turnuri de A.S. Makarenco, regia Ion Cojar, 1957
·         Hum Nian - Cupa răsturnată de Si-Pu Van, regia Traian Nițescu, 1956
·         Nușa Bodnariuc - Îndrăgostiții de Maria Banuș, regia Alexandru Finți, 1954
·         Frosa - Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu
·         Abigail Churchill - Paharul cu apă de Eugene Scribe, regia Nicolae Massim, 1948
·         Choreută - Ifigenia în Aulida de Euripide, regia Gabriel Negry, 1946
·         Ciufulici - Ciufulici, autor și regia Silviu George, 1946
·         Margareta - Faust de Johann Wolfgang von Goethe
·         Steaua fără nume de Mihail Sebastian
·         Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian
·         Brândușa - Brieux
·         Poil de carotte după Jules Renard
Teatrul Maria Filotti, Brăila
1945 - 1947
Teatrul Muncă și Lumină „Victor Ion Popa"
1943 - 1945
·         Julieta - Romeo și Julieta de William Shakespeare
·         Ofelia - Hamlet de William Shakespeare
Premii și distincții
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actriței Raluca Zamfirescu la 29 noiembrie 2002 Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”

Jocul de-a vacanta (teatru radiofonic): https://youtu.be/92nOt2t0Uho.



Paine amara - Claude Spaak





SFATURI UTILE 21 Decembrie

PRĂJITURI FESTIVE

Iubiţi prieteni,
Vin în ajutorul vostru prezentând câteva reţete de la începutul secolului XX, atunci când totul era natural, fără celebrele şi dăunătoarele E-uri.
Am selectat reţete pentru diferite posibilităţi financiare: unele ieftine, altele foarte scumpe; toate au o caracteristică – sunt bune!

Tort ieftin
Se freacă o lingură de unt proaspăt cu un pahar de zahăr şi trei gălbenuşuri.
Se adaugă apoi, cu încetul, un pahar de făină şi unul de lapte.
La urmă se pun cele trei albuşuri spumă.
Se coace la cuptor într-o formă unsă cu unt, sau în lipsa acesteia, într-o crăticioară potrivită cu dimensiunile unui tort, la fel, unsă.

Cremă de nuci
Se fierb 300 g nuci pisate în 2 decilitri de lapte şi 100 g zahăr, până se îngroaşă ca o cremă.
După ce s-a luat de pe foc se adaugă esenţă de rom şi o lingură de ciocolată rasă sau de cacao.
Dacă punem cacao trebuie să mărim cantitatea de zahăr la 150 g.

Glazură de ciocolată cu unt
Punem într-un vas pe marginea focului: 100 g ciocolată tăiată în bucăţi mici, 150 g zahăr şi ceva mai puţin de un decilitru de lapte.
După ce s-a topit se pune pe foc şi se lasă să dea câteva clocote.
Când e destul de legată, se adaugă unt proaspăt cât o nucă.
Se mai freacă puţin, cât se amestecă untul şi se toarnă caldă peste tort.

Tort Zacher
Se freacă 250 g unt până devine spumă.
Se adaugă pe rând 8 gălbenuşuri, 250 g zahăr, 125 g făină cernută şi 200 g ciocolată înmuiată pe marginea aragazului cu o lingură de apă.
La urmă se pune puţină coajă rasă de lămâie şi cele 8 albuşuri bătute spumă.
Din această compoziţie se coc două foi de mărime egală în tăvi bine unse cu unt.
Se pune între foi marmeladă, de care avem.
Se glasează cu ciocolată peste care se pune frişcă.

Tort alb Linzer
Se freacă 250 g unt proaspăt până devine spumă.
Se adaugă 8 gălbenuşuri răscoapte date prin sită şi 200 g de zahăr.
Se pune pe masa de aluat 250 g făină, se face loc la mijloc şi se pune untul frecat cu gălbenuşurile.
Se mai adaugă 200 g migdale curăţate şi date prin maşină şi puţină coajă rasă de lămâie.
Se face un aluat din toate aceste ingrediente din care se întind 3-4 foi de circa o jumătate de centimetru grosime, de mărimi egale, rotunde sau pătrate, după preferinţă.
Pe una din foi se fac, din loc în loc, adâncituri cu un degetar.
Se coc foile, separat, în tăvi presărate cu făină.
Când sunt gata, se aşază unele peste altele, punând între ele marmelada pe care o avem.
Foaia cu adânciturile o punem deasupra, iar în adâncituri se pun boabe de vişine din dulceaţă sau de cireşe albe, de caise verzi, de care avem prin casă.
Se presară cu zahăr pisat.

TRUFA DE CIOCOLATĂ
Se freaca 400 g zahar cu 200 g unt, se adauga pe rand - frecand in continuu - 10 galbenuşuri, 270 g faina, 100 g cacao (sau mai putina dupa gust) dizolvata in 2-3 linguri de lapte caldut, mirodenii - vanilie, rom etc. si cele 10 albuşuri. batute spuma tare.
O data cu faina se pot pune nuci prajite, fructe confiate, visine din visinata, stafide etc. Se tapeteaza o forma de tort sau o cratita de 3 l. cu ulei si faina si compozitia se tine in cuptorul incins in prealabil 15 - cinsprezece - minute la foc potrivit!
Tortul se coace pe margini, este foarte important sa nu lasam mai mult de 15 minute in cuptor ca sa ramana moale in mijloc - aceea este practic crema.
Nu se rastoarna - daca este in forma de tort se scoate marginea, iar daca este in cratita se va servi in ea.
Tortul se da la rece si se orneaza cu frisca. Este foarte gustos si aspectos!


GÂNDURI PESTE TIMP 21 Decembrie












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...