MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 1 SEPTEMBRIE 2019 - PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA

RELIGIE ORTODOXĂ 1 Septembrie

+ Începutul anului bisericesc; + Sf Cuv Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf Cuv Simeon Stâlpnicul (Tedeum); Duminica a 11 -a după Rusalii - Pilda datornicului nemilostiv

Începutul Anului Bisericesc

Spre deosebire de anul civil care incepe pe 1 ianuarie, anul bisericesc incepe pe 1 septembrie. Potrivit traditiei mostenita din Legea Veche, in aceasta zi s-a inceput creatia lumii si tot in aceasta zi Si-ar fi inceput Mantuitorul activitatea Sa publica.

La romano-catolici, anul bisericesc incepe cu prima duminica din Advent, adica duminica cea mai apropiata de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru saptamani inainte de Craciun.

Si evreii incep anul bisericesc in luna septembrie

Evreii incep calendarul cu luna Tisri, adica cu septembrie. In prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihna si aduceau Domnului ardere de tot. Mai existau si alte motive pentru care evreii serbau in mod deosebit luna septembrie. In aceasta luna, apele potopului au scazut si corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborat de pe Sinai cu tablele Legii; s-a inceput construirea cortului Domnului.

Calendarul iulian si gregorian

Inainte de Hristos existau doua sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor - de 365 zile, care era mai corect, dar nici el perfect si altul al romanilor - de 355 zile. Insa, ramanea anual o diferenta de timp de zece zile intre aceste doua sisteme, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar.

Dupa aceasta constatare s-a simtit nevoia de indreptare a lor si a punerii lor in acord cu calendarul ceresc. Aceasta a facut-o intai imparatul roman Iuliu Cezar, in anul 46 i.Hr., adoptand sistemul de calcul egiptean, dupa care acesta s-a numit "calendarul iulian". Dupa acest calendar a mers apoi intreaga crestinatate timp de 15 secole. Si tot de calendarul iulian s-a servit si Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) la calcularea datei Pastilor.

Deoarece intre calculul calendarului iulian de 365 de zile si 6 ore si cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute si 46 secunde rezulta anual o diferenta de 11 minute si 14 secunde, s-a ajuns dupa 330 de ani la o diferenta de trei zile (cu cat a ramas in urma calendarul iulian).

Astfel ca, in vremea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primavara se afla la 21 martie in loc de 24 martie, cat a fost in anul 46 i.Hr., cand imparatul Iuliu Cezar a indreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare in calcularea datei Pastilor, ziua de 21 martie, cand a fost atunci echinoctiul de primavara.

Specialistii astronomi au constatat ca, si dupa aceea, din 123 in 123 de ani echinoctiul de primavara retrogradeaza cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, invatatii vremii - in Rasarit ca si in Apus - au sesizat faptul si au propus conducatorilor Bisericii indreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimand zece zile din calendar, astfel incat data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit "gregorian" sau "stilul nou".

Congresul de la Constantinopol 1923

Cu toate ca in anul 1923, la un congres tinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarat sa renunte la calendarul iulian si sa adopte calendarul gregorian, data Pastilor se calculeaza inca pe baza calendarului iulian, in care echinoctiul de primavara are loc cu 13 zile mai tarziu. De aici neconcordanta cu data Pastelui din Biserica Catolica.

Intre timp, s-a constatat de catre astronomi ca si intre calendarul gregorian din 1582 si cel astronomic exista o diferenta anuala care, la 3500 de ani, ar face ca si calendarul gregorian sa ramana in urma cu o zi si o noapte. Calendarul ortodox, indreptat in 1924, va tine seama si de aceasta diferenta.

Biserica noastra, facand parte din randul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singura la adoptarea calendarului gregorian, odata cu adoptarea lui de catre Stat, in 1919, ci abia dupa Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotarat indreptarea calendarului si in Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferentei de 13 zile cu care calendarul iulian ramasese in urma celui indreptat (adica 21 martie in loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).

Data echinoctiului de primavara de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusa la 21 martie, corespunzand calendarului solar, cum stabilisera Parintii de la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea (325).

Calendarul iulian indreptat la Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol va deveni mai corect decat cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecti, adaugand o zi in plus din patru in patru ani, cand luna februarie va avea 29 de zile in loc de 28 zile. Prin aceasta, in calendarul ortodox indreptat, diferenta dintre anul solar si cel civil este redusa - prin modul de bisectare - pana la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia dupa 42.772 de zile calendarul (indreptat) sa mai ramana in urma cu o zi si o noapte.

Calendarul indreptat, intrebuintat de aici inainte de catre ortodocsi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.

Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale

La Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau nationale. De aceea, indreptarea calendarului adoptata aici a ramas sa fie introdusa de fiecare Biserica Ortodoxa la data pe care o va crede potrivita, pentru a nu da nastere la tulburari.

Convinse de necesitatea si justetea indreptarii calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenica de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) si Biserica Ortodoxa Romana(1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxa din Polonia (1924), Biserica Ortodoxa din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxa din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxa Bulgara (1968).

Au ramas, insa, cateva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neindreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusa si Biserica Sarba, precum si Manastirile din Sf. Munte Athos, cu exceptia Vatopedului, care se numesc "pe stil vechi", pentru ca praznuiesc Pastile si toate sarbatorile dupa vechiul calendar, adica dupa "stilul vechi".

Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic

Anul liturgic incepe in ziua Sfintelor Pasti, in vreme ce anul bisericesc isi are inceputul pe data de 1 septembrie. Anul liturgic se imparte in trei mari perioade:

a) Perioada Triodului (perioada prepascala)
b) Perioada Penticostarului (perioada pascala)
c) Perioada Octoihului (perioada postpascala).

Fiecare din aceste perioade cuprinde un anumit numar de saptamani.

a) Timpul Triodului tine de la Duminica Vamesului si a Fariseului (cu trei saptamani inainte de inceputul postului Pastilor) pana la Duminica Pastilor (total 10 saptamani).

b) Timpul Penticostarului tine de la Duminica Pastilor pana la Duminica I-a dupa Rusalii sau a Tuturor Sfintilor (total opt saptamani).

c) Timpul Octoihului tine tot restul anului, adica de la sfarsitul perioadei Penticostarului pana la inceputul perioadei Triodului. Este cea mai lunga perioada din cursul anului bisericesc.

Pe data de 1 septembrie il sarbatorim si pe Sfantul Cuvios Dionisie Exiguul - parintele erei crestine. Canonizarea Sfantului Dionisie Exiguul s-a facut in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 8-9 iulie 2008.

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru ieşirea din necazuri

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Lui Dumnezeu, nu suntem vrednici de Milele Tale, dar îndrăznim să Te rugăm să primeşti şi puţina noastră rugăciune, precum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei şi să alungi de la noi tulburarea care ne-a cuprins. Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra noastră şi au intrat ape până la sufletele noastre, dar întru Tine este toată nădejdea noastră! Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noastre sunt număraţi. La Tine scăpăm şi pe Tine Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierzător de suflet şi să ne ajuţi să biruim toate ispitele care ne învăluie! Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul nostru, Hristoase Dumnezeule şi Ţie Slavă şi mulţumire pentru toate Îţi înălţăm, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, în jurul anului 465. A intrat într-o mănăstire dobrogeană încă din copilărie, dar datorită formației sale duhovnicești și teologice deosebite, a fost chemat la Roma de Papa Ghelasie (492-496). Aici a fost închinoviat la Mănăstirea „Sfânta Anastasia”, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare. A primit însărcinarea de a se ocupa de arhiva Cancelariei Pontificale, reorganizând-o și devenind noul ei fondator. Despre smeritul monah străromân, Casiodor oferă o caracterizare de o frumusețe greu egalabilă: „A fost în zilele noastre călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învățat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învățase în Cărțile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare și le-a înțeles astfel încât ori de unde ar fi fost întrebat avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o întârziere. (…) În el era multă simplitate împreună cu înțelepciune, smerenie împreună cu învățătură, moderație împreună cu talentul de a vorbi, încât se socotea un nimic, sau unul dintre cei din urmă slujitori, deși era vrednic, fără îndoială, de societatea regilor. (…) El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină și de greacă, încât orice cărți grecești lua în mâini, le traducea fără poticnire în latinește și, la fel, pe cele latinești le citea pe grecește, încât credeai că aceasta este scrisă așa cum pronunța gura lui cu o iuțeală nestăvilită. Este lung să spun cu de-amănuntul toate despre acel bărbat care între celelalte virtuți este dovedit că a avut și acest lucru admirabil, anume că deși se dăruise lui Dumnezeu în întregime, nu refuza să ia parte la întâlniri cu oameni de lume. Era de o castitate rară, deși vedea zilnic soțiile altora; blând, deși mânat de firea pătimașă a celor mânioși”. Sfârșitul vieții a fost în anul 545 în localitatea italiană Vivarium. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 8 iulie 2008 l-a trecut în rândul Sfinților cu data de prăznuire 1 septembrie. Cea mai importantă realizarea a Sfântului Dionisie Exiguul este datarea cronologiei creștine începând cu Nașterea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos.

Sf Cuv Simeon Stâlpnicul

Cuviosul Simeon s-a născut, spre sfârşitul veacului al IV-lea, într-un sat ce se numea Sisan, la hotarul dintre Siria şi Cilicia, ca fiu al unor părinţi creştini, Susotion şi Marta, şi de mic copil păştea oile tatălui său. Pe când avea 13 ani, într-o vreme de iarnă, când oile, din pricina zăpezilor mari, n-au fost scoase la păşune, fericitul copil a intrat în biserică, împreună cu părinţii săi, fiind Duminică, şi a auzit din Sfânta Evanghelie cuvintele Domnului prin care fericeşte pe cei săraci, pe cei blânzi, pe cei curaţi cu inima şi a întrebat pe un cinstit bătrân: „Ce sunt cuvintele acestea?”. Iar bătrânul, fiind călăuzit de Duhul Sfânt, i-a descoperit calea cea duhovnicească a vieţii, adică urmarea lui Hristos în curăţie şi înfrânare, în lepădarea de lume şi în slujba rugăciunii şi a dragostei de Dumnezeu şi de semeni, calea cea strâmtă a împăcării, care duce la fericita împlinire a vieţii de aici şi de dincolo de moarte. Deci, sămânţa cuvântului căzând în pământ bun, a înflorit îndată în el dorinţa de a trăi după cuvântul Evangheliei şi, fără să se mai întoarcă acasă, a intrat într-o mănăstire, la loc singuratic, numită ,,Mandra”, adică ,,Ograda”, fiind primit de stareţul Timotei, după şapte zile de aşteptare la porţile mănăstirii. În scurtă vreme a învăţat pe de rost toată Psaltirea, cum se cerea celor ce voiau să fie călugări, şi a deprins uşor toată pravila mănăstirii, încât, după doi ani, Cuviosul Simeon, simţind nevoia unor osteneli călugăreşti mai grele, a primit sfatul stareţului său să meargă într-o mănăstire cu pravilă mai aspră, ca să nu descurajeze pe fraţii cei neputincioşi. Şi aşa a intrat fericitul în mănăstirea cu viaţă mai aspră de la Teleda, în apropiere de Antiohia, sub povăţuirea marelui stareţ Eliodor. Dar şi aici, fericitul întrecea nevoinţele tuturor, încât a fost sfătuit să ducă o viaţă de pustnic. Drept aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a liniştit într-o pustie, la poalele muntelui Telanis, unde a aflat o chilie mică, şi s-a nevoit acolo timp de trei ani. Acolo s-a supus pe sine la încercare cu un post de 40 de zile, ca Moise şi ca Ilie şi ca Însuşi Domnul nostru. Şi-l ruga Cuviosul pe bătrânul Vlasos, îndrumătorul său duhovnicesc, să-i astupe uşa chiliei, ca să stea fără mâncare în vremea celor 40 de zile. Dar acesta nu s-a învoit decât după ce i-a pus în chilie zece pâini şi un urcior cu apă, ca, de va avea nevoie, să guste şi să se întărească; şi aşa i-a astupat uşa. Şi trecând 40 de zile, s-a întors Vlasos şi, deschizând uşa, l-a aflat pe Simeon la pământ, zăcând ca un mort, iar pâinea şi apa neatinse. Şi, luând un burete, i-a spălat şi i-a răcorit gura lui, răsuflând puţin Cuviosul. Apoi l-a împărtăşit cu Sfintele Taine, după care, primind puţină hrană uşoară, s-a întărit. Şi acest dar de înfrânare îl spunea Vlasos multor fraţi, ca pe un lucru de folos. Iar Cuviosul, de atunci, în toţi anii, în Postul cel mare, aşa postea, 20 de zile rugându-se neîncetat în picioare, iar 20 de zile şezând de osteneală.

Şi, ducându-se vestea despre el, că primise darul tămăduirii bolilor, mulţime de oameni alerga la el, unii cu bolnavii lor, alţii de necazuri şi de ispite fiind cuprinşi, şi nimeni nu se întorcea nemiluit, ci primea, unul tămăduire, altul mângâiere, altul un ajutor de folos, şi cu bucurie se duceau la casele lor. Şi puteai să vezi ca râurile de pretutindeni, adunându-se felurimi de popoare, de seminţii şi de limbi: ismaeliteni şi perşi, armeni şi ivireni, britani, gali şi italieni, creştini şi păgâni, luând binecuvântare de la el. Şi, tulburat fiind fericitul de o cinstire ca aceasta şi de neodihnă, a aflat un chip străin de a scăpa de împresurările omeneşti: s-a gândit să-şi zidească un stâlp. Deci, a zidit stâlpul şi pe el o chilioară strâmtă şi, acolo suindu-se, vieţuia în post şi rugăciune, devenind întâiul stâlpnic. Şi era acel stâlp înalt ca de trei metri şi jumătate, iar mai pe urmă şi-a zidit Sfântul alţi stâlpi şi mai înalţi, dintre care cel din urmă, pe care s-a nevoit în ultimii 30 de ani ai vieţii sale, avea înălţimea de 16 metri, ceea ce arăta vieţuirea lui, mai mult cerească decât pământească. Şi aşa vieţuia, fiind udat de ploaie, ars de zăduf şi îngheţând de frig. Şi vorbea poporului de două ori pe zi; iar hrana lui era lintea muiată şi, ca băutură, apa.

Şi auzind părinţii din pustie, se minunau de neobişnuita lui vieţuire. Şi au trimis la el ca să vadă ce duh locuieşte în el, zicând: „Pentru ce nu mergi pe calea părinţilor, ci altă cale nouă ai aflat? Deci, pogoară-te de pe stâlp şi urmează vieţii pustnicilor”. Şi părinţii pustnici i-au învăţat pe trimişi că, de se va arăta nesupus, cu sila să-l tragă jos de pe stâlp, iar de va asculta şi de va voi singur să se pogoare, să-l lase pe el şi să stea aşa cum a început, cunoscând că este de la Dumnezeu. Deci, ajungând trimişii soborului sfinţilor pustnici şi spunându-i hotărârea lor, el îndată a păşit cu piciorul pe scară, vrând să coboare. Dar trimişii strigară: „Nu coborî, sfinte părinte, ci vieţuieşte precum ai început. Acum ştim că lucrul tău este de la Dumnezeu, care de folos să-ţi fie până la sfârşit”.

Puterea cuvintelor lui, asprimea vieţii lui şi strălucirea minunilor lui, marea lui iubire faţă de oamenii aflaţi în suferinţă şi înţelepciunea lui au întors la Dumnezeu un mare număr de necredincioşi. Împăraţii Teodosie cel Tânăr (408-450) şi Leon cel Mare (457-474) îi cereau sfatul şi rugăciunile, iar împăratul Marcian (450-457) a îmbrăcat haine de rând, ca să-l poată auzi mai bine. Cu sfatul său, împărăteasa Eudoxia s-a lepădat de rătăcirea monofizită, iar Cuviosul foarte minunat a fost pentru toţi oamenii din vremea lui.

Şi aşa a trăit Sfântul Simeon până în anul 459, când Domnul l-a chemat la El. Sfântul său trup, înconjurat de mulţimi nenumărate de oameni, a fost dus în Antiohia, unde a săvârşit multe minuni, iar la anul 467, binecredinciosul împărat Leon cel Mare, la sfatul Cuviosului Daniil Stâlpnicul, i-a mutat moaştele la Constantinopol, unde a zidit în numele Sfântului Simeon o preafrumoasă biserică.

Astăzi, părţi din moaştele sale se găsesc astăzi la Mănăstirile Hilandar şi Sfântul Pantelimon, din Muntele Athos, iar în ţara noastră la Catedrala din Constanţa, la biserica Sfânta Vineri-Pajura din Bucureşti, şi în alte sfinte locaşuri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica a 11 - a după Rusalii - Pilda datornicului nemilostiv

Ev Matei 18, 23 - 35

Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia Cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia lui și copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima.

Ap I Corinteni 9, 2 - 12

Fraţilor, voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este: N-avem, oare, dreptul să mâncăm şi să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi fraţii Domnului, ca şi Chefa? Sau numai eu şi Barnaba nu avem dreptul de a nu lucra? Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi Legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: «Să nu legi gura boului care treieră». Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, trebuie să treiere cu nădejdea că va avea parte de roade». Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre? Dacă alţii se bucură de acest drept asupra voastră, oare nu cu atât mai mult noi? Dar nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci toate le răbdăm, ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos.

Predică la Duminica a XI-a după Rusalii - Pilda datornicului nemilostiv (Pr. Ilie Cleopa)

Cea mai mare virtute creștină este iubirea. Ea este viața noastră și avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Dumnezeu este iubire”. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor și altele asemenea sunt fiicele cele mai mari ale iubirii creștine.

„Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine?“ (Matei 18, 32-33)

Iubiți credincioși,

Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arată datoria de a ierta pe cei ce ne greșesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învață că toată Legea și proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăște din dragoste, după mărturia Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Dragostea se milostivește” (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste și petrece în întunericul urii de frați (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinților pentru fiii lor(Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tată și o mamă bună își iubesc pe fiii lor și, ori de câte ori ar greși ei, dacă se întorc și cer iertare, îi iartă și îi mângâie, așa este și dragostea lui Dumnezeu spre noi, care suntem fiii Săi (Ioan 1, 12) și așa ni se cuvine să fim cu dragostea și cu mila față de cei ce ne greșesc nouă. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunând: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac.“ (Luca 23, 34).

Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste și milă pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desființat deosebirea între vrăjmași și prieteni și ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmașii noștri, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne vatămă și ne prigonesc și să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învățături nu avem voie să urâm pe nimeni, ci pe toți cei ce ne greșesc să-i iubim și să le iertăm greșelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate „plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți, și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi“ (Matei 5, 45). De aceea suntem și noi datori a face bine tuturor și a ierta greșelile celor ce ne greșesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtând neputințele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Așa ne îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Fiți buni între voi și milostivi iertând unul altuia, precum și Domnul v-a iertat vouă, în Hristos“ (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: „Îngăduiți-vă unul pe altul, iertând unul altuia; iar dacă cineva are vreo plângere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, așișderea iertați și voi“ (Coloseni 3, 13).

Așadar, frații mei, aducându-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu față de noi, care pururea greșim înaintea Lui, să ne silim și noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greșesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi fără de iubirea dintre noi și fără iertarea celor ce ne greșesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).

Iubiți credincioși,

Să ascultăm acum pe Sfântul Efrem Sirul, care, vorbind despre iertarea celor ce ne greșesc, de care atârnă și iertarea păcatelor noastre, zice așa: „Bine a zis Domnul: că sarcina Mea este ușoară! Că ce greutate și ce osteneală este a lăsa noi fratelui nostru greșelile cele ușoare și de nimic vrednice, spre a ni se ierta și nouă cele ale noastre." Și mai departe zice: „Nu am zis să-Mi aduceți bani, sau țapi, sau post, sau priveghere, ca să ziceți: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios și ușor și scurt ne-a poruncit, zicând: Tu iartă fratelui tău greșelile lui și Eu îți iert pe ale tale! Tu însă nici greșelile nu ierți, poate puțini bani doi sau trei dinari, iar Eu nenumărați talanți îți dăruiesc ție. Tu nu mai ierți nimic dăruindu-i, iar Eu îți dau ție vindecare și împărăție îți dăruiesc. Și darul tău atunci îl primesc când te împaci cu cel ce îți vrăjmășește ție, când nu ai vrajbă asupra cuiva întru mânia ta. Când ai pace și dragoste către toți, atunci rugăciunea ta este bine primită și prinosul tău bine plăcut și casa ta este blagoslovită și tu ești fericit. Dacă tu cu fratele tău nu te împaci, cum ceri iertare de la Mine?

Cuvintele Mele le calci și ceri iertare de la Mine? Eu, Stăpânul tău îți poruncesc și tu nu iei aminte? Apoi cum îndrăznești să aduci către Mine rugăciune și jertfă? Căci precum tu îți întorci fața de către fratele tău, așa și Eu despre rugăciunea ta și de la darul tău voi întoarce ochii Mei" (Cuvânt pentru dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamț, 1823).

Dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul, conglăsuind cu Sfântul Efrem, arată că nu primește Dumnezeu rugăciunea noastră, dacă noi avem ură și nu vom ierta pe cei ce ne greșesc nouă, că iată ce zice: „Sămânță pe piatră este rugăciunea celui ce are pomenire de rău asupra fratelui său" (Cuvânt 58, pag. 297, Mănăstirea Neamț, 1818). Așadar, frați creștini, să luăm aminte cu toată frica de Dumnezeu la cuvintele acestor sfinți părinți, care se reazemă pe cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis în Sfânta Sa Evanghelie: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu va ierta vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 14-15).

Frații mei, dacă credem că acestea sunt cuvintele și poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și că niciodată gura Lui nu poate să spună neadevăr, El fiind ființa adevărului, apoi să ne dăm seama că niciodată nu vom primi iertarea de la Dumnezeu, atâta vreme cât vom fi învrăjbiți cu oamenii și „nu vom ierta din toată inima păcatele și greșelile fraților noștri" (Marcu 11, 25). Nimeni să nu creadă că, cu darurile sale sau cu slujbele ce le dă la sfânta biserică, se va putea împăca cu Dumnezeu și va lua iertare de păcatele sale, mai înainte de a se împăca și a se ierta cu cei ce au fost învrăjbiți.

Acest adevăr ni-l arată Însuși Hristos Domnul când zice în Sfânta Evanghelie: “De-ți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului și du-te de te împacă cu fratele tău, apoi vină și adu darul tău“ (Matei 5, 23-24).

Nu numai darul nostru nu-l primește Dumnezeu mai înainte de a ne împăca cu aproapele nostru, ci nici rugăciunea noastră n-o primește că zice: „Când stați de vă rugați, iertați tot ce aveți asupra cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre“ (Marcu 11, 25). Același lucru ne învață Mântuitorul și în rugăciunea domnească Tatăl nostru, pe care o rostim zilnic, dimineața și seara: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“ (Matei 6, 12). Dacă nu iertăm noi mai întâi pe frații noștri, nici Tatăl nostru ceresc nu ne va ierta păcatele noastre. Iertarea este o condiție obligatorie pentru mântuirea omului, a lumii întregi. Iertarea stă la temelia păcii din inimă și a cunoștinței fiecăruia dintre noi. Iertarea salvează familia de divorț și distrugere, salvează rudele de ceartă și judecăți, salvează lumea de războaie, de ură și de moarte.

Însă nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decât să iertăm pe cei ce ne-au jignit, ne-au defăimat sau ne-au păgubit. Pentru un cuvânt de ocară, pentru un lucru de nimic, pentru o mică pagubă, unii creștini trăiesc în ceartă, și chiar înjură, ani de zile. Ba ajung la judecată și la fapte de răzbunare, încât nici preotul din parohie, nici rudele, nici bătrânii satului, nici boala și frica morții nu le înmoaie inima să se ierte, să se împace unii cu alții. De aceea nu puțini mor certați între ei, spre veșnica lor osândă. Că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mântuirea lui.

Această stare grea de ură și răzbunare dintre oameni, care duce pe acei care nu iartă la moarte, o arată Hristos foarte clar în pilda din Evanghelia care s-a citit astăzi. Împăratul care ia socoteală slugilor sale este Împăratul Hristos care ne va judeca pe toți la sfârșitul veacurilor. Datornicul care datorează Împăratului ceresc zece mii de talanți este fiecare dintre noi, care datorăm lui Hristos pocăință, lacrimi, milostenie și iertare pentru mulțimea păcatelor pe care le-am făcut.

Dar în timp ce Dumnezeu, ca un tată bun, ne iartă toată datoria, adică toate păcatele, noi oamenii nu iertăm pe cei ce ne-au greșit puțin, ci le cerem datoria cu dobândă. Iar dacă nu ne întorc datoria ne răzbunăm pe ei, îi dăm în judecată, le dorim răul, nu-i iertăm până la moarte. De aceea și Dumnezeu se supără pe cei care nu iartă pe aproapele, ci trăiesc în ură și răzbunare, și le va zice la judecată: „Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o adică toate păcatele pentru că M-ai rugat. Nu se cădea oare ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine? Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria“ (Matei 18, 32-34).

Auziți ce zice Hristos, Stăpânul vieții și al morții? Pe cei ce nu iartă pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va ierta la judecata cea mare de apoi, ci îi va arunca în chinurile iadului pentru vecii vecilor. Că dacă în viață nu ne pocăim, nici nu iertăm, nici nu facem milostenie și murim așa, nu vom avea iertare niciodată și nimeni nu ne va mai scoate din veșnica osândă.

Iubiți credincioși,

Cea mai mare virtute creștină este iubirea. Ea este viața noastră și avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor și altele asemenea sunt fiicele cele mai mari ale iubirii creștine.”

Iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele, sunt poruncile cele mai mari din Sfânta Evanghelie care stau la temelia mântuirii noastre. De felul cum vom ști să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toți, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieții noastre, mântuirea fiecăruia dintre noi.

Dar ce să facă acei creștini, care își cer iertare de la cei cu care sunt certați, dar aceia nu vor să-i ierte? Să facă ce ne învață Sfinții Părinți. Întâi să se roage lui Dumnezeu pentru îmblânzirea vrăjmașilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor lor și să le respecte cuvântul. Apoi să-și ceară personal iertare de la cei cu care sunt certați, prin cuvintele: „Iartă-mă, frate, pentru toate câte ți-am greșit și Dumnezeu să te ierte!" Iertarea să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia dintre ei, sau în casa preotului. Dacă cearta este veche și mare, împăcarea să se facă în prezența preotului, și să se încheie cu o rugăciune de mulțumire și chiar cu o masă creștinească, sau acordarea reciprocă de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne ierte, să urmăm sfatul duhovnicului, să cerem iertare de trei ori și așa, dacă nu ne mustră conștiința, ne putem împărtăși cu Sfintele Taine. Iar dacă încă suntem tulburați și ne chinuie gândurile de răzbunare, să amânăm Sfânta Împărtășanie, ca să nu ne fie spre osândă. Smerenia și rugăciunea curată ne ajută cel mai mult la împăcare. Cine urmează calea aceasta, acela nu este departe de mântuire!

Citim în Pateric că un călugăr tânăr s-a dus la un sihastru bătrân și i-a spus că are vrajbă asupra cuiva și nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrânul la iertare, că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: „Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe când ucenicul zicea: „Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri", bătrânul îi spuse: "Nu așa, fiule! Ci să zicem: Și nu ne ierta nouă greșelile noastre, precum nici noi nu iertăm greșiților noștri!" Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi și a zis: „Iartă-mă, părinte, că am greșit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Așa să facem și noi, frați creștini. Să cerem iertare întâi și să iertăm cu dragoste pe toți, ca să fim și noi iertați de Dumnezeu pe pământ și în cer. Căci fără iertare nu avem mântuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.

Să rugăm pe Dumnezeul dragostei și pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toți în numele Său, știind că dragostea nu moare niciodată! Amin.

(Arhimandrit Cleopa Ilie)

ARTE 1 Septembrie

INVITAȚIE LA OPERĂ 1 Septembrie

Engelbert Humperdinck: Hansel Und Gretel -

MUZICĂ 1 Septembrie

Johann Pachelbel

Diane Ray, cântăreaţă americană

Diane Ray - The Exciting Years (Full Album):

Archie Bell, cântăreţ şi compozitor american (Archie Bell & The Drells)

ARCHIE BELL & THE DRELLS

Barry Gibb – Bee Gees

Russ Field, chitarist britanic (Showaddywaddy)

Showaddywaddy -

Steve Goetzman, baterist american (Exile)

Exile -

Peter Hewson, vocalist şi compozitor britanic (Chicory Tip)

Chicory Tip ~

Bruce Foxton, basist britanic (Jam)

Gloria Estefan

DJ Sprigg Nice, rapper american (Lost Boyz)

Lost Boyz -

Stella Mwangi, cântăreață kenyano-norvegiană

Zendaya Coleman, (cunoscută drept Zendaya), actriță și cântăreață americană

Zendaya & Mario -

Jacques Thibaud

George Georgescu

Carlo Zecchi

ÎNREGISTRĂRI NOI:

LOS 40 BOLEROS MAS BELLOS ORQUESTAD. Selección de Cecil González

5 horas maior saxofone amor canções instrumental 🎷Música relaxante SAX romântica bonita

POEZIE 1 Septembrie

Ion Mircea

Biografie

Fiul lui loan Mircea, maistru gaz metan, si al Susanei (n. Muresean), născut la 1 septembrie 1947.

Scoala generala la Sarmas (1954-1961); liceul (1961-1965) in aceeasi localitate. Licential al Facultatii de Litere a Univ. din Cluj, Sectia romana-italiana (1965-1971). indrumator la Muzeul "O. Goga" din Ciucea (1971-1972); redactor la rev. Transilvania din Sibiu (din 1973).

Colab. la Echinox, Steaua, Amfiteatru, Transilvania, Luceafarul, Romania literara, Viata Romaneasca, Ramuri, Tomis etc. Debuteaza in Transilvania, cu poezia Pescuitorul de perle (1966). Debut editorial cu voi. de versuri Istm (1971), urmat de alte trei culegeri lirice: Tobele fragede (1978), Copacul cu 10 000 de imagini (1984) si Piramida impadurita (1989). A publicat o antologie in lb. germana (Die Wiirde der Rose I Demnitatea trandafirului, 1989), in trad. lui Reimar Alfred Ungar. Premiul intai de poezie la Colocviul National Studentesc de Literatura (1969); Premiul Asoc. Scriitorilor din Sibiu pe 1978, pentru voi. Tobele fragede; Premiul special de poezie al rev. Luceafarul, titlul de "cel mai popular poet roman al anului" acordat de rev. Amfiteatru si Viata studenteasca, si Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1984, pentru voi. Copacul cu 10 000 de imagini.

Debutand la inceputul anilor 70, cand in poezia multora dintre tinerii autori se faceau inca simtite din plin ecourile modelului blagian, MIRCEA le capteaza si el, dar nu le prelungeste mimetic, ci pare a le asculta ca pe un reper menit sa-i orienteze propriile cautari lirice. De aceea, dincolo de unele reminiscente evidente, precum motivul somnului sau ivirea cate unei metafore de felul: "zapada fapturii", influenta lui Blaga se vadeste mai cu seama la nivelul atitudinii generale care este si la MIRCEA de ordin metafizic. Poetul nu percepe lumea in concretetea ei vie si conflictuala, ci, deocamdata, doar in formele ei simbolice, chiar arhetipale, a caror vibratie incearca sa o prinda in imagini diafane. Asa se face ca in versurile din primul volum (Istm, 1971) revin mereu si mereu cateva simboluri ale transeenderii, ale candorii si puritatii: zborul, pasarea, floarea, albul, cristalinul, oglinda, roua. Toate acestea dau o tonalitate aurorala unui lirism inca nu foarte consistent, dar care, traind din "Mirarea fiintei in zori spre cuvant" si dintr-o profunda dorinta de transfigurare ("Cerul, asa numesc eu atatea, / imi este vestmant"), isi precizeaza deja destul de bine orizontul. Este un orizont pe care poetul nu-1 va trada nici in cartile urmatoare, desi creatia sa va cunoaste metamorfoze deloc neglijabile. Astfel, in Tobele fragede (1978) poate fi detectata atat o continuitate de adancime, cat si o remarcabila incercare de innoire stilistica, aceasta urmand sa fie dusa mai departe ulterior. La fel ca in prima carte, precumpanitoare este si aici aspiratia spre originar, nazuinta de a regasi o puritate si o plenitudine initiala, evocata adesea printr-un metaforism al luminii indeajuns de elaborat si de sugestiv. Versurile vorbesc acum de o "lumina pura, neindoliata", de o "fiinta luminiscenta", de "aceasta palpaire ca viata prima oara". In acelasi timp, insa, trairea poetica devine mai tensionata si mai complexa, imaginatia se desfasoara mai amplu, aproape arborescent, asa cum o arata cateva poeme incantatorii (Iata ce canta un get, Poemul barbatului schiop, Vantul din senin) sau de-a dreptul vizionare (Okeanos, Ta twam asi, Cimpoiul). Ca ele nu constituie un simplu experiment pasager, ci sunt semnul unei noi faze de creatie, o dovedesc cu prisosinta urmatoarele doua volume, Copacul cu 10 000 de imagini (1984) si Piramida impadurita (1989), unde lirismul lui MIRCEA castiga si mai mult in amplitudine, in forta vizonara, dar si in concretete, realul insusi, cu toate armoniile si dizarmoniile lui, fiind acela care starneste meditatia si alimenteaza imaginatia poetului. Uneori, acestea se misca pe spatiii mici, ca de pilda in gratios-nostalgicul poem intitulat Ceas de taina: "«Desi ai sase fete / si esti cum esti: poros si orbitor, / ce-amara ar fi viata mea fara tine», / se confeseaza ceaiul verde / cubului de zahar. / Eu il aud / pentru ca sunt singur: / minereu din insule." De cele mai multe ori insa intuitiile depasesc pragul unor asemenea fulguratii si se dezvolta simfonic, ramificandu-se reflexiv si dand permanent poemelor un aer filosofic. Ceea ce impresioneaza este tocmai staruinta cu care MIRCEA face din propria lirica un mod de cunoastere la limita dintre real si imaginar, o cunoastere cand abrupt interogativa (Hamlet), cand invaluitor metaforica si atingand teme esentiale precum nasterea (Acestea nu sunt amintiri) si moartea (Din Egiptul unei fotografii) si erosul initiatic (Cuplul, Ars amandi, Osmoza). Chiar daca se mai intampla ca stilul sa alunece intr-o anume discursivitate, dand frau liber unei imagistici cam eterogene, de tip manierist, explorarea marilor teme, ca si a propriei fiinte, cu biografia si memoria ei (Amintirea, Eu am copilarit, Vizita, Scrisori catre Mircea Ivanescu), nu-si pierde niciodata profunzimea. O profunzime pe care, prin bataia lor mai lunga sau mai scurta, numeroasele trimiteri livresti, religioase, mitologice ezoterice nu fac decat sa o sporeasca. Ele nu tintesc o intelectualizare, ci opunere in abis a trairii si meditatiei poetului, cel ce crede ca "nu vietuiesc secunde in care sa nu existe o fata secreta a lucrurilor" si ca aceasta se cuvine scrutata si exprimata in asa fel incat sa-si pastreze intreaga aura de mister. E ceea ce, in buna masura, poezia lui MIRCEA reuseste sa si faca in mod convingator, ca de exmplu in admirabilul autoportret numit Dublul, pe cat de definitoriu, pe atat de concludent in ce priveste vocatia lirica intr-adevar deosebita a autorului sau: "E inca departe de-a se lumina de ziua si inca mai departe / de-a ne lamuri in toate privintele, impartasesc destinul / unui batran de doua ori incovoiat de mijloc / din Adoratia magilor / cea pictata pe panza concava. Probabil ca beatitudinea nu mi s-a sters cu totul de pe fata schimonosita. / intreaga mea infatisare vorbeste despre o coborare / si, intr-adevar, / imbatranind la munte, eu am copilarit in cer. / Privirea mi-o inalt tot mai rar din tarana cea alba. / Putin adus de spate, / las impresia vie ca am dezhumat / un glob urias, dar invizibil / Stau in noapte garbovit, / cu bratele ca niste nori leganandu-mi-se pe langa corp / si amintin-du-mi, sunt mantuit si mut".

OPERA

Istm, versuri, Cluj, 1971; Tobele fragede, versuri, Cluj, 1978; Copacul cu 10 000 de imagini, versuri. Bucuresti, 1984; Piramida impadurita, versuri, Bucuresti, 1989; Die Wiirde der Rose I Demnitatea trandafirului, versuri, trad. de Reimar Alfred Ungar, Cluj-Napoca, 1989.

REFERINTE CRITICE
I. Pop, in Echinox, nr. 3, 1971; V. Felea, in Tribuna, nr. 1, 1972; D. Flamand, in Luceafarul, nr. 5, 1972; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 5, 1972; MIRCEA Iorgulescu, in Convorbiri literare, nr. 8, 1973; P. Poanta, Modalitati; MIRCEA Mincu, Poezie si generatie, 1975; MIRCEA Ivanescu, in Transilvania, nr. 9, 1975; G. Alboiu, in Luceafarul, nr. 28, 1977; C. Reg-man, Explorari in actualitatea imediata, 1978; P. Poanta, Radiografii, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti; V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1980; E. Simion, in Romania literara, nr. 16, 1984; L. Ulici, in Romania literara, nr. 12 si 13, 1984; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 36, 1984; L. Ursu, in Luceafarul, nr. 20, 1984;Grete Tartler, Melopoetica, 1984; Const. MIRCEA Popa, in Luceafarul, nr. 7, 1987; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 23, 1997.

Cu vremea si ochii tai

Cu vremea si ochii tai vor ajunge
doua mari întunecate papadii.
Mai usor aluneci întru nemiscare
daca adormi cu fata catre cer
auzind
si golurile dintre lumi.
Dar ulmi cu pielita subtire
ca în ureche la miei
mestecenii de sticla gri
când se întinde-n somnul tau Etherul
si nu-l mai poti opri.
Cu vremea si ochii tai vor ajunge
doua mari întunecate papadii.

La Marienbad, anul acesta

În veranda ospiciului din Marienbad
doi bătrâni se joacă de-a acul şi aţa
încercând să treacă unul prin celălalt.
un nasture imens de lavă străbate lumina
şi totuşi lumina străpunsă de el
nu are patru găuri în trup

în schimb se înserează de patru ori mai repede
anul acesta, la Marienbad, în noiembrie.
stăm fiecare-n picioare ca lumânările
şi pe creştetul fiecăruia un altul stă în picioare
gândindu-ne noi că astfel vom vedea mai departe

dar, o,
se înserează de patru ori mai repede
în noiembrie, anul acesta, la Marienbad.
nici în Veneţia lucrurile nu stau pe roze
am rotit robinetele-n baia de la hotel
şi apa lagunei a dispărut
cât ai bate din palme

trosnind din toate încheieturile oraşul s-a înălţat în văzduh
un cadavru-mpietrit cu tălpile perforate de lacrimi.
nici în Veneţia lucrurile nu stau pe roze.

mi-au bătut ca disperaţii în uşă m-au implorat
să închid robinetele
dar eu neclintit din fotoliu
ţinându-mi ziarul probabil cu streaşina-n jos
atent să nu-mi ude vesta
le-am spus printre pleoape:

se înserează de patru ori mai repede
la Marienbad, în noiembrie, anul acesta.

Bicicleta lui Socrate

E-atâta linişte încât
deodată-l auzi pe Socrate adultul
mângâindu-şi pisica de Angora
şi lăcrimând în pupila ei verde şi cadrilată
din care se-apropie, lent ca istoria,
Platon pigmeul.

Platon se-arată în uşă
şi stă acolo-n lumină
ca un orb bătut de-o rafală de grindină.
Socrate se vede copil
alergând prin lanul de rapiţă
ia bicicleta
rezemată de o păpădie cât un salcâm
şi dispare ca într-un nor de praf
în Socrate cel de acum.

e-atâta linişte încât
îl auzi pe Socrate adultul
mângâindu-şi pisica de Angora.
Platon se-arată în uşă
ţinând de ghidon bicicleta
şi stă acolo-n lumină
bătut de-o rafală de grindină -
un orb străveziu
mut, anodin şi absurd
ca o Grecie fără piatră,
ca un dumnezeu fără fiu.

Adrian Dohotaru

Biografie

Adrian Dohotaru (2 aprilie 1939, Oradea - 1 septembrie 1995, Munchen, Germania) - poet, jurnalist, eseist, dramaturg şi diplomat de carieră. Născut într-o familie de intelectuali şi era om fin, agreabil, comunicativ. Am scris era căci numai este. S-a stins din viaţă în urma unui neelucidat accident de maşină, în Rusia în drum spre Odessa. Acolo mergea să depună o coroană de flori la bustul lui Mihai Eminescu. N-a mai ajuns. A fost înmormântat la Belu. La catafalcul marelui scriitor au venit scriitorii cu o Floare din lacrimă. A fost gazetar la revistele „Amfiteatru” şi „Viaţa studenţească”. Între scrierile sale amintim: Apoteoză a liniştii (1976), Frezii rebele (1977), Privire liberă (1983). Poezia sa e sinceră, confesivă, diafană, cu adâncimi filosofice.

Dohotaru este, ca şi vărul său, Alexandru Andriţoiu, un poet al iubirii. Pentru el, iubita este un „înger diafan şi pur” - cum i s-a întâmplat şi lui şi altora ca noi. „Viaţa mea - scrie poetul este oglinda / prin care se vedea / grădina cu vişinii în floare / chipul meu e un nor de polen” (Autoportret în stilul lui Van Gogh). „Puritatea mea sperie / pentru că e învăluită / în câteva straturi /ale Firii / de care nu sunt vinovat”. Veşnic neliniştit, peregrin prin bibliotecile lumii, poetul nu se împacă cu sine.

Polemic şi melancolic, trist şi mâhnit faţă cu o lume convulsivă, neaşezată, poetul preferă să se retragă adesea „În lumea lui lăuntrică / şi visează că-n va fi cald, / va fi somn / va fi linişte”. Desluşim, aici, tragic şi grav un presentiment al morţii apropiate, decantat în ritmuri melancolice, prelungit, ca un suspin, în faţa femeii care a plecat precum nevasta şefului de gară, dintr-o poemă celebră, clasică. Aceea s-a dus cu un călător. Acesta este înţelesul cărţii Privire liberă.

Peste haos şi tristeţi, peste mizeriile, lumii şi ale vieţii, poezia rezistă, respiră: „Nu mai pot dovedi că exist, decât respirând” -scrie Dohotaru, în vreme ce femeia sa, peregrină, „dresează tigrii şi lei / într-un peisaj de fum”. Prin versurile lor, cu suflet şi cuget ales, Marii poeţi nu mai mor. Iată sugestia unei despărţiri nedorite de tânărul poet înamorat: „Am vrut să te l-au de mână / să umblăm pe jos / pe toate drumurile pământului, / dar mi-e fost teamă” (Noi doi). Cea care refuză plimbarea în doi este o iubită rea, o logodnică perfidă, cu părul roşu ca de vulpe...

Poetul, ca om, este un incomod pentru o lume stupidă, mizeră, cu suflet pitic. E puternic moral, dar e singur: „Vă promit că nu voi uita pe nimeni nicicând, / pentru fărădelegi şi abuzuri, / pentru teama de a nu greşi / pentru teama ambiguă, delimitată / dictatorilor de profesie / şi de buzunar, care ne fură cuvintele ...” (Proprietarii de cuvinte). Cenzorii erau hoţii de cuvinte, profitorii de profesie, cu diplome cumpărate. Ei se mişcau în maşini de lux. Poeţii, pictorii, actorii mergeam pe jos, sau înghesuiţi în tramvaie învechite. Cultura unui popor se susţine prin corifeii acestei „Da, domnilor ambasadori, / Da, domnul ministru de Finanţe / Lăsaţi-l pe Eminescu să moară în mizerie...”.

Dohotaru a scris şi teatru. I s-au şi jucat câteva texte dramatice la Oradea, Bucureşti, Bârlad şi Budapesta. Teatrul său, oarecum poetic, ca expresie se constituie într-o dezbatere gravă, intransigentă asupra condiţiei omului într-o societate postindustrială. Insomnie şi Îndrăgostiţii de la nouă, seara, cele mai bune piese ale scriitorului au în centrul lor figuri de oameni drepţi, cumpătaţi, cât şi de lichele strecurate în ierarhia politică şi socială pe scara de serviciu. Un tânăr, cu suflet curat, viitor inginer - încă student, Pop Sabin este aspru muştruluit de un decan, recidivist mărunt şi penibil, ajuns decan al acelei facultăţi fără a-şi fi luat măcar diploma de bacalaureat.

Îndrăgostiţii de la nouă seara este o frumoasă poveste de dragoste, scrisă au o mână sigură de acest adevăr, pe care l-au iubit ca pe un frate. „Cineva trebuie tras la răspundere, cineva trebuie să pună degetul pe ramă, căci acum spune poetul - dramaturg, trebui repede curăţată pădurea (românească) de uscături”. La premierele bucureştene ale celor două piese, cea din 1982 - de la Nottara, s-a râs şi s-a tăcut amar. În rolurile principale i-am admirat pe iluştrii actori: Alexandru Repan, Cristina Tacoi, Petrică Popa şi, mai ales, pe marele George Constantin. Prin dispariţia lui Dohotaru cultura română şi cea europeană au pierdut un scriitor de elită, subtilitate şi rigoare.

Opera literară

• Apoteoza liniştii, 1976;

• Frezii verbale, 1977;

• Ora 24, Bucureşti, 1978;

• Privire liberă, Bucureşti, 1980;

• Insomnie. Îndrăgostiţii de la ora nouă seara, Bucureşti, 1985;

• Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic, Bucureşti, 1993.

TEATRU/FILM 1 Septembrie

Ion de Liviu Rebreanu

Biografie Liviu Rebreanu

1885 La 27 noiembrie, in satul Tarlisua (din fostul comitat Solnoc Dabaca - azi judetul Bistrita-Nasaud), s-a nascut Liviu Rebreanu, fiind primul din cei 14 copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si al Ludovicai. In tinerete, mama sa era pasionata de teatru, fiind considerata "prima diletanta" pe scena Becleanului de bastina. Ambii parinti constituie modelele familiei Herdelea care apare in "Ion", "Rascoala", "Gorila", etc.

1889 Familia Rebreanu s-a mutat in comuna Maieru, pe valea Somesului. Potrivit afirmatiei scriitorului: „In Maieru am trait cele mai frumoase si mai fericite zile ale vietii mele. Pana ce, cand sa implinesc zece ani, a trebuit sa merg la Nasaud, la liceu”. In scrierile sale de sertar, la inceput in limba maghiara, si apoi in limba romana, multe amintiri din copilarie aduc pe oamenii acestor locuri in prim-plan. Desi localizate in imaginarul "Pripas" (identificat de cercetatori cu Prislopul in care Rebreanu a locuit mai tarziu), unele episoade din "Ion", au pastrat cadrul toponimic si onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat intr-una din povestirile publicate de scriitor).

1891 A inceput cursurile scolii primare. Autorul va rememora aceasta epoca: "Cele dintai placeri ale slovei tiparite si ale stiintei de carte tot in Maieru le-am avut, in forma primelor lecturi care m-au pasionat, povestile ardelenesti ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume".

1895 A urmat doua clase la gimnaziul graniceresc din Nasaud.

1897 S-a transferat la Scoala de baieti din Bistrita ("Polgari fiu iskola"), unde a urmat inca trei clase.

1898 Indragostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "intaia si ultima poezie". Fascinat de o tanara acrita dintr-o trupa ambulanta ungureasca ("ingenua trupei, de care m-am indragostit nebuneste"), scrie un vodevil dupa modelul celui vazut. Mai tarziu, aflat in Budapesta, a cultivat, fara succes, acelasi gen dramatic.

1900 A inceput sa urmeze Scoala Reala Superioara de Honvezi din Sopron (Odenburg, in nord-vestul Ungariei, langa granita cu Austria). La sfarsitul anului I, a obtinut calificativul "eminent". Ca si la Bistrita, a manifestat o inclinatie deosebita pentru studiul limbilor straine. La Brasov, a aparut povestea "Armeanul negutator si fiul sau Gherghel", folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (intr-o colectie pentru copii).

1902 Dupa abateri de la regulamentul scolii, a fost retrogradat din functia de chestor. La sfarsitul celui de-al doilea an de scoala reala, a primit doar distinctia simpla. In cel de-al treilea an a pierdut si distinctia simpla, din cauza mediei scazute la "purtare".

1903-1906 A urmat Academia militara "Ludoviceum" din Budapesta. Din nou, in primul an, a primit distinctia de "eminent".

1906 La 1 septembrie, a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, in sud-estul Ungariei. Aici, pe langa indeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupari literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice.

1907 A conspectat numeroase opere din literatura universala, specificand, uneori, data lecturilor. Printre scriitorii excerptati au fost clasici francezi, rusi, germani, italieni, englezi, unguri. Li s-au adaugat cateva proiecte: "Vetelytarsak - Orveny" (Rivalii - Valtoarea); "Valko fohadnagy" (Locotenentul Valko); "Gigi" (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viata "intelighentei" nasaudene.

La Budapesta si Gyula a scris si transcris cinci povestiri, in limba maghiara, din ciclul "Szamarletra" (Scara magarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor incurcaturi banesti, a fost fortat sa demisioneze din armata; in prealabil, scriind in "arest la domiciliu", s-a hotarat sa se dedice literaturii.

A revenit in Prislop, spre disperarea parintilor, care l-au stiut domn: "Aici am luat contact cu taranul roman, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferintele si visurile lui - lucruri care aveau sa treaca mai tarziu in literatura mea ..."

1910 Era functionar la primaria din Vararea. In luna ianuarie 1910, pe baza conventiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autoritatilor romanesti extradarea gazetarului. In februarie Rebreanu a fost arestat si detinut la Vacaresti. Intr-un memoriu adresat autoritatilor romanesti in luna mai, tanarul scriitor a mentionat ca adevarata pricina a cererii de extradare consta in activitatea sa publicistica pe care, anterior, a desfasurat-o in slujba romanilor de peste munti. In inchisoarea Vacaresti, a terminat nuvela "Culcusul".

Publicand in "Convorbiri critice" nuvela Culcusul, criticul Mihail Dragomirescu a tinut sa o prefateze astfel: "Desi nu admitem cruditatile de termeni pe care autorul e nevoit sa le puna in gura eroilor sai, totusi, publicam aceasta novela, si inca la acest loc de onoare, fiindca pe langa o adancime de conceptie putin comuna, e remarcabila prin pitorescul lumii zugravite, prin spiritul de observatie, prin energia deceptiei si mai cu seama prin originalitatea limbii".

Dupa o lunga detentie la inchisoarea Vacaresti, este intemnitat la Gyula. Aici scrie "Golanii" si incepe sa traduca volumul de povestiri "Lelki kalandok" (Aventuri spirituale, Budapesta, 1908) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul ii era prieten si – dupa marturisiri datand din acele zile (epistola lui Rebreanu catre Mihail Dragomirescu, la 7 august 1910) – impreuna ar fi scris mai multe lucrari ("pe cand eram la Pesta"). Cateva titluri din volum, indeosebi din ciclul "Biedermeier kepek" (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la Bucuresti, in paginile "Universului literar" (1913) si in almanahul "Adevarul" (1914). A intocmit un proiect sumar al romanului "Zestrea", datat in inchisoarea din Gyula. La 16 august, eliberat din inchisoare, Curtea tribunalului de Apel considera ca delictul a fost ispasit dupa cele sase luni de temnita.

S-a angajat ca ajutor de notar in Magura Ilvei, apoi in Nimigea. Din Bucuresti a primit vestea ca piesa "Osanda" va fi pusa in citire, ulterior, insa, a fost respinsa.

1910 Se afla intr-o situatie materiala precara. A avut convingerea ca nu stapaneste cum se cuvine limba literara romaneasca: "a trebuit sa-mi dau seama ca, daca vreau sa realizez ceva trebuie sa nimicesc in prealabil, in sufletul meu si in mintea mea, tot ce mi-au imprumutat atatia ani de mediu strain, tocmai la varsta cea mai accesibila tuturor influentelor, si ca aceasta nu se poate implini cu adevarat decat acolo unde voi respira o atmosfera romaneasca, absolut pura si ferita de miasmele de pana ieri, adica in tara si mai ales in Bucuresti. Intaiul meu contact cu literatii romani s-a efectuat cu prilejul unui congres al Astrei la Sibiu, unde am fost trimis ca gazetar roman. Profitand de aceasta unica ocazie, am si trecut dincoace, la Bucuresti". La Bucuresti a intampinat greutati financiare: "Am sosit cu 300 de lei in buzunar... Si aici... aici... aici incepe un capitol intunecat al vietii mele, o epoca grea, de lupta darza cu mizeria si pasiunea de scriitor. [...] Am venit in contact cu toti corifeii literaturii de atunci. Garleanu mai ales era marele prozator al epocii. In vremea aceea, am incercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era inteles de gingasii povestitori din jurul meu. Pana atunci, nuvela era un fel de anecdota, scrisa viu, curgator, cu inflorituri de stil, dar fara nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic".

A fost angajat la "Ordinea" unde redactor-sef era Stefan Antim, in "Rascoala" apare ca personajul Antimiu.

1911 Este anul care si l-a dedicat teatrului. Pana in 1912, a avut indeletniciri diverse: de la intocmirea repertoriului la reclama publicitara; de la traducerea unor piese ("Hotii de Schiller" si "Ofiterul", de Franz Molnar) la pregatirea revistei bilunare "Teatrul". O luna mai tarziu la teatrul din Craiova a sosit si Stefana (Fanny) Radulescu (viitoarea sotie a scriitorului); ca artista, va debuta pe scena teatrului din localitate, in spectacolul cu piesa "Rapsozii", de Victor Eftimiu (9 octombrie).

1912 In data de 15 ianuarie, presat de acute nevoi materiale, incepe sa publice in revista craioveana "Ramuri", condusa de Constantin Saban-Fagetel, elocventa pentru starea tinerilor casatoriti: "Neavand la cine apela la Craiova, sunt nevoit sa ma dedau la cersetorie si, cum n-am la altcineva aici afara de tine, sunt nevoit sa ma cersetoresc la tine, cu toate ca mi-e nespus de penibil". "Dezangajarea" sotiei de la Teatrul National din Craiova pe data de 1 mai 1912 (cf. Registrul de procese-verbale, 25 aprilie 1912) l-au determinat sa paraseasca localitatea, stabilindu-se la Bucuresti. Artista a fost angajata la Teatrul National, la interventia lui Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti. In capitala a avut colaborari sporadice la ziare si reviste, fiind coplest de greutati materiale. Familia ramasa in Prislop ii cere ajutorul cu disperare ("acasa suntem 9 oameni"), desi invatatorul Vasile Rebreanu mai lucreaza "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.

1913 Din luna iulie, dupa intrarea Romaniei in cel de-al doilea razboi balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la "Adevarul" (la sfarsitul razboiului a fost concediat).

1916 In data de 27 august, Romania a declarat razboi Austro-Ungariei. Fost ofiter s-a oferit voluntar in armata romana, dar nu i s-a aprobat cererea. La 6 decembrie, armatele germane ocupa Bucurestiul. "Fugarul" se afla intr-o situatie dificila. Inchis in casa, continua sa scrie la romanul "Ion".

1917 Intre 12/13 mai, fratele sau Emil Rebreanu, ofiter in armata austro-ungara, este acuzat de dezertare si spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri in lumea romanului "Padurea spanzuratilor").

1918 In primavara anului, a fost arestat si anchetat de autoritatile de ocupatie, dar Liviu a reusit in cele din urma sa fuga. In luna mai, ajutat de socialisti, a trecut in Moldova si a locuit o vreme la Iasi. In luna noiembrie a revenit in Bucuresti. In vacanta din vara anului 1918 a calatorit cu sotia in Transilvania, Rebreanu documentandu-se atent in legatura cu sfarsitul tragic al lui Emil. Reintors la Bucuresti, prozatorul a incercat sa scrie la "Padurea spanzuratilor", fara sa reuseasca sa finalizeze romanul.

1929 In decembrie, a fost numit director al Teatrului National din Bucuresti, functie pe care a detinut-o timp de un an. Tot in 1929, la insarcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Directiei Educatiei Poporului, al carei conducator a devenit la inceputul anului urmator.

1930 Pe 19 noiembrie, in urma unor cumplite dezamagiri inregistrate in conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Directiei Educatiei Poporului. A cumparat o casa si o vie la Valea Mare, langa Pitesti, unde par a fi scrise majoritatea cartilor sale de acum incolo.

1941 A fost numit din nou director al Teatrului National. A acceptat numirea de director al cotidianului "Viata" (fara o participare esentiala).

1942 In luna ianuarie, a luat parte la un turneu de conferinte despre cultura romaneasca la Berlin, Munchen, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Gorlitz, Breslau, Viena. In luna martie a calatorit la Zagreb si Weimar, calatorii prilejuite de constituirea societatii culturale pan-europene. Aici a sustinut ca "nu vrem nici un fel de politica, ci numai literatura".

1944 La 4 aprilie fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fara sa mai revada vreodata Bucurestiul (un control radiologic a semnalat, inca din ianuarie, opacitate suspecta la plamanul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria in "Jurnal": "Perspective putine de salvare, data fiind varsta mea, chistul din plamanul drept, emfizemul vechi si bronsita cronica".

1944 La 1 septembrie, la Valea Mare, a incetat din viata, la varsta de 59 de ani, Liviu Rebreanu. Peste cateva luni a fost deshumat si reinhumat la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

Ion:

Cu Sorin Gheorghiu

Biografie Sorin Gheorghiu

Locul naşterii: România · Data naşterii: 28.09.1939 · Data decesului: 01.09.2008 · Ocupaţie: Actor

Sorin Gheorghiu a fost un actor român care a trăit din 1939 până în 2008. A jucat la Teatrul de Stat Ioan Slavici din Arad din 1961 până în 1965, apoi la Teatrul Alexandru Davilla din Pitești, din 1966 până în 1969, la Teatrul Valah Giurgiu din 1969 până în 1972, La Teatrul de Comedie din București din 1972 până în 1993. A avut prestații în filme, ca: Examen, Secretul lui Nemesis, Roșia de un kilogram.

Filme cu Sorin Gheorghiu

· Examen (2003) - criminalistul Ceacanica

· Secretul lui Nemesis (1985) Trailer

· Sfântul Mitică Blajinul (1982) - Adrian Mateescu

· Urcusul / (1980)

· Rosia de un kilogram (1979)

· Acțiunea Autobuzul (1978) - sofer

ANGELA SIMILEA - Fratele meu Charles - Teatru muzical – 1988:

Cu Luminița Gheorghiu, actriță româncă

Biografie Luminița Gheorghiu

Cunoscuta actrita de teatru si film s-a născut la 1 septembrie 1949. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1972, clasa prof. Ion Cojar. Debuteaza in teatru cu rolul Marioara in regia lui Alexandru Tocilescu in 1971 pe scena Studioului Casandra, dupa absolvire este repartizata la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani.

Este din ce in ce mai remarcata si apreciata de publicul de teatru pentru seriozitatea si trairile ei interioare in multe roluri ce i se distribuie, anul 1975 o gaseste in trupa Teatrul Tineretului din Piatra Neamț iar din 1976 pana-n 2003 este actrita a Teatrului Bulandra din Bucuresti.

Actrita si-a inceput cariera cinematografica acum 24 de ani, cu rolul "Catrina" din "Morometii", dar a fost premiata la nivel international douazeci de ani mai tarziu, dupa aparitia in "Moarta domnului Lazarescu", cand devine cunoscuta de cinefili cu rolul asistentei medicale ce-si plimba pacientul dintr-un spital in altul si pentru care in 2007 primeste Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la Los Angeles, la gala premiilor Asociatiei Criticilor de Film din 14 ianuarie 2007.

In 1985, cand actrita se pregatea pentru intaiul ei rol cinematografic pentru "Morometii", pierde pe fiica cea mare Iuliana la numai 6 ani, fapt ce produce o drama cumplita in familie. Teatrul si filmul o mentin in viata.

Ea interpreteaza rolul principal in filmul "Sunt o baba comunista", ecranizare a romanului omonim scris de Dan Lungu si regizat de Stere Gulea care a ales-o pentru ca avea nevoie de "cineva care sa poata interpreta un personaj tipic, din clasa medie, din perioada comunista, inteligent, cu simtul umorului, cu autoironie".

Alaturi de sot, se bucura azi de alte doua fiice, Maria, care are 23 de ani si Alexandra, de 21 ani. Daca fiica cea mare a ales medicina, fata cea mica a decis sa faca regie si chiar vrea sa isi distribuie mama in prima sa productie

Filme cu Luminița Gheorghiu

Ascunde

· Aferim! (2015) - soția meșteșugarului Trailer

· Deschide ochii (2015) Trailer

· Cuscrii (2014) - Suzana Vrânceanu Trailer

· Poziția copilului (2013) - Cornelia Trailer

· Sunt o babă comunistă (2013) - Emilia Trailer

· The Matriarch (2013)

· Brave / Neînfricată (2012) - vrăjitoarea (versiune română) Trailer

· După dealuri (2012) - diriginta Trailer

· Aurora (2010) - Mioara Avram Trailer

· Despărțire (2010)

· Fotografia (2010)

· Francesca (2009) - Ana Trailer

· Nunta mută (2008) - Fira Trailer

· The Yellow Smiley Face / Fața galbenă care râde (2008) - Mia Popescu

· 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) - Doamna Radu Trailer

· Interior. Scară de bloc (2007) - doamna Pascale

· A fost sau n-a fost? (2006) - doamna Jderescu Trailer

· Lombarzilor 8 (2006) - Ilinca Matei

· Bucuresti - Berlin / București - Berlin (2005) - Mama

· Moartea domnului Lăzărescu (2005) - Mioara Trailer

· Sex Traffic (2004)

· Le temps du loup / Vreme de restriște (2003) - Dna. Homolka

· Maria (2003) - Maia

· Conserve de familie (2001)

· Detectiv fara voie (2001)

· Marfa și banii (2001) - Mama lui Ovidiu

· Code inconnu: Recit incomplet de divers voyages / Cod necunoscut (2000) - Maria

· Train de vie / Trenul vieții (1998) - Rivka

· Prea târziu (1996)

· Stare de fapt (1996)

· Privește înainte cu mânie (1993) - Lucretia, sotia lui Stefan Ciugudean Trailer

· Trahir (1993) - Silvia

· Rămânerea (1992)

· Drumul câinilor (1991)

· Campioana (1990)

· Moromeții (1988) - Catrina Moromete

· Fapt divers (1984)

· Secvențe (1982)

· Labirintul (1980)

Teatru Morometii:

Roadele instructiunii (1953) - Lev Tolstoi

Constructorul Solness - Henrik Ibsen

GÂNDURI PESTE TIMP 1 Septembrie

Henriette Yvonne Stahl - Citate:

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 1 Septembrie

* Ion:
- Măi Văsălie, dă-mi împrumut un chil de pălincă până ce-oi face-o pe-a me.
Văsălie:
- Ia, măi Ioane, că doar suntem pretini.
Ion, după două zile:
- Măi Văsălie, mai dă-mi un chil de pălincă, mă, ca n-am reuşit s-o fac pe-a me.
Văsălie:
- Ia, mă Ioane, c-o s-o faci azi, mâne şi tu.
Ion după o săptamână venea spre poarta lui Văsălie care era la masă cu Măria lui.
Văsălie îi zice lu' nevasta-sa:
- Tu, Mărie, dacă vine la noi, zi-i că nu-s acasă (şi se bagă sub pat).
Vine Ion şi zice:
- Ziua bună, Mărie !
- Ziua bună, Ioane.
- Apăi, Văsălie une-i ?
- Nu-i acasă, zice ea.
- No, eu am vinit cu ale două chile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din pălinca nouă.
Dacă Văsalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi.
Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat şi s-apucă de treabă.

Văsălie de sub pat aude, simte oarece şi cugetă adânc:
"Tu-i mama ei de treabă ! Ce să fac ?! Puşcă am, cartuşe am......, dar nu-s acasă..........!!!!!!"

· Într-o cofetărie intră Bulişor, un băieţel de vreo 8-9 ani, cu o hârtie în mână.
- Tanti, aş vrea 300 g. caramele a 25 lei kilogramul, 500 g. biscuiţi a 9 lei kilogramul…
- Atât ? întrebă vânzătoarea.
- Ar mai trebui 280 g. bomboane fondante a 35 lei kilogramul şi 400 g. fursecuri a 31 lei kilogramul.
Vânzătoarea cântăreşte atent cele spuse de băieţel şi-i spune suma ce-o are de plătit.
- Ei, ţi-a dat mămica ta destui bani ca să cumperi toate astea?
- Tanti, mama nu mi-a dat nici un leu dar am venit la matale pentru că nu ştiam să-mi fac problema la aritmetică.

· O tipă vine acasă foarte supărată! Soţul său o întreabă:
- Ce s-a întîmplat, dragă?
- Doctorul mi-a zis că sufăr de o boală.
- Ce boală, draga mea?
- Ceva cu S!
- SIDA?
- Nu, parcă nu!
- Sifilis?
- Cred că da!
Înnebunit, tipul dă telefon la secretara directorului său, acesta îl sună pe director, care îşi sună prietena...
A doua zi, la policlinică se prezintă 100 de persoane pentru analize.
Inainte de a intra, soţia îi zice:
- Dragă, mi-am adus aminte de ce anume sufăr.
- De ce anume, draga mea?
- Scleroză!

· -Domnule doctor, ieri mi-am ţinut răsuflarea timp de cinci minute.
-Extraordinar, zice doctorul, erai sub apă?
-Nu, în dulap...

· - Nevastă-mea mă sărută de fiecare dată când mă întorc acasă la o oră mai târzie.
- Asta da, iubire!
- Aş, iubire! Se numeşte investigaţie.

· Profitînd de înghesuială, în autobuz, un tip o pipăie insistent pe femeia din faţa lui. Aceasta întoarce capul şi-i spune enervată:
- Domnule, te rog...
- Nu-i cazul să mă rugaţi, o fac cu plăcere…

· Un tip şi o tipă se întâlnesc într-un bar. Se privesc, se plac... şi ajung la tipă acasă. După câteva pahare tipul îşi dă jos cămaşa şi se spală pe mâini, după care îşi dă jos pantalonii şi se spală din nou pe mâini.
- În mod sigur eşti stomatolog!
- Cum ţi-ai dat seama?
- După cum te-ai dezbrăcat şi te-ai spălat pe mâini de fiecare dată.
După ce fac sex, ea spune:
- Nu numai că eşti stomatolog, dar sunt sigură că eşti un mare stomatolog!
- Extraordinar, într-adevăr sunt un dentist de succes, spune tipul impresionat de perspicacitatea fetei, dar de asta cum ai reuşit să-ţi dai seama?
- N-am simţit nimic!!!!!!!!!!!!

· - Cum se numeşte penitenciarul de maximă securitate din Craiova?
- AlcaPraz...

· Culmi:

- Culmea agronomiei: Sa faci sa infloreasca un boboc de rata...
- Culmea pescarului: Sa pui scrum de tigara in ac, si sa prinzi peste afumat..
- Culmea zgarceniei: Sa pui ceasul sa sune cu 3 ore mai in urma sa faci economie de somn...
- Culmea culmilor: mutul sa-i spuna surdului ca orbul se uita la ei...
- Culmea zborului: Sa zbori pe cerul guri...
-Culmea justitiei: Sa condamni o prostituata la locul de munca....
- Culmea fizici: Sa pasti un cal putere pe campul unui camp magnetic...
- Culmea ceasului desteptator: Sa sune "Ocupat"...
- Culmea melancoliei: Sa cazi pe ganduri si sa-ti spargi capul...
- Culmea somnului sa visezi ca adormi...
- Culmea mizeriei: Sa ai pureci paduchii latii..AHAHAHAAAAA..
- CULMEA ORBULUI: sa-si vada moartea cu ochii...

* Una reală! Se spune ca s-a petrecut la Politehnica in Bucuresti. Studentii aveau examen, dar, nemergand la cursuri nici macar nu-si cunosteau profa. Un grup de studenti asteptau si ei...
Vine o tipa faina cu un sal in jurul gatului, iar unul din studenti zice:
- Iata vine un sol de pace c-o naframa-n varf de batz....
Si toti se prapadesc de ras. Se uita tipa atent la ei si intra in sala. Studentul in fapta:
- Waw! Am pus-o! E profa. Sigur ma pica. Dar isi incearca totusi norocul si intra in sala.
Cand sa traga biletu` cu subiectu`, profa intreaba:
- Tu esti Mircea?
- Eu sunt doamna. Dau acum sau vin la toamna?!

* Un mos in carja se duce la sexolog. Intra in cabinet iar medicul se uita la el peste ochelari, stapanindu-si cu greu un izbucnit in ras.
- Buna tataie, ce vant te-aduce pe-aici? N-ai gresit cumva cabinetul?
- Auzi fiule, dumneata te ocupi cu problemele de sex?
- Da tataie!
- Atunci am nimerit bine. Uita care-i treaba. Io si baba me' ne-am iubit tare mult si inca ne iubim, dar n-am mai dragalit-o de vo' 30 de ani. Azi mane ne terminam treburile cu lumea asta si am mai vre' si noi odata sa ne dragalim. Da-ne rogu-te frumos niste pastile din alea de ne-ajuta!
Se gandeste medicul si-i spune:
- Uite tataie, aici ai doua pastile. Una albastra pentru tine si una galbena pentru baba ta. Le luati inainte de a va dragali. Dar nu-ti garantez ca va functiona. La varsta voastra e si periculos, dar treba ta.
Pleaca mosul fericit acasa. Dupa doua zile se intalneste mosul cu medicul prin oras iar medicul il recunoaste:
- Salut tataie! Cum a fost cu baba? Bine?
- Buna ziua domnu doctor, pai o fost bine numa ca io cred ca am inversat pastilele.
- De ce crezi asta? intreba medicul.
- Pai la baba mea i s-o intarit piciorul drept iar mie mi-o tremurat fundul toata noaptea.

· ... - Sunt cazuri când soţul trebuie să-şi mintă soţia.
- Asta nu-i chiar atît de grav. Mai rău e când trebuie să spună adevărul!

· - Cum păstraţi armonia conjugală ?
- Prin reciprocitate : Când soţia e nervoasă, eu tac. Şi invers : eu tac când soţia e nervoasă !

· Cum să-l dezvăţ pe bărbatu-meu să vorbească în somn ?
- Lasă-l să vorbească un pic ziua !

· - Doctore, aţi recomandat soţiei mele să se ducă la băi. E bolnavă ?
- Nu ! Dvs. aveţi nevoie de linişte !

· Tineri casatoriti la masa.
Sotia:
- Ti-a placut felul doi, draga? L-am facut din cartea de bucate.
Sotul:
- Altadata, sa folosesti paginile. Coperta era cam tare.

· Din cercetările urmaşilor lui Darwin:
În epoca ce va veni, omul va suferi o mutaţie împortantă: organele genitale vor fi mutate de la locul actual, în palmă!
Gândiţi-vă ce va însemna o strângere de mână!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

· Î. Prin ce se deosebeste un om de o camila ?
R. Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o saptamana fara sa lucreze ...

Un film cu Mr Bean