7. /2 FEBRUARIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
GIOVANNI PIERLUIGI DA PALESTRINA
| Giovanni Pierluigi da Palestrina | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Poreclă | Giannetto, Giovannetto  |
| Născut | anii 1520 Palestrina, Lazio, Italia |
| Decedat | (74 de ani)[1][2][3][4] Roma, Statele Papale |
| Înmormântat | Bazilica Sfântul Petru din Roma |
| Căsătorit cu | Lucrezia Gori[*] Virginia Dormoli[*] |
| Ocupație | compozitor kapellmeister[*] profesor de muzică[*] organist[*] dirijor de cor[*] cântăreț |
| Activitate | |
| Gen muzical | Renaissance music[*] Muzică religioasă Misă Motet Muzica bisericească |
| Instrument(e) | orgă |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Giovanni Pierluigi da Palestrina (n. anii 1520, Palestrina, Lazio, Italia – d. ,[1][2][3][4] Roma, Statele Papale) este considerat cel mai important compozitor al Renașterii.
A compus în vastă majoritate muzică sacră, în special compoziții corale pentru liturghia de rit catolic, numeroase motete și imnuri.
Stilul lui Palestrina a corectat excesele tehnicii imitației[5] care au dus uneori la imposibilitatea înțelegerii textului în interpretare.
Tehnica contrapunctă a lui Palestrina a stat la baza sistematizării ulterioare a contrapunctului renascentist.
Giovanni Pierluigi da Palestrina , (n . C. 1525, Palestrina , lângă Roma [Italia] - murit la 2 februarie 1594, Roma), compozitor renascentist italian cu peste 105 mase și 250 de moteți, un maestru al compoziției contrapuntice .
Britannica QuizPalestrina a trăit în perioada romano-catolică Contrareforma și a fost un reprezentant principal al abordării conservatoare din secolul al XVI-leamuzica bisericească .
Viaţă
Palestrina s-a născut într-un mic oraș în care se crede că strămoșii săi au trăit de generații, dar în copilărie a fost dus la Roma din apropiere. În 1537 era unul dintre băieții de cor din bazilicaSanta Maria Maggiore , unde a studiat și muzică între 1537 și 1539. În 1544 Palestrina a fost angajat ca organist și cântăreț în catedrala din orașul natal. Sarcinile sale includeau să cânte la orgă, să ajute la cor și să predea muzică. Plata lui era cea a unui canon și ar fi fost primită în bani și în natură. Averea sa la biserică a atras atenția episcopului, Giovanni Maria Ciocchi del Monte, care a devenit ulterior PapaIulius al III-lea .
În 1547 Palestrina s-a căsătorit cu Lucrezia Gori. S-au născut trei fii: Rodolfo, Angelo și Iginio. Numai ultimul a supraviețuit tatălui său. În 1551, Palestrina s-a întors la Roma, unde și-a asumat prima numire papală, în calitate de director muzical al corului Capelei Iuliene și, astfel, a fost responsabil pentru muzica dinSf. Petru . Înainte de a împlini 30 de ani, a publicat prima sa carte de Liturghii (1554), dedicată lui Iulius III, iar în anul următor a fost promovat cântăreț în Corul Pontifical. În această perioadă a devenit compozitor la capela papală. Palestrina a rambursat patronajul papei compunând o masă în cinstea sa. Cu toate acestea, el nu a neglijat latura seculară a artei sale, pentru că prima sa carte de madrigali (cântece seculare și spirituale) a apărut în 1555, din păcate într-un moment în care regimul îngăduitor al lui Iulius al III-lea cedase locul disciplinei mai severe aPavel al IV-lea . Un decret al noului papa interzicea bărbaților căsătoriți să slujească în corul papal, iar Palestrina, împreună cu doi dintre colegii săi, au primit o pensie mică prin despăgubire pentru concedierea lor.
În următorii cinci ani, Palestrina a condus corul Sf. Ioan Lateran, dar eforturile sale au fost continuu împiedicate de cântăreți a căror calitate a fost aproape la fel de limitată ca numărul lor, ceea ce a fost restricționat deoarece erau disponibili foarte puțini bani pentru muzică. Cu toate acestea, a obținut admiterea pentru fiul său cel mare, Rodolfo, pe atunci în jur de 13 ani, ca corist. În cele din urmă s-a desprins de acest mediu necongenial . Arhivele capitolului Sf. Ioan Lateran consemnează că în iulie 1560 el și fiul său au plecat brusc.
A trecut un an înainte ca Palestrina să-și găsească un loc de muncă. În martie 1561 a acceptat un nou post la Santa Maria Maggiore. Acest post i-a fost mai agreabil și a rămas la el timp de aproximativ șapte ani. La invitația cardinalului Ippolito d'Este, el s-a ocupat apoi de muzică la Villa d'Este din Tivoli, o stațiune populară de vară lângă Roma. A fost în serviciul cardinalului timp de patru ani, moment în care a lucrat și ca maestru de muzică pentru un nou format Seminarium Romanum (Seminarul Roman), unde fiii săi Rodolfo și Angelo au devenit studenți.
Palestrina a primit o ofertă în 1568 pentru a deveni director muzical la curtea împăratului Maximilian al II-lea din Viena. El a refuzat postul din cauza salariului redus și a înclinației de a părăsi Roma. Condițiile lui Palestrina au fost, de asemenea, prea mari când a fost invitat la curtea de la Mantua în 1583. Compozitorul și ducele de Mantua, Guglielmo Gonzaga, un muzician amator cu unele pretenții, s-au împrietenit, totuși, iar Palestrina a fost însărcinată să scrie compoziții speciale pentru capela ducală Santa Barbara.
Odată cu moartea în 1571 a compozitorului Giovanni Animuccia , director muzical la Vatican din 1555, a existat șansa ca Palestrina să revină la vechiul său post de director muzical al corului iulian. Capitolul, dornic să îl revină, a majorat salariul și s-a întors imediat la Sfântul Petru. Când faima sa crescândă de compozitor l-a determinat pe Santa Maria Maggiore să-l recruteze, Sf. Petru și-a ridicat din nou salariul. Recunoscând poziția sa de cel mai celebru muzician roman, i s-a acordat în 1578 titlul de maestru al muzicii la Bazilica Vaticanului.
Seria de epidemii care a străbătut centrul Italiei la sfârșitul anilor 1570 i-a luat pe soție și pe cei doi fii ai săi mai mari, ambii arătând o mare promisiune muzicală. El însuși s-a îmbolnăvit grav. Îndurându-se de moartea soției sale, el și-a anunțat intenția de a deveni preot, spre încântarea papei,Grigore al XIII-lea . După ce a fost făcut canon, însă, a renunțat la jurămintele sale pentru a se căsători (1581) cu Virginia Dormoli, văduva unui negustor bogat. Deși a petrecut un timp considerabil administrând averea ei, el și-a păstrat poziția la Sfântul Petru și a continuat să compună.
Deși încercarea din 1585 de a-l face pe Palestrina director muzical al Corului Pontifical s-a dovedit a fi avortată, el a fost considerat de toți papii sub care a slujit ca compozitor oficial pentru cor și este consemnat că a mărșăluit în fruntea cântăreților pontifici. cu ocazia ridicării marelui obelisc egiptean în piața Sf. Petru.
Papa Grigorie al XIII-lea îi însărcinase pe Palestrina și pe Annibale Zoilo să restabilească campanul, sau cântec simplu (un cântec liturgic tradițional cântat la unison), apoi utilizat într-o formă mai autentică. Sarcina s-a dovedit prea mare, iar activitatea editorială a lui Palestrina a dat loc unui flux de muzică creativă. O mare parte a fost publicată în ultimii 12 ani din viața sa, inclusiv volume de motete (compoziții corale bazate pe texte sacre), mase și madrigale. De asemenea, a ajutat la înființarea unei asociații de muzicieni profesioniști numită TheVertuosa Compagnia dei Musici.
Cu doi ani înainte de moartea lui Palestrina, noul papă, Clement al VIII-lea , și-a mărit pensia, iar în același an, într-un semn singular de respect și admirație, colegii compozitori i-au plătit bătrânilor lor complimentul pentru a scrie 16 setări ale Psalmilor Vesper, spre lauda sa . În schimb, Palestrina le-a trimis un motet pe textul corespunzător: Vos amici mei estis „Sunteți prietenii mei, dacă faceți ceea ce învăț eu, a spus Domnul”.
Corul Național de Cameră Madrigal - Giovanni Pierluigi da Palestrina: Mottetti, O crux ave
Corul Național de Cameră Madrigal - Giovanni Pierluigi da Palestrina: Madrigali, L’amour a pris mon
Giovanni Pierluigi da Palestrina - First Book of Madrigals
THEODOR ROGALSKI
| Theodor Rogalski | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2] București, România |
| Decedat | (52 de ani)[1][2] Zürich, cantonul Zürich, Elveția |
| Cetățenie |  Regatul României |
| Ocupație | compozitor dirijor orchestrator[*] pianist |
| Modifică date / text | |
Theodor Rogalski (n. 11 aprilie 1901 – d. 2 februarie 1954) a fost un compozitor, dirijor, orchestrator și pianist român de origine poloneză care reprezintă un nume de referință pentru evoluția culturii muzicale românești din prima jumătate a secolului al XX-lea.
După studii la București cu Alfonso Castaldi și Dimitrie Cuclin, urmează perioada studiilor la Conservatorul din Leipzig (1920 - 1923) și apoi la Schola Cantorum din Paris (1923-1926), unde este discipolul lui Vincent d'Indy (compoziție, dirijat) și al lui Maurice Ravel (orchestrație). Se afirmă în 1926 prin obținerea Premiului I la Concursul național de compoziție "George Enescu" (instituit în 1913) cu lucrarea Cvartet de coarde în fa major și se lansează în programele de concert ale Filarmonicii cu Două dansuri pentru suflători, pian și baterie (1927) și Două schițe simfonice (1930), lucrare a cărei valoare de excepție l-a determinat pe George Enescu să o selecteze pentru concertul susținut la Expoziția Internațională de la New York din 1939.
Continuând să exploreze linia deschisă de dipticul Înmormăntare la Pătrunjel și Paparudele (Două schițe simfonice) prin noua abordare tehnică a valorificării filonului folcloric, cu accent pe diversitatea ritmică, suprapunerile politonale și un colorit armonic inedit, Theodor Rogalski compune, două decenii mai târziu, în 1950, suita simfonică Trei dansuri românești, ce constituie un reper al creației școlii românești din epocă.[3]
Cele două decenii, 1930-1950, în care compoziția a rămas în plan secundar, au fost dedicate de muzician activității dirijorale și edificării unui ansamblu - de la înființarea sa până la nivelul unei orchestre de prestigiu recunoscut unanim - astăzi cu titulatura Orchestra Națională Radio. A fost primul dirijor al orchestrei începând din 1930.[4]
Bagheta de prim-dirijor i-a fost oferită și la Filarmonica "George Enescu" (1950-1954), în acești ultimi ani ai vieții deținând și postul de profesor de orchestrație la Conservatorul din București.
Dacă lista creațiilor sale este redusă (muzică de cameră pentru pian, pian și vioară, pian și voce, Trei piese pentru violoncel, Două capricii, Trei cântece pe versuri populare pentru soprană și orchestră, Trei balade românești pentru tenor și orchestră și piese simfonice amintite), cea a lucrărilor orchestrate de Rogalski este impresionantă. Talentul și măiestria sa de orchestrator au metamorfozat piese corale, vocale și instrumentale din repertoriul românesc și universal. Versiunea orchestrată a Carnavalului de Schumann datează din 1942 și reunește cea mai diversă paletă de instrumente, de la flautul piccolo la tubă și de la trianglu la harpă. În succesiunea tablourilor, Rogalski se dovedește expert în combinațiile timbrale cele mai sugestive pentru creionarea personajelor iar imaginea de ansamblu este perfect încadrată stilistic prin alegerea procedeelor tehnice specifice scriiturii orchestrale.
În lucrările sale, regăsim muzica simfonică (Frescă antică, Două schițe simfonice, Trei dansuri românești) și vocal-simfonică (balada Iancu Jianu), lucrări de cameră, muzică de film (Viața învinge).
Cronologia operei muzicale[modificare | modificare sursă]
- 1918 - Sonată pentru pian (1921 - mențiunea I a Premiului de compoziție "George Enescu")
- 1919 (?) - Suită pentru pian (1919 - mențiunea a II-a a Premiului de compoziție "George Enescu")
- 1920 - Paysage pentru pian
- Pastorală pentru pian - Berceuse pentru violoncel și pian - Piece pentru violoncel și pian - Historiette pentru violoncel și pian - Minuetto pentru violoncel și pian - Parfum exotique pentru violoncel și pian - Pavanne pentru violoncel și pian - Idylle și Tambourin (Pe motivul "O du lieber Augustin") pentru cvartet de coarde - Liedul Le Silence, pe versuri de CH. Batillot - Orchesterstuck (1923 - premiul al II-lea al Premiului de compoziție "George Enescu") - Opereta Nina
- 1921 - Rondo
- Sonet pentru pian - Aubade pentru pian
- 1922 - Iarna pentru pian
- Romanzetta pentru pian - Suită pentru vioară și pian: Aubade, Interlude, Sonet (1922 - mențiune a Premiului de compoziție "George Enescu") - Andantă dintr-o proiectată Sonată pentru violoncel și pian - Vieille Chanson pentru două viori și violă - Fruhlingsnacht pentru 2 viori și violoncel - Andantino pentru cvartet de coarde - Dans pentru cvartet de coarde - 2 lieduri pentru voce și pian pe versuri de R. Dehmel: Erlengang, Einst im Herbst - 2 lieduri pentru voce și orchestră: lied pe versuri de Heine, fără titlu, Helle Nacht pe versurile lui R. Dehmel
- 1924 - Serenada retrospectivă pentru pian
- 1925 - Baladă pe teme românești pentru vioară și pian
- Bourree pentru violoncel și pian - Canon, pentru vioară, violoncel și pian - Cvartet de coarde (1925 - premiul I al Premiului de compoziție "George Enescu") - Patru "Evocațiuni" pentru soprană: Cântecul Înțeleptului, Cântecul Îndrăgostitului, Cântecul ploii, Cântecul leagănului - Două dansuri pentru suflători, pian și baterie (1927 - mențiune la Veneția) - Baletul frescă antică
- 1929 - Două schițe simfonice: Înmormântare la Pătrunjel, Paparudele
- Muzică de scenă la piesa Don Juan de Victor Eftimiu
- 1930 - Trei piese pentru violoncel
- 1931 (?) - Suită pentru oboi și pian
- 1932 - Două capricii
- 1933 - Trei cântece pe versuri populare pentru soprană și orchestră
- Hora Ciciului - Salcia - Lăzărelul
- 1940 - Trei balade românești pentru tenor și orchestră:
- Iancu Jianu - Mihu Copilul - Toma Alimoș
- 1950 - Suita simfonică Trei dansuri românești
- 1951 - Muzică pentru filmul Viața învinge
? "Trei piese simfonice" "Rondo" "Marș festiv"
Theodor Rogalski, dansuri simfonice românești
[OFICIAL] Orchestra Simfonica Bucuresti - Hora din Muntenia, Theodor Rogalski, LIVE
MUZICĂ PENTRU SUFLET
