MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 1 NOIEMBRIE 2018
Bună
ziua, prieteni!
A
venit BRUMAR!
În Calendarul Popular, lunii noiembrie
i se spune ”Brumar”, ”Promorar” sau ”Vinar”. Este vremea când fierbe mustul și
se transformă în vin, licoare folosită odinioară în bețiile rituale închinate
zeului trac Dionysos, iar acum este băută, în mod tradițional, la marile
praguri și sărbători de peste an. Oamenii îngrijesc pomii pentru a da rod în
anul ce vine, curăță gardurile și curțile, se pregătesc pentru iarnă.
Este o lună ce stă sub semnul șezătorilor, al
postului, al sărbătorilor precreștine – Filipii de Toamnă, Ziua Lupului, Ziua
Strigoilor -, al sărbătorilor creștine, precum Cosmandinul, Sfinții Arhangheli,
Ovidenia, Sântandrei.
La granița dintre toamnă și iarnă,
noiembrie este luna de răspântie a tradițiilor, unde îmbătrânirea și degradarea
treptată a timpului calendaristic este exprimată de numeroasele sărbători
precreștine, dedicate lupilor, strigoilor și altor ființe fantastice malefice,
însă scenariul spiritual al lunii este completat de multe alte sărbători legate
de ritualul creștin.
Tradițional, luna noiembrie se numește
Brumar sau Promorar, tocmai pentru că în această perioadă se intensifică bruma
și promoroaca. Este timpul brumei, sunt însămânțate toate grânele de toamnă și
totul este gata pentru iernat. Deși, în luna noiembrie, frigul îi îndeamnă pe
gospodari să se strângă la gura sobei, activitățile câmpului nu încetează cu
totul. Daca este vreme frumoasă, se plantează copăcei sau se sapă gropi pentru
cei care urmează să fie sădiți în primăvară. Se îngroapă via, pentru a o
proteja de ger, iar trunchiurile copacilor se vopsesc cu var ,ca să nu-i
ademenească pe iepuri să le distrugă scoarța. Și, tot acum, în taina
pivnițelor, începe mustul cel dulce să se transforme în vin răcoros.
Deoarece în lumea satului de altădată
acum se terminau însămânțările de toamnă și începea aratul miriștilor pentru
primăvară, prima săptămână din noiembrie se numea Săptămâna Miriștei.
*
Tradiții de Vrăcel
Sfinții Doctori fără de
arginți și făcători de minuni Cosma și Damian, din Asia Mică, au trăit întru
Domnul în secolul al IV-lea d.H. Acești Sfinți fără de arginți sunt prăznuiți
pe 1 noiembrie.
Sfinții Cosma și
Damian sunt cunoscuți și sub acest nume, de ”doctori fără arginți”, datorită
vindecărilor miraculoase pe care le dăruiau oamenilor, vindecări pentru care ei
nu cereau plată de la pacienții lor. Deoarece vindecarea era dată nu atât de
medicamente, cât de rugile lor fierbinți către Dumnezeu, singura lor plată,
simbolică, era ca acela tămăduit să înceapă să creadă în Iisus Hristos. Neluând
niciodată plată în bani sau în alte bunuri pentru serviciile lor, ei respectau,
astfel, porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, care a spus: ”În dar ați luat, în dar să dați”
(Matei 10:8). Faima sfinților Cosma și Damian s-a răspândit în toată regiunea
și, așa, oamenii i-au numit ”doctorii fără de arginți”.
Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și
Damian din Asia Mică nu trebuie confundați cu Sfinții Cosma și Damian din Roma,
prăznuiți la 1 iulie, sau cu Sfinții fără de Arginți din Arabia, prăznuiți la
17 octombrie.
Întâia zi a lunii este cunoscută în
Calendarul popular sub denumirea de ”Vrăcel” sau ”Cosmandin” și este consacrată
leacurilor băbești și ritualurilor de medicină populară. Denumirea este, de
fapt, o contopire a numelor Sfinților Cosma și Damian, despre care se
povestește că umblau prin lume și îi tămăduiau pe bolnavi, fără a le lua
acestora vreo plată. De aceea, acești sfinți creștini sunt adesea pomeniți în
descântecele populare și invocați atunci când se prepară leacuri din plantele
tămăduitoare culese peste vară.
Beautiful Relaxing Music - Italian Music - Sleep Music, Study Music, Calm Music, Meditation Music
ISTORIE PE ZILE 1 Noiembrie
Evenimente
·
333 î.Hr: Bătălia de la Issos,
a douăsprezecea victorie a lui Alexandru cel Mare asupra perșilor.
Bătălia de la Issos, parte
a Războaielor lui Alexandru cel Mare, a avut loc în anul 333 î.Hr., între
macedonenii conduși de Alexandru cel Mare și perșii conduși de Darius al
III-lea Alexandru, cu o armată experimentată şi compactă, a întâlnit la
Issos o armată dezorganizată formată din soldaţi din mai multe ţări, într-un
câmp deschis. Darius, care dispunea de o imensa armată de 600.000 de oameni pe
care o concentrase pe câmpia de la Issos, a atacat primul aruncând, în prima
faza a luptei, cavaleria. Oastea lui Alexandru s-a desprins în două
lăsând cavaleria să intre pintre ei şi, prizând-o ca într-un cleşte, a
distrus-o (vreo 80.000 de soldaţi). Apoi Alexandru a lansat un atac puternic în
flancul armatei persane. Perşii pierzând grosul armatei lor (cavaleria), au
început să dezerteze, lăsându-l pe Darius singur si obligandu-l sa scape cu
fuga. Doi ani mai târziu, Alexandru cel Mare îl învinge încă o dată pe Darius
al III-lea , care recurge la aceeași metodă pentru a scăpa, fuga. Regele persan
moare, fiind ucis chiar de apropiați ai săi. Bătălia de la Issos din anul 333
î.Hr, a fost decisivă și a marcat începutul declinului marelui Imperiu Persan,
ceea ce părea de neimaginat până atunci.
·
79: Orasul Pompei a fost ingropat sub munti de
cenusa si lava in urma eruptiei vulcanului Vezuviu.
·
365: Triburile germanice ale
alemanilor trec Rinul si invadeaza Galia, fiind contraatacate de
trupele romane conduse de imparatul Valentinian I. Valentinian I (Flavius Valentinianus Augustus; 321
– 17 noiembrie 375), a fost imparat al Romei intre anii 364 -375. Proclamat, la Niceea, împărat de către armată,
la moartea lui Iovianus, Valentinian îl numește împărat pe fratele său mai
tânăr, Flavius Valens, căruia îi încredințează guvernarea Orientului, rezervând
pentru sine conducerea, din Augusta Treverorum (Trier), a provinciilor
occidentale cele două părți ale imperiului începand astfel să fie administrate
separat.
In timpul domniei sale a luptat cu succes impotriva alemanilor in
Galia obtinand o victorie notabila la Solicinum in anul 367, cu
francii și saxonii la Rin si cu sarmațiii și quazii la Dunăre.
·
451: Se incheie Conciliului din Calcedon (al 4-lea Conciliu
ecumenic), întrunit din inițiativa împăratului Marcian si
prezidat de episcopul Anatolie al Constantinopolului. A reunit
aproape 370 de episcopi.Papa Leon I a trimis cinci reprezentanți. A fost
convocat cu privire la Eutychianism (Monofizitism), care a fost apărat de
Eutyches şi Dioscorus, şi condamnat de Sfântul Leo (cel Mare) al Romei. I-a condamnat pe Eutyches şi Dioscorus
si afirmat canoanele celorlalte 3 anterioare Concilii Ecumenice
(Imperiale). A condamnat Monofizitismul afirmand
caracterul complet al celor două naturi a Domnului Isus Hristos: divinitatea şi
umanitatea (Dumnezeu perfect şi om perfect). A condamnat Nestorianismul şi pe cei ‚care divizează pe unul şi
singurul născut Fiu’. A condamnat simonia, a reafirmat interzicerile
episcopilor care acţionează în afara teritoriului lor, a reafirmat Noua Romă
(Constantinopole), ca a doua în onoare (după Vechea Romă) a
patriarhatelor. Sinodul prezintă textul Crezului și
menționează că “nimănui nu îi este permis să producă, să scrie sau să compună
orice alt Crez sau să gândească sau să învețe pe alții altceva”.
·
871: O diplomă a regelui Carol cel Pleșuv dă Bisericii din Besançon dreptul
de a bate monedă. Carol al II-lea cel Pleșuv (* 13 iunie 823, Frankfurt am Main – † 6
octombrie 877, Avrieux), fiul lui Ludovic cel Pios, a purtat din 829 titlul de
dux Alemanniae, în 843 a moștenit partea vestică a Imperiului Carolingian
(aprox. teritoriul de Franței de astăzi), iar în pe 25 decembrie 875 a fost
încoronat la Roma ca împărat al Occidentului A fost așadar: rege al Franciei
Occidentale (Franța de astăzi) (843-877) și împărat al Occidentului (875-877).
·
996: Împăratul Otto al III-lea acordă episcopatului bavarian de
Freising 30 “ținuturi regale” printr-un document în care se pomenește pentru
prima oară denumirea “Ostarrîchi”, toponim din care provine numele Austriei. Otto al III-lea (980 – 23 ianuarie
1002), cel de-al patrulea conducător al dinastiei saxone sau Ottoniene, fiul
lui Otto al II-lea și al reginei Theophanu, nepoata Împăratului Bizantin Ioan I
Tzimisces. A fost încoronat Rege al Germaniei în 983 la moartea tatălui său și
încoronat în Catedrala din Aachen în 983 la vârsta de 3 ani.
·
1049: Dedicarea Bisericii abație din
Saint-Hilaire-le-Grand, Poitiers, (actuala Bazilică Saint-Hilaire-le-Grand) în prezența a 13 arhiepiscopi și episcopi, a
contesei Agnès de Bourgogne și a fiului ei Guillaume VII Aigret.
·
1164: Îngrijorat pentru viața sa, Thomas Becket, în noaptea de întâi spre doi noiembrie, s-a îmbarcat
clandestin pentru Franța. De comun acord cu papa, Ludovic al VII-lea acorda transfugilor azil și protecție. Thomas Becket (c. 1118, Londra – d. 29
decembrie 1170, Canterbury), arhiepiscop de Canterbury din 1162 până în 1170,
în timpul regelui Henric al II-lea Plantagenet. Este venerat ca sfânt și martir
și de Biserica Catolică și de Biserica Anglicană. Ridicându-se împotriva
limitării drepturilor bisericii de către puterea regală, a fost ucis din
ordinul regelui.
·
1179: Filip al II-lea (Philippe Auguste, n.21 august 1165 – d.14 iulie
1223), este incoronat rege al Frantei. A fost regele Franței între
1180-1223.A reorganizat guvernarea, a adus stabilitate financiară, fiind
simpatizat de populație. Membru al Dinastiei Capețienilor, el era fiul lui Ludovic al
VII-lea, rege al Franței și a celei de-a treia soții, Adela de Champagne. Filip a avut cele mai mari succese dintre
regii Franței medievale, extinzându-și regatul și sporind influența monarhiei.
A învins coaliția adversarilor săi (Sfântul Imperiu Roman, Anglia, Flandra), în
Bătălia de la Bouvines din 1214.
·
1295: Are loc căsătoria regelui Iacob al II-lea de Aragon, cu
printesa Blanche d’Anjou. Iacob al II-lea (10 aprilie 1267 – 2 sau 5
noiembrie 1327), supranumit cel Drept, a fost al doilea fiu al lui Petru al
III-lea de Aragon și Constance de Sicilia, rege al Siciliei (ca Iacob I) din
1285 până în 1296 și rege de Aragon și al Valenciei și Conte de Barcelona din
1291 până în 1327. În 1297 i-a fost garantat regatul Siciliei și al Corsicii.
A folosit titlul latin Iacobus Dei
gracia rex Aragonum, Valencie, Sardinie, et Corsice ac comes Barchinone.
·
1337: Incepe
Razboiului de 100 de ani (1337 – 1453) dintre Franța și Anglia, care a
izbucnit in urna unor dispute teritoriale care vizau Aquitania (cunoscută
și cu denumirea de Guyenne), un ducat în sud-vestul Franței și parte din
regatul Franței, dar si pretentiilor dinastice ale regelui Angliei
aparute dupa 1328. Prin moartea regelui francez Carol al IV-lea fără urmași direcți (1328), dinastia capetiana se
stinsese, iar drepturile dinastice cele mai solide la tronul Franței le avea
chiar regele Angliei, Eduard al III-lea – fapt doar în aparență
paradoxal, ținând seama de mariajele dinastice dintre capețieni și
Plantageneți, care îi aduceau acum regelui Angliei temeiuri puternice pentru a
viza tronul Franței. Bătălia
de la Sluys (24 iunie 1340) a fost o importantă bătălie navală a Războiului de
100 de Ani, care a asigurat Angliei şi aliaţilor săi supremaţie navală asupra
Franţei şi controlul asupra Canalului Mânceii.
·
1388: Carol al VI-lea sărbătoarea Tuturor sfinților la Reims, unde s-a oprit la reîntoarcerea dintr-o expediție
împotriva ducelui de Gueldre, aliat al englezilor. Carol al VI-lea (3 decembrie 1368 –
21 octombrie 1422), rege al Franței din 1380 până în 1422 și membru al Casei de
Valois. A fost cunoscut sub numele de Carol cel Mult-Iubit (franceză le
Bien-Aimé) și mai târziu drept Carol Nebunul (franceză le Fol sau le Fou).
Crizele lui de nebunie au început în 1392 și au dus la certuri în familia
regală franceză, lucru exploatat de puterile vecine Anglia și Burgundia. Până
la sfârșitul domniei sale o mare parte din Franța, a fost sub ocupație străină.
·
1432: Amaury de la
Motte d'Acigné a fost
numit episcop de Saint-Malo, unde va rămâne până la moartea sa în 1434.
·
1478: Papa
Sixtus al IV-lea emite bula “Exigit sincerae devotionis” prin care
autorizeaza crearea Inchizitiei spaniole. Inchiziția spaniolă a fost
fondată de regii catolici Ferdinand si Isabela I, pentru a intari ortodoxia
catolica în regatele lor și s-a aflat sub controlul direct al monarhiei. Nu a fost abolită definitiv decât în 1834, în timpul domniei reginei Isabela a II-a. Teologul italian Tommaso d’Aquino
(1225-1274) a stabilit teoretic prin fraza „Accipere fidem est
voluntatis, sed tenere fidem iam acceptam est necessitatis” („pentru acceptarea și păstrarea credinței este
necesară o hotărâre liberă și voluntară”), piatra de temelie a inchiziției din
Evul Mediu. Pedeapsa
aplicată pentru erezie era excomunicarea sau pedeapsa cu moartea. În anul
1231, papa Grigore al IX-lea (1167-1241) formează o comisie permanentă pentru
combaterea ereziei, formată mai ales din călugări ai ordinului dominican.
Pedeapsa pe care o cere papa Grigore al
IX-lea este închisoarea pe viață a ereticilor recidiviști. Procesele intentate de inchiziție s-au extins
și asupra vrăjitoarelor. Un acuzat avea, de exemplu, libertatea de a-și acuza
la rândul lui unii dușmani, și dacă acuzarea lui se dovedea reală avea șanse de
grațiere. Majoritatea cazurilor
de erezie nu erau pedepsite cu moartea, ci prin pedepse ca: obligația de a lua
parte la slujbe, pelerinaje, cruciade, pedepse financiare, sau legarea
de stalpul infamiei. Inchiziția din evul mediu s-a limitat
geografic la Europa centrală și sud-vestică, în Anglia sau peninsula Scandinavă
manifestandu-se numai cazuri izolate.
·
1503: Cardinalul Julien della Rovere este ales papă cu 37 de voturi din 38 de votanți,
și a luat numele de Papa Iuliu al II-lea. A fost unul din precursorii Renașterii. I-a încredințat lui Michelangelo
pictarea plafonului Capelei Sixtine. A întemeiat Garda Elvețiană. Pe 22 ianuarie 1506 s-a așezat la Roma prima
formațiune a gărzii, alcătuită din 150 de soldați veniți din cantonul elvetian
Uri. A fost primul
papă care a contractat „boala franceză” (adică sifilisul), de la un prostituat
din Roma. La slujba din Vinerea Mare, în anul 1508, nu a putut șă-și arate
picioarele pentru a fi sărutate de credincioși, deoarece erau pline de leziuni
sifilitice. Papa
Iulius al II-lea, pe numlele civil Giuliano della Rovere, papă al Romei. A fost
unul din precursorii Renașterii. I-a încredințat lui Michelangelo pictarea
plafonului Capelei Sixtine.
·
1512: A avut loc prima expunere a
frescelor lui Michelangelo Buonarotti care decoreaza bolta Capelei Sixtine din
Vatican. Construita in timpul pontificatului lui Sixtus al IV-lea,
capela a devenit celebra pentru frescele “Creatia lumii”, “Potopul” si
“Judecata de apoi” create de Michelangelo pe tavanul acesteia. Artistul italian
a fost chemat sa lucreze la Capela Sixtina in 1508, avand nevoie de patru ani
pentru finalizarea lucrarii care surprinde noua istorisiri din Biblie. El a
folosit ca modele doar barbati pentru realizarea portretelor biblice, inclusiv
pentru cele de femei. “Judecata de apoi” a pictat-o intre 1535-1541 si a fost
pictura care a dat nastere la mari controverse, cardinalul Carafa acuzand-l pe
Michelangelo de imoralitate pentru ca a pictat nuduri in cea mai importanta
biserica catolica. Capela Sixtina a fost decorata si de alti artisti italieni,
printre care Botticelli, Signorelli ori Ghirlandaio.
·
1520: Fernando
Magellan descoperă Strâmtoarea Magellan denumită "Estreito de Todos los Santos". Strâmtoarea Magellan se află la sudul
Americii de Sud, ocolind numeroase insule și despărțind America de Sud (Chile
și Argentina) de Țara de Foc (Tierra del Fuego). Strâmtoarea are o lungime de
373 mile marine (ca. 670 km) având lățimea minimă de 2,5 mile (ca. 4,5 km),
făcând legătura dintre Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. Importanța ei
maritimă a scăzut după construirea Canalului Panama. Din cauza vânturilor
puternice din Patagonia este una dintre cele mai periculoase strâmtori.
Descoperitorul ei în 1520, Fernando Magellan, a făcut ocolul lumii cu cinci
corăbii și cu un echipaj de 237 de oameni. La data de 21 octombrie, de ziua
„Fecioarei Maria”, el descoperă în apropierea latitudinii de 52 grade o
peninsulă pe care o numește „Capul Fecioarelor” (Cabo Virgenes). O furtună
teribilă, care a durat peste 36 de ore, împinge corăbiile la 1 noiembrie, de
Ziua morților, în strâmtoare, ceea ce-l determină pe Magellan să o boteze
Estreito de Todos los Santos. Echipa de marinari trimisă în recunoaștere de
Magellan descoperă pe coasta de nord numai oseminte într-un mormânt. Din cauza
fumului provenit de la focurile indienilor, această regiune va fi denumită
„Țara de foc” („Tierra del Fuego”). Această legătură dintre cele două oceane a
devenit începând cu anul 1881 importantă prin faptul că a permis accesul din
vest (evitând Capul Horn, periculos navigatorilor) spre Insulele Moluce, „Țara
Mirodeniilor”. Gavin Menzies amintește în cartea sa „1421″ că înaintea lui
Magellan, în iarna anului 1421, împăratul Chinei traversase deja această
strâmtoare.
·
1599: Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul (1599-1600).
Transilvania intra sub stăpânirea domnului muntean. Domnia lui Ieremia Movilă,
devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianţă.
În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory
(de asemenea înclinat către politica polonă). În iulie 1599 Mihai Viteazul a
trimis o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al
II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns
favorabil, la sfârşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău cu
o armată formată din români, şi mercenari de diferite etnii: unguri şi secui
din Ardeal, polonezi, sârbi etc. După victoria asupra lui Andrei Bathory (Bătălia de la Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea
triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599 primind cheile fortăreţei de la
episcopul Demetrius Napragy. Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca
guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei.
·
1604: La Whitehall Palace din Londra, este prezentată pentru
prima dată, tragedia Othello a lui William Shakespeare. Othello este o tragedie scrisă de William Shakespeare în 1603. Titlul
complet al piesei în engleză Othello, the Moor of Venice se traduce prin
Othello, maurul din Veneția. Subiectul se bazează pe o nuvelă italiană Un
Capitano Moro (Un căpitan maur), scrisă de Cinthio, un discipol al lui Giovanni
Boccaccio și publicată în 1565.
Peronajele principale sunt:
- Othello, un general maur din armata venețiană:
- Desdemona, soția lui Othello;
- Michael Cassio, locotenentul lui Othello;
- Iago, omul de credință al lui Othello.
Piesa a stat la baza libretului operei Othello de Verdi.
Peronajele principale sunt:
- Othello, un general maur din armata venețiană:
- Desdemona, soția lui Othello;
- Michael Cassio, locotenentul lui Othello;
- Iago, omul de credință al lui Othello.
Piesa a stat la baza libretului operei Othello de Verdi.
·
1611: La Whitehall Palace din Londra, este prezentată pentru
prima oara, comedia romantică a lui William Shakespeare, Furtuna.
·
1755: Puternic cutremur de pământ în Portugalia, soldat cu
moartea a 30.000 de persoane și distrugerea unei mari părți din orașul Lisabona. Cutremurul, al carui epicentru a fost la cca 200 km in
largul Oceanului Atlantic (in directie vest-sud-vest fata de Capul Sf.
Vicentiu), a lovit Lisabona in dimineata Zilei Tuturor Sfintilor). Seismul, cu
o magnitudine de 9 grade pe scara Richter, a durat intre 3,5 si 6 minute,
distrugerile materiale si pierderile de vieti omenesti fiind completate de un
urias val tsunami. Numarul victimelor s-a ridicat la peste 50000 (desi exista
controverse in acest sens, pentru ca s-au avansat si cifre mult mai mari), in
timp ce peste 85% din cladirile din oras au fost daramate. Ceea ce nu a fost
distrus de seism a cazut prada flacarilor, pentru ca incendii devastatoare au
izbucnit in toata Lisabona. Opere arhitectonice deosebite, biblioteci, biserici
si catedrale, care adaposteau comori culturale nepretuite au fost distruse.
·
1784:
Răscoala a ţăranilor iobagi din Transilvania condusă de Horea, Cloşca şi
Crişan. Izbucnită pe data de 31 octombrie 1784 la
Mesteacăn, judeţul Hunedoara, s-a întins cu repeziciune în toată Transilvania.
În mai puţin de două săptămâni răscoala cuprinsese comitatele de pe actuala
suprafaţă a judeţelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureş şi Sălaj si a pus în
discuție statutul de tolerați în Transilvania al românilor, ceea ce i-a
conferit și un caracter național. Cea mai violentă manifestare a răscoalei a
avut loc în judeţele Hunedoara şi Alba, unde aceasta izbucnise şi de unde îşi
aveau originea şi conducătorii răscoalei. Pe
data de 1 noiembrie 1784 ţăranii răsculaţi se aflau la Curechiu, judeţul
Hunedoara, în drum spre Alba Iulia , unde doreau să se înroleze în regimentele
de grăniceri. Câţiva slujbaşi ai nobililor din Brad şi Baia de Cris au
încercat în seara zilei de 1 noiembrie să îi oprească, dar au fost ucişi de
răsculaţi. Revolta s-a
încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când au fost capturaţi Horea şi
Cloşca de către autorităţi. Ţăranii iobagi răsculaţi au atacat curtile
nobiliare de la Criscior ucigand 17 persoane. De aici o parte din răsculaţi s-a
îndreaptat spre Mihăileni, iar alta spre Brad. In curand flacara revoltei
a cuprins cea mai mare parte a Transilvaniei. Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui
un premiu de 300 de galbeni. . Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea și
Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Muntii Gilaului. În 30
ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan. Crișan s-a spânzurat în închisoare,
iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Codex
Theresianum, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a
început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două
care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din
Maierii Bălgradului. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul
podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2500-3000 de iobagi români,
câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate
apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei. Execuția prin tragere pe roata s-a desfășurat
după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a
primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia
i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe
nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9
lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost
îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și
puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și
Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în
acelasi fel.
·
1800: John Adams a fost primul presedinte american care, pe durata mandatului,
a stat intr-o locuinta de serviciu, actuala Casa Alba.
·
1814: Se
deschide Congresul de la Viena care redeseneaza harta politică europeană,
după înfrângerea Franţei în războaiele napoleoniene.
·
1834: A fost înfiinţată, la Iasi, in cadrul Manastirii
Barboi, prima şcoală de fete de la noi din ţară – “Institutul pentru educaţia
fetelor”. Fondatorul acestei instituţii a
fost Gheorghe Asachi. Gheorghe
Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg
român, născut la Herța, în nordul Moldovei, (azi în Ucraina)
·
1835: A apărut, la București, prima
revistă românească de teatru, Gazeta Teatrului Național, condusă
de Ion Heliade Rădulescu. Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872,
București), scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei
Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din
cultura română prepașoptistă.
·
1848: Samuel Gregory inaugureaza prima școala medicala din lume pentru
instruirea femeilor in New England.
·
1864: Se reînfiinţează Conservatorul de muzică şi declamaţiune din
Bucureşti, România, sub conducerea lui Alexandru Flechtenmacher, intre anii
1864-1869. Intemeiat prin decret domnesc, face parte din instituţiile
noului stat român; includea două şcoli principale de artă: Institutul de muzică
vocală şi Şcoala de muzică instrumentală. Are filiale, iniţial, şi la Iaşi.
Clasă de muzică de cameră (din 1900) şi de compoziţie (1905). Alexandru Adolf
Flechtenmacher (n. 23 decembrie 1823, Iași – d. 28 ianuarie 1898,
București), compozitor, violonist, dirijor și pedagog din România, autorul
muzicii pentru Hora Unirii.
·
1870: In SUA a fost facuta prima prognoza meteo oficiala.
·
1881: se înfiinţează Facultatea de Teologie din Bucureşti, România. Primul
decan al facultăţii este Barbu Constantinescu.
·
1884: Intră în funcţiune la Timişoara prima centrală de curent electric,
una dintre primele de acest fel în Europa, pentru iluminatul public electric.
Apoi apar centralele de la Caransebeş (1887), la Craiova şi Sibiu (1896), la
Brăila şi Arad (1897), iar la Sinaia se pune în funcţiune în 1898 o
microcentrală, care furnizează curent electric necesar iluminatului oraşului şi
Castelului Peleş, iar la Iaşi (1899) se dă în exploatare o centrală cu trei
grupuri electrogene de cîte 285 kW fiecare.
·
1884: Are loc instalarea primei linii telefonice de stat din România. Linia
telefonică făcea legătura dintre Ministerul de Interne şi Poşta Centrală.
·
1918: are loc capitularea Germaniei şi sfîrşitul Primului Război Mondial
una din consecinţile căruia a fost şi dezmembrarea statului dualist
austro-ungar.
·
1920: La Chişinău apare ziarul “Dreptatea“, organ al
Partidului Naţional-Liberal din România, care de la 20 mai 1925 s-a editat
săptămînal. Ziarul “Dreptatea” şi-a încetat activitatea
în iunie 1925, reîncepînd activitatea cu 29 ianuarie 1927.
·
1922: Mahomed al VI-lea, ultimul sultan al Turciei, a abdicat in urma adoptarii
rezolutiei Marelui Medjilis National care a abolit sultanatul.
·
1922: Are loc inaugurarea oficială a Şcolii Române din Roma, Italia. Şcoala
asigură studenţilor merituoşi ai facultăţii de litere din România, un stagiu de
perfecţionare de doi ani. Primul director este Vasile Pîrvan (pînă în 1927).
·
1925: se pun bazele celei mai cunoscute fabrici de avioane din perioada
interbelica- „IAR- Brasov” (dupa 1952 va fi cunoscuta ca uzina „Tractoru
Brasov”, reprofilandu-se). A fost înfiintata prin decret regal în 1925 .
La inceput actiunile au apartinut uzinelor „Bleriot-Spad” , „Lorraine-Dietrich”, uzinei „Astra-Arad” (care a contribuit cu utilaje si personal de specialitate) si statului roman (care a contribuit, pe langa terenul pentru constructia uzinelor si un aerodrom, si cu o importanta suma de bani). In decurs de aproape 15 ani, statul roman a cumparat actiunile detinute de uzinele franceze, astfel ca la 1 septembrie 1938, uzinele brasovene de avioane se aflau in intregime in proprietatea statului roman. Fabrica a fost demontata si transportata dupa razboi in U.R.S.S.
La inceput actiunile au apartinut uzinelor „Bleriot-Spad” , „Lorraine-Dietrich”, uzinei „Astra-Arad” (care a contribuit cu utilaje si personal de specialitate) si statului roman (care a contribuit, pe langa terenul pentru constructia uzinelor si un aerodrom, si cu o importanta suma de bani). In decurs de aproape 15 ani, statul roman a cumparat actiunile detinute de uzinele franceze, astfel ca la 1 septembrie 1938, uzinele brasovene de avioane se aflau in intregime in proprietatea statului roman. Fabrica a fost demontata si transportata dupa razboi in U.R.S.S.
·
1928:
A fost efectuata prima transmisiune radiofonica a postului Radio Romania,
joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o
putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în
calitate de președinte al Consiliului de Administrație. A urmat un program
muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin
meteorologic, știri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost
transmise între orele 17.00 – 19.00 și 20.30 – 24.00, programul îmbogățindu-se
cu noi rubrici. Bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de
radio din România, cu capital majoritar de stat, s-au pus la sfarsitul anului
1927. Consiliul de Miniștri a declarat constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din
România (art.2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927 al
Consiliului de Miniștri). Prima Adunare generală a Societății de Difuziune
Radiotelefonică a avut loc la 17 ianuarie 1928. Societatea a fost
înregistrată oficial la tribunal în martie 1928.
·
1929: are loc inaugurarea Radiodifuziunii Române.
·
1948: Este
inscaunat, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului Athenagoras I.
Patriarhul Athenagoras (n.06 aprilie [ s.v. 25
martie] 1886 – d.7 iulie, 1972) a fost al 268 -lea patriarh
ecumenic al Constantinopolului intre anii 1948-1972. A ramas in
istoria Bisericii in urma intâlnirii sale cu Papa Paul al VI-lea în 1964, în
Ierusalim, care a dus la anularea excomunicărileor reciproce din 1054, dintre
ortodocsi si catolici, care marchează istoric Marea Schismă, schisma dintre
bisericile din Est și Vest, fapt care a reprezentat un pas semnificativ
spre restaurarea comuniunii dintre Roma și Constantinopol, precum și cu
celelalte patriarhate ale Ortodoxiei, invrajbite timp de 1000 de ani.
Acesta a produs Declarația comună catolico-ortodoxă din 1965, care a fost citit
la 7 decembrie 1965, simultan la o ședință publică a Conciliului Vatican II, în
Roma și la o ceremonie specială în Constantinopol. Declarația controversata nu
a pus capăt schismei din 1054, dar a arătat mai degrabă o dorință de
reconciliere mai mare între cele două biserici, reprezentate de către Papa Paul
al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Atenagora I. Nu toți liderii ortodocși au
primit cu bucurie declarația, contestand în mod deschis eforturile sale de
lapropiere fata de Biserica Romano-Catolica, temându-se că ar duce la erezie.
·
1950:
Are loc o tentativă de asasinat a naţionaliştilor portoricani
Griselio Torresola şi Collazo Oscar impotriva președintelui
american Harry Truman. Harry S. Truman (n. 8 mai 1884 – d. 26 decembrie 1972) a fost al
33-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1945–1953).
·
1952: Statele Unite au detonat in atolul
Bikini din Oceanul Pacific prima bomba cu hidrogen, care avea numele de cod
“Mike”.
·
1960: John F. Kennedy l-a învins pe Richard Nixon în competiția pentru funcția de președinte al SUA. John Fitzgerald Kennedy (n. 29 mai
1917 – d. 22 noiembrie 1963), cunoscut și ca John F. Kennedy, JFK sau „Jack
Kennedy”, a fost cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite
ale Americii. A servit din 1961 până la asasinarea sa survenită în ziua de 22
noiembrie 1963, la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai
proeminenți ai familiei Kennedy implicați în politică, fiind totodată
considerat un stindard al liberalismului american. Richard Milhous
Nixon (n. 9 ianuarie 1913 – d. 22 aprilie 1994), al treizeci și șaptelea
președinte al Statelor Unite, îndeplinind această funcție între 1969 și 1974,
când a devenit primul și încă singurul președinte american care a demisionat
din funcție.
·
1960 : A
intrat în vigoare Tratatul de constituire a Benelux ca uniune economică, semnat
de Belgia, Olanda șiLuxemburg la 3 februarie 1958. Benelux este o uniune economică în Europa de Vest, compusă din trei
monarhii vecine: Belgia, Nederland (Țările de Jos) și Luxemburg. Numele este
format din începutul numelui fiecărei țări componente și a fost creat inițial
pentru Uniunea Vămilor Benelux, însă este folosit în prezent într-un mod ceva
mai generic.
·
1962: Din Rusia a fost lansată, pentru prima oară, o rachetă cosmică
cu destinația planeta Marte. La bord era instalată stația automată interplanetară
MARTE-1.
·
1981: Antigua și Barbuda își câștigă independența față de Marea Britanie. Antigua și Barbuda este o țară insulară localizată în estul Mării
Caraibelor la limita cu Oceanul Atlantic. Antigua și Barbuda sunt situate în
mijlocul insulelor de sub vânt în estul Caraibelor, la 17 grade nord de
ecuator. Antigua și Barbuda sunt două insule din arhipelagul Antilelor Mici,
arhipelag care conține arhipelagul Guadeloupe la sud, Montserrat la sud-vest,
Saint Kitts și Nevis la vest și Saint Barthélemy și Saint Martin la nord vest.
·
1993: La Bruxelles a intrat in vigoare Tratatul de la Maastricht privind
Uniunea Europeana. Acesta a fost semnat de sefii de state si de guvern din cele
12 state membre ale CEE (Piata Comuna), documentul fiind actul de nastere al
Uniunii Europene. Tratatul a prevazut crearea unei banci centrale europene,
introducerea in circulatie a unei monede unice europene (ECU), precum si
elaborarea unei politici externe si de apartare comune.
·
1994: Camera Deputatilor a aprobat unele modificari ale Codului Penal. Desi statutul
homosexualilor s-a aflat in atentia forurilor internationale, deputatii au
hotarit sa fie pedepsite cu inchisoare de la 1 la 5 ani relatiile sexuale intre
persoane de acelasi sex, savarsite in public sau care declanseaza un scandal
public (articolul 200, al. 1).
·
1998: A fost creata Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
·
1999: A fost reactivat, la Huși, Ansamblul Folcloric
„Trandafir de la Moldova” din inițiativa actualului dirijor (Valerică Petraru)
și a coregrafului ansamblului (Virginel Solomon).
·
2000: În R.P. Chineză a început cel mai mare recensământ al populației
din lume, în cadrul căruia au fost recenzate 350 de milioane de familii.
·
2000:
Republica Serbia se alătură Organizaţiei Naţiunilor Unite.
·
2004 - A fost dezvelit, la Calarasi, bustul actorului Stefan
Banica senior.
·
2005: Astronomi ai NASA au anunțat că au descoperit încă doi sateliți ai
planetei Pluto. Pluton (sau Pluto) are cinci sateliții naturali cunoscuți.
Charon, în comparație cu corpul în jurul căruia se rotește, este proporțional
mai mare decât oricare alt satelit al unei planete cunoscute sau planetă pitică
din sistemul solar. Ceilalți patru sateliți, Nix, Hydra, Styx și Kerberos, sunt
mult mai mici. Sateliți plutonieni sunt enumerați aici în funcție de perioada orbitală.
Pluton a fost adăugat pentru comparație.
Nașteri
·
1549: S-a nascut Ana de Austria, a patra soție a regelui Filip al II-lea al
Spaniei (d. 1580). Ana de Austria (1 noiembrie 1549 – 26 octombrie
1580), soția regelui Filip al II-lea al Spaniei. A fost primul copil al lui
Maximilian al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și al Mariei a
Spaniei. S-a născut în Spania dar a trăit la Viena de la vârsta de patru ani.
·
1596: S-a nascut Pietro da Cortona, arhitect şi pictor italian,
reprezentant de seama al barocului; (d. 1669). Pietro da Cortona (numele civil:
Pietro Berrettini) (n. 1 noiembrie 1596 în Cortona; d. 16 mai 1669 în Roma), însemnat
arhitect și pictor al barocului.
·
1636: S-a nascut scriitorul Nicolas Boileau sau Despréaux (d. 13 martie
1711), considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze. Nicolas
Boileau sau Despréaux (n. 1 noiembrie 1636 în Paris; d. 13 martie 1711
Paris), scriitor francez. Este considerat cel mai mare teoretician al
literaturii franceze. În scrierea sa Arta poetică Nicolas Boileau-Desprèaux a
sintetizat principiile clasicismului, pornind de la anumite norme generale de
creație, ilustrate apoi pe genuri și specii literare.
·
1643: S-a nascut John Strype, istoric englez.
·
1661: S-a nascut Florent Carton Dancourt, dramaturg francez.
·
1770: S-a nascut Constantin Diaconovici – Loga, cărturar român latinist,
care s-a dedicat emancipării culturale a românilor bănăţeni; (d. 12.11.1850).
Constantin Diaconovici Loga (n. 1 noiembrie 1770, Caransebeș, Imperiul Austriei
– d. 12 noiembrie 1850, Caransebeș, Imperiul Austriei), pedagog și scriitor
român. A urmat studiile gimnaziale în orașul Lugoj, pentru ca apoi să studieze
Dreptul la Universitatea din Pesta. Întors de la studii, a predat ca profesor
la Arad, iar din 1831 până când s-a stins din viață a fost director de școală.
Din opera sa au mai rămas în manuscris o serie de scrieri cu caracter
istorico-religios, precum şi o „Istorie a românilor, dela zidirea Romei, până
la înjugarea Ţarigradului de Turci”. Constantin Diaconovici-Loga a rămas în
conştiinţa bănăţenilor un simbol al emancipării culturale a românilor din
Banat.
·
1778: Gustav al IV-lea, regele Suediei din 1792 până în 1809 (d. 1837). A avut o domnie agitata care s-a incheiat brusc. În 1805, el s-a alăturat
celei de-a Treia Coaliții împotriva lui Napoleon. Campania sa a mers prost
și francezii au ocupat Pomerania suedeză. Cand aliatul său, Rusia, a făcut pace
și a încheiat o alianță cu Franța, la Tilsit, în 1807, Suedia și Portugalia au
rămas ca aliați europeni ai Marii Britanii. La 21 februarie 1808 Rusia a
invadat Finlanda, care era condusă de Suedia, sub pretextul de a-i convinge pe
suedezi să adere la Sistemul Continental al lui Napoleon. Danemarca a declarat, de asemenea, război Suediei.
În doar câteva luni după aceea, aproape toată Finlanda a fost pierdută și
preluată de Rusia. Ca urmare a războiului, la 17 septembrie 1809, în Tratatul
de la Hamina, Suedia a predat o treime din partea estică Rusiei. La 29 martie, Gustav a abdicat în mod
voluntar, însă pe 10 mai, Parlamentul suedez, dominat de armată, a declarat că
nu numai Gustav pierdea tronul ci toată familia, excluzand-o de la succesiune. La 5 iunie, Ducele Carol a fost proclamat rege sub numele de Carol al
XIII-lea al Suediei, după ce a acceptat o nouă constituție liberală, care a
fost ratificată a doua zi. În decembrie, Gustav și familia sa au fost
transportați în Germania.
·
1812 - S-a născut fotograful şi pictorul Carol Popp de Szathmary (m. 3
iulie 1887)
·
1815: S-a nascut Crawford Williamson Long, medic american, primul american
care a folosit eterul ca anestezic într-o operaţie; (d. 16 iunie 1878).
·
1823: S-a nascut Lascăr Catargiu, om politic român, prim-ministru al
Principatelor Unite şi al Regatului României; (d. 30 martie 1899). Lascăr
Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași – d. 30 martie
1899, București), om politic român, prim ministru al României pentru patru
mandate.
·
1871 - S-a nascut Stephen Crane, romancier, nuvelist, ziarist si
poet american („Semnul rosu al curajului”) (m.1900).
·
1879: S-a nascut Oskar Barnack, mecanic german, inventatorul primelor
prototipuri ale camerelor foto Leika; (d. 1936).
·
1886 - S–a nascut prozatorul austriac Hermann Broch. In opera sa
majora – “Tod des Vergil” (“Moartea lui Vergiliu” – 1945) – a abordat problema
sensului artei intr–o perioada de criza (m.30.05.1951).
·
1915 - S–a nascut Valentina Bardu, grafician si scenograf.
·
1923: S-a nascut Victoria de Los Angeles, soprana italiana.
·
1929: S-a nascut Betsy Palmer, actrita americanca.
·
1930 - S–a nascut profesorul universitar Ion Tobosaru, profesor
de estetica si teorie teatrala pentru numeroase generatii de studenti.
·
1934: S-a nascut William Mathias, compozitor britanic.
·
1934: S-a nascut Umberto Agnelli, om de afaceri italian, politician şi
preşedinte al FIAT din 2003 ; (d. 27.05.2004). Umberto Agnelli, (n 1 noiembrie
1934, Lausanne – d. 27 mai 2004, Torino) a fost un om de afaceri italian,
politician și președinte al FIAT din 2003 până la decesul lui.
·
1937 - S-a nascut Bill Anderson, cantaret si compozitor american.
·
1939: S-a nascut Barbara Bosson, actrita americanca.
·
1942: S-a nascut Larry Flynt, editor american, fondatorul revistei Hustler.
Pe numele intreg Larry Claxton Flynt, editorul american s-a nascut intr-un
satuc izolat din Kentucky. Era cel mai mare dintre cei trei copii ai unei
familii sarmane. In 1951, si-a pierdut o sora, aceasta murind la varsta de 4
ani din cauza leucemiei. Un an mai tarziu, parintii sai s-au despartit, iar
Larry s-a mutat cu mama in Indiana. Ca sa se intretina pe el si mama sa a
acceptat slujbe marunte, insa nu era deloc multumit si s-a inrolat in Marina
americana. Dupa cinci ani de serviciu militar, Flynt a cumparat un local pe
care l-a transformat in club de striptease. Afacerea a mers bine, astfel ca
intr-un singur an a reusit sa deschida mai multe asemenea localuri. De aici a
aparut si ideea editarii unei fituici in care sa anunte evenimentele organizate
in cluburile sale. Viata sa era in acea perioada un sir neintrerupt de
petreceri. Tot atunci a intalnit-o si pe Althea Leasure, o dansatoare de numai
17 ani, care avea sa ii devina sotie in 1976. Nemultumit de continutul
publicatiilor pentru barbati care se aflau pe piata SUA, Flynt s-a gandit sa
transforme fituica sa intr-o revista adevarata. Asa a aparut, in 1974, Hustler,
cea mai indrazneata publicatie americana, in care nuditatea era prezentata fara
perdea, iar scenele de sex nu erau cenzurate. Acesta a fost si punctul de
pornire a lui Flynt in lupta de aparare a libertatii de exprimare, prevazuta in
primul amendament din Constitutia SUA, el fiind implicat intr-o serie de
procese in care era acuzat de raspandirea de material obscen. In martie 1978, a
fost impuscat in fata Tribunalului din Georgia si a ramas paralizat la
picioare. Actiunile in justitie indreptate impotriva sa au continuat sa curga,
el fiind acuzat si condamnat in mai multe procese celebre care au facut din
Larry Flynt un simbol al luptei contra cenzurii.
·
1942 - S-a nascut poetul si prozatorul Gabriel Iuga
(„Instrainari”, „Comoare regilor daci”, „Vecinatatea pustiului”).
·
1943: S-a nascut Salvatore Adamo, muzician belgian de origine italiana,
compozitor şi interpret. Salvatore Adamo (n. 1 noiembrie 1943 în Comiso,
Sicilia), muzician și cântăreț belgian de origine italiană.
·
1944 - S-a nascut Mark Bernie, saxofonist tenor britanic
(Wizzard).
·
1946 - S-a nascut Robert Yeazel, vocalist si chitarist american
(Beast, Sugarloaf).
·
1946 - S–a nascut poetul si prozatorul Eugen Uricariu, presedinte
al Uniunii Scriitorilor din Romania (2001 – 2005). A fost distins cu Premiul
Academiei Romane pentru proza. A semnat si scenarii de film: „Rug si flacara”
(Marele Premiu la Santa Rem, Portugalia), „Stare de fapt” (in regia lui Stere
Gulea; Marele Premiu la San Marino si Premiul „Victoria” la Bucuresti) (“Despre
purpura”, „Mierea”, „La anii treizeci…”).
·
1950 - S-a nascut Dan Peek, vocalist, chitarist si compozitor
american (America).
·
1951 - S-a nascut Ronald Bell, saxofonist si compozitor american
(Kool & The Gang).
·
1954 - S–a nascut Cristea Mircioane, pictor.
·
1954 - S-a nascut Chris Morris, chitarist britanic (Paper Lace)
·
1955: S-a nascut la Craiova cantaretul roman de muzica usoara Gabriel Cotabita. Gabriel Cotabiță (n. 1 noiembrie
1955, Craiova), cântăreț român de muzică ușoară și pop-rock, prezentator,
producător muzical și de televiziune. De asemenea, este solistul vocal al
formației VH2 și a fost component al cunoscutului grup rock Holograf, în anii
’80.
·
1956 - S-a nascut Mariana Codrut (pseudonim al Marianei Gaina),
poeta si prozatoare („Tabieturile noptii de vara”, „Casa cu storuri galbene”).
·
1957: S-a nascut Lyle Lovett, solist american de muzica country.
·
1959 - S-a nascut Eddie MacDonald, basist britanic (Alarm).
·
1963: S-a nascut Rick Allen, baterist britanic, component al Def Leppard.
·
1963: S-a nascut Roddy Bottum, muzician american, membru al trupelor Faith
No More si Imperial Teen.
·
1963 - S–a nascut halterofilul Nicu Vlad, in prezent antrenorul
coordonator al lotului national.
·
1967: S-a nascut Sophie B. Hawkins, cantareata americana.
·
1973: Aishwarya Rai, model și actriță indiană, Miss World 1994. Aishwarya Rai Bachchan (n.
Aishwarya Rai, și, uneori, cunoscută doar ca Ash sau Aish, 1 noiembrie 1973)
este o actriță și fotomodel indian, Miss World 1994.
Decese
·
1860: A murit imparateasa Charlotte de Prusia soția Țarului Nicolae I al
Rusiei (n.13 iulie 1798). Alexandra Feodorovna, născută Prințesa Charlotte a
Prusiei, (13 iulie 1798 – 1 noiembrie 1860), soția Țarului Nicolae I al Rusiei
și mama Țarului Alexandru al II-lea.
·
1884: a încetat din viaţă Carol Davila (n.1832 Parma, Italia), medic român
de origine italiană. Carol
Davila a organizat serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice din
România. De asemenea medicul a înfiinţat societăţi şi reviste ştiinţifice,
printre care "Societatea medicală" (1857), "Societatea
de Cruce Roşie" (1876), "Gazeta medicală" (1865).
·
1884: a încetat din viaţă Constantin Kretzulescu (n.1809), om politic
liberal român. Kretzulescu a fost un luptător pentru unirea Principatelor
române, ministru în mai multe rînduri şi prim-ministru al României
(martie-august 1867).
·
1894: A murit Țarul Alexandru III al Rusiei; (n. 1845), fiul sau Nicolae al
II-lea devine noul Țar al Rusiei după moartea tatălui său, Alexandru al
III-lea. Alexandru al III-lea al Rusiei (n. 10 martie 1845 – d. 1
noiembrie 1894), împărat al Rusiei din 14 martie 1881 până la decesul său în
1894. Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov
(n. 6 mai 1868 (S.N. 18 mai) – d. 17 iulie 1918), ultimul împărat al Rusiei. A
domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției
din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către
bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe rusei.
·
1903 - A murit scriitorul si istoricul german Theodor Mommsen,
laureat al Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1902 (“Istoria Romei”,
“Istoria monedei romane”, “Manual de antichitati”) (n.30.11.1817). Theodor
Mommsen (n. 30 noiembrie 1817 Garding, în sudul provinciei Schleswig – d. 1
noiembrie, 1903), istoric și jurist german, laureat al Premiului Nobel pentru
Literatură în 1902..
·
1961 - A murit poetul expresionist Aron Cotrus (“Horia”,
“Rapsodie daca”, “Rapsodia Iberica”) (n.02.01.1891).
·
1972:
A murit poetul american, Ezra Pound, fondatorul
imagismului in literatura, reprezentant de marca al modernismului secolului XX;
(n. 30 octombrie 1885). Începând cu anul 1917 a fost redactor
la revista ”Little Review” și corespondent la Paris pentru ”The
Dial”, călătorind mult în Europa si stabilindu-se în cele din urmă
la Londra. În această perioadă, Pound s-a implicat în politica fascistă și
cand s-a întors în Statele Unite abia în 1945, a fost arestat sub
acuzația de trădare datorită difuzării propagandei fasciste la posturile de
radio din Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Considerat
a fi nebun, a fost închis într-un azil timp de 12 ani. Întreaga creație poetică a lui Ezra Pound a fost
publicată în doar două volume: ”Collected Shorter Poems” (Londra,1984) – ediția
americană fiind intitulată ”Personae: Collected Poems” (1971) și ”The Cantos of
Ezra Pound” (1972). Ezra Pound a decedat la Veneția in Italia.
·
1982 - A încetat din viaţă regizorul american King Vidor (n. 1894).
·
1986 - A murit actrita Sorana Topa, iubita deopotriva de Mircea
Eliade si de Emil Cioran (n.14.02.1898).
·
1989: A murit asasinata, Mihaela Runceanu, solistă româncă de muzică
ușoară; (n. 4 mai 1955). Mihaela Runceanu (n. 4 mai 1955, Buzău – 1
noiembrie 1989, București) a fost o cântăreață română de muzică ușoară și
profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București.
·
1997 - A murit Michael Hutchence, solistul australian al grupului
INXS (n.22.01.1960).
·
2000 - A murit Rabinul Eliezer Shach, una dintre principalele
figuri ale comunitatii ultra-ortodoxe iudeice din Israel (n.1898).
·
2010 - A încetat din viaţă fostul general Mihai Chiţac, care a îndeplinit
funcţia de ministru de Interne în perioada 1989 -1990 (n. 4 noiembrie
1928)
Sărbători
·
Ziua
Radioului Național. Radiofonia
românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la
Constanța, aparținând Serviciului Maritim Român. În anul următor marina
militară a instalat trei posturi la Călărași, Giurgiu și Cernavodă. În 1912,
din pricina întreruperii totale a legăturilor telefonice și telegrafice prin
fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliații săi. Cu concursul
inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reușit să instaleze în
Parcul Carol I un post de emisie-recepție de 12 kW. De energia electrică
necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România
fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicații. În ziua de joi, 1
noiembrie 1928, la ora 17, se difuzează oficial prima emisiune a postului Radio
România.
·
Algeria: Ziua Națională. Aniversarea Revoluției (1954). Republica
Algeriană Democratică și Populară este o țară din nordul Africii ce
are ca vecini Marea Mediterană la nord, Tunisia la nord-est, Libia la est,
Niger la sud-est, Mali și Mauritania la sud-vest și Maroc la vest precum și
câțiva kilometri din teritorile anexate din Sahara Occidentală. Denumirea Algeria
este derivat de la capitala țării, Alger, care însăși provine de la cuvântul
arab care desemnează insulele referindu-se la cele patru insule din apropierea
coastei capitale existente până la unirea cu continentul în 1525
·
Ziua
internațională a veganismului (vegetarismului). Data de 1 noiembrie marcheaza Ziua
Internationala a Veganismului, un eveniment celebrat la nivel mondial incepand
cu anul 1994. Ideea acestei sarbatori i-a apartinut lui Louise Wallis, pe
atunci presedinta Societatii Vegane din Marea Britanie, pentru a marca 50 de
ani de la infiintarea acestui ONG. In 2016, se implinesc 72 de ani de
la introducerea oficiala a cuvantului „vegan” si de la clarificarea
conceptului de „veganism”. De asemenea, noiembrie a fost desemnata Luna Veganismului,
cu scopul de a promova stilul de viata vegan si beneficiile
acestuia. Veganismul este un stil de viata care implica evitarea
alimentelor, hainelor si a tuturor produselor, in general, de provenienta
animala. Mai exact, veganismul reprezinta un angajament moral privitor la
mediul inconjurator si la drepturile animalelor. Printre altele, in
Romania, Ziua Internationala a Veganismului este marcata printr-un seminar
tematic, „De ce veganism?”, organizat in incinta librariei Carturesti, din str.
Mercy, nr. 7, Timisoara, incepand cu ora 18.30. Seminarul „De ce
veganism?” este o initiativa a organizatiei Pieces of Heaven din Timisoara,
un ONG care sustine drepturile animalelor.
·
Calendar religios 1 noiembrie
- Calendar crestin ortodox:
Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian
- Calendar crestin greco-catolic:
Sfintii Cosma si Damian, doctori fara arginti
- Calendar crestin romano-catolic:
Ziua tuturor sfintilor. Sărbătoarea Tuturor Sfinților sau Toți Sfinții (în latină Sollemnitas Omnium Sanctorum, în franceză Toussaint, în spaniolă Día de Todos Los Santos, în germană Allerheiligen, în maghiară Mindenszentek, de la care derivă toponimul transilvan Mesentea), cunoscută și ca Luminația, este o sărbătoare creștină în care sunt sărbătoriți toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți.. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană, cele protestante, sărbătoarea se ține în ziua de 1 noiembrie din calendarul gregorian. De precizat că nu toți protestanții practică cultul sfinților, însă unele biserici luterane celebrează totuși această sărbătoare. În Biserica Romano-Catolică Sărbătoarea Tuturor Sfinților precedă cu o zi Comemorarea Credincioșilor Răposați, a cărei solemnitate a fost fixată pe 2 noiembrie, la două secole după crearea sărbătorii Toți Sfinții. În bisericile orientale, anume cele ortodoxe și cele greco-catolice, prima duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sărbătorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean.
- Calendar crestin ortodox:
Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian
- Calendar crestin greco-catolic:
Sfintii Cosma si Damian, doctori fara arginti
- Calendar crestin romano-catolic:
Ziua tuturor sfintilor. Sărbătoarea Tuturor Sfinților sau Toți Sfinții (în latină Sollemnitas Omnium Sanctorum, în franceză Toussaint, în spaniolă Día de Todos Los Santos, în germană Allerheiligen, în maghiară Mindenszentek, de la care derivă toponimul transilvan Mesentea), cunoscută și ca Luminația, este o sărbătoare creștină în care sunt sărbătoriți toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți.. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană, cele protestante, sărbătoarea se ține în ziua de 1 noiembrie din calendarul gregorian. De precizat că nu toți protestanții practică cultul sfinților, însă unele biserici luterane celebrează totuși această sărbătoare. În Biserica Romano-Catolică Sărbătoarea Tuturor Sfinților precedă cu o zi Comemorarea Credincioșilor Răposați, a cărei solemnitate a fost fixată pe 2 noiembrie, la două secole după crearea sărbătorii Toți Sfinții. În bisericile orientale, anume cele ortodoxe și cele greco-catolice, prima duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sărbătorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean.
RELIGIE
ORTODOXĂ 1 Noiembrie
Sfinții doctori fără de
arginți Cosma și Damian, cei din Asia
Sfintii Cosma si Damian au trait in
secolul al IV lea după Hristos. S-au nascut dintr-un tata pagan si o mama
crestina, in Asia Mica. Datorita vindecarilor daruite oamenilor, ei sunt
cunoscuti si sub numele de doctori fara arginti.Au primit acest nume pentru ca
vindecarea era data nu de medicamente, ci de Hristos. Pentru acest motiv ei nu
primeau niciun fel de plata de la pacientii lor. Singura lor plata era ca cel tamaduit sa creada in
Hristos. Pentru ca Damian a acceptat trei oua de la Palladia, o femeie care a
fost vindecata de o boala, acesta a cerut sa nu fie ingropat alaturi de fratele
sau. Dar, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, cei doi au fost ingropati
impreuna. Trebuie sa retinem ca orice sfant alina suferintele oamenilor, dar
unii au fost si doctori: Cosma si Damian (1 noiembrie), Chir si Ioan (31
ianuarie), alti sfinti ce poarta numele Cosma si Damian (1 iulie) si Pantelimon
(27 iulie).
Sfintii
Cosma si Damian erau frati, de neam din Asia, avand tata pagan si mama
crestina, anume Teodotia. Aceasta, dupa moartea barbatului ei, a trait in
vaduvie, avand vreme libera si fara piedici si a slujit cu sarguinta lui
Hristos, inchinandu-si toata viata lui Dumnezeu. Ea s-a facut ca vaduva aceea
pe care o lauda Apostolul, cand zicea ca vaduva cea adevarata si singura
nadajduieste spre Dumnezeu si petrece in rugaciuni si in cereri, ziua si
noaptea.
Deci,
precum vietuia Teodotia, cu placere de Dumnezeu, asa ii invata si pe iubitii
sai fii, Cosma si Damian, caci i-a hranit cu buna invatatura, in credinta
crestineasca si cu dulceata dumnezeiestii Scripturi, povatuindu-i spre toata
fapta buna. Iar ei, venind in varsta desavarsita, petrecand in legea Domnului
si deprinzandu-se in viata cea fara de prihana, s-au facut ca doi luminatori,
stralucind pe pamant cu faptele cele bune. Pentru aceasta au si luat de la
Dumnezeu darul tamaduirii, dand sanatate sufletelor si trupurilor, vindecand
tot felul de boli, tamaduind toate neputintele si izgonind duhurile cele
viclene.
Dar ajutau
nu numai oamenilor, ci si dobitoacelor si nu primeau nimic pentru aceasta de la
nimeni, caci toate acestea le faceau nu pentru avere, adica sa se imbogateasca
cu aur si cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca sa arate catre El dragostea lor,
prin dragostea cea catre aproapele; nici nu doreau slava omeneasca prin aceste
tamaduiri, ci slava lui Dumnezeu. Ei tamaduiau neputintele pentru slava numelui
Domnului lor, Care le-a daruit puterea de a tamadui. Dar nu cu buruieni, ci cu
numele Domnului izbaveau de boli, fara plata si fara sa astepte multumire,
implinind porunca Celui ce a zis: In dar ati luat, in dar sa dati. Pentru aceea
au fost numiti de cei credinciosi, doctori fara plata sau fara de arginti.
Astfel, petrecandu-se viata lor cu buna credinta, in pace s-au sfarsit. Si nu
numai in viata lor, ci si dupa moarte s-au preamarit prin felurite minuni,
pentru care se cinstesc de Biserica cu pomenirea cea de peste an, ca niste
calzi folositori si doctori, aparatori ai sufletelor si trupurilor noastre.
ARTE 1 Noiembrie
INVITAȚIE LA OPERĂ 1 Noiembrie
Victoria de Los Angeles,
soprana italiana
Recital:
Silvia
Voinea
Leo Delibes - LAKME
Ionel
Voineag
MUZICĂ 1 Noiembrie
Salvatore Adamo
Salvatore Adamo - Greatest hits full album | Best
songs of Salvatore Adamo: https://youtu.be/aydXIC0hjJc.
Elvis Priesley - Suspicious Minds
Eugen
Jochum
Sofia
Cosma
ONR
& SOFIA COSMA play Liszt. Piano Concerto No. 2 in A major (Allegro
animato): http://youtu.be/Z32inoY9J1c;
William
Mathias, compozitor britanic
Bill
Anderson, cantaret si compozitor american
Bill Anderson – Toate melodiile: https://youtu.be/DkAr1RzukMk?list=PL3CRkxvDg458TzxJlwCqxG8AqES0NwJ70.
Robert Yeazel, vocalist si
chitarist american (Beast, Sugarloaf)
Barbara
Fairchild
Dan Peek, vocalist,
chitarist si compozitor american (America)
Ronald Bell, saxofonist si
compozitor american (Kool & The Gang)
Kool & The Gang - Jungle Boogie (Soul Train 1974):
https://youtu.be/-BM5wPOe0xQ?list=PLmvjlCnIRo1RLtUwq4z_-KUQMEMZ6T1eo.
Chris Morris, chitarist
britanic (Paper Lace)
CHRIS MORRIS & ALAN PARTRIDGE, Chat about
(Princess Diana & J.F.K): https://youtu.be/c5YIt4fdwZM?list=PLpMj_98Q7Di9Ry2O9JdWrfjnuVTS3QM5p.
Gabriel
Cotabiţă
Lyle Lovet, solist american de muzica country
Lyle Lovett - If I Had A Boat: https://youtu.be/hpM8FjO4Vko?list=PLMpWucx4poWnOSNDkK-_aHD7M2fe0tSiQ.
Eddie MacDonald, basist
britanic (Alarm)
Magne
Furuholmen
MAGNE
FURUHOLMEN - Dragonfly [official music video w/ lyrics subtitles]: http://youtu.be/lA4cmRTRasc;
Rick
Allen, baterist britanic, component al Def Leppard
Sophie B.
Hawkins, cantareata americana
Mihaela
Runceanu
Michael
Hutchence, solistul australian al grupului INXS
Michael Hutchence - Let Me Show You: https://youtu.be/qWlPPu1Ffl4?list=PL263EF090B65017CB
ÎNREGISTRĂRI NOI:
MUSICA ITALIANA INSTRUMENTAL DEL RECUERDO. Selección de Cecil Gonzáles
1 Hour Italian Music - Italian Music - Venetian Lute - Relax, Sleep, Study, Meditation
Vivaldi - Best of Violin
Dvorak - String Quartet No. 12 in F major
Coffee Bossa Nova & JAZZ- Background Instrumental Music - Bossa Nova for Work, Study,Wake Up
POEZIE
1 Noiembrie
Erza
Pound
Biografie
Ezra Pound
Ezra Weston Loomis Pound (n. 30 octombrie 1885 - d. 1 noiembrie 1972) a fost un poet american
***
Ezra Weston Loomis Pound (October 30, 1885 November 1, 1972) was an American expatriate poet, critic and intellectual who was a major figure of the Modernist movement in the first half of the 20th century. He is generally considered the poet most responsible for defining and promoting a modernist aesthetic in poetry. In the early teens of the twentieth century, he opened a seminal exchange of work and ideas between British and American writers, and was famous for the generosity with which he advanced the work of such major contemporaries as Robert Frost, William Carlos Williams, Marianne Moore, H. D., Ernest Hemingway, and especially T. S. Eliot. Pound also had a profound influence on Irish writers W. B. Yeats and James Joyce.
His own significant contributions to poetry begin with his promotion of Imagism, a movement in poetry which derived its technique from classical Chinese and Japanese poetrystressing clarity, precision, and economy of language, and forgoing traditional rhyme and meter in order to, in Pound's words, "compose in the sequence of the musical phrase, not in the sequence of the metronome."
His later work, for nearly fifty years, focused on the encyclopedic epic poem he entitled The Cantos.
The critic Hugh Kenner said of Pound upon meeting him: "I suddenly knew that I was in the presence of the center of modernism."
Pound was born in Hailey, Idaho Territory, to Homer Loomis and Isabel Weston Pound. His grandfather was the Lieutenant Governor of Wisconsin, Thaddeus C. Pound.[4] When he was 18 months old, his family moved to the suburbs of Philadelphia. In 1901 at the age of 15, he entered the University of Pennsylvania, but after studying there for two years transferred to Hamilton College, where he received his Ph.B. in 1905. He then returned to Penn, completing an M.A. in Romance philology in 1906.
During his studies at Penn, he met and befriended William Carlos Williams and H.D. (Hilda Doolittle), to whom he became engaged for a short time. Afterward, Pound taught at Wabash College in Crawfordsville, Indiana, but when he allowed a stranded actress to spend the night in his room, the resulting scandal caused him to leave his teaching post after only four months, "all accusations", he later claimed, "having been ultimately refuted except that of being 'the Latin Quarter type.'"[5] He had been taken to Europe by relatives in 1898 and again traveled to Europe and Morocco in 1902. In 1908 he moved to Europe, living first in Venice but eventually settling in London after spending a brief stint working as a tour guide in Gibraltar. Pound self-published A Lume Spento, his first published collection of short poems, while living in Venic.
Ezra Weston Loomis Pound (n. 30 octombrie 1885 - d. 1 noiembrie 1972) a fost un poet american
***
Ezra Weston Loomis Pound (October 30, 1885 November 1, 1972) was an American expatriate poet, critic and intellectual who was a major figure of the Modernist movement in the first half of the 20th century. He is generally considered the poet most responsible for defining and promoting a modernist aesthetic in poetry. In the early teens of the twentieth century, he opened a seminal exchange of work and ideas between British and American writers, and was famous for the generosity with which he advanced the work of such major contemporaries as Robert Frost, William Carlos Williams, Marianne Moore, H. D., Ernest Hemingway, and especially T. S. Eliot. Pound also had a profound influence on Irish writers W. B. Yeats and James Joyce.
His own significant contributions to poetry begin with his promotion of Imagism, a movement in poetry which derived its technique from classical Chinese and Japanese poetrystressing clarity, precision, and economy of language, and forgoing traditional rhyme and meter in order to, in Pound's words, "compose in the sequence of the musical phrase, not in the sequence of the metronome."
His later work, for nearly fifty years, focused on the encyclopedic epic poem he entitled The Cantos.
The critic Hugh Kenner said of Pound upon meeting him: "I suddenly knew that I was in the presence of the center of modernism."
Pound was born in Hailey, Idaho Territory, to Homer Loomis and Isabel Weston Pound. His grandfather was the Lieutenant Governor of Wisconsin, Thaddeus C. Pound.[4] When he was 18 months old, his family moved to the suburbs of Philadelphia. In 1901 at the age of 15, he entered the University of Pennsylvania, but after studying there for two years transferred to Hamilton College, where he received his Ph.B. in 1905. He then returned to Penn, completing an M.A. in Romance philology in 1906.
During his studies at Penn, he met and befriended William Carlos Williams and H.D. (Hilda Doolittle), to whom he became engaged for a short time. Afterward, Pound taught at Wabash College in Crawfordsville, Indiana, but when he allowed a stranded actress to spend the night in his room, the resulting scandal caused him to leave his teaching post after only four months, "all accusations", he later claimed, "having been ultimately refuted except that of being 'the Latin Quarter type.'"[5] He had been taken to Europe by relatives in 1898 and again traveled to Europe and Morocco in 1902. In 1908 he moved to Europe, living first in Venice but eventually settling in London after spending a brief stint working as a tour guide in Gibraltar. Pound self-published A Lume Spento, his first published collection of short poems, while living in Venic.
Cântecul fluviului
-
după Rihaku, secolul 8 al erei noastre -
Corabia asta-i din lemn de şato, şi copastiile
din lemn de magnolie,
Muzicanţi cu flaute-n giuvaiericale
şi cu cimpoaie de aur
O umplu rânduri-rânduri, dintr-o parte-n alta
şi vinul nostru
Ajunge prisoselnic pentru-o mie de cupe.
Ducem cu noi cântăreţe, ne duce şuvoiul apei la vale,
Totuşi Sihastrul are nevoie
Drept cal de-un cocostârc galben şi toţi vâslaşii noştri
Ar lua-o pe urma pescăruşilor albi sau i-ar călări.
Cu soarele şi luna de pe el atârnă
Poemul în proză al lui Kuţu.
Palatul cu terase al lui King So
e-acum doar un deal pleşuv,
Dar eu zgârâi cu tocul pe-acest şlep
Făcând să tremure cele cinci vârfuri de ancoră
Şi mă bucur de-aceste cuvinte
ca de bucuria ostroavelor albastre.
(Dacă ar putea gloria dăinui de-a pururi
Atunci apele Hanului ar curge-nspre miazănoapte.)
Am lâncezit în grădina împăratului, în aşteptarea
unei porunci ca să scriu!
M-am uitat la iazul balaurului, cu apa
colorată a salcie
Oglindind aidoma obrazul cerului,
Şi-am auzit cele o sută de privighetori
cântând fără ţel.
Vântul de la soare-răsare aduce culoarea
verde-n ierbile ostrovului de la Yei-şu,
Casa în purpuri şi cea stacojie pline-s
de dulceaţa primăverii.
La miazăzi de iaz vârfurile sălciilor sunt
pe jumătate-albastre şi mai albastre,
Ramurile lor se-ncâlcesc în brumă, prefirându-se
pe zidurile de brocart ale palatului.
Lungi lăstari de viţă de câte-o sută de picioare
atârnă de pe sculptate balustrade,
Şi deasupra sălciilor, măiestre păsări
îşi cânta una alteia şi-ascultă,
Ţipând - "Kwan, Kuan", la vântul timpuriu
şi-adulmecându-l.
Vântul se-ncolăceşte-ntr-un nor siniliu
şi se-ndepărtează.
Adie peste-o mie de porţi, peste-o mie de uşi
cântec de primăvară.
Iar împăratul este la Ko.
Cinci nori atârnă sus, strălucitori pe cerul de purpură,
Cu platoşă lucitoare, straja-mpărătească
iese din casa aurie,
Împăratu-n careta bătută-n nestemate
se duce să ia seama florilor,
Se duce către Hori să privească la cocostârcii vâşlaşi,
Se-napoiază pe drumul de la stânca Sei,
s-audă privighetorile tinere,
Căci grădinile de la Jo-run pline-s de tinere
privighetori,
Viersul lor se-mpleteşte cu flautul acesta,
Guşile lor tresaltă-n aceste douăsprezece cimpoaie.
(traducere de Ion Caraion)
Corabia asta-i din lemn de şato, şi copastiile
din lemn de magnolie,
Muzicanţi cu flaute-n giuvaiericale
şi cu cimpoaie de aur
O umplu rânduri-rânduri, dintr-o parte-n alta
şi vinul nostru
Ajunge prisoselnic pentru-o mie de cupe.
Ducem cu noi cântăreţe, ne duce şuvoiul apei la vale,
Totuşi Sihastrul are nevoie
Drept cal de-un cocostârc galben şi toţi vâslaşii noştri
Ar lua-o pe urma pescăruşilor albi sau i-ar călări.
Cu soarele şi luna de pe el atârnă
Poemul în proză al lui Kuţu.
Palatul cu terase al lui King So
e-acum doar un deal pleşuv,
Dar eu zgârâi cu tocul pe-acest şlep
Făcând să tremure cele cinci vârfuri de ancoră
Şi mă bucur de-aceste cuvinte
ca de bucuria ostroavelor albastre.
(Dacă ar putea gloria dăinui de-a pururi
Atunci apele Hanului ar curge-nspre miazănoapte.)
Am lâncezit în grădina împăratului, în aşteptarea
unei porunci ca să scriu!
M-am uitat la iazul balaurului, cu apa
colorată a salcie
Oglindind aidoma obrazul cerului,
Şi-am auzit cele o sută de privighetori
cântând fără ţel.
Vântul de la soare-răsare aduce culoarea
verde-n ierbile ostrovului de la Yei-şu,
Casa în purpuri şi cea stacojie pline-s
de dulceaţa primăverii.
La miazăzi de iaz vârfurile sălciilor sunt
pe jumătate-albastre şi mai albastre,
Ramurile lor se-ncâlcesc în brumă, prefirându-se
pe zidurile de brocart ale palatului.
Lungi lăstari de viţă de câte-o sută de picioare
atârnă de pe sculptate balustrade,
Şi deasupra sălciilor, măiestre păsări
îşi cânta una alteia şi-ascultă,
Ţipând - "Kwan, Kuan", la vântul timpuriu
şi-adulmecându-l.
Vântul se-ncolăceşte-ntr-un nor siniliu
şi se-ndepărtează.
Adie peste-o mie de porţi, peste-o mie de uşi
cântec de primăvară.
Iar împăratul este la Ko.
Cinci nori atârnă sus, strălucitori pe cerul de purpură,
Cu platoşă lucitoare, straja-mpărătească
iese din casa aurie,
Împăratu-n careta bătută-n nestemate
se duce să ia seama florilor,
Se duce către Hori să privească la cocostârcii vâşlaşi,
Se-napoiază pe drumul de la stânca Sei,
s-audă privighetorile tinere,
Căci grădinile de la Jo-run pline-s de tinere
privighetori,
Viersul lor se-mpleteşte cu flautul acesta,
Guşile lor tresaltă-n aceste douăsprezece cimpoaie.
(traducere de Ion Caraion)
Casa splendoarei
Stă-ntr-însa Evanoe,
O casă durată nu de mână-omenească,
Ci dincolo de cărări lumeşti, undeva departe
Deasupra, împrejur, înăuntru e răspândit aurul;
Pereţi şi ciudate coridoare - din aur sunt şi ele.
Şi-am văzut-o pe Doamna mea în lumina soarelui,
Păru-i era răsfirat în jur, un snop de aripi,
Iar soarele roşu, îndărătul a toate.
Şi-am văzut-o acolo în casa ei,
Cu şase mari safire de-a-lungul peretelui,
Cu rochia toată din aur palid,
Joasă, c-o garnitură pân-la genunchi.
Sunt multe-ncăperi şi toate de aur
Cu pereţi lucraţi adânc în email,
În metal forjat; şi prin roşiatica piatră
Anume cizelată, năvăleşte lumina aurie.
Aici vin din prea mare dragoste de dânsa,
Iată adorarea cu care ador
Mă-nseninează şi sunt în ea puteri
Care, de sufletu-i aprinse,
Dărâmă cei patru pereţi statornici ai timpului.
(traducere de Ion Caraion)
O casă durată nu de mână-omenească,
Ci dincolo de cărări lumeşti, undeva departe
Deasupra, împrejur, înăuntru e răspândit aurul;
Pereţi şi ciudate coridoare - din aur sunt şi ele.
Şi-am văzut-o pe Doamna mea în lumina soarelui,
Păru-i era răsfirat în jur, un snop de aripi,
Iar soarele roşu, îndărătul a toate.
Şi-am văzut-o acolo în casa ei,
Cu şase mari safire de-a-lungul peretelui,
Cu rochia toată din aur palid,
Joasă, c-o garnitură pân-la genunchi.
Sunt multe-ncăperi şi toate de aur
Cu pereţi lucraţi adânc în email,
În metal forjat; şi prin roşiatica piatră
Anume cizelată, năvăleşte lumina aurie.
Aici vin din prea mare dragoste de dânsa,
Iată adorarea cu care ador
Mă-nseninează şi sunt în ea puteri
Care, de sufletu-i aprinse,
Dărâmă cei patru pereţi statornici ai timpului.
(traducere de Ion Caraion)
Medalion
Luini în porţelan!
Pianul cu coadă
Scoate-un protest profan
Cu-ascuţit glas clar.
Orbitor cap răsare
Din rochia galben-aurie
Ca Anadyomene-n primele
Pagini din Reinach.
Ca roşietica miere-ncadrând ovalul feţei,
O-mpletitură de cosiţe ce par
Ţesute-n cămările regelui Minos
Din metale ori chihlimbar îndărătnic;
Oval sub luciu, chipul
Strălucitor în cuavu-i hotar, ca
Sub raze de-o jumătate de watt,
Ochii se prefac în topaz.
(traducere de Ion Caraion)
Pianul cu coadă
Scoate-un protest profan
Cu-ascuţit glas clar.
Orbitor cap răsare
Din rochia galben-aurie
Ca Anadyomene-n primele
Pagini din Reinach.
Ca roşietica miere-ncadrând ovalul feţei,
O-mpletitură de cosiţe ce par
Ţesute-n cămările regelui Minos
Din metale ori chihlimbar îndărătnic;
Oval sub luciu, chipul
Strălucitor în cuavu-i hotar, ca
Sub raze de-o jumătate de watt,
Ochii se prefac în topaz.
(traducere de Ion Caraion)
Gabriel Iuga
Biografie Gabriel Iuga
Poet si prozator roman
S-a născut pe 01
nov 1942.
S-a stins din viaţa în data de 22 dec 2009, la varsta de 67 ani.
S-a stins din viaţa în data de 22 dec 2009, la varsta de 67 ani.
Opera:
Panda
Instrainari
Camasa de trandafiri
Cainele de piatra
Comoare regilor daci
Vecinatatea pustiului
Panda
Instrainari
Camasa de trandafiri
Cainele de piatra
Comoare regilor daci
Vecinatatea pustiului
Trece cloşca prin
ogradă
Numărând puii voinici:
Unul stă gata să cadă
Pe picioarele lui mici.
Al doilea se ia la sfadă
Pe un bob de grâu gălbui,
Iar al treilea pe-o ladă
Piuie de capul lui.
Al patrulea-ntre cei trei
Sare-n sus cu ciocu-n vânt,
Nimeni-n lume nu-i ca ei,
Nici în cer, nici pe pământ.
Cel de-al cincilea e trist
C-a scăpat un viermişor,
Iar al şaselea, artist,
Piuie în urma lor.
Al şaptelea stă în soare
Şi tot murmură un marş,
Dirijat din aripioare
De al optulea urmaş.
Cel de-al nouălea moţat,
Stă privind cu interes
Cum pe uliţa din sat
Trec copiii la cules.
Doar al zecelea, mai mic,
Se ţinea de-o pană-a ei,
Tremurând încă de frig
Şi privind spre cocoşei.
,,Iacă-s toţi”, cloşca îşi spune,
Scărpinându-se sub moţ.
Vai, copii, ştiţi câţi se-adună
Dacă-i număraţi pe toţi?
Numărând puii voinici:
Unul stă gata să cadă
Pe picioarele lui mici.
Al doilea se ia la sfadă
Pe un bob de grâu gălbui,
Iar al treilea pe-o ladă
Piuie de capul lui.
Al patrulea-ntre cei trei
Sare-n sus cu ciocu-n vânt,
Nimeni-n lume nu-i ca ei,
Nici în cer, nici pe pământ.
Cel de-al cincilea e trist
C-a scăpat un viermişor,
Iar al şaselea, artist,
Piuie în urma lor.
Al şaptelea stă în soare
Şi tot murmură un marş,
Dirijat din aripioare
De al optulea urmaş.
Cel de-al nouălea moţat,
Stă privind cu interes
Cum pe uliţa din sat
Trec copiii la cules.
Doar al zecelea, mai mic,
Se ţinea de-o pană-a ei,
Tremurând încă de frig
Şi privind spre cocoşei.
,,Iacă-s toţi”, cloşca îşi spune,
Scărpinându-se sub moţ.
Vai, copii, ştiţi câţi se-adună
Dacă-i număraţi pe toţi?
Ariciul
Un arici micut, cu tepi
A pornit-o pe carare
Ziua in amiaza mare
Printre fluturi, printre serpi.
S-stai, s-sa s-stiu cine esti,
Suiera la el un sarpe,
S-singur s-sui, te poticnesti
Pan-ajungi la malul apei.
Nu stau, rase el, departe
Am plecat si drumu-i greu.
Fugi mai bine la o parte
Am ac de cojocul tau.
Nu mi-e frica de nimic.
Du-te de aici, mai frate,
Uite, cat sunt eu de mic,
O armata am pe spate.
Eugen Uricariu
Despre Eugen Uricaru: Versiuni postdecembriste
Despre imaculata concepţie s-a scris în fel şi chip de-a lungul vremii, subiectul alunecând treptat din domeniul religios şi filosofic în cel al artei, dar parcă niciodată până acum, pe meleagurile mioritice, nu s-a manifestat o asemenea febră a reinterpretării secvenţei biblice, printre scriitorii care au simţit imboldul de a da o nouă dimensiune mitului cristic aflându-se şi Eugen Uricaru, atât de cunoscut în lumea literelor, încât, practic, nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare suplimentară.
Romanul Supunerea, apărut la Editura Cartea Românească în 2006, se apropie cumva de Maşa şi extraterestrul al lui Nichita Danilov, prin capcana întinsă cititorului; perioada prin care trecem este una vulgară, dureroasă, dezmăţată, lipsită de orice urmă de sacru, astfel că ceea ce se zămisleşte prin duh (unul demonic) nu poate fi decât Antihristul. Această idee înfăţişată de Nichita Danilov în pagini superbe, unde ironia şi metafora incandescentă curg în valuri, pare a-l fi preocupat şi pe Eugen Uricaru, numai că se cuvin făcute anumite diferenţe.
Eugen Uricaru, deşi moldovean, plasează acţiunea pe undeva pe lângă Timişoara, în satul Peta, poate pentru că axa temporală îşi are punctul de origine în epurările politice, social-rasiale din anii `45`-`46 şi, trecând prin toate epocile de aur cunoscute în istoria comunismului, se opreşte prin preajma evenimentelor din `89, prea puţin depăşindu-le. Este, cu alte cuvinte, o rescriere a istoriei, cu trimiteri mistice şi magice la o posibilă întoarcere a Salvatorului lumii.
Imaginea trenului ticsit cu deportaţi flămânzi, murdari şi torturaţi de sete, precum şi a mirosului năucitor de cadavre pe care-l lasă în urma lui în timp ce străbate imensa Rusie sovietică până la oprirea definitivă în Siberia apare şi în romanul lui Nichita Danilov, şi în romanul lui Eugen Uricaru, la acesta din urmă revenind ca un laitmotiv; deportarea Petrei Maier, o adolescentă care n-a păcătuit decât prin faptul că s-a aflat la locul nepotrivit, într-un moment nepotrivit, este reluată în manieră simfonică, dezvoltată ca o temă, într-o mişcare ce sugerează repetabilitatea oricărei secvenţe istorice.
În colectivităţile înghesuite într-un spaţiu concentraţionar, supunerea şi păstrarea lucidităţii sunt elementele care garantează supravieţuirea. Petra Maier nu numai că reuşeşte să treacă prin Dal`stroi, dar îl şi părăseşte, ajutată de un vis premonitoriu, care-i dă forţa şi mijloacele necesare pentru a ieşi din Gulag. De fapt visul acesta despre care naratorul (se preferă varianta naratorului omniscient şi obiectiv) nu dă amănunte, ci-l lasă la îndemâna capacităţii imaginative a cititorului, este unul din puţinele accidente cu ambiguitate mistico-magică în cele vreo 450 de pagini de analiză a metodelor de manipulare a populaţiei şi de supunere a ei prin intermediul unei poliţii politice despre care informaţiile abundă. Petra reuşeşte să părăsească lagărul de femei pentru simplul motiv că, în mod incredibil şi inimaginabil, rămâne însărcinată (suprapunerea peste ceea ce i s-a întâmplat în urmă cu 2000 de ani Fecioarei Maria este evidentă), numai că lipseşte sentimentul copleşitor al miracolului divin, personajul lui Uricaru nu se înnobilează, ci decade ca entitate umană prin placiditate si egoism retractil: eliberarea ei înseamnă în primul rând moartea unui soldat care o atinsese doar cu privirea.
Copilul pe care-l aduce pe lume Petra nu este un nou Iisus, Răscumparătorul lumii, ci o progenitură a diavolului, un Antihrist, deşi în mod sigur nu aceasta a fost intenţia autorului. Înzestrat cu capacităţi paranormale şi având în preajmă un mentor (domnul Basarab) a cărui menire este să-i reveleze şi să-l lase să rateze cele cinci trepte ale iniţierii, Cezar nu va fi împăratul lumii, ci va muri trădat de propria lui mamă, ispitită de Neculai Crăciun, altă creatură demonică într-o lume structural condamnată la infern. Cele cinci reguli pe care le încalcă Cezar şi care, odată ştiute, ar fi salvat omenirea, sunt cât o jumatate de decalog văzut / interpretat de-a-ndoaselea: 1. să nu vorbeşti; 2. să nu dai speranţă; 3. să nu minţi; 4. să nu iubeşti anume pe cineva; 5. să nu te împotriveşti răului.
Simpla înşiruire a acestor reguli este în măsură să-l convingă pe cititor că este vorba despre o lecţie de supravieţuire (târâş, pe brânci, în întunericului ignoranţei, cu o obedienţă care frizează imbecilitatea) într-un sistem de tip mafiot, organizat şi guvernat de indivizi vânduţi Satanei, care şi-au pierdut de mult orice rămăşiţă de umanitate.
Prima regulă, cea a tăcerii, este în contradicţie flagrantă cu esenţa divină a Cuvântului, conotat ca lumină şi viaţă. Iisus propovăduia, folosea cuvântul, îi învăţa pe oameni; cel imaginat de Eugen Uricaru, înainte de a fi sancţionat prin cunoaştere, deschide gura pentru a anticipa, drăceşte, evenimente neplăcute ori tragice de-a binelea din existenţa celorlalţi. Între această primă regulă şi ultima (Nu trebuie să te împotriveşte răului, dacă o faci, îi dai putere, îi dai posibilitatea să te atingă, să fie lângă tine, aproape, lipit, chiar să fie o parte a ta) există o strânsă legătură, pentru că amândouă, noncomunicarea şi nonacţiunea, reprezintă garanţia unei existenţe terne, banale, de tip vegetativ ( nu suntem departe de legumele pensionare pe viaţăîn scaune cu rotile) în imensul ospiciu care este lumea noastră.
Regula a treia propovăduieşte tipul de minciună prin omisiune, acel să nu minţi fiind versiunea apocrifă a regulii din adevăratul Decalog: Să nu minţi. Dacă nu poţi spune adevărul, nu-l spune, dar să nu minţi (p.298). În mod imprevizibil, Cezar minte exact după ce s-a aflat în faţa miracolului, femeia cu pruncul, coborâţi din imaginaţia deţinutului evadat ( şi pe care, de altfel, fiul Petrei îl trădează din neştiinţă), având cu adevărat atributele sacrului şi încercând, cu minime şanse de reuşită, să-i reveleze adolescentului drumul real: Tu eşti dintre cei care au două suflete. N-o să-ţi fie uşor, până la urmă va trebui să renunţi la unul dintre suflete, nu poţi să o duci prea mult aşa, o să oboseşti. Va trebui să te hotărăşti cu care dintre suflete să rămâi (p.285). Poate fi deopotrivă vorba de dualitatea angelic / demonic din structura umană sau de dualitatea uman / divin caracteristică lui Iisus (fiul omului şi fiul lui Dumnezeu), dar nu se poate şti cu siguranţă întrucât naratorul, extrem de logic şi documentat atunci când desface mecanismele manipulării de tip politic, la capitolul religie se încurcă în ambiguităţi, lăsându-şi personajul să penduleze între minunea de la Maglavit şi ipostaza de ucenic al diavolului. Pentru ca, în final ( cam ca în filmele anilor `50, cartea începe cu deznodământul), să-l împotmolească definitiv într-o moarte cu diagnostic ambiguu (savant şi vulgar în egală măsură): noul Mesia moare fie din cauza maladiei Derrick-Wouterman, fie din cauza subnutriţiei, complet ignorat de ateii cărora trebuia să le aducă, evident, lumina întunericului, căci exact acest oximoron bântuie prin toate paginile lui Eugen Uricaru.
Cea mai discutabilă dintre reguli este cea referitoare la lipsa afecţiunii. Iisus înseamnă iubire şi-i învaţă pe oameni să-şi iubească aproapele, în timp de domnul Basarab include iubirea pentru cineva anume printre păcatele de neiertat. Cu alte cuvinte, noul salvator este în totală opziţie cu cel real, care nu numai că a iubit omenirea în totalitatea ei, dându-se pe sine drept jertfă a curăţării ei de păcate, dar a iubit şi pe cineva anume (pe Lazăr Deci Iisus când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine. Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi. Şi a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: iată cât de mult îl iubea - Ioan, cap 11, 33-36 - sau pe unul dintre ucenici: Iar la masă era rezemat de pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus Ioan, cap. 13, 23), în timp ce inima lui Cezar va deveni din ce în ce mai mult una insensibilă la durere, incapabilă de compasiune, adică una potrivită celui care urmează să-i dea lumii liniştea bolnavului intoxicat cu o supradoză de sedative.
Din intersectarea planului istoric (epica urmăreşte aproape în amanunt instaurarea şi apogeul dictaturii de tip comunist în România) cu cel socio-politic şi religios rezultă un hibrid deconcertant, salvat în parte de talentul de povestitor al autorului. Multe pagini duc cu gândul la Titus Popovici şi la cele două încă binecunoscute romane ale sale, Străinul şi Setea.
Romanul pare o cacealma inteligent construită, începând cu capcana copertei (un detaliu din Fecioara cu pruncul de Rugier van der Weyden) şi terminând cu declaraţia restrictivă a scriitorului; Supunerea este povestea marelui viol care s-a petrecut la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi ai cărui urmaşi suntem cu toţii, indivizi şi naţiuni, în această parte a Europei. Judecând istoria omenirii din această perspectivă, a împărţirii între cuceriţi şi cuceritori, într-adevar, putem accepta ideea unui monstruos şi ciclic repetabil viol planetar; şansele de supravieţuire a omului ca individ constând în atitudinea defetistă, în învăţarea lecţiei despre supunere: trebuie să fii orb, mut şi surd, să te târăşti cu viclenia şarpelui, să te mulţumeşti cu cel mai umil şi mai întunecat loc de pe pământ, să duci aşadar o existenţă cât mai cenuşie, să uiţi complet că eşti o parte din trupul cosmic al lui Iisus şi că ai dreptul la cuvânt, la iubire şi la speranţă, să trăieşti ca şi când ai fi mort, ca să nu baţi la ochi şi să nu se abată asupra ta forţele coercitive şi atât de bine puse la punct ale puterii.
Cu toate ciudaţeniile lui, romanul are o mare calitate: cu cele 450 de pagini ale sale şi cu construcţia tip cercuri concentrice, unde aceeaşi secvenţă este întoarsă, sucită şi răsucită pe toate feţele, are puţine şanse de a ajunge pe mâna cititorilor tineri. Care cititori tineri, în permanentă criza de timp, vor rata în chip binecuvântat dulcea otravă a paginilor domnului Eugen Uricaru.
Despre imaculata concepţie s-a scris în fel şi chip de-a lungul vremii, subiectul alunecând treptat din domeniul religios şi filosofic în cel al artei, dar parcă niciodată până acum, pe meleagurile mioritice, nu s-a manifestat o asemenea febră a reinterpretării secvenţei biblice, printre scriitorii care au simţit imboldul de a da o nouă dimensiune mitului cristic aflându-se şi Eugen Uricaru, atât de cunoscut în lumea literelor, încât, practic, nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare suplimentară.
Romanul Supunerea, apărut la Editura Cartea Românească în 2006, se apropie cumva de Maşa şi extraterestrul al lui Nichita Danilov, prin capcana întinsă cititorului; perioada prin care trecem este una vulgară, dureroasă, dezmăţată, lipsită de orice urmă de sacru, astfel că ceea ce se zămisleşte prin duh (unul demonic) nu poate fi decât Antihristul. Această idee înfăţişată de Nichita Danilov în pagini superbe, unde ironia şi metafora incandescentă curg în valuri, pare a-l fi preocupat şi pe Eugen Uricaru, numai că se cuvin făcute anumite diferenţe.
Eugen Uricaru, deşi moldovean, plasează acţiunea pe undeva pe lângă Timişoara, în satul Peta, poate pentru că axa temporală îşi are punctul de origine în epurările politice, social-rasiale din anii `45`-`46 şi, trecând prin toate epocile de aur cunoscute în istoria comunismului, se opreşte prin preajma evenimentelor din `89, prea puţin depăşindu-le. Este, cu alte cuvinte, o rescriere a istoriei, cu trimiteri mistice şi magice la o posibilă întoarcere a Salvatorului lumii.
Imaginea trenului ticsit cu deportaţi flămânzi, murdari şi torturaţi de sete, precum şi a mirosului năucitor de cadavre pe care-l lasă în urma lui în timp ce străbate imensa Rusie sovietică până la oprirea definitivă în Siberia apare şi în romanul lui Nichita Danilov, şi în romanul lui Eugen Uricaru, la acesta din urmă revenind ca un laitmotiv; deportarea Petrei Maier, o adolescentă care n-a păcătuit decât prin faptul că s-a aflat la locul nepotrivit, într-un moment nepotrivit, este reluată în manieră simfonică, dezvoltată ca o temă, într-o mişcare ce sugerează repetabilitatea oricărei secvenţe istorice.
În colectivităţile înghesuite într-un spaţiu concentraţionar, supunerea şi păstrarea lucidităţii sunt elementele care garantează supravieţuirea. Petra Maier nu numai că reuşeşte să treacă prin Dal`stroi, dar îl şi părăseşte, ajutată de un vis premonitoriu, care-i dă forţa şi mijloacele necesare pentru a ieşi din Gulag. De fapt visul acesta despre care naratorul (se preferă varianta naratorului omniscient şi obiectiv) nu dă amănunte, ci-l lasă la îndemâna capacităţii imaginative a cititorului, este unul din puţinele accidente cu ambiguitate mistico-magică în cele vreo 450 de pagini de analiză a metodelor de manipulare a populaţiei şi de supunere a ei prin intermediul unei poliţii politice despre care informaţiile abundă. Petra reuşeşte să părăsească lagărul de femei pentru simplul motiv că, în mod incredibil şi inimaginabil, rămâne însărcinată (suprapunerea peste ceea ce i s-a întâmplat în urmă cu 2000 de ani Fecioarei Maria este evidentă), numai că lipseşte sentimentul copleşitor al miracolului divin, personajul lui Uricaru nu se înnobilează, ci decade ca entitate umană prin placiditate si egoism retractil: eliberarea ei înseamnă în primul rând moartea unui soldat care o atinsese doar cu privirea.
Copilul pe care-l aduce pe lume Petra nu este un nou Iisus, Răscumparătorul lumii, ci o progenitură a diavolului, un Antihrist, deşi în mod sigur nu aceasta a fost intenţia autorului. Înzestrat cu capacităţi paranormale şi având în preajmă un mentor (domnul Basarab) a cărui menire este să-i reveleze şi să-l lase să rateze cele cinci trepte ale iniţierii, Cezar nu va fi împăratul lumii, ci va muri trădat de propria lui mamă, ispitită de Neculai Crăciun, altă creatură demonică într-o lume structural condamnată la infern. Cele cinci reguli pe care le încalcă Cezar şi care, odată ştiute, ar fi salvat omenirea, sunt cât o jumatate de decalog văzut / interpretat de-a-ndoaselea: 1. să nu vorbeşti; 2. să nu dai speranţă; 3. să nu minţi; 4. să nu iubeşti anume pe cineva; 5. să nu te împotriveşti răului.
Simpla înşiruire a acestor reguli este în măsură să-l convingă pe cititor că este vorba despre o lecţie de supravieţuire (târâş, pe brânci, în întunericului ignoranţei, cu o obedienţă care frizează imbecilitatea) într-un sistem de tip mafiot, organizat şi guvernat de indivizi vânduţi Satanei, care şi-au pierdut de mult orice rămăşiţă de umanitate.
Prima regulă, cea a tăcerii, este în contradicţie flagrantă cu esenţa divină a Cuvântului, conotat ca lumină şi viaţă. Iisus propovăduia, folosea cuvântul, îi învăţa pe oameni; cel imaginat de Eugen Uricaru, înainte de a fi sancţionat prin cunoaştere, deschide gura pentru a anticipa, drăceşte, evenimente neplăcute ori tragice de-a binelea din existenţa celorlalţi. Între această primă regulă şi ultima (Nu trebuie să te împotriveşte răului, dacă o faci, îi dai putere, îi dai posibilitatea să te atingă, să fie lângă tine, aproape, lipit, chiar să fie o parte a ta) există o strânsă legătură, pentru că amândouă, noncomunicarea şi nonacţiunea, reprezintă garanţia unei existenţe terne, banale, de tip vegetativ ( nu suntem departe de legumele pensionare pe viaţăîn scaune cu rotile) în imensul ospiciu care este lumea noastră.
Regula a treia propovăduieşte tipul de minciună prin omisiune, acel să nu minţi fiind versiunea apocrifă a regulii din adevăratul Decalog: Să nu minţi. Dacă nu poţi spune adevărul, nu-l spune, dar să nu minţi (p.298). În mod imprevizibil, Cezar minte exact după ce s-a aflat în faţa miracolului, femeia cu pruncul, coborâţi din imaginaţia deţinutului evadat ( şi pe care, de altfel, fiul Petrei îl trădează din neştiinţă), având cu adevărat atributele sacrului şi încercând, cu minime şanse de reuşită, să-i reveleze adolescentului drumul real: Tu eşti dintre cei care au două suflete. N-o să-ţi fie uşor, până la urmă va trebui să renunţi la unul dintre suflete, nu poţi să o duci prea mult aşa, o să oboseşti. Va trebui să te hotărăşti cu care dintre suflete să rămâi (p.285). Poate fi deopotrivă vorba de dualitatea angelic / demonic din structura umană sau de dualitatea uman / divin caracteristică lui Iisus (fiul omului şi fiul lui Dumnezeu), dar nu se poate şti cu siguranţă întrucât naratorul, extrem de logic şi documentat atunci când desface mecanismele manipulării de tip politic, la capitolul religie se încurcă în ambiguităţi, lăsându-şi personajul să penduleze între minunea de la Maglavit şi ipostaza de ucenic al diavolului. Pentru ca, în final ( cam ca în filmele anilor `50, cartea începe cu deznodământul), să-l împotmolească definitiv într-o moarte cu diagnostic ambiguu (savant şi vulgar în egală măsură): noul Mesia moare fie din cauza maladiei Derrick-Wouterman, fie din cauza subnutriţiei, complet ignorat de ateii cărora trebuia să le aducă, evident, lumina întunericului, căci exact acest oximoron bântuie prin toate paginile lui Eugen Uricaru.
Cea mai discutabilă dintre reguli este cea referitoare la lipsa afecţiunii. Iisus înseamnă iubire şi-i învaţă pe oameni să-şi iubească aproapele, în timp de domnul Basarab include iubirea pentru cineva anume printre păcatele de neiertat. Cu alte cuvinte, noul salvator este în totală opziţie cu cel real, care nu numai că a iubit omenirea în totalitatea ei, dându-se pe sine drept jertfă a curăţării ei de păcate, dar a iubit şi pe cineva anume (pe Lazăr Deci Iisus când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine. Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi. Şi a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: iată cât de mult îl iubea - Ioan, cap 11, 33-36 - sau pe unul dintre ucenici: Iar la masă era rezemat de pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus Ioan, cap. 13, 23), în timp ce inima lui Cezar va deveni din ce în ce mai mult una insensibilă la durere, incapabilă de compasiune, adică una potrivită celui care urmează să-i dea lumii liniştea bolnavului intoxicat cu o supradoză de sedative.
Din intersectarea planului istoric (epica urmăreşte aproape în amanunt instaurarea şi apogeul dictaturii de tip comunist în România) cu cel socio-politic şi religios rezultă un hibrid deconcertant, salvat în parte de talentul de povestitor al autorului. Multe pagini duc cu gândul la Titus Popovici şi la cele două încă binecunoscute romane ale sale, Străinul şi Setea.
Romanul pare o cacealma inteligent construită, începând cu capcana copertei (un detaliu din Fecioara cu pruncul de Rugier van der Weyden) şi terminând cu declaraţia restrictivă a scriitorului; Supunerea este povestea marelui viol care s-a petrecut la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi ai cărui urmaşi suntem cu toţii, indivizi şi naţiuni, în această parte a Europei. Judecând istoria omenirii din această perspectivă, a împărţirii între cuceriţi şi cuceritori, într-adevar, putem accepta ideea unui monstruos şi ciclic repetabil viol planetar; şansele de supravieţuire a omului ca individ constând în atitudinea defetistă, în învăţarea lecţiei despre supunere: trebuie să fii orb, mut şi surd, să te târăşti cu viclenia şarpelui, să te mulţumeşti cu cel mai umil şi mai întunecat loc de pe pământ, să duci aşadar o existenţă cât mai cenuşie, să uiţi complet că eşti o parte din trupul cosmic al lui Iisus şi că ai dreptul la cuvânt, la iubire şi la speranţă, să trăieşti ca şi când ai fi mort, ca să nu baţi la ochi şi să nu se abată asupra ta forţele coercitive şi atât de bine puse la punct ale puterii.
Cu toate ciudaţeniile lui, romanul are o mare calitate: cu cele 450 de pagini ale sale şi cu construcţia tip cercuri concentrice, unde aceeaşi secvenţă este întoarsă, sucită şi răsucită pe toate feţele, are puţine şanse de a ajunge pe mâna cititorilor tineri. Care cititori tineri, în permanentă criza de timp, vor rata în chip binecuvântat dulcea otravă a paginilor domnului Eugen Uricaru.
Mariana Codrut
Biografie
Nastere: 1
noiembrie 1956 in Prisacani, Iasi
Deces:
S-a nascut la 1 noiembrie 1956 in Prisacani, judetul Iasi. A absolvit scoala generala in localitatea natala, apoi liceul si Facultatea de Filologie (sectia romana-franceza) in Iasi, promotia 1981.
Debuteaza in revista „Cronica in 1976, iar editorial in 1982, la editura ieseana Junimea. Dupa absolvirea facultatii este un timp corector, apoi profesor (navetist), secretar literar la Teatrul National, redactor la „Convorbiri literare, redactor (printre fondatori) la „Sud-Est, prima revista romano-basarabeana. Actualmente este redactor la editura Universitatii „Al. Ioan Cuza din Iasi.
S-a manifestat, de-a lungul anilor, si prin proza scurta, recenzii, portrete, interviuri, comentarii politice, traduceri, aparute in reviste precum „Cronica, „Dialog, „Convorbiri literare, „SLAST, „Romania literara, „Viata Romaneasca, „Luceafarul, „Contrapuncts.a. Un roman isi cauta editor.
In contextul generatiei sale, deosebit de bogat in prezenta poetelor (fata de alte momente literare, desigur), Mariana Codrut mai pastreaza, in lirica de inceput, o fragezime a imaginii. Poeta ne dezvaluie, diafan si retinut, un univers propriu, cu o nota de originalitate pe care criticul literar Mircea Iorgulescu o descopera „ in poemele in care simplitatea se conjuga cu un dramatism retinut, nu atat poetic figurat, cat substantial prezent in desenul energic al unor peisaje launtrice ()- o lirica prin care eul individual se defineste ca purtator de esente. Note grave, existentiale, ca si triumful crud al realitatii, vin sa completeze coordonatele unei personalitati lirice in continua devenire.
"Bulboana" este chiar tesatura textului "prea fraged" ce se iveste spontan inaintea noastra, natura vie pulsand, o "copca" adanca, sapata in gheata aseptica a discursului, macinand tot cu lacomia sarpelui ce se autodevora; strigatul dramatic ce vrea sa intretina energia biologica se transforma insa tot intr-un ecou textual. Dar o "urma biografica" foarte stearsa, e drept, se poate nota in golurile ramase intre versuri, ca in acest "poem despre dragoste": "am voie / il intreb si-mi ascund fata /cu ochii larg deschisi / in vartej / el se intoarce, / imi desprinde impasibil capul de trup / si scutura / praful adunat in cutele / fine ale fetii / fir cu fir".
Volume de versuri:
Macesul in magazia de lemne, Iasi, Editura Junimea, 1982;
Schita de autoportret, Iasi, Editura Junimea, 1986;
Tabieturile noptii de vara, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1989.
Poeziile nu pot sa rad si +++ (dragostea epermisa) sunt cuprinse in volumul Existenta acuta, in curs de aparitie la Editura Cartea Romaneasca.
Deces:
S-a nascut la 1 noiembrie 1956 in Prisacani, judetul Iasi. A absolvit scoala generala in localitatea natala, apoi liceul si Facultatea de Filologie (sectia romana-franceza) in Iasi, promotia 1981.
Debuteaza in revista „Cronica in 1976, iar editorial in 1982, la editura ieseana Junimea. Dupa absolvirea facultatii este un timp corector, apoi profesor (navetist), secretar literar la Teatrul National, redactor la „Convorbiri literare, redactor (printre fondatori) la „Sud-Est, prima revista romano-basarabeana. Actualmente este redactor la editura Universitatii „Al. Ioan Cuza din Iasi.
S-a manifestat, de-a lungul anilor, si prin proza scurta, recenzii, portrete, interviuri, comentarii politice, traduceri, aparute in reviste precum „Cronica, „Dialog, „Convorbiri literare, „SLAST, „Romania literara, „Viata Romaneasca, „Luceafarul, „Contrapuncts.a. Un roman isi cauta editor.
In contextul generatiei sale, deosebit de bogat in prezenta poetelor (fata de alte momente literare, desigur), Mariana Codrut mai pastreaza, in lirica de inceput, o fragezime a imaginii. Poeta ne dezvaluie, diafan si retinut, un univers propriu, cu o nota de originalitate pe care criticul literar Mircea Iorgulescu o descopera „ in poemele in care simplitatea se conjuga cu un dramatism retinut, nu atat poetic figurat, cat substantial prezent in desenul energic al unor peisaje launtrice ()- o lirica prin care eul individual se defineste ca purtator de esente. Note grave, existentiale, ca si triumful crud al realitatii, vin sa completeze coordonatele unei personalitati lirice in continua devenire.
"Bulboana" este chiar tesatura textului "prea fraged" ce se iveste spontan inaintea noastra, natura vie pulsand, o "copca" adanca, sapata in gheata aseptica a discursului, macinand tot cu lacomia sarpelui ce se autodevora; strigatul dramatic ce vrea sa intretina energia biologica se transforma insa tot intr-un ecou textual. Dar o "urma biografica" foarte stearsa, e drept, se poate nota in golurile ramase intre versuri, ca in acest "poem despre dragoste": "am voie / il intreb si-mi ascund fata /cu ochii larg deschisi / in vartej / el se intoarce, / imi desprinde impasibil capul de trup / si scutura / praful adunat in cutele / fine ale fetii / fir cu fir".
Volume de versuri:
Macesul in magazia de lemne, Iasi, Editura Junimea, 1982;
Schita de autoportret, Iasi, Editura Junimea, 1986;
Tabieturile noptii de vara, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1989.
Poeziile nu pot sa rad si +++ (dragostea epermisa) sunt cuprinse in volumul Existenta acuta, in curs de aparitie la Editura Cartea Romaneasca.
Poem despre dragoste
intr-o parte, creierul fumegand.
in cealalta, elitrele aurii ale unei seri de iama. coaja zilei trecute, calda, inca pastrand forma coatelor.
dar de departe
de foarte departe venim,
aerul vibrand
in jurul mainii intinse.
iar dincolo, fulgera, fulgera lumina de gheata a singuratatii
in cealalta, elitrele aurii ale unei seri de iama. coaja zilei trecute, calda, inca pastrand forma coatelor.
dar de departe
de foarte departe venim,
aerul vibrand
in jurul mainii intinse.
iar dincolo, fulgera, fulgera lumina de gheata a singuratatii
Arta poetică
abatut mult prea departe
de apa
malul se usuca.
nu-i mai cresc misterioasele
boabe rosii, nu-l mai viziteaza
salbaticiunile venite inot,
si nu-l mai pasc
blandele vaci in amiaza.
nu-l mai uda
unda fertila.
pe el,
care-si primeste moartea
prin venele larg deschise
din indelunga obisnuinta.
de apa
malul se usuca.
nu-i mai cresc misterioasele
boabe rosii, nu-l mai viziteaza
salbaticiunile venite inot,
si nu-l mai pasc
blandele vaci in amiaza.
nu-l mai uda
unda fertila.
pe el,
care-si primeste moartea
prin venele larg deschise
din indelunga obisnuinta.
Poezie
poezia e spaima
care-ti izbeste violent
sangele in artere
cand
brusc trezit in miez de noapte
ai impresia
ca te priveste cineva
prin ferestre.
care-ti izbeste violent
sangele in artere
cand
brusc trezit in miez de noapte
ai impresia
ca te priveste cineva
prin ferestre.
Aron Cotrus
Biografie
Nastere: 2
ianuarie 1891, Hașag, Sibiu
Deces: 1 noiembrie 1961 La Mirada, California
Aron Cotruș a fost un diplomat și scriitor roman.
S-a nascut la 2 ianuarie 1891 in comuna Hasag (Loamnes) din judetul
Sibiu. Ca si Cosbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga, ceilalti mari poeti ai Ardealului, si Aron Cotrus este fiu de preot. Face primele clase primare in comuna natala, apoi in comuna Lupu de langa Blaj, unde tatalui sau i se incredintase parohia. incepe primele clase de liceu la Blaj, iar din 1911 se transfera la Brasov, unde isi va si termina studiile liceale.
Se inscrie la Universitatea din Viena, la Facultatea de Litere, dar nu incheie studiile din lipsa de mijloace materiale, iar la izbucnirea primului razboi mondial este inrolat in armata austro-ungara, in 1916, si trimis pe frontul italian. Trece insa la italieni si se inroleaza in Legiunea Romana, inca dinainte de razboi vocea poetului devenise populara prin impresionantul ei mesianism social, cu inrauriri de esenta expresionista. Chiar in timp de razboi el publica poezii in ziarele si revistele vremii.
Dupa incheierea armistitiului, Legatia Romaniei din Roma ii incredinteaza Serviciul de Propaganda pentru unitatea tuturor romanilor (1919-1920). il regasim apoi la Arad, unde, inca din 1913, fusese redactor la ziarul „Romanul. in 1928 este numit presedinte al Sindicatului Presei din Ardeal si Banat. Dupa o intensa activitate redactionala si editoriala, in 1929 este numit atasat de presa la Milano, pentru ca, spre sfarsitul lunii decembrie a anului 1930, poetul sa fie transferat tot ca atasat de presa pe langa Legatia Romaniei de la Varsovia. Se preocupa intens de cunoasterea, aici, a culturii si literaturii romane; va realiza chiar, in limba poloneza, o antologie a poeziei romanesti moderne.
Din anul 1937 revine in tara, lucrand in aceeasi calitate in cadrul Ministerului Afacerilor Externe. La inceputul anului 1940 este numit consilier de presa la Madrid, unde va ramane in timpul celui de-al doilea razboi mondial si dupa aceea. Din 1945 este director al ziarului „Carpatii si presedinte al Asociatiei Romanilor din Spania. Aici, in exil, va publica volumele Drumuri in furtuna, 1951, intre Volga si Mississippi, in 1956. in anul 1957 paraseste Spania si se stabileste in America, in California. Moare la 1 noiembrie 1961 intr-un spital din Long Beacb, California, si este inmormantat la Detroit.
Poezia lui Aron Cotrus este vizionara si sociala; el poate fi considerat vocea cea mai patetica, mai rasunatoare a liricii ardelene, caracterizata dealtfel prin spirit mesianic, rascolitor si tulburator. Versul lui declanseaza energii latente, angajeaza; criticul literar Ov. S. Crohmalniceanu afirma ca „intreaga structura verbala a poeziilor sale e antrenata de un dinamism violent interior. Criticul Nicolae Manolescu ii remarca de asemenea „cruzimile de vocabular. Cuvintele hd, mai ales dintr-o anumita zona a creatiei, sunt „dure, pietroase, cazand grele ca niste lespezi sau se rostogolesc, tunand, clocotind, fumegand. Aceste violente si contursiuni traduc un zbucium teribil (), o sete de absolut. Voce distincta in lirica noastra interbelica, poetul concentreaza in versul sau o energie multimilenara, iar eruptia ei capata mai ales forme sociale.
Volume de versuri:
Poezii, Orastie, Tipografia noua, 1911;
Sarbatoarea mortii, Arad, Tipografia Concordia, 1915;
Neguri albe, Alba Iulia, 1920;
Romania, Brasov, Tipografia A. Muresanu;
Versuri, Arad, Editura Librariei Diecezane, 1925;
In robia lor. Arad, Tipografia Corvin, 1926;
Strigat pentru departari. Timisoara. 1927;
Maine, Craiova, 1928;
Printre oameni in mers, Sosnowiec, 1933;
Horia, Brad, Editura Pan-theon, 1935;
Tara, Bucuresti, 1937;
Minerii, Bucuresti, Tiparul universitar, 1938;
Peste prapastii de potrivnicie. Bucuresti, colectia Nationalista, 1938;
Eminescu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1939;
Rapsodia daca, Bucuresti, F. P. L. A., 1942.
O, plecarile, plecarile a aparut in volumul Versuri, Arad, Editura Librariei Diecezane, 1925.
Patru Opinca a aparut in volumul Maine, Craiova, 1928.
Ai nostri sunt acesti munti a aparut in volumul Maine, Craiova, 1928.
Peste creste ude a aparut in volumul Printre oameni in mers, Sosnowiec, Polonia, 1933.
Horia a aparut in volumul cu acelasi nume, Brad, 1935.
Deces: 1 noiembrie 1961 La Mirada, California
Aron Cotruș a fost un diplomat și scriitor roman.
S-a nascut la 2 ianuarie 1891 in comuna Hasag (Loamnes) din judetul
Sibiu. Ca si Cosbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga, ceilalti mari poeti ai Ardealului, si Aron Cotrus este fiu de preot. Face primele clase primare in comuna natala, apoi in comuna Lupu de langa Blaj, unde tatalui sau i se incredintase parohia. incepe primele clase de liceu la Blaj, iar din 1911 se transfera la Brasov, unde isi va si termina studiile liceale.
Se inscrie la Universitatea din Viena, la Facultatea de Litere, dar nu incheie studiile din lipsa de mijloace materiale, iar la izbucnirea primului razboi mondial este inrolat in armata austro-ungara, in 1916, si trimis pe frontul italian. Trece insa la italieni si se inroleaza in Legiunea Romana, inca dinainte de razboi vocea poetului devenise populara prin impresionantul ei mesianism social, cu inrauriri de esenta expresionista. Chiar in timp de razboi el publica poezii in ziarele si revistele vremii.
Dupa incheierea armistitiului, Legatia Romaniei din Roma ii incredinteaza Serviciul de Propaganda pentru unitatea tuturor romanilor (1919-1920). il regasim apoi la Arad, unde, inca din 1913, fusese redactor la ziarul „Romanul. in 1928 este numit presedinte al Sindicatului Presei din Ardeal si Banat. Dupa o intensa activitate redactionala si editoriala, in 1929 este numit atasat de presa la Milano, pentru ca, spre sfarsitul lunii decembrie a anului 1930, poetul sa fie transferat tot ca atasat de presa pe langa Legatia Romaniei de la Varsovia. Se preocupa intens de cunoasterea, aici, a culturii si literaturii romane; va realiza chiar, in limba poloneza, o antologie a poeziei romanesti moderne.
Din anul 1937 revine in tara, lucrand in aceeasi calitate in cadrul Ministerului Afacerilor Externe. La inceputul anului 1940 este numit consilier de presa la Madrid, unde va ramane in timpul celui de-al doilea razboi mondial si dupa aceea. Din 1945 este director al ziarului „Carpatii si presedinte al Asociatiei Romanilor din Spania. Aici, in exil, va publica volumele Drumuri in furtuna, 1951, intre Volga si Mississippi, in 1956. in anul 1957 paraseste Spania si se stabileste in America, in California. Moare la 1 noiembrie 1961 intr-un spital din Long Beacb, California, si este inmormantat la Detroit.
Poezia lui Aron Cotrus este vizionara si sociala; el poate fi considerat vocea cea mai patetica, mai rasunatoare a liricii ardelene, caracterizata dealtfel prin spirit mesianic, rascolitor si tulburator. Versul lui declanseaza energii latente, angajeaza; criticul literar Ov. S. Crohmalniceanu afirma ca „intreaga structura verbala a poeziilor sale e antrenata de un dinamism violent interior. Criticul Nicolae Manolescu ii remarca de asemenea „cruzimile de vocabular. Cuvintele hd, mai ales dintr-o anumita zona a creatiei, sunt „dure, pietroase, cazand grele ca niste lespezi sau se rostogolesc, tunand, clocotind, fumegand. Aceste violente si contursiuni traduc un zbucium teribil (), o sete de absolut. Voce distincta in lirica noastra interbelica, poetul concentreaza in versul sau o energie multimilenara, iar eruptia ei capata mai ales forme sociale.
Volume de versuri:
Poezii, Orastie, Tipografia noua, 1911;
Sarbatoarea mortii, Arad, Tipografia Concordia, 1915;
Neguri albe, Alba Iulia, 1920;
Romania, Brasov, Tipografia A. Muresanu;
Versuri, Arad, Editura Librariei Diecezane, 1925;
In robia lor. Arad, Tipografia Corvin, 1926;
Strigat pentru departari. Timisoara. 1927;
Maine, Craiova, 1928;
Printre oameni in mers, Sosnowiec, 1933;
Horia, Brad, Editura Pan-theon, 1935;
Tara, Bucuresti, 1937;
Minerii, Bucuresti, Tiparul universitar, 1938;
Peste prapastii de potrivnicie. Bucuresti, colectia Nationalista, 1938;
Eminescu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1939;
Rapsodia daca, Bucuresti, F. P. L. A., 1942.
O, plecarile, plecarile a aparut in volumul Versuri, Arad, Editura Librariei Diecezane, 1925.
Patru Opinca a aparut in volumul Maine, Craiova, 1928.
Ai nostri sunt acesti munti a aparut in volumul Maine, Craiova, 1928.
Peste creste ude a aparut in volumul Printre oameni in mers, Sosnowiec, Polonia, 1933.
Horia a aparut in volumul cu acelasi nume, Brad, 1935.
De-ai
ieși din mormânt
de-ai
iesi din mormânt între noi
si-ai vedea atâtia moti zdrenturosi pe muntii goi
si neamul întreg flamând ca acu,
ce-ai zice, Horia, tu?!...
te-ai jelui, ai doini din fluier,
ori ai da un nou, si lung, si rosu suier,
muntii toti sa se cutremure,
liftele câmpiei sa tremure,
sa le vezi îngrozite, de pe culmea-ti saraca,
din ale belsugului târguri cum pleaca?!...
de-ai trai tu
acu,
ce-ai face, Horia, cu miseii ce vând
norodul flamând?!...
nu ti-ar veni sa-i cauti pe toti,
de gâturi sa-i scoti,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
si-n mijlocul pietelor celor mai mari,
ca pe cei mai misei tâlhari,
de limba sa-i spânzuri?!...
si-ai vedea atâtia moti zdrenturosi pe muntii goi
si neamul întreg flamând ca acu,
ce-ai zice, Horia, tu?!...
te-ai jelui, ai doini din fluier,
ori ai da un nou, si lung, si rosu suier,
muntii toti sa se cutremure,
liftele câmpiei sa tremure,
sa le vezi îngrozite, de pe culmea-ti saraca,
din ale belsugului târguri cum pleaca?!...
de-ai trai tu
acu,
ce-ai face, Horia, cu miseii ce vând
norodul flamând?!...
nu ti-ar veni sa-i cauti pe toti,
de gâturi sa-i scoti,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
si-n mijlocul pietelor celor mai mari,
ca pe cei mai misei tâlhari,
de limba sa-i spânzuri?!...
Am
înflorit întocmai ca un măr
Am înflorit întocmai ca un
măr în vântul aspru şi
fugarnic,
am înflorit cum totul înfloreşte
zadarnic...
M-au izbit atâtea aspre, repezi, trecătoare vijelii,
şi dacă m-am bocit sau stat-am împietrit şi mut,
n-am câştigat nimic, nici n-am pierdut...
Oricât ne-am zbate, cât ne-am opinti,
ca mâne toţi, la fel, ne-om întâlni,
în tăcerile de vecinicii,
frate vierme!...
fugarnic,
am înflorit cum totul înfloreşte
zadarnic...
M-au izbit atâtea aspre, repezi, trecătoare vijelii,
şi dacă m-am bocit sau stat-am împietrit şi mut,
n-am câştigat nimic, nici n-am pierdut...
Oricât ne-am zbate, cât ne-am opinti,
ca mâne toţi, la fel, ne-om întâlni,
în tăcerile de vecinicii,
frate vierme!...
Fără
părinți și urmași
Fără părinţi şi urmaşi
fiu sunt întreg al timpului meu
rănile rupte de vajnicii-i paşi
sîngeră-n mine mereu
sui din adîncuri de-adînc
şi trec, ca un fulger, prin veac;
pîinea de jar i-o mănînc,
cu haina-i de flăcări mă îmbrac
fiu sunt întreg al timpului meu
rănile rupte de vajnicii-i paşi
sîngeră-n mine mereu
sui din adîncuri de-adînc
şi trec, ca un fulger, prin veac;
pîinea de jar i-o mănînc,
cu haina-i de flăcări mă îmbrac
TEATRU/FILM 1 Noiembrie
Furtuna de W Shakespeare
Furtuna este o piesă de William Shakespeare scrisă pe la 1610 -
1611, fiind considerată de unii critici ca ultima piesă pe care Shakespeare a
scris-o singur. În piesă, protagonistul Prospero, ducele de Milan,
a fost detronat de către fratele său uzurpator Antonio, ajutat
de Alonso, regele de Napoli. Prospero și fiica lui Miranda au
fost puși într-o mică barcă și au fost trimiși departe pe o insulă nelocuită.
Când Prospero începe a analiza insula, el găsește acolo doi locuitori: Ariel,
un spirit și Caliban, probabil fratele acestuia. Vrăjitoarea Sycorax,
mama lui Caliban, a murit cu câțiva ani înainte de venirea lui Prospero, dar
înainte de a muri l-a întemnițat pe Ariel într-un copac. Prospero îl eliberează
pe Ariel, iar acesta dorește să îl slujească. În următorii 12 ani Prospero își
practică vrăjitoria și în final face o furtuna care cauzează ca vasul pe care
se aflau Antonio, Alonso și alții și care trecea prin apropiere să ajungă la
insulă. Toată acțiunea piesei de aici încolo se petrece pe insulă.
Nu există nici o sursă evidentă unică pentru
opera Furtuna, dar cercetatorii au observat paralele între
"Naufragium" Erasmus, Peter Martyr's "De orbo novo", și un
raport de martor de către William Strachey al vieții reale a naufragiatului în
Sea Venture din insulele Bermude. În plus, unul dintre
discursurile lui Gonzalo este derivat din eseul lui Montaigne Din Canibales, și
o mare parte din discursul renunciative Prospero este luată cuvânt cu cuvânt
dintr-un discurs de Medeei in poemul Metamorfozele lui Ovidiu. Masca din Actul
4 poate fi o editie târzie, probabil, în onoarea nunții prințesei Elisabeta de
Boemia și V Frederick, Elector Palatine, în 1613. Piesa a fost publicată prima
dată în First Folio al lui 1623.
Povestea atrage tradiția genului romantism, și
a fost influențată de tragicomedie și probabil de masca de curte a Commedia
dell'arte. Se diferențiază de alte piese de observare a lui Shakespeare, pentru
ca are un stil neoclasic mai strict si mai organizat. Criticii vedeau
"Furtuna"ca în mod explicit în cauză cu natura proprie ca o piesă de
teatru, deseneaza frecvent legăturile dintre arta lui Prospero și iluzia
teatralǎ, precum și critici timpurii au vazut in Prospero o reprezentare a lui
Shakespeare, și renunțarea lui la magie, ca o semnalizare de adio a lui
Shakespeare de la o etapă. Piesa portretizează pe Prospero ca o ființă
rațională, nu un ocultist, magician oferind un contrast cu el în Sycorax: magia
ei este adesea descrisa ca distructivă și teribila, în cazul în care a lui
Prospero este declaratǎ a fi minunatǎ si frumoasǎ. La începutul lui 1950, cu
publicatia "Psihologia Colonizarii de către Octave Mannoni,
"Furtuna" a fost vazuta mai mult și mai mult prin prisma teriei
postcoloniale-exemplificat în adaptările lui Aimé Césaire în "Une
Tempête" petrecutǎ în Haiti existand chiar si o revistă științifică
privind critica post-coloniala numita după Caliban. Miranda este de obicei
văzută ca având complet internalizatǎ ordinea patriarhală a lucrurilor,
gandindu-se la ea ca o subordonată a tatăl ei
Personaje
·
Prospero, personajul
principal. Ducele de Milan. În prezentul piesei, locuiește pe o insulă și este
un vrăjitor faimos.
·
Miranda, fiica lui
Prospero, care se îndrăgostește de Ferdinand, prințul de Napoli.
·
Ariel, un spirit comic
ce îl ascultă pe Prospero și care poate fi văzut din când în când doar de către
Prospero. El a devenit „sclavul” lui Prospero în momentul în care a fost salvat
de către acesta dintr-o capcană într-un copac, plantată de către Sycorax. Ariel
respectă toate cerințele lui Prospero și în final îi este redată libertatea.
·
Caliban, un nativ al
insulei cu o atitudine răutăcioasă, fiul mutilat al unei vrăjitoare numite
Sycorax, care a domnit pe insulă înainte de venirea lui Prospero. El acum
lucrează ca si sclavul lui Prospero, deși îl urăște. În piesă, el e recunoscut
pentru blestemele originale pe care le spune.
·
Sycorax (invizibilă),
o vrăjitoare Algeriană decedată și mama lui Caliban, care a fost exilată de pe
insulă înainte de sosirea și subjugarea spiritelor de pe insulă, inclusiv a lui
Ariel, de către Prospero.
·
Iris, Ceres și Juno,
spirite ce joacă rolurile zeițelor într-o scenetă prezentată tinerilor
îndrăgostiți.
·
Alonso, Regele de
Napoli
·
Sebastian, fratele
perfid a lui Alonso
·
Antonio, fratele lui
Prospero, care îi fură poziția de rege al Milanului El și Sebastian complotează
fără succes să îl ucidă pe Alonso
·
Ferdinand, fiul lui
Alonso. Se îndrăgostește de Miranda. Sincer și bun și un fiu iubitor. El se
grăbește să îi promită Mirandei titlul de regină și soție chiar înainte să îi
afle numele. El este fericit în situația lui, fiind orbit de dragoste și face o
promisiune solemnă să îi fie credincios lui Prospero și să nu profite de
puritatea Mirandei înainte de căsătorie.
·
Gonzalo, un curtean
bun la suflet ce le aduce Mirandei și lui Prospero mâncare, apă, cărți și alte
„lucruri și necesități” atunci când au fost exilați pe mare.
·
Adrian și Francisco,
lorzi.
·
Trinculo, bufonul
regelui și prieten al lui Stephano
·
Stephano. majordomul
bețiv al regeului și prieten bun cu Trinculo, care încearcă să îl ajute pe
Caliban să își detroneze maestrul.
·
Boatswain
·
Stăpânul corabiei.
Poveste
·
Magicianul Prospero, stăpânul de drept al titlului de duce de
Milano, împreună cu fiica sa Miranda, au fost exilați pentru 12 ani pe o insulă
după ce fratele gelos al lui Prospero, Antonio (ajutat de Alonso, regele de
Napoli) l-au detronat pe el și pe Miranda, care avea la vremea respectivă 3
ani. Gonzalo, consilierul lui Alonso a avut grijă să aprovizioneze barca cu
mancare, apă proaspătă, „țesături bogate, volume și alte lucruri necesare”. Cum
poseda puteri magice datorită învățăturilor sale, Prospero are ca slujitor un
spirit, Ariel, pe care acesta l-a salvat dintr-un copac capcană în care a fost
prins de către vrăjitoarea malefică Sycorax, după ce spiritul a refuzat să o
slujească. Prospero are grijă de loialitatea lui Ariel promițându-i des că o va
elibera din servitudine. Sycorax a fost exilată din Algiers pe insulă din cauză
că și-a folosit puterile pentru a crea distrugere în oraș, dar a murit înainte
de venirea lui Prospero, înainte de a elbiera spiritul Ariel. Fiul lui Sycorax
, Caliban, un monstru mutilat și singurul locuitor al insulei ce nu era spirit
a fost adoptat și crescut de către Prospero. El l-a învățat pe Prospero cum să
supraviețuiască pe insulă, în timp ce Miranda și Prospero l-au învățat pe
Caliban religia și limba lor natală. În timpul slugii, Caliban a ajuns să îl
vadă pe Prospero ca pe un tiran și a început să își dorească să îi elimine pe
el și pe fiica lui. Prospero și Miranda au rămas dezamăgiți de Caliban,
privindu-l cu dispreț. Prospero realizează un singur act de magie pe scenă, îl
dezarmează pe Ferdinand. Restul magiei lui este prezentă în spiritele pe care
acesta le controlează, acesta fiind modul de practicare a magiei pentru care
magicienii timpului erau cunoscuți.
·
La porunca lui Prospero, spiritele stârniră o furtună teribilă,
ce prinse la mijloc o corabie mare și frumoasă.[2] Pe corabia respectivă se afla
Antonio, fratele lui Prospero împreună cu Regele Alonso de Napoli, fiul lui Alonso
și consilierul „de încredere”, Gonzalo. Pasagerii se întorceau de la nunta
fiicei lui Alonso, Claribel cu regele Tunisiei. Prospero împarte
supraviețuitorii naufragiului în grupuri folosindu-se de blestemele lui, astfel
încât Alonso și Ferdinand ajung separați, fiecare crezând despre celălalt că
este mort.
·
Trei fire narative încep atunci în piesă. În primul Caliban se
îndrăgostește de Stephano și Trinculo, doi bețivi, care cred că Stephano este
un „zeu curajos” ce are „liquor celest”. Ei încearcă să comploteze împotriva
lui Prospero, iar într-un final eșuază. Al doilea fir narativ, Prospero
muncește să încurajeze o relație romantică între Miranda și Ferdinand, cei doi
se îndrăgostesc de îndată, dar Prospero este îngrijorat că „un câștig prea
rapid poate face premiul să își piardă din valoare” și încearcă să îl facă pe
Ferdinand să îi devină slujitor, pretinzând că îl vrea ca spion.
·
În cel de-al treilea fir narativ, Antonio și Sebastian
complotează să îi ucidă pe Alonso
·
și pe Gonzalo, ca Sebastian să fie numit rege. Ariel le distruge
planul, la comanda lui Prospero. Ariel apare în fața celor „trei oameni ai
păcatului” (Alonso, Antonio și Sebastian) sub forma unei harpii, pedepsindu-i
pentru trădarea față de Prospero. Prospero, care a luat parte la scenă, pleacă
pentru a-i vizita pe Ferdinand și pe Miranda. Cei trei nobili vinovați profită
de șansă și fug.
·
Prospero explică cum l-a testat pe Ferdinand. El o roagă pe
Ariel să aduca mai multe spirite și să pregătească o scenetă pentru tinerii
îndrăgostiți. Spiritele aduc o binecuvântare asupra celor doi. Prospero își
amintește dintr-o dată planul de a-i lua viața, dă drumul spiritelor și lui
Miranda și Ferdinand și pregătește o capcană pentru Caliban, Trinculo și
Stephano. Ei sunt urmăriți în afara scenei de către goblini sub formă de dulăi.
·
Prospero, cu toți inamicii la degetul mic, descoperă că Ariel ar
arăta milă pentru ei dacă ar fi uman, așa că decide să ierte oamenii ce au
încercat să îl ucidă. Îi spune lui Ariel să aducă nobilii în timp ce punea
capăt magiei.
·
În final, toate personajele principale sunt aduse împreună
înaintea lui Prospero, care îi iartă pe Alonso, Antonio și Sebastian. Ariel are
datoria de a pregăti o vreme propice navigării corabiei înapoi in Napoli, unde
Ferdinand și Miranda urmează să se căsătorească. După această ultimă
îndatorire, Ariel avea să fie eliberat. Caliban este trimis să pregătească
beciul lui Prospero, unde Alonso și tovarășii lui au fost invitați pentru un
ultim ospăț înainte de plecare, Caliban urmând să rămână pe insulă. Prospero le
povestește viața lui pe insulă, după care își îngroapă toiagul de vrăjitor și
își „îneacă” cartea de magie, urmând să părăsească insula ca un om lipsit de
magie, la aplauzele publicului.
Cu Raluca Zamfirescu:
Biografie Raluca Zamfirescu
Actrița
Raluca Zamfirescu s-a născut la 1 noiembrie 1924, in București.
A copilărit aproape de lumea teatrului, a scriitorilor vremii, căci tatăl sau era George Mihail Zamfirescu, scriitor si director de scenă La Teatrul Național din Iași si la 7 ani urca pentru prima data pe scenă. Are o soră, scenografa Gabriela Zamfirescu. A urmat mai întâi cursurile Facultății de Litere și Filozofie, specializarea Estetică si Psihologie, din cadrul Universitatii București pentru a îndeplini dorința tatălui său, decedat in 1939, apoi s-a înscris la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, pe care a absolvit-o in 1945, la clasa profesorului Ion Manolescu. In perioada studiilor de teatru a fost angajată de Victor Ion Popa, pe atunci director la Teatrul Muncă și Lumină din capitală. După absolvire a jucat pe scena Teatrului Maria Filotti din Brăila, până in 1947, când s-a întors in capitală.
A fost actriță a Teatrului Național până in ultimul an de viață si societară a renumitei instituții. A interpretat roluri ca Choreută - „Ifigenia în Aulida" de Euripide, Frosa - „Idolul și Ion Anapoda" de G.M. Zamfirescu, Nușa Bodnariuc - „Îndrăgostiții" de Maria Banuș, Nora - „Învierea" de Lev Tolstoi, Nastasia, Luca Lacrimă - „Domnișoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, Anita - „Destine" de Regine Weicker, Ambra - „Trei pe o bancă" de Aldo Nicolai, Lena - „Gaițele" de Alexandru Kirițescu, Anfisa - „Trei surori" de A.P. Cehov, Sarita Mirtle - „Așteptând la Arlechin" de Noel Coward, Bunica lui Georgică - „Complexul România" de Mihaela Michailov, Marta - „O batistă în Dunăre" de Dumitru Radu Popescu, etc.
A jucat si in filme românești cum sunt: ,,Cu mîinile curate” 1974, ,,Când trăiești mai adevărat” (1974)-film TV, ,,Vis de ianuarie” (1979) – rolul țarăncii, ,,Stop cadru la masă” (1980) – rolul Esmee Zigura, ,,Cuibul de viespi’’ (1986)- rolul Lena, ,,Moromeții” (1988), ,,Bătălia din umbră” (1988).
A fost căsătorită cu regizorul Ion Cojar si a avut un fiu, Bogdan, operator de imagine la televiziune, este bunica actriței Irina Cojar.
Actrița Raluca Zamfirescu a murit la 21 decembrie 2008, in București.
A copilărit aproape de lumea teatrului, a scriitorilor vremii, căci tatăl sau era George Mihail Zamfirescu, scriitor si director de scenă La Teatrul Național din Iași si la 7 ani urca pentru prima data pe scenă. Are o soră, scenografa Gabriela Zamfirescu. A urmat mai întâi cursurile Facultății de Litere și Filozofie, specializarea Estetică si Psihologie, din cadrul Universitatii București pentru a îndeplini dorința tatălui său, decedat in 1939, apoi s-a înscris la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, pe care a absolvit-o in 1945, la clasa profesorului Ion Manolescu. In perioada studiilor de teatru a fost angajată de Victor Ion Popa, pe atunci director la Teatrul Muncă și Lumină din capitală. După absolvire a jucat pe scena Teatrului Maria Filotti din Brăila, până in 1947, când s-a întors in capitală.
A fost actriță a Teatrului Național până in ultimul an de viață si societară a renumitei instituții. A interpretat roluri ca Choreută - „Ifigenia în Aulida" de Euripide, Frosa - „Idolul și Ion Anapoda" de G.M. Zamfirescu, Nușa Bodnariuc - „Îndrăgostiții" de Maria Banuș, Nora - „Învierea" de Lev Tolstoi, Nastasia, Luca Lacrimă - „Domnișoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, Anita - „Destine" de Regine Weicker, Ambra - „Trei pe o bancă" de Aldo Nicolai, Lena - „Gaițele" de Alexandru Kirițescu, Anfisa - „Trei surori" de A.P. Cehov, Sarita Mirtle - „Așteptând la Arlechin" de Noel Coward, Bunica lui Georgică - „Complexul România" de Mihaela Michailov, Marta - „O batistă în Dunăre" de Dumitru Radu Popescu, etc.
A jucat si in filme românești cum sunt: ,,Cu mîinile curate” 1974, ,,Când trăiești mai adevărat” (1974)-film TV, ,,Vis de ianuarie” (1979) – rolul țarăncii, ,,Stop cadru la masă” (1980) – rolul Esmee Zigura, ,,Cuibul de viespi’’ (1986)- rolul Lena, ,,Moromeții” (1988), ,,Bătălia din umbră” (1988).
A fost căsătorită cu regizorul Ion Cojar si a avut un fiu, Bogdan, operator de imagine la televiziune, este bunica actriței Irina Cojar.
Actrița Raluca Zamfirescu a murit la 21 decembrie 2008, in București.
·
Hacker (2004)
- Dna. Zamfirescu
·
Moromeții (1988)
·
Cuibul de viespi (1987) - Lena
·
Stop cadru la masă (1982) - Esmee
Zigura
·
Vis de ianuarie (1979) - taranca
·
Când trăiești mai adevărat (1974)
·
Cu mâinile curate (1972)
Judecata cu Alexandru Giugaru, Octavian Cotescu
RADU BELIGAN TANTI COCEA Mitica Popescu Camil Petrescu
Capitanul Hatteras - Jules Verne (teatru radiofonic)
Arhipelagul in flacari - Jules Verne (teatru radiofonic)
Capitan la 15 ani - Jules Verne (teatru radiofonic)
GÂNDURI PESTE TIMP 1 Noiembrie
SFATURI UTILE 1 Noiembrie
TULBURĂRI DE PERSONALITATE
·
Specializare:
: Psihiatrie, Psihoterapie
Descriere generala
Tulburarile de personalitate nu
se incadreaza in tiparul clasic de boala. Nu au un debut limitat in timp, o
perioada de stare si apoi o vindecare in urma unui tratament. Nefiind boli au
fost denumite dezvoltari dizarmonice ale structurii psihice ale persoanei
in cauza.
Aceste structuri particulare au
anumite caracteristici :
- sunt schitate si se dezvolta inca din copilarie
- se cristalizeaza la adolescenta
- insotesc persoana de-a lungul intregii sale existente
Aceste tulburari sunt caracterizate printr-un ansamblu de
trasaturi (cognitive , afective si relationale) persistente in timp care determina un comportament, invalidant neasteptat si neadecvat grupului social.
- sunt schitate si se dezvolta inca din copilarie
- se cristalizeaza la adolescenta
- insotesc persoana de-a lungul intregii sale existente
Aceste tulburari sunt caracterizate printr-un ansamblu de
trasaturi (cognitive , afective si relationale) persistente in timp care determina un comportament, invalidant neasteptat si neadecvat grupului social.
Conform Asociatiei Psihiatrice
Americane Tulburarile de personalitate au fost impartite in trei grupe
(cluster):
Cluster A -
ciudat si excentric
Tulburare de personalitate: paranoida, schizoida, schizotipala
Tulburare de personalitate: paranoida, schizoida, schizotipala
Cluster B -
dramatic, emotional si imprevizibil
Tulburare de personalitate: antisociala, borderline, histrionica, narcisica
Tulburare de personalitate: antisociala, borderline, histrionica, narcisica
Cluster C -
anxios sau temator
Tulburare de personalitate: evitanta, dependenta, obsesiv-compulsiva
Alte tulburari de personalitate care nu sunt incluse in aceste clustere sunt :
Tulburare de personalitate: evitanta, dependenta, obsesiv-compulsiva
Alte tulburari de personalitate care nu sunt incluse in aceste clustere sunt :
Tulburare de personalitate pasiv
– agresiva
Tulburare de personalitae depresiva
Tulburare de personalitae depresiva
Se considera ca etiologia
tulburarilor de personalitate este plurifactoriala, factorii biologici
(genetici, leziuni perinatale) impreuna cu cei de mediu, conducand in final la
acea constructie dizarmonica a personalitatii.
Simptomele
tulburarilor de personalitate
Datorita faptului ca ne referim
la structura de personalitate, simptomul se transforma in trasatura.
Trasaturile de personalitate sunt egosintonice ceea ce inseamna ca aceste
persoane nu sunt pe deplin constiente de impactul lor asupra celorlalti.
Principalele trasaturi pentru
fiecare tulburare de personalitate:
- tulburare de
personalitate Paranoida - suspiciosi,
neincrezatori, ostili, iritabili, gelosi, colectionari de nedreptati sau
procesomani.
- tulburare de personalitate
Schizoida - izolati, fara vreo manifestare catre ceilalti,
contact vizual deficitar, neadecvat de seriosi, procupati de obiecte
neinsufletite sau constructe metafizice.
- tulburare de personalitate
Schizotipala - multiple ciudatenii ale prezentarii, vorbirii,
limbaj si gandire excentrica, magica, uneori chiar iluzii si idei de referinta,
lipsa prietenilor.
- tulburare de personalitate
Borderline – manipulativi, cu sentimentul de gol launtric,
impulsivi, relatii personale instabile si intense cu oscilarea intre idealizare
si devalorizare, amenintari sau gesturi suicidare, auto-mutilare.
- tulburare de personalitate
Histrionica-dramatici, emotionali, superficiali, seductivi sau
provocatori sexual, sugestionabili.
- tulburare de personalitate
Narcisica - plini de ei, cu fantezii nelimitate de succes,
putere, stralucire sau iubire ideala, lipsiti de empatie, invidiosi,
exploatativi in preocuparea de a-si atinge propriile teluri.
- tulburare de personalitate
Antisociala - de la 15 ani exista un comportament de
ignorare si incalcare a drepturilor altora, agresivi, iritabili,
impulsivi, iresponsabili, fara remuscari, mincinosi, insala si escrocheaza.
- tulburare de personalitate
Obsesiv-compulsiva - perfectionisti, ordonati,
rigizi, preocupati de ordine si de reguli, lipsiti de spontaneitate, prea
seriosi, perseverenti, incapatanati.
- tulburare de personalitate
Evitanta - rusinosi, timizi, inhibati in relatiile
interpersonale, tematori de critica, dezaprobare si rejectie. Se privesc ca
inadecvati, inferiori altora.
- tulburare de personalitate Dependenta -
dependenti, au nevoie de sfaturi si reasigurari de la cei din jur, cu
dificultati in exprimarea dezacordului de teama sa nu piarda sprijinul,
initiaza greu proiecte si lucruri pe care sa le faca singuri
- tulburare de personalitate
Pasiv – agresiva - manifesta obstructionism, incapatanare si
ineficienta, rezista pasiv in indeplinirea sarcinilor ocupationale de rutina,
certareti, se plang ca nu sunt intelesi si apreciati.
- tulburare de personalitate
Depresiva – pesimisti, nefericiti, tristi, cu stima de
sine scazuta predispusi spre ingrijorari, vinovatie.
Diagnosticul
tulburarilor de personalitate
Pentru ca un diagnostic de
tulburare de personalitate sa fie valid este necesara consultarea pacientului
de mai multe ori la anumite intervale.
De asemenea datele obtinute
urmaresc anumite caracteristici :
- un patern de traire si comportament diferit de grupul socio-profesional
- dispozitie particulara ca amploare, adecvare, labilitate
- un sistem de gandire particular de a interpreta oamenii si propria viata
- un slab control volitional
- dificultati de integrare familiala si socio-profesional trasaturile se pot observa din copilarie, se cristalizeaza in adolescenta si apoi se manifesta la adultul tanar pe tot parcursul vietii.
- un patern de traire si comportament diferit de grupul socio-profesional
- dispozitie particulara ca amploare, adecvare, labilitate
- un sistem de gandire particular de a interpreta oamenii si propria viata
- un slab control volitional
- dificultati de integrare familiala si socio-profesional trasaturile se pot observa din copilarie, se cristalizeaza in adolescenta si apoi se manifesta la adultul tanar pe tot parcursul vietii.
Din cauza trairii
egosintonice a acestor trasaturi, cei cu aceste tulburari nu sunt pe deplin
constienti de impactul lor asupra celorlalti, de aceea este bine sa obtinem
date si de la grupul socio-familial.
Conduita
terapeutica (tratament)
In principal tratamentul tulburarilor
de personalitate este psihoterapeutic, terapia psihanalitica fiind de prima
indicatie.
Terapia psihofarmacologica se
aduce in discutie daca pe fondul tulburarii de personalitate apar decompensari
depresive, anxioase sau acuze somatoforme.
Frecvent, cei cu tulburari de
personalitate nu solicita tratament decat in momentul cand consecintele
sociale, relationale, profesionale ale tulburarii lor de personalitate impun
nevoia unei schimbari.
Tulburarile de
personalitate: Evolutie, Complicatii
Tulburarile de personalitate se
prefigureaza inca din adolescenta, atunci insa poarta denumirea de tulburari de
comportament. Insa nu toate tulburarile de comportament devin tulburari de
personalitate la varsta adulta.
Tulburarea de personalitate
insoteste persoana de-a lungul vietii, dar varsta amprenteaza diferit tipurile
de tulburari de personalitate.
Tulburarea borderline si tulburarea
antisociala “se maturizeaza“, manifestarile se estompeaza o
data cu varsta. Tulburarile narcisica, dependenta si pasiv – agresiva raman
constante sau chiar se exacerbeaza cu varsta. Tulburarea schizotipala
si tulburarea obsesionala sunt mai bine tolerate social, ele
ramanand neschimbate pe parcursul vietii .
Complicatiile tulburarilor de
personalitate.
Suicidul este cea mai de temut complicatie a tulburarilor de personalitate, tulburarea borderline si cea dependenta avand riscul cel mai mare. Totusi actul suicidar din tulburarile de personalitate se deosebeste deseori de suicidul din celelate conditii patologice prin inautenticitatea intentiei fiind de cele mai multe ori demonstrativ, regizat dar uneori reusind, ducand la asa zisa “moarte prin accident suicidar”.
Suicidul este cea mai de temut complicatie a tulburarilor de personalitate, tulburarea borderline si cea dependenta avand riscul cel mai mare. Totusi actul suicidar din tulburarile de personalitate se deosebeste deseori de suicidul din celelate conditii patologice prin inautenticitatea intentiei fiind de cele mai multe ori demonstrativ, regizat dar uneori reusind, ducand la asa zisa “moarte prin accident suicidar”.
Alte complicatii pot fi
decompensarile depresive, anxioase sau chiar psihotice, fiecare tip de
tulburare de personalitate avand predispozitii relativ specifice .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu