MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 24 DECEMBRIE 2018

Bună dimineața, prieteni! De ieri sunt blocat pe Facebook! Căutați-mă la adresa dicuoctavian.blogspot.com!

COLINDE PT SEARA DE CRACIUN - Colaj Colinde Crestine 2019

RELIGIE ORTODOXĂ 24 Decembrie

Sf Cuv Mc Eugenia; (Ajunul Crăciunului)

Ajunul Crăciunului

Pe 24 decembrie este Ajunul Craciunului. Amintim ca in Biserica Ortodoxa Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare se savarseste de 10 ori pe an: in ziua praznuirii Sfantului Vasile, in Ajunul Botezului Domnului, in primele cinci duminici din Postul Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor si in ziua Ajunului de Craciun.

In celelalte duminici si zile de peste an se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, exceptie facand zilele aliturgice si zilele din Postul Mare in care se oficiaza Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Ziua Ajunului este zi de ajunare, adica de nemancare pana dupa oficierea Liturghiei Sfantului Vasile Cel Mare. Facem mentiunea ca Postul Craciunului se incheie pe 25 decembrie, in ziua praznicului Nasterii Domnului, dupa Sfanta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Craciunului este zi de post.

Sf Cuv Mc Eugenia

Sfanta Eugenia era originara din Roma. Parintii ei, Filip si Eugenia, primind de la imparat o inalta dregatorie, au plecat in Alexandria, cu fiica lor. Pe cand erau in Alexandria, fiica lor Eugenia si-a parasit pe ascuns parintii. S-a imbracat barbateste a luat cu ea doua slujnice si intr-o noapte, a fugit de-acasa. S-a dus la un episcop si a primit de la el sfantul botez. Si-a tuns parul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineata s-a dus in graba la o manastire. Acolo a trait in osteneli, in nevointe, in trude, in privegheri de toata noaptea si a savarsit toata virtutea. Stralucea ca un mare luminator, asa ca fratii l-au rugat sa le fie staret. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvantul ci fapta a aratat tuturor pe Eugeniu mare si prea stralucit. Chipul lui ii atragea pe toti. Cum atrage magnetul fierul, asa atragea pe toti, ca sa se desfateze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagra la suflet, cum ii era numele, venita cu poporul ca sa se inchine la manastire, s-a indragostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. Si s-a facut ca e bolnava de o boala indelungata si l-a rugat pe Eugeniu sa-i ingaduie sa-i spuna boala numai lui indeosebi, ca altfel nu se poate vindeca. Melantia ii graia cu lacrimi si cu cuvintele ei inselatoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fara sa-si dea seama de viclenia ei. Cand s-a gasit singura cu staretul, taciunele desfranarii a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsa de patima, a cautat sa aduca ocara lui Eugeniu, dar pentru ca nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatal Eugeniei, si a facut plangere, ca in cutare manastire staretul inseala cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si ca desfranatul a indraznit sa o necinsteasca chiar si pe ea. Cand prefectul a auzit acestea s-a umplut indata de manie si a trimis in graba la manastire sa aduca pe Eugeniu, staretul manastirii, si pe monahi. Sa-i aduca legati ca pe niste oameni vinovati, inchinatori mincinosi si facatori de rele, sa se infatiseze inaintea scaunului sau de judecata si sa dea socoteala de faptele lor. Si s-au infatisat partile la judecata. A inceput sa graiasca Melantia. A acoperit cu ocari pe dumnezeiescul staret; l-a batjocorit si l-a defaimat cat a vrut. Striga, si arata cu degetul pe staret prietenilor, il facea ticalos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricati. Cu glas mare a strigat si a zis: "Ascultati-ma toti, ca va spun adevarul!" Cat este de mare rabdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a aratat celor de fata priveliste infricosatoare si ne mai vazuta. Apoi a grait cu indraznire tuturor: "Se cuvine ca noi calugarii sa suferim, cu multumire, ocarile, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca sa nu se faca de batjocura haina calugareasca iata va spun ca sunt femeie; sunt fiica judecatorului. Judecatorul este preaiubitul mea tata. Sotia lui e mama mea. Acestia de langa mine mi-s frati, nu-i numesc robi".

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 24 Decembrie

SCUTECELE DOMNULUI

Iubiţi prieteni,

Această reţetă se prepară în seara de 23 decembrie şi se consumă în Ajunul Crăciunului!

1 pachet de foi de plăcintă,

500 g de nucă,

1 l de apă,

250 g zahăr,

coaja rasă de la o lămâie,

coaja rasă de la o portocală,

1 esenţă vanilie

Se întind foi subţiri din aluat de pâine, care se coc mai apoi pe o plită. În loc de plită, foile se pot usca, una câte una, într-o tigaie de teflon încinsă. Cine nu are timp poate folosi şi foi de plăcintă gata preparate, cumpărate. Se fierbe apa cu zahărul cam 10 minute, se stinge focul, se adaugă coaja de lămâie, esenţa şi se lasă siropul obţinut să se răcească. Se macină nucile şi se amestecă cu pesmetul şi zahărul după gust. Când foile sunt gata acestea se înmoaie (obiceiul spune că acest lucru trebuie făcut în seara dinaintea Ajunului) în apa îndulcită. Într-un castron se face un amestec de miez de nucă măcinată, zahăr, coaja de lămâie şi portocala rasă pe răzătoarea mică. Acest amestec se presară peste foi: o foaie, nuca cu mirodenii, încă o foaie, încă un rând de nucă. “Scutecele” se lasă să se pătrundă bine de arome şi se taie în romburi.

Crăciun fericit!

COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC – TRADIȚII ȘI MODERNISM 24 Decembrie

COLINDE DE CRACIUN - COLAJ COLINDE 2017

ISTORIE PE ZILE 24 Decembrie

Evenimente

· 563: Biserica Hagia Sophia din Constantinopol este redeschisa după ce a fost distrusă de cutremur. Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 e.n, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeitei Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.n, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală a Constantinopolului. În anul 404 e.n, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfantului Ioan Chrisostom. În anul 415 e.n, împăratul Theodosiu al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532 e.n, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Iustinian I (cel Mare). După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut laindeplinirea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți aritecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda lor au lucrat au lucrat 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumentele antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek , sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 e.n, Justinian a putut exclama: „Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să săvârșesc o astfel de lucrare ! Solomon te-am învins !” După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.n, 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian aflat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.

· 640: Ioan al IV-lea devine Papa. S-a născut în Dalmatia, fiind fiul lui Venantius. si a condus Biserica Romei pana la 12 decembrie 642. Se pare că a făcut eforturi pentru a-i converti pe slavii care au invadat Dalmatia în perioada pontificatului său.

· 1294: Bonifaciu al VIII-lea (Benedetto Caetani) este ales Papă, înlocuindu-l pe Celestine al V-lea, care a abdicat. A stat pe scaunul pontifical între anii 1294-1303. Prin bula In supremae praeminentia dignitatis de la 20 aprilie 1303, a pus bazele Universitatii Sapientia cea mai mare și cea mai veche universitate de stat din Roma. In timpul luptelor sale pentru putere, a distrus localitatea Palestrina, masacrându-i populația (6000 de suflete). Se culca cu femei căsătorite și era renumit în toată Roma pentru actele sale de pedofilie, declarand că sexul cu băieței nu este un păcat.

· 1777: Navigatorul britanic James Cook descpera arhipeleagul Kirimati (Christmas Islands). Kiritimati sau Insula Crăciunului este un atol de corali in Oceanul Pacific, aflat în nordul Insulelor Teraina (Liniei sau Ecuatoriale). Insula este situată pe fusul orar UTC +14, astfel că este prima suprafață de uscat locuită care întâlnește noul an.

· 1800: La Paris, are loc un atentat asupra împăratului Franţei, Napoleon Bonaparte, fără însă a-l răni. Drept represalii, 100 de iacobini au fost deportaţi în insulele Seychelles.

· 1814: Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au semnat tratatul de la Gent, prin care au pus capăt Războiului din 1812.

· 1818: Austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun "Silent Night".

· 1851: A ars din temelii Biblioteca Congresului SUA.

· 1864: Episcopia ortodoxa a Transilvaniei de la Sibiu a devenit mitropolie. În general, s-a accentuat mult că înfiinţarea Mitropoliei româneşti din Transilvania s-a realizat prin decret imperial (autograf) la 12/24 decembrie 1864, acordându-se o mică importanţă Sinodului episcopesc din 13 august 1864. Este, totuşi, deosebit de interesant faptul că monarhul a dorit ca decretul său să fie precedat de un act sinodal, canonic, al Mitropoliei de Carloviţ, care pentru noua Mitropolie românească nu era altceva decât Biserica mamă. Prin decizia Sinodului episcopesc, nu doar că s-a realizat separarea bisericească a românilor ortodocşi de cei sârbi, ci s-a înfiinţat o Mitropolie autocefală, din punctul de vedere al relaţiei canonice faţă de Mitropolia de Carloviţ. Desigur, termenul de autocefalie nu a fost folosit în acel moment, ci a fost menţionată doar formula Mitropolie coordonată cu cea sârbească. Motivul a constat probabil în teama sârbilor de a fi nevoiţi să împartă în mod echitabil fondurile Mitropoliei de Carloviţ. Prin urmare, ierarhii sârbi au evitat, în timpul Sinodului din 1864, folosirea termenului de autocefalie. Însă nici Andrei Şaguna nu l-a revendicat, dată fiind concepţia sa canonică, prezentată mai sus. Că în discuţie se afla totuşi statutul de autocefalie, este demonstrat şi de faptul că episcopul rival cu Şaguna, Eugen Hacman, în memoriul adresat Sinodului episcopesc din septembrie 1864, accentua faptul că Mitropolia veche a Transilvaniei (la care făcea referire ierarhul de la Sibiu în numeroasele sale memorii) nu deţinuse statutul de autocefalie. Mitropolia de la Sibiu a avut propriul Sinod al episcopilor, propriul Statut şi propriile regulamente bisericeşti, propriile Sinoade (Adunări) eparhiale şi propriile instanţe judecătoreşti. Ierarhii Mitropoliei de la Sibiu au fost aleşi de propriile organisme bisericeşti, nefiind necesară decât confirmarea monarhului, nu şi a întâistătătorului altei Biserici autocefale. De asemenea, conducerea Mitropoliei româneşti din Transilvania a întreţinut relaţii, pe principiul egalităţii, cu Biserica Ortodoxă din Regatul României. Astfel în 1881 (deci înainte de recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii din Regat), principalul for administrativ al Mitropoliei (Congresul Naţional Bisericesc) a rugat Sinodul episcopesc (supremul for canonic şi strict bisericesc) să participe la acţiunea de înnoire lingvistică a cărţilor de cult, pe care dorea să o întreprindă Sf. Sinod de la Bucureşti. Pe de altă parte, alegerile de întâistătători ai celor două Biserici româneşti (din Vechea Românie şi din Transilvania) au fost aduse la cunoştinţa celeilalte Biserici.

· 1865: Șase veterani sudiști ai Războiului Civil American au pus bazele organizației Ku Klux Klan – Societatea "cagulelor albe". Membrii acestor organizații susțin superioritatea rasei și își exprimă adesea cu violență atitudinea de antisemitism, anticatolicism si homofobie. Denumirea vine probabil din cuvântul grecesc kyklos, însemnând cerc, și cuvântul clan. Scopurile inițiale ale organizației erau aparent nobile: „protejarea celor nevinovați și neajutorați” și „ajutorarea celor oprimați”. Două elemente au fost încă de la început îngrijorătoare: organizația se autointitula „Statul Invizibil” iar Klanul îi considera pe albi superiori populației de culoare.

· 1871: Premiera, la Opera din Cairo, a operei „Aida” de Giuseppe Verdi (libretul Antonio Ghislanzoni).

· 1893: Industriașul american Henry Ford a testat primul său motor de automobil.

· 1897: Octavian Goga a debutat cu versuri în revista "Tribuna" din Sibiu.

· 1918 Regele Ferdinand I al României emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia "serviciile publice" rămîn sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia guvernului României trecînd afacerile străine, armata, căile ferate, poştele, telefoanele, circulaţia financiară, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului.

· 1924: Albania devine republică.

· 1943: Generalul american Dwight D. Eisenhower, viitor presedinte al SUA, a devenit comandant suprem al armatei Aliatilor.

· 1962: România și Elveția au ridicat relațiile diplomatice la nivel de ambasadă.

· 1964: Inaugurarea Teatrului „Ion Creangă” din București cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru; decretul de construire a teatrului a fost emis pe 4 mai 1965.

· 1968: Misiunea Apollo 8, formată din astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders Arthur, a orbitat pentru prima dată în jurul Lunii. William Anders a fotografiat răsăritul Pământului.

· 1979: Uniunea Sovietică invadează Afganistanul pentru a susține guvernul comunist.

· 1999: Cinci mii de "porți sfinte" ale unor edificii religioase din întreaga lume s–au deschis în noaptea de Crăciun pentru a marca începutul marelui Jubileu al anului 2.000. Prima poartă a fost deschisă de Papa Ioan Paul al II-lea, la Bazilica Sfântul Petru din Roma. Anul Sfânt s–a încheiat la 6 ian. 2001 (Ziua Botezului Domnului).

Nașteri

· 3 î.Hr. : S-a nascut imparatul roman Servius Sulpicius Galba; (d.15 ianuarie 69). A domnit din iunie 68 până la moartea sa la data de 15 ianuarie 69. A fost primul împărat al Anului celor patru împărați. Răscoala legiunilor din Germania care îl proclamă împărat la 1 ianuarie 69 pe Aulus Vitellius îl determină pe Galba să-l adopte pe L. Calpurnius Piso Frugi Licinianus, numindu-l caesar și coregent. La 15 ianuarie 69, Galba și Calpurnius Piso sunt uciși în for de către pretorienii răzvrătiți.

· 1166: S-a nascut regele Ioan (John) Plantagenetul al Angliei; (d. 19 octombrie 1216). I-a succedat la tron fratelui său Richard Inima de Leu si a domnit din 6 aprilie 1199 până la moartea sa. A fost și duce al Normandiei (1199-1204). Era fiul regeluiHenric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitania. Porecla „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji. Contemporanii săi l-au considerat un rege slab. A pierdut Ducatul Normandiei și, sub presiunea aristocratiei engleze, a semnat Magna Charta Libertatum devenita fundamentul democratiei engleze.

· 1491 - S-a născut Ignatius de Loyola, călugăr spaniol, fondatorul Ordinului iezuit, pe care l-a condus începând cu anul 1541 (m. 1556)

· 1588: Constance de Austria (d. 1631)

· 1635: Mariana de Austria, regină a Spaniei (d. 1696)
* 1740: Anders Johan Lexell (24 decembrie 1740 – 11 decembrie 1784) a fost un astronom și matematician suedezo- (finlandezo)-rus. În Rusia, el este cunoscut sub numele de Andrei Ivanovici Leksel (Андрей Иванович Лексель). Numele său este ortografiat uneori Anders Johann Lexellsau încă Johann Anders Lexell.

· 1761: Jean-Louis Pons (n. 24 decembrie 1761, Peyre, Hautes-Alpes – d. 14 octombrie1831, Florența) a fost un astronom francez.

· 1784: Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei (rusă Великая Княжна Елена Павловна) (24 decembrie 1784 – 24 septembrie 1803) a fost al patrulea copil al Marelui Duce, mai târziu Țarul Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. La sfârșitul anului 1790, Elena în vârstă de șase ani a fost logodită cu Prințul Ereditar Friedrich Ludwig de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819). El era fiul cel mare al lui Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și al Prințesei Louise de Saxa-Gotha-Altenburg. Căsătoria a avut loc la 23 octombrie 1799 la palatul Gatchina. O săptămână mai târziu, în același loc, sora Elenei, Alexandra, s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph de Austria.

Marea Ducesă Elena Pavlovna s-a mutat la Schwerin cu soțul ei. A fost introdusă noii curți care era diferită de opulenta curte de la Sankt Petersburg. Ea a fost destul de mulțumită de mariajul ei și curând după nuntă a născut primul copil. În septembrie 1800 Elena a născut un fiu, Paul Friedrich (viitor Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin din 1837 până în 1842), care a fost numit după bunicii lui, Țarul Rusiei și Marele Duce de Mecklenburg-Schwerin.

Anul 1801 a fost unul special pentru Elena care a pierdut doi membri ai familiei în doar câteva zile. La 16 martie sora ei Alexandra a murit la Buda după ce a născut o fată (care a murit și ea câteva zile mai târziu). După doar opt zile, tatăl ei, Țarul, a fost asasinat. Anul următor Elena a rămas din nou însărcinată și în martie 1803 a născut o fiică pe care a numit-o Maria după bunica maternă.

În septembrie 1803, Elena Pavlovna s-a simțit rău și a murit brusc la 24 septembrie la numai 18 ani.

· 1798: S-a născut scriitorul Adam Mickiewicz, cel mai de seamă reprezentant al romantismului polonez (“Balade şi romanţe”); (m. 26 noiembrie 1855).

· 1818 - S-a născut James Prescott Joule, fizician englez, care în anul 1841 a formulat legea referitoare la efectul caloric al curentului electric (efectul Joule-Lenz), iar în anul 1852 a stabilit variaţia de temperatură produsă de un gaz care străbate un corp poros (efectul Joule-Thompson)(m. 11 octombrie 1889). Prin această experiență, Joule a verificat principiul conservării și transformării energiei. A enunțat în 1841 legea transformării energiei în conductoare, conform căreia energia disipată sub formă de căldură la trecerea curentului electric printr-un conductor este proporțională cu rezistența conductorului, cu pătratul intensității curentului și cu timpul, E =RI²t. Această echivalare este cunoscută ca legea lui Joule. Este descoperitorul efectului magnetostrictiv, pe care l-a explicat în anul 1847. A adus o contribuție importantă și în fizica moleculară, stabilind că energia internă a unui gaz depinde de temperatură și a calculat viteza moleculelor unui gaz, pentru prima dată în fizică. Împreună cu Wiliam Thomson a observat in 1852 că micșorarea temperaturii unui gaz ce se destinde fără a efectua un lucru mecanic, numit efect Joule – Thomson. Datorită importantului său rol din fizică, unitatea de măsură a energiei a fost numită în onoarea sa joule.

· 1837: Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sisi, (n. 24 decembrie 1837, München - d. 10 septembrie 1898, Geneva) a fost soția împăratului Franz Joseph al Austriei. Elisabeta de Wittelsbach s-a născut într-o familie numeroasa, părinții ei fiind Maximilian Joseph de Bavaria (din linia de Pfalz-Birkenfeld-Gelnhausen a familiei Wittelsbach) și Maria Ludovica de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei. Familia ei își avea reședința în Palatul Possenhofen.

Numele ei întreg este Prințesa Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach. Franz Iosif avea de ales între două pretendente. Întâlnirea dintre împărat și Sisi s-a numit logodna de la Ischl. De fapt, Helene, sora lui Sisi, o fată foarte rafinată, frumoasă și inteligentă, trebuia să ocupe postura de împărăteasă, dar Franz a ales-o pe Sisi, care era o iubitoare a naturii, neconformându-se etichetei, toate acestea datorită educației din familie, care nu ocupa vreun post la curte, așa ca erau liberi să-și ducă viața așa cum doreau. Sisi, ca și tatăl ei, iubea circul și călărea foarte bine și de asemenea era poetă. Din punct de vedere al rangului, Sisi era nepotrivită pentru împărat, fapt pentru care curtea vieneză a judecat-o mult timp. Însă, Sisi și cu Franz erau veri așa ca le-a trebuit dispensa papei, care le-a fost acordată. Totuși acumulările de căsătorii între familia Wittelsbach (care era cunoscută pentru bolile mintale ale membrilor ei) și familia imperială se vor resimți chiar la prințul moștenitor.

La 24 aprilie 1854, seara la ora 7, s-au căsătorit la Viena. Trusoul miresei era insignifiant, neprovenind dintr-o familie cu buget mare, piesele cele mai valoroase fiind daruri de la împărat. Prințesa nu avea decât 16 ani. De când se mutase la Hofburg, ea se simțea foarte singură, mai ales că soacra sa profita de orice prilej pentru a o mustra. După cum reiese din jurnalul Sophiei aceasta nu era un mod de răzbunare ci de educație. Deoarece avea o vârstă atât de fragedă a fost nevoie ca, după căsătorie, să studieze și să învețe cu rigurozitate complicatele reguli de la palat.

În afară de limba maternă, germana, vorbea franceza (învățată cu greu în puținul timp dintre logodnă și căsătorie, Elisabeta neavând aptitudinile necesare pentru limbi străine), iar după un timp a învățat și limba maghiară. În 1855, prințesa Elisabeta și-a luat un profesor de limba maghiară, iar un an mai târziu vorbea fluent această limbă. Elisabeta a devenit cu timpul o persoană foarte populară în Ungaria, deoarece a luptat pentru libertatea acestei țări.Înclinațiile ei către această țara proveneau de la profesorul ei de istorie de origine maghiară, care a jucat un rol foarte important în opiniile politice ale împărătesei.

Sisi a născut primul copil, pe Sofia, la 5 mai 1855, la vârsta de doar 17 ani. Toți copiii au fost crescuți de bunica lor, deoarece aceasta considera că le poate da o educație mai bună. La 12 iulie 1856 a născut-o pe Gisela. Micuța a fost despărțită de mama ei și crescută de către bunică (mama lui Francisc Iosif). În urma unei vizite pe care Sisi a făcut-o în Ungaria (împotriva voinței Sophiei), la Buda, împreună cu Sofia, copilul s-a îmbolnăvit grav și a murit la 29 mai. Atunci Sisi a suferit o depresie gravă, renunțând și la lupta pentru copiii ei. La 21 august 1858 s-a născut viitorul moștenitor, Rudolf. La Muzeul Național din Budapesta și la Biserica Mátyás se găsesc scrisori și documente care dovedesc atașamentul împărătesei față de Ungaria. În orașul Seghedin (Szeged) are ridicat și un monument. Pe 10 septembrie 1898 în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul italian Luigi Lucheni. Acesta îl avea ca țintă inițială pe prințul de Orleans, care nu a mai sosit la Geneva. Cu toate că era înregistrată la hotel sub o altă identitate, în dimineața zilei de 10 septembrie, într-un ziar local a apărut un articol despre prezența împărătesei la Geneva. Luigi Lucheni a urmărit-o și a înjunghiat-o tocmai când se pregătea să urce împreună cu doamna sa de onoare, contesa unguroaică Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux. Căderea i-a fost ușurată de părul său bogat. Nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată. După ce s-a ridicat și a urcat pe vapor, a leșinat. Vaporul s-a întors imediat, pilotul aflând că era împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul la care a fost cazată unde a murit după circa o oră. Ultimele ei cuvinte au fost:„Ce mi s-a întâmplat?”

A fost înmormântată cu mari onoruri, la 17 septembrie 1898, la Viena, în Cripta Imperială.

Elisabeta, „împărăteasa fără voie” a fost o femeie depresivă și nefericită. Se simțea sufocată în anturajul de la Viena, de unde încerca să scape, prin călărit, poezii, călătorit.

A fost o femeie frumoasă, faima frumuseții ei ajungând până în Orient. Ambasadorul Persiei a refuzat să plece dintr-o vizită oficială până ce a văzut-o. Piesa ei de rezistență era părul foarte lung și frumos, îngrijit de coafeza sa preferată, Fanny.

Căsătoria ei s-a consumat de-abia în a 3-a noapte. Cu timpul relațiile ei cu soțul s-au răcit, spre sfârșitul vieții căutându-i o amantă soțului ei.

Opera ei literară preferată a fost "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare, ea imaginându-se ca fiind Titania, regina zânelor, nesuportând numele de Sisi.

· 1845: George I (greacă Γεώργιος A', Βασιλεύς των Ελλήνων, Geōrgios A', Vasileús tōn Ellēnōn; 24 decembrie 1845 – 18 martie 1913) a fost rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia).

Ca primul monarh al noii Grecii, domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei) a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial. Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primului război balcanic a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure.

* 1854: Aristizza Romanescu (n. 24 decembrie 1854, Craiova - d. 4 iunie 1918, Iași) a fost o renumită actriță română, profesoară de declamație la Conservatorul de Artă Dramatică din București. Fiică a actorilor Constantin Demetriad si Paulina Stavrescu, Aristizza Romanescu a debutat la vârsta de 18 ani, în 1872, la teatrul din Craiova, în trupa cunoscutului cupletist I.D. Ionescu. Aristizza Romanescu era verișoara primară cu celebra mezzo-soprana de faimă mondiala Elena Teodorini și nepoata actorilor Ion Vladicescu și Raluca Stavrescu.

A jucat pe scena Teatrului Național din Iași și a fost remarcată de primul director al Teatrului Național din Capitală, scriitorul Ion Ghica, care i-a încredințat rolul principal din tragedia Roma învinsă, de A. Parodi, tradusă în versuri de I.L. Caragiale. Din 1877 a fost angajată la București de Societatea dramatică.

A studiat ca bursieră la Paris, împreună cu actorul Grigore Manolescu, partenerul ei. Revenită în România, Aristizza Romanescu a jucat pe scena Teatrului Național din București și a celui din Iași, în piesele Ovidiude Vasile Alecsandri, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă și Năpasta de I. L. Caragiale, Romeo și Julieta, Othello și Macbeth de W. Shakespeare, Tartuffe de Molière. Jocul ei s-a caracterizat printr-o plastică desăvârștă a mișcării, armonizată cu o voce cristalină și o dicție impecabilă. Mimica ei sugestivă exterioriza puternic emoțiile pe care sensibilitatea ei le trăia.

A fost profesoara unor mari actrițe: Maria Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Sonia Cluceru.

A apărut în primul film românesc, Independența României, realizat între 1911 și 1912.

· 1879: Alexandrine Auguste de Mecklenburg-Schwerin (24 decembrie 1879– 28 decembrie 1952) a fost soția regelui Christian al X-lea al Danemarcei. S-a născut ducesă de Mecklenburg-Schwerin în orașul Schwerin. Tatăl ei a fost Frederick Francis al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Mama ei a fost Marea Ducesă Anastasia Mikhailovna a Rusiei, nepoată a împăratului Nicolae I al Rusiei.

Prințesa Alexandrine s-a căsătorit cu Prințul Christian al Danemarcei la 26 aprilie 1898, la Cannes, Franța, la vârsta de 18 ani. Ei au avut doi copii:

Prințul Frederick (1899–1972), mai târziu regele Frederic al IX-lea al Danemarcei; s-a căsătorit cu Prințesa Ingrid a Suediei
Prințul Knud (1900–1976), mai târziu Knud, Prinț Ereditar al Danemarcei; s-a căsătorit cu Prințesa Caroline-Mathilde a Danemarcei

A murit la Copenhaga în 1952 și a fost înmormântată lângă soțul ei la Catedrala Roskilde.

Singurul frate al reginei Alexandrine a fost Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg și singura soră a fost Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin, soția lui Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei, fiul cel mare al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.

· 1881: Juan Ramon Jimenez, poet și eseist spaniol, laureat Nobel (d. 1958)
* 1885: Tache Caciona (n. 24 decembrie 1885, Avdela, Grecia – d. 27 februarie1971, București) a fost un poet aromân și figură publică însemnată. Aromânii îi spun, de regulă, Tachi Caciona^[1] . În afara preocupărilor sale literare, numele său oficial era Dumitru Caciona, inginer agronom de elită, gestionând timp de circa două decenii, ca administrator general, afacerile domeniilor Brâncoveanu.
* 1886: Michael Curtiz (n. 24 decembrie 1886, Budapesta - d. 10 aprilie 1962, Hollywood) a fost un regizor maghiar-american, câștigător al Premiului Oscar. Primele sale filme le-a semnat ca Mihály Kertész sau Michael Kertész. A regizat mai mult de 50 de filme în Europa și peste 100 în Statele Unite, majoritatea pelicule clasice ale cinematografiei americane, cum ar fi The Adventures of Robin Hood, Captain Blood, Dodge City, The Sea Hawk, Îngeri cu fețe murdare, Casablanca, pentru care a obținut Premiul Oscar, Yankee Doodle Dandy și White Christmas. A activat în perioada de glorie a studioului Warner Bros. Pictures, din anii 1930 și 1940.

A avut mai puțin succes după sfârșitul anilor 1940, când a încercat să devină producător și independent, dar a continuat să lucreze până aproape de sfârșitul vieții sale.

· 1888 - S-a născut regizorul de film american de origine ungară Michael Curtiz (Mihaly Kertész), cunoscut mai ales pentru filmele ”Captain Blood”, ”Casablanca”, pentru care i s-a decernat Premiul Oscar (m.10.04.1962).
* 1895: Josef Uridil (n. 24 decembrie 1895, Viena - d. 20 mai 1962, Viena) a fost un fotbalist și antrenor austriac de fotbal, care a antrenat interimar un singur meci al echipei naționale de fotbal a României, pe 29 aprilie 1934, și anume partida cu Iugoslavia din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 1934, fiind primul antrenor străin din istoria echipei naționale. Austriacul avea și cetățenie română și lucra la Ripensia Timișoara.^[2]

· 1896: Sandu Tudor, scriitor și jurnalist român, apoi monah, cu numele Daniil (d. 1962)

* 1900: Ion Valentin Anestin (n. 24 decembrie 1900 la Craiova - d. 6 decembrie 1963 la București) a fost un artist grafic român, grafician, pictor, sculptor, jurnalist și dramaturg. S-a remarcat și pentru caricaturile sale și pentru activitatea de critic de artă.

Ion Valentin Anestin a urmat, între 1918-1920, Academia de arte frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Frederik Storck. A continuat apoi studiile la Academia liberă de artă, înființată de pictorul Arthur Verona.

După 1921, a devenit cronicar teatral și de artă, a scris proză, dramaturgie și publicistică (în publicațiile Epoca, Vremea, Bluze albastre, Cuvântul liber, Adevărul literar și artistic, Timpul, Gluma), dar s-a ocupat și de grafică, în special caricatură și desen umoristic.

La inițiativa lui Vladimir Donescu, fostul său coleg de liceu, colaborează între 1931 și 1943 la săptămânalul Vremea, deținând pagina teatrală și prezentarea grafică.

În perioada interbelică, Anestin a publicat albume cu gravuri și ilustrații, creându-și un stil propriu, imitat și de alți graficieni. În perioada mai 1940 - septembrie 1944, în revista Gluma Anestin a publicat caricaturi antistaliniste cu legenda Măcelarul din Piața Roșie. Din cauza lor, în 1944 Anestin a fost suspendat cinci ani din activitatea ziaristică și apoi a fost arestat.

În caricaturile sale au apărut personaje politice românești ca Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Inculeț, Alexandru Averescu, Octavian Goga, Gheorghe Tătărăscu sau străine, ca Adolf Hitler sau Benito Mussolini.

* 1903: Joseph Cornell (n. 24 decembrie 1903 – d. 29 decembrie 1972) a fost un sculptor american, un pionier în domeniul asamblărilor artistice.

* 1906: James Hadley Chase (n. 24 decembrie 1906 – d. 6 februarie 1985)^[1] a fost un scriitor englez. Deși numele său la naștere fusese René Lodge Brabazon Raymond, este mai degrabă cunoscut prin diverse pseudonime incluzând James Hadley Chase (cel mai frecvent cunoscut), James L. Docherty, Raymond Marshall, R. Raymond și Ambrose Grant.

Este unul dintre cei mai bine cunoscuți scriitori de romane de genul thriller ale tuturor timpurilor. Cele 90 de romane scrise, toate sub semnătura sa, i-au adus reputația de a fi "regele scriitorilor thriller" din Europa. ^[2] În același timp, Chase este unul dintre cei mai bine vânduți autori. Un record număr de 50 de romane ale sale au fost ecranizate. ^[3]

* 1910: Fritz Reuter Leiber, Jr. (n. 24 decembrie 1910 – d. 5 septembrie 1992) a fost un scriitor american de literatură științifico-fantastică, fantezie și horror. Romanul său „The Big Time” a câștigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman în anul 1958. Romanul său „The Wanderer” a câștigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman în anul 1965. Este cel mai renumit pentru seria eroică sword-and-sorcery „Fafhrd and the Gray Mouser”, care a fost scrisă de-a lungul a peste 50 de ani.

· 1920 - S-a născut Dave Bartholomew, cântăreţ, trompetist, comopzitor şi şef de orchestră american.

· 1922: S-a nascut Ava Gardner, actrita americana. Pana la varsta de 18 ani a crescut la ferma parintilor sai. Vedeta a fost descoperita de producatorii studioului MGM din intimplare. Un reprezentant al MGM I-a vazut fotografia in vitrina studioului foto al cumantului ei si foarte rapid i-a oferit un rol intr-un film chiar daca nu avea experienta. Actrita a fost ca o mina de aur pentru MGM in cei 17 ani cat a avut contract cu studioul, frumusetea si talentul ei nativ reusind sa ii vrajeasca pe cinefili. Ava Gardner a facut roluri memorabile in productiile “Mogambo” din 1953, in regia lui John Ford, si “Bhowani Junction”, in regia lui George Cukor, precum si in “Noaptea iguanei” din 1964. Cu toate acestea, a ramas memoria cinefililor nu pentru calitatile actoricesti, ci pentru trasaturile ei fizice. Vedeta este considerata cea mai frumoasa actrita din toate timpurile. S-a stabilit in Spania in 1955, insa a parasit aceasta tara 12 ani mai tarziu ca urmare a unor incurcaturi legate de plata impozitelor si s-a mutat in Anglia. S-a stins din viata pe 25 ianuarie 1990 la Londra din cauza unei pneumonii.

· 1922 - S–a născut poetul Victor Torynopol.

· 1924 - S–a născut Vasile Cosma, actor, membru al UNITER, membru fondator al Teatrului de Stat din Reşiţa.

· 1924 - S-a născut Lee Dorsey, cântăreţ şi compozitor american.

· 1928 - S-a născut scriitorul Nicolae Ţic (m.12.03.1992).

* 1929: Mary Higgins Clark (născută Mary Theresa Eleanor Higgins, 24 decembrie 1929, New York City) este o autoare de romane polițisteamericană.

· 1931 - S-a născut Ray Bryant, pianist şi şef de orchestră american.

· 1934: Gheorghe Vodă (n. 24 decembrie 1934, satul Văleni, raionul Cahul - d. 24 februarie 2007, Chișinău) a fost un poet, scenarist și regizor de filme moldovean.

· 1942: Doan Viet Hoat, activist pentru drepturile omului vietnamez
* 1943: Tarja Halonen (n. 24 decembrie 1943) este o politiciană finlandeză, care a fost al 11-lea președinte al Finlandei din 2000 până în 2012. Doamna Halonen a fost parlamentară (1984-2000), ministrul Afacerilor Sociale (1987-1990), ministrul Justiției (1990-1991), ministrul Cooperării Nordice (1989-1991) și ministrul Afacerilor Externe (1995-2000). Halonen este de profesie avocată. După ce a devenit președinte, s-a căsătorit cu Pentti Arajärvi.

· 1944: Titu Nicolae Gheorghiof, politician român

· 1944: Béla Kamocsa „Kamo” (n. 24 decembrie 1944, Oradea — d. 14 ianuarie 2010, Timișoara ^[1]) a fost un instrumentist (chitară bas, chitară electrică) și cântăreț român de etnie maghiară, interpret de muzică rock, blues și jazz. Este cel mai bine cunoscut ca membru fondator (1962) al formației românești Phoenix, unde a fost prezent până în anul 1971. În 1982 întemeiază Bega Blues Band, una dintre primele formații românești dedicate muzicii blues, alături de care își petrece restul carierei.

· 1944 - S-a născut Mike Curb, compozitor şi producător american (Mike Curb Congregation).

· 1944 - S-a născut Eddie Furey, muzician folk irlandez.

* 1945: Ian Fraser Kilmister (n. 24 decembrie 1945, Burslem, Stoke-on-Trent, Anglia – d. 28 decembrie 2015), cunoscut după numele de scenă Lemmy, a fost un muzician și basist englez fiind cel mai cunoscut pentru faptul că a fondat formația de muzică rock Motörhead. Înfățișarea și vocea gravă l-au făcut o persoană cult de neconfundat.

Muzicianul a decedat la 28 decembrie 2015, la doar două zile după ce aflase că are o formă avansată de cancer. Lemmy locuia într-un apartament din Los Angeles, statul California, care era aproape de barul unde se întâlnea cu alți muzicieni. La începutul anului 2016, fusese programat un turneu împreuna cu trupa sa.

· 1945 - S–a născut Cristian Livescu, scriitor şi publicist (în anul 1997, premiul revistei „Convorbiri literare”).

* 1946: Andrew Chi-Chih Yao (în chineză: 姚期智; pinyin: Yáo Qīzhì, n. 24 decembrie 1946, Shanghai, China) este un reputat informatician chinez, care a demonstrat, folosindu-se de teorema minimax, ceea ce este astăzi cunoscut drept principiul lui Yao, pentru care a primit, în 2000, Premiul Turing.

· 1946 - S-a născut Jan Akkerman, chitarist şi compozitor olandez (Focus).

· 1947 - S-a născut Paul Shuttleworth, vocalist şi compozitor britanic (Kursaal Flyers).

· 1949 - S–a născut Mircea Diaconu, actor şi profesor la Institutul de Teatru I.L.Caragiale, directorul Teatrului „Nottara” din Bucureşti, membru în CNA până în 2004 (din filmografie: “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Mere roşii”); este autorul unor volume de eseuri: „Scaunul de pânză al actorului”. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist in anul 1990. A devenit membru în Consiliul National al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD si senator din partea PNL începând cu 2008, iar din 2014, europarlamentar. A absolvit Liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și IATC I.L. Caragiale din București în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, cu Harfa de iarbă de Truman Capote.

Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul Nunta de piatră, după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. În 1972, a fost angajat, de către Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde a rămas pâna în 1982, când a devenit actorul Teatrului Nottara. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990), pentru ca apoi să revină în teatru ca angajat în 2001.

În calitate de manager al Teatrului Nottara, a fost implicat într-un scandal de nepotism, întrucât și-a angajat acolo propria soție (pe Diana Lupescu), pe post de regizor artistic gradul I,^[2] și a remunerat-o din fondurile Teatrului pe contracte ce implică drepturi de autor.^{[3] A jucat în filme:}

Actorul și sălbaticii (1975)
Profetul, aurul și ardelenii (1978)
Artista, dolarii și ardelenii (1980)
Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982)
Buletin de București (1983)
O lumină la etajul zece (1984)
Căsătorie cu repetiție (1985)
Telefonul (1992)
Legături bolnăvicioase (2006)
Happy End (2006)
Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
Ticăloșii (2007)
Tache (2008)
Doar cu buletinul la Paris (2015)

Aventurile unei zile (2004)
Filantropica (2002)
Corul pompierilor (2000)
Față în față (1999)
Dănilă Prepeleac (1996)
Dublaj memorabil de voce, în seria Noile Aventuri ale lui Winnie de Pluș (The New Adventures of Winnie de Pooh), în rolul lui Iepure, vocea în original aparținându-i lui Ken Sansom (1991)
Asfalt Tango (1993)
Campioana (1990)
Întâmplări cu Alexandra (1989)
Secretul armei secrete (1988)
O vară cu Mara (1988)
Zâmbet de soare (1987)
Promisiuni (1985)
Siciliana (1984)
Cumpărătorul de clopote (1984)
Horea (1984)
Amurgul fântânilor (1983)
Căruța cu mere (1983)
Așteptând un tren (1982)
Calculatorul mărturisește (1982)
Secvențe (1982)
Sfîrșitul nopții (1982)
De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
Semnul șarpelui (1981)
Casa dintre câmpuri (1980)
Audiența (1979)
Bietul Ioanide (1979)
Înainte de tăcere (1979)
Vacanță tragică (1979)
Din nou împreună (1978)
Împușcături sub clar de lună (1977)
Cuibul salamandrelor (1976)
Mere roșii (1976)
Filip cel Bun (1975)
Capcana (1974)
Explozia (1973)
Adio, dragă Nela! (1972)
Metamorfoze (1972) (TV)
Nunta de piatră (1972)

A interpretat roluri în teatru:

· 1957 - S-a născut Ian Burden, muzician britanic (synthesizer) (Human League).

· 1958: Ionela Lăzureanu, sculptoriță română

* 1959: Lee Daniels (n. 24 decembrie 1959) este un regizor și producător american de film, cunoscut pentru filme precum Precious (nominalizat la șase premii Oscar, inclusiv Cel mai bun regizor) și Majordomul (2013) și serialul Empire (2015).
* 1961: Ilham Heidar oglu Aliyev (azeră İlham Heydər oğlu Əliyev; n. 24 decembrie 1961) este cel de-al patrulea și actualul Președinte al Azerbaijanului, fiind în funcție din 2003. De asemenea, el este președinte al partidului „Noul Azerbaidjan” și președintele Comitetului Național Olimpic al Azerbaijanului. Ilham Aliyev este fiul lui Heidar Aliev, care a fost Președinte al Azerbaijanului între 1993 și 2003.

Imaginea lui Ilham Aliyev este destul de controversată, el fiind criticat că ar conduce țara într-un mod autoritar^[1]^[2]^[3] și uneori este descris de analiști și comentatori politici ca fiind „capul corupției în Europa”.^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9] Guvernul Aliev a fost clasat de Transparency International printre cele mai corupte din Europa.^[10]^[11]

În afară de limba azeră nativă, Aliyev mai vorbește engleza, franceza, rusa și turca.^[12]

În 2009 Aliyev a fost inclus în cartea «500 cei mai influenți musulmani din lume».^[13]^[14]

* 1962: Nazare Eugen Țapu (n. 24 decembrie 1962) este un senator român, ales în 2012.

· 1967 - S–a născut solista de muzică uşoară Marina Scupra d. 30 iulie 2017, București. Marina Scupra a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, clasa Gloria Bordea. A apărut frecvent în emisiunile pentru copii ale Televiziunii Române și a participat la festivalurile județene de muzică.

Între 1980-1983 urmează cursurile Școlii populare de artă din București la clasa profesoarei Gloria Bordea Mihalache. În anul 1973 debutează în emisunea "Prietenii lui Așchiuță". În anul 1981 participă la Festivalul național "Cântarea României" unde obține mențiune în etapa republicană.

În 1984 a obținut Trofeul Festivalului de la Mamaia interpretând melodia „Joc de copii”, compusă de Laurențiu Profeta, după ce, cu un an în urmă primise din partea juriului, la același festival, Premiul Tinereții. După ce a obținut trofeul la festivalul Mamaia, a început colaborarea cu compozitorul Dan Dimitriu, cel care i-a devenit soț.

Din 1993 este angajată la Casă de Cultură a Ministerului de Interne. În 1994, a jucat în comedia "Concurs de seducție", din distribuția căreia au mai făcut parte Horia Brenciu și Tino Furtună de la "Holograf". ^[3]

Marina Scupra a cântat în spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București. În 2001 a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu”.^[4]

În ultimii ani a fost profesoară de canto - muzică ușoară la Școala Populară de Artă din Pitești, iar copii îndrumați de ea au câștigat numeroase premii la festivalurile pentru copii.

· 1968 - S-a născut pictorul Alexandru Cernat.

* 1968: Marian Pană (n. 24 decembrie 1968, la Moreni, Județul Dâmbovița) este un antrenor român de fotbal, care în prezent antrenează echipa FC Bihor Oradea. Ca fotbalist, Marian Pană a jucat pe postul de fundaș lateral stânga. A acumulat 209 meciuri și 21 de goluri în prima divizie, 9 partide în cupele europene și 2 selecții în naționala Romaniei, ambele în 1991, în meciuri amicale împotriva Egiptului. A cunoscut consacrarea în tricoul echipei Dinamo București, alături de care a devenit campion al României în 1992. Și-a început cariera de antrenor în 2001, la Petrolul Târgoviște. În 2002 a ajuns la CS Otopeni, echipă pe care în 2004 a promovat-o în Liga a II-a. În 2008 a reușit aceeași performanță cu Cetatea Suceava. În 2010 a fost numit în funcția de manager general al echipei Universitatea Cluj, proaspăt promovată în Liga I^[1]. După doar câteva luni, în noiembrie 2010 a demisionat^[2]. În ianuarie 2011 a fost numit antrenor principal la Unirea Alba Iulia dar a părăsit echipa în favoarea lui Unirea Urziceni după numai trei săptămâni.^[3]

· 1971: Ricky Martin, cântăreț pop portorican
* 1973: Virgil Coman (n. 24 decembrie 1973, Medgidia – d. 5 august 2016, Constanța^[3] a fost un istoric român, specializat în istoria românilor sud-dunăreni (aromâni și meglenoromâni), scriitor, moderator de emisiuni și profesor.

· 1973: Grutle Kjellson, muzician norvegian
* 1974: José Marcelo Salas Melinao (n. 24 decembrie 1974, Temuco) este un fost fotbalist chilian, care evolua pe postul de atacant.

· 1975: Marius Ianuș, scriitor român

* 1975: Ali Wahaib Shnaiyn (arabă علي وهيب شنين; n. 24 decembrie 1975) este un fost jucător irakian care a evoluat la Oțelul Galați în sezonul 1997/1998.

* 1977: Domingo Johnny Vega Urzúa, alias Américo (Arica, Chile, 24 decembrie 1977), este un cântăreț chilian.
* 1978: Yıldıray Baştürk (n. 24 decembrie 1978, Herne, Germania de Vest) este un fotbalist turc de origine germană, legitimat la echipa de club Blackburn Rovers FC.
* 1978: Ciprian Manolescu (născut pe 24 decembrie 1978, Alexandria, România) este un fost olimpic român, participant la trei Olimpiade Internaționale de Matematică (cele din 1995, 1996 și 1997) ^[1], actual matematician și doctor în matematică român american, care face cercetare în domeniile gauge theory, symplectic geometry și low-dimensional topology. În prezent, este profesor de matematică la Universitatea statului California din Los Angeles.
* 1980: Cristian Valeriu Ciubotariu (n. 24 decembrie 1980, București) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de aripă stânga la clubul germanSV Edenkoben.
* 1980: Stephen Appiah (n. 24 decembrie 1980) este un fotbalist ghanez care joacă pentru Cesena în Serie A, dar și pentru Echipa națională de fotbal a Ghanei.

A fost căpitanul Ghanei la debutul Ghanei la Campionatul Mondial de Fotbal în 2006 și a fost membru al echipei la Campionatul Mondial de Fotbal 2010.

* 1983: Rareș Dumitrescu (n. 24 decembrie 1983, Brașov) a fost un scrimer român, legitimat la C.S. Dinamo București. A câștigat, împreună cu echipa României de sabie, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 2012, desfășurate la Londra. Rareș s-a apucat de sabie din copilărie, inspirat fiind de filmele Zorro. A absolvit Universitatea Transilvania din Brașov și are un masterat la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.

La ora actuală este antrenor la centrul olimpic din Brasov și la sectia din Brasov a clubului Dinamo.

* 1990: Ionel Istrati (n. 24 decembrie 1990, Chișinău, URSS) este un cântăreț și compozitor din Republica Moldova.

* 1992: Serge Aurier (n. 24 decembrie 1992,^[3] Ouaragahio, Coasta de Fildeș) este un fotbalist ivorian, care joacă la clubul Tottenham Hotspur și la echipa națională de fotbal a Coastei de Fildeș, pe postul de fundaș.

* 1992: Dhurata Murturi (n. 24 decembrie 1992, Nürnberg),^[1] cunoscută sub numele de scenă Dhurata Dora, este o cântăreață și compozitoare albaneză.

* 1993: Andrei-Cristian Manyur (n. 24 decembrie 1993, București, România) este un portar român care evoluează pentru clubul Dinamo II București.

Decese

* 1257: Ioan d'Avesnes (n. 1 mai 1218, Houffalize – d. 24 decembrie 1257, Valenciennes) a fost conte de Hainaut de la 1246 până la moarte.

Ioan a fost fiul mai mare al contesei Margareta a II-a de Flandra cu primul ei soț, Bouchard al IV-lea d'Avesnes. Dat fiind că mariajul Margaretei cu Bouchard a fost declarat nul de către papalitate, Ioan a fost considerat ca fiu nelegitim.

Mama sa s-a recăsătorit cu Guillaume al II-lea de Dampierre și a dat naștere mai multor urmași cu pretenții la moștenire. Astfel, Ioan și fratele său Balduin au încercat să obțină din partea împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufenrecunoașterea imperială pentru legitimizarea lor, în martie 1243. La 5 decembrie 1244, Margareta a moștenit comitatele de Flandra și Hainaut și l-a desemnat pe fiul mai mare al celui de al doilea soț, Guillaume al III-lea de Dampierre, ca moștenitor al posesiunilor sale. Imediat a izbucnit Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut, pentru succesiunea asupra moștenirii Margaretei, care a opus în principal pe Ioan lui Guillaume al III-lea.

După doi ani de lupte, în 1246, regele Ludovic al IX-lea al Franței a intervenit pentru a media conflictul. El a conferit Hainautlui Ioan, iar Flandra lui Guillaume. Cu toate acestea, Margareta a refuzat să îi acorde lui Ioan stăpânirea asupra Hainaut. În 6 iunie 1251, Guillaume a fost asasinat și s-a dovedit că familia d'Avesnes s-ar fi aflat în spatele crimei, finanțând-o. În 4 iulie 1253, Ioan a înfrânt armatele Margaretei și pe ale celui de al doilea fiu din familia Dampierre al acesteia, Guy, în bătălia de la West-Capelle. Guy a căzut prizonier, iar Margareta a căzut de acord să vândă drepturile asupra Hainaut lui Carol de Anjou, în cazul în care acesta ar fi putut recuceri comitatul de la Ioan. Cumnatul lui Ioan, contele Willem al II-lea de Olanda, care fusese ales rege al Germaniei (sau "rege al romanilor"), a fost convins să confere Hainaut (fief imperial) și teritoriile flamande din interiorul Imperiului lu Ioan. Carol de Anjoi a fost înfrânt, iar regele Ludovic al IX-lea, revenit din Cruciada a șaptea, i-a ordonat fratelui său să se supună arbitrajului din 1246. La 22 noiembrie 1257, Guy a abandonat în cele din urmă Hainaut, însă Ioan a murit în ajunul Crăciunului din acel an.

Ioan a fost căsătorit cu Adelaida de Olanda în 1246, având următorii copii:

Ioan (1247–1304), conte de Hainaut și de Olanda
Ioana, abatesă de Flines (d. 1304)
Bouchard, episcop de Metz (1251–1296)
Guy, episcop de Utrecht (1253–1317)
Guillaume, episcop de Cambrai (1254–1296)
Floris, stadholder de Zeelanda și principe de Ahaia

· 1524: A încetat din viaţă Vasco da Gama, celebru navigator portughez, cel care a efectuat prima călătorie pe mare din Europa până în India, înconjurând Africa, deschizând astfel linia de navigaţie din Europa spre Asia; (n.1469).

· 1660: Mary, Prințesă Regală și Prințesă de Orange și Contesă de Nassau(n. 4 noiembrie 1631, d. 24 decembrie 1660) a fost al doilea copil și fiica cea mare a regelui Carol I al Angliei, Scoției și Irlandei și a Henriettei Maria a Franței. A fost soția lui William II, Prinț de Orania și Conte de Nassau și mama lui William al III-lea al Angliei. Mary Stuart sau Mary de Orange a fost prima fiică a unui suveran britanic care a deținut titlul de Prințesă Regală. Carol I, tatăl Prințesei Mary, dorea s-o căsătorească cu fiul lui Filip al V-lea al Spaniei, în timp ce un alt pretendent la mâna prințesei era verișorul ei primar Charles I Louis, Elector Palatin. Ambele propuneri au căzut iar Mary s-a logodit cu Willem, fiul și moștenitorul lui Frederick Henry, Prinț de Orange. Căsătoria a avut loc la 2 mai 1641 la Capela Regală a Palatului Whitehall din Londra însă n-a fost consumată timp de câțiva ani având în vedere vârsta fragedă a miresei. În 1642, Mary a traversat Provinciile Unite împreună cu mama ei iar în 1644 a început să participe la viața publică.

În martie 1647, soțul ei William al II-lea i-a succedat tatăl lui. În noiembrie 1650, chiar după tentativa de capturare a sa de către oponenții politici, William II moare de variolă. Singurul copil al cuplului, Willem (mai târziu William al III-lea), s-a născut câteva zile mai târziu. Prințesa a fost obligată să împartă tutela fiului ei cu bunica acestuia, Amalia, văduva lui Frederick Henry, și cu Friedrich Wilhelm I, elector de Brandenburg.

Prințesa Mary era nepopulară în Olanda iar opinia publică a fost furioasă de ospitalitatea prințesei față de frații ei, exilatul Carol al II-lea al Angliei și Iacob al II-lea al Angliei; i s-a interzis să-și mai primească rudele. Din 1654 până în 1657, prințesa a petrecut cea mai mare parte a timpului departe de Olanda. În 1657 a deveni regentă a fiului ei pentru principatul de Orange însă dificultățile poziției ei au dus-o în situația de a cere ajutorul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței; răspunsul regelui francez a constat în preluarea principatului.

Întoarcerea pe tron a fratelui ei Carol al II-lea au întărit poziția Prințesei de Orange și pe cea a fiului ei în Olanda. În septembrie 1660 s-a întors în Anglia. A murit de variolă la Palatul Whitehall din Londra și a fost înmormântată la Westminster Abbey.

* 1692: Maria Antonia de Austria (Maria Antonia Theresia Josefa; 18 ianuarie1669 – 24 decembrie 1692) a fost fiica cea mare și singurul copil care a supraviețuit al împăratului romano-german Leopold I și a primei lui soții, Margarita Teresa a Spaniei.
* 1803: Georg I Frederick Karl, Duce de Saxa-Meiningen (4 februarie 1761 – 24 decembrie 1803), a fost Duce de Saxa--Meiningen. Georg i-a succedat fratelui său mai mare, care a murit fără moștenitori, Karl Wilhelm la conducerea ducatului de Saxa-Meiningen în 1782. El a domnit pe baza principiilor "absolutismului luminat" ", subliniind în special importanța educației. El a inițiat construirea gimnaziului mai târziu numitBernhardinum după fiul său. Georg I a deschis, de asemenea, biblioteca ducală pentru public, a reformat practicile bisericii (protestante) în principatului lui și a inițiat noi politici sociale.

Sub un pseudonim el a publicat tratate filosofice. Ca urmare, mulți dintre colegii săi prinți l-au considerat un model de conducător și ducatul său în cadrul statului german a fost considerat locul unde absolutismul luminat a atins apogeul.^[1]

Georg I a murit de febră la 24 decembrie 1803 la Meiningen.^[1]

* 1804: Martin (Martinus) Henrichsen Vahl (n. 10 octombrie 1749, Bergen - d. 24 decembrie 1804, Copenhaga) a fost un ilustrator, medic, naturalist și zoolog precum profesor universitar de botanică din Uniunea de Calmar și de naționalitate norvegiană. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Vahl. Martin a fost fiul comandantului de vas, mai târziu negustorului Henrich Rasmussen (n. 7 aprilie 1720, Bergen – d. 23 septembrie 1794, Bergen) și al Christinei Elisabeth Corneliusdatter Friis (n. 1726, Bergen - 13 decembrie 1765, Bergen). Sa căsătorit pe 17 decembrie 1788 în Christiania cu Annichen Dorothea Elisabeth Dedekam (n. 8 ianuarie 1769, Arendal – d. 4 decembrie 1830, Copenhaga).^[1] Soții au avut 6 copii, între ei pe Jens Laurentius Moestue (n. 27 noiembrie 1796, Copenhaga – d. 12 noiembrie 1854, Copenhaga) care de asemenea a devenit botanist dar și chimist precum farmacist.^[2]

* 1806: Arhiducele Ferdinand Karl Anton Joseph Johann Stanislaus de Austria-Este (1 iunie 1754 – 24 decembrie 1806) a fost un fiu al împăratului Francisc I și a împărătesei Maria Tereza a Austriei. A fondat Casa de Austria-Este și a fost guvernator al ducatului de Milano între 1765 și 1796. A fost desemnat moștenitor al ducatului de Modena dar nu a domnit niciodată din cauza războaielor napoleniene.

· 1813: Împărăteasa Go-Sakuramachi (japoneză 後桜町天皇; 23 septembrie 1740 – 24 decembrie 1813) a fost al 117-lea împărat al Japoniei, ^[1]potrivit ordinii tradiționale de succesiune.^[2]

Domnia lui Go-Sakuramachi s-a întins din 1762 până în 1771 când a abdicat în favoarea nepotului ei.^[3]

A fost numită după tatăl ei, Împăratul Sakuramachi iar go- (後), se traduce literar ca "mai târziu". Cuvântul japonez "go" se poate traduce ca "al doilea"; în unele surse vechi, împărăteasa este identificată ca "Sakuramachi al II-lea".

În istoria Japoniei, Go-Sakuramachi a fost ultima din cele opt femei care au deținut rolul de împărăteasă. Cele șapte femei monarh care au domnit înainte de Go-Sakuramachi au fost: (a) Suiko, (b) Kōgyoku/Saimei, (c) Jitō, (d)Gemmei, (e) Genshō, (f) Kōken/Shōtoku și (g) Meishō.

· 1863 - A încetat din viaţă William Thackeray, romancier, reprezentant de seamă al literaturii engleze din perioada victoriană (romane de moravuri "Bâlciul deşărtăciunilor", "Familia Newcome") (n. 18 iulie 1811)

· 1872: William Rankine, inginer și fizician scoțian (n. 1820)
* 1885: Louis-Prosper Gachard (n. Paris, 12 martie 1800 – d. Bruxelles, 24 decembrie 1885) a fost un arhivist, paleograf și istoric belgian de origine franceză.

A primit naționalitatea (cetățenia) Țărilor de Jos în 1821.

* 1901: Clarence King ( n. 6 ianuarie 1842, Newport, Rhode Island – d. 24 decembrie 1901, Phoenix, Arizona) a fost un geolog și alpinist american, cel mai bine cunoscut pentru funcția sa de întâiul dintre directorii agenției guvernamentale științifice americane de explorare și prospectare United States Geological Survey (bine cunoscută și sub acronimul USGS).

* 1904: Nikolai Ignatievici Șcebeko (Șebeko)^[1] (în rusă Николай Игнатьевич Шебеко; n. 15 decembrie 1834 – d. 24 decembrie 1904) a fost un general de infanterie, senator și membru al Consiliul de Stat al Imperiului Rus, guvernator al Basarabiei între anii 1871 – 1879.

* 1907: Iuliu Dunca, născut ca Iulius Dunca de Sajó (Șieu), (n. 7 ianuarie1825, Botoșani – d. 24 decembrie 1907, Lausanne) a fost un general de brigadă român, comandant de diferite divizii române și prefect al județului Constanța.
* 1911: Ioan Pușcariu (n. 10 octombrie 1824, Sohodolul Branului, Transilvania, Imperiul Austriac - d. 24 decembrie 1911, Bran, Comitatul Făgăraș, Austro-Ungaria, azi în județul Brașov, România) a fost un istoric și scriitor român, membru titular al Academiei Române.^[1]

A primit Medalia „Bene Merenti”^[2] (aprilie 1905).

· 1928: Leonard Nae, tenor, supranumit "prințul operetei românești" (n. 1886)

* 1930: Antonio Maria Luis Felipe Juan Florencio de Orléans y Borbon (23 februarie 1866 – 24 decembrie 1930) a fost infante al Spaniei și al 4-lea Duce de Galliera. A fost membru al familiei regale spaniole și nepot al regelui Ludovic Filip al Franței.

· 1935: Alban Berg, compozitor austriac (n. 1885)

· 1964: Kukșa al Odessei, sfânt ortodox din Imperiul Rus (n. 1875)

· 1976: Duarte Nuno de Bragança (Duarte Nuno Fernando Maria Miguel Gabriel Rafael Francisco Xavier Raimundo António de Bragança; n. 23 septembrie 1907 – d. 24 decembrie 1976) a fost pretendent la tronul Portugaliei din 1920 până la moartea sa.

· 1980: Karl Dönitz, amiral și om politic german, succesorul testamentar al lui Adolf Hitler la conducerea celui de-al Treilea Reich (n. 1891)

· 1982 - A murit scriiotrul francez, poetul şi romancierul Louis Aragon, unul dintre întemeietorii suprarealismului (“Foc de bucurie”, “Mişcarea perpetuă”, “Ochii Elsei”) (n.03.10.1897).
* 1984: George Marcu (n. 18 martie 1913, Perivole, Macedonia de Vest - d. 24 decembrie 1984, București) a fost un compozitor, dirijor, folclorist și cântăreț de origine aromână.
* 1989: Florică Murariu (n. 28 martie 1955, Mitoc, Botoșani – d. 24 decembrie1989, București) a fost un jucător de rugby român, căpitan al echipei naționale și al echipei Steaua București.^[1] A murit în timpul Revoluției din decembrie 1989.
* 1989: Danny Huwé (n. 1 decembrie 1943, Geraardsbergen, Belgia – d. 24 decembrie 1989, București) a fost un jurnalist belgian angajat la postul de televiziune WTM. Huwé venise la București cu echipa sa din Sofia, Bulgaria, pentru a transmite reportaje despre revoluția română. Jurnalistul a fost împușcat în cap de un lunetist în aceeași seară. În locul în care a decedat, zona Răzoare din Drumul Taberei, a fost construit un monument în memoria sa, la intersecția bulevardelor Drumul Taberei, Geniului și Timișoara. De asemenea, stațiile RATB din zonă au fost redenumite după numele jurnalistului belgian.

· 1994: John James Osborne (n. 12 decembrie 1929, d. 24 decembrie 1994) a fost un dramaturg, scenarist și actor englez.

Piesa lui de succes din 1956 Look Back in Anger („Privește înapoi cu mânie”) a fost un moment de răscruce pentru teatrul englez.

A fost căsătorit de cinci ori și a avut o fiică, Nolan, pe care a dat-o afară din casă la vârsta de 17 ani iar după aceea nu a mai avut nici un contact cu ea.

* 1996: Tamara Alioșina-Alexandrova (n. 19 iunie 1928, Harkov, Ucraina — d. 24 decembrie 1996, Chișinău, Republica Moldova) a fost o cântăreață de operă (mezzosoprană) de origine ucraineană din Republica Moldova.

A studiat între anii 1953–1958 la Conservatorul de Stat din Harkov, în clasa profesorului E. Petrova. A început să lucreze la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău în anul 1958.

Printre rolurile interpretate se numără:

Mireasa țarului de N. Rimski-Korsakov (Liubașa)
Evgheni Oneghin (Olga, Dădaca și Larina)
Dama de pică (Contesa și Polina)
Vrăjitoarea de P.I. Ceaikovski (Kneaghina)
Carmen de G. Bizet (Carmen)
Aida și Trubadurul de G. Verdi (Amneris, Azucena)
Norma de V. Bellini (Adalgisa)
Grozovan (Roxanda)
Aurelia de D. Herschfeld (Paraschiva)
Eroica baladă de A. Stârcea (Olga)
Casa mare de M. Kopîtman (Vasiluța)

A participat la numeroase turnee internaționale și a predat canto la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău (acum Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). A fost premiată cu distincțiile Artistă a Poporului din RSSM. (1967), Artistă a Poporului din URSS (1976) și ordinul Insigna de Onoare.

· 1997 - A murit Toshiro Mifune, actor şi regizor japonez (n.01.04.1920).

· 2008: Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor român (n. 1923)

· 2008: Harold Pinter, dramaturg, poet, prozator, regizor, scenarist englez, laureat al Premiului Nobel pe anul 2005 (n. 1930)

· 2008: Samuel P. Huntington, politolog american (n. 1927)
* 2013: Serghei Stroenco (n. 22 februarie 1967,^[1] Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, URSS – d. 24 decembrie 2013, Vladimirovca, Moldova) a fost un fotbalist și antrenor moldovean. Cea mai mare parte a carierei a petrecut-o la Tiligul Tiraspol, echipă la care a jucat mai bine de 20 de ani și pentru care a evoluat în peste 600 de meciuri. Serghei Stroenco este jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate în Divizia Națională, având 445 meciuri la activ.^[2]
* 2014: Jacques Garelli (n. 2 iunie 1931, Belgrad - d. 23 decembrie 2014, Dușanbe, Tadjikistan) a fost un filozof francez și poet.
* 2018: Eugenia Bosânceanu (n. 8 februarie 1925, Rădăuți-Prut, județul Dorohoi - d. 24 decembrie 2018) a fost o actriță română de teatru și film. S-a născut la 8 februarie 1925 în satul Rădăuți-Prut din județul Dorohoi(azi în județul Botoșani). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1952. A jucat într-un număr mare de filme, interpretând însă roluri secundare.
Filmografie:

Ciulinii Bărăganului (1958)
Când primăvara e fierbinte (1960)
Comoara din Vadul Vechi (1964) - Domnica
Răscoala (1965)
Domnișoara Iulia (film TV, 1966) - Cristina
Duminică la ora 6 (1966) - mama lui Radu
Baltagul (1969) - voce Vitoria Lipan
Tinerețe fără bătrânețe (1969)
Sentința (1970)
Facerea lumii (1971) - Elena
Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - doamna Bunu, soția medicului
De bună voie și nesilit de nimeni(1974)
Păcală (1974)
Pe aici nu se trece (1975) - mama
Singurătatea florilor (1975) - soția lui Dumitru Pavel
Bunicul și doi delincvenți minori(1976)
Nunta însângerată (film TV, 1976)
Pintea (1976)
De ziua Domniței (film TV, 1977)
Războiul Independenței (serial TV, 1977) - mama lui Peneș
Pentru patrie (1978) - mama lui Peneș
Septembrie (1978) - mama lui Petrescu
Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu(1980) - Elena Doamna
Destinația Mahmudia (1981)
Liniștea din adîncuri (1982) - sora inginerului Voinea
Prea cald pentru luna mai (1983)
Să mori rănit din dragoste de viață(1984)
Totul se plătește (1987)
Maria (1989)
Atac în bibliotecă (1992)
Balanța (1992)
Dragoste și apă caldă (1992)
Această lehamite (1994)
Ochii care nu se văd (1994) - bunica
Femeia în roșu (1997)
Triunghiul Morții (1999)
Binecuvântată fii, închisoare (2002) - Saveta
Occident (2002) - Tanti Leana
Maria (2003) - mama lui Ion
Faraonul (2004)
Italiencele (2004) - bătrâna cu rața
„15” (2005) - bătrâna
Păcală se întoarce - bătrână de la fântână
Margo (2006)
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) - mama dlui Bebe
Nunta mută (2008) - bătrâna 1
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!(2009) - a doua gospodină
Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber (2009)
Umilință (2011) - bătrâna 2
Poziția copilului (2013) - bunica lui Angheliu

Sărbători

· România: Ziua luptătorului antitero

· Sf. Cuvioasa Mucenita Eugenia (Ajunul Craciunului) (Calendar ortodox si greco-catolic)

· Sf. Eugenia (calendar romano-catolic)

ARTE 24 Decembrie

INVITAȚIE LA OPERĂ 24 Decembrie

Aida de Giuseppe Verdi

MUZICĂ 24 Decembrie

Silent Night – Frany Gruber

Silent Night: http://youtu.be/RDpWkBi-cr4.

Dave Bartholomew, cântăreţ, trompetist, comopzitor şi şef de orchestră american

Dave Bartholomew - Complete vinyl album - LP 12076 [1961]: https://youtu.be/ttJLMexYv8k.

Lee Dorsey, cântăreţ şi compozitor american

Alban Berg, compozitor austriac

Ray Bryant, pianist şi şef de orchestră american

Bela Kamocsa, muzician român de naționalitate maghiară, co-fondator al grupului Sfinții, ulterior Phoenix

Mike Curb, compozitor şi producător american (Mike Curb Congregation)

Eddie Furey, muzician folk irlandez

Finbar & Eddie Furey: https://youtu.be/y44yrESUVXs.

Lemmy (Ian Fraser Kilmister), vocalist, basist şi compozitor britanic (Hawkwind, Motorhead)

Lemmy Kilmister - Stand By Me: https://youtu.be/YZrntE3vNe8?list=PLNtJrP3YVQqB04DkqJsaAL1ps-SR4Hloq.

Jan Akkerman, chitarist şi compozitor olandez (Focus)

Jan Akkerman Tribute

Paul Shuttleworth, vocalist şi compozitor britanic (Kursaal Flyers)

Paul Shuttleworth - Mixed Up Shook Up Girl (1977): https://youtu.be/ea_q4ZCb_d0.

Ian Burden, muzician britanic (synthesizer) (Human League)

Human League- Human: https://youtu.be/cH2X5PolerA?list=PLB0553FEE9C712D8D.

Solista de muzică uşoară Marina Scupra

Rămas bun Marina Scupra

Ricky Martin, cântăreț pop portorican

Ricky Martin

ÎNREGISTRĂRI NOI:

The Art of the Baroque Trumpet (Niklas Eklund) Vol 1

Seara mare, seara sfanta - Colinde minunate 2019

POEZIE 24 Decembrie

Louis Aragon

Biografie Louis Aragon
Louis Aragon (n. 3 octombrie 1897, Paris - d. 24 decembrie 1982, Paris) a fost pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux, poet şi scriitor francez.

Influenţat de Charles Dickens, contele de Lautréamont, Lev Tolstoi, Maxim Gorki, este unul din reprezentanţii realismului. Împreună cu André Breton şi Paul Éluard fomează în 1924 suprarealismul.

După absolvirea liceului Carnot, studiază medicina la Sorbona, unde îl cunoaşte pe André Breton.

În 1917, se înrolează şi participă la Primul Război Mondial, lucrând la un spital militar. Aici îl cunoaşte pe Guillaume Apollinaire, devenind prieteni apropiaţi.

În 1927 aderă la mişcarea comunistă.

În 1928 o cunoaşte pe Elsa Triolet, scriitoare şi participantă la Rezistenţa franceză, cu care se căsătoreşte în 1939.

Poezie
1942: "C";
1943: Muzeul Grévin ("Le Musée Grévin");
1919: Foc de bucurie ("Feu de joie");
1926: Mişcarea perpetuă ("Le Mouvement perpétuel");
1929: Marea bucurie ("La Grande Gaîté");
1930 - 1931: Acuzatul-acuzator ("Persécuté persécuteur");
1934: "Hourra l'Oural";
1941: Necaz ("Le Crève-Cœur");
1942: "Cantique à Elsa";
1942: Ochii Elsei ("Les Yeux d'Elsa");
1942: "Brocéliande";
1943: Onoarea poeţilor ("L'Honneur des poètes");
1943: "La Rose et le Réséda";
1944: Diana franceză ("La Diane Française");
1945: "En étrange pays dans mon pays lui-même";
1948: Un alt necaz ("Le Nouveau Crève-Cœur");
1956: Romanul neterminat ("Le Roman inachevé");
1959: Elsa ("Elsa");
1960: Poeţii ("Les Poètes");
1963: "Le Fou d'Elsa";
1964: "Il ne m'est Paris que d'Elsa";
1969: "Les Chambres, poème du temps qui ne passe pas";
1955: Afiş roşu ("Affiche rouge").

Proză

1921: "Anicet ou le Panorama";
1922: Aventurile lui Telemac ("Les Aventures de Télémaque");
1924: "Le Libertinage";
1926: Ţăranul din Paris ("Le Paysan de Paris");
1927; "Le Con d'Irène";
1934: Clopotele din Basel ("Les Cloches de Bâle");
1936; Frumoasele cartiere ("Les Beaux Quartiers");
1942: Călătorii din imperială ("Les Voyageurs de l'Impériale");
1944: Aurélien ("Aurélien");
1945; Servitute şi măreţie franceză ("Servitude et Grandeur des Français. Scènes des années terribles");
1949 - 1951: Comuniştii ("Les Communistes") (6 vol.);
1953: "Le Neveu de Monsieur Paul";
1958: Săptămâna patimilor ("La Semaine Sainte");
1962: "Histoire parrallèle";
1965: "La Mise à mort";
1967: "Blanche ou l'oubli";
1971: Henri Matisse ("Henri Matisse");
1974: Teatru/roman ("Théâtre/Roman");
1980: "Le Mentir-vrai";
1986: Apărarea infinitului ("La Défense de l'infini");
1986: Aventurile lui Jean-Foutre La Bite ("Les Aventures de Jean-Foutre La Bite");
1989: Pentru a explica ceea ce am fost ("Pour expliquer ce que j'étais").

Crima perfectă

Mi-am privit mâinile
Întrebându-mă
Dacă-au ucis
Vreodată

Întrebându-mă

Pe cine
Mâinile acelea

Când
Aceste mâini

Şi unde

Întrebându-mă
Dacă vreodată

Cinstit vorbind nu ştiu
Să răspund.

Aşchii

Opreşte-ţi gemetele. Nu-i nimic mai caraghios
Decât un om gemând
De nu cumva e unul care plânge.
*
Mă plimb
Cu un tăiş de umbră în mine;
Mă plimb
Cu o pisică în memorie;
Mă plimb
Cu un mănunchi de flori fanate
Şi cu fotografii îngălbenite;
Mă plimb
Cu un veşmânt ireparabil;
Mă plimb cu-o gură cât toate zilele în inimă.
*
Cu cât poemul e mai scurt
Cu atât pătrunde mai adânc în carne
*
Acest poem trebuie alungat
Căci în cetate nu e loc
Pentru exemplele durerii
*
Duceţi în altă parte paşii aceştia răniţi.
*
Cine spune: Mi-e rău
Îi uită pe ceilalţi.
*
Nu e de ajuns să taci:
Trebuie să ştii să spui altceva.
*
Blestemată fie planta
Care nu bucură ochii;
Poetul n-are dreptul
Să rămână astfel, fără să-nflorească.
*
Nu există rană
Pe care un pic de fard
Să n-o astupe,
Ţipăt să nu se poată încovoia;
Singură crima este discordantă.

Poetul Victor Torynopol

TORYNOPOL Victor (pseudonimul lui Victor Comei Fiorescu), se naste la 24 dec. 1922, Lugoj - moare in 16 febr. 1985, Bucuresti.

Poet.

Fiul lui Valeriu Fiorescu, functionar la primaria Lugoj, si al Mariei (n. Kakcir), originara din Cehoslovacia.

Studii la Scoala normala de invatatori din Caransebes (1934-l942) si Scoala superioara de cooperatie din Bucuresti (1942-l945). Bacalaureat la Liceul „C. Brediceanu" din Lugoj (1945); Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1946-l950), licenta in filosofie (1950). Functionar la Institutul National al Cooperatiei (1945-l947) si Banca Nationala (1947-l948); asistent (1946-l948), apoi lector (1948-l953) la I.S.E. Bucuresti; director de cabinet in Ministerul Cultelor (1948-l950); consilier la Directia Presei si Relatiilor Culturale din M.A.E. (1950-l953); atasat cultural la ambasada romana din R.P.D. Coreana (1953-l955) si Elvetia (1956-l959); director adjunct in Directia Relatiilor Culturale din M.A.E. (1960-l961); consilier cultural la ambasada romana din Franta (196l-l963); director adjunct la Directia Presei din M.A.E. (1963-l968 si 1973-l982); ambasador in Argentina, Uruguay si Chile (1968-l973). Debut in revista Vremea (1942). Debut editorial cu volum Cartea cu singe, piine si cocs (1945), premiata de editura „Forum", urmat, abia in 1967, de Viscolul si armonia, apoi de Zbor prin subcuvinte (1974), Artere de taina (1979), Cinepa iubirii (1982). Impresii de calatorie in volum Franta in patru anotimpuri (1967; ed. revazuta si adaugita, 1980).

Solidar, la debut, cu grupul poetilor premiati de editura „Forum" si, in mare, cu „generatia razboiului", Victor Torynopol participa, prin Cartea cu singe, piine si cocs (1945) la configurarea lirismului specific poeziei tinere a momentului, orientata spre regasirea „vietii imediate", cu peisajul sau accidentat si tensionat, dezbracat de orice aura poetizanta. Viziunea eschatologica de factura expresionista sau notatia evenimentului brut, prozaic, adesea sordid, caracterizau deopotriva aceste prime versuri strabatute de suflu protestatar si luminate de speranta „intiiei sarbatori" a „truditilor". „Incendiile poeme" erau opera unui revoltat vorbind despre o lume sumbra si mizera, mocnind intr-o incordare surda si izbucnind uneori in gesturi violente („La Resita bucuriile se vind la ghiseu/ si cerul umed se propteste-n zgura", „nimeni nu stie cind se inchid robinetele cu puroi", „anul incepe la noi cu nevroza, spital, ftizie", „copiii-l injura pe Dumnezeu la plural"). Viscolul si armonia (1967), incluzind si citeva poeme scrise in anii debutului, abandoneaza directia protestatara, conservind totusi nota conflictuala, dramatica, cu o deplasare de accent catre lumea launtrica si o sporire a reflexivitatii.

Se schiteaza aici, intr-un limbaj de o anume raceala conceptuala, teme ce vor capata o mai mare pregnanta in cartile urmatoare, si indeosebi in Zbor prin subcuvinte (1974), realizarea cea mai reprezentativa a autorului. Forma larvara a expresiei, corespondenta ascunsei fervori organice a eului, cu „sedimentari", „incendii celulare", saedanapalice chimii" si „vijelii de carne", subcuvintele indica unul dintre termenii majori ai dialecticii subiective, celalalt tinind de ordinea intelectuala a verbului - „un dig pietrificat de silogisme", „inaltele cugete". Intre asemenea repere se configureaza un lirism in care s-a putut descifra obsesia comunicarii dintre carnal si mineral, dintre subteranele eului si altitudinile gindirii, dintre biologic si cosmic. „Imensa Golgota de la molusca la Olimp" numeste, in acest context, un itinerar (amintind intr-o oarecare masura de „sociogonia" argheziana) definitoriu si pentru o ars poetica ce interpreteaza actul creatiei ca purificare si cristalizare in cuvint a unei materii brute, a unor straturi „barbare" ale trairii. Componenta erotica a acestui univers, afirmata mai intii in Viscolul si armonia, apoi in Artere de taina (1979) si mai ales in Cinepa iubirii (1982), e marcata, la rindul ei, de similare accente reflexive, vizind concilierea fiorului senzual cu „goana spre himera" a spiritului.

OPERA:
Cartea cu singe, piine si cocs, versuri. Bucuresti, 1945;
Viscolul si armonia, versuri, Bucuresti, 1967;
Franta in patru anotimpuri, Bucuresti, 1967 (ed. II, revazuta si adaugita, Cluj, 1980);
Zbor prin subcuvinte, versuri, Cluj, 1974;
Artere de taina, versuri, Cluj-Napoca, 1979;
Cinepa iubirii, versuri, Bucuresti, 1982.

REFERINTE CRITICE:
P. Constantinescu, Scrieri, 5;
Al. Piru, in Gazeta literara, nr. 49, 1967;
idem, Panorama;
idem, in Romania literara, nr. 31, 1974;
M.N. Rusu, in Luceafarul, nr. 15, 1968;
FI. Muscalu, in Tomis, nr. 2, 1968;
E. Manu, in Romania literara, nr. 20, 1974;
idem, Eseu despre generatia razboiului, 1978;
idem, in Romania literara, nr. 27, 1982;
Elena Tacciu, in Romania literara, nr. 19, 1980;
Fr. Pacurariu, in Romania liteara, nr. 52,1982;
E. Manu, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1985;
Fr. Pacurariu, in Luceafarul, nr. 8, 1985;I. Pop, in Steaua, nr. 3, .

Adam Mickiewicz

Biografie

Adam Bernard Mickiewicz (poloneză, în lituaniană Adomas Bernardas Mickevičius, în belarusă Адам Бернард Міцкевіч; n. 24 decembrie 1798,^[1]^[2]^[3] Zavosse[*], Imperiul Rus – d. 26 noiembrie 1855,^[1]^[3] Constantinopol, Imperiul Otoman ^[4]) a fost un poet și scriitor polonez și luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale. Este considerat unul dintre cei mai buni poeți romantici polonezi din secolul al XIX-lea, alături de Zygmunt Krasiński, Juliusz Słowacki și Cyprian Kamil Norwid.

S-a născut în 1798 pe moșia unchiului său din Zaosie lângă Navahrudak (Nowogródek) care făcea parte atunci din Imperiul Țarist, astăzi aparține de Belarus. Regiunea se afla la marginea provinciei Lithuania Propria care a făcut parte din Marele Ducat al Lituaniei pânâ în 1795, când s-a produs A TREIA PARTIȚIE a Commonwealth-ului polono-lituanian. Zona era locuită de etnici lituanieni, deși atunci când s-a născut poetul aparținea în mare parte de Bielorus. Membrii clasei superioare, precum familia lui Mickiewicz, erau fie polonezi, fie polonizați.Tatăll poetului,Mikołaj Mickiewicz, era avocat și membru al micii burghezii poloneze(szlachta). Mama sa se numea Barbara (născută Majewska). Adam a fost al doilea fiu al familiei. El si-a petrecut copilăria în Navahrudak (Nowogródek). A luat lecții cu mama sa și în particular cu profesori, iar între anii 1807-1815 a urmat o școală administrată de Ordinul Dominican. Adam a fost un elev medioctru, dar se implica în numeroase activități școlare, cursuri de teatru, sau alte programe asemănătoare. În septembrie 1815, Mickiewicz a fost admis la Universitatea Imperială din Vilnius(Wilno). El a primit o bursă de studiu din partea guvernului.

În 1818 a fost publicat primul său poem (Zima miejska — Orașul iernii — în Tygodnik Wileński). În anii următori, a trecut de la literatura sentimentalistă- neoclasicism le romantism, acest lucru poate fi observat mai întâi în poeziile publicate în anii 1822 și 1823 la Vilnius.Dupa absolvire, obține o bursă din partea universității pentru a studia la Kaunas între 1819–1823.

În vara anului 1820, și-a cunoscut marea iubire, pe Maryla Wereszczakówna. Ei nu s-au putut căsători din cauza situației materiale precare în care se afla familia Mickiewicz (Maryla era deja logodită cu Wawrzyniec Puttkamer, cu care s-a căsătorit în 1821). În anul 1817, tânărul Adam, împreuna cu Tomasz Zan, a creat societatea secretă Filomații( poloneză Filomaci, greaca philomathes , "iubitori de cunoaștere". Filomații se concentrau pe auto-educare, dar aveau rădăcini radicale, fiind o asociație studențească pro independeța față de Rusia. În urma unei investigații a organizațiilor studențești, condusă de Nikolay Nikolayevich Novosiltsev , mai mulți studenți au fost arestați, inclusi Mickiewicz. În 1824, după ce a fost investigat în legătură cu activitățile sale politice, în special pentru apartenența la grupul Filomații, Adam a fost exilat în Rusia centrală. Deja publicase 2 mici volume de poezie diversă la Vilnius primite favorabil de către publicul slav, iar odată ajuns la Sankt Petersburg este acceptat imediat de cercurile literare înalte, unde devine favorit datorită manierelor sale și talentului extraordinar de improvizație. În 1825 vizitează Crimeea de unde se inspiră pentru o suită de sonete orientale (Sonety Krymskie), remarcabile prin ritm și culoare. Cele mai frumoase sunt Furtuna, Bakhchisaray si Mormântul contesei Potocka. Cât a stat la Moscova, l-a cunoscut pe Henryk Rzewuski și pe Maria Agata Szymanowska și s-a împrietenit cu Alexander Pushkin. Datorită relațiilor sale de prietenii cu multe personalități influente, i s-a dat permisiunea de a părăsi Rusia.

În anul 1829, după cinci ani de exil în Rusia, poetul a primit permisiunea de a călători în Weimar. Pe 6 iunie 1829, a ajuns la Berlin, unde a participat la câteva prelegeri ale lui G. W. F. Hegel. În februarie 1830, a vizitat Praga. Apoi s-a întors în Germania și a mers la Weimar, unde l-a cunoscut pe Goethe. În final, în octombrie 1830, s-a stabilit la Roma, pe care o considera "cel mai frumos oraș din străinătate". Curând după aceasta află că a început Revolta din Noiembrie în Polonia, dar nu părăsește Roma până în primăvară.

În aprilie 1832, Mickiewicz părăsește Roma, călătorește la Geneva și Paris, și mai târziu, cu un pașaport fals, în Germania, ajungând până în Poznań (Posen) în jurul datei de 13 august.

În 1834, se căsătorește, la Paris, cu Celina Szymanowska, fiica pianistei și compozitoarei Maria Agata Szymanowska. În decembrie 1838 Adam încearcă să se sinucidă aruncându-se pe fereastră, marcat de boala mintală a soției sale.

În 1840, Mickiewicz a fost numit profesor la nou înființata secție de literatură și limbi slave din cadrul prestigioasei instituții de învățământ superior Collège de France, unde a predat până în 1844. Influențat de mesianismul filozofului polonez Andrzej Towiański, devine un promotor al misticismului religios. Lecțiile lui Adam devin un amestec de politică și religie, ceea ce atrage antipatia guvernului francez. Elementul mesianic intră de asemenea în conflict cu învățăturile Bisericii Romano-Catolice, iar câteva cărți îi sunt interzise, deși atât Mickiewicz, cât și Towiański sunt încurajați să participe la slujbele religioase. O selecție a prelegerilor susținute în acea perioadă sunt publicate în patru volume, evidențiind vastele sale cunoștințe de literatură rusă, poloneză, cehă, sârbă.

Împreună cu alți doi profesori celebri de la Collège de France din acea perioadă și anume Jules Michelet (titularul catedrei de „Istorie și morală”) și Edgar Quinet (titularul catedrei de „Literaturi și instituții comparate ale Europei meridionale”, în cadrul căreia acesta a susținut primul curs de literatură comparată din lume), Adam Mickiewicz a întregit o ilustră triadă, supranumită de contemporani „cele trei catedre de democrație”, care a avut o influență semnificativă asupra efervescenței revoluționare premergătoare Revoluției de la 1848. În 1845, în semn de protest față de suspendarea cursului lui Adam Mickiewicz, tineretul studențesc a scos o medalie cu efigiile celor trei profesori democrați (Michelet, Quinet și Mickiewicz) și a organizat o nouă manifestație de simpatie în favoarea acestora.^[9]

În următorii ani, viața poetului intră în declin, o imagine tristă a lui Mickiewicz fiind zugravită de scriitorul rus Alexander Herzen: sărac, deznădajduit, măcinat de conflicte familiale, îmbătrânit prematur. În iarna anilor 1848-1849 este vizitat de Frédéric Chopin, care îi mai alină sufletul cu minunata sa muzică de pian. Cu ceva timp in urmă, Chopin pusese pe note două poeme de-ale compatriotului său înstrăinat, intitulate Cântece poloneze.

În 1849 Mickiewicz pune bazele ziarului La Tribune des Peuples („Tribuna poporului”), care rezistă doar un an. Speranța în restaurația Imperiului Francez pare să-i dea aripi, așa că apare Oda latină, dedicată lui Napoleon al III-lea.

Reacțiunea contrarevoluționară reușește însă să-i interzică a mai ține cursuri în fața studenților. Au loc manifestații de simpatie ale tinerilor. În 1852 Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz sunt concediați de la Collège de France sub motivul că au refuzat să jure credință noului regim politic.

În 1855 soția lui, Celina, moare. Izbucnirea Razboiului Crimeii îl determină să-și lase copiii minori la Paris. Pe 22 septembrie 1855 ajunge la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, unde organizează o armată poloneză care să lupte împotriva Rusiei. Impreună cu prietenul său Armand Levy alcătuiește o legiune evreiască, „Husarii lui Israel”, care includea evrei ruși și palestinieni. În timpul unei campanii militare se îmbolnăvește, probabil de holeră. Moare în apartamentul său din Constantinopol de pe strada Yenișehir (astăzi muzeu), pe 26 noiembrie 1855, trupul fiindu-i înhumat într-o criptă de la subsol. Mai târziu, este adus în Franța și înmormântat la Montmorency, pentru ca în 1890 rămășițele pământești să-i fie transportate în Polonia, la Catedrala Wawel din Cracovia, unde se odihnește alături de alte personalități ale culturii și politicii poloneze.

Creația literară

Primele volume de poezie îi apar în 1822 - 1823. Cea mai valoroasă creație a sa este poemul Pan Tadeusz, dedicat Poloniei, pe care îl temină în 1832, pe când se afla la Paris.

Situația politică din Polonia secolului al XIX-lea este reflectată adesea în literatură, care, odată cu a treia împărțire a uniunii statale polono-lituaniene, capătă avânt, fiind marcată de un profund patriotism, mai ales între 1830-1850.

Edward Henry Lewinski Corwin caracterizează opera lui Mickiewicz ca fiind prometeică, care „sensibilizează nu doar inimile poloneze”, la fel ca și alți barzi ai Poloniei precum Zygmunt Krasiński și Juliusz Słowacki, iar George Brandes afirma ca poeziile lui Mickiewicz sunt „mai sănătoase” decat cele ale lui Byron, Shakespeare, Homer sau Goethe.

În tinerețe, poetul a fost influențat de folclorul local, orașul natal Navahrudak aparținând regiunii Hrodna din Belarus. După ce studiază la scoala din Navahrudak, ajunge în cercurile literare ale Universitații din Vilnius. În 1823 țarul ordonă desființarea societății secrete Filomații, iar Mickiewicz este arestat și exilat in Rusia.

În Crimeea compune celebrele sonete, iar în Franța, din cauza misticismului manifestat prin apropierea de ideile lui Towianski, este interzis. Decide să renunțe la această influență nefastă pe care Towianski o exercita asupra propriei identități și pleacă la Istanbul unde iau naștere Cărțile Pelerinilor, considerate a fi "predicile lui Mickiewicz". Apar Konrad Wallenrod, Pan Tadeusz și cea mai lungă poezie a sa, Grażyna, unde sunt descrise faptele de vitejie ale căpeteniilor militare lituaniene împotriva cavalerilor teutoni. Sursă de inspirație i-a fost Emilia Plater, o eroină a Revoluției din noiembrie 1830 ucisă în Lituania. Alte poezii cunoscute sunt Farys, cu tematică orientală, odele despre Tinerețe ori cele dedicate lui Joachim Lelewel, inițiatorul mișcării de eliberare poloneze de sub ocupația rusă.

Fiul său, Władysław Mickiewicz, a publicat o lucrare în 4 volume intitulată „Vie d'Adam Mickiewicz” („Viața lui Adam Mickiewicz”, Poznań, 1890–1895) și Adam Mickiewicz, sa vie et son œuvre („Adam Mickiewicz: viața și opera”, Paris, 1888).

Volume în limba română:

· Adam Mickiewicz de Mieczyslaw Iastrun (în românește de Const. Popescu și Titus Priboi ; traducerea versurilor de Romulus Vulpescu), Editura de Stat pentru literatură și artă București, 1956

· "Mickiewicz", traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959

· Versuri alese - Adam Mickiewicz , editura Minerva 1978

· Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu

· Pasiunea romantică: Adam Mickiewicz (1798-1855), Juliusz Slowacki (1809-1849), de Olga Zaicik, București, 1965

Mickiewicz a condus publicația Tribune des peuples.

Scrieri

· 1822: Ballady i romance ("Balade și romanțe"), lirică inspirată din tradiția populară;

· 1823/1832: Dziady ("Străbunii");

· 1823: Grażyna;

· 1826/1827: Konrad Wallenrod;

· 1826: Sonety krymskie ("Sonete din Crimeea");

· 1832: Księgi narodu polskiego i pielgrzymstwa polskiego ("Cartea națiunii și a pelerinilor poloni"), proză cu caracter mesianic;

· 1834: Pan Tadeusz, epopee care reconstituie viața nobilimii lituaniene în timpul campaniilor napoleoniene;

· 1849: Les slaves ("Slavii"), curs în franceză ținut la Collège de France.

Mickiewicz și românii

În timpul activității sale de la Collège de France, Mickiewicz a fost audiat de numeroși studenți români. Ideile sale s-au răspândit între tinerii revoluționari (Alexandru Papiu-Ilarian, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu). Din acea epocă datează și primele traduceri în românește: lingvistul Stanisław Wędkiewicz a descoperit între manuscrisele Academiei Române o traducere completă din franceză a Cărților poporului și pelerinajului polonez, făcută în Moldova pe la 1845. Trebuie menționat și faptul că Bogdan Petriceicu Hasdeu, care avea și rădăcini poloneze, a menționat numele poetului polonez în mausoleul Iuliei, fiica sa

Laurei

Doar te-am vazut si-ndata m-am si aprins la fata
Catând o cunostinta-n privirile-ti straine;
Împuprurarea ta s-a si rasfrânt în mine
Ca roza care pieptu-si deschide-n dimineata.

Doar ai cântat – si plânsul un val mi-a pus privirii
Caci inima-mi fusese de glasul tau miscata;
Mi se parea ca îngerii l-au chemat, sa bata
Pe-al cerului cadran, secunda mântuirii.

Iubito! Ochii tai, deschis sa recunosca
De-am sa te misc vreodata cu vorba sau privirea;
Nu-mi pasa: oameni, sorta, de-au sa se-mpotriveasca,

Nici de-mi va fi iubirea doar un himeric vis
Si daca mâna-ti altuia au s-o daruiasca,
Sa recunosti ca mie mi-e sufletul tau scris.

Vis

Când ai sa fii silita sa ma abandonezi,
Chiar de-ai sa simti în suflet, neîncetat, iubire,
Nici când ma vei lasa, sa nu ma întristezi
Si nici sa nu-mi vorbesti de-a noastra despartire!

As vrea chiar din ajun, când soarele-o apune,
Sa sorb minutul ultim în dezmierdari prelungi,
Iar ceasul despartirii, fatal, când va sa sune,
O cupa cu otrava tu sa-mi întinzi atunci.

Te-oi saruta pe gura cu buze-nfiorate;
Nu-mi voi închide ochii când ceturi îi cuprind;
Ci vreau sa-adorm de-a pururi în dulce voluptate,
Obrazul sarutându-ti si-n ochii tai privind.

Iar dupa lungi decenii ce-n sir s-or fi-mplinit,
Când voi primi porunca sa ies de sub morminte,
Îti va veni în minte prietenu-adormit.
Si spre-a-l trezi, din ceruri la dânsul vei descinde;

La pieptul tau iubit tu ma vei strânge iara,
Din nou voi simti bratele dragi cum ma cuprind;
Mi s-o parea o clipa ca atipisem doara,
Obrazul sarutându-ti si-n ochii tai privind.

Gânduri de ziua plecării

29 octombrie 1825, Odesa

M-a şi cuprins regretul! Ce-i oare? Sunt în prag,

Mă-ntorc iar în lăcaşul pustiu şi-atât de drag,

Parc-am uitat ceva; iar ochii-mi rătăciţi

Tot vor să mai salute aceşti păreţi iubiţi

Ce-atâtea dimineţi şi nopţi atât de multe

Suspinele-mi deşarte ştiură să le-asculte.

În geamul ăsta, seara, adeseori am stat

Privind, făr’ să ştiu bine la ce m-oi fi uitat,

Apoi plecam, sătul de-acelaşi peisaj.

Trezind din nou ecouri cu solitarii-mi paşi,

Eu, fără rost, din uşă în uşă trec pe rând,

Ai ornicului paşi metalici numărând

Sau ale unei gâze opriri, când lin îşi poartă

Încetul mers, de parcă stă la iubita-n poartă.

Vin zorii. Cărăuşii nesuferiţi au tras.

Luaţi aste cărţi şi lucruri puţine, ce-au rămas.

Să mergem! Cum sosit-am, ne’ntâmpinat de nime,

La fel plec: nici drum bun să-mi spună, n-are cine.

Ce-i dacă plec, ce-i dacă dispar din ochii mei

Localnicii, ce-n suflet nu m-au simţit cu ei?...

Plecarea-mi nimănuia nu va stârni amar

Şi-o lacrimă în urmă nu vreau să las măcar.

Ca-n pajiştea-nflorită-n culori, pe care zboară

O floare ca şi firul paingului, uşoară,

De pe-o uscată creangă, suflată ca un strai –

Şi care dând de-o roză, o-mbrăţişează-n mai,

Prinzându-se de dânsa-n popas, cu fire moarte,

Iar vântul o desprinde, gonind-o mai departe –

La fel şi eu, un nume şi-o faţă, lor străine,

Purtai prin aste pieţe şi străzi de lume pline,

Unde femei frumoase în roiuri întâlneam.

De ce să mă cunoască? Doar un străin eream!

Fug ţâncii după-un flutur doar cât sclipeşte-n soare,

De-l prind, privesc la dânsul şi-l zvârle iar, să zboare!

Să zbori! Din fericire, aripi ne-au mai rămas...

Să zbori! Nicicând în zboru-mi prea jos n-am să mă las!

Îmi amintesc când, tânăr, din locuri dragi plecam,

De lânga buni prietini şi fata ce-o iubeam;

Atuncea, printre arbori, în urmă am privit:

Strigând şi fluturându-şi batiste i-am zărit;

Am plâns. Duioase lacrimi din ani de patimi, dor!

De ce-aş mai plânge astăzi, bătrân, nepăsător?

Uşor e să mori tânăr. Nimic necunoscând,

Crezi că soţie, frate, amici te poartă-n gând;

Dar când, bătrân, smulgi vieţii făţarnicul veşmânt,

Lumeşti sau nelumeşti minuni nemaisperând,

Ştii bine că vecia te-nchide în mormânt...

Oraş străin, de-aceea plec trist din tine-acum!

Pornim! Nu poate nimeni opri sicriu-n drum,

Nici chiar cu o privire un om nu-l va conduce

Şi-o lacrimă-ntorcându-se-acasă nu-i va curge

Când la poştalionul ce trece pe şosea,

Suna-vor clopoţeii, vestind plecarea mea.

Traducere de Miron Radu Paraschivescu

Juan Ramon Jimenez

Biografie

Juan Ramón Jiménez Mantecón (n. 24 decembrie 1881 – d. 29 mai 1958) a fost poet și eseist spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1956.

A scris o lirică de rezonanță particulară în literatura spaniolă a secolului XX, prin necontenita căutare a cuvântului poetic definitiv și esențializarea emoțiilor și sentimentelor, tinzând către forma poemului total și către abstracta "poezie pură".

Juan Ramón Jiménez s-a născut în satul andaluz Moguer, în 1881. Vădind o vocație precoce, la paisprezece ani se poate mândri cu poezii publicate în câteva reviste din Andaluzia. La nouăsprezece ani vine la Madrid, unde intră în legătură cu cercurile moderniste. Rubén Dario îl elogiază pentru "suavitatea melancolică" a versurilor sale, care trezesc "dorul de imposibil", și îi sugerează titlul unuia din primele volume: Almas de violeta (Suflete de violetă). De la aceste prime versuri până la anii maturității, Juan Ramón Jiménez este un exemplu strălucit de sacrificiu pe altarul poeziei, pe care o slujește cu o fervoare mistică. A trăit prin și pentru poezie, dăruit cu totală devoțiune unei munci tenace de purificare continuă a operei sale:

"Pentru mine poezia a fost întotdeauna contopită intim cu întreaga mea existență."

Timp de peste jumătate de secol, cât se desfășoară munca sa neobosită de cizelare a operei ("Nici o zi fără o hârtie ruptă"), el a fost pentru mai multe generații de poeți - de la modernismul începutului de veac până la școlile de avangardă - scriitorul venerat, poetul prin excelență, "maestrul indiscutabil" , cum îl numea Rafael Alberti într-o frumoasă carte de amintiri.

Într-o schiță auto biografică publicată în revista Renacimiento, Juan Ramón Jiménez trece în revistă principalele evenimente și stări sufletești care stau la originea operelor sale: " Miros de tămâie și de flori, o fereastră deschisă spre grădină, o terasă cu trandafiri pentru nopțile cu lună se transformă în Arii triste"; o lungă ședere în munții Guadarrama se reflectă în volumul Pastorale; apoi vine o "toamnă galantă - cu azur de aur - care prilejuiește Jurnalul intim și Grădini îndepărtate; aceasta e perioada în care muzica umple cea mai mare parte din viața mea". Urmează o epocă dificilă pentru poet, o epocă de "oboseală, frig și gânduri de sinucidere". O gravă depresie nervoasă, care-l va însoți cu intermitențe toată viața, îl silește să rămână câțiva ani în sanatorii, la Madrid și în sudul Franței. După o călătorie prin Franța și Italia, se retrage în 1907 în satul natal, unde scrie celebra carte Platero și eu. În 1912 revine la Madrid unde rămâne douăzeci și cinci de ani, trăind în intimitatea poeziei și oarecum la marginea vieții literare, căci viața lui de izolare mândră și concentrată este în întregime subordonată operei. După propria lui apreciere, duce o existență "singurătate și meditație", în compania "trandafirului de argint al experienței proaspete", într-o "indiferență absolută pentru aspectul practic al vieții", și "hrănindu-se numai cu frumusețe".

În anul 1916 are loc un eveniment decisiv în viața sa : în urma unei călătorii în Statele Unite ale Americii, se căsătorește cu Zenobia Camprubi Aymar (traducătoare în spaniolă a lui Rabindranath Tagore, care-i va deveni colaboratoare neprețuită. După izbucnirea războiului civil spaniol, ia drumul exilului și devine profesor de literatură spaniolă la diferite universități din Statele Unite, Cuba, Puerto Rico. În 1956 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Moare în 1958, în Puerto Rico.

A luat cu sine vântul...

A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii
Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur.

Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte
Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte...
Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare.

poezie de Juan Ramon Jimenez din La soledad sonora, traducere de Ion Frunzetti

Duminică de primăvară

O pasăre, în lirica amiezii virginale,
Dă glas printre marmori, palatul sonor.
Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale.
Şi-i aur cantilena havuzelor în cor.

E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline:
De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura.
Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene,
Dulci tremure-nfioară petalelor nervura.

Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har,
Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare.
Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar
Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei.

traducere de Ion Frunzetti

O PRIVIGHETOARE

Privighetoare-a nopţii, ce aştri făcuţi plângeri

ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă?

Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri

sorbi apa cea curată ce-ţi moaie guşa sfântă?

Ca vocea ta să fie-n triumf stăpână peste

noaptea de mai, ce muzici se despletesc în spaţii

naintea ta, din pieptul tău mic suind pe creste,

imense ca o mare şi-un cer de incarnaţii?

Oare atlazul lunii ţi-astupă fina urnă

cu giuvaiere-azure, frumoase şi fidele?

Un zeu îţi cântă-n suflet? Din ce adânc nocturnă

eternitate ciocul tău ciuguleşte stele?

TEATRU/FILM 24 Decembrie

Cu Mircea Diaconu

^{A jucat în filme:}

Actorul și sălbaticii (1975)
Profetul, aurul și ardelenii (1978)
Artista, dolarii și ardelenii (1980)
Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982)
Buletin de București (1983)
O lumină la etajul zece (1984)
Căsătorie cu repetiție (1985)
Telefonul (1992)
Legături bolnăvicioase (2006)
Happy End (2006)
Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
Ticăloșii (2007)
Tache (2008)
Doar cu buletinul la Paris (2015)

Aventurile unei zile (2004)
Filantropica (2002)
Corul pompierilor (2000)
Față în față (1999)
Dănilă Prepeleac (1996)
Dublaj memorabil de voce, în seria Noile Aventuri ale lui Winnie de Pluș (The New Adventures of Winnie de Pooh), în rolul lui Iepure, vocea în original aparținându-i lui Ken Sansom (1991)
Asfalt Tango (1993)
Campioana (1990)
Întâmplări cu Alexandra (1989)
Secretul armei secrete (1988)
O vară cu Mara (1988)
Zâmbet de soare (1987)
Promisiuni (1985)
Siciliana (1984)
Cumpărătorul de clopote (1984)
Horea (1984)
Amurgul fântânilor (1983)
Căruța cu mere (1983)
Așteptând un tren (1982)
Calculatorul mărturisește (1982)
Secvențe (1982)
Sfîrșitul nopții (1982)
De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
Semnul șarpelui (1981)
Casa dintre câmpuri (1980)
Audiența (1979)
Bietul Ioanide (1979)
Înainte de tăcere (1979)
Vacanță tragică (1979)
Din nou împreună (1978)
Împușcături sub clar de lună (1977)
Cuibul salamandrelor (1976)
Mere roșii (1976)
Filip cel Bun (1975)
Capcana (1974)
Explozia (1973)
Adio, dragă Nela! (1972)
Metamorfoze (1972) (TV)
Nunta de piatră (1972)

Căsătorie cu de-a sila cu Marin Moraru, Dem Rădulescu, O. Cotescu

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 24 Decembrie

Programul ”Prima groapă”

SFATURI UTILE 24 Decembrie

DESPRE BUNELE MANIERE LA MASĂ

1. CUM ARANJĂM MASA

Iubiţi prieteni,

Ne-am gândit să vă prezentăm într-un scurt serial câte ceva despre bunele maniere la servitul mesei. Nu vom critica pe nimeni şi nu spunem că „am descoperit noi apa caldă”, dar e bine de ştiut de către toată lumea şi de aplicat în mod unitar.

În loc de introducere!

Exista astazi tendinta de a adopta modul de viata modern in totala contradictie cu cel clasic. Ne deplasam in goana dintr-un loc intr-altul si de cele mai multa ori masa noastra este frugala. Pregatirea mesei si spalatul vaselor ne-ar rapi un timp pretios. Tindem spre simplitate si comoditate, renuntind la tot ceea ce ar incarca in mod inutil existenta noastra. S-ar parea ca ne contrazicem. Dar indiferent ca optam pentru un serviciu de masa din portelan de Sevres sau pentru unul din sticla incasabila, respectarea unor reguli este obligatorie, incepind cu pregatirea casei, aranjarea mesei si terminind cu felul in care mincam fructele.

1. CUM ARANJAM MASA

Masa familiala , cea de toate zilele trebuie sa fie si ea apetisanta si ingrijita , ca si cea festiva. Un vechi dicton spune ca " omul inteligent se hraneste cu ochii ". E de preferat o farfurie de faianta , intacta , uneia de portelan ciobit , chiar daca aceasta a fost cindva foarte frumoasa. E de preferat fata de masa din in , apretata , uneia dintr-o tesatura scumpa , dar acoperita de pete. Se intelege de la sine , ca in zilele de sarbatoare ne vom ocupa in mod deosebit de aranjarea mesei. Pentru mese festive , fata de masa si servetelele vor fi si ele festive , de o albeata imaculata , iar pentru reuniuni intime se pot folosi fetele de masa colorate. O fata de masa trebuie sa fie destul de mare ca sa ascunda , pe cit posibil , picioarele masei. In nici un caz nu vom folosi fete de masa din material plastic , chiar daca imita perfect cea mai sofisticata tesatura. E bine sa asezam sub fata de masa un molton subtire care protejeaza furnirul mesei. Trebuie sa asiguram un anumit spatiu pentru fiecare invitat , chiar si pentru cei foarte bine educati care stiu sa-si tina coatele pe linga corp. Ca musafirii sa se simta comfortabil , acest spatiu trebuie sa fie de cel putin 50 cm.

Atit masa familiala cit si cea festiva sunt asezate la fel , dar difera numarul farfuriilor , al tacimurilor si al paharelor in functie de felurile de mincare. Fiecare farfurie va fi dublata de o alta care se aseaza dedesubt , pentru serviciu , si care utilizata doar pentru a pune pe ea farfuria din care mincam. La mesele de fiecare zi ne putem lipsi de cea de-a doua farfurie.

O masa festiva se prezinta , de obicei , astfel : farfuria pentru primul fel este asezata deasupra farfuriei de serviciu. Pe ea se pune servetul frumos impaturit. Chiflele sau feliile de piine se pun in doua-trei cosulete speciale , repartizate simetric. Locul furculitelor este la stinga farfuriei. Aliniate de la dreapta spre stinga in ordinea utilizarii lor , acestea se aseaza cu dintii in sus. La dreapta , se pun cutitele , cu partea taioasa spre farfurie , tot in ordinea utilizarii - cel mai indepartat este pentru primul fel de mincare , adica pentru peste iar in fata farfuriei sta lingura de supa cu curbura in su s si uneori lingurita de desert ( daca e loc pe masa ). Nu vom aseza niciodata alaturi mai mult de trei cutite si de trei furculite. Restul tacimurilor - linguritele de tort , furculitele mici pentru baclava sau pentru fructe nu se pun pe masa ci pe o masuta de serviciu sau pe un bufet, pentru a fi la indemina.

Aceste reguli nu sunt batute in cuie. Numarul tacimurilor si asezarea lor difera in functie de menu-ul servit la masa. In desenele prezentate veti gasi solutiile la care trebuie sa recurgeti.

La toate mesele cit de cit solemne este obiceiul sa se schimbe tacimurile dupa fiecare fel de mincare. La o masa mai putin pretentioasa nu vom schimba tacimurile decit daca avem peste. In general vom folosi patru farfurii : farfuria pentru antreuri , farfuria de supa , farfuria intinsa sifarfuria de desert. Bolurile ( castronasele ) pentru supa limpede ( consome ) nu se pun de la inceput pe masa ci se aduc odata cu supiera. Tacimurile se pot pune si pe suportul destinat lor care va fi asezat la dreapta farfuriilor. Pe suport vom aseza , in dreapta , cutitul , cu partea taioasa spre farfurie , si in stinga lui furculita cu dintii in jos. Lingura si linguritele pentru desert vor fi asezate in fata farfuriei. Daca utilizam suportul de tacimuri vom pune servetelul la stinga , direct pe fata de masa. Tot in fata farfuriilor , spre drapta , este si locul paharelor. Trei tipuri de pahare sunt obligatorii : de tuica , de vin ( paharul de vin rosu e ceva mai mic decit cel de vin alb ) si de apa. Retineti ca ele trebuie sa faca parte din acelasi serviciu. Nu improvizati - e o nota proasta - si va recomandam sa nu dati mese festive daca nu puteti. Dupa folosire , paharele de tuica se iau de pe masa. Nu va bagati degetele in ele. Folositi neaparat o tava in acest scop. Va va scuti de drumuri inutile.

Bauturile aperitive se servesc intotdeauna inainte de masa. Paharele speciale se gasesc pe o masa separata , pe o tava , si fiecare invitat se serveste cu ce-i place. E bine ca sortimentul de aperitive sa fie variat. Sticlele stau si ele la indemina , pe o alta tava. Sampania si coniacul nu se servesc decit la sfirsitul mesei. Va prezentam alaturat diverse tipuri de pahare , sticle si cani.

Sticlele de vin si apa vor fi dispuse simetric pe masa, la indemina barbatilor care fac oficiul de a servi bauturile. Pentru a nu pata fata de masa , sticlele se pun pe o tavita sau pe farfurioare speciale. Apele minerale se servesc in sticlele lor originale ca si vinurile straine.

Decorarea masei depinde de marimea ei, de rangul musafirilor si de imprejurari. Aproape indispensabile, florile si luminarile vor incinta privirea. Florile trebuie puse in vaze joase ca sa nu-i impiedice pe meseni sa se vada.

Nu vom pune pe masa decit ceea ce poate servi la o intrebuintare imediata. Exceptie fac solnitele si recipientele pentru piper care vor trebui sa fie suficiente ( una pentru circa trei - patru persoane ). Vom avea grija ca acestea sa nu fie infundate sau umede. O gospodina atenta pune in recipientul respectiv citeva graunte de orez. Daca nu folosim recipiente cu capac perforat , celelalte trebuie sa fie insotite de lingurite pentru ca nimeni sa nu fie silit sa se foloseasc de propiul cutit, ceea ce ar fi o gresala.

Sa retinem deci ca untdelemnul, otetul, mustarul, smintina etc. se vor aduce doar daca cineva le cere. O gazda atenta le are pregatite si le ofera. Pentru sosuri se foloseste o sosiera. Atentie: sosul nu se pune nici pe friptura dar nici pe piure sau pe alte garnituri (macaroane, sote de legume etc ) deoarece e inestetic. Sosul se pune in farfurie si se moaie in el bucatelele de carne taiate pe rind. Nu se amesteca tot ce avem in farfurie de la inceput cu toate ca este gustos dar " pasta " obtinuta este imposibil de privit. Vom explica acest lucru adolescentilor care au ramas cu acest obicei de cind erau mici si li se " passa "mincarea. Odata intrebuintata sosiera va fi luata de pe masa.

Salata se serveste in castronele separate, pentru fiecare invitat in parte. Cind friptura este taiata la masa, gazda trebuie sa aiba la indemina tacimuri speciale. E de preferat insa ca aceasta operatie sa fie facuta in prealabil, iar friptura sa fie prezentata felii, pe frunze de salata. In multe tari salata se maninca separat dupa friptura.

Scobitorile nu-si au locul pe masa pentru ca nu se folosesc in public.

Argintaria este obligatorie? In cazul unor mese festive, da. Pentru mesele obisnuite exista tacimuri de otel inoxidabil care sunt frumoase si usor de intretinut. E adevarat ca argintaria confera mesei eleganta, dar sa nu uitam ca trebuie sa straluceasca de curatenie. Ca tot ce este pretios, argintaria cere o ingrijire speciala, iar daca nu avem timp pentru asa ceva e preferabil sa renuntam la ea.

Ca mesele festive sa nu ne sperie prin dificultatile ce la creaza, este necesar un exercitiu indelungat. Sa-l facem in cadrul meselor de Duminica, imaginindu-ne ca avem invitat cel putin un ministru, chiar daca suntem doar in familie. Va fi o placere! Cu acest prilej, vom pune o fata de masa deosebita, tacimurile si vesela pe care nu le folosim zilnic si vom pregati o mincare speciala. Este obligatoriu ca toti membrii familiei sa respecte aceasta masa, fiind punctuali, ajutind sau, daca se plimba dimineata, aducind o floare sau cumparind un desert special (fructe, prajituri). Repetam: masa de Duminica e sfinta.

În episodul următor vom vorbi despre Comportamentul în timpul mesei.

Dacă unii dintre Dumneavoastră cunosc şi aplică la perfecţie toate acestea ne cerem scuze pentru că i-am deranjat cu aceste informaţii! Pentru ceilalţi...e bine că aţi citit toate acestea!

GÂNDURI PESTE TIMP 24 Decembrie

Diverse citate: