marți, 29 ianuarie 2019

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 30 IANUARIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Și astăzi am același tratament, iar mâine mă duc la operație!

RELIGIE ORTODOXĂ 30 Ianuarie

+) Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur; Sf Sfințit Mc Ipolit, episcopul Romei

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur
    Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atât de mult îmbunătăţit, încât puţin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.

    Căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei şi aspru, neavând la sine nici un lucru pământesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micşorau, ca şi cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios şi atrăgător către pocăinţă. Erau însă alţii care înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca şi cum ar fi fost în învăţături mai cu pogorământ omenesc şi cum că mai cu înlesnire povăţuia pe toţi, şi îi chema către pocăinţă. Deci, îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile şi decât pe Grigorie atât pentru mulţimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cât şi pentru iscusinţa cugetărilor.
    Alţii iarăşi cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înţelepciune şi în învăţătură elinească pe toţi dascălii cei vestiţi şi pe elini, cum şi pentru frumuseţea cuvintelor şi înflorirea lor. Deci, ziceau, cum că înţeleptul Grigorie biruia pe toţi şi cum că acestuia i se cădea întâietatea. Atunci, prin o pricină că aceasta a celor învăţaţi s-a întâmplat de s-a despărţit mulţimea poporului. Şi unii se ziceau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înţelepţi şi zicând între dânşii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiţii aceştia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deşert.
    Pentru aceea, după câţiva ani, s-au arătat sfinţii ierarhi, mai întâi câte unul deosebit, apoi şi câte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor, care era om îmbunătăţit şi preaînţelept, după cum şi scrierile lui îl arată. Şi toţi trei au zis către dânsul cu un glas:
    "Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează.
    Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune şi celorlalţi care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu şi noi negreşit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvîrşi praznicul pomenirii noastre". Acestea zicând, i se părea că sfinţii se înălţau la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemându-se unul pe altul pe nume.
    Deci, sculându-se acel minunat om, adică arhiereul evhai-tenilor, a făcut precum i-au poruncit lui sfinţii, potolind mulţimea şi pe toţi aceia care se sfădeau mai înainte. Aceştia au crezut cele spuse de el, că era om vestit, şi pentru învăţătura lui cea mare, şi pentru fapta cea bună, căci a lăsat predanie Bisericii spre a se face praznicul acesta.
    Astfel, Sfântul episcop Ioan, găsind în luna ianuarie prăznuindu-se toţi cei trei sfinţi ierarhi, adică la întâia zi pe Vasile, la 25 pe dumnezeiescul Grigorie şi la 27 pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a unit la 30 pe toţi, împodobindu-se pomenirea lor cu canoane, cu tropare şi laude, precum li se cădea lor, şi fiind această cu voia sfinţilor, nu au nici o lipsire în laude. Căci nici mai înainte, nici mai pe urmă n-a alcătuit renumitul acesta Ioan mai multe tropare, decât acestea.
    Sfinţii aceştia cu chipul trupului lor erau astfel: dumnezeiescul Ioan "Gură de Aur" (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul drept şi subţire, cu nasul plecat, alb la faţă şi cam palid, având pleoapele ochilor adâncite şi luminile lor mari. Apoi, i se arăta multă veselie în faţă, cu fruntea lată şi mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică şi rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adâncite înăuntru, de multă postire şi nevoinţă.
    Apoi, este de nevoie a zice despre dânsul, că a întrecut pe toţi înţelepţii elinilor cu cuvintele şi mai ales cu iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvârşit evangheliceasca propovăduire, încât dacă n-ar fi fost sfântul acesta, îndrăznesc a zice că ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos. Iar spre fapte bune atât de mult s-a suit, încât pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei, râvnitor de obşte cu iubirea de fraţi şi cu învăţătura lui; şi a trăit 63 de ani, păscând Biserica lui Hristos şase ani. Apoi s-a săvârşit în Comane, surghiunit de Eudoxia, împărăteasa, şi de episcopii cei pizmăreţi.
    Sfântul Vasile cel Mare era la statura corpului foarte înalt, uscăţiv şi slăbănog la faţă, negricios şi palid, cu sprâncenele lungi, încovoiate şi ridicate în sus, asemănându-se omului îngrijit, având nasul plecat, cu faţa cam zbârcită, adâncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate şi destul de lungă. Acesta a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi; pentru că s-a ostenit la învăţătură foarte mult, şi deprinzând toate învăţăturile ştiinţei, din fiecare a câştigat biruinţă. Asemenea încă s-a iscusit şi în filosofia cea practică şi prin aceasta a sporit spre privirea celor înalte. S-a suit la scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, când era de 37 de ani, ocârmuind Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, fiind în scaunul arhiepiscopatului său.
    Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul, era la statura corpului său potrivit, puţin cam palid, nasul lătăreţ, sprâncenele potrivite, căutătura veselă şi blândă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă şi potrivită şi pe margini se arăta cam afumată. Pleşuv de ajuns, cu părul alb. Marele Grigorie întrecând cu strălucirea vieţii pe cei ce au sporit în fapte, la atâta înălţime a cuvântării de Dumnezeu s-a suit, încât toţi se biruiau de înţelepciunea lui, atât în cuvinte cât şi în dogme; pentru aceasta a câştigat numirea de "Cuvântătorul de Dumnezeu". El a ocârmuit Biserica Constantinopolului 12 ani şi a trăit 80. Când s-a făcut patriarh, a aflat în cetate numai o biserică a dreptcredincioşilor şi când a lăsat scaunul, a lăsat numai una eretică. Şi mergând la Arianz, moşia sa, unde, cugetând pururea la Dumnezeu şi făcându-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfârşit cu pace.
    Dar de vreme ce de trei ori fericiţii aceştia, atât de mult s-au ostenit pentru mântuirea noastră, se cuvine şi noi să prăznuim pomenirea lor şi să le mulţumim pe cât putem. Căci ei de nimic altceva n-au purtat grijă, nici altceva au cugetat, decât numai un scop au avut, ca să întărească bună credinţă; apoi o nevoinţă au avut spre a lucra fapta bună, îngrijind şi sîrguindu-se fără pregetare, cu lucrul şi cu gândul, pentru mântuirea sufletelor. Pentru care atât de rău au pătimit propovăduind credinţa cea adevărată în toată lumea, iar nouă tuturor de obşte ne-au făcut bine. De aceea şi noi suntem datori să cinstim pe făcătorii noştri de bine, şi să le mulţumim după putere, fiindcă după datorie nu putem.
    Deci, să cinstim cu cuvinte pe cei trei cuvântători, deşi mă tem şi mă sfiesc, neaflând cuvinte cuviincioase şi potrivite sfinţilor; pentru că pricina este mare şi nu pot, nu numai pe câte trei, dar nici măcar pe unul să-l laud după cum se cuvine şi de care toată lumea nu era vrednică. Deci, cum va ajunge bună grăire cea lumească să laude pe cei mai presus de lume, care au împodobit toată lumea şi au izbăvit-o ca şi cei 12 văzători ai Cuvântului şi de Dumnezeu propovăduitori? Care dacă nu s-ar fi ostenit atât de mult cu sfintele lor scrieri, nu s-ar fi scăpat întreaga lume de slujirea la idoli, cea de mai înainte înrădăcinată, nici de eresurile cele în multe chipuri; căci sfânta şi preaînţeleapta Treime, nedespărţităşi cea mai presus de fiinţă, a iconomisit ca ei să vieţuiască într-acele vremuri ale eresurilor.
    Aceşti cereşti oameni şi pământeşti îngeri, trâmbitele adevărului, preaînţelepţii retori, tunetele Dumnezeirii celei nezidite, s-au sârguit să smulgă şi să risipească pe ocărâtorii dreptei credinţe şi cu praştia cuvintelor lor au gonit departe pe lupi de la Biserica dreptcredincioşilor. Aceştia cu înţelepciunea lor au surpat zidurile cele rele ale vrăjmaşilor şi au smerit toată înţelepciunea care se ridică împotriva cunoştinţei de Dumnezeu, schimbând şi prefăcând totul spre bine, netezind şi îndreptând pe cele strâmbe, cum şi toată asprimea şi nedreptatea.

    Treimea aceasta pământească ne-a învăţat a ne închina Treimii cereşti, precum se cade, şi neamestecată a o mărturisi în acest chip, precum li s-a descoperit lor adeverirea credinţei, zicând: Dumnezeu nenăscut este Tatăl, Dumnezeu născut este Fiul, şi Dumnezeu purces este Duhul Sfânt. Sunt trei Persoane, dar un singur Dumnezeu, cu preaslăvire. Nu sînd trei dumnezei, doar un Dumnezeu, căci una şi aceeaşi este Dumnezeirea. Precum din soare ies raze, care n-au nici o deosebire, aşa sunt cele trei persoane, care fac aceeaşi fiinţă.
    Astfel, ne-au învăţat să credem şi să mărturisim despre Sfânta Treime, cei trei preasfinţiţi arhiepiscopi; şi au întărit dogmele cele drepte cu învăţături preaînţelepte, în prigoane, primejdii şi războaie, până la moarte fiind prigoniţi, ba încă şi după moarte. Deci, adunaţi-vă toţi câţi v-aţi folosit de la dânşii, veniţi toată vârsta şi firea, bărbaţi şi femei, preoţi şi monahi, tineri şi bătrâni, să mulţumim făcătorilor noştri de bine, să lăudăm pe dascălii şi propovăduitorii bunei credinţe, să binecuvântăm cei săraci pe cei îmbogăţitori, cei din primejdii pe cei izbăvitori, cei cuvântători pe cuvântătorii de Dumnezeu, cei necăjiţi pe mângâietori, sărmanii pe părinţi, bolnavii pe doctori, străinii şi lipsiţii pe iubitorii de străini.
    Pe scurt, să zic, toţi deodată adunaţi-vă să mulţumim celor ce s-au făcut tuturor toate, ca pe cei mai mulţi să-i dobândească. Dar să lăsăm altora să le povestească înţelepciunea lor, ştiinţele, posturile, privegherile şi celelalte fapte bune şi numai această să o zic, care mă face şi mai mult să mă minunez, adică sârguinţa cea covârşitoare şi grija care o aveau ca să mântuiască sufletele oamenilor, robii lui Dumnezeu Celui iubitor de oameni şi următorii Lui cu toată virtutea. Căci de aceasta se îngrijeau mai mult, cunoscând că prin fapta aceasta păzeşte omul asemănarea cu Dumnezeu.
    Căci nu este mai mare şi mai minunată ispravă decât a se păzi cineva într-aceasta amăgitoare lume pe sine fără de prihană; dar mai vrednic de laude, este acela care se sârguieşte a mântui şi pe aproapele. Căci cu acest milostiv chip se face următor Stăpânului care S-a dat pe Sine la moarte, ca să libereze pe om din robia vrăjmaşului. Iar în ce fel au mântuit pe mulţi oameni aceşti dascăli preaînţelepţi, ascultaţi:
    Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, şi aceştia au tâlcuit firea celor ce sunt, adică a tuturor făpturilor pe care le-a făcut Atotputernicul Dumnezeu şi prin cunoştinţa lor s-au făcut înţelepţi, încât au cunoscut oamenii pe Ziditorul. Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu prin frumuseţea şi mărimea lor, iar dascălii tâlcuiesc luminat cerurile şi pământul, adică lumea cea văzută şi cea nevăzută, cum este aşezarea şi rânduiala ei şi care este pricină de le-au făcut pe ele Dumnezeu şi altele asemenea.
    Astfel, se potriveşte să zicem graiul psalmistului: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la toate marginile lumii au ajuns cuvintele lor. Ne-a dat preabunul Dumnezeu Testamentul cel Vechi şi cel Nou spre mântuirea noastră şi aceştia au primit cu mulţumire poruncile Lui, pe care cu iubire de osteneală le-au păzit ziua şi noaptea, cugetând întru dânsele, şi pe sineşi făcându-se case curate ale Duhului Sfânt; apoi ne povăţuiesc şi pe noi să petrecem întru dânsele, precum Dumnezeu ne-a poruncit şi ne îndreptează, împodobindu-ne obiceiurile cu bună rânduială, şi aducându-ne de mână spre cele mai înalte. Dumnezeu S-a întrupat pentru noi, şi sfinţii aceştia ne tâlcuiesc şi ne fac cunoscută taina iconomiei Lui, şi ne fac să înţelegem prin oarecare chin preaînţeleapta taină a unirii acesteia.
    A trimis pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască în lume cunoştinţa lui Dumnezeu, să gonească întunericul închinăciunii de idoli, să lumineze pe neamuri şi către Dumnezeu să le întoarcă; s-au trimis şi sfinţii aceştia să propovăduiască lumii adevărata credinţă, să izgonească dintr-însa întunericul relei credinţe, să se lupte cu ereticii şi să-i biruiască, să izbăvească pe oameni de învăţăturile cele de suflet pierzătoare, să le vestească dogmele cele drepte şi Sfintele Scripturi să ni le tâlcuiască, apoi, către mântuire şi pocăinţă să ne povăţuiască; care lucru îndoit s-a făcut, precum cel ce a luat cei cinci talanţi şi a câştigat cu dânşii alţi cinci talanţi.
    A preamărit pe apostoli cu minuni, de care şi aceşti sfinţi n-au fost neîmpărtăşiţi, precum poate fiecare să se înştiinţeze în istoria vieţii lor. Domnul a învăţat toate neamurile prin apostolii Săi; dar cine a rămas neîmpărtăşit de cuvintele acestor sfinţi? Pe cine n-au învăţat şi nu învaţă până acum preaînţelepţii aceştia? Nu atâta cu filozofeşti şi geometriceşti ştiinţe, pe cât cu fireşti şi bune sfătuiri povăţuiesc minunaţii aceştia. Căci de vreme ce lumea nu a cunoscut pe Dumnezeu cu înţelepciunea, ei totuşi au voit să mântuiască cu propovăduirea pe cei ce credeau întru El.
    Dar pe urmă, fiindcă lumea n-a cunoscut pe Dumnezeu prin propovăduire, precum se cădea, bine a voit să mântuiască, prin înţelepciunea acestora, pe cei ce vor crede învăţăturilor lor. Astfel cu adevărat şi mulţi s-au mântuit prin dogmele lor şi prin cugetările lor cele preaînţelepte, iar cu frumuseţea cea firească a bunei făpturi şi cu dulceaţa cuvintelor lor au adus la pocăinţă pe mulţi.
    Pe aceştia îi avem noi oamenii, după Dumnezeu, făcători de bine şi păzitori. Aceştia sunt stâlpii cei neclintiţi ai credinţei noastre, peste care înţelepciunea lui Dumnezeu şi-a întărit casa ei, pe care porţile iadului, adică ereticii cei rău credincioşi şi fără de minte, n-au putut nicidecum s-o clintească. Aceştia sunt, după Sfinţii Apostoli, dascăli ai lumii. Pe aceştia îi serbăm şi noi astăzi, săvârşind pomenirea lor cu bucurie şi cu credinţă. Nu precum o prăznuiesc robii pântecelui, cu băuturi şi beţii, nu cu multe feluri de bucate şi cu benchetuiri; ci precum poftesc aceia, şi precum scripturile lor poruncesc, adică, să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre, păzind câte ne-au poruncit de-a pururea pomeniţii în scris, urmând vieţii lor, faptele bune şi nevoinţele lor. Şi făcând cele după puterea noastră, să păzim mântuitoarele porunci ale Domnului, precum le-au păzit ei; căci atunci când îi prăznuim cum se cuvine pe sfinţi, atunci şi pe Dumnezeu Îl slăvim şi pe sfinţi îi cinstim, atunci şi ei se bucură de noi, slăvindu-se şi cinstindu-se.
    O! luminători preastrăluciţi în toată lumea şi decât tăria aceasta mai cinstiţi! O! fericită treime, închipuirea, asemănarea şi strălucirea Preasfintei Treimi, care v-aţi preamărit de Ea, ca cei ce pe Aceasta aţi propovăduit-o. Căci pentru dragostea lui Hristos, toate dumnezeieştile Lui porunci le-aţi păzit, trupurile voastre cu înfrânare le-aţi omorât, pe voi înşivă de toate patimile v-aţi curăţit, vase cinstite ale Sfântului Duh v-aţi făcut, oglinzi prea strălucite ale lui Dumnezeu v-aţi lucrat, cu Dumnezeu prin gândire v-aţi unit, la săvârşirea faptei bune v-aţi suit şi ca bărbaţi desăvârşiţi, la măsura vârstei lui Hristos aţi ajuns.
    Oile cele cuvântătoare ale lui Hristos bine le-aţi păscut, sufletele voastre pentru ele le-aţi pus şi de vreascurile eretice le-aţi curăţit, pe eretici departe de la ele i-aţi alungat, primejdii şi izgoniri pentru adevăr aţi suferit, pe diavolul şi pe slugile lui i-aţi biruit, şi la fugă i-aţi luat. Ne aducem aminte de primejdiile voastre, pe care, pentru bună credinţă le-aţi pătimit, cinstim izgonirile voastre cele nedrepte, care pentru dreptate le-aţi suferit, slăvim mucenicia cea grea a pătimirii voastre celei fără de sânge; binecuvântam celelalte osteneli şi dureri, care aţi luat asupră-vă, cu Răsăritul şi cu Apusul luptându-vă, ca să învăţaţi pe toţi.
    Încă avem şi scripturile voastre cele sfinte, tablele cele de Dumnezeu scrise, ca un al treilea testament, pe care Dumnezeu, prin inimile voastre l-a glăsuit; avem luminarea minţii, hrana sufletelor, desfătarea ochilor, dulceaţa cea de obşte şi îndulcirea tuturor sfinţilor, moştenirea cea bine norocită şi bogăţia cea fericită, care am luat-o de la voi şi o păzim ca pe o vistierie de mare preţ, ca să treacă cu diadohisire (urmare) şi să rămână din neam în neam pomenirea voastră veşnică şi slava voastră să se păzească în lumea nemuritoare.
    Ne rugăm şi cerem de la voi, sfinţilor, să vă aduceţi aminte de noi, netrebnicii robii voştri, că bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziţi Biserica în pace, precum aţi lăsat-o, să ne învredniciţi a dobândi şi noi acea negrăită veselie şi prea dorita bucurie a întru tot lăudatei şi mai presus de fiinţă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul cel Sfânt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii cei nesfârşiţi. Amin.

Ev. Matei 5, 14-19
  Zis-a Domnul către ucenicii Săi: voi sunteţi lumina lumii. Nu poate cetatea să se ascundă, când stă deasupra muntelui; nici oamenii nu aprind făclia ca să o pună sub obroc, ci în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun vouă, cât vor sta cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă nu va trece din Lege, până ce nu se vor face toate. Deci, cel care va strica una dintre aceste porunci foarte mici şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel care va face şi va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor.

Ap. Evrei 13, 7-16
  Fraţilor, aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului. Într-adevăr, trupurile dobitoacelor - al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor - sunt arse afară din tabără. Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii. Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie. Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui. Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Sfinţii Trei Ierarhi
( 30 ianuarie )
Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfînt (Pilde 9, 10)

Iubiţi credincioşi,
Cu mila şi cu îndurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel în Treime închinat şi mărit, am ajuns şi în anul acesta la prăznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur. De aceea ne-am adunat astăzi la Sfînta Biserică pentru a cinsti după cuviinţă pe această treime de ierarhi, apărătorii Preasfintei Treimi, pe care îi laudă toată creştinătatea. Cinstim astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocăinţei, tîlcuitorii cei mai adînci ai Sfintei Scripturi. Lăudăm astăzi pe aceşti trei mari ierarhi, învăţători şi luminători ai lumii, vase alese ale Sfîntului Duh, părinţi ai evlaviei noastre, păstori plini de rîvnă ai creştinilor, dascăli ai dreptei credinţe, hrănitorii săracilor, apărătorii văduvelor şi povăţuitorii călugărilor.
Sfinţii Trei Ierarhi sînt cele trei vîrfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au întrecut cu înălţimea vieţii şi a învăţăturii lor pe mulţi şi ca nişte apostoli după Apostoli au strălucit în lume. Toţi trei fiind luminaţi de Duhul Sfînt, au avut aceeaşi înţelegere a Bisericii, au întărit canoanele şi învăţăturile dumnezeieştii Scripturi. Aceste trei vase ale Duhului Sfînt, pline de sfinţenie şi binecuvîntate cu darul facerii de minuni şi al frumoasei vorbiri, au mărturisit în lume dreapta credinţă, au explicat dogmele Bisericii, au îmbogăţit sfintele slujbe şi au vindecat şi alinat multe boli şi suferinţe trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. Fiind luminaţi de Dumnezeu şi dăruiţi cu multă înţelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe împăraţii răucredincioşi, au smerit pe cei mîndrii, au împărţit la săraci averile bogaţilor, au mustrat cu mare îndrăzneală păcatul, mai ales necredinţa, eresul, mîndria, desfrîul, lăcomia şi zgîrcenia, scriind multe învăţături creştineşti. Ei au lăsat Bisericii lui Hristos, pe lîngă viaţa lor sfîntă, zeci de cărţi teologice, care apără dogmele ortodoxe şi viaţa morală şi care formează un mare tezaur al lumii creştine.
Şi acum să vă amintesc pe scurt viaţa şi faptele fiecăruia din cei trei sfinţi ierarhi:
Sfîntul Vasile cel Mare a văzut lumina zilei în Cezareea Capadociei (Turcia de astăzi), dintr-o familie aleasă de creştini. Părinţii săi, Vasile şi Emilia, au avut zece copii. Îndemnaţi de Dumnezeu, au dat pe Vasile din copilărie la învăţătura cărţii, crescîndu-l de mic în frica lui Dumnezeu.
Fire adînc gînditoare, evlavioasă, tăcută, Sfîntul Vasile a străbătut cu multă uşurinţă toată învăţătura cea ritoricească şi filosofia ce se putea oferi pe atunci de cea mai înaltă şcoală a faimoasei Atene. Aici s-a împrietenit cu marele Grigorie; aici a uimit pe dascălii săi; aici a deprins "firea filosofiei, care este - după cum singur spunea - gîndul morţii".
Îndemnat de Duhul Sfînt, a plecat apoi să viziteze toate mînăstirile şi pustietăţile Egiptului, iar de aici s-a dus la Ierusalim să se închine la Mormîntul Domnului. După ce a primit botezul în rîul Iordanului, s-a dus în Cezareea Capadochiei - patria sa - unde a fost făcut preot. Dar el, iubind mult liniştea şi rugăciunea, s-a retras în părţile Pontului, unde a întemeiat o aleasă mînăstire, cu viaţă de obşte. Venind aici şi Sfîntul Grigorie, au trăit împreună cele mai alese clipe de bucurii duhovniceşti, pe care apoi adesea şi le aminteau unul altuia. Aici au scris împreună neîntrecute cuvinte ascetice despre rugăciune, post, viaţă de obşte, preoţie, dragoste etc.
Nevoia în care se afla Biserica din Cezareea, strîmtorată de eretici, l-a silit pe marele Vasile să lase pustia şi să vină în ajutorul Bisericii lui Hristos. În scurtă vreme, fiind ales episcop, cu multă putere şi osîrdie, biruieşte pe începătorii eresurilor, împacă pe ortodocşi, uneşte Biserica dezbinată, mîngîie inimile păstoriţilor, hrăneşte pe cei săraci din hambarele bogaţilor, adapă pe cei însetaţi din izvoarele bunei credinţe.
Sfîntul Vasile era mare, nu atît ca statură, cît mai ales cu darul ce era într-însul, cu viaţa sa aspră, cu mintea sa adînc gînditoare. Avea şi darul facerii de minuni, cu care adesea scotea duhurile necurate din oameni, vindeca boli grele, spunea cele viitoare. Viaţa lui era mai mult îngerească decît omenească. Neîncetat se ruga, învăţa mereu, mîngîia pe toţi. Pentru aceasta s-a făcut doctor bolnavilor, hrănitor flămînzilor, păstor adevărat al oilor celor risipite.
Aur pentru sine nu strîngea, dar cu aurul învăţăturilor sale pe toţi îi îmbogăţea. Haine bune nu purta, dar pe toţi săracii Capadociei îi îmbrăca. Pîine de prisos pe masă nu avea, dar nimeni nu se întorcea de la el flămînd şi nemiluit.
Cine altul ca Sfîntul Vasile a purtat atîta grijă de cei săraci, cine a făcut ca el din Cezareea o adevărată casă de oaspeţi pentru străini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru bătrîni şi locuri de vindecare pentru suferinzi. Apoi îi înfrunta pe împăraţi, îi ruşina pe eretici, îi smerea pe filosofi, uimea pe ritori, pe călugări îi povăţuia, pe văduve le asculta, pe necredincioşi îi aducea la credinţă, pe păcătoşi îi primea şi cu canon de pocăinţă îi vindeca.
Fiind din tinereţe bolnăvicios, în anul 379, Sfîntul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul în vîrstă de 51 de ani, după ce a păstorit Biserica lui Hristos, mai bine de opt ani.
Sfîntul Grigorie Teologul s-a născut în oraşul Nazianz, aproape de oraşul Cezareea Capadociei. Părinţii săi, Grigorie şi Nona, fiind binecredincioşi, l-au crescut de mic în buna credinţă, dîndu-l la învăţătura cărţii. Iubind mai mult frumuseţea vorbirii, a învăţat şi a deprins mai mult ca oricare meşteşugul retoricei, de la cei mai aleşi dascăli ai Atenei.
Întors la Nazianz, a fost făcut preot de tatăl său, ce era episcop acolo, apoi s-a retras cu Vasile la o mînăstire întemeiată de ei în Pont. Fiind chemat de tatăl său şi de nevoile Bisericii împresurată de eretici, Sfîntul Grigorie s-a reîntors în Nazianz. După multă stăruinţă, fiind făcut episcop de însuşi prietenul său, Vasile, nu a primit scaunul cel încredinţat lui, ci petrecea lîngă bătrînul său tată, ajutîndu-l să biruiască pe înverşunaţii eretici.
Fiind iubitor de linişte, nu a primit episcopia Nazianzului, dar cu gura sa cea plină de dar şi cu măiestria cuvîntului, pe toţi ereticii i-a îmblînzit şi i-a adus la credinţa cea adevărată. Apoi, fiind ales episcop al Constantinopolului, marele Grigorie a făcut aici adevărate minuni. Cine a vorbit mai frumos ca Sfîntul Grigorie? Cine a apărat mai bine dogmele Bisericii? Cine a rostit cuvinte mai înalte despre Duhul Sfînt, despre dragoste, despre credinţa cea adevărată? Cine a uimit în Sinodul al II-lea Ecumenic pe toţi episcopii? Cine a ruşinat pe filosofi şi a smerit pe ritori, mai mult ca el, cu adîncimea gîndirii sale şi cu dulceaţa vorbirii?
Dornic de singurătate, după doisprezece ani de păstorie, se retrage în satul său natal, Nazianz, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu, pe care Îl iubea atît de mult.
Cu toate că Sfîntul Grigorie Teologul era o fire mult mai sensibilă, adînc gînditoare, însetată după linişte, nimeni nu a vorbit vreodată mai frumos ca el din amvonul bisericii, nimeni nu a apărat mai cu tărie dogma Preasfintei Treimi, nimeni nu s-a ridicat mai mult cu vorbirea de Dumnezeu, decît Sfîntul Grigorie. Din aceste pricini s-a şi numit "Teolog", adică "Cuvîntător de Dumnezeu".
Împăcat cu sine şi cu Dumnezeu, în anul 389, Sfîntul Grigorie Teologul trece la Domnul în vîrstă de 60 de ani, lăsînd Bisericii un nepreţuit tezaur de cuvinte şi învăţături dogmatice.
Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut în vestita cetate Antiohia Siriei, din părinţi creştini, Secund şi Antuza. Fiind singur la părinţi, a fost dat la învăţătura cărţii, la cei mai aleşi dascăli ai vremii de atunci. Murind tatăl său din tinereţe, fericitul Ioan şi-a ales viaţa cea îngerească, retrăgîndu-se la o mînăstire şi de aici într-o peşteră, unde singur s-a nevoit în post şi rugăciune patru ani.
Fiind apoi hirotonit preot de episcopul Flavian, slujea cu multă osîrdie în Biserica cea Mare a Antiohiei. Aici rostea neîncetat cuvinte de învăţătură, de pocăinţă şi de mîngîiere poporului însetat, încît s-a făcut cunoscut în toată cetatea. Pentru buna lui învăţătură şi frumuseţea vorbirii a fost numit de toată creştinătatea "Gură de Aur". Ales patriarh al Constantinopolului, Sfîntul Ioan, deşi a primit cu sila această mare cinste, a păstorit turma lui Hristos cu mare osîrdie, timp de nouă ani, ducînd-o la vreme la apă şi hrănind-o cu cuvintele sale cele aurite.
Sfîntul Ioan Gură de Aur, zis şi Hrisostom, a întrecut pe toţi dascălii Bisericii noastre, nu atît prin înălţimea cuvintelor, nu prin asprimea învăţăturilor, cît mai ales prin dulceaţa vorbirii sale, atît de curgătoare şi pe înţelesul tuturor. Nimeni nu a vorbit mai mult ca Sfîntul Ioan Hrisostom despre pocăinţă, despre folosul rugăciunii, despre mergerea cît mai regulat la biserică, despre păcat, despre moarte, despre judecată şi răsplata viitoare. Nimeni nu a tîlcuit mai bine ca el Sfînta Scriptură. Nimeni nu a hrănit turma sa cu mai multe învăţături, nimeni nu a apărat mai bine pe săraci şi pe văduve, nimeni nu s-a nevoit cu postul şi rugăciunea mai mult decît Sfîntul Ioan Gură de Aur.
El era păstorul cel adevărat, tatăl săracilor, apărătorul văduvelor, mîngîietorul sărmanilor, hrănitorul flămînzilor, mustrătorul boierilor, primitorul izgoniţilor şi învăţător prealuminat a toată lumea. Doctor minunat al sufletelor, el ştia să scoată cu cuvîntul spinii patimilor din inimile oamenilor şi apoi să pună alifie pe răni, prin învăţăturile sale cele aurite.
Dar, ca întotdeauna, curajul şi îndrăzneala cuvintelor sale i-au adus multe necazuri şi încercări la sfîrşitul vieţii. Astfel, izgonit din scaun şi exilat de împărat şi de soţia sa, Eudoxia, marele dascăl şi păstorul cel bun, Sfîntul Ioan Gură de Aur, moare în grea suferinţă, departe de oile sale în anul 407, avînd pe buze aceste cuvinte: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate!"
Iubiţi credincioşi,
După ce am amintit, pe scurt, viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi, să vă spun în puţine cuvinte cum a luat naştere praznicul de astăzi.
Pe vremea împăratului bizantin Alexios Comnenul (secolul XI), s-a născut o neînţelegere între credincioşii din Constantinopol, privind cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi. Unii dintre ei cinsteau mai mult pe Sfîntul Vasile, zicînd despre el că este mai înalt în cuvinte, ca unul ce a încercat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atît de îmbunătăţit, încît puţin lipsea de a-l asemăna cu îngerii. Nu făcea pogorămînt legii, nici nu ierta cu uşurinţă, ci era aspru, neavînd la el nici un lucru pămîntesc. Aceştia îl micşorau pe Sfîntul Ioan Gură de Aur, ca şi cum ar fi fost oarecum împotriva marelui Vasile, fiindcă era îngăduitor şi atrăgător la pocăinţă. Alţii înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, precum că ar fi fost în învăţături mai iertător şi sfătuia cu uşurinţă pe toţi, chemîndu-i la pocăinţă. Pentru aceasta îl cunoşteau mai mult ca pe Sfinţii Vasile şi Grigorie, atît pentru mulţimea cuvintelor celor curgătoare de miere, cît şi pentru iscusinţa cugetărilor.
Alţii cinsteau mai mult pe Sfîntul Grigorie, ca cel ce a întrecut prin înţelepciune, prin frumuseţea vorbirii şi prin învăţătura elinească pe toţi dascălii cei vestiţi. Ziceau, deci, că înţeleptul Grigorie îi întrecea pe toţi şi de aceea i se cuvenea întîietatea. Din această pricină s-au împărţit şi credincioşii, încît unii se chemau ioaniteni, alţii vasiliteni, iar ultimii grigorieni.
Văzînd Sfinţii Trei Ierarhi că se dezbină Biserica din cauza lor, s-au arătat în vis şi în chip văzut, cîte unul deosebit, apoi toţi trei împreună, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitelor, un păstor îmbunătăţit şi preaînţelept, zicîndu-i:
"După cum ne vezi, noi sîntem una la Dumnezeu şi nu este între noi nici o ceartă sau împotrivire, ci fiecare fiind călăuziţi de dumnezeiescul Duh, am învăţat şi am scris spre mîntuirea cea de obşte şi folosul oamenilor. Tot ce am învăţat noi am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi nici unul întîi sau al doilea, ci, dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, scoală-te şi porunceşte acestora ce se ceartă şi se dezbină din cauza noastră, să nu se mai certe pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sîrguit, atît în viaţă, cît şi după moartea noastră să împăcăm lumea şi s-o aducem la unire. Deci rînduieşte-ne la toţi trei o zi, cînd ţi se va părea de cuviinţă şi ne fă praznic cuviincios odată. Apoi spune şi celorlalţi creştini, care vor fi mai pe urmă, că noi sîntem una la Dumnezeu şi vom fi mijlocitori în cer înaintea Preasfintei Treimi, pentru mîntuirea celor ce vor săvîrşi praznicul şi pomenirea noastră".
Zicînd acestea i se părea lui Ioan că Sfinţii Trei Ierarhi se urcă la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemîndu-se unul pe altul pe nume. Deci, sculîndu-se arhiereul evhaitenilor, a făcut precum i-au poruncit Sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan, potolind mulţimea şi pe toţi care se certau pentru ei. Astfel, Sfîntul Episcop Ioan, aflînd că în luna ianuarie se prăznuiesc toţi aceşti sfinţi: în ziua întîi, Sfîntul Vasile, la 25, Sfîntul Grigorie şi la 27, Sfîntul Ioan Gură de Aur, i-a unit pe toţi trei, la 30 ianuarie, făcîndu-le slujbă, canoane, tropare şi cîntări de laudă precum se cuvenea. Deci, de aproape zece secole avem în Biserică sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi.
Sîntem datori deci, fraţilor, să ţinem cu evlavie această sărbătoare şi să cinstim pe făcătorii noştri de bine, mulţumindu-le după putere, căci după datorie, nu putem. Să cinstim cu cuvinte de laudă pe cei trei cuvîntători de Dumnezeu şi să le urmăm credinţa, rîvna pentru Biserică, dragostea lor pentru oameni, viaţa lor sfîntă. Dar cum vom putea lăuda îndeajuns pe aceşti mari sfinţi, dascăli şi ierarhi ai Bisericii? Atît se cuvine să zicem, că dacă nu s-ar fi ostenit atît de mult aceşti sfinţi cu viaţa, cu cuvîntul şi cu scrisul, nu ar fi scăpat creştinătatea de slujirea idolească, de eresurile cele cumplite împotriva Preasfintei Treimi şi de atîtea tulburări şi grele păcate care nelinişteau obştea creştinilor. Dar Dumnezeu a rînduit de sus pe aceşti mari luminători să trăiască tocmai atunci cînd Biserica lui Hristos era învăluită şi tulburată şi înăuntru şi în afară.
Aceşti oameni cereşti şi îngeri pămînteşti, trîmbiţele adevărului, preaînţelepţi ritori, tunetele dumnezeirii celei nezidite, s-au sîrguit să smulgă trecutul şi să risipească pe luptătorii împotriva dreptei credinţe, alungînd cu praştia cuvintelor lor pe lupii cei răi, care dezbinau Biserica dreptmăritoare. Aceşti trei mari ierarhi şi păstori, cu înţelepciunea şi darul dat lor de Dumnezeu, au surpat zidurile cele rele ale vrăjmaşilor şi au smerit înţelepciunea elinească ce se ridica împotriva cunoştinţei de Dumnezeu, schimbînd şi prefăcînd totul spre bine, netezind şi îndreptînd pe cele strîmbe, risipind toată asuprirea şi nedreptatea.
Treimea pămîntească a Sfinţilor Ierarhi, ne-a învăţat a ne închina Treimii celei mai presus de minte şi a mărturisi, după cum scrie în Crez, un singur Dumnezeu, închinat în trei persoane: Tatăl, Care este nenăscut şi pricina a toate; Fiul, născut din Tatăl şi Duhul Sfînt, Care este purces din Tatăl şi făcut cunoscut nouă prin Fiul. Nu sînt trei Dumnezei, ci un Dumnezeu în trei persoane, care au aceeaşi fiinţă şi prin care s-au făcut toate cele văzute şi nevăzute.
Dar să lăsăm pe alţii să le spună înţelepciunea, adînca cunoştinţă, postul, rugăciunea, milostenia şi celelalte fapte bune pe care le aveau Sfinţii Trei Ierarhi. Noi să ne minunăm de grija lor cea mare care o aveau pentru mîntuirea oamenilor, pentru că de aceasta se îngrijeau mai mult decît toate, cunoscînd că prin fapte bune păstrează omul asemănarea cu Dumnezeu.
În ce fel au miluit Sfinţii Trei Ierarhi pe mulţi oameni, o să înţelegem din cele ce urmează: Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, iar aceşti sfinţi au tîlcuit firea tuturor făpturilor şi prin aceasta oamenii au cunoscut pe Ziditorul. Cerurile spun slava lui Dumnezeu prin frumuseţea şi mărimea lor, iar aceşti minunaţi dascăli explică cerurile şi pămîntul, adică lumea cea văzută şi nevăzută, cum este aşezată, rînduiala ei şi care este pricina pentru care le-a creat Dumnezeu. Ne-a dat Preabunul Dumnezeu, Testamentul Vechi şi Nou spre mîntuirea noastră, şi aceşti mari sfinţi ne-au explicat mai bine ca toţi Sfînta Scriptură şi ne-au îndemnat să păzim poruncile Domnului.
Mîntuitorul S-a întrupat pentru noi, iar sfinţii aceştia ne tîlcuiesc şi ne fac cunoscută taina răscumpărării noastre prin întrupare, prin moarte şi înviere. A trimis Hristos pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască în lume cunoştinţa de Dumnezeu, să piardă idolatria şi să întoarcă lumea la dreapta credinţă în Dumnezeu. A trimis pe Sfinţii Trei Ierarhi să propovăduiască adevărata credinţă, să izgonească din oameni întunericul necredinţei, să ruşineze pe eretici şi să aducă la Hristos cît mai multe suflete.
Iubiţi credincioşi,
Vedeţi grija Sfinţilor Trei Ierarhi pentru unitatea Bisericii? Vedeţi grija lor pentru mîntuirea oamenilor? Atît în viaţă cît şi după moarte, sfinţii se îngrijesc de unitatea Bisericii, de păstrarea cu sfinţenie a dreptei credinţe, de sporirea noastră în fapte bune şi de mîntuirea lumii. Vedeţi cum a rînduit pronia dumnezeiască pe aceşti mari ierarhi, tocmai în secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri şi dezbinări, pentru a apăra unitatea credinţei în Biserică, pentru a salva creştinătatea de eresuri şi de idolatrie, pentru a smeri filosofia păgînă şi a întări dogmele dreptei credinţe în lume?
N-au putut suferi Sfinţii Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfiseră să menţină corabia Bisericii în pace, să sporească sfînta credinţă, să risipească eresurile şi să cureţe sufletele oamenilor de patimi. De un gînd cu ei sînt toţi sfinţii şi îngerii din cer, ca şi toţi păstorii şi creştinii ortodocşi. Toţi se roagă înaintea Preasfintei Treimi pentru biruinţa Evangheliei, pentru pacea în lume şi mîntuirea sufletelor noastre.
Însă la această unitate creştină, în familie, în Biserică şi în lume, trebuie să contribuie fiecare dintre noi. Gîndiţi-vă cît de mare păcat face un creştin - bărbat sau femeie - care strică pacea şi unitatea familiei. Majoritatea divorţurilor de astăzi sînt tocmai din această cauză. Ei bine, aceşti creştini care distrug familia cuiva şi lasă copii orfani pe drumuri, sînt blestemaţi de Dumnezeu şi nu vor primi mîntuirea aşa uşor.
Gîndiţi-vă la aceşti creştini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapădă Sfînta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine şi tot ce avem mai scump. Aceştia, nu numai că se duc la adunările sectelor, dar intră şi în casele ortodocşilor, cu scopul de a-i dezbina, de a semăna tulburare, îndoială şi să atragă cîţi mai mulţi la eresul lor. Nu sînt ei oare asemenea lui Arie şi celorlaţi începători de eresuri? Toţi aceştia nu se pot mîntui pînă nu se reîntorc în Biserică, de unde au plecat. Ei sînt îndemnaţi la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decît în tulburare, ură şi îndoială. De aceea se şi numeşte vrăjmaşul nostru, "diavol", care înseamnă "împotrivnic". Toţi cei ce se împotrivesc adevărului, luminii, Bisericii, păstorilor, sfinţilor şi explică Evanghelia după capul lor, sînt fii ai celui rău care a dezbinat pe îngeri în cer şi dezbină mereu lumea pe pămînt.
Să ne ferim, fraţilor, de cei ce dezbină şi tulbură casele, sufletele, obştea şi Biserica Domnului şi să ne rugăm permanent pentru unitatea ei. Dar, uneori, chiar copiii aceleiaşi mame se ceartă, se dezbină între ei. Aceasta este şi mai rău. La fel şi în Biserică, se dezbină uneori credincioşii noştri. Unii zic că ţin sărbătorile pe stil vechi; alţii zic că sînt în "Oastea Domnului". Alţii zic că s-au pocăit şi nu sînt ca ceilalţi fii ai Bisericii. Oare de ce această dezbinare? Numai diavolul, vrăjmaşul cel de obşte se bucură de neunirea noastră!
Să nu ne dezbinăm unii împotriva altora, fraţilor. Toţi sîntem ai lui Hristos, toţi sîntem fiii Bisericii, dacă ascultăm de ea şi de păstorii ei. Toţi sîntem ostaşii lui Hristos, dacă ducem lupta cea bună cu răbdare pînă la capăt. La Dumnezeu se mîntuiesc cel mai greu ereticii şi cei mîndri, dacă se întorc cu căinţă la Biserică. Iar cel mai uşor se mîntuiesc cei smeriţi, care ascultă şi iartă pe toţi.
Să rugăm pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, care sînt foarte cinstiţi în ţara noastră şi au la Iaşi cea mai frumoasă biserică din Europa închinată lor, să se roage înaintea Preasfintei Treimi pentru întărirea dreptei credinţe, pentru pacea şi unitatea Sfintei Biserici şi pentru mîntuirea sufletelor noastre. Amin.


Viaţa Sfântului Sfințit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei
     În vremea împărăţiei lui Claudiu (41-54), fiind ighemon unul cu numele Vicarie şi Ulpiu romanul, Chensorin era întâi sfetnic, cu dregătoria magistru; şi fiind târât şi întrebat, a mărturisit pentru Hristos; de aceea l-au aruncat în temniţă. Apoi, multe minuni făcea dânsul cu puterea lui Hristos, încât şi un mort a înviat; care lucru văzând toţi ostaşii, care se întâmplaseră acolo, au crezut în Hristos; drept aceea, le-au tăiat şi capetele lor, fiind 20 la număr.
    Apoi, au adus şi pe fericitaHrisia fecioara la întrebare, ca pe una ce era creştină; şi pe care spânzurând-o, cu vine de bou au bătut-o şi cu foc i-au ars coastele ei, şi au aruncat-o în temniţă; iar după câteva zile scoţând-o, cu pietre i-au fărâmat fălcile ei şi cu ciocan de plumb au bătut-o pe spate. Apoi, legând o piatră de grumajii ei, au aruncat-o în adâncul mării; şi astfel sfânta fecioară şi-a sfârşit patima sa cea pentru Hristos. Iar fericitul Savin a fost bătut pe trup cu ciocan greu, spânzurat pe un lemn şi ars cu făclii, şi răbdând nişte chinuri ca acestea, şi mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat duhul.
    De acestea, înştiinţându-se marele Ipolit arhiereul, a mers în Roma, la ighemon, şi a mustrat sălbăticia şi neomenia aceluia, numindu-l băutor de sânge. Iar pe Hristos Dumnezeu L-a mărturisit cu îndrăzneală; deci, a fost bătut de slujitorii ighemonului peste ochi, şi alte chinuri i-au dat păgânii, apoi mai pe urmă, legându-i mâinile şi picioarele, l-au aruncat în mare; şi astfel împlinindu-şi mucenicia, s-a făcut moştenitor Împărăţiei lui Dumnezeu.



 ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU 30 Ianuarie

A: PLĂCINTE
Plăcintă cu ciuperci
·       foi de plăcintă;
·       500 g ciuperci;
·       50 g margarină;
·       1 ceapă;
·       Sare;
·       Piper
Dacă nu avem foi de plăcintă se prepară un aluat din 250 g făină, 250 g margarină, ½ pahar cu apă caldă şi sare şi se lasă la rece.
        Se curăţă ciupercile, se spală bine şi se taie felioare subţiri.
        Se înăbuşă pe foc, într-o cratiţă acoperită, în margarină cu ceapa tăiată solzişori, sarea şi piperul măcinat.
        Când s-au înmuiat şi zeama din ele a scăzut se lasă să se răcorească.
        Se împarte aluatul în două.
        Una din jumătăţi se întinde de forma şi mărimea tăvii.
        Se unge tava, se aşază foaia şi se coace la cuptor.
        Se scoate din cuptor, se întind ciupercile scăzute şi răcorite pe toată suprafaţa foii, iar jumătatea cealaltă de aluat care a fost păstrată la rece, se întinde şi se pune în tavă deasupra compoziţiei.
        Se dă la cuptor până se rumeneşte.

B: SALATE
Salată de varză
·       1 varză mică;
·       2 morcovi;
·       1 rădăcină ţelină;
·       6 căţei usturoi pisat;
·       Sare;
·       5 linguri ulei;
·       3 linguri oţet;
·       Mărar
Peste varza tocată fideluţă, amestecată cu morcovul şi ţelina date pe răzătoare se toarnă amestecul de sare, ulei şi oţet.
        Usturoiul pisat şi mărarul se adaugă la sfârşit.

C: SOSURI
Sos indian
·       25 g margarină;
·       2 cepe;
·       1 rădăcină pătrunjel;
·       Cimbru;
·       1 foaie dafin;
·       Frunze de ţelină;
·       1 linguriţă făină;
·       Sare;
·       Boia iute;
·       1 ceaşcă apă
Se taie ceapa solzişori şi se căleşte în margarină.
        Se adaugă făină şi se amestecă continuu.
        Când făina capătă culoare gălbuie se stinge cu apă.
        Se adaugă restul ingredientelor şi se fierbe circa 30 minute.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Borş de sfeclă roşie
·       1 sfeclă roşie de mărime potrivită;
·       1 ceapă;
·       2 cartofi;
·       1 ceaşcă zarzavat pentru ciorbă;
·       1 ceaşcă suc de roşii;
·       ½ l borş;
·       2 – 3 linguri ulei;
·       Sare;
·       Leuştean
Se coace sfecla la cuptor, se curăţă şi se dă pe răzătoarea mare.
        În 2 l apă se fierb cartofii tăiaţi cuburi şi zarzavatul pentru ciorbă.
        Când cartofii sunt aproape fierţi se adaugă sfecla, sucul de roşii şi ceapa rumenită în ulei.
        După ce mai dă un clocot se adaugă borşul, sarea şi leuşteanul.
        Se mai fierbe încă 5 minute.

E: MÂNCĂRURI
Mâncare de cartofi cu castraveţi muraţi
·       1 kg cartofi;
·       200 g ceapă;
·       500 g castraveţi muraţi;
·       1 ceaşcă ulei;
·       2 linguri bulion;
·       1 legătură mărar;
·       Sare;
·       Piper
Se curăţă cartofii, se spală, se taie felii şi se prăjesc puţin în uleiul încins.
        Se scot cartofii şi în restul de ulei se căleşte ceapă.
        Se pune bulionul, se stinge cu apă caldă şi se adaugă cartofii.
        Se lasă la foc mic.
Când cartofii sunt fierţi se adaugă castraveţii fierţi separat fără coajă şi seminţe.
Se pune sare şi piper.
Se pune mâncarea în tavă, se garniseşte deasupra cu felii de roşii sau suc de roşii şi verdeaţă şi se dă la cuptor să se rumenească bine.

F: DULCIURI
Cremă de ananas
·       1 cutie compot ananas;
·       1 pachet fulgi porumb;
·       ½ ceaşcă zahăr;
·       3 ceşti apă;
·       1 cutie jeleu ananas;
·       Cireşe din dulceaţă pentru glazură
Se strecoară ananasul şi se păstrează zeama.
        Se păstrează 2 rondele întregi de ananas, iar restul se taie bucăţele mici.
        Într-o oală se amestecă fulgii de porumb, zahărul şi apa şi se pun la foc mic să fiarbă până când se leagă.
        Amestecând se adaugă pe rând zeama de la compot, jeleul şi fructele de ananas.
        Se udă cu apă o formă de 1 Kg, se unge fără să se şteargă, se răstoarnă în ea compoziţia şi se lasă câteva ore la frigider până se leagă bine.

        Se scoate crema pe un platou, se garniseşte cu cireşe din dulceaţă şi cu feliile de ananas reţinute, tăiate în sferturi.


ISTORIE PE ZILE 30 Ianuarie

Evenimente

·       1018: Se incheie Pacea de la Bautzen (sau Pacea de Budziszyn), un tratat încheiat între imparatul Henric al II-lea al Imperiului Romano-german si regele Boleslaw I Chrobry al Poloniei, prin care s-au încheiat o serie de razboaie polono-germane pentru controlul Lusatiei, Boemiei,Moraviei si Slovaciei.
·       1561: A apărut „Tetraevanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi. Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (d. 1583, Brașov) a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște. Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare.














·       1592 - Este ales  papa Clement al- VIII-lea. Clement VIII pe numele său de botez Aldobrandini Ippolito s-a născut în Fano la 24 februarie 1536 şi a murit la Roma pe 3 martie 1605. In timpul pontificatului său va fi judecat, condamnat ca eretic şi ars pe rug Giordano Bruno.
·       1648: Războiul de Optzeci de Ani - se semnează Tratatul de la Münster și Osnabrück care duce la sfârșitul conflictului dintre Țările de Jos și Spania.
·       1649: Regele Carol I al Angliei este executat la Whitehall.
·       1661: Cadavrul lui Oliver Cromwell este spanzurat, la doi ani dupa moartea sa. După decapitarea lui Carol I al Angliei, Cromwell devine Lord Protector al Angliei, Scoţiei şi Irlandei în 1653,impunand un fel de despotism puritan şi un regim auster in tara, domnind ca suveran absolut. Cromwell a murit la Londra pe 3 septembrie 1658. Fiul regelui decapitat,Carol al II-lea, s-a întors la Londra şi a fost încoronat pe 23 aprilie 1661. Pentru a răzbuna moartea tatălui său, el a exhumat corpul lui Cromwell si l-a executat demonstrativ prin spanzurare post-mortem in ziua de 30 ianuarie, la aniversarea executării tatalui sau, regele Carol I. Trupul lui Cromwell a fost aruncat într-o groapă,iar capul a stat infipt pe un stâlp în faţa Westminster Abbey până în 1685.
·       1695: Constantin Brâncoveanu primește ca recompensă pentru serviciile facute Curții din Viena, titlul de „principe al Imperiului". La 30 ianuarie 1695 Constantin Brîncoveanu (n.1654 – d.1714), domn al Munteniei (1688-1714), primeşte ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii din Viena, titlul de”principe al Imperiului “. Constantin Brîncoveanu a fost adus la tronul Munteniei de marea boierime, fiind nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Domnitorul a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane. Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și tîrgoveților. Constantin Brîncoveanu a dus o politică externă șovăitoare. In timpul războiului ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat o atitudine de expectativă. Învinuit de trădare de către turci, a fost omorît la Constantinopol îndata de 15/26 august 1714, împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi.


·       1703: Cei patruzeci și șapte de cavaleri ronin japonezi, sub comanda lui Oishi Yoshio, răzbuna moartea maestrului lor. Răzbunarea celor patruzeci și șapte de ronini (denumiți și cei patruzeci și șapte de samurai, vendeta Akō, sau incidentul Genroku Akō) a avut loc în Japonia la începutul secolului al XVIII-lea. Povestea a fost descrisă de un cercetător japonez ca fiind o „legenda națională” a Japoniei care relatează cel mai celebru caz care a implicat codul de onoare al samurailor, bushidō. Legenda vorbește de un grup de samurai care au rămas fără stăpân (devenind ronini) după ce al lor daimyo (stăpân feudal) a fost obligat să comită seppuku (sinucidere rituală), pentru atacarea unui oficial judecătoresc pe nume Kira Yoshinaka. Roninii i-au răzbunat onoarea stăpânului lor după ce au așteptat și au plănuit cu răbdare uciderea lui Kira timp de peste un an. La rândul lor, roninii au fost și ei obligați să facă seppuku pentru uciderea lui Kira. Această legendă a fost popularizată în cultura japoneză ca fiind exemplul emblematic de loialitate, sacrificiu, perseverență și onoare, pe care toți oamenii trebuie să le păstreze în viața de zi cu zi. Povestea a fost popularizată în numeroase piese de teatru, inclusiv în bunraku și kabuki; din cauza cenzurii existente în timpul shogunatului din era Genroku, când se interzicea relatarea evenimentelor de actualitate, numele au fost schimbate. Chūshingura a fost scrisă cu aproximativ 50 de ani după desfășurarea evenimentelor, și numeroase dovezi documentare ale evenimentelor, dinainte de Chūshingura s-au păstrat. Cenzura shogunilor a fost relaxată 75 de ani mai târziu, când istoricul Isaac Titsingh a documentat pentru prima oară povestea celor 47 de ronin ca fiind unul dintre evenimentele semnificative ale epocii Genroku. Popularitatea poveștii a ramas ridicata pana in zilele noastrea. Cu zece producții de televiziune doar în anii 1997–2007, Chūshingura este printre cele mai cunoscute povești din Japonia.
·       1820: Edward Bransfield descopera nordul continentului Antarctica. Necunoscut de Bransfield, cu două zile mai devreme, pe 28 ianuarie 1820 exploratorul rus Fabian Gottlieb von Bellingshausen a descoperit un țărm de gheață al Estului Antarcticei. Pe baza acestei observatii șia coordonatelor consemnate în jurnalul său de bord, Bellingshausen a fost creditat de unii istorici (de exemplu, istoricul britanic polar AGE Jones), cu descoperirea continentului. Bransfield făcuse o notă în jurnal sau referitoare la doi „munti inalti, acoperit cu zăpadă”, iar unul dintre acestia a fost numit ulterior în onoarea sa, Mount Bransfield de catre exploratorul polar francez Dumont D’Urville.
·       1840 - A apărut la Iaşi revista "Dacia literară", condusă de Mihail Kogălniceanu.

·       1847: Oraşul “Yerba Buena” din California este redenumit “San Francisco”.
·       1888: în România, are loc greva muncitorilor de la Atelierele căilor ferate din Galaţi, împotriva condiţiilor grele de lucru şi a abuzurilor săvîrşite de către conducerea atelierelor. Greva s-a încheiat cu satisfacerea integrală a revendicărilor greviştilor.

·       1889: Arhiducele Prințul Moștenitor Rudolf al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei, este găsit mort împreună cu amanta lui, baroneasa Marie Vetsera la Mayerling. Cei doi îndrăgostiţi s-au sinucis. Rudolf, era fiul împăratului Franz Joseph şi al printesei Elizabeth (“Sissi”). O boală venerică gravă i-a afectat foarte mult starea de sănătate, in ultimii sai ani de viata.
·       1902: Se semneaza la Londra primul tratat de alianta anglo-japonez. Tratatul recunoștea interesele japoneze în Coreea, fără a crea obligatii Marii Britanii în cazul unui conflict ruso-japonez.
·       1920: România și Cehoslovacia stabilesc relații diplomatice la nivel de legație.
·       1925: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Constantin al VI-lea, este exilat in Grecia de guvernul republican turc. Constantin VI (n. 1859 – 28 noiembrie 1930) a fost Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului din 17 decembrie 1924, până la 30 ianuarie 1925, pentru 43 de zile.
·       La 30 ianuarie - 1 februarie 1933 au loc mişcări greviste ale muncitorilor petrolişti din Ploieşti, România.

·       1933: Adolf Hitler este numit în functia de cancelar al Germaniei. Începutul dictaturii hitleriste în Germania. Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.
·       1943: Generalul  Friedrich von Paulus, comandantul trupelor germane de la Stalingrad, este ridicat de Hitler la rangul de maresal. Hitler l-a avansat pe generalul von  Paulus la gradul de feldmareșal, în condițiile în care pentru Armata a 6-a germana nu mai exista nici o șansă de scăpare. Cum de-a lungul istoriei militare germane niciun feldmareșal nu se predase niciodată sau nu fusese capturat în viață, semnificația înaintării în grad era clară: dacă Paulus s-ar fi predat sau nu s-ar fi sinucis, ar fi devenit o rușine pentru armata germană. În ciuda unor asemenea consecințe și spre dezgustul lui Hitler, Paulus s-a predat cu restul de armată din subordinea sa , impreuna cu 90 de mii de soldati si 22 de generali. Vorbind în fața membrilor Marelui Stat Major, Hitler a declarat: „Ce mă doare cel mai mult este faptul că totuși l-am avansat la gradul de feldmareșal. Am vrut să-i dau această satisfacție finală… Un asemenea om murdărește în ultimul moment eroismul atâtor mulți alții. El ar fi putut să se elibereze de toată amărăciunea și să treacă în eternitate și nemurire națională, dar a preferat să se ducă la Moscova”.
·       1943 - Forţele aeriene britanice au lansat un masiv raid de bombardament asupra Berlinului la 10 ani de la investirea lui Adolf Hitler în funcţia de cancelar al Germaniei.
·       1945 – Cel mai mare dezastru maritim din istorie. Nava Wilhelm Gustloff a fost torpilata. Un submarin sovietic a torpilat vasul  Wilhelm Gustloff plin  cu refugiaţi germani care fugeau din fata armatelor sovietice care avansau în Prusia Orientala şi Pomerania. Aproape 9.000 de persoane, inclusiv 4000 de copii, au pierit  inghetati în Marea Baltică în urma scufundarii vasului. Capitanul submarinului sovietic se numea Marinescu si era de origine romana, iar sovieticii l-au onorat cu numeroase distinctii si i-au inaltat doua monumente. A murit alcoolic in 1963.
·       1948: La St. Moritz se desfasoara primele Jocuri Olimpice de iarna, dupa o pauza de 12 ani, datorata razboiului mondial. Au participat 669 sportivi (77 femei, 592 barbati) din 28 de tari. Japonia si Germania nu au fost reprezentate.
·       1969: Ultimul spectacol public Beatles, pe acoperișul Records Apple din Londra. Concertul improvizație este întrerupt de poliție. The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, „The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii
·       1972: „Bloody Sunday” (Duminica Sângeroasă) – Trupele britanice au ucis 13 catolici la o adunare din Londonderry (Irlanda de Nord). Un marş al catolicilor pentru drepturile civile ale catolicilor s-a incheiat cu o tragedie. 13 manifestanţi au căzut ucisi de gloanţele armatei britanice. rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.
·       1990: Se deschide primul restaurant McDonald la Moscova. McDonald’s a deschis primul său restaurant în Uniunea Sovietică. Aproximativ 15.000 de persoane au aşteaptat cu răbdare să mănânce un Big Mac.
·       1991: Bruxelles „Grupul celor 24" hotărăște să includă România între țările est–europene beneficiare de asistența în cadrul programului PHARE, program initiat în 1989 și având în vedere ajutorarea prin credite și asistență tehnico–economică a fostelor țări socialiste.
·       1992: La Praga are loc reuniunea Consiliului de Miniștri ai CSCE (Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa – din 1994 se numește Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, OSCE). Se adoptă „Documentul de la Praga privind dezvoltarea pe viitor a instituțiilor și structurilor CSCE” și „Declarația Consiliului CSCE cu privire la neproliferare și transferul de arme”.
·       1995: Întâlnirea dintre președintele R. Moldova, Mircea Snegur, și Bill Clinton, președinte al SUA, prima de acest fel, este consacrată în principal ajutorului american destinat dezvoltării economiei de piață și reformelor politice din R. Moldova.
·       1995: Lucrătorii de la National Institutes of Health din SUA, anunta succesul unor studii clinice in testarea primului tratament preventiv pentru Anemia falciformă, (sicklemia sau drepanocitoza), o maladie ereditară autozomal recesivă, caracterizată printr-o formă anormală a hematiilor, acestea având o formă de seceră (sickle), în loc de disc biconcav. Această formă scade flexibilitatea hematiilor, rezultând astfel un risc crescut de complicații. Speranța de viață pentru indivizii bolnavi este mai mică. În 1994, în SUA, speranța medie de viață a persoanelor cu această maladie a fost în jur de 42 de ani la bărbați, și 48 de ani la femei, dar astăzi, datorită unei gestionări mai bune a bolii, pacienții pot trăi până la 50 de ani sau mai mult. În Marea Britanie, speranța de viață este estimată la 53-60 de ani Siclemia apare mai frecvent la persoanele din regiunile tropicale și sub-tropicale, unde malaria este comună. O treime din populația din Africa sub-sahariană prezintă gena, deoarece în zonele în care malaria este des întâlnită, prezența genei este benefică: astfel, oamenii care au doar una din cele două alele ale genei, deși nu devin imuni la malarie, sunt mult mai toleranți la infecție, prezentând simptome mai puțin severe, și având o mortalitate mult mai mică, atunci când sunt infectați. Prevalența bolii în Statele Unite este de aproximativ 1 la 5.000, afectând în special indivizii de origine africană.
·        2000 - Digul iazului de decantare a apelor industriale al societăţii “Aurul” s-a rupt pe o porţiune de 25 de metri, iar prin această ruptură s-au scurs 100.000 de metri cubi de ape cu cianuri. Acestea au ajuns întâi în râul Lăpuş, s-au vărsat în Someş şi apoi în Tisa, traversând teritorii din Ungaria şi Iugoslavia, pentru a ajunge în Dunăre şi apoi din nou pe teritoriul României.
·       2003 - Preşedintele american, George W. Bush, vorbeşte despre un posibil exil din Irak al lui Saddam Hussein.
·       2004: Un canibal este condamnat in Germania. Armin Meiwes in varsta de 42 de ani, a fost condamnat la opt ani şi jumătate de închisoare, pentru ca a ucis si mancat un barbat care s-a oferit voluntar. Victima: inginerul Bernd Brandes a fost dispus sa se lase mancat.
·       2007: Este lansat pe piata Sistemul de operare Windows Vista. Noul sistem de operare Microsoft Windows Vista, este de atunci disponibil pentru publicul larg. Produsul a fost lansat în România la 1 februarie 2007 de către co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, în cadrul ceremoniei de deschidere a Centrului Global de Suport Tehnic de la București. Inițial disponibil doar în versiunea engleză, varianta în română a ieșit pe piață la 20 iunie 2007 și este disponibilă spre vânzare în toate edițiile și pe toate canalele de vânzare, în România și Republica Moldova. Pentru Republica Moldova este disponibilă spre vânzare și ediția Starter în limba română, un produs destinat piețelor în curs de dezvoltare. Cu aceeași ocazie a vizitei lui Gates, au fost lansate pe piața din România și sistemul Microsoft Office System 2007 (disponibil în română) și serverul de comunicație Exchange Server 2007.



Nașteri

·       58 i.I.Hr.: S-a nascut Livia Drusilla, (d. 29 septembrie 28 d.I.Hr.), soția  imparatului roman Augustus. A fost mama împăratului Tiberius, bunica împăratului Claudius, stră-bunica împăratului Caligula si stră-stră-bunica împăratului Nero. A fost  zeificata de Claudius,  primind titlul de Augusta.
·       133: S-a nascut  imparatul roman Didius Iulian (Marcus Didius Severus Iulian Augustus). Dupa alte surse s-ar fi  nascut pe 2 februarie 137. Iulian a urcat pe tron la 28 martie 193 dupa ce a cumparat sprijinul Garzii Pretoriene , care l-a asasinat pe predecesorul sau Pertinax. Iulian a fost ucis  de un soldat în a treia lună a domniei sale (1 iunie 193). Succesorul său, Septimius Severus  a  supus Garda Pretoriana  și i-a executat de soldații care l-au ucis pe  Pertinax. Potrivit lui, Cassius Dio care a trăit în Roma în acele timpuri, ultimele cuvinte ale Iulian au fost: “Dar ce rău am făcut? Pe cine am omorât?”
·       1483 - S-a născut pictorul Raffaelo Sanzio (m.06.04.1520).
·       1621: S-a născut Gheorghe Rákóczi al II-lea, principe al Transilvaniei.

·       1721 - S-a născut pictorul italian Canaletto (m.17.10.1780).
* 1745: Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (30 ianuarie 1745 – 20 aprilie 1804), a fost al doilea fiu al Ducelui Frederic al III-lea de Saxa-Gotha-Altenburg și a soției acestuia, Luise Dorothea de Saxa-Meiningen. Decesul fratelui său mai mare, Frederic, în 1756 l-a transformat în moștenitorul ducatului de Saxa-Gotha-AltenburgDucesa Luise Dorothea a fost intens preocupată de formarea fiilor ei, Ernest și August, și aceștia au fost educați de către un grup selectat de profesori. În perioada 1768-1769 ambii prinți au avut o călătorie educațională în Țările de Jos, Anglia și Franța, unde Ernest a întâlnit persoane importante din viața politică, a științei și a artelor.
În 1772 tatăl său a murit iar Ernest a moștenit ducatul de Saxa-Gotha-Altenburg. El a fost interesat de conducători liberali și luminați, versatili artistic și științific. A promovat în ducatul său un sistem educațional, teatru, colecții de artă și biblioteci, precum și științele naturale, ceea ce a plasat ducatul în topul ducatelor saxone. În mod particular, el era interesat de astronomie și fizică. A numit specialiști competenți în toate aceste domenii, cum ar fi mecanicul și ceasornicarul Johann Andreas Klindworth, căruia i-a acordat titlul de mecanicul curții.[1]
Împreună cu astronomul Franz Xaver von Zach, a fondat Observatorul din Gotha (Sternwarte Gotha), care a devenit centrul european al astronomiei. La Meiningen la 21 martie 1769, Ernest s-a căsătorit cu Prințesa Charlotte de Saxa-Meiningen (verișoara mamei sale). Cuplul a avut patru fii:
* 1748: Frederic al V-lea Louis William Christian , Landgraf de Hesse-Homburg (30 ianuarie 1748  20 ianuarie 1820) a fost din 1751 până la moartea sa landgraf de Hesse-Homburg. A fost fiul lui Frederic al IV-lea, Landgraf de Hesse-Homburg și a soției acestuia, Ulrike Louise de Solms-Braunfels (1731–1792), fiica lui Friedrich Wilhelm, Prinț de Solms-Braunfels.
La 27 septembrie 1768 el s-a căsătorit cu Caroline de Hesse-Darmstadt, fiica cea mare a lui Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hessa-Darmstadt și a Carolinei de Zweibrücken. Cuplul a avut 15 copii din care 11 au atins vârsta adultă.
* 1757: Louisa Augusta de Hesse-Darmstadt (30 ianuarie 1757Berlin - 14 februarie 1830) a fost prințesă germană. A fost fiica lui Ludovic al IX-lea, Landgrav de Hesse-Darmstadt. La 3 octombrie 1775 s-a căsătorit cu Ducele (mai târziu Marele Duce) Karl August de Saxa-Weimar-Eisenach
Louise de Hesse-Darmstadt
Prințesa s-a născut la 30 ianuarie 1757 în capitala Prusiei a lui Frederic cel Mare, Berlin, unde părinții ei s-au stabilit în timpul Războiului de Șapte Ani. Tatăl ei, Ludovic al IX-lea a accedat la conducerea landgrafului în 1768 și era la momentul nașterii ei general al armatei prusace.
Adesea el era departe de copiii lui și astfel, educația prințesei a stat în mâinile mamei ei, Caroline. Caroline a educat-o pe Louise în tradiția protestantă evanghelică și ea a devenit interesată de literatură și muzică.
Fiind cea mai mică fiică, cu opt frați, a fost important ca educația Louisei să îmbunătățească perspectivele ei de căsătorie. Din moment ce Ludovic al IX-lea a arătat puțin interes copiilor săi, căsătoria Louisei a devenit, de asemenea, o problemă de rezolvat de mama ei, cunoscută sub numele de "Marea Landgräfin" și von Zweibrücken datorită faptului că era expertă în politica internațională dinastică a Europei.
În 1773 Louise a călătorit împreuna cu mama și surorile ei Amalie și Wilhelmine la Beschau apoi la curtea rusă de la St Petersburg. Țarina Ecaterina a II-a a decis că Louise era nepotrivită ca soție pentru viitorul țar Pavel preferând-o pe sora ei, Wilhemine. Acest refuz și relația ei cu viitorul ei cumnat Pavel, au format-o pe Louise, transformând-o într-o figură cu o influență persistentă în statul rus. La vârsta de 18 ani Louise s-a logodit cu tânărul cavaler Karl August de Sachsen-Weimar. Căsătoria a avut loc la 3 octombrie 1775 și a fost în întregime în scop dinastic (surorile ei s-au căsătorit cu moștenitorii Prusiei și Rusiei) ducând la consolidarea ducatul de Saxa-Weimar în cadrul Sfântului Imperiu Roman.

Trei dintre copiii Louisei: Karl Frederic, viitorul Mare Duce, Carolina Luise și Bernhard.
Tânăra Louise s-a remarcat prin delicatețe și timiditate devenite handicap la o curte dominată de soacra ei, Ana AmaliaGoethe care era poetul curții și ministru pentru soțul ei (și companion în aventurile extraconjugale) a fost mișcat de farmecul ei, de inima nobilă și de ochii ei "de culoarea albăstrelelor", și i-a dedicat versurile:
În 1779 a născut o prințesă care a murit la vârsta de cinci ani și toți ceilalți copii au murit după numai câteva zile de la naștere. În același timp, soțul ei avea o relație de mulți ani cu actrița Karoline Jagemann, cu care avea trei copii.
Louise a născut un moștenitor în 1783, pe Karl Frederic, care mai târziu s-a căsătorit cu Marea Ducesă Maria Pavlovna (sora Țarului Alexandru I al Rusiei) iar fiica lor, Augusta de Saxa-Weimar, s-a căsătorit cu Prințul Wilhelm al Prusiei și a devenit prima împărăteasă a Germaniei.
Louise a avut marele ei moment în octombrie 1806. În ciuda experienței puține în Weimar, ea a avut o mare influență în cercurile literare. Bătălia de la Jena(14 octombrie) a dus la înfrângerea forțelor prusaco-saxone și a precipitat căderea Sfântului Imperiu Roman. Curând după bătălie, trupele franceze au înaintat în Weimar. Ceilalți membri ai familiei, fie au fugit fie luptau armata prusacă, însă Louise a rămas în Weimar ca mamă și protectoare a națiunii. La două zile după bătălie ea a intrat în conflict cu însuși Napoleon.
Inspirată de exemplul reginei Louise a Prusiei ea a reușit ca Weimar să fie jefuit mai ușor în comparație cu orașul Jena. Ducatul Saxa-Weimar-Eisenach a supraviețuit epocii napoleoniene. În 1815, politica ei în timpul războiului a asigurat ca la Congresul de la Viena, micul ducat nu numai că și-a păstrat teritoriul dar a devenit mare ducat.
Marea ducesă Louise a murit la 14 februarie 1830 la vârsta de 73 de ani. Louise și Karl August au avut șapte copii:
  • Louise Auguste Amalie (1779–1784)
  • o fiică (n./d. 1781)
  • Karl Frederic (1783–1853)
  • un fiu (n./d. 1785)
  • Caroline Louise (1786–1816) - căsătorită cu Frederic Louis de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819)
  • un fiu (n./d. 1789)
  • Bernhard (1792–1862)
·       1781 - S-a născut Adelbert von Chamisso, scriitor şi naturalist de origine franceză; a scris proză fantastică, încadrată curentului romantic (“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemihl”) (m.21.08.1838).
·       1808 - S-a născut traducătorul Grigore Pleşoianu (m.30.01.1857).

·       1832: Infanta María Luisa Fernanda a Spaniei (30 ianuarie 1832 – 2 februarie1897) a fost infantă a Spaniei și Ducesă de Montpensier. A fost cel mai mic copil a regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei și a celei de-a patra soții Maria Christina a celor Două Sicilii
Luisa Fernanda, ca. 1880
Când sora ei mai mare, Isabela a II–a a Spaniei, a accedat pe tron, Infanta Luisa Fernanda a devenit moștenitoare prezumptivă între 1833 și 1851, când s-a născut fiica cea mare a Isabelei.
Isabela a fost logodită cu verișorul lor primar, Francis, Duce de Cádiz, care era un cunoscut homosexual. Ruda lor, regele Ludovic Filip al Franței, și-a făcut calcule că din acest mariaj nu se vor naște copii și a planificat ca tronul Spaniei să revină în cele din urmă propriilor lui nepoți. Pentru acest scop, Luisa Fernanda a fost logodită cu Antoine, Duce de Montpensier (1824–90), fiul cel mic al regelui Ludovic Filip, care era de asemenea verișor primar al mamei Luisei.
Luisa Fernanda, care avea numai 14 ani, și Ducele Antoine în vârstă de 22, au avut nunta la 10 octombrie 1846; a fost o nuntă dublă, în aceeași zi căsătorindu-se și Isabela cu Francis. Luisa Fernanda și Antoine s-au mutat la Paris și mai târziu la Sevilla.
Relația dintre Isabela și sora ei a fost tensionată de conspirațiile lui Antoine împotriva reginei.[1]
Tatăl lui Antoinea fost detronat în 1848. În același an, Luisa Fernanda care avea 16 ani a născut primul ei copil, María Isabel. După ce Isabela a II-a a fost detronată, familia a plecat în exil. Mai târziu, după ce a devenit văduvă, Luisa s-a întors la Sevilla unde a și murit.[1] A fost înmormântată la El Escorial. Luisa Fernanda și Antoine au avut nouă copii, însă numai cinci au ajuns adulți.[2]

Infanta Luisa Fernada cu soțul ei Antonie, Duce de Montpesier și patru dintre copiii lor.
  • Infanta Maria Isabel (1848–1919), care s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Philippe, conte de Paris (1838–94), pretendent la tronul Franței. Au avut copii.
  • Infanta Maria Amelia (1851–70).
  • Infanta Maria Cristina (1852–79). După ce sora ei mai mică Mercedes a murit, s-a logodit cu Alfonso al XII-lea, care era cu cinci ani mai mic decât ea, însă Maria Cristina a murit înainte de nuntă.
  • Infanta Maria de la Regla (1856–61).
  • Infantele Fernando (1859–73).
  • Infanta Maria de las Mercedes (1860–78), care s-a căsătorit cu verișorul ei primar Alfonso al XII-lea. Nu au avut copii.
  • Infantele Felipe Raimundo Maria (1862–64)
  • Infantele Antonio (1866–1930), care a devenit Duce de Galliera în Italia. S-a căsătorit cu verișoara sa primară, Infanta Eulalia a Spaniei (1864–1958), fiica Isabelei a II-a, și au avut doi fii:
1) Infantele Alfonso (1886–1975), al 5-lea Duce de Galliera (1930–37), care s-a căsătorit cu Prințesa Beatrice de Edinburgh, fiica lui Prințului Alfred, Duce de Saxa-Coburg-Gotha și au avut trei fii.
2) Infantele Luís (1888–1945), care s-a căsătorit cu Marie Charlotte Say (1857–1943). Nu au avut copii.
  • Infante Luis Maria Felipe Antonio (1867–74)
Prin Maria Isabel, ea a devenit străbunica: regelui Manuel al II-lea al PortugalieiLuís Filipe, Duce de BraganzaPrințul Amedeo, Duce de AostaPrințul Aimone, Duce de Aosta, prințesa Dolores Czartoryski, prințesa Esperanza de Orleans-Braganza, Maria Mercedes de Bourbon (mama regelui Juan Carlos al Spaniei) și Prințul Henri, Conte de Paris.
·       1841: Félix Faure, politician francez (d. 1899)
·       1852: S-a nascut in localitatea  Haimanale, din judetul Prahova, Ion Luca Caragiale (astăzi comuna I.L.Caragiale, jud.Dambovita). A  fost unul dintre marii dramaturgi, pamfletari si ziaristi  români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române. A decedat in ziua de  9 iunie 1812 la Berlin


·       1855: Ioan Alpar, pictor (d. 11/24 octombrie 1901)

* 1866:  Vasile Hossu (n. 30 ianuarie 1866Târgu Mureș – d. 13 ianuarie 1916Budapesta) a fost episcop greco-catolic al Episcopiei de Lugoj și apoi al Episcopiei de Gherla    Dr. Vasile Hossu s-a născut la Târgu Mureș în ziua de Trei-Sfinti Ierarhi de 30 ianuarie (11 februarie) 1866, părinții săi fiind Vasile Hossu, paroh si protopop districtual și Maria (născută Szebeni). A fost văr primar cu Ioan Hossupreotul din Milaș, tatăl viitorului episcop cardinal Iuliu Hossu, martir al Bisericii Române Unite cu Roma Dr. Vasile Hossu a urmat clasele primare la colegiul reformat din orasul natal, patru clase la gimnaziul mic luteran de la Reghin (Reghinul sasesc la Sasi), iar clasele a V-a, a VI-a și o parte din clasa a VII-a de liceu, la Colegiul Reformat din Târgu Mureș, de unde, ca elev în clasa a VII-a, a fost trimis de către mitropolitul Ioan Vancea la Roma, în toamna anului 1882, ca bursier al Colegiului grecesc Sf. Atanasiu a frecventat cursurile filozofice si teologice de la „Propaganda Fide”.
In 10 august 1883 a fost promovat la gradul academic de "Bacalaureat", in 21 iulie 1884 la gradul de "Licentiat", iar in 6 august 1884 la gradul de "Doctor" in stiintele filozofice.
In 22 iulie 1885 a fost promovat la "Bacalaureat" iar in 15 iulie 1887 la cel de "Licentiat" in stiintele teologice.
După obținerea doctoratului în filosofie, s-a îmbolnăvit grav și a revenit acasă, la finele lunii august 1887, nereușind să termine examenele în vederea promovării doctoratului în teologie.
Cu greu, s-a făcut bine, fiind îngrijit de mama sa. Corpul profesoral de la Colegiul de Propaganda Fide, luând în considerare succesele sale excepționale de la examenele anterioare din cei trei ani de studii teologice, în unanimitatea de voturi a propus Papei Leon al XIII-lea, să fie dispensat de restul examenelor, iar la 30 noiembrie 1887, a fost promovat doctor în teologie. La 15 noiembrie 1911 a fost transferat, printr-un alt decret imperial, la Gherla. La 10 decembrie al aceluiași an, transferul a fost confirmat de Sfântul Scaun Apostolic. Prin venirea Episcopului Vasile Hossu, a fost o mare bucurie în eparhia Gherlei, după arhipăstorirea unui ierarh, Ioan Sabo, care era imobilizat la pat, pe motiv de boală, de mulți ani. Toate ziarele și revistele românești din Transilvania au consemnat această veste. La sosirea în Gherla, în ziua de 6 august 1912, a fost întâmpinat cu mare căldură. Întronizarea solemnă a fost făcută în ziua de duminică 11 august 1912. În aceeași zi, printr-o circulară episcopală, a anunțat clerul eparhial că a luat conducerea eparhiei cu toate formele canonice.
Începutul păstoririi și-l face prin acte de disciplină spirituală, înființând Reuniunea de Misiuni Sfinte, reglementând problema pe atunci atât de spinoasă, a intențiunilor misale, punând-o sub controlul canonicului Ioan Ivașco. A luat măsuri pentru organizarea și ținerea exercițiilor spirituale pentru preoți, pe centre, la care participau preoți din protopopiatele mai apropiate. Așa s-au ținut astfel de exerciții spirituale la DejBistrițaȘomcuta MareBaia MareȘimleuSighetu Marmațieietc. A început să facă vizitații canonice și sfințiri de biserici, să participe la întrunirile învățătorilor. A editat în 1914Șematismul în limba română, precum și o ediție în limba latină. A făcut, în rândul clerului, nenumărate promovări și a dat nenumărate distincții.
În iunie 1913 a ținut în Casa Magnaților din Budapesta un discurs împotriva înființării Episcopiei de Hajdúdorog. Prin discursul său a demonstrat contrariul față de cei care acuzau episcopatul român unit că nu ar fi fost destul de combativ și de hotărât în atitudine.
Și-a continuat vizitațiile canonice în toate părțile diecezei, iar la izbucnirea războiului mondial în 1914, a luat cele mai potrivite măsuri de ajutorate a familiilor celor mobilizați, dând dispensă arhierească de a se putea face clăci, în duminici și sărbători, în pentru ajutorarea familiilor cu bărbați duși pe câmpul de luptă. Noaptea de Ajun a anului 1915 a petrecut-o în mijlocul răniților veniți de pe diferite fronturi și cazați în Institutul corector, transformat în spital de campanie, azi închisoare. Dragostea față de învățământ și-a arătat-o și prin înființarea unei noi școli preparandiale pentru fete, pe care a așezat-o la început, în incinta reședinței episcopale, în care episcopul și-a restrâns propriul său spațiu de locuit. Alături de seminarul teologic și preparandia pentru băieți, preparandia pentru fete va fi un alt focar de cultură și educație creștinească românească, la Gherla.
Visul episcopului Vasile Hossu era să aibă în Gherla un complex de edificii mărețe, un mic Vatican românesc pe care, deși l-a început, n-a reușit să-l continue din cauza primului război mondial, rămânând în urma lui doar fundațiile.
Episcopul Vasile Hossu a fost trimis de primul ministru al UngarieiIstván Tisza, la București, să încerce să înduplece guvernul român să nu intre în război împotriva Puterilor Centrale. La despărțirea de primul ministru român, Ionel Brătianu, acesta i-a spus să-i comunice lui Tisza că îi va trimite 600.000 de puști și baionete. Episcopul Vasile Hossu l-a îmbrățișat pe Ionel Brătianu și i-a spus: „Dumnezeu să Vă ajute!”  Îmbolnăvindu-se de inimă, a plecat să-și caute sănătatea la Budapesta, dar la 13 ianuarie 1916, a încetat din viață, în casa medicului Gheorghe Bilașcu. Ori de câte ori mergea în capitala Ungariei, în casa doctorului Bilașcu își avea reședința și o capelă. Osemintele i-au fost aduse la Gherla și îngropate în cripta catedralei. Ar fi dorit să fie înhumat la Mănăstirea Nicula, însă nu apucase să-și pregătească locul de veci.
1871: Gheorghe Brăescu, prozator român (d. 1949)

·       1882: Franklin Delano Roosevelt (n.  Hyde ParkNew YorkSUA[7] – d. , Warm Springs[*]GeorgiaSUA[9]) a fost cel de-al treizeci și doilea președinteal Statelor Unite ale Americii (19331945). S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice secolului XX-lea pe plan național cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandateconsecutiv. Roosevelt - forma pseudo-anglicizată a numelui olandez „Van Rozevelt” sau „Van Rozenvelt”, care înseamnă „din câmpia de trandafiri”. Primele nume de „Roosevelt” din Statele Unite ale Americii au fost Klaus si fiul său Nicolae de unde numele a început a se răspândi. Astfel, in 1828 s-a născut tatăl viitorului președinte al SUAJames Roosevelt. În 1880 se căsătorește cu Sara Delano, devenind doi ani mai târziu părinții lui Franklin Delano Roosevelt. Una dintre cele mai vechi familii din New YorkRoosevelt s-au remarcat în mai multe domenii, în afară de politică. Strămoșul familiei Delano în America, în anul 1621 a fost Philippe de La Nua, primul hughenot în „Lumea Nouă”, al cărui nume a fost ulterior anglicizat. Pe data de 17 martie, 1905, Franklin Delano Roosevelt face primul pas către întemeierea unei familii, căsătorindu-se cu verișoara sa de gradul cinci, Anna Eleanor Roosevelt (1884-1962). Tatăl ei era frate mai mic al președintelui Theodore Roosevelt, care a fost idolul lui Franklin. Cuplul a avut șase copii: Anna Eleanor Roosevelt, James Roosevelt, Franklin Roosevelt, Elliott Roosevelt, Franklin Delano Roosevelt, Jr., John Aspinwall Roosevelt. Al treilea dintre aceștia nu a trăit decât aproape 8 luni. Soția lui FDR a jucat un rol deosebit de important în cariera lui politică, în special după 1921, când Franklin Delano Roosevelt s-a imbolnăvit de poliomielită și a început să conducă țara din scaunul cu rotile.
Câinele Fala i-a servit lui Roosevelt ca animal de companie pe durata șederii lui la Casa Albă și a devenit cunoscut ca „cel mai fotografiat câine din lume”.
·       1885: Iuliu Hossu, episcop unit român, membru de onoare al Academiei Române, cardinal (d.1970). La 1 octombrie 1948, a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanților la Adunarea de la Cluj, a celor 37 de preoți greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de Biserica Romei, la ordinul lui Stalin și al slugilor sale din România (de fapt au semnat doar 36 de preoți dintre cei participanți). Atât autoritățile comuniste cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal. Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet. În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții. La 28 aprilie 1969, a fost creat cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri. La 5 martie 1973, Papa a dezvăluit acest fapt, că episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, a fost creat cardinal, la ceva timp după decesul ierarhului român. Cardinalul Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București. La căpătâiul său s-a alfat episcopul Alexandru Todea. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu catolic. În data de 7 decembrie 1982 osemintele sale au fost mutate din mormântul inițial în actualul mormânt. Mutarea a generat un conflict între monseniorul Francisc Augustin, conducătorul de facto al Arhidiecezei de București, pe de o parte și familia Hossu respectiv episcopii clandestini Ioan Dragomir și Alexandru Todea pe de altă parte

·       1892: S-a născut la Barlad, omul politic roman Grigore Gafencu; (d. 30 ianuarie 1957, Paris).

·       1894: Boris al III-lea Unificatorul, Țarul Bulgariei (n. 30 ianuarie 1894 SofiaPrincipatul BulgarieiImperiul Otoman – d. 28 august 1943, Sofia, Bulgaria), născut Boris Klemens Robert Maria Pius Ludwig Stanislaus Xaver, fiul lui Ferdinand I, a urcat pe tron în 1918 după abdicarea tatălui său în urma înfrângerii Regatului Bulgariei în Primul Război Mondial. Aceasta a reprezentat a doua înfrângere majoră a țării în doar cinci ani, după dezastrul din Al Doilea Război Balcanic (1913). Prin Tratatul de la NeuillyBulgaria a trebuit să cedeze noi teritorii și să plătească vecinilor însemnate despăgubiri de război, ceea ce a amenințat stabilitatea politică și economică. Două forțe politice, Uniunea Agrariană Bulgară și Partidul Comunist Bulgar, cereau răsturnarea monarhiei și schimbarea guvernului.
·       1902: Ion Călugăru (Benjamin Croitoru), prozator român

·* 1905:        Eli Lotar (n. Eliazar Lotar Teodorescu, n. , Arondismentul 18 din Paris, Franța – d. ,[1][2] Paris, Franța) a fost un fotograf francez de origine română.
A fost fiul poetului român Tudor Arghezi și al Constanței Zissu. Tudor Arghezi l-a recunoscut ca fiu în data de 29 noiembrie 1905. După ce a studiat la București, s-a întors la Paris în 29 decembrie 1924. În 1926 a devenit cetățean francez și a fost unul dintre cei mai buni fotografi ai Parisului anilor 1927-1932.[judecată de valoare]
Francezii au botezat un parc cu numele Eli Lotar în orășelul Aubervilliers situat la nord de Paris, de-alungul canalului Saint Denis.
*1910 - S-a născut prozatorul A.C. Vaida ("Scîntei în beznă", "Procesul", "Anii mîniei") (m.21.04.1976).

·    
*1914 : Mircea Zdrenghea (n. 30 ianuarie 1914Sebeșeljudețul Alba - d. 28 aprilie 2001Cluj) a fost un lingvist și filolog român. Mircea Zdrenghea a fost fiul învățătorului Vasile Zdrenghea și al lui Mărioara Zdrenghea, născută Hința, nepoata pictorului Sava HențiaMircea Zdrenghea a urmat clasele primare in satul natal (Sebeșel), cele gimnaziale la Sebeș, iar cele liceale la Orăștie (1932). Apoi a absolvit Facultatea de Filologie a Universității "Regele Ferdinand" din Cluj (1932-1936), de unde a studiat cu întemeietorii școlii de filologie clujene: Sextil PușcariuTheodor Capidan, și Nicolae Drăganu. În 1937 a absolvit Seminarul Pedagogic al Universității din Cluj. La data de 11 iulie 1942, Mircea Zdrenghea -a căsătorit cu Maria Modrigan (1920-2001).
   1915 - S-a născut scriitoarea Viorica Tomescu.

·       1923 - S-a născut prozatorul american Norman Mailer.
* 1923: Leonid Iovici Gaidai (în rusă Леонид Иович Гайдай, n. 30 ianuarie1923SvobodnîiRegiunea Amur — d. 19 noiembrie 1993Moscova) a fost un actorregizor și scenarist rus de teatru și film. Artist al Poporului URSS (1989). Este cel mai popular regizor sovietic de filme de comedie.
* 1925: Douglas Carl Engelbart (n. 30 ianuarie 1925PortlandOregonSUA – d. 2 iulie 2013AthertonCalifornia) a fost un inventator american[1] și un pionier al Internetului.[2] Părinții săi au fost Carl Louis Engelbart și Gladys Charlotte Amelia Munson Engelbart. A devenit celebru prin invenția mausului (împreună cu Bill English).[3] Ca pionier al interacțiunii om-calculator și lider al echipei care a inventat hipertextul și calculatoarele în rețea, a fost un precursor al interfeței grafice și un promotor al dezvoltării și utilizării rețelelor de calculatoare
* 1926: Vasili Alexandrovici Arhipov (rusă Василий Александрович Архипов) (n. 30 ianuarie 1926 – d. 19 august 1998) a fost un ofițer superior (viceamiral) al Marinei Militare Sovietice. În timpul Crizei rachetelor cubaneze el a prevenit lansarea unei torpile nucleare prevenind astfel un război nuclear. Thomas Blanton (la acel moment director al National Security Archive) a declarat în 2002: "un om numit Vasili Arkhipov a salvat lumea".
·       1927: Sven Olof Joachim Palme (Despre acest sunet Olof Palme ) (n. 30 ianuarie1927 – d. 28 februarie 1986) a fost un om politic suedez.
Palme a fost liderul Partidului social-democrat din Suedia din 1969 până la asasinarea sa în 1986. În această perioadă a fost Prim-ministru de două ori, 1969-1976 și 1982-1986. Olof Palme s-a născut într-o familie înstărită, conservatoare din ÖstermalmStockholmSuedia. Tatăl lui avea strămoși olandezi, iar mama lui, Freiin von Knieriem, avea strămoși germani din Țările baltice. Olof Palme și-a petrecut copilăria și adolescența în actuala casă a Ambasadei României în Suedia, din Östermalmsgatan 36, până la împlinirea vârstei de 12 ani. Clădirea ambasadei este cunoscută ca Palmeska, pentru că Sven Palme , bunicul lui Olof Palme, a cumpărat casa în 1918. Clădirea de pe Östermalmsgatan 36, în care familia Palme a locuit în prima jumătate a secolului al XX-lea, a fost achiziționată în anul 1970 de statului român, iar atunci, funcționează ca sediu al ambasadei României la Stockholm. [2]
Între 1947-1948 a studiat cu o bursă la Kenyon College din SUA, luându-și diploma în mai puțin de un an.[3]
După ce a călătorit cu autostopul prin SUA, s-a întors în Suedia, unde a început să studieze dreptul la Universitatea din Stockholm, în 1952 fiind ales Președinte al Asociației Studenților din Suedia. În seara de 28 februarie 1986, Palme cu soția se întorceau acasă pe jos de la cinematograf, fără gardă personală. În centrul Stockholmului, la ora 23:21 CET au fost atacați de către un asasin care l-a împușcat pe Palme din spate de la mică distanță. Împușcătura i-a fost fatală lui Palme, iar soția a fost rănită de o a doua împușcătură. Palme a fost transportat la un spital, unde a fost declarat mort la ora 0:06 în ziua următoare. Soția a supraviețuit.
Crima este nerezolvată (2009).
·       1928 - S-a născut Ruth Brown (Weston), cântăreaţă americană.
·       1930: S-a nascut actorul american Gene Hackman. Gene Hackman (n. 30 ianuarie 1930) este un actor american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1972 pentru rolul principal Jimmy „Popeye” Doyle interpretat în Filiera Franceză (The French Connection). Alte roluri și filme memorabile: Buck Barrow în Bonnie și Clyde, Șeriful „Little Bill” în Necruțătorul Unforgiven, Mississippi în flăcări, Conversația Conversation, Juriul Runaway Jury, Valul ucigaș Crimson Tide, Firma The Firm, Sperietoarea Scarecrow și Lex Luthor în Superman.
·       1931 - S–a născut scriitorul şi scenaristul George Şovu (ciclul de filme “Liceenii”).

·       1932: Constantin Grigore (Dinu) Săraru[1] (n. 30 ianuarie 1932, comuna Slătioarajudețul Vâlcea) este un director de teatru, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român. Este membru al Uniunii Scriitorilor din RomâniaS-a născut pe 30 ianuarie 1932, județul Vâlcea, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu. Este tatăl ziaristei, redactor radio și TV, Ruxandra Săraru.
A fost directorul Teatrului Mic și Teatrului foarte Mic din București între anii 1977 și 1990. A făcut parte din C.C. al P.C.R. Mult timp este marginalizat de noile autorități rezultate după 1989. Însă președintele Ion Iliescu, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Săraru în timpul campaniei electorale, în anul 2001 îl numește directorul Teatrului Național din București.[necesită citare]
Și-a dat demisia din aceasta funcție în anul 2004, odată cu Ministrul Culturii și Cultelor Răzvan Theodorescu, iar presa a speculat că a făcut acest gest înainte să fie demis de noul președinte, Traian Băsescu.[necesită citare]
Romanele sale pe teme țărănești "Niște țărani""Dragostea și revoluția" și "Clipa", care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării. După cum se știe colectivizarea s-a realizat cu liberul consimțământ forțat și cu marele ajutor dat de Securitate. Romanul său Clipa a fost ecranizat în regia lui Gheorghe Vitanidis. În raportul Tismăneanu, prezentat în fața Parlamentului în 2007 a fost inclus în categoria Exponenți ai protocronismuluialături de Paul AnghelEugen BarbuCorneliu Vadim TudorDoru PopoviciDan ZamfirescuIlie BădescuIon LăncrănjanPompiliu MarceaIon Dodu BălanAdrian PăunescuMihai UngheanuNicolae Dan FruntelatăArtur SilvestriIlie Purcaru.
A fost unul din acționarii principali ai Băncii Internaționale a Religiilor, iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proporții.


·       1934 - S-a născut Melvin Endsley, cântăreţ şi compozitor country american.
* 1934: Hans Liebhardt (n. 30 ianuarie 1934, Apoldu de Sus, județul Sibiu (interbelic), d. 30 septembrie 2017, București) a fost un jurnalist și scriitorde limba germană, landler[1] din România.
Și-a făcut studiile la Sibiu și Sighișoara, apoi a urmat "Școala de poeți" din București, adică Institutul de creație "Mihai Eminescu" (derivat din Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”). Și-a început cariera de jurnalist la ziarul de limbă germană Neuer Weg („Drum Nou”) în 1952. [2] Între 1970 și 1980 a fost redactor-șef adjunct la programul pentru minorități de la Televiziunea Română, de unde a revenit la ziarul Neuer Weg.[3]
O vreme, Liebhardt a fost angajat simultan în redacțiile a două reviste: Neue Banater Zeitung (ziarul germanilor bănățeni), de limba germană, și Munkáslap (ziarul muncitorilor), de limba maghiară.[4]
În ultimii ani de viață, a fost colaborator permanent al emisiunii în limba germană de la TVR 1, unde a moderat două rubrici difuzate lunar, Bukarester Geschichten („Povestiri bucureștene”) și Bücher und Bilder(„Cărți și imagini”).
A colaborat și la emisiunea în limba germană din București, realizată în cadrul Redacției Minorități a Societății Române de Radiodifuziune, având două emisiuni săptămânal: Wer wir sind und was wir wollen („Cine suntem și ce vrem”), miercurea, și Zeitgeschichte in Anekdoten („Istoria contemporană în anecdote”), vinerea.[5] Aria de difuzare a emisiunilor acoperă Transilvania, Banatul și zona București.[6]
Prin Decretul nr. 439 din 6 noiembrie 2000 s-a conferit medalia comemorativă "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu" ... mai multor critici, istorici literari, poeți, editori, traducători, între care, la numărul curent 54 este și Hans Liebhardt (Germania), excelent traducător al operei eminesciene în limba germană;[7]
Când a fost întrebat, în cursul unui interviu, de ce l-a elogiat pe Ceaușescu în poeme, Liebhardt a răspuns că aceste texte le-a confecționat numai din motive tactice, după ce fusese dat afară din redacția secției germane a Televiziunii.[8]
Alături de personalități ca Joachim Wittstock și Eginald Schlattner, Hans Liebhardt a fost unul din puținii scriitori de limba germană rămași în România
* 1934: Giovanni Battista Re (n. 30 ianuarie 1934BornoProvincia Brescia) este un cardinal emerit, prefect al Congregației pentru Episcopi între anii 2000-2010. În martie 2013 a fost președinte al conclavului din 2013. Giovanni Battista Re provine dintr-o familie simplă din Val Camonica și care, din arhivele comunale, rezultă că familia sa este o veche familie care locuiește în Borno din 1630.
A intrat în Seminarul din Brescia la o vârsta foarte fragedă, în 1945, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, a urmând aici studiile medii și superioare și a frecventând cursurile de filosofie și teologie. A fost hirotonit preot la la 3 martie 1957 de către episcopul de BresciaGiacinto Tredici. A studiat timp de trei ani la Seminarul Pontifical Lombard și a frecventat Universitatea Pontificală Gregoriană, unde a obținut licența în Drept Canonic. Din octombrie 1960 și tot anul 1961, a fost docent la Seminarul din Brescia și, în același timp, a exercitat și ministerul pastoral, ca vicar cooperator, în parohia Sfântul Benedict, la periferia Bresciei.

Stema cardinalului Giovanni Battista Re
Chemat în slujba Sfântului Scaun, la 1 iulie 1963 ca atașat la nunțiatura apostolică din Panama, a frecventat cursurile Academiei Diplomatice Pontificale. Începând cu 1967 a fost transferat la reprezentanța pontificală din Iran, unde a rămas până în ianuarie1971, când a fost chemat să slujească pe lângă Secretariatul de Stat, ca secretar particular al substitutului de atunci, Giovanni Benelli. La 12 decembrie 1979 papa Ioan Paul al II-lea l-a numit consilier al Secretariatului de Stat. La 9 octombrie 1987 a fost promovat secretar al Congregației pentru Episcopi și consacrat episcop de către papa Ioan Paul al II-lea în Bazilica Sf. Petru din Roma. La 7 noiembrie în același an a devenit arhiepiscop titular de Vescovio și secretar al Colegiului Cardinalilor.
În anul 1989 a fost numit substitut pentru probleme generale la Secretariatul de Stat. La 16 septembrie 2000 a fost numit prefect al Congregației pentru Episcopi și președinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină. Ca substitut al Secretariatului de Stat, l-a însoțit pe papa Ioan Paul al II-lea în numeroase călătorii ale sale în Italia și în străinătate. Cu ocazia scurtei vizite pe care la 19 iulie 1998 a făcut-o la Borno, papa a salutat poporul după recitarea rugăciunii Angelus și a amintit de fiul acestei zone ca de „colaboratorul meu apropiat, drag și fidel” .
Când a fost consacrat episcop și-a ales motoul „Virtus ex alto”, ceea ce amintește necesitatea ajutorului care vine de sus pentru a putea realiza ceva valid. L-a ales în amintirea Cardinalului Benelli care, la rândul său, și-l asumase întrucât fusese motoul cardinalului Elia Dalla Cost, arhiepiscop de Florența, și care-l hirotonise preot.
A fost președinte al celei de-a zecea Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor (octombrie 2001).
A fost proclamat cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea în consistoriul din 21 februarie 2001. Este titular al Bisericii Sabina e Poggio Mirteto.
·       1936 - S-a născut Horst Jankowski, pianist german de jazz.
* 1936: Koji Sasaki (n. 30 ianuarie 1936) este un fost fotbalist japonez.    
* 1936:   Ștefan Stoenescu (n. 30 ianuarie 1936, București) este un filolog, eseist și traducător (din și în limba engleză) american, originar din România.
Absolvent al Facultății de filologie română și engleză (catedra de limba și literatură engleză), Universitatea București (1962) (și ulterior al cursului de masterat în literatură comparată, Universitatea Cornell, SUA, 1990), a fost cadru universitar la Universitatea din București, Facultatea de Limbi Străine (1964-1987), până în septembrie 1987, când a cererut azil politic în SUA.
1937: S-a nascut actrita britanica de teatru și film, Vanessa Redgrave. Se poate spune că Vanessa provine dintr-o dinastie de actori, chiar și străbunicul ei a fost actor. Tradiție urmată de părinții ei Michael Redgrave și Rachel Kempson ca și de frații ei Lynn Redgrave și Corin Redgrave. După promovarea școlii de balet, Vanessa a studiat până în 1958 dramaturgia la "Central School of Speech and Drama". În același an debutează în teatru și film alături de tatăl ei. Printre succesele actriței talentate se numără acordarea unor distincții precum Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundarPremiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (dramă)Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar (tv), ca și alegerea ei ca membră în ansamblul renumit de teatru "Royal Shakespeare Company". Din viața ei privată, între anii 1962 - 1967, Vanessa a fost căsătorită cu regizorul Tony Richardson cu care a avut 2 fiice, Natasha Richardson (1963–2009) și Joely Richardson (* 1965). După divorț a avut o serie de legături, pentru ca să se căsătorească în 2006 cu Franco Nero cu care are un fiu. Vanessa Redgrave este o adversară convinsă a producerii de arme nucleare, dar și o militantă pentru drepturile omului.
·       1937: Boris Spasski, jucător rus de șah
* 1939: Thomas Nägler (n. 30 ianuarie 1939, Slimnic, Sibiu - d. 4 noiembrie2011, Neuhausen auf den Fildern, Germania) a fost un arheolog și istoricsas din România, specializat în istoria Transilvaniei.
S-a născut într-o familie de agricultori, ca cel mai în vârstă dintre cei trei copii ai familiei Thomas și Anna Nägler. Un strămoș al familiei Nägler, originar zona orașului Strassburg din Alsacia, s-a stabilit în Transilvaniaîn 1756, cu ocazia colonizărilor inițiate de Imperiul Austriac
·       1941: Richard Bruce "Dick" Cheney (pronunțat în engleză /t͡ʃeɪniː/ sau /t͡ʃiːniː/[1]; n. 30 ianuarie 1941, Lincoln, Nebraska) este cel de-al patruzeci și șaseleavicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, servind în echipa prezidențială al celui de-al patruzeci și treilea președinte, George W. Bush. Totodată, conform Constituției țării, în calitate de vicepreședinte al SUA, Cheney a fost și președinte al Senatului american, camera superioară a legislativului SUA, Congresul.
Anterior, a servit ca White House Chief of Staff, membru al Camerei Reprezentanților din partea statului Wyoming și ca secretar al apărării, în timpul președinției celui de-al patruzeci și unulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1989 - 1993), George H. W. Bush. În sectorul privat, Cheney a fost Chairman și Chief Executive Officer al controversatei companii Halliburton Energy Services.
·       1943 - S-a născut Marty Balin (Martin Buchwald), vocalist şi compozitor american (Jefferson Airplane, KBC).
·       1947 - S-a născut Steve Marriott, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Small Faces, Humble Pie).
* 1949: Dumitru Motreanu (n. 30 ianuarie 1949Târgu Ocna) este un matematician român ce se afirmă în analiza neliniară, ecuații parțial diferențiale si matematică aplicată. A primit premiul „Simion Stoilow” al Academiei Române. Din anul 2000 este profesor la Universitatea din Perpignan (Franța). Este fiul avocatului Dumitru Motreanu și al funcționarei Venera-Cleopatra (născută Teodorescu). Studiile generale și liceale le-a făcut în orașul natal (1967), iar cele superioare la Iași (Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în 1972).[1] Și-a susținut teza de doctorat cu tema „Metode de topologie diferențială cu aplicatii la cohomologia mulțimilor diferențiale” (1978). A activat la cadrul catedrei de matematică a Universitatății „Alexandru Ioan Cuza” din Iași ca asistent (1972 - 1978), lector (1978 - 1990), profesor asociat (1990 - 1996) și profesor (1996 - 2000). Din anul 2000 este profesor la Universitatea din Perpignan. S-a afirmat în analiza neliniară, ecuații parțial diferențiale si matematică aplicată. A primit premiul „Simion Stoilow" al Academiei Române, a fost declarat „om al anului 1998”, iar biografia sa a fost inclusă în a XVIII-a ediție Who's Who in the World.[1] A fost consilier editorial la „Moderiz Mechanics and alfathem” și colaborator al unor prestigioase reviste de matematică. A publicat numeroase articole, studii, unele în colaborare cu fiica sa Viorica, de asemenea doctor în matematică de specialitate în SUAElvețiaItaliaBulgariaRomâniaIndia și Germania. A luat parte la numeroase congrese, simpozioane, colocvii și conferințe de matematică desfășurate în BulgariaCanadaGreciaFranțaSlovaciaBelgiaAustriaPoloniaGermania s.a. Este co-autor la redacția enciclopediei matematice „Encyclopaedia of Optim Kluwer Academic Publishers”
·       1951: Philip David Charles Collins (n. 30 ianuarie 1951, Chiswick, Londra) este un cântăreț, compozitor, toboșar și actor englez. Este cunoscut cel mai mult ca solist și toboșar al trupei de rock progresiv Genesis, dar și ca fiind un câștigător al Premiilor Grammy și al Premiilor Oscar. Este, de asemenea, un actor, apărând în numeroase filme.
Între anii 1984 și 1989 Collins, prin cântecele sale, este prezent în opt topuri americane dintre care în șapte participă ca un artist solo și într-un top ca solist al trupei Genesis. Majoritatea cântecelor sale au o tentă romantică, de dragoste, după cum reiese în cântece precum In The Air Tonight și Sussudio, iar în mică măsură întâlnim și cântece cu tentă politică, un exemplu fiind Another Day in Paradise devenind unul din șlagărele sale. Fiind cunoscut și pe plan internațional, Collins ajunge să fie în diverse topuri, printre acestea aflându-se și în topurile MTV. A început cariera artistică fiind membru al unei formații mai puțin cunoscută numită Flaming Youth, și apoi fiind membru al formației Genesis. Fiind membru al formației Genesis, Collins era toboșar dar și compozitorul formației. Cântecele sale erau cântate de solistul formației pe atunci Peter Gabriel, dar neavând priză la public drept dovadă intrând în topurile muzicale numai cu două cântece. Din 1975, Collins preia conducerea formației și devine solistul acesteia deoarece Peter Gabrielpărăsește formația. La sfârșitul anilor '70, cântecul Follow You, Follow Me a însemnat pentru Genesis un pas important înainte deoarece a ajuns în primele locuri ale topurilor muzicale. Artistul încearcă un experiment pentru a putea obține succesul, el începe și cariera solo dar continuă și alături de Genesis, acesta fiind un succes drept dovadă fiind confirmarea casei de discuri Atlantic Records ce constată vânzarea a peste 100 de milioane de discuri.
·       1951 - S-a născut Marv Ross, chitarist, vocalist şi compozitor american (Seafood Mama, Quarterflash).
* 1951: Tamara Chițaniuc (născută Ababii) - cântăreață de muzică populară, născută la 30 ianuarie 1951 la Căzănești, Telenești. Primele lecții de muzică le-a luat în corul din sat, iar mai târziu - de la acordeonistul Călin Grigore Roman în satul de baștină, unde exista un taraf, condus de acesta. Studiază dirijatul coral la Școala medie de muzică "Ștefan Neaga" din Chișinău (19661969). În anii 1970-1971, solistă în orchestra ansamblului de dansuri populare "Joc" și capela corală "Doina", actriță la teatrul "Vasile Alecsandri" din Bălți (1972-1976), solistă în ansamblul de țigani (1977), și orchestra de muzică populară "Mugurel" (din 1977), ale Filarmonicii din Chișinău. Marele premiu la Festivalul - concurs de romanțe "Crizantema de argint" ( Chișinău, 1993). A colaborat cu Ion DascălDumitru Căldare. A înregistrat la radio Chișinău cântece populare.
·       1952: Silvia Marcovici (n. 30 ianuarie 1952Bacău) este o violonistă românăde origine evreiască. În 1976 a emigrat în Israel și a dobândit cetățenia israeliană. În prezent ea trăiește în FranțaSilvia Marcovici s-a născut la 30 ianuarie 1952 la Bacău ca fiica a lui Avram Marcovici și a lui Ana, născută Katz.
A studiat vioara la Bacău și la București cu Harry Coffler si ulterior cu Ștefan Gheorghiu, care i-a fost dascăl de la vârsta de 12 ani. A cântat pentru prima oară în public la vârsta de 13 ani. În 1969 a dobândit al doilea Grand Prix la prestigiosul concurs Marguerite Long /Jean Thibaud, în acel an nefiind atribut premiul întâi. Tot în 1969 a obținut și premiul special al concursului prințului Rainier al III-lea de Monaco pentru interpretarea unei lucrări din muzica contemporană. În 1970 a cucerit premiul întâi la Concursul George Enescu din București. Debutul profesional și l-a făcut cu Residentie Orkest din Haga sub bagheta compozitorului Bruno Maderna. După ce a cântat ca solistă cu Orchestra Simfonică din Londra, la invitația lui Claudio Abbado a interpretat concertul al doilea pentru vioară de Béla Bartók împreună cu orchestra Teatrului La Scala din Milano. În 1972 a fost invitată de Leopold Stokowski să interpreteze concertul de Glazunov cu London Simphony Orchestra la Royal Festival Hall, concert ce va fi înregistrat de Decca cu ocazia zilei de naștere a 90-a a ilustrului dirijor. În anul 1976 Silvia Marcovici a emigrat în Israel din România, care se afla pe atunci în plin regim comunist. Emigrarea i-a permis un avânt în cariera internațională, fără vreun impediment politic. La începutul anilor 1980 ea s-a stabilit in R.F.Germania, unde a devenit profesoară la Musikhochschule din Saarbrücken; a predat de asemenea și la Academia de muzică a lui Tibor Varga din Sion, Elveția. În ultima vreme, predă la facultatea de muzică a Universității de arte din Graz, în Austria.
Silvia Marcovici a cântat cu mai multe orchestre din Europa și SUA: The Philarmonia, Royal Philarmonic Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestra Natională a Franței, Orchestra simfonica a Academiei Santa Cecilia, New York Philarmonic, Chicago Simphony, Cincinnati, Atlanta, National Simphony (Washington D.C.), Philadelphia Orchestra, etc. Silvia Marcovici a lucrat cu dirijori faimoși ca Zubin Mehta, Claudio Abbado, Sergiu ComissionaPlacido DomingoRiccardo MutiMstislav Rostropovici.
Concertează cu regularitate în America de Nord și America de SudEuropaJaponiaIsrael. Cântă cu o vioară Albani, fabricată în jurul anului 1800.
Este căsătorită cu violonistul Diego Pagin, locuiește la Strasbourg și are doi copii. Împreună cu aceștia, Sarah (soprano) și Aimo (pian) susține adesea concerte în FranțaElveția sau România.
Mircea Dogaru (n. 30 ianuarie 1955Târgu-Mureș) este un istoric și scriitor român, colonel în rezervă.[1] A publicat numeroase lucrări pe teme controversate ale istoriografiei românești. Este absolvent al Facultății de Istorie-Filosofie din București în 1979. Este repartizat ca profesor la Liceul nr. 13 din Capitală însă, în același an, renunță la învățământ în favoarea cercetării. Astfel devine cercetător-științific la Institutul de Istorie și Teorie Militară (1979-1999), specialitatea "Istorie militară antică, medievală și arheologie". Este specialist în istoria UE la Institutul Francez (1997) și în Politici de apărare NATO în Canada (1998). Obține în 1994 titlul de doctor în istorie militară. În calitate de publicist obține premiul pentru debut în 1984, devenind membru al UZP din 1999. Începând cu anul 2002 este profesor asociat la Facultatea de Istorie, Geografie, Filosofie a Universității Craiova.
·       
1959 - S-a născut Jody Watley, cântăreaţă şi compozitoare americană (Shalamar).
·       1961: Laura Grunberg, scriitoare româncă

·       * 1962: Abdullah II bin al-Hussein (arabă عبدالله الثاني بن الحسين) (n. 30 ianuarie 1962) este actualul rege al Regatului Hașemit al Iordaniei. Se află la conducerea țării de la decesul tatălui său, regele Hussein, la 7 februarie 1999Abdullah al II-lea al Iordaniei s-a născut la Amman. Este fiul regelui Hussein al Iordaniei și al Antoinettei Avril Gardiner, cunoscută ca regina Muna a Iordaniei. A făcut școala primară la Colegiul Educațional Islamic din capitala Iordaniei, Amman. Mai târziu a studiat la St. Edmund's School (Hindhead) în SurreyAnglia. Abdullah a studiat de asemenea și la Școala Eaglebrook și Academia Deerfield în Statele Unite ale Americii. După ce a părăsit Academia Deerfield a studiat la Pembroke College, în cadrul Universității Oxford
În 1980, a fost admis la Academia Militara Regala Sandhurst în Regatul Unit cu rangul de cadet. S-a alăturat regimentului de cavalerie 13th/18th Royal Hussars (Queen Mary's Own) după ce a primit comisia de Locotenent secund in anul următor. Regele Abdullah menține legaturi strânse cu Armata Britanica și este Colonelul Sef al regimentului The Light Dragoons, un regiment de tancuri și succesor al regimentului 13th/18th Royal Hussars. A studiat la Scoala Edmund A. Walsh pentru Serviciu Strain a Universitatii Georgetown unde a completat un program de cercetare și studii avansate, el fiind înrolat cu statut senior în Masteratul de Științe în programul de Serviciu Străin în anul 1987. Abdullah este căsătorit cu Rania Al-Yassin, acum Regina Rania al-Abdullah, născută în Kuweit și de origine palestiniană, care se remarcă prin munca ei filantropică dar este criticată pentru interviurile ei frecvent acordate presei Occidentale, îmbrăcămintea scumpă haute-couture (care intră în puternic contrast cu standardul de trai al populației) dar și din cauza suspiciunilor de nepotism și favoritism (fratele ei a devenit milionar și există zvonuri că Regina ar deține 17 companii în Iordania).[necesită citare] Rania, o angajată în marketing la compania Apple Inc. din Amman, l-a cunoscut pe Abdullah la un dineu organizat de sora lui în ianuarie 1993. S-au logodit 2 luni mai târziu și s-au căsătorit în iunie 1993. Ei au patru copii:
Abdullah a enumerat ca fiind hobby-urile sale parașutismul, plimbarea pe motocicletă, cursele de raliu, scuba diving-ul, filmele de aventură, fotbalul și SF-ul, fiind un fan al seriei SF Star Trek. În 1996, a apărut în episodul Investigations din serialul Star Trek: Voyager, într-un rol nonverbal (el nu este membru al sindicatului Screen Actors Guild).
Pasiunea lui pentru industria filmului l-a determinat să creeze, pe 20 septembrie 2006, Red Sea Institute of Cinematic Arts(RSICA, în română: Institutul Marea Roșie de Arte Cinematografice) din orașul Aqaba de pe coasta Mării Roșii. Acest institut se află în parteneriat cu University of Southern California School of Cinematic Arts (în română: Școala de Arte Cinematografice din Universitatea Californiei de Sud). Când producătorii filmului Transformers 2: Răzbunarea celor învinșiau decis să filmeze în Iordania, Abdullah a trimis 38 de elicoptere militare să ajute la transportarea echipamentului în orașul Petra.
De asemenea, lui Abdullah îi place stand-up comedy. Când Gabriel Iglesias, Russell Peters și mulți alți actori de stand-up comedy au vizitat Iordania pentru un festival de comedie din 2009, regele i-a invitat la cină și i-a făcut o farsă lui Russell, cu ajutorul lui Iglesias și al ofițerilor de poliție de la aeroport.[1] În 2013, un videoclip în care apărea Abdullah ajutând la împingerea unei mașini blocate în zăpadă în Amman, în timpul unui val de frig din Orientul Mijlociu, a devenit viral.[2] Iar în 2017, un alt videoclip viral îl arată pe Abdullah purtând pijamale și ajutând la stingerea unui foc dintr-o pădure din apropierea palatului regal Abdullah a devenit rege la 7 februarie 1999 înainte de moartea tatălui său Regele Hussein. Hussein îl numise recent Prinț Moștenitor la 24 ianuarie, înlocuindu-și propriul său frate, Prințul Hassan al Iordaniei, care ocupa această funcție de mulți ani. Nu a fost o decizie populară. Mama lui Abdullah, Prințesa Muna al-Hussein, este de origine britanică iar regele nu era văzut de unii ca având suficientă legitimitate pentru a ascende la tron. Pe 28 noiembrie 2004 Abdullah a retras titlul de Prinț Moștenitor fratelui său vitreg, Prințul Hamzah al Iordaniei (pe care l-a numit în această poziție pe 7 februarie 1999, în conformitate cu dorințele tatălui său). Într-o scrisoare de la Abdullah adresată lui Hamzah, citită pe postul de televiziune național Iordanian, el a spus: "Faptul că tu deții această poziție simbolică ți-a restrâns libertatea și te-a stânjenit cu acordarea unor responsabilitați din partea noastră pe care tu erai perfect capabil să le îndeplinești". Nici un succesor nu a mai fost numit dar analiștii cred că cel mai probabil Abdullah intenționează să-l numească pe fiul său, Prințul Hussein, ca succesor la tronul țării
* 1963: Thomas Conrad Brezina,[6] (n. ,[1][2][3] VienaRepublica Austria[4]),[7] este un scriitor austriac de cărți pentru copii. El este cunoscut mai ales pentru seria Gang Knickerbocker și poveștile lui despre bicicleta vorbitoare, Tom Turbo. El a publicat peste 550 de cărți[6] și cărțile sale au fost traduse în 35 de [6] limbi. Seria Kids Knickerbocker descrie aventurile a patru prieteni între 9 și 14 ani, care rezolvă mistere, iar seria a fost adaptată pentru televiziune.
Eroina din cărțile Penny trăiește la o fermă și, în prima serie - Ce este o viață de câine, după toate?), salvează un câine de a fi ucis. O carte din serie a ajuns pe locul patru într-un sondaj de opinie din 2007 cu titlurile preferate ale copiilor germani.[8]
Poveștile cu Tom Turbo se referă la o bicicletă vorbitoare capabilă de 111 cascadorii uimitoare.[9] Împreună cu cei doi prieteni, Caro și Claro, și șeful său, Thomas Brezina, bicicleta rezolvă mistere. Dușmanul său principal este Fritz Fantom.
Brezina este, de asemenea, autorul seriei detectivistice Un Mister pentru Tine și pentru Tiger Team (cunoscută sub numele de "冒险 小虎队" în chineză), Un Super Mister pentru Tine și pentru Tiger Team(cunoscută sub numele de "超级 版 冒险 小虎队" în chineză ), și PSSST! SECRETUL NOSTRU! (cunoscută sub numele de "女生 冒险 小虎队" în chineză). Aceste cărți au fost traduse în chineză și vândute pe scară largă.[10]
Grija pentru copii, drepturilor lor, dorințele și opiniile lor sunt deosebit de importante pentru el. Thomas a fost ambasadorul UNICEF Austria pentru copii din 1996 (UNICEF este o asociație internațională, care aduce în atenție cele mai multe nedreptăți suferite de copii din întreaga lume).[6]
Thomas Brezina locuiește în Viena, pe malul lacului Neusiedl (Burgenland), și de multe ori pleacă în vacanță în Londra.[11]
În prezent, el este co-prezentator al serialului Forscherexpress, serial pe care-l prezintă cu Kati Bellowitsch
* 1965: Emeric Imre (n. 30 ianuarie 1965Clujregiunea Cluj) este un chitaristmuzicianinterpret și compozitor român. Emeric Imre s-a născut la începutul anului 1965 în cartierul clujean Dâmbul Rotund. La îndemnul tătălui său s-a îndreptat spre muzică începând să studieze vioara din clasa I. Familia mai avea trei fete, iar Emeric era mezinul și răsfățatul tuturor. Mare iubitor de fotbal, practică acest sport timp de nouă ani. Părăsirea carierei sportive este unul din regretele care îl apăsă uneori. De multe ori la antrenamente Emeric se ducea cu vioara sub braț.
Au urmat apoi doi ani dezastruoși în materie de muzică, finalizând cu renunțarea la studiile muzicale.
În 1987 s-a căsătorit cu Aurora, care mai apoi a devenit mama copiilor săi, Bianca Patricia și Cristian Emeric Un nou drum i s-a așternut înainte când s-a aflat în clasa a VIII-a, tot în domeniul muzicii însă de această dată era vorba de un alt instrument, chitara. A ascultat „Eșarfa în dar” a lui Mircea Baniciu și de atunci viața sa a fost Cenaclul „Nicolae Tăutu” al Casei Armatei din Cluj. A ajuns acolo împreună cu Ghita Cucui, o colegă de liceu cu voce extraordinară.[3] Aici i-a cunoscut pe Sorin Lăcătuș, Jean Emanuel Anton, Iosif Szabo, Călin NemeșIoan Gyuri Pascu, Didi Ivănescu, Dan Marius Drăgan, Giusepe Poenaru, Florin Constantin Verdeș, Dorin Andone, Nicu Todea, Lucian Matiș, Eugen Pascu,Ina Marginean și alții. Erau „gașcă nebună și frumoasă a Clujului”, de pe vremea cenaclurilor studențești clujene din '83-'87
* 1966: Constantin Mazilu este un om politic român. În 2008 a devenit viceprimar în comuna Lăpușata, după care, în decembrie 2008 a devenit deputat PSD de Vâlcea[1]. Din aprilie 2010 este membru UNPR[1][2].
·       1968: Felipe al VI-lea de Bourbon și Grecia (Felipe Juan Pablo Alfonso de Todos los Santos de Borbón y de Grecia) (n. 30 ianuarie 1968Madrid) este actualul rege al Spaniei. A urcat pe tron la 19 iunie 2014, după abdicarea tatălui său, regele Juan Carlos IFelipe s-a născut la Madrid, fiind al treilea copil al regelui Juan Carlos și al reginei Sofia. Are două surori mai mari, Infanta Elena și Infanta Cristina. A fost botezat de arhiepiscopul Madridului, Casimiro Morcillo González, și a primit numele Felipe Juan Pablo Alfonso de Todos los Santos (în cinstea lui Filip al V-lea, primul Bourbon care a domnit în Spania, a bunicilor lui, Infantele Juan, Conte de Barcelona și Paul I al Greciei și a străbunicului său, regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei), particula Todos los Santos fiind adăugată prin tradiție membrilor casei regale spaniole. La naștere a primit titlul de Infante, chiar dacă la vremea respectivă tatăl său nu era rege. Nașii săi au fost bunicul patern, Infantele Juan, Conte de Barcelona, și străbunica sa, regina Victoria Eugenia.
Felipe a urmat învățământul obligatoriu la Madrid, apoi a studiat un an la un liceu din OntarioCanada, după care a urmat cursurile Universității Autonome din Madrid, unde a obținut o diplomă în drept. A făcut de asemenea câteva cursuri de economie și un master în relații internaționale la Universitatea Georgetown, SUA, unde l-a avut coleg pe vărul său din Grecia, Prințul Pavlos.
Felipe vorbește spaniolacatalanafrancezaengleza și puțină greacă Ca prinț de Asturia și-a început îndatoririle de viitor rege prin numeroase activități oficiale din diferite sectoare și aspecte ale vieții publice spaniole. Din anul 1995, a început să viziteze teritoriile autonome spaniole pentru o mai bună înțelegere a celor din regiunile respective și a avut întâlniri cu comunitățile locale. Permanent s-a întâlnit cu reprezentanții celor mai importante instituții și mai ales cu cei ce se ocupă de constituție. A ținut discursuri publice și private despre afacerile interne dar și internaționale. Atunci când tatăl său nu putea participa, Felipe a prezidat prezentarea anuală a Armatei și a participat la exerciții militare.
A vizitat multe state din Europa, lumea arabă, Orientul îndepărtat, Australia și Africa de Nord, în ideea de a juca un rol activ în promovarea intereselor economice și comerciale, ale limbii și culturii sale. Din 1996, Felipe reprezintă Spania la ceremoniile de investitură a diferiților președinți din America Latină.
Înalt de 1,97 m, Felipe a fost membru al echipei olimpice de iahting a Spaniei la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, unde a ocupat locul al 6-lea. De-a lungul timpului, numele său a fost asociat cu diferite femei, însă doar două relații au fost mai importante: prima a fost cu o femeie de viță nobilă, dar care era cu 3 ani mai mare ca Felipe, ceea ce nu a fost bine văzut de casa regală, iar cea de-a doua cu un model norvegian care pozase și nud în cariera sa, lucru la fel de neplăcut pentru familia regală. Relația cu jurnalista de televiziune Letizia Ortiz a fost ținută departe de atenția publică până în 2003, când cuplul a anunțat oficial logodna.
În ciuda faptului că Letizia mai fusese căsătorită, doar civil, și era divorțată, publicul a acceptat-o, pentru că reprezintă femeia modernă, independentă, educată și împlinită profesional. S-au căsătorit la 22 mai 2004 la Madrid. Cuplul are două fete:
Felipe este nașul a cel puțin șapte copii:
La 19 iunie 2014 tatăl lui Felipe, regele Juan Carlos I al Spaniei a abdicat în favoarea lui Felipe, care a fost înscăunat rege al Spaniei în aceeași zi.[2] După urcarea la tron, acesta a devenit cel mai tânăr monarh al Europei, fiind cu nouă luni mai tânăr decât regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos.
Ca rege, Felipe are puteri politice limitate, Constituția din 1978 arătând că monarhul “arbitrează și mediază funcționarea instituțiilor”.
Cea mai presantă sarcină a lui este reformarea monarhiei. Un sondaj al Centrului pentru Studii Sociologice din Madrid a arătat că popularitatea monarhiei s-a prăbușit în ultimii ani ai domniei lui Juan Carlos, de la un nivel record de 75% ajungând la 38%.
În iunie 2015, Felipe i-a retras surorii sale, infanta Cristina, titlul de Ducesă de Palma de Mallorca, în urma scandalului de corupție în care este implicată.
După un an de domnie, Felipe a reușit să ridice nivelul de popularitate al monarhiei la 81%, potrivit cotidianului El País
·       1971 - S-a născut Gianina Corondan, prezentatoare la TVR. A devenit cunoscută prin realizarea rubricii “Meteo”, la PRO TV.

* 1971: Viesturs Kairišs (n. 30 ianuarie 1971) este un regizor de operă, film și teatru leton. Are o carieră de succes în Letonia și Germania, în calitate de regizor de operă. Filmele și piesele de teatru regizate de Kairišs au fost prezentate la mai multe festivaluri europene.
 * 1973: Mihaela Ciobanu (n. 30 ianuarie 1973, în București) este o handbalistăromână și spaniolă, acum retrasă din activitate, care a jucat pentru echipele naționale ale României și Spaniei. Ciobanu, care a evoluat pe postul de portar, este medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra. Începând din 1 octombrie 2018, Ciobanu este antrenor cu portarii la echipa românească CSM București.
* 1973: Lee Seo-jin (Hangul: 이서진, n. 30 ianuarie 1973) este un actor sud-coreean. A devenit popular în Coreea după rolul avut în drama Damo. Este de asemenea cunoscut pentru gropițele din obraji. A avut o relație cu partenera sa din serialul "Lovers", Kim Jung Eun care a început în ianuarie 2007 și s-a sfârșit în 29 octombrie 2008.
1974:    Christian Charles Philip Bale (n. 30 ianuarie 1974PembrokeshireMarea Britanie) este un actor britanic.
* 1975: Antônio Augusto Ribeiro Reis Jr. (n. 30 ianuarie 1975), cunoscut ca Juninho sau Juninho Pernambucano, este un fost fotbalist internațional brazilian. El este considerat cel mai buni executant de lovituri libere din toate timpurile loviturilor libere directe.[3][4][5] Juninho a condus Olympique Lyonnais spre 7 titluri consecutive în Ligue 1, înainte de a părăsi clubul în 2009. El a marcat 100 de goluri în 350 de meciuri oficiale pentru Lyon,[6] și 6 goluri în 40 de meciuri pentru naționala Braziliei. El s-a retras de la echipa națională după Campionatul Mondial de Fotbal 2006. Juninho are abilitatea să facă mingea să-și schimbe de două ori direcția în zbor și avea o precizie la loviturile libere de 97% în timp ce juca la Lyon, fiind cea mai înaltă precizie a unui fotbalist atinsă vreodată.
* 1976: Cristian Brocchi (n. 30 ianuarie 1976Milano) este un fost fotbalistitalian care ultima dată a evoluat la clubul S.S. Lazio. A jucat un meci la echipa națională de fotbal a Italiei, pe 15 noiembrie 2006, cu Turcia. În prezent activează în calitate de antrenor la AC Milan.
* 1978: Grégory Delwarte (n. 30 ianuarie 1978Chapelle-lez-HerlaimontBelgia) este un fotbalist belgian care evoluează în prezent la La Louvière. De-a lungul carierei a evoluat la Roda JCRAEC Mons dar și la Dinamo în Liga I.
* 1978: Costina Cheyrouze (n. 30 ianuarie 1978Constanța[1]) este o actrițăromână de teatrufilmteleviziune și radio.După obținerea diplomei de învățător-educator la Colegiul Pedagogic “C-tin Brătescu” din Constanța, Costina Cheyrouze a absolvit în 2004Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, secția Actorie la clasa profesorilor Adrian Pintea și Adrian Titieni. Atunci a lucrat și cu Calvin McClintonSanda Manu (Commedia dell'Arte) și Veniamin Filshtinsky (profesor de arta actorului la Institutul de Artă Teatrală din Sankt Petersburg). După doi ani în care a fost angajată la Teatrul de Stat Constanța, a fost alesă de Ion Caramitru să facă parte din echipa Teatrului Național București

Activitate la Teatrul Național București

Activitate în alte teatre

Teatrul Tony Bulandra din Tărgoviște
Teatrul Jean Bart din Tulcea
Teatrul de Stat Constanța
Teatru Itinerant
Club Prometheus, București
  • Broadway Magic (cabaret), regia muzicală Calvin McClinton, 2004
  • Ain’t Misbehavin’ (cabaret), regia muzicală Calvin McClinton, 2002

Radio

Televiziune

Teatrul Național de Televiziune (TVR 2)
  • O întâmplare cu haz de Goldoni, regia Constantin Dicu, 2010

Film

  • Educatoarea - Funeralii fericite, regia Horațiu Mălăele2013
  • Copacul, regia Mihai Sofronea, 2013
  • I’m a Walking Contradiction, regia Raia al Souliman, 2012
* 1980: Wilmer Eduardo Valderrama (n. 30 ianuarie 1980) este un actor american, cunoscut pentru interpretarea lui Fez din sitcom-ul That '70s Show.
* 1981: Dimităr Ivanov Berbatov (în bulgară Димитър Иванов Бербатов; n. 30 ianuarie 1981)[2] este un fotbalist bulgar, în prezent liber de contract
* 1981: Peter Crouch (n. 30 ianuarie 1981 în MacclesfieldAnglia) este un fotbalistenglez care evoluează la clubul Stoke City din Premier League.
* 1982: Daiki Iwamasa (n. 30 ianuarie 1982) este un fotbalist japonez.
* 1982: Nádson Rodrigues de Souza (n. 30 ianuarie 1982) este un fotbalistbrazilian.
* 1982: Ricardo Dani (n. 30 ianuarie 1982FelgueirasPortugalia) este un fotbalist portughez care evoluează la clubul grec Skoda Xanthi. În perioada 2007-2010 a jucat pentru CFR 1907 Cluj, alături de care a devenit campion al României.
* 1982: Corneliu Ștefan (n. 30 ianuarie 1982) este un deputat român, ales în 2016.
* 1984: Junior "Cigano" dos Santos (n. 30 ianuarie 1984) este un luptător brazilian de arte marțiale mixte (MMA), fost campion UFC printre grei. La ora actuală (din 8 iunie 2015) el este pe locul 2 în clasamentul UFC oficial la categoria grea, după campionul interimar Fabrício Werdum[7]și pe locul 2 în lume la categoria grea conform Sherdog
* 1984: Tan Xue (chineză simplificată谭雪chineză tradițională譚雪pinyinTán Xuě; n. 30 ianuarie 1984) este o fostă scrimeră chineză specializată pe sabie. A fost laureată cu argint la individual la Jocurile Olimpice de vară din 2004 și cu argint pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 2008. A fost și campioana mondială în 2002. A câștigat Cupa Mondială din 2001-2002 și 2006-2007.
  1985Ximena Duque (n. 30 ianuarie 1985CaliColumbia) este o actriță care a crescut în faimă după participarea la reality show-ul „Protagonistas de novela 2”. S-a născut pe 30 ianuarie 1985 în CaliValle del CaucaColumbia și la vârsta de 12 ani sa mutat la Miami, FloridaSUA, unde a început să studieze actorie, dicție și accent neutralizare. Duque are un fiu pe nume Christian Carabias Duque, născut pe 16 mai 2004 A avut roluri secundare în telenovele ca Soñar no Cuesta Nada sau El Amor no Tiene Precio. Prima sa adevărată realizare a fost participarea la telenovela Decisiones în anul 2005. În 2007 a urmat Pecados Ajenos unde a interpretat-o pe Maria. În 2008 are un rol important în telenovela Valeria, care, după spusele ei, a scos-o din anonimat. Însă El rostro de Analia a fost telenovela care i-a adus cea mai mare faimă. În 2009 a participat la producțiile Los Victorinos și Bella Calamidades. În 2010 a avut un rol important în Sacrificio de Mujer, apare si in telenovela de la Telemundo, Alguien te Mira. Ximena a aparut in filmul [Corazón valiente] ca rol principal alaturi de Fabian Rios Are un copil cu actorul Christian Carabias, pe care la cunoscut la Protagonistas de Novela 2 și cu care a avut ocazia de a juca în telenovela Valeria, însă cei doi sunt despărțiți.
* 1985: Tomás Costa (n. 30 ianuarie 1985RosarioAS-a născut pe 30 ianuarie 1985 în CaliValle del Caucargentina) este un fotbalist argentinian care evoluează la echipa Peñarol pe postul de mijlocaș.
* 1985: Marcos Llorente Moreno (Madrid, 30 ianuarie 1995),  cunoscut ca Marcos Llorente este un jucător spaniol care joacă ca mijlocaș la Real Madrid.
* 1985: Yuuri Morishita (森下 悠里 Morishita Yūri?, n. 30 ianuarie 1985Hachiōji)[1] este o actriță japoneză care este reprezentată de agenție de talente Asche.
* 1986: Jordan Carver (născută Ina-Maria Schnitzer[3] pe 30 ianuarie 1986) este un fotomodel și actriță germană, stabilită în prezent în Statele Unite.
* 1986: Lucas Rodrigo Biglia (Mercedes, Provincia de Buenos Aires, 30 ianuarie, 1986) este un fotbalist argentinian. Joacă ca mijlocaș și clubul său actual este AC Milan din Serie A din Italia.
* 1987: Rebecca Quin este o wrestlerita profesionista irlandeza care in prezentul lucrează in brand-ul Smack Down sub numele de Becky Lynch.In prezent ea deține si titlul Women Champion feminin
* 1988: Cătălin Petre Doman (n. 30 ianuarie 1988Drobeta Turnu-SeverinMehedinți) este un fotbalist român, aflat sub contract cu echipa ACS Poli Timișoara, care l-a împrumutat la Dunărea Călărași în 2018.
* 1987: Arda Turan (n. 30 ianuarie 1987) este un fotbalist turc, care evoluează la clubul turcesc İstanbul Bașakșehir, împrumutat de la FC Barcelona, și la echipa națională de fotbal a Turciei.
* 1989: Tomás Mejías Osorio, cunoscut doar ca Tomás (n. 30 ianuarie1989MadridSpania), este un portar aflat sub contract cu Middlesbrough.
* 1991: Ionuț Mihălăchioae (n. 30 ianuarie 1991Bacău) este un jucător de fotbal român, care în prezent joacă pentru echipa Foresta Suceava. A făcut parte din Echipa națională de tineret a României. Este cunoscut pentru forța execuțiilor sale din lovitură liberă și incursiunile sale în sprijinul ofensivei.
* 1993: Andrei Vasile Muntean (n. 30 ianuarie 1993Sibiu) este un gimnast român.


Decese

·       680: A decedat Sfânta  Balthild de Ascania (n.în jurul 626), de asemenea numita Bathilda, Baudour, sau Bauthieult,  soția și regina Clovis II, regele Burgundiei și Neustriei (639-658). Bathilde a interzis vânzarea de sclavi creștini pe piețele straine. În plus,  a denunțat  principiul impozitului plătit pe numărul de persoane din gospodărie, care a avut uneori ca efect faptul că noii nascuti erau  lăsati de parinti  să moară.Nu se cunosc cauzele care au determinat-o sa paraseasca puterea. S-a retras  la mănăstirea din Chelles fondata de ea.Bathilde a fost canonizata in secolul al X– lea   de papa Nicolae al II- lea.
·       1181: Împăratul Takakura al 80-lea împărat al Japoniei (n. 1161)
·       1649: Carol I al Angliei (engleză Charles I of England) (n. 19 noiembrie 1600– d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa din ianuarie 1649.
Carol a fost cel de-al doilea fiu al regelui Iacob al VI-lea al Scoției. Din anul 1603, când tatăl său a devenit și rege al Angliei și Irlandei, s-a mutat în Anglia, iar aici și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Din anul 1612, urmare a morții premature a fratelui său mai mare, Henric Frederick, Prinț de Wales, a devenit moștenitorul tronului Angliei, Irlandei și Scoției. A fost căsătorit cu Henrietta Maria a Franței din anul 1625, după o tentativă nereușită, din anul 1623, de a se căsători cu infanta Maria Anna a Spaniei. Negocierile pentru căsătoria cu infanta Spaniei au culminat cu o vizită de opt luni al curții engleze în Spania, dar tratativele au eșuat datorită opoziției papei Urban al VIII-lea și datorită refuzului lui Carol de a se converti la catolicism.
După încoronare, Carol, care a fost adeptul puterii divine și absolute a regalității, s-a aflat într-o permanentă luptă cu parlamentul care încerca să-i reducă prerogativele de conducător absolut. În prima fază a domniei sale, a dus o dispută dură pentru putere împotriva Parlamentului, pe care de altfel l-a și dizolvat la 10 martie 1629. Văzând tendințele sale absolutiste, mai ales în modul de a impune taxe fără aprobare, Parlamentul s-a opus regelui Carol I al Angliei. O altă cauză de conflict cu societatea engleză a fost și politica sa religioasă: ostil atât fundamentalismului cât și tendințelor reformatoare, și adoptând calea de mijloc, regele Carol I al Angliei a fost acuzat de supușii săi că ar fi filo-catolic, favorizează catolicismul și se opune reformei Bisericii Anglicane.Tensiunile politice și religioase cumulate în decursul anilor, au explodat în războiul civil englez: împotriva lui s-au ridicat forțele Parlamentului, care se opunea tentativelor sale de centralizare a puterii în sens absolut. Alături de Parlament s-au aliat Puritanii, ostili politicii sale religioase. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea regelui Carol I al Angliei, care a fost prins, judecat sub acuzația de trădare, condamnat la moarte și executat la 30 ianuarie 1649. Monarhia a fost abolită și în locul ei a fost instituită o republică. Aceasta însă, după moartea liderului ei principal (capul revoluției, care l-a detronat pe Carol), Oliver Cromwell, a intrat în criză, consimțind ca regele Carol al II-lea, fiul lui Carol I, să restaureze monarhia. Carol I al Angliei este sanctificat de Biserica Anglicană, care-l amintește pe 30 ianuarie. Carol, al doilea fiu a lui Iacob I al Angliei și a lui Anne a Danemarcei, s-a născut la castelul Dunfermline în 19 noiembrie 1600. De constituție slabă și bolnăvicios, la trei ani nu știa să vorbească[1]. La moartea Elisabetei I, tatăl său devine rege, iar copilul din cauza sănătății precare, rămâne în Scoția. Anul următor sosește în Anglia, unde datorită îngrijirii lui Lady Carey, căruia îi fusese încredințat, învață să meargă și să vorbească. Carol, nu era iubit ca fratele său Henric, pe care el însuși îl adora și încerca să-l imite[2]. În 1605, cum se obișnuia cu al doilea născut al regelui, primește titlul de Duce de York în Anglia, iar cu doi mai devreme primise titlul de Duce de Albany, în Scoția. La moartea fratelui său de febră tifoidă în 1612, Carol devine moștenitorul tronului Angliei, primind titlul de prinț de Galles, iar în 1616 devine conte de Chester. După căsătoria surorii sale Elisabeta și plecarea ei la Heidelberg, este singurul copil al cuplului regal rămas în Anglia. Noul prinț de Galles a fost foarte influențat de George Villiers, Duce de Buckingham, favoritul tatălui său. În 1623, Carol și ducele de Buckingam pleacă în Spania în vederea tratativelor pentru căsătoria lui Carol cu infanta Maria Anna, fiica lui Filip al III-lea, dar misiunea s-a încheiat cu un eșec, deoarece regele dorea convertirea lui Carol la religia romano-catolică. La întoarcerea în Anglia, cei doi îi propun lui Iacob I să pornească război împotriva Spaniei (era în plină desfășurare Războiul de Treizeci de Ani). Încurajat de consilierii săi protestanți, Iacob I a convocat Parlamentul pentru a cere ajutor financiar pentru război și pentru a cere aprobarea căsătoriei dintre Carol și Maria Henrietta a Franței. Parlamentul a votat aceste decizii, dar în același timp a criticat decizia precedentă a unei uniuni cu Spania. Pentru Iacob I, care începuse să arate semne de declin senil, era extrem de dificil să țină Parlamentul sub control, problemă cu care se va confrunta și Carol în timpul domniei. În ultimul an de viață a lui Iacob I, de fapt Carol și ducele de Buckingham dețineau puterea. 
Tânărul Carol I
Carol a urcat pe tron în martie 1625 și la 1 mai s-a căsătorit prin procură cu Maria Henrietta, mai tânără decât el cu nouă ani. Carol o văzuse pe Maria Henrietta la Paris, în timpul călătoriei în Spania. Cuplul s-a căsătorit apoi în 13 iunie 1625 în Canterbury . Carol a întârziat întrunirea cu Parlamentul până după cea de-a doua căsătorie, pentru a evita orice opoziție. La prima sesiune a Parlamentului, mulți membrii erau contrariați de această căsătorie cu o romano-catolică, temându-se că regele va elimina restricțiile impuse catolicilor și că va submina poziția oficială a bisericii anglicane. Deși el a promis Parlamentului că nu va atenua restricțiile impuse catolicilor, el a promis exact contrariul, în contractul secret de căsătorie cu Ludovic al XIII-lea al Franței. Mai mult, el a plasat sub comanda franceză o forță navală engleză, care putea fi folosită împotriva protestanților din La Rochelle. Carol a fost încoronat la 2 februarie 1626, la catedrala Westminster Abbey, de arhiepiscopul George Abbot, dar soția nu-i era alături, pentru că refuzase să participe la o ceremonie religioasă protestantă. Neîncrederea față de politica religioasă a lui Carol, a crescut considerabil datorită lui Richard Montague. Acesta a scris un pamflet împotriva învățăturilor lui Calvin, care a atras imediat ostilitatea Puritanilor. Un membru Puritan al Camerei Comunelor, John Pym, în timpul dezbaterilor, a atacat pamfletul defăimător a lui Montague, iar acesta drept răspuns a scris alt pamflet Appello Caesarem, (Fac apel la Cezar), aluzie la apelul sfântului Paul împotriva persecutării evreilor. Pentru a-l apăra pe Montague, Carol I îl face capelan regal și îl ia sub protecția sa, ceea ce face ca ostilitate Puritanilor să devină și mai mare. Decapitarea lui Carol I a fost programată pentru marți 30 ianuarie 1649. Celor doi copii rămași în Anglia sub controlul parlamentarilor, le-a fost permis să-l vadă în 29 ianuarie. Și-au luat rămas bun în lacrimi[55]. Se spune că suveranul s-a îmbrăcat cu două cămăși de bumbac, pentru a evita să tremure de frig, iar mulțimea să creadă că tremură de frică[56]. A fost dus sub pază la castelul Whitehall, în fața căruia fusese ridicată o platformă pentru execuție[57]. Un șir de soldați îl separa pe Carol de mulțime, așa că ultimele sale cuvinte au fost auzite doar de cei ce erau cu el pe eșafod[56] Carol a crezut că soarta îl pedepsea pentru că lăsase ca fidelul său servitor Strafford să fie executat[58]. La ora 14, după ce a spus o rugăciune, Carol și-a aplecat capul și călăul i l-a retezat cu o singură lovitură decisă. Ultimele sale cuvinte au fost "Trec de la o lume coruptibilă la una incoruptibilă, unde e pace, toată pacea posibilă"[59]. Philip Henry, care era prezent și a notat variatele faze ale execuției, a afirmat că o mulțime de persoane au trecut prin fața coșului în care era capul regelui, pentru a-și înmuia batistele albe în sângele său, începând astfel cultul regelui martir[59]. Dar nici un alt cronist al epocii nu a povestit acest fapt, nici măcar Samuel Pepys[60]. Și în zilele noastre se dezbate încă cine a fost călăul care l-a executat pe Carol I. Contemporanii neagă că s-ar fi tratat de Richard Brandon, călăul oficial al Londrei; se spune că ar fi refuzat chiar dacă ar fi primit 200 de sterline. Călăul a fost mascat și deghizat și chiar dacă după execuție era obiceiul să fie arătat mulțimii capul condamnatului cu cuvintele " Iată capul trădătorului", în acest caz călăul nu a spus nimic, poate pentru a nu-i fi recunoscută vocea. Examinarea trupului regelui în 1813, a arătat că gâdele a fost un expert în munca sa. Potențialii candidați au fost numeroși, dar adevăratul responsabil nu a fost individuat. Carol al II-lea când a devenit rege în 1660, a condamnat unsprezece persoane pentru moartea tatălui său, dar nici atunci nu a fost descoperită identitatea călăului. A doua zi după execuție, capul regelui a fost cusut de trup, îmbălsămat și pus într-un sicriu de plumb. Comisia a refuzat înmormântarea la Westminster Abbey.

Oliver Cromwell la sicriul lui Carol I, de Hyppolite Delaroche
Cromwell, unul din cei mai mari antagoniști ai regelui, a permis înmormântarea cu o ceremonie privată. În noaptea de 7 februarie trupul regelui a fost dus la Windsor, iar în 9 februarie un grup restrâns de fideli l-au înmormântat la capela St. Georgede la castelul Windsor. Carol al II-lea a vrut să construiască un mauzoleu regal în onoarea tatălui la Hyde ParkLondra, dar nu a reușit[61]. După moartea lui Carol I, puterea a trecut definitiv în mâinile Parlamentului Lung și apoi în mâinile lui Oliver Cromwell, care a fost ales Lord Protector . Doar în 1660, fiul cel mare a lui Carol, Carol al II-lea al Angliei, a reușit să urce pe tronul Angliei. La puțin timp după moartea lui Carol a apărut o cărticică despre care s-a crezut imediat că era o monografie a suveranului. Cartea, cu titlul grec Eikon Basilike (Portretul regelui) conținea o exaltare a regelui și a politicii sale. Unul din cei mai fideli adepți a lui Carol, William Levett, care l-a urmat până în ziua execuției, a mărturisit că-l văzuse pe Carol scriind cartea[62]. Membrii Parlamentului iritați și speriați de difuzarea cărții, l-au însărcinat pe poetul și scriitorul John Milton să scrie o carte cu subiect contrar monografiei, intitulată tot în greacă Eikonoklastes (Iconoclastă).
·       1652 - A murit pictorul francez Georges de la Tour (n.19.03.1593).
·       1730: A murit tarul Petru al II-lea al Rusiei; (n.1715). A fost singurul fiu al Țareviciului Alexei Petrovici (fiu al țarului Petru I al Rusiei și al primei lui soții, Eudoxia Lopukhina) și al Prințesei Charlotte (fiica Ducelui Louis Rudolph de Brunswick-Lüneburg și cumnată a lui Carol Quintul). De asemenea, a fost singurul nepot pe linie masculină a lui Petru cel Mare. A devenit țar la vârsta de 11 ani, in anul 1727. A mutat Curtea la Moscova, care a redevenit capitală. S-a logodit cu Ecaterina, fiica lui Alexei Dolgoruky ,dar în ianuarie 1730, Petru a murit de variola, chiar în ziua în care urma să se căsătorească (19 ianuarie (s.v)/30 ianuarie s.n). A fost înmormântat în Kremlin. Odata cu moartea lui Petru, linia de sex masculin directă a dinastiei Romanovilor s-a încheiat. El a fost urmat pe tron de Anna Ivanovna, fiica lui Petru cel Mare.
* 1777: Enrichetta d'Este (Enrichetta Maria27 mai 1702 – 30 ianuarie 1777[1]) a fost o nobilă italiană. A fost Ducesă de Parma prin căsătoria cu verișorul ei primar, Antonio Farnese, Duce de ParmaEnrichetta a fost a treia fiică a lui Rinaldo d'Este, Duce de Modena și a soției acestuia, Charlotte def Brunswick-Lüneburg. Fratele ei mai mare, Prințul Francesco, era moștenitorul ducatului Modena.
Tatăl ei a fost Duce de Modena și Reggio din anul 1695 după decesul nepotului său Francesco II d'Este, Duce de Modena. Mama ei a fost fiica lui Johann Frederic, Duce de Brunswick-Lüneburg și a soției acestuia, Benedicta Henrietta de Wittelsbach. Mama ei era verișoară primară cu George I al Marii BritaniiErnest, Duce de York și Albany și Sophia Charlotte de Hanovra, soția lui Frederic I al Prusiei.
Printre verișorii primari ai Enrichettei se includ: Maria Josepha de Austria, Electoare de Saxonia; Maria Amalia de Austria, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman;[1] Maria de Modena, regina consort a regelui Iacob al II-lea al AnglieiOdoardo Farnese, Prinț Ereditar de Parma, tatăl Elisabetei Farnese, era un alt văr Farnese. Născută la Modena, ea a fost cel mai mic copil care a supraviețuit din cei cinci ai părinților ei; doi frați mai mici au murit la scurt timp după naștere iar mama ei a murit la naștere. Numai doi din cei cinci copii se vor căsători: Enrichetta și fratele ei Francesco.
În 1720 Francesco s-a căsătorit cu Charlotte Aglaé d'Orléans, fiica lui Filip d'Orléans, regent al Franței în timpul minoratului regelui Ludovic al XV-lea. La curtea din Modena, Charlotte Aglaé s-a înțeles bine cu Enrichetta și cu surorilei ei mai mari Benedetta Maria Ernesta (1697–1777) și Amalia Giuseppina (1699–1778).
Enrichetta s-a logodit cu Antonio Farnese, Duce de Parma, a cărui mamă Maria d'Este era mătușa Enrichettei. Cei doi s-au căsătorit la Modena la 5 februarie 1728, prin procură, mirele fiind reprezentat de fratele ei Francesco.[1]
Ea a călătorit la Parma unde și-a făcut o intrare magnifică la 6 iulie 1728. Antonio vizitase frecvent curtea din Modena și era prieten apropiat al fratelui Enrichettei.
Căsătoria a fost aranjată de secretarul de stat al lui Antonio, contele Anvidi. În ciuda așteptărilor lui Antonio, căsătoria a rămas fără copii.
Antonio a murit la 20 ianuarie 1731. A doua zi s-a anunțat că Enrichetta era însărcinată; s-a format un consiliu de regență pentru potențialul moștenitor alcătuit din Enrichetta, un episcop, primul secretar de stat și doi nobili de la curte.
S-a decis ca, dacă copilul va fi fată, ducatul să revină Infantelui Carlos al Spaniei care avea 12 ani și era fiul cel mare al Elisabetei Farnese soția regelui Filip al V-lea al Spaniei și nepoata lui Antonio Farnese.
Ducesa a fost examinată de mai mulți doctori fără să se confirme sarcina. Ca urmare, al doilea Tratat de la Viena de la 22 iulie 1731 l-a recunoscut oficial pe tânărul Infante Carlos ca Duce de Parma și Piacenza. Cum el era minor, bunica maternă Dorothea Sofia de Neuburg, văduva lui Odoardo Farnese, a fost numită regentă.
Cum Enrichetta continua să susțină că este însărcinată, Dorothea a ordonat examinarea ei de către patru moașe, care au raportat că Enrichetta era însărcinată în luna a șaptea. Știrea a făcut înconjurul Parmei și a curților europene. Regina Elisabeta a Spaniei a convins-o pe mama ei ca Enrichetta să fie examinată din nou în septembrie 1731; s-a raportat că de fapt nu era nici un copil iar Casa de Farnese s-a stins.
Evitând curtea tatălui ei din Modena, ducesa s-a mutat în palatul ducal din Colorno unde era sub arest la domiciliu escortată de garda elvețiană. În decembrie 1731, ea a fost forțată să se întoarcă la palatul ducal din Parma pentru a returna bijuteriile Dorotheei care era șefa consiliului de regență. [1]
La 23 martie 1740 la Piacenza, Enrichetta s-a recăsătorit cu Leopold de Hesse-Darmstadt, fiu al lui Filip de Hesse-Darmstadt și al Mariei Therese de Croÿ. Enrichetta și Leopold nu au avut copii. Leopold a murit în 1764 lăsând-o pe Enrichetta văduvă pentru a douaa oară. Enrichetta a murit la 30 ianuarie 1777 la vârsta de 74 de ani.
·       1829 - A murit (asasinat la Teheran) Aleksandr S. Griboedov, dramaturg, compozitor si diplomat rus (n.1795).
* 1833: Augustin Dupré (n. Saint-Étienne la 6 octombrie 1748 – d. Armentières-en-Brie[5] la 30 ianuarie 1833) a fost un gravor de monede și medalii francezAugustin Dupré și-a început cariera de gravor la manufactura regală de arme.
Pe la 1770, s-a instalat la Paris, unde și-a gravat primele medalii.
Revoluția Franceză i-a dat ocazia să-și dezvolte arta. Schimbarea de regim și reforma monetară cereau o schimbare completă a tipurilor monetare. Un concurs, provocat de pictorul Louis David, a fost deschis în aprilie 1791 de Convenție, iar proiectul lui Dupré a fost reținut pentru moneda cunoscută sub denumirea de Louis conventionnel (în română Ludovic convențional sau Ludovic al Convenției). În urma acestei promovări, Dupré a fost numit Gravor general al monedelor, printr-un decret al Adunării Naționale, emis la 11 iulie 1791. Augustin Dupré a ocupat această funcție până în 1803, când a fost revocat printr-un decret de către Primul Consul, în data de 12 martie 1803. A fost înlocuit de Pierre-Joseph Tiolier[6].
·       1857 - A murit traducătorul Grigore Pleşoianu (n.30.01.1808).
·       1867: A murit Împăratul Kōmei, al 121-lea împărat al Japoniei (n. 1831).  Împăratul Kōmei (n. 22 iulie 1831 – d. 30 ianuarie 1867) al 121-lea împărat al Japoniei. A domnit din 10 martie 1846 până în 30 ianuarie 1867. Numele său era Osahito.
·       1889: Tragedia de la Mayerling. Într-o cabană de vânătoare de la Mayerling, la sud de Viena, au fost găsit corpurile neinsufletite ale arhiducelui Rudolf mostenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar,in varsta de 31 de ani, si al amantei sale, baroneasa Maria Vetsera, în vârstă de 17 ani. Cei doi îndrăgostiţi s-au sinucis. Rudolf, era fiul împăratului Franz Joseph şi al printesei Elizabeth (“Sissi”). O boală venerică gravă ii afectase foarte mult starea de sănătate, in ultimii sai ani de viata. Rudolf și Marie sunt găsiți morți în dimineața zilei de 30 ianuarie 1889 în pavilionul de vânătoare. Un suicid organizat de Rudolf și amanta sa sau un atentat politic. Zita, ultima împărăteasă a Austriei, a afirmat la sfârșitul vieții sale (1983) că Rudolf și Marie au fost asasinați din rațiuni politice.
·       1897: Constantin Gogu, matematician și astronom român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1854)

* 1924: Ferdinand d'Orléans, Duce de Montpensier,[1] franceză Ferdinand François Philippe Marie Laurent d'Orléans, Duc de Montpensier[1] (9 septembrie 1884 – 30 ianuarie 1924) a fost membru al Casei de Orléansși prinț al Franței.        
1926 - A murit Bucura Dumbravă, prozatoare. Născută la Bratislava, s-a stabilit în România de la vârsta de cinci ani. Pasionată excursionistă, a fost prima femeie care a ajuns pe vârful Omul. Unul dintre romanele ei, "Pandurul", a fost pus în scenă de Ion Şahighian, în 1942 (n.28.12.1868).

·       1928: Johannes Fibiger, medic danez, laureat Nobel (n. 1867)
·       1948: Este asasinat Mahatma Gandhi, conducator al mișcării de eliberare a Indiei. Se marchează drept „Ziua martirilor” (n. 2 octombrie 1869) Mahatma Gandhi (*2 octombrie 1869, Porbandar/Kathiawar – †30 ianuarie 1948, New Delhi) cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente. Numele de „Mahatma“ (în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore. “Tatăl naţiunii indiene”, Mahatma Gandhi a fost ucis cu trei gloanţe de un extremist hindus, in timpul unui serviciu de religios.Gandhi era criticat ca fiind prea tolerant fata de musulmanii din India. Mohandas Karamchand Gandhi, (Mahatma Gandhi inseamna “Suflet mare”), a condus miscarea de rezsistenta pasiva a indienilor fata de ocupantii britanici. Două milioane de indieni au participat la înmormântarea lui.
·       1951: Ferdinand Porsche, constructor german de automobile (d. 1875)
* 1953: Ernest Augustus III (germană Ernst August Christian Georg17 noiembrie 1887 – 30 ianuarie 1953), a fost Duce de Brunswick, nepot al regelui George al V-lea al Hanovrei, pe care prusacii l-au detronat în 1866. Ultimul monarh al Casei de Hanovra, Ernest Augustus a fost descendent direct al lui Henric LeulStrăbunicul lui Ernest, Prințul Ernest Augustus, Duce de Cumberland, al cincilea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit, a devenit rege al Hanovrei în 1837 din cauza Legii Salice care i-a interzis reginei Victoriasă domnească în Germania.
Prințul Ernest Augustus de Hanovra, Prinț al Marii Britanii și al Irlandei, intitulat "Prințul Ernest de Cumberland" s-a născut la Penzing în apropiere de Viena ca al șaselea și cel mai mic copil al Prințului Moștenitor Ernest Augustus de Hanovra și a soției acestuia, Prințesa Thyra a Danemarcei.[1] Tatăl său a succedat ca pretendent la tronul hanovrian și ca Duce de Cumberland și Teviotdale în 1878.
Tânărul prinț Ernst August a devenit moștenitor aparent al ducatului de Cumberland și, după moartea celor doi frați mai mari, și moștenitor al tronului din Hanovra.
În 1884, ducele conducător al ducatului de Brunswick-Wolfenbüttel, un văr îndepărtat, a murit și Ducele de Cumberland a pretins acel teritoriu. Cancelarul imperial Otto von Bismarck a reușit să obțină Consiliului Federal (Bundesrat) al Imperiului german să-l excludă pe duce de la succesiune. Bismarck a făcut acest lucru pentru că ducele nu a renunțat la pretențiile sale în mod oficial la regatul de Hanovra, care a fost anexat la Prusia în 1866, după încheierea războiului austro-prusac (Hanovra s-a situat de partea Austriei).
Prințul Albrecht al Prusiei a devenit regent de Brunswick. După moartea prințului Albrecht în 1906, ducele a spus că el și fiul său cel mare, Prințul George, vor renunța la pretențiile lor asupra ducatului pentru a permite lui Ernst să intre în posesia ducatului; această opțiune a fost respinsă de Bundesrat și regența a continuat, de data asta sub Ducele Johann Albert de Mecklenburg, care anterior fusese regent în Mecklenburg pentru nepotul său. Când fratele mai mare al lui Ernest, Prințul George, a murit într-un accident de automobil la 20 mai 1912, Wilhelm al II-lea al Germaniei a trimis un mesaj de condoleanțe Ducelui de Cumberland. Ca răspuns la acest gest prietenesc, ducele l-a trimis pe singurul său fiu în viață, Ernest, la Berlin pentru a-i mulțumi împăratului. Ernest și împăratul erau veri de gradul trei prin descendența de la regele George al III-lea al Regatului Unit.
La Berlin, Ernest s-a îndrăgostit de singura fiică a împăratului Wilhelm, Prințesa Victoria Luise a Prusiei. La 24 mai 1913, Ernest și Victoria Louise s-au căsătorit. Această căsătorie a încheiat ruptura de decenii între Casele de Hohenzollern și Hanovra. Nunta prințului Ernest Augustus și a prințesei Victoria Louise a fost, de asemenea, ultima mare adunare a suveranilor din Europa (mulți dintre ei erau descendenți atât ai reginei Victoria cât și ai regelui Christian al IX-lea al Danemarcei), înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Au participat în plus față de împăratul german și împărăteasă, ducele și ducesa de Cumberland, George al V-lea al Regatului Unit și regina Maryțarul Nicolae al II-lea.
La anunțarea logodnei sale cu prințesa Victoria Louise, în februarie 1913, prințul Ernest Augustus a făcut un jurământ de loialitate față de împăratul german și a acceptat comanda cu rangul de căpitan de cavalerie și comandant de companie la husari Zieten, un regiment al armatei prusace în care bunicul său George al V-lea de Hanovra și străbunicul său (Ernest Ausust I) au fost colonei.
La 27 octombrie 1913, Ducele de Cumberland a renunțat oficial la pretenția sa asupra ducatului de Brunswick în favoarea fiului său. A doua zi, Consiliului Federal a votat pentru a-i permite prințului Ernest Augustus de Cumberland să devină suveran al ducatului de Brunswick. Noul Duce de Brunswick, care a fost ridicat la rang de colonel al husarilor, a preluat oficial conducerea ducatului la 1 noiembrie.
În timpul Primului Război Mondial ducele a fost promovat la rangul de general maior. La 8 noiembrie 1918 a fost obligat să abdice împreună cu ceilalți regi, mari duci, duci și prinți germani. În anul următor, ducatul britanic al tatălui său a fost suspendat în conformitate cu Legea privind privarea de titluri din 1917, ca urmare a serviciului ducelui în armata germană în timpul războiului, și Ernest Augustus și-a pierdut titlul de prinț al Regatului Unit care a fost suspendat în conformitate cu aceeași lege. Când tatăl lui a murit în 1923, Ernest Augustus nu i-a succedat la titlul de Duce de Cumberland.
Prințul Ernest a trăit să vadă cum unul dintre copii săi - fiica sa Federica - a devenit în 1947 regină a Greciei când soțul ei, prințul Paul al Greciei și Danemarcei i-a succedat fratelui său ca rege. Ducele de Brunswick este bunicul matern al reginei Sofía a Spaniei și al regelui Constantin al II-lea al Greciei.
A murit la castelul Marienburg în apropiere de Hanovra în 1953, la vârsta de 65 de ani.
·       1957 - A murit Grigore Gafencu, om politic, ministru de Externe al României (1938-1940), gazetar remarcabil (n.30.01.1892).

·       1963: Francis Poulenc, compozitor francez (n. 1899)
* 1969: Alfonso, Duce de Anjou, Duce de Cádiz (Alfonso Jaime Marcelino Manuel Víctor María de Borbón y Dampierre, cetățean francez ca Alphonse de Bourbon) (20 aprilie 1936 – 30 ianuarie 1989) a fost nepotul regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei și pretendent legitimist la tronul Franței.
·       1975 - A murit compozitorul german Boris Blacher (n.19.01.1903).
·       1989: Alfonso, Duce de Anjou și Cádiz, pretendent spaniol la tronul Franței (n. 1936)
·       1991: John Bardeen (n. 23 mai 1908 — d. 30 ianuarie 1991) a fost un inginer și fizician american. Este singura persoană care a câștigat de două ori Premiul Nobel pentru Fizică: în 1956 pentru tranzistor, împreună cu William Shockley și Walter Brattain, și în 1972 pentru o teorie fundamentală a superconductivității convenționale împreună cu Leon Neil Cooper și John Robert Schrieffer, numită teoria BCS. A fost, totodată, prima persoană care a câștigat două Premii Nobel în același domeniu.
Tranzistorul a revoluționat industria electronică, permițând apariția Erei Informației, și a făcut posibilă dezvoltarea aproape tuturor dispozitivelor electronice moderne, de la telefoane la calculatoare și rachete. Realizările sale din domeniul superconductivității, care i-au adus al doilea premiu Nobel, sunt folosite în tehnologii medicale cum ar fi tomografia calculată și imaginile cu rezonanță magnetică.
În 1990, Bardeen a apărut pe lista celor mai influenți 100 de americani ai secolului, în revista Life
·       1993: Regina Alexandra a Iugoslaviei (greacă Αλεξάνδρα της Ελλάδος και της Δανίας) (25 martie 1921 – 30 ianuarie 1993) a fost soția ultimului rege al Iugoslaviei, Petru al II-lea și mama lui Alexandru, Prinț Moștenitor al IugoslavieiS-a născut la cinci luni după decesul tatălui ei, regele Alexandru I al Greciei, și a soției morganatice a acestuia, Aspasia Manos. Bunicul ei, regele Constantin I, a fost restaurat pe tronul Greciei la o lună după decesul lui Alexandru și s-a întors în Grecia din exil. Guvernul său a tratat oficial scurta domnie a lui Alexandru ca regență, ceea ce a însemnat că mariajul lui Alexandru, contractat fără permisiunea tatălui său, a fost din punct de vedere tehnic ilegală, căsătoria anulată și fiica cuplului, Alexandra, nelegitimă.

Steagul regal al reginei
La cererea mamei lui Alexandru, regina Sofia, a fost adoptată în iulie 1922 o lege care a permis regelui să recunoască validitatea căsătoriilor membrilor familiei regale fără acordul regal, chiar și retroactiv, deși pe o bază non-dinastică. Regele Constantin a emis un decret, publicat la 10 septembrie 1922, recunoscând căsătoria lui Alexandru cu Aspasia. Alexandra a devenit legitimă în ochii legii elene dar a continuat să nu aibă drept la succesiunea tronului. În 1944, s-a mutat la Londra, s-a căsătorit cu Petru al II-lea al Iugoslaviei și l-a născut pe Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei la 17 iulie 1945, în apartamentul 212 al Hotelului Claridge din Londra. Guvernul britanic a cedat suveranitatea asupra apartamentului, Iugoslaviei doar pentru o zi, astfel că prințul se va naște pe "teritoriul iugoslav". Copilul a fost crescut de bunica sa, Aspasia. Alexandra a fost declarată a fi suferit de boli mintale, și există relatări că ar fi avut numeroase încercări de suicid, deși acest lucru nu a fost nici confirmat nici respins de familia ei.
Regina Alexandra a murit la East SussexAnglia și a fost înmormântată în fosta reședință regală Tatoi din Grecia.
·       1994: Pierre Boulle, autor francez (n. 1912)
* 1995: Gerald ('Gerry') Malcolm Durrell (n. ,[1][2][3][4][5]Jamshedpur[*]India – d. ,[2][3][4][5] Jersey) a fost un naturalistconservaționist, autor și prezentator de televiziune. Este fratele mai mic al cunoscutului scriitor englez Durrell Lawrence. A fost un reputat cercetător în domeniul știintelor naturale și un miliant pentru protecția mediului inconjurator și pentru prezervarea speciilor amenințate de extincție.
* 2005: Maxim Berghianu (numele de familie original: Berghian, n. 19 august1925, Sighișoara - d. 30 ianuarie 2005, București)[1], a fost un demnitar comunist român.
În anul 1945, Maxim Berghianu a devenit membru al Partidului Comunist din România.
A fost membru al CC al PMR, președinte al Comitetului de Stat al Planificării. În mai 1961 a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”.
Maxim Berghianu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1959 - 1989.
A fost membru al CC al PCR (1955-1989); ulterior a fost prim-secretar al regiunii Cluj (1964) și al județului Ilfov (1978), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1965-1967), președinte al Consiliului de Stat al Planificării (1965-1972), ministru al Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe (1972-1978), ministru secretar de stat la Agricultură și Industria Alimentară (1979-1981), ministru al Muncii (1981-1990), ministru al turismului în guvernul Constantin Dăscălescu (28 martie 1985 - 22 decembrie 1989).
A fost căsătorit cu actrița Silvia Popovici (1933-1993).
·       2007: Gheorghe Crăciun, scriitor român (n. 1950)

·       2008: A murit Vintilă Corbul, scriitor român (n. 1916). Vintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, ajutat de fostul ministru de externe  Stefan Andrei. Printre scrierile sale de mare succes se numara: “Idolii de aur – Dinastia Sunderland-Beauclair”, “Caderea Constantinopolului”. Vintilă Corbul s-a născut la 26 mai 1916 în București și provine dintr-o familie foarte bogată. Sofia, mama acestuia, deținea acțiuni la diverse bănci și studiouri de film americane, motiv pentru care vizitele în Statele Unite ale Americii erau experiențe curente. Constantin Popescu Corbul, tatăl adoptiv al autorului, provine dintr-o mică, dar înstărită familie boierească; deținea multe proprietăți în București și în țară, podgorie la Drăgășani și chiar un grajd cu cai de curse. Lui Vintilă Corbul i s-a sugerat de către părinți că tatăl său vitreg este de fapt tatăl natural. C.P. Corbul s-a căsătorit cu Sofia, mama lui Vintilă, după divorțul acesteia de Mihail Economu, și i-a adoptat imediat copilul. Astfel se explică numele complet al autorului: Vintilă Dumitru Economu Popescu Corbul.
Deși visa să devină ambasador, la îndemnul părinților, Vintilă Corbul urmează cursurile Facultății de Drept și devine magistrat. În paralel, pentru a-și alimenta propria pasiune, urmează Facultatea de Litere și Filozofie - secția Istorie. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, Vintilă Corbul se angajează judecător.
Fiind un "răzvrătit", se căsătorește cu Ana Stoenescu, fata unui simplu muncitor.
Vintilă Corbul a fost, în al II-lea Război Mondial, locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române. După război, toate proprietățile familiei sunt confiscate. Vintilă Corbul și familia sa sunt evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai sunt „valabile”; este exclus din magistratură din cauza originii sale burgheze și a arestării tatălui său de către comuniști. Ocupă un post de bibliotecar, la o bibliotecă de cartier, dar este dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni. Vintilă Corbul, licențiat în istorie și magistrat, ajunge muncitor necalificat și, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal și Apă București), unde lucrează aproape 15 ani. La scurt, timp Ana Stoenescu divorțează și fuge cu un evreu bogat, în Los Angeles.
Câțiva ani mai târziu se căsătorește cu Ioana Sân-Giorgiu, fiica scriitorului legionar Ion Sân-Giorgiu, ce fusese judecat și condamnat la moarte de regimul comunist. Ioana Sân-Giorgiu a fost dată afară de la Conservatorul de Arte Dramatice și se vede obligată să se angajeze muncitoare necalificată într-o fabrică de cuțite. Pentru a-și completa modestul venit, tânăra familie începe să traducă opere literare din limbile franceză și engleză.
Din cauza condițiilor grele de muncă, Vintilă Corbul se îmbolnăvește de tuberculoză oculară, intră în concediu medical și rămâne acasă. În perioada de aproape 2 ani în care își tratează boala, începe din nou să scrie la aproape 30 de ani de la apariția ultimului său roman. Idolii de aur - Dinastia Sunderland-Beauclair (3 volume) dă startul succeselor, cartea fiind editată mai târziu în franceză și poloneză. Din acel moment nu a mai fost nevoit să se angajeze.
În timp ce scria Căderea Constantinopolelui, cartea ce îl va lansa definitiv, Vintilă Corbul primește o lovitură foarte puternică. Ioana moare răpusă de cancer la numai 35 de ani, iar autorul este marcat definitiv și nu se mai căsătorește niciodată.
Vintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada.
S-au mutat într-un mic orășel lângă Paris, iar Vintilă Corbul a locuit până la moarte în același loc în care s-a stabilit. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă.

·       2014: A decedat populara realizatoare TV.Marioara Murărescu; (n.1 octombrie 1947). Maria Murărescu (cunoscută ca Marioara Murărescu, n. 1 octombrie 1947, Câmpulung Muscel – d. 30 ianuarie 2014, București) a fost o realizatoare consacrată de programe folclorice, fiind cunoscută în special pentru emisiunea TV Tezaur folcloric.



·       2015Jeliu Jelev, politician bulgar, fost președinte al Bulgariei (n. 1935)

Sărbători
·         Sfinții Trei IerarhiVasile cel MareGrigorie Teologul și Ioan Gură de Aur; Sf Sfințit Mc Ipolit, episcopul Romei -  calendarul orthodox
·         Sf. Martina, fecioară, maritră; Sf. Olga, fecioară – calendarul romanocatolic
·         Ss. Mari Ierarhi și Dascăli Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură-de-Aur Calendarul Greco-catolic
·         Ziua internațională pentru nonviolență în școală
·         SUA: National Popcorn Day
·         Ziua mondială de luptă împotriva leprei




ARTE 30 Ianuarie


MUZICĂ 30 Ianuarie

Ruth Brown (Weston), cântăreaţă americană



Melvin Endsley, cântăreţ şi compozitor country american




Horst Jankowski, pianist german de jazz




Marty Balin (Martin Buchwald), vocalist şi compozitor american (Jefferson Airplane, KBC)




Steve Marriott, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Small Faces, Humble Pie)





Phill Collins





Marv Ross, chitarist, vocalist şi compozitor american (Seafood Mama, Quarterflash)




Violonista Silvia Marcovici





Jody Watley, cântăreaţă şi compozitoare americană (Shalamar)
Shalamar 





Francis Poulenc




Compozitorul german Boris Blacher


 ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Vivaldi: The Four Seasons



ABBA Best Songs 2019 - ABBA Greatest Hits 2019



Morning Coffee JAZZ - Relaxing Happy Instrumental Jazz For Good Mood





POEZIE 30 Ianuarie

Poezii Recitate De Adrian Paunescu



EL ZORAB, de George Cosbuc, Audio, video și versuri





TEATRU/FILM 30 Ianuarie

De I L Caragiale
Teatru TV - O noapte furtunoasa (INTEGRAL): 

Telegrame (1959) - I.L. Caragiale - film complet: 

Doua lozuri (1957) - CARAGIALE - film complet: 

Caragiale - Mofturi 1900 [1964]:


Gheorghe Brăescu



Dem Rădulescu, Vasile Muraru şi Marian Hudac - Doi Vulpoi (1983): 



Dinu Săraru
Maestri Dinu Săraru: 



George Șovu
Liceenii [1986]: 

Extemporal la dirigentie | Liceenii HQ: 

Liceenii in alerta | Liceenii HQ: 

Declaratie de dragoste | Liceenii HQ: 

Liceenii Rock'n'Roll | Liceenii HQ:

Costina Cheyrouse

Activitate la Teatrul Național București

Activitate în alte teatre

Teatrul Tony Bulandra din Tărgoviște
Teatrul Jean Bart din Tulcea
Teatrul de Stat Constanța
Teatru Itinerant
Club Prometheus, București
  • Broadway Magic (cabaret), regia muzicală Calvin McClinton, 2004
  • Ain’t Misbehavin’ (cabaret), regia muzicală Calvin McClinton, 2002

Radio

Televiziune

Teatrul Național de Televiziune (TVR 2)
  • O întâmplare cu haz de Goldoni, regia Constantin Dicu, 2010

Film

  • Educatoarea - Funeralii fericite, regia Horațiu Mălăele2013
  • Copacul, regia Mihai Sofronea, 2013
  • I’m a Walking Contradiction, regia Raia al Souliman, 2012


Mioara - Camil Petrescu





SFATURI UTILE 30 Ianuarie

EXPERIENȚA CU MĂRUL ȘI APA CALDĂ
Merele sunt unele dintre cele mai des intalnite fructe din camara unei case, avand in vedere ca le avem in bucatarie mai mereu. Sunt sigur ca multi dintre voi cumparati mere din supermarket si va plac la nebunie. Sunteti siguri ca faceti alegerea corecta?

Ati auzit de mere "ceruite" pentru a rezista mai mult timp la raft?

Ei bine trebuie sa stiti ca 90% din merele pe care le cumparati din supermarket sunt tratate cu ceara toxica pentru a rezista mai mult timp la raft. Aceasta ceara este extrasa din produse petroliere si poate conduce la aparitia unora dintre cele mai de temut boli cum ar fi cancer, diabet, afectiuni ale tiroidei, boli de inima, etc, asta daca este consumata pe termen lung.

Cel mai bine pentru tine si familia ta ar fi sa gasesti o sursa sigura de unde sa cumperi mere netratate cu aceasta ceara toxica.

Revenind la subiectul articolului, va invit sa descoperiti o metoda sigura prin intermediul careia puteti descoperi daca merele au fost sau nu tratate cu ceara toxica din produse petroliere.

Metoda:

Luati un mar cumparat de la supermarket, asezati-l intr-un castron, apoi incepeti sa turnati peste acesta apa fiarta, putin cate putin.

In cazul in care observati ca pe suprafata marului incepe sa se desprinda o pojghita albicioasa, atunci cu siguranta acel mar a fost acoperit de ceara toxica ce poate produce cancer

Ce este de facut?

In cazul in care nu aveti posibilitatea sa achizitionati mere naturale si netratate, exista o modalitate destul de ingenioasa pentru eliminarea chimicalelor de pe suprafata lor.

Turnati intr-o oala 2-3 litri de apa calduta (poate fi si de la robinet), apoi peste apa, adaugati 200-300 de ml de otet si 2-3 linguri de bicarbonat de sodiu. Amestecati bine pana la dizolvare, apoi spalati merele cu acea apa.

Aproximativ 95% din chimicalele de pe suprafata merelor va fi inlaturata prin aceasta metoda!

Totusi, cel mai indicat ar fi sa cumparati mere din surse sigure, mere naturale care sunt atat de benefice organismului uman!



Prețuiește Sănătatea. Suferințele oftalmologice (25 01 2019)






GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 30 Ianuarie
CÂTEVA GLUME

Mergi pe o autostrada cu viteza constanta .
In stanga ta este o prapastie.
In dreapta ta este un avion care zboara la joasa altitudine cu aceeasi viteza ca tine; nici nu te depaseste, nici nu poti sa il depasesti.
In fata ta ruleaza o autospeciala de pompieri cu aceeasi viteza ca tine, dar nu o poti depasi, iar in spatele tau... un elefant.
Ce faci ca sa iesi din aceasta situatie?
    ???
Raspuns:  te dai jos din carusel si altadata nu mai bei ca porcu`...

--------------------------------------------------------------------------------------
 
De ce exista atatea organizatii impotriva hainelor de blana si nici
una impotriva hainelor de piele?
R: Pentru ca e mai simplu sa hartuiesti femeile bogate decat gastile de motociclisti
______________________________________________

Femeia la volan - e ca o stea: pe ea o vad toti, dar ea - pe nimeni.
_________________________________________________________

Viata e trista, in schimb salariul e hazliu.
_________________________________________________________

- Prin ce se deosebeste sotia de un terorist?
- Cu teroristul poti sa mai negociezi ...
_________________________________________________________

- Unde jucatorii nostri de fotbal joaca mai bine - in atac sau in aparare?
- In cazinou.
________________________________________________________

Boxerii au fost intrebati despre pericolul sportului pe care-l practica.
10% au spus ca boxul este periculos pentru sanatate. 90% nu au inteles intrebarea.
__________________________________________________________

Serviciul pompieri: intra seful in vestiar, cu mainile in buzunar, spune
incet:
- Baieti, pregatiti-va incetisor, arde cladirea fiscului...
__________________________________________________________

Doi condamnaţi la moarte.
- Vreo ultimă dorinţă?
- Aş vrea să ascult un disc cu Guţă.
- De acord! Şi tu?
- Pe mine vă rog să mă omorâţi înaintea lui!  

--------------------------------

- Un an intreg de tratament la psiholog, facut degeaba!
- Pai, nu te-ai vindecat?
- Depinde ce intelegi tu prin vindecat; acum un an ma credeam
Napoleon, acum sunt un nimeni!
____________________

- Alcoolul ucide.
- Si ce? Apa te face nemuritor?
_________________

Toata lumea trebuie sa creada in ceva... Eu cred ca o sa mai beau o bere!
  ____________________________________________________ 
Aveam nevoie de cateva zile libere de la serviciu, si imi tot scremeam creierii cum sa-l induplec pe sef sa-mi acorde zilele dorite.
Mi-am dat seama ca numai facand pe nebunul, o sa inteleaga ca nu se poate folosi de serviciile mele.
In acea zi am ajuns mai devreme la munca, si m-am agatat de tavan, punandu-mi totodata si picioare pe tavan.
Imediat una dintre colegele de birou, blonda, m-a observat cocotat acolo sus si m-a si intrebat ce fac.
- Ssst, i-am spus, fac pe nebunul ca sa iau cateva zile libere. Ma dau drept bec !
Cateva secunde mai tarziu, seful si-a facut aparitia in birou, si desigur ca m-a si intrebat ce fac.
- Sunt un bec luminos ! am exclamat eu.
- Ai inceput sa deviezi, omule ! a zis el. Iti dau o saptamana libera ca sa-ti revii la normal.
Cum a zis asta, am si sarit jos si am iesit din birou. Colega mea blonda a venit si ea imediat dupa mine, iar seful a si intrebat-o unde se duce.
- Imi pare rau, sefu', dar nu pot sa lucrez pe intuneric ! a raspuns ea cu seriozitate.

- Imi aduc aminte ca prin anii '70 am fost luat prizonier...povestea un batranel nepotului sau.
- Da' ce, bunicule, pe atunci eram in razboi?! intreba nepotul, mirat.
- Nu, baiete...raspunse bunicul. Atunci m-am casatorit cu bunica-ta!
  


-Cum se zice mai nou in loc de "a umbla cu cioara vopsita"?
-A iesi cu tiganca blonda!  


Un betiv, plin de bunavointa, explica:
-Apa este un lichid incolor si insipid care se foloseste la spalatul rufelor si despre care unii spun ca se poate bea.


- Unde lucreaza sotul tau?
- La serviciul de paza si protectie.
- Aha...e gardian.
- Nu, e muncitor la fabrica de prezervative.


-Mama, daca imi dai bani de inghetata, iti voi spune ceva interesant despre tata!
-Uite 10 lei, ce stii despre tatl tau?
-Nimic special, voiam doar sa vad cu cat se plateste barfa!


Cioc ! Cioc!!
-Cine e?
-Zana cea buna!!
-Si de ce ai un topor???
-Nu sunt bine dispusa azi .

Ion şi Vasile trag peste noapte la un hotel.
Pe la miezul nopţii Vasile face un atac de cord şi moare.
Sună Ion la 112, vine ambulanţa, poliţia, ancheta, tot tacâmul.
La final poliţistul îl întreabă pe Ion:
- Bade, n-ai auzit, o zis ceva, o gemut? Dă-ne mai multe detalii !
- Apoi o zis că îi rău.
- Ş-apoi tu ce i-ai zis ?
- D-apoi cui îi mai ii bine în ziua de azi?

Ea: - Un sarut si voi fi a ta pentru totdeauna!
El: - Multumesc pentru avertisment!

-Cum se numeste un barbat care sta pe locul din dreapta al unei masini pe care o conduce o blonda?
-Un curajos!

El a apucat-o strans de mana. "Ma iubeste!", s-a gandit ea. "Polei", s-a gandit el.

Pe un forum
Cum se poate spala spuma poliuretanica de pe maini? Sa-mi bag piciorul!!! Acum si de pe tastatura!

De ce oare FRF sau Comitetul Olimpic nu crează o selecționată formată exclusiv din țigani??? Cu ei, indiferent de proba sportivă, sigur luăm toate medaliile de aur.

Vine un soldat tânăr la o doamnă, nu încep ei bine să-și facă treburile că se aude soțul gazdei.
- Fugi repede la balcon.
- Ce, sunt nebun… dacă mă aruncă acesta de la etajul 10????
- Eu pot face minuni, te trag odată de penis și să te transformi în fluture – spune doamna.
Îl trage, și ca prin minune soldatul nostru devine fluture și zboară. Ajunge el în parc, aterizează pe o bancă și începe să înjure deoarece nu știe cum să revină la normal…. Se gândește el și hotărăște să se tragă singur de locul cu pricina, poate merge vraja. Se trage de penis – devine soldat, mai trage odată-fluture, încă odată – soldat… fiind minunat de ceea ce i se întâmplă, deja de vreo cinci minute era când fluture când soldat, și ar mai fi continuat dacă nu auzea fraza:
- Domnule soldat, nu este de ajuns că dormiți la post, dar vă și masturbați…..

In instanta, la un proces de viol...
-Acuzat, iti recunosti fapta?
-Da domnule judecator si sunt gata sa-mi ispasesc pedeapsa, dar am pretentia ca partea vatamata sa-mi plateasca pentru ca i-am dat jos chilotii!
Acuzata sare:
- Nu se poate, singura i-am dat jos!

Bancuri De Bancuri, Razi Cu Lacrimi O Ora







GÂNDURI PESTE TIMP 30 Ianuarie














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...