sâmbătă, 16 martie 2019

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 17 MARTIE 2019

Bună dimineața!

RELIGIE ORTODOXĂ 17 Martie

Sf Cuv Alexie, omul lui Dumnezeu; Duminica Întâi din Post - a Ortodoxiei

Viața Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu


    Pe vremea dreptcredincioşilor împăraţi Arcadie (395-408) şi Onorie (395-423) a fost în Roma cea veche un bărbat dreptcredincios, anume Eufimian, mai mare între boieri şi foarte bogat. El avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase şi brâie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Şi era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele până la al nouălea ceas şi punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor şi bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întâmpla în vreo zi să aibă puţini săraci la mesele puse înaintea lor şi de i se întâmpla că prea puţină milostenie să dea săracilor din obişnuitele sale îndurări, atunci, căzând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: "Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!"
    Soţia lui se numea Aglaida, femeie binecredincioasă şi temătoare de Dumnezeu, milostivă şi îndurătoare către săraci; însă fiind stearpă, se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, pomeneşte-mă pe mine, nevrednica roaba Ta, şi dezleagă-mi nerodirea, ca să mă învrednicesc a mă numi şi mamă de fii; dă-ne fii, ca să putem avea mângâiere în viaţa noastră, împreună cu bărbatul meu, şi sprijinitor la bătrâneţile noastre". Aducându-şi aminte Dumnezeu de dânsa, după mila Sa, a dăruit rod pântecelui ei, că a născut fiu; şi s-a veselit bărbatul ei şi au botezat pe prunc, numindu-l Alexie. Iar când a fost pruncul de şase ani, l-au dat să înveţe carte şi în grabă a învăţat gramatica, retorica şi cărţile bisericeşti. Apoi şi Scriptura dumnezeiască învăţând-o bine, s-a făcut înţelept tânărul. Deci, socotind deşertăciunea lumii, şi-a pus în gând să se lepede de bunătăţile cele vremelnice ale acestei vieţi, ca să moştenească pe cele veşnice. Şi a început a-şi osteni trupul, purtând în taină o haină aspră pe trupul său.
    După ce Alexie a ajuns la vârsta cea desăvârşită şi la anii cei cuviincioşi de căsătorie, a zis Eufimian către femeia sa: "Să facem nuntă fiului nostru". Şi s-a veselit Aglaida de cuvintele bărbatului său; apoi, căzând la picioarele lui, a zis: "Să întărească şi să săvârşească Dumnezeu cuvântul tău, ca să văd însoţirea lui, să-i privesc fiii şi se va veseli sufletul meu; după aceea voi putea mai mult să ajut săracilor şi scăpătaţilor". Deci, au logodit pe Alexie, iubitul lor fiu, cu o fecioară de neam împărătesc şi l-au cununat în biserica Sfântului Bonifaciu, cu cinstiţi arhierei şi toată ziua până seara au petrecut în veselii şi în dănţuiri.
    După aceea, Eufimian a zis către mire: "Intră, fiule, la mireasă ta, ca să-ţi vezi soţia". Iar el, intrând în cămară, a găsit-o stând pe un scaun de aur. Şi, scoţându-şi inelul de aur şi brâul cel scump, le-a învelit cu o basma de porfiră şi le-a dat ei, zicându-i: "Păzeşte-le acestea şi Dumnezeu să fie cu noi, până ce darul Lui va face ceva nou". După aceea, s-a dus de la dânsa. Şi, intrând în casa sa cea deosebită, s-a dezbrăcat de hainele cele ţesute cu aur şi s-a îmbrăcat cu altele, mai proaste. Apoi, luând ceva din bogăţia sa, aur şi pietre scumpe, şi ieşind noaptea în taină din palat şi din cetate, a mers la mare şi, aflând o corabie ce mergea spre Laodiceea, a intrat într-însa. Apoi, dând plata corăbierului, a pornit, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: "Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pântecele maicii mele, izbăveşte-mă şi acum de această deşartă viaţă lumească şi mă învredniceşte la judecată să stau de-a dreapta Ta, împreună cu toţi cei ce Ţi-au plăcut Ţie!"
    Sosind corabia în Laodiceea, a ieşit Sfântul Alexie la uscat. Apoi, aflând călători mergând spre Mesopotamia, s-a dus cu dânşii la Edesa, cetatea Mesopotamiei, unde se află chipul cel nefăcut de mână al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Însuşi Domnul mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie l-a trimis lui Avgar, domnul Edesei. Văzând fericitul Alexie chipul lui Hristos, s-a bucurat şi, vânzându-şi acolo toate lucrurile cele de mare preţ pe care le-a luat de acasă, a împărţit la săraci aurul, s-a îmbrăcat singur într-o haină veche a unui sărac şi s-a făcut ca unul din cei care cer milostenie în pridvorul bisericii Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, postind totdeauna, gustând doar puţină pâine şi apă; şi în toate Duminicile se împărtăşea cu dumnezeieştile şi preacuratele lui Hristos Taine. Iar dacă lua vreo milostenie de la iubitorii de Hristos, o împărţea şi pe aceea la săracii mai bătrâni, spre hrană lor. Privirea sa era plecată spre pământ, iar mintea îi era sus, înţelepţindu-se cu dumnezeiască gândire. Şi atât de mult i se uscase trupul de multă înfrânare, încât i se vestejise frumuseţea feţei lui, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.
    După plecarea Sfântului Alexie din casa sa, părinţii lui, când s-a luminat de ziuă, au intrat în cămara lui şi, negăsind pe fiul lor, ci numai pe mireasă şezând posomorâta şi întristată, erau în nepricepere. Deci, căutându-l în toate părţile şi neaflându-l, au început a plânge cu amar, iar veselia li s-a întors în tânguire. Maică, intrând în cămara sa, a închis ferestrele şi a aşternut un sac de nisip şi, presărându-l cu cenuşă, s-a aruncat cu faţa în jos, plângând şi tânguindu-se. Apoi se ruga şi zicea: "Nu mă voi scula de pe pământul acesta, nici nu voi ieşi din închisoarea aceasta, până ce nu voi şti ce s-a făcut cu singurul meu fiu, unde s-a ascuns şi ce i s-a întâmplat". Iar mireasa, stând lângă dânsa, cu lacrimi grăia: "Nici eu de la tine nu mă voi duce, ci mă voi asemăna turturelei celei iubitoare de pustie şi de bărbat, care, după ce se văduveşte de soţul său, îl caută prin munţi şi prin văi, cu umilită cântare, întristându-se. În acest chip şi eu voi aştepta cu îndelungă răbdare, până ce voi auzi ceva despre bărbatul meu, unde este şi ce fel de viaţă şi-a ales".
    Iar tatăl lui, fiind foarte mâhnit, pe toate slugile le-a trimis să caute pe fiul său în toate părţile. Unii dintre dânşii, ducându-se în Edesa şi dând de cel căutat, dar necunoscându-l, i-au dat milostenie ca unui sărac. Iar Sfântul Alexie i-a cunoscut pe dânşii şi a mulţumit lui Dumnezeu că l-a învrednicit să primească milostenie de la slugile sale de casă. Apoi slugile, întorcându-se, au spus stăpânului lor că l-au căutat peste tot locul şi nu l-au aflat.
    Sfântul Alexie a stat în Edesa, lângă biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, şaptesprezece ani şi s-a făcut iubit lui Dumnezeu. După aceasta, s-a făcut pentru dânsul descoperire eclesiarhului, căci acesta a văzut în vedenie icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, grăind către dânsul: "Adă în biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindcă este vrednic de cereasca împărăţie; căci rugăciunea lui se suie ca nişte tămâie cu bun miros înaintea lui Dumnezeu şi precum stă coroana pe capul împărătesc, aşa Duhul Sfânt se odihneşte peste dânsul". Iar eclesiarhul, după vedenia aceea, căutând pe un om ca acela şi neaflându-l, s-a întors spre icoana Născătoarei de Dumnezeu, rugând-o să-i arate pe omul lui Dumnezeu. Şi a auzit iarăşi în vedenie cuvânt de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că săracul cel ce şade în pridvor la uşa bisericii, acela este omul bisericii, acela este "Omul lui Dumnezeu".
    Deci, aflându-l eclesiarhul, l-a dus în biserică, pentru ca să rămână într-însa. Atunci s-a ştiut de mulţi viaţa lui cea sfântă şi au început a-l cinsti. Iar Sfântul Alexie, fugind de slavă şi cinstea omenească, s-a dus din cetatea Edesa, neştiind nimeni. Mergând la limanul mării, a aflat o corabie mergând spre Cilicia; deci s-a suit într-însa, zicând către sine: "În cetatea Ciliciei mă voi duce, unde nimeni nu mă ştie, şi voi rămâne acolo în biserica Sfântului Apostol Pavel".
    Plutind corabia, fără de veste, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a făcut furtună pe mare şi, purtându-se corabia de valuri mai multe zile, a înotat spre Roma. Apoi ieşind sfântul din corabie, a zis către sine: "Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu voi îngreuna pe nimeni, ci mă voi duce în casa tatălui meu caun necunoscut". Dar când se apropia de casă, a întâmpinat pe tatăl său, la vremea prânzului, întorcându-se de la palatele împărăteşti spre casă cu mulţime de slugi care mergeau înainte şi după dânsul.
    Deci, închinându-se lui până la pământ, a strigat: "Robule al Domnului, miluieşte-mă pe mine, săracul şi scăpătatul, şi porunceşte-mi ca să fiu într-un colţ al curţii tale, ca să mă pot hrăni din sfărâmiturile ce cad de la masa ta; iar Domnul va binecuvânta anii tăi şi-ţi va da cereasca împărăţie şi dacă ai pe cineva dintre ai tăi înstrăinat, sănătos să ţi-l întoarcă".
    Eufimian, auzind pe sărac grăind de străinătate, şi-a adus aminte îndată de iubitul său fiu, Alexie, şi a lăcrimat. Apoi, îndată a arătat milă către sărac, poruncind să stea în curtea sa. Iar către slugile sale de casă a zis: "Cine din voi va voi să slujească săracului acestuia şi, de-i va plăcea, viu este Domnul Dumnezeul meu, că va fi liber în toate zilele vieţii sale, şi moştenire va lua din casa mea. Deci, înaintea uşilor palatului meu să-i faceţi o căscioară ca, intrând şi ieşind eu, să privesc spre dânsul; apoi, din masa mea să i se dea hrană şi să nu-l supere nimeni".
    Începând Sfântul Alexie a petrece înaintea palatelor împărăteşti, în căsuţa cea mică, Eufimian îi trimitea bucate în toate zilele din masa sa, dar pe acelea le împărţea la alţi săraci, iar el oprea numai pâine şi apă; şi aceea, numai cu măsură o gustă ca să nu moară de foame şi de sete. În toate nopţile petrecea fără somn, în rugăciune, iar Duminicile se ducea la biserică şi se împărtăşea cu dumnezeieştile Taine. Şi minunată îi era răbdarea omului acestuia al lui Dumnezeu, căci multe supărări şi necazuri îi făceau slugile totdeauna, mai ales seara târziu. Pentru că unii îl loveau peste obraz, alţii îl trăgeau de păr, alţii îl loveau peste grumaz, alţii vărsau lături peste capul lui, iar alţii într-alt chip îşi băteau joc de dânsul.
    Dar nebiruitul pătimitor pe toate acelea le răbda tăcând; căci ştia că, fiind îndemnaţi de diavol, îi făceau nişte lucruri de batjocură ca acelea; şi spre acela se înarma cu rugăciunea, iar prin răbdare biruia meşteşugul aceluia. Apoi şi alta era pricina răbdării lui minunate: În dreptul lui era fereastra palatului aceluia în care locuia mireasa lui, care, ca o altă Rut, n-a mai voit să se întoarcă în casa tatălui său, ci, împreună cu soacra sa şedea plângând. Şi de multe ori auzea Sfântul Alexie când se tânguiau mireasa şi maicasa, pentru dânsul şi grăiau cuvinte de jale şi de plângere; mireasa pentru văduvia ei, iar mama se tânguia pentru lipsa fiului. Iar inima lui se sfărâma cu jale de tânguirea lor. Însă cu dragostea pe care o avea sfântul către Dumnezeu, biruia dragostea trupească către mireasă şi către părinţi şi jalea cea nesuferită o răbda cu mulţumire, pentru Dumnezeu.
    Aşa nevoindu-se el în casa părintească şaptesprezece ani, de nimeni n-a fost cunoscut cine este. Ci ca un sărac şi străin se socotea de toţi, el care era fiu, moştenitor şi stăpân al casei, batjocorindu-se de robii cei de casă ca un străin şi nemernic. Iar când a voit Dumnezeu să-l ia din viaţa cea atât de aspră, fiind în sărăcie şi răbdare, şi să-l ducă la viaţa şi odihna cea veşnică, i-a descoperit ziua şi ceasul morţii. Deci Sfântul Alexie, cerând de la sluga sa hârtie, cerneală şi condei, şi-a scris toată viaţa sa; şi oarecare taine, ce se ştiau numai de părinţii săi, după care putea să fie cunoscut de dânşii: adică cele ce le-a grăit către mireasa sa în odaie, şi cum i-a dat ei inelul şi brâul într-o basma de porfiră.
    La sfârşit a adăugat şi aceasta: "Rogu-vă pe voi, părinţii mei iubiţi şi preacinstita mea mireasă, să nu vă mâhniţi pe mine, că v-am făcut atâta mâhnire, lăsându-vă singuri; şi pe mine mă durea inima pentru durerea voastră, de multe ori am făcut rugăciune pentru voi către Dumnezeu, ca să vă dea răbdare şi să vă învrednicească Împărăţiei Sale, iar eu nădăjduiesc spre milostivirea Lui că va împlini cererea mea, deoarece eu atât de nemilostiv am fost către a voastră tânguire. Dar mai bine se cade fiecăruia să asculte pe Făcătorul şi Mântuitorul său, decât pe născătorii săi; şi cred că, pe cât v-am mâhnit, pe atât de mare bucurie veţi avea prin răsplătirea cea cerească!" Acestea scriindu-le, a petrecut rugându-se lui Dumnezeu până la ceasul mutării sale la cele veşnice.
    Într-o zi, preasfinţitul papă Inocenţiu (402-417), slujind în soborniceasca biserică a Sfinţilor Apostoli şi împăratul Onorie stând de faţă, la sfârşitul dumnezeieştii Liturghii s-a făcut un glas minunat din Sfântul Altar, în auzul tuturor, zicând: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Acestea auzind cei ce stăteau de faţă, s-au înspăimântat şi s-au cutremurat. Apoi, căzând cu feţele la pământ, strigau: "Doamne miluieşte!" Şi iarăşi s-a auzit un glas, zicând: "Căutaţi pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate şi toate ale voastre se vor rândui bine!"
    După glasul acela, poporul a căutat prin toată Roma pe un om ca acela şi neaflându-l, nu se pricepea. Apoi, de cu seară, joi spre vineri, adunându-se în soborniceasca biserică a Sfinţilor Apostoli împreună cu împăratul şi cu papa, au făcut priveghere de toată noaptea, rugându-se lui Hristos Dumnezeu că singur să le arate pe plăcutul Său. Iar a doua zi, fiind vineri, omul lui Dumnezeu, Sfântul Alexie, s-a despărţit de trupul său şi s-a dus către Domnul. Şi s-a făcut glas din Altar în biserică ca şi mai înainte, zicând: "În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu!"
    Iar împăratul, întorcându-se către Eufimian, a zis: "Având un dar ca acela în casa ta, pentru ce nu ne-ai arătat?" Iar Eufimian a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, că nimic nu ştiu de aceasta!" Şi chemând pe o slugă mai veche, i-a zis: "Ştii pe cineva din cunoscuţii tăi, care să aibă vreo faptă bună şi să fie plăcut lui Dumnezeu?" Răspuns-a sluga aceluia: "Viu este Domnul Dumnezeu, că nu ştiu, căci toţi sunt străini de fapte bune şi petrec cu neplăcere de Dumnezeu".
    Apoi împăratul şi papa au voit ca însăşi ei să meargă la casa lui Eufimian. Acesta, alergând înainte, a pregătit în palatul său scaune împăratului, papei şi altor boieri. Şi când s-au apropiat, i-a întâmpinat cu lumânări şi cu tămâie. Iar soţia lui Eufimian, tânguindu-se în cămara sa, a auzit zgomot în curte şi în palat şi a întrebat ce este. Dar, înştiinţându-se despre venirea împăratului şi a papei şi pentru ce au venit, s-a minunat. Asemenea, văzând pe mireasă sa stând în foişor, iar pe împărat şi pe papă cu o mulţime de popor văzându-i venind, se minuna, gândindu-se ce să fie aceasta.
    După ce a şezut împăratul împreună cu papa şi cu boierii, şi făcându-se tăcere, sluga care slujea Sfântului Alexie a zis către Eufimian: "Stăpâne al meu, oare nu este acela omul lui Dumnezeu, adică săracul ce mi l-ai încredinţat mie? Pentru că văd mari şi minunate lucruri la el: În toate zilele posteşte, gustând târziu numai puţină pâine şi apă, în toate Duminicile se împărtăşeşte cu dumnezeieştile Taine şi în toate nopţile petrece fără somn la rugăciune. Apoi şi oarecare copii de ai noştri multe supărări îi făceau lui, lovindu-l peste obraz, trăgându-l de păr şi cu lături udându-l, iar el pe toate acelea cu bucurie şi blândeţe le răbda".
    Eufimian, auzind acestea, îndată a alergat la căscioara săracului şi, strigându-l prin fereastră de trei ori, n-a auzit răspuns. A intrat înăuntru şi a aflat pe omul lui Dumnezeu cu bunăcuviinţă zăcând mort, având faţa acoperită şi o hârtie strânsă ţinând în mâna dreaptă. Iar când i-a descoperit faţa, a văzut-o strălucită cu darul, ca o faţă de înger. Şi a vrut să ia hârtia aceea din mâna lui şi să vadă ce este scris într-însa, dar n-a putut s-o scoată, de vreme ce mâna o ţinea tare. Deci, degrabă întorcându-se la împărat şi la papă, a zis către dânşii: "Am aflat pe cel pe care îl căutăm! Însă a murit şi ţine o hârtie în mâini, pe care nu ne-o dă".
    Atunci împăratul şi papa au poruncit să gătească un pat de mult preţ şi aşternut frumos; apoi, scoţând din căsuţă sfântul trup al omului lui Dumnezeu, l-au pus pe patul acela cu cinste. După aceea, împăratul cu papa plecându-şi genunchii şi sfintele moaşte sărutându-le, au grăit cu lacrimi către dânsul ca şi către un viu: "Rugămu-ne ţie, robule al lui Hristos, dă-ne hârtia aceasta ca să ştim ce este scris într-însa şi să te cunoaştem pe tine cine eşti". Şi s-a dat din mânăhârtia împăratului şi papei, pe care luând-o, au dat-o lui Aetie, arhivarul bisericii celei mari.
    Făcându-se tăcere mare, a început arhivarul a citi cu mare glas hârtia aceea. Iar când a ajuns până la acel loc unde era scris despre părinţi şi despre mireasă şi pentru inelul şi brâul cel dat de dânsul miresei în cămară, a cunoscut Eufimian pe Alexie, fiul său, şi a căzut pe pieptul lui, cuprinzându-l şi sărutându-l cu dragoste şi cu tânguire strigând: "O, vai mie, fiul meu preaiubit, pentru ce ne-ai făcut nouă astfel? Pentru ce atât de mare mâhnire ne-ai adus nouă? Vai mie, fiul meu, câţi ani în casa aceasta petrecând şi tânguirea părintească văzând-o, nu te-ai arătat pe sineţi, nici ai mângâiat bătrâneţile noastre, fiind în acea amară mâhnire pentru tine! O, vai mie, fiul meu preadorit, dragostea mea, mângâierea sufletului meu, ce voi face acum? Oare pentru moartea ta voi plânge sau pentru aflarea ta voi prăznui?" Şi se tânguia Eufimian nemângâiat, smulgându-şi cărunteţile sale.
    Iar Aglaida, soţia, auzind tânguirile bărbatului şi înştiinţându-se cum că săracul acela care a murit este fiul ei, a deschis uşile cămării sale şi a alergat acolo, smulgându-şi părul despletit şi hainele sale rupându-şi şi spre cer cu umilinţă privind; iar către poporul cel mult strâns, cu rugăminte striga: "Daţi-mi loc, o, popoarelor, daţi-mi loc ca să-mi văd a mea nădejde. Daţi-mi cale ca să-mi văd şi să cuprind pe singurul şi iubitul meu fiu".
    Apoi sosind, s-a aruncat peste cinstitul trup al fiului său, cuprinzându-l cu dragoste sărutându-l şi zicând: "Vai mie, stăpânul meu! Vai, dulcele meu fiu, pentru ce ai făcut aceasta? Pentru ce acest fel de mâhnire ai pus în sufletele noastre? Vai mie, lumina ochilor mei, cum nu te-ai cunoscut de noi atâţia ani, vieţuind împreună cu noi? Cum nu te-ai umilit, auzind totdeauna tânguirile noastre cele amare pentru tine şi nu te-ai arătat nouă?" Asemenea şi mireasa, care petrecea de treizeci şi patru de ani fără de mirele său, purtând haine negre, căzând la sfintele moaşte, izvoare de lacrimi scotea, udând cu dânsele cinstitul trup al iubitului său. Apoi, cu nesăţioasă dragoste sărutându-l, se tânguia cu amar, fiind nemângâiată: "Vai mie! Amar mie!" şi alte multe cuvinte de jale cu umilinţă zicea, încât toţi, pentru tânguirea ei, se porneau spre plângere; şi plângeau toţi împreună, lăcrimând cu părinţii şi cu mireasa.
    După aceea, împăratul şi papa au poruncit ca să ducă patul cu cinstitul trup al omului lui Dumnezeu şi să-l pună în mijlocul cetăţii, ca toţi să-l vadă şi să se atingă de el. Apoi au grăit către popor: "Iată am aflat pe acela ce-l căuta credinţa voastră!" Deci, s-a adunat toată Roma şi se atingeau de sfântul, sărutând sfintele lui moaşte. Şi câţi erau neputincioşi, toţi se tămăduiau. Orbii vedeau, leproşii se curăţau, diavolii din oameni se izgoneau şi orice fel de boli şi neputinţe omeneşti se vindecau desăvârşit prin atingerea de tămăduitoarele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu, Alexie.
    Nişte minuni ca acelea văzând împăratul şi papa, singuri au luat patul acela să-l ducă în biserică, ca să se sfinţească prin atingerea trupului Sfântului Alexie. Iar părinţii şi mireasa, mergând în urmă, plângeau. Şi era atât de multă adunare de oameni care se sârguiau să se atingă de cinstitul trup al sfântului, încât nu era cu putinţă să se ducă patul de strâmtorarea şi înghesuiala poporului. Deci, a poruncit împăratul să se arunce aur şi argint la popor, ca să se dea în lături oamenii de la pat şi astfel să dea cale spre biserică. Însă nimeni nu căuta la aur şi argint, ci fiecare avea dorire să vadă pe omul lui Dumnezeu, să se atingă de el şi să-l sărute. Deci papa sfătuia pe popor să se dea în lături, făgăduindu-le că nu va îngropa îndată sfintele moaşte, ci va aştepta până ce toţi le vor săruta şi se vor sfinţi cu atingerea. Şi abia înduplecîndu-se, s-au retras puţin şi ducând sfintele moaşte în biserica cea mare, le-au lăsat o săptămână ca oricine să se atingă şi să se închine lor.
    Toată săptămâna aceea părinţii şi mireasa sa au şezut în biserică, plângând lângă cinstitele moaşte. Dar împăratul a poruncit să se pregătească o raclă de marmură şi de smaragd şi să o împodobească cu aur, apoi au pus într-însa pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Şi îndată a izvorât din sfintele moaşte mir cu bună mireasmă şi a umplut racla, încât se ungeau cu acel mir toţi pentru vindecarea tuturor neputinţelor. Şi au făcut îngropare cinstită Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, slăvind pe Dumnezeu, Cel preamărit şi închinat în Treime.
    Sfântul Alexie s-a mutat la cele veşnice în a şaisprezecea calendă a lui aprilie, adică la 17 martie, în anul de la facerea lumii 5919, iar de la întruparea Cuvântului lui Dumnezeu 411, împărăţind în Roma Onorie, pe vremea papei Inocenţiu, iar în Constantinopol ţinând împărăţia Teodosie cel Mic (408-450). Dar peste toţi stăpânind Domnul nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.


Duminica Întâi din Post - a Ortodoxiei


Ev. Ioan 1, 43-51






În vremea aceea a vrut Iisus să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi! Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: lată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael l-a spus: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael: Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel! Iar Iisus i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi a grăit: Adevărat, adevărat zic vouă, că de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

Ap. Evrei 11, 24-26; 32-40







Fraţilor, prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. Şi ce voi mai zice? Că timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de proroci, care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în războaie, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţă, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

Predică la Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei) - Despre cinstirea Sfintelor Icoane - Pr. Ilie Cleopa




Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuiește astăzi un mare așezământ apostolesc și sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane.
“Și vei face doi heruvimi de aur turnat și îi vei pune pe ei de amândouă laturile acoperământului împăcării. Mă voi face cunoscut ție de acolo și îți voi grăi între cei doi heruvimi” (Ieșire 25, 18-22)

Iubiți credincioși,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuiește astăzi un mare așezământ apostolesc și sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a așezat prin hotărârea Sfântului și marelui Sinod Ecumenic al șaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute șaizeci și șapte de Sfinți Părinți și o sută treizeci și șase de arhimandriți și stareți de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfântul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoțit de Petru, prezbiter și egumen al mănăstirii Sfântul Sava din Roma, din partea papei Adrian.
Toți acești Sfinți Părinți au hotărât cinstirea Sfintelor Icoane și au dat anatema pe toți ereticii luptători de icoane, de la care mulți sfinți au suferit mari prigoane și moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane și până la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin râvna împărătesei Teodora și a Sfinților Părinți s-a stabilit din nou dreapta credință și cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost și pe vremea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mâini, a zugrăvit chipul feței Sale pe mahramă și l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chișinău, 1929, p. 510-532). După tradiția apostolică, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe pe când era ea în viață.
Acest mare adevăr îl adeverește și Sfântul Sinod al 7-lea ecumenic, zicând: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele poruncește a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujește spre adeverirea că Dumnezeu Cuvântul adevărat, și nu după nălucire, s-a făcut om, și este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergând pe calea împărătească și urmând învățătura dumnezeieștilor Sfinților Părinților noștri și predaniile Bisericii Ecumenice, căci știm că în ea locuiește Duhul Sfânt, cu toată stăruința și luarea aminte hotărâm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).
Sfântul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: “în orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos și care este scopul lui, bun sau rău". Tot așa, când este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate și pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate și slujesc spre slava lui Dumnezeu și a Sfinților Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană și spre mântuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim și să le cinstim, însă nu în alt fel, decât ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe niște cărți pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).
Fiindcă nu toți știu a citi și nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinții au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întâmplă că noi nu gândim la patimile Mântuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mântuitoarele Lui patimi, cădem și ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuiește prin ele, adică la puterea Duhului Sfânt ce izvorăște din ele.
Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne și ne mântuiește!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mântuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ștefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ștefane, care ți-ai vărsat sângele pentru Hristos și ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întâiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Așa ne adresăm și către oricare alt sfânt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.
Când împăratul iconomah, aidoma sectanților noștri, afirma pe nedrept că la cele șase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane și că despre dânsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; “împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pâine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mânca sau bea. însă tu știi, după tradiție, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieții. Așa și despre icoane era cunoscut din Tradiție. înșiși arhiereii aduceau icoane la Sinod și nici un om iubitor de Hristos nu pornește la drum și nu-și face călătoria fără de icoane. Așa fac oamenii lucrători de fapte bune și plăcuții lui Dumnezeu".
Leonte de Neapole, combătând pe iudeii care învinuiau pe creștini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm fețelor de pe icoane și închipuirilor sfinților, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Și de s-ar fi șters fața de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creștinii, sărutând cu buzele trupești chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul și cu gândul nostru sărutăm pe Hristos și pe sfinții Lui".
Sfântul Grigorie de Nyssa vorbește despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care când căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilință. El mai vorbește și despre icoana Sfântului și Marelui Mucenic Teodor Tiron și despre icoana lui Hristos. Iar Sfântul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaștelor Sfinților Mucenici Ghervasie și Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, așa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfântul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioșii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare și iubire către acea față care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori când chipul de pe dânsa se șterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".
După cum Iacob, înainte de sfârșitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif și prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ținea, așa și noi credincioșii ne închinăm și sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decât că le sărutăm ca pe copiii și pe părinții noștri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum și iudeii se închinau Tablelor Legii și celor doi heruvimi turnați din aur, cinstind prin închinare nu piatra și aurul, ci pe însuși Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.
Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Așa Sfântul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: “închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor și ale stăpâniilor, noi le facem întru cinstirea și slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu și Clement al Alexandriei și Tertulian, care au trăit în secolele II-III.
Sfânta Tradiție vorbește și despre chipul cel nefăcut de mână dăruit de Mântuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mână omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.
În sfârșit, însuși pământul vorbește împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci și acum se descoperă icoane, cruci și simboluri creștine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peșterile unde primii creștini se ascundeau din cauza persecuțiilor păgâne și săvârșeau acolo slujbe dumnezeiești și înmormântări ale sfinților mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 și am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mântuitorului și imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învățații arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mântuitorului din catacomba Sfântului Calist și Cina cea de taină de la sfârșitul secolului al II-lea, închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naștere și altele, aflate tot în catacomba Sfântului Calist. în catacombele Domitillei și Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a Patriarhilor și Proorocilor din Vechiul Testament și a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfârșitului veacului al II-lea și începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învățații arheologi o atribuie veacului I al creștinismului este chipul Maicii Domnului care ține în brațe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.
Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele și în săpăturile bisericilor vechi de sub pământ, cu o evidență indiscutabilă, ne impun să primim și să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creștinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbește Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și însuși pământul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creștinismului multe din ele. în apărarea lor ne vorbesc și mintea și inima noastră.
Iubiți credincioși,
Până aici am adus atâtea mărturii din Sfânta Scriptură, din Sfânta Tradiție, de la Sfinții Părinți și din Istoria Bisericii Creștine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana și ce este idolul. Vă rog să țineți minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoși și născociți de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se și spune că “idolul nimic nu este în lume” (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli și icoană este ca deosebirea între zi și noapte, între lumină și întuneric. “Ce însoțire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu și idoli?” (II Corinteni 6, 15-16).
Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învață Sfântul și Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) și, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinților îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și sfinților care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenție chipul patriarhului nostru? Și văzând portretul lui nu ne aflăm ca și cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?
Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: “S-au abătut curând din calea care am poruncit lor și au făcut vițel și s-au închinat lui și au jertfit lui și au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului” (Ieșire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înțelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane și închinarea la idoli este ca între lumină și întuneric și după cum omul orb nu deosebește lumina de întuneric și pentru dânsul totul este întuneric, așa și omul neânțelept și rătăcit, nu deosebește icoanele de idoli, pentru dânsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.
Însuși cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește să deosebim cele sfinte și cele curate de cele nesfinte și necurate (Levitic 10, 9-10).
Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane și pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întâi în întărirea credinței, a evlaviei și trezirea conștiinței noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor mărețe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) și ale sfinților Lui, ca noi, căutând la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viața lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor și ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cât mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinților lui Dumnezeu.
Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără știință de carte și pentru copii, sunt ca și Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu știe carte, însă, privind la icoanele suferințelor lui Hristos, el va înțelege cu mintea ce este pictat pe icoane și va simți mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cântă așa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oștile îngerești..." Și în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care mărindu-L cu oștirile cerești, pe tine te fericim".
Iubiți credincioși,
Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după ființă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Așa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu și patriarhul Iacob și a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu și Moise "și a grăit Dumnezeu către Moise față către față, ca și cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieșire 30, 11). Și a zis Domnul: “Auziți cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui și în somn voi grăi lui. Nu este așa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea și nu prin pilde și el fața Domnului vede” (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu și (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl și Fiul. A văzut pe Dumnezeu și Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atât în umilință, cât și în slavă, cât a trăit cu dânșii pe pământ (Ioan 1, 14; 6, 36).
Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, așa începe epistola I-a: “Ce era din început, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieții, aceea vă vestim și Viața s-a arătat și o am văzut și mărturisim și vă vestim viața cea veșnică, care era la Tatăl și s-a arătat nouă” (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfânta Evanghelie zice: “Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tată”l (Ioan 1, 14).
Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel și după înălțarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos când Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut și primul mucenic Ștefan, când era ucis cu pietre și a zis: “Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfânt L-au văzut poporul și Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel șezând peste Dânsul Și glas din cer s-a auzit: “Tu ești Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit” (Luca 3, 22). Duhul Sfânt a fost văzut și în chipul limbilor de foc, la pogorârea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu și Sfinții Lui, precum în descoperirea Sfântului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).
Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu și pot să-L închipuiască pentru întărirea și învățătura lor în credință. Deci nici un motiv nu pot avea sectanții, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.
Iubiți credincioși,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucât în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creștine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoții și învățătura apostolică ortodoxă, înșelând pe mulți fii ai Bisericii noastre, spre veșnica lor osândă.
Noi vă sfătuim și vă reamintim învățătura dogmatică a Bisericii. închinați-vă cu credință și evlavie Sfintelor Icoane și purtați-le în casă, și oriunde călătoriți, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, știind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinții pictați pe ele. Faceți rugăciuni și acatiste în fața icoanelor, mergeți în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din țară și la moaștele sfinților noștri, că veți primi ușurare și mare ajutor în necazurile vieții. De asemenea, cinstiți Sfânta Cruce, pavăza credinței, și o purtați cu credință, că prin ea izgonim pe diavoli și liniștim pe sectanții hulitori de Dumnezeu.
A trecut prima săptămână din Sfântul Post, numită și "Săptămâna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăși s-au umplut de credincioși, că ați postit cu toții și că alergați cu credință și evlavie la Dumnezeu Mântuitorul și nădejdea noastră.
Vă îndemn, frații mei, să continuați a posti Sfântul Post și să vă rugați, să citiți cât mai mult și să faceți după putere milostenie și veți vedea câtă bucurie și pace veți primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediți de două ori la duhovnici și în aceste zile, și la sfârșitul Postului Mare, iar care aveți dezlegare, să primiți și Sfânta împărtășanie.
Creștinii evlavioși, mamele, copiii, bătrânii și bolnavii sunt datori să se spovedească și să se împărtășească de două ori în acest mare post. Siliți-vă la Hristos. El vă cheamă, vă așteaptă și vi se dăruiește în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceți cu vederea dragostea și harul lui Hristos.
Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credință și evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui și pe diavoli și pe sectanții hulitori, și pe necredincioși, și să trăim veșnic în bucuria și iubirea lui Dumnezeu. Amin.

PSALMII

PSALMII 31 – 35


Psalmul 31
1.Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
2.Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
3.Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
4.Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea.
5.Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
6.Zis-am: "Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului"; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
7.Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8.Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
9.Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
10.Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
11.Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
12.Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.


Psalmul 32
1.Bucuraţi-vă, drepţilor; celor drepţi li se cuvine laudă.
2.Lăudaţi pe Domnul în alăută, în psaltire cu zece strune cântaţi-I Lui.
3.Cântaţi-I Lui cântare nouă, cântaţi-I frumos, cu strigăt de bucurie.
4.Că drept este cuvântul Domnului şi toate lucrurile Lui întru credinţă.
5.Iubeşte milostenia şi judecata, Domnul; de mila Domnului plin este pământul.
6.Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor.
7.Adunat-a ca într-un burduf apele mării, pus-a în vistierii adâncurile.
8.Să se teamă de Domnul tot pământul şi de El să se cutremure toii locuitorii lumii.
9.Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit.
10.Domnul risipeşte sfaturile neamurilor, leapădă gândurile popoarelor şi defaimă sfaturile căpeteniilor.
11.Iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui, din neam în neam.
12.Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales de moştenire Lui.
13.Din cer a privit Domnul, văzut-a pe toţi fiii oamenilor.
14.Din locaşul Său, cel gata, privit-a spre toţi cei ce locuiesc pământul.
15.Cel ce a zidit îndeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor.
16.Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va mântui cu mulţimea tăriei lui.
17.Mincinos este calul spre scăpare şi cu mulţimea puterii lui nu te va izbăvi.
18.Iată ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe ei în foamete.
19.Şi sufletul nostru aşteaptă pe Domnul, că ajutorul şi apărătorul nostru este.
20.Că în El se va veseli inima noastră şi în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit.
21.Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.


Psalmul 33
1.Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.
2.În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească.
3.Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună.
4.Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a izbăvit.
5.Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi; şi feţele voastre să nu se ruşineze.
6.Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit.
7.Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei.
8.Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.
9.Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El.
10.Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.
11.Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi;
12.Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug.
13.Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.
14.Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor.
15.Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor.
16.Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din toate necazurile lor i-a izbăvit.
17.Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui.
18.Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.
19.Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.
20.Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi.
21.Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.


Psalmul 34
1.Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine;
2.Apucă arma şi pavăza şi scoală-Te întru ajutorul meu;
3.Scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: "Mântuirea ta sunt Eu!"
4.Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce gândesc rău de mine.
5.Să fie ca praful în faţa vântului şi îngerul Domnului să-i necăjească. Să fie calea lor întuneric şi alunecare şi îngerul Domnului să-i prigonească.
6.Că în zadar au ascuns de mine groapa laţului lor, în deşert au ocărât sufletul meu.
7.Să vină asupra lor laţul pe care nu-l cunosc şi cursa pe care au ascuns-o să-i prindă pe ei; şi chiar în laţul lor să cadă.
8.Iar sufletul meu să se bucure de Domnul, să se veselească de mântuirea lui.
9.Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este asemenea ţie? Cel ce izbăveşte pe sărac din mâna celor mai tari decât el şi pe sărac şi pe sărman de cei ce-l răpesc pe el.
10.S-au sculat martori nedrepţi şi de cele ce nu ştiam m-au întrebat.
11.Răsplătit-au mie rele pentru bune şi au vlăguit sufletul meu.
12.Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sinul meu se va întoarce.
13.Ca şi cu un vecin, ca şi cu un frate al nostru aşa de bine m-am purtat; ca şi cum aş fi jelit şi m-aş fi întristat, aşa m-am smerit.
14.Dar împotriva mea s-au veselit şi s-au adunat; adunatu-s-au împotriva mea cu bătăi şi n-am ştiut; risipiţi au fost şi nu s-au căit.
15.M-au ispitit, cu batjocură m-au batjocorit, au scrâşnit împotriva mea cu dinţii lor.
16.Doamne, când vei vedea? Întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea, de la lei, viaţa mea.
17.Lăuda-Te-voi, Doamne, în adunare mare, întru popor numeros Te voi lăuda.
18.Să nu se bucure de. mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar şi fac semn cu ochii.
19.Că mie de pace îmi grăiau şi asupra mea vicleşuguri gândeau.
20.Lărgitu-şi-au împotriva mea gura lor; zis-au: "Bine, bine, văzut-au ochii noştri".
21.Văzut-ai, Doamne, să nu taci; Doamne, nu Te depărta de la mine.
22.Scoală-Te, Doamne şi ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu şi Domnul meu, spre pricina mea.
23.Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu şi să nu se bucure de mine.
24.Să nu zică întru inimile lor: "Bine, bine, sufletului nostru", nici să zică: "L-am înghiţit pe el".
25.Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce se bucură de necazurile mele; să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se laudă împotriva mea.
26.Să se bucure şi să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea şi să spună pururea: "Slăvit să fie Domnul, Cel ce voieşte pacea robului Său!"
27.Şi limba mea va grăi dreptatea Ta, în toată ziua, lauda Ta.


Psalmul 35
1.Necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu.
2.El singur se amăgeşte în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea şi ar fi urând-o.
3.Graiurile gurii lui fărădelege şi vicleşug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine.
4.Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât.
5.Doamne, în cer este mila Ta şi adevărul Tău până la nori.
6.Dreptatea Ta ca munţii lui Dumnezeu, judecăţile Tale adânc mare; oameni şi dobitoace vei izbăvi Doamne.
7.Că ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui.
8.Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale şi din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei.
9.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.
10.Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine şi dreptatea Ta celor drepţi la inimă.
11.Să nu vină peste mine picior de mândrie şi mâna păcătoşilor să nu mă clatine.
12.Acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea; izgoniţi au fost şi nu vor putea să stea.



ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 7 - 17 Martie

A. PLĂCINTE ŞI ANTREURI
Turte cu nucă
* 500 g făină;
* 250 g miez de nucă;
* 300 g zahăr;
* 30 g coajă rasă de lămâie;
* 1 plic zahăr vanilat;
* sare
Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare din care se întind foi de mărimea unei farfurii, care se aşază separat în tăvi şi se coc în cuptor, fără să se rumenească.
Se prepară un sirop din zahăr, zahăr vanilat, coajă rasă de lămâie şi 1,2 litri apă, care se lasă să fiarbă 15 minute.
Se aşază foile, una câte una, pe o tavă mare, turnând pe fiecare câte o cantitate de sirop şi presărând apoi cu nuci măcinate şi amestecate cu zahăr.
După ce foile s-au aşezat şi s-au înmuiat, se taie turtele în porţii şi se presară restul de miez de nucă şi zahăr pe fiecare porţie.

B. SALATE
Salata băcanilor
* 1,2 kg ciuperci;
* 800 g arpagic;
* 40 g usturoi;
* 150 g ulei;
* 150 g măsline;
* 100 g lămâie;
* 30 ml oţet;
* 3 foi dafin;
* sare
Arpagicul se curăţă şi se căleşte în ulei, se adaugă ciupercile tăiate ştraifuri, sare, piper, foi de dafin şi zeamă de lămâie şi se lasă să fiarbă împreună până ce sosul a scăzut.
Din usturoi se prepară un mujdei, care se diluează cu oţet şi apă şi se toarnă peste ciuperci şi arpagic.
La servit se adaugă măsline şi lămâie la fiecare porţie.

C. SOSURI
Sos vinegret
* 100 g ulei;
* 50 ml oţet;
* 1 legătură pătrunjel verde;
* piper măcinat
Se pun ingredientele, mai puţin pătrunjelul, într-un vas şi se amestecă până se obţine un produs lăptos.
Se adaugă 100 ml apă şi pătrunjelul tocat mărunt şi se amestecă până la omogenizare.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă cu morcovi şi curry

* 2 linguri de ulei vegetal
* 1 ceapă tocată
* 1 lingură de curry
* 450 g de morcovi tăiaţi bucăţele
* 4 ceşti de supă de legume
* 2 ceşti de apă (sau în funcţie de câtă este nevoie)


Încingeţi uleiul într-o oală mare, la foc potrivit. Sotaţi ceapa până se înmoaie şi devine translucidă. Adaugaţi pudra de curry. Puneţi morcovii tăiaţi şi amestecaţi până se gătesc. Turnaţi supa de legume şi lăsaţi să fiarbă 20 de minute la foc mic până ce morcovii se înmoaie. Puneţi morcovii şi supa într-un blender până ce obţineţi un piure fin. Puneţi la loc în oală şi adăugaţi apă pentru a subţia până la consistenţa dorită.

E. MÂNCĂRURI
Varză acră călită
·       1 varză murată;
·       1 ceapă;
·       1 ceaşcă ulei;
·       Piper;
·       Sare;
·       Mărar
Se scurge bine o varză murată şi se taie fideluţă.
Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.
Se sărează dacă mai e cazul, se pune piperul preferabil boabe pentru a putea fi înlăturat cu uşurinţă de cei cărora nu le place, apoi mărarul tocat mărunt sau beţe cu lungimea de circa 10 cm care apoi se vor scoate.
Se poate servi cu mămăliguţă.


F. DULCIURI
Sos din suc de portocale
·       3 ceşti fulgi de porumb;
·       ½ ceaşcă zahăr;
·       2 ceşti apă;
·       Coajă de portocală;
·       ½ ceaşcă suc de portocale
Se amestecă fulgii de porumb cu zahărul şi apa şi se pune amestecul la foc mic până se leagă uşor.
Se ia de pe foc şi se adaugă celelalte ingrediente.

Se utilizează ca garnitură pentru chec sau gogoşele.




ISTORIE PE ZILE 17 Martie

Evenimente
·         45 î.Hr.: Iulius Caesar învinge în bătălia de la Munda forțele Senatului Roman, conduse de Titus Labienus și Pompei. Titus Labienus a murit in batalie, iar generalul roman Pompei a fost executat. Dupa victorie, Cezar a devenit Dictator perpetuus (Dictatorul pe viață) al Romei. Eliminarea instituțiilor politice ale Republicii Romane (509-27 î.Hr.) au condus la apariția Imperiului Roman (27 î.Hr.-476). Gaius Iulius Cezar (n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr.), lider politic și militar roman și una dintre cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie.
·         455: Petronius Maximus devine cu sprijinul Senatului Roman, împărat al Imperiului Roman de Apus, pana la data de 31 mai 455, cand vandalii condusi de Genseric ocupă și jefuiesc Roma, iar el este ucis. Petronius Maximus (Latin: Flavius Anicius Petronius Maximus Augustus) (c. 396 – 31 May 455) imparat al Imperiului Roman de Apus.
·         1756: La New York este celebrată pentru prima dată Ziua Sfântului Patriciu (St. Patrick's Day).
·         1861: A fost proclamat Regatul Italiei. Statele peninsulei și Regatul celor două Sicilii au fost unite de regele Victor Emmanuel al II -lea al Sardiniei. Pe 17 martie 1861, a fost proclamat Regatul Italiei, luând astfel sfârșit si existența Regatului Sardiniei. Casa de Savoia a condus Italia până în 1946, când a fost proclamată republica. Victor Emanuel II al Italiei (italiană: Vittorio Emanuele II) (n. 14 martie 1820 – 9 ianuarie 1878) a fost supranumit „Regele gentilom”. Victor Emmanuel al II-lea a fost primul rege al al Italiei Unite.
·         1866 - Decret pentru înfiinţarea “guardiei orăşeneşti”, instituită în toate oraşele, “pentru a priveghea la paza ordinei”.
·         1866: A început să funcționeze Banca României, creată prin transformarea Băncii Imperiului Otoman sub numele de “Bank of Roumania”. Primul președinte al Consiliului de administrație a fost Ion Ghica. Banca Naţională a României, construită în urma „Legii pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi de circulaţiune” promulgată la 17 aprilie 1880, a fost construită între 1882 – 1890 după planurile arhitecţilor Cassien Bernard şi Albert Galleron pe locul fostului han Şerban Vodă. Motivele care au întârziat finalizarea lucrărilor au fost diverse: declanşarea războiului sârbo-bulgar, organizarea licitaţiilor pentru achiziţionarea materialelor sau încredinţarea lucrărilor, capriciile vremii. Poziţionat cu faţada principală către strada Lipscani, construit în stil eclectic de factură academică, palatul Băncii Naţionale are un parter înalt şi două niveluri, cu traveea centrală a intrării marcată de ordonanţa celor patru coloane corintice, având către cele două colţuri câte două nişe, delimitate de coloane ionice, în care sunt amplasate cele patru statui ce reprezintă Agricultura, Industria, Comerţul şi Justiţia, realizate de sculptorul Ioan Georgescu.

·         1867: 17 martie. Prin Înaltul Decret nr. 380 este înfiinţat „Depozitul General al Războiului” cu statut de direcţie a Ministerului de Război. „Depozitul General al Războiului” era compus din Secţia Harta României şi Secţia Lucrări istorice. Aceasta din urmă avea ca atribuţii clasarea şi conservarea arhivelor privitoare la operaţii de război, adunarea tuturor documentelor necesare pentru istoria militară a României şi pentru statistica militară, „istoria regimentelor de la crearea lor şi în general toate lucrările istorice”. Secţia Lucrări Istorice avea şi misiunea de a coordona activitatea bibliotecilor militare şi studiul organizării armatelor străine
·         1901: Cele 71 de tablouri ale pictorului olandez Vincent van Gogh expuse la galeria Bernheim-Jeune din Paris la 11 ani de la moartea sa, au creat senzație. Vincent Willem van Gogh (n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
·         1921: Apare săptămînal la Bucureşti revista Viaţa Socială, organ central al mişcării sindicale din România. Publicaţia apare în intervalele 17 martie 1921 – 25 martie 1923 şi mai – august 1928. Printre colaboratori se numără P. Constantinescu-Iaşi, Gala Galaction, Gh. Cristescu etc.

·         1936: A fost promulgat Codul Penal de la 1936 (denumit și „Codul penal Carol al II-lea”) avea un caracter unificator după realizarea Marii Uniri de de la 1 decembrie 1918, intrând în vigoare la data de 18.03.1936. Astfel, se introduc pentru prima dată alături de pedepse, măsurile de siguranță, măsurile educative (pentru minori), pedepsele complementare și alte accesorii. Codul nu prevedea pedeapsa cu moartea, pedepsei atribuindu-se rolul educativ și introducându-se instituția individualizării pedepsei. Documentul era structurat în trei părți: dispoziții generale, dispoziții privitoare la crime și delicte și dispoziții privind contravențiile. Asemeni codului penal anterior, pedepsele erau de trei feluri: pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții. Fiind considerată una dintre cele mai evoluate legi ale acelor timpuri, rămâne în vigoare până în 1969.
·         1936: Din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Victor Popa, Mihail Pop şi Gheorghe Focşa este inaugurat la Bucureşti, România, Muzeul Satului, unul dintre cele mai mari şi vestite muzee etnografice în aer liber din lume. Muzeul a fost creat din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Victor Popa, Mihail Pop şi Gheorghe Focşa. În cadrul Muzeului Satului au fost reconstruite monumente de arhitectură populară de mare valoare artistică şi ştiinţifică. Patrimoniul Muzeului cuprinde peste 300 de construcţii, monumente autentice de arhitectură populară din toate zonele României (gospodării, instalaţii tehnice, ateliere, biserici, fîntîni, şuri, etc.), grupate pe o suprafaţă de 10 hectare (iniţial 4,5 hectare).










·         1939Al Doilea Război Chino-Japonez: Începe Bătălia de la Nanchang între kuomintang și japonezi.
·         1944: Încep, la Cairo, tratativele dintre Barbu Ştirbei, reprezentantul opoziţiei, şi Aliaţii coalitiei antifasciste, pentru încheierea unui armistiţiu, în numele Opoziţiei Unite şi al lui Iuliu Maniu. Pentru a organiza rasturnarea regimului progerman din România, opoziţia cerea să se asigure: menţinerea independenţei ţării, respectarea drepturilor ei teritoriale, primirea statutului de cobeligerant. Prințul Barbu Alexandru Știrbey (n. 4 noiembrie 1872, Buftea – d. 24 martie 1946, București) a fost un om politic din România, președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de interne și ad-interim la Finanțe și la Externe, membru de onoare al Academiei Române. Bunicul său a fost Barbu Știrbei, Domn al Țării Românești între 1849 – 1856. Tatăl său a fost Alexandru Știrbei, om politic, iar mama, Maria Ghika-Comănești. Este descendent și din neamul Brâncovenilor prin bunica Elisaveta. Era  fratele Elisei Știrbei și al prințului George A. Știrbey (1883-1917). El a jucat un rol deosebit în politica țării până în anul 1931, când a fost exilat de Carol al II-lea. Revenit din exil, după înlăturarea în 1940 a lui Carol al II-lea, Barbu Știrbey a fost trimis în misiune diplomatică la Cairo și Moscova, în încercarea de a trata cu Aliații. În anul 1945, partidele politice istorice și Regele Mihai doreau formarea unui guvern sub conducerea lui Barbu Știrbey. Dar la 2 martie 1945, guvernul Petru Groza a fost impus de Moscova, astfel că Barbu Știrbey nu a apucat să fie numit prim-ministru. El a murit în mod neașteptat în 1946 de cancer hepatic. A fost înmormântat, alături de bunicul său, domnitorul Barbu Știrbei, la Capela din parcul Palatului din Buftea.

·          1948: S-a infiintat UEO – Uniunea Europei Occidentale – de catre Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie. UEO, singura organizație europeană cu componență de apărare înființată în perioada războiului rece, este în prezent formată din 28 de țări.
·         1957: Președintele Filipine, Ramon Magsaysay, și alți 24 mor într-un accident de avion la Cebu, Filipine.
·         1959: Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului s-a autoexilat in India, dupa o rascoala armata nereusita a populatiei tibetane. Dupa inrautatirea situatiei din capitala tibetana, Lhasa, Dalai Lama a fost nevoit sa isi paraseasca tara. Problemele care au reaprins revolta au fost provocate de invitatia adresata de Guvernul chinez liderului spiritual tibetan de a participa la un spectacol. Populatia s-a temut insa ca in spatele acestei invitatii sta intentia de arestare a lui Dalai Lama, astfel incat multimea s-a adunat in fata resedintei acestuia, palatul Norbulinka, organizand un protest in care au cerut din nou independenta tarii. Pentru a linisti spiritele, chinezii au ripostat in forta, iar timp de o saptamana au bombardat Lhasa. „Rebeliunea tibetana”, care s-a soldat cu mii de victime in randul populatiei, a determinat liderii tibetani sa plece din oras. Astfel, in noaptea de 17 martie, Dalai Lama a iesit din palat deghizat, insotit de cativa apropiati, printre care 6 membri ai cabinetului si 20 de garzi (luptatori Khampas). Potrivit documentelor, acesta a beneficiat de sprijinul CIA care i-a asigurat protectia pe intreg traseul. Dupa 15 zile de mers prin tinuturile aride ale muntilor Himalaya, cu militarii chinezi pe urmele sale, Dalai Lama a ajuns in India.
·         1969Golda Meir devine prima femeie prim-ministru al Israel. Golda Meir (născută Golda Mabovici, n. 3 mai 1898 – d. 8 decembrie 1978) a fost politiciană social-democrată israeliană, al patrulea prim-ministru al statului Israel. Meir a fost aleasă prim ministru al Israelului la 17 martie 1969, după ce servise ca ministru de externe. A fost prima femeie din Israel și a treia din lume care a ocupat funcția de șefă de guvern.
·         1977 - Într-un discurs ţinut la ONU, preşedintele american Jimmy Carter, manifestîndu-şi interesul pentru problema drepturilor omului, a declarat că aceasta va avea un rol important în conceperea principiilor politicii externe americane.
·         1988 - SUA şi URSS pun bazele unui grup de monitorizare a incidentelor pentru a preveni escaladarea lor.
·         1990: A fost inaugurată noua operă pariziană, Opéra Bastille.
·         1991: Populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti  a boicotat referendumul de restabilere a fostei Uniuni Sovietice. La 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), deja suverane la acel moment, nu a participat la referendumul privitor la menţinerea URSS. Trebuie de remarcat că referendumul unional din 17 martie 1991 a fost primul referendum de la crearea U.R.S.S. Chiar dacă în multe dintre republicile unionale referendumul a avut totusi loc, în R.S.S.Moldoveneasca acesta  a fost boicotat de majoritatea populatiei, prezentandu-se la vot  doar  cetatenii din unele raioane din est (Transnistira de azi) şi Găgăuzia. Nereuşita desfăşurarii referendumului în unele republici unionale printre care şi RSS Moldovenească nu a împiedicat Comitetul Central al URSS,  să declare că majoritatea respondenţilor care au participat totusi  au optat pentru restabilirea Uniunii Sovietice  şi ca prin urmare aceasta trebui refăcută. În baza rezultatelor referendumului unional din 17 martie 1991 se va naste ulterior şi ideea de creare a Comunităţii Statelor Independente (CSI), care este o organizaţie internaţională funţională astăzi si care are in centrul sau Rusia.
·         2003: Statele Unite au ordonat membrilor personalului diplomatic de rang mic si familiilor lor sa paraseasca Israelul, Siria si Kuwaitul. Dispozitia respectiva a anuntat iminenta unui razboi cu Irakul.
·         2003: Presedintele american George W. Bush, i-a dat un ultimatum dictatorului irakian Saddam Hussein sa plece din tara in 48 de ore,pentru a preveni atacurile militare indreptate impotriva Irakului.


Nașteri

·         1231Împăratul Shijō al Japoniei (d. 1242)
·         1473: Regele Iacob al IV-lea al Scoției (d. 1513)
* 1704: Lord Charles Cavendish (n.  – d. ) a fost un nobil englezom politic din partea partidului Whig și om de știință.
A fost fiul cel mai mic al lui William Cavendish, al doilea duce de Devonshire și Rachel Russell.
La data de 9 ianuarie 1727, Lord Charles Cavendish s-a căsătorit cu Lady Ann Grey (d. 20 septembrie 1733), fiica lui Henry Grey, 1st Duke of Kent. Au avut împreună doi băieți, Henry Cavendish (n. 10 octombrie1731 – d. 24 februarie 1810), considerat unul dintre cei mai importanți fizicieni și chimiști ai timpului său, și Frederick Cavendish (n. 24 iunie 1733 – d. 23 februarie 1812).
·         1738 - S-a născut Cesare Beccaria Bonesana, jurist, economist şi publicist italian (“Dei delitti e delle pene”, 1764) (m.27.11.1794).
* 1741: William Withering (n. 17 martie 1741Wellington (Shropshire) – d. 6 octombrie 1799Birmingham) a fost un medic, dar de asemenea botanistgeologchimistmicolog și mineralog englez. El a descoperit efectul medical al Digitalis. Abrevierea numelui său în cărți științifice este With..
William a fost descendentul unei familii de farmaciști și medici englezi. Străbunicul sau James Withering, scris și Widdrington sau Witherington din Cheswardine în nord-vestul comitatului Shropshire a avut fiu, pe William, căsătorit cu o anumită Eleanor. Soții au avut mai mulți copii, între ei pe Edmund (n. 30 decembrie 1712 – d. 15 noiembrie 1769), tatăl viitorului savant. Împreună cu soția lui, Sarah Hector (n. 18 noiembrie 1708 – d. 3 iulie 1789), a mai avut în afară de William două fiice: Mary (n. 1 septembrie 1739, tânăr decedată) și Sarah (n. 12 februarie 1950).[1]
William s-a căsătorit pe 12 septembrie 1772 cu Helena, fiica lui James Cookes și Ruth Ammery (ambii din familii vechi din Staffordshire). Șotii au avut două fiice și un fiu, tot cu prenumele William
William , fiul lui Edmund Withering, unui farmacist și chirurg, a fost educat acasă de profesori privați și mai târziu a practicat la un medicul local. În 1762, la vârsta de 21 de ani, încurajat de tată și de unchiul său, Brooke Hector, care a lucrat ca medic în Lichfield, sa înscris la Universitatea din Edinburgh pentru a studia anatomia și chimia (până în 1766), unde a luat doctoratul cu dizertația De Angina Gangraenosa or Malignant Putrid Sore Throat. Ca mulți dintre contemporanii săi, sa alăturat atât francmasonilor, cât și "Societății Medicale Studențești" (The Student Medical Society). Apoi a lucrat ca doctoraș de țară în Stafford și împrejurime, supraveghind și infirmeria orașului. În acest timp s-a îndrăgostit într-o pacientă, Helena Cookes, cu care s-a căsătorit. În 1775 s-a mutat la Birmingham, unde și-a făcut repede un renume ca medic și savant. Împreună cu medicul John Ash (1723-1798), Withering a fost fondatorul Spitalului General din Birmingham, care a fost deschis în 1779. Acolo a tratat mai multe mii de pacienți în fiecare an, dintre care mulți au fost săraci și au primit îngrijirea gratis.[3] [4]

W. Withering la Caldas
În 1775, Withering a descoperit efectul medical al degețelului împotriva hidropiziei. Cu privire la efectul terapeutic a devenit conștient, de mărturia proprie, când i s-a cerut opinia sa despre un preparat natural care a fost folosit cu succes de o femeie bătrână și mare cunoscătoare a ierburilor. Savantul a constatat că singurul ingredient activ eligibil în această receptură folosită ca perfuzie, au fost frunzelor roșii ale Digitalis purpurea (degețelului roșu). Din 1775 (până în 1784), Withering a studiat în mod sistematic eficacitatea diuretică (creșterea fluxului de urină) a componentelor diferitelor părți ale plantei la peste 160 de pacienți cu diferite forme de edeme. Aceste studii exemplare, meticuloase și minuțioase, obiective și sistematice, fac din Withering fondatorul farmacologiei clinice moderne precum a medicinei bazate pe dovezi.[3] El a fost primul care a făcut o distincție clară între dozele de Digitalis terapeutice (diureză) și toxice (vărsături, diaree, tulburări de vedere). Cu toate acestea, Withering nu a recunoscut încă legătura dintre efectul diuretic al Digitalis și efectul său asupra funcției cardiace. El a identificat efectul principal în rinichi, chiar dacă a fost conștient de efectele plantei asupra frecvenței cardiace. Cercetări ulterioare, au confirmat multe dintre concluziile lui Withering.[5][6]

Edgbaston Hall
În plus, față de activitatea sa medicală, Withering s-a ocupat și cu botanica. Astfel, în 1776, a publicat importanta sa lucrare în 2 volume A botanical arrangement of all the vegetables naturally growing in Great Britain („O orânduire botanică a tutor plantelor care cresc în mod natural în Marea Britanie”), o floră britanică timpurie și influentă. A fost prima în limba engleză bazată pe noua taxonomie a faimosului om de știință acestui timp, Carl von Linné. Opera lui Withering a fost reeditată în mai multe ediții în timpul vieții (1787 și 1792, în cooperare cu medicul și botanistul Jonathan Stokes, 1755-1831) și postum. Astfel fiul său William a publicat încă patru, iar până în 1877, a continuat să fie editată sub diverși autori. De acea a căpătat porecla "Linnaeus Englez" în Europa continentală. În 1784, Withering a descoperit un mineral până atunci necunoscut, pe care l-a descris sub numele „Terra Ponderosa“.[7] Șase ani mai târziu, mineralul a fost redenumit în onoarea lui de către mineralogul german Abraham Gottlob Werner în witerită. A realizat, de asemenea, o muncă de pionierat în domeniul determinării ciupercilor precum descrierea unei noi metode pentru conservarea ciupercilor, constatată prin experimente chimice (1794). Soția sa Helen, o ilustratoare talentată, a schițat și desenat plantele pe care le-a strâns.
Datorită meritelor mari pentru botanica, savantul a fost ales membru al Royal Society din Londra, pe 24 noiembrie 1785.[8]Doi an mai târziu a devenit din aceiași cauză membru al Linnean Society of London.[9] A fost, de asemenea, membru al The Lunar Society, o societate științifică din Birmingham.
Dar din păcate, Withering nu a fost om sănătos: El sa îmbolnăvit mai întâi în 1776 când, la vârsta de 35 de ani, a dezvoltat o febră neregulată. Din acest moment, fiecare iarnă a fost o încercare dureroasă și următorii 20 de ani au fost acompaniate de atacuri de tuse, probleme respirative și febră. În 1783 a diagnosticat, că ar avea tuberculoză. Alți corniști vorbesc de o formă grea de bronșită. În 1790 a suferit de o pneumonie cu pleurezie. După o a două pneumonie cu febră mare și delir a murit în casa lui numită Edgbaston Hall, la vârsta de abia 58 de ani
·         1751Anders Dahl, botanist suedez (d. 1789)
·         1819: S-a născut poetul Alecu Russo, (numele familiei era Rusul sau Rusu), fiul lui Iancu Rusu, proprietar de pământuri într-un sat aflat pe valea Bâcului, în Basarabia, Prodăneștii Vechi). A fost  unul dintre ideologii generaţiei de la 1848 din țarile române. Este autorul volumului „Cântarea României”, tipărit anonim in 1855, care apare în versiunea românească in România literară a lui Alecsandri; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române. Anterior, in 1850, ‘Cântarea României” aparuse, in versiune franceză, în România Viitoare, revistă politică a românilor exilați la Paris. „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea intitulată «Cântarea României» … E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, «țara cea dragă», și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea venimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic“ (Nicolae Iorga). Poetul a decedat la Iasi la 5 februarie  1859).

·         1834: S-a nascut Gottlieb Daimler, inginer si inventator german. Gottlieb Wilhelm Daimler (n. 17 martie 1834, Schorndorf, Wurtemberg la circa 30 km de Stuttgart; d. 6 martie 1900, Cannstatt) inventator german. A construit prima motocicletă și a îmbunătățit numeroase motoare. Împreună cu Maybach, Daimler în 1882 deschide un atelier la Cannstatt, unde perfecționează motorul în patru timpi proiectat de Beau de Rochas. În 1885 ei construiesc prima motocicletă din lemn, iar în 1889 un triciclu cu motor, pe care a fost montat cu primul carburator dotat cu jicloare pentru alimentarea cu benzină și în același an, primul motor cu doi cilindri în V, pe care l-a prezentat la Expoziția Universală de la Paris.
·         1856Mihail Vrubel, pictor rus (d. 1910)
·         1881Walter Rudolf Hess, fiziolog elvetian, laureat Nobel (d. 1973)
·         1883: S-a născut la Curtea de Argeş, scriitorul Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău), unul dintre cei mai originali reprezentanţi ai literaturii române de avangardă. A facut studii de drept și, după luarea licenței, a funcționat  ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație. Este autorul cunoscutelor scrieri scurte  „fabulă” Cronicarii, Algazy & Grummer, Plecarea în străinătate, Cotadi și Dragomir.  S-a sinucis la 23 noiembrie 1923,  în București, fără să lase vreo explicație asupra funestului său gest. Voia să moară în chip original, ” fără nici o cauză”. Cadavrul i-a fost descoperit într-un boschet, si la acel moment, presa anunţa „sinuciderea unui funcţionar“. Scriitorul încă nu exista atunci. Scrierile lui – puține la număr – cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să creasca si au avut o neașteptată înrâurire asupra literaturii românești de avangardă. Sașa Pană îi tipărește în 1930 o ediție a scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revistă Urmuz. Eugen Ionescu va explora mai târziu filonul literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii „tragediei limbajului”. Mai aproape poate de spiritul dadaist – deși nu pare să fi avut cunoștință de existența curentului Dada –  Urmuz a întreprins o critică în esență grotescă, unică în felul ei  a literaturii, căreia în ciuda aparenței hilare, de bufonerie a scrierilor sale, nu-i lăsa nici o speranță de supraviețuire. Astăzi, Urmuz este considerat unul dintre marii rebeli ai istoriei, artist adulat şi „profet“ al câtorva curente literare, iar străinătatea îi dedică expoziţii, lucrări şi prelegeri în marile universităţi. De la momentul acelei sinucideri, considerată astăzi un veritabil „act artistic“, opera lui Urmuz s-a propagat prin secolul XX, fiind însuşită, distilată şi prelucrată de câteva curente literare care au făcut istorie. Suprarealiştii şi-l revendică, la fel şi dadaismul, ba chiar şi o parte a adepţilor postmodernismului. Operele sale au fost traduse şi citite de la New York la Paris şi retur, iar influenţa lui Urmuz a depăşit cu mult graniţele literaturii, fiind transferată în alte domenii artistice, precum muzica, pictura sau sculptura.


·         1884 - S-a născut pictorul Andras Mikola (m.1970).





·         1886 Prințesa Patricia de Connaught (Victoria Patricia Helena Elizabeth; mai târziu Lady Patricia Ramsay17 martie 1886 – 12 ianuarie 1974) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a reginei Victoria. Prin căsătoria cu Alexander Ramsay a renunțat la titlurile ei.
Prințesa Patricia — "Patsy" pentru familie și prieteni — s-a născut la 17 martie 1886 (în ziua de Sfântul Patrick) la Palatul Buckingham din Londra. Tatăl ei a fost Arthur, Duce de Connaught și Strathearn, al treilea fiu al reginei Victoria și al Prințului Albert de Saxa-Coburg-Gotha. Mama ei a fost Prințesa Luise Margarete a Prusiei. A avut doi frați mai mari: Prințul Arthur de Connaught și Prințesa Margaret de Connaught, mai târziu Prințesă Moștenitoare a Suediei. A fost botezată Victoria Patricia Helena Elizabeth la Bagshot Park la 1 mai 1886 iar nașii ei au fost: Regina Victoria (bunica paternă); Ducele de Saxa-Coburg și GothaMarea Ducesă de Oldenburg (mătușa maternă); Prințul Wilhelm al Prusiei (vărul ei); Prințesa Helena de Schleswig-Holstein (mătușa paternă) și Prințul Albert al Prusiei.[1] A fost numită Victoria după regina Victoria; Patricia, după Sfântul Patrick și Helena, în onoarea surorii tatălui ei.
Prințesa Patricia a călătorit mult în primii ani ai vieții. Tatăl ei, Ducele de Connaught, a avut post militar în India și tânăra prințesă a petrecut doi ani acolo. În 1911, Ducele a fost numit guvernator general al Canadei. Prințesa Patricia și-a însoțit părinții în Canada și ea a devenit populară acolo.

Prințesa Patricia la vârsta de 26 de ani.
Chestiunea căsătoriei Patriciei a fost un subiect fierbinte de conversație în timpurile eduardiene. Au existat zvonuri că printre pețitori ar fi mai mulți prinți străini inclusiv Alfonso al XIII-lea al Spanieiviitorul rege al PortugalieiMarele Duce de Mecklenburg-Strelitz.[2] și Marele Duce Mihail al Rusiei, fratele mai mic al Țarului Nicolae al II-lea.
În cele din urmă, Patricia a ales un om de rând, mai degrabă decât un soț de sânge regal. S-a căsătorit cu comandantul naval (mai târziu amiralul) Hon. Alexander Ramsay (29 mai 1881 – 8 octombrie 1972), unul dintre consilierii tatălui ei și al treilea fiu al Contelui de Dalhousie. Nunta a avut loc la Westminster Abbeyla 27 februarie 1919.
În ziua nunții ei, Patricia Prințesă de Connaught a renunțat voluntar la titlurile ei și și-a asumat titlul de Lady Patricia Ramsay.
Alexander Ramsay și Lady Patricia Ramsay au avut un singur copil:
  • Alexander Ramsay de Mar (21 decembrie 1919 – 20 decembrie 2000); s-a căsătorit în 1956 cu Flora Fraser, a 21-a Lady Saltoun; au avut copii.
A murit la Ribsden Holt, Windlesham, Surrey înainte de aniversarea a 88 de ani și cu un an și jumătate după soțul ei. În momentul decesului ei, ea a fost cea mai mică din cele două nepoate ale reginei Victoria; cealaltă nepoată era Prințesa Alice care a trăit până la vârsta de 97 de ani.
* 1901: Rudolf (Rudy) Wetzer (n. 17 martie 1901TimișoaraAustro-Ungaria - d. 13 aprilie 1993HaifaIsrael) a fost un fotbalistromân, care a jucat în Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 (Uruguay).
·         1902 - S-a născut soprana americană Marian Anderson.
·         1916 - S-a născut compozitoarea Hilda Jerea (m.14.05.1980).

* 1917: Zorica Lațcu (n. 17 martie 1917Mezőtúr - d. 8 august 1990) a fost o poetătraducătoaremonahie și deținut politic.
Zorica Lațcu s-a născut la 17 martie 1917, la Mezotur, în Ungaria, în familia avocatului ardelean Ion Lațcu, refugiat din cauza războiului. După război, familia se stabilește la Brașov. Între 1936-1940 urmează la Cluj Napocacursurile de filologie clasică, limba greacă și latină, precum și pe cele de limbă și literatură franceză din cadrul Facultății de litere. Devine preparator principal la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj Napoca. Colaborează la Dicționarul limbii române al lui Sextil Pușcariu, editat de Academia Română.
În 1948 a intrat ca monahie în Mănăstirea Vladimirești de lângă Tecuci și a luat numele de Teodosia. În 1956 a fost arestată și închisă la închisoarea din Miercurea Ciuc
Volume de versuri
  • Insula Albă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944 (volumul de debut);
  • Osana Luminii, Editura Episcopiei, Cluj,1947;
  • Poemele Iubirii, Editura Ramuri, Craiova,1947;
  • Din pribegie
  • Ție, Doamne, Îți voi cânta
  • Spre Insulă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944
  • Alte poezii
·         1919: Nat King Cole (n. Nathaniel Adams Coles la 17 martie 1919 - d. 15 februarie 1965 ) a fost un pianist, compozitor, interpret de jazz, cântăreț și actor de film american.
Născut în 1919, și-a alcătuit prima formație de jazz în liceu. Treptat, a devenit unul din cei mai cunoscuți și mai populari cântăreți ai vremii. A realizat numeroase lucruri în folosul comunității afro-americane din SUA, în acea vreme discriminarea fiind încă acceptată. A fost primul afro-american (negru) care a avut propriul show la radio și, apoi, propriul show la televiziune.
·         1920 - S-a născut Felix Karlinger, lingvist şi istoric literar german.
* 1925: Marcel Bon (n. 17 martie 1925 în Picardia - d. 11 mai 2014, decedat la Woincourt, înmormântat la Port-le-Grand) a fost un farmacologbotanistmicolog și profesor universitar francez.[1] Abrevierea numelui său în cărți științifice este Bon.
Marcel Bon a studiat farmacie, mai întâi în Amiens și în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Lille. Între anii 1950 și 1977 a fost farmacist în Saint-Valery-sur-Somme unde a deschis un laborator de analiză medicală. Simultan a fost profesor la Facultatea de Farmacie al Universității din Lille.[1]
Inițial atras de botanică, a fost membru în Société Linnéenne Nord-Picardie din Amiens. Interesul pentru ciuperci a apărut prin studiile sale farmaceutice. Ulterior, a primit lecții de la renumita micologă și botanistă franceză Marcelle Louise Fernande Le Gal (1895-1979), de asemenea nativă din Picardia. Dar savantul în acest domeniu cu care a corespondat intensiv peste decenii, făcând schimb de opinii, a fost Henri Romagnesi.[2]
În 1958 a devenit membru al „Societății Micologice Franceze” (Société Mycologique de France). În 1961, când a fost înființată o secție privind micologia la „Societatea Linnaeus” din Amiens, Bon a jucat un rol principal. În 1971, a fondat împreună cu Jean-Marie Géhu jurnalul micologic Documente Mycologiques care a căpătat după scurt timp un renume foarte bun și a cărui editor a fost pentru mulți ani, iar în 1973 sa alăturat „Societății Micologice de Nord” (Société Mycologique du Nord). În 1975 a devenit membru al consiliului de administrație al „Societății Micologice Franceze” care l-a numit membru onorific în 2006.[2]
Din anii 80 a scris câteva cărți semnificative despre bureți, fiind ajutat la formarea imaginilor de către desenatorii englezi John Wilkinson, și Denys Ovenden. Mai departe, a reformat sistematica multor familii de ciuperci, astfel de exemplu cea al Russulaceae.[3]
Marcel bon nu a fost numai un micolog faimos, ci a excelat de asemenea ca botanist, briolog și lichenolog. Pe lângă activităților sale științifice a fost membru în formația de jazz Nouvelle-Orléans, fiind un pianist talentat. Din dragoste pentru regiunea maternă a scris un dicționar pentru limba picardă.[2]
După o boală lungă, Bon s-a stins din viață la 11 mai 2014 în reședința pentru seniori Résidence des Pays de Somme de la Woincourt și a fost înmormântat în cimitirul de la Port-le-Grand, jelit de soție, copii, nepoți și strănepoți
* 1926: Siegfried Lenz (n. 17 martie 1926 – d. 7 octombrie 2014) a fost un scriitor german.
Siegfried Lenz s-a născut la data de 17 martie în anul 1926 în Lyck. A început să studieze literatura și filosofia după războiul din Hamburg, devenind mai apoi redactor. O dată cu publicarea primului său roman intitulat Au fost șoimi în aer în anul 1951, Siegfried Lenz devine cel mai prolific și renumit autor. Astăzi, Lenz trăiește ca autor independent în Hamburg. [2] În 1999, la a 250-a aniversare a nașterii lui Goethe, i s-a decernat Premiul Goethe. Problematica operei sale o constituie vina și responsabilitatea societății și a individului, acceptarea datoriei ca noțiune concretă, implicând examenul conștiinței și opțiunea în serviciul adevărului și umanității. Autorul a făcut apel la tehnica de redare de tip cinematografic de o remarcabilă plasticitate, desfășurată adesea contrapunctic. De asemenea, este remarcabilă adecvarea stilistică la meandrele narațiunii.
* 1930: James Benson Irwin (n. 17 martie 1930; d. 8 august 1991) a fost un astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 15, al 8-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.
* 1932: Fred Gamble (n. 17 martie 1932) a fost un pilot american de Formula 1care a evoluat în Campionatul Mondial în sezonul 1960.
·         1936 - S-a născut graficianul Ion Panaitescu.

* 1936: Jiří Grygar Despre acest sunet Pronunțare în limba cehă  (n. 17 martie 1936, în HeinersdorfGermania, acum DziewiętlicePolonia) este un astronomceh, popularizator al științei și laureat al Premiului Kalinga (1996).
·         1937 - S-a născut Adam Wade, cântăreţ şi actor american.
·         1938: S-a născut balerinul şi coregraful de origine tătară din Uniunea Sovietică, Rudolf Hametovici Nureev. Este condiderat ca fiind unul dintre cei mai talentați balerini ai secolului al douăzecilea; (d. 6 ianuarie 1993)
·         1939 - S-a născut Clarence Collins, vocalist american (Little Anthony & The imperials).
·         1939 - S-a născut Lewis Mathis, cântăreţ american (Dean & Mark).
·         1939 - S-a născut criticul literar Mihai Ungheanu.

* 1939: Giovanni Trapattoni (pronunție în italiană/d͡ʒoˈvanni trapatˈtoni/; n. 17 martie 1939), zis și "Trap" sau "Il Trap", antrenor de fotbal intaian și fost fotbalist, considerat cel mai de succes antrenor de club din Serie A
·         1940 - S-a născut Vito Picone, vocalist american (The Elegants).
* 1942: John Wayne Gacy Jr. (n. 17 martie 1942 - d. 10 mai 1994), cunoscut și sub numele de The Killer Clown (în traducere Clovnul Ucigaș) a fost un criminal în serie american. A fost condamnat și executat pentru violul și uciderea a 33 de băieți și adolescenți, între anii 1972 și 1978. Din cele 33 de victime, 29 au fost îngropate sub podeaua casei sale, în timp ce celelalte victime au fost găsite în râuri din apropiere.A fost numit "Killer Clown" pentru că distra copii la petreceri sub numele de "Pogo the Clown".A fost in cele din urmă condamnat la moarte. La data de 10 mai 1994, a fost executat prin injecție letală.
John Wayne Gacy a fost într-adevăr un criminal în serie, probabil unul dintre cei mai haini criminali americani, dar se crede că dimensiunea criminală a personalității sale se trăgea din copilărie sa, când fusese chinuit psihic.
·         1943Tony Newman, baterist englez
·         1944 - S-a născut Bob Johnson, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Steeleye Span).
·         1944 - S-a născut Paul Pilnick, chitarist britanic (Jackie Lomax, Steelers Wheel).
·         1944 - S-a născut John Sebastian, vocalist, chitarist, muzicuţist şi compozitor american (Lovin' Spoonful).
·         1944 - S-a născut Paul Cornel Chitic, dramaturg, critic de teatru şi critic de artă. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Uniunii Scriitorilor, precum şi laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor 1966. A murit pe 8 iulie 2007.

·         1946 - S-a născut Harold Brown, baterist american (War).
·         1947 - S-a născut prozatorul Alexandru Deal.
·         1948 - S-a născut Pat Lloyd, chitarist britanic (Equals).
* 1948: William Ford Gibson (n. 17 martie 1948, Conway, Carolina de Sud) este un scriitor canadian de origine americană. Romanele lui de ficțiune speculativă i-au atras numele de „profetul întunecat” al genului cyberpunk.[26] Gibson a inventat termenul de „cyberspațiu” în povestirea sa „Burning Chrome” (1982) și a popularizat conceptul mai târziu în romanul său de debut, Neuromantul (1984). Închipuindu-și cyberspațiul, Gibson a creat o iconografie a erei informaționale înainte de apariția Internetului în anii '90.[27] Tot lui Gibson i se datorează prezicerea apariției programelor de reality-tv și stabilirea conceptelor de bază a dezvoltării mediilor virtuale precum jocurile video și World Wide Web.
Pentru că familia lui s-a mutat foarte des în timpul copilăriei lui, Gibson a devenit un adolescent timid și izolat, care prefera să citească literatură științifico-fantastică. După ce și-a petrecut adolescența într-un internat privat din Arizona, Gibson a evitat recrutarea în armată pe timpul războiului din Vietnam emigrând în Canada în 1968, unde a devenit preocupat de contracultură și, după ce s-a stabilit în Vancouver, a devenit scriitor profesionist. Și-a păstrat cetățenia dublă.[28] Primele lucrări ale lui Gibson tratează un viitor apropiat sumbru, povestirile lui analizând efectele ciberneticii și rețelelor de calculatoare asupra oamenilor – o „combinație între calitatea slabă a vieții și calitatea înaltă a tehnicii”.[29] Povestirile i-au fost publicate în revistele populare de literatură științifico-fantastică. Temele, decorurile și personajele dezvoltate în aceste povestiri culminează în primul său roman, Neuromantul, care a avut un mare succes atât din partea criticilor cât și a cititorilor, declanșând mișcarea literară cyberpunk.
Deși mare parte din reputația lui Gibson a rămas legată de Neuromantul, opera sa a continuat să evolueze. După ce a dezvoltat acțiunea din Neuromantul cu încă două romane, formând astfel distopica trilogie Sprawl, Gibson a devenit un autor important al altui subgen literar SF —steampunk — cu romanul de istorie alternativă din 1990 The Difference Engine, scris în colaborare cu Bruce Sterling. În anii '90, el a compus trilogia Bridge, care analizează societatea urbană a viitorului apropiat și capitalismul târziu. Cele mai recente romane ale lui — Pattern Recognition (2003), Spook Country (2007) și Zero History (2010) — descriu lumea contemporană și l-au plasat pe autor în rândurile celor mai buni scriitorii de literatură mainstream.
Gibson este la această oră unul dintre cei mai cunoscuți scriitori nord-americani de științifico-fantastic, considerat de The Guardian în 1999 drept „cel mai important romancier din ultimele două decenii”. Gibson a scris mai mult de 20 de povestiri și 10 romane de succes (dintre care unul în colaborare), și a contribuit cu articole la câteva publicații majore. A colaborat intens cu actori, producători de film și muzicieni. Filozofia lui a influențat scriitori de științifico-fantastic, savanți, oameni de cultură și tehnicieni.
·         1949Brândușa Prelipceanu, jurnalistă și traducătoare româncă (d. 2002)

·         1949 - S-a născut actorul american Patrick Duffy, protagonist al serialului de televiziune “Dallas”.
·         1951: S-a nascut Kurt Russell, actor american
·         1951 - S-a născut Scott Gorham, chitarist britanic (Thin Lizzy).
·         1954 - S-a născut Rena Jones, vocalistă americană (Champaign).
·         1954 - S-a născut actriţa britanică Lesley-Anne Down (“Strada Hanovra”).
* 1955: Gary Alan Sinise (n. 17 martie 1955) este un actor, regizor, muzician și filantrop american.
De-a lungul carierei sale, Sinise a câștigat diferite premii printre care premiul Emmy (odată) și Globul de Aur (odată) și a fost nominalizat la Premiul Oscar (de patru ori). În 1992, Sinise a regizat și interpretat rolul lui George Milton în ecranizarea de succes a nuvelei Of Mice and Menscrisă de autorul John Steinbeck. Sinise a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul său ca Lt. Dan Taylor din filmul Forrest Gump. A câștigat Globul de Aur pentru rolul Harry S. Truman din filmul Truman.
* 1956: Mihail Șleahtițchi (n. 17 martie 1956, în TîrnovaRSSM) este un pedagog, psiholog, profesor universitar și politician din Republica Moldova. Fost deputat, Secretar și Președinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media” (2009 - 2011), fost Ministru al Educației din Republica Moldova (2011 - 2012),fost Consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul culturii, învățământului și științei (2012-2016), iar actualmente[Când?] - Vice-Rector ULIM pentru cercetare, Președinte al Consiliului Științific ULIM. Căsătorit cu Maria Șleahtițchi.
·         1959 - S-a născut Mike Lindup, clăpar şi vocalist britanic (Level 42).
* 1960: Miron Alexandru Smarandache (n. , Baldovinești, România) este un deputat român, ales în 2012 din partidului PP-DD.
În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.
·         1962 - S-a născut Claire Grogan, cântăreaţă şi compozitoare britanică (Altered Images).
* 1962: Kalpana Chawla (17 martie 1962[2][a] – 1 februarie 2003) s-a născut în Karnal (India). Ea a fost primul astronaut indiano-american[3] și prima femeie indiană în spațiu.[4] A zburat pentru prima dată în naveta spațialăColumbia în 1997 ca specialist al misiunii și operator al brațului robotic. În 2003, Chawla a fost unul dintre cei șapte membri ai echipajului care au murit în Dezastrul navetei spațiale Columbia
* 1965: Isabelle Spennato (nume de căsătorie Lamour, n. 17 martie 1965Lyon) este o fostă scrimeră franceză specializată pe floretă. În prezent este conducătoare sportivă. Este căsătorită cu dublul campion olimpic la sabie Jean-François Lamour.
* 1966: Michelle Akers (n. 1 februarie 1966Santa ClaraCalifornia) este o fostă jucătoare de fotbal americană care a jucat la Cupa Mondială de fotbal feminin din 1999 câștigată de SUA.
* 1966: Julio César Landauri Ventura (n. 17 martie 1986 la Callao) este un fotbalistperuvian sub contract ultima dată cu FC Brașov. Landauri evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv. A debutat în Liga I la 20 februarie 2010, într-un meci împotriva Unirii Alba Iulia.
·         1967Billy Corgan, muzician american (Smashing Pumpkins, Zwan, Spirits in the Sky și Starchildren)
·         1969Ilie Bolojan, politician român, primar al municipiului Oradea
* 1970: Florin Valeriu Răducioiu (n. ,[1] BucureștiRomânia) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1990 și 1994, la EURO 1996, și este singurul fotbalist român care a evoluat în toate marile campionate naționale ale Europei (Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania).
* 1972: Mariel Margaret Garciaparra (n. 17 martie 1972SelmaAlabama), mai bine cunoscută ca Mia Hamm, este o fostă jucătoare de fotbal americancă. 
* 1974: Frode Johnsen (n. 17 martie 1974) este un fotbalist norvegian.
* 1974: Dorin Recean (n. 17 martie 1974, Dondușeni) a fost ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova din data de 24 iulie 2012 [1] până la 10 decembrie 2014, [2] după ce l-a înlocuit pe Alexei Roibu (2011 - 2012), devenind primul ministru de Interne civil din Republica Moldova.
Anterior, a activat în calitate de viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor. 
* 1975: Andrew Test Martin (născut Andrew J. Martin, pe data de 17 martie1975, decedat la data de 13 martie 2009) a fost un wrestler canadian ,mai cunoscut sub numele de ring Test sub care a evoluat în promoția World Wrestling Entertainment (WWE).
* 1976: Iulian Arhire (n. 17 martie 1976, GalațiRomânia) este un fost mijlocaș român de fotbal. A debutat în Liga 1 pe 4 martie 1995 în meciul Oțelul Galați - Inter Sibiu 1-0. Ultima dată a jucat la clubul Gloria Bistrița. După retragerea din fotbal el a devenit om de afaceri.
* 1976: Todd Scott Perry (n. 17 martie 1976Adelaide) este un jucător profesionist australian de tenis
* 1976: .Álvaro Recoba (n. 17 martie 1976) este un jucător de fotbal uruguayancare este legitimat la echipa Danubio F.C.. Este un fost component al Uruguayului.
* 1979: Nuufolau Joel "Joe" Seanoa (17 martie din 1979), este un wrestler profesionist american, mai bine cunoscut sub numele de ring, Samoa Joe.[1], care în prezent lucrează pentru WWE în brand-ul Raw.
* 1981: Servet Çetin (n. 17 martie 1981Tuzlucaprovincia IğdırTurcia) este un fotbalist turc care evoluează pe postul de fundaș central la formația turcă Galatasaray Istanbul și la echipa națională de fotbal a Turciei.
* 1981: Liviu Vârciu (n. 17 martie 1981, Constanța[1]) este un cântăreț și actor român. Liviu a înființat în anul 1998 împreună cu Aurelian Ciocan trupa L.A. după care l-au cooptat în acest proiect muzical și pe Adrian Zainea. La un an de la înființare împreună cu casa de discuri Alpha Sound au lansat pe piața muzicală albumul "Femeia", care a bătut toate recordurile în vânzări de până atunci de pe piața muzicală românească. Au urmat alte trei albume marca L.A. care au beneficiat de același succes răsunător în materie de vânzări.
În 2002 trupa a decis să își schimbe radical stilul și imaginea. Au publicat și o carte despre viața și cariera lor intitulată "Toată viața mea". În 2001 au obținut premiul pentru "Cel mai bun album de muzică de petrecere". Doi ani mai târziu au primit premiul pentru "Cel mai îndrăzneț proiect muzical al anului 2003".
A debutat în 1998 ca solist în trupa L.A. Din 1999 și până în 2004, L.A a lansat 8 albume de muzică de petrecere, dintre care cele mai cunoscute fiind "Femeia", "Ochii tăi"[necesită citare] și "Când vine noaptea". Trupa s-a destrămat în 2005, din motive necunoscute.
În 2002, Liviu Vârciu este cooptat de Sorinel Puștiu într-un proiect muzical, înregistrând împreună 4 manele: "Eu am crezut", "Eu îmi distrez nopțile", "Dragoste inima mea" și "Tu ești jumătatea mea".
Din anul 2005 Liviu a început să îmbrățișeze meseria de actor, în diferite producții de televiziune. A jucat în "Secretul Mariei", "Fast food", "Scene de căsnicie", cele trei seriale fiind realizate pentru Antena 1. A mai jucat și în serialul "Chiquitas" difuzat la Kanal D. A schimbat apoi trustul mutându-se la Pro TV, unde a jucat în "State de România". Pe lângă cariera muzicală și cea de actor a încercat-o și pe cea de prezentator, realizând împreună cu Cristina Cioran emisiunea "Masculin x Feminin".
În 2012 și 2013 a prezentat „Roata norocului” și a fost partenerul lui Teo Trandafir, la Kanal D. Tot aici a mai prezentat și „Autobuzul lui Vârciu” și „Camera comorilor”.
În 2013, Liviu lansează încă un single ("Vecina"), dar și un featuring cu Pavel Stratan, numit "Nata".
În 2017 prezintă show-ul de karaoke „Za Za Sing” la Antena 1. În același an participă ca și concurent în emisiunea „Asia express”, produsă de Mona Segall.
Din anul 2018 îl interpretează pe Costică, în serialul „Fructul oprit”, difuzat de Antena 1. Participă ca și coprezentator la emisiunea „Asia Express: Drumul Elefantului”.
Are o relație din anul 2016 cu Anda Călin. Împreună au o fetița pe nume Anastasia Maria, născută în anul 2017.
* 1982: Steven Jerome Pienaar (n. 17 martie 1982) este un jucător sud-african de fotbal.
* 1983: Astrid Guyart (n. 17 martie 1983Suresnes, Franța) este o scrimerăolimpică franceză, specializată pe floretă, vicecampioană mondială pe echipe în 2013 și dublă campioană europeană pe echipe în 2012 și în 2013.
* 1983: Raul José Trindade Meireles (pronounție în portugheză: /ʁɐˈuɫ mɐjˈɾɛl(ɨ)ʃ/; n. 17 martie 1983Porto) este un jucător portughez de fotbal, care evoluează pentru echipa turcă Fenerbahçe și pentru Echipa națională de fotbal a Portugaliei.
* 1985: Iulia Sergeevna Biriukova (rusă Юлия Сергеевна Бирюкова; n. 17 martie 1985, Kurciatov, Regiunea Kursk) este o scrimeră rusă specializată pe floretă, de trei ori vicecampioană mondială pe echipe (în 2009, 2014 și 2015).
* 1985: Sebastian Ciobanu (n. 17 martie 1985) este un kickboxer român care luptă în promoțiile K-1 și SUPERKOMBAT, la categoria grea
* 1985: Marian Cristescu (n. 17 martie 1985București) este un fotbalist româncare evoluează la clubul Concordia Chiajna pe postul de mijlocaș.
* 1985: Paul Ipate (n. 17 martie 1985București) este un actor român.
Ipate a debutat în Hârtia va fi albastră[1][2] și în următoarele filme românești California Dreamin'Portretul luptătorului la tinerețe și Visul lui Adalbert. El a jucat alături de Ioana Blaj în Bric-Brac[3] și a jucat rolul principal în Claudiu & the Fish

FiFilmografie

AnTitluRolNotă
2006Hârtia va fi albastrăCosti
2006DatorieMariusFilm scurt
2007California Dreamin'Soldat român
2008Bric-BracPaulFilm scurt
2010Portretul luptătorului la tinerețeNicolae Mazilu
2011Visul lui AdalbertFrusinica
2012Hello Kitty[5]Film scurt
2013Claudiu & the FishClaudiuFilm scurt
2013Quod erat demonstrandumNovicele Iulica
2018Moromeții 2Paraschiv

TelTeleviziune


AnTitluRolProgram TV
2013Rămâi cu mineHBO Romania
2014O săptămână nebunăPro TV
2014Altă săptămână nebunăPro TV
2014Un Crăciun altfel! [1]AlexPro TV
* 1986: Edin Džeko (n. 17 martie 1986) este un jucător bosniac de fotbal care evoluează pe post de atacant la echipa italiană AS Roma.
* 1988: Fraser Gerard Forster (n. 17 martie 1988) este un fotbalist englez care joacă pentru Southampton.
* 1988: Mihai Luca (n. 17 martie 1988Suceava) este un jucător de fotbal româncare evoluează la clubul CSM Pașcani.
* 1989: Valentin Dinu (n. 17 martie 1989Ploiești) este un cântăreț român care s-a făcut remarcat la concursul Românii au talent, unde a ocupat poziția a treia.
Valentin Dinu s-a născut pe 17 martie 1989 în Ploiești, județul Prahova într-o familie de muzicieni cu cinci copii. Mama sa a urmat liceul de muzică din Ploiești la clasa vioară, iar tatăl său cântă la chitară și vocal. Dinu a copilărit ascultând muzica unor artiști precum Michael JacksonStevie WonderAl Jarreau sau Lionel Richie.
Deoarece familia sa avea o situație materială proastă, Dinu a renunțat la școală dupa clasa a zecea și s-a angajat la un depozit de material unde a lucrat timp de doi ani. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit și are un băiat pe nume Dragoș-Andrei. A renunțat la slujba de la depozit și s-a angajat la o spălătorie de mașini, primind un salariu mai mare și reușind astfel să își întrețină soția și copilul. S-a prezentat la preselecțiile Românii au talent în speranța că va câștiga bani să își ajute familia și să își cumpere o casă.[1]
La preselecții a interpretat piesa „Cât de frumoasă ești” a lui Mihai Trăistariu, trecând mai departe cu trei de „da”.[2] În următoarea rundă a competiției a cântat piesa lui Michael Jackson „You Are Not Alone”,[3] înaintând în finală pe prima poziție în funcție de numărul de voturi ale telespectatorilor.[4] În finala competiției a interpretat piesa „End of the Road” a formației americane Boyz II Men[5] clasându-se pe poziția a treia cu 16,26% din voturi, în urma contratenorului Narcis Iustin Ianău și a rapperului Adrian Țuțu
* 1989: Shinji Kagawa (香川真司 Kagawa Shinji?) (n. 17 martie 1989) este un fotbalist internațional japonez care evoluează la clubul german Borussia Dortmund și la echipa națională de fotbal a Japoniei.
* 1991: George Alexandru Palamariu (n. 17 martie 1991Lupeni) este un canotor român.
* 1991: Răzvan Trandu (n. 17 martie 1991TimișoaraRomânia) este fotbalistromân retras din activitate
* 1994: Marcel Sabitzer (n. 17 martie 1994GrazAustria) este un atacantaustriac, aflat sub contract cu RB Leipzig.
* 1995: Mamadou Saliou Diallo (n. 17 martie 1995, ConakryGuineea) este un fotbalist portughez originar din Guineea, care în prezent evoluează la clubul Canelas 2010 pe postul de atacant




Decese

·         45 î.Hr.Titus Labienus, general roman (în bătălie)
·         45 î.Hr.Pompei cel Tânăr, general roman (executat)
·         180: A incetat din viata, probabil la Vindobona, azi Viena, imparatul roman din dinastia Antonină, Marcus Aurelius; (n. 26 aprilie 121). Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus. A primit o educație solidă de la instructorii săi Herodes Anticus si Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată până azi. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus. Formația sa filosofică a fost marcată de stoicism. Singura sa lucrare a fost redactată înlimba greacă, Ta eis heauton (“Către mine însumi”), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes (“Meditații”), în 12 cărți. Conținutul lor are în special un caracter moral, o filosofie practică pentru viața de fiecare zi si exprimă convingerea autorului, după care numai o viață morală după legile naturii poate realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea. Omul trebuie să tindă către ceea ce este util și pe măsura comunității. Important este prezentul, nici viitorul, nici trecutul care ne împovărează. Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă transformare, conform eternității în care totul se produce, se reproduce și se transformă la infinit. Marc Aureliu a condus treburile imperiului în strânsă colaborare cu Senatul și a inițiat o serie de reforme în problemele administrative și de drept,a construit școli, spitale și orfelinate. Domnia lui Marc Aureliu a fost marcată de aspre persecuții impotriva creștinilor, cum a fost cea din anul 177 la Lugdunum (azi Lyon).
·         461: A murit Sfântul Patriciu, patronul spiritual al poporului irlandez. Patriciu (Patrick) (n. cca. 385, d. 461), episcop irlandez, sfânt patron al Irlandei și Islandei, sărbătorit în Biserica Catolică la 17 martie. Mai este cunoscut și sub numele de Apostolul Irlandei. S-a născut în Britania, în jurul anului 385. La 16 ani a fost prins de pirați și vândut rob în Irlanda, unde a fost trimis să pască oile. Recâștigându-și libertatea după 6 ani, s-a întors în Britania. A intrat în rândul clericilor, iar în 432 s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al acestei țări. Sfințit episcop al Irlandei, a evanghelizat cu râvnă poporul din acea insulă, i-a convertit pe mulți la credința creștină și a organizat Biserica locală, în ciuda unor mari dificultăți. În jurul anului 444 a întemeiat episcopia Armagh, în apropiere de Belfast. A murit lângă orașul Down în anul 461, în Irlanda de Nord. Este sfântul patron al Irlandei și Islandei.
·         1040: A murit Harold Picior-de-Iepure, rege al Angliei (n. 1015). Harold Picior-de-Iepure sau Harold I (ca. 1015 – 17 martie 1040) a fost rege al Angliei din 1035 până în 1040. Porecla „Picior-de-Iepure” se datorează vitezei și abilităților sale de vânător.[1] A fost fiul cel mic al regelui Knud cel Mare, rege al Angliei, Danemarcei și Norvegiei cu prima sa soție, Ælfgifu de Northampton.
* 1516: Giuliano di Lorenzo de' Medici (12 Martie 1479 – 17 Martie 1516) a fost un nobil italian, al treilea fiul al lui Lorenzo de' Medici.
Născut în Florența, a fost fratele lui Piero și Giovanni de' Medici.
Fratele său mai mare, Piero, a fost pentru scurt timp conducătorul Florenței după moartea tatălui său, până când aceștia au fost expulzați din Florența în 1494.
Giuliano s-a mutat la Veneția. Familia Medici a fost restaurata la putere după Liga Sfântă condusă de forțele franzece care au sprijinit republicanii Florenței din Italia. Giuliano a condus Florența între anii 1512 și 1516.
S-a căsătorit cu Filiberta (1498 - 1524), fica lui Filip al II-lea, Duce de Savoia, la 22 februarie 1515. Regele Francisc I al Franței (nepotul Filibertei) l-a investit cu titlul de Duce de Nemours. Francezii se îngrijeau să-l urce pe tronul din Napoli atunci când Giuliano ma murit prematur. A fost urmat la conducere de către nepotul său, Lorenzo.
Giuliano a lăsat un singur copil nelegitim, Ippolito de' Medici, care a devenit Cardinal.
·         1680: A murit François de La Rochefoucauld, scriitor francez (n. 1613). François de la Rochefoucauld (n. 15 septembrie 1613, Paris – d. 17 martie 1680) a fost filozof și moralist francez, fin observator al moravurilor și caracterelor, autor al unor „Maxime” (504 la număr). François VI, duce de Rochefoucauld, prinț de Marcillac, fiul lui François V (guvernator de Poitou apreciat de Richelieu) s-a născut la Paris. La 15 ani s-a căsătorit cu verișoara sa Mlle de Vivonne, cu care șase ani mai târziu va avea un fiu.
* 1696: Élisabeth Marguerite d'Orléans (26 decembrie 1646 - 17 martie1696[1]), cunoscută drept Isabelle d'Orléans, a fost Ducesă de Alençon și, în timpul vieții soțului ei, Ducesă de Angoulême. A fost fiica lui Gaston d'Orléans și verișoară primară a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Nu are descendenți în zilele noastre. A fost suo jure Ducesă de Alençon și de Angoulême.
Élisabeth d'Orléans s-a născut la Paris la Palatul Luxembourg, pe atunci numit Palais d'Orléans, astăzi locul Senatului Franței.[2]Palatul a fost dăruit tatălui ei la moartea mamei lui, Maria de Medici în 1642. Élisabeth s-a semnat întotdeauna Isabelle.
Isabela s-a căsătorit cu Louis Joseph, Duce de Guise la castelul Saint-Germain-en-Layela 15 mai 1667. Ducele de Guise era șeful Casei de Guise, o ramură a Casei de Lorena. Soțul ei, care era cu patru ani mai tânăr decât ea, nu era numai sub controlul legal al mătușii sale, Mademoiselle de Guise(Marie de Lorena de Guise), dar în protocolul obișnuit el era tratat ca inferior Isabelei. De la căsătorie până la moarte, Isabelle d'Orléans a fost cunoscută ca Madame de Guise. Scurta căsătorie cu Ducele de Guise a produs un singur copil:
  1. Francis Joseph de Lorena, Dukc de Guise (28 august 1670 – 16 martie 1675).
Soțul Isabellei a murit în 1671 de variolă contactată în timp ce se întorcea acasă dintr-o vizită la curtea regelui Carol al II-lea al Angliei.
După moartea mamei ei în 1672, s-a mutat la Palatul Luxembourg cu micul Francis Joseph. Fără să poată merge fără ajutor la vârsta de patru ani, el a fost scăpat de doica lui și a murit de la un traumatism cranian, în 1675. Francis Joseph a murit la Palatul Luxemburg.[3]
După decesul fiului ei, Isabelle și-a petrecut fiecare vară în ducatul Alençon și cele mai multe ierni la curtea regală. Când era în Paris stătea la Palatul Luxembourg care i-a fost cedat ei după moartea mamei ei în 1672. În 1694 ea i-a dăruit Palatul vărului ei Ludovic al XIV-lea.[4]
A murit în 1696 la Palatul Versailles. Averea pe care a acumulat-o a fost moștenită de singura soră în viață, Marguerite Louise, Mare Ducesă de Toscana.

* 1736: Giovanni Battista Pergolesi (n. 4 ianuarie 1710Jesi/Ancona - d. 17 martie 1736Pozzuoli/Napoli), compozitor italian din secolul al XVIII-lea, descendent al unei familii din Pergola, un orășel din provincia Marche, de la care și-a luat și numele.
Primele noțiuni de muzică le primește de la un preot din localitatea natală, apoi își continuă educația la școala capelei comunale cu maestrul Mondini. Dovedind un talent natural, cu ajutorul financiar al marchizului Cardolo Maria Pianetti, Pergolesi se înscrie în 1727 la Conservatorul din Napoli, unde ia lecții de vioară cu maestrul De Matteis și de contrapunct cu Francesco Durante.
În timpul studiilor, compune "La fenice sul rogo", oratoriu în două părți, o Messă în Re major și opera "Salustia", cu care își face debutul la teatrul "San Bartolomeo" din Napoli. După absolvirea Conservatoriului, este angajat ca Maestro di Capellade către prințul Stigliano Colonna, unul din electorii municipalității napolitane. Compune prima sa operă bufă, intitulată "Lo frate 'nnamurato" ("Călugărul îndrăgostit"), gen în care Pergolesi este considerat până în zilele noastre ca unul din cei mai importanți compozitori. În 1733 se reprezintă la teatrul "San Bartolomeo" opera "Il prigioner superbo", cu un intermezzointitulat "La serva padrona", cu care înregistrează un adevărat triumf. Urmează, cu același succes, opera "Adriano in Siria", apoi ultima sa operă bufă, "Il Flaminio", reprezentată în 1735 la "Teatro Nuovo" din Napoli.
Îmbolnăvindu-se de tuberculoză pulmonară, se retrage la mănăstirea capucinilor din Pozzuoli, unde compune capodopera "Stabat Mater" (pentru soprană, contralto, instrumente de coarde și basso continuo). Pergolesi se stinge din viață la 16 martie 1736 în vârstă de numai 26 de ani.
Igor Stravinsky s-a inspirat din unele lucrări ale lui Pergolesi în realizarea muzicii de balet "Pulcinella", compusă în 1919.
·         1782: Matematicianul Daniel Bermoulli a decedat la varsta de 81 de ani. Daniel Bernoulli (8 februarie 1700 – 8 martie 1782), a fost un matematician elvețian de etnie germana, membru al celebrei familii Bernoulli, fiu al lui Johann Bernoulli. I-a avut ca frați pe Nicolaus II Bernoulli și Johann II Bernoulli.
* 1831: Napoléon Louis Bonaparte (11 octombrie 1804  17 martie 1831), sau Louis al II-lea al Olandei, a fost al doilea fiu al regelui Olandei Louis Napoléon și a soției sale, Hortense de Beauharnais. Tatăl lui a fost fratele mai mic al împăratului Napoleon I și rege al Olandei iar mama sa a fost fiica lui Josephine de Beauharnais, prima soție a lui Napoleon.
Fratele mai mare a lui Napoléon Louis a murit în 1807 la numai patru ani. La moartea lui, Napoléon Louis a devenit prinț regal al regatului Olandei.
În 1809 Napoleon îl numește Mare Duce de Berg, statut pe care îl păstrează până în 1813.
Timp de cinci zile între abdicarea tatălui său și căderea Olandei în fața armatei franceze invadatoare în 1810, Louis Napoléon a domnit ca Lodewijk II, rege al Olandei.
Când Napoleon a fost detronat în 1815 după Bătălia de la WaterlooCasa de Bourbon a fost restaurată la tronul Franței. Napoléon Louis a fugit în exil însă familia Bonaparte nu a abandonat niciodată ideea restaurării imperiului napoleonian.
Napoléon Louis s-a căsătorit cu verișoara sa primară, Charlotte, fiica lui Joseph Bonaparte, fratele mai mare al lui Napoléon I.
În cele din urmă imperiul napoleonian a fost resturat de fratele mai mic al lui Napoléon Louis care a devenit Napoleon al III-lea în 1852.
·         1845Pierre François Marie Auguste Dejean (n. 10 august 1780Amiens – d. 17 martie 1845Paris) a fost un entomolog francez. Mare parte din insectele din colecția sa au fost adunate de pe câmpul de luptă de la Waterloo.
·         1846Friedrich Wilhelm Bessel (n. 22 iulie 1784 la MindenRenania de Nord-Westfalia - d. 17 martie 1846Königsberg) a fost matematician și astronom german, cunoscut în matematică pentru sistematizarea funcțiilor Bessel (descoperite anterior de Daniel Bernoulli) și mai ales pentru primele măsurători precise din astrofizică (distanța până la stele) și ca fondator al școlii germane de observații astronomice.
S-a născut la Minden, din Renania de Nord-Westfalia. Încă de la 14 ani intră, mai întâi ca ucenic la concernul import-export Kulenkamp. Problemele impuse de navigație îi solicită aptitudinile pentru matematică, apoi cele pentru astronomie, mai ales că se punea problema calculării longitudinii.
Calculând cu mai multă precizie orbita cometei Halley, Bessel este remarcat de către Heinrich Wilhelm Olbers, mare astronom al acelui timp. Peste doi ani Bessel părăsește Kulenkamp și devine asistent la Observatorul Astronomic de la Lilienthal, lângă Bremen.
Dobândind notorietate, la 26 de ani, regele Frederic al III-lea al Prusiei îl numește director al Observatorului din Königsberg înființat în 1810.
Bessel a fost membru al Academiei din Berlin.
Bessel a devenit celebru prin clasa de funcții care îi poartă numele, pe care le-a introdus în analiză și care prezintă o importanță deosebită în fizicătehnică și astronomie. Astfel, funcțiile Bessel au legătură cu problema mișcărilor armonice, au aplicații în rezistența materialelor, în studiul circuitelor utilizate în tehnica ultrafrecvențelor.
În 1812, Bessel a stabilit legea de formare a termenilor seriei care exprimă valoarea constantei lui Euler.
A studiat ecuațiile diferențiale ale oscilațiilor unei membrane întinse.
A rezolvat multe probleme cu ajutorul calculului vectorial.
În 1819 - 1821, s-a ocupat de integrarea trigonometrică a funcțiilor de două variabile.
În ceea ce privește teoria aproximării, Bessel a elaborat teoria celor mai mici pătrate și a verificat pe scară largă legea erorilor a lui Gauss.
În astronomie, a contribuit la perfecționarea instrumentelor astronomice și a organizat măsurători geodezice de mari proporții în Europa Centrală.
·         1849Willem al II-lea (Wilhelm Frederick George Ludovic) (6 decembrie 1792 - 17 martie 1849) a fost rege al Țărilor de Jos și Mare Duce de Luxemburgde la 7 octombrie 1840 până la moartea sa în 1849.
Willem Frederik George Lodewijk s-a născut la 6 decembrie 1792 la Haga. A fost fiul cel mare al regelui Willem I al Țărilor de Jos și a reginei Wilhelmina a Prusiei. Bunicii materni erau regele Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și a doua lui soție, Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt.
După ce trupele aliate britanico-hanoveriene au părăsit republica și au intrat trupele franceze care îi sprijineau pe patrioții anti-orangiști, Willem care avea trei ani a plecat împreună cu familia în Anglia. El și-a petrecut tinerețea la Berlin la curtea prusacă. Acolo a urmat o carieră militară și a servit în armata prusacă. După aceea a studiat la Universitatea Oxford.

Willem al II-lea
de Nicaise de Keyser.
A intrat în armata britanică iar în 1811, ca aide-de-camp al lui Arthur Wellesley, Duce de Wellington, a luat parte la câteva campanii ale Războiului Peninsular. S-a întors în Țările de Jos în 1813 când tatăl său a devenit rege.
În 1815, Willem a devenit prinț moștenitor și era în armată când Napoleon a scăpat din Insula Elba. A luptat în calitate de comandant al Corpului I al Aliaților în Bătălia de la Quatre Bras (16 iunie 1815) și în Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815), unde a fost rănit
În 1814, Willem a fost logodit pentru scurt timp cu Prințesa Charlotte de Wales, singura fiică a Prințului regent, mai târziu regele George al IV-lea al Regatului Unit și a soției lui, Caroline de Brunswick. Logodna a fost aranjată de Prințul regent însă a fost ruptă deoarece mama Charlottei era împotriva căsătoriei și deoarece Charlotte nu voia să se mute în Țările de Jos.
La 17 februarie 1817 la Bruxelles s-a născut primul său fiu, Willem Alexander, viitorul rege Willem al III-lea al Țărilor de Jos.
În 1819, Willem a fost șantajat asupra a ce ministrul de justiție Van Maanen a numit într-o scrisoare "poftele rușinoase și nenaturale": probabil bisexualitate. E posibil să fi avut o relație cu un dandy pe nume Pereira
La 7 octombrie 1840, după abdicarea tatălui său, i-a succedat la tron sub numele de Willem al II-lea. Ca și tatăl său a fost conservator. A intervenit în politică mai puțin decât a făcut-o tatăl său. Deși personalitatea sa era conservatoare, totuși a acționat cu simț și moderație.
În anul 1848 au izbucnit revoluții în întreaga Europă. La Paris, monarhia Bourbon-Orléans a căzut. Willem a început să se teamă de revoluții la Amsterdam. Într-o dimineață s-a trezit și a spus: "M-am schimbat din conservator în liberal într-o noapte". A ordonat lui Johan Rudolf Thorbecke să creeze o nouă constituție care să includă ca Eerste Kamer (Senatul) să fie ales indirect de provinciile statului iar Tweede Kamer (Casa Reprezentativă) să fie aleasă direct.
Cu câteva luni înainte de moarte, a depus jurământul în primul său cabinet parlamentar.
* 1853: Johann Christian Andreas Doppler (*29 noiembrie 1803 în Salzburg – †17 martie, 1853 în Veneția) a fost un matematician și fizician austriac, devenit celebru pentru ipoteza care acum este cunoscută sub denumirea de Efectul Doppler.
Tatăl său a fost zidar. Studiile le-a început în orașul natal, apoi la Institutul Politehnic de la Viena.
A fost profesor la Școala Reală din Praga (1835), apoi a trecut la Institutul Superior Tehnic din Praga (1841) ca profesor de geometrie.
* 1862: Vasile Erdeli (n. 1 august 1794Macău, azi în Ungaria - d. 17 martie1862Oradea) a fost episcop român unit al Diecezei de Oradea Mare, între anii 18431862.
Vasile Erdeli (Ardeleanu) s-a născut în orașul Macău, din comitatul Cenadului, azi în Ungaria, într-o familie de oieri români, plecați din Budureasa.
Știm că și-a făcut studiile secundare la Timișoara și apoi la Oradea, ca elev al Seminarului Tinerimii Române Unite, pe care le-a încheiat în anul 1815. În perioada 1815 – 1816, a studiat un an la Academia de Drepturi de la Oradea, iar apoi, în perioada 18161817, anul I de teologie, la Seminarul latin tot de la Oradea. Anul al doilea de teologie l-a făcut la Budapesta, iar, începând cu toamna anului 1818, și-a continuat studiile teologice, anii al III-lea și al IV-lea, la Viena, pe care le-a încheiat în anul 1820. De la Viena s-a întors acasă.
La 20 noiembrie 1820, Vasile Erdeli a fost hirotonit preot celib și, în perioada 1821 – 1829, a îndeplinit funcția de administrator parohial, iar apoi pe cea de preot la Beiuș. S-a mutat în anul 1829 la Olosig, Oradea, unde a fost numit preot. La data de 9 iunie 1835 Vasile Erdeli a primit funcția de canonic al Capitlului Catedralei din Oradea, iar apoi a devenit și rector al Seminarului greco-catolic din Oradea (18361848).În continuare a urcat treapta de canonic custode, precum și pe cea de asesor al tablelor judiciare din comitatele Cenad și Ciongrad.
La 11 iunie 1843 a fost numit iar apoi sfințit episcop de Oradea, al Bisericii Române Unite cu Roma de către episcopul Ioan Lemeni de la Blaj. Chiar și înainte de a fi hirotonit episcop, începând din anul 1832, până în anul 1848, Vasile Erdeli a făcut multe vizitații canonice în Banat și a reușit să mărească numărul parohiilor de la 2 la 22. La Carei, Satu Mare, a înființat un vicariat. În dioceza pe care o conducea, a clădit și reparat 50 de biserici.
A recomandat preoților și credincioșilor să se aboneze la „Gazeta de Transilvania” care apărea la Brașov. A introdus limba română ca limbă de predare, începând cu 4 martie 1849, în locul limbii latine, la gimnaziul de băieți din Beiuș, ridicat în rang de liceu cu 8 clase. L-a numit pe canonicul Iosif Pop Silaghi inspector școlar diecezan. A ridicat școlile normale de la Oradea și de la Beiuș la 4 clase.
Vasile Erdeli-Ardeleanu, ca și Emanoil Gojdu, în timpul revoluțiilor de la 1848 – 1849 din Transilvania și din Ungaria, a promovat înfrățirea româno-maghiară, dar, îndată după capitularea de la Șiria, Arad a revoluționarilor maghiari kossuthiști, l-a sprijinit, în mod public, pe Francisc Iosif I, împăratul Imperiului Habsburgic. În toiul luptelor dintre trupele de intervenție țariste cu revoluționarii maghiari conduși de Lajos Kossuth, l-a găzduit, în mod călduros, pe generalul țarist Erivan Paskievici, la Beiuș. În anul 1849 i-a fost prezentat de acesta împăratului, care l-a decorat și făcut baron, ca și pe Andrei Șaguna, de altfel, și pentru aceleași motive. În ianuarie 1850, într-o petiție adresată împăratului, l-a rugat pe acesta să transforme Principatul Ardealului în „Țara Românilor”, iar împăratul să primească titlul de „Mare Principe al Românilor”.
Vasile Erdeli a reușit, cu sprijinul guvernatorului Ungariei, arhiducele Albrecht, înființarea unei catedre de limbă și literatură română la Universitatea din Budapesta, începând cu anul universitar 1862 – 1863. La această catedră a fost numit profesorul Alexandru Roman (1826 - 1897), membru fondator al Academiei Române de la București și publicist, care predase limba română, începând cu anul 1850, la Liceul Premonstrantes din Oradea.
În timpul păstorirei sale Episcopia Greco-Catolică de Oradea a trecut de sub jurisdicția Arhiepiscopiei de Strigoniu sub cea a Mitropoliei Române Unite de Alba Iulia și Făgăraș.
Episcopul Vasile Erdeli a murit la vârsta de 68 de ani, la Oradea, la data de 17 martie 1862. A fost înmormântat în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.
* 1862: Jacques-François-Fromental-Élie Halévy (n. ParisPrima Republică Franceză – d.  NisaRepublica Franceză) a fost un compozitorfrancez. Cea mai cunoscută operă a sa este La Juive ("Evreica").
S-a născut într-o familie de evrei. La nouă sau la zece ani, după alte surse, intră la Conservatorul din Paris, unde este remarcat de compozitorul Luigi Cherubini. În 1819 obține bursa "Prix de Rome". După încheierea studiile, devine conducătorul corului teatrului parizian Comédie-Italienne. Apoi intră ca profesor la Conservator și are studenți valoroși ca: Georges BizetCamille Saint-SaënsAntoine François Marmontel.
În 1836 a fost admis ca membru al Institut de France.
* 1891: Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte, Prinț francez, Conte de Meudon, Conte de Moncalieri ad personam, titular al 3-lea Prinț de Montfort (cunoscut ca Prințul Napoléon) (9 septembrie 1822 – 17 martie 1891) a fost al doilea fiu al lui Jérôme Bonaparte, rege al Westfaliei și al soției sale, Caterina, prințesă de Württemberg. După revoluția franceză de la 1848 a fost ales pentru Adunarea Națională în calitate de reprezentant al Corsicăi.
·         1893 - A murit Jules Ferry, om de stat francez, care a contribuit la generalizarea învăţămîntului primar în Franţa.
* 1904: Prințul George, Duce de Cambridge (George William Frederick Charles26 martie 1819 – 17 martie 1904) a fost membru al familiei regale britanice, nepot pe linie masculină a regelui George al III-lea al Regatului Unit. A devenit Duce de Cambridge în 1850.
Prințul George s-a născut la Casa Cambridge din HanovraGermania.[1]Tatăl lui a fost Adolphus, Duce de Cambridge,[1] al 10-lea copil și al 7-lea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit și a reginei Charlotte de Mecklenburg-Strelitz. Mama lui a fost Prințesa Augusta de Hesse-Cassel.[2]
A fost botezat la Casa Cambridge la 11 mai 1819 de reverendul John Sanford. Nașii lui au fost Prințul Regent (reprezentat de Ducele de Clarence și St Andrews), Ducele de Clarence și St Andrews (reprezentat de contele de Mayo) și Charlotte a Marii Britanii (reprezentată de contesa de Mayo).
·         1917Franz Brentano, filosof german (n. 1838)
* 1937: Joseph Austen Chamberlain (n. 16 octombrie 1863Birmingham - d. 17 martie 1937Londra) a fost un politician englez, premiat cuPremiul Nobel pentru Pace în 1925, datorită contribuției sale fundamentale de la Tratatele de la Locarno.
Austen Chamberlain s-a născut în BirminghamMarea Britanie, pe data de 16 octombrie 1863, ca primul fiu a lui Joseph Chamberlain, care a devenit ulterior primar (Lord Mayor) al Birminghamului și ministru. Joseph Chamberlain a mai avut un fiu, din a doua căsătorie, pe viitorul prim-ministru Neville Chamberlain FRS[1]
A studiat la School of Rugby și apoi la Trinity College, Cambridge[2], unde a primit în 1885 o diplomă.
Timp de nouă luni, Chamberlain a frecventat cursurile de la Scoala de Studii Politice din Paris. În 1888 s-a întors în Anglia, unde a fost ales ca deputat conservator în Camera Comunelor. A fost liderul partidului unionist (adică în favoarea menținerii uniunii Marii Britanii), iar mai târziu, liderul Partidului Conservator. De asemenea, a fost ministru de finanțe (1903-1905, 1919-1921), secretar de stat al Indiei (1915-1917)[3][4] și membru al Cabinetului de Război (1918-1919).
Chamberlain a fost ministru de externe între 1924 și 1929. În această peroiadă el a avut o contribuție foarte importantă în cadrul Tratatelor de la Locarno. Pentru această contribuție a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1925.
Chamberlain a murit pe 17 martie 1937 în Londra, iar trupul său a fost înmormântat la East Finchley Cemetery în Londra. Averea lui a fost estimată la £45,044, o sumă destul de mică pentru o personalitate ca Austin Chamberlain.
·         1940: A murit, la 72 de ani, marele actor roman Ion Iancu Brezeanu; (n. 1 decembrie 1869). A interpretat personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale (Ipingescu din “O noapte furtunoasă” şi Cetăţeanul turmentat din “O scrisoare pierdută”) precum si a realizat importante creații în rolurile de compoziție: Ion din „Năpasta” de Caragiale, Ciubăr din „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri, Harpagon din „Avarul” de Molière și bufonul din „Regele Lear” de Shakespeare. A fost tatăl regizorului, producătorului, actorului și scenaristului Grigore Brezeanu.

·         1941: A încetat din viaţă la Cannes, Franţa, Nicolae Titulescu (n. 17 martie 1882, Craiova, România), jurist, diplomat şi om politic român, profesor universitar la Bucureşti, ministru de Externe între 1927-1928 şi 1932-1936 si membru titular (din 1935) al Academiei Române. Nicolae Titulescu a fost şi reprezentant permanent al României la Societatea Naţiunilor (1921-1936) şi preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor (1930 şi 1931) numit în epocă „Ministrul Europei” sau „Omul Genevei”. Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române. In testamentul sau, acesta a cerut sa fie inmormantat in Romania, insa abia pe 19 martie 1992 dorinta i-a fost indeplinita. Ramasitele sale pamantesti au fost aduse in tara si depuse in cimitirul Sfanta Ecaterina din Scheii Brasovului.

·         1942 - A murit Nina Arbore, pictor, grafician, profesor. S-a remarcat prin portrete şi naturi statice (n.08.01.1889).

* 1951: Arhiducele Karl Albrecht de Austria-Teschen (Karl Albrecht Nikolaus Leo Gratianus von Österreich; 18 decembrie 1888  17 martie 1951).
·         1956: S-a stins din viata, la 58 de ani, fiziciana si chimista Irene Joliot-Curie, laureată a Premiului Nobel pentru chimie (1935). A fost fiica savanților Pierre Curie și Marie Curie, și ei laureați ai Premiului Nobel.

Irène Curie și Frédéric Joliot (1934)
·         1957: Președintele Filipine, Ramon Magsaysay, și alți 24 mor într-un accident de avion la Cebu, Filipine.
·         1960: A murit Hans Mattis Teutsch, pictor, sculptor şi teoretician al artei, unul dintre artiştii reprezentativi pentru avangarda românească. S-a născut pe 13 august 1884, la Brașov si avea o origine mixta maghiară și germană. A studiat, timp de un an la Academia de Arte Decorative din Budapesta, cu pictorul maghiar Rippl – Ronai, apoi din 1903  la Academia Regală din München, unde a studiat cu Wilhelm von Rümann (1850–1906), și Baltasar Schmitt (1887–1942), oscilând în arta sa între  curentul art nouveau, post-impresionism și fauvism, expresionism abstract, figurativ stilizat și constructivism. Din respect pentru tatăl său vitreg, a adoptat în anul 1904 numele de Teutsch, pe care l-a atașat numelui său de naștere, Mattis.
În perioada 1944 - 1945 a fondat Gruparea Artiștilor Plastici din Brașov, care a devenit ulterior filială a Uniunii Artiștilor Plastici, fiind ales de câteva ori președintele acesteia.[6] A fost interzis un număr redus de ani, precum alți artiși brașoveni, reintegrat apoi în viața artistică brașoveană.
Cartea sa Reflecțiuni asupra creației artiștilor plastici în epoca socialistă sau Realismul constructiv, finalizată în ziua de 18 decembrie 1959, dictată în limba germană și redactată în aceeași limbă de către eleva și colaboratoarea sa, pictorița Irina Lukász, a rămas în manuscris.[7]

În memoria sa, Liceul de Arte Plastice din Brașov a primit numele său.
A avut un fiu, Ioan Mattis-Teutsch (1913-1988), pictor și grafician, o fiică, decedată prematur, a lucrat cu Anna Freud, și un nepot,Waldemar Mattis-Teutsch (n. 1950), absolvent al școlii clujene de arte, continuator al tradiției familiei.


·         1973: A încetat din viaţă avocatul (licențiat în drept al Facultății din Iași), scriitorul şi publicistul român Demostene Botez, academician (membru corespondent din 1963); (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani – d. 17 martie 1973, Iași. A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană „Arhiva”. Din 1921, a aderat de cercul de la revista „Viața românească”, care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română. A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător. Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.A fost membru al Partidului Muncitoresc Român. Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.

·         1976: Luchino Visconti di ModroneConte de Lonate Pozzolo (n. 2 noiembrie 1906 - d. 17 martie 1976), a fost un regizor de filmoperă și teatru și scenarist italian. Este cunoscut în întreaga lume datorită filmelor Ghepardul (1963) și Moarte la Veneția (1971).
În timpul celui de-al doilea război mondial, Visconti, care simpatizase și anterior cu comuniștii, a devenit membru al Partidului Comunist Italian.
A decedat la Roma din cauza unei atac cerebral la vârsta de 69 de ani. În localitatea Ischia, există un muzeu dedicat operei complete a lui Luchino Visconti.
* 1992: Ludovic Iosif Urban Rudescu (nume la naștere Ludovic Iosif Urban Rodewald, cunoscut de asemenea și ca Ludovic Rodewald-Rudescu, n. 25 mai 1908, Cernăuți - d. 17 martie 1992, București) a fost un biolog român, de etnie german bucovinean.
Savantul fusese membru corespondent al Academiei Române din 21 martie 1963,[1] membru al Societății Americane de Limnologie și Oceanografie, al Societății Americane de Microscopie și al Societății Internaționale de Limnologie.
Ludovic Iosif Urban Rodewald-Rudescu a fost tatăl profesorului universitar doctor Alexander Rodewald,[2] director al Director al Institutului de biologie umană al Universității din HamburgGermania, care este autorul (împreună cu biologul doctor Georgeta Cardoș, de la Institutul de biologie Victor Babeș din București) unui studiu de paleogenetică comparată a populațiilor vechi și foarte vechi de pe teritoriul României cu populația actuală a României.
După absolvirea studiilor liceale la Cernăuți, a urmat și absolvit Facultatea de Biologie la Universitatea din Cernăuți, după care au urmat diverse specializări la BerlinStockholmLundUppsalaGöteborg etc.
Din 1948, a fost cercetător la Institutul de Celuloză și Hârtie din București iar apoi la Institutul de Biologie. Doctor în științe naturale, specialitatea biologie, hidrobiologie și stuficultură, a fost, din 1967, șef de secție la Institutul de Biologie „Traian Săvulescu” din București.
Cercetări asupra rotiferelorgastrotrichiilor și tardigradelor, grupe de animale din microfauna bentosului și planctonului. Studii asupra Deltei Dunării. Contribuții la studiul nutriției minerale a plantelor, al rezistenței lor la ger și la secetă.
A colaborat cu specialiști din Irak și Pakistan în domeniul valorificării stufului din Mesopotamia și a studiat deltele fluviilor TigruEufratIndusGange și Brahmaputra. A colaborat, de asemenea, cu Academia de Științe a URSS în studiul deltei Niprului și a fluviului Volga și cu specialiștii din Cehoslovacia și Polonia în studiul macrofitelor acvatice.
* 1993: Veaceslav Sergheevici Krașeninikov (rusă Вячесла́в Серге́евич Крашени́нников n. 22 martie 1982IurgaURSS – d. 17 martie 1993, Cebarkul, Rusia), cunoscut și cu supranumele Îngerul rus,[1] a fost un băiat care a murit la vârsta de 10 ani și pe care unii îl consideră făcător de minuni și profet, făcând minuni și după moarte.[2] Biserica Ortodoxă Rusă l-a catalogat drept eretic și „profet mincinos”; cu toate acestea la mormântul lui din orașul Cebarkul se adună numeroși pelerini
S-a născut pe 22 martie 1982 în orașul Iurga (regiunea Kemerovo), fiind botezat în orașul Taiga din aceiași regiune.
Din cauză că tatăl său era ofițer, familia sa s-a mutat de câteva ori într-o altă reședință. Slavik nici nu avea un an atunci când s-a mutat cu familia în RDG (în legătură cu serviciul tatălui său în Grupul forțelor sovietice în Germania).
Iar atunci când familia s-a mutat la un nou post al tatălui său în Munții Urali, Slavik avea mai puțin de 5 ani. Ultimii ani din viață și-a petrecut în orașul Cebarkul din regiunea Celeabinsk. Acesta nu a mers la grădiniță, însă a mers la școala nr. 4 din Cebarkul. Pentru un timp, Slavik împreună cu mama sa au locuit singuri într-un apartament din Cebarkul, deoarece tatăl său atunci lucra în Șadrinsk iar fiul cel mare, Constantin, a mers la armată. Conformându-ne cu amintirile publicate de mama sa ulterior, Slavik a fost în multe privințe un copil neobișnuit. În concluzia comisiei de experți ai Departamentului Misionar al Diocezei din Celeabinsk, acesta este caracterizat prin spusele mamei lui și a altor admiratori:[4]
Moare acasă pe 17 martie 1993 la 04:50 dimineața de cancer de sânge cu 5 zile înainte de a împlinii 11 ani. Înmormântarea a avut loc pe 19 martie.
·         1994 - A murit Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar (n.10.09.1930).

·         1996 - A murit regizorul francez de film René Clement (n.18.03.1913).
·         2005: A încetat din viaţă   la Cluj, eseistul, criticul, istoricul literar, laureat al premiului Herder, Adrian Marino. Este cel mai tradus critic literar român. A debutat în 1939 la Revista „Jurnalul Literar”, avându-l ca director pe George Călinescu. A obținut titlul de doctor în 1946 cu teza „Viața lui Alexandru Macedonski”. A fost arestat în 1949 pentru multiplicare și difuzare de texte ale „Școlii de cadre”, din cadrul Tineretului Universitar Național-Țăranist, activități considerate ilegale de guvernul de atunci si a  fost închis până în anul 1957, după care a fost deportat în Bărăgan, în satul Lătești (azi parte a comunei Bordușani, Ialomița), alți șase ani (1957 – 1963). Nu va avea drept de semnatură până în 1965, când  a debutat  la 44 de ani cu „Viața lui Alexandru Macedonski”. După alți patru ani, în 1969, a fost reabilitat politic complet și repus în toate drepturile. A fost premiat de Academia Română și de Uniunea Scriitorilor. Între 1971 și 1972 face o specializare în Elveția si a  avut, de asemenea, burse în Franța și Germania Federală. Între 1973 și 1980 întemeiază, redactează și conduce prima revistă de studii literare în limbi străine de largă circulație, „Cahiers roumains d’etudes literaires”. În 1985 obține Premiul Herder. Publică în țară și străinătate volume de teorie literară și comparatistică. Este primul autor al unei cărți românești și franceze despre Mircea Eliade, Hermeneutica lui Mircea Eliade (1980), versiunea în limba franceză apărând în 1981. Cele 7 volume „Biografia ideii de literatură” (1987-2003), reprezintă prima enciclopedie românească literară completă. A fost membru al Senatului Alianței Civice și al Senatului ASPRO.



* 2007: John Warner Backus (n. 3 decembrie 1924PhiladelphiaPennsylvaniaSUA — d. 17 martie 2007AshlandOregonSUA) a fost un informatician american, care a fost liderul echipei care a creat limbajul de programare Fortran, pentru care a primit în 1978 Premiul Turing din partea ACM.
* 2007: Frederick William "Freddie" Francis BSC (n. ,[1][2][3][4][5] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[6] – d. ,[1][2][3][4][5] Middlesex, Regatul Unit) a fost un regizor englezși director de imagine.
A avut cele mai mari succese sale ca director de imagine, inclusiv câștigând două premii Oscar, pentru Sons and Lovers (1960) și Glory(1989). Ca regizor, el are un statut de idol din cauza asocierii sale cu companiile de producție britanice Amicus și Hammer Film Productions în anii 1960 și 1970.
·         2011: A decedat la Bucuresti, cunoscutul critic, istoric literar și editor român, Romul Munteanu; (n. 18 martie 1926, Călanu Mic, Hunedoara). A fost asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat activitatea universitara la  București, la Institutul Pedagogic și apoi la Universitatea din București. Teza sa de doctorat,”Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc” a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig. În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig. Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri. Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice și anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

* 2011: Michael Gough (n. 23 noiembrie 1916Kuala Lumpur – d. 17 martie2011Anglia) a fost un actor britanic.
Părinții lui de origine britanică au trăit în Malaysia. Cariera pe scenă a lui Michael a început în 1936. După al doilea război mondial, el poate fi văzut filmul Blanche Fury (1947), în continuare el va juca în filme sau pisese de teatru ca: Anna Karenina (1948) și Richard III. (1955). Din 1958 începe să joace diferite roluri în filme de groază și polițiste ca Dracula (1958), alături de actorii Peter Cushing și Christopher Lee. În ultimii ani va juca roluri ca lord Delamere, ce subliniau eleganța și loialitatea britanică.
* 2012: Olimpian Ungherea (n. 1 iulie 1937Jugurenijudețul interbelic județul Prahova - d. 17 martie 2012București) a fost un scriitor și mason public român, membru al Marii Loje Masonice din România, fost locotenent al Securității, ofițerul de caz al lui Ion Desideriu Sîrbu.
A publicat:
  • 1976 -- Bătrâna domnișoară are alibiEditura Scrisul Românesc;
  • 1977 -- Versiunea maiorului Vlad, Editura Junimea;
  • 1979 -- Testamentul, Editura Scrisul Românesc;
  • 1982 -- Spovedania unui spion, Editura Dacia;
  • 1983 -- Prizonierul speranțelor, Editura Junimea;
  • 1985 -- Agent secret, Editura Junimea;
  • 1986 -- Egreta Brăncovenilor, Editura Scrisul Românesc;
  • 1990 -- Pădurea cu plopi argintii, Editura Junimea;
  • 2000 -- Clubul cocoșaților, editura Omega;
  • 2002 -- Prețul tăcerii - Confesiunile criminalistului Andrei Zavera, editura Phobos;
  • 2004 -- Misterele templului masonic, Editura Phobos;
  • 2005 -- Agonia - Confesiunile criminalistului Andrei Zavera, Editura Phobos;
  • 2005 -- Frică și putere, Editura Phobos;
  • 2008 -- Cheia secretă, Editura Phobos.
·         2012: A decedat Shenouda al III-lea,al 117-lea conducator al Bisericii Copte Ortodoxe din Alexandria, cea mai importantă biserică creștină din Egipt având aderenți cca 90 % dintre creștinii egipteni (în jur de 11.000.000 de credincioși). Este cel de-al 117-lea Papă de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul (titlul complet), fiind înscăunat în 1971; (n. 3 august 1923). Titlul său oficial a fost Papa de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul din Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria . El a fost, de asemenea, capul Sfantului Sinod al Patriarhiei Ortodoxe Copte de Alexandria. A fost o figură conservatoare în cadrul Bisericii si a fost, de asemenea respectat de comunitatea musulmana.
* 2016: Solomon Marcus (n. BacăuRomânia – d. ,[1] BucureștiRomânia[1]) a fost un matematician român de etnie evreiască [2], membru titular (2001) al Academiei Române. Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematicămatematica și lingvistica computațională, a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvisticăsemioticăfilosofie, sau istoria științei și a educației.
Solomon Marcus s-a născut la data de 1 martie 1925 în orașul Bacău. Părinții săi, Sima (născută Herșcovici) și Alter Gherșin Marcus, au fost croitori.[3][4] De mic, a fost nevoit să învețe să conviețuiască cu diferitele dictaturi, războiul, restricții de exprimare și gândire și antisemitism.[5] De la vârsta de 16-17 ani, a început să ofere meditații elevilor mai mici pentru a contribui la întreținerea familiei.[5] Deși trece examenul de capacitate, datorită legilor rasiale, urmează ultimii patru ani ai liceului la o școală particulară, constituită ad-hoc pentru etnicii evrei. La examenul de bacalaureat reușește primul din cei 156 de concurenți.
După absolvirea studiilor liceale în orașul natal, a urmat începând cu toamna anului 1944 cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității București. În perioada studenției a continuat meditațiile: „Erau ani de sărăcie și trebuia să mă întrețin. Eram mereu înfometat! Până la vârsta de 20 de ani, eu n-am avut niciodată hainele mele. Le purtam pe cele rămase de la frații mei mai mari.”.[5] În 1950 absolvă facultatea de matematică cu diplomă de merit.
După acest eveniment se dedică învățământului universitar, parcurgând, rând pe rând toate treptele didactice, fiind asistent universitar din 1950 (un an la Politehnica bucureșteană, pe lângă profesorul Nicolae Ciorănescu, dar și la facultatea pe care a absolvit-o, la cursurile profesorului Miron Nicolescu), lector universitar din 1955, conferențiar universitar din 1964, ajungând în final în anul 1966 profesor universitar la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. În anul 1991 primește titlul de profesor emerit. A câștigat dreptul de a susține doctoratul fără a avea sarcini didactice, dar datorită "dosarului" părinților săi este respins (în fapt lucra doar tatăl, mama fiind casnică, pentru a putea crește cei șase copii în viață din cei opt născuți, iar la acea dată aveau deja peste 60 de ani). Mai târziu, creându-se posibilitatea de a susține doctoratul în paralel cu sarcinile profesionale și beneficiind și de sprijinul marilor profesori, care mai aveau cu greu, dar mai aveau un cuvânt, a obținut titlurile științifice de doctor în matematică în anul 1956 cu subiectul "Funcții monotone de două variabile" și doctor docent în specialitatea analiză matematică în 1968 sub îndrumarea academicianului Miron Nicolescu.[3]
Împreună cu colegul său de generație la 1962, Nicolae Dinculeanu este coautor la manualul universitar de analiză matematică, scris alături de profesorul lor, Miron Nicolescu, autorul unui cunoscut tratat de analiză matematică. După 1960 se va dedica din ce în ce mai mult lingvisticii matematice și științelor conexe, publicând mai puțin în domeniul care l-a consacrat, dar rămânând informat la zi, conducând teze de licență și de doctorat sau fiind doar referent, în ambele domenii. În lingvistica matematică a beneficiat la început de sprijinul a doi eminenți academicieni, Alexandru Rosetti, lingvist, cel mai de seamă editor român interbelic și Grigore C. Moisil, matematician de mare suprafață, prin înființarea Comisiei de cibernetică a Academiei, ca și unei comisii de lingvistică matematică la aceiași instituție și prin editarea unei publicații de mare circulație internațională, Cahiers de linguistique theorique et appliquee. La începutul deceniului al șaptelea al secolului al XX-lea va participa activ la Cercul de lingvistică de la Facultatea de filologie a Universității din București și împreună cu profesorii Edmond Nicolau și Sorin Stati editează o Introducere în lingvistica matematică, printre puținele lucrări de acest gen din acele timpuri. Având sprijinul celor doi academicieni arătați mai sus ca și a lui Miron Nicolescu și Tudor Vianu, a predat simultan atât la Facultatea de matematică, cât și la cea de filologie, lingvistica matematică, începând cu anul 1961, alături de filologul Emanuel Vasiliu. Paralel este și cercetător la Institutul de matematică al Academiei, până la desființarea acestuia în 1975, Pe timpul comunismului va publica parte din cărțile sale în serial în Viața studențească, săptămânal care apărea sub egida Uniunii Tineretului Comunist, mai puțin vizată de cenzură și era calea prin care comentariile sale asupra științei, dar nu numai, puteau ajunge la publicul cel mai receptiv, format din studenți și din intelectualii interesați de aducerea la zi a cunoștințelor într-o epocă din ce în ce mai închisă față de exterior. Va publica lucrări de istorie a matematicii, prin medalioane dedicate foștilor săi profesori sau unora din figurile de seamă ale cercetării matematice autohtone. Mari matematicieni ai secolului trecut precum Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Alexandru Froda, Grigore C. Moisil, Miron Nicolescu au beneficiat de competența profesorului Marcus, cărora le-a editat și îngrijit opera științifică. Dintre profesorii săi, a fost apropiat de Miron Nicolescu, Grigore C. Moisil, Gheorghe Vrănceanu, Octav Onicescu, Dan Barbilian, Simion Stoilow.
Domeniile de activitate în care s-a manifestat au fost conform propriei mărturisiri: 1) Analiza matematică, teoria măsurii, topologia. 2) Informatica teoretică (Theoretical Computer Science). 3) Lingvistica matematică și gramatici dependente de context. 4) Teoria literaturii și poetică. 5) Semiotică. 6) Antropologie culturală. 7) Istoria și filosofia științei. 8) Biologie. La toate acestea se adaugă preocuparea sa constantă și declarată pentru educație, pe toate etapele vieții ființei umane.
Profesorul Solomon Marcus este autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale, etc. Cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii, existând versiuni în limbile franceză, engleză, rusă, germană, spaniolă, italiană, cehă, maghiară, sârbă, greacă. A publicat peste 50 de volume în România și care au fost traduse în mai multe limbi din Europa și nu numai, și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1.000 de autori. Din 1993, devine membru corespondent al Academiei Române, iar din anul 2001 devine membru titular al Academiei Române.[6] A fost conducător de doctorat la 24 de absolvenți, unii din ei la rândul lor conducând doctorate. A facilitat foștilor studenți sau colaboratorilor săi publicarea în reviste academice a acelor rezultate care merită să fie cunoscute prin valoarea și noutatea soluțiilor lor, astfel că mulți dintre ei au debutat pe când erau studenți.
Pe parcursul vieții sale a fost membru în conducerea a numeroase reviste de specialitate din străinătate din domeniul matematicii, informaticii, lingvisticii matematice, teoriei literaturii, ș.a. La academie a fost membru în Comitetul editorial al "Procedings of the Romanian Academy:A", în colectivul editorial al Editurii Academiei Române și în Consiliul editorial al revistei Academica. A fost profesor invitat la universități de prestigiu pentru a ține cursuri sau numai conferințe, numărul universităților depășind cifra de 100. La congrese de semiotică sau de lingvistică matematică a condus secțiuni și a fost raportor de ședință la peste 100 de întâlniri internaționale. Vreme de 10 ani a fost vicepreședinte al Asociației Internaționale de Semiotică (1989-1999). I-au acordat titlul de doctor Honoris Causa universitățile din Bacău, Constanța, Timișoara, Craiova și Petroșani.
După 1989 renunță la obligațiile universitare de la Facultatea de matematică-informatică a Universității din București, după 42 de ani desfășurați acolo, conducând în continuare doctorate, și precum unul din mentorii săi, Grigore C. Moisil, va fi prezent la manifestări din cele mai diverse ale preocupărilor sale în universități, școli, manifestări academice, prezențe la radio și televiziune, tabere școlare, varii conferințe, etc, militând pentru schimbarea învățământului românesc, prin trecerea de la forma pasivă, de memorare la una activă, în care elevul sau studentul să își pună și să pună întrebări, militând pentru adaptarea programelor și manualelor școlare la timpurile noastre.
Este prezent în marile enciclopedii ca autoritate în lingvistica matematică, existând gramatici contextuale care îi poartă numele (Marcus Contextual Grammars). A colaborat cu foarte mulți matematicieni români și străini în studiile publicate, având o lucrare elaborată cu cunoscutul matematician maghiar Paul Erdös, fiind singurul dintre români care a colaborat cu acesta (are numărul Erdös egal cu 1).
O bibliografie a operei sale este disponibilă la adresa www.imar.ro/~smarcus și alta la http://funinf.cs.unibuc.ro/~marcus.
Intervențiile sale scrise sau orale sunt preluate în volume de editura Spandugino, în seriile Răni deschise, respectiv Nevoia de oameni, tipărite în condiții grafice deosebite pe hârtie tip biblie culoare ivoire de 50 de g/mp.
A fost fratele lui Marius Mircu și al lui Marcel Marcian, primul din ei fiind un prolific jurnalist și romancier, membru din ilegalitate al partidului comunist, necontaminându-și fratele mai mic cu doctrina acestuia, de a cărei structură falimentară s-a convins nu foarte târziu.[7] Printre multe sale lucrări, menționăm romanul Croitorul din Back, cu date biografice care privesc familia sa și orașul Bacău, precum și volume de reportaje care privesc progromurile din Bucovina și Moldova pe timpul ultimei conflagrații mondiale.
A fost căsătorit cu profesoara universitară de la Facultatea de Litere Paula Diaconescu.
A fost membru al elitistului și influentului Club de la Roma și a participat la lucrările Federației Mondiale pentru Studiul Viitorului.
Înainte de 1989 a primit doar premiile Academiei pentru cărțile sale, iar după acea dată, a primit mai multe premii, a fost declarat cetățean de onoare (preponderent acestea evenimente au venit din Moldova) și a fost încununat cu titlul de Doctor Honoris Causa la unele universități autohtone (vezi paragrafele Onoruri și Premii literare și științifice), din care doar una singură provine din topul universităților din țară. Majestatea sa Regele Mihai I i-a conferit nou creatul ordin Nihil Sine Deo.
Din anul 2014 se desfășoară la Bacău două concursuri care îi poartă numele. unul interdisciplinar (de literatură și de matematică) și altul de literatură română.
Solomon Marcus a murit joi, 17 martie 2016, la Spitalul Fundeni din București.[8] A fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul evreiesc Filantropia din București în data de 20 martie 2016.


Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Cuv Alexie, omul lui Dumnezeu; Duminica Întâi din Post - a Ortodoxiei
·         În calendarul romano-catolic: Sf. Patriciu, episcop (cca. 385-461). Patriciu (Patrick) (n. cca. 385, d. 461), episcop irlandez, sfânt patron al Irlandei și Islandei, sărbătorit în Biserica Catolică la 17 martie. Mai este cunoscut și sub numele de Apostolul Irlandei. S-a născut în Britania, în jurul anului 385. La 16 ani a fost prins de pirați și vândut rob în Irlanda, unde a fost trimis să pască oile. Recâștigându-și libertatea după 6 ani, s-a întors în Britania. A intrat în rândul clericilor, iar în 432 s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al acestei țări. Sfințit episcop al Irlandei, a evanghelizat cu râvnă poporul din acea insulă, i-a convertit pe mulți la credința creștină și a organizat Biserica locală, în ciuda unor mari dificultăți. În jurul anului 444 a întemeiat episcopia Armagh, în apropiere de Belfast. A murit lângă orașul Down în anul 461, în Irlanda de Nord. Este sfântul patron al Irlandei și Islandei. Cel mai celebru simbol asociat cu Sfântul Patriciu este trifoiul. Se spune că sfântul s-ar fi folosit de un trifoi cu trei foi pentru a le explica mai bine doctrina Sfintei Treimi păgânilor irlandezi. De asemenea există o legendă conform căreia Sfântul Patriciu ar fi alungat toți șerpii din țară. Sărbătoarea sfântului are loc pe data de 17 martie, fiind cunoscută sub numele de Saint Patrick’s Day, o sărbătoare devenită internațională datorită numărului mare de imigranți irlandezi, mai ales în Statele Unite ale Americii. Atunci, catolicii se îmbracă în verde, culoarea asociată în mod eronat cu sfântul, ea fiind defapt culoarea specifică a Irlandei devenită în scurt timp simbol al său. Tot atunci se organizează petreceri și carnavaluri în țările cu o puternică comunitate irlandeză, cu purtări de steaguri și trifoi. În timp ce catolicii se îmbracă în verde, protestanții se îmbracă în portocaliu, culoarea specifică a protestanților irlandezi, o altă culoare națională devenită simbol al sfântului.
·         În calendarul greco-catolic: Sf. Alexie, cuvios, supranumit „Omul lui Dumnezeu” († secolul al V-lea)
·         În popor, se sărbătoresc Alexiile. Poporul român numeşte ziua de 17 Martie a fiecărui an – Alexiile. În această zi este pomenit cuviosul Alexie, zis „omul lui Dumnezeu”; românii îi mai spun şi „Alexie cel Cald”. Legenda spune că era fiu de împărat, cununat cu forţa de tatăl său; Alexie, după cununie, a plecat în pribegie şi apoi s-a călugărit. Murind egumenul acelei mănăstiri, călugării au vrut să-l aleagă pe Alexie, pentru credinţa lui, dar acesta s-a împotrivit. La stăruinţele lor, el a lepădat straiul călugăresc, s-a întors la curtea tatălui său, neştiut, unde a trăit într-o colibă, nerecunoscut de nimeni şi a murit tot aşa, doar că ţinea în mână o scrisoare în care era dezvăluit cine era el. Alexie a dus o viaţă simplă, cuvioasa şi plină de pioşenie, de aceea i s-a spus „omul lui Dumnezeu”. Se spune că de atunci, preotul întreabă la cununie de trei ori pe miri, dacă vor să se cunune, ca să nu fie cununaţi cu forţa, ca Alexie. Superstiţiile Alexiilor:  Spuneam că lui Alexie i se spunea şi „cel Cald”; el a fost denumit astfel deoarece se crede că el dezgheaţă pământul, aduce căldura şi vremea bună. Se spune că în ziua de Alexii peştii „bat” apa pentru prima dată şi că pescarii trebuie să înghită un mic peştişor viu şi să postească toată ziua ca să aibă noroc la pescuit. Aceasta este şi ziua în care broaştele cântă pentru prima oară; dacă ele canta prima oară în această zi, superstiţia spune ca primăvara va fi frumoasă, călduroasă, însorită, fără ninsoare şi frig. Dacă gazele şi rozătoarele ies înainte de Alexii sau dacă broaştele cântă înainte de această zi, se spune că va mai fi îngheţ şi frig în primăvara respectivă. O altă superstiţie legată de vreme: în ziua de Alexii, copiii prindeau cu un ac într-un păr, un cărăbuş. Dacă acesta rezista până dimineaţă, anul care urmă ar fi fost un an prost, cu vreme capricioasă şi neprielnica pentru recolta. Dacă murea, însemna că anul va avea vreme bună pentru recoltă.


ARTE 17 Martie

INVITAŢIE LA BALET 17 Martie

Cu Viktor Nureyev:



MUZICĂ 17 Martie

Soprana americană Marian Anderson
Marian Anderson Album: https://youtu.be/64ZJEtFMCuc.



Compozitoarea Hilda Jerea
Carstea Daniela - Zane de roua - Hilda Jerea: 



Nat King Cole
Nat King Cole (n. Nathaniel Adams Coles la 17 martie 1919 - d. 15 februarie 1965 ) a fost un pianist, compozitor, interpret de jazz, cântăreț și actor de film american.
Născut în 1919, și-a alcătuit prima formație de jazz în liceu. Treptat, a devenit unul din cei mai cunoscuți și mai populari cântăreți ai vremii. A realizat numeroase lucruri în folosul comunității afro-americane din SUA, în acea vreme discriminarea fiind încă acceptată. A fost primul afro-american (negru) care a avut propriul show la radio și, apoi, propriul show la televiziune.
O listă cu câteva din albumele sale:
  • Unforgettable (1953)
  • Ballads of the Day (1954)
  • Penthouse Serenade (1955)
  • Sings For Two In Love (1955)
  • The Piano Style of Nat King Cole (1955)
  • Night Lights (1956)
  • The Complete After Midnight Sessions (1956)
  • Just One Of Those Things (1957)
  • Love Is The Thing (1957)
  • Cole Español (1958)
  • Everytime I Feel The Spirit (1958)
  • St. Louis Blues (1958)
  • Tell Me All About Yourself (1958)
  • The Very Thought Of You (1958)
  • Welcome To The Club (1958)
  • To Whom It May Concern (1958)
  • A Mis Amigos (1959)
  • The Touch of Your Lips (1960)
  • The Magic Of Christmas (1960)
  • Wild Is Love (1960)
  • Let's Face The Music And Dance (1961)
  • Nat King Cole Sings; George Shearing Plays (1961)
  • The Nat King Cole Story (1961)
  • Dear Lonely Hearts (1962)
  • More Cole Español (1962)
  • Ramblin' Rose (1962)
  • The Christmas Song (1962)
  • My Fair Lady (1963)
  • Those Lazy-Hazy-Crazy Days of Summer (1963)
  • Where Did Everyone Go? (1963)
  • I Don't Want To Be Hurt Anymore (1964)
  • L-O-V-E (1964)
  • Sincerely / The Beautiful Ballads (1965)

Nat King Cole Greatest Hits 


Adam Wade, cântăreţ şi actor american




Clarence Collins, vocalist american (Little Anthony & The imperials)




Lewis Mathis, cântăreţ american (Dean & Mark)
Dean & Mark -



Vito Picone, vocalist american (The Elegants)




Tony Newman, baterist englez




Bob Johnson, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Steeleye Span)
Steeleye Span - 



Paul Pilnick, chitarist britanic (Jackie Lomax, Steelers Wheel)
Jackie Lomax - 



John Sebastian, vocalist, chitarist, muzicuţist şi compozitor american (Lovin' Spoonful)
Lovin Spoonful - 



Harold Brown, baterist american (War)
WAR -



Pat Lloyd, chitarist britanic (Equals)
The Equals -



Scott Gorham, chitarist britanic (Thin Lizzy)
Thin Lizzy 



Rena Jones, vocalistă americană (Champaign)
Rena Jones - Open Me Slowly:



Mike Lindup, clăpar şi vocalist britanic (Level 42)
Level 42 - 



Claire Grogan, cântăreaţă şi compozitoare britanică (Altered Images)




Billy Corgan, muzician american (Smashing Pumpkins, Zwan, Spirits in the Sky și Starchildren)


ÎNREGISTRĂRI NOI:

Best Oldies But Goodies Songs Of All Time - Oldies Greatest Hits 50's 60's 70's Playlist


Baladas Románticas en Español - Baladas Romanticas, Canciones Romantic Exitos en Español





POEZIE 17 Martie

Demostene Botez

Demostene Botez (n. 29 iulie1893, satul Hulubcomuna Dângenijudețul Botoșani - d. 17 martie 1973Iași) a fost un scriitor și publicist român, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași).
Demostene Botez a urmat școala primară în satul natal, iar studiile liceale la Liceul Internat din Iași.
A urmat Facultatea de Drept a Universității "Al.I. Cuza", și a obtinut licența în drept în 1915.
A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934 la București. Până în 1950 a practicat avocatura în paralel cu activitatea literară. După 1950, a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii.
A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană "Arhiva".
Din 1921, a aderat de cercul de la revista "Viața românească", care i-a publicat o mare parte a creației sale.
Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română.
A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător.
Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.[2] A fost membru al Partidului Muncitoresc Român.[3]
Casa Memorială "George Topîrceanu" din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.[4]
În memoria sa, Liceul teoretic din Trușești poartă numele „Demostene Botez”.


Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea
Când părăsită sta de vorbă cu sine însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă deasupra-şi clătina verdeaţa,
Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranţa cum se joacă în jucăuşi bănuţi de soare,
Şi mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet şi s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăşi ca să plâng.

Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta pe-aceeaşi stradă am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mişcător de linii, de armonie şi parfum.
Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunţi,
Am rătăcit atâta vreme pe urma paşilor mărunţi,
Şi-n noaptea asta şoptitoare de primăvară şi de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună, 


Eu umblu părăsit şi singur subt măşti de aştri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee.
 


Noapte pustie

Parca-am ramas eu sângur pe pamânt,
În cer, ca-ntr-o clopotnita uitata
E-un clopot greu care-a uitat sa bata
Cu funia purtata-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu stiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu stiu cine sa ma cheme.

Si pasii mei rasuna dupa mine
Ca niste bulgari care nu m-ajung,
Rasuna tot in jur asa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singuratatea,
În jurul meu ca o multime mare,
Prin bezna cad furnici ce vor sa care
În musuroaie mari, pustietatea.

Se naruie-ntunericul din nou,
Si-n noaptea-n care-s singura fiinta,
Pamântu-mpovarat de suferinta,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.
 


Singurătate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.
 



Tristeţi atavice

Tristeti adânci de iarmaroace,
De hali cu custi si panorama,
Tristeti de subrede barace
Cu-ntortocheate diagrame ;

Tristeti de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleste,
De-un vânzator de floricele
Si-un papagal care ghiceste ;

Tristeti de dupa-amiezi cu soare
Cu molesita lor caldura,
Cu cersatori fara picioare
Ce cânta dureros din gura ;
Tristeti de barcice balanseaza
Caricaturi de-avânt schilod,
Si de maimuti ce imiteaza
Si râd urâte la norod ;

Tristeti haine si adânci
De-acvile cu lanturi la picioare,
Visând seninatati de stânci
La usa custilor murdare ;

Tristeti bolnave de flasnete
Cu valsuri vechi si anodine,
Tristeti si moaste de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine ?..
 


De pe deal

Pe dealul negru şi sălbatic
Ca pe-un grumaz voinic de fiară,
Privind apusul singuratic
Noi amândoi am stat asară.

De arcul fin al mâinii tale
Îmbrăţişaţi am stat sub pom,
Că de departe de pe vale
Păream noi doi un singur om.

Pe coasta dinspre Cetăţuie
Cu fumul alb în nouri suri,
Vedeam un negru tren cum suie
Ca o omidă prin păduri.

Am aşteptat tăcuţi pe creastă,
Tremurători ca două ramuri,
Şi, proiectat pe zarea vastă,
Voalul tău, ca nişte flamuri

Pe-un vârf gigantic de cetate,
Părea, mişcat de boarea sării,
Ca nişte aripi ridicate
La marginile zării.
 


Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar

Biografie Liviu Călin
Nastere: 10 septembrie 1930 in Craiova
Deces: 17 martie 1994

S-a nascut la 10 septembrie 1930 in Craiova, intr-o familie de intelectuali. 

Termina Liceul „Gh. Sincai" din Bucuresti in 1949, dupa care urmeaza Facultatea de Filologie din acelasi oras, obtinand licenta in 1953- Are in primul rand o formatie critica: a lucrat ca redactor la Editura pentru Literatura, apoi, intre 1970 si 1974, este redactor sef al Editurii „Eminescu", iar dupa aceea lucreaza ca lector in centrala editoriala. 

Semnalam un debut timpuriu in „Revista elevilor", in 1947; debutulpropriu-zis se realizeaza cu cronici literare in „Romania libera" in 1951, iar primele versuri ii apar in 1957 in „Gazeta literara". Pentru volumul Sarbatoarea nimanui, publicat in 1980, este incununat cu Premiul pentru Poezie „Mihai Eminescu " al Academiei Romane. Este un priceput editor de carte. Pleaca dintre noi la 17 martie 1994.

Poezia sa dovedeste o fina cunoastere a actului liric, potentata de o cultura vasta. Ultimele volume ni-l dezvaluie ca un adept al poeticii secunde, Liviu Calin fiind, dupa parerea criticului literar Gh. Grigurcu, „un genuin pudic, ce-si complica sensibilitatea prin estetizare, acoperindu-si obrazul cu mastile de hartie japoneza ale metaforei. Ipostazele confesiunii sunt reprimate prin intermediul unei scriituri care o contine insa in filigran".

Volume de versuri:

Spirale, Bucuresti, E.P.L., 1965; 
Ochiul adancului, Bucuresti, E.P.L., 1968; 
Identitate, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970; 
Suflet in spatiu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973; 
Feriga sub stanca. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975; 
Uimitorul rastimp, Bucuresti, Editura Eminescu, 1977; 
Rug de septembrie, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979; 
Sarbatoarea nimanui, Bucuresti, Editura Eminescu, 1980; 
Flacara zapezii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981; 
Noaptea cailor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984; 
Umbra focului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1986.

Poezia Nocturna (IV) a aparut in volumul Umbra focului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1986.

Nocturna (IV)

De langa tampla ta pleaca spre soapta vegherii n-ai cum sa stii n-ai cum sa auzi cuvintele din frunzisul cu somn
acel somn in care ploua
alearga-alearga (unde esti?) steaua bunicul gura
alearga-alearga atunci gandul se muta mai aproape
pe ape dupa cei care l-au pradat pe uite-l esti infasurata in panza ochiului meu el te-a tatuat cu narcise si intrebari ucise pana la gatul lebedei adormite cu capul pe dimineata de maine fara indoiala numai evenimente incepand de la ziare drumuri masini
si un proaspat chiosc pentru paine de unde dospeste traseul fierbinte al miscarii in jurul axei tale demn de o realitate sub incendiul gradinilor suspendate.

Totdeauna
Când adorm crinii
se luminează
încet
fagurele nopţii.
Când cade fără veste
o stea
ne uităm
repede
în iarbă
în palmă
de parcă am fi pierdut
cheia casei.

Dintr-o dată
Cu o lovitură de picior
aseară
(de ce aseară nu ştiu)
am vrut să sparg ulciorul trecutului
în becul camerei
a sunat moale fumul clopotului
de la intrarea şcolii
alături a început să plouă
tusea profesorului de matematici
că uitasem
numărătoarea cu ochii deschişi.

Fragment autobiografic
Pe treptele casei, într-o dimineaţă,
(cred că era o dimineaţă sângerie,
de septembrie)
a murit câinele care mergea cu mine
până la poarta înaltă a şcolii.
Vântul îi scuturase blana de nisip
şi soarele asfinţise în ochii deschişi.
Am căutat un loc să-l îngrop,
lângă o rădăcină,
lângă rădăcina celui mai tânăr salcâm
când am auzit cum se naşte un vis.
Atunci cu umbra câinelui în braţe
copilăria mea s-a sinucis.
Texte preluate din volumul „Rug de septembrie” la data de 12 octombrie 2008


Alecu Russo

Biografie Alecu Russo
Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata. 

Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii in Elvetia. Dupa studiile din Elvetia, isi continuie studiile la "Institutul lui Fransua Navil din satul Vernie de linga Geneva". Pe bancile institutului lui Fransua Navil, Alecu Russo scrie primele sale incercari literare. 

Scriitor fara ambitii si notorietate, Alecu Russo n-a scris mult. Adevarata vocatie scriitoriceasca si-a gasit-o anume in proza memoralistica. In "Amintiri" evoca anii copilariei cu o nostalgie ce ascunde sensibilitati romantice. Dar naratiunea, bogata in elemente descriptive, este adesea intrerupta de reflectii filosofice, psihologice sau sociologice, care dezvaluie un scriitor cult, ce prefigureaza in literatura romana arta eseistului.

Majoritatea celorlalte lucrari au fost scrise in limba franceza si au aparut postum in traducerea lui Alecsandri, Odobescu. "Iasii si locuitorii lui in 1840" este un tablou de epoca al societatii moldovenesti, "Piatra Teiului" si "Stinca Corbului" - insemnari de calatorie - sint pretexte pentru a povesti doua legende populare. Aceste lucrari, atit prin tematica si spiritul lor, cit si prin ideile exprimate direct se incadreaza pe deplin programului "Daciei literare".

Din perioada 1834-1844 ne-au mai ramas doar doua lucari ale sale:"Palatul lui Duca Voda" si "Decebal si Stefan cel Mare". Prima, care este o scrisoare adresata lui V.Alecsandri, vadeste gustul artistic a lui Alecu Russo si cunostintele-i adinci in domeniul arhitecturii, pe care le aplica la descrierea palatului ruinat al domnitorului. A doua e o paralela literara intre doua din cele mai remarcabile figuri ale istoriei noastre, in care autorul apreciaza meritul acestor personalitati legendare.

Poemul in proza "Cintarea Romaniei", scris in limba franceza si aparut mai intii nesemnat, dar cu o precuvintare a lui Balcescu, in "Romania viitoare", revista revolutionarilor romani exilati la Paris, iar apoi in romaneste sub semnatura lui Alecu Russo, a avut mare ecou in epoca datorita mesajului sau patriotic. In "Critica criticii", insusindu-si ideia ca "literatura este expresia vietii unei natii", sustine necesitatea unei literaturi inspirate din realitatile nationale, opunindu-se, ca si Kogalniceanu, imitatiei si traducerilor proaste. Ceea ce preconizeaza Alecu Russo este inspiratia din realitatile concrete ale tarii, din viata poporului, din istoria, datiniile, credintele si creatia lui artistica. Acestui scop urmau sa-i serveasca si propriile lucrari.

Fiind unul din initiatorii criticii literare de la noi, Alecu Russo isi defineste pozitia fata de aceasta indeletnicire, aratind ca, pentru a deosebi operele valoroase de cele false, un critic trebuie sa aiba cultura, experienta personala de viata si obiectivitate. In studiul "Poezia poporala", intemeiat pe o bucata culegere proprie de balade si doine, releva valoarea estetica si documentara a folclorului. Alecu Russo avusese marele noroc sa descopere o adevarata "minune poetica" - Miorita.

Scrierile teatrale ale lui Alecu Russo nu s-au pastrat, dar titlurile si continutul lor sint cunoscute din cronicile dramatice si scrierile memoralistice.

Alecu Russo are meritul de a fi sintetizat in scrieri de atitudine ideile generatiei sale si de a fi ilustrat cu talent, in unele privinte, efortul scriitorilor pasoptisti pentru dezvoltarea unei literaturi romane originale. 

Cantarea Romaniei  (Poezie)

Doina si iar doina !.cantecul meu e versul

de moarte al poporului la sezatoarea priveghiului.

pamantul ii e de lipsa.si aerul il ineaca. vazut-am flacai

scuturandu-si pletele. si fruntea lor a se increti fara de vreme.,

florile de pe capul copilelor a se vesteji. si poporul cantand in betie

uitarea necazurilor. Trist e cantecul in sarbatorile satului: Birul e greu,

podvoada e grea !. Batranii isi ascund ochii plini de lacrimi, barbatii

stau obiditi., cantecele sa sfarsesc in blastamuri. si copii caineaza

nasterea lor. Poporul e stalpul tarii. fiecare particica de pamant e vapsita

de sangele lui. si intr-o zi ni s'au zis: Munceste, Romane, de dimineata

pana in seara. si rodul muncii nu va fi al tau !. tatal tau ti-au lasat de

mostenire o tarina si arme. si nu te vei bucura de dansele. si tu vei

trai vesnic robind., trupul si sufletul tau vor fi straini pe pamanul inrodit

de tine. vei plati aerul ce rasufli. vei plati soarele ce te incalzeste si

locul unde zac oasele mamei tale, vei plati dreptul sa cresti vaca ce

hraneste pe copiii tai si boul ce-ti ajuta la munca. trupul tau se va garbovi

subt bataie si partea ta in lume va fi ocara ! Veneticii, zisu-ne-au in limba lor:

Al nostru e pamantul si acei ce locuesc pe dansul. ale noastre campurile.

ale noastre dealurile. ale noastre catunele, satele si targurile, colibele si

curtile, toata miscarea si toata suflarea. Tu ai fost puternic si viteaz in lupta.

dar puterile tale s'au tocit de saracie si de stricaciune. si noi am cules rodul

vitejiei tale. vor veni feciori cu mangaieri mincinoase de ti-or povesti ca esti si

tu un popor. noi suntem pastorii. tu esti turma chinurilor. toti isi bat joc de

vieata, munca si saracia ta, si slugile slugilor calc peste trupul tau. cei ce zic

ca sunt alesii tai cresc in mariri si avutii si tie-ti este frig si copiilor tai le este

foame !. Ei fac legi, dar nu pentru dansii, ci pentru impovararea ta !.

Doina si iar doina !.. suntem pribegi in coliba parinteasca. si straini in pamantul

rascumparat cu sangele nostru !.. Dar in campie creste, si pe dealuri iarasi creste o

floare pentru popoarele chinuite. Nadejdea !

Esti searbada si slabanogita.ai suferit toate. o tara de chinuri !. Ridica-ti capul

strivit si cauta de vezi., semne s'au aratat pe ceriu.furtuna mantuirii au inceput !.

(65) Cinge-ti coapsa, tara romana. si-ti intareste inima. miaza noapte si

miaza zi, apusul si rasaritul, lumina si intunericul, cugetul disbracator si dreptatea

s'au luat la lupta. Urla vijelia de pe urma. duhul Domnului trece pre pamant !.


ZZorica Lațcu (n. 17 martie 1917Mezőtúr - d. 8 august 1990) a fost o poetătraducătoaremonahie și deținut politic.
Zorica Lațcu s-a născut la 17 martie 1917, la Mezotur, în Ungaria, în familia avocatului ardelean Ion Lațcu, refugiat din cauza războiului. După război, familia se stabilește la Brașov. Între 1936-1940 urmează la Cluj Napocacursurile de filologie clasică, limba greacă și latină, precum și pe cele de limbă și literatură franceză din cadrul Facultății de litere. Devine preparator principal la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj Napoca. Colaborează la Dicționarul limbii române al lui Sextil Pușcariu, editat de Academia Română.
În 1948 a intrat ca monahie în Mănăstirea Vladimirești de lângă Tecuci și a luat numele de Teodosia. În 1956 a fost arestată și închisă la închisoarea din Miercurea Ciuc
Volume de versuri
  • Insula Albă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944 (volumul de debut);
  • Osana Luminii, Editura Episcopiei, Cluj,1947;
  • Poemele Iubirii, Editura Ramuri, Craiova,1947;
  • Din pribegie
  • Ție, Doamne, Îți voi cânta
  • Spre Insulă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944
  • Alte poezii

Un oaspe 

Strainul, care-aseara a poposit la noi,
L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline.
I-am asternut in graba un pat de frunze moi,
N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine.

Facuse cale lunga, strainul, pana-n sat.
Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul.
Ulei de levantica pe plete i-am turnat,
Cu vin batran si dulce umplutu-i-am ulciorul.

Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tariilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel strabun;
Oare vreun zeu sa sada pe prispa casei noastre?

El mi-a vorbit, dar nu stiu, surioara, ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvantul,
Ca murmurul de ape, ca freamatul de sus
Din pomi cu floarea alba, cand ii adie vantul.

Spunea despre iubirea cea fara de pacat,
De-o patima, curata ca flacara de soare,
Despre o jertfa sfanta pe-altarul nepatat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.

Si mi-a patruns in suflet si chipul lui cel drag,
Si vraja nesfarsita din vorba lui domoala;
In linistea de seara torceam fuioru-n prag.
Si lacrimi mari cazura din ochii mei in poala.

Strainul, care-aseara a poposit la noi,
Mi-a tulburat odihna cu sete negraita.
Am stat o noapte-ntreaga amandoi.
Dar el nu-ntinse mana spre floarea daruita.

Cu dragoste de frate mi-a multumit, in zori,
Cand a plecat + strainul + pe drumul ud de roua.
Si mi-au ramas in urma, ca mirosul de flori,
Cuvintele lui stranii si blande: +Pace voua+.

L-am urmarit in zare, cu gene arse-n plans,
Privind lumina alba cum ii juca in plete
Si asternutu-i moale cu dor in pumni l-am strans,
Lasand mireasma calda de frunze sa ma-mbete.


Dragoste 

Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Am cules argintul noptilor de Mai.
Am legat in cantec zumzet de albine, 
Glas de alauta, dulce viers de nai.
Am aprins in suflet tinere vapai,
Straluciri de aur, flacari de rubine,
Am cautat in noapte luminate cai,
Catre Tine, Doamne, numai catre Tine.
Am cetit din file vechi, cu slova stearsa,
Stih de preamarire, sfant Numelui Tau,
Am tesut in panza Jertfa Ta nearsa,
Ce-a zdrobit taria vesnicului rau.
Am cantat iubirea sfintelor femei,
Care-au mers la groapa ca sa Ti se-nchine,
Am cusut din raze rauri de scantei,
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Ti-am trimis spre ceruri tainica solie,
Dragoste curata, dor nepatimas,
Sa-mi gatesti de nunta haina argintie
Si-n sclipiri de soare sa-mi gatesti salas.
Dragostea curata, dorul din solii,
Cu miros de smirna-n ruga sa se-mbine,
Ca sa urce fumu-n valuri viorii,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Vreau sa-mi franga, albe, oasele sub roti,
Vreau sa-mi curga, rumen, sangele din vine,
Trupul meu cel fraged sa mi-l rupa toti.
Invelita-n haina marilor dureri,
Suflet plin de taina lumilor divine,
Sa pasesc pe calea grelelor taceri,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.

Pocăinta 

Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer;
Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.
Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mane
Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.
Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de armonii divine
Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.
Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
Am indragit mirosul de verde si de crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
Si turma de caprite, cu botul mic si ud.
Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
Am indragit mirosul de miere si de tei,
Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.
Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob c, amirosit in cale
Multimea milei Tale si darul Tau bogat.
Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toata pofta rea.
Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.
Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.





TEATRU/ FILM 17 Martie



Paul Ipate (n. 17 martie 1985București) este un actor român.
Ipate a debutat în Hârtia va fi albastră[1][2] și în următoarele filme românești California Dreamin'Portretul luptătorului la tinerețe și Visul lui Adalbert. El a jucat alături de Ioana Blaj în Bric-Brac[3] și a jucat rolul principal în Claudiu & the Fish

FiFilmografie

AnTitluRolNotă
2006Hârtia va fi albastrăCosti
2006DatorieMariusFilm scurt
2007California Dreamin'Soldat român
2008Bric-BracPaulFilm scurt
2010Portretul luptătorului la tinerețeNicolae Mazilu
2011Visul lui AdalbertFrusinica
2012Hello Kitty[5]Film scurt
2013Claudiu & the FishClaudiuFilm scurt
2013Quod erat demonstrandumNovicele Iulica
2018Moromeții 2Paraschiv

TelTeleviziune



AnTitluRolProgram TV
2013Rămâi cu mineHBO Romania
2014O săptămână nebunăPro TV
2014Altă săptămână nebunăPro TV
2014Un Crăciun altfel! [1]AlexPro TV



TRAGEDIA INIMII de SOARE Z SOARE - M. ROZEANU





Fantana Turmelor - Lope de Vega





Cand vine barza - Andre Roussin 1980





GÂNDURI PESTE TIMP 17 Martie
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...