MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 14 MARTIE 2019

Bună dimineața!

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Martie

Sf Cuv Benedict de Nursia; Sf Sfințit Mc Alexandru, preotul; Canonul cel Mare

Preacuviosul părintele nostru Benedict al Nursiei (n. 480 d.Hr. – d. 543) este unul dintre întemeietorii monahismului în Europa Apuseană. A scris o rânduială monahală care este respectată până astăzi de ordinul călugărilor benedictini din Apus şi a fost sursă de inspiraţie pentru alte rânduieli monahale apusene. Este prăznuit la 14 martie.

Sfântul Cuvios Benedict din Nursia – Sfântul Benedict, al cărui nume în limba latină înseamnă „binecuvântatul”, s-a născut în jurul anului 480 în provincia romană Nursia având părinţi bogaţi şi creştini. Părinţii lui l-au trimis la şcolile din Roma în vremea când o stăpâneau herulii regelui barbar Odoacru. Roma trecea atunci printr-o decădere din punct de vedere moral. Aceasta l-a mâhnit pe tânărul Benedict în aşa măsură încât a părăsit cetatea şi pe colegii vicioşi şi s-a retras în munţii Subiaco unde a rămas trei ani. Acolo l-a găsit monahul Roman care l-a şi tuns în monahism. În acest timp a fost învrednicit de Bunul Dumnezeu puterea de a face minuni şi vindecări. Apoi, a devenit stareţ la Mănăstirea Vicovara la cererea călugărilor de acolo. După un timp, a revenit în Subiaco.

Împreună cu ucenicii săi, printre care şi fii de senatori ca Maur şi Placidiu, a zidit mai multe mănăstiri precum cea din Monte-Casino (Italia), întemeiată de Sfântul Benedict la anul 529. Viaţa Sfântului a fost scrisă de Sfântul Grigorie cel Mare sau Dialogul după încredinţările celor patru ucenici ai acestuia: Constantin, Valentin, Simplicius şi Onorat. Cu şase zile înainte de sfârşitul vieţii pe pământ Sfântul şi-a săpat mormântul. În ziua a şasea a cerut să fie dus în Biserică. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi după ce a dat îndemnuri ucenicilor a trecut la cele veşnice în aceeaşi zi de 14 martie 543. Sfântul Benedict a trăit până la vârsta de 63 de ani. Scolastica, sora lui, trecuse la Domnul în luna februarie a aceluiaşi an. O parte din moaştele Sfântului Benedict se află la Mănăstirea Casino. O altă parte au fost duse pe la sfârşitul veacului al VII-lea la Mănăstirea Fleury din Franţa.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Alexandru din Pidna (Macedonia)

Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înşelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe faţă nebunia răucredincioşilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, pe vrăjmaşul cel trufaş şi a doborât la pământ toată înşelăciunea, propovăduind şi mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuţiei împăratului Maximin (305-311). Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înşelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala şi vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meşteşugiri, să nimicească tăria lui. Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia. Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor; căci sfintele lui moaşte vindecă de toată boala pe cei ce cu credinţă se apropie de ele.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

PSALMII

Psalmii 16 – 20

Psalmul 16

1.	Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără de viclenie.
2.	De la faţa Ta judecata mea să iasă, ochii mei să vadă cele drepte.
3.	Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o; cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat întru mine nedreptate.
4.	Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.
5.	Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu şovăie paşii mei.
6.	Eu am strigat, că m-ai auzit Dumnezeule; pleacă urechea Ta către mine şi auzi cuvintele mele.
7.	Minunate fă milele Tale, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc în Tine de cei ce stau împotriva dreptei Tale.
8.	Păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă
9.	De faţa necredincioşilor care mă necăjesc pe mine. Vrăjmaşii mei sufletul meu l-au cuprins;
10.	Cu grăsime inima lor şi-au încuiat, gura lor a grăit mândrie.
11.	Izgonindu-mă acum m-au înconjurat, ochii lor şi-au aţintit ca să mă plece la pământ.
12.	Apucatu-m-au ca un leu gata de pradă, ca un pui de leu ce locuieşte în ascunzişuri.
13.	Scoală-Te, Doamne, întâmpină-i pe ei şi împiedică-i! Izbăveşte sufletul meu de cel necredincios, cu sabia Ta.
14.	Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi, ce-şi iau partea în viaţă, căci s-a umplut pântecele lor de bunătăţile Tale; săturatu-s-au fiii lor şi au lăsat rămăşiţele pruncilor.
15.	Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta. Psalmul 17 1. Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu, 2. Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul, 3. Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu. 4. Lăudând voi chema pe Domnul şi de vrăjmaşii mei mă voi izbăvi. 5. Cuprinsu-m-au durerile morţii şi râurile fărădelegii m-au tulburat. 6. Durerile iadului m-au înconjurat; întâmpinatu-m-au laţurile morţii. 7. Şi când mă necăjeau am chemat pe Domnul şi către Dumnezeul meu am strigat. 8. Auzit-a din locaşul Lui cel sfânt glasul meu şi strigarea mea, înaintea Lui, va intra în urechile Lui. 9. şi s-a clătinat şi s-a cutremurat pământul şi temeliile munţilor s-au tulburat şi s-au clătinat că S-a mâniat pe ele Dumnezeu. 10. Întru mânia Lui fum s-a ridicat şi pară de foc de la faţa Lui, cărbuni aprinşi de la El. 11. Şi a plecat cerurile şi S-a coborât şi negură era sub picioarele Lui. 12. Şi S-a suit pe heruvimi şi a zburat; zburat-a pe aripile vântului. 13. Şi şi-a pus întunericul acoperământ, împrejurul Lui cortul Lui, apă întunecoasă în norii văzduhului. 14. De strălucirea feţei Lui norii au fugit, glasul Lui prin grindină şi cărbuni de foc. 15. Şi a tunat din cer Domnul şi Cel Preaînalt a dat glasul Său. 16. Trimis-a săgeţi şi i-a risipit pe ei, şi fulgere a înmulţit şi i-a tulburat pe ei. 17. Şi s-au arătat izvoarele apelor şi s-au descoperit temeliile lumii, 18. De certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mâniei Tale. 19. Trimis-a din înălţime şi m-a luat, ridicatu-m-a din ape multe. 20. Izbăveşte-mă de vrăjmaşii mei cei tari şi de cei ce mă urăsc pe mine, că s-au întărit mai mult decât mine. 21. Întâmpinatu-m-au ei în ziua necazului meu, dar Domnul a fost întărirea mea 22. Şi m-a scos la loc larg, m-a izbăvit, că m-a voit. 23. Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea, şi după curăţia mâinilor mele îmi va răsplăti mie, 24. Că am păzit căile Domnului şi n-am fost necredincios Dumnezeului meu. 25. Că toate judecăţile Lui sunt înaintea mea, şi îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine. 26. Şi voi fi fără prihană cu Dânsul, şi mă voi păzi de fărădelegea mea. 27. Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea, şi după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui. 28. Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi. 29. Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici. 30. Că Tu pe poporul cel smerit îl vei mântui, şi ochii mândrilor îi vei smeri. 31. Că Tu vei aprinde făclia mea, Doamne; Dumnezeul meu, vei lumina întunericul meu. 32. Căci cu Tine mă voi izbăvi de ispită, şi cu Dumnezeul meu voi trece zidul. 33. Dumnezeul meu, fără prihană este calea Lui, cuvintele Domnului în foc lămurite; scut este tuturor celor ce nădăjduiesc în El. 34. Că cine este Dumnezeu afară de Domnul? Şi cine este Dumnezeu afară de Dumnezeul nostru? 35. Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere, şi a pus fără prihană calea mea. 36. Cel ce face picioarele mele ca ale cerbului şi peste cele înalte mă pune. 37. Cel ce întăreşti mâinile mele în vreme de război, şi ai pus arc de aramă în braţele mele. 38. Şi mi-ai dat mie scutul mântuirii mele şi dreapta Ta m-a sprijinit. 39. Şi certarea Ta m-a îndreptat până în sfârşit, şi certarea Ta însăşi mă va învăţa. 40. Lărgit-ai paşii mei sub mine, şi n-au slăbit picioarele mele. 41. Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe dânşii şi nu mă voi întoarce până ce se vor sfârşi. 42. Îi voi zdrobi pe ei şi nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele. 43. Şi m-ai încins cu putere spre război şi ai împiedicat pe toţi cei ce se sculau împotriva mea. 44. Şi pe vrăjmaşii mei i-ai făcut să fugă, iar pe cei ce mă urăsc pe mine i-ai nimicit. 45. Strigat-au către Domnul, şi nu era cel ce mântuieşte; şi nu i-a auzit pe ei. 46. Şi-i voi sfărâma pe ei ca praful în faţa vântului, ca tina uliţelor îi voi zdrobi pe ei. 47. Izbăveşte-mă de răzvrătirile poporului; pusu-m-ai căpetenie neamurilor. 48. Poporul pe care nu l-am cunoscut mi-a slujit mie. Cu auzul urechii m-a auzit. 49. Fiii străini m-au minţit pe mine. Fiii străini au îmbătrânit şi au şchiopătat din cărările lor. 50. Viu este Domnul şi binecuvântat este Dumnezeul meu, şi să se înalţe Dumnezeul mântuirii mele. 51. Dumnezeule, Cel ce mi-ai dat izbânda şi mi-ai supus popoarele; Izbăvitorul meu de vrăjmaşii ceâ furioşi, 52. De la cei ce se ridică împotriva mea, înalţă-mă, de omul nedrept izbăveşte-mă. 53. Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri, Doamne, şi numele Tău îl voi cânta. 54. Cel ce măreşti mântuirea împăratului Tău şi faci milă unsului Tău, lui David şi seminţiei lui până în veac. Psalmul 18 1. Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. 2. Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. 3. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. 4. În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor. 5. În soare şi-a pus locaşul său; şi el este ca un mire ce iese din cămara sa. 6. Bucura-se-va ca un uriaş, care aleargă drumul lui. 7. De la marginea cerului ieşirea lui, şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui. 8. Legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele; mărturia Domnului este credincioasă, înţelepţeşte pruncii; 9. Judecăţile Domnului sunt drepte, veselesc inima; porunca Domnului este strălucitoare, luminează ochii. 10. Frica de Domnul este curată, rămâne în veacul veacului. Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate îndreptăţite. 11. Dorite sunt mai mult decât aurul, şi decât piatra cea de mare preţ; şi mai dulci decât mierea şi fagurele. 12. Că robul Tău le păzeşte pe ele, şi răsplătire multă are. 13. Greşelile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă 14. Şi de cele străine fereşte pe robul Tău; de nu mă vor stăpâni, atunci fără prihană voi fi şi mă voi curăţi de păcat mare. 15. Şi vor bineplăcea cuvintele gurii mele şi cugetul inimii mele înaintea Ta pururea; Doamne, Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu. Psalmul 19 1. Să te audă Domnul în ziua necazului şi să te apere numele Dumnezeului lui Iacob. 2. Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine. 3. Pomenească toată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie. 4. Dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău să-l plinească. 5. Bucura-ne-vom de mântuirea ta şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Plinească Domnul toate cererile tale. 6. Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe unsul Său, cu puterea dreptei Sale. 7. Îl va auzi pe dânsul din cerul cel sfânt al Lui. 8. Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. 9. Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat. 10. Doamne, mântuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi Te vom chema. Psalmul 20 1. Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul şi întru mântuirea Ta se va bucura foarte. 2. După dorirea inimii lui i-ai dat lui, şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el. 3. Că l-ai întâmpinat pe el cu binecuvântările bunătăţii, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă. 4. Viaţă a cerut de la Tine şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului. 5. Mare este slava lui întru mântuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el. 6. Că îi vei da lui binecuvântare în veacul veacului, îl vei veseli pe dânsul întru bucurie cu faţa Ta. 7. Că împăratul nădăjduieşte în Domnul şi întru mila Celui Preaînalt nu se va clinti. 8. Află-se mâna Ta peste toţi vrăjmaşii Tăi, dreapta Ta să afle pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine. 9. Îi vei pune pe ei ca un cuptor de foc în vremea arătării Tale; 10. Domnul întru mânia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mânca pe ei focul. 11. Rodul lor de pe pământ îl vei pierde şi sămânţa lor dintre fiii oamenilor. 12. Că au gândit rele împotriva Ta, au cugetat sfaturi care nu vor putea să stea. 13. Că îi vei pune pe ei pe fugă şi cu arcul Tău vei ţinti capul lor. 14. Înalţă-Te, Doamne, întru tăria Ta, cânta-vom şi vom lăuda puterile Tale.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 4 - 14 Martie

A. PLĂCINTE

Trigoane cu nuci

* foi de plăcintă;

* 1 lingură mare cu miere;

* ½ ceaşcă zahăr;

* 1 ½ ceaşcă nucă măcinată;

* 1 ½ ceaşcă pesmet;

* 1 linguriţă scorţişoară

Se pun la fiert ¾ ceaşcă apă, mierea şi zahărul timp de 5 minute.

În acest sirop se pun nucile, scorţişoara şi pesmetul.

Se unge o foaie de plăcintă cu ulei, se aşază deasupra ei o altă foaie şi se taie în 7 benzi lungi.

Pe fiecare bandă se aşază o lingură de umplutură, se rulează în trigoane şi se coc.

Se pot servi ca atare sau însiropate cu un sirop obţinut din:

* 1 ceaşcă zahăr;

* 1 ceaşcă apă;

* 4 linguri miere;

* puţină scorţişoară, care se fierb timp de 5 minute.

B. SALATE

Salată de morcovi cu ridichi

* 400 g morcovi;

* 1 măr;

* 1 ridiche albă;

* 4 linguri ulei;

* 1 – 2 linguri oţet;

* sare;

* puţin zahăr;

* 1 legătură pătrunjel

Se spală, se curăţă şi se dau pe răzătoare morcovii, ridichea şi mărul.

Se amestecă uleiul, oţetul, sarea şi zahărul şi se toarnă peste zarzavat.

Se presară deasupra pătrunjelul tocat.

C. SOSURI

Sos de roşii

* 100 ml ulei;

* 1 morcov;

* 1 ţelină;

* 1 ardei;

* 1 ceapă;

* 2 kg roşii;

* 10 g zahăr;

* sare;

* 50 g margarină

Se sotează în ulei morcovul, ţelina, ardeiul şi ceapa curăţate şi tăiate în felii.

Se sting în apă sau supă de legume şi se fierb 30 minute.

Se adaugă roşiile spălate şi rupte în bucăţi (sau suc de roşii, sau bulion), zahărul şi sarea.

Se continuă fierberea încă 15 minute.

Se trece prin sită, se mai fierbe 5 minute, apoi se ia de pe foc şi se adaugă margarina.

Pentru aromatizare se pot adăuga o dată cu apa câteva frunze de ţelină, sau, după gust, 2 – 3 căţei de usturoi.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de ceapă

* 3 cepe mari;

* 1 lingură ulei;

* 1 lingură făină;

* apă

Se taie cepele felii, se pun să se călească în ulei.

          Când s-a înmuiat ceapa, fără să se prăjească, se adaugă făina, se amestecă puţin şi se stinge cu supă de zarzavat sau cu apă.

          Se lasă să fiarbă, la foc mic, amestecând din când în când.

Se serveşte cu crutoane.

E. MÂNCĂRURI

Praz fiert cu sos

* 1 kg praz;

* 4 linguri margarină (ulei);

* 3 linguri făină;

* 3 ceşti zeamă în care a fiert prazul;

* sare;

* piper;

* sucul de la o lămâie;

* 1 legătură pătrunjel

Se spală prazul, se taie rondele de 1 cm, se fierbe în apă cu sare şi se scurge în strecurătoare.

În margarină sau ulei încinsă la foc mic se pune făina în care, după ce capătă culoare gălbuie,  se adaugă zeama de la fiertul prazului şi se amestecă continuu până când sosul capătă consistenţa unei creme.

Se adaugă sarea, piperul, zeama de lămâie şi verdeaţa.

Se aşază prazul într-un platou, se toarnă peste el sosul şi se garniseşte cu felii de lămâie.

F. DULCIURI

Corăbioare

·       2 ceşti ulei;

·       4 linguri zahăr;

·       250 g nuci măcinate sau migdale;

·       Zeama de la ½ lămâie;

·       1 linguriţă bicarbonat;

·       1 kg făină;

·       300 g zahăr pudră

Se bate zahărul cu uleiul şi se adaugă bicarbonatul dizolvat în zeama de lămâie.

Se adaugă nuca sau migdalele mărunţite şi făina cât să se obşină un aluat relativ moale.

Se modelează corăbioare (cornuleţe) şi se coc în tavă la foc potrivit.

Când se scot din cuptor se pudrează cu zahăr din abundenţă.

ISTORIE 14 Martie

Evenimente

·         1489:  Regina Ciprului, Catherina Cornaro, vinde regatul sau Veneției. Catherine Cornaro (25 noiembrie 1454 – 10  iulie 1510), a fost ultima regina a Ciprului. Nobila venețiana a devenit regină a Ciprului, dupa căsătoria cu James al II-lea, rege al Ciprului, Ierusalimului și Armeniei. Căsătoria s-a incheiat în 1468, dar în următorii patru ani, James a urmarit alte alianțe posibile prin căsătorie, în special cu regatul Napoli. În 1472, Caterina a plecat în cele din urmă in Cipru, unde a avut loc ceremonia oficială de casatorie, dar James a murit în 1473, lăsând-o cu un copil nenăscut mostenitor al  regatului, viitorul  James al III- lea; (n. august 1473). Conducerea Ciprului a fost confiscata de către arhiepiscopul de Nicosia și aliații săi napolitani, insa la scurt timp, Caterina a fost repusa pe tron la  intervenția Veneției. Moartea timpurie a fiului Caterinei (1474) a precipitat conspirațiile, dar toate au fost dejucate de catre venetieni, care au acaparat  puterea treptat. Caterina, a domnit in Cipru din 1474 pana la  14 martie 1489, cand a fost silita să abdice și să vândă administrarea țării, Republicii  Veneția. Potrivit lui George Boustronios, “La 14 februarie, regina îmbrăcat în negru și însoțita de baroni și doamnele lor, a pornit călare. In momentul în care  a parasit Nicosia, cu ochii in lacrimi, întreaga populație s-a lamentat. “ Ea a fost primita cu onoruri la Veneția, care i-a dat in posesie  castelul și orașul Asolo. A murit după ce a fugit din Asolo, atunci  când castelul ei a fost ocupat de trupele imperiale.

·         1800: Cardinalul Barnaba Chiaramonti a devenit Papa Pius al VII-lea. S-a nascut la 14 august 1742 in Cesena, Italia si a fost  episcop al Romei si papa al Bisericii Catolice, până la moartea sa în 1823.

·         1837: Apare la Iaşi Alăuta românească, prima revistă literară din Moldova. Alăuta românească a fost un supliment al gazetei Albina româneascăşi a fost publicată pînă la 1 septembrie 1838.

·         1881: Parlamentul român votează legea de constituire a Regatului României, urmând ca la data de 10 mai același an, Carol I să fie încoronat ca primul rege al României. Ideea constituirii Regatului României aparținuse oamenilor politici de la Bucureşti, încă de când din țara noastră îşi cucerise cu enorme sacrificii materiale şi umane, independenţa în Războiul din 1877-1878, însă puterile europene nu se grăbeau să trateze România ca partener egal în complexul relaţiilor internaţionale datorită faptului că statul nu era o monarhie ce putea să aibă relații cu marile case regale europene. Astfel, atitudinea deseori ostilă a cercurilor politice şi diplomatice europene, făcea deosebit de dificilă cooperarea pe cale diplomatică cu marile puteri ale Europei și de aceea era necesară transformarea cât mai urgentă a statului român în Regat. Oportunitatea ridicării României la rangul de Regat avea să reprezinte subiectul unei şedinţe a Consiliului de miniştri adunaţi la data de 14 martie 1881, când corpurile legislative reunite au votat în unanimitate proiectul de lege potrivit căruia România s-a transformat în Regat, acest lucru fiind recunoscut imediat şi de marile case regale ale Europei. Răspunzând la felicitările Parlamentului şi ale membrilor Guvernului, Carol I preciza că primea titlul de Rege nu pentru sine, ci pentru „mărirea ţării”, iar acest lucru s-a văzut destul de repede, deoarece după acest important eveniment, prestigiul Regatului României pe plan internaţional a crescut simțitor și a făcut ca țara noastră să reprezinte un element de o reală stabilitate în zona sud-est europeană. Odată votată legea de proclamare a regatului, festivităţile de încoronare a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta vor fi stabilite a avea loc la data de 10 mai 1881, iar această data nu a fost aleasă întâmplător, ci ea reprezenta o data importantă pentru viitorul rege Carol I și anume, ziua de 10 mai a anului 1866 era ziua când Carol intra pentru prima data în capitala României și era aclamat de peste 30.000 de români.

·         1895: Regele Carol I al României inaugurează Biblioteca Centrală Universitară din București.

·         1912: A avut loc o tentativa de asasinat asupra regelui Vittorio Emanuelle al III-lea al Italiei.

·         1938: Adolf Hitler intră în Viena unde este aclamat de 200.000 de austrieci. Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.

·         1939: Slovacia isi declară in urma presiunilor Germaniei naziste independența.

·         1950: FBI a emis in premiera lista celor mai cautati zece raufacatori, ”Ten Most Wanted”. Divizia de Investigatii Criminale (CID) a FBI a facut o selectie a dosarelor celor mai cautati infractori, in acest sens fiind mobilizati numerosi ofiteri. Ideea a fost preluata de catre directorul FBI, la acea vreme J. Edgar Hoover, de la un jurnalist, William Kinsey – redactor-sef la International News Service, predecesor al United Press International.Discutand despre posibilitatea de a-i identifica mai usor pe ”baietii rai”, jurnalistul a propus publicarea unui articol. Lista ”Ten Most Wanted Fugitives” a fost realizata de agentii speciali ai CID si de functionari ai Departamentului de Afaceri Interne din SUA. Acestia au propus criteriile dupa care sa fie selectati ”candidatii”, iar ultimul cuvant l-a avut directorul general al FBI. Persoana care s-a aflat pentru cea mai indelungata perioada in ”Ten Most Wanted Fugitives” a fost Donald Eugene Webb, care a fost inclus in lista in 1981, unde a ramas 25 de ani, 10 luni si 27 de zile. Acesta a fost acuzat de uciderea unui politist intr-o mica localitate din Pennsylvania si a fost a 375-a persoana inclusa in lista. In 31 martie 2007 a fost eliminat din randul celor mai cautati raufacatori, fara sa fi fost prins. Pe lista Ten Most Wanted il gasim pe Osama Bin Laden (seful al-Qaida, urmarit pentru atentatele asupra Ambasadei SUA din Tanzania si din Kenya din 7 august 1988, cand au murit peste 200 de persoane, dar si pentru alte atacuri teroriste pe tot cuprinsul globului. Pe capul lui s-a pus o recompensa de 25 de milioane de dolari, la care s-au mai adaugat alte 2 milioane de dolari provenite dintr-un alt fond decat al Departamentului american de Justitie).  Sunt doua criterii importante dupa care marii infractori sunt inclusi in ”Ten Most Wanted Fugitives”: in primul rand trebuie sa fi comis infractiuni extrem de grave care sa fie considerate periculoase pentru un numar mare de persoane, iar includerea in lista scurta sa fie necesara pentru a stimula capturarea sa, stiut fiind ca se ofera recompense importante pentru orice informatie. 

·         1962: Au început lucrările Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, creat la 20 decembrie1961, ca urmare a Rezoluției celei de-a XVI-a sesiuni a Adunării Generale aONU (din 1983, Conferința pentru dezarmare). La lucrări a participat și România.

·         1964: Jack Ruby a fost găsit vinovat pentru uciderea lui Lee Harvey Oswald, asasinul președintelui american John Fitzgerald Kennedy.

·         1966: A avut loc premiera filmului Răscoala, după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, în regia lui Mircea Mureșan. Filmul a obținut premiul Opera prima, la Festivalul de Film de la Cannes.

·         1990: Mihail Gorbaciov este ales președinte al Uniunii Sovietice de Congresul deputaților. Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931), conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

·         1992: Osemintele marelui diplomat roman Nicolae Titulescu, aduse din Franta, au fost reinhumate la Brasov. Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

·         2004: Papa Ioan Paul al II-lea are cel de-al treilea pontificat ca lungime din toate timpurile.

·         2004: Vladimir Putin este reales președinte al Rusiei cu 71% din voturile exprimate. Vladimir Vladimirovici Putin (n. 7 octombrie 1952, Leningrad, URSS, astăzi Sankt Petersburg, Rusia) om politic rus. Al 2-lea și al 4-lea Președinte al Rusiei. În prezent ocupă pentru a treia oara funcția de președinte al Federației Ruse.

·         2008: O serie de revolte si demonstratii de protest impotriva ocupatiei chineze izbucnesc in Tibet si capitala Lhasa.

Nașteri

* 1652: Prințesa Benedicta Henrietta (Benedicta Henrietta Philippina; 14 martie 1652 – 12 august 1730) a fost o prințesă germană, a treia și cea mai mică fiică a lui Eduard, Conte Palatin de Simmern și a soției acestuia, franțuzoaica Anna Gonzaga. Benedicta a devenit Ducesă de Brunswick-Lüneburg sau de Hanovra, prin căsătoria cu Johann Frederic, Duce de Brunswick-Lüneburg. Ea a fost strămoașa regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și Philippe Égalité, precum și a câtorva monarhi europeni.

Benedicta Henrietta s-a căsătorit cu Johann Frederic, Duce de Brunswick-Lüneburg la 30 noiembrie 1668. Ei au avut patru fiice:

• Anne Sophie (10 februarie 1670 – 24 martie 1672)
• Charlotte Felicitas (8 martie 1671 – 29 septembrie 1710), căsătorită cu Rinaldo al III-lea, Duce de Modena
• Henriette Marie (9 martie 1672 – 4 septembrie 1757)
• Wilhelmina Amalia (1673 – 10 aprilie 1742), căsătorită cu Iosif I, Împărat Roman

·         1681: S-a nascut  Georg Philipp Telemann, compozitor, dirijor si organist german. Georg Philipp Telemann (n. 14 martie 1681 – d. 25 iunie 1767) a fost un compozitor, multi-instrumentist și scriitor german din perioada barocului. Un muzician aproape complet autodidact, a devenit un compozitor împotriva dorințelor familiei sale. După ce a studiat în Magdeburg, Zellerfeld și Hildesheim Telemann a intrat la Universitatea din Leipzig pentru a studia dreptul dar ulterior a ales să înceapă o carieră în muzică. A deținut posturi importante în Leipzig, Sorau, Eisenach și Frankfurt înainte să se stabiliească la Hamburg în 1721 unde a devenit directorul muzical al celor mai importante cinci biserici din oraș. Deși cariera lui Telemann a prosperat, viața sa personală era problematică: prima sa soție a murit la doar câteva luni după căsătorie iar a doua sa soție a avut relații extraconjugale și a acumulat o datorie mare la jocurile de noroc înainte să îl părăsească pe Telemann. Telemann a fost unul dintre cei mai prolifici compozitori din istorie (cel puțin din perspectiva lucrărilor care mai există astăzi) și era considerat de contemporanii săi ca fiind unul dintre cei mai importanți compozitori germani ai vremii – a fost comparat favorabil cu prietenul său Johann Sebastian Bach, care l-a făcut pe Telemann nașul de botez al fiului său Carl Philipp Emanuel Bach, și cu George Frideric Handel pe care Telemann îl cunoștea personal. Muzica lui Telemann incorporează câteva stiluri naționale (francez și italian) și uneori este inspirată din muzica folclorică poloneză. Astăzi Telemann este considerat un important compozitor de tranziție de la baroc la clasicism.

·         1804: S-a născut Johann Strauss – tatăl, compozitor, violonist și dirijor austriac (d. 1849). Johann Strauss (tatăl) (n. 14 martie 1804, Viena – d. 25 septembrie 1849, Viena) a fost un compozitor romantic austriac, faimos pentru valsurile sale și popularizarea acestora alături de Joseph Lanner, așezând astfel fundațiile pentru ca fiii lui să continue dinastia sa muzicală. Cea mai cunoscută piesă a sa este probabil Marșul lui Radetzky (numit astfel după Josef Radetzky), în timp ce valsul cel mai renumit este probabil Lorelei Rheinklänge, op. 154.

·         1807: Joséphine de Leuchtenberg (14 martie 1807 – 7 iunie 1876) a fost regină a Suediei și Norvegiei ca soție a regelui Oscar I al Suediei și Norvegiei. A fost cunoscută ca regina Josefina.

Prințesa Moștenitoare Joséphine a Suediei și Norvegiei.

Născută la Milano, Italia, a fost fiica lui Eugène de Beauharnais, primul Duce de Leuchtenberg și a soției lui Prințesa Augusta de Bavaria. La naștere a primit titlul de Prințesă de Bologna iar mai târziu Ducesă de Galliera.

Prințesa Joséphine s-a căsătorit prin procură cu Oscar I la Palatul Leuchtenberg din München la 22 mai 1823 și în persoană la 19 iuniela Stockholm. Prin mama sa, Joséphine, era descendentă a lui Gustav I al Suediei și al lui Carol al IX-lea al Suediei.

La șase zile după sosirea în Suedia, al patrulea nume al ei, Napoléonne, a fost șters din cauza faptului că Suedia luptase împotriva lui Bonaparte într-un război recent și amintirea numelui Napoleon nu stârnea amintiri plăcute suedezilor.

Joséphine era interesată de grădinărit, pictură și s-a implicat în acțiuni de caritate și reforme în Suedia. Interesul față de artă era activ; a susținut-o puternic în carieră pe pictorița Sofia Adlersparre, a încercat să facă același lucru cu sculptorița Helena Sophia Isberg și de asemenea, a încurajat talentul artistic al propriei fiice, Prințesa Eugenie, care a devenit un talentat artist amator. S-a implicat în câteva proiecte sociale. La sosirea în Suedia a devenit prietenă cu Prințesa Sophia Albertine a Suediei care a inițiat-o în această muncă.

În 1824, prinții moștenitori au vizitat Norvegia și au stat la Oslo, în încercarea de face monarhia mai populară.

Deși Joséphine era o catolică devotată, a fost de acord să-și crească copiii în luteranism. A adus un preot catolic și regulat participa la slujbe și se spovedea în capela ei catolică. Oscar și Josephine au avut cinci copii, dintre care doi au devenit regi ai Suediei și Norvegiei.

·         1820: S-a născut Victor Emanuel al II-lea al Italiei, primul rege al Italiei unificate (d. 1878). Victor Emanuel II al Italiei (italiană: Vittorio Emanuele II) (n. 14 martie 1820 – 9 ianuarie 1878) a fost supranumit „Regele gentilom”. Victor Emmanuel al II-lea a fost primul rege al al Italiei Unite. Monarh liberal, i-a acordat încredere lui Cavour, fără a renunța niciodata la propria sa autoritate. Pentru supușii săi, Victor Emmanuel al II-lea a fost il re galantuomo, „regele gentilom”, cel care a păstrat Constituția liberală „dăruită” Piemontului de tatăl său, Carol Albert. Proclamat În 1861 „rege al Italiei prin Îndurarea lui Dumnezeu și a Națiunii„, el desăvârșește unitatea italiană, Încheiată În 1878. La 27 ianuarie 1861 s-au ținut alegeri pentru primul parlament al noului Regat al Italiei. În martie, Victor Emmanuel a fost recunoscut ca rege al Italiei. Noul Parlament s-a Întrunit la Torino, care rămăsese centrul de forță al Italiei, pentru că unificarea fusese o ocupare de către Piemont. Nu numai constituția, dar și sistemele legislativ și administrativ ale Piemontului au fost extinse, sau mai potrivit spus, impuse În restul tării. Regele și-a păstrat titlul său piemontez de Victor Emmanuel II – nu a devenit Victor Emmanuel 1 al Italiei. Pe plan social și religios, Cavour continua opera începută de Massimo d’Azeglio. în ciuda reticențelor lui Victor Emmanuel al II-lea, care dorește să menajeze papalitatea, Cavour impune reducerea privilegiilor ecleziastice. Partizan al unei „Biserici libere într-un stat liber„, el structurează net congregațiile, a căror expansiune încearcă s-o frâneze, și obține suprimarea avantajelor fiscale ale Bisericii și totodată confiscarea bunurilor ordinelor contemplative. Roma ia imediat poziție și își recheamă nunțiul de la Torino. O atmosferă anticlericală pare a emana acum din regatul Piemontului

·         1822: Teresa Cristina (14 martie 1822 – 28 decembrie 1889), supranumită "Mamă a brazilienilor", a fost soția împăratului Pedro al II-lea al Braziliei, care a domnit din 1831 până în 1889. Numele ei complet a fost Teresa Cristina Maria Giuseppa Gaspare Baltassare Melchiore Gennara Francesca de Padova Donata Bonosa Andrea d'Avelino Rita Luitgarda Geltruda Venancia Taddea Spiridione Rocca Matilde.^[5] Născută Prințesă a Regatului celor Două Sicilii, în prezent în sudul Italiei, a fost fiica regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a infantei Doña Maria Isabella a Spaniei. A fost membră a ramurei italiene a Casei de Bourbon, numită Bourbon-Două Sicilii.

Teresa Cristina a fost fiica Ducelui de Calabria, care mai târziu a condus Regatul celor Două Sicilii ca regele Francisc I. Prin tatăl ei, a fost membră a Casei de Bourbon-Două Sicilii, ramura italiană a bourbonilor spanioli. Teresa Cristina a fost descendentă a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței pe linia masculină a nepotului său, Filip al V-lea al Spaniei.^[6]Mama Teresei Cristina a fost infanta Maria Isabel, fiica regelui Carol al IV-lea al Spaniei și sora mai mică a Carlota a Spaniei care s-a căsătorit cu regele Ioan al VI-lea al Portugaliei și deci bunica paternă a viitorului soț al Teresei Cristina.^[6]

Născută la 14 martie 1822 la Neapole,^[7] Teresa Cristina a devenit orfană când tatăl ei a murit în 1830. Mama ei a neglijat-o după ce s-a căsătorit cu un tânăr ofițer în 1839.^[5] A fost crescută în izolare, într-un mediu de superstiții religioase, intoleranță și conservatorism.

Falsul portret al Teresei Cristina care a fost trimis împăratului Pedro al II-lea pentru a accepta cererea în căsătorie.

Vincenzo Ramirez, ministru al Regatului celor Două Sicilii s-a întâlnit la Viena cu un reprezentant brazilian care căuta, fără succes, o mireasă pentru împăratul său, tânărul Pedro al II-lea. Caselor regale europene le era teamă ca tânărul Pedro ar putea dezvolta o personalitate ca cea a tatălui său, Pedro I, care era cunoscut pentru infidelitățile sale.^[8] Ramirez părea indiferent la acest aspect și a oferit mâna Teresei Cristina.^{[9][10][11][12]}Atașamentul romantic era secundar într-o epocă în care rolul unui consort regal era producerea de moștenitorii pentru soțul și națiunea ei. Perspectiva de a se căsători cu un împărat era o ocazie care nu trebuia pierdută.^[13]

Guvernul celor Două Sicilii a trimis lui Pedro al II-lea o pictură care descria o tânără femeie frumoasă, pe care el s-o accepte de soție.^{[9][14][15][16]} Împăratul a fost încântat de portret spunând că femeia din portret pare "o zână din basme".^[8]Potrivit istoricului James McMurtry Longo, portretul nu era al Teresei Cristina, ci a altcuiva. Atunci când "a descoperit decepția, era prea târziu".^[8] Din cauza multelor legături de consangvinitate, a fost necesară o dispensă de la Papa Grigore al XVI-lea.^[17] Permisia a fost obținută și, la 30 mai 1843, la Neapole a avut loc o căsătorie prin procură; Pedro a fost reprezentat de fratele miresei sale, Prințul Leopold, Conte de Siracuza.^[9][18][19]

O mică flotă braziliană compusă dintr-o fregată și două corvete^[20][21] a plecat în cele Două Sicilii la 3 martie 1843 pentru a o escorta pe noua împărăteasă a Braziliei.^[22][23]
Escadronul brazilian însoțit de o divizie navală napolitană a revenit la Rio de Janeiro cu Teresa Cristina la 3 septembrie 1843.^{[9][24][25][26]} Pedro s-a grăbit să urce la bordul navei pentru a-și saluta mireasa. Teresa Cristina s-a îndrăgostit de soțul ei la prima vedere. Era înalt, bine proporționat, blond, cu ochi albaștri, și l-a considerat frumos în ciuda unei pronunțări a maxilarului moștenit de la strămoșii săi habsburgi.^[13]

Cuplul imperial în anul nunții lor, 1843. Această litografie reprezintă un portret mai realistic al Teresa Cristina.

Tânărul de 17 ani a fost în mod clar dezamăgit.^{[13][27][28][29][30]} În ochii lui, Teresa Cristina părea mult mai în vârstă de 22 de ani, vârstă la care femeile din acea perioadă erau considerate în vârstă.

Unul dintre principalele scopuri ale căsătoriei era asigurarea unui succesor și anunțul unei sarcini era așteptat. Cum lunile treceau fără ca anunțul să vină, oamenii au început să facă speculații despre motivul întârzierii, inclusiv întrebări legate de potența împăratului.^[31]Adevăratul motiv era diferit: împăratul nu-și plăcea mireasa și nu consumase relația.

În cele din urmă Teresa Cristina a cerut să fie trimisă înapoi în Italia, iar Pedro a cedat și relația lor conjugală a început. Chiar și așa, împăratul a continuat să-și trateze soția cu răceală.^[32]

Teresa Cristina în jurul vârstei de 24 de ani, c. 1846.

Fratele mai mic al Teresei Cristina, Luigi, Conte de Áquila, care a însoțit-o pe sora sa în Brazilia, s-a căsătorit cu sora lui Pedro, Januária. Pedro și cumnatul său nu s-au plăcut și de la mijlocul lunii iulie au încetat să mai vorbească unul cu celălalt. Personalitatea expansivă a contelui intra în conflict cu caracterul temperat al împăratului și înclinația contelui pentru plăceri frivole ofensa simțul datoriei și al proprietății a lui Pedro.^[33] Januária era îndrăgostită de soțul ei și contrastul dintre cele două cupluri l-a iritat pe împărat.

Duhovnicul lui Aquila i-a hrănit ambiția contelui și l-a încurajat să creeze propria sa facțiune printre curteni. Paulo Barbosa da Silva (administratorul palatului) a fost alarmat de acest lucru. El împreună cu Aureliano de Sousa e Oliveira Coutinho, Viconte de Sepetiba, au format un grup cunoscut sub numele de "Facțiunea curtenilor", care era alcătuit din funcționari cu rang înalt la palat și politicieni notabili.^[34] Ei au exercitat o puternică influență asupra lui Pedro al II-lea ani de zile și nu au permis rivali care să le conteste pozițiile.^[35]

Facțiunea curtenilor a încercat să exploateze ruptura familiei imperiale în propriul avantaj. Curtenii i-au făcut aluzii împăratului că Áquila complotează împotriva tronului, deși acest lucru nu era adevărat. Tânărul și nesigurul împărat a fost înclinat să accepte acest fapt iar contele a început să fie disprețuit și exclus de la curte. Áquila a reacționat plângându-se deschis față de lipsa de considerație și respect și a cerut în mod repetat împăratului să-i permită să călătorească în Europa. Când el și împăratul s-au certat public pe chestiuni legate da banchet, pentru evitarea unui scandal i s-a acordat rapid permisiunea de a pleca. Contele de Áquila și Januária au pornit de la Rio de Janeiro spre Europa la 23 octombrie 1844.^[36]

De la stânga la dreapta: Leopoldina, Pedro al II-lea, Teresa Cristina (în jurul vârstei de 41 de ani) și Isabel, c. 1863.

Deși căsătoria a fost tensionată de la început, Teresa Cristina a continuat să încerce să fie o soție bună. Aceasta, împreună cu naștere copiilor, l-au îmblânzit pe Pedro. Cei doi și-au descoperit interese comune și preocuparea pentru copiii lor a creat un sentiment de familie fericită.^[37] După nașterea fiului lor, în februarie 1845, împărăteasa a născut copii în iulie 1846, iulie 1847 și iulie 1848 cu numele de Afonso, Isabela, Leopoldina și Pedro.^[38]

Nașterile s-au oprit după iulie 1848. În iunie 1847 a murit primul lor copil, Alfonso. După decesul fiului cel mic Pedro în ianuarie 1850 au rămas numai cele două fiice ca moștenitoare a tronului. Deși Constituția permitea unei femei să succeadă la tron, atitudinea în acel moment era că doar un bărbat era capabil să exercite autoritate asupra întregii nații. Teresa Cristina a fost conștientă de obligația ei de a produce un moștenitor de sex masculin și, ca o soție cuminte nu a dat niciodată nici o indicație de a rezista în rolul ei.^[38] În afara tragediilor, un alt motiv pentru oprirea perioadei fertile a fost probabil că împăratul era tot mai atras de alte femei care erau frumoase, aveau spirit și inteligență.^[39]

Devotamentul Teresei Cristina pentru împărat a rămas ferm, deși ea se temea că avea să fie înlocuită.^[40] A continuat să apară cu împăratul în public iar el a continuat să o trateze cu respect și considerație. Împărăteasa nu a fost respinsă sau disprețuită dar relația s-a schimbat.^[40] Opinii ei nu mai erau căutate nici chiar pentru problemele de uz casnic; nu i s-a permis să-și construiască o viață independentă în afara palatului. Nu i se permitea nici măcar să-și viziteze fiicele adulte decât în compania împăratului.^[40]

Împărăteasa a acceptat rolul ei din ce în ce mai restrâns. Viața ei, datoria și scopul erau încă legate de împărat, deși ea nu a avut nici un interes pentru politică. Își ocupa timpul scriind scrisori, citind, brodând și participând la obligațiile religioase și proiectele caritabile. Prieteniile ei erau limitate la doamnele de onoare și în special la Dona Josefina da Fonseca Costa.^[40]Teresa Cristina era plăcută de însoțitoarele ei pentru o bună judecată a caracterului vizitatorilor și curtenilor, modestie, generozitate, amabilitate și pentru faptul că era o mamă și o bunică afectuoasă. S-a îmbrăcat și a acționat modest, purtând bijuterii doar pentru ocazii de stat și a dat impresia de a fi oarecum tristă

Familia imperială în 1887.

Isabel și Leopoldina s-au căsătorit cu Gaston de Orléans și August de Saxa-Coburg-Kohary la sfârșitul anului 1864.^[49] Cum noile cupluri s-au mutat și și-au început noile vieți, Contesa de Barral s-a întors în Franța în martie 1865 unde trăia înainte să fie numită guvernantă a prințeselor.^[50] La 7 februarie 1871, Leopoldina a murit de febră tifoidă, devastând întreaga familie imperială.^[51]

Pedro a decis să facă o vizită în Europa împreună cu Teresa Cristina pentru "a-și înveseli soția" și pentru ai vizita pe cei patru nepoți de la Leopoldina.^[51]Călătoria nu i-a făcut mare plăcere împărătesei care prefera viața din Brazilia. De fapt, vizitând țara natală a avut parte de momente dureroase; familia ei a fost detronată în 1861 și Regatul celor Două Sicilii a fost anexat Regatului Italiei. Toți oamenii pe care îi știa plecaseră. După prima călătorie în Europa, cuplul imperial au adus cu ei pe cei doi nepoți mai mari ai Leopoldinei, Pedro Augusto și Augusto. Ei au fost crescuți ca posibili moștenitori, deoarece Isabel încă nu avea copii.^[52]

Liniștea s-a încheiat când trupele armatei rebele l-au detronat pe Pedro al II-lea la 15 noiembrie 1889 ordonând întregii familii imperiale să părăsească Brazilia.^[53] Căderea monarhiei braziliene a avut mare impact asupra Teresei Cristina. Potrivit istoricului Roderick J. Barman, "evenimentele din 15 noiembrie 1889 au vătămat-o emoțional și fizic". Împărăteasa iubea Brazilia și locuitorii ei, nu dorea nimic decât să-și sfârșească zilele în Brazilia. La 66 de ani, cu astm cardiac și artrită ea se confruntă cu perspectiva de a-și însoți soțul într-o mișcare neîncetată de-a lungul Europei, petrecându-și ultimii ani ai vieții în locuințe străine și inconfortabile.^[54]
După o traversare a Atlanticului în care aproape tot timpul s-a simțit rău, Teresa Cristina și familia ei au ajuns la Lisabona, Portugalia la 7 decembrie

De la Lisabona cuplul imperial a plecat la Porto.^[56] Isabel și familia ei ca și Pedro Augusto au călătorit în Spania.^[56] La 24 decembrie, familia imperială primește vești despre interzicerea oficială de a intra în Brazilia.^[57] Împăratul a scris în jurnal la 28 decembrie 1889: "Vestea a distrus voința D. Teresei Cristina de a trăi"^[57]

Lipsită de familia ei, aproape fără companie, în camera rece de hotel, fosta împărăteasă n-a putut rezista atacurilor de astm. La ora două după-amiaza a suferit o insuficiență respiratorie care a dus la stop cardiac.^[57]

Pe moarte fiind, i-a spus Mariei Isabel de Andrade Pinto (cumnata marchizului de Tamandaré): "Maria Isabel, nu mor de boală ci de regret și păreri de rău!"^[58] Ultimele ei cuvinte au fost: "Mi-e dor de fiica mea și de nepoți. Nu-i pot îmbrățișa pentru ultima oară. Brazilia, țară minunată...acolo nu mă pot întoarce..."^[59] La cererea soțului ei, a fost înmormântată la mănăstirea din São Vicente de Fora în apropiere de Lisabona.^[60]

Mai târziu, în 1922, rămășițele ei și ale lui Pedro al II-lea au fost aduse în Brazilia cu mare pompă iar în 1939 depuse definitiv la Catedrala Petrópolis

·         1823: Théodore de Banville, scriitor francez (d. 1891)
* 1837: Joseph Schröter (n. 14 martie 1837, Patschkau – d. 12 decembrie1894, Breslau) a fost un medic, medic militar în rang de colonel, bacteriolog, botanist, ficolog, foarte renumit micolog precum profesor universitar german. El a fost primul care a descris Salmonella typhi, bacteria care provoacă febra tifoidă.^[1] Abrevierea numelui său în cărți științifice este J.Schröt..
Joseph, fiul unui farmacist din Patschkau, a fost interesat deja ca elev de vegetația înconjurătoare și a obținut o bună cunoaștere a plantelor cu flori native. A absolvit liceele din Breslau și Glatz. După bacalaureatul luat în 1855, a început să studieze medicina la Universitatea din Breslau, dar deja în primăvara anului următor s-a înscris la „Academia Friedrich Wilhelm” din Berlin care a fost proiectată pentru pregătirea medicilor militari. La academie a urmărit și cu mult interes cursurile științific-descriptive, predate de Johannes Müller în fiziologie, Anton August Heinrich Lichtenstein în anatomia comparativă, dar în special cel al lui Alexandru Braun despre botanică. În acest timp a devenit membru al frăției studențești Berliner Burschenschaft Normannia.^[2] În ziua de 5 decembrie 1859 a obținut titlul de doctor med. cu teza De paralysi cerebri progressiva.

·         1844: Umberto I, rege al Italiei (d. 1900)

·         1854: Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, București, Țara Românească – d. 24 noiembrie 1920, București, România) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața^[6] și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri^[7][8], Mihai Eminescu^[9][10] și Ion Luca Caragiale.^[10]

Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction.

Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române

Familia poetului din partea tatălui a emigrat în Țara Românească la începutul secolului al XIX-lea. Având origini slave de la sud de Dunăre, sârbi, bulgari^[12] sau aromâni^[13], membrii familiei susțineau că au origini de revoluționari sârbi din Macedonia, ocupată de Imperiul Otoman.^[13] Dimitrie, bunicul poetului, și fratele acestuia Pavel au participat la Revoluția din 1821, susținând Eteria împotriva regimului fanariot. Dimitrie și Pavel au făcut parte, alături de Eterie, din complotul împotriva lui Tudor Vladimirescu.^[14] Din anul 1830, în timpul guvernării ruse, fraților Macedonski li s-a recunoscut statutul de aristocrați valahi^[15] și au primit ranguri militare în armata țării. Dimitrie se căsătorește cu Zoe, fiica unui ofițer rus sau polonez, iar fiul lor Alexandru, tatăl poetului, după o educație militară în Imperiul Rus, urcă pe scara ierarhică militară până la funcția de Ministru de Război în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după Unirea Principatelor Române.^[16] În timpul studiilor din Rusia, tatăl poetului, pentru a câștiga respectul colegilor, își croiește „un arbore genealogic gigantic”, declarându-se descendent din familia Biberstein-Rogala, care domnise în Lituania.^[13]Datorită slujbei tatălui, familia poetului se muta des.

Mama poetului, Maria Fisența (Vâcenț sau Vicența), provenea dintr-o familie de boieri din Oltenia,^[17] a fost fiica lui Emanuel Fisența, posesorul unei averi mari, și a Ecaterinei Urdăreanu-Brăiloiu, fiica mai puțin avută a unei familii din vechea boierime. Tatăl Mariei a murit la scurt timp după nașterea acesteia, iar mama sa s-a recăsătorit cu pitarul Dimitrie Pîrîianu, la 12 februarie 1848.^[18]

Memoriile scrise de mama poetului sunt „pagini vrednice de a fi cunoscute atât printr-un adevărat dar de a povesti, plin de umor și culoare, cât și prin mărturia acelui acelui patetism în care gustul romantic se amestecă cu un fel de natural de a fi, prevestind pe al poetului.”^[18]

Alexandru A. Macedonski s-a născut la București, fiind cel de-al treilea copil al familiei.

Sora sa cea mare Ecaterina, căsătorită cu un Ghica și mai apoi cu Leboef, publică versuri în limba franceză în Literatorul. Fratele mai mare maiorul Dimitrie Macedonski a fost veteran războiului din 1877, iar fratele mai mic Vladimir, avocat în București, publică și el schițe și nuvele în Literatorul.^[18]

Până la vârsta de șase ani poetul a fost un copil bolnăvicios, având crize regulate de o „nervozitate extremă, expus la un soi de absențe de conștiință momentane”.^[19] În anul 1862 familia îl trimite la școală în Oltenia, petrecându-și astfel mare parte din copilărie la moșia de la Amaradia.^[20] Nostalgia copilăriei și a peisajelor de la Amaradia se regăsesc mai târziu în ciclul poemelor amărăzene.^[20]

Cînd mergi spre munți dinspre Craiova, urcând pe apa Amărezei,

De la Murgaș în Adâncata și la Vocna-n Pometești

Junincele-așteptând gonacii mugesc la gardurile-ogrăzei,

Și-n lunca dintre două dealuri, din Gura-Ploești în Goiești...

Școala o urmează la Colegiul Național Carol I din Craiova, pe care a absolvit-o în anul 1867.^[21]

În anul 1865 scrie poezia Plânsul amantei, inclusă, mai târziu, în volumul Prima verba însoțită de o notă: Această poezie să nu crezi, lectore, că eu o țin drept bună și că nu-i văd erorile de care e plină, dar fiindcă este compusă la etatea de 12 ani și, prin urmare, una din primele mele încercări, am publicat-o făr a o corege^[22].

Tatăl poetului a murit la 24 septembrie 1869, iar mama poetului va susține că acesta a fost otrăvit de oponenții săi politici,^[23] iar această ipoteză este susținută, mai târziu, necontenit de către poet în ziarele sale.^[18]

După moartea tatălui scrie poezia La defunctul meu părinte, Generalul Alex. D. Macedonski, inclusă în volumul Prima verba, datată în manuscris: Viena, 1870.

La 29 noiembrie 1869 directorul liceului din Craiova, G. M. Furtunescu, îi eliberează Certificatu scolasticul prin quare se ncredentiedia, quo scolariu lu Alessandru Macedonschi a terminat anul școlar 1867-68, Clasa a IV-a a Liceului/Gimnasiului Mare din Craiova, la obiectele: Purtare (bună), Limba română și latină (binișoară), limba elenă (binișor), Istorie și Geografie (bine), matern, (binișor), naturale (repetând examenul, binișor), franceză (bine), religie (binișor), desen (binișor).

La 24 martie 1875, Macedonski a fost arestat la Craiova, fiind acuzat de defăimare^[37] și incitare la rebeliune^[38] împotriva Partidului Conservator și a prim ministrului Lascăr Catargiu, fiind închis pentru trei luni, la închisoarea Văcărești din București, dar a fost eliberat în urma campaniei liberale, fiind apărat de către celebrul avocat liberal Nicolae Fleva, cu care a împărțit celula. Macedonski a apărut în fața Curții de Jurați a Tribunalului Ilfov la data de 7 iunie și a fost pus în libertate,^[39] iar populația din București a ieșit pe străzi să celebreze sentința.^[40]

Între 25 martie și 30 iunie 1876 este redactor la Stindardul, ziar politic, literar, comercial și științific, al cărui director era Pantazi Ghica, iar în funcția de redactor l-a urmat Bonifaciu Florescu. În paginile cotidianului va publica, printre altele, traduceri din Lamartine, nuvela Cârjaliul și piesa de teatru Gemenii.

În același an, după dezamăgirea de a nu fi inclus pe listele candidațiilor liberali pentru alegerile generale din anul anterior^[41], Macedonski și-a început cariera în administrație, după numirea lui Ion Emanuel Florescu în funcția de prim ministru și accederea Partidului Național Liberal la guvernare. El fost numit director și prefect interimar al regiunii Bugeac, la Bolgrad. În acest timp, publică traducerea poemului epic Parisina, scris de Lordul Byron, în anul 1816 ^[42] și a finalizat Ithaloși Calul arabului.^[43]

La 8 martie 1878 ține o prelegere la Ateneul Român Asupra mișcării literare din ultimii zece ani^[44], iar printre altele afirmă:

„Pe lângă aceste tinere și suave talente a căror activitate literară a dat, în acești din urmă zece ani roade multiple, nu trebuie să uităm nici pe Iacob Negruzzi poet și satiric eminent; nici pe Eminescu, ce, între felurite poezii, a înavuțit literatura, cu „Epigonii”... poezie ce va rămâne.^[45]”

Funcția sa de prefect interimar a luat sfârșit, la 19 septembrie 1876, după ce s-a împotrivit voinței primului ministru Ion Brătianu „de a închide ochii” și a „făcut pe legalul”, ascultând ordinele ministrului de interne George D. Vernescu, nepermițând intrarea trupelor voluntarilor ruși pe teritoriul țării, în drumul lor spre Principatul Serbiei.^[19]

Alexandru Macedonski în 1878

În anul 1877 colaborează la ziarul Timpul, cotidian al Partidului Conservator, cu versuri: Odă închinată armatei române și o traducere din Gottfried August Bürger, înainte ca Mihai Eminescu, la propunerea lui Titu Maiorescu, să devină redactor al acestui periodic în octombrie 1877. Colaborări intermitente în revista Familia, cu traduceri din Pușkin, Lamartine, Petőfi.

În aprilie 1877 editează ziarul Vestea, „întâiul ziar vândut cu cinci centime în București”, ziar de opoziție în care publică articole împotriva lui C.A. Rosetti și a „viziratului” politic al lui I.C. Brătianu^[46]. Scoate ziarele cu conținut patriotic, dar lipsite de succes: Dunărea, Fulgerul, iar în anul 1880 Tarara"^[47], în care publică articole împotriva liberalilor și a casei regale.

La 14 iunie 1877 este numit de C. A. Rosetti în postul de controlor financiar al județului Putna. Primește știrea cu mari sarcasme: denumind-o „incalificabilă”, enumerându-și meritele de combatant liberal, refuză „nostima funcțiune”. Apoi, la 14 octombrie îi solicită lui Mihail Kogălniceanu postul de atașat de legație, evidențiind faptul că este cunoscător al limbilor franceză, germană și italiană, dar este numit la 13 noiembrie director de prefectură al plășii Silistra Nouă, cu reședința la Cernavodă. În acestă perioadă face excursii arheologice, impresionat îndeosebi de locul denumit Hinovul, care-i inspiră versuri libere, care sunt printre primele în poezia europeană. Își încetează funcția prin desființarea județului Silistrala 9 aprilie 1879.

La 12 aprilie 1879 este numit administrator al plasei Sulina. Călătorește în Insula Șerpilor, iar aici experimentează mari emoții de ordin senzorial și estetic, transfigurate ulterior în Lewki și Thalassa.

Apoi este numit de către liberali inspector general financiar. În 1880 i se oferă funcția de inspector al monumentelor istorice și medalia Bene-Merenti, clasa I, dar nu stătu mult nici în aceste slujbe, astfel până în anul 1902, conform cu George Călinescu, totalizase doar 18 luni de serviciu public,^[48] deoarece mentalitatea sa de fecior de fost ministru îl făcea să aspire doar la marile roluri.^[49]

Macedonski considera o rușine ca un mare literat să se „osândească” la funcționarism:

„Este o rușine ca literații noștri fruntași să fie lipsiți de traiul zilnic sau să se osândească la funcționarism... Partea feminină a societății noastre ar trebui să-și deschidă casele poeților, scriitorilor. În Paris, un poet e plătit cu cinci sute de lei și o mie de lei pe seară, și e cu osebire măgulit de stăpâna casei și de ai ei numai ca să consimtă să-și spună versurile

 Până în 1890 Macedonski a scris poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi și cu un pronunțat caracter satiric, ca de exemplu ciclul Nopților, caracterizat și printr-un abundent retorism romantic, inspirat din volumul Nopțile al poetului romantic francez Alfred de Musset.

După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esențializare. În această perioadă scrie Rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de sinteză și se bazează pe o metaforă concretă. Poetul renunță la retorismul primei etape, poezia devenind sugestie și muzicalitate. Spre exemplu, acum scrie Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din grădina japonezului, Rondelul crinilor, Rondelul lucrurilor.

Macedonski este unul dintre puținii autori români de rondeluri. Spre sfârșitul vieții a scris celebrele cicluri Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei și Rondelurile de porțelan. Cele cinci cicluri au fost publicate în volumul postum Poema Rondelurilor (1927).

A publicat un volum de versuri în limba franceză intitulat Bronzes.

Singura traducere în limba engleză a operei lui Alexandru Macedonski este volumul de poezii If I knew („De-aș ști”), o ediție bilingvă (în română și engleză) care cuprinde 50 de poeme selectate de traducătorul volumului, Valentin Petcu.

Nicolae Manolescu consideră că romanul Thalassa este cea mai izbutită dintre prozele lui Macedonski.^[116] Thalassacuprinde într-un conflict erotic una dintre obsesiile macedonskiene: coruperea idealului prin real, nostalgia smulgerii din tirania realului și a realizării plenare sub zodia idealului.

Poezie

• Prima verba (1872);
• Poesii (1882);
• Excelsior (1895);
• Flori sacre (1912);
• Poema rondelurilor (1927)

Proză

• Dramă banală (1896);
• Cartea de aur (1902);
• Le calvaire de feu, Paris, (1906);
• Thalassa (1916); versiunea românească a romanului Le calvaire de feu;
• Nuvele (1923)

Teatru

• Moartea lui Dante Alighieri (1916)
• Gemenii

* 1859: Leonardo Bistolfi (n. 14 martie 1859 – d. 2 septembrie 1933) a fost un sculptor italian, considerat a fi un exponent important al simbolismuluiitalian.

Bistolfi s-a născut în localitatea Casale Monferrato din Piemonte, din nord-vestul Italiei, ca fiu al lui Giovanni Bistolfi, sculptor în lemn și al Angelei Amisano.

În 1876, s-a înrolat în acdemia de arte Brera din Milano, unde l-a avut ca profesor pe Giosuè Argenti. Ulterior, în 1880 a studiat sub îndrumarea lui Odoardo Tabacchi la Accademia Albertina din Torino.

În 1893 Bistolfi s-a căsătorit cu Maria Gusberti.

* 1864: Prințesa Marie Anne de Saxa-Altenburg (14 martie 1864 – 3 mai1918) a fost soția Prințului Georg de Schaumburg-Lippe.^[2] Ca fiică cea mare a Prințului Moritz de Saxa-Altenburg și a Prințesei Augusta de Saxa-Meiningen a fost membră a casei ducale de Saxa-Altenburg.^[2] A fost sora lui Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg.

La 16 aprilie 1882 la Altenburg, Marie Anne s-a căsătorit cu Georg, Prinț de Schaumburg-Lippe, care era cu aproape 18 ani mai mare decât ea. Soțul ei a fost fiul cel mare al Prințului Adolf I de Schaumburg-Lippe și succedase ca Prinț de Schaumburg-Lippe în 1893. Cuplul a avut nouă copii:

• Prințul Adolf al II-lea (1883–1936)
• Prințul Moritz Georg (1884–1920)
• Prințul Peter (1886-1886)
• Prințul Wolrad (1887–1962)
• Prințul Stephan (1891–1965)
• Prințul Heinrich (1894–1952)
• Prințesa Margaretha (1896–1897)
• Prințul Friedrich Christian (1906–1983)
• Prințesa Elisabeta (1908–1933)

Cu ocazii celebrării nunții de argint în 1907, împăratul Wilhelm al II-leale-a făcut cadou lui Georg și Marie Anne reședința ancestrală a familiei, castelul Schaumburg.^[3] Castelul a fost controlat de Hohenzollern încă de când bunicul lui Georg s-a situat d epartea austriecilor în 1866 în războiul austro-prusac.^[3] Cadoul a fost de asemenea menit să fie o recunoaștere a susținerii lui Georg în disputa asupra succesiunii la tronul Lippe-Detmold.^[3]

Prințul Georg a murit la 29 aprilie 1911. Prințesa Marie Anne a murit șapte ani mai târziu, la 3 mai 1918, la vârsta de 54 de ani

* 1869: Algernon Henry Blackwood, CBE (n. 14 martie 1869 – d. 10 decembrie1951) a fost un scriitor englez de povestiri scurte și romancier, unul dintre scriitorii cei mai prolifici de povești cu fantome din istoria genului. El a fost, de asemenea, un jurnalist și un narator de radiodifuziune. S. T. Joshi a declarat că „munca sa este mai constantă decât a oricărui scriitor meritoriu de povestiri ciudate, cu excepția lui Dunsany”^[7] și că Incredible Adventures, colecția lui de povestiri, „poate fi prima colecție de povestiri ciudate din acest sau oricare alt secol

·         1879 - S-a născut pictoriţa Cecilia Cuţescu-Storck. A realizat peisaje panoramice, compoziţii decorative cu figuri, picturi murale, dintre care cea mai importantă este „Istoria negoţului românesc", situată în aula Academiei de Studii Economice din Bucureşti (m.29.10.1973).

·         1879: S-a nascut Albert Einstein, fizician german, autorul teoriei relativitatii si laureat al Premiului Nobel pentru Fizica (1921). A emigrat in 1933 in SUA, unde s-a naturalizat in 1940, a fost profersor universitar la Berlin si Princeton. Pana sa ajunga aici, Albert Einstein a studiat la Munchen, unde familia sa avea un mic magazin de aparate electrice. Desi nu a vorbit pana la varsta de 3 ani, inca de tanar a aratat o curiozitate vie pentru natura si o abilitate inascuta in intelegerea conceptelor matematice dificile. La 12 ani a invatat singur geometrie euclidiana. Cand avea 15 ani, a renuntat la scoala, profitand si de faptul ca familia sa s-a mutat la Milano, in Italia. Totusi, a absolvit liceul la Arrau, in Elvetia, si s-a inscris la Politehnica din Zurich. A lucrat ca meditator si suplinitor, iar in 1902 a devenit examinator la Biroul de Patente din Berna. In 1903 s-a casatorit cu Mileva Maric, cu care fusese coleg de facultate. Au avut doi fii, dar in cele din urma au divortat. Einstein s-a recasatorit insa mai tarziu. Cand Hitler a venit la putere in Germania, in 1933, Einstein a emigrat in Statele Unite. A obtinut un post la Institutul de studii avansate din Princeton, New Jersey, unde a si incetat din viata in data de 18 aprilie 1955. A pubicat studii nenumarate, care au revolutionat lumea: “Relativitatea: teoria speciala si generalizata”(1916), “Despre sionism”(1931), “Constructori ai universului”(1932), “De ce razboi?”(scrisa impreuna cu Sigmund Freud), “Lumea asa cum o vad eu”(1934), “Evolutia fizicii”(1938), si “Din ultimii mei ani”(1950). Documentele adunate ale lui Einstein sunt publicate intr-o opera de mai multe volume incepand din 1987. Este cunoscut mai ales pentru Teoria relativitatii, dar a avut contributii importante si in alte domenii ale fizicii. A devenit faimos pentru explicarea efectului fotoelectric (pentru care a castigat premiul Nobel), fiind de asemenea un pionier in mecanica cuantica.
* 1880: Prințesa Thyra a Danemarcei și Islandei (Thyra Louise Caroline Amalie Augusta Elisabeth; 14 martie 1880 – 2 noiembrie 1945) a fost al șaselea copil și a treia fiică a regelui Frederic al VIII-lea al Danemarcei și a soției acestuia, Lovisa a Suediei.

În momentul nașterii ei, tatăl ei era Prinț Moștenitor al Danemarcei, fiul cel mare al regelui Christian al IX-lea. Mama ei era fiica cea mare a regelui Carol al XV-lea al Suediei și a reginei Louise a Olandei. Frații ei au fost: Christian al X-lea al Danemarcei, Haakon al VII-lea al Norvegiei, Prințesa Louise, Prințul Harald, Prințesa Ingeborg, Prințul Gustav și Prințesa Dagmar a Danemarcei

A fost numită după mătușa ei, Prințesa Thyra a Danemarcei. A murit necăsătorită și fără copii.

·         1883: Grigore Tabacaru (n. 14 martie 1883, Hemeiuș – d. 9 martie 1939, București) este o personalitate notabilă din istoria începuturilor științelor pedagogiei și psihologiei, dublată de un neobosit om de cultură. A fost și autor de manuale pentru învățământul primar și gimnazial

S-a născut în comuna Fântânele (azi Hemeiuș) și a urmat studiile medii la școala care mai târziu se va numi Gimnaziul Principele Ferdinand, iar azi se numește Colegiul Național „Ferdinand I” – Bacău. Aici se întâlnește pentru prima dată cu George Andone Vasiliu, (mai mare cu doi ani, cel care își va lua ca poet pseudonimul George Bacovia) și cu care va avea o lungă și fructuoasă colaborare jurnalistică.

A popularizat în România psihologia fiziologică^⁠(en), pe atunci în vogă, și a urmărit și studiat pedagogia experimentală despre care a și scris la 20 de ani prima lucrare: „Caracterul”.

A înființat și a condus o serie de reviste al căror scop a fost educația națională, popularizarea cercetărilor din domeniul psihologiei și pedagogiei.

În 1911 este invitat la Congresul Internațional de Pedagogie de la Bruxelles. Cercetările și documentările în direcția psihologiei gândirii se concretizează într-o teză de doctorat susținută la München.

Urmează un lung șir de lucrări de specialitate și înființarea Universității Libere la Ghimeș - Bacău (într-un peisaj rural și montan de basm), influențat poate de Vălenii de Munte al lui Iorga^[2].

Va rămâne în istoria culturii și pentru editarea operelor complete ale lui Ion Creangă cât și pentru fundarea Societății Ateneul Cultural, cu ajutorul căreia va scoate „Ateneul literar”, primul nume al revistei „Ateneu” de azi.

·         1885: S-a nascut Constantin I. Gane, scriitor roman, autorul lucrarii “Trecute vieti de doamne si domnite”.

·         1888: Stanisław Wędkiewicz /vend'kie.vici/ (n. 14 martie 1888, Rzeszów - d. 1963) a fost un lingvist polonez, romanist și slavist de renume, membru corespondent străin al Academiei Române (din 1929).
Stanisław Wędkiewicz și-a început studiile la Cracovia și le-a continuat la Viena, sub îndrumarea reputatului romanist Wilhelm Meyer-Lübke, terminându-le în 1911 prin susținerea unei teze de doctorat pe sintaxă italiană. Continuă specializarea prin stagii la Paris, Berlin și în Italia. Întreaga sa activitate a fost de excepție: spirit enciclopedic, va fi preocupat de domeniul mai larg al umanioarelor. Om de acțiune, se implică activ în societate, fiind între primii organizatori ai Universității din Poznań după Primul Război Mondial. Pe parcursul vieții a funcționat la cele trei mari universități poloneze: Varșovia, Cracovia și Poznań.

·         1897: Ionel S. Pavel, medic român, membru al Academiei Române și al Academiei de Medicină din Franța (d. 1991)

·         1898: Ștefan Constantinescu (n. 14 martie 1898, Târgu Ocna – d. 23 februarie 1983, București) a fost un pictor român.

S-a născut într-o casă din fosta stradă Centru (actual Victoriei) din Târgu Ocna, fiind fiul comerciantului Simion Constantinescu și al Mariei. Înclinația acestuia pentru desen a fost observată din timpul copilăriei, unchiul său, Alecu Teodoru, ducându-l la București pentru a învăța să picteze icoane de la un meșter cunoscut la acea vreme, Gheorghe Serafim

Alături de Gheorghe Popescu s-a remarcat printre cei mai prestigioși pictori muraliști ai timpului. Atras de arta monumentală, Ștefan Constantinescu a realizat mai multe fresce și mozaicuri.^[1]

Ulterior a fost profesor de pictură monumentală la Universitatea Națională de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” București. A realizat călătorii de studii în Franța, Italia, U.R.S.S., Cehoslovacia, Ungaria, Republica Democrată Germană. Din anul 1926 a început să participe la saloanele oficiale de pictură. După această perioadă a avut numeroase expoziții personale: 1956 (desen), 1970 (pictură și grafică), 1971 (pictură), în țară și străinătate (Sofia, Budapesta, Moscova, Berlin, Helsinki, Geneva, Viena, Roma, etc. A realizat expoziții personale în București (1956 și 1970) și Tel Aviv(1971). S-a remarcat în peisagistică, situat în genul postimpresionismului, majoritatea lucrărilor implicând natura ca subiect principal.^[1]

Printre picturile realizate de acesta este și „Peisaj din Târgu Ocna”, ce surprinde atmosfera interbelică a centrului orașului, cu biserica „Precista” într-un colț, înconjurată de vechile dughene.^[1]

În domeniul artei monumentale a realizat o serie de compoziții caracterizate printr-o desfășurare narativă largă, printre acestea fiind: „Basmele românilor” (Reșița, 1959), „Legături aeriene ale României” (TAROM–București), compoziția de la palatul UNESCO din Geneva, etc.^[1]

„Pictura de șevalet îl va preocupa numai o vreme, pentru că, în anii maturității sale artistice, el se va îndrepta spre arta monumentală, cu foarte rare întoarceri la peisaj, genul său predilect, în pictura de mici dimeensiuni. Subordonată unei compoziții de factură mai degrabă grafică, vibrația cromatică pătrunde, însă, în jocurile de lumini și umbre colorate, definind specificul luminii unui peisaj, freamătul ei poetic.”

—Marin Mihalache, 1976

·         1898: Mircea Damian, prozator și publicist român (d. 1948)

* 1902: Arhiducele Gottfried de Austria (germană Gottfried Maria Joseph Peter Ferdinand Hubert Anton Rupert Leopold Heinrich Ignaz Alfons, Erzherzog von Österreich, Prinz von Toskana^[1][2]) (14 martie 1902 – 21 ianuarie 1984) a fost membru al liniei toscane a Casei de Habsburg-Lorena și Arhiduce de Austria prin naștere.

Gottfried a fost fiul cel mare^[1][2] al Arhiducelui Petru Ferdinand de Austria și a soției acestuia, Prințesa Maria Cristina de Bourbon-Două Sicilii.^[1][2] Gottfried a crescut împreună cu cei trei frați ai lui (un frate și două surori) la Salzburg și Viena până la sfârșitul Primului Război Mondial în 1918, când familia lui a emigrat la Lucerna, Elveția.

La 2 august 1938 Gottfried s-a căsătorit civil cu Prințesa Dorothea de Bavaria, al cincilea copil și a patra fiică a Prințului Franz de Bavaria și a soției acestuia, Prințesa Isabella Antonie de Croÿ,^[1][2] și religios la 3 august 1938, la Sárvár, Ungaria.^[1][2] Gottfried și Dorothea au avut patru copii împreună:^[1][2]

• Arhiducesa Elisabeta de Austria (n. 2 octombrie 1939)
• Arhiducesa Alice de Austria (n. 29 aprilie 1941)
• Arhiducele Leopold Franz de Austria (n. 25 octombrie 1942)
• Arhiducesa Maria Antoinette de Austria (n. 16 septembrie 1950)

* 1903: Molla Mustafa Barzani (în kurdă:Mela Mistefa yê Barzanî sau مستەفا بارزانی ,în arabă:الملا مصطفى البارزاني Al Molla Mustafa Al Barzani, 14 martie1903 Barzan, în zona Kurdistanului irakian, pe atunci în Imperiul Otoman, - 1 martie 1979 Washington) a fost un conducător militar și politican kurd, președintele fondator al Partidului Democrat Kurd. Barzani a condus lupta națională armată pentru autonomia poporului kurd în Iranși mai ales în Irak.
Născut în 1903 în satul Barzan,din nordul Kurdistanului irakian, care în acea vreme făcea parte din Provincia Mosul din Imperiul Otoman. Familia sa este una din cele mai mari din regiune și aparține ordinului religios sufit Naqshabandi. Mustafa era nepot al șeicului Said Barzani și al cincilea fiu al șeicului Muhammad Barzani, care a murit la scurt timp după nașterea sa. Mustafa a fost crescut de fratele său, șeicul Abd as Salaam, iar după arestarea acestuia de către turci în anul 1914, de către alt frate, Ahmed Barzani (1896-1969), care a stat în fruntea luptei kurzilor irakieni pentru autodeterminare până în anii 1930. După spusele sale, prima sa amintire din copilărie era de după arestarea familiei sale de către călăreții din tribul Hamidiye, aflați în slujba otomanilor, când s-a văzut în închisoare la Diyarbakır împreună cu mama sa. La vârsta de 12 ani a asistat la spânzurarea fratelui său, Abd as Salaam , din ordinul guvernatorului otoman al Mosulului, pentru motivul de a se fi răsculat contra stăpânirii. A învățat la școala din satul sau natal si apoi a urmat școli religioase (medrese) în Turcia și apoi la Suleimaniye, unde s-a distins la învățătură. În 1919 și Mustafa a luat parte, în fruntea unui detașament de luptători, la răscoala kurdă condusă de Mehmûd Berzincî contra noilor stăpânitori ai regiunii, britanicii. La scurt timp după aceea a participat la o expediție menită să salveze mai multe familii de armeni din mâinile turcilor. Ca trimis al fratelui său, Ahmed Barzani, Mustafa l-a vizitat pe un alt conducător al kurzilor, șeicul Said. În anii 1931 -1932 Mustafa a participat activ la răscoala tribului Barzani condusă de fratele său Ahmed, contra monarhiei hașemite irakiene, învingând în valea Waja doua batalioane irakiene, întărite de trei companii de cavalerie și de poliție și de o baterie de artilerie. După reprimarea răscoalei Ahmed ți Mustafa Barzani au fost surghiuniți în Turcia. Apoi beneficiind de o amnestie s-a întors în patrie. Numai că, în ciuda promisiunilor, autoritățile l-au exilat de îndată, împreună cu toată familia, în sudul Irakului iar după aceea la Suleimaniye.În acea vreme a supraviețuit și primei tentative de asasinat, când guvernatorul Mosulului a pus să-i otrăvească cafeaua

În iulie 1975 la Teheran lui Barzani, care era un vechi fumător de tutun, i-a fost diagnosticat un cancer pulmonar.Din acest motiv în august 1975 a plecat cu acordul Iranului și al SUA la tratamente în Statele Unite, la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota. A evitat sa înceapă proceduri diagnostice și de tratament în Iran pentru a nu rămâne blocat acolo. Voia cu aceasta ocazie să se elibereze un pic din semi-arestul iranian și să pledeze cauza poporului său pe lânga administrația Nixon și secretarul de stat Kissinger. Americanii nu au văzut în el un oaspete binevenit, deoarece erau interesați să păstreze în secret legăturile CIA și ale administrației SUA cu rebelii kurzi. Kissinger nu a acceptat să-l întâlnească, și l-a însărcinat cu aceasta pe subsecretarul de stat Joseph Sisco. După tratamentele urmate, în octombrie, in ciuda obiecțiunilor sale, Barzani a fost transportat înapoi în Iran. Din motive de sănătate, a trebuit să revină în S.U.A. în iunie 1976. Între timp Iranul a fost zguduit de revoluția islamică care l-a răsturnat pe șah. Barzani a murit la spitalul Georgetown din Washington în martie 1979. Fiii săi, Masud și Idris Barzani i-au succedat la conducerea Partidului Democrat Kurd. Rămășițele sale pământești au fost transferate la 5 martie la Oshnavie, la vest de Mehabad, în Iran. La 6 octombrie 1993 în plină perioadă de ostilități militare, ele au fost mutate și reîngropate în satul sau natal, Barzan, alături de fiul său, Idris.

Molla Mustafa Barzani a avut 10 copii: Sabir, Luqman, Ubeidullah (1927-1980s?), Idris, Masud, Sidad, Nihad, Dilshad, Sihad și Wecih. Moștenitorul său la conducerea Partidului Democrat Kurd este fiul său Masud Barzani (născut în 1946), care îndeplinește din anul 2005 și funcția de președinte al Kurdistanului irakian autonom Din anul 2012 prim-ministrul Kurdistanului irakian autonom este Nêçîrvan Îdrîs Barzanî, nepotul său, de la fiul său Idris, care a mai îndeplinit această funcție în anii 2006-2009

·         1904: Doris Eaton Travis, actriță și dansatoare americană (d. 2010)

·         1908: S-a nascut (14 martie s.n./27 martie s.v), fizicianul si academicianul roman Serban Titeica; (d. 1985). Șerban Țițeica (n. 14 martie (S.N. 27 martie) 1908, București – d. 28 mai 1985, București) a fost un fizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române (1955) și vicepreședinte al acesteia (1963-1985). Este unanim considerat drept fondatorul școlii române de fizică teoretică. A făcut cercetări în domeniul termodinamicii, a fizicii statistice, mecanicii cuantice, fizicii atomice și în fizica particulelor elementare

* 1911: George Drumur (pseudonimul literar al lui George Pavelescu; n. 14 martie 1911, Horecea–Mănăstirii, districtul Cernăuți, Ducatul Bucovinei – d. 7 iunie 1992, Timișoara) a fost un scriitor, publicist, muzicolog și traducător român.

A fost membru al Societății Scriitorilor Bucovineni și al Uniunii Scriitorilor din România.

A fost licențiat al Institutului Regal de Științe Administrative al României, Școala superioară de documentare și de științe administrative, al Conservatorului de muzică și artă dramatică din Cernăuți și absolvent al Facultății de matematică-fizicădin Timișoara-București.^{[necesită citare]}

A fost secretar de redacție al revistei „Iconar” din Cernăuți, prim-redactor al revistei „Bucovina literară” din Cernăuți, redactor șef al publicației „Deșteptarea” din Cernăuți, director al editurii „Bucovina literară” din Cernăuți, președintele Cercului „Bucovina literară” din Cernăuți.^{[necesită citare]}

A fost funcționar la Mitropolia Bucovinei și la Fundațiile culturale române, director al Căminului cultural Egumenul Artemondin Horecea-Mănăstirii, director al Editurii George Drumur din Cernăuți, profesor la diverse școli din Cernăuți, profesor la Școala profesională de ucenici din Brezoi[1], jud. Vâlcea, funcționar la Federala Cooperativelor Agricole „Centru” din Timișoara, secretar casier la Conservatorul de Muzică din Timișoara, șef de serviciu la Institutul de Artă din Timișoara, prim secretar la Institutul de Artă din Timișoara, profesor/secretar la Școala specială de muzică din Timișoara, profesor cumulard la Școala populară de artă și Universitatea populară din Timișoara, secretar artistic la Opera de Stat din Timișoara, secretar literar-muzical la Opera de Stat din Timișoara.

A debutat în 1931 cu două poezii în revista „Junimea literară” din Cernăuți (poeziile Peisaj și Pace

A publicat:

• Solstiții, Editura Iconar, Cernăuți, 1936
• Suflete în azur, Editura Bucovina, București, 1940
• Vatra cu stele, Editura Bucovina literară, Cernăuți, 1942
• Însemnele anilor, Editura Facla, Timișoara, 1973
• Neodihna cuvintelor, Editura Facla, Timișoara, 1986

·         1912 - S-a născut Les Brown (Lester Raymond), clarinetist şi şef de orchestră american.
* 1912: Clifford Sydney Bastin (n. 14 martie, 1912 – 4 decembrie, 1991) a fost un fotbalist englez.
* 1914: Visarion Aștileanu, născut Vasile Aștileanu, (n. 14 martie 1914, Cluj - d. 6 august1984, Arad) a fost un preot român unit (greco-catolic), secretar al episcopului Iuliu Hossu, deținut politic, apoi paroh romano-catolic și ulterior episcop ortodox al Episcopiei Aradului.

Vasile Aștileanu a urmat studiile secundare la Liceul "George Bariț" din Cluj (1925-1933), cele superioare la Academia Teologică Unită din Cluj (1933-1935), continuând cu studii de Filosofie și Teologie în Colegiul “De Propaganda Fide" din Roma (1935-1942), unde a fost trimis de episcopul Iuliu Hossu. La Roma a obținut licența (1941) și doctoratul (1942). A fost secretar eparhial și preot la Biserica Bob din Cluj (1942-1949).

În august 1949 a trecut fraudulos frontiera cu Iugoslavia. După extrădarea sa în România a lucrat ca bibliotecar la un spital din București în 1950, apoi ca strungar la Combinatul Siderurgic Reșița în 1951-1952.^[1]

Între 1952-1955 a fost deținut politic ca preot greco-catolic, sub acuzația de a fi organizat împreună cu Nicolae Purarezistența unită în Episcopia de Cluj-Gherla. După eliberarea sa ca urmare a amnistiei din 5 octombrie 1955 a funcționat ca paroh romano-catolic la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Paul din Răducăneni, în actualul județ Iași.

În anul 1958 a trecut la Biserica Ortodoxă Română, unde a funcționat mai întâi ca inspector patriarhal, apoi, din 1962 ca episcop vicar patriarhal.^[1] Trecerea sa la BOR a fost folosită de autorități ca mijloc de presiune asupra altor preoți greco-catolici, să-i urmeze exemplul. În noiembrie 1958, după „revenirea” lui Aștileanu, au fost arestați mai mulți preoți greco-catolici care activaseră clandestin (în Turdaș, Benic, Crișcior, Beldiu etc.).^[1]

În perioada în care a fost inspector general patriarhal a slujit ca preot la Biserica Popa Tatu și la Biserica Antim din București (1958-1961). La 9 septembrie 1962 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sinaia, sub numele Visarion, și hirotonit arhiereu cu titlul „Ploeșteanul”. Între 1962-1969 a funcționat ca episcop-vicar patriarhal. În data de 16 decembrie1968 a fost ales episcop-vicar la Mitropolia Ardealului, cu titlul „Rășinăreanul”, recunoscut în funcție de Nicolae Ceaușescuîn data de 30 decembrie 1968.^[2] Instalarea sa în funcție a avut loc pe 1 iunie 1969. În data de 10 iunie 1973 a fost ales episcop al Aradului, ca succesor al episcopului Teoctist Arăpașu. La Arad a fost înscăunat la 26 august 1973, unde a păstorit până la moarte.

Episcopul Aștileanu a fost înmormântat la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

·         1919: S-a nascut Alexandru Paleologu, eseist, critic literar si om politic.(d.2 septembrie 2005) (2000 - Premiul de Excelenţă în Cultură Româna) ("Bunul-simţ ca paradox. Eseuri", "Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor", "Sfidarea memoriei", "Despre lucruri cu adevărat importante", "L'Occident est a l'Est") (m. 1 septembrie 2005). Alexandru (Alecu) Paleologu (n. 14 martie 1919, București – d. 2 septembrie 2005, București) a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român. S-a născut într-o veche familie boierească ale carei origini sunt probabil în Imperiul Bizantin, familie care s-a mutat din Lesbos în Țările Române, la începutul secolului al XVIII-lea. Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu. În 1944, a fost referent la Comisia Română de Aplicare a Armistițiului, iar între 1946 și 1948 este atașat de legație la Ministerul Afacerilor Externe al României. Urmărit de Securitate, se ascunde sub un nume fals (Ion Crăifăleanu) în orașul Câmpulung-Muscel până în ianuarie 1956, când fapta pentru care fusese urmărit se prescrisese și putea reintra în legalitate. În 1959 este arestat în lotul Noica-Pillat. Arestările în respectivul lot încep în decembrie 1958, cu Constantin Noica, iar ultimul arestat din lot, în ianuarie 1960, este Nicolae Steinhardt. Sunt arestați 23 de intelectuali de prestigiu, anchetați și condamnați la pedepse de la 6 ani până la 25 de ani muncă silnică. Paleologu este arestat pe 8 septembrie 1959 (la ora 2 noaptea este obligat să-și strângă câteva lucruri, fiind apoi urcat într-o dubă și dus la celebra închisoare „Malmaison” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (București) și condamnat la 14 ani de muncă silnică cu confiscarea averii. În timpul detenției a fost racolat de Securitate ca informator. A fost grațiat în 1964. După revoluția română din 1989, a fost numit Ambasador al României în Franța începând cu 31 decembrie 1989 , și demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității (numindu-se chiar „ambasadorul golanilor”), cât și din cauza vederilor sale monarhiste. După aceea, devine membru al Partidului Alianței Civice, înființat de Nicolae Manolescu, fiind ales între 1992 și 1996 senator în circumscripția electorală Argeș. Și-a continuat mandatul de senator din partea Partidului Național Liberal, fiind între 1996 și 2000 senator de Vrancea și între 2000 și 2004 senator de București. În 1990 a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Masonice Naționale din România, cu sediul la Paris Din 1992 a fost președinte al Consiliului Fundației Societatea Civilă.

Paleologu este unul dintre rarii intelectuali români care, după ce a colaborat cu Securitatea, a recunoscut încă dinainte de 1989 această colaborare, iar după 1990 a fost primul caz de recunoaștere și asumare publică și explicită a acestei colaborări.

În primele luni ale lui 1990 a fost primul și unul dintre cei foarte puțini oameni de cultură români care și-au recunoscut colaborarea cu Securitatea. Mărturia sa va fi publicată mai târziu (în 1995) într-un volum de convorbiri cu istoricul și romancierul Stelian Tănase, Sfidarea memoriei. De asemeni, își cere public iertare pentru ceea ce va numi „o obnubilare a inteligenței”. Racolarea sa ca informator s-a petrecut în condiții de detenție la Botoșani în 1963, sub presiunea șantajului, bătăilor și umilințelor.

·         1920: Pavel Bellu, poet și prozator român (d. 1988)

* 1920: Immanuel Weissglas (ortografiat și Weißglas) (n. 14 martie 1920, Cernăuți - d. 28 mai 1979, București) a fost un poet și traducător din România, care a semnat traducerile din limba germană cu pseudonimulIon Iordan

Este fiul lui Isak Weissglas, un jurist evreu.

În timpul liceului s-a împrietenit cu Paul Celan. După absolvirea liceului, a lucrat ca bibliotecar în orașul natal. Tot aici a început studiul filologiei la Universitate, dar le întrerupe din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

După ce în perioada 1940-1941 stătuse sub ocupație rusească, în vara lui 1941, la intrarea românilor în Bucovina de Nord, el și familia sa au împărtășit soarta coreligionarilor săi evrei, fiind deportați în Transnistria.^[2] Din vara anului 1942 până în primăvara anului 1944, el și familia s-au aflat în diferite lagăre din Transnistria (Cariera de Piatră, Obodovca). În timp ce părinții lui Celan au murit în timpul deportării, Immanuel Weissglas a putut să îi ajute pe ai săi la muncile grele, așa că s-au putut întoarce cu toții din lagăr.^[3] Se pare că Immanuel Weissglas a scăpat de la deportarea dintr-un lagăr românesc într-unul german doar pentru că ofițerul român a descoperit că evreul îl citește și îl apreciază pe Arghezi.^[2][4]

În 1940, Immanuel Weissglas a publicat o traducere în germană a Luceafărului lui Eminescu, intitulată "Hyperion", în 98 de strofe cu rimă încrucișată dublă 1-3/2-4. Traducerea este interesantă, preponderent descriptivă, în detrimentul exactității și fidelității transpunerii textului.^[5] În opinia lui Tudor Arghezi, această traducere este mai bună decât traducerea lui Lucian Blaga.^[4]

A venit în 1945 la București, unde s-a angajat ca secretar tehnic și corector la Editura Europolis, iar începând din 1948 a ocupat diferite funcții la ziarul „România liberă". Aici era încadrat ca documentarist. Tăia în fiecare zi articole din ziarele românești, le lipea pe pagini A4 și apoi le îndosaria. Era o muncă extrem de plicticoasă, cu care el se acomodase, ca fel un compromis pe care trebuia să-l facă pentru a fi liber în cealaltă parte a zilei, în care scria. Traducea și articole din germană, engleză și franceză, mai ales după ce ziarul a făcut abonamente la Le Monde, Le Figaro, The Times și The New York Times.^[6]

A publicat versuri în Neue Literatur

·         1922 - S-a născut Les Baxter, pianist, compozitor şi şef de orchestră american.

·         1924: Marcian-David (Matty) Bleahu (n. 14 martie 1924, Brașov) este un geolog, speolog, geograf, alpinist, explorator, scriitor și politicianromân, membru de onoare al Academiei Române în cadrul Secției de Științe Geonomice (28 iunie 2018).^[1][2].

Este cunoscut pentru contribuțiile științifice la dezvoltarea teoriilor tectonicii globale (cu aplicații în studiul geologiei Carpaților), pentru pionieratul și dezvoltarea speologiei  dar și pentru popularizarea științei și a ecologiei în România. 

Autor a 41 de cărți și a 126 de lucrări științifice de specialitate, a peste 400 de articole cu diferite subiecte și conferențiar cu peste 500 de apariții publice, inclusiv la radio și televiziune, un pionier al utilizării multimedia în cadrul conferințelor, Marcian Bleahu este una dintre cele mai importante personalități științifice din a doua jumătate a secolului XX din România. 

Cărțile și conferințele sale au inspirat generații întregi de tineri pasionați de natură, munte și explorarea peșterilor din România, el fiind în același timp un mentor al multor geologi români de după război.

Marcian David Bleahu s-a născut la 14 martie 1924, la Brașov în familia unui notar public, dar cu ascendență, pe linie maternă, până la domnitorul Constantin Brâncoveanu^[3]. A fost înrolat ca militar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

A urmat școala generală și liceul în orașul Brașov. A absolvit, în 1949, Facultatea de Științe  (Secțiile de Științele naturii și Geografie) din cadrul Universității București. În 1974 obține doctoratul cu o teză despre geologia și morfologia carstului și a peșterilor, la Universitatea din Cluj.

Își începe activitatea didactică la Catedra de Geologie din cadrul Universității București, activând ca asistent, șef de lucrări și conferențiar între anii 1949-1961. Este epurat politic din învățământ, reluându-și cariera universitară după 1989, când înființează, alături de prof. Dolphi Drimer, Universitatea Ecologică, fiind numit Decan al Facultății de Științele Naturii (transformată în Facultatea de Ecologie).

Între anii 1949 - 1994 a funcționat ca geolog, cercetător și în diverse poziții de management (inclusiv director) al Institutului Geologic al României.

Este ales senator în legislaturile 1990-1992 și 1996-2000 din partea Mișcării Ecologiste din România, respectiv a Federație Ecologiste din România. Ministru al Mediului,  în perioada 1991-1992.^[4]

A fost premiat și decorat cu numeroase distincții. În anul 2008 este decorat cu Ordinul "Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai importantă distincție românească.

În prezent este retras din activitatea publică, dar continuă să scrie articole și cărți din diverse domenii, inclusiv cel muzical (fiind cunoscut ca un meloman rafinat), sau al ecologiei.

* 1928: Frank Frederick Borman, II (n. 14 martie 1928) (Colonel, USAF, Retired) este un fost pilot al United States Air Force, inginer aeronautic, pilot de încercare și astronaut NASA, cunoscut în calitate de comandant al Apollo 8, prima misiune care a zburat în jurul Lunii, făcându-l, alături de colegii săi de echipaj Jim Lovell și Bill Anders, primul din cei doar 24 de oameni care au zburat pe orbita Lunii. Înainte de a zbura în programul Apollo, Borman a stabilit un record de durată de 14 zile de zbor spatial pe Gemini 7 și a făcut parte, de asemenea, din echipa care a investigat incendiul ce a afectat desfășurarea misiunii Apollo 1. După ce a părăsit NASA, a fost Chief Executive Officer (CEO) al Eastern Air Lines în perioada 1975-1986. Borman a fost decorat cu Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale.

·         1929: Iurie Darie (nume real: Darie Maximciuc; n. 14 martie 1929, Vadul Rașcov, județul interbelic Soroca - d. 9 noiembrie 2012 în București) a fost un actor român de scenă, film, radio, televiziune și voce

Iurie Darie s-a născut la 14 martie 1929 în Vadul Rașcov, județul Sorocasi a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă (9 spre 10 noiembrie 2012), după mai multe luni de luptă cu problemele respiratorii și cardiace. Iurie Darie avea 83 de ani. Dotat cu talent la desen, dar având și reale însușiri pentru scenă, Iurie Darie a dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât și la cel de Artă Teatrală și Cinematografică, reușind la ambele, dar alegându-l pe cel din urmă, pe care l-a absolvit în 1952. A învățat ce înseamnă actoria de la mari actori și profesori: Mihai Popescusau Marietta Sadova.

În cinematografie a debutat în 1953, în "Nepoții gornistului", în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu și pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăganpentru a juca în seria "Brigada Diverse", alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu.

A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice, printre care "Băieții noștri" (1959), "S-a furat o bombă" (1961), "Vacanță la mare" (1962), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am codamnat pe toți la moarte" (1971), "Frații Jderi" (1974), "Ringul" (1983), "O zi la București" (1986), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Zâmbet de soare" (1987), "Oglinda" (1993), "Punctul zero" (1996), "Triunghiul morții" (1999). În 2004 a jucat în serialul de televiziune "Numai iubirea".

Un moment important din cariera sa a fost perioada Teatrului de Comedie, perioadă în care Radu Beligan a avut flerul să adune câțiva actori ce aveau să facă faima acelui teatru. A jucat sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu și apoi a lui David Esrig. I-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. A jucat în spectacole de referință: "Troilus și Cressida", "Umbra" și multe altele.

După Revoluție, a jucat în "Pălăria", producție a Teatrului de Comedie, în regia lui Horațiu Mălăele (1998), "Patru pe o canapea și valetul" de Marc Camoletti, în regia lui Radu Nichifor (2000). De asemenea, actorul a colaborat și cu cineaști basarabeni, în filmul pentru copii "Moara", realizat în 1992, sau pe scena Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinăuîn "Tata" (stagiunea 1999-2000).

Iurie Darie s-a remarcat și în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea și turnee prin țară cu spectacole pentru copii, în care istorisea și desena o poveste simplă, dar plină de haz și de învățăminte.

Iurie Darie a decedat la vârsta de 83 de ani, după o grea suferință, la domiciliul său de pe strada Chile nr. 12 din București

Filmografie:

• Nepoții gornistului (1953)
• Răsare soarele (1954)
• Blanca (1955)
• "Pe raspunderea mea" (1956)
• Alo? Ați greșit numărul (1958)
• Băieții noștri (1959)
• Post Restant (1962)
• S-a furat o bombă (1962)
• Vacanță la mare" (1962)
• "Mofturi 1900" (1964)
• Dragoste la zero grade (1964)
• Faust XX (1966)
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1966)
• Subteranul (1967)
• Răutăciosul adolescent (1969)
• Brigada Diverse intră în acțiune (1970)
• Signale - Ein Weltraumabenteuer (1970)
• Brigada Diverse în alertă! (1971)
• B.D. la munte și la mare (1971)
• Osceola (1971)
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Dimitrie Cantemir (1973) - Mihuț Gălăteanu
• Ciprian Porumbescu (1973) - Nastasi
• Frații Jderi (1974)
• Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975)
• Blutsbrüder (1975)
• Serenadă pentru etajul XII (1976)
• Misterul lui Herodot (1976)
• Pentru patrie (1978)
• "Cianura si picatura de ploaie (1978)
• Revanșa (1978)
• Severino (1978)
• Ein April hat 30 Tage (1979)
• Am fost șaisprezece (1979)
• Drumul oaselor (1980)
• Lumini și umbre (serial TV din 1981)
• Feuerdrachen (serial TV din 1981)
• Sing, Cowboy, sing (1981)
• Viraj periculos (1983)
• Ringul (1984)
• Rămășagul (1985)
• François Villon - Poetul vagabond (1987)
• În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
• Punctul zero (1996)
• Numai iubirea (2004)

* 1930: Marcello Tusco, pseudonimul lui Marcello Pezzodipane, (n. 14 iulie1930, Fano, Italia – d. 21 martie 2001, Milano, Italia) a fost un actor italian de teatru, cinema și televiziune.
A început cariera cinematografică în 1951, la vârsta de 21 de ani, sub numele de Carlo Tusco, jucând în cinci filme până în 1953, când a ales să se dedice activității teatrale. În 1962 a revenit pe marele ecran sub numele Marcello Tusco, dar a jucat doar într-o duzină de filme până în anul 1995. O activitate mai prolifică a desfășurat-o în televiziune, unde a debutat în 1961, a jucat într-un număr mare de spectacole și și-a împrumutat vocea de bariton marilor vedete ale ecranului ca Rock Hudson, Henry Fonda, Robert Mitchum, Sydney Pollack și, dintre italieni, Renato Salvatori. A dublat vocea personajelor din două filme de animație Disney: Sexton în Robin Hood (1973) și Bernie în Micii salvatori (1977). Pe micul ecran a obținut o notorietate discretă în 1965, cu rolul Cam din filmul David Copperfield, regizat de Anton Giulio Majano, care îl va distribui trei ani mai târziu, în rolul lui Harry, un prieten de-al lui Dick Shelton, din filmul La freccia nera. În anii 1970 a continuat să apară în filme de televiziune de succes, regizate, printre alții, de Edmo Fenoglio și Vittorio Cottafavi. A dobândit o mare popularitate încă din 1987, când a jucat rolul șefului mafiot Puparo în serialul de televiziune de mare succes Caracatița (La piovra 3), dar mai ales ca bărbatul cu mustață din reclama TV pentru Birra Moretti. După moartea lui subită, care a avut loc la scurt timp după ce a împlinit 71 de ani, a fost înlocuit în reclamă de Orso Maria Guerrini. El a fost tatăl lui Gianluca Tusco, care este, de asemenea, actor de voce.

·         1931: Aurel Giurumia, actor român de teatru și film (d. 2004)

·         1931 - S-a născut Phil Phillips (John Phillip Baptiste), cântăreţ şi chitarist american.

·         1933 - S-a născut actorul britanic Michael Caine (“Funeralii la Berlin”, “Omul care vroia să fie rege”)

·         1933: S-a nascut Quincy Jones, cantaret, compozitor, producator, lider de formatie, producator de film si de televiziune american.
* 1934: Eugene Andrew Cernan (n. 14 martie 1934, Bellwood, Illinois[*], SUA – d. 16 ianuarie 2017, Houston, SUA) a fost un astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 17, al 11-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.
* 1939: Héctor Bonilla (n. 14 martie 1939, Tetela de Ocampo, Puebla) este un actor mexican.

·         1947: Billy Crystal, actor american

·         1940: Luminița Cazacu, regizoare și scenografă româncă de film de animație

* 1940: Masahiro Hamazaki (14 martie 1940 - 10 octombrie 2011) a fost un fotbalist japonez.
* 1941: James Robert "Jim" Clapper Jr.^[1] (n. 14 martie 1941, Fort Wayne, Indiana, SUA) este un fost general-locotenent în cadrul forțelor Aeriene ale Statelor Unite și este fostul director al national intelligence. El a servit ca director al Defense Intelligence Agency (DIA) din 1992 până în 1995. El a fost primul director de informații a apărării în Biroul Directorului serviciilor Naționale de Informații și, în același timp , Sub Secretar al Apărării pentru Informații.^[4] Clapper a deținut mai multe poziții-cheie în Statele Unite ale americii Comunitatea de Informații. El a servit ca director al National Geospatial-Intelligence Agency (NGA) din septembrie 2001 până în iunie 2006.

·         1945 - S-a născut Jasper Carrott, cântăreţ, actor şi compozitor britanic.

·         1945 - S-a născut Walter Parazaider, saxofonist american (Chicago).
* 1945: Pakalitha Mosisili (n. 14 martie 1945) a fost prim-ministrul statului Lesotho între anii 1998 și 2012. Este membru partidului Congresul Lesotho-ului pentru Democrație (în engleză Lesotho Congress for Democracy).

·         1946 - S-a născut actriţa Carmen Galin (“Faleze de nisip”, “Saltimbancii”).

·         1947 - S-a născut Jona Lewie, cântăreţ şi compozitor britanic (Terry Dactyl & The Dinosaurs).

·         1947 - S-a născut Peter Skellern, cântăreţ şi compozitor britanic.
* 1948: Billy Crystal (născut ca William Edward Crystal,^[2] 14 martie 1948 (70 de ani),^[2] New York City) este un actor, artist de voce, producător de film, scenarist, gazdă de televiziune, regizor, cântăreț și comic american. A început să devină faimos în anii 1970 interpretând rolul lui Jodie Dallas în sitcomul ABC Soap, devenind o vedetă la Hollywood în anii 1980-1990, apărând în filme de succes ca Când Harry a cunoscut-o pe Sally(1989), Orășenii (1991) sau Cu nașu' la psihiatru (1999). A interpretat vocea lui Mike Wazowski în franciza Monsters, Inc. A fost gazda Premiilor Oscar de nouă ori, începând cu 1990 și cel mai recent în 2012.

·         1949 - S-a născut Ollie Halsall, chitarsit britanic (Scaffold, Tempest).
* 1952: Generalul Martin E. Dempsey (n. 14 martie 1952, Goshen, statul New York) a fost cel de-al 37-lea șef de stat major al armatei americane (Chief of Staff of the Army) timp de 149 zile, din 11 aprilie 2011 până la 7 septembrie 2011. Momentan este al 18-lea Șef al Statului Major Interarme american (Chairman of the Joint Chiefs of Staff), cel mai înalt grad militar din Statele Unite.
* 1953: Karl-Hein Brunner (n. 14 martie 1953, München) este un politician german, membru al (Partidului Social-Democrat, Sozialdemokratische Partei Deutschlands, SPD). După alegerile din 2013 a devenit membru al Parlamentului Germaniei (Bundestag).

·         1955: Marta Petreu este pseudonimul literar al Rodicăi Marta Vartic(născută Rodica Marta Crișan; n. 14 martie 1955, comuna Jucu de Jos, județul Cluj, Transilvania), profesoară, scriitoare și editoare. S-a format în ambianța intelectuală a mișcării literare „Echinox” de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

Este profesoară de istoria filosofiei românești la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și redactor-șef (din 1990) al revistei „Apostrof”, publicație mensuală editată de Uniunea Scriitorilor din România și de Fundația Culturală Apostrof.

A obținut un doctorat în filosofie la Universitatea din București, cu teza „Valențele estetice ale anamorfozei logice” (1992), conducător științific fiind profesorul Ion Ianoși.

A publicat:

Poezie

• Aduceți verbele (1981)
• Dimineața tinerelor doamne (1983)
• Loc psihic (1991)
• Poeme nerușinate (1993)
• Cartea mîniei (1997)
• Apocalipsa după Marta (1999)
• Falanga (2001)
• Scara lui Iacob (2006)^[2]

O culegere lirică, Poèmes sans vergogne, i-a apărut în 2005 în Franța, la Editura „Le Temps qu’il Fait“.

• Apocalipsa după Marta, integrala poeziei , Polirom, 2011, serie de autor, 466 p.

Eseist și istoric al filosofiei românești

• Teze neterminate, București, Ed. Cartea Românească, 1991
• Jocurile manierismului logic, 1995
• Un trecut deocheat sau „Schimbarea la față a României“ 1999 ; ediția a doua, 2004 ; cu titlul Cioran sau un trecut deocheat, ediția a treia, 2011, Editura Polirom, colecția serie de autor; carte apărută în S.U.A., în 2005, cu titlul An Infamous Past: E. M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania
• Ionescu în țara tatălui, 2001 ; ediția a doua, 2002); apărut în 2011 în Serbia, la Editura Kov din Vârșeț, cu titlul "Ionesko y ocevoi zemlîi"
• Filosofia lui Caragiale, București, Editura Albatros, 2003
• Filosofii paralele, 2005 ^[3]
• Despre bolile filosofilor. Cioran 2008; volum apărut întîi în Serbia, cu titlul O bolestima filozofa. Cioran"
• Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian, Iași, Ed. Polirom, 2009, serie de autor; ediția a doua, 2010 ^[4]
• De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească, Iași, Ed. Polirom, 2011, serie de autor
• Filosofia lui Caragiale, ediția a doua revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2012, serie de autor.
• O zi din viața mea fără durere. Eseuri, Iași, Editura Polirom, 2012, Serie de autor.
• Ionescu în țara tatălui, Iași, Editura Polirom, 2012, Serie de autor.
• "Jocurile manierismului logic", Iași, Editura Polirom, 2013, Serie de autor.

A publicat, sub titlul Conversații cu… (2004 și 2006), două volume de interviuri cu personalități ale vieții intelectuale românești.

A gîndit și alcătuit mai multe volume tematice de confesiuni (În lumea taților, 2004; Cele 10 porunci, 2007; Scriitorul și trupul său, 2007).

A prefațat și îngrijit ediții de carte de filosofie și de literatură (Nae Ionescu, Bucur Țincu, Arthur Dan, Constantin Rădulescu-Motru, Radu Stanca, D. D. Roșca, Alexandru Vona, Zaharia Boilă, Radu Petrescu ș.a.).

Alte volume, în colaborare : Vlad Mugur, spectacolul morții (2001), Sadovaia 302 bis (2006).

Prezentă în numeroase antologii de poezie din țară și din străinătate.

Prezentă cu studii de filosofie românească și cu eseuri în numeroase volume colective din țară și din străinătate.

·         1957 - S-a născut Chris Redburn, basist britanic (Kenny).

·         1958: Albert al II-lea (Albert Alexandre Louis Pierre Grimaldi; n. 14 martie1958) este capul Casei Grimaldi și actualul conducător al Principatului Monaco. Este fiul lui Rainier al III-lea de Monaco și al soției acestuia, Grace Kelly.

Născut la Palatul de Monaco, Albert a urmat liceul Albert I pe care l-a absolvit în 1976. A petrecut un an pregătindu-se în diferite îndatoriri princiare și s-a înscris la colegiul Amherst în Massachusetts în 1977 sub numele Albert Grimaldi, unde a studiat științe politice, economie, muzică și literatura engleză.

În 1982, când Albert avea 24 de ani, mama sa Grace Kelly a murit într-un accident de mașină. Albert a preluat președinția Crucii Roșii Monaco și a fost numit vice-președinte al Fundației Prințesa Grace de Monaco.

Sportiv, el practică atletism, fotbal, tenis, judo, canotaj, volei, schi, squash, natație, bob și pentatlon modern. A participat ca sportiv monegasc la Jocurile Olimpice de iarnă din 1988, 1992, 1994 și 2002 la bob și la raliul Paris-Dakar în 1985 și 1986.

Este membru al Comitetului Internațional Olimpic din 1985. (Bunicul matern John B. Kelly, Sr., și unchiul matern John B. Kelly, Jr., au fost ambii câștigători de medalii olimpice la canotaj și au fost implicați în mișcarea olimpică). Albert este președinte al Federației monegasce de natație din 1983, al Yacht Clubului de Monaco din 1984, al Federației monegasce de atletism din 1984, al Comitetului olimpic monegasc din 1984 și al Federației monegasce de pentatlon modern din 1999. A creat Federația monegască de bob, sanie și skeleton al căror președinte este.

Prințul suveran Albert al II-lea este, de asemenea, radioamator și are indicativul de apel 3A0AG.

În domeniul militar a fost numit la 11 noiembrie 1986 colonel al Carabinierilor Prințului și la 18 august 1988 locotenet în rezervă a marinei franceze.

La 6 aprilie 2005, Prințul Rainier al III-lea a murit iar Prințul Albert a devenit Prinț Suveran de Monaco sub numele de Albert al II-lea. La sfârșitul celor trei luni de doliu pentru tatăl său, la 12 iulie 2005, la Catedrala Sfântul Nicolae a avut loc prima parte a investiurii sale, o masă prezidată de arhiepiscopul de Monaco care a marcat începutul domniei sale. Apoi, Albert al II-lea s-a întors la palatul princiar pentru a găzdui o petrecere la cere au participat 7.000 de monegasci născuți în principat.

A doua parte a investiturii a avut loc la 19 noiembrie 2005. Albert a fost înscăunat la Catedrala Sfântul Nicolae. Familia sa a fost prezentă inclusiv sora sa mai mare (și moștenitoare prezumptivă) Prințesa Carolina cu soțul ei Ernst, Prinț de Hanovra și trei din cei patru copii ai ei: Andrea, Pierre și Charlotte; sora sa mai mică, Prințesa Stéphanie, mătușa paternă Prințesa Antoinette, baroneasă de Massy și verișoarii lui: Jean-Léonard Taubert-Natta de Massy și Elisabeth-Anne de Massy. Au fost prezente 16 delegații regale din mai multe țări.

Prințul Albert s-a căsătorit cu fosta înotătoare sud africană Charlene Wittstock la 1 iulie 2011. Anunțul logodnei a avut loc la 23 iunie 2010.^[1] Ei au fost văzuți împreună de la 10 februarie 2006 când au deschis ceremonia Jocurilor Olimpice de la Torino. Căsătoria civilă din 1 iulie 2011 a fost urmată de o căsătorie religioasă la 2 iulie.^[2] La 10 decembrie 2014 s-au născut gemenii Gabriella Thérèse Marie, Contesă de Carladès și Jacques Honoré Rainier, Prinț Ereditar de Monaco

·         1963 - S-a născut Steve Lambert, vocalist, chitarisr şi compozitor britanic (Roman Holliday).
* 1969: Mary Claire Cheney (n. 14 martie 1969) este a doua fiică a lui Dick Cheney, Vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, și a soției lui, Lynne Cheney. În ciuda faptului că provine dintr-o familie de republicani, cu valori sociale conservatoare, Mary Cheney este o activistă pentru drepturile persoanelor LGBT, fiind lesbiană. A născut un copil în 2007, pe care îl crește împreună cu partenera sa Heather Poe.

·         1972: Bogdan Cantaragiu, politician român
* 1973: Cristian Ambrozie Coroian (n. 14 martie 1973,^[1] Gherla, România) este un fost fotbalist român care îndeplinește funcția de director tehnic al echipei Gloria Bistrița.
* 1973: Dorel Mutică (n. 14 martie 1973,^[1] Motru, România) este un fost fotbalist român, care a câștigat campionatul cu Rapid București în 1999.
* 1974: Santino Marella (n. 14 martie 1974, Mississauga[*], Canada) este un fost luptător , care și-a început cariera în RAW în anul 2000 , acesta a luptat cu diverși luptători precum , John Cena , Batista , Kane , The Miz , etc . Acesta și-a încheiat cariera în anul 2014 , după ce a anunțat că se retrage .
* 1977: Naoki Matsuda (14 martie 1977 - 4 august 2011) a fost un fotbalistjaponez.
* 1978: Cristian Constantin (n. 14 martie, 1978 în Târgoviște, Dâmbovița) este un fotbalist român care joacă pentru clubul CS Alro Slatina^[1] pe postul de mijlocaș stânga.
* 1978: Pieter van den Hoogenband (n. 14 martie 1978, Maastricht) este un fost înotător olandez specializat în stilul liber, care a cucerit șapte medalii olimpice, inclusiv trei de aur, de-a lungul carierei.

·         1979: Nicolas Sébastien Anelka (Pronunție în franceză: /ni.kɔ.la a.nɛl.ka/; n. 14 martie 1979 în Versailles) este un fost fotbalist francez, care a jucat pe postul de atacant.
* 1979: Pavel Alekseevici Volea (rusă Денис Добровольский, n. 14 martie1979, Penza) este un artist de estradă, prezentator de televiziune, actor rus, participant la proiectul de televiziune Comedy Club.

Până la Comedy Club a fost participant KVN. El a lansat albemele rap„Respect и Уважуха” și „Чудеса случаются”.

* 1980: Érik Boisse (n. 14 martie 1980, Clichy, Hauts-de-Seine) este un fost scrimer francez specializat pe spadă, campion pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 2004
* 1981: Amelia Adriana Busuioceanu (n. 14 martie 1981, Slatina)^[2] este o handbalistă română ce joacă pentru echipa franceză US Altkirch pe postul de coordonator
* 1987: Leandro Almeida da Silva, cunoscut ca Leandro Almeida (n. 14 martie1987, Belo Horizonte, Brazilia) este un fotbalist aflat sub contract cu Dinamo Kiev.
* 1988: Sasha Grey (născută Marina Ann Hantzis^[2] pe 14 martie 1988 în Sacramento, California) este o fostă actriță porno de origine americană, cunoscută și pentru activitatea sa în cinematografie, modelling și muzică. Este membră a formației de muzică industrial aTelecine.

La 18 ani Sasha se mută din Sacramento în Los Angeles și începe să joace în filme porno. A fost nominalizată în cadrul premiilor AVN Awardsîn 2007, 2008 și 2010, primind premiul XRCO de „cea mai bună starletă” în 2007. Pe lângă industria pornografică, Sasha a lucrat și ca manechin. În 2009 a fost lansat filmul Confesiunea unei prostituate (engleză The Girlfriend Experience), în care Grey joacă rolul principal. În 2013 actrița publică prima ei carte, The Juliette Society.

În 2009 Sasha declară pentru jurnalul Rolling Stone că este logodită cu regizorul Ian Cinnamon.^[3] Pe 8 aprilie 2011 anunță, pe pagina sa de Facebook, că își încheie cariera de actriță porno

Marina Ann Hantzis s-a născut pe 14 martie 1988 în orașul Sacramento, statul California, în familia unui mecanic de origine greco-americană. Părinții au divorțat atunci când avea 5 ani, iar ea a rămas în custodia mamei, care, în anul 2000, s-a recăsătorit.^[3] Cu această ocazie, familia Marinei s-a mutat în sudul țării. Marina nu își agrea tatăl vitreg,^[3] astfel încât la vârsta de 16 ani își anunță mama că intenționează să plece de acasă. Acest lucru însă nu a mai avut loc, deoarece mama a luat-o împreună cu ceilalți copii și s-au întors la Sacramento.^[5] Marina a frecventat 4 școli diferite și a absolvit liceul în mai 2005.

În toamna aceluiași an intră la facultate, unde studiază timp de 2 ani cinematografie, dansuri și artă teatrală. Până în martie 2006 lucrează la o rotiserie^[5], de unde strânge 7000 $ pentru o călătorie la Los Angeles.

* 1990: Joseph Michael "Joe" Allen (n. 14 martie 1990) este un fotbalist galez care joacă pentru Stoke City pe postul de mijlocaș central.
* 1990: Sasha Nicole Clements (n. 13 martie 1990, Toronto, Canada) este o actriță canadiană de film.
* 1990: Kolbeinn Sigþórsson (n. 14 martie 1990^[2]) este un fotbalist islandez care evoluează pe postul de atacant la clubul francez FC Nantes și echipa națională de fotbal a Islandei‎.
* 1991: Gotoku Sakai (n. 14 martie 1991) este un fotbalist japonez.
* 1992: Giacomo Beretta (n. 14 martie 1992, Varese, Italia) este un fotbalist aflat sub contract cu AC Milan.
* 1994: Ansel Elgort (n. 14 martie 1994) este un actor american, producător de muzică și DJ (sub numele "Ansølo").

Ca actor de film este cunoscut pentru rolurile Tommy Ross din Carrie(2013), Caleb Prior din Divergent (2014), și Augustus Waters din Sub aceeași stea (2014).^[4] În iulie 2016, a lansat prima lui piesă, Home Alone, care are peste 700.000 de vizionări.

S-a născut în New York City.^[5]. Tatăl lui este Arthur Elgort, fotograf ce a lucrat pentru revista Voque, iar mama sa este Grethe Barrett Holby^[6][7]. Tatăl lui este descendent dintr-o familie de evrei ruși, iar mama sa are o descendență engleză, germană și norvegiană.^[8] Bunica sa maternă, Aase-Grethe, a fost membră a rezistenței norvegiene din timpul celui de-al doilea război mondial și a salvat copii evrei norvegieni mutându-i în Suedia, datorită acestei fapte a fost arestată într-un lagăr de concentrare ^[7][9] Elgort are doi frați mai mari, Warren, un editor de film, și Sophie, un fotograf^[10] La vârsta de nouă ani, mama sa l-a dus pentru înscrierea la școala americană de balet

* 1997: Simone Arianne Biles (b. 14 martie 1997, Columbus, Ohio) este o gimnastă artistică americană.

Decese

·         313: Împăratul  chinez Jin Huidi (sau Huai)  este executat de Liu Cong, conducătorul statului Xiongnu. Împăratul Huai  a fost un împărat din dinastia Jin (265-420) si  a fost capturat în 311, iar mai târziu executat în  in anul 313.

·         752: Moare Papa Zaharia. Papa Zaharia s-a nascut in anul 659 si a condus Biserica Romano – Catolica intre anii 741 – 752. Papa Zaharia provine dintr-o familie de greci așezați în Calabria, la Santa Severina (KR). Conform „Liber Pontificalis„, Papa Zaharia a fost fiul lui Polichronius. După moartea predecesorului său, Papa Grigore al III-lea la 29 noiembrie 742, Zaharia a fost ales papă pe 5 decembrie 742. Prin farmecul și înțelepciunea sa, Papa Zaharia a reușit să evite atacurile și cuceririle lombarde. Papa Zaharia a extins papalitatea în trei dioceze în Germania, a restaurat biserici catolice la Roma și a extins în mod sensibil teritoriile aflate sub influența catolică. Papa Zaharia a tradus din latină în greacă importantele dialogurile ale lui Papa „Grigore I cel Mare” (născut la cca. 540, papă în anii 590-604)

·         968:  A decedat Sfanta  Mathilda (n. cca 895), soția regelui Henric I al Germaniei, primul domnitor din dinastia ottoniană saxona (sau Liudolfing). Fiul lor cel mai mare Otto, i-a urmat tatălui său pe tron ca rege al Germaniei (Francia Răsăriteană) și  mai târziu a fost încoronat  Împărat Romano – German  în anul 962,  încheind  astfel perioada in care tronul  a fost neocupa incepand cu anul  924 la moartea împăratului  Berengar I de Italia. Sf. Matilda a fondat mai multe instituții religioase, inclusiv i mănăstirile Sf Wigbert din Quedlinburg si Pöhlde, Enger, și Nordhausen în Turingia. Ea a fost mai târziu canonizata, iar cultul ei este raspandit in Saxonia și Bavaria. Ziua de sărbătorire a  Sf. Matilda, în conformitate cu calendarul regional german de sfinți este 14 martie.

·         1471: Sir Thomas Malory, autor englez (n. 1405)

·         1803: A murit poetul german Fr. Gottlieb Klopstock (“Mesiada”, “Moartea lui Adam”).
* 1824: Prințesa Antoinette Ernestine Amalie de Saxa-Coburg-Saalfeld (28 august 1779 - 14 martie 1824) a fost prințesă germană a Casei de Wettin. Prin căsătorie, a fost Ducesă de Württemberg. Prin fiul ei, Alexandru de Württemberg, este strămoașa actualei Case de Württemberg.

A fost sora mai mare a regelui Leopold I al Belgiei și mătușa atât a reginei Victoria cât și a soțului ei, Prințul Albert.

Prințesa Antoinette de Saxa-Coburg-Saalfeld ca Ducesă de Württemberg.

În Coburg la 17 noiembrie 1798, ea s-a căsătorit cu Alexandru de Württemberg. Cuplul s-a stabilit în Rusia, unde Alexandru avea o carieră militară și diplomatică.

Împreună au avut cinci copii:

• Antoinette Maria de Württemberg (1799–1860), care în 1832 s-a căsătorit cu Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha.
• Paul de Württemberg (1800–1801).
• Alexandru de Württemberg(1804-1881), Duce de Württemberg.
• Ernest de Württemberg (1807–1868), Duce de Württemberg, care în 1860 s-a căsătorit cu Nathalie Eschhorn von Grünhof (1829–1905)
• Frederick Wilhelm Ferdinand de Württemberg (1810-1815)

·         1883: A murit Karl Marx, fondator al socialismului stiintific, al materialismul dialectic si istoric si al economiei politice stiintifice. Karl Marx s-a nascut la 5 mai 1818 in orasul Trier din Prusia (Germania). A studiat dreptul la Universitatea din Bonn si apoi istoria si filozofia la Universitatea din Berlin. In 1841 si-a sustinut teza de doctorat intitulata ”Deosebirea dintre filozofia naturii la Democrit si filozofia naturii la Epicur”. A avut o influență importantă asupra istoriei politice a secolului al XX-lea. Karl Marx împreună cu Friedrich Engels a scris și a publicat în 1848: “Manifestul Partidului Comunist” in care sublinia ca “Istoria tuturor societăților cunoscute este istoria luptei de clasă” si care avea drept motto celebrul indemn: ”Proletari din toate tarile uniti-va!”. Cea mai importanta lucrare a sa este “Capitalul”. Marx a argumentat că sistemul capitalist, la fel ca și sistemele socioeconomice precedente, produce tensiuni interne care îl conduc la distrugere. Așa cum capitalismul a înlocuit feudalismul, capitalismul va fi înlocuit de comunism, o societate fără clase care urmează unei perioade de tranziție în care statul va fi un instrument al dictaturii proletariatului. Din punct de vedere religios, Marx a început drept creștin fidel, iar idealul comunist l-a îmbrățișat tot în calitate de creștin, devenind membru al Ligii celor Drepți, o organizație crestina comunista. Mai târziu a devenit ateu și a făcut Liga celor Drepți să apostazieze de la credința creștină, rebotezând-o drept Liga Comuniștilor.

·         1887: Carol Popp Szathmary, pictor și fotograf român (n. 1812)

·         1965: A murit inginerul Dimitrie Leonida, unul dintre pionierii electrificarii Romaniei, organizator al primului muzeu tehnic din tara (1909), azi “Muzeul tehnic prof.ing. D. Leonida”, si al primei expozitii a electricitatii din Romania (1928).
A studiat electricitatea la Politehnica din Charlottenburg in Germania. În anul IV va concepe proiectul “Metropolitanului din București“, cu linia principală Gara de Nord-Sf. Gheorghe – Calea Moșilor și ramificația Sf. Gheorghe-Filaret , fiind printre cei dintâi care au propus construirea unei rețele de metrou în București. Proiectul sau de diplomă avea ca tema “Complexul hidrotehnic și hidroenergetic al Bistriței din regiunea Bicaz.” A fost membru al „American Institute of Electrical Engineers“ (1920);membru al „American Associations for the Advencement of Science“ (1920); membru al Royal Society of Arts din Londra (1935); A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935. Este laureat al Premiului de Stat clasa I și titlul de Laureat la Premiului de Stat pentru întreaga sa activitate științifică didactică și pentru pregătirea de cadre în domeniul energetic (1954). În anul 1961 i s-a oferit Ordinul Muncii clasa I. Numele său este purtat de mai multe instituții de învățământ din București, Iași, Constanța, Oradea și Petroșani, de străzi din mai multe localități, de cel mai important Muzeu Tehnic din România și de o stație de metrou din București.

·         1983 - A murit actorul francez Maurice Ronet, impus prin filmele „noului val francez”, cu precădere ale regizorului Louis Malle (”Păsările se duc să moară în Peru”, ”Casa de sub arbori”) (n.13.04.1927).

·         1989: Zita de Bourbon-Parma, soția lui Carol I al Austriei, ultimul împărat al Imperiului Austro-Ungar (n. 1892)

·         1989: Dumitru Floarea-Rariște, scriitor și traducător român (n. 1914)

·         1995: A murit istoricul literar Gheorghe Hrimiuc-Toporas, coautor al “Dictionarului limbii romane de la origini pina la 1900” (Ed. Academiei, 1979); ( n.1947).

·         1995: William Alfred Fowler, fizician american (n. 1911)

·         1997: A murit Fred Zinnermann, realizator de film american de origine austriaca. (n.29 aprilie 1907).

·         1998: Boris Deșliu, poet, eseist și prozator român (n. 1917)

·         1999 - A murit istoricul George G. Ursul. S-a născut în 1937, la Hamilton (Canada), ca fiu al unei familii de preoţi români ortodocşi din Bucovina, care a emigrat în SUA la începutul secolului. A fost vice-consul onorific al României în SUA.

·         2000: Nicolae Minei, istoric român (n. 1922)

·         2002 - A murit Rudolf Hell, considerat inventatorul faxului; în anul 1929, a conceput un dispozitiv, denumit „Hellschreiberg”, care transmitea textele pe cale electronică, permiţând expedieri rapide în toată lumea (n.19.12.1901).

·         2002: Hans-Georg Gadamer, filosof german (n. 1900)

·         2005: Vasile Spătărelu, compozitor și profesor român (n. 1938)

·         2006: Lennart Meri, scriitor, regizor și politician estonian (n. 1929)

·         2008: A decedat Chiara Lubich (n. 22 ianuarie 1920), o activistă italiană catolică, liderul și fondatorul Mișcării Focolarelor. Mișcarea Focolarelor sau Opera Mariei, este o organizație internațională, o mișcare laică din Biserica Catolică care promovează idealurile de unitate și de frăție universală, așa cum cere Iisus conform povestirii din Evanghelie, Ion (17,21). Este o mișcare cu o vocație ecumenică dedicata dialogului dintre oamenii apartinand unor zone culturale diferite. Fondată in 1943 în Trento, in nordul Italiei de Chiara Lubich ca o mișcare religioasă, Mișcarea Focolarelor, deși a fost la început romano-catolică, acum leagă și include majoritatea religilor creștine și non-creștine, uneori chiar și cele non-religioase. Este cunoscută și sub alte denumiri precum “Opera Mariei”, sau “Lucrarea Mariei”. Mișcarea Focolare opereaza în 182 de tari și are peste 100.000 de adepți. Numele mișcării provine de la cuvântul italian “inimă” sau “cămin”

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Cuv Benedict de Nursia; Sf Sfințit Mc Alexandru, preotul;

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Matilda, regină.

·         În calendarul greco-catolic: Sf. Benedict de Norcia, cuvios, patronul Europei († 547)

·         Ziua limbii estone

·         Ziua Pi. Ziua pi este o celebrare anuală a constantei matematice π (pi). Ziua pi este serbată pe 14 martie (3/14 în formatul lună/zi) din moment ce 3, 1 și 4 sunt primele trei cifre importante ale lui π. În 2009 Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii a susținut desemnarea unei „zile pi” și celebrarea ei în întreaga lume.^. În anul 2015, Ziua pi a căpătat o importanță deosebită pe 3/14/15 la 9:26:53 (a.m. și p.m.), data și ora reprezentând primele 10 cifre ale lui π. Aceeași secundă a conținut de asemenea un anumit moment, numit Pi Instant, corespunzător tuturor cifrelor lui π.

ARTE 14 Martie

MUZICĂ 14 Martie

Georg Philipp Telemann

The Best of Telemann:

Johann Strauss – tatăl, compozitor, violonist și dirijor austriac

Johann Strauss Sr. "Radetzky March" performed by Vienna 

Les Brown (Lester Raymond), clarinetist şi şef de orchestră american

Les Baxter, pianist, compozitor şi şef de orchestră american

Phil Phillips (John Phillip Baptiste), cântăreţ şi chitarist american

Phil Phillips - Sea Of Love:

Quincy Jones, compozitor american

Jasper Carrott, cântăreţ, actor şi compozitor britanic

Jasper Carrott: 

Walter Parazaider, saxofonist american (Chicago)

Chicago - 

Jona Lewie, cântăreţ şi compozitor britanic (Terry Dactyl & The Dinosaurs)

JONA LEWIE -

Peter Skellern, cântăreţ şi compozitor britanic

Peter Skellern: .

Ollie Halsall, chitarsit britanic (Scaffold, Tempest)

Ollie Halsall: 

Chris Redburn, basist britanic (Kenny)

Kenny: 

Steve Lambert, vocalist, chitarisr şi compozitor britanic (Roman Holliday)

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

LAS 100 MELODIAS MAS BELLAS DE LA HISTORIA. ( Parte 1).Selección de Cecil González.

T. Albinoni - Adagio in G minor for Organ and Strings HQ

George Frideric Handel | Dixit Dominus Hwv 232 | Classical Baroque Music

Perfect Love Song Instrumental Music Piano Cover – Best Relaxing Music 2018 – Just Relax And Enjoy

Mozart Serenades | Classical Music | Focus Studying Reading Brain Power

POEZIE 14 Martie

Alexandru Macedonski

Biografie

Alexandru M. Macedonski (n. 14 martie 1854; d. 24 noiembrie 1920) a fost un poet şi prozator, dramaturg, șef de cenaclu literar, publicist român.

Născut la Bucureşti în mahalaua "Precupeţii-Noi", la 14 martie 1854, Alexandru Macedonski a fost nepotul lui Dimitrie Macedonski, căpitan de panduri, participant la revolta din 1821 şi adept al Eteriei. Tatăl sau, colonelul (devenit apoi general) Al. Dimitrie Macedonski, a avut un rol foarte important în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al celor două provincii româneşti unite. A devenit Ministru de război al domnitorului Cuza. Mama sa, Maria, era fiica pitarului Dimitrie Părăianu din mica boierime oltenească.

Cea mai mare parte a copilăriei Alexandru a petrecut-o în satul natal al tatălui Adâncata-Pometeşti, pe valea Amaradiei, în judeţul Dolj. În toamna lui 1862, Alexandru Macedonski, a păşit pragul celei mai vechi (şi mai importante, pe atunci) şcoli primare a Craiovei din epoca sa, şcoala de la biserica Obedeanu. După absolvirea cursurilor şcolii primare, viitorul poet este înscris, în septembrie 1865, în prima clasă a Colegiului din Craiova. Plecat după absolvirea clasei a IV-a gimnazială, la numai 16 ani, în străinătate, colindă de unul singur Austria, Italia, Elveţia, apoi din nou Italia, pentru a se stabili, în 1872, la Bucureşti.

Poezia lui Macedonski este eclectică, are elemente împrumutate de la parnasianism, simbolism, sau romantism. Până în 1890 Macedonski scrie poeme ample, de faptură romantică, cu versuri lungi, şi cu un pronunţat caracter satiric, scrie ciclul Nopţilor, caracterizat şi printr-un abundent retorism romantic, inspirat din volumul Nopţile al poetului romantic francez Alfred de Musset.

După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esenţializare. În acest an scrie Rondelurile, iar discursul liric este rezultatul unui efort de sinteză şi se bazează pe o metaforă concretă. Poetul renunţă la retorismul primei etape, poezia devenind sugestie şi muzicalitate.Tot în aceeași perioadă scrie: Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din grădina japonezului, Rondelul câinilor, Rondelul lucrurilor.

Macedonski e unul dintre puţinii noştri autori de rondel. Spre sfârşitul vieţii a scris celebrele cicluri: Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei şi Rondelurile de porţelan. Cele cinci cicluri au fost publicate în volumul postum Poema Rondelurilor (1927).

A publicat un volum de versuri în limba franceză intitulat Bronzes.

Macedonski este şi fondatorul revistei şi cenaclului Literatorul, o grupare formată în 1880 ca reacţie a influenţei germane a grupării Junimea. Poetul a încercat astfel să relanseze caractarul neolatin al limbii şi literaturii române. Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activităţii lor scriitoriceşti, numeroşi tineri talentaţi, printre care George Bacovia, Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa - Literatorul. În 1873 scoate ziarul Oltul, iar în 1896 revista Liga ortodoxă în care vor debuta alţi mari scriitori: Tudor Arghezi, Gala Galaction.

Teoretician al simbolismului şi promotor al noii poezii: Arta versului (1890); Poezia viitorului (1892). A fost influenţat de instrumentalismului poetului belgian René Ghil.
În februarie, anul 1919 boala de inimă face progrese. Peste câteva luni scrie ultima serie de Rondeluri.

Este numit de Octavian Goga, ministrul cultelor şi artelor, sef de birou clasa I. Socotindu-se retrogradat, refuză demn această "ofensă".  Apare în "Universul literar"ultima poezie tipărită de Macedonski în timpul vietii este: Rondelul apei din ograda japonezului.

În septembrie 1920 este țintuit definitiv la pat având un consult medical excesiv.

La 24 noiembrie poetul moare inhalând parfum de trandafiri, cerut cu aviditate. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.

A fost ales ca membru post-mortem al Academiei Române (în 2006).

Noapte de martie

Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece,
Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat,
Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece
Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat.
Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile...
Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea,
Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea
Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile.
Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală,
Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală,
Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit,
Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată,
Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată
Printr-un țipăt ascuțit.

Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'!
Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, --
Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu',
Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi?
Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare,
Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, --
Și-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc...
Poate că trăisem încă într-această lume mare
Ce mă face ca să sufăr, ca să râd sau ca să casc.
Poate-mi aduceam aminte chiar de viețile-mi trecute,
Care, bune ca și rele, nu-mi fuseseră plăcute.
Poate cunoșteam ce este a trăi și a muri,
Poate nu mai vream să intru și să ies pe-aceeași poartă,
Poate că fugeam de viață, poate că-mi fugeam de soartă,
Poate vream în neființă, o problemă-a urmări,
Poate n-adunasem încă de pe câmpul veciniciei
Toată iarba-nțelepciunii, toată floarea poeziei,
Poate nu-mi sosise timpul pe pământ să reapar,
Poate vream să nasc vreun rege, poate vreun bandit vulgar,
Poate vream târând în urmă o armată numeroasă
Ca să trag peste popoare brazda mea cea sângeroasă
Și să renvieze-n mine Alexandru sau Cezar.
Poate vream să fiu vreun Neron peste-o altă Romă nouă,
Ca s-apar posterității cum și el ne-apare nouă
Și să-i las ca o enigmă caracterul meu bizar.
Poate vream să fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare,
Cu cămașa desfăcută peste pieptu-i de atlet,
Și să stau, cântând din bucium, într-a codrului răcoare
Pe când apele la vale, vorba lor și-o spun încet.
Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină,
Trăsnet care mistuiește, aer, apă, fum, scântei,
Sau o floare ce pe țărmuri de pâraie se înclină
Și dă vântului, ce-i este amorez, parfumul ei.
Poate vream să fiu de toate sau nimica să fiu poate,
Poate chiar că niciodată să fiu om nu m-am gândit,
Să m-adun de pe tot locul, să fiu unul strâns din toate
Și să-mi las nemărginirea ca să intru-n mărginit.
Și ce luptă trebuiește din ce sunt să fiu iar visul,
Și ce crude suferințe până ce să trec abisul
Ce desparte vecinicia de un trai și lung și mic;
Până ce uitând de lupta ce-o dusei cu nenorocul,
Să-ncetez să mai fiu timpul și să nu mai fiu nici locul,
Și să pot să fiu din toate fără ca să fiu nimic.
Părul meu de așteptare o s-albească sau să cadă,
Ochii mei au să privească câte n-ar voi să vadă,
Pieptul meu are să geamă sub atingeri de dureri,
Corpul meu o să se plece cu încetul în ruine,
Mintea mea n-o să mai pună graniți între rău și bine,
Și veninu-amărăciunei îl voi bea chiar din plăceri.
Cel puțin de-am ști ursita ce îndeplinim în lume,
De-am ști golul care-l umplem c-o făptură și c-un nume,
Sau de-am ști de ce ne ducem, sau de-am ști de ce venim
Naștem oare pentru-a naște, și trăim ca să trăim?
Sau tot scopul nostru este să lăsăm mereu în urmă,
Prin copiii care-i naștem, alte umbre ca și noi
Ce-n pustiurile vieții, însemnează câte-o urmă
Ștearsă de furtuna vremii sau de alte urme noi?

Toți îmi fură împotrivă într-acea fatală noapte,
Și zdrobit de-mpotrivire m-am născut și am trăit;
Dar nici Muzele pe-atuncea, legănându-mă în șoapte,
Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit.
Muzicile răsunară la botezul meu cu fală,
Și părea că intru-n viață pe o poartă triumfală
Iar purtat între dantele, de-ofițeri muiați în fir,
Mă plimbam din brațe-n brațe, fraged ca un trandafir.
Pare că fusese-o lume destinată să m-aștepte,
Și că am de moștenire tronuri pe-ale căror trepte
Pun coroane seculare toți feciorii de-mpărați.
A! batjocură amară!... Eu eram din condamnați,
Făceam parte din ocnașii ce pe șubrede picioare
Își târăsc ale lor zile ca ghiulele-obositoare,
Și de-aveam să urc, cu timpul, pe vreo culme radioasă
Ca și eu să-mi aflu tronul, era tocmai pe Calvar,
Noapte, blestemată noapte, clipă rea și nemiloasă,
Înfiereze-te azi plânsul ca și râsul meu amar. 

Rondelul domnitei

Iesind din balta Craiovita,
Unde-a fost crai Craiovisin,
Vapaie, vezi plutind domnita
Mai argintata ca un crin.

Sub luna-i tremura cosita,
In suflet poarta ca un chin,
Plutind pe balta Craiovita,
Unde-a fost crai Craiovisin.

Isi duse viata-ntr-un suspin,
Nedandu-si nimanui gurita,
Dar a ramas mironosita
Din veacul cel de tot crestin,
Plutind pe balta Craiovita.

Cantecul Ploaiei

Ploua, ploua,
Ploua cât poate sa ploua.
Cu ploaia ce cade, m-apasa
Durerea cea veche, cea noua…
Afara e trist ca si-n casa,
Ploua, ploua.

Ploua, ploua…
Ploua cât poate sa ploua…
Zadarnic vor cântece clare
Ca florile umezi de roua
Cei vecinic scutiti de-ntristare…
Ploua, ploua.

Ploua, ploua…
Ploua cât poate sa ploua…
Fiinta mea si simtirea
Sufar si plâng amândoua…
Viata-si urmeaza-ndârjirea…
Ploua, ploua.

Ploua, ploua,
Ploua cât poate sa ploua…
Rapana-n geamuri ca-n tobe…
Spinteca inima-n doua
Cântecul ploaiei de cobe…
Ploua, ploua… 

Pavel Bellu

Biografie

A văzut lumina zilei la 14 martie 1920 în localitatea Vrăniuţ, judeţul Caraş-

Severin.

Şcoala primară a făcut-o în localitatea natală.

Studiile secundare le-a urmat la Liceul „General Dragalina” din Oraviţa. Ca liceean,

împreună cu colegii Ion I. Mioc, Gheorghe Croitoru, Aurel D. Bugariu, a radactat, cu

sprijinul prof. Mihai Novac, în cadrul Societăţii de lectură „Simion Mangiuca”, o revistă

scrisă de elevi şi pentru elevi – Generaţia de mâine/1936-1938/.

Cu doi ani mai înainte, a debutat ca poet, în revista Vasiova a ziaristului Petru E.

Oancea, la vârsta de 14 ani, semnând Paul Belu, elev de liceu.

Interesul pentru literatură l-a stăpânit şi în continuare, participând an de an la

concursurile Tinerimea Română, organizaţie culturală deschisă celor mai buni elevi

de la toate liceele româneşti de pretutindeni. În aprilie 1938, a participat împreună cu

Damaschin Mioc, istoricul de mai târziu şi Ion Munteanu, viitorul medic, remarcânduse

în mod deosebit.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a absolvit Şcoala de ofiţeri activi de

administraţie.

După război, între anii 1945-1948, a urmat cursurile Universităţii din Cluj, obţinând

diploma de licenţă în fi lozofi e. A devenit apoi doctor în estetică.

A funcţionat ca profesor (1950-1954), secretar literar al teatrului Naţional din Cluj

(1955-1959), economist la Întreprinderea Utilaje de Transport (1959-1965) şi responsabil

al fi lialei Fondului Plastic din Cluj (1965-1968).

A colaborat la: Vasiova, Generaţia de mâine, Iconar, Societatea de mâine, Universul

literar, România literară, Vremea, Luceafărul, Înnoirea, Vestul, Fruncea, Flamura,

Zbucium, Banatul, Dacia, Tinereţea, Rânduri bănăţene, Brazde bănăţene, Propoem,

Contrapunct, Steaua şi Tribuna din Cluj, Orizont din Timişoara, Teatru şi Flacăra din

Bucureşti.

A debutat cu volumul de poezii Candelabre albastre, 1936, editura revistei Luceafărul,

Timişoara.

A mai publicat: Flori de piatră, versuri, 1940, editura Regionalei Astra Bănăţeană,

Timişoara; Douăzeci de poeme, 1944; Elogiul simplicităţii, versuri, 1967; Arhitectura

gândului, versuri, 1977; poemul dramatic Avram Iancu, 1972; eseul Blaga în marea

trecere, 1970; Lebăda solară, 1984.

Familiarizarea cu teatrul şi cercetarea trecutului istoric l-au determinat să-şi încerce

capacitatea de creaţie şi în alte genuri. Astfel, în afara poemului dramatic Avram Iancu,

i-au mai apărut volumul de piese istorice într-un act Iancu şi pajura, avându-l ca erou pe

Avram Iancu, şi Capul din fântână cu eroul principal Tudor Vladimirescu.

Romanul Fericita jale a Cumbriei evocă fi gura lui Eftimie Murgu, iar romanul Focul

rece are ca erou o altă fi gură din trecutul Banatului, respectiv familia Mocioni.

Pavel Bellu fi gurează în antologiile: 11 poeţi bănăţeni (de Ion Stoia Udrea, 1942);

Poezia nouă bănăţeană (de Virgil Birou, 1944); Rumanische lyrik (de Franyo Zoltan,

1969); Lirica timişoreană (de Nicolae Tirioi, 1970); Ţara poeţilor (de Nicolae Ioana,

1971); Epigrame şi epigramişti (de Ion I. Mioc, 1973); Gorunul lui Horea (de V. Fanache,

1974); Copilăria evocată de poeţi (de Ion N. Voiculescu, 1975); Dansul săbiilor (de Ion

Arieşanu şi Ion Velican, 1975).

Pavel Bellu a făcut parte din redacţiile revistelor: Generaţia de mâine, Oraviţa;

Luceafărul, Timişoara; Tinereţea, Bucureşti; Viaţa, Bucureşti.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A trecut în lumea umbrelor în 1988, la Cluj.

Epigrama

Nici sunete de harpă, nici clavir,
Surâs tăios - dar nu o lătrătură...
Să fie spuse toate cu măsură
Căci versul e satiric, nu satir.

Unui maestru supărat

Că suntem proşti, maestre, de acord!
Mata eşti muntele. Noi, doar cristale
Ce reflectăm, atât de monocord,
Înţelepciunea mare-a dumitale!

Contrast

Înţelepciunea, reflectând în sine,
Zâmbeşte blândă, cu priviri senine;
Prostia stă, în schimb, întunecată;
De golul ei nu râde niciodată.

Bănatule!

Drept, nici în faţa istoriei capul nu ţi l-ai

plecat.

Retras în munţii tăi de piatră, ai aşteptat

Clipa cea mare, - când poţi să-ţi spui,

Cu ascuţiş de sabie, aspru cuvânt.

Ţi-ai crescut fl ăcăii în şcoală de flinte şi cânt.

Şi vremea te-a ocolit ca pe munţi,

Căci tu eşti munte!

Sunt încă zimbrii de curaj în pădurile tale

cărunte

Şi feciorii tăi se iau la-ntrecere cu ei,

Meşteşugind arme noi.

În sufl etullor mare, dospesc revolte,

Cum dospesc vijeliile-n nori.

Ceasul Vremii nu-ţi poate măsura nici

viaţa, nici Avântul.

Soarele este tatăl copiilor tăi

Şi-i ţine pentru vremuri mari.

Ei l-au înţeles! Şi şi-au spus, fără prihană,

legământul, înfrăţiţi cu codrii de stejar.

Dar până la clipa cea mare, înfloresc visuri

şi cântece…

O! În astea nimeni, nici chiar zeii nu-i pot întrece!

Călăresc roibi de furtună, străbat mări de catran

Şi ucid şarpele Legendei, ca bunicul tău

Dejghinat din cremene,

Uriaşul şi neînvinsul Iovan Iorgovan.

Şi nu-şi fac griji de ceea ce or să fie odată!

O ştiu:

Vor fi viaţa vie a veacului viu, –

De aceea pasul lor sfrunteazănencununatele

zări…

- Bănatule, Bănatule, înger de fier,

Pe largii tăi umeri de piatră

Porţi legende, vremuri noi şi flinte de cer, -

Istoriei româneşti de mâine

Cel mai aspru, cel mai dârz şi cel mai

viteaz cavaler!

Marta Petreu

Biografie Marta Petreu
Marta Petreu -- este pseudonimul literar al Rodicăi Marta Vartic -- (n. 14 martie 1955), profesor de filosofie la Universitatea din Cluj, editor, eseist şi poet român. S-a format în ambianţa intelectuală a mişcării literare Echinox, de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj.

Profesor de istoria filosofiei româneşti la Universitatea „Babeş-Bolyai“ şi redactor-şef (din 1990) al revistei Apostrof, publicaţie mensuală editată de Uniunea Scriitorilor din România şi de Fundaţia Culturală Apostrof.

Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea Valenţele estetice ale anamorfozei logice (1992).

Poezie

Aduceţi verbele (1981) 
Dimineaţa tinerelor doamne (1983) 
Loc psihic (1991) 
Poeme neruşinate (1993) 
Cartea mîniei (1997) 
Apocalipsa după Marta (1999) 
Falanga (2001) 
Scara lui Iacob (2006) 
O culegere lirică, Poèmes sans vergogne, i-a apărut în 2005 în Franţa, la Editura „Le Temps qu’il Fait“.

Eseist şi istoric al filosofiei româneşti

Teze neterminate, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1991 
Jocurile manierismului logic (1995) 
Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României“ (1999 ; ediţia a doua, 2004 ; carte apărută în S.U.A., în 2005, cu titlul An Infamous Past: E. M. Cioran and the Rise of Fascism in România) 
Ionescu în ţara tatălui (2001 ; ediţia a doua, 2002) 
Filosofia lui Caragiale (2003); 
Filosofii paralele (2005) 
Despre bolile filosofilor. Cioran (2008, volum apărut întîi în Serbia, cu titlul O bolestima filozofa. Cioran) 
Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian, Iaşi, Ed. Polirom, 2009 


Premii

Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1981, 1997), Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (2003, 2005, 2006), Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2003), Premiul revistei Poesis (1993, 2001), Premiul „George Bacovia“ al revistei Contemporanul (1993), Premiul „Nichita Stănescu“ (1997), Premiul „Henri Jacquier“ (2001), Marele Premiu „Lucian Blaga“ (2002), Premiul „Tudor Arghezi“ (2008), Premiul Salonului de Carte Oradea (1993), Premiul Salonului Naţional de Carte Cluj (1997), Trofeul Societăţii „Eugen Ionescu“ (Slatina, 2001), Premiul internaţional „Lillian Hellman/Dashiell Hammett Grant“ pe 2001, acordat de Human Rights Watch.

Face parte din gruparea literară Echinox; este membrã a Uniunii Scriitorilor din România şi a Fundaţiei Culturale Apostrof.

Coborarea Ingerilor

Nu exista iubire. Slava tie: nu mai exista. Exista
numai gura asta spurcata a mea care spune
cuvinte: bucurie tandrete dragoste dimineata
sens lumina iarba placere

Dar pe lume exista numai cruzime

si ploaia asta de sânge
hemoragia asta întunecata a ta

Oho! degeaba ploua cu sânge: noua nu ne mai pasa
în zadar ne faci semne
Nu exista iubire Domine nu
Noi suntem pe de-a-ntregul ai tai

Oho! ai tai umblam prin stratul negru de sânge
ca prin iarba de toamna cu bruma

Suntem ai tai Domine. Cad din cer
ca niste fulgi care latra
câinii tai. Ninge cu javre
Urla la stele boturi flamânde de câine
Da. Suntem ai tai. Tata. Hulim în numele tau:
faca-se deci voia ta de calau

Eu sunt Marta. În genunchi ma asez. Întind grumazul. Amin.

Dupa Cadere

Apropie-te
înveleste-ma în privirea ta ca-ntr-o placenta albastra
cuprinde-ma strâns
asa cum teaca adaposteste sabia

Eu îti dau târcoale eu te adulmec
ca pe un câmp proaspat cosit
Da. Te recunosc: esti barbat
deci amintirea mea de dinaintea caderii
Da. Esti pur si simplu originea
coastele tale arcuite sunt matricea frumoasa calda
sunt spatiul meu natal
Oho! înca înainte de a fi fost facuta
ti-am ascultat izvorul sângelui susurul singuratatii
eu am trait mirarea cu care cutreierai gradina
Le recunosc mi le-amintesc
îmi amintesc bezna de catifea a carnii tale
Te-adulmec acum
si-mi amintesc unitatea

Da. Te cunosc
esti într-adevar originea
esti carnea din care am fost extrasa
smulsa modelata
si aruncata în aceasta padure înzapezita
sa-ti fiu parte sa-ti tin tovarasie

Esti chiar originea din care am fost extrasa
când tu dormeai somnul cel greu divin

Esti barbat
fii deci adapostul meu
fii mierea neagra a dorintei
fii buruiana cea rea si laptoasa a dragostei
si împlinirea
acum
dupa cadere

 Ingerul Tanar

Asteapta. Mai este de mers. Pâna dincolo mai asteapta

Nici o exasperare nu-i destul de acuta
nici o violenta destul de intensa
Launtric sfarâmata - nimic nu ma omoara

Mai asteapta. Mai este. Pâna dincolo mai asteapta

Parasita de gratie stau si astept
fiara de prada amantul cel tânar
El - mutul luntrasul îngerul trecerii

Dorinta de viata somnul adapostul umed credinta
jocul castalian cu monade
carnea noastra pulsatil poftitoare
sunt numai costume: de frivol carnaval de bâlci satesc
de divort de parazi militare

Un cerc negru se face tandari si se reface pe creierul meu
o obada

Noaptea la trei dimineata la patru la cinci
stau cu capul în palme. Oho. Carbonizata sunt. Pomul vietii a murit
Ma contin în ghearele mele osoase
cum contine o urna cenusa

Domine somnoros Domine absent Domine vid
nici o violenta nu-i de ajuns pentru mine
din pacate nimic nu ma poate ucide nimic nu ma termina nimic nu ma poate odihni

El luntrasul îngerii trecerii amantul cel tânar animalul fierbinte
de prada
el întârzie el se lasa dorit 

Boris Deșliu, poet, eseist și prozator român

Prezentare

Doresc să vă prezint un poet, un poet care a strigat tăcut, cum au strigat atâția alții în regimul de tristă amintire. Boris Deșliu (1917 - 1998) are o biografie interesantă. De naționalitate bulgară alege să devină cetățean român în 1940 la cedarea cadrilaterului. Face două facultăți, cea de Drept și cea de Litere și Filosofie, unde îi are profesori pe Mircea Eliade și Tudor Vianu. Va alege să profeseze ca avocat, refuză colaborarea cu PCR și, ca tânăr membru al PNȚ, este sistematic respins de conducerea socialistă atunci când dorește să își publice versurile. Reușise să debuteze în 1935 la revista Rod nou și ultima apariție fusese  în Lumealui G. Călinescu. Cu ajutorul lui Ion Caraion scoate în 1970 (o perioadă de relaxare în România în toate domeniile) la editura Litera volumașul Zi dramatică, volum pe care l-am gasit la un anticariat cu un autograf al autorului dat pentru Virgil Carianopol.
Ion Caraion, care își intitulează intervenția Ceremonie discretă, se ocupă delicat de poeziile poetului avocat, trimițând în același timp săgeți către poeții acelor vremuri acceptați de edituri (nu le dă nume) și pe care nu îi vedea mai valoroși. Tăcerea lui Boris Deșliu este văzută ca o maturitate a spiritului şi trecută alături de tăcerea autoimpusă a altor colegi de condei (aș putea cita cel puțin încă șase-șapte poeți de care marele public n-a auzitzice Ion Caraion), fără însă a i se spune cauza Totuși, criticul ratează ocazia de a ataca criticii care nu mai duc muncă de decoperire a valorilor tinere.
Nu doar atitudinea aceasta retrasă este apreciată de critic la Boris Deșliu, ci și versurile, asemănându-l cu Ion Vinea prin alegoriile folosite sau cu străfulgerările lui Lucian Blaga. Un Ilarie Voronca foarte mult epurat (sic!) , preferând cascadelor de imagini  doar cioburi și stropi din câte o furtună sonoră își continuă I. Caraion mica ceremonie.
Păcat, acest autor nici după revoluția din 1989 nu a reușit să publice un volum nou. Apare sporadic în antologii, apoi, ceva mai consistent, postum. În 2002 editura Vremea publică Jurnal de avocat, un bogat material care vorbește despre procesele avute în care, nu o dată, au fost implicați scriitori sau oameni de vază ai istoriei noastre.
Pentru că wikipedia nu oferă nicio dată despre acest autor, am găsit totuși aceste informații, plus cele oferite de Ion Caraion, la Mircea Stănescu, care are un blog foarte interesant și pe care nu ar fi rău să îl vizitați ( clik aici).

O să redau câteva dintre poeziile incluse în plachetă, poezii care fac un corp comun prin imagini surprinzătoare (n-am văzut încă moaște putrede, fără șerpi e cerul pitit, în tramvai e o liniște ca-n cimitir) și tatonări filosofice(metafizică metafizică/ femeie de stradă a tuturor/ te strecori în patul filosofilor), care îi vor lua cititorului sufletul prin surprindere.

AȘTEPT SĂ TREACĂ PLOAIA ÎNTR-UN GANG

Veacul nesigur e bun în gangul adăpostit.

Se ridică duhul asfaltului eliberat ca o ceață.

Toate filmele îmi trec prin față

amintind de pregătiri, undeva, de plecare, 

cu multe despărțiri sfâșâietoare

Ireal și incert locul meu de odihnă acasă.

Mă urmărește o idee fixă, un germen de nebunie,

o boală de piept și un vânt de melancolie

pe o canava de rumoare.

Duc gândul până în pânzele albe

și stau într-un bloc de răcoare.

Anticărie. Ana Marie. Lotion. Institut

Un lent progres al bolii de piept

Un fel de vag proiect lăuntru-n afară

pe fundalul marelui bulevard.

Poate stă, să mai aștept.

Mă copleșește naiv vechea iubire uitată

cu gările vechi, cu grădinile ei reînviată

iar am s-o uit, iat am s-o uit, dar în gang mi se pare că niciodată.

PERDEAUA

O perdea se zbate

la etajul trei al unui mare imobil.

Fereastra rămase deschisă, nu era nimeni acasă.

Vântul și ploaia începuse și încercau să o smulgă.

Fusese cândva o ființă romantică, vaporoasă, de tul

care surâdea trecătorilor de la un geam luminat

fluturând ca un steag al libertății

și avântându-se pură spre cer în zilele clare.

Dar acum vântul o smulgea nemilos, o lovea și în curând

ea abea mai sufla, îmbătrânită.

Ploaia o biciuia și în curând a devenit o momâie

udă, prelungă, pleoștită și resemnată sub săgețile ploii.

Puțin mai târziu

o mână osoasă, scheletică, o trage violent înăuntru și o voce aspră se aude

zicându-i, destul, uite în ce hal ai ajuns

și îi închide fereastra

asupra lumii. -

LAMPA

Nici prlegerea despre silogismul cartezian de la facultatea de filosofie

n-avea claritatea unei lămpi cu gaz făcute de mama.

Dar am stat cu empiriști la sfat

și cu șcepticii m-am desfătat

gazun-n lampă până a secat

sticla lămpi pân-s-a afumat.

(ciclul Fumurile orașului)

SĂ RUPEM LEGEA ACEASTA A CASTITĂȚII

Să rupem legea aceasta a castității.

Arborii simplificați de somn urcă la ferestre ca să vadă

paradisul nostru izgonit.

Fără șerpi, fără îngeri, fără șerpi e cerul pitit.

Caste curg lăuntru la lumină.

Dacă stingi se strecoară ogari sângeroși pe sub uși,

ne invadează, ne invadează din tindă păpuși,

crapă bubonic în fiecare por un boboc altoit, dar trupul e o pustiită grădină

Iubito rămâi goală-n păduri ca Genoveva de Brabant

pentru dorința-naltă a copacilor, potolește josnicia arbuștilor

Melci desbracă pe iarba desgustului umed al sărutărilor

Păunițe desbracă-n grădini de frumusețe cuvântul amant.

OMUL FĂRĂ AMINTIRI

Ce făptură minunată sunt

Îmi surâd în orice oglindă, ce știți voi, mă mângâi bucuros pe obraz,

singur vorbesc, cânt și tușesc ca să mă ascult.

Mă sprijin, ca să-mi văd fâlfâiala mâinilor, în oglinzi, să nu caz.

Cu fiece femeie uitată sună în mine despletite trâmbițe de alpaca,

unghiile lor, ghiarele lor, nu pot să-mi zgârâie coaja ta-ta-ra-ra.

Nepreiteni grei ca niște chesoane, prieteni plesinind din bici, din cuvânt

vă uit la chip, apoi la veșmânt.

Ce făptură minunată sunt

Cântecele chiar, știute cândva, au o singură haină acum și

când le chem vin toate odată căci nu pot desluși

unde fiecare mi-a folosit, câte unul la fluierat, despărțit.

TEATRU/FILM 14 Martie

Răscoala

Rascoala: 

Cu Iurie Darie:

Biografie Iurie Darie

Nascut pe 14 martie 1929 in Vadul Rosu, Jud. Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova, celebrul actor de teatru, film si televiziune, fiind dotat cu talent la desen, dar având și reale însușiri pentru scenă, Iurie Darie a dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât și la cel de Artă Teatrală și Cinematografică, reușind la ambele, dar alegându-l pe ce din urmă, pe care l-a absolvit în 1952 la clasa marilor actori și profesori: Mihai Popescu si Marietta Sadova.
Absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC), actuala ATF, promotia 1952. Debuteaza in anul 1953, in "Nepotii gornistului", in regia lui Dinu Negreanu si alaturi de Marga Barbu si Liviu Ciulei.

A interpretat roluri memorabile in peste 40 de producții cinematografice, a fost si este actor al Teatrului de Comedie din Bucuresti unde i-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Radulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Consuela Rosu, Stela Popescu, Silviu Stănculescu si Anca Pandrea.

Inainte de 1989 era extrem de cunoscut si prin intermediul televiziunii. unde s-a remarcat în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini alaturi de o micuta co-prezentatoare, Mihaela.

A fost casatorit cu actrita Consuela Rosu cu care are un baiat Alexandru (Ducu) Darie, nascut in 1959 ce in prezent nu numai ca a mostenit talentul parintilor sai dar chiar se pare ca i-a depasit. În 2002, Alexandru Darie a devenit directorul prestigiosului Teatru Bulandra din București, iar în decembrie 2006 a fost ales președinte al Uniunii Teatrelor din Europa cu sediul la Paris.

Dupa moartea extrem de prematura a sotiei sale, el se indragosteste din nou, de data aceasta de colega sa Anca Pandrea cu care formeaza un cuplu demn de invidiat.

Povestea lor de dragoste incepe in urma cu 22 ani, cand, dupa ce a ramas vaduv, Iurie a fost invitat de Anca la o cafea. Prima intalnire a rezervat surprize. Cand sa se pregateasca de vizita, Anca si-a dat seama ca prietena ei a plecat in oras si a incuiat-o, din greseala, in casa. A fost nevoita sa iasa pe geam. A doua zi urma sa implineasca 40 de ani. Cand Iurie a sosit acasa la Anca, a trebuit sa intre si el, tot pe geam!

In 22 de ani, Iurie si Anca nu au stat despartiti mai mult de patru zile. 

Dupa doua decenii de amor, Iurie Darie si-a luat inima in dinti si a cerut-o de nevasta pe Anca Pandrea in cadrul unei emisiuni de divertisment, la Antena 1. Iurie Darie spune ca n-a premeditat momentul si ca, pur si simplu, asa a simtit atunci, ca trebuie sa-i ceara mana femeii pe care o iubeste nespus. Anca a inceput sa planga in momentul in care Iura, asa cum il alinta prietenii, a surprins-o cu intrebarea: “Vrei sa fii sotia mea?”. S-au programat de vreo trei ori la starea civila, dar n-au reusit sa ajunga niciodata pana acolo: ba si-a pierdut Anca buletinul, ba au avut spectacol in Germania, ba au plecat in Israel, la un festival de film. Cei doi au multumirea, totusi, ca nu traiesc in pacat, in fata lui Dumnezeu ei fiind casatoriti religios. 

"In urma cu cativa ani, trebuia sa nasim niste prieteni din Bailesti, asa ca preotul ne-a cam pus in fata faptului implinit, cununandu-ne religios. Pentru ca totul s-a intamplat pe nepusa masa, nici buchet de mireasa n-am avut, mi-a rupt cineva din curtea bisericii cateva flori si mi le-a pus in brate cu doar cateva secunde inainte de slujba", isi aminteste, amuzata, Anca. Dupa ce s-au casatori civil, "luna de miere au facut-o in Moldova. "Vrem sa vizitam toate bisericile si manastirile pentru a ne ruga pentru sanatatea si fericirea noastra si a celor dragi", a marturisit atunci Anca.

In 2004 filmeaza alaturi de partenera sa de viata in serialul de Televiziune "Numai Iubirea", iar in mai 2009 primeste premiul de excelenta pentru intreaga sa cariera actoriceasca la Festivalul Comediei romanesti.

Considerat un Zorro datorita rolului din "Muschetarul roman" este si in prezent la aceasta venerabila varsta, extrem de activ, implicat in multe proiecte de film si teatru, printre acestea numărându-se ilustrarea cu desene a două cărți, dar și realizarea unui CD cu muzică interpretată de el, in mici afaceri mai mult sau mai putin prospere.

Indragitul actor nu se sperie de trecerea timpului, el declarand intr-un interviu despre viata si profesie: "Am o naivitate permanenta in legatura cu trecerea timpului si viata mi-a demonstrat ca am avut dreptate. Cea mai mare satisfactie profesionala este atunci cand nu simti cum trece timpul si esti mereu in atentia publicului".

 Data decesului: 09.11.2012 

Filme cu Iurie Darie

Vezi filme

·         Maria Sa, Birlic! / (2010) - el insusi

·         Numai iubirea (2004) - Nichifor Dogaru

·         Triunghiul Morții (1999)

·         Punctul zero (1996)

·         Începutul adevărului / Oglinda (1994) - Generalul Sanatescu

·         Zâmbet de soare (1988)

·         În fiecare zi mi-e dor de tine (1987) - Theater manager

·         O zi la București (1987)

·         Cale libera (1986)

·         Cucoana Chirița (1986) Trailer

·         Ringul (1985)

·         Rămășagul (1984)

·         Viraj periculos (1983)

·         Portofelul / (1982) - escrocul international Camparno

·         Cowboys (1981) - Dave Arnold

·         Drumul oaselor (1980) - Boier Pana

·         Am fost șaisprezece (1979)

·         Cianura și picătura de ploaie (1978)

·         Ein April hat 30 Tage (1978) - Alvaro

·         Pentru patrie (1978) - maior Gheorghe Sontu

·         Revanșa (1978) - ilegalistul comunist Constantin David

·         Severino (1978)

·         Buzduganul cu trei peceți (1977) - Sigismund Bathory

·         Jucatorii de carti (1977)

·         Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - Maior Gh. Sontu

·         Misterul lui Herodot (1976)

·         Blutsbruder (1975) - Bill Simmons

·         Muschetarul roman (1975) - Mihut Galateanu

·         Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Simion Jder

·         Frații Jderi (1974) - Simion Jder Trailer

  Buzduganul cu trei peceți (1977)

   O zi la București (1987)

Cu Aurel Giurumia:

Biografie Aurel Giurumia

Aurel Giurumia s-a nascut la Cernauti, la 14 martie 1931, si a absolvit Universitatea de Arta Teatrala sectia romana din Cluj, in 1954, sectia actorie, avand colegi de promotie actori ca Teofil Valcu, Constantin Stanescu, Emil Barladeanu.

In acelasi oras, la Teatrul National, a interpretat, pana in 1968, roluri in peste 50 de piese, majoritatea in regia lui Victor Ion Popa si Constantin Anatol. Dupa 1968 cand devine bucurestean si actor al Teatrului de Comedie, in mai bine de douazeci de ani, Aurel Giurumia a interpretat roluri de neuitat, indrumat de regizorii Lucian Giurchescu, Catalina Buzoianu, Dinu Cernescu, Sanda Manu, Alexandru Tocilescu, mai ales in "Cher Antoine" de Jean Anouilh, "Mutter Courage" de Bertolt Brecht, "Jocul dragostei si al intamplarii" de Marivaux, "Livada de visini" de A. P. Cehov si "Concurs de frumusete" de Tudor Popescu. Ultimul sau rol la Comedie a fost Chenneviette din "Scaiul" de Feydeau, in 1989, sub bagheta regizorala a lui Ion Lucian.

Sinceritatea interpretarii, umorul inconfundabil, directetea replicii si farmecul bonom l-au facut sa realizeze roluri memorabile in lung-metraje si seriale tv, in "Alo?... ati gresit numarul!" si "Doi baieti ca painea calda" (regia Andrei Calarasu), in "Piratii din Pacific" (regia Gilles Grangier, Sergiu Nicolaescu), "Gloria nu canta" (regia Alexandru Bocanet), "Eu, tu si Ovidiu" (regia Geo Saizescu), "Totul despre fotbal" (regia Andrei Blaier), "Saltimbancii" si "Un saltimbanc la Polul Nord" (regia Elisabeta Bostan, "Vara sentimentala" si "Duminica in familie" (regia Francisc Munteanu), “ Toate panzele sus “.

In "Musatinii" (regia Sorana Coroama-Stanca), Aurel Giurumia a fost un Moghila de neuitat, dand intreaga masura a talentului sau in rolul din ecranizarea pentru tv a "Viforului" de Barbu Stefanescu-Delavrancea.Se stinge din viata in urma unei indelungate suferinte la 30 Martie 2004 la Bucuresti.

Filme cu Aurel Giurumia

Vezi filme

·         Campioana (1990)

·         Duminica în familie (1987)

·         Liceenii (1987)

·         Toate pînzele sus! - Întâlnire în Atlantic (1987) - Agop

·         Toate pînzele sus! - Misterele mărilor (1987) - Agop

·         Pistruiatul 1 - Evadatul (1986) - Gruia

·         Pistruiatul 2 - Ascunzișuri (1986) - Gruia

·         Pistruiatul 3 - Insurectia (1986) - Gruia

·         Toate pînzele sus! - Secretul epavei (1986) - Agop

·         Căsătorie cu repetiție (1985)

·         Promisiuni (1985)

·         Eroii nu au varsta (Serial TV) / Eroii n-au varsta (1984)

·         Un saltimbanc la Polul Nord (1984)

·         Fram (1983)

·         Lumini și umbre: Partea II (1982)

·         Totul pentru fotbal (1982) - antrenorul echipei "Gloria"

·         Ana și "hoțul" (1981)

·         De ce trag clopotele, Mitică? (1981)

·         Fiul munților (1981)

·         Grăbește-te încet (1981)

·         Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)

·         Saltimbancii (1981)

·         Audiența (1979)

·         Acțiunea Autobuzul (1978) - Nasalie

·         Cianura și picătura de ploaie (1978)

·         Ciocolata cu alune (1978)

·         Din nou împreună (1978) - Smarandache

·         Expresul de Buftea (1978) - mecanic locomotiva

·         Eu, tu și Ovidiu (1977) - Grasul

·         Pretul succesului / (1977) - inaltul politician

Totul pentru fotbal (1978): https://youtu.be/RB2ksi70XyI.

  Campioana (1990)

Cu Carmen Galin

Biografie Carmen Galin

Carmen Galin s-a nascut pe 14 Martie 1946 la Iasi, fiind recunoscuta pana in anii ' 90 ca fiind inzestrata cu un talent specific ei, un talent aparte, o interpreta de teatru si film deosebita. Studenta a profesorului Dinu Negreanu, asist. Vasile Moldovan, face parte din promotia '67 a "Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale" din Bucuresti, alaturi de Irina Mazanitis (actrita la Teatrul "Odeon"), Ilie Gheorghe (actor consacrat la Nationalul din Craiova, remarcat mai ales in spectacolele lui Silviu Purcarete), Sybilla Oarcea, Eusebiu Stefanescu, Mitica Popescu, Cristina Stamate etc.

Carmen Galin a fost casatorita cu celebrul regizor Dan Pita, de care avea insa să divorțeze.

De la "Diminetile unui Baiat cuminte" /1966, la " Ilustrate cu Flori de Cîmp" /1974, "Pruncul, Petrolul si Ardelenii "/1981, " Mere rosii" la "Fram" /1983 si "Campioana "/1990 constat cu surprindere ca am vazut-o in toate fimele si am admirat-o pentru ingeniozitatea interpretarii sale.

Retrasa inca din 1995 din activitate, de pe scena "Teatrului National" din Bucuresti, (din cauza conducerii de atunci), Carmen Galin si-a dedicat garoafa rosie primita alaturi de diploma de rigoare, mentorului ei, regretatul Dinu Negreanu spunand: "Stiu de la dansul ca trebuie sa spui cuvintele la urma, nu teatral, ci cu adevar. Dintr-o perdea de ganduri recompui textul si te recompui si pe tine".

Din clipa aceea actrita Carmen Galin s-a retras total din viața publica. Modesta, fara a lasa sa se stie amanunte despre viata privata, aceasta actrita de un talent deosebit, de o sensibilitate si autencitate proprie rolurilor interpretate, se dedică, din umbră, numai acțiunilor umanitare.

Filme cu Carmen Galin

Vezi filme

·         Trenul din zori nu mai opreste aici / (1994)

·         Vinovatul (1991)

·         Campioana (1990) - Lili Oprescu

·         Secretul armei secrete (1988) - verisoara Zmeului

·         Zâmbet de soare (1988)

·         Secretul lui Nemesis (1985) - C. B. Mirea Trailer

·         Skazka stranstviy (1985) - Plague

·         Un saltimbanc la Polul Nord (1984) - Fanny

·         De dragul tău, Anca! (1983)

·         Faleze de nisip (1983)

·         Fram (1983)

·         Întunericul alb (1982)

·         Ana și "hoțul" (1981)

·         Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)

·         Saltimbancii (1981)

·         Bietul Ioanide (1980) - Pica, fiica lui Ioanide

·         Labirintul (1980)

·         In asteptarea lui Lefty / (1979)

·         Ora zero (1979)

·         Profetul, aurul și ardelenii (1978) - Una dintre sotiile profetului

·         Curcanii / (1977)

·         Iarna bobocilor (1977) - Praxiteea

·         Mere roșii (1976) - Alice

·         Premiera (1976) - actrita Manuela

·         Tănase Scatiu (1976) - Sita, surdomuta

·         Ilustrate cu flori de câmp (1975) - Laura

·         Proprietarii (1973)

·         Drum în penumbră (1972)

·         Game pentru televiziune (1968)

·         K.O. (1968) - Silvia

Bietul Ioanide (1980)

“Faleze de nisip” 

 “Saltimbancii” 

Danton - Camil Petrescu

Pisălogii cu Dan Condurache, Dem Rădulescu, Ș.M.-Brăila, O. Cotescu

Imprastiind vestile - Lady Gregory 1968

Monopolul alcoolului - I.L.Caragiale

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Martie

Alexandru M. Macedonski Citate:

Albert Einstein Citate:

Alexandru Paleologu Citate:

SFATURI UTILE 14 Martie

URGENȚE DE PRIMĂVARĂ ÎN GRĂDINĂ

Lucrări de igienă culturală

Tratamentele fitosanitare ori lucrările de igienă culturală care n-au fost realizate în toamnă sau în ferestrele iernii pot fi efectuate la sfârșitul repausului vegetativ sau la dezmugurire, în funcție de microclimat și tipul intervenției:

- suprimarea ramurilor cu simptome de boli-rapăn, făinare, foc bacterian, monilioză sau ulcerații produse de păduchele lânos;

- tăierea lăstarilor cu 5-6 cm mai jos de locul unde a fost localizat atacul de făinare anul precedent (lucrarea este specifică soiurilor sensibile la acest agent patogen, cum ar fi Jonathanul, la măr);

- tăieri de formare a coroanei, în plantațiile tinere și de regenerare, în livezile aflate în declin;

- suprimarea la 50-60 cm înălțime a puieților plantați în toamna trecută;

- distrugerea drajonilor porniți din rădăcină;

- îndepărtarea mărăcinilor din livezile clasice sau grădini cu pomi răzleți:

- lucrări de întreținere a solului între rânduri și în jurul pomilor;

- fertilizarea organică și/sau chimică.

Tratamente chimice

- Tratamente cu produse cuprice (atenție, fără sulfat de cupru, interzis în UE încă din 2007!), cu rol în dezinfectarea rănilor și reducerea riscului de atac de rapăn, atac bacterian, monilioză. Se poate utiliza unul dintre produsele: Funguran OH 300 SC 0,04-0,5%,Triumf 40 WG-0,25%, Flowbrix 0,35% sau Champ 77 WG-0,2%, Alcupral 50 PU-0,3% sau Kocide 2000-0,25%.

- Tratamente pentru combaterea dăunătorilor care iernează pe ramuri, în scoarță și în crăpăturile ei, în solzii mugurilor, ca larve, adulți sau ouă hibernante (purici meliferi, păduchi țestoși, păduchele din San José, păianjenul roșu, alte afide ), cu unul dintre produsele: Mospilan 20 SP/SG-0,045 kg/ha, Mospilan 20 SG + Toil (adjuvant) – 0,5%. Pentru tratamente în grădină iată și câteva exem­ple de doze folosite: pentru 10 litri de apă – 4 grame Mospilan + 50 ml Toil; pentru 30 litri de apă – 12 grame Mospilan + 150 ml Toil etc. Amestecul insecticidului și a adjuvantului se face direct în rezervorul mașinii de stropit. În cazul în care s-a depășit perioada optimă pentru stropit, iar pomul a intrat în vegetație, nu există pericolul arsurilor pe frunze sau muguri.

Foarte important de reținut:

- s-au restrâns/retras de la utilizare (Regulamentul UE 485/2013) produsele care au ca substanță activă Clotianidin, Imidacloprid și Tiametoxam;

- produsele care conțin substanțe active similare, dar sunt omologate, pot fi utilizate exclusiv după înflorire;

- tratamentul cu insecticid+ulei se aplică cel mult până (inclusiv) la începutul dezmuguritului, în faza de „urechiușe de șoarece”, la semințoase sau buton verde, la sâmburoase și obligatoriu până la dezmugurire, în cazul caisului și piersicului;

- este indicată o temperatură de peste +4 grade Celsius în perioada stropirii.

Intervenții în pomicultura ecologică

În plantațiile certificate ecologic sau în curs de reconversie se pot aplica produse omologate conform Regulamentului CE 843/2007. Pentru această perioadă se recomandă substanțele permise pe bază de hidroxid de cupru, oxiclorura de Cu sau oxidul de Cu, gen Bouille bordelaise – 0,5 % WDG sau Funguran OH 300 SC/ 0,044-0,065%, fără a depăși cantitatea de 6 kg/Cu/pe an/pe hectar, cu derogările aferente. Pentru dăunători se pot utiliza uleiuri parafinice (Ovipron 2000 –1,5 %)

Campania viticolă și pomicolă de primăvară înregistrează un vârf de lucrări ce se cer efectuate în timp util şi cu respectarea regulilor tehnice.

Spre sfârşitul lunii, la viile pe rod se aplică primele tratamente împotriva bolilor.  Campania viticolă de primăvară înregistrează un vârf de lucrări ce se cer efectuate în timp util şi cu respectarea regulilor tehnice.

În viile tinere se termină plantatul viţelor în masiv şi se completează golurile apărute cu viţe viguroase din soiurile plantate iniţial, se plantează la ghivece rezervă de viţe destinată plantării golurilor din timpul verii, se termină instalarea spalierilor din viile de anul 2 şi se înfiinţează culturile intercalate de legume: salată, mazăre de gradină, fasole de grădină, spanac, fasole boabe etc.

În viile pe rod, după terminarea lucrărilor fitotehnice la butuci, se execută afânarea adâncă pe solurile uşoare cu afânătorul cu gheare, pe solurile grele cu plugul fără cormane în agregat cu grapa pentru mărunţirea solului. În plantaţiile cu sistem de irigare se aplică irigarea de aprovizionare la pornirea viţelor în vegetaţie, iar spre sfârşitul lunii specialiştii recomandă executarea primelor tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor cu produse fitosanitare autorizate.

Calendarul lucrărilor în pomicultură din luna aprilie

În plantaţiile de pomi sunt necesare multiple lucrări în această perioadă, specialiştii Camerei Agricole Judeţene Botoşani recomandând efectuarea următoarelor lucrări:
– Se execută tratamentele fitosanitare la avertizare, pentru combaterea gargăriţei florilor de măr, aphidelor, acarienilor, rapănului, făinării, focului bacterian, păduchilor ţestoşi etc.;
– O atenţie deosebită se va acorda stropirilor de primăvară cu soluţiile clasice: zeama boerdeleză, zeama sulfocalcică, precum şi uleiuri de tip Oleocarbedan, Oleocalux,Oleodiazol;
– Se încheie plantările de pomi, arbuşti fructiferi şi parţial căpşuni şi se completează golurile din plantaţii;
– Se încheie tăierile de fructificare la speciile pomicole;
– După trecerea îngheţurilor şi a temperaturilor scăzute acolo unde s-au efectuat tăierile la cais şi piersic, cu lăsarea de ramuri rezervă, se fac corecturile necesare, cu care ocazie se lasă încărcătura normală de formaţiuni fructifere pe pom;
– Tăierile anuale la piersic sunt obligatorii având în vedere că fructifică mai ales pe ramuri mixte şi lungi în vârstă de 1 an;
– Tăierile de regenerare se aplică pomilor din plantaţiile îmbătrânite. Acestea se execută în vederea refacerii coroanelor, de a stimula pornirea de noi creşteri şi garnisirea acestora cu formaţiuni noi de rod;
– Se finalizează lucrarea solului prin executarea arăturii, discuirii între rânduri, peste tot sau în benzi alternative;
– În funcţie de încărcătura cu muguri de rod se administrează îngrăşăminte organice şi 1/3 din îngrăşămintele azotoase;
– Se verifică şi se completează grămezile cu materiale fumigene pentru prevenirea pierderilor cauzate de brume şi îngheţuri târzii.