8. /2 SEPTEMBRIE 2022 - TEATRU/FILM
HRISTU NICOLAIDE
| Hristu Nicolaide | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 2 septembrie 1908 Constanța |
| Decedat | ? 1989[necesită citare] București |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor de teatru, de film, de televiziune. |
Modifică date / text  | |
Hristu Nicolaide (n. 2 septembrie 1908, Constanța - d. ? 1989,[necesită citare] București) a fost un actor de comedie (teatru, film, televiziune) și scriitor român.
BIOGRAFIE
Născut la Constanța într-o familie de greci. Tatăl actorului a facut parte din Comitetul Comunitații Elene din Constanța o perioda lungă de timp. Datorită lui si a altor greci s-a infiintat in Constanta o trupă de teatru de actori amatori.
A urmat si Conservatorul de Muzica și Arta Dramatică unde a avut-o ca profesoara pe Maria Filotti. A debutat pe scenă la Roman, în celebra piesă “Take, Ianke și Cadâr”, în care l-a întruchipat pe Ianke îndrumat de actorul Gheorghe Timică.
A fost bun prieten cu Maria Tănase. În cartea lui "1001 de zâmbete" povestește despre marea artistă.
A jucat în: „Faxum melodi…” scris de el și Nicolae Chirițescu, „Colț cu Brezoianu” de asemenea scris de el și de Puiu Maximilian și dirijat de compozitorul Elly Roman, în „Pigulete plus cinci fete” la Teatrul Mic. Și-a scris singur cuplete, scenete, pe care le-a interpretat pe scena Teatrului de Revistă „C. Tănase” din București.
A jucat în filmele: „Dragoste la zero grade”, „Directorul nostru” și „Mofturi 1900”, ambele regizate de Jean Georgescu. La TV a jucat în anecdotele „Starea de leșin”, „A dispărut copilul” și altele. A mai apărut într-o emisiune pentru copii „Măzgălici și Zugrăvici” la TV, în care desena și cânta. A scris versurile la celebrul șlagăr „Cărăruie care suie în vârf de munte”.
A primit titlul de artist emerit în 1962.[1]
FILMOGRAFIE
Actor
- Directorul nostru (1955) - Ionescu, șeful registraturii
- Mofturi 1900 (1965)
- Starea de leșin (1969)
- Cupletul zilei / (1970) - vanatorul
- Anecdota (1972)
- Vicleniile lui Scapin / (1972) - contabilul sef al intreprinderii
- Hoțul invizibil / (1973)
- Vreau să spun!... / (1974)
- Roșcovanul (1976)
- Un text cu bucluc (1976)
- Toate pânzele sus (film) (1977)
Scenarist
- Vacanță la mare (1962)
- Dragoste la zero grade (1964) - în colaborare cu Cezar Grigoriu
- Starea de leșin (1969)
SCRIITOR
- 1001 de zâmbete (1985), Editura Cartea Românească, București
Hristu Nicolaide - Noi, sportivii din tribune! (1983)
Hoțul invizibil - H. Nicolaide, Cornel Coman, Victoria Mierlescu, Sebastian Radovici și alții
Ben Jonson - Volpone (Vulpoiul) | Teatru radiofonic
IRINA RĂCHIȚEANU ȘIRIANU
Irina Răchiţeanu s-a născut la 2 septembrie 1920, la Brăila, fiind fiica medicului Octav Răchiţeanu şi a Elenei Atanasiu.
A urmat liceul de fete din oraşul natal, apoi, după absolvire, alături de sora sa, Carmen Răchiţeanu – devenită, mai târziu, artist plastic – , şi de mama sa, Elena, se mută la Bucureşti, unde intră la Conservatorul de teatru, la clasa celebrei Maria Filotti.
În anul 1941, urma să debuteze în film în rolul Mariei din „Focuri sub zăpadă”, în regia lui Marin Iorda, jucând alături de Constantin Bărbulescu, însă dificultăţi de ordin financiar au împiedicat finalizarea proiectului.
În anul 1942, va absolvi facultatea – fiind colegă de generaţie cu Raluca Zamfirescu, Ion Henter, Ion Manolescu, Eugenia Bădulescu, Corina Constantinescu.
A fost angajată imediat după absolvire de Victor Ion Popa, la Teatrul din Sărindar, rolul de debut fiind cel din „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu.
A jucat şi în travesti şi în „Coana Chiriţa”, la Teatrul din Sărindar, apoi s-a aflat pe scena de la Comedie şi mai apoi la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde, din anul 1947 devine societar, clasa a III-a.
În 1943, actriţa afirma: “Eu, personal, când spun «teatru», simt ca mi se înfioară toată carnea pe mine, simt un val de sânge cald la inimă şi simt că mă transform în zeci de personalităţi diferite de a mea şi, pe moment, mă simt alta”.
De asemenea, în 1946, Irina Răchiţeanu se destăinuia: “Teatru! Marele şi frumosul meu ideal, marea mea iluzie, marea şi nepreţuita mea zădarnicie! Glorie! Ce comic! Să te zbaţi, să urli, să plângi, să înghiţi mojicii, să-ţi calci peste atâtea susceptibilităţi, să treci peste atâtea lucruri… Ca să joci teatru! Recunosc că sunt ori prea înaintată, ori prea înapoiată în viziunea mea de teatru. Teatrul pentru mine e o manifestare cu caracter aproape divin, religios, sacru”.
A colaborat cu marii regizori de teatru ai vremii, de la Victor Ion Popa şi Lucia Sturdza Bulandra la Aurel Maican, Marietta Sadova şi Ion Sava, alte roluri memorabile pe care le-a interpretat fiind în “Eugènie Grandet” după Balzac, “Puterea întunericului” de L. Tolstoi, “Profesiunea doamnei Warren” de G. B. Shaw, “Strigoii” de Ibsen, “Frumoasa adormită” de R. di San Secondo, “Cetatea de foc” de M. Davidoglu, “Judecata focului” de A. Adamescu, “Reţeta fericirii” de A. Baranga, “Duşmanii” de M. Gorki, “Surorile Boga” de A. Baranga.
A interpretat la Teatrul Modern, un rol în piesa „Henric al IV-lea” de Pirandello, în regia lui Aurel Ion Maican.
La Teatrul „Comedia” al lui Sică Alexandrescu a jucat în „Strigoii” de Ibsen și „Mașina de scris” de Cocteau, iar la Teatrul „Nostru”, a interpretat rolul titular din „Thérèse Raquin” de Zola, în regia Luciei Sturdza-Bulandra.
La Teatrul Național din Bucureşti a interpretat rolul Carminei din „Frumoasa adormită” de Rosso di San Secondo, în regia lui Ion Sava, Anca din „Năpasta” de Caragiale, Lady Torrance din „Orfeu în infern” de Tennessee Williams, alături de Florin Piersic, Maria Stuart de Schiller, Doamna Clara din „Vlaicu Vodă” de Davila, Medeea lui Seneca.
În anii ’60 – ’80 ai secolului trecut, pe scena Naţionalului bucureştean, a parcurs perioada marilor creaţii, sub bagheta regizorilor Moni Ghelerter, A. Finţi, Sică Alexandrescu, M. Berechet, I. Cojar şi, mai apoi, Silviu Purcărete, Cristian Hadji-Culea şi Felix Alexa: “Oameni care tac” de Voitin, “Ana Karenina” de Tolstoi, “Regele Lear”, de Shakespeare, “Orfeu în infern” de T.Williams, “Maria Stuart” de F. Schiller, “Vlaicu Vodă” de Davila, “Întâlnire cu îngerul” de Sidonia Drăguşanu, “Părinţii teribili” de J. Cocteau, “Troienele” de Euripide, “Năpasta” de I.L. Caragiale, “Pisica în noaptea anului nou” de D.R. Popescu, “Iadul şi pasărea” de Ion Omescu, “Medeea” de Seneca, “Marele soldat” de D. Tărchilă, “Stop pe autostradă” de A. Nicolaj, “Citadela sfărâmată” de H. Lovinescu, “Bătrâna şi hoţul” de V. Savin şi, după ’89, unul dintre ultimele sale roluri, Rebecca Nurse din „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller.
Irina Răchiţeanu a jucat pe scena teatrelor “Sărindar”, “Munca şi Lumina”, “Comedia”, “Modern”, “Teatrul Nostru”, “Maria Filotti” Brăila, “Mogador”, teatrul “Armatei”, Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, teatrul “Nottara”, “Teatrul Mic” şi “Teatrul Foarte Mic”.
Irina Răchiţeanu va juca, în 1951, rolul Anca Olteanu, soția lui Dan, în filmul „Viața învinge”, regia Dinu Negreanu, alături de marele actor George Vraca, apoi a apărut în serialul TV „Realitatea ilustrată” (1969) şi în „Nunta însângerată” (1976), regia Timotei Ursu, alături de Olga Tudorache, o adaptare TV după drama lui Federico Garcia Lorca.
Irina Răchiţeanu-Şirianu a fost și profesoară la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, pregătind generații întregi de actori, iar în anii ’70-’80, a susţinut numeroase spectacole de poezie, intitulate “De viaţă, de dragoste, de moarte”, culegere din folclorul românesc, “Să ne facem daruri”, după poeziile Ninei Cassian, şi “Cu ochii deschişi”, după poeziile Anei Blandiana.
După un astfel de recital, intitulat “Să ne facem daruri”, în anul 1985, criticul de teatru Ileana Lucaciu scria: “În mijlocul tinerilor, artista şi-a rostit fiecare vers dedicînd cuvântul tinerilor ce o ascultau cu adevărat vrăjiţi. Nu mai receptam doar farmecul versului, ci ne implicam fiecare în sensurile profunde acordate cuvântului de artistă, ne regăseam în starea creată cu generozitate de Ea”.
Irina Răchițeanu Șirianu a avut însă și o remarcabilă prezenţă în spectacolele de teatru radiofonic, alături de figuri remarcabile ale teatrului românesc – Clody Berthola, Alexandru Repan, Rodica Suciu Stroescu, Coca Andronescu, Costel constantin, Lucia Mara, Violeta Andrei ori George Constantin – , cum sunt apariţiile în „Medeea” de Seneca, regia artistică Titel Constantinescu, „Făt Frumos” de Horia Furtună, sub bagheta regizorului Paul Stratilat, „Wilhelm Tell” de Friedrich Schiller, regia artistică Mihai Pascal sau „Nunta însângerată” de Federico Garcia Lorca, spectacol semnat de Dan Puican,
În anul 1949, s-a căsătorit cu scriitorul Vintilă Russu-Şirianu, dramaturg, traducător, memorialist și publicist, nepot al lui Ioan Slavici. Deşi ea avea 29 de ani, iar scriitorul 52 şi nu au locuit împreună o vreme – fiindcă el era la Reşiţa iar ea juca la Bucureşti – , şi-au trimis scrisori înflăcărate de iubire, alintându-se Dusetin şi Dusetina, iar căsătoria lor va rezista cu brio.
Artista a fost distinsă cu titlul de Artist Emerit şi a primit şi alte titluri cum sunt Ordinul Muncii clasa a II-a (1950) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”, Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și clasa I (1971).
Irina Răchițeanu-Șirianu a plecat la Domnul la 15 octombrie 1993, la vârsta de 73 de ani. Îşi găseşte odihna veşnică la Cimitirul Bellu.
Despre marea artistă, Florin Piersic îşi aminteşte: “Vorbesc despre una dintre actriţele pe care… nu că le-am iubit, le-am adorat! Irina a rămas pentru mine un model de concentrare, de dăruire pentru public şi pentru rolul pe care-l făcea!”.
.svg){kind=small}
