AM SELECȚIONAT ACESTE MATERIALE PE CARE LE PUTEȚI URMĂRI ÎN ZIUA DE 5 IULIE 2018

Începen acest program cu o dedicație pentru toate doamnele și domnișoarele cu acest nume:

Julio Iglesias - Nathalie

ISTORIE PE ZILE 5 Iulie

Evenimente

·         328: Inaugurarea oficială a podului lui Constantin cel Mare de la Sucidava (Corabia), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius. Podul lui Constantin cel Mare a fost un pod roman peste fluviul Dunărea. A fost terminat sau reconstruit în anul 328 d.Hr. și a rămas în uz pentru nu mai puțin de 40 de ani. Având o lungime totală de 2437 m, din care 1137 m peste albia Dunării, podul lui Constantin cel Mare este considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă și unul din cele mai lungi din toate timpurile. A fost o construcție cu piloni din piatră și mortar, pod de lemn în arc și suprastructură de lemn. A fost ridicat între satul Celei, în apropierea actualului oraș românesc Corabia, județul Olt – pe atunci cetatea Sucidava – și satul bulgăresc Ghighen, din Regiunea Plevna, pe atunci numit Oescus, de către împăratul Constantin cel Mare. Se pare că podul a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constantiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, în 367. Deși Luigi Ferdinando Marsigli a încercat, fără succes, să localizeze podul în secolul al XVII-lea, în schimb, podul este figurat, în aceeași perioadă, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino. Alexandru Popovici și Cezar Bolliac au reluat căutările în secolul al XIX-lea, dar primele descoperiri științifice reale au fost făcute de Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic, în 1902. În 1934, Dumitru Tudor a publicat prima lucrare completă privind podul, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării a fost efectuată în 1968, de către Octavian Toropu. Din păcate, acest pod al lui Constantin cel Mare, menționat și de către Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, a avut o existență scurtă.,presupunandu-se că a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constatiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, din anul 367 d.C. Podul se află figurat pe o harta redactată la Padova, între anii 1694-1699, de stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716). Primele cercetari științifice reale in legatura cu aceasta constructie au fost făcute de către Grigore Tocilescu (1850-1909; istoric si arheolog, român ) și Pamfil Polonic (1858-1943; arheolog și topograf), în anul 1902. În anul 1934 Dumitru Tudor (1908-1982; istoric, arheolog și profesor universitar român, cu importante descoperiri și studii despre Dacia romană, Drobeta, Cavalerii danubieni), este cel care publică prima lucrare completă privind acest pod, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării în zona podului a fost efectuată în 1968, de către istoricul și arheologul Octavian Toropu. O asemenea construcţie stabilă, costisitoare şi grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica, dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparţinând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei şi a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică şi strategică marele val Brazda lui Novac. În împrejurări puţin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goţilor la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. şi de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava şi Oescus a fost distrus. După alte informaţii, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării şi împotmolirile prin bancurile de gheaţă. Dar, indiferent de viaţa lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta şi a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană

·         1295: Scoţia şi Franţa incheie o alianţă împotriva Angliei, așa-numita” Alianta Auld”. Aceasta alianța a jucat un rol important în relațiile dintre Scoția, Franța și Anglia, de la începuturile sale în 1295, până Tratatul de la Edinburgh 1560. Termenii tratatului prevedeau că, dacă oricare din aceste doua tari țari ar fi fost atacata de către Anglia, cealaltă țară se obliga sa atace teritoriul englez, iar reînnoirea tratatului s-a facut de-a lungul timpului chiar dacă cele doua regate nu erau implicate într-un conflict cu Anglia, de către toate monarhiile franceze si scotiene ale acelei perioade pana in secolul al XIV-lea, cu exceptia regelui francez Ludovic al XI-lea.

·         1594: O forța portugheză sub comanda lui Pedro Lopes de Sousa încearca o invazie nereușită a Regatului Kandy,în Ceylon (astazi Sri Lanka) 20.000 de soldați portughezi, condusi de guvernatorul Pedro Lopes de Sousa, au invadat regatul Kandy la 5 iulie 1594, dar dupa trei luni, acest corp expeditionar grav epuizat de un război de gherilă și de dezertările în masă, a fost complet distrus. Dupa această victorie, Regatul Kandy a devenit o putere militară majoră, reusind sa-si păstreze independența până la 1815 împotriva portughezilor, olandezilor și armatelor britanice.

·         1687: Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica. Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (însemnând în latină, “Principiile matematice ale filozofiei naturale”), adesea numită doar Principia ori Principia Mathematica, este lucrarea în trei volume a lui Isaac Newton publicată în 5 iulie 1687. Conține formularea legilor de mișcare a corpurilor (cunoscute frecvent și ca Legile lui Newton) ce constituie fundamentul mecanicii clasice, precum și Legea atracției universale. Tot în Principia, Newton explică atât matematic cât și fizic legile mișcărilor planetare, cunoscute sub numele de Legile lui Kepler, pentru că au fost deduse empiric de către Johannes Kepler pe baza observațiilor astronomice personale ale acestuia.

·         1770: Incepe Bătălia navala de la Chesma dintre flotele Imperiului Rus și Imperiului Otoman si a durat pana la 7 iulie 1770 în apropiere de golful Çeșme (Chesme sau Chesma) , în zona dintre tarmul de vest a Anatoliei și insula Chios, care a fost locul unui număr de bătălii navale in trecut între Imperiul Otoman și Republica Veneția. A fost prima dintr-o serie de lupte navale dezastruoase pentru otomani împotriva Rusiei si cea mai mare înfrângere navala suferita de otomani de la bătălia de la Lepanto (1571). Această bătălie a incurajat izbucnirea unor revolte în Imperiul Otoman, în special in randul popoarelor creștine ortodoxe din Peninsula Balcanică, care au ajutat armata rusă în înfrângerea Imperiului Otoman. După această victorie navala, flota rusă a rămas în Marea Egee următorii cinci ani. Imparateasa Rusiei, Ecaterina cea Mare,a comandat patru monumente pentru a comemora victoria: Palatul Chesma și Biserica Sfântul Ioan la Palatul Chesma din St Petersburg (1774-1777), Obeliscul Chesma Obeliscul idn Gatchina (1775), și Coloana Chesma din Țarskoe Selo (1778).

·         1809: Are loc Bătălia de la Wagram, cea mai mare confruntare militară din cadrul Războiului celei de-a Cincea Coaliții. Forțele lui Napoleon I înfrâng armatele imperiale habsburgice, comandate de arhiducele Carol de Austria. Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) a fost cea mai importantă confruntare militară a Războiului celei de-a Cincea Coaliții, desfășurându-se pe câmpia Marchfeld, în apropierea insulei dunărene Lobau și în dreptul localității Deutsch-Wagram, la 10 km nord-est de Viena. Bătălia a opus o armată franco-germano-italiană, condusă de Împăratul Napoleon I, unei armate austriece, comandate de arhiducele Carol de Austria-Teschen. Cele două zile de lupte s-au încheiat cu victoria decisivă a armatei franco-aliate. În urma insuccesului de la Aspern-Essling (21 – 22 mai 1809), Napoleon rămâne cu armata pe malul drept (meridional) al Dunării și își concentrează o mare parte din trupe pe insula Lobau, la nord-est de capitala austriacă ocupată. Pe 4 iulie, la ora 21, profitând de o furtună violentă, forțele franco-aliate încep să traverseze brațul nordic al fluviului. În ziua următoare, pe 5, francezii și aliații lor lansează o violentă ofensivă, dar nu pot disloca excelentul dispozitiv prevăzut de arhiducele Carol, desfășurat în spatele liniei fortificate construite de-a lungul râului Russbach. Pe data de 6, în timpul dimineții, austriecii lansează o contraofensivă decisă dar imprecis coordonată, care aproape dislocă centrul inamic, dar aripile acestuia rezistă și, prin desfășurarea unei „Mari Baterii” și organizarea unei ofensive puternice pe stânga austriecilor și în centru, Napoleon reușește să oblige armata austriacă să se retragă treptat, încă de la începutul după-amiezii, ostilitățile încheindu-se în jurul orei 20. Armata franceză, epuizată, este incapabilă să lanseze o urmărire eficace iar armata austriacă se retrage în relativă ordine. În marș spre câmpul de bătălie, arhiducele Ioan de Austria, aflat la comanda unei armate austriece de mici proporții, nu a reușit să intervină în timp util pentru a susține armata principală. Pierderile au fost oarecum similare de ambele părți, dar Napoleon a câștigat un avantaj strategic decisiv, separând forțele demoralizate ale austriecilor și obligându-le să se retragă încontinuu în zilele ce au urmat bătăliei. Arhiducele Carol decide replierea în Boemia, în direcția Znaim, unde cele două armate se ciocnesc încă odată, pe 10 și 11 iulie, înainte ca arhiducele să ceară, pe propria răspundere, semnarea unui armistițiu. Bătălia de la Wagram a fost probabil ultima victorie decisivă strategic pe care a obținut-o Împăratul Napoleon, austriecii cerând semnarea armistițiului la nici o săptămână după bătălie. Bătălia a fost de proporții uriașe, fiind a doua bătălie din Războaiele napoleoniene ca număr de soldați implicați (după „Bătălia Națiunilor” de la Leipzig). Pierderile enorme de ambele părți au fost cauzate în special de folosirea unei artilerii foarte numeroase, bătălia fiind prima mare înfruntare de artilerie din istorie.

·         1811: Venezuela a devenit primul stat sud-american care şi-a proclamat independenţa faţă de Spania in urma hotararii luate de Congresul venezuelan reunit la Caracas la care au participat reprezentantii a sapte provincii. Pledoariile pentru independenta ale lui Simon Bolivar si ale  lui Francisco de Miranda, au avut un rol hotarator in hotararea Congresului de separare fata de Spania.

·         1830: La trei saptamani dupa invazia trupelor franceze in Algeria, capitala Alger s- a predat. Beiul Hussein a abdicat  dupa ce a primit garantii privind libertatea sa  si  proprietatile personale. 37000 de soldati francezi sub comanda  generalului Beaumont  au atacat Algeria, pentru motivul  ca beiul  de Alger l-ar fi lovit pe consulul francez cu un evantai…Sub pretextul unei actiuni de pedepsire, operatia respectiva s-a transformat intr-un razboi  colonialist.

·         1865: A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (două mile pe oră) în Marea Britanie

·         1870: Incendiu devastator în Istanbul, soldat cu 1.200 morți și 60.000 persoane rămase fără locuințe.

·         1884: Germania ia în posesie colonia africana Camerun.

·         1904 – Marea Britanie câștigă Cupa Davis, după ce învinge cu 5-0 Belgia

·         1909 – începe ediția cu numărul 7 a turului Franței

·         1918: S-a infiintat, la Washington, “Liga sociala romana”, organizatie care isi propunea influentarea opiniei publice americane in problema unirii Transilvaniei cu Romania.

·         1919 – Babe Ruth reușește pentru prima dată în carieră două homerun-uri într-un singur meci. Până la finalul carierei avea să reușească aceeași performanță de 72 de ori

·         1937 – naționala României pierde cu 4-2 meciul jucat împotriva selecționatei Poloniei

·         1938 – Începe Turul Franței la ciclism

·         1941: Brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți. Orasul Cernauti a fost eliberat de sub ocuparea sovieticilor la 5 iulie 1941 de catre Brigazile 1 si 4 Mixte din cadrul Armatei Romane. Batalia de la Cernauti s-a desfasurat la scurt timp dupa angajarea armatei romane in cel de-al Doilea Razboi Mondial Ofensiva s-a declansat in dimineata zilei de 3 iulie 1941, initial spre Storojinet, batalioanele 1 si 2 vanatori de munte din Brigada 1 mixta munte ajungand pe Siret, dupa care, printr-o manevra indrazneata, au trecut raul prin vad (podurile fusesera distruse de inamic). Apoi au eliberat orasul si au constituit un cap de pod la nord de rau. Pretutindeni, populatia a primit militarii romani eliberatori cu „flori si cu mare bucurie”, intre timp, Brigada 4 mixta munte a ajuns, in seara zilei, intre Patrauti si Dobrova, iar Divizia 7 infanterie, care a intampinat cea mai puternica rezistenta in zona Fantana Alba, Cerepcauti, Petricani, a trecut temporar la aparare activa, cu misiunea de a interzice patrunderea inamicului spre sud. La 5 iulie, pentru a nu se permite fortelor sovietice sa se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernauti cu batalioanele Brigazii 1 mixta munte (la flancul stang) si Brigazii 4 mixta munte (la flancul drept), precum si executarea unei manevre spre Fantana Alba, cu un detasament din Brigada 4 mixta munte, in spatele si flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie. Ca urmare, unitatile Brigazii 1 mixta munte (flancate la vest de Detasamentul „colonel Albustin”), au inaintat energic si viguros, manevrand rezistentele inamice din zona Cernauti, au infrant rezistenta opusa de acestea in fata orasului si au patruns in dupa-amiaza zilei in capitala istorica a Bucovinei (cu batalioanelor 3 si 23 vanatori de munte), fiind primite cu entuziasm de catre populatia romaneasca. Vestea eliberarii Cernautiului a provocat un entuziasm „de nedescris”, in intreaga tara. „Copiii soldatilor care au intrat in capitala Bucovinei acum 23 de ani – se mentiona in ziarul «Universul» – intra azi, la randul lor, in Cernauti, frati de sange si de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus… Ne inchinam cu recunostinta adanca si sincera pietate in fata tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”. Victoria romaneasca de la Cernauti a permis trupelor romane sa actioneze ofensiv spre Hotin, unde au desfasurat, intre 6 si 8 iulie 1941, o alta batalie stralucita, dusa de Brigada 8 cavalerie si Brigada 2 mixta munte, soldata cu respingerea trupelor sovietice dincolo de Nistru si cu eliberarea partii de nord a Basarabiei. Modul exemplar in care militarii romani si-au indeplinit misiunile de lupta in nordul Bucovinei si Basarabiei a fost remarcat si de catre generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, care a adresat alese cuvinte de apreciere. La randu-i, comandantul Armatei 3 romane, recunoscand contributia trupelor germane la repunerea bornelor de hotar pe Nistru a relevat: „Fara ei nu am fi putut face reintregirea neamului”.
articol preluat de pe: cultural.bzi.ro

·         1943: Bătălia de la Kursk–Orel–Belgorod, încheiată la 23 august, desăvârșește cotitura radicală în desfășurarea celui de– Al Doilea Război Mondial, începută la Stalingrad în 1942. Bătălia de la Kursk (în limbile rusă: Курская битва, Kurskaia bitva; germană: Unternehmen Zitadelle – Operaţiunea Citadela), 4 iulie 1943 – 20 iulie/23 august 1943), a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-Al Doilea Război Mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi cîmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operaţiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operaţiunile Kutuzov şi Polkovodeţ Rumianţev. Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţiunea Kutuzov şi Operaţiunea Polkovodeţ Rumianţev. După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au cîştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas pînă la încheierea războiului. Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriloului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingîndu-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară. Bătătlia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atît de bine gîndită, încît atunci cînd Armata Sovietică a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitînd capcana întinderii prea mari a contraatacului. Această bătălie se numără printe subiectele de studiu din toate academiile militare moderne.

·         1943: Al Doilea Război Mondial: O flota de invazie aliata a plecat catre Sicilia (Operatiunea Husky).

·         1945:   Fortele americane elibereaza  Filipinele de sub ocupatia japoneza.

·         1946: La o prezentare de modă de la Paris, a fost introdus pentru prima oară bikiniul, denumit după un atol din Insulele Marshall, unde fusese efectuat un test nuclear.

·         1950: Knessetul (Parlamentul) israelian a votat Legea Intoarcerii, care acorda tuturor evreilor dreptul de a emigra în Israel.

·         1953 – Mike Hawthorn câștigă Marele Premiu de Formula 1 al Franței și este urmat pe podium de Joan Manuel Fanzio și de Jose Froilan Gonzales

·         1954: BBC difuzează primul său buletin de stiri televizat.

·         1954: Un tanar de 19 ani numit Elvis Presley,  inregistreaza in orasul american  Memphis -Tennessee  un cantec intitulat  ”That’s all right, Mama”,  dedicat  aniversarii mamei sale. Pe 8 iulie 1954, DJ Dewey Phillips a difuzat pentru prima oara cantecul “That’s All Right”. Din acel moment a luat nastere fenomenul numit ELVIS PRESLEY.

·         1958: Prima ascensiune a vârfului Gasherbrum I - al 11-lea ca înălțime din lume. Gasherbrum I (Hidden Peak sau K5) este vârful principal din Munții Gasherbrum cu o altitudine de 8080 m, muntele fiind situat după înălțime pe locul 11 de pe glob. Gasherbrum I este situat în masivul Karakorum, între Pakistan și Valea Shaksgam, teritoriu pretins de China, în regiunea vestită Baltoro Muztagh din Karakorum, unde se află ghețarul Baltoro, de asemenea patru dintre munții înalți peste 8000 de m (K2, Broad Peak, Hidden Peak și Gasherbrum II), ca și numeroși munți cu altitudinea de peste 7000 de m (ca de ex. Trango-Türme). Gasherbrum I se află mascat de grupa Gasherbrum IV, V și VI, la câțiva kilometri de Șaua Conway, pe unde se poate ajunge în teritoriul Karakorum controlat de India.

·         1959: Președintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul și și–a asumat puteri depline, instalând propria–i dictatură. În 1962 s–a declarat președinte pe viață. S–a retras din funcție în 1967 (n. 6 iunie 1901 – m. 21 iunie 1970). Ahmed Sukarno (n. 1901 – d. 1970) a fost președintele Indoneziei între anii 1945 și 1968. S-a născut la Surabaya, în estul insulei Java în timpul coloniei olandeze din Indonezia. A studiat în școlile moderne ale coloniei olandeze. În 1921 intră la Institutul Tehnologic din Bandung unde studiază arhitectura, absolvind în 1926, fără să practice meseria, prima sa pasiune încă din adolescență fiind politica. A fost căsătorit de două ori în timpul facultății, apoi s-a recăsătorit de încă 4 ori, având patru soții simultan. Poligamia, deși permisă în legea Islamică, nu a fost o practică comună în Indonezia și a atras critici considerabile mai ales din partea organizațiilor feministe în anii 1950 – 1960.

·         1959 – se desfășoară Marele Premiu al F ranței la formula 1, care este câștigat de Tony Brooks, urmat de Phil Hill și Jack Brabham

·         1962: Algeria devine independentă față de Franța

·         1964 – Real Zaragoza învinge cu 2-1 pe Atletico Madrid în finala Cupei Spaniei la fotbal

·         1965: Proclamarea noii Constituții a statului Honduras

·         1965: Marea soprană Maria Callas a realizat o nouă performanță cântând în opera "Tosca" de Giacomo Puccini la "London's Covent Garden." Maria Callas (n. 2 decembrie 1923, New York, SUA–d. 16 septembrie 1977, Paris, Franța) este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, renumită soprană, considerată de unii drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina” sau „Regina della lirica”.

·         1969 – se încheie turneul de la Wimbledon, cu victoria lui Rod Laver în proba masculiună de simplu și a Annei Haydon-Jones în cea a fetelor. La dublu masculin se impun John Newcombe și Tony Roche, iar în proba fetelor, Margaret Court și Judy Tegart. La dublu mixt câștigă turneul Fred Stole și Ann Haydon-Jones

·         1970 – Joachen Rindt câștigă Marele Premiu al Franței la formula 1, urmat de Chris Amon și Jack Brabham

·         1975 – se închie turneul de tenis de la Wimbledon. În probele individuale se impun Arthur Ashe și Billie Jean King, la dublu masculin, Vitas Gerulaitis și Sandy Meyer, în întrecerea de dublu a fetelor, Ann Kiyomura și Kazuko Sawamatsu, iar la dublu mixt, Margaret Court și Marty Riessen. Arthur Robert Ashe, Jr. (July 10, 1943 – February 6, 1993) was an American World No. 1 professional tennis player. He won three Grand Slam titles, ranking him among the best tennis players from the United States.

·         1975 – Real Madrid încheie la egalitate, 0-0, primele 90 de minute regulamentare, finala Cupei Spaniei în compania concitadinei Atletico. În cele din urmă, Realul avea să învingă cu 4-3, după executarea loviturilor de departajare

·         1975: Arthur Ashe devine primul negru care câștigă Wimbledon-ul

·         1975: Insulele Capul Verde îşi câştigă independenţa faţă de Portugalia, dupa 500 de ani de stapanire portugheza. Republica Capului Verde, numită și Republica Capul Verde, este o republică situată în arhipelagul omonim din regiunea Macaronesia din Oceanul Atlantic, în largul coastelor Africii de Vest. Insulele, anterior deșertice, au fost descoperite de navigatorii portughezi în secolul al XV-lea și au fost colonizate de aceștia. A devenit un stat independent în 1975.

·         1982 – se joacă ultimele partide din seria a doua de grupe a Mondialului din Spania. În grupa B, Spania și Italia încheie la egalitate, 0-0, cu Anglia, iar în urma acestui rezultat, naționala Germaniei de Vest se califică mai departe. În grupa C, Italia învinge cu 3-2 naționala Braziliei, încheie pe primul loc în grupă și promovează în semifinale

·         1987 – se desfășoară Marele Premiu al Franței, care este câștigat de Nigel Mansell, urmat de Nelson Piquet și Alain Prost

·         1992 – se încheie Marele Premiu de formula 1 al Franței, iar podiumul ocupat în ordine de Nigel Mansell, Ricardo Patrese și Martin Brundell

·         1992 – se încheie turneul de la Wimbledon, în care se impun la individual, Andre Agassi și Steffi Graf. În probele de dublu câștigă, în proba masculină, John McEnroe și Michael Stich, la fete, Gigi Fernandez cu Natasha Zvereva, iar la dublu mixt, Larisa Neiland și Cyril Suk

·         1994 –se joacă două dintre optimile de finală ale Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii. Pe Giants Stadium din New York, Bulgaria trece cu 3-1 după penalty-uri de Mexic. La finele a 120 de minute de joc, cele două erau la egalitate, 1-1, cu golurile marcate de Aspe pentru sud-americani și Stoihkov pentru bulgari. În Foxborough se joacă partida dintre Nigeria și Italia. Africanii deschid scorul prin Amuneke, Baggio egalează în minutul 88 și tot el aduce calificarea italienilor în sferturi cu un gol în minutul 102, din penalty

·         1996: Cercetatorii de la Institutul “Roslin” din Edinburg, Scotia, condusi de dr. Ian Wilmut, au creat prima clona de mamifer dintr-o celulă prelevată de la un animal adult. Oaia Dolly a trait doar sase ani, pana la 14.02.2003, fiind apoi impaiata si expusa la Muzeul Regal Edinburg. Dolly (n. 5 iulie 1996, Roslin, Scoția – d. 14 februarie 2003, Roslin, Scoția) a fost o oaie domestică, femelă, care a reprezentat prima clonare reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear. Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie de 276 de încercări nereușite. Supranumită cea mai faimoasă oaie din lume, Dolly a trăit până la vârsta de șase ani, când a fost eutanasiată ca urmare a faptului că suferea de artrită și de cancer pulmonar

·         1997 – se joacă ultimele meciuri din cadrul grupelor Campionatului Mondial de fotbal femin in din Suedia și Norvegia. În grupa A, Suedia 3-0 Franța și Rusia 0-1 Spania. În urma acestor rezultate, Suedia și Spania s-au calificat în faza următoare.

·         1998 – se încheie turneul de tenis de la Wimbledon, cu victoriile lui Pete Sampras și Jana Novotna la individual. La dublu masculin se impun Jacco E ltingh și Paul Haarhuis, la fete se impun Martina Hingis și Jana Novotna,, iar la dublu mixt, Serena Williams și Max Mirnyi

·         1998: Japonia lansează o sondă pe Marte , intrand astfel in clubul spatial alaturi de Statele Unite şi Rusia.

·         1999: Preşedintele american Bill Clinton impune sanctiuni comerciale şi economice împotriva regimului taliban din Afganistan.

·         1999: Bundestagul (Camera Inferioară a Parlamentului) începe să se mute oficial din Bonn, la Berlin

·         2000 - Parlamentul European a adoptat raportul Comisiei Europene care propune includerea României şi Bulgariei în rândul statelor ai căror cetăţeni nu au nevoie de vize pentru a intra în spaţiul UE.

·         2004: În Indonezia au avut loc primele alegeri prezidențiale directe. Scrutinul, desfășurat după șase ani de la căderea dictatorului Suharto, s–a încheiat cu alegerea generalului Susilo Bambang Yudhoyono în funcția de președinte al țării. Susilo Bambang Yudhoyono (născut la 9 septembrie 1949) este un om politic și general în rezervă al armatei Indoneziei, președintele acestei țări între 20 octombrie 2004 – octombrie 2014. A câștigat la alegerile prezidențiale din 2004 și apoi la cele din 2009, vicepreședinți fiind până în 2009 Jusuf Kalla, iar din 2009 – Boediono.

·         2006 - Guvernul a aprobat proiectul de lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, ca structură care va verifica declaraţiile de avere şi de interese ale demnitarilor, funcţionarilor publici şi magistraţilor

·         2006 – se joacă a doua semifinală a Campionatului Mondial din Germania. Franța trece cu 1-0 de Portugalia, cu un gol semnat de Zinedine Zidane, din penalty

·         2009 – se încheie turneul de tenis de la Wimbledon, care este câștigat la individual de Roger Federer , respectiv Serena Williams. La dublu masculin iau trofeul Daniel Nestor și Nenad Zimonjic, la fete, surorile Venus și Serena Williams, iar la dublu mixt, câștigă Mark Knowles și Anna-Lena Gronefeld

·         2009: Au izbucnit cele mai grave revolte etnice din ultimele decenii in capitala Regiunii Autonome Xinjiang Uyghur din China. Aproximativ 200 de persoane au fost ucise.

·          2010, o aeronavă tip Antonov An-2 aparținând Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc a efectuat un zbor de antrenament pentru parașutiști militari. Numai că problemele au apărut încă de la decolare, iar după un zbor de 2 km, aceasta s-a prăbușit, luând foc la impactul cu solul. La bord se aflau 14 militari, dintre care 12 au decedat pe loc, iar 2 au ajuns în stare gravă la spital.  Cei doi supraviețuitori, unul fiind chiar pilotul avionului, cpt. Daniel Bălșanu, de la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, iar celălalt, maistrul militar Marius Nazare, au fost internați la Spitalul Militar din București. Parchetul Militar al MAPN a deschis o anchetă în urma căreia s-a stabilit că de vină a fost o defecțiune tehnică, cel mai probabil cauzată de supraîncărcarea avionului.

·         La 5 iulie 2010 şi-au pierdut viaţa

– comandantul Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, comandorul Nicolae Jianu în vârstă de 49 de ani,

– maistru militar  clasa a III a Băduț Papuc de 29 de ani

– fruntașul   Cătălin Chioveanu, de 22 de ani

– maistru militar  clasa a III a  Cătălin Rădoi, de  36 de ani

– maistru militar clasa  aIIa  Florin Claudiu Cișmașu, de 34 de ani

– Soldat Cosmin Florescu, de 25 de ani

– Fruntaș Cosmin Furtună, de 28 de ani

– locotenent comandorul Cătălin Vicențiu Antoche, de 34 de ani

– locotenent comandor  Liviu Antim de 27 de ani

– locotenet Lavinia Guiță de 26 de ani

.– maistru military principal Răzvan Rângheț de 43 de ani

– Fruntaș Constantin Vlăduț Sărman de 26 de ani

·         2011 – se dispută ultimele meciuri din faza grupelor Campionatului Mondial de fotbal feminin din Germania. În grupa A, Franța 2-4 Germania ș i Canada 0-1 Nigeria, iar în urma acestor rezultate, Germania și Franța merg mai departe. În grupa B, Anglia 2-0 Japonia și Noua Zeelandă 2-2 mexic, iar Anglia și Japonia avansează în fazelel eliminatorii

·         2012: La Londra a fost inaugurata cea mai inalta cladire din Europa, cu o inaltime de 310 metri.

Nașteri

·         465: S-a nascut Ahkal Mo’ Naab’ I (m. 1 decembrie 524), cunoscut de asemenea sub numele de Cauac-uinal I, suveran al cetatii maya Palenque. A domnit de la data de 5 iunie 501 pana la moartea sa, si este primul monarh din Palenque caruia i se cunosc datele exacte ale nasterii si mortii.

·         980: S-a nascut regele Mokjong (d. 2 martie 1009), al șaptelea conducător al dinastiei Goryeo Coreea. A domnit din anul 997 pana in 1009 cand a fost detronat și ucis. Mormântul sau a ramas necunoscut.

·         1029: S-a nascut califul egiptean Al-Maad Mustansir; (d. 1094). Abū Tamim Ma’add al-Mustansir bi-llāh (d.1.10.1094) a fost al optulea calif al Califatului Fatimid din 1036 până 1094. A avut cea l mai lunga domnie a unui conducator musulman. La vârsta de numai opt luni, a fost declarat succesor al tatăl său si a urcat pe tronul Califatului Fatimid Califatului pe 13 iunie 1036, la vârsta de 6 ani, treburile statului fiind administrate de către mama sa. A ramas pe tron 60 de ani, domnia sa fiind cea mai lungă din istoria statelor musulmane.

·         1466: S-a nascut Giovanni Sforza d’Aragona (d.27 iulie 1510), condotier italian si primul soț al faimoasei Lucrezia Borgia, fiica nelegitimă a Cardinalului Valencia Roderic Borgia (mai târziu Papa Alexandru al VI-lea). A fost senior de Pesaro și Gradara din 1483, până la moartea sa. Casatoria lor a fost anulată in martie 1497 de catre Papa Al;exandru al VI- lea din motive diplomatice (schimbarea alianței). Oficial, anularea s-a datorat nedesăvârșirii uniunii. Sforza umilit , a trebuit să declare în fața martorilor ca era impotent (ceea ce era fals, deoarece acesta avea mulți copii nelegitimi).

·         1554: Elisabeta de Austria, soția regelui Carol al IX-lea al Franței (d. 1592)

·         1586: Thomas Hooker, lider colonist din Connecticut (d. 1647)

·         1653: Thomas Pitt, guvernator britanic de Madras (d. 1726)

·         1675: Mary Walcott, acuzată în cadrul proceselor de vrăjitorie de la Salem

·         1717: Pedro al III-lea al Portugaliei, consortul Mariei I a Portugaliei (d. 1786)

·         1718: Francis Seymour-Conway, Prim Marchiz de Hertford, nobil englez (d. 1794)

·         1755: Sarah Siddons, actriță britanică de teatru (d. 1831)

·         1794: Sylvester Graham, nutritionist american (d. 1851)

·         1801: David Farragut, comandant naval american (d. 1870)

·         1805: Robert Fitz Roy, meteorolog britanic (d. 1865)

·         1810: P. T. Barnum, proprietar american de circ (d. 1891)

·         1820 - S-a născut inginerul Wiliam Rankine, inventatorul scalei de temperatură.

·         1829: Ignacio Mariscal, scriitor și diplomat mexican (d. 1910)

·         1833: Visarion Roman, publicist și om politic român, membru corespondent al Societății Academice Române (d. 1885)

·         1841: William C. Whitney, magnat american (d. 1904)

·         1853: Cecil Rhodes, politician sud-african (d. 1902). Cecil John Rhodes, (d. 26 martie 1902) a fost un magnat al mineritului și politician din Africa de Sud. A  fost fondatorul companiei de minerit și de extracție a diamantelor De Beers, care controlează astăzi 40% din piața mondială a diamantelor brute, și care în trecut controlase aproximativ 90% din toate diamantele extrase în lume. Rhodes a fost  și fondatorul statului Rhodesia, care a fost numit după numele său de familie. Rhodesia, despărțită ulterior în Rhodesia de Nord și Rhodesia de Sud, s-a transformat ulterior în două state separate, Zambia, respectiv Zimbabwe  de astăzi.

·         1859 - S–a născut actorul Constantin I. Nottara, personalitate cu aură legendară a istoriei teatrului românesc (interpret, director de scenă, profesor de actorie) (m.17.10.1935).

·         1860: Robert Bacon, politician american (d. 1919)

·          1872: S-a nascut Edouard Herriot, politician francez; (d. 1957);

·         1874: Eugen Fischer, fizician nazist (d. 1967)

·         1879: Dwight F. Davis, tenisman și politician american (d. 1945)

·         1879: Wanda Landowska, clavecinistă poloneză (d. 1959)

·         1880: S-a născut actorul de revistă Constantin Tănase, cel care a întemeiat în 1919 primul teatru de profil din România; (m. 29 august 1945). Constantin Tãnase (n. 5 iulie 1880 - d. 29 august 1945),
actor de scenã și de vodevil, celebru cupletist român, a fost o figurã cheie în teatrul de revistã românesc.
A jucat în comedii, drame, operetã, dar popularitatea şi-a cucerit-o în teatrul de revistã. Când a devenit cunoscut, Constantin Tãnase era atât de bogat încât şi-a permis sã facã spectacole din banii proprii şi sã aducã vedete internaţionale în spectacolele sale. MEMORIA CULTURALÃ Constantin Tãnase s-a nãscut la 5 iulie 1880. A crescut în atmosfera cântecelor şi a romanţelor, a poveştilor mamei lui, care era o femeie simplã, fãrã şcoalã, dar înzestratã cu un deosebit simţ muzical, cu fantezie şi cu haz.
Elev la şcoala gimnazialã, juca teatru prin pivniţe, hambare şi devenise cunoscut în sat. Grupul de copii, cu Tãnase în frunte, organizeazã un teatru, folosind cearşafurile luate de acasã, iar primul spectacol are loc într-un beci. Când s-au mutat într-un hambar pentru a arãta vecinilor şi micilor prieteni “Conu Leonida faţã cu reacţiunea”, micii actori şi spectatorii lor s-au umplut de pãduchi de la gãini. Tãnase era încântat de felul cum spunea cupletele Ion D. Ionescu de la Union – actorul imortalizat de marele Caragiale în piesa “O noapte furtunoasã”. N-a uitat împrejurãrile şi a amintit mereu cã a tras cortina la spectacolele lui I.D. Ionescu, ca sã fure meserie; mai spunea şi cã a învãţat despre teatrul de revistã de la Petre Liciu şi Niculescu-Buzãu. “De câte ori veneau trupe la Vaslui cãutam prin toate mijloacele sã trag cortina, aceasta fiind pe vremea aceea cea mai mare fericire pentru mine; profitam de faptul cã, înainte de spectacol, fanfara militarã cânta – pentru reclama spectacolului – vreo câteva marşuri în faţa intrãrii, şi când muzica se termina, puneam şi eu mâna pe contrabas, mã bãgam printre soldaţi şi aşa ajungeam pe scenã lângã funia cortinei.” (Rampa, februarie 1932). Actorul a încolţit în mine pe negândite. Când a venit vremea sã-şi aleagã o meserie, este îndemnat de cãtre mama sa spre o carierã “nobilã”, care sã-i aducã o oarecare siguranţã în viaţã şi un venit considerabil. Astfel, Constantin Tãnase s-a prezentat la examenul de admitere la liceul militar din Iaşi, dar a fost respins la proba medicalã. Pe la 19 ani a fost învãţãtor într-un sat, unde i se propusese sã se şi însoare, dar n-a fãcut-o. ªi-a fãcut armata, apoi s-a dus la Bucureşti sã se înscrie la şcoala de telegrafişti. Ideea de a deveni actor nu-l pãrãsise.
Se înscrie la Conservator în ultima zi, când, întâmplãtor, primeşte de acasã cinci lei, bani de care avea nevoie la înscriere. Se prezintã la examenul de admitere îmbrãcat grotesc, în uniforma militarã, pentru cã nu avea cu ce sã se îmbrace, printre candidaţi cu lavalierã, pãlãrie cu boruri şi monoclu. În comisia de admitere erau: ªtefan Sihleanu, C. I. Nottara, Aristizza Romanescu, Alexandru Davila, Eduard Wachmann. Rosteşte fabula „Naiul, cobza şi vioara”, imitând instrumentele, şi este admis. Nottara a spus: „ãsta are în el un comic natural – vorbeşte doar şi râzi de el.” În felul acesta îi devine elev la clasa de comedie.
Mic de înãlţime, cu ochii mari, bulbucaţi şi cu nasul mare, Constantin Tãnase avea o mimicã cu resurse inepuizabile de expresivitate, ca şi darul de a sublinia şi nuanţa cele mai dificile poante, fãrã a ridica glasul, fãrã a schimba câtuşi de puţin tonul vorbirii normale. Profesorul sãu, C. I. Nottara, intuise bine cã va fi un mare actor de comedie.
Admis la Conservator, locuieşte într-o camerã sãrãcãcioasã cu un prieten, nu pentru mult timp. Cineva sparge un geam şi tinerii sunt nevoiţi sã se mute, pentru cã n-aveau bani ca sã-l plãteascã. Gãsesc o odaie igrasioasã, mai ieftinã, în zona Calea Moşilor, pe care o împart în trei.
Ca sã aibã ce mânca o datã pe zi, vinde unsoare pentru copitele cailor, cântã în corul bisericii. “Aveam grijã în fiecare searã sã-mi pun în ghete nişte cartoane, care-mi ţineau în loc de talpã. Seara le schimbam, şi aşa în fiecare zi aveam pingele noi”, îşi va aminti peste ani. „Am dus cea mai neagrã mizerie pe care şi-o poate închipui cineva”, va spune de multe ori, când se va îmbogãţi. La orele de actorie, marele profesor C.I. Nottara îi atenţiona: “Grea meserie v-aţi ales! N-o sã vã fie drumul presãrat cu trandafiri. Pretenţiile ce se fac actorului sunt nenumãrate: grija respiraţiei, grija sãnãtãţii şi a fizicului, ireproşabila conduitã moralã şi atâtea altele.”
Flãmând, cu papucii rupţi în talpã, cu multe lipsuri în garderoba personalã, Tãnase era conştiincios, venea regulat la cursuri, iar în timpul liber alerga sã mai facã un ban. Într-o zi, a avut norocul sã-l invite la nuntã un coleg din corul bisericii, unde a mâncat copios şi pe sãturate, apoi s-a prezentat la facultate, unde Nottara l-a pus sã rosteascã monologul “Are sabie sau n-are”. L-a spus cu atâta “haz, nerv şi damf” cum li se cerea, încât Tony Bulandra, V. Maximilian, G. Storin şi profesorul lor s-au tãvãlit pe jos de râs. Lui Tãnase i-a fost ruşine sã le spunã cãrei pricini i se datorase metamorfoza. Omul mâncase pe sãturate.
Actor şi plutonier. Se angajeazã în armatã. În felul acesta era salvatã treaba cu îmbrãcãmintea; îl întreabã pe Constantin Nottara dacã are voie sã vinã îmbrãcat în militar, la cursuri şi la examene, fãrã sã-i divulge secretul (cã nu avea bani sã-şi cumpere haine civile). Era actor şi plutonier. Fãcea figuraţie pe scena Teatrului Naţional. Anii Conservatorului trec, devine absolvent. Ca sã câştige un ban, joacã prin vechile grãdini bucureştene, în trupele particulare, ce purtau deja numele celor care le-au înfiinţat: Alecu Bãrcãnescu, Nicu Poenaru, Maximilian, Niculescu –Buzãu, Compania Grigoiu. Devine cunoscut. Are faimã, câştigã bani. Oscileazã între spectacole de comedie şi operetã. Revista – gen minor, dar grea. Revista este considerat un gen minor, chiar Cenuşãreasa teatrului. Se crede cã totul se rezumã la paiete, cuplete, balete… Adevãrat! Este un gen minor, dar dificil. Sã fii cupletist, nãscocitor de gaguri, obligat sã aduci în spectacol – prin nişte versuri gen catren – caractere, sã cucereşti sala şi sã faci publicul sã râdã, nu este uşor. ªi mai este ceva: acel cuplet trebuie sã fie de actualitate, altfel nu mai are valoare.
“De la Nottara am învãţat alfabetul, de la Liciu, meseria”, va spune peste ani actorul. Petre Liciu a fost actorul care, bazându-se pe intuiţie, îşi lucra rolurile în amãnunt. Avea talent pentru comedie, dar a jucat şi roluri de dramã.
„Întreb! Pânã când?!
Cu ce? Nu mai pot!
Ai… n-ai… dai!”
Încã din anii facultãţii, Constantin Tãnase se împrieteneşte cu Casimir Belcot, care-i va scrie multã vreme cupletele pentru teatrul de revistã. Avea umor, uşurinţa de a scrie versuri, iar uneori compunea şi muzica. O parte din cuplete şi le compunea singur.
Prin cupletele sale, Constantin Tãnase dãdea drumul în lumina reflectoarelor amãrãciunii omului de rând. Pamfletul lui a fost expresia vie a durerilor, a revoltelor şi a nãzuinţelor maselor largi, a oamenilor cinstiţi şi obidiţi.
“Fusta, fusta, fusta-i cu belea
Toate-n lume se învârt dupã ea,
Hai, Tãnase întinde pasul
Cã ţi-e în pericol nasul
Fusta, fusta, fusta-i cu belea.”
Alexandru Kiriţescu: „Tãnase spunea cupletul cu o artã neîntrecutã; nu-l cânta, ci mai mult îl zicea, scoţând în evidenţã poantele, fãrã sublinieri supãrãtoare. Cupletele de actualitate aveau subiect în viaţa de zi cu zi.”
Teatrul Cãrãbuş, de la Grãdina Ambasador
La 40 de ani, îşi doreşte un teatru. Închiriazã locul din Grãdina Academiei din Bucureşti şi astfel ia fiinţã Teatrul „Cãrãbuş”. Inaugurarea a avut loc la 2 iulie 1919 cu spectacolul „Cotoiul e pe varzã, pisica pe orez”. Deschiderea Cãrãbuşului a fost un eveniment pentru bucureşteni. Înfãţişarea deosebitã a teatrului, fastul, baletul, orchestra, corul şi Tãnase erau toate elementele unui spectacol care nu lãsa pe nimeni indiferent. Paietele multicolore, diademele orbitoare şi glasul celor care cântau şi uimeau lumea declanşau euforia aplauzelor. Tãnase fãcea spectacole pentru cei din stal, dar şi pentru a amuza publicul care ducea o viaţã grea. Astfel, angajeazã o stea a cinematografului francez mut, Prince, cunoscutã sub numele de Rigadin. Aflându-se la Londra, în mai 1928, Tãnase o vede pe cântãreaţa şi dansatoare de culoare Josephine Baker, supranumitã „Sirena tropicelor”, care se bucura de mare succes pe marile scene ale lumii. În ciuda unui onorariu exorbitant, Tãnase o vrea la Bucureşti pe propria scenã. ªi, pentru cã era pornit pe cheltuialã, angajeazã de la Londra şi şaisprezece balerine. Ca balerinele noastre sã se perfecţioneze în „dansurile moderne” de atunci, Tãnase angajeazã un specialist în muzica de jazz, Ben Hors, care a stat la pupitru alãturi de Alexandru Bãrcãnescu, şi pe subreta Zizi Moustic.
“Nu se schimbã, mãi, nimic.
Toate merg dupã tipic.
Unii vin şi alţii pleacã,
Toţi se laudã c-o sã facã
ªi la urmã, neicã… clei
Ca de obicei!”
Între timp, Tãnase, bogat fiind, se cãsãtoreşte, dar nu uitã de unde a plecat. Pe scena de la Teatrul Cãrãbuş au debutat: Geo Barton, Colea Rãutu, Elena Burmuz. A cîntat şi Maria Tãnase. Au jucat şi cântat: Fory Eterle, Elena Zamora.
În anul 1932, Tãnase pleacã la Berlin în vederea turnãrii unui film despre viaţa sa, pe cheltuiala proprie. Acolo se întâlneşte cu Charlie Chaplin. Turnarea s-a fãcut la Bucureşti şi la studiourile Tobis-Klang din Berlin. Scenariul filmului fusese scris de N. Kiriţescu, special pentru marele actor.
Împlineşte 50 de ani de viaţã şi 30 de ani în teatrul de revistã. Constantin Nottara, bolnav, îi trimite o telelegramã: „Primeşte felicitãri cãlduroase petnru sãrbãtorirea celor 30 de ani de teatru. Îşi urez o şi mai mare izbândã în activitatea dumitale prodigioasã. Ai creat un gen de interpretare ce va rãmâne pilduire pentru actorii viitorului. Fii mândru.”
În seara sãrbãtorii, Tãnase, nãpãdit de emoţii, spune: „De 30 de ani publicul e obişnuit ca de câte ori apar pe scenã sã-l înveselesc. Cer scuze dacã astã searã îl voi decepţiona. Iertaţi-mã dacã vã spun, dar toatã viaţa mea m-am ferit de onoruri, am trãit ca un om modest, cinstit, fãrã sã iau locul nimãnui, fãrã ambiţii materiale. ªi niciodatã, pe nimeni, n-aş fi îndrãznit sã-l tulbur cu prilejul împlinirii a 30 de ani de activitate teatralã, dacã alţii din prietenie şi din amabilitate, n-ar fi luat iniţiativa acestei sãrbãtoriri. Timp de 30 de ani nu m-am dezlipit de scenã.” Constantin Tãnase, omul.
Pentru spectacole, cupletistul Tãnase îşi crease între timp un costum. Se înfãţişa în haine cenuşii, cadrilate, pantaloni strâmţi, crizantemã la butonierã, batistã de culoare vie scoasã mult în afarã, gambetã cenuşie, baston de trestie în mâna dreaptã, iar stânga o ţinea în şold. Devenise cunoscut şi avea succes în teatrul de revistã.
În timpul liber, petrecea. Îi plãcea sã adune în jur prietenii. Îi plãcea sã bea rom cu cafea, iar salata preferatã avea urmãtoarele ingrediente: vinete coapte, ardei graşi copţi, câţiva ardei iuţi copţi, douã roşii coapte, puţinã ceapã, usturoi, ulei, oţet, totul tocat mãrunt … şi Tãnase te servea personal cu acest îmbietor amestec pe care-l întindea pe felioare subţiri de pâine când ajungeai în vizitã. Mânca de toate, cu poftã, şi bea cu plãcere un pahar de vin. De multe ori, îi hrãnea pe cei goi, îi îmbrãca pe cei flãmânzi.
Cel care a înveselit şi a fãcut sã râdã atâta lume a murit la 29 august 1945 în propria casã, în urma unei banale amigdalite (declanşatã de o bere rece). Face febrã, infecţia se rãspândeşte. Cu o noapte înainte de a muri, îi spune medicului: „Doctore, sã ştii cã asta-i ultima noapte a lui Mihai Viteazul!” Unii au lansat tot felul de speculaţii privind decesul sãu. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul „Bellu” din Capitalã, pe 31 august. Deasupra cavoului cu ferestre mari vegheazã un cãrãbuş. Tãnase a decedat, dar nu a fost uitat. La 16 decembrie 1956, s-a inaugurat Teatrul satiric muzical “Constantin Tãnase”, care astãzi se numeşte Teatrul de Revistã „Constantin Tãnase”, din Bucureşti.

·         1880: Jan Kubelík, violonist ceh (d. 1940)

·         1886: Willem Drees, politician olandez (d. 1988)

·         1888: Herbert Spencer Gasser, fiziolog american, laureat al Premiului Nobel (d. 1963)

·         1889 - S-a născut Jean Cocteau, dramaturg, romancier, eseist, cineast, pictor şi coregraf francez, participant la toate marile mişcări artistice de avangardă. (m. 1963)

·         1890: Frederick Lewis Allen, istoric social american (d. 1954)

·         1891: John Howard Northrop, chimist american, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)

·         1899: Marcel Achard, dramaturg, scenarist și autor francez (d. 1974)

·         1899: Marcel Arland, romancier, critic literar și jurnalist francez (d. 1986)

·         1901: Sergey Obraztsov, păpușar sovietic (d. 1992)

·         1902: Henry Cabot Lodge, Jr., diplomat american (d. 1985)

·         1902: S-a nascut la Orastie, Ion I.Moța, unul dintre fondatorii Legiunii Arhanghelului Mihail (Mișcarea Legionară); ( d. 13 ianuarie la Majadahonda in Spania). A fost fiul preotului și publicistului Ioan Moța si în 1936 a plecat să lupte împotriva forțelor comuniste in Spania, unde a cazut în luptă langa Madrid, la Majadahonda, alături de camaradul său Vasile Marin. În 1970, cu sprijinul statului spaniol, chiar pe locul în care au murit cei doi camarazi, legionarii au construit un mausoleu, unde, în fiecare an, la 13 ianuarie se ține o ceremonie de comemorare.

·         1904: Harold Acton, scriitor și diletant american (d. 1994)

·         1904: Ernst Mayr, biolog american (d. 2005)

·         1904: Milburn Stone, actor american (d. 1980)

·         1908 - S-a născut matematicianul Nicolae Victor Teodorescu, membru al Academiei Române. Este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale (m.28.02.2000).

·         1911: S-a nascut omul politic francez Georges Pompidou, fost presedinte al Frantei; (d. 1974).

·         1918: George Rochberg, compozitor american (d. 2005)

·         1918: René Lecavalier, gazdă radio și comentator sportiv franco-canadian (d. 1999)

·         1922 - S-a născut scriitorul Petre Hossu.

·         1924: Niels Jannasch, istoric și curator canadian de muzeu (d. 2001)

·         1924: János Starker, violoncenist maghiar

·         1928: Katherine Helmond, actriță americană

·         1928: Pierre Mauroy, politician francez (d. 2013)

·         1928: Warren Oates, actor american (d. 1982)

·         1928 - S-a născut Beverly Tyler, actriţă americană.

·         1929 - S-a născut scriitorul Aurel Deboveanu.

·         1930: Ada Brumaru, muzicolog român

·         1931: Alexandru Oprea, istoric și critic literar român (d. 1983)

·         1932: S-a nascut politicianul Gyula Horn (d.19 iunie 2013), fost prim-ministru al Ungariei din 15 iulie 1994 până la 6 iulie 1998. In 1989, Horn a avut un rol major în procesul de destramare a „Cortinei de fier”, deschizand la data de 27 iunie 1989 impreuna cu omologul sau austriac Alois Meck, frontiera dintre cele doua tari. In data de 11 septembrie 1989, a declarat ca autoritatile ungare vor permite tuturor cetatenilor Germaniei de Rasarit, comuniste,sa treaca frontiera fara viza in Austria, fapt care a contribuit la unificarea ulterioară a celor doua Germanii.

·         1932: Billy Laughlin, actor american (d. 1948)

·         1935: Nikolaus Berwanger, jurnalist și scriitor român de origine germană (d. 1989)

·         1935: John Gilmore, scriitor american

·         1936: Shirley Knight, actriță americană

·         1936: James Mirrlees, economist scoțian, laureat al Premiului Nobel

·         1939: Booker Edgerson, jucător de fotbal american

·         1943: Curt Blefary, jucător american de base-ball (d. 2001)

·         1944 - S-a născut Robbie Robertson, chitarist, vocalist şi compozitor canadian (The Band).

·         1945 - S-a născut Dick Scoppettone, chitarist şi vocalist american (Harper's Bizarre).

·         1946 - S-a născut Michael Monarch, chitarist american (Sparrow, Steppenwolf, Detective).

·         1946 - S-a născut Victor Unitt, chitarist britanic (Pretty Things, Edgar Broughton Band).

·         1946: Pierre-Marc Johnson, avocat, fizician și politician american

·         1946: Paul Smith, designer vestimentar britanic

·         1946: Gerardus 't Hooft , fizician olandez, laureat al Premiului Nobel

·         1948: William Hootkins, actor american (d. 2005)

·         1950 - S-a născut Huey Lewis (Hugh Anthony Cregg), vocalist, compozitor, muzicuţist şi producător american (Clover, Huey Lewis & The News).

·         1951: Rich Gossage, jucător american de base-ball

·         1954 - S-a născut Michael Sadler, vocalist, clăpar, basist şi compozitor canadian (Saga).

·         1954: Leni Björklund, politiciană suedeză

·         1954: John Wright, jucător neo-zeelandez de crichet

·         1955: Peter McNamara, tenisman australian

·         1956: Patsy Pease, actriță americană

·         1956: James Lofton, jucător de fotbal american și antrenor

·         1957: David Hanson, politician canadian

·         1957: David Pinkney, pilot de curse britanic

·         1957: Doug Wilson, hocheist canadian

·         1958: Paul Daniel, dirijor britanic de operă și simfonie

·         1958: Tzipi Livni, politician israelian

·         1958: Bill Watterson, caricaturist american

·         1959: Marc Cohn, interpret și textier american

·         1960: James M. Kelly, politician american

·         1960: Pruitt Taylor Vince, actor american

·         1961: Isabelle Poulenard, soprană franceză

·         1963: Edie Falco, actriță americană

·         1963: Russ Lorenson, interpret și actor american

·         1966: Susannah Doyle, actriță britanică

·         1966: Kathryn Erbe, actriță americană

·         1966: Irina Movilă, actriță română

·         1966: Gianfranco Zola, fotbalist italian

·         1968 - S-a născut Marian Hoinaru, politician român.

·         1968: Ken Akamatsu, Mangaka

·         1968 - S-a născut Radu Ştefan Mazăre, politician român

·         1968: Nardwuar Servieta Umană, jurnalist canadian

·         1968: Alex Zülle, ciclist elvețian

·         1969: John LeClair, hocheist american

·         1969: Jenji Kohan, scriitor și producător american de televiziune

·         1969: RZA, cântăreț american de muzică rap

·         1970: Mac Dre, cântăreț american de muzică rap (d. 2004)

·         1971: Derek McInnes, fotbalist scoțian

·         1972: Letha Weapons, actriță porno

·         1973: Marcus Allbäck, fotbalist suedez

·         1973:  Róisín Murphy, muziciană britanică

·         1974: Márcio Amoroso, fotbalist brazilian

·         1975: Hernán Crespo, fotbalist argentinian

·         1975:  Kip Gamblin, dansator și actor australian

·         1975: S-a nascut Gunnar H. Thomsen, muzician din Insulele Feroe (Týr).

·         1976: Bizarre, cântăreț american de muzică rap

·         1976: Marina Dias, model brazilian

·         1976: Nuno Gomes, fotbalist portughez

·         1977: Royce Da 5'9", cântăreț american de muzică rap

·         1979: Shane Filan, muzician irlandez (Westlife)

·         1979: Amélie Mauresmo, tenismenă franceză

·         1979: Stiliyan Petrov, fotbalist bulgar

·         1980: Eva Green, actriță franceză

·         1980:  Jason Wade, muzician american (Lifehouse)

·         1981: Jesse Crain, jucător american de base-ball de origine canadiană

·         1981:  Cosmin Gabriel Popp, politician român

·         1982: Alberto Gilardino, fotbalist italian

·         1985: Stephanie McIntosh, cântăreață de muzică pop și actriță australiană

·         1985: Nick O'Malley, basist englez (Arctic Monkeys)

·         1989: Joseph King, înotător american

·         1991: Jason Dolley, actor american

·         1996 - S-a născut Dolly, prima oaie clonată din lume.

Decese

·         1316: Infantele Ferdinand de Mallorca (n. 1278)

·         1375: Charles al III-lea de Alençon, arhiepiscop francez (n. 1337)

·         1472: Charles de Artois, Cont de Eu, lider militar francez (n. 1394)

·         1539: St. Anthony Maria Zaccaria, sfânt italian (n. 1502)

·         1666: Albert al VI-lea de Bavaria (n. 1584)

·         1676: Carl Gustaf Wrangel, soldat suedez (n. 1613)

·         1715: Charles Ancillon, pastor hughenot francez (n. 1659)

·         1719: Meinhardt Schomberg, al Treilea Duce de Schomberg, general irlandez (n. 1641)

·         1773: Francisco José Freire, istoric și filolog portughez (n. 1719)

·         1833 - A murit inventatorul fotografiei, Joseph Nicéphore Niépce, cel care a rămas mult timp în uitare, umbrit de gloria asociatului său Daguerre, căruia i-a fost atribuită în totalitate această descoperire (dagherotipul). Prima fotografie cunoscută datează din 1862 şi aparţine lui Niépce. (n. 7 martie 1765)

·         1859: Charles Cagniard de la Tour, fizician francez (n. 1777)

·         1862: Heinrich Georg Bronn, geolog german (n. 1800)

·         1894: Sir Austen Henry Layard, arheolog englez (n. 1817)

·         1904: Abai Kunanbaev, poet kazah (n. 1845)

·         1908: Jonas Lie, autor norvegian (n. 1833)

·         1911: Maria Pia de Savoia, soția regelui Luís I al Portugaliei (n. 1847)

·         1920: Max Klinger, artist german (n. 1857)

·         1927: Albrecht Kossel, medic german, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (n. 1853)

·         1932: Sasha Cherny, poet rus (n. 1880)

·         1936: Cezar Papacostea, filolog clasicist de origine aromână, scriitor și traducător, membru corespondent al Academiei Române (n. 1886)

·         1945: John Curtin, al paisprezecelea prim-ministru al Australiei (n. 1885)

·         1948: Georges Bernanos, scriitor francez (n. 1888)

·         1957: Charles Sherwood Noble, inventator de origine americană

·         1966: George de Hevesy, chimist maghiar, laureat al Premiului Nobel (n. 1885)

·         1969: Wilhelm Backhaus, pianist german (n. 1884)

·         1969: Walter Gropius, architect german (n. 1883)

·         1969: Thomas Mboya, politician kenian (asasinat) (n. 1930)

·         1969: Leo McCarey, regizor american (n. 1898)

·         1975: Otto Skorzeny, membru al trupelor speciale germane, salvatorul lui Benito Mussolini (n. 1908)

·         1983: Harry James, muzician american (n. 1916)

·         1991: Howard Nemerov, poet american (n. 1920)

·         1996: Erik Wickberg, general al Armatei Salvării (n. 1904)

·         1997: Mrs. Miller, cântăreață americană (n. 1907)

·         1998: Sid Luckman, jucător de fotbal american (n. 1916)

·         1999: Mihai Cioroianu, alpinist român

·         1999: Liviu Petrescu, filolog, membru al Academiei Române (n. 1941)

·         2001: Ernie K-Doe, cântăreț american (n. 1936)

·         2002: Katy Jurado, actriță mexicană (n. 1924)

·         2002: Ted Williams, jucător de base-ball (n. 1918)

·         2003: Roman Lyashenko, hocheist rus (n. 1979)

·         2004: Hugh Shearer, Prim-ministru al Jamaicăi (n. 1923)

·         2004: Rodger Ward, pilot de curse american (n. 1921)

·         2005: James Stockdale, vice amiral al Flotei Statelor Unite (n. 1923)

·         2005:  Shirley Goodman, interpretă americană (n. 1936)

·         2006: Kenneth Lay, om de afaceri american (n. 1942).

·         La 5 iulie 2010 şi-au pierdut viaţa

– comandantul Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, comandorul Nicolae Jianu în vârstă de 49 de ani,

– maistru militar  clasa a III a Băduț Papuc de 29 de ani

– fruntașul   Cătălin Chioveanu, de 22 de ani

– maistru militar  clasa a III a  Cătălin Rădoi, de  36 de ani

– maistru militar clasa  aIIa  Florin Claudiu Cișmașu, de 34 de ani

– Soldat Cosmin Florescu, de 25 de ani

– Fruntaș Cosmin Furtună, de 28 de ani

– locotenent comandorul Cătălin Vicențiu Antoche, de 34 de ani

– locotenent comandor  Liviu Antim de 27 de ani

– locotenet Lavinia Guiță de 26 de ani

– maistru militar principal Răzvan Rângheț de 43 de ani

– Fruntaș Constantin Vlăduț Sărman de 26 de ani

·         2011 - A încetat din viaţă artistul american Cy Twombly, unul dintre cei mai mari pictori abstracţi din secolul al XX-lea (n. 25 aprilie 1928)

·         2015: Prințesa Dorothea de Bavaria (n. 1920)

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Cuv Atanasie Atonitul; Sf Cuv Lampadie
• În calendarul romano-catolic: Sf. Anton Maria Zaccaria, preot; Sf. Filomena
• Algeria: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1962)
• Republica Capului Verde: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1975)
• Republica Slovacă: Sărbătoare națională. Ziua sfinților slavi Chiril și Metodiu (se sărbătorește începând cu anul 1990)
• Venezuela: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1811)

Bătălia de la Cernăuţi (3-5 iulie 1941)

Bătălia de la Cernăuţi s-a desfăşurat la scurt timp după angajarea armatei române în cel de-al Doilea Război Mondial (22 iunie 1941), în contextul în care Grupul german de armate „Sud”, comandat de feldmareşalul Gerd von Rundstedt, înregistra succese pe frontul din Galiţia.

Acest lucru l-a determinat pe Hitler să ordone trecerea efectivă la ofensivă şi cu forţele Grupului de armate „general Ion Antonescu” (armatele 3, 4 române şi 11 germană, dislocate în partea de est a României, în cadrul operaţiei „Munchen”). Misiunea de a executa, începând cu 2 iulie 1941, un „atac peste Prut, din spaţiul de la est de Botoşani, cu direcţia spre nord-est” pentru a se ajunge „în spatele liniei întărite care pleacă de la Moghilev prin Podolsk spre nord” a revenit Corpului de munte (comandant: generalul Ion Dumitrache) din Armata 3 română (comandant: generalul Petre Dumitrescu), care la rându-i era subordonată Armatei 11 germane (comandant: Eugen von Schobert).

Pentru îndeplinirea misiunii, comandamentul Armatei române a fost reinvestit, în noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, cu atribuţii operative, iar generalul Petre Dumitrescu a precizat că principala misiune a armatei (în special a Corpului de munte), era să elibereze oraşul Cernăuţi, capitala Bucovinei istorice, şi să ajungă cât mai repede pe Nistru, între Râscov şi Darabani. Cu acelaşi prilej, el a stabilit concepţia ofensivei: manevră dublu învăluitoare cu două grupări de forţe care să înfrângă trupele sovietice din zona Storojineţ, Cernăuţi şi Herţa, urmată de ofensivă pe direcţia loviturii principale (Mihăileni - Noua Suliţă - Hotin).

În situaţia în care trupele sovietice s-ar fi retras, Corpul de munte trebuia să înainteze „fără alt ordin” până la Prut, să ocupe trecerile de peste râu la est de Cernăuţi şi să fie în măsură să intervină, la ordin, cu o parte din forţe spre Siret, în ajutorul Diviziei 7 infanterie. Rezerva armatei (Brigada 8 cavalerie) a fost dispusă înapoia forţelor de la flancul drept, pe direcţia loviturii principale. În faţa Armatei 3 române se aflau forţe ale Armatei 18 sovietice.

Ofensiva s-a declanşat în dimineaţa zilei de 3 iulie 1941, iniţial spre Storojineţ, batalioanele 1 şi 2 vânători de munte din Brigada 1 mixtă munte ajungând pe Siret, după care, printr-o manevră îndrăzneaţă, au trecut râul prin vad (podurile fuseseră distruse de inamic). Apoi au eliberat oraşul şi au constituit un cap de pod la nord de râu. Pretutindeni, populaţia a primit militarii români eliberatori cu „flori şi cu mare bucurie”, între timp, Brigada 4 mixtă munte a ajuns, în seara zilei, între Pătrăuţi şi Dobrova, iar Divizia 7 infanterie, care a întâmpinat cea mai puternică rezistenţă în zona Fântâna Albă, Cerepcăuţi, Petricani, a trecut temporar la apărare activă, cu misiunea de a interzice pătrunderea inamicului spre sud.

La 5 iulie, pentru a nu se permite forţelor sovietice să se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernăuţi cu batalioanele Brigăzii 1 mixtă munte (la flancul stâng) şi Brigăzii 4 mixtă munte (la flancul drept), precum şi executarea unei manevre spre Fântâna Albă, cu un detaşament din Brigada 4 mixtă munte, în spatele şi flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie. Ca urmare, unităţile Brigăzii 1 mixtă munte (flancate la vest de Detaşamentul „colonel Albustin”), au înaintat energic şi viguros, manevrând rezistenţele inamice din zona Cernăuţi, au înfrânt rezistenţa opusă de acestea în faţa oraşului şi au pătruns în după-amiaza zilei în capitala istorică a Bucovinei (cu batalioanelor 3 şi 23 vânători de munte), fiind primite cu entuziasm de către populaţia românească.

Vestea eliberării Cernăuţiului a provocat un entuziasm „de nedescris”, în întreaga ţară. „Copiii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani - se menţiona în ziarul «Universul» - intră azi, la rândul lor, în Cernăuţi, fraţi de sânge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus... Ne închinăm cu recunoştinţă adâncă şi sinceră pietate în faţa tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”.

Victoria românească de la Cernăuţi a permis trupelor române să acţioneze ofensiv spre Hotin, unde au desfăşurat, între 6 şi 8 iulie 1941, o altă bătălie strălucită, dusă de Brigada 8 cavalerie şi Brigada 2 mixtă munte, soldată cu respingerea trupelor sovietice dincolo de Nistru şi cu eliberarea părţii de nord a Basarabiei. Modul exemplar în care militarii români şi-au îndeplinit misiunile de luptă în nordul Bucovinei şi Basarabiei a fost remarcat şi de către generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, care a adresat alese cuvinte de apreciere. La rându-i, comandantul Armatei 3 române, recunoscând contribuţia trupelor germane la repunerea bornelor de hotar pe Nistru a relevat: „Fără ei nu am fi putut face reîntregirea neamului”.

RELIGIE ORTODOXĂ 5 Iulie

+ Sf Cuv Atanasie Athonitul; Sf Cuv Lampadie

Viaţa Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul

  Pe Cuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, l-a odrăslit în viaţa cea muritoare şi omenească cetatea cea mare Trapezunda şi a învăţat carte în Bizanţ, iar munţii Chimenului şi ai Athonului l-au adus pe dânsul ca dar lui Dumnezeu. Părinţii lui erau de neam bun şi binecredincioşi. Tatăl lui era din Antiohia, iar maica sa din Colhida, şi vieţuiau în Trapezunda. Deci mai înainte de naşterea Cuviosului Atanasie, tatăl său a murit, iar maica sa, născându-l şi luminându-l prin Sfântul Botez, s-a dus către Dumnezeu în urma bărbatului său. Numele pruncului din botez a fost Avramie. El rămânând din scutece orfan de părinţi, l-a luat o călugăriţă oarecare din cele de bun neam şi l-a hrănit.

Şi încă din vârsta prunciei se arătau într-însul semnele vieţii lui, ce avea să fie când va ajunge bărbat desăvârşit, pentru că pruncul, deşi era mic, însă se arăta înţelept în toate şi bun la obiceiuri. Deci, făcând jocuri copilăreşti cu cei de o vârstă cu el, aceia nu-l puneau pe Avramie împărat sau împărat, ci egumen. Şi cu dreptate, căci din copilărie se deprindea la viaţa monahicească, pentru că văzând pe monahia care-l creştea petrecând în rugăciuni şi în postiri, se sârguia şi el să-i urmeze ei pe cât era cu putinţă, postind şi făcând rugăciuni. Apoi dat fiind la învăţătura gramaticii, sporea mai mult decât cei de o vârstă cu el. Deci, crescând cu trupul şi cu înţelegerea, a trecut vârsta pruncească.

În acea vreme, călugăriţa aceea care i-a fost lui în loc de maică s-a dus către Domnul. Deci Avramie rămânând orfan a doua oară, plângea ca după maica sa cea adevărată şi dorea ca să meargă în Bizanţ pentru căutarea înţelepciunii cărţilor. Iar Dumnezeu, Care se îngrijeşte de cei orfani, a rânduit să se împlinească dorinţa lui astfel:

În vremea aceea, împărăţind peste greci dreptcredinciosul împărat Roman, unul din famenii palatului a fost trimis la Trapezunda ca să adune de la târguri dajdia cea împărătească. Acela, văzând pe copilul Avramie frumos la vedere cu trupul şi cu sufletul, l-a luat cu sine în Bizanţ şi l-a încredinţat unui dascăl, bărbat ales, cu numele Atanasie, spre învăţătura filosofiei, şi în scurtă vreme s-a făcut ucenicul ca şi dascălul.

În acei ani, era în Bizanţ un împărat, anume Zefinazer, care luase ca soţie fiului său pe o rudenie de-a lui Avramie. Acela, cunoscând pe Avramie, l-a luat în casa sa. Dar tânărul Avramie, deşi petrecea în casă bogată şi îndestulată cu toate desfătările de hrană, însă nu se lăsa de înfrânarea cea pustnicească, pe care o deprinsese de la călugăriţa care-l hrănise pe el. Astfel, nu voia să mănânce la masa cea domnească, nici nu-i plăcea să guste bucate alese, ci îşi împlinea nevoia foamei sale cu verdeţuri nefierte şi cu poame. El era atât de treaz, încât, vrând să biruiască somnul cel firesc, umplea ligheanul cu apă şi-şi spăla faţa sa în el adeseori, când dormita, ca să nu se îngreuieze de somn. Astfel se chinuia în tot felul, omorându-şi trupul şi robindu-l pe el duhului.

Pentru o viaţă îmbunătăţită ca aceasta şi încă şi pentru înţelegerea cea multă a lui era iubit tuturor. Încă a fost cunoscut şi de împăratul şi a fost pus dascăl de dânsul în şcoală, asemenea cu dascălul Atanasie. Dar de vreme ce învăţătura lui Avramie era lăudată mai mult decât cea a lui Atanasie şi se adunau mai mulţi ucenici la Avramie decât la Atanasie, de aceea Atanasie, dascălul de mai înainte al lui Avramie, a început a-l pizmui şi a-l urî. Acest lucru înţelegându-l fericitul Avramie, nu după multă vreme şi-a lăsat rânduiala dăscăliei, nevrând să fie supărător dascălului său, şi s-a dus să vieţuiască în casa celui mai sus zis împărat, petrecând în obişnuita sa faptă bună. După aceasta, împăratul a poruncit împăratului să meargă pentru o trebuinţă pe Marea Egee, iar împăratul, plecând, a luat cu sine şi pe Avramie, pentru dragostea cea multă ce o avea către dânsul şi au plecat la Avid şi de acolo au ajuns la Lemnos.

Şi văzând Avramie Muntele Athonului, i-a plăcut foarte mult şi se gândea să se sălăşluiască în el. Dar după ce au săvârşit slujba împărătească şi s-au întors acasă, a venit la Constantinopol, după rânduiala dumnezeiască, Cuviosul Mihail Malein din Mănăstirea Chimenului. Iar Avramie, înştiinţându-se şi auzind de viaţa lui cea plăcută lui Dumnezeu, s-a bucurat şi a mers la dânsul. Şi vorbind el cu stareţul, s-a îndulcit şi s-a folosit de cuvintele lui cele insuflate de Dumnezeu. Şi astfel s-a cuprins mai fierbinte de dorinţa ca să se lepede de lume şi să slujească lui Dumnezeu în rânduiala monahicească. Şi a descoperit gândul său Cuviosului Mihail şi i-a spus cele pentru sine, adică de unde este, de ce neam, cum a fost crescut şi pentru ce petrece în casa împăratului.

Iar cuviosul, văzându-l pe el că are să fie vas ales al Sfântului Duh, l-a iubit foarte mult şi-l învăţa pentru mântuire, semănând în inima lui, ca într-un pământ bun, seminţele cuvintelor lui Dumnezeu, ca să aducă rod însutit de fapte bune. Şi îndeletnicindu-se ei cu vorba cea duhovnicească, a venit spre cercetare la Cuviosul Mihail nepotul său, Nichifor, împăratul Răsăritului, care mai pe urmă a fost împăratul grecilor. Şi vorbind el cu cuviosul, unchiul său, a văzut pe tânărul Avramie şi a întrebat pe stareţ despre dânsul cine este. Iar sfântul i-a spus toate despre Avramie şi că voieşte să se facă monah. De atunci Avramie s-a făcut cunoscut lui Nichifor.

Iar după câteva zile, Cuviosul Mihail întorcându-se din Constantinopol la mănăstirea sa, Avramie n-a mai voit să stea în mijlocul gâlcevilor lumeşti, ci, defăimând degrab toate cele lumeşti şi tras fiind de dragoste către cuviosul, s-a dus, vrând să se facă monah. Şi ajungând la locaşul Chimenului, s-a aruncat la picioarele sfântului stareţ Mihail, rugându-l cu lacrimi să-l îmbrace în chipul monahicesc şi să-l numere în turma cea aleasă a oilor celor cuvântătoare din ograda lui Hristos. Iar Cuviosul Mihail l-a primit cu dragoste şi îndată, fără să-l mai trimită cu cei noi începători, l-a tuns în călugărie ca pe un iscusit, pentru că vedea într-însul râvna cea aprinsă a dragostei către Dumnezeu. Şi l-a numit Atanasie în loc de Avramie, şi nefiind obicei în mănăstirea aceea să se îmbrace monahii la tundere cu cămăşi de lână, fericitul Mihail a îmbrăcat pe Atanasie cu cămaşă de lână ca într-o platoşă, întrarmând pe ostaşul cel viteaz al lui Hristos împotriva potrivnicilor.

Şi a rugat Atanasie pe sfântul stareţ să-i dea lui poruncă să mănânce o dată pe săptămână. Dar înţeleptul povăţuitor, tăind voia ucenicului său, i-a poruncit să primească hrană a treia zi. Şi făcea Atanasie toate slujbele mănăstireşti şi bisericeşti care i se porunceau, întru toate ascultările, arătând osârdie în nevoinţele călugăreşti. Iar în vremea care-i prisosea din lucrurile mănăstireşti, se îndeletnicea cu scrierea sfintelor cărţi, după porunca părintelui său. Şi era iubit de toţi fraţii pentru această iubire de osteneală a lui, şi în patru ani s-a arătat desăvârşit în viaţa monahicească.

Apoi Cuviosul Mihail i-a poruncit să vieţuiască în linişte, într-o chilie ce era în pustie la un loc departe de mănăstire ca la o stadie; şi i-a dat poruncă stareţul pentru post, să nu mai mănânce a treia zi, precum se obişnuise, ci a doua zi să guste pâine uscată şi puţină apă. Iar la toate praznicele cele domneşti şi ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi în zilele de Duminici, începând de cu seară până la al treilea ceas din zi, i-a poruncit să petreacă fără de somn în rugăciuni şi în preamărirea lui Dumnezeu.

Şi trecând câtăva vreme, cel mai sus zis Nichifor, împăratul Răsăritului, nepotul Cuviosului Mihail, săvârşind slujba cea împărătească şi trecând din întâmplare pe lângă locul acela, a mers în mănăstirea unchiului său Mihail. Şi vorbind cu dânsul, şi-a adus aminte şi l-a întrebat, zicând: „Părinte, unde este copilul Avramie, pe care l-am văzut la tine în Constantinopol?” Stareţul a răspuns: „Se roagă lui Dumnezeu pentru mântuirea voastră, căci acum este monah şi s-a numit Atanasie din Avramie”. Atunci s-a întâmplat că era cu Nichifor şi fratele lui, Leon patriciul. Şi auzind amândoi de viaţa îmbunătăţită a lui Atanasie, au dorit să-l vadă. Deci, stareţul neoprindu-i, au mers la Atanasie, care i-a întâmpinat şi a vorbit cu dânşii cuvinte din duhovniceasca înţelepciune, pentru că gura lui era plină de darul Duhului Sfânt. Iar ei s-au îndulcit atât de mult din cuvintele lui, încât doreau să petreacă pururea cu dânsul, de le-ar fi fost cu putinţă a se libera de dregătoriile lor şi de gâlcevile lumeşti.

Şi întorcându-se ei la Cuviosul Mihail, au zis către dânsul: „Părinte, îţi mulţumim că ne-ai arătat comoara pe care o ai ascunsă în ţarina păstoriei tale”. Deci stareţul, chemând pe Atanasie, i-a poruncit ca iarăşi să întindă cuvânt de învăţătură pentru mântuirea sufletelor celor ce veniseră. Căci darul Domnului lucra atât de mult prin gura lui Atanasie, încât cei ce auzeau cuvintele lui, se umpleau şi se sfărâmau cu inimile lor şi plângeau. Deci însuşi stareţul se minuna de darul învăţăturii lui.

Din acea vreme, împăratul Nichifor şi Leon patriciul au iubit foarte mult pe fericitul Atanasie. Nichifor, luându-l la o parte, i-a descoperit gândul său, zicând: „Doresc, părinte, să mă înstrăinez de viforul cel lumesc şi, scăpând de grijile vieţii, să slujesc lui Dumnezeu în liniştea monahicească. Această dorinţă s-a aprins în mine mai mult din cuvintele tale cele insuflate de Dumnezeu şi am nădejde în sfintele tale rugăciuni că-mi voi câştiga dorinţa”. Iar fericitul Atanasie i-a răspuns, zicând: „Pune-ţi spre Dumnezeu nădejdea ta, domnule, şi El va rândui pentru tine, precum va voi”. Astfel vorbind din destul, împăratul şi patriciul s-au dus în calea lor cu mult folos pentru sufletele lor.

Iar Cuviosul Mihail voia să facă pe Atanasie, după sine, egumen al mănăstirii, căci el îmbătrânise şi se apropiase de sfârşit. Iar Atanasie, înştiinţându-se de aceasta, deşi nu voia să se despartă de iubitul său părinte, însă, temându-se de greutatea începătoriei şi judecându-se a fi nevrednic de rânduiala păstoriei, a fugit de acolo şi umbla prin Muntele Athonului, înconjurând pe părinţii cei din pustie, îndemnându-se spre mai multă nevoinţă, din vieţile lor cele îmbunătăţite. Şi găsind pe câţiva fraţi petrecând prin crăpăturile pietrelor aproape unul de altul, s-a sălăşluit lângă aceia şi urma vieţii lor celei aspre, pentru că ei nu aveau nici o grijă de trup, nici de acoperământ, nici de hrană, nici de vreun alt câştig; ci gerul, zăduful şi foamea le răbdau cu plăcere pentru Dumnezeu. Iar nevoia cea trupească o îndestulau cu poame sălbatice care creşteau prin pustia aceea si din care gustau puţin la vremea lor.

În acea vreme, Cuviosul Mihail Malein s-a dus către Domnul; iar Atanasie, înştiinţându-se de sfârşitul cuviosului, a plâns după el, ca un fiu după părintele său. Şi s-a înştiinţat şi de aceea, că împăratul Nichifor cu fratele său, Leon patriciul, vor să treacă prin locul acela, şi s-a temut să nu-l caute pe el. Deci a lăsat pe pustnicii aceia - ca pe unii ce erau cunoscuţi de alţi fraţi şi adeseori cercetaţi, ca să nu fie cunoscut şi el de cei ce veneau - şi s-a dus într-o mănăstire mai departe, care se numea greceşte Tuzig.

Acolo, găsind pe un stareţ din afară de mănăstire liniştindu-se în pustie, l-a rugat să-l primească să petreacă cu dânsul şi şi-a schimbat numele său din Atanasie în Varnava, ca nu cumva, căutându-l după nume, să-l găsească. Iar stareţul îl întreba, zicând: „Cine eşti, frate, de unde şi pentru ce pricină ai venit aici?” Iar Atanasie a zis: „Părinte, am fost corăbier şi, căzând în primejdie, am făgăduit lui Dumnezeu ca să mă lepăd de lume şi să plâng pentru păcatele mele. Deci pentru aceasta m-am îmbrăcat în acest sfânt chip monahicesc, şi, povăţuit fiind de Dumnezeu, am venit aici la sfinţia ta, dorind să petrec cu tine şi să fiu povăţuit de tine la calea mântuirii. Iar numele meu este Varnava”. Şi crezând stareţul cele zise, l-a primit, iar Varnava petrecea acolo, supunându-se stareţului în toate, ca unui părinte.

Iar după un timp a zis către stareţ: „Începe, părinte, să mă înveţi şi pe mine carte, ca să pot să mă obişnuiesc cât de puţin a citi Psaltirea; căci în lume la nimic nu m-am deprins, decât numai la umblarea pe mare cu corabia”. Prin aceasta fericitul Atanasie se făcea că nu este cărturar, ca să nu fie cunoscut de cei ce voiau să-l caute. Deci stareţul i-a scris mai întâi literele şi-l învăţa pe el, ca pe un om ce niciodată nu învăţase nimic, iar Varnava se făcea că nu poate să înţeleagă. Şi aceasta a făcut-o mult timp, iar stareţul se mâhnea asupra lui şi uneori, amărându-se, îl gonea de la dânsul. Iar cel ce se numea Varnava zicea cu smerenie: „Părinte, nu mă izgoni pe mine, nebunul şi nepriceputul, ci rabdă pentru Dumnezeu şi mă ajută cu rugăciunile tale, ca Domnul să-mi dea înţelegerea literelor”. După aceasta, ucenicul a început a se face cum că înţelege puţin alcătuirea literelor, dând nădejde stareţului că va învăţa carte.

În acel timp, Nichifor, slăvitul împărat al Răsăritului, aflând că Atanasie a fugit din mănăstirea Chimenului, s-a mâhnit foarte şi gândea în sine, cum ar putea să-l afle pe el. Deci a scris judecătorului Tesalonicului ca, mergând până la Muntele Athonului, să cerceteze cu dinadinsul despre Atanasie. Iar judecătorul, citind scrisoarea aceea, îndată s-a dus în Sfântul Munte şi, chemând pe protosul - adică egumenul care este mai mare peste toţi egumenii mănăstirilor Athonului -, l-a întrebat de monahul Atanasie, spunându-i lui faţa, asemănarea vârstei şi iscusinţa aceluia în Scripturi, după cum îi scrisese Nichifor. Iar protosul i-a răspuns, grăind: „Un bărbat ca acesta pe care îl căutaţi n-a venit până acum în muntele acesta. însă nu ştiu cu dinadinsul. Dar în scurt timp, va fi la noi sobor, la care sunt datori să vină toţi câţi locuiesc în muntele acesta. Deci dacă monahul pe care-l căutaţi va fi în muntele acesta, apoi cu adevărat va veni la sobor, ca şi ceilalţi, şi atunci îl vom cunoaşte pe el”. După aceasta, judecătorul s-a întors la Tesalonic.

Pe atunci era obiceiul în Athon de a se aduna fraţii de trei ori pe an în lavra care se numeşte Kareia, la aceste trei mari praznice: Naşterea Domnului Hristos, Învierea Domnului şi Adormirea Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu. La aceste praznice adunându-se toţi fraţii, prăznuiau împreună, se împărtăşeau cu dumnezeieştile Taine, cu Trupul şi Sângele Domnului, şi mâncau la masă de obşte. Deci sosind praznicul Naşterii Domnului, şi adunându-se toţi părinţii şi fraţii de prin mănăstirile şi chiliile cele din pustie, a venit şi stareţul acela, învăţătorul lui Varnava, împreună cu ucenicul său. Deci uitându-se protosul printre fraţi şi căutând pe acela care s-ar fi potrivit cu semnele cele descrise de Nichifor, a văzut pe unul ca acela şi l-a întrebat pe el de nume, dar, auzindu-l pe el că se numeşte Varnava, iar nu Atanasie, s-a îndoit, căci numele care se căuta era Atanasie. Deci s-a gândit că-l va cunoaşte pe el din citirea cărţii.

Şi sosind timpul citirii şi punându-se cartea dinainte, protosul a poruncit monahului care se numea Varnava să citească înaintea soborului. Iar el se lepăda, zicând că nu ştie carte. Şi văzând aceasta stareţul lui, a început a zâmbi şi a zis către cel ce poruncea: „Încetează, părinte, că fratele acesta nu ştie să citească, căci abia acum învaţă la psalmul întâi”. Dar protosul îi poruncea cu supărare. Atunci fericitul Atanasie, văzând că nu poate să se tăinuiască, deoarece era legat cu certare, s-a supus stăpânirii ce era de la Dumnezeu şi a început a citi, precum ştia, având vorbirea frumoasă şi cuvintele ce ieşeau din gură, dulci. Deci văzând şi auzind ceea ce nu se aştepta, stareţul împreună cu toţi ceilalţi s-a minunat de el, dar se şi bucura şi vărsa lacrimi din ochi, mulţumind lui Dumnezeu că s-a învrednicit a fi învăţător al unui bărbat iscusit ca acela. Atunci Atanasie a fost cunoscut şi cinstit de toţi. Iar unul din cei mai cinstiţi părinţi, cu numele Pavel, care era din părţile Xiropotamului, a proorocit, zicând către fraţi acestea: „Acest frate, care a venit în urma noastră în muntele acesta, ne-a întrecut pe noi cu faptele cele bune şi va fi cu slava mai întâi decât noi întru Împărăția cea cerească, pentru că multora va fi părinte şi povăţuitor spre mântuire”.

Atunci protosul a spus lui Atanasie că îl caută împăratul Nichifor şi cu fratele său, Leon. Iar cuviosul, auzind acestea, îl ruga pe el să nu-l arate lor, de vreme ce nu voia să se lipsească de Sfântul Munte. Iar protosul, înţelegând că va fi spre paguba Athonului dacă se va lipsi de un bărbat ca acesta, a făgăduit că nu va spune despre dânsul celor ce-l caută, poruncindu-i să se liniştească deosebi, într-o chilie pustnicească, la trei stadii depărtare de lavră. Deci Cuviosul Atanasie, slujind acolo lui Dumnezeu în singurătate, avea hrană din osteneala mâinilor sale, pentru că scria frumos şi repede, şi în şase zile scria toată Psaltirea, fără să-şi lase pravila cea obişnuită. Deci pentru acele cărţi i se dădea lui pâine de către părinţi.

Şi vieţuind Cuviosul Atanasie în liniştea aceea, Leon, fratele lui Nichifor, care în acel timp era împărat peste oştile Apusului, câştigând biruinţă slăvită asupra sciţilor celor sălbatici, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe când se întorcea din război, a trecut pe la Muntele Athonului, ca să dea mulţumire lui Hristos şi Preacuratei Sale Maici, care l-au întărit să biruiască împotriva vrăjmaşilor. Deci, săvârşind cele de mulţumire, a căutat cu dinadinsul pe Atanasie şi aflându-l, a alergat la chilia sa şi văzându-l, s-a umplut de multă bucurie. Deci, cuprinzându-l în braţe cu dragoste, plângea de bucurie. Astfel a vorbit cu dânsul ziua şi noaptea şi s-a îndulcit de cuvintele lui cele înţelepte şi insuflate de Dumnezeu.

Iar monahii, văzând dragostea cea atât de mare a împăratului acela către Părintele Atanasie, l-au rugat să le mijlocească dar la acel împărat, adică să-l înduplece să le zidească în lavra Kareii o biserică mai mare, deoarece cea veche era mică şi nu putea să încapă tot soborul fraţilor. Iar Atanasie a vorbit despre aceea cu împăratul, şi acela, ca un iubitor de Hristos ce era, le-a dat îndată cu bucurie mulţime de aur şi argint spre zidirea bisericii. Apoi, sărutând pe Atanasie şi pe ceilalţi părinţi, s-a dus în calea sa la Constantinopol şi a spus fratelui său, Nichifor, că a aflat pe Cuviosul Atanasie. De atunci au început a veni la dânsul mulţi pentru folos, fiind foarte cinstit şi lăudat de toţi părinţii Athonului. Iar el, iubind liniştea şi fugind pretutindeni de slava omenească, a plecat de acolo şi a înconjurat locurile cele dinlăuntru şi pustii ale muntelui aceluia. Astfel, povăţuit fiind de Dumnezeu, s-a dus până la marginea Athonului, la un loc care se numea Melana, având multă pustietate şi fiind departe de alte locuinţe pustniceşti.

Şi având dealul acela lărgime la vârf, cuviosul şi-a făcut acolo o colibă în mijlocul lui, unde se îndeletnicea cu mai mari nevoinţe. Dar diavolul, vicleanul vrăjmaş, făcea acel loc neiubit cuviosului, voind să-l izgonească de acolo. Deci îl frământau gândurile foarte ca să plece din locul acela. Însă nevoitorul cel bun grăia împotriva gândurilor: „Voi răbda aici tot anul acesta, iar după sfârşitul anului voi face precum va rândui Dumnezeu”.

Şi trecând anul, în ziua cea de pe urmă, au năvălit mai multe gânduri de la potrivnic, ca să-l tragă de acolo, iar el grăia în sine: „Mâine dimineaţă voi ieşi de aici şi mă voi întoarce în lavra Kareii”. Dar, pe când stătea el la rugăciune, săvârşind cântarea ceasului al treilea, deodată s-a revărsat peste dânsul o lumină cerească, care l-a strălucit, şi îndată i-au dispărut acele gânduri. Iar el s-a umplut de veselie negrăită şi se îndulcea cu bucurie de dorinţă dumnezeiască în inima sa, vărsând lacrimi din ochi. De atunci Cuviosul Atanasie a luat darul umilinţei şi plângea oricând voia. Şi a iubit locul acela atât de mult, pe cât îi era de urât mai înainte; şi vieţuia într-însul slăvind pe Dumnezeu.

În vremea aceea, împăratul Nichifor a fost trimis de împărat cu oaste în insula Creta, pe care o stăpâneau atunci agarenii. Iar împăratul, nepunându-şi nădejdea în puterea oştilor greceşti, ci având trebuinţă de ajutorul cel de rugăciuni de la sfinţii părinţi, a trimis cu corabia la Athon pe unii din credincioşii lui, scriind către tot soborul părinţilor şi poftindu-i să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul, ca să-i dea ajutor de sus asupra agarenilor. Încă se mai ruga să trimită la dânsul pe Atanasie, de care auzise de la Leon, fratele său, că petrece în Athon. Iar părinţii Athonului, citind scrisoarea împăratului, săvârşeau rugăciuni pentru dânsul fără de lenevire. Şi căutând în pustie pe Atanasie, l-au chemat la sobor şi i-au poruncit să se ducă la împărat. Iar el la început nu voia să se ducă, dar fiind silit de certările părinţilor, abia s-a supus.

Şi au trimis cu dânsul şi pe unul din stareţii cei cinstiţi, pe care Atanasie socotindu-l ca învăţător al său, îi urma ca un ucenic. Deci intrând ei în corabie, au pornit spre Creta. Şi ajungând ei la binecredinciosul împărat Nichifor, când acela a văzut pe Atanasie, a alergat, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat, plângând de bucurie, şi l-a cinstit ca pe părintele său duhovnicesc. Şi văzându-l că se face ucenicul acelui stareţ, s-a minunat de smerenia lui. Deci, lăsându-şi toate rânduielile lucrurilor din afară, se îndeletnicea în vorbe duhovniceşti cu Cuviosul Atanasie. Şi i-a adus aminte împăratul lui Atanasie de făgăduinţa sa de demult, cum că are să se lepede de lume şi să se facă monah. Pentru aceea, el îi dădea cuviosului mult aur şi argint şi îl ruga să-i zidească chilii liniştite în pustiul acela,. în care petrecea.

Iar părintele Atanasie, iubind viaţa cea fără de grijă şi fără de gâlceava, s-a lepădat de grija chiliilor şi n-a primit aurul şi argintul. Deci împăratul s-a mâhnit foarte mult de acest lucru. Apoi, petrecând împreună câteva zile şi îndulcindu-se unul cu altul de vederea feţei şi de vorbele cele iubite, s-au despărţit. Atanasie s-a întors la Athon, iar împăratul s-a dus la război, unde, cu rugăciunile sfinţilor părinţi, a biruit pe agareni şi a supus insula Creta iarăşi împărăţiei greceşti. Şi a trimis îndată pe un credincios al său de aproape, cu numele Metodie – care după aceea a fost egumen al Mănăstirii Chimenului – să meargă la Athon, la Cuviosul Atanasie, ca să înceapă zidirea chiliilor, dându-i ca la şase litre de aur.

Iar fericitul Atanasie, socotind dorinţa cea bună şi dragostea cea fierbinte către Dumnezeu a lui Nichifor şi cunoscând că acel lucru este după voia lui Dumnezeu, a luat aurul şi a început a se îngriji de zidire. Deci curăţind mai întâi acel loc pustiu, a zidit chilii de linişte lui Nichifor şi a făcut casă de rugăciune în numele Sfântului Ioan Înaintemergătorul. După aceea, a ridicat şi o biserică frumoasă, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aproape de poalele muntelui. La punerea temeliei bisericii a avut o împiedicare, de la urătorul vrăjmaş, în acest fel: Mâinile oamenilor care zideau amorţeau şi se făceau nemişcate cu totul, încât nu era cu putinţă să le ducă nici la gură. Iar cuviosul, înţelegând că aceasta este o lucrare diavolească, s-a rugat lui Dumnezeu cu căldură şi a izgonit meşteşugul vicleanului şi astfel s-au dezlegat mâinile lucrătorilor. Acesta a fost începutul minunilor părintelui cel mare.

Săvârşind biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a zidi chilii împrejurul ei şi a face mănăstire preaminunată; deci a zidit trapeză, bolniţă şi casă de străini. Şi săvârşind el cu înţelepciune şi celelalte zidiri trebuincioase mănăstirii, a adunat mulţime de fraţi, şi, aşezând bine toate rânduielile vieţii monahiceşti celei de obşte, după asemănarea celor mai vechi mănăstiri din Palestina, s-a făcut egumen şi păstor al turmei cuvântătoare celei adunate acolo, care era bineplăcută lui Dumnezeu şi în care binevoia şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru că a fost văzută că cerceta mănăstirea şi biserica sa cea zidită de Cuviosul Atanasie.

Iar cel ce s-a învrednicit a vedea acea vedenie se numea Matei, care petrecea bine în viaţa călugărească şi care avea ochii inimii curaţi şi luminaţi. Acela, stând cu frică la cântarea de dimineaţă în adunarea bisericii, cu luare aminte şi cu cucernicie, a văzut intrând în biserică pe Preasfânta Fecioară cea prealuminată, cu doi îngeri prealuminaţi; un înger mergea înaintea ei cu lumânare, iar altul în urmă; şi ea umbla printre fraţi şi le împărţea daruri. Astfel, fraţilor care stăteau în străni şi cântau, le-a dat câte un galben; celor ce stăteau prin alte locuri în biserică le-a dat câte doisprezece bani; iar celor ce stăteau în tindă, câte şase bani, iar la unii din fraţii cei vrednici le-a dat şi câte şase galbeni. Matei a văzut aceasta şi el însuşi s-a învrednicit a lua şase bani din preacuratele ei mâini.

Şi sfârşindu-se vedenia, fratele acela s-a dus la Cuviosul părinte Atanasie şi l-a rugat să-i dea şi lui loc în ceata celor ce cântă, spunându-i ceea ce văzuse. Iar părintele, cunoscând că aceea este cercetarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a umplut de mare bucurie duhovnicească. Iar împărţirea galbenilor la fraţi a cunoscut că sunt feluritele ei dăruiri, care se dau fiecăruia după vrednicie; pentru că celor ce stăteau la cântare cu rugăciuni mai fierbinţi şi cu luare aminte, li se dădea mai mare răsplătire; iar cei ce luau aminte mai puţin, mai puţin au şi primit. Iar cel ce văzuse aceea, a fost asemănat cu cei mai mici, pe de o parte pentru ca prin lipsirea de cei mari, să se mâhnească şi să spună vedenia, iar pe de altă parte, ca să nu se mândrească prin asemănarea cu cei mai vrednici, ci să petreacă cu cei mai mici în smerită cugetare.

Din această arătare s-a cunoscut în ce fel era buna voire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru Cuviosul Atanasie şi pentru mănăstirea lui. Iar în ce fel era iconomisirea mănăstirii cuviosului, în ce fel era rânduiala, în ce fel erau tipicurile şi aşezămintele, despre toate acestea se scrie pe larg în cartea cea osebită a vieţii sale. Deci cel ce voieşte să ştie şi acestea, să le citească acolo, iar noi aici alegem şi povestim pe scurt faptele cele mai alese.

Auzind Cuviosul Atanasie că, după moartea împăratului Roman, împăratul Nichifor (Să se ştie că acest Nichifor se mai numea Foca. Dar acest Foca nu este acela care a ucis pe împăratul Mavrichie, nici acel Nichifor care a împărățit după împărăteasa Irina şi care a fost ucis de bulgari în război, ci alt Nichifor Foca, mai în urmă cu anii) a fost pus peste greci pentru izbânzile şi biruinţele lui cele multe asupra agarenilor, s-a mâhnit foarte, deoarece pentru dânsul se îngrijise să facă mănăstire, căci acela se făgăduise să devină monah. Şi se scârbea sfântul de neîndeplinirea legământului lui Nichifor, gândindu-se să lase toate şi să fugă de acolo. Deci, gătindu-se înainte pentru acest lucru, a spus fraţilor că voieşte să se ducă la împărat pentru isprăvirea lucrurilor mănăstireşti. Apoi, luând câţiva fraţi, a plecat şi, mergând până la Avid, a lăsat trei fraţi pe lângă el, iar pe ceilalţi i-a întors la mănăstire, zicând: „Îmi sunt de ajuns aceşti trei fraţi, ca să mă duc la Constantinopol”. Iar după ce au plecat aceia, a scris o scrisoare împăratului, prin care îi aducea aminte de făgăduinţele lui către Dumnezeu, îi defăima grabnica lui schimbare de la scopul cel bun şi îi spunea mâhnirea sa, că pentru dânsul s-a legat cu multe griji. La sfârşit, a adăugat şi aceasta: „Eu nu sunt vinovat înaintea Domnului Hristos pentru amăgirea ta. Deci îţi las turma lui Dumnezeu cea nou adunată, ca tu s-o încredinţezi cui vei vrea. Socotesc că Eftimie este vrednic de egumenie, fiind ales la viaţă şi la cuvânt”.

Scriind astfel, n-a spus ucenicilor săi ce a scris, ci, pecetluind scrisoarea, a ales pe unul din cei trei fraţi şi, încredinţând-o aceluia, l-a trimis la împărat. Iar după puţină vreme, l-a trimis şi pe celălalt ucenic, cu numele Teodot, în Athon, ca să cerceteze pe fraţi şi să vadă rânduielile mănăstirii. Iar el, rămânând numai cu un ucenic, anume Antonie, a pornit cu dânsul spre Cipru. Şi ajungând acolo la o mănăstire oarecare ce se numea a Sfinţilor, a rugat pe egumen să-i poruncească să vieţuiască în pustia care era aproape de acel aşezământ. Şi împlinindu-i-se cererea, vieţuia în linişte întru Dumnezeu şi îşi câştiga hrană din osteneala mâinilor sale, scriind cărţi, precum făcea mai înainte.

Şi ajungând la Constantinopol fratele acela care a fost trimis cu scrisoarea cuviosului, a dat-o pe ea în mâinile împăratului; iar acesta, primind scrisoarea, s-a bucurat. Dar după ce a rupt pecetea şi a citit-o, s-a mâhnit foarte mult, pe de o parte pentru nedreptatea sa înaintea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte pentru că Atanasie a lăsat locaşul şi nu se ştie unde s-a dus. Atunci şi fratele acela, înţelegând cele scrise, a început a plânge şi a se tângui că a pierdut pe părintele său. Deci împăratul a scris îndată la mănăstire, ca Eftimie să primească egumenia până la o vreme. Apoi a trimis prin toate părţile stăpânirii sale să se facă cercetare pentru Atanasie.

Şi sosind acea solie a împăratului până în insula Ciprului, era aproape să afle pe Cuviosul Atanasie. Dar el, auzind de aceea, a luat îndată ucenicul şi s-a dus la malul mării, iar acolo aflând o corabie, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a urcat într-însa şi, suflând vânt bun, a ajuns repede la celălalt mal, dar nu ştia în ce parte să se ducă. Se gândea să meargă în Ierusalim, la Sfintele Locuri, dar în partea aceea calea era grea din pricina năvălirii agarenilor; iar spre părţile greceşti nu voia să se abată pentru căutarea care se făcea pentru el de către împărat.

Deci sosind noaptea, cuviosul a stat la rugăciune, cerând sfat şi povăţuire de la Dumnezeu. Şi i s-a făcut o dumnezeiască descoperire şi poruncă, ca să se întoarcă în Athon la locaşul său, care, prin ostenelile lui, avea să vină la înfrumuseţare şi lărgime desăvârşită; şi mulţi vor câştiga mântuire prin povăţuirea lui. Şi luând de la Dumnezeu o înştiinţare ca aceea, cuviosul a spus-o lui Antonie şi îndată a plecat pe uscat, întorcându-se întru ale sale.

Deci mergând ei multe zile, Antonie s-a îmbolnăvit de picioare, care i se umflaseră şi se înfierbântaseră foarte tare, şi nu putea să meargă nicidecum. Iar cuviosul a adunat nişte buruieni din cele ce creşteau pe acolo, le-a frecat în mâini, le-a pus la picioarele ucenicului şi, învelindu-le cu frunze de copaci, le-a legat cu băsmăluţa sa. Apoi cuviosul l-a luat de mână şi l-a ridicat, iar Antonie îndată a strigat: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că mi s-a uşurat durerea!” După aceea, umbla ca şi mai-nainte, având picioarele sănătoase.

Iar fratele Teodot, cel mai sus pomenit, pe care îl trimisese părintele să cerceteze pe fraţi, ducându-se în mănăstire, i-a găsit pe toţi clătinându-se din pricina plecării cuviosului, şi l-a durut inima pentru aceea. Şi nesuferind lipsirea stareţului său, s-a întors în Cipru, căutându-l pretutindeni. Şi după dumnezeiasca rânduială, mergând prin Atalia, l-a întâlnit pe el pe cale şi, văzându-se unul cu altul, s-au bucurat foarte. Iar părintele, auzind despre tulburarea fraţilor care se făcea în mănăstire, s-a schimbat din bucurie în mâhnire; apoi a trimis pe Teodot la lavră, ca să spună fraţilor de venirea lui, iar el s-a dus la rugăciune într-o mănăstire din Lampidia, unde văzând pe un oarecare frate cu mintea pierdută şi nebun, şi-a pus mâinile pe dânsul şi l-a tămăduit; apoi, învăţându-i pe ei puţin, s-a dus în Athon la locaşul său. Şi văzându-l fraţii, li s-a părut că văd soarele şi de bucurie au strigat: „Slavă Ţie, Dumnezeule!” Apoi, venind cu toţii la dânsul, unii îi sărutau mâinile, alţii picioarele, iar alţii îi sărutau rasa. Deci cuviosul a început, ca şi mai înainte, a rândui bine toate cele din mănăstire.

După aceasta, trecând câtva timp, cuviosul părinte a trebuit să se ducă el însuşi la împărat, pentru trebuinţa mănăstirii. Deci s-a dus la Constantinopol, iar împăratul înştiinţându-se de venirea lui, se bucura şi se ruşina în acelaşi timp. Se bucura pentru că dorea să-l vadă şi se ruşina pentru că avea să i se arate lui în împărătească rânduială. De aceea, l-a întâmpinat pe el ca un om simplu, şi nu ca un împărat. Apoi, luându-l de mâna dreaptă şi sărutând-o pe aceea, l-a dus în palatul său şi cu lacrimi de bucurie au vorbit cu dragoste unul cu altul, şezând singuri. Împăratul a zis: „Ştiu, părinte, că eu sunt pricinuitorul tuturor ostenelilor şi supărărilor tale, pentru că am trecut cu vederea dumnezeiasca frică şi nu mi-am ţinut făgăduinţa. Însă te rog, mai rabdă-mă pe mine, aşteptându-mi pocăinţa mea, până ce-mi va ajuta Dumnezeu ca să-I împlinesc făgăduinţele mele”.

Iar cuviosul îl sfătuia ca să fie iubitor de Dumnezeu, dreptcredincios, blând, smerit, milostiv şi îndurat dătător. Deci îl învăţa pe el la toate lucrurile cele bune, care se cuvin împăratului creştin, aducându-i aminte de răsplătirile ce au să fie în viaţa cea veşnică. Astfel a petrecut cuviosul la Constantinopol mult timp, adeseori vorbind prieteneşte cu împăratul. Iar când a plecat, împăratul i-a dat lui toate cele de trebuinţă pentru mănăstire, şi încă şi cu scrisoarea a întărit ca în toţi anii să se dea dajdie mănăstirii din insula care se numeşte Lemnos, câte două sute patruzeci şi patru de galbeni. Şi s-a întors cuviosul la fraţi, cu îndestulată milostenie împărătească.

Şi nevoindu-se cuviosul bine şi povăţuind la calea mântuirii mulţime de fraţi, diavolul, urătorul binelui, s-a pornit asupra sa cu toată puterea şi s-a înarmat la război împotriva viteazului ostaş al lui Hristos. Acest lucru s-a descoperit unuia dintre stareţii cei nevoitori, care, fiind în uimire, a văzut venind spre Muntele Athonului o ceată de diavoli. Între aceştia era unul mai cumplit, care se părea că este mai-marele diavolilor, înfricoşător şi groaznic, arătând mare stăpânire. Acela despărţind ceata aceea în două, a trimis o sută de diavoli ca să înconjoare tot muntele şi să vâneze pe monahi, iar el singur cu cei nouă sute, s-a dus cu multă mânie la lavra Cuviosului Atanasie.

Iar înainte de a se spune această vedenie cuviosului, i s-a întâmplat o boală de acest fel: Pe când lucra, după obiceiul său, cu lucrătorii în port, un lemn mare a căzut din întâmplare peste picioarele lui, astfel că sfântul a zăcut trei ani pe patul durerii. Însă, fiind bolnav, nu suferea să stea degeaba, ci scria cărţi şi în 40 de zile sfârşea Patericul. Deci, zăcând, se înarma bine asupra nevăzutului vrăjmaş şi, biruindu-l, îi gonea meşteşugurile.

Deci vrăjmaşul, văzând că nimic n-a sporit în lavră, s-a dus şi a îndemnat pe nişte monahi vechi şi nepricepuţi, care erau prin celelalte mănăstiri şi prin sihăstrii, punându-le lor urâte gânduri asupra cuviosului în acest fel: „Pentru ce Atanasie face silă Sfântului Munte şi strică legile noastre cele vechi? Pentru ce a ridicat zidiri de mare preţ, a făcut port nou, a săpat izvoare noi, a cumpărat perechi de boi, a semănat ţarini, a sădit vii şi a făcut muntele ca o locuinţă mirenească?” Apoi, sfătuindu-se unii din bătrâni, s-au dus la Constantinopol la împăratul Ioan, care se făcuse împărat după sfârşitul lui Nichifor şi, clevetind împotriva lui Atanasie, rugau pe împărat să-l izgonească din Muntele Athonului. Iar împăratul a trimis de a chemat la dânsul pe Atanasie, care se ridicase sănătos din boală.

Deci, văzându-l, a cunoscut că este într-însul dar dumnezeiesc şi, în loc să se mânie pe el, s-a schimbat spre milă. Astfel a iubit foarte mult pe părintele cel insuflat de Dumnezeu, cinstindu-l şi dăruindu-l cu multe faceri de bine împărăteşti. Încă a întărit şi scrisoarea de mai înainte, care i se dăduse de către împăratul Nichifor, prin care se dădea de la Lemnos mănăstirii ca dajdie, două sute patruzeci şi patru de galbeni. Şi astfel a trimis pe Cuviosul Atanasie cu cinste la locul său.

Atunci, acei bătrâni, umplându-se de ruşine, s-au căit de scrisorile lor şi, mergând la cuvios, şi-au cerut iertare. Iar potrivnicul diavol, ruşinându-se, s-a mâniat şi mai mult. Deci iarăşi a năvălit cu legiunea sa asupra lavrei sfântului părinte. Iar acea năvălire a lui a văzut-o un cinstit stareţ, anume Toma, care avea ochii sufletului curaţi. Acela, după cântarea ceasului al treilea, fiind ca într-o uimire, a văzut toţi munţii, dealurile, copacii şi vreascurile pline de arapi mici, întru asemănarea piticilor egipteni, care, mâniindu-se cumplit şi suflând cu vrajbă, unul pe altul se chemau la război şi la tăbărâre, strigând cu mânie: „Prietenilor, până când vom răbda? Pentru ce nu rupem cu dinţii pe cei ce s-au sălăşluit aici? Pentru ce nu-i pierdem pe aceştia mai degrabă de aici? Dar şi pe egumenul lor, vrăjmaşul nostru, până când să-l suferim? Oare nu vedeţi cum ne-a izgonit pe noi de aici şi ne-a luat locul nostru?” Aceştia zicând aşa, Cuviosul Părinte Atanasie a ieşit din chilie ţinând toiagul în mână, pe care văzându-l arapii, s-au cutremurat şi s-au tulburat; iar el, năvălind asupra lor, îi bătea şi îi rănea, izgonindu-i neîncetat, până ce au fugit cu toţii departe de lavră.

După ce stareţul Toma a spus acea vedenie cuviosului, îndată cuviosul a stat la rugăciune şi, cu lacrimi fierbinţi, se ruga lui Dumnezeu să-i păzească turma neatinsă de dinţii vrăjmaşului. Deci, cu adevărat el, cu rugăciunile sale, ca şi cu un toiag de fier, bătea şi gonea fiarele cele nevăzute. Iar aceia, deşi au fugit, însă după puţin timp întorcându-se, nu încetau a ridica război prin meşteşugirile lor; pentru că unuia dintre călugări, atâta urâciune i-au pus către cuviosul, încât nici nu voia să se mai uite la dânsul; şi atât se înmulţise răutatea într-însul, prin lucrarea diavolească, încât se gândea şi la ucidere. Deci, gătind o sabie şi ascuţind-o, căuta vreme prielnică în care ar putea ucide pe Cuviosul Atanasie.

Iar într-o noapte, pe când toţi dormeau şi numai cuviosul părinte petrecea la rugăciune, priveghind în chilia sa, ucigaşul acela a venit la el, ca şi cum avea să-i spună un cuvânt de nevoie, iar sub mână ţinea sabia trasă. Şi a bătut în uşă fără de frică, zicând: „Binecuvintează, părinte”. Iar glasul lui era ca al lui Iacov, dar mâinile lui ca ale lui Isav. Iar cuviosul părinte, fiind ca Abel cel drept, nu ştia că afară stă Cain şi-l cheamă spre ucidere. Deci l-a întrebat dinăuntrul chiliei, zicând: „Cine eşti tu?”, şi a deschis uşa puţin.

Iar ucigaşul, temându-se de glasul părintelui, a căzut la pământ tremurând, pentru că Dumnezeu, păzind pe credinciosul robul Său, a lovit pe ucigaşul acela cu o frică năprasnică. Deci i-au slăbit mâinile şi sabia i-a căzut la pământ, iar el însuşi zăcea la pământ înaintea picioarelor părintelui, cu faţa în jos, ca un mort. Iar cuviosul, văzând aceasta, s-a mirat şi s-a spăimântat. Deci a ridicat de la pământ pe cel ce zăcea. Iar acela, abia venindu-şi în sine, a zis cu glas umilit către părintele: „Miluieşte-mă, părinte, pe mine, ucigaşul tău! Iartă-mi această răutate a mea pe care am gândit-o împotriva ta şi-mi lasă păgânătatea inimii mele!”

Iar părintele, aprinzând lumânarea şi văzând la pământ sabia ascuţită ca briciul şi înţelegând gândul acelui monah, a zis: „O, fiule, oare ca la un tâlhar ai venit cu această sabie asupra mea? Încetează cu tânguirea, închide-ţi gura, ascunde fapta şi să nu spui la nimeni ceea ce s-a făcut. Deci vino să te sărut, fiul meu, iar Dumnezeu să-ţi ierte greşeala ta”.

Astfel era nerăutatea Cuviosului Atanasie, şi de atunci arăta mai multă dragoste către acel frate. Iar el, totdeauna aducându-şi aminte de greşeala sa şi văzând nerăutatea şi dragostea părintelui, se tânguia neîncetat şi nici nu putea tăinui lucrul ce se făcuse, ocărându-şi greşeala sa şi preamărind fapta cea bună a părintelui. Şi a murit în mare pocăinţă, iar cuviosul a plâns atât de mult după el, ca după nimeni altul.

Dar şi un alt frate, asemenea cu cel dintâi, urând pe Părintele Atanasie, căuta să-l piardă de pe pământul celor vii. Şi, neştiind cum să facă aceasta, s-a dat la vrăjile şi farmecele diavoleşti. Şi făcând el multe farmece şi vrăji părintelui, nimic n-a sporit şi se mira de aceasta. Iar din întâmplare, a întrebat pe un frate: „Oare omoară pe om farmecele?” Fratele a răspuns: „Pe bărbatul cel dreptcredincios şi care vieţuieşte după Dumnezeu, nici un fel de vrăji sau farmece nu pot să-l vatăme”. Aceasta auzind vrăjitorul, se caia pe sine întru conştiinţa sa şi, înştiinţându-se cum a iertat părintele pe fratele care a voit să-l ucidă, s-a mirat de nerăutatea lui şi, umilindu-se, a venit în frica lui Dumnezeu. Deci, alergând la părintele, a căzut la picioarele lui şi cu multă tânguire îşi mărturisea păcatul, cerând iertare, pe care a şi câştigat-o de la părintele cel fără de răutate.

Astfel era Cuviosul Atanasie către cei ce-i greşeau lui. De aceea Dumnezeu l-a preamărit pretutindeni şi s-au adunat la păstoria lui mulţime de fraţi din felurite ţări - nu numai din Grecia, ci şi din Italia, şi chiar din Roma cea veche, din Calabria, din Amalfia şi din Iviria, şi nu numai din cei de rând, ci şi din cei de neam bun şi bogaţi. Încă şi egumeni de la multe mănăstiri, lepădându-şi egumeniile lor, veneau sub povăţuirea cuviosului. Şi nu numai egumeni, ci şi arhierei, lăsând scaunele lor, veneau la povăţuirea sfântului părinte şi doreau să fie păstoriţi de dânsul. Dintre aceştia era marele între patriarhi Nicolae, care se mai numea şi Hariton, Andrei Hrisopolit şi Acachie, care mulţi ani au strălucit în pustnicie. Asemenea şi pustnicii care îmbătrâniseră în pustietăţi neumblate, veneau la părintele, după rânduiala lui Dumnezeu, şi locuiau în lavra lui, vrând să se folosească de chipul cel îmbunătăţit al vieţii lui. Dintre unii ca aceştia era Cuviosul Nichifor, care a petrecut în munţii Calabriei împreună cu Sfântul Fantinon. Lor li s-a făcut o dumnezeiască arătare, poruncind lui Fantinon ca sa meargă la Tesalonic, iar lui Nichifor să meargă la Athon, la Cuviosul Atanasie, unde, petrecând mult timp, a murit şi a fost îngropat. Trecând câtăva vreme, au scos moaştele lui din pământ şi, când le mutau în alt loc, a curs din oasele cele uscate ale acestuia, izvor de mir cu miros foarte plăcut, mai mult decât toate aromatele.

Nişte sfinţi mari ca aceştia erau trimişi de Dumnezeu sub păstoria Cuviosului Părinte Atanasie, de unde se poate şti arătat că viaţa lui era mai plăcută lui Dumnezeu decât a altora. Căci, precum se cunoaşte rădăcina din odrăslirea ramurilor şi pomul din roduri, tot astfel este cunoscut învăţătorul cel iscusit, din ucenicii lui cei iscusiţi şi păstorul cel bun din oile lui cele bune. Însă acum este vremea ca, pomenind pe scurt unele din minunile lui, să apropiem cuvântul spre sfârşit.

Dumnezeu, Care preamăreşte pe sfinţii Săi cu minuni, n-a lipsit şi pe acest mare plăcut al Său de darul facerii de minuni. La început să aducem aminte de mai înainte vederea lui. într-o vreme, căzând ger cumplit, a chemat la sine pe unul din ascultători, cu numele Teodor, şi a zis către dânsul: „Frate, luând mâncare, mergi îndată la locul Cherasiei – astfel se numeşte acel loc lângă Athon –, iar când vei fi în dreptul Trohalului, mergând spre mare, vei găsi trei oameni aproape morţi de foame şi de ger, dintre care unul este monah. Deci, întăreşte-i cu pâine, ca să se poată încălzi, şi adu-i aici”. Iar Teodor, ducându-se, a găsit aşa precum a zis părintele prooroceşte şi se minuna de înainte-vederea sfântului.

Odată s-a întâmplat că sfântul a plecat cu câţiva fraţi în corabie spre o insulă, pentru trebuinţele mănăstirii. Iar cu îngăduinţa lui Dumnezeu, nevăzutul vrăjmaş, vrând să înece pe părinte şi pe fraţi, a ridicat un vânt mare cu furtună; şi, pornind învăluire înfricoşată, a răsturnat corabia în mijlocul mării şi îndată apa i-a acoperit pe toţi. Dar dreapta lui Dumnezeu, care scoate îndată din toate primejdiile pe plăcutul său, a îndreptat corabia într-acelaşi ceas şi a alinat furtuna.

Deci sfântul s-a aflat şezând la cârmă şi chemând pe fraţi la sine. Iar apa îi aducea ca şi cu nişte mâini şi cuviosul părinte, trăgându-i din apă unul câte unui, pe toţi i-a adunat vii în afară de unul Petru din Cipru, care nu se afla. Pe acela nevăzându-l, părintele s-a rănit cu inima şi foarte tare a strigat, zicând: „Fiule Petre, unde eşti?” Şi deodată cu glasul părintelui, Petru a fost scos din adânc şi a fost adus de apă la corabie, fiind primit în mâinile părintelui. Astfel s-a mântuit cuviosul de la înecare şi a mântuit şi pe fraţii lui; iar răul vrăjmaş nu s-a bucurat de dânsul, ci mai vârtos s-a ruşinat, căci fericitul părinte pretutindeni îl umplea de ruşine, biruindu-l şi izgonindu-l.

El a izgonit pe diavol din monahul Matei, care era foarte muncit de duhul necurat; iar cu rugăciunile sfântului, au fost izgoniţi nevăzuţii chinuitori şi din alţii care pătimeau de la aceştia.

Cuviosul mai avea încă şi putere tămăduitoare, şi slujind bolnavilor, a tămăduit cu mâinile sale pe mulţi. El a vindecat pe un frate lepros. Pe altul, ce pătimea de durerea pântecelui, l-a făcut sănătos. Pe un altul, ce avea o rană care se numea cancer, l-a tămăduit, făcând cu mâna de trei ori semnul Sfintei Cruci pe rană. Cu rugăciunea a izgonit lăcustele, care năvăliseră în insula mănăstirii şi mâncau tot rodul pământului.

Iar odată, mergând el cu fraţii într-o corabie pe mare, li s-a isprăvit apa de băut şi fraţii sufereau de sete. Atunci le-a poruncit să scoată apa din mare şi, binecuvântând-o, a prefăcut-o în apă dulce şi, bând fraţii, s-au răcorit. Un frate, anume Gherasim, lucrând în vie, a voit să smulgă din sânul pământului o viţă înaltă, ca cel ce avea multă putere trupească. Deci, clătind cu mâinile viţa de trei ori şi neputând să o smulgă, s-a vătămat, deoarece i s-au lăsat măruntaiele în jos şi din această pricină îl durea cumplit. Dar cu rugăciunea părintelui şi cu semnul Sfintei Cruci s-a tămăduit.

Acelaşi Gherasim, punând martor pe Dumnezeu, spunea şi această minune: „Fiind eu la slujba tăierii de pâine, am avut nevoie să merg la părintele, ca să întreb de un lucru oarecare. Şi s-a întâmplat că era singur în biserica Sfinţilor Apostoli la rugăciune. Deci m-am dus la dânsul şi, privind pe ferestruie, l-am văzut rugându-se, iar faţa lui era ca o văpaie de foc. Deci m-am înspăimântat şi m-am depărtat puţin, aşteptând; apoi iarăşi m-am arătat şi i-am văzut faţa strălucind ca a unui înger al lui Dumnezeu, şi o asemănare de foc înconjurându-l pe el, şi de frică am strigat: «O, părinte!» Şi văzându-mă părintele îngrozit şi înţelegând pricina, m-a certat să nu spun la nimeni ce am văzut”. Aceasta a spus-o Gherasim fraţilor, după moartea cuviosului.

Un frate oarecare a fost trimis de părintele la slujbă într-un sat mirenesc. Acolo, fiind înşelat prin ispita vrăjmaşului, a căzut în păcatul cel trupesc. Apoi, cunoscându-şi greutatea păcatului, se deznădăjduia cu gândurile. Deci, întorcându-se la mănăstire, a căzut la picioarele sfântului cu lacrimi şi cu tânguire, mărturisindu-şi păcatul şi deznădejdea sa. Iar cuviosul, învăţându-l cu multe cuvinte folositoare şi îndemnându-l să nu se depărteze de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, i-a poruncit să petreacă în cea dintâi rânduială a sa, între fraţi.

Iar unul dintre bătrâni, anume Pavel, ştiind căderea fratelui şi mila cea din inimă a părintelui, cârtea spre fratele cel căzut şi spre părinte, ocărând pe frate că a îndrăznit a face un lucru necurat ca acela, călcându-şi făgăduinţa curăţiei. Încă şi părintelui îi zicea în faţă: „Nu este cu dreptate a ierta pe un păcătos ca acela, ci trebuie să poarte multe feluri de pedepse dureroase”. Iar blândul părinte, căutând cu asprime spre acel cârtitor, i-a zis: „O, Pavele, vezi ce faci? Ia aminte de tine şi să nu cauţi păcatele fratelui, pentru că este scris: Celui ce i se pare că stă, să se păzească să nu cadă!”

Din ceasul acela, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, ispititorul cel nevăzut a început a răni inima lui Pavel cu săgeţile necuratelor gânduri. Deci i-a aprins cu focul poftei trupul lui şi n-a avut odihnă trei zile şi trei nopţi, arzând cu totul de poftă spre păcatul trupesc, încât se deznădăjduise şi de mântuirea sa. Dar ce este şi mai rău, este că se ruşina a-şi mărturisi războiul său părintelui.

Iar Cuviosul Atanasie cunoscând aceasta cu duhul, a chemat pe Pavel la el şi vorbea cu el deosebi despre oarecare lucruri mănăstireşti. Deci prin vorba aceea a tras încet pe Pavel spre mărturisirea patimii celei trupeşti. Iar Pavel, căzând la picioarele părintelui, şi-a mărturisit primejdia sa şi a cerut uşurare de război. Iar cuviosul, învăţându-l să nu osândească pe fratele cel greşit, l-a trimis la slujba lui, că era chelar, şi stând el însuşi la rugăciune, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu pentru el. Din ceasul acela, Pavel s-a uşurat de patimă, căci a simţit o răcorire ce s-a vărsat pe capul lui şi prin tot trupul, ajungând până la picioare. De atunci s-a stins într-însul aprinderea cea de poftă trupească.

Alt frate, anume Marcu, de neam din Lampsac, se învifora de aceeaşi poftă trupească a păcatului. Deci, mergând la părintele, şi-a mărturisit patima şi cerea ajutor de rugăciuni de la dânsul. Iar după câteva zile, a văzut în vedenia visului pe părintele, zicând către el: „Cum eşti, frate?” Iar el a răspuns: „O, părinte, pătimesc foarte rău!” Şi i-a zis cuviosul: „Întinde-te cu faţa la pământ”. Şi întinzându-se el cu faţa la pământ, părintele l-a călcat cu piciorul pe şale. Iar el, deşteptându-se din greutatea piciorului, s-a simţit tămăduit de patimă, şi din ceasul acela avea odihnă în mădulare, fără de supărarea trupească. Aceste puţine minuni din cele multe, ale Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, care s-au făcut în viaţa lui, povestindu-le pe scurt, să începem a grăi despre mutarea lui.

Deoarece se adunase la cuviosul o mulţime de fraţi de pretutindeni, precum s-a zis mai înainte, era nevoie să mărească lărgimea bisericii, pentru încăperea soborului fraţilor, şi să zidească paraclise şi pridvoare lângă pereţii bisericii. Şi fiind neterminată o clădire a unui pridvor de la altar, era nevoie ca însuşi părintele să se suie acolo să vadă acel lucru, mai înainte de a merge la împăratul la Constantinopol, pentru trebuinţele mănăstireşti. Deci, chemând mai întâi pe fraţi, le-a citit învăţătura fericitului Teodor Studitul, adăugând sfaturi folositoare şi din gura sa binegrăitoare; apoi, închizându-se în chilie, s-a rugat mult. După aceea, a ieşit din chilie îmbrăcat cu mantia, având pe cap sfinţitul culion al fericitului său părinte Mihail Malein, pe care avea obiceiul a-l pune numai la praznice mari şi în vremea împărtăşirii cu dumnezeieştile lui Hristos Taine.

Iar în ziua aceea s-a arătat ca şi cum ar fi fost praznic şi era luminos la faţă ca un înger al lui Dumnezeu. Deci luând cu el şase fraţi, s-a suit cu ei la acel lucru. Şi pe când era pe vârful zidirii, cu neştiutele judecăţi ale lui Dumnezeu, s-a surpat acel vârf şi toţi au căzut, fiind împresuraţi cu pietre şi cu ţărână. Deci cinci şi-au dat îndată sufletele în mâinile lui Dumnezeu, iar părintele şi cu un zidar, anume Daniil, au rămas prinşi între pietre de vii. Şi s-a auzit timp de trei ceasuri şi mai mult glasul cuviosului părinte, strigând astfel: „Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi mie! Slavă Ţie, Dumnezeule!” Deci, adunându-se fraţii cu plângere şi tânguire, au scos pietrele şi ţărâna, unii cu uneltele ce le găsiseră la îndemână, iar alţii cu mâinile şi cu picioarele, până ce au găsit pe Părintele Atanasie sfârşit în Domnul, cu trupul întreg, în afară de piciorul drept, care era rănit. Iar lângă dânsul au găsit şi pe zidar rănit foarte rău; şi aşa i-au scos pe amândoi de acolo.

Astfel a fost sfârşitul Cuviosului nostru Atanasie, care, deşi s-ar părea cuiva că a fost necinstit, de vreme ce nu s-a săvârşit pe pat, însă cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului, căci s-a făcut pricinuitoare de cunună mucenicească plăcutului lui Dumnezeu, de care nu fără de înştiinţare a fost el, pentru că, văzând-o mai dinainte cu duhul, a spus-o lui Antonie, ucenicului său apropiat, zicând: „Te rog să faci tu călătoria care trebuia să o facem la Constantinopol, pentru nevoile mănăstirii, pentru că eu de acum nu voi mai putea să văd pe împăratul cel pământesc, aşa voind Dumnezeu!”

Iar după sfârşitul său, cuviosul a stat trei zile neîngropat, până ce s-au adunat părinţii de pe la toate mănăstirile Sfântului Munte, ca să-i facă cinstita îngropare. Iar sfântul lui trup nu s-a schimbat, nici nu a curs, nici nu s-a înnegrit, ci faţa lui era ca a unui om viu ce doarme; nici nu mirosea, cum miros morţii. Deci mare tânguire era pentru dânsul de la toţi. Apoi, când îi făceau cântarea deasupra gropii, din rana care era la picior a curs sânge mai presus de fire; pentru că cine a văzut vreodată curgând sânge de la un om mort de trei zile? Acest lucru văzându-l oarecare din stareţii cei cinstiţi, l-au strâns în basmalele lor şi se ungeau cu el ca şi cu o mare sfinţenie spre binecuvântare. Apoi au îngropat cinstitul trup al Cuviosului Părinte Atanasie.

Iar trupurile sfărâmate de pietre ale celor cinci fraţi, găsindu-le, le-au îngropat şi pe ele cu cinste mai înainte. Iar Daniil, care era rănit, a trăit câteva zile şi a mărturisit o vedenie care i s-a arătat în noaptea dinaintea sfârşitului cuviosului. „Am văzut – zicea – un trimis luminos, venind de la împărat şi chemând pe părintele la acela. Apoi, în acel ceas, părintele ieşind din lavră, i-a urmat trimisului aceluia împreună cu şase fraţi, între care eram şi eu. Deci, după ce am sosit la acele frumoase palate împărăteşti şi ne-am apropiat de uşă, cuviosul părinte, împreună cu cei cinci fraţi, au intrat în palat la împărat, iar eu am rămas afară tânguindu-mă foarte mult. Şi am auzit un oarecare om dinăuntru, zicându-mi: «In zadar te tânguieşti, omule, pentru că nu poţi să intri înăuntru, de nu-ţi va da voie părintele cu care ai venit». Auzind eu aceasta, am început şi mai mult a mă tângui, chemând pe Părintele Atanasie cu glas umilit. Apoi, după puţin timp, ieşind părintele, m-a luat de mâna dreaptă şi m-a dus în palat, unde m-am învrednicit a vedea pe împărat şi a mă închina lui”. Acestea spunându-le Daniil, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.

Se cade să mai pomenim şi alte minuni ale Cuviosului Atanasie, care s-au făcut după moartea lui.

Odată s-a întâmplat lui Antonie, ucenicul cel apropiat al cuviosului, de a plecat cu oarecare fraţi în părţile Gangrei pentru trebuinţele mănăstirii. Ajungând acolo, au găsit spre seară un păstor păscând oile şi acela avea un singur fiu pe care-l rănise o fiară. Deci, fiind aproape de sfârşit, tatăl lui se tânguia foarte mult pentru dânsul. Şi văzând el pe acei monahi străini trecând pe alături, i-a rugat să se abată la dânsul, unde, arătându-le iubire de străini, le-a pus înaintea lor hrana ce o avea, pâine şi lapte. Iar monahii s-au minunat de buna lui faptă - cum, fiind într-atâta mâhnire, nu şi-a lăsat iubirea de străini - şi pătimeau cu dânsul întru supărarea lui. Iar între acei monahi era şi un frate cu numele Simeon, care avea cu dânsul o basma muiată în sângele Cuviosului Părintelui Atanasie. Cu acea basma, Simeon a legat rana copilului şi îndată a adormit acela cu somn dulce până a doua zi, iar călugării au rămas şi ei acolo. Iar dimineaţa, copilul s-a sculat sănătos, având rana tămăduită şi cerea să mănânce. Deci toţi au preaslăvit pe Dumnezeu.

Altădată, unul dintre fraţi, fiind trimis pentru slujba mănăstirii, i s-a întâmplat de a intrat în casa unui oarecare iubitor de Hristos, în care femeia aceluia pătimea de mult timp de scurgerea sângelui şi zăcea pe patul durerii, iar bărbatul şi toţi casnicii se tânguiau pentru dânsa. Atunci fratele acela, înştiinţându-se de pricina tânguirii lor, a zis: „Am în băsmăluţă sângele Sfântului Atanasie, iar de veţi voi, să muiem băsmăluţă cea sângerată în apă şi să o stoarcem pe ea, apoi apa aceea să o bea bolnava şi îndată va fi sănătoasă”. Şi auzind acea femeie neputincioasă cuvintele monahului, a început cu lacrimi a-l ruga pe el ca mai curând să facă aceea. Deci monahul gătind apa aceea cu sângele sfântului, a dat-o ei, iar femeia, primind-o, a zis: „Sfinte Atanasie, ajută-mi!”, şi a băut-o toată. Atunci îndată i-a încetat curgerea sângelui şi s-a făcut sănătoasă.

Iarăşi, în altă vreme, monahii Simeon şi Gheorghe fiind trimişi cu corabia pentru oarecare slujbă a mănăstirii, au ajuns în portul Pevcului, unde au aflat un oarecare corăbier pe moarte, care acum nu mai grăia de opt zile, fiind plâns de prietenii săi. Deci au pus pe el băsmăluţa cea roşită în sângele cuviosului şi îndată omul acela s-a deşteptat ca din somn, sculându-se sănătos.

Multe minuni se săvârşeau şi la mormântul sfântului, pentru că se izgoneau duhurile cele necurate din oameni şi se tămăduiau multe feluri de boli ale celor ce veneau cu credinţă şi se ungeau cu untdelemn din candela ce ardea la mormântul lui. Deci să pomenim şi aceasta care s-a făcut unui monah îmbunătăţit, anume Evstratie. Acestuia i se vătămaseră oarecum cele dinlăuntru ale lui şi udul îi ieşea nu apă, ci sânge. De aceasta a pătimit şapte ani şi multe feluri de doctorii luând, nimic n-a folosit. Deci, lepădându-se de doctorii, a alergat la Dumnezeu, rugându-se mijlocitorului către Acela – Cuviosului Părinte Atanasie. Deci alergând la acest doctor dătător de tămăduiri, îndată a luat grabnică tămăduire de la dânsul în acest chip: I se părea în vedenia visului, că este la masă şi că vede pe cuviosul părinte şezând la obişnuitul său loc de egumen, înaintea căruia era o sticlă plină cu apă şi un blid cu struguri. Şi luând cuviosul puţin din struguri, a pus în apă şi i-a dat lui Evstratie să bea. Iar Evstratie, socotind că este vreo doctorie obişnuită, de care el se lepădase, nu voia să primească. Şi a zis părintele către dânsul: „Nu te teme, ci ia şi bea, că-ţi va fi spre sănătate”. Iar Evstratie, luând şi bând, s-a deşteptat din vedenia visului şi din acel ceas s-a tămăduit desăvârşit de boala aceea.

Acum este timpul să sfârşim cuvântul cel adunat pe scurt din cartea scrisă pe larg despre viaţa, nevoinţele şi minunile Cuviosului Atanasie. Deci fie lui Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi şi Cel ce a arătat întru Cuviosul Atanasie mila şi puterea Sa, slava cea fără de sfârşit şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Lampadie.

Acest sfânt din pruncie dându-se pe sine spre viata sihastreasca, si Duhului supunându-si trupul prin înfrânarea poftelor si prin dese rugaciuni, a stralucit ca soarele, si a luminat pe cei ce erau întunecati cu demonice înselaciuni. Si traind a facut multe minuni, precum si dupa ce s-a mutat catre Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 5 Iulie

MUZICĂ 5 Iulie

Wanda Landowska

Jan Kubelik

George Rockberg

János Starker, violoncenist

Robbie Robertson – The Band

Dick Scoppettone, chitarist şi vocalist american (Harper's Bizarre).

Michael Monarch – Steppenwolf

Victor Unitt, chitarist britanic (Pretty Things, Edgar Broughton Band).

Huey Lewis (Hugh Anthony Cregg), vocalist, compozitor, muzicuţist şi producător american (Clover, Huey Lewis & The News).

Michael Sadler, vocalist, clăpar, basist şi compozitor canadian (Saga).

Paul Daniel, dirijor

Marc Cohn, interpret și textier american

Isabelle Poulenard, soprană

.

Russ Lorenson, interpret și actor american

RZA

  

Mac Dre

Róisín Murphy, muziciană

Gunnar H. Thomsen, muzician din Insulele Feroe (Týr)

Týr - 

Royce Da 5'9", cântăreț american de muzică rap

Shane Filan, muzician irlandez (Westlife)

Jason Wade – Lifehouse

Stephanie McIntosh, cântăreață de muzică pop și actriță australiană

 Nick O'Malley, basist englez (Arctic Monkeys)

Arctic Monkeys

Wilhelm Backhaus, pianist german

Harry James, muzician american

Mrs. Miller, cântăreață americană

Ernie K-Doe, cântăreț american

Shirley Goodman, interpretă americană

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Best Elegant Piano For love Songs Melodies - The Sunset Collection

Marcello Sonatas For Cello & Continuo | Italian Baroque Classical Music

Top 50 Beautiful Saxophone love Songs Instrumental - Relaxing Romantic Saxophone Instrumental

Demis Roussos Greatest Hits - Best Songs of Demis Roussos - Demis Roussos Full Playlist

Bartok Medley for Relaxing

POEZIE 5 Iulie

Haide mama, haide tata - Adrian Paunescu

Tatiana Stepa - Singuratate (versuri Adrian Paunescu)

SINGURA IUBIRE - Adrian Paunescu

Declaratie de dragoste - Adrian Paunescu

TEATRU/FILM 5 Iulie

Constantin Tănase

Biografie Constantin Tănase

Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880, Vaslui — d. 29 august 1945, București) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Viața

S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pîrjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Capitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.

Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol in Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.

În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica și gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către școală. Părinții elevilor au fost de asemenea implicați în activitățile școlare, prin excursii in aer liber, unde preda istorie și geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit in localitate, atrage însă antipatia notarului si câtorva avocati locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.

Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. Dupa efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A inceput sa lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.

In 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care functioneaza încă la adresa fostului "Cărăbuș" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.

În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil si necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră si bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori in atenția cenzurii.

Împreună cu "Cărăbuș" a făcut numeroase turnee prin țară, și cel puțin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea și la Paris. O sursă menționează operele de caritate ale actorului – 3 școli primare și o biserică.

La "Cărăbuș", Tănase lansează carierele a numeroși artiști, mai ales Maria Tănase și Horia Șerbănescu.

A fost decorat la 28 ianuarie 1942 cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor.^[1]

Moartea

Constantin Tănase jucând în Visul lui Tănase (1932)

Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:

„Rău a fost cu «was ist das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai casă si moșie
Harașo, tovărășie!”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.

Nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru, a oferit o versiune care pare mai plauzibilă [1]: blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi, aplicat în urma unei infecții faringiene survenită datorită consumului unei halbe de bere rece într-o zi călduroasă de vară. Întrucât de puțină vreme se inventase penicilina, un apropiat s-a oferit sa îi procure antibioticul din Italia. Din păcate un membru al familiei a refuzat oferta, argumentând că maestrul Tănase avea un sistem de autoreglare al organismului foarte eficient. Ceea ce a urmat s-a dovedit fatal pentru marele actor, teatrul românesc pierzând prematur una dintre cele mai mari valori ale sale din toate timpurile.

Teatrul lui Tănase era adesea politic și avangardist. Iată câteva versuri reprezentative dintr-un cântec:

„În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.”

„Teoria mea-i ușoară
Toată viața e o scară
Pe care, ca și la moară
Toți o urcă și-o coboară”

Și cu asta ce-am făcut?

„Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Și cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut?

Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?

Pentru-a căștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?”

Antologie de cuplete din perioada interbelică - Constantin Tănase: 

Nunta insangerata - Federico Garcia Lorca 1989

Tennessee Williams - Menajeria de sticla

GÂNDURI PESTE TIMP 5 Iulie

Jean Cocteau - Citate

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 5 Iulie

• CALCULE

Un preot tânăr își cumpără un laptop performant pentru a-l ajuta la biserică. La spovedanie apare o tânără blondă foarte sexy cu sânii mari. Preotul o întreabă care îi sunt păcatele, iar blonda îi răspunde:
- Părinte… am păcătuit grav… sâmbătă la discotecă am băut prea mult, nu îmi aduc aminte de multe, dar m-am trezit dimineață cu un străin în pat.
Preotul deschide laptopul, se apucă să calculeze apoi îi spune tinerei:
-Șase mătănii și două zile de post negru, iar păcatele îți vor fi iertate.
Blonda, apare din nou la preot după o săptămână:
- Părinte am greșit din nou… la fel ca data trecută, dar de data aceasta mai grav… m-am trezit alături de doi bărbați.
Ca de obicei preotul deschide laptopul, face calculele apoi îi spune:
-E grav, dar dacă faci zece mătănii și trei zile de post negru, păcatele îți vor fi iertate.
Abia trec încă două săptămâni, iar blonda apare din nou la preot:
- Părinte… numai știu ce să fac… mor de rușine. Am încercat să mă feresc de păcate, dar băutura bat-o vina… de la discotecă am mers direct acasă, iar dimineața m-am trezit dezbrăcată în pat lângă un verișor de al meu.
Din nou, preotul scoate laptopul, scrie, calculează, scrie din nou. Trec zece minute și preotul încă calculează.
-Fata mea! Încearcă să mai păcătuiești cu încă un bărbat, ca în calculator îmi tot dă cu virgulă.

• Tata, pot sa ma uit la televizor?

-Da, numai sa nu-l deschizi.

• - Am fost oarba si surda cand te-am luat! striga sotia furioasa. - Vezi, draga mea, raspunde sotul calm, de cate boli te-am vindecat ?

• - Bunico, cum te tratezi d-ta cand esti bolnava? - Pai, la raceala cu un paharel de tuica, daca imi creste tensiunea  cu un paharel de coniac de calitate superioara, cand imi scade tensiunea cu un pahar de vin rosu, lipsa poftei de mancare cu un un pahar de vin alb, iar pentru o digestie mai buna un pahar de bere. - Bine, bunico, si cand bei apa? - Draga mea, de o boala din asta inca n-am suferit...

• Ion, la gara, cere un bilet si o intreaba pe doamna de la casa de bilete: - Doamna, pot sa iau cu mine in tren 120 kg de dulceata? - Cum sa luati 120 kg de dulceata? Ăsta nu-i marfar, nu va putem lasa sa faceti asta! Ion se intoarce vesel, catre nevasta-sa si ii spune: - Imi pare rau, dulceața mea, ai auzit ce a spus doamna cu biletele. Tu ramai acasa!

• Finala Campionatului European de fotbal. Toate locurile sint ocupate, in afara de unul. Apare un tip si-l intreaba pe cel care statea linga: - E liber? - Da, raspunde tipul. - Nu pot sa cred… cit de nebun trebuie sa fii ca sa ai un asemenea loc si sa nu vii la meci?! … – Adevarul e ca si locul asta e al meu, spune cel de alaturi. Trebuia sa vin cu sotia mea, am fost la toate campionatele incepind din 1982, de cind sintem casatoriti. Din pacate, ea a murit. - Si nu ati gasit pe nimeni sa va insoteasca, un prieten, un vecin? - Nu, sint toti la inmormintare…

• Intuiţia este o calitate a femeii care o ajută să-şi contrazică bărbatul înainte ca acesta să apuce să deschidă gura...

• Un beţiv se întoarce noaptea acasă. Când intră în curte, câinele a sărit din coteţ şi a început să latre. Supărat, beţivul îi şopteşte:
  - Linişte, prostule! Dacă se trezeşte nevastă-mea, tu unde o să dormi?

• Doi berbeci stăteau în staul şi priveau cum se pregătete ciobanul să tundă oile:
  - Mamă, să vezi ce striptease se încinge acum

• Excursie la centrala atomica de la Cernavoda. In spatele unui geam doi angajati, in costume de protectie, duc cu atentie un tub mic. Unul dintre vizitatori intreaba:
  -Ce va fi daca vor scapa acel tub?
  -In principiu nimic....Pe o raza de 200 km!