10 AUGUST 2018

Bună ziua, prieteni!

Vă aduc astăzi multe articole pe care vă invit să le citiți; nu sunt nici cafeluțe, nici animăluțe, nici tot felul de urări (decât cele strict  necesare) – sunt articole bogate în cunoștințe folositoare! Toate acestea le-am selecționat cu grijă de pe Internet!

Mulțumesc pentru comentarii!

ISTORIE PE ZILE 10 August

Evenimente

·         626: Înfrângerea avarilor care  asediau Constantinopolul. Asediul Constantinopolului din 626,  intreprins de avari, aliati cu  un număr mare de aliați slavi și perși sasanizi, s-a încheiat cu o importanta victorie strategică pentru bizantini. Eșecul acestui asediu a salvat Imperiul Bizantin de la colaps și, combinat cu alte victorii obținute de Heraclius în anul precedent și în anul următor (625, repsectiv 627), a permis bizantinilor să-și recâștige teritoriile pierdute și să pună capăt distructivelor războaie romano-persane, prin incheierea unui tratat favorabil.

·         654: Papa Eugen I va fi ales papă al Romei, cu toate că predecesorul lui, Papa Martin I încă trăia. Papa Eugen I (+ 2 iunie 657) a fost ales papă al Romei pe 10 august 654 cu toate că predecesorul lui, papa Martin I era încă în viață. Înalte fețe bisericești au presupus că alegera lui ar putea duce la o reconciliere cu Împăratul Constans al II-lea – principalul responsabil pentru faptul că Papa Martin I fusese dat jos – și Patriarhul Petros al Bizanțului. Privind conflictul legat de monoteletism se spera că Eugen ar lua o atitudine împăciuitoare. Când totuși nu se ajungea la nici o înțelegere , și papa Eugen era la un pas de a fi dat jos de către împăratul Bizanțului, însă a murit înainte de a se isca scandalul. Eugen I. face parte din papii canonizați. Ziua lui corespunde cu ziua decesului său (2 iunie). Papa Martin I (d. 656, Chersones, Crimeea), a fost papă al Romei (649-653), martir, sfânt. S-a născut la Todi, în Umbria. A intrat în rândul clericilor romani, iar în anul 649 a fost ales papă. În același an a întrunit un conciliu la Lateran, în care a fost condamnată erezia monotelită, care afirma că în persoana lui Isus Christos nu există decât voința divină dar nu ceea umană, ceea ce punea în dubiu natura umană a lui Isus. Arestat în anul 653 din ordinul împăratului Constant (care susținea cauza ereticilor) și dus la Constantinopol, a avut multe de suferit, înscenându-i-se un proces de înaltă trădare. Papa Martin I a fost condamnat la moarte dar ulterior pedeapsa a fost comutată și a fost exilat în Chersones (Crimeea), unde a decedat în 655. Scrisorile papei Martin I reflectă tristețea abandonării și decepția față de clerul roman, care, între timp, sub presiunea împăratului Constant, a ales un succesor. Sărbătorit în Biserica Catolică la 13 aprilie.

·         843: În Tratatul de la Verdun, după moartea lui Ludovic cel Pios, Imperiul Franc va fi împărțit între fiii acestuia, Lothar, Ludovic și Carol. Prin Tratatul de la Verdun din 843 cei trei fii rămași în viață ai lui Ludovic cel Pios, nepoții lui Carol cel Mare, și-au împărțit teritoriile sale, Imperiul Carolingian, în trei regate. Deși acest tratat este adesea considerat începutul sfârșitului și a dizolvării imperiului unitar al lui Carol cel Mare, de fapt reflectă aderența continuă la ideea francă de moștenire împărțită între urmași, nu revenită celui mai în vârstă dintre ei.

·         955: Bătălia de la Lechfeld; Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puțin Saxonia) îi înfrânge definitiv pe unguri, care de la această dată nu mai intreprind nici un atac în Germania. Bătălia de la Lechfeld (în germană Schlacht auf dem Lechfeld, în ungară Augsburgi csata) a fost o bătălie care a avut loc pe 10 august 955, între armata împăratului Otto cel Mare, și o armată maghiară condusă de harka Bulcsú, Lehel și Súr. Bătălia s-a încheiat cu victoria germanilor, punând astfel capăt incursiunilor maghiare în centrul Europei. Lechfeld este o câmpie inundabilă, care se întinde de-a lungul râului Lech, la sud de Augsburg. Dupǎ aceastǎ înfrângere maghiarii au rǎrit considerabil incursiunile în vestul Europei începând cucerirea Transilvaniei.

·         1270: Yekouno Amlak  urca pe tronul Etiopiei, reinstaurand dinastia Solomon la putere după o 100 de ani  de domnie a dinastiei Zagwe.

·         1500: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna, marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită. În colţurile lucrării de 138 pe 130 de cm, executată în atelierele Mănăstirii Putna, sunt portretele votive ale lui Ştefan şi al Mariei Voichiţa. Pe un fond roşu, spuzit de stele argintii, este proiectată dramatica scenă a Răstignirii. Structurată riguros pe cele două axe ale crucii, care domină şi organizează spaţiul în jurul lor, compoziţia impresionează prin monumentalitatea sa, prin grandoarea solemnă a personajelor, prin afectivitatea lor dureroasă şi reţinută, exprimată cu o nobilă distincţie.

·         In 1519 cele cinci corabii aflate sub comanda lui Fernando Magellan (Trinidad, San Antonio,Concepción, Victoria, Santiago) pornesc din Sevilla, in prima calatorie in jurul lumii.
Expeditia maritima, care  a durat doi ani, s-a realizat din dorinta lui Magellan de a descoperi un drum prin vest spre Indii, spre Insulele Mirodeniilor. Trecand din Oceanul Atlantic in Oceanul Pacific el descopera (in anul 1520) stramtoarea care-i poarta azi numele (Stramtoarea Magellan este situata intre extremitatea sudica a Americii de Sud si uneste Oceanul Atlantic cu Oceanul Pacific) si insula Tara de Foc. A traversat pentru prima oara Oceanul Pacific descoperind insulele Leyte, Bohol si Cebee din Arhipelagul Filipine. Pe 27 aprilie 1521, Magellan a fost ucis in Filipine in timpul unei lupte cu bastinasii. Locotenentul sau, Juan Sebastian El Cano, reuseste sa incheie calatoria in jurul lumii in acelasi an, doar nava Victoria intorcandu-se din expeditie. Fernando Magellan (n. primăvara lui 1480, d. 27 aprilie 1521, Mactan, Filipine) a fost un explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul european care a navigat în Oceanul Pacific și primul care a condus o expediție în jurul lumii.

·         1534: A început înălțarea bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș. Biserica Sfântul Dumitru a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Pisania aflată deasupra ușii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conține următorul text în limba slavonă: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic și purtător e biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Și a început a zidi în anul 7042 (=1534) august 10 și s-a isprăvit în anul 7043 (=1535) august 30 și s-a sfințit cu mâna Preasfințitului Mitropolit Teofan„.

·         1539: Francisc I al Franței semnează Ordonanța de la Villers-Cotterêts, prin care limba franceză este introdusă în locul latinei în documentele oficiale. Ordonanța de la Villers-Cotterêts (în franceză Ordonnance de Villers-Cotterêts) este un document ratificat, la 10 august 1539, de regele Francisc I al Franței și care face parte dintr-o amplă reformă legislativă din perioada domniei acestuia. Acesta impune utilizarea limbii franceze în toate documentele oficiale, în locul latinei.

·         1675: A fost înființat "Observatorul Regal din Greenwich". În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s–a păstrat până în prezent, și este înconjurată de un parc în centrul Londrei. Chiar dacă Observatorul Regal și-a mutat echipamentul în afara Londrei după al Doilea Război Mondial pentru zone mai puțin poluate, vechiul Observator Regal – fondat în 1675, și acum făcând parte din Muzeul Marinei – are o colecție impresionantă de telescoape și alte instrumente astronomice. Vizitatorii pot să meargă pe primul meridian, care trece prin curtea observatorului.

·         1792: Revoluția franceză: Poporul cucerește Palatul Tuileries. La prânz, castelul este luat cu asalt. Adunarea națională decide că regele este suspendat din funcțiile sale și că francezii vor alege o nouă Convenție Națională a cărei misiune este să fondeze o națiune nouă – „a doua revoluție".

·         1793: Este deschis oficial la Paris, Muzeul Louvre, unul dintre cele mai mari muzee ale lumii din zilele noastre. Funcția de muzeu a Luvrului începe odată cu expoziția celor mai frumoase tablouri ale colecției regale, ținută la Palatul Luxemburg între anii 1750 și 1785, și care a cunoscut un enorm succes. Marchizul de Marigny, director general al Clădirilor Regale (în franceză Bâtiments du roi) și succesorul acestuia, contele de Angiviller, elaborează un proiect prin care Luvrul să devină un muzeu permanent. Acest proiect devine lege la data de 6 mai 1791, iar la 10 august 1793 are loc inaugurarea oficială a noului muzeu. Acesta a fost inițial un loc de pregătire a artiștilor vremii, publicul larg având acces numai în zilele de duminică până în anul 1855. În timpul Primului Imperiu muzeul se va numi Muzeul Napoleon având ca prim director pe Dominique-Vivant Denon. Muzeul este extins de către arhitecții Charles Percier și Pierre-François-Léonard Fontaine, aceștia construind aripa de pe strada Rivoli. Aceștia vor construi în 1808 și un mic arc de triumf numit Arcul de Triumf Carrousel, care va fi decorat de către Dominique-Vivant Denon cu basoreliefuri și cu statuete ce slăvesc gloria armatelor victorioase. Deasupra era plasată o statuie antică din bronz reprezentând cai, ce aparținuse bazilicii San Marco din Veneția, și care va fi înapoiată acesteia în 1815. Sub domnia lui Napoleon al III-lea Luvrul a suferit mai multe modificări, în principal în cadrul proiectului Le Grand Dessein: galeria de nord ce leagă Luvrul de Palatul Tuileries a fost completată prin adăugarea de noi clădiri realizate de Hector-Martin Lefuel după planurile lui Louis Visconti; alte clădiri au fost adăugate la sud pentru a oferi simetrie complexului arhitectural care a devenit din ce în ce mai impunător. În 1871, muzeul a fost incendiat în timpul Comunei din Paris iar arhitectul Lefuel a fost nevoit să reconstruiască o parte din clădiri. Palatul Tuileries nu va fi reconstruit astfel încât, după mai mulți ani de deliberări, ruinele vor fi demolate în 1882. Această demolare marchează începutul Luvrului modern, acum fiind aproape în totalitate consacrat culturii, cu excepția aripii Richelieu în care funcționa Ministerul de Finanțe. Ministerul va fi mutat din aripa Richelieu printr-o decizie a președintelui francez François Mitterrand abia în 1981.

·         1809: Proclamarea independenței statului Ecuador. Sărbătoare națională.

·         1821:  Missouri devine al 24-lea stat al SUA.

·         1833:  A fost fondat orasul Chicago, pe temelia unui satuc numit Windy-City si care avea o populatie de numai 200 de personae

·         1856: Un uragan omora în Louisiana circa 400 de oameni.

·         1864: Guvernul român a contractat cu casa britanică "Stern Brothers" primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7%) garantat cu veniturile vămilor.

·         1875: Este pusă piatra de temelie a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august). Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866-1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren. Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I. În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar așezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria. Dar, ulterior, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul a ajuns să fie amplasat chiar în inima țării. Peleșul a căpătat apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) și 1925. Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulțime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusețea și bogăția castelului. În 1906 se aștepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.

·         1897: Aspirina a fost izolată pentru prima dată de chimistul german Felix Hoffmann.

·         1912: Virginia Stephen s-a căsătorit cu scriitorul Leonard Sidney Woolf. Virginia Woolf (nume original Adeline Virginia Stephen, n. 25 ianuarie 1882, Londra – d. 28 martie 1941) a fost o scriitoare engleză, eseistă, feministă, editoare și scriitoare de povești, cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea. În perioada interbelică, Virginia Woolf a fost o personalitate marcantă în societatea literară din Londra și membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ Doamna Dalloway(1925), Spre far (1927), Orlando (1928) și eseul de dimensiunea unei cărți A Room of One’s Own (1929), cu faimosul său dicton: „O femeie trebuie să dispună de bani și de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficțiune”.

·         1913: Se incheie  Pacea de la Bucureşti, care consfinţeşte sfârşitul războiului şi înfrângerea Bulgariei. Grecia si  Serbia îşi împart Macedonia, iar România anexeaza Cadrilaterul. Termenii  păcii împuse Bulgariei, au contrastat cu ambițiile guvernului de la Sofia din momentul declanșării războiului care  nu a reușit cucerirea Macedoniei, (care fusese pricipalul obiectiv al războiului, în special orașele Ohrid si Bitolia ), fiind  obligat să abandoneze proiectele pentru instaurarea hegemoniei bulgare în Balcani.

·         1919: În cadrul adunării de la Timișoara a șvabilor din Banat, aceștia își dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.

·         1920: Marele Imperiu Otoman dispare. Prin semnarea Tratatului de la Sèvres pierde patru cincimi din teritoriul său.

·         1920: S–a semnat, la Sèvres, Tratatul de pace dintre Antanta și Imperiul Otoman. Tratatul de la Sèvres (10 august 1920) a fost un tratat de pace dintre Imperiul Otoman și Puterile Aliate semnat la sfârșitul Primului Război Mondial. Tratatul de la Versailles cu Germania a fost semnat mai înainte de semnarea celui cu Turcia și a anulat toate concesiunile și drepturile germane acordate de otomani. Franța, Regatul Unit și Italia au semnat de asemenea o „Înțelegere Tripartită” secretă la aceeași dată cu semnarea tratatului de pace. „Înțelegerea Trimpartită” confirma concesiunile petroliere și comerciale britanice din Turcia și transfera fostele intreprinderi germane din Imperiul Otoman unei coroporații a semnatarilor sus-numitei înțelegeri. Negocierile de pace au durat peste 15 luni, fiind începute la Conferința de Pace de la Paris, au continuat la Conferința de la Londra și au ajuns la forma finală a documentului la Conferința de la San Remo (aprilie 1920). Încă din 1915 însă, Franța, Italia și Regatul Unit au purtat negocieri pentru împărțirea Imperiului Otoman. Marile puteri nu au ajuns la o înțelegere, dar au permis fără voia lor apariția unei puternice mișcări naționale turce. Tratatul de la Sèvres a fost anulat practic în cursul Războiului de Independență al Turciei, la sfârșitul căruia a fost semnat un nou tratat de pace – Tratatul de la Lausannedin 1923, mult mai favorabil Istambulului. Delegații au semnat tratatul în sala de expoziție a fabricii de porțelan din Sèvres, Franța. Tratatul a fost semnat de patru reprezentanți ai Imperiului Otoman, care aveau împuterniciri depline din partea sultanului Mehmed al VI-lea: Rıza Tevfik, marele vizir Damat Ferid Pașa, ambasadorul Hadi Pașa și ministrul educației Reșid Halis. Tratatul nu a fost trimis pentru ratificare Parlamentului otoman, care a fost dizolvat de trupele britanice pe 10 august 1920, în timpul ocupației Constantinopolului. Tratatul nu a fost niciodată ratificat de otomani La semnarea tratatului de pace nu au participat Statele Unite ale Americii și Rusia. Rusia a fost exclusă datorită semnării Tratatului de la Brest-Litovsk din 1918. În cadrul Tratatului de la Sèvres, la insistențele marelui vizir Talat Pașa, Imperiul Otoman a reprimit teritoriile pe care le pierduse în fața Imperiului Rus în timpul războiului din 1877 – 1978, (Ardahan, Kars și Batumi. Sir George Dixon Grahame a semnat pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Alexandre Millerand pentru Franța și contele Lelio Bonin Longare pentru Italia. Grecia, una dintre puterile aliate, nu a acceptat granițele așa cum au fost trasate de tratat și nu a ratificat niciodată înțelegerea. Din partea Republicii Democrate Armeene a semnat Avetis Aharonian, același care semnase și primul tratat al noului stat armean, Tratatul de la Batumi din 4 iunie 1918.

·         1944: Trupele americane infrang ultima rezistenta a trupelor japoneze din insula Guam din Pacific.

·         1944: Al Doilea Război Mondial: Se incheie  Bătălia de la Narva. Această bătălie a fost parte a luptelor de pe flancul de nord al Operațiunii Kingisep-Gdov  declanșată de Frontul Leningrad în februarie 1944, parte la rândul ei a mai amplei Ofensive strategice Leningrad-Novgorod, cunoscută și ca prima dintre cele „10 șocuri ale lui Stalin”. Bătălia de la Narva este de asemenea cunoscută și ca Bătălia SS-iștilor europeni, pentru ca in rândul voluntarilor europeni din cadrul Waffen SS s-au aflat luptători din Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia și în special din Estonia (Divizia SS a 20-a Waffen Grenadier). Cu toate ca  în rândul forțelor germane au luptat și două corpuri ale Wehrmachtului, rolul și prezența lor în luptă a fost trecute pe planul doi). Deși in final operațiunea sovietică a fost un succes, Armata Roșie reușind traversarea râului Narva și cucerirea orașului cu același nume, mica forță germană a reușit să blocheze înaintarea sovietică pentru mai multe luni, folosind la maxim natura terenului din aria de operațiuni (o zonă mlăștinoasă împădurită).

·         1945: Japonia cere pace și capituleză peste 4 zile, punând astfel capăt celui de–al doilea război mondial.

·         1951: S-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România: +44,5° C în județul Brăila la Ion Sion.

·         1953: I.V. Kapitonov, secretar al organizației de partid din Moscova al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, îi raportează prim-secretarului Nikita Hrușciov despre o metodă foarte avansată a Trustului de construcții nr.28, care a ridicat în Parcul Izmailovo, pe bandă rulantă, opt clădiri de cinci etaje, cu 2200 m² fiecare. El îi scrie lui Hrușciov că la fiecare 13 zile altă asemenea clădire va fi dată în folosință. Era noul stil din arhitectura sovietică, care va produce așa-numitele "hrușciovki", ce rezolvau precar lipsa locuințelor.

·         1961: Armata americana foloseste pentru prima data in timpul luptelor defoliantul numit Agentul Orange, distrugand suprafete intinse din jungla care servea de adapost gherilelor comuniste.

·         1974: Portugalia recunoaște independența Guineei–Bissau.

·         1974: Este inaugurată Sala Polivalentă din București.

·         1986 - În această zi pe circuitul Hungaroring a avut loc prima cursă de Formula 1 desfăşurată în Europa de Est. Cursa a fost un succes în termen de audienţă, 200.000 de spectatori din toată Europa de Est asistând în tribune la prima descindere a Marelui Circ dincolo de Cortina de Fier. Acea cursă reprezenta cea de-a XI-a rundă a sezonului 1986. Hungaroring mai găzduise GP-uri, dar de la ultimul până la revenirea din 1986 a trecut fix jumătate de secol. Cursa desfăşurată pe parcursul a 76 de tururi a dat publicului destule motive de încântare, duelul dintre Nelson Piquet şi Ayrton Senna fiind unul dintre cele mai spectaculoase din istoria competiţiei. Deşi Senna pleca din pole position, Nelson Piquet a reuşit cel mai rapid tur de pistă şi s-a remarcat printr-o manevră absolut fantastică în care a trecut pe primul loc, pe care o puteţi vedea în clipul ataşat.

·         1990: Sonda spațială, Magellan, lansată de NASA, a ajuns la Venus după cincisprezece luni de la lansare. Sonda Magellan, denumită și Sonda de Cartografiere a planetei Venus prin Unde Radar, a fost o sondă spațială robot având o greutate de 1.035 kilograme, lansată de NASA la 4 mai 1989, ca să cartografieze suprafața planetei Venus prin tehnica radar și să măsoare gravitația planetei. A fost prima misiune interplanetară lansată de pe o navetă spațială. Magellan a fost cea de a patra misiune NASA trimisă spre Venus și termina o pauză de unsprezece ani în explorarea interplanetară a SUA. Durata misiunii: 10 august 1990-12 octombrie 1994 (4 ani, 2 luni, 2 zile)

·         1995: A fost semnat acordul parțial israeliano–palestinian privind extinderea autonomiei în Cisiordania (Taba; 10–11 august).

·         1998: Prințul Al-Muhtadee Billah este proclamat prinț moștenitor al Brunei prin proclamație regală. Prințul Moștenitor Al Haji-Muhtadee BillahBolkiah (n. 17 februarie 1974) este primul fiu născut și moștenitorul sultanului din Brunei.

·         2001: In timpul Razboiului Civil din Angola, fortele UNITA  provoaca deraierea unui tren care circula intre   localitatile  Zenza si  Dondo cu o mina antitanc, dupa care mitraliaza pasagerii. Au fost 252 de morti din cei 500 de pasageri care se aflau in tren.

·         2003: Cosmonautul rus Iuri Malenchenko aflat pe Stația Spațială Internațională, în spațiu, se căsătorește cu Ekaterina Dmitrieva aflată în Texas.

·         2006    - Preşedintele american, George W. Bush, a lansat o campanie împotriva "clepocraţiei" - corupţie la nivelul guvernelor, despre care a afirmat că subminează democraţia şi dezvoltarea în ţările sărace.

Nașteri

·         1267: Iacob al II-lea de Aragon, rege de Aragón

·         1397: S-a nascut Albert al II-lea, Rege Roman (d. 1439). Albert al II-lea (n. 10 august 1397, Viena – d. 27 octombrie 1439 în apropiere de Esztergom) a fost fiul ducelui Albert al IV-lea de Habsburg (duce de Austria) și al Ioanei de Bavaria. Albert a fost la rândul său duce de Austria din 1404 până în 1439, sub numele de Albert al V-lea de Habsburg. În 1421, s-a căsătorit cu Elisabetha de Luxemburg (1409-1442), fiica împăratului Sigismund de Luxemburg. A devenit rege al Boemiei și al Ungariei pe 9 noiembrie 1437, sub numele de Albert I, și apoi rege al romanilor (rex romanorum) din 1438 până la moartea sa, ca moștenitor de drept al acestui titlu.

·         1466: Francesco al II-lea Gonzaga, marchiz de Mantua

·         1520: S-a nascut Magdalena de Valois, regină a Scoției (d. 1537). Magdalena de Valois (10 august 1520 – 7 iulie 1537) prințesă a Franței și regină a Scoției, fiind soția regelui Iacob al V-lea al Scoției.

·         1602: Gilles de Roberval, matematician francez (d. 1675)

·         1709: Johann Georg Gmelin, explorator german (d. 1755)

·         1740: John Frere, arheolog englez (d. 1807)

·         1780: Pierre François Marie Auguste Dejean, entomolog francez (d. 1845)

·         1810: S-a nascut Camillo Benco Cavour, om de stat si diplomat italian din Piemont si Italia, care a luptat pentru unificarea tarii sale sub egida dinastiei Savoia (d.06.06.1861).  Camillo Benso Paolo Filippo Giulio, conte de Cavour, de Isolabella și de Leri,  a fost un om de stat italian și o figură de frunte în mișcarea de unificare a Italiei. A fost fondatorul  Partidului Liberal și prim-ministru al RegatuluiPiemont–Sardinia, o poziție pe care s-a menținut (cu excepția unei demisii de șase luni) pe parcursul celui de-al doilea război italian de Independență și acampaniilor lui Garibaldi de unificare a  Italiei.

·         1844: Ștefan Călinescu, preot și profesor român (d. 1921)

·         1845: Abai Kunanbaev, scriitor cazac (d. 1904)

·         1864: Nicolae Filip, medic veterinar și agronom, conducător al primului institut zootehnic din România (d. 1922)

·         1865: S-a născut Aleksandr Konstantinovici Glazunov, compozitor şi dirijor rus; (d. 21 martie 1936).

·         1874   - S-a născut politicianul Herbert Hoover, al 31-lea preşedinte al SUA (1929-1933); a fost iniţiatorul mai multor acţiuni umanitare şi de prim ajutor în primul şi al doilea război mondial (d. 20 octombrie 1964). Herbert Hoover, pe numele său complet Herbert Clark Hoover, (n. 10 august 1874 – d. 20 octombrie 1964), cel de-al treizeci și unulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1929 – 1933) a fost inginer minier, umanitarist și administrator plin de succes. Hoover este unul dintre cei care a fost un exemplu al „Mişcării pentru eficienţă„, parte a „Erei progresului„, argumentând că soluțiile inginerești eficiente vor fi soluțiile tuturor problemelor economice și sociale. Poziția și perspectiva sa au fost zdruncinate de marea criză economică, care a început în timpul președinției sale.

·         1875: S-a nascut  Constantin Giurescu, istoric şi istoriograf român, editor de texte vechi (n.Chiojd, Buzău; d.15/28 octombrie 1918). A nu fi confundat cu fiul sau, istoricul Constantin C.Giurescu, tatal academicianului Dinu C.Giurescu.

·         1878    - S-a născut scriitorul şi medicul Alfred Döblin, considerat a fi unul din principalii reprezentanţi ai expresionismului în literatură. Romanul său, “Berlin Alexanderplatz”, este considerat prototipul romanului modern al marilor oraşe (d. 28 iunie 1957).

·         1884: S–a născut Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa: “Chira Chiralina”, “Cum am devenit scriitor”, “Ciulinii Bărăganului”, “Codin”, “Moş Anghel”, “Spovedania unui învins”); (d. 16 aprilie 1935, Bucuresti).

·         1902: S-a nascut  Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez; în 1930 a introdus electroforeza, o metodă de separare a proteinelor aflate în suspensie cu ajutorul curentului electric. Premiul Nobel în 1948. (n. Stockholm; d.29.101971, Uppsala).

·         1902: S-a născut Curt Siodmak, regizor de film american și scriitor

·         1902: Norma Shearer, actriță americană (d. 1983)

·         1912    - S-a născut scriitorul brazilian Jorge Amado: „Dona Flor şi cei doi soţi ai ei” (d. 6 august 2001).

·         1913: Wolfgang Paul, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1993)

·         1914: Witold Malcuzynski, pianist polonez (d. 1977)

·         1921    - S-a născut Ion Negoiţescu, critic şi istoric literar, membru marcant al Cercului literar de la Sibiu. (d. 6 februarie 1993).

·         1927: Barbu Cioculescu, poet, memorialist și publicist român

·         1929: Tamara Buciuceanu (Tamara Buciuceanu-Botez), născută în data de 10 august 1929 la Tighina, este o actriţă română de teatru şi film. Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi, însă în anul IV de studii se transferă la Bucureşti, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu (asistentă Sorana Coroamă). Absolvă în 1952. Este una din reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc. Este supranumită "Doamna comediei româneşti", fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. Tamara Buciuceanu a jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria "Liceenii". În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani şi 56 de ani de cariera impresionantă în teatru şi film. A jucat pe scenele marilor teatre Bucureştene precum: Giuleşti, Bulandra, Naţional, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. A avut roluri importante în teatru în piese precum "Coana Chiriţa", "Romeo şi Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Cumetrele", "Doctor fără voie", "Nepotul", "Aşteptând la arlechin", "Domnişoara Nastasia", "Mamouret" etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa "Dimineaţă pierdută" după Gabriela Adameşteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă şi în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul "Tamara Buciuceanu" ce cuprinde o selecţie din apariţiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

·         1932    - S–a născut Alexandru Boiangiu, regizor de film: “Maiorul şi moartea”, “Un zâmbet pentru mai târziu”, “Mahmudia”. (d. 2008)

·         1937    - S–a născut Dan Laurenţiu, poet şi eseist: “Poziţia aştrilor”, “Zodia leului”,  “Privirea lui Orfeu” (m. 1999)

·         1940: Radu Maltopol, muzician și jurnalist din România

·         1942: Nicolae Prelipceanu, poet și jurnalist român

·         1947: S-a nascut Mechtild Rothe, politician german și MdEP

·         1947: Ian Anderson, muzician britanic (Jethro Tull). Ian Scott Anderson, (n. 10 august 1947) este un cântăreț, textier și multi-instrumentalist britanic, cel mai cunoscut pentru activitatea cu trupa rock britanică Jethro Tull al cărei lider era și este în continuare.

·         1959: S-a nascut Rosanna Arquette, actriță americană. Rosanna Lauren Arquette (n. 10 august 1959, New York) este o actriță americană. Ea este cea mai în vârstă dintre cei copii din familie. Bunicul ei a fost un actor comic, iar tatăl actor, a întemeiat grupa satirică Committee. La vârsta de 15 Rosanna a început să cutreiere SUA cu autostopul, iar la 17 ani a jucat roluri mai mici în filme TV. A început să aibă succes între anii 1980 – 1990, când poate fi văzută jucând frecvent roluri neconenționale, excentrice în filme numeroase. Este căsătorită cu John Sidel, cu care are o fiică.

·         1960: S-a nascut Antonio Banderas, cântareţ şi actor spaniol, supranumit “latino  lover” sau “noul Rudolph Valentino” ; (“Evita”, “Masca lui Zorro”, “Desperado”). José Antonio Domínguez Banderas (n 10 august 1960), cunoscut mai mult ca Antonio Banderas, este un actor, regizor, producător, cântăreț și dansator și cântăreț spaniol, care a jucat în filme foarte cunoscute precum Assassins, Evita, Interviu cu un vampir, Philadelphia, Masca lui Zorro și seria Shrek.

·         1962: Horia Gârbea, scriitor român

·         1967: Claudius Mihail Zaharia, politician român

·         1969: Ioana Drăgan, prozatoare româncă

·         1971: Roy Keane, fotbalist irlandez

·         1973: Ioan Viorel Ganea, fotbalist român

·         1973: Javier Zanetti, fotbalist argentinian

·         1975: Árpád-András Antal, politician roman

·         1977: Sergiu Radu, fotbalist român

·         1978 - S-a născut scriitorul şi medicul german Alfred Döblin, cel care a impulsionat considerabil romanul german din secolul XX, ca şi curentul literar expresionist. Romanul său, “Berlin Alexanderplatz”, este considerat prototipul romanului modern al marilor oraşe (m.26.06.1957).

Decese

·         258: Moare sfantul arhidiacon Lavrentie (in latină:  Laurentius, n.cca  225), unul din cei șapte diaconi din Roma, care au slujit sub Papa Sixtus al II-lea si care au fost martirizați, în timpul persecuției împăratului Valerian în 258. Fluviul  canadian St. Lawrence a fost numit  în onoarea lui de  exploratorul francez Jacques Cartier, care a navigat pentru prima dată intr-o zi  10 august,de Sfântul Laurențiu. Ploaia de meteoriți  Perseidele care se observă pe cerul de vară în jurul zilei de 12 august, poarta de asemenea denumirea de   „Lacrimile Sfantului  Laurentiu”. Este celebrat de catolici si ortodocsi pe 10 august.

·         1759: A murit  Regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei; (n. 23.09.1713). Ferdinand al  VI- lea a fost rege al Spaniei din 1746 până la moartea sa. Era al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei, fondatorul Casei de Bourbon din Spania și a primei lui soții, Maria Louisa de Savoia. A intreprins o serie de reformele financiare și militare complete, in urma carora au reînviat comerțul si  industria. A dispus construirea de canale, a  favorizat dezvoltarea artelor si a stiintei,  aintemeiat mai multe universități și fondeaza Academia Regală de Arte Frumoase din San Fernando. În ciuda unor  cheltuieli uriase, a lasat visteria Spaniei plina.

·         1802: Moare  Franz Ulrich T. Aepinus, fizician şi matematician german, cunoscut pentru  cercetările sale  în domeniul electricităţii şi magnetismului ;(n. 13.12.1724).

·         1895: A decedat Ernst Felix Imman Hoppe-Seyler, biochimist german; în 1862 a preparat o formă cristalină de hemoglobină. În 1871 a descoperit invertaza, o enzimă care grăbeşte conversia zahărului în glucoză şi fructoză (n. 26.12.1825)

·         1896: A murit  Otto Lilienthal, inginer german. În 1877 a conceput primul planor cu aripi arcuite ca ale păsărilor. În 1895 a realizat şi a zburat împreună cu fratele său Gustav, cu primul planor care se poate ridica mai sus decât înălţimea de la care şi-a luat avânt. A murit un an mai târziu ca urmare a prăbuşirii planorului cu care zbura (n. 23.05.1848). Karl Wilhelm Otto Lilienthal (n. 23 mai 1848 în Anklam, Germania – d. 10 august 1896, Berlin, după un accident cu unul dintre aparatele sale de zbor) a fost un pionier al aviației germane. Conform cunoștințelor actuale, el a fost primul om care a reprodus cu succes zborul cu un aparat de zbor iar astfel a ajutat la introducerea principiului de zbor mai greu decât aerul. Experimentele sale au dus la descrierile fizicii (portanța) al aripilori aparatelor de zbor, la planor, dezvoltat mai departe de frații Wright valabile pînă în prezent. Producția aparatelor de zbor în fabrica lui Lilienthal, a fost prima producție în serie de avioane. În 1877 a conceput primul planor cu aripi arcuite ca ale păsărilor. În 1895 a realizat şi a zburat împreună cu fratele său Gustav, cu primul planor care se poate ridica mai sus decât înălţimea de la care şi-a luat avânt. A murit un an mai târziu ca urmare a prăbuşirii planorului cu care zbura; (n. 23.05.1848).

·         1915: Moare  Henry Gwin Jeffreys Moseley, fizician englez. În 1913 a dedus locurile ocupate de elementele chimice în tabelul periodic cu ajutorul spectrelor acestora. A formulat legea numărului de electroni: numărul de electroni al unui element chimic corespunde cu numărul său atomic; (n. 23.11.1887).

·         1916: A murit John J. Loud, avocat, inventator (n. 1844). John Jacob Loud (n. 2 noiembrie 1844 – d. 10 august, 1916) a fost un inventator american cunoscut pentru primul design al pixului (sau stiloul cu bilă). A studiat să devină avocat la Colegiu Harvard și a lucrat pe post de casier la Banca Națională Union din Weymouth, Massachusetts, a fost, de asemenea, activ în comunitatea sa ca membru al bisericii, administrator al mai multor organizații locale, și membru al societăților istorice locale. Loud a inventat și a obținut un brevet pentru ceea ce este considerat a fi primul pix în 1888, dar invenția sa nu a fost comercializată și brevetul a expirat în cele din urmă. Pixul modern a fost brevetat ulterior în 1938, la 22 ani după moartea lui Loud, de ungurul László József Bíró, naturalizat în Argentina ca Ladislao José Biro, iar ulterior mulți alți producători și-au protejat prin drepturi de proprietate intelectuală modificările și ameliorările aduse acestuia.

·         1928 - A încetat din viaţă compozitorul, muzicologul, pedagogul şi dirijorul ceh Leoš Janáček, al treilea mare muzician ceh, după Smetana şi Dvorák, şi singurul precursor al muzicii moderne care lasă lucrări reprezentative pentru secolul al XX-lea (n. 3 iulie 1854).

·         1963: Corneliu Micloși, inginer român, membru al Academiei Române (n. 1887)

·         1980 - A murit romancierul Isac Peltz (n.12.02.1899).

·         1981: Vasile Brătulescu, pictor român (n. 1916)

·         1984: Virgil Mazilescu, poet și traducător român (n. 1942)

·         1915: Henry Moseley, fizician englez (n. 1887)

·         1993: Øystein Aarseth, chitarist norvegian (n. 1968)

·         2003    - A încetat din viaţă Părintele Constantin Galeriu, preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO (n. 21 noiembrie 1918).

·         2003 - A încetat din viaţă regizorul francez Jacques Deray ("Piscina", "Un fluture pe umăr", "Borsalino") (n. 19 februarie 1929).

·         2006 - A murit Elisabeth Schwarzkopf, celebră soprană britanică de origine germană, numită, în 1991, Comandor al Imperiului Britanic de către regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (n.09.12.1995).

·         2008 - A încetat din viaţă Isaac Hayes, unul dintre cei mai importanţi cântăreţi ai muzicii soul, recompensat cu un premiu Oscar. A primit, în 1972, premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră, a filmului "Shaft". (n. 20 august 1942)

·         2012: A murit Ioan Dicezare, pilot român (n. 1916). Ioan Dicezare (n. 12 august 1916, București, d. 10 august 2012, București) a fost un as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A participat la campaniile militare de la Stalingrad, Dnipropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației militare a URSS; până la 23 august 1944 a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva acțiunilor aviației de bombardament americane și, după 23 august 1944 a luptat împotriva Germaniei până la sfârșitul războiului. Familia lui Dicezare este de origine italiană, numele de familie original fiind Di Cesare, însă întotdeauna a fost ortografiat Dicezare.

Sărbăîtori

• În calendarul ortodox: Sf Mc Laurențiu, arhidiaconul; Sf Sfințit Mc Xist, episcopul Romei; Sf Mc Ipolit
• În calendarul romano-catolic: Sf. Laurențiu, diacon, martir. Sfântul Laurențiu din Roma, alternativ Sfântul Laurențiu sau Lavrentie (d. 10 august 258, Roma) a fost un arhidiacon martir creștin. Numele său provine din limba latină și se traduce prin încoronat cu lauri, laureat.
• În calendarul anglican, protestant, catolic: Sf. Mc. Arhid. Lavrentie

• În calendarul protestant: Comemorarea distrugerii Ierusalimului
• Ecuador: - Ziua națională - Începutul independenței față de Spania (1808). Republica Ecuador este o țară situată în partea de nord-vest a Americii de Sud, care se învecinează cu Columbia la nord, Peru la est și sud, respectiv cu Oceanul Pacific la vest. Ecuador și Chile sunt singurele țări din America de Sud care nu au graniță cu Brazilia. Aparținând de Ecuador, la aproximativ 965 km spre vest, în Oceanul Pacific, este arhipelagul Insulelor Galápagos (cunoscut și sub numele de Archipelago de Colón). Numită Ecuador după denumirea ecuatorului în limba spaniolă, țara este străbătută într-adevăr de ecuatorul Pământului, având o suprafață totală de 283.560 km2, dintre care 272.045 km2 reprezintă partea continentală. Capitala țării este orașul Quito.

RELIGIE ORTODOXĂ 10 August

Sf Mc Laurențiu, arhidiaconul; Sf Sfințit Mc Xist, episcopul Romei; Sf Mc Ipolit

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Lavrentie (Laurentiu) arhidiaconul, Xist (Sixt), papa Romei, si Ipolit.

Sfântul Sixt (sau Xist) era grec din nastere si studiase filozofia la Atena inainte de a veni sa se instaleze la Roma sub domnia imparatului Valerian in vremea pontificatului Sfântului Stefan I (253-257, praznuit la 3 august). Mai intii favorabil crestinilor, imparatul – care cazuse sub influenta magilor si ghicitorilor egipteni dupa o nefericita expeditie in Orient – publica un edict interzicând practicarea in public a cultului crestin si cerea tuturor clericilor sa se inchine zeilor, amenintându-i cu exilul in caz contrar. Sfântul Stefan fusese una dintre primele victime ale acestei persecutii iar Sixt fu consacrat pentru a-i succeda. Persecutia spori atunci si fu decretata executia Episcopilor, Preotilor si Diaconilor in baza simplei constatari a identitatii lor, in timp ce laicii urmau sa fie condamnati injosirii si muncilor fortate. Sfântul Sixt fu atunci arestat si condus, dupa un prim interogatoriu, la renumita inchisoare Mamertine (n. tr. : unde au fost inchisi si Sfintii Apostoli Petru si Pavel). Pe drum, Arhidiaconul sau Lavrentie il intâlni si ii spuse in lacrimi : „Unde te duci, Parinte, fara fiul tau ? Ce jertfa te pregatesti sa aduci fara Diaconul tau ? M-ai gasit cumva nedemn de aceasta ? Vei refuza tu sa-ti fie alaturi pentru a-si varsa sângele pe cel pe care l-ai primit intru Sfintele Taine ?”. Episcopul ii raspunse : „Nu fiule, nu te parasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batrânii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tânar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului”. Si inainte de a-i da sarutul pacii, ii incredinta administrarea in numele sau a bunurilor Bisericii. Lavrentie isi indeplini pe data sarcina dupa voia lui Dumnezeu, impartind bogatiile Bisericii la clerici si la saraci. Pe muntele Coelius intâlni o vaduva, ce se numea Domnita, care ascundea pe multi crestini. Profita de intunericul noptii pentru a le aduce bani si haine si trecea apoi din casa in casa, vindecând pe bolnavi si spalând picioarele credinciosilor, asemeni Domnului.

Cum Papa fusese condamnat sa i se taie capul pe Via Appia, Sfântul Lavrentie ii iesi in cale si ii striga : „Nu ma lasa, Parinte Sfânt, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat”. Auzind vorbindu-se de comori, soldatii il prinsera imediat si pe Lavrentie si il dusera in fata tribunului Partenius care il instiinta pe imparat. Aruncat in inchisoare si dat in paza tribunului Ipolit, Sfântul Lavrentie vindeca prin rugaciunea sa si aduse la credinta pe un orb numit Lucillus. Auzind vestea, alti numerosi orbi alergara la el si fura cu totii vindecati de catre sfânt, care in plus il boteza pe Ipolit impreuna cu celelalte nouasprezece persoane ce se aflau in casa lui.

Convocat de catre Valerian, care il soma sa ii dea comorile, Lavrentie ceru sa i se aduca trei zile mai târziu un mare numar de care. Intre timp el convoca in casa lui Ipolit orbi, schiopi, bolnavi si nenorociti de tot soiul, apoi, punându-i in care, veni sa ii prezinte la palat anuntând : „Iata comorile vesnice ale Bisericii, care nu se imputineaza si sporesc mereu, care sint raspândite in fiecare si se regasesc in toti”. Cuprins de furie, Valerian striga : „Inchina-te idolilor si uita arta magica in care te marturisesti”. Sfântul Lavrentie ii raspunse ca nimic nu putea sa il faca sa accepte cultul demonilor in locul Facatorului tuturor lucrurilor. Atunci fu supus chinurilor si aruncat in inchisoare. Dupa un al doilea interogatoriu la palatul lui Tiberiu pe colina Palatino, i se pusera pe trup lame de fier inrosit in foc si fu batut cu bice plumbuite si lanturi cu cârlige la ambele capete. In fata rezistentei sale supranaturale, un soldat, pe nume Roman, marturisi pe Hristos si fu pe loc executat.

Un al treilea interogatoriu avu loc la Termele situate lânga palatul Salluste. Imparatul ceru sa fie sfarâmate cu pietre maxilarele Sfântului apoi dadu ordin sa fie dezbracat de hainele sale si sa fie intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Somat pentru ultima data sa se inchine idolilor, Lavrentie raspunse : „Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infrânta si smerita” (Psalmii 50 :18). Pe când calaii atâtau focul, el spuse tiranului : „Invata, nenorocitule, ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sint ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !”. Când fu intors ma spuse o ultima rugaciune : „Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale”. Apoi isi dadu duhul.

Ipolit merse sa il ingroape in secret pe proprietatea vaduvei Domnita alaturi de Preotul Iustin (La vreo 50 de ani ma târziu, Sfântul Constantin construi o biserica lânga catacomba unde fusese ingropat Sfântul Lavrentie, situata pe Via Tiburtina, la est de Roma. Iar in secolul al VI lea cripta fu transformata intr-o mare biserica dar mormântul ramase tot in acelasi loc.). Dar Ipolit fu denuntat si in curând arestat, insa un Inger veni sa il elibereze si il duse in casa lui unde isi lua cu dragoste ramas bun de la parintii sai si de la slugile casei si le oferi la toti o masa sarbatoreasca. Erau cu totii la masa când soldatii se ivira si il luara din nou pe Ipolit pentru a-l conduce in fata imparatului. Sperând sa ii invinga hotarârea, suveranul ceru ca el sa fie acoperit de distinctii militare si ii promise onoruri inca si mai mari. Dar Sfântul ramase neclintit si declara ca nu mai voia decât o singura cinstire : aceea de a sluji in armata lui Hristos. Butut cu lanturi cu cârlige la ambele capete, fu apoi legat de cai salbatici care il târâra pe curajosul Mucenic pe o distanta mare. Astfel câstiga el palma victoriei, precedat de doica sa, Concordia, si de oamenii din casa lui pe care ii adusese la credinta. Se povesteste ca la sapte zile dupa martiriul sau, Sfântul Ipolit i s-a aratat imparatului si fiului sau care se duceau la amfiteatru si ca i-a batut cu lanturi de foc nevazute.

Martiriul sau e consemnat la 13 august de cea mai veche Viata a sa, data ce corespunde pomenirii in traditia latina. Dar poate ca ar trebui sa il indentificam cu Sfântul Ipolit poment la 30 ianuarie (nascut catre 235).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfântul Mucenic Lavrentie – 

A suferit moarte martirică în timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de împăratul Valerian (253 – 260). Sfântul Lavrentie a fost arhidiacon și avea în grijă asistența socială din orașul Roma, deoarece împreună cu alți diaconi se ocupa împărțirea lucrurilor oferite de credincioși pentru cei lipsiți. Sfântul a fost martor la martirizarea sfântului episcop Xist, în catacombe, după ce oficiaseră Sfânta Liturghie. După ce a împărțit averea bisericii episcopale din Roma ca să nu fie confisacată de împăratul Valerian, sfântul a fost prins și supus supliciilor suferind moarte martirică. Foarte mulți păgâni, văzând curajul sfântului Lavrentie, s-au convertit la creștinism. Împăratul Constantin cel Mare a înălțat un lăcaș de cult pe mormântul Sfântului Lavrentie, apoi, odată cu trecerea timpului au mai fost zidite în Roma încă șapte lăcașuri de cult în numele sfântului Mucenic. Un fragment din sfintele sale moaște a fost dăruit de Papa Adrian împăratului Carol cel Mare (768-814) și se află în orașul Strasbourg, în biserica ce-i poartă numele.

Sfântul Mucenic Xist, Episcopul Romei – 

Era originar din Atena, Grecia. Născut păgân s-a convertit, primind botezul creștin. Prin rânduială divină a ajuns la Roma unde a trecut prin toate treptele bisericești, iar după moartea mucenicească a episcopului Ștefan i-a urmat în scaunul episcopal. Primind poruncă de la împăratul Valerian să jertfească zeilor, a refuzat să se lepede de credința creștină și l-a înfruntat pe împărat. A suferit moarte martirică în catacombe după ce a oficiat Sfânta Liturghie.

Sfântul Ipolit – 

A fost ostaș roman, gardian al închisorii unde erau întemnițați creștinii. Fiind martor la numeroase tămăduiri minunate făcute de Sfântul Laurențiu, Sfântul Ipolit s-a botezat împreună cu toată familia sa. Sfântul Ipolit a fost cel care, împreună cu un preot pe nume Justin, a luat trupul Sfântului Laurențiu și l-a îngropat într-o peșteră aflată pe proprietatea unei creștine pe nume Chiriachi, în apropiere de Roma. Fiind neclintit în credință Sfântul Ipolit a mărturisit că este creștin, l-a înfruntat pe împăratul Valerian, fapt pentru care a suferit moarte martirică prin decapitare, în data de 13 august 258, la trei zile după trecerea la cele veșnice a sfântului Lavrentie. Trupul Sfântului Ipolit a fost îngropat în taină de către un preotul Justin, în afara orașului Roma, lângă calea Salaria.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 10 August

A.  GUSTĂRI

Dovlecel crud cu brânză Tofu

* 2 dovlecei mici,

* 150 g brânză Tofu,

* 3 linguri maioneză de soia,

* 1 linguriţă vegeta,

* pătrujel verde.
Dovlecelul şi brânza se dau pe răzătoarea mare.

Pătrunjelul se toacă fin şi se amestecă cu celelalte ingrediente, inclusiv cu dovlecelul şi cu brânza.

Compoziţia se poate servi pe pâine sau ca umplutură pentru roşii şi este o gustare.

B.  SALATE

Salată de fasole boabe

• 400 g fasole boabe;
• 2 cepe mijlocii;
• 5 linguri untdelemn;
• Oţet;
• Sare;
• Piper;
• Mărar
Se fierbe fasolea. Când este bine fiartă se strecoară, se pune în salatieră şi se amestecă, fierbinte fiind, cu ceapa tăiată solzişori, ulei, oţet şi piper, iar pe deasupra se presară mărar fin tocat sau frunze de ţelină.

C.  SOSURI

În cadrul reţetelor de azi nu este necesar să preparăm un sos separat.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Cremă de ţelină

·       4 ţeline;

·       2 linguri ulei;

·       ½ lingură făină;

·       Sare;

·       Pătrunjel

Se curăţă ţelinele şi se dau pe răzătoarea mare.

Se pun într-o oală cu ulei şi se călesc până se înmoaie.

Se toarnă 3 ceşti de apă fierbinte şi se lasă să fiarbă.

Se sărează, se strecoară şi se păstrează zeama.

Se dă ţelina prin sită, se adaugă puţin câte puţin toată zeama în care a fiert.

Separat se face un rântaş din ½ lingură ulei, ½ lingură făină şi puţină apă.

Se amestecă cu supa de ţelină, se pune din nou la foc pentru a mai da un clocot.

Se adaugă pătrunjelul şi se serveşte cu crutoane.

Tot aşa se prepară crema de dovlecei, crema de praz, sau crema de gulii.

E: MÂNCĂRURI

Musaca de cartofi cu soia

• 1 kg de cartofi,
• 250 g de soia granule,
• 1 ceapă,
• condimente,
• pastă de roşii.  
  
  Cartofii fierţi în coajă se curăţă şi se feliază.

Soia se înmoaie în apă cu condimente.

Când se umflă, granulele se scurg, se călesc cu puţină ceapă şi se adaugă verdeaţă.

Compoziţia se pune în cratiţa unsă, tapetată cu pesmet: un rând de cartofi, un rând de soia şi pastă de roşii.

Se dă la cuptor până se rumeneşte.

F. DULCIURI

Desert din mere crude

·       5 – 6 mere

·       50 g stafide

·       4 linguri alune măcinate

·       2 linguri zahăr

·       1 lămâie

·       100 g frişcă vegetală

·       1 praf de scorţişoară

Merele curăţate se dau prin răzătoare, se amestecă cu zahărul, alunele măcinate, stafidele, coaja rasă, zeama de lămâie şi scorţişoara.

        Se serveşte acest desert cu câte o lingură de frişcă vegetală, iar dacă nu avem frişcă vegetală putem pune mai mult zahăr.

ARTE 10 August

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 10 August

Cu Elisabeth Schwarzkopf

Der Rosenkavalier - Jurinac, Rothenberger, Schwarzkopf, Karajan: 

Mozart: “Così fan tutte” (Elisabeth Schwarzkopf & Karajan, 1954): 

Le nozze di Figaro: 1957 Salzburg Festival - Karl Böhm - Seefried Schwarzkopf Fischer-Dieskau: 

Don Giovanni: 1953 Salzburg Festival - Wilhelm Furtwängler - Siepi, Schwarzkopf, Grümmer: 

MUZICĂ 10 August

Alexandr Konstantinovici Glazunov, compozitor, dirijor și pedagog rus

Witold Malcuzynski, pianist polonez

Ian Anderson

Leoš Janáček

Elisabeth Schwarzkopf

Elisabeth Schwarzkopf - FOUR LAST SONGS: 

Isaac Hayes

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Campagnoli: 6 Flute Quartets

JULIO IGLESIAS LO MEJOR DE LO MEJOR SUS GRANDES EXITOS - Franco De Vita , Marco Antonio Solis

Morning JAZZ & BOSSA NOVA - Soft Instrumental JAZZ for Wake Up, Studying, Work

CUBA RITMO Y SABOR. Selección de Cecil González

Michael Buble Greatest Hits - Best Songs of Michael Buble

POEZIE 10 August

Barbu Cioculescu, poet, memorialist și publicist român

Biografie Barbu Cioculescu

Născut la 10 august 1927, Montrouge, Franţa
Poet, prozator, istoric literar, editor şi traducător


Este fiul Mariei (n. Ioviţoiu), profesoară, şi al lui Şerban Cioculescu, critic literar. Elev al liceelor „Gh. Lazăr” şi „Sf. Sava” din Bucureşti, urmează apoi literele şi filosofia (numai doi ani), absolvind însă Facultatea de Drept din Bucureşti, după întreruperi, în 1957. A debutat în 1942, la revista de poezie „Claviaturi” din Braşov. A fost, pe rând, redactor la „Luceafărul”, corector la Editura pentru Literatură, secretar de redacţie la „Revista de istorie şi teorie literară”, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, editorialist, după 1989, la ziarul „Dreptatea”. A colaborat cu poezii, studii, articole, recenzii, la „Kalende”, „Viaţa românească”, „România literară”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Limbă şi literatură”, „Secolul 20”, „Apostrof”, „Contrapunct”. A fost distins în anul 1947 cu Premiul „Ion Minulescu” pentru volumul de versuri Steaua Păstorului (rămas în manuscris, din cauza cenzurii proletcultiste) şi în 1995 cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ediţia Opere de Mateiu I. Caragiale. Volumele de versuri, începând cu Cerc deschis (1968), de o evidentă unitate stilistică, aparţin, fără îndoială, unui romantic întârziat, integrat într-un climat de resemnată acceptare a trecerii timpului şi, când şi când, de iluzorie reîntoarcere în vremurile aurite. Contând întotdeauna pe fantezie în contu­rarea evocărilor infernale ori paradisiace, caracteristice ima­gisticii sale mitologizante, şi pe lectură (de poezie clasică) ca permanent drog al fanteziei, C. îşi construieşte poemele ca mesaje ale unei lumi închise, suficientă sieşi, marcată totuşi de prezenţa oceanului, a catedralelor, semne ale nerenunţării totale la real, dar fără acea sete de evadare proprie principalilor actanţi ai „generaţiei pierdute” (sau „priponite”, cum o numeşte el însuşi undeva). Uneori nostalgice, alteori ironic-sentimentale, câteodată chiar burleşti, „idilele” şi „isto­riile” publicate îl plasează pe C. în rândul poeţilor calofil-livreşti de tip Constant Tonegaru, care începuseră să se afirme în perioada celui de-al doilea război mondial şi care au redebutat după 1965. Notaţia directă, un anumit sarcasm, substanţa metaforei, „atmosfera bogat degajată de imaginile modern cenuşii, mai prozaice” (Ion Negoiţescu) îl apropie însă şi de poetica generaţiilor mai recente. Nuvelele din Palatul de toamnă (1976) şi Grădini în podul palmei (2000) par mai degrabă un joc, un exerciţiu de inteligenţă, deopotrivă o practică de exorcizare (enigma e aparenta coerenţă a absurdului) şi un rămăşag de stil (în registre narative diferite), în orice caz o tentativă de a oferi o interpretare cotidiană câte unui eveniment marcând sfârşitul unui ev (căderea Constantinopolului, înfrângerea maurilor în Spania) sau începutul altuia (cucerirea Mexicului de spanioli), fără însă ca istoria să fie citită pe dos şi nici demistificată. Originalitatea naraţiunilor – proze poematice, de evocare uneori cu intruziunea fantasticului – constă în a sugera că oamenii de demult seamănă cu cei de astăzi, în sensul că se simţeau moderni. Atmosfera de melancolie contemplativă, omniprezentă, este un reflex al ideii că, în oricare dintre momentele istoriei, oamenii, simţindu-se în miezul evenimentelor, nu mai puţin îşi trăiau singura viaţă cu deplina conştiinţă a acestui trist adevăr. Activitatea de editor (şi totodată de istoric literar avizat) a lui C. s-a concretizat în ediţii de opere (Mateiu I. Caragiale), de recuperări (Luca Ion Cara­giale), de restituiri (Tudor Arghezi, Autoportret prin corespon­denţă, 1982) şi prin readucerea în actualitate a unor scriitori interzişi (Radu Gyr), iar cea de traducător are ca nume de referinţă pe Anatole France, Bram Stoker, Eugen Ionescu, Alain Finkielkraut.



Scrieri:

Cerc deschis, Bucureşti, 1968; Media luna, Bucureşti, 1970; Poemii, Bucureşti, 1974; Palatul de toamnă, Bucureşti, 1976; Navigând, navigând, Bucureşti, 1998; Grădini în podul palmei, Bucureşti, 2000; Lecturi de vară, lecturi de iarnă, Bucureşti, 2003. Mateiu I. Caragiale. Receptarea operei, Târgovişte, 2004; De la Mateiu, citire..., Târgovişte, 2005.



Ediţii:

Constant Tonegaru, Steaua Venerii, Bucureşti, 1969, Plantaţia de cuie, Bucureşti, 2003; Luca Ion Caragiale, Jocul oglinzilor, pref. edit., Bucureşti, 1972; Tudor Arghezi, Autoportret prin corespondenţă, pref. edit., Bucureşti, 1982; Radu Gyr, Anotimpul umbrelor, postfaţa edit., Bucureşti, 1993, Ultimele poeme, postfaţa edit., Bucureşti, 1994; Mateiu I. Caragiale, Opere, introd. edit., Bucureşti, 1994; ed. introd. edit., pref. Eugen Simion, Bucureşti, 2001; Şerban Cioculescu, Caragialiana, Bucureşti, 2003.



Traduceri:

Anatole France, Cele şapte neveste ale lui Barbă Albastră, Bucureşti, 1992; Bram Stoker, Dracula, Bucureşti, 1992; A. E. van Vogt, Silkie, Bucureşti, 1993; Eugen Ionescu, Căutarea intermitentă, Bucureşti, 1994; Jean Tardieu, La persoana întâi (Partea umbrei), Bucureşti, 1994; Alain Finkielkraut, Umanitatea pierdută, pref. Cristian Preda, Bucureşti, 1997; Charles Ferdinand Ramuz, Dacă soarele nu s-ar mai întoarce, Bucureşti, 1998; Gottfried August Bürger, Aventurile baronului Münchhausen, pref. trad., Bucureşti, 2003.

Floare albastră

Mă iubeşte-o cămaşe.
Albă, gingaşă, mă-mbracă în dulce văpaie,
Eu asud obosit, ea desface mătase
Şi-o port pe braţe-n odaie.

Mă iubeşte-o cravată.
De gâtul meu se atârnă şi nu se desprinde.
E roşie şi roşul nu minte
Şi veselă - o lumină e toată.

Mă iubeşte-o haină.
Mi se aşază pe umeri, mă strânge.
Stă pe inima mea şi-i ascultă bătăile,
Cântă pe pasul de sânge.

Mă iubeşte-o batistă.
Flămândă şi tristă lacrimi pofteşte
Atât de mică, atât de cutată.
Şi pumnul o strânge prunceşte.

Mă iubeşte-o pernă.
Fruntea sură în ea mi-o afund.
E adâncă şi-n somn mă scufund
Pe-o apă ce trece, grea ca o piatră de prund.

Vezi cum zâmbesc, rătăcit în lucernă,
Ce tânăr trec, plin de vlagă?
Visez şi uit că mă iubeşte o pernă
Şi uit să-i spun că mi-e dragă.

Mă iubeşte-o haină.
Cu sfială şi-n taină
Nu spune ce-o doare
Şi fără s-o mângâi o iau la portare.

Dan Laurenţiu

Dan Laurentiu - Biografie
Nastere: 10 august 1937, Podul Iloaei, judetul Iasi
Deces:

Este pseudonimul literar al lui Laurentiu Ciobanu, nascut la 10 august 1937 in localitatea Podul Iloaei, judetul Iasi. Face liceul la Iasi, si tot in aceasta localitate este student al Facultatii de Filosofie a Universitatii „Al. I. Cuza, pe care o absolva in 1963.

Debutase in revista „lasul literar in 1958, iar primul volum de poezii ii va aparea in 1967. Dupa absolvirea facultatii, un timp este profesor de liceu (intre 1963 si 1966).

Apoi lucreaza in publicistica, fiind redactor la revista ieseana „Cronica timp de doi ani; din 1968 lucreaza in redactia revistei „Luceafarul, apoi in cadrul Editurii Cartea Romaneasca. in 1984 este laureat cu Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor. Este poet si eseist.

Criticul literar Eugen Simion il considera prin poezia sa un continuator al mitologiei romantice „in latura biperioniana, orgolios astrala, detasata de contingent, ii remarca unitatea de ton si de substanta lirica a poeziei, brodata in general pe doua mari teme poetice: cea a iubirii si cea a conditiei poetului in lume. Criticul literar Dan Cristea, scrutandu-i creatia lirica, vorbeste de doua programe care ii implica substanta: unul soteriologic si unul al existentei in sine, implicate in texte aparent oponente, imbratisand angelicul si infernalul.
De la prima sa carte (Pozitia astrilor, 1967), Dan Laurentiu isi manifesta originalitatea orgolioasa promovand formula holderliniana a unei inspiratii extatice, controlate componistic prin mentinerea aceluiasi timbru muzical; hieratica si solemna, aceasta poezie a impresionat prin gravitatea egala a rostirii, ce a impus un poet singular, al carui tonus filosofic era cel mai inalt de la Lucian Blaga si Ion Barbu incoace.

Ipostaza poetului care ne apare in versurile sale este aceea de tip romantic, dar in viziune moderna: poetul este retras in sine si in creatie, pe care o vede ca modalitate de existenta si de salvare in fata extinctiei. Poetul este geniul, este „umbra dintai a acestui pamant, e adanc ca linistea zeului (E. Simion). Sunt multe ipostazieri ale geniului poetic, imaginate intr-o textura lingvistica de mare forta de concretizare. Cealalta tema, iubirea, se organizeaza in aceiasi parametri postromantici, ca ,Jbrma de cunoastere si „categorie existentiala fundamentala. Poetul devine un Narcis in cautarea elixirului infailibil, dar plutind constient in melancolia curgerii fara raspuns.

Spiritul soteriologic, remarcat de catre criticul Dan Cristea, presupune in poezia lui Dan Laurentiu un sentiment adanc al suferintei pe care incearca a-l indeparta prin expiere; de aici si frecventa imaginilor zenitale, cu prezenta benefica a ingerilor, a formelor de „corpus Domini, semn al acceptarii jertfei. Egal cu sine, poetul se infasoara, modern si distant, in mantia-i de purpura; insa poezia sa ni-l apropie.

Volume de versuri:

Pozitia astrilor, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Calatoria de seara, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Imnuri catre amurg, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Poeme de dragoste, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975;
Zodia leului, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978;
Pozitia astrilor, editie selectiva in colectia „Hyperion, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980;
Privirea lui Orfeu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984;
Ave Eva, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1986;
Psyche, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1989;
Calatoria mea ca martir si erou al timpului, Bucuresti, Editura Albatros, 1991;
Femeie dormind, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1993;
101 poezii: Un zeu care doreste sa moara, Bucuresti, Editura Viitorul Romanesc, 1993.

Narcis a aparut in volumul Poeme de dragoste, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975.
Gravura a aparut in volumul Ave Eva, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1986.
O, ramai a aparut in volumul Femeie dormind, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1993.

REFERINTE

„Ivita dintr-o estetica a infailibilitatii actului liric si dintr-o gesticulatie singularizatoare, poezia de rafinament sufletesc si intelectual a lui Dan I.aurentiu isi incorporeaza un nucleu de profunda umanitate, convertind in imagini plastice relatii permanente si esentiale ale omului. Ea reuseste sa innobileze termenii negativi ai «absentei», sa-i covirseasca si sa-i transfigureze prin realitatea seducatoare, plina a verbului poetic."
DAN CRISTEA

„Poezia lui Dan Laurentiu este o poezie a reminiscentelor : din Bacovia, din Macedonski, din Eminescu, din Trakl. Nu existenta surselor este importanta ; puteau fi oricare altele, puteau sa lipseasca, era posibil sa nu fie recunoscute ; important este ca poetul nu inventeaza ci combina. El nu descopera un limbaj poetic ci descopera o posibilitate a limbajului poetic uzual, consacrat, recunoscut. Nu e decit o poza ; dar dincolo de poza nu se afla altceva : triumful deplin al sacrificiului."
MIRCEA IORGULESCU

Bătrânul

Oh si lovind cu bastonul in ziduri
vei auzi blindul strigat surpriza fiarei gasindu-si
stapinul tocmai in groapa acelui anotimp

dar unde e lina de aur
lasa-ti amurgul si du-te
pe calea eroica a grecilor
ce vislesc cu bratele tari ale mortilor tineri

Din femeie dormind

Acolo unde se doarme pe plaja in luna septembrie acolo unde umbra femeii e mai dulce decat mierea

pe care o viseaza ursul in scorbura lui de iarna acolo mai ales unde invata delfinul cu toate
urechile

ascultand mesajele
universului fara sfarsit
acolo unde marea bate cu valuri
zadarnice in esecul meu ca intr-o stanca
acolo as vrea sa ma duc in noaptea aceasta nu pentru a muri

nu pentru a supravietui
nici pentru a ma tangui
in genunchi m-as duce pana acolo
la o intalnire cu sirena
pe care am ascultat-o in tinerete
legat cu lanturi sus la poarta marii acolo m-as intoarce acum in noapte dar ma va recunoaste cu aceasta barba alba si eu voi auzi-o urechile mi-s surde
batranii ochi nu vad nici la doi pasi
ci iata ca aproape orb
ma tin de glasul marii strans
ca de-o franghie calauzitoare
razand si izbucnind in plans pe-aceasta voce coboram cantand spre celalalt taram si valuri in adanc ne sorb sirena si batranul corb iluminand ca niste astri calari pe doi delfini albastri

Sărbătoare

De sarbatori poetul se
sarbatoreste amintindu-si de
vechea lege a cuvintului
care vai-vai a fost la inceput

o cit a trebuit sa astepte
pina cind drumul o drumul
a stralucit ca un pom rosu
in pieptul sau plin de iubire

astfel mi-a soptit in acea seara
cu o voce dulce ca o enigma
ea cea ascunsa in pamintul adormit
sub zapezile imaculate ale promisiunii

fericit este sufletul meu scufundat in
tacere si asteptare stan singur si ascult
amurgul cucerindu-ma ca pe-o
cetate parasite

Nicolae Prelipceanu

Nicolae Prelipceanu – Biografie

Nastere: 10 august 1942, Suceava
Deces:

S-a nascut la 10 august 1942 in Suceava.

Tatal este magistrat. Probabil profesia tatalui ii face copilaria si adolescenta itinerante: Babadag, Crasna-Salaj, Marghita- Bihor, Curtea de Arges, unde, in 1960, termina liceul. in 1961 se inscrie la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o absolva in 1966.

Lucreaza un timp ca redactor la ziarul „Unirea din Alba Iulia, un timp ca sef de club pe langa Universitatea clujeana, un timp (din 1969) ca redactor la revista „ Tribuna

Debutase cu versuri in revista „Contemporanul in 1961, iar in volum in 1966, in colectia „Luceafarul. Este publicist si reporter (in 1976 primeste Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de interviuri Dialoguri fara PlatonJ, eseist, prozator si, desigur, poet. Primeste Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor in 1978 pentru volumul De neatins de neatins, si in 1982 pentru volumul Fericit prin corespondenta. in peisajul liric contemporan Nicolae Prelipceanu aduce mai intai o luciditate de tip desacralizant, care supune marile teme unui spectacol de tip ironic si burlesc, aceasta porneste dintr-o inteligenta superioara si o asumare a experientelor poetice anterioare. Ideatic, lirica sa se circumscrie canoanelor cunoscute, cu o atractie aparte pentru poezia ca destin si destinul in poezie.

Ceea ce este original la poet, dupa parerea criticului literar Dan Cristea, este fantezia cu care intoarce lucrurile pe dos (), arta cu care stie sa combine, sa acomodeze absurdul cu familiarul, paradoxalul cu obisnuitul. Ultimele volume ale sale fac trecerea „de la o poezie burlesca la una confesiva si elegiaca, dominata de semnele extinctiei (Val Condurache).

Volume de versuri:

Turnul inclinat, Bucuresti, Editura Tineretului, 1966;
Antu, Bucuresti, E.P.L., 1968; 13 iluzii, Cluj, Editura Dacia, 1971;
Arheopterix, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973;
Intrebati fumul, Cluj, Editura Dacia, 1975;
De neatins de neatins. Iasi, Editura Junimea, 1978;
Jurnal de noapte, Cluj, Editura Dacia, 1980;
Un civil in secolul douazeci, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980;
Fericit prin corespondenta, Iasi, Editura Junimea, 1982;
Degetul de gheata, volum selectiv in colectia „Hyperion, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984;
Arma anatomica, Bucuresti, Editura Eminescu, 1985;
Masina de uitat, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.

Dogmele de pe margini a aparut in volumul Fericit prin corespondenta. Iasi, Editura Junimea, 1982.
Metamorfozele a aparut in volumul Masina de uitat, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.

REFERINTE

„Adevaratul Nicolae Prelipceanu este acesta, cerebral si fantezist, scriind un fel de lirice fabule (foarte subtile), poeme alegorice ce deraiaza voit in bizar si absurd, fara a-si pierde insa ingenuitatea, hazul, gratia (Federatia mondiala a oamenilor de zapada este admirabil) raminind serios in gluma si teapan in lejeritate, delicat reflexiv, visator reticent si moralist, ingaduindu-si rare exceptii de la o conduita discreta, de exemplu in impresionantul poem Ce ai facut in noaptea stintului Bartolomeu, puternic rechizitoriu liric."
NICOLAE MANOLESCU

„Avintate, patetice, sincopate de o emotie a nelinistii, versurile lui Nicolae Prelipceanu sint in acelasi timp crispate, ironice, sarcastice adesea, traducind prin alternante izbitoare — si care, in fond, fixeaza nu atit o dispozitie lirica anume, cit o atitudine fata de poezie dictata de inteligenta — o incercare de a se frina sentimentalismul prin afectari voite."
MIRCEA IORGULESCU

Titanic – fals

Titanicul a fost un vaporaş imens cu ajutorul căruia obiecte şi corpuri mai grele
decât apa şi aerul la un loc ba poate chiar şi cu pământ cu tot
au fost aduse în starea de a pluti câteva mii de mile
până la fatala întâlnire cu aisbergul
din momentul acela nimeni n-a mai avut ochi şi urechi pentru muntele de gheaţă
toată lumea şi-a îndreptat atenţia către vaporaşul imens
şi maşinile lui plutitoare şi scufundate de-atunci înainte
şi către victime
ba nu de mult au găsit şi epava pe fundul oceanului în nord
dar muntele de gheaţă domnilor şi doamnelor are şi el o viaţă aşa cum
şi lăutarii de pe titanic avuseseră până în momentul când cântând
el şi-a continuat netulburat cursa căci nimeni nu s-a gândit să-l spulbere
de altfel ar fi şi fost foarte greu
se spune că unii au încercat dar au avut soarta titanicului
dar despre ei nu s-a mai aflat pentru că al doilea nu este reţinut niciodată
a fost văzut într-o dimineaţă foarte rece ca să nu spun îngheţată de-a dreptul
chiar în largul portului constanţa din românia
ştiţi ţara aceea care
dar mai bine să urmărim muntele de gheaţăscufundătoraltitanicului
în fantastica-i cursă prin viaţă
viaţa munţilor de gheaţă e cu totul aparte ea nu seamănă cu aceea a semenilor
lor oamenii
ei nu iubesc nu urăsc nu fură nu ucid nu râvnesc la femeia vecinului
nu iau nimic din averea acestora
a o să spuneţi dar tot ce era pe titanic inclusiv oamenii cu semnul întrebării
o să vă răspund pe dată aceştia sunt o ofrandă cam brutală
închinată apelor adânci
acestor mici băltoace care înconjoară pământul
şi în care s-ar găsi multe corpuri delicte dacă vreodată apele ar fi evacuate
muntele titanicocton a făcut înconjurul lumii cu aceeaşi viteză netulburată
cu care se îndreptase către vaporaşul cel imens
la ecuator a fost cuprins de calmul plat dar a rămas netulburat
de parcă în jurul lui ar fi fost minus 30 de grade
era plin de urşi ca broasca de râie vă asigur albi cu toţii şi mult mai înţelepţi
după ce văzuseră ce se poate întâmpla cu cea mai mare realizare a omului
în doar câteva ore
broaştele ţestoase de pe insulele galapagos l-au privit cu mirare după care
şi-au văzut de ale lor şi nici malurile nistrului aşa în flăcări cum zicea un jurnalist
de acum vreo 70 de ani că ar fi fost nu s-au sinchisit
când l-au văzut urcând spre izvoarele nilului
cum pe cine de ce întrebaţi
pe muntele de gheaţă care scufundase din greşeală titanicul
ajuns pe undeva pe la Moscova muntele de gheaţă a decis să o ia din nou spre sud
navigator neobosit cum era
pe el se adăpostiseră după dezastrul titanicului vreo zece perechi de oameni mutanţi
care au crescut şi s-au înmulţit dând naştere unei umanităţi diferite
una care nu avea nevoie nici să mănânce nici să bea ca şi cum ar fi fost tantal
cu deosebirea că acesta voia să facă şi una şi alta dar nu-l lăsau zeii
pe ăştia însă o să râdeţi zeii îi lăsau în pace şi să mănânce şi să bea numai că ei
nu aveau nevoie de asemenea complicaţii vă daţi seama nu aveau nici closete
nici restaurante şi nici de hoteluri nu putea fi vorba
cu adevărat totul era all inclusive
nu aveau nevoie nici de cartiere elegante sau populare nici de bănci
tot sistemul BANCAR al lor se rezuma la câteva cioburi mici de gheaţă
cu care se trezeau dimineaţa în mâini după ce dormiseră un somn lung
în timpul căruia domiciliul lor scufundase încă un titanic şi mai mare
nebăgat în seamă de nimeni
vai ce bubuituri am auzit azi noapte spuse o locuitoare a muntelui de gheaţă nemuritor
dar surata ei nu auzise nimic se întindea cu poftă ca şi cum toate astea
nici nu s-ar fi petrecut şi nici nu se petrecuseră
după care toată lumea se apucă de treaba lor favorită
construcţia unor imenşi oameni de zăpadă pitici care semănau
dacă cineva ar fi stat să observe
ca mii de picături de apă cu mia şi ceva de scufundaţi din catastrofa titanicului
îi construiau cu migală ca pe nişte adevărate statui şi se minunau pe urmă în corpore
de caraghioslâcul costumelor acestora care nu mai erau fireşte la modă
şi în nici un caz pe titanicoctonul acesta alb cenuşiu
cu timpul se spune că oamenii de gheaţă sau zăpadă şi-au construit lumea lor
şi i-au înlăturat pe cei care-i făcuseră şi le dăduseră viaţă deşi nemuritori
muritorii au cucerit lumea şi au înfiinţat fabrici şi uzine în care nu aveai voie să dai
şi plantaţii imense de bumbac pe care au adus negri ca să-i exploateze
dar mai târziu urmaşii lor că au avut şi urmaşi mai multe generaţii nenumărate
le-au dat drepturi aşa cum se cuvenea şi astfel pe muntele de gheaţă
care acum era ca o planetă pe o altă planetă într-un sistem solar plin de aisberguri
şi au înfiinţat bănci puternice pe care unul dintre directorii lor spunea că se ţine totul
toată planeta adică aisbergul dar ei nu ştiau că sunt pe aisberg pentru ei
muntele de gheaţă era însuşi titanicul înseşi şantierele de la belfast care-l construiseră
erau multe însuşi încă în afară de toate acestea
aveau şi un satelit pe care l-au botezat în batjocură titanic
şi căruia poeţii lor căci erau şi din ăştia vreo doi
îi scriau versuri dar numai până când lucrurile s-au clarificat şi poezia a devenit
ca economia şi ca finanţele şi ca mahalaua şi ca elitele şi ca toată lumea încetând să existe
şi atunci o să râdeţi muntele de gheaţă a început să se clatine
nu l-au mai ţinut în gheaţă (adică viaţă) nici sistemul BANCAR nici sistemul industrial
nici campionatele mondiale de fotbal ale banchizei
şi nici nimic din toate hollywoodurile lor îngheţate cu care se distraseră atât de bine până atunci
dar mai dă-o dracului de poezie a spus unul poate chiar preşedintele
căci am uitat să vă spun îşi aleseseră şi un preşedinte
să nu credeţi nimic din toate acestea
e curată propagandă pentru poezie şi pentru posibilităţile ei
de a ocupa lumea şi de a-i da drumul pe mări şi oceane
înainte de a o scufunda definitiv
asta numai dacă lumea însăşi nu vrea să-şi mai continue cursa ei îngheţată
pentru că am uitat să vă spun la timpul potrivit că în jurul banchizei era un frig pătrunzător chiar dacă navigând în derivă muntele de gheaţă ajunsese la ecuator
şi totuşi nu poezia a scufundat imensul vaporaş titanic
nu i-a înecat ea pe toţi acei nefericiţi
că doar n-o să spuneţi că banchiza nu e decât un fel de poezie solidificată
aşa ca un abur îngheţat dintr-o iarnă trecută
acum muntele de gheaţă se îndraptă spre noi şi mă tem
că o să vrea să ne scufunde cu ţară cu tot
mai ales că oamenii de zăpadă sunt de mult aici împreună cu noi
ca trecutul lui Eugene O’Neill împreună cu personajele lui
şi au pregătit de mult totul
fericita întâmplare 

Am rispit, mi-am permis

într-un pod la mansarda
au ramas fotografiile unor frumoase
vânzatoare nocturne
şi o mare poza a mea
care a înspaimântat un copil
azi probabil trecut de a doua tinerețe
e singurul DEPOZIT de lucruri uitate
pe care mi-l amintesc
restul au fost luate parca de vânt cu amintire cu tot
scrisori articole fotografii interviuri
cronici literare şi momente emoționante
un praf spulberat de paşii mei
s-a aşezat în urma alb-cenuşiu
şi definitiv

am rispit totul
mi-am permis zeci de ani
astfel am depins încet metoda uitarii
şi sigur sigur ca nimic nu se repeta
ca uşa podului de lânga uşa mansardei
pe strada matei millo numarul 3
nu mai vede nici ea pe cine-a vazut
când noaptea urcam tiptil scara de lmen
cu câte-o femeie ramasa din ziua trecuta
cu aceeaşi înfrigurare cu care pe urma
uitam 

Virgil Mazilescu

Biografie Virgil Mazilescu

Virgil Mazilescu (n. 11 aprilie 1942, Corabia, judeţul Olt — d. 13 august 1984, Bucureşti) a fost un eseist, poet şi traducător român, afiliat onirismului poetic. A scris printre altele poeziile „Cineva pe lume are nevoie de mine”, „Mi-am uitat casa şi numele”.

Este fiul contabilului Sabin Mazilescu şi al Aurei Rădulescu. A urmat şcoala primară şi gimnazială mai întâi în comuna Cuşmir între 1948 – 1950, apoi câte un an la Turnu Severin şi Târgu Jiu, continuând la Drăgăşani între 1952 – 1957. În anul 1957 pleacă în capitală unde urmează Liceul „Spiru Haret” până în 1959 şi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti între 1959 – 1964. După terminarea studiilor a fost timp de doi ani profesor la Scoala Generală din comuna Greaca din judeţul Ilfov, conform Legii repartiţiei uniform teritoriale din regimul comunist. Apoi, pâna în 1968, a ocupat postul de bibliotecar la Biblioteca Municipală din Ploieşti. Din 1968 şi până în anii '70, a fost secretar al cenaclului Uniunii Scriitorilor, iar din 1970 şi până la moarte, vreme de aproape 14 ani, poetul a fost redactor la revista „România literară”.

Virgil Mazilescu a dus o viaţă de boem, în a cărui servietă „sticla de vodcă ţinea loc de umbrelă”, cum scria poeta şi prozatoarea Nora Iuga în „România literară”. Ura tot ce era steril, sobru, cenzurat, epurat, mai scria aceasta.

În anii ’70-’80, pe porţile metalice larg deschise ale Casei Scriitorilor de pe Calea Victoriei intra în fiecare după-amiază Virgil Mazilescu: mereu grăbit, agitat, frământat, dând imaginea celui veşnic întârziat la o slujbă vitală. De altfel, restaurantul scriitorilor chiar era un loc fără de care viaţa poetului era de neconceput. Masa la care trona seară de seară Mazilescu nu era doar colţul unde se îngurgitau mari cantităţi de votcă, dar acolo era implicit laborator de creaţie, Agora, cenaclu literar… Exagerând puţin, aş zice că generaţia 80 s-a născut şi s-a dezvoltat la masa lui Virgil Mazilescu. Poetul acesta pare a face legătura dintre avangarda interbelică şi optzecism, deşi el era perceput ca şaptezecist. La masa aceea, îşi aducea în memorie poemele şi le recita a mia oară după ce opera mereu în ele mici, dar semnificative modificări. El avea vocaţia şlefuitorului de diamante; scria ani întregi la un poem de zece-cincisprezece versuri, îi dădea o primă formă, apoi tăia, adăuga, schimba: o silabă, un cuvânt, un vers… Ani întregi. Îşi ştia poemele pe de rost în ultima formă şi cred că mulţi dintre convivi le ştiau de asemenea, auzindu-le atât de frecvent. El avea o viaţă agitată acolo, la restaurantul Uniunii. Era singurul, de pildă, care-şi permitea să-l înjure nepedepsit pe Marin Preda. Era privilegiul celui care, la masa autorului Moromeţilor, analizase odată opera lui Liviu Rebreanu şi ajunsese la concluzia că Marin Preda e un prozator, mai mare decât părintele lui Ion. Cu câteva luni înainte de a muri, Virgil Mazilescu s-a hotărât să ţină un jurnal, jurnal aflat acum la Muzeul Naţional al Literaturii Române, unde-i este, firesc, locul. E radiografia începutului sfârşitului pentru un poet profund cum puţini are literatura română contemporană. Caietul începe abrupt şi rău prevestitor: „Moartea a început pe 22 decembrie 1983”. De altfel, obsesia morţii constituie una dintre liniile principale ale jurnalului, cealaltă fiind obsesia recuperării iubitei pierdute. Nu avem de-a face cu un jurnal de scriitor, precum cele ale reprezentanţilor Şcolii de la Târgovişte, de pildă, ci cu un text scris pe fugă, la beţie, la mahmureală, la disperare, ceea ce face din el cu atât mai mult un document preţios pentru istoria literară, pentru cunoaşterea omului, mai puţin a poetului Virgil Mazilescu; deşi poate că nici a omului, poeta Nora Iuga, prietenă a poetului, notând în prefaţa jurnalului publicat de Manuscriptum: „Paginile acestea seamănă izbitor cu însemnări din jurnalul tânărului conte Lev Tolstoi, ofiţer în Caucaz, venit în permisii să debuteze la Sankt Petersburg şi făcând viaţa iad maeştrilor lui Nekrasov şi Turgheniev, dezlănţuind în casele lor chefuri monstruoase cu zurbagii adunaţi de pe stradă şi cu tarafuri de ţigani. Lev Tolstoi s-a rupt însă de vodcă salvându-se, ceea ce n-a reuşit Mazilescu”. Cum încep notele zilnice ale lui Virgil Mazilescu? Primul rând e totdeauna definitoriu pentru agitaţia permanentă în care trăia: „Vineri, 4 dimineaţa. Beau.” Sau: „M-am trezit la prânz (ora 1). Fără votcă (zac sticle goale în jur), cu doar 40 de lei. Întrebare: să mă duc sau nu diseară pe la Rodica?” Ori: „Trezit la 12. Un rest de votcă. Apoi ªtefania mi-a adus o sticlă”. ªi: „Ora 10 dimineaţa: telefon de la Dragoman. Ne întâlnim la o votcă. Se întrevede anestezia…” De fapt, anestezia este cuvântul care revine obsesiv în text precum, greaţa în romanul lui Sartre. E lupta zilnică a poetului cu anestezia care, pe de o parte îl persecută, socotind că aceasta îl reduce la stadiul de animal, dar pe de altă parte îl linişteşte pentru scurte perioade. Încearcă să-şi provoace starea de anestezie cu votcă, pentru a uita de cele două obsesii pomenite mai sus: „Băutura nu prea îşi mai face efectul, anestezia prinde din ce în ce mai greu”; „Anestezia a prins abia într-un târziu, până atunci stare groaznică…” Notaţiile acestea amintesc mereu de Esenin, alt poet damnat: „Se sfârşeşte vodca, începe depresiunea, mi-e dor de Rodica. Redă-mi-o, Doamne! Era ultima oară, în halatul ăla maro, caraghios, cu ciorapi uşor căzuţi, nespus de dulce. Trăgea absentă (sau nervoasă?) de câteva fire de păr. Lasă, V.M., lasă. Totul e pierdut…” Ca şi Esenin, e bântuit de gândul sinuciderii: „E 6 fără 20 dimineaţa. Beau, fumez, mă gândesc. Cred totuşi că trebuie să mă sinucid. Dar nu beat!” Era în februarie 1984. Peste o lună notează: „E 7 dimineaţa. Îmi simt moartea”. Apoi, o altă notă cu rezonanţe de exasperare: „Viaţa ca o povară! Dar lipsa ei? A vieţii? Liniştiţi-vă, nu mă sinucid, nu asta am vrut să spun!” Dar, de fapt, ca şi Esenin, el chiar se sinucide, nu dintr-o dată precum rusul, ci mai încet, otrăvindu-se cu băutură multă şi cu obsesia iubirii pentru Rodica, „dumnezeul” lui, cu invocarea căreia se încheie jurnalul: RODICA. RODICA. De ce m-ai părăsit?”

Mulţi dintre cei care nu l-au cunoscut direct pe Virgil Mazilescu ar fi tentaţi sa creada ca poetul a fost o victimă a viciului. Spun asta amintindu-mi, in special, de unele articole scrise de catre doamna Nora Iuga.Sunt unul care l-a cunoscut pe Virgil Mazilescu ca profesor (de fapt era un prieten mai mare, care la banchetul de sfarşit al scolii generale ne invăţa sa dansam tango, pe noi, copiii de la Greaca "aceasta aşezare de oameni, pe malul unei ape, intre dealuri acoperite cu vii", am dreptul să spun că această latură a fost mult exagerata. Numai despărtirea de Rodica l-a făcut sa se abandoneze cu totul in bautura... L-am regăsit, dupa plecarea din invatamant, in redacţia revistei Romania Literara, pe vremea cand aceasta se afla pe bulevardul Ana Ipătescu, si unde il vizitam apoi frecvent. Adesea il cautam la Casa Scriitorilor, unde doamna Candrea era mama tuturor. Atunci mai trăiau si Cosma Brasoveanu, care venea cu soţia, doamna Ojog-Brasoveanu, Catinca Ralea al carei râs sănătos se spărgea parcă de frumosul tavan al incaperii, Dorin Dron, Nicu Velea, care mă apela "adolescentule" şi care a stat o săptămână supărat pentru un articol scris de Nicolae Manolescu, in care il numea "irecuperabil minor", Octavian Stoica, urias şi mai mereu beat şi pus pe scandal, Pucă, Jebeleanu, Daniel Turcea, etc.etc. Nicolae Radoveneanu

Antume

1968 – Versuri, Bucureşti, Editura pentru Literatură 
1970 – Fragmente din regiunea de odinioară, Bucureşti, Editura Cartea Românească 
1979 – Va fi linişte, va fi seară, Bucureşti, Editura Cartea Românească 
1983 – Guillaume poetul şi administratorul, Bucureşti, Editura Cartea Românească 

Postume

1988, 2001 – Asketische Zeichen. Gedischte, Cluj, Editura Dacia 
1991 – Întoarcerea lui Immanuel, Bucureşti, Editura Albatros, 1991 
1996 – Poezii, Bucureşti, Editura Vitruviu 
2003 – Opere complete, ediţie îngrijită de Alexandru Condeescu, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române 

Creaţia sa împreună cu scrisorile către prietenul său Dumitru Ţepeneag, aflat în Franţa, a încăput între coperţile unui volum postum de numai 166 de pagini, intitulat Poezii, volum îngrijit de Mircea Ciobanu. Această carte a apărut abia în 1996, la 12 ani de la moartea poetului. Virgil Mazilescu a fost şi un excelent traducător, însă niciodată nu a epatat, deşi cunoştea foarte bine limba franceză. A tradus cărţi scrise de Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry şi Willa Cather.

Mi-am Uitat Casa Si Numele

Mi-am uitat casa si numele e obositor
sa-ti stii mereu numele pe de rost
o grigore dumitru iulian usa de la intrare
se deschidea inauntru? si ciinele negru al vecinului
spuneti ca musca? si n-ar trebui sa umblu cind e ger
cu capul descoperit prin padurea de aluni? am uitat
am avut destula vreme sa uit din creier pina in degete

aici linga dunare ma inconjoara pasari de tot felul
vrabii giste salbatice specii rare de cocostirci
si iubirea mea pentru ele se deschide
ca un port ospitalier - poate sa vina iarna scitica
voi exista mai departe si voi calatori mai departe: ecou
a doi parinti onesti reverie de lebada
auziti: viata: stele scobind incet cimpia 

 Sub acest cuvânt sufera beethoven

sub acest cuvânt sufera beethoven
cu acest cuvânt se vindeca lepra hei vânatori
puneti mâna pe arcurile voastre de aur
sa-l prindem si sa-l prindem
si sa-l ducem în orasul nostru pe deal

Dealuri Si Vai Si Câmpii

apa v-am dat sufletul unde v-a fost
unde pâlpâi tu sufletul meu si în care
parte a lumii vâneaza acum vânatorii

daca privesc - haina mea este chiar frica
daca privesc dealuri si vai si câmpii 

TEATRU/ FILM 10 August

Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa: “Chira Chiralina”, “Cum am devenit scriitor”, “Ciulinii Bărăganului”, “Codin”, “Moş Anghel”, “Spovedania unui învins”) 

Biografie Panait Istrati

Panait Istrati, scriitor roman de limba romana dar si franceza,  s-a nascut pe 10 august 1884 la Braila si a murit pe 16 aprilie 1935 la Bucuresti.

Primele incercari literare dateaza din 1907, facand publicistica in presa muncitoreasca din Romania, debutand cu articolul Hotel Regina, semnand P. Istrati, in revista Romania muncitoare. Intre 1910-1912 isi publica, in aceeasi revista, primele povestiri: Mantuitorul, Calul lui Balan, Familia noastra, 1 Mai. Colaboreaza si la alte ziare: Viata sociala, Dimineata, Adevarul.

In 1913 la Cairo a scris Note din Egipt, iar in anul urmator pleca la Paris si invata foarte bine limba franceza citind din Voltaire, Balzac, Rousseau. In 1923 a fost publicata povestirea Chira Chiralina in revista Europe a scriitorului francez Romain Rolland, aparuta in volum un an mai tarziu. 

A publicat apoi Ciulinii Baraganului (1928) si Les recits d'Adrien Zograffi / Povestirile lui Adrian Zograffi, primul ciclu Zograffi. Al doilea cuprinde Codine (1925), al treilea e format din Mikliail (1927), ultimul din La maison Thiiringer (1933), Le bureau de placement (1933), Mediterranee (1934-1935). Acestea si altele, printre care La familie Perlmutter (1927), Le refrain de lafosse. Nerrantsoula (1921), Les chardons du Baragan (1928), Tsatsa Minnka (1931), Trecut si viitor (1925), Mes departs (1928), Pour avoir aime la terre ( 1930) au fost publicate in Franta si simultan in Romania.

Simpatizant al ideilor socialiste, in 1927 a vizitat Moscova si l-a intalnit pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis, despre care a scris mai tarziu in romanul Zorba Grecul, a revenit in 1929 si a scris, impreuna cu scriitorii rusi Victor Serge si Boris Suvarin, Vers l'autre flamme - Confession pour vaincus, despre abuzurile regimului comunist. A fost repudiat de socialistii din tara si acuzat de fascism.

In 1930 s-a intors in tara, a plecat apoi in Germania si in Austria, in 1933 era in Franta pentru a se trata de tuberculoza si in 1933 publica eseul L'homme qui n'adhere a rien. Opera lui Panait Istrati, scrisa in franceza si romana, a fost tradusa in peste 30 de limbi.

Codin

  Codin (1963) .

“Chira Chiralina”

Tamara Buciuceanu

Biografie

Data si locul nasterii
10 August 1929 - Tighina

Tamara Buciuceanu (alternativ Tamara Buciuceanu-Botez) este o actrita romana de teatru si film.
Studii
Intre 1948-1951 frecventeaza Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iasi, insa in anul IV de studii se transfera la Bucuresti, la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica la clasa profesorului Ion Baltateanu (asistenta Sorana Coroama). Absolva in 1952.
Filmografie
Titanic vals (1964)
Anecdota (1972) - film TV
Scorpia (1973) -film TV
Vegetarian (1973)
La spatiul locativ (1975) - film TV
Doctor fara voie (1976) - film TV
Ma-ma (1976)
Ion: Blestemul pamantului, blestemul iubirii (1979) - Maria Herdelea
Cantec pentru fiul meu (1980)
Alo, aterizeaza strabunica! (1981)
De ce trag clopotele, Mitica? (1981)
Grabeste-te incet (1981) (as Tamara Buciuceanu-Botez)
Inghititorul de sabii (1981)
Santaj (1981)
Bocet vesel (1983)
Declaratie de dragoste (1985) - Isoscel
Primavara bobocilor (1985)
Cuibul de viespi (1986)
Punct si de la capat (1987)
Extemporal la dirigentie (1987) - Isoscel
Liceenii (1987) - Isoscel
Liceenii Rock 'n' Roll (1992) - Isoscel
Liceenii in alerta (1993)
Paradisul in direct (1997)
Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
Chirita in provincie (2002) - film TV - Coana Chirita
Agentia matrimoniala (2005) - serial TV
Cuscrele (2005) - serial TV

Ion Blestemul pământului, blestemul iubirii 1979: 

Alo, aterizeaza strabunica! (1981)

Alexandru Boiangiu, regizor de film: “Maiorul şi moartea”, “Un zâmbet pentru mai târziu”, “Mahmudia”.

Destinatia Mahmudia film romanesc: https://youtu.be/-p0Qc1YX-rI.

“Un zâmbet pentru mai târziu”

Logodna la Goncearovca - Hryhory Kvitka Osnovyanenko

GÂNDURI PESTE TIMP 10 August

Părintele Constantin Galeriu - Citate: