duminică, 5 august 2018


7 AUGUST 2018: AM SELECȚIONAT PENTRU PRIETENII MEI ACESTE MATERIALE DE PE INTERNET

Bună ziua, prieteni!

ISTORIE PE ZILE 7 August
Evenimente
·         626: Armatele   avarilor, slavilor  si persilor sasanizi ridica asediul  Constantinopolului. Eșecul asediului a salvat Imperiul Bizantinde la colaps și, combinat cu alte victorii obținute de Heraclius  în anul precedent și în anul următor, a permis bizaninilor să-și recâștige teritoriile și să pună capăt distructivelor razboaie romano-persane prin aplicarea unui tratat favorabil la frontiere.
·         936: Încoronarea regelui Otto I al Germaniei. Otto I  cel Mare (n. 23 noiembrie 912 – d.7 mai 973), a fost duce al saxonilor, rege al germanilor și primul împărat al  Sfantului Imperiu Romano-German. (Cu toate că Charlemagne fusese  încoronat împărat în 800, imperiul său a fost împărțit între nepoți, și ulterior asasinării lui Berengario în 924, titlul imperial  rămasese vacant pentru aproape 40 de ani.)
·         1679: Brigantina  Le Griffon, comandata de Rene – Robert Cavelier, cavaler de La Salle, este  prima nava  europeana care navigheaza pe Marile Lacuri din America de Nord. René – Robert Cavelier, Sieur de La Salle, sau Robert de La Salle (21 noiembrie 1643 – 19 martie 1687), a fost un explorator francez care a explorat regiunea Marilor Lacuri din Statele Unite și Canada, fluviul Mississippi, și Golful Mexic. A descoperit teritoriile situate între valea fluviului St. Lawrence și delta fluviuluiMississippi. La Salle a declarat bazinul râului Mississippi posesiune a Franței.
·         1714:  în timpul Marelui Razboi Nordic  (1700-1721), în apele golfului  Riilahti, la nord de Peninsula Hanko, Finlanda, flota suedeza   este invinsa de cea rusa. A fost prima victorie importantă a flotei ruse din istoria sa. Marele Război al Nordului s-a desfășurat la începutul secolului al XVIII-lea (1700-1721). Danemarca, Polonia și Rusia au format o coaliție împotriva Suediei. Regele Carol al XII-lea al Suediei, în vârstă de numai 18 ani, ajunge cu flota în dreptul Copenhagăi, debarcă în forță și obligă orașul să capituleze. Lovită în plin, Danemarca se retrage din coaliție. La rândul său, August al II-lea al Poloniei, după ce cucerește Dunamunde, este învins la porțile Rigăi. Petru I ajunge la Narva, oraș suedez controlat în trecut de Rusia, la 23 septembrie 1700. Rusia e învinsă de către Suedia. În Rusia se întăresc orașele, se reface armata, se construiesc tunuri, corăbii și reface coaliția cu Polonia și cu Danemarca. În 1701 are loc prima victorie a Rusiei la Șeremetievo asupra suedezilor. În 1702, rușii obțin noi victorii în timp ce Carol al XII al Suediei îi învinge pe saxoni și polonezi și intră în Cracovia. La 11 octombrie 1702, fortăreața Noteburg capitulează în fața rușilor, apoi, prima victorie navală a rușilor, capitularea Narvei. Toate aceste victorii se datorează faptului că, grosul trupelor suedeze se afla în Polonia, unde în 1706, Carol al XII-lea silește Dieta de la Varșovia să-l proclame rege pe Stanislaw Leszczynski. Petru rămâne singur în fața regelui Suediei. În 1709, Carol al XII este înfrânt în Bătălia de la Poltava, iar din armata sa cea numeroasă și vitează nu mai rămân decât 24.000 de oameni, în zdrențe și vlăguiți. În iunie 1709, Carol al XII-lea, rănit la piciorul stâng, asistă la atac purtat pe o targă, în timp ce Petru se află peste tot, aleargă, răcnește, împarte ordine, îi îmbărbătează pe unii sau îi ocărăște pe alții. Cele 72 de tunuri rusești nimicesc liniile dușmanului. Carol fuge la Tighina aflată sub ocupație otomană. Bătălia de la Poltava din ziua de 8 iulie S.V. 27 iunie 1709 a reprezentat victoria decisivă a țarului Petru I al Rusiei în fața regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor.
·         1758:  Sfîrșitul domniei lui Scarlat Ghica în Moldova. Scarlat Ghica a fost domn al Moldovei de la 2 martie 1757 la 7 august 1758   și al Tarii Romanesti de doua ori: august 1758 - 5 iunie 1761 si 18 august 1765 - 2 decembrie 1766. A fost fiul lui Grigore al II-lea Ghica . Domn fiind, a împănat toate dregătoriile cu greci, ca să-și acopere datoriile făcute pentru câștigarea tronului. A obținut prin firman turcesc reintroducerea văcăritului, pus sub blestem de predecesorul său. A cumpărat apoi tronul Țării Românești, unde și-a continuat sistemul de stoarcere. A făcut și un lucru bun, a alungat o mulțime de negustori turci, care jefuiau fără milă populația. În 1757 era Venerabil al unei loji din Galați. A murit la 2 decembrie 1766  și este înmormântat în biserica Sfântul Spiridon Nou (București).
·         1758: Începutul domniei lui Ioan Teodor Callimachi în Moldova. Ioan Teodor Callimachi sau Călmașul (n. 1690 – d. 1780) a fost domn în Moldova în perioada 7 august 1758 – 11 iunie 1761. A fost boier de origine moldoveană, pe numele său adevărat Călmașul. A fost al doilea fiu al lui Teodor Callimachi. A studiat la Liov și a ajuns mare dragoman la Constantinopol în perioadele 1741 – 1751 și 1752 – 1758; în această calitate i-a împiedicat pe turci să intre în război pentru succesiunea tronului Austriei. Ca domn, nu s-a distins de ceilalți domni fanarioți. După ce a fost înlocuit cu fiul său Grigore Callimachi, s-a retras la Constantinopol, unde a mai trăit 19 ani. Cunoștea limbile latină, turcă, italiană, greacă și franceză. A crescut de tânăr la Lemberg în Polonia, mai târziu Nicolae Mavrocordat îl trimise la fratele său, care era Dragoman al Porții. A fost locțiitor timp de șase ani, până în 1752 când a fost însuși numit mare Dragoman al Porții. A avut două fiice și doi băieți cu soția sa Ralița, născută Hrisoscoleu.
·         1782George Washington a înființat Insigna de Merit Militar, destinată decorării soldaților răniți pe câmpul de luptă, decorație devenită ulterior Inima Purpurie.
·         1858: Convenția de la Paris (27 – 12 august). Pentru Principatele Române se prevedea un regim parlamentar și censitar și se desființau privilegiile marii boierimi. Convenția de la Paris din 7 sv /19 augustsn 1858 a fost actul care a pus bazele unirii Principatelor Dunărene, în conformitate cu hotărârile Congresului de la Paris din 1856. Datorită unor împrejurări interne și externe nefavorabile, Revoluția de la 1848 din Principatele Române nu a reușit să transpună în viața politică și de stat ideile și principiile constituționale stipulate în programele lor. Tările Române au fost nevoite să accepte hotărârile marilor puteri europene, concretizate sub forma Convenției de la Paris din 1858. Astfel, printr-un act internațional, prin care s-a luat numai parțial în considerare voința poporului român manifestată prin revoluțiile Divanurilor ad-hoc, s-au stabilit norme fundamentale referitoare la situația politico-juridică a Principatelor și reorganizarea lor. Pe baza Convenției de la Paris, care reprezintă de fapt o Constituție venită din afară, se transpunea pentru prima dată în practica noastră constituțională principiul separației puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domn și Adunarea electivă, ambele lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală. Prevederile principale:
Articolul 1 prevedea unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul”.
Articolul 2 garanta autonomia Principatelor.
Articolul 3 prevedea alegerea unor domni (hospodari) separați în cele două principate.
Articolele 4, 5 și 6 explicau modalitatea de exercitare a puterii executive de către hospodar și cooperarea lor cu adunările elective separate și cu Comisia Centrală de la Focșani.
Articolul 8 stabilea valoarea tributului datorat Porții și anume 1.500.000 de piaștri pentru Moldova și 2.500.000 de piaștri pentru Valahia.
Articolele 10 – 14 stipulau modalitatea de alegere a hospodarilor și drepturile și obligațiile lor.
Articolul 27 stabilea formarea unei „Comisii centrale” la Focșani, formată din câte 8 membri pentru fiecare Principat.
Articolul 38 stabilea înființarea unei Înalte Curți de Justiție și Casație, comună ambelor Principate, cu sediul la Focșani.
Articolele 42 – 44 stabileau formarea unei miliții (armate) comune, al cărei comandant urma să fie numit alternativ de către domnitorii celor două Principate.
·         1864: S-a înfiinţat primăria oraşului Bucureşti. Primul primar ales a fost Barbu Vlădoianu, general si om politic român. A ocupat si funcția de ministru al Apărării Naționale. Barbu Vlădoianu (n. 1812 – d. 1876) a fost un general și om politic român. A fost primul primar al Bucureștiului (august 1864 – octombrie 1865) și a ocupat funcția de ministru al Apărării Naționale între 21 februarie 1859 și 3 mai 1859. În timpul primului său mandat ca edil al capitalei, morile de apă de pe râul Dâmbovița au fost desființate și a fost proiectat un sistem de canalizare a râului pentru a împiedica inundațiile constante până la acea dată. Barbu Vlădoianu a organizat primul corp de pietrari, în vederea pietruirii străzilor Bucureștiului. În 1865 a fost înființat, de către primar, Oficiul de stare civilă și a fost semnat contractul de cesiune pentru construirea primei linii de cale ferată de pe teritoriul României: București – Giurgiu. În cel de-al doilea mandat, Vlădoianu a dispus începerea lucrărilor de pavare cu gresie și granit a Podului Mogoșoaia (actuala Calea Victoriei, din 1878). Lucrările au fost finalizate în 1872. Prima linie de tramvai tras de cai („tramcar”) a fost inaugurată în decembrie 1872 și făcea legătura între Gara Târgoviștei (actuala Gară de Nord) și bariera Moșilor. A murit în 1876 și a fost înmormântat la cimitirul Bellu din București. În prezent, o stradă din sectorul 1 al capitalei îi poartă numele.

·         1908: În Willendorf (Austria Inferioară) este descoperită statuia din calcar "Venus din Willendorf". Sculptura este datată în perioada 25.000 î.Hr. și 22 î.Hr. în paleoliticul superior. Venus din Willendorf este o statuetă din calcar din Paleoliticul superior conservată la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, Austria. Statueta este realizată din calcar oolitic și colorată cu ocru roșu și măsoară 11 cm înălțime. S-a estimat că a fost sculptată între circa 24.000-22.000 î.Hr. A fost descoperită în 1908 de un lucrător Johann Veran sau Josef Veram în timpul escavărilor conduse de arheologii Josef Szombathy, Hugo Obermaier și Josef Bayer într-un sit paleolitic în apropiere de Willendorf, un oraș din Austria. Calcarul din care a fost sculptată nu se găsește în zonă, de aceea concluzia a fost că statueta a fost adusă din altă parte. În prezent se găsește la Naturhistorisches Museum din Viena.
·         1914 - Armata germană ocupă oraşul Liege, în timpul primului război mondial
·         1922: Acțiunea grevistă a muncitorilor de la Fabrica de vagoane Astra din Arad.
·         1930: Ultimul  linsaj  confirmat al unor  negril în Statele Unite ale Americii de Nord intamplat  în  localitatea Marion  din statul  Indiana . Sunt ucisi doi bărbaţi.
·         1940: A fost încheiat acordul dintre Churchill și De Gaulle privind organizarea Forțelor Franceze Libere.
·         1940Al Doilea Război MondialAlsacia-Lorena este anexată de al Treilea Reich.
·         1942: A început Bătălia de la Guadalcanal, prima ofensivă militară americană a celui de Al Doilea Război Mondial impoiriva fortelor militare japoneze, în Insulele Solomon. Bătălia de la Guadalcanal, nume de cod Operation Watchtower (Operațiunea Turnul de Veghe) în cadrul forțelor aliate, s-a desfășurat între 7 august 1942 și 9 februarie 1943 în zona Insulei Guadalcanal și a făcut parte din teatrul de operațiuni din Pacific al Celui de Al Doilea Război mondial. Această campanie militară a fost aprig disputată pe uscat, pe mare și în aer și a fost prima ofensivă majoră lansată de forțele aliate împotriva Imperiului Japonez. La 7 august 1942, forțele aliate, predominant americane, au inițiat debarcări pe insulele Guadalcanal, Tulagi, și Florida (Nggela Sule) din Insulele Solomon cu scopul de a împiedica utilizarea lor de japonezi ca baze pentru a amenința rutele de aprovizionare dintre SUA, Australia și Noua Zeelandă. Aliații intenționau să utilizeze Guadalcanal și Tulagi ca baze ale unei campanii de a ocupa sau neutraliza marea bază japoneză de la Rabaul de pe New Britain. Aliații au depășit numeric pe japonezi, care ocupaseră insulele din mai 1942 și au capturat Tulagi și Florida, precum și un aerodrom (ulterior denumit Henderson Field) care era în construcție pe Guadalcanal. Surprinși de ofensiva aliată, japonezii au efectuat între august și noiembrie 1942 câteva tentative de a recupera Henderson Field. Trei bătălii terestre majore, cinci mari bătălii navale, și bătălii aeriene continue și aproape zilnice au culminat cu Bătălia Navală de la Guadalcanal de la începutul lunii noiembrie 1942, în care s-a făcut ultima tentativă japoneză eșuată de a debarca suficienți soldați pentru a reocupa Henderson Field. În decembrie 1942, japonezii au renunțat să mai încerce să recâștige Guadalcanal și au evacuat restul forțelor la 7 februarie 1943. Campania de la Guadalcanal a fost o victorie strategică importantă a forțelor aliate împotriva japonezilor pe teatrul din Pacific. Japonezii ajunseseră la apogeul cuceririlor lor în Pacific, iar Guadalcanal a reprezentat trecerea Aliaților de la operațiunile defensive la o ofensivă strategică pe acest teatru de operațiuni, ofensivă ce a avut ca rezultat capitularea Japoniei la sfârșitul războiului.
·         1943Al Doilea Război Mondial: A început Bătălia de la Smolensk, ofensivă de primă mărime a Armatei Roșii în Rusia de vest finalizată în octombrie cu o victorie decisivă sovietică. A doua bătălie de la Smolensk (7 august 1943 – 2 octombrie 1943), cunoscută și ca Operațiunea Suvorov, a fost o ofensivă de primă mărime a Armatei Roșii în Rusia de vest în timpul celui de-al doilea război mondial. Declanșată aproape simultan cu bătălia de pe Nipru, ofensiva de la Smolensk a durat două luni și a fost condusă de generalii Andrei Eremenko și Vasili Sokolovski. Obiectivul operațiunii a fost curățarea elementelor germane din regiunile orașelor Smolensk și Briansk. Smolenskul era sub ocupația germană din timpul primei bătălii din regiunea orașului din 1941. În ciuda unei defensive germane foarte bine puse la punct, Armata Roșie a fost capabilă să execute câteva străpungeri, eliberând orașele importante precum Smolesk și Roslavl. După aceasta, sovieticii au început lupta pentru eliberarea Belarusului. După încheierea operației ofensive se poate trage concluzia că înaintarea sovietică a fost relativ modestă și cu un ritm scăzut, în principal datorită rezistenței puternice foarte ridicate. Operațiunea a fost divizată în trei etape: 7 – 20 august, 21 august – 6 septembrie și 7 septembrie – 2 octombrie. Deși a jucat un rol militar important, operațiunea Suvorov de eliberare a Smolenskului a fost importantă și pentru efectul avut asupra bătăliei de pe Nipru. S-a estimat că aproximativ 55 de divizii germane au fost destinate apărării și contracarării ofensivei de la Smolensk, divizii care ar fi fost de mare ajutor în lupta împotriva tentativei sovietice de forțare a râului Nipru, care se desfășura mai la sud. În cursul acestei operațiuni, Armata Roșie a alungat definitiv forțele germane de pe podul terestru a Smoleskului, care era din punct de vedere istoric cea mai importantă poartă de intrare pentru orice atac spre Moscova.
·         1956: Are loc un tragic accident  la Cali, in Columbia. Un convoi militar care transporta combustibil, muniție și explozibil a sarit in aer în plin centrul orașului. S-au înregistrat 1200 de victime.
·         1960:  Proclamarea independenței Coastei de Fildeș (Cote d'Ivoire). Republica Coasta de Fildeș, oficial numită Republica Côte d’Ivoire (după numele colonial din limba franceză) este o țară din Africa de Vest, deasemenea cunoscută sub numele, mai rar, de Eburnia. Se învecinează cu Liberia, Guineea, Mali, Burkina Faso, Ghana și are ieșire la Oceanul Atlantic în Golful Guineei.
·         1970: A avut loc prima competiţie de şah pe calculator.
·         1970: La Iași s-a inaugurat "Casa Dosoftei", care adăpostește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii din Iași. Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, este o clădire veche din municipiul Iași, construită în secolul al XVIII-lea. Este situată în centrul orașului, pe str. Anastasie Panu nr. 69, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Biserica „Sf. Neculai Domnesc”.  Casa – tiparniță a mitropolitului Dosoftei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași, din anul 2004.
·         1997: "Ziua întîi" a reformei structurale în România. Într-o conferință de presă, premierul Victor Ciorbea a prezentat o listă cu 17 societăți comerciale care trebuiau închise începând de a doua zi, ceea ce nu s-a întâmplat.
·         1998: Atentatele cu bombe de la ambasadele americane din Nairobi (Kenya) și Dar es Salaam (Tanzania). 257 de persoane (din care 12 americani) și-au pierdut viața în atentate, revendicate de "Armata islamică pentru eliberarea locurilor sfinte".
·         1999: A inceput al doilea razboi din Cecenia intre armata rusa si luptatorii pentru independenta acestei tari. 
·         2000 - Semnarea de către PNŢCD, UFD şi FER a protocolului de înfiinţare a unei noi alianţe politice de centru-dreapta, Convenţia Democrată Română 2000.
·         2001 - O explozie produsă dimineaţă, în jurul orei 3.00, în Mina Vulcan, s-a soldat cu moartea a 13 mineri şi rănirea altor doi
·         2005: Un grup de spărgători din Brazilia au săpat un tunel lung de 78 de metri spre Banca Centrală din Fortaleza. Au extras de acolo cinci containere pline cu bancnote de câte 50 de reali, cu o valoare estimată de 70 de milioane de dolari. Hoții au reușit să păcălească sistemele de alarmă și senzorii băncii, rămânând nedescoperiți până în dimineața zilei de luni, 8 august, atunci când s-a redeschis banca. Bancnotele furate cântăreau circa 3.500 de kilograme şi ar fi necesitat o perioadă de timp şi un efort considerabile pentru a fi mutate. Pe 22 octombrie, a fost descoperit cadavrul presupusului cap al operaţiunii, Luis Fernando Ribeiro, de 26 de ani, pe un drum izolat de lângă Camaducaia, la 320 km de Rio de Janeiro. Bărbatul a fost îmuşcat în mod repetat şi avea urme de la cătuşe pe încheieturi. Alţi cinci bărbaţi au fost arestaţi pe 28 septembrie, având în posesie 5,4 milioane de dolari din banii furaţi şi recunoscând că au ajutat la săparea tunelului. Până acum, autorităţile au recuperat aproximativ sapte milioane de dolari, dar restul de 63 de milioane a rămas nedetectat.
·         2008Georgia a lansat o ofensivă militară împotriva Osetiei de Sud, pentru a contracara o presupusă invazie rusească, declanșând Războiul din Osetia de Sud din 2008. Războiul dintre Rusia și Georgia din 2008 reprezintă un conflict armat între Georgia, pe de-o parte, și Federația Rusă pe cealaltă parte. Războiul a început în august 2008 ca urmare a unei operațiuni militare lansate de către forțele georgiene contra regimului separatist oset. Pe data de 8 august Rusia a trimis forțe în sprijinul osetilor. În urma acestui război Osetia de Sud a fost recunoscută ca entitate statală de Federația Rusă, Georgia la rîndul ei pierzînd de facto controlul asupra acestei regiuni.


Nașteri

·         317: S-a nascut imparatul roman  Constantius al II-lea; (d. 3 noiembrie 361). A fost  cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare si al Faustei si împărat roman  intre anii 337 si 361.
După moartea lui Constant (350), Constanțiu organizează o campanie împotriva uzurpatorului Flavius Magnus Magnentius  pe care il înfrângânge în bătăliile de la Mursa ( 351) și Mons Seleuci (353), devenind împărat al întregului Imperiu Roman. A murit la Tarsos, în Cilicia, în drum spre Occident, unde trupele din Gallia îl proclamaseră împărat pe Iulian Apostatul.
·         943Edgar Pașnicul, rege al Angliei (d. 975)
·         1560: S-a nascut Elisabeta Báthory, căsătorită Nádasdy ( d.   21 august 1614) o contesă maghiară din renumita familie Bathory  si  una dintre cele mai mari criminale in serie din istorie. În urma plângerilor aduse de preotul Istvan Magyari, regele Matei al II-lea  al Ungariei  a ordonat investigatii  si pe baza probelor și a celor 300 de mărturii adunate de  anchetatori, Elisabeta Bathory a fost găsită vinovată de uciderea a 80 de persoane (deși lista sa indică un număr de aproximativ 650 de persoane). Ca pedeapsă Báthory a fost zidită într-un turn unde a mai trăit patru ani.
·         1751Wilhelmina a Prusiei, prințesă de Orania (d. 1820)
·         1779 - S-a născut Carl Ritter, om de ştiinţă german, considerat fondatorul geografiei moderne (m.28.09.1859).
·         1783Prințesa Amelia a Regatului Unit (d. 1810)
·         1848 - S-a născut Ieronim G. Bariţiu, publicist şi traducător (m.06.03.1899).
·         1862Victoria de Baden, soția regelui Gustaf al V-lea al Suediei (d. 1930)
·         1867Emil Nolde, pictor german (d. 1956). Emil Nolde (n. 7 august 1867 în Nolde, Nordschleswig – d. 13 aprilie 1956 în Seebüll, Nordfriesland), născut Hans Emil Hansen, a fost un pictor expresionist german. Nolde este unul din marii acuareliști și un maestru al culorilor printre artiștii secolului XX.
·         1876: S-a născut Mata Hari, dansatoare olandeză, spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial (d. 1917). Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle) (* 7 august 1876 – †15 octombrie 1917), născută în Leeuwarden, căsătorită cu un ofițer olandez de origine engleză, Campbell MacLeord, la vârsta de 18 ani. După divorțul celor doi s-a făcut cunoscută în Europa fiind o dansatoare, curtezană și spioană în serviciul Germaniei în timpul primului război mondial. A fost condamnată și executată de către un pluton de execuție francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj. Plutonul era alcătuit din 12 soldați. Mata Hari și-a dat haina de piele jos de pe ea în fata plutonului înainte să fie executată. A spionat pentru Franța, iar după aceea pentru Germania.
·         1881 - S-a născut compozitorul George Enescu. Strălucit reprezentant al muzicii româneşti, a fost membru corespondent la Academie des Beaux - Arts din Paris (1929), al Academiei “Santa Cecilia” din Roma (1931), al Institutului francez din Paris (1936), al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Praga (1937); la 12 august 1948 a devenit membru onorific al Academiei Române. Creaţia sa muzicală cuprinde lucrări pentru orchestră (Poema Română, Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră”, cele două Rapsodii Române, cinci simfonii, Uvertura pentru concert, Uvertura triumfală, concerte pentru pian şi orchestră), muzică de cameră, piese instrumentale, piese vocale cu acompaniament de pian, muzică corală, muzică vocal - simfonică (cantatele “La vission de Saul”, “L'Aurore”), opera “Oedip”. Lucrările sale au fost distinse cu prestigioase premii internaţionale (Premiul de compoziţie Pleyel din Paris - 1903, Premiul discului, oferit de revista “Candide” din Paris - 1933 (n. 7/19) (m.4.05.1955, Paris).


·         1887 - S-a născut Marc Chagall, pictor, scenograf şi ilustrator de carte francez. A realizat decoraţia plafonului Operei din Paris, la comanda lui André Malraux (m.28.03.1985).
·         1889Léon Nicolas Brillouin, fizician francez (d. 1969)
·         1903: S-a nascut Seymour Louis Bazett Leakey, antropolog englez; în 1959 a descoperit rămăşiţele fosilizate ale unui hominid timpuriu (1.750.000 ani), numit Zinjantropus, iar ulterior Australopitecus (robustus sau boisei). În 1961 a descoperit fosile ale lui Homo Habilis (omul îndemânatic); (d. 1972).
·         1904: S-a nascut Ralph J. Bunche, diplomat, fondatorul Uniunii Natiunilor, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1950, pentru rolul jucat in medierea conflictului din Palestina; (d. 1971). A fost prima persoana de culoare onorata cu acest premiu prestigios.
·         1906Philip Johnson, arhitect american (d. 2005)
·         1907: S-a nascut Ion Zamfirescu, personalitate a culturii romane, istoric de teatru („Istoria universala a teatrului”, „Teatrul european in secolului european in secolul luminilor”) (m. 31.12.2001).
·         1910Theodor Cosma, dirijor originar din România (d. 2011)
·         1922 - S-a născut scriitorul Aurel Mihale.
·         1923Ryōtarō Shiba, scriitor japonez (d. 1996)
·         1925 - S-a născut Felice Bryant, compozitoare (împreuna cu soţul ei, Boudleaux) americană de mare succes.
·         1926 - S-a născut Stan Freberg, radio DJ american.
·         1932 - S–a născut celebrul atlet african Bikila Abebe (m.15.10.1973).
·         1936 - S-a născut Charles Pope, cântăreţ american (Tams).
·         1937 - S-a născut graficianul Vasile Socoliuc (d. 2008)
·         1938 - În Garesio, Cuneo, s-a născut una dintre personalităţile marcante ale industriei automobilistice, italianul Giorgetto Giugiaro. Giorgetto a avut norocul de a se naşte într-o familie cu înclinaţii artistice, fiind îndrumat de către tatăl său către Academia de Arte. Imediat a fost remarcat de Dante Giacosa, designerul lui Fiat 500, care l-a adus la Fiat. Italianul a mai trecut pe la Bertone, Ghia , până a îşi porni propria afacere Ital Styling, precursorul Italdesign Giugiaro. Iniţial s-a făcut remarcat prin desenarea unor modele precum Ferrari 250 Berlinetta, Maserati Ghibli, dar apoi în anii '70 a introdus liniile drepte şi suprafeţele plane, desenând prin această tehnică prima generaţie VW Golf sau BMW M1. Lista automobilelor desenate de Giugiaro este impresionantă, daar dintre cele foarte cunoscute amintim, Alfa Romeo Alfasud, Brera, Alfa 159, Audi 80, Fiat Croma, Panda, Grande Punto, Maserati Spider, Renault 19, Renault 21, Seat Cordoba, Seat Ibiza sau Volkswagen Passat MkI. De asemenea, Giugiaro a desenat şi camere foto pentru Nikon şi anumite prototipuri computere pentru Apple. Toate acestea i-au adus distincţia de "Designerul Secolului XX".
·         1939 - S-a născut Ron Holden, cântăreţ american cu un singur succes - "Love You So".
·         1941 - S-a născut scriitorul şi traducătorul Anatol Ghermanschi ("Mihai Sebastian interpretat…", "Despre vechimea şi continuitatea românilor", "Se căsătoresc dovleceii") (m.08.01.2001).
·         1942 - S-a născut B.J. (Billy Joe) Thomas, cântăreţ american.
·         1946John Cromwell Mather, fizician american, laureat Nobel. John Cromwell Mather (n. 7 august 1946, Roanoke, Virginia, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2006, împreună cu George F. Smoot, pentru descoperirea formei de corp negru și anizotropiei radiației cosmice de fundal.
·         1947: S-a nascut  Sofia Rotaru, renumita cantareata si actrita de cinema din Ucraina, de origine etnica romana. Sofia Rotaru (nume complet – Sofia Mihailovna Rotaru-Evdokimenko, în ucraineană Софiя Михайлівна Ротару, în rusă София Ротару) este o cîntăreață pop și compozitoare pop-rock de origine etnică română din Ucraina, producătoare, laureată a mai multor premii, actriță, scriitoare, manager, setter de tendințe de modă și femeie de afaceri. Este numită „Regina Pop„. Este cunsocută pentru vocea sa lirica și sex appeal, ca și pentru recunoștința socială si religioasă. Cariera sa este marcată de un succes mondial pe scena muzicală și de mai multe controverse, cauza cărora a devenit Sofia Rotari insăși, anume in țările Europei de Est și in țările fostei Uniune sovietice. A cântat atât în limba română, cât și în rusă. În 1986, a fost prima cîntăreață care a primit titlul „Artist al Poporului din URSS” și în 2000 a fost numită Cîntăreața secolului XX. Azi, Sofia Rotaru are cetățenie ucraineană și este cetățean de onoare al Crimeei și Ialtei. Ialta este locul reședinței sale principale, dar locuiește și la Moscova, Kiev și în Baden-Baden. Este posesoare a mai multor premii, printre care: Artist emerit al Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene, Artist al poporului al Ucrainei, Artist al poporului al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești, Artist al poporului al URSS, laureată a premiului LTC, Erou al Ucrainei, Erou al Moldovei, Cavaleră a Ordinului republican al Moldovei și Ordinul pentru prietenie între popoare al URSS.
·         1949 - S-a născut Tim Renwick, chitarist, compozitor şi muzician de studio britanic (Albion Country Band, Sutherland & Quiver).
·         1949Radu Ghețea, economist român
·         1949Ioan Munteanu, politician român
·         1952 - S-a născut Andy Fraser, basist, clăpar, vocalist şi compozitor englez (John Mayall, Free, Toby, Sharks, Andy Fraser Band).
·         1953Viorel Hrebenciuc, politician român
·         1958Bruce Dickinson, solistul vocal al formației Iron Maiden
·         1960: S-a nascut David Duchovny, actor american, protagonist al serialului “X- Files” produs de Chris Carter. David Duchovny (n. 7 august 1960, New York) este un actor american, cunoscut mai ales pentru rolul Agentului Fox Mulder din serialul SF de mare succes Dosarele X. A realizat și regia anumitor producții și a scris și scenarii.
·         1966: S-a nascut  Jimmy Wales, informatician şi om de afaceri american specializat în domeniul companiilor Internet. Este fondatorul – împreună cu Larry Sanger – al enciclopediei libere Wikipedia. Jimmy Donal „Jimbo” Wales (n. 7 august 1966, Huntsville, Alabama, SUA) este un informatician și om de afaceri american specializat în domeniul companiilor Internet. Este fondatorul – împreună cu Larry Sanger – al enciclopediei libere Wikipedia. Este președintele actual al Fundației Wikimedia (Wikimedia Foundation).
·         1974Dana Dawson, cântăreață americană de muzică pop rock și rhythm and blues (d. 2010)
·         1975: S-a nascut Charlize Theron actriţă din Africa de Sud, câştigătoare a premiului Oscar. Charlize Theron (n. 7 august 1975)[1] este o actriță americană originară din Africa de Sud,[2] câștigătoare a premiului Oscar. În anul 2007, a primit din partea revistei Esquire distincția Sexiest Woman Alive.
·         1975Gaahl, solist vocal norvegian
·         1980George Blay, fotbalist ganez


Decese

·         461: Împăratul roman Majorian este decapitat în apropierea râului Iria în nord-vestul Italiei, în urma arestării și detronarii acestuia de către Ricimer. Ricimer Flavius (n. ~405  – d. 18 august 472) a fost un general german în armata romană care a condus de facto Imperiul Roman de Apus între 456 și 472 d.Hr. A devenit magister militum, pe vremea lui Avitus,pe care avea  să-l detroneze în favoarea lui Maiorian în anul 456. Ricimer era fiul pricipelui sueb Rechila și al unei fiice a regelui vizigot Wallia, iar originea barbară și credința ariană l-au împiedicat să acceadă la tronul Romei, dar si-a facut în schimb o carieră de succes în armata imperială.
·         1106: A decedat imparatul  Henric al IV-lea (n. 11 noiembrie 1050), cel de al treilea membru al dinastiei de Împărați Romano- Germani. A fost Rege al Germaniei din 1054, Rege al  Burgundiei din 1056, rege al Italiaei din 1080 și Împărat al Sfântului Imperiu Romano - German  din 1084, până in 1105, cand este luat prizonier și în decembrie este forțat să abdice în favoarea fiului său. În 1106 reușește să evadeze și să formeze o armată cu ajutorul regilor Franței, Angliei și Danemarcei. Învinge armata fiului său la Visé în Lorena pe 2 martie, dar în luna august moare.
·         1649:  Maria Leopoldine de Austria, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (n. 1632)
·         1782Andreas Sigismund Marggraf, biolog german (n. 1709)
·         1821Caroline de Braunschweig, soția regelui George al IV-lea al Regatului Unit (n. 1768)
·         1834: A decedat Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard  (n. 7 iulie 1752), inventator francez  care a conceput primul razboi de tesut semi-automat. Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard, (n. 7 iulie 1752, Lyon – d. 7 august 1834, Oullins), a fost un inventator francez, care a lăsat drept moștenire primul război de țesut semi-automat. Fiul unui lucrător în industria textilă („meșter-fabricant”), el a profesat diverse meserii, dintre care unele în strânsă legătură cu producerea mătăsurilor, dar și cu arta imprimeriei. Studiind de unul singur mecanica, reușește în 1801 să pună la punct războiul de țesut Jacquard care îi poartă numele. Dezvoltând o idee anterioară a lui Jacques de Vaucanson, Jacquard își dotează războiul de țesut cu un ingenios mecanism care selecta diferențiat firele de urzeală după un „program” înscris pe plăcuțe perforate (inventatorul cartelelor perforate fiind Basile Bouchon). Prin această inovație, războiul de țesut devine mult mai simplu de operat, reducându-se numărul de lucrători la unul singur, față de condițiile anterioare, când era necesar efortul conjugat al mai multor operatori umani. Războiul de țesut cu plăcuțe perforate, care l-a inspirat și pe Charles Babbage în construirea unei mașini de calcul, este prezentat cel mai adesea drept strămoșul computerului. Acesta folosea cartela perforată, funcționa într-un sistem binar și avea un program fix care opera în timp real. Structura războiului de țesut Jacquard seamănă izbitor cu arhitectura unui computer modern: partea de stocare (magazia), partea de procesare (moara) și cartelele perforate (programul).
·         1848 - A murit Jons Jakob Berzelius, chimist suedez, unul dintre fondatorii chimiei moderne (n. 20.08.1779). Jöns Jakob Berzelius (n. 20 august, 1779 – d. 7 august, 1848) a fost un chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton și Antoine Lavoisier. Berzelius a descoperit elementele siliciu, seleniu, toriu și ceriu. A fost ales membru al Academiei Regale de Științe a Suediei în 1808 și a devenit membru al Academiei Suedeze în 1837.
·         1911 - A încetat din viaţă Gheorghe Cârţan (Badea Cârţan), ţăran român autodidact, luptător pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania şi răspânditor de cărţi româneşti la sate. Gheorghe Cârțan cunoscut și sub numele de Badea Cârțan (n. 24 ianuarie 1849, Cârțișoara – d. 7 august 1911) a fost un țăran român care a luptat pentru independența românilor din Transilvania, distribuind cărți românești, aduse clandestin din România, la sate. A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independență al României.
·         1938: A murit Konstantin Sergheevici Stanislavski, actor şi regizor rus de teatru; (n. 27.01.1863). Konstantin Sergheievici Stanislavski (n. 5 ianuarie 1863; d. 7 august 1938) a fost un regizor și teoretician rus al teatrului, inovator în teatrul și arta actoricească. În Teatrul de Artă, Stanislavski a început dezvoltarea faimosului său „Sistem”, bazat pe tradiția realismului lui Alexandr Pușkin. „Sistemul” lui Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a personajelor. Actorii erau instruiți să folosească „memoria afectivă” pentru a portretiza în mod natural emoțiile personajelor interpretate. Pentru a reuși în această încercare, actorilor li se cerea să se gândească la un moment din viețile lor în care au simțit emoția dorită și să încerce să o prezinte pe scenă, totul în dorința de a asigura o interpretare cât mai apropiată de realitate.
·         1939Charlie Roberts, fotbalist englez (n. 1883)
·         1941: A murit Rabindranath Tagore (Rabindranâth Thâkur), poet, dramaturg, romancier, pictor, filosof si compozitor indian (supranumit “Sufletul Bengalului” si “Profetul Indiei moderne”), laureat al Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1913 (“Intoarcerea primaverii”, “Oleandrii rosii”); (n. 6 mai 1861). Rabindranath Tagore, numele europeinizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913 (“Intoarcerea primaverii”, “Oleandrii rosii”). Motivația Juriului Nobel
în temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete și frumoase, prin care, cu un meșteșug desăvârșit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezești, o parte integrantă a literaturii occidentale
·         1957 - A încetat din viaţă actorul Oliver Hardy (“Bran”), devenit celebru în cuplul de comici Stan şi Bran. (n.18 ianuarie 1892). Norvell Hardy (n. 18 ianuarie 1892, Harlem, Georgia, SUA; d. 7 august 1957, North Hollywood, California), cunoscut mai ales sub numele Oliver Hardy (sau Bran), a fost un actor și regizor, devenit celebru în cuplul de comici Stan și Bran.
·         1958: A murit Herbert Osborne Yardley, criptolog american, care a organizat si condus primele decriptari de documente codate, in timpul Primului Razboi Mondial. A produs senzatie in 1931 prin publicarea memoriilor „The American Black Chamber”, care a dus la promulgarea legii securitatii.
·         1961 - A murit Tudor Tănăsescu, inginer, membru corespondent al Academiei Române. A avut un rol important în dezvoltarea radiodifuziunii şi a industriei române de electronică (n.02.03.1901).
·         1983Nicolae Brânzeu, compozitor și dirijor român (n. 1907)
·         1983 - A murit astronomul american Bart J. Bok, expert în studiul Căii Lactee (n.28.04.1906).
·         2002 - A murit cel mai mic actor, Joshua Ryan Evans, „actorul de un metru” de la Hollywood. Pentru rolul „Timmy” din serialul „Pasiuni”, în care interpreta o păpuşă vie, Evans a primit două premii pentru cea mai bună interpretare dintr - un serial (n.1982).
·         La 7 august 2009, la București, România, se stinge din viață Tatiana Stepa (n. 21 aprilie 1963, la Lupeni, judeţul Hunedoara, România), cîntăreaţă româncă de muzică folk. Tatiana este unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Mama ei era, olteancă din Gorj, iar tatăl, moldovean din Roman. Tatiana Stepa a fost înconjurată de muzică de la o vîrstă fragedă, a urmat cursuri de balet, vioară şi pian. A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal. Absolvă Liceul de Arhitectură din Bucureşti. Aici a fost primul loc în care a auzit muzică folk. Pentru că făcuse vioara ani de zile, nu i-a fost greu să cînte la chitară. În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraş, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cîntec numit "Şi-am să-mi fac o doină", rămînînd în componenţa acestuia pînă în anul 1985, după care, din anul 1992 pînă în anul 1996, a fost membră a Cenaclului "Totuşi Iubirea", participînd la peste 2 000 de spectacole, atingînd un maxim de 50 000 de spectatori la un concert aniversar de la Galaţi. După interdicţia din 1985 a "Cenaclului Flacăra" şi a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani în mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la Bucureşti. Din anul 1996 pînă în 2009 a susţinut peste 1 000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor oraşe din România, Italia, Germania, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria. A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din ţară (Om Bun, Folk you, Sighişoara, Folkfest, Bistriţa, Alba-Iulia, Târgu Jiu, Baia Mare, Piatra Neamţ, Galaţi etc.) şi la alte festivaluri concurs de muzică folk şi poezie. A compus atît pe versuri proprii, cît şi pe ale unor poeţi din literatura universală şi română: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian. A cîntat singură, apoi împreună cu Magda Puşkaş au format grupul Partaj. Ultimul recital l-a susţinut în cadrul festivalului Folk You de la Vama Veche, România, în data de 31 iulie 2009. Vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineaţa, la Spitalul Militar din Bucureşti, Tatiana Stepa a încetat din viaţă fiind bolnavă de cancer, la doar 46 de ani.





·         2018: A încetat din viață în urma unui infarct renumitul taragotist Dumitru Fărcaș (n. 12.05.1938)





Sărbători

·         În calendarul ortodox: +) Sf Cuv Teodora de la Sihla; +) Sf Cuv Pafnutie – Pârvu Zugravul; Sf Cuv Mc Dometie Persul; Sf Ier Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului;
·         În calendarul romano-catolic: Sf. Sixt al II-lea, papă și însoțitorii, martiri; Sf. Caietan, preot.  Papa Sixt al II-lea (Grecia, ? – Roma, 6 august 258), a fost al 25-lea Papă al Bisericii catolice care, împreună cu cea ortodoxă, îl venerează ca sfânt. Pontificatul său a durat cca. 12 luni, din 31 August 257 până la 10 August 258.




RELIGIE ORTODOXĂ 7 August

+) Sf Cuv Teodora de la Sihla; Sf Cuv Pafnutie – Pârvu Zugravul; Sf Cuv Mc Demetie Persul; Sf Ier Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului

Sf Cuv Teodora de la Sihla

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla – Această floare duhovnicească şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, avea dregătorie ostăşească, aşa cum şi numele îl arată, fiind paznic al Cetăţii Neamţului şi armaş, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita cetate a Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele ale casei şi de buna creştere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora şi Maghiţa (Marghioliţa).
Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora, sub povăţuirea duhovnicului ei – Sfântul Ioan de la Râşca, pe atunci stareţ al Mănăstirii din Cetatea Neamţului, sporea în rugăciune şi fapte bune, iubind din tot sufletul pe Hristos şi dorind să-I închine toată viaţa ei. Voinţa părinţilor ei a fost însă alta, iar Teodora a fost căsătorită, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din cetatea Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos şi arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrăţişeze viaţa monahală. Marii sihaştri, vechii ei sfătuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile şi munţii din ţinutul Neamţ, precum şi duhovnicul care îi cunoştea firea evlavioasă şi râvna pentru rugăciunea de taină, o îndemnau spre viaţa de sihăstrie.
Astfel, fericita Teodora a intrat în cinul monahal la Schitul Vărzăreşti – Vrancea, iar după doi ani, soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amândoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii.
La Vărzăreşti, fiecare călugăriţă din schit se nevoia cu mare râvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora le întrecea pe toate celelalte surori în rugăciune, smerenie şi nevoinţă duhovnicească.
După câţiva ani, năvălind turcii în acele părţi, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Atunci toate surorile din obşte s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, aşteptând să treacă primejdia şi mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut şi Cuvioasa Teodora. S-a retras în munţii Vrancei împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări.
Răposând stareţa ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit munţii Vrancei şi s-a retras în părţile Neamţului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria şi Sihla. După ce, mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredinţată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieţii pustniceşti, iar de nu va putea suferi ispitele şi frigul iernii, să se aşeze la o sihăstrie de călugăriţe.
Aşa a ajuns fericita Teodora în munţii Sihlei, iar un sihastru bătrân i-a oferit chilia sa, care se afla sub stâncile uriaşe ale Sihlei, iar el şi-a căutat adăpost şi mai tainic în altă parte. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu bărbăţie mulţi ani, ostenindu-se singură în post şi rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi şi mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o sfătuia, o împărtăşea cu Sfintele Taine şi îi ducea cele de trebuinţă.
După un timp, a răposat fericitul duhovnic Pavel, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu ştia locul şi aspra ei nevoinţă. Cu timpul i s-au rupt şi hainele, iar ca hrană avea doar măcriş, fructe de pădure şi alune. În această şcoală a liniştii şi nevoinţei a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, ce se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită necontenit de harul Duhului Sfânt.
Năvălind turcii să prade mănăstirile şi satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peştera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din adâncul peşterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peşteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieţii sale. Stăruind neîncetat în rugăciunea de taină a inimii, faţa i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora.
Ajungând Cuvioasa aproape de sfârşitul vieţii şi cunoscând că o cheamă Hristos la cereştile locaşuri, unde este odihna şi desfătarea tuturor sfinţilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească cu Preacuratele Taine. Astfel, cu rânduială de sus, egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau fărâmituri spre Sihla şi a trimis doi fraţi să vadă unde anume se duc. Călăuziţi de mâna lui Dumnezeu, fraţii au ajuns noaptea aproape de peştera Sfintei Teodora şi au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălţate spre cer, învăluită în lumină ca de foc. Atunci, înfricoşându-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemându-i pe nume, le-a cerut o haină ca să se acopere, căci hainele îi erau rupte şi zdrenţuite de vreme, şi le-a spus să coboare la Sihăstria şi să aducă un duhovnic, care să o spovedească şi să o împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
Călăuziţi de o lumină cerească, fraţii au mers repede la schit şi dimineaţa au adus la peşteră pe ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora şi-a făcut cuvenita spovedanie şi şi-a destăinuit viaţa şi ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieştile Taine şi, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, şi-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi părinţii au făcut slujba înmormântării şi au îngropat sfântul ei trup în peşteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.
Între anii 1725-1780, întru pomenirea nevoinţelor Cuvioasei Teodora, s-a ridicat Schitul Sihla cu o bisericuţă de lemn şi câteva chilii, având hramul Schimbarea la Faţă, care, cu unele adăugiri şi prefaceri, dăinuieşte şi azi.
Cinstitul trup al Sfintei Teodora a rămas în peşteră până prin anii 1828-1835, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moşia lui din satul Miclăuşeni – Iaşi, le-a adus în această biserică şi multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei. În anul 1853 familia Sturza a convenit cu stareţul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaşte în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti. Aşa s-au înstrăinat moaştele Sfintei Teodora din patria ei şi se păstrează în peşterile de la Pecerska, aşezate în raclă de mult preţ, pe care sunt scrise aceste cuvinte: Sfânta Teodora din Carpaţi.
Aceasta este, pe scurt, viaţa Sfintei Teodora de la Sihla şi acestea sunt faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, numărându-se în cetele Sfinţilor, fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată ţara noastră. Credincioşii din Moldova au început să o socotească şi să o cinstească drept Sfântă îndată după adormirea ei în Domnul, mergând în pelerinaj la chilia ei din peştera de lângă Schitul Sihla.
La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul Sfinţilor, cu zi de prăznuire la 7 august.

Sf Cuv Pafnutie – Pârvu Zugravul

În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, a fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de canonizare a Cuviosului Pafnutie - Pârvu Zugravul (1657-1735). Proclamarea oficială va avea loc în ziua de 6 august 2017, urmând ca Sfântul Cuvios Pafnutie să fie prăznuit anual în ziua de 7 august.
Cuviosul Pafnutie, vestit iconar cunoscut cu numele de Pârvu ,,Mutul”, s-a născut în Câmpulung-Muscel, la 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702) și al credincioasei sale soții, al cărei nume nu s-a păstrat. La botez a primit numele nașului său, marele vistiernic Pârvu Vlădescu, un creștin evlavios și ctitor de biserici. Crucea încercărilor s-a abătut asupra familiei preotului Ioan, când preoteasa acestuia a trecut la Domnul ca o muceniță, născând pe al șaselea copil.
Boala a secerat apoi pe cinci dintre ei, Pârvu fiind singurul rămas în viață. Prin urmare, preotul Ioan Pârvescu s-a călugărit la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, luând cu sine și pe fiul său Pârvu, în vârstă de 11 ani. La școala acelei mănăstiri s-a deprins cu cititul și scrisul, dar și cu cele dintâi taine ale zugrăviei, adică ale picturii bisericești, alături de monahul Evghenie, care l-a luat lângă sine, pe schele, punându-i în mâini scoica pentru amestecat culorile şi găsindu-l înzestrat pentru iconografie.
La împlinirea vârstei de 18 ani, Pârvu și-a îndreptat paşii spre pământul binecuvântat al Moldovei, trimis să înveţe zugrăvia în Bucovina, cu un vestit meșter rus. Acolo a deprins tainele pictării icoanelor și a luat ca pildă de iconografie numeroasele mănăstiri și biserici bucovinene, împodobite cu picturi interioare și exterioare. După 5 ani s-a întors din Moldova, devenind pentru scurt timp pictor de curte al boierilor Vlădeşti, urmașii nașului său.
Din această perioadă, datează şi cea dintâi pictură a sa la biserica Mănăstirii Aninoasa (jud. Argeș). Apoi, alături de monahul Evghenie, primul său dascăl, a pictat biserica Mănăstirii Negru Vodă (oraș Câmpulung-Muscel, jud. Argeș).
Fiind recomandat familiei domnești a Cantacuzinilor, a zugrăvit mai multe ctitorii ale acestora, dar și unele ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, și anume: mănăstirile Cotroceni (București), Mărgineni (azi penitenciar, com. I. L. Caragiale, jud. Dâmbovița), Sinaia (jud. Prahova), Colţea (București), Berca (jud. Buzău), Schitul Poiana (com. Poiana Câmpina, jud. Prahova), Schitul Lespezi (oraș Comarnic, jud. Prahova) şi Bordeşti (jud. Vrancea), bisericile de mir de la Filipeştii de Târg (distrusă, jud. Prahova), Filipeştii de Pădure (jud. Prahova), Călineşti (com. Florești, jud. Prahova) și Măgureni (jud. Prahova), biserica Adormirea Maicii Domnului, din Râmnicu Sărat (jud. Buzău) şi biserica de la Fundenii Doamnei (com. Dobroești, jud. Ilfov); biserica Mănăstirii Mamu (com. Lungești, jud. Vâlcea), precum şi biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
De asemenea, alături de fresce, Pârvu Mutu a pictat şi icoane pe lemn. Dintre ele, cea mai cunoscută se află la Mănăstirea Sinaia: icoana Sfintei Treimi (numită și Sfânta Troiță, Cina din Mamvri sau Filoxenia lui Avraam), inspirată de icoana asemănătoare a Sfântului Andrei Rubliov, din Rusia (sec. XV).
Pârvu Pârvescu a primit supranumele de Mutul nu pentru că ar fi fost mut, ci deoarece picta fără să vorbească și fără să mănânce, adică în post şi rugăciune. Dacă spunea vreun cuvânt sau gusta hrană, întrerupea lucrul în ziua respectivă. Astfel, făcea mai lucrător darul primit de la Dumnezeu, dobândind har pentru nevoința sa și iscusință în lucrarea iconografiei.
Stabilit în cele din urmă în București, a ajuns dascăl la propria sa școală de zugrăvie, în care a format mai mulți ucenici. Căsătorit cu credincioasa Tudora, a avut doi copii, Pârvu și Gheorghe, dar la scurt timp a avut de purtat și el, precum odinioară tatăl său, crucea încercărilor vieții. Soţia sa, Tudora, a trecut la cele veşnice, iar el a pornit într-un pelerinaj la Ierusalim, în timpul căruia a postit și s-a rugat stăruitor.
La întoarcere, în anul 1718, luminat de harul lui Dumnezeu, intră în monahism la Mănăstirea Mărgineni, împreună cu fiul său cel mai mic. Pârvu primește numele de Pafnutie, iar fiul său, Gheorghe, pe cel de Gherasim. La Mărgineni, monahul Pafnutie, dovedind o vastă cultură și cunoașterea de limbi străine, se îndeletnicește și cu traducerea în românește a unor texte din vasta bibliotecă înființată acolo de Cantacuzini.
În 1731, după 13 ani de nevoință, rabdă o nouă încercare: fiul său, monahul Gherasim, trece la cele veșnice. Înțelegând pe deplin deșertăciunea lumii și fugind de laudele oamenilor, Cuviosul Pafnutie a căutat și mai multă însingurare, trebuincioasă pentru rugăciunea cea de taină a inimii și, luând binecuvântarea starețului Cosma, s-a îndreptat spre schitul mai depărtat de lume, din inima codrilor, Robaia (com. Mușătești, jud. Argeș). Acolo a primit marea schimă călugărească și s-a nevoit încă patru ani în rugăciune, tăcere, răbdare și smerenie, trecând la Domnul în anul 1735.
Cuviosul Pafnutie – Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și ca un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti. Luând aminte la viața virtuoasă, la nevoința și lucrarea Cuviosului Pafnutie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Troparul Cuviosul Pafnutie (glasul 1)
Iconar iscusit al Arătării lui Dumnezeu, zugrav al firii omenești luminate de har și al frumuseților Raiului, Cuvioase Părinte Pafnutie, slujind lui Hristos în toată viața ta, prin lucrare stăruitoare în tăcere, rugăciune și răbdare, vas ales al Duhului Sfânt te-ai făcut. Pentru aceasta, roagă-te Preasfintei Treimi să mântuiască sufletele noastre.
Condacul (glasul al 3-lea, podobie: Fecioara, astăzi…)
Rugător către Hristos întru tăcere smerită, iconar preaiscusit și lucrător al virtuții fiind tu, Sfinte Pafnutie, Cuvioase, vas ales te-ai arătat cereștilor daruri, iar acum, în cer te bucuri de strălucirea Treimii Sfinte, în veci.

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului Mucenic Dometie persul împreuna si cu doi ucenici ai sai.


Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Constantin si era pers de neam. Fiind învatat credinta lui Hristos de un oarecare Agar, a parasit pagânatatea; si se duse la cetatea Nisibi, ce se afla la hotarele romanilor si ale persilor. Si intrând în mânastire, a primit sfântul Botez si a îmbracat cinul calugaresc, aratând tot felul de sârguinta si nevointa. Dar fiindca din bântuirea vicleanului diavol a fost zavistuit de catre calugarii din mânastire, a fugit de acolo si s-a dus la Mânastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vach în cetatea numita a lui Teodosie. Acolo a urmat vietii si petrecerii arhimandritului Urvil, care l-a hirotonit diacon. Si vrând arhimandritul Urvil sa-l hirotoneasca si preot, Sfântul Dometie s-a dus de acolo, si suindu-se într-un munte, a suferit zaduful si frigul si patimile. Apoi intrând într-o pestera facuta cu mestesug si ramânând acolo putina vreme, primea pe cei ce veneau la el, si prin multele minuni facute în numele lui Hristos întorcea pe necredinciosii elini de la ratacirea idoleasca la credinta în Hristos. Ajungând împarat Iulian Apostatul, a poruncit sa fie ucis sfântul cu pietre. Iar cei ce mersesera cu porunca, aflându-l cu doi ucenici ai lui, cântând lauda de la al treilea Ceas, au îngropat si pe fericitul Dometie si pe cei doi ucenici, acoperindu-i cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Narcis, patriarhul Ierusalimului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta ziua facem si pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre TEODORA DE LA SIHLA, care a sihastrit multi ani, la sfârsitul secolului al XVII-lea, într-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.




ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 7 August
A.  GUSTĂRI
Frigărui vegetale

Ingrediente
6 cartofi
cateva ciuperci
1 ardei gras
1/2 vanata
1/2 ardei iute
2 cepe
2 rosii
rozmarin
oregano
ulei
Mod de preparare
1: Spala cartofii si pune-i la fiert. Decojeste-i, taie-i cubulete si rumeneste-i in putin ulei. Condimenteaza-i cu rozmarin si putin ardei iute tocat marunt. Pastreaza-i la cald pana pregatesti frigaruile.
2: Separat, taie restul legumelor in bucati potrivit de mari. Stropeste-le cu ulei de masline, dupa care presara rozmarin si oregano dupa gust. Lasa-le cateva minute pentru a se intrepatrunde aromele.
3: Infige legumele, alternativ, pe betele de frigaruie si rumeneste-le intr-o tigaie teflonata neunsa. Serveste frigaruile alaturi de cartofii picanti.


B.  SALATĂ
Salată de castraveţi
• 10 castraveciori;
• 2 legături ceapă verde;
• 3 fire usturoi verde;
• 1 legătură mărar;
• Ulei;
• Oţet;
• Sare

Castraveciorii tăiaţi rondele se amestecă într-un castron cu ceapa şi usturoiul tăiate mărunt, mărarul, sarea, uleiul şi oţetul.

C.  SOSURI
Nu este necesar să preparăm pentru reţetele de astăzi un sos separat.

D.  BORŞURI, SUPE CREME DE LEGUME
Supă cremă de legume
- 3-4 morcovi medii
- 2 rădăcini de pătrunjel
- 2 ţeline mici
- 6 cartofi potriviţi
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legătură pătrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lămâie


Se spală şi se taie legumele mărunt. Se pun la fiert într-o oală mare cu apă şi piper până se sfărâmă. Când toate legumele sunt fierte, le scoatem şi le mutăm într-un castron (exceptând ceapa pe care o dăm afară de tot) unde le pasăm până obţinem o cremă. Se adaugă apoi zeama care ne-a rămas, dar cu măsură astfel încât să nu fie prea subţire. Iar dacă rămâne prea consistentă mai putem adăuga apă. La sfârşit adăugăm verdeaţă, sare şi lămâie după gust. Se serveşte cu crutoane.


E.  MÂNCĂRURI
Ardei umpluţi cu ciuperci
* 10 ardei,
* 2 cutii ciuperci,
* 100 g orez,
* 1 ceapă,
* ulei,
* sare,
* piper,
* cimbru,
* 1 kg roşii (3 linguri pastă de tomate),
* pătrunjel şi mărar verde
Ceapa tocată se pune împreună cu orezul spălat la călit în ulei încins. Când ceapa devine sticloasă, se stinge cu o cană de apă şi se lasă să fiarbă până când se înmoaie orezul. Se spală ciupercile, se toacă şi se adaugă împreună cu verdeaţa tocată, puţin cimbru uscat, sare şi piper peste orez. Cu acest amestec se umplu ardeii, se pun capacele de roşii şi se aşază într-o cratiţă, în picioare. Se pune apa amestecată cu roşiile tocate rămase, sau cu pasta de tomate, cât să acopere ardeii. Cratiţa se dă la cuptor pentru 45 min., sau se poate fierbe mâncarea şi pe aragaz.



F.   DULCIURI
Fursecuri cu alune
* 150 g margarină,
* 2 linguri cu miere,
* 5 linguri zahăr tos,
* 20 linguri zahăr pudră,
* 250 g făină albă,
* 80 g alune prăjite (nesărate),
* 1 lingură zeamă de lămâie,
* 1 linguriţă rasă de amoniac (bicarbonat de amoniu),
* un praf de sare.

1) Frecăm spumă margarina cu zahărul, adăugăm mierea, zeama de lămâie, amoniacul şi sarea.
2) Adaugăm făina cernută în prealabil, amestecăm bine până obţinem un aluat omogen.
3) Din acest aluat luăm o bucată ceva mai mare decât o alună, din care facem o biluţă. Aşa procedăm până  terminăm tot aluatul.
4) Punem pe o furculiţă câte o biluţă, pe care o introducem într-un vas cu apă ca s-o umezim, apoi o tăvălim în zahăr pudră şi prin alune pisate. Căutăm să le apăsăm uşor cu degetele, pentru a se putea prinde alunele.
5) Le dăm o formă de disc, eventual le putem apăsa uşor cu furculiţa şi le aşezăm în tava tapetată cu hârtie pentru copt.
6) În cuptorul încins moderat, lăsăm tava aproximativ 10 minute, până capătă o culoare aurie frumoasă.

Dacă dorim după ce am format fursecurile, le putem  unge deasupra cu puţină apă, presărăm zahăr pudră şi alune pisate, căpătând un aspect mai plăcut.




ARTE 7 August

MUZICĂ 7 August

George Enescu, compozitor
5 minute de istorie: Viaţa lui George Enescu: 

George Enescu - Balada pentru vioara: 
Rapsodia Română 1 și 2


Felice Bryant, compozitoare (împreuna cu soţul ei, Boudleaux) americană de mare succes
Boudleaux and Felice Bryant 



Stan Freberg, radio DJ american




Charles Pope, cântăreţ american (Tams).




Ron Holden, cântăreţ american cu un singur succes - "Love You So".




B.J. (Billy Joe) Thomas, cântăreţ american




Sofia Rotaru








Tim Renwick, chitarist, compozitor şi muzician de studio britanic (Albion Country Band, Sutherland & Quiver).
Albion Country Band 

Sutherland Brothers & Quiver: Ice in the Fire: 



Andy Fraser, basist, clăpar, vocalist şi compozitor englez (John Mayall, Free, Toby, Sharks, Andy Fraser Band).




Bruce Dickinson – Iron Maiden
Bruce Dickinson-The Chemical Wedding (full album): 


Dana Dawson, cântăreață americană de muzică pop rock și rhythm and blues 
Dana Dawson - Romantic World:




Nicolae Brânzeu, compozitor și dirijor
Simfonia III


Tatiana Stepa

"Când vremurile se vor mai linişti şi ceaţa se va mai risipi, când oameni care am fost se vor întoarce în oamenii care suntem şi această nefericită ţară îşi va regăsi nu numai valorile, ci şi încrederea în stabilitatea valorilor, vom recurge la cântecele Tatianei Stepa ca la nişte medicamente miraculoase. Şi o vom ierta pentru paradoxul cu care ne-a sfidat, trăind în suferinţă şi producând bucurie." Adrian Păunescu 


Tatiana Stepa - Colaj In Memoriam: 



Dumitru Fărcaș






ÎNREGISTRĂRI NOI:


ARPA CHILENA - MUSICA FOLKLORICA DE CHILE. Selección de Cecil González


Laura! (Morton Gould)(Lyrics+Song/Movie/Artist Info) Romantic 4K Music Video Album! H.D.



GUITARRAS DE ORO.Selección de Cecil González




POEZIE 7 August

Rabindranath Tagore
Date biografice
Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene. Tagore și-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofia este permanent prezentă în poezia sa. S-a interesat de problemele educației și, în 1921, reorganizează Universitatea „Vishba-Bharati“ din Shantiniketan, unde însușirea culturii indiene este accesibilă atât studenților indieni, cât și celor străini. În 1951 a fost recunoscută ca Universitate internațională de stat. A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani. Operele sale au fost scrise în dialectul bengalez, pe care Tagore le traducea el însuși în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială. Tagore a scris poezii, povestiri, romane, drame și eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii „Grădinarul“ sau„Ofranda lirică“ (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul „Căminul și lumea“ (1910), drama „Oficiul poștal“ (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929 a început să se ocupe cu pictura, a fost și compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).
Opera
Tagore a fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali cât și în limba engleză, în care și-a tradus unele opere concepute în bengali. Opere apărute în limba engleză:
Poeme în proză
·         Gitanjali (1912)
·         The Gardener (1913)
·         Fruit-Gathering (1916)
·         The Fugitive (1921)
Teatru
·         The King of the Dark Chamber (1914)
Povestiri
·         HungryStones and Other Stories (1916)
·         Mashi and Other Stories (1918)
·         Broken Ties (1925)
Romane
·         The Home and the World (1919)
·         The Wreck (1921)
·         Gora (1924)
Eseuri
·         Sadhana (1914)
·         The Religion of Man (1931)


 Am sarutat aceasta lume ...

Am sarutat aceasta lume cu ochii si cu miinile,
in faldurile inimii nenumarate-invaluind-o.
I-am potopit si zilele si noptile cu ginduri,
pina cind lumea si viata mea
s-au contopit intr-una singura.
Si draga mi-i viata,
pentru ca draga mi-i lumina cerului
intretesuta-n mine.
Daca a parasi aceasta lume
e tot atit de-nvederat cu a iubi-o --
trebuie sa fie un tainic inteles
intre-ntilnirea si despartirea vietii.
Daca iubirea de viata
s-ar dezamagi in moarte,
atuncea cancerul dezamagirii
ar roade maduva a toate,
iar stelele si-ar tot zbirci lumina,
pina s-ar face negre-n intuneric...
 


Cand ea trecu pe langa mine ...

cand ea trecu pe langa mine cu pasi repezi
m-atise cu poala rochiei, usoara
din nestiuta insula a unei inimi
razbi un suflu cald de primavara
o falfaire si-atingere de-aripa
ma netezi si disparu-ntr-o clipa
ca o petala frageda de floare
ce-o rupe si-o involbura o boare.
cazu pe inima-mi ca un suspin
al soldului in fosnet lin
si ca o soapta moale
a inimii sale.
 


Calatorul

Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.

Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.

Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului

Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.

Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.

Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.
 



Serghei Esenin - Imi amintesc,iubita mea...



CIVILIZATIA DE FRIG - Adrian Paunescu




TEATRU/FILM 7 August

Savonarola - Michel Suffran 1993




Vama dorului - Panait Istrati





GÂNDURI PESTE TIMP 7 August

CUGETĂRI de Rabindranath Tagore

  Iubirea este cea mai înaltă fericire la care poate ajunge omul, căci numai prin ea cunoaște că el este mai mult decât el însuși, că e una cu totul.
  Credința este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă.
  Copacii sunt efortul nesfârșit al pământului de a vorbi cu cerul.
  Adevărul mărunt se exprimă prin vorbe; Adevărul mare se exprimă prin tăcere.
  Dacă nu poți să accepți adevărul din exterior, trebuie să te împaci cu minciuna din interior.
  Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori.
  Am închis ușile să nu intre greșeala; m-a întrebat atunci Adevărul: “Acum pe unde să intru eu?”
  Iubirea e plenitudinea. Ea nu cerșește, ea dorește.
  Dacă există în lume o forță, care să depășească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare față de orice pagubă chiar și față de moarte, această forță este iubirea.
  Nu te teme de clipă. Așa cântă glasul eternității.
  Este simplu să fi fericit, dar e foarte greu să fi simplu.
  Numai acela este liber care iubește libertatea pentru el și care este bucuros să o extindă și asupra altora.






SFATURI UTILE 7 August
24 de moduri de a slabi fara dieta
(de poziționat la loc vizibil!)

1.Timpul pentru masa

Pentru a slabi fara dieta, una dintre reguli este ca mesele sa fie luate incet, nu in graba, iar mancarea sa se mestece bine. Acesta este unul dintre aspectele de baza ale slabirii fara un plan complicat de dieta. Fiecare muscatura va fi savurata. Ideal ar fi ca portiile sa fie mici. In scurt timp, hormonii vor fi cei care vor declansa senzatia de satietate. Mancatul pe fuga blocheaza semnalele acestor hormoni, iar sentimentul de saturatie va fi amanat, fapt ce va cauza supraalimentarea.

2. Somnul si numarul scazut de kilograme

Persoanele care consuma in mod constant 2500 de 
calorii si dorm o ora in plus ar putea slabi aproximativ 7 kilograme pe parcursul unui an, conform studiilor. Rezultatele variaza de la un individ la altul, dar exista dovezi clare ca somnul insuficient creste apetitul.

3. Mai multe portii de legume

Daca o persoana consuma trei portii de 
legume pe parcursul unei seri, va manca mult, se va satura, fara sa se ingrase. Majoritatea modurilor de a slabi fara diete speciale presupun consumul de fructe si legume. Bogate in fibre si cu un continut ridicat de apa, acestea contin putine calorii si nu ingrasa. Ideal ar fi sa fie gatite fara adaos de grasime, sa se condimenteze cu suc de lamaie si plante aromatice, mai degraba decat sa fie servita cu sosuri bogate in grasimi sau alte dressinguri.

4. Supa slabeste

Cei care mananca o 
supa pe zi se vor satura mai repede si nu se vor ingrasa. Supa trebuie consumata la inceputul unei mese pentru a diminua apetitul si a ajuta la instalarea senzatiei de saturatie. Se poate consuma o supa cu un continut scazut de sodiu, cu legume proaspete sau congelate - care se vor fierbe. Nu este recomandata supa crema, care poate fi bogata in grasimi si calorii.

5. Cerealele integrale

Cerealele integrale, cum ar fi orez brun, orz, ovaz, hrisca, grau integral, ar putea face parte din planul de slabire fara dieta. Acestea contin putine calorii si contribuie la scaderea nivelului de colesterol. Cerealele integrale sunt prezente in multe produse: vafe, coaja de la pizza, unele tipuri de briose, paste si paine din grau integral.

6. Premiu: un articol de imbracaminte

Un articol de imbracaminte pe care o persoana si l-a dorit de ceva timp: o fusta, pantaloni, etc. ar putea reprezenta premiul pentru pierderea a cateva kilograme. Important este sa se aleaga un produs vestimentar putin mai stramt, astfel incat sa impulsioneze 
scaderea in greutate.

7. Evitarea mezelurilor grase la micul dejun

Bacon sau slanina de la micul dejun ar trebui transferate in componenta mesei de pranz. Aceasta mutare simpla economiseste circa 100 de calorii care poate duce la o scadere de pana la 5 kilograme pe parcursul unui an. Exista diverse combinatii de 
sandwich-uri care pot contine putine calorii: cu branza degresata, rosii, ardei rosu, etc.

8. O felie sanatoasa de pizza

Alegerea unor toppinguri vegetale pentru 
pizza in loc de cele cu carne ar putea duce chiar si la scaderea a 100 de calorii din componenta unei mese. Alte trucuri pentru ca felia de pizza sa nu ingrase: branza va fi degresata sau va contine foarte putina grasime, nu se va folosi grasime, doar, eventual un strop de ulei de masline.

9. Evitarea zaharului

Daca o bautura dulce este inlocuita cu apa minerala sau un suc fara zahar s-ar putea evita consumul chiar si pana la 10 lingurite de 
zahar. Pentru aroma sau distractie se poate adauga lamaie sau capsuni congelate. Zaharul din bauturile racoritoare se absoarbe cu usurinta si ofera senzatia de plenitudine. Intr-un studiu, o parte din subiecti au consumat 450 de calorii din totalul zilnic sub forma de jeleuri, iar cealalta parte sub forma de bauturi dulci acidulate. Cei din ultima categorie au luat mai mult in greutate, aproximativ 1.5 kilograme in patru saptamani.

10. Pahare inalte si subtiri

Folosirea unui pahar inalt si subtire in locul unuia scurt poate ajuta la diminuarea numarului de calorii consumate zilnic, fara vreo dieta speciala. Cum este posibil? Specialistii considera ca reperele vizuale ii pot da unei persoane senzatia ca va consuma mai multe sau mai putine lichide.

11. Limitarea consumului de alcool

Atunci cand o persoana consuma primul pahar de 
alcool, acesta ar trebui urmat de o bautura racoritoare cu un numar scazut de calorii (apa minerala, de exemplu), in loc sa treaca la urmatorul pahar de bautura alcoolizata (cocktail, bere, vin, etc.). Alcoolul are mai multe calorii per gram (7) decat carbohidratii (4) sau proteinele (4). Ingrasa, de asemenea, si rontaitul de chips-uri, alune sau alte alimente care insotesc bauturile alcoolice, in cantitati excesive.

12. Ceai verde

Consumul de 
ceai verde poate fi o strategie potrivita pentru pierderea in greutate. Unele studii sugereaza ca acesta stimuleaza arderea temporara a caloriilor prin actiunea fitochimicalelor numite catechine. Cel putin, se va obtine o bautura racoritoare fara prea multe calorii.

13. Relaxarea – Yoga

Femeile care practica 
yoga tind sa cantareasca mai putin decat altele, potrivit unui studiu. Care este cauza? Aceasta tehnica de relaxare implica o anumita abordare in luarea meselor. De exemplu, chiar daca o persoana va avea o farfurie plina cu mancare, in fata, va manca putin, fara sa se simta pe deplin satula. Cercetatorii considera ca relaxarea, calmul si dezvoltarea constiintei dezvoltate prin intermediul yoga pot ajuta oamenii sa reziste in fata tentatiilor alimentare.

14. Mese luate acasa

Pentru ca o persoana sa-si mentina silueta ar trebui sa manance mese gatite acasa, cel putin cinci zile pe saptamana. Suna descurajator? Gatitul poate fi mai usor decat crede oricine. Alimentele semipreparate sau cele special concepute pentru ca mesele sa se serveasca rapid ar putea fi potrivite in aceste sens: carne macra tocata de vitel, salata verde deja spalata, legume taiate, conserve de fasole, somon la gratare, fasii de pui, etc.

15. Pauza de... masa

Majoritatea oamenilor fac o pauza in timp ce mananca, de obicei, spre finalul mesei, atunci cand si pun furculita deoparte pentru cel putin cateva minute. In aceste momente ar fi indicat sa nu se rontaie suplimentar. Se va termina, eventual, mancarea din farfurie si fiecare se va bucura de conversatie. De fapt, acesta ar putea fi un semnal ca stomacul este plin, dar nu burdusit.

16. Guma de mestecat

Guma de mestecat fara zahar, cu aroma puternica ar putea fi o alternativa atunci cand apare pofta de a rontai snackuri sau alte gustari. Daca dupa o zi de lucru cina ar putea fi luata la o petrecere, in fata televizorului sau a calculatorului s-ar putea face excese. Aroma gumei de mestecat ar putea fi mai puternica decat cea a multora dintre produsele alimentare, incat acestea nici macar nu mai au gust bun.

17. Farfurii mai mici

Un studiu a demonstrat ca persoanele care au ales sa serveasca masa in farfurii mai mari, au mancat mai multa mancare. Ca atare, farfuriile mai mici sunt potrivite pentru cei care vor sa slabeasca. Astfel, ar putea fi diminuat numarul caloriilor cu 100-200 intr-o zi, iar numarul de kilograme ar putea sa scada cu pana la 10 intr-un an. Cercetatorii afirma ca nici o persoana nu a simtit nevoia sa manance mai multe alimente, atata timp cat farfuriile mici erau deja pline.

18. Mancare portionata corespunzator

In general, majoritatea oamenilor incearca sa portioneze in mod echilibrat, mancarea pe care o consuma la o masa. Specialistii considera ca acest lucru poate deveni un automatism, o rutina, in timp. Se pot face, de exemplu, mici pachetele/portii cu 
gustari sanatoase care se pot servi la ora mesei.

19. Regula 80-20

Multi oameni au tendinta sa manance pana nu mai pot face acest lucru, dar locuitorii din Okinawa si-au format obiceiul de a se ridica de la masa atunci cand stomacul lor este plin in proportie de 80%. Aceasta strategie naturala de slabire poarta denumirea de hara hachi bu.

20. Masa luata la restaurant

Se stie deja ca mesele luate la restaurant, de cele mai multe ori, ingrasa. Pentru mentinerea sub control a numarului de calorii sau a portiilor pot fi luate urmatoarele masuri:
- comandarea unui aperitiv ca o masa;
- impartirea aperitivului cu un prieten;
- servirea portiilor in farfurii mici;
- jumatate din mancarea comandata va fi luata la pachet, pentru a se consuma acasa.
Pentru o alimentatie sanatoasa, aperitivul poate fi completat cu o 
salata cu legume, care ar putea ocupa jumatate de farfurie.

21. Sos rosu

Sosurile pe baza de rosii au mai putine calorii decat sosurile care au la baza smantana. Totusi, dimensiunea portiei de alimente la care se adauga sosul, este importanta. O portie de paste nu trebuie sa depaseasca o ceasca, de exemplu.

22. Fara carne

Mesele vegetariene ajuta, in mod cert, o persoana sa slabeasca. Deseori, acestea fac parte din dietele recomandate pentru scaderea numarului de kilograme. 
Vegetarienii cantaresc cu pana la 20% mai putin decat consumatorii de carne. Desi exista mai multe explicatii pentru acest lucru, totusi, legumele au un rol important. Mancarea de fasole, mazarea, lintea dar si altele de acest gen, au putine calorii si se remarca printr-un continut ridicat de fibre, important in procesul digestiei.

23. Mai mult de 100 de calorii arse in fiecare zi

Se pot pierde pana la 5 kilograme intr-un an, fara dieta, prin arderea unui surplus de 100 de calorii, in fiecare zi. In acest scop poate fi incercata una din urmatoarele activitati:
- mers pe jos, timp de aproximativ 20 de minute;
- gradinarit, timp de 20 de minute;
- curatarea gazonului timp de 20 de minute;
- curatenie in casa timp de 30 de minute;
- sarituri timp de 10 minute.

24. Aprecieri

Atunci cand o persoana face mici progrese si adopta obiceiuri sanatoase, care o vor ajuta sa slabeasca, trebuie apreciata. O manichiura, o haina noua sau chiar o felie mica dintr-o prajitura cu branza pot fi recompense pe masura.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...