9 AUGUST 2018
Bună ziua, prieteni!
Scuze pentru ziua de ieri: nu
am putut intra să citesc articolele postate de Dumneavoastră – am fost la
cimitirul din Otopeni la părinții și fratele meu și după ce m-am întors acasă
nu am mai putut face nimic!
Mulțumesc pentru comentariile
pe care le postați la articolele mele, mulțumesc pentru tot ce trimiteți pe
internet; să știți că mă străduiesc să citesc tot ce prezentați, deși, după cum
spuneți, timpul este limitat, iar răspunsul pe care îl dau este standard.
ISTORIE
PE ZILE 9 August
Evenimente
·
48 î.Hr.: Iulius Cezar, în
fruntea Populares, l-a învins pe Pompei și
pe Optimates în bătălia de la
Pharsalus, întărindu-și
controlul asupra Republicii Romane. Bătălia de la Pharsalus a fost o luptă decisivă din timpul
Războiului civil roman al lui Cezar încheiată cu victoria lui Iulius Cezar
(care conducea forțele pro-populare) împotriva forțelor pro-aristocratice ale
lui Pompei și ale Senatului roman. A avut loc pe 9 august 48 î.Hr. la
Pharsalus, în centrul Greciei.
·
378: Bătălia de la Adrianopol – O
mare armata romana condusa de împăratul Valens
(n.328), este înfrânta de vizigoţi. Valens este ucis, împreună cu
peste jumătate dintre soldatii sai. Valens se angajeaza in lupta cu ei, in bătălia de la Adrianopol (9 august
378), fără a mai aștepta sosirea contingentelor din Occident, iar armata
romană este înfrântă de vizigoții lui Frithigern, sprijiniți de contingente
ostrogote, iar imparatul își găsește moartea pe câmpul de luptă, fiind ucis
împreună cu mai mult de jumătate dintre soldatii sai.
Această bătălie a fost unul dintre punctele de cotitură ale antichității târzii,
care a accelerat dezintegrarea Imperiului Roman și a schimbat balanța puterii
în favoarea popoarelor germanice. Valens încheie
seria împǎraților relativ „șterși” care se interpun între Constantin și
Theodosiu. În timpul lui a avut loc marea migrație a goților, care trec Dunǎrea
în imperiu, fiind împinși de huni. Mișcǎrile popoarelor migratoare (germanice
în special) au început încǎ din secolul al III-lea, dar invazia hunilor le
impinge și le accelereazǎ infiltrarea în imperiu. În 376 Valens le permitegoților
să se stabileasca in Tracia. Doi ani mai târziu însuși Valens avea sa cadǎ
victimǎ a acțiunii sale: goții se rǎsculaserǎ și, în bǎtǎlia de la Adrianopol,
romanii suferǎ o grea înfrangere. Legiunile romane s-au luptat cu goții si cu
hunii pânǎ la sfârșit, dar ele au fost înfrânte pe câmpul de luptǎ, opunand
rezistențǎ atacului sǎlbatic al numeroșilor cǎlǎreți. Aceastǎ bǎtǎlie a marcat
ascensiunea cavaleriei grele în Europa și a pus capǎt invincibilitații Romei.
·
681: Este fondat pe
malul sudic al Dunării, Hanatul Bulgar, după ce au fost
infrante armatele bizantine ale împăratului Constantin al IV-lea.
·
1173: La Pisa a
început construcția catedralei şi a unei clopotnițe care avea să devină turnul înclinat din Pisa. Turnul înclinat din Pisa (în italiană Torre pendente di Pisa)
este cea mai faimoasă clădire înclinată din lume și punctul de reper al
orașului Pisa din Italia. Turnul a fost planificat ca o campanilă pentru Domul
din Pisa. După doisprezece ani de la punerea pietrei de temelie, la 9 august
1173, când construcția ajunsese la etajul al treilea, datorită proastei
calități a solului, constituit din noroi argilos și nisip, turnul începea să se
încline în direcția sud-est. Timp de o sută de ani construcția a fost stopată.
Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea
înclinată. După aceea, construcția a trebuit să fie întreruptă din nou, până în
1372, când turnul-clopotniță a fost finalizat. Datorită importanței sale pentru
industria turismului din Pisa, guvernul italian s-a implicat serios în ultima
consolidare care a început în anul 1990. În decembrie 2001 turnul a fost
declarat stabil și sigur pentru 300 de ani și a fost redeschis accesului
publicului.
·
1329: La Quilon (europenizat Kollam, in
statul Kerala din India), a fost infiintata de papa Ioan al
XXII-lea prima dioceza romano-catolica, unul din marile centre de
misionariat a dominicanilor si franciscanilor. La
rangul de episcop al Episcopiei romano-catolice de Quilon – prima Dieceza
Catolică din India, a fost ridicat francezul de origine
catalana Jordanus Catalani, misionar dominican și explorator
în Asia.
·
1483: Deschiderea Capelei Sixtine din Roma, cu
celebrarea unei Liturghii. Capela Sixtină (italiană: Cappella Sistina, iar
în latină Sacellum Sixtinum / Aedicula Sixtina) este capela palatului papal din
Vatican și este una din cele mai faimoase comori artistice ale Europei. A fost
construită între anii 1472 și 1483, în timpul pontificatului papei Sixtus al
IV-lea, de unde îi provine numele.
·
1520 - Prima hotărnicie păstrată privind fixarea hotarului
dintre Transilvania şi Ţara Românească, în nordul Olteniei.
·
1600 - Mihai Viteazul a întemeiat Mitropolia românească din
Transilvania.
·
În zorii zilei de 9 august 1601, stil vechi (19 august 1601, stil
nou), domnitorul Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului
Habsburgic Gheorghe Basta. În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai
Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a
ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale
aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida
cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni
independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut
deveni defavorabile casei regale a Austiei. Astfel contextul internaţional a
devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul. Puterile vecine vedeau în noul stat
o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau
ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă,
Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu
accepta ideea renunţării la Muntenia. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o
formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau
însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din
Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn. Mihai nu reuşeste
să înfrîngă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău
18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va
reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să
reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un
membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă. Forţat să ia calea pribegiei,
Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în
contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă
să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de
recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august
1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă
prin a recupera Muntenia gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste
condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care
împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de acord. Din ordinul generalului
habsburgic Basta, pe 9 august 1601, Mihai Viteazul este asasinat. Capul său
este furat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi
înmormîntat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte. Pe lespedea
sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul şi
răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al
Munteniei, Ardealului şi Moldovei."
·
1786 - A avut loc prima ascensiune pe vârful
Mont Blanc.
·
1792: Francisc al II-lea este
încoronat rege al Boemiei. Francisc I al Austriei (în germană Franz Joseph Karl von
Habsburg-Lothringen) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 12 februarie 1768,
Florența – d. 2 martie 1835, Viena) a fost primul împărat al Imperiului
Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al
Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1792-1806), sub numele de Francisc
al II-lea (Franz II). Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al
Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc. A fost fiul
împăratului Leopold al II-lea (1747-1792) și al soției acestuia, Maria Luiza de
Spania. Francisc I și-a continuat rolul de opozant marcant al Franței în timpul
razboaielor napoleoniene și a mai suferit cateva înfrângeri dupǎ Austerlitz.
Căsatoria ficei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe
10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severǎ înfrângere. Dupǎ abdicarea
lui Napoleon ca urmare a războiului celei de-a sasea coaliții, Austria a
participat drept statul proeminent al „Sfintei
Aliațe” la Congresul de la Viena, care a fost marcat vizibil de
Kemens Wenzel, cancelarul lui Francisc, prinț de Metternich. Epilogul acesteia
este trasarea unei noi harți a Europei si restaurarea domeniilor stravechi ale
lui Francisc (cu excepția Sfântului Imperiu de natiune germana, care fusese
dizolvat).
·
1810: Napoleon anezează Westfalia ca parte a Primului Imperiu
Francez. Primul Imperiu Francez, cunoscut și cu denumirile mai
obișnuite de Imperiul Francez ori Imperiul Napoleonian, acoperă perioada în
care Franța a dominat cea mai mare parte a Europei continentale, sub conducerea
lui Napoleon I. Din punct de vedere constituțional, Primul Imperiu Francez se
referă atât la perioada dintre 1804 și 1814/1815, de la sfârșitul Consulatului
Francez până la restaurarea . Imperiul a luat ființă în momentul în care
Napoleon s-a proclamat împărat al Franței la 18 mai 1804, fiind încoronat pe 2
decembrie în același an în catedrala Notre Dame din Paris. Existența imperiului
a fost amenințată de a treia coaliție, dar bătălia decisivă încheiată cu
victoria franceză de la Austerlitz i-a asigurat supraviețuirea. La Grande
Armée, mașinăria militară a imperiului, a luptat împotriva Prusiei în 1806
distrugându-i armata înainte de a intra în Polonia, pentru ca mai apoi să
învingă Imperiul Rus în bătălia de la Friedland din 1807. După Friedland,
tratatul de la Tilsit din iulie 1807 a încheiat doi ani de vărsări de sânge pe
continentul european. Implicarea francezilor în războiul din Peninsula iberică
a dus la un conflict sângeros de șase ani care a slăbit foarte mult Primul
Imperiu. În 1809, Franța și Imperiul Austriac s-au luptat în războiul celei
de-a cincea coaliții. Franța a ieșit din nou triumfătoare și a impus
austriecilor semnarea tratatului de la Schönbrunn, dar tensiunile diplomatice
cu Rusia au dus la catastrofica invazie din Rusia din 1812. Războiul celei de-a
șasea coaliții a adus expulzarea forțelor franceze din Germania în 1813 și la
abdicarea lui Napoleon la data de 6 aprilie 1814. Napoleon s-a reîntors din
insula Elba în 1815, dar înfrângerea suferită de forțele franceze în bătălia de
la Waterloo a cauzat prăbușirea finală a Primului Imperiu Francez.
·
1816 - Proclamarea independenţei în Argentina. Sărbătoare
naţională.
·
1848 - Guvernul provizoriu a emis un decret prin care se
instituia o “Comisie a proprietăţii” (9/21).
·
1898 - Oficiul American pentru
Patente îi acordă lui Rudolf Diesel drepturile de autor pentru motorul Diesel.
Inventatorul german aplicase pentru autentificare pe 15 Iulie 1895, dar
patentatul a venit peste trei ani. Acest motor a fost primul care a dovedit că
se poate aprinde combustibilul fără scânteie doar prin folosirea
compresiei. Invenţia sa a fost apreciată şi a primit patentul #608895
pentru invenţia sa. În procesul de dezvoltare a acestui motor Rudolf era să îşi piardă
aproape viaţa în 1893 agregatul la care lucra explodând, rănindu-l grav.
Germanul nu a dat însă înapoi şi a continuat să îşi perfecţioneze invenţia
până când a devenit funcţională şi a reuşit să o înregistreze. Principiul
aplicat de Diesel este valabil şi astăzi şi motoarele Diesel contemporane sunt
versiuni mult îmbunătăţite ale invenţiei originale.
·
1902: Edward al VII-lea
şi printesa Alexandra a Danemarcei sunt încoronati rege si regina a
Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei. După
moartea reginei Victoria la 22 ianuarie 1901, Eduard a devenit rege al
Regatului Unit și Împărat al Indiei. A ales să domnească sub numele de Eduard
al VII-lea în loc de Albert Eduard – numele ales de mama sa pentru el A donat
casa părinților, Casa Osborne din Isle of Wight statului și a continuat să
locuiască la Sandringham. Își permitea să fie mărinimos; finanțele sale erau
bine manageriate de Sir Dighton Probyn. Eduard VII și Alexandra au fost
încoronați la Westminster Abbey la 9 august 1902 de arhiepiscopul de Canterbury
Frederick Temple în vârstă de 80 de ani. Inițial, încoronarea lui Eduard a fost
programată pentru 26 iunie, însă cu două zile mai devreme de această dată
Eduard a fost diagnosticat cu apendicită. Operația a fost făcută de Sir Frederick
Treves într-o vreme în care rata mortalității pentru apendicită era mare. La
două săptămâni după operație s-a anunțat că regele este în afară de orice
pericol. Treves a fost răsplătit cu titlul de baronet iar operația de
apendicită a intrat în obișnuința medicală. Eduard a renovat palatele regale, a
reintrodus ceremoniile tradiționale și a creat noi decorații, cum ar fi „Ordinul de Merit” pentru
recunoașterea contribuțiilor la dezvoltarea artelor și științelor. Ca rege,
principalele interese ale lui Eduard au fost: domeniul afacerilor externe și
chestiunile militare și navale. Vorbind fluent limbile franceză și germană el a
făcut o serie de vizite în străinătate iar vacanța anuală o făcea la Biarritz
și Marienbad. Una dintre cele mai importante vizite în străinătate a fost
vizita oficială din Franța în primvara anului 1903 ca oaspete al președintelui
Émile Loubet. Eduard, în principal prin mama sa și prin socrul său, s-a
înrudit cu aproape toți monarhii europeni și era numit „unchiul Europei”
·
1941 - Armata Română a încheiat operaţiunile militare în
Nordul Bucovinei, atingând graniţa existentă între România şi URSS în vara
anului 1940.
·
1941 - În Transilvania de NE ocupată de Ungaria Horthystă,
în urma Dictatului de la Viena, încep a fi organizate, de către autorităţile
maghiare, detaşamente de muncă formate din români.
·
1942: Liderul
indian Mahatma Gandhi este
arestat în Bombay de forțele britanice. Mahatma Gandhi (*2 octombrie 1869, Porbandar/Kathiawar – †30 ianuarie
1948, New Delhi) cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi părintele
independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Numele
de „Mahatma“ (în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de poetul
indian Rabindranath Tagore. La începutul celui de-al doilea război mondial,
Gandhi cheamă populația să nu susțină Marea Britanie, dacă aceasta nu
garantează independența Indiei. Guvernul englez reacționează cu arestarea lui,
împreună cu alți 60.000 de oponenți, și nu este eliberat decât după doi ani de
detenție. Părăsiți India, această declarație din 1942 sfârșește prin a
cristaliza rezistența în jurul lui: considerat un fel de sfânt și un conducător
politic, Gandhi obține retragerea britanică și independența Indiei la 15 august
1947. Gandhi asistă cu durere la diviziunea subcontinentului indian în două
state, India și Pakistan, care consfințește separarea între hinduiști și
musulmani și care culminează la sfârșitul anului 1947 cu un război civil, ce a
costat viața a peste un milion de oameni și a pus pe drumuri șase milioane de
refugiați. Atitudinea moderată a lui Gandhi în problema scindării țării a
provocat ura unui fanatic hindus, care-l asasinează la 30 ianuarie 1948, în
timpul unei ceremonii religioase. Incinerarea sa publică a provocat manifestări
extraordinare de doliu popular.
·
1945: Orașul japonez Nagasaki este devastat atunci când o
bombă atomică, Fat Man,
este aruncată din Bockscar B-29. 39.000 de persoane au fost ucise.
Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki au constat din două atacuri
nucleare implicând aruncarea a două bombe atomice, produse de Statele Unite ale
Americii, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, asupra a două orașe
din Japonia, Hiroshima și Nagasaki. La timpul aruncării celor două bombe
atomice, deși războiul din Europa se terminase prin capitularea necondiționată
a Germaniei, Imperiul Japoniei și Statele Unite ale Americii se aflau încă în
stare de război. La 6 august 1945 bomba atomică cunoscută ca „Little Boy” a
fost aruncată deasupra orașului Hiroshima, iar trei zile mai târziu, la 9
august 1945, cea de-a doua bombă atomică, cunoscută ca „Fat Man”, a fost
detonată deasupra orașului Nagasaki. Cele două arme atomice au fost arme de șoc
și teroare. Avantajul enorm al acestor arme nu a fost militar (SUA dispuneau
doar de câteva) ci politic. Din punct de vedere militar, Statele Unite ar fi
câștigat puțin prin distrugerea a două orașe japoneze. Dar din punct de vedere
civil, Japonia avea să piardă mult. Noutatea adusă de armele nucleare a fost nu
distrugerea la scară largă (care s-ar fi putut realiza și cu arme convenționale
în cantitatea necesară), ci faptul că armele nucleare comprimă distrugerea
catastrofică într-o perioadă de timp foarte scurtă schimbă dramatic politica
războiului, motivațiile oamenilor cu putere de decizie și capacitatea de a
reflecta în timp ce războiul se desfășoară. În anul 1945 aviația SUA a lansat o
bombă atomică asupra orașului, după ce Japonia atacase Pearl Harbor. Explozia
s-a produs în apropierea Catedralei Catolice din cartierul Urakami în timpul
slujbei duminicale. Preotul și toți credincioșii au fost lichefiați de
explozie. La Muzeul Atomic din Nagasaki există rozariile acestora și
vitraliile, topite și transformate în mărgele de sticlă colorată.
·
1947 - Consiliul de Miniştri a hotărât să remită
secretarului general al ONU declaraţia de intrare a României în această
organizaţie şi de adeziune la Carta Naţiunilor Unite. România va fi primită în
ONU la 14.12.1955.
·
1974: În
urma scandalului Watergate, Richard Nixon a
demisionat din funcția depreședinte al
Statelor Unite. Vicepreședintele Gerald Ford devine președinte.
·
1990:
Anexarea Kuweitului de către Irak este
declarată nulă și neavenită de către Consiliul de
Securitate al ONU. Acesta solicită retragerea
imediată a armatei irakiene din țară.
·
1993: Albert al
II-lea jură credință pe Constituția belgiană devenind regele Belgiei. Născut la 6 iunie 1934, al doilea fiu al lui Léopold al III-lea şi
reginei Astrid a devenit regele Albert al II-lea pe 9 august 1993, după decesul
fratelui său, regele Baudouin, fără copii. În cursul domniei sale, Albert
al II-lea a consacrat multă energie apărării coeziunii ţării, atunci când un
conflict politic între francofoni şi vorbitorii de olandeză s-a agravat, în
vara lui 2007, dar şi după alegerile din iunie 2010. El a anunţat pe 3 iulie că a decis să abdice,
invocând o oboseală şi starea fragilă a sănătăţii sale, la vârsta de 79 de ani.
„După 20 de ani de domnie, consider că a venit momentul predării ştafetei
generaţiei viitoare”, a declarat el. Albert al II-lea, a semnat actul de
abdicare în favoarea fiului său mai mare Philippe, în cadrul unei ceremonii transmise
în direct la televiziune, în Palatul Regal din Bruxelles, în prezenţa
Guvernului şi Corpurilor constituite.
·
1999:
Președintele rus Boris Elțîn îl
numește pe șeful Serviciului Federal de Securitate, Vladimir Vladimirovici Putin ca
prim-ministru.
·
2004 - Karel Hoffmann, fost lider comunist ceh
în anii 1980, a început, la Praga, executarea unei pedepse de patru ani de
închisoare pentru activităţile pro-sovietice desfăşurate în timpul invaziei
ruse în Cehoslovacia, la 21 august 1968
Nașteri
·
1537: S-a nascut matematicianul, astronomul si umanistul
italian Francesco Barozzi ; (d.23 noiermbrie 1604).
·
1631 - S-a născut scriitorul John Dryden, care
a încercat aproape toate genurile dramatice populare în zilele sale: comedie,
tragicomedie, operă (piese cu interludii muzicale), tragedii în versuri albe,
adaptări după Shakespeare, tragedie eroică în cuplete ritmate. (d. 12 mai 1700)
·
1776: S-a nascut Lorenzo Romano Amedeo Carlo
Avogadro, conte de Quaregna și Cerreto (d. 9 iulie 1856) a fost fizician si
chimist italian, fost membru al Academiei de Științe și a Societății
Italiene „dei XL” (a celor 40). În 1811 a emis așa numita „ipoteză moleculară”,
potrivit căreia două volume egale din orice gaz, aflate la aceeași presiune si
temperatura, conțin același număr de molecule.
Numarul lui Avogadro cunoscut și sub denumirea de constanta lui Avogadro, este aproximativ egal cu 6,023×1023 mol-1 și reprezintă numărul de molecule conținut într-un mol de substanta.
Numarul lui Avogadro cunoscut și sub denumirea de constanta lui Avogadro, este aproximativ egal cu 6,023×1023 mol-1 și reprezintă numărul de molecule conținut într-un mol de substanta.
·
1847: Maria Vittoria dal
Pozzo, soția regelui Amadeo al Spaniei (d. 1876). Maria Vittoria dal Pozzo (Maria Vittoria Carlotta
Enrichetta Giovanna; 9 august 1847 – 8 noiembrie 1876) a fost o nobilă
italiană, prințesă della Cisterna. Căsătorită cu Ducele de Aosta, fiu al lui
Victor Emanuel al II-lea al Italiei, ea a fost ultima regină a Spaniei din 1870
până la abdicarea soțului ei în 1873. Este ascendenta Prințului Aimone, Duce de
Apulia, actualul pretendent al tronului Italiei.
·
1856 - S-a născut inginerul electrician, american de origine
croată, Nikola Tesla. A realizat primul motor asincron cu câmp învîrtitor; a
inventat curenţii polifazaţi şi montajul în stea; a construit transformatoare
(m.7.01.1943)
·
1858 - S-a născut Franz Boas, părintele antropologiei
americane (m.22.12.1942).
·
1871 - S-a născut dramaturgul Leonid Andreev,
autor al operelor “Viaţa omului” şi “Cel care primeşte palme”. (d. 12
septembrie 1919). Leonid Nikolaievici Andreev (n. 9 august 1871 –
d. 12 septembrie 1919) a fost un dramaturg, nuvelist și fotograf rus, lider al
mișcării expresioniste în literatura rusă, unul dintre cei mai de succes
scriitori ruși dintre anii 1902 – 1914.
·
1896: Jean Piaget, filosof, sociolog și
epistemiolog elvețian (d. 1980). Jean Piaget (n. 9 august 1896 – d. 16 septembrie 1980) a fost un
psiholog, biolog, logician și filozof elvețian, cunoscut pentru contribuțiile
sale din domeniul epistemologiei și psihologiei dezvoltării. Într-o perioadă de
șase decenii, Jean Piaget a desfășurat un program de cercetări naturaliste,
care a afectat profund înțelegerea noastră asupra dezvoltării copilului. Piaget
și-a denumit lucrarea teoretică generală de bază „epistemologie genetică”
pentru că a fost în primul rând interesat de cum se dezvoltă cunoașterea în
organismul uman. Conceptul de structură congnoscibilă stă la baza teoriei
sale. Structurile cognoscibile sunt modele fizice sau mentale de acțiuni care
subliniază acte specifice de inteligență și corespund unor stadii ale
dezvoltării copilului. Conform teoriei lui Piaget, există patru stadii de
dezvoltare: senzi-motor, preoperații, operații concrete, și operații formale.
În stadiul senzi-motor (0-2 ani), inteligența ia forma acțiunilor motoare. În
perioada de preoperații (3-7 ani), inteligența este intuitivă. În timpul
stadiului de operații concrete (8-11 ani), structura cogniscibilă este logică,
dar depinde de referințe concrete. În stadiul final de operații formale (12-15
ani), gândirea implică noțiuni abstracte. În timp ce stadiile cunoașterii
indentificate de Piaget sunt asociate cu diferențele caracteristice vârstei,
ele variază de la individ la individ. Ba mai mult, fiecare stadiu are mai multe
forme structurale distincte. Piaget a fost un scriitor prolific și a publicat
cărți ca Biologia și cunoașterea, Concepția copilului asupra lumii, Limbajul și
gândirea copilului, Epistemologie genetică. Opera lui Piaget constituie o
sursă de inspirație în domenii ca psihologie, sociologie, educație,
epistemologie, economie și drept. El a fost răsplătit cu numeroase premii în
toată lumea.
·
1901 - S-a născut scriitoarea britanică Barbara Cartland. În
cariera sa a scris 723 de romane (aproximativ 23 de romane pe an); figurează în
“Cartea recordurilor” ca scriitoarea cea mai prolifică din lume (“A Kiss for
the King”, “Paradise in Pendung”) (m.21.05.2000).
·
1914: Alexandru Mandy,
compozitor român (d. 2005). Alexandru Mandy, numele la naștere Armand Abram Penchas (n. 9 august
1914, Craiova – d. 10 octombrie 2005, Jimbolia) compozitor român evreu din
România.
·
1916: Manea Mănescu,
politician român (d. 2009). A fost Ministrul de finanțe al României (1955-1957), membru al CC al PCR
(1960-1979, 1982-1989) și al Comitetului Politic Executiv (1969-1979,
1984-1989). Între 1967 și 1972 era președinte al Consiliului Economic, iar
ulterior va deveni viceprim-ministru (din 1972) și prim-ministru (1974-1979).
În 22 decembrie 1989, alături de Emil Bobu, i-a însoțit pe soții Ceaușescu în
elicopterul cu care au zburat din clădirea Comitetului Central PCR în care pătrunseseră
revoluționarii. Deși inițial a fost condamnat la
detenție pe viață pentru că, în calitate de membru al Comitetului Politic
Executiv al CC al PCR, a aprobat reprimarea revoluției, ulterior pedeapsa s-a
redus la 10 ani de detenție. Conform
unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți
acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclus din Academia
Română.
·
1926 - S-a născut Elémire Zolla, una dintre cele mai
proeminente personalităţi ale vieţii academice şi publice italiene de după cel
de-al doilea război mondial. Prozator prolific şi de mare succes, s-a bucurat
de admiraţia criticii şi de succesul de librărie încă de la începuturi. A
primit prestigiosul Premiu Strega în 1956, pentru « Minuetto per l'inferno »
(m.29.05.2002).
·
1937 - S-a născut pictorul britanic David Hockney,
considerat un reprezentant timpuriu al curentului pop-art.
·
1939: S-a nascut Romano Prodi, om politic
italian, sef al primului guvern italian de centru-stanga de dupa razboi;
ex-presedinte al Comisiei Europene. Romano Prodi (n. 9 august 1939) este un politician italian. A
exercitat funcția de președinte al Consiliului de Miniștri italian de la 18 mai
1996 la 9 octombrie 1998, succedându-l pe Lamberto Dini și fiind înlocuit de
Massimo D’Alema. După septembrie 1999, el a devenit președinte al Comisiei
Europene. Mandatul trebuia să se încheie la 1 noiembrie 2004, însă din cauza
unor probleme la constituirea Comisiei Barroso termenul a fost extins până la
22 noiembrie 2004. Din 2007 este președinte al Partidului Democrat.
·
1939 - S-a născut Billy Henderson, cântăreţ american (The
Spinners).
·
1946 - S-a născut Peter Leslie Gavin, baterist britanic
(Shades, Bluesology, Heads, Hands & Feet, Vinegar Joe).
·
1946 - S-a născut Marinus Gerritsen, basist, clăpar şi
compozitor olandez (Golden Earring).
·
1946 - S-a născut John "Pazz" Parry, cântăreţ
britanic (Bonzo Dog, Pasadena Roof Orchestra).
·
1947 - S-a născut Barbara Mason, cântăreaţă şi compozitoare
americană.
·
1948: S-a nascut Antonie Iorgovan ( la Gorcea, Jud.
Caras-Severin), jurist şi om politic român, supranumit si “parintele
Constitutiei Romaniei”; (d.04.10. 2007).
·
1955 - S-a născut Benjamin Orr, vocalist şi basist (Cars).
·
1956 - S–a născut actorul american Tom Hanks
(“Philadelphia”, “Forest Gump”, “Apollo 13”, “Naufragiatul”).
·
1959 - S-a născut Kurtis Blow (Kurt Walker), cântăreţ,
rapper, DJ şi compozitor american.
·
1963: S-a nascut renumita cantareata americana
Whitney Houston; (d.11 februarie 2012).
·
1965 - S-a născut actriţa americană Courtney Love
(“Scandalul Larry Flynt”).
·
1968: S-a nascut Gillian
Anderson, actrita, protagonista serialului „Dosarele X”.
Decese
·
117 - A murit
împăratul roman Marcus Ulpius Nerva Traianus (98 – 117). Marcus Ulpius Nerva Traianus (n.18 septembrie 53), a domnit între anii 98
-117), fiind al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai
Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai
acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială
maximă. Traian a lansat in anul 101 o expediție în regatul Dacia, aflat la nord
de Dunare și l-a forțat pe regele Decebal să capituleze. Traian s-a
întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus. Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși
probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene
să i se alăture. Traian se
hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre,
și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind
distrusă.
·
833: A murit al șaptelea calif abbasid, Al-Mamun
(n. 14 septembrie 786). A intemeiat la Bagdad una dintre
cele mai importante instituții culturale din istoria civilizațiilor: celebra
„Casă a înțelepciunii”. A
domnit de la 813 până la moartea sa în 833.
·
1048: A murit Papa Damasus al II-lea, cel
de al treilea papa german al Romei (numele laic: Poppo von Brixen).
Pontificatul lui a durat din 17 iulie până în 9 august 1048. Din 1039 a fost episcop de Brixen participând
și la sinoadele de la Pavia, Sutri și Roma (între 1046 și 1047). În 1047, împăratul Henric al III-lea l-a
numit, de Crăciun, papă, la Pöhlde. O armată întreagă l-a însoțit la Roma, având sarcina să-l dea jos pe papa
Benedict al IX-lea, chiar cu forța. Acesta fusese răsturnat de pe tron cu un an
în urmă, dar ajunsese din nou la putere după otrăvirea papei Clemens al II-lea.
Poppo nu a deținut demnitatea papală
decât 24 de zile, numindu-se Damasus al II-lea. Moartea lui a survenit la
Palestrina, probabil din pricina malariei. Nu este exclusă nici ipoteza conform
căreia ar fi fost otrăvit și el. Mormântul lui Damasus se află la biserica „San
Lorenzo fuori le mura” (Roma).
·
1601: Mihai Viteazul,
domnitor al celor trei provincii românești, asasinat la 3 km sud de Turda din
ordinul fostului său aliat, generalul G.Basta. În zorii zilei
de 9 august 1601, stil vechi (19 august 1601, stil nou), domnitorul Mihai
Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului Habsburgic Gheorghe
Basta. În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia,
Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect
şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci,
care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate
româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide,
ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile
casei regale a Austiei. Astfel contextul internaţional a
devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul. Puterile vecine vedeau în noul stat
o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau
ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă,
Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu
accepta ideea renunţării la Muntenia. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să
schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne,
cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau
măsurile impuse de noul Domn. Mihai nu reuşeste să înfrîngă revolta nobililor
maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi
astfel pierde Ardealul. În scurt
timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone.
Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest
tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă. Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere
sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul
reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l
susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de
recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august
1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Muntenia gonindu-l
pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele
unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de
acord. Din ordinul generalului habsburgic Basta, pe 9 august 1601, Mihai
Viteazul este asasinat. Capul
său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi
înmormîntat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea
Dealu stă scris: “Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail,
Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.“
·
1919 - A încetat din viaţă compozitorul,
pianistul şi dirijorul Ruggero Leoncavallo. Vestit prin opera sa
"Pagliacci", el a compus şi muzică pentru balet (“Viaţa unei
marionete”), muzică simfonică, canţonete, muzică religioasă, de cameră etc (n.
23 aprilie 1857)
·
1932 - A murit King Camp Gillette, inventator şi
manufacturier american, realizatorul primelor lame de ras (n.5.01.1855).
·
1938: A încetat din viaţă etnologul, arheologul si
exploratorul Leo Viktor Frobenius, care a condus expediţii în Africa
(1904-1935) şi a explorat numeroase centre de artă preistorică în Norvegia,
Austria, Spania şi Africa (n. 29 iunie 1873). A fost unul dintre cei mai
importanți etnografi germani. Leo Frobenius (29 iunie 1873 la Berlin – 9
august 1938, Biganzolo, Lacul Maggiore, Italia) a fost un etnolog și arheolog
german, unul dintre cei mai importanți etnografi germani. Este cunoscut în
spațiul românesc mai ales pentru influența operei sale asupra gândirii lui
Lucian Blaga.
·
1962 - A încetat din viaţă scriitorul Herman
Hesse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946: “Jocul cu mărgelele
de sticlă”, “Lupul de stepă”, “Narcis şi Gură de aur” (n. 2 iulie1877).
·
1968 - A murit actorul american John Indrisano (n.1906).
·
1969: Actrita americana Sharon Tate,
in varsta de 26 de ani, sotia regizorului Roman Polanski a fost
gasita ucisa bestial in locuinta sa din Los
Angeles. Era însărcinată in luna a 8-a. Autorii odioasei crime
au fost membrii unei bande de hippies condusa de Charles Manson. În
ianuarie 1971, Charles Manson si trei din adeptii lui – Susan Atkins, 22 de
ani, Patricia Krenwinkel, 23 de ani şi Leslie Van Houten, 21 de
ani – au fost condamnaţi , după cel mai lung proces pentru judecarea unei
crime din istoria Statelor Unite.
·
1969: A încetat din viaţă fizicianul Cecil
Frank Powell, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică; (n. 5 decembrie 1903).
A fost un fizician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1950
pentru dezvoltarea metodei fotografice de studiere a proceselor nucleare și
pentru descoperirea pionului (mezon pi), o particulă subatomică de masă
mare. Pionul s-a dovedit a fi particula ipotetică propusă în 1935 de
japonezul Yukawa Hideki în teoria sa privind fizica nucleară. Powell a primit și Medalia de Aur Lomonosov
în 1967, și a fost cosemnatar al Manifestului Russell-Einstein în 1955,
care sublinia pericolele
reprezentatedearmelenucleare și cerea liderilor lumiisă caute soluții pașnice la conflicte.
·
1969 - A murit medicul Constantin I. Parhon,
întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie (n. 15 octombrie 1874)
·
1975 - A încetat din viaţă compozitorul,
pianistul şi pedagogul Dimitri Şostakovici, unul dintre marii creatori ai
muzicii secolului al XX-lea (n. 25 septembrie 1906).
·
1991
- A murit Cella Delavrancea, pianistă, critic muzical şi profesor, fiica cea
mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, una din prietenele intime ale
reginei Maria a României (n. 15 decembrie 1887).
·
2006 - A murit fizicianul american James Alfred Van Allen.
Pe baza informaţilor transmise de sateliţii Explorer 2 şi 4, a descoperit, în
1958, centurile de radiaţii care îi poartă numele (n.07.09.1914).
Sărbători
·
În calendarul ortodox: Sf Ap
Matia; Sf 10 Mc care au pătimit pentru icoana lui Hristos
·
În calendarul romano-catolic: Sf. Tereza Benedicta
a Crucii (Edith Stein), fecioară, martiră, patroană a Europei
- Singapore, independența
față de Malaezia (1965)
- Proclamarea independenţei în
Argentina. Sărbătoare naţională (1816).
- Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice
SUPLIMENT
ISTORIE PE ZILE 9 August
PAGINI
DE ISTORIE
BOMBARDAREA
ORAȘELOR HIROȘIMA ȘI NAGASAKI
Probabil unul din cele
mai cunoscute evenimente ale secolului XX, bombardarea oraşelor Hiroshima şi Nagasaki de
către americani s-a concretizat nu doar într-o dramă niponă, ci a constituit şi
singurul prilej (şi sperăm că ultimul) în care s-au folosit arme nucleare.
Începutul secolului XX
găseşte Statele Unite şi Japonia în relaţii
foarte bune, cei dintâi sprijinindu-i pe asiatici la finalul războiului
ruso-japonez, cele două state fiind aliate şi în Primul Război Mondial.
Raporturile dintre asiatici şi americani încep să se deterioreze însă odată cu
atacarea şi invadarea Manciuriei de către japonezi, politică
ce va fi atacată de către regimul lui Roosevelt.
Preşedintele american
va stopa exporturile de fier şi oţel, apoi le va limita şi pe cele de
carburanţi pentru avioane doar la statele din emisfera vestică şi spre Marea
Britanie. Acesta poate fi considerat, de altfel, un prim atac la
adresa Japoniei, statul asiatic fiind foarte afectat din punct de vedere
economic în urma acestor măsuri. Exportul de petrol continuă, însă niponii
încearcă să îl limiteze prin toate mijloacele posibile, acesta fiind redus de
la 6-7 milioane de barili la 1,6 milioane anual.
În iunie 1941,
exportul de petrol către Japonia va fi stopat în totalitate de către americani,
asiaticii plănuind în urma acestei decizii invazia Malaeziei,
a Filipinelor, aHonk-Kong-ului şi eventual a SUA.
Fiind conştienţi de vulnerabilitatea americană în Pacific, mulţi lideri
militari îi vor cere lui Roosevelt amânarea măsurilor de limitare a
exporturilor, însă acesta le va ignora sfaturile, crezând că Japonia se va
limita la atacarea Malaeziei sau a Indiilor olandeze, siguranţa
americană neavând de suferit.
Disperaţi de măsurile
luate de americani, japonezii vor ataca baza militară de la Pearl Harbor pe 7
decembrie 1941. Lucrurile nu vor lua o turnură favorabilă asiaticilor,
deoarece portavioanele americane (cea mai performantă unitate a
acestora) nu se aflau în acele momente în bază, iar atacul de pe 7 decembrie va
constitui prilejul perfect căutat de americani pentru a ataca Japonia.
Dăm filmul pe
fast-forward şi ajungem în 1945, în plin război mondial. Japonezii, conştienţi
de faptul că ţara le va fi invadată, vor pregăti 2,3 milioane de
soldaţimeniţi să apere ţara din Pacific. Americanii estimau pierderile
umane pe care urmau să le sufere în urma invaziei la 400.000-800.000 de
oameni, motiv pentru care vor căuta o metodă prin care acest număr să fie
diminuat semnificativ.
Astfel se dă drumul
aşa-numitului „proiect Manhattan”, unde ingineri americani, în
colaborare cu omologi de-ai lor din Marea Britanie şi Canada,
vor produce bombele nucleare prin care vor fi atacate oraşele Hiroshima şi Nagasaki.
Generalul de Armată George Marshallva cere nominalizarea câtorva
ţinte, din care vor fi alese doar două oraşe. Comitetul a nominalizat patru
oraşe, din care au fost selectateHiroshima şi Kokura,
cu Nagasaki variantă de rezervă.
În data de 6
august, Escadronul 393d B-29, pilotat de Paul Tibbets, va
decola de la baza din Tinian, destinaţia sa fiind oraşul Hiroshima,
oraş pe care avea misiunea să îl distrugă. Bomba a fost armată în timpul
zborului din motive de siguranţă, iar cu 30 de minute înainte de sosirea la
destinaţie, dispozitivele de siguranţă au fost eliminate. Radarele japoneze au
detectat apropierea a trei aeronave americane, dar, din cauza numărului redus
al acestora, au decis să nu deschidă focul. La ora locală 8:15, dispozitivul
numit „Little-Boy”, ce conţinea 64 de kilograme de uraniu, a
fost lansat asupra Hiroshimei, acestuia luându-i 43 de secunde să îşi atingă
ţinta. În urma impactului, 70.000-80.000 de oameni au fost
ucişi, iar circa alţi 70.000 răniţi.
În dimineaţa zilei
de 9 august, avionul B-29 Superfortress Bockscar,
aeronavă pilotată de maiorul Charles W. Sweeney, decola spre Kokura ,
având la bord bomba numită „Fat Man”. În momentul decolării, bomba era deja
armată, dar dispozitivele de siguranţă erau încă active. Odată ajunşi deasupra
oraşului Kokura, membrii echipajului au constatat faptul că datele
meteorologice nu le erau favorabile, cerul fiind în proporţie de 70% înnourat.
După trei raiduri deasupra oraşului, au decis să se îndrepte spre Nagasaki,
oraşul ce reprezenta ultima alternativă pentru bombardare. La ora 11:01, bomba
a fost lansată, după 43 de secunde ea atingându-şi ţinta. Numărul persoanelor
ucise de „Fat Man” a fost estimat la 80.000.
Pe 9 august,
sovieticii vor declara de asemenea război Japoniei, invadând Mancucko,
evenimentul având loc la doar câteva ore înaintea atacului de la Nagasaki. În
aceste condiţii, niponii capitulează, fiind ocupată de trupele aliate. Actul de
capitulare este semnat pe data de 2 septembrie, la bordul navei americane USS
Missouri.
Cel de-al Doilea
Război Mondial se încheie astfel tragic pentru japonezi, nu doar din pricina
pierderii lui, ci şi din cea a tragediilor de la Hiroshima şi Nagasaki, oraşe
ce vor rămâne în istorie în urma evenimentelor crunte în care au fost
implicate.
ULTIMELE
DUELURI DIN ISTORIA ROMÂNIEI
Cumpăna veacurilor XIX-XX a fost marcată de cele din urmă
dueluri ”cavalerești”, amintiri ale unei epoci romantice. Motivele obișnuite
ale conflictelor care le-au generat erau din cele mai diverse: ofense aduse
propiei persoane sau celei iubite, insulte, gelozie… Mijloacele folosite
porneau de la sabia provenind din duelurile medievale, la ”obiceiurile locului”
adică ”bătaia ca la ușa cortului”, până la pistoalele care se vindeau la liber
în magazine. Actorii spectaculoaselor dueluri erau: amorezi de duzină, ofițeri,
negustori, funcționari, doctori și alții. Totul se desfășura în ilegalitate,
duelurile fiind interzise. Iată cum relata presa astfel de evenimente:
Curierul Olteniei, an II,
nr. 55, 5 iulie 1893
”În
noaptea de 1 iulie 1893 urma să aibă loc un duel. Cauza. Un domn cu sora lui
erau în grădina Iosef, când un locotenent de cavalerie și-a permis ”a-i face
bezele”. Fratele ei i-a cerut cont, iar ofițerul l-a provocat la duel alegând
terenul la grădina Bibescu. Din cauză că un martor al civilului n-a venit,
duelul s-a amânat.”
Curierul Olteniei, an II,
nr. 61, 16 august 1893
”La
Craiova, răzbunătorii paraponisiți(supărați) nu își găsesc satisfacție decât în
duel. În seara zilei de 9 august, I.P. și N., propietari, din cauza unei femei
pe care amândoi o iubeau, s-au provocat la duel, alegându-și ca armă pistolul
la distanța de 20 de pași. Locul, lângă comuna Breasta. După două schimbri de
gloanțe n-au fost câtuși de puțin zgâriați. Nu după multă vreme, apucându-se de
ceartă, s-au luat la bătaie în toată puterea cuvântului, încât nici unul nu mai
rămăsese cu haine pe ei. Orice am zice, tot e mai bun obiceiul cel vechi,
bătaia ca la ușa cortului, căci, așa cum se vede, cu duelul nimic nu rezolvi”.
Curierul Olteniei, an III,
nr. 79, 20 decembrie 1893
Duelul din strada Amaradia
”Motivul.
Doi domni, X și Y, se îndrăgostesc de aceeași domnișoară. Mai întâi dl. X
cunoaște o damă de lume mare la un cafeu-chantant, de care se îndrăgostește.
Când punga s-a subțiat, locul lui e luat de altul, mai gros la pungă și artist.
Trist și cu pașaportul la inimă, dl. X își provoacă inamicul la duel. Când cei
doi cavaleri ai duelului erau față în față, în dosul spitalului de nebuni, gata
să tragă, un nebun scapă din spital și, cu un par în mână, se ia după cei doi
dueliști, care, de frică, o rupseră la fugă. În fugă, duelistul X se împiedică,
iar pistolul luă foc, curajosul rămânând două ore ca trăsnit de frică, deoarece
nu știa dacă mai trăiește sau a murit. Pe acesta și astăzi îl mai vedeți cu o
zgârietură la nas căpătată de la căzătură. Ca recompensă pentru sacrificiile
aduse pe altarul amorului, domnișoara de la cafeul-chantant i-a lăsat baltă pe
amândoi, luându-și un alt însoțitor cu punga mai durdulie”.
Curierul Olteniei, an XIV,
nr. 589, 12 8 sprilie 1904
Duelul de la Batalionul I vânători
”Miercuri,
8 aprilie, pe câmpia poligonului de tir a avut loc un duel cu sabia între
sublocotenenții Condeescu și Pascu. Cauza, oarecari cuvinte ofensatoare
schimbate între cei doi combatanți. Dl. Pascu a avut ca martori pe căpitanul
Bădescu și locotenentul Petrescu, iar provocatorul, Condeescu, pe căpitanul
Urdăreanu și locotenentul Rasoviceanu. Au avut loc trei reprize.
Sublocotenentul Pascu a căpătat răni la braț de oarecare gravitate, fiind
trimis acasă cu trăsura. Și sublocotenentul Condeescu a fost rănit.
Autoritățile militare anchetează cazul.
RELIGIE
ORTODOXĂ 9 August
Sf Ap Matia; Sf 10 Mc care au
pătimit pentru icoana lui Hristos
În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol
Matia.
Sfântul Apostol Matia –
S-a născut în Betleem și era din seminția lui Iuda.
S-a deprins din copilărie cu învățătura Sfintelor Scripturi și cunoașterea
legii, având îndrumător pe sfântul, dreptul și bătrânul Simeon, purtătorul de
Dumnezeu. Ascultând cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, a lăsat toate și L-a
urmat împreună cu ceilalți ucenici. Pentru aceasta s-a învrednicit a fi ales
între cei șaptezeci de apostoli. Faptele Apostolilor arată cum după Înălțarea
la Cer a Mântuitorului, Sfinții Apostoli s-au întors de la muntele Eleon la
Ierusalim și au ales doi bărbați, pe Iosif, numit Varsava sau Just și pe Matia.
Sfinții Apostoli s-au rugat zicând: „Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor,
arată pe care din aceștia doi l-ai ales ca să ia locul acestei slujiri și al
apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui. Și au tras sorți,
și sorții au căzut pe Matia, și s-a socotit împreună cu cei unsprezece
apostoli” (F. Ap. 1, 12-26). La Pogorârea Duhului Sfânt era și Matia de față.
El a predicat Evanghelia Mântuitorului în Iudeea și Ierusalim. Din Ierusalim a
mers în Antiohia, Capadocia și Sinope. Tradiția spune că Sfântul Apostol Matia
a predicat în Etiopia și în Macedonia. Apostolul Matia a săvârșit multe minuni
vindecând numeroși bolnavi, printre care și unii oameni cărora li se dăduse
otravă. Pentru aceasta a fost întemnițat. A doua zi de dimineață a fost găsit
în mijlocul poporului propovăduind. Reîntorcându-se în Iudeea a fost prins
iarăși și adus în fața arhiereului Ana. Față de acesta a mărturisit credința în
Hristos, motiv pentru care arhiereul l-a condamnat la moarte prin ucidere cu
pietre. Majoritatea istoricilor susțin că Sfântul Apostol Matia a fost
crucificat în Colchis (Georgia), în anul 63.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea sfinților zece mucenici,
care au mărturisit pentru sfânta icoană a Mântuitorului din poarta de aramă:
Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie și Maria
Patrichia.
Acesti
sfinti au trait în zilele salbaticitului Leon, care nu suferea sfintele icoane
si le ardea. Pentru aceea s-a apucat el sa pogoare si cinstita icoana a
Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se afla la
poarta de arama. Si au facut scari si au pus lemne lungi, si s-au suit pe
scari, vrând sa o pogoare.
Atunci
vitejii acestia apucând de scara si tragând-o la dânsii, au surpat cu capul în
jos pe cel urcat pe ea de l-au dat mortii, si au anatematizat si au blestemat
pe împarat. Împaratul daca a aflat de aceasta, s-a umplut de mânie si a
poruncit sa se taie capetele tuturor celor ce s-au aflat de fata acolo, al
caror numar numai Domnul îl stie, fiindca era multime multa de popor. Iar pe
acesti noua Sfinti Mucenici batându-i cu toiege îi baga în temnita, poruncind
sa le dea pe fiecare zi câte cinci sute de lovituri. Si asa au rabdat cu
barbatie fericitii opt luni. Si daca a vazut tiranul ca li se sfârsea viata, a
poruncit sa fie mai întâi chinuiti si sa li se taie capetele lor si Sfintei
Maria Patrichia, si sa fie aruncati în mare.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne
mântuieşte pe noi. Amin.
ARTĂ
CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 9 August
A:
PLĂCINTE
Plăcintă cu ciuperci
· foi de plăcintă;
· 500 g ciuperci;
· 50 g margarină;
· 1 ceapă;
· Sare;
· Piper
Dacă
nu avem foi de plăcintă se prepară un aluat din 250 g făină, 250 g margarină, ½
pahar cu apă caldă şi sare şi se lasă la rece.
Se curăţă ciupercile, se spală bine şi se taie felioare
subţiri.
Se înăbuşă pe foc, într-o cratiţă acoperită, în margarină cu
ceapa tăiată solzişori, sarea şi piperul măcinat.
Când s-au înmuiat şi zeama din ele a scăzut se lasă să se
răcorească.
Se împarte aluatul în două.
Una din jumătăţi se întinde de forma şi mărimea tăvii.
Se unge tava, se aşază foaia şi se coace la cuptor.
Se scoate din cuptor, se întind ciupercile scăzute şi
răcorite pe toată suprafaţa foii, iar jumătatea cealaltă de aluat care a fost
păstrată la rece, se întinde şi se pune în tavă deasupra compoziţiei.
Se dă la cuptor până se rumeneşte.
B:
SALATE
Salată de varză
· 1 varză mică;
· 2 morcovi;
· 1 rădăcină ţelină;
· 6 căţei usturoi pisat;
· Sare;
· 5 linguri ulei;
· 3 linguri oţet;
· Mărar
Peste
varza tocată fideluţă, amestecată cu morcovul şi ţelina date pe răzătoare se
toarnă amestecul de sare, ulei şi oţet.
Usturoiul pisat şi mărarul se adaugă la sfârşit.
C:
SOSURI
Sos indian
· 25 g margarină;
· 2 cepe;
· 1 rădăcină pătrunjel;
· Cimbru;
· 1 foaie dafin;
· Frunze de ţelină;
· 1 linguriţă făină;
· Sare;
· Boia iute;
· 1 ceaşcă apă
Se
taie ceapa solzişori şi se căleşte în margarină.
Se adaugă făină şi se amestecă continuu.
Când făina capătă culoare gălbuie se stinge cu apă.
Se adaugă restul ingredientelor şi se fierbe circa 30 minute.
D:
BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă de roşii cu soia
350 ml supă de legume
200 ml lapte de soia
60 g făină de soia
2 căţei de usturoi
5-6 foi de dafin
300 ml piure de roşii
80 ml ulei rafinat de soia
30 g soia texturată
sare şi piper, după gust
coriandru, pentru decor
1. Taie cubuleţe 20 g de soia texturată şi rade restul pe răzătoare.
2. Încălzeşte 20 ml ulei rafinat de soia într-o tigaie cu fundul gros.
3. Adaugă frunzele de dafin, piperul şi făina de soia. Prepară un sote.
4. Într-o tigaie separată, încălzeşte restul de ulei de soia.
5. Adaugă usturoiul tocat mărunt şi piureul de roşii.
6. Adaugă compoziţia din prima tigaie şi supa de legume şi lasă totul la fiert timp de 5 minute.
7. Adaugă treptat laptele de soia, amestecând în permanenţă.
8. Sărează, încorporează cubuleţele de soia şi lasă ciorba la fiert timp de 2 minute.
9. Decorează cu tofu ras şi coriandru tocat.
E:
MÂNCĂRURI
Ghiveci de legume
· 1 kg cartofi tăiaţi felii subţiri;
· ½ kg dovlecei curăţaţi şi tăiaţi rondele;
· ¼ kg bame;
· 1 ½ ceaşcă ulei;
· 3 – 4 cepe tăiate solzi;
· 1 legătură mărar;
· 1 legătură pătrunjel;
· 4 – 5 roşii date pe răzătoare;
· Sare;
· Piper
· 5 – 6 căţei de usturoi
Se
curăţă, se taie zarzavaturile şi se aşază straturi alternative în formă,
presărând sare şi piper după fiecare strat.
Ceapa se căleşte bine în ulei, se adaugă roşiile, usturoiul
şi se toarnă peste zarzavaturi.
Deasupra se pun 2 – 3 roşii tăiate felii şi restul de
verdeaţă.
Se dă la cuptor la foc potrivit aproximativ o oră.
F:
DULCIURI
Chec cu cacao
· ¾ ceaşcă ulei;
· 2 ceşti zahăr;
· 2 ceşti apă rece;
· 3 linguri oţet;
· 6 linguri cacao;
· 1 linguriţă sare;
· 2 plicuri vanilie;
· 3 ceşti făină;
· 2 linguriţe bicarbonat;
· 1 linguriţă praf de copt
Se
bate uleiul cu zahărul, se adaugă oţetul, apa, vanilia, făina în care se
amestecă bicarbonatul şi praful de copt.
La sfârşit se adaugă sare şi cacao.
Se răstoarnă compoziţia în tava unsă şi tapetată cu făină şi
se dă la cuptor, la foc potrivit timp de 45 minute.
Când este copt se pudrează cu zahăr.
ARTE 9 August
INVITAŢIE
LA OPERĂ 9 August
Pagliacci
de Leoncavallo
Leoncavallo -
PAGLIACCI - Teatro San Carlo - 2011 FULL VIDEO:
Leoncavallo: Zazà:
Ruggiero Leoncavallo "Gli Zingari" Complete Opera:
Ruggero Leoncavallo = LA REGINETTA DELLE ROSE = Rai Torino, 23.02.1951 =
RARE RECORDING =
I MEDICI - RUGGERO LEONCAVALLO – 1993:
Leoncavallo - EDIPO RE - Lormi, Vaina, Vertecchi, Mazzieri, Durante - Rai
Roma, 1972:
MUZICĂ
9 August
Alexandru
Mandy
Billy Henderson, cântăreţ american (The
Spinners).
The Spinners -
Peter Leslie Gavin, baterist britanic (Shades,
Bluesology, Heads, Hands & Feet, Vinegar Joe).
Hands off Feet off
Marinus Gerritsen, basist, clăpar şi compozitor olandez (Golden
Earring).
Golden Earring -
Radar Love -
John "Pazz" Parry, cântăreţ britanic (Bonzo Dog,
Pasadena Roof Orchestra).
Pasadena Roof
Orchestra:
Barbara Mason, cântăreaţă şi compozitoare americană.
Barbara Mason
(Best of):
Benjamin Orr, vocalist şi basist (Cars).
Kurtis Blow (Kurt Walker), cântăreţ, rapper, DJ şi compozitor
american
Whitney
Houston
Rydel Lynch, cântăreață americană,
membră a trupei R5
THE BEST OF RYDEL
LYNCH [2016]:
Dmitri
Şostakovici
Dmitri Shostakovich - The Very Best Of ( 2 Hours Classical Music ) Hi-Fi:
Cella
Delavrancea
REZISTENȚA PRIN CULTURĂ - CELLA DELAVRANCEA (I):
REZISTENȚA PRIN CULTURĂ - CELLA DELAVRANCEA (II):
REZISTENȚA PRIN CULTURĂ - CELLA DELAVRANCEA (III):
TRIBUTO INSTRUMENTAL A GRUPO ABBA. Selección de Cecil González
Boccherini: String Trios Op.6
Beautiful Pan Flute Love Songs Instrumental - Soft Relaxing Panflute Love Songs Music
Variété Francaise Classiques ♪ღ♫ Meilleures Chansons en Françaises de Tous Les Temps
JUAN LUIS GUERRA LO MEJOR DE LO MEJOR GRANDES ÉXITOS - 30 Grandes Exitos de JUAN LUIS GUERRA
Enrico Macias Best Songs || Enrico Macias Album Complet || My Enrico Macias Playlist
POEZIE 9 August
Lermontov
Demonul
TEATRU/FILM 9 August
Tugulea Tatii - Petre Ispirescu
STELA POPESCU - Cometa Halley
Riquet Motatul - Charles Perrault
GÂNDURI
PESTE TIMP 9 August
Herman Hesse - Citate:
SFATURI
UTILE 9 August
Metode
de a scăpa de țânțari
·
Petul tăiat
200 ml apă caldă, 100 g de zahăr brun sau alb, 1g de drojdie de bere şi un
pet reciclabil. Aceasta este reţeta-minune pentru a scăpa de ţânţarii din casă!
Se taie sticla pe jumătate, iar în partea de jos punem toate ingredientele.
Scoatem capacul şi aşezăm partea de sus a scticlei cu gâtul în jos.
Cele două părţi se lipesc apoi între ele, cu o bandă adezivă. Secretul este
că ţânţarii vor fi atraşi de dulceaţa amestecului, iar dioxidul de carbon
emanat din acest amestec le va fi fatal.
§
Plantează gălbenele, iarba mâţelor şi rozmarin în
grădină sau în ghiveci
Aceste plante emit mirosuri neplăcute pentru ţânţari şi îi vor păstra
astfel la distanţă. Este dovedit ştiinţific că tiofenul, compusul insecticid
conţinut de diferite specii de gălbenele, poate provoca moartea ţânţarilor. Nu
este garantat, totuşi, că doar câteva gălbenele vor expune insectele la un
nivel de pesticide suficient de înalt cât să îi omoare. Dar dacă plantezi
gălbenele alături de alte plante, ierburi şi flori, un colţ biodivers de
vegetaţie va atrage păsări colibri şi alte păsări care te pot scăpa de ţânţari.
§
Aplică pe piele ulei de eucalipt cu lămâie
Pune cinci picături de ulei într-o cană cu apă, apoi pune amestecul într-un
recipient din plastic pentru spray şi aplică două sau trei "puf"-uri
înainte să ieşi din casă. Aroma uleiului va ţine ţânţarii la distanţă.
§ Aprinde lumânări cu
ulei de citronella
Ţânţarii urăsc citronella la fel de mult cum urăsc şi mirosul de eucalipt.
§ Scapă de orice
potenţială sursă de apă stătută
Ţânţarilor le place apa stătută şi o folosesc drept mediu de înmulţire.
Chiar şi un ghiveci mai mic pentru plante care a fost lăsat la aer şi umplut cu
apă de ploaie este un mediu potenţial de înmulţire pentru ţânţari.
§
Pune plase anti-ţânţari peste tot
§
Foloseşte ventilatoare
Potrivit entomologilor, ţânţarii scad în activitate când rafalele de vânt
depăşesc 16 kilometri pe oră. Un ventilator cu viteza stabilită la un nivel
înalt ar trebui să producă o rafală suficientă pentru a ţine insectele departe.
În plus, ventilatoarele ajută la disiparea dioxidului de carbon pe care îl
expiri şi la reducerea căldurii corporale, factori care atrag ţânţari,
scrie ehow.com.
§
Foloseşte ulei de lavandă
Ca să ţii ţânţarii departe poţi stropi câteva funde, de exemplu, cu o
picătură de ulei de lavandă, şi să le agăţi de ferestrele deschise. Uleiul de
lavandă poate fi de asemenea aplicat pe piele, ceea ce va împiedica insectele
să îţi dea târcoale.
§ Foloseşte rozmarin
când faci grătar
Ţânţarii intră adesea în acţiune când te afli la un grătar, iar trucul
acesta simplu te va ajuta să-i opreşti.
§ Aplică ulei de neem
Uleiul de neem a fost folosit de sute de ani atât în medicină, cât şi în
scop cosmetic. Neem este un arbore cu creştere rapidă, veşnic verde, originar
din India, Pakistan şi Burma. Uleiul din seminţele de Neem este presat la rece
din fructele cu coajă lemnoase ale copacului. Are un miros foarte puternic,
relativ respingător, este închis la culoare şi are vâscozitate medie.
·
Aplică
puțină Gheara dracului pe față și mâini
Gheara dracului este folosită
în tratarea durerilor articulare, răcelilor etc prin aplicarea ei pe zona
dureroasă. Se pare că unele substanțe conținute de acest unguent deranjează
foarte mult țânțarii, care când o simt dispar imediat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu