MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

DUMINICĂ 14 OCTOMBRIE

Bună dimineața, prieteni!

Să ne rugăm Domnului pentru iertarea păcatelor, viață lungă, pace, sănătate și bucurii și să-I mulțumim pentru tot ce ne-a dat! Doamne miluiește!

ISTORIE PE ZILE 14 Octombrie

Evenimente

·         1066: Armata normandă a lui William I Cuceritorul a învins armata anglo-saxonă a regelui Harold al II-lea, ucigându-l pe acesta în bătălia de la Hastings.

·         1465: Bucureştiul este atestat documentar ca reşedinţă domnească a voievodului muntean Radu cel Frumos (1462 – 1478).  Aşezarea este atestată documentar pentru prima data la 20 septembrie 1459, într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Bucureştiul a fost ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. În anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială. Radu cel Frumos a fost domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475). Este fiul lui Vlad Dracul și vine la domnie cu ajutor turcesc dat de sultanul Mahomed al II-lea, împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș.

·         1582: Din cauza introducerii calendarului gregorian, această zi din acest an nu există în Italia, Polonia, Portugalia și Spania.

·         1789: Presedintele american George Washington proclama prima sarbatoare a Zilei Recunostintei (Thanksgiving Day). Ziua Recunoștinței este o sărbătoare anuală de o zi, în care se mulțumește (tradițional lui Dumnezeu) pentru bogăția recoltei din acel an. Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite și Canada). Este o sărbătoare a familiei. În Statele Unite majoritatea afacerilor (în afară de magazine) sunt închise joi și vineri în săptămâna cu Thanksgiving pentru a permite angajaților să se reunească, cu familia. Această sărbătoare a fost preluată de primii coloniști sosiți în Lumea Nouă, unde a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1621, ca semn de recunoștință față de recolta miraculoasă obținută în condiții climaterice dure. În decembrie 1941, Congresul SUA a adoptat o rezoluție prin care a 4-a zi de joi din noiembrie devine oficial sărbătoare națională a SUA. În Statele Unite se organizează parade de Ziua Recunoștinței, cu ocazia cărora defilează de obicei fanfare școlare și se prezintă diferite care alegorice. Mâncărurile tradiționale de Ziua Recunoștinței sunt curcan umplut (fript, afumat sau la cuptor), jambon, cartofi piure, cartofi dulci, porumb, și plăcinta de dovleac. A doua zi după Ziua Recunoștinței, denumită „Black Friday” (sau „Vinerea Neagră”) este prin tradiție o zi în care comercianții oferă reduceri mari de prețuri. Nu este ceva neobișnuit să se formeze cozi la mall-uri de la șase dimineața.

·         1802: În Țara Românească a avut loc un puternic cutremur de pământ, cel mai mare seism din România, consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea și se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7-7,9 grade. Și Bucureștiul a fost grav afectat, aici prăbușindu-se Turnul Radu Vodă, Hanul Șerban Vodă, o parte din Turnul Colței și multe alte construcții. (14/26)

·         1812: In baza raportului prezentat de amiralul P.V. Ciciagov, ţarul Alexandru I a dispus ca suburbia din preajma Cetăţii Ismail, cu un număr de circa 1 500 case şi prăvălii, populată de colonişti armeni, greci, bulgari, evrei şi alte naţionalităţi, întemeiată de generalul-maior S.A. Tucikov, să se numească “oraşul Tucikov“, denumire ce s-a păstrat pînă la mijlocul secolului al XIX-lea.

·         1851: A fost înfiinţată Agenţia de presă REUTERS, cea mai importantă agenţie de ştiri din Marea Britanie şi una din cele mai apreciate din lume. Fondată la Londra, de Paul Julius Reuter; Reuters a fost primul utilizator al cablului subacvatic pentru a transmite informaţiile de presă şi bursiere între Anglia şi Franţa. În 1923 a început folosirea undelor radiofonice. În 1927 a fost introdus teleprinterul. În 1962, Reuters a trimis primul satelit în spaţiu, fiind prima companie privată din lume care a realizat transmiterea de informaţii în acest fel.

·         1863: Alfred Nobel a patentat metoda de obţinere a nitroglicerinei. Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm – d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia, chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.

·         1900: Apare cartea Interpretarea viselor a psihologului Sigmund Freud. Sigmund Freud (născut Sigismund Schlomo Freud la 6 mai 1856, Freiberg, Imperiul Austriac, astăzi Příbor/Republica Cehă – d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză.

·         1911: Apare la Bucureşti din iniţiativa lui N.D. Cocea şi Alexandru Davila, “Rampa”, revistă de teatru, muzică, artă şi literatură. După o întrerupere de doi ani (1913-1915), apare din nou cu titlul de “Rampa nouă ilustrată”, existînd pînă în anul 1948. Revista “Rampa nouă ilustrată” a fost mult timp este singurul cotidian de specialitate din lume.

·         1912: Începutul guvernului Titu Maiorescu 2 până la 31 decembrie 1913. Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie 1917, București) academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române.

·         1912: Presedintele american Theodore Roosevelt a fost impuscat de patronul unui local in timpul campaniei politice din Milwaukee, Wisconsin. Desi ranit, presedintele si-a incheiat discursul. Roosevelt nu a reusit sa obtina insa un al doilea mandat, fiind invins in cursa electorala de catre democratul Woodrow Wilson. 

·         1918: Se constituie Consiliul Naţional din Bucovina, sub conducerea lui Iancu Flondor, care milita pentru Unirea Bucovinei cu România.

·         1919: Iau sfarsit la Bucureşti, lucrarile Congresului extraordinar al Partidului Socialist Român.

·         1933: Germania nazistă se retrage din Conferinţa dezarmării şi părăseşte Liga Naţiunilor.

·         1937: A apărut primul număr al revistei “Fotbal”, subintitulată “revistă săptămânală pentru deprinderea jocului curat în sport, artă, literatură şi viaţă socială”. Revista era condusă de scriitorul Camil Petrescu.

·         1938: Se înfiinţează “Teatrul de Muncă şi Lumină”, avându-l ca director pe Victor Ion Popa.

·         1944: Masacrul de la Moisei. Armata horthistă a savârşit un asasinat în masă la Moisei. Treizeci şi unu de ţărani au fost îngrămădiţi în două case şi masacraţi. Apoi, criminalii au incendiat satul. Ulterior au fost identificate printre victime, doi supravieţuitori. Cei mai mulţi dintre cei ucişi la Moisei au fost împuşcaţi din ordinul autorităţilor statului ungar, pe baza acuzaţiei de dezertare dintr-o unitate militară pe timp de război. Deasupra gropii comune unde au fost îngropate cadavrele s-a înălţat o troiţă de lemn, înlocuită după câţiva ani de un obelisc din piatră. Asupra acestor evenimente s-a aşternut treptat uitarea. Abia după 1966, când sculptorul Vida Geza a ridicat cunoscutul monument în lemn (transpus în piatră în 1972), oamenii au început să-şi pună întrebări. "Treptat, prin strădania profesorului Gheorghe Coman, urmat de Vasile T. Suciu şi Gh. I. Bodea, s-a reuşit reconstituirea evenimentelor. Majoritatea celor împuşcaţi la Moisei făceau parte dintr-o unitate de muncă forţată din munţii Maramureşului, aproape de localitatea Leordina. În condiţiile înaintării forţelor militare aliate, cei mai mulţi dintre cei încorporaţi în aceste unităţi de muncă obligatorie au dezertat, încercând să treacă linia frontului şi să se întoarcă la casele lor. Unii au reuşit, alţii, printre care şi cei ucişi la Moisei, au fost prinşi de jandarmii de front şi închişi într-un lagăr improvizat, de unde, în ziua de 14 octombrie 1944, au fost transportaţi la Mosei şi împuşcaţi în cele două case. Prin masacrul din 14 octombrie 1944, Moiseiul se înscrie pe lista localităţilor în care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au petrecut tragedii umane colective greu de înţeles astăzi" a precizat Viorel Rusu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie, Baia Mare.

·         1944: Al doilea război mondial: Feldmareșalul german Erwin Rommel este ucis din ordinul lui Hitler.

·         1947: Pilotul american Chuck Yeager zboară cu un Bell X-1 devenind primul om care a zburat cu viteză mai mare decât a sunetului. Chuck Yeager (n. 13 februarie 1923, Myra, Virginia), pilot în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a zburat în 64 de misiuni deasupra Europei. El a doborât 13 avioane germane și a fost el însuși doborât în Franța, dar a scăpat de prizonierat cu ajutorul Rezistenței Franceze. De asemenea a fost primul om care a depășit viteza sunetului si apoi de doua ori viteza sunetului (Mach 2).

·         1962: Un avion de recunoaștere american Lockheed U-2 a zburat deasupra Cubei și a fotografiat rachete sovietice capabile de a purta încărcătură nucleară, declanșând criza rachetelor cubaneze.

·         1964: Pastorul american de culoare, Dr. Martin Luther King, luptator pentru obtinerea pe cale non violenta de drepturi pentru populatia afro-americana, devine cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Martin Luther King Jr. (n.15 ianuarie 1929, Atlanta, Georgia – d. 4 aprilie 1968, Memphis, Tennessee) a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii. Cunoscut și sub abrevierea MLK, a organizat și a condus marșuri în favoarea dreptului la vot, pentru desegregare rasială și alte drepturi civice elementare pentru cetățenii de culoare nord-americani. Cele mai multe astfel de legi, și anume Civil Rights Act, Voting Rights Act, au fost promulgate sub președinția lui Lyndon B. Johnson. În timpul unui marș pentru libertate (28 august 1963) a pronunțat unul dintre cele mai celebre discursuri: I have a dream (Am un vis). L-a cunoscut pe John Fitzgerald Kennedy care i-a acordat sprijinul în lupta împotriva discriminării rasiale. Martin Luther King a fost cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1964 pentru lupta împotriva segregației rasiale și discriminării rasiale. În semn de recunoaștere a întregii sale activități în slujba populației de culoare, pentru combaterea discriminării rasiale prin proteste pașnice, în 14 octombrie 1964, Martin Luther King a primit premiul Nobel pentru pace, devenind cel mai tânăr laureat al acestuia. În discursul rostit cu această ocazie, l-a menționat pe Gandhi în calitate de pionier al luptei cu mijloace pașnice contra inechităților sociale. De altfel, l-a avut pe Gandhi drept model de-a lungul întregii sale vieți, și se pare că exemplul acestuia i-a inspirat anumite principii morale. A depus eforturi în lupta împotriva sărăciei precum și a opririi războiului din Vietnam. King a fost asasinat pe data de 4 aprilie 1968, în Memphis, Tennessee. După moartea sa i s-a acordat Medalia prezidențială pentru libertate în 1977 și Medalia de Aur în 2004; În 1986 ziua lui Martin Luther King a fost declarată zi federală în Statele Unite.

·         1964: Seful Partidului Comunist din URSS,  N.S. Hruşciov, este destituit şi îi urmează la conducerea PCUS L. I. Brejnev.

·         1968: Prima transmisiune live din spaţiul cosmic a fost realizată în timpul misiunii Apollo VII.

·         1973: Studenţii din Thailanda demonstrează pentru o guvernare democratică. 77 dintre ei sunt ucişi iar 857 răniţi.

·         1981: Mohamed Hosni Mubarak este ales, prin referendum, presedinte al Republicii Arabe Egipt, la o săptămână după ce fostul presedinte Anwar Sadat fost asasinat; (n. 1928).

·         1994: Liderul palestinian Yasser Arafat, primul ministru israelian Yitzhak Rabin și ministrul de externe israelian Shimon Peres primesc Premiul Nobel pentru Pace. Una dintre cele mai controversate alegeri pentru Nobelul pentru Pace a fost cea din 1994, când premiul a fost decernat lui Ițhak Rabin, Shimon Peres și Yasser Arafat. Ei au primit premiul pentru rolul lor în negocierile privind încetarea conflictului dintre Israel și forțele palestiniene, mai ales pentru Acordurile de la Oslo din 1993. (Premiul Nobel pentru Pace: cei mai controversati laureați)

·         1998: Parlamentul Romaniei a aprobat solicitarea presedintelui Emil Constantinescu de aprobare a deciziei Consiliului Suprem de Aparare a tarii, privind pozitia Romaniei fata de conflictul din Kosovo. 

·         1999: Raportul pe anul 1999 al Comisiei Europene a precizat ca Romania continua sa indeplineasca criteriile politice de aderare la Uniunea Europeana stabilite la Copenhaga, desi aceasta pozitie va trebui sa fie reexaminata daca autoritatile vor continua sa nu acorde prioritate abordarii crizei institutiilor de ocrotire a copilului. 

·         2001 - Forţele armate ale Statelor Unite şi cele ale Marii Britanii încep campania de bombardare a taberelor Al-Quaeda din Afganistan

Nașteri

·         1404: Marie de Anjou, soția regelui Carol al VII-lea al Franței (d. 1463)

·         1499: Claude a Franței, soția regelui Francisc I al Franței (d. 1524)

·         1630: Sofia de Hanovra, ducesă de Braunschweig-Lüneburg (d. 1714)

·         1633: Iacob al II-lea al Angliei (d. 1701)

·         1634: Alfonso al IV-lea d'Este, Duce de Modena (d. 1662)

·         1712: George Grenville, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1770)

·         1777:  S-a născut poetul Costache Conachi,  scriitor şi om politic din Moldova, unul dintre primii poeţi romani moderni. Lirica sa, cu foarte rare excepţii, este prin excelenţă erotică, senzuală şi sentimentală; (d.04.02.1849). Costache Conachi (n. 14 octombrie 1777, Țigănești, Galați – d. 1849, Țigănești), scriitor român. Descendent dintr-o familie boierească fanariotă, a ocupat înalte funcții dregătorești în Moldova.

·         1784: Ferdinand al VII-lea al Spaniei (d. 1833)

·         1814 - S-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Mihail Lermontov ("Demonul", "Un om ciudat", "Un erou al timpului nostru") (m. 27 iulie 1841)

·         1853: S-a nascut in localitatea Sipot (azi Ciprian Porumbescu), in actualul judet Suceava, compozitorul roman Ciprian Porumbescu, un inaintas de seama al muzicii romanesti. S-a format in perioada cand dobandirea drepturilor nationale era o prioritate pentru romani, astfel incat s-a orientat si pe valorificarea folclorului. Legatura cu muzica populara a fost determinanta in formarea sa profesionala. in perioada studiilor la Viena a editat o “Colectiune de cantece sociale pentru studentii romani”, prima de acest fel in literatura noastra. Porumbescu a compus peste 250 de lucrari vocale si instrumentale, care-si trag seva din cantecul popular romanesc. Opereta “Crai nou”, “Balada” sa pentru vioara si pian, “Cantecul pentru 1 Mai”, “Serenada” se bucura de o larga popularitate.

·         1857:  S-a născut George I. Ionescu-Gion, publicist şi istoric roman; (m. 29 iunie 1904).

·         1872:  S-a născut Petre P. Negulescu, filozof şi om politic, membru al Academiei Române; (m. 1951).

·         1879: Miles Franklin, scriitoare și feministă de origine australiană (d. 1954)

·         1882: S-a născut Eamon de Valera, prim-ministru în mai multe rânduri al Republicii Irlanda şi preşedinte al statului în perioada 1959-1973. De Valera a fost unul dintre  marii luptatori irlandezi pentru dobândirea independenţei ţării  faţă de Marea Britanie, independenta care a  fost  proclamata  în 1948. De Valera a fost întemnițat în urma participării la Rascoala de Pasti din 1916  și ar fi fost executat de britanici,  dacă nu ar fi avut pașaport american. A fost eliberat în cadrul amnistiei din 1917 și a fost ales în același an președinte al partidului nationalist irlandez Sinn Fein. De Valera a fost reținut din nou în 1918 pentru activitatea sa în cadrul partidului Sinn Féin, dar a evadat din închisoarea Lincoln și a petrecut doi ani ca luptător de gherilă în Armata Republicana Irlandeza ( IRA). A murit la  29 august 1975. În 1921 printr-un acord anglo-irlandez Irlanda a devenit  dominion britanic (cu excepția Irlandei de Nord, Ulsterul). În 1922 începe un adevărat război civil care opune pe cei care refuză împărțirea insulei celor de la guvernare. În 1937 Irlanda se declară independentă și suverană sub numele de Éire. Este adoptată o nouă Constituție. În al doilea razboi mondial Irlanda și-a  declarat  neutralitatea. În 1948 se proclamă Republica Irlanda și iese din Commonwealth. În 1955 devine membră ONU; în 1973 al CEE.

·         1890: Dwight David Eisenhower, politician american, al 34-lea președinte al Statelor Unite (d. 1969). Dwight David Eisenhower, (n. 14 octombrie 1890 – d. 28 martie 1969), cunoscut în mod afecționat și ca Ike, a fost un general și om politic republican american. A fost comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii (1943), în Sicilia (1943) și în Vestul Europei (1944 – 1945). A fost primul comandant suprem al forțelor armate ale NATO (1949 – 1952) și președinte al SUA între anii 1953 și 1961. Doctrina sa, susținând protecția împotriva comunismului, a marcat profund politica internă și externă a Statelor Unite ale Americii pe parcursul anilor 1950 și 1960.

·         1890: Louis Deliuc, critic francez de film (d. 1924)

·         1894: E. E. Cummings, poet american (d. 1962)

·         1896: S-a născut actriţa Lillian Gish una din stelele de prima marime ale filmului mut (“Ordin să ucizi”, “Comedianţii”); (m. 27 februarie 1993). A debutat în cinema în 1912, sub conducerea marelui regizor D.W.Griffith realizând, în perioada de aur a filmului mut, cele mai importante creații din strălucita ei carieră.

·         1906: Hannah Arendt, teoretician politic german (d. 1975)

·         1912 - S-a născut Nucu Păunescu, actor la Teatrul Nottara (filme: "Pasărea furtunii", "Zestrea Domniţei Ralu") (m. 2 octombrie 1980)

·         1914: Raymond Davis, Jr., fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 2006)

·         1914: S-a născut istoricul Ştefan Pascu, membru al Academiei Române; (m. 2 noiembrie 1998).

·         1920: S-a născut filosoful raţionalist Henri Wald, distinsă figură a culturii româneşti, elev al profesorului Mircea Florian (“Introducere în logica dialectică”, “Expresivitatea ideilor”, “Puterea vorbirii” , “Înţelesuri iudaice”); ( m. 2002).

·         1923: Victor Kernbach, scritor român (d. 1995)

·         1927:  S-a nascut actorul englez Roger Moore. A  devenit celebru in filmul The Saint”-”Sfantul”. Roger Moore (n. 14 octombrie 1927), actor englez de film și TV, care a devenit cunoscut prin rolul principal jucat în serialul Sfântul.

·         1930: S-a nascut Mobutu Sese Seko, politician zairez, presedinte al Zairului,fost Congo belgian; (d. 1997).

·         1933: Dan Beizadea, instrumentist, dirijor și compozitor român

·         1938: S-a nascut imparateasa  Farah, soţia Şahului Reza Pahlavi al Iranului.

·         1939: S-a nascut Ralph Lauren, designer de moda. 

·         1940: Sir Cliff Richard, interpret britanic de muzică pop. Sir Cliff Richard(n. 14 octombrie 1940, Lucknow, India ca Harry Rodger Webb), cântăreț de muzică pop britanic. În anul 1995 este ridicat de regina Angliei la rangul de cavaler, devenind astfel primul cântăreț de muzică pop, cavaler.

·         1945: László Ablonczy, scriitor, jurnalist, critic literar maghiar

·         1946: S-a nascut Justin Hayward, muzician, membru al formatiei Moody Blues. 

·         1948: Marian Papahagi, filolog român, critic și istoric literar român (d. 1999).

·         1950: S-a nascut  Iosif Dan (București), politician român, membru al Partidul Social Democrat, luptator in Revolutia anticomunista din 1989; (d. 5 decembrie 2007, Novosibirsk).

·         1950: Kate Grenville, scriitoare australiană

·         1951: Lia Manțoc, scenografă română

·         1951: Ștefan Sameș, fotbalist român

·         1955: Ion Giurescu, politician român

·         1958: Carmen Trocan, actriță română

·         1964: Cristiano Bergodi, fotbalist și antrenor italian

·         1975: Gabriela Szabo, atleta, multipla campioana mondiala si olimpica (n. Bistrita).

·         1980: Victoraș Iacob, fotbalist roman

Decese

·         222: Moare ucis  in timpul unei revolte anticrestine Papa Calixt I, dupa asasinarea imparatului Elagabal  (Marcus Aurelius Antoninus). Papa Calixt I a deținut funcția papală în perioada anilor 218 – 222. Pontificatul sau a durat cinci ani. A fost înmormântat pe via Aurelia, în cimitirul Calepodius, unde – mormântul său împodobit mai târziu cu fresce – a fost descoperit în 1960. Biserica Catolica il celebreaza pe 14 octombrie.

·         1066: A murit regele Angliei Harold Godwinson i; (n. 1022). Harold Godwinson sau Harold al II-lea (c. 1022-1014) a fost ultimul rege anglo-saxon al Angliei. Harold a domnit de la 6 ianuarie 1066 până la moartea sa in Bătălia de la Hastings, la 14 octombrie a aceluiaşi an,in lupta cu normanzii invadatori condusi de William Cuceritorul, în timpul razboiului de cucerire a Angliei de către normanzi. Harold este primul dintre cei trei regi ai Angliei care au murit în război, ceilalti doi fiind Richard I şi Richard al III-lea. Bătălia de la Hastings a fost lupta decisivă după care normanzii au finalizat cucerirea normandă a Angliei.

·         1631: Sophie de Mecklenburg-Güstrow, soția regelui Frederick al II-lea al Danemarcei (n. 1557)

·         1658: Francesco I d'Este, Duce de Modena (n. 1610)

·         1669: Compozitorul italian Antonio Cesti a decedat, la 46 de ani. 

·         1716: A încetat din viaţă filosoful german Gottfried Wilhelm von Leibniz; (n. 1 iulie 1646). A  fost   unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea si  unul din întemeietorii iluminismului german. În matematica, Leibniz a introdus termenul de ” functie”, pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curba. Alături de  englezul Isaac Newton, Leibniz este considerat fondatorul  analizei matematice  moderne.

·         1857: Johan Christian Dahl, pictor norvegian (n. 1788). Johan Christian Dahl (cunoscut și ca Johan Christian Klausson Dahl, I.C. Dahl sau J.C. Dahl, n. 24 februarie 1788, d. 14 octombrie 1857), pictor norvegian.

·         1889: A decedat generalul si omul politic român Gheorghe Adrian, membru al Academiei Române; (n. 1821). Gheorghe Adrian (Andreescu) (n. 1821 — d. 15 octombrie (14 decembrie pe stil nou) 1889, București) , politician și general român, membru de onoare (din 1875) al Academiei Române.

·         1916 - A încetat din viaţă actorul şi regizorul Constantin Radovici ("Detectivul", "Viorica") (n. 15 ianuarie 1877)

·         1944: S-a sinucis feldmaresalul german Erwin Rommel ;( (n.15 noiembrie 1891). A fost comandatul general al trupelor germane din Africa, cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps. Mai târziu, a fost numit comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia. Erwin Johannes Eugen Rommel (n. 15 noiembrie 1891 – d. 14 octombrie 1944), unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. Rommel a fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deșertului (în germană, Wüstenfuchs, Sunet listen) datorită campaniilor militare reușite pe care le-a repurtat pentru armata germană în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia. Implicat in conspiratia generalilor impotriva lui Hitler din luna iulie, acesta a fost silit sa aleaga intre un proces public injositor in care sa fie acuzat de inalta tradare urmat de o condamnare sigura la moarte sau sinucidere si funeralii nationale. Rommel s-a sinucis otravindu-se, iar autoritatile naziste au comunicat ca acesta a decedat in urma unui atac cerebral. Implicarea sa in complotul impotriva lui Hitler s-a produs la inceputul lui 1944, cand generalii Ludwig Beck si Carl Goerdeler i-au destainuit intentiile lor. Initial, Rommel a refuzat sa li se alature, considerand ca asasinarea lui Hitler il va transforma pe acesta intr-un martir. El ar fi dorit ca liderul nazist sa fie arestat si judecat. Comandant al sectorului de front numit “Zidul Atlanticului”, feldmaresalul i-a cerut lui Hitler sa puna capat razboiului, cum acesta nu a dorit sa asculte sfaturile si-a pus in aplicare planul de asasinare. Acesta a esuat insa, iar cei mai multi dintre autorii complotului au fost ucisi in chinuri la ordinul lui Hitler.

·         1959: A încetat din viaţă actorul Errol Flynn, succesor al lui Douglas Fairbanks în filmele de capă şi spadă. Flynn a devenit celebru prin personajele create – Robin Hood, căpitanul Blood, Essex (“Corsarul”, “Prea mult şi prea repede”); (n. 20 iunie 1909). Errol Leslie Flynn (n. 20 iunie, 1909 – d. 14 octombrie, 1959). actor australian, cunoscut pentru rolurile sale romantice din filmele de capă și spadă de la Hollywood.

·         1960: Abram Fiodorovici Ioffe, fizician rus (n. 1880)

·         1978: A încetat din viaţă Cezar Grigoriu, regizor de teatru, film şi TV, interpret de muzică uşoară, membru impreuna cu fratii sai, al popularului grup Trio Grigoriu ; (n. 8.05.1929).

·         1983:  A încetat din viaţă scriitorul Horia Stancu (“Planul ne stă înainte”, “Fanar”, “Când scapătă luna”);  (n. 1926).

·         1984: Martin Ryle, fizician și radioastronom englez (n. 1918)

·         1989:  A încetat din viaţă scenaristul Cesare Zavattini, important artizan al neorealismului italian, colaborator fidel al lui Vittorio de Sica (“Ciociara”, “Hoţi de biciclete”, “Sciuscià”); (n. 29 septembrie 1902).

·         1990: A încetat din viaţă Leonard Bernstein, compozitor, pianist şi dirijor american; (n.25 august 1918). Leonard Bernstein (n. 25 august 1918, Lawrence, Massachusetts – d. 14 octombrie 1990), pianist, dirijor și compozitor american, de naționalitate evreu. Familia sa a emigrat din localitatea Rovno, Ucraina. Este cunoscut și a rămas în memoria publicului mai ales pentru prodigioasa sa activitate dirijorală în lumea întreagă. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York. A compus lucrarea West Side Story (Poveste din Cartierul de vest), care a stat la baza unei ecranizari de succes.

·         1997 - A încetat din viaţă Harold Robbins, romancier American ("Never Love a Stranger")

·         2010: A încetat din viaţă matematicianul Benoît Mandelbrot, inventatorul geometriei fractale, utilizată pentru măsurarea fenomenelor naturale despre care până la el se credea că nu pot fi măsurate – precum norii; (n. 20 noiembre 1924).

·         2015: A încetat din viaţă Florența Mihai, jucătoare de tenis română (n. 1955). Florența Mihai (n. 2 septembrie 1955, București – d. 14 octombrie 2015, București) a fost o jucătoare de tenis română. A jucat în două finale (simplu și dublu mixt) la turneul de tenis de la Roland Garros în 1977. La simplu a pierdut în fața jucătoarei iugoslave Mima Jaušovec, iar la dublu mixt (împreună cu columbianul Iván Molina) în fața cuplului John McEnroe/ Mary Carillo. La dublu feminin juca deseori cu Mariana Simionescu.

Sărbători

·         Ziua Internațională a standardizării

·         Calendar religios 14 octombrie 
- Calendar crestin ortodox: 
Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iași; Sfintii Mucenici: Nazarie, Ghervasie, Protasie si Chelsie; Duminica a 21-a după Rusalii – a Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic – Pilda semănătorului – Rugăciunea lui Iisus
- Calendar crestin greco-catolic: 
Sfintii mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie si Celsie (sec I); Cuv Cosma al Maiumei imnograful 
- Calendar crestin romano-catolic: 
Sfantul Calist I, papă martir

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Octombrie

+) Sf Cuv Parascheva de la Iași; Sf Mc Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie; Duminica a 21-a după Rusalii – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII – lea Ecumenic – Pilda semănătorului – Rugăciunea lui Iisus

Sf Cuv Parascheva de la Iaşi

Sfanta Cuvioasa Parascheva - Trei au fost marile virtuti care au impodobit sufletul si viata Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iasi. Ingereasca feciorie, milostenia, adica lepadarea de cele pamantesti, si dumnezeiasca rugaciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuti le-a iubit fericita din copilarie si prin acestea, in chip deosebit, s-a dezbracat de orice cuget pamantesc, a biruit pe diavoli si s-a numarat in ceata Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu.

VIAŢA SF. PARASCHEVA

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.

Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.

Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".

Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Se spune că atâtea minuni a săvârşit Sfânta Parascheva, mai multe chiar decât numărul stelelor şi nisipul mării. Pentru că Sfânta vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, chiar şi cele mortale; depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei.

Şi în zilele noastre, Cuvioasa nu conteneşte a face minuni pentru cei care cu credinţă aleargă la ea, nu numai în Epivata, unde casa părintească a fost transformată în biserică închinată ei, şi în Catedrala mitropolitană de la Iaşi, ci în toată lumea.

Vă prezentăm în continuare câteva dintre minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva, povestite de credincioşi în scrisorile trimise preoţilor slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, consemnate în „Patericul românesc“ sau în cartea „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei“.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. În acest timp, mama sa a mers la moaştele Cuvioasei Parascheva, cerându-i sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămâni, doctorii au tot amânat operaţia. Şi observând că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos, i-au spus bolnavului că nu mai este nevoie să fie operat şi să se întoarcă acasă, pentru că „este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!“.

Într-o zi, o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Un preot slujitor care se afla atunci în biserică a întrebat-o ce are. Aceasta i-a spus că a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Mergând în cele din urmă la medic, acesta i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.

Preotul a întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, iar ea a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci, el i-a făcut pomelnic şi a dus-o la Cuvioasa, unde s-a închinat. Preotul povesteşte că peste trei luni a întâlnit-o pe stradă, sănătoasă şi voioasă. Femeia i-a spus atunci slujitorului Domnului că „la vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă“.

A doua zi, a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!“. Mulţumind din inimă Preacuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

Un preot din Ardeal povesteşte că era bolnav de plămâni şi făcând foarte multe injecţii cu antibiotice, a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acesta i-a confirmat nenorocirea. Imediat, preotul s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora 22:00. Catedrala era închisă. Atunci a stat în genunchi, afară, lângă peretele unde erau moaştele Sfintei Parascheva, s-a rugat câteva ceasuri, plângând. A doua zi a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii şi slujeşte Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal.

Odată, a venit de la Bucureşti o doamnă, aducând în dar Sfintei Parascheva un covor persan, mare şi frumos. Preotul care era la racla Cuvioasei a întrebat-o ce înseamnă acest dar. Dânsa i-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit şi, cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui, spunându-i să se pregătească de moarte, că are cancer. Dar, într-o zi, a venit la ei acasă un prieten care le-a spus că pleacă la Iaşi, sfătuindu-i să-i dea bani şi pomelnic să îl ducă el la Sfânta Parascheva. Peste două luni, bărbatul s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, soţia sa, personal, a adus acest covor la Sfânta Parascheva.

O altă femeie, necăjită că toată faţa soţului ei este cuprinsă de nişte bube urâte care supurează şi-i provoacă mare durere, a venit la Cuvioasa Parascheva, a plâns, s-a rugat şi a dat pomelnic. Mulţi doctori încercaseră cu diferite tratamente şi alifii să-l vindece, dar totul era în zadar, ba, parcă, după fiecare tratament, rănile se înfocau şi se extindeau mai tare.

Când a venit la Iaşi, femeia a atins de moaştele Sfintei batista curată pe care o avea la ea, iar când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului, acestuia potolindu-i-se durerile. După o săptămână, au dispărut şi bubele.

A venit din Bulgaria pentru că Sfânta i s-a arătat

În anul 1968, prin luna martie, la Mitropolie a venit o femeie din Bulgaria. Unul dintre preoţii care erau în catedrală a întrebat-o dacă ştie să vorbească ruseşte, pentru a-i spune ce i s-a întâmplat. Atunci femeia i-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul al II-lea şi că subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă, că-l ţine într-o cuşcă. Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi Îl înjura pe Dumnezeu. Ea mereu mergea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei.

Într-o noapte, a visat o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care i-a spus: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o. Însă, peste vreo două luni, iarăşi a visat aceeaşi femeie, care i-a spus acelaşi lucru ca şi prima dată. A întrebat-o cine este şi ea i-a spus că este „Sfânta Parascheva din Iaşi!“

Doamna locuia chiar în capitala Bulgariei, Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, obţinând paşaportul, a venit la Sfânta Parascheva.

Preotul a sfătuit-o cum să se roage şi să lase un pomelnic. Până seara a stat lângă raclă, rugându-se.

După un an, a venit, împreună cu mama ei de 90 de ani, să-i mulţumească Sfintei Parascheva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi că îşi continuă studiile.

Ajutor şi bucurie în familie

În anul 1955, o familie din Iaşi nu avea înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Şi după ce fetiţa s-a culcat, tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Întorcându-se acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întâmplat?“, a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea, m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar, la ora opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apucat repede şi m-a aruncat afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului“, a povestit ea. „Femeie, în seara aceasta, la ora opt, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească!“

O farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. A dat rugăciuni la Sfânta Parascheva şi imediat a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela a început s-o curteze, dar nu spunea ceva serios. Apoi a lasat-o şi s-a dus la altele. Ea, disperată, tot venea şi se plângea Sfintei... Preotul de la raclă a sfătuit-o: „Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Parascheva“. Şi într-o duminică, pe neaşteptate, a venit doctorul la familia fetei şi a cerut-o în căsătorie. Peste zece zile au făcut nunta.

Ocrotitoarea studenţilor

Printre cei care aleargă la ajutorul maicii noastre Parascheva sunt studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice.

O fată voia să dea la medicină. A venit la Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. A fost sfătuită de preoţii de aici să se ducă la racla Sfintei Parascheva, să se roage cum ştie, iar ea o va ajuta. Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, s-a rugat: „Sfântă Parascheva, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina“. La examen au intrat trei candidaţi. Li s-a întins cutia cu bileţele, au tras primii doi bileţelele şi la urmă a tras şi ea, cu strângere de inimă, şi mare i-a fost mirarea când a văzut pe bileţel: „Splina“. A ştiut perfect şi a luat zece. A doua zi a venit să-i mulţumească Cuvioasei Parascheva. De la uşă a început să plângă şi să strige: „Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă..., nu eu...“.

O tânără povesteşte cum, obosită de şcoală şi foarte deprimată, a ajuns să-şi spună că nu mai are rost să trăiască. „În seara aceea am adormit plângând, cu gândul ca a doua zi să le părăsesc pe toate, să-mi pun capăt zilelor. Noaptea am avut un vis în care am descoperit-o pe Sfânta Parascheva... Mă aflam într-o încăpere micuţă, precum chilia unei maici. Acolo se aflau un pat din lemn fără saltea şi o icoană. Am intrat şi am sărutat icoana, care a zâmbit. Era o tânără în negru, acoperită, nu ştiu dacă de o năframă sau de părul ei. M-a întrebat dacă vreau să devin maică. I-am răspuns că nu şi că vreau să mă sinucid. Atunci mi-a zis să merg la o mănăstire, departe, şi să stau trei zile. La sfârşit, am sărutat-o din nou. De atunci viaţa mea s-a schimbat. Am mers la duhovnic, care m-a trimis la o biserică cu hramul Sfintei Parascheva. Părintele de acolo mă aştepta şi mi-a zis: „Vino să-ţi dau cărţi, pentru a afla!“. Aşa am trecut de starea în care eram. De atunci, toate îmi merg bine“.

Un preot povesteşte cum că într-o seară a venit la Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Parascheva. A zis că e foarte fericită şi a venit să-I mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Parascheva, povestind: „Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa. Venind pe drum spre Iaşi, la examenul de admitere, m-am întâlnit în tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Parascheva să-i cerem ajutorul. Domnişoara mi-a răspuns că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine. Eu totuşi am venit la Cuvioasa şi i-am cerut ajutorul pe care mi l-a dat. La examen, cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc“.

Cuvioasa ocroteşte culturile

Într-un sat din apropierea Iaşului au apărut omizi care distrugeau tot. Atunci, preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Parascheva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă, şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac şi nici în grădini.

▲ Comuniştii au vrut s-o îngroape în cimitir

Prin anii 1950-1954, comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa, pentru ca mulţimea de credincioşi care venea să se închine zilnic să nu-i mai deranjeze. S-au sfătuit în secret şi într-o dimineaţă au trimis oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Parascheva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit.

▲ „Vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat“

În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă, veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşi se rugau şi înălţau câte o troiţă Sfintei Parascheva.

„În luna mai 1947, în cel de-al doilea an de secetă, am fost rânduit să însoţesc sfintele moaşte şi să conduc această procesiune de cerere a îndurării lui Dumnezeu prin oraşele şi satele Moldovei, ai cărei fii şi fiice se zbăteau în ghearele foametei şi suferinţelor, tânguindu-şi pe cei căzuţi în război. Am văzut aievea, iubiţi fraţi şi surori, minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva în urma rugăciunilor întregului popor.

Părinţii slujitori care m-au însoţit atunci, ca şi cei ce ne-au întâmpinat pe traseu, la Iaşi, Prut, Roman, Adjud, Oneşti, Tazlău, Neamţ şi Fălticeni, făcând astfel ocolul Moldovei, au fost martori când mulţimile de credincioşi, cuprinşi de evlavie la sosirea procesiunii, se apropiau şi se atingeau de sfintele moaşte. Aceştia deveneau, astfel, martorii multor minuni ce se petreceau aievea. În urma rugăciunilor stăruitoare, cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat, după seceta cumplită. Ca rod vădit al popasului şi rugăciunilor la moaştele Cuvioasei Parascheva stă troiţa ridicată de credincioşii parohiei Prisăcani din dreapta Prutului, ce a însemnat o chemare şi o hotărâre ca în acel loc să se pună temeliile unei noi şi frumoase biserici, o adevărată catedrală.

În această revărsare de evlavie creştină a continuat pelerinajul peste două luni, reînnoit pe parcurs, cu credincioşi, preoţi, monahi, având deseori alături de ei reprezentanţi ai autorităţilor locale, în ciuda prezenţei trupelor sovietice.

Întorcându-mă acum cu gândul la cele peste două luni de rugăciuni speciale pentru ploaie, tămăduiri şi îndreptarea vieţii, la participarea zilnică a numeroşilor credincioşi veniţi ca la Mântuitorul Iisus Hristos, cu bolnavii şi suferinzii lor, cu adâncă smerenie înălţăm mărire lui Dumnezeu, Care Şi-a arătat puterea Sa împlinind nădejdea credincioşilor, realizându-le cererile. Spre lauda Sa şi a Cuvioasei Parascheva, toate aceste fapte minunate s-au întipărit adânc în sufletele şi viaţa preoţilor şi a credincioşilor participanţi, şi într-a noastră, nevrednici slujitori. Din ofrandele credincioşilor s-au oferit ajutoare căminelor de orfani, după recomandarea preoţilor locului“, mărturisea, în urmă cu câţiva ani, la hramul Cuvioasei de la Iaşi, vrednicul de pomenire Teoctist patriarhul, în 1947 marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane ieşene.

Acatistul Sfintei Parascheva: 

Parintele Ilie Cleopa – Predica la Sfanta Preacuvioasa Maica noastra Parascheva

Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine,
sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica Ortodoxa face praznuirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, care a stralucit in lume cu viata sa sfinta, faptele cele bune, fiind impodobita de Dumnezeu ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevointa si petrecerea sa fara de prihana a binevoit Dumnezeu sa o proslaveasca pe pamint cu faceri de minuni si sa o puna ca o faclie mult luminoasa in sfesnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toti si a fi rugatoare, ajutatoare si mingiiere tuturor celor ce alearga la dinsa cu credinta.

Sfinta Cuvioasa Maica noastra Parascheva s-a nascut in pamintul Traciei, aproape de cetatea Calicratia, intr-un sat ce se chema Epivat, din parinti macedo-romani dreptcredinciosi, care umblau neabatuti in toate poruncile lui Dumnezeu, impodobindu-si viata lor cu milostenii si cu faceri de bine. Parintii fericitei Parascheva au dat celor doi copii ai lor o crestere cu totul aleasa, deprinzindu-i dragostea de Dumnezeu si mila pentru oameni. Apoi parintii ei, trecind in cerestile locasuri, au lasat pe Parascheva mostenitoarea casei impreuna cu fratele sau Eftimie, care mai tirziu a fost Episcop al Maditiei si multe si preaslavite minuni a facut acolo, atit in viata sa, cit si dupa moarte.

Dupa moartea parintilor ei, fericita Parascheva a inceput o viata de aspra nevointa in rugaciune, post si milostenii, pasind pe calea cea sfinta care duce la imparatia lui Dumnezeu. Apoi, aprinzindu-se de rivna pentru cele ceresti nu a voit sa vietuiasca mai mult in lumea cea plina de tulburari. Deci, parasind toata grija paminteasca s-a dus la o manastire de calugarite din pustiul Iordanului si acolo petrecea viata ingereasca, urmind vazatorului de Dumnezeu Ilie si lui Ioan Botezatorul, mincind numai verdeturi si din acelea foarte putine. Apoi se chinuia de frig si de arsita si cauta cu ochii mintii sale numai la Cel ce poate a mintui de imputinarea sufletului pe cei smeriti cu inima. Dar cine va putea spune izvorul lacrimilor Cuvioasei Parascheva si suspinele ei cele neincetate? Sau ostenelile si privegherile de toata noaptea, ispitele de la diavoli si metaniile ei cine le va povesti, decit Unul Dumnezeu, care stie si vede toate?

Ea nu mai purta grija de cele pamintesti, ci numai de cele sufletesti si de ceasul judecatii ce va sa fie. Ca mireasa a lui Hristos neincetat se pregatea sa iasa intru intimpinarea mirelui iubit, zicind: “Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine Te cauta inima mea”. Apoi cugeta si la cuvintele din Cintarea Cintarilor: “Spune-mi mie pe cine l-a iubit sufletul meu?”; gindul ei era numai la cele de sus, adica, cum isi va impodobi candela sa si cum va iesi cu fecioarele cele intelepte intru intimpinarea Mirelui si va auzi glasul cel dulce al Lui si se va indulci de vederea frumusetii Lui. Alteori, pe cind se ruga, zicea: “Cind voi veni si ma voi arata inaintea fetei lui Dumnezeu?”

Asa vietuind ea in pustie, vicleanul diavol zavistuia bunatatile ei si se sirguia s-o infricoseze cu naluciri si aratari mincinoase. Dar Sfinta Parascheva, mireasa cea buna a lui Hristos, isi punea nadejdea sa spre Cel Preainalt si, facind rugaciuni cu lacrimi, se insemna cu semnul Sfintei Cruci si indata se risipeau toate cursele vrajmasului ca o pinza de paianjen.

Cu niste osteneli ca acestea si cu multe fapte bune impodobindu-si sufletul, Cuvioasa Parascheva s-a facut mireasa iubita a lui Hristos si camara de taina a Preasfintei Treimi, devenind astfel biserica a Dumnezeului Celui Viu, curata si neintinata de pacat.

Dupa cinci ani de nevointa in pustiul Iordanului, pe cind se ruga cu miinile inaltate spre cer dupa obiceiul sfintilor, a vazut pe ingerul Domnului in chip de tinar luminos, care i-a zis: “Lasa pustiul Iordanului si te intoarce in patria ta, pentru ca acolo ti se cuvine sa-ti dai trupul pamintului, iar sufletul tau sa treaca la cerestile locasuri!”

Deci, Cuvioasa, socotind puterea vedeniei si intelegind ca porunca este de la Dumnezeu, se bucura de moartea cea trupeasca, dar se intrista de parasirea pustiului, pentru ca nimic nu curateste asa de bine sufletul si nu-l aduce la chipul cei dintii, precum viata de pustie si linistea.

Lasind fara de voie pustiul, Cuvioasa Parascheva a venit in imparateasca cetate Constantinopol, s-a inchinat in Biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu din Vlaherna, s-a impartasit cu Trupul si Singele lui Hristos, apoi s-a dus in patria sa Epivat, unde a petrecut doi ani de zile neschimbindu-si osteneala cea pustniceasca, adica postul, rugaciunea si privegherile de noapte. Sosind ziua mutarii sale catre Dumnezeu, s-a rugat cu multe lacrimi pentru sine, pentru Biserica, pentru sfintii slujitori, pentru sihastri, pentru cei bolnavi si pentru toata lumea, apoi si-a dat sufletul cu pace in miinile Domnului, iar trupul sau, dupa obiceiul crestinesc, s-a ingropat in pamint la un loc neinsemnat pe malul marii.

Mai tirziu, vrind Dumnezeu sa proslaveasca pe Cuvioasa Parascheva, i-a descoperit sfintele ei moaste intr-un chip minunat ca acesta: Era un sihastru stilpnic aproape de locul unde era ingropata Cuvioasa. Deci s-a intimplat ca a murit un corabier acolo, al carui trup mirosea greu. Oamenii au sapat o groapa sa ingroape trupul corabierului. Dar dupa rinduiala lui Dumnezeu au aflat trupul nestricat al Sfintei Parascheva zacind in pamint, si fiind oameni nepriceputi, au aruncat alaturi de moastele Cuvioasei trupul corabierului si, acoperindu-l cu pamint, s-au dus acasa.

Intr-o noapte, unul din acei oameni, anume Gheorghe, fiind iubitor de Hristos, pe cind se ruga lui Dumnezeu in casa sa, a adormit si a vazut in vedenie o imparateasa sezind pe scaun luminat si multime de ostasi stind imprejurul ei. Unul din acesti ostasi, luindu-l de mina, l-a ridicat de jos si i-a zis: “Gheorghe, pentru ce ati trecut cu vederea trupul Cuvioasei Parascheva si ati ingropat la un loc cu dinsul trupul cel necurat si stricat? Deci, scoateti-l din groapa si-l puneti la un loc ales, ca a voit Dumnezeu sa proslaveasca pe roaba sa pe pamint”. Asemenea si acea imparateasa in vesminte luminate i-a zis: “Degraba scotind moastele mele, la loc insemnat sa le puneti, pentru ca si eu am fost ca si voi si patria mea este Epivatul, unde voi acum locuiti!”

In aceeasi noapte, o femeie cinstita, anume Eufimia, a avut aceeasi vedenie. A doua zi au spus toate la oamenii cei dreptcredinciosi. Apoi au alergat cu luminari in miini la moastele Cuvioasei Parascheva, pe care aflindu-le in pamint intregi si binemirositoare ca o comoara de mult pret, le-au asezat cu mare bucurie in biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din satul Epivatului.

Dupa multa vreme, credinciosul imparat romano-bulgar Ioan Asan, auzind de minunile ce se faceau la moastele Cuvioasei Parascheva, a trimis pe mitropolitul Marcu cu multi episcopi si preoti si a adus cinstitele ei moaste in orasul Tirnovo, unde se tamaduiau numerosi bolnavi care veneau aici cu credinta. Dupa o vreme, cind turcii au cucerit o parte din Imperiul Bizantin, cu ingaduinta lui Dumnezeu, sultanul Baiazid da moastele Sfintei Parascheva lui Mircea cel Batrin, domnul Tarii Romanesti in anul 1393. Dar nu stau aici decit trei ani, ca miniindu-se turcii pe Mircea cel Batrin, dupa luptele de la Nicopole din 1396, au dat acest odor de mare pret cnezinei Anghelina care le-a dus la Belgrad, unde de asemenea se vindecau multi bolnavi. Si au stat moastele Cuvioasei Parascheva la sirbi, in Belgrad 124 de ani, din 1396 pina in 1520, cind sultanul Soliman le stramuta la Constantinopol. Sfintele moaste sint rascumparate apoi de la turci de Patriarhia din Constantinopol, unde stau 120 de ani.

In anul 1639, evlaviosul domn al Moldovei Vasile Lupu, terminind de zidit biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, dorea sa impodobeasca ctitoria sa cu moastele unui sfint renumit spre mingiierea poporului nostru binecredincios. Deci, auzind Vasile Lupu de moastele Cuvioasei Parascheva si dorind sa le aduca la Iasi, i-a implinit Dumnezeu cererea astfel: Patriarhia din Constantinopol avea mari datorii catre sultan si neavind de unde plati, patriarhul Partenie a acceptat sa daruiasca moastele Sfintei Parascheva lui Vasile Lupu, cu conditia ca domnul Moldovei sa-i achite datoria de 300 de pungi de galbeni pe care o datora turcilor. Deci achitind toata datoria Patriarhiei din Constantinopol, a primit odorul cel de mult pret, adica moastele Sfintei Parascheva, aduse la Iasi cu mare alai si cinste la 13 iunie, 1641, de catre trei mitropoliti – Ioanichie al Iraclei, Partenie al Adrianopolei si Teofan al Paleopatariei.

In marginea Iasilor sfintele moaste, insotite de Vasile Lupu si Mitropolitul Varlaam al Moldovei, au fost intimpinate de un mare cortegiu de clerici, monahi si credinciosi cu faclii aprinse in miini si au fost asezate cu mare cinste in biserica Sfintii Trei Ierarhi. Din anul 1641 pina astazi se face praznuirea anuala, la 14 octombrie, a Sfintei Parascheva.

Moastele Cuvioasei Parascheva au stat in biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi timp de 250 de ani, adica pina la 12 decembrie, 1888, cind au fost stramutate in noua catedrala mitropolitana unde se afla si astazi. Aceasta stramutare s-a facut in urma unei mari si infricosate minuni, pe care o aflam scrisa in Vietile Sfintilor si in Mineiul pe octombrie. Si iata ce scrie despre aceasta: Moastele Cuvioasei Parascheva se pastrau iarna in sala gotica a lui Vasile Lupu, unde era paraclisul manastirii. Iata insa ca din neglijenta sau si cu oarecare ingaduinta dumnezeiasca, in anul 1888, in noaptea de 26 spre 27 decembrie, paraclisierul a uitat o luminare aprinsa in sfesnicul de lemn de linga racla sfintei, dupa slujba de miezul noptii. Dupa un ceas sau doua, s-au aprins: sfesnicul, asternuturile, baldachinul si vesmintele.

Apoi insusi sicriul Cuvioasei Parascheva a fost cuprins de flacari. Totul era o vatra de jaratec. Din aceasta cauza s-au topit definitiv sicriul de aur, daruit de domnul Vasile Lupu si multe alte odoare de mare pret. Abia in zorii zilei a fost simtit focul. Un elev de la scoala ce functiona in curtea Manastirii Trei Ierarhi, a dat alarma. S-a adunat lumea, a venit si batrinul mitropolit Iosif si vazind paraclisul in flacari si sicriul invaluit de jaratec, plingeau cu totii si ziceau cu durere: “Au ars moastele Cuvioasei Parascheva!” Dar, stingindu-se putin vapaia, au rascolit jaratecul si au vazut o infricosata minune. Sicriul Cuvioasei Parascheva era invaluit de flacari. Tot aurul si argintul erau topite si risipite de foc, iar sicriul de lemn era ars numai pe dinafara. Apoi, saltind capacul de lemn, au vazut ca nici urma de foc sau de caldura, nu patrunsese inauntru. Numai perna de sub capul sfintei era putin afumata. Aceasta a fost cea mai mare minune facuta de Cuvioasa Parascheva. Cum a oprit ea focul sa nu arda sicriul de lemn si nici un vesmint din sicriu? Cum a dormit Cuvioasa o noapte intreaga, nevatamata de jaratec, ca pe pat moale imparatesc asternut cu flori? Cit de minunat este Dumnezeu intre sfintii Sai! Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc…

Deci, plingind cu toti de bucurie si dind slava lui Dumnezeu si multumita Cuvioasei Parascheva, au cazut cu totii in genunchi si au facut acatistul Sfintei. Apoi, insusi mitropolitul impreuna cu clericii, au luat sfintele moaste si le-au dus in noua catedrala. Iar in locul vechiului sicriu topit de foc, evlaviosul mitropolit Iosif, numit de credinciosi “cel sfint”, a facut un nou sicriu de argint care se vede si astazi, a pus in el sfintele moaste si le-a asezat in partea dreapta a catedralei, unde se pastreaza nestramutate pina in zilele noastre. Iar sicriul de lemn ars numai pe dinafara, se pastreaza in biserica de alaturi, ca o marturie a minunii ce s-a facut atunci de Cuvioasa Maica noastra Parascheva.

Iubiti credinciosi, 

Astazi toti credinciosii sint in sarbatoare. Astazi se praznuieste patronul cel de peste an, Preacuvioasa Maica noastra Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, rugatoarea si grabnic ajutatoarea tuturor credinciosilor care cer mijlocirea ei. In aceasta zi se aduna la Catedrala mitropolitana de la Iasi, inca din ajun, mii de credinciosi care vin sa se roage, sa se inchine si sa sarute cu evlavie racla cu moastele Sfintei Parascheva. Iata sint aproape 350 de ani de cind aceasta mireasa a lui Hristos ne ocroteste cu sfintele ei moaste. Ce slujbe frumoase si cintari alese nu se fac acum in sfintele noastre manastiri, in cinstea Cuvioasei Parascheva? Si cite credincioase nu-i poarta cu evlavie numele, ii citesc acatistul si isi dobindesc cererea lor? Dar cine poate spune de cite primejdii nu ne-a scapat Dumnezeu, de-a lungul secolelor, cu mijlocirea Cuvioasei?

De aceea, frati crestini, sintem datori sa cinstim pe sfinti ca ei sint “prietenii lui Dumnezeu” si rugatorii nostri la cer. Sa cinstim cu credinta si pe Cuvioasa Parascheva, sa-i sarutam cu evlavie sfintele ei moaste ori de cite ori avem posibilitatea. Apoi sa citim adesea acatistul ei, cintindu-i cu totii intr-un glas aceasta scurta rugaciune: Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare! Amin.

Sfinții Mucenici Nazarie, Chervasie, Protasie și Sfântul Chelasie –

Mucenicul Nazarie s-a născut în Roma din tată evreu și mamă creștină, pe nume Perpetua. Ea primise botezul din mâinile Sfântului Apostol Petru. Nazarie a urmat învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos, primite de la mama sa și a fost botezat de Episcopul Lin din Roma. La vârsta de 20 de ani a început propovăduirea evangheliei prin orașele Italiei. A purtat o grijă deosebită creștinilor chinuiți, răniți și întemnițați în timpul persecuției lui Nero (54-68). în orașul Placenția îi găsește pe Ghervasie și Protasie, iar din orașul Melia îl aduce pe Chelsie. Fiind prinși și supuși supliciilor, Nazarie și Chelsie scapă de două ori, iar a treia oară fiind prinși, suferă moarte martirică prin decapitare. Mai târziu, primesc moarte mucenicească și ceilalți doi, Ghervasie și Protasie. Acestia s-au nevoit în Roma în zilele lui Neron împaratul, dupa savârsirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Dintre acestia Sfântul Nazarie era din tata de bun neam si bogat, asemenea si din mama, povatuindu-se spre dreapta credinta de Apostolul Petru si botezându-se de Lin episcopul Romei. Deci când a fost în vârsta de douazeci de ani, trecând prin cetatile Italiei, propovaduind, a atras pe multi la credinta; iar peste zece ani, nimerind în cetatea Plachentia a aflat de Protasie si Ghervasie, bagati în temnita de capetenia Anulie si a fost gonit din acea cetate. Mergând dar la alta cetate numita Chimelin, a luat cu sine pe Sfântul Chelsie, fiind copil de trei ani, si îndata a fost bagat în temnita de capetenia Dinovie. Apoi dându-i-se drumul de acolo, s-a dus la cetatile lui Tiberie, binevestind si fiind prins de Neron a fost legat si dat la fiare. Scapând de acestea nevatamat, iarasi s-a dus în Plachentia, si a aflat vii în temnita pe Ghervasie si pe Protasie; si a fost trimis din nou la Roma de Anulie, unde s-a facut pricina de mântuire mosului sau; si întorcându-se la Mediolan, i s-a taiat capul împreuna cu Ghervasie, Protasie si Chelsie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica a 21-a după Rusalii – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII – lea Ecumenic – Pilda semănătorului – Rugăciunea lui Iisus

Ev. Ioan 17, 1-13

În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Şi acum, preaslăveşte-Mă  Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.

Ap. Tit 3, 8-15

Fiule Tit, vrednic de crezare este cuvântul şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca aceia care au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, întrucât acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apolo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc, întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.

Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii - Despre semănătorii cuvântului lui Dumnezeu (Pr. Ilie Cleopa)

Semănătorul din pilda Evangheliei de astăzi este Însuși Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieșit din sânurile Tatălui, după cum Însuși a zis: „Eu de la Dumnezeu am ieșit“ (Ioan 17, 8), și a venit pe pământ să semene sămânța cuvântului Său.

„Ieșit-a semănătorul să semene sămânța Sa“ (Luca 8, 5)

Iubiți credincioși,

Semănătorul din pilda Evangheliei de astăzi este Însuși Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieșit din sânurile Tatălui, după cum Însuși a zis: „Eu de la Dumnezeu am ieșit“ (Ioan 17, 8), și a venit pe pământ să semene sămânța cuvântului Său. Iar țarina în care a semănat sămânța Sfintei Evanghelii este lumea aceasta pe care El a făcut-o, după cum în altă pildă a zis: „Iar țarina este lumea“ (Matei 13, 38).

Din această pildă vedem că numai a patra parte din țarină, adică din lume, a fost pământ bun, care, primind sămânța cuvântului lui Dumnezeu, a crescut și a adus rod însutit (Matei 13, 23). Celelalte trei părți din țarină au fost drum călcat de oameni (Matei 13, 4), pietriș și pământ cu spini (Matei 13, 22), în care căzând sămânța cea bună a cuvântului, nu a rodit, ci s-a pierdut.

Deși „Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină“ (I Timotei 2, 4), a cui este vina că numai o pătrime din lume se va mântui, primind sămânța cuvântului vieții și aducând roadă însutită? Toată vina acestei nerodiri, nu este a lui Dumnezeu, ci a omului care, prin așezarea rea a sufletului său, împiedică creșterea și rodirea seminței cuvântului dumnezeiesc. Trebuie să știm că Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă. El nu forțează ușa inimilor omenești, numai bate la ușa inimilor, precum scrie: „Iată, stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra și voi cina cu el și el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20).

Dumnezeu este preadrept și preasfânt și nu voiește a mântui pe cineva cu sila, ci de bunăvoie. De la zidire El l-a încununat pe om cu voie liberă, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: „Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi“ (Psalm 5, 12); la fel Sfântul Apostol Pavel spune că Dumnezeu l-a lăsat pe om în mâna sfatului său (Efeseni 1, 11), adică liber să aleagă. Și dacă omul de bunăvoia sa lucrează faptele bune, atunci este iubit de Dumnezeu, după cum este scris: „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu“ (II Corinteni 9, 7). Altfel nu ar fi plată veșnică, nici muncă veșnică pentru păcate, dacă Dumnezeu ar sili voința omului spre bine, sau ar îngădui pe diavolul să ispitească pe om mai presus de puterea sa. Sfântul Apostol Pavel ne-a arătat acest adevăr, zicând: „Credincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiți ispitiți mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita vă trimite și scăparea din ea“ (I Corinteni 10, 13).

Așadar, frații mei, toată vina nerodirii cuvântului lui Dumnezeu în inima omului, care de bună voia sa, din cauza necredinței sale, se face cale călcată de oameni, pietriș sau pământ cu spini. Omul, de bunăvoia sa, își alege viața sau moartea, iadul sau raiul. Cuvântul lui Dumnezeu se închipuie cu sămânța; pentru că precum sămânța este aruncată în pământ ca să rodească, tot așa și cuvântul lui Dumnezeu este semănat în inimile oamenilor, spre a aduce roadă. Și precum din sămânță, crescând, se face roadă pentru hrana trupească, cum ar fi grâul, orzul, porumbul și alte plante și arbori, tot așa și sămânța cuvântului lui Dumnezeu, semănându-se în pământ bun, rodește hrana cea sufletească și nepieritoare. Și precum sămânța nu rodește în orice loc s-ar semăna, ci numai în cel bun, la fel și cuvântul lui Dumnezeu nu rodește în inima fiecărui om, ci numai a celui ce este pământ bun, adică acel ce primește cu credință cuvântul vieții și îl lucrează, cum zice și marele Apostol Pavel: „credința este lucrătoare prin dragoste“ (Galateni 5, 6).

Numai această țarină duhovnicească poate aduce lui Dumnezeu rod însutit.

Iubiți credincioși,

V-am arătat că adevăratul semănător al cuvântului lui Dumnezeu este Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dar trebuie să știm că Dumnezeu, de la începutul zidirii a trimis mulți semănători ai cuvântului Său în lume. Așa au fost Patriarhii, Apostolii, Evangheliștii, Ierarhii, Mărturisitorii, Mucenicii și o mare mulțime de propovăduitori și dascăli, care au vestit și au semănat cuvântul lui Dumnezeu în inimile oamenilor.

Dar oare toți propovăduitorii cuvântului lui Dumnezeu au avut aceeași putere de convingere în sufletele oamenilor? La aceasta răspundem că toți au avut darul și puterea de a trezi mințile și inimile oamenilor la credința cea dreaptă în Dumnezeu, însă unii vesteau mai ales prin cuvânt; alții întăreau predica lor cu multe și mari minuni. Așa de exemplu, au crezut ca la trei mii de suflete când a predicat Apostolul Petru, pentru că s-au minunat, auzind pe Apostol predicând în diferite limbi. Au crezut ca la cinci mii de oameni, când același Apostol Petru a predicat pentru a doua oară, pentru că au văzut pe un olog din pântecele mamei sale vindecat, umblând pe picioarele sale.

Au crezut în Samaria bărbați și femei, când a propovăduit Apostolul Filip, pentru că mulți din cei ce aveau duhuri necurate și slăbănogii se vindecau. A crezut proconsulul Sergius Paulus din Insula Cipru, când propovăduia Apostolul Pavel, pentru că a văzut cum l-a orbit îndată pe Elima vrăjitorul. Cu adevărat semnele și minunile ajutau și întăreau propovăduirea Apostolilor, cum aceasta mărturisește și Marcu Evanghelistul, zicând: „Iar ei ieșind, au propovăduit pretutindenea și Domnul lucra cu ei și întărea cuvântul prin semnele care urmau“ (Marcu 16, 20).

Vedem, însă, că mulți au crezut și fără să vadă minuni. Oare ce minune a văzut famenul arap, dregător al puternicei Candachii, împărăteasa Etiopienilor, când Apostolul Filip i-a tălmăcit graiul proorocului Isaia, binevestindu-i pe Iisus Hristos? Nici o minune nu a văzut, însă auzind tâlcuirea Apostolului Filip, a crezut îndată și s-a botezat. Ce minune au văzut cei din Antiohia Pisidiei, când Apostolii Pavel și Varnava s-au arătat și i-au învățat credința în Hristos? Nici una. Însă neamurile de acolo, auzind propovăduirea, se bucurau și primeau cuvântul Domnului și au crezut câți erau rânduiți pentru viața veșnică. Nici o minune nu au văzut cei din Iconia, când iarăși aceiași Apostoli Pavel și Varnava, intrând în sinagoga lor, au grăit cuvântul lui Dumnezeu și mare mulțime de iudei și elini au crezut. Nici o minune nu au văzut atenienii, dar au crezut la propovăduirea lui Pavel, Dionisie Areopagitul și o femeie cu numele Damaris și alții împreună cu ei. Ce minune făcea Sfântul Ioan Botezătorul, când propovăduia și zicea: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor“ (Matei 3, 2)? Nici una, dar mergea către tot Ierusalimul și toată latura cea dimprejurul Iordanului și se botezau în Iordan de la dânsul, mărturisindu-și păcatele (Matei 3, 5-6).

Să ne punem întrebarea: prin ce mijloace și cu ce putere atrăgea acest dumnezeiesc prooroc, atâta mulțime de oameni la pocăință? Căci nici minuni nu făcea, cum am mai zis, nici mare retorică și filosofie nu întrebuința la convertirea celor ce veneau către el. Ci cu cuvinte scurte le zicea: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!“ Atunci care era puterea și magnetul duhovnicesc ce atrăgea la el în pustie tot Ierusalimul și toată latura cea dimprejurul Iordanului? Era viața îngerească și cu totul sfântă a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Cu viețuirea cea mai presus de om el a pus în uimire și mirare mulțimea poporului.

Toți auzind de minunata lui viață, spuneau unii către alții: „Veniți să vedeți un mare prooroc care s-a arătat în pustiu! Veniți să vedeți un om mai presus de om, cum nu s-a mai arătat până acum între oameni. Veniți să vedeți un om sfânt, îmbrăcat cu peri de cămilă și încins cu brâu de curea, care se hrănește numai cu muguri de copaci și cu mierea amară pe care o fac albinele sălbatice prin peșterile pustiului" (Marcu 1, 6). „Veniți să vedeți și să auziți de la acest preaminunat prooroc, cum cheamă pe toți la pocăință și spune, că s-a apropiat împărăția Cerurilor!" (Matei 3, 2).

Așa, auzind unii de la alții, se grăbeau și alergau către Iordan să vadă un asemenea om sfânt și mare prooroc. Veneau cei îmbrăcați în haine de mătase și de mare preț să vadă pe cel îmbrăcat în peri de cămilă. Veneau cei ce aveau palate și dormeau pe paturi moi și scumpe să petreacă în aer liber sub cerul senin al nopții și sub arșița soarelui de ziuă și să doarmă pe rogojini și chiar pe nisipurile și prundurile Iordanului și primeau de bună voie cele neobișnuite lor, cu mare dragoste și evlavie, numai să vadă viața cea prea aspră și minunată a dumnezeiescului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Căci minunea vederii lui depărta de la dânșii osteneala călătoriei obositoare. Bine a zis unul din Sfinții Părinți, că: „Virtutea este cu mult mai vrednică de cinste decât bogăția și viața cea liniștită, mai slăvită decât mulțimea aurului!" (Filocalia, vol.I, p. 172).

Cu adevărat, frații mei, de la semănătorii cuvântului lui Dumnezeu, adică de la preoți, pe lângă meșteșugul bunei vorbiri și cunoștința Sfintei Scripturi, se cere și filosofia cea practică, adică trăirea lor potrivit cu învățătura Evangheliei. Și chiar de nu putem pune în practică cele ce învață. Căci acest lucru este cu anevoie celor neputincioși, măcar câtuși de cât să ne rugăm la bunul Dumnezeu, să ne dea și nouă o fărămitură din lucrarea celor ce se silesc spre mântuire.

Unii din dumnezeieștii părinți, voind a ne învăța că se cade și prin trăire să predicăm altora, au zis: „Taci tu, să vorbească faptele tale" (Nil Ascetul, Cap. 28). Altul a zis: „Mustră și învață pe alții, prin puterea faptelor și nu prin multă vorbire" (Filocalia, vol. X, 1981).

Sfântul părinte Isaac Sirul, arătându-ne că a predica prin trăire este lucru mult mai înalt decât a vorbi fără de lucrare, zice: „Altul este cuvântul din lucrare și altul este cuvântul cel frumos și fără iscusința lucrului".

Se cuvine ca păstorii Bisericii, preoții și episcopii, în trei feluri să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu: cu gura să predice, cu mâna să scrie cele spre învățătură și zidire sufletească, iar al treilea, păstorii trebuie să predice pe Hristos cu viața lor proprie prin lucrarea faptelor bune.

Acestea sunt pe scurt datoriile păstorilor Bisericii lui Hristos. Să amintesc acum și datoriile celor ce ascultă și primesc cuvântul lui Dumnezeu, prin gura arhiereilor și a preoților care au binecuvântarea Bisericii de a predica cuvântul lui Dumnezeu în lume.

Prima datorie a credincioșilor noștri este să nu judece pe preoții Bisericii, care sunt sfințiți și numiți canonici de Episcopul locului, să fie slujitori și predicatori ai cuvântului lui Dumnezeu, cât timp aceștia predică dreapta credință și adevărul Sfintelor Scripturi, chiar dacă unii au ca oameni unele neputințe și slăbiciuni. Cine nu cunoaște din Sfânta Evanghelie, cât de vicleni, de mincinoși, zavistnici, mândri și fățarnici erau cărturarii, arhiereii și fariseii de pe vremea Mântuitorului, pentru care Însuși Dumnezeu-Cuvântul, de atâtea ori cu vaiul i-a amenințat (Matei 23, 13-29)? Dar poporului nu i-a dat voie să-i judece ci le zicea: „Toate câte vor zice vouă făceți-le și păziți-le“ (Matei 23, 3).

Însă trebuie să știm că nici sfințenia preotului nu este pricina rodirii cuvântului lui Dumnezeu, nici răutatea sau păcatele lui nu sunt împiedicarea rodirii cuvântului său. De exemplu dacă un plugar are în sacul său sămânță bună, fie de grâu, de porumb, de orz, sau de alte plante și dacă el ar fi un bețiv sau alte păcate ar avea, ce piedică are sămânța lui de a rodi, când ea ar fi semănată în pământ bun?

La fel și cuvântul Domnului nu are nici o piedică de a rodi, de va fi semănat în pământ bun, deși preotul ar avea unele păcate sau neputințe omenești. Cine are o așezare sufletească bună și primește cu credință cuvântul lui Dumnezeu, acela aduce roade însutite, măcar de ar primi cuvântul Domnului chiar de la un păstor păcătos. De aceea a zis unul din sfinții părinți: „Cuvântul folositor auzind, nu judeca pe cel ce îl vorbește, ca să nu pierzi pe lângă folosul cuvântului și roada cea din credință".

Iubiți credincioși,

Deci, dacă învățătorul seamănă sămânța cea bună a cuvântului lui Dumnezeu și învață dogmele dreptei credințe și legile cele dumnezeiești rânduite de Biserica Ortodoxă, cu mare credință și evlavie să-l ascultați că mare folos veți avea. Nu este nevoie ca să se caute numaidecât la viața lui. Iar dacă vom înțelege că cel ce predică este sectant și seamănă neghinele cele vătămătoare de suflet ale ereziilor și sectarilor, rătăciți de la dreapta credință, atunci să ne astupăm urechile și să fugim din fața acestor predicatori, ca din fața unor lupi îmbrăcați în piei de oi și ca niște șerpi veninoși, care prin predica lor seamănă neghina în țarina lui Hristos și otravă pentru sufletele cele neîntemeiate în adevărul dreptei credințe.

După cum vedem cu toții, astăzi în țarina lui Dumnezeu, care este lumea aceasta, au ieșit fel de fel de semănători și predicatori, dar nu toți seamănă sămânța cea curată și adevărată a cuvântului lui Dumnezeu. Ci unii dintre ei seamănă neghinile vrăjmașului (Matei 13, 39), alții seamănă erezii, amestecând cuvântul Domnului cu semințele blestemate ale înșelăciunilor și ale rătăcirilor sectare. De aceea, frații mei, vă rog să fiți cu mare grijă și să nu primiți sfaturi și învățături de la oricine vorbește, ci numai de la slujitorii Bisericii lui Hristos.

Aduceți-vă aminte de învățătura Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul, mare cuvântător de Dumnezeu care ne sfătuiește, zicând: „Nu dați crezare oricărui duh, ci ispitiți duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume“ (I Ioan 4, 1). Iar dacă se întâmplă să auziți asemenea predicatori și prooroci mincinoși, adică sectanți, nu-i ascultați, ci părăsiți-i și alergați la preoții dumneavoastră și la toți cei ce au iscusință în Sfintele Scripturi și care sunt fii adevărați ai Bisericii Ortodoxe și de către aceștia vă lămuriți și vă luminați și vă călăuziți spre Hristos. Cereți sfatul preoților care au învățat și cunosc Sfânta Scriptură, ca să nu cădeți pradă lupilor celor îmbrăcați în piei de oi și mincinoși prooroci, care, după cuvântul Domnului, „pe mulți vor înșela“ (Matei 24, 11).

Luați aminte și la cuvintele Sfintei Scripturi, care ne învață zicând: „Sfatul bun te va păzi și cuvântul drept te va apăra“ (Pilde 2, 11). Și iarăși, de cele scrise: „Cei ce n-au cârmuitori cad ca frunzele, iar mântuirea stă întru mult sfat“ (Pilde 11, 14).

Să cerem sfatul preoților și călugărilor, ori de câte ori avem vreo nedumerire și nu înțelegem cele ce citim sau auzim. Este un semn de mare mândrie a nu cere sfat când suntem în nedumerire și nu putem înțelege Sfânta Scriptură. Aduceți-vă aminte de cele întâmplate cu famenul, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care se întorcea de la Ierusalim acasă, și șezând în carul său, citea pe proorocul Isaia. Iar duhul a zis lui Filip Apostolul: „Apropie-te și te lipește de carul acesta. Și alergând Filip, l-a auzit citind pe proorocul Isaia și i-a zis: Înțelegi cele ce citești? Iar el a zis: Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?“ Și a rugat pe Filip să se urce și să șadă cu el în car și să-i explice cele ce nu înțelegea (Fapte 8, 27-31). Așadar, frații mei, să știți că în Sfânta Scriptură sunt locuri tainice, acoperite și cu anevoie de înțeles, și dacă cineva citește sau ascultă din ea și n-are călăuză spre a-l face să înțeleagă, ușor cade în rătăcire și se depărtează din sânul Bisericii lui Hristos.

Sfânta Scriptură, frații mei, este ca o mare fără fund a înțelepciunii lui Dumnezeu și oricine voiește să străbată această mare fără să știe a înota, se încurcă în ea, și în loc de folos poate să-și piardă mântuirea sufletului său. De aceea faceți ceea ce a făcut famenul Candachiei, de care am amintit mai sus, și întrebați pe preoți, ori unde nu înțelegeți adâncimea Sfintelor Scripturi.

Tocmai acest lucru a fost pricina rătăcirii de la adevăr a atâtor mii de suflete, care au căzut în erezii și în diferite secte, că au voit să se conducă după capul lor și să explice liber Sfânta Scriptură. Sfântul Casian Romanul, zice: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească" (Filocalia, vol. IV, p. 135).

Deci, rugați-vă cu credință Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Păstorul cel mare al Bisericii creștine, să rânduiască preoți și ierarhi buni în fruntea Bisericii Sale. Apoi să dea sămânță bună, adică cuvinte înțelepte, pline de har, tuturor preoților care vă păstoresc. Iar dumneavoastră să vă dea Dumnezeu darul înțelepciunii, al blândeții și smereniei, al dreptei credințe și al ascultării ca să împliniți cu fapta ceea ce vă învață Hristos prin preoți, prin Sfinții Părinți și prin Sfânta Scriptură. Amin.

Sinodul al VII – lea Ecumenic

Sinodul al VII-lea ecumenic s-a reunit la Niceea (provincia Bitinia, Asia Mică) între 24 septembrie şi 13 octombrie 787, la iniţiativa împărătesei regente Irina. Cunoscut şi sub numele de Sinodul al doilea de la Niceea, acest sinod ecumenic a adunat 350 de episcopi ortodocşi^[1] și a fost prezidat de Sf. Tarasie Mărturisitorul (prăznuit la 25 februarie), Patriarh al Constantinopolului în acea vreme. Sinodul a condamnat iconoclasmul ca erezie şi a restabilit cultul sfintelor icoane. A fost ultimul din cele şapte sinoade ecumenice.

Disputele teologice privitoare la Persoana lui Iisus Hristos nu s-au încheiat cu Sinodul VI Ecumenic din anul 681, ci au continuat în secolele VIII şi IX. De această dată controversele au luat proporţii în jurul subiectului reprezentării iconice a lui Hristos, în primul rând, şi a Maicii Domnului şi sfinţilor în plan secund.

Criza iconoclastă a început în timpul împăratului Leon III Isaurul (717-741), şi a continuat sub domnia fiului său, Constantin V Copronimul (741-775).

În anul 726, Leon al III-lea, profitând de popularitatea sa de războinic viteaz ^[2] , a publicat un edict împotriva sfintelor imagini (sub influenţa episcopilor Constantin de Nacolia şi Toma de Claudiopolis). În virtutea acestui edict, este distrusă reprezentarea lui Hristos de la Halki (la Constantinopol), ceea ce o provocat o răzmeriţă populară înecată imediat în sânge ^[3]

Un edict mult mai radical şi mai agresiv este promulgat de Leon Isaurul în ianuarie 730. Acest edict prevedea nu doar distrugerea sfintelor icoane, ci şi a sfintelor moaşte. Politicii imperiale i se opun însă nu doar călugări cu autoritate teologică şi duhovnicească din Imperiu - precum sfântul Ioan Damaschin -, ci şi papa Grigorie al III-lea de la Roma. Drept represalii, împăratul Leon al III-lea confiscă toate bunurile pontificale din Sicilia şi Calabria, pe atunci încă teritorii bizantine.

Icoanele erau păstrate și venerate atât în biserici cât și în case particulare. Cele două grupări implicate în această controversă erau:

Iconoclaștii, numiți și "sfărâmătorii de icoane", priveau cu suspiciune orice reprezentare artistică a lui Dumnezeu sau a unor oameni; ei cereau distrugerea icoanelor, deoarece considerau cultul icoanelor ca idolatrie;

Iconodulii, numiți și "cinstitorii icoanelor" erau cei care apărau locul icoanelor în Biserică.

Dar controversa în sine avea implicații mai profunde decât o simplă diferență de perspectivă asupra artei creștine. De aceste aspecte mai profunde s-a ocupat Sinodul, și anume:

·         caracterul naturii umane a lui Hristos

·         atitudinea creștină asupra materiei

·         adevăratul sens al izbăvirii creștine și al mântuirii întregului univers material.

Controversa a cunoscut două perioade mai semnificative

1.  cea dintâi începe în anul 726 d.Hr, când împăratul Leon al III-lea și-a început ofensiva împotriva icoanelor și durează până în anul 780 d'Hr., când binecredincioasa împărăteasă Irina a pus capăt atacurilor iconoclaste.

2.  cea de a doua perioadă începe în anul 815 și ia sfârșit în anul 843 d.Hr., când binecredincioasa împărăteasă Teodora a pus capăt definitiv ofensivei iconoclaste.

Iconoclaștii erau susținuți atât din interiorul, cât și din afara Bisericii. Din afara Bisericii, o anumită influență par a fi avut ideile iudaice și ale musulmanilor despre reprezentarea lui Dumnezeu. Astfel, este important să amintim că, imediat înainte de prima răbufnire iconoclastă, califul musulman Yezid poruncise îndepărtarea tuturor icoanelor de pe teritoriile stăpânite de el. Înăuntrul Bisericii existase dintotdeauna o perspectivă mai "puritană" care considera orice reprezentare ca sursă latentă de idolatrie. Iconoclaștii "nu au reușit să înțeleagă pe deplin sensul Întrupării" atunci când au refuzat icoanele. Căzând în dualism, ei considerau că întreaga materie era un lucru josnic, considerând că ceea ce este spiritual trebuie să fie nematerial; astfel, ei își doreau o religie eliberată de orice contact cu materia. Dar o astfel de perspectivă se îndepărtează de la înțelesul profund al Întrupării, întrucât nu lasă loc umanității lui Hristos sau pentru faptul că El avea un trup; această eroare îi lega implicit de celelalte controverse cu privire la Persoana lui Hristos, abordate la precedentele Sinoade Ecumenice. Iconoclaștii uitau că atât trupul, cât și sufletul au nevoie de mântuire și de îndumnezeire.

Poziția iconodulă a avut câștig de cauză, în cele din urmă, în mod paradoxal prin intermediul operei Sfântului Ioan Damaschin (676-749), care trăia într-o zonă controlată de musulmani. El răspundea la acuzațiile iconoclaștilor astfel:

Cu privire la învinovățirea de idolatrie: icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite. Astfel, este arătată o oarecare cinstire lucrurilor materiale, dar adorare Îi datorăm doar lui Dumnezeu.

Noi nu facem ascultare față de natura lemnului, ci aducem cinstire și închinare Aceluia Care a fost răstignit pe Cruce... Atunci când cele două lemne se împreunează în chipul Crucii, cinstesc chipul acestora din cauza lui Hristos care a fost răstignit pe Cruce; dar dacă cele două lemne sunt separate, le arunc pe foc și le ard'. —Sf. Ioan Damaschin

Decizia Sinodului

Restabilirea cultului Sfintelor Icoane

Cu privire la învățătura despre icoane

Închinarea la icoane, a le avea în biserici și în case particulare este ceea ce Biserica ne învață. Ele sunt "cărți deschise care ne amintesc de Dumnezeu". Cei care nu au timp sau învățătură îndeajuns cât să studieze teologia trebuie doar să intre într-o biserică pentru a vedea înaintea lor desfășurându-se tainele religiei creștine.

Cu privire la importanța doctrinară a icoanelor

Icoanele sunt necesare și esențiale pentru că apără învățătura deplină și dreaptă asupra Întrupării. Deși Dumnezeu nu poate fi reprezentat în Natura Lui eternă ("...nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, Ioan 1, 18), El poate fi totuși zugrăvit pur și simplu pentru că "s-a făcut Om întrupat". Pot fi deci făcute imagini materiale ale Aceluia care a luat un trup material. Luând un trup material, Dumnezeu a dovedit că materia poate fi mântuită. El a îndumnezeit materia, făcând-o purtătoare de Duh, astfel că, dacă trupul poate deveni un locaș al Duhului, tot astfel o pot face și lemnul sau culoarea, deși în mod diferit.

Eu nu mă închin materiei, ci Creatorului materiei, Care pentru mine S-a făcut material și a binevoit să sălășluiască în materie, Care prin materie a înfăptuit mântuirea mea — Sf. Ioan Damaschin.

Al șaptelea Sinod Ecumenic a susținut poziția iconodulilor în anul 787 d.Hr. Părinții au proclamat: Icoanele să fie cinstite „nu [cu] cinstirea adevărată, care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu Sfintele Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte”.^[4]

Doctrina cu privire la icoane este legată de învățătura ortodoxă conform căreia întreaga Creație a lui Dumnezeu trebuie răscumpărată și sfințită, atât cea spirituală cât și cea materială.

Mai jos sunt redate câteva gânduri ale Sfinților Părinți cu privire la icoane:

„Icoanele... sunt manifestări dinamice ale puterii duhovnicești a omului de a răscumpăra întreaga Creație prin frumusețe și prin artă. Culorile și desenele icoanelor nu au intenția de a imita natura; artiștii [iconografii] caută să demonstreze că omul, animalele, plantele și întregul cosmos pot fi salvate din starea lor de degradare și restaurate în 'Chipul' lor cel adevărat. Icoanele erau mărturii ale biruinței viitoare a Creației răscumpărate asupra celei căzute... perfecțiunea artistică a unei icoane nu era doar o reflectare a slavei cerești - era un exemplu concret de materie restabilită în armonia și frumusețea ei originare, slujind ca vehicule ale Duhului. Icoanele sunt părți ale Universului transfigurat” - Nikolai Zernov (1898-1980), Rușii și Biserica lor.

„Icoana este o cântare de biruință și o revelație, o mărturie peste timp a biruinței sfinților și a înfrângerii diavolilor” - Sf. Ioan Damaschin.

Sfinţii Părinţi de la al șaptelea Sinod Ecumenic sunt prăznuiţi la 11 octombrie, dacă este o zi de duminică, altminteri în duminica următoare, anul acesta pe 14 octombrie.

O altă prăznuire, mai generală, a tuturor celor ce au luptat pentru restabilirea cultului Sfintelor Icoane şi a credinţei ortodoxe este rânduită în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei.

Rugăciunea lui Iisus

Rugăciunea lui Iisus, numită şi Rugăciunea inimii sau Rugăciunea minţii, este o rugăciune scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este "Doamne, miluieşte-mă" şi forma extinsă: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul." Formele cele mai folosite la Muntele Athos sunt "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine" şi "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" . Rugăciunea aceasta este folosită îndeosebi în practica spirituală cunoscută sub numele de isihasm.

Pentru ortodocşi este una dintre cele mai profunde şi mistice rugăciuni, dar ea este şi foarte practică, deoarece prin scurtimea şi repetarea ei ordonează mintea şi o ţine mai uşor în rugăciune; este adesea repetată atât de mult cât poate fiecare ca parte componentă a exerciţiului ascetic personal. Există unele texte Romano-Catolice despre acest subiect, dar folosirea ei nu a atins niciodată cinstea, popularitatea şi înţelesurile de care se bucură în Biserica Răsăritului. Există însă o variantă mult mai elaborată, cunoscută unor romano-catolici sub acelaşi nume: "O, Iisuse al meu, iartă-ne nouă păcatele, mântuieşte-ne de focul iadului, şi du-ne sufletele în rai, în special ale celor care au mai multă nevoie de mila Ta".

Cel mai bine este explicată rugăciunea aceasta prin parabola vameşului şi fariseului; în care fariseul demonstrează cum nu trebuie făcută rugăciunea, exclamând: "Îţi mulţumesc Doamne că nu sunt ca vameşul acesta.", în timp ce vameşul, în smerenia sa, se roagă corect: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul" (sau: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului" - Luca 18:10-14). Şi aşa cum este scris în Evanghelii, Petru a strigat în timp ce se scufunda în apa mării: "Doamne, scapă-mă" Matei 14:30 [1]).

În tradiţia ortodoxă rugăciunea este spusă repetat, la început cu voce, mai târziu cu voce joasă sau în minte, adesea cu ajutorul unui şirag de mătănii. Poate fi însoţită de metanii şi de semnul crucii. În această formă este utilizată ca mijloc de dobândire a căinţei şi ca mijloc de dobândire a smereniei; de aceea adeseori este adăugat cuvântul "păcătosul" deoarece atunci când omul stă la rugăciune în faţa lui Dumnezeu nu este alt păcătos în afara celui care se roagă.

Monahii au adesea secvenţe lungi de rugăciune, spunând-o de mii de ori (minute sau ore în şir) noaptea ca parte componentă a programului lor, şi cu ajutorul unui părinte duhovnicesc experimentat ca îndrumător; ultimul scop al practicantului este să-şi "interiorizeze" rugăciunea, astfel încât această să fie neîncetată, împlinind astfel cuvântul Sfântului Pavel din scrisoarea către Tesalonicieni: "rugaţi-vă neîncetat" (1Tesalonicieni 5:17). Folosirea Rugăciunii lui Iisus în acest fel este subiectul unei cărţi ruseşti clasice: Pelerinul Rus. Pentru mulţi practicanţi, după o vreme, rugăciunea lui Iisus "coboară în inimă", astfel încât aceasta nu mai necesită un efort conştient, ci curge de la sine.

Mărturii și Evocări. Andrei Șaguna - episodul 1 (08 10 2018)

Mărturii și Evocări. Andrei Șaguna - episodul 2 (09 10 2018)

Sfaturi Duhovnicești. Există o slujbă anume pentru ocrotirea de diavol? (10 10 2018)

ARTE 14 Octombrie

INVITAȚIE LA OPERETĂ 14 Octombrie

Ciprian Porumbescu

Crai Nou

MUZICĂ 14 Octombrie

Antonio Cesti

Ciprian Porumbescu

Dan Beizadea

Mihaela Runceanu - Poveste de iarna: http://youtu.be/KQtcW0TGbzQ;

Eva Kiss - În ritmul tinereții: http://youtu.be/r0kErrqY5NM;

Aurelian Andreescu - Ce-ţi pasă ţie?: http://youtu.be/qFFcBqweOto.

Cliff Richard

Justin Hayward, muzician, membru al formatiei Moody Blues 

Justin Hayward and Friends 1997: https://youtu.be/LZ9618VKcJM.

Leonard Bernstein

Cezar Grigoriu (Trio Grigoriu)

Trio Grigoriu - La Cabana „Trei Brazi": https://youtu.be/kJGjubbTk8E;

Broscuta Oac Trio Grigoriu: https://youtu.be/PP8Vd5XGb0o;

Trio Grigoriu – Macarale: https://youtu.be/OSGCDiSeYus;

Trio Grigoriu Alfabetul dragostei: https://youtu.be/mBGPAmCfyuU;

Trio Grigoriu Sus intr o cabana mica: https://youtu.be/gw9-SJglT_4;

Trio Grigoriu - Si uit de tine: https://youtu.be/436VyR_Ss1g.

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Música ITALIANA instrumental - The Best Italian Songs - 1 Hour Italian Música - Instrumental Italian

Poulenc - Stabat Mater / Salve Regina (reference recording : Serge Baudo/Lagrange)

Autumn Jazz & Bossa - Lounge Instrumental Music - Relaxing JAZZ for Work, Study, Sleep

ACORDEONISTAS VIRTUOSOS DEL MUNDO.Seleccion de Cecil González

Schumann: Complete Music for Viola and Piano

The Best Relaxing Chill Out Music by Alexey Medvedev JGB

The Greatest Instrumental Violin - The Best Relaxing Instrumental Music

Top 10 Piano Soothing Music 2018 – Beautiful Relaxing Music Sleep – Love Songs Instrumental Music

POEZIE 14 Octombrie

Costache Conachi

Biografie Costache Conachi

Costache Conachi (n. 14 octombrie 1777, Țigănești, Galați - d. 1849, Țigănești) a fost un scriitor român. Descendent dintr-o familie boierească fanariotă, a ocupat înalte funcții dregătorești în Moldova.^[1]p.160 Dacă paharnicul Sion scrie că neamul Konaki este de origine grecească, "dar preste 160 ani venit și încuscrit cu mai multe din familiile cele mari", Paul Păltănea a adus documente "care impun concluzia că familia Conachi coboară dintr-un neam de răzeși din satul Știboreni, județul Vaslui, cu urice din vremea lui Ștefăniță Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ștefan cel Mare. Linia feminină a neamului este tot răzeșească".^[2]p.13 A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza.

Mare boier și mare proprietar, figură contradictorie în epocă pentru că pleda pentru luminarea poporului, a făcut un proiect de reformă a învățămîntului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulînd unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.

A început activitatea prin efectuarea de lucrări pentru hotărnicie la proprietățile de terenuri; a continuat până la târziu, la retragerea din cauza vârstei și a problemelor de sănătate. Era considerat cel mai bun inginer hotarnic, al timpului, din Moldova. Este comis, înainte martie 1803. Ispravnic al ținutului Tecuci (august 1806). Staroste al ținutului Putna (noiembrie 1809). Agă al târgului Iași (după noiembrie 1813 ). Ispravnic al ținutului Tecuci (1815). Vornic al obștii la Iași (1816). Vornic al poliției (ianuarie 1817). Mare vornic (înainte de iunie 1820). Mare postelnic (președinte al Departamentului Afacerilor Străine, la 28 decembrie 1823). Mare vornic (1824). Mare postelnic (februarie 1827-ianuarie 1828). Membru al unui atelier (lojă masonică) din Iași (1828)^[3]. Mare logofăt (februarie 1829). Membru în comisia moldoveană de patru membri pentru redactarea Regulamentului Organic (iunie 1829-martie 1830). Pavel Kiselev i-a acordat Ordinul Sf. Vladimir cl. III, pentru contribuția sa la lucrările de redactare. Mare logofăt (octombrie 1831). Țiitor al locului marelui logofăt al justiției (aprilie 1832). Demisionează în februarie 1833. Păstrează în continuare titlul de vornic. Mare logofăt, numit de Kiselev (aprilie 1834). Din 1835, rămâne doar epitrop, în special la Sf. Spiridon și continuă administrarea unor hotărnicii. Este ales epitrop al mănăstirilor moldovene închinate Sf. Mormânt (1837)

Opera sa nu a fost prețuită de nimeni pînă la George Călinescu, Ibrăileanu și Iorga bătîndu-și joc de poeziile lui, pe care le citau ca exemple de dulcegării penibile. Circulînd ca populare pînă au fost publicate în volum, versurile îl dezvăluie ca pe un adevărat poet, superior Văcăreștilor. Dotat cu simțul limbii, tînguirea sa lirică e plină de o solemnitate filosofică care-l face precursor al lui Eminescu. Poet foarte delicat, evocă adesea ochii iubitei care „Năvălesc cuprinși de gene/ Săgetează din sprîncene”; ochii devin ființe care se ceartă și se dezmiardă, în jurul cărora se creează scenarii glumețe, din care nu lipsesc răpirile, săgețile, otrăvirile etc.

Poezia erotică evocă iubirea, matrimoniul și tragedia lor, sentimentul naturii suprapunîndu-se stărilor de spirit. Cea mai puțin valoroasă este poezia văicăreață („Plîng, oftez, suspin, mă vaiet!”) deși ea l-a impresionat pe Eminescu.Versurile sale erotice (Poezii, alcătuiri și tălmăciri 1856) îmbină inspirația anacreontică, în maniera poeziei galante aparținând clasicismului decadent francez, cu lirica lăutărească a timpului.

Scrisorile lui Conachi către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza și către mitropolitul Veniamin Costache conțin unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii române și ale emancipării culturale a țării.

A făcut și unele traduceri din literatura franceză.

Tu numai sub cer esti una

Tu numai sub cer esti una Care ai luat cununa De duh, de grai, de blandete, De nuri si de frumusete. La mana ta sta legata Moartea mea si viata toata, Pentru c-a ta stapanire Covarseste peste fire. Nu pot zice ca-s cu viata, Cand nu sunt pe-a tale brata, Nici simt, nici vad tot plans imi vine. Cand nu esti tu langa mine.

Cu prietena-mpreuna Cu prietena-mpreuna Fericit am petrecut, Dar o viata asa buna O minuta mi-a parut Fericirilor trecute, care nu-i sa mai veniti, Truda gandurilor mele, pomeniri, ce ma munciti? Poate fi si-alta frumoasa, S-asemenea a iubi, Dar asa de dragostoasa Ca dansa nu poate fi. Fericirilor trecute, care nu-i sa mai veniti, Truda gandurilor mele, pomeniri, ce ma munciti? Acest cantec ce rasuna. Ce rasuna prin suspin, Cu iubita dimpreuna II cantam ades la san Fericirilor trecute, care nu-i sa mai veniti, Truda gandurilor mele, pomeniri, ce ma munciti? La obrazul ce fireste Cer cu stele-nchipuieste Urmeaza sa se robeasca Orice fire omeneasca; Caci ochii ce sageteaza Ca luceferii cu raza, Sub doua arce-nghinate Inimile tin legate; Aerul ce abureste Dintr-un san ce izvoraste Nuri, blandete si dulceata — Mortilor inca da viata; Dar evghenia ce are Ca un ifos de-ndurare, Robind placul si simtirea, Pleaca toata omenirea A primi cu bucurie Jertfa-n veci la ea sa fie.

Scrisoare catre zulnia Din toti muritorii lumii cel mai in nenorocire Si dintre toti patimasii cel mai mult in osandire Este omul care-ti scrie, mai pomenesti-l tu oare ? Ah, de nu l-ii mai cunoaste dupa slova si scrisoare, Cunoaste-l di pi durere cu care plangand iti scrie, Cunoaste-l di pi-a lui lacrami ce le-i gasi pe hartie Cu ele odinioara udam a tale picioare, Cu ele pe buza arsa de-a dragostei infocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ti-am adeverit amorul cu credinta si iubire. Iar acum, ah, vai de mine, intr-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovaras decat durerile mele, Le vars numai pentru-un suflet si o trista inimioara, Ce patrunsa de-a iubirii si de dorul tau sa para N-au ragaz, nu au odihna, nici pot avea mangaiere, Decat numai in suspinuri, in lacrami si in durere. Amar mie, in ce valuri norocul ma aruncara, Nu stiu, mai traiesc pe lume sau din lume sunt afara ! Si de sunt si de am viata, dar lumea ce-mi folosaste Cand a ochilor mei lume din vedere imi lipsaste ! Soarele, ce eu cu plansul il intampin cand rasare. Si luna, ce ma gaseste in suspin si in oftare, Pentru mine nu colinda decat un cerc de durere, Ma vait si zi si noapte, dar in zadar, ca scadere Nici este, nici a fi poate la a despartirii jele Cine au iubit ca mine, a crede durerii mele. Ah, Zulnio, mai tai minte ziua-n care a ta fata Cu lacrami ca trandafirul in roua de dimineata, Rumena de rusinare si cu nurii inflorita, C-o cautatura blanda, de amori povatuita, Au zambit cu indurare de o dragoste fierbinte La a mele giuramanturi, la a mele rugaminte. Ce faceam insa atuncea ? scufundat in uimire Ca de-un trasnet ce rapeste a sufletelor samtare, Ca de-un fulger ce-l vad ochii si isi perd lumina toata, Ca de-o arma arzatoare inima mea sagetata, Cu ochii boltiti la tine, in genunchi, fara suflare, Cu manute inclestate de ale tale picioare, Asteptam dorit raspunsul de-o plecare fericita, intr-acel ceas insusi viata din cursul ei stingherita Sa sfarsa de bucuria nadejdii indulcitoare De-a te castiga, Zulnio ! Ah, Doamne, intr-acea stare Mai fost-am vreun om pe lume, ca sa creada-a mea durere ? Tu, sangura mea stapana, tu, viata, tu mangaiere, Ai samtat si-ndata mila din sufletul tau pornita Cu ruman de rusinare pe fata ta zugravita Si cu tremurul de spaima, lipsata de cuvantare, Ti-ai marturisit caderea numai prin imbratosare. S-ai primit, ah, norocire, supt copaciul acel mare. Ce pare ca-l vaz cu ochii si acum in departare, Ai primit drept chezasie ceriul, stelele si luna, Viata mea si a ta insusi, ca te-oi iubi totdeauna. Ca te-oi iubi pan' la moarte, ca nimic n-a fi in lume, Nici pe pamant, nici in ceriuri, nici la Dumnezau anume, Carele sa ma stramute de nespusa fericire De a ma-nchina la tine ca la o dumnezaire. Atunci fulgere cu trasnet prin vazduh scaparatoare. Pamantul tot in cutremur si stihiile-n perzare Samana inspaimantate de atatea patimiri. Te-am iubit pana acolo unde ceriul in uimire Sa cutremura, Zulnio, de-a inimii mele stare, Cum sa aiba la iubire Dumnezau pe-o muritoare. Unde-i acea vreme, draga, ah, draga si mult iubita, In care cu tine-n brata si tu de mine lipita Petreceam zilele noastre in pustiiul acel mare ! Vai mia, zasai pustiiul si in inima ma doare, Ma doare, ca acolo numai am trait in fericire, Am gustat hazul din lume, cu plac si cu multamire, Acei munti pana la nouri, acele stanci despicate, Ce rasuna de suspinul dragostelor infocate, Acei copaci nalti si mandri, maturi cu a lor umbrire De dezmierdari, de voroave, de libov si de iubire, Potica acea vestita ce-o treceam cu groaza mare, Dar ne inlesnea prilejul de-o furisa sarutare, Rapele intunecoase ce ferea cu tainuiri A desfatarilor noastre infocate intalniri, Apele acelea-n care, pe furis, in scaldatoare, Te prindeam, ochilor, spuneti, ce priveam atunci in zare ? Comorile firii toate la ochii mei dezvalite, De mii de ori sarutate, de mii de ori pipaite, Le rapeam cu lacomie si intr-acea fericire As fi dat orice pe lume pentr-un ceas de prelungire. in sfarsit, toate acelea petreceri de multamire Scrisa cu slove de para intr-a inimii samtare Le-am perdut, si numai gandul, ce ma arde, ma munceste, Spre mai multa chinuire ca prin vis mi le sfeteste. Ah, ibovnica slavita, unde mai esti acum oare ? Aruncata de un tiran in vron loc cu departare, Jalnica si nacajita de a lui salbatici fapte Fara nici o mangaiere, in suspinuri zi si noapte. De mai ai zare de viata, unde vei fi azvarlita, Zi citind asta scrisoare, in lacrami si plans urzita : „Am o inima in lume care stiu ca ma iubeste Si acum, in departare, pentru mine sa boceste." Ars am fost de-a ta iubire, ah, cat te-am iubit de tare, Dar aceasta despartare m-au aprins cu foc mai mare. Giuramant iti fac din suflet ca si ceriul si pamantul, De s-or stramuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvantul De-a te iubi pan' la moarte, de-a nu avea supt soare Alta stea de proslavire, alt luceafar Dar ce folos, vai de mine, ca n-am nici o mangaiere, Petrecerea mi-i in lacrami, in suspinuri si durere, As vrea sa mor, dar si moartea ce poate fi pentru mine, Cand, perzand a mea viata, perd mai mult, te perd pe tine. Abia zorile ravarsa si doresc sa asfinteasca, Abia noaptea innegreste si vroi zori sa sa iveasca, Caci cu nimic nu sa-npaca intr-a sa nemultamire Sufletul meu, ticalosul, ce-i pururea in clatire. Ah, si cum sa sa impace, cum sa rabde, vai de dansul. Cand il inec pe tot ceasul cu suspinul si cu plansul ? Calatori pe vai, pe dealuri, pe campii nemarginite, Umblu de urat cu ziua pe colnice parasate, Udate de-a mele lacrami, cararile-acelea toate, Or tine spre pomenire urmele mele-nsamnate, Pana cand vrodinioara pe-acolo, din intamplare, Vei trece si vei cunoaste, ah, cat te-am dorit de tare ! innoptez pintre prapastii, pintre rapi, pintre ponoara, Ca doar oi uita de groaza dorul care ma omoara. Dar in zadar, ca durerea merge si vine cu mine, Gandul meu nu sa abate catu-i un chic de la tine. A noptilor intuneric nu ma ingrozaste nimica, Groaza mea ii numa una, tu o stii, ca mori de frica Nu cumva din nevedere sau din ciuda departarii, Dup-atata patimire, sa ma dai si tu uitarii. Ah, la o asa-ntamplare, tu stii, fara indoiala, De mai pot trai, Zulnio, macar catu-i o clipala. Alerg, rna duc si vin iarasi, cufundat intr-o tacere In durere cunosc viata si in viata tot durere. Caut , cerc stancile toate, ma ingrop in adancime, Petrecerea mi-i placuta intru intunericime. Acolo nedormita, pustnica privighetoare, «ocindu-sa cu durere de-o asamenea-ntamplare, Sa vaita si sa plange, ma asculta, ma jeleste, Firea toata parca zice : „Amoriu sa rastigneste !" Toate-mi par acum schimbate, toate-mi par a fi urate, De desfatarile lumii poftele mele lipsate, Nu mai au nici o placere, nu mai au nici o pornire, De pacate nu am frica, c-am ramas fara samtare. Ah, ce samtare sa aiba si ce gust sa le mai vie, Cand nu esti, draga Zulnio, sa le dai viata cea vie ! M-am lepadat de tot gustul armelor omoratoare, Sa despart o pasarica ma-ngrozeste a mea stare, Cum sa despart, vai de mine, cand imi fac inchipuire De durerea si nacazul care vin din despartare ! Cititul care-ntr-o vreme rasapea a mele ganduri Acum nu ma mai agiut.a, caci citind in mii de randuri A tale scrisori duioasa, de amori insufletate, Ma cufund in intuneric de ganduri mai amarate. Ah, si scrisul nu-mi sporeste decat numai catra tine. Mana mea sa otaraste a-nsamna pricini straine. Asadar, draga Zulnio, departat de-a tale brata, Am agiuns intr-acea stare unde sant mort cu viata, ingamfatele protivnici ce sa au la vro parere Si te pomenesc cu pizma si acum in nevedere In zadar mai pun silinta cu vrun gand de rautate : „Cine-o iubit pe Zulnia, a iubi alta nu poate !"

Mihail Lermontov

Biografie Mihail Lermontov

Mihail Iurievici Lermontov (în rusă Михаил Юрьевич Лермонтов, n. 3/15 octombrie 1814,^[1][2] Moscova, Imperiul Rus^[1][3][4][5] – d. 15/27 iulie1841,^[1][5][2] Piatigorsk, Gubernia Stavropol[*], Imperiul Rus^[1][6][3][4]) a fost un scriitor romantic rus.

În scurta lui viață a fost un dușman declarat al ipocriziei, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii. Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și nedreptățile acesteia, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei. Prigoana celor satirizați de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov este exilat în Caucaz, din ordinul țarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mțîri și Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci și o expresie a forței nestăvilite. În acest cadru poetul își afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.

Poezia “Poetul” (1838) transmite mesajul major al artistului-cetățean, care odinioară cu ritmul vânjos al vorbei sale putea la luptă pe ostași să-i îndrume - în opoziție cu poetul pasiv care și-a uitat menirea: Ai dat în schimb pe aur puterea ta de oțel - ce uimea pe vremuri omenirea. Folosind simbolul pumnalului cu tăiș fidel și veșnic treaz, poetul este îndemnat să-și ducă în lume înalta lui solie. Dar această solie, cuvântul profetic al purtătorului de adevăr și de dreptate, se lovește de luxul și superficialitatea veacului său lânced și revolta culminează în stigmatul societății mondene, parazitare. Poetul se vede înconjurat de-o

“…gloată cu fel de fel de inși Cu vorbe și zorzoane în lumea lor deprinși, Cu muzica și dansuri și minciuni- Predicatori sălbatici adesea-ncep să urle, Sub masca unor oameni cuviincioși și buni.” (1ianuarie-1840)

De aici izvorăște spiritul lui de negare, un dezacord dramatic cu mediul social al clasei dominante pe care o detesta, sugerându-i imaginea simbolică a profetului hulit, ”lovit cu pietre și alungat de cei din preajmă-mi răi la fire, în ochii cărora citește doar patimă și răutate” Și-atunci, oripilat, poetul-profet fuge de oameni în pustiu.” Profetul”-1841. Atitudinea de izolare, de evadare din minciuna și falsitatea societății privilegiate, nu are la Lermontov substanța intimistă a singurătății voite, căutate. Temperamentul lui tumultuos, în maxima incandescență a pasiunii, se consumă într-un protest social fecundat de idealurile pozitive ale libertății, ale dreptății și egalității dintre oameni. Alte poezii: “Meditație”, ”Te-apasă greu urâtul…”, “îmi port pustiu prin noapte pasul…”

În ultimii ani ai vieții 1840-1841, conflictul dintre poet și ipocrizie se ascute la maximum. Scandalizat peste măsură în momentul plecării în al doilea surghiun - unde, ca și marele său premergător Pușkin, își va găsi moartea într- un duel absurd - poetul este copleșit de amărăciune, luându-și rămas bun de la acea Țară de robi și de stăpâni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanțe adânci și bogate, a vibrat pentru tot ce este simțire înaltă și gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluționară, poetul și-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel și generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunos.

Opera

·         1830: Poetul (Поэт)

·         1830: Nu te încrede în tine însuți

·         1835: Bal mascat (Маскарад)

·         1837: Borodino (Бородино)

·         1837: Moartea poetului (Смерть Поэта)

·         1839: Meditație (Дума)

·         1839: Trei palmieri (Три Пальмы)

·         1840: Un erou al timpului nostru (Герой нашего времени)

·         1841: Demonul (Демон).

Un vis

Zăceam, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, în piept cu-o rană grea;
Şi sângele cu picături domoale,
Din rana încă proaspătă curgea.

Jos pe nisip zăceam în nemişcare;
Stânci mari se-ngrămădeau în jurul meu
Şi-nfierbântându-le, cumplitul soare
Mă dogorea; dar eu dormeam somn greu.

Visam; şi-n vis vedeam o sărbătoare
Din ţara mea şi vii lumini lucind;
Femei frumoase-n păr cu câte-o floare
Vorbeau de mine, vesele, glumind.

Şi numai una singură, deoparte,
În vorba celorlalte nu s-a prins;
Şi sufletu-i întunecat de moarte
Era de-un trist şi straniu vis cuprins.

Vedea, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, un trup cu-o rană grea;
Şi sângele, cu picături domoale,
Încet, încet, răcindu-se curgea.

Demonul

Mă jur pe-ntâia zi a firii
Mă jur pe ultimu-i azur
Pe blestemul nelegiuirii
Pe veşnicul adevăr mă jur
Mă jur pe chinul prăbuşirii
Pe sacrul biruinţei dor
Mă jur pe clipa întâlnirii
Pe-ameninţarea despărţirii
Pe visul meu nepieritor
Mă jur pe duhuri, pe înfrângeri
Pe goana lor din loc în loc
Mă jur pe veghetorii îngeri
Vrăjmaşi cu paloşe de foc
Mă jur pe iad, pe cer, pe fire
Pe tine jur, ca să-mi rămâi
Mă jur pe ultima-ţi privire
Mă jur pe lacrima-mi dintâi
Pe rasuflarea-ţi ce-n tăcere
Revarsa-al buzelor prinos
Pe parul lung şi mătăsos
Pe fericire şi durere
Pe dragostea ce-ţi port duios
Mă jur să fug de răzbunare
Mă jur să nu mai fiu trufaş
De azi din lume va dispare
Cel ce-i al răului faptaş
Vreau să mă rog, vreau să iubesc
În bine iar să cred voiesc.
...........................
Tamara, crede-mi sfântul ţel
Că-n dragoste precum şi-n ură
Eu sunt statornic, eu nu-nşel!

Moartea poetului

O, rege, răzbunare, răzbunare!
Îţi cad la picioare.
Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş
Osânda lui în vremuri viitoare
S-arate lumii dreapta-ţi judecată,
Să fie-o pildă pentru ticăloşi!
(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)

Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonte-n piept
Muri plecându-şi mândra frunte!...
Ocara lumii şi minciuna
L-au supărat, nu l-au supus,
Şi singur ca întotdeauna
S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
Şi corul laudei deşarte
Şi scuza foanfă pentru dânsul
În faţa împlinitei soarte?
Oare nu voi aţi prigonit
Talentul lui cu-nverşunare
Şi ca să râdeţi aţi stârnit
Din foc ascuns văpaie mare?
Fiţi veseli! A căzut învins
În cea din urmă crudă luptă
Şi-acuma geniul lui e stins,
Cununa lui de lauri ruptă.
Calm, ucigaşul a ţintit
Şi-a tras. Şi inima-i păgână
Urma să bată liniştit;
Nu-i tremura pistolu-n mână.
E de mirat? Un venetic
Zvârlit la noi din întâmplare,
Umblând pe-aici la vânătoare
De ranguri, suflet de nimic;
Bătându-şi joc în chip obraznic
De limba noastră şi de ţara-ntreagă,
El a lovit în gloria noastră dragă
Şi n-a putut să înţeleagă
Ce om doboară braţul lui năpraznic.

Şi-acum poetul în mormânt e-nchis
La fel cu cântăreţul drag pe care
Atât de minunat ni l-a descris,
Ros de-ndoieli chinuitoare,
Şi care ca şi el a fost ucis
De-o mână rea, necruţătoare.

Lăsându-şi buni prieteni şi bucurii senine
De ce-a venit în zarva acestei lumi meschine,
Vrăjmaşa sufletelor îndrăzneţe?
Dând mâna cu un ipocrit mişel,
De ce-a crezut în vorbe şi-n chipuri false, el
Care-i ştia pe oameni demult, din tinereţe?
Cununa lui de lauri i-au scos-o şi i-au dat
Una de spini cu lauri împletită;
Dar spinii bine-ascunşi l-au înghimpat
Rănindu-i fruntea lui slăvită,
Ceasul din urmă i l-au otrăvit
Cu glume grosolane în şoaptă strecurate,
Setos de răzbunare a murit
Scârbit că-i sunt speranţele-nşelate.
S-a stins dumnezeiasca lui cântare
Şi n-o să mai răsune nicicând şi nimănui;
Şi unde-i el acuma e întuneric mare;
Pecetluită este gura lui.

Voi, însă, fii înfumuraţi
Ai unor taţi vestiţi prin mârşăvie,
Care cu tălpi de rob călcaţi
Vlăstarele lovite de urgie;
Voi care, lacomi, lângă tron pitiţi,
Ucideţi Libertate, Genii, Glorii,
Când apăreţi, de lege ocrotiţi,
Muţeşte adevărul şi tac judecătorii!
Dar este-n cer un straşnic judecător cinstit
Care pe voi, aleşii desfrâului, v-aşteaptă;
Cu aur el nu poate fi plătit
Şi ştie orice gând şi orice faptă.
Zadarnic veţi veni cu vorbe rele
La judecata cea de sus:
Tot negrul vostru sânge nu va putea să spele
Sângele poetului răpus.

TEATRU/FILM 14 Octombrie

Cu Nucu Păunescu

Biografie Nucu Păunescu

Nascut la data de 14.10.1912, in Bucuresti, intr-o familie de mari negustori ai vremii respective, din mama Eliza si tatal Gheorghe Paunescu, a fost al treilea copil din cei 5 frati, respectiv Puiu Paunescu (diplomat, ambasadorul Romaniei la Viena), Dr. Prof. Constantin Paunescu - sef de clinica sectia cardiologie a Spitalului Coltea, Nelu Paunescu - ofiter de aviatie, Nucu Paunescu - actor, Zoia Paunescu. Se pare ca toti copiii s-au realizat in viata, insa destinul i-a despartit, fiindca cei doi frati Puiu si Nelu au plecat din Romania, au tinut legatura o perioada ca apoi aceasta sa se piarda treptat.

Filme cu Nucu Paunescu

Ascunde

·         Drumul oaselor (1980)

·         Ultima noapte de dragoste (1980)

·         Drumuri în cumpănă (1979)

·         Acțiunea Autobuzul (1978)

·         Pentru patrie (1978)

·         Trepte spre cer (1978) - muncitor linior, tatal lui Vitcu

·         Eu, tu și Ovidiu (1977)

·         Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - demnitar rus

·         Toate pânzele sus! (1977)

·         Prin cenușa imperiului (1976)

·         Roșcovanul (1976)

·         Trei zile și trei nopți (1976)

·         Porțile albastre ale orașului (1975) - chelner

·         Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Sendrea

·         Păcală (1974) - Hangiul

·         Trei scrisori secrete (1974)

·         Pistruiatul (1973)

·         Astă seară dansăm în familie (1972) Trailer

·         Bariera (1972) - carciumarul Vestemean

·         La Revolte des Haidouks (1972) - Le Prince roumain

·         Zestrea domniței Ralu (1972) - Caragea Voda

·         Haiducii lui Șaptecai (1971) - Caragea Voda

·         Puterea și adevărul (1971)

·         Săptămâna nebunilor (1971) - Caragea Voda

·         Apoi s-a născut 'Legenda' (1969)

·         Baltagul (1969) - voce Bogza

·         Balul de sâmbătă seara (1968) Trailer

·         Sept hommes et une garce / Șapte băieți și o ștrengăriță (1967)

·         De-aș fi... Harap Alb (1965)

·         Tudor (1963)

·         Un surâs în plină vară (1963)

·         Porto-Franco (1961)

·         Valurile Dunării (1960)

·         O poveste obisnuita... o poveste ca in basme (1959) - Imparatul

·         Nufarul rosu (1955)

·         Desfășurarea (1954) - Voicu Ghiociooaia

·         Rasare soarele (1954) - Andronie Ruja

·         Cum e Sfatul e si satul / (1953)

·         Nepotii gornistului (1953) - Andronie Ruja

·         Mitrea Cocor (1952) - Plt. Catarama

·         In sat la noi (1951) - Sarbu Iacov

Zestrea domnitei Ralu HQ: https://youtu.be/sOoTTDh_r_A.

Cu Carmen Trocan

Biografie Carmen Trocan

Carmen Tănase s-a născut în 18 ianuarie 1961, la Ploiești, sub zodia Capricorn (cu ascendent în Leu). Bunica sa pe linie maternă era grecoaică. Carmen a urmat cursurile Liceului Pedagogic din Ploiești și, între 1980 și 1984, pe cele ale Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, la clasa Olgăi Tudorache. A fost colegă de promoție cu Oana Pellea, Radu Duda (devenit între timp Alteță, principe de Hohenzollern-Veringen), Carmen Ciorcilă, Bogdan Gheorghiu, Marina Procopie, Mihai Verbițchi, Adrian Păduraru, Dan Bădărău etc. A rămas foarte atașată de profesoara sa din facultate, Olga Tudorache.

Între 1984 si 1990, Carmen Tănase a fost actriță la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, iar din 1990 este actriță la Teatrul Odeon din București. A fost căsătorită cu criticul de teatru Victor Parhon, care s-a stins din viață în anul 2000, după o boală grea. Din acest mariaj a rezultat un fiu, Tudor (n. 1989).

Carmen este o mare iubitoare de animale. A avut o cățelușă pe nume Pacina, la care a ținut în mod deosebit. În acest moment are trei câini (Brana - primită de la Oana Pellea, Bobiță, Ruti), trei pisici (Suspiria Thaisa Calvitia Nosferatu - o pisica egipteană, fără păr, Boxi și Acasha), o iguană și o broască țestoasă. Își dorește să poată întreține un adăpost de animale.

Alături de Olga Tudorache, Gina Patrichi figurează în fruntea listei actrițelor preferate ale lui Carmen. Dintre actori îi apreciază foarte mult pe Anthony Quinn și pe Al Pacino. Scriitorul său preferat este Gabriel Garcia Marquez, iar personajul de ficțiune preferat: Donald Duck. Dintre personajele istorice, o fascinează Cleopatra.

Lui Carmen îi place să mănânce și să prepare sushi, îi plac antichitățile, mobila veche, podoabele din aur, muzica și dansul. Nu suportă argintul și măslinele.

Filme cu Carmen Trocan

·         Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994)

·         Privește înainte cu mânie (1993) Trailer

·         Miss Litoral (1990)

·         Lacrima cerului (1989)

·         Martori dispăruți (1988)

·         Noi, cei din linia întâi (1986) - Military Nurse 2

·         Pădurea de fagi (1986)

·         Primavara bobocilor / Primăvara bobocilor (1985)

·         Viraj periculos (1983)

·         Sfârșitul nopții (1982)

PISTOLUL DE LA MAREA NEAGRA (GUN OF THE BLACK SUN) film with Romanian subtitles: http://youtu.be/z9Q45y2HbI8.

Crucea de piatra (1993) 

Pictorul si fratele lui 2004 CRISTIAN TIBERIU POPESCU

O intamplare de pe vremuri - Pastorel Teodoreanu (teatru radiofonic)

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Octombrie

Henri Wald - Citate:

Mihail Lermontov - Citate: