MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 2 DECEMBRIE 2018
DUMINICĂ 2 DECEMBRIE 2018
Bună ziua, oameni buni!
După cum v-ați obișnuit, la adresa mea dicuoctavian.blogspot.com găsiți zilnic toate materialele prezentate de mine.
RELIGIE ORTODOXĂ 2 Decembrie
Sf Proroc Avacum; Sf Mc Miropi; Sf Cuv Porfirie Cavsocalivitul; Sf Ier Solomon, arhiepiscopul Efesului (dezlegare la pește); Duminica a 31-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon
În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului Prooroc Avacum.
Proorocul Avacum, fiul lui Safat, era din seminŢia patriarhului Simeon. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos.
Înainte de luarea în robie a poporului iudeu, Avacum a văzut căderea Ierusalimului si a Templului si a plâns foarte. Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim, proorocul a fugit si trăia ca străin în pământul lui Israel. Dar după ce s-au întors haldeii în Babilon, ducând cu ei robi pe israelitenii găsiŢi în Ierusalim si în Egipt, s-a întors si el în pământul său.
Avacum a cunoscut mai dinainte că peste puŢină vreme avea să se întoarcă poporul din robia Babilonului. A murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie si a fost îngropat în Ţarina lui.
Proorocul Avacum a dat semn în Iudeea. Iar semnul este acesta: Vor vedea iudeii lumina în Templu si asa vor vedea slava lui Dumnezeu. Avacum a proorocit si de sfârsitul Templului. A spus că Templul are să fie dărâmat de un popor din Apus; că are să fie ruptă în bucăŢi mici catapeteasma lui David, adică a locului celui mai dinăuntru al Sfintei Sfintelor; că au să fie luate acoperisurile celor doi stâlpi ai Templului si nimeni n-are să stie unde sunt; că acoperisurile acestea au să fie duse de înger în pustiul Sinai, acolo unde la început a fost întocmit Cortul mărturiei si că în ele are să fie cunoscut în sfârsit Domnul si că ele au să lumineze pe cei prigoniŢi dintru început de sarpe.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Miropa.
Sfânta aceasta Miropa s-a născut în Efes. Murind tatăl ei, a fost crescută de maică-sa. După ce s-a născut din nou prin sfântul botez, stătea copila la mormântul Sfintei Ermiona, una din fiicele Sfântului Apostol Filip, si primea din mormântul sfintei, mir, pe care-l dădea din belsug tuturora. De aici a primit si numele de Miropa. Când împăratul Deciu, care împărăŢea pe vremea aceea, a pornit prigoana împotriva crestinilor (către anul 250), mama si-a luat copila si s-a dus în insula Hios, unde avea o mostenire părintească. Si stăteau amândouă în casă, rugându-se lui Dumnezeu.
Odată a venit în insulă un mare dregător împărătesc. Acesta a întemniŢat pe un ostas din ostirea de sub comanda lui, pentru că era crestin. Dar neputând să-l facă să se lepede de credinŢa în Hristos, a poruncit să i se taie capul, iar trupul să fie aruncat si să fie păzit de ostasi, ca să nu fie furat de crestini.
Cuvioasa Miropa, mânată de dumnezeiască râvnă, s-a dus noaptea cu slujitoarele ei si au luat sfintele moaste. Le-a uns cu mir si le-a îngropat întrun loc deosebit. Când a aflat dregătorul de furtul moastelor, a legat pe paznici cu lanŢuri de fier si le-a poruncit să umble prin tot orasul ca să le caute. Le-a mai spus că le va tăia capul de nu vor găsi trupul furat, în vremea hotărâtă de el. Sfânta Miropa, văzând în fiecare zi că ostasii sufăr tare si din pricina lanŢurilor de pe ei si din pricina rănilor făcute de lanŢuri si din pricina gândului că-i asteaptă moartea, a fost cuprinsă de mare durere sufletească si si-a zis întru sine: „Dacă ostasii acestia mor de pe urma furtului săvârsit de mine, îmi umplu sufletul de păcat si vai de mine în ziua judecăŢii”. Atunci ea a făcut cunoscută fapta ei si a înfruntat pe împărat care a poruncit să fie chinuită si apoi să fie închisă în temniŢă, unde sfânta si-a dat duhul lui Dumnezeu. Iar moastele sfintei, cu voia dregătorului, le-au luat crestinii si le-au îngropat într-un loc deosebit.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinŢi părintelui nostru Solomon, arhiepiscopul Efesului, care în pace s-a săvârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.
VIAȚA PĂRINTELUI ARHIMANDRIT ILIE CLEOPA
Parintele Cleopa Ilie - Constantin Ilie, fericitul intru pomenire, s-a nascut in comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie 1912. Parintii sai, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de Biserica si de copii. Familia Cleopa a fost binecuvantata de Dumnezeu cu zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru baieti si patru fete) au supravietuit.
Parintii sai nu lipseau niciodata de la sfintele slujbe, faceau milostenie, se rugau mult impreuna cu copiii, ducand o viata curata si bineplacuta lui Hristos. Casa lor era ca o biserica, precum povestea Parintele Cleopa: "Aveam o camera toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam la Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam.ť"Aici este praznic?". Ca eu am stat la Schitul Cozancea, si acolo era viata de sine: fiecare cu masa lui, cu casa lui. "Mai frate, a zis el, nu este praznic! Aici este viata de obste. Asa stau la masa calugarii, cu totii totdeauna!" Batranul le citea cuvant. El slujea Liturghia si se hranea numai cu Sfanta Impartasanie, aproape douazeci de ani. Numai sambata si Duminica gusta asa, oleaca, de prin castroane. Stiu, pentru ca eu eram bucatar. Dumnezeu sa-l odihneasca, saracul! Tare a mai fost cu frica de Dumnezeu si tare a mai fost cu credinta! M-a calugarit in anul 1937, in postul Sfintei Marii. Imi aduc aminte...
Nu se auzeau la ei certuri, nici cuvinte necuviincioase, nici alte lucruri neplacute lui Dumnezeu, ci viata lor de zi cu zi curgea lin ca o apa dulce de izvor, caci asa se mostenea din mosi-stramosi si asa era traditia crestina in partea locului.
Nu intamplator s-au nascut in aceasta zona, cu randuiala lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini calugari, preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfantul Ioan cel Nou de la Neamt (1913-1960). Intre acestia nu gresim daca il numaram si pe vrednicul de pomenire, parintele nostru duhovnicesc al tuturor, Arhimandritul Cleopa Ilie, cat si pe duhovnicul sfintiei sale, ieroschimonahul Paisie Olaru.
Parintele Cleopa Ilie a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povatui duhovniceste si a mangaia atat pe calugari si preoti, cat si multimea credinciosilor. Prea cuviosia sa era duhovnicul si povatuitorul de obste al tuturor celor ce-i cereau rugaciunile si voiau sa urmeze lui Hristos. A fost o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreaga noastra tara.
Casa parinteasca in care s-a nascut arhimandritul Cleopa Ilie era ca o biserica vie, dar nu o inlocuia pe cea din sat, unde slujea incepand cu anul 1877, vestitul preot de atunci, Parintele Gheorghe Chiriac. Caci, precum spunea insusi Cuviosia sa, locuitorii din satul Sulita ascultau de preotul lor ca de insusi Hristos si nimic nu faceau fara sfatul si binecuvantarea lui. De aceea, viata de zi cu zi era linistita, biserica era plina de credinciosi, iar copiii, foarte numerosi, formau podoaba satului.
Parintele Cleopa Ilie - Constantin - o viata daruita lui Hristos si oamenilor
Parintele Cleopa Ilie s-a nascut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. El a urmat scoala primara de sapte ani in satul natal. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanandu-se mamei sale. Trei ani de zile a facut ucenicie duhovniceasca impreuna cu fratii sai la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea.
In anul 1929, la inceputul lui decembrie, a intrat in obstea Schitului Sihastria, impreuna cu fratele sau mai mare, Vasile Ilie. Dupa trei zile de ispitire la poarta schitului, au fost primiti in obstea de la Sihastriei, in ziua Sfantului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. De aceea Parintele Cleopa avea mare evlavie la Sfantul Ierarh Nicolae, patronul bisericii din satul natal, si la Sfantul Ierarh Spiridon.
Pana in anul 1935, Constantin - Cleopa a pascut oile Schitului Sihastria, impreuna cu alti frati. Apoi este luat in armata in orasul Botosani. Se reintoarce la schit in toamna anului 1936 si este tuns in monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. Dupa aceasta face ascultare la oile schitului pana in vara anului 1942, impreuna cu parintii Galaction Ilie si Antonie Olaru.
In iunie 1942 este adus in schit si numit loctiitor de egumen, intrucat staretul Ioanichie Moroi era greu bolnav. In anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt. Dupa aceasta data este numit oficial egumen al Schitului Sihastria.
In anul 1947, Schitul Sihastria, numarand peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar Protosinghelul Cleopa Ilie este facut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim. In anul 1948, fiind urmarit de organele politice de atunci, se retrage pentru, sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria.
In anul 1949, la 30 august, arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al Manastirii Slatina - Suceava si se transfera acolo cu 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria, in urma deciziei Patriarhului Justinian. In locul sau este numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.
La Manastirea Slatina, parintele intemeiaza o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage in Muntii Stanisoara, impreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, amandoi au fost readusi in Manastirea Slatina, la porunca Patriarhului Justinian.
In anul 1956, parintele Cleopa revine la metanie in Manastirea Sihastria, iar in primavara anului ,1959, se retrage pentru a treia oara in Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani de zile. In toamna anului 1964 revine in Manastirea Sihastria, ca duhovnic al intregii obsti, si povatuieste fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, timp de 34 de ani, pana la 2 decembrie 1998, cand isi da duhul in bratele lui Hristos.
Parintele Cleopa Ilie - Cuvantul de pe urma al parintelui - rostit catre obstea Manastirii Sihastria, in trapeza, la 1 martie 1998 -
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
Prea Cuvioase Parinte Staret, Prea Cuviosi Parinti si frati, asa cum va vad aici, dragul mamei, asa, pe toti, sa va vad la rai, in bucuriile fara margini ale raiului, caci toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului, si fiecare, saracul, face ascultare in directia lui, unde este pus.
Tare imi este drag cand va vad! Dar pe multi nu va cunosc. Eu vin rar pe aici. Am atata lume pe capul meu acolo si sunt bolnav. Dar mai cunosc din ei, care vin la marturisire si care sunt mai vechi. Eu doresc ca toti, toti sa mergeti la bucuria cea vesnica si nici unul, Doamne fereste, la munci.
Dragii mei parinti si frati, sa stiti ca Biserica este mama noastra spirituala. Ea ne-a nascut pe noi la botez prin apa si prin Duh. Ati auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel: ati luat darul infierii in baia nasterii de-a doua si al innoirii Duhului Sfant. De atunci suntem toti fii dupa dar ai lui Dumnezeu, de cand ne-am botezat in numele Preasfintei Treimi.
De aceea va rog din toata inima sa iubiti Biserica, mama! Sa va fie draga Biserica si, cat puteti, ziua si noaptea sa mergeti la sfintele slujbe. Care sunt mai batrani si nu pot saracii, sa stea mai putin. Care sunt tineri pot sa stea mai mult, pentru ca pravila Bisericii imbogateste memoria fiecaruia si darul Preasfantului Duh vine asupra aceluia care asculta cu evlavie sfintele slujbe ale Bisericii.
Dragii mei, eu pacatosul si nevrednicul sunt batran, 86 de ani, sase operatii, mana dreapta mi-e rupta, am stat in ghips 32 de zile, maine-poimaine imi veti canta Vesnica pomenire! Ce sa mai astept? Psalmul 89 spune clar: Anii lor sunt saptezeci de ani, iar daca vor fi in putere optzeci de ani. Iar la stihul unsprezece spune asa: Ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere! Eu am intrat in anii durerii. Am imbatranit, optzeci si sase de ani implinesc acum, pe zece aprilie.
Dragii mei parinti, va rog din toata inima, care aveti dragoste si puteti, sa nu ma uitati la rugaciune. Sa ma pomeniti! Eu am dragoste cand va vad pe toti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului. Asa sa va vad la rai, dragul mamei, pe toti! Toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului.
Manastirea noastra este o manastire cu randuiala canonica: nu se mananca carne, spovedania este la vreme, slujbele merg dupa randuiala Sfantului Sava. Cand am venit eu aici am gasit paisprezece parinti, incaltati cu opinci, cu barbile pana la brau, cu metanii de lemn in mana. M-a adus fratele meu Vasile. Cand am venit aicea aveam cincisprezece ani jumatate, nu stiam...
Si cand am vazut la masa calugarii toti, si staretul, batranul, citea cuvant de folos in capul mesei, de la Sfantul Teodor Studitul, eu am intrebat pe fratele:
Era un parinte, Nicolae Gradinara, cu barba mare, poate l-ati apucat unii. El a zis, cand m-a dus in fata altarului: "Prea Cuvioase parinte, sa-i punem numele Cleopa, ca nu avem nici un Cleopa aici!". Si batranul a pus mana pe foarfece si Cleopa mi-a zis. Asa a fost scris!
Dumnezeu sa-i odihneasca! Am pomelnicul acasa, al tuturor celor ce au murit aici; am si episcopi si patriarhi, cati sunt. Cat mai am o scanteie de viata ii pomenesc in fiecare zi! Dar va rog, dragul mamei, pe toti, sa nu ma uitati in sfintele voastre rugaciuni! Si asa cum va vad aici sa va vad la rai, in bucuria cea vesnica, fara margini!
Mila Preasfintei Treimi si acoperamantul rugaciunilor Preasfintei Maicii lui Dumnezeu si ale tuturor sfintilor, sa fie cu voi cu toti, dragii mei, si pe toti sa va duca la rai. Amin.
Sf Cuv Porfirie Cafsocalivitul
Sf Cuv Porfirie Cafsocalivitul
Cuviosul Porfirie îi uimea pe oamenii care veneau în preajma lui prin curăţia inimii şi a minţii sale, pentru care fusese dăruit cu harisma înainte-vederii şi străvederii, precum și cu aceea a tămăduirii gândurilor şi a feluritelor boli ale oamenilor, arătându-și în multe chipuri dragostea curată faţă de toţi. S-au scris multe articole şi cărţi despre acestea.Pe mine, ceea ce mă uimea la el era cuvântul, dragostea lui curată de Hristos, de Biserică şi de oameni, şi cugetul lui patristic. După cum bine se știe, Cuviosul Porfirie nu a absolvit nici o facultate de Teologie, însă era un teolog harismatic şi empiric, iar cuvântu-i izvora din inima lui curată. Cuviosul Porfirie era un organism duhovnicesc viu, căci în lăuntrul lui se sălăşluia Harul Duhului Sfânt care îl călăuzea neîncetat, şi, ca unul ce era organism duhovnicesc viu, neîncetat năştea cuvânt teologic şi îi renăştea pe oameni.
Comunicam cu el când și când. De două sau de trei ori l-am întâlnit personal şi am vorbit despre diferite lucruri, iar el îmi telefona uneori, ca îmi mulţumească pentru vreun text de-al meu pe care îl citise. Nu vreau să consemnez aici ce anume îmi spunea, ci doar să dezvălui părerea pe care o avea despre Stareţul Sofronie Saharov. Spunea că este o mare binecuvântare de la Dumnezeu să îl întâlnești pe Stareţul Sofronie fie şi numai o dată în viaţă, căci cuvântul Starețului Sofronie renaşte, este rodul unei adânci pocăinţe şi al experienţei. Mă socotea un privilegiat al Harului lui Dumnezeu pentru faptul că m-a învrednicit Dumnezeu să păstrez cu Starețul Sofronie o legătură statornică. Toate acestea arată sensibilitatea duhovnicească a lui Gheron Porfirie, care putea înţelege starea lăuntrică a unui om sfinţit şi, mai cu seamă, pocăinţa adâncă şi rugăciunea de foc, care este grăire teologică.
Citind cuvintele Cuviosului Porfirie, mai ales din cartea Ne vorbește Părintele Porfirie[1], am luat aminte cu deosebire la discursul lui teologic şi acesta mă uimea de-a dreptul. Este un cuvânt viu care îngemănează rugăciunea minţii cu teologia apostolică și dragostea curată de Hristos, o împletire a nevoinţei şi a Tainelor, rod al desăvârşitei părăsiri de sine în mâinile lui Dumnezeu, este simţirea adâncă a vieţii lăuntrice a Bisericii noastre şi multe altele.
Personal socotesc că întreaga viaţă a Cuviosului Porfirie Kafsokalivitul se poate tâlcui din prisma a două întâmplări care au avut loc la începutul vieţii sale monahale.
Prima a fost vederea în rugăciune a Bătrânului Dimas, un nevoitor din Kafsokalivia; pe acesta l-a văzut odată rugându-se înainte de începerea utreniei în pronaosul katholikonului, pe când tânărul stătea ascuns, nevăzut, într-un colț al bisericii, şi se ruga. Privindu-l pe Bătrânul Dimas rugându-se, l-a văzut strălucind în Lumină și atunci a pătruns în inima lui rugăciunea minţii, adică mintea-nous i-a coborât în inimă şi a început să se roage. Iată ce povesteşte Starețul însuşi:
„Într-o dimineață, pe la trei și jumătate, am mers la biserica cea mare, la «Sfânta Treime», pentru slujbă. Era devreme, încă nu bătuse toaca. Nu se afla nimeni în biserică. M-am așezat în pronaos, sub o scară. Mă rugam nevăzut de nimeni. La un moment dat s-a deschis ușa bisericii și a intrat un monah înalt, în vârstă. Era Bătrânul Dimas. Îndată ce a intrat, a privit în dreapta și în stânga, dar n-a văzut pe nimeni. Atunci, ținând în mână un șirag mare de metanii, a început să facă metanii mari, multe și iuți, zicând necontenit: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă… Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. În curând a căzut în răpire. Nu pot, nu găsesc cuvinte să înfățișez purtarea lui dinaintea lui Dumnezeu; mișcări de iubire și slujire, mișcări ale iubirii dumnezeiești, ale dăruirii de sine. L-am văzut stând cu mâinile desfăcute, în chipul crucii, precum a făcut Moise la Marea Roșie, și a făcut: Uuuu!…. Ce era asta? Petrecea înlăuntrul harului. Strălucea în Lumină. Asta era! Mi-a împărtășit și mie îndată rugăciunea lui. Am pătruns într-o clipită în acea atmosferă. Nu mă văzuse. Ascultați-mă. Am fost mișcat și am început să plâng. A venit Harul lui Dumnezeu la mine, smeritul și nevrednicul. Cum să vă spun? Mi-a împărtășit Harul. Adică Harul pe care îl avea acel sfânt a strălucit și în sufletul meu. Mi-a dat harismele sale duhovnicești”.
În continuare scrie:
„După slujbă am plecat în pădure singur, plin de fericire și bucurie. Nebunie! Spuneam în minte rugăciunile de mulțumire de după Sfânta Împărtășanie, mergând spre colibă. Alergam vârtos prin pădure, săream de bucurie, deschideam în extaz mâinile cu însuflețire, cu putere, și strigam: «Slavă Ție, Dumnezeuleee! Slavă Ție, Dumnezeuleee!». Da, mâinile îmi încremeniseră, înlemniseră în chipul crucii. Adică, dacă mă priveai din spate, ai fi văzut o cruce. Capul meu ridicat spre cer, pieptul și el în afară, parcă voia să plece împreună cu mâinile spre cer. Inima vroia să zboare din piept. Ceea ce vă spun e adevărat, am pătimit-o. Cât timp am fost în această stare nu știu. Când mi-am revenit din starea în care eram, mi-am coborât mânuțele și, tăcut și cu ochii în lacrimi, am mers mai departe”.
Desigur, nu pot pune la îndoială starea binecuvântată în care se afla Stareţul Dimas, dar socotesc că însuşi micuţul, pe atunci, Porfirie era într-o asemenea stare duhovnicească, care îi permitea să îl vadă pe Stareţul Dimas rugându-se în Lumină. Întâmplarea asta este strâns legată de versetul „întru lumina Ta vom vedea lumina” (Psalmi 35, 10). Şi experiența aceasta l-a condus la o dumnezeiască nebunie.
A doua întâmplare face parte și ea din perioada de început a vieții sale monahale din Sfântul Munte, unde făcea ascultare desăvârșită, avea curăția minții-nous și dobândise rugăciunea minții după întâlnirea cu Bătrânul Dimas. Atunci, în pustia Sfântului Munte a auzit o privighetoare care cânta ascunsă în frunzișul copacilor și a înțeles că ciripea în isihie slăvind pe Dumnezeu. Este surprinzătoare povestirea acestui fapt, după ani de zile:
„Într-o dimineață, m-am dus de unul singur în fecioreasca pădure. Toate, răcorite de roua dimineții, scânteiau în soare. M-am aflat pe o vale înverzită. Am șezut pe o stâncă. Lângă mine curgeau liniștit ape reci, iar eu rosteam Rugăciunea. Liniște desăvârșită. Peste puțin, am auzit în acea liniște un glas dulce, îmbătător, cântând, lăudând pe Făcătorul. Am privit, dar n-am deslușit nimic. În cele din urmă, după o ramură, am văzut o păsărică; era o privighetoare. Ascultam privighetoarea cântând, învârtoșându-se, umflându-și pieptul. Această pasăre mititică își dădea aripile pe spate, ca să aibă putere să slobozească acele sunete prea-dulci, acel glas frumos. Măi, măi, măi! Să fi avut un păhăruț cu apă, să bea și să se răcorească!…
Mi-au venit lacrimi în ochi. Aceleași lacrimi ale Harului, care curgeau nesilit și pe care le dobândisem de la Bătrânul Dimas. Era a doua oară când le încercam.
Nu pot să vă împărtășesc ceea ce simțeam. V-am descoperit, însă, taina. Mă gândeam: «De ce să scoată privighetoarea aceste sunete? De ce aceste triluri? De ce să cânte această preaminunată cântare? De ce, de ce… Cu ce scop? Nu cumva așteaptă s-o laude cineva? Nu, de bună seamă, acolo nimeni n-o să facă asta». Filosofam de unul singur. Aceasta am deprins-o după întâmplarea cu Bătrânul Dimas. Înainte de asta n-o făceam. Câte nu mi-a spus privighetoarea! Și câte nu i-am spus în tăcere: «Mica mea privighetoare, cine ți-a spus că voi trece pe aici? Aici nu se apropie nimeni, este un loc de nestrăbătut. Cât de frumos îți împlinești, fără răgaz, îndatorirea ta, rugăciunea ta către Dumnezeu! Câte îmi spui, privighetoarea mea, câte mă înveți! Dumnezeul meu, câte mă înveți! Dumnezeul meu, sunt mișcat. Privighetoarea mea, cu cântecul tău îmi arăți cum să-L laud pe Dumnezeu, îmi spui mii de lucruri, multe, foarte multe…».
Nu sunt bine cu sănătatea, ca să le spun pe toate după cum le simt. S-ar putea scrie o carte întreagă. Am îndrăgit mult acea privighetoare. O iubeam și ea mă insufla. Cugetam: «De ce ea, și nu eu? De ce ea se ascunde, și eu nu?». Și mi-a venit în minte că trebuie să plec, să mă pierd, să nu mai exist. Am zis: «Avea lume în fața ei? Știa că sunt eu și o auzeam? Cine o asculta? De ce a mers în locuri atât de ascunse? Dar celelalte privighetori din desiș, de pe maluri, care cântă ziua și noaptea, seara și dimineața, cine le ascultă pe toate? De ce fac asta? De ce merg în locuri așa ascunse? Scopul lor este închinarea, cântarea Ziditorului lor, slujirea lui Dumnezeu». Așa îmi ziceam”.
Socotesc că acest fapt nu a fost un simplu moment sentimental şi nici o stare de reverie estetică, ci vederea raţiunilor făpturilor prin curăţia şi rugăciunea lui. Trăia el însuşi în Harul lui Dumnezeu şi vedea raţiunile făpturilor, adică lucrarea cea nezidită, creatoare şi unificatoare a lui Dumnezeu în toată făptura.
Aceste două întâmplări uimitoare, care pun în lumină o Teologie vie şi reală, îl exprimă în întregime pe Cuviosul Porfirie. Se afla el însuşi în Lumina dumnezeiescului Har şi a văzut Harul lui Dumnezeu. Așa înțelegem cum de a fost apoi în stare să trăiască în Piaţa Omonia[2] şi în același timp să aibă neîncetat comuniune cu Dumnezeu, să nutrească o mare dragoste faţă de întreaga zidire şi de oameni; oriunde mergea se afla în Lumina Harului, precum atmosfera din jurul Pământului care se mişcă şi ea odată cu el. Astfel, înțelegem de ce în testamentul său duhovnicesc le ura ucenicilor săi şi nouă, tuturor, să ne învrednicească Dumnezeu „să intrăm în Biserica Sa nefăcută de mână de pe pământ”, care este împărtășirea de slava lui Dumnezeu încă din viaţa aceasta. Astfel înțelegem de ce, simțind apropierea ieşirii sale din viaţa aceasta, s-a retras în Sfântul Munte, ca să trăiască şi să adoarmă întru Domnul ca un isihast şi i-a rugat pe ceilalţi ca trupul lui să rămână îngropat într-un loc necunoscut. Cred, de asemenea, că aceste două întâmplări – vederea Stareţului Dimas în Lumină şi vederea raţiunilor fiinţelor în ciripitul privighetorii –, în strânsă legătură cu viaţa sa lăuntrică, ne ajută să îi înțelegem dorinţa de a trece la Domnul departe de privirile oamenilor, psălmuind precum privighetoarea, în taină, lui Dumnezeu, şi rugându-se asemenea Stareţului Dimas.
Cred că pe Cuviosul Porfirie Kafsokalivitul se cuvine să îl înțelegem după criterii teologice, anume ca unul care s-a făcut părtaș lucrării curăţitoare, luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, în acord cu întreaga Tradiţie a Bisericii, care este premisa fundamentală a îndumnezeirii omului. Oricine vrea să îl înțeleagă pe Cuviosul Porfirie prin sentimentalisme şi din perspectiva unei iubiri fără discernământ față de toţi, în afara premiselor ascetice ale adevăratei iubiri, greșește. Astfel, şi în cazul Cuviosului Porfirie putem să identificăm premisele reale ale sfinţeniei, care constituie esenţa Teologiei Ortodoxe şi a Tradiţiei Ortodoxe.
Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul este o întreagă „teologie a faptelor”, a experiențelor. În această perspectivă am citit învățăturile lui, am înțeles persoana lui şi apoi am propus Patriarhiei Ecumenice aşezarea lui în rândul sfinţilor.
Să avem binecuvântarea şi mijlocirile lui!
(Articol semnat de Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, publicat de Pemptousia)
Duminica a 31-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon
Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ti mila de mine!
(Luca 18, 39)
(Luca 18, 39)
Iubiți credincioși,
Cuvântul lui Dumnezeu este izvor de învățături duhovnicești, din care noi putem să scoatem în lumină multe feluri de sfaturi folositoare de suflet. Din Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie care s-a citit astăzi despre vindecarea orbului din Ierihon, lăsând la o parte alte învățături ce se pot desprinde din cuprinsul ei, ne vom opri numai la cuvintele orbului pe care le-ați auzit. Căci fiind oprit de popor cu certare să tacă, el mai tare striga către Iisus Hristos: "Fiule al lui David, miluiește-mă!"
Vedeți, frații mei, credință statornică și fără de îndoială? Acest fericit orb care cu ochii trupului nu vedea, dar cu mintea și cu inima lui credea că Hristos poate să-i vindece lumina ochilor, nu lua aminte la cei care îl certau și îi ziceau să tacă. El credea cu toată inima, că negreșit Mântuitorul îl va vindeca și îi va lumina ochii. De aceea cu toată oprirea de restul mulțimii el mai tare striga; "Fiule al lui David, miluiește-mă!" El auzise de la mulți oameni despre minunile ce le făcea Mântuitorul în toată Palestina; auzise că Iisus este din neamul lui David și de aceea, neștiind mai mult, striga fără de îndoială la Iisus. Pentru credința lui statornică, orbul a fost auzit de Preaînduratul nostru Mântuitor, Care i-a zis: “Credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut” (Luca 18, 42-43).
Iubiți credincioși,
Fiind vorba despre credință este bine să știm că în multe feluri se împarte credința oamenilor pe pământ. Este credință cunoscătoare pe care o au și diavolii, căci ei, cunoscând puterea lui Dumnezeu, “cred și se cutremură” (Iacob 2, 19). Este credință lucrătoare, adică acea credință care este urmată de fapte bune sau, altfel spus, credință care lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6). Este credință îndoielnică sau puțină, pentru care a zis Mântuitorul lui Petru: “Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31). Este credință fățarnică pe care Mântuitorul nostru de atâtea ori a mustrat-o în fața cărturarilor și a fariseilor (Matei 23, 13-29; I Timotei 1, 5). Este credință bigotă (bolnavă, fanatică), mai bine zis nelămurită (II Timotei 3, 8). Este credință superstițioasă a celor ce cred în visuri, vedenii false, descântece, ghicitori și vrăjitorii (Înțelepciune lui Isus Sirah 34, 1-7). Este credință strâmbă și rătăcită de la adevăr pe care o au sectarii și toți ereticii (I Timotei 1, 3; 1, 19-20; 4, 1-2; 6, 14; 6, 21). Este credință păgână care nu are nimic din adevăr, a popoarelor care nu cred în Evanghelie și în Hristos Mântuitorul lumii (II Timotei 3, 8).
S-ar putea vorbi și de alte feluri de credință, dar nu este locul aici. Să revenim cu cuvântul nostru la credința cea neîndoielnică și statornică a orbului din Sfânta Evanghelie de azi. Credința lui fiind dreaptă, a fost auzită de Mântuitorul și încununată de minunea mai presus de fire.
Unii din Sfinții și dumnezeieștii Părinți arată că temerea de Dumnezeu este începutul credinței, deoarece aceasta eliberează sufletul de teama păcatului și a morții, ajutându-l să intre în stăpânirea harului (Matei 10, 28; Luca 12, 5). Din credință începe și se sfârșește mântuirea, căci “fără de credință nu este cu putință a plăcea lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6).
Apostolul Iacob zice: “Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacob 1, 8). Dacă orbul din Sfânta Evanghelie de astăzi, auzind pe cei ce îl opreau să nu strige la Hristos, s-ar fi îndoit și ar fi tăcut a mai striga la Mântuitorul, nu căpăta vindecarea ochilor săi. Dar cu cât mai mult îl opreau cei de față să nu strige și să tacă, el mai tare striga: “Fiule al lui David, miluiește-mă!” Și așa, știutorul inimilor, văzând credința lui cea din inimă și fără de îndoială, l-a vindecat de orbirea ochilor. La acest orb s-a împlinit Scriptura care zice: “Cel ce crede în Hristos nu se va rușina” (Isaia 28, 16; Romani 10, 11).
Credință adevărată în Dumnezeu și fără îndoială a avut și fericitul patriarh Avraam. Despre credința lui, zice Sfânta Scriptură: “Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui credința întru dreptate” (Facere 15, 6; Romani 4, 18-22). Acestei credințe drepte și fără de îndoială a patriarhului Avraam i-au urmat și faptele lui cele bune care le-a făcut după voia și după porunca lui Dumnezeu. Această credință dreaptă și statornică l-a făcut pe Avraam să iasă din pământul său, din rudenia sa și din casa tatălui său și să se ducă unde i-a poruncit Dumnezeu (Facere 12, 5; Evrei 11, 8). Această credință dreaptă și lucrătoare l-a făcut pe Avraam să iasă din pământul său, din rudenia sa și apoi să zidească al doilea altar lângă stejarul Mamvri (Facere 13, 18).
Această credință tare și neîndoielnică l-a făcut pe Avraam să asculte de porunca lui Dumnezeu și să taie împrejur pe fiul său Isaac și pe toți robii săi (Facere 17, 23-27). Și, în sfârșit, această credință dreaptă și statornică a lui Avraam, l-a făcut să aducă pe Isaac, fiul său cel iubit și născut din făgăduință, jertfă lui Dumnezeu, pentru care cu jurământ a întărit Dumnezeu marea Sa binecuvântare asupra lui și asupra urmașilor lui (Facere 22, 1-18; Evrei 6, 13-14). Iată câteva gânduri despre credința cea dreaptă, statornică și lucrătoare a lui Avraam. Iar cine vrea să știe mai pe larg despre foloasele adevăratei credințe, să citească cu atenție epistola Sfântului Pavel către Evrei, capitolul 11.
Iubiți credincioși,
Sfânta Evanghelie de azi ne arată luminat că acest orb, căruia Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a deschis ochii, nu era numai orb ci și foarte sărac, deoarece, după cuvântul Evangheliei, vedem că el “ședea lângă cale, cerșind” (Luca 18, 35). Oare, frații mei, în zilele noastre ca și în alte vremi, câți orbi și săraci nu sunt în diferite locuri, care cerșesc pe drumuri, pe la porțile noastre, prin sate, prin târguri și orașe și cât de fericit și bun următor al Mântuitorului, este acela care, auzind glasul acestor oameni săraci și necăjiți, se oprește din calea sa și întreabă, zicând: "Ce voiți să facem?" și înțelegând cele de nevoie ale lor, îi ajută la lipsă și la toate cele de nevoie ale lor? Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca un cunoscător de inimi, văzând la acel sărac nu numai orbirea lui, ci și marea lui credință stăruitoare, i-a dat cea mai mare bogăție: luminarea ochilor lui.
Noi oamenii, fiind păcătoși și puțin credincioși, pentru a noastră necredință nu putem face minuni cu cei orbi, bolnavi și săraci, dar din cele ce avem putem să-i ajutăm cu cele de nevoie, aducându-ne aminte că cei săraci sunt făpturi ale lui Dumnezeu (Iov 34, 19; Pilde 22, 2). Să ne aducem aminte că Dumnezeu iubește pe săraci ca și pe bogați (Iov 34, 28; Psalm 11, 5) și nu nesocotește rugăciunile lor (Psalm 101, 18), ci ascultă plângerea lor (Ieșire 2, 24; Psalm 68, 37). Să-și aducă aminte toți iubitorii de Hristos că Dumnezeu ne poruncește să ajutăm pe cei săraci și să ne întindem mâna înaintea lor (Levitic 25, 35; Deuteronom 15, 7-11). Să-și aducă aminte cei bogați că “cine miluiește pe sărac, împrumută pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17) și va fi binecuvântat de Dumnezeu cu răsplată veșnică (Psalm 36, 26; Pilde 19, 17; 22, 9; Psalm 111, 8-9; II Corinteni 9, 9).
Cine disprețuiește pe sărac și-l trece cu vederea, acela disprețuiește pe Hristos (Matei 25, 41-45). Să nu uităm că strigarea săracilor ajunge mai repede ca a noastră la Dumnezeu (Deuteronom 15, 9; Iov 34, 28; Iacob 5, 4). Iar Mântuitorul ne învață: “Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Voi adăuga în continuare și o istorioară despre milostenie luată din Viețile Sfinților.
Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, a cărui pomenire Biserica Ortodoxă o face la 12 noiembrie, zice despre sine așa: "Când eram în Cipru, fiind de 15 ani, pe când dormeam într-o noapte, mi s-a arătat o fecioară foarte frumoasă la chip, îmbrăcată cuviincios și având cunună de măslin pe capul ei. Stând aproape de patul meu, m-a atins la piept, și deșteptându-mă, am văzut-o pe dânsa nu în somn, ci aievea stând înaintea mea. Apoi am întrebat-o cine este și cum a îndrăznit de a intrat la mine pe când dormeam. Iar ea, căutând spre mine cu ochii veseli și cu fața luminată, a zis: "Eu sunt fiica cea mare a marelui Împărat și cea dintâi dintre fiicele Lui!" Acestea auzind eu, m-am închinat ei, iar ea a început iarăși a grăi către mine așa: "Dacă mă vei face prietenă, eu îți voi mijloci un mare dar de la Împărat și te voi duce înaintea Lui, fiindcă nimeni nu are îndrăzneală la Dânsul mai mult decât mine. Eu L-am pogorât pe Dânsul din cer pe pământ și L-am făcut a se întrupa cu trup omenesc!"
Acestea zicând, s-a făcut nevăzută și m-am mirat de acea vedenie. Apoi cugetând, am zis în mine: Cu adevărat milostenia mi s-a arătat mie în chip de fecioară, căci o vădește cununa cea de măslin de pe capul ei, care este semnul milostivirii și mărturisesc chiar cuvintele grăite de ea, căci a zis: "Eu am pogorât pe Dumnezeu din cer pe pământ și L-am făcut a Se întrupa!" Căci Ziditorul văzând pe om pierind, a venit ca să-l mântuiască, nefiind îndemnat de nimeni altcineva, fără numai de a Sa milostivire. El, plecând cerurile, S-a pogorât ca să miluiască zidirea Sa. Deci mai mult decât toate ni se cade să avem milă către cei de aproape și să dăm cât mai multă milostenie dacă voim să aflăm milă de la Dumnezeu.
Astfel cugetând în gândul meu, îndată m-am sculat și am mers la biserică singur, când se lumina de ziuă. Mergând, am aflat pe cale un sărac gol, tremurând de frig. Deci, m-am dezbrăcat de o haină și am dat-o acelui sărac, zicând în mine: "Acum voi cunoaște de este adevărat ceea ce am văzut sau este o înșelăciune!" Și am mers mai departe. Dar înainte de a ajunge la biserică, m-a întâmpinat un om îmbrăcat în haine albe și mi-a dat în mână o legătură ce avea într-însa o sută de galbeni de aur și mi-a zis: "Primește acestea, prietene!" Iar eu am luat-o cu bucurie, însă îndată m-am căit că am luat-o, căci nu-mi era de trebuință și m-am întors vrând să dau înapoi cele ce-mi dăduse, dar nu l-am mai văzut și căutându-l cu dinadinsul nu l-am aflat. Atunci am cunoscut că ceea ce am văzut a fost adevărat, iar nu înșelăciune. Din acea vreme orice dădeam săracului, ispiteam dacă îmi va da Dumnezeu însutit precum a zis și ispitind de multe ori am aflat că așa este. Mai pe urmă am zis: "Încetează suflete al meu a mai ispiti pe Domnul Dumnezeul tău".
Altădată, mergând acest sfânt Ioan să cerceteze pe bolnavi, pentru că de două ori pe săptămână cerceta pe cei bolnavi, l-a întâmpinat un străin și i-a cerut milostenie, iar el a poruncit slugii sale să-i dea șase arginți. Deci, luând străinul arginții s-a dus și, vrând să ispitească îndurarea sfântului, și-a schimbat hainele sale și alergând pe altă cale, iarăși l-a întâmpinat pe sfântul și l-a rugat, zicând: "Miluiește-mă, stăpâne, că sunt robit". Iar el a poruncit slugii sale să-i dea șase arginți. Apoi sluga a zis patriarhului la ureche: "Stăpâne acesta este săracul acela care a luat mai înainte șase arginți", iar patriarhul s-a făcut că nu l-a auzit pe el și a poruncit ca iarăși să-i dea.
Străinul, luând a doua oară milostenie, și-a schimbat hainele sale și a întâmpinat pe altă cale pe patriarh, cerând a treia oară milostenie de la dânsul. Iar sluga a zis către patriarh: "Stăpâne acesta este tot acela care a luat până acum de două ori câte șase arginți și acum cere a treia oară!" Atunci fericitul patriarh Ioan a răspuns slugii sale, zicând: "Dă-i lui doi arginți, nu cumva să fie Hristosul meu care mă ispitește pe mine!"
Despre milostenie să auzim și pe dreptul Tobit care, învățând pe fiul său Tobie, zice: "Din cele ce ai, fă milostenie și să nu pizmuiască ochiul tău când faci milostenie. Să nu întorci fața ta de către nici un sărac și de către tine nu-și va întoarce Dumnezeu fața Sa. După cât de multă avere ai, fă milostenie. De ai mult să dai mult, de ai puțin să dai puțin, dar de către milostenie nu te întoarce. Căci comoară bună îți agonisești ție în ziua cea de lipsă, că milostenia din moarte izbăvește și nu-l lasă pe cel milostiv ca să intre întru întuneric, că bun dar este milostenia celor ce o fac pe ea înaintea Celui Preaânalt" (Tobit 4, 7-11). "Din pâinea ta dă celui flămând și din hainele tale dă celor goi. Tot ce prisosește fă milostenie și pune pâinile tale peste mormintele drepților" (Tobit 4, 16-17).
Încă și marele arhanghel al lui Dumnezeu, Rafail, care a fost trimis de Dumnezeu să ajute la căsătorie lui Tobie, a zis: "Bună este rugăciunea cu post, cu milostenie și cu dreptate... Mai bine este a face milostenie decât a strânge aur, că milostenia din moarte izbăvește și curăță păcatele. Cei ce fac milostenie și dreptate, umple-se-vor de viață, iar cei ce păcătuiesc, vrăjmași sunt ai vieții lor" (Tobit 12, 8-10). Încă zice Duhul Sfânt prin gura proorocului Osea: “Milă voiesc, iar nu jertfă” (Osea 6, 6).
Iubiți credincioși,
Iubiți credincioși,
Am vorbit aici despre puterea credinței dreptmăritoare și despre milostenie, fiind îndemnat de Evanghelia de astăzi în care se vorbește de vindecarea unui orb din Ierihon. Ați auzit cu câtă credință și stăruință se ruga acest orb și ce anume cerea, zicând: "Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!" Ce voiești să-ți fac? l-a întrebat Hristos. "Doamne, să văd". Și Iisus i-a zis: "Vezi! Credința ta te-a mântuit" (Luca 18, 38-42).
Care erau deci virtuțile acestui orb? Credința tare în Dumnezeu și rugăciunea lui stăruitoare. Aceste două virtuți l-au vindecat și l-au făcut ucenic al lui Hristos. Pe acestea să le dobândim și noi, frații mei, dacă vrem să ne mântuim și să facă Domnul milă cu noi.
Deci să avem în suflet credință curată, puternică, ortodoxă, așa cum aveau mamele și înaintașii noștri. Credința noastră să nu fie îndoielnică, șovăitoare și fățarnică, cum sunt mulți dintre creștinii care cred numai cu gura și la biserică vin doar la Sfintele Paști și când au vreo înmormântare în familie, iar acasă abia fac câteva cruci și zic "Tatăl nostru" seara și dimineața. Ce minuni poate să facă o asemenea credință? Iată de ce Dumnezeu nu ne împlinește multe din cererile noastre.
Credința noastră să nu fie numai așa, de ochii satului și ai rudelor, căci credința puțină aduce și roade puține. Ci credința noastră să fie vie, activă, fierbinte, statornică și lucrătoare, adică să se arate nu prin cuvinte, ci prin fapte bune. Creștinul bun se roagă mult și cu stăruință, până îl miluiește Dumnezeu. Creștinul bun nu lipsește de la biserică, mai ales în sărbători. Creștinul bun iartă pe dușmani, miluiește pe săraci, cercetează pe bolnavi, este smerit și blând cu toți oamenii. Creștinul bun nu se îmbată, nu-și ucide copiii, nu dă divorț de soția lui, nu se lasă biruit de cumplitul păcat al desfrânării, nu fură, nu înjură, nu spune minciuni, nu judecă pe alții.
Siliți-vă să deveniți creștini buni, așezați, tari în credința ortodoxă, ascultători de Biserică, milostivi și iubitori de Dumnezeu și de oameni. Nu ascultați de creștinii sectari care dezbină Biserica lui Hristos și duc pe mulți la pierzare cu reaua lor credință. Nu-i ascultați, nu discutați cu ei, nu vă duceți la adunările lor, rupte de Biserică. Apoi feriți-vă de creștinii robiți de patimi, de cei care nu se roagă, care nu merg la biserică, nu se spovedesc și nu se împărtășesc cu anii.
Credința sporește în sufletele noastre prin milostenie și prin citirea cărților sfinte. Fără rugăciune nu putem spori în credință, iar fără cunoașterea Sfintei Scripturi și a învățăturii de credință ortodoxă nu vom cunoaște bine credința adevărată, și unii pot fi ușor amăgiți de secte. Să-L rugăm pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să ne întărească în dreapta credință, în rugăciunea stăruitoare și în milostenie, virtuți care stau la temelia mântuirii noastre, de care să ne învrednicească bunul Dumnezeu pe toți. Amin.
Parintele Ilie Cleopa
ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE 2 Decembrie
A. GUSTĂRI
Heringi Meuniere
· 1,5 kg heringi
· 50 g făină
· 125 g ulei
· 100 g margarină
· 150 g lămâie
· 1 legătură verdeaţă
· Sare
· piper
Se decongelează heringii şi se scot intestinele prin decapitare, fără a fi tăiaţi pe burtă, apoi se spală în mai multe ape şi se şterg cu un prosop curat.
Se presară cu sare şi piper, se trec prin făină şi se prăjesc în ulei.
Se topeşte margarina, se adaugă zeama de lămâie, piper, sare şi se bate bine cu un tel, apoi se pune verdeaţa tocată.
Se toarnă acest sos – sos Meuniere – peste peşte şi se serveşte cald.
B. SALATE
Salată de heringi şi legume
· 500 g heringi săraţi
· 800 g cartofi
· 300 g ceapă
· 200 g morcovi
· 200 g ţelină
· 300 g castraveţi în oţet
· 750 g maioneză de post (prezentată anterior)
· 30 g muştar
· 40 ml oţet
· 300 g roşii
Heringii se ţin în apă câteva ore, se scot fileurile şi se taie în bucăţi mici.
Cartofii se fieb în apă cu sare, se curăţă de coajă, se taie felii, ceapa se taie feliuţe, morcovii şi ţelina se fierb în apă cu sare şi se taie rondele, iar castraveţii se taie cuburi.
Se amestecă totul, se adaugă maioneza de post, la rândul ei amestecată cu muştar diluat în oţet.
Se potriveşte gustul de sare şi piper.
Se aranjează salata pe un platou şi se ornează cu maioneză şi cu felii de roşii.
C. SOSURI
Sos Meuniere
Am prezentat conţinutul şi modul de preparare în reţeta HERINGI MEUNIERE.
D. CIORBE
Ciorbă de peşte
· 1 kg peşte proaspăt de orice fel sau tacâmuri de peşte
· 150 g morcovi
· 50 g pătrunjel
· 100 g ţelină
· 150 g ceapă
· 100 g ulei
· 250 g roşii
· 50 ml oţet sau zeamă de lămâie
· 1 legătură pătrunjel verde
· 1 legătură leuştean
· Sare
Se taie legumele julien, iar ceapa se toacă mărunt şi se călesc împreună în ulei.
Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă 30 minute.
Se potriveşte gustul de sare şi de acru.
Se adaugă peştele curăţat, spălat şi porţionat şi se lasă să fiarbă cam 10 minute.
Se pun roşiile tăiate bucăţi la sfârşit şi se mai dă două clocote.
Se pune verdeaţa tocată mărunt.
E. MÂNCĂRURI
Peşte cu roşii
· 1 kg peşte alb
· 125 g ulei
· Cimbru
· 1 legătură verdeaţă
· 750 g roşii
· 15 g usturoi
· 100 ml vin
· Sare
Peştele se curăţă, se spală, se şterge cu un prosop curat, se condimentează cu sare şi cimbru, se unge cu ulei, se aşază într-o tavă şi se dă la cuptor.
Când peştele este aproape gata se adaugă vinul, usturoiul tocat şi roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cuburi şi se dă tava din nou la cuptor ca să scadă sosul.
La servit se adaugă verdeaţa tocată.
F. DULCIURI
Melomacarona
• 1 ½ ceaşcă ulei;
• ½ ceaşcă margarină;
• 1 ceaşcă zahăr;
• ¾ ceaşcă suc portocale;
• 2 linguriţe coajă de portocală;
• 2 linguriţe praf de copt;
• 1 linguriţă bicarbonat;
• 8 ceşti făină;
• ½ kg nucă râşnită;
• 3 linguriţe scorţişoară
Sirop:
• 2 ceşti apă;
• 2 ceşti zahăr;
• 2 ceşti miere
Într-un vas suficient de mare se pun primele 6 ingrediente şi se amestecă cu mixerul timp de 4 minute la viteza cea mai mare.
Într-un lighenaş se pune toată făina, se amestecă în făină praful de copt şi amoniacul şi se toarnă compoziţia obţinută mai sus.
Se frământă bine şi se obţine un aluat relativ moale.
Din el se întind foi mici rotunde groase de 1 cm care se taie în forme diferite (inimioare, trifoi, semilune etc) cu forme speciale.
Se aşază în tavă şi se coc în cuptor la foc potrivit, astfel încât să se rumenească uşor.
Se scot şi se afundă în oala cu siropul fierbinte, pregătit în prealabil, prin fierberea timp de 5 minute a ingredientelor pentru sirop.
Pentru că sunt fierbinţi, se lasă foarte puţin şi se scot cu lingura de spumă, cu grijă să nu se sfărâme.
Se pun în strecurătoare sau în castron pe un grătar astfel încât siropul care prisoseşte să se poată scurge.
Fiecare melomacarona însiropată se pudrează pe ambele părţi cu amestecul de nucă râşnită şi scorţişoară.
Se aşază pe platou unele peste altele.
Atenţie! Siropul trebuie să fie permanent fierbinte.
• 1 ½ ceaşcă ulei;
• ½ ceaşcă margarină;
• 1 ceaşcă zahăr;
• ¾ ceaşcă suc portocale;
• 2 linguriţe coajă de portocală;
• 2 linguriţe praf de copt;
• 1 linguriţă bicarbonat;
• 8 ceşti făină;
• ½ kg nucă râşnită;
• 3 linguriţe scorţişoară
Sirop:
• 2 ceşti apă;
• 2 ceşti zahăr;
• 2 ceşti miere
Într-un vas suficient de mare se pun primele 6 ingrediente şi se amestecă cu mixerul timp de 4 minute la viteza cea mai mare.
Într-un lighenaş se pune toată făina, se amestecă în făină praful de copt şi amoniacul şi se toarnă compoziţia obţinută mai sus.
Se frământă bine şi se obţine un aluat relativ moale.
Din el se întind foi mici rotunde groase de 1 cm care se taie în forme diferite (inimioare, trifoi, semilune etc) cu forme speciale.
Se aşază în tavă şi se coc în cuptor la foc potrivit, astfel încât să se rumenească uşor.
Se scot şi se afundă în oala cu siropul fierbinte, pregătit în prealabil, prin fierberea timp de 5 minute a ingredientelor pentru sirop.
Pentru că sunt fierbinţi, se lasă foarte puţin şi se scot cu lingura de spumă, cu grijă să nu se sfărâme.
Se pun în strecurătoare sau în castron pe un grătar astfel încât siropul care prisoseşte să se poată scurge.
Fiecare melomacarona însiropată se pudrează pe ambele părţi cu amestecul de nucă râşnită şi scorţişoară.
Se aşază pe platou unele peste altele.
Atenţie! Siropul trebuie să fie permanent fierbinte.
ISTORIE PE ZILE 2 Decembrie
Evenimente
· 514 î.H.: Prima atestare documentară a geto-dacilor, de către istoricul grec Herodot din Halicarnas, considerat părintele istoriei, care-i descria pe geto-daci „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” si singurii care „luaseră hotărârea îndrăzneaţă” de a-l înfrunta pe temutul rege persan Darius I.
· 1492: Navigatorul Cristofor Columb (1450-1506) a descoperit insula Haiti (Hispaniola). Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche
· 1697: A fost inaugurată Catedrala londoneză “St. Paul”. Catedrala Saint Paul (în engleză Saint Paul Cathedral) este o biserică anglicană situată pe colina Ludgate Hill din Londra Marea Britanie. Aceasta este cea mai mare biserică din Londra și a doua cea mai mare din această țară, după Catedrala din Liverpool. Catedrala Sfântul Paul este totodată și lăcașul în care slujește episcopul anglican al Londrei.
· 1804: Este incoronat de către papa Pius al VII-lea , “Imperatorul Napoleon I al Franţei ”, în catedrala catolică Notre Dame de Paris. Napoleon Bonaparte este incoronat cu Coroana de Fier a Lombardiei
· 1805: Bătălia de la Austerlitz: Cunoscută şi ca Bătălia celor trei împăraţi, a fost una dintre cele mai mari victorii ale lui Napoleon. Această victorie a determinat destrămarea celei de a treia Coaliţii formată împotriva Imperiului Francez. Pe 2 decembrie 1805 (20 noiembrie pe stil vechi), o armată franceză condusă de împăratul Napoleon I a înfrânt decisiv armata ruso-austriacă, comandată de ţarul Alexandru I, după aproape nouă ore de luptă înverşunată. Batalia a avut loc la Austerlitz la aproape 20 km (12 mile) est de Brno în Moravia. Bătălia este adeseori considerată o capodoperă tactică. Pe 26 decembrie 1805, Austria şi Franţa au semnat Tratatul de la Pressburg, care a îndepărtat-o pe prima din război, a întărit tratatele iniţiale de la Campo Formio şi Luneville, a obligat Austria să cedeze pământuri aliaţilor germani ai lui Napoleon şi a impus o indemnizaţie de 40 de milioane de franci asupra Habsburgilor învinşi.Trupelor ruse li s-a permis sa se retragă în ţara natală. Victoria de la Austerlitz a permis de asemenea crearea Confederaţiei Rinului, compusă dintr-o multitudine de state germane, intenţionată sa fie o zonă-tampon între Franţa şi restul Europei. În 1806, Sfântul Imperiu Roman a încetat să mai existe, atunci când Împăratul Roman Francisc al II-lea a ales să păstreze numai Francisc I al Austriei drept singurul său titlu oficial.Totuşi, aceste realizări nu au adus o pace durabilă pe continent. Îngrijorările prusacilor cu privire la influenţa crescândă Franţei în Europa Centrală au declanşat războiul celei de-a patra Coaliţii în 1806.
· 1823: "Doctrina Monroe". Președintele SUA, James Monroe, prezintă în fața Congresului această linie politică, potrivit căreia, SUA nu au nici o pretenție de amestec în afacerile interne ale statelor europene, opunându–se în același timp extinderii sistemelor politice ale acestor state asupra continentului american.
· 1845: A luat fiinţă, la Paris, “Societatea studenţilor români”, în frunte cu Ion Ghica, C.A. Rosetti şi Scarlat Vârnav. Societatea a înfiinţat o bibliotecă românească şi a militat pentru unitatea politică a ţărilor române. Acest fapt istoric a stat şi la baza înfiinţării Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) în ianuarie 2009, organizaţie care întruneşte astăzi peste 4.000 de tineri români din întreaga lume.
· 1848: S-a urcat pe tron Franz Joseph I de Habsburg (1830-1916), împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916). În timpul domniei sale, Franz Joseph I a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul. În timpul său, în anul 1867, s-a creat statul dualist Austro-Ungaria. A participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei.
· 1849: Se constituie la Paris, in Franţa „Asociaţia română pentru conducerea emigraţiei„, care milita pentru împlinirea idealurilor Revoluţiei de la 1848si era condusă de un comitet format din Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti şi Dumitru C. Brătianu.
· 1851: Preşedintele francez Louis-Napoleon Bonaparte, nepotul imparatului Napoleon I, răstoarnă printr-o livitura de stat cea de-a doua republica, primind titlul de “principe-președinte” și puteri dictatoriale. Exact după un an de la lovitura sa de stat, la 2 decembrie 1852, Louis Bonaparte Napoleon a fost uns împărat al francezilor, sub numele de Napoleon al III-lea. Investirea sa fusese validată de un plebiscit.
· 1854: Se semneza la Viena, un tratat de alianţă anglo-franco-austriac împotriva Rusiei care prevedea, printre altele, obligaţia Austriei de a apăra Principatele (care fuseseră ocupate de austrieci din aprilie) împotriva unei eventuale invazii a trupelor ruseşti.
· 1854: Incepe construcţia liniilor de telegraf electric Bucureşti-Giurgiu-Rusciuk (Ruse), Bucureşti-Ploieşti-Braşov, Timişoara-Braşov şi Timişoara-Lugoj – Orşova, făcîndu-se astfel legătura între liniile telegrafice din Principate şi cele din Transilvania.
· 1861: Poarta otomană a admis (20 noiembrie pe stil vechi), unirea administrativă şi politică a Principatelor române, printr-un firman însoţit de o notă restrictivă, ca aceasta să înceteze la sfîrşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În ziua de 3/15 decembrie 1861, în deschiderea sesiunii Camerelor legislative, domnitorul Alexandru Ioan Cuza anunţa în mesajul său că „Înalta Poartă, precum şi toate puterile garante, au aderat la Unirea Principatelor. După trei ani de silinţe neîntrerupte – a adăugat el – …Unirea este în fine dobândită pentru noi”. Marele act care a stat la fundamentarea Principatelor Române, Proclamaţia către Naţiune, a fost semnat pe 11/22 decembrie 1861, în casa de la Iaşi, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza: „Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată! Alesul Vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări. Să trăiască România!”. In anul 1862, pe 22 ianuarie/3 februarie, cu ajutorul unioniştilor din cele doua principate, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizand unirea politica, odata cu formarea primului guvern unic al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, sub conducerea lui Barbu Catargiu. Două zile mai târziu, se întrunea la Bucureşti Adunarea României, în care au luat loc alături, unii lângă alţii, deputaţii moldoveni şi cei munteni. Cu acest prilej, Cuza a rostit un vibrant discurs, în care i-a anunţat pe deputaţi înfăptuirea măreţului act. ”Astăzi – spunea el – statul nostru s-a aşezat pe o temelie mai întinsă. O eră nouă ni s-a deschis…” Doua zile mai tarziu, pe 24 ianuarie 1862, Adunarile Moldovei şi Ţarii Romaneşti, reunite în şedinţa comuna, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitala a intregii ţari. De la acea dată Principatele Moldova si Valahia şi-au încetat existenţa istorica. Dupa inlaturarea sa de la putere in 1866, unirea a fost consolidata prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
· 1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul Penal (intrat în vigoare la 1 mai 1865), alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851). Documentul avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone existente.
· 1896: S-a inaugurat clădirea Teatrului Naţional din Iaşi. Deschiderea stagiunii a avut loc doua zi, 3 decembrie, cu piesa „Fântâna Blanduziei”, de Vasile Alecsandri.
· 1901: A apărut, la București, revista literară săptămânală "Sămănătorul" sub conducerea lui George Coșbuc și Al. Vlahuță.
· 1901: King Camp Gillette a inventat primul aparat de ras de siguranță cu lama care îi poartă numele.
· 1917: Sfatul Ţării din fosta Gubernie Basarabia proclamă Republica Democratică Moldovenească. Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România.
· 1917: Un armistiţiu este semnat intre Rusia si Puterile Centrale la Brest-Litovsk şi incep discuţiile de pace care se vor incheia cu Tratatul de la Brest-Litovsk. Romania ramane singura in fata armatelor Puterilor Centrale.
· 1918: In sala Tribunalului din Alba Iulia a avut loc o ședință a Marelui Sfat Național în care, printre altele, s-a decis componența conducerii Marelui Sfat Național, componența delegației care urmau să prezinte regelui și guvernului României hotărârile Adunării Naționale și s-a luat decizia înființării a unui comitet executiv din rândurile Marelui Sfat cu activitate permanentă care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei. Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuții legislative, executive și administrative limitate, al Transilvaniei, în perioada 2 decembrie 1918 și 4 aprilie 1920. Comisia de candidare a propus ca preşedinte al Marelui Sfat Naţional pe Gheorghe Pop de Băseşti, pe episcopii Miron Cristea, Teodor Mihail şi Andrei Bîrsanu ca vicepreşedinţi, pe Silviu Dragomir, Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Gheorghe Crişan, Ghiţă Pop şi socialistul Traian Novac ca notari. Comisia a propus si guvernul provizoriu, care se va numi Consiliul Deligent, alcătuit din 15 membri (10 membri ai PNR, 2 ai PSD şi 3 independenţi), numiţi şefi de resort: Iuliu Maniu (preşedinte şi ministru de interne), Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni de străinătate), Vasile Goldiş (culte şi instrucţiune publică), Alexandru Vaida-Voievod (externe şi presă), Ştefan Cicio-Pop (război şi siguranţă politică), Ion Suciu (organizarea şi pregătirea Constituantei), Aurel Vlad (finanţe), Emil Haţeganu (codificare), Valeriu Branişte (fără portofoliu), Victor Bontescu (agricultură şi comerţ), Aurel Lazăr (justiţie), Octavian Goga (fără portofoliu), Romul Boilă (comunicaţii), Ion Flueraş (sănătate şi ocrotiri sociale), Iosif Jumanca (industrie). Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent îşi stabilesc sediul la Sibiu.
· 1927: A avut loc Adunarea Generală de constituire a Asociaţiei Presei Sportive din România, în prezenţa ziariştilor profesionişti din întreaga ţară. Cu acest prilej s-a votat şi statutul asociaţiei, din care reţinem că aceasta avea ca scop: „Ocrotirea intereselor morale şi materiale ale ziariştilor sportivi, strângerea relaţiilor colegiale şi de solidaritate profesională între membrii ei, creşterea prestigiului corporaţiei”, precum şi răspândirea prin toate mijloacele a educaţiei fizice şi sportului în România, stabilirea de relaţii cu asociaţiile similare din străinătate. În Adunarea de constituire s-a ales şi cel dintâi Comitet al APS, din care făceau parte cunoscuţii ziarişti sportivi ai vremii Grigore Caracostea (preşedinte) şi Neagu Boerescu, N. Papagheorghe (vicepreşedinţi).
· 1938: Ridicarea legației române de la Vatican la nivel de ambasadă (relațiile vor fi întrerupte în 1950)
· 1942: O echipa de specialisti, condusa de Enrico Fermi, a realizat la Universitatea din Chicago prima explozie nucleara in lant.
· 1944: Ca protest față de încercarile de acaparare a puterii de către comuniști, miniștrii PNȚ și PNL din guvernul Sănătescu își prezintă demisia. Este numit un nou guvern condus de generalul Nicolae Rădescu.
· 1961: Liderul cubanez Fidel Castro a anuntat trecerea la un regim comunist in tara sa.
· 1971: Emiratele Abu Dhabi, Ajmān, Dubai, Fujairah, Sharjah și Umm al-Qaiwain s-au unit, dând naștere Emiratelor Arabe Unite.
· 1975: A fost infiintata Republica Democrata Populara Laos, dupa ce comunistii au preluat puterea in acest stat.
· 1982: Dupa o operatie efectuata la centrul medical al Universitatii din Utah, Barney Clark a devenit prima persoana din lume careia i s-a implantat o inima artificiala.
· 1988: Benazir Bhutto a fost numita premier in Pakistan, devenind astfel prima femeie care a ajuns in fruntea guvernului intr-o tara majoritar musulmana.
· 1988: A avut loc una dintre marile catastrofe navale maritime româneşti, tragedie în care a fost implicat cargoul românesc „Sadu“ (comandant căpitanul Sergiu-Lucian Grigorescu), care s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanţa, la o adâncime de circa 18 – 24 metri, la numai cativa metri de mal, lovindu-se de stabilopozii Digului de Nord. Nava s-a scufundat în intervalul orar 13:15 – 16:02. Echipajul a stat pe puntea etalon până când apa le-a ajuns la picioare. Toţi au sperat ca nava să se aşeze pe fund şi o parte din suprastructură să rămână la suprafaţă. În ultimul moment, marinarii s-au aruncat în valuri. Şapte norocoşi au fost duşi de valuri pe stabilopozi, de unde au fost recuperaţi de pompieri .Alţii, care au fost în contratimp cu valurile, au fost zdrobiţi de dig sub privirile celor prezenţi pe mal. 15 din cei 22 de membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. 11 marinari au murit înecaţi sau izbiţi de stabilopozii digului, iar patru au fost daţi dispăruţi şi nu au mai fost găsiţi niciodată. Numai şapte au reuşit să se salveze. După scufundarea navei şi examinarea ei de către scafandri, s-a constatat că epava este culcată pe partea tribord, fiind afundată circa 2 – 3 metri în mâl, cu prova în imediata apropiere a digului şi pupa la circa 60 – 70 metri de dig.
· 1989: Încheierea „războiului rece”. Întâlnirea (2-3 decembrie) la nivel înalt de la Malta dintre George Bush, președintele SUA, și Mihail Gorbaciov, președinte URSS, consacrată “noii ordini mondiale”; cei doi lideri declară că „războiul rece” s–a încheiat. Războiul Rece (1947-1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice, o stare de tensiune întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a durat până la revoluțiile din 1989. În Războiul Rece s-au confruntat două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme politice foarte diferite. Într-un grup se aflau URSS și aliații ei, grup căruia i se spunea uzual „Blocul răsăritean” (sau oriental). Celălalt grup cuprindea SUA și aliații săi, fiind numit, uzual, „Blocul apusean” (sau occidental). La nivel politico-militar, în Europa, cele două blocuri erau reprezentate de către două alianțe internaționale. Blocul apusean era reprezentat de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO, North Atlantic Treaty Organization), iar cel răsăritean de către Pactul de la Varșovia. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, Germania a fost divizată în patru zone de ocupație. Vechea capitală a Germaniei, Berlinul, ca sediu al Comisiei Aliate de Control, a fost împărțită în patru zone de ocupație corespunzătoare. Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, a fost construit, constituind, timp de aproape 28 de ani, o barieră de separare între Republica Federală Germană și Republica Democrată Germană. Războiul Rece a fost, însă, un conflict la scară mondială, SUA și URSS mai având și multe alte state aliate în afara Europei, ce nu făceau parte din cele două alianțe militare oficiale. La nivel economic, Războiul Rece a fost o confruntare între capitalism și comunism. Pe plan ideologico-politic, a fost o confruntare între democrațiile liberale occidentale și regimurile comuniste totalitare. Ambele tabere se autodefineau în termeni pozitivi: statele blocului occidental își spuneau „lumea liberă” sau „societatea deschisă”, iar statele blocului oriental își spuneau „lumea anti-imperialistă” sau „democrațiile populare”. Înfruntarea dintre cele două blocuri a fost numită „Război Rece”, deoarece nu s-a ajuns la confruntări militare directe între cele două superputeri, care ar fi constituit un „Război Cald”, cu toate că perioada a generat o cursă a înarmării. Din punctul de vedere al studiilor strategice, există opinia că nu s-a ajuns și nu se putea ajunge la un „Război Cald”, la o confruntare militară convențională, datorită faptului că ambele superputeri, SUA și URSS, s-au dotat cu arme nucleare, ceea ce a creat o situație militară strategică de „deterrence”, adică de descurajare și blocare reciprocă. În cazul unui război real, s-ar fi ajuns la o distrugere reciprocă totală și, totodată, la o catastrofă mondială. Un rol important l-au jucat serviciile secrete, confruntându-se, în primul rând, cele americane (CIA, NSA) cu KGB-ul sovietic. Au fost implicate, însă, și serviciile secrete vest-europene (britanice, vest-germane, franceze, italiene, etc.) și est-europene (Securitatea, STASI, etc.). Denumirea de „Război Rece” mai provine și din faptul că a fost purtat între foștii aliați din războiul împotriva regimului totalitar nazist. În 1989, forțele sovietice s-au retras din Afganistan și, în anul 1990, Gorbaciov a consimțit la reunificarea Germaniei, singura alternativă la acestea fiind un scenariu de tip Tiananmen. Atunci când a căzut Zidul Berlinului, a început să ia formă conceptul lui Gorbaciov de „Casă Europeană Comună„. La 3 decembrie 1989, Gorbaciov și succesorul lui Reagan, George H. W. Bush, la summitul din Malta, au declarat Războiului Rece încheiat, iar un an mai târziu, cei doi foști rivali au devenit parteneri în Războiul din Golf împotriva Irakului.
· 1992: La sedinta Biroului Executiv al PNL, Grupul pentru Reforma Morala si Politica a PNL a fost acuzat de subminarea si scindarea partidului. Au fost exclusi din formatiune Valeriu Stoica si Radu Stroe, care figurau printre cei 20 de membri ai Grupului.
· 1994: La Budapesta, la reuniunea Internationalei Socialiste, cererea PDSR de aderare la aceasta organizatie nu a primit aviz favorabil. Reprezentantii Germaniei au pus problema aliantelor PDSR cu formatiuni extremiste si au propus ca acest partid sa fie primit in Internationala doar dupa ce isi va clarifica pozitia si sistemul de aliante.
· 1996: Unitatea 1 de la Centrala Nuclearo-Electrica din Cernavoda a fost data in exploatare comerciala. Cheltuielile pentru punerea in functiune au fost estimate la 2,2 miliarde dolari.
· 1998: Parlamentul Românei a ratificat Convenţia împotriva dopajului (Legea 171/1998), adoptată de Consiliul Europei la 16 noiembrie 1989, la Strasbourg.
· 1998: Ministerul Apararii Nationale a recunoscut ca institutii producatoare de tehnica militara din Romania au negociat si incheiat contracte cu Irakul, in perioada 1994-1996, folosind ca intermediar o firma iordaniana.
· 2000: Conducerea ApR a demisionat in bloc si l-a desemnat pe Teodor Melescanu sa numeasca o conducere interimara.
· 2003: La Muzeul Țăranului Român s-a deschis expoziția permanentă "Casă în casă", în cadrul căreia este prezentată locuința lui Antonie Mogoș din Ceauru, jud. Gorj
Nașteri
· 1839: S-a născut profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13 noiembrie 1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii; (m. 1891).
· 1885 - S-a născut scriitorul Nikos Kazantzakis, autorul romanului "Alexis Zorbas", ecranizat în 1964 (în rolul principal Anthony Quinn, regizor Michael Cacoyannis) (m. 26 octombrie 1957)
· 1885: S-a nascut George Richards Minot, fizician american, laureat cu premiul Nobel.
· 1891 - S-a născut Otto Dix, pictor şi grafician expressionist german. (m. 25 iulie 1969)
· 1892: S-a nascut Leo Ornstein, compozitor si pianist rus.
· 1896 - S-a născut Ana Jiquidi, artist decorator, soţia pictorului Aurel Jiquidi. Au colaborat, printre altele, la realizarea compoziţiei în frescă de la Institutul Politehnic din Bucureşti
· 1899 - S-a născut, la Londra, Sir John Barbirolli (Giovanni Battista), compozitor şi dirijor (m. 28 iulie 1970)
· 1906: S-a nascut Peter Carl Goldmark, inventatorul LP-ului.
· 1908 - S-a născut Cecilia Mantta, profesoară de pian, întemeietoare a învăţământului muzical preuniversitar din România (m. 3 iunie 1999)
· 1912 - S-a născut Gheorghe Chivu, pictor (m. 18 octombrie 1986)
· 1930: S-a nascut Gary Becker, economist american, laureat cu Nobel.
· 1933: S-a nascut Michael Larrabee, atlet american.
· 1935: S-a născut la Poiana Mărului, jud. Suceava, Nicolae Labiş, poetul -simbol al anilor ’50, numit de criticul Eugen Simion “buzduganul unei generaţii” (volumele “Primele iubiri”, “Moartea căprioarei”, “Sunt spiritul adâncurilor”). A decedat in ziua de 22 decembrie 1956, intr-un tragic accident.
· 1936 - S–a născut Mitică Popescu, actor de teatru şi film (din filmografie: “Moromeţii”, “Lumini şi umbre”, serial TV).
· 1937 - S–a nascut graficianul Done Stan.
· 1938: S-a născut Emilia Jivanov, artist plastic şi scenograf; în anul 2000, UNITER i–a acordat Premiul pentru întreaga activitate.
· 1940 - S–a nascut poetul George Iarin – pseudonim pentru Gheorghe Ionescu (volume de versuri: “Scrisori din Andromeda”, “Ziar de seara”).
· 1941 - S-a nascut Tom McGuinness, chitarist, vocalist si compozitor britanic (Manfred Mann, McGuiness Flint).
· 1942 - S–a nascut Marcela Radulescu, grafician.
· 1943 - S-a nascut David Munden, baterist britanic (Tremeloes).
· 1950 - S-a nascut muzicologul Carmen Stoianov.
· 1951: S-a născut Alexandru Cistelecan, profesor, critic literar, redactor–şef adjunct al revistei „Vatra” (Tg. Mureş).
· 1952: S-a nascut Michael McDonald, muzician american.
· 1952 - S-a nascut Peter Kingsbery, basist, vocalist si compozitor american (Cock Robin).
· 1954: S-a nascut Dan Butler, actor american.
· 1960: S-a nascut Rick Savage, muzician american, component al trupei Def Leppard.
· 1962: S-a nascut Tracy Austin, tenisman american.
· 1968: S-a nascut Nate Mendel, basist american, membru in trupa Foo Fighters.
· 1981: S-a nascut Britney Spears, solista pop. S-a nascut in Kentwood, Louisiana, Statele Unite, fiind fiica unei invatatoare si a unui antreprenor in domeniul constructiilor. Familia a incurajat-o in cariera, astfel incat a inceput sa studieze muzica intr-o scoala de renume. De mica a urcat pe scena, cantand in Clubul Mickey Mouse - o emisiune de televiziune difuzata pe canalul Disney - unde a aparut alaturi de alte vedete in devenire (doi viitori membri ai trupei ‘n Sync, precum si de Keri Russell, actrita de televiziune si film). La varsta de 15 ani a semnat un contract cu o casa de productie, iar doi ani mai tarziu si-a lansat albumul de debut “Baby One More Time” cu care a reusit sa se impuna in topurile de specialitate. Au urmat apoi alte hit-uri care au transformat-o peste noapte in idol al adolescentilor. In septembrie 2004, s-a casatorit cu dansatorul Kevin Federline, iar in 2005 a devenit mamica.
Decese
· 1348: A decedat impăratul japonez Hanazono; (n.14 august 1297). A fost in conformitate cu ordinea tradițională de succesiune, al 95-lea imparat al Japoniei si a domnit intre anii 1308-1318.
· 1547: A murit conchistadorul spaniol Hernán Cortés, cuceritorul Mexicului; (n. 1485). Hernán(do) Cortés, marqués del Valle de Oaxaca (n. 1485 – d. 2 decembrie 1547) conquistadorul care a cucerit Mexicul pentru regii Spaniei. A fost cunoscut și sub numele de Hernando sau Fernando Cortés în timpul vieții și și-a semnat toate scrisorile drept Fernán Cortés
· 1814: A murit scriitorul francez Donatien Alphonse-François, marchiz de Sade. Marchizul de Sade (n. 2 iunie 1740), a devenit celebru prin activitatea sa sexuală libertină, perversă și excepțional de violentă, precum și prin scrierile sale apologetice despre acest subiect. Sadismul ca perversiune sexuală și parafilie violentă, și-a primit numele de la activitățile sale criminale, pentru care Marchizul de Sade a fost încarcerat în total 32 de ani din viață, în mai multe închisori și într-un azil. „Les 120 journèes de Sodome” (1785), este cea mai importantă carte a marchizului.
· 1815: A încetat din viaţă scriitorul polonez de limba franceza Jan Potocki, autorul romanului “Manuscrisul găsit la Saragosa”; (n. 8 martie 1761). A fost primul arheolog polonez.
· 1849: Se stinge din viaţă poetul român Costache Conachi (n.14 octombrie 1778 Ţigăneşti, jud.Galaţi). Mare boier și mare proprietar,a fost educat de un profesor refugiat francez si a studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza. A pledat pentru luminarea poporului, concepand un proiect de reformă a învățămîntului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulînd unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.
· 1888 - A murit Carl Zeiss, mecanic german, inventatorul renumitei sticle Zeiss, fondatorul întreprinderii de microscoape “Carl Zeiss” din Jena, respectiv “Jenaoptik” (n.11.10.1816).
· 1904: Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mic al regelui Carol I al României (n. 1843)
· 1918 - A murit dramaturgul francez Edmond Rostand (“Romanţioşii”, “Prinţesa îndepărtată”, “Cyrano de Bergerac”) (n.01.04.1868).
· 1931 - A murit compozitorul francez Vincent d'Indy (n.27.03.1851).
· 1950: Pianistul roman Dinu Lipatti s-a stins din viata la varsta de 33 de ani. Nascut in Bucuresti, pe 19 martie 1917, Lipatti a crescut intr-o familie cu traditie muzicala, parintii sai cantand la vioara si pian. In plus, Dinu Lipatti l-a avut ca nas de botez pe celebrul violonist George Enescu. A studiat pianul inca din copilarie cu profesoara Florica Muzicescu, dupa care a urmat cursurile Conservatorului din Bucuresti. A plecat apoi la Paris unde si-a continuat pregatirea la Scoala Nationala de Muzica, pentru ca in 1936 sa isi inceapa cariera, iar finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial sa il prinda la Geneva ca profesor de pian la Conservator. A sustinut numeroase recitaluri in Europa, culegand aplauze si aprecieri. Din nefericire, in urma unui control medical s-a depistat ca pianistul suferea de leucemie. In ciuda tratamentelor, starea sanatatii sale s-a inrautatit din zi in zi. Cu toate ca se simtea rau, Dinu Lipatti a avut puterea sa sustina pe 16 septembrie 1950 un concert, ultimul din viata sa, in localitatea franceza Besancon. La doua luni dupa acest eveniment, marele pianist a incetat din viata. Este membru post-mortem al Academiei Române din 1997.
· 1970 - A încetat din viaţă soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe (n. 8 decembrie 1881), membru fondator al Operei Române din București.
· 1888 - A murit Carl Zeiss, mecanic german, inventatorul renumitei sticle Zeiss, fondatorul intreprinderii de microscoape “Carl Zeiss” din Jena, respectiv “Jenaoptik” (n.11.10.1816).
· 1931 - A murit compozitorul francez Vincent d’Indy (n.27.03.1851).
· 1993: Lordul columbian al drogurilor Pablo Escobar a fost impuscat mortal in Medelin.
· 1998: A murit Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa, „duhovnic al Moldovei” (n. 1912). În 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie este hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948, urmărit de Siguranță, se retrage pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mănăstirii Slatina Suceava unde se transferă alături de 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina. Întemeiază la Mănăstirea Slatina o obște care numără peste 80 de persoane. Între 1952-1954, este urmărit de Securitate și se retrage în Munții Stănișoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani este readus în mănăstire, din dispoziția Patriarhului Justinian. În 1956, revine la metanie, iar în primavara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munții Neamțului, unde își petrece următorii 5 ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât calugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.
· 2006: A decedat Mariska Veres, cantareata 0landeza de origine maghiara, solista populaului grup de muzica pop Shocking Blue ; (n. 1947)
· 2009 - A murit pictorul japonez Ikuo Hirayama, cunoscut pentru diverse acţiuni de protejare a obiectivelor culturale mondiale
· 2013: A murit sculptorul Ştefan Călărăşanu, autorul mai multor lucrări de artă monumentală, între care „Clopotul libertăţii” şi „Compoziţie” în Timişoara, „Martir” şi „Iisus Cristos” în Lugoj, „Monumentul deţinuţilor politici” în Turnu-Severin, „Clopotul de piatră” în Reşiţa, ”Pianul No.1270” la Filamonica Banatul, „Cruce” în Cehia;(n. 1947).
· 2013: A murit Octavian Sava, scenarist, dramaturg, autor de texte umoristice, redactor la Radio (1949-1964) şi apoi la Televiziune; (n.18 ianuarie 1928).
· 2014: A decedat tenorul şi profesorul Corneliu Fânăţeanu; (n.în comuna Căţelu din judeţul Sălaj, 18 ianuarie 1933). A facut studiile muzicale la Conservatorul din Cluj (1951 – 1956), cu André d’Albert, continuandu-le la Academia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, Italia. A fost solist la Opera Romana din Cluj (1954-1960), Ansamblul Doina Corul Armatei (1962 – 1964), Opera Romana (1964 – 1988). A fost atașat cultural al Ambasadei Române din Roma (1990 – 1991) si director al Operei Române. În decursul carierei sale artistice, a interpretat diverse roluri din opere ca: „Don Giovanni”, „Flautul fermecat”, „Faust”, „Don Carlo”, „Der Freischutz”, „La traviata”, „Rigoletto”, „Tosca”, „Evgheni Oneghin”, „Andrea Chénier”, „Walkiria”.
Sărbători
· Ziua Internațională pentru abolirea sclaviei
· Laos: Ziua națională. Laos (nume oficial: Republica Populară Democrată Laos) este un stat fără ieșire la mare din Asia de Sud-Est, ce se învecinează cu Birmania (Myanmar) și China la nord-est, cu Vietnamul la est, cu Cambodgia la sud și cu Thailanda la vest. Laosul își are originile în Imperiul Lan Xang ce a existat între secolele XIV și XVIII. După o perioadă de apartenență la Imperiul Colonial Francez, și-a obținut independența în 1949. O lungă perioadă de Război Civil s-a încheiat odată cu venirea la putere a Partidului Comunist din Laos în 1975.
· Emiratele Arabe Unite: Ziua națională (independența față de Marea Britanie, 1971). Emiratele Arabe Unite sunt un stat situat în sud-estul peninsulei arabice, la Golful Persic (în Orientul Mijlociu), compus din șapte emirate: Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah și Fujairah. Se învecinează cu Oman la est și cu Arabia Saudită la sud și vest. Actualmente are unul dintre cei mai buni indici IDH de pe continentul asiatic. Este o federație a celor șapte emirate, cu un sistem juridic bazat pe Constituția din 1971, fără alegeri și partide politice. Fiecare emirat are o considerabilă autonomie politică, juridică și economică. Petrolul este principala sursă de venit și componenta esențială pentru PIB-ul național. Dependența petrolieră a economiei îngrijorează guvernul, pentru că economia se bazează numai pe diferitele derivate ale petrolului. Se estimează (2006) că țara mai are rezerve de petrol pentru încă 50 de ani.
· Calendar religios 2 decembrie
- Calendar crestin ortodox:
Sfantul Proroc Avacum; Sfanta Mucenica Miropi; Sf Cuv Porfirie Cavsocalivitul; Sfantul Ierarh Solomon, Arhiepiscopul Efesului - dezlegare la pește; Duminica a 31-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon
- Calendar greco-catolic:
Sfatul profet Avacum (sec VIII iCr)
- Calendar crestin romano-catolic:
Sfanta Bibiana, fecioară. Sf. Bibiana, fecioară (?-363) este numită şi Viviana, dar adevăratul nume ar trebui să fie Viniana, aceasta fiind forma feminină a numelui etrusc Vinianus, nume al cărui înţeles nu este cunoscut.
- Calendar crestin ortodox:
Sfantul Proroc Avacum; Sfanta Mucenica Miropi; Sf Cuv Porfirie Cavsocalivitul; Sfantul Ierarh Solomon, Arhiepiscopul Efesului - dezlegare la pește; Duminica a 31-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon
- Calendar greco-catolic:
Sfatul profet Avacum (sec VIII iCr)
- Calendar crestin romano-catolic:
Sfanta Bibiana, fecioară. Sf. Bibiana, fecioară (?-363) este numită şi Viviana, dar adevăratul nume ar trebui să fie Viniana, aceasta fiind forma feminină a numelui etrusc Vinianus, nume al cărui înţeles nu este cunoscut.
ARTE 2 Decembrie
INVITAȚIE LA BALET 2 Decembrie
Tiberiu Almosnino, prim–balerin
Femeia indaratnica, balet, muzica Eduard Elgar:
Maria Callas
MUZICĂ 2 Decembrie
Leo Ornstein, compozitor si pianist rus
Sir John Barbirolli (Giovanni Battista), compozitor şi dirijor
Cornel Fugaru, compozitor și cântăreț
Dinu Lipatti, pianist şi compozitor
Tom McGuinness, chitarist, vocalist si compozitor britanic (Manfred Mann, McGuiness Flint)
David Munden, baterist britanic (Tremeloes)
Peter Kingsbery, basist, vocalist si compozitor american (Cock Robin)
Edi Petroșel, artist roman (muzician), membru al formației “Holograf”
TRACKS:
1. Undeva Departe 0:00
2. Rază De Lumină 3:36
3. Umbre Pe Cer 8:36
4. Singur Pe Drum 14:15
5. Vino 18:52
6. Te Voi Iubi Mereu 22:57
7. Ochii Tăi 27:28
8. Oriunde Te Vei Afla 31:20
9. Via Istanbul 36:49
10. Banii Vorbesc 41:07
Released: 2000
CREDITS:
Vocals - Dan Bittman
Guitar - Romeo Dediu
Bass Guitar - Mugurel Vrabete
Keyboards - Tino Furtună
Drums - Edi Petroșel
1. Undeva Departe 0:00
2. Rază De Lumină 3:36
3. Umbre Pe Cer 8:36
4. Singur Pe Drum 14:15
5. Vino 18:52
6. Te Voi Iubi Mereu 22:57
7. Ochii Tăi 27:28
8. Oriunde Te Vei Afla 31:20
9. Via Istanbul 36:49
10. Banii Vorbesc 41:07
Released: 2000
CREDITS:
Vocals - Dan Bittman
Guitar - Romeo Dediu
Bass Guitar - Mugurel Vrabete
Keyboards - Tino Furtună
Drums - Edi Petroșel
Rick Savage, muzician american, component al trupei Def Leppard
Rig Rundown - Def Leppard's Phil Collen, Vivian Campbell, & Rick Savage (2014): https://youtu.be/TCZH7muH8pw.
Leo Iorga, solistul vocal al grupului “Schimbul Trei”
Nate Mendel, basist american, membru in trupa Foo Fighters
Nelly Furtado, solistă – compozitor
Britney Spears, solista pop
Vincent d’Indy
ÎNREGISTRĂRI NOI:
LAS MARAVILLOSAS ORQUESTAS DE POURCEL Y MANTOVANI(remasterizado).Selección de Cecil González
The Very Best Of Beautiful Romantic Pan Flute Love Songs - Relaxing Instrumental Love Songs
VIAJE A LA NOSTALGIA - GRAN INSTRUMENTAL.Selección de Cecil González
POEZIE 2 Decembrie
Costache Conachi
Biografie
n. 14 sept. 1778, com. Tiganesti, jud. Galati - m. 4 febr. 1849, com. Tiganesti, jud. Galati.
Poet
Fiu de mare boier, educat cu grija intra de timpuriu in cariera administrativa, suind treptele pana la cele mai inalte demnitati: ispravnic de Tecuci (1806), vornic de politie al Iasilor (1814-1818), coresponsabil al Visteriei, cap al Departamentului Afacerilor Straine (1823-1827), mare logofat al Dreptatii (1831-1838). Ia parte la redactarea Regulamentului organic; candideaza, fara succes, la tronul Moldovei (1834). Desi unul dintre cei mai mari proprietari ai tarii, CONACHI este un adept al filosofiei luminilor, pe care o interpreteaza in termeni moderati, accentuand necesitatea schimbarilor treptate, fara ruperea de traditie. Poet reprezentativ al epocii, compune cantece de lume (larg difuzate prin intermediul lautarilor), elegii (in care-si canta iubirea contrariata pentru Zulnia) ocazionale, un mic tratat de prozodie, o serie de sonete satirice pentru papuserii. Pe langa numeroase imitatii din mica poezie neoclasica franceza, CONACHI traduce o serie de opere semnificative pentru ideologia luminilor, apartinand lui Pope (incercare de voroava asupra omului), Marmontel, M-me Cottin (romanul Mathilda, I-I1I, 1844), Pierre d Herbigny (Privire politiceasca a Evropii din anul 1825) etc. Scriitor popular in epoca desi de circulatie manuscrisa, rafinat si original, CONACHI ramane unul dintre cei mai autentici reprezentanti ai fazei de tranzitie care precede explozia romantica dintre 1830 si 1840.
Toate datele pe care le posedam despre C, coroborate cu marturiile unor observatori straini demni de incredere (Bois le Comte, CocheUet, St. Marc-Girardin), vorbesc de cultura, seriozitatea, tactul si cumpatarea sa - insusiri rare in mediul corupt si ignar al oligarhiei boieresti din timpul fanariotilor. Puternic marcat de ideologia luminilor, CONACHI impartaseste cu "filosofii" cultul catorva valori fundamentale (ratiunea, legea naturala, importanta stiintelor, armonia creatiei), corijandu-le insa prin bun-simt si o perceptie lucida a realitatilor. In putinele sale scrieri cu caracter politic (notele marginale la traducerile din Pope si d Herbigny, adnotarile pe cartea Le contemplati/ ou pensees libres sur la politique, la morale et la philosophie, indeosebi Scrisoarea catre mitropolitul Veniamin, 1837) pledeaza pentru progres, dar pe cale treptata, avertizand, inaintea lui Kogalniceanu, impotriva mimetismului si a pripelii in opera de modernizare. (Civilizatia "a ajuns a fi intre noi ca un zburator ce au femeile zmintite" si "nici neam nu s-au luminat in adevarata lumina dinodata dimpotriva, grabirea aduce si sminteli si greseli, care nu se mai pot indrepta, nici tamadui".) Desi sustine monarhia constitutionala si face rechizitoriul privilegiului de nastere, nu pare convins de folosul corpurilor intermediare, nici de caracterul ilegitim al elitei conducatoare. Admirator al lui Newton si Locke, fugind de "ideile nepipaite a metafizicei, adica a zgomotului de cuvinte fara fapte", incredintat ca "nu ideile dovedesc pe lucruri, ci ispitirile", el ramane totusi un deist cu reflexe de evlavie. in materie de limba, aceeasi moderatie: sustine predarea stiintelor in romaneste, mentinerea cuvintelor de origine slava, introducerea de neologisme (dar precaut si adaptandu-le contextului receptor), instituirea unei instante care sa arbitreze litigiile gramaticale si filologice; mai curioasa, dar revelatoare pentru temerile ce-1 incercau spre sfarsitul vietii, este propunerea ca in scolile publice sa se predea germana, limba "unui neam pacinic si netulburatoare". Ca orice poet care incaleca doua epoci, CONACHI iluzioneaza lesne in privinta incadrarii. Frapat de aptitudinea interiorizarii si de subtilitatea cu care diseca pasiunile, G. Calinescu a vazut in el un frate mai mic al lui Stendhal si Benjamin Constant; indreptandu-si atentia spre simbolistica anacreontica si tehnica versificarii, istoriografia literara mai veche 1-a situat in compania primilor Vacaresti. De fapt, ambele caracterizari pot fi argumentate: exista efectiv doi C, insa ei sunt succesivi. in prima etapa a creatiei (aproximativ pana pe la 1815-1820), poetul compune mai mult versuri de circumstanta - acrostihuri, madrigale, cantece de lume - toate desfasurand intr-un vers lunecator si cantabil juramintele, complimentele si patimirile tipice erotismului agresiv, dar disimulat al veacului fanariot. Ca si poetii galanti ai neoclasicismului epigonic francez, a caror opera ii era familiara, el rationalizeaza afectele, recurge la mitologie, reduce imaginile la un rol ilustrativ, cultiva perifraze. Femeia iubita este celebrata hiperbolic, si, cu toate ca femeile sunt mereu altele, doar adoratia ramanand aceeasi, versurile nu contureaza portrete, ci un ideal abstract de feminitate, rezumat in conventia "nurilor". Acaparat de concept, obiectul se resoarbe intr-o simbolica redusa la cateva motive gramaticalizate, apartinand repertoriului petrarchizant: iubirea e "foc", se transmite si se primeste prin "ochi", provoaca suferinte la modul safic, se exprima prin supli-catii, promisiuni si oftari stereotipe. Cu mult mai interesante sunt elegiile si "heroidele", inspirate de mistu-itoarea pasiune a scriitorului pentru Smaranda Negri (Zulnia). indeosebi aceasta dragoste ardenta si tarzie (C. avea 34 de ani cand a cunoscut-o pe Zulnia si 50 cand a condus-o la altar) il transforma pe usuraticul inchinator al lui Eros intr-un amant despletit si tragic. In Amorul din prietesug si Scrisoare catre Zulnia, zvarcolirile neputincioase ale vietii sunt convertite nemijlocit in literatura; discursul liric devine confesiv si patetic, caci interiorizarea starii de criza impinge dincolo de sabloane, spre o expresie dramatizata, dar autentica, a combustiei morale, desi, evident, carentele limbajului, convingerea ca poeziei i se aplica regulile prozei, nu-i permit lui CONACHI sa descopere romantismul: in planul sintaxei poetice si al modului de a construi imaginea, el ramane tributar clasicismului epigonic al luminilor. Viziunea sa asupra dialecticii sufletesti a indragostitilor traduce insa o problematica surprinzator de "moderna": nefiind "rousseau"-ist, deci neidentificand "natura" cu "virtutea", CONACHI inclina in mod spontan sa accentueze conflictul dintre instinct si conventiile sociale: cei doi eroi se zbuciuma fiindca se simt irezistibil atrasi unul spre celalalt si sunt, in acelasi timp, terorizati de ideea pacatului. De-aci, variatiile pe tema "prietesugului", ca armonie spirituala si ideal al plenitudinii, atins la capatul unor aspre incercari initiatice. Desi predominanta, materia erotica nu epuizeaza creatia lui CONACHI incercarile satirice, uneori scenarizate pentru papuserii, compuse pe cont propriu (Giudecata fimeilor, 1806) ori in colaborare (Comedia banului Constantin Canta ce-i zic Cabujan si Cavaler Cucos, scrisa impreuna cu D. Beldiman si N. Dimachi), invedereaza un spirit incisiv si neiertator, pe care-1 starnesc nu atat ridicolul, cat abuzurile si injustitia. Poezii de tip meditativ, despre zadarnicia maririlor si extinctia universala (Lumea), excelenta muncii de la tara, elogiata in spirit horatian si fiziocratic (Raspunsul unei scrisori), egalitatea naturala a oamenilor (Cine are gust sa-mi creada) ori elegia Pe nasalie, de o intensa vibratie emotiva, unde intalnim sintagma eminesciana "dulce lumina" etc. confirma laolalta, depasirea anacreontismului, indrumarea inca dibuitoare spre orizonturile romantice. Traducerile efectuate de C, exceptand pe cele "filosofice" ("Voroava" asupra omului de Pope) ori politice (Tabloul Europei la 1825, dupa Pierre d Herbigny), denota o predilectie in acelasi sens, spre literatura inimilor tandre si a melancoliilor rationalizate de la sfarsitul veacului al XVIII-lea (Marmontel, Colardeau, M-me Cottin, Parny, micii poeti neoclasici, insusi Voltaire fiind selectat prin opere de tip preromantic: Oreste, Zaire, Alzire etc). Desi a incercat sa desfaca puterile sentimentului de sub cenzura gustului dominant si sa croiasca drum ontologiei rationaliste a luminilor, CONACHI ramane un om al tranzitiei, un luminist in anteriu si un preromantic in papuci, imbinand sensibilitatea cu epigo-nismul neoclasic, emotia cu alegoria, cautarea prudenta a noului cu traditia, lirismul confidential si marile interogatii cu o arta batraneasca a versului.
Poet
Fiu de mare boier, educat cu grija intra de timpuriu in cariera administrativa, suind treptele pana la cele mai inalte demnitati: ispravnic de Tecuci (1806), vornic de politie al Iasilor (1814-1818), coresponsabil al Visteriei, cap al Departamentului Afacerilor Straine (1823-1827), mare logofat al Dreptatii (1831-1838). Ia parte la redactarea Regulamentului organic; candideaza, fara succes, la tronul Moldovei (1834). Desi unul dintre cei mai mari proprietari ai tarii, CONACHI este un adept al filosofiei luminilor, pe care o interpreteaza in termeni moderati, accentuand necesitatea schimbarilor treptate, fara ruperea de traditie. Poet reprezentativ al epocii, compune cantece de lume (larg difuzate prin intermediul lautarilor), elegii (in care-si canta iubirea contrariata pentru Zulnia) ocazionale, un mic tratat de prozodie, o serie de sonete satirice pentru papuserii. Pe langa numeroase imitatii din mica poezie neoclasica franceza, CONACHI traduce o serie de opere semnificative pentru ideologia luminilor, apartinand lui Pope (incercare de voroava asupra omului), Marmontel, M-me Cottin (romanul Mathilda, I-I1I, 1844), Pierre d Herbigny (Privire politiceasca a Evropii din anul 1825) etc. Scriitor popular in epoca desi de circulatie manuscrisa, rafinat si original, CONACHI ramane unul dintre cei mai autentici reprezentanti ai fazei de tranzitie care precede explozia romantica dintre 1830 si 1840.
Toate datele pe care le posedam despre C, coroborate cu marturiile unor observatori straini demni de incredere (Bois le Comte, CocheUet, St. Marc-Girardin), vorbesc de cultura, seriozitatea, tactul si cumpatarea sa - insusiri rare in mediul corupt si ignar al oligarhiei boieresti din timpul fanariotilor. Puternic marcat de ideologia luminilor, CONACHI impartaseste cu "filosofii" cultul catorva valori fundamentale (ratiunea, legea naturala, importanta stiintelor, armonia creatiei), corijandu-le insa prin bun-simt si o perceptie lucida a realitatilor. In putinele sale scrieri cu caracter politic (notele marginale la traducerile din Pope si d Herbigny, adnotarile pe cartea Le contemplati/ ou pensees libres sur la politique, la morale et la philosophie, indeosebi Scrisoarea catre mitropolitul Veniamin, 1837) pledeaza pentru progres, dar pe cale treptata, avertizand, inaintea lui Kogalniceanu, impotriva mimetismului si a pripelii in opera de modernizare. (Civilizatia "a ajuns a fi intre noi ca un zburator ce au femeile zmintite" si "nici neam nu s-au luminat in adevarata lumina dinodata dimpotriva, grabirea aduce si sminteli si greseli, care nu se mai pot indrepta, nici tamadui".) Desi sustine monarhia constitutionala si face rechizitoriul privilegiului de nastere, nu pare convins de folosul corpurilor intermediare, nici de caracterul ilegitim al elitei conducatoare. Admirator al lui Newton si Locke, fugind de "ideile nepipaite a metafizicei, adica a zgomotului de cuvinte fara fapte", incredintat ca "nu ideile dovedesc pe lucruri, ci ispitirile", el ramane totusi un deist cu reflexe de evlavie. in materie de limba, aceeasi moderatie: sustine predarea stiintelor in romaneste, mentinerea cuvintelor de origine slava, introducerea de neologisme (dar precaut si adaptandu-le contextului receptor), instituirea unei instante care sa arbitreze litigiile gramaticale si filologice; mai curioasa, dar revelatoare pentru temerile ce-1 incercau spre sfarsitul vietii, este propunerea ca in scolile publice sa se predea germana, limba "unui neam pacinic si netulburatoare". Ca orice poet care incaleca doua epoci, CONACHI iluzioneaza lesne in privinta incadrarii. Frapat de aptitudinea interiorizarii si de subtilitatea cu care diseca pasiunile, G. Calinescu a vazut in el un frate mai mic al lui Stendhal si Benjamin Constant; indreptandu-si atentia spre simbolistica anacreontica si tehnica versificarii, istoriografia literara mai veche 1-a situat in compania primilor Vacaresti. De fapt, ambele caracterizari pot fi argumentate: exista efectiv doi C, insa ei sunt succesivi. in prima etapa a creatiei (aproximativ pana pe la 1815-1820), poetul compune mai mult versuri de circumstanta - acrostihuri, madrigale, cantece de lume - toate desfasurand intr-un vers lunecator si cantabil juramintele, complimentele si patimirile tipice erotismului agresiv, dar disimulat al veacului fanariot. Ca si poetii galanti ai neoclasicismului epigonic francez, a caror opera ii era familiara, el rationalizeaza afectele, recurge la mitologie, reduce imaginile la un rol ilustrativ, cultiva perifraze. Femeia iubita este celebrata hiperbolic, si, cu toate ca femeile sunt mereu altele, doar adoratia ramanand aceeasi, versurile nu contureaza portrete, ci un ideal abstract de feminitate, rezumat in conventia "nurilor". Acaparat de concept, obiectul se resoarbe intr-o simbolica redusa la cateva motive gramaticalizate, apartinand repertoriului petrarchizant: iubirea e "foc", se transmite si se primeste prin "ochi", provoaca suferinte la modul safic, se exprima prin supli-catii, promisiuni si oftari stereotipe. Cu mult mai interesante sunt elegiile si "heroidele", inspirate de mistu-itoarea pasiune a scriitorului pentru Smaranda Negri (Zulnia). indeosebi aceasta dragoste ardenta si tarzie (C. avea 34 de ani cand a cunoscut-o pe Zulnia si 50 cand a condus-o la altar) il transforma pe usuraticul inchinator al lui Eros intr-un amant despletit si tragic. In Amorul din prietesug si Scrisoare catre Zulnia, zvarcolirile neputincioase ale vietii sunt convertite nemijlocit in literatura; discursul liric devine confesiv si patetic, caci interiorizarea starii de criza impinge dincolo de sabloane, spre o expresie dramatizata, dar autentica, a combustiei morale, desi, evident, carentele limbajului, convingerea ca poeziei i se aplica regulile prozei, nu-i permit lui CONACHI sa descopere romantismul: in planul sintaxei poetice si al modului de a construi imaginea, el ramane tributar clasicismului epigonic al luminilor. Viziunea sa asupra dialecticii sufletesti a indragostitilor traduce insa o problematica surprinzator de "moderna": nefiind "rousseau"-ist, deci neidentificand "natura" cu "virtutea", CONACHI inclina in mod spontan sa accentueze conflictul dintre instinct si conventiile sociale: cei doi eroi se zbuciuma fiindca se simt irezistibil atrasi unul spre celalalt si sunt, in acelasi timp, terorizati de ideea pacatului. De-aci, variatiile pe tema "prietesugului", ca armonie spirituala si ideal al plenitudinii, atins la capatul unor aspre incercari initiatice. Desi predominanta, materia erotica nu epuizeaza creatia lui CONACHI incercarile satirice, uneori scenarizate pentru papuserii, compuse pe cont propriu (Giudecata fimeilor, 1806) ori in colaborare (Comedia banului Constantin Canta ce-i zic Cabujan si Cavaler Cucos, scrisa impreuna cu D. Beldiman si N. Dimachi), invedereaza un spirit incisiv si neiertator, pe care-1 starnesc nu atat ridicolul, cat abuzurile si injustitia. Poezii de tip meditativ, despre zadarnicia maririlor si extinctia universala (Lumea), excelenta muncii de la tara, elogiata in spirit horatian si fiziocratic (Raspunsul unei scrisori), egalitatea naturala a oamenilor (Cine are gust sa-mi creada) ori elegia Pe nasalie, de o intensa vibratie emotiva, unde intalnim sintagma eminesciana "dulce lumina" etc. confirma laolalta, depasirea anacreontismului, indrumarea inca dibuitoare spre orizonturile romantice. Traducerile efectuate de C, exceptand pe cele "filosofice" ("Voroava" asupra omului de Pope) ori politice (Tabloul Europei la 1825, dupa Pierre d Herbigny), denota o predilectie in acelasi sens, spre literatura inimilor tandre si a melancoliilor rationalizate de la sfarsitul veacului al XVIII-lea (Marmontel, Colardeau, M-me Cottin, Parny, micii poeti neoclasici, insusi Voltaire fiind selectat prin opere de tip preromantic: Oreste, Zaire, Alzire etc). Desi a incercat sa desfaca puterile sentimentului de sub cenzura gustului dominant si sa croiasca drum ontologiei rationaliste a luminilor, CONACHI ramane un om al tranzitiei, un luminist in anteriu si un preromantic in papuci, imbinand sensibilitatea cu epigo-nismul neoclasic, emotia cu alegoria, cautarea prudenta a noului cu traditia, lirismul confidential si marile interogatii cu o arta batraneasca a versului.
OPERA
Poezii. Alcatuiri si talmaciri, ed. ingrijita de N. Ionescu, Iasi, 1856 (ed. II, ingrijita de M. Pompiliu, pref. de Caterina Vogoride-Conachi, introducerea Schite din viata si familia logofatului Conachi, de Em. Vogoride-Conachi, Iasi, 1887); Poezii, ed. ingrijita de I. Pillat, Bucuresti, 1942; Scrieri alese, ed., pref., glosar si bibliografie de Ecaterina si Al. Teodorescu, Bucuresti, 1963. Traduceri: M-me Cottin, Mathilda, I-III, trad. de ~; Iasi, 1844;
REFERINTE CRITICE
G. Sion, in Revista contimporana, nr. 1; 2, 1873; G. Bogdan-Duica, in Convorbiri literare, nr. 1; 2; 4, 1903; CONACHI Botez, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1906; Gh. T. Kirileanu, in Convorbiri literare, nr. 1, 1909; G. Ibraileanu, Epoca Conachi, curs editat de CONACHI Stanescu si T. Maruta, 1920 (ed. II, in G. Ibraileanu, Opere, VII, 1979); N. Iorga, in Revista istorica, nr. 4-6, 1921; N. Cartojan, Contributii privitoare la originile liricii romanesti in Principate, 1927; Ch. Drouhet, in Viata Romaneasca, nr. 1-3, 1930; I. M. Rascu, Alte opere din literatura romana, 1938; G. Cali-nescu, Istoria; D. Popovici, in Studii literare, I, 1942; idem, La litterature; G. Calinescu, in Studii si cercetari de istorie literara si folclor, nr. 1, 1954; N. A. Ursu, in lasul literar, nr. 9, 1960; P. Cornea, Studii; Al. Teodorescu, in Revista arhivelor, nr. 2, 1963; Al. Piru, Lit. rom. prem; Al. Hanta, in Ramuri, nr. 1, 1970; M. Angheies-cu, Preromantismul romanesc, 1971; D. Pacurariu, Clasicismul romanesc, 1971; P. Cornea, Originile; Ov. Papadima, Ipostaze ale iluminismului romanesc, 1975; P. Cornea, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 1, 1976; Roxana Sorescu, in voi. Structuri tematice si retorico-stilistice in romantismul romanesc, 1976; E. Simion, Dimineata poetilor, 1980; P. Paltanea, in Manu-scriptum, nr. 2, 1982; CONACHI Cublesan, Teatrul intre civic si etic, 1983; Charles Drouhet, Studii de literatura romana si comparata, 1983; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la Titu Maiorescu, 1985.
Omule, slabă ființă
Omule, slabă fiinţă şi la patimi cu plecare,
Unde ţi-i înţelepciunea, unde ţi-i mintea cea mare?...
De te 'nalţi şi sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,
De măsuri pămînt şi ceruri şi pătrunzi tainele firii, —
Nu te îngânfa, că eşti ţărna pe care o poartă vîntul...
Ci te plânge, că 'n patimi tu singur îţi sapi mormîntul!
Pururea ţie stăpâne, pururea duc şi te poartă;
Ele sînt în toată vremea a vieţei tale soartă.
Ce poate înţelepciunea, ce poate şi biata minte,
Când prăpăstii privesc ochii şi 'napoi şi 'nainte?
Şi se 'ncape biruinţă sau răbdare sau putere,
Când frageda inimioară se despică de durere?
Şi se 'ncape vr'o mărime, când fiinţa pătimesce,
Când sufletul de necazuri ca de moarte se sdrobesce?...
Unde ţi-i înţelepciunea, unde ţi-i mintea cea mare?...
De te 'nalţi şi sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,
De măsuri pămînt şi ceruri şi pătrunzi tainele firii, —
Nu te îngânfa, că eşti ţărna pe care o poartă vîntul...
Ci te plânge, că 'n patimi tu singur îţi sapi mormîntul!
Pururea ţie stăpâne, pururea duc şi te poartă;
Ele sînt în toată vremea a vieţei tale soartă.
Ce poate înţelepciunea, ce poate şi biata minte,
Când prăpăstii privesc ochii şi 'napoi şi 'nainte?
Şi se 'ncape biruinţă sau răbdare sau putere,
Când frageda inimioară se despică de durere?
Şi se 'ncape vr'o mărime, când fiinţa pătimesce,
Când sufletul de necazuri ca de moarte se sdrobesce?...
Cu prietena-mpreună
Cu prietena-mpreună
Fericit am petrecut,
Dar o viață așa bună
O minută mi-a părut
Fericirilor trecute, care nu-i să mai veniți,
Truda gîndurilor mele, pomeniri, ce mă munciți?
Poate fi și-altă frumoasă,
Ș-asemenea a iubi,
Dar așa de drăgostoasă
Ca dînsa nu poate fi.
Fericirilor trecute, care nu-i să mai veniți,
Truda gîndurilor mele, pomeniri, ce mă munciți?
Acest cîntec ce răsună,
Ce răsuna prin suspin,
Cu iubita dimpreună
ÎI cîntăm ades la sîn
Fericirilor trecute, care nu-i să mai veniți,
Truda gîndurilor mele, pomeniri, ce mă munciți?
La obrazul ce firește
Cer cu stele-nchipuiește
Urmează să se robească
Orice fire omenească;
Căci ochii ce săgetează
Ca luceferii cu rază,
Sub două arce-nghinate
Inimile țin legate;
Aerul ce aburește
Dintr-un sîn ce izvorăște
Nuri, blîndețe și dulceață –
Morților încă dă viață;
Dar evghenia ce are
Ca un ifos de-ndurare,
Robind placul și simțirea,
Pleacă toată omenirea
A primi cu bucurie
Jertfă-n veci la ea să fie.
Fericit am petrecut,
Dar o viață așa bună
O minută mi-a părut
Fericirilor trecute, care nu-i să mai veniți,
Truda gîndurilor mele, pomeniri, ce mă munciți?
Poate fi și-altă frumoasă,
Ș-asemenea a iubi,
Dar așa de drăgostoasă
Ca dînsa nu poate fi.
Fericirilor trecute, care nu-i să mai veniți,
Truda gîndurilor mele, pomeniri, ce mă munciți?
Acest cîntec ce răsună,
Ce răsuna prin suspin,
Cu iubita dimpreună
ÎI cîntăm ades la sîn
Fericirilor trecute, care nu-i să mai veniți,
Truda gîndurilor mele, pomeniri, ce mă munciți?
La obrazul ce firește
Cer cu stele-nchipuiește
Urmează să se robească
Orice fire omenească;
Căci ochii ce săgetează
Ca luceferii cu rază,
Sub două arce-nghinate
Inimile țin legate;
Aerul ce aburește
Dintr-un sîn ce izvorăște
Nuri, blîndețe și dulceață –
Morților încă dă viață;
Dar evghenia ce are
Ca un ifos de-ndurare,
Robind placul și simțirea,
Pleacă toată omenirea
A primi cu bucurie
Jertfă-n veci la ea să fie.
Ce este nurul
Ah, nurule, împărate a podoabelor fireşti,
Fiinţă necunoscută priceperii omeneşti,
Tu ce ţâi împărăţia într-un cuprins de obraz
Şi stăpâneşti lumea toată numai prin plac şi prin haz,
Cu duhul şi cu sâmţârea pururea într-aripat,
Dai fiinţă la fiinţa în care eşti răvărsat.
Întocmai şi mai mult încă decât fierul la magnit
Tragi pe inimi cu plăcerea şi le supui la iubit.
Frumusăţa fără tine este un chip zugrăvit,
Ce nu-nghimpă la sâmţâre, nici porneşte la-ndrăgit.
Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârşeşti,
Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfinţăşti.
Ochii ce te au pre tine cu sâmţârile grăind
Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind.
Guriţa ce să deşchide supt a tale zâmbituri
Dă graiului o dulceaţă prin care tu inimi furi.
Ah, nurule, împărate, ţâe numai mă închin,
Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin.
Fiinţă necunoscută priceperii omeneşti,
Tu ce ţâi împărăţia într-un cuprins de obraz
Şi stăpâneşti lumea toată numai prin plac şi prin haz,
Cu duhul şi cu sâmţârea pururea într-aripat,
Dai fiinţă la fiinţa în care eşti răvărsat.
Întocmai şi mai mult încă decât fierul la magnit
Tragi pe inimi cu plăcerea şi le supui la iubit.
Frumusăţa fără tine este un chip zugrăvit,
Ce nu-nghimpă la sâmţâre, nici porneşte la-ndrăgit.
Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârşeşti,
Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfinţăşti.
Ochii ce te au pre tine cu sâmţârile grăind
Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind.
Guriţa ce să deşchide supt a tale zâmbituri
Dă graiului o dulceaţă prin care tu inimi furi.
Ah, nurule, împărate, ţâe numai mă închin,
Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin.
Nicolae Labiş, poet
Biografie
Nicolae Labis s-a nascut la 2 decembrie 1935, in casa invatatorilor Ana-Profira si Eugen Labis din Malini, Poiana-Marului, judetul Suceava, sat aflat la confluenta lumii lui Creanga cu umanitatea pastratoare a vechilor traditii Baltagul sadovenian.
Intaii ani de viata ai copilului stau sub semnul cunoasterii realitatii inconjuratoare si al patrunderii in lumea fascinanta a basmului.
Printr-un complex fenomen de participare, Nicolae Labis a receptat cu o aviditate uluitoare, similara cu aceea a lui Mihail Sadoveanu, copil - natura Moldovei de la o varsta neinchipuit de frageda.
Intaii ani de viata ai copilului stau sub semnul cunoasterii realitatii inconjuratoare si al patrunderii in lumea fascinanta a basmului.
Printr-un complex fenomen de participare, Nicolae Labis a receptat cu o aviditate uluitoare, similara cu aceea a lui Mihail Sadoveanu, copil - natura Moldovei de la o varsta neinchipuit de frageda.
Nicolae Labis a inceput scoala in satul natal, ca elev al mamei sale care nu il rasfata deloc la orele de curs. Clasa a III a a urmat-o, in anul scolar 1944-1945, la scoala din satul Vacarea, comuna Mihailesti. Aici se refugiase in vara anului 1944, Profira Labis cu copii si doua din rudele sale, dupa un drum plin de peripetii, cu caruta la Falticeni, apoi cu trenul prin Ploiesti spre Campulung-Muscel. In luna mai 1945, familia Labis s-a reintors la Poiana-Marului, unde elevul Nicolae Labis va continua clasa a IV-a, in anul scolar 1945-1946. Peste sat trecuse, pustiitor, razboiul. Stateau marturie proiectilele neexplodate, risipite prin gradina, scoala si locuinta fara usi si ferestre, prin care vulpile intrau nestingherite noaptea. Tatal lasat la vatra, ajutat de copil, repara cladirile si in vara aceluiasi an, familia, ca intregul sat si tara toata, se vede confruntata cu seceta.
Razboiul si seceta, obsesia foamei si lupta pentru supravietuirea biologica, saracia si copilaria fara copilarie vor constitui o alta serie de motive tematice ale viitoarei opere.
Nicolae Labis invatase buchiile pe furis, inainte de varsta scolaritatii, ajutat si de un elev mai marisor. Trecuse cu cateva luni peste cinci anisi, intr-o zi, Eugen Labis l-a surprins
“razand singura, cu ochii intr-o carte”. Silabisea “Motanul Incaltat”. La sase ani, citea Capra cu trei iezi si parintii au retinut patima pentru lectura.
In toamna anului 1946, Profira si Eugen Labis au hotarat sa-si inscrie copilul la Liceul “Nicu Gane” din Falticeni.
La Falticeni, hazardul a voit ca parintele sa-i gaseasca o gazda pe ulita Radasenilor, unde cu aproape un secol in urma locuise si Ion Creanga. La acelasi liceu studiase Mihail Sadoveanu; numele strazilor, placile comemorative de pe zidurile caselor rechemau staruitor numele inaintasilor. Cu sase ani in urma, absolvise acelasi liceu Mihai Gafita, care avea sa-i fie lui Niocolae Labis profesor la Scoala de literatura Mihai Eminescu, din Bucuresti.
Avand o situatie materiala modesta, elevul Labis a beneficiat de o bursa in tot timpul scolii. S-a dovedit un foarte bun elev si a incheiat primele patru clase cu medii generale peste 9. O fericita intamplare a facut sa-l aiba profesor pe Aurel George Stino, fiul acelui Stino care-i fusese dascal lui Mihail Sadoveanu. Fara a neglija celelalte obiecte de invatimant, Nicolae Labis a inceput sa manifeste in cursul superior de liceu preferinte exclusive pentru literatura, unde se remarca, la compuneri si teze, prin usurinta improvizatiei, prin fluenta si patosul ce razbateau din fiecare fraza.
Asemenea lui George Cosbuc, Nicolae Labis compunea, la rugamintile fetelor din sat, scrisori pentru tinerii plecati in armata. In poemul intitulat In refugiu, redactat prin 1951 si publicat postum, poetul marturisea a fii deprins “ ritmurile nu din carti”, ci “ la hora din dant”, iar rimele “din bocete si colinde”. Afirmatia se dovedeste a fi reala. Neobisnuit de receptiv la formele culturii orale, copilul a fost ajutat de un accident banal sa-si dezvolte eruditia folclorica. In Moldova de sus era obiceiul, pastrat si astazi in satele de munte, sa se rosteasca la nunta traditionalele oratii. La o astfel de ceremonie, un invitat “ dintre cei batrani s- aimpleticit intr-un vers, si atunci frageda odrasla a invatatorului a reluat de la capat oratia, tanand asistenta muta aproape un ceas. Tatal l-a mustrat la sfirsit cu un cuvant greu, de tandrete. Unde invatase el pana atunci toata datina muntilor dimprejur in limbajul natural ?!”
Din clasa a-IV-a primara, versurile se vor ivi tot mai des in caietele sale. In timpul liceului, Nicolae Labis a tinut un jurnal, cu titlul Antologie si Informatii Literare. In paginile lui isi insera gandurile, nota versuri razlete, ivite in febra creatiei, precum si titlurile cartilor citite, impreuna cu scurte rezumate; uneori, transcria pasajele care i se pareau deosebit de atragatoare. Prin 1963 cineva a vazut caietul acesta si a retinut surprins ca tanarul elev citea aproximativ...patruzeci de volume lunar. Este plauzibil, acum, ca multe din versurile recitate in turneele efectuate cu echipele artistice intre anii 1947-1950 ii apartin!
In noiembrie 1950, Nicolae Labis a fost invitat sa participe la Consfatuirea tinerilor scriitori din Moldova,tinuta in orasul Iasi. La festivitatea de inchidere, fretetic aplaudat de asistenta, Nicolae Labis a recitat poezia - confesie Fii darz si lupta, Nicolae! aparuta in decembrie acelasi an in revista Iasul nou
Cu convingerea ca se afla in fata unui virtual scriitor, filiala din Iasi a Uniunii Scriitorilor a intervenit si a obtinut transferarea elevului Labis, in trimestrul al II-lea al anului scolar 1951-1952, la Scoala medie „M.Sadoveanu” din Iasi, unde i s-a incredintat responsabilitatea conducerii cenaclului literar din capitala Moldovei.
De acum incolo, Nicolae Labis isi va consuma existenta cu o intensitate sporita. In toamna anului 1952, va fi trimis la Scoala de literatura „Mihai Eminescu” din Bucuresti, pe care o va absolvi doi ani mai tarziu. Va lucra in redactiile revistelor Contemporanul si Gazeta literara, iar poezia sa va fi implicata in toate evenimentele importante ale epocii.
In aceeasi perioada temporala, se cristalizeaza personalitatea viitorului poet si se contureaza tot mai pregnant imaginea unui scriitor original, deosebit de inzestrat. Poeziile sale sunt intalnite in aproape toate periodicele anilor 1950-1956: Iasul nou, Viata romineasca, Tanarul scriitor, Gazeta literara, Contemporanul si altele. Volumul Primele iubiri, elogios intampinat de critica, anunta inceputul unei cariere lirice de exceptie. Insa un tragic accident, surveni in noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, curma nemilos destinul aceluia ce sa anunta a fi marele poet al contemporaneitatii. Cu coloana vertebrala sectionata, dupa o scurta dar atroce suferinta, Nicolae Labis a murit in 22 decembrie 1956.
Razboiul si seceta, obsesia foamei si lupta pentru supravietuirea biologica, saracia si copilaria fara copilarie vor constitui o alta serie de motive tematice ale viitoarei opere.
Nicolae Labis invatase buchiile pe furis, inainte de varsta scolaritatii, ajutat si de un elev mai marisor. Trecuse cu cateva luni peste cinci anisi, intr-o zi, Eugen Labis l-a surprins
“razand singura, cu ochii intr-o carte”. Silabisea “Motanul Incaltat”. La sase ani, citea Capra cu trei iezi si parintii au retinut patima pentru lectura.
In toamna anului 1946, Profira si Eugen Labis au hotarat sa-si inscrie copilul la Liceul “Nicu Gane” din Falticeni.
La Falticeni, hazardul a voit ca parintele sa-i gaseasca o gazda pe ulita Radasenilor, unde cu aproape un secol in urma locuise si Ion Creanga. La acelasi liceu studiase Mihail Sadoveanu; numele strazilor, placile comemorative de pe zidurile caselor rechemau staruitor numele inaintasilor. Cu sase ani in urma, absolvise acelasi liceu Mihai Gafita, care avea sa-i fie lui Niocolae Labis profesor la Scoala de literatura Mihai Eminescu, din Bucuresti.
Avand o situatie materiala modesta, elevul Labis a beneficiat de o bursa in tot timpul scolii. S-a dovedit un foarte bun elev si a incheiat primele patru clase cu medii generale peste 9. O fericita intamplare a facut sa-l aiba profesor pe Aurel George Stino, fiul acelui Stino care-i fusese dascal lui Mihail Sadoveanu. Fara a neglija celelalte obiecte de invatimant, Nicolae Labis a inceput sa manifeste in cursul superior de liceu preferinte exclusive pentru literatura, unde se remarca, la compuneri si teze, prin usurinta improvizatiei, prin fluenta si patosul ce razbateau din fiecare fraza.
Asemenea lui George Cosbuc, Nicolae Labis compunea, la rugamintile fetelor din sat, scrisori pentru tinerii plecati in armata. In poemul intitulat In refugiu, redactat prin 1951 si publicat postum, poetul marturisea a fii deprins “ ritmurile nu din carti”, ci “ la hora din dant”, iar rimele “din bocete si colinde”. Afirmatia se dovedeste a fi reala. Neobisnuit de receptiv la formele culturii orale, copilul a fost ajutat de un accident banal sa-si dezvolte eruditia folclorica. In Moldova de sus era obiceiul, pastrat si astazi in satele de munte, sa se rosteasca la nunta traditionalele oratii. La o astfel de ceremonie, un invitat “ dintre cei batrani s- aimpleticit intr-un vers, si atunci frageda odrasla a invatatorului a reluat de la capat oratia, tanand asistenta muta aproape un ceas. Tatal l-a mustrat la sfirsit cu un cuvant greu, de tandrete. Unde invatase el pana atunci toata datina muntilor dimprejur in limbajul natural ?!”
Din clasa a-IV-a primara, versurile se vor ivi tot mai des in caietele sale. In timpul liceului, Nicolae Labis a tinut un jurnal, cu titlul Antologie si Informatii Literare. In paginile lui isi insera gandurile, nota versuri razlete, ivite in febra creatiei, precum si titlurile cartilor citite, impreuna cu scurte rezumate; uneori, transcria pasajele care i se pareau deosebit de atragatoare. Prin 1963 cineva a vazut caietul acesta si a retinut surprins ca tanarul elev citea aproximativ...patruzeci de volume lunar. Este plauzibil, acum, ca multe din versurile recitate in turneele efectuate cu echipele artistice intre anii 1947-1950 ii apartin!
In noiembrie 1950, Nicolae Labis a fost invitat sa participe la Consfatuirea tinerilor scriitori din Moldova,tinuta in orasul Iasi. La festivitatea de inchidere, fretetic aplaudat de asistenta, Nicolae Labis a recitat poezia - confesie Fii darz si lupta, Nicolae! aparuta in decembrie acelasi an in revista Iasul nou
Cu convingerea ca se afla in fata unui virtual scriitor, filiala din Iasi a Uniunii Scriitorilor a intervenit si a obtinut transferarea elevului Labis, in trimestrul al II-lea al anului scolar 1951-1952, la Scoala medie „M.Sadoveanu” din Iasi, unde i s-a incredintat responsabilitatea conducerii cenaclului literar din capitala Moldovei.
De acum incolo, Nicolae Labis isi va consuma existenta cu o intensitate sporita. In toamna anului 1952, va fi trimis la Scoala de literatura „Mihai Eminescu” din Bucuresti, pe care o va absolvi doi ani mai tarziu. Va lucra in redactiile revistelor Contemporanul si Gazeta literara, iar poezia sa va fi implicata in toate evenimentele importante ale epocii.
In aceeasi perioada temporala, se cristalizeaza personalitatea viitorului poet si se contureaza tot mai pregnant imaginea unui scriitor original, deosebit de inzestrat. Poeziile sale sunt intalnite in aproape toate periodicele anilor 1950-1956: Iasul nou, Viata romineasca, Tanarul scriitor, Gazeta literara, Contemporanul si altele. Volumul Primele iubiri, elogios intampinat de critica, anunta inceputul unei cariere lirice de exceptie. Insa un tragic accident, surveni in noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, curma nemilos destinul aceluia ce sa anunta a fi marele poet al contemporaneitatii. Cu coloana vertebrala sectionata, dupa o scurta dar atroce suferinta, Nicolae Labis a murit in 22 decembrie 1956.
Primele Iubiri (1956)
Moartea căprioarei
Geografia timpului
Încheiere
Mama
Nourii
Meşterl
Zurgălăul
100
Pământul
Bătrânul pădurar
Primele iubiri
Moartea căprioarei
Geografia timpului
Încheiere
Mama
Nourii
Meşterl
Zurgălăul
100
Pământul
Bătrânul pădurar
Primele iubiri
Lupta cu inertia (1958)Poezia
Lupta cu inerţia
Confesiuni
Dans
Marină
Am iubit...
Fior
Dor
Am uitat
Morarul
Odă soarelui
Sunt douăzeci de ani...
Sunt spiritul adâncurilor
Lupta cu inerţia
Confesiuni
Dans
Marină
Am iubit...
Fior
Dor
Am uitat
Morarul
Odă soarelui
Sunt douăzeci de ani...
Sunt spiritul adâncurilor
Umanism
Sunt furios pe tine, dar mai ales pe mine,
Ca m-ai facut prea lesne sa-mi distilez in grai
Invalmasirea tandra si cruda, ce ma tine,
Diminuandu-mi forta canalelor de nai.
Ca m-ai facut prea lesne sa-mi distilez in grai
Invalmasirea tandra si cruda, ce ma tine,
Diminuandu-mi forta canalelor de nai.
Sunt bucuros ca astazi a nins intai si-ntai,
Ca azi intaia oara sunt drept precum o spada,
Ca imi mangaie fruntea intaiul tau calcai,
Ca-s negru in pustia candida de zapada,
Si este totul aspru si disperat primar,
Adica in furtuna de patima tesut,
Si se alcatuieste pe nervii mei de jar
Uluitor de-albastru intaiul tau sarut.
Ce incalcire trista in mine ai produs
Si cata deznadejde si cata bucurie,
In acest vin de toamna, si tonic si confuz,
In aiurarea stearpa cum te arati tu mie.
Eu vreau o clipa numai viata sa-mi consum
In sarutari sterile manjindu-ti-o, manusa.
Ca niciodata, poate, drapelul meu postum
Sa nu-si descanteieze in asfintit cenusa.
Ca azi intaia oara sunt drept precum o spada,
Ca imi mangaie fruntea intaiul tau calcai,
Ca-s negru in pustia candida de zapada,
Si este totul aspru si disperat primar,
Adica in furtuna de patima tesut,
Si se alcatuieste pe nervii mei de jar
Uluitor de-albastru intaiul tau sarut.
Ce incalcire trista in mine ai produs
Si cata deznadejde si cata bucurie,
In acest vin de toamna, si tonic si confuz,
In aiurarea stearpa cum te arati tu mie.
Eu vreau o clipa numai viata sa-mi consum
In sarutari sterile manjindu-ti-o, manusa.
Ca niciodata, poate, drapelul meu postum
Sa nu-si descanteieze in asfintit cenusa.
Dar vie-apoi uratul, deluviile vie,
Si desclesteze-si noaptea deasupra-mi falci de fum,
Sa nu mai stie nimeni smintita bucurie
Pe care-o sorb cu cana sparta-acum.
Si desclesteze-si noaptea deasupra-mi falci de fum,
Sa nu mai stie nimeni smintita bucurie
Pe care-o sorb cu cana sparta-acum.
Oh, nu, nu e aceasta. Eroare-i peste tot.
Sunt muntii in eclipsa, de-aceea nu vad soare.
Rachiurile-ntr-insii se poticnesc in bot,
Dar umanismu-i doare si dragostea ii doare.
Indura-te de toate acestea, Demiurge!
Placida in clepsidra nimicnicia curge,
Pe cand eu stau de fata teribil si onest
Topindu-ma in masa poemului acest.
Sunt muntii in eclipsa, de-aceea nu vad soare.
Rachiurile-ntr-insii se poticnesc in bot,
Dar umanismu-i doare si dragostea ii doare.
Indura-te de toate acestea, Demiurge!
Placida in clepsidra nimicnicia curge,
Pe cand eu stau de fata teribil si onest
Topindu-ma in masa poemului acest.
Moartea căprioarei
Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.
Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.
Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.
Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.
Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.
Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!
Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.
Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!
Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: - Avem carne!
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: - Avem carne!
Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini...
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini...
Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.
Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.
Un clopoţel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.
Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...
Tu, iartă-mă, fecioară - tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
Tu, iartă-mă, fecioară - tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
Dans
Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...
Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...
Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...
Poetul George Iarin
Biografie
IARIN George (pseudonimul lui Gheorghe Ionescu). se naste la 2 decembrie 1940, Ploiesti.
Poet.
Fiul lui Gheorghe Ionescu, ofiter, si al Vioricai (n. Barescu).
Scoala elementara la Ploiesti si Rimnicu Sarat (1947-l953); Liceul Teoretic din Rimnicu Sarat (absolvit in 1957); in urma arestarii si a condamnarii la inchisoare a tatalui sau (1957), este incorporat intr-un detasament militar de munca fortata (eliberat in 1961); studii, neterminate, la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale" din Bucuresti (1962). Prof. de limba romana, muzica si desen la scoli generale din mediul rural (1962-l966); inspector si bibliotecar la Centrala Petrolului Bolintin Vale (1966-l983); statistician la Schela de foraj Chitila - S.C. Foraj Sonde Bucuresti (din 1984).
Debut cu versuri in Luceafarul (1959), semnind George Gh. Ionescu; debut editorial cu placheta Elegii pentru pamint (1977), urmata de Scrisori clin Atulro-meda (1981), Ziar de seara (1983), Tinuturile mentei (1986) si Biblioteca pierduta (1988).
Colaboreaza la Gazeta literara, Luceafarul, Viata Romaneasca, Steaua, Tribuna, Tomis, Flacara. Este prezent cu poezii in antologiile Antologia poetilor tineri (1982), Arta poetica (1983), Questions at the turn oftlte milenium (1984), Poezia izvor de frumusete (1987). Rafinamentul caligrafic si muzical al poeziei lui George Iarin izvoraste din convingerea secreta ca verbul poetic poate exorciza demonia realului, acreditind o utopie a frumusetii dincolo de accidentele biografiei individuale.
Inteleasa ca „o magica oglinda", „un dans fara contururi", poezia lui George Iarin se nutreste de-a lungul tuturor cartilor sale din „sentimentul privirii", autorul autodefinindu-seca „stapin al unor lande deadinci melancolii" (Din copilarie). Transpusa, de regula, incantatoriu in pagina, adinca melancolie sufera o difuziune de contur si culoare, mai important decit figuratia si miscarea in poem dovedindu-se tonul versurilor. Acesta asigura compunerilor lirice o reverberatie sentimentala si crepusculara. Recurenta unor termeni precum „moale", „plapind", „dulce-blind", „cald", „suav" ctc. denota o obsesie a atenuarii realului prin poezie. Specialitatea poetului este reveria, iar preocuparea pentru rafinamentul transpunerii sale poetice ofera cheia atitor miniaturi, feerii, cantilene, improvizasi, mici balade, in care mirarea, incintarea, mai apoi nostalgia dupa „minunile simple ale naturii", emotia elegiaca in fata anotimpurilor, a elementaritatii („asculta undeva in lume cinta / tarina cerul apa piatra vintul") gasesc intotdeauna „o limba de culori si de miresme". 0 data cu Scrisori din Andromeda (1981), George Iarin isi va alcatui urmatoarele volume de versuri prin reluarea printre textele inedite a unor poeme anterioare, asupra carora opereaza mici modificari de titlu, de versuri sau si de una. si de alta.
Este si acesta, probabil, un mod prin care poetul propune o unitate si o continuitate de ton si de viziune. Reveriile naturist-livresti. intre care tipica este Sa fii gasii in iarba, ramin o constanta a poeziei lui George Iarin Regresiunea muzical-melancolica intr-o utopie a imaginarului procura poetului delicii senzoriale, dar si un bun prilej de a desfasura mitologii personale: „in infloritul cosmos taranesc - / fosnet cu fosnet - trupul meu se muta" (Aici ma nasc). Dar, departe de a fi htonic si vernacular. lirismul lui George Iarineste gratios si evanescent, mai ales in primele carti, pentru ca. mai tirziu, sa devina contem-plativ-ironic si satiric. in volumul Ziarele scara (1983) apar accentele unei gravitati reflexive, temele ireversibilitatii timpului, nelinistile existentiale, care configureaza expresionist unele poeme. Bucuriile simple, perceptia fermecata, narcotica parca a naturii sfa aventurilor sale vegetale cedeaza locul citeodata unei stari de brusca precipitare a imaginatiei alertate:
„Si deodata moartea te-adulmeca pe cimp
precum o iapa ce si-a pierdut stapinul"
(Si deodata)
sau:
Poet.
Fiul lui Gheorghe Ionescu, ofiter, si al Vioricai (n. Barescu).
Scoala elementara la Ploiesti si Rimnicu Sarat (1947-l953); Liceul Teoretic din Rimnicu Sarat (absolvit in 1957); in urma arestarii si a condamnarii la inchisoare a tatalui sau (1957), este incorporat intr-un detasament militar de munca fortata (eliberat in 1961); studii, neterminate, la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale" din Bucuresti (1962). Prof. de limba romana, muzica si desen la scoli generale din mediul rural (1962-l966); inspector si bibliotecar la Centrala Petrolului Bolintin Vale (1966-l983); statistician la Schela de foraj Chitila - S.C. Foraj Sonde Bucuresti (din 1984).
Debut cu versuri in Luceafarul (1959), semnind George Gh. Ionescu; debut editorial cu placheta Elegii pentru pamint (1977), urmata de Scrisori clin Atulro-meda (1981), Ziar de seara (1983), Tinuturile mentei (1986) si Biblioteca pierduta (1988).
Colaboreaza la Gazeta literara, Luceafarul, Viata Romaneasca, Steaua, Tribuna, Tomis, Flacara. Este prezent cu poezii in antologiile Antologia poetilor tineri (1982), Arta poetica (1983), Questions at the turn oftlte milenium (1984), Poezia izvor de frumusete (1987). Rafinamentul caligrafic si muzical al poeziei lui George Iarin izvoraste din convingerea secreta ca verbul poetic poate exorciza demonia realului, acreditind o utopie a frumusetii dincolo de accidentele biografiei individuale.
Inteleasa ca „o magica oglinda", „un dans fara contururi", poezia lui George Iarin se nutreste de-a lungul tuturor cartilor sale din „sentimentul privirii", autorul autodefinindu-seca „stapin al unor lande deadinci melancolii" (Din copilarie). Transpusa, de regula, incantatoriu in pagina, adinca melancolie sufera o difuziune de contur si culoare, mai important decit figuratia si miscarea in poem dovedindu-se tonul versurilor. Acesta asigura compunerilor lirice o reverberatie sentimentala si crepusculara. Recurenta unor termeni precum „moale", „plapind", „dulce-blind", „cald", „suav" ctc. denota o obsesie a atenuarii realului prin poezie. Specialitatea poetului este reveria, iar preocuparea pentru rafinamentul transpunerii sale poetice ofera cheia atitor miniaturi, feerii, cantilene, improvizasi, mici balade, in care mirarea, incintarea, mai apoi nostalgia dupa „minunile simple ale naturii", emotia elegiaca in fata anotimpurilor, a elementaritatii („asculta undeva in lume cinta / tarina cerul apa piatra vintul") gasesc intotdeauna „o limba de culori si de miresme". 0 data cu Scrisori din Andromeda (1981), George Iarin isi va alcatui urmatoarele volume de versuri prin reluarea printre textele inedite a unor poeme anterioare, asupra carora opereaza mici modificari de titlu, de versuri sau si de una. si de alta.
Este si acesta, probabil, un mod prin care poetul propune o unitate si o continuitate de ton si de viziune. Reveriile naturist-livresti. intre care tipica este Sa fii gasii in iarba, ramin o constanta a poeziei lui George Iarin Regresiunea muzical-melancolica intr-o utopie a imaginarului procura poetului delicii senzoriale, dar si un bun prilej de a desfasura mitologii personale: „in infloritul cosmos taranesc - / fosnet cu fosnet - trupul meu se muta" (Aici ma nasc). Dar, departe de a fi htonic si vernacular. lirismul lui George Iarineste gratios si evanescent, mai ales in primele carti, pentru ca. mai tirziu, sa devina contem-plativ-ironic si satiric. in volumul Ziarele scara (1983) apar accentele unei gravitati reflexive, temele ireversibilitatii timpului, nelinistile existentiale, care configureaza expresionist unele poeme. Bucuriile simple, perceptia fermecata, narcotica parca a naturii sfa aventurilor sale vegetale cedeaza locul citeodata unei stari de brusca precipitare a imaginatiei alertate:
„Si deodata moartea te-adulmeca pe cimp
precum o iapa ce si-a pierdut stapinul"
(Si deodata)
sau:
"Putin albastru obosit, o frunza,
un pumn de fluturi - iata tot cc-am strin's Cind am sa plec si am s-o uit, padurea va izbucni ca o femeie-n plins". |
Totusi placerea expresivitatii cursive, caligrafice a abandonului in vegetatia sonora a cuvintelor, modularea eleganta a versului reprezinta o alternativa la sentimentul de alienare in „veacul cibernetic". Exista la George Iarin un patetism al rostirii stilate, al „versurilor frumoase" mai apasat in poemele in care orasul e antipatizat („marele oras fara duminici"), pe cind satul ori spatiul provincial sint cu voluptate remise unor feerii nostalgice si. pe alocuri, funambulesti. Sporeste totodata un alexandrinism al melancoliei, privelistile agreste se imputineaza, atentia lirica a poetului oprindu-se asupra spatiilor domestice ocrotitoare, cintate intr-o maniera ce aminteste „dn-tecele naive" ale lui Emil Brumaru. George Iarin surprinde sub pelicula unor „privelisti gratioase" semnele unor misterioase atrocitati, dupa cum - in sens invers - stie a converti agresiunea in delicatete. Tinuturile mentei (1986) si Biblioteca pierduta (1988) sint carti care dezvaluie pierderea sentimentului auroral al vietii, a prospetimii simturilor si a linistitei contemplari a lucrurilor si, concomitent, accentuarea laturii elegiace a poeziei lui George Iarin
OPERA:
Elegii pentru pamint. Bucuresti. 1977; Scrisori din Andromcda, Bucuresti. 1981; Ziar deseara, Bucuresti, 1983; Tinuturile mentei. Bucuresti, 1986; Biblioteca pierduta, Bucuresti. 1988. |
REFERINTE CRITICE:
Florenta Albu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1977; Al. Cistelecan, in Familia, nr. 7, 1977: N. Prelipceanu, in Tribuna, nr. 7, 1978; . Cristofor, in Steaua, nr. 10, 1981: Gh. Suciu, ibidem, nr. 2, 1987: Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. . 1987; I.B. Lefter, in Romania literara, nr. 19, 1987; L. Raicu. ibidem, nr. 49, 1987; E. Siinion, ibidem, nr. 41, 1988; L. Ulici, ibidem, nr. 9,1989; I. Istrate, in Steaua, nr. . 1989. |
TEATRU/FILM 2 Decembrie
Cu Mitică Popescu, actor de teatru şi film (din filmografie: “Moromeţii”, “Lumini şi umbre”, serial TV
Biografie Mitică Popescu
Maestrul actor de comedie Mitica Popescu s-a nascut la data de 02.12.1936 la Bucuresti. Pe site-ul Teatrului Mic, acolo unde activeaza de ani buni, maestrul Mitica Popescu este caracterizat ca un "actor de mare farmec personal, sarcasmul pigmentandu-i cu stralucire creatiile complexe, deopotriva dramatice, comice si muzicale, alaturi de aparitiile in emisiunile de divertisment, ii intretin marea popularitate de vedeta nationala". Maestrul este o vedeta nationala,dar in nicio imprejurare, nu s-a comportat ca atare. A trait toata viata sub semnul unei modestii care a caracterizat o întreaga generatie de actori de aur ai Romaniei. Il intâalneai pe strada, mergand pe jos spre teatru, cu aerul unui om care nu are ceva esential de facut in seara respectiva. Daca nu-l cunosteai, n-aveai cum sa iti dai seama ca acest barbat, care trecea adesea ganditor si deloc grabit pe Calea Victoriei, va fi, peste numai câteva ore, la final de spectacol pe scena Teatrului Mic, aclamat de un public impresionant minute in sir. Rolul lui Cocosilă din "Morometii" a ramas memorabil, dar in general orice aparitie a sa se lasa cu aplauze furtunoase in sala de proiectie. Prin urmare, nu miră pe nimeni ca Mitica Popescu figureaza cu date concrete despre activitatea sa pe celebrul site IMDB, alaturi de starurile internationale care fac cinematografia mondiala. Pe Leopoldina Balanuta, marea sa iubire si femeia care i-a devenit sotie, a intalnit-o la vremea cand se juca piesa "Matca" a lui Marin Sorescu, care s-a bucurat de un imens succes. In piesa, Mitica Popescu interpreta rolul logodnicului Leopoldinei si in viata reala i-a devenit sot. Au fost amandoi nascuti sub semnul zodiacal al Sagetatorului si s-au inteles unul pe altul in fiecare moment al vietii lor. Poate tocmai de aceea, la multi ani de la clipa in care "Poldi", cum ii ziceau prietenii, a plecat spre stele, iar maestrul Mitica Popescu se comporta ca si cum ea ar fi inca alaturi de el. Nu scoate verigheta de pe deget decat daca pe scena joaca rolul unui celibatar si nu prea intra in dormitorul lor decat sa-l intretina.
Maria Tanase (teatru radiofonic)
Venus de după aceea 2010 Miron Scorobete
Micul lord 1992 Burnett Frances Hodgson
SFATURI UTILE 2 Decembrie
RENUNȚĂ LA TIGĂILE DIN TEFLON
Cand sunt supraincalzite, tigaile de teflon pot elibera vapori care sunt extrem de daunatori pentru oameni. Acestea sunt facute din produse chimice pe care organismul uman nu a fost niciodata menit sa le ingereze.
Produsele chimice cu nume lungi, cum ar fi acidul perfluorooctanoic (PFOA) sunt substantele chimice eliberate in incinta daca va supraincalziti tigaile de teflon la flacara mare, fara a avea nici un preparat in ele. La doar 600 de grade, tigaile de teflon elibereaza mai multe substante chimice cancerigene cat si poluante. La 1000 grade, Teflonul elibereaza PFIB ( substanta toxica utilizata in conflictele armate), care este, de asemenea, extrem de toxic, cat si politetrafluoretilena, o substanta care a fost initial un produs secundar de deseuri de productie al freonului, potrivit Secretele.com.
Daca detineti o pasare de companie sa stiti de acum inainte ca o va ucide. Expunerea pasarilor la fumul degajat de o tigaie de teflon, la o temperatura de maxim 400 de grade, ii poate provoca simptome asemanatoare cu gripa la om, potrivit secretele.com. Aceasta este cunoscuta sub denumirea de febra fumului de polimer, teorie respinsa de DuPont inventatorul tigailor cu teflon.
Spre deosebire de unele contaminari chimice, substantele chimice eliberate de teflon pot face rau omului pe termen lung. Unele studii arata ca odata cu imbatranirea vaselor, cantitatea de ingrediente chimice eliberate creste, ele ajungand din ce in ce mai mult in alimente. Deci, daca mai aveti in casa tigai vechi de teflon, nu doar respirati fumul toxic degajat, ba mai mult ingerati de fapt substantele toxice care se strecoara in alimente. Acest lucru poate face contaminari periculoase, atat in mediul in care traiesti cat si in dieta ta. De fapt, majoritatea americanilor au unele substante chimice din teflon in sangele lor.
Din pacate, in prezent nu exista reglementari guvernamentale pentru vasele din teflon. Tigaile de teflon vin uneori cu un avertisment de a tine pasarile departe, insa consumatorii sunt din pacate neinteresati de pericolele respective. Medicii veterinari raporteaza sute de decese de pasari in fiecare an, de la intoxicatia cu teflon - de multe ori, proprietarii de pasari nu au avut nici o idee ca un astfel de element comun, din viata de zi cu zi ar putea fi atat de periculos pentru prietenul lor cu pene.
Daca detineti o pasare de companie sa stiti de acum inainte ca o va ucide. Expunerea pasarilor la fumul degajat de o tigaie de teflon, la o temperatura de maxim 400 de grade, ii poate provoca simptome asemanatoare cu gripa la om, potrivit secretele.com. Aceasta este cunoscuta sub denumirea de febra fumului de polimer, teorie respinsa de DuPont inventatorul tigailor cu teflon.
Spre deosebire de unele contaminari chimice, substantele chimice eliberate de teflon pot face rau omului pe termen lung. Unele studii arata ca odata cu imbatranirea vaselor, cantitatea de ingrediente chimice eliberate creste, ele ajungand din ce in ce mai mult in alimente. Deci, daca mai aveti in casa tigai vechi de teflon, nu doar respirati fumul toxic degajat, ba mai mult ingerati de fapt substantele toxice care se strecoara in alimente. Acest lucru poate face contaminari periculoase, atat in mediul in care traiesti cat si in dieta ta. De fapt, majoritatea americanilor au unele substante chimice din teflon in sangele lor.
Din pacate, in prezent nu exista reglementari guvernamentale pentru vasele din teflon. Tigaile de teflon vin uneori cu un avertisment de a tine pasarile departe, insa consumatorii sunt din pacate neinteresati de pericolele respective. Medicii veterinari raporteaza sute de decese de pasari in fiecare an, de la intoxicatia cu teflon - de multe ori, proprietarii de pasari nu au avut nici o idee ca un astfel de element comun, din viata de zi cu zi ar putea fi atat de periculos pentru prietenul lor cu pene.
GÂNDURI PESTE TIMP 2 Decembrie
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 2 Decembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu