MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 20 DECEMBRIE 2018
Bună ziua, prieteni!
În tradiția populară românească astăzi se taie porcii! Mulți au tăiat nu numai porcii, dar și cotețele! Eu i-am tăiat de pe listă și cred că mulți români au făcut aceasta!
Să începem programul de astăzi cu multă muzică bună:
JOI 20 DECEMBRIE 2018
Bună ziua, prieteni!
În tradiția populară românească astăzi se taie porcii! Mulți au tăiat nu numai porcii, dar și cotețele! Eu i-am tăiat de pe listă și cred că mulți români au făcut aceasta!
Să începem programul de astăzi cu multă muzică bună:
Top 50 Sweet Romantic Guitar, Saxophone, Piano, Pan Flute Love Songs
RELIGIE ORTODOXĂ 20 Decembrie
Înainte – prăznuirea Nașterii Domnului; Sf Sfințit Mc Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei
Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei
Traian luând sceptrul împărăţiei romanilor, episcop al Bisericii Antiohiei era Sfântul Ignatie, cel cu numele şi cu lucrul purtător de Dumnezeu, care a primit scaunul după Sfântul Evod şi care a fost după Sfântul Clit sau Climent, cel dintâi episcop al Romei.
Se povesteşte despre acest sfânt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea când era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia într-acea vreme cu oamenii pe pământ şi învăţa pe popoare despre împărăţia lui Dumnezeu, atunci şi părinţii acestui prunc, stând acolo aproape în popor şi ascultând cuvintele cele dumnezeieşti din gura Mântuitorului şi având cu dânşii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dânşii şi, chemând la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc şi, cuprinzându-l, l-a luat pe mâini zicând: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi că pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte.
Pentru aceasta s-a numit Sfântul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu şi pentru aceasta că şi el purta pe Dumnezeu în inima şi în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor şi împăraţilor.
Sfântul Ignatie_a fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei. După aceasta cu sfatul tuturor Sfinţilor Apostoli s-a aşezat episcop al Antiohiei, unde a început a se spune mai întâi numele de creştin. Luând el ocârmuirea Bisericii, cu multe osteneli şi sudori semăna propovăduirea bunei-credinţe, arătând întru totul râvna apostolească.
Acest sfânt ierarh a aşezat în biserică să se cânte dumnezeieştile cântări în două cete, asemănându-le cetelor îngereşti. Fiind el întru vedenie şi învrednicindu-se de vederea dumnezeieştii descoperiri, a văzut cetele îngereşti cântând astfel. Adică atunci când cântă o ceată, cealaltă tăcea, iar când cântă cealaltă, cea dintâi ascultă. După ce săvârşea aceea cântarea sa, începea cealaltă şi aşa neîncetat preamăreau pe Preasfânta Treime. Văzând aceasta Sfântul Ignatie întru descoperire, a pus orânduiala aceasta, mai întâi în Biserica Antiohiei şi de acolo au luat toate Bisericile acea orânduială frumoasă. Acest arhiereu era purtător de Dumnezeu, bun îndreptător al orânduielilor bisericeşti şi desăvârşit slujitor al Tainelor lui Hristos; iar mai pe urmă s-a sfârşit ca mucenic, fiind dat spre mâncarea fiarelor, despre care ne va arăta cuvântul ce ne stă înainte.
Împăratul Traian având mare război cu sciţii, a dobândit biruinţă asupra lor şi a voit pentru aceea să mulţumească necuraţilor idoli cu jertfe, prin toată împărăţia sa, părându-i-se că a biruit cu ajutorul lor şi-i rugă pe dânşii ca să chivernisească oştile sale şi împărăţia. Atunci s-a ridicat cu multă prigoană asupra creştinilor, pentru că a fost înştiinţat că aceştia nu mai aduc jertfă zeilor şi-i hulesc, arătând înşelăciunea lor. Pentru aceea a poruncit ca pretutindeni să omoare pe creştinii care nu se supun poruncii lui.
Mergând Traian la alt război împotriva perşilor, s-a întâmplat a trece prin Antiohia şi a fost pârât către dânsul şi Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, că cinsteşte ca pe un Dumnezeu, pe Hristos cel osândit de Pilat spre moarte şi răstignit pe Cruce şi că aşează legi pentru păzirea fecioriei, pentru trecerea cu vederea a bogăţiilor şi a tuturor celor ce sunt spre dulceaţa vieţii.
Acestea auzindu-le Traian, a chemat pe Sfântul Ignatie şi în faţa suitei sale i-a zis: "Tu eşti cel ce te numeşti purtător de Dumnezeu, care te împotriveşti poruncilor noastre şi răzvrăteşti toată Antiohia, ducând-o pe urma Hristosului tău?" Dumnezeiescul Ignatie a zis: "Eu sunt". Iar împăratul l-a întrebat: "Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?". Sfântul i-a răspuns: "Cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său, este purtător de Dumnezeu". Dar împăratul a zis: "Oare tu porţi în tine însuţi pe Hristosul tău?". Sfântul a răspuns: "Cu adevărat îl port, că scris este: Mă voi sălăşui întru dânşii şi voi umbla". Împăratul a zis: "Dar de noi ce crezi? Nu ţi se pare că purtăm întotdeauna întru pomenirea noastră pe zeii noştri şi-i avem pe aceia ajutători asupra vrăjmaşilor?" Purtătorul de Dumnezeu a răspuns: "Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei! Căci unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfiră, coroana şi scaunul împărăţiei tale".
Împăratul a zis: "Lasă acestea ce grăieşti Ignatie şi ia seama la cuvintele mele de voieşti a te face plăcut mie şi a fi ridicat în cinstea prietenilor mei. Apoi să aduci împreună cu noi jertfă zeilor noştri şi îndată vei fi la noi arhiereu al marelui Die şi te vei chema părinte al suitei noastre". Răspuns-a sfântul: "Ce trebuinţă am eu a fi arhiereu al lui Die, când sunt arhiereul lui Hristos, Căruia în toată ziua îi aduc jertfă de laudă şi mă sârguiesc să mă jertfesc cu totul Aceluia şi să mă asemăn morţii Lui celei de bună voie". Zis-a împăratul: "Cui voieşti a te jertfi pe tine? Aceluia care a fost pironit pe cruce de Pilat din Pont?"
Sfântul a răspuns: "Aceluia să-I fiu jertfă, Care a pironit păcatul pe cruce, a sfărâmat pe diavol, aflătorul păcatului şi a zdrobit cu crucea toată puterea lui". Zis-a împăratul: "Mi se pare, o! Ignatie, că nu ai minte sănătoasă şi judecată dreaptă. Căci nu te-ai fi înşelat aşa cu scripturile cele creştineşti dacă ai fi priceput bine cât de bun lucru este a te supune poruncilor împărăteşti şi, împreună cu toţii, a aduce jertfă zeilor". Purtătorul de Dumnezeu, luând mai multă îndrăzneală, a zis: "Chiar de mă vei da fiarelor spre mâncare, chiar pe cruce de mă vei răstigni şi sabiei şi focului de mă vei da, niciodată nu voi jertfi diavolilor, nici nu mă tem de moarte, nici nu caut bunătăţile cele vremelnice ale vieţii acesteia de acum, ci numai pe cele veşnice le doresc şi în tot chipul mă îngrijesc ca să trec către Hristos, Dumnezeul meu, Care a voit a muri pentru mine".
Atunci suita, vrând să mustre pe Sfântul Ignatie pentru rătăcire, a zis: "Iată, tu zici că Hristos a murit; deci cum poate cel mort a ajuta cuiva şi încă Acela care a murit cu moarte defăimată? Zeii noştri sunt fără moarte şi grăiesc". Iar purtătorul de Dumnezeu a zis: "Domnul şi Dumnezeul meu Iisus Hristos S-a făcut om pentru noi şi pentru mântuirea noastră. El a voit a pătimi pe cruce, moarte şi îngropare, apoi a înviat a treia zi, surpând şi stricând puterea vrăjmaşului şi S-a înălţat la cer, de unde S-a pogorât; iar pe noi din cădere sculându-ne şi iarăşi ducându-ne în rai, din care am fost scoşi, ne-a dăruit mai multe bunătăţi, decât cele ce am avut întâi. Însă dintre zeii cei cinstiţi de voi, niciunul n-a făcut ceva asemenea, fiind răi şi nelegiuiţi, făcând multe fapte de pierzare şi lăsând puţină credinţă oamenilor celor fără de minte. După aceea, luându-se acoperământul înşelăciunii, s-au cunoscut ce au fost, cum s-au dus rău din viaţa aceasta şi s-au dat morţii celei veşnice, pentru pierderea multora. Die, cel dintâi zeu al vostru, s-a îngropat în Creta, iar Asclipie, a pierit fiind lovit de fulger. Mormântul Venerei se spune că este în Pafa, iar Eraclie a fost ars cu foc. Căci, fiind răi, au dobândit acel sfârşit de care au fost vrednici".
Acestea fiind grăite de Sfântul Ignatie şi împăratul cu suita temându-se ca să nu se dea de ruşine zeii lor cu mai multe cuvinte de ale lui, a poruncit să-l ducă în temniţă. Iar împăratul toată noaptea aceea n-a dormit, cugetând cu ce fel de munci să-l pedepsească pe Sfântul Ignatie. Şi a socotit să-l osândească spre mâncarea fiarelor, căci i se părea acea moarte că este cea mai cumplită. Deci, dimineaţa a spus aceasta suitei şi toţi l-au sfătuit aşa, însă au zis să nu-l dea fiarelor în Antiohia, ca să nu se facă mai slăvit între cetăţenii săi, primind sfârşit mucenicesc pentru credinţa sa, că nu cumva şi alţii, privind la dânsul, să se întărească în credinţă. Pentru aceea ziceau că i se cade să fie dus la Roma legat şi acolo să se dea spre mâncarea fiarelor, ca astfel, ostenindu-se de lungimea drumului, mai grea pedeapsă să primească. Romanii să nu ştie cine este, ci, ca un tâlhar pierind, să nu rămână după dânsul nici o pomenire.
Acest sfat a plăcut împăratului şi a dat asupra Sfântului Ignatie hotărâre de moarte, ca să fie dat spre mâncarea fiarelor în Roma, în vreme de praznic, înaintea adunării poporului. Astfel s-a osândit sfântul de păgâni, ca să fie privelişte a îngerilor şi a oamenilor.
Luând asupra sa acest răspuns, purtătorul de Dumnezeu Ignatie, cu glas mare a mulţumit lui Dumnezeu şi cu mulţumire primea lanţurile cu care îl legau. Împăratul a mers cu oştile sale la război, iar dumnezeiescul pătimitor, cu lanţuri grele fiind legat şi fiind dat la zece ostaşi aspri şi nemilostivi, era dus la Roma. Ieşind din Antiohia mult s-a rugat pentru Biserică şi şi-a încredinţat lui Dumnezeu turma să. Plângeau pentru dânsul credincioşii şi se tânguiau cu amar, iar alţii, care cu multă dragoste fiind legaţi de dânsul, mergeau cu el în cale.
Venind ostaşii cu sfântul în Seleucia, s-au suit în corabie şi de acolo plutind au sosit în Smirna. Acolo a sărutat pe dumnezeiescul apostol, Sfântul Policarp, episcopul Smirnei şi s-a mângâiat împreună cu dânsul în vorbe de Dumnezeu insuflate, bucurându-se de legăturile sale şi înfrumuseţându-se cu lanţurile. Pentru că ce împodobire mai bună putea să-i fie lui, decât acele lanţuri, cu care era înfăşurat pentru Domnul său? Apoi s-a sărutat şi cu ceilalţi episcopi, preoţi şi diaconi, căci s-au adunat la dânsul mulţi de pe la bisericile Asiei şi de prin alte cetăţi, vrând să-l vadă şi dorind să audă dumnezeieştile cuvinte care ieşeau din gura lui. Sfântul le zise să se roage pentru dânsul, ca mai curînd să fie dezlegat prin dinţii fiarelor din legătura cea trupească şi să se arate Domnului său cel dorit.
Apoi, văzându-i pe dânşii foarte tulburaţi şi nerăbdînd despărţirea lui, s-a temut că nu cumva şi credincioşii ce sunt în Roma să se tulbure şi să nu sufere a fi dat spre mâncarea fiarelor. Căci atunci îi vor face lui împiedicare, dacă cumva şi-ar pune mâinile asupra acelora cărora era poruncit ca să-l dea spre mâncarea fiarelor şi astfel îi vor închide lui uşa cea deschisă a muceniciei şi a morţii celei preadorite.
Deci a socotit să trimită la dânşii scrisoare, poftindu-i ca şi aceia să se roage pentru dânsul şi să nu i se facă împiedicare de la alegerea lui cea mucenicească, ci prin fiare să fie dezlegat şi să treacă la preaiubitul său Stăpân. Şi a scris aşa: "Ignatie, care este şi purtător de Dumnezeu, scrie Bisericii celei miluite cu mărirea Tatălui celui Preaînalt şi a lui Iisus Hristos, a Unuia Născut Fiului Său, Bisericii iubite şi luminate cu voia Celui ce a voit toate după dragostea lui Iisus Hristos, Dumnezeului nostru; biserică ce este întâi în ţara romanilor şi care este vrednică de Dumnezeu, vrednică de cuviinţă, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică de dobândire, vrednică de curăţenie, care mai întâi este în dragoste, numită cu numele lui Hristos, numită cu nume de Părinte, pe care o şi sărut întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Părintelui ceresc, fiilor celor uniţi după trup şi după duh cu porunca Lui, celor plini de darul lui Dumnezeu fără îndoială şi păziţi de orice credinţă străină, fără de prihană întru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să se bucure:
1) Fiindcă m-am rugat lui Dumnezeu, am dobândit a vedea feţele voastre cele vrednice de vedere. Legat fiind întru Iisus Hristos, nădăjduiesc a vă săruta, dacă va fi voia lui Dumnezeu, ca să mă învrednicesc aşa până în sfârşit. Începutul este bine economisit, dacă voi dobândi darul ca să-mi câştig moştenirea fără împiedicare. Căci mă tem de dragostea voastră, să nu mă împiedice de la aceasta. Că vouă este lesnicios lucru a face ceea ce voiţi voi, iar mie greu îmi este a dobândi pe Dumnezeu, dacă voi mă veţi cruţa.
2) Nu voiesc ca voi să plăceţi oamenilor, ci lui Dumnezeu, precum îi şi plăceţi. Eu niciodată nu voi avea o vreme bună ca aceasta pentru a câştiga pe Dumnezeu, nici voi nu puteţi a arăta un lucru mai bun decât dacă veţi tăcea. Că dacă veţi tăcea şi nu veţi vorbi despre mine, eu mă voi face al lui Dumnezeu, iar dacă veţi iubi trupul meu, iarăşi voi fi alergând. Mai mult nu puteţi a-mi da, decât a mă jertfi lui Dumnezeu, până încă jertfelnicul este gata. Cu dragoste să cântaţi Tatălui întru Iisus Hristos, căci pe episcopul Siriei l-a învrednicit Dumnezeu a se afla la apus, fiind trimis de la răsărit. Bine este a apune eu din lume, că întru Dumnezeu să răsar.
3) Niciodată n-aţi pizmuit pe nimeni, ci pe alţii aţi învăţat. Şi eu voiesc ca cele ce învăţaţi, să le şi faceţi. Deci mie să-mi cereţi putere şi dinlăuntru şi dinafară, că nu numai să zic, ci să şi voiesc; că nu numai să mă numesc creştin, ci să fiu şi în faptă. Că dacă mă voi afla aşa, voi putea fi credincios. Nimic din cele ce se arată este veşnic. Cele ce se văd sunt vremelnice, iar cele ce nu se văd sunt veşnice, pentru că Dumnezeul nostru Iisus Hristos, întru Tatăl fiind, este veşnic. Creştinătatea este lucru nu numai al sfătuirii, ci şi al mărimei de suflet. Când creştinul cu adevărat se urăşte de lume, atunci este iubit de Dumnezeu. Căci este scris: De aţi fi fost din lume, lumea ar fi iubit pe ai săi, iar fiindcă nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea. Petreceţi întru dragostea Mea.
4) Eu scriu Bisericilor şi poruncesc tuturor căci eu voind, mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi opri. Rogu-vă să nu aveţi către mine dragoste deşartă. Lăsaţi-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putinţă a câştiga pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos. Mai bine aţiţaţi pe fiare ca să mi se facă mormânt şi nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, când nici lumea nu va vedea trupul meu. Rugaţi-vă lui Hristos pentru mine că, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac. Nu precum Petru şi Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sunt apostoli, iar eu osândit; aceia slobozi, iar eu până acum sunt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi slobod pentru Hristos şi voi învia întru El. Acum învăţ când sunt legat, ca nimic lumesc sau deşert să poftesc.
5) De la Siria până la Roma cu fiare mă lupt pe pământ şi pe mare, noaptea şi ziua, legat fiind cu zece leoparzi, care este o ceată de ostaşi şi care din ce în ce mai răi se fac. Însă în neîndreptăţirile lor mai mult mă învăţ, dar nu dintr-acestea mă îndreptez. O! de-aş dobândi fiarele cele pregătite mie, pe care le voi zădărî, ca degrabă să mă mănânce, nu precum s-a întâmplat altora, de care, temându-se, nu s-au atins. Şi, deşi ele nu vor voi, eu le voi sili. Iertaţi-mă, eu cunosc ce-mi este de folos. Acum încep a mă face ucenic. Nimic din cele văzute şi din cele nevăzute să nu-mi pizmuiască, ca pe Iisus Hristos să-L dobândească. Foc şi cruce adunării de fiare, tăieturi, despărţiri, risipiri ale oaselor, tăieri ale mădularelor, măcinături a tot trupul, munci rele ale diavolului să vină asupra mea, numai pe Iisus Hristos să-L dobândesc.
6) Nimic nu-mi vor folosi cele înveselitoare ale lumii, nici împărăţiile acestui veac. Mai bine îmi este a muri pentru Iisus Hristos, decât a împărăţi peste toate marginile pământului. Căci ce va folosi omul, de ar câştiga toată lumea, iar sufletul său îl va pierde? Pe Acela îl caut, care pentru noi a murit. Pe Acela îl voiesc, Care pentru noi a înviat. El dobânda îmi este. Iertaţi-mă, fraţilor, să nu mă împiedicaţi de a trăi, căci viaţa este a fi cu Hristos. Să nu-mi doriţi a muri; căci moarte este viaţa cea fără de Hristos. Pe cel ce voieşte să fie al lui Dumnezeu, să nu-l despărţiţi. Lăsaţi-mă să iau lumină curată; acolo ducându-mă, voi fi om al lui Dumnezeu. Daţi-mi voie ca să mă fac următor al patimei Dumnezeului meu. Dacă cineva pe Dânsul în sine Îl are, să înţeleagă ceea ce voiesc eu şi să-mi fie milostiv, ştiind cele ce mă ţin pe mine.
7) Stăpânitorul acestui veac voieşte să mă răpească şi să-mi strice judecata mea cea pentru Dumnezeu. Deci nimeni din voi să nu-i ajute, ci mai vârtos ai mei să vă faceţi, ca să fiţi fii ai Dumnezeului meu. Nu vă lăudaţi cu numele lui Iisus Hristos, iar lumea să o poftiţi. Zavistia între voi să nu locuiască. Chiar dacă aş fi de faţă, v-aş ruga să nu vă plecaţi mie, ci mai vârtos pentru cele ce vă scriu să vă plecaţi. Viu fiind, vă scriu această, dorind să mor. A mea dorinţă s-a răstignit şi nu este întru mine foc iubitor de materie, ci apă vie şi care grăieşte în mine, zicându-mi: Vino la Tatăl. Nu mă îndulcesc cu hrană stricăcioasă, nici cu dezmierdările acestei vieţi. Pâinea lui Dumnezeu voiesc, pâine cerească doresc, pâinea vieţii, care este trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, al Celui ce a fost mai pe urmă din seminţia lui Avraam şi a lui David. Băutura lui Dumnezeu voiesc, adică sângele Lui, care este dragoste nestricăcioasă şi viaţă de-a pururea vie.
8) Nu voiesc a trăi după om şi aceasta va fi dacă voi veţi voi. Voiţi ca şi voi să fiţi primiţi? Puţine cer de la voi: credeţi-mi mie. Iar Iisus Hristos vă va arăta aceasta, cu adevărat zis, căci El este gura cea nemincinoasă, prin care Tatăl a grăit cu adevărat. Cereţi pentru mine ca să dobândesc acestea. Nu după trup am scris vouă, ci după voia lui Dumnezeu. Dacă voi pătimi, dovedeşte că aţi voit voi; dacă voi fi lepădat, apoi voi m-aţi urât.
9) Pomeniţi în rugăciunea voastră biserica cea din Siria, care în locul meu are ca păstor pe Dumnezeu. Singur Iisus Hristos şi dragostea voastră să o cerceteze pe dânsa. Iar eu mă şi ruşinez a mă numi dintre cei de acolo. Căci nu sunt vrednic, fiind cel mai de pe urmă al lor şi lepădătură, însă voi fi miluit, dacă pe Dumnezeu voi dobândi. Vă sărută pe voi duhul meu şi dragostea bisericilor, care m-au primit în numele lui Iisus Hristos, căci toţi fraţii, în calea mea cea trupească, m-au petrecut din cetate în cetate.
10) Scriu vouă acestea din Smirna, prin efesenii cei vrednici de fericire. Şi este împreună cu mine, cu alţi mulţi şi Crocos, numele cel dorit. Pe cei ce au venit mai înainte de mine, de la Siria la Roma, spre slava lui Dumnezeu, cred că i-aţi cunoscut. Să le arătaţi că aproape sunt şi eu, că toţi sunt vrednici lui Dumnezeu şi vouă, pe care se cuvine că întru toate să-i odihniţi. Am scris această, în ziua cea mai înainte de nouă calende ale lui septembrie, care este în douăzeci şi trei ale lunii august. Fiţi sănătoşi până în sfârşit, întru răbdarea lui Iisus Hristos. Amin".
Această scrisoare a trimis-o înaintea sa în Roma şi, după puţină vreme, a ieşit şi el din Smirna, dus fiind de ostaşi. Şi, venind în Troada şi în Neapoli, au trecut pe jos prin Filipopoli şi Macedonia, cercetând bisericile cele din cale, învăţând, sfătuind şi întărind pe fraţii cei neputincioşi şi poruncind tuturor să fie deştepţi şi treji. După ce a trecut Epirul şi a plutit pe Marea Adriatică şi a Tirului, a sosit în Putioli, unde a fost primit cu dragoste de ostaşii şi de credincioşii ce erau acolo. De acolo a venit în Roma şi s-a dat în grija eparhului cetăţii, împreună cu scrisorile cele împărăteşti. Iar acela, văzând pe purtătorul de Dumnezeu şi citind scrisoarea împărătească, îndată a poruncit să pregătească fiarele şi, sosind o zi de praznic, a adus pe sfântul în privelişte, unde s-a adunat toată cetatea. Căci a străbătut vestea despre dânsul, cum că episcopul Siriei se va da să fie mâncat de fiare.
Sfântul Ignatie adus în mijlocul priveliştii s-a întors către popor cu suflet bărbătesc şi cu faţa luminată şi binevoind acea moarte de ocară primită pentru Hristos, cu mare glas a strigat: "Bărbaţi romani, care priviţi la această nevoinţă a mea, să ştiţi că nu pentru oarecare facere de rău primesc această muncă, nici pentru oarecare nelegiuire sunt osândit la moarte. Ci numai pentru singur Dumnezeul meu, de a cărui dragoste sunt cuprins şi pe Care fără de saţ Îl doresc, căci sunt grâu al Lui şi voiesc să mă macin prin dinţii fiarelor, ca să mă fac Lui pâine curată". Acestea zicând sfântul, au venit asupra lui leii, care îndată l-au sfâşiat şi l-au mâncat rămânând numai oasele.
Deci s-a împlinit dorinţa sfântului care a voit că fiarele să fie mormânt al trupului său, Dumnezeu voind aşa, după dorinţa plăcutului Său. Pentru că putea să astupe gurile fiarelor înaintea lui, ca şi înaintea lui Daniil în groapă şi înaintea Teclei în privelişte, pentru slavă numelui Său cel sfânt. Însă n-a făcut aceasta, voind mai bine a împlini dorinţa şi cererea robului Său, decât a preamări puterea Sa cea mare.
În acest chip a fost sfârşitul Sfântului Ignatie, în acest fel nevoinţa lui, căci aşa a fost dragostea lui către Dumnezeu. Risipindu-se adunarea aceea, credincioşii care erau în Roma, către care el scrisese din Smirna şi cei ce veniseră cu dânsul, care se tânguiau nemângâiaţi după dânsul, au adunat oasele lui cele rămase şi le-au pus cu cinste în loc însemnat, afară din cetate, în douăzeci de zile ale lunii decembrie. Apoi, multe zile plângând credincioşii pentru despărţirea lui, şezând lângă mormânt, lăudându-l cu psalmi şi cu cântări, Sfântul Ignatie li s-a arătat lor noaptea şi pe fiecare dintre ei, cuprinzînd-i, îi mângâia în mâhnirea sufletului lor. Altora iarăşi li s-a arătat, rugându-se pentru cetate şi asudând, ca şi cum ar fi fost întru multe nevoinţe şi osteneli.
Înştiinţându-se împăratul Traian de sfârşitul Sfântului Ignatie şi de tăria sufletului său cea cu bărbăţie, cum fără temere şi cu bucurie a mers la moarte pentru Dumnezeul său, i-a părut rău de dânsul. Şi, auzind de creştini că sunt oameni buni şi blânzi, vieţuind cu înfrânare, iubind curăţenia, ferindu-se de toate lucrurile cele rele şi având viaţă fără de prihană, iar împărăţiei lui cu nimic nu se împotrivesc - numai cu aceasta că nu voiesc să aibă mulţi dumnezei, ci numai singur pe Hristos cinstesc, a poruncit să nu-i mai caute ca să-i omoare, ci i-a lăsat să vieţuiască în pace. După aceasta, au fost aduse cinstitele moaşte ale Sfântului Ignatie în Antiohia, cu mare cinste, spre apărarea cetăţii şi tămăduirea celor bolnavi, spre bucuria turmei sale şi întru slava lui Dumnezeu în Treime, Celui lăudat de toţi, în veci. Amin.
Povestesc oarecare despre acest Sfânt Ignatie, purtătorul de Dumnezeu şi acestea: Când era adus spre mâncarea fiarelor şi avea neîncetat în gura lui numele lui Iisus Hristos, l-au întrebat păgânii pentru ce pomeneşte neîncetat cu gura sa acel nume? Sfântul a răspuns că are în inima sa scris acel nume al lui Iisus Hristos, iar cu buzele mărturiseşte pe Acela, pe Care de-a pururea Îl poartă în inimă. După aceasta, sfântul fiind mâncat de fiare, lângă oasele lui, ce rămăseseră din voia lui Dumnezeu, s-a găsit inima întreagă, nemâncata de fiare. Aflîndu-o necredincioşii şi aducându-şi aminte de cuvintele Sfântului Ignatie, au despicat-o în două, vrând să vadă dacă este adevărat ceea ce zicea Ignatie. Şi au aflat înăuntru pe amândouă părţile scris cu litere de aur: Iisus Hristos.
Astfel Sfântul Ignatie, cu numele şi cu fapta a fost purtător de Dumnezeu, având în inima sa de-a pururea pe Hristos Dumnezeu, cu mintea cea de Dumnezeu gânditoare, scris ca şi cu un condei.
OBICEIURI POPULARE 20 Decembrie
Astăzi, 20 Decembrie, conform tradiției se taie porcii, cine mai are și nu este în zonă cu pestă porcină!
În religia creştin-ortodoxă, în această zi mai este prăznuit şi Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu, urmaş al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei şi ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Acesta a suferit multe chinuri pentru că nu s-a lăsat întors de la credinţa în Hristos şi a fost aruncat leilor, care l-au devorat, oasele lui fiind duse în Antiohia şi venerate ca moaşte. În tradiţia populară, ziua de 20 decembrie este cunoscută şi sub numele de „Ignatul porcilor”, când mulţi români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi tradiţii, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun şi celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion. Sacrificarea porcului de Crăciun este o dovadă a modului în care o practică păgână a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare creştină.
Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre vechiul an şi cel nou se miza pe funcţia regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se încheie, o nouă viaţă se naşte, aceea a noului an. În credinţa vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la solstiţiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci.
Se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi sau visează cuţit, ceea ce constituie un semn că vor fi sacrificaţi. În unele zone, porcul se taie chiar în ajunul Crăciunului.
Folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practică acest sacrificiu la Saturnali, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănaturilor. Porcul însuşi era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consuma la cumpănă dintre anul vechi şi anul nou. Este însă vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra iniţial anul nou în lumea romană: începutul primăverii, al semănaturilor, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii.
În desfăşurarea obiceiului sacrificării porcului se respectau anumite condiţii de timp şi spaţiu. Sacrificiul nu poate fi început înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. El trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuţile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu agheasmă sau cu apa neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate.
În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toţi membri ei, iar pentru copii este uprilej de veselie şi joacă. De cu seară, oamenii pregătesc câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric.
Bărbaţii sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiţia cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i şi păcatul uciderii porcului. În unele regiuni chiar şi gospodăria este sfinţită înainte de sacrificare. Se spune că femeile nu au voie să participe la tăierea porcului nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaţilor, deoarece, fiindu-le milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.
După sacrificare, porcul este spălat şi se rostesc cuvintele: ”Carnea ta să fie/ Carne aurie”. Apoi, animalul este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat.
Se obişnuieşte ca, după ce este gata de pârlit, să se pună un ţol peste porc şi să se suie pe el cei mici, să se veselească, pentru că porcul să fie mâncat cu poftă. Tot atunci se ia băşica porcului şi se pun grăunţe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face băşica, atâta veselie şi bucurie va fi în casă.
Ion Creangă povesteşte în ”Amintiri din copilărie” despre acest moment: „La Crăciun, când tăia tata porcul şi-l pârlea, şi-l opărea, şi-l învelea iute cu paie, de-l înnăduşa, ca să se poată râde mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un chef de mii de lei, ştiind că mie are să-mi dea coada porcului s-o frig şi beşica s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu şi s-o zurăiesc după ce s-a usca…”
”Pomana porcului”
Femeia, de obicei, se ocupă de împărţirea cărnii pe categorii, dar numai după ce bărbatul face semnul crucii cu cuţitul pe fruntea animalului zicând: ”Doamne ajută să-l mâncăm sănătoşi” şi termină de tranşat porcul. Se pune deoparte carne pentru cârnaţi, caltaboşi, tobă, pentru friptura de la ”pomana porcului”. Picioarele se folosesc pentru piftie. Se spune că românul ştie să folosească fiecare bucată din porc, mai mult decât orice naţie din lume care mănâncă acest fel de carne. Începând de la urechi şi coadă, mâncate de obicei de copii, la carnea macră şi slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea tocată, totul este folosit de gospodina casei pentru bucăţele din care toţi vor degusta la masa din ziua Naşterii Domnului. După tranşarea şi sortarea cărnii, gospodina casei pregăteşte o masă, numită tradiţional „pomana porcului”, pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Astfel, într-un ceaun mare, de tuci, se prăjeşte carne din porcul proaspăt sacrificat, tăiată din toate părţile porcului: muşchi, ficat, slănină, coastă. Odată cu friptură, gospodina face şi o mămăligă mare, cât să ajungă pentru toţi mesenii şi, în mijlocul mesei, pune şi un castron cu murături. De obicei, masa se aşază în curte, în faţa casei, se mănâncă în picioare şi, alături de mâncare, se bea ţuică fiartă.
”Pomana porcului” se împarte comunităţii, săracilor, dar mai mult apropiaţilor. O parte din bucăţele gătite din carnea porcului se duce preotului. Este, de fapt, ceea ce a mai rămas din obiceiul străvechi al oferirii ofrandelor pentru îmbunarea spiritelor rele şi adunarea celor bune care să ferească gospodăria de primejdii.
Ignatul cade întotdeauna în plin post al Crăciunului dar uneori obiceiurile şi tradiţiile, ca acestea de Ignat, sunt atât de puternic înrădăcinate încât nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserică.
Din restul cărnii se prepară produsele destinate sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează: cârnaţi, piftie, tobă, caltaboşi, carne friptă. Totodată, o parte se conservă pentru a fi consumată peste an. Nimeni nu se atinge însă de preparate decât după ce, în dimineaţa de Crăciun, o parte din ele sunt împărţite de femei, la vecini sau la biserică, pentru morţii familiei.
OBICEIURI şi SUPERSTIŢII din moşi strămoşi
În tradiţia românească întâlnim o serie de obiceiuri şi superstiţii legate de Ignat. Astfel, în ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toţi membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări.
În seara de Ignat se ia un dovleac, i se taie coada şi se păstrează, pentru că se spune că este bun pentru leac de bube dulci la copii.
Se spune că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belşugul casei, de aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, al hambarelor şi al curţii.
Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui şi se duce la biserică de Bobotează, să fie sfinţită de preot. Apoi poate fi folosită de cei care au dureri de picioare sau junghiuri. Tot cu untură de porc negru tăiat la Ignat era uns trupul celui bănuit că ar putea ajunge strigoi. De asemenea, ea se foloseşte şi pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor şi viţeilor.
De asemenea, ea se foloseşte şi pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor şi viţeilor. Diferite organe ale porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale omului sau animalelor, în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant în vrăji şi farmece.
Despre ficatul porcului se spune ca este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mâncare.
Sângele animalului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, este bun pentru afumat copiii când se sperie sau când au guturai.
Părul de porc se păstrează şi cu el se afumă copiii atunci când se crede că sunt deochiaţi. Cu el se afumă şi adăposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor sălbatice.
Grăsimea de porc se foloseşte pentru calmarea durerilor reumatice, cu ea ungându-se membrele corpului afectate de boală.
Copitele animalului sunt căutate de vrăjitoare, pentru a le utiliza în practici de magie neagră, de legat căsătoriile, de despărţire a cuplurilor etc.
În satele din Banat, exista obiceiul ca mortii-strigoi să fie unşi cu untură. Înainte de a fi aşezaţi în sicriu. Se crede că untura îi fixează, împiedicându-i să se reîntoarcă şi să se răzbune pe cei vii.
Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate, ziua întreagă trebuind dedicată doar tăierii, sortării şi preparării specialităţilor din carne de porc. Singura activitate permisă în ziua de Ignat este tăiatul porcului. Se credea că prestarea oricărei alte munci – spălatul rufelor, cusutul, torsul lânii, măturatul casei – atrăgea după sine pedepsirea celor care încălcau normele sărbătoririi.
Dacă în inima porcului se găseşte mult sânge ”îngheţat”, este semn că stăpânul va avea noroc la bani. Splina porcului este cea care indică durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că va fi o iarnă grea, cu multă zăpadă, iar dacă este subţire, arată că va fi iarna săracă în omăt, iar anul nou nu va fi îmbelşugat.
În anumite zone le ţării este obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc şi să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să crească rumeni şi sănătoşi. Fetele din casă şedeau deoparte şi, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau atenţi, furau sânge şi se stropeau pe frunte ori îşi desenau dorinţele: o inimă pentru iubire, o cruce pentru curăţenie sufletească sau un pom pentru a fi roditoare.
În casă este adusă mai întâi căpăţâna porcului cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.
Între Ignat şi Crăciun, femeile nu trebuie să toarcă, ele pisează grâu ca să aibă până la Crăciun. Din ele se fac un fel de turte, numite ”cârpele Domnului Hristos”, cu miere şi nuci, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului.
Sărbătoarea trebuie ţinută cu sfinţenie de femeile însărcinate, pentru a naşte prunci întregi la trup şi minte.
INĂTOAREA – divinitatea răzbunătoare
Pedepsele aplicate celor consideraţi vinovaţi de nerespectarea interdicţiilor – căzături, opărit, dureri ale membrelor inferioare – erau atribuite unei divinităţi răzbunătoare, ce patrona sărbătoarea: Inătoarea. Se spunea că Inătoarea era o femeie bătrână, urâtă, lacomă şi cu apucături de căpcăun, „mânca lumea”. În acelaşi timp, în poveştile ce circulau în satul din sudul Moldovei, la începutul secolului al XX lea, ea apărea ca o fiinţă vicleană, ce încerca să le ispitească pe femei să lucreze, după care le opărea sau le devora. Pentru a contracara acţiunile ei malefice şi a o împiedica să se apropie de casă, femeia „ispitită” trebuia să iasă, la miezul nopţii, în curte şi să imite cântecul cocoşului, repetându-l de trei ori. Se credea că, auzind cântecul cocoşului, Inătoarea se retrăgea speriată. Aşadar, în acest ceremonial, se sconta pe funcţia protectoare a cocoşului – chiar dacă era vorba numai de imitarea sunetelor lui – care, în calitate de animal solar, avea puterea de a exorciza spiritele malefice.
După ce îndeplinea acest ritual cu funcţii apotropaice, de apărare, femeia trebuia să intre în casă şi să stingă focul, ca Inătoarea să nu fie atrasă de lumină şi să revină. Ea căuta lumina focului, întrucât locul pe unde putea intra era hornul casei. Dacă era întuneric, ea nu reuşea să găsească calea de acces către interiorul locuinţei şi plecă definitiv. Dar, până să părăsească satul, ea încerca să se răzbune pe oricine îi ieşea în cale. De aceea, se spunea că este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii să poarte sau să aibă asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic. Fiind încărcate cu energie, obiectele metalice puteau ţine la distanţă de om duhurile ostile lui. Metalul bara trecerea Inătoarei, împiedicând-o să se apropie de cel pe care îl întâlnea în peregrinările ei diurne sau nocturne pe pământ.
După credinţele comunităţilor rurale din Banal, Inătoarea putea fi împiedicată să se apropie de casă dacă, în dimineaţa de Ignat, după ce se tăia porcul, se înconjura de trei ori curtea cu o cârpă aprinsă. Fumul degajat de cârpa aprinsă o forţa să se îndepărteze.
ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 20 Decembrie
A. GUSTĂRI
Roşii umplute cu salată de vinete
· 6 roşii tari;
· 3 vinete mari;
· 1 ceapă;
· Sare;
· 150 ml ulei
Se coc vinetele la flacără, se curăţă de coajă fierbinţi fiind, se aşază pe un fund de lemn înclinat, se răsfiră, se îndepărtează seminţele cu o lingură de lemn şi se pudrează cu sare.
După 15 – 20 minute se toacă cu tocătorul de vinete.
Se pun în salatieră şi se freacă cu o lingură de lemn până devin spumoase, adăugând ulei, puţin câte puţin (150 ml ulei la 3 vinete mari).
După gust se amestecă ceapa tocată mărunt sau rasă pe răzătoare.
Se poate servi ca atare, ornată cu roşii şi frunze de pătrunjel sau ca umplutură pentru roşii.
Cacă dorim să albim compoziţia salatei de vinete adăugăm puţină zeamă de lămâie.
Se spală roşiile şi se pot umple întregi sau tăiate transversal în două.
Se taie un căpăcel la partea unde a fost codiţa la roşiile mai mici şi se golesc de o parte din pulpă şi seminţe, cu ajutorul unei linguriţe.
Se presară în interior un praf de sare şi, după 5 – 10 minute, se aşază cu partea scobită în jos ca să se scurgă apa extrasă de sare.
După câteva minute se umplu cu salată de vinete.
Se decorează cu frunze de pătrunjel şi fileuri de ardei.
Se serveşte câte o roşie de persoană, ca gustare.
A. SALATE
Salată orientală de cartofi
· 6 cartofi mari;
· 1 – 2 cepe;
· Sare;
· Piper măcinat;
· 10 – 15 măsline;
· 3 linguri ulei;
· 1 lingură oţet;
· 1 legătură pătrunjel verde
Se spală cartofii şi se pun la fiert în apă clocotită cu sare.
Se curăţă 1 – 2 cepe, se lasă să stea în apă 1 – 2 ore, apoi se taie în feliuţe.
Când cartofii sunt fierţi, se scurg de apă şi, fierbinţi fiind, se curăţă de coajă, se taie în felii rotunde, se aşază într-o legumieră, se presară cu sare şi piper, se adaugă sosul vinegret şi se acoperă.
Sosul vinegret se prepară astfel: se pun într-un castron 3 linguri ulei, 1 lingură oţet, sare şi piper şi se amestecă cu furculiţa sau cu telul până când uleiul se emulsionează şi devine lăptos. Se poate adăuga şi pătrunjel verde.
După ce cartofii s-au răcit, se adaugă ceapa şi 10 – 15 măsline.
B. SOSURI
Sos vinegret - informativ
Sosul vinegret se prepară astfel: se pun într-un castron 3 linguri ulei, 1 lingură oţet, sare şi piper şi se amestecă cu furculiţa sau cu telul până când uleiul se emulsionează şi devine lăptos. Se poate adăuga şi pătrunjel verde.
C. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă de roşii
· 1 morcov;
· 1 păstrânac;
· 1 ceapă;
· 1 ardei gras;
· 1 kg roşii;
· 1 linguriţă zahăr;
· Sare;
· ½ ceaşcă orez;
· 1 legătură pătrunjel;
· 2 linguri ulei
Se pun la fiert în apă clocotită un morcov şi un păstârnac tăiaţi în patru, o ceapă întreagă şi un ardei gras.
Separat se fierb roşiile cu puţină apă şi apoi se pasează.
La zeama de roşii se adaugă lichidul în care au fiert legumele şi se dau împreună câteva clocote.
În acest timp se adaugă o linguriţă de zahăr şi sarea necesară, după gust, apoi două linguri ulei.
La sfârşit se adaugă orezul şi se mai dă un clocot.
Se serveşte cu pătrunjel verde presărat deasupra.
D. MÂNCĂRURI
Praz fiert cu sos
* 1 kg praz;
* 4 linguri margarină (ulei);
* 3 linguri făină;
* 3 ceşti zeamă în care a fiert prazul;
* sare;
* piper;
* sucul de la o lămâie;
* 1 legătură pătrunjel
Se spală prazul, se taie rondele de 1 cm, se fierbe în apă cu sare şi se scurge în strecurătoare.
În margarină sau ulei încinsă la foc mic se pune făina în care, după ce capătă culoare gălbuie, se adaugă zeama de la fiertul prazului şi se amestecă continuu până când sosul capătă consistenţa unei creme.
Se adaugă sarea, piperul, zeama de lămâie şi verdeaţa.
Se aşază prazul într-un platou, se toarnă peste el sosul şi se garniseşte cu felii de lămâie.
E. DULCIURI
Turtă dulce
· 250 g zahăr;
· 500 g făină;
· 50 ml ulei;
· 1 linguriţă bicarbonat;
· 100 g nuci;
· 100 g rahat;
· 1 ½ linguriţă scorţişoară;
· 1 linguriţă cuişoare
Se ard 100 g zahăr, se sting cu 400 g apă şi se adaugă restul de zahăr.
În siropul obţinut se adaugă făina, bicarbonatul, uleiul şi mirodeniile.
La sfârşit se adaugă o parte din nucă, desfăcută în sferturi, şi rahat tăiat în bucăţi mici şi dat prin făină.
Se toarnă într-o tavă unsă compoziţia şi se presară deasupra restul de nucă şi rahat.
Se coace la foc potrivit 40 minute.
ISTORIE PE ZILE 20 Decembrie
Evenimente
· 69: Vespasian, un fost general din Nero, intră Roma si isi aroga titlul deîmpărat. Proclamat împărat la Alexandria, la 1 iulie 69 de legiunile din Orient, Vespasian este recunoscut în întregul Imperiu după ocuparea Romei și moartea lui Vitellius (20 decembrie 69), întemeind o nouă dinastie, aceea a Flavilor (69-96). A fost preocupat de restabilirea liniștii și securității statului, grav afectate de războiul civil, a reorganizat finanțele și armata, a întărit frontiera Dunării inferioare, creând o flotă în Marea Neagră, a reconstruit Capitoliul și numeroase edificii din Roma distruse și a început construcția Colosseumului. În august 70, fiul său Titus a cucerit Ierusalimul și a încheiat în 72-73 războiul din Iudeea, pe care a reorganizat-o ca provincie de sine stătătoare. Vespasian a dispus construirea la Roma a sute de latrine publice (vespasiene), pentru care a perceput taxe de folosire, iar cand fost criticat de unii senatori că scoate bani din ceva atât de murdar,el a replicat: „banii nu au miros” (în latină:” pecunia non olet”).
· 1191: A fost facuta prima mențiune a cetății Sibiului sub numele Cibinium într-un document ecleziastic emis de papa Celestin al III-lea, care a recunoscut la rugămintea regelui Béla al III-lea, existența unei prepozituri a Sibiului (praepositura Cibiniensis), scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei. Prima atestare documentară în forma germana Hermannstadt, datează din anul 1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni. În anul 1241 orasul a fost atacat, cucerit și parțial distrus, în timpul marii invazii tătare. Menţionat sub numele de Hermannsdorf în anul 1321, în a doua jumătate a secolului XIV Sibiul obţine calitatea de civitas, într-un document din 1366 fiind pomenit numele localităţii prima dată sub forma Hermannstadt. Spre sfârşitul secolului al XV-lea se formează instituţia numită Universitatea Săsească, aflată în fruntea ierarhiei administrative a tuturor saşilor, condusă de un jude regal, mai târziu comite al saşilor.
· 1192: Richard I al Angliei este capturat și luat prizonier de Leopold al V-lea al Austriei în timp ce era în drum spre Anglia după ce a semnat tratatul cu Saladin care a încheiat cea de-a Treia Cruciadă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat haiducul Robin Hood (zis și „Robin al Codrilor”), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. A murit într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges, fiind lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen, dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu.
· 1522: Asediul Rhodosului. Sultanul otoman Suleiman Magnificul accepta predarea si evacuarea Cavalerilor de Rhodos cunoscuti sub numele de Cavalerii Ospitalieri, supravietuitori ai asediului turc al insulei. Acestia se stabilesc in Malta. În secolul al XVI –lea, Ordinul Ospitalierilor a devenit Ordinul Cavalerilor de Malta.
· 1803: Provincia Louisiana, cumparata de Statele Unite de la francezi cu suma de 15 milioane de dolari, este preluata oficial in urma unei ceremonii la New Orleans. Achiziționarea teritoriului prevazut în tratat, acoperă aproximativ 23% din suprafața totală a Statelor Unite de azi, iar la vremea respectivă a reprezentat mai mult decât dublarea teritoriului Uniunii.
· 1837: Apare la Bucureşti, în Muntenia, primul cotidian românesc întitulat “România“, sub redacţia lui Florian Aaron şi Gheorghe Hill, care oglindea viaţa politică, social-economică, ştiinţifică şi culturală a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor, precum şi evenimentele politice din întreaga lume. Publicaţia a fost editată pănă în data de 31 decembrie 1838.
· 1842: Obşteasca Adunare Extraordinară a Munteniei alege ca domn pe Gheorghe Bibescu. Gheorghe Bibescu (n. 1804, Craiova - d. iunie 1873, Paris), a fost domnitor în Muntenia (Valahia): 1 ianuarie 1843 - 13/25 iunie 1848. Gheorghe Bibescu este frate cu principele Barbu Ştirbei. După ce-şi face studiile la Bucureşti şi Paris, intră în 1824 în administraţia publică a ţării, la Ministerul de Justiţie şi de Externe, dar demisionează în 1834, trăind pînă la 1842 la Paris şi Viena. Reîntors în Muntenia, conduce opoziţia contra domnitorului Alexandru D. Ghica şi reuşeşte să ia tronul. La domnia Munteniei (Valahiei) a luat unele măsuri bune: a majorat numeric armata, a făcut ordine în finanţele ţării, i-a ajutat pe sinistraţii bucureşteni care şi-au pierdut casele în urma unui incendiu în ziua de Paşti a lui 1847. Domnia lui a suferit din cauza influenţei covîrşitoare a Rusiei. Concesia minelor dată rusului Trandafiloff, produce mari nemulţumiri, iar adunarea ţării o anulează. Bibescu însă, suspendă adunarea "pentru rele aplicări şi gîndiri". La fel de rău a fost primită încercarea lui de a introduce limba franceză ca limbă de predare în şcolile superioare. Revoluţia Franceză de la 1848, se repercutează şi în Bucureşti. După citirea Proclamatiei de la Islaz (9 iunie 1848), ea este impusă şi domnitorului la Bucureşti. Bibescu a fost indecis, nu a trecut nici de partea revoluţiei şi nici nu a înăbuşit-o, astfel încît este nevoit să abdice la 13/25 iunie 1848 şi să părăsească ţara plecînd în Transilvania.
· 1880: Lascăr Catargiu este desemnat preşedinte al Partidului Conservator, în urma morţii lui Costache (Manolache) Epureanu, survenită la 22 septembrie 1880.
· 1880 - A fost inaugurat iluminatul public electric pe Broadway – New York.
· 1892: Se înfiinţează, din iniţiativa profesorului Mina Minovici, Institutul Medico-Legal (Morga) din Bucureşti, România. Institutul a fost inaugurat de către medicul legist Mina Minovici, în prezența primarului Bucureștiului, Pache Protopopescu, și a ministrului de justiție Alexandru Marghiloman. Denumirea inițială, „Morga orașului”, a fost schimbată șase ani mai târziu (1898), clădirea devenind „Institutul medico-legal”, primul de acest fel din lume. Schimbarea denumirii a fost hotărâtă de către medicul Minovici, în dorința de a iniția o rețea națională de institute specializate în sectorul medicinei legale. Istitutul Medico-Legal era destinat spre a servi învăţămîntului medicinii legale, expertizelor cerute de instanţele judiciare şi nevoilor oraşului.
· 1909: Este adoptata Legea pentru înfiintarea Bancilor populare de meseriasi si a cooperativelor de productie, consum, constructie si de comert din România.
· 1915: Prima audiție, la Ateneul Român din București, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc "Acteon" de Alfred Alessandrescu.
· 1915: Ultimele trupe australiene sunt evacuate de la Gallipoli (Turcia), fiind decimate in timpul luptelor sangeroase purtate cu armata turca.
· 1917: Consiliul Comisarilor Poporului decretează înființarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevoluției (CEKA), prima organizație de poliție secretă din epoca modernă; mai târziu, aceasta va purta o serie de denumiri, celebra KGB.
· 1924: Hitler este eliberat din inchisoarea Landsberg in care fusese incarcerat 264 de zile in urma puciului esuat de la Munchen. In timpul detentiei Hitler a scris cartea Mein Kampf, devenita “biblia” nazismului.
· 1925: Este promulgată Legea de organizare a Curţii de Casaţie din România.
· 1936: Se tipareste la Cluj ziarul “Poporul“, organul legal de presa al Frontului Plugarilor din România. Ziarul va aparea pînă în decembrie 1937.
· 1937: Alegeri pentru Parlament. Partidul Totul pentru Țară câstigă poziția a treia, cu 66 de locuri în legislativ. Alarmat, regele Carol al II-lea demite guvernul liberal și numește premier pe Octavian Goga. Va fi ultimul guvern dinainte de dictatura regală.
· 1946: A fost etatizată Banca Națională a României, primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice.
· 1987: Feribotul de pasageri MV Doña Paz, care se îndrepta către capitala statului Filipine, s-a ciocnit cu petrolierul Vector în strâmtoarea Tablas, în apropiere de Marinduque. Scufundarea navei a dus la pierderea a 4.341 de vieți omenești; doar 24 de persoane au supraviețuit. Este considerat cel mai mare dezastru maritim pe timp de pace.
· 1989: Revolutia romana de la Timisoara a luat proportii, manifestantii cerand demisia dictatorului Ceasusescu. La Timisoara, centrul orasului a fost ocupat de coloane impresionante de muncitori. In Piata Operei, 100.000 de manifestanti au inceput sa strige lozinci impotriva regimului. Totodata, a fost stabilita conducerea Frontului Democratic Roman, organizatie care trebuia sa organizeze rezistenta si care il avea ca presedinte pe Lorin Fortuna, ca vicepresedinte pe Ioan Chis si ca secretar pe Claudiu Iordache. In balconul Operei a urcat, alaturi de liderii protestatarilor, si primarul orasului de pe Bega caruia i s-a inmanat lista cu revendicarile multimii: eliberarea arestatilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendicau, demisia lui Nicolae Ceausescu, circulatia libera a ideilor. Primul ministru, Constantin Dascalescu, a facut cateva promisiuni, dar a declarat ca revendicarile majore, ca demisia lui Ceausescu si a guvernului, vor trebui sa astepte intoarcerea din Iran a presedintelui. Negocierile s-au incheiat fara rezultat, cu putin inainte de ora 19.00. La scurt timp dupa aceea, primul ministru a plecat cu avionul la Bucuresti. Intors in tara dupa vizita din Iran, Nicolae Ceausescu a emis, in seara zilei, un decret prezidential pentru constituirea starii de necesitate pe teritoriul judetului Timis, ca urmare a “gravei incalcari a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism si de distrugere a unor bunuri obstesti”. In aceeasi seara, dictatorul comunist a prezentat o declaratie, transmisa in direct la radio si televiziune, in care a spus ca evenimentele de la Timisoara sunt opera unor “huligani” si a unor “grupuri fasciste si antinationaliste”.
· 1989: Interventia militara a Statelor Unite ale Americii în Panama. Dictatorul Manuel Noriega a fost arestat de trupele americane si trimis in fata unui tribunal din Statele Unite, unde a fost judecat pentru opt capete de acuzare printre care: trafic de droguri, înșelătorie, și spălare de bani. La 16 septembrie 1992, el a fost condamnat la 40 de ani de închisoare (pedeapsa care a fost redusa ulterior la 30 de ani). Noriega si-a încheiat detentia in SUA în septembrie 2007. Atat Panama cat si Franta au inaintat cereri de extradare pentru executarea unor condamnări în lipsă formulate pentru crimă în 1995, spălare de bani în 1999. Franța a inaintat cererea sa de extrădare în aprilie 2010. El a sosit la Paris la 27 aprilie 2010, și în urma unei reluarii procesului, ca o condiție a extrădării, el a fost găsit vinovat și condamnat în iulie 2010. I s-a acordat o eliberare condiționată la 23 septembrie 2011 si a fost extrădat in Panama unde fusese condamnat la 20 de ani de puscarie și a fost încarceratla închisoarea El Renacer, pentru a ispasi condamnarea pentru crime comise in timpul dictaturii sale. La 5 februarie, 2012, Noriega a fost mutat din închisoarea El Renacer la Spitalul Santo Tomas, dupa ce detinutul Noriega a acuzat tulburari datorate hipertensiunii arteriale si o hemoragie cerebrală. El a rămas în spital timp de patru zile înainte de a fi retrimis la închisoare.
· 1997: A avut loc premiera filmului "La vita é bella" (regia Roberto Begnini) distins, la Cannes, cu Marele Premiu al Juriului și cu trei Premii Oscar.
· 1999: Macao, care a fost timp de 442 de ani colonie portugheză, a revenit sub suveranitatea Republicii Populare Chineze, cu statutul de Regiune Administrativă Specială.
· 2000: Ion Iliescu a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al României în fața Camerelor reunite ale Parlamentului.
· 2003: Preşedintele Ion Iliescu a declarat că “a garanta proprietatea este una şi a garanta material este alta”, referindu-se la retrocedarea imobilelor naţionalizate de regimul comunist şi la acordarea de despăgubiri foştilor proprietari.
· 2004: Un grup de hoți au furat 50 de milioane de dolari în lire sterline de la Banca Nordică din Belfast, Irlanda de Nord. Jaful este considerat unul dintre cele mai mari din istoria Regatului Unit.
· 2007: Elisabeta a II-a devine cel mai în vârstă monarh al Regatului Unit, surclasând-o pe regina Victoria, care a trăit 81 de ani, 7 luni și 29 de zile.
Nașteri
· 1494: S-a nascut matematicianul si cartograful francez, Oronce Fine sau Finé (d. 8 august 1555). În 1532 a devenit primul profesor de matematică titular la Colegiul Regal, devenit ulterior Collège de France, întemeiat de regele Francisc I cu doi ani înainte. A studiat calculul sexagesimal și transformările figurilor geometrice si a construit o serie de instrumente astronomice. În tinerețe s-a opus concordatului dintre Vatican si Franta, ceea ce i-a cauzat condamnarea la 6 ani de închisoare.
· 1537: Ioan al III-lea al Suediei (d. 1592)
* 1784: Georg Wilhelm, Prinț de Schaumburg-Lippe (20 decembrie 1784 – 21 noiembrie 1860) a fost Conte și mai târziu Prinț de Schaumburg-Lippe.
* 1784: Georg Wilhelm, Prinț de Schaumburg-Lippe (20 decembrie 1784 – 21 noiembrie 1860) a fost Conte și mai târziu Prinț de Schaumburg-Lippe.
· 1808: Andrei Șaguna, mitropolit, cel care prin întreaga sa activitate a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal (d.1873)
· 1837: Constantin Ene, maior român, Erou al Războiului de Independență, căzut în luptele de la Rahova (d. 1877)
* 1838: Edwin Abbott Abbott (n. 20 decembrie 1838; d. 12 octombrie 1926) a fost un învățător englez și teolog, cunoscut pentru nuvelă sa din 1884: „Flatland: A Romance of Many Dimensions”. El este fiul lui cel mare al lui Edwin Abbott (1808-1882), director al Școlii Filologice, Marylebone și al lui Jane Abbott (1806-1882). Părinții lui erau veri primari.
· 1841: Ferdinand Buisson, academician, pastor protestant, pacifist și politician socialist francez, laureat Nobel (d. 1932)
* 1851: Isabella, Infantă a Spaniei (20 decembrie 1851 - 23 aprilie 1931) a fost fiica cea mare a reginei Isabella a II-a a Spaniei. S-a căsătorit cu Prințul Gaetan, Conte de Girgenti, fiul regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii. Soțul ei s-a sinucis trei ani mai târziu.
* 1851: Isabella, Infantă a Spaniei (20 decembrie 1851 - 23 aprilie 1931) a fost fiica cea mare a reginei Isabella a II-a a Spaniei. S-a căsătorit cu Prințul Gaetan, Conte de Girgenti, fiul regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii. Soțul ei s-a sinucis trei ani mai târziu.
· 1852: S-a nascut la Focsani arhitectul roman Ion Mincu, intemeietor al scolii nationale de arhitectura. Dupa ce a urmat cursurile liceale, s-a inscris la Scoala de ingineri de poduri si sosele din Bucuresti, iar intre anii 1877-1882 a studiat arhitectura la Scoala de Arte Frumoase din Paris. De numele sau se leaga proiecte arhitecturale deosebite, cum ar fi Casa Lahovary, Casa Vernescu, Scoala centrala de fete, “Bufetul de la Sosea” din Bucuresti, Palatul Bancii Comertului din Craiova, Palatul Administrativ din Galati. Casa Vernescu este considerata o adevarat bijuterie din piatra. Oferita ca dar de nunta pentru Lisaveta Balotescu Carpinisteanu, cladirea a fost considerata cea mai frumoasa resedinta din Bucuresti multi ani la rind. A valorificat intr-un stil modernist elementele de constructie din perioada feudala, precum si decoratiunile din arta populara. S-a stins din viata la varsta de 60 de ani in Bucuresti.
· 1854 - S-a născut Ioan Nădejde, sociolog, lingvist, publicist şi om politic (m. 29 decembrie 1928)
· 1868: S-a nascut Harvey S. Firestone, industrias american, pionier al industriei de cauciuc; (d.7 februarie 1938).
· 1879: S-a nascut Ion Gheorghe Duca, jurist si om politic român; a fost de mai multe ori ministru în guvernul român. În noiembrie 1933 a fost numit prim-ministru însa la 29 decembrie a fost asasinat de un comando legionar.
* 1873: Mehmet Âkif Ersoy (n. 20 decembrie 1873 – d. 27 decembrie 1936) a fost o pesonalitate turcă a perioadei otomane, fiind poet, veterinar, profesor, predicator, hafiz[2], traducător al Coranului, înotător și deputat.
M. Afik Ersoy este cunoscut pentru că este autorul imnului de stat al Republicii Turcia – İstiklâl Marșı (Marșul Independenței). Este supranumit „poetul patriei” și „poet național”. Cele mai importante opere sunt „Canaklale destani”- Epopeea Galiopolli- „Bulbul” – Privighetoarea-„Sahafat”- .
După a doua perioadă constituțională a fost redactor-șef al revistei Sirat-i Mustakim (Calea dreaptă) care și-a schimbat numele în Sebil ül-Reşad. În timpul Războiului de Independență a fost deputat în Primul Parlament.
Deși a fost adeptul unei republici laice, nu a fost de acord cu unele reforme făcute după întemeierea Republicii și a plecat în Egipt, unde s-a angajat ca lector de literatura turcă și și-a consacrat 10 ani din viață creației literare.[3]
· 1890: Jaroslav Heyrovský, chimist ceh, laureat Nobel (d. 1967)
* 1894: Sir Robert Gordon Menzies (n. 20 decembrie 1894 – d. 15 mai 1978), a fost un politician australian, cel de-al doisprezecelea prim ministru al Australiei(en).
* 1894: Sir Robert Gordon Menzies (n. 20 decembrie 1894 – d. 15 mai 1978), a fost un politician australian, cel de-al doisprezecelea prim ministru al Australiei(en).
Cel de-al doilea mandat al său ca prim ministru al țării (1949 - 1966) a fost cel care l-a făcut ca până astăzi să dețină recordul celui mai lung mandat de lider al guvernului din istoria Australiei. Menzies a avut o ascensiune politică scurtă și spectaculoasă, câștigând alegerile din 1940, datorită câștigării strânse a alegerilor de către partidul său. Un an mai târziu, guvernul său a căzut datorită membrilor Parlamentului Australiei (în original, crossing the floor).
În timpul celor opt ani petrecuți în opoziție, Menzies a fondat partidul liberal australian, Liberal Party of Australia. Împreună cu partidul său a câștigat alegerile federale din 1949, dominând apoi scena politică australiană până la retragerea sa în 1966. Menzies era renumit ca fiind un vorbitor deosebit, atât în Parlament cât și pe alte scene și în diferite ocazii. Cuvântarea sa devenită clasică a genului, Oamenii care au fost uitați, conform originalului "The forgotten people", este un exemplu al calităților sale oratorice.
· 1898 - S-a născut actriţa americană Irene Dunne (m.04.09.1990).
· 1902: Prințul George, Duce de Kent (George Edward Alexander Edmund; 20 decembrie 1902 – 25 august 1942) a fost membru al familiei regale, al patrulea fiu al regelui George al V-lea al Regatului Unit și Mary de Teck. A deținut titlul de Duce de Kent din 1934 până la moartea sa, în 1942.
· 1904: S-a născut istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică; (m. 1976).
· 1907 - S-a născut Paul Francis Webster, textier american.
* 1910: Helene Mayer (nume de căsătorie Helene Falkner von Sonnenburg, n. 20 decembrie 1910, Offenbach am Main, Germania – d. 15 octombrie1953, Heidelberg, Germania) a fost o scrimeră germană specializată pe floretă.
* 1910: Helene Mayer (nume de căsătorie Helene Falkner von Sonnenburg, n. 20 decembrie 1910, Offenbach am Main, Germania – d. 15 octombrie1953, Heidelberg, Germania) a fost o scrimeră germană specializată pe floretă.
La vârsta de 17 ani a fost laureată cu aur la Jocurile Olimpice din 1928de la Amsterdam după ce a câștigat 18 din 20 de meciuri. S-a clasat pe locul 5 la Olimpiada din 1932 de la Los Angeles. A rămas in Statele Unite ale Americii după Jocurile Olimpice, în cadrul unui schimb studențesc, luând parte la competițiile din această țară.
Având un tată evreu și o mamă creștină, a fost exclusă în anul 1933 din clubul său de scrimă de la Offenbach din cauza epurărilor naziste antievreiești.[1] Totuși, i s-a propus să reprezinte Germania la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin, organizate de Al Treilea Reich: Comitetul Olimpic din Germania a asigurat Comitetul Olimpic Internațional că sportivii germani evrei nu ar fi excluși. Astfel, Helene Mayer a fost singurul membru evreu al delegației germane.[2] A cucerit medalia de argint după ce a fost învinsă în faza finală de maghiara Ilona Elek, care era și ea evreică. Helene Mayer a câștigat aurul la Campionatele Europene (Campionatele Mondiale de fapt) în 1929 și 1931, precum și la Campionatul Mondial în 1937.
După ce s-a retras în anul 1947 a devenit profesoară de limbi străine la Mills College, de lângă San Francisco, apoi profesoară de științe politice la City College din San Francisco.[1] A dobândit cetățenia americană cu puțin timp înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. A murit răpusă de cancer în anul 1953.[1]
* 1912: Nereo Rocco (20 mai 1912, Trieste – 20 februarie 1979, Trieste) a fost un fotbalist și antrenor italian. El a fost unul din cei mai de succes antrenori italieni, și primul promotor al stilului catenaccio în țară.
* 1921: George Roy Hill (n. 20 decembrie 1921, Minneapolis, Minnesota – d. 27 decembrie 2002, New York City) a fost un regizor american.[1]
· 1927: S-a născut economistul Constantin Bărbulescu. După 1989 a făcut parte din Comisia numită de Guvernul României pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piaţă. A avut o amplă activitate pedagogică (a gândit restructurarea învăţământului superior economic românesc potrivit noilor condiţii ale economiei de piaţă); membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2010).
· 1929 - S-a născut poetul Alexandru Căprariu (m.04.02.1988).
* 1929: Andrei Ursu (n. 20 decembrie 1929) este un pedolog moldovean, care a fost ales ca membru titular al Academiei de Științe a Moldovei.
· 1930 - S–a născut Antoine Vitez, actor, regizor şi director francez de teatru (m.30.04.1990).
· 1934: George Apostu (n. ,[1][2][3] Stănișești, Tecuci, România – d. ,[1][3] Paris, Franța) a fost un sculptorromân. A absolvit în 1959 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a studiat sculptura cu Ion Lucian Murnu și Constantin Baraschi.
Începând cu 1964 și până când s-a stins din viață, George Apostu a avut numeroase expoziții personale în România și în străinătate (Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). În 1983 i se atribuie un atelier de creație de către primăria orașului Paris.
Încă din primii ani ai producției sale artistice, Apostu a găsit în creația populară - în deosebi în sculptura în lemn sau piatră și în piesele de etnografie - temeiurile inovației stilistice, drumul spre modalități de expresie eliberate de clișeele și convențiile unui realism îngust, academizant. Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe pozițiile unei concepții originale, rezultat al culturii plastice și al temperamentului său, care are forța să individualizeze forme de largă circulație, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. Prin acest mod creator de raportare la valorile patrimoniale, Apostu a dovedit că și-a însușit esența lecției lui Constantin Brâncuși. Realizează sculpturi în aer liber la Grenoble, 1967; Măgura, 1970, 1975; Costinești, 1972; Voroneț, 1972; Balta Albă-București, 1972.
Unul din cele mai cunoscute cicluri ale sale, „Tatăl și Fiul”, constituie o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al „arborelui vieții”, starea de comunicare dintre elementul uman și cel vegetal făcând posibilă reactualizarea mitului regenerării organice. Alte cicluri - „Laponele”, „Fluturi” - dezvoltă sugestii formale ale artefactului țărănesc, ale căror morfologii preiau în mod firesc datele naturii vii.
În ultimii ani ai vieții, George Apostu trece de la păgânismul declarat al primelor sale lucrări, angajate în dialogul cu acel fond ecumenic neolitic la care se referea Mircea Eliade, și care îl inspirase și pe Constantin Brâncuși, aducând tema tatălui și fiului în aria de semnificație creștină.
George Apostu a fost distins în 1966 cu premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, în 1970 cu marele premiu pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Este înmormântat în zona de sud a cimitirului Père-Lachaise din Paris.[4]
· 1935: S-a născut producătorul de televiziune Valeriu Lazarov; în 1968 se stabileşte în străinătate, iniţial în Spania (până în 1979) şi apoi în Italia (până în 1989, unde lucrează pentru Silvio Berlusconi, la Canale 5). Între anii 1989 şi 1994 conduce postul sapniol Tele 5; în 1995 îşi înfiinţează propria companie de producţie, Prime Time Communications; (m. 2009).
· 1935 - S–a născut Daniel Drăgan, prozator, fondator al revistei „Astra“ din Braşov. Daniel Drăgan a debutat ca poet în 1953. Opera sa cuprinde 25 de romane, volume de povestiri, teatru, eseuri, memorialistică. A absolvit Școala de Literatură și Critică Literară Mihail Eminescu a Uniunii Scriitorilor (1955) și Facultatea de ziaristică din București (1977).
A inițiat și a condus revistele ASTRA (1966-1968 și 1980-1990), Brașovul literar și artistic (serie nouă – 1978-1982) și Coresi(1990-1993. A înființat și a condus Editura Arania (1991-2008) și Fundația Culturală Arania (din 1996). Membru al Uniunii Scriitorilor. A fost președinte al Societății Patronilor de Edituri din România, două legislaturi (1994-1996). A fost distins de trei ori cu premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (1984, 2002, 2004), și cu Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor, filiala Brașov, în 2006. Membru al Uniunii Scriitorilor; Membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni; Membru al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA).
· 1939: Ștefan Glăvan (n. 20 decembrie 1939, Constanța) este un fost senatorromân în legislatura 1990-1992, ales în județul Timiș pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Ștefan Glăvan a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Senat, Canada, Australia, Republica Argentina și Republica Chile. În legislatura 1992-1996, Ștefan Glăvan a fost deputat ales deputat pe listele PD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Adunarea Națională și Republica Venezuela. În legislatura 2004-2008, Ștefan Glăvan a fost ales deputat pe listele Partidului Conservator și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Muntenegro, Republica Cipru și Republica Algeriană Democratică și Populară. În perioada 1996-2000, Ștefan Glăvan a fost ambasador al României în Serbia și Muntenegru. Ștefan Glăvan este profesor la Universitatea Politehnica din Timișoara din anul 1986.
· 1940 - S–a născut Maria Mănucă, pictor, membră a UAPR.
· 1940 - S–a născut sculptorul Mihai Buculei, nominalizat, în anul 2000, la Premiul pentru Excelenţă în Cultura Română.
· 1940 - S-a născut Larry Willis, pianist american.
* 1942: Jean-Claude Trichet (n. 20 decembrie 1942, la Lyon, Franța) este un înalt funcționar francez. După ce fusese director al Trezoreriei, din 1987până în 1993, guvernator al Băncii Franței, din 1993 până în 2003, el a fost președinte al Băncii Centrale Europene, din 2003 până în 2011.
* 1942: Jean-Claude Trichet (n. 20 decembrie 1942, la Lyon, Franța) este un înalt funcționar francez. După ce fusese director al Trezoreriei, din 1987până în 1993, guvernator al Băncii Franței, din 1993 până în 2003, el a fost președinte al Băncii Centrale Europene, din 2003 până în 2011.
· 1943: Ruxandra Sireteanu (n. 20 decembrie 1943, Craiova - 18 februarie2014) a fost o importantă actriță română.[1][2]
A debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finți.
A susținut multe recitaluri de poezie atât în România cât și în Suedia(Malmö și Göteborg) și Grecia (Atena și Salonic). În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la „Maison des jeunes”, condusă de Jean-Louis Barrault și Tania Balachova.
În perioada 1992–1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universității Hyperion din București.
Din 1996 face dublaje la filmele de desene animate, Studiourile „AGER FILM”. Între 1998–1999, dublaj la serialul de televiziune „Suflet de femeie.” A jucat în:
- O lumină la etajul zece (1984)
- Divorț... din dragoste (1992)
- Păcală se întoarce (2006)
* 1943: Magda Usache (n. 20 decembrie 1943, București) este o scriitoareromână. S-a născut în București în 1943. A urmat Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău. În 1967 a absolvit Facultatea de filologie a Universitătii „Al.I. Cuza” din Iași, cu diplomă de merit. A lucrat în redactia revistei „Cronica” (redactor, Sectia Poezie) și la Universitatea „Al.I. Cuza” (asistent la Catedra de limbă română).
· 1944 - S-a născut Bobby Colomby, baterist american (Blood, Sweat & Tears).
· 1945 - S-a născut Peter Criss (Crisscoula), baterist şi vocalist american (Kiss).
· 1946 - S-a născut Andrei Codrescu, poet, romancier, eseist, scenarist, editor al revistei literare „Esquisite Corpse” (SUA); a emigrat în Statele unite în 1966, iar din 1981 a devenit cetăţean american.
· 1948 - S-a născut Steve Wright, vocalist australian (The Easybeats).
· 1950: S-a născut Ioan Flora, poet şi traducător, poet de limba română din Banatul Sârbesc (Iugoslavia);(d. 3 februarie 2005).
* 1951: Ion Neagu (n. 20 decembrie 1951) este avocat, profesor universitar de drept (la Facultatea de Drept a Universității din București și la Facultatea de Drept a Universității "Nicolae Titulescu" din București). Ion Neagu este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Călărași pe listele partidului FSN și fost deputat în legislatura 1992-1996ales în județul Călărași pe listele partidului PDSR.
Ion Neagu a fost Rectorul Universității "Nicolae Titulescu" din București și a publicat mai multe manuale școlare și tratate de procedură penală.[1]
* 1952: Alexandru Pereș (n. , Bistrița, Republica Populară Română), este senator de Alba din partea PNL. Din 18 decembrie 2008până în 2012 a îndeplinit funcția vicepreședinte al Senatului Românieidin partea PDL.[1]
* 1956: Ivan Ionaș (n. 20 decembrie 1956, Cărpineni - d. 8 noiembrie 2014, Chișinău) a fost un politician din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 2010 și 2014.[2] El era membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova din anul 2007 și pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 era înscris cu numărul 52 în lista de candidați ai PLDM. Tot din 2010 acesta a fost și consilier raional în raionul Cantemir.
Ivan Ionaș a murit pe 8 noiembrie 2014, la Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui atac cerebral.[3] A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.[4]
· 1957 - S-a născut Billy Bragg, cântăreţ şi compozitor britanic.
· 1957 - S-a născut Anita Baker, cântăreaţă americană (Chapter 8).
· 1957 - S–a născut actorul de teatru şi film Marian Rîlea; în 1990, la Festivalul de Teatru „I.L.Caragiale” a fost desemnat cel mai bun actor de comedie pentru rolul „Lysander” din piesa „Visul unei nopţi de vară”. A jucat în:
- 1983: Buletin de București, regia Virgil Calotescu - Aristid Englezul
- 1988: Păstrează-mă doar pentru tine, regia Virgil Calotescu - Sergiu
- 1989: O vară cu Mara, regia George Cornea - rol secundar
- 1990: Cenușa păsării din vis, regia Dorin Mircea Doroftei - Matei
- 1991: Pasaj, regia George Bușecan - Dinu
- 1991: Șobolanii roșii, regia Florin Codre
- 1992: Sanda, regia Cristiana Nicolae - Marin
- 2001: Martor ocular, regia Costa Gavras - Ofițer german
- 2007 - 2008: Razboiul Sexelor, regia Ducu Ion - Toma Burlac
- 2008 - 2009: Îngerașii, regia Ducu Ion - Ion Napoleon Pop
- 2009 - 2010: Aniela, regia Iura Luncașu - Prințul, nebunul Serafim
- 2010 - 2011: Iubire și Onoare, regia Alex Cseh - Traian
- 2013: Sunt o babă comunistă, regia Stere Gulea - Tucu
- 2013: Îngeri pierduți, regia Ducu Ion - Horia Neacșu
- 2014: Cuscrii, regia Ducu Ion - Ionel Ungureanu
- 2016: #Selfie 69, regia Cristina Iacob - orbul
- 2016-2017:O grămadă de caramele, regia Ruxandra Ion - Tănase Șapte Case;
- 2017-2018: Fructul oprit, regia Ruxandra Ion - Vasile „Sile” Boască.
· 1962 - S-a născut Ray Coburn, clăpar şi compozitor canadian (Honeymoon Suite).
* 1963: Infanta Elena, Ducesă de Lugo (Elena María Isabel Dominica de Silos de Borbón y de Grecia; n. 20 decembrie 1963, Madrid) este fiica cea mai mare a regelui Juan Carlos I al Spaniei și a reginei Sofia a Spaniei. Este a patra în linia de succesiune la tronul Spaniei. Are o soră mai mică, Infanta Cristina a Spaniei, și un frate mai mic, Felipe, Prinț de Asturia.
* 1963: Infanta Elena, Ducesă de Lugo (Elena María Isabel Dominica de Silos de Borbón y de Grecia; n. 20 decembrie 1963, Madrid) este fiica cea mai mare a regelui Juan Carlos I al Spaniei și a reginei Sofia a Spaniei. Este a patra în linia de succesiune la tronul Spaniei. Are o soră mai mică, Infanta Cristina a Spaniei, și un frate mai mic, Felipe, Prinț de Asturia.
Infanta Elena a participat la multe întâlniri oficiale în țări ca Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Peru, Argentina, Japonia sau Filipine ca reprezentant al casei regale spaniole. S-a căsătorit cu Jaime de Marichalar y Sáenz de Tejada, fiu al Contelui și al Contesei de Ripalda pe data de 18 martie 1995, la Catedrala din Sevilla. Atunci tatăl ei i-a acordat pe viață titlul de Ducesă de Lugo.
Împreună au doi copii: Felipe Juan Froilán de Todos los Santos de Marichalar y de Borbón și Victoria Federica de Todos los Santos de Marichalar y de Borbón. În noiembrie 2009 s-a anunțat divorțul Infantei Elena de Jaime de Marichalar. La data de 21 ianuarie 2010 divorțul a fost înregistrat în Registrul Civil al familiei regale. Jaime de Marichalar și-a pierdut titlul de duce și statutul de membru al Familiei Regale Spaniole.
* 1968: Codrin Ștefănescu (n. 20 decembrie 1968) este un politician român, fost deputat în legislatura 2000–2004. Secretar general al PSD.
* 1969: Nicușor Daniel Dan (n. , Făgăraș, România) este un activist civic și matematician român, inițiator și fost președinte al partidului Uniunea Salvați România, candidat pentru funcția de primar general al Bucureștiului la alegerile din iunie 2012 și alegerile locale din 2016 și, din iunie 2016, consilier general al municipiului București.
După un doctorat în matematică în Franța, Nicușor Dan s-a întors în țară, unde a fondat Școala Normală Superioară București, o instituție științifică având scopul de a îndruma spre cercetare pe cei mai buni studenți români. Cunoscut drept fondator al asociației Salvați Bucureștiul, care militează pentru respectarea legii în dezvoltarea urbană a Bucureștiului, Nicușor Dan și-a bazat campania electorală pe ideea de a crea un București în care „să ne placă să trăim”.
În luna iunie 2015, Nicușor Dan a lansat platforma politică Uniunea Salvați Bucureștiul, alături de care își propunea să câștige alegerile locale din 2016 pentru postul de primar general și pentru consiliul general al municipiului București. La alegerile din 2016, a obținut locul al doilea în cursa pentru postul de primar, cu un procent de 30,5% și a fost ales consilier general al Bucureștiului.
* 1969: Serhii Vitaliovici Holubîțkîi cunoscut în lumea sportului ca Sergei Golubitsky (ucraineană Сергій Віталійович Голубицький; n. 20 decembrie 1969, Kiev) este un scrimer ucrainean specializat pe floretă. A fost vicecampion olimpic la Barcelona 1992 și campion mondial de trei ori la rând în 1997, 1998 și 1999. După ce s-a retras din competiție a devenit antrenor de scrimă. A fundat Centrul „Golubitsky Fencing” la Irvine, California.
Este soțul floretistei germane Carolin Golubytskyi. În anul 2004 și-a publicat autobiografia, intitulată Scrima este viața mea (în englezăFencing is My Life).
* 1972: Marc Silk (uneori menționat greșit ca Mark Silk) (n. 20 decembrie 1972) este un actor de comedie[1][2] și de voce din Solihull, Anglia.[2]
Printre lucrările sale se numără apariții în Chicken Run și ca vocea pentru SUA a lui Bob în Bob constructorul,[3][4] rolul lui Aks Moe în Războiul stelelor - Episodul I: Amenințarea fantomei, Johnny Bravo,[4]Scooby Doo și comisioane pentru Disney.
· 1975: Iulian Claudiu Manda, politician român
* 1978: Mircea-Titus Dobre (n. ) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat (PSD).
* 1980: Martín Gastón Demichelis (n. 20 decembrie 1980 în Justiniano Posse, Córdoba) este un jucător de fotbal argentinian retras din activitate care ultima oară a evoluat pentru clubul spaniol Malagapostul de fundaș central.
* 1980: Anthony da Silva cunoscut ca Tony (20 decembrie 1980, Le Creusot, Franța) este un fotbalist de origine portugheză, născut în Franța, care este liber de contract și a jucat ultima oară la clubul CFR 1907 Cluj pe postul de fundaș dreapta.
* 1982: Ioana Barbu (n. 20 decembrie 1982, Timișoara) este o actriță română de teatru și film. A jucat atât în piese de teatru cât și în filme. Este absolventă, în anul 2005, a Facultății de Film, secția de actorie, clasa profesorului dr. Gelu Colceag, din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Apoi a urmat cursurile de masterat în actorie la aceeași instituție de învățământ superior. A jucat în:
* 1978: Mircea-Titus Dobre (n. ) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat (PSD).
A fost ministru al turismului în guvernele Grindeanu și Tudose. După ce acesta din urmă a demisionat în ianuarie 2018, în luna mai Dobre a demisionat din PSD și a trecut la PPR.[1]
* 1980: Ashley Cole (n. 20 decembrie 1980) este un fotbalist englez care în prezent joacă pentru echipa din MLS, LA Galaxy și evoluează pe postul de fundaș. Anterior Cole a mai evoluat la echipele Chelsea, Arsenal și Crystal Palace.* 1980: Martín Gastón Demichelis (n. 20 decembrie 1980 în Justiniano Posse, Córdoba) este un jucător de fotbal argentinian retras din activitate care ultima oară a evoluat pentru clubul spaniol Malagapostul de fundaș central.
* 1980: Anthony da Silva cunoscut ca Tony (20 decembrie 1980, Le Creusot, Franța) este un fotbalist de origine portugheză, născut în Franța, care este liber de contract și a jucat ultima oară la clubul CFR 1907 Cluj pe postul de fundaș dreapta.
* 1982: Ioana Barbu (n. 20 decembrie 1982, Timișoara) este o actriță română de teatru și film. A jucat atât în piese de teatru cât și în filme. Este absolventă, în anul 2005, a Facultății de Film, secția de actorie, clasa profesorului dr. Gelu Colceag, din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Apoi a urmat cursurile de masterat în actorie la aceeași instituție de învățământ superior. A jucat în:
- 2003: Gunpowder, Treason and Plot (în română Praf de pușcă, Trădare și Complot), regia: Gillies MacKinnon;
- 2004: Călătorul, regia: Florin Filipescu;
- 2004: The Black Sea (în română Marea Neagră), regia: Andrew Reuland (scurtmetraj);
- 2004: Heather, regia: Chris Sewell;
- 2005: Quick Fresh, regia George Dogaru;
- 2006: Legături bolnăvicioase, regia: Tudor Giurgiu.
* 1983: Jonah Hill Feldstein, cunoscut ca Jonah Hill[1] (n. 20 decembrie 1983),[1] este un actor, producător, scenarist, comediant și actor de voce american. A fost nominalizat de două ori la Premiile Oscar, pentru interpretările din filmele Moneyball (2011) și Lupul de pe Wall Street(2013). El este, de asemenea, cunoscut pentru rolurile sale din Superbad (2007), Knocked Up (2007), Funny People (2009), Get Him to the Greek (2010), 21 Jump Street (2012), și This Is the End (2013), precum și pentru rolul său de voce în How to Train Your Dragon (2010).
* 1983: Kevin Systrom (n. 30 decembrie 1983) este un antreprenor și programator american, fiind co-fondator și CEO al Instagram. [1]
* 1983: Ognjen Vukojević (n. 20 decembrie 1983, Bjelovar, Yugoslavia) este un fotbalist croat care joacă pe postul de mijlocaș la clubul Dinamo Zagreb,împrumutat de la Dinamo Kiev.
· 1990: Joanna „JoJo” Levesque, cântăreață americană de muzică pop/R&B
* 1993: Iana Karapetovna Egorian (rusă Яна Карапетовна Егорян, n. 20 decembrie 1993, Tbilisi) este o scrimeră rusă specializată pe sabie, laureată cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 2014 de la Kazan. Cu echipa Rusiei a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial din 2015 de la Budapesta și este triplă campioană europeană de la 2013 până în 2015.
* 1993: Iana Karapetovna Egorian (rusă Яна Карапетовна Егорян, n. 20 decembrie 1993, Tbilisi) este o scrimeră rusă specializată pe sabie, laureată cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 2014 de la Kazan. Cu echipa Rusiei a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial din 2015 de la Budapesta și este triplă campioană europeană de la 2013 până în 2015.
Decese
· 217: Moare papa Zephyrinus si este succedat de papa Callixtus I, care a deținut funcția papală pana in anul 222.
· 1355: A murit Stefan Dušan, țarul Serbiei (n. 1308). Ștefan Uroș IV Dușan (n.aprox.1308 ), a fost regele Serbiei (din 8 septembrie 1331) și țar al sârbilor și grecilor (din 16 aprilie 1345). Sub conducerea sa, Serbia și-a atins apogeul extinderii sale teritoriale, ajungand unul dintre cele mai mari state din Europa acelei vremi.
· 1590: Ambroise Paré, chirurg și anatomist francez (n. 1510)
* 1697: Frederic Karl de Württemberg-Winnental (12 septembrie 1652 – 20 decembrie 1697) a fost din 1677 Duce al nou-fondatei linii de Württemberg-Winnental și regent al minorului Duce Eberhard Ludwig.
* 1697: Frederic Karl de Württemberg-Winnental (12 septembrie 1652 – 20 decembrie 1697) a fost din 1677 Duce al nou-fondatei linii de Württemberg-Winnental și regent al minorului Duce Eberhard Ludwig.
· 1722: A decedat Împăratul Kangxi (n. 4 mai 1654), al patrulea împărat al dinastiei Quing din China. A condus tara din 1661 pană la 1722, domnia sa fiind cea mai lungă domnie din istorie, fiind totodată unul dintre conducătorii cu cea mai lunga domnie din lume. Împăratul Kangxi este considerat unul dintre cei mai mari împărați pe care i-a avut China. El a suprimat Revolta Celor Trei Feudali, a forțat Regatul Tungning din Taiwan să se supună autorității sale, a blocat expansiunea Rusiei pe fluviul Amur și a extins imperiul spre nord-vest. De asemenea, el a patronat opere culturale importante precum elaborarea Dicționarului Kangxi. Domnia sa a adus stabilitate pe termen lung și o relativă bogăție, după ani de război și haos. El a inițiat perioada cunoscută sub numele de „Epoca Prosperă Kangxi – Qianlong „, care a durat generații după moartea sa. Până la sfârșitul domniei sale, Imperiul Qing controla toată China propriu-zisă, Taiwan, Manciuria, Mongolia Interioara, și Exterioră, Tibetul.
· 1765: A decedat Ludovic, Delfin al Franței (n.4 septembrie 1729) cel mai mare fiu și unicul care a supraviețuit copilăriei, al regelui Ludovic al XV-lea al Frantei și al soției sale, regina Maria Leszczynska. A murit de tuberculoza, la vârsta de 36 de ani, în timp ce tatăl său încă traia, deci n-a fost niciodată rege al Franței. Mama sa, regina Marie Leszczyńska și bunicul matern Stanisław Leszczyński, duce de Lorraine de asemenea i-au supraviețuit. Fiul său mai mare, Ludovic-Auguste, duce de Berry a devenit noul Delfin (print mostenitor), iar mai târziu, la moartea lui Ludovic al XV-lea, a fost încoronat ca Franței. Trei dintre fiii delfinului Ludovic au devenit regi ai Franței: Ludovic al XVI-lea, Ludovic al XVIII- lea, si Carol al X- lea. Ținut departe de treburile guvernării de către tatăl său, Ludovic a fost centrul unui grup religios care sperau să câștige puterea atunci când Ludovic va urca pe tron.
Ludovic a murit de tuberculoză la Fontainebleau în 1765 la vârsta de 36 de ani, în timp ce tatăl său încă traia, deci n-a fost niciodată rege al Franței. Mama sa, regina Marie Leszczyńska și bunicul matern Stanisław Leszczyński, duce de Lorraine de asemenea i-au supraviețuit. Fiul său mai mare, Ludovic-Auguste, duce de Berry a devenit noul Delfin iar mai târziu, la moartea lui Ludovic al XV-lea, a fost încoronat ca Franței.
Ludovic a fost înmormântat la Catedrala St.Étienne în Sens. Inima sa a fost înmormântată la biserica Saint Denis.
* 1849: William Miller (n. 15 februarie 1782 - d. 20 decembrie 1849) a fost un predicator baptist american, care a declanșat marea trezire interconfesională din anii 1840-1844, prin anunțarea celei de-a doua veniri a lui Iisus Christos în 1843-1844, întemeiat pe o serie de studii biblice, în special profetice și apocaliptice. Deoarece în limba engleză venirea lui Christos se numește Advent, adepții lui William Miller (milleriții) au fost numiți adventiști, iar curentul religios și teologic s-a numit adventism. Confesiunile care își au originea în această mișcare sunt clasificabile ca adventiste, indiferent dacă mențin numele de adventist sau caracterul și teologia inițială.
· 1903: Kornél Ábrányi (tatăl), memorialist, muzicolog și compozitor maghiar (n.1822)
* 1904: Alexandrina de Baden (Alexandrine Luise Amalie Friederike Elisabeth Sophie; 6 decembrie 1820 - 20 decembrie 1904) a fost cel mai mare copil al lui Leopold, Mare Duce de Baden (1790–1852) și a soției lui Prințesa Sofia a Suediei (1801–65).[1]
* 1904: Alexandrina de Baden (Alexandrine Luise Amalie Friederike Elisabeth Sophie; 6 decembrie 1820 - 20 decembrie 1904) a fost cel mai mare copil al lui Leopold, Mare Duce de Baden (1790–1852) și a soției lui Prințesa Sofia a Suediei (1801–65).[1]
· 1929: Émile Loubet, avocat și politician francez, al 8-lea președinte al Franței (n. 1838)
* 1937: Erich Friedrich Wilhelm Ludendorff (n. 9 aprilie 1865 – d. 20 decembrie 1937) a fost un ofițer în armata germană, activ în timpul Primului Război Mondial, învingător în bătălia de la Liège, și, alături de Paul von Hindenburg, învingător în bătălia de la Tannenberg. Între 1916-1918 a avut o influență puternică și pe plan politic, fiind un fel de "cancelar tainic" (din umbră), al Germaniei. A fost contra unei rezoluții de pace a parlamentului german, contra capitulării necondiționate a Germaniei și contra condițiilor de pace impuse de președintele american Wilson, astfel că la 28 octombrie 1918 a fost destituit din funcția de comandă de către împăratul Wilhelm al II-lea. Ludendorf susținea ideea că „armele germane” sunt invincibile. După război el a devenit un idol al multor naționaliști germani, a participat în1923 la puciul lui Hitler din München. A susținut, după 1926, în cadrul dreptei politice germane, o puternică luptă publicistică (propagandă) contra celor care (comuniști/marxiști, iezuiți, evrei), după părerea sa, cauzaseră pierderea războiului (Primul Război Mondial) și condițiile grele de pace impuse Germaniei.
* 1937: Erich Friedrich Wilhelm Ludendorff (n. 9 aprilie 1865 – d. 20 decembrie 1937) a fost un ofițer în armata germană, activ în timpul Primului Război Mondial, învingător în bătălia de la Liège, și, alături de Paul von Hindenburg, învingător în bătălia de la Tannenberg. Între 1916-1918 a avut o influență puternică și pe plan politic, fiind un fel de "cancelar tainic" (din umbră), al Germaniei. A fost contra unei rezoluții de pace a parlamentului german, contra capitulării necondiționate a Germaniei și contra condițiilor de pace impuse de președintele american Wilson, astfel că la 28 octombrie 1918 a fost destituit din funcția de comandă de către împăratul Wilhelm al II-lea. Ludendorf susținea ideea că „armele germane” sunt invincibile. După război el a devenit un idol al multor naționaliști germani, a participat în1923 la puciul lui Hitler din München. A susținut, după 1926, în cadrul dreptei politice germane, o puternică luptă publicistică (propagandă) contra celor care (comuniști/marxiști, iezuiți, evrei), după părerea sa, cauzaseră pierderea războiului (Primul Război Mondial) și condițiile grele de pace impuse Germaniei.
În 1935, Adolf Hitler l-a vizitat fără înștiințare de ziua sa și i-a propus să fie ridicat la rangul de feldmareșal. Acesta nu a acceptat.
· 1944: Nicolae Cartojan (n. 4 decembrie 1883, Călugăreni, județul Vlașca, azi în județul Giurgiu - d. 20 decembrie 1944, București) a fost un academician, autor, biograf, cercetător literar, istoric literar, pedagog și publicist român. Specialist în literatura română veche, profesor la Universitatea din București, s-a remarcat prin amplitudinea documentării și prin analiza minuțioasă a contextului istoric și cultural al epocilor literare.
* 1947: Luigi Chiarelli (n. 7 iulie 1880 - d. 20 decembrie 1947) a fost un dramaturg, critic de teatru și pictor italian, creatorul genului teatral grotesc.
* 1952: Alexandru Filipașcu (n. 20 aprilie 1902, Petrova, Maramureș – d. 20 decembrie 1952, Valea Neagră, Constanța) a fost un istoric, primar al orașului Sighetu Marmației, profesor și preot român, provenit dintr-o familie greco-catolică.[1] În perioada 1948 -1952 a fost profesor la Institulul Teologic Cluj.[2] A fost deținut politic din vara anului 1952 la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a decedat.
* 1954: James Hilton (n. 9 septembrie 1900 – d. 20 decembrie 1954) a fost un romancier englez cunoscut în special pentru câteva best-seller-uri precum Lost Horizon și Goodbye, Mr. Chips.
El a scris și scenarii de film pentru Hollywood.[2]
* 1958: Constantin Brăiloiu (n. 13 august 1893, București - d. 20 decembrie1958, Geneva) a fost un compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist și profesor român din prima jumătate a secolului al XX-lea, animator al vieții muzicale, cu un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală. Este considerat și teoreticianul etnomuzicologiei moderne.
· 1963: Paul Constantinescu (n. 30 iunie 1909, Ploiești - d. 20 decembrie1963, București) a fost un compozitor român de origine evreiască [1], membru corespondent (1963) al Academiei Române.Profesor la Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu" din București.Constantinescu a fost un talent artistic cu certe aptitudini și față de literatură (poezie), artă plastică (desen, caricatură), cinematografie (operatorie). A manifestat o constantă preocupare față de folclor și melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale. Contrar generației anterioare ce și-a făcut studiile peste hotare, Constantinescu s-a călit la flacăra unor pedagogi de vocație din țară, reușind să-și apropie sursele de inspirație din solul natal, chiar de la debutul creator.
· 1966 - A încetat din viaţă Mihail Sorbul, dramaturg, autor al pieselor "Patima roşie", "Letopiseţi". Mihail Sorbul a fost primul laureat al Premiului naţional pentru literatură dramatică (1937) (n. 29 octombrie 1885)
· 1968: John Ernst Steinbeck. (/ˈstaɪnˌbək/; n. 27 februarie 1902, Salinas, California - d. 20 decembrie 1968, New York) a fost scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1962. El este cunoscut pe scară largă pentru romanul care a câștigat Premiul Pulitzer Fructele mâniei (1939), romanele La răsărit de Eden (1952) și Șoareci și oameni(1937). A fost autorul a douăzeci și șapte de cărți, acestea incluzând șasisprezece romane, șase cărți non-ficțiune și cinci colecții de povestiri; Steinbeck fiind recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1962.
* 1971: Roy Oliver Disney (n. 24 iunie 1893 - d. 20 decembrie 1971) a fost fratele lui Walt Disney și co-fondatorul companiei Disney. Tatăl celor doi străluciți antreprenori americani a fost canadianul (ulterior devenit cetățean al Statelor Unite) Elias Disney.
* 1971: Shigeyoshi Suzuki (13 octombrie 1902 - 20 decembrie 1971) a fost un fotbalist japonez.
* 1971: Roy Oliver Disney (n. 24 iunie 1893 - d. 20 decembrie 1971) a fost fratele lui Walt Disney și co-fondatorul companiei Disney. Tatăl celor doi străluciți antreprenori americani a fost canadianul (ulterior devenit cetățean al Statelor Unite) Elias Disney.
* 1971: Shigeyoshi Suzuki (13 octombrie 1902 - 20 decembrie 1971) a fost un fotbalist japonez.
· 1974 - A murit compozitorul şi dirijorul francez André Jolivet, cofondator al grupului “La Jeune France” alături de Yves Baudrier, Daniel Lesur şi Olivier Messiaen, grup numit iniţial “La Spirale” (n.08.08.1905).
· 1982: A încetat din viaţă Arthur Rubinstein, compozitor şi pianist american de origine poloneză, recunoscut ca un desăvârşit interpret al muzicii lui Chopin; (n. 28 ianuarie 1887).
* 1989: Ioan Moraru (n. 8 septembrie 1927, Dârlos, județul Târnava Mare - d. 20 decembrie 1989, București) a fost un medic român, ales post-mortem membru al Academiei Române.
* 1989: Ioan Moraru (n. 8 septembrie 1927, Dârlos, județul Târnava Mare - d. 20 decembrie 1989, București) a fost un medic român, ales post-mortem membru al Academiei Române.
Ioan Moraru, alături de Mihail Kuzin (Uniunea Sovietică) și Bernard Lown(Statele Unite), a fost copreședinte al organizației „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, căreia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace în anul 1985.
· 1996: Carl Edward Sagan (n. 9 noiembrie 1934, Brooklyn – d. 20 decembrie1996, Seattle) a fost un cunoscut astronom și astrofizician american, care a adus o mare contribuție la promovarea și popularizarea științei. A fost pionier al exobiologiei și fondator al programului de căutare a inteligenței în Univers (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea întreagă datorită cărților sale cu temă științifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: Călătorie în Univers, cel mai vizionat program al televiziunii PBS înainte de 1990. Odată cu acest serial a fost publicată și o carte cu același nume. Sagan a scris și romanul Contact care a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actrița Jodie Foster. A fost de asemenea autor, coautor sau editor a peste 20 de cărți, și a publicat peste 600 de lucrări științifice și articole.
O mare parte din cariera sa și-a petrecut-o pe postul de profesor de astronomie la Universitatea Cornell, unde s-a și ocupat de Laboratorul de Studii Planetare.
Acesta a primit numeroase premii printre care se număra și un Pulitzer pentru Non-Ficțiune, câștigat prin intermediul cărtii sale The Dragons of Eden (Dragonii Edenului).
El a fost căsătorit de trei ori și a avut cinci copii. Sagan a murit din cauza pneumoniei pe data de 20 decembrie 1996, la vârsta de 62 de ani.
· 1998 - A murit Alan Lloyd Hodkin, laureat britanic al premiului Nobel pentru medicină în anul 1963 (n.05.02.1914).
* 2000: Victor Pimsner (n. 26 martie 1920, Cairaclia, Basarabia – d. 20 decembrie 2000, Germania) a fost un aviator, profesor universitar și organizator al învățământului ingineresc de aviație.
· 2001 - A murit Jacques Mauclair, actor, dramaturg, regizor francez, unul dintre primii care au pus în scenă piesele dramaturgului român Eugen Ionescu (n.12.01.1919).
· 2001 - A murit Léopold Senghor, poet, om politic, fost preşedinte al statului Senegal (1960–1980). Promotor al conceptului “la négritude”, Senghor a fost unul dintre luptătorii din avangarda mişcării pentru unitate africană (n.09.10.1906).
* 2003: Grigore Grigoriu (n. 4 aprilie 1941, orașul Căușeni, județul Tighina - d. 20 decembrie 2003, satul Palanca, raionul Ștefan Vodă) a fost un actor din Republica Moldova, cunoscut mai ales pentru interpretarea rolului hoțului de cai Luiku Zobar din filmul Șatra (1975).
* 2003: Grigore Grigoriu (n. 4 aprilie 1941, orașul Căușeni, județul Tighina - d. 20 decembrie 2003, satul Palanca, raionul Ștefan Vodă) a fost un actor din Republica Moldova, cunoscut mai ales pentru interpretarea rolului hoțului de cai Luiku Zobar din filmul Șatra (1975).
Sărbători
· Înainteprăznuirea Nașterii Domnului; Sfântul sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei (calendar creștin-ortodox)
· Ss. Abraham, Isaac si Iacob (calendar romano-catolic)
· Preserbarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos; Sfântul Ignatie Teoforul (calendar greco-catolic)
ARTE 20 Decembrie
MUZICĂ 20 Decembrie
Larry Willis, pianist american
Bobby Colomby, baterist american (Blood, Sweat & Tears)
Peter Criss (Crisscoula), baterist şi vocalist american (Kiss)
Steve Wright, vocalist australian (The Easybeats)
Billy Bragg, cântăreţ şi compozitor britanic
Anita Baker, cântăreaţă americană (Chapter 8)
Anna Vissi, cântăreață greacă
Ray Coburn, clăpar şi compozitor canadian (Honeymoon Suite)
JoJo
Paul Constantinescu
Paul Constantinescu - ORATORIUL BIZANTIN nr. 1 ,,NASTEREA DOMNULUI" inregistrare 1993: https://youtu.be/6hgqxoajLtQ.
Compozitorul şi dirijorul francez André Jolivet
Arthur Rubinstein
Colinde
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Mahler - Symphony No.1 TITAN (Century’s recording : Bruno Walter / New York Philharmonic)
Corrette: Six Christmas Symphonies
Tchaikovsky: The Best of Romantic Music
Sweet Songs Will Put You To Sleep – Soothing Piano and Violin – Calming Relaxing Music Stress Relief
POEZIE 20 Decembrie
Poetul Alexandru Căprariu
Biografie Alexandru Căprariu
Alexandru Caprariu (20 decembrie 1929-4 februarie 1988).
Absolvent al Facultatii de Filosofie. Fregventeaza Scoala de literatura "Mihai Eminescu" (1951-1952).
Din 1957 lucreaza la revista Tribuna pana in 1969, cand devine directorul noi infintate edituri Dacia.
Debutează în timpul studiilor universitare (1949) în Almanah literar. Firesc pentru evoluţia viitoare, colaborează la revistele literare Steaua, Tribuna, Contmporanul, România literară, Luceafărul etc.
Între 1957 1969 ocupă funcţia de redactor al revistei Tribuna, iar din 1969 şi până în 1986 este director al Editurii Dacia. Sfârşitul vieţii îl va găsi tot la Tribuna, revista pentru care lucrase doisprezece ani.
Debutul editorial se produce în anul 1963, cu volumul de versuri Orizonturi urmat la un interval de trei ani de Cercurile dragostei (1966)
În perioada când renunţă la presă, scrie foiletoane critice (Jurnal litrar, 1967), cronici sportive, note de călătorie. Reîntoarcerea la poezie se produce cu Mica autobiografie (1975), urmată de Marea autobiografie (1979).
Ochii de pretutindeni
Ierbarul cu amintiri
Asfinţiturile zilnice
şi antologia de autor apărută în preajma morţii sub titlul Reîntoarcerea menestrelului.
Activitatea creatoare a lui Alexandru Căprariu este răsplătită cu două premii: Premiul Uniunii Scriitorilor (1975) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj Napoca (1979).
" Mereu disponibila, deschisa tematic, creatia lui Alexandru Caprariu coboara cu verva cenzurata in strada, se retrage elegiac-meditativa in spatiul unor blande reverii, tresare fantasta si ironica in broderii migaloase sau se desface sub o abia perceptibila malitie ingenua, in silogisme si parabole."
Alexandru Caprariu (20 decembrie 1929-4 februarie 1988).
Absolvent al Facultatii de Filosofie. Fregventeaza Scoala de literatura "Mihai Eminescu" (1951-1952).
Din 1957 lucreaza la revista Tribuna pana in 1969, cand devine directorul noi infintate edituri Dacia.
Debutează în timpul studiilor universitare (1949) în Almanah literar. Firesc pentru evoluţia viitoare, colaborează la revistele literare Steaua, Tribuna, Contmporanul, România literară, Luceafărul etc.
Între 1957 1969 ocupă funcţia de redactor al revistei Tribuna, iar din 1969 şi până în 1986 este director al Editurii Dacia. Sfârşitul vieţii îl va găsi tot la Tribuna, revista pentru care lucrase doisprezece ani.
Debutul editorial se produce în anul 1963, cu volumul de versuri Orizonturi urmat la un interval de trei ani de Cercurile dragostei (1966)
În perioada când renunţă la presă, scrie foiletoane critice (Jurnal litrar, 1967), cronici sportive, note de călătorie. Reîntoarcerea la poezie se produce cu Mica autobiografie (1975), urmată de Marea autobiografie (1979).
Ochii de pretutindeni
Ierbarul cu amintiri
Asfinţiturile zilnice
şi antologia de autor apărută în preajma morţii sub titlul Reîntoarcerea menestrelului.
Activitatea creatoare a lui Alexandru Căprariu este răsplătită cu două premii: Premiul Uniunii Scriitorilor (1975) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj Napoca (1979).
" Mereu disponibila, deschisa tematic, creatia lui Alexandru Caprariu coboara cu verva cenzurata in strada, se retrage elegiac-meditativa in spatiul unor blande reverii, tresare fantasta si ironica in broderii migaloase sau se desface sub o abia perceptibila malitie ingenua, in silogisme si parabole."
Ceasornicul
Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
vom pierde aceleaşi trenuri
şi, poate, aceleaşi speranţe-
dar astfel
minutarele vor săgeta simultan
clipa-fecioară a dragostei.
Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
să-nşelăm timpul ce ne-ar fi dus
pe două drumuri,
lăsând inimile noastre să se caute-n zadar,
navigînd;
tu - pe harta cea bună,
eu - după copia ei fragmentastă,
în care continentele încă sînt fără contur.
Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
cu timpul
şi adolescenţele, azi depărtate,
vor dobîndi aceeaşi fiinţă,
acelaşi parfum,
aceleaşi culori
ca două grădini vecine
ce-şi împletesc în adînc,
nevăzut dar firesc,
rădăcinile arborilor mereu întineriţi prin anotimp.
Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
exact după al meu
- nu mai înainte, nu mai în urmă -
să fim mereu noi înşine,
să nu existe niciodată
un
prea devreme
sau
un
prea tîrziu.
Joc
Ce joc ciudat am jucat,
Din prea multa dragoste:
Ca-n miturile vechi am hotarat sa ne unim fiintele.
„Mainile talc vor fi mainile mele",
am spus. „Mainile mele vor fi mainile tale",
ai spus, pentru ca forma lumii dinafara
sa fie una singura
in fiinta noastra unica.
„Picioarele tale vor fi picoarele mele",
am spus „Picioarele mele vor fi picioarele tale",
ai spus —
pentru ca toate cararile lumii,
si, vai! cate sunt -
ingemanati sa le strabatem impreuna.
„Ochii tai vor fi ochii mei",
am spus. „Ochii mei vor fi ochii tai",
ai spus — pentru ca tot ce vedem sa fie acelasi trup de lumina.
„Inima ta va fi inima mea",
am spus. „Inima mea va fi inima ta",
ai spus.
Dar de-atunci
Fiecare iubim pe altul.
Ce joc ciudat am jucat, din prea multa dragoste!
Din prea multa dragoste:
Ca-n miturile vechi am hotarat sa ne unim fiintele.
„Mainile talc vor fi mainile mele",
am spus. „Mainile mele vor fi mainile tale",
ai spus, pentru ca forma lumii dinafara
sa fie una singura
in fiinta noastra unica.
„Picioarele tale vor fi picoarele mele",
am spus „Picioarele mele vor fi picioarele tale",
ai spus —
pentru ca toate cararile lumii,
si, vai! cate sunt -
ingemanati sa le strabatem impreuna.
„Ochii tai vor fi ochii mei",
am spus. „Ochii mei vor fi ochii tai",
ai spus — pentru ca tot ce vedem sa fie acelasi trup de lumina.
„Inima ta va fi inima mea",
am spus. „Inima mea va fi inima ta",
ai spus.
Dar de-atunci
Fiecare iubim pe altul.
Ce joc ciudat am jucat, din prea multa dragoste!
Nescrisul timp
Există un timp peste timp
prin care ne naştem a doua oară,
există un timp peste timp
pentru cei care nu ştiu să moară,
există un timp nescris în ceas
viu în culoare,
în vis,
în glas,
un timp stăpân şi-n tăceri,
maree fără cuvinte,
un timp fără leagăn şi fără morminte,
dar în care gîlgîie voci
din stele şi lună,
din antice roci,
un timp venit din geologie,
un timp pentru care luptăm să se ştie
dacă-ngenunche prin noi sau urcă-n vecie,
un timp-stejar mereu în furtună egal,
un timp-ocean fără de mal,
un timp peste timp în el
-inel de foc în focul altui inel-
ora în oră:
(un timp-tată,
un timp-mamă,
un timp-frate,
un timp-soră)
timpul fiinţelor noastre, incandescent,
timpul prezent
neostenit trecătorul prezent.
prin care ne naştem a doua oară,
există un timp peste timp
pentru cei care nu ştiu să moară,
există un timp nescris în ceas
viu în culoare,
în vis,
în glas,
un timp stăpân şi-n tăceri,
maree fără cuvinte,
un timp fără leagăn şi fără morminte,
dar în care gîlgîie voci
din stele şi lună,
din antice roci,
un timp venit din geologie,
un timp pentru care luptăm să se ştie
dacă-ngenunche prin noi sau urcă-n vecie,
un timp-stejar mereu în furtună egal,
un timp-ocean fără de mal,
un timp peste timp în el
-inel de foc în focul altui inel-
ora în oră:
(un timp-tată,
un timp-mamă,
un timp-frate,
un timp-soră)
timpul fiinţelor noastre, incandescent,
timpul prezent
neostenit trecătorul prezent.
Ioan Flora
Biografie Ioan Flora
S-a născut la 20 decembrie 1950 în Satul Nou, judeţul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum Serbia.
A murit la 3 februarie 2005 în Bucureşti.
A fost un poet român din Serbia.
A absolvit liceul la Vârşeţ apoi Facultatea de Litere din Bucureşti în anul 1973.
Membru şi secretar al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea şi la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor şef la Ediţia Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabileşte cu familia la Bucureşti.
A publicat volumele de poezie:
* Valsuri, 1970;
* Iedera, 1975;
* Fişe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia);
* Terapia muncii, 1981;
* Starea de fapt, 1984,1986;
* O bufniţă tânără pe patul morţii,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie);
* Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina);
* Tălpile violete, 1990, 1998;
* Poeme, antologie, 1993;
* Discurs asupra struţocămilei), 1995, 1998 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova);
* Cincizeci de romane şi alte utopii/ Fifty Novels and Other Utopias (Cinquante romans et autres utopies), antologie, 1996;
* Iepurele suedez, 1997, 1998 (Prix de lUnion des Ecrivains şi premiul ASPRO).
* Medeea şi maşinile ei de război, 2000
S-a născut la 20 decembrie 1950 în Satul Nou, judeţul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum Serbia.
A murit la 3 februarie 2005 în Bucureşti.
A fost un poet român din Serbia.
A absolvit liceul la Vârşeţ apoi Facultatea de Litere din Bucureşti în anul 1973.
Membru şi secretar al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea şi la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor şef la Ediţia Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabileşte cu familia la Bucureşti.
A publicat volumele de poezie:
* Valsuri, 1970;
* Iedera, 1975;
* Fişe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia);
* Terapia muncii, 1981;
* Starea de fapt, 1984,1986;
* O bufniţă tânără pe patul morţii,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie);
* Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina);
* Tălpile violete, 1990, 1998;
* Poeme, antologie, 1993;
* Discurs asupra struţocămilei), 1995, 1998 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova);
* Cincizeci de romane şi alte utopii/ Fifty Novels and Other Utopias (Cinquante romans et autres utopies), antologie, 1996;
* Iepurele suedez, 1997, 1998 (Prix de lUnion des Ecrivains şi premiul ASPRO).
* Medeea şi maşinile ei de război, 2000
Trădarea metaforei
La naiba cu urletul masinii de scris, cu poezia cosmica si industriala, deranjezi vecinii si nici nu pot sa calc
Si mirosul de rufe curate imi gadila narile si fac,
pentru moment,
abstractie de sine,
de savante citate si metastaze,
de diminetile cu lipie si jumari calde
si lazi cu cartofi incoltind sub pat, la intuneric;
fac abstractie de lumina albastrie a lampii,
cand rasfoiam gramatici inutile si-mi spun:
la naiba cu ambitiile acestea prostesti!
La naiba cu apologia nivelului de trai!
Si-asa sunt de acord in orice imprejurare,
nu vreau decat sa respir si sa respir si sa respir,
sa respir infernal si solemn,
in camp,
la tine in poala,
la tine pe gura, dimineata si seara,
sa respir si sa respir,
chiar dac-as trada experimentul, plictisul, metafora,
desimea stelelor,
scurgerea timpului interior;
sa respir si sa respir si sa respir,
cast si ireversibil,
chiar de-as risca sa fiu pasibil de suspiciuni si analize,
sa-mi smulga telefonul din priza,
sa calc prin noroaie pana-n gat.
Respir, asadar, din mers, din galop,
respir in cerc,
respir categoric
si nu-mi crestez decat arareori respiratia cu lama
si ce-mi mai surade aceasta lenjerie alba, apretata,
intinsa la uscat
si nici macar nu mai deranjez vecinii.
Si mirosul de rufe curate imi gadila narile si fac,
pentru moment,
abstractie de sine,
de savante citate si metastaze,
de diminetile cu lipie si jumari calde
si lazi cu cartofi incoltind sub pat, la intuneric;
fac abstractie de lumina albastrie a lampii,
cand rasfoiam gramatici inutile si-mi spun:
la naiba cu ambitiile acestea prostesti!
La naiba cu apologia nivelului de trai!
Si-asa sunt de acord in orice imprejurare,
nu vreau decat sa respir si sa respir si sa respir,
sa respir infernal si solemn,
in camp,
la tine in poala,
la tine pe gura, dimineata si seara,
sa respir si sa respir,
chiar dac-as trada experimentul, plictisul, metafora,
desimea stelelor,
scurgerea timpului interior;
sa respir si sa respir si sa respir,
cast si ireversibil,
chiar de-as risca sa fiu pasibil de suspiciuni si analize,
sa-mi smulga telefonul din priza,
sa calc prin noroaie pana-n gat.
Respir, asadar, din mers, din galop,
respir in cerc,
respir categoric
si nu-mi crestez decat arareori respiratia cu lama
si ce-mi mai surade aceasta lenjerie alba, apretata,
intinsa la uscat
si nici macar nu mai deranjez vecinii.
Colina mișcătoare
Urcam dimineata prin padure si aerul scartaia
sub pasii mei,
ca zapada in februarie.
Ma impresurau o respiratie nemaiincercata,
o rupere de tesuturi, un scancet, o negura deasa;
era cum te-ai prabusi brusc in afara lumii,
cum te-ai rezema de peretii de gheata
ai balenei albe,
de umbra dovleacului urias,
rasarit dintr-un munte de nisip.
Si-atunci, deodata se facu ziua si-n fata
se aratase o lunca si-n mijlocul ei un artar
si-n mijlocul artarului, o bufnita alba,
iar in varful ei, cerul albastru.
Bufnita avea urechi ascutite si ochii rosi si pleoape
si vise rosii.
Daca statea asa, impietrita, raspandea in jurul ei
o noapte de aluat moale si lipicios
si clabuci de lumina.
Daca zbura,
nu atingea aerul si nu rumega razele rosii de luna.
O priveam nauc, asteptand sa latre, sa grohaie
sau cel putin sa vorbeasca.
Ma asteptam sa se tulbure oarecum
aratandu-si limba, toiagul si mantaua de purpura; sa se metamorfozeze pe loc in lup, in apa curgatoare.
Or ea statea nemiscata in varful cerului albastru,
nici vie, nici moarta,
si-atunci padurea se urni din loc
ca o simpla colina miscatoare.
sub pasii mei,
ca zapada in februarie.
Ma impresurau o respiratie nemaiincercata,
o rupere de tesuturi, un scancet, o negura deasa;
era cum te-ai prabusi brusc in afara lumii,
cum te-ai rezema de peretii de gheata
ai balenei albe,
de umbra dovleacului urias,
rasarit dintr-un munte de nisip.
Si-atunci, deodata se facu ziua si-n fata
se aratase o lunca si-n mijlocul ei un artar
si-n mijlocul artarului, o bufnita alba,
iar in varful ei, cerul albastru.
Bufnita avea urechi ascutite si ochii rosi si pleoape
si vise rosii.
Daca statea asa, impietrita, raspandea in jurul ei
o noapte de aluat moale si lipicios
si clabuci de lumina.
Daca zbura,
nu atingea aerul si nu rumega razele rosii de luna.
O priveam nauc, asteptand sa latre, sa grohaie
sau cel putin sa vorbeasca.
Ma asteptam sa se tulbure oarecum
aratandu-si limba, toiagul si mantaua de purpura; sa se metamorfozeze pe loc in lup, in apa curgatoare.
Or ea statea nemiscata in varful cerului albastru,
nici vie, nici moarta,
si-atunci padurea se urni din loc
ca o simpla colina miscatoare.
O mie noua sute cincizeci si SASE, spre toamna
|
Andrei Codrescu, poet
Biografie
Andrei Codrescu (nume original: Andrei Perlmutter, n. 20 decembrie 1946, Sibiu, România) este un eseist, pedagog, poet și prozator american, originar din România.
S-a născut ca Andrei Perlmutter într-o familie evreiască din Sibiu. Până la 13 ani, părinții nu i-au spus că este evreu iar în 1966, a fost vândut de Ceaușescu statului Israel pentru 4.000 de dolari, sumă în care era inclusă și mama lui.[1] A debutat ca poet de limbă română iar după emigrarea în SUA (1966) s-a afirmat ca scriitor în limba engleză, publicând poezii, lucrări cu caracter memorialistic și eseuri. Este colaborator la National Public Radio. În 1989 s-a întors în țara natală ca să transmită Revoluția Română în direct pentru programul de știri ABC's Nightline (articolele sale au fost reluate în revista Dilema). A descris această experiență în cartea Gaura din steag (The Hole in the Flag) desemnată de suplimentul literar al ziarului New York Times drept Notable Book of the Year. Romanul său, Contesa sângeroasă (The Blood Countess) (Simon and Schuster, 1995), a devenit best seller în America de Nord. Un al doilea roman, Mesi@ a avut aceeași soartă. Volumul de versuri se numește Alien Candor: Selected Poems. 1970-1996 (Santa Rosa; Black Sparrow Press, 1996). Toate volumele au fost traduse în limba română.
A publicat în The Baltimore Sun, The Chicago Tribune, Playboy Magazine și The New York Times.
Predă cursuri de creative writing la Louisiana State University în Baton Rouge, Louisiana, și editează revista de avangardă poetică Exquisite Corpse: A Journal of Letters and Life. Locuiește în New Orleans. Este căsătorit și are doi fii.
Opera poetică
Este autorul următoarelor volume de poezie:
Volume de eseuri
A publicat următoarele volume de eseuri:
· The Life and Times of an Involuntary Genius (1975),
· In America's Shoes (1983),
· A Craving for Swan (1986),
· Raised by Puppets Only to Be Killed by Research (1989),
· The Disappearance of the Outside: a Manifesto for Escape (1990),
· The Hole in the Flag: A Romanian's Exile Story of Return and Revolution (1991),
· The Muse Is Always Half-Dressed in New Orleans (1995; 1996),
· Zombification: Essays from NPR (1995; 1996),
· The Dog with the Chip in His Neck: Essays from NPR & Elsewhere (1996),
· Hail Babylon! Looking for the American City at the End of the Millenium (1998),
· The Devil Never Sleeps & Other Essays (2000),
· An Involuntary Genius in America's Shoes: (And What Happened Afterwards) (2001),
· The Posthuman Dada Guide - Tzara & Lenin Play Chess (2009).
· Candoarea străină, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997.
Romane și povestiri
A publicat, de asemenea, volumul de proză scurtă Monsieur Teste in America & Other Instances of Realism (1987) și romanele:
· The Repentance of 1994,
· The Blood Countess (Contesa sângeroasă, 1995; 1996),
· Messiah(Mesi@) (1999),
· A Bar in Brooklyn: Novellas & Stories, 1970-1978 (1999),
· Wakefield (2004), traducere românească 2006.
Despre beţie
îmi scriu poemele sobru
le citesc beat
nu ca alţi poeţi
dinaintea mea care scriau beţi
le citeau beţi şi chiar continuau să rămână aşa
în timpul lecturilor
celorlalţi şi în asta
au reuşit admirabil
majoritatea sunt morţi acum
în poezie asta se numeşte succes
după ce murim oamenii ne citesc
poemele iubitelor
şi prietenilor
şi e normal ca ei să fie beţi când
fac asta doamne fereşte
ca ei să se apuce să scrie
din băutură rar
iese poezie
Baudelaire avea dreptate
enivrez-vous mais
seulement au but d'être pissés
pas pour la poèsie
asta ar însemna beţi dacă trebuie
dar nu de dragul poeziei
lucrurile stau şi aşa destul de rău
le citesc beat
nu ca alţi poeţi
dinaintea mea care scriau beţi
le citeau beţi şi chiar continuau să rămână aşa
în timpul lecturilor
celorlalţi şi în asta
au reuşit admirabil
majoritatea sunt morţi acum
în poezie asta se numeşte succes
după ce murim oamenii ne citesc
poemele iubitelor
şi prietenilor
şi e normal ca ei să fie beţi când
fac asta doamne fereşte
ca ei să se apuce să scrie
din băutură rar
iese poezie
Baudelaire avea dreptate
enivrez-vous mais
seulement au but d'être pissés
pas pour la poèsie
asta ar însemna beţi dacă trebuie
dar nu de dragul poeziei
lucrurile stau şi aşa destul de rău
Fii înţelept
Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.
Prieteni
Cu glasul vostru, ca o barcă-ntre tâmple,
Alunecând pe marea sevelor de-april,
Îmi cresc puteri fără de număr;
Mă răsfoieşte vântul ca pe-o carte
Şi-oceane albe-mi curg pe umăr.
Inima către voi
Mi-am deschis-o ca o poartă
Tranşeea cu profil de şarpe
S-a prăbuşit în mine, moartă.
Mâinile voastre, toate,
Le-am strâns în mâinile mele
Şi-au pornit vânturi în lumină.
Pe podul braţelor voastre
Mă ridic către soare.
Albii porumbei ai bucuriei
Au învăţat, neîntrerupt, să zboare.
Alunecând pe marea sevelor de-april,
Îmi cresc puteri fără de număr;
Mă răsfoieşte vântul ca pe-o carte
Şi-oceane albe-mi curg pe umăr.
Inima către voi
Mi-am deschis-o ca o poartă
Tranşeea cu profil de şarpe
S-a prăbuşit în mine, moartă.
Mâinile voastre, toate,
Le-am strâns în mâinile mele
Şi-au pornit vânturi în lumină.
Pe podul braţelor voastre
Mă ridic către soare.
Albii porumbei ai bucuriei
Au învăţat, neîntrerupt, să zboare.
TEATRU/FILM 20 Decembrie
Cu Ruxandra Sireteanu
Biografie
Ruxandra Sireteanu (n. 20 decembrie 1943, Craiova - 18 februarie 2014) a fost o importantă actriță română.
A debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finți.
A susținut multe recitaluri de poezie atât în România cât și în Suedia (Malmö și Göteborg) și Grecia (Atena și Salonic). În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la „Maison des jeunes”, condusă de Jean-Louis Barrault și Tania Balachova.
În perioada 1992–1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universității Hyperion din București.
Din 1996 face dublaje la filmele de desene animate, Studiourile „AGER FILM”. Între 1998–1999, dublaj la serialul de televiziune „Suflet de femeie.”
Ruxandra Sireteanu s-a născut la Craiova, pe data de 20 decembrie 1943 și a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finți. După absolvirea Liceului „Sf. Sava” din București, în 1961, a intrat la IATC Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, lector Sanda Manu. În 1965, la examenul de absolvire, a jucat rolurile Tofana din „Patima Roșie” de Mihail Sorbul și Fata, Iubita, Nevasta din „Omul care s-a transformat în câine” de O. Dragun, regia Andrei Șerban. Între anii 1965–1969, Ruxandra Sireteanu a fost angajată la Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Pe scena Naționalului craiovean a interpretat: Catarina din „Femeia îndărătnică” de William Shakespeare, regia Miron Niculescu; Dorina din „Tartuffe” de Moličre, regia Miron Niculescu; Șura din „ Egor Bulîciov” de Maxim Gorki, regia Petre Sava Băleanu; Elena din „Suflete tari” de Camil Petrescu, regia Geta Tomescu.
Între 1971–1972 Ruxandra Sireteanu a fost angajată la Teatrul de Stat din Oradea, unde a jucat rolurile Nina Zarecinaia din „Pescărușul” de Cehov (regia Alexandru Colpacci) și Maria din „Omul care ...” de Horia Lovinescu. Din anul 1972, este angajată a Teatrului Nottara din București. Timp de 36 de ani petrecuți pe scena acestui teatru, actrița Ruxandra Sireteanu a întruchipat o serie lungă de personaje, printre care: Jennifer din „ Adio Charlie” de G. Alexod, regia George Rafael (1972); Ghizi din „Familia Tott” de Orkeny, regia Val Paraschiv (1977); Nina din „N-am încredere în bărbați” de Sofronov, regia Dan Micu (1975); Senia din „Calandria” de D. Babiena (1982); Agripina din „5 romane de amor” de Teodor Mazilu, regia George Rafael (1978); Veta din „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regia Dan Micu (1986); Doamna Vintilă din „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, regia Alexandru Dabija (1984); Charlotta din „ Livada de vișini” de A. P. Cehov, regia Dominic Dembinschi (1987); și Pin din „Taifun” de Ca O Yu, regia Alexandru Dabija (1988); Margareta din „ Simeyașul” de Gherman, regia Horațiu Mălăele (1990); Elena Sergheevna din „Șantaj” de Ludmila Ruzumovskaia, regia D. Dembinschi (1992); Frosina din „Avarul” de Moličre, regia Mircea Cornișteanu (1994); Doamna Pearce și Doamna Higgins din „Misterele Londrei”, muzical după „Pygmalion” de G. B. Shaw, regia D. Dembinschi (1995); Fiokla din „Căsătoria” de Gogol, regia Gavriil Pinte (1998); Nanny din „Nanny” de Fenwik, regia Tom Ferriter (1999); Judy din „Moștenirea lui Cadâr”, muzical de Eugen Rotaru, regia Tania Filip (1999; Teatrul Nottara a făcut un turneu cu acest spectacol în SUA și Canada, în 2001); Dragna, Boiana și Olivera în „Larry Thomson” de Kovacevici (2001); Mama din „Minciuna din mine” de Sam Sheppard, regia Ada Lupu (2002); Tița din „Prăpăstiile Bucureștilor” de Matei Millo, regia Ada Lupu (2003); Chiriachița din „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, regia Dinu Cernescu (2003); Crapart din „Jocul dragostei și al morții” de Romain Rolland, regia Lucian Giurchescu (2003); Raisa Pavlova și Ulita din „Pădurea” de A. N. Ostrovski, regia Tudor Mărăscu (2005); Eileen din „Billy Șchiopul” de Martin McDonagh, regia Vlad Masacci (2005); Nina Ivanovna din piesa „Un pensionar fatal” de Al. Galin, regia Tudor Țepeneag (2008).
Roluri la Teatrul „George Ciprian” din Buzău: Luiza din „Fierarii” de M. Nicolici, regia Răzvan Săvescu (2000); Lady Bracknell din „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, regia Răzvan Dincă.
Filmografie
Dublaj la desene animate
· Dna. Cap de Cartof în cele trei filme de la TOY STORY (Povestea Jucăriilor)
· Tanana în filmul BROTHER BEAR (Fratele Urs)
· Vrăjitoarea din SNOW WHITE AND THE SEVEN DWARFS( Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici) ș.a
Cu actorul de teatru şi film Marian Rîlea
Biografie
Marian Râlea (n. 20 decembrie 1957, Brasov) este un actor român de teatru, televiziune și film. Râlea a absolvit Academia de Teatru și Film, București, promoția 1982.
Roluri în teatru
· Amphitrion - Amphtrion , P. Haks, regia Cristina Ioviță, Studioul Casandra, București.
· Victor - Victor sau copiii la putere, R. Vitrac, Studioul Casandra, București.
· Chiril - Ivona principesa Burgundiei de Vitold Gombrowicz, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, București.
· Câinele - Jurnalul unui nebun de Gogol, regia Dragoș Galgoțiu, Festivalul Tânărului Actor, Costinești.
· Iordache - D'ale carnavalului de I.L. caragiale, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
· Dorante - Jocul dragostei și al întâmplării de Marivaux, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
· Efimița - Conu'Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
· Jean - Domnișoara Julie, August Strindberg, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
· Trufaldino - Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Tudor Mărăscu, Teatrul de Comedie, București.
· Iordache - Acești nebuni fățarnici, Teodor Mazilu, regia Nicolae Caranfil, Teatrul de Comedie, București.
· Benedict - Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
· Farfuridi - O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete, Teatrul Mic, București
· Ludovic Delfinul - Regele Ioan de William Shakespeare, regia Grigore Gonța, Teatrul de Comedie, București
· Lysander - Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul de Comedie, București.
· Steve - Călătorie spre Ierusalim de Roy Mac Gregor, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrum Mundi, București.
· Troilus - Troilus și Cressida de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul de Comedie, București.
· Sganarelle - Sganarelle de Moliere, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Odeon, București.
· Autolycus - Poveste de iarnă de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București.
· Cassius - Iulius Caesar de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București.
· Marat - 1794 de Camil Petrescu, Georg Buchner, Peter Weiss, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București;
· Raskolnikov - Variațiuni Dostoievski, dramatizare după F.M. Dostoievski, regia Dragoș Galgoțiu, Fundația Culturală Athon & Back Stage, București;
· Matamore - Iluzia comică de Thomas Corneille, regia Alexandru Darie, Teatrul de Comedie, București;
· Rică Venturiano - O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Odeon & Smart, București;
· Petruchio - Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra & Smart, București;
· Woyzeck - Woyzeck de Georg Buchner, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Bulandra, București.
· Abuliu - Țara lui Abuliu de Dumitru Solomon, regia Horațiu Mălăele, Teatrul de Comedie, București.
· Marcus - Anatomie. Titus. Căderea Romei de Heiner Muller, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 2002
· Vladimir - Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, regia Silviu Purcărete, Teatrul Național "Radu Stanca" Sibiu, 2007
Filmografie
· 1991: Pasaj, regia George Bușecan - Dinu
· 2014: Cuscrii, regia Ducu Ion - Ionel Ungureanu
· 2016: #Selfie 69, regia Cristina Iacob - orbul
Televiziune
Premii
· 1990: Premiul pentru cel mai bun actor de comedie pentru rolul Lysander - Visul unei nopți de vară, W. Shakespeare, la Festivalul Național de Teatru "I.L. Caragiale;"
· 1988: Premiul pentru cel mai bun actor al anului pentru rolurile Benedict - Mult zgomot pentru nimic, W. Shakespeare, Farfuridi - Scrisoarea pierdută, I. L. Caragiale și Ludovic Delfinul - Regele Ioan, W. Shakespeare la ATM - UNITER;
· 1984: Premiul Special al Juriului pentru Jurnalul unui nebun, Gogol la Festivalul Tânărului Actor - Costinești;
Livada de vișini - A P Cehov
Buletin de București
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Luminile rampei 1987 Angela Plati
Mireasa cu gene false 1994 Dumitru Radu Popescu
SFATURI UTILE 20 Decembrie
REȚETE PENTRU SĂRBĂTORI - DULCIURI DE CRĂCIUN
Vă ofer cu drag 21 rețete excepționale pentru sărbători!
1. CORNULETE CU NUCA
Ingrediente
Aluat
3 cani faina
1 cana untura de porc
1 cana smantana
1 ou
1 pliculet praf de copt
drojdie proaspata cat o nuca
1 lingura zahar
50 ml lapte caldut
coaja de lamaie
1 varf cutit sare
Umplutura
500 gr nuca macinata
150 gr zahar
scortisoara (optional)
1/2 borcan de 400 ml dulceata acrisoara (de visine, prune etc.)
300 gr zahar pudra (pentru pudrat)
Bucati: 120
Preparare
1.Pentru a masura ingredientele de aluat folositi aceeasi cana de 250 ml (cana normala de lapte)
2.Amestecam ingredientele pentru umplutura. Se gusta si cine doreste mai poate adauga zahar, iar scortisoara se pune dupa gust. Cui nu-i place scortisoara poate adauga putina coaja rasa de lamaie. Umplutura trebuie sa fie usor lipicioasa de la dulceata, adica daca o strangeti in pumn sa ramana legata, astfel se vor rula mai usor cornuletele decat cu nuca simpla.
3.Drojdia o dizolvam in laptele caldut impreuna cu zaharul si lasam vreo 15 min, la loc caldut.
4.Intr-un bol incapator punem faina cu untura si incepem sa frecam intre palme pana obtinem o compozitie faramicioasa, asemanatoare cu pesmetul.
5.Adaugam restul ingredientelor, inclusiv maiaua din drojdie si framantam pana aluatul nu se mai lipeste de mana.
6.Acoperim cu prosop bolul si lasam 1 ora la crescut.
7.Impartim aluatul in bucati mari cam cat pumnul, pe cat posibil egale.
8.Din fiecare bucata intindem, pe masa de lucru data cu faina, foi subtirele. Taiem foaia in 8 bucati, ca si pizza (vezi poze) cu un cutit sau rola de patiserie. Pe fiecare triunghi obtinut punem cate o lingurita de umplutura. Se ruleaza triunghiul dinspre capatul lat spre varf.
9.Cornuletele le asezam in tava neunsa sau in tava acoperita cu hartie de copt. Dupa ce le-ati format, daca nu le coaceti imediat, le puneti la loc rece (pe balcon, in camara etc.)
10.Dam la cuptor la 180C pentru 30 minute, pana sunt rumene deasupra.
11.Cat sunt fierbinti le tavalim prin zahar pudra.
2. BISCUITI SPRITATI
Ingrediente
125 gr unt la temperatura camerei
50 gr zahar pudra
1 varf cutit sare
coaja razuita de la 1/2 lamaie
1 albus (de la un ou mic; mai exact 20 gr albus daca aveti cu ce cantari)
150 gr faina alba
Bucati: 20
Preparare
1.Se freaca bine untul cu zaharul pudra. Se adauga coaja de lamaie si sarea si mai amestecam.
2.Adaugam albusul si amestecam pana e incorporat.
3.La final adaugam faina si framantam cu mana pana aluatul e omogen.
4.Punem aluatul in spritul de patiserie (la care atasam un varf cat mai gros) si formam bastonase (sau alte forme) pe tava acoperita cu hartie de copt.
5.Dam tava cu biscuiti la frigider minim 1 ora.
6.Coacem biscuitii la 180C pentru 10 minute. Inchidem focul de la cuptor si mai lasam inauntru vreo 3 minute biscuitii.
*eu i-am lasat 3 min. in cuptorul stins fiindca mi s-au parut ca mai trebuie sa se faca o idee dupa cele 10 min. de copt, dar pentru siguranta mai bine ii verificati
7.Cand ii scoatem din cuptor ii pudram cu putin zahar pudra.
3. Stelute
Pentru aluat iti trebuie:
•260 g faina
•170g unt
•100 g zahar pudra
•2 galbenusuri
•1 lingurita cu scortisoara
•1/2 lamaie
•sare.
Ingrediente
Aluat
3 cani faina
1 cana untura de porc
1 cana smantana
1 ou
1 pliculet praf de copt
drojdie proaspata cat o nuca
1 lingura zahar
50 ml lapte caldut
coaja de lamaie
1 varf cutit sare
Umplutura
500 gr nuca macinata
150 gr zahar
scortisoara (optional)
1/2 borcan de 400 ml dulceata acrisoara (de visine, prune etc.)
300 gr zahar pudra (pentru pudrat)
Bucati: 120
Preparare
1.Pentru a masura ingredientele de aluat folositi aceeasi cana de 250 ml (cana normala de lapte)
2.Amestecam ingredientele pentru umplutura. Se gusta si cine doreste mai poate adauga zahar, iar scortisoara se pune dupa gust. Cui nu-i place scortisoara poate adauga putina coaja rasa de lamaie. Umplutura trebuie sa fie usor lipicioasa de la dulceata, adica daca o strangeti in pumn sa ramana legata, astfel se vor rula mai usor cornuletele decat cu nuca simpla.
3.Drojdia o dizolvam in laptele caldut impreuna cu zaharul si lasam vreo 15 min, la loc caldut.
4.Intr-un bol incapator punem faina cu untura si incepem sa frecam intre palme pana obtinem o compozitie faramicioasa, asemanatoare cu pesmetul.
5.Adaugam restul ingredientelor, inclusiv maiaua din drojdie si framantam pana aluatul nu se mai lipeste de mana.
6.Acoperim cu prosop bolul si lasam 1 ora la crescut.
7.Impartim aluatul in bucati mari cam cat pumnul, pe cat posibil egale.
8.Din fiecare bucata intindem, pe masa de lucru data cu faina, foi subtirele. Taiem foaia in 8 bucati, ca si pizza (vezi poze) cu un cutit sau rola de patiserie. Pe fiecare triunghi obtinut punem cate o lingurita de umplutura. Se ruleaza triunghiul dinspre capatul lat spre varf.
9.Cornuletele le asezam in tava neunsa sau in tava acoperita cu hartie de copt. Dupa ce le-ati format, daca nu le coaceti imediat, le puneti la loc rece (pe balcon, in camara etc.)
10.Dam la cuptor la 180C pentru 30 minute, pana sunt rumene deasupra.
11.Cat sunt fierbinti le tavalim prin zahar pudra.
2. BISCUITI SPRITATI
Ingrediente
125 gr unt la temperatura camerei
50 gr zahar pudra
1 varf cutit sare
coaja razuita de la 1/2 lamaie
1 albus (de la un ou mic; mai exact 20 gr albus daca aveti cu ce cantari)
150 gr faina alba
Bucati: 20
Preparare
1.Se freaca bine untul cu zaharul pudra. Se adauga coaja de lamaie si sarea si mai amestecam.
2.Adaugam albusul si amestecam pana e incorporat.
3.La final adaugam faina si framantam cu mana pana aluatul e omogen.
4.Punem aluatul in spritul de patiserie (la care atasam un varf cat mai gros) si formam bastonase (sau alte forme) pe tava acoperita cu hartie de copt.
5.Dam tava cu biscuiti la frigider minim 1 ora.
6.Coacem biscuitii la 180C pentru 10 minute. Inchidem focul de la cuptor si mai lasam inauntru vreo 3 minute biscuitii.
*eu i-am lasat 3 min. in cuptorul stins fiindca mi s-au parut ca mai trebuie sa se faca o idee dupa cele 10 min. de copt, dar pentru siguranta mai bine ii verificati
7.Cand ii scoatem din cuptor ii pudram cu putin zahar pudra.
3. Stelute
Pentru aluat iti trebuie:
•260 g faina
•170g unt
•100 g zahar pudra
•2 galbenusuri
•1 lingurita cu scortisoara
•1/2 lamaie
•sare.
Pentru glazura iti trebuie:
•1 albus
•150-200 g zahar
•15 ml zeama de lamaie.
Pregatesti asa:
1.Freaca untul cu zaharul, adauga scortisoara, coaja si sucul de lamaie.
2.Spre final, adauga faina in ploaie, praful de sare si galbenusurile.
3.Framanta un aluat omogen, inveleste-l intr-o folie si da-l la frigider 8-12 ore (pentru un aluat mai fraged, lasa-l la rece de seara pana dimineata).
4.Intinde o foaie groasa si decupeaza forme.
5.Aseaza-le intr-o tava tapetata cu hartie pergament si da-le la cuptor 10-15 minute.
6.Lasa-le sa se racoreasca in tava.
7.Pentru glazura, bate albusul spuma cu o furculita.
8.Adauga zaharul in ploaie si sucul de lamaie si amesteca, punand vasul la bain-marie pentru 10-15 minute, pana cand albusul s-a infierbantat.
9.Decoreaza fiecare steluta cu un strat generos de glazura si lasa sa se racoreasca.
10.Cu cat stratul de glazura este mai subtire, cu atat se va usca mai repede.
11.Daca grosimea glazurii este mai mare, atunci va ramane ca o crema mai consistenta.
4. Stelute cu portocale si nuca
Pentru aluat iti trebuie:
•dulceata de portocale
•125 g unt
•1 ou
•2 linguri zahar
•250 g faina
•1/2 lingurita cu praf de copt
•coaja de la o portocala
•2 linguri cu lapte.
Pentru glazura iti trebuie:
•200 g ciocolata neagra
•150 g zahar pudra
•200 ml apa
•1 lingura cu unt
•coniac (rom).
Pregatesti asa:
1.Freaca patru linguri cu dulceata intr-un castron.
2.Adauga untul, zaharul, laptele, un ou, faina amestecata cu praful de copt si coaja de portocala rasa.
3.Framanta un aluat omogen, inveleste-l intr-o folie si da-l la frigider pentru 30 de minute.
4.Infaineaza masa de lucru si intinde o foaie de aluat cu grosimea de 5 mm.
5.Taie stelute cu forma pregatita si aseaza-le pe o tava tapetata cu hartie de copt.
6.Da la cuptor pentru 12-15 minute.
7.Cand s-au racorit, unge-le cu gemul preferat si lipeste-le doua cate doua.
8.Intre timp, fierbe apa cu zaharul si ciocolata maruntita pana obtii o compozitie omogena.
9.la de pe foc si adauga untul.
10.Amesteca bine cu cateva picaturi de rom sau coniac si unge stelutele.
11.Orneaza cu jumatati de nuca putin prajita.
5. TURTA DULCE
Ingrediente pentru 250g de faina: 3 linguri de miere lichida, 100g zahar, 3 oua +1 pentru uns, 1 lingurita bicarbonat, 100g nuci, scortisoara pisata si cuisoare dupa gust, 1 lingura de unt pentru uns tava.
Se incalzeste mierea, se amesteca cu zaharul, bicarbonatul, ouale puse unul cate unul, faina, scortisoara, cuisoarele si jumatate din nucile taiate subtire. Se framanta bine totul.
Se unge o tava cu unt topit si putin racit, se asterne o hartie alba, care de asemenea se unge cu unt, se pune compozitia, se unge cu ou si se presara restul de nici taiate subtiri.
Se coace la coc potrivit. Cand este gata, se rastoarna usor pe un fund de lemn, se scoate hartia, se intoarce si dupa ce s-a racit se taie.
6. BRADUTI DE CRACIUN
Ingrediente: 75 g ciocolata cu lapte, 250 g unt, 1 varf de cutit sare, 250 g faina, jumatate de pahar de nuci macinate, 200 g zahar, 75 g smantana de frisca, 1 ou, zahar pudra, 2 lingurite esenta vanilie, forme stea de 4 marimi.
Mod de preparare:
Untul se amesteca cu mixerul cu zaharul, oul si vanilia. Se adauga nucile, sarea si faina si se amesteca pana se omogenizeaza. Se da la frigider 1 ora. Intre timp se incalzeste cuptorul. Se intinde o foaie de 3-4 mm grosime si se taie stelute, din cele 4 marimi. Se dau la cuptor 10-15 minute.
Crema se face din smantana de frisca incalzita la foc mic, in care se pune ciocolata taiata bucatele mici si se amesteca pana se topeste. Se lasa sa se raceasca, si cand s-a intarit se bate cu telul pana se deschide la culoare si se mai intareste.
Se lipesc fursecurile cu crema, cate doua din fiecare marime, ultima steluta lipita fiind de cea mai mica marime, din care se foloseste doar una. Se presara zahar pudra si se decoreaza dupa preferinta.
7. FURSECURI CU SCORTISOARA
Ingrediente:
Aluat:
- 100g unt
- 100g zahar(eu pun zahar pudra)
- 2 galbenusuri ou
- 170g faina
- 1/2 pac. praf copt
Ingrediente umplutura:
- 4 galbenusuri
- 200g zahar
- 1 pac. zahar vaniliat
- 200g nuci macinate
- 2 lingurite scortisoara
- 6 albusuri de ou
Mod preparare:
Cuptorul se incinge la 200C.
Faina se amesteca cu praful de copt.Untul care are temp. camerei se freaca bine cu zaharul pina ce zaharul sa topit,se adaoga mai departe galbenusurile si faina.
Aluatul bine mixat se intinde uniform pe o tava captusita cu hirtie de copt.
Pentru umplutura se freaca galbenusurile cu zaharul si zaharul vaniliat pina ce zaharul sa topit(ca. 5 min.),se adaoga nucile macinate si scortisoara si se amesteca totul bine.
Albusurile se bat spuma,pina ce spuma devine tare si nu mai curge.1/3 in masa de albusuri se amesteca cu masa de galbenusuri si nuci,iar restul spumei de albus se amesteca cu atentie,doar cu o lingura in aceeasi masa.
Intai pune un strat de gem de caise sau gustui sau ce vreti voi...eu am pus de gutui, asta sa se fixeze mai bine blatul de crema de albusuri.
Umplutura se toarna peste aluat si stratul de gem si se intinde uniform.
Totul se da la copt pt. cam 25 min.
Se scoate tava si se trage prajitura cu hartie de copt cu tot pe gratarul de bucatarie.
Se taie bucatele dupa ce s-a racit.
8. Paine dulce cu nuci, alune si cacao
Este un fel de chec, foarte aromat si plin cu tot felul de surprize: boabe de stafide, bucatele de nuca, ciocolata, bucatele de rahat. Poti pune in el aproape orice, il poti adapta dupa gusturile tale. Iar in dimineata de Craciun o felie din aceasta "paine" merge perfect cu ceasca de cafea de dimineata sau cu un pahar de lapte cald cu miere si cacao. Daca ti-am facut pofta, iata reteta:
Ingrediente si cantitati:
8 oua
8 linguri cu zahar
4 linguri cu ulei
1 plic cu praf de copt
12 linguri cu faina
2 linguri cu pudra de cacao
100 grame de nuci prajite
100 grame de alune taiate bucatele
100 grame de stafide
100 grame de rahat
50 grame de ciocolata, taiata in bucatele cat boaba de fasole
coaja de portocala
1 lingura cu miere
2 linguri cu nuca macinata
1 lingura cu zahar pudra
Mod de preparare:
1. Separa albusurile de galbenus. Adauga zaharul peste galbenusuri si amesteca bine, apoi uleiul pic cu pic, amestecand apoi foarte bine. Adauga 1-2 linguri cu apa si continua sa amesteci pana crema creste. Adauga pudra de cacao si praful de copt.
2. Bate albusurile spuma.
3. Combina alternativ crema de galbenusi, albusurile, nucile si alunele bucatele, rahatul, ciocolata, stafidele si coaja de portocala.
4. Pune compozitia intr-o tava de chec si coace prajitura circa 40 de minute, la foc potrivit. Scoate checul din tava dupa ce s-a racit putin.
5. Unge-l cu miere si presara nuca macinata, amestecata cu zahar pudra din belsug. Lasa-l sa se raceasca si taie-l felii.
9. ISLERE
Aluatul pentru biscuiti:
200 gr. faina
150 gr. unt
75 gr. nuca macinata
80 gr. zahar pudra vanilat
1 galbenus de ou
1 lingurita praf de copt
2 linguri rom
2 linguri smantina
sare.
Mod de preparare:
1. Untul se freaca intr-un vas cu zaharul si putina sare.
2. Se adauga galbenusul si smantana si se amesteca bine.
3. Se adauga nuca si faina amestecata cu praful de copt, apoi romul, se amesteca si se da la rece cca 40 minute.
4. Pe planseta de lucru se presara din destul faina si aluatul se intinde intr-o foaie groasa cam de 5-6 mm.
5. Din foaia obtinuta se decupeaza forme, iar resturile ramase se aduna, se amesteca si se intinde din nou. Se repeta operatiunea pana se termina aluatul.
6. Formele obtinute se coc in tava cu hartie de copt sau unsa cu unt si tapetata cu faina, la 350 grade Fahrenheit cca 10 minute.
7. Biscuitii se racesc si se lipesc intre ei cu crema.
Crema:
150 ml. lapte
2 linguri faina
2 galbenusuri de ou
100 gr. zahar
1 plic zahar vanilat
3 linguri cacao
125 gr.unt
2 linguri rom.
Mod de preparare:
1. Se amesteca laptele cu faina si se fierbe pe foc mic pana se ingroasa ca o “ciulama” si se da la rece.
2. Untul se freaca impreuna cu zaharul, zaharul vanilat si cu galbenusurile, apoi se adauga cate putina “ciulama” din lapte.
3. La final se pun 3 linguri cacao si 2 linguri rom.
4. Apoi se pune crema intr-un vas rezistent si se pune pe foc, amestecand continuu pana cand crema se ingroasa, devenind fina si mai inchisa la culoare. Crema se da la rece pana nu mai curge si se umplu islerele.
Glazura de ciocolata:
100 gr. zahar,
100 gr. unt,
3 linguri lapte,
3 linguri cacao.
Se amesteca toate intr-o craticioara si se fierb la foc mic cca 5 minute.
Se toarna calda peste islere. Timpul de intarire al ciocolatei este de cca.8 – 10 ore.
10. COZONAC CU NUCA, STAFIDE SAU RAHAT
Ingrediente: La un kilogram de faina: 5-6 oua (minim), 1 lingurita sare, 300 g zahar lapte caldut, 1/4 l ulei, coaja de lamaie/portocala, 50-70 g drojdie proaspata (cca 1 lingura rasa cu drojdie uscata), nuca, rahat.
Mod de preparare: Toate trebuie sa fie usor caldute cand se folosesc. In bucatarie trebuie sa fie cald si sa nu fie curent, altfel nu mai creste cozonacul. E sensibil ca un copil mic; pana nu-l termini de pus la cuptor, nu te plimbi, si nu-i lasi nici pe altii sa tot intre si sa iasa. Nu recomand mai putin de 2 kg de faina, nici mai mult de 4-5. Dintr-un kilogram de faina ies doi cozonaci.
Plamadeala: Se freaca drojdia cu putin zahar pana se inmoaie, apoi se amesteca cu lapte si faina (cca 1/3 din cantitate). Plamadeala trebuie sa iasa subtire. Se acopera cu faina si se lasa sa creasca, la cald, pana incepe se crepe. In plus, se acopera si cu un prosop de bucatarie.
Aluatul: Cat creste plamadeala (10-15 min), se freaca galbenusurile cu sare, sa prinda culoare, apoi se freaca bine cu zaharul si coaja de lamaie. Ce rezulta se amesteca cu plamadeala crescuta, cu restul de faina si cu lapte, sa iasa aluatul potrivit. Se framanta bine, adaugand cate putin ulei, pana asuda podelele (cine framanta, o sa stie despre ce e vorba).
Orientativ, trebuie sa fie cam 45-60 min. La sfarsit, trebuie sa se poata lua tot in mana, sa nu se tina de lighean/covata/mana, sa faca basici si sa se desfaca usor in felii. In acel moment, aluatul trebuie acoperit cu un prosop si lasat sa stea sau sa se ”odihneasca” – cum se mai spune.
Acelasi aluat se poate folosi pentru pasca. Dar in cazul asta trebuie avut in vedere ca aluatul sa fie mai tare, altfel umplutura de branza il ”arunca” afara.
Pentru adevaratii cozonaci, se intinde aluatul in foaie, se intinde umplutura (de nuca, sau rahat, sau stafide), foaia se ruleaza, se pune in tavi si se asteapta sa mai creasca. Bineinteles, tot la cald, si tot acoperit. Tavile trebuie sa fie unse cu ulei, iar pe fund se pune o foaie de hartie, tot unsa. Nu se tapeteaza cu faina, iar uleiul in exces se scurge, pentru ca altfel cozonacii risca sa se prajeasca.
Inainte de a se pune la copt, cozonacii se ung cu ou batut, pentru ca in acest fel culoarea iese aramie. Se coc intai la foc mic, sa aiba timp sa mai creasca si sa se patrunda, timp de 20-25 min. Apoi se intorc tavile (cozonacii trebuie sa fie inca “blonzi”) si se coc inca 20-25 min. Dupa asta se da focul mai mare, sa se rumeneasca frumos. Cam in 10 min trebuie sa fie gata. Se scot cu grija din tava, se dezlipeste hartia de pe fund si se pun sa se racoreasca acoperiti, pe un fund de lemn.
Umplutura de nuca da gloria cozonacului. Nuca macinata se amesteca cu albus de ou si esenta de rom. Trebuie sa iasa cat mai uscat, altfel aluatul ne se coace, dar suficient de moale ca sa se poata intinde.
Secretele unui cozonac bun:
Ingredientele: Toate ingredientele trebuie sa fie "la temperatura camerei"
Faina: se dauga treptat, pentru ca aluatul sa nu faca "cocoloase" si sa se framante usor.
Framantatul: Se spune ca pentru fiecare kg de faina ar trebui sa framantati compozitia 30 de minute.
Aluatul trebuie framantat pana cand se dezlipeste cu usurinta de pe vas si de pe maini.
Coacerea: Cozonacul se coace la foc mic, timp de o ora. Cand e copt, se dezlipeste de peretii tavii.
11. Kugelhupf Alsacian
Kugelhupf Alsacian este o reteta excelenta de cozonac-chec pe care-l putem servi la cafea, ceai, ciocolata calda... Pentru copii acest Kugelhupf Alsacian este excelent ca gustare de dimineata sau seara. Acest Kugelhupf Alsacian este hranitor, apetisant si savuros si relativ nu este foarte greu de facut.
Ingrediente
400 g faina cernuta
25 g drojdie proaspata
3 linguri cu lapte
4 oua
175 g unt
100 g stafide
zahar vanilinat
1 lingura cu rom
50 g migdale sau alune/nuci
1 ou pentru uns prajitura pe deasupra
sare
Mod de preparare
Se pune faina cernuta intr-un castron, se face loc la mijloc, se pune un praf de sare si 2 linguri cu zahar tos;
Separat se inmoaie drojdia cu putin lapte abia caldut(daca este fierbinte, drojdia se opareste si nu mai creste), cand s-a inmuiat se toarna si aceasta in gaura pregatita in faina;
Se adauga 175 g unt, putin batut inainte cu o lingura si se framanta totul bine cu mana, la urma se adauga 100 g de stafide si o lingura cu rom. Aluatul trebuie sa fie moale si din cand in cand se dau degetele prin faina, ca sa se desprinda usor de pe degete si sa il putem aseza in forma;
Se unge bine cu unt o forma speciala, cu gaura la mijloc, se presara atat pe fund cat si pe pereti cu migdale/alune/nuci curatate si taiate;
Se pune aluatul in forma, sa ocupe cam jumatate din forma, se lasa sa creasca la loc cald si ferit de curent;
Se unge deasupra cu ou si se pune la cuptor, la foc iute cca.45 minute apoi 15 minute la foc mai mic pana ce se rumeneste frumos. Se rastoarna si se presara cu zahar bine vanilinat.
12. COZONACUL MEU DE SARBATORI
pt aluat:
MAIA:
25 g drojdie proaspata
1 lingurita zahar
4 linguri apa calda
1 lingura faina
ALUAT :
aproximativ un pahar cu apa calda(un pahar de 200ml)
100 gr zahar
500 gr faina(la temperatura camerei)
2 oua + 1 galbenus(la temperatura camerei)
150 g unt topit si caldut
1/2 lingurita sare
1 plic zahar vanilat
coaja rasa de la o lamaie
3 linguri ulei (nu de masline)
crema:
200 g unt moale
75 g cacao
300 g zahar
3 linguri apa
1 lingura faina cernuta
1 lingurita scortisoara(daca va place)
1 lingurita ness cafe
esenta vanilie
Se freaca putin untul cu zaharul si apoi se pun celelalte ingrediente
Intai facem maiaua,pe care o lasam la crescut intr-un loc caldut
amestecam restul de ingrediente pt aluat fara cele 3 linguri de ulei.Apa se pune treptat.
se framanta la robot cam 5 minute
apoi se pune si uleiul si se mai framanta inca 5 minute,aluatul se pune intr-un vas incapator,se lasa la crescut 45 minute intr-un loc caldut,aluatul trebuie sa fie destul de moale si elastic
se imparte in doua.se intinde o foaie.se pune crema.se ruleaza si se taie felii de 4 cm(aproximativ).se pun in tava cu pereti detasabili(diametru 26-28cm) unsa si tapetata cu faina
apoi se ung cu ou batut.se lasa la crescut 30 minute intr-un loc caldut
se preincalzeste cuptorul la 200 grade cu vreo 10 minute inainte sa punem tava
cand se pune tava in cuptor se scade temperatura la 180 grade
timpul de coacere:30 minute
Ingrediente: La un kilogram de faina: 5-6 oua (minim), 1 lingurita sare, 300 g zahar lapte caldut, 1/4 l ulei, coaja de lamaie/portocala, 50-70 g drojdie proaspata (cca 1 lingura rasa cu drojdie uscata), nuca, rahat.
Mod de preparare: Toate trebuie sa fie usor caldute cand se folosesc. In bucatarie trebuie sa fie cald si sa nu fie curent, altfel nu mai creste cozonacul. E sensibil ca un copil mic; pana nu-l termini de pus la cuptor, nu te plimbi, si nu-i lasi nici pe altii sa tot intre si sa iasa. Nu recomand mai putin de 2 kg de faina, nici mai mult de 4-5. Dintr-un kilogram de faina ies doi cozonaci.
Plamadeala: Se freaca drojdia cu putin zahar pana se inmoaie, apoi se amesteca cu lapte si faina (cca 1/3 din cantitate). Plamadeala trebuie sa iasa subtire. Se acopera cu faina si se lasa sa creasca, la cald, pana incepe se crepe. In plus, se acopera si cu un prosop de bucatarie.
Aluatul: Cat creste plamadeala (10-15 min), se freaca galbenusurile cu sare, sa prinda culoare, apoi se freaca bine cu zaharul si coaja de lamaie. Ce rezulta se amesteca cu plamadeala crescuta, cu restul de faina si cu lapte, sa iasa aluatul potrivit. Se framanta bine, adaugand cate putin ulei, pana asuda podelele (cine framanta, o sa stie despre ce e vorba).
Orientativ, trebuie sa fie cam 45-60 min. La sfarsit, trebuie sa se poata lua tot in mana, sa nu se tina de lighean/covata/mana, sa faca basici si sa se desfaca usor in felii. In acel moment, aluatul trebuie acoperit cu un prosop si lasat sa stea sau sa se ”odihneasca” – cum se mai spune.
Acelasi aluat se poate folosi pentru pasca. Dar in cazul asta trebuie avut in vedere ca aluatul sa fie mai tare, altfel umplutura de branza il ”arunca” afara.
Pentru adevaratii cozonaci, se intinde aluatul in foaie, se intinde umplutura (de nuca, sau rahat, sau stafide), foaia se ruleaza, se pune in tavi si se asteapta sa mai creasca. Bineinteles, tot la cald, si tot acoperit. Tavile trebuie sa fie unse cu ulei, iar pe fund se pune o foaie de hartie, tot unsa. Nu se tapeteaza cu faina, iar uleiul in exces se scurge, pentru ca altfel cozonacii risca sa se prajeasca.
Inainte de a se pune la copt, cozonacii se ung cu ou batut, pentru ca in acest fel culoarea iese aramie. Se coc intai la foc mic, sa aiba timp sa mai creasca si sa se patrunda, timp de 20-25 min. Apoi se intorc tavile (cozonacii trebuie sa fie inca “blonzi”) si se coc inca 20-25 min. Dupa asta se da focul mai mare, sa se rumeneasca frumos. Cam in 10 min trebuie sa fie gata. Se scot cu grija din tava, se dezlipeste hartia de pe fund si se pun sa se racoreasca acoperiti, pe un fund de lemn.
Umplutura de nuca da gloria cozonacului. Nuca macinata se amesteca cu albus de ou si esenta de rom. Trebuie sa iasa cat mai uscat, altfel aluatul ne se coace, dar suficient de moale ca sa se poata intinde.
Secretele unui cozonac bun:
Ingredientele: Toate ingredientele trebuie sa fie "la temperatura camerei"
Faina: se dauga treptat, pentru ca aluatul sa nu faca "cocoloase" si sa se framante usor.
Framantatul: Se spune ca pentru fiecare kg de faina ar trebui sa framantati compozitia 30 de minute.
Aluatul trebuie framantat pana cand se dezlipeste cu usurinta de pe vas si de pe maini.
Coacerea: Cozonacul se coace la foc mic, timp de o ora. Cand e copt, se dezlipeste de peretii tavii.
11. Kugelhupf Alsacian
Kugelhupf Alsacian este o reteta excelenta de cozonac-chec pe care-l putem servi la cafea, ceai, ciocolata calda... Pentru copii acest Kugelhupf Alsacian este excelent ca gustare de dimineata sau seara. Acest Kugelhupf Alsacian este hranitor, apetisant si savuros si relativ nu este foarte greu de facut.
Ingrediente
400 g faina cernuta
25 g drojdie proaspata
3 linguri cu lapte
4 oua
175 g unt
100 g stafide
zahar vanilinat
1 lingura cu rom
50 g migdale sau alune/nuci
1 ou pentru uns prajitura pe deasupra
sare
Mod de preparare
Se pune faina cernuta intr-un castron, se face loc la mijloc, se pune un praf de sare si 2 linguri cu zahar tos;
Separat se inmoaie drojdia cu putin lapte abia caldut(daca este fierbinte, drojdia se opareste si nu mai creste), cand s-a inmuiat se toarna si aceasta in gaura pregatita in faina;
Se adauga 175 g unt, putin batut inainte cu o lingura si se framanta totul bine cu mana, la urma se adauga 100 g de stafide si o lingura cu rom. Aluatul trebuie sa fie moale si din cand in cand se dau degetele prin faina, ca sa se desprinda usor de pe degete si sa il putem aseza in forma;
Se unge bine cu unt o forma speciala, cu gaura la mijloc, se presara atat pe fund cat si pe pereti cu migdale/alune/nuci curatate si taiate;
Se pune aluatul in forma, sa ocupe cam jumatate din forma, se lasa sa creasca la loc cald si ferit de curent;
Se unge deasupra cu ou si se pune la cuptor, la foc iute cca.45 minute apoi 15 minute la foc mai mic pana ce se rumeneste frumos. Se rastoarna si se presara cu zahar bine vanilinat.
12. COZONACUL MEU DE SARBATORI
pt aluat:
MAIA:
25 g drojdie proaspata
1 lingurita zahar
4 linguri apa calda
1 lingura faina
ALUAT :
aproximativ un pahar cu apa calda(un pahar de 200ml)
100 gr zahar
500 gr faina(la temperatura camerei)
2 oua + 1 galbenus(la temperatura camerei)
150 g unt topit si caldut
1/2 lingurita sare
1 plic zahar vanilat
coaja rasa de la o lamaie
3 linguri ulei (nu de masline)
crema:
200 g unt moale
75 g cacao
300 g zahar
3 linguri apa
1 lingura faina cernuta
1 lingurita scortisoara(daca va place)
1 lingurita ness cafe
esenta vanilie
Se freaca putin untul cu zaharul si apoi se pun celelalte ingrediente
Intai facem maiaua,pe care o lasam la crescut intr-un loc caldut
amestecam restul de ingrediente pt aluat fara cele 3 linguri de ulei.Apa se pune treptat.
se framanta la robot cam 5 minute
apoi se pune si uleiul si se mai framanta inca 5 minute,aluatul se pune intr-un vas incapator,se lasa la crescut 45 minute intr-un loc caldut,aluatul trebuie sa fie destul de moale si elastic
se imparte in doua.se intinde o foaie.se pune crema.se ruleaza si se taie felii de 4 cm(aproximativ).se pun in tava cu pereti detasabili(diametru 26-28cm) unsa si tapetata cu faina
apoi se ung cu ou batut.se lasa la crescut 30 minute intr-un loc caldut
se preincalzeste cuptorul la 200 grade cu vreo 10 minute inainte sa punem tava
cand se pune tava in cuptor se scade temperatura la 180 grade
timpul de coacere:30 minute
13. COZONAC PUFOS
Ingrediente:
•1kg faina
•50g drojdie
•250g zahar
•550ml lapte
•200g ulei
•5 galbenusuri
•1 lingurita rasa de sare
•arome - coaja rasa de lamaie, portocala, esenta de rom, vanilie
•umplutura dupa preferinta: rahat, stafide, nuci, mac etc
Intr-un castron mare mare cernem faina de doua ori sa fie mai pufoasa. Incalzim laptele in care dizolvam zaharul si vanilia.
Pregatim apoi maiaua din drojdie cu putina faina si cateva linguri din laptele preparat deja, care nu trebuie sa fie fierbinte, apoi presaram peste maia o mana de faina si o lasam la loc cald cam 10-15 minute, sa creasca, pana se “crapa faina”.
Galbenusurile le frecam cu sare, coaja de lamaie si portocala.
Adaugam maiaua, restul de lapte caldut si galbenusurile dar amestecam cu mana si incepem incet sa framantam, adaugand treptat putin cate putin uleiul care trebuie sa fie caldut.
Si frantam si framantam asa timp de 30 minute, impaturind aluatul sau il iau in mana si apoi il trantesc de castron. Aici a fost mama care a tinut bine de mega covatica de lemn ca alfellll .
Acoparim castronul cu un servet curat si lasam aluatul la crescut, in loc cald si ferit de curent, cam o ora si jumatate. Intre timp pregatim tavile care trebuie sa fie la temperatura camerei si le acoperim cu hartie de copt.
Luam aluatul crescut si il impartim in doua pentru cei doi cozonaci si mai impartim fiecare jumatate totin doua.
Intindem cate doua cate doua foile de aluat pe o pelicula fina de ulei, le adaugam umplutura si rulam.
Impletim cate doua si mai lasam la crescut in tava vreo 40 minute.
Ungem cu galbenus de ou amestecat cu lapte cozonacii si ii presaram cu zahar, mac sau susan.
Cozonacii ii coacem aproximativ 40-50 de minute.
14. COZONAC ROZENKRANZ
INGREDIENTE
- 400 g de faina
- 2 oua intregi
- arome (zahar vanilat, coaja de lamaie si portocala, esenta de rom)
- un praf de sare
- un pahar mic cu lapte cca.110 ml
- 25 g de drojdie
- 3 linguri de zahar pentru lapte
- 130 g de unt
- 6 linguri de zahar pentru unt
- 10 - 12 linguri de zahar pentru caramel
- nuca tocata, dupa preferinta
PREPARARE
Se caramelizeaza cele 10 - 12 linguri de zahar,
cu care se tapeteaza fundul si peretii unei cratite.
Intr-un castron se cerne faina, se pun ouale, sarea si aromele.
Separat, drojdia se dizolva in laptele usor caldut
si indulcit cu cele 3 linguri de zahar.
Apoi fara sa se lase sa dospeasca, se toarna incet, cate putin
peste faina cu oua si arome amestecate in prealabil.
Se framanta putin, cca 10 -15 minute,
pe blatul de lucru, usor infainat.
Se intinde o foaie, cat mai dreptunghiulara, de cca. 1 cm grosime.
Si se unge cu untul amestecat cu cele 6 linguri de zahar.
Se presara nuca din belsug si se preseaza usor cu palma,
pentru a adera la stratul de unt.
Se ruleaza
Se taie
In 6- 7 bucati.
Care se pun in picioare in cratita tapetata cu zahar caramel.
Se lasa spatii ceva mai mari intre aceste rulouri,
pentru ca isi vor mari dimensiunile la crescut timp de 1 ora.
Eu am folosit o cratita ceva mai mica decat ar fi trebuit,
altfel, rulourile ar fi crescut ceva mai mult.
Va recomand o cratita de 24 de cm diametru.
Rulourile nu se ung cu nimic inainte de a fi bagate in cuptor,
deoarece fata de prezentare va fi cea de jos, cu caramel.
Se coace timp de 35 -40 de minute
la 180 de grade Celsius.
REGULA DE BAZA
Imediat ce este scos din cuptor,
cozonacul se rastoarna, asa fierbinte, pe un platou,
altfel, daca este lasat sa se raceasca, zaharul caramelizat se va intari,
facand imposibila scoaterea lui din cratita.
Este un cozonac rapid, dar foarte de efect.
Cat despre gust, va las pe voi sa ii dati nota.
Pufos si crocant in acelasi timp,
este un desert de clasa.
15. COZONAC PENTRU DIABETICI
Foarte multe persoane se confrunta cu diabetul, care este o boala grava, care ataca lent si care necesita o alimentatie foarte stricta si destul de severa, fara dulciuri in exces, grasimi si sucuri acidulate. Prin urmare, in randurile care urmeaza va propun o reteta de cozonac cu nuca si pere pentru diabetici, care se prepara cu zaharina si anumite ingrediente dietetice.
Ingrediente:
- 400 g faina, 1/2 lingurita de sare, 30 g drojdie, 90 g sirop dietetic, 300 ml de lapte degresat, 25 g ciocolata amaruie dietetica, 200 g miez de nuca, 300 g gris, 1/2 lingurita scortisoara, 20 g unt, 180 g pere, 1 lingura suc lamaie, 100 g fructe uscata, 1/4 lingurita zaharina lichida pentru diabetici.
Mod de preparare: Amestecati faina cu sarea. Puneti intr-un castron drojdia, 50 g sirop, 4 linguri de lapte caldut, putina faina si amestecati si apoi adaugati-le peste faina. Lasati 15 minute sa creasca (dospeasca) si framantati si apoi mai lasati 30 de minute la crescut.
Puneti in acest timp la foc restul de lapte, 40 g de sirop, gris, scortisoara, ciocolata si nuca macinata. Dupa ce se raceste adugati untul.
Curatati perele, taiati-le cubulete si stropitile cu suc de lamaie. Adaugati-le peste nuca, impreuna cu zaharina si fructele uscate taiate mic.
Intindeti coca si adaugati umplutura, apoi rulati cozonacul si puneti-l in forma. Lasati-l sa creasca 20 de minute apoi bagati-l la cuptor circa 1 h.
16. Cozonac neframantat
Aceasta reteta super rapida de cozonac se potriveste foarte bine cu ocazia sarbatorilor de Paste, de Craciun, de Anul Nou, dar avand in vedere usurinta cu care se face, o puteti face de fiecare data cand aveti pofta de ceva dulce.
Iata de ce aveti nevoie pentru cozonacul fara framantare:
Pentru compozitia de aluat:
4 oua
150 g de zahar
175 g unt
500 g de faina
25 g drojdie uscata granule
250 ml de lapte
2 plicuri de zahar vanilat
coaja rasa de la o lamaie
un varf de cutit de sare
Pentru umplutura cozonacului:
250 g zahar
2 linguri cacao
150 g nuca
50 stafide sau rahat (optional)
Cum se prepara cozonacul neframantat:
Se se bat 2 albursuri spuma (2 se pun deoparte) se adauga cele 4 galbenusuri si putina sare.
Se dizolva zaharul in lapte si se adauga treptat peste ouale batute spuma, se adauga apoi si coaja rasa de lamaie, zaharul vanilat si faina care a fost amestecata inainte cu drojdia.
Se amesteca pana se integreaza totul si aluatul devine consistent.
Se taie untul in cubulete mici si se pune treptat in aluat, amestecand mereu.
Dupa ce s-a incorporat totul se lasa coca la loc cald sa creasca putin.
Trecem la pregatirea umpluturii….Cele 2 albusuri ramase spuma si se adauga putina sare, zaharul, nuca macinata, cacaoa si stafidele.
Se intinde aluatul pe masa, se pune in mijloc umplutura, se ruleaza si se aseaza cozonacul intr-o forma unsa cu unt. Se lasa sa se odihneasca si sa creasca aproximativ ½ ora.
Se introduce la cuptor, foc potrivit, pentru coacere pentru aproximativ 30 minute. In acest timp nu este indicat a se deschide usa cuptorului pentru a nu lasa sa intre aer rece si a face cozonacul sa se scufunde.
17. COZONAC IN DOUA CULORI
Sigur acest cozonac in doua culori, plin de arome si savoare isi va castiga un loc de cinste pe masa d-voastra.
Ingrediente
1 l lapte
2 kg faina
12 linguri cu varf de zahar
6 oua
250 ml ulei
putina sare
drojdie cat o nuca
cacao cat doresti
vanilie
rahat
nuca tocata
Mod de preparare
Se amesteca bine zaharul, ouale, uleiul, sarea, laptele putin caldut si drojdia sfaramata;
Se lasa maiaua la dospit pana ce incepe sa faca basici;
Se imparte compozitia in doua, in jumatate se pune cacao dupa dorinta;
Se amesteca si framanta fiecare jumatate de compozitie, cu faina treptat (aluatul obtinut trebuie fie mai moale) si si se lasa o ora la dospit;
Din fiecare aluat se fac 4 painisoare. Se intinde o foaie de aluat alba, se pune rahat taiat cubulete si nuca inmuiata cu putin lapte si vanilie, si apoi foaia cu cacao. Se ruleaza, se aseaza in tavi si se lasa la dospit circa 15 minute;
Se da apoi la cuptor si cand sunt aproape gata, se ung cei 4 cozonaci cu ou batut spuma si se mai coc 10 minute.
18. COZONAC PUFOS CU CIOCOLATA
Avem nevoie pentru aluat de : 2 plicuri drojdie uscata sau 50 grame de drojdie proaspata ( eu am pus proaspata ca asa aveam ) 375 ml lapte cald, 160 grame de zahar, 2 oua mari la temperatura camerei, 2 galbenusuri la temperatura camerei, 780 grame de faina, 1 lingurita sare, 200 grame unt .
Pentru umplutura : 5 albusuri, 40 grame de ciocolata amaruie taiata f marunt, nuci sau stafide dupa gust, 1 lingura coaja de portocala, 2 linguri cacao, 12 linguri de zahar. Pentru a obtine crema batem albusurile cu zaharul pana devin o spuma ferma, apoi adaugam ciocolata rasa, cacao, portocala rasa si nucile…iese o minunatie de crema, combinatia de portocala si ciocolata neagra este deosebita.
Aluatul l-am pregatit in felul urmator: am pus drojdia cu laptele caldul si o lingura de zahar si am lasat sa dospeasca asa 10 minute dupa care am pus toate ingredientele pentru aluat in masina de facut paine. Al lasat sa framante cu programaul de framantat si sa dospeasca acolo 40 de minute. Dupa aceea am scos aluatul si l-am mai lasat la dospit o ora sa fiu sigura ca va fi pufos
Din acesta puteti sa faceti 2 cozonaci mari. Eu am facut unul simplu intinzand o foaie subtire de 2 cm (prea subtire am intins eu puteti sa falati de 2 cm fara probleme ca se lucreaza mai simplu) peste care am pus uniform un strat de crema facuta din albus si ciocolata :
Am rulat apoi cu grija si am rasucit si impletit sulul in 2 pentru tava de chec. Am mai facut o forma care imi place mie mult, am impartit aluatul ramas in 8 parti egale din care facem foi mici si le umplem si le rulam. Rulourile obtinute le indoim in forma de potcoava , le asezam in tava rotunda pregatita cu hartie de copt, punem primul rand de 4 potcoave, al doilea de 3 potcoave si ultima o punem in varf .
Am uns cu galbenus de ou cozonacii si am pus cativa fulgi de migdale peste ei si am mai lasat 30 de minute la dospit sa creasca bine, trebuie lasat mai mult pentru ca din cauza umpluturii creste putin mai greu. Am copt pe rand cozonacii asa, la inceput primele 10 minute la foc mai mare sa creasca apoi am redus la 180 de grade si am lasat asa 30-40 de minute. El se rumeneste repede dar ca sa fie copt sigur in interior trebuie lasat mai mult si verificat cu scobitoare inainte de a-l scoate. L-am asezat la mijlocul cuptorului si sub tava in care i-am copt am lasat tava mare de la aragaz de protectie, asa procedez cu toate prajiturile si nu se ard niciodata. A iesit o minunatie de cozonac pufos si aromat, merita sa incercati macar o data reteta .
19. COZONAC TRANDAFIR
1/2 kg. faina, 5 oua, 375 gr. zahar, 40 gr. drojdie de bere, 1 pahar lapte, 1 lingura rom, un virf de cutit sare, vanilie, coaja de lamiie, 200 gr. nuci, 300 gr. unt
Mod de preparare:
Se dizolva drojdia in lapte, se amesteca cu faina si zaharul si se lasa sa creasca o ora. Cind aluatul este crescut, se adauga ouale unul cite unul, sarea, romul, vanilia si coaja de lamiie. Se amesteca totul si se framinta 10-15 minute, apoi se lasa din nou sa creasca 1/2 ora. Pe planseta cu faina se intinde o foaie din aluat de 1,5 cm, care se unge cu untul frecat spuma. Peste stratul de unt, se presara pe toata foaia, nucile trecute prin masina de tocat sau pisate marunt. Se infasoara foaia, formind un sul, care se taie in 8-10 bucati. Fiecare bucata se stringe la unul din capete si se aseaza - una linga alta - cu partea strinsa in jos, intr-o forma rotunda de tort, unsa cu unt si tapetata cu faina. Se mai lasa sa creasca 1/2 ora, apoi se introduce in tava in cuptor, unde se tine 30-40 minute la foc potrivit. Se obtine o prajitura aspectoasa, ca un buchet de boboci de trandafiri. La citeva minute dupa ce s-a copt, prajitura se scoate din forma, cu grija, pentru ca "trandafirii" sa ramina uniti, si se aseaza pe platou.
20. COZONAC CU MERE SI MAC
Pentru 2 cozonaci iti trebuie:
•1/2 kg faina
•40 g drojdie
•100 ml ulei
•putin unt
•3 oua
•lapte
•1/2 lingurita de zahar
•1 kg mere
•200 g mac
•sare
•coaja razuita de lamaie.
Foarte multe persoane se confrunta cu diabetul, care este o boala grava, care ataca lent si care necesita o alimentatie foarte stricta si destul de severa, fara dulciuri in exces, grasimi si sucuri acidulate. Prin urmare, in randurile care urmeaza va propun o reteta de cozonac cu nuca si pere pentru diabetici, care se prepara cu zaharina si anumite ingrediente dietetice.
Ingrediente:
- 400 g faina, 1/2 lingurita de sare, 30 g drojdie, 90 g sirop dietetic, 300 ml de lapte degresat, 25 g ciocolata amaruie dietetica, 200 g miez de nuca, 300 g gris, 1/2 lingurita scortisoara, 20 g unt, 180 g pere, 1 lingura suc lamaie, 100 g fructe uscata, 1/4 lingurita zaharina lichida pentru diabetici.
Mod de preparare: Amestecati faina cu sarea. Puneti intr-un castron drojdia, 50 g sirop, 4 linguri de lapte caldut, putina faina si amestecati si apoi adaugati-le peste faina. Lasati 15 minute sa creasca (dospeasca) si framantati si apoi mai lasati 30 de minute la crescut.
Puneti in acest timp la foc restul de lapte, 40 g de sirop, gris, scortisoara, ciocolata si nuca macinata. Dupa ce se raceste adugati untul.
Curatati perele, taiati-le cubulete si stropitile cu suc de lamaie. Adaugati-le peste nuca, impreuna cu zaharina si fructele uscate taiate mic.
Intindeti coca si adaugati umplutura, apoi rulati cozonacul si puneti-l in forma. Lasati-l sa creasca 20 de minute apoi bagati-l la cuptor circa 1 h.
16. Cozonac neframantat
Aceasta reteta super rapida de cozonac se potriveste foarte bine cu ocazia sarbatorilor de Paste, de Craciun, de Anul Nou, dar avand in vedere usurinta cu care se face, o puteti face de fiecare data cand aveti pofta de ceva dulce.
Iata de ce aveti nevoie pentru cozonacul fara framantare:
Pentru compozitia de aluat:
4 oua
150 g de zahar
175 g unt
500 g de faina
25 g drojdie uscata granule
250 ml de lapte
2 plicuri de zahar vanilat
coaja rasa de la o lamaie
un varf de cutit de sare
Pentru umplutura cozonacului:
250 g zahar
2 linguri cacao
150 g nuca
50 stafide sau rahat (optional)
Cum se prepara cozonacul neframantat:
Se se bat 2 albursuri spuma (2 se pun deoparte) se adauga cele 4 galbenusuri si putina sare.
Se dizolva zaharul in lapte si se adauga treptat peste ouale batute spuma, se adauga apoi si coaja rasa de lamaie, zaharul vanilat si faina care a fost amestecata inainte cu drojdia.
Se amesteca pana se integreaza totul si aluatul devine consistent.
Se taie untul in cubulete mici si se pune treptat in aluat, amestecand mereu.
Dupa ce s-a incorporat totul se lasa coca la loc cald sa creasca putin.
Trecem la pregatirea umpluturii….Cele 2 albusuri ramase spuma si se adauga putina sare, zaharul, nuca macinata, cacaoa si stafidele.
Se intinde aluatul pe masa, se pune in mijloc umplutura, se ruleaza si se aseaza cozonacul intr-o forma unsa cu unt. Se lasa sa se odihneasca si sa creasca aproximativ ½ ora.
Se introduce la cuptor, foc potrivit, pentru coacere pentru aproximativ 30 minute. In acest timp nu este indicat a se deschide usa cuptorului pentru a nu lasa sa intre aer rece si a face cozonacul sa se scufunde.
17. COZONAC IN DOUA CULORI
Sigur acest cozonac in doua culori, plin de arome si savoare isi va castiga un loc de cinste pe masa d-voastra.
Ingrediente
1 l lapte
2 kg faina
12 linguri cu varf de zahar
6 oua
250 ml ulei
putina sare
drojdie cat o nuca
cacao cat doresti
vanilie
rahat
nuca tocata
Mod de preparare
Se amesteca bine zaharul, ouale, uleiul, sarea, laptele putin caldut si drojdia sfaramata;
Se lasa maiaua la dospit pana ce incepe sa faca basici;
Se imparte compozitia in doua, in jumatate se pune cacao dupa dorinta;
Se amesteca si framanta fiecare jumatate de compozitie, cu faina treptat (aluatul obtinut trebuie fie mai moale) si si se lasa o ora la dospit;
Din fiecare aluat se fac 4 painisoare. Se intinde o foaie de aluat alba, se pune rahat taiat cubulete si nuca inmuiata cu putin lapte si vanilie, si apoi foaia cu cacao. Se ruleaza, se aseaza in tavi si se lasa la dospit circa 15 minute;
Se da apoi la cuptor si cand sunt aproape gata, se ung cei 4 cozonaci cu ou batut spuma si se mai coc 10 minute.
18. COZONAC PUFOS CU CIOCOLATA
Avem nevoie pentru aluat de : 2 plicuri drojdie uscata sau 50 grame de drojdie proaspata ( eu am pus proaspata ca asa aveam ) 375 ml lapte cald, 160 grame de zahar, 2 oua mari la temperatura camerei, 2 galbenusuri la temperatura camerei, 780 grame de faina, 1 lingurita sare, 200 grame unt .
Pentru umplutura : 5 albusuri, 40 grame de ciocolata amaruie taiata f marunt, nuci sau stafide dupa gust, 1 lingura coaja de portocala, 2 linguri cacao, 12 linguri de zahar. Pentru a obtine crema batem albusurile cu zaharul pana devin o spuma ferma, apoi adaugam ciocolata rasa, cacao, portocala rasa si nucile…iese o minunatie de crema, combinatia de portocala si ciocolata neagra este deosebita.
Aluatul l-am pregatit in felul urmator: am pus drojdia cu laptele caldul si o lingura de zahar si am lasat sa dospeasca asa 10 minute dupa care am pus toate ingredientele pentru aluat in masina de facut paine. Al lasat sa framante cu programaul de framantat si sa dospeasca acolo 40 de minute. Dupa aceea am scos aluatul si l-am mai lasat la dospit o ora sa fiu sigura ca va fi pufos
Din acesta puteti sa faceti 2 cozonaci mari. Eu am facut unul simplu intinzand o foaie subtire de 2 cm (prea subtire am intins eu puteti sa falati de 2 cm fara probleme ca se lucreaza mai simplu) peste care am pus uniform un strat de crema facuta din albus si ciocolata :
Am rulat apoi cu grija si am rasucit si impletit sulul in 2 pentru tava de chec. Am mai facut o forma care imi place mie mult, am impartit aluatul ramas in 8 parti egale din care facem foi mici si le umplem si le rulam. Rulourile obtinute le indoim in forma de potcoava , le asezam in tava rotunda pregatita cu hartie de copt, punem primul rand de 4 potcoave, al doilea de 3 potcoave si ultima o punem in varf .
Am uns cu galbenus de ou cozonacii si am pus cativa fulgi de migdale peste ei si am mai lasat 30 de minute la dospit sa creasca bine, trebuie lasat mai mult pentru ca din cauza umpluturii creste putin mai greu. Am copt pe rand cozonacii asa, la inceput primele 10 minute la foc mai mare sa creasca apoi am redus la 180 de grade si am lasat asa 30-40 de minute. El se rumeneste repede dar ca sa fie copt sigur in interior trebuie lasat mai mult si verificat cu scobitoare inainte de a-l scoate. L-am asezat la mijlocul cuptorului si sub tava in care i-am copt am lasat tava mare de la aragaz de protectie, asa procedez cu toate prajiturile si nu se ard niciodata. A iesit o minunatie de cozonac pufos si aromat, merita sa incercati macar o data reteta .
19. COZONAC TRANDAFIR
1/2 kg. faina, 5 oua, 375 gr. zahar, 40 gr. drojdie de bere, 1 pahar lapte, 1 lingura rom, un virf de cutit sare, vanilie, coaja de lamiie, 200 gr. nuci, 300 gr. unt
Mod de preparare:
Se dizolva drojdia in lapte, se amesteca cu faina si zaharul si se lasa sa creasca o ora. Cind aluatul este crescut, se adauga ouale unul cite unul, sarea, romul, vanilia si coaja de lamiie. Se amesteca totul si se framinta 10-15 minute, apoi se lasa din nou sa creasca 1/2 ora. Pe planseta cu faina se intinde o foaie din aluat de 1,5 cm, care se unge cu untul frecat spuma. Peste stratul de unt, se presara pe toata foaia, nucile trecute prin masina de tocat sau pisate marunt. Se infasoara foaia, formind un sul, care se taie in 8-10 bucati. Fiecare bucata se stringe la unul din capete si se aseaza - una linga alta - cu partea strinsa in jos, intr-o forma rotunda de tort, unsa cu unt si tapetata cu faina. Se mai lasa sa creasca 1/2 ora, apoi se introduce in tava in cuptor, unde se tine 30-40 minute la foc potrivit. Se obtine o prajitura aspectoasa, ca un buchet de boboci de trandafiri. La citeva minute dupa ce s-a copt, prajitura se scoate din forma, cu grija, pentru ca "trandafirii" sa ramina uniti, si se aseaza pe platou.
20. COZONAC CU MERE SI MAC
Pentru 2 cozonaci iti trebuie:
•1/2 kg faina
•40 g drojdie
•100 ml ulei
•putin unt
•3 oua
•lapte
•1/2 lingurita de zahar
•1 kg mere
•200 g mac
•sare
•coaja razuita de lamaie.
Pregatesti asa:
1.Intai faci maiaua din drojdie, putina apa calduta si 1/2 lingurita de zahar.
2.Cat timp creste maiaua te ocupi de umplutura pentru care cureti merele, le treci prin razatoarea cu ochiuri mici, le scurgi de suc si le pui sa se caleasca in putin unt.
3.Macul il treci prin rasnita de cafea si apoi il pui peste mere si lasi sa se caleasca impreuna.
4.Dai totul deoparte si te ocupi de aluat.
5.Framant in mod normal, ca la orice cozonac, adaugand lapte caldut, ulei, ouale, un praf de sare si cazatura de coaja de lamaie.
6.Presari faina pe masa sau pe planseta unde lucrezi de obicei cozonacii, imparti coca in doua si fiecare bucata o intinzi cu sucitorul.
7.Pui umplutura, o repartizezi pe toata suprafata, rulezi si asezi in tava unsa cu ulei sau unt.
8.Dai la copt la foc moderat timp de 40 de minute.
9.Ai grija! Dupa ce e copt cozonacul, il scoti din tava, il lasi sa se raceasca si apoi il tai.
10.Daca il tai cald, stii ca va cadea sau cum se spune la noi se incruzeste.
21. COZONAC CU MAC
Sunt trei secrete care duc la reusita unui cozonac, pe langa o reteta buna:
- framantatul indelungat (cel putin 30 minute cu mana) pana aluatul are consistenta lobului urechii (nu radeti, asa l-am testat si eu, cu o mana pipaiam cozonacul, cu alta urechea pana mi s-a parut ca e ok); daca aveti masina de framanta e si mai bine, dar nu va fi asa autentic
- cand il lasati la dospit il acoperiti si-l asezati in loc feriti de curent (puteti sa-l bagati in cuptorul nepornit de exemplu)
- toate ingredientele sa fie la temperatura camerei, altfel aluatul nu creste asa frumos
Ingrediente
600 gr faina
125 gr unt
120 ml smantana
50 ml lapte
70 ml apa
100 gr zahar
1 zahar vanilat
4 galbenusuri
1 lingura ulei
1 fiola esenta vanilie
coaja razuita de la o portocala
25 gr drojdie proaspata
Umplutura de mac
300 gr mac macinat in masina de cafea
1 cana lapte
3 linguri zahar (puteti pune mai mult, dupa gust)
1 zahar vanilat
1 fiola esenta vanilie
Preparare
1.Drodia se dizolva in putin lapte caldut si se lasa sa se umfle vreo 10 minute.
2.Din toate ingredientele se framanta apoi un aluat. Framantati cu mana 30 minute daca nu aveti masina de paine sau robotel de framantat. Se acopera apoi aluatul cu o folie sau un prosop si se pune la loc caldut si fara curenti la crescut pentru cel putin 1 ora
3.Cat creste aluatul preparati umplutura: puneti ingredientele la fiert pana macul e moale(cca 20 minute). La sfarsit adaugati esenta de vanilie.
4.Cand e crescut bine se imparte aluatul in jumatate. Se intind 2 foi si fiecare se unge cu mac fiert in lapte, apoi se ruleaza. Cele doua rulouri rezultate se impletesc si se pun intr-o tava (a mea avea diametrul de 26cm). Se lasa la crescut in tava cca 30 -45 minute.
5.Se unge cozonacul cu galbenus batut cu putin lapte si se orneaza cu zahar si mac.
6.Se da la cuptor la 180C pana se rumeneste, cam 50 minute -1 ora.
GÂNDURI PESTE TIMP 20 Decembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu