MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 13 IANUARIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
În sfârșit Facebook m-a deblocat și acum pot posta în grupurile în care sunt membru!


RELIGIE ORTODOXĂ 13 Ianuarie

Sf Mc Ermil și Stratonic; Sf Ier Iacob, episcop de Nisibe; Duminica după Botezul Domnului - Începutul propovăduirii Domnului

 Pătimirea Sf Mc Ermil și Stratonic

Împărăţind Liciniu păgînul (307-324), şi sîrguindu-se să placă foarte mult zeilor săi necuraţi, a dat poruncă grea asupra tuturor creştinilor: ca să fie urmăriţi prin cetăţi şi prin sate şi oricine va afla vreun creştin şi va spune despre el împăratului, să fie răsplătit, învrednicindu-se de mare cinste.

De aceea, toţi se sîrguiau spre cercetarea şi prigonirea creştinilor, ca să fie plăcuţi împăratului. De acel Liciniu - pe cînd el şedea odată şi făcea judecată la un loc înalt - s-a apropiat unul din ostaşi, zicîndu-i: "Este aici un creştin, anume Ermil, care are, după regula creştinătăţii sale, rînduiala diaconiei şi care slujind de demult lui Hristos, rîde de zeii noştri şi de tine, împărate, şi întru nimic te socoteşte".

Auzind acestea Liciniu, a poruncit ca îndată să-l caute şi să-l prindă. Deci trimişii aflară pe sfîntul rugîndu-se şi ridicîndu-şi mîinile spre Domnul Dumnezeul său; iar el înştiinţîndu-se că este prins, spre a fi judecat şi chinuit pentru Hristos, s-a umplut de bucurie şi de veselie; apoi a mers cu ostaşii, nu cu sila fiind dus, ci ca şi cum avea a primi cinste, alerga cu sîrguinţă şi a stat înaintea împăratului cu multă îndrăzneală. Văzîndu-l împăratul, i-a zis: "Spune cu adevărat, eşti creştin, cum am auzit despre tine?" El a răspuns: "Cu slobod glas mărturisesc, nu numai că sînt creştin, ci despre aceasta adeverez că sînt sfinţit Dumnezeului celui nevăzut, şi înaintea Lui slujesc în rînduiala diaconiei".

Împăratul a zis: "Să fii diacon, adică slujitor şi la ai noştri zei". Iar mucenicul rîzînd de cuvintele lui, i-a zis: "O! împărate, mi se pare că eşti surd sau nebun! Eu ţi-am spus că slujesc Dumnezeului Celui nevăzut, iar nu idolilor voştri, care sînt văzuţi, căci ei nu văd nici nu ştiu ce sînt, ca să le fie cineva diacon, dar pe care tu, înşelîndu-te, îi cinsteşti ca pe nişte zei, fiind pietre şi lemne cu totul surde şi neînsufleţite, lucruri de mîini omeneşti, de care se cade mai ales a rîde decît a li se închina cineva".

Atunci împăratul n-a suferit vorba lui, ci îndată a poruncit să bată pe mucenic peste obraz cu nişte unelte de aramă, pregătite spre muncire, iar chinuitorii să strige: "Nu fi îndrăzneţ cu limba, Ermile! Cinsteşte pe împărat, jertfeşte zeilor, şi te izbăveşte de munci". Iar el fiind bătut tare, se arăta ca şi cum nu simţea durerea; ci dimpotrivă defăima slăbiciunea tiranului. Apoi cu glas mai tare a strigat, zicînd: "Răni fără sfîrşit vei lua şi înfricoşata mînă a lui Dumnezeu o vei cunoaşte, căci lăsînd pe Ziditorul tău, iei aminte la zeii cei surzi şi muţi şi, ce este mai rău, te sileşti a atrage şi pe alţii la aceeaşi pierzare, ca unul ce urăşte mîntuirea lor".

După aceasta, împăratul a poruncit să-l ducă la temniţă trei zile, nădăjduind că se va gîndi şi se va căi de îndrăzneala sa. Iar mucenicul mergînd, cînta: "Domnul îmi este ajutor şi nu mă voi teme ce-mi va face mie omul". Şi intrînd în temniţă, a cîntat: "Cel ce paşti pe Israel, ia aminte; Cel ce povăţuieşti ca pe o oaie pe Iosif, Cel ce şezi pe heruvimi, arată-te şi vino ca să ne mîntuieşti pe noi".

Domnul n-a trecut cu vederea pe robul Său, ci a trimis un înger, mîngîindu-l şi întărindu-l pe el. Apoi îngerul i-a zis: "Ermile, îndrăzneşte, grăieşte şi nu tăcea, iar de acum nu te teme, căci vei birui îndată meşteşugurile duşmanului, şi de sus vei primi cunună prea luminoasă pentru pătimire". Astfel Dumnezeu a înarmat pe ostaşul Său spre nevoinţă, l-a încins cu putere, a învăţat mîinile lui la război, şi a dat arc de aramă în braţele lui şi pavăză de mîntuire.

Iar după trei zile, Liciniu împăratul, şezînd iarăşi la judecată, a pus de faţă pe Ermil, zicîndu-i: "Oare te-ai căit şi vei voi acum ca să aduci jertfă zeilor, ca să fii slobod de chinurile cele pregătite ţie? Sau tot aceeaşi nebunie te cuprinde, şi de bunăvoie vrei să te dai pierzării?"

La aceasta ostaşul lui Hristos, pentru cinstea Domnului, care l-a înarmat cu îndrăzneală, a răspuns: "Ţi-am spus odată, împărate; se cădea ca să fie de ajuns cuvintele mele cele dintîi, şi mai mult să nu mă întrebi; pentru că am pe Dumnezeu în cer, Căruia şi slujesc, şi Căruia pe mine însumi mă sîrguiesc a mă aduce jertfă; căci de la El nădăjduiesc mare ajutor". Zis-a împăratul: "Atunci voi vedea de-ţi va ajuta Cel ce locuieşte în cer".

Şi îndată a poruncit la şase ostaşi vîrtoşi, să-l ia şi întinzîndu-l la pămînt, să-l bată fără cruţare". Deci, fiind bătut ucenicul, răbda ca un fără de trup şi se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne, Dumnezeul meu, care pentru mine ai răbdat răni şi bătăi, în zilele lui Pilat din Pont; Însuţi întăreşte-mă pe mine, care iarăşi pătimesc pentru Tine, ca să pot săvîrşi această alergare de acum; ca fiind părtaş patimilor Tale, să mă fac vrednic răsplătirii Tale celei veşnice".

Sfîntul astfel rugîndu-se, îndată s-a auzit un glas de sus, zicîndu-i: "Amin, Amin, zic ţie, Ermile; după trei zile te vei izbăvi din aceste primejdii şi vei primi mare răsplătire pentru pătimirea ta". Acest glas a adus mucenicului mare îndrăznire şi întărire; iar chinuitorilor le-a pricinuit mare frică şi cutremur. Pentru că aceia au căzut la pămînt şi nu mai puteau să facă nimic; chiar şi împăratul s-a cutremurat, dar n-a voit să cunoască puterea lui Dumnezeu şi a poruncit ca iarăşi să ducă pe mucenic în temniţă.

Atunci era străjer la temniţă Stratonic, căruia i se poruncise să păzească pe mucenic. Iar acest Stratonic era în taină creştin şi prieten al Sfîntului Ermil, de care se rănea cu inima, văzîndu-l în munci; dar se înveselea cu duhul de îndrăzneala şi de tăria lui, însă el singur nu îndrăznea să se dea la nişte pătimiri ca acestea. Iar Sfîntul Ermil intrînd în temniţă, cînta, zicînd: Domnul este luminarea mea şi Mîntuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este păzitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? Atunci a strălucit asupră-i o lumină cerească şi iarăşi a auzit un glas, poruncindu-i să îndrăznească şi făgăduindu-i că va avea sfîrşitul pătimirilor, după trei zile.

A doua zi chinuitorul şezînd iarăşi la judecată, a adus la cercetare pe Sfîntul Ermil, care a stat înainte cu faţa luminoasă, cu ochii veseli şi cu inima plină de bucurie. Dar tiranul Liciniu clătinînd capul şi rîzînd de mucenic, i-a zis: "Spune-ne nouă la ce ţi-a folosit temniţa cea întunecoasă şi vremea cea petrecută în pătimire? Te-a învăţat oare să te supui legii împărăteşti? Şi să dai zeilor cinstea cea cuviincioasă sau încă va fi trebuinţă de chinuri împotriva inimii tale atît de împietrite?" Mucenicul i-a răspuns: "Temniţa cea întunecată mi-a mijlocit mare lumină şi acum sufletul meu este în pace şi în bucurie şi în negrăită lumină, care îmi dă bună nădejde de cîştigarea bunătăţilor ce vor să fie; iar eu mă minunez foarte, cum întunericul care este în tine nu primeşte nici o schimbare, ci totdeauna întunecă ochii tăi cei sufleteşti ca să nu vadă adevărul".

Astfel mustrînd sfîntul rătăcirea împăratului, acesta a strigat: "Spre nimic altceva, precum văd, nu te-ai deprins, decît numai să ocărăşti pe faţă cu neînfrînata ta limbă, cu îndrăzneţul tău suflet şi cu nebunia ta; însă să ne răspunzi cu încredinţare, vei jertfi zeilor şi te vei supune poruncii noastre? Sau vei lua muncile cele vrednice după faptele tale?". Mucenicul lui Hristos, Ermil, i-a răspuns: "Ai auzit răspunsurile mele, împărate, şi nimic mai mult nu vei auzi de la mine. Fă de acum ceea ce voieşti şi săvîrşeşte cu lucrul ceea ce ai gîndit".

Şi mîniindu-se Liciniu, a poruncit să întindă pe sfînt gol la pămînt şi să-l bată cu beţe pe pîntece. Iar sfîntul în bătăile ce i se aduceau avea întărire pe Hristos, către Care ridicînd ochii cei sufleteşti se ruga: "Dumnezeule, ia aminte spre ajutorul meu; Doamne grăbeşte ca să-mi ajuţi". Iar tiranul aprinzîndu-se de mînie pentru multa răbdare a sfîntului, a poruncit ca să-i rupă pîntecele lui cu unghii de vultur, ca să vadă cu ochii săi cele dinăuntrul lui.

Iar mucenicul zicea: "Inima şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu, ca de seu şi de grăsime să se umple sufletul meu, şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea".

Stratonic, văzînd pe Sfîntul Ermil, prietenul său, chinuit astfel fără de omenie şi pîntecele lui fiind rupt, a început a plînge; dar văzîndu-l unii din cei ce stăteau acolo, îndată au spus împăratului că Stratonic, străjerul temniţei, pe faţă se arată că este părtaş al rătăcirii creştineşti, şi prieten cu Ermil; căci se milostiveşte şi plînge pentru dînsul. Împăratul chemînd pe Stratonic, îl întrebă: "Eşti prieten al lui Ermil?".

Stratonic nevrînd a minţi, fiind ucenic al adevărului, şi văzînd că acum venise vremea nevoinţei sale, a mărturisit că este prieten al lui Ermil şi că este creştin; deci, defăimă pe idoli ca nişte neînsufleţiţi şi pe închinătorii lor ca pe nişte nebuni, şi numai pe Unul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pămîntului îl preamări.

Atunci împăratul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să bată pe Stratonic cu beţe peste tot corpul gol. Dar acesta fiind bătut, îşi ridica ochii către Sfîntul Ermil, prietenul său, şi zicea: "Roagă-te lui Hristos pentru mine, Ermile, ca să-mi dea putere să-mi păzesc credinţa tare şi nemişcată şi să fiu mai presus decît toţi chinuitorii mei". Apoi rîdea de Liciniu şi-l îndemna ca să înceteze a se închina idolilor celor orbi şi neînsufleţiţi şi să se teamă de pedeapsa adevăratului Dumnezeu, în ale Cărui mîini este înfricoşat lucru a cădea. Dar au bătut pe sfînt pînă ce a tăcut, fiind slăbit de răni. După aceea a poruncit împăratul ca pe amîndoi, pe Stratonic şi pe Ermil, să-i arunce în temniţă.

Deci, Sfîntul Stratonic se ruga, zicînd: "Doamne, să nu pomeneşti fărădelegile mele cele dintîi". Apoi, amîndoi grăiau către Dumnezeu: "Ajută-ne Dumnezeule, Mîntuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău Celui sfînt". Atunci ei au auzit un glas dumnezeiesc, zicînd: "Alergarea aţi săvîrşit, credinţa aţi păzit, şi de acum s-a pregătit vouă cununa dreptăţii, pe care dimineaţă o veţi lua". A doua zi, aduseră iarăşi pe Ermil la judecată, şi Liciniu l-a întrebat: "Vei jertfi idolilor?".

Sfîntul a răspuns: "Cele ce întîi ţi-am spus, acelea şi astăzi îţi repet; pentru aceea arde, taie şi chinuieşte-mă cum voieşti, pentru că am învăţat a nu mă teme de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă". Deci, a poruncit tiranul ca să spînzure pe sfînt de un lemn şi cu cuţitele să-i împungă trupul. Iar sfîntul, într-acea mare durere, neîncetat se ruga: "Fii mie ajutor, Dumnezeule, Mîntuitorul meu". Apoi a auzit un glas de sus: "Nu te teme, căci cu tine sînt Eu, Dumnezeul Tău."

După aceasta, împăratul a judecat pe Sfîntul Ermil, ca să fie înecat în Dunăre; iar pe Sfîntul Stratonic aducîndu-l, îl îndemna să jertfească idolilor, ca să nu pătimească şi el ca prietenul său; dar fericitul Stratonic a răspuns: "Cu adevărat, ticălos aş fi dacă m-aş supune poruncii tale celei nebune; şi cum aş voi eu ca să rămîn viu, cînd prietenul meu moare pentru Hristos?" Liciniu a zis: "Atunci voieşti să mori cu Ermil?" Sfîntul Stratonic a răspuns: "Foarte mult doresc; pentru că se cuvine ca prietenii cei adevăraţi să îndure primejdia împreună şi de bunătăţi iarăşi împreună să se îndulcească. Şi ce va fi mai dulce pentru noi, decît a pătimi şi a muri pentru Hristos?".

Văzînd împăratul Liciniu că nimic nu sporeşte, a osîndit pe Sfîntul Stratonic la acelaşi fel de moarte, ca să fie înecat în Dunăre cu Ermil.

Pe cînd duceau pe amîndoi sfinţii spre înecare, ei cîntau cu veselie: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire. Şi ducîndu-i ostaşii la Dunăre, i-au pus în mreje şi i-au aruncat în adîncul apei.

Astfel Dunărea a primit trupurile sfinţilor mucenici, iar cerul a sălăşluit sufletele lor întru acoperămintele sale. Apoi a treia zi, s-au aflat la mal sfintele lor trupuri, pe care credincioşii le-au îngropat cu cinste, ca la 18 stadii departe de cetatea Singhidon (Belgrad), punîndu-i pe amîndoi într-un mormînt, ca toate să le fie de obşte, ca prieteni: de obşte mărturisirea pentru Hristos, de obşte temniţa, de obşte chinurile, de obşte înecarea, de obşte îngroparea trupurilor lor, de obşte şi mărirea în ceruri; cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Viaţa Sfântului Ierarh Iacob, Episcopul din Nisibe

    Moise, dătătorul de lege care a trecut pe israeliţi prin mare ca pe uscat, iar în pustie a adăpat pe popor prin minune, şi care multe alte minuni a făcut, a scris faptele cele de mai înainte, nu cu înţelepciunea luată de la egipteni, ci cu darul cel dat din cer.

    Pentru că de unde putea el să ştie fapta cea bună a lui Abel, iubirea de Dumnezeu a lui Hristos, dreptatea lui Noe, binecuvântata preoţie a lui Melchisedec, chemarea lui Avraam, credinţa, bărbăţia, iubirea de străini şi jerfa fiului său, Isaac? Şi, pe scurt, vestea despre nevoinţele altor bărbaţi dumnezeieşti, de unde ar fi putut să le ştie, de n-ar fi luat lumină de la dumnezeiescul Duh? De un ajutor ca acesta (zice Teodorit) am şi eu nevoie în lucrarea de faţă, pentru a scrie Vieţile Sfinţilor care au fost cu puţină vreme înainte de noi şi care au strălucit chiar în vremurile noastre; ca după aceea, să le pun ca pe o lege înaintea celor ce doresc să le urmeze. Deci, mi se cade ca să încep povestirea chemând în ajutor rugăciunile acelor sfinţi.

    Nisibe este o cetate, care a fost într-o vreme între hotarele stăpânirii Romei şi ale Persiei, care pe atunci dădea dajdie romanilor. În această cetate s-a născut Sfântul Iacob şi şi-a ales deosebita petrecere în pustie, şi sălăşluindu-se acolo, vieţuia prin munţii cei înalţi.

    Deci, în timp de vară şi de toamnă locuia prin dumbrăvi, având cerul ca acoperământ; iar în timpul iernii intra într-o peşteră, unde se apăra de ger. Hrana lui nu era nici din ceea ce se seamănă pe câmp, nici din lucru, ci numai din ceea ce singur pământul producea. El aduna poame din copacii de prin pădure şi ierburi ca cele de prin grădini, cu care îşi întărea trupul, atât numai ca să-şi poată ţine zilele. Foc pentru fierberea mâncării nu-i trebuia niciodată, pentru că se hrănea numai cu verdeţuri crude; şi nici de lină nu avea trebuinţă pentru haine, căci se acoperea cu piei de capre.

    Astfel omorându-şi trupul, cu duhovnicească hrană îşi întărea sufletul; iar gândul său îl pregătea spre dumnezeiască vedenie, făcându-l oglindă a Sfântului Duh - precum grăieşte Apostolul -, şi privind mărirea Domnului, se urca spre desăvârşire. De acolo i se înmulţea în toate zilele îndrăzneala către Dumnezeu, de la Care cerea şi căpăta tot ce avea de trebuinţă; şi înainte vedea şi proorocea cele ce erau să fie; căci i se dăduse de la Sfântul Duh darul facerii de minuni. Să povestim credincioşilor câteva minuni ale lui şi astfel vom arăta raza strălucirii lui apostoleşti, ca urmare a darului ce avea.

    În acea vreme oamenii cei fără de minte se închinau idolilor celor neînsufleţiţi şi le făceau dumnezeiască cinste; iar cinstirea cea cu adevărat dumnezeiască era defăimată de cei mulţi şi erau prigoniţi cei ce nu se amestecau în sălbăticia lor; căci fiind desăvârşiţi în faptele cele bune, ştiau adevărul, şi păzindu-se de închinarea idolească, se închinau Ziditorului a toate.

    Sfântul Iacob lăsând pustia, s-a dus în Persia, vrând să vadă odrasla cea nouă a sfintei credinţe şi pe cât se putea să ajute la înmulţirea ei. Trecând un pârâu ce se întâmpla în calea lui, a văzut câteva fecioare spălându-şi hainele şi, dezvelindu-şi picioarele aproape de tot, priveau la dânsul ca la un străin care purta o îmbrăcăminte neobişnuită, măsurându-l cu ochi îndrăzneţi, neruşinîndu-se nici de cinstea lui, nici de goliciunea lor; ci stăteau cu necuviinţă, fără a-şi acoperi capetele lor.

    Atunci sfântul s-a mâniat pentru această neruşinare a lor şi vrând ca să arate puterea lui Dumnezeu, spre învăţătura acelora, şi apoi să se izbăvească de închinarea idolească, când vor vedea acea minune, a blestemat izvorul din care curgea pârâul, şi îndată s-a uscat izvorul acela, încât nici o picătură de apă nu s-a mai aflat într-însul. Asemenea a blestemat şi pe acele fecioare neruşinate ca să îmbătrânească deodată. Şi s-a împlinit cuvântul sfântului, căci părul cel negru al capetelor lor îndată s-a încărunţit şi s-a făcut ca frunzele de toamnă, când cade bruma peste ele.

    Văzând aceasta fecioarele (căci şi apă se uscase şi toate fiind cărunte, priveau una la alta), s-au înspăimântat, şi alergând în cetate, au spus către toţi cele întâmplate. Cetăţenii, văzând minunea ce se făcuse, au mers la Sfântul Iacob, marele făcător de minuni, şi l-au rugat cu dinadinsul ca să-şi îmblânzească mânia şi să întoarcă iarăşi apa în râu.

    Sfântul milostivindu-se, degrabă a făcut rugăciune către Domnul, şi a curs izvorul ca şi mai înainte şi pârâul s-a umplut de apă. Apoi oamenii rugau pe sfânt că să dea şi fetelor tinereţea de mai înainte. Sfântul voia să facă aceasta, dar când a întrebat unde sunt, fetele nu s-au mai aflat, nici nu au venit la pocăinţă; pentru aceasta le-a pedepsit ca să rămână astfel, spre neuitată aducere aminte de puterile minunate ale lui Dumnezeu, ca astfel şi ceilalţi să se înveţe curăţenia vieţii şi bună rânduială.

    Aceasta a fost minunea acestui nou Moise, pe care a făcut-o nu prin lovirea toiagului, ci prin semnul Sfintei Cruci. Iar eu mai mult de aceasta mă minunez, adică de blândeţea lui, căci n-a făcut ceea ce într-o vreme a făcut Marele prooroc Elisei şi n-a trimis nişte ursoaice ca să sfâşie pe fecioarele fără de ruşine, ci printr-o pedeapsă mică le-a învăţat spre bune obiceiuri şi temerea de Dumnezeu. Încă o zic aceasta, nu prihănind minia proorocului, ci arătând că Sfântul Iacob, având aceeaşi putere în facerea de minuni pe care o avea şi proorocul, a făcut cele cuviincioase bunătăţii lui Hristos şi Noului Aşezământ.

    Acest Sfânt Iacob, văzând odată pe judecătorul Persiei făcând o judecată nedreaptă unui om nevinovat, s-a mâhnit de această nedreptate şi a poruncit unei pietre mari ce era aproape, ca să se sfărâme şi să se răspândească ca ţărâna, mustrând pe judecător de această nedreptate.

    Cei ce erau acolo, văzând acest lucru, s-au înfricoşat; ba încă s-a temut şi judecătorul nedrept şi, cunoscându-şi păcatul, s-a căit; apoi, schimbând judecata cea dintâi, a hotărât altă dreaptă. Şi aici făcătorul de minuni a urmat Domnului său, Care vrând să arate că de voie merge la patimă şi cum că, cu înlesnire - de ar fi voit -, ar fi pierdut pe ucigaşii Săi, totuşi nu i-a pierdut, ci smochinul cel neînsufleţit l-a uscat cu cuvântul, arătându-Şi puterea Sa.

    Acelei bunătăţi a Domnului a urmat Sfântul Iacob; n-a adus pedeapsa asupra nedreptului judecător, ci a sfărâmat piatra şi prin aceasta a învăţat pe judecător dreapta judecată. Pentru aceste faceri de minuni, şi făcându-se iubit şi mărit înaintea tuturor, s-a ridicat fără de voie la episcopat, în patria sa, cetatea Nisibe, deşi se lepăda şi fugea de o dregătorie ca aceasta.

    Schimbându-şi petrecerea vieţii singuratice şi sălăşluindu-se cu cetăţenii, nu şi-a schimbat nici hrană, nici hainele, ci numai locul era altul, iar rânduiala vieţii aceeaşi; însă ostenelile erau mai multe ca cele dintâi, căci prin post, prin culcare pe jos, prin purtarea rasei, i s-a adăugat grijă de popor, de sărmani, de văduve, ca să sprijinească pe cei năpăstuiţi şi să ajute tuturor, povăţuindu-i pe toţi la fapte bune.

    Însă ce trebuinţă este a număra cu amănuntul ostenelile şi îngrijirile pentru popor, care se cuvin unei dregătorii ca aceasta? Cei ce şi-au luat asupra lor acest jug ştiu aceasta şi, mai ales cei ce iubesc şi se tem de Stăpânul, Care le-a încredinţat păstoria oilor celor cuvântătoare. Deci, sfântul, ostenindu-se mai mult în dregătoria episcopiei şi săvârşind bunătăţi, şi-a adăugat mai multe daruri ale Sfântului Duh.

    Într-o vreme, mergând sfântul la un sat, s-au apropiat în calea sa nişte săraci, care cereau de la dânsul milostenie pentru îngroparea unui mort, care se afla zăcând chiar în acea cale. Iar omul acela nu era cu adevărat mort, ci se prefăcea; căci acei săraci văzând de departe pe episcop venind, au poruncit unuia dintre dânşii ca să se prefacă că este mort, să capete cu un meşteşug ca acesta mai multă milostenie de la episcop.

    Deci arhiereul le-a dat cuvincioasa milostenie şi pentru cel mort s-a rugat ca să i se ierte păcatele şi sufletul lui să se rânduiască cu cei drepţi; apoi s-a dus în calea sa. Depărtându-se sfântul, prietenii celui prefăcut mort îi ziceau să se scoale, iar el nu se scula; căci acum murise cu adevărat şi zăcea fără suflet.

    Văzând săracii cum că minciuna lor s-a adeverit, au alergat după sfânt, şi ajungându-l, au căzut la picioarele lui, mărturisindu-şi păcatul şi aruncând pricina asupra sărăciei; deci, se rugau ca să-i ierte şi să întoarcă în trup sufletul mortului. Iar făcătorul de minuni, asemănându-se Domnului cel mult îndurat, i-a ascultat; şi cu rugăciunea ce a făcut a întors sufletul şi a înviat mortul.

    Aceasta, precum mi se pare, se aseamănă cu minunea Sfântului Petru, care a dat morţii celei năpraznice pe Anania şi pe Safira, care se sfătuiseră să mintă împotriva Duhului Sfânt şi să ascundă din preţul ţarinei; pentru că şi acest Sfânt Iacob, celui ce şi-a tăinuit duhul său şi cu minciună se prefăcuse mort, i-a luat sufletul.

    Sfântul Petru, cunoscând furtişagul, descoperindu-i aceasta Sfântul Duh, a dat pedeapsa de moarte asupra celor ce furaseră; Iacob, neştiind vicleşugul, căci cu minciună se prefăcuse mort săracul acela, prin rugăciune i-a luat viaţa. Petru, pe Anania şi pe Safira, care muriseră, nu i-a izbăvit, pentru că atunci era trebuinţă de asprime, ca şi ceilalţi să aibă frică; iar Iacob având darul apostolesc, prin moarte a pedepsit câtva timp, apoi iarăşi a mângâiat prin întoarcerea vieţii acelui om.

    După aceasta, când Arie, întâiul hulitor al Fiului lui Dumnezeu şi al Sfântului Duh, şi-a ascuţit limba sa asupra Făcătorului său şi a tulburat tot Egiptul, iar mai marele între împăraţi Constantin, care, că alt Zorobabel, a izbăvit lumea din robia închinării la idoli şi bisericile cele dumnezeieşti răsturnate la pământ le-a ridicat şi le-a înălţat, a adunat întâiul sobor de sfinţi părinţi a toată lumea, în Niceea, arhiereul lui Dumnezeu, Iacob, episcopul Nisibei, era acolo în mijlocul soborului sfinţilor părinţi, apărând dreapta credinţă, iar pe Arie l-a depărtat de la Biserică.

    În acea vreme, Nisibe era sub stăpânirea împăraţilor Romei, iar marele Constantin murind, Saporie, împăratul Persiei, a venit cu toată puterea oştilor sale, înconjurând cetatea aceasta, vrând s-o ia; dar cu rugăciunile Sfântului episcop Iacob, cetatea rămânea nebiruită. Atunci Saporie a oprit cu pietre şi cu pământ râul care curgea prin cetate, şi adunându-se apă multă, îndată i-a dat drumul asupra cetăţii, încât au căzut zidurile ei de pornirea râului şi de puterea apei, apoi mare parte a cetăţii a întunecat-o, aducând multă frică cetăţenilor dintr-însa şi multă bucurie perşilor, cărora li se părea că au în mâini cetatea; însă nu s-au apropiat ca să intre, fiindcă apele îi opreau, ci au amânat până a doua zi, ca să se pornească cu toată puterea asupra cetăţii.

    Iar noaptea, sosind tot poporul cetăţii, s-a apucat de lucru, prin îndemnarea episcopului şi, cu ajutorul rugăciunilor lui, au îndreptat zidurile cetăţii, încât nici călăreţii, nici pedestraşii nu puteau să intre înăuntru fără scări; dar cetatea putea să fie luată cu înlesnire de n-ar fi căutat cetăţenii ajutorul Celui Preaînalt. Şi au rugat toţi pe Sfântul Iacob, episcopul lor, ca să se suie pe zidurile cetăţii şi să risipească puterea potrivnicilor.

    Deci, s-a suit Sfântul Iacob, şi văzând nenumăratele cete ale oştirii persane, s-a rugat lui Dumnezeu să trimită asupra lor ţintari şi muşte câineşti, ca ei să cunoască puterea lui Dumnezeu şi să plece de la cetate. Şi a ascultat Dumnezeu rugăciunea robului Său, căci a adus îndată asupra cetelor persane un nor de ţânţari şi de muşte, a căror muşcare era atât de cumplită, încât caii şi elefanţii neputând-o suferi, rupeau zăbalele şi frâiele şi fugeau încoace şi încolo neopriţi. Şi nu numai celor necuvântătoare, ci chiar şi perşilor le erau nesuferiţi ţintarii aceia şi muştele, ce erau mai cumplite decât mii de ostaşi înarmaţi.

    Văzând păgânul împărat că ostenelile lui erau în deşert, căci puterea oştii lui se biruia de ţânţari şi de muşte, era în nepricepere şi în mare tulburare. Apoi, când a văzut umblând pe zidurile cetăţii pe acel om dumnezeiesc, adică pe Iacob episcopul, şi i se părea că acela este împărat, pentru că avea porfiră împărătească, cu coroană pe cap foarte strălucită, s-a mâniat pe ai săi, care spuseseră că nu este împărat în cetate şi i-a pedepsit cu moarte; drept aceea, depărtându-se de cetate, a fugit în pământul său, izgonit de muşte şi de ţânţari.

    O minune ca aceasta a făcut Dumnezeu prin rugăciunile plăcutului Său, care n-a cerut să cadă foc din cer asupra vrăjmaşului, precum altă dată Ilie proorocul a cerut asupra celor 50 şi i-a ars, nici se rugă ca să-i înghită pământul, ci numai ţintari şi muşte să vină asupra lor, ca să cunoască puterea lui Dumnezeu. Şi cu adevărat minune a fost, căci atâta oaste persană nu putea să se scape de nişte mici insecte din văzduh şi a fugit, biruindu-se cu ruşine. Atâta dar avea Sfântul Iacob de la Dumnezeu şi atâta îndrăzneală către El.

    După aceea, fiind trecut de zile, s-a odihnit întru Domnul. Iar după moartea lui, câtăva vreme trecând, cetatea Nisibei a fost numărată la stăpânirea Persiei, din care credincioşii ieşind, au luat cu ei moaştele folositorului şi povăţuitorului lor, Sfântul Iacob, care de ar fi fost viu, niciodată n-ar fi fost stăpânita cetatea de barbari, de care o apăra marele plăcut al lui Dumnezeu, cu puterea cea nebiruită a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slava, în veci. Amin.

Duminica după Botezul Domnului - Începutul propovăduirii Domnului

Ev. Matei 4, 12-17

În vremea aceea, auzind că loan a fost întemniţat, Iisus a plecat în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: «Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit». De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor.

Ap. Efeseni 4, 7-13

Fraţilor, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.

Predică la Duminica după Botezul Domnului - Despre propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu - Pr. Ilie Cleopa

În Biserica lui Hristos preoții propovăduiesc cel mai mult cuvântul lui Dumnezeu pentru că sunt toată viața în mijlocul credincioșilor. Ei sunt martorii vieții noastre de la naștere și până la moarte. Ei sunt părinții duhovnicești ai satelor și parohiilor noastre. De felul cum preoții de parohie își îndeplinesc misiunea lor apostolică, de felul cum stăpânesc sfintele slujbe, în frunte cu Sfânta Liturghie, și de felul cum propovăduiesc cuvântul Sfintei Evanghelii și, mai ales, cum își duc viața în marea familie a credincioșilor noștri ortodocși, depinde mântuirea lor și a păstoriților lor.

“De atunci a început Iisus a propovădui și a zice: Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4, 17)

Iubiți credincioși,

Una din învățăturile Sfintei Evanghelii din Duminica de azi spune: “De atunci a început Iisus a propovădui și a zice: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17). Același cuvânt l-a spus și Sfântul Ioan Botezătorul când a început să propovăduiască în pustiul Iordanului: “Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2). Același cuvânt au primit și Sfinții Apostoli, când au fost trimiși să propovăduiască Evanghelia, că le-a zis lor: “Și mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 10, 7).

Dumnezeiasca Evanghelie de azi zice: “De atunci a început Iisus a propovădui”... (Matei 4, 17). Dar ce înseamnă "de atunci"? Adică de când a fost prins și pus la închisoare Sfântul și marele Prooroc Ioan Botezătorul. Acest adevăr îl arată Sfânta Evanghelie de azi, zicând: “Și Iisus, auzind că Ioan a fost pus în temniță, a plecat în Galileea” (Matei 4, 12). Dar oare Mântuitorul a plecat de frică în Galileea? Nicidecum. Ci s-a dus în Galileea ca să înceapă a propovădui Evanghelia de acolo, după profeția proorocului Isaia care zice: “Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumina mare. Și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a strălucit” (Isaia 9, 1; Matei 4, 15-16).

Iată, deci, care a fost pricina venirii Mântuitorului în Galileea: predicarea Evangheliei și luminarea celor ce zăceau în întuneric. Căci propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în lume aduce adevărata lumină în inimile oamenilor credincioși care nu numai că aud cuvântul, ci îl și împlinesc cu fapta, după cuvântul Mântuitorului, care zice: “Fericiți cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe dânsul” (Luca 11, 28). Cuvântul lui Dumnezeu aduce mare fericire celor ce îl ascultă și îl pun în practică. Altfel, cuvântul Evangheliei ne aduce osândă în loc de mântuire.

Dar, frații mei creștini, cine sunt datori să predice cuvântul lui Dumnezeu în Biserica ortodoxă? Numai slujitorii Bisericii, adică episcopii, preoții și diaconii hirotoniți canonic au puterea și dreptul să predice Evanghelia lui Hristos. Mirenii, în cazuri speciale, pot deveni misionari, ca ajutori ai clericilor, numai cu binecuvântarea ierarhilor respectivi. Așadar, nimeni din clerici și laici nu pot predica cuvântul lui Dumnezeu dacă nu vor fi trimiși la această misiune cu aprobarea Bisericii. Marele Apostol Pavel adeverește acest lucru, zicând: “Cum vor propovădui de nu vor fi trimiși” (Romani 10, 15). Numai sectele rupte de Biserică au căzut cu totul în extrema opusă, dând totală libertate laicilor să predice cuvântul lui Dumnezeu fără a fi trimiși și să explice Sfânta Scriptură după mintea lor. De aceea, astăzi, lumea s-a umplut de erezii și secte căci toate acestea predică cuvântul Sfintei Scripturi, nu după înțelesul cel adevărat explicat de Sfinții Părinți, ci după mințile lor rătăcite, stăpânite de mândrie.

Nu putem tăgădui că au fost în Biserică și misionari laici, în primele secole, care au predicat cuvântul lui Dumnezeu și care nu au fost nici preoți, nici episcopi. Așa au fost marii misionari și apologeți creștini, oameni învățați care au apărat cauza creștinismului în fața împăraților și filosofilor păgâni, din secolele II-III, începând cu Țuadrat, pe care Eusebiu, istoricul bisericesc, îl numește "părintele apologeticei", între anii 125-126. Apoi a fost Aristide de Atena, între anii 125-130. Apoi Ariston de Pella, cel mai vechi apărător în scris al creștinismului contra iudeilor, pe la 134-135. Alți apologeți de mare renume au fost: Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (anii 140-170); Tațian Asirianul, către anul 170; filosoful Hermia, care a trăit la mijlocul secolului al II-lea; Atenagora, filosoful creștin din Atena (170); Minucius Felix la începutul secolului al III-lea; Tertulian din Cartagina, între anii 160-240, și alții. Toți acești mari apologeți creștini și misionari de mare seamă ai Bisericii lui Hristos au fost mireni, dar fiind foarte învățați au contribuit mult la propovăduirea Evangheliei și la apărarea dreptei credințe apostolice.

Așadar, frații mei, vedem că încă de la început Biserica lui Hristos a avut și misionari laici care au predicat cuvântul lui Dumnezeu înaintea împăraților și a filosofilor și au apărat creștinismul cu prețul vieții lor, cum a fost Sfântul Iustin Martirul și Filosoful. Însă aceștia au fost foarte bine orientați în adevărul dreptei credințe și de aceea au adus mare folos Bisericii lui Hristos prin învățăturile lor cele luminate și pătrunse de lumina adevărului.

Care erau condițiile principale ce se cereau misionarilor laici care apărau dreapta credință? Prima condiție a misionarilor laici în Biserica dreptmăritoare era ca cel trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu să fie un creștin verificat, evlavios, cu viața curată și să cunoască bine dogmele credinței Ortodoxe, deoarece dogmele sunt orientate după Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și după Sfânta Tradiție a Bisericii lui Hristos.

Apoi, să cunoască bine Sfintele Canoane apostolești, ale celor șapte Sinoade Ecumenice și cele ale Sfinților Părinți, deoarece Sfintele Canoane sunt norme ce rânduiesc și reglementează viața Bisericii ca organism special ce conduce pe credincioși pe calea mântuirii. Apoi, cei ce predicau cuvântul lui Dumnezeu dintre creștinii mireni erau întotdeauna sub ascultarea Bisericii, fiind trimiși, controlați și subordonați ierarhilor în eparhia cărora acționau. Fără respectarea acestor condiții principale și obligatorii, misionarii laici care lucrau în afara Bisericii de multe ori contribuiau la crearea de secte și eresuri, dezbinând unitatea apostolică a Bisericii lui Hristos.

Datoria principală a propovăduirii Evangheliei lui Hristos cade însă în sarcina păstorilor Bisericii, adică a episcopilor și a preoților. Mai puțin în sarcina diaconilor și a călugărilor care ajută și ei la propovăduirea cuvântului, însă în chip secundar. Primul care a propovăduit Sfânta Evanghelie în lume a fost Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea a venit pe pământ și se cheamă Cuvânt, căci a vestit tuturor oamenilor prin cuvânt Evanghelia mântuirii, a întemeiat Biserica și cele șapte Taine, și și-a dat viața pe Cruce ca să răscumpere lumea din robia morții, a necredinței și a osândei. Apoi, înălțându-Se la cer de-a dreapta Tatălui, a încredințat datoria propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli mari și celor șaptezeci de apostoli, numiți mici, cărora le-a poruncit, zicând: “Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”... (Matei 28, 19-20).

Apostolii sunt cei dintâi propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu în Legea Harului. Ei au hirotonit primii preoți și episcopi, pe care i-au rânduit peste tot să păstorească turma lui Hristos. Iar prin episcopi, harul s-a transmis prin rugăciune și punerea mâinilor, până astăzi și cât va fi lumea.

Iubiți credincioși,

În Biserica lui Hristos preoții propovăduiesc cel mai mult cuvântul lui Dumnezeu pentru că sunt toată viața în mijlocul credincioșilor. Ei sunt martorii vieții noastre de la naștere și până la moarte. Ei sunt părinții duhovnicești ai satelor și parohiilor noastre. De felul cum preoții de parohie își îndeplinesc misiunea lor apostolică, de felul cum stăpânesc sfintele slujbe, în frunte cu Sfânta Liturghie, și de felul cum propovăduiesc cuvântul Sfintei Evanghelii și, mai ales, cum își duc viața în marea familie a credincioșilor noștri ortodocși, depinde mântuirea lor și a păstoriților lor.

În marea lor misiune evanghelică, propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu are un rol foarte mare. Un preot bun trebuie să fie și un predicator bun, știind că prin predică vie, caldă, plină de har și lumină preotul poate transforma total parohia și masa enoriașilor săi. Dar pentru ca predica sa să poată ajunge la inima credincioșilor și să aibă puterea Duhului Sfânt de a transforma sufletul și a-l întoarce la pocăință, preotul trebuie să îndeplinească câteva condiții duhovnicești absolut obligatorii.

Prima și cea mai importantă condiție care încununează activitatea pastorală a preotului este viața morală exemplară a lui și a familiei sale. Fără o viață curată, model, a preotului, predica sa nu va reuși să ajungă la inima credincioșilor, nici nu va putea câștiga multe suflete pentru Împărăția Cerurilor.

A doua condiție obligatorie unui preot și predicator bun este sfânta rugăciune. Preotul trebuie să fie un om de rugăciune, să iubească mai mult ca orice Biserica, sfintele slujbe, Sfânta Liturghie, cântarea în comun a credincioșilor. Rugăciunea stăruitoare a preotului unită cu a credincioșilor săi, îi sporește credința și dragostea pentru Dumnezeu și oameni, îl face mai înțelept în gândire și predică, îi deschide inima pentru milostenie și îi dă multă putere și har în predică. Un preot care se roagă mult este un preot cu har în toate și un bun predicator al cuvântului lui Dumnezeu.

A treia condiție principală a unui bun preot și predicator este necesitatea cunoașterii profunde a Sfintei Scripturi, a Sfinților Părinți, a învățăturii de credință ortodoxă și a Canoanelor Bisericii. Un păstor bun trebuie să fie și un teolog bun și un apărător al dreptei credințe în fața prozelitismului sectar. Fără cunoașterea dreptei credințe, preotul nu poate fi predicator și apologet.

Cine nu știe că un preot bun transformă sufletește pe credincioșii săi, prin slujbe frumoase, prin catehizare stăruitoare și prin predici bune și pline de căldură duhovnicească? Cine nu știe că predica bună umple bisericile și mânăstirile de credincioși, apără și sporește dreapta credință, risipește prozelitismul sectar și întoarce la pocăință multe suflete? Iar bisericile fără slujbe frumoase și fără predici pline de duh și putere se golesc de credincioși și nu pot vâna suflete pentru Hristos.

Sau cine nu știe cât de mult ajută și mânăstirile noastre prin slujbele lor atât de înălțătoare, prin predică și prin duhovnicii lor, la întărirea credinței ortodoxe și la creșterea evlaviei în satele și orașele noastre? Pelerinajele locale pe la mânăstiri, în sărbători, în posturi și mai ales la hramuri, sunt o dovadă destul de grăitoare. În felul acesta mânăstirile și duhovnicii lor colaborează cu preoții de la sate și orașe la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, la mărturisirea credinței ortodoxe și la mântuirea bunilor noștri credincioși.

Cu Duminica de astăzi se încheie marile praznice ale Nașterii și Botezului Domnului. Am încheiat cu pace încă un an din viața noastră și am început un nou an, pentru care mulțumim lui Dumnezeu de toate darurile Sale și cerem să ne întărească cu har, cu milă și binecuvântare ca să trecem întreaga viață cu pocăință și fapte bune pe calea mântuirii.

Am vorbit azi despre datoria preotului de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu și condițiile principale care îl ajută să fie un preot vrednic și un bun predicator.

Cunoaștem câți preoți buni și predicatori vestiți sunt în parohiile noastre din Moldova, Transilvania și din alte părți ale țării. Însă și credincioșii sunt datori să-i ajute pe preoți, să-i asculte, să se roage pentru ei și să nu-i judece, că mare păcat fac credincioșii care gândesc și vorbesc de rău pe slujitorii lui Dumnezeu și pe părinții lor sufletești. Oare nu preoții vă botează, vă cunună și vă înmormântează? Oare nu preoții vă spovedesc și vă unesc cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie? Oare nu săvârșesc ei Sfânta Liturghie în fiecare Biserică și se roagă lui Dumnezeu pentru pacea, sănătatea, iertarea și mântuirea sufletelor celor vii și a celor adormiți? Oare nu ei învață dreapta credință pe credincioși?

Deci să nu-i judecăm, ci mai degrabă să-i ajutăm în misiunea preoțească și să ne rugăm mult pentru ei. Este foarte bine și necesar ca fiecare preot să aibă și un mic grup de mireni credincioși, cunoscători ai Sfintei Scripturi și credinței ortodoxe. Ei îl ajută mult pe preot în desfășurarea activităților sale misionare, la combaterea și îngrădirea prozelitismului sectar, la vizitarea și ajutorarea credincioșilor bătrâni, orfani, bolnavi și a celor slabi în credință; la înfrumusețarea slujbelor și înnoirea sfintelor noastre biserici.

Și acum, frații mei, să ascultăm cuvântul Domnului cât mai avem timp de pocăință. Iată Hristos Mântuitorul nostru a început să predice Evanghelia în Galileea. Sfântul Ioan Botezătorul propovăduiește pocăința în pustiul Iordanului; Sfinții toți ne vorbesc de Dumnezeu în scrierile lor; preoții, călugării și ierarhii Bisericii ne învață calea mântuirii și apără ortodoxia din amvoanele bisericilor. Fiul lui Dumnezeu se jertfește zilnic pe Sfintele altare în timpul Sfintei Liturghii, iar Domnul ne cheamă acum la început de an la o viață nouă în Hristos, zicând: Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor! Deci să ne deșteptăm, să venim și să ne pocăim, ca să trăim cu Hristos în veci. Amin.

ISTORIE PE ZILE 13 Ianuarie

Evenimente

·       27 î.Hr.: Octavianus 14 d.Hr) a reorganizat statul și armata, statul roman devenind Principat (d. 14 d.Hr.). Augustus Octavianus Caesar (n. 23 septembrie 62 î.Hr.), a fost primul impărat roman. A condus ca un dictator timp de mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Si-a luat titlul de titlul de “Augustus” (“cel venerat”),  în anul  27 î.Hr. Dupa moartea sa  care a survenit pe  19 august anul 14,  Senatul l-a  divinizat,votandul în Panteonul zeilor romani

·       532: A izbucnit in capitala Imperiului  Bizantin, în timpul domniei lui Iustinian I și a soției acestuia, Teodora, răscoala Nika, revolta care si-a luat  numele de la strigătul răsculaților:Nika (în greacă = victorie). La  această răscoală a participat întreaga populație din Constantinopol, care cerea abdicarea lui Iustinian. Aproape un sfert din oraș a ars în cele șase zile cât au durat tulburarile, care nu au încetat decât în urma intervenției armatei, conduse de generalul Belisarius, care a ucis peste 30000 de oameni. Armata a surprins mulțimea adunată în Hipodrom în jurul celui pe care voiau să îl proclame împărat, Hepatius, un senator, fiul fostului împărat Anastasiu I. După încetarea luptelor, execuțiile au continuat, din ordinul împăratului, în rândurile suspecților de crime sau răzvrătire, acest val de execuții prinzându-l și pe Hepatius, care încercase totusi  fără sa reuseasca, să oprească răscoala.

·         888: Odo, Conte de Paris devine rege al francilor.

·         1328: Eduard al III-lea al Angliei se căsătorește cu Filipa de Hainault, fiica contelui de Hainault.

·         1435: Papa Eugeniu al IV-lea emite Enciclica Sicut dudum, prin care condamna sclavia la care erau supusi indigenii guanși din Insulele Canare. Sicut Dudum  denunta relele tratamente la care erau supusi bastinasii Insulelor Canare, cu toate ca erau crestini botezati, si cere eliberarea imediata din sclavie a acestor oameni, fara sa fie necesara vreo plata, iar  cei care refuzau punerea in aplicare a acestei Enciclice, urmau sa fie excomunicati. Totusi, acest apel papal a avut un ecou slab in randul stapanilor de sclavi spanioli. Practic marea majoritate a guansilor care au incercat sa reziste cuceririi spaniole au fost ucisi, iar cea mai mare parte dintre supravietuitori au fost au fost vanduti ca sclavi, multi fiind fortati sa imbratiseze religia catolica. In urma invaziei spaniole, limba si cultura guanșilor au disparut.

·         1524:  Radu de la Afumati (1522–1529) primeste la Istanbul confirmarea domniei Tarii Romanesti. Radu de la Afumați, fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, a fost domnitor al Țării Românești în perioadele:  decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 și august 1525 – ianuarie 1529. Ginere al lui Neagoe Basarab, el a fost căsătorit cu Ruxandra fiica acestuia, la 21 ianuarie 1526. A dus în general o politică antiotomană, începându-și domnia cu o victorie asupra lui Mehmed-beg, român turcit, pretendent la tronul Țării Românești. Între 1522 și 1525, pe teritoriul țării s-au purtat lupte crâncene cu turcii și cu Vladislav al III-lea și Radu Bădica, pretendenți la scaunul domnesc, sprijiniți de Poartă. Inscripția de pe mormântul lui Radu de la Afumați de la Curtea de Argeș amintește de 20 de bătălii. La îndemnul boierilor Craiovești s-a supus un timp sultanului, dar  la sfârșitul domniei, când a încercat să reia politica antiotomană, boierii au urzit un complot și l-au ucis. Se spune că ar fost ucis împreună cu fiul său Vlad de către boierii Neagoe și Drăgan în timp ce se afla în biserica numită Cetățuia, situată în nordul orașului Râmnicu Vâlcea. După moartea lui Radu, Ruxandra a devenit soția unui alt voievod, Radu Paisie.

·         1559 - Regina Elisabetha I a Angliei a fost încoronată la catedrala Westminster Abbey

·         1602: Este publicată piesa lui William Shakespeare, „Nevestele vesele din Windsor”.

·         1610: Galileo Galilei descoperă cel de-al patrulea satelit al planetei Jupiter, Callisto.

·         1776: Războiul de independență al Statelor Unite: George Washington întră triumfal în New York în fruntea trupelor.

·         1854: A fost eliberat primul patent pentru un acordeon pe teritoriul american.

·         1855: Apare săptămînal la Iaşi, Moldova, revista ştiinţifică, istorică şi literară “România literară”, editată de Vasile Alecsandri. În paginile revistei, Alecu Russo publică (în versiune proprie) poemul “Cîntarea României “.

·         1863:  Guvernul Kogălniceanu votează legea secularizării averilor mănăstirești, deziderat al Revoluției de la 1848.

·         1864: Împăratul rus Alexandru II-lea a aprobat cererea călugărilor veniţi de la mănăstirea Neamţ de a întemeia la Chiţcani in  Basarabia ţaristă, mănăstirea Noul Neamţ.

·         1898:  Articolul "J'accuse" a lui Émile Zola a fost publicat în ziarul L’Aurore în legatura cu afacerea Dreyfus.

·         1906: Un incendiu puternic distruge orașul Panama.

·         1910: A avut loc prima transmisie radiofonică de operă: Enrico Caruso cântând pe scena Metropolitan-ului din New York este captat la 30 de km distanță.

·         1913:  La Tighina, gubernia Basarabia, apare primul număr al ziarului politic, literar, social şi comercial „Iujnîi krai ” („Plai sudic„), care s-a editat pînă în 1918. Începînd cu numărul din 30 ianuarie 1914, această publicaţie s-a numit „Bessarabskii iujnîi krai ” („Plai sudic Basarabean„).

·         1914:  Are loc, la sala Clasic, premiera filmului istoric „Cetatea Neamțului”, după nuvela lui Costache Negruzzi și piesa lui Vasile Alecsandri. Realizat cu mijloace modeste, cu concursul ansamblului Național craiovean, filmul (care s-a pierdut) interesează în special pentru faptul că a fost scris și realizat de scriitorii Emil Gârleanu și Corneliu Moldovan.

·         1915: Un cutremur în Avezzano, Italia face 29.800 de victime.

·         1917: Dezastrul de la Ciurea – lângă Iași. La Ciurea, în ianuarie 1917, a fost iadul pe pământ, „iadul adevărat în toată grozăvenia lui”, aşa cum scrie Elena Emandi într-un volum de memorii din 1919. Cel mai cumplit accident feroviar din istoria României şi, după alte surse, cea mai mare catastrofă de acest fel din lume, în intervalul 1830-1930. Desigur, la vremea respectivă, România era pe punctul de a dispărea de pe harta lumii: în stare de război cu Puterile Centrale, cu mare parte din teritoriu ocupată de germani, cu administraţia şi armata refugiate în Moldova. În aceste condiţii cu totul vitrege deraiează la Ciurea, lângă Iaşi, un tren arhiplin, care venea de la Galaţi, doldora de oameni care fugeau din calea războiului.

·         1918: Guvernul Rusiei Sovietice întrerupe relațiile diplomatice cu România (13/26 ianuarie). În legătură cu tezaurul României, sovietul comisarilor poporului al RSFS Ruse declară: "Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român".

·         1918:  Chemata de Sfatul Tarii din Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia), la 13/26 ianuarie armata română, sub conducerea generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău şi a restabilit ordinea. Unităţile bolşevice s-a retras la Tighina, fără a opune rezistenţă. Comandantul unitatilor bolsevice din Chisinau, expediaza in aceasi zi o telegrama Sovietului soldatilor si marinarilor din Odesa, in care se propunea lichidarea Sfatului Tarii. În acelaşi timp, divizia 13 a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele bulgare, lipovene, tătare, găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de bolşevici şi pe care armata rusă le scăpase complet de sub control. Pacificarea regiunii a fost mai dificilă, dar până la 8 martie, în condiţii de iarnă grea, armata română a intrat în Cetatea Albă. Totodată, forţele bolşevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie. Puterea sovietică, ignorând principiul autodeterminării pe care aparent îl susţinuse până atunci, a considerat acţiunea drept un act de agresiune pe propriul teritoriu, a rupt relaţiile diplomatice cu România şi a confiscat tezaurul României aflat atunci la Moscova. La Petrograd ministrul roman Diamandy este arestat impreuna cu personalul diplomatic si intreaga misiune militara. Diplomatul sarb Spoilaikovici isi instiinteaza ministerul de externe ,ca “planul bolsevicilor este revolutia in Romania si intrarea sa, impreuna cu Basarabia, ca republica romana in componenta Republicii Federative Ruse”.

·         1921: Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu.

·         1923: După instaurarea dictaturii fasciste în Italia, la 29 octombrie1922, regele îl însărcinează pe Benito Mussolini cu formarea guvernului. crearea Marelui Consiliu Fascist.

·         1926: România aderă la Convenția de la Geneva din 9 decembrie1923, referitoare la regimul internațional al căilor ferate, și la Convenția de la Geneva din 3 noiembrie 1923, privind simplificarea formalităților vamale

·         1941: Generalul Ion Antonescu efectuează o vizită în Germania, în cursul căreia are o întrevedere cu Adolf Hitler, obținînd sprijinul acestuia în conflictul intern dintre conducătorul statului și „Mișcarea Legionară”.

·         1942: Producătorul american de automobile Henry Ford primește brevetul pentru automobilul din plastic, care este cu 30% mai ușor decât o mașină obișnuită.

·         1964: "Capitol Records" a lansat primul single The Beatles în SUA, „I wanna hold your hand”, care a atins cifra de un milion de exemplare vândute, după numai 3 săptămâni.

·         1964: Karol Wojtyla, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea, este numit arhiepiscop de Cracovia, Polonia.

·         1967: Ziua eliberării naționale în republica Togo.

·         1990: La granița României cu RSS Moldovenească (ulterior Republica Moldova), este desființat gardul de sârmă ghimpată și sunt introduse facilități de trecere a frontierei.

·         1991: Trupele sovietice au ocupat Departamentul Securității Statului (tipografia din Vilnius). A avut loc atacul asupra televiziunii și centrului de presă din Vilnius, soldat cu morți și răniți

·         1993: Încep raiduri aeriene ale aliaților asupra sudului Irakului și a unei uzine de la periferia Bagdadului, care vor dura până la 18 ianuarie 1993. Irakul anunță că atacurile s-au soldat cu 44 de morți.

·         1993: A fost semnată, la Paris, „Convenția cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării și utilizării armamentului chimic și lichidarea acestuia”. A intrat în vigoare la 29 aprilie 1997.

·         1997: Biroul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a hotărât suspendarea statutului de invitat special, pentru Belarus, pe care l-a obținut în septembrie 1992

·         1998: Ziua luptătorilor pentru libertatea Lituaniei, pentru a marca tragicele evenimente din 11-13 februarie 1991, când trupele sovietice au ocupat Departamentul Securității Statului (tipografia din Vilnius). A avut loc atacul asupra televiziunii și centrului de presă din Vilnius, soldat cu morți și răniți.

·         1999: Baschetbalistul american Michael Jordan și-a anunțat pentru a doua oară retragerea din circuitul NBA

·         1999 - Ultima mineriadă: ministrul de Interne, Gavril Dejeu, s-a deplasat la Târgu Jiu şi a convocat o întâlnire de urgenţă cu şefii forţelor de ordine mobilizate în defileul Jiului, pentru a stabili strategia de împiedicare a unei eventuale deplasări la Bucureşti a minerilor grevişti de la Petroşani.

·         2001: În insula El Salvador a avut loc un cutremur cu magnitudinea 7,6 pe scara Richter. Bilanțul catastrofei: peste 5.000 de morți

·         2005: Trupa O-zone se desparte astfel Dan, Arsenie si Radu decid sa urmeze cariere solo

·         2006: Se inaugurează Stația Law-Racoviță, prima stație românească permanentă de cercetare și explorare din Antarctica

·         2012: Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Rusiei, Serghei Gubarev, declară în cursul unei conferinţe organizate în Tiraspol, capitala regiunii separatiste Transnistria,  că Rusia ar putea recunoaşte independenţa acestei regiuni, dacă Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea sau neutralitatea.

·         2012: Nava de pasageri de croazieră Costa Concordia se scufundă pe coasta Italiei; 32 de decese, 2 persoane dispărute și 64 de răniți. Operațiunile de repunere pe linia de plutire a epavei navei de croazieră au început la 16 septembrie 2013 la ora 07.00 GMT și s-au finalizat la 17 septembrie 2013 la ora 02.00 GMT.

Nașteri

·         1334: Henric al II-lea al Castiliei (d. 1379)
* 1505: Joachim al II-lea Hector (13 ianuarie 1505 – 3 ianuarie 1571) a fost Prinț-elector de Brandenburg (1535–1571). Membru al Casei de Hohenzollern, Joachim al II-lea a fost fiul lui Joachim I Nestor, Elector de Brandenburg și a soției acestuia, Elisabeta a Danemarcei, Norvegiei și Suediei.

Joachim al II-lea s-a născut la Cölln. Prima lui soție a fost Magdalena de Saxonia din linia ducală albertină a Casei de Wettin.

Tatăl său, Joachim I Nestor, l-a determinat pe Joachim Hector să semneze un contract de moștenire în care a promis să rămână romano-catolic. Acest lucru a fost destinat în parte pentru a-l ajuta pe fratele mai mic al lui Joachim Nestor, Arhiepiscopul-Elector Albert de Mainz, care a suportat datorii uriașe pentru a plăti Sfântului Scaun pentru ridicarea sa în scaunul episcopal de Halberstadt și dispensa de autorizare care i-a permis să acumuleze scaunele de Magdeburg și Mainz.

Joachim Nestor, care a cofinanțat această acumulare de funcții, a fost de acord să recupereze aceste costuri de la populația electoratului său, permițând vânzarea de indulgențe. În electoratul vecin Saxonia, Electorul Johann Friedrich I a interzis vânzarea de indulgențe, nu pentru că în principiu nu era de acord cu ele, ci pentru că candidatul său pentru scaunul din Mainz ar fi trebuit să supraliciteze pentru poziție. Supusul Martin Luther al lui Johann Friedrich l-a convins pe Elector să respingă indulgențele.

Joachim II Hector, Elector de Brandenburg, 1550

Astfel, finanțarea investiției și îndeplinirea contractelor de credit au depins de vânzarea de indulgențe credincioșilor catolici din Brandenburg. Joachim Hector nu a semnat acest pact.

Prima soție a lui Joachim Hector, Magdalena, a murit în 1534, iar în 1535 el s-a căsătorit cu Hedwig a Poloniei, fiica lui Sigismund I al Poloniei și a contesei Barbara Zápolya (sora regelui Ioan I al Ungariei). Cum dinastia Jagiellon era catolică, Joachim al II-lea i-a promis lui Sigismund că n-o va obliga pe Hedwig să-și schimbe religia.

Odată cu moartea tatălui său Joachim Nestor (1535) și a socrului său Sigismund (1548), Joachim a trecut treptat la Reforma protestantă. La 1 noiembrie 1539, el a primit Împărtășania sub ambele tipuri în biserica Sf. Nicolae, un act care a indicat un anumit grad de simpatie cu noile idei religioase. Totuși, Joachim nu a adoptat în mod explicit luteranismulpână în 1555, astfel încât să nu forțeze o confruntare deschisă cu aliatul său, împărat roman Carol al V-lea.

La începutul anului 1539, la dieta imperială a prinților din Sfântul Imperiu Roman, luteranul Philipp Melanchthon a dezvăluit prinților adunați (printre care și Joachim), că pogromurile antievreiești din 1510 de pe domeniul Brandenburg s-au bazat pe minciuni. Acest pogrom a dus la expulzarea evreilor din Brandenburg. Avocatul evreu Josel von Rosheim, care era de asemenea prezent a pledat în fața lui Joachim în mod privat, să permită evreilor să se stabilească din nou în Brandenburg. Joachim a aderat la această cerere la 25 iunie 1539.^[2]

În 1526 armatele maghiare au fost învinse de Imperiul Otoman în Bătălia de la Mohács, și regele Ludovic al II-lea a murit pe câmp. Tronul vacant al Ungariei a fost pretins de unchiul soției lui Joachim, care a fost încoronat ca Ioan I al Ungariei. Totuși habsburgii pretindeau pentru ei coroana și au decis să riposteze în fața armatelor turcești care au invadat regatul ungar. În 1542 Joachim l-a asistat pe fratele împăratului Ferdinand I în lupta împotriva turcilor în Asediul de la Buda (1541). El a comandat o armată de trupele austriece, maghiare, germane, italiene, boemiene și dalmate, însă Electorul nu era un războinic experimentat și în cele din urmă a bătut în retragere.^[3] El a fost învins din nou de către otomani în Asediul de Pesta în 1542.

În 1545 Joachim a celebrat o nuntă dublă pentru doi dintre copii săi, Johann Georg și Barbara. Ei s-au căsătorit cu Sofia și Georg, ambii copii ai ducelui de Liegnitz, Frederick al II-lea.

Joachim a murit la palatul Köpenick pe care l-a construit în 1558.

A fost căsătorit:

Cu Magdalena de Saxonia (1507-1534):

• Johann Georg, Elector de Brandenburg (1525–1598), a avut copii
• Barbara de Brandenburg, Ducesă de Brieg (1527–1595), a avut copii
• Elisabeta (1528–1529)
• Frederic al IV-lea de Brandenburg (1530–1552), Arhiepiscop de Magdeburg și episcop de Halberstadt
• Albrecht (1532-1532)
• Georg (1532-1532)
• Paul (1534-1534)

Cu Hedwig Jagiellon (1513–1573):

• Elisabeta Magdalena (1537–1595), căsătorită cu Francis Otto, Duce de Brunswick-Lüneburg
• Sigismund de Brandenburg (1538–1566), Arhiepiscop de Magdeburg și episcop de Halberstadt
• Hedwig de Brandenburg (1540–1602), căsătorită cu Julius, Duce de Brunswick-Lüneburg,

·         1553: Regele Franței Henric al IV-lea (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Burbon (d. 1610)
* 1724: Sofia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel (13/23 ianuarie 1724, Wolfenbüttel – 17 mai 1802, Coburg)^[1] a fost al 17-lea copil al Ducelui Ferdinand Albert II de Brunswick-Lüneburg. În 1749 s-a căsătorit cu Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld, fiul Ducelui Francisc Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld și al Anei Sofia de Schwarzburg-Rudolstadt. Cuplul a avut șapte copii:

• Francisc, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (1750-1806)
• Prințul Karl Wilhelm de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1751-1757)
• Prințesa Frederica de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1752-1752)
• Prințesa Caroline de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1753-1829)
• Prințul Ludwig Karl de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1755-1806)
• Prințul Ferdinand August de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1756-1758)
• Prințul Frederick de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1758-1758)

Prin fiul ei Francisc, Sofia Antonia a fost bunica regelui Leopold I al Belgiei și străbunica Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha și a reginei Victoria a Regatului Unit.

* 1845: François Félix Tisserand (n. 13 ianuarie 1845, la Nuits-Saint-Georges, Côte-d'Or - d. 20 octombrie 1896, la Paris) a fost un astronom francez.

A fost director al Observatorului din Toulouse (1873 -1878) apoi al Observatorului din Paris (1892-1896), membru al Academiei Franceze de Științe. A fost profesor de astronomie matematică la Facultatea de Științe din Paris, iar Henri Poincaré i-a succedat la moartea sa.

În 1892 a fost ales membru al Academiei Regale Suedeze de Științe. În același an, el i-a succedat lui Amédée Mouchez la conducerea Observatorului din Paris, și în calitate de președinte al Comitetului, a contribuit la dezvoltarea de hărți fotografice ale boltei cerești.

Sub conducerea sa, a fost făcută revizuirea catalogului de Lalande, după cum reiese din Annales de l'Observatoire de Paris. A supravegheat publicarea „Buletinului Astronomic” (în franceză: Bulletin astronomique) de la începuturilor sale și a contribuit la revistă cu mai multe articole.

A murit, pe neașteptate, în 1896, la Paris.

·         1846: Benigno Ferreira, președinte de Paraguay (d. 1920)

·         1864: Wilhelm Carl Werner Otto Fritz Franz Wien (n. 13 ianuarie 1864 în Fischhausen, pe atunci în Prusia Orientală, acum Primorsk în Rusia, - d. 30 august 1928 la München) a fost un fizician german care a primit Premiul Nobel pentru Fizică la 1911 pentru "Descoperirea și formularea legilor radiației căldurii" (Legii lui Wien).
* 1865: Prințesa Marie Amélie Françoise Hélène d'Orléans (13 ianuarie 1865– 4 decembrie 1909), a fost prințesă franceză prin naștere și prințesă daneză prin căsătorie.

Marie a fost cel mai mare copil al Ducelui de Chartres (al doilea fiu al Ducelui de Orléans) și a soției lui, Prințesa Françoise d'Orléans. Françoise a fost fiica lui François d'Orléans, prinț de Joinville și a Prințesei Francisca a Braziliei.

Născută în timpul domniei în Franța a rivalului familiei, Napoleon al III-lea al Franței, a crescut în Anglia unde familia s-a mutat în 1848. După căderea lui Napoleon în 1871, familia a revenit în Franța. S-a căsătorit cu Prințul Valdemar al Danemarcei, fiul cel mic al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, după acceptul Papei, la 20 octombrie1885 printr-o ceremonie civilă la Paris și printr-o ceremonie religioasă la Château d'Eu două zile mai târziu. A rămas romano catolică în timp ce soțul ei era luteran; fiii lor urmau să fie crescuți în religia tatălui iar fiicele în cea a mamei.

Cuplul și-a stabilit reședința la Castelul Bernstorff din Copenhaga, unde s-a născut Valdemar. Începând cu anul 1883, Valdemar a locuit acolo cu nepotul său Prințul George al Greciei, fiul cel mic al fratelui său mai mare, Vilhelm, care a devenit rege al Greciei în 1863. Regele și-a trimis fiul în Danemarca pentru a-l înscrie în marina daneză și l-a lăsat în grija fratelui său, Valdemar, care era amiral în flota daneză.

Simțindu-se abandonat de către tatăl său, George i-a scris mai târziu logodnicei lui, Prințesa Marie Bonaparte, că a dezvoltat un atașament profund pentru unchiul său din acea zi.^[1]

Acesta era atmosfera unde Marie a venit să locuiască. În 1907, când George și-a adus mireasa la Bernstorff pentru prima vizită în familie, Marie d'Orléans a încercat să-i explice Mariei Bonaparte intimitate care a unit unchiul și nepotul, atât de adâncă încât, la sfârșitul fiecărei vizite anuale a lui George la Bernstorff, George plângea, Valdemar se îmbolnăvea, iar femeile au învățat să nu deranjeze momentele private ale soților.^[2]

Prin vizitele ulterioare, prințesa Bonaparte a devenit o mare admiratoare a prințesei de Orléans, concluzionând că ea era singurul membru al marii familii a soțului din Danemarca și Grecia, dotată cu creier și caracter. În plus față de obligațiile ei de gazdă, mamă și îndatoriri regale, Marie picta. În timpul primelor lor vizite, Valdemar și Marie Bonaparte s-au găsit într-o intimitate pasionantă. Într-una din vizitele de mai târziu, soția lui George a flirtat cu Prințul Aage, fiul cel mare a lui Valdemar.^[3]

Marie a fost descrisă ca fiind impulsivă și energică. Nu a învățat niciodată să vorbească daneza pe deplin. Și-a educat copiii iar gustul ei artistic și obiceiurile din Boemia au dominat gospodăria ei. În 1886, Valdemar a refuzat tronul Bulgariei cu consimțământul ei.

Ea a cerut permisiunea Curții să nu aibă doamne de onoare și și-a petrecut timpul în special cu artiști. A pictat, a fotografiat și a fost studentă la Otto Bache și Henningsen Frants. A participat la expoziții la Charlottenborg 1889, 1901 și 1902 și a fost membru al Academiei Daneze de Arte.

Marie a refuzat să se supună regulii să stea departe de politică. A aparținut de stânga politică și a încercat să-l convingă pe rege să fie de acord cu reformele din 1901, care au condus la alegerea democratică a unui guvern socialist. În 1902, ea a respins ideea de a părăsi Indiile de Vest daneze, Statelor Unite. De asemenea, ea a urmărit interesul Franței: ea a fost creditată de către presa franceză că a influențat alianța franco-rusă din 1894 și pacea în conflictul franco-german din Maroc în 1905. Și-a susținut prietenul și fondatorul Companiei Orientului asiatic, H.N. Andersen, cu contacte în afacerile sale din Thailanda. Prințesa Marie a fost o persoană populară în Danemarca.

Soțul Mariei și cei trei fii ai lor erau în India în drum spre Siam când au primit vestea că Marie a murit la Bernstorff 

Marie și Valdemar au avut cinci copii:

• Prințul Aage al Danemarcei (1887–1940), căsătorit cu Mathilda Calvi dei Conti di Bergolo în 1914; au avut un fiu
• Prințul Axel al Danemarcei (1888–1964), căsătorit cu Margaretha a Suediei în 1919; au avut doi fii
• Prințul Erik al Danemarcei (1890–1950), căsătorit cu Lois Frances Booth în Ottawa, Canada 1924, a divorțat în 1937; au avut un fiu și o fiică
• Prințul Viggo al Danemarcei (1893–1970), numit Conte de Rosenborg, căsătorit cu Eleonora Green; nu au avut copii
• Prințesa Margaret a Danemarcei (1895–1992), căsătorită cu Prințul René de Bourbon-Parma. Fiica ei Anne are titulatura de "regină" a României.

·         1866: S-a născut Constantin I.C. Brătianu, om politic și de stat din Romania, al doilea fiu al lui Ion Brătianu, președinte al Consiliului de miniștri din România (1876-1888). A studiat ingineria la Școala Politehnică din București și apoi la Institutul de Mine din Paris. Între 1910 și 1938 a fost ales permanent deputat în Parlament din partea Partidului Liberal. In 1933  a fost numit Ministru de Finanțe, iar in  1934  a fost ales președinte al Partidului Național-Liberal. Este arestat in timpul regimului comunist adus de tancurile sovietice si moare in detentie,  în anul 1950, in jurul datei de 5-6 mai, probabil în închisoarea de la Sighet.

* 1869: Prințul Emanuele Filiberto de Savoia-Aosta, al 2-lea Duce de Aosta(13 ianuarie 1869 – 4 iulie 1931) a fost membru al Casei de Savoia, fost Prinț Moștenitor al Spaniei și verișor primar cu Victor Emanuel al III-lea al Italiei.

S-a născut la Genova ca fiul cel mare al Prințului Amadeo de Savoia, Duce de Aosta și a primei lui soții, Maria Vittoria dal Pozzo. În 1870 tatăl său a fost ales rege al Spaniei iar Emanuele Filiberto a devenit prinț moștenitor al tronului. La scurtă vreme tatăl său a abdicat și s-a întors în Italia în 1873 după trei ani de domnie. În 1890 el i-a succedat la titlul de Duce de Aosta.

Și-a început cariera în armata italiană la Neapole în 1905 în funcția de comandant. În timpul Primului Război Mondial Ducele de Aosta a comandat armata a 3-a italiană supranumită Armata invitta ("armata neînvinsă"). După război a fost promovat la rangul de mareșal al Italiei de Benito Mussolini în 1926.

Prințul Emanuele Filiberto a murit în 1931 la Torino.

S-a căsătorit cu Prințesa Hélène de Orléans (1871–1951). Ea era fiica Prințului Filip de Orléans și a Infantei Maria Isabel a Spaniei.

Cuplul a avut doi fii:

• Amedeo, al 3-lea Duce de Aosta (21 octombrie 1898 – 3 martie 1942); căsătorit cu Prințesa Anne de Orléans.
• Aimone, al 4-lea Duce de Aosta care a domnit pentru scurt timp ca regele Tomislav al II-lea al Croației (9 martie 1900 – 29 ianuarie 1948); căsătorit cu Prințesa Irene a Greciei și a Danemarcei.

·         1870: Jędrzej Moraczewski, premier poloniei (d. 1944)

·         1873: S-a nascut  in  localitatea Copăcel, comitatul Făgăraș, azi în județul Brașov, Vasile Suciu, al treisprezecelea întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș între 1920-1935, membru de onoare al Academiei Române; (d. 25 ianuarie 1935, Blaj). La 27 noiembrie 1918 Vasile Suciu a dat Circulara pastorală nr. 5742, prin care anunța prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, subliniind dreptul popoarelor la autodeterminare, urmând principiile președintelui Statelor Unite ale Americii, Thomas Woodrow Wilson. În circulara citată, Vasile Suciu dă poruncă preoților și credincioșilor: „Faceți-vă Sfaturile voastre naționale române în fiecare comună românească și faceți-vă gărzile voastre naționale române supuse nemijlocit Sfatului Național Român comunal. Cu ajutorul acestora păziți rânduiala […] prin aceasta ordon tuturor, fraților preoți, ca în toate slujbele bisericești și dumnezeiești să fie pomenit Sfatul Național Român”. În calitate de membru al Consiliului Național Român Central, a participat activ la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, care a adoptat hotărârea unirii Transilvaniei cu România. „Unirea”, publicație a Mitropoliei Române Unite cu Roma, care apărea sub directa conducere a lui Vasile Suciu, era, în acel moment istoric, singurul ziar național oficial al pregătirii și împlinirii Marii Uniri. Cei 1228 de delegați au votat unirea Transilvaniei cu România și au ales un Consiliu Dirigent, avându-l președinte pe Iuliu Maniu. Consiliul Dirigent avea sarcina să conducă provincia până la integrarea ei în regatul României. În anul 1919,  Vasile Suciu a fost ales membru de onoare al Academiei Române. La 1 ianuarie 1920 Vasile Suciu a fost hirotonit arhiereu și instalat în scaunul de Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, devenind astfel primul mitropolit român unit învestit de regele României Mari, Ferdinand I, în fața căruia a depus jurământul de credință. În cuvântul său, pronunțat cu acest prilej, în fața regelui românilor, Ferdinand I, mitropolitul Vasile Suciu i-a  adus la cunostinta  că porunca dată de la București primului episcop al Bisericii Române Unite, Atanasie Anghel, de către patriarhul ortodox Dositei al Ierusalimului de a săvârși slujbe bisericești doar în limba „elinească sau slovinească”, a fost încălcată, nu a fost ținută, iar în Biserica Română Unită s-a slujit doar în limba română.

·         1879: Ioan Borcea (n. 13 ianuarie 1879, comuna Buhoci, județul Bacău - d. 30 iulie 1936, comuna Agigea, județul Constanța) a fost un zoolog român, membru corespondent al Academiei Române, specialist în fauna Mării Negre, care și-a dedicat viața cunoașterii ecosistemelor marine, fiind de asemenea, fondatorul oceanografiei românești și a Stațiunii de Cercetări Maritime de la Agigea.

* 1883: Prințul Arthur de Connaught și Strathearn (Arthur Frederick Patrick Albert; 13 ianuarie 1883 – 12 septembrie 1938) a fost membru al familiei regale britanice, nepot al reginei Victoria. Prințul Arthur a deținut titlul de prinț britanic. A servit ca Guvernator-General al Uniunii Africii de Sud din 20 noiembrie 1920 până la 21 ianuarie 1924.

·         1886: S-a născut Nae Leonard, tenor, supranumit „prinţul operetei româneşti” (d. 1928). A fost supranumit “Prințul operetei”. Era fiul mecanicului de locomotivă gălățean Constantin Nae și al Carolinei Schäffer, soția maistrului său. La Galați există Teatrul Muzical Nicolae Leonard.

* 1900: Prințul Nikita Alexandrovici al Rusiei (13 ianuarie 1900 – 12 septembrie 1974) a fost descendent al familiei imperiale ruse.

Prințul Nikita Alexandrovici s-a născut la Sankt Petersburg; a fost al treilea fiu al Marelui Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei și al Marii Ducese Xenia Alexandrovna a Rusiei. A fost nepot al împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Feodorovna a Rusiei(născută Prințesa Dagmar a Danemarcei).

În timpul Revoluției ruse din 1917 Prințul Nikita a fost arestat împreună cu părinții săi și bunica, împărăteasa mamă, la Dulber în Crimeea. A scăpat din Rusia la 11 aprilie 1918 cu ajutorul mătușii sale regina Alexandra a Regatului Unit (născută Prințesa Alexandra a Danemarcei), sora împărătesei mamă a Rusiei. Regele George al V-lea al Regatului Unit a trimis vasul britanic Marlborough la bordul căruia au urcat familia lui Feodor și alți membri Romanov din Crimeea și au călătorit până în Anglia.

În timpul primilor ani de exil, Prințul Nikita a locuit la Paris în casa surorii sale mai mari, Prințesa Irina. Mai târziu s-a mutat în Anglia unde a absolvit Universitatea Oxford.

Prințul Nikita Alexandrovici s-a căsătorit la Paris cu o prietenă din copilărie: contesa Maria Vorontsova-Dashkova (13 february 1903, Țarskoe Selo, Rusia – 15 iunie 1997, Cannes, Franța). Bine cunoscută de rușii albi din exil pentru eleganța și grația ei, prințesa era fiica contelui Hilarion Vorontsov Illarionovici - Dashkov și a primei lui soții, Irina, născută Narîșkina. Maria era o descendentă directă a câtorva familii nobile ruse, printre care Dolgorukov, Narîșkin și Shuvalov. Nunta a avut loc la 19 februarie 1922 la Paris. Cuplul a avut doi fii:

• Prințul Nikita Romanov (13 mai 1923, Londra, Anglia – 3 mai 2007, New York)
• Prințul Alexandru Romanov (4 noiembrie 1929, Paris, Franța – 21 septembrie 2002, Londra, Anglia).

La începutul anilor 1920, la Paris, prințesa, cu ajutorul soțului ei a creat o colecție pentru compania IRFE deținută de Prințul Felix Iusupov și soția sa, Prințesa Irina Alexandrovna, sora lui Nikita. După nașterea fiului său cel mic, Prințul Nikita s-a mutat cu familia în Anglia, unde trăia mama sa, Marea Ducesă Xenia Alexandrovna.

În exil, Nikita Alexandrovici a fost activ în mișcarea monarhistă. A fost membru al celei mai vechi organizații monarhiste, Consiliul Suprem Monarhist. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Prințul Nikita s-a mutat din nou la Pariscu familia. Nemaiputând să se întoarcă la Londra, ei s-au mutat la Roma și mai târziu în Cehoslovacia. Cum Armata Roșieînainta pe frontul de est, temându-se să sfârșească pe teritorii ocupate de sovietici, familia s-a mutat din nou la Paris. După sfârșitul războiului, ei au emigrat în Statele Unite în 1946, stabilindu-se în Monterey, California. Prințul nu a recunoascut niciodată drepturile Marelui Duce Vladimir Kirillovici la succesiunea tronului rus și în 1959 el a respins public revendicările Marelui Duce Vladimir Kirillovici la tronul vacant rus.

De-a lungul vieții sale, Prințul Nikita Alexandrovici nu a adoptat nici o naționalitate, el a decis să rămână doar rus. La începutul anilor 1970, Prințul Nikita Alexandrovici si sotia sa s-au întors în Franța. El a murit în 1974 la Cannes, la vârsta de 74 de ani. A dorit să fie înmormântat în Ai-Todor în Crimeea, dar a fost înmormântat la Roquebrune-Cap-Martin, alături de părinții săi.

·         1913 - S-a născut scriitorul francez Gilbert Cesbron (m.12.08.1979).

·         1917: George Petcu (n. 13 ianuarie 1917 în Grindu, județul Ialomița - d. 19 mai 1939, Grindu) a fost un poet român interbelic.
George Petcu s-a născut pe data de 13 ianuarie 1917 în Grindu, Ialomița. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu pe care le-a absolvit în 1937. Între anii 1937-1939 a fost student al Facultății de Litere și Filologie din cadrul Universității din București. S-a stins prematur, pe data de 19 mai 1939, și a fost îngropat în cimitirul din Grindu.

George Petcu a debutat în revista Ancheta care apărea la Târgoviște, în acceași perioadă în care debutau poeții Virgil Carianopol, Stefan Baciu, Radu Gyr, Gelu Naum, Ion Sofia Manolescu. A colaborat la revistele Pământul (Călărași), Hotarul(Arad), Festival (Silistra), Decalogul (Brașov), Revista scriitoarelor și scriitorilor români (București).

A debutat editorial în 1936 cu volumul de versuri Tălmăciri din mine, publicat la Editura Pământul din Călărași. În 1938, îi apare un al doilea volum intitulat Fata morgana la Editura librăriei Pavel Suru din București.

·         1927: Sydney Brenner, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pentru anul 2002 (alături de Robert Horvitz și John Sulston)
* 1931: Florence Nwanzuruahu Nkiru Nwapa (n. 13 ianuarie 1931 – d. 16 octombrie 1993) a fost o autoare nigerianǎ cunoscută sub denumirea de Flora Nwapa. Aceasta a fost supranumită „mama literaturii moderne africane”. Predecesoare a unei generații de femei africane autoare, ea este cunoscută ca fiind prima romancieră africană care a avut opere publicate în limba engleză în Marea Britanie, astfel primind o recunoaștere internațională, cu primul ei roman Efuru, fiind publicat în 1966 de Heinemann Educational Books
* 1935: George Gană (n. 13 ianuarie 1935, com. Măldăieni, județul Teleorman - d. 8 martie 2010, București) a fost un educator, profesor universitar, critic și istoric literar român. A colaborat la diverse reviste culturale ale epocii, a scris numeroase studii introductive, prefețe și cărți. S-a ocupat, între altele, de editarea operei lui Lucian Blaga.
A urmat cursurile școlii elementare în comuna natală (1942-1949). Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București (1960). Doctor în filologie cu teza Opera literară a lui Lucian Blaga. Parcurge toate treptele carierei universitare de la asistent la profesor, între 1960 și 2005. A fost lector invitat la Universitatea Humboldt din Berlin (1963-1965) și la Universitatea din Graz (1975-1978). A fost vreme de aproape patru decenii profesor titular la Facultatea de Litere a Universității din București. Spre sfîrșitul carierei a deținut funcția de șef al Catedrei de Literatură la Facultatea de Litere a Universității din București. A editat, în colaborare cu Dorli Blaga, opera lui Lucian Blaga. A coordonat Centrul de Studii Eminesciene al Universității din București, și a fost membru al Societății Goethe din România.

·         1936: Ștefan Tcaciuc (n. 13 ianuarie 1936, satul Dănila, comuna Dărmănești, județul Suceava - d. 27 iulie 2005, București) a fost un deputat român de etnie ucraineană, membru în Uniunea Ucrainenilor din România. A fost ales ca deputat în Parlamentul României în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004 și 2004-2008. După decesul său, a fost înlocuit de deputatul Ștefan Buciuta.

·         1937 - S-a născut cunoscutul om de teatru Victor Ernest Maşek (m.19 septembrie 2002)

·         1938 - S-a născut Richard Anthony (Ricardo Btesch), cântăreţ şi compozitor francez.
* 1938: Peter Coates (n. 13 ianuarie 1938) este un afacerist și finanțator englez al clubului Stoke City FC. A fondat Bet365 în 2000 și Signal Radio în 1983

·         1939: Tatiana Apahideanu, regizor român de film de animație și scenograf de teatru

·         1941: Pasqual Maragall I Mira, politician catalan
* 1944: Zoltan Hosszu (n. 13 ianuarie 1944) este un fost senator român în legislaturile 1990-1992 și 1992-1996, ales în județul Arad pe listele UDMR. În legislatura 1990-1992, Zoltan Hosszu a fost membru în grupurile de prietenie cu Republica Italiană, Republica Polonă, Republica Islamică Iran și Republica Libaneză. În legislatura 1992-1996, Zoltan Hosszu a inițiat o singură propunere legislativă.

·         1948 - S-a născut John Lees, chitarist şi compozitor britanic (Barclay James Harvest).

·         1950 - S-a născut operatorul Mihai Truică (m.2000).
* 1950: Moisei Lepădatu (n. 13 ianuarie 1950) este un clarvăzător și prezicător din Republica Moldova.

·         1953: Bernard Loiseau, bucătar francez (d. 2003)
* 1954: Trevor Charles Rabin (n. 13 ianuarie 1954) este un muzician sud-african, cel mai cunoscut ca chitarist, vocalist și textier pentru trupa britanică de rock progresiv Yes din 1983 până în 1994, iar de atunci compozitor de muzică de film.

·         1955 - S-a născut Trevor Rabin, chitarist, vocalist, basist şi clăpar sud-african (Rabbitt, Yes).

·         1955 - S-a născut Fred White, baterist american (Earth, Wind & Fire).
* 1955: Huh Jung-Moo (coreeană 허정무, Hanja: 許丁茂, n. 13 ianuarie 1955) este un fost jucător de fotbal și actualul selecționer al Coreei de Sud.
* 1955: Marioara Nistor (n. 13 ianuarie 1955) este un fost deputat român, ales în legislatura 2012-2016 din partea grupului parlamentar PP-DD.

În timpului mandatului său, Marioara Nistor a trecut la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

* 1958: Francisco 'Paco' Buyo Sánchez (n. 13 ianuarie 1958) este un fost fotbalist spaniol, care a activat pe poziția de portar.

Cunoscut mai mult pentru evoluția la FC Sevilla și Real Madrid, el a jucat în 542 de meciuri în La Liga, fiind al treilea jucător după numărul de apariții la momentul retragerii. Pentru Real Madrid a jucat în peste 300 de meciuri și a câștigat 12 trofee majore.

La echipa națională de fotbal a Spaniei Buyo a jucat pe durata a două decenii, reprezentând țara la 2 Campionate Europene de fotbal.

* 1959: Gilmar Rinaldi (n. 13 ianuarie 1959) este un fost fotbalist brazilian.

·         1961 - S-a născut Graham McPherson, vocalist şi compozitor britanic (Madness).
* 1961: Julia Scarlett Elizabeth Louis-Dreyfus^[1] (n. 13 ianuarie 1961) este o actriță ,comediantă americană și prezentatoare TV, cel mai bine cunoscută pentru rolurile în sitcom-urile Seinfeld și The New Adventures of Old Christine.

Louis-Dreyfus a făcut parte din echipa emisiunii Saturday Night Live de pe NBC între 1982 și 1985.

Face parte din celebra familie de finanțiști din New York: familia Dreyfus. Bunicul ei, Pierre Louis-Dreyfus, a luptat pentru Rezistență în timpul celui de-al doilea război mondial. Tatăl său este celebrul miliardar francez Gérard Louis-Dreyfus (care și-a schimbat numele în William în anii 1940). Vărul său a fost Pierre Louis-Dreyfus, proprietar Adidas și a cluburilor de fotbal Olympique de Marseille și Standard de Liège.

·         1964: Penelope Ann Miller, actriță americană
* 1966: Patrick Galen Dempsey (n. 13 ianuarie 1966) este un actor american, cunoscut pentru rolul său ca neurochirurg din drama medicală Anatomia lui Grey. Înainte de Anatomia lui Grey a avut mai multe apariții în televiziune și a fost nominalizat pentru un Premiu Emmy. De asemenea a apărut în câteva filme: Sweet Home Alabama, Made of Honor, Valentine's Day, Flypaper și Transformers: Fața ascunsă a Lunii.
* 1968: Igor Klipii (n. 13 ianuarie 1968, Fundurii Vechi, raionul Glodeni) este un diplomat și politician moldovean.
* 1970: Marco Pantani (n. 13 ianuarie 1970, Cesena d. 14 februarie 2004, Rimini) a fost un ciclist italian, unul dintre cei mai buni cățărători din istoria de ciclismului rutier. El a câștigat în 1998 Turul Franței și Italiei.

La 14 februarie 2004 a fost găsit într-o cameră de hotel, decedat în urma ingerării unei supradoze de cocaină. Autoritățile au considerat decesul ca fiind un accident. La insistențele familiei, avocatul său a strâns noi dovezi pentru a redeschide dosarul în 2014 și a dovedi că a existat un complot împotriva sa. Uciderea sa prin obligarea sa să ingereze drogular fi fost cauzată de faptul că Marco Pantani intenționa să facă dezvăluiri complete cu privire la dopingul practicat în ciclism

·         1972: Toni Tecuceanu, actor român (d. 2010)

* 1972: Cătălin Mitulescu (n. 13 ianuarie 1972, Voluntari)^[1] este un regizor de film, producător și scenarist român.

film, producător și scenarist român.

Regizor

• La amiază (1997)
• Adrian Copilul Minune (1999, scurt-metraj documentar)
• București-Wien, ora 8:15 (2000, scurtmetraj)
• 17 minute întârziere (2002, scurtmetraj)
• Trafic (2004, scurtmetraj câștigător al Palme d'Or la Cannes 2004)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006, lungmetraj)
• Loverboy (2011, lungmetraj)
• Dincolo de calea ferată (2016) titlu de lucru Rumeno^[2]

Scenarist

• București-Wien, 8:15 (2000)
• 17 minute întârziere (2002)
• Trafic (2004)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
• O zi bună de plajă (2008, scurtmetraj premiat cu Ursul de Aur la Berlin 2008)
• Lecția de box (2007, scurtmetraj)
• Muzica în sânge (2010, scurtmetraj)
• Eu când vreau să fluier, fluier (2010, premiat cu Marele Premiu al Juriului Ursul de Argint la Berlin 2010)
• Loverboy (2011)

Producător

• Trafic (2004)
• Ryna (2005)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
• Lecția de box (2007, scurtmetraj)
• O zi bună de plajă (2008)
• Eu când vreau să fluier, fluier (2010)
• Muzica în sânge (2010, scurtmetraj)
• Loverboy (2011) (lungmetraj)

·         1975: Daniel Kehlmann, scriitor german

·         1975: Rune Eriksen, chitarist norvegian
* 1976: Magno Alves (n. 13 ianuarie 1976) este un fotbalist brazilian.
* 1976: Mario Alberto Yepes Díaz (n. 13 ianuarie 1976, Cali, Columbia) este un fost fotbalist columbian care a evoluat pe postul de fundaș.
* 1977: Orlando Jonathan Blanchard Bloom (n. 13 ianuarie 1977, Canterbury, Kent, Anglia) este un actor britanic de cinema. El s-a lansat cu rolul Legolas în Trilogia Stăpânul Inelelor, cunoscând faima prin următoarele apariții în filmele de fantezie, istorice sau de avenură fantastică. Următoarele lui roluri le-au inclus pe Legolas în trilogia Hobbitul, Will Turner în seria Pirații din Caraibe, Paris din Troia și Balian de Ibelin în Kingdom of Heaven.

Ulterior, Bloom s-a impus ca și personaj principal în filmele de la Hollywood: i-a interpretat pe Balian de Ibelin în Kingdom of Heaven (2005) și Elizabethtown (2005) ale lui Ridley Scott. Debutul pe scena profesională și l-a făcut la Duke of York' Theatre în Londra în 2007 și a apărut pe Broadway într-o adaptare a piesei Romeo și Julieta în 2013. În 2009, Bloom a fost desemnat Ambasador al UNICEF-ului, iar în 2015 a primit premiul BAFTA Britannia Humanitarian Award.

* 1978: Paulo César Tinga (n. 13 ianuarie 1978) este un fost fotbalist brazilian.

* 1980: Akira Kaji (n. 13 ianuarie 1980) este un fotbalist japonez.

* 1980: María de Villota Comba (13 ianuarie 1980 – 11 octombrie 2013) a fost un pilot de curse spaniol. Ea este fiica fostului pilot de Formula 1, Emilio de Villota, și sora lui Emilio de Villota, Jr., care la fel ca ea a concurat în Formula Palmer Audi. Înainte de moartea sa, Maria de Villota se recupera în urma unor traume grave craniene și faciale, obținute în timpul unui accident de testare în linie dreaptă, ca pilot de teste al echipei de Formula 1, Marussia.

* 1982: Erwann Le Péchoux (n. 13 ianuarie 1982, Pertuis, Franța) este un scrimer olimpic francez specializat pe floretă, de patru ori campion mondial pe echipe (în 2005, 2006, 2007 și 2014) și dublu campion european pe echipe în 2014 și în 2015.

Este căsătorit cu floretista tunisiană Inès Boubakri.

* 1984: Mathias Lauridsen (n. 13 ianuarie 1984 în Copenhaga, Danemarca) este un manechin danez. Și-a început activitatea în anul 2003. A lucrat pentru promovarea mai multor brand-uri ca: Jil Sander, Gucci, Hugo Boss, Lacoste, Louis Vuitton and Hermès.

În 2003, la vârsta de 19 ani, a devenit modelul săptămânii conform saitului models.com.^[1] Este considerat al doilea cel mai de succes model masculin.^[2]

Este recunoscut după cicatricea de pe obrazul stâng

* 1985: Renal Ramilevici Ganeev (rusă Реналь Рамилевич Ганеев, n. 13 ianuarie 1985, Ufa) este un scrimer rus specializat pe floretă.

* 1987: Floarea Leonida (n. 13 ianuarie 1987, București) este o gimnastăromână de talie mondială, fostă componentă a lotului de gimnastică feminină a României la Jocurile Olimpice din anul 2008, care s-au desfășoară în China, la Beijing, între 8 august și 31 august 2008.

* 1987: Alexandru Pliușchin (în rusă Александр Плюшкин, n. 13 ianuarie 1987în Chișinău) este un ciclist moldovean care activează în echipa Leopard Trek.^[1] Este campion al Moldovei la cursele de ciclism în 2008, 2010, 2011 și 2012. A reprezentat Moldova la Jocurile olimpice de vară din 2008.

* 1988: Daniela Dodean (n. 13 ianuarie 1988, Arad) este o jucătoare de tenis de masă de origine română, campioană europeană în anul 2009.

* 1990: Liam Hemsworth (n. 13 ianuarie 1990 ^[1] în Melbourne, Victoria, Australia) este un actor australian cel mai bine cunoscut pentru rolurile sale "Josh Taylor" din telenovela (soap opera) Vecini (conform originalului, Neighbours) și "Marcus" din seria de televiziune pentru copii The Elephant Princess.

După interpretarea rolului principal din filmul american The Last Song, lansat la 31 martie 2010, în care a jucat alături de Miley Cyrus (cu care a avut de asemenea și o relație), Hemsworth a devenit mult mai bine cunoscut și apreciat, primind premii pentru interpretarea sa. Frații săi mai mari, Chris Hemsworth și Luke Hemsworth, deveniseră actori înaintea sa, realizând condițiile necesare pentru ca Liam să aibe modele de carieră în familie.

* 1993: Max Antony Whitlock (n. 13 ianuarie 1993, Hemel Hempstead, Hertfordshire) este un gimnast britanic, campion olimpic la sol și la cal cu mânere din cadrul Jocurilor Olimpice din 2016. Este și campion mondial la acest aparat în 2015 și de trei ori campion european pe echipe, la sol și la cal cu mânere respectiv în 2012, 2013 și 2014.

Decese

• 1625: Moare Jan Brueghel cel Batran, pictor flamand (nascut in 1568). A pictat împreună cu Rubens Alegoriile celor cinci simțuri.
• 1717: Maria Sibylla Merian (n. 2 aprilie 1647,^{[2][3][4][5][6][7][8]} Frankfurt pe Main, Sfântul Imperiu Roman^[9] – d. 13 ianuarie1717,^{[2][3][4][10][5][11][6][7][8]} Amsterdam, Provinciile Unite^[12]) a fost un naturalist, entomolog și ilustrator știintific german, care a studiat planteleși insectele, făcând ilustrații (desene) detaliate ale acestora.^[13]
  A trăit, a studiat și a activat în Germania și în Țările de Jos. A făcut o călătorie în Surinam, de unde și-a procurat o mare parte din materialul științific pentru cea mai importantă și faimoasă lucrare a sa: Metamorphosis insectorum Surinamensium, privind metamorfoza insectelor.^[14]
  Deși pentru o lungă perioadă de timp contribuțiile științifice ale Mariei Sibylla Merian au fost neglijate, spre sfârșitul secolului XX acestea au fost reconsiderate, ca urmare a calității muncii sale artistice și științifice. Ea este considerată în prezent printre cele mai importante personalități care au contribuit la dezvoltarea entomologiei.^[15]
  Ca o recunoaștere a importanței activității ei, Germania a introdus portretul Mariei Sibylla Merian pe ultimele bancnote de 500 DM emise înainte de trecerea la Euro.
• 1735: Prințesa Polyxena de Hesse-Rheinfels-Rotenburg (Polyxena Christina Johanna; 21 septembrie 1706 – 13 ianuarie 1735) a fost a doua soție a lui Carol Emanuel, Prinț de Piemont cu care s-a căsătorit în 1724. Mamă a viitorului Victor Amadeus al III-lea de Savoia, ea a fost regină consort a Sardinei din 1730 până la moartea ei în 1735. Regele Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei care era apropiat de familia ei a propus o uniune între Polixena și Carol Emanule, Prinț de Piemont, fiul și moștenitorul său. Prima lui soție murise în martie 1723, la mai puțin de un an de la căsătorie și la numai o săptămână după ce a dat naștere unui fiu, Victor Amadeus, Duce de Aosta.^[1]
  Polixena a fost nepoata primei soții a lui Carol Emanule,^[1] și a aparținut ramurii romano-catolice a Casei de Hesse.^[2] Logodna a fost anunțată la 2 iulie 1724,,^[3] și Polixenia s-a căsătorit prin procură cu Carol Emanuel la 23 iulie la Rotenburg. Nunta a fost celebrată la Thonon în Chablais la 20 august 1724.^[4]
  Fiul ei vitreg, Victor Amadeus, moștenitor al tatălui și bunicului său la coroana din Sardinia, a murit la vârsta de doi ani, la un an după nunta Polixeniei și înainte ca ea să aibă propriul ei copil. S-a spus că a avut o relație apropiată cu soacra ei, Anne Marie d'Orléans.
• 1766: Frederic al V-lea (n. 31 martie 1723 – d. 13 ianuarie/14 ianuarie 1766) a fost rege al Danemarcei și al Norvegiei din 1746, fiu al regelui Christian al VI-lea al Danemarcei și al Sofiei Magdalena de Brandenburg-Kulmbach.
  Cea mai importantă reformă internă a lui a fost abolirea în 1702 așa-numitului vornedskab, un fel de servitute care căzuse pe țăranii din Noua Zeelandă în Evul Mediu târziu. Eforturile sale au fost în mare parte în zadar.
  După război, comerțul și cultura au înflorit. A fost creat primul teatru danez, Lille Grönnegade. Politica în această perioadă a fost marcată de conexiune regelui la Reventlows, rudele Holsteiner a ultimei regine și suspiciunea lui crescândă față de nobilimea veche.
  În timpul domniei lui Frederick de la Copenhaga acesta a fost lovit de două dezastre: ciuma din 1711 și marele incendiu din octombrie 1728, care a distrus cea mai mare din capitala medievală. Deși regele a fost convins de către Ole Rømer de a introduce calendarul gregorian în Danemarca-Norvegia în 1700, observațiile și calculele astronomului au fost printre comorile pierdute în foc.
  După ce a vizitat de două ori Italia, Frederick a construit două palate în stil baroc italian: Frederiksberg Palatul, care a fost prelungit în timpul domniei sale, când a fost transformată într-o clădire în formă de H cu trei etaje și a fost finalizată în 1709 de către Johan Conrad Ernst, oferind un adevărat aspect de palat în stilul baroc italian și Fredensborg Palace (Palatul Păcii), ambele monumente luate în considerare la încheierea Marelui război de Nord.
  Relațiile lui Frederick cu Anna Sophie după 1721 au fost extrem de fericite. Cu toate acestea, în ultimii ani, regele a fost afectat de sănătate șubredă de la hidropizie și din cauza unui accident într-o explozie dintr-o turnătorie a tunurilor de la Copenhaga. De asemenea, a avut durerile fizice puternice. În ultimii ani, Frederick a cerut loialitatea fiului său în scopul de a o proteja pe regina Anna Sophie. În ciuda creșterii slăbiciunii sale în 1730, el a decis să călătorească, iar când a ajuns în Gottorp, a fost nevoit să se întoarcă și a murit la Odense, temându-se de viitorul soției sale. A fost îngropat la Catedrala Roskilde

Copii: 

Cu prima sa soție, Louise de Mecklenburg-Güstrow:

• Cristian
• Cristian al VI-lea
• Frederik Charles
• George
• Printesa Charlotte Amalie

Cu a doua sa soție, Elisabeth Helene von Vieregg:

• Frederik Gyldenløve

Cu a treia sa soție, Anne Sophie Reventlow:

• Christiana Amalia Oldenburg
• Frederik Christian Oldenburg
• Charles Oldenburg

·         1797: Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel (8 noiembrie 1715 – 13 ianuarie 1797) a fost soția lui Frederic cel Mare și deci regină a Prusiei. A fost Ducesă de Brunswick-Wolfenbüttel prin naștere și prințesă a Prusiei prin căsătorie.
Elisabeth Christine a fost al treisprezecelea copil și prima fiică a lui Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel și a Antoinettei de Brunswick-Wolfenbüttel.

n 1733, Prințul Moștenitor Frederic al Prusiei a eșuat în încercarea sa de a fugi din regimul tiranic al tatălui său și a fost obligat să se căsătorească cu fiica Ducelui de Brunswick-Lüneburg.^[1] care era și nepoata soției împăratului Carol al VI-lea. În ciuda faptului că ea a fost crescută în religia luterană, a fost logodită cu prințul Prusiei, care era calvinist. Căsătoria a fost aranjată de curtea austriacă în speranța de a obține influență asupra Prusia pentru o altă generație.^[1] Logodna a fost sărbătorită la Berlin la 10 mai 1732.

La 12 iunie 1733 s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor Frederic al Prusiei la palatul de vară al tatălui ei, Schloss Salzdahlum. După ceremonie, s-a dat la palat un balet, o pastorală în care tânărul prinț a deținut rolul principal, apoi o operă de Graun și Haendel. După nuntă cuplul s-a mutat la Neuruppin și mai târziu la palatul din Rheinsberg.

Având în vedere circumstanțele din spatele logodnei lor, se știa că Frederic era nemulțumit de căsătorie încă de la bun început.^[1] Frederic aproape a ignorat-o complet pe Elizabeth și din căsătorie nu au rezultat copii. El a fost de acord să se căsătorească cu Elisabeth doar după ce încercarea de a scăpa din regimul tiranic al tatălui său nu a reușit. Astfel, poziția Elisabetei, care avea doar șaptesprezece ani când s-a căsătorit, la Curtea din Berlin, a fost dificilă de la început, singurul sprijin pe care putea conta fiind regele. Într-adevăr, socrul ei a rămas atașat de nora sa până la moarte, fiind în special mândru de pietatea ei, care însă nu a apropiat-o de soțul ei.

Regina Elisabeth Christine, ca. 1739

Regina Elisabeth Christine, văduvă, 1789.

Totuși, Frederic a fost suficient de perspicace pentru a recunoaște oportunitatea oferită de soția sa de a-și îmbunătăți relația cu tatăl său, și a folosit-o în mod sistematic pentru a obține favoruri de la el. Pe parcursul primului an de căsătorie, Frederic a stat la garnizoana din Ruppin, în timp ce Elisabeth a trăit la Berlin, la curtea regelui, și el a copleșit-o cu scisori prin care cerea permise de călătorie, bani etc. de la rege, sau chiar cerea ca ea să-i plătească datoriile. Acest model a continuat chiar și după ce cuplul s-a mutat la palatul Rheinsberg în 1736.

Acolo, lui Frederic i s-a permis să-și mențină propria lui curte pentru prima dată, și acolo, viața civilă a cuplului pare să fi fost mai normală decât va fi vreodată; mai târziu Elisabeth-Christine și-a reamintit de anii de la Rheinsberg ca "cei mai fericiți din viața ei". Baza pentru aceasta relație, care a fost caracterizată de sinceră admirație sau chiar de dragoste din partea Elisabetei și de calculul rece din partea lui Frederic, a dispărut odată cu accesiunea lui pe tron, în 1740.

În 1740, tatăl lui Frederic a murit iar el i-a succedat la tronul Prusiei ca regele Frederic al II-lea. Atunci a inițiat separarea de soția sa. Elisabeth a început să trăiască separat de el la palatul Schönhausen în nordul Berlinului. Pe parcursul întregii sale vieți, Frederic nu a arătat interes nici unei femei. Nu a avut relații cunoscute și a condus foarte spartan, aproape de o curte militară, unde femeile au apărut rareori și niciodată nu au avut nici o influență.

Frederic nu s-a dus niciodată să-și vadă soția iar ea nu a fost niciodată invitată la palatul lui Sanssouci din Potsdam. De obicei cuplul se întâlnea la reuniunile de familie. În 1757-58 și din nou în 1760-63, de ambele dăți în timpul Războiului de șapte ani, Elisabeth a fost forțată să-și părăsească căminul și să se mute la Magdeburg. A fost prima dată cu aceste ocazii când a văzut Sanssouci. În 1763, când Frederic și-a văzut soția pentru prima dată după șase ani, singurul comentariu a fost "Madame s-a îngrășat".

Elisabeth a fost interesată de literatură. De asemenea, ea a scris cărți despre morală în franceză. A introdus cultivarea mătăsii în Prusia.

Regele a murit în 1786 lăsând tronul nepotului său Frederic Wilhelm al II-lea. Regina a murit la Stadtschloss în 1797 și a fost înmormântată la catedrala din Berlin.

·         1780: Luise Amalie de Braunschweig-Wolfenbüttel (n. 1722)
* 1800: Peter von Biron (15 februarie 1724 – 13 ianuarie 1800) a fost ultimul Duce de Courland; el a domnit în perioada 1769-1795.

Peter s-a născut la Jelgava (germană Mitau) ca fiu al lui Ernst Johann von Biron și al soției acestuia, Benigna von Trotha. La vârsta de 16 el a fost obligat să-și urmeze familia în exil, în Siberia. În 1769 Peter a primit ducatul de Courland și Semigallia de la tatăl său. El a fost ales membru al Societății Regale în 1771.^[1]

În 1775 el a fondat Academia Petrina în Jelgava aperând ca școală să devină universitate. El a cedat guvernarea ducatului care a intrat în componența Imperiului rus în 1795 și a primit în schimb un mare apanaj. Acest lucru l-a ajutat să cumpere în 1782 și să renoveze Palatul Kurland din Berlin.

În 1785 el a cumpărat parcul și palatul din Friedrichsfelde, pe care le-a reconstruit într-o frumusețe de lux. În aprilie 1786 el a cumpărat ducatul Sagan de la familia Lobkovic, apoi în plus a folosit titlul de Duce de Żagań. În 1795 Rusia a determinat soarta ducatului Courland când împreună cu aliații ei au început cea de-a treia împărțire a Poloniei. Odată cu semnarea documentului din 28 martie 1795, ducatul de Courland a încetat să mai existe. Cinci ani mai târziu, Peter a murit la Gellenau.

Peter s-a căsătorit de trei ori:

În 1765 s-a căsătorit cu Prințesa Caroline de Waldeck și Pyrmont (14 august 1748 - 1782); au divorțat în 1772. A doua oară s-a căsătorit în 1774 cu Prințesa Eudoxia Borisovna Iusopova (16 mai 1743 - 1780); au divorțat în 1778.
A treia oară s-a căsătorit în 1779 cu contesa Dorothea von Medem.^[2] Ei au avut șase copii, dintre care doi au murit în copilărie. Ceilalți patru au fost:

• Prințesa Wilhelmine (8 februarie 1781 - 29 noiembrie 1839), ducesă de Sagan; după decesul tatălui ei ea a moștenit ducatul de Sagan din Silezia și moșia Náchod din Boemia.
• Prințesa Pauline (19 februarie 1782, Mitau - 8 ianuarie 1845, Viena); s-a căsătorit cu prințul Friedrich Hermann Otto de Hohenzollern-Hechingen. După decesul tatălui ei ea a moștenit Palatul Prager și moșiile Hohlstein și Nettkow din Boemia. După decesul Wilhelminei ea a moștenit ducatul de Sagan din Silezia și moșia Náchod din Boemia.
• Prințesa Johanna Katharina (24 iunie 1783, Würzau - 11 aprilie 1876, Löbichau); s-a căsătorit cu Francesco Ravaschieri Fieschi Squarciafico Pinelli Pignatelli y Aymerich, duce de Acerenza. În 1806 ea a moștenit palatul Kurland din Praga iar după moartea mamei sale a moștenit moșia Löbichau din Altenburgischen.
• Prințesa Dorothea (21 august 1793 – 19 septembrie 1862) s-a căsătorit cu Edmond de Talleyrand-Périgord, al 2-lea duce de Talleyrand. Tatăl ei biologic a fost nobilul polonez Alexander Batowski, însă Peter a recunoscut-o ca fiind a lui. După decesul lui Peter ea a moștenit palatul Kurland din Berlin și moșia Wartenberg; după decesul surorii sale Pauline în 1845 ea a moștenit ducatul de Sagan

* 1843: Louise Auguste a Danemarcei, Ducesă de Augustenborg sau Louise Augusta (7 iulie 1771 – 13 ianuarie 1843) a fost prințesă daneză, oficial fiica regelui Christian al VII-lea al Danemarcei și a reginei Carolina Matilda. Neoficial, tatăl ei a fost Johann Friedrich Struensee, medicul regal și de facto regent al țării în momentul nașterii ei.

S-a născut la Castelul Hirschholm situat astăzi în Hørsholm, Danemarca. După arestarea lui Struensee și a reginei Caroline Mathilde la 17 ianuarie 1772, și după executarea lui Struensee și pizonieratul mamei sale, ea a fost crescută la curtea daneză, la Palatul Christiansborg din Copenhaga împreună cu fratele ei cu trei ani mai mare, Prințul Moștenitor Frederic, sub supravegherea fostei regine Juliane Marie.

Louise Augusta și fratele ei au avut o relație foarte strânsă întreaga viață, și la cererea acestuia ea a fost de acord să se căsătorească, în ciuda faptului că ea nu a avut nici un entuziasm pentru căsătorie. Ea a fost cel mai apropiat prieten al fratelui ei, și el a dezvoltat un resentiment puternic față de Juliana Maria, atunci când ea a încercat să-i despartă.

În februarie 1779, primul ministru Andreas Peter Bernstorff a clocit un plan ingenios pentru tânăra prințesă. Din moment ce un copil de sex masculin al ei ar fi putut moșteni tronul într-o zi, ar fi fost avantajos să aranjeze o căsătorie timpurie și să se căsătorească în interiorul familiei regale.

Strămoșii viitorul ei soț, bunica din partea mamei, bunica paternă și străbunica paternă au fost contesa de Reventlow, contesa de Danneskiold-Samsoe și contesa de Ahlefeldt-Langeland. Prințul avea strânse legături cu toate familiile importante ale înaltei nobilimii daneze. În primăvara anului 1785, Ducele Frederic Christian al II-lea, în vârstă de 20 de ani, a sosit la Copenhaga. Logodna a fost anunțată, și, un an mai târziu, la 27 mai 1786, Prințesa Louise Augusta în vârstă de 14 ani s-a căsătorit la Palatul Christiansborg.

De-a lungul anilor s-a dezvoltat un conflict între soțul și fratele ei, în special pe relația dintre ducatele Schleswig-Holstein și monarhia daneză. Ea a rămas loială casei regale daneze, fratelui ei, de-a lungul diferendelor, și a acționat ca un agent al lui. În 1810 s-a implicat activ în a stopa încercările Ducelui de a fi ales ca succesor la tronul suedez, în cele din urmă fiind ales fratele mai mic al acestuia, Christian August de Slesvig-Holsten-Sønderborg-Augustenborg; Christian August a murit la scurt timp și apoi a fost ales ca succesor Jean-Baptiste Bernadotte, mareșal al Franței și Prinț de Ponte Corvo.

Relația dintre soți s-a deteriorat și Frederic Christian a încercat să limiteze în mod legal influența ei asupra viitorului copiilor lor. El a murit la 14 iunie 1814 iar Louise Augusta a preluat controlul asupra moșiei Augustenborg și a creșterii copiilor.

În 1820 a predat domeniile fiului ce mare, Christian August, și de atunci a locuit la Castelul Augustenborg unde și-a stabilit o curte excentrică. În 1832, pentru a-i da fiului cel mic, Frederik Emil August, posibilități mai bune de venit a cumpărat moșia Nør și Grønwald în Dänischwold în sudul Schleswig. Ea a avut o relație strânsă și caldă cu fiica și ginerele ei, dar relația cu fiii ei a fost tensionată.

A murit la Augustenborg în 1843, la vârsta de 71 de ani, când domnia fratelui ei deja se sfârșise, și ginerele ei, Christian al VIII-lea, a urcat pe tron; a murit deci ca mamă a reginei Danemarcei.

* 1847: Arhiducele Joseph Anton Johann al Austriei, Palatin al Ungariei(germană Erzherzog Joseph Anton Johann Baptist von Österreich-Toscana, cunoscut și ca Joseph Anton Johann von Österreich, maghiarăHabsburg-Toscanai József Antal János főherceg, cunoscut și ca József nádor, cehă Josef Habsbursko-Lotrinský, 9 martie 1776, Florența – 13 ianuarie 1847, Buda), a fost Palatin al Ungariei din 1796 până în 1847. A fost al șaptelea copil al împăratului Leopold al II-lea și al Mariei Louisa a Spaniei.

Joseph a fost al nouălea copil din cei cincisprezece ai împăratului Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și ai soției acestuia, Maria Louisa a Spaniei. S-a născut la Florența, unde tatăl său domnea ca Mare Duce de Toscana.

Tatăl său a fost fiul împăratului Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și a Maria Tereza a Austriei. Mama sa a fost fiica regelui Carol al III-lea al Spaniei. Prin mama sa, Joseph a fost nepotul regelui Carol al IV-lea al Spaniei și al regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii. De asemenea, a fost văr primar cu Ferdinand al VII-lea al Spaniei, regina Charlotte a Portugaliei și regina Maria Isabella a celor Două Sicilii.

Joseph a fost frate cu Francisc al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana, Maria Tereza regină a Saxoniei și Maria Clementina, Ducesă de Calabria.

În 1796 a fost numit Palatin al Ungariei (nádor).

În 1799 Țarul Pavel a decis ca Rusia să formeze o coaliție cu Austria și Prusia împotriva Franței. Pentru a cimenta această alianță, Joseph s-a căsătorit cu Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei (1783–1801), la 30 octombrie 1799 la Sankt Petersburg. El avea 23 de ani iar ea 16. Tânărul cuplu s-a stabilit la Castelul Alcsút din Ungaria.
Viața Alexandrei la curtea austriacă a fost nefericită. Împărăteasa Maria Theresa, a doua soție a împăratului Francisc al II-lea era geloasă pe Alexandra pentru frumusețea ei. În plus, Alexandra semăna foarte bine cu prima soție a împăratului, Elisabeta de Württemberg, care era mătușa maternă a Alexandrei. Credința ortodoxă a Alexandrei a trezit ostilitate la curtea romano-catolică a Austriei.
Un an și jumătate mai târziu, Alexandra a murit la Viena, la 16 martie 1801 de febră puerperală, la scurt timp după ce a născut o fetiță care a murit în ziua nașterii. Alexandra avea numai 17 ani, iar moartea ei a avut loc în aceeași săptămână cu asasinarea tatălui ei.

A doua soție a lui Joseph a fost Prințesa Hermine de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym (1797–1817). Ei s-au căsătorit la 30 august 1815 la Castelul Schaumburg, când el avea 39 de ani iar ea 17. Doi ani mai târziu, Prințesa Hermine a murit la naștere după ce a născut gemeni. Ambii copii ai ei au murit fără să se căsătorească și fără să aibă copii. Ei au fost: Arhiducesa Hermine Amalie Marie de Austria (14 septembrie 1817, Buda – 13 februarie 1842, Viena) și Arhiducele Ștefan, Palatin al Ungariei (14 septembrie 1817, Buda – 19 februarie 1867, Menton).

A treia soție a lui Joseph a fost Ducesa Maria Dorothea de Württemberg, cu care s-a căsătorit la 24 august 1819 la Kirchheim unter Teck. El avea 43 de ani iar ea 21. Ei au fost părinții a cinci copii:

• Arhiducesa Franziska Marie Elisabeth de Austria (31 iulie 1820, Buda – 23 august 1820, Buda)
• Arhiducele Alexandru al Austriei (6 iunie 1825, Buda – 12 noiembrie 1837, Buda)
• Arhiducesa Elisabeta Franziska a Austriei (17 ianuarie 1831, Buda – 14 februarie 1903, Viena)
• Arhiducele Joseph Karl al Austriei (2 martie 1833, Pozsony – 13 iunie 1905, Fiume);
• Arhiducesa Marie Henriette a Austriei (23 august 1836 – 20 septembrie 1902)

Joseph a un fiu nelegitim, Gavio Clùtos (2 martie 1810 – ianuarie 1859).

·         1854: Fructuoso Rivera, președinte uruguayului (n. 1784)
* 1864: Stephen Collins Foster (n. 4 iulie 1826 - d. 13 ianuarie 1864), supranumit „părintele muzicii americane”, a fost un textier american cunoscut pentru cântece precum "Oh! Susanna," "Camptown Races," "Old Folks at Home," "My Old Kentucky Home," "Jeanie with the Light Brown Hair," "Old Black Joe," și "Beautiful Dreamer." A scris versurile a peste 200 de cântece, multe dintre ele rămănând populare și la 150 de ani de la moartea acestuia.
* 1875: Sebastian Gabriel de Borbon y de Braganza (4 noiembrie 1811 - 13 ianuarie 1875) a fost Infante al Portugaliei și Spaniei. A fost comandant carlist în Primul Război Carlist.

S-a născut la Rio de Janeiro în 1811 ca singurul copil al Infantei Teresa, Prințesă de Beira și a Infantelui Pedro Carlos al Spaniei și Portugaliei. Mama lui era fiica cea mare a regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei (și, de asemenea, nepoată a regelui Carol al IV-lea al Spaniei). Tatăl lui, care a murit înainte ca Sebastian să se nască, era nepot pe linie masculină a regelui Carol al III-lea al Spaniei și nepot pe linie feminină a reginei Maria I a Portugaliei și a Braziliei.

Sebastian a primit titlul de Infante al Portugaliei și Braziliei. Pentru că era un descendent îndepărtat (strănepot) pe linie masculină a unui monarh spaniol, el nu a primit la naștere titlul de Infante al Spaniei.
Totuși, în 1824 a primit acest titlu de la unchiul matern, regele Ferdinand al VII-lea al Spaniei.

Portugalia a fost în război civil din anul 1826, când "regele-uzurpator" Miguel I al Portugaliei și fratele lui mai mare Pedro al IV-lea al Portugaliei(ambii unchi ai lui Sebastian) s-au bătut, până în anul 1834.

Mama lui Sebastian s-a recăsătorit 27 de ani mai târziu, în 1838, cu unchiul ei, Infantele Carlos, Conte de Molina, primul pretendent carlist la coroana Spaniei.

Sebastian a participat la al doilea asediu de la Bilbao și a devenit comandant al armatei carliste de nord din 30 decembrie 1836. A câștigat în Bătălia de la Oriamendi (16 martie 1837) împotriva legiunii britanice. Apoi a condus Expediția regală împotriva Madridului care însă a eșuat și a fost demis la întoarcerea sa, la sfârșitului anului 1837.

La 15 ianuarie 1837, în mijlocul Primului Război Carlist, tânărul Sebastian în vârstă de 23 de ani a fost exclus de la succesiunea Spaniei prin decret regal emis de regenta Maria Christina, pe motivul rebeliunii împotriva Isabelei a II-a a Spaniei. Sebastian a fost, de asemenea, declarat a fi deposedat de titlurile sale spaniole și statutul de dinast.

Mult mai târziu, în 1859, Sebastian a reprimit titlurile sale spaniole, în conjuncție cu cea de-a doua căsătorie. S-a întors în Spania din Neapole unde a trăit de la sfârșitul războiului în 1839.

Prima dată Sebastian s-a căsătorit cu verișoara sa Prințesa Maria Amalia de Bourbon-Două Sicilii însă căsătoria, care a durat câteva decade, a rămas fără copii.
Văduv la vârsta de 50 de ani, el s-a recăsătorit la 19 noiembrie 1860 cu verișoara sa Infanta Maria Cristina a Spaniei, care era cu 22 de ani mai tânără decât el. Împreună au avut cinci fii. Niciunul nu a primit titlul de infante al Spaniei însă au fost creați duci de vărul lor Alfonso al XII-lea:

• Francisco, Duce de Marchena (1861, Madrid – 1923, Neuilly-sur-Seine). S-a căsătorit cu María del Pilar de Muguiro y Beruete, ducesă de Villafranca. A avut trei fiice.
• Pedro d'Alcantara, Duce de Dúrcal (1862, Madrid – 1892, Paris). S-a căsătorit cu María de la Caridad de Madán y Uriondo. A avut trei fii.
• Luíz, Duce de Ansola (1864, Madrid – 1889, Alger). S-a căsătorit cu doña Ana Germana Bernaldo de Quirós, nepoata Mariei Cristina de Borbon-Două Sicilii și a celui de-al doilea soț al ei, Agustín Fernando Muñoz y Sánchez. Împreună au avut doi copii.
• Alfonso (1866, Madrid – 1934, Madrid). A respins titlul ducal care a i-a fost oferit și s-a îndepărtat de cercul familiei. Nu a fost exilat după proclamarea Republicii a doua spaniolă, și a murit în Madrid.
• Gabriel (1869, Pau – 1889, Madrid), a fost surdo-mut din naștere și a murit de tânăr.

·         1892: Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei (rusă Константин Николаевич; 9 septembrie 1827 – 13 ianuarie 1892) a fost al cincilea copil și al doilea fiu al Țarului Nicolae I al Rusiei.

În timpul domniei fratelui său Alexandru al II-lea, Constantin a fost amiral al flotei ruse și a reformat marina rusă. De asemenea, a avut un rol esențial în reforma emancipării iobagilor. A fost mai puțin norocos ca vicerege al Poloniei și a trebuit să fie rechemat în Rusia, unde a fost atacat pentru liberalismul lui.

După asasinarea fratelelui său, Țarul Alexandru al II-lea, Constantin a căzut în dizgrație. Noul Țar, Alexandru al III-lea, nepotul său, s-a opus ideilor liberale ale Marelui Duce Constantin și, treptat, l-a deposedat de toate pozițiile sale guvernamentale. După ce a suferit un accident vascular cerebral, el a petrecut ultimii ani ca un invalid.

Constantin și soția lui Marea Ducesă Alexandra Iosifovna au avut șase copii:

• Marele Duce Nikolai Constantinovici (1850–1918)
• Olga, regină a Greciei (1851–1926)
• Vera, Ducesă de Württemberg (1854–1912)
• Marele Duce Constantin Constantinovici (1858–1915)
• Marele Duce Dimitri Constantinovici (1860–1919)
• Marele Duce Viaceslav Constantinovici (1862–1879)

Constantin a avut cinci copii nelegitimi cu amanta sa Anna Kuznețova (1847–1922); ei au purtat numele de Kniazev:

• Serghei Constantinovici Kniazev (1873–1873)
• Marina Constantinovna Kniazev (8 decembrie 1875 – 8 iunie 1941); c. 24 aprilie 1894 cu Alexandru Pavlovici Erșov, fiu al generalului Pavel Erșov
• Anna Konstantinovna Kniazev (16 martie 1878 Sankt Petersburg – 5 februarie 1920); a murit de febră tifoidă; c. 29 aprilie 1898 la Sankt Petersburg cu Nicolae Nicolaievici Lialin, fiu al generalului Nicolae Lialin
• Izmail Constantinovici Kniazev (1879–1885); a murit de scarlatină
• Lev Constantinovici Kniazev (1883–1885); a murit de scarlatină

·         1894: William Waddington, premier de Franța (n. 1826)

·         1906: A murit Aleksandr Stepanovici Popov, savant fizician rus. In timpul unei sedinte a Sectiei de fizica a Societatii ruse de fizica si chimie (7.05.1895), a demonstrat functionarea primei statii de radioreceptie.(n. 4 martie s.v. /16 martie 1859 s.n. – d. 13 ianuarie /31 decembrie 1905).  Cinstea de a fi inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit insa lui, deoarece a neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții.Existența undelor radio a fost făcută cunoscută publicului larg  de către Guilermo Marconi, un inventator italian. Contributii importante in acest domeniu a avut si savantul american de origine istro-romana Nikola Tesla.

·         1916: Victoriano Huerta, președinte de Mexic (n. 1850)
* 1916: Vasile Hossu (n. 30 ianuarie 1866, Târgu Mureș – d. 13 ianuarie 1916, Budapesta) a fost episcop greco-catolic al Episcopiei de Lugoj și apoi al Episcopiei de Gherla.
Dr. Vasile Hossu s-a născut la Târgu Mureș în ziua de Trei-Sfinti Ierarhi de 30 ianuarie (11 februarie) 1866, părinții săi fiind Vasile Hossu, paroh si protopop districtual și Maria (născută Szebeni). A fost văr primar cu Ioan Hossu, preotul din Milaș, tatăl viitorului episcop cardinal Iuliu Hossu, martir al Bisericii Române Unite cu Roma.
Îmbolnăvindu-se de inimă, a plecat să-și caute sănătatea la Budapesta, dar la 13 ianuarie 1916, a încetat din viață, în casa medicului Gheorghe Bilașcu. Ori de câte ori mergea în capitala Ungariei, în casa doctorului Bilașcu își avea reședința și o capelă. Osemintele i-au fost aduse la Gherla și îngropate în cripta catedralei. Ar fi dorit să fie înhumat la Mănăstirea Nicula, însă nu apucase să-și pregătească locul de veci.

·         1921: Ioan D. Caragiani (n. 11 februarie 1841, Avdela, Grecia - d. 13 ianuarie 1921, Iași) a fost un folclorist și traducător român, de origine macedo-română, specialist în limba și literatura elină, membru al Junimii, membru fondator al Academiei Române și unul dintre marii luptători pentru drepturile aromânilor

·         1929: Wyatt Berry Stapp Earp (n. 19 martie 1848 – d. 13 ianuarie 1929) a fost un celebru om al Vestului și justițiar itinerant. Wyatt Earp s-a născut la Monmouth, în statul Illinois, fiind al treilea dintre cei cinci băieți ai fermierului Nicholas Earp.
Erou a numeroase opere de ficțiune, unele apărute chiar în timpul vieții sale Wyatt Earp a devenit un erou semilegendar al frontierei, figura sa stând la baza unui mit pe care literatura și filmul l-a făcut celebru, acela al apărătorului cu orice preț al legii. Controversele ce plutesc în jurul biografiei sale, privind mai ales metodele folosite în exercițiul funcțiunii de polițist la frontieră, nu sunt singulare ele fiind prezente în biografia tuturor celor care au servit ca oameni ai legii în Vestul Sălbatic.

·         1932: Prințesa Sofia a Prusiei (Sophie Dorothea Ulrike Alice; 14 iunie 1870 – 13 ianuarie 1932), a fost soția regelui Constantin I al Greciei.
Sofia s-a născut la Potsdam, Prusia în 1870. Tatăl ei era Prințul moștenitor Frederic al Prusiei iar mama Prințesa Victoria a Regatului Unit, primul copil al reginei Victoria. În copilărie, familia i-a spus "Sossy".
Sofia a fost sora lui Wilhelm al II-lea al Germaniei, bunica paternă a reginei Sofia a Spaniei și a lui Constantin al II-lea al Greciei.

La 27 octombrie 1889 Sofia s-a căsătorit cu prințul moștenitor (mai târziu rege) Constantin al Greciei la Atena, Grecia. Ei erau verișori de gradul trei prin Paul I al Rusiei. În 1890 când Sofia a anunțat intenția ei de a renunța la luteranism pentru ortodoxism, soția fratelui ei Wilhelm al II-lea, Dona i-a spus că dacă va face acest lucru, nu numai că Wilhelm în calitate de șef al bisericii protestante prusace găsește acest lucru inacceptabil dar va fi interzisă în Germania iar sufletul ei va ajunge în iad.

Sofia și Constantin au avut șase copii:

• George II (20 iulie 1890 - 1 aprilie 1947), căsătorit cu Prințesa Elisabeta a României
• Alexandru I (1 august 1893 - 25 octombrie 1920) căsătorit cu Prințesa Aspasia a Greciei și Danemarcei
• Elena, regina mamă a României (2 mai 1896 - 28 noiembrie 1982) căsătorită cu Carol al II-lea al României
• Paul I al Greciei (14 decembrie 1901 - 6 martie 1964) căsătorit cu Prințesa Frederika de Hanovra
• Prințesa Irene, Ducesă de Aosta (13 februarie 1904 - 15 aprilie 1974) căsătorită cu Tomislav al II-lea al Croației, al 4-lea Duce de Aosta
• Prințesa Ecaterina (4 mai 1913 - 2 octombrie 2007) căsătorită cu maiorul Richard Brandram

Sofia a părăsit Grecia la 11 iunie 1917 împreună cu soțul ei (care a abdicat din cauza sentimentelor sale pro-germane) și au plecat în exil în Elveția însă au fost rechemați să preia tronul Greciei la scurt timp după moartea celui de-al doilea fiu al lor, Alexandru, care a murit de infecție provocată de o mușcătură de maimuță. Soțul ei a fost nevoit să abdice a doua oară după înfrângerea în războiul cu Turcia din 1922 și a murit la începutul anului următor.

În timpul Primului Război Mondial regina Sofia era văzută în Grecia ca o persoană cu vederi pro-germane puternice deoarece fratele ei era kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei însă, ca și mama ei, Sofia avea profunde sentimente pro-britanice. În ultimii ani ai vieții sale, regina Sofia a fost diagnosticată cu cancer și a murit la Frankfurt, Germania, în 1932.

·         1937: Cad pe frontul de la Majadahonda (Madrid) legionarii Ion Mota și Vasile Marin, voluntari în războiul anti-comunist. Moartea lor a produs o adanca emotie in Romania, fiind deplansa de mari personalitati ale vremii, printre care si N.Iorga.Trupurile lor neînsufleţite au ajuns în ţară abia la începutul lui februarie, la 11 februarie trenul mortuar sosind  în Gara de Nord din Bucuresti, dupa care au fost depuse la   Biserica Sf. Ilie Gorgani. Timp de 2 zile, lăcaşul de cult a fost locul de pelerinaj al tuturor celor cu simpatii legionare, timp în care diferite personalităţi din conducerea Gărzii de Fier făceau de gardă la catafalc. Pe 13 februarie a avut loc slujba de înmormantare a celor doi legionari căzuţi pe frontul din Spania.

·         1941: James Augustine Aloysius Joyce (n. 2 februarie 1882 – d. 13 ianuarie1941) a fost un prozator și poet irlandez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Este cunoscut îndeosebi pentru romanele Portret al artistului în tinerețe (1916), Ulise (1922) și Veghea lui Finnegan (1939). A mai scris nuvele (Oameni din Dublin, 1914), poezii (Muzică de cameră, 1907, și Poezii de doi bani fiecare, 1927) și o piesă de teatru (Exilați, 1918). Criticii îl așează astăzi în fruntea modernismuluianglo-saxon, alături de T. S. Eliot, Virginia Woolf și Ezra Pound.

Primul copil al lui John Stanislaus Joyce și al lui Mary Jane Murray, Joyce a fost educat în spiritul religiei catolice la colegiile iezuite Clongowes Wood (Comitatul Kildare) și Belvedere (Dublin), unde a deprins latina și catehismul. La University College Dublin, a studiat limba și literatura engleză precum și limbi străine ca franceza, italiana și, individual, norvegiana. James Joyce a devenit încă din tinerețe un apostat al Bisericii. S-a mutat la Paris în 1902 pentru a studia medicina, dar a renunțat în scurt timp și a revenit în Dublin. În 1904 a cunoscut-o pe Nora Barnacle, cu care a trăit în concubinaj și care i-a dăruit doi copii: Giorgio (1905-1976) și Lucia (1907-1982). Cuplul, unit prin căsătorie abia în 1931, a trăit departe de Irlanda pentru aproape treizeci și cinci de ani, în orașele Triest, Zürich și Paris. Joyce a lucrat ca profesor de limba engleză, a dat lecții în particular și a publicat articole culturale sau politice în diverse ziare și reviste. Cariera lui literară a fost stingherită în mod constant de lipsurile materiale, deficiențele de vedere tot mai supărătoare sau de boala mintală a fiicei sale, Lucia.

Cu un pronunțat caracter autobiografic, proza lui Joyce revine obsesiv asupra lumii irlandeze, mai ales a Dublinului, în care scriitorul și-a petrecut primii ani de viață. Portret al artistului în tinerețe surprinde conflictele interioare ale unui alter-ego al scriitorului, Stephen Dedalus, distanțarea lui de religie și descoperirea vocației literare. Romanul Ulise, considerat o capodoperă a literaturii engleze, prezintă o zi din viața evreului Leopold Bloom, pe măsură ce acesta își croiește drumul printr-un Dublin arhetipal, labirintic, haotic și eterogen, care se identifică cu propria conștiință a autorului. Joyce afirma: „[...] scriu mereu despre Dublin, pentru că dacă pătrund în inima Dublinului, pătrund în inima tuturor orașelor lumii. În particularități stă universalitatea^[18]”. James Joyce a fost un maestru al tehnicilor literare și a perfecționat mai ales monologul interior (fluxul conștiinței) și muzicalitatea prozei. În romanul Veghea lui Finnegan, scriitorul și-a împins experimentul artistic la extrem și a creat astfel una din cele mai încifrate creații literare scrise vreodată, unde sensul se ascunde cu obstinație în spatele cuvintelor portmanteau, al importurilor lingvistice din zeci de limbi străine și al unei idioglosiisimulate. Întrebat de Max Eastman, un combatant vehement al Cultului Artei Neinteligibile (the Cult of Unintelligibility), de ce a ales un stil atât de anevoios, Joyce ar fi răspuns: „Ca să le dau de lucru criticilor pentru următorii trei sute de ani”. Vladimir Nabokov spunea: „Joyce a creat modernismul, și tot Joyce l-a distrus”, iar Edmund Wilson îl numea „marele poet al unei noi etape a conștiinței umane”^[19].

James Joyce este comemorat de comunitatea anglofonă în fiecare an la 16 iunie (Bloomsday), ziua în care a fost plasată acțiunea romanului Ulise. Opera lui a influențat autori ca Samuel Beckett (care i-a fost discipol), William Faulkner, Eugene O'Neill^[20], Djuna Barnes, Jorge Luis Borges sau Umberto Eco^[21].

·         1945: Zavaidoc (Marin Teodorescu), renumit cântăreț din perioada interbelică (n. 1896)

·         1953: Ronald Bulfinski, actor, societar al Teatrului Național București

·         1956: Lyonel Feininger, pictor american de origine germană (n. 1871)

·         1958: A murit  poetul, eseistul şi dramaturgul român Dan Botta; (n.26 septembrie 1907, Adjud). Frate al actorului și poetului Emil Botta,  provenea  dintr-o veche familie ardelenească, fiind descendent al unei familii nobiliare ardelene care cuprindea foști voievozi ai cetății și ținutului Chioarului din Maramureș. Mama sa era corsicana Franceschi. Dan Botta urmează școala primară la Adjud și începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focșani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din București. Urmează apoi studii universitare clasice (limba latină și limba greacă) la Facultatea de Litere a Universității din București, fiind dublu licențiat în Educație Fizică și Sport. A publicat  în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine, etc. Participă la conferințele grupului Criterion și este cooptat în comitetul de redacție al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcție al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938. Adept al ideologiei legionare,colaborator al revistei legionare Sfarmă-Piatră, el  fondează în 1941 revista „Dacia” împreună cu Octavian Tăslăuanu și Emil Giurgiuca. Ca traducător, în 1956, Dan Botta a dat o excepțională traducere a „Baladelor villonești”, ediție prefațată de Tudor Arghezi.

·         1960: Sibilla Aleramo, scriitoare italiană (n. 1876)

·         1963: Sylvanus Olympio, președinte de Togo (n. 1902)

·         1982: Marcel Camus, director franțuzesc de film (n. 1911)

·         1987: Igor Ilinski, actor rus (n. 1901)

·         1993: René Pleven, premier de Franța (n. 1901)

·         2001 - A încetat din viaţă graficianul Sabin Ştefănuţă, care a devenit cunoscut în Occident impunând conceptul de Nouă Renaştere sau de Renaştere modernă

·         2002: Ted Demme, cineast american (n. 1964)

·         2004: Sorin Holban, prozator și poet român (n. 1933)

* 2005: Ilie Todorov (n. 27 ianuarie 1936, Larga Nouă - d. 13 ianuarie 2005, Chișinău) a fost un regizor, actor de teatru și film moldovean.

·         2010: Teddy Pendergrass, cântăreț și compozitor american (Harold Melvin & The Blue Notes) (n. 1950)
* 2012: Mircea Ciumara (n. 13 septembrie 1943, Călărași, România^[1] – d. 14 ianuarie 2012^[2]) a fost un deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Constanța pe listele partidului PNȚCD.

Mircea Ciumara a fost Ministrul finanțelor în Guvernul Ciorbea în perioada 12 decembrie 1996 - 5 decembrie 1997, iar apoi a condus Ministerul Industriei și Comerțului până în 17 aprilie 1998. În perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000 a fost Ministru de stat, președintele Consiliului de Coordonare Economico-Financiară, ministru pentru relațiile cu Parlamentul.

·         2014: A decedat renumitul actor roman Matei Fotino (cunoscut cu numele de scena  Mișu Fotino, nascut la  14 septembrie 1930, București). Din 1952 a devenit actor la Teatrul Dramatic din Brașov si a fost  remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la București. Din 1956, va  juca la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București. A deținut o bogată experiență în teatru și în cinematografie, desfășurându-și activitatea timp de 60 de ani. A jucat în numeroase comedii și a fost prezent în emisiuni de televiziune. La cea de-a XIV-a ediție a Galei Premiilor UNITER, din 3 aprilie 2006, maestrul Mișu Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

Filmografia

• Directorul nostru (1955)
• Telegrame (1959)
• Porto-Franco (1961)
• Codin (1963)
• Politică și delicatese (1963)
• Titanic vals (1964) - Dinu
• Amprenta (1967)
• Balul de sîmbătă seara (1968)
• Elixirul tinereții (1975)
• Tufă de Veneția (1977)
• Chirița la Iași (1987)
• Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
• Dublaj de voce în seria Tarzan, în rolul Profesorului Archimedes Q. Porter, vocea în original aparținându-i lui Jeff Bennett (2003)
• Dublaj de voce, record de dublaj Disney (interpretare la 76 de ani, și 68 de ani în activitate), la filmul Marea Aventură a Porcușorului (Piglet's Big Movie), în rolul lui Iepure, în original vocea aparținându-i lui Ken Sansom (2004)

* 2015: Valentin Nicolau (n. 22 iunie 1960, București – d. 13 ianuarie 2015, București^[1]) a fost un geofizician, scriitor și antreprenor român. Valentin Nicolau a fost fondatorul Editurii Nemira, președinte al Televiziunii Române și manager al mai multor afaceri. Era recunoscut ca un împătimit de teatru.

* 2017: Ion (Nicu) Crețu (n. 17 iulie 1947, Măceșu de Sus, Dolj - d. 13 ianuarie 2017, Craiova) a fost un reputat dirijor, compozitor, aranjor și violonist virtuoz român, dirijor al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

Născut pe 17 iulie 1947, la Măceșu de Sus, maestrul Nicu Crețu a condus orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” încă din primul an de la înființare (1992), fiind unul dintre oamenii care au pus bazele ansamblului. In perioada 2003–2009, a fost directorul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

A urmat facultatea la Timișoara, unde a făcut parte din Ansamblul Studențesc „Doina Timișului” și din Ansamblul Folcloric „Timișul”.

Maestrul Nicu Crețu, dirijorul Ansamblului „Maria Tănase”, s-a stins din viață, la 69 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Hanul Doctorului, din Craiova.

Sărbători

·         Sf. Mc. Ermil si Stratonic; Cuv. Iacob din Nisibe; Duminica după Botezul Domnului - Începutul propovăduirii Domnului (calendar crestin-ortodox)

·         Sf. Ilarie de Poitiers, ep. și învățător al Bisericii (calendar romano-catolic)

·         Sf. Ermil si Stratonic (calendar greco-catolic)

·         India: Festivalul cămilei, în orașul-cetate Bikaner (13-14 ianuarie)

·         Togo: Ziua națională. Ziua eliberării naționale (1967)

·         Rusia: Ziua presei

ARTE 13 Ianuarie

MUZICĂ 13 Ianuarie

Nae Leonard, tenor, supranumit „prinţul operetei româneşti”

NAE LEONARD CREOLA: https://youtu.be/qO_qEx6ji1M;

N.LEONARD ARIA BALALAICA DIN ORLOFF: https://youtu.be/tsTK7GX5sSU.

Richard Anthony (Ricardo Btesch), cântăreţ şi compozitor francez

Zavaidoc

ZAVAIDOC, 16 SONGS: https://youtu.be/qFLP32LwzyE.

John Lees, chitarist şi compozitor britanic (Barclay James Harvest)

Beatles - „I wanna hold your hand”

Trevor Rabin, chitarist, vocalist, basist şi clăpar sud-african (Rabbitt, Yes)

Trevor Rabin 

Fred White, baterist american (Earth, Wind & Fire)

EARTH, WIND & FIRE 

Graham McPherson, vocalist şi compozitor britanic (Madness)

O – zone

O-Zone:

Rune Eriksen, chitarist norvegian

Teddy Pendergrass, cântăreț și compozitor american (Harold Melvin & The Blue Notes)

ÎNREGISTRĂRI NOI:

J S Bach: Orchestral Suites (Academy of St Martin in the Fields) DISC 1

J.S. Bach: Concerto in D minor, BWV 1043: For you, my friend

Bartók: Violin Concertos

J S Bach: Orchestral Suites (Academy of St Martin in the Fields) DISC 2

CREEDENCE CLEARWATER REVIVAL GREATEST HITS

Disco Dance Songs Best of 80's Disco Legends - Euro Disco Hits Remix - Disco Music Hits 80's

POEZIE 13 Ianuarie

George Petcu

Biografie

George Petcu (n. 13 ianuarie 1917 în Grindu, județul Ialomița - d. 19 mai 1939, Grindu) a fost un poet român interbelic.

George Petcu s-a născut pe data de 13 ianuarie 1917 în Grindu, Ialomița. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu pe care le-a absolvit în 1937. Între anii 1937-1939 a fost student al Facultății de Litere și Filologie din cadrul Universității din București. S-a stins prematur, pe data de 19 mai 1939, și a fost îngropat în cimitirul din Grindu.

George Petcu a debutat în revista Ancheta care apărea la Târgoviște, în acceași perioadă în care debutau poeții Virgil Carianopol, Stefan Baciu, Radu Gyr, Gelu Naum, Ion Sofia Manolescu. A colaborat la revistele Pământul (Călărași), Hotarul (Arad), Festival (Silistra), Decalogul (Brașov), Revista scriitoarelor și scriitorilor români (București).

A debutat editorial în 1936 cu volumul de versuri Tălmăciri din mine, publicat la Editura Pământul din Călărași. În 1938, îi apare un al doilea volum intitulat Fata morgana la Editura librăriei Pavel Suru din București.

Volume antume

·         1936 - Tălmăciri din mine, Editura Pământul din Călărași

·         1938 - Fata morgana, Editura librăriei Pavel Suru, București

Volume postume

·         1998 - Cântece de stepă, antologie ale celor mai frumoase poezii ale lui George Petcu, antologator Marin Cosmescu Delasabar, Editura Star Tipp, Slobozia.

NOAPTEA DE BOBOTEAZĂ

                        «Prin oglinzile putrede de somn,

                        Albă să treci,

Zornăind aurăriile reci… »

Lumânări suiau lebede stinse !

Pierdute zăpezi, linişti ninse

Tremurau în raiuri de oglinzi…

Liniştea creşte –muşchi verde –pe grinzi !

Păsări obosite cădeau, lin, la fereastră.

Timpul se făcuse melc în seara albastră…

Cerurile erau aşa de aproape,

Aşa de aproape !

Duhul sfânt a umblat toată noaptea pe ape…

A trâmbiţat cocoşul a treia oară…

Pe unde întârzii, nenuntită fecioară ?

Ce vânturi s-au abătut prin oglinzi,

Nălucă din lespezi, de nu te desprinzi ?

Prin sticlele nopţii mă uit aburit :

Mări negre foşnesc în ajurul cernit !

Şi-n timp ce –arc alb –peste lume,

Trist lunecă,

Steaua albastră…în oglinzi se întunecă…

Dan Botta, poet, eseist și dramaturg român

Biografie Dan Botta
Dan Botta (n. 26 septembrie 1907, Adjud, m. 13 ianuarie 1958, Bucureşti) a fost un poet, eseist şi traducător român din perioada interbelică. Este fratele lui Emil Botta. Urmează şcoala primară la Adjud şi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focşani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. Urmează apoi studii universitare clasice (limba latină şi limba greacă) la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, fiind dublu licenţiat în Educaţie Fizică şi Sport. Publică în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine, etc. Participă la conferinţele grupului Criterion şi este cooptat în comitetul de redacţie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcţie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938. Pe lângă volumul de versuri Eulalii, a publicat, în timpul vieţii, două volume de eseuri. Restul operelor au apărut postum, în patru volume de Scrieri. Pe lângă opera originală, este şi autor al unor admirabile traduceri din literatura universală: poeziile lui Edgar Allan Poe şi romanul Oile Domnului (A Lã e a Neve), al scriitorului portughez Ferreira de Castro.

Opere publicate

* Eulalii, poeme, 1931
* Limite, eseuri, 1936,
* Charmion sau Despre muzică, 1941
* Scrieri, vol 1-4, 1968

Traduceri din literatura universală

* Ferreira de Castro - Oile Domnului, roman, Editura de Stat pentru Literatura şi Artă, 1955
* Edgar Allan Poe - Scrieri Alese, Editura pentru Literatură Universală, 1963, (cu două variante de traducere artistică a poeziilor, de Emil Gulian şi de Dan Botta)

Bibliografie

* Constantin Ciopraga: Amfiteatru cu poeţi, ediţia a II-a revăzută, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2002, ISBN 973-85706-8-9
* Giovanni Rotiroti: Dan Botta, între poiesis şi aisthesis, Editura Pontica, 2001, ISBN 973-9224-51-2
* Mircea Vulcănescu: Dimensiunea românească a existenţei, 1992-1995, Editura Eminescu (ediţie îngrijită de Marin Diaconu şi Zaharia Balinca, cuvânt înainte de Constantin Noica): Vol. 1 - Pentru o nouă spiritualitate filosofică, 1992, ISBN 973-22-0214-9, Vol. 2 - Chipuri spirituale, 1995, ISBN 973-22-0366-8
* Eugen Barbu: O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini pîna în prezent : Poezia română contemporană, Editura Eminescu, 1975

Cântul ştimelor mării 

În apele noastre
Dorm stele albastre,
Dorm linişti albastre.
Ci vino, ci vino
Şi fruntea-ţi închin-o
Şi umbra-ţi închin-o,
În pajiştea lină,
În floarea senină,
A apei lumină.
Ci vino,-ntre stânci
Dorm stele adânci,
Dorm patimi adânci.
Ci vino să plângi,
Să plângi,
Să te frângi,
Să dormi sub reci maluri,
În foşnet de valuri,
În zvon de cavaluri.
Ci vino, ci vino,
Inima-ţi închin-o,
Patima-ţi închin-o.
Aici gândul moare,
Inima nu doare,
Lacrima nu doare.
Aici toate cântă,
Cântă,
Şi se-ncântă,
Toate se alină,
În floarea senină
A apei lumină.

Dincolo de… 

Dincolo de vântul turbat,
De vântul spre care se-avântă-n văzduh ciocârlanul beat,
Bate – zice-se – vântul din Rai.
De boarea lui dulce fulgerat cazi pe plai.
Acolo, acolo m-aş fi suit,
Până-acolo aş fi îndrăznit.

Un bucium sună departe 

Un bucium sună departe, departe,
Tristeţea serii ori a zilei moarte,
Tristeţea vieţii ori a lumii moarte.

E atâta linişte acum, încât parc-ar ninge;
Cine ivărul odăii mele parc-ar atinge,
Cine intră atât de uşor încât nici nu-l atinge?

O umbră în faţa uşii mele adastă,
Îi văd chipul în seara albastră,
Cu degetul pe buze cum adastă.

Încerc să strig – vocea mi se-neacă-n piept,
Încerc să strig. Aş vrea să mă deştept.
Deşi nu visez, parcă aş vrea să mă deştept.

Liniştea e atât de cumplită peste tot,
Aş striga, m-aş ridica, dar nu pot,
Aş izgoni cumplita umbră, dar nu pot.

Şi ochii mei se pătrund de trista-i faţă,
Şi ochii mei se îneacă în trista-i faţă,
Şi încetul cu încetul mă înfăşoară ca-ntr-o ceaţă.

Un bucium sună departe, departe,
Tristeţea zilei sau a vieţii moarte,
O ştiu, şi gust a vieţii tristă moarte.

Sorin Holban, prozator și poet român

Biografie

HOLBAN Sorin, se naste la 6 febr. 1933, Iasi. 
Prozator si poet. 

Licentiat al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti. 

Lucreaza in presa din 1950; redactor la ziarul Informatia Bucuresthdui, in paginile caruia semneaza reportaje, anchete si comentarii. 

Autor al volum de nuvele Te urasc, iubita mea (1976), urmat de volum de versuri Cu tango inainte (1982) si de romanul Iarna cand au murit cangurii (1984). 

A scris, in colab. cu fratele sau, Nicolae Hol-ban, piesa de teatru Apa vie.

Dupa ce a practicat multi ani jurnalismul, Sorin Holban a debutat ca prozator cu un volum de nuvele. Te urasc, iubita mea (1976). scris cu acuratete si chiar cu siguranta stilistica, lipsit insa de profunzime si nedepasind cliseele puse in circulatie de literatura epocii. Citeva episoade par secvente dintr-un roman despre obsedantul deceniu, prezentate inlr-un mod tendentios, dintr-o perspectiva ideologizata. 

Cu toate acestea, nuvelele nu intra in categoria asa-zisei proze politice de mare audienta in anii '70-'80, caci preferintele lui Sorin Holban se indreapta mai curind spre literatura sentimentala, cu tineri veseli si prietenosi, participind cu insufletire la micile evenimente cotidiene, lipsiti, in general, de interes pentru marile probleme istorice, politice, sociale ce-i framintasera pe cei din prima generatie postbelica. Sorin Holban scrie o literatura de vacanta marcata de gratuitate, abtinindu-se sa ridice, intr-un climat de liniste si impacare, idei grave, urgente, insolubile. Discursive si insuficient diferentiate stilistic, poeziile din Cu tango inainte (1982) au fost scrise sub influenta lui Eugen Jebeleanu si a lui Adrian Paunescu, avind ca teme razboiul, lagarele de concentrare, crimele nazistilor etc Sint versurile unui om „multumit de viata" (Pasarea spaimei), care, avind prilejul sa calatoreasca in Polonia, de pilda, rememoreaza citeva dintre ororile istoriei contemporane, fericit ca traieste intr-un alt timp, ca poate gusta fara opreliste din nevinovatele placeri ale vietii zilnice. 

Romanul Iarna cind au murit cangurii (1984) e o scriere agreabila, de consum, ce se citeste cu placere, caci umorul izbuteste nu o data sa invioreze lectura, dizolvind contradictiile dintre personaje pina la anularea posibilelor surse de conflict. Eroii sint aceiasi tineri ce se persifleaza in joaca unii pe altii, schimba ironii lipsite de rautate, care au ca unic scop sa le puna in evidenta agerimea spiritului. Sint mereu gata sa intoarca lucrurile in comedie, sa se joace cu problemele cele mai grave, dovedind o jovialitate nu numai nestapinita, dar si inepuizabila. Pe scurt, romanul e o fantezie umoristica aglu-tinind elemente de paiaterie, teatru de marionete etc. si facind din amuzament valoarea suprema a existentei. Se simte in intreg cuprinsul cartii o surda aversiune fata de latura solemna, grava a vietii. Pentru eroii lui Sorin Holban a fi serios pare un indiciu sigur de marginire sau chiar de obtuzitate. Simpatia autorului se indreapta in mod vadit spre spiritele ironice, ludice. care stiu sa relativizeze totul prin ris. Nu e nihilism in atitudinea lor, caci exista chiar si pentru acesti oameni un lucru cu care nu se poate glumi: iubirea. Undee vorba de iubire nu mai incape umorul. 

Ca urmare, paginile consacrate acestui subiect dezvaluie deseori un sentimentalism de-a dreptul adolescentin. Autorul insusi semnaleaza ca prototipurile eroilor sai se afla in lumea filmului, a spectacolelor de divertisment, a vedetelor, dar si in literatura comica a lui I. L. Caiagiale, G. Topirceanu, Haaek, Urmuz", Ion Baiesu. Pentru cei doi naratori, care iau cuvintul pe rind in roman, batrinetea inseamna, de obicei, senilitate. in viziunea lor, batrinii sint ridicoli, apar caricaturizati, ilustrind cealalta dimensiune estetica a romanului: grotescul. Pendulind intre umor si grotesc, scrierile lui Sorin Holban (mai putin versurile) se intorc la vechile izvoare, desfundate in anii '70, ale literaturii sentimentale.

OPERA: Te urasc, iubita mea, nuvele. Bucuresti, 1976; Cu tango inainte, versuri. Bucuresti, 1982; Iarna cind au murit cangurii, roman, Bucuresti, 1984.

REFERINTE CRITICE: I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 3, 1977; L. Ulici, in Romania literara, nr. 14, 1977; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 25, 1983; Sultana Craia, ibidem, nr. 49, 1985; H. Zalis, in Romania literara, nr. 41, 1985.

TEATRU/FILM 13 Ianuarie

Nevestele vesele din Windsor de W Shakespeare

Nevestele vesele din Windsor - William Shakespeare: http://youtu.be/MrgaILDup_k.

Cu Mihai Fotino

Filmografia

• Directorul nostru (1955)
• Telegrame (1959)
• Porto-Franco (1961)
• Codin (1963)
• Politică și delicatese (1963)
• Titanic vals (1964) - Dinu
• Amprenta (1967)
• Balul de sîmbătă seara (1968)
• Elixirul tinereții (1975)
• Tufă de Veneția (1977)
• Chirița la Iași (1987)
• Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
• Dublaj de voce în seria Tarzan, în rolul Profesorului Archimedes Q. Porter, vocea în original aparținându-i lui Jeff Bennett (2003)
• Dublaj de voce, record de dublaj Disney (interpretare la 76 de ani, și 68 de ani în activitate), la filmul Marea Aventură a Porcușorului (Piglet's Big Movie), în rolul lui Iepure, în original vocea aparținându-i lui Ken Sansom (2004)

Negutatorul de minuni (Teatru radiofonic) –comedie: http://youtu.be/qFFixQ0xIxY.

Cu Toni Tecuceanu

Cătălin Mitulescu (n. 13 ianuarie 1972, Voluntari)^[1] este un regizor de film, producător și scenarist român.

film, producător și scenarist român.

Regizor

• La amiază (1997)
• Adrian Copilul Minune (1999, scurt-metraj documentar)
• București-Wien, ora 8:15 (2000, scurtmetraj)
• 17 minute întârziere (2002, scurtmetraj)
• Trafic (2004, scurtmetraj câștigător al Palme d'Or la Cannes 2004)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006, lungmetraj)
• Loverboy (2011, lungmetraj)
• Dincolo de calea ferată (2016) titlu de lucru Rumeno^[2]

Scenarist

• București-Wien, 8:15 (2000)
• 17 minute întârziere (2002)
• Trafic (2004)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
• O zi bună de plajă (2008, scurtmetraj premiat cu Ursul de Aur la Berlin 2008)
• Lecția de box (2007, scurtmetraj)
• Muzica în sânge (2010, scurtmetraj)
• Eu când vreau să fluier, fluier (2010, premiat cu Marele Premiu al Juriului Ursul de Argint la Berlin 2010)
• Loverboy (2011)

Producător

• Trafic (2004)
• Ryna (2005)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
• Lecția de box (2007, scurtmetraj)
• O zi bună de plajă (2008)
• Eu când vreau să fluier, fluier (2010)
• Muzica în sânge (2010, scurtmetraj)
• Loverboy (2011) (lungmetraj)

Radu Beligan RalucaZamfirescu Dina Cocea Jocul de a vacanta 1957 Mihail Sebastian

 GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 13 Ianuarie

Scenete umoristice cu Mișu Fotino

SFATURI UTILE 13 Ianuarie

Cele mai eficiente moduri prin care poti neutraliza mirosul neplacut de urina:

1. Spala bine covorasul din baie.

Este destul de evident, dar vom trece in revista si acest aspect. Covorasul de langa vasul WC-ului trebuie spalat zdravan sau inlocuit cu unul nou.

2. Demonteaza capacul WC-ului si curata-l periodic.

Capacele pentru WC nu sunt deloc scumpe, asa ca daca plasticul capacului vechi este impregnat cu mizerie, cumpara un capac nou! Ideal ar fi sa investesti intr-un set nou cu amortizor, care previne trantirea capacului la inchidere. Exista si seturi dotate cu balamale retractabile, care inlesnesc desfacerea si curatarea colacului si a capacului.

3. Curata garniturile vasului toaletei si, daca este necesar, inlocuieste-le cu alte noi.

Garniturile se tocesc in timp, iar patrunderea mizeriei in crapaturi face imposibila indepartarea mirosurilor.

4. Foloseste acest detergent pentru baie preparat in casa.

Poti folosi acest detergent pentru curatarea gresiei si a suprafetelor din linoleum. Detergentul nu trebuie folosit pe suprafetele din lemn. Detergentul este perisabil si trebuie preparat inainte de fiecare folosire. .

- 4 litri de apa fierbinte

- 1/4 cana de otet

- 1/4 cana de bicarbonat de sodiu

- un dop de detergent de vase lichid

Instructiuni:

Amesteca bine toate ingredientele, apoi foloseste un burete ca sa intinzi si sa freci detergentul pe suprafata podelei si pe piciorul vasului de WC. Freaca bine si garniturile toaletei si rosturile gresiei. Lasa detergentul sa actioneze pe suprafete timp de cateva minute, apoi clateste cu apa.

5. Prepara acest excelent absorbant:

Ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

- Un borcan din sticla.

- Bicarbonat de sodiu.

- 3-5 cuisoare.

- cateva picaturi de ulei esential la alegere

- O bucata de tul sau de alt material textil similar.

Instructiuni:

Umple borcanul pe jumatate cu bicarbonat de sodiu, adauga cuisoarele si cateva picaturi de ulei esential. In urma, acopera gura borcanului cu bucata de tul sau cu un alt material subtire si vaporos, si fixeaza materialul textil cu banda adeziva. Absorbantul neutralizeaza toate mirosurile neplacute din baie si din alte incaperi ale locuintei.

GÂNDURI PESTE TIMP 13 Ianuarie

Câteva citate: