MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 21 IANUARIE 2919

Bună dimineața, prieteni și o săptămână cât mai plăcută să avem de la Domnul!
Începem săptămâna cu muzică bună: 

Yanni Greatest Hits - Yanni Best Piano Songs 2019 - Best Instrumental Music

RELIGIE ORTODOXĂ 21 Ianuarie

Sf Cuv Maxim Mărturisitorul; Sf Mc Neofit; Sf Mc Agnia din Roma

Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol, într-o familie de neam ales. El a primit învăţătură temeinică de la cei mai de seamă dascăli ai vremii. De aceea, în anul 610, a fost chemat de împăratul Heraclie (610-641) la curtea sa, unde l-a făcut mare sfetnic al împărăţiei, dar Sfântul nu a rămas multă vreme în această dregătorie, întrucât, ivindu-se o rătăcire nouă şi împăratul căzând şi el în această învăţătură greşită, Sfântul Maxim a lepădat dregătoria sa şi lumea, mergând la o mănăstire din Hrisopole (azi cartierul Üsküdar din Istanbul), s-a făcut călugăr, alegând a fi mai bine ,,lepădat în casa lui Dumnezeu, decât a locui în locaşurile păcătoşilor” (Psalm 83, 11), precum zice psalmistul. Rătăcirea nouă, numită a monoteliţilor, adică a celor care mărturisesc o singură voinţă şi o singură lucrare în Hristos, se ridica împotriva credinţei celei drepte, care învaţă că Hristos Domnul, deşi este o singură persoană, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totuşi are, după întrupare, două firi: cea dumnezeiască şi cea omenească, iar pentru că sunt în El aceste două firi întregi, tot astfel sunt în El două voinţe şi două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui, pentru că numai punând la lucru în armonie cele două voinţe şi lucrări, a putut El săvârşi mântuirea noastră, cum arată Scriptura. Iar rătăcirea aceasta, a monoteliţilor, era susţinută de doi patriarhi: Chir din Alexandria şi Serghie din Constantinopol, care se lăudau în faţa împăraţilor că această nouă învăţătură va câştiga de partea împărăţiei popoarele monofizite (o rătăcire mai veche, care învaţă că în Hristos este numai o singură fire) de la graniţa dinspre perşi şi arabi, şi va întări, astfel, hotarele Imperiului. Iar în anul 633 a avut loc chiar o învoială scrisă în acest scop, între bizantini şi monofiziţi. De aceea împăraţii au dat o poruncă aspră, oprind să se mai scrie sau să se mai vorbească despre una sau două voinţe şi lucrări în Hristos. Astfel, împăratul Heraclie a dat hotărârea numită Ecthesis, în anul 638, iar mai apoi împăratul Constans, al II-lea (641-668) pe cea numită Typos, în anul 648. Şi astfel, s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Cel dintâi care şi-a dat seama de primejdie a fost Sfântul Sofronie († 638), patriarhul Ierusalimului, iar, după moartea lui apărarea Ortodoxiei a fost condusă de Sfântul Maxim.

Aflând, aşadar, că în Apus rătăcirea aceasta nu se întinsese, Sfântul Maxim s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi, mergând din Răsărit în Apus, mai întâi în Africa, la Cartagina (641), şi apoi la Roma (646), i-a îndemnat pe cei de acolo ca, strângând multe sinoade de episcopi, să mărturisească dreapta credinţă şi, dând anatemei dogmele rătăcirii monotelite, să osândească şi cele două porunci împărăteşti care opreau mărturisirea adevărului. Sfântul Maxim spunea: „A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el”. Şi a scris Cuviosul Maxim cuvinte şi cărţi, pline de înţelepte dovediri care adevereau temeiul dreptei credinţe, pe care le-a trimis apoi pretutindeni în lume. 

Acestea aflându-le, împăratul Constans al II-lea (641-668) a trimis pe oamenii săi, cu putere ostăşească, în Apus, în anul 653, şi a prins mai întâi pe Sfântul Martin, papa Romei (649-655, pomenit ca Sfânt la 14 aprilie), pe care, judecându-l, l-a surghiunit la Herson, în Crimeea, unde a şi murit, iar peste câteva zile, prinzându-l şi pe Sfântul Maxim împreună cu doi ucenici ai săi, l-a dus la Constantinopol, apoi l-a surghiunit la Vizia, în Tracia (655). După o nouă judecată, a fost surghiunit la Perberis. Iar la cea din urmă înfăţişare, neprimind a tăinui dreapta credinţă, i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă, ca să nu mai poată mărturisi adevărul, nici cu graiul, nici prin scris, şi a fost surghiunit pentru toată viaţa în Lazica, din Caucaz (în Georgia de astăzi). Şi aşa, aruncat în surghiun la vreme de bătrâneţe, cu limba şi cu mâna tăiate, ca preţ de sânge pentru credinţă, şi rămânând simplu monah până la sfârşitul zilelor sale, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul în 13 august, anul 662, având 82 de ani. Cuviosul Maxim a fost un mărturisitor şi în războiul cel nevăzut al înnoirii duhovniceşti a omului, prin lupta împotriva patimilor, cu ajutorul harului dumnezeiesc, precum arată scrierile sale din Filocalie.

Prăznuirea sa se face la 21 ianuarie şi 13 august. Mâna sa dreaptă, tăiată pentru apărarea prin scris a dreptei credinţe, se păstrează până astăzi la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, iar celelalte moaşte ale sale au fost descoperite în anul 2010 în Georgia, acolo unde a murit exilat.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Neofit.

Muncitorul, umplându-se de frică şi de spaimă şi neştiind ce să mai facă, a poruncit ostaşului să străpungă cu ţepi de fier tot trupul mucenicului, până când îi va ieşi duhul.

Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinţi binecredincioşi, pe nume Teodor şi Florentina, în timpul împăratului Diocleţian. De la începutul vieţii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani şi învăţa carte cu alţi copii, făcea rugăciuni şi sporea minunat la învăţătură. Şi venea o porumbiţă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.

Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinţii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.

Sfânta Muceniţă Agnia s-a născut în Roma cea veche, din părinţi creştini, şi a fost crescută de dânşii întru buna credinţă; iar în anul al treisprezecelea al vieţii sale, prin moartea cea vremelnică a scăpat de aici şi viaţa cea nesfârşită a aflat-o; deci pe singur Dătătorul de viaţă L-a iubit şi de Acela din tinereţe s-a lipit. Tânără era cu anii, dar bătrână cu înţelegerea cea desăvârşită, tânără cu trupul, iar în sufletul ei era înţelepciunea cărunteţelor; era frumoasă la faţă, dar mai frumoasă cu credinţa. Aceasta cu dragostea dulcelui ei Iisus, Celui ce S-a născut din curată Fecioară, rănindu-se, fecioria sa a logodit-o Lui şi afară de El pe nimeni altul n-a voit să-L aibă sieşi logodnic.

Fiind de bun neam şi prea frumoasă, prin frumuseţea sa a atras la sine ochii şi inima oarecărui tânăr, care era fiul lui Simfronie, eparhul cetăţii; încât când se întorcea de la şcoala fecioarelor, văzând-o acela, îndată s-a robit spre dragostea ei; şi degrabă întrebând şi aflând casa părinţilor ei, multe daruri a început a-i trimite ei şi multe îi făgăduia, voind să-i fie mireasă şi să se unească cu dânsul prin nuntă. Iar Sfânta Agnia toate darurile acelea le lepăda ca pe nişte gunoaie, întru nimic socotindu-le şi spunând că ea este logodită Mirelui Celui mai bun, de la Care are darurile cele înalte şi mai scumpe şi Aceluia mireasă fiind, nu poate să-l lase pe El şi să-şi schimbe dragostea şi credinţa ei.

Dar tânărul, din zi în zi cu mai mare dragoste se apropia de dânsa şi se zicea despre el că este mai cinstit şi mai bogat decât alţi tineri de bun neam; dar socotind că fecioara mai mari daruri voieşte de la dânsul, i-a trimis mai multe şi mai scumpe decât cele dintâi, adică pietre şi mărgăritare, podoabe şi haine de mult preţ; şi el însuşi le-a adus la dânsa, rugând-o pe de o parte singur, iar pe de alta prin cunoscuţi, prieteni şi vecini, ca pe nimeni mai mult decât pe el să nu cinstească, ştiindu-i numele cel bun al său, bogăţiile, casele şi moştenirile cărora ea poate să fie stăpână, de va voi să se logodească cu el.

Atunci, pe faţă a început a-i grăi lui sfânta: „Du-te de la mine aprinzătorule al văpăii păcatului, pătimaşule neiubitor al curăţiei şi mâncarea cea pregătită morţii celei veşnice; depărtează-te de la mine, de vreme ce te-a întrecut pe tine alt iubitor al meu, care fără de asemănare mai mari frumuseţi mi-a dăruit şi cu inelul credinţei Sale m-a logodit, dar tu nici cu neamul, nici cu dragostea nu poţi să te asemeni Lui.

Acela a pus pe mine podoaba cea scumpă a înfrumuseţării celei duhovniceşti, dreapta mea şi grumazul meu le-a înveselit cu pietre de mai mult preţ, a pus în urechile mele cercei de mărgăritare fără de preţ şi m-a încins cu mărgăritare de lumină strălucitoare. El a pus semn în faţa mea, ca astfel pe nici un iubitor să nu-l voiesc decât pe El. M-a îmbrăcat cu haină ţesută cu aur şi cu nenumărate podoabe m-a înfrumuseţat, şi arătându-mi şi o comoară fără de preţ, a făgăduit ca să mi-o dea mie, de voi păzi credinţa către El; deci nu pot să caut spre altcineva, ca să nu necinstesc pe iubitul meu cel dintâi, nici nu pot să-L las pe Acela cu care, prin legătura dragostei tare sunt legată, al Cărui bun neam este mai înalt, puterea mai mare, podoaba mai frumoasă, dragostea mai dulce, tot dorul covârşind, Cel care a pregătit mie acum cămara, al Cărui glas este dulce.

Acum a plecat din gura Lui lapte şi miere, acum cu braţele Sale cele curate m-a cuprins pe mine, inima Lui cu inima mea acum S-a unit şi sângele Lui a înfrumuseţat faţa mea, Cel a Cărui Maică este o Fecioară nenuntită, Căruia îngerii Îi slujesc şi soarele şi luna de frumuseţea Lui se minunează, care prin porunca Lui morţii înviază, prin atingerea Lui bolnavii se tămăduiesc şi ale Cărui bogăţii niciodată nu se împuţinează şi vistieriile nu-L ispitesc. Aceluia Unul îi păzesc credinţa şi Lui cu toată osârdia mă încredinţez; şi când Îl am pe Acela tovarăş, fecioară rămân, iubindu-L, fără prihană sunt, şi atingându-mă de El, curată rămân; nici nu voiesc să fac după nuntă fii, ci mă duc unde nu este durere şi roadele bune în toate zilele se înmulţesc”.

Auzind acestea nebunul de tânăr, mai mult s-a cuprins cu nesăţioasa dragoste către dânsa şi bolind cu inima, din rănirea de dragoste a căzut în grea boală de jale şi de mâhnire; deci, pe pat zăcând şi din adâncul inimii cu greu suspinând, şi-a arătat la doctori rana inimii sale. Iar tatăl lui, când a auzit acestea, cercetând pricina bolii, îndată a trimis la fecioară şi la părinţii ei, dorind să o logodească ca mireasă fiului lor. Iar ea s-a lepădat ca şi întâi, zicând: „Nicidecum nu mă voi lepăda de Cel mai înainte logodnic al meu”.

Dar eparhul cu mânie întreba cu dinadinsul: cine este cel ce voieşte să se asemene cu fiul său şi să-mi defăimeze casa? Atunci cineva din cei ce stăteau de faţă i-a spus că Agnia este din tinereţe creştină şi de vrăjile creştineşti atâta este înşelată, încât pe Hristos, pe care creştinii Îl au ca Dumnezeu, Îl socoteşte că îi este ca şi logodnic. Acestea auzindu-le eparhul, s-a bucurat, de vreme ce putea, fiind judecător, ca pe cea nevinovată de pedeapsă să o judece pentru necinstirea zeilor săi şi nădăjduia ca, cu puterea sa, să o silească spre însoţirea cu fiul lui.

Drept aceea, îndată trimiţându-şi slugile, a adus-o înaintea judecăţii sale păgâneşti. Unde mai întâi cu momiri, apoi cu îngroziri se ispitea şi se nevoia să o întoarcă de la Hristos şi de la fecioria cea făgăduită Lui. Însă fecioara lui Hristos nici de momire nu se înşela, nici de îngrozire nu se înfricoşa; ci, fiind îmbărbătată cu mintea, de cel ce o înfricoşa şi de cel ce o momea îşi bătea joc.

Văzând Sofronie eparhul o bărbăţie ca aceea a fecioarei, spre părinţii ei s-a întors şi cu ei despre logodnic a vorbit foarte mult. Dar de vreme ce erau de bun neam, necutezând ca să le facă lor silire, îi sfătuia ca cu adevărat să îndemne pe fiica lor spre nuntă; dar ei se lepădau, zicând: „Noi, o! eparhule, nu putem a o îndemna, căci precum din copilăria ei îi ştim gândul, aceasta niciodată nu o vom face, nici de la scopul său cândva nu se va întoarce”. Atunci eparhul iarăşi punând înainte pe fecioara la judecată şi multe vorbindu-i despre dragostea trupească şi de însoţire, când a părăsit tot cuvântul cel amăgitor şi momitor, la sfârşit a zis: „Din două una să-ţi alegi ţie: sau să te uneşti cu nunta fiului meu, sau zeiţei Vesta, dacă doreşti fecioria să-ţi păstrezi, întru veşnică slujbă să te dai; căci nişte fecioare ca acestea îi trebuiesc ei”.

La aceste cuvinte ale aceluia, fericita Agnia a răspuns: „Dacă pe fiul tău, care este răzvrătit de nebuna poftă, dar ca om are minte şi poate vedea, umbla şi gusta bunătăţile lumii acesteia, eu însă nu pot, pentru Hristos al meu, nici măcar a căuta spre dânsul, apoi cum aş putea să cinstesc pe idolul cel surd, mut, neînsufleţit şi nepriceput? Şi, ca să nu fac strâmbătate Atotputernicului Dumnezeu, capul meu nu-l voi pleca la piatra cea nesimţită, ştiind cu încredinţare că nu este alt Dumnezeu afară de Acela Care a făcut cerul şi pământul, prin Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Care pentru noi S-a întrupat şi a treia zi a înviat; Care acum la ceruri împărăţeşte cu împărăţie fără de sfârşit. Acestuia eu îi slujesc şi mă închin ca unui Dumnezeu adevărat şi viu. Iar pe zeiţa ta cea mincinoasă şi pe necuraţii voştri zei îi blestem”.

Acestea auzindu-le eparhul Sofronie, i-a zis: „Îţi cruţ tinereţile tale şi hulele pe care le-ai zis contra zeilor noştri le iert ţie, că te văd că nu ai înţelegere desăvârşită; deci, cruţă-te şi tu singură pe tine şi nu mânia pe zei”.

Iar Sfânta Agnia a zis: „Pentru ce tinereţile mele ca nedesăvârşite şi nepricepute le socoteşti; ce ţi se pare că-mi trebuie vreo milă de la tine? Deci, să ştii că credinţa se păstrează nu în ani şi în vârsta trupului, ci întru înţelegere, căci Dumnezeu Atotputernicul laudă mai mult mintea decât anii şi binevoieşte înţelegerea mai mult decât anii. Iar zeii tăi, întru a cărora urgisire nu doreşti a fi eu, lasă-i ca singuri să se mânie asupra mea, singuri să-mi grăiască şi să-mi poruncească, ca să-i cinstesc şi să mă închin lor”. Zis-a eparhul: „Una din două să-ţi alegi: sau cu alte fecioare, spre lauda casei tale, să jertfeşti zeiţei Vesta, sau să mergi în casa de desfrânare spre veşnica ocară a numelui tău, la femei fără de ruşine”.

Atunci Sfânta Agnia cu îndrăzneală a răspuns: „De-ai fi ştiut cine este Dumnezeul meu, n-ai fi grăit unele ca acestea; iar eu văd puterea Dumnezeului meu Iisus Hristos şi întru nimic socotesc îngrozirile tale, nădăjduind cu neîndoire că nici zeilor tăi nu voi jertfi şi nici fecioria mea cea curată nu se va întina; pentru că am păzitor al trupului meu pe îngerul lui Dumnezeu şi pe Domnul meu Iisus Hristos, Unul născut Fiul lui Dumnezeu, pe care tu nu-L ştii încă; Acela îmi este zid nesurpat, străjer neadormit şi apărător neîncetat; iar nu ca zeii tăi, care sunt de aramă, din care mai bine se fac căldări pentru trebuinţe omeneşti, sau de pietre, care se aştern pe drum; iar Dumnezeu nu în piatră locuieşte, ci scaunul Lui este cerul, nu în aramă sau în oricare altă materie scumpă, ci întru împărăţia cea de sus, unde de toată zidirea este lăudat şi închinat. Iar tu cu cei asemenea ţie, de nu te vei întoarce de la închinarea de idoli la adevăratul Dumnezeu, apoi împreună cu zeii tăi, care în foc se varsă şi în foc se toarnă, în focul cel veşnic te vei chinui”.

Atunci eparhul, mâniindu-se foarte tare, a poruncit să dezbrace pe sfânta şi s-o ducă goală în casa de desfrânare, iar crainicul striga astfel: „Agnia, rău credincioasa fecioară, care a hulit pe zei ca o desfrânată, se dă în casa de desfrânare”. Şi fiind dezgolită sfânta fecioară spre batjocură, Dumnezeu nelăsând pe aceea care nădăjduia spre El, nici lăsând să fie ruşinată şi batjocorită mireasa Sa, îndată a făcut să crească perii capului ei atât de mari, încât tot trupul ei cu totul l-a acoperit, ca o haină prea frumoasă, încât nimeni nu putea să-i vadă goliciunea ei.

Apoi, intrând în casa cea de păcat, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu, pe păzitorul cel gata al fecioriei sale, care atât de mult a luminat-o pe ea cu o negrăită lumină, încât pentru mărirea slavei, nu puteau să caute la dânsa ochii celor fără de ruşine şi necuraţi; pentru că strălucea cămara aceea ca soarele, când străluceşte întru puterea sa; şi cu cât încerca cineva cu mai iscoditori ochi să caute la dânsa, cu atât se întunecau ochii lui de chipul cel nevăzut; iar când a început a se ruga fecioara, a văzut înaintea sa o haină albă, ţesută nu de mâini omeneşti, ci de mâini îngereşti, cu care îmbrăcându-se şi văzând-o potrivită staturii sale, a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că rânduindu-mă în rândul roabelor Tale, această haină mi-ai dăruit mie”.

Atunci casa păcatului era ca o casă de rugăciune şi locul petrecerilor diavoleşti se făcuse sălăşluire a casei lui Dumnezeu, desfrânarea cea necurată s-a făcut cămară frumoasă, unde mireasa lui Hristos, cu îngerul ce i se arătase ei, lăuda şi cânta pe Dumnezeu. Şi veneau mulţi răzvrătiţi cu mintea şi aprinşi cu pofta; dar temându-se de slava aceea ce înconjura pe fecioară şi cunoscând dumnezeiasca putere ce apăra fecioria ei, se înţelepţeau şi închinându-se, ieşeau de acolo.

Apoi, însuşi tânărul acela, începătorul răului, a venit cu prietenii săi, plin de patima desfrânării, vrând să facă silă sfintei fecioare şi văzând că cei care intraseră şi ieşiseră mai înainte de dânsul nimic au sporit, îi batjocorea, numindu-i neputincioşi şi mişei; deci, a intrat singur cu îndrăzneală, în cămara în care se ruga sfânta, şi văzând cereasca strălucire, n-a dat cinste slavei Domnului, ci fără de ruşine, s-a repezit la mireasa lui Hristos; şi mai înainte de a se atinge el cu mâna de dânsa, îndată a năvălit asupra lui diavolul, şi aruncâdu-l tare la pământ, l-a sugrumat şi l-a lăsat fără de suflet. Iar tinerii cei ce veniseră cu dânsul, văzând că el zăboveşte mult acolo, socoteau că el săvârşeşte lucrul păcatului; unul din cei mai iubiţi prieteni ai lui vrând să-l laude, a intrat acolo, dar găsindu-l fără suflet, a început a striga cu mare glas: „Bărbaţi romani, ajutor! Iată, fermecătoarea aceasta cu vrăjile sale a omorât pe fiul eparhului”.

Alergând îndată mulţime de popor şi văzând ceea ce se făcuse, unii o numeau fermecătoare, alţii nevinovată; însă tatăl celui mort, auzind de aceasta, a mers degrabă în popor şi văzând pe fiul său zăcând fără de suflet, cu tânguire a zis către dânsa: „O! fără de omenie şi mai rea decât toate femeile, pentru ce ai omorât pe fiul meu? Au n-ai putut cu altul oarecare să-ţi arăţi puterea meşteşugului vrăjilor tale? Vai, mie, ce-ai făcut? Spune-mi cum l-ai ucis pe el?”

Sfânta, cu blândeţe, i-a răspuns: „Acela a cărui voie poftea s-o împlinească fiul tău, adică cel din început vrăjmaş al neamului omenesc, care are putere asupra desfrânaţilor şi netemătorilor de Dumnezeu şi mai ales asupra batjocoririlor de fecioare, acela l-a ucis pe el; pentru că toţi cei care mai înainte de el au intrat sunt vii şi sănătoşi, de vreme ce au dat cinste Dumnezeului tuturor, Cel ce a trimis pe îngerul Său să mă îmbrace în această haină a milostivirii şi să-mi păzească întreagă fecioria mea, cea din scutece făgăduită lui Hristos. Deci, văzând toţi luminarea cea îngerească, se închinau şi ieşeau fără vătămare, iar fiul tău fiind fără ruşine şi vrând să se atingă de mine, îndată l-a dat pe el îngerul cel dumnezeiesc satanei, spre această amară şi necinstită moarte, pe care o vezi. Şi iată, nu cu ale mele farmece, precum ţie ţi se pare, ci cu puterea şi cu porunca îngerului lui Dumnezeu este omorât”.

Eparhul a zis către dânsa: „Ca să mă încredinţez că nu cu farmece ai făcut-o, roagă pe îngerul tău ca să învieze pe fiul meu”. Răspuns-a sfânta: „Deşi sunteţi nevrednici în necredinţa voastră de o minune ca aceasta, dar pentru că a venit ceasul ca puterea Domnului meu Iisus Hristos să fie arătată şi preamărită, ieşiţi toţi de aici ca să fac obişnuitele rugăciuni Dumnezeului meu”.

Deci, când se ruga cu faţa la pământ, plângând, atunci îngerul Domnului arătându-se, a ridicat-o pe ea şi a înviat pe tânărul cel mort. Ieşind afară, a început a striga cu glas mare: „Unul este Dumnezeu în cer şi pe pământ şi pe mare, Dumnezeul creştinesc şi alţi zei nimic nu sunt, fără numai înşelăciune a rătăcirii, aducând şi lor şi altora pierzanie veşnică”. Acestea auzindu-le şi văzându-le mulţi din popor, au crezut în acea zi 160 de oameni şi, mergând, s-au botezat. Dar acestora, puţin mai pe urmă, necredincioşii le-au tăiat capetele, împreună cu al tânărului celui înviat.

Pentru o minune ca aceasta s-au tulburat slujitorii idolilor şi vrăjitorii, apoi făcând gâlceavă şi tulburare mare în popor, strigau către judecător: „Scoate în mijlocul nostru pe vrăjitoare, ucide pe fermecătoarea aceasta, care nu numai trupul ucide, ci şi sufletele şi inimile bărbăteşti”. Sofronie, văzând o minune ca aceasta, era întru nepricepere şi voia să elibereze pe sfânta, însă se temea de răscularea asupra lui a slujitorilor idolilor. Şi ca să nu fie izgonit din patrie, a lăsat pe omul său, cel cu numele Aspazie, pentru împăcarea tulburării poporului, iar el singur s-a dus mâhnit, căci n-a putut ca pe sfânta fecioară, după învierea fiului său, s-o libereze.

Aspazie, luând puterea, a poruncit ca în mijlocul cetăţii să facă un foc şi să arunce pe Sfânta Agnia spre ardere. Şi fiind aruncată sfânta, îndată s-a despărţit văpaia în două părţi, făcându-i în mijloc loc şi răcoare, iar asupra celor ce stăteau împrejur, focul se întindea şi-i ardea. Popoul văzând pe fecioară nearsă, socotea că aceea nu are putere dumnezeiască, ci vrajă.

Deci, întărtându-se gâlceava, cu glasuri de hulă strigau tare. Sfânta muceniţă în mijlocul focului, ridicându-şi mâinile în sus se ruga: „Slavă Ţie Atotputernice, de toţi închinat şi slăvite Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care m-ai izbăvit de mâinile oamenilor celor necuraţi şi de spurcăciune ai păzit sufletul şi trupul meu curat. Iată şi acum cu cereasca rouă a Sfântului Duh se răcoreşte mie locul acesta, văpăile se despart şi toată puterea focului se duce asupra slujitorilor celor care se sârguiesc să mă ardă. Bine Te cuvântez, Dumnezeule, Cel Prealăudat, căci în mijlocul văpăii, fără temere îmi dai cale spre Tine, aceasta, care acum o cred şi o văd. De aceea, ce am nădăjduit, aceea am primit şi dorirea mi-am câştigat. Acum pe Tine Te mărturisesc cu inima, pe Tine cu toată dorirea Te-am dorit; iată, la Tine merg, Dumnezeul Cel viu şi adevărat, Care cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Tău, şi cu Sfântul Duh, locuieşti şi împărăţeşti în toţi vecii. Amin”.

Săvârşindu-şi rugăciunea şi focul stingându-se, Aspazie, nesuferind tulburarea poporului, a poruncit să înfigă sabia în grumazii sfintei. Şi astfel Mucenița lui Hristos Agnia, roşindu-se cu sângele său, s-a dus la nunta Mirelui Celui fără de moarte. Iar părinţii ei, luând cu bucurie cinstitul trup al Sfintei Agnia, fiica lor, l-au dus la un sat al lor, nu departe de cetate, pe calea ce se numea Nomentana, unde mulţi din credincioşi se adunau la rugăciune, mai ales noaptea, de frica necredincioşilor, care şi acolo şi pe cale pândind, mare răutate făceau.

Odată năvălind fără de veste, pe mulţi i-au rănit, aruncând cu pietre şi pe toţi i-au gonit şi numai o fecioară a rămas, anume Emerențiana, care era de o vârstă cu Sfânta Agnia. Aceea umplându-se de îndrăzneală, ocăra pe tâlhari, zicându-le: „Pentru ce, împietriţilor, ucideţi cu pietre pe oamenii cei nevinovaţi? Ce pricină aţi aflat într-aceştia care pe unul Dumnezeu laudă şi vouă multe bunătăţi vă mijlocesc cu rugăciunile lor?” Iar ei, mâniindu-se, au ucis-o cu pietre. Şi astfel, rugându-se la mormântul Sfintei Agnia, şi-a dat duhul său Domnului. Şi îndată s-a făcut cutremur mare, fulgere şi înfricoşate tunete şi cea mai mare parte din ucigaşi au căzut morţi, ucişi de sus. Şi într-acea vreme cu îndrăzneală mai mult se făcea rău credincioşilor celor ce mergeau la mormântul muceniţei lui Hristos.

Părinţii Sfintei Agnia, mergând noaptea cu prezbiterii, au spălat cinstitul trup al Sfintei Emerențiana, fiind sângerat, şi l-au îngropat aproape de Sfânta Agnia. Iar ei neîncetat erau la mormântul iubitei lor fiice, în toate nopţile priveghind şi plângând. Într-o noapte au văzut o ceată de fecioare, mergând pe lângă dânşii, cu hainele ţesute cu aur, frumos împodobite şi cu slavă cerească luminate, iar în mijlocul lor au văzut pe sfânta lor fiică, Agnia, de asemenea strălucitoare, având de-a dreapta sa un mieluşel mai alb decât zăpada. Aceea spunând către prietenele sale să stea şi să aştepte puţin, a zis către părinţi: „Nu mă plângeţi pe mine ca pe o moartă, ci mai ales vă bucuraţi cu mine, căci cu fecioarele acestea am luat luminoase locaşuri şi pe Cel pe Care L-am iubit cu toată inima pe pământ, cu Acela m-am unit acum în ceruri”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută.

După mulţi ani, sosind împăratul Constantin cel Mare, fiica acestuia bolea cu trupul, cuprinsă fiind de bube de la cap până la picioare şi nu era loc neatins pe trupul ei, încât nici doctorii nu puteau să-i ajute cu ceva. Şi sfat bun luând, a mers noaptea la mormântul Sfintei Muceniţe Agnia şi acolo cu neîndoită credinţă rugându-se cu lacrimi, a adormit şi a văzut în vedenie pe Sfânta Agnia zicând către dânsa: „Îndrăzneşte, Constanțio, şi crede în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul tău, prin care acum te tămăduieşti de rănile tale”.

Deşteptându-se din somn Constanția, s-a simţit atât de sănătoasă, ca şi cum niciodată n-ar fi bolit. Şi întorcându-se la palatul ei, a spus tatălui său şi fraţilor, cum a tămăduit-o Sfânta Agnia şi s-a făcut bucurie mare în casa împărătească, încât toată cetatea se bucura, slăvind pe Dumnezeu de acea minune preaslăvită; şi mulţi mergând la mormântul sfintei muceniţe, primeau multe tămăduiri.

După aceea, Constanția, fiica împăratului, a rugat pe tatăl ei să zidească o biserică în numele Sfintei Muceniţe Agnia, la mormântul ei, unde rânduindu-şi viaţa, a petrecut în feciorie cu multe altele de neam bun şi slăvite fecioare, până la sfârşitul ei. Şi astfel s-a făcut mănăstire de fecioare lângă biserica fecioarei şi miresei lui Hristos, Sfânta Agnia întru cinstea şi lauda ei şi întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, slăvit în veci. Amin.

ISTORIE PE ZILE 21 Ianuarie

Evenimente

·         1077: Henric al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, se prezintă ca penitent la Canossa (localitate din Italia de nord), pentru a obține iertarea papei; după o așteptare de 3 zile, este primit de către papă care îi ridică excomunicarea.

·         1276: Inocențiu al V-lea devine papă. S-a nascut  in anul  1225 in Savoia si a decedat  la  22 iunie 1276 la Roma fiind doar câteva luni papa al Romei (1276). Inocențiu a fost primul papă din Ordinul Dominican. În timpul pontificatului  său a încercat să unească din nou Biserica Catolică cu cea din Răsărit. În 1898 a fost beatificat de papa Leon al XIII-lea, ziua lui în calendarul catolic sale fiind  data morții sale, 22 iunie.

·         1596: Charles de Montmorency, duce de Damville este numit amiral al Franței de către regele francez Henric al IV-lea.

·         1643: Navigatorul olandez Abel Tasman descopera Tonga din Oceanul Pacific.

·         1648 – La Alba Iulia apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, sub îngrijirea mitropolitului ortodox al Transilvaniei, Simion Stefan. Sfântul Ierarh Simion Ștefan (sau Simeon Ștefan) a fost mitropolit al Transilvaniei între anii 1643-1656. De asemenea, a fost un vestit cărturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducător și editor al „Noului Testament de la Bălgrad”( azi Alba Iulia). Iată ce scria Simion Ștefan în Predoslovie (prefață), adresandu-se cititorilor romani: „Bine știm că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sunt buni carii îmblă în toate țările, așea și cuvintele acealea sunt bune carele le înțeleg toți”. A fost unul dintre cei mai mari părinți duhovnicești români ai veacului al XVII-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face pe data de 24 aprilie

·         1793:  Regele Ludovic al XVI-lea al Franței a fost ghilotinat, sub acuzația de trădare.

·         1793: Rusia și Prusia împart Polonia

·         1840 – Navigatorul francez Jules Dumont d’Urville descopera Tara Adélie din Antartica. Teritoriul se învecinează la est și la vest cu Teritoriul Antarctic Australian, iar  Jules Sébastien César Dumont d’Urville  l-a denumit după soția sa, Adélie.  Polul Magnetic, a cărui poziție variază odată cu câmpul magnetic terestru, se află în proximitatea Teritoriului Adélie. Administrativ este unul dintre districtele Teritoriilor australe și antarctice franceze. În urma semnării Atratatului Antarcticii în 1959, Franța își exercită suveranitatea asupra teritoriului în contextul tratatului. În 1991, tratatul a fost completat prin Protocolul de la Madrid asupra protejării mediului, ceea ce face din continentul Antarctic o „rezervație naturală consacrată păcii și științei”. Conform Tratatului Antarcticii, Franța nu dispune de o Zonă Economică Exclusivă în largul coastelor teritoriului. Din 12 ianuarie 1956 Franța deține o bază permanentă, Stațiunea Dumont d’Urville, situată la coordonatele 66°40′S 140°01′E, cu o populație permanentă de 33, care crește până la 78 de persoane  în perioada verilor antarctice.

·         1848 - La Alba Iulia, apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, sub îngrijirea mitropolitului Andrei Şaguna.

·         1858 – Avocatul Benito Suarez devine presedinte al Mexicului. A fost primul presedinte amerindian al acestei tari. Este considerat fondatorul Mexicului modern si este unul dintre cei mai admirati presedinti pe care i-a avut aceasta tara.

·         1870: Decret privind înființarea Societății generale de asigurare reciprocă "Transilvania", cu sediul la Sibiu.

·         1899 – In Germania s-a produs  primul automobil Opel „Made in Ruesselsheim”.

·         1911: Prima ediție a Raliului Monte Carlo.

·         1919: au loc lucrările Conferinţei de pace de la Paris, la care a participat inclusiv şi delegaţii din partea României (Ionel I.C.Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu, etc.) şi guberniei Basarabia (Ion Pelivan-preşedinte, Ion Codreanu, Sergiu V.Cujbă, Gheorghe Năstase). Conferinţa de Pace de la Paris avea drept obiectiv dezbaterea noii configuraţii politico-teritoriale şi rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Conferinţa a dus, în final, la semnarea tratatelor de pace. Primul tratat a fost încheiat cu Germania, la Versailles (28 iunie 1919), urmat de tratatul cu Austria, la Saint-Germain en Laye (10 septembrie), pe care România, din cauză că se impuneau anumite clauze referitoare la minorităţi, clauze care au determinat demisiile succesive ale guvernelor Ion I. C. Brătianu şi general Artur Văitoianu, nu l-a semnat decît la 9 decembrie, prim-ministru fiind generalul Constantin Coandă. Pacea cu Bulgaria s-a semnat la Neuilly pe 27 noiembrie. Prin acest tratat, Grecia căpăta Tracia iar Serbia unele rectificări de frontieră, cu România fiind menţinut hotarul din 1916.

·         1919 - Adunarea Constituantă, convocată la Dublin, proclamă Irlanda republică independentă. Este format un guvern naţional irlandez. Eamon de Valera este numit preşedintele Republicii Irlanda şi şeful guvernului.

·         1921 - Crearea Partidului Comunist Italian, la Livorno.

·         1941 - Mişcarea legionară organizează o rebeliune armată, prin care urmăreşte înlăturarea conducătorului statului, generalul Ion Antonescu, şi preluarea întregii puteri în stat. Legionarii atacă şi ucid soldaţi, provoacă masacre în rîndul populaţiei, jafuri şi distrugeri. După înăbuşirea rebeliunii, mişcarea legionară este înlaturată de la putere şi interzisă, puterea concentrîndu-se în mîinile generalului Antonescu.

·         1954: Primul submarin bazat pe energie nucleară - "USS Nautilus" este lansat la apă de Statele Unite la Groton, Conneticut.

·         1957 –  In Romania  este emis  un decret privind desfiintarea cotelor obligatorii la produsele agricole vegetale si la lapte, stabilite prin decretele din 1953 si 1955.

·         1964: Eugène Ionesco, dramaturg francez de origine română, este ales membru al Academiei Franceze.

·         1972: La București s-a deschis reprezentanța Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

·         1976: Supersonicul Concorde, care a fost dezvoltat datorită unei colaborări între francezi și englezi, a fost folosit pentru prima oară.

·         1991: S-a deschis, la București, Oficiul Fondului pentru Copii al Organizației Națiunilor Unite (UNICEF).

·         1998 - Papa Ioan Paul al II-lea soseşte în vizită la Havana, pentru prima dată în Cuba (21.01-25.01.1998).

·         1999: A cincea mineriadă: La București are loc o conferință de presă comună a GDS, Alianța Civică, AFDPR, LADO, Asociația victimelor mineriadelor 1990–1991, la care se face publică hotărârea de a organiza un marș de protest față de manifestările minerilor, vineri, 22 ianuarie 1999. La Timișoara, peste o mie de reprezentanți ai societății civile organizează un miting de protest. La ora 15.00, minerii forțează barajul de la Costești, pe care după o oră îl sparg.

·         2001: Jutta Kleinschmidt prima femeie care câștigă (2001) Raliul Paris-Dakar la categoria motociclete.

·         2009 – Presedintele Barack Obama a repetat la Casa Alba juramantul de presedinte, pentru a preveni orice contestare. La ceremonia oficiala de investire, emotionat, Obama a inversat cateva cuvinte ale textului juramantului.

Nașteri

·         1338: Carol al V-lea cel Înțelept (franceză: Charles le Sage, n. 21 ianuarie 1338, Vincennes — d. 16 septembrie 1380, Beauté-sur-Marne) a fost monarh al Franței din Casa de Valois care a domnit din 1364 până la moartea sa. Domnia sa marcheaza sfârșitul primei faze a Războiului de 100 de Ani.

Carol al V-lea s-a remarcat ca unul dintre marii regi din perioada acestui lung conflict, datorită faptului că a pus accent pe pregătirea militară și a fost ajutat de generalii săi. Aceștia erau conetabilii Du Guesclin și Clisson, care au reușit să realizeze o strategie elaborată împotriva englezilor, construind pe teritoriul francez mai multe fortificații care aveau rolul de a evita lupta și de a-i obliga pe soldații englezi să își irosească forțele. Planul anterior a funcționat atât de bine încât s-au recuperat aproape toate teritoriile pierdute in fața englezilor.

Franța a fost favorizată și de incapacitatea de a se crea un imperiu continental englez, dar în special de faptul că Anglia a pierdut titlul de "regină a mărilor" din cauza slăbiciunilor diplomatice ale noului prinț care au dus la o coaliție franco-castiliană. După aceea o flotă a britanicilor a fost distrusă la La Rochelle, si corăbiile continentalilor puteau intra pe Tamisa. Ele atacau orașele de pe coastă și au pornit perioada de glorie franceză în Războiul de 100 de Ani.

Carol s-a născut la Château de Vincennes situat în afara Parisului. A fost fiul cel mare al Prințului Ioan. La momentul nașterii sale Franța era guvernantă de bunicul său, regele Filip al VI-lea. Mama sa a fost Prințesa Bonna de Boemia, fiica regelui Ioan I de Bohemia. Carol a fost educat la Curte împreună cu ceilalți băieți de vârsta lui și cu care va rămâne apropiat de-a lungul vieții: unchiul său Filip, Duce de Orléans (cu numai doi ani mai mare decît el), cei trei frați ai săi Ludovic, Ioanși Filip, Louis de Bourbon, Edward și Robert de Bar, Godfrey de Brabant, Louis I Conte de Étampes, Louis de Évreux, Jean și Charles de Artois, Charles de Alençon și Philip de Rouvres. Viitorul rege a fost extrem de inteligent, dar cu un fizic slab, cu pielea palidă și un corp subțire, prost proporționat. Acest lucru era în contrast puternic cu tatăl său, care era înalt, puternic și cu un păr roșiatic.

Humbert al II-lea, Delfin de Viennois, ruinat din cauza incapacității sale de a mări taxele după o cruciadă în Palestina, și fără copii după moartea singurului său fiu, a decis să vândă Dauphiné, care era un fief al Sfântului Imperiu Roman. Cum nici papa nici împăratul nu au vrut să cumpere, tranzacția a fost încheiată cu Filip al VI-lea.

În conformitate cu Tratatul de la Romans, Dauphiné urma să fie deținută de un fiu al viitorului rege Ioan cel Bun. Deci, Carol, fiul cel mare al lui Ioan a devenit primul Delfin. La vârsta de doisprezece ani, el a fost imediat confruntat cu exercitarea puterii în timpul șederii la Grenoble (10 decembrie 1349 până în martie 1350). La câteva zile după sosirea sa, oamenii din Grenoble au fost invitați la Place Notre-Dame, unde a fost ridicată o platformă. Tânărul Carol, așezat lângă episcopul Jean de Chissé, a primit jurământul de credință al oamenilor. În schimb, el a promis în mod public să respecte carta comunității și a confirmat libertățile acordate de Humbert al II-lea, care înainte de a semna abdicarea a acordat o ultimă amnistie tuturor deținuților, cu excepția celor condamnați la pedeapsa cu moartea.

La 8 aprilie 1350, la Tain-l'Hermitage, l-a vârsta de 12 ani, Delfinul s-a căsătorit cu verișoara sa, Ioana de Bourbon. Pentru această căsătorie consangvină (ambii coborau din Carol de Valois) s-a obținut aprobarea prealabilă a papei. Căsătoria a fost amânată de moartea mamei lui Carol, Bonne de Luxemburg și de bunica lui, Ioana de Burgundia, care au murit de ciumă. Delfinul însuși a fost grav bolnav din august până în luna decembrie 1349. Pentru a se încetini răspândirea ciumei care făcea ravagii în Europa, adunările au fost limitate astfel încât căsătoria a avut loc în privat.

Carol a fost rechemat la Paris la moartea bunicului său Filip al VI-lea și a participat la încoronarea tatălui său Ioan cel Bun, la 26 septembrie 1350, la Reims. Legitimitatea lui Ioan cel Bun, și a dinastiei Valois în general, nu a fost unanimă. Tatăl lui, Filip al VI-lea, și-a pierdut credibilitatea cu dezastrele de la Crecy, Calais, ravagiile ciumei și a schimbării monetare necesară pentru a susține finanțele regale. Clanul regal trebuia să facă față opoziției din toate părțile în regat.

Prima facțiune a opoziției era condusă de Carol al II-lea al Navarei, numit "cel Rău", a cărui mamă Jeanne a II-a de Navara renunțase la coroana Franței pentru aceea a Navarei în 1328. Carol al II-lea al Navarei avea cea mai puternică descendență. Dornic să obțină coroana Franței, el a reușit să adune în jurul lui pe nemulțumiți. A fost sprijinit de rude și de aliații săi: Casa de Boulogne (și rudele lor din Auvergne), baronii Champagne loiali Jeannei a II-a de Navara, precum și de către adepți ai lui Robert de Artois. De asemenea el era susținut de Universitatea din Paris i de comercianții din nord-vest, unde comerțul pe canale era vital.

Normandia este o problemă în clanul regal. Din punct de vedere economic ducatul era dependent mai mult de comerțul maritim peste Canal decât de cel de transportul fluvial pe Sena. Normandia și Marea Britanie nu mai erau unite de 128 de ani (1204), însă proprietarii de terenuri (nobili și clerici) dețineau domenii pe ambele părți ale canalului (de la cucerirea normandă a Angliei și prin jocul succesiv de alianțe matrimoniale^[1]). Clanurile nobiliare din Normandia s-au regrupat pentru a face față situației. Astfel ele au obținut o mare autonomie.

La 19 noiembrie 1350, Ioan cel Bun, regele încoronat al Franței, arestează și apoi îl execută pe Raoul de Brienne, conte de Guînes și conetabil al Franței. Se pare că el îi plătea tribut regelui Eduard al III-lea al Angliei, lucru catastrofal pentru noul rege și care ar fi deschis ușa pentru alte dezertări în tabară engleză. Pentru a evita aceste dezertări potențiale, cazul este soluționat în secret. Cu toate acestea, opacitatea totală care înconjoară executarea alimentează zvonurile. O mare parte a nobilimii din Normandia și numeroși susținători ai conetabilului s-au situat în tabăra normandă.

Regele Ioan îl deleagă în martie 1355 pe Delfin să organizeze apărarea Normandiei, lucru care necesită creșterea taxelor. Sarcina Delfinului a fost dificilă din cauza influenței tot mai mari a lui Charles cel Rău, care a dobândit un statut similar cu cel al unui Duce, în conformitate cu Tratatul de la Mantes. Era foarte probabil să se alieze cu Eduard al III-lea al Angliei deschizând astfel poarta de acces spre Normandia englezilor. Delfinul a evitat războiul prin reconcilierea cu regele Navarei, care a fost întărită printr-o ceremonie la Curte, la 24 septembrie 1355. Eduard al III-lea a fost jignit de ultima trădare a lui Charles de Navara, iar debarcarea promisă nu a avut loc

* 1612: Henric Cazimir I de Nassau-Dietz (n. 31 ianuarie 1612,^[1][2][3] Arnhem, Țările de Jos^[4] – d. 31 ianuarie 1640,^[1] Hulst, Țările de Jos) a fost conte de Nassau-Dietz și Statthalter de Frizia, Groningen și Drenthe.

El a fost fiul cel mare al lui Ernest Cazimir de Nassau-Dietz și al Sophiei Hedwig de Brunswick-Lüneburg, și la fel ca tatăl său, a murit în luptă. Pe 12 iulie 1640, a fost rănit la Sint Jansteen în bătălia de la Hulst. A murit a doua zi. Hendrik Casimir este îngropat în Leeuwarden, iar titlurile sale au fost moștenite de Wilhelm Frederic, Prinț de Nassau-Dietz. Moartea sa, la vârsta de 28 ani, a determinat ridicarea mai multor monumente dedicate memoriei sale și a luptei în care a murit. Rijksmuseum păstrează în colecția sa o cămașă pătată de sânge, presupusă a fi fost purtată de el atunci când a fost rănit. În mod similar, gaura de glonț din pălăria tatălui său este păstrată, de asemenea, pentru posteritate.

·         1725 - S-a născut scriitorul Matei Milu (m.1801).

* 1732: Friedrich Eugen de Württemberg (21 ianuarie 1732 – 23 decembrie1797), al patrulea fiu al Ducelui Karl Alexander și al Prințesei Maria Augusta de Thurn și Taxis.

S-a căsătorit cu Friederike Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt, o nepoată a regelui Frederic cel Mare, cu care a avut 12 copii:

1. Frederick I (6 noiembrie 1754 – 30 octombrie 1816), succesorul său, care mai târziu a devenit primul rege de Württemberg
2. Louis Frederick Alexander (30 august 1756 – 20 septembrie 1817)
3. Eugene Frederick Henry (1758 – 20 iunie 1822)
4. Sophie Marie Dorothea (25 octombrie 1759 – 5 noiembrie 1828), căsătorită cu Pavel I, împărat al Rusiei
5. William Frederick Philip (27 decembrie 1761 – 10 august 1830); tatăl lui Wilhelm, Duce de Urach
6. Ferdinand Frederick Augustus (22 octombrie 1763 – 20 ianuarie 1834), căsătorit cu Prințesa Kunigunde von Metternich, sora lui Klemens Wenzel, Prinț de Metternich
7. Friederike Elisabeth Amalie (27 iulie 1765 – 24 noiembrie 1785), căsătorită cu Petru, Duce de Oldenburg
8. Elisabeth Wilhelmine Luise (21 aprilie 1767 – 18 februarie 1790), căsătorită cu Francisc al II-lea, Împărat Roman
9. Friederike Wilhelmine Katharina (1768)
10. Karl Frederick Henric (3 mai 1770 – 22 august 1791)
11. Alexander Frederick Charles (24 aprilie 1771 – 4 iulie 1833), fondatorul celei de-a cincea ramuri de Württemberg, de care aparține actualul șef al Casei, Ducele Carl Maria de Württemberg
12. Karl Henric (3 iulie 1772 – 28 iulie 1833)

Fiica sa, Sophie Dorothea, s-a căsătorit cu împăratul Pavel I al Rusiei și a devenit împărăteasa Maria Feodorovna. Împărăteasa a fost mama împăraților Alexandru I și Nicolae I ai Rusiei ca și a reginei Anna Paulowna a Olandei (din care descinde actuala familie regală olandeză) și Marea Ducesă Maria Pavlovna de Saxa-Weimar-Eisenach, străbunica ămpăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Prin cel de-al doilea fiu, Ducele Louis de Württemberg, el este stră-stră-stră-străbunicul Elisabetei a II-a a Regatului Unit și a regelui Juan Carlos I al Spaniei. Prin fiul lui cel mare, Frederick I, el este strămoșul lui Boris Johnson, primarul ales al Londrei din 2008 și 2012

* 1796: Prințesa Marie de Hesse-Kassel (germană Marie Wilhelmine Friederike von Hessen-Kassel; 21 ianuarie 1796 – 30 decembrie 1880) a fost soția lui Georg, Mare Duce de Mecklenburg.

Prințesa Marie, a doua fiică a landgrafului Frederic de Hesse și a soției acestuia, Prințesa Caroline de Nassau-Usingen, s-a născut la Hanau, la 21 ianuarie 1796. Prin tatăl ei a fost strănepoata regelui George al II-lea al Marii Britanii. Fratele mai mare al tatălui ei a fost Wilhelm I, Elector de Hesse.

Sora ei Augusta s-a căsătorit cu Adolphus, Duce de Cambridge, al șaptelea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit.

La 12 august 1817 la Kassel, Marie s-a căsătorit cu Georg, Mare Duce de Mecklenburg, fiul lui Carol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz și a Prințesei Friederike de Hesse-Darmstadt.^[1] Cuplul a avut patru copii:

• Ducesa Luise de Mecklenburg (1818–1842)
• Frederic Wilhelm, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz (1819–1904), căsătorit cu Prințesa Augusta de Cambridge
• Ducesa Caroline de Mecklenburg (1821–1876), căsătorită cu Frederic al VII-lea al Danemarcei
• Ducele Georg de Mecklenburg (1824–1876), căsătorit cu Marea Ducesă Ecaterina Mihailovna a Rusiei; a fost tatăl Ducelui Carl Michael de Mecklenburg

·         1805 - S-a născut Aaron Florian, istoric. A realizat prima periodizare şi a tras atenţia asupra ştiinţelor auxiliare ale istoriei (genealogia, heraldica, numismatica, epigrafia, diplomatica, ştiinţa sigiliilor) (m.12.07.1887).

·         1821: Vincențiu Babeș (n. 21 ianuarie 1821, Hodoni - d. 3 februarie 1907, Budapesta) a fost un avocat, profesor, ziarist, și om politic român din Banat, unul din membrii fondatori ai Academiei Române.
Vincențiu a fost fiul lui Gheorghe Crâșmarul, țăran gospodar din Moșnița, care a murit pe când băiatul era încă mic. Bunicul său, Mitra Babeș, neavând copii, l-a adoptat și i-a dat numele său.^[1] Mitra Babeș era un cărturar cunoscut și avea legături cu Dimitrie Țichindeal. A avut gândul de a-l face preot. După sfârșirea cursurilor primare Vincențiu a vizitat liceul cu predare în limba germană întâi în Timișoara, apoi în Szeged, unde a luat bacalaureatul în 1841. După aceea a urmat cursurile de teologie la Carloviț și la Seminarul din Arad. Pe când se apropia de devenirea sa ca preot, Vincențiu Babeș renunță la această cale și se îndreaptă către studiul dreptului, pentru care se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta.

Babeș s-a căsătorit în anul 1851 la Viena cu Sophia Goldschneider (după alții: Zuckor)^[8]. Cei doi au avut nouă copii. Cel mai renumit fiu al lor a fost bacteriologul și morfopatologul român, membru al Academiei Române, Victor Babeș (1854-1926).^[9]. Primul lor copil a fost chimistul Aurel (n. 1853, Viena), care a semnat mai multe lucrări de specialitate. Fiul acestuia, Aurel Alexandru (1886-1962), nepotul lui Vincențiu, a fost și el un chimist cunoscut care a contribuit în mod important la descoperirea testului pentru detecția și prevenirea cancerului cervical și a altor boli ale aparatului reproducător feminin, care acum se numește Papanicolau. În România se vinde sub numele Babeș-Papanicolau.^[10]

Liceul nr. 21 din Timișoara poartă numele marelui patriot în memoria lui.

·         1829: Oscar al II-lea (21 ianuarie 1829 - 8 decembrie 1907), născut Oscar Frederik a fost rege al Norvegiei din 1872 până la 1905 și rege al Suedieidin 1872 până la moartea sa. Al treilea fiu al regelui Oscar I al Suediei și al Josephinei de Leuchtenberg. Prin mama sa, a fost descendent al regelui Gustav I al Suediei.

La naștere, Oscar Fredrik a fost numit Duce de Östergötland. La vârsta de 11 ani a intrat în marină și a fost numit locotenent în iulie 1845. Mai târziu a studiat la Universitatea Uppsala, unde s-a distins la matematică. La 13 decembrie 1848 a fost ales membru de onoare al Academiei de Știință Regale Suedeză.

La 6 iunie 1857 s-a căsătorit cu Prințesa Sophia Wilhelmina, fiica cea mică a Ducelui William de Nassau. Doi ani mai târziu a devenit Prinț Moștenitoral Suediei deoarece fratele lui mai mare, regele Carol al XV-lea nu avea moștenitori pe linie masculină iar fratele mijlociu, Gustaf murise în 1852.

I-a succedat fratelui său la 18 septembrie 1872 și a fost încoronat rege al Norvegiei la Catedrala Nidaros din Trondheim la 18 iulie 1873. Deviza sa a fost Brödrafolkens väl / Broderfolkenes Vel("Bunăstarea popoarelor înfrățite"). Deoarece regele și curtea regală stăteau mai mult în Suedia, Oscar făcea eforturi să învețe să vorbească fluent norvegianași încă de la început a realizat dificultățile în menținerea uniunii celor două țări. A fost detronat la 7 iunie 1905 de Parlamentul norvegian și a renunțat la tronul Norvegiei la 26 octombrie. A refuzat să permită vreunui prinț al Casei regale să devină rege al Norvegiei; relațiile dintre cele două țări s-au îmbunătățit după decesul său care a avut loc la Stockholm la 8 decembrie 1907.

·         1852 - S-a născut Vasile Lucaciu, personalitate a luptei naţionale a românilor ardeleni, unul dintre iniţiatorii Memorandumului de la 1892, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (m. 29 nov 1922)

·         1855 – S-a nascut   (intre 21- 23 ianuarie), John Browning, inginer armurier american, inventator si constructor de arme automate; (d.26.11.1926).
* 1874: Wincenty Witos (n. 22 ianuarie 1874 - d. 31 octombrie 1945) a fost unul din organizatorii și conducătorii Partidului țărănesc Piast (1913-1931). Din iulie 1920 până în septembrie 1921, din mai până în decembrie 1923 și de la 10 până la 15 mai a fost prim-ministrul Poloniei. S-a aflat în opoziție față de regimul sanației, fiind chiar intemnițat (1930). În anii 1931-1935 a fost președintele Consiliului principal al partidului Stronnictwo Ludowe. În toamna anului 1939 a fost arestat de germani; după un an de detenție a fost eliberat și ținut sub supraveghere. În timpul vizitei in Polonia a regelui Ferdinand I Întregitorul W. Witos a avut discuții cu prim-ministrul Romăniei Ion I.C. Brătianu.
* 1883: Olav Aukrust (n. 21 ianuarie 1883 - d. 3 noiembrie 1929) a fost un poet și profesor norvegian.

Este unchiul scriitorului și artistului plastic Kjell Aukrust.

·         1885: George Vâlsan, geograf român, membru titular al Academiei Române (d. 1935). George Vâlsan (d. 6 august 1935, Carmen Sylva, Constanța),  a fost un geograf și etnograf român, membru titular (1920) al Academiei Române. Și-a făcut studiile la București, Berlin și Paris. A fost profesor la universitățile din Iași, Cluj și București; președinte al Societății etnografice române și director al Institutului de geografie din Cluj, pe care l-a înființat și în jurul căruia a înființat o școală geografică românească. S-a ocupat de probleme de geografie generală („Sensul geografic ca știință”, editat postum), de geomorfologie („Câmpia Română”, 1915) de geografie umană („O fază în popularea țărilor românești”, 1912), de istorie a geografiei („Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir”, 1926, pe care a descoperit-o în Biblioteca Națională de la Paris), de etnografie („O știință nouă: etnografia”, 1927), de toponimie, de biogeografie etc.

·         1885 – S-a nascut Umberto Nobile, explorator polar italian si constructor de dirijabile; (d.30 iulie 1978). A fost profesor de inginerie aeronautică la Universitatea din Napoli timp de peste treizeci de ani, și director al Institutului  Militar de Constructii  Aeronautice din  Roma 1919-1928. Umberto Nobile a fost un pionier și una dintre figurile cele mai remarcabile din istoria aeronauticii italiene; condus primul dirijabilul Norge care a zburat deasupra Polului Nord și apoi a condus dirijabil Italia în a doua expediție polară.
* 1888: Mimul Mișu (în franceză: Mime Misu) (n. 21 ianuarie 1888 la Botoșani - 1953)^[1](născut Mișu Rosescu) a fost un român dansator de balet, pantomimă artist, actor de film și regizor. În 1912 el a scris și regizat primul film despre scufundarea navei RMS Titanic, In Nacht und Eis (În noapte și gheață), lansat în august 1912 la patru luni după dezastru.
Mimul Mișu^{[n 1]} s-a născut în târgul Botoșani, România, într-o familie de artiști. El a fost nepotul "faimoasei în lumea întreagă" Rahel. El a urcat pe scenă la o vârstă fragedă făcând balet și pantomimă; a afișat suficient talent pentru a i se acorda un loc gratuit în  Academia de Artă din București. Încă din timpul studiilor a fost repartizat la Teatrul Regal Național și, după ce a absolvit cu onoruri, a jucat cu succes în teatre de provincie din România. În 1900   a dat spectacole la Târgul Mondial de la Paris în 1900, iar apoi a avut propriile producții la Berlin, Viena, Budapesta și Londra

Misu a lucrat pentru companii de producție de film Lux et Pathé Frères în Paris, înainte de a semna un contract cu Continental-Kunstfilm de la Berlin în 1912, unde a făcut scenariul și regia a trei filme: Das Gespenst von Clyde, In Nacht und Eis, și Das Mirakel (1912 film).^[1] Misu a mai făcut un film în Germania, Der Excentric-Club pentru Projektions-AG Union (PAGU).^{[1][n 2]}

Un articol din ziarul berlinez Licht-Bild-Bühne în 1914 l-a numit 'Napoleon al filmului' (germ:'Napoleon der Filmkunst'), referindu-se la diferitele sale progrese tehnologice.^[3] Atunci când Emil Schunemann (cameramanul în In Nacht und Eis și Das Mirakel) l-a făcut frizer în memoriile sale, n-a făcut-o gratuit.^{[necesită citare]}

Misu a plecat în SUA, dar a făcut doar un film cunoscut cu societatea  sa Misu-Film Co., Dumnezeul banilor.^[4][5] În 1915, el a regizat Ontmaskerd ('Demascat') în Olanda sub numele său real, Mișu Rosescu. Ca In Nacht und Eis, acest film conține, de asemenea, o scenă cu o corabie care se scufundă.^[6][7]

Misu a călătorit în SUA în fiecare an între 1915 și 1917.^{[n 3]} Adresa lui din Berlin  în 1915 era Nachodstraße 25, Berlin-Wilmersdorf. În 1920/21 Misugraph-Film G. m.b.H. a avut sediul în strada Martin Luther 28, Berlin, potrivit Reichs-Kino-Adressbuch.

·         1891: Francisco Lazaro, atlet portughez (d. 1912)
* 1898: Rudolph Maté, născut Rudolf Mayer (21 ianuarie 1898, Cracovia – 27 octombrie 1964, Beverly Hills), a fost un prolific regizor și producător de film european și american. A lucrat ca director de imagine și cameraman în Ungaria, Austria, Germania, Franța și Regatul Unit înainte de a se muta la Hollywood la mijlocul anilor 1930.

·         1898: Gheorghe I. Brătianu, istoric, om politic, membru al Academiei Române, mort în închisoare la Sighet (d. 1953). A fost profesor universitar la catedra de istorie universală a Universitatii din Iasi si la Universitatea Bucuresti, membru titular al Academiei Romane , director al Institutului de Istorie Universală din Iași  și apoi al Institutului de Istorie Universală “Nicolae Iorga” din Bucuresti. In 1924, devine profesor universitar la catedra de istorie universală a Universității din Iași, iar din 1940, a Universității din București. În 1942, este ales membru titular al Academiei Române. Între 1935 și 1947 îndeplinește funcția de director al Institutului de Istorie Universală din Iași (1935 – 1940) și apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din București (1941 – 1947). În anii ’30, a fost șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului Național Liberal, pe care o înființase. La 9 iunie 1948  odată cu reorganizarea Academiei Romane de catre comunisti, – care ia acum numele de Academia R.P.R. – i se retrage calitatea de academician  impreuna cu alte 97 de personalități științifice și culturale românești. În noaptea de 7/8 mai 1950, este arestat de organele securitatii comuniste  și întemnițat la inchisoarea Sighet, fără să fi fost judecat și condamnat. A decedat in urma relelor tratamente la care a fost supus in inchisorile comuniste, in anul 1953.

* 1899: Isaac Antcher (în rusă: Исаак Израилевич Анчер, Isaac Izrailevici Ancer; n. 21 ianuarie, 1899, satul Peresecina, Orhei, Basarabia, Imperiul Țarist – d. 21 aprilie 1992, Paris) a fost un pictor originar din Basarabia, naturalizat francez.

·         1900: S-a nascut Victor Papacostea, istoric, specialist în istoria comparată a ţărilor balcanice, fondator si director al Institutului de Studii si Cercetari Balcanice si al revistei “Balcanica”; (d.20.06.1962). Era de origine aromână. El a fost fratele scriitorului Cezar Papacostea, al juristului Petre Papacostea, al politologului Alexandru Papacostea și unchiul istoricului Șerban Papacostea. Victor Papacostea (n. 1900 – d. 1962) a fost fondatorul Institutului de Studii Balcanice din București, fruntaș P.N.L. și  subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale, în guvernele Sănătescu și Rădescu.  În perioada 1950 – 1955 și 1957 – 1958, a fost arestat si internat ca deținut politic la penitenciarul Sighet.

* 1900: Vasile Popovici (n. 21 ianuarie 1900, Vărzărești, Orhei - d. 3 iulie 1973, Iași) a fost un compozitor român, profesor de muzică la Conservatorul din Iași și secretar al Uniunii Compozitorilor din România. Cunoscut și ca Vasile Popovici-Ieșeanu.

Vasile Popovici s-a născut pe 21 ianuarie 1900 la Vărzărești, Orhei.

Studiază la Școala de dirijori de cor din Odesa (1917) cu N. Marțenko, la Conservatorul din Iași (1918-1921) cu Antonin Ciolan (contrapunct, fugă) și la Schola Cantorum din Paris^⁠(fr) (1927-1930) cu Amédée Gastoué^⁠(fr) (cant gregorian), Paul Le Flem^⁠(fr) (contrapunct), Vincent d'Indy^⁠(fr) (compoziție, orchestrație).

Între anii 1921-1923, 1925-1926, este profesor de teorie la Conservatorul din Iași, dirijor al Capelei române „Cântarea Moldovei” din Paris (1927-1930).^[1]

Profesor de cant gregorian și orgă la Academia de Muzică Religioasă din București (1932-1936), profesor de teorie și istorie a muzicii la Conservatorul Municipal din Chișinău (1935-1940). În 1936, organizează și conduce Societatea muzicală „Cântarea Moldovei” din Iași.

Devine consilier muzical la Radio București (1940-1959) și profesor suplinitor la catedra de istorie a muzicii și orgă a Conservatorului din București (1943-1949).

Primește Premiul de Stat (1953) și Ordinul Meritul Cultural, cl. II (1970). A fost membru al Societății Compozitorilor Români(1938) și secretar al Uniunii Compozitorilor din Romania (1960-1964). A compus o multitudine de creații corale, vocale și a continuat tradiția dirijorală a lui Gavriil Musicescu.

* 1901: Ricardo Zamora (n. 21 ianuarie 1901 – d. 8 septembrie 1978) a fost un jucător și antrenor de fotbal spaniol.

·         1905: Christian Dior (n. 21 ianuarie 1905, Franța; d. 24 octombrie 1957, Italia) a fost un designer de modă francez care a exercitat o influență deosebită în lumea modei.
Născut în Granville, Manche, în Normandia, Franța, bouticurile sale, cu celebrul logo Christian Dior au cucerit lumea, putând fi găsite la Paris, Milano, Roma, Londra, New York, Beverly Hills, Tokyo, Osaka, Hong Kong, Boston, Honolulu, San Francisco, dar și în China și India.
Date biografice:1905: Născut la 21 ianuarie în Normandia; este al doilea copil din cei cinci ai familiei.

1910: Familia Dior se mută la Paris iar Christian Dior intră la liceul Gerson.

1923: Ca să-și mulțumească tatăl se înscrie la Școala de Științe Politice, denumită și "Science Po", pentru a intra în lumea politică.

1928: Ajutat de tatăl său, deschide o galerie de artă unde pictori faimoși ca Dali, Max Jacob, Picasso își expun lucrările de artă din care chiar reușește să vândă multe dintre ele.

1931: Tatăl său dă faliment iar Dior ajunge să își vândă schițele pe 10 cenți.

1939: Dior este înrolat în armată după care se alătură familiei în Provence.

1941: Se întoarce în Paris să lucreze ca asistent designer Lucien Lelong.

1946: După ce războiul se termină se întoarce să lucreze pentru Marcell Boussac, acesta fiind la vremea aceea "Regele Bumbacului".

1947: La 12 februarie își prezintă prima colecție numită "New Look". Această colecție îl face unul din cei mai cunoscuți "dictatori în arta modei în Paris", la vremea aceea.

1947: Expresia "New Look" este dată de Carmel Snow, unul din cei mai mari critici de modă din acel timp.

1947: Lansează totodată și primul parfum din istoria casei Dior: "Miss Dior".

1948: Împreună cu Rouet deschid primul boutique în New York, unde după câțiva ani deja își lua licențele pe parfumerie, cravata pe fustă scurtă care era numită "fustă scurtă de 40 cm de la genunchi în jos".

1950: Creează special o colecție pentru Marlene Dietrich.

1954: Devine noul director al liniei de creație French Bean Line or Flat Look.

1955: Yves-Mathieu-Saint Laurent îi vine în ajutor lui Dior ca asistent.

1955: Este marea deschidere a boutiq-ului din strada Mountaine unde Dior lansează și linia de make up.

1956: Realizează o colecție specială pentru Ava Gardner numită 'The little Hut'.

1957: La 23 octombrie moare din cauza unui atac de inimă.

·         1906 - S-a născut Oleg Antonov, cunoscut constructor rus de avioane (m.1984).
* 1910: Hideo Shinojima (21 ianuarie 1910 - 11 februarie 1975) a fost un fotbalistjaponez.
* 1911: Lee Yoo-Hyung (21 ianuarie 1911 - 29 ianuarie 2003) a fost un fotbalistjaponez.

·         1917: Silvian Iosifescu, critic și teoretician literar, traducător

·         1920: Viorel Ban, prim solist al Operei Române

·         1921 - S-a născut scriitorul Alexandru Sever.

* 1922: David Paul Scofield, cunoscut mai ales ca Paul Scofield, (n. 21 ianuarie1922, West Sussex - d. 19 martie 2008, Sussex), a fost un actor englez de teatru și film. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1967, pentru rolul Thomas Morus din filmul Un om pentru eternitate (A Man for All Seasons).

·         1922: Telly Savalas, actor american (d. 1994)
* 1923: Andrei Andreievici Romanov (n. 21 ianuarie 1923) este artist și autor ruso-american. El este strănepotul penultimului împărat al Rusiei, Alexandru al III-lea. De asemenea, este stră-stră-nepot al țarilor Nicolae I, Alexandru al II-lea și al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.

Andrei Andreievici Romanov s-a născut la Londra, Anglia ca fiul cel mic al Prințului Andrei Alexandrovici al Rusiei (1897–1981) și al primei lui soții morganatice, Elisabeta Ruffo (1886–1940).^[1] Bunica paternă, Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei, a fost sora mai mică a ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea,^[2] fiind astfel o legătură foarte apropiată de familia ultimul împăratului Romanov al familiei. Nașul său a fost Eduard al VIII-lea al Regatului Unit.^[3] Și-a petrecut copilăria în casa de oaspeți de la Castelul Windsor.^[4]

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a locuit la Hampton Court. Mama sa, bolnavă de cancer, a murit în timpul unei raid aerian în octombrie 1940. O bombă a lovit foarte aproape de casa lor dărâmând lustra din plafon iar Elisabeta a murit de leziuni la scurt timp după aceea. Doi ani mai târziu, tatăl său s-a recăsătorit cu Nadine McDougall, cea mai mare dintre cele trei fiice ale colonel locotenentului Herbert McDougall și a soției sale finlandeze, Sylvia Borgstrom. Din ce-a de-a doua căsătorie a tatălui său, Prințul Andrei Andreievici a avut o soră vitregă.

Prințul a fost educat la Imperial Service College și a servit în Royal Navy în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1949 el a părăsit Marea Britanie pentru Statele Unite unde a lucrat un timp ca tâmplar.^[5] A devenit cetățean american la 20 decembrie 1954

Prințul Andrei s-a căsătorit de trei ori. Prima dată la 9 septembrie 1951, la San Francisco, cu Elena Dourneva (n. 1927). Ei au avut un fiu înainte să divorțeze în 1959.

• Prințul Alexis Andreevici Romanov (n. 27 aprilie 1953)

A doua oară s-a căsătorit la 21 martie 1961, la San Francisco, cu Kathleen Norris (1935–1967). Ei au avut doi copii:

• Prințul Petru Andreevici Romanov (n. 21 noiembrie 1961)
• Prințul Andrei Andreevici Romanov (n. 20 februarie 1963)

În prezent el este căsătorit cu Inez von Bachelin (n. 1933).

·         1924: Benny Hill (n. Alfred Hawthorn Hill, 21 ianuarie 1924 - d. 20 aprilie 1992) a fost un cunoscut comic britanic, realizator de emisiuni de divertisment.

Alfred Hawthorn Hill sa născut la 21 ianuarie 1924 în Southampton, pe coasta de sud a Angliei. Tatăl său, Alfred Hill (ulterior, managerul unui magazin de aparate chirurgicale care vând cel mai mult prezervative) și bunicul Henry Hill au fost ambii clovni de circ. Hiller la Woolworths,în calitate de om de lapte, operator de pod, șofer și tobosar, înainte de a deveni un manager de scenă cu o revistă turistică. A fost chemat în 1942 și a fost instruit ca mecanic în armata britanică. A servit ca mecanic, șofer de camion și operator de lumini de lumină în Normandia după septembrie 1944 și mai târziu a fost transferat la serviciile de divertisment combinat înainte de sfârșitul războiului.

Inspirat de "starii de comedie" din serialul de muzică britanică, și-a pus amprenta în show-business. El și-a schimbat numele în "Benny" în semn de omagiu față de comediantul său preferat, Jack Benny

A murit pe 20 aprilie 1992 la vârsta de 68 ani. Pe 22 aprilie, vecinii au chemat poliția, si l-au găsit pe Hill, mort, stând în fotoliu, în fața televizorului. În ziua când a murit Hill, un nou contract a sosit în poștă de la Central Independent Television. Cauza morții lui Hill a fost oficial inregistrata ca tromboza coronara. Hill a fost îngropat la cimitirul Hollybrook lângă locul lui de naștere în Southampton pe 26 aprilie 1992. În octombrie 1992, zvonurile că el a fost îngropat cu mari cantități de bijuterii din aur au dus la o tentativa de exhumare facuta de hoți. Cu toate acestea, când autoritățile au văzut în sicriul său deschis în dimineața următoare, nu a fost gasita nici o comoară. În consecință, nu se știe dacă a fost ceva de valoare în interior.La 2 ore de la descoperire Hill a fost reînhumat si acoperit cu jumatate de tona de ciment. Averea lui Hill a fost estimată la £10 milioane. A fost gasit insa un testament din 1961 in care și-a lăsat averea întreagă părinților săi. Ambii parinti au murit iar următoarii in linie au fost fratele său Leonard și sora sa Diana care, de asemenea, au murit. Acest lucru le-a lăsat celor șapte nepoate și nepoții averea care sa pe care sa o imparta in mod egal. O nota a fost gasita printre lucrurile sale atribuind sume de bani celor mai apropiati prieteni, dar din cauza ca nu au fost nici un martor nota nu a avut un statut juridic.

·         1927: S-a nascut  Petru Creţia,  profesor de limba greacă, traducator al lui Platon,  eminescolog, filosof și eseist român; (“Norii”, “Pasărea Phoenix”, “Epos şi logos”); (d.14 aprilie 1997). Din 1975 a editat, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu. Din 1971 a coordonat în colaborare cu filosoful Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică. După 1989 conduce revista de istorie literară Manuscriptum.

·         1936 - S-a născut Snooks Eaglin, bluesman american.

·         1937: Max-Emanuel Ludwig Maria Herzog in Bayern, uneori numit Prințul Max de Bavaria (n. 21 ianuarie 1937), este al doilea fiu al lui Albrecht, Duce de Bavaria și moștenitorul prezumptiv la șefia Casei de Wittelsbach.

Max s-a căsătorit cu Contesa Elisabeth Douglas (nepoată a generalului Archibald Douglas), la 10 ianuarie 1967 printr-o ceremonie civilă la Kreuth, și printr-o ceremonie religioasă la München, la 24 ianuarie 1967. Împreună au cinci fiice:

• Ducesa Sophie Elizabeth Marie Gabrielle (n. 28 octombrie 1967 la München). S-a căsătorit cu Alois, Prinț Ereditar al Liechtenstein la 3 iulie 1993 la Vaduz. Ei au patru copii:
  • Prințul Joseph Wenzel de Liechtenstein (n. 24 mai 1995 la Londra)
  • Prințesa Marie-Caroline de Liechtenstein (n. 17 octombrie 1996 la Grabs)
  • Prințul Georg Antonius de Liechtenstein (n. 20 aprilie 1999 la Grabs)
  • Prințul Nikolaus Sebastian de Liechtenstein (n. 6 decembrie 2000, la Grabs)
• Ducesa Marie-Caroline Hedwig Eleonore (n. 23 iunie 1969 la München). S-a căsătorit cu ducele Philipp de Württemberg (fiu al lui Carl, Duce de Württemberg și al prințesei Diane de Orléans). Ei au patru copii:
  • Ducesa Sophie Anastasia Assunta Marie Pauline de Württemberg (n. 15 ianuarie 1994 la München)
  • Ducesa Pauline Philippa Adelheid Helena Marie de Württemberg (n. 15 aprilie 1997 la Londra)
  • Ducele Carl-Theodor Philipp Maria Max Emanuel de Württemberg (n. 15 iunie 1999 in Londra)
  • Ducesa Anna Maximiliana Elizabeth Mariella Marie de Württemberg (n. 1 februarie 2007 la Londra)
• Ducesa Helena Eugenie Maria Donatha Mechthild (n. 6 mai 1972 la München)
• Ducesa Elisabeth Marie Christine Franziska (n. 4 octombrie 1973 la München). S-a căsătorit cu Daniel Terberger la 25 septembrie 2004. Ei au doi copii:
  • Maximilian Ludwig Terberger (n. 30 august 2005 la Bielefeld)
  • Ottora Elisabeth Victoria Lucia Terberger (n. 13 decembrie 2007)
• Ducesa Maria-Anna Henriette Gabrielle Julie (n. 7 mai 1975 la München). S-a căsătorit la 8 septembrie 2007 cu Klaus Runow.^[1] Ei au doi fii:
• Heinrich Maria Leopold Maximilian Runow (n. 3 mai 2010 la München)
• Johannes Emanuel Philipp Maria Runow (n. 24 martie 2012)

* 1940: Jack William Nicklaus (n. 21 ianuarie 1940), poreclit "The Golden Bear"(Ursul de aur), este un jucător american de golf. Câștigând 18 titluri majore de campion, de 19 ori terminând pe locul 2 și de 8 ori pe locul, Nicklaus este considerat cel mai bun jucător de golf din lume

·         1941: Placido Domingo, tenor spaniol

·         1941 - S-a născut Ritchie Havens, cântăreţ şi chitarist american.

·         1941 - S-a născut Mac Davis, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

·         1942 - S-a născut scriitorul Grigore Albu Gral.

·         1942 - S-a născut Edwin Starr (Charles Hatcher), cântăreţ şi compozitor soul american.
* 1943: Kenzo Yokoyama (n. 21 ianuarie 1943) este un fost fotbalist japonez.

·         1945 - S-a născut Kristian Schultze, clăpar german (Passport, Snowball).
* 1946: Ichiro Hosotani (n. 21 ianuarie 1946) este un fost fotbalist japonez.

·         1947 - S-a născut Pye Hastings, chitarist şi vocalist britanic (Caravan).

·         1950 – S-a nascut  Billy Ocean (Leslie Sebastian Charles), cântăreţ şi compozitor american.
* 1952: Neviser Zaharcu (n. 21 ianuarie 1952) este o fostă deputată din legislatura 2012-2016, aleasă din partea Partidului Social Democrat.
* 1954: Karl Ernst Thomas de Maizière (n. 21 ianuarie 1954,^[2][3] Bonn, Germania^[4]) este un politician creștin-democrat german, ministru federal al apărării (2011-2013), iar din 2013 până în martie 2018 ministru federal de interne. Este văr cu Lothar de Maizière, care a fost în 1990 ultimul șef de guvern al Republicii Democrate Germane, ales tot din partea CDU.

Thomas de Maizière a fost din 1999 până în 2001 șeful cancelariei statului a landului Saxonia, din 2001 până în 2002. Ministru de Finanțe al landului, din 2002 până în 2004 Ministru de Justiție al aceluiași land și din 2004 până în 2005 Ministru de Interne al landului. Din 2005 până în 2009 a fost ministru federal cu atribuții speciale. De la 28 octombrie 2009 a fost ministru federal de interne în cabinetul Angela Merkel II. În martie 2011 a devenit ministru al apărării în același cabinet.

* 1956: Virginia Elizabeth "Geena" Davis (n. 21 ianuarie 1956) este o actriță americană, câștigătoare a unui premiu Oscar și Glob de Aur, nominalizată la Premiile Emmy, producătoare, scriitoare, atletă și fost model.

·         1957: Geena Davis, actriță americană
* 1960: Anatol Roșcovan (n. 21 ianuarie 1960, Telenești - d. 20 octombrie 2008, Chișinău) a fost un compozitor și interpret din Republica Moldova.

* 1963: Doruleț (Doru) Borobeică (n. 21 ianuarie 1963, în București)^[1] este un basist român de muzică rock, actual membru al trupei Bună seara, prieteni!și unul dintre principalii foști componenți ai formației Iris.

Doru Borobeică, poreclit de colegii săi „Boro”^[2], s-a născut în București, pe 21 ianuarie 1963. Cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată a fost prima sa chitară bas.^[1] Borobeică a activat alături de Cristi Minculescu la trupa Voltaj, iar în 1984 a ajuns la Iris^[1], unde avea să rămână timp de 33 de ani, până în 2017^[2]. În această perioadă, Borobeică a înregistrat cu Iris 15 albume de studio, numeroase albume în concert, compilații, EP-uri și single-uri.^[3]

În august 2017, Doru Borobeică, Cristi Minculescu și Valter Popa au fost concediați de la Iris de membrul fondator Nelu Dumitrescu.^[4] Au continuat să activeze o vreme sub numele „Iris”, dar au fost acționați în instanță de fostul lor coleg, care înregistrase marca „Iris” la OSIM, în anul 2005, și o reînnoise în anul 2015.^[5] Pe data de 24 mai 2018, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de Nelu Dumitrescu și i-a obligat pe cei trei pârâți „să înceteze actele de folosire a semnului „IRIS”, corespunzător mărcii naționale „IRIS”, fără consimțământul reclamantului Ioan (Nelu) Dumitrescu, în activitățile pe care aceștia le desfășoară”.^[5] În consecință, Borobeică, Minculescu și Popa au continuat să susțină concerte sub o titulatură nouă, „Bună seara, prieteni!”.^[6]

Totuși, cei trei foști componenți ai trupei Iris l-au dat în judecată pe Ioan Dumitrescu, solicitând „anularea mărcii IRIS nr. 069486, ca fiind înregistrată cu rea-credință de către fostul coleg Nelu Dumitrescu”.^[7] Prin sentința pronunțată pe 14 noiembrie 2018, în dosarul nr. 28673/3/2017, Tribunalul București a admis acțiunea formulată de cei trei:^[7][8][9]

„Admite acțiunea. Anulează marca națională IRIS înregistrată în Registrul Național al Mărcilor sub nr. 069486/11.04.2005, pentru clasa 41. Obligă pârâtul Ioan Dumitrescu la plata către reclamanți a sumei de 14396,74 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel București. Apelul se depune la Tribunalul București. Pronunțarea hotărârii se face prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, azi 14.11.2018.”

* 1969: George Lungoci (n. 21 ianuarie 1969, Timișoara, România^[1]) este un actor de teatru și voice-over român. Este cunoscut ca fiind vocea personajelor din desene animate (personaje principale): Curaj, câinele cel fricos (Curaj), Ed, Edd și Eddy (Edd sau Dublu D) si Viața cu Louie, tatăl lui Louie, (Andy Anderson).

Născut la 21 ianuarie 1969 în Timișoara, George Lungoci urmează cursurile Liceului de Filologie – Istorie din Timișoara. Dar, după ce își petrece aici copilăria și adolescența – unde tatăl său era actor al naționalului timișorean – îndrăgostindu-se iremediabil de teatru, merge în București la clasa profesorului și regizorului Cristian Munteanu. Susține examenul de licență în cadrul A.T.F. București, la specializarea „Arta actorului”, din cadrul Facultății de Teatru în anul 1997. Ca și studii, neliniștit și cu o dorință de cunoaștere neîmpăcată, George Lungoci se înscrie la un curs de „Master regie film – programe audiovizuale”, în cadrul Facultății de Film și Televiziune – UNATC București și își continuă pregătirea profesională, urmând acest curs în perioada 2005-2007.

După absolvirea facultății de teatru din anul 1994, George Lungoci abordează scena Teatrului Național din Timișoara, preluând într-un fel ștafeta de la tatăl său. Joacă aici în perioada 1994 – 1997, dar se implică și în viața Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara, jucând și aici în perioada 1996 – 1997. Dintre rolurile pe care le-a interpretat la cele două teatre timișorene putem aminti: Edgar, în „Regele Lear” de W. Shakespeare (regia Ioan Ieremia), Valeriu, în „Școala bărbaților” de Moliere(regia Dușan Mihailovici), Clifford, în „Henric al VI-lea” de W. Shakespeare (regia Ioan Ieremia), Trufaldino, în „Femeia șarpe” de Carlo Gozzi (regia Mihaela Lichiardopol), Hangiul, în „Cei doi Pierrot” de Edmond Rostand (regia Anda Gandi, la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara).

În anul 1997, revine în București, unde joacă la Teatrul Evreisc de Stat, până în anul 2000. Aici interpretează următoarele personaje: Tadeusz, în „Golem” (regia Cătălina Buzoianu); Ronnie, în „Și miniștrii calcă strâmb” de Ray Cooney (regia C. Dinischiotu); Mendel, în „Scripcarul pe acoperiș” de Shalom Alehem (regia Harry Eliad) și Rabinul, în „Vânzătorii de haloimis” (regia Harry Eliad).

De aici începe o nouă etapă în viața actorului George Lungoci, care se va dedica televiziunii. Ca angajat al TVR, el va evolua de la „simplu” actor, la scenarist, copywriter, realizator, prezentator și voice-over. În anul 2000 este prezentator la emisiunea „Jurnalul Academiei Cațavencu” (TVR1). Din 2001, ca angajat la Televiziunea Română, George Lungoci se află la Direcția Știri, având funcția de reporter. În 2002 este voice-over la TVR2. Tot în anul 2002 apare ca reporter Info Cultural (la TVR Cultural). În perioada anilor 2001-2004 este actor, realizator și prezentator al emisiunii „Aleea cu ghimpi” de la TVR 2. Între anii 2002-2003 este prezentator și realizator al emisiunii „Cool-tura străzii” (TVR Cultural). În perioada 2004-2009, George Lungoci este realizator, scenarist și actor la cunoscutul serial „Ulița spre Europa”, de la TVR, care a încercat să ne familiarizeze cu politica și legile europene în 198 de episoade. Între anii 2009 – 2010 este realizator, scenarist și actor la sitcomul „SAT-TV” (pe TVR 2), în 20 de episoade. Apoi, în 2011-2012 este scenarist și actor în emisiunea „La mustață” (TVR 2), iar din 2013 și până în prezent este copywriter, la TVR 2.

Filmografie:

• Neînvinsă-i dragostea - regia Mihnea Columbeanu
• Garcea și oltenii - regia Sam Irvin
• Filantropica - regia Nae Caranfil
• Afacerea Est - regia Igor Cobileanski
• Legiunea străină - regia Mircea Daneliuc
• Sat Tv

* 1972: Rickard ”Rick” Falkvinge, născut Dick Augustsson pe 21 ianuarie 1972, Gothenburg, Suedia, este un antreprenor în domeniul IT și politician din Suedia, cunoscut ca fondatorul Partidului Piraților din Suedia. Acesta este, totodată, unul dintre cei mai cunoscuți activiști anti-ACTA și anti-SOPA
* 1972: Maria Alexandra Catherine Siachoque (n. 21 ianuarie 1972, Bogotá, Columbia, numele uneori scris greșit ca Katherine) este o actriță columbiană cunoscută internațional datorită rolurilor sale în numeroase telenovele. Este căsătorită cu actorul și regizorul columbian, Miguel Varoni.

Siachoque cel mai recent a apărut în serii produse de către Telemundoprecum „Te voi învăța să iubești”, „Răzbunarea”, „Decizii” și „Tărâmul pasiunii”. Se pregătește pentru a interpreta în telenovela nouă titrată „Vrăjitoarele de la South Beach” iar acum interpretează rolul Inés Vallejo în „Păcate străine”.

In anul 2008 primeste un roub numele de "hilda santana:" in telenovela "sin senos no nay paraiso" In anul 2014 a aparut in filmul : Reina de corazones , avind un rol important,dar negativ, jucind in film cu alti actori renumiti ca: Juan Soler,Paola Núñez, Eugenio Siller ,Laura Flores etc. In anul 2011 a jucat in" La casa de al lado" ca un rol negativ 

* 1973: Dorina Chiriac (n. 21 ianuarie 1973, București, România) este o actriță de teatru, film și voice-over română.

Dorina Chiriac a absolvit UNATC.

Dorina a fost într-un parteneriat cu Florin Piersic Junior,^[1] cu care are un copil: Sonia Piersic.

Filmografie:

• Moromeții 2 (2018) - Mărioara Bâzdoveică
• #Selfie 69 (2016)
• La urgență (2006)
•  Fix alert (2005)
• Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003/2004)
• Amen (2002)
• Furia (2002)
• După-amiaza unui torționar (2001)
• Terminus paradis (1998)
• Milionar...la minut (1992)
• Eminescu versus Eminem (2005)

* 1975: Florin Șerban (născut 21 ianuarie 1975 în Reșița) este un regizor român, al cărui film Eu când vreau să fluier, fluier a câștigat Ursul de Argint - Marele Premiu al Juriului și Premiul Alfred Bauer la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin din 2010. Filmul a fost de asemenea selecționat pentru Cel mai bun film într-o limbă străină la cea de-a 83-a Ceremonie a Premiilor Oscar, dar nu a reușit să ajungă pe lista finală.

Cel de-al doilea film al său, Box (2015) a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, unde a câștigat premiul FIPRESCI. Filmul a fost prezentat și la Festivalul Internațional de Film de la Toronto 2015^[1] , dar și în cadrul altor 10 festivaluri naționale și internaționale.

Florin Șerban este unul dintre tinerii realizatori români care a cunoscut succesul internațional la jumătatea anilor 2000.

Filmografie:

• Mecano - coproducător - scurtmetraj - 2001
• Jumătate de oraș face dragoste cu cealaltă jumătate - scurtmetraj - 2002
• Eu când vreau să fluier, fluier - 2010
• Box (film din 2015)
• Omul care nu a spus nimic - scurtmetraj - 2016
• Dragoste 1. Câine - 2018

* 1976: Iulian Ilie Miu (n. 21 ianuarie 1976 în Roșiorii de Vede, Teleorman) este un fost fotbalist român. A jucat pentru echipa de Liga I cum ar fi Steaua Bucureștidar și în Turcia, la Bursaspor.

* 1977: Philip John "Phil" Neville (n. 21 ianuarie 1977 în Bury, Greater Manchester) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal englez.

* 1980: Eve Mayfair (născută Anastasia Mendez pe 21 ianuarie 1980 în San Francisco, California) este o actriță porno americană.^[1] Ea este cunoscută sub nume diferite ca Sita și Fair.

* 1980: Maria Popistașu (n. 21 ianuarie 1980, în București) este o actriță română de teatru și film.

Alina-Maria Popistașu s-a născut pe 21 ianuarie 1980, în București. A absolvit Liceul de Arte în 1998, iar în 2002 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, secția actorie.

Pe când era încă în facultate a colaborat cu Teatrul Național, timp de trei ani. Printre proiectele sale se număra: „Unchiul Vanea”, (A.P. Cehov), în rolul Elenei Andreevna, Sofia Egorovna în „Platonov” (A.P. Cehov), Doamna Viola în „A douăsprezecea noapte” (W. Shakespeare) sau Ofelia în „Hamlet” (W. Shakespeare), Sacha în „Cadavrul Viu” (L.N. Tolstoi) și Irina în „Trei surori” (A.P.Cehov).

Cariera sa cinematografică a început odată cu „Gunpowder, Treason & Plot” (2004), film care a câștigat Marele Premiul FIPA Da€™OR. Pentru miniseria „Sex Traffic” (2004) renunță la teatru. Acest rol îi va aduce premiul Gemini pentru rol secundar. Un an mai târziu joacă în rolul Anei, în „Crash Test Dummies”, film care câștiga premiul special al juriului la festivalul Cinessonneși premiul special pentru scenariu (Festivalul de film Diagonale). A apărut, de asemenea, în numeroase reclame TV și și-a împrumutat vocea unor personaje de desen animat.

Însă rolul cel mai important al carierei sale, de până atunci, îl obține în filmul românesc „Legături bolnăvicioase”, apărut în 2006, care a fost prezentat și la Berlin. O mică introducere în lumea acestui film: Fără a primi prea multe informații biografice despre personaje, și fără obișnuitele ritualuri de curtare, Cristina, alias „Kiki” (Maria Popistașu), povestește în fundal cum a întâlnit-o pe Alex (Ioana Barbu) în prima ei zi la facultate și cum, treptat, s-a îndrăgostit de ea. Relația lui Kiki cu fratele ei mai mare, Sandu (Tudor Chirilă), nu e niciodată explicată clar, deși băiatul se comportă ca un iubit gelos. E o poveste subțire, dar nu e nimic tragic în asta, mulțumită unui joc actoricesc impresionant din partea Mariei Popistașu în rolul extravertitei Kiki și a Ioanei Barbu, în rolul mai liniștitei Alex. Pentru rolul din acest film ziarele au numit-o „demon frumos și seducător”.

Filmografie:

• 2004 Gunpowder, Treason & Plot^[1]: Lady Marie, regizor: Gillies MacKinnon
• 2004 Sex Traffic: Vera Vișinescu
• 2005 Crash Test Dummies: Ana
• 2006 Legături bolnăvicioase: Kiki
• 2007 Man zkt vrouw: Alina
• 2008 My Mother, My Bride and I: Irina Bobescu
• 2008 Midnight Man: Kirsta
• 2010 Marți, după Crăciun: Raluca

* 1982: Simon Rolfes (n. 21 ianuarie 1982) este un fotbalist german retras din activitate care joacă pe postul de mijlocaș

Între anii 2007 și 2011, Simon Rolfes a jucat 26 de meciuri la echipa națională de fotbal a Germaniei, marcând două goluri și a reprezentat Germania la Campionatul European de Fotbal 2008.

* 1983: Ranko Despotović (Chirilice sârbe: Paнкo Дecпoтoвић ; n. 21 ianuarie 1983 în Loznica) este un fotbalist sârb care joacă pe postul de atacant. Evoluează din 2009 pentru echipa UD Salamanca, împrumutat de la Real Murcia. A jucat în România în anul 2008pentru Rapid București, marcând 4 goluri în 8 meciuri.

* 1983: Maryse Ouellet (n. 21 ianuarie 1983) este un model francezo-canadian și wrestler profesionist, cunoscută mai simplu ca Maryse. A lucrat ca Wrestler în WWE din 10 iulie 2006 până pe 28 octombrie 2011. În prezent, lucrează în WWE însoțindul pe The Miz la meciuri.

* 1983: Victor Leandro Bagy, cunoscut ca Victor (n. 21 ianuarie 1983) este un fotbalist brazilian care joacă pentru Atlético Mineiro.

* 1984: Luke Timothy Grimes (n. 21 ianuarie 1984) este un actor american.

* 1984: Westley Nathan Morgan (Nottingham, Anglia, 21 ianuarie 1984) este un fotbalist jamaican născut în Anglia, ce joacă ca fundașs la Leicester City din Premier League unde este căpitan. Morgan a jucat cea mai mare parte din cariera sa la Nottingham Forest, echipa unde a debutat și a jucat ca fundaș central înainte de a pleca la Leicester City în ianuarie 2012, echipă la care este căpitan din sezonul 2012-2013. Și în sezonul 2015-2016 ca căpitan a reușit să fie încoronat campion al premier league pentru prima oară în istoria clubului

* 1985: Maria Louise Joensen (n. 21 ianuarie 1985 în Copenhaga, Danemarca), cunoscută după numele de scenă Aura Dione, este o cântăreață și cantautoare daneză cu origine feroeză, spaniolă, franceză și daneză.^[3][4][5][6] În 2008 ea și-a lansat albumul de debut, Columbine, care, până în 2011 se vânduse în 100.000 de exemplare în toată lumea. Albumul a dat naștere hitului single „I Will Love You Monday (365)”, care a ajuns numărul unu în Germania și a fost certificat platină pentru vânzările a 300.000 de exemplare.

* 1985: Vitalie Plămădeală (n. 21 ianuarie 1985) este un fotbalist moldovean care în prezent evoluează la clubul uzbec FK Buxoro.

* 1987: Andrei Cojocari (n. 21 ianuarie 1987) este un fotbalist moldovean care în prezent evolează la clubul Milsami Orhei.

* 1989: Henrikh Mkhitaryan (armeană Հենրիխ Մխիթարյան, n. 21 ianuarie 1989), este un fotbalist armean care joacă pentru echipa din Premier League, Arsenal. Mkhitaryan este de asemenea membru al echipei naționale a Armeniei, pentru care a jucat 39 de meciuri internaționale și a marcat 11 goluri (încă de la debutul său într-un meci amical cu Panama la 14 ianuarie 2007). El a fost adus în vara anului 2013 de la FC Shakhtar Donetsk, după un sezon foarte bun.

* 1990: Ciprian Silviu Selagea (n. 21 ianuarie 1990, Alba Iulia, România) este un fotbalist român care se află sub contract cu clubul Rapid București.

* 1991: Kabiru Akinsola Olarewaju (n. 21 ianuarie 1991, Statul Imo) este un fotbalist nigerian, care evoluează pe postul de atacant la clubul din țara sa natală, Sunshine Stars.
* 1991: Ana Gros (n. 21 ianuarie 1991, în Velenje, Slovenia, la acea vreme RSF Iugoslavia)^[2] este o handbalistă slovenă care joacă pentru clubul francez Metz Handball și pentru echipa națională a Sloveniei. Gros evoluează pe postul de intermediar dreapta.

În ianuarie 2018, Gros a semnat un contract pentru două sezoane cu Brest Handball, echipă pentru care va evolua începând din vara anului 2018

* 1993: Ane Eidem (n. 21 ianuarie 1993, în Elnesvågen) este o handbalistă norvegiană.
* 1996: Marco Asensio Willemsen (Palma de Mallorca, Spania, n. 21 ianuarie 1996) este un fotbalist spaniol care joacă ca mijlocaș la Real Madrid din La Liga

·         2004: Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei (n. 21 ianuarie 2004, Oslo) este primul copil al Prințului Moștenitor Haakon și al doilea copil al soției sale, Mette-Marit. Este nepoata regelui Harald al V-lea al Norvegiei și este a doua în ordinea succesiunii la tronul Norvegiei, după tatăl ei. Are un frate mai mic, Prințul Sverre Magnus al Norvegiei, și un frate (de mamă) mai mare, Marius Borg Høiby.

Ingrid Alexandra s-a născut la 21 ianuarie 2004 la ora 9:13, la Spitalul Rikshospitalet din Oslo. La naștere a cântărit 3,686 grame și a avut 51 de cm lungime.

Ingrid a fost botezată la 17 aprilie 2004. Episcopul Gunnar Stålsett a oficiat slujba în capela Palatului Regal din Oslo. Printre nașii prințesei se numără: regele Harald al V-lea al Norvegiei, Prințul Moștenitor Frederik al Danemarcei, Prințesa Moștenitoare Victoria a Suediei, Prințul Moștenitor Felipe al Spaniei, Prințesa Märtha Louise a Norvegiei și bunica maternă, Marit Tjessem.

Prințesa Ingrid Alexandra a început școala la 20 august 2010, o școală locală de stat, situată în același cartier ca și școala unde a învățat fratele ei, Marius Borg Høiby. Este primul membru al familiei regale care merge la o școală publică.

În 1990 Constituța Norvegiei a fost modificată, schimbându-se principiul succesiunii la tron în sensul că primul copil al monarhului, indiferent de sex, are prioritate în ordinea succesiunii. Din moment ce acest lucru nu s-a făcut retroactiv, primul membru al familiei regale căruia i se aplică este Ingrid Alexandra. Ea are prioritate în fața fratelui ei mai mic, însă tatăl său Haakon continuă să aibă prioritate în fața surorii sale mai mari, Prințesa Märtha Louise. Se așteaptă ca Ingrid Alexandra să fie a doua regină a Norvegiei, după Margareta.

La 19 iunie 2010, Prințesa Ingrid Alexandra a fost domnișoară de onoare la nunta nașei ei, Prințesa Moștenitoare Victoria a Suediei

Decese

·         917 – A murit asasinat din ordinul regelui Conrad,  ducele Erchanger (sau Erchangar) (n. cca. 880), membru al familiei Ahalolfingerilor. A fost duce de Suabia din septembrie 915 până la moarte. Erchanger era fiul lui Berthold I, conte palatin de Suabia. Mama sa a fost Gisela, fiica regelui Ludovic Germanul din Francia răsăriteană. S-a casatorit cu sora regelui Conrad I, Cunegunda, vaduva ducelui Luitpold (sau Liutpold) al Bavariei. Dupa batalia de la Wahlwies in  Hegau, in care a invins trupele regale, Erchanger s-a  proclamat duce. Dupa aceasta, el a fost condamnat de Inalta Curte de la Hohenaltheim in septembre 916 la recluziune intr-o manastire, pentru ofense aduse regelui si episcopului, fiind ucis in urma ordinului dat de rege, la 21 ianuarie 917.

·         1118: Moare papa Pascal al II-lea, pe numele sau de mirean  Rainier de Bleda. S-a nascut la Bleda Forlì, in jurul anului 1050. A fost papa intre  13 august  1099 si 21 ianuarie 1118 si  intrat in conflict cu imparatii Sfantului Imperiu Romano-German, Henric al  IV - lea si  Henric al  V-lea. A creat  Ordinul Cavalerilor teutoni si Ordinul Templierilor.
* 1330: Ioana a II-a, Contesă de Burgundia (franceză Jeanne de Bourgogne; 15 ianuarie 1292 – 21 ianuarie 1330), a fost fiica cea mare a lui Otto al IV-lea, Conte de Burgundia și a soției acestuia, Matilda, Contesă de Artois. S-a căsătorit în 1307 cu Filip al Franței, al doilea fiu al regelui Filip al IV-lea al Franței. Ioana a avut cel puțin șapte copii dintre care numai patru fiice au supraviețuit.

·         1519 – A murit conchistadorul spaniol Vasco Nunez de Balboa (n.1475),  fondatorul  primei  colonii permanente din Lumea Noua, pe teritoriul actual al statului Panama, in  anul 1512. Este cunoscut de asemenea ca primul european care a descoperit Oceanul Pacific.

·         1775 – A fost executat Emilian Pugaciov, conducatorul rascoalei taranesti din Rusia; (1773-1775). Emelian Ivanovici Pugaciov (n.1742, Simoveiskaia pe Don) a fost un conducător al cazacilor de pe Don, intrat in istorie in urma revoltei  țărănesti  dintre anii 1773-1775 (Revolta lui Pugaciov). A luat parte ca soldat în războiul de șapte ani și în războiul ruso-turc (1768–1774).
* 1789: Paul Henri Thiry d'Holbach (născut Paul Heinrich Dietrich von Holbach) (n. 8 decembrie 1723 - d. 21 ianuarie 1789) a fost un savant, filozof materialist, enciclopedist de origine germană, dar de limbă franceză, cunoscut mai ales ca fiind primul ateu autodeclarat din Europa.
Se naște la Edesheim^[5] în 1723. Provenea dintr-o familie bogată de arabicatolici. La Leyden urmează dreptul apoi în 1749 se mută la Paris și devine cetățean francez. Participă la redactarea Enciclopediei Franceze alături de Denis Diderot și Jean le Rond d'Alembert

·         1793: Ludovic al XVI-lea (n. 23 august 1754, Versailles - d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris) a fost rege al Franței și al Navarei din 1774 și până în 1789, rege al francezilor din 1789 și până în 1793. A fost ultimul reprezentant al Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze. A fost ultimul rege care a locuit în Palatul de la Versailles. Ludovic al XVI-lea a fost fiul delfinului Ludovic al Franței și al lui Marie-Josèphe de Saxonia. Devenit delfin la moartea tatălui său, căsătorit cu Maria Antoaneta a Austriei, a urcat pe tron la vârsta de nouăsprezece ani, când i-a succedat bunicului său Ludovic al XV-lea în 1774. A fost fratele mai mare al viitorilor regi Ludovic al XVIII-lea și Carol al X-lea.

Moștenind un regat în pragul falimentului, acesta a instituit mai multe proiecte de reformă financiară, în special puse în aplicare de miniștrii Turgot, Calonne și Necker, cum a fost proiectul unui impozit direct egalitar, dar care a eșuat în fața blocajului parlamentelor, a înaltului cler, a nobilimiiși a curții. A reușit să schimbe dreptul persoanelor (eliminarea torturii, a iobăgiei, etc.) și a repurtat o victorie militară mare împotriva eternului dușman al Franței, Anglia, o data cu victoria coloniștilor americani în fața dominației engleze. Dar intervenția franceză în America a dus la ruinarea regatului.

Ludovic al XVI-lea este mai ales cunoscut pentru rolul său în revoluția franceză, care a început după convocarea Stărilor Generale în 1789, una dintre încercările regelui de a reforma finanțele statului. Mișcarea transformă rolul politic al regelui și sistemul de guvernare al Franței, punând capăt monarhiei absolute a dreptului divin. Inițial, regele Ludovic al XVI-lea, deși un pic îngrijorat de cursul evenimentelor, este de acord să devină un monarh constituțional, dar expus unei opoziții din ce în ce mai ostile și după ce a încercat să plece din Paris, unde a fost condus sub constrângere populară, contribuie la izbucnirea unui război între monarhiștii absolutiști și revoluționari - apoi a unui război civil. Înaintarea armatelor străine și monarhiste spre Paris provoacă, la 10 august 1792, răsturnarea sa de către facțiunile republicane: monarhia a fost abolită la 21 septembrie. Întemnițat, și apoi găsit vinovat de a fi uneltit împotriva revoluției, „Louis Capet”, a fost condamnat la moarte și ghilotinat la 21 ianuarie 1793 în Piața Revoluției din Paris, cu câteva luni înainte de Mariei Antoaneta.

Cu toate acestea, regalitatea nu a disparut o data cu el, deoarece monarhiștii îl recunosc pe fiul său, întemnițat în închisoarea Templului, rege al Franței, sub numele de „Ludovic al XVII-lea”. Dar copilul a murit în închisoare în 1795, fără să fi domnit niciodată, iar unchiul său exilat, contele de Provence, este recunoscut de susținătorii săi sub numele de „Ludovic al XVIII-lea”. El va deveni într-adevăr rege al Franței în 1814, după căderea lui Napoleon I.

După ce l-a considerat la început fie ca trădător de patrie, fie ca martir, istoricii francezi au adoptat, în general, o vedere nuanțată asupra personalității și rolului lui Ludovic al XVI-lea, descris ca un om onest condus de bun intenții, dar care nu era înzestrat cu caracterul necesar pentru a realiza o reformă profundă a monarhiei.

Delfin al Franței, la moartea tatălui său, căsătorit cu Maria Antoaneta a Austriei, a urcat pe tron la vârsta de nouăsprezece. S-a confruntat, mai ales după intervenția franceză alături de coloniștii americani, cu dificultăți financiare semnificative, însoțite de speculații bursiere. Reformator prudent, uneori ezitat, a încercat să realizeze reformele monarhiei alături de miniștrii săi. A restabilit parlamentele, a reformat dreptul persoanelor (abolirea torturii în 1781 și 1788, abolirea iobăgiei pe domeniul regal în 1779, eliminarea taxei corporale a evreilor din Alsacia în 1784, edictul de toleranță a protestanților în 1787) dar s-a împiedicat de reformele impozitării și de finanțele regatului (reformele din 1774-1776, 1781, 1787 de două ori). Planul său de a stabili o taxă directă egalitaristă controlată de către adunările provinciale alese, s-a lovit de ostilitatea privilegiaților, în special cea a nobililor, a parlamentului de la Paris și a curții de la Versailles. Ludovic al XVI-lea a încercat apoi să treacă peste opoziția lor prin introducerea unor reforme înaintate unei Adunări a Notabililor (1787) și apoi în fața Stărilor generale (1789).

Cererile statului terț și revolta oamenilor au provocat revoluția franceză, care a transformat rolul politic al regelui și sistemul de guvernare al Franței prin care s-a încheiat monarhia absolutistă de drept divin. Inițial, regele Ludovic al XVI-lea era de acord să devină un monarh constituțional, dar expus unei opoziții din ce în ce mai ostile și după ce a încercat să plece din Paris, unde a fost condus sub constrângere populară, contribuie la izbucnirea unui război între monarhiștii absolutiști și revoluționari - apoi a unui război civil. naintarea armatelor străine și monarhiste spre Paris provoacă, la 10 august 1792, răsturnarea sa de către facțiunile republicane: monarhia a fost abolită la 21 septembrie. Odată închis, poreclit „Ludovic Ultimul” sau „Ludovic Capet” de către revoluționari, Ludovic al XVI-lea a fost pus sub acuzare pentru trădare, acuzat de faptul că nu și-a respectat rolul constituțional, că a uneltit în secret împotriva revoluției și că a încercat să fugă din Franța, în iunie 1791. Găsit vinovat de Convenția națională, a fost condamnat la moarte și ghilotinat la 21 ianuarie 1793 în piața Revoluției din Paris, cu câteva luni înaintea Mariei Antoaneta. Monarhiștii l-au recunoscut atunci pe fiul său, întemnițat la Paris, ca rege al Franței sub numele de Ludovic al XVII-lea, dar copilul a murit în închisoare doi ani mai târziu. Numai în 1814, în timpul căderii lui Napoleon, familia regală s-a putut întoarce în Franța: atunci fratele lui Ludovic al XVI-lea a domnit sub numele de Ludovic al XVIII-lea.

Ludovic-Auguste^{[note 1]} al Franței s-a născut la palatul Versailles la 23 august 1754 la ora 6:24.^{[a 1]}.

A fost al patrulea copil și al treilea băiat al delfinului Ludovic al Franței (1729-1765) și a celei de-a doua soții ale sale Marie-Josèphe de Saxonia. Din această căsătorie s-au născut în total opt copii:

1. Marie-Zéphyrine a Franței (1750-1755);
2. Ludovic al Franței (1751-1761), duce de Burgundia;
3. Xavier al Franței (1753-1754), duce de Aquitania;
4. Ludovic-Auguste al Franșei, duce de Berry, viitorul Ludovic al XVI-lea;
5. Ludovic Stanislas Xavier al Franței (1755-1824), conte de Provența, care va deveni rege sub numele Ludovic al XVIII-lea în 1814;
6. Carol Filip al Franței (1757-1836), conte de Artois, care va deveni rege sub numele Carol Filip al Franței după moartea regelui precedent;
7. Clothilde a Franței (1759-1802), regina Sardiniei din 1796 până în 1802 prin căsătoria cu regele Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei;
8. Élisabeth a Franței (1764-1794), a împărtășit până la capăt destinul familiei regale. A fost ghilotinată.

Din prima căsătorie cu Maria Teresa a Spaniei, Ludovic a avut o fiică, Maria Teresa a Franței (1746-1748).

Multe persoane s-au aflat la palat pentru a asista la sosirea nou-născutului: moașa familiei regale Jard; cancelarul Guillaume de Lamoignon de Blancmesnil, păstrătorul sigiliilor Jean-Baptiste de Machault d'Arnouville și controlorul general al finanțelorJean Moreau de Séchelles, portari, paznici și santinele. Delfinul, îmbrăcat într-un halat, a primit pe toată lumea, spunând: „Intră, prietene, vino repede, să vezi că soția mea naște.”

Cu puțin timp înainte de naștere, Binet, primul valet al delfinului, a trimis la Ludovic al XV-lea, bunicul viitorului copil, un sulițaș pentru a anunța nașterea iminentă, regele aflându-se la reședința de vară, la castelul Choisy-le-Roi. Imediat după naștere, delfinul a trimis pe unul dintre soldații săi, domnul de Montfaucon, să anunțe de data aceasta vestea nașterii în sine. Pe drum, Montfaucon s-a întâlnit cu sulițașul, care căzuse de pe cal și care a murit la scurt timp după aceea,^{[b 1]} și nu a putut ajunge cu primul mesaj. Astfel că al doilea soldat a adus simultan cele două mesaje la rege: cea a nașterii viitoare și cea a nașterii care a avusese loc. Ludovic al XVI-lea a dat 10 ludovici sulițașului și 1.000 de lire soldatului înainte de a pleca spre Versailles.

Imediat după naștere, copilul este botezat^{[note 2]} în biserica Notre-Dame de Versailles^[1] de către Sylvain Leonard de Chabannes (1718-1812)^[2], capelan al regelui.

Când regele a intră în cameră, a prezentat nou-născutul și prenumele său Louis-Auguste înainte de a-l numi imediat duce de Berry. Copilul a fost imediat încredințat lui Marie-Louise de Rohan (cunoscută sub numele de Madame de Marsan), guvernatoarea copiii regelui, înainte de a fi dus în apartamentul său de Louis François Anne de Neufville de Villeroy, duce de Villeroy și căpitan al gărzilor de corp al regelui.^{[a 2]}

Vestea nașterii este anunțată suveranilor europeni, prieteni ai coroanei, precum și papei Benedict al XIV-lea. În jurul orei 13, regele și regina Maria Leszczyńska a participat la un Te Deum în capela castelului. Clopotele bisericilor din Paris au încep să bată și, seara, un foc de artificii este tras de la palatul armelor și aprins de către rege de la balconul acestuia, care a folosit o „rachetă obișnuită“

Nou-născutul avea o sănătate destul de fragilă în primele luni ale vieții sale. Se spunea despre el că avea un „temperament slab și bolnăvicios”.^[4] Asistenta lui, amanta lui Louis Phélypeaux de Saint-Florentin, marchiz de Vrillière, nu dădea suficient lapte. La insistența delfinei, ea a fost înlocuită de Madame Mallard.^{[a 3]} Din 17 mai până în 27 septembrie 1756, Louis-Auguste și fratele său mai mare au fost trimiși la castelul Bellevue, la sfatul medicului genevez Théodore Tronchin, pentru a respira un aer mai pur decât la Versailles.^{[a 4]}

La dreapta, ducele de Berry, viitorul Ludovic al XVI-lea; la stânga contele de Provence, viitorul Ludovic al XVIII-lea. Pictură de François-Hubert Drouais (1756)

Ca și frații săi, Louis-Auguste a avut-o guvernatoare pe Madame de Marsan, guvernanta copiilor regali.^{[a 5]} Acesta din urmă îl favoriza, pe de o parte, pe ducele de Burgundia ca moștenitor al tronului, iar pe de altă parte pe contele de Provența, pe care îl prefera fraților săi. Simțindu-se neglijat, ducele de Berry nu o va purta niciodată în inima sa și, odată încoronat, a refuzat mereu să participe la sărbătorile pe care le-a organizat pentru familia regală. Guvernanta era responsabilă pentru a-i învăța pe copiii să citească, să scrie și sfânta istorie. Părinții lor au urmărit îndeaproape această educație, delfinul învățându-i istoria religiilor, iar delfina limbile străine și lecțiile de moralitate. El i-a învățat că „toți oamenii sunt egali prin dreptul naturii și în ochii lui Dumnezeu care i-a creat”.^[5]

Ca nepot al regelui, Ludovic-Auguste a fost obligat ca frații săi să participe la o serie de obligații și ritualuri: a participat atât la înmormântări regale cât și la căsătoriile importante și au primit vizite ale suverani străini și ale oamenilor importanți ai bisericii. Astfel, în mai 1756, trei cardinali noi i-au vizitat: „Ducele de Burgundia (în vârstă de 5 ani) i-a primit, a ascultat discursurile lor și le-a hărțuit, în timp ce ducele de Berry (22 luni) și cel de Provența erau așezați în fotolii, cu îmbrăcămintea lor și cu bonetele lor mici, imitau gesturile celor mai mari.”^[6]

Pe măsură ce creșteau, nepoții regelui au trebuit să treacă din mâna guvernatoarei în cea a unui guvernator care s-a ocupat de toate activitățile educaționale. După ce s-au gândit la Victor de Riqueti, contele de Mirabeau și tatăl celebrului revoluționar, delfinul a ales pentru copiii săi în 1758 un om mai aproape de ideile monarhice: Antoine de Quelen Stuer Caussade, duce de la Vauguyon, prinț de Carency și pair al Franței. Acesta din urmă îl va numi pe elevii săi „Cei patru F”: Sfârșitul (în franceză:le Fin) (ducele de Burgundia), cel slab (ducele de Berry), cel fals (contele de Provența) și francul (contele de Artois).^[7]. Vauguyon era asistat de patru adjuncți: Jean-Gilles du Coëtlosquet (tutore), Andre-Louis Spirit Sinéty de Puylon (viceguvernator), Claude-François Lizarde Radonvilliers (sub-tutore) și Jean-Baptiste du Plessis d Argentré (cititor). Delfinul i-a cerut lui Vauguyon să se bazeze pe Sfintele Scripturi și modelul Idomene, eroul Aventurilor lui Telemah de Fenelon: „Veți găsi tot ceea ce se potrivește pentru a învăța un rege care vrea să îndeplinească perfect toate îndatoririle care îi revin”.^[7]Acest ultim aspect este important, deoarece viitorul Ludovic al XVI-lea este ținut departe de afaceri, el nu trebuia să învețe să conducă.^[8]

Ducele de Burgundia, moștenitorul coroanei și fratele mai mare al ducelui de Berry decedat în 1761, pictură de Jean-Martial Frédou.

Cutuma curții prevedea trecerea copiii regali de la guvernantă la guvernator la vârsta de șapte ani. Astfel, ducele de Burgundia este încredințat ducelui de La Vauguyon la 1 mai 1758, cu puțin timp înainte de a împlini 7 ani. Această separare de guvernantă este dificilă pentru ea ca și pentru el, iar ducele de Berry este de asemenea întristat de această ruptură bruscă. Ducele de Burgundia este admirat de părinți și de curte. Inteligent și sigur pe el însuși, este totuși capricios și convins de superioritatea sa. Își întreabă familia într-o zi, spunând: „De ce nu m-am născut Dumnezeu?”. Totul părea să arate că va fi un mare rege.

Un eveniment inofensiv, totuși, va schimba destinul familiei regale: în primăvara anului 1760, ducele de Burgundia cade de la înălțime de pe un cal de carton care îi fusese oferit cu ceva timp înainte. El începe să șchioapete și medicii îi găsesc o umflătură la șold. Operația pe care o realizează nu are nici un rezultat. Prințul este apoi condamnat să rămână în camera lui și studiile îi sunt întrerupte. El dorește să fie consolat de fratele mai mic, ducele de Berry. Astfel, în 1760, viitorul rege trece în mod excepțional în mâinile guvernatorului înainte de a ajunge la vârsta de 7 ani. Vauguyon angajează pentru el un al doilea sub-preceptor. Cei doi frați sunt, prin urmare, educați împreună, ducele de Burgundia fiind distras colaborând la educația fratelui său mai mic, și fiind mult mai interesant de geografie și artele mecanice. Starea de sănătate a ducelui Burgundiei se înrăutățește totuși și în noiembrie 1760 i se diagnostichează o dublă tuberculoză (pulmonară și osoasă). Curtea trebuie să se confrunte cu faptele: moartea prințului este iminentă. Părinții lui simt „o durere copleșitoare care nu poate fi imaginată”. De urgență, copilul este botezat la 29 noiembrie 1760, face prima comuniune a doua zi și primește maslul pe 16 martie 1761 înainte de a muri în noaptea de 20 spre 21 martie, în absența fratelui său mai mic, care, de asemenea, avea febră mare.

Moartea ducelui de Burgundia a fost trăită ca o dramă pentru delfin și delfină. Aceasta din urmă va declara: „nimic nu poate rupe din inima mea durerea gravată pe ea pentru totdeauna”^[9]. Ducele de Berry a fost apoi instalat în apartamentele fratelui său.

La 18 octombrie 1761, în aceeași zi cu fratele său Ludovic Stanislas Xavier, Ludovic Auguste a fost botezat de arhiepiscopul Charles Antoine de La Roche-Aymon în capela regală a palatului de la Versailles, în prezența lui Jean-François Allart (1712-1775 ), pastor al bisericii din Notre-Dame de Versailles. Nașul său a fost bunicul său August al III-lea al Poloniei, reprezentat de Louis-Philippe, ducele de Orleans, iar nașa a fost Marie Adélaïde a Franței.^[10]

Louis de Franța de Anne-Baptiste Nivelon (1764), delfin și tatăl viitorului Ludovic al XVI-lea, decedat în 1765.

Ludovic-Auguste se distinge printr-o mare timiditate; unii văd în ea o lipsă de caracter, cum ar fi ducele de Croÿ în 1762: „Am observat că din cei trei Copii ai Franței, era doar domnul de Provența care arăta spiritul și un ton hotărât. Domnul de Berry, care era cel mai mare și singurul în mâinile adulților, părea bine strâmtorat de haine”.^[11] Cu toate acestea, el este uneori în largul său în fața istoricilor și a filozofilor care se prezintă la curte.^{[note 3]} De asemenea, demonstrează că are umor umorul și are oricând o replică pregătită.^[12] Ducele de La Vauguyon^{[note 4]} și predicatorul Charles Frey de Neuville^[13]remarcă faptul că tânărul are calități superioare pentru a deveni un bun rege.

La nivel intelectual, Berry este un student talentat și conștiincios. El excelează în următoarele domenii: geografie, fizică, scriere, morală, drept public, istorie, dans, desen, scrimă, religie și matematică. A învățat mai multe limbi (latină, germană, italiană și engleză) și cunoaște unii dintre marii clasici ai literaturii Ierusalimul eliberat, Robinson Crusoe sau Athalie, de Jean Racine.^{[a 6]} Tatăl său se arată intransigent și, uneori, îl privează de vânătoare, ceea ce l-ar putea relaxa.^[14] Este studios și pasionat de mai multe discipline științifice. Conform istoricului francez Ran Halévi:^[15] „Ludovic al XVI-lea a primit educația unui «prinț al iluminismului» - A fost un monarh luminat.” Profesorii de istorie Bleuzé Filip și Muriel Rzeszutek afirmă: „Ludovic al XVI-lea știa latină, germană, spaniolă, stăpânea perfect engleza, practica logica, gramatica, retorica, geometria, astronomia. Avea o cultură istorică și geografică incontestabilă și competențe în economie. Ei cred că este foarte influențat de Montesquieu, care îl inspiră pentru a proiecta o monarhie modernă detașată de drept divin.”^[16]

Destinul ducelui de Berry avea să fie bulversat de un eveniment banal. La 11 august 1765, delfinul, tatăl său, a făcut o vizită la mănăstirea Royallieu și s-a întors la Versailles pe ploaie. Cu o stare precară de sănătate, el este cuprins de o febră violentă. A reușit să ducă curtea la castelul Fontainebleau pentru a schimba aerul, dar nimic nu a funcționat și starea lui se înrăutățește pe parcursul lunilor. După o agonie de 35 de zile, delfinul moare pe 20 decembrie 1765 la vârsta de 36 de ani.^[17]

La moartea tatălui său, ducele de Berry devine delfinul Franței. Avea 11 ani și era destinat să îl succeadă imediat pe rege, bunicul său, care avea 56 de ani.

* 1814: Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre (numit și Bernardin de St. Pierre) (n. 19 ianuarie 1737, Le Havre - d. 21 ianuarie 1814, Éragny, Val-d'Oise) a fost scriitor și botanist francez, precursor al romantismului, discipol al lui Jean-Jacques Rousseau.
* 1846: Francisc al IV-lea Joseph Charles Ambrose Stanislaus (italianăFrancesco IV Giuseppe Carlo Ambrogio Stanislao d'Absburgo-Este; 6 octombrie 1779 – 21 ianuarie 1846) a fost Duce de Modena, Reggio și Mirandola (din 1814), Duce de Massa și Prinț de Carrara (din 1829), Arhiduce de Austria-Este, Prinț Regal al Ungariei și Boemiei, Cavaler al Lânii de Aur. A fost nepot al împărătesei Maria Tereza a Austriei, șeful Casei de Habsburg, și moștenitor al ramurii Modena a Casei de Este prin mama sa.

Francisc s-a născut la Milano. Tatăl lui a fost Arhiducele Ferdinand de Austria-Este, Duce de Breisgau iar mama sa a fost Maria Beatrice Ricciarda d'Este, Ducesă de Massa și Prințesă de Carrara, Lady de Lunigiana.

În 1812 Francisc s-a căsătorit cu Prințesa Maria Beatrice de Savoia, fiica regelui Victor Emanuel I al Sardiniei. Cuplul a avut patru copii:

• Maria Tereza (1817-1886), căsătorită cu Henri, conte de Chambord.
• Francisc al V-lea, Duce de Modena (1819-1875), căsătorit cu Prințesa Adelgunde de Bavaria.
• Ferdinand Karl (1821-1849), căsătorit cu Arhiducesa Elisabeta Franziska de Austria. A fost tatăl Maria Theresia, Arhiducesă de Austria-Este.
• Maria Beatrix (1824-1906), căsătorită cu Juan, Conte de Montizón.

·         1851 - A murit Gustav Albert Lortzing, actor, compozitor, cîntăreţ si dirijor german (operele comice: "Braconierul", "Ţar şi teslar", "Armurierul") (n.1801).

·         1865: Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei – d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamț) a fost un poet fabulist român basarabean.
Este primul din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. Și-a început în tinerețe cariera militară, absolvind liceul de profil din Sankt Petersburg, alături de fratele său Petrache. În 1825 este trimis ca sublocotenent în regimentul „Ekaterinburg”, în Sudul Basarabiei. Invocând motive familiale, revine la baștină și activează la început în Chișinău, apoi la Iași și Piatra-Neamț. În Marea arhondologie a boierilor Moldovei^[1] istoricul Mihai Răzvan Ungureanucitează un document în care se menționa că Donici Aleco era prezident Giudecătoriei Neamțul și agă, la 1846.

Debutează cu traduceri din Pușchin și Krâlov, fiind menționat în 1835 ca traducător în revista moscovită „Teleskop”. În colaborare cu Constantin Negruzzi traduce și publică „Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin „Țiganii” (scris de poetul rus după vizitarea Basarabiei), mai traduce „Torentele și oamenii” de Mihail Lermontov, „Tunsul” de Aleksandr Veltman și alte creații ale clasicilor literaturii universale. În anii 1840 și 1842 editează două cărți de „Fabule” cu opere proprii și traduceri. Donici a avut un deosebit spirit de observație, criticând în fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste în societatea umană. În creația sa sunt populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, broasca și știuca, Doi cîini ș.a.

La Iași, deține o funcție în Epitropia școlilor, apoi - cea de asesor al curții de apel, activează și ca membru al divanului obștesc. Se alătură inițiativelor culturale legate de dezvoltarea învățămîntului public, a presei periodice, a teatrului național. Întreține legături strînse cu aproape toți literații moldoveni, colaborează la „Albina Românească”, „Dacia literară”, „Propășirea” și la alte publicații periodice. În afară de fabule, a compus poezii și piese de teatru. Creația lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și alți contemporani. Însuși Eminescu îl situa printre scriitorii care „și-au încuscrit talentul individual cu geniul poporului...”, numindu-l, în poezia „Epigonii” - „Donici, cuib de-nțelepciune”^[2].

A murit la 21 ianuarie 1865 la Iași, în Principatele Unite.

·         1872: Franz Grillparzer, poet austriac (n. 1791)
* 1883: Prințul Friedrich Carl Alexander al Prusiei (29 iunie 1801 - 21 ianuarie1883) a fost fiul cel mic al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și al soției lui, Louise de Mecklenburg-Strelitz.

La 26 mai 1827 la Charlottenburg, s-a căsătorit cu Prințesa Marie de Saxa-Weimar-Eisenach, fiica lui Charles Frederick, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach și a soției lui Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei.^[1] Marie a fost sora mai mare a Augustei de Saxa-Weimar, soția fratelui său, Wilhelm I. Friedrich Carl și Marie au avut trei copii:

• Prințul Friedrich Karl (1828-1885); căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau; tatăl Louise Margaret, Ducesă de Connaught și Strathearn.
• Prințesa Louise a Prusiei (1829–1901); căsătorită cu Alexis de Hesse-Philippsthal-Barchfel
• Prințesa Anna a Prusiei (1836–1918); căsătorită cu Friedrich Wilhelm de Hesse-Kassel

Familia a locuit la Wilhelmstrasse, lângă reședința cancelarului Otto von Bismarck

* 1892: John Couch Adams (n. 5 iunie 1819 - d. 21 ianuarie 1892) a fost un matematician, astronom, profesor universitar englez și director al Observatorului din Cambridge.

Este cunoscut mai ales pentru faptul că a prezis, independent de Le Verrier, fără observații directe, doar prin calcule matematice, existența planetei Neptun și aceasta studiind (în septembrie 1845) perturbațiile mișcării de revoluție a planetei Uranus.

A scris lucrări în domeniul mecanicii cerești: determinarea paralaxei lunare (1852) și a accelerației seculare a Lunii (1853) În domeniul matematicii, a întocmit formulele de integrare aproximativă a ecuațiilor diferențiale care-i poartă numele. Adams a publicat și lucrări despre triunghi și proprietățile sale. De asemenea, a calculat Constanta lui Euler cu 263 de zecimale fără a descoperi vreo perioadă.

Prin confirmarea ulterioară (prin observații astronomice directe) a existenței planetei Neptun, Adams a confirmat valabilitatea legilor mecanicii ale lui Newton.

·         1907 - A murit Vicenţiu Babeş, publicist, jurist, om politic şi membru fondator al Academiei Române (n.21.01.1821).

·         1907 -  A murit filologul italian Graziadio Isaia Ascoli, membru de onoare străin al Academiei Române.

·         1918: Victor Mihaly de Apșa, mitropolit greco-catolic, membru de onoare al Academiei Române (n. 1841).   Cunoscut și ca Victor Mihali (n. 19 mai 1841, Ieud, Comitatul Maramureș ), a fost episcop al Eparhiei de Lugoj între 1875-1895 și arhiepiscop Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma din 1895, până la moarte. Din anul 1894 a fost membru de onoare al Academiei Române. A fost fratele mai mare al istoricului Ioan Mihaly de Apșa, de asemenea membru al Academiei Române. După moartea mitropolitului Vancea, scaunul mitropolitan a rămas vacant vreme de 9 luni. Autoritățile maghiare au fost foarte atente la desemnarea persoanei noului ales, căutând în acest fel să nu întărească spiritul de luptă al românilor transilvăneni. Mitropolitul Victor Mihali de Apșa a pășit însă pe drumul marilor săi înaintași, punându-se cu același spirit de sacrificiu în serviciul neamului. Păstorirea sa a cuprins perioada frământată a mișcării memorandiste, a ieșirii din pasivitate a Partidului Național și a înființării episcopiei de Hajdúdorog (1912)

* 1924: Vladimir Ilici Lenin ^{► pronunţie ►} (rusă Влади́мир Ильи́ч Ле́нин), numele de familie originar: Ulianov (Улья́нов), (n. 10 aprilie 1870 (S.N. 22 aprilie) – d. 21 ianuarie 1924) a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism. S-a născut în Simbirsk (Ulyanovsk) avându-i ca părinți pe Ilia Ulianov și Maria Alexandrovna. A avut doi frați și trei surori, el fiind al treilea născut. Tatăl său Ilia era inspector al școlilor primare din provincia Simbirsk în momentul nașterii lui Vladimir Ilici Lenin.

„Lenin” a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede că l-a creat ca să demonstreze antagonismul față de Gheorghi Plehanov, care folosea pseudonimul Volghin, după râul Volga; Lenin a ales râul Lena care este mai lung și care curge în direcția opusă. În orice caz, sunt multe teorii despre proveniența pseudonimului său, iar Lenin nu a explicat niciodată alegerea sa. Uneori, în Occident, este în mod eronat numit „Nikolai Lenin”, deși niciodată nu a purtat acest nume în Rusia.

Sănătatea lui Lenin era deja deteriorată în mod serios în urma eforturilor sale făcute în revoluție și în război. Tentativa de asasinat a mai adăugat o problemă la multele probleme de sănătate pe care le-a avut. În mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral. A rămas parțial paralizat (pe partea dreaptă) și rolul său în guvern a început să se diminueze. După al doilea atac din decembrie 1922, Lenin a demisionat din funcțiile politice. În martie 1923, a suferit al treilea atac, a rămas țintuit la pat și incapabil să mai vorbească.

Lenin a murit la 21 ianuarie 1924. La puțin timp după deces, au început să circule zvonuri potrivit cărora ar fi suferit de sifilis. Cauza oficială a morții lui Lenin a fost ateroscleroza cerebrală sau al patrulea atac cerebral, dar din cei 27 de medici care l-au tratat numai opt au fost de acord cu concluziile raportului de autopsie. Din acest motiv, s-au făcut mai multe supoziții privind cauzele morții lui Lenin.

Documente declasificate după căderea Uniunii Sovietice, alături de memoriile medicilor lui Lenin, sugerează că liderul bolșevic a fost tratat de sifilis încă din 1895. Documentele sugerează, de asemenea, că anatomo-patologului Alexi Abrikosov, care era însărcinat cu autopsia, i s-a ordonat să demonstreze că Lenin nu a murit de sifilis. Abrikosov nu a menționat această boală în raportul de autopsie, dar distrugerile vaselor de sânge, paralizia și alte incapacități pe care le-a citat sunt tipice pentru această boală. La un al doilea raport de autopsie nici un organ, arteră importantă sau zone ale creierului, afectate în mod obișnuit de sifilis, nu au fost menționate.

În 1923, doctorii lui Lenin l-au tratat pe acesta cu salvarsan, singurul medicament care la acea vreme era folosit în mod special pentru tratarea sifilisului, dar și cu iodură de potasiu care era, de asemenea, folosită, în mod obișnuit, la tratarea acestei boli.

În 2004 s-au făcut noi afirmații medicale conform cărora Lenin a suferit de sifilis și a decedat din această cauză.^[6]

Orașul Petrograd a fost redenumit Leningrad în onoarea sa și acesta i-a rămas numele până la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, când și-a recăpătat numele original, Sankt Petersburg.

După primul său atac cerebral, Lenin a publicat un numar de scrieri prin care da indicații viitoare pentru guvern. Cea mai importantă dintre acestea este Testamentul lui Lenin, unde, între altele, critica și lideri ai partidului precum Lev Troțki și Stalin. Despre Stalin, secretar general al partidului încă din 1922, Lenin spunea că „în mâinile sale este concentrată o putere nelimitată” și sugera ca „tovarășii să se gândească la o cale de a-l îndepărta pe Stalin din funcție”. Aceste critici dure ale vieții interne a partidului nu au fost niciodată aduse la cunoștința publicului larg.

La începutul secolului al XX-lea, mișcarea rusă a cosmismului (teoria evoluției cosmice) era foarte populară și a fost făcută o încercare de conservare a trupului lui Lenin prin crionică pentru a permite reînvierea lui în viitor. S-a procurat echipamentul necesar din import, dar din mai multe motive, acest plan nu a fost dus la bun sfârșit. În loc de criogenare, trupul său a fost îmbălsămat și expus pentru vizitare în Mausoleul din Moscova.

Deși Lenin și-a exprimat cu puțin timp înaintea morții dorința să nu fie create memoriale pentru el, diferiți politicieni au văzut o cale de a-și îmbunătăți propria poziție în partid prin legarea numelui de acela al liderului bolșevic. Figura primului conducător al statului sovietic a fost ridicată la un statut aproape mitic, iar statui, monumente și memoriale au apărut în onoarea sa de-a lungul și de-a latul țării.

Creierul lui Lenin a fost scos înainte de îmbălsămarea trupului său. Guvernul sovietic l-a însărcinat pe cunoscutul neurochirurg german Oskar Vogt să studieze creierul lui Lenin și să localizeze zona precisă a celulelor creierului care erau responsabile de geniu. Institutul Creierului a fost creat în Moscova pentru acest scop. Vogt a publicat o lucrare despre creier, în 1929, în care raporta că unii neuroni piramidali din al treilea strat al cortexului cerebral al lui Lenin erau foarte mari. Totuși, legătura dintre aceștia și genialitate a fost contestată. Munca lui Vogt a fost considerată de către sovietici ca fiind nesatisfăcătoare. Alte cercetări au fost făcute după aceea de o echipă sovietică, dar rezultatele muncii pe creierul lui Lenin nu au mai fost făcute publice.

Anatomia modernă nu mai crede că doar morfologia singură poate determina funcționarea creierului.

·         1927 – A  decedat Mitrofan Piatnitki, muzician rus, fondator (1910) al Corului popular rus, care din 1940 ii poarta numele;(n.02.07.18964).
* 1934: Friedrich Ferdinand de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg(12 octombrie 1855 - 21 ianuarie 1934) a fost al patrulea Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg.
Friedrich Ferdinand a fost fiul cel mare al lui Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Prințesei Adelheid de Schaumburg-Lippe și nepot al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.^[1] Friedrich Ferdinand a succedat ca Șef al Casei de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și la titlul de duce după decesul tatălui său la 27 noiembrie 1885.^[1] Când Șeful Casei de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg Albert, Duce de Schleswig-Holstein a murit la 27 aprilie 1931,^[1] Friedrich Ferdinand a devenit Șef al Casei de Oldenburg și a moștenit titlurile de Duce de Augustenborg și Duce de Schleswig-Holstein.

Friedrich Ferdinand s-a căsătorit cu Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg, fiica lui Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein și a soției acestuia, Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg,^[1] la 19 martie 1885 la Primkenau.^[1] Soția lui era sora mai mică a împărătesei Augusta Viktoria, soția împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei. Friedrich Ferdinand și Karoline Mathilde au avut cinci copii^[1]:

• Prințesa Viktoria Adelheid Helene Luise Marie Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (31 decembrie 1885 – 3 octombrie 1970)
• Prințesa Alexandra Viktoria Auguste Leopoldine Charlotte Amalie Wilhelmine de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (21 aprilie 1887 – 15 aprilie 1957)
• Prințesa Helene Adelheid Viktoria Marie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (1 iunie 1888 – 30 iunie 1962)
• Prințesa Adelheid Luise de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg(19 octombrie 1889 – 11 iunie 1964)
• Wilhelm Friedrich Christian Günther Albert Adolf Georg, Duce de Schleswig-Holstein (23 august 1891 – 10 februarie 1965)
• Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (11 mai 1894 – 1972)

* 1940: Prințul Christofor al Greciei și Danemarcei (10 august 1888 – 21 ianuarie 1940) a fost membru al casei regale Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg

Prințul Christofor s-a născut la Pavlovsk, Imperiul rus; părinții săi erau George I al Greciei și Olga, regină a Greciei; a fost cel mai mic copil din cei opt (cu 20 de ani mai mic decât cel mai mare copil, Constantin) iar în familie i se spunea "Christo". La puțin timp după naștere, Christofor al Greciei a fost botezat în țara Romanoviloriar nașii de botez au fost Țarul Alexandru al III-lea al Rusiei și Țarina Maria Feodorovna.^[2]

La fel ca frații săi, Christofor, era poliglot, vorbea greaca, engleza, daneza, rusa, franceza și italiana. Frații vorbeau în limba greacă între ei și engleza cu părinții. Părinții între ei vorbeau în germană.

A fost logodit pentru scurtă vreme cu Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife în anul 1910. (Mama Alexandrei, Prințesa Louise, Ducesă de Fife era fiica reginei Alexandra a Marii Britanii, sora mai mare a tatălui său George I) Logodna s-a încheiat când părinții au aflat de legătură.

La 1 ianuarie 1920, Christofor s-a căsătorit cu o văduvă americană None May "Nancy" Stewart Worthington Leeds la Vevey, Elveția.^[3] Soției lui i s-a garantat titlul de "HRH Prințesa Anastasia a Greciei și Danemarcei" a ajutat cu averea ei moștenită de la cel de-al doilea soț, familia regală greacă în exil. La scurt timp după nuntă, Anastasia s-a îmbolnăvit de cancer și a murit la Londra la 29 august 1923. Prințul Christofor a avut un fiu vitreg, William Bateman Leeds Jr (1902–1971) care s-a căsătorit în 1921 cu Prințesa Xenia Georgievna Romanova a Rusiei, nepoata lui Christofor, fiica surorii sale mai mari, Prințesa Maria Georgievna a Greciei.

Mai târziu prințul Christofor s-a recăsătorit. A doua soție a fost Prințesa Françoise de Orléans. Françoise era fiica lui Jean d'Orléans, Duce de Guise și a Isabelle d'Orléans. Căsătoria civilă a avut loc la 10 februarie 1929 la Palermo, Italia iar a doua zi căsătoria religioasă. Prințul și Prințesa Christofor au avut un singur copil Prințul Mihail, care s-a născut în 1939, la scurt timp înainte de decesul tatălui său la Atena.

În 1927, Christofor și-a vizitat fiul vitreg și soția acestuia Xenia în America. Xenia i-a vorbit de o femeie, Anna Anderson, care pretindea că este Marea Ducesă Anastasia a Rusiei, fiica cea mică a ultimului Țar Nicolae al II-lea al Rusiei.

Ea a fost găsită într-unul din spitalele din Berlin, unde a fost dusă după încercarea de sinucidere. Povestea ei a fost că, atunci când restul familiei sale ar fi fost asasinat, ea a reușit să ajungă la București cu un soldat care a salvat-o din pivnița din Ekaterinburg. El a adus-o apoi la Berlin.^[4]

Prințul Christofor o descria pe Anna Anderson, "În primul rând nu știa să vorbească în limba rusă, pe care Marea Ducesă Anastasia, ca toți copiii Țarului o vorbea fluent, și conversa numai în germană."^[5] "...Nu a putut să recunoască persoane pe care Marea Ducesă le-a cunoscut foarte bine iar descrierile ei despre camerele palatului și alte scene familiare oricărui membru al familiei imperiale erau inexacte."^[6]

Prințul Christofor al Greciei a murit la 21 ianuarie 1940 la vârsta de 51 de ani.

·         1950  - A murit scriitorul britanic George Orwell ("Ferma animalelor", "1984", "O gură de aer", "Omagiul Cataloniei") (n.25.06.1903).
* 1951: Prințesa Hélène de Orléans (13 iunie 1871 - 21 ianuarie 1951) a fost membră a Casei regale de Orléans și, prin căsătoria cu Prințul Emanuel, Ducesă de Aosta.

A fost al treilea copil din cei opt ai Prințului Filip, Conte de Paris și ai Prințesei Marie Isabelle d'Orléans. Hélène a fost sora cu Amélie, regină a Portugaliei, Prințesa Isabelle de Orléans și Ferdinand, Duce de Montpensier.

Tatăl ei a fost nepotul regelui Ludovic Filip I al Franței și moștenitorul aparent din 1842 până în 1848. Bunicii materni au fost Antoine, Duce de Montpensier și Infanta Luisa Fernanda a Spaniei.

Părinții Hélènei aveau mari speranțe că ea se va căsători cu un moștenitor al unui tron. Ceilalți frați ai ei se căsătoriseră bine; sora ei mai mare Amélie cu regele Portugaliei, sora ei mai mică Isabelle cu Ducele de Guise.

Pretendenții ei erau încurajați de faptul că Hélène era considerată o mare frumusețe a timpului ei.

Hélène s-a îndrăgostit de Prințul Albert Victor, Duce de Clarence (fiul cel mare al lui Eduard al VII-lea și nepot al reginei Victoria care încă domnea) însă cei doi au fost obligați să pună capăt relației lor.^[1][2]

La început, regina Victoria s-a opus logodnei deoarece Hélène era romao-catolică. Victoria i-a scris nepotului ei sugerându-i ca o alternativă o altă nepoată, Prințesa Margaret a Prusiei.^[3]

Odată ce cuplul și-a mărturisit dragostea reginei, Victoria a cedat și a sprijinit căsătoria lor. Hélène a fost de acord să se convertească,^[4] iar Albert Victor s-a oferit să renunțe la drepturile sale asupra succesiunii la tronul britanic pentru a se căsători cu ea, scriindu-i fratelui său "Nu știi cât de mult o iubesc pe fata asta atât de dulce și simt că nu aș putea fi fericit niciodată fără ea".^[5] Mama lui, Prințesa de Wales, a simpatizat cu situația lor și a aprobat căsătoria.^[2][6] Spre dezamăgirea cuplului, tatăl ei a refuzat căsătoria și nu i-a permis să se convertească. Hélène a călătorit personal pentru a interveni la Papa Leon al XIII-lea, însă el a confirmat verdictul tatălui și relația a luat sfârșit.^[7]

Albert Victor nu a putut trece peste sentimentele sale față de Hélène; relația lor este comemorată la mormântul lui de la Castelul Windsor de o coroană cu un singur cuvânt scris pe ea "HELENE".^[7] Mai târziu s-a aranjat pentru el logodna cu Prințesa Mary de Teck însă Albert Victor a murit înainte ca nunta să aibă loc.

Ea a fost prima alegere ca mireasă făcută de către împăratului Alexandru al III-lea și împărăteasa Maria Feodorovna pentru fiul lor cel mare, țareviciul Nicolae (mai târziu împăratul Nicolae al II-lea). Relația nu a progresat dincolo de prietenie și Nicolae s-a căsătorit cu Prințesa Alix de Hesse-Darmstadt la sfârșitul anului 1894.

Au existat mari speranțe că Hélène se va căsători cu fiul cel mare și moștenitorul regelui Umberto I al Italiei, Prințul de Neapole. Hélène a călătorit la Neapole cu speranța că va atrage atenția regelui și reginei.^[2] Totuși, nu a avut loc nici o căsătorie iar Victor Emanuel s-a logodit cu Prințesa Elena de Muntenegru în 1896. Au existat zvonuri legate de o căsătorie a ei cu Infantele Afonso, Duce de Porto, care era cumnatul surorii sale Amélie. Zvonul s-a dovedit fals iar el nu a arătat nici un interes Helenei.

La 25 iunie 1895 Hélène s-a căsătorit cu Emanuele Filiberto, al 2-lea Duce de Aosta (1869–1931).^[8] La nuntă au participat mai multe figuri regale importante inclusiv Prințul Moștenitor Victor Emmanuel al Italiei și Ducele și Ducesa de Connaught.^[8]

Cuplul a avut doi copii:

• Amedeo, al 3-lea Duce de Aosta (21 octombrie 1898 - 3 martie 1942)
• Aimone, al 4-lea Duce de Aosta (9 martie 1900 - 29 ianuarie 1948)

Văduvă în 1931, Prințesa Helene s-a recăsătorit în 1936 cu colonelul Otto Campini (1872–1951)

* 1959: Cecil Blount DeMille (n. 12 august 1881, Ashfield, statul Massachusetts – d. 21 ianuarie 1959, Hollywood, California) a fost un regizor american și producător de filme care a câștigat Academy Award atât cu filme mute cât și cu sunet.^[11] Cele mai cunoscute filme ale sale sunt Cleopatra (1934), Samson and Delilah (1949), The Greatest Show on Earth (1952) și The Ten Commandments (1923 și 1956).

·         1966 - A murit prozatorul Mihail Lungianu (n.13.12.1876).

* 1984: Arhiducele Gottfried de Austria (germană Gottfried Maria Joseph Peter Ferdinand Hubert Anton Rupert Leopold Heinrich Ignaz Alfons, Erzherzog von Österreich, Prinz von Toskana^[1][2]) (14 martie 1902 – 21 ianuarie1984) a fost membru al liniei toscane a Casei de Habsburg-Lorena și Arhiduce de Austria prin naștere.

Gottfried a fost fiul cel mare^[1][2] al Arhiducelui Petru Ferdinand de Austriași a soției acestuia, Prințesa Maria Cristina de Bourbon-Două Sicilii.^[1][2]Gottfried a crescut împreună cu cei trei frați ai lui (un frate și două surori) la Salzburg și Viena până la sfârșitul Primului Război Mondial în 1918, când familia lui a emigrat la Lucerna, Elveția.

La 2 august 1938 Gottfried s-a căsătorit civil cu Prințesa Dorothea de Bavaria, al cincilea copil și a patra fiică a Prințului Franz de Bavaria și a soției acestuia, Prințesa Isabella Antonie de Croÿ,^[1][2] și religios la 3 august 1938, la Sárvár, Ungaria.^[1][2] Gottfried și Dorothea au avut patru copii împreună:^[1][2]

• Arhiducesa Elisabeta de Austria (n. 2 octombrie 1939)
• Arhiducesa Alice de Austria (n. 29 aprilie 1941)
• Arhiducele Leopold Franz de Austria (n. 25 octombrie 1942)
• Arhiducesa Maria Antoinette de Austria (n. 16 septembrie 1950)

* 1989: Robert James Leslie Halliwell^[2] (23 februarie 1929 – 21 ianuarie 1989) a fost un critic de film și enciclopedist britanic (precum și impresar de televiziune) care a redactat în 1965 The Filmgoer's Companion românăManualul amatorului de filme, prima enciclopedie într-un singur volum consacrată tuturor aspectelor cinematografului.^[3] Douăsprezece ani mai târziu, a însoțit acest volum cu Halliwell's Film Guide română Ghidul de filme al lui Halliwell, altă operă monumentală prin efort și devotament. În perioada de dinainte de apariția Internetului, cărțile lui Halliwell erau văzute ca principală sursă de informații despre lumea filmului și numele său devenise sinonim cu înțegerea și cercetarea cinematografului. Jurnalistul ziarului Times Anthony Quinton scria în 1977

Absorbiți de bucuria adusă de aceste splendide cărți, oamenii ar trebui să caute, preț de un moment, să se gândească să admire combinația pe deplin extraordinară de industrie și autoritate specifice unui om, combinație ce a dat naștere acestor cărți^[4]

În calitatea sa de achizitor principal pentru rețeaua de televiziune ITV, Halliwell a fost răspunzător și pentru aducerea, pe ecranele britanice, a celor mai populare filme și show-uri de televiziune din perioada anilor '70 și '80, printre care se numără The Six Million Dollar Man, Charlie's Angels, The Incredible Hulk, The A-Team, The Winds of War, Fălci, Războiul stelelor și filmele cu James Bond.^[5]

Promovarea, de către Halliwell, a artei cinematografice prin intermediul volumelor scrise și prin intermediul seriilor televizate numite 'golden oldies' română Filme intrate în fondul de aur al cinematografului și difuzate pe Channel 4 i-a adus acestuia distincții din partea Cercului de critici de film britanici, din partea Institutului de Film Britanic și un premiu BAFTA postum

·         1991: Principesa Ileana a României (cunoscută și ca domnița Ileana; n. 5 ianuarie 1909, București – d. 21 ianuarie 1991, Pennsylvania) a fost fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României. Se înrudea prin mama sa cu familiile domnitoare din Marea Britanie și Rusia.

După venirea la tron a fratelui ei mai mare, Carol al II-lea, acesta le-a izolat pe plan intern pe mama sa și pe Ileana, limitându-le îndatoririle și aparițiile publice. Pentru principesa Ileana a fost aranjat în 1931 un mariaj cu arhiducele Anton de Austria, ea primind titlurile de arhiducesă a Austriei și principesă de Habsburg-Toscana prin căsătorie. În anii următori Ileana a locuit împreună cu soțul lângă Viena și i-au fost permise doar scurte vizite în România, regele interzicându-i să dea naștere copiilor săi în România.

Ileana a continuat activitatea caritabilă a mamei sale, îngrijindu-se în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Germania nazistă de militarii români răniți. Atașată inexorabil de România, s-a stabilit în timpul regimului Antonescu împreună cu familia în țară și a deschis la Bran Spitalul „Inima Reginei”, care a funcționat prin eforturile sale. În acest scop, principesa nu a ezitat să mențină legături cu noii lideri comuniști ai României. La scurt timp după abdicarea la 30 decembrie 1947 a regelui Mihai, nepotul ei, Ileana a fost nevoită să părăsească din nou țara, proprietățile fiindu-i confiscate în cursul anului 1948.

Pentru a-și întreține familia în exil, Ileana a ținut cuvântări despre România și comunism. A divorțat de arhiducele Anton, recăsătorindu-se cu Ștefan Isărescu, mariaj soldat la rândul său cu un divorț. Alegând calea monahismului, și-a luat numele monastic „maica Alexandra” și a fondat Mânăstirea ortodoxă „Schimbarea la Față” din Ellwood City (Pennsylvania), a cărei stareță a fost până la moarte. După căderea comunismului, a vizitat România o singură dată, în septembrie 1990.

Ileana s-a născut la București la 5 ianuarie 1909, ca fiica cea mică a reginei Maria a României și a regelui Ferdinand I al României. Deși au existat zvonuri că tatăl adevărat al Ilenei este de fapt Prințul Barbu Știrbei, regele a admis paternitatea, scrisorile prințului Știrbei către regină nelăsând nimic de înțeles în acest sens, el păstrând față de Ileana aceeași atitudine pe care o avea față de ceilalți copii ai cuplului princiar Ferdinand-Maria.^[1]

Ileana a avut patru frați mai mari: Carol, Elisabeta - mai târziu Prințesă Moștenitoare a Greciei, Maria - mai târziu regină a Iugoslaviei - și Nicolae. Despre fratele ei mai mic, Mircea, de asemenea s-a spus că ar fi fost copilul Prințului Știrbei; Prințul Mircea a murit la aproape patru ani de febră tifoidă.

Până la vârsta de 5 ani s-a bucurat de toate privilegiile unei vieți la palat. Declanșarea Primului Război Mondial, a obligat familia regală, împreună cu guvernul și parlamentul, să se refugieze din calea trupelor germane la Iași. Educația a primit-o cu precădere în familie, de la pregătitori, de la părinti și de la personalul curții. De la mama sa a învățat limbile engleza și franceza, iar de la tată - germana. Regina Maria considera că Ileana a fost singura dintre copiii săi care ar fi meritat cu adevărat să poarte o coroană regală. Asta deoarece Ileana a înțeles de mică ce înseamnă datoria față de țară, de a fi prințesă, de a se fi născut într-o familie domnitoare, dar și nevoia de a-și dedica viața celorlalți.^[2]

Copilăria Ilenei a fost marcată de două evenimente tragice. Unul, de mare amploare, a fost războiul, iar celălalt a fost moartea fratelui său, despre care spunea că a fost "marea dragoste a inimii mele". În timpul Primului Război Mondial, în timpul refugiului de la Iași, Principesa Ileana și-a însoțit mama în vizitele sale prin spitale, alături de celelalte principese, Mignon și Elisabeta, chiar dacă nu avea nici zece ani împliniți. Ileana dorea să-i ajute și să-i aline pe răniți, nesfiindu-se deloc de scenele din spitale, deși erau dureroase pentru ochii unui copil. Perioada refugiului de la Iași a fost foarte grea pentru Familia Regală, care a simțit direct toate lipsurile și greutățile cu care se confrunta populația. Astfel, Ileana avea să își amintească, ani mai târziu, că pe atunci îi era tot timpul foame, dar că nici nu dorea să mănânce din cauză că mâncarea la care aveau acces nu era variată, ba chiar uneori aproape necomestibilă.^[3]

A fost crescută cu dragostea față de România, poporul, tradițiile și limba română. A frecventat Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie, unde au învățat și surorile sale. A studiat sculptura cu Ion Jalea și pictura cu Jean Al.Steriadi. În 1926 călătorește împreună cu Regina Maria și fratele Nicolae în America, și apoi în Spania.
Domnița Ileana - cum o numeau apropiații - a fost fondatoarea sau președintele a unor organizații de cercetași ca Asociația Creștină a femeilor române, Asociația Ghidelor și Ghizilor din România etc. Principesa Ileana fiind pasionată de yachting, obține brevetul de căpitan de cursă lungă,( nu putea sa fie capitan de cursa lunga ci doar skipper) navigând mai mulți ani cu yachtul „Isprava”, fiind singura femeie din România cu această calificare. Participă la diverse expediții în Munții Carpați și își urmează interesul pentru sport prin înscrierea la cursurile Școlii de Educație Fizică din București, și dragostea pentru navigație.

Principesa Ileana în costum popular.

Principesa Ileana

În timpul „Restaurației“, Ileana se afla într-un voiaj în Egipt. Ea a salutat gestul politic al fratelui său, însă, la scurt timp, noul Rege, Carol al II-lea, a hotărât să-i restrângă aparițiile publice, deranjat de popularitatea Domniței de strânsa legătură a acesteia cu Regina Maria. La sfârșitul anului 1930, Ileana îi scria Regelui Carol al II-lea: „Te rog să înlături neîncrederea ce o ai în mine căci știi cât de mult țin la tine și cum mă doare să te văd supărat. Fii îngăduitor, vreau să fac bine, vreau să te mulțumesc, dar sunt tânără și greșesc fără să vreau. În orice clipă sunt gata să te servesc fiindcă îmi ești Rege și apoi ești fratele meu pe care îl iubesc atât de mult”. Dar Regele, hotărât să nu împartă cu nici un alt membru al familiei regale puterea politică și popularitatea de care se bucura familia regală, a găsit o soluție simplă de „a scăpa” de sora sa: Ileana trebuia să se mărite cu un prinț străin și să plece din țară. În vara anului 1930, însoțind-o pe Regină într-o vizită în Spania, Principesa îl întâlnește la Barcelona pe Arhiducele Anton de Habsburg, „un băiat foarte frumos, înalt, blond, sportiv, distins“^[4].
În martie 1931, Ileana și Regina Maria, întorcându-se dintr-o vizită la Paris, răspund unei invitații primite din Umrich, de la reședința verilor Hohenzollern. Aici, Ileana îl reîntâlnește pe Arhiducele Anton. Se pare că reîntâlnirea nu era întâmplătoare, Arhiducele fiind chemat la dorința expresă a Regelui Carol al II-lea. Inițiativa s-a dovedit inspirată. Pe 20 aprilie 1931, Ileana îi cere fratelui său binecuvântarea și consimțământul ca șef al Casei Regale. La întoarcerea în țară, Ileana a anunțat oficial că intenționează să se căsătorească cu arhiducele austriac. Șeful Casei Regale Române, Regele Carol al II-lea, își dă acordul.
Anton era fiul Arhiducelui Leopold-Salvador de Habsburg-Toscana și al Arhiducesei Blanka de Bourbon, infanta Spaniei, născut la 20 martie 1901, în Viena imperială. Numele complet al Arhiducelui era Anton Maria Franz Leopold Blanka Carl Iosef Ignatz Raphael Michael Margaretha Nicetas, un nume demn de un arhiduce de Austria, primit în amintirea nașilor de botez. După proclamarea Republicii Austria, Anton și familia sa se retrag în Spania. Arhiducele, absolvent al școlii Superioare de Inginerie din Madrid, s-a angajat la uzinele Ford din Londra, după care s-a stabilit la Barcelona, unde a deschis, împreună cu fratele său Franz-Josef, un service automobilistic și de aviație. Împătimit aviator, era câștigătorul a numeroase concursuri aviatice internaționale. Astfel, pe cei doi logodnici îi apropia și pasiunea pentru sport, fiind cunoscute preocupările Ilenei pentru călărie, automobilism și yachting.

Căsătoria Ilenei a fost rodul unei iubiri împărtășite de ambii soți și o decizie acceptată fără rezerve de Casa Regală Română, fiind pentru prima oară când un membru al familiei regale române s-a căsătorit fără a încheia o căsătorie morganatică sau fără a trebui să respecte o alianță matrimonială. A fost ultima căsătorie oficială încheiată în țară pentru un membru al familiei regale române. Ceremonia căsătoriei are loc la Castelul Pelișor, pe dată de 26-27 iulie, la vârsta de 22 de ani. Pentru că tatăl ei murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea.
Însă până la momentul căsătoriei, a trebuit rezolvată o problemă importantă: mirii erau de confesiuni diferite, iar Biserica Catolică era extrem de intransigentă când venea vorba de acceptarea unor astfel de uniuni. În urma negocierilor acerbe dintre cele două familii și Sf. Scaun, singura variantă acceptată a fost oficierea unei ceremonii catolice, fără nicio intervenție din partea clerului ortodox. Ileana a insistat însă să se spovedească și să primească împărtășania înainte de căsătorie, ceea ce a dat Bisericii Ortodoxe șansa de a se implica în nunta principesei. Nunta a fost un prilej de sărbătoare pentru țară; au sosit invitați din familiile regale europene, reprezentanți ai altor state și numeroși ziariști trimiși chiar și de peste ocean. Mirii au plecat în luna de miere chiar în aceeași zi: au petrecut o săptămână la Bran, apoi au pornit într-un voiaj prin Europa.^[5]

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial Ileana a organizat un spital pentru soldații români la castel. În martie 1944, ca să scape de persecuțiile naziștilor s-a mutat de la Viena cu întreaga familie înapoi în România unde a locuit la Castelul Bran, primit de mama sa cadou din partea orașului Brașov. Înființează lângă Castel, Spitalul „Inima Reginei”, în onoarea reginei Maria.

În primăvara lui 1938 Austria este anexată Reich-ului german, iar noua situație politică, cu naziștii la putere, a complicat mult viața familiei. Descendența princiară a acesteia și a soțului a atras atenția noilor autorități, castelul fiind percheziționat de mai multe ori, iar cei doi, urmăriți pentru a preveni eventualele comploturi dinastice împotriva noii puteri. În aceeași perioadă, Ileana a început un curs de instrucție pentru Crucea Roșie, dorind să-și aprofundeze cunoștințele pentru munca de infirmieră, dar nu s-a alăturat organizației în mod oficial deoarece asta ar fi însemnat să depună un jurământ față de Hitler. Aflată la Viena, Ileana află că unul dintre spitalele militare din oraș adăpostea un ofițer român rănit. Principesa se hotărăște să meargă să-l viziteze, iar la fața locului află că erau de fapt doi ofițeri, separați de camarazii lor răniți cu care fuseseră trimiși la Viena. Atunci, principesa Ileana s-a străduit să-i găsească pe ceilalți treizeci de soldați români răniți și i-a ajutat pe fiecare cum a putut. Astfel, domnița Ileana a început munca în slujba soldaților care o va aduce,în cele din urmă, înapoi în România. Din aceste eforturi s-a născut ideea organizării unui spital la Sonnberg, dedicat soldaților români care urmau să fie operați, spital devenit operațional câteva luni mai târziu, în aprilie 1943.^[6]

În vara aceluiași an, Ileana a venit în România, unde s-a întâlnit cu oficiali ai Crucii Roșii pentru a discuta despre extinderea muncii sale în folosul soldaților români. Aflată la Ploiești, a fost surprinsă de un bombardament, iar asta a pus-o pe gânduri: România trecea prin clipe grele și avea nevoie de ajutorul ei, datoria de principesă a României o chema înapoi în țară. Ileana s-a consultat atunci cu prințul Barbu Știrbey, vechiul sfătuitor al mamei sale, Regina Maria. Devenise foarte greu să trăiască în Austria, unde nu se mai putea ține departe de problemele politice, de îndoctrinarea nazistă, și nici nu putea rămâne indiferentă la abuzurile care aveau loc în Reich. Barbu Știrbey i-a pus atunci o întrebare: "Trebuie să te hotărăști ce ești: austriacă, nemțoaică sau româncă? Răspunsul era simplu: "Sunt româncă".^[7] A început astfel o perioadă de un an de zile în care principesa va face mai multe călătorii în România în slujba misiunii pe care și-o asumase, pentru soldații români, iar în cele din urmă a revenit definitiv în România. Astfel, în primăvara lui 1944 și-a adus cei trei copii mici la Bran (Dominic, Maria Magdalena și Elisabeta), ceilalți trei, mai mari, fiind deja înscriși la școli din Brașov încă din septembrie 1943. Ileana a început să lucreze la Crucea Roșie din Brașov, începându-și munca la cantină, servind ceai cald și mâncare soldaților sosiți cu trenul, apoi a lucrat la un dispensar. De asemenea, s-a implicat și în eforturile de înființare a unui spital al Crucii Roșii, inaugurat pe 10 mai, de ziua națională a României.

După 23 august 1944, țara a fost invadată de facto de Armata Roșie, iar regele Mihai a fost forțat să abdice în cele din urmă la 30 decembrie 1947, de Petru Groza și Gheorghiu-Dej. Conform propriilor ei memorii, Ileana s-a întâlnit cu regele Mihai și regina mamă Elena pe drumul dintre București și Sinaia, aceștia povestindu-i ce se întâmplase pe 30 decembrie. Regele a părăsit țara pe 3 ianuarie 1948, fiind urmat la câteva zile de mătușile sale, Ileana și Elisabeta.

Prin Decretul nr. 38 din 1948 se treceau în proprietatea statului toate bunurile deținute de regele Mihai și ceilalți membri ai familiei regale la data de 6 martie 1945 și toate bunurile dobândite după această dată.^[9]

Plecarea în exil a fost o lovitură extrem de dură pentru Ileana: "După ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna în România, am fost ca și moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăși nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit nicio clipă de necesitatea fizică a prezenței mele pentru cei șase copii ai mei; dragostea mea pentru ei a rămas și atunci la fel de puternică. Dar în interior, <eul> esențial, pe care tot restul era construit, a suferit un șoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu."^[10]

Principesa s-a mutat cu întreaga sa familie întâi în Elveția apoi în Argentina. În Elveția s-a reîntâlnit, după câteva săptămâni, cu Regele Mihai, revederea fiind tristă, umbrită de durerea despărțirii de țară. La Buenos Aires a înființat un cămin destinat refugiaților politici români, cămin ce a purtat numele mamei sale, “Regina Maria”. În 1950 Ileana împreună cu copiii au ajuns la Boston, Statele Unite. În următorii 11 ani, până în 1961, Ileana a călătorit de-a lungul și de-a latul Americii, ținând sute de conferințe pentru a vorbi oamenilor despre România și situația tragică a țării sale.^[11]

În 1954 mariajul cu Arhiducele Anton s-a terminat prin divorț. În același an principesa s-a recăsătorit, de acestă dată cu Ștefan Isărescu în Newton, Massachusetts, mariaj terminat în 1965 prin divorț. În 1959, principesa a fost foarte afectată de moartea fiicei sale, Maria Ileana (Minola) și a soțului ei, contele polonez Jaroslav Kottulink, într-un accident aviatic în Brazilia (15 ianuarie 1959). În 1961, Ileana a decis să se călugărească și a plecat la o mănăstire ortodoxă în Franța, unde a petrecut 6 ani ca novice. Și-a lăsat astfel trecutul regal în spate și a devenit Maica Alexandra. În 1967, Principesa s-a alăturat Bisericii Ortodoxe Române și a devenit stareța mănăstirii cu hramul "Schimbarea la față" din Ellwood City, Pennsylvania, până la moartea sa în 1991.

După căderea regimului Ceaușescu, Maica Alexandra a apucat să viziteze România, eliberată de regimul comunist care o alungase din țară în 1948, în septembrie 1990, la vârsta de 81 de ani, fiind întâmpinată de sute de oameni care o aclamau și strigau "Trăiască Regele Mihai". Aici a vizitat câteva mănăstiri de maici, mormintele familiei regale de la Curtea de Argeș și Branul ce-i fusese atât de drag unde a descoperit că localnicii încă își mai aduceau aminte de "domnița" lor.^[12] Câteva luni mai târziu, în ianuarie 1991, cu o zi înainte de aniversarea sa, Maica Alexandra a suferit o fractură de bazin iar la 21 ianuarie, a murit la Spitalul St. Elizabeth din Youngstown, Ohio, ca urmare a complicațiilor survenite în urma fracturii bazinului, accident survenit chiar în chilia mânăstirii unde a locuit de la început. Este înmormântată în Mânăstirea „Schimbarea la Față”.

Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951 iar în România în 2005 sub titlul Trăiesc din nou.

Conjuncturile politice ale timpurilor, revoluția din Spania și decizia lui Carol al II-lea ca descendenții din familia Habsburg sa nu fie născuți pe pământ românesc a pus pe tinerii căsătoriți în mare dificultate. Ei sunt nevoiți să plece în Austria în 1931. După căsătorie, cei doi au locuit un timp la Munchen, apoi la Modling, lângă capitala austriacă, odată ce Anton s-a putut întoarce în țara sa natală. În 1934 s-au stabilit la Castelul de la Sonnberg, în apropierea Vienei. Castelul, vechi de patru secole, era la momentul respectiv într-o stare nu tocmai bună, și s-a muncit mult pentru restaurarea lui astfel încât să fie potrivit ca locuință de familie. Era o casă mare, de 35 de camere, dintre care Ileana a păstrat cinci pentru Regina Maria, care o va vizita frecvent în ultimii ani, în care familia a locuit confortabil timp de zece ani.^[13]

Aici s-au născut cei șase copii:

• Ștefan, Arhiduce de Austria (1932-1998)
• Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (1933-1959)
• Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935)
• Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937)
• Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939)
• Elisabeta, Arhiducesă de Austria (1942-2019)

·         1999: Charles Brown, cântăreț american de blues, pianist (n. 1920)

·         2004 - A murit Dinu Adameşteanu, arheolog italian de origine română, membru al Academiei Române. El este cel care a contribuit decisiv la descoperirea siturilor de la Histria, a cetăţii Heracleea şi cel care a revoluţionat tehnicile de studiu în domeniu (n.25.03.1913). Dinu Adameșteanu (n. 25 martie 1913, Toporu, județul Vlașca), a fost  profesor la Universitatea din Lecce (Italia) și director al Școlii de specializare în Arheologie Clasică și Medievală la aceași universitate. Fratele său, medicul veterinar Ion Adameșteanu, este unul din fondatorii școlii românești de patalogie medicală veterinară.

·         2005  - Baschetbalistul echipei CSU Asesoft Ploieşti, Antonio "Toni" Alexe, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Sinaia.

·         2006 – Moare Ibrahim Rugova, om politic si scriitor albanez din Kosovo,cunoscut pe plan international.

* 2007: Maria Cioncan (n. 19 iunie 1977, Maieru, județul Bistrița-Năsăud – d. 21 ianuarie 2007, lângă Plevna, Bulgaria) a fost o atletă română, laureată a medaliei de bronz la proba de 1500 m de la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena. A murit în urma unui accident de mașină, când se întorcea din Bulgaria.

S-a născut la 19 iunie 1977 în satul Maieru, județul Bistrița-Năsăud, situat la 55 km de Bistrița, într-o familie cu patru copii, ea fiind al doilea copil al familiei. A urmat școala generală în comuna natală, între anii 1983 și 1991. Părinții ei doreau ca ea să urmeze un liceu cu profil economic, sanitar sau pedagogic. Fără știrea lor, Maria s-a antrenat săptămîni în șir, alergând de una singură pe ulițele satului. Maria Cioncan a urmat apoi Liceul cu program sportiv din Bistrița (1991-1995).

Între anii 1999 și 2003 a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din Cluj, cu media generală 9,50, iar în februarie 2004 a obținut licența. În anul 2004, a fost admisă la masterat, la specializarea Știința sportului.

A început să practice atletismul întâmplator la Bistrița, în anul 1991, cu antrenorul Zsolt Gyongyossy la CSS Bistrița, cel care o antrena și pe campioana Gabriela Szabo. În anul 1993 devine pentru prima dată campioană de cros junioare II la proba de 3.000 m și vicecampioană de pistă la 1.500 m. În același an, dintr-un motiv necunoscut, Zsolt Gyongyossy a renunțat s-o mai pregătească.

Timp de doi ani, Maria Cioncan nu a mai participat la nici o competiție. În anul 1996, îl roagă pe Zsolt Gyongyossy să-i găsească un antrenor experimentat care s-o pregătească. Din anul 1996 s-a transferat la C.S. Siderurgica Hunedoara, având dublă legitimare și la Universitatea Cluj (între 1999-2004) și se antrenează cu prof. Ștefan Beregszaszi.

A obținut de trei ori titlul de campioană balcanică la 800 m și 1.500 m, de asemenea a cucerit două titluri de campioană națională de tineret la 800 m și 1.500 m, cinci titluri de campioană națională de senioare la 800 m, 1.500 m și 3.000 m. A câștigat numeroase concursuri de Grand Prix 1 și Super Grand Prix.

În anul 1998, Maria Cioncan a suferit o fractură de peroneu care a necesitat o perioadă lungă de refacere. La vârsta de 22 de ani, în anul 1999, obține titlul de Maestră a Sportului. În primăvara anului 2000 Maria Cioncan a participat la patru concursuri din care a câștigat trei, devenind și campioană balcanică în proba de 1.500 m. Însă, în ciuda timpilor buni care erau sub baremul de participare la Olimpiadă, nu a fost selectată în lotul de atleți care au reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Sydney din anul 2000.

Din anul 2001 a început să participe la competiții internaționale și a debutat cu locul trei la Stockholm, apoi s-a clasat pe primul loc la Budapesta. Tot în anul 2001 a câștigat patru medalii de aur la Campionatele Naționale de sală și în aer liber.

În anul 2002 a concurat la Supercupa Europei de la Anecsy (locul 1 - 1.500 m) și concursurile desfășurate în cadrul circuitului mondial Golden League - Oslo (locul 1 - 1.500 m) și Paris (locul 1 - 1.500 m). La Campionatele Mondiale de la Paris din anul 2003, s-a clasat pe locul 9 la proba de 1.500 m. În același an, obține locul II la proba de 800 m de la Supercupa Europei desfășurată în orașul Florența, Italia.

Maria Cioncan a reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena, concurând în probele de alergări 800 m și 1500 m feminin. A obținut medalia de bronz la proba de 1500 m feminin (cu un timp de 3:58,39), fiind devansată de britanica Kelly Holmes (3:57,90) și de rusoaica Tatiana Tomashova (3:58,12). De asemenea, s-a clasat pe locul 7 la proba de 800 m feminin (cu un timp de 1:59,44).

Ca o recunoaștere a performanței sale, în anul 2004 a devenit Maestră Emerită a Sportului. În septembrie 2004, prin Decret al Președintelui României, atletei Mariei Cioncan i s-a decernat Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a cu două barete.

La Cupa Europei din anul 2005 a obținut locul 1 la proba de 800 m și locul 2 la 1.500 m. În martie 2006 a devenit cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca ^[1]. De asemenea, Maria Cioncan este și cetățean de onoare al comunei Maieru și al municipiului Hunedoara.

După Olimpiada din 2004, a fost mai tot timpul accidentată, ratând concursurile care i-ar fi putut aduce bani din prime de start și din premiile puse la bătaie. A ratat Campionatele Mondiale de la Helsinki, din cauza unei rupturi musculare la gambă. După tratamente îndelungate, Maria se pusese din nou pe picioare și începea să revină la forma din anul 2004.

În noiembrie 2006, Maria Cioncan a plecat împreună cu antrenorul său, Ștefan Beregszaszi, la un stagiu de pregătire la Ifran (Maroc). Au hotărât ca ultimele trei săptămâni de antrenament să le efectueze în Grecia. Din Grecia se întorceau spre casă la 21 ianuarie 2007 cu mașinile personale. Mașina condusă de Maria Cioncan (o Skoda Fabia) a pierdut direcția într-un viraj la stânga și s-a izbit violent de un copac, la 20 km de orașul Plevna (Bulgaria). Cauza accidentului a fost o dublă explozie la cauciucul față dreapta, mașina neavând mai mult de 90 km/h. A murit în aceeași zi.

* 2010: Kage Baker (n. 10 iunie 1952^[1], Hollywood, California – d. 21 ianuarie 2010^[2], Pismo Beach, California) a fost o scriitoare americană de science fiction & fantasy.
* 2013: János Kőrössy^[1] (n. 26 decembrie 1926, municipiul Cluj - 21 ianuarie2013^[2]) a fost un muzician (pianist, aranjor și compozitor) român de jazz.

Numele de persoană al interpretului se regăsește și sub formele: Jancsi, Jancy,^[3] Jancsy,^[4] Iancsi,^[5] Yancy^[6] sau Yancey.^[7] (Forma Jancsi este cel mai frecvent diminutiv pentru numele maghiar de botez János – echivalentul lui Nelu.) Numele de familie mai este scris cu umlaut în loc de dublu accent ascuțit – Körössy^[3] – sau chiar fără diacritice: Korossy

Sărbători

·         Sf Cuv. Maxim Marturisitorul; Sf. Mc. Neofit (calendar creștin-ortodox)

·         Sf. Agneza, fecioară martiră (calendar romano-catolic)

·         Sf. Maxim Marturisitorul; Sf. Neofit (calendar greco-catolic)

ARTE 21 Ianuarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 21 Ianuarie

Gustav Albert Lortzing (operele comice: "Braconierul", "Ţar şi teslar", "Armurierul")

Albert Lortzing: Zar und Zimmermann: http://youtu.be/3PAOmYmmoew;

Albert Lortzing "Der Wildschütz": http://youtu.be/i5yC7I6xkcA;

Opera Undine von Albert Lortzing: https://youtu.be/XE0fieOU5sM.

MUZICĂ 21 Ianuarie

Mitrofan Piatnitki, muzician rus

Viorel Ban, prim solist al Operei Române

Viorel Ban - De sus din slava senină:

Snooks Eaglin, bluesman american

Placido Domingo

Mac Davis, cântăreţ, chitarist şi compozitor american

Edwin Starr (Charles Hatcher), cântăreţ şi compozitor soul american

Kristian Schultze, clăpar german (Passport, Snowball)

Pye Hastings, chitarist şi vocalist britanic (Caravan)

Billy Ocean

Doru Borobeică (Iris)

DORU "BORO" BOROBEICA

Charles Brown

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Caravelli ‎– Love Me Baby 1977 (album)

Haydn: Violin Concertos (Giuliano Carmignola, Orchestre des Champs Elysees, Alessandro Moccia)

Bach - Flute Sonata in Bm BWV 1030

Handel: Organ Concertos Op 4 (Rudolf Ewerhart, Collegium Aureum)

Best Elegant Saxophone Ever - Autumn Leaves Collection

POEZIE 21 Ianuarie

Petru Creţia, poet, eseist şi traducător

Biografie

Petru Creția (n. 21 ianuarie 1927, Cluj – d. 14 aprilie 1997, București) a fost un profesor de limba greacă,traducator al lui Platon, autor, eminescolog, filosof, eseist și traducător român.

S-a născut la Cluj, ca fiu al unui funcționar, Aurel Creția, și al soției acestuia, Călina Creția (înainte de căsătorie, Humița). A studiat limbile clasice la Universitatea din București, în perioada 1946-1951.

Din 1952 până în 1971 urmează o carieră universitară: este asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde ține cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția, profesor la aceeași facultate. Între 1971 și 1975 este cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei Române. Din 1975 editează, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu. Din 1971 coordonează, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică. După 1989 conduce revista de istorie literară Manuscriptum

Opera

Volume

·         Norii (Cartea Românească, 1979)

·         Epos și logos (Univers, 1981)

·         Poezia (1983)

·         Pasarea Phoenix, (1986)

·         Oglinzile (Humanitas, 1993)

·         Luminile si umbrele sufletului (Humanitas, 1995)

·         Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997)

·         În adâncile fântâni ale mării (Humanitas, 1997)

·         Testamentul unui eminescolog (Humanitas, 2000)

Traduceri

·         din Vechiul Testament: Iov, Iona, Ecleziastul, Ruth, Cântarea Cântărilor (cu studii introductive, 1995)

·         din latina medievală: Dante, De vulgari eloquentiae, Epistolae, Eclogae

·         din italiană: M. Bontempelli, Oameni în timp (1966); E. Cecchi, Peștii roșii (1973); Longos, Daphnis și Chloe, A. Tilgher, Viața și nemurirea în viziunea greacă

·         din franceză: Marguerite Yourcenar, Povestiri orientale (1993); Alexis, Creierul negru al lui Piranesi (1996); Georges Dumézil, Zeii suverani ai indoeuropenilor; Emil Cioran, Antologia portretului (1997); G. Duby, Cavalerul, femeia și preotul (1997); François Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul istoric (1995);

·         din engleză: Virginia Woolf, Doamna Dalloway (1968), Valurile (1973), Eseuri (1972); T. S. Eliot, Eseuri (1975); Frances A. Yates, Iluminismul rozicrucian; Graham Swift, Ultima comandă.

Exerciţiu metric

Negri vulturi orbi ocolesc prin vreme,

Albe rugi se izbesc de ceruri,

Vârste vechi se întorc şi stau

Otrăvite-n lume.

Ochii vechi au uitat durerea,

Timpii noi se opresc în maluri,

Greu se întorc spre izvor

Pierdutele ape.

Oarbe rugi se izbesc de arme,

Nu mai ştim dacă timpul trece,

Greu învinge gândul cel drept

Nelegiuirea.

Negru stă între pulberi timpul,

Greu te speli de noroiul lumii,

Rupte lănci zăbovesc în carnea

Neizbăvirii.

Neamuri vechi putrezesc în umbră

Greu răbdând umilinţa rece,

Fără saţ sug din vlaga lumii

Viermii puterii.

Vino timp să deschizi în ziduri

Mândre porţi înspre legi necalpe,

Drepte ruguri să aprinzi în seara

Dreptei osânde.

Este mereu la fel

Este mereu la fel în clipă şi în veac,

Este mereu ca într-un vis fără să fie niciodată vis.

Stăm lângă ţărm, la începutul serii,

Cu faţa către larg.

Iar valurile vin spre noi, fără priviri, amare şi străine,

Spre noi care privim, uitaţi,

Vin fără de odihnă, rânduri după rânduri, reci,

Urlând sub cerul fix.

Se năpustesc nestăvilit spre noi

Din largul cenuşiu şi înspumat al mării fără orizont,

Însă mereu, ca într-un vis fără sfârşit,

Nu ne ajung.

De parcă lumea noastră nu ar fi a lor

Şi nu am face parte din acelaşi timp,

Într-o hotărnicire fără de hotar,

Într-o neţărmurire scrisă pe un ţărm,

În coprezenţa unor crâncene absenţe.

Iar lacrimile noastre, drepţi pe ţărm şi nemişcaţi sub cer,

Nu au soroc.

Judecata

Prin constituţia lumii

Tuturor, dar tuturor ne revine

Dreptul de a nu fi mai mult

Decât suntem,

Decât ce s-a întâmplat şi se întâmplă să fim

Între marginile nealegerii noastre.

Dreptul ca, judecaţi de puteri,

Să fim în sfârşit absolviţi,

Legitimaţi, îngăduiţi, eliberaţi,

Trecuţi, aşa cum se întâmplă să fim,

În tagma drepţilor şi a celor curaţi,

Admişi în comunitatea finală şi unanimă

A drepţilor şi a celor curaţi,

Amnistiaţi în însuşi numele necruţător al legii,

Spălaţi de rele şi patimi,

De vrerile noastre stângace, pierdute,

Înălţaţi din toate câte întâmplător vom fi fost

Şi neîntâmplător rămânem,

Îmbrăcaţi în straie regeşti,

Spălaţi pe picioare de pontifii negri ai soartei

Şi mai ales, mai presus, mai cu strâmbă dreptate

Iubiţi infinit.

Alecu Donici

Biografie

Nastere: 19 ianuarie 1806, Bezin, azi Donici, Orhei
Deces: 21 ianuarie 1865, Iași

Alecu Donici (Alexandru Donici) a fost un poet fabulist basarabean.

Era inspirat de fabulele lui La Fontaine și Krilov. In 1835 este evidențiat ca traducator in revista moscovita Teleskop, traducand fabule de Pușkin și Krilov. In cooperare cu Constantin Negruzzi traduce și publica “Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin “Țiganii”(1837) și alte creații ale clasicilor literaturii universale.

OPERA: 

Fabule, pref. de C. Negruzzi, Bucuresti, f.a.: 
Povestea fabulei, pref. de C. Negruzzi, f.a.; 
Fabule, Chisinau, 1936; Fabule, Bucuresti, 1936; 
Fabule, Iasi, 1840 (ed. II, 1842); 
Fabule, ed. ingrijita de V. Ciobanii, pref. de E. Boldan, Bucuresti, 1952 (ed. II. 1956; ed. in, 1958). 

Traduceri: 

A. S. Puskin, Tiganii, Bucuresti, 1837;
Satire si alte poetice compuneri de printul Antioh Cantemir, in colaborare cu C. Negruzzi, Iasi, 1844 (ed. II, 1858).

Antereul lui Arvinte

Arvinte coatele au ros la antereu,
Dar n-au stat mult sa socoteasca;
Ci singur el, mereu
Se puse sa-l cârpeasca.
Iar pentru petici de cârpit
Din mâneci au taiat ca o a patra parte
Si antereul l-au gatit
Cu mânecile prea scurtate,
Încât oricare le vedea,
De dâns râdea.
Vazând aceasta el, au zis în gândul sau:
“Lasati, ca doar nu sunt asa de natarau,
Vreun lucru mare nu-i
Sa-mi tai eu poalele de pe la antereu
Si mânecile sa le pui
Mai lungi decât era”.
Au zis si au facut.
Dar lumea se mira
Ca antereul lui era acum prea scurt,
Si nu asemana nici cu un bun mintean.
Se-ntâmpla si boieri de neam
Care-ncurcând averea lor,
Tot cu aceeasi minte,
Sa o îndrepte vor
Si fac ca si Arvinte. 

Florile

La nişte case mari, în oale prea bogate,
Sta falnic pe fereşti,
Pe lângă flori fireşti,
Şi cele prelucrate
De mâine omeneşti.
Dar iată, nori s-adună,
Cu fulgere lucind,
Şi tunetul răsună
De ploaie prevestind;
Iar floricelele acele iscusite
Îndreaptă către zei
Smerita rugăminte:
Ca să oprească ei,
Cu un cuvânt din ceri,
A ploaiei neplăceri;
Dar rugămintea lor au fost zădărnicită
Şi ploaia cea pornită
De un răcoare vânt
Se varsă pre pământ,
Potoale sfera grea,
Verdeaţa înnoieşte
Şi firea după ea
Se pare că zâmbeşte.
Atunci şi florile acele naturale
Se dezvelesc frumos,
Din sânurile sale
Dau desfătat miros;
Iar florile de fir, mătasi şi catifea,
Ce ruge înălţa când ploaia se ivea,
De frumuseţea lor lipsite şi pătate,
Au fost de pe fereşti afară lepădate.
Talentului firesc de critică nu-i pasă,
Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase;
Şi numai florile acele prelucrate
Se tem de ploaie foarte.

Gândul

Stau, mă uit la ceruri, în a lor senin

Trista mea vedere uimit rătăceşte.

Mă uit şi la soare: de lumină plin

El încălzind lumea pururea luceşte.

Dar soarele, cerul nu sunt depărtate,

Iar legea naturii pe om a oprit

Cu ţărna-mpreună să poată străbate

Mai sus decât este el înmărginit.

Privesc mândrul vultur cum se-naripează,

Cum fâlfâie-n aer zburând peste nori;

Cum falnic răspică a soarelui rază,

Se urcă, se pierde din ochi muritori.

O! Atunci mâhnirea sufletu-mi apasă,

Atunci îmi plec capul şi adânc oftez:

Omule! fiinţă slabă, ticăloasă,

De ce după vultur nu poţi să urmezi!

Dar de-odată gândul în mine răsare

Ca un fulger iute, ce e plin de foc,

Se-nalţă la ceruri, trece peste soare,

Şi cu neastâmpăr cată în alt loc.

Toate le cuprinde, toate le măsoară,

Află a lor timpuri, regule şi curs,

Plin de nemurire mai departe zboară

La poarta veciei, la cel nepătruns!

TEATRU/FILM 21 Ianuarie

Detectivul duce tava - Stefan Marian

Marguerite (1984) - Armand Salacrou

Dorina Chiriac - actor

Filmografie:

• Moromeții 2 (2018) - Mărioara Bâzdoveică
• #Selfie 69 (2016)
• La urgență (2006)
•  Fix alert (2005)
• Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003/2004)
• Amen (2002)
• Furia (2002)
• După-amiaza unui torționar (2001)
• Terminus paradis (1998)
• Milionar...la minut (1992)
• Eminescu versus Eminem (2005)

George Lungoci - actor

Filmografie:

• Neînvinsă-i dragostea - regia Mihnea Columbeanu
• Garcea și oltenii - regia Sam Irvin
• Filantropica - regia Nae Caranfil
• Afacerea Est - regia Igor Cobileanski
• Legiunea străină - regia Mircea Daneliuc
• Sat Tv

 Maria Popistașu - actor

Filmografie:

• 2004 Gunpowder, Treason & Plot^[1]: Lady Marie, regizor: Gillies MacKinnon
• 2004 Sex Traffic: Vera Vișinescu
• 2005 Crash Test Dummies: Ana
• 2006 Legături bolnăvicioase: Kiki
• 2007 Man zkt vrouw: Alina
• 2008 My Mother, My Bride and I: Irina Bobescu
• 2008 Midnight Man: Kirsta
• 2010 Marți, după Crăciun: Raluca

Florin Șerban - regizor

Filmografie:

• Mecano - coproducător - scurtmetraj - 2001
• Jumătate de oraș face dragoste cu cealaltă jumătate - scurtmetraj - 2002
• Eu când vreau să fluier, fluier - 2010
• Box (film din 2015)
• Omul care nu a spus nimic - scurtmetraj - 2016
• Dragoste 1. Câine - 2018

SFATURI UTILE 21 Ianuarie

CONDUCEREA AUTOMOBILULUI IARNA

• ·         Verifica prognoza meteo
  ·         Verifica rapoartele in legatura cu starea drumurilor
  ·         Verifica masina
  ·         Anunta pe cineva cand pleci, ce ruta urmezi, si cand preconizezi ca vei ajunge la destinatie
  ·         Pe cat posibil calatoreste in comvoi cu mai multe masini, siguranta sta in numere mari
  ·         Pe parcursul calatoriei, asculta la radio prognoza meteo, conditiile de mers se schimba pe neasteptate
  ·         Incearca sa ai mereu rezervorul de benzina plin. Opreste-te des la benzinarii si realimenteaza, mai ales daca te indrepti spre zone mai retrase. In cazul in care ramai inzapezit, un rezervor plin te va ajuta sa ti motorul si caldura pornita
  ·         Asigura-te ca farurile, stopurile, semnalizatoarele, geamurile, parbrizul si luneta sunt curate
  ·         Foloseste cat mai mult drumurile nationale si autostrazile, acestea fiind de cele mai multe ori intens circulate si dezapezite
  ·         Daca esti prins intr-o furtuna care iti depaseste nivelul tau de sofat, opreste-te si cauta adapost in primul oras
  
  
  VERIFICARE MASINII INAINTE DE UN DRUM LUNG IARNA
  Sistemul de racire – protejeaza radiatorul si motorul la temperaturi sub 0 grade
  Sistemul de incalzire, dezaburire, dezghetare, stergatoarele – acestea nu sunt doar pentru comfortul tau si sunt in primul rand pentru siguranta ta. Verificati-le si reparati-le inainte de instalarea sezonului rece. Ai grija sa ai destul lichid de spalat parbrizul si asigura-te ca acesta nu ingheata la temperaturi negative, pentru ca acesta v-a ingheta pe conducte.
  Sistemul de alimentare – Schimba filtrele de aer si combustibil. Incearca pe cat posibil sa ai mereu rezervorul plin de benzina.
  Bateria si sistemul de pornire – trebuie sa fie in forma maxima, cu bornele curate. Defectiuni minore, terminale murdare sau vechi vor face probleme la pornire in vremea rece.
  Farurile – sunt pentru siguranta ta dar si a celor din jurul tau. Verifica buna functionare a farurilor, stopurilor si semnalizatoarelor atat a celor frontale cat si a celor posterioare. Si cel mai important lucru, asigura-te ca sunt curatate de gheata sau zapada ca cei din jurul tau sa le vada.
  Sistemul de esapament – Asigura-te ca nu exista gauri sau zone corodate, repara sau schimba elementele defecte. Intoxicatia cu monoxid de carbon este mortala si apare pe neasteptate.
  Rotile – cauciucuri netocite cu canale adanci sunt indispensabile. Cauciucurile de iarna ofera tractiune si aderenta cu 70% in plus fata de cele de vara, iar lanturile cu 630% mai mult fata de cele estivale.
  Franele – Verificati nivelul de uzura si nivelul lichidului de frana. O frana care se blocheaza pe gheata poate avea consecinte fatale.
  Uleiul de motor – cu cat este mai “usor” cu atat mai bine. Uleiul mai vascos ingheata mai repede la temperaturi joase, nu lubrifiaza la fel de bine, si poate cauza probleme la pornire.
  LUCRURI ESENTIALE PENTRU TINE:
  ·         Minim cate un sac de dormit sau o cate o patura pentru pasageri
  ·         Chibrituri, brichete, lumanari
  ·         Pliculete de cafea instant
  ·         Imbracaminte de iarna: caciula, manusi, sosete groase
  ·         Trusa de prim ajutor
  ·         Apa, nu o lasa in portbagaj pentru ca poate ingheta
  ·         Alimente cu mare putere calorica: dulciuri, alune, nuci, stafide, fructe uscate, seminte
  ·         Servetele sau prosoape de hartie de bucatarie, bune atat pentru scopul lor initial dar folositoare si la aprinderea unui foc in caz de nevoie
  ·         Telefon mobil + incarcator auto
  
  
  LUCRURI ESENTIALE PENTRU MASINA:
  ·         Lanterne si baterii de rezerva, foarte bune pentru lucru pe langa masina sau semnalizare
  ·         Un saculet de nisip
  ·         Lopata cu o lama dreapta preferabil din otel pentru a putea sparge gheata, cele de plastic se rup repede
  ·         Trusa de scule (cleste, surubelnite, cheie franceza, sarma, patent, banda adeziva etc)
  ·         Topor sau fierastrau pliabil, folositor pentru taiat lemne de foc dar si pentru a taia crengi pentru a fi puse sub rotile automobilului pentru a creste aderenta . ATENTIE! Nu sta niciodata in spatele unei masini sub ale carei roti ati pus diverse obiecte, pentru ca aceste pot fi aruncate, riscul de a fi lovit fiind unul foarte mare
  ·         Cablu de tractare
  ·         Roata de rezerva
  ·         Franghie
  ·         Canistra cu benzina de rezerva
  ·         Cabluri de pornire baterie
  
  
  
  
  METODE DE CONDUS IARNA
  ·         Fii calm si nu te enerva
  ·         Mergeti sau urcati rampe folosind cea mai mare viteza in care motorul inca trage. Aplicand mai putina putere, scade riscul ca rotile sa se invarte in gol
  ·         Daca urcati o rampa nu inecati sau supraturati motorul, mergeti pe cat se poate de constant
  ·         La coborarea pantlor incercati sa nu folositi frana de picior, in schimb utilizati frana de motor, introducand o viteza mai mica va scadea inertia masinii, evitand astfel blocarea rotilor
  ·         Daca nu aveti sistem ABS nu apasati o singura data cu forta pe pedala de frana, ci apasati de mai multe ori cu o intensitate mica pentru a nu bloca rotile
  ·         Pastreaza o distanta mai mare decat cea pe care ai pastra-o de obicei fata de cel din fata ta
  
  
  CE SA FACI DACA RAMAI BLOCAT IN NAMETI
  ·         Elibereaza de zapada/gheata zona din fata si spatele rotilor
  ·         NU AMBALA MOTORUL, rotile care se invart in gol vor topi repede zapada si gheata de sub ele datorita caldurii aparute din cauza frecarii. Te vei impotmoli mai rau
  ·         Incearca sa faci un BALANS prin a inainta in fata si in spate, castigand astfel putin cate putin loc pentru manevre. Incerca sa sincronizezi turatiile motorului cu schimbatul vitezelor.
  
  
  TRACTAREA AUTOMOBILELOR IARNA
  Tractatul unui automobil iarna nu este un lucru atat de usor pe cat se crede. O masina care trebuie tractata, este clar ca este o masina a carui motor nu functioneaza. Astfel cel care o va conduce va sta tot timpul intr-o masina neincalzita, cu vizibilitate scazuta, fara sistem de dezaburire, si in cazul in care este un automobil mai nou, va duce lipsa servidirectiei si servofranei, sau orice alt sistem modern. Daca este vorba de o distanta mare care trebuie parcursa este indicat sa apelati la o firma specializata care sa tracteze masina pe o platforma.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 21 Ianuarie

Momente vesele cu Puiu Calinescu

La doctor

GÂNDURI PESTE TIMP 21 Ianuarie

Arhimandritul Ilie Cleopa