MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
SÂMBĂTĂ 26 IANUARIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Vă anunț că a fost ridicată restricționarea și acum pot posta și în grupurile în care sunt membru (altele decât cele pe care le administrez) - nu se știe pentru cât timp!
În ziua când nu găsiți MATERIALE SELECȚIONATE căutați-mă la adresa: dicuoctavian.blogspot.com. Acolo postez și când sunt blocat pe Facebook!
Să începem ziua cu Creedence Clearwater Revival:

RELIGIE ORTODOXĂ 26 ianuarie

+) Sf Ier Iosif cel Milostiv; mitropolitul Moldovei
Sf Cuv Xenofont, Arcadie, Maria și Ioan

Sf Ier Iosif cel Milostiv; mitropolitul Moldovei

Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ținutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan.

Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care l-a adus în obștea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași, unde se afla și un vestit spital. Acolo tânărul Ioan a învățat ascultarea, smerenia, precum și slujirea lui Dumnezeu și a semenilor aflați în suferință. După o vreme, cei doi au mers la Mănăstirea Sfântul Samuil din Focșani, unde de asemenea funcționa un spital. Plecând apoi la Buzău, a îmbrăcat sfântul și îngerescul chip, primind, de la marele episcop Chesarie al Buzăului, numele de Iosif, după numele întâiului episcop al Argeșului.

Același Chesarie l-a hirotonit diacon și l-a îndrumat la învățătura de carte, pe care a deprins-o la Seminarul de la Buzău, apoi la Academia Sfântul Sava din București, având dascăli vestiți, precum profesorul Ioanid, de la care a învățat limba greacă, și părintele Macarie ieromonahul, cunoscutul dascăl de psaltichie românească. De la Macarie, Iosif a deprins meșteșugul cântării bisericești curate, întrucât avea un glas foarte plăcut și el însuși a alcătuit cântări psaltice. Fiind hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Țării Românești, cu titulatura Iosif al Mirelor, urma cu vrednicie faptelor Sfântului Ierarh Nicolae. În anul 1873 fost ales episcop al Argeșului, iar peste doi ani, mitropolit al Moldovei, împlinindu-și cu multă osârdie chemarea și slujirea arhierească. Împlinindu-și făgăduința către fostul mitropolit Veniamin Costachi, făcută în vedenie pe când mergea către Iași ca nou ales mitropolit, Iosif a încheiat zidirea Catedralei mitropolitane în anul 1886, începută de marele Veniamin; la începerea căreia, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască, a și fost de față pe când era copil la Iași.

Asemeni și Seminarul lui Veniamin de la Socola l-a mutat chiar în palatul domnitorului care îl surghiunise pe ierarhul Veniamin, iar bisericile Sfântul Nicolae Domnesc și Sfinții Trei Ierarhi le-a înnoit, căutând să urmeze întru toate marelui său înaintaș. Moaștele Cuvioasei Parascheva le-a mutat de la Mănăstirea Trei Ierarhi la Catedrala nouă a Mitropoliei, în anul 1889, punându-le în raclă nouă de argint, după ce văzuse racla veche cuprinsă de flăcări și sfintele moaște rămânând nearse, prin dumnezeiască minune. Cele mai alese fapte bune ale mitropolitului Iosif erau însă acestea două: sfințenia vieții și milostenia. Cu aceste două mari virtuți a întrecut pe toți, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câștigat cinstea celor mari, a ridicat de jos pe mulți deznădăjduiți, a adunat în jurul său pe cei săraci și nebăgați în seamă și a adus la Hristos pe mulți, chiar și necreștini, prin pilda vieții sale. Fără a căuta la fața omului, s-a îngrijit cu multă milă de săraci, de orfani, de văduve și de elevi, împărțind totdeauna tot ceea ce avea, dând chiar și rasa de pe el și toate darurile pe care le primea; ba și împrumutându-se de la duhovnicul său ori de la alții pentru a putea face milostenie, la sfârșitul fiecărei luni fiind dator către alții, numai să nu rămână dator el față de săraci. Niciodată nu dădea mai puțin de o pâine, căci gândul lui acesta era: „Bani pentru o pâine!”.

Când era în puteri, se cobora singur din chilie, pe trepte, în mijlocul celor o sută de săraci, îi mângâia cu vorba, îi binecuvânta și le împărțea bani; iar când puterile trupești i-au mai slăbit, nu mai cobora, ci arunca milostenia sa săracilor din balconul casei. Asemenea și turma duhovnicească și-a păzit-o de năvălirile viclene ale necredinței, venite fie de la puterea lumească, dornică să jefuiască averile Bisericii, fie chiar prin preoții învrăjbiți de vrăjmașii credinței, care lepădau duhul ascultării de Evanghelie, de canoane și de ierarh și alegeau duhul împotrivirii și al tulburării. Cuvântul ierarhului a tunat puternic pretutindeni împotriva propovăduitorilor necredinței și nimeni nu-i putea zice ceva împotrivă, pentru viața sa plăcută lui Dumnezeu. El se ruga și citea mult, mânca puțin și era foarte cumpătat, își drămuia cu mare măsură timpul, având mare osârdie pentru cele sfinte.

Dumnezeiasca Liturghie o săvârșea totdeauna cu bucurie și cu ochii umeziți de lacrimi. Era, de asemenea, un vorbitor priceput și duhovnic înțelept, căutat de multă lume pentru blândețea și cuvintele lui. Cunoștea bine Sfânta Scriptură, din care mărturisea că învață toate, și era desăvârșit părinte duhovnicesc. Pe lângă celelalte daruri, mitropolitul avea și darul smereniei și al ascultării desăvârșite, că toate le primea ca de la Dumnezeu. Păstorind, deci, cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci și șapte de ani, s-a mutat la cereștile lăcașuri cu pace în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie. Poporul l-a numit Iosif cel Sfânt și Milostiv. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 5-6 octombrie 2017, l-a trecut în rândul Sfinților, statornicind ca zi de pomenire a sa 26 ianuarie, când a trecut la cele veșnice.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei - de la portret la icoană

Sf Cuv Xenofont, Arcadie, Maria și Ioan

Cuviosul Xenofont (+ începutul sec. al VI-lea) era o persoană din rangul nobiliar înalt al Constantinopolului. Cei doi copii ai săi, Arcadie şi Ioan, au fost trimişi la studii în Berit, Fenicia, însă s-au întors alături de tatăl lor care s-a îmbolnăvit grav, dar a fost vindecat de Dumnezeu printr-o minune. Întorcându-se la Berit, din cauza unei furtuni corabia lor s-a scufundat; prin rugăciunile înălţate, cei doi au fost salvaţi, astfel Ioan a ajuns în oraşul Melifitan, iar Arcadie în Tetrapirghia. Drept mulţumire adusă lui Dumnezeu, cei doi au intrat în monahism, împreună cu slujitorii lor, fără să ştie unul de celălalt. După 2 ani de la plecarea lor, Sfântul Xenofont a aflat de la unul din slujitorii fiilor lui despre scufundarea corabiei crezând că aceştia s-au înecat. După alţi doi ani, Sfântul Xenofont a mers la Locurile Sfinte să se roage, şi aici s-a întâlnit cu copiii săi, veniţi şi ei să se închine la Ierusalim. Drept urmare, Sfântul Xenofont împreună cu soţia sa Maria, au intrat în monahism, închinându-şi viaţa lui Dumnezeu.

Cuviosul Xenofont era din Constantinopol, om bogat pe dinafară, iar pe dinăuntru plin de cucernicie. Deci, şi-a trimis pe cei doi fii ai săi la Beirut în Fenicia, pentru deprinderea de bune obiceiuri şi pentru învăţătura de carte. Dar aflând că s-a nimicit corabia în care călătoreau fiii săi, a purces cu soţia să-i caute. Şi i-a găsit la Ierusalim, îmbrăcaţi în haine monahiceşti. Atunci s-a călugărit şi el cu soţia lui; şi atât au sporit în fapte bune încât s-au învrednicit a face şi minuni. Fiind plăcuţi până la sfârşit lui Dumnezeu, s-au mutat în locaşurile cereşti.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ISTORIE PE ZILE 26 Ianuarie

Evenimente

·         1340 – Eduard  al III-lea  al Angliei s-a declarat rege al Franței. Eduard al III-lea (13 noiembrie 1312 – 21 iunie 1377) a fost unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei medievale.
El a transformat Regatul Angliei într-o putere militară europeana. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani.
Până la George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă. A fost încoronat la vârsta de paisprezece ani. La vârsta de șaptesprezece ani, a condus o lovitură împotriva regentului Roger Mortimer, aceasta actiune marcand începutul domniei sale personale. După ce a înfrânt, fără să subjuge, Regatul Scoției, în 1340 s-a autodeclarat moștenitor la tronul francez, începând ceea ce va fi cunoscut în istorie sub numele Razoiul de 100 de ani.

·         1388  - Prima menţionare a oraşului-cetate Suceava drept capitală a Moldovei

·         1500: Navigatorul spaniol Vicente Yáñez Pinzón a descoperit coasta Braziliei (această descoperire și-a revendicat-o însă Portugalia, în luna aprilie a aceluiași an)

·         1611: Principele Transilvaniei - Gabriel Bathory ocupă Tîrgovişte şi se intitulează "principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine". Poarta refuză să-l recunoască domn şi-l numeşte din nou pe Radu Mihnea. Gabriel Bathory se retrage din Valahia la 16 martie 1611. Pentru a-şi realiza ambiţiile, el îl atacă pe domnul Moldovei, Radu Şerban, aruncîndu-l peste Milcov. Acesta revine însă şi îl înfrînge pe G. Báthory lîngă Braşov la data de 7 iulie 1611. G. Báthory scapă numai datorită unei greşeli a domnului Moldovei, care s-a oprit pentru a aştepta ajutoarele austriece, dînd astfel timp principelui Ardealului să se retragă după înfrîngerea de la Braşov. În acest fel, Gabriel Báthory a putut să se menţină în fruntea Principatului Transilvaniei încă doi ani, pînă în anul 1613. În anul 1613 domnii din ţările româneşti vecine tînărului G. Báthory s-au coalizat pentru a-l înlătura de la conducerea Ardealului. Turcii pregătiseră deja un înlocuitor al lui, în persoana lui Gabriel Bethlen (în limba maghiară Bethlen Gábor) zis "Ţiganul" datorită tenului său oacheş, nobil maghiar originar din localitatea Ilia din actualul judeţ Hunedoara. În acel an în Ardeal intră o armată turcească, alături de armata moldoveană şi munteană, asigurînd astfel alegerea lui Gabriel Bethlen ca principe (la data de 23 octombrie). Gabriel Báthory s-a retras în cursul acestor evenimente pînă la Oradea, unde este ucis de proprii săi soldaţi la data de 27 octombrie 1613. Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea), a fost un principe de origine maghiară al Transilvaniei între anii 1608-1613 si ultimul principe din familia Báthory. G.Báthory a fost nepotul fostului rege al Poloniei, Ştefan Báthory si a fost proclamat principe la vîrsta de 19 ani, în urma demisiei din funcţie a lui Sigismund Rákoczy la 5 martie 1608. Gabriel Báthory era bine văzut de oamenii timpului său datorită înfăţişării fizice agreabile şi datorită firii sale foarte darnice, dar în acelaşi timp era afemeiat şi peste măsură de ambiţios. Îşi propusese să aducă sub stăpînirea sa Moldova şi Valahia. În anul 1613 domnii din ţările româneşti vecine tînărului G. Báthory s-au coalizat pentru a-l înlătura de la conducerea Ardealului. Turcii pregătiseră deja un înlocuitor al lui, în persoana lui Gabriel Bethlen (în limba maghiară Bethlen Gábor) zis “Ţiganul” datorită tenului său oacheş, nobil maghiar originar din localitatea Ilia din actualul judeţ Hunedoara. În acel an în Ardeal a intrat o armată turcească, alături de armata moldoveană şi munteană, asigurînd astfel alegerea lui Gabriel Bethlen ca principe (la data de 23 octombrie). Gabriel Báthory s-a retras în cursul acestor evenimente pană la Oradea, unde a fost ucis de proprii săi soldaţi, la data de 27 octombrie 1613.

·         1699: Prin Tratatul de pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman și cel Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intră sub stăpânirea Curții de la Viena. Principatul Transilvaniei a fost o formațiune statală de sine stătătoare între 1541 și 1691. Teritoriul său a fost ceva mai mare decât cel al regiunii istorice Transilvania, cuprinzând în plus Crișana, Sătmarul și Maramureșul istoric. După 1691 Principatul Transilvaniei a continuat să existe ca entitate politică separată, însă fără armată și fără politică externă proprie (vezi Marele Principat al Transilvaniei). Titlul de principe al Transilvaniei a fost preluat de împărații din Casa de Habsburg. Tratatul de la Karlowitz sau de la Carlovița a fost semnat la 26 ianuarie 1699 în localitatea Carlovița (în sârbă Sremski Karlovci, în germană Karlowitz) din Voivodina, la sfârșitul războiului austriaco-otoman (1683-1697), în care otomanii au fost învinși. După două luni de negocieri între Imperiul Otoman pe de o parte și, pe de altă parte, Liga Sfântă, o coaliție formată din mai multe puteri europene incluzând Casa de Habsburg, Uniunea Polono-Lituaniană, Transilvania, Republica Venețiană și Imperiul Rus, tratatul de pace a fost semnat la 26 ianuarie 1699. Otomanii au cedat Austriei cea mai mare parte a teritoriului Ungariei și Slavonia, iar Podolia a revenit Poloniei. Simultan au renunțat la vasalitatea Transilvaniei, transferată Habsburgilor. Au cedat deasemenea către Veneția teritorii Dalmațiene și peninsula Peloponez, pe care însă otomanii au recuperat-o prin tratatul de pace de la Passarowitz din 1718. Simultan au renunțat la vasalitatea republicii Raguzane, transferată Veneției. Tratatul de la Karlowitz a marcat începutul declinului Imperiului Otoman în Europa de Est și a stabilit monarhia habsburgică ca putere dominantă în Europa centrală.

·         1788: Întemeierea primei colonii engleze în New South Wales; ziua națională a Australiei

·         1790: Premiera, la Viena, a operei comice „Cosi Fan Tutte", a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart. Wolfgang Amadeus Mozart (nascut 27 ianuarie 1756, Salzburg, decedat 5 decembrie 1791, Viena), compozitor german și austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice.

·         1837 - Michigan a devenit cel de-al 27-lea stat al Uniunii (Statele Unite ale Americii)

·         1865: Demisia guvernului Mihail Kogălniceanu (26 ianuarie/7 februarie). Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 20 iunie 1891, Paris) om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I.

·         1869: S-a întemeiat Partidul Național Român din Banat și Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26 ian./7 febr.) Alexandru Mocioni (Alexandru de Mocioni sau Alexandru Mocsonyi, în forma maghiarizată) (n. 4 noiembrie 1841 la Budapesta; d. 1 aprilie 1909 la Birchiș, Arad)[1] a fost un om politic român, deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta, unde a intrat pentru prima dată la vârsta de 24 de ani. A propus și a sprijinit înființarea unui Partid Național al românilor din Banat și Crișana, al cărui președinte a fost timp de patru luni; a militat pentru drepturile românilor din Banat și din Transilvania.

·         Bătălia de la Vidin (14/26 ianuarie – 23 ianuarie/4 februarie 1878). Operaţiune militară executată de armata română pe teatrul de operaţiuni din Nord Vestul Bulgariei, în vederea eliminării ultimelor forme de rezistenţă otomană. Decizia Consiliului de Război de la Belarad a fost cunoscută de militarii din teatrul de operaţiuni, la 14/26 ianuarie 1878. Trupele române au încercuit cetatea Vidinului şi au deschis foc asupra acesteia, o zi mai târziu, beneficiind în acest sens şi de sprijinul logistic al bateriilor de artilerie de pe malul românesc al Dunării. Tirul concertat asupra oraşului a provocat pagube materiale iremediabile şi a pricinuit pierderea a zeci de vieţi omeneşti. Din raţiuni umanitare, generalul Cernat a ordonat, la 20 ianuarie/ 1 februarie, încetarea focului pentru un timp, în speranţa că misiunea de încheiere a păcii, condusă de colonelul Fălcoianu, va da rezultatele mult aşteptate. Trimisul special al armatei române a fost primit cu toate onorurile cuvenite de către Izzet paşa, demnitarul otoman sub comanda căruia se aflau trupele de la Vidin. Acesta a refuzat negocierile cu privire la capitularea garnizoanei turceşti, preferând ca soarta acesteia să se decidă pe câmpul de luptă. În zilele de 21 ianuarie/2 februarie şi 22 ianuarie/3 februarie garnizoana de la Vidin a fost supusă unui tir violent de artilerie. O zi mai târziu, la 23 ianuarie/4 februarie, a survenit semnarea armistiţiului ruso-otoman, motiv pentru care ostilităţile vor înceta. Potrivit armistiţiului, trupele române intră în Vidin la 12/24 februarie şi în Belogradčik la 13/25 februarie 1878, ca urmare a înţelegerii dintre Süleyman Efendi, responsabil cu apărarea fortăreţei, şi cololonelul Cantili Grigore.

·         1905: Se descoperă în Africa de Sud cel mai mare diamant din lume, Cullinan. În stare brută avea 3.025 carate. Cullinan este un oraș în partea de NE a Africii de Sud, în Provincia Gauteng. Aici, în 1902, Sir Thomas Cullinan a descoperit un zăcământ de diamante, iar în 1905 faimosul Diamant Cullinan, de 3.106 carate (621 g) a fost scos la suprafață de către Frederick Wells, managerul Premier Mine. Din acesta s-au obtinut 105 diamante,din care 9 se găsesc in coroana regală britanică

·         1918: Demisia guvernului Ion I. C. Brătianu – Take Ionescu (26 ianuarie/8 februarie); noul guvern va fi condus de generalul Averescu. Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial.

·         1930: Se pun bazele „Buletinului Federației", singura publicație a Federației corpului didactic din România

·         1939 –  In Spania, trupele anticomuniste ale generalului Franco ocupa cu ajutor italian Barcelona, infrangand Armata Rosie spaniola  sprijinita de U.R.S.S.

·         1950- In India se adopta Constitutia, aceasta zi devenind sarbatoarea nationala a tarii. La trei ani de la declaratia de independenta a Uniunii Indiene la 15 august 1947, primul ministru Jawârharlâl Nehru a proclamat republica, doctorul Rajendra Prasad devenind presedinte.

·         1952: România - Hotărârea Consiliului de Miniștri prin care se declanșează reformă monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi.

·         1956: Austriacul Toni Sailer face senzație la Cortina d' Ampezzo, Italia, unde se desfașoară Jocurile Olimpice de iarnă, câștigând toate cele trei probe de schi alpin: slalom, slalom uriaș, coborârea în viteză.

·         1957: Premiera filmului „La Moara cu noroc”, ecranizare de Victor Iliu după nuvela lui Ioan Slavici, o reușită a cinematografiei românești

·         1965: Hindi devine limba oficială în India

·         1976: România devine membră a Grupului celor 77

·         1980: Israel și Egipt stabilesc relații diplomatice

·         1983: Ziua mondiala a vămilor sub auspiciile Organizației Mondiale a Vămilor

·         1993: Václav Havel a fost ales președinte al Cehiei

·         1994 - Guvernul britanic a solicitat înapoierea Ordinului Bath al Majestăţii sale Regina Marii Britanii şi Irlandei de Nord, decernat în 1978 lui Nicolae Ceauşescu.

·         1994: Este semnat, la Bruxelles, de către ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, Documentul–cadru privind participarea României la Parteneriatul pentru pace, propus de NATO. Documentul permite participarea în comun la operațiuni de menținere a păcii și de rezolvare a situațiilor de criză, ca și la aplicații militare comune, să–și perfecționeze, prin cooperare pregatirea de luptă, să primească asistență pentru restructurarea organismelor militare.

·         1995: BBC lansează canalul său european de informații prin satelit, BBC WORLD, care va transmite non–stop știri în limba engleză. Un canal de divertisment BBC PRIME, va înlocui canalul BBC WORLD SERVICE TELEVISION.

·         1996: Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat tratatul „START-2" cu privire la reducerea și limitarea armamentelor strategice ofensive (documentul fusese semnat la Moscova, la 3 ianuarie 1993, de către președinții Boris Elțin și George Bush).

·         1998 – Presedintele american Bill Clinton neaga la o televiziune americana ca a avut relatii sexuale cu fosta stagiara de la Casa Alba,  Monica Lewinski.

·         1999:  Întâlnire între Papa Ioan Paul al II-lea și președintele Bill Clinton. Suveranul pontif ramâne la Saint–Louis 48 de ore.

·         2001: Cutremurul de pământ cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter în nordul Indiei, s-a soldat cu peste 20 000 de victime.

·         2003 - Secretarul american de Stat, Colin Powell, formulează, la Davos, noi acuzaţii privind legăturile clare ale Irakului cu grupări teroriste, în special cu Al-Qaida. Aceste acuzaţii au fost dezminţite categoric de omologul său irakian, Tarik Aziz.

·         2009 - România şi Irakul au semnat acordul pentru menţinerea a 350 de militari români pe teritoriul irakian până la 31 iulie 2009.

Nașteri

·         1497: Împăratul Go-Nara al Japoniei (d. 1557)

·         1468: Guillaume Budé (Budaeus), umanist, diplomat, filolog și elenist francez (d. 1540)

·         1595: Antonio Maria Abbatini, compozitor italian (d. 1679)
* 1624: Georg Wilhelm (26 ianuarie 1624 – 28 august 1705) a fost Duce de Brunswick-Lüneburg. A domnit întâi în principatul de Calenberg, o subdiviziune a ducatului, apoi asupra subdiviziunii de Lüneburg.
Georg Wilhelm a fost tatăl Sofiei Dorothea de Celle, soția viitorului rege George I al Marii Britanii.

Georg Wilhelm a fost al doilea fiu al lui Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg. A avut un frate mai mare, doi frați mai mici și câteva surori, printre care și regina Sophie Amalie a Danemarcei.

În 1648, când fratele său mai mare Christian Ludwig a moștenit principatul de Lüneburg de la unchiul lor patern, el i-a dat principatul de Calenberg fratelui său mai mic, Georg Wilhelm. Când Christian Ludwig a murit fără moștenitori în 1665, Georg Wilhelm a moștenit Lüneburg. La rândul său a dat principatul de Calenberg următorului frate, Johann Frederic.

În schimbul eliberării de obligația de a se căsători cu Prințesa Sofia de Hanovra, Georg Wilhelm a a cedat Lüneburg fratelui mai mic, Ernest Augustus, el stabilindu-se în micuțul ducat de Celle și a promis să nu se căsătorească pentru a nu periclita poziția de moștenitor a fratelui său. Ernest Augustus s-a căsătorit cu Sofia și a devenit Duce de Hanovra.

Această renunțare i-a permis lui Georg Wilhelm să trăiască cu metresa sa Eleanor, contesă de Wilhelmsburg. În 1666 s-a născut singurul lor copil, Sophia Dorothea.

În 1676, a devenit destul de clar că dintre cei patru frați, numai mezinul Ernest Augustus a produs moștenitori masculini și că întregul ducat de Luneburg va fi unit sub fiul cel mare al lui Ernest, George Louis. Prin urmare, Georg Wilhelm a dorit ca nepotul său George Louis să se căstorească cu fiica sa, Sophia Dorothea. Spre supărarea sa, nepotul și părinții acestuia au refuzat, pe motiv de rang social. În 1676, dorind să îmbunătățească statutul metresei și a fiicei sale, în ciuda promisiunii făcute, Georg Wilhelm și-a legitimizat fiica și s-a căsătorit cu Eleanor. Acest lucru a alarmat rudele sale, daca Georg Wilhelm urma să aibă un fiu, urma o criză serioasă de succesiune. În 1682 părinții lui George Louis au fost de acord cu căsătoria pentru a evita incertitudinile și disputele.

Căsătoria tinerilor a avut loc în 1682 și în anul următor s-a născut un fiu. În 1714, George Louis va urca pe tronul Marii Britanii sub numele de regele George I. Deci toți monarhii Marii Britanii începând cu George al II-lea sunt descendenții lui Georg Wilhelm.

În 1689, Julius Franz, Duce de Saxa-Lauenburg a murit fără să aibă moștenitori pe linie masculină, el avea doar două fiice: Anna și Maria. În ducat acționa Legea Salică însă ducele a decis s-o nominalizeze pe fiica cea mare moștenitoare și să proclame legile care ar fi permis și succesiunea ducatului pe linie feminină. Aceastră inovație nu a fost acceptată de membrii seniori ai dinastiei, care erau ceilalți potențiali succesori.

Georg Wilhelm era cel mai în vârstă dintre pretendenții la conducerea ducatului. La scurt timp după moartea ducelui Julius Franz, Georg Wilhelm a invadat ducatul cu trupele sale și l-a ocupat.

·         1763: Carol al XIV-lea Ioan, francez prin naștere, pe numele său adevărat Jean-Baptiste Bernadotte (26 ianuarie 1763 - 8 martie 1844) a fost rege al Suediei și Norvegiei, prinț suveran de Pontecorvo, general și Mareșal al Primului Imperiu Francez. Este fondatorul actualei dinastii ce se află pe tronul Suediei.

Înrolat în 1780, promovează rapid sub comanda generalului Kléber, în armata Rinului, devenind general de brigadă pe 29 iunie 1794 și general de divizie pe 23 octombrie, același an. Participă la campania din Italia din 1797, sub ordinele generalului Napoleon Bonaparte. Din februarie până în aprilie 1798 este ambasador al Franței la Viena și ministru de război din 3 iulie până în 14 septembrie 1799. Refractar la început, se raliază în cele din urmă lui Bonaparte, după lovitura de stat din 9 noiembrie 1799. Se căsătorește cu Desirée Clary, sora soției lui Joseph Bonaparte și în același timp fostă logodnică a lui Napoleon Bonaparte, fapt ce îl aduce în grațiile Primului Consul. Desirée și Carol vor avea un singur copil, Oscar I al Suediei.

"Jean Baptiste Bernadotte, Prinț de Ponte-Corvo, rege al Suediei, mareșal al Franței" (1818). Pictură de Joseph Nicolas Jouy, după François-Joseph Kinson.

Aflat la conducerea Armatei de Vest, Bernadotte cade victimă unei conspirații menite să îl compromită, dar beneficiază de susținerea unor politicieni influenți, fapt ce îi salvează cariera. În 1804 devine Mareșal al Franței, alături de alți 13 generali, pe prima listă; în 1806, Împăratul îi oferă și titlul de prinț de Pontecorvo. Cu toate acestea, Bernadotte nu strălucește defel pe câmpul de bătălie, ci, dimpotrivă, înșiruie o serie de greșeli grave: este singurul mareșal prezent care nu se remarcă la Bătălia de la Austerlitz; rămâne inactiv la Auerstaedt, lăsându-l pe Davout să se bată singur; sosește abia după sfârșitul bătăliei de la Eylau iar la Wagram își conduce catastrofal trupele, abandonând în plus și poziția strategică de la Aderklaa. În urma acestor fapte, este demis chiar în timpul bătăliei; cu toate acestea, primește comanda armatei din Țările de Jos, având misiunea simplă de a preveni debarcarea britanicilor. În 1810, în urma morții fără succesor a regelui Suediei, Bernadotte este ales rege al Suediei, de către Statele Generale de la Oerebo, cu acordul lui Napoleon. Cu toate acestea, proaspătul suveran suedez nu intervine împotriva Rusiei în 1812 iar din 1813 alege să lupte împotriva țării sale de origine, în campania din Saxa. Câștigă două victorii, împotriva lui Oudinot la Gross Beeren și împotriva lui Ney la Dennewitz. Are apoi o contribuție semnificativă la înfrângerea lui Napoleon la Leipzig dar apoi refuză să intre cu armata sa în Franța. Deși se pare că ar fi dorit acest lucru, nu reușește să îi succeadă lui Napoleon pe tronul Franței, dar anexează Norvegia, în urma unui război cu Danemarca.

Bernadotte este unul din puținii mareșali ai Primului Imperiu Francez al căror nume nu este purtat astăzi de nici un bulevard sau stradă din Paris. În exil pe insula Sfânta Elena, Napoleon a regretat faptul că a i-a dat ocazia lui Bernadotte să „ofere inamicilor noștri cheia politicii noastre, a tacticii armatelor noastre”. Se pare că, la moartea sa, survenită în 1844, s-a descoperit că Bernadotte avea tatuate pe piept cuvintele: „Moarte regilor!”. Descendentul său, Carol XVI Gustav ocupă tronul Suediei și în zilele noastre.

·         1781: Ludwig Achim von Arnim, poet german (d. 1831)
* 1804: Eugène Sue (pe numele adevărat Joseph-Marie Sue, n. 26 ianuarie1804, Paris, Prima Republică Franceză – d. 3 august 1857,^[1][2][3]Annecy, Republica Franceză) a fost un scriitor francez.

O stradă în districtul 18 din Paris îi poartă numele, stradă localizată în vecinătatea stației de metro Marcadet-Poissonniers, nu departe de Montmartre și de basilica Sacré Coeur. De asemenea, o alta, în Mexico City, în zona Polanco, a primit numele scriitorului.

·         1842: François Coppée, poet și romancier francez (d. 1908)
* 1878: Prințul Luís de Orléans-Braganza (26 ianuarie 1878 – 26 martie 1920), a fost moștenitor al tronului Imperiului Braziliei. El s-a născut în Brazilia, ca al doilea fiu al Prințului Gaston, Conte de Eu și a Isabel, Prințesă Imperială a Braziliei.

A fost exilat împreună cu familia ca rezultat al loviturii de stat din 1889 care a dus la formarea republicii. În 1908, anul în care el s-a căsătorit, fratele său mai mare, Pedro, a renunțat la drepturile sale la tronul imperial lăsându-l pe Luís moștenitor aparent. Din această poziție, el a lucrat împreună cu monarhiștii din Brazilia în câteva încercări de a restaura monarhia. La izbucnirea Primului Război Mondial s-a înrolat ofițer în armata britanică și a luptat în Flandra unde a contractat o formă virulentă de reumatism care i-a cauzat moartea la vîrsta de 42 de ani. Eforturile sale în numele Aliaților din Primul Război Mondial au fost decorate de Belgia, Franța și Marea Britanie

·         1880: Douglas MacArthur (n. 26 ianuarie 1880 - d. 5 aprilie 1964 ) a fost un general american și mareșal al Armatei Filipineze, care a avut o carieră lungă, începând cu campania SUA în Mexic și terminându-se în Războiul din Coreea. Douglas MacArthur fost șeful de stat major al US Army în anii 1930. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a avut un rol proeminent pe Teatrul din Pacific. Pentru Campania din Filipine (1941-1942) a fost decorat cu Medal of Honor, împreună cu tatăl său fiind primii tată-fiu din istorie care au primit cea mai înaltă distincție militară a SUA. A fost unul din cele cinci persoane din istoria SUA care a primit cel mai înalt grad militar al Armatei SUA: general cu cinci stele.

El a fost cel care a condus pe cuirasatul USS Missouri formalitățile de capitulare a Japoniei. După al Doilea Război Mondial a fost Comandantul suprem al forțelor aliate în Japonia.

În data de 25 iunie 1950 Coreea de Nord a invadat Coreea de Sud, a izbucnit Războiul din Coreea, iar Douglas MacArthur a fost numit comandant al Comandamentului Națiunilor Unite. După ce forțele Națiunilor Unite au fost respinse în Perimetrul Pusan, prin debarcarea de la Incheon Douglas MacArthur a respins trupele nord-coreene până la granița chineză. Aici a făcut greșeala că nu a luat în considerare poziția apropiată a trupelor sale de granița chineză, implicând și armata chineză în conflictul militar.

Conflictul escaladându-se, datorită declarațiilor sale belicioase, prin care amenința cu un război nuclear împotriva Chinei, a fost demis de președintele Harry S. Truman.

* 1887: Marc Andrew "Pete" Mitscher (n. 26 ianuarie 1887 – d. 3 februarie1947) a fost un amiral american, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cunoscut în special despre faptul că a comandat în Pacific Forța Operativă Rapidă de Portavioane (Fast Carrier Task Force), iar în Bătălia de la Midway a comandat portavionul USS Hornet (CV-8). A comandat de asemenea atacurile de pe portavioane în bătăliile din Marea Filipinelor, Bătălia din Golful Leyte, Bătălia de la Iwo Jima și Bătălia de la Okinawa

* 1904: Seán MacBride (n. 26 ianuarie 1904; d. 15 ianuarie 1988) a fost un om politic irlandez, ministru de externe al Irlandei^[1] și politician de talie internațională, fost șef al Statului Major al IRA.

După o carieră politica în Irlanda, a înființat mai multe organizații non-guvernamentale la începutul secolului al XX-lea, participând inclusiv la formarea Națiunilor Unite, Consiliului Europei și Amnesty International. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1974, Premiul Lenin pentru Pace în 1975–76, și Medalia de Argint UNESCO pentru Servicii în 1980.

* 1907: Hans Hugo Bruno Selye (n. 26 ianuarie 1907, Viena, Austro-Ungaria — d. 16 octombrie 1982, Montreal, Canada) a fost un biochimist canadian de origine austro-ungară, cel care a introdus în știință noțiunea de stres.

Hans Hugo Bruno Selye s-a născut într-o familie cu tradiții intelectuale, în care mama era de origine austriacă, iar tatăl de origine maghiară.

Fiul lui Hugo Selye, de profesie medic militar, și-a petrecut copilăria și a urmat cursurile Școlii primare din orășelul Komárno, unde unitatea tatălui său se afla staționată în timpul primului război mondial.

Și-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Germane din Praga, pe care a absolvit-o în anul 1929. Pe parcursul facultății, timp de un an a urmat cursurile de medicină la Universitățile din Paris și Roma.

Tânărul manifesta, încă de pe atunci, o atracție deosebită pentru activitatea de cercetare științifică. La scurt timp după absolvire, a ocupat postul de asistent universitar în cadrul Institutului de Patologie Experimentală. A deținut această poziție până în anul 1931, când a obținut titlul de Doctor în Științe. Începând cu acest an, a obținut o bursă de studii Rockefeller la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore (S.U.A.), unde a început să studieze biochimia și igiena.

În anul 1932, s-a stabilit la Montreal, destinația sa finală. Aici a început să predea biochimia, la Universitatea McGill.

Datorită pregătirii sale excepționale și rezultatelor experimentale obținute, Selye a devenit profesor de histologie în anul 1941, iar din anul 1945 a ocupat funcția de director al Institutului de Medicină și Chirurgie Experimentală al Universității din Montreal. Și-a menținut această poziție până la finele lui 1977. Aceasta este perioada când pune bazele teoretice și practice pentru argumentarea sindromului general de adaptare (General Adaptation Syndrome - GAS), în jurul căruia gravitează apoi întreaga sa știință și filozofie.

Ca director al acestui institut, Selye și-a închegat colective solide, echipe multidisciplinare de cercetare care explorau cele mai variate aspecte ale impactului adaptării organism – mediu.

În anul 1977, datorită amplorii rezultate din multiplicarea și diversificarea problematicii studiate, Selye împreună cu Alvin Toffler au fondat, în cadrul aceleiași universități, Institutul Internațional al Stresului. În calitatea sa de președinte al acestuia și al Fundației Hans Selye, sprijină preocupările de bază ale medicinii, psihologiei și sociologiei contemporane în combaterea bolilor civilizației și îndeosebi ale distrugătorului flagel, care este cancerul.

Selye este cel ce a introdus în circulație conceptul de stres. Când i s-a cerut să prezinte în Franța o conferință pe această temă, s-a constatat că în limba franceză nu exista nici un cuvânt care să redea noțiunea de stres. Așa că, francezii l-au născocit: Le stress. La fel s-a întâmplat și când i s-a cerut să țină o conferință în Germania. Neexitând un astfel de cuvânt în germană, i s-a spus, simplu: Der Stress.

De-a lungul timpului i-au fost acordate titluri onorifice de către 123 de societăți științifice și instituții de învățământ din 12 țări și a obținut de 43 de ori titlul de Doctor Honoris Causa.

Până în prezent, savantul apare citat de peste 365.000 de ori în lucrări, studii sau cercetări științifice.

S-a stins din viață la vârsta de 75 de ani la Montreal, în toamna anului 1982. A lăsat în urmă peste 50 de ani dedicați studiului cauzelor și consecințelor stresului, materializați în peste 39 de cărți și 1700 de articole de specialitate.

Printre lucrările sale cele mai importante se numără:

• Stress without Distress (1974),
• In vivo. The case of Supramolecular Biology (1968),
• From dream to discovery (1964) și
• The Stress of Life (1956).

* 1908: Jill Esmond (n. 26 ianuarie 1908 - d. 28 iulie 1990) a fost o actriță de origine engleză.

·         1911: Polykarp Kusch, fizician american (d. 1993). Polykarp Kusch (n. 26 ianuarie 1911, Blankenburg, Germania – d. 20 martie 1993, Dallas, SUA) a fost un fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu Willis Lamb, pentru că a determinat că momentul magnetic al electronului este mai mare decât valoarea teoretică, descoperire ce a condus la noi inovații în electrodinamica cuantică.
* 1918: Philip José Farmer (n. 26 ianuarie 1918; d. 25 februarie 2009) a fost un scriitor american, faimos mai ales pentru romanele și povestirile sale science fiction și fantasy. Lucrările sale au fost traduse în douăzeci și una de limbi.

Celebritatea i-a fost asigurată de cele două serii de romane World of Tiers (1965–93) și Lumea Fluviului (1971–83). Este cunoscut pentru munca de pionierat în folosirea temelor sexuale și religioase, pentru fascinația față de eroii pulp și pentru operele scrise sub pseudonimul unor personaje fictive din alte cărți. Farmer a amestecat deseori lumi și personaje reale și fictive, alături de autori reali și falși, legând personajele de ficțiune laolaltă ca oameni reali, care au legături de sânge, cum se vede în lucrări ca The Other Log of Phileas Fogg (1973) și Doc Savage: His Apocalyptic Life (1973).

Criticul literar Leslie Fiedler îl compară pe Farmer cu Ray Bradbury, considerându-i pe amândoi "provinciali americani excentrici" ... care... "trec dincolo de limitele clasice ale formei science fiction-ului", dar îl găsește aparte pe Farmer pentru că "reușește să fie în același timp naiv și sofisticat în amestecul său ciudat de teologie, pornografie și aventură"

·         1918: Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918,^{[1][2][3][4][5][6]} Scornicești, România^[2] – d. 25 decembrie 1989,^{[1][3][4][5][6]} Târgoviște, România) a fost un politician român, secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989.

La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN ^[7] semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați de acest tribunal în cadrul unui proces sumar, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.

În iulie 2015, România a interzis prin lege „cultul lui Ceaușescu”

În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu ziua sa de naștere era sărbătorită pe 26 ianuarie. În perioada postdecembristă a fost prezentat Registrul stării civile care dovedește că Ceaușescu s-a născut în ziua de 23 ianuarie 1918.^[9][10] Din Revista muzeelor și monumentelor reiese că actul de naștere eliberat de primăria localității se găsea la muzeul din Scornicești^[11] încă dinainte de 1989, astfel încât prezentarea din perioada postdecembristă nu este o noutate. Data de 26 ianuarie 1918 apare și într-un referat întocmit în perioada interbelică.^[12] Familia Ceaușescu a fost o familie de țărani cu 10 copii. Tatăl său, Andruță, avea 3 hectare de pământ, câteva oi și își mai susținea familia din croitorie. „Nu se interesa de copiii lui; fura, bea, sărea la bătaie și înjura...”, spunea despre el bătrânul preot din Scornicești.^[13] Mama lui, Alexandrina (născută Lixandra), era o femeie supusă și muncitoare.^[13] Casa lor avea două camere, iar mâncarea de bază era mămăliga. Nicolae a făcut patru clase la școala din sat, în care învățătorul preda într-o sală cursuri simultane pentru elevii mai multor clase. Micul Ceaușescu nu a avut cărți și adesea mergea la școală desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil.^[13] La vârsta de 11 ani, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu a plecat la București, unde s-a angajat ca ucenic de cizmar.^[14][15] Alexandru Săndulescu, membru activ al PCR, și-a inițiat ucenicul în misiuni conspirative

n noiembrie 1933 a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist din România, formațiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme^[16]. A fost arestat prima oară în 1933 pentru agitație comunistă în timpul unei greve. În 1934 a fost atras în Comitetul raional din Negru unde a lucrat până în august când a fost desemnat să muncească în mișcarea antifascistă. A făcut parte din Comitetul Na­țional antifascist și în Comitetul Central al tineretului antifascist. Au urmat încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzați de activitate comunistă și pentru alte acțiuni similare, dar a fost pus imediat în libertate. În urma acestor arestări, a fost etichetat de autoritățile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum și „distribuitor activ de material de propagandă comunistă și antifascistă”.

După eliberarea din arest, Ceaușescu a dispărut pentru o vreme, el povestind în autobiografia sa de după război că a activat în rețelele comuniste din Oltenița și „regionala Prahova” (ceea ce în organizarea interbelică a PCdR însemna județele Prahova și Dâmbovița)

Cert este că în 1936 Ceaușescu era secretar regional al UTC și încerca, împreună cu agitatorul polonez Vladislav (sau Vladimir) Tarnovski, să coaguleze celulele comuniste. În ianuarie 1936 cei doi au vizitat celula comunistă constituită în comuna Ulmi de lângă Târgoviște, încercând să-i atragă pe membrii ei cu funcții mai înalte în ierarhia comunistă. Întâlnirea a fost deconspirată de un informator al Siguranței, Ion Olteanu, iar Ceaușescu a fost din nou arestat împreună cu Tarnovski, Gheorghe Dumitrache (organizatorul celulei) și alți comuniști.^[17] În cursul anchetei și interogatoriilor separate, Ceaușescu a rămas singurul care a refuzat să recunoască, împotriva tuturor evidențelor, activitatea subversivă. La sfârșitul lunii grupul a fost transferat la Palatul de Justiție din Brașov, unde a fost judecat. În perioada judecării procesului a fost încadrat în PCdR^[16]. Ceaușescu a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare (doi ani pentru acțiunile propriu-zise și șase luni pentru ultraj în urma protestelor vehemente la adresa curții). El și Tarnovski au primit cele mai mari pedepse din lotul de 13 activiști comuniști condamnați. Transferat ulterior la Închisoarea Doftana, Ceaușescu i-a întâlnit pe Vasile Luca, Alexandru Moghioroș și apoi pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și Gheorghe Apostol.^[18] Propaganda comunistă avea să creeze multiple legende romanțate în jurul detenției la Doftana.

Ceaușescu (al doilea din stânga) în lagărul de la Târgu Jiu

Eliberat la termen în 1938, Ceaușescu a rămas în libertate doar doi ani, întrucât în 1939 a fost condamnat în lipsă la 3 ani de închisoare pentru continuarea propagandei comuniste, fiind din nou arestat în 1940. În această scurtă perioadă de libertate, a cunoscut-o pe Elena Petrescu, activistă comunistă din București.^[19]Încarcerat la închisoarea din Jilava, Ceaușescu a continuat întâlnirile cu Elena, profitând de permisiunea primită din partea conducerii penitenciarului de a primi tratament stomatologic la Spitalul Militar.^[20] Transferat în 1942 la Caransebeș și în 1943 la Văcărești, la terminarea detenției în 1943 nu a fost eliberat, în condițiile în care generalul Antonescu se ferea să elibereze activiști comuniști ce i-ar fi subminat regimul, ci a fost transferat în lagărul de la Târgu Jiu, unde erau aduși comuniștii. A fost eliberat la 4 august 1944.

După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunțat, Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – UTC - (1944-1945).^[21]

Gheorghiu-Dej, Ceaușescu și delegații în februarie 1948

După preluarea puterii de către Partidul Comunist Român, în urma abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 a fost proclamată Republica Populară Română și în februarie 1948 a avut loc primul congres al PMR. Ulterior, la 13 mai 1948, Nicolae Ceaușescu a fost numit subsecretar de stat în ministerul Agriculturii,^[22] în Guvernul Petru Groza (4), iar la 18 martie 1950, generalul-maior Ceaușescu a fost numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei.^[14][23] Nicolae Ceaușescu a devenit general în ianuarie 1950, deși nu făcuse armata.

n funcția de subsecretar de stat în ministerul Agriculturii a activat direct la cooperativizarea forțată a agriculturii și a ordonat reprimarea sau arestarea țăranilor care se împotriveau cooperativizării. În 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR), la doar câteva luni după eliminarea „facțiunii moscovite” (condusă de Ana Pauker) din conducerea partidului. În 1954, Ceaușescu devine membru deplin al Biroului Politic al PMR, responsabil cu problemele de cadre, iar ulterior ajunge să ocupe poziția numărul doi în ierarhia PMR.^[25]

În toamna anului 1956, aflându-se la Cluj, Ceaușescu a avut un rol important în reprimarea mișcărilor de simpatie față de revoluția ungară.

Gheorghiu-Dej și Hrușciov la Aeroportul Băneasa din București. Ceaușescu în plan secundar (stânga), iunie 1960

Elena Ceaușescu soția lui Nicolae Ceaușescu

La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate), Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea) care se împotriveau colectivizării forțate. Flancat de două tancuri, Ceaușescu ordonă personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoțeau tancurile. 9 țărani sunt uciși de gloanțe (Aurel Dimofte, Ionuț Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) și alți 48 sunt răniți.^{[26][27][28][29][30][31][32][33][34][35]} Varujan Vosganian, politician, economist și scriitor de origine armeană, relatează în cartea sa autobiografică „Cartea șoaptelor” întreaga desfășurare a evenimentelor.

„Tancurile se opriră și odată cu ele și camioanele, care făcură un viraj și se proptiră cu spatele la baricadă, ridicând prelatele și scoțând la iveală, într-adevăr, țevile lungi și perforate ale mitralierelor. Din camioane coborâră câțiva ofițeri în uniformele Securității, iar în fruntea lor același bărbat scund, cu căciula militară și scurtă bleumarin. Ei se opriră în dreptul tancurilor. Atunci unii dintre oameni ieșiră în fața baricadei. Bărbatul mărunțel ridică mâna dreaptă și ei crezură că vrea să le vorbească. Clopotele amuțiră. Oamenii făcură un pas înapoi. Lângă Nițu Stan, Costică Arbănaș căzu în genunchi și-și desfăcu la piept, rupând-o, cămașa. Lângă el, Aurică Dimofte, Stroie Crăciun, și, strângând în mână toporul, Ionică Areaua. Apoi ceilalți veniră unul câte unul. Cocoțată pe cabina mașinii răsturnate, Dana lui Radu rămase încremenită, strângându-și basmaua la piept. Atunci se întâmplară câteva lucruri dintr-odată. Bărbatul acela, Ceaușescu, își lăsă brațul în jos cu o mișcare iute. Clopotul porni să bată din nou, acoperind șuierul gloanțelor, dar rămaseră focul stârnit de țevi și plumbii care umplură aerul. Primul căzu Aurel Dimofte, întâi în genunchi, privindu-și nedumerit palmele lipite de pieptul din care țâșnea sângele și apoi prăvălit, tot cu genunchii îndoiți, pe spate, împins de gloanțele ce continuau să i se îndese în trup. Dana lui Radu fu secerată cu atâta putere, încât țâșni în sus, ca o păpușă de câlți, și rămase câteva clipe în aer, proptită de gloanțe, înainte de a se prăbuși pe capotă, cu brațele desfăcute. Pe Costică Arbănaș, în genunchi, gloanțele îl feriră ca printr-o minune, dar rămase așa, neclintit, cu găvanele golite, într-un plâns pe care nici măcar nu și-l simțea. Nițu Stan se aruncă în țărână și se rostogoli spre margine, dar se întoarse să-l tragă pe Stroie Crăciun, care gemea întruna: „Stane, nu mă lăsa...”, până când sângele îi țâșni pe gură, sufocându-l.... Clopotul continua să bată... Mitralierele răpăiră clopotnița, dar clopotul continua să bată. Tancurile porniră încet, continuând să răpăie și spulberară baricada ca pe un mușuroi, scuturând peste blindajul lor laolaltă scânduri și trupuri. Răniții se târau din calea lor, ca să nu-i strivească șenilele. Mitralierele măturau acum doar clopotnița, se dădea o luptă gigantică între dangătul clopotului și șuierul gloanțelor în care clopotul, chiar dacă turla, cu tencuiala mușcată de gloanțe, sfârtecată și înăbușită în fumul alb al văruielii, rămăsese ca o scurteică zdrențuită, ieșea biruitor. Până când țeava unuia dintre tancuri se ridică încet și slobozi un obuz care ținti chiar în miezul clopotniței. Ionuț Cristea murise cu siguranță mai demult și clopotul luptase singur mai departe. Obuzul ucise și clopotul. Când dangătul tăcu, atunci tăcură și gloanțele. „Nu se mai termina, își aminteau unii, credeam că o să ne omoare pe toți”. „A ținut doar ca la zece minute, spuneau alții, a fost ca o grindină, ca o răpăială de vară.” ”

— Varujan Vosganian , Cartea șoaptelor, 2009, pp. 256-272^[36]

18 țărani au fost întemnițați pentru „rebeliune” și „uneltire contra ordinii sociale”, petrecând între 15-25 de ani de închisoare la Gherla și Aiud.^[36]

După datele PMR-ului, între 1949-1952 au avut loc peste 80.000 de arestări de țărani, dintre care 30.000 finalizate cu sentințe de închisoare

În primii ani de regim, el s-a îndepărtat de linia obedientă față de Moscova a predecesorilor săi. Astfel, la puțini ani după preluarea puterii, Ceaușescu nu doar că a refuzat să participe la intervenția trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia din 1968, ci chiar a condamnat-o explicit într-un discurs public, ținut la 21 august 1968. Prin discursul său, Ceaușescu a indus teamă, devenind astfel un adevărat erou.^[38] Teama a fost exprimată de o frază rostită în fața a 100.000 de oameni: „se vor găsi mâine unii care să spună că și aici, în această adunare, se manifestă tendințe contrarevoluționare.”

La începutul carierei sale ca șef al statului, Nicolae Ceaușescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic independent față de Uniunea Sovietică. În anii 1960 Ceaușescu a pus capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia, deși formal țara va continua să facă parte din această organizație până la dizolvarea acesteia (1 iulie 1991). Pactul de la Varșovia și NATO au fost părți în Războiul rece pentru mai mult de 35 de ani. La 20 august 1968, Cehoslovacia a fost invadată de către trupele Pactului de la Varșovia, cu excepția României și Iugoslaviei. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia și o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceaușescu reușește pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioților săi, cât și pe cea a lumii occidentale.

La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forțată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social Democrat). Una dintre primele acțiuni ale lui Ceaușescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În același timp, el afirmă că România a devenit o țară socialistă și decide schimbarea numelui oficial al țării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România(R.S.R.). Grupul „baronilor” (Maurer, Bodnăraș, Stoica), Ion Gheorghe Maurer în primul rând, nu a socotit ascensiunea lui Ceaușescu drept periculoasă și a permis încălcarea articolului 13 din statutul abia adoptat la congresul al IX-lea al PCR, care interzisese cumulul de funcții și a îngăduit secretarului general al PCR (ambele denumiri au fost adoptate la numitul congres) să ocupe, în 1967, funcția de președinte al Consiliului de Stat. Ceaușescu a lărgit continuu atribuțiile Consiliului de Stat, subordonând atât Consiliul Economic, creat în 1967 cât și pe cel al apărării, creat în 1968. Pe nesimțite Consiliul de Stat s-a transformat dintr-un organ onorific într-unul de conducere efectivă, dublând sau preluând din atribuțiile guvernului condus de Maurer. Pe de altă parte, în 1969, la congresul al X-lea, două treimi din membrii Prezidiului Permanent fuseseră promovați după 1965 prin grija lui Ceaușescu. Preluarea puterii era acum desăvârșită. ^[53]

A existat o dispută între Ceaușescu și Maurer asupra căilor de dezvoltare a societății românești. Disputa, despre care se știe încă foarte puțin, avea în centru problema ritmului de industrializare pe care Ceaușescu îl dorea accelerat, cu un accent și mai sporit pe industria grea și pe care primul-ministru Maurer l-ar fi vrut mai măsurat, fără neglijarea industriei bunurilor de consum, în acord cu resursele interne, umane, naturale și tehnologice ale țării. Maurer a pierdut această dispută.^[54] La numai câteva luni de la plenara din noiembrie 1971, care-și însușise pe deplin tezele din iulie 1971, lansate de Ceaușescu la întoarcerea din China, Maurer cu linia sa economică, de orientare relativ liberală, era criticat indirect dar public de secretarul general. El este acuzat de neîncredere în politica partidului și de defetism economic. Maurer a fost îndepărtat în martie 1974 după alegerea lui Ceaușescu în funcția de președinte.^[55] Prim-ministru devine Manea Mănescu. La congresul al XI-lea din noiembrie 1974 Maurer își pierde și locul în Comitetul Central.^[56]

Pe de altă parte în aprilie 1972 Ceaușescu anunță că rotirea cadrelor va deveni un principiu de bază al partidului și promisiunea devine realitate: demnitarii statului și activiștii de toate gradele sunt schimbați periodic, în funcție de bunul plac al secretarului general, împiedicând astfel formarea unei baze proprii de putere. În iunie 1973 intră în Comitetul Executiv și Elena Ceaușescu, care avea să devină o a doua putere în stat.^[57]

La 28 martie 1974 Marea Adunare Națională a instituit funcția de președinte al Republicii Socialiste România, iar Nicolae Ceaușescu a fost ales în unanimitate și devine astfel primul președinte al României. Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, a încercat să se elibereze de dominația sovietică, atrăgând simpatia și aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle și Richard Nixon. În realitate, singurul scop era consolidarea puterii dictatoriale. În CAER, la indicația lui, delegațiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două țări comuniste europene care au participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România a fost singura țară din blocul răsăritean, cu excepția URSS, care la acea vreme, întreținea relații diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul și cu R. F. Germania. Un tratat incluzând România pe lista țărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974, iar în 1980 este semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România și Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi președinți ai Statelor Unite ale Americii (Nixon și Ford).

După anul 1974, legăturile dintre Nicolae Ceaușescu și Leonid Ilici Brejnev au cunoscut o oarecare îmbunătățire, această apropiere culminând în 1976 cu vizita președintelui român în Basarabia și Crimeea și cu vizita liderului sovietic la București. Există informații (Vlad Georgescu, 1992, op. cit. p. 298) că pentru a face pe placul conducerii sovietice, Bucureștiul a transmis rușilor date despre activitatea unor naționaliști basarabeni care se adresaseră președintelui Ceaușescu cu speranța de a fi sprijiniți. Ca urmare, ei au fost arestați și condamnați la detenție în lagărele din Siberia, înainte de a li se îngădui, unora dintre ei, să emigreze definitiv dincoace de Prut.

În ciuda cursului independent în relațiile politice internaționale, introdus încă de Gheorghiu Dej, Ceaușescu se opune cu încăpățânare introducerii oricăror reforme liberale pe plan intern. În anii 1980, după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, opoziția lui Ceaușescu față de linia sovietică este dictată în principal de rezistența lui față de destalinizare. Securitatea continuă să își mențină controlul draconic asupra mediilor de informare și înăbușă în fașă orice tentativă de liberă exprimare și opoziție internă.

În ciuda regimului său dictatorial, relativa sa independență față de Moscova are drept rezultat o atitudine binevoitoare (deși departe de a fi dezinteresată sau neprofitabilă) din partea statelor occidentale. Regimul Ceaușescu beneficiază de unele împrumuturi pentru finanțarea programelor sale economice. În anii „Epocii Ceaușescu” se construiesc Metroul din București, Canalul Dunăre-Marea Neagră, zeci de mii de noi blocuri de locuințe. În ultimă instanță, datoria creată a devenit o povară pentru economia românească, între 1971-1982, datoria externă crescând de la 1,2 miliarde $ la aproape 13 miliarde $. În 1982, veniturile comerțului exterior al României au scăzut cu 17% față de anul precedent. Ceaușescu s-a văzut pus în situația de a nu-și putea plăti creditorii occidentali, țara fiind declarată în incapacitate de plată.^[71]

Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. În acest scop, o mare parte a producției agricole și industriale a țării ia calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente și bunuri de consum. Începând cu anii 1986-1987 se instituie raționalizarea produselor de bază, iar benzina și alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele.^[72] Bunurile destinate exportului au standarde de calitate ridicată și sunt vândute de obicei în pierdere, la prețuri de dumping. Bunurile destinate consumului intern sunt de calitate inferioară, așa că oamenii de rând sunt bucuroși atunci când pot cumpăra bunuri refuzate la export din motive calitative.

Plata întregii datorii externe, în valoare nominală de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari), se încheie în primăvara lui 1989, cu câteva luni înaintea căderii regimului comunist.^[73] Ceaușescu urmărea organizarea unui referendum prin care să se introducă în constituția României interdicția de a contracta împrumuturi externe. Pentru a evita deprecierea leului, Ceaușescu a continuat exporturile excesive, acumulând aur în Banca Națională. Se spune totuși că Ceaușescu, ar fi avut de gând să facă leul convertibil încă de prin anii '70, deci cu aproximativ 30 de ani mai devreme față de când acest lucru s-a înfăptuit

Nicolae Ceaușescu a ordonat dărâmarea de biserici și mănăstiri, între care Biserica Văcărești și Mănăstirea Văcărești (1716), Mănăstirea Cotroceni (1679), Mănăstirea Mihai Vodă (1594) sau Biserica Sf. Vineri (1854) pentru a face loc Casei Poporului. În total au fost distruse în București 23 de biserici.^[88] Iată lista lor:

• Biserica Sf. Nicolae-Sârbi, începutul secolului XVI, demolată în 1985.

• Biserica Crângași (1564) și cimitirul adiacent, distruse în 1986.

• Biserica Alba-Postavari (1568), cu picturi murale de Anton Serafim, demolată în martie 1984.

• Biserica Sf. Nicolae-Jitnita (1590) din Calea Văcărești, demolată în iulie 1986.

• Clădirea Mănăstirii Mihai Vodă, 1591, demolată în 1984.

• Biserica Spirea Veche, secolul XVI, reînnoită în secolul XVIII, demolată în aprilie 1984.

• Biserica Enei (1611), avariată de o macara în timpul lucrărilor de reconstrucție după cutremurul din 1977 și demolată în primăvara aceluiași an. Acest lăcaș de cult cu un ansamblu important de pictură murală a fost prima victimă a demolărilor regimului ceaușist.

• Biserica Sf. Vineri-Hereasca din secolul XVII, demolată în iunie 1987, doar la câțiva ani după renovare. Biserica era împodobită cu picturi de Dumitru Belizarie.

• Biserica Sf. Spiridon-Vechi din secolul XVII, demolată în iulie 1987. În timpul demolării a fost furată icoana dăruită bisericii de către Patriarhul Silvestru al Antiohiei la 1748.

• Mănăstirea Cotroceni din 1679, cu biserica din 1598, demolată în 1985.

• Biserica Olteni, ctitorită în 1696, demolată în iunie 1987. În 1821, în timpul luptelor dintre eteriști și otomani, biserica servise arnăuților drept loc de rezistență și fusese avariată de bombardamente. Între 1863 și 1865 biserica fusese restaurată în stil neogotic. Picturile murale executate de Gheorghe Tattarescu au fost parțial distruse, parțial furate în timpul demolării.

• Aripile de nord și de est ale Mănăstirii Antim (1713-1715), demolate în 1984.

• Mănăstirea Văcărești (1716-1722), cea mai însemnată mănăstire din București, demolată între 1984 și 1987. Dintr-o suprafață de cca 2.500 m² de frescă datând din timpul edificării au putut fi salvați de către prof. Dan Mohanu și studenții săi de la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu doar cca 140 m². Pictura murală care împodobea paraclisul locului de închinare a voievodului a fost aproape complet distrusă, cu excepția unor fragmente cu icoane sau scene biblice care au fost probabil furate de muncitorii șantierului de demolare.

• Biserica Bradu Staicu, 1726, restaurată în 1875 de arhitectul Al. Freiwald, demolată în octombrie 1987. Odată cu biserica a dispărut pilonul mesei altarului, considerat a fi mai vechi decât biserica.

• Biserica Mănăstirii Pantelimon, 1750, demolată în 1986.

• Biserica Izvor, 1785, demolată în 1984.

• Biserica Sf. Troita-Izvor, 1804, descrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea în nuvela Hagi-Tudose, demolată în octombrie 1987. Odată cu demolarea au dispărut numeroase obiecte de cult.

• Biserica Gherghiceanu, 1939, demolată în 1984.

• Biserica Crângași 2, 1943, demolată în 1982.

• Biserica Mărgeanului, 1946, demolată în 1981.

• Biserica Doamna Oltea, 1947, demolată în 1986.^[89]

Grație și eforturilor lui Eugen Iordăchescu, inginer în domeniul translatării de clădiri, au fost salvate de la demolare printre altele: Biserica Mihai Vodă, Biserica Schitul Maicilor (1726, din vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat), Biserica Sfântul Ilie Rahova (1706, cu picturi de Gheorghe Tattarescu, Palatul Sinodal din incinta Mănăstirii Antim și altele. Eugen Iordăchescu a asigurat translatarea a 12 biserici de interes major, 10 în București și două în afara lui.^[90] Pentru că muncitorii au refuzat să dărâme Biserica Sf. Vineri, autoritățile comuniste au adus pușcăriașii care au dărâmat biserica în iunie 1987

* 1919: William Edward "Bill" Nicholson OBE (n. 26 ianuarie 1919, Scarborough, North Yorkshire – d. 23 octombrie 2004, Hertfordshire) a fost un fotbalist, antrenor și „scout” englez, care a activat timp de 36 de ani la clubul Tottenham Hotspur.

·         1920: Marcel Aderca, traducător român

·         1921 – S-a nascut Emil Lerescu, compozitor român (“Corn de vînătoare”, “Fluturaşul”, “Alai de nuntă”); (d.2004).

·         1921 – S-a născut japonezul Akio Morita, inventatorul “Walkman-ului”, cofondator, în 1946, alături de Masaru Ibuka, al holdingului electronicii “Sony”; (m.03.10.1999).

·         1924 - S-a născut Alice Babs (Nilson), cântăreaţă suedeză de jazz.

·         1925: Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist și traducător român

·         1925: Elisabeta Neculce-Carțiș, soprană româncă (d. 1998)

·         1925: S-a născut actorul american Paul Newman (“Pisica pe acoperişul fierbinte”); (d. 26 septembrie 2008). Paul Leonard Newman (n. 26 ianuarie 1925, Cleveland, Ohio – d. 26 septembrie 2008, Westport, Connecticut, SUA) a fost un actor, regizor și producător american. În afara carierei artistice s-a făcut remarcat și ca antreprenor, filantrop și pilot de curse. Cariera artistică în lumea filmului i-a adus numeroase premii, printre care se numără: un premiu Oscar, de trei ori Globul de Aur, câte o dată BAFTA, Screen Actors Guild, Festivalul de Film de la Cannes și Emmy, precum și numeroase premii onorifice. Newman fost nominalizat de 9 ori pentru premiul Oscar ca actor și o dată ca producător pentru filmul Rachel, Rachel. În 1986 a fost distins cu acest premiu pentru rolul din pelicula Culoarea banilor în regia lui Martin Scorsese.

·         1926 – S-a născut Aida Moga, interpretă de muzică uşoară; (m.01.08.2001).

·         1928 – S-a născut regizorul francez Roger Vadim (“Şi Dumnezeu a creat femeia”, “Legături primejdioase”, “Don Juan”);(d. 11.02.2000).

·         1928 - S-a născut Eartha Kitt, cântăreaţă, dansatoare şi actriţă americană.
* 1931: Hedi Hauser (n. 26 ianuarie 1931, Timișoara) este o scriitoare de cărți pentru copii, în limba germană, originară din România.

După bacalaureat în anul 1950 la Timișoara, Hedi Hauser a început la Universitatea din București studiul de filologie (Facultatea de limbi germanice), pe care l-a întrerupt după câteva semestre. Temporar a lucrat în schimbul de noapte ca corector la cotidianul de limbă germană "Neuer Weg" (București).

Din 1952 până în 1988, când a rămas văduvă, a fost căsătorită cu scriitorul de limbă germană Arnold Hauser^[1]

Din 1955-1968 a lucrat ca redactor pentru cărți de limbă germană la Editura Tineretului (București). În anul 1969 a devenit redactor șef la Editura Kriterion (București), unde a condus direct secțiunea de limbă germană în perioada 1969-1991. Deasemenea a condus și secțiile pentru cărți în limbile sârbo-croată, ucraineană, slovacă, tatară, turcă si idiș.

Despre activitatea la Editura Kriterion Hauser precizează într-un interviu în ziarul "Siebenbürgische Zeitung" (München): „Faptul că noi am putut publica aceste cărți n-a fost de la sine înțeles. N-a fost ușor să balansezi între ceea ce a fost strict înterzis și ceea ce a fost admis. [...] Autorii de limba germană din România au avut mai multe libertăți să-și exprime și să publice părerea decât colegii lor români. Conducerea statului le-a dat – în anumite măsuri – mână liberă, deoarece și-a dat seama că acești autori [de limbă germană] n-au nici o influență asupra poporului [român], iar în vest astfel se dă impresie bună.” La întrebarea dacă a avut contact cu Securitatea Hauser a răspuns: „Securitatea la București a făcut parte din viața culturală – și nu numai acolo – a făcut parte la viața de fiecare zi și mai ales în viața persoanelor cu funcții de conducere.

* 1933: Bengt Berndtsson (n. 26 ianuarie 1933, Göteborg – d. 4 iunie 2015) a fost un fotbalist suedez. A câștigat campionatul național din Suedia cu IFK Göteborg.

·         1934 - S-a născut Huey "Piano" Smith, pianist şi compozitor R&B american.

·         1935 - S-a născut Corneliu Sturzu, poet şi eseist ("Arcade peste timp", "Vîntul din oglinzi", "Enigma tăbliţelor de lut") (m.27.06.1992).

·         1939 - S-a născut Marshall Lieb, vocalistă americană (The Teddy Bears).
* 1940: Grigore Zanc (n. 26 ianuarie 1940, Șigău, județul interbelic Someș) este un filosof, scriitor și politician român, care a fost ales ca senator de Clujîn legislatura 2000-2004 pe listele partidului PSD. În perioada 23 august- 11 decembrie 1996 a îndeplinit funcția de ministru al culturii.

Grigore Zanc s-a născut la data de 26 ianuarie 1940 în comuna Șigău, aflată pe atunci în județul Someș, în familia agricultorilor Todor și Maria Zanc. După absolvirea școlii normale, a lucrat ca învățător suplinitor (1956-1958), învățător și director de școală (1961-1962). Zanc a fost instructor de școli și pionieri UTC în municipiul Cluj (1962-1964).

Între anii 1964-1969, a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj. În anul 1981 a obținut titlul științific de Doctor în filosofie. În același an, în perioada iulie-octombrie, a obținut o bursă de studii IREX în SUA.

În perioada studenției, între anii 1967-1969, a fost șef al subredacției din Cluj a revistei "Viața studențească". După absolvirea facultății, a fost încadrat în învățământul superior, mai întâi ca asistent universitar (1968-1974), lector (1974-1990) și apoi conferențiar (din 1990) la Catedra de Filosofie sistematică a Universității "Babeș Bolyai".

După Revoluția din decembrie 1989, Grigore Zanc a intrat în FSN (actualul PSD), deținând funcțiile de președinte al Organizației Județene Cluj și de membru al Biroului Executiv Central al PSD. A îndeplinit funcția de Prefect al județului Cluj în perioada august 1990 - august 1996. A demisionat din această funcție, fiind numit ca ministru al culturii în Guvernul Nicolae Văcăroiu (23 august - 11 decembrie 1996).

În urma alegerilor din noiembrie 2000, Grigore Zanc a fost ales ca senator de Cluj pentru legislatura 2000-2004 pe listele partidului PSD. În calitate de deputat, a deținut funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților.

În anul 2004, a fost numit de către Parlamentul României, la propunerea Senatului, ca membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), având mandat până în anul 2010. În cadrul activității sale parlamentare, Grigore Zanc a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză,Republica Tunisiană, Statele Unite Mexicane, Republica Coasta de Fildeș.

Pentru activitatea sa, a fost distins cu Medalia "Meritul Cultural", clasa a II-a (1972), Ordinul Muncii, clasa a III-a (1974), titlul de Senator de onoare și membru al Marelui Senat al Universității "Babeș Bolyai" (1996), precum și cu titlurile de Cetățean de onoare al orașului Spartanburg, Carolina de Sud, SUA (1991), al comunei Mărișelu din jud. Cluj (2000) și al comunei Jichișu de Jos din jud. Cluj (2003).

Grigore Zanc vorbește limbile engleză și franceză. Este căsătorit cu medicul Virginia Lucia Zanc, conf. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj. Are o fiică, Theodora Zanc (căsătorită Cuibuș), actualmente asistent univ. la Catedra de Limba Română a Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

A debutat cu proză scurtă în revista "Amfiteatru", în anul 1969. Primul său volum, "Conul de umbră", a obținut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor în anul 1975. Ulterior, în anul 1998, a fost distins cu premiul Asociației Scriitorilor din Cluj pentru volumul "Hamlet, între vocație și datorie morală".

Grigore Zanc a publicat peste 200 studii, articole și eseuri în România și peste hotare, pe teme de filosofie, etică, artă și literatură. De asemenea, a participat la peste 30 de comunicări susținute la reuniuni științifice in țară și străinătate. A participat la Congresul Internațional de Sociologie de la Varna-Bulgaria (1970) și la Congresul Internațional de Estetică de la Darmstadt-Germania (1976).

Între anii 1970-1974 a fost președinte al Cenaclului de estetică filosofică "Diotima" din cadrul Universității "Babeș Bolyai" din Cluj. A scris scenariul radiofonic "Floare de mac".

A fost colaborator al revistelor: "Amfiteatru", "Luceafărul", "Tribuna", "Utunk", "Korunk", "Studia Universitatis", Suplimentul literar al "Scânteii Tineretului", "România Literară", "Vatra", "Viitorul Social" etc. După revoluție, a fost director al săptămânalului "Azi" din Cluj (1990) și membru în colegiul de redactie al cotifianului "Azi" din București (1990-1992).

În prezent, este membru în următoarele organizații: Uniunea Scriitorilor din România, Asociația Revoluționarilor din Cluj-Napoca, Forumul Democratic din România, Consiliul Științific al Institutului Român de Studii Social-Democrate, precum și membru fondator al Societății Culturale "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca.

·         1941 - S-a născut poetul Adi Cusin ("Umbra punţilor", "Starea a treia", "A fi").

* 1941: Cătălina Murgea (n. 26 ianuarie 1941, București — d. 26 aprilie 2009)^[1]a fost o actriță română de scenă, film, televiziune și voce.
Născută în București, Cătălina Murgea a absolvit IATC și a lucrat ca actriță de scenă, radio, film și televiziune.
Filmografie:

• Angela merge mai departe (1981, regia Lucian Bratu), în rolul Angela
• Concurs (1982, scenariul și regia Dan Pița),
• Faleze de nisip (1982, scenariul și regia Dan Pița),
• Noiembrie, ultimul bal (1989, scenariul și regia Dan Pița)
• Tuvalu (1999, regia Veit Helmer), în rolul Martha,
• Legături bolnăvicioase (2006, regia Tudor Giurgiu), în rolul Doamna Beneș,
• Medalia de onoare (2009, regia Călin Peter Netzer), în rolul soția administratorului.

·         1942  - S–a născut compoziorul, orchestratorul, dirijorul şi instrumentistul Ion Cristinoiu (m. 21 noiembrie 2001). Ion Cristinoiu (n. 26 ianuarie 1942 – d. 21 noiembrie 2001) a fost un compozitor, orchestrator, dirijor și instrumentist român. A urmat cursurile Școlii de muzică și ale Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București între anii 1959-1964. A făcut parte din orchestra Radioteleviziunii Române între anii 1963-1969 și din formația „Perpetuum Mobile”. A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din anul 1969. Debutul în televiziune a fost în 1964 cu melodia Vreau să știu. A scris melodii de muzică ușoară și muzică de film. A participat în calitate de dirijor la Festivalul internațional de la Atena în 1969 și la „Festivalul cântecului”, unde și-a prezentat piesa proprie Mediterana.

·         1943: Ștefan Pristavu, pictor român

·         1944: Constantin Parascan (n. 26 ianuarie 1944, Măgirești, județul Bacău) este un scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Președintele Fundației Culturale „Urmașii Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, cu sediul Muzeului în comuna Măgirești, sat Prăjești, str. „Constantin Parascan”, județul Bacău.

Este fiul lui Costachi Parascan și al Mariei (decedată în 1945), ambii răzeși agricultori. Studii: Școala Primară în satul Prăjești, com.Măgirești (1950-1954), Școala Elementară în Măgirești (1956-1959). Urmează apoi Școala Profesională de Chimie în orașul Târnăveni, jud. Mureș (1959-1962), finalizându-și studiile liceale la Liceul Teoretic din Tg.Ocna și Onești, jud.Bacău (1962-1966).

În perioada 1967-1972 este student al Facultății de Filologie, Secția Română-Italiană, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, terminând ca Șef de Promoție. Obține Doctoratul în literatură română cu teza „Ion Creangă - Măștile Inocenței", în 2000. Este muzeograf la Bojdeuca lui Ion Creangă (1972-1975) și coordonatorul instituției (din 1990 până astăzi).

Lucrează la Muzeul Literaturii Române Iași, Casa Memorială „Vasile Pogor” (1975-1984) și devine Șef de Secție a M.L.R. (1984-1989).

Realizează tematicile științifice și muzeele: „Viața și opera lui Creangă”, „Bojdeuca din Țicău" (1984-1989), „Viața și opera lui Eminescu” și Muzeul „Mihai Eminescu” din parcul Copou, Iași (1984-1989); „Viața și opera lui G.Topârceanu” și Casa memorială G.Topârceanu din str.Ralet, Iași (1984); Casa Pogor – Literatura în perioada 1875-1989.

În perioada 1984-1989 coordonează și organizează Prelecțiunile Junimii de la Casa Pogor, la care conferențiază, printre alții, Alexandru Piru, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Geo Bogza, Eugen Simion, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Constantin Noica, Ioan Alexandru.

Din 1984 este organizatorul și coordonatorul, împreună cu Oana Lazăr, a Concursului Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești de la Bojdeuca din Țicău, realizând, în colaborare cu Editura Junimea, mai multe antologii cu povești premiate.

Din 2003 până în 2009 a făcut parte din catedra de filologie a Facultății de Litere de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău.

În prezent, profesor asociat la Institutul de Studii Europene „Ștefan Lupașcu” - Facultatea de Științe și Litere, Departamentul de științe ale comunicării, specializarea Jurnalistică, unde predă cursurile: Literatură și Jurnalistică (Scriitori jurnaliști), Retorica discursului publicistic, Relații publice și Publicitate.

Debut literar, cu proză, în revista „Alma Mater” (Universitatea „Al.I.Cuza”, Iași, 1970). Debut în volum, prin concurs, în 1981 (Editura Junimea). Colaborează la „Opinia studențească”, „Cronica (revistă de cultură)|Cronica”, „Convorbiri literare”, „Revista muzeelor”, „Almanahul Convorbirilor literare”, „Almanahul Ateneu”, ziare și reviste din Iași, București, Chișinău, Focșani, Vaslui, Bacău, Bârlad, Cluj, Suceava, Mureș ș.a.

Frecventează cenaclurile: „N.Labiș” de la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași (1967-1972); „Ion Creangă” de la Cenaclul de Îndrumare a Creației Populare Iași (1968-1972); „M.Eminescu” de la Casa de Cultură a Studenților Iași (1968-1974). Fondează, împreună cu Daniel Dumitriu, cenaclul „Junimea” al M.L.R. și al revistei „Convorbiri literare” (1975-1986). Înființează și conduce Cenaclul „I.Creangă” al M.L.R. la Bojdeuca din Țicău, din anul 1991.

* 1944: Angela Davis (n. 26 ianuarie 1944) este o activistă și comunistăamericană.

A deținut funcția de lider al Partidului Comunist din SUA și a menținut relații strânse cu Black Panther Party.

Studiile sale un avut ca temă: feminismul, problemele afro-americanilor, marxismul, situația prizonierilor și a deținuților.

* 1944: Bernd Kolf (n. 26 ianuarie 1944, Codlea) este un prozator, editor și poet de limba germană originar din România.

A absolvit Liceul Johannes Honterus din Brașov și a lucrat o vreme ca zugrav.

În perioada 1965-1970 a studiat germanistica la Universitatea din Cluj.

Debutează în 1969 cu versuri în revista studențească Echinox din Cluj; publică două volume de versuri, Zwischen sieben und unendlich (Între 7 și infinit), (1971) și Die Bewohnbarkeit des Mondes" (Locuibilitatea Lunii) (1976).

Din 1970, a lucrat ca redactor cultural la revista Karpatenrundschau din Brașov.

A fost redactor la publicarea volumelor din edițiile școlare despre Adolf Meschendörfer, la Editura Kriterion din București și despre Ludwig Tieckla Editura Dacia din Cluj.

În 1978 a emigrat în Republica Federală Germania. În primii ani petrecuți în Germania a fost critic literar la mai multe posturi de radio, în special pentru Norddeutscher Rundfunk, unde șefa secției literatură, Dr. Gisela Lindemann, arăta un interes deosebit pentru autorii sași transilvăneni și, în special, pentru Oskar Pastior.

La începutul anilor '80, se reorienteză spre edituri. Lucrează întâi la Reader's Digest, unde răspunde de periodicul "Memo". La Stuttgart, Kolf învață să facă studii de piață și marketingul cărților. Pe baza acestei experiențe, devine redactor șef la Editura Falken din Niedernhausen. Prin contribuția sa, în perioada 1984 - 1994 această editură ajuge un model de eficiență. După o scurtă trecere pe la editura Ullstein (1994 - 1995), Kolf devine director de program la grupul de editură Dornier, care cumpărase mai multe edituri în landurile fostei RDG. În 2002, conducerea grupului de editură Dornier a anunțat că vrea să închidă aceste edituri, datorită ineficienței lor.

În acel moment, Kolf s-a hotărât să devină om de afaceri; a cumpărat trei din aceste edituri, salvându-le de la desființare. A început să publice cărți de artă de înaltă calitate, la Berlin și Leipzig.

* 1945: David Charles Purley (n. 26 ianuarie 1945 – d. 2 iulie 1985) a fost pilot de curse britanic. A participat la 11 Campionate Mondiale de Formula 1, debutând la Monaco în 1973.

Purley este cunoscut pentru acțiunile întreprinse în Marele Premiu al Olandei din 1973,^[1] când a abandonat cursa și a încercat salvarea vieții colegului de cursă Roger Williamson, a cărui mașină s-a răsturnat din cauza unui accident și a fost cuprinsă de flăcări. Lui Purley i s-a înmânat Medalia George pentru curajul de a încerca salvarea vieții lui Williamson care a murit sufocat în explozie.

În timpul precalificărilor în Marele turneu Britanic din 1977,Purley a suferit multiple fracturi de oase după ce mașina lui a intrat în zid în urma blocării accelerației. Frânarea de la 173 km/h (108 mph) la 0 pe o distanță de 66 cm (26 in) este considerată una dintre cele mai grele din istorie. Nu a înregistrat puncte în campionat în timpul carierei de Formula 1. A murit în accident de avion, retragându-se din automobilism si intrând în acrobațiile aeriene in 1985.

·         1946: Eugene Kal "Gene" Siskel (26 ianuarie 1946 - 20 februarie 1999) a fost un critic de film american și jurnalist pentru Chicago Tribune. Alături de colegul său Roger Ebert, a fost, între anii 1975 și 1999, gazda unei serii populare de critică de film în Statele Unite.

·         1946 - S-a născut Michel Delpech, cântăreţ şi compozitor francez.

·         1947 – S-a nascut Mircea Gheordunescu, fizician român; a îndeplinit funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații în perioada 1997-2001 și apoi pe cea de consul general al României la Milano (2002-2007).

·         1948: S-a nascut Iuliu Merca, muzician român, membru al grupului rock „Semnal M”; (d.27.07.1999).

·         1949 - S-a născut Derek Holt, basist britanic (Climax Blues Band).
* 1949: David Russell Strathairn (n. 26 ianuarie 1949,^[1][2] San Francisco, SUA^[3]) este un actor american. A fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru interpretarea jurnalistului Edward R. Murrow din Noapte bună și noroc!. Mai este cunoscut pentru rolul agentului CIA Noah Vosen din filmul Ultimatumul lui Bourne, rol pe care l-a jucat și în continuarea din 2012, Moștenirea lui Bourne.
* 1950: Jörg Haider (n. 26 ianuarie 1950, Bad Goisern, Austria Superioară - d. 11 octombrie 2008, Lambichl, Carintia) a fost un politician austriac, din 1999 guvernatorul (în germană Landeshauptmann, președintele executivului) landului Carintia. Până în 2005 a reprezentat partidul populist FPÖ, de care s-a separat, după care și-a înființat propria formațiune politică, Alianța pentru Viitorul Austriei.

Jörg Haider a decedat la 11 octombrie 2008 într-un accident de automobil în Austria.

·         1951 - S-a născut David Briggs, chitarist australian (Little River Band).
* 1951: Ioan Moldovan este un deputat român în legislatura 2012-2016, ales în județul Cluj pe listele partidului PP-DD. Anterior a fost viceprimar al municipiului Câmpia Turzii din parte PDL.

·         1953 - S-a născut Bert Heerink, vocalist olandez (Vandenberg).
* 1955: Petru Jurcan (n. 26 ianuarie 1955) este un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Harghita pe listele partidului PNL. În cadrul activității sale parlamentare, Petru Jurcan a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Thailanda, Canada, Republica Chile, Ungaria, Australia, Republica Venezuela și Republica Argentina.

·         1957 - S-a născut Eddie Van Halen, chitarist, clăpar şi compozitor olandez (Van Halen).

·         1958 - S-a născut Norman Lamont Hassan, vocalist şi multi-instrumentist britanic (UB 40).
* 1958: Edgardo Bauza (Granadero Baigorria, 26 ianuarie din 1958) este un fost fotbalist și actual antrenor la Echipa națională de fotbal a Argentinei.
* 1959: Robert "Bob" Lazar (n. 26 ianuarie 1959, Coral Gables, Florida) este un individ controversat care pretinde că este calificat ca om de știință și inginer și susține că a lucrat cu tehnologie extraterestră într-un loc numit S4 în apropierea de Zona 51.
* 1959: Erwin Vandenbergh (n 26 ianuarie, 1959) este un fost jucător de fotbal belgian.
* 1960: Leonid Ghenadievici Parfionov (rusă Леонид Геннадьевич Парфёнов, n. Ianuarie 26, 1960, Cerepoveț, regiunea Vologda) este un prezentator, jurnalist rus și autor al unor emisiuni populare TV ruse. Din 3 decembrie 2004 și până în 20 decembrie 2007 a fost redactor-șef al editiei rusești a revistei Newsweek.

El este autor și narator al seriei documentare Namedni 1961-2003: Nasha Era(1997). Muncă pentru care a fost recompensat cu premiul TEFI (2002) și al unui premiu special in 2004.

În noiembrie 2010 devine primul castigator al premiului Listiev, în onoarea lui Vladislav Listiev. În discursul de decernare a premiului premiului, comdamna jurnalistii TV ruși, spunând “din perspectiva institutionala, jurnalistul nu este deloc un jurnalist, ci un cinovnic care urmeaza logica slujirii și supunerii”.^[1][2] În trecut, Parfionov evitǎ sǎ facǎ declarații politice, spunând "Eu sunt un jurnalist profesionist, nu un revolutionar profesionist. Treaba mea este sǎ desriu, nu sǎ urc pe baricade"

·         1962 - S-a născut Anna LaCazzio, vocalistă şi clăpară amricană (Cock Robin).

·         1963 - S-a născut Andrew Ridgeley, chitarist şi compozitor britanic (Wham!).
* 1963: José Mário dos Santos Félix Mourinho (n. 26 ianuarie 1963, Setúbal, Portugalia), cunoscut simplu ca José Mourinho, este un antrenor portughez de fotbal în prezent antrenând pe Manchester United. Este poreclit „The Special One” (Specialul), titlu pe care și l-a acordat singur și care a fost apoi preluat de presa engleză pe vremea când o antrena pe Chelsea în primul termen
* 1968: Silvia Luca (n. 26 ianuarie 1968, Orhei, URSS) este o actriță moldoveancă.

Silvia Luca a jucat în filmele:

• Codrii (1990–1991)
• Strada felinarelor stinse (1991)
• Tangou deasupra prăpastiei^⁠(d) (1997)
• Mirajul dragostei^⁠(d) (2006)
• Lupii și zeii (2009)
• Tenis cu moldovenii^⁠(d) (2012)

* 1971: Dorian Gregory (n. 26 ianuarie 1971) este un actor american.
* 1973: Brendan Rodgers (n. 26 ianuarie 1973) este un fost fotbalist nord-irlandez, care în prezent este antrenor al clubului din Premier LeagueLiverpool

·         1974: András-Levente Máté (n. 26 ianuarie 1974, orașul Turda, județul Cluj) este un politician român, membru al Parlamentului României. András-Levente Máté a fost ales deputat pe listele UDMR. În cadrul activității sale parlamentare, András-Levente Máté a fost membru în următoarele grupuri parlamentare d prietenie:

• în legislatura 2004-2008: Republica Orientală a Uruguayului, Republica Estonia, Republica Franceză-Adunarea Națională;
• în legislatura 2008-2012: Republica Croația, Republica Estonia, Regatul Norvegiei, Republica Slovenia;
• în legislatura 2012-2016: Republica Croația, Republica Slovenia.

András-Levente Máté a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea Dimitrie Cantemir, Cluj.

* 1977: Jérôme Jeannet (n. 26 ianuarie 1977, Fort-de-France, Martinica) este un fost scrimer francez specializat pe spadă, campion european în 2007. Cu echipa Franței a fost dublu campion olimpic, de cinci ori campion mondial și de două ori campion european. Este fratele cel mai mare al lui Fabrice Jeannet, cu care a fost campion olimpic.

·         1978: Corina Morariu, jucătoare americană de tenis
* 1979: Cătălin Constantin Munteanu (n. 26 ianuarie 1979, București) este un fotbalist român retras din activitate.
* 1980: Cornel-Cristian Resmeriță (n. 26 ianuarie 1980) este un deputatromân, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
* 1981: Gustavo Adolfo Dudamel Ramírez (n. 26 ianuarie 1981,Barquisimeto, Venezuela^[5]) este un dirijor și violonist venezuelean.

Născut în Barquisimeto, Venezuela, după obiceiul spaniol, numele de familie patern este Dudamel, iar cel matern Ramírez. Dudamel este fiul unui trombonist și al unei profesoare de muzică.^[6] La vârsta de zece ani, Dudamel a început să studieze vioara, și mai târziu compoziția. La doisprezece ani a dirijat pentru prima dată orchestra de tineret din orașul său natal, talentul său a fost descoperit repede și Dudamel a fost încurajat să studieze dirijatul. La vârsta de 18 ani, în 1999, a fost numit dirijor principal al orchestrei de tineret de stat venezueleană, Orquesta Sinfónica de la Juventud Venezolana Simón Bolívar.

Este un dirijor și violonist cu o bogată activitate concertistică în țara natală, dar și în Statele Unite ale Americii și în mai multe țări europene. Este în prezent dirijorul onorific al Orchestrei Naționale a Suediei"Gothemburg Symphony" din Göteborg (înființată în 1905), iar în sezonul 2017/2018 conduce Orchestra Filarmonică din Los Angeles, fiind director muzical și artistic al acesteia. A fost dirijorul celebrului cencert de anul nou de la Viena în anul 2017.

În anul 2006, Dudamel s-a căsătorit cu prietena sa, balerina si jurnalista venezueleană Eloísa Knife Maturén.^[7] Fiul lor, Martin, s-a născut în Los Angeles, la 1 aprilie 2011, și este, prin urmare, un cetățean american.^[8] Cuplul a divorțat în 2015

* 1981: Svetlana Ognjenović (n. 26 ianuarie 1981, în Osijek)^[1] este o jucătoare sârbă de handbal care joacă pentru clubul francez Metz Handball și pentru echipa națională de handbal feminin a Serbiei.

* 1981: Edwin Ouon (n. 26 ianuarie 1981, Aubervilliers, Franța)^[2] este un fotbalist rwandezo-francez, care evoluează la clubul grec Levadiakos FCși echipa națională de fotbal a Rwandei.

* 1981: Pakito (născut pe 26 ianuarie, 1981) este pseudonimul artistului francez de Electronic Dance Music Julien Ranouil. El a devenit cunoscut datorită afișului său Living on a Video de Trans X. Următoarele melodii sunt "Movin on Stereo" și "Are U ready". Până acum, stilul său de muzică este house. Numele său vine de la Paquito chocolatero, un faimos dansator din Alicante, Spania. Albumul său Video a fost lansat în America pe data de 8 noiembrie, 2006.

·         1985: Florin Mergea, jucător român de tennis

* 1986: Matthew Kiichi Heafy (n. 26 ianuarie 1986)^[2] este un muzician japonezo-american, cunoscut mai ales ca vocalist și chitarist^[3] al formație americane de muzică heavy metal Trivium. De asemenea Heafy este vocalistul formației Capharnaum, alături de fostul producător al lui Trivium, Jason Suecof.
* 1987: Sebastian Giovinco (n. 26 ianuarie 1987, Torino), este un fotbalist italianlegitimat la Toronto FC și echipa națională de fotbal a Italiei. Poate juca pe posturile de vârf retras, extremă sau mijlocaș ofensiv, fiind un bun dribleur, playmaker, pasator și executant de lovituri libere.
* 1987: Gojko Kačar (n. 26 ianuarie 1987) este un fotbalist sârb.
* 1990: Adrian Pavel Horvat (n. 26 ianuarie 1990, Hunedoara, România) este un fotbalist român aflat sub contract cu UTA Arad. De-a lungul carierei a evoluat la Mureșul Deva și la Pandurii Târgu Jiu, echipă cu care a fost vicecampion al României în anul 2013.

* 1991: Alex Sandro Lobo Silva (n. 26 ianuarie 1991,^[3] Catanduva, Brazilia), cunoscut ca Alex Sandro, este un fotbalist brazilian. Joacă pe postul de lateral stâng la Juventus F. C. în Serie A din Italia.
* 1992: Marvin Plattenhardt (n. 26 ianuarie 1992) este un fotbalist german care evoluează la clubul german Hertha Berlin în Bundesliga din Germania.
* 1992: Vahyt Orazsakhedov (n. 26 ianuarie 1992,^[1] Babarap[*], Gökdepe District[*], Turkmenistan) este un jucător turkmenide fotbal care evoluează la clubul Rubin Kazan. Face parte din Echipa națională a Turkmenistan U-23.
* 1992: Mercedes Kaestner-Varnado (născută pe data de 26 ianuarie din 1992)^[1] este o luptătoare profesionistă americană, care lucrează pentru WWE în brand-ul Raw , sub numele de Sasha Banks.

Înainte de a semna cu WWE, Mercedes a luptat în circuitul independent Chaotic Wrestling, unde a fost Campioana feminina. În WWE, a avut o centura ca Campioană feminina din NXT și a fost campioana Raw de 4 ori. Împreună cu Charlotte Flair, a fost prima femeie care a luptat  într-un meci Iadul în cușcă și în a fi main event-ul unui PPV din WWE.

* 1993: Alexandru Cătălin Neagu (n. 26 ianuarie 1993,^[1] Pitești, România) este un jucător român de fotbal legitimat la clubul de fotbal CFR Cluj.^[2] A obținut în 2012 un contract profesionist cu clubul Real Murcia CF, unde a jucat în Segunda División, după care s-a transferat în Liga I din România, la Pandurii, dar a jucat doar 10 meciuri pentru acesta, fiind ulterior împrumutat succesiv la echipele de Liga II UTA și CSM Râmnicu Vâlcea.
* 1994: Nicoleta Nucă (n. 26 ianuarie 1994, Chișinău, Republica Moldova) este o interpretă muzică ușoară și pop, originară din Republica Moldova, stabilită în România.

În 2009, alături de Boris Covali, a câștigat Marele Premiu al Festivalului „Golden Wings” din Chișinău, distincția fiindu-le înmânată de către Dorin Chirtoacă, primarul Chișinăului de atunci.

În iulie 2004 a fost reprezentantul Republicii Moldova în cadrul Festivalului-concurs „Slaveanski Bazar” (secțiunea copii) de la Vitebsk, Belarus, interpretând piesa Enigma lumii.^[2]

În 2014 a participat la emisiunea X Factor unde a ajuns până în gale împreună cu mentorul său Ștefan Bănică. În februarie 2015 a lansat single-ul „Nu sunt” cu care a intrat în topurile muzicale din România și Republica Moldova

Decese

·         724: A murit Yazid al II – lea (Abū Yazid ibn Halid Abd al-Malik, născut în anul 687), al nouălea  calif Omeiad. A succedat la tron vărului său Umar al II- lea, în anul 720. Califatul Omeiad sau Caifatul de la Damasc,  a urmat primului califat din istorie, numit Califatul Rashidun, condus de cei patru califi Rashidun, sau „ortodocși”. Dinastia omeiadă a domnit între anii 661 și 749/750, dezvoltând o monarhie ereditară și absolutistă.

·         1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach; (n.21.06.1732). Johann Christoph Friedrich Bach (n.21 iunie 1732), a fost a noualea fiulal compozitorului Johann Sebastian Bach. Uneori este confundat cu alti membri ai familiei Bach, pentru ca numele de Johann Christoph Bach a fost  purtat si de :– Johann Christoph Bach (1642-1703), compozitor, văr cu  Johann Sebastian Bach
– Johann Christoph Bach (1645-1693), muzician, unchiul  lui J.S. Bach
– Johann Christoph Bach (1671-1721),  fratele cel mai mare al lui  J.S. Bach. A  fost un virtuoz remarcabil a tastaturii, cu un repertoriu destul de larg de lucrari, inclusiv douăzeci de simfonii, unele influențate de Haydn și Mozart. O parte semnificativă a compozitiilor lui  JCF Bach a fost pierdut în timpul celui de-al  doilea război mondial.

·         1823- Moare medicul britanic Edward Jenner (n.17 mai 1749), cel care a descoperit vaccinul variolei, boala care pana atunci facuse milioane de victime de-a lungul istoriei;(n. 17.05.1749). Edward Jenner (n. 17 mai 1749 – d. 26 ianuarie 1823) a fost un doctor din Berkeley, Gloucestershire, Anglia, cunoscut pentru cercetarea și munca lui introducând un vaccin pentru variolă, o boală care a ucis milioane de oameni de-a lungul secolelor.

·         1824: Theodore Gericault, pictor și grafician francez, unul dintre inițiatorii romantismului (n.1791). Théodore Géricault (n. 26 septembrie, Rouen – 1791 – d. 26 ianuarie 1824, Paris) a fost un important pictor și litograf francez, exponent al romantismului în pictură.

·         1855: Gérard de Nerval, având numele adevărat Gérard Labrunie (n. 22 mai1808, Paris — d. 26 ianuarie 1855, Paris), a fost un poet francez.
Fiu al lui Étienne Labrunie, medic militar, și al soției acestuia, Marie-Antoinette Laurent, fiică a unui negustor de albituri de pe strada Coquillère, Gérard de Nerval s-a născut la 22 mai 1808, pe la orele 20, cu numele adevărat Gérard Labrunie, la Paris, la numărul 96, pe strada Saint-Martin (acum la numărul 168). A doua zi, pe 23 mai, a fost botezat la Saint-Merri, iar câteva luni mai târziu a fost încredințat unei doici de la Loisy, aproape de Mortefontaine.

·         1870: Cesare Pugni, compozitor italian (n. 1802)

·         1873: Amélia de Leuchtenberg (portugheză Amélia Augusta Eugênia de Leuchtenberg; franceză Amélie Auguste Eugénie de Leuchtenberg), Ducesă de Leuchtenberg, (31 iulie 1812 – 26 ianuarie 1873) a fost împărăteasă a Braziliei prin căsătoria cu împăratul Pedro I al Braziliei.

A fost nepoata împărătesei Franței Josephine de Beauharnais. Tatăl ei, Eugène de Beauharnais, a fost singurul fiual împărătesei Josephine și a primului ei soț, Alexandre de Beauharnais și fiu vitreg al lui Napoleon Bonaparte, care a admirat calitățile sale militare. Mama împărătesei Amélie a fost Prințesa Augusta Amélia, fiica lui Maximilian I, rege al Bavariei.

Amélie de Leuchtenberg împreună cu fiica ei Marie Amelie, 1840.

Împărăteasa Amélia s-a căsătorit cu împăratul Pedro I al Braziliei (regele Pedro al IV-lea al Portugaliei) în 1829. Când a ajuns în Brazilia, la sfârșitul aceluiași an, în compania fratelui ei Auguste, ea a primit binecuvântarea nupțială la capela imperială. Împăratul încântat de frumusețea Améliei a creat în onoarea ei pentru a celebra această ocazie "Ordinul imperial al trandafirului".

Căsătoria a fost fericită, spre deosebire cu prima căsnicie cu Arhiducesa Maria Leopoldina de Austria.

După abdicarea lui Pedro I la 7 aprilie 1831, Amélie și-a urmat soțul înapoi în Portugalia, unde acesta s-a angajat într-o luptă cu fratele său Dom Miguel I (Miguel I al Portugaliei) pentru coroana portugheză, ca Duce de Bragança și regent pentru fiica sa, Maria a II-a a Portugaliei.

După decesul lui Dom Pedro în 1834, Ducesa de Leuchtenberg și Bragança s-a dedicat muncii de caritate și îngrijirii singurului copil, Prințesa Maria Amélia a Braziliei, Infantă a Portugaliei, care a murit de tuberculoză în Madeira.

·         1891 – A murit Nikolaus August Otto, inginer şi industriaş german, cel care în anul 1876 a realizat motorul în patru timpi; (n.10.06.1832).  Otto a fost inventatorul primului motor cu combustie internă care ardea în mod eficient combustibilul direct într-o cameră cilindrică cu piston mobil, mișcarea efectuându-se de-a lungul generatoarei cilindrului. Deși fuseseră inventate și alte motoare cu combustie internă (de exemplu, de către Etienne Lenoir), acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați. Conceptul de patru timpi este posibil să fi fost deja discutat la data invenției lui Otto, dar el a fost primul care l-a pus în practică.

·         1902: Iosif Năniescu (Ioan Mihalache), mitropolit, cărturar, membru de onoare al Academiei Române (n. 1820)

* 1918: Marele Duce Nicolae Constantinovici al Rusiei (14 februarie 1850 – 26 ianuarie 1918) a fost fiul cel mare al Marelui Duce Constantin Nicolaevici și a Marii Ducese Alexandra Iosifovna și nepot al Țarului Nicolae I al Rusiei.

A fost membru onorific al Societății ruse de geografie.

A fost

căsătorit cu	Nadedja Alexandrovna von Dreyer

A avut doi copii: Prințul Artemi Nicolaievici Romanovski-Iskander și Prințul Aleksandr Nikolaievici Romanovski-Iskander
* 1926: Bucura Dumbravă (n. 28 decembrie 1868, Bratislava - d. 26 ianuarie1926, Port Said, Egipt), pe numele real Fany Seculici, a fost o prozatoare română.

S-a născut la Bratislava în 1868, având numele real Fany Seculici. Limba sa maternă era limba germană. Familia ei s-a mutat la Bucureștiîn 1873.

A învățat carte la Sinaia și apoi la București. Pe când se afla într-o vacanță la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleș și a sprijinit-o din punct de vedere material. A învățat apoi la un pension german din București, unde a studiat și limba română. ^[1]

Sub influența lui Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta), devine interesată de natura României, de literatura și folclorul românesc. În 1905 a înființat societatea "Chindia", care își propunea să cultive gustul pentru jocurile naționale și portul popular. Societatea a funcționat până la primul război mondial.

Sub pseudonimul Bucura Dumbravă, ea a început să scrie romane istorice, concepând o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: "Der Haiduck" (Regensburg, 1908) - o carte despre haiducul Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul”; "Der Pandur" (Regensburg, 1912) - o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în același an de Elisa Brătianu cu o precuvântare de Carmen Sylva și o prefață în română de Bucura Dumbravă, iar ulterior a fost tradus chiar de scriitoare. Cel de-al treilea roman al trilogiei, "Sarea Norodului", evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut. ^[1]

Pasionată de munte, pleca în fiecare primăvară la Sinaia, făcând excursii lungi în Bucegi, în Parâng, în Retezat și în Făgăraș, alături de prieteni și prietene și călăuzită de cei mai buni cunoscători ai Bucegilor. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române. În anul 1921, împreună cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanoil Bucuța și alți prieteni, a înființat "Hanul Drumeților". ^[2]

Sub influența drumețiilor montane, Bucura Dumbravă scrie prima carte în limba română, "Cartea munților" (București, 1920), care este un amestec poetic de îndrumări pentru organizarea și efectuarea de drumeții și de note de călătorie. Această carte a fost scrisă la îndemnul lui Emanoil Bucuța. ^[3] Această carte a fost denumită de Perpessicius un "adevărat vademecum al drumețiilor". În cel de-al doilea anuar al Bucegilor publicat în 1927, Emanoil Bucuța caracteriza astfel această carte: "Cartea munților e cea mai frumoasă floare sădită în grădina literaturii românești, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani. Cu ea, scriitoarea ne însoțește de acum neîntrerupt și va mai însoți multe rânduri de oameni, după noi, atât în cățărările pe piatră, cât și în citirile din ceasurile de odihnă". ^[4]

În ultimii ani de viață a început să se preocupe de studiul teozofiei. A publicat culegerea "Ceasuri sfinte" (București, 1921), apoi a tradus cartea "La picioarele învățătorului" (1924) a lui Krishnamurti. În anul 1925 a înființat loja teozofică din România, pe care a condus-o până la moarte. A fost de asemenea membră a lojei masonice „Steaua Orientului”. A participat la mai multe congrese teozofice, printre care două în India. S-a îmbolnăvit de malarie pe vaporul cu care se întorcea din India, unde participase la un congres de teosofie și îl cunoscuse pe Krishnamurti, și a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said. Înainte de a muri, a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munților ar mai putea-o însănătoși.^[1]

În anul 1927, a părut lucrarea postumă "Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori" (București, 1927). După pseudonimul ei a fost denumit vârful Ocolit (vârful Bucura Dumbravă) din Munții Bucegi.

·         1943: Nikolai Ivanovici Vavilov, renumit savant sovietic, genetician, botanist, biolog, geograf, membru al Academiei de Științe din URSS (n. 1887)

·         1944: Maica Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mișcarea feministă a epocii (n.1857). Smaranda era nepoata lui Grigore Alexandrescu şi descendentă a familiilor  boiereşti Andronescu şi Vlădescu. Ea a scris celebrele versuri: “Vine vine primăvara / Se aşterne-n toată ţara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”. La sfârşitul secolului 19, Smaranda a condus un cenaclu frecventat şi de poetul Mihai Eminescu şi a fost prietenă cu Veronica Micle. A colaborat la cele mai importante ziare şi reviste ale vremii, între care “Convorbiri literare”, “Fântâna Blanduziei”, “Literatorul”, “Tribuna”, “Universul”, a fost membră a unor organizaţii culturale – “Dante Alighieri”, “Storia et Arte di Roma”, “Alianţa Universală a Femeilor” – şi a participat la diverse congrese internaţionale, ca reprezentantă a României. Avea pasiunea calatoriilor si a străbătut România şi multe ţări din Europa şi din Asia, apoi a scris cărţi şi a ţinut conferinţe pentru a relata impresii din aceste călătorii. Cea mai interesantă călătorie a ei a fost în 1904, spre Capul Nord, urmând itinerarul Transilvania, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord. La întoarcere, a vizitat oraşul Cristiania (în prezent Oslo), unde s-a întâlnit cu Henrik Ibsen. Este cunoscută și sub numele de Maica Smara, poreclă primită de la Veronica Micle. În parcul Mitropoliei din Târgovişte şi în parcul Cişmigiu din Bucureşti au fost ridicate monumente în amintirea Smarandei Gheorghiu.

·         1947: Prințul Gustaf Adolf, Duce de Västerbotten (22 aprilie 1906 - 26 ianuarie 1947) a fost cel mai mare fiu al regelui Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei și a primei lui soții Prințesa Margaret de Connaught. Mama lui era nepoată a reginei Victoria devreme ce era fiica Prințului Arthur, Duce de Connaught, care era fiul reginei Victoria.

Gustaf Adolf a fost tatăl actualului monarh al Suediei, regele Carl XVI Gustaf.

Gustaf Adolf s-a născut la Palatul Regal la 22 aprilie 1906 la ora 23:10; a fost fiul cel mare al Ducelui și Ducesei de Skåne. În anul următor, după decesul regelui Oscar al II-lea, tatăl său a devenit prinț moștenitor. Prințul Gustaf Adolf a primit titlul de Duce de Västerbotten și a fost fratele mai mare a Prințului Sigvard, Prințului Bertil, Prințului Carl și a Prințesei Ingrid.

A crescut în partea de nord-est a Palatului Regal, pe care părinții săi îl renovau și modernizau. Cum mama sa a fost englezoaică, engleza a devenit a doua limbă maternă a prințului alături de suedeză. De la mama sa a moștenit, de asemenea, interesul pentru sport și responsabilitatea socială. Când Gustaf Adolf a împlinit 14 ani, mama sa a murit pe neașteptate iar copiii au fost dați în grija a două doamne de la curte.

Tatăl lui s-a recăsătorit cu Louise Mountbatten în 1923 și familia s-a mutat la palatul Ulriksdal. Întreaga copilărie și-a petrecut verile la Palatul Sofiero de ale cărui grădini a avut grijă extremă cât a fost în viață Prințesa Margaret.

În aprilie 1924, Gustaf Adolf a devenit major și a preluat pentru prima dată afacerile guvernului când bunicul său regele Gustaf al V-lea și tatăl său au plecat în străinătate.

Prințul Gustaf Adolf și frații lui au călătorit în mod regulat în Marea Britanie. Într-o vizită la Londra în 1931 și-a cunoscut viitoarea soție, Prințesa Sibylla de Saxa-Coburg-Gotha. La 15 iunie 1932 a avut loc logodna oficială a prințului cu Sibylla iar la 20 octombrie în același an, la Coburg, a avut loc nunta, o sărbătoare foarte generoasă, care a atras mulți membri ai nobilimii europene.

Cuplul a avut cinci copii: patru fete și un băiat. Familia s-a stabilit la Palatul Haga. Deoarece Sibylei îi era greu să învețe suedeza, limba folosită în casă a fost engleza.

Gustaf Adolf a studia la o școală cu internat la Värmland între 1918 și 1924. Mai târziu a primit o educație militară devenind locotenent al regimentului de la Livgarde. La Școala Superoară de Război dobândește gradul de căpitan de cavalerie.

La Universitatea de la Uppsala a studiat științe politice, drept, germană, franceză și istorie. Mai târziu, el a continuat studiile la Școala Superioară de Economie, unde a studiat științe economice și sociale.

A fost președinte al Asociației Internaționale de Cercetași în 1932; a fost președinte al Comitetului Olimpic suedez, al Federației Regale Suedeze de Sport și a Asociației suedeze de vânătoare. A fost, de asemenea, membru de onoare al Academiei de Științe și al Academiei de Științe Militare.

Unii jurnaliști și istorici recenți portretizează pe Gustaf Adolf ca simpatizant față de mișcarea nazistă în anii 1930, o opinie care a fost extrem de dezbătută și criticată. Ca reprezentant oficial al Suediei, Gustav Adolf s-a întâlnit cu mulți lideri naziști, inclusiv cu Adolf Hitler și Hermann Göring (acesta din urmă a trăit în Suedia și a avut mulți prieteni din clasa superioară suedeză). Ca prinț foarte rar a vorbit despre chestiuni politice și nu a lăsat nici o dovadă scrisă a oricărei simpatii politice de orice fel.

Aceste zvonuri l-au făcut foarte nepopular printre mulți suedezi în timpul vieții. Cu toate acestea, potrivit jurnalistului și autorului Staffan Skott în cartea sa Alla Dessa Bernadottar, aceste zvonuri sunt contrazise de scrisori și jurnale ale suedezilor influenți inclusiv de diplomatul Sven Grafström și soția ministrului Gustav Möller ca și de fiul vitreg al lui Hermann Göring care a spus că o vizită a prințului acasă la Göring a dost un eșec și că Göring și Gustaf Adolf nu s-au simțit bine împreună. De asemenea, ziarul antinazist "Expressen" a declarat că zvonurile au fost negate de "martori plauzibili care erau profund pro-democrați". Curtea regală suedeză, de asemenea, a făcut o declarație negând orice simpatie nazistă.

În timpul anilor 1940 a obținut gradul de locotenent colonel.

La zece luni după nașterea fiului său, prințul a participat la o vânătoare în Olanda, la invitația lui Bernhard al Țărilor de Jos (soțul reginei Juliana a Olandei). La 26 ianuarie 1947, la întoarcerea acasa, avionul în care se afla moștenitorul Suediei s-a prăbușit în flăcari în apropiere de Kastrup.

Funerariile au avut loc la catedrala Estocolmo la 4 februarie în prezența a peste 100.000 de persoane. Prințul a fost îngropat în cimitirul de la Palatul regal Haga, o suburbie a Stockholmului.

* 1962: Charles "Lucky" Luciano (născut Salvatore Lucania; 24 noiembrie 1897 – 26 ianuarie 1962) a fost un gangster american născut în Sicilia, Italia. Luciano este considerat părintele crimei organizate moderne în America deoarece a împărțit New York City la cinci familii diferite de crimă organizată și pentru că a fondat prima comisie. El a avut un rol esențial, împreună cu partenerul său, Meyer Lansky, în dezvoltarea Sindicatului Național de Crimă în Statele Unite ale Americii.

·         1965: George Enacovici, compozitor (n. 1891)

·         1973: A murit Edward G. Robinson, actor american de origine română. A realizat numeroase filme sub bagheta unor regizori ca John Ford, John Huston, Frank Capra; (n.12.12.1893). Edward G. Robinson (pseudonimul lui Emanuel Goldenberg, n. 12 decembrie 1893, București – d. 25 ianuarie 1973, Hollywood, California) a fost un actor american de origine român evreu. După o carieră cinematografică întinsă pe mai mult de cinci decenii (1916-1972), Institutul American de Film l-a clasat pe Robinson printre cei mai mari actori ai secolului al XX-lea.

·         1979: Nelson Alderich Rokefeller, om politic american (n. 1908)
* 1983: Constantin Trestioreanu (n. 18 iulie 1891, Trestioara, Buzău; d. 26 ianuarie 1983, București) a fost un militar (general de divizie) român, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Acuzat de crime de război, în anul 1945 Tribunalul Poporului din București l-a declarat criminal de război și l-a condamnat la moarte, degradare și pierderea drepturilor civice. Sentința i-a fost comutată la închisoare pe viață iar după un an, în 1956 a fost amnistiat și eliberat din închisoare.

A absolvit Școala de Ofițeri de artilerie în 1911.^[1] A fost înaintat la gradul de colonel la 10 mai 1934 și la gradul de general de brigadă la 10 mai 1941.^[1]

• 1935: Comandantul Regimentului 38 de artilerie.
• 1935 - 1939: Comandantul Regimentului 13 de artilerie.
• 1939: Șeful statului major al Corpului al II-lea de armată.
• 1939 - 1941: General de brigadă, comandantul Brigăzii a IX-a de artilerie.
• 1941: Comandant adjunct al Diviziei a X-a.
• 1941 - 1942: General de divizie, comandantul Corpului de artilerie.
• 1941 - 1942: Comandantul militar al Odesei.
• 1942 - 1943: Comandantul Diviziei a VII-a.
• 1943: Trecut în rezervă.
• 1943 - 1944: Rechemat la comanda Diviziei a X-a.
• 1944: Comandantul Corpului al II-lea.
• 1944: Arestat sub acuzarea de crime de război
• 1945: Tribunalul Poporului din București l-a declarat criminal de război și l-a condamnat la moarte, degradare și pierderea drepturilor civice. Sentința i-a fost comutată la închisoare pe viață.
• 1956: Amnistiat și eliberat din închisoare^[2].

A fost arestat la 20 octombrie 1944 sub acuzarea de crime împotriva populației civile evreiești în 1941. Judecat și condamnat la moarte de Tribunalul Poporului, la 22 mai 1945, condamnarea la moarte i-a fost comutată la muncă silnică pe viață, iar pedeapsa de degradare și pierderea drepturilor (pensie, decorații, medalii și apanajele consecutive) a rămas în vigoare^[3]. După o detenție de aproape un an în penitenciarele Dumbrăveni, Aiud, Craiova și Gherla, a fost eliberat la 25 aprilie 1956.

A încetat din viață la 26 ianuarie 1983, la București.

* 1992: José Vicente Ferrer de Otero y Cintrón^[2] (n. 8 ianuarie 1912 – d. 26 ianuarie 1992), cunoscut ca José Ferrer, a fost un actor și regizor de film și de teatru puerto-rican. A câștigat în 1950 Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din Cyrano de Bergerac, pe care l-a donat Universității din Puerto Rico.

·         1993: Robert Jacobsen, sculptor și pictor danez (n. 1912)
* 1995: Harold Alaric Jacob (8 iunie 1909 - 26 ianuarie 1995) a fost un scriitorși un jurnalist englez. Acesta a fost corespondentul Reuters în Washington în anii 1930, și un corespondent în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Africa de Nord, Burma și Moscova.

·         1996 - A murit Nicolae Tatomir, poet, prozator si publicist (n.1914).

·         2000 - A murit poetul Pan Vizirescu (n.1903).

* 2000: Alfred Elton van Vogt (n. 26 aprilie 1912; d. 26 ianuarie 2000) a fost un autor de science fiction de origine canadiană, considerat de unii ca fiind cel mai popular și complex^[2] scriitor de science fiction de la mijlocul secolului XX: "Epoca de Aur" a genului.

·         2004 – A murit Eva Behring, unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române („Rumänische Schriftsteller im Exil”). Eva Behring (n. 1937) a fost profesoară universitară si  istoric literar. A absolvit  Facultatea  de Limba Română a  Universitatii București (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alții, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti. Ai-a sustinut  doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor și metaforelor sale”.

·         2008 - A încetat din viaţă actorul Christian Brando, fiul lui Marlon Brando (n. 11 mai 1958).

·         2008 - A încetat din viaţă, la vârsta de 80 de ani, George Habash, fondatorul mişcării radicale Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP) care a plănuit mai multe deturnări şi răpiri în numele luptei palestinienilor (n. 2 aug. 1926)

·         2014 – A decedat scriitorul  Cicerone Ionițoiu (n. 8 mai 1924, Craiova), fost detinut politic in inchisorile comuniste din Romania. În „dosarul” său există două sentințe de condamnare la temniță, una din 1950 și alta din 1962. Cicerone Ionițoiu a fost condamnat la 26 de ani de închisoare pentru „vina” de a fi făcut parte din conducerea organizației de tineret a Partidului National- Taranesc. Din aceștia și-a petrecut 10 ani prin penitenciare și lagăre de exterminare. În 1979, la intervenția președintelui de atunci al Franței, Valery Giscard D’Estaing, a fost lăsat să plece din România și să se stabilească înFranta. După revolutia anticomunista din 1989 a început alcătuirea unei enciclopedii cu numele celor care au murit în închisorile comuniste. Munca sa se găsește pe situl web Procesul Comunismului  și a fost citată laudativ de către Fundatia Academia Civica, numele strânse fiind inscripționate pe monumentul numit Spațiu de Reculegere și Rugăciune din cadrul  Memorialului Sighet.

·         2014: José Emilio Pacheco, poet mexican (n. 1939)

Sărbători

·         Australia: Sărbătoare națională - Întemeierea primei colonii engleze în Australia - (1788)

·         India: Sărbătoare națională - Ziua Republicii - (1956)

·         "Ziua mondială a vămilor" - (se marchează din 1983)

·         În calendarul ortodox: Sf Ier Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei; Sf Cuv Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan

·         În calendarul romano-catolic: Sfinții Timotei și Tit, episcopi. Sf. Timotei a fost un episcop creștin în secolul I, ucenic și colaborator ai Apostolului Pavel. Timotei, originar din Lystra (Turcia de azi), a fost fiul unui tată păgân și al unei mame evreice (Eunice). Timotei a fost convertit la credința creștină de către Apostolul Pavel, în timpul primei lui călătorii misionare și a devenit colaboratorul său cel mai fidel. A rămas cu Pavel și în timp ce acesta era în închisoare la Roma. După o veche tradiție, Timotei a fost primul episcop al Efesului. Lui Timotei i-ar fi fost adresate două dintre epistolele pastorale, 1 Timotei și 2 Timotei. Sf. Timotei și Tit sunt sărbătoriți în Biserica Catolică la 26 ianuarie; sf. Timotei este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 22 ianuarie.

ARTE 26 Ianuarie

INVITAȚIE LA OPERĂ ȘI BALET 26 Ianuarie

La Esmeralda Ballet 

Mozart - Cosi fan Tutte 

Anton Rubinstein - The Demon Opera

Elisabeta Neculce-Carțiș

MUZICĂ 26 Ianuarie

Antonio Maria Abbatini

Alice Babs (Nilson), cântăreaţă suedeză de jazz

Elisabeta Neculce Cartis

Aida Moga, interpretă de muzică uşoară

Eartha Kitt, cântăreaţă, dansatoare şi actriţă americană

Huey "Piano" Smith, pianist şi compozitor R&B american

Marshall Lieb, vocalistă americană (The Teddy Bears)

Ion Cristinoiu

Angela Similea - Melodii de Ion Cristinoiu: 

Michel Delpech, cântăreţ şi compozitor francez

Iuliu Merca

Derek Holt, basist britanic (Climax Blues Band)

David Briggs, chitarist australian (Little River Band)

Bert Heerink, vocalist olandez (Vandenberg)

Eddie Van Halen, chitarist, clăpar şi compozitor olandez (Van Halen)

Norman Lamont Hassan, vocalist şi multi-instrumentist britanic (UB 40)

Anna LaCazzio, vocalistă şi clăpară amricană (Cock Robin)

Andrew Ridgeley, chitarist şi compozitor britanic (Wham!)

Johann Christoph Friedrich Bach

ÎNREGISTRĂRI NOI:

J S Bach: Die Solokonzerte (Neues Bachisches Collegium, Max Pommer) 1 și 2

HELLO DOLLY! (Percy Faith)(Lyrics+Song/Artist Info) Beautiful H.D. Beach Scenery! #ProfHowdy

HARD WORK & HORSEPLAY! (Robert Russell Bennett)(Song/Artist Info)

André Rieu Best Instrumental Love Songs || THE BEST OF ANDRÉ RIEU

POEZIE 26 Ianuarie

Corneliu Sturzu, poet şi eseist

Biografie
STURZU Corneliu, se naste la 26 ian. 1935, Pascani, judetul Iasi - moare in 27 iun. 1992, Iasi. 

Poet, prozator si eseist. 

Fiul lui Vasile Sturzu, contabil, si al Aureliei (n. Popovici), invatatoare. 

Scoala elementara la Pascani (194l-l945), liceul in acelasi oras (1945-l953). Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Iasi, ale carei cursuri le-a urmat in perioada 1953-. Reporter la Studioul de Radio Iasi (1957-l968), lector de estetica si teorie literara la Facultatea de Filologie a Univ. din Iasi (1963-l977), redactor-sef adjunct al revista Cronica (1965-l968), director al Teatrului National „V. Alecsandri" din Iasi (1968-l972), redactor-sef al Editurii „Junimea" (1972-l979), apoi redactor-sef al revista Convorbiri literare. Debut in ziarul Flacara lasului (1953). Debut editorial cu volum Arcade peste anotimp (1964). A publicat volum de poezii: 'Autoportret pe nisip (1966), Restituirea jocului (1969), Cantilene (1970), Duhul pietrelor (1970), Camera de recuzita (1973), Anotimpul increderii (1974), Vintul din oglinzi (1978), Zigurat (1979), Arhipelagul altor umbre (1985), Necontenita veghe (1989); romane: Vatra legendelor (1970), lanus (1980); eseuri: Arta ti sensibilitate (1975). 

Colaboreaza la revista Ateneu, Astra, Familia, Luceafarul, Orizont, Tribuna, Steaua s. a. Destul de dificil de cuprins intr-o formula, datorita diversitatii tematice si de scriitura, Corneliu Sturzu lasa in general impresia unui sentimental care-si inventeaza cu fervoare si ingeniozitate masti lirice de o accentuata mobilitate formala. 

Premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi pe 1970 si 1974.

In mozaicul de tendinte (poezie evocativa, livresca, patriotica, fantezista etc.) al liricii lui Corneliu Sturzu se pot distinge, totusi, citeva linii mai apasate, recurente, apte sa fixeze imaginea unei instante creatoare coerente. Dintre acestea, notabila este, in primul rind, aceea a lirismului „de atmosfera", ivit ca efect al unei priviri melancolice, dar si sagetatoare, ironice uneori, asupra cotidianului: 

„Surpa tristeti ofilite pavilioanele cerului plictisite de jazz - indiferentele ritmuri cernite pe tobe in falsul extaz" (Motiv latin). Sau: „Cetate in declin si strazi prudente, In librarii, - editii noi de clasici ghiduri pentru turisti ce nu mai vin vederi din parc cu busturi si studente cu fixe zimbete, de manechin" Excursie). Sau, cu o evidenta nota jucaus-fantezista: „in seara asta totul se farima Cheia din usa se preface nor Din carti curg vorbele pe dusumele De pe ecran aluneca-un actor" (De genul neutru).

Alaturi de acest lirism al cotidianului privit ironic si sentimental, o a doua linie, regasibila in aproape toate volumele tiparite, o constituie poezia de dragoste. O poezie notabila mai ales prin ceea ce e in ea reverie, imaginare a unei iubiri indepartate, lasate la tarm, o iubire odiseica: 

„Si casele aluneca in intuneric - 
sfioase mingi prin aerul confuz, 
mari pinze de argint, pe riul sferic 
se zbat usor de-un vint de duca. Iara 
cu valurile, tu, femeia mea-n auz, 
din asteptarea somnului ma chemi afara"
(Noaptea lui Odiseu). 

De altfel, e de retinut la Corneliu Sturzu obsesia spatiului marin, a calatoriei si a naufragiului elegiac. Pentru felul cum configureaza simbolic aceasta obsesie, poemul Rechinul mort, unul dintre cele mai reusite ale autorului, merita citat, figuratia, topica si mesajul sau nefiind straine de Albatrosul ucis al lui Labis : 

„indestulat si-acum de-atita singe Din golf in golf mareele-l purtara Printre moluste flaste si natinge Linga un tarm inalt. Si il uitara incremenit la capatul de maluri Ca din razboaie stinse o torpila, Cioplit de vinturi, modelat de valuri In trudnica lucrare, inutila la-ngemanarea vamilor severe Respins de albatros si de meduza Parea strainul dintre frontiere Pe care patriile il refuza."

Romanul lanus (1980) urmareste „traiectul existential al unui personaj contradictoriu, al carui chip prinde contur intre luminile trecutului si umbrele prezentului" (I. Holban ); eminentul cercetator Bogdan Vararu, in pragul esecului, isi face un examen de constiinta, rememorind si analizind cauzele declinului sau.

OPERA: Arcade peste anotimp, versuri, Iasi, 1964; Autoportret pe nisip, versuri, Bucuresti, 1966; Restituirea jocului, versuri, Bucuresti, 1969; Cantilene, versuri. Iasi, 1970; Duhul pietrelor, versuri, Bucuresti, 1970; Vatra legendelor, roman, Bucuresti, 1970; Camera de recuzita, versuri, Iasi, 1973; Anotimpul increderii, versuri, Bucuresti, 1974; Arta si sensibilitate, eseuri. Iasi, 1975; Vintul din oglinzi, versuri, Bucuresti, 1978; Zigurat, versuri, Iasi, 1979; lanus, roman, I, Bucuresti, 1980; Arhipelagul altor umbre, versuri, Iasi, 1985; Necontenita veghe, versuri, Bucuresti, 1989.

REFERINTE CRITICE: C. Ciopraga, in Cronica, nr. 3, 1971; M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 43, 1973; D. Dimitriu, in Convorbiri literare, nr. 11, 1974; H. Zalis, Tensiuni lirice contemporane, 1975; Al. Pini, in Romania literara, nr. 48, 1975; D. Micu, in Contemporanul, nr. 24, 1975; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 35, 1975; C. Moraru, in Flacara, nr. 24, 1978; V. Felea, in Tribuna, nr. 28,1978; L. Leonte, in Contemporanul, nr. 32, 1979; C. Ciopraga, in Cronica, nr. 19, 1979; N. Turtureanu, in Cronica, nr. 5, 1980; Gr. Smeu, in Romania literara, nr. 23,1981; I. Holban, in Cronica, nr. 11, 1981; G. Popescu, in Ramuri, nr. 1, 1982; C. Ciopraga, in Cronica, nr. 5, 1985; C. Coroiu, in Ateneu, nr. 2, 1985; V. Tascu, in Steaua, nr. 1, 1986; I. Rotam, O istorie, III.

Adi Cusin

Biografie

Adi Cusin (26 ianuarie 1941, Gleiwitz, Germania - 21 aprilie 2008, București) - renumit poet român. Unul dintre cei mai importanți poeți români ai ultimilor patru decenii. Numit deseori și "noul Labiș".

* 1941 26 ianuarie Se naște la Gleiwitz, în Germania (actualmente Polonia), Adolf Aristotel Cusin, viitorul poet, cunoscut sub numele cu care-și va semna scrierile de la debut și până la ultima carte, Adi Cusin.

Adi Cusin s-a născut din părinți români. Tatăl, Ioan Cusin (n. 1911), era din Rădăuți-Prut (jud. Suceava), iar mama, Aurelia Cobilanschi (n. 1923) din Cernăuți.

Născut într-o familie de gospodari înstăriți din Rădăuți, tatăl avea să urmeze școala generală și liceul la Școala de băieți „Grigore Ghica-Vodă" din Dorohoi, apoi Facultatea de drept din Cernăuți, fără a susține însă licența. Orientându-se spre Școala medie de căi ferate din Cernăuți, în 1940 obține diploma de șef de gară și o cunoaște pe Aurelia Cobilanschi, cu care se căsătorește. Dar imediat după căsătorie, în iunie 1940, când Basarabia a fost ocupată de ruși, sunt nevoiți să se repatrieze prin Germania, astfel că până în iunie 1941 au stat în lagărul de la Gleiwitz, unde li s-a născut primul copil. Repatriați, împreună cu mulți români în aceeași situație, au fost nevoiți, prin natura meseriei lui Ioan Cusin și datorită condițiilor istorice să străbată țara: până în 1954 au locuit la Cernăuți, au schimbat apoi localitate după localitate (Turnu Severin, Slatina, Craiova, Pojorâta, Buhuși, Câmpulung-Moldovenesc, Adjud).

Mama, Aurelia Cobilanschi, femeie instruită și sensibilă, care absolvise Liceul „Oltea Doamna" din Cernăuți, și-a crescut cu grijă cei doi copii, pe Adi și Liliana, în pofida condițiilor vitrege din epocă. Într-o confesiune târzie, poetul își portretiza astfel mama: „Ca o icoană vie a strălucit între toți minunata mea mamă, suflet inegalabil prin frumusețea sa. Ea a făcut ca noi să nu simțim prea devreme durerile și nedreptățile vieții, luând asupră-și griji pe care sufletul ei generos n-ar fi trebuit să le cunoască. Genunchii și fruntea ei au sărutat lespezile multor biserici și mănăstiri din Bucovina, rugăndu-se pentru sănătatea și liniștea familiei ei. Și sigur că rugile, prin sufletul ei, i-au fost ascultate."

* 1948-1956 Urmează cursurile Școlii generale din Câmpulung Moldovenesc. Din această perioadă datează și primele încercări literare.
* 1957-1962 Este elev al Liceului „Costache Negruzzi" din Iași.

În 1957 revista „Iașul literar" îi va publica poemul Foc, apariție pe care poetul o înregistrează ca debut absolut.

* 1962-1967 Urmează cursurile Facultății de filologie (secția română-franceză) a Universității „Al. I. Cuza" - Iași. Stârnește admirația colegilor cu vocație literară, citind poeme la cenaclul universității. Publică poeme în revistele Luceafărul, Amfiteatru, Convorbiri literare, Cronica, Ateneu. Devine repede poetul ales și rebel care scria poezii „neconforme", pe care prietenii i le recitau pe aleile Copoului.

În 1960 se căsătorește cu Cornelia Covrig, colegă de facultate, apoi profesoară de limba română.

În 1966, revista Luceafărul îi acordă Premiul pentru poezie. Leagă prietenii cu tinerii, pe atunci, poeți ieșeni (unii dintre ei colegi de facultate) Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Dan Laurențiu, Emil Brumaru sau cu prozatorii Eugen Andoni, Stelian Baboi și Victor Leahu.

Prețuit de colegi ca cel mai spectaculos poet al generației sale, numit deseori „noul Labiș", Adi Cusin e invitat la aproape toate întrunirile literare din Iași și din Moldova. Rememorând, prin 2007, una din întâlnirile cu Adi Cusin, Cezar Ivănescu spunea: „ Întâlnirea, la care asistau și alți prieteni ieșeni, pe lângă masivul nostru grup de bârlădeni, ne-a amuțit pe toți: Adi a început să-și recite poemele, stârnit și "biciuit" continuu de Sandu Popovici, care-i mai azvârlea, zâmbind, câte un titlu sau câte un vers și, în final, după o îndelungată tăcere și "o matură chibzuință" (cum zicea regretatul George Macovescu), ne-am dus cu toții la cârciuma "Rarău" din mijlocul Copoului, cârciumă care semăna cu un pavilion de vânătoare... Bârlădenii mei mă priveau întrebător-mustrător, dar eu tăceam adânc, pentru că știam și simțeam că în acea clipă, în toamna anului de grație 1960, nimeni dintre cei vii nu i se putea opune lui Adi Cusin... Și din acea zi, metodic, am devenit un galerian al scrisului... Doi ani de zile am trăit în Iași obsedat și tiranizat de modelul Adi Cusin și m-am eliberat de el abia în ziua în care Adi a început să nu-mi mai înțeleagă poemele pe care ceilalți (Laurențiu Ciobanu, Richard Regwald) mi le admirau: el credea, vai, ca și Vasile Voiculescu în alt timp, că poezia trebuie să fie accesibilă, înțeleasă de toți... "

* 1968 Debut editorial cu volumul de poeme A fi, apărut la Editura Tineretului, București, colecția „Luceafărul". Este secretar literar la Teatrul pentru copii și tineret din Iași. I se acordă Premiul revistei „Cronica" la prima ediție a Festivalului național de poezie „Mihai Eminescu".

Înființează la Iași Grupul de poezie „Lunar 11", o inițiativă salutată de publicațiile „Contemporanul", „Viața studențească", „Cronica", „Scânteia tineretului". Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

* 1970 Editura „Cartea Românească" din București îi publică a doua carte de poeme, Umbra punților, care se bucură de un ecou favorabil în toată presa literară. Au scris despre carte, între alții: Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Iorgulescu, Al. Călinescu, Liviu Leonte, Mihai Drăgan, Alexandru Piru.

Despre atmosfera ieșeană de formare ca poet, despre boema literară de atunci, poetul va mărturisi mai târziu: „Desigur că aparțin unei boeme literare, celei ieșene din anii 60-70. Din această boemă nu puteau face parte poeții zilei, aflați atunci la conducerea unor ziare, deci la muncă ... Pentru mine boema ieșeană a însemnat Mircea Ciobanu, Dan Laurențiu, Cristian Simionescu, toți autori de referință. Boema nu e o modă vestimentară, a fi boem pe atunci însemna să te bucuri de lecturile unui Blaga, nu prea cunoscut în anii 60, Radu Gyr, Bacovia, Rilke. Această boemă era o unitate de spirit și decreta, în fond, un mare dezgust și o revoltă în fața realităților. Așadar, boema pentru mine înseamnă a face parte din elita spiritului românesc. Mi-a spus, cândva, un profesor universitar de la Iași: domnule, dați-vă importanță, pentru că mâine o să fiți pe platoul literaturii române, voi, nu alții..."

* 1972 Poetul se mută la București, unde va ocupa, până în 1975, un post de inspector la Direcția Teatrelor.

Apare cu un grupaj de poeme în Antologie neterminată a poeților români (Anthologie Inachevei des Poetes Roumains), Michel Steriade Editeur, Bruxelles.

* 1974 Editura „Junimea" din Iași îi publică volumul de poeme Starea a treia.

Divorțează de prima soție.

Tot în acest an apare în Antologia poeților români, alcătuită de Kostas Assimakopoulos și apărută la Editura „Arion" din Atena.

* 1975-1976 Îl aflăm pe poet la Suceava, unde lucrează ca secretar literar-muzical la Ansamblul folcloric „Ciprian Porumbescu". Aici oricine și-l poate imagina pe poetul peripatetic și boem „pe o stradă din Suceava, mirosea a mere coapte-/ Ca frunzișul de pe creanga sfinților mă risipeam/ Se zăreau printre brizbrizuri pregătirile de noapte,/ Fericirea unei doamne se aprinse după geam...."
* 1977-1979 Deși Bucovina mirifică și miraculoasă își pune amprenta pe sufletul și scrisul poetului, magnetismul capitalei, acolo unde se afirmă altfel scriitorii, face ca Adi Cusin să se întoarcă la București, unde va ocupa, până în 1980, un post de redactor principal la revista „Flacăra", condusă de Adrian Păunescu.

Se căsătorește cu Ana Boștină, care în 1978 îi va dărui o fiică, Ioana Maria (Oana). Oana Cusin, singura fiică a poetului, a absolvit Facultatea de filologie la București (secția germană), fiind în prezent redactor la o revistă în limba germană.

* 1980 Demisionează de la revista „Flacăra" și devine comentator publicist la Redacția Publicațiilor pentru Străinătate, București. Aici îi va avea drept colegi și prieteni statornici pe Valentin F. Mihăescu, Nicolae Șarambei, Corneliu Mihai Radeș, Șerban Stați, Leon Talpă, Dorin Iancu.

Urmează un deceniu întunecat în România, dominat de imbecilitățile dictaturii ceaușiste. De o moralitate exemplară, nefâcând loc niciunui compromis (în jur colcăiau autorașii de poezie patriotardă), Adi Cusin se află între cei care scriu dar nu publică. Discreția sa a dat pentru unii impresia falsă a sterilității. Spirit protestatar, a scris totuși un acrostih despre Casa Scânteii, care a trezit un mare scandal în rândul politrucilor, paznicilor de atunci ai ideologiei comuniste: „Cânt pe catargul cel mai înalt al clădirii/ Atât de sus încât nimeni n-aude ce spun./ Socotesc înmormântările, mirii,/ Aspru mai scade lumina din zi. Eu adun.// Sângeră coiful făcut la batistă. Uitarea! / Câlții de ceață îmi intră în gură când strig./În nici o parte a lumii nu-i marea / Ninge. Pământul se strânge în sine de frig.// Tinerețea mea pe catarg se înfășură-ntreagă/ Este nevoie de sângele meu simțitor./ Iată, sublim se conjugă, se leagă/ Ideea de stâlp cu dorința de zbor.// Cânt pe catargul trecut prin vestite solstiții./ Atât de sus încât nimeni n-aude ce spun,/ Sub tălpile mele tropăie-ades fericiții./Aspru mai scade lumina din zi. Eu adun. "

Mai târziu, avea să mărturisească: „M-am considerat întotdeauna un poet protestatar și tocmai acest protest a dat vigoare poeziei mele. Vreau să spun că, în timp ce criticii aveau o mare grijă să consolideze ierarhiile bine cunoscute, atunci era timp și pentru poezia mea... Am avut șansa să văd cu ochii mei cum se perindă mode poetice, modele strălucitoare, și am prins și apusul lor... "

* 1984 Se căsătorește cu Frăguța Cheva, traducătoare specializată în engleză.
* 1990 Îl aflăm tot în București, în aceeași redacție a Publicațiilor pentru Străinătate.

Dictatura comunistă a lui Ceaușescu a căzut, dar drumul spre democrație e greu de găsit. Capitalismul agresiv care se instalează în România prin oameni de proastă calitate, profitori ai revoluției, îmbogățiți peste noapte, îl dezgustă tot mai mult pe poet. Din această perioadă datează versurile: „Pe un scutec mic adoarme țara/ Iar eu o învelesc plângând/ Din somn se naște primăvara/ Ca steaua dintr-un om de rând. "

* 1994 La editura „Semne" din București îi apare cartea de poeme Țara somnului, cu un cuvânt înainte de Valentin F. Mihăescu. Era o carte așteptată, așa încât din acest orizont al așteptării s-au iscat foarte multe ecouri, care au adus în prim plan, după afirmația prefațatorului, „o carte ce configurează imaginea distinctă a unei sensibilități excepționale".

Între cei care scriu despre Țara somnului se numără: Alex Ștefănescu, George Arion, Aurel Leon, Cornelia Maria Savu, Vasile Petre Fati, Aurel Goci, Saviana Stănescu, Ion Beldeanu, Virgil Mihaiu, Constantin Crișan, Dan Cristea, Ioan Holban. Astfel, cu impecabilul volum Țara somnului, la 53 de ani poetul își considera opera poetică încheiată, considera că ceea ce a avut de spus în poezia română a spus.

Într-un interviu acordat în 1995 lui Vasile Petre Fati, apărut sub titlul „Dar ce facem cu această lehamite?", Adi Cusin declara că se simte împlinit ca poet, că poezia sa are un sigiliu personal: „Arta mea, atâta câtă este, constă în faptul că dă impresia spontaneității, a prospețimii, iar aceasta ține chiar de artă. Miza poetului în lume este mult prea mare pentru a ne grăbi de dragul unor satisfacții răsplătite imediat. Faptul că ultima mea carte a fost primită cu multă căldură, atât de critici cât și de poeți, dar și de public, într-o perioadă dificilă de tranziție - ce mai caut și eu acum, cu poezia? -, faptul ăsta deci demonstrează neliniștile unora care nu mai credeau în viața poeziei, punându-mă, adeseori, pe gânduri. Simt că m-am împlinit ca poet, poezia mea având un sigiliu personal, după cum spun confrații mei, un sigiliu inconfundabil, iar pentru mine asta înseamnă enorm. "

* 1997 Este prezent cu poeme în monumentala antologie de poezie „O mie și una de poezii românești" (11 volume), alcătuită de Laurențiu Ulici și apărută la Editura „Du Style" din București. Este perioada în care reia și fortifică legăturile cu Iașul tinereții și al formării sale ca scriitor. Venea împreună cu soția sa Fraga, în toate vacanțele și de câte ori putea părăsi Bucureștiul. Aici locuiau mai mulți prieteni din tinerețe, dar și sora Liliana și cumnatul său, Constantin Neculau. Iașul redevine cu adevărat orașul său, orașul unde sufletește și cultural se simțea bine.
* 1999 Este prezent cu un grupaj de poeme în Spectre Lyrique -anthologie de Poesie Roumaine Cotemporaine", alcătuită de George Astalos, Editura „Europa", Craiova.

Tot în acest an este prezent cu poeme în Poezia pădurii, antologie inițiată și îngrijită de Radu Cârneci, Editura Orion, București.

* 2000 Poetul traversează tot mai greu tranziția românească. Sătul de bâlciul politic, interesat doar de cultură, va spune: „Există o mare criză a culturii și o mare degringoladă în toate straturile. Cultura română nu a dispărut, dar totul pare să se prăbușească cu ajutorul nostru, al tuturor. Nu reușim să ieșim cu nici un chip la suprafață."

În „Poezia română după proletcultism - Antologie comentată", Editura „Ex Ponto", Constanța, Constantin Abăluță îi acordă un spațiu consistent, considerându-l unul dintre cei mai importanți poeți români ai ultimilor patru decenii.

* 2002 Premiul „Opera omnia" pentru literatură, acordat în cadrul Galei „Iurie Matei", Chișinău, ediția a IV-a.

Colaborează cu articole și poeme la revistele „Flacăra", „Kitejgrad", „Literatură și artă".

* 2007 Prezent în decembrie la Bojdeuca din Țicău, la comemorarea a 118 ani de la trecerea în eternitate a lui Ion Creangă, pune la cale împreună cu poetul Daniel Corbu și Editura „Princeps Edit" publicarea unei ediții critice din poeziile sale.
* 2008 Poetul își ordonează poemele și reflexiile lirice scrise în ultimii ani în vederea publicării unui nou volum, căruia îi dă și titlul: La spartul târgului.

Boala de care suferea de vreo câțiva ani se agravează. Spunea celor apropiați că singurul loc pe care ar dori să-l vadă este Iașul. Iată o mărturisire a soției sale, Fraga Cusin: „Nu-mi amintesc să mă fi dus cu el vreodată la o aniversare a orașului București, dar știu că eram prezenți la toate sărbătorile liliacului de la Casa Sadoveanu, la Bojdeuca din Țicău. La Iași îi aducea în vizită și pe prietenii din străinătate. La Iași băteam străzile pe jos, până ne dureau picioarele, la fiecare colț de stradă ne întâlneam cu un cunoscut, cu o amintire, cu o fărâmă de istorie pe care mi-o deslușea poetul. Case, străzi, biserici, monumente, locuitori, copaci... Despre toate povestea cu aceeași ardoare. Când, prea curând, i se apropia sfârșitul, am auzit la radio știrea despre moartea pictorului Sabin Bălașa, care dorise să fie înmormântat la Iași. Atunci, pentru prima oară, Adi Cusin mi-a spus, cu un fel de invidie, că și lui i s-ar cuveni, poate, să fie dus tot acolo. Și s-a făcut voia lui. Poetul ieșean s-a întors printre ai săi. După cinci ani de luptă cu boala necruțătoare, cu reveniri în viața publică, atunci când părea că învinsese cancerul, luptând tot timpul cu înverșunare, dar și cu o discreție, cu o demnitate care mă obligă să-i respect voința de a nu povesti despre suferințele lui."

În dimineața zilei de 21 aprilie 2008, la ora 8, la vârstă de 67 de ani, Adi Cusin trece la cele veșnice. Dorința de a fi înmormântat la Iași îi este respectată. Trupul neînsuflețit al poetului este depus pentru priveghi la Muzeul „Minai Eminescu". În drum spre Cimitirul „Eternitatea" a mai traversat o dată Copoul, locul unde se simțea cel mai bine, cel mai acasă, „locul de unde se zăresc sfinții", cum obișnuia să spună.

Apare postum (octombrie) volumul de poeme La spartul târgului, pregătit de poet pe patul de suferință, la Editura Publicațiilor pentru Străinătate, București. Apar mai multe articole și studii despre Adi Cusin semnate de Dan Cristea („Luceafărul"), Valentin F. Mihăescu („Flacăra"), Daniel Corbu („România literară"), Emilian Marcu („Feed Back"), Mircea Radu Iacoban („Flacăra lui Adrian Păunescu"). Apar, de asemenea, poeme antologice în „Feed Back", „Dacia literară", „Kitejgrad", „Convorbiri literare".

* 2009 La împlinirea unui an de la trecerea poetului în eternitate, apare la Editura „Princeps Edit" din Iași, sub titlul Umbra punților, o ediție critică Adi Cusin, cuprinzând integrala operei poetice.

Opere

* A fi, Editura Tineretului (1968), debut, poeme
* Umbra punților, Editura Cartea Românească, 1970, poeme
* Starea a treia (1974), poeme
* Țara somnului, Editura „Semne”, 1994, poeme
* La spartul tîrgului, poeme postume, Editura Publicațiilor pentru Străinătate, 2008, poeme
* Umbra punților, integrala Adi Cusin, ed. Princeps Edit 2009, Iași

Tablouri dintr-o expoziție

Femeile uitate-ntr-o Suceava
Citeau pe zid prostii în limba slava
Iar fete din Liceul Pedagogic
Cu sâni imberbi si curul demagogic
Umpleau cu țipete cofetaria
Pentru-a-şi turna-n cafea pe-ascuns taria.
Muiau consoanele-n aperitive
şi le rosteau complice şi lascive
Ori le topeau – fursecuri fragezite
Ca îngerii cazuți întru ispite.

În preajma preacântatelor ruine
Se prelungea negoțul din vechime.
Turiste coborând din Ucraína
Ne razuiau de pe virtuți rugina
Iar noi, naivii din vecinatate
Cedam farâme de latinitate.

Din înalțimi de socluri domnitorii
Priveau în creştet astfel de istorii.
Mâhniți de lume paraseau Agora
Sa ațipeasca-n cronici vechi cu ora.

Umblam nauc sa dau de-o pravalie
Ce-ar vinde indulgente, apa vie
Ori alefii tocmite pentru rana
Acestui secol şi strig Osana!

Dar am vazut, lipindu-ma de geamuri,
Doar maşti de folosit pentru bairamuri.

Era tocmai o zi când primavara
Adulmeca narcotice. Iar scara
Pe care ma suiam sa-i prind secretul
Intra-n pamântul moale cu încetul. 

Marele meci

Pierzând elanul si blocând
soseaua
Priveam la greva unui biciclist.
Pe sant o doamna-i împletea
flaneaua
Îngaduindu-mi calma sa asist.
Ne-au ocolit coletarii urgente
Ce din viteza se-nvârtira-n cerc.
Vuiau armate de esapamente
Si-abia târziu simtisem ca alerg.
Mi-au spus din mers ca s-a zvârlit
o miza
Pe care nici cu gândul n-o întreci.
Se alerga spre unica repriza,
Ultima sansa, Marele lor meci!
Un exaltat îmi saruta piciorul
- Câtiva copii l-au pipait discret
Deci eu eram atuncea jucatorul
Caci numai eu n-am capatat bilet!
Dar în tribune! Ce era-n tribune!
Principi din secolul antecedent,
Stiuci afumate, cratite minune,
Si mic, din când în când un
repetent.
La o secunda navali-n peluza
O delegatie, poate chiar zeci,
Sa-si recunoasca pruncul o
lehuza
Si sa înceapa nesfârsitul meci.
Batu un clopot.
Stapânind balonul
Domnea în soare un paianjen
viu.
În jurul meu se retragea gazonul
Caci pe hectare-ntregi era pustiu.
La centru coborî stârpindu-mi
harul
O soapta grea de stadion obez.
O poarta-si omorâse lent portarul
Si m-astepta absenta sa sutez

 Când e posibil să-nflorească pomii 

Omul acela a ieșit cu o scară
și pașnic de tot a traversat toată curtea,
o pisică se ținuse mărunt după el
apoi se opri negăsindu-și memoria;
lângă poartă omul era așteptat de un copac
-cred că de aseară îl așteaptă în aceeași poziție-
omul potrivi scara rezemând-o de trunchi
-nu e nevoie aici de nicio metaforă-
și se sui încet, avea timp
strângînd mâna pe fiece treaptă
de parcă ar fi strâns mâinile a o mulțime de prieteni.
ajunse sus, spuse ceva unei crengi,
ceva i-a spus, pentru că ea arătă că-nțelege,
o pasăre se scuză și-i lăsă împreună.
omul nu mai fusese de demult copil
și-l învinse printre crengi o tristețe plăcută,
se gândi acolo că nici de iubit n-a iubit
gustă un mugur și se amărî cu totul
dar altfel, nemai fiind nimica de spus,
el începu să coboare cu spatele,
precaut, ca la o numărătoare inversă
și când ajunse pe ultima treaptă,
copacul, brusc, se răvăși în alb.

Nicolae Țațomir, poet, prozator si publicist

Biografie:

Născut în târgul Hârlău, judeţul Iaşi, la 2 februarie 1914. Îşi petrece copilăria în satul Belceşti unde tatăl său Vasile Ţaţomir a fost medic de plasă timp de 20 de ani. Mama, Aurelia (născută Gheorghiu), o femeie foarte cultă, a scris poezii, unele publicate sub pseudonim. Adesea recită în faţa copiilor versuri din Eminescu, Vlahuţă, Lamartine, Hugo, Goethe, Heine. În tinereţe a fost atras de pictură, dar pasiunea pentru literatură a fost mai puternică. N. Ţaţomir face studii elementare şi licenţiale la Iaşi. Între 1932 şi 1936 urmează cursurile facultăţilor de drept, filozofie şi medicină. În 1936 îşi ia licenţa în drept. În 1947 îşi trece examenul de doctorat cu teza Criminalitatea în literatură. Între 1938 şi 1948 este judecător. Din 1948 este profesor la Facultatea de drept a Universităţii \"Al I Cuza\" Poetul debutează, la îndemnul lui George Topârceanu, în \"Adevărul literar şi artistic\" şi \"Bloc\", 1933, şi consideră că al doilea debut a fost la \"Însemnări ieşene\", 1936. A fost încurajat în activitate literară de M. Sadoveanu, G. Topârceanu, M. Codreanu şi T. Arghezi. A murit în 1996.

Cărţi publicate:
* Lebede negre (1936, versuri)
* Răscoala. Momente. Stihuri şi distihuri (1955?)
* Un om pe promontoriu (1961, versuri)
* Tainicul arhipelag (1964, versuri)
* Pe limba lor (1967, versuri pentru copii)
* Carmen Terrestre (1968, versuri)
* Versuri (1970)
* Cartea mea de lut (1972, versuri)
* Manuscrisul de la Marrakech (1972, proză)
* Poezii şi poeme (1974, cu prefaţă de Constantin Ciopraga)
* Elipse orfice (1976, versuri)
* Cosmograme (1977, versuri)
* Negru şi verde (1980, roman)
* Arpegii moderne (1980, versuri)
* Ţara albatroşilor (1982, versuri)
* Lebede albe (1983, versuri)
* Anabasis (1985, versuri)
* Stalactite în alabastru (1986, microeseuri)
* Paşii licornului (1989, versuri)

Terra

Ulcior de lut cu două toarte:
Viaţă una, alta moarte.
Un pas spre orgile furtunii,
Alt pas spre harfa albă-a lunii.
Când pe-al Odettei braţ, o clipă,
Când pe-al Odilliei aripă...

Sub zmălţuitele lui patrii
Ulciorul ne aşteaptă-n atrii
Să-l aşezăm gospodăreşte
Pe mesele cu grâu şi peşte,
Cu apă vie, nu cu Lethe,
Stingându-ne eterna sete.

La malul amintirii bune
Vraja Odilliei apune.
Ulciorul gol cu două toarte
Pluteşte spre izvor, departe,
Acolo unde îl aşteaptă
Odetta blândă şi-nţeleaptă.

Cuvântul

Nu poate fi, nu este, n-a fost decât aşa:
Pe bidivii vremii săltând uşor în şa,
Parfumul şi culoarea şi sunetul, purtând
În clare transparenţe şi inimă şi gând,
Sub cumpăna fântânii s-opresc ca trei haiduci
Ce-şi dau bineţe-n tihna străvechilor răscruci
Şi bând din apa vie a ciuturii o gură
Rămân din trei un cântec şi numai o făptură.

Tremurând de frumusețe...

Pân-a nu-nvăţa să caut
Te credeam ascunsă-n flaut,
Ori înaltă şi subţire
După struna unei lire.
Mi te bănuiam ascunsă
Sub o floare, sub o frunză;
Ghemuită sub mireasmă
Ca un vis, ca o fantasmă;
Transparentă ca o boare
Lângă fiece culoare...
M-aşteptai, iubita mea,
Lângă lacul fără stea;
La răspântia de drumuri
Fără cântec şi parfumuri;
Lângă cele pământeşti
Numai tu aşa cum eşti
Fără vis, fără tristeţe,
Tremurând de frumuseţe.

Pan Vizirescu, poet

Biografie

A plecat dintre noi Pan M. Vizirescu, decanul de vârstă al scriitorilor români. S-a născut în satul Brăneţ, judeţul Olt, la 16 august 1903. A urmat şcoala primară în comuna natală, apoi la Slatina. Studiile secundare şi le-a efectuat la Colegiul Naţional din Craiova. A absolvit cursurile Facultăţii de Litere din Bucureşti, obţinând licenţa în anul 1929. În anul 1938 şi-a trecut în palmares doctoratul în Litere şi Filosofie cu menţiunea "magna cum laudae".
A intrat în învăţământ ca profesor la Liceul Militar din Cernăuţi, apoi a fost mutat la Liceul Comercial Carol I din Bucureşti _ la catedra pe care o avusese George Călinescu.
A fost director de cabinet la Ministerul Propagandei sub miniştrii Nichifor Crainic şi Alexandru Marcu. Din 1940 până la 23 august 1944 a fost subdirector la radiojurnal în cadrul Societăţii Române de radiofuziune.
În anul 1945, Pan M. Vizirescu a fost condamnat de aşa-zisul Tribunal al Poporului, organizaţie-instrument a guvernului Petru Groza, creată după modelul sovietic, la muncă silnică pe viaţă împreună cu alţi mari ziarişti (Stelian Popescu, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, Romulus Seişanu etc.). Miraculos, Pan M. Vizirescu a reuşit atunci să se ascundă, cu toată vigilenţa satrapilor regimului, în casa părinţilor şi a fraţilor săi din Slatina, supravieţuind timp de 23 ani, într-un "exil de taină" _ cum însuşi l-a numit _, într-o încredibilă clandestinitate.
A debutat în literatură ca poet în "Universul literar" al lui N. Iorga (1921) şi la "Bilete de papagal" (Tudor Arghezi, 1929).
Din 1931 şi-a făcut debutul în revista "Gândirea" a lui Nichifor Crainic unde a colaborat timp de 15 ani.
A publicat înainte de 1944 o antologie Poezia noastră religioasă, volum solicitat de P.S.S. Colan, Episcopul Clujului. Sfinţia Sa îl ceruse ca o dovadă de întărire a sufletului românesc. Transilvania era atunci sub ocupaţie. Volumul, prefaţat de un studiu consistent, s-a bucurat de un mare succes. . Era primul studiu asupra poeziei religioase în literatura românească.
Alte publicaţii ale sale n-au putut vedea lumina tiparului, căci după 23 august, aşa cum el însuşi avea să spună, "s-a ales praful de toate scrierile mele".
După 1967, anul eliberării din "exilul de taină", a încercat să publice _ "căci trecea timpul peste mine şi nu aveam cărţi tipărite" _ dar editurile l-au refuzat. Încă mai figura pe lista proscrişilor. Ceva mai târziu, datorită sprijinului Cellei Delavrancea şi a lui Şerban Cioculescu, editura Eminescu i-a publicat trei volume: Poeme _1982; Sunet peste culmi _ 1985; Călătorie de taină _ 1988.
După 1990, a publicat două volume de versuri: Prinos de lumină şi har (Editura Agora _ Iaşi, 1955) şi Mi se oprise timpul (Editura Eminescu, Bucureşti 1995). În 1997 îi apare Liga oamenilor cinstiţi, o piesă de teatru, jucată la Teatrul Radiofonic, în mai 1999.
În ultimele zile ale anului trecut a scos de sub tipar Coloane care cresc necontenit (Editura Timpul, Iaşi), un volum de portrete literare evocând pe cei mai reprezentativi slujitori ai scrisului şi gândirii din această ţară.
Pan M. Vizirescu a fost ultimul reprezentant al "Gândirii" lui Nichifor Crainic şi al curentului gândirist ortodox tradiţionalist. În această calitate, înconjurat de câţiva tineri merituoşi, a pus bazele noii serii a revistei "Gândirea", apărută după eliberarea ţării de comunism.
Remarcabil poet şi prozator, distins eseist şi dotat cu talent oratoric desăvârşit, Pan M. Vizirescu face parte din galeria marilor personalităţi ale culturii române din acest veac.
Întreaga sa creaţie ca şi întreaga sa viaţă s-au desfăşurat sub imperiul a două comandamente: credinţa de nezdruncinat în Puterea Divină şi iubirea faţă de naţia şi patria română.
"Socotesc o binecuvântare că am venit pe lume în acest neam, că n-am fost deviat în altă parte. Apartenenţa mea la neamul românesc este într-adevăr, o bucurie şi un dar ceresc", avea să mărturisească în 1995 la Iaşi, cu prilejul lansării volumului său de poezii religioase Prinos de lumină şi har.
Duminică, 30 ianuarie 2000, Pan M. Vizirescu a fost înmormântat în cripta familiei sale din Slatina.

Jocul de țărână

Când eram copil, mă jucam în țărână
Cu licurici din pulberea zilei,
Cu umbrele serii pe lângă fântână,
Cu rădăcini din adâncul argilei.

Precum la vatră cu focul străbun,
Mă furau chemări în joc de năluci...
Acolo în țărână simțeam să m-adun
Din doine și oase, din pogoane de cruci.

Respiram țărână și-o rodeam în dinți
Îmi era hrană, viață, comoară,
O turnam pe mine cu pumnii fierbinți:
Mister din adâncuri, părinți din părinți...

Auzeam în mine strigarea lor clară
Și mă făuream din plămadă de Țară.

Statuia

Te văd în boarea-albastră
a mărilor din sud,
precum cuprinzi în braţe
şi apa şi văzduhul.
În veşnică mişcare
talazuri cum s-aud,
neţărmurirea parcă
prin ele-şi poartă duhul.
Stai singură şi marea
te-ntreabă cine eşti
cu cine-n gând ţii rostul
pământului pe furci?
Şi tu, în regăsirea
pe care ţi-o doreşti,
în vadul amintirii
cobori şi iarăşi urci...

Vizita de seară

Vine-o pasăre și-mi cântă către seară.
O aud dar eu n-o văd deloc,
În amurgul cu lumini de ceară
Glasul ei miroase-a busuioc.

Simt c-ar fi venit la mine-anume
Dintr-un crâng ce nu se mai știa,
Și mă-ntreb de parc-o chem pe nume,
N-o fi chiar copilăria mea?

TEATRU/FILM 26 Ianuarie

La Moara cu noroc

 La "Moara cu noroc" (1955): http://youtu.be/o82Cpbf-uOw.

Rugaciune la rasaritul soarelui (1969) - Erskine Caldwell Clem

Flasneta mecanica - Jan Martensen

Cătălina Murgea

F  Filmografie:

• Angela merge mai departe (1981, regia Lucian Bratu), în rolul Angela
• Concurs (1982, scenariul și regia Dan Pița),
• Faleze de nisip (1982, scenariul și regia Dan Pița),
• Noiembrie, ultimul bal (1989, scenariul și regia Dan Pița)
• Tuvalu (1999, regia Veit Helmer), în rolul Martha,
• Legături bolnăvicioase (2006, regia Tudor Giurgiu), în rolul Doamna Beneș,
• Medalia de onoare (2009, regia Călin Peter Netzer), în rolul soția administratorului.

SFATURI UTILE 26 Ianuarie

Mărirea sânilor fără intervenţie chirurgicală

În fiecare an, în cosmetologia modernă apar tot mai multe produse noi, care pot constitui o alternativă reală la procedurile şi intervenţiile chirurgicale costisitoare. Cu toate acestea, foarte puţine femei ştiu despre ele, astfel încât noi am creat rubrica "Beauty-Întrebări frecvente", pentru a le ajuta pe cititoarele noastre să fie printre primele care vor primi informaţii despre cele mai recente noutăţi şi tendinţe din industria frumuseţii.

Tema primului articol - marirea sanilor, preocupă un număr uriaş de femei din întreaga lume. Că doar, după cum bine ştiţi: ce fata nu şi-ar dori să aibă forme apetisante? În prezent există mai multe modalităţi, dar oare care dintre ele sunt cu adevărat eficiente şi inofensive?

Ce modalităţi există?

În mod tradiţional, prima metoda care ne vine în minte este implantul. Deşi eficientă, metoda comportă un număr incredibil de riscuri, de care se tem foarte multe femei, şi pe bună dreptate. După intervenţia chirurgicală la sâni există riscul acumulării de lichide în zona implantului, apar inflamaţiile sau bustul poate căpăta o formă nedorită, necesitând, în consecinţă, o altă intervenţie chirurgicală, pentru a o corecta.

Doctorul-mamolog despre intervenţia chirurgicală:
Lenuţa Petrescu, membru al Asociaţiei Europene a mamologilor:"Pe lângă complicatiile frecvente, legate de o posibilă rupere sau scurgere a implantului, se mai întâlnesc şi cazuri de respingere a corpului străin de către organism, precum şi apariţia nodulilor la sâni. De asemenea, trebuie să mai aveţi în vedere şi faptul că pot apărea probleme şi cu mamografia - până la imposibilitatea desfăşurării acestei proceduri ".

Există şi metode mai puţin radicale, cum ar fi masajul, practicarea sportului sau respectarea unui anumit regim alimentar. În acest caz, rezultatele se vor vedea, fireşte, în netezirea şi îmbunătăţirea elasticităţii pielii, în ameliorarea tonusului sânilor. Aceste metode influenţează, însă, nu atât volumul sânilor, cât, mai ales, fermitatea şi forma lor.Aproximativ acelaşi efect vizual poate fi obţinut şi cu o postură dreaptă. Masajul cu vacuum poate duce, la rândul său, la perturbarea circulaţiei fluidelor la nivelul glandei mamare şi, prin urmare, la mastită.

Toate aceste riscuri au impus căutarea unor modalităţi cât mai eficiente pentru creşterea bustului, care să nu dăuneze sănătăţii. În 2016, la Congresul Mondial al cosmeticienilor şi chirurgilor-plasticieni IMCAS, a fost prezentat un produs revoluţionar, care schimbă atât percepţia problemei, cât şi modul de abordare al acesteia..

Crema se numeste Bust Size şi e bazată pe ingrediente 100% naturale, care permit, în cursul unei singure luni, mărirea sânilor cu 2 dimensiuni, fără proceduri şi intervenţii chirurgicale. Structura cremei este concepută de aşa manieră, încât se potriveşte pentru orice femeie, indiferent de vârstă şi nu provoacă efecte secundare..

Bust Size este deja recunoscut în unanimitate, ca produsul №1 în domeniul cosmetologiei estetice şi constitue o alternativă reală la intervenţia chirurgicală, neprezentând, totodată, vreun risc pentru sănătate. În plus, studiile clinice au relevat şi alte efecte pozitive: încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii, înlăturarea vergeturilor, precum şi corectarea formei bustului.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 26 Ianuarie

GLUME ÎN RELUARE

• Bula vine acasa zgariat tot pe fata, pe gat, pe maini.
  - Doamne sfinte, ce s-a intamplat ??
  - Am facut hora in jurul bradului.
  - Pai, si de ce esti zgariat in halul asta?
  - Eram putini!

• Un american viziteaza Bucurestiul cu un taximetrist. Trec pe lângã guvern:
  -Ce este cladirea asta asa mare?
  - Este palatul guvernului, domnule!
  - Si in cat timp a fost construita?
  - Cam în 10 ani!
  - Mult timp! La noi era gata in 2 ani! Stiti ca noi avem o tehnologie
  mai avansata!!!
  Taximetristul nu zice nimic. Mai merg ei ce mai merg si americanul iar
  intreaba:
  - Cladirea asta ce e?
  - Este sediul primãriei, domnule!
  - Si in cat timp a fost construita?
  - Cam in juma' de an!
  - Mult....la noi era gata in 2-3 luni!
  Taximetristul nu mai poate de nervi.
  Ajung si la Casa Poporului:
  - Ooooooo, dar ce e cladirea asta?
  La care taximetristul:
  - Nu stiu, ca azi dimineata nu era aici!!!

•  Doua femei dupa moartea lor. Prima o intreaba pe cealalta:
  - Cum ai murit?
  - Inghetata, zice cea de-a doua.
  - Ah, oribil... Cum este sa mori inghetata?
  - Tremuri, degetele te dor, dar dupa un timp devii calma ca si cum ai adormi.... Tu cum ai murit ?
  - Eu am facut stop cardiac. Credeam ca barbatul ma inseala si m-am decis sa termin odata cu minciunile. Am intrat in casa in plina zi si l-am gasit la televizor. Am cautat peste tot dar nu era nimeni, la subsol, in dormitor, in viteza dar totul era curat. Am urcat la etaj dar nici acolo nimic...In final am urcat in pod dar nu reusisem decit citeva scari sa urc cand am facut stop cardiac.
  Femeia cealalta zice:
  - O, Doamne!!! Daca ai fi verificat in lada frigorifica, azi am fi fost amandoua in viata...

• ........Doctorul american spune: 'La noi in America medicina e asa de avansata, ca scoatem un rinichi de la unu', il transplantam la altu' si dupa 6 saptamani ala deja isi cauta de lucru!' Doctorul german raspunde: 'E nimica toata, la noi in Germania scoatem un plaman de la unu', il transplantam la altu' si dupa 4 saptamani ala deja isi cauta de lucru!' Doctorul rus spune: 'Nici asta nu-i mare scofala, la noi in Rusia scoatem 1/2 de inima de la unu', o transplantam la altu' si dupa 2 saptamani amandoi deja isi cauta de lucru!' Se scoala doctorul roman si raspunde: 'N-avem ce sa comparam, toti sunteti inapoiati fata de noi: la noi in Romania am luat unul fara creier si fara inima, l-am pus ministru de finante si acum toti isi cauta de lucru

• Un tanar cumpara o cutie de viagra, ajunge acasa si din greseala papagalul mananca toate pastilele!
  Tanarul nestiind cum sa-l scoata din calduri, il baga in congelator...dupa cateva ore isi aminteste si de papagal,pe care il uitase in congelator....deschide usa,si vede papagalul transpirat tot.
  Tanarul, mirat...intreaba:
  -Ce-ai facut maaa??? Cum de esti asa transpirat???
  Papagalul:
  -Bey varule... tu sti cat de greu este sa cracanezi puii astia congelati???

• Un turist aflat in Scotia viziteaza Loch Ness-ul in  speranta de a-l  vedea pe Nessie.
  Dezamagit dupa o lunga asteptare, omul isi face curaj si  intreaba un localnic:
  - Cand se arata monstrul, de obicei?

-         Dupa cinci pahare de scotch, ii raspunde acesta.

• Toti oamenii se nasc egali in drepturi. Dupa care unii se  insoara...

• O femeie isi întreaba barbatul:

-         Dragostea ta este dragoste adevarata sau ma iubesti din  interes?
- Probabil este dragoste adevarata, pentru ca nu ma mai  interesezi de mult...


DE LA LUME ADUNATE...

GÂNDURI PESTE TIMP 26 Ianuarie