MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 1 FEBRUARIE 2019


 Bună dimineața, prieteni! Astăzi îmi scoate pansamentul după operație și voi ști dacă văd! Doamne ajută! Am trecut proba adevărului: văd și mulțumesc lui Dumnezeu pentru reușita operației! Se continuă tratamentul timp de o lună!

RELIGIE ORTODOXĂ 1 Februarie

Înainte – prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf Mc Trifon; Sf Mc Perpetua și Felicitas

Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului

Intru aceasta zi, invatatura la inainte-praznuirea Intampinarii Domnului nostru Iisus Hristos.

Sa stiti, iubitilor, ca in aceasta zi este inainte-praznuirea aducerii la templul din Ierusalim a Dumnului nostru Iisus Hristos, la patruzeci de zile de la nasterea Sa. Dupa legea lui Moise, ducerea aceasta la templu, la 40 de zile de la nastere, avea o indoita insemnatate: mai intai, mama copilului, la aceasta data, era datoare sa aduce jertfa, pentru curatirea ei, de toate sangerarile de la nasterea pruncului. Iar, in al doilea rand, dupa aceeasi lege, la 40 de zile de la nastere, mama unui copil de parte barbateasca, daca copilul era intaiul ei nascut, trebuia sa-si aduca la templu copilul, ca sa plateasca un pret si sa-si rascumpere copilul, pentru ca orice copil intai-nascut de parte barbateasca, era socotit partea lui Dumnezeu, dupa Lege.

Deci, acestor randuieli ale Legii vechi se supun si Maica Domnului si Dreptul Iosif, ducand la templu pe Iisus, la 40 de zile de la nasterea Sa. Si implinind Legea, supunandu-Se adica Legii, in numele tuturor, Mantuitorul Iisus Se face liber in fata Legii, si Se pregateste, astfel, sa lucreze ca Mantuitor al lumii, din mijlocul poporului si in numele tuturor popoarelor din lume, slobozind pe oameni dintr-o robie mult mai grea, din robia pacatului, robie din care Legea veche, insasi, nu putea sa elibereze pe oameni. Si puterea aceasta noua de mantuire, mai tare decat Legea, este puterea jertfei Mantuitorului Iisus pe Cruce, pentru a impaca pe oameni cu Dumnezeu, credinta in jertfa de mantuire a lui Iisus Dumnul si in fapte bune, facute de noi impreuna cu El. 

Aceasta este vestea cea buna pe care ne-o spune cantarea batranului Simeon, ca si marturisirea Proorocitei Ana, si, pe care o auzim in zilele acestea din Sfanta Evanghelie. Ca, luand Pruncul dumnezeiesc in brate, luminat de Duhul Sfant, batranul zice: “Acum slobozeste cu pace pe robul Tau Stapane, ca au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o inaintea tuturor popoarelor, lumina pe care sa o descopere neamurile si slava poporului Tau Israel”. 

Iisus Hristos este asadar puterea cea mare de mantuire a lui Dumnezeu in lume, El este lumina tuturor neamurilor, El este slava lui Israel, si a celui vechi si a celui nou. 

Drept aceea, rogu-va pe voi, sa taiem de la noi gandurile cele necuvioase si, ca o pavaza luand credinta, sa ne intarim impotriva inselaciunii celei fara de Dumnezeu. Ca sa nu ne aratam, prin lucrurile cele rele, luptandu-ne cu Domnul, ca Irod, ci, mai vartos, sa fim chiar ajutatori lui Dumnezeu, iubindu-L pe El din toata inima noastra si pe aproapele ce pa noi insine, precum a zis Domnul. Si stim cine sunt cei apropiati ai nostri! Oare nu sunt acestia, cu care facem mila, adica surzii, schiopii, flamanzii, strainii, pe care Domnul I-a numit frati ai Sai? Ca, daca vom face mila cu acestia, apoi acestia ne vor deschide usile Raiului si, fara de infruntare, ne vor duce inauntru, in patria noastra, daca zgarcenia noastra nu ne va inchide afara. Ca, Insusi Domnul, chemandu-ne pe noi intru acea Imparatie, zice: “Fiti milostivi, ca si Tatal vostru cel ceresc, milostiv este!” Fiti fii ai Celui Preainalt si partasi ai Imparatiei. Vedeti, deci, cum Dumnezeu pe cei milostivi, fii ai Sai ii numeste. Drept aceea, ascultand sfintele Lui cuvinte, sa le scriem in inimile noastre, ca sa-L auzim pe El graindu-ne: “Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua de la alcatuirea lumii!” Acestei Imparatii, mostenitori dorind a ne face, slavim pe Preasfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh! Amin. 

Sf Mc Trifon; Sf Mc Perpetua și Felicitas

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în cetatea Lampsac, din ţinutul Frigiei (Asia Mică), şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian al III-lea (238-244), Filip Arabul (244-248) şi Deciu (249-251).

A cunoscut încă din copilărie credinţa creştină şi, fiind sărac, păştea gâştele spre a-şi duce traiul. Pentru smerenia şi curăţia lui a primit darul vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor. De aceea a fost chemat la Roma, de împăratul Gordian, spre a vindeca pe fiica acestuia, cuprinsă de duh necurat. Deci, izgonind demonul, Sfântul Trifon a adus pe mulţi la Hristos, apoi s-a întors în satul său. Iar când Deciu a ajuns împărat, a pornit prigoană împotriva creştinilor şi a fost prins şi Sfântul Trifon. Fiind dus la Niceea, a fost aruncat în temniţă la porunca dregătorului Acvilin, mai-marele Bitiniei. Deci, fiind chemat să jertfească zeilor, el a mărturisit numele lui Hristos şi a fost chinuit în multe feluri: a fost tras pe roată, a fost purtat desculţ prin cetate, pe vreme de iarnă, prin zăpadă, până i-au degerat picioarele; a fost legat de cai, i s-au bătut cuie în picioare şi a fost ars pe coaste cu făclii şi trupul i-a fost sfâşiat cu gheare de fier. Şi, îndurând toate acestea, Sfântul nu înceta a grăi, îndemnând pe ceilalţi creştini să nu se depărteze de la Hristos, socotindu-se fericit că a suferit pentru El.

Rămânând neschimbat în hotărârea sa, a fost osândit la tăierea capului dar, nemaiapucând împlinirea poruncii, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în ziua de 1 februarie, în anul 250.

Sfântul Trifon este cunoscut ca ocrotitor al grădinarilor şi alungător al insectelor dăunătoare, fiind numărat şi între Sfinţii doctori fără de arginţi. Există tradiţia ca în ziua pomenirii sale să se săvârşească în biserici sau la casele credincioşilor Aghiasma mică, însoţită de rugăciunile din Molitfelnic atribuite Sfântului Trifon, destinate alungării dăunătorilor din vii, grădini şi ţarine.

Capul Sfântului se află la Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos, iar părţi din moaştele sale se găsesc şi la Bucureşti, la Paraclisul Palatului Patriarhal, la parohiile Cărămidarii de Jos şi Sfântul Vasile, la biserica Sfântul Sava din Iaşi, precum şi la alte locaşuri din ţara noastră.

Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas – Sfânta Muceniță Perpetua era originară din Cartagena. În momentul arestării, provocată de edictul împăratului, Perpetua era catehumenă, ca și tinerii Saturninus, Secundulus, sclavul Revocatus, Saturus și Felicitas, slujitoarea muceniței Perpetua. Cei șase creștini au fost întemnițați în Cartagina, în condiții foarte grele. Situația le-a fost ușurată, ca urmare a intervenției cu bani pe lângă conducerea închisorii, de către diaconii Tertius și Pomponius. Tinerei Perpetua i s-a părut închisoarea „un palat”, când a fost lăsată să-și alăpteze copilul. Însă dragostea și credința puternică în Iisus Hristos au fost mai presus decât dragostea de mamă, de părinți, care tot încercau să o înduplece să renunțe la creștinism și să scape de chinul carcerei.

Nu a trecut mult, și cei șase creștini au fost duși în forul din Cartagina, la judecată. Aici, i-a așteptat procuratorul Hilarianus, cel care le-a dat pedeapsa capitală, din cauza refuzului categoric exprimat de prizonieri, de a renunța la credința creștină. Astfel, ziua de naștere a cezarului (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de 7 martie anul 203, avea să pecetluiască viața celor șase, curmată în arenă, de fiarele sălbatice. În tot acest timp, Felicitas aștepta dintr-un moment într-altul să devină mamă. La fel ca și stăpâna sa, aceasta era nebună după Hristos.

Ea se ruga lui Dumnezeu să i se nască cât mai curând pruncul, pentru a fi alături de prietenii ei de martiriu (justiția romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată). Rugăciunile i-au fost ascultate. Copilul s-a născut la opt luni, cu două zile înainte de tortura finală. Felicitas a suferit mult în timpul nașterii fetiței sale, pe care a lăsat-o în grija unei surori creștine. A doua zi, cele două femei și cei trei tineri au fost duși în amfiteatrul din Cartagina, care a devenit neîncăpător. Cele două femei au fost rănite grav în arenă de către animalele sălbatice, iar în aceeași zi ele au primit cununa muceniciei prin sabie.

ISTORIE PE ZILE 1 Februarie

Evenimente

• 484: Regele vandalilor, Huneric (477 – 484), a organizat o întâlnire a episcopilor catolici cu episcopii arieni, iar pe 24 februarie 484, i-a scos cu forța pe episcopii catolici din locuințele lor și i-a exilat pe insula Corsica. Câțiva au fost martirizați, inclusiv fostul proconsul, împreună cu Frumentie și unii comercianți bogați, care au fost uciși, după ce au refuzat să devină ariani. Huneric sau Honeric (d. 23 decembrie 484), a fost rege al vandalilor (477-484) și fiul cel mai mare al lui Genseric. A renunțat la politica imperială a tatălui său și s-a concentrat în principal asupra afacerilor interne ale tarii sale.
• 1327 – Regele Edward al III-lea (n.13 noiembrie 1312 – d.21 iunie 1377) este incoronat la varsta de 14 ani rege al Angliei, insa tara este condusă de mama sa, regina Isabella si iubitul acesteia Roger Mortimer. Edward a fost încoronat  după ce tatăl său Edwaed al II-lea a fost detronat de către mama sa și  amantul acesteia,  lordul Roger Mortimer. La vârsta de șaptesprezece ani a condus  cu succes o lovitura de stat împotriva Mortimer, conducătorul de facto al țării, și-a început domnia sa personală. După o campanie de succes în Scotia, s-a      declarat moștenitorul de drept al tronului francez în 1337, începând ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de  razboiul de 100 de ani. Războiul a mers  bine pentru Anglia, care a obtinut  victorii la Crecy si Poittiers si a incheiat cu Franta in  conditii favorabile,  Tratatul de la Bretigny.  Este unul din cei șase monarhi britanici care   au condus Anglia  mai mult de cincizeci de ani.

·         1600: Mihai Viteazul semnează "Tratatul de închinare și credință" față de Rudolf al II-lea, împarat al Germaniei și rege al Poloniei și Ungariei. În schimbul recunoașterii suveranității sale, Rudolf al II-lea a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor și a garantat domnia ereditară în linie bărbătească

·         1789: A fost ales primul președinte al SUA, George Washington

·         1814: Lordul Byron a publicat "Corsarul"

·         1814: Vulcanul Mayon, situat în Filipine, a erupt, provocând moartea a aproximativ 1.200 de persoane.

·         1823: Într-un memoriu, vornicul Mihail Sturdza folosește, pentru prima dată în viața politică a Țărilor Române, noțiunea de "conservator", pentru a desemna tendințele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri

·         1847: Se inaugurează Teatrul de la Copou din Iași cu "Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg", tablou vivant de Gheorghe Asachi, și "Vicontele de Letorier", vodevil de Bayard și Dumanoir

·         1861 - S-a înfiinţat intendenţa militară română. Ziua Intendenţei Militare în România.

·         1861: Începe să funcționeze, la București, Arsenalul Armatei

·         1866: A fost înființată agenția de știri daneză "Ritzaus Bureau" (poartă numele întemeietorului său, Erik Nicola Ritzu)

·         1878 - A fost publicat primul buletin meteo săptămînal.

·         1880: Stabilirea de relații diplomatice la nivel de legație între România și Olanda

·         1880 Ion Luca Caragiale publică în "Convorbiri literare", farsa într-un act "Conu Leonida față cu reacțiunea"

·         1884: A fost publicată prima ediție a Oxford English Dictionary

·         1896: Premiera mondială a operei "Boema" de Puccini, la Torino

·         1905: A apărut, la București, "Viața nouă", publicație lunară, sub direcția lui Ovid Densusianu; revista a devenit principalul organ de presă al mișcării simboliste de la noi

·         1908: Regele Carlos I al Portugaliei și fiul său, prințul Luis Filipe, sunt uciși la Terreiro do Paco,Lisabona

·         1912: A apărut, la Iași, revista "Însemnări literare", sub direcția lui Mihail Sadoveanu și a lui George Topîrceanu

·         1914: Intră în funcțiune prima instalație centralizată feroviară din România, pe linia București-Ploiești.

·         1918: Rusia adoptă calendarul gregorian.

·         1919: A fost desemnata prima Miss America. Prima Miss America a fost aleasa  la New York, iar organizatorii au descoperit  mai târziu că “Miss” este destul de “doamna”; Edith Hyde era de fapt o femeie căsătorită şi mamă a doi copii.

·         1920: S-a înființat Institutul de Istorie Națională din Cluj-Napoca; fondat din inițiativa și cu sprijinul material al regelui Ferdinand I, Institutul a funcționat în cadrul Universității din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaș și Alexandru Lapedatu.

·         1939 – In Romania este remaniat guvernul Miron Cristea. Armand Calinescu va cumula functiile de viceprim- ministru, ministru de interne si ministru ad-interim de razboi. Sunt inclusi in guvern Ion Bujor si Ion Giugurtu, partizani ai apropierii de Germania nazista. A guvernat România în perioada 1 februarie – 6 martie.

·         1944: Evacuarea administrației civile din Transnistria, imediat după ianuarie 1944, când trupele sovietice de tancuri au rupt frontul în nordul Transnistriei.

·         1946: Norvegianul Trygve Lie (1896-1968) devine primul secretar general al ONU (până în 1953)

·         1946 – Parlamentul Ungariei aboleste dupa noua secole de existenta monarhia si  proclama Republica Ungara. Ungaria a fost eliberată de sub controlul trupelor naziste germane în urma ofensivei armatelor sovietice si romane din 1944 – 1945.. Lupte grele s-au dus în special pentru eliberarea Budapestei. După o perioadă scurtă de democratie, in anii 1946 – 1947, după anul 1948 liderul comunist Mátyás Rákosi a instaurat, sub ocupatie sovietică, regimul comunist, dictatorial șsi nepopular, după modelul sovietic al lui Stalin.

·         1958: Primul satelit al Americii este lansat cu succes în Cosmos. Plasat pe o orbită terestră de o rachetă "Jupiter-C", "Explorer" este destinat să transmită semnale pe Pământ, prin cele 2 emițătoare, de la o distanță variind între 340 și 2900 km.

·         1958: Egiptul și Siria alcătuiesc "Republica Arabă Unită", o structură care se declară, prin Constituție, parte a unei viitoare mari națiuni arabe.

·         1968: A fost înființată Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.

·         1974: Ilie Năstase este declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 și este distins, la New York, cu "Racheta de aur".

·         1978: Regizorul Roman Polanski plătește cauțiunea și fuge din Statele Unite în Franța după ce a pledat vinovat la acuzația de relații sexuale cu o fată de 13 ani.

·         1979: Ayatolahul Ruhollah Khomeini s-a întors la Teheran (Iran), după 15 ani de exil.

·         1983- RECORD ! Vigliotto Giovanni, un sicilian de 54 de ani acuzat de poligamie, spune in fata instanţei stupefiate ca este căsătorit cu  mai mult de 100 de femei, in 10 ţări diferite.

·         1990: Gabriel Liiceanu înființează la București editura Humanitas.

·         1991: România a obținut statutul de "invitat special" la Consiliul Europei. La 7 octombrie 1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline.

·         1992 - Stabilirea de relaţii diplomatice dintre România şi Ucraina.

·         1993: UM 0433 a primit denumirea de Școala Militară de Subofițeri de Poliție „Vasile Lascăr”.

·         1993 - S-a semnat, la Bruxelles, Acordul de Asociere a României la Comunităţile Europene, parafat la 17 noiembrie 1992.

·         1995: România semnează, la Strasbourg, alături de reprezentanții altor 20 de state, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei (a intrat în vigoare la 1 februarie 1998).

·         1995: A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul a fost semnat la 1 februarie 1993)

·         1995: La Cairo, se întîlnesc, pentru prima oară în istoria Orientului Mijlociu, liderii din Egipt, Iordania, Israel și Yasser Arafat, pentru a sprijini procesul de pace din regiune

·         1996: Lansarea în viața politică românească a Partidului "Alternativa României", condus de Varujan Vosganian, și devenit în 28 martie 1999 "Uniunea Forțelor de Dreapta".

·         1998: Intră în vigoare Convenția europeană pentru protecția minorităților naționale

·         1999: Iuri Voronțov, fostul ambasador al Rusiei în SUA, preia funcția de adjunct al secretarului general al ONU, Kofi Annan.

·         2001: Intră în vigoare legea care interzice oamenilor politici să accepte cadouri în schimbul unor servicii sau favoruri. Legea a fost adoptată de Parlamentul japonez la 22 noiembrie 2000.

·         2003 – Naveta americană “Columbia” se dezintegrează la revenirea  în atmosferă, la altitudinea de 63 km, deasupra Texasului . Naveta, lansată la 12 aprilie 1981, se afla la a 28-a misiune. Şi-au pierdut viaţa 7 astronauţi (6 americani şi unul israelian). Accidentul s-a petrecut cu putin timp înainte de terminarea celei de-a 28-a misiunt a navetei, STS-107. Pierderea navetei Columbia a fost rezultatul avariilor suferite în timpul lansării, când o parte din izolație, de mărimea unei serviete mici, s-a desprins din rezervorul principal exterior al navetei sub acțiunea forțelor aerodinamice. Resturile au lovit muchia frontală a aripii stângi, avariind sistemul de protecție termică (TPS), care o protejează de căldura generată de frecarea cu atmosfera la reintrarea în aceasta. Desi Columbia a rămas pe orbită, unii ingineri au suspectat că există probleme, dar managerii NASA au restrâns investigatia, pe motiv că nu se pot face prea multe, chiar dacă ar exista probleme.

·         2013 –  The Shard, cea mai înaltă clădire din Uniunea Europeană, este deschisa  pentru public. Este un zgârie-nori situat în Londra, Anglia, care masoara 309,6 m în înăltime. Constructia a fost terminată în data de 30 martie 2012.

Nașteri

* 1435: Amadeus al IX-lea (1 februarie 1435 – 30 martie 1472), numit cel Vesel, a fost Duce de Savoia din 1465 până în 1472. Biserica Catolică l-a venerat printr-o sărbătoare liturgică la 30 martie.

S-a născut la Thonon-les-Bains și a fost fiul lui Louis, Duce de Savoia și al Anne de Lusignan, fiica regelui Janus al Ciprului. În 1452, mama lui a aranjat o căsătorie politică cu Iolanda de Valois (1434–1478), sora regelui Ludovic al XI-lea al Franței și fiica regelui Carol al VII-lea al Franței. Din cauza epilepsiei și a retragerii lui, ea a fost lăsată la controlul statului.^[1] Franța și Sfântul Imperiu Roman au concurat pentru a obține controlul de importanță strategică al trecătorilor din Alpi și a rutelor comerciale.^[2] Influența franceză a crescut în Savoia și a implicat țara în războaiele dintre Franța și împărații Sfântului Imperiu Roman.^[3] Inițial Castelul Moncalleri din Piemont, Italia a fost construit în jurul anului 1100 ca o fortăreață pe un deal, pentru a controla accesul principal sudic la Torino. La mijlocul secolului al XV-lea Iolanda l-a transformat într-un palat regal renascentist.

Amadeus a fost un potector al călugărilor franciscani și a înzestrat alte case religioase drept case pentru îngrijirea celor săraci și suferinzi.^[2] El a făcut un pelerinaj la Saint-Claude în 1471.^[4] Amadeus a murit în 1472

mpreună cu soția sa Iolanda a avut zece copii:

1. Louis de Savoia (1453)
2. Ana de Savoia (1455–1480), căsătorită cu Frederic de Aragon (1452–1504), prinț de Altamura
3. Carol de Savoia (1456–1471), Prinț de Piedmont
4. Louise de Savoia (1462–1503), căsătorită în 1479 cu Hugh de Chalon
5. Filibert I de Savoia (1465–1482)
6. Bernard de Savoia (1467)
7. Carol I de Savoia (1468–1490)
8. James Louis de Savoia (1470–1485), Conte de Genevois
9. John Claude Galeazzo de Savoia (1472)
10. Maria de Savoia (?–1511)

·         1659: Jacob Roggeveen, explorator olandez (d. 1729)
* 1666: Marie Thérèse de Bourbon (1 februarie 1666 – 22 februarie 1732^[1]) a fost fiica lui Henri Jules, Prinț de Condé și a prințesei bavareze Anne Henriette. Ca membră a casei regale Casa de Bourbon, a fost prințesă de sânge. Ea împreună cu soțul ei au fost monarhi titulari ai Poloniei în 1697.

Marie Thérèse de Bourbon s-a născut la Hôtel de Condé din Paris la 1 februarie 1666 ca fiică a lui Henri Jules, Prinț de Condé, atunci Duce de Bourbon și a soției acestuia, Anne Henriette de Bavaria. A fost numită după soția regelui Ludovic al XIV-lea.

Din partea tatălui, ea era descendentă din casa regală franceză de Bourbon iar din partea mamei, din regalitatea engleză și Casa de Nassau. La naștere a primit titlul onorific de Mademoiselle de Bourbon.

În 1685, fratele ei mai mare, Louis de Bourbon, Duce de Bourbon (mai târziu Prinț de Condé), s-a căsătorit cu fiica naturală și recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea, Louise Françoise de Bourbon;

În 1692, sora ei, Anne Louise Bénédicte de Bourbon, s-a căsătorit cu cumnatul fratelui lor, Ducele de Maine;

În 1718, sora ei, Marie Anne de Bourbon, s-a căsătorit cu Ducele de Vendôme, un strănepot al regelui Henric al IV-lea al Franței.

Ea trebuia să se căsătorească cu prințul italian Emmanuel Philibert de Savoia.^[2] La acest plan s-a opus Ludovic al XIV-lea al Franței care dorea ca Emmanuel Philibert să se căsătorească cu o prințesă franceză, acordându-i poziția de moștenitor al Ducatului de Savoia. Mai târziu el s-a căsătorit cu Maria Angela Caterina d'Este, fiica generalului Borso d'Este.

La 22 ianuarie 1688, la Palatul Versailles, Marie-Thérèse s-a căsătorit cu François Louis, Prinț de Conti, șeful Casei de Bourbon-Conti. Mireasa era îndrăgostită de soțul ei însă atenția lui era îndreptată în altă parte. Era bine cunoscut la curte că avea o relație cu cumnata soției sale, Ducesa de Bourbon, și de asemenea se spunea despre tendințele lui homosexuale.^[3]

Prințesa de Conti, 1691

În 1697, Ludovic al XIV-lea a oferit tronul Poloniei soțului Mariei Thérèse. Prințul de Conti a plecat în Polonia pentru a inspecta posibilul său nou regat în timp ce soția lui a rămas în Franța; între timp Prințesa de Conti a devenit regină titulară a Poloniei iar soțul ei rege. Prin votul exprimat de poporul polonez, soțul ei era cel mai popular candidat însă când a ajuns la Gdańsk, a constatat că August al II-lea a luat puterea și s-a întors în Franța.

În 1709, soțul ei a murit la Paris. După decesul lui, Marie Thérèse și-a îndreptat atenția către renovarea reședinței Conti, Hôtel de Conti (numit și Palatul Conti). A încredințat lucrarea arhitectului Robert de Cotte, prim arhitect al regelui.

În 1713, fiica ei Marie Anne s-a căsătorit cu Louis Henri, Duce de Bourbon, fiul fostei metrese a soțului ei, Prințesa de Condé (fosta Ducesă de Bourbon). În aceeași zi, la Versailles, într-o dublă ceremonie, fiul ei, noul Prinț de Conti, s-a căsătorit cu un alt copil al Prințesei de Condé, Louise Élisabeth de Bourbon, care a preluat titlul pe care Marie Thérèse l-a deținut timp de aproape 30 de ani. În 1720, fiica ei Marie Anne a murit la Paris.

Marie Thérèse a murit la 22 februarie 1732 la Hôtel de Conti. După decesul ei, fiul său s-a mutat în alt palat din Paris; mai târziu l-a dăruit cumnatului său Ducele de Maine care l-a demolat.

Stră-strănepotul ei a fost Louis-Philippe al Franței, ultimul rege al Franței.

·         1690: Francesco Maria Veracini (* 1 februarie 1690, Florența - † 31 octombrie1768, Pisa), violonist și compozitor italian; virtuoz renumit al vremii, și-a desfășurat activitatea la Londra, Dresda și Praga. A compus opere, cantate, concerte și sonate pentru violă.

·         1701: Johan Agrell, compozitor german de origine suedeză (d. 1765)
* 1707: Frederick, Prinț de Wales (Frederick Louis; 1 februarie 1707 – 31 martie 1751) a fost membru al Casei de Hanovra, primul copil al regelui George al II-lea al Marii Britanii, tatăl regelui George al III-lea al Marii Britanii și străbunicul reginei Victoria a Regatului Unit.

În conformitate cu Actul de Reglementare adoptat de Parlamentul englez în 1701, Frederick era primul candidat la succesiunea la tronul britanic. S-a mutat în Marea Britanie ca urmare a încoronării tatălui său ca rege al țării și a fost numit Prinț de Wales. Din păcate n-a supraviețuit tatălui său, George al II-lea, iar după moartea acestuia, la 25 octombrie 1760, tronul a trecut fiului cel mare al Prințului Frederick, George, care a domnit ca regele George al III din 1760 până în 1820.

* 1761: Christia(a)n Hendrik Persoon (n. 1 februarie 1761, Stellenbosch – d. 16 noiembrie 1836, Paris) a fost un botanist și micolog de origine olandeză din Africa de Sud. El este privit, împreună cu renumitul său coleg Elias Magnus Fries, fondator al taxonomiei moderne (micologiei sistematice) în cadrul regnului Fungi, în conformitate cu o publicație de CG Loyd în 1924, cel mai mare geniu în acest domeniu.^[3] Abrevierea numelui său în cărți științifice este Pers.

Persoon, care a fost de origine germană și olandeză, a devenit la vârsta fragedă de 13 ani orfan, a părăsit patria, nevizând-o încă odată în viață. A plecat la Paris, unde s-a stabilit și la bătrânețe. Interesul său în botanică și micologie l-au dus la Universitatea din Leiden și Universitatea Georg-August din Göttingen. Dar s-a mutat curând la Halle, pentru a studia mai întâi teologia , apoi și medicina.^[4]

În 1799 Persoon a obținut doctoratul la Kaiserlich-Leopoldinisch-Carolinische Deutsche Akademie der Naturforscher în Erlangen, unde a fost deja cunoscut pentru munca sa în clasificarea ciupercilor. În plus de practică sa medicală, el a dedicat timpul liber pentru botanica și a publicat mai multe cărți valoroase despre ciuperci. Opera sa Synopsis Methodica Fungorum (1801) a fost o lucrare epică despre taxonomia bureților și August Karl Joseph Corda a considerat –o ca Cartea de aural timpului său. El a devenifost numit membru al Academiei Regale Suedeze de Științe.^[5]

Ierbarul valoros al lui Persoon, exemplarul incluzând multe specii, a fost a cumpărat de guvernul olandez, în 1825, pentru o sumă de 800 de guldeni și este astăzi inclus în colecția Herbarului Național al Olandei în Leiden, împreună cu o importantă colecție a corespondenței sale cu oameni de știința din această perioadă de timp. Genul Persoonia precum revista micologicä Persoonia sunt numite după el. Savantul a revizuit a revizuit clasificarea ciupercilor inaugurată de Carl von Linné evident.^[6]

Mormântul lui Persoon în Cimitirul Père-Lachaise

Marele savant a murit în sărăcie la Paris și a fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise.

* 1808: Prințesa Louise a Prusiei (germană Luise Auguste Wilhelmine Amalie von Preußen; 1 februarie 1808 – 6 decembrie 1870) a fost al nouălea copil și a patra fiică a lui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și Louise de Mecklenburg-Strelitz.

* 1835: Gheorghe Pop de Băsești (n. 1 august 1835, Băsești, Comitatul Sălaj – d. 23 februarie 1919) a fost un politician român din Transilvania, între 1881-1902 vicepreședinte, iar între 1902-1918 președinte al Partidului Național Român din Transilvania.

A urmat cursurile gimnaziale la Baia Mare și la liceul cezaro-crăiesc din Oradea, iar apoi a studiat științele juridice la Academia de Drept din Oradea. În anul 1860, după absolvirea studiilor, și-a început cariera mai întâi ca funcționar municipal la Oradea, iar apoi ca funcționar comitatens.

A fost fiul nobilei Susana Pop de Turț, membră a familiei nobiliare Pop de Negrești și de Turț

În 1872 a fost ales deputat în parlamentului ungar din partea cercului electoral Cehu Silvaniei, pe care l-a reprezentat până în 1881. A reprezentat pentru 9 ani interesele burgheziei românești din Transilvania în parlamentul de la Budapesta. La 9 august 1880 a propus, într-o conferință ținută la Turda, unirea tuturor românilor din Transilvania și Ungaria într-un singur partid național. În urma acestei propuneri s-a convocat, la 17 octombrie 1880, o conferință alcătuită din 30 de fruntași români din Transilvania și Ungaria, care au decis convocarea conferinței naționale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor naționale românești din Ungaria și unirea acestora sub numele de Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria.

Semnatarii Memorandumului
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, Dr. D.O.Barcianu, Gherasim Domide, Dr. Teodor Mihali, Dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, George Pop de Băsești, Dr. Ioan Rațiu, Dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albini

În perioada 1892-1894George Pop de Băsești a fost unul dintre liderii mișcării memorandiste, care cerea autonomia Transilvaniei și drepturi suplimentare pentru românii din Transilvania aflată în Austro-Ungaria. A fost unul dintre politicienii români condamnați la închisoare pentru susținerea Memorandumului, în cadrul procesului memorandiștilor de la Cluj în 1894. A prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A murit câteva luni mai târziu, la vârsta de 84 de ani. Urmașul său la conducerea PNR a fost Iuliu Maniu.

George Pop de Băsești și-a donat întreaga sa avere Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului "cu acel scop și acel mandat ca, din această avere, să se înființeze spre mărirea Atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului român o fundație perpetuă și neschimbată", iar "scopul fundației va fi promovarea culturii poporului românesc".

Pe terenul donat de George Pop de Băsești Bisericii Române Unite cu Roma a fost ridicată noua biserică greco-catolică din Băsești, cu hramul "Sfântul Gheorghe", sființită în anul 2005.

·         1838: Nicolae Gane, scriitor și politician român, membru (1908) al Academiei Române (d. 1916)

* 1842: Prințesa Frederica Wilhelmina Louise Elisabeth Alexandrine a Prusiei (1 februarie 1842 — 26 martie 1906) a fost membră a Casei de Hohenzollern ca fiică a Prințului Albert al Prusiei și a primei lui soții, Prințesa Marianne a Țărilor de Jos.

Alexandrine și sora ei mai mare, Charlotte Frederica.

Alexandrine ('Addy') a fost copilul cel mic al Prințului Albert al Prusiei și a soției acestuia, Prințesa Marianne a Țărilor de Jos. A fost numită după mătușa ei (și mai târziu soacra ei), Marea Ducesă de Mecklenburg-Schwerin.^[2] A avut doi frați mai mari: Prințesa Charlotte Frederica care s-a căsătorit cu Ducele de Saxa-Meiningenși a murit la 23 de ani, și Prințul Albert care a devenit regent al ducatului Brunswick.

Părinții ai au divorțat la 28 martie 1849.^[3]Mai târziu, tatăl ei s-a recăsătorit morganatic în 1853 cu una din doamnele de onoare, Rosalie von Rauch, care a fost numită Contesă de Hohenau. Cuplul a avut doi fii.
De asemenea, mama ei s-a recăsătorit morganatic cu fostul vizitiu Johannes van Rossum.

În timpul căsătoriei tulburente a părinților ei, Alexandrine a fost aproape adoptată de unchiul ei care nu avea copii și soția acestuia, regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei și regina Elisabeta Ludovica de Bavaria.

Alexandrine a fost considerată ca o mireasă potențială pentru tânărul cu un an mai mare decât ea, Albert Eduard, Prinț de Wales (viitorul Eduard al VII-lea al Regatului Unit), dar nu a fost considerată suficient de "inteligentă sau drăguță" de sora mai mare a acestuia, Prințesa Moștenitoare Victoria ('Vicky') a Prusiei.^[2][4] Prințul s-a căsătorit cu Alexandra a Danemarcei.

În ciuda comentariului ei, Vicky a avut o slăbiciune pentru Alexandrine, scriindu-i mamei sale că ea a fost "de altfel o fată excelentă și mult admirată aici"; Alexandrine avea un milion de dolari de la mama ei iar averea ei ar fi devenit și mai mare când s-ar fi căsătorit.^[2] Prin urmare, Vicky încercat să o căsătorească cu o altă rudă britanică, Prințul George, Duce de Cambridge.^[2] Totuși nici acest plan nu a avut succes.

Soțul Alexandrinei, Ducele Wilhelm.

La 9 decembrie 1865, Alexandrine s-a căsătorit cu vărul ei mult mai în vârstă, Ducele Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin (1827–1879).^[1] El era fiul cel mic al lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a mătușii Alexandrinei după numele cărei a fost botezată, Prințesa Alexandrine a Prusiei.

Wilhelm era cunoscut pentru caracterul libertin și pentru faptul că-i plăcea alcoolul așa că a fost o surpiză faptul că recent văduva și pioasa regina Elisabeta a consimțit la căsăorie.^[3] În două ocazii Wilhelm a lipsit de la comanda armatei prusace și a cerut-o în căsătorie pe celebra balerină Marie Taglioni; era considerat "oaia neagră" a familiei.^[3]

Fratele mai mare al lui Wilhelm, Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg, avea deja mulți copii din cele două căsătorii așa că nu existau șanse ca Wilhelm și Alexandrine să succeadă la tronul ducatului Mecklenburg-Schwerin. În timpul căsătoriei, cuplul a locuit la Palatul Bellevue din Berlin.
Mariajul nu a fost fericit, ea a încercat să scape de câteva ori însă a fost forțată să se întoarcă de mătușa și soacra ei Alexandrine.^[2] William a reușit cu greu să obțină o comandă lipsită de importanță în armata prusacă în timpul războiului franco-prusac.^[3] El a fost grav rănit de o explozie în timpul războiului, dar a continuat să trăiască până în 1879. Cuplul a avut o fiică:

• Ducesa Charlotte de Mecklenburg-Schwerin (7 noiembrie 1868 - 20 decembrie 1944); s-a căsătorit cu Prințul Heinrich XVIII Reuss de Köstritz și a avut copii.

După decesul soțului ei, Alexandrine și-a dedicat viața fiicei ei și a apărut rar în public.^[2] Alexandrine a murit la 26 martie 1906 la Schloss Marley, în apropiere de Potsdam, Brandenburg, Germania.^[1][5] Palatul Bellevue a fost ocupat de Prințul Eitel Friedrich al Prusiei și de noua lui mireasă Ducesa Sofia Charlotte de Oldenburg.

·      1848: Sava Henția (n. 1 februarie 1848, Sebeșel, Imperiul Austriac – d. 21 februarie 1904, Sebeșel, Austro-Ungaria) a fost un pictor realist, grafician, muralist și ilustrator de carte român. A făcut studiile la Școala de Belle Arte din București unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Tattarescu și Theodor Aman. A urmat cursurile de pictură la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts de la Paris sub îndrumarea pictorului Alexandre Cabanel. Cele mai bune aspecte pe care le-au dat mișcările artistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea pot fi întâlnite la o seamă de artiști care au îmbinat propriile calități profesionale, umane și de meșteșug cu concepțiile sănătoase despre rosturile artei. Un loc însemnat în rândurile lor îl ocupă Sava Henția care în mod similar pictorilor Mișu Popp sau Constantin Lecca, a fost la origini ardelean și s-a format ca pictor la București, ca mai toți oamenii de cultură ai acelor timpuri. Înscriindu-se în tendințele vremurilor în care s-au intensificat schimburile culturale dintre Ardeal și România, se poate spune că Sava Henția și-a adus contribuția la cristalizarea conștiinței naționaleromânești.

Aspirant devotat către marile compoziții, a realizat alegorii cu tematică mitologică sub influența stilistică a lui Pierre Prud'hon, cu umbre catifelate din care se detașează scăldate într-o lumină argintie, nuduri adolescentine pline de senzualitate. A realizat la Paris alegoriile Psyche părăsită de Amor și Aurora, lucrări care au rămas ca documente certe de îndrumări în pictura românească. Modul de execuție, sensibilitatea, carnalitatea senzuală și împlinită mascată de o boare argintie a luminii lunii aflată în crepuscul, cu motive preluate de la marele magician francez de la sfârșitul secolului al VIII-lea, nu au avut șanse de a se perpetua în opera unui alt artist român, așa cum nu au fost repetate nici măcar în opera lui Sava Henția.

A participat la Războiul de Independență (1877-1878), timp în care a pictat numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevărat reporter de război. Din acea perioadă au rămas desenele Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat. Alte desene au devenit ulterior compoziții executate în acuarelă și ulei, între care se remarcă lucrările Întâlnirea și Transport de provizii pe front. Ca și ceilalți pictori participanți la campania din 1877, Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea, el a avut rolul de a nota scene de luptă și din viața oștenilor în vederea pictării de compoziții istorice ulterioare. Cea mai importantă compoziție de război a lui Sava Henția este cea intitulată Lagărul, cunoscută și sub numele de Bivuac. Lucrarea este una din cele mai însemnate compoziții de acest gen care s-au făcut în România în secolul al XIX-lea. Alte lucrări importante care l-au definit ca reporter de război au fost: În tabără, Gara de mărfuri, Cai la conovăț, Turc cu narghilea, Vânzători de covoare.

Sava Henția a abordat pictura cu tematică istorică, cele mai reprezentative creații au fost: Ostașii lui Mihai Viteazul izgonind pe turci la Giurgiu, portretul lui Tudor Vladimirescu, Intrarea triumfală a lui Traianîn Sarmisegetuza, Legenda meșterului Manole, Moartea lui Ștefan cel Mare, Ștefan cel Mare după bătălia de la Codrii Cosminului și Sacrificiu roman.

Tematica socială prezentă și ea în opera artistului se remarcă în tablourile în care pictorul a înfățișat oameni ai străzii, cerșetori și copii săraci. În plus, Sava Henția a realizat picturi din care transpare pitorescul iarmaroacelor și al îngrămădirilor comerciale rurale. Reprezentative sunt: acuarela Bâlciu în Brebu ce este o îmbinare dintre peisaj, care are și o valoare documentară a epocii, și pitorescul scenei de gen; Vedere din Câmpina, Mahala din Herăstrău, O mahala din București și Târgul Moșilor.

Portretele au fost pentru Sava Henția una din direcțiile definitorii pe care a mers în desfășurarea stilului realist pe care l-a practicat. După perioada în care a fost pictor corespondent al Războiului din 1877, Henția a pictat cu preponderență portrete până la sfârșitul vieții. Se știe că el a debutat ca un bun portretist de factură realistă în reprezentarea omului, deziderat pe care nu l-a părăsit în întreaga sa carieră. După întoarcerea din Franța a făcut o serie de portrete, cu precădere cele din perioada 1877 - 1884: Femeia cu scrisoarea, portretul doctorului Marcovici, al generalului Carol Davila și cel mai reușit, al soției acestuia. D-na Davila este înfățișată în costum național cu o maramă de borangic care pune în evidență grația și feminitatea. Aceste portrete subliniază resursele pe care artistul le avea la îndemână pentru a înfățișa personajele atât ca fizionomii cât și ca imagini purtătoare de stări sufletești.

În pictura murală, Sava Henția s-a remarcat prin picturile pe care le-a făcut la Casa Vernescu, Casa Berceanu, picturile murale de la biserica din Brebu, Milcov, Răhău și Vințu de Jos, Săsciori, Mănăstirea Cernica și biserica din cimitirul de la Sebeș, Alba.

A realizat peisaje și naturi moarte. Prin stilul său realist, Henția a fost pregătit pentru surprinderea realității tactile a lucrurilor și Natura moartă cu pești poate sta cu mare cinste alături de cele mai reușite creații ale lui Ion Andreescu. Genul naturilor moarte a rezultat în mod firesc din pasiunea pe care artistul o avea pentru vânătoare și pescuit, sporturi care-i ofereau cu predilecție astfel de teme.

Datorită accentelor realiste ale operei sale, artistul a avut un succes relativ în timpul vieții. Pictura lui a fost considerată o reflexie a reproșului adus sistemului social de atunci și care adesea avea caracter de satiră. Nu în ultimul rând, din cauza consumatorilor de artă care nu aveau un interes pentru forme diversificate în varietatea nemărginită a artei, publicul nu a fost prea încântat de creațiile lui Sava Henția. Modelele uzitate de Nicolae Grigorescu au influențat puternic gustul în aprecierea lucrărilor unitare aflate în faza finală de execuție, ele fiind singurele care erau unanim acceptate. O pictură ca a lui Henția, mai puțin strălucită în retorica ei imediată, dar având calitatea de a fi mai adevărată și mai convingătoare, nu a fost înțeleasă. Ion Frunzetti a considerat că posteritatea datorează artistului Sava Henția o repunere în valoare a creației care a fost vitregită de către moda epocii în care a trăit și ea merită o așa zisă reabilitare. Posteritatea, în opinia biografului, trebuie să-i studieze opera și s-o facă cunoscută, prin simplul fapt că realismul pictorului și marele interes pe care l-a manifestat pentru înfățișarea oamenilor poate să-l definească ca un precursor.

·         1852- S-a nascut marele scriitor roman Ion Luca Caragiale (1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa – d. 9 iunie 1912, Berlin), primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei. L-a cunoscut pe Eminescu  pe cand tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, la  propunerea lui Mihail Pascaly. În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română. I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București. De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 – 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 – 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile. După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes. În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe.
În acelaşi an s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete. În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și un organ literar. Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist.“Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”. (Titu Maiorescu) Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco. În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

·         1860: Gustav Weigand, filolog german (d. 1930)

·        1868: Ștefan Luchian (n. 1/13 februarie 1868,^[1] Ștefănești, România – d. 28 iunie 1916, București, România^[4]) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.

Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.

Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.

A reușit să fixeze în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Referindu-se la arta picturii, Luchian spunea:

„Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.”

—Vasile Drăguț: Ștefan Luchian, Editura Meridiane, București, 1968, cop. 3

Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon, reticentă oricărei înnoiri și ostilă reprezentării realiste a vieții. Pictura lui a fost în același timp un semn al atitudinii de protest social, prin faptul că a redat viața de trudă a muncitorilor și a evocat condiția mizeră și socială a mahalalelor de odinioară. Regăsim astfel în tematica sa oameni nevoiași și umili, cu personalități de netăgăduit care au găsit în Luchian un perfect rezoneur de o neîngrădită afecțiune. Mai receptiv la nevoile și suferințele altora decât la propria boală, Luchian le-a înfățișat fără ostentație, cu discreție și cu o mare sinceritate.

Cu o stare materială precară și bolnav de scleroză multiplă după 1900, a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii. În această perioadă în care și-a concentrat toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură și toată dragostea pentru viață și pentru frumos spre pictarea florilor, Luchian a alăturat tehnicii uleiului, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie de neegalat.

Ștefan Luchian a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui Nicolae Grigorescu. Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său printr-un realism al tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire, precum și prin modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de care a dat dovadă. El și-a echilibrat lucrările din punct de vedere cromatic și prin exactitatea cu care și-a definit precizia planurilor compoziționale, a ajuns la o foarte modernă simplificare a formelor. Această realitate izvorâtă din analiza pe care criticii de artă au relevat-o, Luchian a fost apreciat la superlativ încă de la prima expoziție retrospectivă ce i-a fost organizată în anul 1939.

Surprinzătoare rămâne capacitatea cu care Ștefan Luchian, de-a lungul întregii sale cariere artistice, a trecut de la o tehnică la alta, a schimbat suportul stratului pictural și a plasat astfel, experimentul grafic în prim-planul modernității românești. Experimentele tehnice și cromatice, curajul demersului artistic, l-au plasat pe cea mai înaltă treaptă a artei moderne. Părerea criticii de artă este că, în domeniul impunerii graficii ca artă majoră, Ștefan Luchian a fost un deschizător de drumuri.

·         1884: Evgheni Zamiatin, scriitor rus (d. 1937)

·         1894: Lucian Grigorescu, pictor român (d. 1965)

* 1894: John Ford (1 februarie 1894 – 31 august 1973)^[6] a fost un regizor irlandezo-american de film.
A fost celebru atât pentru westernuri ca Diligența (Stagecoach), Căutătorii (The Searchers) și Omul care l-a ucis pe Liberty Valance (The Man Who Shot Liberty Valance) cât și pentru adaptarea unor romane clasice americane ca Fructele mâniei (The Grapes of Wrath). Cele 4 premii Oscar pentru cel mai bun regizor (1935, 1940, 1941, 1952) reprezintă un record, și unul dintre aceste filme, Ce verde era valea mea(How Green Was My Valley), a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film. A făcut filme mute și sonore, scurte și documentare.

·         1900 - S-a născut pictorul Vladimir Frimu (m.15.07.1967).

* 1901: William Clark Gable (n. 1 februarie 1901 - d. 16 noiembrie 1960) a fost unul din marii actori americani de film, cunoscut si ca The King of Hollywood (Regele Hollywood-ului) sau simplu The King (Regele). Gable și-a început cariera ca actor la teatru și a apărut în filme mute între 1924 și 1926 și a progresat cu roluri mai importante în cateva filme în 1931. În anul în care a urmat a primit primul sau rol principal.

Gable a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru It Happened One Night (1934), și a fost nominalizat pentru rolul principal din Mutiny on the Bounty (1935) și pentru cel mai cunoscut rol al său Rhett Butler din Pe aripile vântului (1939).

Gable a avut succes comercial și critic în filme ca: Red Dust (1932), Manhattan Melodrama (1934), San Francisco (1936), Saratoga (1937) Boom Town (1940), The Hucksters (1947) Homecoming (1948) și The Misfits (1961), care a fost ultima sa apariție pe ecran.

Gable a apărut alături de unele dintre cele mai populare actrițe ale vremii: Joan Crawford, alături de care a jucat în 8 filme; Myrna Loy a lucrat cu el de 7 ori și a jucat cu Jean Harlow în 6 producții. A jucat cu Lana Turner în 4 filme și în câte 3 filme cu Norma Shearer și Ava Gardner. Ultimul film al lui Gable, The Misfits (1961), alături de Marilyn Monroe, a fost de asemenea ultima ei apariție pe ecran.

Gable este considerat ca fiind unul dintre actorii cu cel mai mare succes în box-office din istorie.

·         1905: Emilio Gino Segrè, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1989)

·         1907 - S-a născut Oscar Lemnaru, prozator şi traducător (m.17.05.1968).

* 1915: Sir Stanley Matthews (n. 1 februarie 1915,^[4][5] Hanley[*], Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 23 februarie 2000,^[4] Newcastle-under-Lyme, Regatul Unit) a fost un jucător de fotbal din Marea Britanie.
* 1917: Kunitaka Sueoka (n. 1 februarie 1917) este un fost fotbalist japonez.

·         1922: Renata Tebaldi, soprană italiană (d. 2004)
* 1924: Victor Săhleanu (n. 1 februarie 1924, Gura Humorului - d. 29 august1997, București) a fost o personalitate plurivalentă a culturii românești. Activitatea sa multiplă (endocrinolog, antropolog, filozof, matematician, biofizician, poet, eseist) desfășurată pe parcursul a peste cinci decenii, a pus bazele abordării multidisciplinare în știința României de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Victor Aurelian Săhleanu s-a născut sub semnul Vărsătorului la Gura Humorului, jud.Suceava. Familia Săhlenilor e originară din Maramureș, satul Cuhea (din 1968 numit Bogdan Vodă). Numele Săhlean provine de la cuvântul “sâhlă” care înseamnă „pâlc de pădure”. Săhlenii s-au strămutat în Moldova în secolul al XIV-lea traversând pasul Prislopînsoțindu-l pe voievodul Bogdan I și s-au stabilit în partea de sud a Bucovinei. În secolul al XVII-lea un Săhlean a fost primar al Sucevei.

Tatăl său, Emil Săhleanu, era profesor, licențiat în matematică, doctor în științe biologice, histolog și paleontolog - și preda matematica, fizica, chimia. Cânta la vioară și la pian și avea o bibliotecă impresionantă și poseda o amplă colecție de discuri cu muzică clasică. Mama sa, Victoria Săhleanu (născută Ignătescu), descindea din patru generații succesive de preoți (bunicul lui Victor a fost preot la Mitocul Dragomirnei, lângî Suceava). Victor a crescut alături de fratele Alexandru și sora Melita (copii din prima căsătorie a tatălui său). Copil plin de curiozitate, era filatelist, ‘’se exersa” la pian (între 6 și 16 ani), visa răsfoind atlasele geografice, învăța istoria după manualele lui D.D. Pătrașcanu, citea Jules Verne, Karl May și Nicolae Iorga. În 1934 e înrolat la liceul “Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc.

Cu mama sa, Victoria, la o reuniune de familie în 1935

După moartea prematură a tatălui sau (1939), când Victor avea doar 15 ani, familia a trecut printr-o perioadă dificilă financiar, România fiind foarte afectată de criza economică mondială. A continuat la liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți, unde și-a luat bacalaureatul absolvind ca șef de promoție. În paralel cu continuarea studiilor, adolescentul a contribuit financiar dând meditații elevilor de liceu, unii chiar din clase mai mari. În liceu începe să țină un jurnal zilnic, pe care îl va continua toată viața - la moartea sa jurnalul cuprinzând peste 25.000 de pagini.

Studii

Valedictorian la "Aron Pumnul", Liceul de la Cernăuți.

În 1942 Victor Săhleanu începe cursurile Facultății de Medicină „Carol Davila” din București. Încă din anii studenției, este extern al unor spitale din București, preparator de microscopie al prof. E. Crăciun, de la catedra de anatomie patologică la Catedra de Anatomie Patologică (1946), intern prin concurs la Institutul de Endocrinologie (1948). În paralel, urmează cursuri la Facultatea de Filosofie (1945-1946). Termină Facultatea de Medicină ca șef de promoție (1949) și devine Doctor în Medicină și Chirurgie cu teza (240 de pagini) „Considerații asupra medicinii terenului”. În 1954, se înscrie la Facultatea de Fizică-Matematică a Universității din București, (examen și diplomă de absolvire 1961).

La Facultatea de Medicină o întâlnește pe Zoe Rusiu studentă, la pediatrie, colegă de an. După o relație de cinci ani, în iulie 1948 se căsătorește civil - și apoi religios la Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Ploiești. În 1951 se naște primul lor copil, Adrian George, urmat în 1955 de al doilea fiu, Valentin Victor. Familia are o dinamică complexă și uneori tensionată din cauza angajamentelor profesionale intense și neîncetate ale omului de știință.

La Școala de Medicină a cunoscut-o pe Zoe Rusiu, studentă de pediatrie și colegă, cu care s-a căsătorit după o relație de cinci ani (căsătoria civilă în iulie 1948, urmată de o nuntă religioasă la Catedrala Sfântul Petru și Pavel din Ploiești). Primul lor fiu, Adrian George, s-a născut în 1951, urmat în 1955 de Valentin Victor. Familia a avut o dinamică complexă și, uneori tensionată, datorită angajamentelor profesionale intense și neobosite ale omului de știință.

După căderea regimului comunist a lui Ceaușescu (decembrie 1989) revine în publicistică, îndeosebi la săptămânalul Viața Medicală, unde contribuie cu rubrica „Medicina, în alt fel”.

La 1 februarie 1990 este reintegrat ca director la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române, prin decret guvernamental. În decembrie 1989, înființează împreună cu scriitorul Toma George Maiorescu, Mișcarea Ecologică din România. Continuând efortului de a crea „singurul Institut de Antropologie cu o cuprindere atât de largă, pe plan mondial”, colaborează și coordonează o perspectivă antropologică cu viziune largă, colaborând cu biologi, medici, anatomiști, anatomopatologi, endocrinologi, psihologi, psihanaliști, sociologi, etnografi, etnologi, istorici, lingviști, biochimiști, fizicieni, biofizicieni, statisticieni, informaticieni, filosofi, specialiști în arte plastice, etc.). În paralel cu activitatea științifică și publicistică, predă cursuri post-universitare de antropologie (pentru studenții francofoni) la Centrul Demografic al ONU-București.

Călătorește în străinătate, în Franța unde i se acordă un titlu onorific și în SUA, la Boston, unde Adrian și Valentin sunt stabiliți din 1985. În conversațiile avute cu ei refuză ideea de a părăsi România și a se stabili în străinătate, afirmându-și apartenența la cultura româneasca „de care este legat cu un număr enorm de cordoane ombilicale”.

În august 1997 suferă o hemoragie cerebrală în urma căreia se stinge din viață în ziua de 29 august 1997.

* 1924: Emmanuel Scheffer (ebraică עמנואל שפר‎; n. 1 februarie 1924 – d. 28 decembrie 2012^[3]) a fost un fotbalist și antrenor născut în Germania.^[4] A fost antrenorul echipei naționale de fotbal a Israelului în două mandate, între anii 1968–1970 și 1978–1979, conducând echipa la Jocurile *Olimpice de vară din 1968,^[5] și la singurul Campionat Mondial la care a luat parte, cel din 1970

·         1926 - S-a născut actorul canadian Leslie Nielsen, veteran al cinematografiei, cu peste 60 de filme la activ si peste 1500 de aparitii în show-uri TV (“Kojak”, “Cine este şeful?”).

·         1928: Octavian Sava, dramaturg român, realizator TV, autor de texte umoristice

·         1931 – S-a nascut Boris Nikolaevici Elţîn, om politic, primul preşedinte al Federaţiei Ruse (12.06.1991-31.12.1999), primul şef de stat din întreaga existenţă a Rusiei care a renunţat de bunăvoie la putere, la 31.12.1999, la vîrsta de 68 de ani; (d.23.04.2007).

·         1932 - S-a născut prozatorul Anatolie Panis.

* 1932: Sorin Stati (n. 1 februarie 1932, București - d. 16 ianuarie 2008) a fost un lingvist român. S-a stabilit în Italia în 1971 unde obține cetățenia italiană (1978).

Absolvent al Facultății de Filologie a Universității București, secția "filologie clasică", în 1954.

Doctor în filologie la Universitatea București, titlu obținut în 1967 cu o teză de lingvistică generală ("Sistemul sintactic al limbii"), publicată la Editura Academiei Române sub titloul "Teorie și metodă în sintaxă" și tradusă în limba italiană ("Teoria e metodo nella sintassi", Bologna, Il Mulino, 1972). Predă limba și literatura română la Facultatea din Padova și ține cursuri la Facultatea de Litere din Veneția.

Doctorat de stat, cu mențiunea "très honorable", la Universitatea Sorbona (Paris) în 1978, cu o teză intitulată "Le système sémantique des adjectifs dans les langues romanes", ulterior publicată la Paris (editura Jean Fayard, 1979). În 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. După 1990 a colaborat la redactarea "Dicționarului limbii române", "Dicționarului ortoepic și de punctuație" și "Gramaticii limbii române" și a fost cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române.

·         1934: Nicolae Alexandru Breban (n. 1 februarie 1934, Baia Mare) este un scriitor, romancier, eseist, dramaturg și om de cultură româncontemporan. Din 14 ianuarie 2009 este membru titular al Academiei Române.

S-a născut la 1 februarie 1934, la Baia Mare, ca fiu al lui Vasile Breban, preot român unit (greco-catolic) în comuna Recea, Maramureș. Mama sa, Olga Constanța Esthera Breban, născută Böhmler, provenea dintr-o familie de comercianți germani, emigrați din Alsacia. Bunicul său, Nicolae Breban, a fost protopop unit în comuna Cicârlău, de lângă Baia Mare, unde a zidit o impozantă biserică și a fondat școala confesională română unită. Unchiul și nașul său, canonicul Alexandru Breban, a fost senator al Partidului Național Țărănesc. În 1941, familia sa s-a refugiat la Lugoj, după ce tatăl scriitorului a fost arestat în toamna anului 1940 de către autoritățile maghiare. Vasile Breban a funcționat la Lugoj în cadrul Episcopiei Unite. Nicolae Breban și-a început la Lugoj studiile gimnaziale și liceale.

În 1951 a fost exmatriculat din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj din cauza originii sale sociale.

Absolvă în 1952, la cursuri fără frecvență, Liceul „Oltea Doamna” din Oradea, după ce se angajase ca funcționar în acest oraș. Intenționează să se înscrie la Politehnică, fiind nevoit să intre, mai întâi, ca ucenic la fostele Uzine „23 August” din București, unde lucrează la sudură și strungărie, calificându-se apoi în meseria de strungar în fier. În 1953 se înscrie la Facultatea de Filosofie, măsluind actele, după cum mărturisește în Confesiuni violente, fiind dat însă afară după șase luni. Lecturile sale din Friedrich Nietzsche și Arthur Schopenhauer îl fac, de altfel, să devină suspect pentru decanul Athanase Joja.

La intervențiile tatălui său, este înscris din nou la Filosofie, dar, îmbolnăvindu-se de reumatism poliarticular acut, a fost silit să-și întrerupă studiile. Urmează o școală de șoferi profesioniști și lucrează apoi la garajul Ministerului de Finanțe, ca gestionar de piese auto. În 1956 devine student la limba germană, la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o abandonează după un an. La insistențele tatălui său, face o tentativă de a urma dreptul.

A deținut, la un moment dat, funcția de membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

• 1986-1989. Fără să se exileze propriu-zis, locuiește mai mult timp în reședința sa parisiană, alături de soția sa, Cristina, psiholog și expert în cartea de artă. Încercările sale de a organiza, împreună cu Dumitru Țepeneag, formarea unei Uniuni a Scriitorilor Români din exil eșuează, fiind privite cu suspiciune

• În 15 martie 1990 revine în țară, de la Paris. Inaugurează, începând cu data de 20 aprilie, în calitate de director, noua serie a revistei Contemporanul. Ideea europeană, propunându-și promovarea „criteriilor valorii după o jumătate de secol de ură contra valorii”, cum afirma în articolul-program al primului număr. În nr. 6, din 25 mai, al revistei publică piesa Culoarul cu șoareci.

·         1934 - S-a născut Bob Shane, vocalist şi chitarist american (Kingston Trio).

·         1935 - S-a născut Dieter Kuhn, dramaturg şi eseist german.

·         1936 - S-a născut poetul Nicolae Moţoc.

·         1937 - S-a născut Ray Sawyer, vocalist american (Dr. Hook).

·         1937 - S-a născut Don Everly, vocalist şi compozitor american (Everly Brothers).

·         1938: Constantin Popovici (n. 1 februarie 1938, Iași — d. 10 decembrie 1995, București) a fost un sculptor român, fiul sculptorului Ion Grigore Popovici(1907 – 1946) și al pictoriței Nadia Popovici (1910 – 1985).
Constantin Popovici a fost o personalitate artistică complexă. În 1967 a fost laureat al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici (UAP).

·         1939 - S-a născut Joe Sample, clăpar şi compozitor american de jazz (Crusaders).
* 1941: Teofil Codreanu (n. 1 februarie 1941, București - d. 10 ianuarie 2016, București) a fost un fotbalist român care a jucat la Rapid Bucuresti și pentru echipa națională de fotbal a României.

·         1944: Lucian Boia (n. 1 februarie 1944, București) este un istoric român care a publicat extensiv în domeniul istoriei ideilor și a imaginarului. Cartea sa Istorie și mit în conștiința românească s-a impus ca reper în istoriografia română, oferind o gamă de interpretări noi și stârnind numeroase dezbateri. Boia publică atât în română, cât și în franceză.

Lucian Boia s-a născut în 1944 la București, dar familia s-a mutat imediat la Câmpulung Muscel, datorită bombardamentelor americane asupra Capitalei. După mamă, Lucian Boia se trage dintr-o familie de italieni, din clanul Morandini, provenit din Predazzo, o comună din provincia Trento, regiunea Trentino-Alto Adige. Bunicul lui din partea maternă era inginer de drumuri și a venit în România să-și facă meseria. Tatăl său, Aurel Boia, care se trăgea dintr-o familie de mocani din Mărginimea Sibiuluicolonizați în Dobrogea^[1] [2], a fost o perioadă stenograf la Parlament iar mai târziu a devenit directorul unei școli postliceale de stenografie și secretariat^[3].

În 1962 Lucian Boia s-a înscris la facultatea de istorie, și în anul patru a devenit membru al PCR. Ca șef de promoție Boia a primit o bursă de studii de la profesorul Macurek de la Brno în Cehoslovacia. Întors în România, s-a înscris la doctorat și a devenit asistent stagiar la facultatea de istorie.^[1]

În perioada 1980-1990 a fost secretar general și vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Istorie a Istoriografiei^[4], fapt care i-a permis să călătorească frecvent în Occident.^[1]

În 1993 a devenit director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului

·         1944: Petru Popescu (n. 1 februarie 1944, București) este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română.

După terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secția limbi străine (germanice), licența luată în 1967 cu specializarea literatură comparată ^[4]. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”, pentru ca în 1969 să apară „Prins”, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referință al literaturii citadine.^[5] A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena(1971- 1972).

În 1974 acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional International Writing Program, ocazie cu care se hotărăște să nu se mai întoarcă în țară ^[4] .

Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood.

Provenit dintr-o familie de intelectuali (tatăl, Radu Popescu, a fost un cunoscut cronicar dramatic, iar mama, Nelly Cutava, actriță la Teatrul Nottara), a fost marcat de moartea prematură (la doar 13-14 ani) a unui frate geamăn (Pavel) și de divorțul părinților ^[6].

Odată cu publicarea primelor sale romane de succes a devenit obiectul atențiilor fiicei lui Ceaușescu, Zoia.^[7]

Se căsătorește după stabilirea în 1978 în Beverly Hills, California, cu Iris Friedman, descendenta unei familii de evrei din Cehia, cu care are doi copii, Adam (n. 1985) și Chloe (n. 1989).^[8]

Din 1992 revine curent în țară, unde îi sunt reeditate o parte din lucrările din perioada de până în 1974, în timp ce alte scrieri mai recente sunt traduse din engleză și publicate la diverse edituri.

·         1944 - S-a născut Tommy Duffy, vocalist american (Echoes).
* 1944: Cornel Patrichi (n. 1 aprilie 1944, București – d. 5 aprilie 2016, București) a fost un balerin, coregraf și actor român.

Născut în București pe 1 aprilie 1944, Patrichi a declarat că a urmat școala de balet „din întâmplare”: „Era 1953. (...)  A apărut o doamnă care ne-a întrebat dacă vrem să mergem la balet. Luase notele noastre de la sport și de la cultura generală. Așa am nimerit eu la școala de balet”.^[1] A absolvit Liceul de Coregrafie în 1962, fiind apoi angajat ca prim-balerin la Teatrul „Constantin Tănase” de unchiul său, Nicolae Patrichi, care era directorul muzical al teatrului. În 1972, directorul Teatrului „Fantasio” din Constanța i-a propus lui Patrichi sa fie prim-balerin. Timp de zece ani a făcut naveta București–Constanța: „ Era un tren pe la 6, la 9 ajungeai, făceai repetiția de dimineață, mergeam la hotel, care era foarte aproape de teatru, mâncam, mă odihneam, începea repetiția de după-amiază și pe la 9 seara aveam tren înapoi”.^[1]

În 1987 s-a mutat cu soția sa în Italia, fondând în Toscana propria școală de balet, Dance Studio Patrichi. În 1999 s-a întors în România și a devenit coregraf pentru emisiunea Vineri seara ne distrăm cu Florin Călinescu, la invitația actorului. A realizat optzeci și opt de balete într-o perioada de unsprezece luni, „cât face un coregraf toată viața”. În 2004, Patrichi a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler de către președintele României, Ion Iliescu.

Filmografie:

Coregraf

• Cîntecele mării (1970)
• Aventuri la Marea Neagră (1972)
• Actorul și sălbaticii (1975)
• În pulberea de stele (1976)
• Eu, tu, și... Ovidiu (1977)
• Viraj periculos (1983)

Actor

• Mens sana in corpore sano (1965)
• De trei ori București (1968)
• Balul de sâmbătă seara (1968)
• Pădurea pierdută (1971)
• Veronica (1972)
• Un august în flăcări (1973)
• Gloria nu cîntă (1976)
• Melodii, melodii (1978)
• Detașamentul Concordia (1980)

* 1945: Elena Roizen (n. 1 februarie 1945, Ovidiu, județul Constanța — d. 25 septembrie 2007, Constanța) a fost o cântăreață de muzică popularădobrogeană.^[1]

Și-a început cariera artistică în anul 1965, debutând la Radiodifuziunea Română cu cântecul Hai, Dunărea mea. A fost, pe rând, angajată a ansamblurilor „Brâulețul” din Constanța, „Nunta Zamfirei” din Eforie și „Dor Transilvan” din Bistrița.

A înregistrat peste 100 de piese pe discuri, casete, CD-uri.^{[necesită citare]}

A participat de-a lungul carierei la numeroase festivaluri, iar după moartea sa, Festivalul cântecului popular din Ovidiu îi poartă numele.

A fost căsătorită cu profesorul de limba engleză Marcel Roizen. Împreună au o fiică, Alina-Clara, care locuiește la Montreal, și un băiat, Mihai-Codruț, ofițer de marină. A fost mătușa cântăreței Paula Popescu-Kehnen, pseudonimul „Paula P’Cay“ (n. 1972, România)

·         1946: Aquilina Severin, cântăreață de muzică ușoară românească.

·         1946 - S-a născut Marcel Corniş-Pop, critic, teoretician literar şi traducător, stabilit în SUA din 1983 ("Anatomia balenei albe").

* 1947: Rozália Soós (ortografiat uneori și Rozalia Șooș^[1] sau Șoș^[2], n. 1 februarie1947, Târgu Mureș) este o fostă handbalistă română ce a jucat pentru echipa națională a României pe postul de pivot.
*1949: George Friedman (n. 1 februarie 1949, Budapesta, Republica Ungaria[*]) este un om de științe politice și autor american. El este fondatorul și CEO al companiei de previziune și analiză geopolitică Geopolitical Futures. El este si fondatorul companiei private de informații STRATFOR^[1], de unde a plecat in 2015. Este autor a mai multor cărți, printre care The Next 100 Years, The Next Decade, America's Secret War, The Intelligence Edge, The Coming War With Japan și The Future of War

·         1950 - S-a născut Richard Williams, chitarist american (Kansas).

·         1950: Mike Campbell, chitarist american (Tom Petty and the Heartbreakers)

·         1950 - S-a născut Walter Seyffer, vocalist german (The Gravers, Wintergarden).
* 1955: Michael Haulică (n. 1 februarie 1955, Armășești, județul Vâlcea) este un scriitor român de science-fiction.

În 1978 a absolvit Facultatea de Matematică, specializarea Informatică a Universității Transilvania din Brașov. A fost programator timp de 25 de ani, apoi s-a dedicat în întregime scrisului.

În prezent este redactor la Editura Art și coordonator al colecțiilor de SF&F ale editurii Paladin. Este redactor-șef al revistei Argos.

Din 2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

* 1956: Maria Theresia Fekter (n. 1 februarie 1956, Attnang-Puchheim, Austria) este o politiciană austriacă, membră a Partidului Popular Austriac (ÖVP). Între 2011-2013 a fost ministru federal al finanțelor.

·         1957 - S-a născut Doma Adamek, jucatoare canadiană de bowling.
* 1963: Yasuharu Kurata (n. 1 februarie 1963) este un fost fotbalist japonez.
* 1963: Vasil Țușco (în ucraineană Василь Петрович Цушко) (n. 1 februarie1963, satul Cioara-Murza, raionul Tarutino, Ucraina) este un politician ucrainean de etnie moldovenească (română). A îndeplinit funcția de deputat în Rada Supremă a Ucrainei (1994-2006) și ministru al afacerilor interne (2006-2007).
 ·         1965: Brandon Bruce Lee (n. 1 februarie 1965, Oakland, California, SUA - d. 31 martie 1993) a fost un actor american, artist marțial, fiul lui Bruce Lee. Brandon Lee a fost singurul fiu al artistului marțial și actor Bruce Lee și Linda Lee Cadwell (née Emery).

A început cariera de actor cu rol de sprijin în filmul Kung Fu: The Movie, a jucat în mai multe filme de acțiune cu buget redus la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, cum ar fi Legacy of Rage (1986), Showdown in Little Tokyo (1991), Rapid Fire (1992).

Pe 31 martie 1993, Lee a murit în timpul filmării The Crow. Filmul a fost lansat în 1994, cu ajutorul dublurilor de cascadorii și a efectelor speciale, fiind o dedicație pentru Brandon și logodnica acestuia.

·         1965 - S-a născut prinţesa Stephanie de Monaco, fiica cea mai mica a prinţesei Grace şi a prinţului Rainier III de Monaco. Printesa Stephanie de Monaco (Stephanie Marie Elizabeth Grimaldi), este un membru al familiei regale Monaco. În 1986, ea a înregistrat în studioul unui prieten apropiat prima ei piesa muzicala, „Hurricane”, compusa si scrisa de Romano Musumarra Marie Leonor. Piesa a avut inca de la lansare un succes fenomenal si a ramas  aproape patru luni in Top 50. În cele din urmă, tatăl său a admis ca e mândru de ceea ce Stephanie  a făcut și a apreciat  piesa.

·         1965 - S-a născut actorul american Brandon Lee, fiul legendarului Bruce Lee (m.31.03.1993).

·         1965 - S-a născut Sherilyn Fenn, actriţă americană („Twin Peaks”).
* 1965: Roberta Angelilli (n. 1 februarie 1965) este un om politic italian, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Italiei.

Ea este un substitut pentru Comisia pentru dezvoltare regională, membră a Delegației pentru relațiile cu statele din Golf, inclusiv Yemen și substitut pentru Delegația pentru relațiile cu Elveția, Islanda și Norvegiași cu Comisia parlamentară mixtă a Spațiului Economic European (SEE).

* 1966: Gigi Christian Chiru (n. 1 februarie 1966) este un politician român, senator în Parlamentul României.

·         1967 - S-a născut Derrick Thomas, baschetbalist britanic.
* 1967: Ioan Dîrzu (n. 1 februarie 1967) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
* 1967: Victor Țopa (n. 1 februarie 1967, Șendreni, Nisporeni)^[1][2] este un om de afaceri și politician din Republica Moldova, care în perioada 19 aprilie 2001 - 12 decembrie 2001 a deținut funcția de Ministru al Transporturilor și Comunicațiilor al Republicii Moldova^[3] în Guvernul Tarlev–1.^[4] Înainte de a deveni ministru, a fost director al Administrației de Stat a Aviației Civile (ASAC) din Moldova

·         1968: Lisa Marie Presley (n. 1 februarie 1968) este o cantareata americană. Ea este unicul copil al lui Elvis și Priscilla Presley.

Presley a fost căsătorită de patru ori. În 1988, s-a căsătorit cu muzicianul Danny Keough, împreună cu care a avut un fiu și o fiică. În 1994 ei au divorțat și Lisa Marie s-a căsătorit cu cântărețul pop Michael Jackson, ca după doi ani să divorțeze și de acesta. În 2002 ea s-a căsătorit cu actorul Nicolas Cage, cu care la fel a avut un mariaj de doar doi ani. În 2006 Lisa Marie s-a căsătorit cu producătorul muzical Michael Lockwood, cu care are două fete gemene. În 2010, familia lor s-a mutat în 'Coe's Hall', Rotherfield, East Sussex, Anglia, Regatul Unit

* 1968: Vlad Marcoci (n. 1 februarie 1968) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
* 1969: Gabriel Omar Batistuta (n. 1 februarie 1969, Reconquista, Argentina), poreclit „Batigol” sau El Ángel Gabriel, este un fost fotbalist internațional argentinian. Prolificul atacant argentinian a jucat o mare parte din cariera sa la echipa italiană Fiorentina fiind al optulea marcator din toate timpurile din Serie A cu 184 de goluri în 318 meciuri între 1991 și 2003. La nivel internațional, este cel mai bun marcator din istoria echipei naționale de fotbal a Argentinei cu 56 de goluri în 78 de meciuri, reprezentându-și țara la trei Campionate Mondiale. În 2004, a fost trecut în lista FIFA 100 și în lista „125 Greatest Living Footballers”.
* 1969: Brian Jeffrey Krause (n. 1 februarie 1969) este un actor american.

·         1970: Nicoleta Matei (n. 1 februarie 1970 în Ploiești, România), cunoscută simplu ca Nico, este o cântăreață română de muzică pop și vedetă de televiziune. Nico și soțul ei au un studio propriu.

1990 - A terminat Școala Populară de Artă din Ploiești și a devenit solista Teatrului Toma Caragiu din localitate, secția estradă.

A cântat peste hotare cu contract:

• 1993, China - programe de bar;
• 2001, Japonia - programe de varietăți.

1996-1999 - Patru ediții la rând, a obținut premiul pentru cea mai bună solistă vocală la Festivalul Național al teatrelor de estradă de la Constanța.

1998 - A obținut premiul I pentru cea mai bună voce feminină la Festivalul "Ion Vasilescu";

1999 - A obținut premiul al II-lea la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia pentru piesa "Și dacă viața mea". În 1999 a debutat în muzica românească.

1999-2002 - A avut o colaborare cu B.U.G. Mafia pentru albumul acestora, "CASA", la piesa "Cine e cu noi". Tot în aceeași perioadă a colaborat cu Morometzii pentru piesa "Tic Tac 123". În același an, a ajuns în finala Selecției Naționale Eurovision cu piesa "The Only One". Concursul Eurovision a reprezentat pentru Nico o miză importantă deoarece a participat și în anii următori - 2002, 2003, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009 - la acest concurs.

2003 - A obținut premiul al II-lea la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”, Brașov. Tot în acest an a lansat primul disc intitulat "Gând pentru ei", care cuprinde colaborări cu Cabron, Don Baxter și Puya (La Familia) dar și Laurențiu Matei, soțul interpretei.

2004 - În Bulgaria, la Varna, a obținut marele premiu și alte 4 premii la Festivalul "Discovery Fest". Tot în același an în Kazahstan, la Alma Ata, a obținut Marele Premiu și trofeul "Vocea Asiei"^[1] și locul al II-lea la Festivalul de la Mamaia, (secția creație, compozitor Andrei Tudor).

2007 - Nico a trecut de preselecția națională pentru concursul Eurovision cu două piese, "Dulce amăruie" (compusă de Costi Ioniță) și "Love is all you need" (Laurențiu Matei). Prima s-a calificat în finală.

2008 - A câștigat dreptul de a reprezenta România la concursul Eurovision 2008, care a avut loc la Belgrad, Serbia, cu melodia "Pe-o margine de lume", interpretată alături de Vlad Miriță. Clasându-se pe locul 7 în semifinală, piesa a ajuns în finala competiției, obținând 45 de puncte și locul 20 din 25 de țări participante.

* 1971: Marcelinho Carioca (n. 1 februarie 1971) este un fost fotbalist brazilian.
* 1971: Adriana Victor Lessa (n. 1 februarie 1971,^[1] Guarulhos, Brazilia) este o actriță, cântăreață, prezentator și radiodifuzor brazilian.

Înainte de a începe să lucreze ca actriță în anul 1986 cu regizorul de teatru Antunes Filho, Adriana a fost atlet și a participat la echipa de volei a Sport Club Corinthians Paulista și a echipei de atleți din orașul Guarulhos.

În TV, a debutat în Araponga, în TV Globo,^[2] începând alte câteva lucrări. După ceva timp, Adriana a câștigat un rol în miniseria Chiquinha Gonzaga, dar marele succes a venit cu Naná, în romanul Terra Nostra.^[3]În TV Globo au făcut, de asemenea, Aquarela do Brasil, Clona^[4] și Stăpâna destinului.^[5]

Adriana Lessa

A lansat programul TV Fama împreună cu Nelson Rubens și Íris Stefanelli pe RedeTV! din 2006 până în 2010.^[6][7]

Ea a fost singura braziliană care a participat la muzica Folies Bergère din Las Vegas, la invitația programului Amaury Jr.^[8]

În 2010 a semnat un contract cu SBT pentru a acționa în noile Corações Feridos.^[9][10] În 2012, sa întors la Globo, cu programul Na Moral, unde a realizat o docudrama

* 1971: Michael C. Hall (n. Michael Carlyle Hall,^[1] 1 februarie 1971) este un actor american de televiziune a căror roluri includ pe David Fisher din drama Six Feet Under și pe Dexter Morgan din serialul Dexter. În 2009, Hall a câștigat un Premiul Globul de Aur și un Screen Actors Guild Awards pentru rolul său în Dexter

·         1973: Yuri Landman, constructor de instrumente muzicale
* 1975: Oleg Fistican (n. 1 februarie 1975, Chișinău) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist internațional moldovean, care a jucat pe postul de fundaș.
* 1977: Libor Sionko (n. 1 februarie 1977, Ostrava, Cehoslovacia, astăzi în Cehia) este un fotbalist ceh care joacă la echipa din țara sa natală Sparta Praga.
* 1979: Alexandru Conovaru (n. 1 februarie 1979, București) este actor al Teatrului de Comedie.

S-a născut la 1 februarie 1979 în București. A absolvit în 2001 Facultatea de actorie, Universitatea Ecologică, București, clasa profesoarei Margareta Pogonat.

În prezent actor al Teatrului de Comedie din București și prezentator al emisiunii Matinal 710^[1] la postul de televiziune B1 TV.

Experiență profesională:

Teatru

• Un domn - Hamlet, regia Liviu Ciulei, Teatrul L. S. Bulandra, 2001

• Un cavaler - Regele Lear, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul L. S. Bulandra, 2002

• Harry Berlin - Doamna în negru, adaptare dupa Murray Schisgal, regia Alexandru Conovaru, Teatrul de Comedie, 2004

• Svistunov - Revizorul, regia Horațiu Mălăele, Teatrul de Comedie, 2006

• Al doilea soldat - Galy-Gay, regia Lucian Giurchescu,Teatrul de Comedie, 2007

• Ernst - Fata de matase artificiala regia Vlad Massaci,Teatrul de Comedie, 2008

Filme

• Neînvinsă-i dragostea, regia Mihnea Columbeanu, 1993

• Regăsire, regia Aurel Badea, 1998.

• Trei frați de belea (2006)

• 4 luni 3 săptămâni și 2 zile, regia Cristian Mungiu, 2007

• Amintiri din epoca de aur, regia Cristian Mungiu, 2007

Televiziune[modificare | modificare sursă]

Emisiuni pentru copii:

• Personaj - Claunissimo, TVR, 1992

• Ping Pong, TVR, 1994.

• Host - emisiunea 100% Romania - ProTV, 2001(2 episoade pilot)

• Personaj în emisiunea - Petrecerea, Acasă TV, 2002.

• Producător al emisiunilor - Lanțul slăbiciunilor, ProTV, 2001 – 2002, Moș Crăciun există, Câștigi fără să știi, 2002, Coca-colaforia, 2002.

• Regizor al emisiunilor - Marea demascare, Acasă TV, 2002, Revelion, Acasă TV, 2003.

• Producator al Revelionului 2002, ProTV.

• Regizor Realitatea TV, 2005.

• Co-prezentator emisiunea Iartă-mă, TVR1, 2006-2007

• Prezentator B1TV, 2007-prezent

Actor în spoturile publicitare

• A.N.L. – 2001
• Kreskova – 2002
• “Mr. Proper” – 2004
• Ciuc – 2005
• Bank Post – 2005
• Samsung – 2006
• Ciuc — 2006
• ING fond de pensii-2007

* 1979: Rachelle Lefevre (n. Rachelle Marie Lefevre, 1 februarie 1979) este o actrița canadiană, cunoscută pentru rolul Victoria din filmele Twilight(2008) și continuarea sa New Moon (2009), bazate pe romanele lui Stephenie Meyer.

* 1979: Juan Silveira dos Santos (prununțat xuˈɐ̃ siɫˈvejɾɐ dus ˈsɐ̃tus; n. 1 februarie 1979, Rio de Janeiro), cunoscut sub numele de Juan, este un jucător de fotbal brazilian, care joacă ca fundaș central la echipa italiană Roma și la echipa națională de fotbal a Braziliei.

* 1980: Simona Spiridon (n. 1 februarie 1980 în Roman, România) este o jucătoare de handbal româno-austriacă ce a jucat până de curând pentru clubul din Superliga rusă Zvezda Zvenigorod. De asemenea, Spiridon este fostă componentă a echipei naționale a Austriei.

* 1984: Darren Barr Fletcher (n. 1 februarie 1984, Dalkeith, Scoția) este un fotbalist scoțian care evoluează la Stoke City și la echipa națională de fotbal a Scoției.

* 1984: Marius Matei (n. 1 februarie 1984, Galați) este un jucător de fotbalromân care joacă pentru Foresta Suceava în Liga a II-a. Și-a făcut debutul în Liga I la data 29 august 2007 și este cunoscut pentru evoluția sa pentru echipele FC Vaslui și Oțelul Galați.

*1987: Sebastian Boenisch (pronunție în poloneză: [sɛˈbastjan ˈbɛɲiʂ], pronunțat în germană /zeˈbasti̯an ˈbøːnɪʃ/; n. 1 februarie 1987) (cunoscut anterior ca Pniowski [ˈpɲɔfskʲi]) este un polonez fotbalist care joacă pe postul de fundaș stânga pentru TSV 1860 Munchen și la echipa națională a Poloniei.
* 1987: Giuseppe Rossi (Teaneck, Statele unite ale americii; 1 februarie din anul 1987) este un fotbalist Italian născut în Statele unite ale americii. Joacă ca atacant la Genoa în Serie A din Italia
* 1987: Ronda Jean Rousey (Riverside County, 1 februarie 1987) este o luptătoare americană de arte marțiale mixte și judoka retrasă. Rousey a fost prima campioană la categoria cocoș feminină din UFC, precum și fostă campioană la aceeași categorie, în desființată,Strikeforce. Învingând majoritatea adversalelor prin predare (armbar sau braț de pârghie), Rousey a devenit prima femeie americană care a câștigat o medalie olimpică la judo (bronz), obținută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008.^[1]

În 2013 Ronda a fost luptătoarea numărul unu în de arte martiale mixte feminine din lume. În prezent, este clasată pe poziția a doua la categoria sa de greutate.

* 1990: Daniel „Dan” Gosling (n. 2 februarie 1990, Brixham, Anglia) este un fotbalist englez care evoluează la clubul Bournemouth din Premier League.
* 1994: Harry Edward Styles (n. 1 februarie 1994,^[1] Redditch, Regatul Unit) este un cântăreț, textier,filantrop și actorenglez.Acesta a crescut în Holmes Chapel, Cheshire până la vârsta de șaisprezece ani.

Styles a participat în 2010 la audițiile emisiunii The X Factor, însă nu a avansat în fazele superioare ale competiției pe cont propriu. Tânărul interpret, alături de alți patru băieți eliminați, la recomandarea lui Nicole Scherzinger – care era invitată în juriul emisiunii, au revenit în concurs ca grup. Formația, numită One Direction,a terminat pe locul trei în cadrul emisiunii The X Factor, însă avea să se bucure de succes internațional remarcabil. Grupul a lansat cinci albume studio, a susținut nenumărate turnee globale și a câștigat o serie de premii muzicale,devenind una dintre cele mai cunoscute si apreciate formații vreodată.Succesul acestora a fost nemaivăzut,fenomenul fiind deseori asemănat cu moștenirea lăsată de legendara trupă The Beatles.Aceștia si-au încheiat temporar activitatea muzicală la începutul anului 2016.

În iunie 2016, Styles a semnat un contract cu casa de discuri Columbia Records, iar debutul său ca artist solo avea să se materializeze prin piesa „Sign of the Times”, care a urcat pe primul loc în clasamentele internaționale. Primul său album studio, Harry Styles (2017), a primit o multitudine de aprecieri și critice favorabile,debutând în vârful topurilor muzicale mondiale.

În același an Harry Styles a debutat ca actor în filmul de război regizat de Christopher Nolan, Dunkirk(considerat de critici una dintre cele mai valoroase pelicule ale anului,câștigând o serie de premii Oscar,BAFTA și Globuri de Aur).

* 1995: Rachele Risaliti (n. 1 februarie 1995, Prato) este o balerină și fotomodel, care a fost aleasă Miss Italia în 2016.^[1][2]

Este dansatoare profesionistă în trupa Etruria Team, cu care a câștigat Campionatul European de Gymnaestrada^⁠(en) din Helsingborg, în 2014.

În august 2016 a câștigat titlul de Miss Toscana

Decese

·         1248: Henric al II-lea, Duce de Brabant (b. 1207)

·         1328 – A murit  regele Frantei Carol al IV-lea, cunoscut sub numele de  “Cel Drept”; (n. 18/19 iunie 1294). A  fost rege al Franței și al Navarei (sub numele Carol I) și Conte de Champagne, din 1322 până la moartea sa si  ultimul rege francez al Casei Capet.

·         1691: Papa Alexandru al VIII-lea (n. 1610)

* 1733: Frederic Augustus I sau August al II-lea cel Puternic (germanăAugust II der Starke; poloneză August II Mocny; lituaniană Augustas II; 12 mai 1670 – 1 februarie 1733) a fost Elector de Saxonia (ca Frederic Augustus I) și rege al Poloniei și Mare Duce de Lituania (ca Augustus II). A fost o figură pregnantă a luxului de la curte și a absolutismului german în perioada căruia s-a clădit mult în stil baroc, a fost un colecționar al operelor de artă, Dresda devenind în timpul său o metropolă culturală.
În timpul domniei sale nobilii de la curtea sa se amestecă în războiul nordic (1700- 1721) război pentru hegemonie în bazinul Mării Baltice dintre Polonia, Rusia, Prusia și Danemarca cu Norvegia, război cu ghinion pentru Polonia și Saxonia.
Neputința sa de a realiza reformele necesare în statul Polono-Lituan au permis Imperiului Rus să-și extindă sfera de influență, politica lui fiind probabil una din cauzele războiului de șapte ani (1756-1763).

* 1749: Françoise-Marie de Bourbon, Ducesă de Orléans (4 mai 1677 - 1 februarie 1749) a fost cel de-al șaselea copil nelegitim și ultima fiică a lui Ludovic al XIV-lea al Franței și a celei mai faimoase metrese, Madame de Montespan.

·         1799 - A murit Ferdinand Kobell, pictor si gravor german.

·         1851: Mary Shelley, scriitoare britanică (n. 1797)
* 1864: Luisa Maria Tereza de Bourbon-Artois, prințesă regală a Franței (n. 21 septembrie 1819, Paris; d. 1 februarie 1864, Venedig), a fost o prințesă din casa de Bourbon, a fost de asemenea ducesă domnitoare de Parma mai târziu regentă a Ducatului Parma.

A fost fiica cea mare a Prințului Charles, Duce de Berry (fiul cel mic al regelui Carol al X-lea al Franței), și a soției sale, Carolina de Neapole și Sicilia (fiica regelui Francisc I al celor Două Sicilii). Tatăl Louisei a murit când ea avea cinci luni.

Când bunicul ei a abdicat în 1830, Louise împreună cu restul familiei a plecat în exil, stabilindu-se în cele din urmă în Austria. Ca nepoată a unui rege, Louise a fost petite-fille de France. Fratele ei mai mic, Henri, Duce de Bordeaux, a fost rege al Franței și al Navarei de la 2 până la 9 august 1830 iar după această dată pretendent legitimist la tronul Franței în perioada 1844 -1883.

Louise Marie Thérèse d'Artois, Ducesă de Parma împreună cu trei dintre copiii ei, 1849

La 10 noiembrie 1845, la Schloss Frohsdorf în Austria, Louise s-a căsătorit cu Ferdinando Carlo, Prinț Ereditar de Lucca, cunoscut după anul 1849 drept Carol al III-lea, Duce de Parma și Piacenza. La 17 decembrie 1847 împărăteasa Marie Louise a murit și socrul ei i-a succedat ca Ducele Carol al II-lea de Parma. Ducatul de Lucca a fost incorporat Marelui Ducat de Toscana iar soțul ei a devenit Prinț Ereditar de Parma.

Socrul ei a fost Duce de Parma timp de câteva luni. În martie 1848 a izbucnit revoluția la Parma susținută de regele Carol Albert al Sardiniei. Ferdinando Carlo a fugit din Parma însă a fost luat prizonier la Cremona. A rămas prizonier la Milano timp de câteva luni până când guvernul britanic a negociat eliberarea lui. După o scurtă perioadă în insula Malta el a călătorit la Neapole apoi la Livorno unde s-a reîntâlnit cu soția lui care tocmai născuse pe primul lor fiu. Apoi familia s-a refugiat în Anglia și Scoția.

În august 1848 armata austriacă a intrat în Parma și l-a restaurat oficial pe Carol al II-lea. Totuși, Ferdinando Carlo și familia lui au rămas în Anglia deoarece ostilitățile au continuat între armatele austriece și piemonteze. De mai mulți ani Carol al II-lea a vrut să abdice în favoarea lui Ferdinando Carlo, dar a întârziat în speranța că atunci când va face lucru acesta lucrurile ar fi fost mult mai sigure pentru fiul său.

La 24 martie 1849 s-a anunțat abdicarea lui Carol al II-lea. Ferdinando Carlo, care încă locuia în Anglia, i-a succedat ca Duce de Parma și Piacenza sub numele de Carol al III-lea. La 18 mai 1849 soțul ei a revenit la Parma însă două zile mai târziu a părăsit-o din nou. El nu a preluat administrarea ducatului până la 25 august.

Când soțul ei a fost ucis în 1854, Louise a servit ca regentă pentru tânărul lor fiu, devenit Ducele Robert I.

Louise a murit la 1 februarie 1864 la vârsta de 44 de ani la palazzo Giustinian din Veneția.

·         1903: George Stokes, matematician și fizician irlandez (d. 1819)

·         1908: Carlos (Diplomatul sau Martirul; portugheză o Diplomata sau o Martirizado; n. 28 septembrie 1863 – d. 1 februarie 1908) a fost al 33-lea (sau al 34-lea sau 35-lea potrivit unor istorici) și penultimul rege al Portugaliei. A fost primul rege portughez de la Sebastian al Portugaliei(1578) care a avut o moarte violentă. Acest lucru s-a întâmplat în 1908, când Carlos a fost asasinat la Lisabona când călătorea într-o trăsură deschisă împreună cu familia regală.

Carlos s-a născut la Lisabona, Portugalia. Tatăl său a fost regele Luís, al doilea fiu al regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Mama sa a fost regina Maria Pia de Savoia, fiica lui Victor Emmanuel al II-lea, rege al Italiei. A avut un frate, Infantele Afonso, Duce de Porto.

Verii primari pe linie paternă includ pe: Frederic Augustus al III-lea de Saxonia, Prințesa Maria Josepha de Saxonia, Prințul Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen și Ferdinand I al României.

Verii primari pe linie maternă includ pe: Napoléon Victor Bonaparte, Victor Emmanuel al III-lea al Italiei, Emanuele Filiberto, al 2-lea Duce de Aosta, Vittorio Emanuele, Conte de Torino, Luigi Amedeo, Duce de Abruzzi, Umberto, Conte de Salemi.

A avut o educație intensă și a fost pregătit să domnească ca monarh constituțional. În 1883 a călătorit în Italia, Anglia, Franța și Germania, unde și-a îmbunătățit cunoștințele despre civilizația modernă a timpului său. În 1883, 1886 și 1888 a domnit ca regent în timp ce tatăl său a călătorit în Europa, așa cum era tradiția printre regii portughezi constituționali. Tatăl său, Luís I, l-a sfătuit să fie modest și să se concentreze pe studiu.

Primele discuții legate de căsătorie s-au purtat pentru una dintre fiicele lui Frederic al III-lea, împăratul Germaniei, dar religia a reprezentat o problemă insurmontabilă și presiunile diplomației britanice au împiedicat căsătoria. Apoi, a întâlnit și s-a căsătorit cu prințesa Amélie de Orléans, fiica cea mare a lui Filip, Conte de Paris, pretendent la tronul Franței.

Carlos I

Carlos a devenit rege la 19 octombrie 1889. Tratatele coloniale cu Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei (unul semnat în august 1890 care a definit frontierele lor din Africa de-a lungul râurilor Zambezi și Congo și un altul semnat la 14 octombrie 1899, care a confirmat tratatele coloniale din secolul al XVII-lea) au stabilizat situația din Africa. Aceste acorduri au fost totuși nepopulare în Portugalia, unde au fost văzute ca fiind în defavoarea țării.

Pe plan intern, Portugalia a fost declarată în faliment de două ori: la 14 iunie 1892 și la 10 mai 1902, lucru care a provocat tulburări industriale, antagonism socialist și republican și critici de presă la adresa monarhiei. Carlos a răspuns prin numirea lui João Franco ca prim-ministru și ulterior va accepta dizolvarea parlamentului.

Ca patron al științelor și artelor, regele Carlos a participat activ la celebrarea a 500 de ani (în 1894) de la nașterea Prințului Henric Navigatorul. Anul următor l-a decorat pe faimosul poet portughez João de Deusîn cadrul unei ceremonii la Lisabona. Lui Carlos îi plăcea explorarea maritimă și a publicat studiile sale în acest domeniu.

La 1 februarie 1908 familia regală s-a întors de la Vila Viçosa la Lisabona. Au călătorit cu trenul la Barreiro și, de acolo, au luat un vas cu aburi cu care au traversat râul Tagus și au debarcat în centrul Lisabonei. În drum spre palatul regal, trăsura deschisă cu Carlos I și familia sa a trecut prin Terreiro do Paço. În timp ce traversau piața, doi activiști republicani, Alfredo Costa și Manuel Buiça, au tras focuri de armă din mulțime.

Regele a murit imediat, moștenitorul său, Luís Filipe, a fost rănit mortal iar Prințul Manuel a fost lovit în braț. Doar regina a scăpat fără răni. Cei doi asasini au fost uciși pe loc de către poliție și bodyguarzi; un spectator nevinovat a fost ucis, de asemenea, în confuzia generală. Douăzeci de minute mai târziu a murit și prințul Luís Filipe. Câteva zile mai târziu, fiul cel mic, prințul Manuel, a fost proclamat rege al Portugaliei. El a fost ultimul rege al Portugaliei.

·         1944 - A murit pictorul olandez Piet Mondrian, fondatorul neoplasticismului ("Compoziţie cu roşu şi negru") (n.07.03.1872).

·         1945 - A murit poetul Ion Siugariu (n.1914).

·         1945: Johan Huizinga, eseist și istoric de artă olandez (n. 1872)

·         1945: Prințul Kiril al Bulgariei (n. 1895)

* 1949: Nicolae D. Cocea (n. 29 noiembrie 1880, Bârlad - d. 1 februarie 1949, București) a fost un avocat, scriitor, jurnalist, publicist român, politiciancomunist și mason.

Este fratele lui Alice Cocea și tatăl Dinei Cocea, două actrițe de succes în Franța și respectiv în România. A fost ginerele fondatorului ziarului Adevărul, marxistul Constantin Mille. Între anii 1928 și 1945 a locuit la Sighișoara.

Tatăl său a fost generalul de armată Dumitru Cocea, familia Cocea fiind de origine albaneză, descendenți a-i serdarului Gheorghe Cocea.^[2][3]Mama sa, Cleopatra, publicist și jurnalistă, provenită dintr-o familie de mici proprietari agricoli, a avut o mare influență asupra modelării tănărului Nicolae

neral german (n. 1890)

·         1958: Clinton Joseph Davisson, fizician american, laureat Nobel (n. 1881)

·         1966 -A murit  Buster Keaton, comic american, cunoscut drept “omul care nu râde niciodată” (n. 1896).

·         1970:  Alice Săvulescu, botanist român, membră (1963) a Academiei Române (n. 1905)

·         1976: Werner Heisenberg, fizician german, laureat Nobel (n. 1901)

·         1976: Hans Richter (artist), avangardist german (n. 1888)

·         1982: Radu Petrescu, prozator român (n. 1927)

·         1986 - A murit Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1982 (n.31.01.1902).
* 2003: Michael Phillip Anderson (25 decembrie 1959 – 1 februarie 2003) a fost un ofițer în United States Air Force și astronaut NASA. A zburat pentru prima dată în naveta spațială Endeavour în 1998 ca specialist al misiunii. A făcut parte din misiunea STS-107, fiind unul dintre cei șapte membri ai echipajului care au murit în Dezastrul navetei spațiale Columbia.
* 2003: David McDowell Brown (16 aprilie 1956 – 1 februarie 2003) a fost un căpitan în United States Navy și astronaut NASA. A făcut parte din misiunea STS-107, fiind unul dintre cei șapte membri ai echipajului care au murit în Dezastrul navetei spațiale Columbia.^[1] Deși a devenit astronaut în 1996, el nu mai luase parte anterior la nicio misiune spațială.
* 2003: Kalpana Chawla (17 martie 1962^[2][a] – 1 februarie 2003) s-a născut în Karnal (India). Ea a fost primul astronaut indiano-american^[3] și prima femeie indiană în spațiu.^[4] A zburat pentru prima dată în naveta spațialăColumbia în 1997 ca specialist al misiunii și operator al brațului robotic. În 2003, Chawla a fost unul dintre cei șapte membri ai echipajului care au murit în Dezastrul navetei spațiale Columbia
* 2003: Laurel Blair Salton Clark (10 martie 1961 – 1 februarie 2003) a fost un medic militar, căpitan în United States Navy, astronaut NASA și specialist spațial american. A făcut parte din misiunea STS-107, fiind unul dintre cei șapte membri ai echipajului care au murit în Dezastrul navetei spațiale Columbia
* 2009: Anastasie Iordache (n. 18 mai 1933, comuna Seaca de Pădure, județul Dolj – d. 1 februarie 2009, București) a fost un istoric român.

S-a născută la 18 mai 1933, în comuna Seaca de Pădure, județul Dolj.

Clasele primare le face în comuna natală, urmând Liceul Pedagogic din Craiova, după care, se înscrie la Facultatea de Istorie a Universității din București, pe care o absolvă în 1958, fiind șef de promoție.

Ca o recunoaștere a valorii și calității sale a fost repartizat la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, unde s-a specializat și a studiat, jumătate de secol, Istoria Modernă a României pe tot parcursul secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului XX.

·         2012: Wisława Szymborska, poetă poloneză, laureat Nobel (n. 1923)

·         2014: José Luis Aragonés Suárez (pronunție în spaniolă: /xoˈse ˈlwis aɾaɣoˈnes ˈswaɾeθ/; 28 iulie 1938 – 1 februarie 2014^[1]), cunoscut mai bine ca Luis Aragonés a fost un jucător și antrenor spaniol de fotbal.^[2]

Aragonés a petrecut cea mai mare parte a carierei sale ca jucător și antrenor al lui Atlético Madrid. A fost un jucător proeminent iar apoi antrenor al lui Atlético, o echipă de succes în anii 1960-1970. Cu el în lot, echipa a câștigat de patru ori La Liga, a ajuns în finala Cupei Europene 1973-1974 și a câștigat Cupa Intercontinentală. Între 1964 și 1974 el a jucat în 265 de meciuri de campionat pentru Atlético, marcând 123 de goluri. El a mai jucat pentru alte câteva cluburi, printre care și Real Madrid, și a evoluat în 11 meciuri pentru selecționata Spaniei, marcând trei goluri. În afară de Atlético, Aragonés a mai antrenat alte 7 echipe din Spania, dar și echipa națională de fotbal a Spaniei pe care a condus-o spre al doilea ei titlu european, câștigând Euro 2008. După Euro 2008 el devine antrenor al clubului turc Fenerbahçe, aceasta fiind unica dată când Aragonés a antrenat în afara Spaniei. Luis Aragonés a decedat pe 1 februarie 2014, la vârsta de 75 de ani

·         2014: Maximilian Schell, actor austriac (n. 1930)

·         2015: Aldo Ciccolini (n. 15 august 1925, Napoli - d. 1 februarie 2015^[6], Asnières-sur-Seine) a fost un pianist italian, cu cetățenie franceză din 1969. Este renumit ca interpret al lui Erik Satie, Maurice Ravel, Claude Debussy și Franz Liszt.
* 2017: Constantin Dinulescu (n. 19 aprilie 1931, d. 1 februarie 2017) a fost un fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.^[1]A mai jucat pentru AFC Progresul București.

Sărbători

·         Înainte - prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mucenite Perpetua și Felicitas (calendar ortodox)

·         Sf. Veridiana (calendar romano-catolic)

·         Preserbarea Întâmpinării Domnului. Sf. Trifon (calendar greco-catolic)

·         Etiopia: Ziua patrioților, prin care se celebrează sfârșitul ocupației italiene în 1941

·         România: Ziua Intendenței Militare - s-a înființat intendența militară română (1861)

ARTE 1 Februarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 1 Februarie

Renata Tebaldi

Renata Tebaldi - The Best Of Opera Pieces: 

La Boheme - Freni, Raimondi, Martino, Panerai. Full Opera: 

MUZICĂ 1 Februarie

Francesco Maria Veracini, compozitor Italian

Johan Agrell, compozitor german de origine suedeză

Renata Tebaldi

Renata Tebaldi - Recital

Bob Shane, vocalist şi chitarist american (Kingston Trio)

Ray Sawyer, vocalist american (Dr. Hook)

Don Everly, vocalist şi compozitor american (Everly Brothers)

Joe Sample, clăpar şi compozitor american de jazz (Crusaders)

Tommy Duffy, vocalist american (Echoes)

Echoes 

Aquilina Severin

Richard Williams, chitarist american (Kansas)

Mike Campbell, chitarist american (Tom Petty and the Heartbreakers)

Walter Seyffer, vocalist german (The Gravers, Wintergarden)

Lisa Marie Presley

Lisa Marie Presley - Storm & Grace (FULL ALBUM): 

Nicoleta Matei (Nico)

Nico - Poate undeva...

Aldo Ciccolini, pianist italo-francez

ÎNREGISTRĂRI NOI:

POEZIE 1 Februarie

Poetul Nicolae Moţoc

Coroniţă de scai pentru câştigător 

Balonul ţine îndesate sub presiune
toate închipuirile unui bărbat
despre-un cămin fericit

De câte ori se-şteaptă la un şut
balonul îşi deschide gura brăzdată
de şireturi să ronţăie un fir de iarbă

Depărtarea ştie că se poate regăsi
şi-n balonul care ţopăie pentru bucuria
tribunelor c-o singură spectatoare

Dar balonul ştie că se rostogoleşte
şi pentru dragostea pusă în joc a unui copil

Trebuia s-ascult - îşi zice cramponierul -
de sfatul lăzii mele de campanie
prevăzută cu zurlii campanele:
Nu-ţi mai ridica femeia aşa de sus
dacă nu vrei s-alergi în pantalonaşi
după propriul tău cap

Câteva sunete dintr-un paradis laic 

Bucuria jertfei (purificarea bărbatului singur) la bordul
Unei bărci zimţuite cu dinţi de harpii începe prin a-l face
Mai conştient de el însuşi şi sfârşeşte c-un salt în apnee

O redingotă peticită cu prevederi şi perversiuni astrale
Se desface din cuierul depărtării şi el şleampăd şi confuz

Abia ieşit din adâncuri se prinde într-un dans al apelor
Şi-şi dă târcoale fidel unei obsesii prea intime sau străine

Ceva incert între un ochi cu nostalgia auzului şi o ureche
Cu nostalgia văzului
Deşi după ce-a deprins arta supravieţurii micilor greşeli
Ar trebui să-şi facă un pustiu de bine şi să greşească fatal
Dar vai câte visuri nu se înclină dinaintea stăruinţelor
Dorinţei faţă de care moartea păleşte şi se autodizolvă
Înainte de a le proba himeric dulceaţa şi îndreptăţirea!

Aici te priveşti fără speranţă în sparte oglinzi
De care depinzi deşi nu mai vrei să te-aduni
Din cioburi de gesturi Iar dacă asculţi de legi
Din adâncul depărtării doar sorcovit de ramuri
Profetice de salcâm mai crezi că prin moarte
Eşti chemat să pluteşti în extaz deasupra mării

A încerca prosteşte să scoţi sunete pure pe care nimeni
Nu le mai aude din nervurile încâlcite ale frunzei de viţă
A încerca să eviţi orice ţintă când te îmbraci în ecouri
De valuri şi în irizaţii de curcubee smulse de pe capete
De bufniţe nu înseamnă să îţi iubeşti prea mult destinul?

Când nici bucuria de a trăi nu-i loialitate fără condiţii faţă
De reverberaţiile eşecului iar de te uiţi c-o largă îngăduinţă
Spre toate câte ţi se refuză nu este normal să conchizi
Că n-ai de ce să taci în favoarea celui ce nu-şi doreşte
Decât să-mprumute simultan sau pe rând chipul celorlalţi?

Grozav e de privit adolescentul rătăcit în mulţime asuprit
Într-un moment de falsă limpezime de ispita unei aventuri
Pentru care doar cei din jur sunt convinşi că are chemare

E mult mai bine - dacă le ai - să-ţi deschizi aripile asupra
Cui nu-şi doreşte fluierând una din melodie la modă stri
Gate de raperi răguşiţi şi cu logaritmii deschişi la prohab
Decât să plonjezi voios schimbat în pulberi de stridii şi ra
pana în deciziile opresive ale dispersiei şi diagenezei

Scamatoarea cu ochelari roz 

Singur / într-un timp al nimănui
transparent şi dens ca lentila
unui telescop de astrograf
încă mai tânjesc să-mi simt inima
sub călcâi de femeie tânără

Mă las răsfăţat de spaima
sau voioasa mea deznădejde
care noaptea ia înfăţişarea unei sirene blonde
cu ochelari roz / îmi intră în casă pe fereastră
şi în timp ce-mi dă târcoale
înghite treisprezece cuţite de bucătărie

Ultima dată răstoarnă
pe masă lângă PC-ul meu Siemens Nixdorf
(luat la second hand) un juvelnic
cu peşti vii şi înainte să-şi facă numărul
se dezbracă / îmi sare pe genunchi
râde şi fumează ca la ea acasă

Abia încep să-mi dau seama
cât este de uşoară
şi amazoana îmi spune
că vom lucra împreună / Eu voi curăţa peştii
iar ea mă învaţă să fac dragoste
şi de câte ori voi suspina de plăcere
va înghiţi un cuţit de bucătărie

Cum se mai fâţâie şi chicoteşte
cu fiecare moacă măslinie sau crap spintecat
când îi strâng şoldurile fragede între coate

Şi cum mai geme şi cum mai tremură
când mojmondesc cu degetele
cleioase şi le smulg
bieţilor peşti din cap
gingaş zimţuitele lor pânze roşii de traforaj

Este curând la al zecilea cuţit înghiţit
şiroind de sânge şi icre
când câţiva bibani îi sar pe genunchi / între pulpe
şi peştoaica prevăzută
cu două cozi / încearcă să-i prindă
şi-i scapă între sâni
de unde îşi mişcă ritmic boticurile roz

N-am încotro îmi hârâie solzoasa
cu limba-n ureche după ce înghite
şi-al doisprezecelea cuţit
Bucuria sau aventura bucuriei
în marginea cruzimii
îmi porunceşte
să fiu cu ochii pe aceşti peşti în agonie
să le culeg spasmele / să mă scald
ca-ntr-un râu în acest desfrâu
de ţipete mute / dacă vreau
când te iubesc să cunosc extazul...

în curând n-o mai văd printre salturile
caraşilor de pe masă
care parcă vor să zboare
Doar câţiva lufari
o privesc liniştiţi printr-o perdea de solzi
când farmazoana înghite şi-al treisprezecelea cuţit
şi / cum s-ar zice mor fericiţi

Biografie Nicolae Motoc
Poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc s-a născut la data de 1 februarie 1935, la Feteşti, judeţul Ialomiţa. 
Acesta este absolvent al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrîn“ şi al Şcolii de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu“, unde l-a avut coleg pe Nicolae Labiş. Scriitorul Nicolae Motoc este membru al USR, Filiala Dobrogea, din anul 1972. 
A fost director al revistei de literatură "Metafora" (Basarabi) (serie nouă), 1996-1997 şi redactor-şef adjunct al revistei "Tomis", din 1966-2001.
Premii: Marele Premiu "Ovidius" pentru romanul "Dignidad", Premiul pentru poezie al Filialei "Dobrogea" a U.S. şi al revistei "Tomis" pt. volumul "Fragilităţi", Premiul revistei "Orion" pentru cel mai bun poem renga.
Colaborări:"România literară", "Viaţa Românească",
"Luceafărul", "Steaua", "Familia", "Ateneu",
"Ramuri", "Cronica", "Orizont", ş.a. 
Debut în versuri, revista "Tânărul scriitor", 1953.

Opere

* Ceasul umbrei, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969
* Elementele, Editura Eminescu, Bucureşti, 1974
* Poem scris pe suflarea pământului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975
* Golful sălbatic, Colecţia Romanul de dragoste, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977
* Erezii marine. Poeme, Editura Eminescu, Bucureşti, 1980
* anamorfoze, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983
* Dimineaţa nuanţelor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989
* Fragilităţi, Editura Metafora, Constanţa, 1996 (desene de Tudor Jebeleanu)
* Dignidad. Roman, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1997 (coperta de Ion Tiţoiu)
* Provocări imergente, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2000
* Ochiul lui Orfeu, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2006
* Vivisecţii: [studii de critică literară], Editura Ex Ponto, Constanţa, 2007 (Prefaţă: Corina Apostoleanu ; Coperta: Leonard Vizireanu)
* Erezii marine, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2009

Petru Popescu, poet, scenarist şi prozator

Fata lui Iacob 

Fata lui Iacob darnică la iubire
În pământul străin piciorul tău galben
A lăsat o dulceaţă amară
Ca inima ta de duşmană

Tu însăţi prin tine mai dulce
Trezeai în mine strămoşi
Care în faţa ta în nisipuri
Şi-au învăţat neputinţa

Vânjos intram în pieptul oftatului tău
Barcă închisă de vise
Dorindu-ţi slăbiciunea frumoasă
Ieşită deodată din sânge târziu

Cearta culorilor amestecate
A cântat o viaţă în noi şi încă
Dar o cât de slab în copiii câştigaţi
Să uite cu timpul nisipul

Viitor 

sa ne scoatem paltoanele
sa ne scoatem si pielea
sa ne scoatem ochii si inima
pe masa

noi oamenii sinceri
noi nu avem arme
atacam fara gloante
murim fara discursuri

sifilisul nostru de pret
lucreaza inauntru lucreaza
scrasneste flamanda inauntru
boala de geniu

inchideti gura prieteni
inchideti ochii nu respirati
sa nu amestecam in boala de afara
boala noastra frumoasa dinauntru

Biografie Petru Popescu
Petru Popescu (n. 1 februarie 1944 Bucureşti) este un romancier, scenarist şi realizator de filme american de origine română.

După terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secţia limbi străine ( germanice ), licenţa luată în 1967 cu specializarea literatură comparată. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”, pentru ca în 1969 să apară „Prins”, roman de mare succes în epocă şi care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referinţă al literaturii citadine. A obţinut o bursă Gottfried von Herder la Viena ( 1971-1972 ). În 1974 acceptă o invitaţie din partea Universităţii din Iowa de a participa la un seminar internaţional International Writing Program, ocazie cu care se hotărăşte să nu se mai întoarcă în ţară.

Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier şi autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood.


Provenit dintr-o familie de intelectuali ( tatăl, Radu Popescu, a fost un cunoscut cronicar dramatic, iar mama, Nelly Cutava, actriţă la Teatrul Notarra ), a fost marcat de moartea prematură (la doar 13-14 ani) a unui frate geamăn(Pavel) şi de divorţul părinţilor.

Odată cu publicarea primelor sale romane de succes a devenit obiectul atenţiilor fiicei lui Ceauşescu, Zoia.

Se căsătoreşte după stabilirea în 1978 în Beverly Hills, California, cu Iris Friedman, descendenta unei familii de evrei din Cehia, cu care are 2 copii: Adam ( n.1985) şi Chloe (n.1989). Din 1992 revine curent în ţară, unde îi sunt reeditate o parte din lucrările din perioada de până în 1974, în timp ce alte scrieri mai recente sunt traduse din engleză şi publicate la diverse edituri.

Romane scrise în lb. română

1969 - Prins 
1970 - Dulce ca mierea e glonţul patriei 
1973 - Să creşti într-un an cât alţii într-o zi 
1974 - Sfârşitul bahic 
1974 - Copiii Domnului 
1993 - Înainte şi după Edith 
2002 - Întoarcerea (a apărut în traducere în limba română) 
2003 - În coasta lui Adam 
2008 - Urme în Timp (a apărut în traducere în limba română la editura Corint Junior) 

Romane scrise în lb. engleză:

1978 - Before and After Edith 
1986 - In Hot Blood: A Vampire Novel 
1990 - Amazon Beaming 
1995 - Almost Adam 
2001 - The Oasis: A Memoir of Love and Survival in a Concentration Camp 
2001 - The Return 
2007 - Weregirls: Birth of the Pack 
2008 - Weregirls: Through the Moon Glass 
2008 - Footprints in Time 

Filme

1972 - Drum în penumbră ( r. Lucian Bratu ) - scenariu 
1977 - The Last Wave - Ultimul val - scenarist 
1986 - Death of An Angel - Moartea unui înger - regizor 

Poetul Ion Siugariu

Ion Siugariu - biografie - (opera si scrierile)

SIUGARIU Ion, se naste la 6 iun. 1914, Baita, judetul Maramures - moare in 1 febr. 1945, Brezno (Cehoslovacia).

Poet.

Fiul lui Ion Sugar, miner, si,al Floarei (n. Griga).

Scoala primara la Baita si Valea Borcutului, terminata in 1928; Scoala normala din Oradea (1928-l932) si liceul „Emanoil Gojdu" din acelasi oras (1932-l936), unde isi ia si bacalaureatul. Aici se formeaza sub indrumarea lui Octa'v Sulutiu, care il si introduce in cercul revista Familia. Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1937-l942), absolvita cu teza Aspectul jurnalistic in literatura moderna. in timpul facultatii e concentrat de doua ori, pentru scurt timp, iar in 1943 devine ofiter in rezerva si e trimis in Moldova. in 1944 participa la ofensiva armata, ajungind cu frontul pina in Cehoslovacia, unde sfirseste in batalia pentru orasul Brezno.

In 1956 e reinhumat in Cimitirul Militar Roman din Zvolen. Decorat post-mortem, in 1945, cu ordinul „Coroana Romaniei".

Debuteaza in revista Observatorul din Beius cu poemul Imnul tineretii (1934). Debut editorial cu volum de versuri Trecere prin alba poarta (1938), urmat de alte doua culegeri lirice (Paradisul peregrinar, 1942; Tara de foc, 1943). Colaboreaza cu comentarii critice si poezii la revista Familia, Universul literar, Gind romanesc. Pagini literare, Gindirea, Vremea s. a. Prin grija lui L. Fulga, i se publica postum Carnetele unui poet cazut in razboi (1968), jurnal in forma epistolara, scris cu luciditate camilpetresciana. Voi. contine si un grupaj de poezii inedite. Poezia lui Ion Siugariu alterneaza intre exuberanta trairii si nostalgia mintuirii.

Trecere prin alba poarta (1938), volumul de debut al lui Ion Siugariu, anunta un poet promitator, posesor al unui limbaj liric emancipat. Poezia cultiva in vers liber o imagistica anti-idilica, cursiva, moderna prin analogia insolita, fara stridente totusi, care traduce un entuziasm crispat si o acuta nevoie de eliberare extatica.

Starile sint ale unui temperament exploziv ce tinjeste dupa un spatiu vital, crud si virginal. Elanul dionisiac, dorinta fuziunii osmotice dezvaluie o viziune organicista si un impuls al daruirii prin comuniune. Poetul percepe cu precadere latura senzuala a lumii, in imagini de o concretete socanta („Dimineata goala, sarutindu-si sinii").

Uneori insa extazul debuseaza in exuberanta diluata, insuficient stapinita. Aproape desavirsite par cele citeva elegii in care mecanismul imaginatiei functioneaza ireprosabil: 

„Si peste anii goi si tristi se vad cum cresc Resemnarile, ca strazi provinciale, calme" (Taceri); „Si ploaia degetelor nu se mai aude, Cum luneca pe gitul florilor, usoara" (Muscatele).

Anti idilismul programatic al lui Ion Siugariu, notabil in mare parte, nu e insa consecvent, astfel incit poeziile sint adesea subminate de intruziuni romantioase. Cu Paradisul peregrinar (1942) limbajul poetic se complica. Idealul se abstractizeaza, dorinta capata o tenta alegorica. Materialitatea cuvintului din primul volum e inlocuita acum cu expresia ermetica. Elanul vital e inhibat de aspiratia transcendentala. Poetul e „simbolul cetei de azur" iar poezia „o rece, inalta ispita". incercarea de esentializare a limbajului corespunde de fapt ideii de mintuirer prin poezie.

Neputinta de a atinge paradisul („cautata stea") duce la resemnare iar renasterea („marea inviere") e cautata in moarte. Subtextul alegoric e prea straveziu, iar simbolistica destul de precara si banala. Versurile nu sint scutite nici de platitudini. Tara de /«c (1943), scris in prozodie clasica, melodioasa, cu dese alunecari in romanta, e o variatiune pe temaLuceafarului eminescian. Aspiratia catre „tara de foc", tarim al esentei si eternitatii, e prea explicita, lipsita de motivatie filosofica profunda. Poezia sfirseste in versificarea expozitiva a dorintei. Trecerea de la poezia senzoriala, autentica prin prospetimea imaginilor si a perceptiei, la poezia diletant-metafizica reprezinta un regres. Ion Siugariu rarnine un poet al descatusarii prin fuziunea cu visceralul.

OPERA: Trecere prin alba poarta, versuri, Bucuresti, 1938; Paradisul peregrinar, versuri, Bucuresti, 1942; Tara de foc, versuri, Bucuresti, 1943; Carnetele unui poet cazut in razboi, ed. ingrijita de L. Fulga, cuvint inainte de M. Beniuc, Bucuresti, 1968.

REFERINTE CRITICE: A. Marin, Comentarii critice, 1942; Gh. Bulgar, in familia, nr. 8, 1968; E. Marinescu," Poetul-ostas Ion Siugariu, 1975; St. Bellu, Ion Siugariu, un poet cazut in razboi, 1975; N. Antonescu, Scriitori uitati, 1980; T. Vijeu, in Tribuna, nr. 28, 1984; Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 29, 1986; M. N. Rusu, in Saptamina, nr. 18, .

Wisława Szymborska, poetă poloneză

Unora le place poezia

Unora –
asta înseamnă că nu tuturor.
Nici măcar celor mai mulţi, doar câtorva.
Nu punem la socoteală şcolile, unde-i impusă,
nu-i socotim nici pe poeţi,
ne dă cam două fiinţe dintr-o mie.

Le place –
dar le place şi supa cu găluşte,
şi complimentele, chiar şi culoarea albastră,
haina cu care s-au obişnuit,
nu mai vorbesc de propria lor părere
sau mângâiatul unui câine.

Poezia –
dar ce e poezia?
S-au dat atâtea răspunsuri evazive
la această întrebare.
Nici eu nu ştiu ce-i poezia,
şi mă agăţ de-acest nu ştiu ca de-un colac de salvare.

Atlantida

Au existat sau n-au existat.
Pe insulă sau nu pe insulă.
Oceanul sau nu oceanul
l-a înghiţit sau nu.

I-a fost dat cuiva să iubească pe cineva?
I-a fost dat cuiva să lupte cu cineva?
S-a întâmplat totul sau nimic
acolo sau nu acolo.
Oraşe au fost şapte
Oare într-adevăr?
Au vrut să fie veşnice.
Dar unde sunt dovezile?

Nu au inventat pulberea, nu.
Au inventat pulberea, da.

Probabili. Îndoielnici
Imemoriali.
Neluaţi din aer,
din foc, din apă, din pământ.

Necuprinşi în piatră
nici în picătura de ploaie.
Nepitând la modul serios
să pozeze în avertizări.

Un meteor a căzut.
Acesta nu e un meteor.
Un vulcan a erupt.
Acesta nu e un vulcan
Cineva a strigat ceva.
Nimeni nimic.

Pe această plus minus Atlantidă.

Mâine, fără noi

Dimineaţa este probabil să fie rece şi ceaţă
Din apus vor veni nori de ploaie
Vizibilitatea limitată
Drumuri alunecoase

Uşor, pe parcusul zilei
Cu influenţa presiunii barometrice din nord
Sa va clarifica
Cu toate că din cauza vântului puternic
Şi a curentelor labile, s-ar putea să fie furtunos

Noaptea
Va fi clară în toată ţara
Numai în sud-est
Vor fi precipitaţii
Gradele vor scădea semnificativ
În contrast, presiunea va creşte
Ziua următoare

Este probabil că va fi soare
Cu toate ca aceia care vor continua să trăiască
Vor avea nevoie de umbrelă.

Biografie Wisława Szymborska

O alta stea a liricii universale si-a curmat de curând (1 februarie 2012, Cracovia) existenta terestra urcându-se în neantul albastru. Poeta poloneza Wislawa Szymborska s-a nascut la 2 iulie 1923 în localitatea Bnin, în apropiere de Poznan. Considerata cea mai buna poeta poloneza din ultimii ani, detine al cincilea Nobel pentru Literatura al Poloniei, obtinut în 1996, dupa Isaac Bashevis Singer – scriitor evreu american nascut în Polonia (1978) –, Henryk Sienkiewicz (1905), Wladislaw Reymont (1924), Czeslaw Milosz (1980). 
A fost absolventa de litere si sociologie la Universitatea Jagellona din Cracovia unde s-a stabilit din anul 1931 cu familia si unde a ramas pâna la sfârsitul vietii. A debutat în anul 1945 cu poemul „Szukam slowa“ („Caut cuvântul“), într-un cotidian polonez. L-a avut ca model pentru activitatea sa poetica de început pe renumitul poet polonez, Cyeslaw Milosz, care o va aprecia în mod deosebit. Va fi atrasa, ca si multi alti scriitori polonezi si nu numai, de mirajul ideologiei comuniste, înscriindu-se în Partidul Muncitoresc Unit Polonez si publicând poezii dedicate printre altele liderilor comunisti sovietici, Lenin si Stalin. A lucrat în redactia hebdomadarului literar din Cracovia, „Zycie Literackie“ („Viata literara“), între anii 1953-1981, fiind responsabila a unei rubrici de critica literara.
Rezultatul acestei activitati s-a concretizat în trei volume de eseuri editate sub titlul de „Lectury nadobowiazkowie“ („Lecturi facultative“), aparute în 1973, 1981 si 1992.
Din 1957, convinsa de falsitatea idealurilor comuniste, îsi va renega poezia propagandistica si activitatea colaborationista. Se va înscrie apoi în miscarea Solidarnosc (Solidaritatea) împotriva guvernarii comuniste, iar din 1981, pentru eludarea legii martiale, va semna în presa ilegala sub pseudonim articole în care îsi exprima fatis opozitia fata de regimul comunist, colaborând cu acest fel de scrieri si la revista „Kultura“, editata la Paris.
A publicat douasprezece volume de poeme si altele de eseuri (si cele amintite mai sus), dar si traduceri din poezia clasica franceza, în special.
Opera sa literara a fost apreciata si rasplatita cu mai multe premii, printre care: Premiul pentru Literatura al orasului Cracovia (1954), Premiul Ministerului Polonez al Culturii (1963), Premiul Goethe (1991), Premiul Herder (1995), Premiul PEN Clubului Polonez (1996) si bineînteles încununarea suprema cu Premiul Nobel pentru Literatura (1996).
Poezia Wislawei Szymborska este o poezie cerebrala, intelectualizata, desi transparenta, bine ancorata în realitatea contemporana. Scrisul sau este elegant, cu accente ludice si ironice, fara încrâncenare, cu o evidenta empatie fata de semeni, cât si fata de vietatile înconjuratoare. Poemele sale sunt lungi, de obicei, epice si dramatice. Desi s-a distantat de politica de ani buni, totusi este constienta ca apartine epocii sale, care este politica, facând parte integranta dintre „Dzieci epoki“ („Copiii epocii“) – titlu de poem. Copiii care nu se pot desprinde de politica, pentru ca „ Toate ale tale, ale noastre, ale voastre / cele zilnice, cele de noapte / sunt politice. // Vrei nu vrei, / genele tale au trecut politic, / pielea, ten politic, / ochii aspect politic“. Tot ceea ce vorbesti si ceea ce taci au rezonanta politica. Chiar si mersul prin desisul padurii are pasi politici, pe sol politic. Chiar si versurile apolitice îi par poetei politice. Pâna si materia anorganica: titeiul, nutretul, materia secundara, masa de sedinta, fie ea patrata sau rotunda, au esenta politica. Toate astea se întâmpla în timp ce (finalul cade ca fierul unei ghilotine pe existenta tragica a lumii): „Deocamdata piereau oameni, crapau animale, / ardeau case / si se salbaticeau câmpiile / ca în epoci apuse / si mai putin politice“. Este vizibila forta ironiei justitiare.
În stil parodic si parabolic, Wislawa Szymborska închina versuri în onoarea asa-zisului om nou, poate chiar si conducator, care „l-a inventat pe zero / într-o tara nesigura.“ Întrebându-se ce fel de om e acesta, îl depisteaza în aparenta nimicnicie a lui, dar cu atât mai recognoscibil: „Printr-o fisura dintr-un fapt si o nascocire. Rezistent / la orice destin. Se priveaza / de orice chip pe care i-l dau. / Linistea s-a închis deasupra lui, fara nici o cicatrice / a vocii sale. / Absenta a capatat înfatisarea orizontului. / Zero se scrie singur“ („Wiersz ku czci…“ – „Versuri în onoarea…“). Finalurile sunt usor enigmatice, dar cu atât mai surprinzatoare, atunci când sunt percepute sensurile lor profunde.
Poezia sa e încarcata de interogatii, retorice în cele mai multe cazuri, de dubitatii, de aluzii mai mult sau mai putin transparente, de raspunsuri amânate. Este o poezie moderna si totusi scrisa în tenta clasicizanta, simpla, dar cu adânci sensuri si întelesuri incubate. Versurile interogative sunt cuprinzatoare de posibile raspunsuri existentiale: de la nastere la moarte, de la iubire la dispret, de la respingere  la acceptare. Iubirea fericita îi apare poetei a fi ceva în afara firescului. Retoric, desigur, se întreaba „ce poate avea lumea de la doi oameni / care n-au ochi s-o vada?“. De ce ar cadea lumina chiar peste ei si nu peste altii? Cei doi par fericiti, vorbesc obraznic într-o limba aparent înteleasa, cu fasoanele si ceremoniile lor, cu datoriile fata de ei însisi „ca si când aceasta ar fi o conspiratie în spatele / omenirii“. Si aici ironia îsi face treaba, dar credem ca în sensul celor întelese de Kennet Burke, care sustine ca adevarata ironie presupune umilinta si îi înrudeste pe cel ce ironizeaza cu cel ironizat („O gramatica a motivelor“). Poeta, jucând ambele roluri, îi compatimeste, dar si îi fericeste totodata pe cei nestiutori de iubire, pentru ca lor „Cu aceasta credinta la va fi mai usor sa traiasca / si sa moara“ („Milosc szczesliwa“ – „Iubire fericita“).
Cu aceeasi empatie si gingasie nedisimulate introspecteaza si universul ambiental al necuvântatoarelor, încercând sa le înteleaga cauzele si atasamentul unora fata de om. Postându-se în locul unei pisici parasite, îsi exprima compasiunea decantând starile emotionale ale felinei fidele într-un apartament gol, în absenta stapânului. Acesteia i se pare ca nu s-a schimbat nimic: „Aparent nimic nu s-a mutat, / dar totusi e mutat“. Un semnal al parasirii este acela ca „lampa nu mai lumineaza“. Prin introspectia în psihicul pisicii, poeta desprinde relatia strânsa a acesteia cu prietenul si protectorul ei fara de care este în pericol. Pisica stie ca pasii de pe scari sunt straini, ca mâna care punea pestele pe farfurie nu e aceeasi, ca cineva nu-si începe ziua la ora potrivita, ca iscodirile prin dulapuri sau pe sub covoare n-au dat niciun rezultat. Nu-i ramâne sarmanei parasite decât sa-l astepte pe cel plecat si sa-l faca sa înteleaga ca nu se face sa parasesti o pisica: „Numai sa se întoarca el, / numai sa se arate. / Va afla ca asa ceva cu pisica nu se poate. / Ca si când deloc n-ar voi, / se va merge în directia lui, / încet, / pe labele foarte suparate. / Si nici sarituri, nici mieunat la început“. („Kot w pustym mieszkaniu“ – „O pisica într-un apartament gol“).
Delicatetea, finetea, cu care Wislawa Szymborska se apropie de oameni, de animale, de lucruri este, putem spune, latura definitorie a atitudinilor sale poetice, iar prin limbajul si mijloacele artistice adecvate, prin simplitate si transparenta, prin expunere galesa a motivelor lirice, a reflectiilor de natura pilduitoare, dovedeste aptitudini creatoare inexorabile.
Si animalele circului îi trezesc compasiunea pentru felul în care învata miscarile comandate, cum ursii tin tactul din picior, cum leul sare prin cercul de foc, cum merge maimuta pe bicicleta, cum prezinta carafa elefantul la porunca dresorului, cum danseaza câinii masurându-si atent pasii. Toate aceste figuri improprii lor, desi învatate sub pocnetul biciului, o determina pe sensibila poeta sa exclame cu duiosie, dar si cu un anume avertisment categoric: „Mi-e rusine mie, omului“ („Zwiertzeta cyrkowe“ – „Animale de circ“).
Întreaga existenta ambientala îi trezeste poetei ratiuni si reflectii dintre cele mai aparent obisnuite, dar cât de profund psihanalizate. Nu-i scapa nici pericolele societatii contemporane. În poemul „Terorysta, on patrzy“ („Teroristul privea“) pune în scena un moment plin de suspans dramatic, pe care îl priveste, ca de obicei, prin ochii protagonistului, aici ai teroristului. Este anuntata o ora a exploziei unei bombe: treisprezece si douazeci. În cele patru minute tensionate ramase pâna la deflagratie, viata se deruleaza firesc, în fata incintei unde e plasata bomba. Teroristul trecut pe cealalta parte a strazii, la o distanta protectoare, priveste cu o perfida compasiune la derularea filmului: „Femeia în jacheta galbena intra. / Barbatul cu ochelari negri iese. / Baietii în blugi vorbesc. / (…) Fata trece cu o panglica verde în par. / (…) Daca a fost atât de proasta si a intrat. / (…) Nu mai intra nimeni. În schimb intra un plesuv gras. / (…) Timpul, cum se târaste el. / Poate acum. / Da, acum. / Bomba a explodat“.
Destinul uman în integralitatea lui este surprins de pana îngrijorata a poetei poloneze. Îsi exprima, pe lânga atitudini si compasiuni, si preferintele multiple din care desprindem portretul sau intelectual si psihologic. Wislawa Szymborska, într-un poem, repeta obsesiv la început de vers verbul Prefer: cinematograful, pisicile, stejarii de pe Warta, pe Dickens în locul lui Dostoievski, sa iubesc oamenii, sa nu afirme, culoarea verde, exceptiile, ilustratiile vechi, absurditatea scrierii versurilor, moralistii, bunatatea vicleana a naivitatii, pamântul în civil, câinii cu cozi netaiate, ochii luminosi, sertarele. Dar si alte lucruri mentionate în alte poeme, cu aceleasi accente ironice întelegatoare.
Critica poloneza, dar si cea straina, devoaleaza temele principale ale poeziei sale: societatea si conditia umana, dar si spiritul independent, stilul elegant, intelectualizarea accesibila a poeziei, fiorul liric discret ancorat în sensurile variate ale ironiei, metaforele  originale si sugestive, interogatiile continue (într-un poem spune ca întrebarile naive sunt cele mai urgente), o veritabila poetica a îndoielii, scriitura ludica, paradoxala si contradictorie, abordarea zâmbitoare a temelor grave etc.
Iata ce scria Czeslaw Milosz în introducerea la volumul „Cudownie targ“ („Târgul miraculos“): „Iata o poezie extrem de neînduratoare… o comparatie cu viziunea deznadajduita a lui Samuel Beckett pe care o sugera si Philip Larkin. Totusi, în contradictie cu acesta, Szymborska ofera o lume în care se poate respira“. Iar Stanislaw Baranchak spunea în „Cronica cartilor“, din „New York Times“: „ Spiritul, inteligenta si caldura sunt ingrediente la fel de importante în combinatia de calitati care o fac neobisnuita, iar fiecare poem al ei este atât de memorabil“.
Wislawa Szymborska a fost si ramâne o poeta singulara a literaturii poloneze si universale prin validarea în textele sale poetice, dar si în eseuri a acestor calitati de comprehensiune umana si de exprimare lirica într-o estetica personala.

TEATRU/FILM 1 Februarie

De I L CARAGIALE

Biografie I L Caragiale

Nascut la 30 ianuarie 1852 la Haimanale, judetul Prahova ; decedat la 9 iunie 1912 la Berlin

a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani. A fost ales membru al Academiei Romane post-mortem.

1. Primii ani

1852-01-30   Se naste in satul Haimanale, judetul Prahova, Ion Luca Caragiale, fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Manastirii Margineni, si al Ecaterinei Karaboa, descendenta a unei familii de negustori greci din Brasov.

1859 - 1860   Incepe scoala la "Instructiunea cu slava popeasca", aflata in curtea bisericii Sfantu Gheorghe din Ploiesti, sub indrumarea parintelui Marinache. Trage clopotele si bate toaca la biserica "cu dragoste".

1860 - 1864   Continua cursul primar la "Scoala Domneasca" nr. 1 din Ploiesti, avand ca institutori pe Zaharia Antinescu (personaj bizar), apoi pe Basil Dragosescu, caruia ii va pastra o calda amintire. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza le viziteaza clasa si este insotit la plecare de toata scoala pana la bariera orasului.

1864-06-28   Absolva clasa intaiul din 85 de elevi.

1865 - 1867   Elev la gimnaziul "Sfintii Petru si Pavel" din Ploiesti. Absolvise in prealabil prima clasa gimnaziala in particular.

1867 - 1868   Perioada neclara in existenta viitorului scriitor. Biografii lui sustin ipoteza ca ar fi urmat cursurile clasei a V-a liceale, la Bucuresti.

2. Perioada de formare

1868 - 1870   Fascinat de timpuriu de teatru, se inscrie la cursul de mimica si declamatie tinut la Conservatorul bucurestean de unchiul sau Costachi Caragiali, actor si autor dramatic cunoscut in epoca. In toamna anului 1868 il cunoaste pe M. Eminescu, pe atunci sufleur in trupa lui Mihail Pascaly.

1870-03-28   Transcrie pentru folosinta unchiului sau, Iorgu, melo-drama originala a acestuia, Fiul padurii sau Moartea haiducului Tunsu.

1870-06-20   Este numit copist la Tribunalul Prahova

1870-08-08   Ia parte la miscarea revolutionara a lui Alexandru Candiano-Popescu si se distinge incingandu-se cu sabia unui subcomisar de serviciu, care o uitase in cui.

1870-09-10   Moare tatal sau, Luca, de hidropizie. Tanarul copist devenind singurul sustinator al familiei.

1870-10-24   Este destituit din post, pentru ca de la moartea tatalui sau din septembrie nu se mai prezentase la munca.

1871 - 1872   Sufleur, la Iasi, in trupa lui Mihail Pascaly, apoi sufleur al doilea si copist la Teatrul National din Bucuresti. Peste ani, autorul va evoca acesta epoca in scanteietoarele sale "Amintiri din teatru", republicate ulterior sub titlul "Din carnetul unui vechi sufleur".

3. Debutul

1873 - 1875   Colaboreaza la Ghimpele, cu semnaturile Car si Policar.

1874-10-01   Numele intreg ii apare la publicarea poemei "Versuri" in Revista contimporana.

4. Activitatea publicistica

1875-03-01 - 1876   "Girant responsabil" la "Alegatorul liber", foaie liberala de opozitie

1876 - 1877   Corector la "Unirea democratica" (organ al tinerilor liberali), redactor la "Claponul" (mai - iunie 1887), apoi impreuna cu Frederic Dame, la "Natiunea romana" (august) si, iarasi singur, la "Calendarul Claponului" (decembrie). La sfarsitul anului, pe parcursul caruia servise in "garda civica", incepe in "Romania libera" seria de foiletoane "O cercetare critica asupra teatrului romanesc"

1878   La invitatia lui M. Eminescu, pe care-l cunoscuse la Giurgiu cu zece ani in urma, incepe (in februarie) colaborarea la "Timpul". Are loc premiera piesei lui Al. Parodi, "Roma invinsa" in traducerea excelenta a lui Caragiale, care avea acum 26 de ani. In 26 mai participa pentru prima data la intrunirile bucurestene ale "Junimii", in casa lui Titu Maiorescu. Maiorescu il prezinta si cumnatului sau, domnul Kremnitz, si il ia pe socoteala sa la a XV-a aniversare a Junimii la Iasi.

1878-02-01   La ziarul Timpul, intra si Ion Luca Caragiale. Intre cei trei scriitori ( Eminescu, Slavici si Caragiale) se leaga o prietenie stransa.

1878-07-13   Eminescu, Slavici si Caragiale combat cu energie politica guvernului liberal, dar critica si atitudinea Partidului Conservator. Acordarea de drepturi strainilor se putea face numai in masura in care acestia produceau bunuri.

1878-11-12   Citeste la Iasi, la a XV-a aniversare a "Junimii", comedia "O noapte furtunoasa" sau "Numarul 9". Junimistii recunosc in tanarul autor o nadejde a literaturii noastre dramatice.

1879-01-18   Premiera piesei "O noapte furtunoasa". O nepoata a lui Nicolae Balcescu pe nume Olga, a consemnat intr-o scrisoare tracul autorului la premiera si masa oferita de Titu Maiorescu dupa reprezentatie in cinstea tanarului dramaturg.

1879-01-21   La al doilea spectacol Ion Ghica, directorul Nationalului intervine in text fara consimtamantul autorului. Iritat, acesta isi retrage piesa de pe afis, unde iarasi nu figura numele lui Caragiale. Titu Maiorescu il va ajuta la redactarea corespondentei de protest pe langa comotetul teatral si catre Ion Ghica.

1879-02-11   Este invitat la dejun in casa lui Titu Maiorescu, dat in cinstea celebrului actor italian Ernesto Rossi.

1879-04-01   De Pasti,Titu Maiorescu il duce, pe cheltuiala sa, la Viena, unde asista la spectacolul feeriei Visul unei nopti de vara la Burgtheater.

1879-05-01 - 1879-07-01   Ziarul Timpul era condus de Eminescu, Slavici si de Caragiale, care publicau numai ce voiau ei. Ioan Negruzzi se plange in repetate randuri ca redactorii ziarului nu faceau publciitate Junimii iesene si Convorbirilor literare.

1879-10-01 - 1879-11-01   Abonamentele la ziarul Timpul si asa putine, incep sa scada iar cotizatiile pentru sustinerea ziarului nu se pot incasa de la membrii Partidului Conservator. Eminescu intra in polemica cu Alexandru Lahovary. Paraseste redactia Caragiale, iar cateva luni mai tarziu si Slavici, care izbuteste sa intre in invatamant. Redactia ziarului Timpul ramane exclusiv in grija si pe umerii lui Mihai Eminescu

1880   "Conul Leonida fata cu reactiunea" este citita in cercul "Junimii" acasa la Maiorescu.

1880   Apare in Convorbiri literare, comedia "O noapte furtunoasa" cu o respectuoasa dedicatie catre Titu Maiorescu, nimeni altul decat binefacatorul sau.

1881   Retras de la "Timpul", va fi numit in octombrie, prin decret regal, revizor scolar pentru judetele Neamt si Suceava.

1881-07-07   Cere un modest ajutor banesc invatatorului D. Scureiu.

1881-12-01   Eminescu, afla de la domnul Badescu despre recenta legatura dintre Caragiale si Veronica.

1882   Este transferat, la cerere, in judetul Arges-Valcea. Va pune astfel o necesara distanta intre el si Veronica Micle, cu care avusese o scurta idila, evitand astfel si posibilele accese de violenta ale lui Eminescu. Functia de revizor inceteaza in octombrie.

1882-07-01   La cursurile de vara cu invatatorii circumscriptiei sale, Caragiale face o stralucita lectie-model de aritmetica si de romana.

1883-02-01 - 1883-04-01   Tanarul Caragiale are o pasiune nebuna pentru Fridolina ( pe numele sau adevarat Leopoldina Caulla) de la Iasi. Este atat de amorezat incat are ganduri matriominiale si ameninta cu sinuciderea daca nu este luat in seama.

1883-02-18   Are loc premiera farsei Soacra-mea Fifina (O soacra).

1883-02-23   Comitetul Teatrului National din Iasi, prezidat de Iacob Negruzzi, il numeste director de scena. Caragiale refuza!

1883-08-01   Ca agent de asigurari al societatii "Natiunea" bate drumurile pentru a colecta inscrieri.

1884    Functionar la Regia Monopolurilor, unde o va cunoaste pe Maria Constantinescu; din aceasta legatura se va naste Mateiu I. Caragiale.

1884-03-01   Premiera operei bufe "Hatmanul Baltag", scrisa in colaborare cu Iacob Negruzzi.

1884-03-17   La sedinta Junimii, in prezenta lui Vasile Alecsandri, isi marfturiseste agresiv preferinta pentru poeziile lui Eminescu.

1884-10-06   Citeste la aniversarea Junimii, la Iasi, piesa O scrisoare pierduta.

1884-11-13    Intaiul spectacol cu "O scrisoare pierduta". Succesul depaseste orice asteptari, gratie si actorilor I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipatescu), I. Niculescu (Catavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Branzovenescu), St. Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetateanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe). In prezenta Reginei, reprezentatia este un succes extraordinar. Autorul a fost chemat de doua ori la rampa pentru a primi aplauzele publicului. Piesa are 11 reprezentantii consecutive.

1884-12-01   La inceputul lunii, comedia "cumplit de prost jucata" dupa aprecierea prietenului Vlahuta, la Iasi, place totusi.

1885-03-12   Nasterea lui Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu si al lui Caragiale, care il declara la oficiul starii civile.

1885-04-08   Premiera piesei "D-ale carnavalului", care a fost fluierata, datorita unei intrigi organizate de cronicarul dramatic D.D.Racoviutza-Sphinx.

1885-09-01   Maiorescu publica in "Convorbiri literare" Comediile d-lui Caragiale.

1885-11-09   Moare la Bucuresti Ecaterina, vaduva lui Girolamo Momolo Cardini si bogata vara primara a mamei lui Caragiale. Caragiale va mosteni a sasea parte din avere, in valoare totala de trei-patru milioane.

1887   La Sibiu, "In Biblioteca poporala a Tribunei" apare Roma invinsa.

1887   Accepta sa faca parte din Asociatia "Prietenii lui Richard Wagner", filiala bucuresteana a centrului munchenez "Wagner-Verein".

1888-06-03   Decesul mamei scriitorului, Ecaterina L.Caragiale.

1888-07-02   Este numit, tot prin decret regal, director general al teatrelor. Oficialitatile si presa ii privesc cu ostilitate initiativele.

1888-09-01   Organizeaza reprezentatiile teatrale de la Sinaia, in cinstea principelui de Walles, viitorul Eduard al VII-lea. Primeste, cu aceasta ocazie, decoratia Steaua Romaniei, in grad de cavaler.

1889-01-07 - 1889-01-08   Casatoria religioasa si civila a lui Caragiale cu domnisoara Alexandrina Burelly, fiica arhitectului Gaetano Burelly. Alaturi de Alexandrina va avea 4 copii : Ioana ( nascuta in 24 octombrie 1889 si moarta la 15 iunie 1891 de tuse convulsiva), Agatha ( nascuta la 10 noiembrie 1890 si decedata la 24 martie 1891, de difterie), Luca Ion ( nascut la 3 iulie 1893, scriitor , va muri de tanar) si Ecaterina (nascuta in 1894).

1889-05-01   Aparitia volumului Teatru la Editura Socec. In prefata, studiului lui Titu Maiorescu despre "Comediile d-lui I.L.Caragiale.

1889-05-05   Caragiale demisioneaza, dupa o stagiune foarte criticata, si este inlocuit prin Gr. C. Cantacuzino.

1889-06-01 - 1889-10-01   Colaborare politica si literara in ziarul junimist Constitutionalul. Se va semna cu litera C. si cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin si Hans

1889-06-10   Se intruneste consiliul de curatela al lui Mihai Eminescu, instituit de Tribunalul Ilfov, sectia a II-a civila-corectionala, la cererea prim-procurorului G.A.Mavrus, pe baza raportului d-rilor Sutu si Petrescu. Consiliul e alcatuit din : Titu Maiorescu, D.Laurian, Stefan MIhaileanu, M. Braneanu si I.L.Caragiale. Dupa concluzia lor, boala cere neaparat interdictia si numire aunui tutore pentru primirea pensiei viagere de stat si ingrijirea cuvenita pacientului.

1889-06-19   Dupa decesul poetului Eminescu, Tribunalul dispune incheierea dosarului , cu numarul 645. Caragiale publica articolul in Nirvana odata cu moartea amicului Eminescu si intra in comitetul pentru ridicarea monumentului marelui poet, alaturi de Maiorescu, Rosetti, I.C.Negruzzi, N.Mandrea, dr. Neagoe, M.Braneanu si N.Saveanu.

1890   Profesor de istorie la clasele primare, la liceul particular Sf. Gheorghe.

1890-02-03   Are loc premiera piesei Napasta.

1890-02-18   Nicolae Iorga ii publica o cronica favorabila pentru piesa Napasta, in ziarul Lupta.

1890-08-02   Se stinge mama sa,Ecaterina, in varsta de 75 de ani.

1891   Volumele Teatru si Napasta sunt respinse de la premiul Academiei in sedinta din 14 aprilie (cu 20 de voturi contra, 3 pentru). Rolul cel mai important in dezavuarea operei scriitorului il va juca liberalul D. A. Sturza, care l-a acuzat, declarand sententios ca dramaturgia lui ar fi imorala si antinationala. De altfel, singurul membru al "Junimii" care a avut lealitatea sa pledeze in favoarea fostului colaborator a fost Iacob Negruzzi.

1891   Incearca fara folos sa-si ofere serviciile Astrei, ca profesor de franceza. Spera sa se poata stabili cu familia la Sibiu.

1892    Gandul unui "exil voluntar", de asta data la Brasov, il tenteaza iarasi. Caragiale putea sa dea lectii de franceza si de romana "pentru incepatori in familii" iar sotia sa " de limba engleza, franceza si de piano".

1892   Publica volumele Note si schite, la Sfetea, Pacat, O faclie de Paste, Om cu noroc, 3 novele, la Gobl.

1892-05-09   Conferentiaza la Ateneu cu titlul "Gaste si gaste literare", atragandu-si ostilitatea "Junimii" si a lui Maiorescu si incetarea colaborarii la Convorbiri literare.

1892-10-18   Revista muzicala Doina anunta romanul lui Caragiale, in lucru inca, cu titlul Patria si familia.

1893-01-22   Vinde fratilor Saraga din Iasi dreptul de a-i retipari teatrul.

1893-01-24 - 1893-06-23   Timp de 5 luni, aparitia revistei umoristice Moftul roman, impreuna cu Anton Bacalbasa, in postul de prim-redactor.

1893-05-09   Conferinta la Clubul muncitorilor despre " Prostie si inteligenta", cu aluzii impotriva lui Titu Maiorescu.

1893-07-02   Se naste Luca I. Caragiale.

1893-11-01   Caragiale deschide, in asociatie cu Mihalcea, o berarie in strada Gabroveni. Alexandru Macedonski, in ziarul Romanul, invinuieste guvernul de nepasare fata de imprejurarile ce silesc un fost director general al teatrelor, scriitor de talent, sa deschida o berarie.

1894   Editeaza, impreuna cu I. Slavici si G. Cosbuc, revista 'Vatra'

1894-05-01   Caragiale deschide, de aceasta data singur, Beraria Academica Bene Bibenti, in strada Sfantul Nicolae din Selari, la numarul 2.

1894-05-30   Nasterea fiicei sale Ecaterina.

1894-08-01   O parte din presa raspandeste versiunea unui proces ciudat : un camatar care i-ar fi imprumutat lui Caragiale 70 de lei acum 10 ani, ar cere, cu dobanzi compuse conform clauzelor contractuale 160.000 lei . Tribunalul din Ilfov a respins insa contestatia creditorului si a admis plata unei sume de 140 lei.

1895   Din primavara si pana in iarna, Caragiale conduce restaurantul din gara Buzau.

1895-09-01   Se inscrie in partidul radical sub conducerea lui G.Panu.

1895-11-18   P. P. Negulescu ii scrie lui Simion Mehedinti ca a obtinut de la Titu Maiorescu sa se ceara colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fara reluarea insa a relatiilor personale dintre critic si scriitor. Caragiale refuza colaborarea in asemenea conditii

1896   Apare volumul "Schite usoare".

1896-04-01 - 1896-06-01   In colaborare cu St. O . Iosif scoate revista "Epoca literara" supliment al gazetei "Epoca"

1896-09-01   Ii cere lui N.Gane, primarul orasului Iasi, directia Teatrului National, recladit dupa incendiu si aflat in faza de reorganizare; fiind refuzat, solicita in deradere postul de intendent si apoi de controlor de bilete.

1896-11-15 - 1897-04-13   Publica in Epoca o serie de editoriale politice, saptamanale.

1897   Activitate publicistica la "Epoca" , "Drapelul". Ii apar volumele "Schite", traduceri originale (Editura Saraga) si "Notite si fragmente literare"

1897-02-27   Intr-o brosura, apare fara semnatura, Sfant Ion, balada haiduceasca.

1897-04-27   Conferinta la Iasi, cu titlul "Pareri literare", in folosul ridicarii monumentului lui Alexandru Lahovary; se remarca lipsa junimistilor. Aceeasi conferinta se va tine si la Craiova si in Turnu-Severin.

1898-01-29 - 1898-03-03   Importante articole despre criza Teatrului National din Bucuresti.

1898-09-27   Se interzic reprezentarea pieselor lui Caragiale pe scena Teatrului National din Bucuresti.

1898-10-22   Conferinta la Constanta despre "Seriozitate", in folosul cercului literar Ovidiu.

1899   Registrator clasa I la Regia Monopolurilor Statului. Delavrancea, devenit primar al capitalei il numeste in postul onorific de membru in comitetul Teatrului National. La 27 septembrie incepe colaborarea la "Universul", cu foiletoane ce vor forma volumul "Momente"

1899   Esuarea unei noi tentative de reluare a colaborarii la Convorbiri literare.

1900   Are in proiect sa deschida la Iasi "Beraria Caragiale", in asociatie cu Gheorghe Popa Radu, viitor controlor fiscal.

1900-06-30   Ii propune lui Barbu Delavrancea pe atunci primar al capitalei infiintarea unui teatru popular si a unei mari orchestre comunale intr-un local propriu.

1901-01-29   In L' Independance Roumaine, poetul Cincinat Pavelescu releva despre Caragiale ca "trebuie sa munceasca sapte ore pe zi ca sa castige 400 de lei sau sa scrie pentru Universul cronici platite cu 25 de lei bucata".

1901-02-23   Un grup de prieteni sarbatoresc, printr-un banchet, 25 de ani de activitate literara a lui Caragiale. Vorbesc Take Ionescu si amicul Delavrancea. Hasdeu ii trimite o felicitare foarte elogioasa si prieteneasca. Inaintea banchetului a fost tiparit un numar festiv si unic , cu titlul Caragiale.

1901-10-10   Apare volumul Momente, la Editura Socec. despre care G.Ranetti va afirma " Nu Momente, Monumente!"

1901-12-18   Un gazetar obscur, Constantin Al. Ionescu (Caion), iritat de intepaturile din "Moftul", il acuza ca ar fi plagiat "Napasta" dupa piesa unui fictiv dramaturg maghiar Istvan Kemeny. Caragiale ii intenteaza proces pentru calomnie.

1902   Curtea cu jurati din Ilfov il condamna in lipsa - la 11 martie - pe Caion la inchisoare corectionala, cinci sute de lei amenda si zece mii de lei daune-interese. Ulterior, Caion e achitat. El isi va continua calomniile, invocand si numele lui L. Tolstoi si publicand brosura "Originalitatea lui Caragiale, doua plagiate". Caragiale a fost aparat la proces de Barbu St. Delavrancea.

1902-03-23   Comisiunea de premii a Academiie Romane respinge de la Premiul Nasturel Nerascu ( cu 5 voturi contra si 2 voturi pentru ) volumul Momente propus de Dimitrie C.Ollanescu.

1903 - 1904   In turneu cu Leonescu-Vampiru, O scrisoare pierduta, cu lecturi facute de autor din schitele lui.

1904   In martie, Academia respinge de la premiu, volumul Momente, preferandu-i o simpla culegere de documente.

1904-11-01   Se stabileste provizoriu la Berlin, pe strada Nachodstrasse, la nr. 18.

5. Exilul la Berlin.

1905   Dupa peregrinari, impreuna cu familia, prin Italia, Franta si Germania, se stabileste, toamna, la Berlin. Intentioneaza sa reia personajele din "O noapte furtunoasa", si "O scrisoare pierduta" intr-o noua comedie, "Titrica , Sotirescu & Co". Piesa nu depaseste stadiul de schita.

1905-03-14   Se stabileste definitiv la Berlin de unde scrie cu umor o scrisoare d-lui Alceu Urechia " Plange-ma! In acest moment pun in gura prima franzela a exilului. Va salut cu o foame indracita, manca-v-ar nenea!"

1905-07-06 - 1905-07-08   Vizita la Berlin a bunului sau prieten, Barbu Stefanescu Delavrancea.

1905-09-05   Moare Elena (Lenci) sora lui Caragiale, pe care o mosteneste integral.

1906   In corespondenta purtata intre Caragiale si Vlahuta se pomeneste si despre jubileul de 40 de ani de domnie a Regelui Carol.

1907   In ziarul vienez "Die Zeit", publica (sub semnatura "Un patriot roman") prima parte a articolului "1907". Din primavara pana-n toamna. Eseul apare integral, in brosura, la Editura Adevarul, intr-un tiraj total de 10.000 de exemplare. Restabileste legaturi amiabile cu Titu Maiorescu.

1907   Scriitorul contracteaza vanzarea pe veci, pentru suma de 4.000 de lei, a Operelor sale, pentru Editura Minerva.

1907   Ion Luca Caragiale citeste, din Berlin, poezia In orasul cu trei sute de biserici semnata de Ion Minulescu. Ia legatura cu Mihail Dragomirescu, cerandu-i detalii despre tanarul poet. "P.S. Rogu-te, cine o fi Ion Minulescu? "In orasul cu trei sute de biserici" este ceva de nepretuit! Easta nu mai e domnisoara! Easta e barbat! bravo lui! Demult n-am mai avut asa impresie. Il salut calduros si-i multumesc pentru inalta placere ce mi-a facut cu ciudatele-i versuri. Extraordinar! Dar despre el mai pe larg, cand voi avea placerea sa te revaz. Le coeur Car"

1908   La Editura Minerva apare seria "Opere complete", in trei volume.

1908   Zguduit de moartea prietenului sau Ronetti-Roman, isi ia angajamentul sa-i reediteze scrisorile.

1908-02-01   Se inscrie in partidul conservator-democrat nou intemeiat, si ia parte la turneele polititce ale lui Take Ionescu din martie, mai-iunie si din toamna.

1908-02-15   Ii trimite o calduroasa felicitare lui Titu Maiorescu cu ocazia aniversarii.

1909-02-01 - 1910-05-01   Isi reia colaborarea la Universul, sub directia lui N.Dumitrescu-Campina, unde publica povestiri si schite.

1909-03-01   Participa la serbarea Ligii Culturale, impreuna cu IOn lUca Caragiale si Barbu Stefanescu Delavrancea.

1909-04-01   Viziteaza pe studentii romani de la Budapesta, adunati in societatea culturala "Petru Maior".

1909-05-01   Incidentul cu Pompiliu Eliade, directorul Teatrului National, urmat de retragerea pieselor lui Caragiale.

1909-06-01   Saluta aparitia unui nou teatru, a lui Alexandru Davila, printr-un articol din Noua revista romana a profesorului C.Radulescu-Motru.

1909-09-01   Scrie instantaneul "Incepem!" cu care Compania Davila, de la Teatrul Leon Popescu, isi deschide noua stagiune. In profesorul de estetica , din acest instantaneu, este vizat in mod direct Pompiliu Eliade.

1909-11-01   Va aparea nuvela KIr Ianulea, in paginile ziarului Viata romaneasca.

1910   Publica volumul "Schite noua" (Editura Adevarul), ultima aparitie editoriala antuma.

1910-10-20   Se joaca intaia oara la Theatre National de l'Odeon din Paris, sub titlul Des yeux dans l'ombre, drame en 2 actes de Andre de Lorde, cu mentiunea " d'apres le drame roumaine Napasta de Caragiale" in Theatre rouge.

1910-11-01   Face o noua vizita studentilor romani din Budapesta, cu indemnul de a sta departe de politica si de ase lepada de tanguirile semanatoristo-poporaniste.

1911-01-20   Declina intr-o scrisoare publica oferta unui grup de intelectuali independenti din Galati de a-i pune si sustine candidatura la Colegiul II de Camera si le cere sa dea concurs listei oficiale a partidului conservator-demoncrat " de sub sefia marelui nostru barbat de stat dl Take Ionescu".

1911-02-01 - 1911-05-01   Colaboreaza la Romanul din Arad, sprijinind actiunea comitetului partidului impotriva disidentei lui Octavian Goga.

1911-07-01   Ii arata lui George Cosbuc un proiect de drama istorica, in versuri, cu subiect din viata Didonei, regina Cartaginei.

1911-08-28 - 1911-08-30   Participa la marile serbari ale semicentenarului " Astrei" de la Blaj. Cu aceasta ocazie asista la zborul demonstrativ al lui Aurel Vlaicu, efectuat cu avionul construit de el.

1911-09-01 - 1912   Corespondenta cu Emil Garleanu, pe atunci directorul Teatrului National din Craiova, pentru a se autoriza organizarea unei saptamani Caragiale

6. Sfarsit

1912-01-30   Refuza propunerea avansata de Emil Garleanu, in numele Societatii Scriitorilor Romani, de a fi sarbatorit cu prilejul aniversarii a 60 de ani, pretextand un acces de sciatica.

1912-01-31   Festivalul de la Teatrul Comedia, sub patronajul si cu participarea Principesei Maria, dat in cinstea domnului Ion Luca Caragiale.

1912-03-01   Scriitorul refuza subscriptia publica propusa de profesorul C.Radulescu-Motru, pentru a i se oferi o recompensa nationala.

1912-06-22   In zorii zilei, Caragiale moare subit, in locuinta din Schoneberg-Berlin.

1912-06-22   Moare la Berlin Ion Luca Caragiale. Ioan Slavici ii scrie necrologul "Un om mare".

1912-06-27   Ramasitele pamantesti sunt expuse in capela cimitirului protestant din Erster Schoneberger Friedhof si depuse provizoriu in cavoul capelei in prezenta familiei dar si a prietenilor : Gherea, Delavrancea si Vlahuta.

7. Postum

1912-09-01   Ministerul de Interne deschide un credit de 22.000 lei pentru aducerea trupului in tara si pentru inmormantare.

1912-09-01 - 1912-09-07   Teatrul National din Bucuresti isi inaugureaza stagiunea cu "Saptamana Caragiale".

1912-11-18   Sicriul cu ramasitele mortuare este adus in tara si depus la biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti.

1912-11-22   Intr-o zi de joi, Ion Luca Caragiale isi gaseste odihna vesnica in cimitirul Serban-Voda din Bucuresti Este condus pe ultimul drum de prieteni si familie. Barbu Stefanescu Delavrancea, la moartea lui Caragiale avea sa rosteasca aceste cuvinte memorabile : "Caragiale n-a murit Caragiale nu poate sa moara ... Ostenit de atata zbucium, doarme cu fata in sus... incet sa nu-l desteptam... desprins din unda divina, oprit o clipa intre noi, geniu reversibil, se intoarce in splendorile misterelor de unde ne vor veni geniile.... "

Conu' Leonida de I L Caragiale 

Vizita I L Caragiale 1952: 

I. L. Caragiale - Dl Goe [ Full Film HD ]: 

BUBICO: 

Octavian Sava, dramaturg român, realizator TV, autor de texte umoristice

Biografie Octavian Sava

Octavian Sava (n. 1 februarie 1928, d. 2 decembrie 2013 București), pe numele său real Octavian Segall,^[1] a fost un autor de texte umoristice, dramaturg, redactor, realizator TV și scenarist român.

S-a născut la 1 februarie 1928, în orașul București. Bunicul său era proprietar de cinematograf și importator de filme, iar tatăl său a fost o lungă perioadă directorul adjunct al Cinematografului Aro, actualmente Patria. S-a înscris în 1946 la Facultatea de Medicină, la dorința mamei sale. În perioada studenției a colaborat la Ora Tineretului și Ora Școalei și i s-a propus să devină redactor la radio. Octavian Sava a abandonat studiile medicale în 1949 și s-a angajat la Radio România Actualități.^[2] A absolvit mai târziu Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, secția română-franceză.

Octavian Sava a realizat emisiuni de varietăți și teatru la Radio România Actualități și Televiziunea Română. Împreună cu Alexandru Otti a realizat primul serial radiofonic românesc, o adaptare după Tartarin din Tarascon de Alphonse Daudet care a avut premiera la 21 august 1951. A compus numeroase scheciuri, monologuri și cuplete muzical-umoristice pentru programele de Revelion de la TVR, iar criticul Călin Căliman îl considera un „umorist încercat”.^[3]

Octavian Sava a debutat ca scenarist la filmul Post restant (1961), colaborând și la filme precum În fiecare zi mi-e dor de tine (1988) și A doua cădere a Constantinopolului (1994).

A debutat ca scriitor cu Meteoritul de aur, publicat în 1955 în colecția „Povestiri științifico-fantastice” (editată de revista „Știință și tehnică”). A murit pe 2 decembrie 2013, intr-o discretie totala, dupa o suferinta mai veche.

A colaborat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Național din Cluj, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, fiind autorul libretelor musical-urilor:

·         Tsunami la Boema

·         Estera- muzica Marius Țeicu. Spectacolul a fost jucat la Teatrul Evreiesc de Stat, în regia lui Dominic Dembinski.

·         Divanul persan – după Mihail Sadoveanu, muzica Marius Țeicu. Spectacolul a fost jucat în 2002 la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, în regia lui Cezar Ghioca. Libretul la Divanul persian a fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor.

·         O premieră furtunoasă - muzica Marius Țeicu. Spectacolul a avut premiera la 19 martie 2010 pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, în regia lui Cezar Ghioca. Marius Țeicu afirma despre acest libret următoarele: „«O premieră furtunoasă» este al patrulea musical la care am compus muzica pe libretele lui Octavian Sava și al doilea regizat de Cezar Ghioca, având cu amândoi o colaborare extraordinară. Trebuie să amintesc și colaborarea cu coregraful Cornel Popovici, ca de fiecare dată excepțională. Este un musical în care actorii interpretează la cote înalte partea de actorie, de dans și de cantat. Ei cantă live, realizând o performanță de excepție, pentru care merită toată admirația și prețuirea noastră”.

·         Alo, mama, eu sunt la telefon! – monolog adaptat după romanul Mr. Muni al scriitorul israelian A.B Yehoshua. Spectacolul a fost jucat la Teatrul Evreiesc de Stat, în regia Mirelei Tentea și în interpretarea actriței Cristina Cârcei. (Tinerimea Română, 26 noiembrie 2011)

De asemenea, a colaborat la Radio Shalom România (JCC), unde a înregistrat în anul 2011 emisiunea serial Cazul Beilis, o adaptare radiofonicǎ în lectura autorului, regizată de Mirela Tentea.

Scrieri

·         Meteoritul de aur (București, 1955)

·         Pisica din Baskerville (București, 1957) - în colaborare cu Andy Alexandru

·         Nota zero la purtare (București, 1957) - piesă de teatru, în colaborare cu Virgil Stoenescu

·         Inimă fierbinte (București, 1980) - piesă de teatru

·         Dincolo de nori (București, 1981) - piesă de teatru

·         Rămas-bun, tinerețe! (București, 1983) - piesă de teatru

·         Destine și iubiri (Botoșani, 1984)

·         Furtul secolului (Cluj Napoca, 1992)

·         Val Vârtej și Vasul Fantomă (București, 2002)

·         Cazul Beilis. Filmul unei nelegiuiri, 285 p. (Ed. Hasefer, București, 2005) - roman

·         Prințul rătăcitor George Bibescu, 284 p. (Ed. Coresi, București, 2010) - biografie romanțată

Filmografie

Scenarist

·         Post restant (1961)

·         Aventurile echipajului Val-Vîrtej

·         Inimă fierbinte (1980)

·         Dincolo de nori (1981)

·         În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)

·         Va fi cândva un Oscar (Cabaret Revelion '92, TVR, 1991)

·         Invitație la Carnaval (Cabaret Revelion '93 TV, 1992)

·         A doua cădere a Constantinopolului (1994)

Regizor

·         Avocatul (1976)

·         La un restaurant de lux (1994)

Realizator

·         Rochița mea (film TV, 1971)

·         Originea și evoluția vehiculelor (film TV, 1973)

·         Primarul activ (film TV, 1976)

·         Domnișoara cântă blues (film TV, 1992)

Scheciuri umoristice

Scriitor

·         Recomandări (film TV, 1971)

·         Bufetul „La Senat” (film TV, 1973)

·         Primarul activ (film TV, 1976)

·         Avântul liftulețului (film TV, 1979)

·         Saramura (film TV, 1979)

·         Cum ne-ar vrea bărbații?! (film TV, 1982)

·         Danga langa (film TV, 1988)

Director de producție

·         Bufetul „La Senat” (film TV, 1973)

Toma Caragiu - Filmul publicitar: 

Florin Piersic - Le-a spus Tănase (1974) - Realizatori: Dan Mihăescu, Grigore Pop, Octavian Sava, Tudor Vornicu, Aurel Felea.: 

Ileana Stana Ionescu şi Radu Beligan - Telegrama telefonată: 

Horatiu Malaele - Aniversarea Contesei Tusalema: 

Vacantele visate - Marcel Mithois 1965

Primul strigat - Cacuhiko Hitoui 1969

O halta linistita (1976) - Gheorghe Florescu

Alexandru Conovaru

Filmografie:

• Neînvinsă-i dragostea, regia Mihnea Columbeanu, 1993

• Regăsire, regia Aurel Badea, 1998.

• Trei frați de belea (2006)

• 4 luni 3 săptămâni și 2 zile, regia Cristian Mungiu, 2007

• Amintiri din epoca de aur, regia Cristian Mungiu, 2007

Cornel Patrichi

Filmografie:

Coregraf

• Cîntecele mării (1970)
• Aventuri la Marea Neagră (1972)
• Actorul și sălbaticii (1975)
• În pulberea de stele (1976)
• Eu, tu, și... Ovidiu (1977)
• Viraj periculos (1983)

Actor

• Mens sana in corpore sano (1965)
• De trei ori București (1968)
• Balul de sâmbătă seara (1968)
• Pădurea pierdută (1971)
• Veronica (1972)
• Un august în flăcări (1973)
• Gloria nu cîntă (1976)
• Melodii, melodii (1978)
• Detașamentul Concordia (1980)

SFATURI UTILE 1 Februarie

ALIMENT CE TAIE POFTA DE MÂNCARE

Alimentul despre care vorbesc este drojdia de bere și pot să vă spun din propria experiență că iți taie pofta de mâncare cu adevărat iar o cură de 20 de zile cu drojdie de bere, repetată de 2 ori la rând, contribuie la scăderea în greutate.

Pe lângă efectele de slabire, iata la ce vă poate ajuta consumul regulat...

- Stimulează procesele de creştere, ajută la dezvoltarea psihică şi intelectuală armonioasă a copiilor.

- Ajută in : enterite, colite, acnee şi seboree, diaree, ciroza ficatului, toate formele de avitaminoză B, furunculoză, diabet zaharat, scleroză în plăci, osteomielită, gripă,pneumonie, variolă sau anemie.

- Protejează împotriva toxinelor din sânge şi întăreşte sistemul imunitar.

- Reface flora intestinală distrusă de medicamente şi antibiotice.

- Este ideală în toate afecţiunile intestinale acute sau cronice de origine infecţioasă.

- Face parte din componenţa măştilor pentru tenul gras, pătat sau acneic, pentru atenuarea ridurilor.

- Contribuie la creşterea părului.

Pe lângă cele expuse, drojdia de bere este ideală pentru sportivi, pentru că le măreşte rezistenţa la oboseală, şi uşurează eliminarea de toxine şi deşeuri metabolice.

Totodată aceasta reglează nivelul colesterolului din sânge, a tensiunii şi îmbunătăţeşte activitatea miocardului.

Pentru bolnavii de cancer care au recurs sau recurg la iradiere (cobaltoterapie), drojdia de bere este de mare ajutor. Cel puțin 7 linguriţe pe zi reduc efectele adverse ale cobaltoterapiei. Are un aport important in protejarea mucoaselor ,fapt foarte benefic bolnavilor de cancer de gât si esofag cat si pentru afte.

O cură de intreținere constă in cel puțin 12 zile pe luna ,câte 3 lingurițe pe zi. Unora dintre voi este posibil să nu le placă gustul însa trebuie să vă gândiți că sănătatea este cea mai de preț!

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 1 Februarie

Sa ridem cu Amza Pellea

Puiu Calinescu & Amza Pellea Sub acelasi acoperis

De la o gluma la alta...

GÂNDURI PESTE TIMP 1 Februarie