MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 24 FEBRUARIE 2019
DUMINICĂ 24 FEBRUARIE 2019
Bună dimineața de Dragobete, sărbătoarea populară a dragostei la români!
DRAGOBETE – ziua îndrăgostiților la români
Fiul Babei Dochia, Dragobetele este echivalentul Sfântului Valentin şi simbolizează sărbătoarea dragostei în tradiţiile româneşti. Sărbătorit pe 24 februarie sau 1 martie, Dragobetele este un obicei românesc care marchează începutul primăverii.
În mediul rural, Dragobetele se sărbătorea prin logodne simbolice şi prin jocuri de iubire. În mediul urban aceste tradiţii sunt inexistente, Dragobetele fiind umbrit de Valentine’s Day, o sărbătoare de împrumut occidental.
Dragobete, sărbătoarea bunei dispozitii şi a iubirii în grai românesc!
Dragobete, sărbătoarea bunei dispozitii şi a iubirii în grai românesc!
Puţini sunt cei care cunosc cu adevărat tradiţiile româneşti sau obiceiurile româneşti păstrate din generaţie în generaţie pentru sărbătoarea de Dragobete. Puţini sunt şi cei care mai sunt interesaţi de ritualurile acestei sărbători de când sărbătoarea occidentală de acceaşi natură, Sfântul Valentin a dobândit statut mioritic.
Există, însă, anumite zone rurale care cred în obiceiurile româneşti şi în simbolul sărbătorii de Dragobete.
Astfel, sărbătoarea dragostei sau ziua îndrăgostiţilor la români era văzută ca fiind una de bun augur, deoarece se credea că aduce gospodarilor un an mai îmbelşugat, linişte, noroc în dragoste şi prosperitate.
Modul de a sărbători Dragobetele este diferit de la o regiune a ţării la alta: petreceri în aer liber, dansuri, jocuri, discuţii în jurul focului, săruturi, logodne simbolice etc.
Astfel, sărbătoarea dragostei sau ziua îndrăgostiţilor la români era văzută ca fiind una de bun augur, deoarece se credea că aduce gospodarilor un an mai îmbelşugat, linişte, noroc în dragoste şi prosperitate.
Modul de a sărbători Dragobetele este diferit de la o regiune a ţării la alta: petreceri în aer liber, dansuri, jocuri, discuţii în jurul focului, săruturi, logodne simbolice etc.
Există şi obiceiul ca fetele mari să strângă şi să pastreze cu grijă apa cu proprietăţi magice din zăpada netopită sau de pe florile de fragi. Un alt obicei este zburătoritul când fetele tinere coborau în fuga spre sat, fiind urmărite de flacăii îndrăgostiţi. Despre toţi cei care nu doreau să sărbătorească de Dragobete, se spunea ca vor rămâne singuri tot restul anului.
Cadouri simbolice, flori, mesaje de iubire
Dacă va număraţi printre cei care păstrează tradiţiile româneşti referitoare la sărbătoarea de Dragobete sau dacă doriţi să oferiţi un cadou persoanei iubite, piaţa românească şi site-urile online vă pun la dispoziţi o gamă amplă de felicitări de dragoste oricare ar fi preferinţele dumneavoastră.
Fie ca doriţi să adresaţi celui drag un mesaj haios de iubire, fie ca sunteţi în căutarea unor mijloace de inspiraţie pentru o declaraţie de dragoste în adevăratul sens al cuvântului, felicitările de dragoste româneşti vă ajută să vă surprindeţi în mod plăcut partenerii de viaţă.
Există, de asemenea, felicitari de dragoste de Dragobete ce pot fi personalizate sau animate, oferindu-vă astfel şansa de a oferi partenerului său partenerei un cadou unic.
Dragobetele este sărbatoarea dragostei, ziua românească a îndrăgostiţilor. Profitaţi din plin de sărbătoarea bunei dispoziţii şi de aceasta tradiţie românească ce trebuie respectată.
Dragobetele este sărbatoarea dragostei, ziua românească a îndrăgostiţilor. Profitaţi din plin de sărbătoarea bunei dispoziţii şi de aceasta tradiţie românească ce trebuie respectată.
Conform vechii zicale, „Azi e Dragobetele, se saruta fetele”. In fiecare an pe 24 februarie romanii de pretutindeni sarbatoresc Dragobetele.
In mitologia romaneasca, Dragobete era zeul tineretii, al veseliei dar si al iubirii. Ziua in care romanii sarbatoresc Dragobetele coincide cu sarbatoarea Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul.
Totusi, aceasta sarbatoare este puternic inradacinata in cultura romana. Dragobetele este un personaj transmis din generatie in generatie de la vechii daci, transformat mai apoi intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii.
Conform unor legende populare, Dragobetele este chiar fiul babei Dochia, un tanar chipes si iubaret care obisnuia sa seduca toate femeile care ii ieseau in cale. Totusi, in zilele noastre, Dragobetele reprezinta pentru romani simbolul suprem al dragostei autohtone.
Celebrarea Dragobetelui se bucura de o simbolistica aparte, extrem de bogata si interesanta. Acesta reprezinta atat inceputul, cat si sfarsitul, inceperea unui nou anotimp, moment in care natura incepe sa prinda viata, dar si sfarsitul desfraurilor lumesti deoarece incepe Postul Sfant al Pastelui.
In vremurile de demult si in unele zone chiar si in prezent, de Dragobete tinerii imbracati in faine frumoae obisnuiau sa se adune in paduri si sa culeaga buchete cu primele flori ale primaverii. Culesul floilor se facea cu voie buna dar si cu cantece si un fel de joc numit zburatorit.
La ora pranzului fetele obisnuiau sa fuga catre sat in timp ce baietii le fugareau in incercarea lor de a le prinde si de a le saruta. Daca baiatul era drag fetei, aceasta se lasa prinsa si sarutata. Semnificatia sarutului in acest caz era un echivalent al logodnei si al infiriparii iubirii dintre cei doi. Seara logodna se anunta in cadrul comunitatii satului si a membrilor celor doua familii. Participantii la sarbatoare, in concordanta cu traditia erau considerati binecuvantati in acel an, bucurandu-se de toate din belsug, fiind feriti de boli. O superstitie din popor spune ca persoanele care nu sarbatoreau aceasta zi erau pedepsiti sa nu poata iubi in acel an.
Daca de Dragobete vremea se prezenta mohorata, iar ziua era friguroasa, ploioasa sau ningea, tinerii se adunau intr-o casa unde sa petreaca, sa lege prietenii sau sa se tina de jocuri.
In unele zone ale tarii tinerele aruncau unele acuzatii pentru farmecele de uraciune facute impotriva rivalelor in iubire. Tinerii baieti obisnuiau sa isi cresteze putin bratul in forma unei cruci, atingandu-si taieturile si rostind juramantul de a ramane toata viata frati de sange.
Tot in aceasta zi batranii din sat se preocupau mai mult decat de obicei de animalele din ograda. Cei in varsta credeau ca in ziua de Dragobete pasarile isi aleg perechea pe viata. Tot in aceasta zi sacrificarea animalelor este interzisa.
Acum mult timp, exista obiceiul conform caruia tinerele necasatorite sa stranga zapada putina care se mai gasea, numita si „zapada zanelor”. Apa aparuta in urma topirii acestei zapezi ar fi avut proprietati magice cand venea vorba de iubire, de descantece de iubire, dar si de ritualurile de infrumusetare. Mai mult, conform datinilor stravechi, aceasta zapada a aparut un urma surasului zanelor. Tocmai de aceea fetele obisnuiau sa isi clateasca chipul cu aceasta apa, pentru a deveni la fel de frumoase precum zanele.
O superstitie spunea ca fetele care nu se intalneau in aceasta zi cu o persoana de sex masculin nu aveau parte intreg anul de iubire. Mai mult, in unele sate se credea ca toate fetele care ajung sa atinga un barbat dintr-un sat invecinat vor fi indragostite tot timpul anului.
In unele regiuni din tara se obisnuia ca in aceasta zi sa se scoata din pamant radacini de spanz pe care oamenii le foloseau pe post de leac pentru vindecarea unor boli.
De asemenea, conform traditiei, in aceasta zi barbatii trebuie sa fie in relatii cordiale cu toate femeile. In aceasta zi barbatilor nu le era permis sa necajeasca femeile sau sa se certe cu ele. In caz contrar acestia ar fi avut parte de o primavara plina de ghinion si un an greu. Pentru ca iubirea dintr-un cuplu sa ramana vie de-a lungul anului, tinerii trebuie neaparat sa se sarute in ziua de Dragobete.
Tot in aceasta zi, lucrul capului, tesutul, cusutul si toate treburile grele de pe langa gospodarie nu sunt permise. Totusi, in aceasta zi este permisa curatienia deoarece se considera ca aceasta este aducatoare de prospetime si de spor.
In ziua de Dragobete atat flacaii, cat si tinerele nu au voie sa planga. Conform traditiei, persoanele care plang in aceasta zi vor avea parte de necazuri si suparari in lunile care vor urma.
In unele regiuni din tara, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca si noaptea de Boboteaza. Tinerele care doresc sa isi afle ursitul isi pun sub perna busuioc sfintit, sperand ca Dragobetele le va ajuta sa-si gaseasca ursitul.
Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală „Dragobetele sărută fetele!”
Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete.
Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.
Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii.
Cu ocazia zilei de Dragobete, batrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările iși aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primavară, Dragobetele oficia nunțirea păsărilor in cer. Sacrificarea animalelor este interzisa in aceasta zi, după cum informează Historia.ro.
În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necasatorite sa stranga, de Dragobete, zapada ramasa pe alocuri, zapada cunoscuta drept “zapada zanelor”. Apa rezultata prin topire era considerata ca avand proprietati magice in iubire si in descantecele de iubire, dar si in ritualurile de infrumusetare. Se credea ca aceasta zapada s-a nascut din surasul zanelor. Fetele isi clateau chipul cu aceasta apa pentru a deveni la fel de frumoase si atragatoare ca si zanele.
De Dragobete, fetele trebuie sa se intalneasca cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul intregului an. Totodata, in sate se credea ca fetele care ating un barbat dintr-un sat invecinat vor fi dragastoase tot timpul anului.
In anumite sate ale Romaniei, din pamant se scot, de Dragobete, radacini de spanz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.
Este, de asemenea, obligatoriu ca de Dragobete barbatii sa se afle in relatii cordiale cu persoanele de sex feminin.
Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa se angajeze in galcevi caci astfel ii astepta o primavara cu ghinion si un an deloc prielnic. Atat baietii, cat si fetele au datoria de a se veseli de Dragobete pentru a avea parte de iubire intreg anul.
Daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul intregului an, tinerii care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute de Dragobete.
Lucrarile campului, tesutul, cusutul, treburile grele ale gospodariei nu sunt permise de Dragobete. In schimb, curatenia este permisa, fiind considerata aducatoare de spor si prospetime.
Nu ai voie nici sa plangi in ziua de Dragobete. Se spune ca lacrimile care curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma.
In unele zone ale tarii, ajunul zile de Dragobete este asemanator ca simbolistica noptii de Boboteaza. Fetele tinere, curioase sa isi afle ursitul, isi pun busuioc sfintit sub perna, avand credinta ca Dragobete le va ajuta sa gaseasca iubirea adevarata.
RELIGIE ORTODOXĂ 24 Februarie
+ Întâia și a doua aflare a capului Sf Proroc Ioan Botezătorul; Duminica a 34-a după Rusalii - a Întoarcerii Fiului Risipitor
Întâia și a doua aflare a Capului Sf Proroc Ioan Botezătorul
Fiind tăiat cinstitul cap al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, l-a luat pe tipsie necurată jucătoare şi l-a dus maicii sale, Irodiada. Iar ea, împungând cu acul limba Sfântului care mustra fărădelegea lor, nu l-a dat să-l îngroape odată cu trupul, pentru că se temea că nu cumva Ioan să învieze când capul lui se va lipi de trup şi iar o va mustra. Deci, ea a poruncit ca trupul să-l arunce, iar ucenicii, luându-l noaptea în taină, l-au îngropat în Sevastia, cetatea Samariei. Însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Despre aceasta ştia numai femeia lui Huza, economul lui Irod, cea cu numele Ioana, care se pomeneşte în Evanghelia lui Luca. Aceea, având jale de uciderea cea nevinovată a Sfântului Marelui prooroc Ioan şi de batjocură ce se făcuse cinstitului său cap, l-a luat de acolo noaptea, în taină, şi, punându-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Când a auzit Irod vestea despre Iisus, a gândit împreună cu Irodiada, nu cumva a înviat Ioan? Căutând capul lui Ioan şi negăsindu-l, nu se pricepeau ce să fie. Apoi a zis Irod către casnicii săi despre Iisus: "Ioan pe care l-am tăiat, acela s-a sculat din morţi şi pentru aceasta se lucrează puteri prin el".
După aceasta, trecând multă vreme, un bărbat oarecare slăvit, care era dintr-un palat împărătesc şi crezuse în Domnul nostru Iisus Hristos, anume Inochentie, lepădându-se de lume, a mers în Sfânta Cetate a Ierusalimului şi, cumpărând în muntele Eleonului locul acela, care altădată era satul lui Irod, a zidit acolo o chilie şi, îmbrăcându-se în rânduiala monahicească, vieţuia după Dumnezeu. Vrând să zidească o biserică mică de piatră, a săpat un şanţ pentru temelie. Şi, după dumnezeiasca rânduială, a găsit capul ascuns în pământ, în vasul cel de lut. Din unele minuni care se făceau în acea vreme şi prin dumnezeiască descoperire, cunoscând că acela este capul Mergătorului înainte, îl păstra la sine cu cinste. Iar când era să se sfârşească, văzând uriciunea pustiirii, stând la locul cel sfânt - căci în acele vremuri împărăţia închinătorilor la idoli, stăpânind pretutindeni sfintele locuri în Ierusalim, cu idoli şi cu urâtele lor jertfe, monahul acela a ascuns sfântul cap al Mergătorului înainte iarăşi în sânul pământului, în acelaşi loc, ca să nu i se facă vreo necinste după sfârşitul său. Dar acel loc, ce a fost altădată satul lui Irod şi în care era chilia şi biserica cea mică, pustiindu-se după dânsul prin lungimea vremii, a căzut şi s-a asemănat cu pământul şi iarăşi acel cinstit cap a fost neştiut de nimeni, vreme de mulţi ani.
Împărăţind marele împărat Constantin şi luminându-se cu Sfântul Botez, iar prin maicasa, Sfânta Elena, curăţind şi înnoind sfintele locuri ale Ierusalimului, iar sfânta credinţă înflorind pretutindeni şi strălucind ca soarele, doi monahi de la răsărit s-au sfătuit să se închine cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci în Ierusalim, care s-a aflat de împărăteasa Elena, precum şi Mormântului Domnului şi la toate sfintele locuri. Deci, ajungând la Ierusalim, se închinau şi se rugau, înconjurând sfintele locuri. Apoi s-a arătat unuia dintre dânşii Sfântul Ioan Mergătorul înainte, în vedenia somnului, poruncindu-i să scoată din sânul pământului cinstitul lui cap, arătându-i locul în satul lui Irod unde era ascuns. El, deşteptându-se, a spus prietenului său. Însă acela, socotind lucrul ca un vis, n-a crezut şi l-a făcut şi pe acela să nu creadă. În altă noapte iarăşi s-a arătat în vedenie Sfântul Înaintemergător, la amândoi, fiecăruia deosebit, şi le-a zis: "Toată necredinţa şi lenevirea lepădând-o, faceţi ceea ce v-am poruncit".
Sculându-se amândoi, spunând unul altuia vedenia, au mers în satul lui Irod, la locul ce li se arătase în vedenie şi, săpând, au aflat comoara cea fără de preţ, adică sfântul cap al Mergătorului-Înainte, şi, punându-l într-un sac din păr de cămilă, s-au întors la locul lor. În acea vreme, un om din cetatea Emesa, sărac, cu meşteşugul olar, lăsând patria sa şi soţia, din pricina sărăciei, se ducea în altă ţară. Atunci a nimerit în cale pe cei doi monahi şi, apropiindu-se de dânşii, mergeau împreună. Iar monahii, primind pe omul acela să călătorească cu dânşii, i-au dat sacul cu capul să-l ducă, însă omul nu ştia ce este în sac. Şi iată i s-a arătat Sfântul Înaintemergătorul, zicându-i: "Lăsând pe călătorii tăi, fugi de dânşii cu acest sac, pe care îl ai în mâini".
Aceasta a poruncit-o sfântul de vreme ce vedea neosîrdia şi lenevirea monahilor, care la început nu credeau în arătarea lui. Apoi nu voiau să ducă singuri cinstitul cap, ci îl încredinţară unui om necunoscut. Dar a vrut să facă bine acelui sărac şi să fie pricinuitor vieţii celei bune şi plăcute lui Dumnezeu. Deci, olarul acela, ascultând pe sfânt, s-a ascuns de monahi şi a fugit de ei. Apoi s-a întors acasă la soţia sa, ducând, ca pe o comoară de mare preţ, capul Mergătorului-Înainte, cel mai scump decât toate bogăţiile, pentru care Dumnezeu a binecuvântat casa olarului cu toată îndestularea şi vieţuia întru multă îmbelşugare, uitând pătimirea cea dintâi, dând şi la alţi săraci şi scăpătaţi din bogăţiile sale.
Ştiind pe Sfântul Ioan Mergătorul-Înainte pricinuitor de atâtea bunătăţi, cinstea capul lui precum se cădea, tămâindu-l în toate zilele, aprinzându-i lumânări şi rugându-se. Astfel, cealaltă vreme a vieţii sale a petrecut-o bine. Iar când era să moară, l-a pus într-un vas cu apă - astfel voind însuşi Sfîntul-Înainte-Mergătorul, şi după moarte arătând chip de sărăcie. Punând vasul acela cu tot cu cap într-un sicriu, l-a petcetluit şi a încredinţat această comoară surorii sale, spunându-i cu amănuntul cum, pentru acel sfânt cap, din sărăcia cea mai de pe urmă a ajuns în mare bogăţie. Şi a poruncit surorii sale să aibă acel sfânt cap în mare cinste, păzindu-l cu cucernicie şi cu frică, dar să nu deschidă sicriul până ce, singur Înainte-Mergătorul nu va voi să se deschidă. Iar dacă va veni la sfârşitul vieţii sale, să-l încredinţeze unui bărbat temător de Dumnezeu şi îmbunătăţit. Astfel, cinstitul şi sfântul cap al Mergătorului-Înainte a trecut de la unul la altul, prin multe mâini.
După aceea, a ajuns la un monah presbiter, anume Eustatie, care vieţuia aproape de cetatea Emesa, într-o peşteră. Acela, deşi era rău-credincios, vătămat cu eresul lui Arie, totuşi mergeau la el neputincioşii să se tămăduiască cu darul cel minunat, care ieşea din capul Mergătorului-Înainte, cel ţinut în taină de el. Monahul acela, precupeţind darul lui Dumnezeu, acele minuni le atribuia relei sale credinţe celei ereticeşti, tăinuind adevărul înaintea oamenilor, încât pe mulţi de un gând cu el îi înşela. Înştiinţându-se despre reaua lui credinţă, toţi cei din cetatea Emesa s-au sfătuit împreună cu episcopul şi cu voievodul şi au trimis să-l izgonească din peştera aceea şi din hotarele Emesei. Iar el a rugat pe cei ce-l goneau ca să-l lase în ziua aceea să petreacă în peşteră, făgăduind că a doua zi să iasă singur. Dobândind acea vreme, a îngropat noaptea, vasul cel de apă cu sfântul cap, în peştera aceea, adânc în pământ, nădăjduind că în altă vreme va veni în taină să-l ia şi iarăşi, făcând prin el minuni, să-şi întindă credinţa sa cea rea. Însă n-a câştigat ceea ce nădăjduia, pentru că, după ieşirea din peştera aceea, îndată s-au sălăşluit acolo nişte binecredincioşi monahi îmbunătăţiţi, unde nu mai era cu putinţă acelui eretic să intre şi să fure comoara cea duhovnicească, ascunsă în pământ. După multă vreme, adunându-se mulţi fraţi, s-a aşezat mănăstire lângă peştera aceea; iar capul Mergătorului înainte nu era ştiut de nimeni, fiind sub obroc. Trecând mulţi ani, l-a găsit Marcel, arhimandritul acelei mănăstiri de lângă peştera Emesei, bărbat îmbunătăţit, de care lucru singur pomeneşte astfel:
"Bine este cuvântat Domnul nostru Iisus Hristos, că m-a învrednicit pe mine, Marcel, robul Său, a fi văzător al vedeniei de faţă, care mi s-a făcut în 18 zile ale lunii Februarie, în săptămâna din mijlocul postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se în somn noaptea, căci am văzut toate porţile mănăstirii noastre deschise. Deci m-am înfricoşat şi mi se părea că ies să le închid. Apoi iarăşi am văzut un râu trecând prin poarta mănăstirii, şi mă miram de unde iese acea mulţime de apă. Pe când gândeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre răsărit, cu sunet mare, iar fiecare ceată avea deosebit grai şi striga: "Iată, se arată Sfântul Ioan, Botezătorul lui Hristos".
Astfel strigând, cetele au intrat în mănăstire. Iar eu, lăsând porţile şi privirea râului, de frică acoperindu-mă, am alergat şi m-am suit în vârful scării, pe care stând, mi se părea că văd în mănăstire două curţi, una spre apus, iar altă spre miazăzi, şi o biserică între dânsele. Apoi fiecare ceată intra în curtea dinspre apus, iar de acolo mergea în biserică şi, închinându-se, ieşea pe uşa dinspre miazăzi.
După ce au stat cetele din umblarea lor, iarăşi am auzit un glas, strigând: "Iată Sfântul marele Ioan Botezătorul". Apoi, privind, l-am văzut în biserică şi cu dânsul pe alţi doi, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Atunci, îndată cetele au mers la dânsul, una după alta, şi luau de la dânsul binecuvântare. Şi eu, în sine-mi, gândeam să mă apropii şi să mă binecuvânteze. Intrând eu mai pe urmă decât toţi, pe altă uşă, cu frică şi cu cutremur, m-am închinat înaintea lui până la pământ şi m-am atins de picioarele lui. Iar el, ridicându-mă, m-a cuprins cu dragoste, atingându-se de barbă şi de gura mea, cu sfânta sa gură, apoi, scoţând din sânul său un vas plin de miere, mi-a dat, zicând: "Primeşte binecuvântare". Acestea zicând, el mergea, dar mergeam şi eu în urma lui şi am văzut un stâlp de foc înaintea lui şi înfricoşându-mă, m-am deşteptat.
După aceasta, trecând ziua, am poruncit ca seara să cânte fraţii obişnuita rânduiala, adică psalmii cu stihuri. Pe când cântau ei, fratele Isachie, ridicându-şi ochii, a văzut foc prin ferestruie arzând în biserica sfintei peşteri, unde era cinstitul cap al Sfântului Ioan, de care noi nu ştiam. Dar fratele, văzând focul, a strigat: "Domnul meu, iată văd foc arzând la sfânta peşteră". Eu am zis către dânsul: "Nu te teme, frate, ci însemnează-te cu semnul Crucii şi taci!"
După cinci zile, pe la miezul nopţii, pe când dormeam, o mina m-a atins de trei ori în coasta cea dreaptă şi un glas a zis către mine: "Iată, m-am dăruit vouă. Scoală şi urmează stelei ce merge înaintea ta şi unde te va duce, acolo să sapi în pământ, că mă vei afla". Iar eu, cu frică şi cu cutremur deşteptându-mă din somn, şedeam şi am văzut o ceată stând înaintea uşii chiliei în care eram. Înfricoşându-mă foarte, m-am însemnat cu semnul Crucii şi am ieşit, iar steaua mergea înaintea mea. După aceea, am intrat în peşteră şi, ducându-mă până la locul unde era cinstitul cap al Sfântului Ioan Mergătorul-Înainte, s-a făcut nevăzută. Iar eu m-am închinat Domnului, căzând cu faţa la pământ, şi am făcut multă rugăciune. Apoi, aprinzând lumânare şi tămâie şi luând sapa, am început a săpa chemând pe Domnul.
Săpând eu, se auzea sunet mare şi era pământul vârtos ca aramă. Apoi, ostenindu-mă mult, am aflat cărămizi, pe care scoţându-le, am văzut o lespede de piatră şi pe aceea, scoţând-o cu multă osteneală, am aflat purtătorul şi sfinţitul vas, în care era cinstitul şi vrednicul de fericire cap al Mergătorului-Înainte. Apoi, cuprinzându-mă bucurie şi frică, am luat o lumânare şi tămâie şi, îndrăznind a pipăi, m-am închinat şi iarăşi am acoperit vasul cinstit, după aceea m-am dus din peşteră.
În uşă m-a întimpinat preacinstitul arhimandrit Ghenadie, care venise în mănăstirea noastră, şi, luându-mă înăuntrul peşterii, a făcut rugăciune şi după aceea a început a-mi spune vedenia sa: "Am văzut, zise el, că în acest loc, unde stăm acum, stăteam amândoi şi era multă pâine de orz curată, mai luminată decât soarele. Apoi am văzut popor fără număr intrând în peşteră şi luă din mâinile noastre pâinile acelea, însă pâinile nu scădeau, ci mai mult se înmulţeau".
Acestea auzindu-le eu de la părintele Ghenadie, am înţeles că de la Dumnezeu era acea vedenie, care însemna darul cel neîmpuţinat al Botezătorului, care era să se dea tuturor cu îndestulare în acel loc. Deci i-am spus şi eu cele ce am văzut şi i-am arătat preacinstita comoară aflată. Văzând-o el, s-a bucurat foarte mult şi ne-am sfătuit ce am putea face. Şi ne-am învoit amândoi ca să nu spunem îndată cuiva despre aceea, nici episcopului Uranie, păstorul Bisericii Emesei. Ci mai întâi să arătăm taina aceasta fericitului stareţ, părintelui Ştefan, care era povăţuitor de nevoin-ţele pustniciei în mănăstirea Daromiei. După aceasta, el să arate episcopului, pentru că îi era iubit. Dar, mergând în mănăstirea Daromiei, n-am găsit pe părintele Ştefan, fiindcă se dusese să cerceteze alte mănăstiri. Deci am trimis la cucernicul diacon Chiriac, care era în cetate, în sfinţitul locaş cel dintâi.
Acela, venind şi închinându-se nouă întru Hristos, a spus vedenia sa, pe care a văzut-o în vis, după toate asemenea cu vedenia aceea pe care minunatul Ghenadie a văzut-o şi i-am spus lui a noastră taină despre Sfântul Mergătorul-Înainte. Deci au zis diaconul Chiriac şi părintele Ghenadie că se cade ca îndată să anunţăm despre aceea pe păstorul bisericesc. Iar eu aşteptam până ce stareţul Ştefan se va întoarce de la mănăstirile sale şi am petrecut cinci zile. Iar sosind sâmbăta şi noi vorbind, deodată am căzut şi zăceam de o boală neaşteptată, încât nu puteam nici a mă scula. Deci, Ghenadie şi Chiriac se mirau de răul ce mi se întâmplase şi au făcut rugăciune către Domnul, pentru mine. Iar după rugăciune ziseră către mine: "Au nu ţi-am spus că se cade a spune episcopului taina?" Iar eu, auzind aceasta, mă defăimam, fiindcă nu am făcut bine ascunzând o taină ca aceasta, pe care se cădea a o arăta îndată pentru slavă lui Dumnezeu. Deci, rămăsesem netămăduit, dar făcându-se seară, după obişnuita cântare, venind la mine acei cinstiţi bărbaţi, Ghenadie şi Chiriac, mi-au spus că s-au jurat cu jurământ să spună arhiereului de taina aceea din vremea utreniei, mai înainte de răsăritul soarelui. Şi eu am zis către dânşii: "Bun este sfatul vostru, fraţilor. Deci fie ceea ce v-aţi sfătuit".
Astfel, întorcându-mă cu dânşii, îndată m-am îndreptat din boală şi m-am făcut sănătos. Apoi m-am dus în cetate cu dânşii foarte de dimineaţă şi am aflat pe episcop ieşind din biserică, de la cântarea Utreniei, şi i-am spus lui toate cele despre arătarea cinstitului cap al Sfântului Mergătorului-Înainte. Iar el, umplându-se de mare bucurie, ne-a poruncit ca, nespunând nimănui taina, să ne ducem la mănăstire. A doua zi, presbiterii şi diaconii au venit în mănăstirea noastră şi, săvârşind soborniceşte sfânta slujbă, s-au apropiat de locul acela în care era vasul cu sfântul cap. Şi diaconul glăsui: "Genunchii plecaţi-vă şi Domnului să ne rugăm"; toţi ne-am închinat la pământ. Iar episcopul Uranie, rugându-se, a scos vasul cu cinstitul cap din sânul pământului.
Era acolo cu episcopul un presbiter, anume Malh, care, necrezând, a zis: "De unde poate fi aici capul Mergătorului-Înainte?" Şi, îndrăznind, a pus mâna sa pe vas şi s-a atins de vârful cinstitului şi prea lăudatului cap, şi îndată, pentru necredinţa lui, s-a uscat mâna aceea care s-a atins şi s-a lipit de vas. Toţi văzând acea minune, s-au mirat foarte mult. Iar păstorul, cu cei ce stau de faţă, rugându-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, presbiterul cel pedepsit abia a putut să-şi dezlipească mina de pe vas, însă i-a rămas neputincioasă. Iar plăcutul lui Dumnezeu păstor, cu tot clerul bisericesc, luând sfinţitul vas, cu comoara ce se afla într-însul, l-a dus în sfânta biserică şi l-a pus într-un loc sfinţit al altarului, până ce s-a zidit Mergătorului-Înainte biserică deosebită, dumnezeiască, în cetatea Emesei, luând sfârşit cu frumoasă podoabă; întru care, când era să se aducă acel sfinţit cap, s-a arătat Botezătorul în vedenie presbiterului Malh, celui care nu crezuse, şi i-a poruncit ca în vremea aducerii să-şi pună mâna cea bolnavă pe vas că se va tămădui. Deci, făcând aceea, presbiterul îndată a câştigat tămăduire.
Chiar şi Sfântul Simeon Metafrast, în viaţa Cuvioasei Matroana, scrie astfel despre aflarea acelui cinstit cap al Mergătorului-Înainte: "În acel timp, un om, arându-şi holda sa, a văzut la un loc, unde era peştera aceea în mănăstire, un foc ieşind din pământ. Şi nu o dată a văzut aceea, ci de mai multe ori; că în multe zile se arată o văpaie de foc neîncetat, ieşind din pământ. Deci a mers omul acela în cetate - ziua aceea era Duminică, în care şi Marcel cu Ghenadie şi cu Chiriac au mers la episcop - şi au spus lui Uranie, episcopul Emesei. Iar episcopul, cunoscând că este un lucru mare, a luat pe clericii săi şi au mers la locul acela, în peştera în care altă dată locuia Eustatie, ereticul; şi făcând rugăciune a poruncit ca în locul acela să sape pământul.
Aceasta făcându-se, s-a găsit vasul, care avea într-însul nu aur sau argint, ci capul Sfântului Ioan Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului, cel mai scump decât toate comorile pământeşti. Şi a străbătut pretutindeni vestea despre aceasta, apoi s-a adunat acolo tot poporul, nu numai din cetatea Emesei, ci şi din toate cetăţile şi satele din jur. Şi a mers Cuvioasa Matroana din mănăstirea sa, cu toate surorile, ca să se închine Capului celui găsit al Sfântului Ioan. Şi a izvorât din acel cinstit cap mir bine mirositor, şi preoţii ungeau cu acest mir pe poporul ce se adunase, făcându-le semnul Crucii pe fruntea lor.
Deci a luat din mirul acela şi Sfânta Matroana, într-un vas mic, vrând să-l ducă în mănăstirea sa, spre binecuvântare. Dar poporul, sîrguindu-se către acel mir sfânt, o îmbulzea încât ea nu putea să treacă. Alţii, văzând la dânsa sfântul mir, o rugau ca să-i însemneze cu mirul acela, căci nu puteau să ajungă la preoţi; care lucru îl şi făcea ea, fiind silită. Şi s-a întâmplat acolo un orb care din naşterea să nu văzuse lumina. Acela a rugat pe Matroana ca să-l însemneze şi pe el cu sfântul mir. Iar ea i-a uns ochii lui şi îndată a văzut bine.
După mulţi ani, acel sfânt cap s-a adus cu slavă din cetatea Emesei în Constantinopol şi s-a aşezat în biserica Mergătorului-Înainte, în locul Edomon cel prea frumos, zidit prin împărăteasca rânduială. Dar după mulţi ani, venind eresul luptării contra sfintelor icoane - când nu numai sfintele icoane, ci şi sfintele moaşte ale sfinţilor, unele erau arse, altele erau aruncate în mare şi în râuri, iar altele călcate cu picioarele şi în multe feluri batjocorite - atunci, unii creştini, fugind din împărăteasca cetate - cea plină de fărădelegea ereticească, au luat în taină Capul Botezătorului şi l-au dus la Comani, unde altădată a răposat Sfântul Ioan Gură de Aur şi, ducându-l acolo, l-au ascuns iarăşi în sânul pământului, în vas de argint.
Acolo a stat neştiut de nimeni, până în vremea împăratului Mihail, fiul lui Teofil şi al maicii sale Teodora, împărăteasa, cei ce au restabilit dreapta credinţă, pe vremea împărăţiei căruia, prin dumnezeiasca arătare, iarăşi s-a aflat şi s-a adus în Constantinopol, de prea sfinţitul patriarh Ignatie al Constantinopolului, întru cinstea şi slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, cel împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh slăvit în veci. Amin.
Duminica a 34-a după Rusalii - a Întoarcerii Fiului Risipitor
Ev. Luca 15, 11-32
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi, aducând viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat pierdut era şi s-a aflat.
Ap. I Corinteni 6, 12-20
Fraţilor, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi, prin puterea Sa. Oare nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos, le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea? «Că vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup». Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul, este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Pentru că aţi fost răscumpăraţi cu preţ! Slăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Tatăl fiului risipitor - Dumnezeul îndurărilor și al iubirii de oameni - Pr. Ilie Cleopa
În Sfânta Scriptură Dumnezeu se numește „Tată al milostivirii” (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostivește față de cei păcătoși care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăință.
Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu, și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta (Luca 15, 18)
Iubiți credincioși,
În Sfînta Scriptură Dumnezeu se numește „Tată al milostivirii” (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostivește față de cei păcătoși care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăință. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Cînd te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mîntui și vei cunoaște unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin același prooroc, zice Dumnezeu: Spălați-vă, curățiți-vă, ștergeți răutățile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei părăsiți-vă de răutățile voastre. Și de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi; și de vor fi ca roșeala, ca lîna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).
Acest adevăr s-a petrecut și cu fiul risipitor din Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi. El mai întîi și-a venit întru sine, a suspinat după fericirea ce o avusese cînd era în casa tatălui său, apoi a zis: Cîți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pîine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului risipitor cînd și-a venit întru sine, adică a început a-și cunoaște greutatea păcatelor sale. Fără această simțire și trezire nimeni dintre păcătoși nu va putea să se întoarcă din toată inima către Preabunul Dumnezeu.
Care era foamea fiului risipitor care a zis: „iar eu pier aici de foame?” Oare la hrana cea trupească se gîndea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfîntul Prooroc Isaia: Iată, cei ce slujesc Mie vor mînca, iar voi veți flămînzi. Iată, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi veți înseta. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi vă veți vă veți rușina. Iată, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veți întrista. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi veți striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).
Aceasta era foamea cea mare a fiului risipitor. El și-a adus aminte de vremea cînd petrecea în casa tatălui său și de hrana și desfătarea duhovnicească ce o avea lîngă el. Ajungînd păzitor de porci în țară străină, departe de Dumnezeu, foamea sufletului său după dreptate l-a făcut să zică: Cîți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pîine, iar eu pier aici de foame!
Care a fost hrana lui cîtă vreme era la casa părintească? Această hrană duhovnicească pe care acum o pierduse, o formau faptele sale cele bune: credința, nădejdea, dragostea, rugăciunea, înfrînarea, curăția și toate celelalte virtuți care cu adevărat sunt hrană a sufletului. Mîntuitorul în vorbirea Lui cu samarineanca la fîntîna din Sichem a hrănit-o prin darul Său, cîștigîndu-i sufletul. De aceea cînd Apostolii Îl rugau să mănînce, El le-a zis: Eu am de mîncat o mîncare pe care voi nu o știți (Ioan 4, 32). Mîncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvîrșesc lucrul Lui (Ioan 4, 34). Căci oricine face o faptă bună pentru sufletul său, sau pentru mîntuirea aproapelui său, cu adevărat își hrănește sufletul său cu darul lui Dumnezeu. Fiul risipitor, cunoscîndu-și starea lui vrednică de plîns și gîndind să se întoarcă la Părintele său cu mare smerenie, nu se mai socotea vrednic a fi fiul tatălui său. De aceea cînd a venit către tatăl său, a zis: Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primește-mă ca pe unul din argații tăi (Luca 15, 19).
Trei sunt stările celor ce se mîntuiesc. Starea celor dintîi este a fiilor, adică a celor care cu mare dragoste slujesc lui Dumnezeu din toată inima lor și cu toată puterea voinței lor se sîrguiesc să facă poruncile Lui. Despre aceștia spune dumnezeiasca Scriptură: Cît am iubit Legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este (Psalm 118, 97).
A doua ceată este a argaților, care, căutînd plată, se silesc a lucra poruncile lui Dumnezeu pentru a dobîndi fericirea cea veșnică a Împărăției Sale. Despre aceștia scrie: Plecat-am inima mea ca să facă îndreptările Tale în veac pentru răsplătire (Psalm 118, 112). Starea a treia este a robilor, adică a celor care, temîndu-se de pedeapsa lui Dumnezeu pentru călcarea poruncilor Lui se silesc a păzi toate poruncile Lui după mărturia care zice: Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecățile Tale m-am temut (Psalm 118, 120).
Deci, fiul risipitor, gîndindu-se că și argații, adică cei ce fac poruncile lui Dumnezeu, pentru răsplătire primesc daruri duhovnicești și se împărtășesc de ele, a cerut Tatălui său să fie primit în casa părintească măcar ca un argat. Această întoarcere a lui din toată inima către părintele său, și smerenia cea mare să fie primit ca un argat de Tatăl său, i-a fost pricină de mare folos, căci nu ca pe un argat l-a primit, ci ca pe un adevărat fiu al său care se întoarce cu toată inima către El. Vedem din cuvintele Sfintei Evanghelii de azi că, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergînd, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat (Luca 15, 20).
Iubiți credincioși,
Dar ce înțelegem prin acest cuvînt: „Încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său”? Aceasta ne arată că Preabunul și Atotștiutorul Dumnezeu, mai înainte de a striga omul păcătos „greșit-am”, cunoaște hotărîrea lui cea din inimă de a se întoarce către El. De aceea l-a primit cu atîta bucurie și nu i-a mai pomenit greutatea păcatelor lui cu care l-a supărat. I-a dat haina cea dintîi, adică nepătimirea cu care a fost îmbrăcat cînd era lîngă tatăl său. Și inel i-a pus pe mîna lui, semnul legăturii celei dintîi cînd petrecea în viață curată și neprihănită, mai înainte de a se despărți de tatăl său. Iar după ce i-a dat lui haina cea dintîi și inel și încălțăminte în picioarele lui, adică voința tare de a merge pe calea poruncilor lui Dumnezeu, a zis slugilor sale: Aduceți vițelul cel îngrășat și-l junghiați să mîncăm și să ne veselim; căci fiul meu acesta, pierdut a fost și s-a aflat, mort a fost și a înviat (Luca 15, 23-24).
O, bunătatea și dragostea cea părintească a Preabunului nostru Dumnezeu! Cît este de negrăită Mila Lui și cît de nenumărate sunt îndurările Lui asupra celor ce se întorc către El cu toată inima lor! Cu cîtă părintească iubire primește El pe fiii Lui cei pierduți prin păcat, care se întorc cu mare căință și umilință către El și cîtă bucurie se face în cer cînd un păcătos se întoarce la pocăință!
Mare și nemărginită este milostivirea lui Dumnezeu față de cei păcătoși care se întorc către El din toată inima și cu toată smerenia și hotărîrea de a-și îndrepta viața!
În pilda Fiului Risipitor vedem că el nu făcuse fapte de pocăință, adică încă nu-și făcuse canonul păcatelor sale cu care a supărat pe părintele său. Ci numai venindu-și în sine și cunoscîndu-și starea jalnică în care ajunsese prin depărtarea de părintele său a atras asupra sa mila și îndurarea Părintelui său care cu atîta bucurie și cu prăznuire l-a primit. Cu adevărat, frații mei, smerenia și pocăința iartă multe păcate și fără alte fapte bune. Ce fapte bune putea să facă tîlharul răstignit alături de Hristos cînd mîinile și picioarele lui erau legate? Dar strigarea lui din inimă i-a fost deajuns: Pomenește-mă, Doamne, cînd vei veni întru Împărăția Ta (Luca 23, 42). Iar Mîntuitorul îndată i-a răspuns: Adevăr grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43).
Bine a zis dumnezeiescul Apostol Pavel: Duhul se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite. Bine a zis și Sfîntul Efrem Sirul: „Pocăința, fără jertfe și fără cheltuieli, poate să împace și să milostivească pe Dumnezeu. Pocăința a oprit jertfa sîngeroasă, aducînd jertfa conștiinței. Ea nu caută ied, ci mărturisire. Nu cere oaie pentru jertfă, ci mărturisire din conștiință. Nu ai turturea de jertfă tu cel ce ai păcătuit? Suspină și Dumnezeu, mai presus de turturea, îți socotește ție aceasta. Nu ai pasăre? Lăcrimează și, în loc de jertfă, ți se va socoti ție. Nu ai porumbel? Vestește-ți păcatele tale lui Dumnezeu și-ți vor fi ție ardere de tot. Dacă te vei ruga, ca pe un vițel de jertfă va primi Dumnezeu rugăciunea ta. O, cît de mare este pocăința! O, cît de minunate sunt lucrurile cele dintru dînsa! Că una fiind, pe toate le poate”. „O, darul Evangheliei, că pe toată Legea a îndreptat-o Iisus! Poporul se face lui preot în Biserică; căci are conștiința care jertfește pentru dînsul. Din inimă se roagă și milostivește pe Dumnezeu pentru sine”.
Iubiți credincioși,
Duminica de azi, a Fiului Risipitor, este a doua Duminică a Triodului, care ne pregătește duhovnicește pentru începerea și trecerea cu folos a Sfîntului și marelui Post al Paștelui. Evanghelia ce s-a citit astăzi este foarte frumoasă și ziditoare de suflet. Părintele care avea doi fii este Tatăl nostru cel ceresc. Fiul mai mare simbolizează pe creștinii buni și ascultători de Dumnezeu, iar fiul mai mic, pe creștinii răi și neascultători, asemenea lui.
Din ceata creștinilor ascultători fac parte toți fii Bisericii lui Hristos care împlinesc cu sfințenie poruncile Lui. Aceștia merg regulat la slujbele Bisericii, se roagă ziua și noaptea, ascultă de Dumnezeu și de păstorii rînduiți, nasc și cresc copii în frica Domnului, se spovedesc și se împărtășesc cu Sfintele Taine regulat, duc viață smerită și fac milostenie la cei săraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvîntare și cu rugăciune. De aceea Dumnezeu le ajută în toate.
Din ceata creștinilor ascultători fac parte toți fii Bisericii lui Hristos care împlinesc cu sfințenie poruncile Lui. Aceștia merg regulat la slujbele Bisericii, se roagă ziua și noaptea, ascultă de Dumnezeu și de păstorii rînduiți, nasc și cresc copii în frica Domnului, se spovedesc și se împărtășesc cu Sfintele Taine regulat, duc viață smerită și fac milostenie la cei săraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvîntare și cu rugăciune. De aceea Dumnezeu le ajută în toate.
Nu așa însă se întîmplă cu creștinii neascultători și robiți de păcate ca fiul cel mai mic din Evanghelie. Dintre aceștia fac parte cei ce nu merg Duminica la biserică, cei ce-și ucid copiii, bețivii, hulitorii de Dumnezeu care înjură de cele sfinte, desfrînații, lacomii, zgîrciții, și mai ales mîndrii, în frunte cu sectele, că ce sunt sectanții, decît creștini răzvrătiți, mîndri și neascultători care nu vor să asculte de Biserica întemeiată de Hristos, ci își fac legi și dogme, după mintea lor, asemenea fiului mai tînăr din Evanghelie. Toți aceștia sunt căzuți din ascultare, sunt departe de Hristos, de Biserică, de Sfinți și se ceartă pe seama Sfintei Scripturi, pe care o explică după voia lor. Dar cine cade din ascultare și din Biserică, acela cade și din Dumnezeu.
Ce cumplit este păcatul neascultării! Ce greu este să trăiești după mintea ta, să nu asculți de nimeni, să te depărtezi de Dumnezeu, de credință, de rugăciune, de Biserică, de preot, și de părinții care te-au născut. Așa a făcut tînărul din Evanghelie: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere... și s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrînări (Luca 15, 12-13).
Neascultarea este fiica mîndriei. De aceea cel mîndru și neascultător este lăsat de Dumnezeu să cadă în păcate grele, ca să se smerească și să se întoarcă la pocăință. Cel dintîi păcat în care cad mîndrii și neascultătorii este desfrînarea, o patimă grea, urîtă, rușinoasă. Dar dacă omul căzut se căiește, îl mustră conștiința și vrea să se întoarcă, Tatăl nostru cel ceresc nu-l lasă, ci îi întinde mîna, îl așteaptă, îi iese înainte, îl sărută cu lacrimi de bucurie și îl iartă. Așa a făcut Tatăl ceresc cu fiul risipitor din Evanghelie. I-a ieșit înainte, l-a sărutat, i-a iertat păcatele, i-a dat inel și haină și a ospătat cu el.
Vedeți bunătatea și mila lui Dumnezeu? Vedeți roadele căinței celui ce se întoarce la Hristos? Vedeți că toți păcătoșii au pocăință și iertare? Vedeți că și pe noi ne așteaptă Domnul la pocăință în ușa bisericii? Numai să ne pară rău de cele făcute, să ne spovedim cu căință, să părăsim păcatele și să zicem ca fiul desfrînat: Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; primește-mă ca pe unul din argații tăi (Luca 15, 18-19). Dacă ar zice aceste cuvinte din inimă, bețivii, desfrînații și creștinii robiți de păcate din zilele noastre, pe toți i-ar primi, i-ar săruta și i-ar ierta Dumnezeu! Însă puțini sunt din creștinii noștri care se tem cu adevărat de Dumnezeu, care se întorc din nou la biserică, la pocăință și aleargă la preoți să-și mărturisească păcatele.
Pocăința fiului risipitor să ne fie pildă, îndreptare și îndemn pentru toți, iar neascultarea și căderea lui în desfrîu să ne aducă aminte de marea primejdie ce amenință pe copiii loviți de necredință și desfrîu. Ne uităm cîți părinți și cîte mame vin plîngînd la biserică și mănăstiri pentru copiii lor. Toți ne spun același lucru: Nu ne mai ascultă copiii; se duc la tot felul de distracții rele, la filme cu ucideri și filme cu desfrînare; nu mai vor să învețe, să meargă la biserică și la spovedanie, nu vor să se mai roage lui Dumnezeu și sunt nervoși. S-au împrietenit cu copii răi; trăiesc în desfrîu cu fete rele ca și ei, fumează și se îmbată, ce să facem cu ei? Cum să-i scăpăm de desfrîu și să-i întoarcem la credință, la biserică, la o viață creștinească normală?
Iată marea problemă a copiilor noștri. Iată durerea de astăzi a multor părinți. Iată că s-au înmulțit în lume și în familiile noastre fiii risipitori, neascultători și desfrînați, ca cel din Sfînta Evanghelie. Ce se mai poate face pentru ei, după ce au căzut în toate păcatele? Ce trebuie să răspundem acestor părinți care vin plîngînd la noi?
Răspunsul este unul: să-i ajutăm pe copiii noștri mai întîi să nu cadă în păcatele cele grele care sunt: necredința, neascultarea și desfrînarea. Iar dacă au căzut ca fiul risipitor din Evanghelie, să-i ajutăm să se ridice din prăpastia necredinței și a desfrîului. Cum? Mai întîi să-i ducem la un duhovnic bun să-și mărturisească păcatele. Apoi să-i îndemnăm din nou la biserică, la o viață socială normală, și să-i deprindem să se roage și să citească cărți sfinte. Numai să luați aminte ca nu cumva chiar părinții, tata și mama, să fie aceia care își smintesc copiii și-i împing la tot felul de păcate prin exemplul rău pe care îl văd în casă.
Avem, însă, multe familii bune, model, prin satele și orașele noastre. Avem încă multe mame creștine devotate care își cresc frumos copiii lor. Avem biserici, mănăstiri și preoți buni peste tot în țară. Numai să-i căutăm, să ne spovedim regulat, să le urmăm sfatul. De aceea să nu deznădăjduiască nimeni.
Să ne întoarcem la Tatăl ceresc care ne-a zidit. Dumnezeu ne așteaptă în pragul bisericilor. Să venim cît avem vreme, că ne așteaptă și ne cheamă. Și căzînd înaintea Lui, să zicem cu căință și lacrimi: „Iată, am greșit la cer și înaintea Ta. Am rătăcit pe căile păcatului. Ne-am depărtat de Tine și de biserica Ta. Am căzut în cumplite fărădelegi. Acum ne căim, ne pare rău, ne temem de veșnica osîndă care ne așteaptă, că nu mai suntem vrednici să ne numim fiii tăi. Ci primește-ne înapoi ca pe cei mai de pe urmă robi ai Tăi!” Amin.
ISTORIE PE ZILE 24 Februarie
Evenimente
· 303 – Împăratul roman Diocletian și ceilalti asociati la conducerea imperiului Maximian, Galerius si Constantius Chlorus, au emis primul dintr-o serie de edicte de revocare a drepturilor creștinilor care impuneau revenirea la practicile religioase tradiționale pagane. Cultul lui Jupiter a devenit obligatoriu pentru întregul imperiu.
Primul edict din 24 februarie 303: Prevedea distrugerea unor cladiri de cult si a scrierilor creştine precum si privarea de demnităţi şi drepturi a creştinilor. În al doilea edict de primăvară 303 se prevedea: Arestarea preotilor, astfel incat masele mari de creştini în special din Orient, sa ramana fara pastori.
In al treilea edict din anul 303, se ordona torturarea preotilor crestini si alte masuri dure care includeau uciderea acestora. Al patrulea edict emis la inceptul anului 304, a extins asupra tuturor crestinilor tortura si executiile. Cel mai zelos adept al politicii anticreștine a fost Galerius Maximianus , sau Gaius Galerius Valerius Maximianus ( n.cca.250- d.5 mai 311), care i-a urmat pe tron lui Diocletian între anii 305 -311. Născut într-o familie de țărani din Timocul sarbesc de azi, Galerius îmbrățișează cariera armelor, urcă pe scara ierarhiei militare în timpul domniilor împăraților . Aurelian si Probus. Se pare că tatăl lui era trac, iar mama sa purta numele de Romula și era de origine dacica. Este desemnat Caesar de catre Diocletian la 1 martie 293 in cadrul primei tetrarhii răspunzator de guvernarea provinciilor dunărene. A divorțat de prima soție și s-a căsătorit cu Valeria, fiica lui Diocletian. După spusele lui Lactantius împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ciImperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți. In urma persecutiilor declansate de Diocletian au avut noarte de martiri: Sfantul mare mucenic Gheorghe (Capadocia), Sfantul mare mucenic si tamaduitor Pantelimon ( Nicomidia), Antim episcopul Nicomidiei, Sfânta Varvara (Egipt), Sfinții Doctori fără de arginți Cosma şi Damian (Cilicia), Sfinţii mucenici Adrian si Natalia , Margareta (Antiohia Pisidiei), sfintele Agapi,Irina şi Hiona (Tesalonic), episcopul Irineu (Sirmium), diaconul Dimitrie, Secundus, Basilla, Anastasia, preotul Montanus (Singidunum), episcopul Victorin de Poetavio (Austria), “cei patru încoronaţi” (de fapt cinci, ei fiind sculptori). Pe o inscripţie de la Cernavodă atunci Axiopolis din sec. al IV-lea sunt menţionate numele martirilor: Chiril, Tasie, Chindea, Dasie de Durostorum. Au murit şi cei patru martiri de la Noviodunum: Zotic, Atal, Camasis si Filip aflaţi la Niculiţel şi aşezaţi la Mănăstirea Cocoş.
Primul edict din 24 februarie 303: Prevedea distrugerea unor cladiri de cult si a scrierilor creştine precum si privarea de demnităţi şi drepturi a creştinilor. În al doilea edict de primăvară 303 se prevedea: Arestarea preotilor, astfel incat masele mari de creştini în special din Orient, sa ramana fara pastori.
In al treilea edict din anul 303, se ordona torturarea preotilor crestini si alte masuri dure care includeau uciderea acestora. Al patrulea edict emis la inceptul anului 304, a extins asupra tuturor crestinilor tortura si executiile. Cel mai zelos adept al politicii anticreștine a fost Galerius Maximianus , sau Gaius Galerius Valerius Maximianus ( n.cca.250- d.5 mai 311), care i-a urmat pe tron lui Diocletian între anii 305 -311. Născut într-o familie de țărani din Timocul sarbesc de azi, Galerius îmbrățișează cariera armelor, urcă pe scara ierarhiei militare în timpul domniilor împăraților . Aurelian si Probus. Se pare că tatăl lui era trac, iar mama sa purta numele de Romula și era de origine dacica. Este desemnat Caesar de catre Diocletian la 1 martie 293 in cadrul primei tetrarhii răspunzator de guvernarea provinciilor dunărene. A divorțat de prima soție și s-a căsătorit cu Valeria, fiica lui Diocletian. După spusele lui Lactantius împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ciImperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți. In urma persecutiilor declansate de Diocletian au avut noarte de martiri: Sfantul mare mucenic Gheorghe (Capadocia), Sfantul mare mucenic si tamaduitor Pantelimon ( Nicomidia), Antim episcopul Nicomidiei, Sfânta Varvara (Egipt), Sfinții Doctori fără de arginți Cosma şi Damian (Cilicia), Sfinţii mucenici Adrian si Natalia , Margareta (Antiohia Pisidiei), sfintele Agapi,Irina şi Hiona (Tesalonic), episcopul Irineu (Sirmium), diaconul Dimitrie, Secundus, Basilla, Anastasia, preotul Montanus (Singidunum), episcopul Victorin de Poetavio (Austria), “cei patru încoronaţi” (de fapt cinci, ei fiind sculptori). Pe o inscripţie de la Cernavodă atunci Axiopolis din sec. al IV-lea sunt menţionate numele martirilor: Chiril, Tasie, Chindea, Dasie de Durostorum. Au murit şi cei patru martiri de la Noviodunum: Zotic, Atal, Camasis si Filip aflaţi la Niculiţel şi aşezaţi la Mănăstirea Cocoş.
· 1303 – A avut loc Bătălia de la Roslin din timpul primului Razboi de Independență scoțian. La lupta au participat doar câteva sute de soldați de ambele părți, iar scoțienii sub conducerea lui Ioan III Comyn au ieșit invingători.
· 1339 – Prima mențiune documentară a localitatii Siret. Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de sud. Siret este unul dintre cele mai vechi orașe din România, care precede formarea statului feudal Moldova și a fost a doua capitală a Moldovei (după Baia), în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. În perioada 1211-1225, pe unul din dealurile de lângă Siret a fost înălțată o fortăreață de către Ordinul Cavalerilor Teutoni. Data exactă nu se știe dar informația apare în „Dicționarul geografic al Regatului Poloniei și al altor state slave” editat în 1880 la Varșovia. Conform aceluiași dicționar, în anul 1241 a avut loc distrugerea de către tătari a orașului Siret și a castelului teuton. În 1326 este menționată existența la Siret a unei mănăstiri franciscane cu hramul Trupul Domnului, în care sunt înmormântați probabil în același an doi călugări franciscani polonezi uciși de lituanieni. În 1334, într-o corespondență a călugărilor franciscani este amintită o mănăstire a acestora situată în orașul Siret (Civitas Sereth). Prima atestare documentară a localității Siret datează din anul 1339, în portulanul lui Angelio Dulcert. Conform altor surse istorice 15 iunie 1340 este data primei atestări documentare a Siretului. Într-o scrisoare a călugărilor dominicani către papă din 1340 este descris orașul Siret ca fiind capitala unui mic ducat numit Valachia. Acest document dovedește faptul că orașul Siret a fost capitala principilor locali încă dinainte de înființarea statului medieval Moldova și în același timp justifică alegerea primilor principi ai Moldovei de a-și stabili tot aici capitala. De asemenea, se poate spune că Siretul este primul centru urban medieval din Moldova. În 1351 regele Ungariei Ludovic de Anjou încheie la Siret un tratat cu ducele Lituaniei. Prin acest tratat sunt definite granițele principatului Moldova, granițe care se vor păstra sute de ani. Între 1354-1358 Siret este capitala Moldovei, în timpul domniei principelui Sas Vodă.
· 1525 – Francisc I al Franței este învins în bătălia de la Pavia de către trupele imperiale germane. Suveranul francez cade prizonier în mâinile lui Carol al V-lea si silit sa accepte concesii teritoriale majore pentru a fi eliberat. La întoarcerea sa în Franța, Francisc a susținut că acordul său cu Carol e nul. Francisc I al Franței (12 septembrie 1494 – 31 martie 1547) a fost rege al Franței între anii 1515 și 1547, fiind fiul lui Charles d’Angoulême și al Louisei de Savoia. Întâi, conte de Angoulême și duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franței.
· 1538: Tratatul de pace de la Oradea, prin care se pune capăt luptelor dintre Ioan Zapolya și Ferdinand de Habsburg pentru stăpânirea Transilvaniei.
· 1582: Papa Grigore al XIII-lea introduce reforma calendarului iulian existent din anul 45 I.Ch., care, în noua structurare, comportă o eroare de o zi la 3000 de ani (Calendarul gregorian). Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. Calendarul iulian are un an obişnuit de 365 de zile, împărţit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceeace face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Calendarul iulian a rămas în uz în unele ţări până în secolul al XX-lea şi mai este folosit încă de mai multe biserici naţionale ortodoxe. In decursul timpului diferenţa dintre calendarul iulian şi realitate a devenit tot mai importanta. Pentru a corecta această eroare, Papa Grigorie al XIII-lea a propus calendarul pe care il folosesc acum majoritatea tarilor lumii si care la adoptarea sa a corectat o eroare de 10 zile acumulate. De aceea atunci s-a decis că perioada de după joi 4 octombrie 1582, sa devina vineri, 15 octombrie 1582.
· 1607 – L’Orfeo, opera compusă de compozitorul italian Claudio Monteverdi, este pentru prima oară interpretată pe scenă la Mantua din Ducatul Mantua (acum în Italia).
· 1711: Premiera, la Londra, a operei Rinaldo de Georg Friedrich Händel, prima operă italiană scrisă pentru stagiunea londoneză.
· 1717: Convenția dintre Ioan Mavrocordat și generalul Sainville. Trupele imperiale evacuează Muntenia, dar păstrează Oltenia. Convenția va fi invocată de austrieci pentru a justifica anexarea Olteniei.
· 1726: Act de vanzare a unui petic de loc catre Ioanichie de catre Maria fata logofatului Radu. Dat-am acestu al mieu zapis ca sa fie de buna credinta la mina sfintii sale parintelui Ioanichie, ca inaltindu sfintia sa o bisearica in hanul sfintii sale da aici dan Bucuresti, unde sa cinsteste si sa praznaiaste hramul Sfintilor si Mai Marilor Voivozi cetelor ingearesti Mihail si Gavriil si hramul acelui dantru sfinti, parintele nostru Athanasie cel Mare. Deci avind sfinta bisearica trebuinta ca sa-si faca o clopotnita si o pimnita si fiindu locul daspre casile meale foarte strimtu, da nu ajungia ca sa faca pa deplin, ne-am indemnat si eu da a mia buna voe, da nimeni silita, da am vindut sfintii sale un petic da locu dan curtea casilor meale, care loc imi iaste si mie de la parinti, drept taleri 17 pol vechi, insa in lungu stanjini 2 pol i in latu stanjini 2. Dreptu aceia am dat acestu adevarat zapis al mieu ca de acum inainte sa stapineasca sfintia sa cu buna pace da catre mine si da catre tot neamul mieu si sa-i fie mosie si ohabnica in veaci. Deci si pentru mai adevarata credinta am intarit acest zapis cu pecetea mea si cu numele mieu ca sa sa creaza, iscalindu-l si alte marturii da cinste pentru incredintare. Fevruarie 24 , 7234. Eu Maria, fata Radului logofatul, adeverez Barbul Grecianul biv vel stolnic Grigorie Grecianul biv vel sardar Maria Maria …….( ) biv vel ……( ) Serban
· 1821: Mihail Șuțu, domnul Moldovei, solicită țarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face față eteriștilor care conduși de Alexandru Ipsilanti trecuseră Prutul, la 22 februarie1821
· 1848: Regele Louis-Philippe al Franței abdică. La 24 februarie 1848, în timpul revoluției din februarie 1848, regele Ludovic Filip a abdicat în favoarea nepotului său în vârstă de nouă ani, Filip, conte de Paris. Temându-se de ceea ce i s-a întâmplat lui Ludovic al XVI-lea, Ludovic Filip a părăsit Parisul deghizat. Inițial, Adunarea Națională a plănuit să-l accepte pe micul Filip ca rege, însă puternicul curent al opiniei publice a respins acest lucru. La 26 februarie a fost proclamată A Doua Republică Franceză. Prințul Louis Napoléon Bonaparte a fost ales președinte la 10 decembrie același an; la 2 decembrie 1851 el s-a autoproclamat președinte pe viață, apoi împăratul Napoleon al III-lea în 1852.
· La 24 februarie 1856 (7 martie 1856, stil nou) a fost înființată Facultatea de drept la Iași, Moldova, prima facultate din cadrul viitoarei Universități Alexandru Ioan Cuza. În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica în Moldova, acesta acordă o atenţie deosebită reorganizării învăţămîntului care se soldează cu activităţi concrete la nivelul celui mediu şi superior. În 1856 la Iaşi, Moldova sunt inaugurate primele facultăţi de Drept şi Filosofie. Un rol important în organizarea învăţămîntului în Moldova l-au avut învăţaţii dascăli ardeleni, Simion Bărnuţiu, August Trebonoi Laurian (Augustin Trifan), Florian Aaron, etc, care au găsit aici, după 1848, o ospitalitate binefăcătoare în condiţiile regimului absolutist din Transilvania. Simion Bărnuţiu, în 1856, este numit profesor la Facultatea de Drept, unde ţine cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat şi public, de logică şi de psihologie.
· 1870 – În prezenţa domnitorului Carol I, a prim-ministrului Alexandru Golescu şi a ministrului de Finanţe Ion C. Brătianu, la 24 februarie 1870, s-a inaugurat Monetăria Statului, într-un sediu special amenajat pe Şoseaua Kisselef. Primele emisiuni au fost monedele de aur (20 de lei) şi de argint (1 leu) cu efigia domnitorului Carol I (1866-1914). Până la sfîrşitul anului, aici se bat 5.000 de piese din aur de 20 lei şi 400.000 de piese din argint de 1 leu, cu efigia domnitorului pe avers. Moneda de 1 leu din 1870 este prima monedă românească pe care apare denumirea de 1 leu. Interpretat ca o încercare de afirmare a suveranităţii României, acest fapt atrage protestele Înaltei Porţi, iar monetăria este nevoită să oprească producţia monetară. Monedele din argint prevăzute în legea monetară au fost executate în Belgia. Portretul domnitorului nu mai apare pe niciuna dintre ele. Activitatea monetăriei se pare, totuşi, că a continuat şi după 1870, pentru că, în 1871, se menţionează o medalie bătută aici, medalie dedicată aniversării a 400 de ani de la ctitorirea mânăstirii Putna.
· 1881 – China si Rusia semneaza Tratatul de la Sankt Petersburg (12 (24) februarie). Aceasta prevede revenirea la China a regiunii regiunii limitrofe raului Ili de asemenea, cunoscut sub numele Zhetysu ocupate de Rusia în 1871, dar anexeaza teritorii vaste la vest de râulKhorgos insumand peste 70.000 km2.
· 1892 – Se înființează Partidul Național Român din Bucovina, Austro-Ungaria La 24 februarie 1892 se înființează Partidul Național Român din Bucovina (fostă parte a Țării Moldovei, anexată în 1775 Sfîntului Imperiu Roman de Națiune Germană), Austro-Ungaria. La sfîrșitul anului 1910, din cauza disensiunilor politice ivite în sînul partidului, Iancu Flondor demisionează din funția de președinte al partidului, iar partidul se divizează în trei grupări: națională, democratică și conservatoare. Președinți: Iancu Zotta (1893-1896), Varteres Pruncul (1896-1897), Iancu Lupu (1897-1899), George Popovici (1900), Iancu Flondor (1900-1902, 1908-1910), Eudoxiu (Doxachi) Hurmuzachi (1902-1904). Partidul editează următoarele publicații: Gazeta Bucovinei (1891-1897), Patria (1897-1900, 1909-1910), Deșteptarea (1900-1904), Apărarea națională (1906-1908), Românul (1908-1909), Viața nouă (1912-1914).
· 1895 – In Cuba izbucnește o revolta în Baire, un oraș aflat in apropiere de Santiago de Cuba. Este începutul Războiului de Independență cubanez, care se va încheia odata cu cu războiul hispano-american în 1898, dupa infrangerea Spaniei.
· 1917 – Primul Război Mondial: Ambasadorul SUA la Regatul Unit, intra in posesia faimoasei Telegrame Zimmermann, prin care Germania se angaja să asigure întoarcerea catre Mexic a teritoriilor New Mexico, Texas, Arizona, dacă Mexicul va declara război Statelor Unite.
· 1918 – Estonia se declara independenta fata de Rusia.
· 1920 – Partidul nazist din Germania. Adolf Hitler, la o întrunire a Partidului Muncitoresc German, schimbă numele partidului în Partidul national- socialist al muncitorilor din Germania
· 1938: Corneliu Zelea Codreanu decide autodizolvarea partidului legionar Totul pentru Țară.
· 1942 – Este inaugurat postul de radio american Vocea Americii (Voice of America).
· 1945 – A avut loc la București, in timpul guvernarii generalului Radescu, o mare demonstrație patriotica, în cursul căreia grupuri de agitatori bolșevici au deschis focul asupra armatei și a demonstranților. Acest eveniment i-a dat pretextul lui A.I.Vâșinski, ministrul adjunct de Externe al URSS și președinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună prin forță, guvernul tradator prosovietic si procomunist al lui Petru Groza. Capitala este împânzită de simpatizanţi ai Frontului Naţional Democrat, partid umbrelă condus de Vasile Luca (născut Luka László) sub care se adăpostesc Partidul Comunist Român şi formaţiunile politice cripto-comuniste din jurul său, dar şi PSD. În drum spre Piaţa Unirii, manifestanţii strigă „Vrem guvern FND!“, „Vrem să ne conducă muncitorii!“, „Jos Rădescu!“, „Jos fasciştii!“, „Moarte reacţionarilor, moarte fasciştilor, moarte trădătorilor!“. În câteva ore, demonstraţia devine violentă. Se trag focuri de armă dinspre şi înspre protestatari. Sunt înregistraţi mai mulţi morţi şi mai mulţi răniţi. Mor oameni în acţiuni similare la Craiova, Caracal şi Braşov. România pare în pragul unui război civil, iar autorităţile par incapabile să rezolve criza. Seara, la 22.00, premierul Nicolae Rădescu susţine, la radio, o celebră cuvântare: „Cei fără patrie şi fără Dumnezeu, conduşi de doi venetici, Ana Pauker (n.r. – născută Hanna Rabinsohn) şi ungurul Luca, au hotărât să înece ţara în sânge“. E ultimul discurs public anticomunist din România pentru mai bine de 45 de ani. De fapt, Rădescu are dreptate: instabilitatea de pe străzile oraşelor e orchestrată abil de către comunişti, sub atenta supraveghere a sovieticilor aflaţi în ţară. România trebuie să-şi arate vulnerabilităţile în faţa aliaţilor, iar „aliaţii“ trebuie să vină s-o salveze.
· 1946: Juan Perón este ales președinte al Argentinei. Forţat să demisioneze de către adversarii ai din forţele armate la 9 octombrie 1945 în timp ce servea ca Vice-Preşedinte şi Secretar de stat in Ministerul Război al Argentinei, Peron a fost arestat la scurt timp după aceea, dar demonstraţii de masă organizate de către CGT forteaza eliberarea sa… Sprijinul popular de care se bucură, il ajuta sa castige preşedinţia tarii cu 56% din voturi, în alegerile din 24 februarie 1946.
· 1948: Demiterea abuzivă a lui Lucrețiu Pătrășcanu din funcția de ministru al Justiției; demiterea a fost urmată de arestarea, judecarea și executarea lui Pătrășcanu (în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954)
· 1948: Prin lege a fost desființată Adunarea Deputaților, a fost convocată Marea Adunare Națională iar puterea legislativă a trecut asupra Guvernului
· 1960: A început procesul intentat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale unor intelectuali acuzați că au citit și răspândit operele lui Mircea Eliade; principalii inculpați erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu și Nicolae Steinhardt
· 1972 - Vizita oficială de prietenie în România a delegaţiei de partid şi de stat ungare, condusă de Janos Kádár, prim-secretar al CC al PMSU. Cu acest prilej, a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi Ungaria (24.02-26.02.1972).
· 1976 - Proclamarea unei noi constituţii a Cubei, aprobata în urma referendumului de la 15.02.1976.
· 1984 - C.P.Ex. al CC al PCR analizează din nou problema natalităţii, cerînd "să se pună cu desăvîrşire capăt practicilor nejustificate şi abuzive privind întreruperile de sarcină".
· 1987: În urma meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, câștigătoarea Cupei Cupelor în 1986, echipa de fotbal Steaua București, a cucerit Supercupa Europei
· 1998 - Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la Revoluţia din 1848, ziua de 24 februarie a fost decretată "Ziua Tricolorului".
· 1999 - UCK decide să formeze un "guvern provizoriu" în Kosovo.
· 2007 – Japonia lansează al patrulea sau satelit ei spion cu scopul de a- si spori capacitatea de a monitoriza potențialele amenințări, venite in special dinspre Coreea de Nord.
· 2008 – In Cuba, Raul Castro, succede la presedentia tarii fratelui său Fidel Castro dupa 49 de ani la conducerea Cubei. După 49 ani la conducerea Cubei ţării, Fidel Castro lasă in loc pe fratele său mai mic. Ales pentru cinci ani, Raul Castro a spus că va continua să-l “consulte” fratele său, in “deciziile majore”.
· 2011: Lansarea finala a navetei spațiale Discovery (OV-103). A făcut 39 zboruri, petrecând 365 zile în spațiu, completând 5.830 orbite. A parcurs 238.539.663 km. Discovery a efectuat mai multe zboruri individuale decât orice altă navetă spațială în istorie. A efectuat și misiunile de „întoarcere la zbor” după dezastrele navetelor Challenger și Columbia. Discovery a fost prima navetă operațională care a fost scoasă din uz, fiind urmată de Endeavour. A fost cea de-a treia Navetă Spațială operațională și cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciu. Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar și de asamblare a Stației Spațiale Internaționale. Naveta își trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoțit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante. Discovery a fost naveta care a lansat Telescopul spațial Hubble. Misiunile a doua și a treia de întreținere a Hubble au fost conduse, de asemenea, de Discovery. Este programată și a cincea misiune de întreținere, tot cu ajutorul navei Discovery. Naveta a lansat sonda Ulysses și trei sateliți TDRS. Discovery a fost aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger în 1984, dar și în cele două misiuni din iulie 2005 și iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia, din 2003.
Nașteri
· 1463 – S-a nascut umanistul italian de expresie latina Giovani Pico della Mirandola, membru al Academiei Platoniciana din Florenta; eruditia sa i-a transformat numele intr-un simbol al cunoasterii nelimitate (“Despre demnitatea omului”); (m.17.11.1494).
· 1500: Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Castiliei, Aragonului, Neapolelui și al Siciliei (d. 1558). Carol Quintul (n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556. Ca moștenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse și dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Țările de Jos și coloniile spaniole din Americi. Când a renunțat la tron, și-a împărțit ținuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, și fratele său, împăratul Ferdinand I.
· 1664 - S-a născut Thomas Newcomen, inventator britanic, pionier al inventării maşinii cu abur (m.05.08.1729).
· 1684: Matthias Braun, sculptor ceh (d. 1738)
* 1736: Christian Friedrich Karl Alexander (24 februarie 1736 – 5 ianuarie 1806) a fost ultimul margraf de Brandenburg-Ansbach (1757-1791) și ultimul margraf de Brandebourg-Bayreuth (1769-1791). În 1791, el a vândut drepturile sale asupra celor două principate regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei.
* 1736: Christian Friedrich Karl Alexander (24 februarie 1736 – 5 ianuarie 1806) a fost ultimul margraf de Brandenburg-Ansbach (1757-1791) și ultimul margraf de Brandebourg-Bayreuth (1769-1791). În 1791, el a vândut drepturile sale asupra celor două principate regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei.
Părinții lui au fost Karl Wilhelm Frederick, Margraf de Brandenburg-Ansbachși Friederike Luise a Prusiei, fiica regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și sora regelui Frederic Wilhelm al II-lea.
După moartea bruscă a fratelui său mai mare, Karl Frederick, la 9 mai 1737, "Alexander," așa cum s-a numit el însuși mai târziu, a devenit Prinț moștenitor al principatului. Din 1748 până în 1759, el a studiat la Utrecht. El a călătorit la Torino și Savoia ca tânăr conte de Sayn (comitat de Sayn-Altenkirchen a fost absorbit în principatul de Ansbach în 1741).[1]
La 22 noiembrie 1754, la Coburg, Karl Alexander s-a căsătorit cu Caroline Friederike de Saxa-Coburg-Saalfeld (1735–1791), fiica lui Franz Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a lui Anne Sophie, Prințesă de Schwarzburg-Rudolstadt.
La 3 august 1757, Karl Alexander a devenit margraf de Brandenburg-Ansbach. Capitala principatului a fost Ansbach însă Karl Alexander a preferat vânătoarea pe domeniile sale și șederea la țară, la Triesdorf. Aici el a renovat "Castelul Alb" pentru metresa sa Hippolyte Clairon, "Castelul Roșu" pentru el însuși, a construit Villa Sandrina pentru o altă metresă, "Fräulein Kurz", și Villa Rotunda pentru metresa (și mai târziu soție) Elizabeth Craven.
În 1758, Karl Alexander a fondat fabrica de porțelan din Ansbach și a făcut asociații în agricultură prin importul de oi. În 1769 el a dobândit principatul Bayreuth în conformitate cu legile Casei de Hohenzollern.
În 1780, Karl Alexander și-a fondat propria bancă, Hochfürstlich-Brandenburg-Anspach-Bayreuthische Hofbanco, care mai târziu a devenit Bayerische Hypotheken- und Wechselbank. El a vrut, evident, să evite susținerea caselor bancare evreiești care supravegheau afacerile sale financiare și să păstreze cât mai mult din venitul său în propriile mâini prin înființarea sa ca un bancher privat.
,_Margravine_of_Anspach_by_Ozias_Humphry.jpg)
Una dintre companii lui Karl Alexandru a realizat venituri din închirierea trupe auxiliare pentru regele George al III-lea al Marii Britanii pentru colonii din America. Margraful a închiriat trupe suplimentare pentru Olanda. Cu aceste venituri a plătit datoriile principatului, care s-au ridicat la 5.000.000 de guldeni în momentul în care a preluat mandatul (1757). Până în momentul abdicării sale, 34 de ani mai târziu, datoria principatului a fost de numai 1.500.000 de guldeni.
Prima soție a lui Karl Alexander a murit la 18 februarie 1791 la Unterschwaningen, unde a trăit de când s-a separat de soțul ei. La 19 mai în același an, Karl Alexander a părăsit Triesdorf pentru Anglia. La 13 octombrie sau 30 octombrie 1791, la Lisabona, el s-a căsătorit cu Lady Elizabeth Craven (1750–1828), fiica celui de-al 4-lea Conte de Berkeley, și văduva celui de-al 6-lea baron Craven.
La 16 ianuarie 1791, Karl Alexander și-a vândut drepturile sale asupra celor două principate Prusiei. Prusia a plătit margrafului o compensație anuală de 300.000 de guldeni. La 2 decembrie, la Bordeaux, Franța, el a semnat abdicarea oficială din funcția de margraf.
Regiunea Franconia a trecut de-a lungul timpului prin mai multe mâini. La 15 decembrie 1805, prin Tratatul de la Schönbrunn, Prusia a cedat principatul de Ansbach Franței în schimbul electoratului de Hanovra. În 1806, Ansbach a fost achiziționată de către Regatul Bavariei în schimbul ducatului de Berg, și curând după aceea, înfrângerea prusacă la Jena la 14 octombrie 1806 a dus la cedarea principatului Bayreuth francezilor prin Tratatul de la Tilsit din iulie 1807.[2] În 1810, Bayreuth a fost achiziționată de către Bavaria. În cele din urmă, în 1871, Bavaria a fost încorporată în Confederația Germană de Nord, pentru a forma un imperiu german sub control prusac.
După abdicare, Karl Alexander a trăit în Anglia împreună cu soția sa. La 5 ianuarie 1806, la vârsta de 69 de ani, Karl Alexander a murit după o boală scurtă cauzate de boli pulmonare.
· 1774: Prințul Adolphus, Duce de Cambridge (Adolphus Frederick; 24 februarie 1774 – 8 iulie 1850), a fost al zecelea copil și al șaptelea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit și a reginei Charlotte de Mecklenburg-Strelitz. A deținut titlul de Duce de Cambridge din 1801 până la moartea sa. De asemenea, a fost vicerege de Hanovra. Nepoata sa, Mary de Teck, a devenit soția regelui George al V-lea al Regatului Unit.
· 1786- S-a nascut Wilhelm Grimm,unul dintre fratii Grimm. Wilhelm Carl Grimm (n. 24 februarie 1786, Hanau — d. 16 decembrie 1859, Berlin) a fost un filolog, folclorist și scriitor romantic german. Este co-autor (împreună cu fratele său Jacob Grimm) al Dicționarului limbii germane precum și al unor celebre culegeri de povești, inspirate din motive populare germane, in care se regasesc; “Hansel şi Gretel”, “Alba ca Zapada si cei sapte pitici” – “Legende germane”. Fraţii Grimm au publicat două volume sub titlul de Kinder-und Hausmärchen (Poveşti pentru copii şi părinţi, 1812-1829). O nouă ediţie a apărut în 1857 intr-un volum de Povestiri care a adus fratilor Grimm celebritatea.
· 1934: Bettino Craxi, prim-ministru al Italiei (d. 2000)
* 1838: Eracle Arion, și Eraclie, (n. 24 februarie 1838, București – d. 7 septembrie 1903, București, înmormântat la Fierbinți-Târg) a fost un general român de divizie, comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, inspector general al artileriei, comandant al Corpului 2 Armată și guvernator al Cetății București.
Eracle se trage dintr-o familie boiernași ialomițeni, al cărei arbore genealogic conduce spre mijlocul secolului al XVII-lea.[1] El a fost unul din cei 16 copii ai lui Scarlat Arion. Generalul s-a căsătorit în anul 1866 cu Sevastia (Vatica) (d. 1923), fiica lui Nicolae Alexandrescu, poreclit Cafegibașa (de la funcția de cafegiu bași la curtea domnitorului Grigore Ghica), care moștenise o moșie de 1623 de hectare la Fierbinți, județul Ialomița. A avut patru copii: Nicolae, ajuns colonel, Zoe, Viorica și Margareta
* 1838: Eracle Arion, și Eraclie, (n. 24 februarie 1838, București – d. 7 septembrie 1903, București, înmormântat la Fierbinți-Târg) a fost un general român de divizie, comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, inspector general al artileriei, comandant al Corpului 2 Armată și guvernator al Cetății București.
Eracle se trage dintr-o familie boiernași ialomițeni, al cărei arbore genealogic conduce spre mijlocul secolului al XVII-lea.[1] El a fost unul din cei 16 copii ai lui Scarlat Arion. Generalul s-a căsătorit în anul 1866 cu Sevastia (Vatica) (d. 1923), fiica lui Nicolae Alexandrescu, poreclit Cafegibașa (de la funcția de cafegiu bași la curtea domnitorului Grigore Ghica), care moștenise o moșie de 1623 de hectare la Fierbinți, județul Ialomița. A avut patru copii: Nicolae, ajuns colonel, Zoe, Viorica și Margareta
Tânărul Arion s-a decis de timpuriu pentru o carieră militară. El a fost admis la „Școala de Ofițeri” din București (1855-1857), și după absolvirea ei, a urmat „Școala Politehnică din Paris” precum și „Școala de Artilerie și Geniu” la Metz(1857-1861). Ca urmare, a devenit sublocotenent (1857) și locotenent (1861).
Arion a avansat rapid în cariera militară și mai departe, obținând gradele militare de căpitan în 1864, de maior în 1868 și de locotenent-colonel în 1870. În această perioadă a îndeplinit diverse funcții. Din 1861-1863 a fost între altele comandant de secție în Regimentul Artilerie nr. 1 al Armatei Române, apoi transferat ca ofițer al Statului Major în Direcția Artilerie din Ministerul de Război (1863-1864 și 1868-1870). El s-a preocupat în acest timp de dezvoltarea și înzestrarea artileriei, din 1864-1868, a supravegheat ca ofițer în Direcția Artilerie din Ministerul de Război fabricarea tunurilor comandate de Ministerul de război la „Fabrica de Armament” din Nantes. Simultan cu desemnarea sa la gardul de locotenent-colonel a devenit comandant al Regimentului Artilerie nr. 2 (1870-1875)
În anul 1875 Eracle Arion a fost avansat colonel și numit șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major (1875-1877), apoi atașat militar al Marelui Cartier General pe lângă Marelui Duce Nicolae (1877-1878), în sfârșit comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu (1881-1882). Ca șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major a insistat pentru constituirea a câte unui regiment de artilerie pentru fiecare divizie de infanterie (în urma raportului său nr. 550 din 5 februarie 1877), înființând-se astfel încă două regimente de artilerie. El a susținut și înzestrarea cu tunuri „Krupp” calibru 87 mm (modelele 1875 și 1877), punând astfel bazele artileriei teritoriale. În acest context a elaborat „Instrucțiunile asupra artileriei în luptă”.[4]
A participat la Războiul de Independență dintre anii 1877-1878, purtat împotriva turcilor, care a avut drept consecință recunoașterea pe plan internațional a independenței României. El a organizat „Bateria Mircea” și „Bateria Elisabeta” pentru apărarea orașului Calafat, unde a fost prezent la întâiul foc de tun tras de „Bateria Carol” la Calafat, sub ochii domnitorului. De asemenea, a coordonat construirea podului de peste Dunăre de la Săliștioara-Măgura, a condus pregătirea intrării în acțiune a artileriei la Asediul Plevnei, fiind prezent, alături de alți ofițeri români, la capitularea lui Osman Nuri Pașa.[2]
În anul 1883 Arion a fost numit general de brigadă și inspector general al artileriei, funcție care a îndeplinit-o până în 1892. Cu acest rang a deținut două poziții foarte prestigioase și importante. El a fost comandant al Corpului 2 Armată (1893-1902) și al cetății București (1895-1903).[2]
În anul 1902 ofițerul a fost trecut la gradul de general de divizie. A făcut parte din comisia pentru experimentarea cupolelor forturilor cetății București, din toate comisiile tehnice chemate a se pronunța asupra armamentului oștirii, precum și din consiliile de apărare a țării prezidate de rege.[4] A fost președinte de onoare al comitetului de inițiativă pentru înființarea Revistei Artileriei. Între însărcinările importante ce i-au fost atribuite sunt de menționat pregătirea activităților din luna mai 1902 prilejuite de aniversarea proclamării independenței din urmă cu 25 de ani, a urcării pe tron a Principelui Carol în anul 1866 și a încoronării sale ca rege în anul 1881. În cadrul aniversării independenței, Arion a organizat „Sărbătoarea Întâiului Tun” în amintirea memorabilei zile de 15 mai 1877, când un tun al bateriei „Carol” de la Calafat a tras primul proiectil, în prezența principelui, marcând declanșarea acțiunilor de consfințire pe câmpul de luptă a independenței proclamată în parlament.
Marele general a fost înmormântat cu mult fast la Cimitirul Șerban Vodă din capitală. Ulterior trupul generalului a fost strămutat de soția lui în cavoul familiei la conacul de pe moșia de la Fierbinți, care a fost vandalizat. Astăzi mormântul generalului Eraclid Arion se află în incinta centrului de asistență socială Fierbinți-Târg. O stradă în București este denumită după el.[5]
În necrologul publicat de Revista Artileriei, septembrie 1903, se spune : „A trăit muncind, iar munca i-a fost rodnică și rodul îmbelșugat. A fost dascălul neîntrecut al artileriștilor români. A fost oșteanul credincios și devotat patriei și tronului.
· 1866: Piotr Nikolaevich Lebedev, fizician rus (d. 1912)
* 1870: Izabela Sadoveanu-Evan (pronunțat în română [izaˈbela sadoˈve̯anu ˈevan], prenumele său a fost scris și Isabella sau Izabella, iar numele de familie a fost și Sadoveanu-Andrei; născută Izabela Morțun, pseudonime I.Z.S.D. și Iz. Sd.;[1] n. 24 februarie 1870 – d. 6 august 1941) a fost o critică literară română, jurnalistă de opinie, poetă și militantă feministă. Ea și-a petrecut tinerețea ei ca susținătoare a socialismului și s-a raliat politicii de stânga pentru restul vieții ei, în primul rând ca reprezentantă a cercurilor poporaniste și prietenă personală al criticului cultural Garabet Ibrăileanu. Sub îndrumarea lui Ibrăileanu, Sadoveanu a scris pentru revista Viața Românească, unde a încercat să împace naționalismul și tradiționalismul etnic cu estetismul. În calitate de critic literar, ea a promovat recunoașterea simbolismului ca un fenomen cultural independent și a comentat progresele moderne în literatura engleză.
* 1882: Louise d'Orléans[1] (24 februarie 1882 – 18 aprilie 1958) a fost Prințesă a celor Două Sicilii și bunica maternă a actualului monarh al Spaniei, regele Juan Carlos I.
* 1870: Izabela Sadoveanu-Evan (pronunțat în română [izaˈbela sadoˈve̯anu ˈevan], prenumele său a fost scris și Isabella sau Izabella, iar numele de familie a fost și Sadoveanu-Andrei; născută Izabela Morțun, pseudonime I.Z.S.D. și Iz. Sd.;[1] n. 24 februarie 1870 – d. 6 august 1941) a fost o critică literară română, jurnalistă de opinie, poetă și militantă feministă. Ea și-a petrecut tinerețea ei ca susținătoare a socialismului și s-a raliat politicii de stânga pentru restul vieții ei, în primul rând ca reprezentantă a cercurilor poporaniste și prietenă personală al criticului cultural Garabet Ibrăileanu. Sub îndrumarea lui Ibrăileanu, Sadoveanu a scris pentru revista Viața Românească, unde a încercat să împace naționalismul și tradiționalismul etnic cu estetismul. În calitate de critic literar, ea a promovat recunoașterea simbolismului ca un fenomen cultural independent și a comentat progresele moderne în literatura engleză.
* 1882: Louise d'Orléans[1] (24 februarie 1882 – 18 aprilie 1958) a fost Prințesă a celor Două Sicilii și bunica maternă a actualului monarh al Spaniei, regele Juan Carlos I.
* 1884: Nicolae Gh. Lupu (n. 24 februarie 1884, Arsura, Vaslui - d. 30 aprilie1966, București) a fost un medic român, membru titular al Academiei Române (din 1948), fiind unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai medicinii interne din România.
După ce a absolvit Facultatea de medicină din București, a lucrat 4 ani (1907-1913) în laboratorul de medicină experimentală al prof. dr. I. Cantacuzino.[1][2] Pe parcursul Primului Război Mondial participă la eforturile de limitare a efectelor epidemice. După terminarea războiului beneficiază de oportunitatea de a studia în Occident. În perioada 1919-1920 efectuează studii medicale în mai multe clinici, printre care Institutele de Anatomie patologică și parazitologie din Berna (Elveția) și Paris (Franța).
Revenit în țară, în perioada 1920-1927 își începe activitatea profesională propriu-zisă, inițial ca asistent de clinică medicală și până la titlul de conferențiar. În 1931 este numit profesor titular la catedra de anatomie patologică, având o deosebită contribuție în reorganizarea ei în toate serviciile prosectură din marile spitale ale capitalei, iar în 1936 este numit profesor titular la Spitalul Filantropia. În 1938 preia Clinica Medicală a Spitalului Colentina, ca profesor titular, spital pe care îl va transforma în 1949 în Institutul de Medicină Internă, primul institut de acest gen la nivel național, institut unde investigațiile erau de mare amploare: anatomie patologică, citologie și citochimie, histochimie, culturi de țesuturi, radiobiologie, explorări funcționale cardiovasculare, respiratorii, histochimie și cu multiple preocupări în domeniul acupuncturii, homeopatiei, medicinii naturiste și a informaticii. În acest prim Institut de Medicină Internă din țară s-au format majoritatea personalităților din domeniul medicinii interne.
În 1946 este primit membru titular al Academiei Române și timp de doi ani (1946-1948) este decan al Facultății de medicină din București. Ulterior (1948-1953) este numit rector al Universității de Medicină și Farmacie din București. La 9 iunie 1948 a făcut parte din Comitetul provizoriu desemnat cu preluarea și administrarea bunurilor Academiei Române și Academiei Oamenilor de Știință, și cu elaborarea Statutului de organizare și funcționare al Academiei Republicii Populare Române, alături de alte nume cunoscute: C. I. Parhon, Andrei Rădulescu, Mihail Sadoveanu, Traian Săvulescu, I. Iordan, Emanoil Teodorescu, Dimitrie Pompeiu, Simion Stoilow, Ștefan Nicolau, Emil Petrovici, Daniel Danielopolu, Gheorghe Nicolau și Eugen Bădărău (Decretul Prezidențial nr.76/9 iunie 1948).[3]
A condus institutul până la pensionare (1965), activitatea fiind continuată de discipolul său, prof. dr. Ion Emil Brückner.
Alături de colectivul coordonat, a publicat numeroase lucrări de anatomie patologică și de hematologie în țară și în străinătate: Editura Academiei, Editura Medicală, Gauthier-Villars (Franța), Gustav Fishe (Germania), Willey Interscience (USA), CRC Press (USA) etc. Sfera preocupărilor sale științifice cuprinde mai multe domenii ale medicinii interne, în care a adus contribuții personale, în special în domeniul fiziopatologiei sclerozei pulmonare, icterelor, a bolilor de sânge, etc. Este autor al unor importante studii privitoare la ictere, endocardite, tifosul exantematic, angina pectorală, boala hipertensivă, etc. Munca sa de cercetare științifică s-a concretizat în peste 400 de lucrări, multe dintre ele aparținând patrimoniului științei medicale internaționale.
Cercetările sale clinice s-au îmbinat cu cele experimentale, dezvoltând direcția fiziopatologică în activitatea de cercetare. Lupu a imprimat în medicina internă română o orientare nouă. S-a ocupat de problemele învățământului medical și al organizării muncii științifice.
Ca profesor, a format numeroase cadre de elită: acad. prof. C. Iliescu; șeful clinicii de medicină internă de la Spitalul Cantacuzino - acad. prof. dr. Radu Păun, ministru al sănătății; prof. dr. Alfred Teitel, prof. dr. Veniamin Runcan, prof. dr. Victor Ciobanu, ministru al sănătății; prof. dr. Ștefan Berceanu, prof. dr. Ion Emil Brückner etc.
Având în vedere renumele de care s-a bucurat, a acordat consultații unor importante personalități ale zilei: Iuliu Maniu, Ion Antonescu, Nicolae Malaxa, Lucrețiu Pătrășcanu, Patriarhul Nicodim sau Gheorghe Gheorghiu-Dej.
· 1885: Stanisław Ignacy Witkiewicz (24 februarie, 1885 – 18 septembrie, 1939) a fost un dramaturg, romancier, pictor avangardist, eseist, fotograf și filozof polonez.
· 1885 – S-a nascut amiralul american Chester Nimitz. Chester William Nimitz s-a nascut in Fredericksburg, Texas (d. 20 februarie 1966. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost comandantul al forţelor americane din Pacific. De asemenea a comandant flotele de submarine ale SUA şi a fost şef al Biroului de navigare în 1939. Nimitz a semnat actul de capitulare a Japoniei din partea S.U.A. la (2 septembrie 1945).
* 1886: Viorica Agarici, numele la naștere Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu (n. 24 februarie 1886, București - d. 18 februarie 1979, București) a fost o activistă pe tărâm social, feministă, filantrop, descendentă a familiei de boieri patrioți liberali Văsescu, a îndeplinit funcția de președintă a filialei locale a Societății Naționale de Cruce Roșie din orașul Roman în timpul celui de-al doilea război mondial. A fost omagiată, post mortem, de către Statul Israel cu titlul și diploma de „Drepți între popoare” ( חסיד אומות העולם Hasid Umot HaOlam) pentru salvarea, în iulie 1941, a mii de evrei, urcați în zilele pogromului de la Iași în „trenurile morții”, sub pretextul deportării spre lagărul de la Călărași (Ialomița).
* 1886: Viorica Agarici, numele la naștere Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu (n. 24 februarie 1886, București - d. 18 februarie 1979, București) a fost o activistă pe tărâm social, feministă, filantrop, descendentă a familiei de boieri patrioți liberali Văsescu, a îndeplinit funcția de președintă a filialei locale a Societății Naționale de Cruce Roșie din orașul Roman în timpul celui de-al doilea război mondial. A fost omagiată, post mortem, de către Statul Israel cu titlul și diploma de „Drepți între popoare” ( חסיד אומות העולם Hasid Umot HaOlam) pentru salvarea, în iulie 1941, a mii de evrei, urcați în zilele pogromului de la Iași în „trenurile morții”, sub pretextul deportării spre lagărul de la Călărași (Ialomița).
Potrivit unor biografi, Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu s-ar fi născut la Dămienești[1], lângă Roman, în familia soților Ortansa Văsescu, născută Morțun, și a lui Gheorghe Văsescu, fiul boierului Alexandru Văsescu din Coțușca Botoșani, fost deputat și ministru liberal în guvernul Crețulescu.[2] Copilăria și-o petrece la București sau la moșia bunicilor de la Coțușca. O dată cu numirea tatălui său Gheorghe Văsescu ca atașat militar la Legația României de la Paris, cu gradul de căpitan, Viorica va trăi în Franța definitivându-și studiile la Institutul ”Les Ruches”. Aceasta era o școală particulară care dădea o educație feministă, elevată, tinerelor care aspirau la o carieră de lider. Printre elevele Institutului s-a numarat și Eleanor Roosevelt, viitoarea activistă feministă și primă doamnă a Americii.
O nouă etapă din viața Vioricăi Văsescu este povestea de dragostea trăită cu tânărul, mai mare cu cinci ani decât ea, Ion C. Agarici, proaspăt inginer agronom, licențiat al Universității berlineze de la Charlottenburg. Primii fiori ai iubirii între cei doi s-au întrezărit încă din anii copilăriei Vioricăi petrecuți la moșia Morțunilor, bunicii dinspre mamă, de la Dămienești, regiunea în care își avea proprietățile și familia boierilor Agarici.[3] Tânărul inginer agronom, instruit la Berlin, Ion Agarici a format pe moșiile sale de la Călugăreni și Drăgești o adevărată școală de cercetare agricolă, realizând noi soiuri de grâu și ovăz rezistente la dăunători și boli. Urmând exemplul bunicului său, va fi predispus și el spre fapte caritabile[4]. A înființat Școala primară din satul Călugăreni, în anul 1919. Viorica și Ion Agarici au avut trei copii: Gheorghe (George) născut la 28 martie, anul 1911, Constantin (Costăchel) născut la 27 iulie, anul 1912 și Vasile născut în 1913(?) În anul 1927 ing. Ion Agarici s-a stins fulgerător din viață, la nici 47 de ani, după o apendicită acută gangrenoasă, în ciuda operației și îngrijirilor faimosului profesor dr. N. Hortolomei.
La 30 septembrie 1927, cernită de moartea soțului, Viorica Agarici donează Școlii primare “Costache Morțun” Nr. 2 din satul Drăgești, suma de 500 de lei pentru unele reparații și dotări. Din anul următor, 1928, Viorica Agarici se va dărui cu pasiune și cu toată energia activităților sociale și caritative din urbea Roman, preluând de la înaintașa sa, Cornelia Morțun președinția Filialei Societății Naționale de Cruce Roșie.
Activitatea Vioricăi Agarici în sprijinul celor defavorizați a fost mult mai amplă. A început prin a face parte din Comitetul de sprijin al Orfelinatului din Roman, a fost și președintă, timp de 23 de ani a Comitetului de sprijin al Școlii nr. 1 de fete din același oraș.
Viorica Agarici contribuise cu bani pentru construcția de școli în mai multe sate, fapt pentru care, în anul 1937 i s-a acordat medalia „Răsplata Muncii pentru construcții școlare”, clasa I. Ca președintă a Crucii Roșii, filiala Roman a fost răsplătită, în anii interbelici, cu Crucea „Meritul Sanitar” clasa I sau cu “Brevetul pentru Semnul de Distincție la Contribuția adusă Operelor Societății Naționale de Cruce Roșie”.[1]
Doamna Viorica Agarici va rămâne însă în conștiința umanității prin atitudinea ei în calitatea de șef al Filialei orașului Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie când, în ziua de 3 iulie 1941 trecând peste teamă, prejudecăți și reținerea celor care o înconjurau, a dat dovadă de curaj, înalt umanism, oferind ajutor în numele organizației căreia îi era devotată și în ale cărei principii credea[5]
La trecerea prin gara Roman a “trenului morții” care transporta, în condiții îngrozitoare, sute de cetățeni români, evrei din Iași, deportați spre lagărul de la Călărași, Viorica Agarici cu autoritate și cu o dârzenie care au impresionat pe toți cei prezenți, a făcut ceea ce trebuia să facă Crucea Roșie în astfel de situații, salvând de la moarte multe persoane nevinovate, în ciuda opoziției autorităților de atunci.
Gestul Vioricăi Agarici nu a fost în zadar. După igienizarea corespunzătoare a vagoanelor și primul ajutor, alte filiale de Cruce Roșie de pe traseul trenului spre Călărași i-au luat exemplul, prinzând curaj să ofere tot sprijinul sărmanilor călători. După această eroică și dreptcreștinească faptă, Viorica Agarici a primit emoționante manifestări de recunoștință dar și reproșuri, gesturi reprobabile, mai puțin cavalerești din partea unor cetățeni ai urbei Roman[6]. Cu amărăciune în suflet, începând cu anul 1943 renunță la șefia filialei Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie, slujire pe care a onorat-o timp de 15 ani și se mută la București, la fiul ei Gheorghe.
O dată cu sfârșitul războiului și cu venirea comuniștilor la putere avea să se reîntoarcă la Roman, de astă dată forțată. Cu “domiciliul obligatoriu”, cu toată averea confiscată, a trebuit să trăiască printre străini, din mila cunoscuților, în timp ce doi din cei trei fii ai săi vor fi încarcerați pentru ani buni, în temnițele comuniste.
Alungată din propria casă, doamna Agarici a fost nevoită să-și câștige pâinea dând lecții de franceză și engleză la domiciliul copiilor noii protipendade comuniste.
Fapta Doamnei Agarici din acel început de iulie 1941 nu avea cum să fie uitată. În perioada sa de domiciliu obligatoriu la Roman a fost ajutată, discret, de medicul dr. Iozef Abraham și de fotograful Jack Reinstein, membri ai obștii evreiești din Roman.
După eliberarea băieților din închisoare a plecat din nou la București, pentru a locui la fiul ei cel mare, Georgel. Doamna Agarici a primit o rentă viageră din partea Federației Comunităților Evreiești de la București. Comuniștii nu au permis ca fapta sa de mare eroism și înalt umanism să fie evocată în public, cu excepția unor articole din “Revista cultului mozaic”. Doar în această publicație a apărut, în anul 1971, când Doamna Agarici era o “bunicuță de 85 de ani”, un amplu articol semnat de publicistul Marius Mircu[7]. Viorica Agarici s-a stins din viață la 18 februarie 1979, la vârsta de 93 de ani. A fost înmormântată, două zile mai târziu, la Cimitirul Bellu, în cavoul unor rude îndepărtate, cavoul familiei Pillidi. La ceremonia înhumării a fost prezentă și o delegație a Federației Comunităților Evreiești condusă de ing Theodor Blumenfeld, președintele Comunității evreilor din București care, “în numele Eminenței Sale d. Șef rabin dr. Moses Rosen, a depus o coroană, ca omagiu celei care în plină beznă a urii hitleriste a știut să păstreze și să afirme în mod demn dragostea de om.” Numărul din 1 martie 1979 al Revistei Cultului Mozaic a anunțat moartea Doamnei Agarici, într-un scurt necrolog însoțit de portretul acesteia.[8]
La 8 iunie 1983 Institutul Yad Vashem din Ierusalim i-a acordat, post mortem, Doamnei Viorica Agarici diploma și titlul de “Drept între popoare”, un arbore fiind plantat în memoria ei pe “Aleea Celor Drepți”[9].
După 1989 din ce în ce mai multe dovezi de cinstire a memoriei Vioricăi Agarici s-au făcut remarcate. Printre acestea: atribuirea numelui său unei străzi din orașul Roman, ridicarea unui bust în Gara Roman, operă a sculptorului nemțean Florin-Mircea Zaharescu, comemorarea specială de la Roman din anul 2005, atribuirea titlului de “cetățean de onoare al orașului Roman” în 2011, fixarea unei plăci comemorative pe locul unde odihnește eroina, la Cimitirul Bellu[10]
În ziua de joi, 3 iulie 1941, “Trenul morții” a intrat în stația Roman la ora 11, înainte de amiază. Între orele 11 și 14,30, în timp ce trenul a fost remorcat spre peronul companiei sanitare din gară, s-a petrecut drama în centrul căreia s-a aflat Viorica Agarici. Jandarmii au împiedicat personalul Crucii Roșii să dea apă evreilor atârnați pe zăbrelele vagoanelor care țipau “Crucea Roșie, apă!”. Timp de trei ore președinta Crucii Roșii a alergat în oraș după o aprobare pentru “a-și îndeplini misiunea”[11].
Iată un fragment din Declarația Vioricăi Agarici dată la Tribunalul Poporului din București, 26 iulie 1945: “M-am dus la gară; am vorbit cu comandantul militar al gării despre acest lucru, mi-a spus că nu este voie sa dăm apă la oamenii [aceia]. Atunci m-am adresat d-lui colonel Graur, comandantul garnizoanei [din Roman], i-am spus că Crucea Roșie este împiedicată a-și îndeplini misiunea. D-sa mi-a spus că nu poate dispune singur ci trebuie să întrebe [pe] un superior al dlui. M-am dus cu dânsul la mașină, ne-am dus la Cercul Militar unde la acea dată lua masa dl General Tătăranu, care a autorizat să se dea apă la oameni. M-am întors la locul unde trenul [era] oprit și am spus că avem ordin [care permite] să dăm apă la oameni.”[12]
La toate acțiunile care au urmat, de spălarea și dezinfecție a vagoanelor, a fost de față și Viorica Agarici, cea care a adus vestea apei, iar jandarmii din Roman i-au respectat dispoziția: “De jandarmi nu am fost împiedicată să dau asistență, de asemenea nici doctorii nu au fost împiedicați să dea ajutoare”[13]
Reprezentanta Crucii Roșii locale, Dna Viorica Agarici s-a cutremurat de ce a văzut: “Într-un strat gros de murdărie de om și de sânge [zăceau] zeci și zeci de oameni în fiecare vagon, goi, înnebuniți, lipiți între ei ca sardelele, morți, muribunzi și vii [împreună]…Duhnea îngrozitor….”[14] Primii care au coborât au primit o ceașcă cu apă și un cub de zahăr de la medici evrei (primii care au intrat în contact cu evreii din tren), după care au fost îndreptați spre alt capăt al curții, unde au fost tunși, au aruncat hainele într-o groapă plină cu var și au urcat în vagonul de baie.[11]
“Joi, dimineața, trenul s-a oprit în gara Roman. Toate vagoanele au fost deschise și din ele au început să coboare oamenii, complet dezbrăcați și, mai ales înspăimântați. Spre marea noastră surpriză o doamnă, împărțea căni de apă și bucățele de zahăr, a patra parte dintr-o felie de zahăr. Doamna se numea Agarici și reprezenta Crucea Roșie.”[15]
“După foarte puțin timp, trenul s-a oprit în gara Roman. Ajutat de alții, m-am dat jos din tren. Eram gol pușcă. Tot ajutat de alții am fost pus să fac un duș cald. Mi-a făcut bine, foarte bine. După aceea o doamnă de la Crucea Roșie ne-a adus bucăți de zahăr și căni cu apă curată, am revenit la viață. Mai târziu am aflat că numele ei era doamna Agarici. O femeie simplă, dar autoritară. Un nume care merită să fie binecuvântat mereu și mereu. Un om de bine! O femeie cu suflet mare!”[16]
Din declarația prefectului județului interbelic Roman, generalul Romulus Stănescu: “Cînd trenul cu deportați evrei din Iași a sosit în gara Roman, eu eram prefectul județului Roman ... Primele ajutoare în alimente, ceai, apă au fost procurate întâi prin Crucea Roșie, apoi prin Comunitatea Evreiască din Roman
· 1892 - S-a născut scriitorul rus Konstantin Aleksandrovici Fedin (m.15.07.1977).
· 1895 - S-a născut Vasile Al. George, poet, publicist, traducător (m.18.03.1960).
* 1902: Carlos Vidal (n. 24 februarie 1902; d. 7 iunie 1982) a fost un jucător chilian de fotbal. A jucat la Campionatul Mondial de Fotbal 1930. Era poreclit „El Zorro”.
* 1902: Carlos Vidal (n. 24 februarie 1902; d. 7 iunie 1982) a fost un jucător chilian de fotbal. A jucat la Campionatul Mondial de Fotbal 1930. Era poreclit „El Zorro”.
· 1903: Vladimir Bartol, scriitor sloven (d. 1967)
* 1906: Berthold Friedrich Wilhelm Ernst August Heinrich Karl, Margraf de Baden (24 februarie 1906 – 27 octombrie 1963) a fost singurul fiu al Prințului Maximilian de Baden și a Prințesei Marie Louise de Hanovra. Din 1929 până la moartea sa, el a fost șeful Casei de Zähringen, care a domnit asupra Marelui Ducat de Baden până în 1918
* 1906: Berthold Friedrich Wilhelm Ernst August Heinrich Karl, Margraf de Baden (24 februarie 1906 – 27 octombrie 1963) a fost singurul fiu al Prințului Maximilian de Baden și a Prințesei Marie Louise de Hanovra. Din 1929 până la moartea sa, el a fost șeful Casei de Zähringen, care a domnit asupra Marelui Ducat de Baden până în 1918
La 17 august 1931, la Baden-Baden, s-a căsătorit cu Prințesa Theodora a Greciei și Danemarcei, fiica Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. Prin căsătorie a devenit cumnat al Prințului Filip, Duce de Edinburgh. Soția lui îi era verișoară de gradul doi prin Christian al IX-lea al Danemarcei. Ei au avut trei copii:[1]
- Prințesa Margarita Alice Thyra Viktoria Marie Louise Scholastica de Baden (14 iulie 1932 - 15 ianuarie 2013), s-a căsătorit civil la Salem la 5 iunie 1957 și religios la 6 iunie 1957 cu Prințul Tomislav al Iugoslaviei; au avut copii și au divorțat în 1981.
- Prințul Max Andreas Friedrich Gustav Ernst August Bernhard de Baden (n. 3 iulie 1933), s-a căsătorit civil la 23 septembrie 1966 la Salem și religios la 30 septembrie 1966 la castelul Persenbeug, Austria, cu Arhiducesa Valerie de Austria; au patru copii.
- Prințul Ludwig Wilhelm Georg Ernst Christoph de Baden (n. 16 martie 1937), s-a căsătorit civil la Salem la 21 septembrie 1967 și religios la Wald, Austria, la 21 octombrie 1967 cu Prințesa Anna Maria (Marianne) Henrietta Eleonora Gobertina de Auersperg-Breunner (n. 1943), și au trei copii:
- Prințesa Sophie Thyra Josephine Georgine Henriette de Baden (n. 8 iulie 1975)
- Prințul Berthold Ernst-August Emich Rainer de Baden (n. 8 octombrie 1976)
- Prințesa Aglaë Margarete Tatiana Mary de Baden (n. 3 martie 198
- 1906: Vasile Cristea (n. 24 februarie 1906, Șomoștelnic, Comitatul Târnava-Mică - d. 17 ianuarie 2000, Roma) a fost un episcop român unit, care a îndeplinit între anii 1960-1987 funcția de episcop pentru românii greco-catolici din diaspora.Episcopul Vasile Cristea, A.A., episcop pentru greco-catolicii români din diaspora, s-a născut la data de 24 februarie 1906 în comuna Șomoștelnic (astăzi în județul Mureș). A absolvit Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, apoi a intrat la Academia Teologică din același oraș. A fost hirotonit ca preot greco-catolic la 27 martie 1932 al Ordinului Augustinienilor Asumpționiști (A.A.).Atras de viața călugărească, în toamna aceluiași an începe noviciatul intrând în Congregația "Frații Augustinieni Asumpționiști". Depune voturile la 17 octombrie 1933. În anul 1946 este numit rector la Colegiul "Pio Romeno" din Roma.Din fișa biografică pe care SSI-ul i-a întocmit-o la 20 octombrie 1947 se pot întrezări circumstanțele în care Vasile Cristea a reușit să părăsească România: "Pe data de 1 octombrie 1946, autoritatea ecleziastică l-a numit rector al Seminarului românesc "Pio Romeno" din Roma, însă, ulterior, nefăcându-i-se formele de plecare în Italia, pr. Cristea Vasile a cerut înapoi dosarul cu actele sale. Cu această ocazie, Cristea Vasile a declarat pr. Ioan Liviu Leluțiu că va pleca totuși împreună cu nunțiul Andrea Cassulo, cu pașaport diplomatic, în calitate de secretar, aceasta ca pretext spre a putea pleca la Roma mai ușor, ceea ce dovedește interesul ce-l au catolicii de a-l trimite în Italia.Din alte informări ale SSI rezultă că, la 2 ianuarie 1948, atât Vasile Cristea, cât și Aloisie Tăutu, clerici greco-catolici aflați la Roma, au refuzat să depună jurământul față de Republica Populară Română (RPR), deși au fost invitați în mod expres de către Bazil Șerban, însărcinatul cu afaceri al României. Din acest moment, au fost considerați "trădători".[1]În perioada 1947-1950, pr. Vasile Cristea, A.A., a îndeplinit funcția de rector al Colegiului Pio Romeno din Roma, înainte de a-și închide porțile din cauza persecuției din țară. Imediat după interzicerea Bisericii Române Unite, în condițiile în care pierduse practic legăturile cu comunitatea greco-catolică din România, Sfântul Scaun a trecut la organizarea clerului unit rămas în exil. La 2 iulie 1960 a fost numit oficial al Curiei Romane și a primit treapta de episcop titular de Lebedus. A fost consacrat la Roma ca episcop titular de Lebedus la 8 septembrie 1960, pentru românii greco-catolici din exil.Numit ca episcop pentru credincioșii greco-catolici români din diaspora, Vasile Cristea, care și-a avut tot timpul reședința la Vatican, a avut în grijă misiunile greco-catolice românești de la Paris, München, Madrid și din alte părți ale Europei. În această calitate, s-a remarcat prin vizitele arhierești efectuate în Franța, Germania, Anglia sau SUA, printre comunitățile românilor uniți de acolo.Pentru credincioșii greco-catolici români care nu puteau asculta în nici un fel duminica sau în sărbători o liturghie catolică, li s-a recomandat să asculte Liturghia în limba română transmisă de postul de Radio Vatican, în cadrul căreia se rostea fie o omilie, fie o predică tematică instructivă. Această liturghie a fost mult timp onorată de prezența ierarhilor români uniți din emigrație, episcopul Vasile Cristea și arhiepiscopul Traian Crișan.În anul 1967, privind retrospectiv, Patriarhul Justinian a evocat motivele principale ale refuzului Bisericii Ortodoxe Românede a trimite observatori la Conciliul Vatican II: „organizarea de expoziții defăimătoare la adresa Bisericii și statului român” și „hirotonirea unui cleric fugar din țară, Vasile Cristea, ca episcop unit...”. Expoziția cu pricina, intitulată „Biserica martiră”, a fost organizată de iezuitul Chianella cu ocazia Conciliului Vatican II, fiind dedicată suferințelor îndurate de Biserica din Europa răsăriteană. Aceeași manifestare a fost calificată de autoritățile comuniste drept „activitate dușmănoasă” a Vaticanului, o probă că Roma papală nu renunțase cu adevărat la „propaganda calomnioasă” nici măcar atunci când îmbrățișase ecumenismul. [2]Episcopul Vasile Cristea a participat la consacrarea episcopală a lui Miroslav Stefan Marusyn (episcop titular de Cadi, oficial al Curiei Romane) la 28 iulie 1974 și a lui Anárghyros Printesis (episcop titular de Gratianopolis și al credincioșilor catolici de rit bizantin din Grecia) la 6 august 1975.În anul 1966 l-a sfințit preot pe Nathaniel Popp, devenit mai târziu episcop al Bisericii Ortodoxe Române din America.[3]S-a retras la 10 octombrie 1987 din demnitatea de oficial al Curiei Romane, continuând însă să trăiască la Roma. Episcopul Vasile Cristea a trecut la cele veșnice la 17 ianuarie 2000, la vârsta de aproape 94 ani. Este înmormântat în Cimitirul "Campo Verano" al Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, unde sunt înmormântați de asemenea arhiepiscopul Traian Crișan și monseniorul Aloisie Ludovic Tăutu.
· 1908 - S-a născut Harry Brauner, etnomuzicolog şi compozitor (m.11.03.1988).
· 1909 - S-a născut Al. Dimitriu-Păuşeşti, publicist şi traducător. A semnat traducerea romanului lui Roger Martin du Gard, "Familia Thibault" (m.07.11.1977).
* 1926: Ovidiu Cotruș (pseudonim poetic: Ovidiu Sabin, n. 24 februarie 1926, Oradea – d. 12 septembrie 1977, Timișoara) a fost un poet și critic literar român, deținut politic sub regimul comunist. Era nepotul lui Aron Cotruș.
Tatăl său a fost profesor de geografie. Ovidiu Cotruș a urmat liceul la Oradea și Arad. A continuat studiile la Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din Cluj.
A fost arestat în anul 1950, ca victimă a unui proces politic, în urma căruia a primit 14 ani de detenție, până în 1964.
În 1965, a fost angajat redactor la revista Familia.
A murit în septembrie 1977 la Timișoara, suferind de o boală gravă de ficat contractată în închisoare.
Cel mai bun prieten al sau a fost Ștefan Augustin Doinaș.
Printre persoanele frecventate de el se numără personalități de seama ale culturii române și nu numai: Mircea Eliade, André Malraux, Pierre Emmanuel, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca etc.
Soția sa, Delia, a păstrat toate manuscrisele sale și le-a oferit mai târziu spre publicare.
A început prin publicarea de versuri în revista „Societatea de mâine”, dar, după cum consideră poetul, adevăratul său debut a fost în revista „Cercului literar” din Sibiu (1945), când a publicat sub pseudonimul Ovidiu Sabin.
Primul său volum, monografia „Opera lui Mateiu I. Caragiale”, a apărut postum în 1977 și a fost reeditat în 1983 de Editura Minerva din București.
În anul 1983 a apărut volumul de studii „Meditații Critice”, prefațat de Ștefan Augustin Doinaș.
După 1990, la Editura Cartea Românească în colecția Eseuri/Critică, a apărut volumul „Dialoguri”, cu o prefață semnată de Cornel Ungureanu.
Altă lucrare, apărută în anul 2000, este "Titu Maiorescu și cultura română" publicată la Editura Paralela 45 din Pitești.
În închisoare l-a cunoscut pe Radu Gyr. A memorat și ulterior a pus pe hârtie câteva din volumele postume ale poetului.
· 1927 - S-a născut prozatorul Valentin Berbecaru.
· 1929 – S-a nascut actrita romana de teatru si film Marga Barbu;(d. 2009)
* 1929: Zdzisław Beksiński (n. 24 februarie 1929, Sanok - d. 21 februarie 2005, Varșovia) a fost un pictor cunoscut pentru tablourile sale cu trupuri descompuse și fanteziile sexuale sado-masochiste.
* 1929: Zdzisław Beksiński (n. 24 februarie 1929, Sanok - d. 21 februarie 2005, Varșovia) a fost un pictor cunoscut pentru tablourile sale cu trupuri descompuse și fanteziile sexuale sado-masochiste.
· 1932 - S-a născut compozitorul francez de muzică de film Michel Legrand la Paris. Esteun compozitor, aranjor, dirijor și pianist francez, de origine armeană.Părinții lui erau Raymond Legrand (1908-1974) și Marcelle Der Mikaëlian. A colaborat cu Albert Barillé creând genericul pentru fiecare dintre seriile din A fost odată… Michel Legrand studiază pianul la Conservatorul din Paris între 1942 și 1949 în clasa profesoarelor Lucette Descaves și Nadia Boulanger. Legrand este un compozitor prolific, după ce a scris peste 200 de generice de film și televiziune în plus a compus multe melodii memorabile. El este cel mai bine cunoscut pentru muzica sa de film cum ar fi Umbrelele de Cherbourg (1964) și Thomas Crown Affair (1968) inclusiv piesa “Morile de vânt din mintea ta”, pentru care a câștigat primul său premiu al Academiei.
· 1933 - S-a născut David Newman, saxofonist american.
· 1934: Renata Scotto, soprană italiană
* 1934: Bingu wa Mutharika (n. 24 februarie 1934 - d. 5 aprilie 2012) a fost al 3-lea președinte al statului Malawi, în perioada 24 mai 2004 - 6 aprilie 2012.
* 1934: Bingu wa Mutharika (n. 24 februarie 1934 - d. 5 aprilie 2012) a fost al 3-lea președinte al statului Malawi, în perioada 24 mai 2004 - 6 aprilie 2012.
· 1937 - S-a născut biologul Maya Simionescu, membru al Academiei Române.
· 1938 - S-a născut filosoful Alexandru Surdu, membru al Academiei Române.
· 1940 - S-a născut Virgil Bulat, poet şi traducător.
* 1940: Denis Law (n. 24 februarie 1940, Aberdeen, Scoția) este un fotbalistscoțian, retras din activitate. Law și-a făcut un nume ca atacant din anii '1950 până în anii '1970.
* 1940: Denis Law (n. 24 februarie 1940, Aberdeen, Scoția) este un fotbalistscoțian, retras din activitate. Law și-a făcut un nume ca atacant din anii '1950 până în anii '1970.
· 1942: Mihai Mocanu (n. 24 februarie 1942, Constanța - d.18 iunie 2009, Constanța), a fost un fotbalist și antrenor român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.
· 1942 - S-a născut Paul Jones (Paul Pond), vocalist şi compozitor britanic (Manfred Mann).
· 1943 - S-a născut Horia Bădescu, poet, prozator şi eseist.
· 1943 - S-a născut George Harrison, fost membru al formaţiei "Beatles" (m.29.11.2001).
· 1944 - S-a născut Nicky Hopkins, pianist şi compozitor britanic.
* 1944: David Jeffrey Wineland (n. 24 februarie 1944, Milwaukee, Wisconsin, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizicăîn 2012, împreună cu Serge Haroche, pentru „metode experimentale inovative care permit măsurarea și manevrarea sistemelor cuantice individuale”. Wineland a dezvoltat o metodă bazată pe capcanele Paulpentru măsurarea stărilor cuantice ale ionilor, cu ajutorul unor fotoni
* 1944: David Jeffrey Wineland (n. 24 februarie 1944, Milwaukee, Wisconsin, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizicăîn 2012, împreună cu Serge Haroche, pentru „metode experimentale inovative care permit măsurarea și manevrarea sistemelor cuantice individuale”. Wineland a dezvoltat o metodă bazată pe capcanele Paulpentru măsurarea stărilor cuantice ale ionilor, cu ajutorul unor fotoni
· 1947 - S-a născut Rupert Holmes, cântăreţ, compozitor şi producător american, născut în Anglia.
· 1947 - S-a născut Lonnie Turner, basist american (Steve Miller Band).
* 1947: Edward James Olmos (n. 24 februarie 1947, Los Angeles) este un actor american mexican[2] și regizor. Printre cele mai notabile roluri ale sale sunt William Adama în serialul reimaginat Battlestar Galactica, Lt. Martin Castillo din Miami Vice, profesorul Jaime Escalante în Stand and Deliver, patriarhul Abraham Quintanilla în filmul Selena, detectivul Gaff din Blade Runner, naratorul El Pachuco în piesa de teatru și filmul Zoot Suit.
* 1947: Edward James Olmos (n. 24 februarie 1947, Los Angeles) este un actor american mexican[2] și regizor. Printre cele mai notabile roluri ale sale sunt William Adama în serialul reimaginat Battlestar Galactica, Lt. Martin Castillo din Miami Vice, profesorul Jaime Escalante în Stand and Deliver, patriarhul Abraham Quintanilla în filmul Selena, detectivul Gaff din Blade Runner, naratorul El Pachuco în piesa de teatru și filmul Zoot Suit.
În 1988, Olmos a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa în filmul Stand and Deliver.
Printre alte producții notabile la care a lucrat ca actor latino, regizor sau producător de film se numără filme de televiziune sau emisiuni TV precum American Me, The Burning Season, My Family/Mi Familia, 12 oameni furioși, The Disappearance of Garcia Lorca, Walkout, The Wonderful Ice Cream Suit sau American Family: Journey of Dreams.
· 1948 - S-a născut Dennis Waterman, actor şi cântăreţ britanic.
· 1949 - S-a născut Ştefan Damian, poet, prozator şi traducător.
· 1949 - S-a născut Luminiţa Constantinescu, critic muzical şi realizator TV,
* 1950: Jan Cornelius (n. 24 februarie 1950, Reșița, Banat, România) este un scriitor de limba germană, traducător, dramaturg din Germania, originar din România, care din 1977 s-a stabilit în Germania, la Düsseldorf.
* 1950: Jan Cornelius (n. 24 februarie 1950, Reșița, Banat, România) este un scriitor de limba germană, traducător, dramaturg din Germania, originar din România, care din 1977 s-a stabilit în Germania, la Düsseldorf.
A făcut studii de franceză, engleză și spaniolă, la Universitățile din Timișoara, Düsseldorf și Stirling (Marea Britanie)[1], după care a lucrat ca profesor de liceu la Duisburg și Düsseldorf.
Din anul 2000 lucrează ca liber profesionist. A scris proză satirică, poezii, cărți pentru copii și librete pentru spectacole de cabaret. A colaborat la publicații ca Eulenspiegel și Nebelspalter și a scris piese de teatru radiofonic, difuzate în special de WDR [2], mai ales prin emisiunea „Auf ein Wort“.[3]
În România, a publicat comentarii despre literatură în Observator cultural, Dilema veche și România literară
* 1951: Debra Jo Rupp (n. 24 februarie 1951) este o actriță americancă de televiziune și film, probabil cel mai cunoscută pentru rolul ca Kitty Forman din sitcom-ul, That '70s Show. Este de asemenea cunoscută pentru rolul ca Alice din al treilea, al patrulea și al cincilea sezon din Friends.
* 1954: Sidney K. „Sid” Meier (n. 24 februarie 1954, Sarnia, Ontario, Canada) este un programator canadiano-american și designer al câtorva jocuri video populare, cel mai notabil fiind Civilization. A fondat compania producătoare de jocuri Firaxis Games împreună cu Jeff Briggs și Brian Reynolds în 1996.
· 1955 - S-a născut artistul plastic Anton Raţiu.
· 1955: Alain Marie Pascal Prost (n. 24 februarie 1955, Saint-Chamond) este un fost pilot de Formula 1, cvadruplu campion mondial în acest sport, câștigând acest titlu în 1985, 1986, 1989 și 1993.
· 1955: Steven Paul Jobs (n. 24 februarie 1955 - d. 5 octombrie 2011)[8][9][10] a fost cofondatorul[11] și CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum și CEO al firmei Pixar, până la achiziția acestui studio de animație de către compania Disney. A fost cel mai mare acționar al companiei Disney [12] și membru în consiliul de directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor cât și în industria divertismentului.[13]
Cariera în afaceri a lui Jobs a contribuit la formarea mitului întreprinzătorului inteligent și individualist din Silicon Valley care este preocupat de designul produsului și importanța crucială pe care o are aspectul estetic al produsului în cucerirea clienților. Munca sa de dezvoltare de produse care sunt atât funcționale cât și elegante i-au adus o reputație la care mulți admiratori fac referință.[14]
Împreună cu cofondatorul Apple Steve Wozniak, Jobs a ajutat la popularizarea calculatorului personal spre sfârșitul anilor '70. La începutul anilor '80, încă lucrând la Apple, Jobs a fost unul dintre primii care a sesizat succesul comercial pe care interfețele grafice operate prin intermediul mouse-ului îl pot avea.[15] În 1985, după ce a pierdut lupta pentru putere cu consiliul de directori ai companiei Apple, Jobs a fondat NeXT, o companie care dezvolta o platformă de computere specializată în învățământul superior și piața oamenilor de afaceri. Achiziția firmei NeXT în anul 1997 de către Apple l-a adus înapoi pe Jobs la compania pe care o fondase.
· 1957 - S-a născut artistul fotograf Csaba Balási.
· 1959 - S-a născut Colin Farley, basist şi vocalist britanic (Cutting Crew).
* 1961: Erna Solberg (n. 24 februarie 1961) este o politiciană norvegiană care îndeplinește funcțiile de prim-ministru al Norvegiei din 16 octombrie2013,[1] respectiv lider al Partidului Conservator din 9 mai 2004. După câștigarea alegerilor parlamentare din septembrie 2013, Solberg a devenit a doua femeie prim-ministru a Norvegiei, după laburista Gro Harlem Brundtland.[2] Nativă din orașul hanseatic Bergen, Erna Solberg a activat întreaga sa carieră doar în politică.[3] După studii îndelungate de științe politice și economie, ea a devenit deputat la 28 de ani, un post pe care nu l-a părăsit decât pentru a intra în guvern.[3]
* 1961: Erna Solberg (n. 24 februarie 1961) este o politiciană norvegiană care îndeplinește funcțiile de prim-ministru al Norvegiei din 16 octombrie2013,[1] respectiv lider al Partidului Conservator din 9 mai 2004. După câștigarea alegerilor parlamentare din septembrie 2013, Solberg a devenit a doua femeie prim-ministru a Norvegiei, după laburista Gro Harlem Brundtland.[2] Nativă din orașul hanseatic Bergen, Erna Solberg a activat întreaga sa carieră doar în politică.[3] După studii îndelungate de științe politice și economie, ea a devenit deputat la 28 de ani, un post pe care nu l-a părăsit decât pentru a intra în guvern.[3]
Ea și-a câștigat supranumele de Erna de Fier pentru fermitatea de care a dat dovadă în gestionarea chestiunilor privind imigrația în postul de ministru al administrației locale și dezvoltării regionale între 2001 și 2005
* 1965: Gwen Amber Rose Araujo (n. , Newark, New Jersey, SUA – d. , Newark, New Jersey, SUA) a fost o adolescentă transgen cu probleme în găsirea adevăratei identități sexuale, care a fost ucisă de mai multe persoane în timpul unui atac.[1]Deși din punct de vedere biologic s-a născut bărbat, având numele Edward Araujo, Jr.,[1] în pre-adolescență ea a început să poarte haine de damă, schimbându-și numele în Gwen.[2] La vârsta de șaptesprezece ani, Araujo a fost omorâtă de un grup de patru tineri, care au bătut-o cu sălbăticie timp de cinci ore, pentru ca apoi să o stranguleze și să o îngroape într-o pădure.[3]
Circumstanțele crimei au transformat acest caz într-unul dintre cele mai mediatizate anchete ce au avut în prim-plan uciderea unei persoane transgen.[4][5] Viața lui Araujo a fost imortalizată în filmul O fată ca mine(2006),[6] iar diverse grupuri ce susțin comunitatea LGBT au lansat în memoria lui Gwen campanii pentru a ajuta oamenii să înțeleagă adevăratele probleme cu care se confruntă persoanele cu o orientare sexuală diferită
* 1966: William George "Billy" Zane, Jr. (n. 24 februarie 1966) este un actor și producător american.
· 1967: Brian Schmidt, astrofizician australian, laureat Nobel
* 1971: Alexandru Tănase (n. 24 februarie 1971, Chișinău) este un jurist și politician din Republica Moldova, fost Ministru al Justiției între 2009-2011 și 2018, care din octombrie 2011 până în mai 2017 a fost președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova. Este unul dintre cei 3 fii ai fostului jurnalist moldovean Constantin Tănase.
* 1971: Alexandru Tănase (n. 24 februarie 1971, Chișinău) este un jurist și politician din Republica Moldova, fost Ministru al Justiției între 2009-2011 și 2018, care din octombrie 2011 până în mai 2017 a fost președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova. Este unul dintre cei 3 fii ai fostului jurnalist moldovean Constantin Tănase.
· 1974: Mircea Badea, prezentator de televiziune și actor roman
* 1974: Igor Cobileanski (n. 24 februarie 1974, orașul Comrat) este un scenarist și regizor de teatru și film din Republica Moldova, reprezentant al generației tinere de cineaști.
* 1974: Igor Cobileanski (n. 24 februarie 1974, orașul Comrat) este un scenarist și regizor de teatru și film din Republica Moldova, reprezentant al generației tinere de cineaști.
Igor Cobileanski s-a născut la data de 24 februarie 1974, în orașul Comrat. A debutat ca actor în anul 1988 la studioul "Moldova-film" în filmul "Durerea", ecranizare a romanului omonim de Vladimir Beșleagă, înterpretând rolul principal și jucând alături de Vasile Brescanu, Svetlana Toma și alți actori. A interpretat apoi și si alte roluri, atât în film, cât și în teatru (spectacolul "Din tată-n fiu").
A urmat cursurile Facultății de Regie Film și TV din cadrul Academiei de Teatru și Film din București (1991-1995). Reîntors în Republica Moldova după absolvirea facultății, este angajat ca prezentator TV la Catalan TV (1997-2001). La acea televiziune, el a prezentat emisiunea matinală "Teledinamic" și emisiunea "Extrem - XT" (fiind și regizor al acesteia) etc.
Începând din anul 2001, Igor Cobileanski lucrează ca regizor și realizator de programe la OWH TV Studio, printre programele realizate numărându-se: emisiunea muzicală "Rock Vagon", ciclul de emisiuni sociale "Metropolis", ciclul de emisiuni muzicale "Start" ș.a.
În afară de activitatea de televiziune, Igor Cobileanski desfășoară o intensă activitate ca regizor de filme documentare și filme artistice de scurt metraj, colaborând cu studioul "Moldova-film". În anul 2001, devine membru al Uniunii Cineaștilor din Moldova. La Congresul Uniunii Cineaștilor din Moldova din anul 2004, el a candidat pentru funcția de președinte al acestei instituții.
În luna aprilie 2008, Institutul Cultural Român i-a dedicat o seară de proiecții.
* 1976: Yuval Noah Harari (în ebraică: יובל נח הררי; n. ,[1]Kiryat Ata[*], Israel) este un istoric israelian, profesor titular la departamentul de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim. Este autorul cărților de succes internațional Sapiens Scurtă istorie a omenirii (2011, tradusă în românește în 2017) și Homo Deus Scurtă istorie a viitorului (2015, tradusă în românește în 2018).
* 1976: Jan Koum (în ucraineană Ян Кум, transliterat: Ian Kum; n. , Kiev, URSS) este un om de afaceri american de origine ucraineană, cunoscut ca fiind directorul și co-fondatorul platformei WhatsApp, care ulterior a fost cumpărată de "Facebook Inc." în februarie 2014 pentru suma de 19,3 miliarde de dolari.
În 2014 a intrat pe lista "Forbes" a celor mai bogați americani pe poziția 62, cu o avere estimată la 7,5 miliarde de dolari.
* 1977: Floyd Joy Mayweather Jr. (n. Floyd Joy Sinclair; n. ,[1] Grand Rapids, SUA) este un pugilist profesionist american.
* 1980: Shinsuke Nakamura (中邑真輔 Nakamura Shinsuke?)[6][8] n. , Kyoto, Japonia) este un wrestler profesionist și luptător de arte marțiale mixte japonez, care în prezent lucrează în WWE, pentru marca SmackDown Live.
* 1980: Raul-Stig Rästa (n. 24 februarie 1980) este un cântăreț eston care a reprezentat Estonia la Concursul Muzical Eurovision 2015 alături de Elina Born cu piesa „Goodbye to Yesterday"
* 1981: Lleyton Hewitt (n. 24 februarie 1981) este un fost jucător profesionist australian de tenis de câmp, născut la Adelaide, fost număr 1 în clasamentul ATP, timp de 80 de săptămâni.
* 1981: Vadim Pistrinciuc (n. 24 februarie 1981) este un politician din Republica Moldova care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Liberal Democrat din Moldova. Face parte din „Comisia protecție socială, sănătate și familie ”.
* 1982: Hugo Luz (n. 24 februarie 1982) este jucător de fotbal portughez care evoluează la clubul SC Farense.
* 1984: Igor Tîgîrlaș (n. 24 februarie 1984, Chișinău) este un jucător moldovean de fotbal, în prezent legitimat la Metalurg Zaporijia(Ucraina), dar împrumutat la Cernomoreț Odessa și component al echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova.
* 1988: Ionuț Alexandru Dobroiu (n. 24 februarie, 1988) este un fotbalist român ce a activat la cluburile Rapid București[1] și Pandurii Târgu Jiu
* 1990: Ana Maria Dragut (născută pe 24 februarie 1990, în Darabani)[3] este o handbalistă română ce joacă pentru echipa națională a României pe postul de intermediar dreapta. Numele său este uneori pronunțat sau transcris în mod eronat „Drăguț”.
Narcis Ianău s-a născut pe 24 februarie 1995[1] în localitatea Barați din județul Bacău, din părinții Eduard și Felicia. De la vârsta de 5 ani a cântat în corul Bisericii Catolice din Barați, unde dascalul l-a așezat în rândul sopranelor.[1] După terminarea clasei a VIII-a a urmat Liceul de Artă „George Apostu” din Bacău.[2] După terminarea liceului și-a început studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj
A semnat un contract cu Frank Peterson, un producător care a lucrat cu artiști precum Sarah Brightman, Ofra Haza, Gregorian și Andrea Bocelli.[16] Împreună cu Frank Peterson a colaborat la realizarea a două albume Gregorian în 2013 pentru albumul Masters of Chant Chapter IX ca feat pentru piesele Gloria si in 2014 pentru albumul "Winter Chants" ca feat pentru piesele "Jesu joy of man's desiring" si Ave Maria.[17] Aceste doua albume s-au vandut pe plan mondial, iar cel de-al doilea a avut un succes foarte mare, fiind acum nominalizat pentru Echo (music award) la categoria Crossover si a fost de-a lungul timpului in topul celor mai bine vandute albume din mai multe tari
* 1995: Elena Andreea Panțuroiu (n. 24 februarie 1995, Câmpulung) este o atletă română, specializată pe triplu salt.
* 1997: Đurđina Jauković (n. 24 februarie 1997, în Nikšić)[1] este o handbalistă din Muntenegru care joacă pentru clubul ŽRK Danilovgrad pe postul de intermediar stânga.
Decese
· 1387 – Regele Carol al III- lea al Neapolelui și Ungariei este asasinat la Buda.
· 1563: François de Guise, militar și om de stat francez (n. 1519)
* 1685: Isabella Clara de Austria (12 august 1629 – 24 februarie 1685) a fost fiica lui Leopold al V-lea, Arhiduce de Austria și a soției acestuia, Claudia de Medici. A fost membră a Casei de Habsburg și Arhiducesă de Austria.
* 1685: Isabella Clara de Austria (12 august 1629 – 24 februarie 1685) a fost fiica lui Leopold al V-lea, Arhiduce de Austria și a soției acestuia, Claudia de Medici. A fost membră a Casei de Habsburg și Arhiducesă de Austria.
Isabella a fost al treilea copil din cei cinci ai părinților ei. Printre frații ei: Ferdinand Karl, Arhiduce de Austria, Arhiducele Sigismund Francis de Austria și Maria Leopoldine de Austria, soția lui Ferdinand al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Bunicii paterni au fost Carol al II-lea, Arhiduce de Austria și Maria Anna de Bavaria. Bunicii materni au fost Ferdinando I de Medici, Mare Duce de Toscana și Christina de Lorena.
La 7 noiembrie 1649 Isabella s-a căsătorit cu Carol al III-lea, Duce de Mantua (1629 - 1665) care a devenit Duce de Mantua și Monferrato în 1637. Căsătoria lor a creat o alianță între Casa de Gonzaga și familiile Habsburg.[2]
Carol a avut o iubită, Margaret Oak și uneori o neglija pe Isabella. Carol și soția sa au avut un fiu, Carol al IV-lea, Duce de Mantua (31 august 1652 – 5 iulie 1708).
· 1704: A murit Marc-Antoine Charpentier, compozitor francez (n. 1643).
* 1729: Ernst Ludwig II, Duce de Saxa-Meiningen (8 august 1709 – 24 februarie 1729), a fost Duce de Saxa-Meiningen.
* 1729: Ernst Ludwig II, Duce de Saxa-Meiningen (8 august 1709 – 24 februarie 1729), a fost Duce de Saxa-Meiningen.
A fost al treilea fiu însă al doilea fiu supraviețuitor al lui Ernst Ludwig I, Duce de Saxa-Meiningen și a primei soții a acestuia, Dorothea Marie de Saxa-Gotha. Decesul fratelui său mai mare Josef Bernhard (22 martie 1724) l-a transformat în moștenitor al ducatului de Saxa-Meiningen. Când tatăl său a murit șapte luni mai târziu (24 noiembrie 1724), Ernst Ludwig - în vârstă de cincisprezece ani- a moștenit ducatul împreună cu fratele său mai mic, Karl Frederick.
Pentru că cei doi prinți erau minori, unchii lor Frederik Wilhelm și Anton Ulrich au fost regenți până în 1733. Ernst Ludwig a murit după cinci ani, la numai 19 ani ani și a fost succedat de fratele său, Karl Frederick
· 1810: Henry Cavendish (n. 10 octombrie 1731 – d. 24 februarie 1810) a fost fizician și chimist englez. Este cunoscut în special pentru descoperirea hidrogenului, în 1766, a sintezei apei, în 1784, și a celebrului experiment omonim (experimentul Cavendish), din anii 1797 - 1798, în care savantul englez a măsurat forța de atracție dintre două mase suspendate cu ajutorul unei balanțe de torsiune, iar ca rezultante derivate a putut calcula, pentru prima dată, constanta atracției universale și masa Pământului.
· 1815: Robert Fulton, inventator american (n. 1765). Robert Fulton (n. 14 noiembrie 1765, Little Britain, astăzi Fulton, Pennsylvania – d. 24 februarie 1815, New York) a fost un inginer și inventator american, creditat incorect pentru mult timp ca fiind constructorul primei nave acționate de forța aburilor, Clermont (1807), cu care a întreprins o călătorie de la New York la Albany pe râul / fluviul Hudson. În schimb, în mod corect, Fulton poate fi creditat a fi fost autorul planurilor și constructorul efectiv ale primelor nave cu aburi complet operaționale, precum și a primului submarin funcțional, comandat de Napoleon Bonaparte, denumit Nautilius, care a fost testat în 1800. Deși lista inginerilor, constructorilor și întreprinzătorilor care au încercat să realizeze vase care să fie acționate mecanic este lungă, începând cu însuși realizatorul motorului cu aburi cu regulator centrifugal, James Watt, importanța lui Robert Fulton în istoria ingineriei și a navigației constă în realizarea primelor nave acționate mecanic, care erau complet funcționale, operaționale și fiabile. El a adus un aport important împreună cu John Ericsson, Francis Pettit Smith, David Bushnell și Josef Ressel la perfecționarea tehnicii navigației
· 1856: Nikolai Ivanovici Lobacevski (n. 1792 — d. 1856) a fost un matematician rus, profesor și rector al Universității de Stat din Kazan, Tatarstan, membru al mai multor societăți științifice.
Țarul Nicolae I al Rusiei i-a acordat gradul de general.
Lobacevski a susținut posibilitatea construirii unui sistem neeuclidian al geometriei și a creat una din variantele ei posibile, concomitent cu János Bolyai.
* 1876: Joseph Jenkins Roberts (n. 15 martie 1809 – 24 februarie 1876) a fost președintele Liberiei de două ori (1848-1856 și 1872-1876). S-a născut în Norfolk, Virginia, USA, Roberts a emigrat în Liberia în 1829 în tinerețe. Și-a deschis un magazin în Monrovia, după care a intrat în politică. Când Liberia a devenit stat independent în 1847, Roberts a fost ales primul președinte al țării, și a îndeplinit această funcție până în 1856. În 1872 a fost din nou ales președinte.
* 1884: Christian Tell (n. ,[1] Brașov, Imperiul Austriac – d. 4/,[1] București, România[2] ) a fost un politician și generalromân.
S-a născut la Brașov pe 12 ianuarie 1808. Și-a făcut studile la Colegiul Sfântul Sava din București, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu. A fost influențat de către Ion Heliade Rădulescu, împărtășind abordarea moderată a acestuia, referitoare la afirmarea națională a românilor.
Christian Tell s-a înrolat în forțele militare ale Imperiului Otoman, luptând în Războiul ruso-turc din 1828-1829, unde a primit gradul de căpitan[3]. În 1830, intră în nou-formata armată a Țării Românești, avansând constant în gradele militare. În 1834 s-a căsătorit cu Târșița Ștefănescu, fiica unui mic boier oltean.[4]
În 1843, împreună cu Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, a pus bazele societății secrete bucureștene Frăția - care a fost motorul revoluției de la 1848.[5] De asemenea, a susținut în 1857 alegerea deputaților masonipentru Divanul ad-hoc.[6]
La izbucnirea revoluției de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluționarilor din Țara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de „sabia revoluției”. A fost prezent la adunarea de la 9 iunie 1848, care a emis Proclamația de la Islaz, fiind numit printre cei cinci membri ai guvernului provizoriu înființat în acel moment. Christian Tell a făcut de asemenea parte și din noul guvern provizoriu stabilit la București, iar după 19 iulie 1848 a fost membru al locotenenței domnești (împreună cu Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu). A militat pentru înființarea și înzestrarea Gărzii Naționale, fiind înaintat la gradul de general[7].
După înfrângerea revoluției de la 1848, pentru Tell a urmat o perioadă grea a exilului în Franța și apoi în insula Chios și Smirna, o bună bucată de timp fiind despărțit de familie și confruntat, ca de altfel majoritatea românilor aflați în pribegie, cu dificultăți financiare. Împreună cu ceilalți doi membri ai locotenenței domnești, Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu, a încercat să reorganizeze emigrația românească (aripa moderată), intrând uneori în conflict cu aripa radicală (Brătienii, C. A. Rosetti, Ion Ghica).
Christian Tell s-a întors din exil în 1857. A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani) în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea a statului unitar român. Tell a sprijinit domnitorul în efortul său de a consolida autoritatea publică și de a iniția reforme. Între decembrie 1862 și 1866, generalul a devenit ministru al Educației și Culturii, în guvernul Nicolae Kretzulescu, și încă o dată, între 1871 și 1874, în guvernul condus de Lascăr Catargiu. Mai târziu, în 1876, liberalii au format un cabinet nou, în timp ce membri ai guvernului conservator, inclusiv Tell, au fost trimiși în judecată pentru acțiunile lor din timpul în care au fost la putere. Politicianul a fost achitat și, de asemenea, exonerat de toate acuzațiile aduse din cauza trecutului său revoluționar. Domnitorul însuși a intervenit pentru el.[4]
Christian Tell a fost profund implicat în viața politică de după 1866, bucurându-se de o mare popularitate și de aprecierea sinceră a lui Carol I. În domeniul realizărilor concrete, contribuția sa politică a fost poate modestă, însă semnificativă la nivelul relațiilor umane și al promovării principiilor etice în viața politică.[2]
În amintirea lui, numele său a fost acordat străzii Luminii, pe care se afla locuința generalului [până astăzi). Pe planul Bucureștilor de la 1911 se poate vedea localizarea acestei case. Din păcate, locuința cu pricina a fost dărâmată în vremea comunismului, iar pe locul ei s-a înălțat un bloc
· 1925: Hjalmar Branting, prim-ministru al Suediei, laureat Nobel (n. 1860)
* 1931: Frederic Augustus al II-lea (16 noiembrie 1852 – 24 februarie 1931) a fost ultimul Mare Duce de Oldenburg. S-a căsătorit cu Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei, fiica Prințesei Maria Anna de Anhalt-Dessau și a Prințului Friedrich Karl al Prusiei. După decesul ei, el s-a recăsătorit cu Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin.
* 1931: Frederic Augustus al II-lea (16 noiembrie 1852 – 24 februarie 1931) a fost ultimul Mare Duce de Oldenburg. S-a căsătorit cu Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei, fiica Prințesei Maria Anna de Anhalt-Dessau și a Prințului Friedrich Karl al Prusiei. După decesul ei, el s-a recăsătorit cu Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin.
La 18 februarie 1878, Frederic s-a căsătorit cu Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei, fiica Prințului Friedrich Karl al Prusiei.[1] Au fost două nunți duble: Prințesa Charlotte a Prusiei (fiica Prințului Moștenitor și a Prințesei Moștenitoare) s-a căsătorit cu Bernhard, Prinț Ereditar de Saxa-Meiningen în aceeași zi ca și Frederic cu Elisabeta la Berlin.[2]
Datorită statutului crescut al Prusiei, la nunți au participat multe personaje importante, inclusiv regele Leopold al II-lea al Belgiei și soția sa, regina Marie Henriette.[3] De asemenea, a participat Prințul de Wales; una dintre mirese (Charlotte) era nepoata lui.[4]
Frederic și Elisabeta Anna au avut doi copii:
- Ducesa Sophia Charlotte (2 februarie 1879 - 29 martie 1964); s-a căsătorit cu Prințul Eitel Friedrich al Prusiei, fiul cel mic al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.[5]
- Ducesa Margaret (13 octombrie 1881 - 20 februarie 1882), a murit la vârsta de 1 an
Elisabeta a murit la 28 august 1895, înainte ca soțul ei să devină Mare Duce.[6] Înaintea decesului ei, soțul ei a construit un nou palat de reședință; după moartea ei, Frederic a numit palatul Elisabeth-Anna în onoarea ei.
La 24 octombrie 1896, Frederic s-a recăsătorit cu Ducesa Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin, fiică a Marelui Duce de Mecklenburg.[1][5] El i-a succedat tatălui său ca Mare Duce de Oldenburg în 1900, Elisabeta devenind Mare Ducesă consort de Oldenburg.
Elisabeta și Frederic au avut patru copii:
- Nikolaus, Mare Duce Ereditar (10 august 1897 - 3 aprilie 1970); s-a căsătorit cu Prințesa Elena de Waldeck și Pyrmont
- Ducesa Alexandrine (25 martie 1900 - 26 martie 1900)
- Ingeborg Alix, Prințesă Stephan de Schaumburg-Lippe (1901 - 1996); s-a căsătorit cu Prințul Stephan Alexander Victor de Schaumburg-Lippe
- Ducesa Altburg Marie Mathilde Olga (1903 - 2001); s-a căsătorit cu Josias, Prinț Ereditar de Waldeck și Pyrmont.
Frederic a fost forțat să abdice la sfârșitul Primului Război Mondial, când fostul Mare Ducat al Imperiului German a aderat la Republica germană post-război.[5] El și familia sa au locuit la castelul Rastede.[6] La un an după abdicare, el a cerut Dietei Oldenburg un venit anual de 150.000 de mărci spunând că starea sa financiară era "extrem de precară".[6]
În 1931, Frederic a murit la Rastede. Elisabeta a murit la 3 septembrie 1955, după ce a fost văduvă timp de 24 de ani
· 1933 - A murit Gheorghe Popovici, pictor şi desenator. În 1926, a realizat picturile murale la Palatul Metropolitan din Iaşi (n.05.10.1859).
· 1939: Elena Alexandrina Bednarik, pictoriță româncă (n. 1883)
* 1941: Emil Zegadłowicz (n. 20 iulie 1888, Bielsko-Biała - d. 24 februarie 1941, Sosnowiec) a fost un poet polonez, prozator, dramaturg expresionist și traducător. A activat fiind membru al grupării literare regionale Czartak.
* 1941: Emil Zegadłowicz (n. 20 iulie 1888, Bielsko-Biała - d. 24 februarie 1941, Sosnowiec) a fost un poet polonez, prozator, dramaturg expresionist și traducător. A activat fiind membru al grupării literare regionale Czartak.
· 1975: Nicolai Alexandrovici Bulganin (în rusă Алекса́ндрович Булга́нин; n. 30 mai 1895 – d. 24 februarie 1975) a fost un politician sovietic care a ocupat funcții importante guvernamentale: ministru al apărării (1953-1955) și prim-ministru (1955-1958).
* 1987: Ionel Radu Prișcu (n. , Brașov, România – d. , București, RS România) a fost un profesor universitar și inginer constructor de baraje român, cel mai bine cunoscut pentru proiectarea barajului Vidraru de pe râul Argeș
Născut la 22 ianuarie 1921, absolvent al liceului „Andrei Șaguna” din Brașov și apoi, în 1944, al Universității Politehnice din București cu „magna cum laude”, Radu Prișcu a fost atât un teoretician cât și un practician de excepție. Ca profesor universitar de exceptie a creat numeroase generații de specialiști în hidrotehnică, printre studenții săi numărându-se, printre alții, și politicienii de mai târziu Ion Iliescu, Petre Roman și Călin Popescu Tăriceanu
De numele lui Radu Prișcu se leagă toate marile construcții hidrotehnice care au dat României independența energetică. A lucrat la Bicaz, Vidraru, Siriu, dar a proiectat și coordonat construirea unor mari baraje și în Iran sau Liban. „După ce în primăvară Consiliul Local i-a conferit lui Radu Prișcu titlul de Cetățean de Onoare Post-Mortem al Brașovului, astăzi facem un nou pas către păstrarea amintirii acestui mare savant. Am dezvelit placa comemorativă care va aminti brașovenilor că aici s-a născut un mare brașovean. Solicităm Consiliului Local și Primăriei să analizeze și schimbarea numelui străzii Băilor, care desparte casa în care s-a născut Radu Prișcu de Colegiul Național A.Șaguna, în strada Radu Prișcu, ceea ce ar însemna recunoașterea definitivă a valorii acestui mare savant, creator al școlii hidrotehnice românești“, a declarat scriitorul Mircea Brenciu, președintele Societății Ziariștilor „Cincinat Pavelescu,“ la inaugurarea unei plăci comemorative plasate pe casa unde s-a născut și alocuit marele om al Brașovului
* 1987: Ionel Radu Prișcu (n. , Brașov, România – d. , București, RS România) a fost un profesor universitar și inginer constructor de baraje român, cel mai bine cunoscut pentru proiectarea barajului Vidraru de pe râul Argeș
Născut la 22 ianuarie 1921, absolvent al liceului „Andrei Șaguna” din Brașov și apoi, în 1944, al Universității Politehnice din București cu „magna cum laude”, Radu Prișcu a fost atât un teoretician cât și un practician de excepție. Ca profesor universitar de exceptie a creat numeroase generații de specialiști în hidrotehnică, printre studenții săi numărându-se, printre alții, și politicienii de mai târziu Ion Iliescu, Petre Roman și Călin Popescu Tăriceanu
De numele lui Radu Prișcu se leagă toate marile construcții hidrotehnice care au dat României independența energetică. A lucrat la Bicaz, Vidraru, Siriu, dar a proiectat și coordonat construirea unor mari baraje și în Iran sau Liban. „După ce în primăvară Consiliul Local i-a conferit lui Radu Prișcu titlul de Cetățean de Onoare Post-Mortem al Brașovului, astăzi facem un nou pas către păstrarea amintirii acestui mare savant. Am dezvelit placa comemorativă care va aminti brașovenilor că aici s-a născut un mare brașovean. Solicităm Consiliului Local și Primăriei să analizeze și schimbarea numelui străzii Băilor, care desparte casa în care s-a născut Radu Prișcu de Colegiul Național A.Șaguna, în strada Radu Prișcu, ceea ce ar însemna recunoașterea definitivă a valorii acestui mare savant, creator al școlii hidrotehnice românești“, a declarat scriitorul Mircea Brenciu, președintele Societății Ziariștilor „Cincinat Pavelescu,“ la inaugurarea unei plăci comemorative plasate pe casa unde s-a născut și alocuit marele om al Brașovului
· 1992 - A murit prozatorul şi folcloristul Eugen Agrigoroaiei ("Ultimul Făt-Frumos", "Folclor arhaic românesc", "Teatrul de păpuşi") (n.10.01.1932).
* 1993: Robert Frederick Chelsea "Bobby" Moore, OBE (12 aprilie 1941 – 24 februarie 1993) a fost un fotbalist englez.
* 1993: Robert Frederick Chelsea "Bobby" Moore, OBE (12 aprilie 1941 – 24 februarie 1993) a fost un fotbalist englez.
· 1997 - A murit Ion Voicu, violonist de reputaţie mondială; în perioada 1972-1982 a fost director al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti (n. 8 octombrie 1923)
· 2001 - A murit Mitică Iancu, actor de comedie la Teatrul Naţional din Galaţi.
* 2001: Claude Elwood Shannon (n. , Petoskey, Michigan, SUA – d. , Medford[*], SUA) a fost un matematician și inginer electrotehnist american, "părintele teoriei informației".
* 2001: Claude Elwood Shannon (n. , Petoskey, Michigan, SUA – d. , Medford[*], SUA) a fost un matematician și inginer electrotehnist american, "părintele teoriei informației".
Shannon este celebru pentru că a fondat teoria informației printr-o lucrare de referință publicată în 1948. El este considerat, de asemenea, fondatorul teoriei proiectării circuitelor digitale și calculatoarelor numerice încă din 1937, când, la vârsta de 21 de ani, fiind student la masterat la MIT, a scris o teză prin care demonstra că, cu ajutorul aplicațiilor electrice ale algebrei booleene, se poate construi și rezolva orice relație logică numerică. Aceasta este una dintre cele mai importante teze de masterat din toate timpurile
· 2003: Bernard Loiseau, bucătar francez (n. 1953)
* 2003: Alberto Sordi (n. 15 iunie 1920 în Roma - d. 25 februarie 2003 în Roma) a fost un actor de film, teatru, de voce și de televiziune italian, respectiv un regizor de film.
* 2007: Gheorghe Vodă (n. 24 decembrie 1934, satul Văleni, raionul Cahul - d. 24 februarie 2007, Chișinău) a fost un poet, scenarist și regizor de filme moldovean.
* 2014: Nicolae Herlea (n. Niculae Herle - 28 august 1927, București - d. 24 februarie2014, Frankfurt am Main, Germania) a fost un bariton român.
* 2003: Alberto Sordi (n. 15 iunie 1920 în Roma - d. 25 februarie 2003 în Roma) a fost un actor de film, teatru, de voce și de televiziune italian, respectiv un regizor de film.
* 2007: Gheorghe Vodă (n. 24 decembrie 1934, satul Văleni, raionul Cahul - d. 24 februarie 2007, Chișinău) a fost un poet, scenarist și regizor de filme moldovean.
* 2014: Nicolae Herlea (n. Niculae Herle - 28 august 1927, București - d. 24 februarie2014, Frankfurt am Main, Germania) a fost un bariton român.
Baritonul Nicolae Herlea s-a născut în București, la 28 august 1927.
A studiat la Conservatorul din București cu profesorul Aurelius Costescu-Duca. Mai târziu a participat la Roma, la cursuri de specializare la Academia di Santa Cecilia, cu maestrul Giorgio Favaretto.
A debutat în 1951 pe scena Operei Naționale din București cu rolul Silvio din spectacolul Paiațe și a rămas angajat, ca prim-bariton al acestei scene.
Tot în 1951 a câștigat Premiul întâi la concursurile internaționale de la Geneva, Praga și Bruxelles. Aceste mari succese au fost urmate de apariția sa pe cele mai mari scene ale lumii: a cântat la Scala din Milano, la Opera Națională din Praga, la Teatrul Balșoi din Moscova și Opera Națională din Berlin. În perioada 1964-1967 a fost membru al Operei Metropolitan din New York. De asemenea a avut apariții și pe scenele americane din Boston, Cleveland, Detroit etc.
Repertoriul său bogat cuprinde roluri de seamă din creația universală; a fost Figaro în Bărbierul din Sevilia de Rossini (rol pe care l-a interpretat de aproximativ 550 de ori), lordul Ashton în Lucia di Lammermoor de Donizetti, Rigoletto în Rigoletto de Verdi, Escamillo în Carmen de Bizet, Oneghin în Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Igor în Prințul Igor de Borodin, Scarpia în Tosca de Puccini. Vocea sa, caldă, egală pe întregul ambitus, exprimă cu naturalețe și avânt o întinsă gamă de sentimente.[necesită citare] Calitățile sale vocale sunt susținute de un autentic talent actoricesc.[necesită citare]
A cântat în compania multor artiști consacrați ai operei, printre care se numără: Montserrat Caballé, Mario Del Monaco, Franco Corelli, Placido Domingo, Joan Sutherland, Giuseppe Di Stefano, Nicolai Ghiaurov, Nicolai Ghiuselev , Giulietta Simionatto, James McCracken, Carlo Bergonzi, Fiorenza Cosotto, Nicolai Gedda, Luigi Alva, Ivan Petrov.
A fost președintele Juriului Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée și a predat cursuri de specializare, pentru masterat, la Academia de Muzică din București. Moare la 24 februarie 2014 la vârsta de 86 de ani în urma unor complicații datorate vârstei înaintate.
Înregistrări video:
- "Tosca" la Tokio cu Montserrat Caballé și Giseppe Di Stefano (1975)
- "Andrea Chenier" / TV-Film 1971 / Cornel Stavru tenor, Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Nicolae Herlea bariton
- "La Forza del Destino" / TV-Film / Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Rigoletto" / TV 1984 / Silvia Voinea soprană, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Il Barbiere" / Film 1983 / Silvia Voinea soprană, Valentin Teodorian tenor, Nicolae Herlea bariton
- "La Traviata" / TV 1984 / Vasile Moldoveanu tenor, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Un Ballo in Maschera" / Film 1987 / Silvia Popp soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Lucia Di Lammermoor" / Film 1985(?) / Silvia Voinea soprană, Florin Georgescu tenor, Nicolae Herlea bariton
Sărbători
· în calendarul ortodox: Întâia și cea de-a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; Duminica a 34-a după Rusalii - a Întoarcerii Fiului Risipitor
· în spațiul de limbă maghiară: Gerhard Sagredo, primul episcop de Cenad (d. 1046), patronul Budapestei (sub numele de „Gellért")
· Estonia: Ziua națională; aniversarea proclamării independenței (1918). În timpul Primului Război Mondial, într-o perioadă în care trupele rusești se retrăgeau din calea armatelor germane, iar ocuparea Estoniei de către Imperiul German fiind aproape, Comitetul Salvării al Consiliului Național Estonian (Maapäev) a declarat independența statului față de Imperiul Țarist, pe 24 februarie 1918. Totuși, trupele germane nu au recunoscut imediat independența, ci abia după câteva luni, după încheierea Revoluției Germane (1918-1919). Chiar dacă micul stat de la Marea Baltică, cu capitala la Tallinn (foto sus), a fost ocupat iarăși de Rusia, bolșevică de data aceasta, după desprinderea definitivă de fosta Uniune Sovietică, din anul 1991, Estonia și-a restabilit ca zi națională data de astăzi, în onoarea Declarației de Independență redactate acum fix 96 de ani.
Știați că…
… teritoriul Estoniei, un stat cu o suprafață mai mică decât suma suprafețelor celor opt județe care alcătuiesc provincia istorică a Moldovei de astăzi, găzduiește circa 1.400 de lacuri și este ocupat în proporție de circa 50% de păduri?
… software-ul Skype a fost creat de trei antreprenori estonieni, Ahti Heinla, Priit Kasesalu și Jaan Tallinn, alături de un danez (Janus Friis) și un suedez (Niklas Zennström)?
Centrul capitalei Tallinn – înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO în anul 1997, Parcul Național Lahemaa, Muzeul Regional Saaremaa (Castelul Kuressaare) sau localitățile Tartu și Narva sunt doar câteva dintre cele mai importante atracții turistice ale Estoniei.
ARTE 24 Februarie
INVITAȚIE LA OPERĂ 24 Februarie
L’Orfeo de Claudio Monteverdi
Rinaldo de Handel
Händel - Opera Rinaldo,
Arrigo Boito - Mefistofele
Arrigo Boito - Mefistofele - ópera completa:
Renata Scotto - La Traviata
Nicolae Herlea (n. Niculae Herle - 28 august 1927, București - d. 24 februarie2014, Frankfurt am Main, Germania) a fost un bariton român.
Baritonul Nicolae Herlea s-a născut în București, la 28 august 1927.
A studiat la Conservatorul din București cu profesorul Aurelius Costescu-Duca. Mai târziu a participat la Roma, la cursuri de specializare la Academia di Santa Cecilia, cu maestrul Giorgio Favaretto.
A debutat în 1951 pe scena Operei Naționale din București cu rolul Silvio din spectacolul Paiațe și a rămas angajat, ca prim-bariton al acestei scene.
Tot în 1951 a câștigat Premiul întâi la concursurile internaționale de la Geneva, Praga și Bruxelles. Aceste mari succese au fost urmate de apariția sa pe cele mai mari scene ale lumii: a cântat la Scala din Milano, la Opera Națională din Praga, la Teatrul Balșoi din Moscova și Opera Națională din Berlin. În perioada 1964-1967 a fost membru al Operei Metropolitan din New York. De asemenea a avut apariții și pe scenele americane din Boston, Cleveland, Detroit etc.
Repertoriul său bogat cuprinde roluri de seamă din creația universală; a fost Figaro în Bărbierul din Sevilia de Rossini (rol pe care l-a interpretat de aproximativ 550 de ori), lordul Ashton în Lucia di Lammermoor de Donizetti, Rigoletto în Rigoletto de Verdi, Escamillo în Carmen de Bizet, Oneghin în Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Igor în Prințul Igor de Borodin, Scarpia în Tosca de Puccini. Vocea sa, caldă, egală pe întregul ambitus, exprimă cu naturalețe și avânt o întinsă gamă de sentimente.[necesită citare] Calitățile sale vocale sunt susținute de un autentic talent actoricesc.[necesită citare]
A cântat în compania multor artiști consacrați ai operei, printre care se numără: Montserrat Caballé, Mario Del Monaco, Franco Corelli, Placido Domingo, Joan Sutherland, Giuseppe Di Stefano, Nicolai Ghiaurov, Nicolai Ghiuselev , Giulietta Simionatto, James McCracken, Carlo Bergonzi, Fiorenza Cosotto, Nicolai Gedda, Luigi Alva, Ivan Petrov.
A fost președintele Juriului Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée și a predat cursuri de specializare, pentru masterat, la Academia de Muzică din București. Moare la 24 februarie 2014 la vârsta de 86 de ani în urma unor complicații datorate vârstei înaintate.
Înregistrări video:
- "Tosca" la Tokio cu Montserrat Caballé și Giseppe Di Stefano (1975)
- "Andrea Chenier" / TV-Film 1971 / Cornel Stavru tenor, Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Nicolae Herlea bariton
- "La Forza del Destino" / TV-Film / Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Rigoletto" / TV 1984 / Silvia Voinea soprană, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Il Barbiere" / Film 1983 / Silvia Voinea soprană, Valentin Teodorian tenor, Nicolae Herlea bariton
- "La Traviata" / TV 1984 / Vasile Moldoveanu tenor, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Un Ballo in Maschera" / Film 1987 / Silvia Popp soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Lucia Di Lammermoor" / Film 1985(?) / Silvia Voinea soprană, Florin Georgescu tenor, Nicolae Herlea bariton
MUZICĂ 24 Februarie
Johann Baptist Cramer, pianist, compozitor german
Marc-Antoine Charpentier, compozitor francez
Harry Brauner, etnomuzicolog şi compozitor
"Apa vie leac sa-ti fie" (fragm.) - film de Catinca Ralea despre Harry Brauner (1973):
Michel Legrand
David Newman, saxofonist american
Renata Scotto, soprană italiană
Richard Oschanitzky, compozitor român
Paul Jones (Paul Pond), vocalist şi compozitor britanic (Manfred Mann)
George Harrison, fost membru al formaţiei "Beatles"
Nicky Hopkins, pianist şi compozitor britanic
Rupert Holmes, cântăreţ, compozitor şi producător american, născut în Anglia
Lonnie Turner, basist american (Steve Miller Band)
Steve Miller Band
Dennis Waterman, actor şi cântăreţ britanic
Luminiţa Constantinescu, critic muzical şi realizator TV
Colin Farley, basist şi vocalist britanic (Cutting Crew)
The Best Of Cutting Crew:
Physical Graffiti – Led Zeppelin
Led Zeppelin Physical Graffiti outtakes - Companion disc II 2015:
Ion Voicu, violonist de reputaţie mondială
Ion Voicu - Melodii lăutărești:
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Rachmaninoff: Piano Concerto No. 5 - Symphony No. 2
Vivaldi: The Farewell Concertos II: For you, my friend
POEZIE 24 Februarie
Vasile Al. George, poet, publicist, traducător
Date biografice
n. 24 februarie 1895, Sângeorz-Băi – d. 18 martie 1960, Bucureşti
Face studiile liceale la Năsăud şi Blaj, apoi se stabileşte la Bucureşti, în 1912, unde urmează cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţie, luându-şi şi licenţa în drept.
Participă la luptele de la Mărăşeşti, unde este rănit. Este funcţionar în Ministerul Instrucţiunii şi în Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale. După primul război, se întoarce în Ardeal şi este redactor-şef al gazetei „Glasul libertăţii” (Cluj), redactor la ziarul „Voinţa” (Cluj). În 1921 este numit director al Casei cercuale a asigurărilor sociale din Târgu-Mureş, unde editeză ziarul „Mureşul”, iar între 1927-1928 conduce săptămânalul „Astra”.
Colaborează la diverse publicaţii: „Musa someşană”, „Foaia interesantă” (Orăştie), „Cosînzeana” (Orăştie), „Luceafărul” (Budapesta), „Flacăra”, „Arta”, „Ţara noastră”, „Societatea de mâine” (Cluj), „Cele trei Crişuri”, „Gândirea”, „Ramuri”, „Familia” (Oradea), „Evoluţia” (Cluj) etc.
Opera
§ Pământ : poezii. - Cluj: Tipografia dr. Sebastian Bornemisa, 1922.
§ Jókai Mór. Îngerul vărsării de sânge. – Bucureşti: [s.n.], 1916.
Horia Bădescu, poet, prozator şi eseist
Biografie Horia Bădescu
Horia Bădescu (n. 24 februarie 1943, Arefu, judeţul Argeş) este un poet, prozator şi eseist român contemporan.
Urmează studiilie liceale la Curtea de Argeş (1957-1960). Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1968). Face parte din gruparea revistei „Echinox”. Şi-a luat doctoratul în litere cu teza Memoria Fiinţei - Poezie şi Sacru (1997). Debut absolut cu poezie în revista „Tribuna” (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987 director al Teatrului Naţional din Cluj. După 1990 a fost director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris şi ataşat cultural la Ambasada României în Franţa. Este tradus şi publicat în reviste literare din Franţa, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru.
Poeme
Marile Eleusii, Cluj, Ed. Dacia, 1971
Nevăzutele Urse, Cluj, Ed. Dacia, 1975
Cântece de viscol, balade, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1976
Anonimus, Cluj, Ed. Dacia, 1977
Ascunsa trudă, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1979
Recurs la singurătate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1982
Starea bizantină, balade, Cluj, Ed. Dacia, 1983
Apărarea lui Socrate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1985
Anotimpurile, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1987
Furcile caudine, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1991
Lieduri, Cluj, Ed. Dacia, 1992
Fierul spinilor, Cluj, Ed. Mesagerul, 1995
Ronsete, Cluj, Ed. Clusium, 1995
A doua venire / Le deuxième retour, Oradea, Ed. Cogito, 1996
Ziua cenuşii, Bucurşti, Ed. Eminescu, 2000
La salle d’attente/Sala de aşteptare (ediţie bibliofilă), Bucureşti, Biblioteca Sadoveanu, 2003
D’un jour à l’autre/De la o zi la alta, Cluj, Cartea Cărţii de Ştiinţă, 2006
Pielea îngerului, Cluj, Ed. Limes, 2007
RomaneJoia patimilor, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1981; reeditare, Ed. Libra, 1993
Zborul gâştei sălbatice, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1989
Horia Bădescu (n. 24 februarie 1943, Arefu, judeţul Argeş) este un poet, prozator şi eseist român contemporan.
Urmează studiilie liceale la Curtea de Argeş (1957-1960). Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1968). Face parte din gruparea revistei „Echinox”. Şi-a luat doctoratul în litere cu teza Memoria Fiinţei - Poezie şi Sacru (1997). Debut absolut cu poezie în revista „Tribuna” (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987 director al Teatrului Naţional din Cluj. După 1990 a fost director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris şi ataşat cultural la Ambasada României în Franţa. Este tradus şi publicat în reviste literare din Franţa, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru.
Poeme
Marile Eleusii, Cluj, Ed. Dacia, 1971
Nevăzutele Urse, Cluj, Ed. Dacia, 1975
Cântece de viscol, balade, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1976
Anonimus, Cluj, Ed. Dacia, 1977
Ascunsa trudă, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1979
Recurs la singurătate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1982
Starea bizantină, balade, Cluj, Ed. Dacia, 1983
Apărarea lui Socrate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1985
Anotimpurile, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1987
Furcile caudine, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1991
Lieduri, Cluj, Ed. Dacia, 1992
Fierul spinilor, Cluj, Ed. Mesagerul, 1995
Ronsete, Cluj, Ed. Clusium, 1995
A doua venire / Le deuxième retour, Oradea, Ed. Cogito, 1996
Ziua cenuşii, Bucurşti, Ed. Eminescu, 2000
La salle d’attente/Sala de aşteptare (ediţie bibliofilă), Bucureşti, Biblioteca Sadoveanu, 2003
D’un jour à l’autre/De la o zi la alta, Cluj, Cartea Cărţii de Ştiinţă, 2006
Pielea îngerului, Cluj, Ed. Limes, 2007
RomaneJoia patimilor, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1981; reeditare, Ed. Libra, 1993
Zborul gâştei sălbatice, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1989
Februarie
Asculta cum vine zapada!
Cineva-n cer opinteste-n
rotile norilor.
Cade faina ingerilor,
cade trupul lor spintecat
in abatoarele puritatii.
Asculta cum vine zapada!
Asculta cum vine!
Priveste cum ni se lipeste de buze
stralucitoru-i satar!
Cineva-n cer opinteste-n
rotile norilor.
Cade faina ingerilor,
cade trupul lor spintecat
in abatoarele puritatii.
Asculta cum vine zapada!
Asculta cum vine!
Priveste cum ni se lipeste de buze
stralucitoru-i satar!
Marile Eleusii
Si iata va fi vant si trupul tau va fi
albastrul unde ne- om inzapezi.
Si iata carul mare va instela mai sus
de sfarcul moliciunii si gura de isus.
Si iata va fi spaima si lunecari vor fi
uitandu- ne sa trecem din noapte catre zi,
un timp ca va sa vina si nu va mai veni
si maine va fi astazi si nu- l vom intalni.
Ar trebui sa spunem ca toamna sa coboare.
Ar fi un timp caderea stiuta la picioare,
tu te- ai topi in frunze, eu pana sub pamant;
ca sub o coapsa calda te- ai rasuci sub vant
si te- as cuprinde- n brate cu crengi si cu noroi
uitand ca paradisul a inceput cu noi.
albastrul unde ne- om inzapezi.
Si iata carul mare va instela mai sus
de sfarcul moliciunii si gura de isus.
Si iata va fi spaima si lunecari vor fi
uitandu- ne sa trecem din noapte catre zi,
un timp ca va sa vina si nu va mai veni
si maine va fi astazi si nu- l vom intalni.
Ar trebui sa spunem ca toamna sa coboare.
Ar fi un timp caderea stiuta la picioare,
tu te- ai topi in frunze, eu pana sub pamant;
ca sub o coapsa calda te- ai rasuci sub vant
si te- as cuprinde- n brate cu crengi si cu noroi
uitand ca paradisul a inceput cu noi.
Ştefan Damian, poet, prozator şi traducător
Biografie
DAMIAN Stefan, se naste la 24 febr. 1949, comuna Ho-drog-Bodrog, judetul Arad. Poet, prozator si traducator.
Fiul lui Nicolae Damian, agricultor, si al Melaniei (n. Rachici).
Scoala elementara in localitatea natala (1956-l959); gimnaziul si liceul la Zadareni si Pecica (1960-l967). Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj, sectia romana-italiana (1967-l972). in perioada studiilor universitare este membru al gruparii si al redactiei revista Echinox. Corector la ziarul Faclia din Cluj (1972-l973); instructor la Casa de Cultura a municipiului Cluj-Napoca (1973-l980); activist la Comitetul de Cultura Cluj (1980-l982) si la sectia de cultura a Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman din Cluj-Napoca (1983-l985); redactor la Editura Dacia din acelasi oras (din 1985). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1980).
Debuteaza cu versuri in Tribuna si Echinox (1968). Colab. la Steaua, Orizont, Amfiteatru, Vatra, Familia, Luceafaruletc. Figureazain antologia de debut Eu port aceasta fiinta (1973).
Debutul cu volum de nuvele Portrete de familie (1977) e urmat de alte patru carti de proza: romanele Nunta (1980), Prisma (1982), Pisica de Eritreea (1986) si nuvelele din Sfirsit de vara (1984). Traduce din poezia (Rolando Certa) si proza italiana (Grazia Deledda Federigo Tozzi), participa cu versuri proprii la antologia Poeti ro-meni d'oggi, editata la Palermo (1989); traduce in italiana poezia lui Petre Dinu Marcel (Nel nome d'un fiore, 1989). Premiul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (1980).
Desi in anii din urma s-a consacrat exclusiv unor traduceri sistematice din literatura italiana moderna si contemporana, D. s-a afirmat initial ca poet, apoi ca prozator. Daca versurile au ramas risipite prin revistele literare si intr-un volum colectiv, proza a avut un destin editorial fericit, actualizat in doua volume de povestiri si trei romane. Format in mediul primei promotii echinoxiste, scrie in maniera anilor '70, cind autoritatea fictiunii si propensiunea spre simbolizare nu erau inca puse la indoiala, iar povestirea prevala asupra celorlalte modalitati ale epicului.
Prozele scurte (Portrete de familie, 1977; Sfirsit de vara, 1984) reconstituie farmecul crepuscular al unui spatiu provincial (cimpia banateana) cu reminiscentele sale dintr-o Mittel-Europa productiva literar. Dar cartile de referinta ramin Nunta (1980) si Prisma (1982), doua microromane scrise in registre diferite si dovedind disponibilitati atit pentru o poezie a concretului epic (intr-o perspectiva grava), cit si pentru una a deriziunii si grotescului existential. Nunta, amintind de literatura Graziei Deledda, este romanul unei comunitati rurale inchise, urmarindu-i nasterea, cresterea si destramarea implacabila.
Elementele acestui univers sint realiste si chiar de interes etnografic in descrierea unor obiceiuri, precum inmormintarea ori nunta. Intuitia prozatorului consta insa in altceva: cind intr-o comunitate evenimentele intimplatoare ale istoriei se substituie destinelor umane, pina si ritualurile se degradeaza, procesul de ravasire provocat de istorie fiind implinit de natura. Ieremia, protagonistul romanului, ultimul descendent al intemeietorului satului, traieste o aventura depresiva sub presiunea evenimentelor dizolvante ale istoriei. Casatoria sa tirzie inseamna esecul final. Nunta devine un ceremonial grotesc: e o nunta stearpa, in care vitalitatea participantilor este exasperanta, rele-vind in fond voluptatea inconstienta a mortii. Exista un singur mod de supravietuire a acestei lumi: printr-un martor / cronicar al ei, functie indeplinita in carte de catre personajul narator. In Prisma, un rol similar il are Scrisul, care insa isi asigura o mai mare libertate de miscare, deci de subiectivizare. Mediul este aici altul: orasul provincial, dominat pina la teroare de o autoritate locala, reprezentanta a unei institutii ambigue, dar cu atit mai semnificativa ca deriziune a puterii malefice.
Autorul realizeaza, de fapt, imaginea sumbru-caricaturala a unei colectivitati infestate de spaima autoritatii. Este o lume de „roboti veseli", traiti de o realitate mistificata, in care toate intimplarile cotidiene sint lipsite de sens; o lume ai carei locuitori sint bufoni fara constiinta bufoneriei, toti atinsi de boli ciudate, a caror esenta vine din degradarea puterii in totalitarism.
Ilustrativ e personajul Pemede, amestec de real si fantastic, ipostaza grotesca a politicului satanizat. In fond, D. produce in Prisma o anomalie a anilor '80, in care puterea discretionara este perceputa ca o maladie tenebroasa, intr-o viziune stilistica ironic-sarcastica. Al treilea roman, Pisica de Eritreea (1986), pune mai ambitios probleme de tehnica literara (relatia real-imaginar, autoritatea auctoriala, diverse artificii texlualiste) si incearca o constructie oarecum simbolica, pe tema timpului devorator si a creatiei.
Fiul lui Nicolae Damian, agricultor, si al Melaniei (n. Rachici).
Scoala elementara in localitatea natala (1956-l959); gimnaziul si liceul la Zadareni si Pecica (1960-l967). Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj, sectia romana-italiana (1967-l972). in perioada studiilor universitare este membru al gruparii si al redactiei revista Echinox. Corector la ziarul Faclia din Cluj (1972-l973); instructor la Casa de Cultura a municipiului Cluj-Napoca (1973-l980); activist la Comitetul de Cultura Cluj (1980-l982) si la sectia de cultura a Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman din Cluj-Napoca (1983-l985); redactor la Editura Dacia din acelasi oras (din 1985). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1980).
Debuteaza cu versuri in Tribuna si Echinox (1968). Colab. la Steaua, Orizont, Amfiteatru, Vatra, Familia, Luceafaruletc. Figureazain antologia de debut Eu port aceasta fiinta (1973).
Debutul cu volum de nuvele Portrete de familie (1977) e urmat de alte patru carti de proza: romanele Nunta (1980), Prisma (1982), Pisica de Eritreea (1986) si nuvelele din Sfirsit de vara (1984). Traduce din poezia (Rolando Certa) si proza italiana (Grazia Deledda Federigo Tozzi), participa cu versuri proprii la antologia Poeti ro-meni d'oggi, editata la Palermo (1989); traduce in italiana poezia lui Petre Dinu Marcel (Nel nome d'un fiore, 1989). Premiul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (1980).
Desi in anii din urma s-a consacrat exclusiv unor traduceri sistematice din literatura italiana moderna si contemporana, D. s-a afirmat initial ca poet, apoi ca prozator. Daca versurile au ramas risipite prin revistele literare si intr-un volum colectiv, proza a avut un destin editorial fericit, actualizat in doua volume de povestiri si trei romane. Format in mediul primei promotii echinoxiste, scrie in maniera anilor '70, cind autoritatea fictiunii si propensiunea spre simbolizare nu erau inca puse la indoiala, iar povestirea prevala asupra celorlalte modalitati ale epicului.
Prozele scurte (Portrete de familie, 1977; Sfirsit de vara, 1984) reconstituie farmecul crepuscular al unui spatiu provincial (cimpia banateana) cu reminiscentele sale dintr-o Mittel-Europa productiva literar. Dar cartile de referinta ramin Nunta (1980) si Prisma (1982), doua microromane scrise in registre diferite si dovedind disponibilitati atit pentru o poezie a concretului epic (intr-o perspectiva grava), cit si pentru una a deriziunii si grotescului existential. Nunta, amintind de literatura Graziei Deledda, este romanul unei comunitati rurale inchise, urmarindu-i nasterea, cresterea si destramarea implacabila.
Elementele acestui univers sint realiste si chiar de interes etnografic in descrierea unor obiceiuri, precum inmormintarea ori nunta. Intuitia prozatorului consta insa in altceva: cind intr-o comunitate evenimentele intimplatoare ale istoriei se substituie destinelor umane, pina si ritualurile se degradeaza, procesul de ravasire provocat de istorie fiind implinit de natura. Ieremia, protagonistul romanului, ultimul descendent al intemeietorului satului, traieste o aventura depresiva sub presiunea evenimentelor dizolvante ale istoriei. Casatoria sa tirzie inseamna esecul final. Nunta devine un ceremonial grotesc: e o nunta stearpa, in care vitalitatea participantilor este exasperanta, rele-vind in fond voluptatea inconstienta a mortii. Exista un singur mod de supravietuire a acestei lumi: printr-un martor / cronicar al ei, functie indeplinita in carte de catre personajul narator. In Prisma, un rol similar il are Scrisul, care insa isi asigura o mai mare libertate de miscare, deci de subiectivizare. Mediul este aici altul: orasul provincial, dominat pina la teroare de o autoritate locala, reprezentanta a unei institutii ambigue, dar cu atit mai semnificativa ca deriziune a puterii malefice.
Autorul realizeaza, de fapt, imaginea sumbru-caricaturala a unei colectivitati infestate de spaima autoritatii. Este o lume de „roboti veseli", traiti de o realitate mistificata, in care toate intimplarile cotidiene sint lipsite de sens; o lume ai carei locuitori sint bufoni fara constiinta bufoneriei, toti atinsi de boli ciudate, a caror esenta vine din degradarea puterii in totalitarism.
Ilustrativ e personajul Pemede, amestec de real si fantastic, ipostaza grotesca a politicului satanizat. In fond, D. produce in Prisma o anomalie a anilor '80, in care puterea discretionara este perceputa ca o maladie tenebroasa, intr-o viziune stilistica ironic-sarcastica. Al treilea roman, Pisica de Eritreea (1986), pune mai ambitios probleme de tehnica literara (relatia real-imaginar, autoritatea auctoriala, diverse artificii texlualiste) si incearca o constructie oarecum simbolica, pe tema timpului devorator si a creatiei.
OPERA:
Portrete de familie. Povestiri si schite, Cluj-Napoca, 1977; Nunta. Roman, Bucuresti, 1980; Prisma. Roman, Cluj-Napoca, 1982; Sfirsit de vara. Povestiri, Cluj-Napoca, 1984; Pisica de Eritreea. Roman, Cluj-Napoca, 1986. |
REFERINTE CRITICE:
I. Marcos, in Tribuna, nr. 48, 1977; T. D. Savu, ibidem, nr. 46, 1980; P. Poanta, in Steaua, nr. II, 1980; idem, Radiografii, II, 1983; idem, in Tribuna, nr. 36, 1984; V. Tascu, in Steaua, nr. 11, 1984; Irina Petras, in Transilvania, nr. 8, 1984; idem, in Steaua, nr. 7, 1987. |
Adevărul adesea
Adevărul adesea
e prea plin
de laptele ce izvorăşte
din abundenţa sinelui.
Un adolescent cu genunchi prea
osoşi
să se poată închina.
Mâinile nemilos
nu ştiu să facă semnul crucii.
Adoarme
învelit în lucruri uşoare visează
în patul unei singurătăţi vinovate
ceea ce nimeni nu vrea să viseze.
Nici măcar atunci
când se lasă otrăvit
de aerul verde de munte.
Ultima minge
Cuvintele tari se loveau de pereţi
mingi de ping-pong pe o masă
perfectă
pe care se joacă
destinul.
Intrau şi ieşeau din gâtlejuri
umplute cu câlţi.
La masă cei doi jucători
erau prinşi în ultima bătălie
din care mai rămânea în aer
strălucirea aproape albastră a mingii.
Urme
Ţi-am şters fotografia din privirile
rămase pe ecranul unui computer
dezafectat.
Vagi urme s-au păstrat
numai în amintire.
Într-un viitor nu prea îndepărtat
arheologi neştiuţi ar putea
descoperi cum te-ai lichefiat în mine.
Devorare
Mă descompui
în fiecare zi cu încăpăţânare.
Te hrăneşti
cu celulele mele
ca într-un septembrie târziu
toamna
cu norul ultim de frunze
în care mai ard
strigătele învinse ale verii.
Certitudini
Mă mai gândeşti câteodată
când se întinde soarele la umbra
pădurii
şi-ai vrea să auzi cuvinte din care
răsar fluturi.
Dar atunci îţi trece pe-alături un
şarpe
ca iubirea unei prinţese
pentru un fotbalist lălâu.
Aşa cum trec
zvârcolirile din sângele
adolescenţilor
în nopţile când primăvara îi obligă
să îşi lase sentimentele
să rătăcească de pe net prin barurile
în care fumul este tămâia speranţei.
Mă mai gândeşti
cum te gândeşti la statuia din piaţa
publică
pe lângă care treci în fiecare zi.
Adevărul adesea
e prea plin
de laptele ce izvorăşte
din abundenţa sinelui.
Un adolescent cu genunchi prea
osoşi
să se poată închina.
Mâinile nemilos
nu ştiu să facă semnul crucii.
Adoarme
învelit în lucruri uşoare visează
în patul unei singurătăţi vinovate
ceea ce nimeni nu vrea să viseze.
Nici măcar atunci
când se lasă otrăvit
de aerul verde de munte.
Ultima minge
Cuvintele tari se loveau de pereţi
mingi de ping-pong pe o masă
perfectă
pe care se joacă
destinul.
Intrau şi ieşeau din gâtlejuri
umplute cu câlţi.
La masă cei doi jucători
erau prinşi în ultima bătălie
din care mai rămânea în aer
strălucirea aproape albastră a mingii.
Urme
Ţi-am şters fotografia din privirile
rămase pe ecranul unui computer
dezafectat.
Vagi urme s-au păstrat
numai în amintire.
Într-un viitor nu prea îndepărtat
arheologi neştiuţi ar putea
descoperi cum te-ai lichefiat în mine.
Devorare
Mă descompui
în fiecare zi cu încăpăţânare.
Te hrăneşti
cu celulele mele
ca într-un septembrie târziu
toamna
cu norul ultim de frunze
în care mai ard
strigătele învinse ale verii.
Certitudini
Mă mai gândeşti câteodată
când se întinde soarele la umbra
pădurii
şi-ai vrea să auzi cuvinte din care
răsar fluturi.
Dar atunci îţi trece pe-alături un
şarpe
ca iubirea unei prinţese
pentru un fotbalist lălâu.
Aşa cum trec
zvârcolirile din sângele
adolescenţilor
în nopţile când primăvara îi obligă
să îşi lase sentimentele
să rătăcească de pe net prin barurile
în care fumul este tămâia speranţei.
Mă mai gândeşti
cum te gândeşti la statuia din piaţa
publică
pe lângă care treci în fiecare zi.
TEATRU/FILM 24 Februarie
Cu Marga Barbu
Biografie
Margareta-Yvonne Barbu, cunoscuta publicului ca Marga Barbu, s-a nascut la 24 februarie 1929, in Ocna Şugatag, judeţul Maramureş.
La doar 6 ani susţinea un recital de balet la Teatrul Naţional Studio din capitală. A studiat baletul cu Oleg Romanovski si Paule Sibille si a absolvit liceul Regina Maria. S-a înscris la 2 facultăţi, la Filozofie si Teatru. A renunţat la filozofie dupa 2 ani si a absolvit in 1950 Institutul de Teatru din Bucureşti. In acelaşi an s-a căsătorit cu un inginer, s-au despărţit insa după un an si jumătate. Următorul soţ a fost actorul Constantin Codrescu, un fost coleg de facultate. Au jucat împreuna in filmul de debut al Margăi Barbu, Nepoţii gornistului in 1953 si au divorţat dupa 5 ani de căsnicie. Alături de scriitorul Eugen Barbu, cel de-al 3-lea soţ, a rămas însă 33 de ani, acesta i-a dedicat primul volum din Caietele Principelui.
Filme cu Marga Barbu
· Lacrima cerului (1989)
· Martori dispăruți (1988)
· Totul se plătește (1986) - Agatha Slatineanu
· Colierul de turcoaze (1985) - Agatha Slatineanu
· Domnișoara Aurica (1985) - Aurica
· Masca de argint (1985) - Agata Slatineanu
· Misterele Bucureștilor (1983)
· Trandafirul galben (1981) - Agatha
· Bietul Ioanide (1980) - Angela Valsamaky-Farfara
· Drumul oaselor (1980) - Agata Slatineanu
· Omul care ne trebuie (1979)
· Melodii, melodii... (1978)
· Arborele genealogic / (1977) - Mariana, fiica Suzanei
· Comoara din Carpati (1975)
· Zile fierbinți (1975) - actrita Clara
· Tatăl risipitor (1974) - Catinca, sotia mosierului Necsesti
· Ultimul cartuș (1973) - Doamna Semaca
· Un august în flăcări (1973) - Gerda Hoffman
· Dragostea începe vineri (1972) - Iulia
· La Revolte des Haidouks (1972) - Anitza
· Zestrea domniței Ralu (1972) - Anita
· Facerea lumii (1971) - Irma / Gabi
· Haiducii lui Șaptecai (1971) - Anita
· Săptămâna nebunilor (1971) - Anita
· Urmărirea (1971)
· Răpirea fecioarelor (1968) - hangita Anita
· Răzbunarea haiducilor (1968) - hangita Anita
· Amprenta (1967)
· Haiducii (1966) - hangita Anita
A jucat si in spectacole de teatru, din anul 1952, la Teatrul Nottara din Bucureşti, cum sunt Antoniu si Cleopatra de W. Shakespeare, Mâţa-n sac de Georges Feydeau, Mizerie si nobleţe de Eduardo Scampetta, etc.
S-a retras din activitate in 1993, după moartea soţului si a murit la data de 31 martie 2009.
Rapirea fecioarelor (1968):
Tatal risipitor:
Teatru Radiofonic Subtitrat
COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC – TRADIȚII ȘI MODERNISM 24 Februarie
COSTUMUL POPULAR DIN MEHEDINŢI
COSTUMUL FEMEIESC
Pe teritoriul judeţului Mehedinţi, portul popular femeiesc prezintă două forme principale, care se încadrează în tipologia generală a provinciei istorice Oltenia şi anume: 1) costumul cu vilnic denumit ,,opreg creţ" în zonele din nordul judeţului; „catrinţă", ,,zăvelcă" sau ,,opreg" în zona de câmpie şi 2) costumul cu două catrinţe dreptunhiulare(perpendiculare), numite ,,opreg îngust" şi ,,fâstâc" în nordşi ,,prestelcă" sau ,,zuvelcă" în Câmpia dunăreană. Componenţa costumului cu cămaşa lungă (sau deosebit ciupagul şi poalele), încinsă la talie cu brâul şi brăcira, unde se prinde fie vâlnicul, fie cele două catrinţe (una în faţă şi alta la spate), rămâne aceeaşi la toate variantele, ce le prezintă diferenţierile zonale mai restrânse de pe teritoriulMehedinţiului. Deosebirile de detaliu, care se desprind din aceste două forme de port, de la un loc la altul, nu privesc componenţa costumului, ci structura însăşi şi compoziţia ornamentală a pieselor ce compun costumul. Singura excepţie — care însă se referă la ordinea în îmbrăcare a pieselor de port — apare la felul de împerechere a brâului cu brăcira (prezente ambele în costumul femeiesc) dat fiind că în unele zone, la costumul cu două catrinţe, peste brâul încins pe cămaşă se încinge imediat şi brăcira, ca cele două catrinţe să fie prinse, pe urmă, peste acestea (mod de a se îmbrăca şi în Banat).
SFATURI UTILE 24 Februarie
CIORBĂ RĂDĂUȚEANĂ
Pentru cei care nu țin post ofer această rețetă deosebită:
Ingrediente pentru 4,5-5 litri de ciorba radauteana.
-Un piept mare de pui cu piele si os
-O ceapa
-O telina de marimea unui mar
– Un pastarnac
– O radacina de patrunjel
– 2-3 morcovi
– Un gogosar si un ardei gras rosu
– 3 oua
– 200-300 ml smantana 20% grasime
– Una-doua linguri otet
– 3-4 catei de usturoi
– O legatura patrunjel
Preparare ciorba radauteana
Pieptul de pui se taie in doua de-a lungul si se pune la fiert intr-o cantitate suficienta de apa. Se dauga sare inca de la inceput. Dupa ce a tras primul clocot si ati cules spuma adaugati ceapa intreaga si radacinoasele taiate in bucati mari. Cand au fiert atat carnea cat si legumele vor fi scoase din oala.
Carnea va fi dezosata si curatata de piele, apoi va fi taiata fasii intocmai ca la ciorba de burta. Albitura (telina, pastarnacul si radacina de patrunjel, optional si ceapa) vor fi puse in blender cu o cantitate suficienta de apa si vor fi pasate pana se vor transforma intr-o crema. Daca nu aveti un robot de bucatarie, radacinile vor fi date printr-o sita. Fasiile de carne se vor adaauga in supa odata cu piureul de radacinoase. Morcovul se va taia rondele. Cei care prefera ca ciorba sa aiba culoarea portocalie pot pasa si morcovul. Se pun la fiert si cubuletele de gogosar si ardei copt. Pot fi folositi gogosari pusi la otet, gustul fiind chiar mai bun.
Smantana se amesteca bine cu galbenusul de ou (albusul nu va fi adaugat in ciorba), se pune supa fierbinte cate putin si dupa ce se subtiaza se adauga in oala. Se adauga usturoiul pisat ca la mujdei si se lasa la fiert 2-3 minute. Atentie, daca usturoiul va fierbe mai mult isi va pierde gustul, daca fierbe prea putin va oxida. La final se pune otetul ( e de preferat otet de la gogosari).
Condimentele se pun dupa gust, dar si smantana si ouale. Cei care prefera mancarurile mai consistente, vor putea sa puna ceva mai multa smantana si pot adauga un ou, dar se poate si reduce cantitatea de smantana. Sarea, otetul si usturoiul se pun dupa gust. E de preferat sa fie adaugate cu moderatie si sa fie completat gustul in timpul mesei. Patrunjelul tocat se adauga in farfurie cand e servita ciorba radauteana. Ardeiul iute nu trebuie sa lipseasca.
GÂNDURI PESTE TIMP 24 Februarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu