MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 14 FEBRUARIE 2019

Bună dimineața, prietene! Nu uita că ești român și că trebuie să respecți tradițiile noastre! Nu uita că ziua îndrăgostițior este DRAGOBETELE și nu cea adusă de aiurea, Valentine*s day!

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Februarie

Sf Cuv Auxentie, Maron și Avraam

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

Şezând în chilia sa, aducea mult folos lumii, prin chipul vieţii sale îmbunătăţite şi prin învăţăturile grăitoare de Dumnezeu, cu care se îndulceau toţi care veneau la dânsul de pretutindeni, pentru facerile de minuni.

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Sfântul Cuvios Auxenţiu († 470) – Sfântul Auxenţiu a trăit în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (403-450) şi a fost ostaş în garda acestuia. Într-o zi a schimbat haina strălucitoare a gărzii imperiale cu haina călugărească. La început a trăit într-o stâncă din muntele Oxia (la aproximativ 5 km de Constantinopol). Apoi, s-a statornicit în muntele Sinope de lângă Calcedon. Creştinii din satele învecinate au construit o chilie în vârful muntelui, de unde, printr-o fereastră mică, Auxenţiu îi povăţuia să facă fapte bune şi vindeca pe cei bolnavi. Muntele acesta poartă şi astăzi numele Sfântului Auxenţiu. În anul 451 a participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, condamnând ereziile lui Eutihie şi Nestorie. A trecut la Domnul în anul 470.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo.

Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot.

Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ISTORIE PE ZILE 14 Februarie

Evenimente

·         1009 – Prima menționare documentară a Lituaniei, în analele mănăstirii de la Quedlinburg, Saxonia. Lituania a intrat in istoria europeană când a fost menționată p-entru prima data  într-un manuscris medieval german, cronica Quedlinburg, din 14 februarie 1009. Pământurile Lituaniei au fost unite de Mindaugas în 1236, încoronarea oficială a acestuia ca rege al Lituaniei având loc în  6 iulie 1253. În perioada timpurie a lui Gediminas au fost ocupate teritorii care astăzi fac parte din Belarus, Ucraina, Polonia si Rusia.

·         1076: Papa Grigore al VII-lea anatemizează pe episcopii reuniți în sinodul de la Worms și îl excomunică pe împăratul Henric al IV–lea. A intrat în conflict cu împăratul Henric al IV-lea al Sfantului Imperiu Romano-German  în chestiunea acordării investiturii episcopilor germani, în urma cărui conflict împăratul. Prin acest act, supuşii au fost dezlegaţi de jurământul de credinţă prestat regelui. Dupa excomunicarea sa,Henric al IV-lea a fost nevoit să se umilească, așteptând ridicarea excomunicării sale timp de trei zile, în localitatea italiană Canossa.

·         1130 – Cardinalul Pietro  Pierleone, provenit dintr-o familie bogata de evrei crestinati, devine anti-papă sub numele de Anacletus II. După moartea papei Honoriu al II-lea a fost contrapus lui Grigore Papareschi, ales papă cu numele de Inocențiu al II-lea, care a și fost nevoit să fugă în Franța unde s-a bucurat de sprijinul Sf. Bernard de Clairvaux. Au urmat opt ani de schismă și de lupte armate, după care Inocențiu al II-lea a fost recunoscut papă legitim și de Germania, Anglia, Franța, Castilia, Genova și Pisa. După ce au fost abandonate armele, problema a fost încredințată unei comisii juridice, care să verifice validitatea alegerii fiecăruia dintre cei doi papi. Rezultatul a fost în favoarea lui Inocențiu al II-lea.

·         1395: Bătălia de la Ghindăoani (2 şi 14 februarie 1395).  Confruntare între regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), şi domnul Moldovei, Ştefan I (1394 – 99). Refuzul acestuia de a recunoaşte suzeranitatea Ungariei l-a determinat pe Sigismund să dispună atacul asupra Moldovei. Datorită pericolului maghiar tot mai persistent, domnul a prestat omagiu de vasalitate regelui polon Władisław II Jagełło (1386 – 1434), la 6 ianuarie 1395. Tratatul prevedea, printre altele, participarea domnului cu armele împotriva oricărui duşman al Poloniei, chiar şi „împotriva craiului Ungariei”. Pregătirile s-au făcut la începutul lunii ianuarie 1395, Ştefan de Kanizsa, împreună cu secuii săi, au fost trimişi înainte pentru a forţa trecătorile apărate cu prisăci de oşteni moldoveni. După trecerea avangardei, oastea condusă de Sigismund a ajuns la Cetatea Neamţ, la 3 februarie 1395. Asediată, a rezistat câteva zile şi regele şi-a exprimat dorinţa de a încheia pace. După ce Ştefan I a acceptat formal încetarea ostilităţilor, a surprins armata maghiară în apropiere de Târgu Neamţ, la Hindău (Ghindăoani, judeţul Neamţ), un loc îngust, care este supusă tirului arcaşilor moldoveni, regele fiind obligat să se retragă precipitat spre Transilvania. După bătălie, relaţiile dintre cele două state s-au îmbunătăţit. Pe piatra de mormânt a voievodului din Rădăuţi, pusă de Ştefan cel Mare (1457 – 1504), este inscripţionat: „Bătrânul Ştefan Voievod, care a bătut pe unguri la Hindov”.

·         1527: Prima atestare documentară a orașului Otopeni.

·         1556: Thomas Cranmer este declarat eretic.

·         1670 – Împăratul Leopold I al Sfantului Imperiu Romano-German, îi alungă pe evrei din Viena. Leopold I (9 iunie 1640 – 5 mai 1705), imparat al Sfantului Imperiu Romano-German, rege al ungariei si Boemiei, a  acordat privilegii  creștinilor uniți cu Roma (așa numitele diplome leopoldine), cât și ortodocșilor. Aceștia din urmă au primit dreptul de liberă alegere a mitropolitului, precum și dreptul de a avea mai multe episcopii. În baza așa numitelor privilegii ilirice, emigranții sârbi în frunte cu patriarhul Arsenie al III-lea Crnojevic, au părăsit teritoriul aflat sub stăpânire otomană și s-au așezat în ținutul Sirmiei, administrat de austrieci.

·         1844 – Adunarea obştească din Moldova votează legea prin care ţiganii statului, atît cei aşezaţi cît şi cei nomazi  deveneau liberi, iar pentru incurajarea sedentarizarii lor primeau anumite scutiri.

·         1851:  S–a înființat, la Paris, Junimea română, societate politică și culturală a tinerilor studenți români din Paris, îndrumați de N. Bălcescu, C.A.Rosetti

·         1859: Oregonul devine stat al S.U.A

·         1888: A fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 și 1888, prin stăruința lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripție publică, sub lozinca „Dați un leu pentru Ateneu". Ateneul Român este o sală de concerte din București, situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (în partea nordică a Pieței Revoluției). Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron. În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”.

·         1912: Arizona a devenit (din U.S. Territory, Teritoriu al SUA) cel de-al 48-lea stat al Uniunii

·         1918: Uniunea Sovietică adoptă calendarul gregorian (la 1 februarie conform calendarului iulian).

·         1919 – Începe războiul sovieto-polonez.

·         1924: A fost fondată corporația IBM. IBM, acronim din engleză de la International Business Machines, este o corporație americană producătoare de tehnologie avansată. Sediul companiei se află la Armonk, New York; are filiale în numeroase țări de pe glob. Compania s-a făcut cunoscută prin poziția sa de lider în domeniu între anii 1950 și 1980 (prin sisteme de calculatoare precum IBM 1490 și IBM 7000, precum și prin inventarea discului dur) și prin dezvoltarea în 1981 a microcalculatorului IBM PC, strămoșul calculatoarelor personale de astăzi, bazate pe arhitectura Intel x86. De-a lungul anilor 1980 a participat, alături de diverse alte companii, la dezvoltarea de software pentru arhitectura PC, printre care împreună cu compania Microsoft pentru MS-DOS și OS/2. IBM este, de asemenea, unul din liderii fabricării microchipurilor, dintre care cele mai performante pe plan mondial au fost cele de 64-bit care au echipat computerele firmei Apple între 2002 și 2005, cunoscute sub numele de cod Power G5 sau PowerPC 970. Cu toate acestea, în anul 2005, firma IBM și-a vândut divizia de calculatoare personale constructorului chinez Lenovo, care a anunțat că va continua și comercializarea de calculatoare IBM sub propriul nume. Tranzacția a stat la un moment dat sub semnul întrebării, fiind nevoie de aprobarea guvernului american, care a decis că această tranzacție nu impietează asupra securității Statelor Unite ale Americii. Compania IBM continuă să se axeze pe piața supercalculatoarelor, serverelor și a sistemelor integrate pentru afaceri medii și mari, contribuind și la dezvoltarea sistemului de operare Linux. Acțiunile IBM sunt notate în indexul bursier american Dow Jones. IBM a dovedit de-a lungul anilor o inventivitate și putere de creație enormă, pe cele mai diverse domenii științifice și tehnologice. Câteva invenții IBM: tehnologia benzii magnetice (folosită la carduri) și codul universal al produselor (codul de bare).

·         1929: Înființarea Camerelor de comerț și de industrie din România

·         1929 – A avut loc, la Chicago, Masacrul de Sf. Valentin, ordonat de celebrul gangster italo- american Al Capone. Intr-un garaj din Chicago sunt impuscati 7 membri ai bandei rivale a lui Buggs Moran, sau “banda irlandezilor.”

·         1941- Hitler trimite, pentru a-i salva pe aliaţii italieni copleşiti de trupele engleze, o forţă expeditionara germana comandata de generalul Erwin Rommel la Tripoli, capitala Libiei. Erwin Johannes Eugen Rommel (n. 15 noiembrie 1891 – d. 14 octombrie 1944), unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. Rommel a fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deșertului (în germană, Wüstenfuchs, Sunet listen) datorită campaniilor militare reușite pe care le-a repurtat pentru armata germană în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia.

·         1946: A început să funcționeze primul calculator electronic ENIAC, conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania.

·         1948 - Conferinţa de constituire a organizaţiei unice de femei, Uniunea Femeilor Democrate din România, ce se înscria în procesul constituirii de organizaţii obşteşti unice, parte integrantă a edificării sistemului totalitarist.

·         1952: Jocurile olimpice de iarnă se deschid la Oslo, Norvegia.

·         1956: La Moscova începe al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În ultima noapte a reuniunii, premierul Nikita Hrușciov a condamnat crimele lui Iosif Stalin într-un discurs secret.

·         1958 – AMUZANT! Walter Cronkite, editor de ştiri  la reţeaua de televiziune americana CBS, a relatat că guvernul iranian a interzis rock and roll-ul, pe motiv că acesta contravine principiilor Islamului şi este un pericol pentru sănătate. Medicii iranieni au avertizat si ei public că miscarile violente provocate de dansul rock and roll, pot provoca entorse.

·         1961:  Istoria descoperirii elementelor chimice - Elementul 103, Lawrenciu, este sintetizat pentru prima dată la Univeristatea din California.

·         1966: În publicația „New York Times" a apărut „Apelul către poporul și Congresul SUA", prin care profesorii din 69 de universități cereau încetarea intervenției americane în Vietnam.

·         1968: în Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român se hotărăște desființarea împărțirii administrativ-teritoriale copiate în anul 1950 după model sovietic și revenirea la fostele structuri teritorial-administrative din perioada interbelică. Această schimbare a avut loc pe fondul schimbărilor structurale din economie, cu trecerea industriei în prim plan, iar sub aspect demografic, prin creşterea explozivă a populaţiei urbane datorită exodului populației de la sat la oraș, ca urmare a industrializării forțate.  Astfel, prin Legea nr. 2 din anul 1968 se desființează regiunile şi raioanele și se adoptă ca unităţi administrative de bază judeţul, comuna şi oraşul, iar motivaţia esenţială a creării acestor noi structuri teritorial-administrative o constituia distribuţia mai echilibrată a forţelor de producţie pe teritoriul României. Judeţelor cu tradiţie industrială îndelungată şi cu grad ridicat de urbanizare precum Prahova, Braşov, Timiş, Cluj și altele, li se opuneau altele nou înfiinţate, cu grad ridicat de ruralizare şi slabe infrastructuri industriale precum Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Vaslui, Ialomiţa sau Teleorman. Acestea din urmă au fost susţinute puternic de la bugetul centralizat al statului pentru a se dezvolta sub aspect industrial şi urbanistic și așa se explică faptul că, în decurs de un sfert de secol, majoritatea oraşelor cu rol de capitală de judeţ au crescut spectaculos sub aspect demografic şi edilitar, precum şi sub aspectul producţiei industriale. La elaborarea noii legii de împărțire administrativ-teritorială din 1968 s-au avut în vedere și schimbările intervenite în dezvoltarea economiei pe întreg teritoriul ţării, precum şi modificările care au avut loc în structura populaţiei, profilul, întinderea şi condiţiile de viaţă din orașe şi comune. Însă odată cu colapsul generalizat al economiei de după 1989, aproape toate judeţele nou înfiinţate în anul 1968 au decăzut brusc sub aspect economic. Astăzi configuraţia administrativă a ţării se compune din 41 judeţe, la care se adaugă municipiul Bucureşti, 263 de oraşe, din care 82 municipii, 2.685 de comune şi 13.285 de sate.

·         1980: Jocurile olimpice de iarnă se deschid la Lake Placid, New York.

·         1989 – Ayatollahul iranian Khomeini emite un decret religios (fatwa), cerând musulmanilor să-l ucidă pe  scriitorul Salman Rushdie pentru nuvela considerata blasfemiatoare “Versetele Satanice.”

·         1992: România a stabilit relații diplomatice cu Republica Belarus.

·         1994: Aderarea Bulgariei la Parteneriatul pentru Pace.

·         1994: Cu ocazia vizitei oficiale la București a președintelui croat, Franjo Tudjman, a fost semnat „Tratatul de prietenie și colaborare româno-croat".

·         1996: Biblioteca Apostolică a Vaticanului aprobă pentru Arhivele Statului român microfilmarea unor documente referitoare la istoria României.

·         2002 – Fostul suveran al Romaniei, regele Carol al II-lea a fost inmormantat după o ceremonie religioasă șsi una militară, într-o capelă din incinta Mănăstirii Curtea de Argeș, la 450 de metri distantă de mormântul Elenei Lupescu. Rămăsitele pământesti ale lui Carol al II-lea şi ale ultimei sale sotii – Elena Lupescu – fuseseră aduse din Portugalia cu o zi înainte.

·         2011 –  Primăvara arabă.  „Ziua furiei” : In Bahrain, au loc o serie de demonstratii, ca parte a campaniei  de rezistentă civila, in aceasta tara din  Golful Persic. Ziua furiei este numele dat de protestatari în Bahrain, primei  zile a revoltei lor nationale din  14 februarie 2011. Inspirat de revoltele care s-au desfasurat cu succes din Egipt  si Tunisia, tineretul din Bahrain a  organizat protestele folosind site-urile de social media. Ei au facut un  apel catre  oamenii din Bahrain, „să iasa în stradă luni, 14 februarie, in mod pasnic și ordonat”.

Nașteri

* 1368: Sigismund de Luxemburg (în maghiară Luxemburgi Zsigmond, în cehăZikmund Lucemburský) (n. 14 februarie 1368, Nürnberg - d. 9 decembrie1437, Znaim, Moravia, azi Republica Cehă) a fost principe elector de Brandenburg din 1378 până în 1388 și din 1411 până în 1415, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437. A fost ultimul împărat din Casa de Luxemburg și unul dintre cei mai longevivi regi ai Ungariei, domnind peste 50 de ani. A fost înmormântat în catedrala catolică din Cetatea Oradea, distrusă în timpul ocupației otomane.
A fost fiul împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania. În 1385 s-a căsătorit cu Maria de Anjou, fiica cea mai mare a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei, care devenise regină la moartea tatălui ei, în 1382. A avut ca urmași o singură fată, Elisabeta, care s-a căsătorit cu Albert V, Duce de Austria, viitorul rege german Albert al II-lea. Neavând moștenitori masculini, dinastia de Luxemburg s-a stins odată cu el.

S-a născut la Nürnberg, ca fiu al împăratului Carol al IV-lea și alElisabetei de Pomerania. În 1374 i-a fost promisă de soție Maria de Anjou, fiica cea mai vârstnică a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei. Maria a devenit regină la moartea tatălui ei, în 1382. S-a căsătorit cu Sigismund în 1385, la Zvolen. În anul următor a fost răpită de un clan rival, împreună cu mama ei, care va muri strangulată, se presupune că de oamenii lui Sigismund. În 1387 regina Maria a fost recuperată de la răpitori. A condus Ungaria împreună cu soțul său, până la moartea ei, în împrejurări suspecte, în 1395.

Sigismund renunță la titlul de Elector de Brandenburg în 1387, folosind fondurile astfel obținute pentru a se consacra în întregime funcției de rege al Ungariei. În primii ani ai domniei sale a fost implicat într-o luptă acerbă pentru păstrarea tronului. În 1396 Sigismund inițiază o cruciadă, care se dovedește a fi foarte populară, dar care se sfârșește prin înfrângerea din Bătălia de la Nicopole.

La întoarcere, deoarece poziția sa în Ungaria era periclitată, Sigismund revine în Germania, încercând să obțină succesiunea pe tronul (regal) roman și al Boemiei. La detronarea de pe tronul german a lui Wenceslaus, nu reușește să îl susțină, acesta pierzând tronul în defavoarea lui Rupert de Palatinat. Revenit în Ungaria, este făcut o dată prizonier și destituit de două ori. Organizează o serie de războaie, împotriva lui Ladislas de Neapole, al Republicii Venețiene și împotriva rebelilor ce l-au detronat pe Wenceslaus de pe tronul Boemiei. În 1408reușește să obțină o victorie importantă împotriva croaților și bosniacilor, înființând cu această ocazie Ordinul Dragonului.

În 1410, la moartea lui Rupert de Palatinat, este ales Rege al Germaniei, ignorând astfel cererea lui Wenceslaus. Alegerea a fost contestată de Jobst de Moravia, dar moartea acestuia un an mai târziu a terminat conflictul, Sigismund fiind reales rege pe data de 21 iulie 1411. Între 1414 și 1418 participă la Consiliul de la Konstanz, care a dus la încheierea Schismei Vestice, dar care, prin arderea pe rug a lui Jan Hus, a dus la izbucnirea Războaielor Husite. La moartea lui Wenceslaus, în 1419, aceste conflicte îl vor împiedica pe Sigismund să fie recunoscut Rege al Boemiei de către supușii săi, el fiind considerat de aceștia principalul responsabil de moartea lui Jan Hus.

Reîntors în Ungaria, încearcă să lupte contra turcilor și contra ereticilor. Nu reușește să obțină ajutorul Reichstagului în formarea unei armate mercenare, inițial din cauza opoziției orașelor imperiale, iar mai târziu a principalilor principi electori, printre care fostul său aliat Frederic de Hohenzollern, pe care în 1415 îl numise elector de Brandenburg.

În anul 1424 a desființat Prepozitura Sibiului și a transferat proprietățile acesteia orașului Sibiu, fapt care a însemnat creșterea puterii economice a orașului.

În 1428 a condus o nouă campanie împotriva turcilor, fără succes, după care, în 1431, ajunge la Milano, unde este încoronat rege al italiei. În 1433 este încoronat de către papa Eugen al IV-lea împărat al Sfântului Imperiu Roman, după care revine în Boemia, unde a fost recunoscut în 1436.

În 1437 a murit la Znaim și a fost înmormântat la Oradea.

·         1545: Lucrezia de' Medici, Ducesă de Ferrara (d. 1561)

·         1602 – S-a nascut compozitorul italian Pietro Francesco Cavalli, reprezentant al barocului timpuriu si unul dintre întemeietorii operei venețiene. Numele sau real era Pietro Francesco Caletti-Bruni, fiind numit Cavalli dupa numele patronului sau Federico Cavalli, un nobil venetian; (d.14 ianuarie 1676).

·         1763: Jean Victor Marie Moreau, general francez (d. 1813)

·         1766 – S-a nascut  economistul britanic Thomas Robert Malthus. A fost fondatorul teoriei care îi poartă numele, conform căreia populația crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică. Teoria sa este cunoscută sub numele de malthusianism; ca o consecință a acestei relații dintre populație și starea economică, Malthus considera că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență. A decedat in ziua de 23 decembrie 1834.

·         1811: Domingo Faustino Sarmiento, scriitor și om politic argentinian (d. 1888)

·         1819 – S-a nascut Cristopher Latham Sholes, inventatorul masinii de scris. In timpul secolului al optsprezecelea au existat mai multe tentative de a concepe o maşină de scris. In 1868 americanul Cristopher Sholes a realizat şi brevetat primul prototip al genului. Firma producatoare de arme Remington care a achizitionat brevetul,va începe producţia de masă a maşinilor de scris în 1873.
* 1822: Victoria Franziska Antonia Juliane Luise de Saxa-Coburg-Saalfeld-Koháry, Ducesă de Nemours (14 februarie 1822 – 10 decembrie 1857) a fost fiica Prințului Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha și a Mariei Antonia Koháry de Csábrág.

Tatăl ei a fost al doilea fiu al lui Francisc Frederic, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și al Augustei Reuss-Ebersdorf. Mama ei a fost fiica și moștenitoarea lui Ferenc József, Prinț Koháry de Csábrág et Szitnya. Când tatăl Antoniei a murit în 1826, ea a moștenit moșiile lui din Slovacia și Ungaria. La vârsta de patru ani, Victoria era cunoscută ca Saxa-Coburg-Gotha-Koháry. Fratele ei mai mare a fost Ferdinand al II-lea al Portugaliei iar verișori primari: regina Victoria, Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha, Leopold al II-lea al Belgiei, Carlota a Mexicului.

La 27 aprilie 1840, la Castelul Saint-Cloud, s-a căsătorit cu Louis d'Orléans, fiul regelui Ludovic-Filip al Franței.

Ducele și Ducesa de Nemours au avut patru copii. Victoria a trăit mai mult decât soțul ei, care a murit în 1896. Ea a murit la două luni după nașterea ultimului copil la Claremont.

8. Ernest Frederic, Duce de Saxe-Coburg-Saalfeld

4. Francisc, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld

9. Sofie Antonie, Ducesă de Braunschweig-Wolfenbüttel

2. Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha

10. Henric al XXIV-lea, Conte Reuss de Lobenstein și Ebersdorf

5. Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf

11. Karoline Ernestine, Contesă de Erbach-Schönberg

1. Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary

12. Contele Ignaz Joseph de Koháry

6. Francisc Iosif, Prinț Koháry de Csábrág et Szitnya

13. Contesa Maria Gabrielle Cavriani

3. Maria Antonia, Prințesă Koháry de Csábrág

14. Contele Georg Christian de Waldstein, Baron de Wartenberg

7. Contesa Maria Antoinetta Josefa Johanna Baptista de Waldstein de Wartenberg

15. Contesa Elisabeth Ulfeldt

·         1847: Maria Pia de Savoia, soția regelui Luís I al Portugaliei (d. 1911)
* 1847: Giacomo Bresadola, și Giacopo (n. 14 februarie 1847, Ortisé-Menàs, comuna Mezzana – d. 9 iunie 1929, Trento), a fost un preot romano-catolic precum probabil cel mai renumit micolog italian, membru fondator al asociației franceze de micologie (Société mycologique de France) care a caracterizat multe specii de ciuperci și în această legătură de asemenea acuarelist, desenator și ilustrator. Aprecierea savantului se recunoaște și prin marele număr de taxoni dedicați lui. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Bres.
* 1850: Marele Duce Nicolae Constantinovici al Rusiei (14 februarie 1850 – 26 ianuarie 1918) a fost fiul cel mare al Marelui Duce Constantin Nicolaevici și a Marii Ducese Alexandra Iosifovna și nepot al Țarului Nicolae I al Rusiei.

A fost membru onorific al Societății ruse de geografie.

* 1855: Vsevolod Mihailovici Garșin, în rusă: Все́волод Миха́йлович Гаршин, (n. 14 februarie 1855 - d. 5 aprilie 1888) a fost un scriitor rus. A inaugurat în literatura rusăproza scurtă cu subiect unic, gen la care Cehov va atinge măiestria. În nuvelele sale, marcate de un profund lirism, este sondată conștiința eroilor aflați în conflict cu lumea exterioară.

·         1869: Eduard De Max, actor francez de origine română

·         1869: Charles Thomson Rees Wilson, fizician scoțian, laureat Nobel (d. 1959)
* 1888: Max Auschnitt (scris și Ausschnitt n. 14 februarie 1888, Galați - d. 1959 Statele Unite) a fost un industriaș din România, administrator delegat al Uzinelor și Domeniilor de Fier din Reșița (U.D.R.), cea mai mare societate pe acțiuni care a existat în România înainte de instaurarea regimului comunist.

Născut la Galați în anul 1888 în familia unui industriaș evreu, Max Auschnitt a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export din Viena, a fost președinte al Asociației generale de Industrie din Banat, vicepreședinte Uniunii Generale a Industriașilor din România și senator al Camerei de Comerț și Industrie din Galați.

Max Auschnitt a condus U.D.R. cu succes, aceasta având cel mai mare capital social din România (1 miliard lei), cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulți angajați - 16 669 în anul 1938, respectiv, 22 892 în 1948.^{[necesită citare]} Împreună cu fratele său Edgar deținea societatea Titan-Nădrag-Călan cu peste 4900 angajați în 1938.^{[necesită citare]} A făcut parte din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco și companii românești precum Societatea Română de Telefoane, Banca Chrissoveloni, etc.

În decembrie 1934 s-a convertit la religia creștină catolică și s-a căsătorit cu o româncă, Livia Pordea. În anul 1939 a căzut în disgrația regelui Carol al II-lea, cu care era partener de croaziere și partide de poker, în favoarea rivalului său, Nicolae Malaxa. A fost arestat și dat în judecată și condamnat la 6 ani închisoare. Întreprinderile sale au fost „românizate” în ultima perioadă a Dictaturii regale și în timpul dictaturii antonesciene. În 1942 a fost eliberat din închisoare. În urma comutării sentinței la muncă în serviciul societății, pe care a efectuat-o la fostele sale întreprinderi. După căderea regimului antonescian procesul său a fost rejudecat și a fost achitat în toamna anului 1944.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Max Ausnit și-a organizat și în SUA o bază pentru afacerile sale. Pentru a-i reprezenta interesele după încheierea războiului, Max Ausnit l-a angajat pe Allen Dulles care, pe vremea aceea, era un avocat privat, priceput în a-și face intrarea la emigranții politici și în operațiuni secrete.^[1]

Văzând pericolul instalării regimului comunist a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a decedat în 1959. Toate proprietățile sale au fost confiscate de guvernul comunist în 1948.

După Revoluția Română din 1989, urmașii lui Max Auschnitt au dat în judecată statul român, cerând despăgubiri pentru confiscarea uzinelor Titan-Nădrag-Călan. Procesul pentru acordarea despăgubirilor a început în 2001. În anul 2011 s-a dat sentința finală care le dă dreptul moștenitorilor lui Auschnitt să primească despăgubiri de 37 de milioane de dolari^[2], în acțiuni ale Fondului Proprietatea, precum și drepturile pentru mai multe imobile.^[3] Conform contractului de reprezentare, avocații primesc jumătate din suma totală, iar restul se împarte între trei moștenitori.^[2]

Intrarea în Centrul Memorial Max Ausnit din Lugoj

Centrul Memorial Max Ausnit din Lugoj - vedere laterală

În 2012, Steven Auschnitt, fiul lui Max Auschnitt, a revenit în România, la Lugoj, pentru a inaugura Centrul Memorial ridicat în onoarea tatălui său. Cu acest prilej, el a lansat și un proiect de afaceri în valoare de 15 milioane de euro, constând într-un complex de parcări, moteluri și restaurante pentru șoferii care tranzitează zona Banatului

* 1889: Constantin cavaler de Flondor (n. 14 februarie 1889, Roman, județul Neamț - d. 15 iunie 1942, Cernăuți), a fost un jurist și diplomat (ministru plenipotențiar) român, apoi mareșal al Curții Regale.

Constantin provenea din una dintre cele mai vechi familii boierești din Bucovina - începând cu Mic Albu, boier descălecător din Maramureș - membrii ei deținând dregătorii încă din secolul al XVI-lea.

Ioan Flondor (1710-1784), vornic de Câmpulung Rusesc, strămoșul tuturor Flondorenilor din Bucovina a avut patru fiice și trei fii, care au format trei linii genealogice. El a izvorât dintr-a treia ramură care a fost fondată de stră-stră-bunicul său, tot cu numele Constantin. Prin Dimitrie și Nicolae, fiii săi, linia s-a divizat din nou în două părți. Străbunicul viitorului diplomat, Nicolae, a moștenit Storojinețul. Gheorghe, fiul acestui Nicolae, a fost tatăl dirijorului și compozitorului Tudor cavaler de Flondor. Tudor (1862-1908) în sfârșit, căsătorit cu Maria Ciuntu (1865-1950), a fost părintele lui Constantin. Ultimul rezident regal al Bucovinei, Gheorghe Flondor a fost fratele cel mai tanăr al lui Constantin

După absolvirea studiilor secundare la Liceul German din Cernăuți (k.k. Ober-Gymnasium in Czernowitz) cu diplomă de bacalaureat în 1908, a studiat la Facultatea de Drept a Universității din Viena și Cernăuți. In 1914 a obținut doctoratul în științe juridice la Innsbruck. În cursul Primului Război Mondial a slujit în Armata Austro-Ungară.

Atras de ideile unchiului său Iancu cavaler de Flondor, a intrat imediat după război în serviciul diplomatic al Regatului României, dovedind de tânăr calitățile și arta necesare afirmării în lumea diplomației si începând să urce toate treptele ierarhiei Exterenlor. ^[2]

Mai întâi a fost secretar de legație la Praga și Belgrad (1920-1924), apoi consilier diplomatic între altele la Viena.^[3][4]

După ce a ajuns reprezentant diplomatic, cu rang de ministru plenipotențiar clasa I în 1929, a îndeplinit cu succes diferite însărcinări într-o serie de capitale europene: Sofia, Stockholm, Helsinki și Copenhaga.^[5] În perioada activității sale din minister ocupă printre altele funcția de director al Cancelariei Ordinelor.^[6] [7]

În 1937 a fost numit mareșal al curții regale și președinte al Societății de Radio.^[8] A păstrat postul de mareșal până în 1939. În acest timp l-a însoțit în această funcție pe regele Carol al II-lea cu ocazia vizitei sale în Marea Britanie (15-18 noiembrie 1938), alături de ministrul afacerilor străine Nicolae Petrescu-Comnen, ministrul plenipotențiar Victor baron de Stîrcea, generalul George Mihail și alții, unde s-au întâlnit cu regele George al VI-lea, Neville Chamberlain și Lord Halifax. Au fost negociate aprofundarea relațiilor dintre cele două țări, în special privind rezultatele acordului de la München, și mărirea sprijinului financiar al României prin Anglia.^[9] La începutul anului 1940 revine ca director al Protocolului și Cancelariei Ordinelor.^[10]

Odată cu instaurarea regimului Antonescu se pensionează și călătorește cu afaceri prin țară. Constantin de Flondor a decedat neașteptat la Cernăuți în camera sa de la hotelul "Pajura neagră" în urma unui atac de cord la vârsta de doar 53 de ani și imormântat, din causa situației politice, în toată graba cu titlu provizoriu la Cimitirul Central din Cernăuți și nu in mauzoleul famliei la Rogojești

Din cauza urmărilor celui de-al Doilea Război Mondial s-a reușit decât în anul 2000 (9./10. iunie) prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe dezhumarea de la Cernăuți și reinhumarea în capela funerară a familiei din curtea bisericii de la Rogojești alături de tatăl său Teodor, fratele său Gheorghe și bunicii săi materni Theodosius Dobrowolski von Buchenthal și Elena de Petrino(-Armis

·         1891: Gheorghe Banea, prozator român (d. 1967)

·         1898: Sorana Țopa, actriță, iubită deopotrivă de Mircea Eliade și de Emil Cioran (d. 1986)

·         1901: Miltiade Filipescu, paleontolog, academician român (d. 1993)

·         1902: Ion Călugăru, pseudonimul lui Ștrul Leiba Croitoru, (n. 14 februarie1902, Dorohoi - d. 22 mai 1956, București) a fost un prozator, romancier, dramaturg și gazetar român de origine evreiască.

Studii primare la Dorohoi, studii liceale la liceul Matei Basarab din București pe care nu-l termină, în ciuda sprijinului acordat de profesorul de latină, Eugen Lovinescu. Este coleg de liceu cu Sașa Pană. A scris în revistele avangardiste, precum Contimporanul, Unu, Integral, dar a colaborat și la revista lui Nae Ionescu, Cuvântul, unde se împrietenește cu Mihail Sebastian.

A debutat cu o culegere de povestiri umoristice, Caii lui Cibicioc. Publică ulterior două cărți de proză în spiritul avangardismului, Paradisul static și Abecedar de povestiri populare. După 1930 însă, se concentrează în proză asupra reprezentarea literală a mișcărilor sociale, mizeria maselor, huzurul și intrigile din lumea marelui capital și lupta clasei muncitoare. În ultimii săi ani de viață, scrie și piese de teatru precum Clovnul care gândește sau Ion și Salomeea.

Opera literară:

• Caii lui Cibicioc. Schițe fără umor, 1923
• Haiducul Codău, moartea poterelor, bucuria văduvelor, 1924
• Paradisul static, 1926
• Abecedar de povestiri populare, editura unu, București, 1930 (tiraj de 200 de exemplare afară din comerț)
• Omul de după ușă, 1931
• Charlot, Editura Vremea, București, 1933
• Don Juan cocoșatul, 1934
• Erdora, Colecția "Rosidor", Editura „Națională-Ciornei” S.A, 1934(ediție numerotată)
• De la cinci până la cinci, 1935
• Copilăria unui netrebnic, 1936 (retipărit în 1962 la Editura pentru Literatură și în1996 la Editura Hasefer)
• Trustul, 1937 (retipărit în 1956 la Editura Tineretului)
• Ion și Salomeea: Scenariu dramatic. Un prolog și 3 acte, Editura de Stat, 1947
• Lumina primăverii, 1948 (retipărit în 1955 la Editura de Stat pentru literatură și artă)
• Am dat ordin să tragă. Schițe și nuvele, București, 1948
• Clovnul care gândește, Editura de Stat, București, 1949
• Măseaua stricată, 1949
• Oțel și pâine, 1952 (retipărit în 1955 și în 1960 la Editura de Stat pentru literatură și artă)
• Casa șoarecilor. Schițe fără umor și nuvele, E.S.P.L.A., București, 1957 (ediție îngrijită de Sașa Pană; postum)
• Paradisul statistic, Editura Minerva, București, 1971 (ediție îngrijită și prefațată de Cornelia Ștefănescu; postum)

În 1998 apare la Editura Vinea Iubite Fondane... Scrisori inedite, ce conține corespondență de Ion Călugăru, Filip Brunea-Fox, Sașa Pană, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Ion Minulescu și alții adresată lui Benjamin Fundoianu - Fondane.

·         1902: Alexander Abusch, scriitor și funcționar comunist german (d. 1982)

·         1906: Eugen Macovski, biochimist și biolog român, membru al Academiei Române (d. 1985)

* 1910: Vasile Coroban (n. 14 februarie 1910, Camenca, Glodeni; d. 1984, Chișinău) a fost un istoric și critic literar nonconformist din RSSM(actuala Republică Moldova), doctor habilitat în filologie (1958). Membru al Uniunii scriitorilor din RSSM din 1954. A absolvit facultatea de drept a Universității din Iași în 1935. A redactat ziarul „Viața universitară” cu caracter antifascist, fiind după aceasta condamnat. După 28 iunie 1940 a colaborat la ziarul „Pământ sovietic” din Bălți. În 1942–1945 a fost învățător la o școală medie din regiunea Kemerovo. După 1945 a lucrat ca secretar responsabil la ziarul „Luceafărul roșu” (Bălți). Din 1947colaborează la Institutul de limbă și literatură al AȘM, fiind conducător al Sectorului de teorie a literaturii al acestui institut. Autor și redactor a manualelor de literatură pentru școlile din RSSM. A publicat studii despre literatura clasică românească și universală, a cercetat fenomenul literar din RSSM.

·         1913: Jimmy Hoffa, lider american de sindicat (d. 1975)

·         1916: Masaki Kobayaschi, regizor japonez (d. 1996)

·         1920: Albert Barillé, scenarist francez (d. 2009)

·         1923: Dumitru Bacu, prozator și poet român, membru al grupului de rezistență anticomunistă Babadag

* 1925: Ion Focșa (n. 14 februarie 1925, Peceneaga, județul Tulcea - d. 11 ianuarie 2012, Pitești) a fost un actor român de teatru și film, regizor și membru al UNITER.

Este al șaptelea copil al unei familii de slujbași la stat (tatăl - perceptor, mama - casnică).

Debutează la Teatrul Național din București în 1945, cu piesa, Asta-i ciudat, de M.R. Paraschivescu, în regia lui Tudor Mușatescu. Apoi joacă pe scenele mai multor teatre unde este angajat: Teatrul Muncă și Voie bună, Comedia, Teatrul Mic, Teatrul Nostru, Alhambra, Tineretului, Studioul actorului de film „CI. Nottara", Teatrul din Galați și, din 1958, pe scena Teatrului „Al. Davila" din Pitești.

A colaborat cu cei mai mari regizori: Victor Ion Popa, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Aurel Ion Maican, Horea Popescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Petre Sava Băleanu, Sorana Coroamă-Stanca, Nae Cosmescu, Mihai Radoslăvescu etc.

Sintetizând întreaga sa carieră, pe parcursul celor 60 de ani de teatru, vom reține următoarele date: a interpretat 210 roluri, pregătite în 11.000 de repetiții a câte două-patru ore, iar numărul spectacolelor la care a luat parte depășește cifra de 12.500.

Urmărit de Securitatea comunistă în perioada 1960-1961.

Roluri în teatru:

• MITREA COCOR, Teatrul Mic București, 17.01.1951
• FATA LUI TUDORAN, Teatrul Mic București, 31.01.1951
• POEMUL LUI OCTOMBRIE, Teatrul Mic București, 17.11.1951
• MICII BURGHEZI, Teatrul Mic București, 30.03.1952
• PATRU SCHIȚE ȘI O PIESĂ ÎNTR-UN ACT, Teatrul Mic București, 09.04.1952
• VIAȚĂ NOUĂ, Teatrul Mic București, 17.11.1952
• TRĂIASCĂ AI NOȘTRI, Teatrul Mic București, 23.11.1952
• NEPOȚII GORNISTULUI, Teatrul Mic București, 17.02.1953
• STEAUA FĂRĂ NUME, Teatrul Mic București, 12.11.1953
• TACHE, IANKE ȘI CADÎR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1955
• GAIȚELE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1956
• HANUL DE LA RĂSCRUCE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 11.05.1957
• INSPECTORUL DE POLIȚIE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1957
• TRAGEDIA OPTIMISTĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 01.11.1957
• GÎLCEVILE DIN CHIOGGIA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 12.12.1957
• HARAP ALB, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 18.04.1958
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.05.1958
• FURTUNA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 29.07.1958
• MIREASA DESCULȚĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 15.09.1958
• NUNTA LUI KRECINSKI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.01.1959
• POARTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.05.1959
• SURORILE BOGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.08.1959
• VIAȚA NOUĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1959
• SETEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1960
• INTRIGĂ ȘI IUBIRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.01.1960
• OMUL CU MÎRȚOAGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1960
• MOȘ TEACĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1960
• ANII NEGRI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.06.1960
• UN MILION PENTRU UN SURÎS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.07.1960
• SINGUR PRINTRE DUȘMANI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1961
• NEAMURILE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.11.1961
• ÎNȘIR-TE MĂRGĂRITE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1961
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.02.1962
• FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1962
• SPECTACOL 'ION LUCA CARAGIALE', Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1962
• FEBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.10.1962
• ÎNDRĂZNEALA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.10.1962
• ORAȘUL VISURILOR NOASTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1962
• OAMENI ȘI UMBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.03.1963
• ȘEFUL SECTORULUI SUFLETE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1963
• PUNCTUL CULMINANT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.01.1964
• NOAPTEA REGILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.04.1964
• FII CUMINTE, CRISTOFOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.09.1964
• MARELE FLUVIU ÎȘI ADUNĂ APELE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.10.1964
• CANIOTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 03.04.1965
• RĂZVAN ȘI VIDRA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.10.1965
• CIUTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.01.1966
• SIMPLE COINCIDENȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.05.1966
• NEÎNCREDERE ÎN FOIȘOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1966
• OMUL CARE ADUCE PLOAIE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.03.1967
• SFÎNTUL MITICĂ BLAJINU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1967
• ECATERINA TEODOROIU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.08.1967
• IO MIRCEA VOIEVOD, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.08.1967
• ZECE ZILE CARE AU ZGUDUIT LUMEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1967
• GOANA DUPĂ FLUTURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.01.1968
• TOPAZE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.06.1968
• O CASĂ ONORABILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.10.1968
• BĂLCESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.12.1968
• MEȘTERUL MANOLE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1969
• PUPĂZA DIN TEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969
• PENDULA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969
• ARCUL DE TRIUMF, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.07.1969
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1969
• TAIFUN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1970
• CĂRUȚA CU PAIAȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.05.1970
• TIMP ȘI ADEVĂR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.03.1971
• SAM, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1971
• PISICA SĂLBATICĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1971
• VIFORUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.01.1972
• TREPTE; AUTOGRAFUL; ANA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.05.1972
• ȚARA FERICIRII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.06.1972
• JOCUL DE-A VACANȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1972
• SÎMBĂTA PĂCĂLELILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1973
• VIFORNIȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.05.1973
• PUTEREA ȘI ADEVARUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1973
• NUNTA DIN PERUGIA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 04.04.1974
• JUDECATA DE LA MIEZUL NOPȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.12.1974
• AZILUL DE NOAPTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.04.1975
• PAPA SE LUSTRUIEȘTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.10.1975
• CAFEAUA ACTRIȚEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1976
• MOARTEA LUI VLAD TEPEȘ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1976
• CAZUL ENĂCHESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.06.1977
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.11.1977
• UNDEVA O LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 25.12.1977
• CONFRAȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.05.1978
• GAROAFA ALBĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.09.1978
• STRIP-TEASE PE RING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1979
• CUZA VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.02.1979
• HOȚII DE ILUZII; OMUL DE PAIANTĂ; EXPERIMENTUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1980
• VOIEVOZI PESTE VEACURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.06.1980
• ANONIMA SEMNATĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.10.1980
• MOARTEA UNUI COMIS VOIAJOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.12.1980
• ADEVĂRATA LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.05.1981
• ROMAN SENTIMENTAL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1981
• MĂSURĂ PENTRU MĂSURĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1982
• OSPĂȚUL LUI TRIMALCHIO, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1982
• TITANIC VALS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1982
• REGELE GOL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.06.1983
• ULTIMA ORĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1983
• DRAGOSTE LA MADRID, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.03.1984
• OPERAȚIUNEA LIFTING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1984
• DOMNUL DECAN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.04.1985
• HAINA CU DOUĂ FEȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.07.1985
• MIELUL TURBAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1985
• OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1986
• NU NE NAȘTEM TOȚI LA ACEEAȘI VÎRSTĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.10.1986
• PÎNDA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.09.1987
• UȘILE ÎMPĂRĂTEȘTI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.04.1988
• OPERAȚIE DIFICILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1988
• VIS DE DRAGOSTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.01.1989
• CONVOIUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1989
• FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.09.1989
• WEEK-END LA SECTORUL 9, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1990
• PERSECUTAREA ȘI ASASINAREA LUI JEAN-PAUL MARAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1990

Filmografie:

• Iancu Jianu, haiducul (1981)
• Iancu Jianu, zapciul (1980)
• Vlad Țepes (1979)
• Din nou împreună (1978)
• Cireșarii (1974)
• Desfășurarea (1954)
• Mitrea Cocor (1952)

·         1928: Radu Cârneci, poet român

·         1931: Gheorghe Achiței (n. 14 februarie 1931, Cășăria, comuna Dobreni, județul Neamț) este un eseist, estetician și teoretician român.

A urmat liceul la Arad, până în 1951, apoi Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, absolvită în 1954, și Facultatea de Filologie a Universității din București (1954-1959). Și-a luat doctoratul în filologie la Moscova, devenind profesor de este­tică la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a fost rector între 1970 și 1976.

A debutat în ziarul „Flacăra roșie” din Arad în 1951. A fost redactor la „Con­temporanul”, „Tânărul scriitor”, redactor-șefadjunct la „Luceafărul” (1965-1968) și redactor-șef la „Amfiteatru” (1969-1974). A mai publicat în „Lupta de clasă”, „Era socialistă”, „Revista de filozofie”, „Viața Românească”, „Gazeta literară” etc. Publică, din necesități didactice, broșurile „Problema categoriilor estetice” și „Frumosul și valoarea estetică” (1968), dar abia cărțile următoare, „Ce se va întâmpla mâine?” (1972) și „Artă și speranță” (1974) îl consacră. Capitolul „Expansiunea contemporană a esteticului”, din tratatul de „Estetică” (1983), împreună cu „Considerațiuni estetice”, din vol. colectiv „Audiovizual și diaporama” (1983), se vor regăsi dezvoltate amplu în „Frumosul dincolo de artă” (1988). Studiile și cărțile lui au contribuit la instituirea unui climat de deschidere în estetica românească postbelică.

·         1931 – S-a născut la Husi, actorul Octavian Cotescu (“Buletin de Bucureşti”, “O scrisoare pierdută”, “Tanţa şi Costel”); (m. 22 august 1985 la Bucuresti). Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi – d. 22 august 1985, București) a fost un actor român de succes, din generația de aur. Activitatea sa artistică cuprinde numeroase roluri interpretate în film, dar și în teatru, în principal la Teatrul Bulandra din București, unde a fost coleg cu Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tăpălagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu, Irina Petrescu, Ion Besoiu, Dan Nuțu. A fost totodată unul dintre interpreții preferați ai teatrului de televiziune și ai teatrului radiofonic din epocă. Activitatea de scenă a fost dublată și de o carieră didactică de profesor universitar la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) „I.L. Caragiale” din București, unde a ocupat și funcția de rector în perioada 1981-1985. Printre cei mai buni studenți ai lui se numără Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache, Rosina Cambos, Maria Ploae.

·         1931 - S-a născut Phyllis McGuire, cântăreaţă americană (McGuire Sisters).

·         1932: Anca Balaci, prozatoare româncă

·         1935: Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererîta, județul interbelic Hotin, Regatul României - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.

În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire.^[2] Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca.^[3] La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.^[2]

A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol.^[6] Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României”în grad de Mare Cruce^[7].

Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău și o stradă din Iași poartă numele lui Grigore Vieru.^[8] Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor.^[9]

O stradă din Buzău îi poartă numele: Strada Grigore Vieru.

·         1936: Fernando Solanas, regizor argentinian

·         1937: Dumitru Țepeneag (n. 14 februarie 1937, București, România^[1]) este un prozator român-francez contemporan stabilit la Paris.

Este membru marcant al grupului oniric, teoretician al onirismului literar românesc. I s-a retras cetățenia română printr-un decret prezidențial, în 1975, după care s-a stabilit la Paris, unde, pentru câtva timp, a fost unul dintre animatorii exilului literar românesc. După 1990, face naveta între Paris și București, unde desfășoară o intensă activitate publicistică și editorială.

Este unul dintre traducătorii cei mai importanți de limbă franceză în limba română și viceversa. A tradus romancieri ca Alain Robbe-Grillet, Pinget, eseiști ca Albert Béguin, filozofi ca Jacques Derrida, Alexandre Kojèveetc. Din română în franceză a tradus din operele unor poeți contemporani, printre care Leonid Dimov, Daniel Turcea, Ion Mureșan, Marta Petreu, Emil Brumaru și Mircea Ivănescu. În Franța a publicat un roman, Pigeon vole, sub pseudonimul Ed Pastenague.

Urmează cursurile școlii primare la Școala Iancului, apoi liceul, mai întâi la Mihai Viteazul, de unde e mutat disciplinar la Matei Basarab; exmatriculat și de aici pentru indisciplină își ia bacalaureatul la Mihai Viteazul. Devine student la Drept, dar nu își finalizează studiile, apoi absolvă cursurile Institutului Pedagogic și se dedică literaturii. În 1966, alături de Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu, Emil Brumaru, Sorin Titel, Florin Gabrea și Virgil Tănase, pune bazele unui curent literar nou, onirismul estetic. Au fost susținuți la un moment dat de poetul Miron Radu Paraschivescu și publicați în revista Povestea Vorbei, un supliment al revistei Ramuri din Craiova. Publică, alături de ceilalți membri ai grupului, în România, între anii 1964-1972, dar după „Tezele din iulie” 1971, prin care Nicolae Ceaușescu instituie o cenzură extrem de dură și limitează libertatea de expresie a scriitorilor români, gruparea se va desființa. E constrâns să plece în exil, la Paris, unde va publica mai multe romane, majoritatea traduse din limba română de Alain Paruit, iar două scrise direct în franceză. Unul dintre ele, Cuvîntul nisiparniță (Le mot sablier), debutează în limba română, pentru ca exact la jumătatea textului să treacă la limba franceză, iar acest text poate fi considerat chiar o metaforă a operei și biografiei autorului româno-francez. După 1990, revine practic în România, unde se implică în viața culturală. Gabriel Dimisianu își amintește „Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite […] adună articole, notații, mici eseuri și interviuri, texte apărute, cele mai multe, în presa noastră de după 1989 (sunt și câteva din anii'70, când Țepeneag a susținut, cu intermitențe, rubrica Șotron, la România literară, Luceafărul, Argeș), acest volum, așadar constituie o piesă foarte concludentă pentru ceea ce spuneam că este marea dorință de reintegrare a lui D. Țepeneag.”^[2] A mai publicat, în această perioadă, o trilogie din care fac parte romanele Hotel Europa, Pont des Arts și Maramureș. Ultimul roman publicat în română și franceză e La belle Roumaine. A fost influențat de autorii Noului Roman francez, iar pe o parte dintre ei i-a și tradus în limba română. Critica a discutat, în cazul povestirilor, despre o posibilă influență a suprarealismului sau a prozei scurte a lui Franz Kafka. Face parte din comitetul de redacție al revistei Po&sie. A publicat cronici, adevărate «lovituri chirurgicale» în La Revue littéraire. În anul 2008 i se decernează Premiul Uniunii Latine pentru întreaga activitate literară.

·         1937: Paraschiv Oprea, dirijor român (d. 2004)

* 1937: Ion Motroc (n. 14 februarie 1937, București) este un fost fotbalist și antrenor român de fotbal.

·         1940 - S-a născut poetul şi eseistul Paul Emanuel (pseudonimul lui Mircea Gh. Niculescu) ("Existenţa şi cuvintele", "Astă seară") (m.1989).

·         1940 - S-a născut Lillie Bryant, cântăreaţă americană (Billie & Lillie).
* 1942: Michael Rubens Bloomberg (n. 14 februarie 1942) este un magnat financiar, politician și filantrop american. El a fost al 108-lea primar al orașului New York, fiind în funcție pentru 3 mandate consecutive din 1 ianuarie 2002 până în 31 decembrie 2013. Cu o avere netă de 31 miliarde $, el este a zecea cea mai bogată persoană din Statele Unite^[1]și a 13-a din lumea.^[2]

El este fondatorul și deținătorul a 88% din acțiunile Bloomberg L.P., o companie financiară globală, informațională și de mass media, renumită pentru Terminalul Bloomberg

·         1943 - S-a născut Eric Anderson, compozitor, cântăreţ, chitarist şi muzicuţist american.

·         1945 - S-a născut Vic Briggs, chitarist britanic (Brian Auger & Julie Driscoll, Steampacket, Eric Burdon).

·         1945: Mihai Cantuniari, poet român

·         1945: Hans-Adam al II-lea (Johannes „Hans” Adam Ferdinand Alois Josef Maria Marko d'Aviano Pius von und zu Liechtenstein, n. 14 februarie1945, Zurich), este al 15-lea Principe de Liechtenstein, actualul monarh al Principatului. El poartă, de asemenea, și titlul de Duce de Troppau și Jägerndorf, Conte de Rietberg. 

·         1946: Gregory Hines (n. 14 februarie 1946 - d. 9 august 2003) a fost un actor american, dansator și cântăreț.

·         1946: S-a nascut  in localitatea Dabuleni, Gil Dobrică, solist vocal român.  Popularul interpret de muzica usoara Gil Dobrică a decedat la  17 aprilie 2007, la Craiova. A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues si a avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată „Country roads” („Drumuri de țară” – modificată în „Hai acasă”) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.

·         1946 - S-a născut Doug Simril, chitarist şi pianist american (Steve Miller Band, Boz Scaggs).

·         1946: Marcel Cornis-Pope, critic și teoretician literar român, stabilit din 1983 în SUA

·         1950 - S-a născut Roger Fisher, chitarist american (The Army, Heart).
* 1951: Joseph Kevin Keegan (n. 14 februarie 1951) este un fost jucător englez de fotbal care acum este antrenor.
* 1953: Hans Krankl este un fost jucător de fotbal austriac.
* 1955: Mitsuhisa Taguchi (n. 14 februarie 1955) este un fost fotbalist japonez.
* 1960: Sandu Grecu (n. 14 februarie 1960)^[1] este un actor și regizor din Republica Moldova, președinte al Uniunii Teatrale din Republica Moldova^[2] din anul 2009;^[3] fost ministru al Culturii și Cultelor al Republicii Moldova.

El este fondatorul și directorul Teatrului "Satiricus Ion Luca Caragiale" din Chișinău.^[4]

La data de 25 martie 2014, președintele României, Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria F - "Promovarea culturii"

·         1963 - S–a născut teologul Teodor Baconsky, reprezentant al României la Vatican (1997-2001), ambasador al României în Portugalia (2002-2005), membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Patristice, actualmente consilier prezidenţial şi membru în Consiliul de Conducere al ICR.

După absolvirea facultății a lucrat, în perioada 1986-1989, ca redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biserica Ortodoxă Română.

Imediat după Revoluția din 1989, în timpul retragerii patriarhului Teoctist la Sinaia, a întemeiat la Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, alături de protosinghelul Daniel Ciobotea și arhimandritul Bartolomeu Anania, colegi ai săi de la Institutul de Misiune al BOR, la care au aderat preoții Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloaie, Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, precum și laicii Sorin Dumitrescu și Horia Bernea.

În 1990, Teodor Baconschi a devenit consilier la Ministerul Culturii. În același an a obținut o bursă de studii pentru doctorat din partea guvernului francez, studiind la Universitatea Paris IV Sorbonne, între anii 1990 și 1994, timp în care a obținut diploma de studii aprofundate (DEA) în anul 1991 și apoi doctoratul în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, cu calificativul „magna cum laude” în anul 1994, avându-l ca îndrumător pe profesorul Michel Meslin.

După ce s-a întors în România, a lucrat pentru o perioadă ca Director al Editurii Anastasia (1995-1997). În paralel, a predat ca lector asociat un curs de antropologie religioasă la Facultatea de Filosofie a Universității din București, lucrând și ca redactor-șef la emisiunea “Viața spirituală” de la TVR. În anul 1996, a absolvit studii post-doctorale ca fellow al Colegiului Noua Europă din București.

Președintele Emil Constantinescu l-a trimis în perioada 1997-2001 în funcția de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun. De asemenea, între anii 1999 și 2001, Teodor Baconschi a fost acreditat în Republica San Marino și pe lângă Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta.

A fost rechemat în țară în anul 2001, fiind numit în funcția de director general în Ministerul Afacerilor Externe. În perioada noiembrie 2002–ianuarie 2005, a deținut funcția de Ambasador al României în Portugalia. Pe 21 ianuarie 2005, a fost numit scretar de stat pentru Afaceri Globale în Ministerul Afacerilor Externe.

La data de 11 septembrie 2006, Teodor Baconschi a fost demis din funcția de secretar de stat de către premierul Călin Popescu Tăriceanu ca urmare a politicii de restructurare la nivelul ministerelor. Întrebat de către Agenția Mediafax despre motivele demiterii sale, Baconschi, care nu era înregimentat politic în nici un partid, a răspuns: „A fost decizia primului-ministru de a pune în locul meu un liberal cu carnet de partid.”^[1]

Din 26 octombrie 2006, Teodor Baconschi deține funcția de consilier prezidențial la Departamentul pentru Relația cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă, preluând postul lăsat liber de Claudiu Săftoiu, care fusese numit în funcția de director al SIE.

Pe 2 august 2007, a fost numit de către Președintele României ambasador extraordinar și plenipotențiar în Franța. La data de 4 martie 2008, a fost numit și în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Principatul Andorreiși în Principatul Monaco.^[2]

Între decembrie 2009 și ianuarie 2012 a îndeplinit mandatul de ministru al Afacerilor Externe.

Pe 28 septembrie 2010 a intrat în PD-L, iar pe 13 octombrie al aceluiași an, a lansat Fundația Creștin-Democrată.^[3][4][5]Baconschi a demisonat din Partidul Democrat Liberal, la data de 30 ianuarie 2014, și s-a alăturat proiectului lui Traian Băsescu, Partidul Mișcarea Populară (PMP). Imediat după, Baconschi a declarat că va candida pe listele acestui partid la Europarlamentarele din mai 2014.^[6] Ulterior, a demisionat din PMP^[7] și a decis să părăsească viața politică, reintegrându-se în serviciul diplomatic al României, ca ambasador în Centrala MAE.

* 1963: Alice Barb (Alice Ramona Nagy, n. 14 februarie 1963, Hunedoara, România) este o actriță de teatru și regizoare română.

A studiat pianul la Școala de muzică din Hunedoara (1970-1974) și pianul și canto clasic la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca (1974-1980).

A obținut licența în artele spectacolului la U.N.A.T.C., secția Actorie (1990-1993), clasa Dem Rădulescu, și secția Regie (1993-1997), clasa Cristian Hadjiculea, iar ulterior titlul de master în teatrologie, marketing și management cultural la U.N.A.T.C.

Este director fondator al Companiei Teatrale „Of – Of” din București (1999-2001), director artistic al Asociației Culturale „QUO VADIS ROMÂNIA” (din 2011), director de imagine al Festivalului „Bucureștii lui Caragiale”, ediția I – 2012, director artistic al Centrului Cultural Casa Artelor Sector 3 din București (2013-2017), director fondator al „Colecției Esențial” (din 2016), director general al „Festivalului Mozartissimo” (din 2016), director general al „Festivalului I love Lipatti” (din 2017) și director fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti” a Primăriei Municipiului București.

Ca actriță a jucat pe scenele Teatrului „Valea Jiului” Petroșani (1985-1988), Teatrului „Ion Creangă” (1988-1990), Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” (1991-1993) și Teatrului „Odeon” din București (1993-1994), în piese precum Cocoșelul neascultător, Bolnavul închipuit, David Copperfield, Turandot, Merlin, Visul unei nopți de vară, Cosma (coproducție româno-franceză) ș.a.

Ca regizor artistic a fost angajată la Teatrul de Stat din Oradea, Theatrum Mundi și Teatrul Național din București. A montat peste 40 de spectacole, printre care Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Mutter Courage de Bertolt Brecht, Cabotinul de J. Osborne, Legenda ultimului împărat de V. Nicolau, Anna Karenina de Lev Tolstoi, Cartofi prăjiți cu orice de A. Wesker, Căsătorie în stil olandez de Carlo Goldoni, Soare pentru doi de P. Sauville etc.

Muzeul Național „George Enescu” din București i-a găzduit spectacolul Christine van Beethoven de E. E. Schmitt, iar Teatrul „Luceafărul” din Iași spectacolul Trei povești cu zmei, după Antologia Zmeilor de Mircea Cărtărescu. În 2011 a montat la Opera din Brașov opereta Liliacul și, în același an, Opera Națională din Constanța a invitat-o să regizeze musicalul My Fair Lady.

A fost regizor artistic al Galelor „VIP 2003”, al Galelor „Studentul Anului”, organizate de TVR2 și Sindicatul studenților (2009–2010, 2010–2011), al Galelor Premiilor Consiliului de Cultură al Primăriei Municipiului București, al Galei „Femeia contează”, ediția I – 2011, al Galelor Premiilor Marii Loji Naționale din România și Academiei Române, ediția I – 2011 și ediția II – 2012, precum și al Galei Artelor, ediția I – 2012.

* 1963: Enrico Colantoni (n. 14 februarie 1963) este un actor canadian. Este cunoscut pentru rolul lui Elliot DiMauro în sitcomul Just Shoot Me! și pentru rolul Keith Mars în serialul Veronica Mars. El a avut, de asemenea, roluri în filme precum: The Wrong Guy, Galaxy Quest și A.I. Artificial Intelligence și a apărut ca invitat în Monk, Numb3rs, Stargate SG-1 și Bones.

·         1965: Laurențiu Chiriac, realizator de emisiuni radio și de televiziune, organizator de concerte, jurnalist muzical român

·         1968: Gheorghe Craioveanu, cunoscut și ca Gică Craioveanu (n. 14 februarie 1968 în Hunedoara, este un jucător român de fotbal, retras din activitate. A jucat 11 ani din 18 în Spania, reprezentând trei echipe cu care a adunat 330 de meciuri și 70 de goluri, în primele două eșaloane.

* 1968: Georgeta-Carmen Holban (n. 14 februarie 1968) este un deputatromân, ales în 2016.
* 1970: Simon John Pegg (născut Beckingham; n. 14 februarie 1970)^[1] este un actor, comediant, scenarist, producător și regizor englez. Este binecunoscut pentru rolurile din filmele Shaun of the Dead, Hot Fuzz sau filmul Star Trek din 2009. A colaborat cu precădere cu Nick Frost, Jessica Hynes, Dylan Moran sau Edgar Wright.

Simon Pegg în New York City, iulie 2008

S-a născut în Brockworth, Gloucestershire,^[2][3] ca fiul a lui Gillian Rosemary (născută Smith) și John Henry Beckingham, un muzician de jazz și vânzător de instrumente cu clape.^[4] Părinții săi au divorțat când avea șapte ani și și-a luat numele de Pegg, după ce mama sa s-a recăsătorit.^[5][6]A urmat cursurile multor școli, incluzând Castle Hill, Brockworth Comprehensive,^[7]Școala King din Gloucester^[8] și, mai târziu, Colegiu Stratford-upon-Avon, unde și-a aprofundat cursurile de limba și literatura engleză, precum și cele de actorie.^[9] A studiat actoria la Universitatea din Bristol, iar teza sa de absolvire a fost „O vedere marxistă asupra discursului de cinema din anii '70”.^[6] La Bristol a apărut într-o producție alături de Sarah Kane și David Greig.

În anul 1993 s-a mutat la Londra și a intrat în circuitul de stand-up comedy. În 1995 a făcut un one man show care a fost aplaudat pe scena Festivalului de profil de la Edinburgh și care i-a adus invitația la alte două manifestări de profil, de la Melbourne și Noua Zeelandă. A intrat în atenția mai multor producători de televiziune, apărând ulterior în Asylum, Six Pairs of Pants, Faith in the Future, Big Train și Hippies. În anul 1999 a creat și a semnat scenariul sitcomului Spaced cu Jessica Stevenson transmis de Channel 4.

·         1971 - S-a născut baschetbalistul Gheorghe Mureşan. Recordul său pentru naţionala României este de 42 de puncte, reuşite într-un meci cu Suedia, în noiembrie 1992. În 1993 a pătruns în liga profesionistă nord-americană (NBA), evoluând cinci sezoane pentru Washington Bullets (1993-1998) şi două pentru New Jersey Nets (1998-2000).

* 1974: Philippe Léonard (n. 14 februarie 1974, Liège, Belgia) este un fost fotbalistbelgian care a evoluat la echipa Rapid București pe postul de fundaș. Este și un fost component al echipei naționale de fotbal a Belgiei.
* 1974: Garik Iurevici Martirosian (armeană Գարիկ Յուրիի Մարտիրոսյան, rusă Га́рик Ю́рьевич Мартирося́н; n. 14 februarie 1974, Erevan) este un umorist și prezentator de televiziune aremean și rus, co-producător, regizor artistic și „rezident” Comedy Club („TNT”), producatorul proiectelor de televiziune Comedy Club, cum ar fi „Rusia noastră” („TNT”) și „Smeh bez pravil” („ТNТ”). A condus proiectul „Minuta slavî” de la Pervîi Kanal (sezonul 1 și 2).
* 1974: Valentina Vezzali (n. 14 februarie 1974, Jesi, Italia) este o scrimerăitaliană specializată pe floretă. Este triplă campioană olimpică, sextuplă campioană mondială și cvintuplă campioană europeană, tot la individual. Cu echipa Italiei are și în palmares două titluri olimpice, unsprezece titluri mondiale și opt titluri europene.
* 1976: Patriciu Achimaș-Cadariu (n. 14 februarie 1976) este un medic român, specializat în obstetrică-ginecologie, fost ministru al sănătății în guvernul Dacian Cioloș. Este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și doctor în științe medicale. Din februarie 2012 până la data confirmării ca ministru, a fost managerul Institutul Oncologic „Prof.Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.

Perioada în care a fost ministru al sănătății a fost una deosebit de dificilă. O epidemie de sindrom hemolitic-uremic izbucnită în februarie 2016^[2] a cauzat moartea mai multor copii, în special din zona județului Argeș alții fiind internați pentru câteva săptămâni la terapie intensivă. Cauza probabilă a acestei epidemii a fost infectarea cu Escherichia coli în urma unor produse lactate contaminate.^[3] Ultimul pacient a fost externat în luna aprilie 2016.^[4]

În paralel, sistemul sanitar administrat de Cadariu a încercat să răspundă la urmările incendiului din clubul Colectiv. Mai mulți răniți au fost transferați în spitale din alte țări europene și din Israel, în baza unor recomandări din partea medicilor specialiști.^[5] În final ministrul a constatat că rata de supraviețuire în acest caz a fost una apropiată de media la nivel european.^[6] Un aspect care a ieșit la iveală în urma incendiului a fost capacitatea redusă a spitalelor din București de a trata marii arși. Spitalul de Urgență Floreasca, de exemplu, nu avea încă secția de arși funcțională, deși se investiseră 9 milioane de euro în echiparea ei.^[7] În aprilie 2016, după ce administrația spitalului a anunțat într-un eveniment de presă că secția de arși este deschisă, ministrul Cadariu a venit la spital într-o inspecție și, constatând că în realitate nici în acest moment echipamentele nu erau funcționale, l-a demis pe directorul spitalului.^[8]

O investigație jurnalistică realizată de Gazeta Sporturilor a relevat în primăvara lui 2016 că mai mulți dintre cei care au murit în spitale după incendiul din Colectiv au murit din cauza infecțiilor nosocomiale și că acestea au fost cauzate de diluarea dezinfectanților folosiți în spitale, indicând drept principal vinovat furnizorul Hexi Pharma.^[9] Ministrul a ordonat verificări privind compoziția acestora,^[10] și a anunțat după o săptămână că 4,25% din 3500 de probe recoltate au fost neconforme.^[11] Parchetul General a declanșat o anchetă penală, începând audierile cu patronul firmei Hexi Pharma.^[12]Deși cifrele avansate de Cadariu privind incidența probelor neconforme păreau la o primă vedere mici, presa a arătat că numărul spitalelor în care s-au găsit asemenea probe este foarte mare, procentul lor fiind de 20%, și că printre ele se numără multe spitale de elită.^[13] Criticat pentru că a evitat să ofere această informație, Cadariu s-a apărat afirmând că acel rezultat este clasificat în contextul anchetei penale, dar Parchetul a infirmat.^[14]

După intervenția primului ministru, Cadariu a acuzat probleme de abordare și a demisionat

* 1977: Cadel Lee Evans (n. 14 februarie 1977) este un ciclist australian membru al echipei UCI BMC Racing Team. A câștigat Turul Franței în 2011 (cu echipa BMC Racing Team). Este primul australian, care a câștigat Turul Franței și cel mai bătrân câștigător de după al doilea război mondial.

* 1979: Yuichiro Nagai (n. 14 februarie 1979) este un fotbalist japonez.

* 1980: Volodîmîr Volodîmîrovici Lukașenko (în ucraineană Володимир Володимирович Лукашенко, n. 14 februarie 1980, Kiev) este un fost scrimer ucrainean specializat pe sabie, campion mondial în 2003 și vicecampion european în 2006.

* 1983: Sada Jacobson (n. 14 februarie 1983, Rochester, Minnesota) este o scrimeră americană specializată pe sabie. Este dublă campioană mondială pe echipă în 2000 și în 2005.

* 1983: Bacary Sagna (n. 14 februarie 1983, în Sens) este un fotbalist francez liber de contract care evoluează la echipa națională de fotbal a Franței pe postul de fundaș.

* 1985: Havana Brown, pe numele său real Angelique Meunier (n. 14 februarie 1985)^[1] este o cântăreață, DJ și dansatoare australiană. În 2008, Havana a semnat ca DJ cu casa de discuri Island Records Australia, și a început să lanseze seria sa de albume compilație Crave, care constă din remixuri ale cântecelor altor artiști.^[2] După asta Havana Brown a avut o serie de turnee alături de artiști cu renume internațional, printre care Britney Spears, Rihanna, Pussycat Dolls, Chris Brown și Enrique Iglesias.^[3]

Havana a debutat ca cântăreață în 2011, cu single-ul "We Run the Night", care s-a clasat pe locul 5 în topul australian ARIA Singles Chart și a fost certificat cu triplă-platină de către ARIA. Single-ul i-a adus Havanei două nominalizări la premiul ARIA Music Award, la categoriile ”Breakthrough Artist Single” și ”Highest Selling Single”. Ca urmare acestui succes, Brown a semnat un contract cu casa de discuri 2101 Records a producătorului american RedOne, afiliată la Universal Republic.^[4] Un remix la "We Run the Night", împreună cu rapperul american Pitbull, a fost produs de RedOne și lansat în Statele Unite. Hitul a atins poziția #1 în topul Hot Dance Club Songs și poziția #26 în Billboard Hot 100. Remixul a fost inclus pe primul EP al Havanei Brown, When the Lights Go Out, care a fost lansat în iulie 2012.

* 1985: Philippe Sylvain Senderos (n. 14 februarie 1985) este un fotbalist elvețian care evoluează la Houston Dynamo și la echipa națională de fotbal a Elveției.

* 1986: Tiffany Thornton (născută pe 14 februarie 1986 în College Station, Texas)^[1] este o actriță americană și cântăreață cunoscută pentru rolul său ca Tawni Hart din Serialul Original Disney, "Sonny și steluța ei norocoasă"

* 1987: Iulia Saviceva (în rusă Ю́лия Станисла́вовна Са́вичева; n. 14 februarie 1987) este o cântăreață rusă. Ea a reprezentat Rusia la Eurovision 2004 și s-a clasat pe locul 11.

* 1987: Steven Thicot (n. 14 februarie 1987, Montreuil, Franța) este un fotbalistfrancez care evoluează la clubul Belenenses pe postul de fundaș.

* 1988: Blandine Dancette (n. 14 februarie 1988, în Firminy)^[3] este o handbalistăfranceză care joacă pentru clubul Nantes Handball^[4] și echipa națională a Franței^[5].

* 1988: Ángel Fabián Di María Hernández (n. 14 februarie 1988, Rosario, Argentina) este un jucător de fotbal argentinian care evoluează la clubul francez PSG și la echipa națională de fotbal a Argentinei, pe postul de mijlocaș ofensiv sau extrem.

* 1989: Tamara Tilinger (n. 14 februarie 1989, în Székesfehérvár)^[1] este o handbalistă maghiară care joacă pentru Fehérvár KC pe postul de coordonator.

* 1990: Tamara Bokarić (n. 14 februarie 1990, în Derventa)^[1] este o handbalistă din Bosnia și Herțegovina care joacă pentru clubul românesc CSU Danubius Galați pe postul de pivot.

* 1992: Christian Dannemann Eriksen (n. 14 februarie 1992) este un fotbalist danez care evoluează la clubul Tottenham Hotspur

* 1992: Alfred Thomas "Freddie" Highmore^[1] (n. 14 februarie 1992), cunoscut mai bine sub numele de scenă Freddie Highmore, este un actor englez. Și-a început cariera de foarte tânăr în 1999 interpretând diverse roluri în producții britanice de televiziune. În 2005, la vârsta de 12 ani a avut un rol principal in filmul Charlie and The Chocolate Factory. A mai avut jucat și în filmele The Golden Compass, The Spiderwick Chronicles și Finding Neverland.

* 1996: Lucas François Bernard Hernández (n. 14 februarie 1996,^[3] Marsilia, Franța) este un fotbalist francez care evoluează la clubul Atlético Madrid pe postul de fundaș stânga

* 1997: Breel-Donald Embolo (nr. Yaoundé, Mfoundi, Camerun; 14 februarie din anul 1997), cunoscut pur și simplu ca Breel Embolo, este un fotbalistsuizocamerunés care evoluează ca atacant la FC Schalke 04 din Bundesligadin Germania.

* 1999: Antonina Skorobogatcenko (în rusă Антонина Скоробогатченко, născută 14 februarie 1999, în Volgograd)^[2] este o handbalistă din Rusia care joacă pentru secțiile de senioare și de tineret a clubului Dinamo-Sinara

Decese

·         269 – Moare decapitat,  dupa ce a fost torturat, Sfantul Valentin. Valentin fost episcop în Interamna (azi:Terni, Italia) si  a fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui. Potrivit legendei el ar fi cununat păgâni cu creștini, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui, vindeca bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). In inchisoare, el se imprieteneste cu fiica temnicerului si o convinge sa creada in Dumnezeu. In ziua executiei sale–14 feb. 269, Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care nu o semneaza. In 496, Papa Gelasius schimba data sarbatorii pagane a dragostei Lupercalia, de la 15 la 14 februarie. Biserica intelegea ca nu este nimic rau in a sarbatori dragostea si combatea doar credintele pagane, care aduceau o insulta la adresa divinitatii. Lupercalia s-a sarbatorit in continuare, dar aceasta a ramas marcata ca ziua Sf.Valentin. Astfel, Valentin a inceput sa fie cunoscut ca fiind protectorul indragostitilor. Cand avea loc Lupercalia, sarbatoarea pagana, se obisnuia sa se scrie numele tuturor fetelor nemaritate, care apoi se introduceau intr-o cutie. Fiecare barbat extragea cate un astfel de biletel, iar fata aleasa devenea iubita lui pentru un an intreg. O practica similara a prins contur incepand cu secolul al 14-lea. In ziua de 14 februarie fiecare baiat alegea o fata care-i devenea iubita pentru o zi.  Aceasta se facea pentru a corespunde cu credinta ca imperecherea pasarilor (simbolul primaverii) are loc de ziua Sf. Valentin. In Europa occidentala si S.U.A., pe 14 februarie este sarbatorita ziua sfantului Valentin, zi a iubirii si a darurilor. In ultimele decenii aceasta sarbatoare s-a raspandit si in tari necatolice sau neprotestante din intreaga lume, inclusiv in Romania al carei popor are din vechime  propria sa sarbatoare a iubirii – Dragobetele.

·         1117: Bertrade de Montfort, soția regelui Filip I al Franței (n. 1070)

·         1318: Margareta a Franței (c. 1279^[1] – 14 februarie 1318^[1]), fiică a regelui Filip al III-lea al Franței și a Mariei de Brabant, a fost regină consort a Angliei ca a doua soție a regelui Eduard I. Tatăl ei a murit când ea avea numai trei ani și a crescut sub supravegherea mamei ei și a Ioanei I de Navara, soția fratelui ei vitreg, regele Filip al IV-lea al Franței

·         1400 – A murit regele Angliei  Richard al II-lea (n. 6 ianuarie 1367). A domnit din anul 1377  până când a fost deposedat de coroană în 1399. Este faimos pentru rolul său esențial în rezolvarea Revoltei țărănești din 1381 și pentru delictele sale ca rege, lucru ce a condus atât la demisia sa forțată cât și la război civil. A murit, cel mai probabil de foame, în Castelul Pontefract unde era inchis la ordinul lui Henry Bolinbroke.

·         1549: Il Sodoma (nume real Giovanni Antonio Brazzi), pictor renascentist italian (n. 1415)

·         1714: Maria Louisa de Savoia, regină consort a Spaniei (n. 1688)

·         1779: James Cook (n. 7 noiembrie 1728 - d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală. Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii, precum și prima circumnavigare a Noii Zeelande.

Cook s-a alăturat flotei comerciale britanice ca adolescent și s-a alăturat Marinei Regale în 1755. A luat parte la Războiul de șapte ani și a explorat și cartografiat cea mai mare parte a intrării în Râul Sfântul Laurențiu în timpul asediului orașului Quebec. Acest lucru a atras atenția Amiralității și Royal Society. Acest lucru a venit într-un moment crucial atât al carierei lui Cook cât și al explorărilor maritime britanice, ceea ce a condus la sarcina de comandant al navei HMS Endeavour în 1766 în prima din cele trei expediții în Pacific.

În acele călătorii Cook a navigat mii de kilometri în mari zone necartografiate ale Globului. A cartografiat teritorii din Noua Zeelandă până în Hawaii în cel mai mare detaliu și la o scară ce nu a mai fost atinsă până atunci. În timpul acestor călătorii de descoperire a explorat și numit teritorii și a cartografiat insule și zone de coastă pentru prima dată pe hărțile europene. A demonstrat calități de marinar, aptitudini de explorator și cartograf, curaj fizic și capacitatea de a-și conduce oamenii în condiții vitrege.

Cook a fost ucis în Hawaii în timpul unei altercații cu băștinașii în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în 1779. A lăsat în urmă o moștenire de cunoștințe științifice și geografice ce au influențat succesorii săi inclusiv în secolul al XX-lea iar numeroase memoriale i-au fost dedicate în toată lumea.

* 1820: Charles Ferdinand d'Artois, Duce de Berry (Charles Ferdinand d'Artois, fils de France, duc de Berry; 24 ianuarie 1778 – 14 februarie1820) a fost fiul cel mic al regelui Carol al X-lea al Franței și a soției lui, Prințesa Maria Theresa de Savoia.

·         1821: Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureș — d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog și scriitor român transilvănean, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene.

A fost fiul protopopului român unit Gheorghe Maior, originar din Diciosânmartin (azi Târnăveni). Și-a efectuat studiile primare la Căpușu de Câmpie, unde se stabilise tatăl său, devenit protopop de Iclod (Mureș). După studii la Colegiul Reformat din Târgu Mureș (1769-1772) și la Blaj (1771-1774) a urmat studiul filosofiei și teologiei la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma (1774-1779), apoi a făcut studii de drept la Universitatea din Viena (1779-1780).

Devine profesor de logică, metafizică și dreptul firii la gimnaziul din Blaj(între 1780 - 1785), preot în Reghin-sat și protopop al Gurghiului (între 1785 - 1809), „crăiesc revizor” (revizor crăiesc) și corector al cărților românești care se tipăreau la Buda (1809 - 1821).

A fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând – alături de alți reprezentanți ai Școlii Ardelene - la redactarea celebrei declarații de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum.

În lucrarea Procanon a exprimat unele poziții anticuriale, pe fondul conflictului său cu episcopul Ioan Bob. Aceste poziții au fost prezentate în mod diacronic în timpul perioadei comuniste ca fiind îndreptate împotriva dogmei primatului papal, deși această dogmă a fost adoptată de-abia în anul 1870.

A publicat o serie de lucrări teologice, istorice, filologice, predici; a tradus și prelucrat lucrări cu caracter economic. În lucrările sale istorice a combătut opiniile lui Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder, Johann Christian von Engel și Jernej Kopitar, care contestau romanitatea și continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii.

* 1830: Louisa Augusta de Hesse-Darmstadt (30 ianuarie 1757, Berlin - 14 februarie 1830) a fost prințesă germană. A fost fiica lui Ludovic al IX-lea, Landgrav de Hesse-Darmstadt. La 3 octombrie 1775 s-a căsătorit cu Ducele (mai târziu Marele Duce) Karl August de Saxa-Weimar-Eisenach.

Louise de Hesse-Darmstadt

Prințesa s-a născut la 30 ianuarie 1757 în capitala Prusiei a lui Frederic cel Mare, Berlin, unde părinții ei s-au stabilit în timpul Războiului de Șapte Ani. Tatăl ei, Ludovic al IX-lea a accedat la conducerea landgrafului în 1768 și era la momentul nașterii ei general al armatei prusace.

Adesea el era departe de copiii lui și astfel, educația prințesei a stat în mâinile mamei ei, Caroline. Caroline a educat-o pe Louise în tradiția protestantă evanghelică și ea a devenit interesată de literatură și muzică.

Fiind cea mai mică fiică, cu opt frați, a fost important ca educația Louisei să îmbunătățească perspectivele ei de căsătorie. Din moment ce Ludovic al IX-lea a arătat puțin interes copiilor săi, căsătoria Louisei a devenit, de asemenea, o problemă de rezolvat de mama ei, cunoscută sub numele de "Marea Landgräfin" și von Zweibrücken datorită faptului că era expertă în politica internațională dinastică a Europei.

În 1773 Louise a călătorit împreuna cu mama și surorile ei Amalie și Wilhelmine la Beschau apoi la curtea rusă de la St Petersburg. Țarina Ecaterina a II-a a decis că Louise era nepotrivită ca soție pentru viitorul țar Pavel preferând-o pe sora ei, Wilhemine. Acest refuz și relația ei cu viitorul ei cumnat Pavel, au format-o pe Louise, transformând-o într-o figură cu o influență persistentă în statul rus.

La vârsta de 18 ani Louise s-a logodit cu tânărul cavaler Karl August de Sachsen-Weimar. Căsătoria a avut loc la 3 octombrie 1775 și a fost în întregime în scop dinastic (surorile ei s-au căsătorit cu moștenitorii Prusiei și Rusiei) ducând la consolidarea ducatul de Saxa-Weimar în cadrul Sfântului Imperiu Roman.

Trei dintre copiii Louisei: Karl Frederic, viitorul Mare Duce, Carolina Luise și Bernhard.

Tânăra Louise s-a remarcat prin delicatețe și timiditate devenite handicap la o curte dominată de soacra ei, Ana Amalia. Goethe care era poetul curții și ministru pentru soțul ei (și companion în aventurile extraconjugale) a fost mișcat de farmecul ei, de inima nobilă și de ochii ei "de culoarea albăstrelelor", și i-a dedicat versurile:

“

J'en sais une, mince comme lys/ Dont la fierté n'est qu'innocence./ Nul - pas même Salomon -n'en vit de pareille.

”

În 1779 a născut o prințesă care a murit la vârsta de cinci ani și toți ceilalți copii au murit după numai câteva zile de la naștere. În același timp, soțul ei avea o relație de mulți ani cu actrița Karoline Jagemann, cu care avea trei copii.

Louise a născut un moștenitor în 1783, pe Karl Frederic, care mai târziu s-a căsătorit cu Marea Ducesă Maria Pavlovna (sora Țarului Alexandru I al Rusiei) iar fiica lor, Augusta de Saxa-Weimar, s-a căsătorit cu Prințul Wilhelm al Prusiei și a devenit prima împărăteasă a Germaniei.

Louise a avut marele ei moment în octombrie 1806. În ciuda experienței puține în Weimar, ea a avut o mare influență în cercurile literare. Bătălia de la Jena(14 octombrie) a dus la înfrângerea forțelor prusaco-saxone și a precipitat căderea Sfântului Imperiu Roman. Curând după bătălie, trupele franceze au înaintat în Weimar. Ceilalți membri ai familiei, fie au fugit fie luptau armata prusacă, însă Louise a rămas în Weimar ca mamă și protectoare a națiunii. La două zile după bătălie ea a intrat în conflict cu însuși Napoleon.

Inspirată de exemplul reginei Louise a Prusiei ea a reușit ca Weimar să fie jefuit mai ușor în comparație cu orașul Jena. Ducatul Saxa-Weimar-Eisenach a supraviețuit epocii napoleoniene. În 1815, politica ei în timpul războiului a asigurat ca la Congresul de la Viena, micul ducat nu numai că și-a păstrat teritoriul dar a devenit mare ducat.

Marea ducesă Louise a murit la 14 februarie 1830 la vârsta de 73 de ani.

Louise și Karl August au avut șapte copii:

• Louise Auguste Amalie (1779–1784)
• o fiică (n./d. 1781)
• Karl Frederic (1783–1853)
• un fiu (n./d. 1785)
• Caroline Louise (1786–1816) - căsătorită cu Frederic Louis de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819)
• un fiu (n./d. 1789)
• Bernhard (1792–1862)

* 1886: Franz Friedrich Fronius (n. 9 ianuarie 1829, Nadeș, comitatul Târnava, Principatul Transilvaniei - d. 14 februarie 1886, Agnita, Ungaria, în cadrul statului dualist Austro-Ungaria)^[4] a fost un profesor, biolog și etnolog sasdin Transilvania.
A urmat gimnaziul la Sighișoara. Începând cu anul 1847 a studiat teologia evanghelică și științele naturii la Universitatea din Leipzig. Între 1850-1859 a activat ca profesor de științele naturii în Sighișoara. Franz Friedrich Fronius s-a dedicat în special studiului botanicii, a studiat flora din Sighișoara și a făcut expediții în Carpații Orientali și Meridionali pentru întregirea colecției sale. Rezultatele expedițiilor sale au fost cuprinse în lucrarea sa intitulată Dezbateri și comunicări a Uniunii Transilvănene pentru Științele naturii din Sibiu.

Din anul 1855 până în 1858 a făcut observații fenologice ale florei și faunei sighișorene. Una dintre cele mai importante lucrări ale sale din domeniul botanicii a apărut în anul 1858 și se intitulează "Flora din Sighișoara".

Din anul 1859 a fost numit preot la Archita din actualul județ Mureș (Arkeden). Aici a redactat o monografie a localității și a publicat lucrări etnografice despre datinile, obiceiurile și credințele țăranilor transilvăneni din acea localitate. Toate acestea au fost adunate în tratatul Bilder aus dem sächsischen Bauernleben in Siebenbürgen. Ein Beitrag zur deutschen Culturgeschichte^[5] (Imagini din viața țărănească a sașilor. O contribuție la istoria culturii germane) care a apărut la Viena în 1879.

S-au păstrat și scrisorile sale, care au un conținut politic și sunt pline de umor, încât ar putea fi numite Litterae obscurorem virorum.

În anul 1868 a fost numit preot în Agnita, unde, pentru început, a finalizat construcția deja începută a școlii, după care a amenajat o grădină școlară exemplară.

La 1881 a publicat un tratat despre flora carpatină. În total a publicat 33 de lucrări.

Fronius Franz Friedrich a fost membru al Comitetului VSL și al Uniunii Agricole Transilvănene, precum și membru al Uniunii Transilvănene pentru științele naturii din Sibiu.

Casa în care a locuit, cunoscută astăzi sub denumirea de Casa Fronius^[6], din municipiul Sighișoara, Str. Școlii 13, este un monument din sec. XVII-XVII și se află înscrisă la nr. 881 / MS-II-m-A-15987 din Lista monumentelor istorice, din Județul Mureș, din 2004. ^[7] Este una dintre puținele case din oraș care au supraviețuit incendiului devastator din 1676.

În anul 2008, Casa Fronius ^[8] a fost transformată din monument într-o pensiune de cinci stele, care păstrează aceeași atmosferă săsească transilvăneană.

Pictura murală interioară și exterioară și stucaturile policrome de la „Casa Fronius” au fost recuperate și restaurate de restauratorul Romeo Gheorghiță și colectivul său. Pentru această activitate, ministrul culturii și cultelor a emis Ordinul nr. 2166/21.03.2008 prin care restauratorului i s-a acordat Premiul Național anual al Ministerului Culturii și Cultelor pentru Patrimoniul Cultural Național pentru anul 2007, categoria „Restaurarea monumentelor istorice

* 1903: Elisabeta Franziska Maria, Arhiducesă de Austria, Prințesă a Ungariei și Boemiei (17 ianuarie 1831 - 14 februarie 1903), a fost fiica Arhiducelui Joseph, Palatin al Ungariei (1776–1847) și a celei de-a treia soții, Maria Dorothea de Württemberg (1797–1855).

Arhiducesa Elisabeta Franziska

S-a căsătorit la 4 octombrie 1847 la Viena cu Arhiducele Ferdinand Karl Viktor de Austria-Este (1821–1849). El era al doilea fiu al Ducelui de Modena, Francisc al IV-lea și a Mariei Beatrice de Savoia. Elisabeta Franziska și Ferdinand Karl Viktor au avut o fiică, Arhiducesa Maria Theresia de Austria-Este (1849–1919), care s-a căsătorit cu regele Ludwig al III-lea al Bavariei.

A doua ei căsătorie a avut loc la 18 aprilie 1854 la Viena, cu vărul ei primar, Arhiducele Karl Ferdinand de Austria (1818–1874), al doilea fiu al Arhiducelui Karl, Duce de Teschen și a Prințesei Henrietta de Nassau-Weilburg. Elisabeta Franziska și Karl Ferdinand au avut șase copii:

• Arhiducele Franz Joseph de Austria (1855–1855)
• Arhiducele Friedrich de Austria, Duce de Teschen (1856–1936)
• Arhiducesa Maria Christina de Austria (1858–1929), soția regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei
• Arhiducele Charles Stephen de Austria (1860–1933)
• Arhiducele Eugen de Austria (1863–1954)
• Arhiducesa Maria Eleonora de Austria (1864–1864)

Elisabeta a murit de pneumonie în palatul fiilor ei, Albertina din Viena. A fost înmormântată la Baden bei Wien unde o stradă a fost numită după ea.

·         1926 - A murit Radu Rosetti, istoric, memorialist şi prozator (n.1853).

·         1927: George Cosmovici, compozitor român (n. 1859)

·         1927 - A murit Constantin Mille, ziarist şi scriitor.

* 1943: David Hilbert (n. 23 ianuarie 1862, Königsberg, Prusia, acum Kaliningrad, Rusia – d. 14 februarie 1943 în Göttingen) a fost un matematician german, care a avut contribuții esențiale la matematica și fizica secolului al 20-lea. Pe mormântul său este gravată maxima sa: Wir müssen wissen. Wir werden wissen. (Trebuie să știm. Vom ști.)

În 1897 a introdus termenul de inel

·         1947 - A murit Ioan Iancu Botez, istoric literar şi eseist (n.20.03.1872).

·         1957: Sacha Guitry, actor și regizor de teatru și cinema (n. 1885)

·         1970: Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni - d. 14 februarie1970, București) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.

Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.

Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea Orașul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția... Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”^[1]

La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.

În urma succesului obținut la public, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. La Cernăuți, Grigore Vasiliu cucerește simpatia publicului, fiind remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. Dramaturgul și omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa „Amanetul” de Holberg.

Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite.^[2]Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban, coleg de Conservator. Mai târziu s-a mutat la Conservatorul din București.

În anul 1933, Grigore Vasiliu, student pe atunci la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a fost adus la București, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel. Acest teatru își ținea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București; teatrul fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu și avea să-și continue activitatea până în anul 1940.

Printre piesele cele mai importante în care a jucat se numără: Vârcolacul, Micul Weber de Arnold si Bach, Otto Elefantul de Arnold și Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt și Jean Bever, Prostul din baie de Ernest Fiese și Karl Fellman, Corabia lui Noe, Așternutul de mătase de A. Birabeau și G. Dolley, Părintele cățeilor de Glinger și Taussig, Împăratul de Luigi Bonelli etc.

Din această perioadă își trage și porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, erou principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.

Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.

Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.

În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat și azi), apoi în Doamna de la etajul II (1937) (în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care ni-l prezintă). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din piesa sa Omul cu mârțoaga.

A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci, dar nu a avut copii.

Filmografie:

• Bing-Bang (1934)
• Doamna de la etajul II (1937)
• Viața învinge (1951)
• Arendașul Român (1952)
• Lanțul slăbiciunilor (1952)
• Vizită (1952)
• O scrisoare pierdută (1953) - Brânzovenescu
• Directorul nostru (1955)
• Două lozuri (1957) - Lefter Popescu
• Doi vecini (1958)
• D-ale carnavalului (1958) - Crăcănel
• Băieții noștri (1959)
• Telegrame (1959) - Costăchel Gudurău
• Aproape de soare (1960)
• Bădăranii (1960) - jupân Canciano
• Drum nou (1961)
• Post Restant (1961)
• Doi băieți ca pâinea caldă (1962)
• Pași spre lună (1963)
• Lumina de iulie (1963)
• Mofturi 1900 (1963)
• Titanic vals (1964) - Spirache Necșulescu
• Les fêtes galantes (Serbările galante) (1965)
• Steaua fără nume (1965)
• Corigența domnului profesor (1966)

·         1975: Sir Julian Huxley, biolog și filosof englez; primul director general al UNESCO (1946-1948) (n. 1887)

·         1976 – A murit  sculptorul român Oscar Han. Oscar Han (n. 3 decembrie 1891, București), a fost un  sculptor român, al carui tată era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea.  A  studiat la Academia de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea (sculptura) și cu Frederic Storck (desenul). Debutul său ca sculptor s-a produs foarte devreme, la nici 20 de ani. A fost membru al „Grupului celor patru”, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Francisc Șirato. În anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști, pictori și sculptori trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română. Printre lucrarile sale de seama se numara statuia regelui Carol I al României, amplasată în curtea Castelului Peleș din Sinaia, Statuia lui Mihail Kogălniceanu din București, ridicată în 1936 Piața Mihail Kogălniceanu, Statuia lui Constantin Brâncoveanu din București, realizată din bronz  în 1939, in curtea bisericii Sf. Gheoghe-Nou din București, unde este înmormântat domnitorul, monumentul lui Mircea cel Bătrân din Turnu-Măgurele,  executat  după portretul domnitorului din ctitoria sa, mănăstirea Cozia , statuia compozitorului George Enescu din Buzău (Parcul „Tineretului”), statuia lui Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia, inaugurată în 1968 în fața palatului princiar din Alba Iulia, cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România, statuia lui Vasile Lupu, amplasată în Orhei, Republica Moldova, este realizată din bronz și îl reprezintă pe domnitor în odăjdii voievodale, ținând în mâna dreaptă o gramotă domnească. Monumentul a fost inaugurat în anul 1937 și a fost mutat de mai multe ori (în 1940 la Iași, în 1944 la Craiova), pentru a-l feri de trupele sovietice

·         1979- Ambasadorul american la Kabul este rapit si ucis de afgani. Adolph Dubs, ambasador al Statelor Unite în Afganistan, la Kabul a fost răpit de terorişti şiiit şi ucis într-un schimb de focuri între poliţie şi răpitori.

·         1981:  Vasile Maciu, istoric român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1904)

* 1985: Mugur Iulian Călinescu (n. 28 mai 1965, Botoșani? – d. 14 februarie1985, Botoșani) a fost un elev la Liceul „A.T. Laurian” din Botoșani, cunoscut pentru acțiunile sale de protest împotriva regimului comunistdin România. A fost declarat post-mortem, luptător împotriva regimului totalitar

La 16 ani, elev în clasa a XI-a, în noaptea din 12 spre 13 septembrie 1981 a scris pe peretele Comitetului Județean PCR Botoșani cu cretă albastră o serie de manifeste anticomuniste.

„Cetățeni! Trebuie să fim conștienți de rolul nostru în societate și să spunem un nu hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi”

„În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală, au sindicate libere «Solidaritatea» și «Solidaritatea rurală». Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile chiar dacă au aceleași probleme alimentare ca și noi”

„Nu mai putem accepta mizeriile și nedreptățile din țara asta”

„Cetățeni! Țara noastră are o situație economică grea. Datoriile externe au atins 10.000.000.000 dolari, în timp ce în presă plouă cu «petale roz»”; „Vrem democrație”.”

 Un număr mare de informatori ai Securității au mers pe urmele tânărului opozant. Este surprins în timp ce scria pe un perete "Jos comunismul", este arestat și supus la anchete îndelungate.

Persecuțiile exagerate ale Securității au avut efect dramatic asupra sa. Este marginalizat de societate (la fel ca și mama sa), iar la scurt timp, în 1983, este diagnosticat cu leucemie. Există opinii care susțin că îmbolnăvirea s-ar datora faptului că a fost otrăvit (sau iradiat) în timpul anchetelor

·         1992- A murit Slemon Roy, omul care a impiedicat izbucnirea unui razboi nuclear. Roy Slemon este un canadian, care a împiedicat izbucnirea unui război nuclear între SUA şi URSS. A murit în Colorado Springs, la vârsta de 87 de ani. A fost ofiterul cel mai înalt in rang aflat in functie la sediul central al NORAD din Colorado, in data de 5 octombrie 1960, când radarele de supraveghere au indicat faptul că URSS a lansat un atac cu rachete asupra Statele Unite ale Americii. El nu a intrat in panică si a interzis represaliile imediate. Mai târziu s-a  stabilit faptul că echipamentele de monitorizare au inregistrat de fapt reflecţii ale Lunii.
* 2002: Domènec Balmanya i Perera (n. 29 decembrie 1914, Girona - d. 14 februarie 2002) a fost un jucător și antrenor de fotbal spaniol. A jucat pentru echipa FC Barcelona, iar apoi a antrenat-o.
* 2002: Nándor Hidegkuti (n. 3 martie 1922 la Budapesta – d. 14 februarie2002 la Budapesta) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal maghiar

·         2003: Dolly, primul animal clonat (n. 1996)

·         2005- Este asasinat liderul opozitiei libaneze Rafik Hariri. In aceasta zi, la ora 12:11,o bombă ucide, împreună cu alte zeci de oameni şi facand sute de răniţi printre  trecători  în Beirut, pe liderul opozitiei libaneze, Rafiq al-Hariri. Rafiq al-Hariri s-a nascut la 1 noiembrie 1944 la Saida si a fost  un om de afaceri şi politician în Liban ,un mare lider al opoziţiei, care intenţia a unificat opoziţia parlamentară si care avea cele mai mari sanse la viitoarele alegeri parlamentare care urmau sa aiba loc în 2005. Serviciile secrete siriene au fost imediat acuzate de către opoziţie şi de populaţie.

·         2015: Michele Ferrero (n. 26 aprilie 1925, Dogliani, Italia^[1], d. 14 februarie2015, Monaco^[4]) a fost un om de afaceri italian, proprietarul fabricii eponime de ciocolată Ferrero SpA, una din cele mai mari din Europa, cu vânzări estimate în 2012 de peste 19 miliarde de dolari.

Conform Forbes, Michele Ferrero a fost cel mai bogat om din Italia, cu o avere personală de 26 miliarde $,^[3] depășindu-l pe Silvio Berlusconi în martie 2008. În mai 2014, The Bloomberg Billionaires Index l-a clasat pe Ferrero pe locul 20 în topul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere netă estimată la 26 miliarde $.^[5]

Fiul său deține în prezent brandurile Nutella, Mon Chéri, Kinder Chocolate, Ferrero Rocher, Tic Tacs și Kinder Eggs.

Din 1997 fii săi Giovanni Ferrero și Pietro Ferrero conduc compania.^[6][7]Pietro a decedat pe 18 aprilie 2011, într-un accident în Africa de Sud

·         2015: Louis Jourdan (născut Louis Robert Gendre; n. 19 iunie 1921 – d. 14 februarie 2015) a fost un actor francez de film

Sărbători

·        * În calendarul ortodox: Sf Cuv Auxentie, Maron și Avraam; Zi aliturgică; Dezlegare la lapte, brânză, ouă și pește

• În calendarul romano-catolic: Ss. Ciril, călugăr și Metodiu, episcop, patroni ai Europei. Sfântul Chiril (Ciril) (n. 826, Salonic – d. 14 februarie 869, Roma) a fost călugăr și misionar de origine grecească. Sfântul Chiril s-a născut la Salonic, a făcut studii temeinice la Constantinopol. Împreună cu fratele său, Sfântul Metodie, s-a dus în Moravia pentru a propovădui credința. Împreună au editat textele liturgice în limba slavonă, scrise în alfabetul care mai tîrziu a fost numit «chirilic». Introducerea limbii slavone în cult a întâmpinat rezistență din partea episcopilor apuseni, dar Papa Adrian al II-lea a intervenit în favoarea lui Chiril și a lui Metodie. Fiind chemați la Roma, Sfântul Chiril a murit acolo la 14 februarie 869, iar Sfântul Metodie a fost sfințit episcop, apoi s-a dus în Panonia pe care a evanghelizat-o cu neobosită râvnă. Sfântul Metodie a avut mult de suferit din partea dușmanilor, dar a fost sprijinit de pontifii romani. Pentru a onora personalitățile lui Chiril și Metodie, asteroidul descoperit pe 9 august 1978 de către astronomii sovietici L.I. Cernîh și N.C. Cernîh la Observatorul Astronomic Naucinîi din Crimeea a fost numit 2609 Kiril-Metodi. Sfântul Chiril-Constantin și Sfântul Metodie sunt pomeniți în Sinaxar în luna mai, ziua a unsprezecea : Tot în această zi, pomenirea sfinților părinților noștri, cei întocmai cu apostolii, Chiril-Constantin și Metodie, care au adus lumina Evangheliei popoarelor slave, în veacul al nouălea.
• În calendarul greco-catolic: Sf. Axente, cuvios († secolul al IV-lea)

·         Ziua Sfântului Valentin, ziua darurilor și a iubirii, sărbătorită mai ales în Europa Occidentală și în SUA. Sfântul Valentin, sau Valentin din Terni (latin. Valentinus) este un martir declarat ca sfânt al creștinilor romano-catolici, care a trăit în secolul III, fiind episcop în Interamna (azi: Terni, Italia). După legendă el ar fi cununat un păgân cu un creștin, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui, a vindecat bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). De aceea, a fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui.  In 496, Papa Gelasius schimba data sarbatorii pagane a dragostei Lupercalia, de la 15 la 14 februarie. Biserica intelegea ca nu este nimic rau in a sarbatori dragostea si combatea doar credintele pagane, care aduceau o insulta la adresa divinitatii. Lupercalia s-a sarbatorit in continuare, dar aceasta a ramas marcata ca ziua Sf.Valentin. Astfel, Valentin a inceput sa fie cunoscut ca fiind protectorul indragostitilor. Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiților. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite și mai nou și în statele europene, se fac petreceri și baluri. Îndrăgostiții își fac cadouri. În calendarul ortodox sfântul Valentin este sărbătorit pe 30 iulie.

·         Lupercalia. Cand avea loc Lupercalia, sarbatoarea pagana, se obisnuia sa se scrie numele tuturor fetelor nemaritate, care apoi se introduceau intr-o cutie. Fiecare barbat extragea cate un astfel de biletel, iar fata aleasa devenea iubita lui pentru un an intreg. O practica similara a prins contur incepand cu secolul al 14-lea. In ziua de 14 februarie fiecare baiat alegea o fata care-I devenea iubita pentru o zi. Aceasta se facea pentru a corespunde cu credinta ca imperecherea pasarilor (simbolul primaverii) are loc de ziua Sf. Valentin. In Europa occidentala si S.U.A., pe 14 februarie este sarbatorita ziua sfantului Valentin, zi a iubirii si a darurilor. In ultimele decenii aceasta sarbatoare s-a raspandit si in tari necatolice sau neprotestante din intreaga lume, inclusiv in Romania al carei popor are din vechime propria sa sa sarbatoare a iubirii – Dragobetele.

·         Liechtenstein: Ziua națională a principatului

ARTE 14 Februarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 14 Februarie

Gioacchino Rossini - Semiramide HQ

MUZICĂ 14 Februarie

Pietro Francesco Cavalli

Phyllis McGuire, cântăreaţă americană (McGuire Sisters)

PHYLLIS McGUIRE:

Paraschiv Oprea, dirijor român

Lillie Bryant, cântăreaţă americană (Billie & Lillie)

Billy and Lillie: 

Vic Briggs, chitarist britanic (Brian Auger & Julie Driscoll, Steampacket, Eric Burdon)

THE STEAMPACKET

Gil Dobrică

Gil Dobrică - Hai Acasă: 

Doug Simril, chitarist şi pianist american (Steve Miller Band, Boz Scaggs)

Steve Miller Band 

Roger Fisher, chitarist american (The Army, Heart)

Heart: 

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Mozart Piano Concerto No.27 In B Flat Major K595 | Reading Studying Meditation Focus Cooking Soothe

Best Romantic Movie Songs - Greatest Movie Love Songs by Movie Soundtrack - Best Love Songs Ever

POEZIE 14 Februarie

Dumitru Bacu, prozator și poet român, membru al grupului de rezistență anticomunistă Babadag

Biografie Dumitru Bacu

RUGA

De ce n-adormi copila cu gene de taciune?
Aripi târzii de noapte n-au pus înca pecete
pe ochii tai de mure? Cu mâini de rugaciune
implori icoana stearsa a Maicii, din perete.

Si buzele taiate-n amurg de Mai soptesc
pentru a câta oara o ruga ne-ascultata?
Curg siruri lungi de lacrimi pe chipu-ti îngeresc
si Maica din perete te-asculta-ngândurata.

“Adu-l acasa Maica, pe tata dus departe,
Eu m-am nascut in ziua in care a fost luat.
El nu ne-a scris vreodata de unde e, o carte,
nici in album nu-i chipu-i. Doar mama l-a pictat

din vorbe calde, blânde-mpletite cu margele
ce-i picura prin gene atunci când o implor
sa-mi spuna unde-i tata si câte zile grele
vor trece pâna-n clipa când s-o ivi-n pridvor?”

Si ruga-ti se-mpleteste prin slava de taciune
cu alte rugi soptite, de alte buze dulci.
De ce n-adormi copila cu gene de carbune?
Taticul din celula te roaga, sa te culci.

FRATE
(Bocet pentru Oprisan)

Frate,
pornesti spre Azur,
Ti-ai facut ochii mari roata împrejur pentru ultima data,
prin camera mortii.
Sa prinzi pentru drumul de veci,
sa duci spre necuprinsul îndoliat al boltii
intreaga imagine a zidurilor picurânde si reci,
a scandurii ce ti-a invinetit soldul,
a zdrentelor ce ti-au inghetat imboldul
spre-o lume mai buna.

La capatâi, de-o luna,
o coaje uscata de pâine.
Te va-nsoti spre vamile vazduhului
când te-or duce hotii la groapa saraca!
De nu ti-ar fura-o
s-astâmpere foamea ce-i seaca.

Odihneste in pace.
Lânga tine,
si pentru tine,
de-o ora întreaga celula tace.

Doar doi ochi de pacura
te scormonesc cu jind.
Un alt suferind
dorea atât de mult sa-ti fie tovaras de drum.

Oricum,
tu pleci.
Prinos timpuriu pe alte poteci.
Noi ti-am încalzit zâmbetul pentru ultima oara.
Fie-ti de-acum
cararea senina si tarâna usoara.

Radu Cârneci

Aproape elegie

Amiezile ne vor patrunde rabdatoare,
ca o putere ce vine si pleaca,
si va fi o liniste ce doare,
o durere care se-neaca.

Apoi soarele va fi tot mai frumos
si-i va grabi pe toti spre seara,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roaga o faclie de ceara.

Numai eu voi ramane-n lumina
cu cantecul, pasare tipand intre dinti –
si-mi va curge din tample rasina:
doua paraie fierbinti. 

Superba jale

...subtire si fierbinte ca o flama
fiinta ta minunilor ma cheama,
ca foc sublim si deschizandu-mi poarta
spre stralucirea care ne destrama
subtire si fierbinte ca o flama...

(...c-o înflorire de superba jale
vale-n miresme - ce prelunga vale! -
în care te astept ca o statuie
- spre izbavire alta cale nu e! -
cand eu sosesc - neostenita cale
c-o înflorire de superba jale...)

...Timpul se face pasare de fuga,
departe noi: o ruga catre ruga,
un spatiu ars, gomora de pacate:
neîmpliniri în împliniri sapate
sub cerul jos ca o imensa gluga
timpul se face pasare de fuga... 

Grigore Vieru

Reaprindeţi candela

Reaprindeti candela-n rascruce
Lânga busuiocul cel mereu—
Degerat la mâni si la picioare
Se întoarce-acasa Dumnezeu.

Doamne, Cel din slavi crestine
Ce pacate oare-ai savârsit
Ca te-au dus acolo si pe Tine
In Siberii fara de sfârsit ?!

Refren:
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata

Ninge frigul si pustiul ploua
Degerata-mi este inima
Doamne, bine nu ne-a fost nici noua
Fara sfatul si lumina Ta

Doamne, intra si-n a mea chilie
Si-amândoi, raniti si înghetati
Sa ne încalzim cu bucurie
Unul lânga altul ca doi frati.

Refren.
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata. 

Casa părintească

Lui Mihai Ciobanu
Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.Bani  ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.



Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi canva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea. 

Poetul şi eseistul Paul Emanuel (pseudonimul lui Mircea Gh. Niculescu) ("Existenţa şi cuvintele", "Astă seară")

fluturele negru 

am să rămân în odaie
până când vor deveni pereţii transparenţi
până când duşumeaua va fi de marmură
până când părul meu va fi de marmură

până ce pereţii se vor depărta la infinit
şi cuvintele meu vor avea ecoul
celui care strigă înnebunit
de-o vedenie îngrozitoare

până ce mobilele se vor acoperi cu praf lunar
până ce am să pot zbura negru tărcat au roşu
în preajma luminii mereu mai aproape
muruind într-o seară prăbuşit între file

numai undele aureole negre
încâlcite vor fi în văzduhuri opace
şi eu voi rămâne un epitaf maliţios
în moartea de silex de cuarţ şi de mică.

aproape o epigramă 

tu te ascunzi după degetul mic
și scoți capul dintr-o găoace
surâzătoare ori isterică poate
blând-nepăsătoare neagră de somn

desigur nicicând nu ești în adevăr
și-aș vrea să-ți găsesc maladia
care te macină fără s-o cunoști
ceea ce face să trăiești mai departe
micile daruri ce-s de-ajuns să depășească
lungile tale agonii de trădare și dragoste
căci te ierte Domnul totuși
n-ai iubit prea mult

când grima și fardul ți-l ștergi de pe față
bunule arlechin al lui nu există
și scândura rămâne mai goală decât inima
nici atunci nu te regăsesc à rebours. Ceva s-a luat
o dată cu decorul prin care ai trăit
azi sunt prea tânăr să te-nvăț sufletul
și prea scârnav să-nțelegi până la capăt
voluptățile lente de moarte ale trupului singur
asemenea unor călugări budiști am putea
să petrecem vidul nimicul nirvana
și din când în când să ne machiem cu existență
mimând de pildă ceva roz sau pe cineva beat
căci să ierte Domnul pe cel mai sceptic dintre noi
noi care nici măcar coniacul nu ne mai minte.

Oamenii au să construiască în timp 

Din insule îndepărtate și calde, din arbori umflați
de ape, din străvechea cetate cufundată în mare,
vor ieși bărbați pe țărmul plin de vânturi și păsări,
acolo unde femeia cu ochi violeți a născut un trandafir -
ce bine, ce bine, în pântecul deșertului roșul trandafir.
Oamenii au să construiască în timp o șosea lungă
de două mii kilometri iar pe supt ocean cu cablu telefonic.
Și vor fi crescut multe orașe și turnuri și poduri
o petală două petale: pe una scrie „Emunda”
pe alta „Baalsat”, din a treia lipsesc câteva litere
ceea ce face lectura imprecisă și fără sens.

Biografie Paul Emanuel
Paul EMANUEL, pseudonim al lui Mircea Gh. Niculescu, poet, eseist.
Data naşterii: 1940-02-14
Data morţii: 1989-10-20
Localitatea naşterii: Bucureşti
Localitatea morţii: Los Angeles


Ioana Diaconescu - UN POET EMBLEMATIC: PAUL EMANUEL
S-ar putea vorbi despre dificultatea explorării actuale a operei poetice a lui Paul Emanuel din cauza mult prea restrînsei ei publicări. Realitatea este, însă, că, recitind singurele sale volume de versuri apărute (Existenţa şi cuvintele, Editura Cartea Românească, 1971 şi Astă seară, Editura Cartea Românească, 1976 [şi Solilocvii: Însemnări şi aforisme (1972-1977), Editura Cartea Românească, 1978]), se poate spune că avem de-a face cu un univers îndeajuns de bogat în variantele lui lirice, cu o voce poetică formată, unică şi neaşteptat de actuală, poate depăşind actualitatea limbajului liric, condusă cu luciditate şi vocaţie de către un autor care ştie să renunţe la tot ceea ce consideră a fi balast, nedemn de numele pur al Poeziei. O lume de cristalizări, de irizări supramundane, de calm sacerdotal însuşit cu dificultate într-un univers restrictiv în care spiritul nu putea fi liber decît depăşind bariera corpului, sacrificîndu-l.

Născut la 14 februarie 1940 şi dispărut la 20 octombrie 1989 departe de ţară, după ce, în anii ’80, emigrase cu familia în Canada, Paul Emanuel (pseudonimul lui Mircea Gh. Niculescu) ocupă în poezia românească contemporană un loc aparte. Cizelarea pînă la perfecţiune a versului, continua restrîngere cantitativă a numărului de poeme în favoarea evidentă a calităţii, dar mai ales vocea unică a unui poet ce putea face şcoală (fizic nu a mai rezistat regimului şi a ales exilul, unde şi-a exercitat vocaţia de teolog), cu o artă poetică asumată şi exprimată, cu alegerea insurgenţei în forma ei cea mai aleasă (războiul spiritului cu lumea înconjurătoare, fără stridenţe şi sufocări), toate acestea mi se par astăzi evidente, mai cu seamă în volumul Astă seară, ultimul antum al poetului apărut în România acum treizeci şi patru de ani.

Înainte, însă, de a trece la analiza volumului, cîteva precizări sunt necesare.
Prieten mai tînăr al lui A.E Baconsky în anii în care urmărirea şi hărţuirea de către Securitate a poetului Cadavrelor în vid era în toi, Paul Emanuel a avut, la rîndu-i, parte de neajunsuri de pe urma acestui mecanism de represiune. De formaţie teolog, extrem de cultivat şi pasionat de literatură şi filosofie, îşi găsise în A. E. Baconski un partener de dialog, al unor îndelungi discuţii despre lume şi creaţia spiritului, despre libertate şi autenticitate, aflase pe cineva cu care avea păreri comune în privinţa direcţiei în literatură, în privinţa staturii morale a creatorului. Nu ar fi renunţat pentru nimic în lume la această prietenie şi de aceea nici desele anchete la Securitate, nici supravegherea telefonică nu l-au oprit de la vizitele periodice în casa prietenului său mai vîrstnic, suportînd consecinţele care, însă, au fost dezastruoase pentru sănătatea sa. La sfîrşitul anilor’70, conform dosarului său de urmărire informativă aflat în Arhiva CNSAS, Baconsky urma să fie arestat. Dispărînd în cutremurul din 1977, ca şi cum le-ar fi făcut o glumă sinistră, a zădărnicit planurile Securităţii ...
Toate acestea le-am aflat tîrziu, citind cele şase volume din dosarul de urmărire informativă (D.U.I) A. E. Baconsky, aflate în Arhiva CNSAS. Paul Emanuel era bine”reprezentat” în toate volumele, ca prieten al poetului... Abia astăzi îmi explic irascibilitatea lui crescîndă, cearcănele ce i se adînceau tot mai mult, sub ochii albaştri întristaţi pînă la disperare, desele accese de nervi, continuul leit-motiv despre nemernicia celor ce-l urmăreau, nemulţumirea lui crescîndă, de om cultivat, într-o ţară în care cultura adevărată era batjocorită şi arestată. Vedeam, cu timpul, cu fiecare venire a lui la Casa Scriitorilor, cum starea fizică i se degradează, cum inima i se îmbolnăveşte, cum, abia la 35 de ani, se considera “bătrîn”, într-o depresie continuă... Se sufoca pur şi simplu... Pînă la urmă a ales plecarea definitivă din ţară. Îşi salva, astfel, familia, copilul şi soţia şi poate că spera şi într-o salvare a sa. Ultima dată l-am văzut în faţa Mînăstirii Antim, unde se ducea adesea, uneori ţinînd slujba religioasă, ca preot. N-am ştiut cînd a plecat. Mi-a lipsit de atunci încoace, îmi lipseşte şi astăzi fiinţa lui revoltată veşnic, atît de diferită, în perfectă contradicţie cu poezia lui calmă, limpede, ca un val de mare cristalin care, în zorii vărateci, se aşterne protector...
Apărut după 1971 (anul “tezelor din iulie”) şi înainte de anii 80’ (după care România se întunecă), volumul Astă seară (1976, Cartea Româneasacă) aduce cu sine, încă, şansa afirmării unei voci aparte în poezia românească. Pregnant, reprezentativ, aparent cu limitele unui restrîns număr de poeme, volumul este o adevărată bijuterie a genului liric, în totalitatea lui. Nu i-am găsit vreun cusur nici acum treizeci şi patru de ani, cînd mi-a fost dăruit de poet, în ziua de Bunavestire, nici de-a lungul anilor, cînd l-am recitit cu aceeaşi emoţie ca în faţa unei noutăţi, nici astăzi, cînd nu-l aflu depăşit de timp.
Pot, astăzi, să-l compar pe Emanuel cu un bijutier care-şi cizelează opera minuţios, care nu se ridică de la masa de lucru chiar dacă ar dura zile şi nopţi la rînd, pînă nu ajunge la perfecţiune. Străbate, în primul rînd, din această carte, un calm suveran, o răbdare imperială, o iubire necondiţionată şi nobilă pentru actul scrisului ca gest sacrificial. Pentru poet, nu viaţa contează, ci doar ceea ce rămîne după ea, în alcătuirea unei lumi pe care creatorul o aşteaptă fără limite biologice: ”...Presimţeam o împlinire undeva, / un miros de corolă caldă care subt nea se pîrguieşte / prin şiretlicuri costisitoare, în bezna cea mai groasă, vai, adesea. / Şi muta răbdare îşi scrie caligrafia umilă / şi secretă după mari rătăciri, cînd tîrziu de tot / apare în deplina dulceaţă aşteptatul. Atunci veghea e / asemeni jeraticului spre zori: cenuşa – şi noi / acolo sîntem. / Cu cizme înalte prin zăpada afînată...” (Corale I). Căutarea dramatică în “corola de minuni a lumii” pare a fi un juvenil răspuns tragic luminozităţii blagiene: ”Cheltuindu-se lumina. În pervazul anilor, / Suferinţe uitate demult devin uneori şi tresaltă / Guri deschise ale unor măşti de piatră / prin care curge o apă otravită la pirueta / crudei sălcii apriliene ce-ţi albeşte obrazul / tînăr mult. Himera văzduhului albastru, / dispreţ al timpului fugar pînă la pieptul / meu: eliberează muta înflorire! / Vor, se vor întoarce rîndunelele aţipite din / somnolenţi pari marini în subt – /streaşina nopţii? Şi...”(Marină).
Pregnantă, învăluitoare, receptarea spaţiilor comune lui Hölderlin se face simţită. Nu-mi dau seama cît asimilase romantismul german, dar parcurgerea acelor stări, învăluirea autentică în seninătatea extramundană se face simţită în tot volumul: ”Dintre umbre ce se prelungesc în altă umbră / ţinuturile verii lasă-n urmă macul, somnul / turmelor pastorale. Memoria îşi face buciume / pretutindeni, ornament al acantei şi gustul / vieţii ca măslina crudă: iată că o pierzi. /.../ Navigatorii mai visează pămînturi oculte,uită / somnul care le este singura avere şi lumină, / coboară subt vîntul de mare cu păianjenul / privirii hipnotizat în crucea mirificei zări.”(Memoria îşi face buciume pretutindeni).
În peisajul hölderlinian (cel de dinainte de 1802) se introduc, treptat, ca într-o broderie măiastră peste o ţesătură măiastră, temele dramei existenţiale într-un spaţiu lipsit de variantele imaginaţiei, aservit vitezei secolelor ce urmează şi se succed fulgerător. Cunoscute bine din mişcarea expresionistă germană ce l-a avut în centru pe Georg Trakl, poetul sfîşiat de dorul Cîmpiilor Elizee, neadaptat unei vieţi terestre, Emanuel se simte bine în aceste teme, le dezvoltă la pas într-un stil inconfundabil. Şi, deodată, reculegerea şi liniştea, specifice volumului, sunt sparte de tema morţii ce se introduce discret, treptat, deocamdată printr-un adjectiv: negru: ”Totul e negru. Numai zăpada afînată ce-nchipuie îngeri / căzuţi şi gulerul meu lord Byron sînt albe, albe ca / hulubii şi caii....”(Corale I), sau:”Acum vîntul se despoaie prin crengile arborilor negri / şi neagră e camera din iarnă; zăpada purifică Poetul; ”(Corale II). Sub aceste auspicii ”inima speră şi se-ntemeiază” (Corale II), poetul va purta numele nobil al cavalerului şi va fi ”moştenitor lăcaşului din urmă” (Corale II). Între viaţă şi trecere rămîne hotarul inimii, salvator, ca-n poemul ce pare o replică Luceafărului eminescian: ”şi eu trebuie acum ca Întotdeauna să mă sacrific aici şi acolo, / victimă a numărului de aur, / ea nu se gîndeşte decît la viaţa ei însăşi, / paradisiacă plutire în azur, indiferent, / eternitate fără surîs.../.../ Într-o viaţă nouă am putea să ne regăsim / Ea este frumoasă şi zboară deasupra arborilor, fără dragostea mea, / o frunză roşie se desprinde, o frunză cade între noi ca o inimă...” (În chip de pasăre galbenă). Balansul între cele două tărîmuri este o oprire facultativă, o variantă a temei centrale care, evident, este zborul spre supramundan.
Lumea creată de poet este una perfectă. A tinde spre Paradis, a ajunge cu cuvîntul clipa în care poţi striga ”iată”, a ţinti cu privirea muritoare stelele de neatins; Paul Emanuel a reuşit să ajungă în faţa acestei porţi: ”Un val al lumii de mătase ridici / chip prea enigmatic / fără iubire, fără moarte, înalt şi sumbru, / poate pasul unui zeu prin ani deşiră-l / sau giulgiul primăverii pe care-l străpunge rîndunica” (Un văl al lumii). Aşa se poate ajunge la finalul terestru, trecînd pe deasupra celor uitate în valea de jos, şi ea pămînteană: ”Amurgul nu are sfîrşit, palpită în ora lui de / aramă şi încet-încet se stinge un candelabru / prin ierburi bolnave de somn. iar şi iar destinul meu / se confruntă cu sine. Din gîtlej / un strigăt pînă-n stelele oarbe îşi spune / crugul mirarea şi arama. De-ar fi măcar / cineva prin preajmă ecou tardiv al apelor / nepăsătoare; / nu mai ştiu nici cine plînge în lan strein, / cine şi-a lăsat traista jos, în noapte, pipăind / pe întuneric propria-i suflare încă.”(Amurgul nu are sfîrşit”).
Şi totuşi prezenţa dispariţiei, a disoluţiei, a morţii se face simţită pretutindeni în acest volum. Poetul e “bătrîn”, multe se petrec ”în amurg”, ”în noapte”, ”pe întuneric”, “în umbră”, într-un cuvînt, pe înserat. Astă seară este titlul cel mai sugestiv cu putinţă , ca un testament în care ne lasă, tuturor, averea sa, s-o împlinim şi poate s-o sporim. Reuşite rămîn alte două parafraze eminesciene: ”La tulpina teiului sfînt inelele anilor / se depun cu o grijă scumpă, avară, / din sferele de aur, cereştile, înaltele, / încă lumile rotitoare se hrănesc, adorm.” (Enigmaticul surîs), şi ”floare albastră cu petale străvezii / dăruite piscurilor golaşe de sus, / iubirea şi moartea-n pieptul meu / otrava pe perina amară // floare albastră, floare albastră, / nu mi-e dat în lume să te aflu / strig la pieptul zilei care trece / corola din fundul mării” (Floare albastră). Tragedia se petrece surd, blînd şi lent, pe ample spaţii picturale şi muzicale: ”Tăcere de pămînt subt ursele mari pustiuri... / Steaua mea fidelă este numai o deschidere în cer / unde ar putea să se ascundă / un şarpe trăind pe o ultimă stea... // Ele au venit pentru a face o eclipsă ./ Eu nu. / Pentru ce aceste roze şi aceşti irişi? / Ce caută mereu în jurul dragonului sacru / şi pentru ce moare atît de jos, în iarbă, / punîndu-mi încă venin pe-o aureolă nedecisă?” (Înaintea iernii). Poetul îşi asumă dispariţia sperînd să poată desluşi, într-o ultimă încercare, adevărul lumii din care face parte: ”O, fruct, nu te sfii de săracul cu har... Vezi tu / eu sînt la vîrsta matură / şi ce n-am meritat cîştiga-voi cu bătrîneţea. / Dar acolo, dar acolo, foarte sus, la ferestrele luminate / se alungă subit fantoma altor ani / şi mă arată. (Inaintea iernii).
Un loc aparte în lirica lui Paul Emanuel îl ocupă influenţa, declarată de altfel, pe care a avut-o asupra liricii sale poetul norvegian Rolf Jacobsen (1907 – 1994), cu o carieră ce se întinde pe mai bine de şaizeci de ani. Poetul a introdus modernismul în literatura norvegiană, odată cu apariţia primei sale cărţi din 1933. Socotit cel mai ales poet scandinav, a fost tradus în douăzeci de limbi. Tema centrală a poeziei sale este lupta dintre natură şi tehnologie. Este numit în Norvegia ”Poetul verde” (iubitor de natură). După părerea mea, însă, tot ce a păstrat Emanuel din influenţa tematică a lui Jacobsen este doar “natură şi tehnologie”, cu vizibilă neadaptare la secolul vitezei. El dezvoltă în profunzime temele jacobseniene, mai aproape, însă, după cum am mai spus-o, de mult mai profundul expresionism german, dar să nu uităm că suntem în România anilor ’70. Posibil pretext, lirica lui Jacobsen este, în acest moment, o nouă cale de afirmare a crezului său lăuntric, aşa că volumul se încheie cu 7 poeme din Rolf Jacobsen dedicate lui A.E.Baconsky. (Volumul apărea în 1976, anul în care se punea la cale arestarea lui A.E.Baconsky, cu un an înainte de cutremurul în care acesta avea să dispară). Apărarea naturii, mai cu seamă a naturii umane, era o formă de insurgenţă, singura posibilă în acei ani.
Evitînd secţiunea cu cele şapte poeme din Rolf Jacobsen, volumul se încheie cu o implacabilă, premonitorie sentinţă: ”Te întreb acum prieten din neunde la ce au folosit toate / acestea pe ţărm gorgona moartă legată cu un lanţ / de apă salută raţionamentul nostru” (Epitaf în astă seară). Deşertăciunea deşertăciunilor, iată un final posibil, poetul răbdător în poetica lui pură nu putea vedea, la urma urmei, privind în jos, luîndu-şi privirea de la stele, decît nefastele urmări ale unei supravieţuiri dramatice şi lipsite de orice speranţă înălţătoare pentru om. Astfel, rostul ”desprinderii” devine unic, invariabil, într-o lume în care, oricît de vizionar, poetul nu se regăseşte. Versurile cu valoare testamentară ne cutremură: ”Opreşte-te viaţă acum. / Cîte puteri irosite în drum / Iluzii, înfrîngeri, iubiri moarte. / Am greşit uneori mă condamnă Platon / Pînă la urmă duc un destin. // Ah, bietele mele oase, / Şi carnea mea pe deasupra. / Trebuia să faci o simplă socoteală. / Cine se hotărăşte să trăiască / Nu invoca îngerul morţii / Şi sîngele meu pe deasupra / Trebuia să faci o simplă socoteală. // Voi ştiţi zei ai cerului albastru că n-am avut pe lume decît dorinţa nebunească, // La gura peşterii au trecut umbrele suave cu bagajele lor strălucitoare din nimic, cu nimic, spre nimic. / Mai stau o clipă-n vîntul sărat / Ca să ţip în prăpăstii de aer cînd vine indianul tatuat cu alb pe faţă şi pe piept / Şi-mi zvîrle săgeata înveninată drept în inimă.”(Ţipăt de pasăre).
Există un paradox în realizarea, sub aspect stilistic, a acestei cărţi: ritmul lent, ”andante”, contrastînd cu un tip original de textualism ce acordă o enormă pondere lexicului. Efectul este neaşteptat: cititorul nu percepe avalanşa de cuvinte (neologisme şi arhaisme aşezate la un loc într-o ordine necontrastantă) ca pe un impact agitator, ci ca pe o mulţime ce are darul să sugereze puţinătatea cuvintelor (visată de orice poet!). Intenţia realizată, poetul se împlineşte stilistic. Apărarea prin folosirea unui lexic stufos care să-l apere de lumea reală are, de fapt, această intenţie: între aparenţă şi percepţie există un traseu pe care zgomotul se pierde, rămîne sunetul stins, uşor, vindecător, iată marea realizare şi dovada excepţionalei cunoaşteri a limbii în gramatica poeziei, re-creatoare: ”Torente sublunare se aud vuind enigmatic. / Parcă fluturi uriaşi plutesc prin văzduh / capete de fantasme ucise în somn / nechează un cal rătăcit şi sălbatic / şi adormi părăsit de toate şi de tine însuţi / cu verde întunecat ţi-e somnul căptuşit / cu aur la căpătîi şi rozmarin nocturn aievea / te cufunzi lin ca-n apa mării translucidă.” (Sacul de dormit).
În totalitatea lui, volumul de versuri Astă seară al lui Paul Emanuel, apărut cu decenii în urmă, este o reuşită excepţională, în condiţiile restrictive de care nu putem să nu ţinem cont, ale încă unui om de cultură pierdut în oceanul lumii, care a fost nevoit să-şi termine viaţa pe alte meleaguri decît acelea cărora le-ar fi dăruit averea sa de creaţie şi cunoaştere: ”Cunosc teiul ce înfloreşte într-o dulce neştire / pe colina blîndă din Cotrocenii copilăriei tale / niciodată nu ai fost prea departe de el... / La rădăcina lui sînt îngropate amintiri şi vocile / celor dragi pe care astăzi le-ai pierdut prin lume. /.../ Ce rană ţi s-a vindecat? Din ignoranţă ai durat o treaptă. / Destinul e-n coroana şi murmurul acelui arbore / martor al unei vieţi fără moarte.” (Teiul). Miracolul naturii înconjurătoare, ca ultim refugiu pentru poet, deschide o fereastră în eternitate, unde vom întîlni spiritul lui Paul Emanuel.

Mihai Cantuniari

Lecţia Întâi

Iei inima stângă în mâna dreaptă .
O ascuți cu tot ce poate fi mai tăios pe lume:
bunăoară cu căutarea semenului.
O storci încet în pumn până apare
primul strat carat de sânge,în care înmoi vârful.
Îi strigi femeii tale să se pună la adăpost.
Acum ești pregătit.
Cu oglinda înainte
îți dai foc din toate părțile odată,
apoi, cuprins de pălălăi, încerci să scrii ce vezi.
Nu, nu ce simți. Ce vezi.

Biografie

S-a născut în Bucureşti, ca fiu al Mariei Zamfirescu (familie faimoasă în România, de boieri civilizatori, un unchi a fost Duiliu Zamfirescu, bunică i-a fost prima ingineră chimist cu doctorat la Sorbona) şi al unui inginer. Copilărie mirifică, la moşiile din Vrancea şi de la Buşteni-Valea Prahovei, evocată magistral în Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, 2007, primul volum memorialistic dintr-un ciclu Omul ca iarba, din care anul trecut a apărut al doilea volum: Ocarina de lut, 2011, Ed. Humanitas. 

A făcut liceul la Matei Basarab, absolvit în 1962, coleg cu Petru Popescu. Facultatea de Limbi romanice, clasice şi orientale, secţia spaniolă, terminată în 1967. Pentru început, cercetător la Institutul de lingvistică, apoi bibliotecar la Academie, o carieră cu  vicisitudini, din care s-a salvat excelentul traducător al unor mari scriitori de limbă spaniolă: Cesar Vallejo, Mario Vargas Llosa, Fernando Pessoa, dar şi scriitori români stabiliţi în Spania: Al. Ciorănescu, Vintilă Horia, dar şi Omar Lara, poetul cilian refugiat politic în România şi care, după câţiva ani a plecat înapoi, în America de Sud.

A debutat cu poezii în Luceafărul, 1972 şi a publicat volume de versuri clasicizante, de influenţă hispanică, însă beneficiind de amprenta foarte personală a poetului traducător, estetizantă, spiritualizată, îndeaproape strunită lingvistic şi stilizată la maxim.Un orgolios "asfinţit de lume", o iscusită punere în scenă a unei  nobleţi de stirpe, căzută "din scări". Titluri: Poezii, 1977; Ultramar, 1978; Plante carnivore, 1980; Nova, 1980; Amadeus, 1983;Cavalerul cu mîna  pe piept, 1984.

TEATRU/FILM 14 Februarie

ION FOCȘA

Biografie

Ion Focșa (n. 14 februarie 1925, Peceneaga, județul Tulcea - d. 11 ianuarie 2012, Pitești) a fost un actor român de teatru și film, regizor și membru al UNITER.

Este al șaptelea copil al unei familii de slujbași la stat (tatăl - perceptor, mama - casnică).

Debutează la Teatrul Național din București în 1945, cu piesa, Asta-i ciudat, de M.R. Paraschivescu, în regia lui Tudor Mușatescu. Apoi joacă pe scenele mai multor teatre unde este angajat: Teatrul Muncă și Voie bună, Comedia, Teatrul Mic, Teatrul Nostru, Alhambra, Tineretului, Studioul actorului de film „CI. Nottara", Teatrul din Galați și, din 1958, pe scena Teatrului „Al. Davila" din Pitești.

A colaborat cu cei mai mari regizori: Victor Ion Popa, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Aurel Ion Maican, Horea Popescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Petre Sava Băleanu, Sorana Coroamă-Stanca, Nae Cosmescu, Mihai Radoslăvescu etc.

Sintetizând întreaga sa carieră, pe parcursul celor 60 de ani de teatru, vom reține următoarele date: a interpretat 210 roluri, pregătite în 11.000 de repetiții a câte două-patru ore, iar numărul spectacolelor la care a luat parte depășește cifra de 12.500.

Urmărit de Securitatea comunistă în perioada 1960-1961.

Roluri în teatru:

• MITREA COCOR, Teatrul Mic București, 17.01.1951
• FATA LUI TUDORAN, Teatrul Mic București, 31.01.1951
• POEMUL LUI OCTOMBRIE, Teatrul Mic București, 17.11.1951
• MICII BURGHEZI, Teatrul Mic București, 30.03.1952
• PATRU SCHIȚE ȘI O PIESĂ ÎNTR-UN ACT, Teatrul Mic București, 09.04.1952
• VIAȚĂ NOUĂ, Teatrul Mic București, 17.11.1952
• TRĂIASCĂ AI NOȘTRI, Teatrul Mic București, 23.11.1952
• NEPOȚII GORNISTULUI, Teatrul Mic București, 17.02.1953
• STEAUA FĂRĂ NUME, Teatrul Mic București, 12.11.1953
• TACHE, IANKE ȘI CADÎR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1955
• GAIȚELE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1956
• HANUL DE LA RĂSCRUCE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 11.05.1957
• INSPECTORUL DE POLIȚIE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1957
• TRAGEDIA OPTIMISTĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 01.11.1957
• GÎLCEVILE DIN CHIOGGIA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 12.12.1957
• HARAP ALB, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 18.04.1958
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.05.1958
• FURTUNA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 29.07.1958
• MIREASA DESCULȚĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 15.09.1958
• NUNTA LUI KRECINSKI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.01.1959
• POARTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.05.1959
• SURORILE BOGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.08.1959
• VIAȚA NOUĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1959
• SETEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1960
• INTRIGĂ ȘI IUBIRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.01.1960
• OMUL CU MÎRȚOAGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1960
• MOȘ TEACĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1960
• ANII NEGRI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.06.1960
• UN MILION PENTRU UN SURÎS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.07.1960
• SINGUR PRINTRE DUȘMANI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1961
• NEAMURILE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.11.1961
• ÎNȘIR-TE MĂRGĂRITE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1961
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.02.1962
• FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1962
• SPECTACOL 'ION LUCA CARAGIALE', Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1962
• FEBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.10.1962
• ÎNDRĂZNEALA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.10.1962
• ORAȘUL VISURILOR NOASTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1962
• OAMENI ȘI UMBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.03.1963
• ȘEFUL SECTORULUI SUFLETE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1963
• PUNCTUL CULMINANT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.01.1964
• NOAPTEA REGILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.04.1964
• FII CUMINTE, CRISTOFOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.09.1964
• MARELE FLUVIU ÎȘI ADUNĂ APELE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.10.1964
• CANIOTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 03.04.1965
• RĂZVAN ȘI VIDRA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.10.1965
• CIUTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.01.1966
• SIMPLE COINCIDENȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.05.1966
• NEÎNCREDERE ÎN FOIȘOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1966
• OMUL CARE ADUCE PLOAIE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.03.1967
• SFÎNTUL MITICĂ BLAJINU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1967
• ECATERINA TEODOROIU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.08.1967
• IO MIRCEA VOIEVOD, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.08.1967
• ZECE ZILE CARE AU ZGUDUIT LUMEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1967
• GOANA DUPĂ FLUTURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.01.1968
• TOPAZE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.06.1968
• O CASĂ ONORABILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.10.1968
• BĂLCESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.12.1968
• MEȘTERUL MANOLE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1969
• PUPĂZA DIN TEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969
• PENDULA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969
• ARCUL DE TRIUMF, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.07.1969
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1969
• TAIFUN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1970
• CĂRUȚA CU PAIAȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.05.1970
• TIMP ȘI ADEVĂR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.03.1971
• SAM, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1971
• PISICA SĂLBATICĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1971
• VIFORUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.01.1972
• TREPTE; AUTOGRAFUL; ANA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.05.1972
• ȚARA FERICIRII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.06.1972
• JOCUL DE-A VACANȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1972
• SÎMBĂTA PĂCĂLELILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1973
• VIFORNIȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.05.1973
• PUTEREA ȘI ADEVARUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1973
• NUNTA DIN PERUGIA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 04.04.1974
• JUDECATA DE LA MIEZUL NOPȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.12.1974
• AZILUL DE NOAPTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.04.1975
• PAPA SE LUSTRUIEȘTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.10.1975
• CAFEAUA ACTRIȚEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1976
• MOARTEA LUI VLAD TEPEȘ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1976
• CAZUL ENĂCHESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.06.1977
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.11.1977
• UNDEVA O LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 25.12.1977
• CONFRAȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.05.1978
• GAROAFA ALBĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.09.1978
• STRIP-TEASE PE RING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1979
• CUZA VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.02.1979
• HOȚII DE ILUZII; OMUL DE PAIANTĂ; EXPERIMENTUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1980
• VOIEVOZI PESTE VEACURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.06.1980
• ANONIMA SEMNATĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.10.1980
• MOARTEA UNUI COMIS VOIAJOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.12.1980
• ADEVĂRATA LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.05.1981
• ROMAN SENTIMENTAL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1981
• MĂSURĂ PENTRU MĂSURĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1982
• OSPĂȚUL LUI TRIMALCHIO, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1982
• TITANIC VALS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1982
• REGELE GOL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.06.1983
• ULTIMA ORĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1983
• DRAGOSTE LA MADRID, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.03.1984
• OPERAȚIUNEA LIFTING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1984
• DOMNUL DECAN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.04.1985
• HAINA CU DOUĂ FEȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.07.1985
• MIELUL TURBAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1985
• OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1986
• NU NE NAȘTEM TOȚI LA ACEEAȘI VÎRSTĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.10.1986
• PÎNDA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.09.1987
• UȘILE ÎMPĂRĂTEȘTI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.04.1988
• OPERAȚIE DIFICILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1988
• VIS DE DRAGOSTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.01.1989
• CONVOIUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1989
• FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.09.1989
• WEEK-END LA SECTORUL 9, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1990
• PERSECUTAREA ȘI ASASINAREA LUI JEAN-PAUL MARAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1990

Filmografie:

• Iancu Jianu, haiducul (1981)
• Iancu Jianu, zapciul (1980)
• Vlad Țepes (1979)
• Din nou împreună (1978)
• Cireșarii (1974)
• Desfășurarea (1954)
• Mitrea Cocor (1952)

Octavian Cotescu (“Buletin de Bucureşti”, “O scrisoare pierdută”, “Tanţa şi Costel”)

Biografie Octavian Cotescu

Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi - d. 22 august 1985) a fost un actor român de succes, din generația de aur. A început să joace teatru încă din anii de liceu, la Iași.A urmat ciclul primar din str. Toma Cosma din Iasi (1938-1942), Liceul National (1942-1944), Liceul Militar din Iasi, mutat la Timisoara si Pitesti care a fost desfiintat în 1945. Revenit la Iasi reia cursurile Liceului National. Elev în clasa a VI-a, al Liceul National din Iasi, Octavian Cotescu sustine, in toamna anului 1946, examenul de intrare la Conservatorul Iesean reusind cu rolul Mircea Vadu din "Cumpana", isi sustine examenul de diploma la Institutul de Teatru Matei Millo in 1950, după care a fost repartizat la Teatrul Bulandra din București, unde a debutat la 12 mai 1951, în spectacolul "Pădurea" de A.N. Ostrovski. A jucat în numeroase filme și piese de teatru alături de actori ca Toma Caragiu, Dem Rădulescu etc. Împreună cu Coca Andronescu a creat un memorabil cuplu fictiv, originar din Lehliu Gară, Tanța și Costel, care a fost prezentat la Televiziunea Română, în anii 1970, într-un mini-serial de mare succes la public și la critică.

La Iasi, tanarul Octavian Cotescu se vede atras de scena, de spectacolul teatral, fapt ce il determina sa se prezinte in fata unei comisii de selectie pentru colectivul de teatru al organizatiei "Apararea patriotica". In activitatea sa de actor se poate numara multe filme artistice, piese de teatru, teatru de televiziune dar si teatru radiofonic.

Actorul Octavian Cotescu a fost în ultimii ani de viață rector al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București (1981 - 1985). A decedat la data de 22 august 1985 lasand in urma o cariera de invidiat pentru orice mare actor.

Filme cu Octavian Cotescu

Vezi filme

·         Clipa de răgaz (1986)

·         Escapada (1986)

·         Căsătorie cu repetiție (1985)

·         Promisiuni (1985)

·         Secretul lui Bachus (1984) Trailer

·         Sosesc păsările călătoare (1984)

·         Un saltimbanc la Polul Nord (1984) - Marcelloni

·         Fram (1983)

·         Miezul fierbinte al painii (1983)

·         O lebădă iarna (1983)

·         Singur de cart (1983)

·         Tema 13: Batranetea (1983)

·         Aventura sub pamânt (1982)

·         Buletin de București (1982) - Costica

·         Calculatorul mărturisește (1982)

·         Ramân cu tine (1982)

·         Șantaj (1982) - Dumitru Necula

·         Castelul din Carpați (1981)

·         Înghițitorul de săbii (1981)

·         Saltimbancii (1981)

·         Tristetea vanzatorului de sticle goale / (1981) - Popescu Vaslui

·         Bietul Ioanide (1980) - profesorul universitar Ion Pomponescu

·         Blestemul pământului Blestemul iubirii / Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980) - Zaharia Herdelea Trailer

·         Omul care ne trebuie (1979)

·         Un film profund realist / (1979) - povestitorul filmului

·         Vacanță tragică (1979)

·         Din nou împreună (1978) - Tatal Corinei

·         Iarba verde de acasă (1978)

·         Aurel Vlaicu (1977) - Alexandru Vlahuta

·         Conditia Penelopei (1977)

Octavian Cotescu - In gara la Medgidia: 

Octavian Cotescu – Enigma Otiliei

Grigore Vasiliu Birlic

Biografie Grigore Vasiliu Birlic

Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni - d. 14 februarie 1970, București) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.

Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.

Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea Orașul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția... Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”

La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.

În urma succesului obținut la public, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. La Cernăuți, Grigore Vasiliu cucerește simpatia publicului, fiind remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. Dramaturgul și omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa „Amanetul” de Holberg.

Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite. Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban, coleg de Conservator. Mai târziu s-a mutat la Conservatorul din București.

În anul 1933, Grigore Vasiliu, student pe atunci la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a fost adus la București, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel. Acest teatru își ținea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București; teatrul fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu și avea să-și continue activitatea până în anul 1940.

Printre piesele cele mai importante în care a jucat se numără: Vârcolacul, Micul Weber de Arnold si Bach, Otto Elefantul de Arnold și Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt și Jean Bever, Prostul din baie de Ernest Fiese și Karl Fellman, Corabia lui Noe, Așternutul de mătase de A. Birabeau și G. Dolley, Părintele cățeilor de Glinger și Taussig, Împăratul de Luigi Bonelli etc.

Din această perioadă își trage și porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, erou principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.

Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.

Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.

În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat și azi), apoi în Doamna de la etajul II (1937) (în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care ni-l prezintă). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din piesa sa Omul cu mârțoaga.

A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci, dar nu a avut copii.

Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”).Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție.

Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie, închizându-i însă granițele spre lume. Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Repertoriul Teatrului era stabilit de Direcția de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa O scrisoare pierdută, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu.

Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale, aservite propagandei de partid.

În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleacă la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru și George Calboreanu pentru a prezenta piesa Bădăranii în traducerea lui Iancovescu. Apariția lui Birlic în Italia, în piesa Bădăranii, a oprit din fugă spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torențială care izbucnise în actul III al piesei care se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi. Publicul a rămas pe loc, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano – Birlic, deși nu cunoștea limba în care se juca piesa.

A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută de Caragiale, Avarul și Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Al. Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal și de o intonație inimitabilă. A jucat în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.

A interpretat un număr de 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Amintim rolurile: Crăcănel și Candidatul în D-ale carnavalului, Spiridon și Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, Brânzovenescu și Dandanache în O scrisoare pierdută, Coana Efimița în Conu Leonida față cu reacțiunea, Lefter Popescu în Două loturi, Costăchel Gudurău în Telegrame. Despre Caragiale, Birlic avea să spună:„Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei actoricești, personaje ale maeștrilor dramaturgiei noastre. Șapte roluri în cele patru comedii.”

Simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, Birlic a cerut impresarului Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat: „Birlic”, la care a fost și regizor. Alături de el, au jucat actori de mare renume cum ar fi: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, N. Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. A fost ultimul mare triumf al lui Birlic.

Artist al poporului, Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viață la data de 14 februarie 1970, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

În anul 2005 a fost emisă o monedă cu chipul actorului.

Filme cu Grigore Vasiliu-Birlic

·         Cameleonul pastorului / (1968) - Bartolomeus

·         Corigenta domnului profesor (1966)

·         Steaua fără nume (1966) - Profesorul de muzica Udrea

·         Les fêtes galantes / Serbările galante (1965)

·         Titanic Vals / Titanic vals (1965) - functionarul Spirache Necsulescu

·         Mofturi 1900 (1964)

·         Pași spre lună (1964) - Mercur

·         Lumină de iulie (1963)

·         Doi băieţi ca pâinea caldă (1962)

·         Aproape de soare (1961) - tatal lui Petre

·         Drum nou (1961)

·         Post restant (1961)

·         Bădăranii (1960) - Negustorul Canciano

·         Băieții noștri (1959)

·         Doi vecini (1959) - Avocatul M. Theodorescu-Falciu

·         Telegrame (1959)

·         D'ale Carnavalului / D'ale carnavalului (1958) - Cracanel

·         Două lozuri (1957)

·         Directorul nostru (1955)

·         O scrisoare pierduta (1953) - Iordache Brinzovenescu

·         Arendasul roman (1952)

·         Lantul slabiciunilor (1952)

·         Vizita (1952) - Domnul care vine in vizita

·         Viața învinge (1951) - Misu

·         Doamna de la etajul II (1937) - director in Minister

·         Bing-Bang (1935) - client

Telegrame (1959) - I.L. Caragiale - film complet: 

Titanic Vals: 

O scrisoare pierduta (1953) - CARAGIALE - teatru complet: 

Alice Barb, regizoare de teatru („Legenda ultimului împărat”, „Ana Karenina” – Teatrul Naţional Bucureşti, „Cartofi prăjiţi cu orice”- Teatrul Odeon)

Biografie Alice Barb

Alice Barb a urmat Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, a făcut studii de pian şi de canto clasic şi este licenţiată în Artele Spectacolului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti: secţia Actorie 1990–1993, clasa Dem Rădulescu, secţia Regie 1993–1997, clasa Cristian Hadji-Culea.

„Provin dintr-o familie de ardeleni familişti şi uniţi. Am fost crescută frumos şi încurajată să visez. Mi s-a cumpărat pian când aveam patru ani. Părinţii mei au făcut tot posibilul să mă încurajeze să-mi urmez orice vis. Cred că părinţii au ştiut că este esenţial să încurajezi copilul să viseze, nu doar să-i dai dragoste necondiţionată“, povesteşte Alice Barb.

„Turandot” de Giacomo Puccini, regia Alice Barb. Premiera a avut loc la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, în 27 octombrie 2013. Împreună cu fratele său, tenorul Robert Nagy, lucrând prima dată împreună. Rolul prinţului Calaf din spectacolul „Turandot” este interpretat de tenorul Robert Nagy

După ce şi-a stabilit o ţintă, care sună tot ca un vis, spunându-şi că este suficient dacă teatrul poate modifica sau salva un singur om, regizoarea a fondat, în 1999, Compania Teatrală „Of – Of” Bucureşti. Din 2011, este şi director artistic al Asociaţiei Culturale Quo Vadis România.

Ca actriţă a jucat pe scenele teatrelor „Valea Jiului“ din Petroşani, „Ion Creangă“, „Bulandra“ şi Odeon din Bucureşti. Ca regizor artistic a fost angajată la Teatrul de Stat Oradea, Theatrum Mundi Bucureşti şi Teatrul Naţional Bucureşti.

A montat peste 50 de spectacole, dintre care: „Bărbierul din Sevilla” de Beaumarchais la Teatrul de Stat Oradea, „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, „Cabotinul” de John Osborne, „Legenda Ultimului Împărat” de Valentin Nicolau, „Anna Karenina” de Lev Tolstoi, la Teatrul Naţional Bucureşti.

La Teatrul Odeon din Bucureşti, Alice Barb a pus în scenă „Cartofi prăjiţi cu orice” de Arnold Wesker, iar la Teatrul de Comedie din Bucureşti „Căsătorie în stil olandez” de Carlo Goldoni în 1998 şi „Soare pentru doi” de Pierre Sauville în 2006. Teatrul Nottara din Bucureşti o invită ca regizor la piesele „Oscar” de Claude Magnier, „Domniţa Spiriduş” de Calderon de la Barca și „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu.

La Teatrul Mic din Bucureşti montează „Hotelul dintre lumi” de Éric-Emmanuel Schmitt. La Teatrul Metropolis montează „Floarea de cactus” şi „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudeaux, iar la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti semnează regia la „Alice în Ţara Minunilor”, după Carol Lewis.

În 2006 organizează Festivalul Mozart în Bucovina, unde montează spectacolele: „Scrisorile lui Mozart”, „Mozart și Salieri” de Puskin și „Amadeus” de Peter Shaffer. Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti îi găzduieşte spectacolul „Christine van Beethoven” de Éric-Emmanuel Schmitt, iar la Teatrul Luceafarul din Iaşi realizează spectacolul „Trei poveşti cu zmei” după „Antologia Zmeilor” de Mircea Cărtărescu.

În 2011 montează la Opera din Braşov opereta „Liliacul”, spectacol preluat de TVR Cultural. În 2011 Opera Naţională din Constanţa o invită să monteze muzicalul „My Fair Lady”, iar în 2013 montează opera „Turandot” de Giacomo Puccini.

Semnează regia artistică pentru numeroase spectacole de gală: Gala Academiei Române și a MLNR, edițiile I, II, III (2011, 2012, 2013), Gala Micii Ambasadori ai Culturii Române – APDR, edițiile I-VI (2008-2013). Este Director de Imagine al Festivalului „Bucureştii lui Caragiale“, ediţia I ( 2012) şi ediţia II, 2013.

La 1 februarie 2013 devine Director fondator al Centrului Cultural Casa Artelor Sector 3 din Bucureşti, unde lansează o serie de programe culturale de mare anvergură: Pepiniera de Talente, edițiile I și II, Zilele Multiculturalității în Sectorul 3, Tabăra – Sculptura Mileniului III, ediția I, Festivalul Național de Teatru Independent, ediția I.

Primeşte peste 20 de premii, dintre care: Premiul pentru Regie al Consiliului Britanic la Galele UNITER, 2001, pentru „Cartofi prăjiţi cu orice”, montată la Teatrul Odeon. În 2009, este distinsă cu Premiul pentru Cel mai bun regizor la Galele Consiliul de Cultură al Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru regia spectacolului „Hotelul dintre lumi”, pus în scenă la Teatrul Mic.

La Galele TVR Internaţional primeşte premiul „10 pentru România”, 2010, iar la Galele VIP – Galele spectacolului muzical din 2012 primeşte Premiul pentru cel mai bun regizor de muzical şi Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru ,,My Fair Lady” montat la Opera Naţională din Constanţa. Preşedinţia României îi decernează, în 2005, Meritul Cultural.

ALICE BARB - "Ajutorul", Teatrul Metropolis: 

Ana Karenina - Lev Tolstoi: https://youtu.be/N4y3d4czKwY.

Harap Alb - Ion Creanga

SFATURI UTILE 14 Februarie

UTILIZĂRI NEOBIȘNUITE PENTRU OUĂ

1. Sampon

Ouale sunt bogate in proteine si, prin urmare, constituie un tratament bun pentru par. Bateti un ou si apoi rulati-l prin par cu degetele, masandu-va scalpul. Galbenusul de ou va trata parul deteriorat hidratandu-l, in timp ce albusul va curata parul si il va proteja de parf. Odata aplicat pe par, se lipezeste apoi cu multa apa calda.

2. Tratament Facial cu albus din ou

Separati albusul de galbenus. Bateti albusul pana cand devine spumos iar apoi cu mainile aplicati un strat pe fata si pe gat. Albusul de ou strange pielea si reduce aspectul liniilor fine si a ridurilor. Spuma se lasa pe fata timp de 15-20 de minute dupa care se lipezeste cu apa calduta.

3. Tratament facial cu galbenus din ou

Separati galbenusul de albus. Bateti galbenusul de ou, pana cand este omogen. Folositi-va de maini pentru a aplica un strat pe fata si pe gat. Grasimea din galbenusul de ou hidrateaza pielea uscata. Asteptati 20 de minute inainte de a clati cu apa calda.

4. Ingrasamant

Cojile de oua contin destul de mult calciu, care ajuta plantele sa creasca. Pisati cojile de oua si adaugati-le in pamantul florilor pentru a le ajuta sa creasca.

5. Arte si Meserii

Faceti o gaura cu un ac intr-un capat al unui ou si lasati continutul sa se scurga incet. Sunteti in Decoreaza coaja de ou pe placul tau si admira ornamentul creativ! Aceasta este, de asemenea, o arta si o meserie creativa pentru copii.

6. Cuburi de gheata

Ai facut o petrecere si ai alergat afara pentru a cauta pungi pentru gheata? Ai acum solutia salvatoare. Foloseste o cutie de carton in loc de pungile de gheata. Dimensiunea este similara si rezultatul va fi unul surprinzator.

7. Pictura comestibila

Separati albusul de ou si amestecati-l cu 1 lingura de apa si colorant alimentar la alegere. Ornati produsele de patiserie sau orice pregatiti in casa pentru a crea un decor comestibil si creativ.

8. Strecuratoare

Lasati cojile de ou zdrobite in sita de la chiuveta si acestea va vor ajuta sa despartiti resturile care rezulta din spalarea vaselor, si implicit infundarea canalizarii.

9. Pansament septic

Aplicati un strat subtire de albus de ou peste o rana. Albusul se va usca, creand un strat subtire care protejeaza rana si ofera nutrienti la nivelul pielii, care va vor ajuta sa va vindecati mai usor, fara a ramane cicatrice.

10. Curatitor de bijuterii

Ouale contin sulf care va ajuta la curatarea tuturor bijuteriilor din casa. Fierbeti bine 1-2 oua, apoi luati galbenusul si puneti-l in partea de jos a unui vas. Luati un servetel si acoperiti vasul cu servetelul. Apoi puneti bijuteriile deasupra servetelului. Sigilati intregul vas cu o punga, lasand vasul la temperatura camerei timp de 2-3 zile. Rezultatul va fi unul uimitor.Bijuteriile vor fi ca noi.

11. Imbunatatirea gustului cafelei

Prin adaugarea cojilor de oua zdrobite in cafeaua macinata inainte de preparare, va poate aduce aproape de un gust incredibil de aromat, practic o noua cafea. Cojile de oua elimina practic gustul amar al cafelei, oferindu-va o savoare cum nu ati mai intalnit.

12. Curata pielea

Bateti albusul de ou si aplicati un strat subtire pe zona murdara. Frecati usor portiunea de piele murdara. Spalati apoi cu apa calduta si veti observa ca orice pata de pe piele va fi eliminata.

13. Ajutor la agricultura

Plantarea semintelor intr-o gradina, ar putea fi un pic coplesitoare pentru dumneavoastra. Nu va mai fi asa, de indata ce aveti la indemana un carton de oua gol. Umpleti golurile de carton cu ingrasaminte si plantati rasaduri in fiecare dintre ele. Dupa ce plantele cresc dincolo de capacitatea cutiei, transferati-le intr-o gradina mare, unde sunt acum pregatite sa se dezvolte fara probleme.

14. Descurajarea daunatorilor

Zdrobiti cojile de oua si presarati-le in jurul marginilor gradinii tale, marginile zimtate vor tine departe melcii si omizile care va pot afecta plantele. Trupurile lor moi vor fi destul de incomodate de cojile de oua, astfel incat daunatorii se vor feri sa mai patrunda in gradina.

15. Uzina de apa

Nu aruncati apa folosita la fiertul oualor. In schimb, dupa ce sa racit, udati plantele cu ea. In apa se scurg destul de multe substante nutritive atat de benefice plantelor.

16. Adeziv

Albusul de ou este un substitut foarte bun pentru adeziv (lipici).

Asadar, dupa cum ati observat, oul ne ofera destul de multe intrebuintari indraznete, multe dintre ele fiind destul de surprinzatoare.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 14 Februarie

Cristina Stamate, Horia Serbanescu - Martisor pentru nevasta

Vino sa vezi Cometa Halley - Nicu Constantin, Ileana Stana Ionescu

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Februarie