MATERIALE PUBLICATE PE INTERNET, SELECȚIONATE DE MINE PENTRU
SÂMBĂTĂ 23 MARTIE 2019

ISTORIE PE ZILE 23 Martie

Evenimente

·          752: Este ales Papa Ștefan al II-lea. A decedat trei zile mai târziu, înainte să fie consacrat și nu se află pe lista oficială de papi a Vaticanului. El a fost urmat de fratele său, Paul I.

·         1400: Dinastia Trần  pierde tronul Imperiului Vietnamez,  după 175 ani de guvernare. A fost o dinastie (cunoscuta sub numele de Đại Việt) care a condus aceasta tara  între 1225 și 1400. A fost fondata de  împăratul  Tông, urcat pe tron după ce unchiul său Trần Joi djo a  răsturnat dinastia Ly. In timpul dinastiei  Trần au fost înfrânte trei invazii mongole, foarte importanta fiind  bătălia decisivă de la raul  Bạch Đặng, în 1288

·         1801:  Țarul Pavel I al Rusiei este lovit cu o sabie, apoi strangulat, și în cele din urmă călcat în picioare în dormitorul său de la Castelul Sf. Mihail. Va urma la tron fiul său cel mare, Alexandru I al Rusiei.

·         1821: Revolutia de la 1821. Se ajunge la un acord cu boierii ramasi in Bucuresti (juramintul reciproc de credinta). In virtutea acestui acord, Tudor Vladimirescu recunoaste “vremelnica stapinire” a tarii, alcatuita din boierii “patrioti”, acceptind sa conduca tara impreuna cu ei. Boierii declara ca “pornirea slugerului Tudor nu este rea” fiind astfel legitimate actiunile lui Tudor de catre clasa politica.

·         1821: Războiul de Independență al Greciei: Bătălia și căderea orașului Kalamata. Războiul de independenţă al Greciei , cunoscut şi ca Revoluţia greacă, a fost declanşat de revoluţionarii greci şi s-a desfăşurat între anii 1821 – 1829. Revoluţionarii au beneficiat într-o etapă mai târzie a războiului de sprijinul unor puteri europene, iar Imperiul Otoman a fost sprijinit de vasalii săi, Egiptul şi într-o oarecare măsură Vilaietul Tunisia.

·         1839: A fost consemnata prima utilizare cunoscuta a expresiei americane ”OK” (oll korrect), in cotidianul american ”Boston Morning Post”. O teorie susţine că OK este abrevierea pentru “oll korect”, un termen de jargon care poate fi asemănat cu OMG-ul sau LOL-ul zilelor noastre. Expresia OK a apărut sub forma unei glume în 1839, în The Boston Morning Post, cel mai popular ziar din New England la vremea aceea, in data de 23 martie. Al optulea preşedinte al SUA, Martin Van Buren, a fost cel care a popularizat aceasta expresie. Susţinătorii preşedintelui erau cunoscuţi sub numele de OK Club , OK fiind considerata prescurtarea de la Old Kinderhook, porecla lui Van Buren. Unele surse au scris că Van Buren ar fi început să folosească OK drept semnătură. În 1919, presedintele Woodrow Wilson care susţinea că termenul provine din limba Choctaw l-a rescris sub forma “okeh”, pentru ca mai târziu această scriere să fie înlocuită de ortografierea mai modernă “okay” Dicţionarul de limbă Choctaw, scris de Cyrus Byington în 1915, este cea mai recentă dovadă care confirma spusele presedintelui Wilson. Potrivit lui Byington şi unor dicţionare care au fost publicate mai târziu, okeh însemna “este aşa şi în niciun alt mod”. Deşi se insistă asupra ortografierii OK . Multe limbi l-au împrumutat, fiind astăzi o expresie aproape universală. Nu există un consens cu privire la ortografiere: poate fi găsit sub formele „OK”, „O.K.”, „ok”, „okay”, „okee”, „okie”, „kay”, „k” sau „kk”.

·         1847: Un incendiu uriaș distruge o cincime din orașul București. Partea stângă a Dâmboviţei a fost mistuita de  flăcări. Ardeau turlele bisericilor ca nişte torţe, spun cronicile. Mahalalele erau scrum, mai rămăseseră doar zidurile. Dacă focul „ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“, spunea domnitorul Gheorghe Bibescu. Focul a distrus 12 biserici cu mahalalele lor: „Sfântul Dumitru“, Curtea Veche (două), „Sfântul Gheorghe-Nou“, „Sfântul Gheorghe-Vechi“ şi Bărăţia, Stelea, Udricani, Vergului, Lucaci, Ceauş Radu, „Sfântul Ştefan“, dar şi alte mahalale: Colţea, Răzvanul, „Sfântul Nicolae“ – Şelari, Şerban Vodă, „Sfântul Ioan Nou“, „Sfânta Vineri“, Oltenii, Delea Nouă şi Hagiului. Nicolae Iorga scria în „Istoria Bucureştilor“: „Prezenţa vitejească a Domnului (Gheorghe Bibescu, n.r.) zi şi noapte nu putu să înlăture dezastrul. (…) Domnul observă consulului francez că, ” acest nou pârjol , dacă s-ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“. „Domnitorul a dat din mână în mână la doniţe (găleţi de lemn, n.r.). Era să îl prindă focul, dar a luat-o pe Dâmboviţa ca să scape“, completează Dan Falcan, istoric la Muzeul Municipiului Bucureşti. Despre incendiul din 1847, Dan Falcan spune că „nu a fost primul, dar a fost cel mai devastator“. De ce? Au ars 1.850 de clădiri, adică 686 de case particulare şi locuinţe, 1142 de prăvălii, 10 hanuri şi 12 biserici. Cu toate acestea, datorită Proniei Divine au murit doar 15 persoane. „La un oraş de 100.000 de locuitori, totuşi n-au fost sinistraţi decât 2681 de persoane“. Pagubele materiale au depăşit suma de 100 de milioane de lei. „Erau necesare sume enorme şi sub presiunea nevoilor s-a procedat cu oarecare energie, domnitorul Gheorghe Bibescu însuşi înscriindu-se cu 6.000 galbeni în fruntea unei liste de subscripţie la care a fost chemată să se alăture toată populaţia ţării. Deosebit, au fost obligate să contribuie şi autorităţile“, spune în studiul său Florian Georgescu. Potrivit acestuia, „Mitropolia cu episcopiile sale“ a dat 500.000 lei, iar mănăstirile închinate, 700.000 lei. „Proporţiile nenorocirii căzute asupra oraşului Bucureşti au determinat un curent de ajutorare şi din afara graniţelor. Curtea de la Petersburg, cea de la Viena şi de la Stambul, spre a-şi întări influenţa politică în ţara noastră, neguţătorimea din Lipsca (prin bancherii Şina, Rotschild şi alţii) şi de la Braşov, ale căror interese economice erau strâns legate de buna desfăşurare a comerţului bucureştean, au trimis îndată sume însemnate. Un gest de admirabil patriotism şi de sentiment frăţesc a fost acela al moldovenilor, care, prin Vasile Alecsandri, au contribuit în mod substanţial la ajutorarea celor loviţi atât de greu; moldovenii şi-au dovedit solidaritatea cu locuitorii oraşului Bucureşti, care nu mult după aceea avea să devină capitală a ţării unite“.

·         1863: Este fondata in Oakland, Universitatea din California.

·         La 23 martie 1888, în România, la guvernare vin junimiştii: Petre Carp, Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, etc. Guvernul junimist va activa pînă la 29 martie 1889.

·         1898:  Se adoptă Legea învățământului secundar și superior, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care instituie învățământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior și superior) și în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale și organizează mai temeinic învățământul superior. Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București), matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române. Constantin Dimitrescu-Iași (n. 25 februarie 1849, Iași – d. 16 aprilie 1923, Turnu Severin) a fost un pedagog român, profesor de psihologie, pedagogie și estetică la Universitatea din Iași, profesor de sociologie, filosofie și morală la Universitatea din București și rector al acestei universități (1898-1911). A ocupat funcția de inspector general al învățământului fiind, alături de Spiru Haret, unul dintre reformatorii învățământului românesc.

·         1903: Americanii Orville si Wilbur Wright au inregistrat patentul aeroplanului experimentat de ei dupa lungi ani de cercetari.

·          1909: Wilhelm si Karl Maybach au infiintat Luftfahrzeug – Motoren GmbH la Bissingen, Germania, trust care va produce motoare pentru dirijabilele Zeppelin si automobilele de lux Maybach.

·         1917: In contextul retragerii in Moldova in timpul Primului Razboi Mondial, a fost emisa Proclamatia Regelui Ferdinand I, prin care acesta promitea taranilor pamant si introducerea votului universal.

·         1919: Fostul militant socialist italian Benito Mussolini a fondat, la Milano, partidul Fasci di Combattimento – Partidul Fascist care avea sa preia conducerea tarii si sa instituie un regim dictatorial. Cuvantul fascism îsi are etimologia în latinescul “fasces” care simboliza un snop de nuiele în care este înfipta o secure, simbol al autoritatii care era purtat de lictorii care ii însoteau pe înaltii magistrati romani. La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau grupuri revolutionare de sorginte socialista, care se distingeau printr-o atitudine nationalista si o activitate non-parlamentara si chiar non-partinica. In 1922 liderul fascist Benito Mussolini este numit prim-ministru. Partidul national socialist german se formeaza tot în 1919, iar în 1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Baza populara a partidului fascist era formata din patura de jos a clasei mijlocii a micilor întreprinzatori, fermieri, mestesugari, ceea ce explica ostilitatea lor atât fata de capitalism, cât si fata de comunism. Fascismul are o ideologie eclectica, o viziune asupra lumii cvasi religioasa care presupune credinta oarba, supunere si mai putin dezbatere si analiza critica. Nu întâmplator sloganul favorit al lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamna moarte”. În Italia fascista elementul central al ideologiei sale era Statul corporatist, privit ca instrument al modernizarii tarii . Mussolini a reusit treptat sa inabuse toate formele de opozitie si pana in 1928 a devenit “IL Duce” (Conducatorul), detinand controlul absolut asupra unui stat cu un singur partid.A urmat o politica expansionista pe plan extern si o alianta cu Germania lui Hitler,politica in urma careia Italia a fost tarata in al II-lea razboi mondial sfarsind in ruine. Partidul Fascist italian nu a mai supraviețuit după capturarea și execuția lui Mussolini și după dispariția statului marioneta de la Salò în aprilie 1945.

·         1921: In Germania este creat Reichswehr-ul, armata Republicii de la Weimar. Reichswehr (în germană, Apărarea națională) a constituit entitatea forţelor armate ale Germaniei între 1919 și 1935, când a fost renumită Wehrmacht (în română, „Forța de apărare„)La sfârșitul primului război mondial, forțele militare ale Imperiului german fuseseră aproape dezintegrate, majoritatea foștilor soldați și ofițeri întorcându-se acasă individual sau în grupuri mici. Mulți dintre ei s-au alăturat entității militare denumită Freikorps, o colecție de unități paramilitare de voluntari care au devenit ulterior implicate în revoluția germană, respectiv în ciocnirile de frontieră care au urmat între 1918 și 1923. Noua formată Republică de la Weimar avea nevoie de o forță militară. La 6 martie 1919, guvernul Republicii a decretat existența entității militare, Vorläufige Reichswehr („Apărarea națională provizorie”), care consta din Vorläufige Reichsheer („Armata națională provizorie”) și Vorläufige Reichsmarine („Marina națională provizorie”). Circa 400,000 de oameni fuseseră înrolați în Reichsheer. La 30 septembrie 1919, armata germană a fost reorganizată ca Übergangsheer („Armata de tranziție”). Această organizare provizorie a durat până la 1 ianuarie 1921, când titulatura Reichswehr a fost atribuită oficial, iar organizarea acesteia a fost determinată de limitele impuse de către Tratatul de la Versailles. Între 1920-1926, armata „Reichswehr„-ului a fost condusă de generalul Hans von Seeckt, care de fapt era principalul ei întemeietor. „Reichswehr” este denumirea armatei germane până în 1935, când va fi schimbată în „Wehrmacht” (în trad. „Forța de Apărare”). Conform limitărilor impuse de Tratatul de la Versailles, care stipula o armată de 100.000 de oameni, compoziția Reichswehr era următoarea
Reichsheer, forțele terestre compuse din două comandamante:
- șapte divizii de infanterie;
- trei divizii de cavalerie;
Posedarea de aviație militară, tancuri sau artileria grea erau interzise.

·         1933: Reichstag-ul (Parlamentul german antebelic) a votat acordarea de puteri legislative extraordinare cancelarului Adolf Hitler. Este inceputul dictaturii lui Adolf Hitler in Germania. Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.

·         1939: Semnarea Acordului economic româno-german, Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României și Reichul German, care deschidea calea subordonării economiei românești intereselor politicii hitleriste.

·         1942: Al Doilea Război Mondial: În Oceanul Indian, forțele japoneze capturează Insulele Andaman.

·         1945: Guvernul Petru Groza a initiat o lege de reforma agrara prin care au fost expropriate proprietatile mai mari de 50 ha, fiind improprietarite peste 900.000 de familii de tarani. Dupa numai cativa ani, taranimea romana avea sa fie supusa unor presiuni extraordinare in procesul de colectivizare, ca parte a politicii comunistilor de comunizare a tarii.

·         1950: A intrat in vigoare decizia prin care s-a stabilit sarbatorirea Zilei Meteorologiei in 23 martie, hotarare luata cu ocazia Conventiei Organizatiei Mondiale a Meteorologiei.

·         1956: Pakistanul devine prima republică islamică din lume. Ziua națională.

·         1965: NASA a lansat Gemini 3, primul nava spatiala cu echipaj uman de doua persoane.

·         1968: La intalnirea de la Dresda ( in fosta R.D.G.), liderul reformist cehoslovac Alexander Dubcek încearca sa calmeze temerile statelor membre ale Tratatului de la Varșovia in legatura cu evolutiile politicii tarii sale si da asigurări secretarului general al PCUS, Leonid Brejnev si altor lideri ai țărilor membre, că mișcarea Primăvara de la Praga nu va modifica poziția Cehoslovaciei în blocul estic. Cu toate acestea,nu peste mult timp, URSS impreuna cu alte tari socialiste satelite vor invada Cehoslovacia si vor inabusi aspiratiile la un comunism cu fata umana. Romania a condamnat invazia prin vocea liderului sau comunist Nicolae Ceausescu, care va castiga astfel o mare popularitate atat pe plan intern cat si pe plan extern.

·         1983: Presedintele american Ronald Reagan a lansat ”Initiativa de Aparare Strategica”, supranumită și “Războiul stelelor”, un sistem spatial de aparare antiracheta cu baza in spatiu bazat pe noi tehnologii, care va obliga Uniunea Sovietica sa accelereze negocierile pentru dezarmarea nucleara. Ronald Wilson Reagan, cunoscut mai ales ca Ronald Reagan, (n. 6 februarie 1911, Tampico, Illinois – d. 5 iunie 2004, Los Angeles, California) cel de-al patruzecilea președinte al Statelor Unite ale Americii.

·         1996: Au fost organizate primele alegeri prezidentiale directe in Taiwan (Republica China), castigate de Lee Teng-hui, reprezentantul Partidului Nationalist(Komintang).

·         1998: Filmul american ”Titanic”, o capodopera epica a regizorului James Cameron care ii are in rolurile principale pe Kate Winslet si Leonardo DiCaprio, a obtinut 11 trofee la cea de a 70-a editie a premiilor Oscar, egaland recordul peliculei ”Ben Hur” la editia din 1959. Drama “Titanic”, realizata in 1997, a avut incasari de peste un mliard de dolari si a fost recompensata cu 11 premii Oscar, un record care a ramas in istorie atat pentru succesul imens de casa, cat si prin costurile imense ale productiei, de circa 200 de milioane de dolari. Lansat la apa in 1912, Titanic, cel mai mare si mai luxos transatlantic construit pana la acea data , a fost considerat o adevarata minune a tehnicii. S-a spus ca este de nescufundat, dar din pacate Titanicul avea sa-si gaseasca sfarsitul in apele Atlanticului de Nord, chiar in prima sa calatorie si odata peste 1.500 de oameni, mai mult de doua treimi dintre cei aflati la bord.

·         1999: Javier Solana, secretar general al NATO, dă ordinul de lansare a operațiunilor aeriene împotriva Republicii Federale a Iugoslaviei. Președintele american Bill Clinton a declarat ca superputerea mondială trebuie să se îndrepte împotriva purificărilor etnice. Francisco Javier Solana de Madariaga (n. 14 iulie 1942) este un fizician și politician socialist spaniol. După ce a deținut pe rând funcțiile de Ministru al Culturii, Ministrru al Educației și Ministru al Afacerilor Externe al Spaniei (în perioada 1992–1995) și apoi a fost Secretar General al NATO (1995–1999), din octobrie 1999 până în decembrie 2009 Javier Solana a exercitat funcțiile de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă și de Securitate Comună, Secretar General al Consiliului Uniunii Europene și Secretar General al Uniunii Vest-Europene.

·         2001: Sculptorului Ion Irimescu i-a fost decernat Premiul pentru Excelență în Cultura Română. Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903, Arghira, comuna Preutești – d. 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române.

·         2001: Statia spatiala sovietica MIR (”Pacea”), lansata in februarie 1986, si-a incheiat existenta, cele 143 de tone ale sale dezintegrandu-se in atmosfera in timpul prabusirii sale in sudul Oceanului Pacific, dupa ce fusese abandonata de cel de-al 26-lea echipaj international in august 1999. Mir (rusă Мир, însemnând Pace sau Lume) a fost o stație spațială sovietică moștenită după destrămarea URSS de Federația Rusă, în funcțiune pe o orbită terestră joasă între anii 1986 – 2001. Stația era de tip modular, având un număr de nouă componente. Mir a servit ca laborator de cercetare în microgravitație, în care echipajele au efectuat experimente de biologie, biologie umană, fizică, astronomie, meteorologie și aeronautică, în scopul de a dezvolta tehnologii necesare pentru ocuparea permanentă a spațiului. Ea a fost prima stație de cercetare din spațiu locuită constant, și a fost folosită de mai multe echipaje pe termen lung. Programul Mir a deținut recordul pentru cea mai îndelungată prezență umană neîntreruptă în spațiu, cu 3.644 de zile, până la 23 octombrie 2010 (când a fost depășit de Stația Spațială Internațională), și deține încă recordul pentru cel mai lung zbor spațial al unui om, cel al lui Valeri Poliakov, cu 437 de zile și 18 ore. Mir a fost ocupată în total timp de doisprezece ani și jumătate din cei cincisprezece ani ai săi de existență, având capacitatea de a susține un echipaj de trei persoane (și chiar mai multe pentru perioade scurte de timp).

Nașteri

·         1338: S-a nascut Împăratul Go-Kōgon (d. 12 martie 1374). A domnit din 1352 pana in anul 1371.

·         1430: Margareta de Anjou (Marguerite de Anjou, 23 martie 1430 - 25 august1482) a fost soția regelui Henric al VI-lea al Angliei din 1445 până în 1471 și a condus Casa de Lancaster în Războiul celor Două Roze.

Margareta s-a născut la Pont-à-Mousson în Ducatul Lorena, un fief imperial al Franței, fief condus de către ramura regilor francezi, Casa de Anjou. Margareta a fost fiica lui René I al Neapolelui, Duce de Anjou, regele al Neapolelui și al Siciliei și Isabella, Ducesă de Lorena. S-a căsătorit cu regele Henric al VI-lea al Angliei, care era cu opt ani mai mare decât ea, la 23 aprilie 1445, la Titchfield în Hampshire. Avea numai cincisprezece ani însă era deja femeie, pasionată, mândră și care își cunoștea îndatoririle. A moștenit de la mama sa care de fapt a guvernat Anjou cu "o mână de bărbat", aducând în provincie ordine și ținându-i pe englezi departe.^[2]

Henric, care era mai mult interesat de religie și cunoaștere decât de chestiunile militare, nu a fost un rege de succes. Avea regență de când avea câteva luni iar acțiunile sale erau controlate de regenți. Când s-a căsătorit cu Margareta, condiția lui mentală era deja instabilă și după ce singurul lor fiu, Eduard de Lancaster, s-a născut la 13 octombrie 1453, Henric a suferit o degradare mentală.

S-a speculat faptul că prințul de Wales a fost rezultatul unei legături adulterine a Margaretei, fie cu Edmund Beaufort, primul Duce de Somerset, fie cu James Butler, Conte de Wiltshire, ambii aliați ai reginei

·         1732: Marie Adélaïde de France^[1] (n. 23 martie 1732; d. 27 februarie 1800) a fost a patra fiică și al șaselea copil al regelui Ludovic al XV-lea al Franțeiși a reginei Maria Leszczyńska. Ca fiică a regelui, a fost Fille de France.

·         1749: S-a nascut Pierre Simon, marchiz de Laplace; (m.1827), matematician si astronom francez, profesor de matematica la Scoala militara din Paris, membru al Academiei franceze. Pierre-Simon, Marchiz de Laplace (n. 23 martie 1749, Beaumont-en-Auge – d. 5 martie 1827, Paris) a fost un matematician, astronom și fizician francez, celebru prin ipoteza sa cosmogonică Kant-Laplace, conform căreia sistemul solar s-a născut dintr-o nebuloasă în mișcare. A formulat ecuația Laplace și a pus la punct transformata Laplace, care apare în multe ramuri ale fizicii matematice, un domeniu în al cărui dezvoltare a jucat un rol esențial. Operatorul Laplace, utilizat pe scară largă în ecuațiile cu derivate parțiale, este, de asemenea, numit după el. Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari oameni de știință din toate timpurile, denumit uneori „Newton al Franței”. A fost conte al Primului Imperiu Francez (din 1806) și marchiz din 1817, după restaurația Bourbonilor.

Pierre-Simon Laplace s-a născut la Beaumont-en-Auge (Normandia), pe 23 martie 1749. Era fiul unui mic fermier, Pierre Laplace, mama sa numindu-se Marie-Anne Sochon. Pierre Laplace se ocupa, de asemenea, cu comercializarea cidrului și ajunsese „sindic” al orășelului Beaumont-en-Auge.

După ce a urmat cursurile primare ale școlii din localitatea sa natală, Pierre-Simon Laplace a fost trimis să-și continue studiile la o mănăstirebenedictină, tatăl său intenționând să-l facă să intre în clerul catolic. În acest scop, la vârsta de șaisprezece ani, a fost trimis la Universitatea din Caen, pentru a studia teologia.^[14]

După ce a absolvit cursurile Universității din Caen, Laplace a avut șansa să îl cunoască personal pe D'Alembert, care l-a încurajat să persevereze în studierea matematicilor și i-a dat o scrisoare de recommandare, grație căreia a obținut un post de profesor de matematică la Școala Militară din Paris (înființată în 1750 de către regele Ludovic al XV-lea), post care îi permitea să-și continue studiile personale în timpul liber.

Încrezător în capacitățile sale, Laplace se dedică cercetării și timp de șaptesprezece ani, între 1771 și 1787, realizează cea mai mare parte din contribuțiile sale în astronomie. Publică, de asemenea, numeroase articole și memorii științifice referitoare la calculul integral, ecuații diferențiale și ecuații cu derivate parțiale.

Printre alții, Laplace l-a impresionat foarte mult pe Marchizul de Condorcet. După ce acesta a devenit secretarul permanent al Academiei Franceze de Științe, Laplace a fost ales membru asociat al acestei academii, la vârsta de 24 de ani (31 martie 1773). În 1785 a devenit membru titular al Academiei Franceze de Științe, la catedra de mecanică.

Laplace s-a căsătorit cu Marie-Charlotte de Courty de Romanges; cuplul a avut doi copii: o fată, Sophie, și un băiat, Charles-Émile (născut în 1789).^[15] Multe documente originale legate de viața lui Laplace s-au pierdut, astfel încât golurile biografice au fost uneori completate de mituri. Unele documente au ars în incendiul care a cuprins castelul unuia dintre urmașii săi, iar altele au căzut pradă flăcărilor în timpul bombardării orașului Caen de către Aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Spre deosebire de prietenul său Antoine Lavoisier, Laplace nu a avut de suferit din cauza Revoluției franceze. În timpul acesteia, el a contribuit la introducerea sistemului metric și la organizarea prestigioaselor instituții de învățământ „École polytechnique” și „École normale supérieure”.

În 1795 a fost ales ca membru al nou-creatului Institut Francez (l'Institut de France), la catedra de matematică, institut al cărui președinte devine în 1812. În 1816 Laplace a fost ales membru titular al Academiei Franceze. În 1821, odată cu fondarea „Societății Geografice” (Société de Géographie), devine și primul președinte al acesteia. Laplace a fost, de asemenea, membru al principalelor academii științifice din Europa acelor timpuri.

În 1806, Napoleon l-a investit cu titlul de conte al Primului Imperiu Francez. După restaurația Bourbonilor a devenit marchiz(din 1817).

Pierre-Simon Laplace a murit pe 5 martie 1827, în locuința sa de la Arcueil, din apropierea Parisului, cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 78 de ani.

* 1769: William 'Strata' Smith (23 martie 1769 – 28 august 1839) a fost un geolog englez, apreciat pentru că a creat prima hartă geologică națională. Este cunoscut ca „Părintele Geologiei Engleze”.

·         1813: Cezar Bolliac, poet român (d. 1881).  A participat  la toate acțiunile revolutionare  importante din anul 1848, fiind prezent la citirea proclamației revoluționare. A fost însărcinat „să ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii” (Ion Ghica, „Scrisori”). A  fost de asemenea  secretar al Guvernului provizoriu revolutionar, vornic al Capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor. După înfrângerea revoluționarilor, a luat  drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Brașov ziarul politic ‘Espatriatul’, care are ca subtitlu „Dreptate, Frăție”. În toamna lui 1849 a trebuit  să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susținut pe revoluționarii unguri). Trece prin Constantinopol și ajunge la Paris spre sfârșitul anului 1850. Se stabilește la Paris împreună cu majoritatea revoluționarilor exilați. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societății studenților români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul sau intitulat „Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821” și revista ‘Buciumul’, care avea mai mult un caracter politic, fără a lipsi insa din ea literatura. Revenind în ţară, la mijlocul anului 1857  devine director al „Monitorului Adunării Ad-hoc”, susţinând unirea. În timpul pregătirilor electorale, optează pentru dubla alegere a domnitorului Cuza. În 1867, deputat fiind, îşi asumă un important rol în pregătirea reformei monetare, relevând, în toate discursurile sale, rolul baterii monedei în întărirea suveranităţii naţionale. A fost  unul dintre cei mai activi participanţi la evenimentele timpului său, însemnătatea omului politic, publicistului, literatului, a puternicului animator şi propagator al ideilor moderniste din această perioadă extrem de plină de schimbări, pe toate planurile, creşte enorm în pondere în opera lui.

·          La 23 martie 1847 (după altă versiune la 24 martie 1847) se naşte la Iaşi, Moldova, Alexandru Dimitrie Xenopol - academician, economist, filosof, istoric, pedagog, sociolog şi scriitor român. Alexandru Dimitrie Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor,Istoria românilor din Dacia Traiană, şi de a o face larg cunoscută întregii lumi, deziderat formulat anterior cu extremă claritate atît de Mihail Kogălniceanu cît şi de Nicolae Bălcescu, încă de pe vremea cînd aceste idei erau parte esenţială a programului viitoarei revoluţii de la 1848. Xenopol este considerat cel mai mare istoric român după Nicolae Iorga. În plan educaţional, ca profesor universitar, şi ca titular simultan al catedrei de istorie a românilor, respectiv al celei de istorie universală, Alexandru Xenopol a contribuit la educarea şi modelarea a multor generaţii de profesori de istorie şi istorici români. Simultan cu obligaţiile didactice a desfăşurat şi o susţinută şi bogată activitate ştiinţifică, atît ca autor, publicînd numeroase lucrări şi studii în presa ştiinţifică a vremii, cît şi ca editor, redactor şi director al Revistei "Arhiva", apărută la Iaşi. Dupa absolvirea liceului in orasul natal, a realizat studii universitare de filozofie, drept si istorie (1867-1871). A devenit doctor in drept la Berlin, apoi doctor in filozofie la Giessen, in acelasi an, 1871, fiind puternic influentat de savantii germani. Reintors in tara, Alexandru D. Xenopol a intrat in magistratura, fiind, in 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iasi, iar din 1883 s-a integrat, ca profesor, Universitatii din Iasi. A fost ales, in 1893, membru titular al Academiei Romane, dar si membru al altor academenii din tara si strainatate Alexandru D. Xenopol a respins ”Teoria” lui Roesler privind disparitia inaintasilor romanilor din Dacia Traiana”,insa lucrarea sa de capatai este ”Istoria Romanilor din Dacia Traiana”, lucrare structurata in sase volume si totalizand aproape 4.000 de pagini. Este prima prezentare sistematizata, analitica si complexa a istoriei romanilor, din toate provinciile traditionale, incepand tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri pana la unirea din anul 1859. Savantul roman a murit la 27 februarie 1920 in Bucuresti.

·         1881: S-a nascut Roger Martin du Gard, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatura in 1937; (d.22 august 1958). Roger Martin du Gard s-a născut la Neuilly-sur-Seine, la 23 martie 1881. După solide studii umaniste, reușește prin concurs de admitere la École des Chartes, obținând diploma de arhivist paleograf în 1905.

După patru luni petrecute în Algeria, se instalează la Paris(1906). Publică primul său roman, Devenir! (Să te realizezi!) în anul 1908, urmat curând de un al doilea, care îl consacră în lumea literară: Jean Barois(1913), reconstituire a afacerii Dreyfus și a conflictului dintre religie și știință acut trăit de generația contemporană ei. Publicarea acestui roman la Nouvelle Revue française îi prilejuiește o decisivă întâlnire, ce va deveni curând o profundă prietenie, cu Jacques Copeau și cu André Gide. Colaborator al celui dintâi, scrie pentru teatrul Vieux-Colomblerfarsele, în dialect, Le Testament du père Leleu (Testamentul lui Moș Leleu), jucat în premieră în 1914, publicat în 1920 și La Gonfle (Pompa) (1928). Cu André Gide, prin care îi cunoaște pe cei mai importanți scriitori ai epocii, va duce nesfârșite convorbiri și va întreține o importantă corespondență cu privire la meseria de scriitor și la statutul romanului și al literaturii în general.Ia parte la primul război mondial, în cadrul unui grup auto mobil de transport. În anul 1919 începe să-și scrie jurnalul.

Fiind pregătit profesional ca paleograf și arhivist, Martin du Gard a adus în operele sale obictivitate și scrupulozitate pentru detalii. Datorită grijii sale față documentare precum și a atenției acordate relației dintre realitatea socială și dezvoltarea individuală a personajelor sale, a fost considerat un reprezentant târziu al realismului și naturalismului în cea mai bună tradiție a acestor curente literare predominante în secolul al 19-lea.

Roger Martin du Gard a decedat în 1958 și a fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Cimiez de lângă Nisa.

·         1881: Hermann Staudinger, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1965)

·         1882: Romulus Cioflec, prozator și publicist român (d. 1955)

·         1885 - S-a născut arhitectul şi urbanistul Duiliu Marcu (în colaborare: sistematizarea Pieţei Victoriei din Bucureşti, Academia Militară, Biblioteca Academiei) (m.09.03.1966).

·         1886: George Gregorian, poet român (d. 1962)

·         1887: Prințul Felix Iusupov, nobil rus, asasinul lui Rasputin (d. 1967)

·         1887: S-a nascut la Madrid pictorul Juan Gris (José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez); ( d. 11 mai 1927 in Franta). Juan Gris (n. 23 martie 1887, Madrid – d. 11 mai 1927, Boulogne-sur-Seine, Franța), cu numele adevărat José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez, a fost un pictor spaniol. Alături de Pablo Picasso și Georges Braque, este unul din principalii reprezentanți ai cubismului. Juan Gris a pictat mai ales compoziții cu natură moartă, folosind în construcția tablourilor colaje alăturate sau suprapuse La inceput, Gris a pictat in stilul analitic al Cubismului, dar dupa 1913 a inceput sa treaca la Cubismul sintetic, devenind un reprezentant permanent, folosind mult colajele de hartie. Spre deosebire de Picasso si Braque, ale caror lucrari au fost monocromatice, Gris a pictat intro armonie de culori luminoase si indraznete in combinatii inedite in maniera prietenului sau, Matisse. A decedat la Boulogne-sur-Seine (Paris) in in primavara anului 1927 la varsta de 40 de ani, lasandu-i singuri pe sotia sa, Josette si fiul Georges. Pretul cel mai mare la o licitatie pentru lucrarile sale a fost de 20.8 milioane $ pentru lucrarea sa, “Livre,pipe et verres”.
* 1889: Gheorghe Banu (n. 23 martie 1889, Secuieni, Bacău - d. 15 august 1957, București) a fost un medic igenist român, care a îndeplinit funcția de ministru al sănătății și ocrotirii sociale în Guvernul Octavian Goga (1937-1938), fondator și director al Revistei de igienă socială (1931-1944).
A fost medic de puericultură la București (1919) , a efectuat studii de specializare în medicină infantilă, fiziologie, bacteorologie și imunologie la Paris (1919-1921), aici obține titlul de doctor în științe cu teza Recherches physiologiques sur le développement neuromusculair chez l'homme et l'animal.

Doctor docent al Facultății de medicină din București, în specialitatea patologie infantilă, Gheorghe Banu a fost medic diriginte al serviciului copiilor găsiți ai Bucureștiului între anii 1925-1927. Între anii 1927-1945 a fost șeful secției de igienă și sănătate publică din București, iar între 1943-1945 a fost directorul aceluiași institut.

Din 1936 Gheorghe Banu este membru titular al Academiei de Medicină din București. A fost și secretar general al Ministerului Sănătății între 1925-1928, iar între 1937-1938 Ministru al Sănătății.

* 1890: Adolf Vorbuchner (n. 23 martie 1890, Arad, Austro-Ungaria – d. 10 septembrie 1938, Viena, Germania Nazistă)^[1] a fost un ierarh romano-catolic,^[2] episcop titular de Tinin, episcop coadjutor de Alba-Iulia din 7 iunie 1936 și episcop al arhidiecezei de Alba Iulia între 28 mai și 10 septembrie 1938.

S-a născut la Arad în anul 1891, în familia unui militar originar din Austria. După ce a făcut studiile secundare la Alba-Iulia, și-a luat licențaîn teologie ca absolvent al Universității din Fribourg, Elveția și a devenit preot în anul 1914,^[2] la 21 septembrie.^[3] A profesat mai întâi ca prefect al unui orfelinat și apoi ca preot militar în Primul Război Mondial.^[2] A fost încadrat ulterior, în Divizia Secuiască.^[4]

După război afost timp de un deceniu capelan la Brașov și ulterior preot paroh și protopop la Sibiu,^[2] iar la 18 aprilie 1936 a devenit episcop de Tinin (Knin)

Conform preotului Nicolae Brânzeu, Adolf Vorbuchner făcea parte din garnitura a doua a celor care făceau politică națională-maghiară, acestora din a doua linie fiindu-le însă impus să fie loiali și să nu se expună din punct de vedere politic. Brânzeu a afirmat că numirea sa ca episcop coadjutor de Alba Iulia s-a făcut cu dificultate, datorită faptului că Vorbuchner era fiul spiritual al episcopului Gusztáv Károly Majláth și fusese propus de acesta ca succesor, iar Alexandru Cisar^[5]arhiepiscop^[3] al Arhidiecezei de București^[6] nu dorea ca în scaunul episcopal de la Alba-Iulia să ajungă cineva propus de Majláth.^[5]

Pentru a sprijini această numire, însuși Gyula Gömbös s-a deplasat la Roma. Având sprijin din partea Sfântului Scaun, într-un context în care Cisar fusese denunțat la Roma pentru proastă administrare, Vorbuchner a primit ca atare sprijinul nunțiului apostolic de la București, care a obținut acordul lui Alexandru I. Lapedatu pentru numirea sa.^[5] La 22 aprilie 1936 a fost numit astfel episcop coadjutor „cum jure successionis”^[2] și a fost în consecință sfințit ca episcop la 7 iunie 1936. Drept episcop principal consacrator^[3] a fost arhiepiscopul Alexandru Cisar al Arhidiecezei de București.^[6] Alături de acesta au mai slujit episcopii Ágoston Pacha al Diecezei de Timișoara si István Fiedler al diecezei de Oradea-Satu Mare.^[6]

Pentru a lupta împotriva tendinței greco-catolicilor maghiarizați de a trece la protestantism, a solicitat în 1937, asemenea predecesorului său, permisiunea Sfântului Scaun în ce privește admiterea celor care doreau să revină în sânul Bisericii Catolice, fără a mai fi nevoie de acordul episcopului de la Blaj. Adresându-se cu acest scop în 1937 Congregației pentru Bisericile Orientale,^[7] a fost refuzat de către aceasta într-o manieră care s-a presupus a fi corectă, din punct de vedere politic.^[8]

Adolf Vorbuchner a succedat lui Gusztáv Károly Majláth^[7] și la 28 mai 1938 a devenit episcop titular al arhidiecezei de Alba Iulia.^[1]

A decedat la 10 septembrie 1938,^[1] într-un spital din Viena,^[2] fiind succedat în scaunul episcopal de la Alba Iulia de Áron Márton

·         1897: Max Arnold (Mendel Wechsler Arnold), pictor (d. 1946)

·         1903: Alejandro Casona, dramaturg și poet spaniol (d. 1965)

·         1904: S-a nascut la San Antonio, Texas, actrita americana Joan Crawford, pe numele adevarat Lucille Fay LeSueur. Joan Crawford (n. 23 martie 1904 San Antonio, Texas, USA – d. 10 mai 1977, New York City, New York, USA) a fost o actriță americană de teatru și film, laureată a premiului Oscar. La inceput a lucrat ca si dansatoare intr-un club de noapte. A debutat pe marile ecrane in anul 1928, in filmul mut ”Our Dancing Daughters”. A devenit o adevarata vedeta si chiar a catigat un premiu Oscar pentru rolul principal din productia ”Mildred Pierce” (1945). Ultimul rol mare l-a avut in ”Whatever Happened to Baby Jane?” (”Ce s-a intamplat cu Baby Jane ?” – 1962), in care a impartit rolul principal cu Bette Davis. A decedat la 10 mai 1977. A fost căsătorită de patru ori, primele trei sfârșindu-se prin divorț, iar al patrulea prin decesul soțului. A adoptat cinci copii, relația dintre ea și fiica sa Christine fiind descrisă de aceasta din urmă ca fiind plină de abuzuri emoționale și fizice, în cartea de memorii “Mommie Dearest”, care a fost ecranizata in 1981.

·         1910: Akira Kurosawa (黒澤 明 Kurosawa Akira) (n. 23 martie 1910 - d. 6 septembrie 1998) a fost un important regizor, producător și scenarist japonez, considerat unul dintre cei mai de valoare artiști din țara sa, și printre numele mari ale cinematografiei universale.

·         1912: Wernher Magnus Maximilian, Freiherr von Braun, cunoscut mai ales ca Wernher von Braun (n. 23 martie 1912, Wyrzysk, Prussia, d. 16 iunie1977, Alexandria, Virginia, SUA) a fost un om de știință germano-american, pionier și vizionar al dezvoltării tehnologiei și zborurilor rachetelor.

Wernher von Braun, conducător al programului german de creare a rachetelor germane (cea mai cunoscută fiind „celebra” rachetă” V-2) atât înainte de-al Doilea Război Mondial, cât și în toiul lui, a fost adus în Statele Unite, împreună cu o bună parte a echipei sale științifice de la Peenemünde, printr-o operație secretă numită Operațiunea Paperclip. A devenit cetățean al Statelor Unite.

A lucrat la programul militar american ICBM (Intercontinental ballistic missiles "rachete balistice intercontinentale"), apoi la NASA, ca director al Centrului Marshall pentru Zboruri Spațiale (Marshall Space Flight Center) și ca șef al proiectului rachetei Saturn V, superracheta anilor 1960 care a permis Statelor Unite să lanseze în spațiu nave din ce în ce mai performante din seria programului spațial Apollo, care a culminat cu aselenizarea astronauților în misiunile spațiale Apollo 11, Apollo 12, Apollo 14, Apollo 15, Apollo 16 și Apollo 17.^[12]

Von Braun este unanim considerat „părintele” programului spațial al Statelor Unite, fiind de asemenea amintit ca liderul științific al echipei de specialiști din Germania Nazistă care a proiectat și realizat racheta V-2, care a ucis peste 7.000 de oameni în Marea Britanie în 1944 și 1945 (la care se adaugă un număr și mai mare de victime în anii de dezvoltare și testare în Germania a rachetei, la Peenemünde și în alte locuri).

·         1912 - S-a născut actorul Geo Barton. Rolul care l-a consacrat este “Lică” din “Moara cu noroc” (regizor Victor Iliu) (m.10.06.1983).

·         1914: George Sbârcea (n. 23 martie 1914, Toplița, România – d. 27 iulie 2005, București, România) a fost un compozitor, muzician și muzicolog român, jurist neprofesant, jurnalist, funcționar public, editor de carte, scriitor și traducător^[1], promotor al tango-ului clasic argentinian, foarte cunoscut și apreciat în Bucureștiul anilor 1930 și 1940, precum și în România interbelică. A folosit și pseudonimul Claude Romano^[2], în perioada sa de compozitor și de lider de orchestră itinerantă.^[3]

În perioada „României dodoloațe” (interbelică) a fost extrem de cunoscut și prețuit. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără și cântecele de muzică ușoară „Ionel, Ionelule”, „De ce ai plecat?”, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste”, „Inimioară, inimioară, Anișoară”, și multe tangouri, așa cum este „Un tangou de adio”

George Sbârcea s-a născut la Toplița Română (astăzi orașul Toplița), la 23 martie 1914, ca fiu al medicului și, ulterior, colonelului în rezervă al Armatei Române, Constantin Sbarcea. A rămas orfan de tată în 1923, la numai 9 ani, având o soră și alți doi frați.

Studiile elementare le-a făcut la Toplița, iar cele gimnaziale și liceale la Reghin. A studiat dreptul la Cluj. Nefiind deloc atras de domeniul juridic, dar fiind extrem de talentat la a intrepreta și compune muzică, fire rebel-romantică, George Sbârcea și-a creat propria sa orchestră cu care a cântat în diverse localuri din Transilvania, printre care se pot aminti Cluj, Satu Mare, Sibiu și Timișoara.^[5] Familia a fost total contra „activității muzicale itinerante” a lui George.

„A fost picătura care a umplut paharul. Mama, dar și familia sa nu agreau ideea ca un tânăr de perspectivă, cu studii juridice finalizate, să fie «muzicant» care cântă în localuri. Pe deasupra era și nepot de Patriarh, Miron Cristea.

 George Sbârcea a devenit cunoscut în Bucureștiul interbelic odată cu lansarea melodiei „Ionel, Ionelule”, în 1937. Primele interprete ale melodiei au fost Lulu Nicolau și Lizette Verea, un duet de succes în acele timpuri. Melodia a fost preluată de cântăreți din Germania, Franța și țările scandinave

* 1915: Jacques Vergotti (n. 23 martie 1915, Sighireanu, Județul Ialomița (interbelic) - d. 16 decembrie, 1999, Bridgeport, Connecticut, SUA) a fost un căpitan de jandarmi care a îndeplinit funcția de ofițer de ordonanță al regelui Mihai I al României și care apoi, cu gradul de maior, în calitate de prefect al palatului, l-a însoțit pe rege în exil în Elveția după ce acesta a abdicat ca urmare a Loviturii de stat de la 30 decembrie 1947.^[1][2]

Tatăl său, agronomul Miltiade Bergotis, era căsătorit franțuzoaica Lilli Cousin. Străbunicul lui Jacques era grec din insula Cefalonia. În timpul Primului Război Mondial familia a ajuns la Paris, unde au făcut afaceri în domeniul automobilelor și petrolului, și și-a schimbat numele în Vergotti. După terminarea războiului, familia lui Miltiade a revenit în România iar tatăl lui Jacques a înființat la Brașov societatea de rafinare a petrolului, „Petrogen“.^[3]

Copil fiind, Jacques a fost admis la școala primară săsească din Brașov. În 1925, Jacques s-a înscris la Liceul Real Dr. Ioan Meșotă. După ce tatăl său a murit, mama sa s-a recăsătorit cu colonelul Vladimir Șerbănescu, comandantul Batalionului 2 Vânători de Munte care l-a ajutat pe Jaques să intre la Școala Pregătitoare de Ofițeri de la București, în 1932.^[3][4]

Pe când Jacques Vergotti era locotenent în armata română, generalul Ion Antonescu, care îi cunoștea familia, l-a numit ofițer de ordonanță al regelui.^[5]

Curând după ce a ajuns la palat, a devenit „favoritul” reginei-mamă Elena, la rândul ei grecoaică. Crezând că se poate baza pe protecția acesteia, a început să încalce disciplina militară, omițând să salute ofițerii superiori lui în grad, inclusiv pe generali, devenind arogant și încrezut. Ofițerii superiori, ofuscați de comportamentul său, l-au reclamat generalului Antonescu. Acesta a luat măsuri ferme, pe baza unui decret lege care îi obliga pe toți ofițerii din armata română să facă un stagiu de 3 luni pe front, și a dat dispoziții să fie emis ordinul 168 din 6 mai 1942 al MAN-Cabinet, prin care locotenentul Vergotti a fost mutat la compania de poliție a diviziei a 4-a infanterie, cu plecare în 24 de ore. Astfel, el a fost trimis pe front la 7 mai 1942, de unde s-a întors cu puțin înainte de 23 august 1944. Această trimitere pe front a făcut-o pe regina-mamă să-l urască și să-l dușmănească pe Antonescu, ură care a contribuit consistent la Lovitura de stat de la 23 august 1944.^[5]

Căpitanul Jacques Vergotti a fost numit la 20 noiembrie 1944, prin decret regal, ca ofițer de ordonanță în cadrul Casei Militare Regale^[6], fiind citat cu prenumele eronat Jaques.

Pe 30 decembrie 1947, Jacques Vergotti a fost chemat devreme la Ministerul de Război pentru a semna acte de demisie din armată și renunțare la pensie. De la Ministerul de Externe i s-a dat un pașaport cu ștampila «fără drept de înapoiere în țar㻓, iar Emil Bodnăraș l-a însărcinat să-l însoțească pe fostul monarh la plecarea din țară.^[3]

În 1950, la Lausanne, Jacques a cunoscut-o pe Catherine Maher, ziaristă la The New York Times, cu care s-a căsătorit. Au avut o fetiță, Lilli Maria Emilia Vergotti, și un băiat, Neculai. Tot în 1950, Jacques a primit viza de emigrare în SUA. S-a stabilit cu familia în Bridgeport, statul Connecticut. Aici a predat istorie și științe politice la Universitatea Sacred Heart până a ieșit la pensie.^[3]

A decedat la Bridgeport, la vârsta de 84 de ani.^[2]

La „UCL School Of Slavonic And East European Studies Library” se găsește din 1990 colecția Vergotti, constând din copiile a 220 de pagini dactilografiate, cu titlul “Memoirs of a Romanian-American 1940-1990” (Memoriile unui româno-american, 1940-1990)

* 1917: Paneth Farkas (n. 23 martie 1917, Cluj - d. 23 iunie 2009, Cluj) a fost un jucător de tenis de masă român de etnie maghiaro-evreiască. A fost vicecampion european la tenis de masă.^[1] A fost eroul unui documentar al lui Steven Spielberg.^[1]

În cariera sa de jucător de tenis de masă, Paneth Farkas a câștigat Cupa României (în 1935 și 1947), 9 titluri de campion național, în probele de echipe, la "dublu bărbați" și "dublu mixt", precum și numeroase titluri de vicecampion la "simplu"

* 1918: Kazu Naoki (n. 23 martie 1918) este un fost fotbalist japonez.

·          1920: Radu Lupan, eseist și traducător român

·         1922 - S–a născut actorul italian Ugo Tognazzi („Tragedia unui om ridicol”, „Ultimul minut”) (m.27.10.1990).

·         1925: Alexandru Elias, medic român

·         1926 - S-a născut violonistul Ştefan Gheorghiu.

·         1932: Casiu Valeriu Barbu, muzicolog român

·         1936: Adrian Vasilescu, economist român

·         1936 - S-a născut Louisiana Red (Iverson Minter), bluesman american.

·         1939: Petru Arustei, poet și pictor român (d. 1984)

·         1940 - S-a născut Alan Blaikley, compozitor britanic, vocalist britanic (Showaddywaddy).

* 1942: Michael Haneke (n. 23 martie 1942, München) este un regizor și scenarist austriac cunoscut pentru stilul său sumbru. Multiplu premiat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Filmele sale tematizează adesea problemele și eșecurile societății moderne. Haneke a lucrat în televiziune, teatru, cinema. În afară de munca sa ca regizor, predă regie la "Filmacademy Viena".

La Festivalul de Film de la Cannes 2009, filmul său The White Ribbon a câștigat Palme d'Or pentru cel mai bun film și la cea de-a 67-a ediție a Globului de Aur, filmul a obținut premiul pentru cel mai bun film străin. În 2012, filmul său, Amour a avut premiera și a concurat la Festivalul de Film de la Cannes 2012.^[4][5] Filmul a câștigat Palme d'Or, Haneke obținând astfel prestigiosul premiu pentru a doua oară în trei ani și plasându-l într-un club de elită de numai șapte locuri.^[6] De asemenea, filmul a primit cinci nominalizări la Premiile Oscar inclusiv la Cel mai bun Film, Cel mai bun Regizor și Cea mai bună Actriță pentru Emmanuelle Riva.^[7] Haneke a făcut filme în limba franceză, germană și în limba engleză.

·         1943: Valentin Ciucă, critic de artă și eseist român

·         1944 - S-a născut cîntăreaţa americană Diana Ross.

·         1947: Nicolae Aurel Alexi, artist plastic român

·         1949: S-a nascut cantaretul de muzica folk roman Mircea Vintila. Mircea Vintilă este un interpret român de muzică folk, cu o activitate discografică și concertistică bogată. A urmat Școala de Muzică (clasa violă). A terminat „Liceul Lazăr” și apoi a absolvit Institutul de Construcții în anul 1974. A cântat alături de alți prestigioși artiști (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studențesc de folk din anul 1971, la clubul „303” al Politehnicii bucureștene, apoi la clubul „Universitas”, la „Casa de Cultură a Studenților” și în Cenaclul Flacăra. La a doua ediție a Festivalului „Primăvara baladelor” câștiga „Marele Premiu” cu piesa „Lordul John”. Cu piesa „Bade Ioane” câștigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa „Făt Frumos” caștigă premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A editat primul disc single, Pământul deocamdată – Mielul, în anul 1974. În 1975 lansează un alt disc single, Hanul lui Manuc – Bade Ioane. Urmează primul LP de mare succes in 1976, intitulat Crezul meu, o parte din piese fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea. În 1982 urmează un alt LP Peripeții noi și apoi, în 1986, un alt album, intitulat Mircea Vintilă. (Titlul original era Se retrage la Vatra Luminoasă, dar nu a fost acceptat.) În perioada 1978-1984 au fost editate două compilații folk pe care apare în total cu patru piese. În 1990 primește Marele Premiu pentru întreaga Activitate în cadrul Festivalului Național de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee in Austria, Franța, Germania, Rusia și Slovacia. Susține spectacolul „Față în față cu lumea” la Teatrul „Bulandra”, alături de Florian Pittiș, cu care în anul 1992 editează albumul Nu trântiți ușa. La acest album colaborează pentru prima dată cu Mircea Baniciu și Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului. În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiș și Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri, desfășurînd o prestigioasă activitate discografică și de turneu în țară și străinătate (SUA, Canada, Germania).

* 1950: Constantin Dascălu (n. 23 martie 1950) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

·         1952: Ciolac Viorel, profesor matematician
* 1952: Kim Stanley Robinson (n. 23 martie 1952) este un scriitor american de science fiction, cunoscut mai ales pentru Trilogia Marte. Lucrările sale tratează constant subiecte ecologice și sociologice. Multe dintre romanele sale par să rezulte direct din fascinația sa pentru știință, fiind vizibilă experiența sa de cercetător timp de 15 ani și pasiunea sa de o viață pentru planeta Marte.

Lucrările lui Robinson au fost catalogate de critici drept știință romanțată.^[2]

Robinson a fost îndrumător la atelierul de creație Clarion Workshop în 2009. În 2010, Robinson a fost oaspete de onoare la ediția World Science Fiction Convention cu numărul 68 care s-a ținut în Melbourne, Australia. În aprilie 2011, Robinson a ținut o conferință la universitatea din California, Santa Cruz, în cadrul seminarului Capitalismul Regândit, atrăgând atenția asupra naturii ciclice a capitalismului

·         1953 - S-a născut Chaka Khan (Yvette Marie Stevens), cântăreaţă americană.
* 1956: José Manuel Durão Barroso (n. 23 martie 1956, Lisabona, Portugalia^[1]) este un om politic portughez, fost prim-ministru și ministru de externe al Portugaliei, care a îndeplinit funcția de președinte al Comisiei Europene din 2004 până în 2014.

José Manuel Durão Barroso este un jurist specializat pe relații internaționale.

El a fost ministru de externe al Portugaliei între 1991 și 1995, înainte de a-și perfecționa studiile la Universitatea Georgetown din Statele Unite.

După ce a câștigat alegerile legislative în martie 2002, el s-a ocupat de formarea guvernului portughez și de convingerea majorității pentru a-l susține.

Partidul său, Partidul Social-Democrat (centru-dreapta), cu 40,12% și 102 locuri din 230, s-a aliat cu conservatorii (Partidul Popular) care au obținut 8,75% din voturi și 14 locuri, și a căror program este de inspirație naționalistă. Ca prim-ministru, a luat câteva hotărâri controversate. El a susținut Invazia Irakului din 2003, căreia majoritatea portughezilor s-au opus, și este responsabil pentru reducerea cheltuielilor publice.

·         1957: Șerban Alexandru, scriitor român

* 1961: Steve Holmes (n. 23 martie 1961, Sibiu, cu numele de Cristof Cristian) este un actor și regizor de filme pentru adulți. În 1968 a emigrat împreună cu familia sa în Germania. A început carierea pornografică în 1996. Din 2002 trăiește și lucrează preponderent în Budapesta și Los Angeles.
* 1963: López Caro (n. 23 martie, 1963 în Lebrija, Andaluzia Spania) este un antrenor spaniol de fotbal.
* 1963: José Miguel González Martín del Campo, cunoscut ca Míchel^[1](pronunție în spaniolă: /ˈmitʃel/; n. 23 martie 1963 în Madrid), este un fost fotbalist spaniol care a jucat ca mijlocaș dreapta, și actual antrenor.

·         1966: S-a nascut muzicianul Marti Pellow, membru al popularei trupe Wet Wet Wet.

·         1966: Camelia Ciobanu, pictoriță româncă

* 1966: Marin Hinkle (n. 23 martie 1966) este o actriță americancă, probabil cea mai binecunoscută pentru rolul lui Judith Melnick, fosta soție a lui Alan Harper din serialul Two and a Half Men și pentru rolul Judy Brooks din Once Again.
* 1967: Rafał Kubacki (născut 23 martie 1967, Wrocław) este un judoka polonez .

Este cunoscut pentru rolul său Ursus (bodyguardul Lygiei) din Quo Vadis (2001 film) de Jerzy Kawalerowicz.

* 1968: Fernando Ruiz Hierro (pronunție în spaniolă: /ferˈnando ˈʝero/; n. 23 martie 1968) este un fost fotbalist spaniol care juca pe postul de fundș central, mijlocaș defensiv sau libero.

·         1969: Irina Pacurariu, prezentator tv

·         1970: Marian Stere, solist, textier de muzică ușoară român

* 1970: Ronald Gasparic (n. 23 martie 1970, Brăila - d. 24 iulie 1991, București) a fost un poet român.

S-a născut la Brăila într-o familie de intelectuali. În anul 1981, la vârsta de 11 ani, obține un premiu pentru poezie de la revista „Cronica”. În această revistă i-a fost publicat și primul poem. A mai publicat poezie în revistele literare Amfiteatru, Contemporanul, Limba și literatura română, și Luceafărul.^[1]

A fost student la Facultatea de Elecroenergetică din Iași.

În iulie 1991, aflându-se în vacanță la Brăila, a fost bătut de cinci foști colegi de clasă și a decedat după o săptâmână la 24 iulie într-un spital din București.

A scris:

• Plâns la zâmbetul meu, Editura Cartea Românească, București, 1992
• Universul oblic, Editura Princeps, Iași, 1995
• Rămân pământ de soare, Editura Paralela 45, Pitești, 2007

·         1972: Daniel Prodan, fotbalist roman

·         1973: Bojana Radulović (în sârbă Бојана Радуловић, în maghiară Bojana Radulovics; n. 23 martie 1973, în Subotica, RSF Iugoslavia, astăzi în Serbia)^[1] este o fostă mare handbalistă iugoslavă și ungară care conduce actualmente academia de handbal a Dunaújvárosi NKS.
* 1973: Jerzy Dudek (pronunție în poloneză: [ˈjɛʐɨ ˈdudɛk]; n. 23 martie 1973, Rybnik, Polonia) este un fost fotbalist polonez.
* 1973: Milorad Mažić (chirilic: Милорад Мажић; n. 23 martie 1973) este un arbitru sârb de fotbal.
* 1975: Valer-Daniel Breaz (n. 23 martie 1975) este un senator român, ales în 2016. În cadrul activității sale parlamentare, Valer-Daniel Breaz este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg, Republica Sudan, Republica Coasta de Fildeș și Republica Federativă a Braziliei.
* 1975: Svetlana Pasičnik (în ucraineană Светлана Пасечник, n. 23 martie 1975, în Ovidiopol) este o fostă handbalistă ucraineană naturalizată în Croația și care a jucat pentru echipa națională a Croației pe postul de intermediar dreapta

·         1976: Michelle Monaghan (n. 23 martie 1976), pe numele său întreg Michelle Lynn Monaghan, este o actriță americană binecunoscută pentru rolurile sale din Misiune: Imposibilă III, Kiss Kiss Bang Bang, Gone Baby Gone, Made of Honor, The Heartbreak Kid, Eagle Eye sau Source Code.

Monaghan s-a născut la Winthrop, Iowa. Este fiica lui Sharon (născută Hammel), care avea un centru de îngrijire familială în casa unde s-a născut actrița, și Robert Monaghan, un fermier, muncitor al unei fabrici.^[1][2][3] Are doi frați mai mari, Bob și John^[4] și familia sa a adăpostit peste zece copii în 12 ani cât timp au deținut adăpostul.^[5] A absolvit liceul în 1994, din East Buchanan, unde a fost șefă de clasă și a jucat în mai multe piese de teatru. După absolvire s-a mutat la Chicago, unde a studiat jurnalismul la Columbia College. În timpul studiilor și-a început cariera de model. A lucrat în Statele Unite ale Americii, Milano, Singapore, Tokyo și Hong Kong. Mai avea un an până termina jurnalismul, dar a hotărât să se mute la New York pentru a-și continua cariera de actor.

Primele sale roluri au fost foarte mici. A apărut în serialul Young Americans de două ori, în Lege și Ordine, ambele în 2001. Și-a făcut debutul pe marele ecran în anul acela cu un mic rol în filmul Perfume, urmat de un alt rol, tot atât de mic în filmul Unfaithful.

Pe 5 noiembrie 2008 a născut o fetiță, Willow Katherine.

* 1977: Jorge Daniel Espinosa (n. la 23 martie 1977 în Stokholm
* 1978: Walter Adrián Luján Samuel (născut Wálter Adrián Luján, pe 23 martie1978) este un fotbalist argentinian retras din activitate
* 1982: John Wayne Srhoj (n. 23 martie 1982 în  Australia) este un jucător de fotbal, în prezent legitimat la echipa Mareeba Bulls.

ockholm, Suedia) este un regizor de film suedez de origine chilienă.^[1] A regizat filme ca Easy Money(2010) și Casa conspirativă(2012).

* 1983: Hakan Balta (n. 23 martie 1983, Berlin, Germania) este un fotbalist turccare evoluează în prezent, pe postul de fundaș stânga, la GalatasarayIstanbul și la echipa națională de fotbal a Turciei
* 1983: Sir Mohamed Muktar Jama „Mo” Farah (n. 23 martie 1983, Mogadishu, Somalia) este un alergător de distanță britanic de origine somaliană specializat pe 5000  și 10.000 m.
* 1985: Marina Dmitrović (n. 3 martie 1985, în Belgrad, RSF Iugoslavia)^[1] este o handbalistă sârbă care joacă pentru clubul românesc Corona Brașov. Dmitrović, care evoluează pe postul de intermediar dreapta, a făcut parte și din echipa națională a Serbiei care a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial din 2013.
* 1985: Ilie Iordache (n. 23 martie 1985, București) este un fotbalist român sub contract cu Săgeata Năvodari.
* 1985: Christianne Mwasesa Mwange (n. 23 martie 1985, în Lubumbashi) este o handbalistă din Republica Democrată Congo care joacă pentru echipa națională a țării sale
* 1989: Jean-Eric Maxim Choupo-Moting ; n. 23 martie 1989) este un fotbalist germano-camerunez care evoluează pe postul de atacant la clubul francez PSG și pentru echipa națională de fotbal a Camerunului.
* 1989:Michael Len Williams II (n. 23 martie 1989), cunoscut sub numele de Mike Will Made It (uneori stilizat Mike WiLL Made-It)^[1] sau simplu Mike Will, este un producător de discuri, rapper și compozitor american. Este cunoscut pentru producerea de beaturi trap pentru mai mulți artiști din sudul SUA, dar de asemenea și pentru hiturile „Black Beatles” de Rae Sremmurd, „Mercy” de GOOD Music, „No Lie” de 2 Chainz, „Bandz a Make Her Dance” de Juicy J, „Pour It Up” de Rihanna, „Love Me” de Lil Wayne, „Body Party” de Ciara, „We Can't Stop” de Miley Cyrus, „First Day Out the Feds” de Gucci Mane și „Formation” de Beyoncé. A lansat cinci mixtape-uri.

* 1990: Prințesa Eugenie de York (Eugenie Victoria Helena; n. 23 martie 1990) este fiica cea mai mică a Prințului Andrew, Duce de York și a lui Sarah, Ducesă de York. Este a opta persoană în linia de succesiune la tronul britanic.

Beatrice s-a născut la 23 martie 1990 la spitalul Portland din Londra, ca al doilea copil al Prințului Andrew, Duce de York și a lui Sarah, Ducesă de York. Este al șaselea nepot al reginei Elisabeta a II-a și a Ducelui de Edinburgh. De asemenea, este o verișoară îndepărtată a mătușii ei, Diana, prințesă de Wales.

A fost botezată la biserica St Mary Magdalene, Sandringham, de către episcopul de Norwich, la 23 decembrie 1990. A fost primul copil regal care a avut un botez public. Nașii ei au fost: James Ogilvy (vărul tatălui ei), căpitanul Alastair Ross (care nu a putut participa), Mrs Ronald Ferguson (a doua soție a bunicului matern), Mrs Patrick Dodd-Noble și Miss Louise Blacker.^[1] A fost numită după Victoria Eugenie de Battenberg, fiica Prințesei Beatrice (fiica cea mică a reginei Victoria) și după Prințesa Helena, a treia fiică a reginei Victoria.^[2]

Eugenie și sora ei mai mare Beatrice sunt singurele nepoate ale reginei care dețin titlul de Prințesă conform "Letters Patent" a regelui George al V-lea. Ca toți nepoții reginei, ea este descendentă a regelui Tudor Henric al VII-lea prin fiica lui Margareta. De asemenea, este descendentă a liniei Stuart prin strănepotul Margaretei, Iacob al VI-lea al Scoției (sau Iacob I al Angliei).

* 1990: Jaime Víctor Alguersuari Escudero (n. 23 martie 1990, Barcelona, Spania) este un pilot de curse spaniol.

* 1998: Karina Ibraghimovna Sabirova (în rusă Карина Ибрагимовна Сабирова) (n. 23 martie 1998, în Astrahan)^[3] este o handbalistă rusă care joacă pentru clubul GK Astrahanocika și echipa națională a Rusiei.

Decese

·         1555: A murit Papa Iuliu al III-lea (n. 1487). Papa Iulius al III- lea (d. 10 septembrie  1487), născut la Giovanni Maria del Monte Ciocchi, a fost Papa din 7 februarie 1550 pana la moartea sa. A fost un bun diplomat si  a fost ales  ca un candidat de compromis după moartea lui Paul al III- lea. În timpul pontificatului său, catolicismul a fost restaurat în Anglia sub Regina Maria în 1553. S-a dedicat unei  vieti  de plăceri. Reputația lui și a Bisericii Catolice, au fost foarte afectate de relația sa homosexuala cu un tanar cerșetor de 17 ani, pe care l-a fǎcut cardinal, fapt ce a inspirat poezia „În cinstea sodomiei”, scrisa  probabil de un arhiepiscop nemulțumit.

·         1680: Nicolas Fouquet, om de stat francez (n. 1615)
* 1732: Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (28 iulie 1676 – 23 martie 1732), a fost duce de Saxa-Gotha-Altenburg. A fost al cincilea copil însă primul fiu al lui Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg și al primei lui soții, Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels.

Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg

După decesul tatălui său, în 1691, Frederic II și-a asumat ducatul de Saxa-Gotha-Altenburg.

Pentru că el era încă minor, s-a format o co-regență între unchii lui, ducii Bernhard I de Saxa-Meiningen și Heinrich de Saxa-Römhild. În 1693, după ce s-a întors dintr-o călătorie în Olanda și Anglia, el a scris împăratului pentru o licență de majorat și a preluat controlul guvernării ducatului său. Frederic a fost un conducător care a iubit barocul; cheltuielile curții sale și armata permanentă, pe care le-a preluat de la tatăl său și chiar le-a extins, au mistuit o parte din veniturile sale. Ca soluție, Frederic a închiriat soldații săi prinților străini, lucru care i-a adus o mare dificultate în 1702, când regele Ludovic al XIV-lea al Franței a închiriat trupele sale și le-a folosit în războiul său împotriva împăratului.

Referitor la politica internă, Frederic a continuat, în esență, politica dusă de tatăl său. El a creat un orfelinat în Altenburg (1715), un azil de nebuni în Kahla (1726), precum și Magdalenenstift - în onoarea mamei și soției (ambele cu același nume) - (1705), o școală pentru femei nobile. A cumparat celebra colecție numismatică a prințului Anton Günther de Schwarzburg Arnstadt, care a format constituit actuala colecție de monede (Münzkabinetts) de la Castelul Friedenstein.

Acumulând părți din Saxa-Coburg (linia s-a stins în 1699), Saxa-Eisenberg (linia s-a stins în 1707) și Saxe-Römhild (linia s-a stins în 1710), suprafața țării sale a crescut.

La Castelul Friedenstein din Gotha, la 7 iunie 1696, el s-a căsătorit cu verișoara sa primară, Magdalena Augusta de Anhalt-Zerbst. Cuplul a avut nouăsprezece copii:

1. Sophie (n. 30 mai 1697 – d. 29 noiembrie 1703), a murit de variolă
2. Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (n. 14 aprilie 1699 – d. 10 martie 1772)
3. un fiu (22 aprilie 1700)
4. Wilhelm (n. 12 martie 1701 – d. 31 mai 1771), căsătorit la 8 noiembrie 1742 cu Anna de Holstein-Gottorp. Mariajul lor a rămas fără copii.
5. Karl Frederick (n. 20 septembrie 1702 – d. 21 noiembrie 1703)
6. o fiică (8 mai 1703)
7. Johann August (n. 17 februarie 1704 – d. 8 mai 1767)
8. Christian (n. 27 februarie 1705 – d. 5 martie 1705)
9. Christian Wilhelm (n. 28 mai 1706 – d. 19 iulie 1748), căsătorit la 27 mai 1743 cu Luise Reuss de Schleiz. Mariajul lor a rămas fără copii.
10. Ludwig Ernst (n. 28 decembrie 1707 – d. 13 august 1763)
11. Emanuel (n. 5 aprilie 1709 – d. 10 octombrie 1710)
12. Moritz (n. 11 mai 1711 – d. 3 septembrie 1777)
13. Sophie (n. 23 august 1712 – d. 12 noiembrie 1712)
14. Karl (n. 17 aprilie 1714 – d. 10 iulie 1715)
15. Fredericka (n. 17 iulie 1715 – d. 12 mai 1775), căsătorită la 27 noiembrie 1734 cu Johann Adolf al II-lea, Duce de Saxa-Weissenfels.
16. un fiu (30 noiembrie 1716)
17. Magdalena Sibylle (n. 15 August 1718 – d. 9 noiembrie 1718)
18. Augusta (n. 30 noiembrie 1719 – d. 8 februarie 1772), căsătorită la 8 mai 1736 cu Frederick, Prinț de Wales. Ei au avut nouă copii, dintre care al doilea copil a devenit regele George al III-lea al Marii Britanii.
19. Johann Adolf (n. 18 mai 1721 – d. 29 aprilie 1799).

·         1801:  Pavel (rusă Па́вел I Петро́вич; Pavel Petrovich) (1 octombrie (S.V 20 septembrie) 1754 – 23 martie (S.V 11 martie) 1801) a fost împărat al Rusiei în perioada 1796 - 1801.

Marea Ducesă Natalia Alexeievna a Rusiei. Portret de Alexander Roslin, Muzeul Ermitaj.

Maria Feodorovna, portret de Alexander Roslin.

Pavel s-a născut în Palatul împărătesei Elisabeta din St Petersburg. A fost fiul moștenitorului Elisabetei, Marele Duce Petru (mai târziu împăratul Petru al III-lea al Rusiei) și al soției lui Marea Ducesă Ecaterina (mai târziu împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei). În memoriile ei, Ecaterina sugerează că tatăl lui Pavel n-a fost soțul ei Petru, ci iubitul ei, Serghei Saltikov. Cu toate că povestea a fost mult împrăștiată de către dușmanii lui Pavel, este destul de probabil ca acest lucru a fost pur și simplu o încercare de a pune la îndoială dreptul lui Pavel la tron. Fizic, el semăna cu Marele Duce.

În timpul copilăriei sale, Pavel a fost luat din grija mamei sale de către împărăteasa Elisabeta. Ca băiat, Pavel era inteligent și frumos. Caracteristicile faciale de mai târziu sunt atribuite unei forme de tifos de care a suferit în 1771.

Ecaterina a avut mari probleme de a organiza prima căsătorie a lui Pavel cu Wilhelmina Louisa (care a dobândit numele rus de "Natalia Alexeievna"), una dintre fiicele lui Ludwig IX, Landgrave de Hesse-Darmstadt, în 1773. A permis ca Pavel să asiste la ședințele de consiliu pentru a fi instruit în viitoarea sa activitate de împărat. Profesorul său, Poroshin, se plângea de el că a fost "întotdeauna în grabă," că acționează și vorbește fără reflecție.

După ce prima sa soție a murit la naștere, mama sa i-a aranjat o altă căsătorie la 7 octombrie 1776 cu frumoasa Sophie Dorothea de Württemberg , care a primit numele rus de Maria Feodorovna. În acest timp, Pavel a început să se amestece în intrigi de curte. Credea că este ținta unei încercări de asasinat. de asemenea, își suspecta mama că intenționeză să-l omoare iar o dată a acuzat-o în mod deschis că ar fi vrut să-i pună în mâncare sticlă pisată.

Pavel a devenit împărat după ce Ecaterina a suferit un accident vascular la 5 noiembrie 1796 și a murit fără să-și recapete cunoștința. Prima lui măsură a fost să se intereseze dacă există un testament al Ecaterinei, așa cum existau zvonuri prin care el ar fi fost îndepărtat de la succesiune în favoarea fiului său cel mare, Alexandru. Aceste temeri, probabil, au contribuit la promulgarea de către Pavel a "Legilor paveline", care instituie principiul strict al primogeniturii în Casa Romanov și nu au fost modificate de către succesorii săi.

Armata, atunci gata să atace Persia, în conformitate cu ultimele ordine ale Ecaterinei, a fost rechemată în capitală în termen de o lună de la ascensiunea lui Pavel. Tatăl său, Petru, a fost reînhumat cu mare pompă în Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg. Zvonurilor legate de nelegitimitatea sa, Pavel le-a răspuns prin inscripția în limba rusă de pe monumentul lui Petru I ridicat în timpul domnie lui Pavel, în apropiere de castelul St. Michael: "Pentru străbunic de la strănepot", o aluzie subtilă la declarația în latină a Ecaterinei "PETRO PRIMO CATHERINA SECUNDA" de pe faimoasa statuie a lui Petru "Călărețul din bronz" din St. Petersburg.

Împăratul Pavel a fost idealist și capabil de mare generozitate dar și mercantil și capabil de răzbunare. Pe parcursul primului an al domniei lui, Pavel a inversat multe dintre politicile dure ale mamei sale. Deși a acuzat mulți de iacobinism, a permis celui mai cunoscut critic al Ecaterinei, Aleksandr Nikolaevici Radishchev, să revină din exilul siberian. Împreună cu Radishchev, el l-a eliberat pe Nikolai Novikov din închisoarea Shlisselburg, și, de asemenea pe Tadeusz Kościuszko; însă ambele persoane eliberate au fost ținute la moșiile lor sub supravegherea poliției. Vedea nobilimea rusă ca fiind decadentă și coruptă și a fost hotărât în a o transforma într-una disciplinată, principială, loială.

Acelora care s-au conformat viziunii sale de cavaler modern, de exemplu favoriții săi Kutusov, Arakcheiev și Rostopchin, le-a dăruit mai mulți iobagi în cei 4 ani de domnie decât a dăruit mama sa iubiților ei în timpul celor 34 de ani de domnie. Cei care nu au împărtășit punctul lui de vedere cavaleristic au fost dizgrațiați.

În concordanță cu idealurile sale cavalerești, Pavel a fost numit Mare Maestru al Cavaleilor Ospitalieri cărora le-a dat adăpost după alungarea lor din Malta de către Napoleon. Conducerea lui a dus la crearea în Rusia a tradiției Cavalerilor Ospitalieri (Ordinul Maltez). Cu o mare cheltuială, a construit trei castele în jurul capitalei Rusiei. Mare parte din cauza iubirii cavalerești pe care i-a purtat-o Annei Lopukhina; relația se pare că a fost platonică și se înscria în felul său de a privi bărbăția cavalerească.

Împăratul Pavel a ordonat ca oasele lui Grigore Potiomkin, unul dintre iubiții mamei sale, să fie scoase și împrăștiate.

* 1813: Prințesa Augusta (31 august 1737 – 23 martie 1813) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a regelui George al II-lea și sora regelui George al III-lea. S-a căsătorit cu Charles William Ferdinand, Duce de Brunswick, membru al Casei Brunswick. Fiica ei, Caroline de Brunswicka devenit soția regelui George al IV-lea.

Prințesa Augusta s-a născut la Palatul St. James din Londra. Tatăl ei a fost Frederic, Prinț de Wales, fiul cel mare al regelui George al II-lea și a reginei Caroline de Ansbach. Mama ei a fost Prințesa Augusta de Saxa-Gotha.

Cincizeci de zile mai târziu a fost botezată la Palatul St. James de John Potter, arhiepiscop de Canterbury. Nașii ei au fost: bunicul patern, Regele George al II-lea (reprezentat de Lordul Chamberlain, Charles FitzRoy) și bunicile Regina Caroline și Ducesa de Saxa-Gotha (ambele reprezentate prin procură).^[2]

În momentul nașterii ei a fost a doua în linia de succesiune. Augusta a primit o educație atentă; negocierile legate de căsătoria ei au început în 1761.

Portret al Augustei de Hanovra cu primul ei fiu, Karl Georg de Brunswick, 1767.

La 16 ianuarie 1764, Augusta s-a căsătorit cu Karl William Ferdinand, Duce de Brunswick, la capela regală a Palatului St James.

Augusta a considerat reședința din Brunswick ca fiind prea simplă. Ea a revenit în Marea Britanie în 1764 pentru a da naștere primului ei copil și s-a întors în Brunswick la mult timp după naștere. Un palat nou a fost construit pentru ei la Zuckerberg, în sudul Brunswick, construit de către Carl Christoph Wilhelm Fleischer, și numit Richmond, pentru a-i aminti de Anglia. Când palatul a fost terminat în 1768, Augusta s-a mutat permanent acolo.

Căsătoria a fost un aranjament politic și Augusta și Karl s-au privit reciproc cu indiferență. Augusta a fost indiferentă la aventurile lui Karl cu Maria Antonia Branconiși Louise Hertefeld. Indiferența ei a fost uneori văzută ca aroganță și a dat naștere la zvonuri și calomnii. Popularitatea Augusta a fost grav afectată de faptul că fiii ei mai mari, s-au născut cu handicap.

Augusta rareori a apărut la curtea din Brunswick, din cauza dominației soacrei ei. Când Karl a devenit regent în 1773, soacra ei a părăsit curtea și Augusta și-a jucat rolul de prima doamnă în ceremoniile de la curte deși adesea își lua scurte vacanțe pe care le petrecea la palatul Richmond. În 1780, Karl, regent deja pentru tatăl său, a devenit duce suveran și Augusta a devenit ducesă.

Cuplul a avut 7 copii:

• Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel (3 decembrie 1764 - 27 septembrie 1788), căsătorită în 1780 cu Friedrich al III-lea, Duce de Württemberg; au avut copii
• Karl Georg August (8 februarie 1766 - 20 septembrie 1806), căsătorit în 1790 cu Frederika Luise Wilhelmine, Prințesă de Orania-Nassau; n-au avut copii
• Caroline Amalie Elisabeth (17 mai 1768 - 7 august 1821), căsătorită în 1795 cu George al IV-lea al Regatului Unit; au avut copii
• Georg Wilhelm Christian (27 iunie 1769 - 16 septembrie 1811); declarat invalid, exclus din linia de succesiune
• August (18 august 1770 - 18 decembrie 1822); declarat invalid, exclus din linia de succesiune
• Friedrich Wilhelm (9 octombrie 1771 - 16 iunie 1815), căsătorit în 1802 cu Maria Elisabeth Wilhelmine, Prințesă de Baden; au avut copii
• Amelie Karoline Dorothea Luise (22 noiembrie 1772 - 2 aprilie 1773)

În 1806, când Prusia a declarat război Franței, Ducele de Brunswick, care avea 71 de ani a fost numit comandant șef al armatei prusace. În același an, la 14 octombrie, în Bătălia de la Jena, Napoleon a învins armata prusacă și, în aceeași zi, în Bătălia de la Auerstadt, Ducele de Brunswick a fost rănit grav; a murit câteva zile mai târziu.

Ducesa de Brunswick împreună cu familia ei a plecat în Altona. Deoarece armata franceză înainta, ambasadorul britanic a sfătuit-o pe Augusta să fugă. A fost invitată în Suedia de către cumatul nurorii ei, Gustav al IV-lea Adolf al Suediei^[3]. Nora ei, Prințesa Mary a acceptat invitația și a plecat în Suedia, însă Augusta a plecat la Augustenborg, un oraș mic la est de Jutland. Ducesa de Brunswick a rămas acolo împreună cu nepoata ei, Prințesa Louise Augusta, fiica surorii sale, regina Caroline Mathilde a Danemarcei, până când fratele ei, George al III-lea al Marii Britanii, i-a permis să se mute la Londra în septembrie 1807.

S-a mutat în Casa Montague din Blackheath, Greenwich împreună cu fiica ei Prințesa de Wales dar curând a achiziționat casa vecină, pe care a numit-o Casa Brunswick. Ducesa de Brunswick a trăit în Blackheath și a murit, în 1813, la 75 de ani.

·         1842: Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle (23 ianuarie1783, Grenoble – 23 martie 1842, Paris), a fost un scriitor francez renumit pentru finețea analizei sentimentelor personajelor sale și pentru lipsa intenționată de sensibilitate a stilului său. Se crede că Stendhal și-a ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt (Germania).

Stendhal a participat la războaiele care au urmat Revoluției franceze și din perioada Primului Imperiu Napoleonian ca ofițer de dragoni și ca intendent militar.

Stendhal se naște la Grenoble într-o familie burgheză. Mama sa, pe care o iubea mult, moare când el avea 7 ani. În 1796 el intră la Școala Centrală din Grenoble. Între 1800 și 1801 viitorul scriitor participă la Campania din Italia ca sublocotenent în al șaselea Regiment de dragoni. Întors la Paris, el încearcă să se impună în domeniul comercial, literar și seducând femeile. Acești ani de început de carieră vor constitui sursa de inspirație pentru personajul lui Julien Sorel din Roșu și Negru. În data de 3 august 1810, Stendhal este numit auditor în cadrul Consiliului de Stat, participând la administrație și la războaiele napoleoniene. După căderea Imperiului care urmează Campaniei din Franța, în 1814, el pleacă în Italia, instalându-se la Milano unde își regăsește iubita, Angela Pietragrua. Anul următor, Stendhal își va grava pe cărțile de vizită : "Waterloo - ce păcat! Încă șase luni și aș fi fost numit prefect de Sarthe la Le Mans".

În această perioadă el scrie mai multe opere legate de Italia ca și tratatul Despre dragoste. În 1821, acuzat fiind de simpatie față de carbonari - influență sensibilă în nuvela Vanina Vanini - Stendhal este expulzat din Milano.

Reîntors la Paris, aproape ruinat după decesul tatălui său, Stendhal începe să frecventeze saloanele literare, își înființează propriul cenaclu și are chiar un discipol în persoana lui Prosper Mérimée. El scrie pentru publicații periodice, publică primul său roman, Armance, urmat în 1830 de Roșu și Negru, influențat în parte de Revoluția din iulie 1830, acest al doilea roman obținând un important succes. După revoluție, este numit consul la Civitavecchia, în Italia

La Civitavecchia, scriitorul se plictisește și face dese călătorii, nereușind să încheie operele începute (Amintirile unui egoist, Lucien Leuyen...). După ce termină ultima sa capodoperă, Mânăstirea din Parma, în 1839, Stendhal moare de o criză cardiacă în noaptea de 22 spre 23 martie 1842 și este înmormântat în Cimitirul Montmartre din Paris.

Opera lui Stendhal conține atât texte autobiografice (ca Viața lui Henri Brulard) cât și romane dintre cele mai frumoase ale literaturii franceze: Roșu și Negru, Lucien Leuwen, Mânăstirea din Parma. Roșu și Negru este primul mare roman al lui Stendhal și primul care combină în mod subtil descrierea realității sociale cu acțiunea romanescă, (după Erich Auerbach în celebrul său studiu Mimesis). Julien Sorel, personajul central al romanului, este într-un sens produsul pur al epocii sale. Transportat de ambiție, după lectura Memorialului din Sfânta Elena al lui Napoleon, conștient că de la Revoluție nu numai nașterea ci și meritul personal are importanță, eroul visează să devină un nou Bonaparte.

Opera lui Stendhal este profund inspirată din propria sa viață, romanele lui constituind o autobiografie ideală a scriitorului. Julien Sorel, Lucien Leuwen, Fabrice del Dongo sunt cei care Stendhal ar fi visat să fie. Există trei tipuri de opere autobiografice la Stendhal: pe de o parte, Stendhal a scris timp de ani și ani un ''Jurnal'', conținând evenimentele din viața sa; pe de alta, marile opere autobiografice intitulate Viața lui Henri Brulard și Amintirile unui egoist. Acestea urmăresc aceeași idee ca Jurnalul, dar și ideea Confesiunilor lui Rousseau, aceea a autocunoașterii, dar se deosebesc de Jurnalfiind scrise a posteriori. În sfârșit, autobiografia ia o formă originală la Stendhal: îi plăcea să scrie pe marginea cărților, (sau chiar a romanelor sale, dar de manieră criptică) sau pe obiecte de îmbrăcăminte (de exemplu pe o curea în Viața lui Henri Brulard).

Opera autobiografică la Stendhal nu se deosebește atât de scopul urmărit (Rousseau urmărind aceeași idee) decât prin importanța pe care o dobândește, exprimându-se la fel de bine prin romane ca prin autobiografii propriu-zise, și chiar critica de artă la Stendhal ia forma unei autobiografii.

·        1880: Gheorghe Magheru (n. 8 aprilie 1802, Bârzeiu de Gilort, județul Gorj - d. 23 martie 1880, București) a fost un comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Țara Românească în anul 1848, apoi, temporar, comandant general al trupelor revoluționare din Țara Românească. La 10 octombrie/28 octombrie 1848, Magheru s-a refugiat în Transilvania, iar de acolo la Triest și în cele din urmă la Viena. În 1857s-a reîntors în Țara Românească, unde a redevenit activ politic.
Gheorghe Magheru era descendent unei familii transilvane stabilite în Oltenia

Haiduc celebru din zona Băileștiului, pandur în armata lui Tudor Vladimirescu, unul dintre conducătorii revoluției de la 1848 din Țara Românească, membru în guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, generalul armatei din principat, luptător pentru Unirea Principatelor Române. Era văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu și sprijinitor al lui Avram Iancu.

La o vârstă foarte fragedă a fost obligat, împreună cu familia, să ia calea pribegiei, când, în august 1806, un corp expediționar turc sub comanda lui aga Bechir, nepotul pașei Regep a prădat Oltenia, incendiind și satul Bârzeiu de Gilort. Însă turcii au fost capturați și omorâți de haiduci în apropierea satului Obârșia, Gorj. Printre acei haiducii se aflau tatăl și fratele său mai mare.

Devine vestit de foarte tânăr, la doar 16 ani, când se face remarcat pentru vitejia sa luptând cu ceata de haiduci din care făcea parte împreună cu fratele său, împotriva turcilor. La 14 septembrie 1828, la Băilești a avut loc o importantă luptă între turci (25.000), care ocupaseră satul, și ruși (28.000), alături de care luptă și un detașament de1.200 de panduri. După bătălie, turcii au fost izgoniți. Pentru faptele sale de vitejie din timpul războiului ruso-turc, Magheru a primit rangul de căpitan de panduri și a fost decorat de țarul Rusiei cu ordinul Sf. Ana în gradul de cavaler.

În 1821 i s-a alăturat cu grupul său de panduri lui Tudor Vladimirescu. După plecarea lui Tudor Vladimirescu împreună cu grosul armatei pandurilor la Craiova, Gheorghe Magheru a fost lăsat la mânăstirea întărită de la Tismana pentru asigurarea ariergărzii, împreună cu fratele și cu vărul său, Papa Vladimirescu, fratele lui Tudor Vladimirescu. Împreună cu alți panduri din subordine, s-au ținut de răzbunări împotriva boierilor și slujbașilor domnești. Aflând de faptele lor, Tudor Vladimirescu a decis să-i aducă lângă el.

După moartea lui Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru a mai haiducit câțiva ani, apoi a fost înrolat în armată, unde a fost avansat rapid în grad datorită calităților sale.

A fost membru al Societății secrete masone Frăția, 1840, alături de Nicolae Bălceascu, Ion Ghica, Christian Tell, care conspira împotriva prințului Bibescu.

A format la Craiova guvernul provizoriu revoluționar alături de Nicolae Bălcescu, și Costache Romanescu.

Odată cu detronarea prințului Bibescu și instalarea guvernului revoluționar la București, a făcut parte din guvernul provizoriu revoluționar național, apoi a devenit generalul armatei române.

După ce armata otomană a înlăturat guvernul revoluționar, Magheru a refuzat să accepte înfrângerea revoluției și s-a retras cu trupele revoluționare în Oltenia, unde a organizat tabăra militară de la Râureni, pe câmpul lui Traian, lângă Râmnicu Vâlcea.

Declarația lui Gheorghe Magheru: Eu, fraților, sunt român și, ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea. Pe aleea ce duce spre Complexul muzeal Gheorghe Magheru a fost montată o placă de marmură cu istoricul locului: Pe acest loc, în toamna anului 1848, generalul Gheorghe Magheru și-a instalat tabăra militară revoluționară de panduri și voluntari. În memoria acestui eveniment, în anul 1973, cu prilejul aniversării a 125 de ani de la Revoluția din 1848, s-a ridicat un obelisc și a fost inaugurat muzeul de la Râureni.

Nevoit să se exileze la Viena, a continuat să susțină cauza revoluționară și unirea principatelor Moldova și Țara Românească.

A revenit în Țara Românească în august 1857, iar în decembrie 1857 a fost ales deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la București. A fost unul dintre fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a promovat unirea principatelor române și a sprijiit democratizarea și modernizarea lor.

·         1881: Nikolai Rubinstein, pianist și compozitor rus (n. 1835)

·         1894 - A murit Theodor Codrescu, traducător şi prozator. El a înfiinţat tipografia “Buciumul român”, prin intermediul căreia a sprijinit Unirea. A fost redactor la multe ziare, tipărind, în ziarul “Buciumul român”, pentru prima oară, epopeea “Ţiganiada” de Ion Budai-Deleanu (n.01.04.1819).

* 1897: Prințesa Sofia a Țărilor de Jos (Wilhelmine Marie Sophie Louise; 8 aprilie 1824 – 23 martie 1897) a fost al cincilea copil și singura fiică a regelui Willem al II-lea al Țărilor de Jos și a soției acestuia, Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei. A fost moștenitoarea prezumptivă a nepoatei ei, regina Wilhelmina a Țărilor de Jos, timp de șapte ani, de la decesul fratelui ei până la moartea ei în 1897.
* 1911: Louis Oscar Roty (n. Paris, 11 iunie 1846 - d. Paris, 23 martie 1911)^[1] a fost un gravor de monede și medalist francez.

El este cunoscut mai ales pentru unul dintre desenele sale numit Semănătoarea, în francezăSemeuse, folosită în Franța pe monede începând din 1898 și pe mărcile poștale începând din 1903.

Louis Oscar Roty și-a semnat lucrările O. Roty

·         1946: Alexandru Zirra, compozitor român (n. 1883)

* 1946: Gilbert Newton Lewis, membru străin al Royal Society^[7] (n. 25 octombrie 1875 – d. 23 martie 1946)^[8] a fost un chimist fizicianamerican, cunoscut pentru descoperirea legăturii covalente și pentru introducerea conceptului modern de pereche de electroni. A introdus structurile Lewis și a adus contribuții în domeniul teoriei legăturii de valență, care a ajutat la realizarea teoriilor moderne legate de legăturile chimice. De asemenea, a activat în diferite ramuri ale chimiei fizice, precum termodinamica, fotochimia și separarea izotopilor. Un alt concept folosit des în chimia modernă și introdus de acesta este teoria acido-bazică Lewis.

·         1947: Arhiducesa Louise de Austria, Prințesă de Toscana (n. 1870)

·         1961: Alexandru Busuioceanu, eseist, poet, traducător român (n. 1896)

* 1964: Peter Lorre (n. 26 iunie 1904 Ružomberok, Slovacia – d. 23 martie 1964,Los Angeles, SUA) a fost un actoramerican de origine austro-ungară.

·         1969:Tudor Teodorescu-Braniște (n. 12 aprilie 1899, Pitești - d. 23 martie1969, București) a fost un om de litere, un jurnalist și un romancier român afirmat în România interbelică. .
Tudor Teodorescu-Braniște este fiul Anastasiei și al institutorului Ioan Teodorescu. Școala primară și șase clase de liceu le termină la Pitești.
Este autorul romanelor:

• Suflet de femeie, București, 1920;
• Șovăiri, București, 1921;
• Oameni și cărți, București, 1922;
• Leon Gambetta, București, 1924;
• Ochiul de nichel, București, 1927;
• Clemenceau (1841-1929). Omul, opera, București, 1929;
• Fundătura cimitirului no. 13, cu desene de Ion Anestin, București, 1932;
• Domnul Negoiță sau Individul împotriva statului, București, 1932;
• Băiatul popii, București, 1933;
• Doctrina bâtei: naționalism, reacționarism, antisemitism, București, 1936;
• Oameni de ieri..., București, 1938;
• 1944 - Prințul, roman după care regizorul Sergiu Nicolaescu a realizat filmul Orient Express în 2004
• Scandal, București, 1945;
• Primăvara apele vin mari, București, 1960;

·         1978 - A murit Bill Kenny, chitarist şi vocalist american (Inkspots) (n.1915).

·         1994 - A murit Giulietta Anna Masina, actriţă italiană de film, al cărei nume este legat de o altă biografie celebră în lumea filmului, cea a regizorului şi soţului ei Federico Fellini ("La strada", Ginger şi Fred") (n.22.02.1921).
* 1994: Álvaro del Portillo Diez de Sollano (n. 11 martie 1914,^[1] Madrid, Spania – d. 23 martie 1994,^[1] Roma, Italia) a fost un episcop spaniol, primul succesor al Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer în fruntea Opus Dei. Era doctor inginer în construcții de drumuri și doctor în filozofie și drept canonic.^[2] A fost beatificat la Madrid la 27 septembrie 2014.

·         1996: Vasile Lișman, prozator român (n. 1897)

* 2008: Lella Cincu (n. 29 iunie 1923, Timișoara, România – d. 23 martie 2008, București, România) a fost o soprană română

A studiat vioara între 1931 și 1940 la Conservatorul Municipal din Timișoara sub îndrumarea Adelaidei Iancovici. Apoi, a studiat canto la Conservatorul de Arta Dramatică din Timișoara (1945-1947) și la Conservatorul din București (1947-1951) unde i-a avut ca mentori pe Arta Florescu, Constantin Stroescu, Jean Rânzescu, Ion Dumitrescu, Paul Constantinescu, Nicolae Buicliu și Zeno Vancea. A plecat la perfecționare în Italia (1957-1958) unde a studiat alături de Giulia Tess și Campo Gagliano.

A debutat pe 6 ianuarie 1953 cu rolul Siebel din Faust de Gounod pe scena Operei din București.^[3] A activat apoi la Teatrul CFR Giulești (1947-1949), Opera Română (1952-1974) și Teatrul din St. Pölten, Austria (1975-1983). A susținut recitaluri de lieduri de Bach, Liszt, Schubert, Schumann, Handel, Strauss, Ravel, Debussy, Gluck, Grieg, Dvorak, Mahler, Korsakov, Faure, Gershwin, Haciaturian, Toselli, Caldara, Tosti, De Curtis

A interpretat roluri în:

• Rigoletto
• Traviata
• Faust
• Carmen (Micaela)
• Ivan Susanin
• Fidelio (Marzelline)
• Dama de pică
• Falstaff
• Orfeu și Euridice
• Bărbierul din Sevilla
• Lucia di Lammermoor
• Manon
• Cosi fan Tutte
• Ora spaniolă
• Bal mascat (Oscar)
• Albert Herring
• Povestirile lui Hoffmann (Antonia)
• Don Giovanni
• Boema
• Amorul doctor de Pascal Bentoiu
• Ecaterina Teodoroiu de Emil Lerescu
• O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu
• Liliacul
• Văduva veselă
• Vânzătorul de păsări
• Silvia
• Paganini
• Țara surâsului
• Floarea din Hawai
• Calul Bălan
• My Fair Lady
• Voievodul țiganilor
• Madame Pompadour
• Orfeu în infern
• Studentul cerșetor

* 2008: Mariana Kahane (n. 22 aprilie 1922, Tecuci, județul Galați - d. 23 martie2008, București) a fost o cercetătoare, profesoară, folcloristă și etnomuzicologă româncă, de origine evreiască.

S-a născut la data de 22 aprilie 1922, în orașul Tecuci, județul Galați.^[1]

Își începe studiile muzicale la Școala de Arte pentru Evrei din București, între 1941-1946, cu profesorii Benjamin Weiss(canto), Alfred Mendelsohn (teorie-solfegiu, armonie, istoria muzicii), Hilda Jerea (pian).^[2]

Între 1943-1945 este asistentă la catedra de teorie-solfegiu, la Șocala de Arte pentru Evrei din București.^[1]

Își continuă studiile la Conservatorului din București, între 1946-1952, la Facultatea de Canto și Facultatea de Pedagogie muzicală/Dirijat, avându-i ca profesori pe Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu și Leon Klepper (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Zeno Vancea (istoria muzicii), Harry Brauner, Tiberiu Alexandru, Emilia Comișel (folclor), Dumitru Botez (cor și dirijat coral), Theodor Rogalski (orchestrație), Florin Eftimescu(pian).^[2]

Între 1948-1949 este profesoară de teorie-solfegiu la Conservatorul Alberto della Pergolla din București.^[1]

În 1948 este angajată la nou-înființatul Institut de Folclor din București, unde va fi pe rând: asistent, cercetător și cercetător principal. De aici va ieși la pensie în 1981.^[3][2]

Între 1949-1955 activează ca asistent și lector la catedra de folclor a Conservatorului din București.^[3]

Între 1969-1970, printr-o bursă de documentare, se perfecționează în etnomuzicologie la Indiana University din Bloomington cu profesorul George List și la California University din Los Angeles cu profesorii Charles Seeger și Mantle Hood.^[2]

În 1969 devine membră a „Society for Ethnomusicology” (SEM) din Statele Unite ale Americii, iar în 1975 a „International Council for Traditional Music”, făcând parte din grupul de studiere a analizei și sistematizării muzicii populare

A publicat articole, studii, analize, note în numeroase periodice, precum „Muzica”, „Revista de Folclor” (devenită Revista de Etnografie și Folclor), „Anuarul ICED” (Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectologice), „Revue Roumaine d'histoire de l'art”, „Ethnomusicology”, „Journal of the Society of Ethnomusicology”, „Jahrbuch fur Volksliedforschung”, „Dialogue”, „Buletin Associazione latine degli studi romeni” etc.^[3][4]

A susținut comunicări științifice, referate și conferințe în țară și în străinătate (Bulgaria, Polonia, Slovacia, SUA), emisiuni de radio și televiziune.^[4]

A cules peste 4.300 de piese, a notat și a transcris peste 3.500 melodii populare, majoritatea aflate în arhiva Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” din București.

·         2011: Elizabeth Rosemond Taylor (n. 27 februarie1932,Hampstead Garden Suburb[*], Regatul Unit^[11] – d. 23 martie 2011, Los Angeles, SUA a fost o actriță americană de film. Este considerată „ultimul star al Hollywoodului de altădată”. A fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori și a primit de la American Film Institute Premiul pentru întreaga carieră.
Filmografie:

• There's One Born Every Minute (1942)
• Lassie Come Home (1943)
• Jane Eyre (1944)
• The White Cliffs of Dover (1944)
• National Velvet (1944)
• Courage of Lassie (1946)
• Life with Father (1947)
• Cynthia (1947)
• A Date with Judy (1948)
• Julia Misbehaves (1948)
• Little Women (1949)
• Conspirator (1949)
• The Big Hangover (1950)
• Tatăl miresei (1950)
• Quo Vadis? (1951)
• Father's Little Dividend (1951)
• A Place in the Sun (Un loc sub soare, 1951)
• Callaway Went Thataway (1951)
• Love Is Better Than Ever (1952)
• Ivanhoe (1952)
• The Girl Who Had Everything (1953)
• Rhapsody (1954)
• Elephant Walk (1954)
• Beau Brummell (1954)
• The Last Time I Saw Paris (1954)
• Screen Snapshots: Hollywood, City of Stars (1956)
• Giant (1956)
• Operation Raintree (1957)
• Raintree County (1957)
• Cat on a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperișul încins) (1958)
• Premier Khrushchev in the USA (1959) (documentar)
• Suddenly, Last Summer (1959)
• Scent of Mystery (1960)
• Butterfield 8 (1960)
• Lykke og krone (1962) (documentar)
• Cleopatra (1963)
• The V.I.P.s (1963)
• On the Trail of the Iguana (1964)
• The Big Sur (1965)
• The Sandpiper (1965)
• Who's Afraid of Virginia Woolf? (Cui i-e frică de Virginia Woolf) (1966)
• The Comedians in Africa (1967)
• The Taming of the Shrew (1967)
• Doctor Faustus (1967)
• Reflections in a Golden Eye (1967)
• The Comedians (1967)
• On Location: 'Where Eagles Dare' (1968)
• Boom (1968)
• Around the World of Mike Todd (1968) (documentar)
• Secret Ceremony (1968)
• Anne of the Thousand Days (1969)
• The Only Game in Town (1970)
• Zee and Co. (1972)
• Under Milk Wood (1972)
• Hammersmith Is Out (1972)
• Night Watch (1973)
• Ash Wednesday (1973)
• Just One More Time (1974)
• The Driver's Seat (1974)
• That's Entertainment! (1974)
• The Blue Bird (Pasărea albastră) (1976)
• A Little Night Music (1977)
• Winter Kills (1979)
• The Mirror Crack’d (1980)
• Genocide (1981) (documentar)
• Young Toscanini (1988)
• The Flintstones (1994)
• Get Bruce (1999) (documentar)
• These Old Broads (2001)

·         2013:  Joe Weider, culturist și publicist american de origine canadiană (n. 1920)

·         2014: Adolfo Suárez, politician spaniol, prim-ministru al Spaniei (n. 1932)

·         2015: Lee Kuan Yew, primul prim-ministru al statului Singapore (n. 1923)
* 2019: Tudor Caranfil. Născut în 1931, la Galaţi, absolvent al Facultăţii de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, Caranfil s-a specializat, ulterior, în filmologie. Din 1959 a fost criticul cinematografic al cotidianului Informaţia Bucureştiului unde, între 1960 şi 1970, a redactat săptămânal pagina de cinema „Carnet de cinefil”, potrivit cartepedia.ro.   În 1962, a fondat primul cinematograf de arhivă din Bucureşti („Prietenii filmului”) pe baza căruia va fi creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română. Din 1970 a activat, cu precădere, în televiziune, unde a realizat, între 1972 şi 1977, un popular magazin săptămânal de cultură cinematografică intitulat „Vârstele peliculei”, emisiune continuată din 1990 până în 1997. Alte cicluri de emisiuni TV iniţiate: „Istoria unei capodopere”, „Povestea unui gag”, „Dicţionar cinematografic”, „Amfiteatrul artelor”, „Traveling peste timp” şi „Telefilmotecă de Aur”. Din 1966, a demarat seria de volume dedicate istoriei cinematografiei printre care se numără „F.W. Murnau” (1968), „Vârstele peliculei”, o istorie filmului în capodopere (vol. I IV, 1982 1998), „Cetăţeanul Kane”, „În căutarea filmului pierdut” (1988, volum distins cu Premiul ACIN), „Dicţionar de filme româneşti” (2002; ediţia a II a, 2004), „Dicţionar universal de filme” (2002; ediţia a II a, 2003; ediţia a III a, 2008), „Pe aripile vântului” (2003).   Din 1970, Tudor Caranfil a fost solicitat anual la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, din 1980 a fost invitat permanent al Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus frecvent în juriul FIPRESCI, iar din 1993 a fost corespondent la Festivalul de la Cannes. A participat la numeroase festivaluri, între care Los Angeles, Locarno, Oberhausen, Cottbus, Lübeck, Namur, Rotterdam, Odesa şi Kiev, precum şi la principalele festivaluri de film din România.   În 2011 a primit Premiul „D.I. Suchianu” pentru întreagă carieră de critic şi istoric de cinema.   Tudor Caranfil este tatăl regizorului şi scenaristului Nae Caranfil.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Cuv Mc Nicon și cei 199 ucenici ai lui; Pomenirea morților
• În calendarul romano-catolic: Sf. Turibiu de Mongrovejo, episcop (c.1538-1606); Sf. Pelagia. Turibiu de Mongrovejo (Toribio Alfonso de Mogrovejo) (n. 16 noiembrie 1538, Mayorga, Prov. León, Spania – d. 23 martie 1606, Saña, lângă Lima Peru) a fost un misionar catolic, Episcop de Lima, sfânt. S-a născut în Spania în anul 1538 şi a studiat teologia şi dreptul canonic la Valladolid, Salamanca şi Coimbra. Şi-a încheita studiile cu o Licenţă în Drept Canonic la Santiago de Compostela, în 1568 şi un doctorat la Salamanca, în 1573. A fost Mare Inchizitor al Granadei (1573 – 1580). Ales episcop de Lima în anul 1580, a plecat în America de Sud. Înflăcărat de zel apostolic, a întrunit sinoade şi concilii pentru promovarea vieţii religioase în întreg ţinutul. Sinodul din Lima (1582/83) a fost de importanţă fundamentală pentru Biserica din întreaga Americă Latină. În urma acestui sinod a apărut prima carte tipărită pe continentul american (1584), un Catehism redactat în limbi indigene (Quechua, Aimara), de către José de Acosta. În 1590, Turibiu a întemeiat primul Seminar de tip colegiu universitar din America, pe baza reformei tridentine. A apărat cu fermitate drepturile Bisericii, s-a ocupat cu râvnă de turma ce-i era încredinţată, vizitând-o deseori şi acordând o grijă deosebită indigenilor. Munca lui Turibiu a fost însă îngreunată din multe direcţii: atât din partea clerului şi călugărilor, cât şi a regimului colonial. Administraţia colonială cenzura drastic corespondenţa Episcopului, pentru a îngreuna comunicarea acestuia cu Roma. A fost unul din puţinii care a încercat să pună în aplicare şi în Lumea Nouă hotărârile Conciliului Tridentin, spre înnoirea Bisericii în întreaga Americă de Sud. A murit în anul 1606. În 1679 a fost beatificat, iar în 1726, canonizat. Este sărbătorit în Biserica Catolică la 23 martie
• În calendarul greco-catolic: Sf. Nicon, episcop, martir, și învățăceii săi († 273)
• Ziua mondială a meteorologiei
• Republica Islamică Pakistan. Ziua naţională. La 23 martie 1956, Pakistanul devine prima republică islamică din lume. Pakistanul este așezat în Asia de Sud, în bazinul fluviului Ind se învecinează cu Afganistanul în nord-vest, China în nord, cu India la est, Iran la vest și are ieșire la Marea Arabiei în sud. Capitala Pakistanului este orașul Islamabad.

RELIGIE ORTODOXĂ 23 Martie

Sf Cuv Mc Nicon și cei 199 ucenici ai săi; Pomenirea morților

Viaţa Sfântului Cuvios Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui

   În cetatea ce se numeşte Neapole, care este în ţara Campaniei, a fost un bărbat cu numele Nicon, în rânduiala ostăşească, împodobit cu frumuseţe, vesel la faţă şi viteaz în războaie, dar cu credinţa elin, născut din tată elin şi învăţat la închinarea idolească. Însă maicasaera creştină şi îl sfătuia totdeauna spre cunoştinţa lui Hristos. Spunându-i despre puterea Crucii lui Hristos, mama îi zicea: "Fiul meu iubit, de ţi se va întâmpla vreodată a cădea în vreo primejdie, precum se întâmpla adeseori în războaie, să te însemnezi cu semnul Crucii, că vei scăpa din mâinile potrivnicilor; şi nu numai că te vei izbăvi din mâinile lor, dar vei scăpa şi de toate rănile, pentru că nu te va lovi nici săgeată, nici sabie şi prin mijlocul tăierii vei rămâne nevătămat".

    Odată s-a întâmplat că a ieşit din Roma oastea romană la război cu cea elinească. Iar Nicon, fiind unul din ostaşi, se afla în mijlocul vrăjmaşilor, în mare strâmtorare şi primejdie de moarte, pentru că vedea pe mulţi din tovarăşii săi ucişi şi acum aştepta să cadă şi el de sabia vrăjmaşilor săi. Atunci şi-a adus aminte de sfatul maicii sale şi, ridicându-şi ochii la cer şi suspinând din adâncul inimii, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: "Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, arată spre mine în ceasul acesta puterea Crucii Tale, că de acum făgăduiesc să fiu şi eu robul Tău, adică mă voi închina Ţie, împreună cu mama care m-a născut".

    Zicând aceasta, a luat îndrăzneală şi, întinzând cu bărbăţie spre vrăjmaşi dreapta sa cea înarmată cu suliţa, a ucis îndată că la o sută şi optzeci de bărbaţi viteji din ceata potrivnicilor, iar pe ceilalţi i-a izgonit, şi nimeni n-a putut să-i stea împotrivă; aşa a lucrat într-însul puterea Crucii lui Hristos. Iar Nicon a preamărit pe Dumnezeu, zicând: "Mare este Dumnezeul creştinilor, Cel ce, prin însemnarea Sfintei Cruci, a biruit şi izgonit pe vrăjmaşi". Şi s-au mirat cetele romanilor şi ale elinilor de Nicon, ostaşul lor, zicând: "O, minune a rânduielii Celui de sus! Niciodată n-am văzut şi nici n-am auzit de un ostaş ca acesta, atât de viteaz în război şi nevoindu-se astfel precum vedem pe Nicon".

    Iar după ce a liberat cetele, Nicon s-a întors la casa sa şi, lăudând pe Dumnezeu, a spus maicii sale câte a făcut Domnul cu dânsul în război, prin puterea Sfintei Cruci. Iar maică să, umplându-se de mare bucurie, a zis: "Mulţumesc Preasfântului Tău nume, Doamne, Cel ce voieşti să se mântuiască toţi oamenii şi la cunoştinţa adevărului să vină. Acum, Stăpâne, ascultă rugăciunea roabei Tale şi învredniceşte pe fiul meu de baia naşterii celei de a doua, cea dăruită nouă prin Botez spre iertarea păcatelor, şi învaţă-l să facă voia Ta ca, bineplăcînd Ţie, să câştige de la Tine veşnicele bunătăţi făgăduite".

    Deci a început Nicon a întreba pe maică să, cum poate cineva să fie creştin desăvârşit. Maicasai-a răspuns: "Ţi se cade să posteşti patruzeci de zile şi de la preot creştin să te povăţuieşti la credinţa creştinească; după aceea, lepădându-te de satană şi de toate lucrurile lui şi crezând în Hristos Dumnezeu, vei primi Sfântul Botez. Numai aşa te vei face creştin adevărat şi rob al lui Hristos". Nicon a grăit atunci: "Viu este Domnul, că mai bine îmi este să fiu rob al Lui, decât închinător de idoli elinesc şi ostaş! Nu vreau mai mult să mă închin pietrelor, nici altei făpturi, ci numai Unuia Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor ce sunt într-însele".

    Apoi, închinându-se până la pământ mamei sale, a zis: "Maica mea, roagă-te pentru mine, robul tău, ca să-mi dea Dumnezeu înger bun, povăţuitor şi păzitor sufletului şi trupului meu, ca prin povăţuirea lui să găsesc vreun rob al lui Dumnezeu care m-ar învrednici Sfântului Botez şi m-ar învăţa să fac voia lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, şi să fiu numărat împreună cu turma cea cuvântătoare a lui Hristos. Căci, dacă rătăcirea elinească m-ar mai fi tras încă de la învăţătura ta, o, cinstita mea maică, şi nu m-ai fi povăţuit spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, puţin de nu mă făceam mâncare gheenei şi cădeam în muncă cu toţi cei ce nu ştiu pe Dumnezeu şi se muncesc în iad. Deci, roagă-te pentru mine, maica mea!" Şi, zicând aceasta, se grăbea să iasă din casă.

    Dar ea, apucându-l de mână, l-a rugat cu jurământ ca, după ce va câştiga Sfântul Botez, să se întoarcă la dânsa s-o îngroape, fiind bătrâna şi aşteptându-şi degrabă sfârşitul.

     Apoi, dându-i aur de ajuns pentru cale şi mai ales binecuvântarea sa de maică, rugându-se pentru dânsul, l-a lăsat să-şi caute un preot creştin; pentru că în acele vremi cumplite, fiind mare prigoană asupra creştinilor, toţi preoţii învăţători creştini erau ascunşi în pustietăţi şi prin munţi, şi era cu greu să găsească pe vreunul dintr-înşii ca să-l povăţuiască la creştineasca viaţă şi de la care să primească Sfântul Botez.

    Ieşind Nicon, robul lui Dumnezeu, din casa sa a mers la limanul corăbiilor şi, găsind o corabie, a plecat la Constantinopol. Iar după plecarea sa, a fost în cetatea Neapole multă cercetare despre dânsul printre ostaşi, pentru vitejia lui cea mare arătată în război. Iar mai-marii cetăţii întrebând pe maica lui Nicon, care era acasă, unde este fiul ei, ea le răspundea: "Nu ştiu unde s-a dus".

    Iar Nicon, povăţuindu-se de darul Domnului, a ajuns la o insulă care se numea Hios şi, suindu-se într-un munte înalt, a petrecut opt zile în rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu ca să-i arate în ce loc ar putea să afle vreun rob al Domnului, care să-i dea Sfântul Botez cel dorit de el şi să-l înveţe tainele sfintei credinţe. Şi s-a arătat lui Nicon, noaptea în vedenie, îngerul lui Dumnezeu în chip de preot, dându-i un toiag ce avea deasupra semnul Crucii, şi i-a poruncit să meargă la malul mării.

    Mergând a doua zi acolo, a găsit o corabie ce-l aştepta, pentru că acelaşi înger al Domnului s-a arătat corăbierilor, poruncindu-le să aştepte pe Nicon cu toiagul cel cu cruce, care de la munte avea să se coboare la dânşii. Deci, şezând cu dânşii în corabie şi vântul suflând în ajutor, în două zile a ajuns la un munte ce se numea Ganos, în care se afla Teodosie, Episcopul Cizicului, cu o mulţime de monahi, ascunzându-se de pagini în timpul prigoanei; şi era acel episcop acolo, în mijlocul monahilor, ca un egumen. I s-a descoperit lui de la Dumnezeu despre Nicon şi a ieşit împreună cu monahii săi la limanul corăbiilor şi, luând pe Nicon, l-a dus în peştera să şi învăţându-l, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi, apoi l-a împărtăşit cu Preacuratele lui Hristos Taine.

    După primirea Sfântului Botez, fericitul Nicon era în mânăstirea din peşteră, învăţând dumnezeieştile cărţi şi la viaţa monahicească luând aminte; apoi s-a îmbrăcat în chipul monahicesc pentru blândeţea sa. Unii din fraţi ziceau că acela este asemenea cu îngerul lui Dumnezeu, văzându-i smerenia şi blândeţea lui, postul şi înfrânarea, şederea de toată noaptea fără somn la cântărea de psalmi. Căci era la osteneli răbdător, în dragoste aprins, în postiri neasemănat, în învăţătura şi citirea cărţilor fără de saţ, în rugăciunile de noapte neslăbit şi în toate nevoinţele monahiceşti osârdnic slujitor; iar toată viaţa lui fiind fără prihană, de mirare era tuturor fraţilor şi Sfântului episcop Teodosie.

    Astfel petrecând fericitul Nicon în muntele acela trei ani, s-a arătat episcopului o dumnezeiască descoperire; pentru că îngerul Domnului, stând în vis înaintea lui, i-a zis: "Mai înainte de a te duce din viaţa aceasta, pe Nicon, pe care l-ai îmbrăcat în chipul monahicesc, să-l pui episcop în locul tău şi turma ta să i-o încredinţezi lui. Apoi să-i porunceşti să se mute cu toţi fraţii în partea de miazăzi, în stăpânirea Siciliei, ca să nu piară aici monahii de sabia barbarilor, care peste puţin timp au să năvălească în locul acesta".

    După vedenia aceea, Sfântul Episcop Teodosie a făcut pe fericitul Nicon întâi diacon şi apoi preot; iar după aceasta l-a hirotonisit episcop şi, încredinţându-i monahii, o sută nouăzeci la număr, Teodosie s-a odihnit în Domnul. Deci cu cinste îngropându-l Sfântul Nicon şi luând pe toţi monahii, a intrat în corabie şi a plecat în insula Lesviei, unde, sosind lângă cetatea Mitilene, a stat acolo două zile; apoi a plecat la insula Naxia. Iar de acolo, cu voia lui Dumnezeu, în douăzeci şi două de zile a ajuns în Italia şi a plecat la Neapole, patria sa, unde a aflat între cei vii pe fericită să maică, care, văzându-l, cu lacrimi de bucurie a căzut pe grumajii lui, sărutându-l.

    Închinându-se până la pământ înaintea lui Dumnezeu, a zis: "Mulţumesc Preasfântului Tău nume, Doamne, că mi-ai arătat pe fiul meu în rânduiala îngerească şi în vrednicie de episcop. Şi acum, Stăpâne al meu, auzi-mă pe mine, roaba Ta, şi primeşte sufletul meu în mâinile Tale!" O rugăciune ca aceasta săvârşind acea fericită femeie, îndată şi-a dat Domnului duhul său în pace şi toţi cei ce au văzut această, au preamărit pe Dumnezeu şi au îngropat-o, cântând psalmi cu cinste.

    După ce a străbătut auzul în toată cetatea depre venirea lui Nicon, s-au înştiinţat unii din ostaşii care erau prieteni ai sfântului. Aceia, mergând la dânsul, se îndulceau de vederea feţei lui şi, luându-l la o parte, au zis către dânsul: "Te jurăm cu puterea cea de sus, să ne spui de unde îţi venea puterea şi vitejia aceea care o aveai în războaie. Din farmece sau din altă lucrare? Învaţă-ne, ca să putem şi noi să fim aşa". Grăit-a lor sfântul: "Credeţi-mă, fraţilor, că nici fermecătoria, nici altceva nu mă făcea pe mine viteaz în război, fără numai singur ajutorul cinstitei Cruci a lui Hristos. Căci când mă înarmam cu ea, nimeni nu putea să stea împotriva feţei mele, pentru că puterea lui Dumnezeu, care lucrează întru asemănarea Crucii, pe toţi vrăjmaşii îi biruia".

    Acestea auzindu-le, ostaşii au căzut la picioarele episcopului Nicon, zicând: "Miluieşte-ne, sfinte al lui Dumnezeu, şi ne ia împreună cu tine, ca, precum în războaie ne-am izbăvit prin tine de potrivnici, tot aşa şi acum cu tine să fim părtaşi cereştii Împărăţii!" Şi, îndată lăsându-şi femeile, fiii, fraţii şi casele lor, ostaşii aceia au urmat Sfântului Nicon, fiind nouă la număr. Cuviosul Nicon, intrând cu dânşii şi cu ceilalţi ucenici ai săi în corabie, au plecat în părţile Siciliei şi au sosit la un munte mai înalt al Tavromeniei. Ieşind pe uscat şi nu puţină depărtare de loc trecând, au aflat un râu ce se numea Asinos, lângă care au găsit o mare baie veche, de piatră, într-un loc pustiu ce se numea Ghighia, şi s-au sălăşluit acolo, pentru că au văzut locul acela liniştit şi frumos, fiind pământul bun de lucrat. Făcându-şi grădini şi răsaduri de tot felul, cu pomi aducători de roadă, au rămas acolo, unde Cuviosul Episcop Nicon a botezat pe acei nouă bărbaţi, care i-au fost lui altădată prieteni în oaste, şi i-a tuns pe dânşii în monahiceasca rânduială.

    După ce au stat ani destui şi prigonirea asupra creştinilor neîncetând, s-a dat de ştire ighemonului Siciliei, anume Chintian, spunându-i-se că sunt nişte bărbaţi trăitori lângă râul Asinos, care cinstesc pe cerescul Dumnezeu, având învăţător pe Episcopul Nicon, iar legilor împărăteşti nu se supun, nici nu vor să cinstească pe zei. Auzind aceasta, ighemonul s-a umplut de mânie şi de cruzime şi îndată a trimis o ceată de ostaşi, ca pe toţi să-i prindă şi să-i aducă înaintea lui la întrebare. Deci, ajungând ostaşii la locul acela, întrebau: "Unde este Nicon cu ucenicii lui, care nu se supun legilor împărăteşti, nici pe zei nu-i cinstesc?" Le-a răspuns Sfântul Nicon: "Bine aţi venit, fraţii mei, bine aţi venit; pentru că Stăpânul meu Hristos, pe mine şi pe ai mei, prin voi ne cheamă!"

    Fraţii s-au dus la rugăciune cerând lui Dumnezeu putere să-i întărească în nevoinţă cu darul Său. Dar, fiind siliţi de ostaşi spre grabnica călătorie, au sfârşit rugăciunea şi mergeau la ighemon, fiind duşi de ostaşi la moarte. Pe cale îi întărea fericitul părintele nostru Nicon Episcopul, zicând: "Îmbărbătaţi-vă, fraţii mei, şi să nu fiţi fricoşi înaintea muncitorului, căci iată se sfârşeşte alergarea noastră şi ni s-au deschis nouă uşile cereşti. Deci să stăm cu tărie împotriva mâniei ighemonului prin credinţa în Hristos. Să grăim cu îndrăzneală înaintea lui, să ascultăm glasul bunului nostru Păstor, Care zice: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă".

    Stând sfinţii înaintea ighemonului la păgâneasca judecată, chinuitorul, căutând spre ei cu iuţime, a început a-i întreba: "Voi toţi v-aţi abătut la deşarta şi nebuna nădejde, amăgindu-vă de vrăjitorul acela Nicon, încât nici nu cinstiţi pe zeii cei fără de moarte, nici legilor noastre nu vă supuneţi?" Iar sfinţii, ca şi cu o gură, au răspuns, zicând: "Suntem creştini şi niciodată nu ne vom lăsa de credinţa noastră, iar nădejdea noastră n-o punem în deşertăciuni, ci în Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul, pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele; căci zeii voştri sunt muţi şi surzi, pietre nesimţitoare, lucruri de mâini omeneşti, cărora asemenea să fie toţi cei ce nădăjduiesc spre ei".

    Înţelegând ighemonul despre credinţa cea neschimbată şi tare a sfinţilor, a zis: "De nu voi porunci degrabă să-i ucidă pe aceştia, pe mai mulţi vor amăgi spre a lor rătăcire". Şi aşa, mai întâi dezbrăcându-i şi întinzându-i, a poruncit că mult să-i bată fără de milă cu vine de bou, apoi pe toţi - afară de Sfântul Nicon - cu sabia să-i taie lingă baia aceea, în care au petrecut lângă râu. Şi-i duseră acolo la moarte, iar sfinţii mucenici, plecându-şi sub sabie cinstitele lor capete, grăiau: "În mâinile Tale, Doamne, ne dăm sufletele noastre, căci pentru Tine ne omorâm toată ziua, socotindu-ne ca nişte oi de junghiere".

    Şi au tăiat pe cuvioşii ucenici ai Sfântului Nicon, iar mai ales ai lui Hristos, la număr o sută nouăzeci şi nouă. Iar trupurile lor, cu porunca muncitorului, le-au aruncat în baia aceea foarte aprinsă spre ardere. Iar pe Cuviosul Nicon, ţinându-l în legături, se gândea ighemonul cu ce fel de moarte mai cumplită să-l piardă.

    În acea noapte s-a arătat în vis Sfântului Nicon în temniţă îngerul lui Dumnezeu, zicându-i: "Îmbărbătează-te în Dumnezeu, Nicone, ostaşule al lui Hristos şi te veseleşte, căci a primit Hristos, Dumnezeul nostru, jertfă de o sută nouăzeci şi nouă de ucenici ai tăi, întru miros de bună mireasmă, şi au intrat în cămara în care Mirele ceresc Se odihneşte!"

    Acestea zicându-i îngerul, Sfântul Nicon iarăşi a văzut înaintea sa o fecioară mai luminată decât razele soarelui, ale cărei haine erau de aur şi de safir şi în mâinile sale avea un leu alb ca zăpada. Deci stătea fecioara aceea în câmp lângă râul ce se numea Psimif, din partea Răsăritului. Iar dinspre apus doi bărbaţi foarte mari, ale căror capete ajungeau până la cer, având în mâinile lor suliţe de foc, vorbeau cu fecioara aceea ce se arătase, zicându-i: "Pentru ce stăm fără de lucru astăzi, fiind trimişi de Împăratul ceresc la război împotriva lui Chintian? Iată îl aşteptăm şi nu iese".

    Atunci a strigat către dânşii acea fecioară purtătoare de lumină, zicând: "Chintian a ucis ieri pe robii lui Hristos, o sută nouăzeci şi nouă de bărbaţi, şi încă şi asupra învăţătorului lor, Nicon, care a biruit toate meşteşugirile vrăjmaşului cu adevărat, muncitorul acela cugetă cele mai crude chinuri. Deci va veni el degrabă în acel loc, la care sunteţi trimişi împotriva lui". Aceasta zicând, a eliberat spre ei acel leu, zicându-le: "Primiţi şi pe acesta, care vă va ajuta vouă asupra muncitorului".

    După vedenia aceea, deşteptându-se din somn, Cuviosul Nicon Episcopul foarte mult s-a bucurat, lăudând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi a spus cele văzute slugii sale, cu numele Heromen, care era lângă dânsul şi îi slujea, care a scris după aceea viaţa şi pătimirea lui. Spunând sfântul vedenia aceea slugii, a proorocit despre moartea cea cumplită ce era să fie degrabă lui Chintian.

    A doua zi a poruncit Chintian ighemonul să pună înaintea judecăţii pe Sfântul Nicon şi a zis către dânsul: "Cine, de unde şi de ce credinţă eşti tu, cel ce cu meşteşugul cel vrăjitoresc ai mijlocit moarte la atâta număr de oameni? Iată, ei, pentru nebunia ta, s-au lipsit de frumuseţea soarelui şi de podoabă lumii". Răspuns-a lui Sfântul Nicon, zicând: "O, plinule de toată nedreptatea, cine sunt şi de ce credinţă, nu numai eu ţi-am spus, ci şi de la alţii ai auzit cele despre mine; iar mai vârtos din gurile a multor sfinţi, pe care tu, de a ta păgânătate fiind orbit, ieri i-ai ucis. Acum iarăşi cu adevărat să ştii de la mine că sunt creştin tare şi statornic, având nădejdea mea întărită în Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi Care te va da pe tine muncilor celor nesuferite, pentru a ta muncire şi păgânătate fără de omenie, urâtă de Dumnezeu".

    La aceste cuvinte, muncitorul, răcnind ca un leu, a poruncit ca pe sfântul să-l spânzure legat şi întins de patru pari, de mâini şi de picioare, şi dedesubt să-l ardă cu foc. Astfel fiind muncit, Sfântul Nicon se odihnea ca pe un câmp înflorit pe cărbunii cei înfocaţi, cântând şi grăind: "Tu eşti întărirea şi scăparea mea, Doamne, Cel ce mă izbăveşti de vrăjmaşii mei cei mânioşi!" Şi ziceau slugile către muncitorul: "Stăpâne ighemoane, am slăbit acum, căci foc aprinzând şi arzându-l pe acesta, nu se atinge de el nimic". Atunci, pogorând pe Sfântul Nicon de la muncire, a poruncit ighemonul să-l lege de cai sălbatici ca, târându-l, să-l rupă. Şi degrabă fiind legat de cai, sfântul şi-a întins dreapta sa către cai, făcând semnul crucii, şi îndată caii şi-au schimbat sălbăticia lor în blândeţe de oaie şi stăteau nemişcaţi, strângându-se ca de frâu şi de zăbală, şi nici cât de puţin nu păşeau din locul acela, deşi foarte mult îi băteau slujitorii.

    Văzând aceasta, muncitorul s-a înfuriat asupra cailor şi a poruncit să taie cu sabia vinele picioarelor lor. Iar caii, cu porunca lui Dumnezeu, precum oarecând asina lui Valaam, cu glas omenesc au strigat, zicând: "Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ, toate câte a voit a făcut. Şi noi pentru Sfântul Nicon murim acum". Atunci, ighemonul a poruncit ca pe mucenicul legat cu obezi de fier, să-l arunce dintr-un munte înalt într-o vale adâncă. Făcându-se şi aceasta, mucenicul a rămas nevătămat, pentru că îngerul lui Dumnezeu l-a sprijinit pe el, de legături l-a dezlegat şi din prăpastia văii l-a scos. Apoi a stat iarăşi sfântul la privelişte înaintea muncitorului, viu şi sănătos; şi văzându-l, ighemonul s-a înspăimântat.

    Apoi a zis către dânsul: "O, cât este de mare îndurarea zeilor noştri pentru tine, o, Nicone? Au nu vezi cât se îngrijesc de tine şi cât nu vor să-ţi piardă trupul? Deci, cunoscându-le bunătatea lor, adu-le jertfe ca să le fii prieten". Sfântul răspunse: "Anatema ţie şi zeilor tăi şi tuturor celor ce nădăjduiesc spre dânşii!" Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărâme faţa sfântului cu pietre, să-i scoată limba afară cu cleştele şi să i-o tăie; apoi să-l ducă unde petrecea cu ucenicii săi, la locul care se numea Ghighia, şi să-i taie capul.

    Deci a fost tăiat Sfântul Sfinţitul Mucenic Nicon aproape de râul Asinos, sub un copac de pevg, pe vremea împărăţiei lui Deciu (249-251); iar trupul lui cel sfânt a fost lăsat neîngropat, spre mâncarea fiarelor şi a păsărilor. Iar Chintian ighemonul, în aceeaşi zi în care a judecat pe Sfântul Nicon la tăiere, s-a dus în cetatea Panormul să ia averile Sfintei Muceniţe Agatia, pe care o muncise cu puţin mai înainte de acea vreme. Şi pe când trecea peste râul cel mai sus-zis care se mai numea Psimif, la trecătoare, caii care erau cu dânsul, deodată s-au sălbăticit şi s-au pornit asupra lui; unul i-a muşcat obrazul cu dinţii şi i l-a rănit, iar celălalt l-a călcat cu picioarele şi l-a lovit, până ce l-a aruncat în râu. Şi s-a înecat ticălosul, sfârşind rău viaţa sa cea rea, după proorocia Sfântului Nicon. Zăcând neîngropat cinstitul trup al mucenicului, la locul de tăiere, un oarecare păstor de oi, fiind cuprins de duh necurat şi umblând pe acolo, a aflat acel sfânt trup şi îndată a căzut la pământ, pentru că duhul cel necurat, izgonindu-se cu puterea sfântului, a aruncat pe păstor la pământ şi a ieşit dintr-însul, strigând tare: "Vai mie, vai mie! Unde voi fugi din faţa lui Nicon?"

    Apoi, plecând păstorul de oi vindecat, a spus la oameni această minune. Aflând aceasta, episcopul cetăţii Mişinei a luat clerul său şi a plecat călăuzit de acel păstor. Şi, găsind mult-pătimitorul trup al sfântului mucenic, l-a luat. Asemenea şi trupurile celor o sută nouăzeci şi nouă de sfinţi mucenici, ucenicii lui le-au găsit întregi în baie, nevătămate de foc. Deci, pe toţi, împreună cu Sfântul Nicon, învăţătorul lor, i-au îngropat cu cinste la loc însemnat, slăvind pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.

Ce trebuie sa faca orice crestin zilnic pentru mantuire ?

Primul lucru: Dimineaţa cînd te scoli, trebuie să te speli pe ochi.
Al doilea: Faci trei închinăciuni zicînd: “Prea Sfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”, “Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!”.
Al treilea lucru: Rugăciune cît timp poţi: 1 minut, 1 oră.
Al patrulea lucru: Masa, după mîncare rugăciunea de mulţumire.
Al cincilea: La servici sau la scoală sau alte probleme, de la orele 7-15, şi în timpul lucrului, rugăciunea scurtă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul !” cît de des. Cine trece pe lîngă Biserică se închină, iar de ai timp mergi şi faci o rugăciune, aprinzi o lumînare, cînd vii de la servici, la fel.

La orele 16 masa cu rugăciune înainte şi după mîncare, odihnă un ceas sau alt lucru de nu eşti obosit. Pe la orele 22 înainte de culcare, rugăciune: Acatiste, Paraclise şi culcarea.

Duminica dimineaţa la orele 7 rugăciune, la orele 10 la Biserică la Sfînta Liturghie, apoi după ce iei anafora, vii acasă mănînci, te odihnesti puţin, citeşti cărţi religioase, la orele 17 la Vecernie la Biserică la catehizaţie, unde se fac şi cîntări, iar la orele 20 acasă masa, rugăciune, culcare.

Cele 4 posturi se posteste tot anul, Miercurea şi Vinerea, şi Spovedanie şi Impărtăşanie în aceste posturi.

La diverse nevoi omeneşti se fac urmatoarele slujbe: Cea mai puternică slujbă, la orice nevoie omenească, este Sfînta Liturghie, cu scoaterea de părticele din prescura la Proscomidie.

Pentru cei ce sunt certaţi şi nu vor să se împace, se face Acatistul Sfîntului Fanurie cu post.

Pentru căsătorie, necaz, boală, deznădejde se face urmatoarea rînduială:
1. Se spovedeşte din copilărie pînă la zi cel bolnav, după ce a postit timp de 5 zile;
2. Împărtăşanie, de nu este oprit de canoane;
3. Miercuri şi Vineri mîncare odată în zi, de post, după orele 16;
4. 40 de Sfinte Liturghii, cu scoaterea de părticele de la Proscomidie pentru cel în cauză;
5. Citirea Psaltirii timp de 40 de zile;
6. La Miezul nopţii, de 33 de ori “Tatăl nostru”, după fiecare cîte o metanie;
7. Dimineaţa Acatistul Maicii Domnului, iar seara, Paraclisul Maicii Domnului;
8. Rugăciunea continuă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !”;
9. Taina Sfîntului Maslu cu 3 sau 7 Preoţi.
Rînduiala acesta se face timp de 40 de zile, atît de cel în cauză, cît şi de cei din casă şi toate neamurile, dînd milostenie la săraci după putere.

Pentru Bolnavi psihici şi alte boli greu de vindecat se face aşa:
1. 5 zile de post, Spovedanie generală, Sfînta Împărtăşanie;
2. Miercuri şi Vineri, mîncare odată în zi, după orele 16;
3. Acatistul ACOPERĂMÎINTUL MAICII DOMNULUI timp de 40 de zile, căci spune în el: “Bucură-Te Ceea ce iei în atotputernicile Tale mîini pe cei părăsiţi de doctori !”
4. Rugăciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluişete-mă pe mine, păcătosul !” o zice atît bolnavul, cît şi cei ce-l ajută, de nu poate bolnavul, fac pentru el rînduiala cei sănătoşi.
5. De 7 ori rînduiala Sfîntului Maslu;
6. Milostenie la săraci, după putere.

Pentru cei pătimaşi: beţie, curvie, ucidere şi alte patimi, nu-i pomenim la Sfînta Liturghie, dar facem Psaltirea, care-i ajută să scape din aceste păcate.

Pentru MORŢI: din ziua morţii trebuie puşi la Liturghie timp de 40 de zile, este vremea cînd sufletul merge prin Rai şi prin Iad, iar a 40-a zi se duce la Tronul lui Hristos, la Judecata Particulară. Liturghiile îi ajută foarte mult, 40 Liturghii = 1 Sărindar. PARASTASELE îi ajută mult, la 3 zile, la 40 de zile, la 6 luni, la 1 an şi aşa mai departe şi MILOSTENIA din cea avut mortul îi ajută foarte mult, s-o facă şi din ceea ce au cei ai casei.

Ce rugăciuni vom face în fiecare zi ?
Rugăciunile dimineţii şi ale serii în primul rînd. Apoi, în fiecare dimineaţă se zice unul din Acatistele Maicii Domnului, zilnic, seara vom face Paraclisul Maicii Domnului. Cele mai lungi mîini sunt cele ce ajung pînă la cer – RUGĂCIUNEA;

Luni: Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, Canon către Îngerul păzitor, Canon de rugăciune către Puterile Cereşti.
Marţi: Acatistul Sfîntului Ioan Botezătorul şi al Sfîntului Antonie cel Mare.
Miercuri: Acatist către Maica Domnului unul din cele 3.
Joi: Acatistul Sfîntului Apostol Petru şi Pavel şi al Sfîntului Nicolae.
Vineri: Acatistul Sfintei Cruci.
Sîmbătă: Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Duminică: Acatistul Sfintei Treimi.

În fiecare zi se ţine această rînduială, iar de va cădea în acea zi şi un sfînt ce are Acatistul său, se face pe lînga Acatistul zilei şi Acatistul sfîntului zilei.

De la Sfintele Paşti pînă la Înălţarea Domnului se face Acatistul Sfintei Învieri zilnic, pe lîngă Acatistele zilelor respective. De la Înălţare la Rusalii se face zilnic Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. În postul Adormirii se face zilnic Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi la fel în fiecare post, al cărui sfînt este postul, al aceluia se face zilnic Acatistul. Creştinii, de nu vor ţinea cele 4 posturi de peste an şi Miercurile şi Vinerile, nu sunt creştini. De nu ţinem acest post Apostolic, alt post este zadarnic. Miercurile şi Vinerile de peste an sunt zile de post, cine poate mănîncă numai odată pe zi, cine vrea, fără ulei, cei bolnavi mănîncă de 3 ori pe zi de post. Lunea se ţine post pentru sănătate şi pentru Îngerul păzitor.

Postul RĂSTIGNIRII, ţine din Joia cea mare pînă în ziua de Paşti, cînd nu se mănîncă nimic, iar în ziua de Paşti te Spovedeşti şi Împărtăşeşti. Prima săptămînă din Postul Paştilor, Luni şi Marţi nu se mănîncă nimic, iar Miercuri Spovedanie şi Impartasanie, la fel şi în Săptămîna Patimilor. Sînt călugări ce nu mănîncă nimic de la Florii la Paşti. Pentru bolnavi gravi se ţine Postul lui Hristos de 10 zile, de la Înălţare la Rusalii. Orice post se începe cu Spovedanie şi Împărtăşanie şi se termină tot cu aceasta. Nu se posteşte Marţea şi Sîmbăta, numai în cele 4 posturi. Cine ţine alte posturi şi nu le ţine pe acestea rînduite de Sfinţii Apostoli şi biserică posteste în zadar.

de Arhimandrit CLEOPA ILIE


PSALMII

PSALMII 61 - 65

Psalmul 61

1.	Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea;
2.	Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.
3.	Până când vă ridicaţi asupra omului? Căutaţi toţi a-l doborî, socotindu-l ca un zid povârnit şi ca un gard surpat!
4.	S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau.
5.	Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea;
6.	Că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu; nu mă voi strămuta.
7.	În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu.
8.	Nădăjduiţi în El toată adunarea poporului; revărsaţi înaintea Lui inimile voastre, că El este ajutorul nostru.
9.	Dar deşertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor; în balanţă, toţi împreună sunt deşertăciune.
10.	Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea.
11.	O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Psalmul 62 1. Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. 2. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, 3. În pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta. 4. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. 5. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. 6. Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. 7. De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu 8. Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. 9. Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile sabiei, părţi vulpilor vor fi. 10. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi. Psalmul 63 1. Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ţie; de la frica vrăjmaşului scoate sufletul meu. 2. Acoperă-mă de adunarea celor ce viclenesc, de mulţimea celor ce lucrează fărădelege, 3. Care şi-au ascuţit ca sabia limbile lor şi ca nişte săgeţi aruncă vorbele lor veninoase ca să săgeteze din ascunzişuri pe cel nevinovat. 4. Fără de veste îl vor săgeta pe el şi nu se vor teme. Întăritu-s-au în gânduri rele. 5. Grăit-au ca să ascundă curse; spus-au: "Cine ne va vedea pe noi?" 6. Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, 7. Ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui. 8. Dar Dumnezeu îi va lovi cu săgeata şi fără de veste îi va răni, că ei singuri se vor răni cu limbile lor. 9. Tulburatu-s-au toţi cei ce i-au văzut pe ei; şi s-a temut tot omul. 10. Şi au vestit lucrurile lui Dumnezeu şi faptele Lui le-au înţeles. 11. Veseli-se-va cel drept de Domnul şi va nădăjdui în El şi se vor lăuda toţi cei drepţi la inimă. Psalmul 64 1. Ţie Ţi se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion şi Ţie ţi se va împlini făgăduinţa în Ierusalim. 2. Auzi rugăciunea mea, către Tine tot trupul va veni. 3. Cuvintele celor fără de lege ne-au biruit pe noi şi nelegiuirile noastre Tu le vei curăţi. 4. Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit; locui-va în curţile Tale. 5. Umplea-ne-vom de bunătăţile casei Tale; sfânt este locaşul Tău, minunat în dreptate. 6. Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor de pe mare departe; 7. Cel ce găteşti munţii cu tăria Ta, încins fiind cu putere; Cel ce tulburi adâncul mării şi vuietul valurilor ei. 8. Tulbura-se-vor neamurile şi se vor spăimânta cei ce locuiesc marginile, de semnele Lui; ieşirile dimineţii şi ale serii le vei veseli. 9. Cercetat-ai pământul şi l-ai adăpat pe el, bogăţiile lui le-ai înmulţit; 10. Râul lui Dumnezeu s-a umplut de apă; gătit-ai hrana lor, că aşa este gătirea Ta. 11. Adapă brazdele lui, înmulţeşte roadele lui şi se vor bucura de picături de ploaie, răsărind. 12. Vei binecuvânta cununa anului bunătăţii Tale şi câmpiile Tale se vor umple de roade grase. 13. Îngrăşa-se-vor păşunile pustiei şi cu bucurie dealurile se vor încinge. 14. Îmbrăcatu-s-au păşunile cu oi şi văile vor înmulţi grâul; vor striga şi vor cânta

Psalmul 65

1.	Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul. Cântaţi numele Lui; daţi slavă laudei Lui.
2.	Ziceţi lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoşătoare lucrurile Tale! Pentru mulţimea puterii Tale, Te vor linguşi vrăjmaşii Tăi.
3.	Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte ţie, să cânte numelui Tău.
4.	Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, înfricoşător în sfaturi mai mult decât fiii oamenilor.
5.	Cel ce preface marea în uscat, prin râu vor trece cu piciorul. Acolo ne vom veseli de El,
6.	De Cel ce stăpâneşte cu puterea Sa veacul. Ochii Lui spre neamuri privesc; cei ce se răzvrătesc, să nu se înalţe întru sine.
7.	Binecuvântaţi neamuri pe Dumnezeul nostru şi faceţi să se audă glasul laudei Lui,
8.	Care a dat sufletului meu viaţă şi n-a lăsat să se clatine picioarele mele.
9.	Că ne-ai cercetat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit pe noi, precum se lămureşte argintul.
10.	Prinsu-ne-ai pe noi în cursă; pus-ai necazuri pe umărul nostru;
11.	Ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă.
12.	Intra-voi în casa Ta cu arderi de tot, împlini-voi ţie făgăduinţele mele,
13.	Pe care le-au rostit buzele mele şi le-a grăit gura mea, întru necazul meu.
14.	Arderi de tot grase voi aduce ţie, cu tămâie şi berbeci; Îţi voi jertfi boi şi ţapi.
15.	Veniţi de auziţi toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu şi vă voi povesti câte a făcut El sufletului meu.
16.	Către Dânsul cu gura mea am strigat şi L-am lăudat cu gura mea.
17.	Nedreptate de am avut în inima mea să nu mă audă Domnul.
18.	Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu; luat-a aminte glasul rugăciunii mele.
19.	Binecuvântat este Dumnezeu, Care n-a depărtat rugăciunea mea şi mila Lui de la mine.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 13 - 23 Martie

A.   PLĂCINTE

Plăcintă cu mere

·       1 kg mere de plăcintă

·       200 g zahăr

·       2 linguriţe scorţişoară

·       1 lămâie (coaja rasă)

·       1 plic zahăr vanilat

·       ½ plic praf de copt

·       1 lingură oţet

·       4 linguri ulei

·       Sare

·       4 linguri apă minerală gazoasă

·       4 pahare făină

·       100 g zahăr pudră

Se spală, se curăţă, se rad şi se călesc merele împreună cu zahărul.

          Se adaugă scorţişoara şi zahărul vanilat şi se lasă la răcit.

          Se face o foaie astfel: se pune făina într-un castron mare, se face o gaură în făină în care se toarnă praful de copt stins cu oţet; se toarnă uleiul câte puţin, alternativ cu apa minerală şi se amestecă, se pune sarea şi coaja de lămâie rasă, se amestecă până se obţine o cocă bună de întins. Se bate bine între palme cam 10 minute şi apoi se lasă să se odihnească ½ ore la rece. Se împarte foaia în 2 părţi: se întinde şi se pune într-o tavă unsă şi tapetată cu făină. Se pune compoziţia de mere şi apoi foaia a doua.

          Se dă la cuptor la foc potrivit până se rumeneşte.

          Se scoate din cuptor şi se taie când este rece.

          Se presară cu zahăr pudră şi se pune pe platou.

B.    SALATE

Salata Carmen

·       1 ţelină mare

·       3 mere potrivite

·       3 andive

·       1 lămâie

·       2 roşii tari

·       300 g maioneză de post (reţete prezentate anterior)

Se taie ţelina în fileuri subţiri, se opăreşte 4 – 5 minute în apă cu sare, se scurge, se aşază pe salatieră şi după ce s-a răcit se adaugă merele tăiate în feliuţe şi stropite cu zeamă de lămâie, andive tăiate fileuri şi maioneză de post.

          Se amestecă.

          Se netezeşte suprafaţa salatei cu lama unui cuţit şi se acoperă cu un strat de maioneză de post.

          Se decorează cu o coroană de felii rotunde subţiri de mere stropite cu zeamă de lămâie, apoi roşii curăţate de pieliţă şi tăiate felii rotunde.

          În mijlocul salatierei se pune o măslină mare.

C.    SOSURI

Nici azi nu este necesar să pregătim un sos separat.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorba de linte

* 300g boabe de linte,

* 1 ceapa,

* 3-4 morcovi,

* 1 telina,

* 1 ardei,

* 5-6 rosii,

*  ulei,

* sare,

* 1 legatura leustean.

Boabele de linte se spala, si se pun la inmuiat timp de 7-8 ore. Se pun apoi la fiert in apa, atat cat sa le acopere, si cand apa incepe sa clocoteasca se scot cu o lingura de spuma si se pun intr-un alt vas cu 3 kg de apa fierbinte. Cand lintea a inceput sa se inmoaie se adauga ceapa, morcovul, telina si putina sare. Cand zarzavatul si lintea sunt fierte se adauga ardeiul tocat marunt si rosii tocate. Dupa cateva minute se potriveste de sare si se pune verdeata tocata marunt

.

E.     MÂNCĂRURI

Budinca de legume

* 4 cepe taiate marunt,

* 2 morcovi rasi,

* varza dulce taiata marunt,

* gulie data pe razatoarea mare,

* 1 – 2 linguri orez,

* suc de roşii,

* mărar,

* pătrunjel,

* foi de dafin

Se fierb in putina apa si sare. Se pune orez ( 1-2 linguri ), se fierb impreuna, apoi cand este aproape gata, se adauga putin suc de rosii, marar, foi de dafin, patrunjel. Se unge cratita, se pune compozitia in cratita si se da la cuptor.

F.     DULCIURI

Chec simplu

·       3 ½ ceşti făină

·       1 linguriţă praf de copt

·       1 linguriţă bicarbonat

·       1 ¼ ceaşcă zahăr

·       ¾ ceaşcă ulei

·       Esenţă rom

·       Esenţă vanilie

·       1 ½ ceaşcă suc de portocale

·       ½ ceaşcă stafide

·       ½ ceaşcă nucă pisată

·       1 linguriţă scorţişoară

·       1 lingură coajă de portocală rasă

Se bate bine uleiul cu zahărul şi se adaugă pe rând toate ingredientele.

          Se toarnă aluatul obţinut în tava unsă şi tapetată cu făină.

          Se coace la foc potrivit cam 50 minute.

SFATURI UTILE 23 Martie

REȚETĂ ÎMPOTRIVA BURUIENILOR

Dacă aveți pe lângă casă puțin teren și vă deranjează buruienile pe care nu le puteți stăpâni vă ofer o rețetă care nu dă greș!

Pentru buruienile mai rezistente, folosește rețeta de mai jos:

Ingrediente:

- 1 litru de oțet

- 100 de ml de detergent de vase (ce ai în casă, nu trebuie ceva special)

- 100 de grame de sare mare

- Sticlă cu pulverizator

Răstoarnă toate ingredientele în sticlă, agită bine conținutul, apoi pulverizează soluția peste buruieni.

Când se termină soluția preparați alta și tot așa până ce ați stropit tot terenul.

ARTE 23 Martie

INVITAȚIE LA OPERĂ 23 Martie

În onoarea Lella Cincu

Biografie

Lella Cincu (n. 29 iunie 1923, Timișoara, România – d. 23 martie 2008, București, România) a fost o soprană română

A studiat vioara între 1931 și 1940 la Conservatorul Municipal din Timișoara sub îndrumarea Adelaidei Iancovici. Apoi, a studiat canto la Conservatorul de Arta Dramatică din Timișoara (1945-1947) și la Conservatorul din București (1947-1951) unde i-a avut ca mentori pe Arta Florescu, Constantin Stroescu, Jean Rânzescu, Ion Dumitrescu, Paul Constantinescu, Nicolae Buicliu și Zeno Vancea. A plecat la perfecționare în Italia (1957-1958) unde a studiat alături de Giulia Tess și Campo Gagliano.

A debutat pe 6 ianuarie 1953 cu rolul Siebel din Faust de Gounod pe scena Operei din București.^[3] A activat apoi la Teatrul CFR Giulești (1947-1949), Opera Română (1952-1974) și Teatrul din St. Pölten, Austria (1975-1983). A susținut recitaluri de lieduri de Bach, Liszt, Schubert, Schumann, Handel, Strauss, Ravel, Debussy, Gluck, Grieg, Dvorak, Mahler, Korsakov, Faure, Gershwin, Haciaturian, Toselli, Caldara, Tosti, De Curtis

A interpretat roluri în:

• Rigoletto
• Traviata
• Faust
• Carmen (Micaela)
• Ivan Susanin
• Fidelio (Marzelline)
• Dama de pică
• Falstaff
• Orfeu și Euridice
• Bărbierul din Sevilla
• Lucia di Lammermoor
• Manon
• Cosi fan Tutte
• Ora spaniolă
• Bal mascat (Oscar)
• Albert Herring
• Povestirile lui Hoffmann (Antonia)
• Don Giovanni
• Boema
• Amorul doctor de Pascal Bentoiu
• Ecaterina Teodoroiu de Emil Lerescu
• O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu
• Liliacul
• Văduva veselă
• Vânzătorul de păsări
• Silvia
• Paganini
• Țara surâsului
• Floarea din Hawai
• Calul Bălan
• My Fair Lady
• Voievodul țiganilor
• Madame Pompadour
• Orfeu în infern
• Studentul cerșetor

MUZICĂ 23 Martie

Nikolai Rubinstein

George Sbârcea (alias Claude Romano)

Savoy - Ionel,Ionelule: https://youtu.be/bs1r4R916l4.

Cristian Vasile – Anișoara: 

 Claude Romano - Studentina

Violonistul Ştefan Gheorghiu

Stefan&Valentin Gheorghiu - Beethoven: Sonata for Violin Piano no 2 I mvt: 

Louisiana Red (Iverson Minter), bluesman american

Alan Blaikley, compozitor britanic, vocalist britanic (Showaddywaddy)

Diana Ross

Mircea Vintilă

Bill Kenny, chitarist şi vocalist american (Inkspots)

Chaka Khan (Yvette Marie Stevens), cântăreaţă americană

Marti Pellow, vocalist şi compozitor britanic (Wet Wet Wet)

Wet Wet Wet: 

 ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Greatest Hits Golden Oldies Classic Oldies Playlsit Oldies But Goodies Legendary Hits

Baladas Romanticas De Los 60 70 80 90 - Los Recuerdos Que Hicieron Historia

Oldies But Goodies Songs Nonstop - Super Oldies Of The 50's 60's 70's Playlist

POEZIE 23 Martie

Cezar Bolliac

Biografie Cezar Bolliac
Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, Bucureşti - d. 25 februarie 1881) a fost unul dintre fruntaşii revoluţiei din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice şi gazetar român.

Cezar Bolliac s-a născut la 23 martie 1813 la Bucureşti în căsătoria dintre doctorul Anton Bogliako (Bogliaco), de origine (greco-)italiană, şi Zinca Kalamogdartis, recăsătorită ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă de creşterea şi educarea viitorului poet. După ce a învăţat carte în casă cu învăţatul dascăl grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul Sfântul Sava, având ca profesor pe I.H. Rădulescu; de altfel, acesta îl va ajuta să publice în ziarele sale, cum făcuse şi cu Gr. Alexandrescu.

În anul 1830 se înrolează cu gradul de iuncher în miliţia pământeană, având colegi pe Constantin Telegescu şi pe Marin Serghiescu Naţionalu, viitori fruntaşi ai revoluţiei de la 1848. Nu va rămâne mult în armată, pentru că îşi descoperă veleităţile literare. Mai târziu, la bătrâneţe, scriitorul se va auto-caracteriza: "Am lăsat şcoala pentru armată, am lăsat armata pentru litere, am lăsat literele pentru publicistică".

Din 1833 face parte din Societatea Filarmonică, înfiinţată de Ioan Câmpineanu, I.H. Rădulescu şi C. Aristia.

Editează, împreună cu Constantin G. Filipescu, revista Curiosul ("gazetă de literatură, industrie, agricultură şi noutăţi" - Bucureşti, 1836). Publicaţia este însă interzisă după numărul patru, în care Bolliac publică "câteva satiri politice care îl aruncară de mai multe ori în închisoare" (I.G. Valentineanu, "Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic", Paris, 1859), şi îşi încetează definitiv apariţia în ianuarie 1837. Activitatea politică, paralelă cu cea literară, îl fac să fie anchetat şi închis cu ocazia conspiraţiei din 1840. În 1841 este surghiunit la schitul Poiana Mărului, de unde nu avea să fie eliberat decât în toamna acelui an. Mai târziu, intră şi el în societatea secretă Frăţia (înfiinţată la 1843).

În 1844 publică în Foaie pentru minte, inimă şi literatură articolul Către scriitorii noştri în care îi îndeamnă pe literaţii română la angajare civică: "A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeţi! Veacu cere înaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda şarităţei cei adevărate şi care ne lipseşte cu totul. (...) Formaţi societăţi, declaraţi, scriţi, lăudaţi, satiraţi, puneţi în lucrare toate restorturile intelectuale şi morale, şi robia cade, căci e căzută pe jumătate, şi domneavoastră veţi fi binecuvântaţi de generaţiile viitoare ca nişte adevăraţi apostoli ai misiei cereşti, ai frăţiei şi ai libertăţii".

Tot în revista Foaie pentru minte, inimă şi literatură apare articolul Poezie (1846) în care accentul se pune pe misiunea poeziei sociale, poetul fiind influenţat de ideile programatice ale lui V. Hugo.

Apare volumul Poezii nouă (1847), cu problematică socială (Muncitorul, Sila, Ocna, Carnavalul, Clăcaşul) şi de natură (O dimineaţă pe Caraiman, O dimineaţă pe malul lacului). Volumul este scris în urma ideilor pe care le-a impus poetul în anii din urmă, acesta schimbându-şi radical tonalitatea şi tematica poeziilor.

Este unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848, participând la toate acţiunile ei importante: este prezent la citirea proclamaţiei revoluţionare; este însărcinat "să ridice tabacii şi mărginaţii şi tinerimea din Bucureşti, să meargă gloată la Palat şi să ceară sancţionarea Constituţiunii" (Ion Ghica, "Scrisori"); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea ţiganilor etc.

După înfrângerea revoluţionarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Braşov ziarul politic Espatriatul, care are ca subtitlu "Dreptate, Frăţie". În toamna lui 1849 trebuie însă să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susţinut pe revoluţionarii unguri). Trece prin Constantinopol şi ajunge la Paris spre sfârşitul anului 1850. Se stabileşte la Paris împreună cu majoritatea revoluţionarilor exilaţi. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societăţii studenţilor români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821 şi revista Buciumul, care are mai mult un caracter politic, fără a lipsi literatura.

După 1857, interdicţia de a veni în ţară îi este ridicată; se întoarce pe la mijlocul verii lui 1857 şi este propus candidat de Ilfov al Divanului ad-hoc muntean. Cu acestă ocazie publică în ziarul "Secolul" un fel de program politic rezumat: "De trebuie să mai spui şi aici ceea ce crez despre proprietate, ca să astup cu desăvârşire gura calomniei, mărturisesc că am respectat şi voi respecta proprietatea în temeiul căreia mă propune candidat de deputat şi viu să cer voturile proprietarilor. Mă voi luptat totdeauna pentru întărirea proprietăţii, precum mă voi lupta şi pentru întărirea familiei, ce s-a slăbit, şi pentru întărirea religiei, ce se clatină".

În 1858 întreprinde o nouă călătorie arheologică, fiind unul din premergătorii acestei ştiinţe în România.

Apare Trompeta Carpaţilor (1865), continuare a Buciumului, director fiind Cezar Bolliac.

Apare volumul de lirice sociale şi protestatare Poezii umanitare (1866). În 1869, face o excursie arheologică, poetul fiind şi un pasionat în domeniu.

Cezar Bolliac moare la Bucureşti în anul 1881.

Opera

Operile lui Cezar Boliac. Meditaţii (1835) 
Din poeziile lui Kesar Boliak (1843) 
Poezii nouă (1847) 
Poezii umanitare (1866) 

Cugetare

(Nous naissons, nous vivons, bergère, 
Nous mourons sans savoir comment;
Chacun est parti du néant:
Ou va-t-il?… Dieu le sait, ma chère.
Voltaire)

Prieteni! priviti zidul acela chinezesc, 
Si templii, elefantii, colosuri egiptene, 
Pagode suterane, pagode indiene, 
Ce se mai lupt cu timpul ca neamul omenesc, 

Si spuneti, unde-i omul ce-odata le-a zidit?
Priviti Memfis, Efesul, priviti Babilonia, 
Cetatile gigantici din Indii si Asia, 
Cui vreti a le sti vârsta din stilul ce-a pierit!

Priviti! Sidonul, Tirul ce pe profeti au dat;
Gânditi l-a lor putere, pe lumea cunoscuta; -
Catati-le-ti ruina! A! este prefacuta
‘N acele elemente din care s-a creat!

Oari unde e multimea ce-atuncea le marea?
Si unde l-e comertul? Unde le e ostirea?
Unde le este legea? Ce s-a facut marirea, 
Stiinta, avutia ce-atunci le înflorea?

Mirati-va-ti acuma de caramida lor!
Împleti-va-ti muzeul de sapaturi, inscriptii!
Catati chei d-alfabeturi! Croiti-va-ti descriptii!
Râdeti d-a lor credinta, de epopeea lor!

Trei mii de ani vor trece si alti pitici turbati
Vor popula deserturi acuma neumblate.
Ca mâine Paris, Londra pe pietrele surpate, 
‘Si vor spune epopeea la altfel de-nvatati.

……………………………………………
……………………………………………
……………………………………………
……………………………………………

Ca mâine-n aste templuri, palaturi si cetati, 
Locas al veseliei, al pompei, al trufiei, 
Saracul unde-atinta p-al beat de bucurie
Si unde desfrânarea se-mbata-n nedreptati, 

Castori or sa s-adune; maimutele, jucând, 
Or sa se strâmbe-n cioburi din lustrurile sparte;
Si bufnita, ciovlica, tipând p-un colt departe, 
Vor trage prin palaturi haitic de lupi urlând…

Sonet

Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.

O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi ca-eşti împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!

Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?

Te amăgeşti!... Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare creşte iute vârtutea lui Samson! 

Zburătorul

“De ce slabesti, copila?
De ce-ai îngalbenit?
De ce de joc ti-e sila
S-atât te-ai ofilit?

Te stiu de vorbitoare,
La danturi tu-ncepeai,
Si noaptea-n sezatoare
Pe toate le-ntreceai.

De ce d-a ta cosita
Acum tu nu-ngrijesti?
Spune-mi, spune-mi fetita,
Ce ai de patimesti?

Ce, tata-tau te bate?
Îl stiu a te iubi.
Au va în alte sate
A te casatori?

Ce-s buzele-ti pârlite
Si pieptul tau rotat
De pete-nvinetite?
Stai: cine te-a muscat?

De ce plângi, copilita?
Doresti vr’un calator?
O, ce pacat! Fetita,
Eu crez c-ai zburator!”

“Asa e, vecinica;
Asa gândesc si eu.
Un june… Oh! mi-e frica!…
Îl vaz în somnul meu.

M-apuca, ma trudeste,
Si eu cu el ma joc;
Ma strânge, ma ciupeste,
Ma musca plin de foc.

Pe pieptul meu s-apasa
Si eu de gât l-apuc,
Dar ziua când sa iasa,
El piere ca naluc.” 

Speranţa în ziua de mâine

Mâine şi iar mâine; şi de mâine, mâine;
Astăzi e durerea, mâine fericirea:
Astfel crede-acela care n-are pâine,
Astfel şi bogatul: Toată omenirea
Crede şi aşteaptă mâine-ntr-ajutor!

Dar ast mâine oară când se ispraveşte?
O, ce rătăcire! Mâine, e vecia.
Astăzi, este viaţa, cât omul traieşte:
Astăzi, e-ntristarea; Mâine, veselia:
Viaţa, este vrajbă; Moartea, e amor. 

George Gregorian, poet

Biografie George Gregorian
George Gregorian (pseudonim al lui George Ionescu Bruciu; 23 martie 1886, Sinaia, judeţul Prahova - 24 noiembrie 1962, Bucureşti) este un poet. Fiu al lui Grigore Negrea Bruciu, profesor, Gregorian face parţial studiile liceale la Brăila şi îşi va da foarte târziu bacalaureatul. S-a înscris la Facultatea de Litere a Universităţii bucureştene, dar nu a absolvit-o.

În 1910 a debutat cu versuri la „Convorbiri critice". A colaborat tot cu versuri şi, sporadic, cu articole diverse la „Flacăra", „Rampa", „Contimporanul", „Mişcarea literară", „Calendarul", „Porunca vremii", „Universul" etc. O vreme a fost director la „Gazeta refugiaţilor" (1940-1942) şi la „Rampa teatrală şi cinematografică" (1941-1944). A mai folosit pseudonimele George Anonimu, Ionescu-Brăila, Ionescu-Filaret.

Debutul editorial şi-l face în 1921 cu volumul Poezii, urmat de Ţării mele (1925), La poarta din urmă (1934), Săracă ţară bogată (1936), Lumini de seară (1936), Două fete dintr-un neam (1941). A obţinut câteva premii pentru poezie patriotică, precum şi Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru volumele Poezii şi Săracă ţară bogată. Va fi exclus din Societatea Scriitorilor Români în 1944, din motive politice.

Debutul în „Convorbiri critice" îi atrage elogiul lui Mihail Dragomirescu. Poemele care au reţinut atenţia criticului, Pe Golgota, În Sahara, Omul, sunt de ample dimensiuni (amintind, întrucâtva, de construcţiile romantice). Cu un pronunţat caracter didacticist, versurile dezvoltă tema relaţiei dintre om şi Creatorul Suprem ori narează, în stil macedonskian, o călătorie iniţiatică spre moarte. Gregorian revine mereu la ideea sfârşitului, adevărat laitmotiv al liricii sale: „Şi grei deasupră-mi stropii bat / Cu degete din infinit / Lovind ca-ntr-un coşciug uitat / în care mortul s-a trezit / Să moară cu adevărat" (Noapte de toamnă).

O altă ipostază lirică e nutrită de sarcasmul provocat de prozaismul vieţii cotidiene, de banalitatea existenţei, de absenţa idealurilor. Poezia se caracterizează de fapt printr-o mare diversitate de teme şi modalităţi artistice, autorul trecând cu uşurinţă de la meditaţia asupra vieţii şi a morţii la lirismul sensibil al evocării vieţuitoarelor mărunte (Şopârla, Balada broaştei, Vrabia). Cultivă şi pamfletul în versuri, cu adresă bine precizată, poezia sa socială fiind de cele mai multe ori una a invectivei, dar cuvintele triviale sunt adesea, ca şi la Tudor Arghezi, înnobilate artistic.

Dacă prima carte conţinea in nuce toate posibilităţile lirice ale lui Gregorian, poemele din La poarta din urmă atestă o maturitate remarcată de multe voci ale criticii literare a vremii. Fiorul metafizic predomină aici, puterea implacabilă a autorităţii divine este deopotrivă contestată şi acceptată, atracţia şi opoziţia contrariilor există atât la nivelul umanului, cât şi în celesta entitate definită generic cu numele divinităţii: „Sunt doi, cei doi / Din visul şi bătrânul meu gunoi / Din anii mei ce desfrunziră toamne / Ca şi cei doi, din tine, Doamne" (Cei doi). Trecerea ineluctabilă a timpului, succesiunea vârstelor omului, a anotimpurilor şi a ciclurilor istoriei constituie tot atâtea motive de meditaţie, de regret, dar şi de împăcare, de acceptare a fatalităţii morţii (Peste un veac sau zece).

Versurile din volumele Ţării mele, Săracă ţară bogată şi Două fete dintr-un neam sunt compuse pe o canava patriotică. Se dă glas, cu un retorism viguros, protestului social, dar apar şi incitări naţionaliste, şovine, fiorul liric se pierde, făcând loc unor adevărate pagini-manifest, aglomerate de imprecaţii lipsite de suport estetic.

Opera literară

• Poezii, Bucureşti, 1921;
• Ţării mele, Bucureşti, 1925;
• La poarta din urmă, Bucureşti, 1934;
• Săracă ţară bogată, Bucureşti, 1936;
• Lumini de seară, Bucureşti, 1936;
• Două fete dintr-un neam, Bucureşti, 1941.

Divagații pentru clipa din urmă 

Mă văd din galopările de vid,
Un mic jockeu al marelui destin.
Strâns ghem pe visul meu, a fost așa,
Să dau ocol pe coaja unui ou:
Și-acum, făcând o-nvârtitură-n șa,
Pe stelele ce-mi pietruesc șosea
Cu roibul voi ajunge la potou!

În neant

In zori mi-am pus sandalele de fier 
Si fara drum, pe drumuri am plecat, 
Pe drumuri lungi de aur si am stat 
In marginea pamantului, sub cer.

Mi-era de spatii ochiu-nfometat, 
Mi-era nebuna setea de mister! 
Si-am indraznit neantului sa-i cer 
O mana din hambarul sau bogat.

Voiam sa-mi satur sufletul si iar 
Pe drumuri lungi de aur sa apar 
In mijlocul pamantului, spre-apus;

Voiam sa viu cu raze ca un sol, 
Dar marginea pamantului da-n gol. 
Si-acolo am ramas de-a pururi dus!

Trăind și eu

M-am fost nascut si eu in veacul 
In care-atati - cu pasul rar 
Manati de timp ca de-un vacar, 
Exclama-n urma mea: «Saracul!»

Calcand si pulberea si zarea. 
Eu soarta-a doua drumuri am: 
Pe jos dau zilnic de 
Adam, 
Pe sus ma schioapata cararea!

Avutul meu intreg e-un «poate». 
Prin el traiesc. 
Dar cand si cand 
Ma turbur ca un lup flamand; 
Si-atunci infiorat de toate,

Pe cand la mese largi sed unii, 
Ma-ncerc, ma stradui tot mereu, 
Sa dumic soarele si eu 
In cupa de fiori a lunii!

Betia mea cu-atat se-alege! 
Vezi, sunt un fel de viu, asa, 
Parca facut din altceva 
Decat din ce-i facut un rege!

Si-n timp ce smulsi de-al lor tezaur 
Nababii-n huma pier de veci. 
Si cad si regii, goi si reci, 
In strimtul lor cavou de aur,

Eu biet, cu visele-mi smintite 
Stand oblic pe-al epocei uz, 
Cu 
Timpul fac un unghi obtuz 
Ce-alearga-n linii infinite!

Petru Arustei, poet

Petru Aruștei (n. 23 martie 1939, Podu Iloaiei, județul Iași — d. 17 august 1984, Iași) a fost un poet și pictor român.

Volume de autor (postum)

·         Moarte și renaștere. Supraviețuire, Editura Institutul European, Iași, 1994 (cu un Memorial de Cezar Ivănescu și un Eseu de Ioan Constantinescu)

Grafică (selectiv)

·         Sofocle, Filoctet, Teatru Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stragiunea 1966-1967 (grafica caietului-program)

·         Pelicanul, August Strindberg, Teatru Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stagiunea 1969-1970 (grafica caietului-program)

·         Iertarea, Ion Băieșu, Teatru Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stagiunea 1968-1969

·         În „Arlechinul”, octombrie 1970

·         I.A. Bassarabescu, Un om în toată firea, ed. Junimea, Iași, 1972, cu 12 ilustrații de Petru Aruștei

Expoziții personale (selectiv)

·         Casa Universitarilor, Iași, 1967

·         Galeriile Pogor (postum), Iași, 1986

Expoziții (selectiv)

·         Ateneul Tineretului, București, 1969

Premii

·         Premiul I pe țară, la a IV-a bienală de artă plastică, pentru lucrarea Hiena de lângă Kilimanjaro, 1965

·         Premiul pentru literatură al Asociației Scriitorilor din Iași pentru volumul Moarte și renaștere. Supraviețuire, 1994

Petru Aruştei, pictorul şi poetul genial, incomparabil, mai luminat decât toţi moldavii din generaţia noastră, mai filosof decât toţi filosofii ajunşi profesori universitari de filosofie, mai poet decât noi toţi, ajunşi literaţi de carieră, pictor cutremurător, unic în ultimele patru decenii de pictură românească, pătruns cu gândul adânc, metafizic, unduind de tragism până în ultimul punct invizibil pe care mâna sa l-a scris pe hârtie..." (de pe coperta a patra a volumului "Moarte şi Renaştere. Supravieţuire", Institutul European, Iaşi, 1994.

Alexandru Busuioceanu, eseist, poet, traducător român

Biografie Alexandru Busuioceanu
Alexandru Busuioceanu (n. 10 ianuarie 1896 Slatina – d. 1961, Madrid) a fost un critic de artă, critic literar, diplomat, eseist, istoric, pedagog, poet, scriitor și traducător român, care a trăit în Spania începând cu anul 1942, apoi de-a lungul celui de-al doilea război mondial și până la moartea sa.

Opera lui Alexandru Busuioceanu este vastă și cuprinde domenii ale cunoașterii umane foarte diferite. Începuturile sale literare sunt în poezie, la care a adăugat treptat eseuri, studii literare, studii critice de literatură și arte plastice, prezentări de programe muzicale pentru concertele filarmonicii, cronici literare și de arte plastice, prezentări de artiști plastici și scriitori români, respectiv, mai târziu, de artiști plastici și scriitori spanioli. Ca traducător, a tradus în română și spaniolă din mari poeți ai literaturii universale.

În calitate de istoric, domeniu în care a "intrat din întâmplare", cum o declara în corespondența sa din anii 1950 cu Mircea Eliade, a scris studii despre Zamolxis, dintre care cele mai închegate se referă la percepția zeului suprem al panteonului dacic în miturile și legendele spaniole.

Simțindu-se toată viața român, după acceptase poziția de atașat cultural al României în Spania, a dus o activitate neobosită de cercetare și promovare culturală a valorilor românești în Spania. A înființat o Catedră de limbă și literatură română la Universitatea Madrid, al cărui titular a fost până la moarte, a înființat Institutul Român de Cultură din Madrid, a obținut introducerea obligatorie a studierii limbii și literaturii române în șapte universități spaniole și publicarea traducerilor din mari scriitori români, așa cum ar fi Liviu Rebreanu, de pildă.

Abandonând aproape total preocupările sale dedicate artiștilor plastici de pretutindeni, Alexandru Busuioceanu s-a dedicat integral promovării și receptării limbii și culturii române în arealul spaniol publicând numeroase articole, ținând conferințe, efetuând traduceri, lecturând la catedra sa de literatură română de Universitate, precum și cu orice ocazie ivită.

Câteva dintre lucrările publicate

Antume

* Une miniature inédite du XIIIe siècle reproduisant une oeuvre de Pietro Cavallini, 1928
* Iser, 1930
* Daniel Da Volterra e la storia di un motivo pittorico, 1932
* Intorno a Franco-Bolognese, 1934
* Les Tableaux au Greco dans la collection royale de Roumanie, 1934
* Preziosi, 1935
* Domenico Theotocopuli El Greco. Exposition organisée par la Gazette des Beaux-arts, 1937
* Poemas pateticos, 1948
* La Peinture espagnole: 2. De Velasquez à Picasso. Texte de Jacques Lassaigne. Biographies et bibliographie, 1952
* Proporción de vivir - poemas, 1954
* Georges Cioranescu. Un poète roumain en Espagne, 1962

Postume

* Zamolxis sau mitul dacic în istoria și legendele spaniole, Editura Meridiane, București, 1985, editor, prefațator și îngrijitor Dan Slușanschi, cu o evocare de Eugenio Battisti; reeditare Editura Dacica, 2009

Țara din gând 

Pentru Monica și Virgil


O țară unde mâinile aveau inimă bună
spicul ți se-nchina la drum spunându-și numele
și nimeni nu era grăbit să iasă dintr-o fabulă.

Multe scandaluri de ciocârlii e adevărat
peste culmile dealurilor și mai sus
doamnele înalte ciocârlii
toate de bună dimineața sculate
dar când era ceas potrivit pământul dormea leneș
cu noaptea ca o perlă atârnându-i în ureche

Acolo s-a inventat roua și carul mare și carul mic
un strămoș când trăgea cu săgeata de pe cer
în deltă lebăda
pelicanul sfâșiindu-și inima
din te miri ce și din nimic

Acolo-a fost țara
unde umbra cădea alături de om
unde omul căde-alături de umbră


1955

Înger înşelător

Frumos trup alb impur
în umbroasa dumbravă-ntins-a păcatului
Mătăsos înger al meu vis înşelător
cu amăgirea aripă de umbră
pe umărul ispititor

Pe sânul tău înfiorată rotunzime
lumina de-aur a acestui cer expiră
Bătaia inimii-n secret dorinţe cheamă
şi arzătoare buze-n carne pun
amare viorii aureole

Umbră adâncă A muri Abandonare
Obscură peşteră a timpului Cădere
Aripă şi prăpastie Rănită inimă
Orb sufletul în tine se scufundă

Frântă e viaţa Nu e drum de-ntoarcere
Dă-mi mâna înger al pierzării
Voi trece podurile sfărâmate ale paradisului

Acolo-ntre ruine negru înalt
porticul morţii aşteaptă în abisuri

Nimb

Deşteaptă-te deşteaptă-te
Noaptea-a lăsat să cadă rumoarea astrelor
Mâinile mele te-au chemat pe deasupra secolelor
Tot peisagiul e de miracol
şi-n braţele lui, roză mistică, trupul tău necorupt
în flăcări arde

Pământul ne mai ţine încă în tăcerea lui
în miresmele-n răşinele lui
leneş paradis stins
Dar mâinile mele nu se odihnesc
au şi atins un spaţiu invulnerabil
şi pentru prima oară – deşteaptă-te deşteaptă-te
o lume fără teamă ne acopere
din care-ieşim şi-n care-intrăm
goi, fără oboseală
fără ieri şi fără mâine

Totul e trecere
Focul şi cenuşa lui
această scară de cristal ce urcă în Origine
Totul se-ntoarce la-nceputuri
lumea în cercurile ei
cerul în numerele lui
tu eu
– şi acest nimb de necrezut
ce ne-nfăşoară-n candidele scutece
în scutecele-n care ne-am născut
în veacuri
în frageda în verdea dimineaţă a lumii

TEATRU/FILM 23 Martie

Cu Geo Barton

Biografie Geo Barton

Actorul Geo Barton s-a născut la 23 martie 1912, in Piatra Neamț.
A absolvit in 1941 Conservatorul de Arta Dramatica din București si de la început a fost distribuit in roluri de june-prim in comedii si operete, a participat la numeroase turnee in tara, a jucat la Teatrul Constantin Nottara din Satu Mare in Păianjenul de A. DE Herz, la Teatrul Giulesti si Municipal (Bulandra), stabilindu-se apoi la Teatrul National. Printre rolurile interpretate se numara Vronski din Anna Karenina de Tolstoi, Grigore Marza din Intalnire cu îngerul de Sidonia Dragusanu, Profesorul din Un fluture pe lampa de Paul Everac, Fred din Mașina de scris de Jean Cocteau, Georges din Părinți teribili de Jean Cocteau, Moșierul Butu din Marele soldat de Dan Tarchila, Nichita din Omul cu mârțoaga de George Ciprian, Ministrul din Zoo (Asasinul filantrop) de Jean Vercors Bruller, etc.
A debutat pe marele ecran in 1949 cu filmul Răsunăvalea si peste un an avea sa joace in La Moara cu Noroc, in rolul lui Lica Samadaul, care il consacra.
Geo Barton a murit la 10 iunie 1982, in București.

Filme cu Geo Barton

·         Secvențe (1982)

·         Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Comisul Manole Jder

·         Frații Jderi (1974) - Comisul Manole Par Negru Trailer

·         Stejar, extrema urgenta (1973)

·         Un august în flăcări (1973)

·         Pentru că se iubesc (1972)

·         Pantoful Cenușăresei (1969)

·         Simpaticul domn R (1969)

·         Columna (1968) - voce Imparatul Traian Trailer

·         Dacii (1967) - senatorul roman Attius

·         Subteranul (1967)

·         Calea Victoriei sau cheia visurilor (1966) - Procurorul General Constantin Lipan

·         Fantomele se grăbesc (1966)

·         Camera alba (1964)

·         Mofturi 1900 (1964)

·         Partea ta de vină (1963)

·         Tudor (1963) - Benescu

·         Darclee (1961)

·         Porto-Franco (1961)

·         Vara romantica (1961)

·         Nu vreau să mă-nsor (1960)

·         Portretul unui necunoscut (1960) - Eduard Comsa

·         Bijuterii de familie (1957)

·         Mandrie (1956)

·         Pe răspunderea mea (1956)

·         La "Moara cu noroc" / La moara cu noroc (1955) - Lica Samadaul

·         Răsună valea (1950) - Radu

Pe raspunderea mea (1956): 

La moara cu noroc HQ: 

Mofturi 1900 HD: 

 Secvențe (1982)

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Un roman de dragoste (1986) - Honore de Balzac

Plicul cu Birlic, Radu Beligan

Tulburarea apelor - Lucian Blaga

Campionul - Ernest Hemingway

GÂNDURI PESTE TIMP 23 Martie

 Stendhal - Citate: