MATERIALE SELECȚIONATE DE PE INTERNET
PENTRU DUMINICĂ 24 MARTIE 2019

B ună dimineața!

ISTORIE PE ZILE 24 Martie

Evenimente

·         1401: Imparatul turco-mongol Timur Lenk (cel schiop) cucereste Damascul. Moscheea Umayyad, o bijuterie arhitectonica a vremii sale, a fost arsa impreuna cu o mare parte a orasului , iar bărbații și femeile luate în sclavie. Un număr foarte mare de mestesugari artizani au fost dusi in captivitate in capitala lui Timur, Samarkand. Acestia au fost norocosi pentru ca mii de alti locuitori ai Damascului au fost masacrati si capetele lor asezate in piramide. Astazi un cartier al orașului poartă încă numele de Burj Al-ru’us, “turnul de capete”. Timur Lenk, Tamerlan, („Timur cel Șchiop”) (n. 8 aprilie 1336 – d. 18 februarie 1405) a fost un cuceritor mongol, întemeietorul unui imperiu cu capitala la Samarkand (astăzi în Uzbekistan) și al dinastiei timuride, care a durat până în 1507. Statul întemeiat de el era vast, dar a avut existență efemeră. Imperiul se întindea din vestul Chinei până la Marea Caspică și din Pakistan până în Siria. În 1402, expansiunea hoardelor sale spre vest l-au adus în conflict cu Imperiul Otoman, în privința dominației Anatoliei. În bătălia de la Ankara, l-a înfrânt și făcut prizonier pe sultanul Baiazid I (Bayezit Yıldırım, „fulgerul”). Acesta a murit în captivitate. Timur a dispus inițial ca Baiazid să fie ținut într-o cușcă și arătat fiilor acestuia. Timur Lenk, Tamerlan, („Timur cel Șchiop”) (n. 8 aprilie 1336 – d. 18 februarie 1405) a fost un cuceritor mongol, întemeietorul unui imperiu cu capitala la Samarkand (astăzi în Uzbekistan) și al dinastiei timuride, care a durat până în 1507. Statul întemeiat de el era vast, dar a avut existență efemeră. Imperiul se întindea din vestul Chinei până la Marea Caspică și din Pakistan până în Siria. În 1402, expansiunea hoardelor sale spre vest l-au adus în conflict cu Imperiul Otoman, în privința dominației Anatoliei. În bătălia de la Ankara, l-a înfrânt și făcut prizonier pe sultanul Baiazid I (Bayezit Yıldırım, „fulgerul”). Acesta a murit în captivitate. Timur a dispus inițial ca Baiazid să fie ținut într-o cușcă și arătat fiilor acestuia.

·         1448: Prima domnie a lui Vlad Tepes in Tara Romaneasca

·         1562: Diaconul Coresi a inceput la Brasov, tiparirea lucrarii bisericesti cunoscuta sub numele de Tetraevangheliarul slavon. Lucrarea facea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume. Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (d. 1583, Brașov) a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște. Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare. Ceea ce este Martin Luther pentru lumea apuseană, Diaconul Coresi este pentru spaţiul românesc.

·         1603: Iacob al VI-lea al Scoției devine și regele Iacob I al Angliei.

·         1707: Este  semnat Actul de Uniune (Acts of Union) care oficializeaza crearea regatului Marii Britanii prin unirea regatelor Scotiei si Angliei Care includea si Tara Galilor). In urma semnarii acestui document, Regatul Scotiei a incetat sa existe la data de 1 mai 1707.

·         1714: În urma conflictului dintre Constantin Brâncoveanu și boierii Cantacuzini, domnul, reclamat la Poartă, este mazilit. Fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, Ștefan, capătă domnia. Constantin Brîncoveanu a fost adus la tronul Munteniei de marea boierime, fiind nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Domnitorul a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane. Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și tîrgoveților. Constantin Brîncoveanu a dus o politică externă șovăitoare. Ajungîndu-se să se dea ajutor țarului Petru cel Mare în războiul ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat, în timpul acestui război, o atitudine de expectativă. Învinuit de trădare de către turci, a fost omorît la Constantinopol în 1714, împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi.

·         1721: Johann Sebastian Bach dedică șase concerte lui Christian Ludwig, margraf de Brandenburg-Schwedt, astăzi numite Concertele Brandenburgice, BWV 1046-1051.

·         1818: Au fost deschise cursurile Scolii romanesti de la Sf. Sava din Bucuresti, condusa de  Gheorghe Lazăr, cărturar iluminist român, propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească. Acesta  a înfiinţat  la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, unde era Academia Domnească, o şcoală profilată pe cursuri începătoare, medii şi superioare, în limba română, în cadrul căreia a funcţionat şi o grupă specială pentru ingineri hotarnici. A fost prima şcoală în limba română  şi se numea: Şcoala Academicească pentru ştiinţele filosoficeşti şi matematiceşti.

·         1837: Afroamericanii primesc in Canada drept de vot.

·         La 12-24 martie 1848 Simion Bărnuţiu redactează la Sibiu o proclamaţie răspîndită în mai multe centre ale Transilvaniei, prin care cheamă pe românii transilvăneni să se ridice la luptă pentru desfiinţarea iobăgiei.

·         1848:  Poarta otomana  i-a numit domni pe Mihail Sturdza în Moldova şi pe Alexandru Ghica în Muntenia. Colaborarea strînsă cu autorităţile ţariste, începînd cu perioada ce a urmat revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, serviciile aduse Rusiei în războiul din anii 1828-1829 împotriva Imperiului Otoman, contribuţia personală la elaborarea Regulamentului Organic constituiau suficiente dovezi pentru puterea protectoare privind loialitatea lui Mihail Sturdza faţă de Curtea de la Petersburg. Obţinerea încrederii generalului rus Pavel Kiselev, preşedintele celor două Divanuri ale principatelor, i-a facilitat ocuparea tronului Ţării Moldovei. Pe parcursul celor 15 ani de domnie M. Sturdza a desfăşurat o activitate prodigioasă, realizînd o frumoasă operă de reformare a ţării.

·         1854: In Venezuela este abolita sclavia.

·         1874: Înființarea Agenției diplomatice române la St. Petersburg.

·         La 24 martie 1880 se semnează la Bucureşti, România, Tratatul de comerţ şi de navigaţie româno-englez.

·         1882: Robert Koch (1843-1910), medic si microbiolog german, a anuntat descoperirea bacilului tuberculozei. El a publicat un studiu despre bacilul tuberculozei, precum si metode de cultura si de identificare a acestuia. El a stabilit ca bacilul tuberculozei (sau bacilul lui Koch) poate trai o perioada considerabila de timp in aer sau praf, iar cel mai comun mijloc de dobandire a bolii este inhalarea aerului continand bacili tuberculosi raspanditi de un om bolnav. Robert Koch a fost laureat cu Premiul Nobel in anul 1905 pentru descoperirile sale in ceea ce priveste bacilii care cauzeaza tuberculoza. El si-a inceput insa cercetarile pe bacilii de Antrax, care au fost descoperiti inainte de Pollender, Rayer si Davaine. Robert Koch a fost insa cel care a descoperit ca bacilul este agentul care produce boala. In 1891, a reusit sa creeze prima forma inactiva a bacilului tuberculozei, pe care a denumit-o tuberculina. La Congresul International al Tuberculozei, Koch a declarat ca bacilii care provoaca tuberculoza la om si la animale nu sunt identici, lucru care la acea vreme a starnit indignare in mediul medical. Tuberculoza este o maladie infectioasa produsa de micorbacteria tuberculozei numita si bacilul Koch. Acest bacil isi pastreaza proprietatile la uscare, congelare si dupa prelucrarea cu alcool. Robert Koch s-a nascut in 11 decembrie 1843, la Clausthal, Germania. A fost un copil precoce, invatand sa citeasca de unul singur la varsta de 5 ani. Dupa absolvirea liceului din Clausthal, Koch a studiat medicina la Universitatea din Gottingen, unde a invatat anatomia in cursurile profesorului Jacob Henle. El a primit recunoasterea stiintifica din timpul vietii. Pe langa premiul Nobel a primit titluri de membru onorific al Universitatilor din Bologna si Heidelberg, a devenit cetatean de onoare al oraselor Berlin, Wollstein si Clausthal. A fost decorat cu Ordinul Coroanei Germane, Marea Cruce a ordinului german Vulturul Rosu si alte ordine din partea Rusiei si Turciei. A incetat din viata la 27 mai 1910, la Baden-Baden in Germania.

·         1883: Inaugurarea Castelului Peles din Sinaia. Arhitecţi: Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la Technische Hochschule din Viena, Johannes Schultz (1873, diriginte de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 până în 1883, arhitect-şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 – 1924); Jean Ernest, antreprenori, constructori şi proprietari de depozite de materiale de construcţie. Fostă reşedinţă regală (1883 – 1947), naţionalizată în 1948, muzeu din 1953 în 1975 şi din 1990 până azi,   din anul 2007 este proprietatea Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

·         1898: Debuteaza ca dirijor, violonist si compozitor George Enescu, la Ateneul Roman din Bucuresti.

·         1912: Este adoptată legea învăţămîntului superior din România. Legea a suferit modificări în 1925 şi 1928. Legea invatamantului superior din 1912 prevedea sporirea autonomiei universitare, preciza drepturile organelor de conducere ale universitatilor si reglementa organizarea acordarii diplomelor si vietii studentesti.

·         1918: La Chişinău, Republica Democrată Moldovenească, concertează Orchestra simfonică română sub bagheta lui George Enescu. În zilele de 27 şi 28 martie, George Enescu a evoluat în calitate de violonist, la pupitrul dirijoral fiind Jean Bobescu.

·         1923: Crearea Gradinii Botanice din Cluj-Napoca, cea mai importanta din tara, sub indrumarea lui Al. Boria.

·         1924: Formarea primului guvern republican grec, în frunte cu Alexandros Papanastasiu.

·         1940: S-a desfăşurat prima adunare generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, România.

·         1944: Trupele germane masacreaza 335 civili italieni la Grotele Ardeatine.

·         1948: Debutul prozatorului Marin Preda, cu volumul de nuvele “Intalnirea din pamanturi”.

·         1949: Filmul „Hamlet", regizat de Laurence Olivier, a fost prima peliculă britanică ce a câstigat un premiu Oscar.

·         1965: Chivu Stoica, membru de frunte al Partidului Comunist Roman, preia functia de presedinte al Consiliului de Stat, in urma decesului liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.

·         1972: Guvernul britanic a reintrodus administrarea directa a provinciei Ulster (Irlanda de Nord).

·         1973: Trupa rock Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon.

·         1989: Catastrofa ecologica provocata de petrolierul Exxon Valdez, care adeversat accidental 240000 barili de petrol in apele insulei Printul William din golful Alaska.

·         1990: Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu devine imnul național al României.

·         1990 - A luat fiinţă Serviciul Român de Informaţii.

·         1997: Sorin Rosca Stanescu si Tana Ardeleanu, redactori la cotidianul “Ziua”, au fost achitati de catre Tribunalul Bucuresti, in procesul “Iliescu-KGB”. Sentinta a ramas definitiva.

·         1999 - NATO declanşează operaţiunea “Forţa Aliată” în Iugoslavia, ca urmare a eşecului americanului Richard Holbrooke în a-l convinge pe preşedintele Miloşevici să accepte planul de pace al Occidentului. Loviturile aeriene au fost suspendate la 10.06.1999, după încetarea retragerii forţelor sârbe din Kosovo. Pe 20.06.1999, NATO pune capăt definitiv operaţiunii. Consiliul de Securitate al ONU aprobă desfăşurarea unei forţe de pace a NATO, KFOR (circa 50.000 de soldaţi), a cărei sarcină principală va fi garantarea securităţii în Kosovo pe timpul administraşiei Naţiunilor Unite. 15 dintre raidurile NATO au provocat, din cauza unor “erori în stabilirea ţintelor”, victime civile: cel puţin 484 de morţi, potrivit unor surse sârbe. Numărul refugiaţilor se ridică la circa 800.000.

·         1999 - Primul miting la care participă toate cele patru mari centrale sindicale, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, BNS, CSDR. Printre cele opt revendicări, se numărau: crearea unui cadru legislativ care să organizeze relaţiile de muncă şi revizuirea sistemului de tarifare şi contractare pentru energie electrică, termică, gaze, apă, benzină, transport, comunicaţii, care să conducă la scăderea preţurilor şi rezolvarea blocajului financiar.

·         2001: A avut loc redeschiderea oficială a Galeriei de Artă Românească Modernă din cadrul Muzeului Național de Artă al României.

·         2002: Circa 20.000 de oameni au pichetat cladirea Presedintiei din Chisinau, in semn de protest fata de disparitia deputatului crestin-democrat, Vlad Cubreacov.

·         2002: Halle Berry a devenit prima actrita afroamericana care a castigat premiul Oscar la sectiunea ’’Cea mai buna actrita’’, pentru rolul din ’’Monster’s Ball”.

Nașteri

* 1188: Ferdinand de Portugalia (n. Coimbra, 24 martie 1188 – d. Noyon, 27 iulie 1233) a fost conte-consort de Flandra.

Ferdinand a fost un infante portughez, al patrulea fiu al regelui Sancho I al Portugalieicu Dulce de Aragon.

El a devenit conte de Flandra prin căsătoria cu contesa Ioana de Flandra, fiica mai mare a contelui Balduin al IX-lea, căsătorie ce a avut loc în ianuarie 1212 la Paris.

Aflați în drum spre Flandra, tinerii căsătoriți au fost capturați de către vărul Ioanei, Ludovic (viitorul rege Ludovic al VIII-lea al Franței, fiul mai mare al regelui Filip August al Franței cu mătușa Ioanei, Isabelle de Hainaut. Scopul lui Ludovic era acela de a obține zestrea mamei sale, constând într-o parte consistentă a teritoriului flamand, inclusiv Artois, pe care tatăl Ioanei îl recuperase prin forța armelor după moartea Isabellei.

Eliberați după această concesiune făcută lui Ludovic, Ioana și Ferdinand s-au raliat la puțină vreme vechilor aliați ai Flandrei, regele Ioan al Angliei și împăratul Otto al IV-lea de Braunschweig, formând o puternică alianță împotriva Franței. Ei au fost înfrânți decisiv în bătălia de la Bouvines din iulie 1214, în cadrul căreia Ferdinand a fost luat prizonier.

Ferdinand va rămâne în mâinile francezilor vreme de 12 ani, timp în care Ioana a guvernat Flandra singură. A fost eliberat abia de către regenta Franței, Blanche a Castiliei, după urcarea pe tron a fiului acesteia, Ludovic al IX-lea.^[1]

Ferdinand a încetat din viață la Noyon în 27 iulie 1233.

* 1419: Ginevra d'Este (n. 24 martie 1419 – d. 12 octombrie 1440) era fiica lui Niccolò al III-lea d’Este, marchiz de Ferrara și a celei de-a doua soții a sa, Parisina Malatesta

Ginevra avea o soră geamănă numită Lucia, decedată în 1437, și un frate mai mic, mort la câteva luni după nașterea sa^[2]. Mama sa, Parisina, a fost acuzată de adulter cu Ugo d'Este^[3], un alt frate al Ginevrei, și condamnată la moarte, ca și Ugo, când Ginevra avea abia șase ani. După cinci ani, Niccolò s-a recăsătorit cu Ricciarda di Saluzzo. Prin această nouă căsătorie a tătălui său, în afară de alți fii ilegitimi ai tatălui, Ginevra a avut alți doi frați vitregi: Ercole și Sigismondo.

Ginevra d'Este a fost prima, dintre cele trei soții ale lui Sigismondo Pandolfo Malatesta (zis și Lupul din Rimini) senior de Rimini. Căsătoria a fost celebrată în februarie 1434^[

Se pare că Ginevra a fost otrăvită^[6] de soțul său care dorea să se căsătorească cu altă femeie, Polissena Sforza.^[7] În 1461, Papa Pius al II-lea l-a acuzat pe Sigismondo Malatesta că le-a asasinat pe cele două soții ale sale, Ginevra și Polissena^[8], precum și pe alte persoane, și l-a excomunicat. Prenumele său are, se pare, originea în denumirea ienupărului, în italiană ginepro. Portretul unei prințese d'Este de laLuvru, de Pisanello, se pare că o reprezintă.

* 1494: Georgius Agricola (n. 24 martie 1494, Glauchau - d. 21 noiembrie1555, Chemnitz) a fost un om de știință, care este considerat părintele mineralogiei. Numele lui adevărat a fost de fapt Georg Pawer(transformat în germană Bauer, "agricultorul", de unde și pseudonimul în latină).^[1] A studiat la universitatea din Leipzig avându-l ca profesor pe Petrus Mosellanus. I se atribuie descoperirea bismutului.

A fost al doilea copil din șapte al unui țesător din Glachau. Studiază între 1514-1518 limbile vechi la Universitatea din Leipzig avându-l ca profesor pe Petrus Mosellanus (1493- 1524) care era un adept al umanistului Erasmus din Rotterdam.
Astfel activitatea lui începe ca corector (1518) ulterior rector la școala din Zwickau (1519) alcătuiește un nou sistem de învățământ cu limbile latină, greacă și ebraică, cu discipline ca agricultură, viticultură, măsurători, calcul, aritmetică și cunoștințe militare.
Revenit în Leipzig (1522) studiază medicina, urmează o perioadă petrecută în Italia la Universitatea din Bologna, Veneția și Padua (1523-1524) revine în Chemnitz Germania (1526)
În anul 1527 se căsătorește cu văduva Anna Meyner din Chemnitz, fiind în acest timp medic și farmacist la spitalul St. Joachimsthal (azi Jáchymov). Este ales de trei ori ca primar al orașului Chemnitz (1547-1553). Ca membru al universității efectuează cercetări în domeniul medicinii, farmaciei, alchimiei, filologiei, pedagogicii, politicii, istoriei, meteorologiei, științelor pământului, ca geologie și minerit.
Astfel va publica prima sa lucrare Bermannus, sive de re metallica (1530) care tratează căutarea minereurilor utile, măsurători, tehnica mineritului și obținerea metalelor
Tratatul său următor De menusuris et ponderibus (1533) descrie unitățile de măsură folosite în antichitate de greci și romani.
Descrierea proceselor din interiorul scoarței pământului o descrie în De ortu et ausis subterra neorum (1544) și De natura eorum, quae effluunt exterra (1545) sau despre fosile și minerale în De natura fossilium, De veteribus et novis metallis.
Agricola are (cel puțin) șase copii din două căsătorii. Moare la data de 21 noiembrie 1555 la Chemnitz.
Saxonia aflându-se în perioada de după Reformație, conducerea protestantă a orașului refuză îngroparea lui, a unui catolic în cimitirul comunității din Chemnitz, astfel că Agricola va fi înmormântat în curtea bisericii din Zeitz.

• Opera cea mai importantă care a lăsat-o Agricola pentru posteritate este De re metallica libri XII (1556)

·         1628: Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg, regină a Danemarcei și Norvegiei (d. 1685)

·         1657: Arai Hakuseki, poet, politician, scriitor japonez (d. 1725)
* 1809: Joseph Liouville (n. 24 martie 1809 - d. 8 septembrie 1882) a fost un matematicianfrancez.

A publicat lucrări în diverse domenii ca: teoria numerelor, analiza complexă, geometrie diferențială, topologie diferențială, fizica matematică și astronomie.

O cunoscută teoremă din cadrul analizei complexe îi poartă numele.

Printre cele mai importante contribuții aduse la teoria numerelor se numără și demostrarea existenței numerelor transcedentale.

* 1834: John Wesley Powell (n. 24 martie 1834 – d. 23 septembrie 1902) a fost un soldat, geolog, explorator al Vestului american și, în anii săi târzii, cel de-al doilea director al agenției guvernamentale americane de prospectare geologică United States Geological Survey. Powell a devenit faimos în urma expediției sale de trei luni din 1869 dedicată explorării, în premieră absolută, a râurilor Green și Colorado, incluzând trecerea prin Marele Canion al râului Colorado.

Powell s-a născut în Mount Morris, New York, în 1834 ca fiu al lui Joseph și Mary Powell. Tatăl său, un preot itinerant sărac a emigrat în Statele Unite din Shrewsbury, Anglia în 1830. Familia sa s-a mutat către vestul american al timpului în Jackson, Ohio și apoi în Comitatul Walworth din statul Wisconsin, pentru ca, în sfărșit, să se stabilească în Illinois, în comitatul rural Boone County.

Powell a studiat la Illinois College, Wheaton College și la Oberlin College, specializându-se în greaca veche și latină, dar nu a terminat studiile niciodată. În tinerețea sa, Powell a explorat valea fluviului Mississippi. În 1855, a străbătut statul  Wisconsin pe jos în patru luni. În 1856, a călătorit într-o barcă cu vâsle pe Mississippi de la cascada Saint Anthony până la vărsarea fluviului în Golful Mexic, în 1857 a întreprins o călătorie foarte similară în josul fluviului Ohio de la Pittsburghla Saint Louis, statul  Missouri, pentru ca în 1858 să călătorească în jos pe râul Ilinois, apoi să urce de-a lungul fluviului Mississippi și ulterior pe râul Des Moines până în centru statului  Iowa. A fost ales membru al Societății de istorie naturală a statului Illinois (conform, Illinois Natural History Society) în 1859.

* 1837: Prințul Filip al Belgiei, Conte de Flandra (24 martie 1837 – 17 noiembrie 1905) a fost al treilea fiu (însă al doilea fiu supraviețuitor) al regelui Leopold I al Belgiei și a soției lui, Louise d'Orléans (1812-1850). S-a născut la Palatul Laeken, în apropiere de Bruxelles, Belgia. A fost numit Conde de Flandra la 14 decembrie 1840.

A fost moștenitor prezumptiv al tronului Belgiei din 1869 (după decesul nepotului său) până la propriul său deces în 1905.

La data de 11 februarie 1866, Locotenența Domnească din România l-a proclamat prinț al Principatelor Române în locul lui Alexandru Ioan Cuza. Prințul Filip, înrudit cu Burbonii, ca să nu-l supere pe Napoleon III, a refuzat aproape instantaneu propunerea, prin consulul general al Belgiei în Principate, Jacques Poumay

La 25 aprilie 1867, la Berlin, s-a căsătorit cu Marie Luise Alexandra Caroline, Prințesă de Hohenzollern, (1845-1912), fiica lui Karl Anton von Hohenzollern (1811-1885) și a soției lui Josephine de Baden (1813-1900).

Filip și Marie au avut cinci copii:

• Prințul Baudouin (1869-1891)
• Prințesa Henriette (gemeni) (1870-1948)
• Prințesa Joséphine Marie (gemeni) (1870-1871)
• Prințesa Joséphine Caroline (1872-1958)
• Albert I (1875-1934)

Filip a murit la Bruxelles la 17 noiembrie 1905 la vârsta de 68 de ani.

* 1843: Prințesa Maria Annunziata Isabella Filomena Sabasia de Bourbon-Două Sicilii (24 martie 1843 – 4 mai 1871) a fost fiica lui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii și a arhiducesei Maria Tereza de Austria. A fost mama Arhiducelui Franz Ferdinand a cărui asasinare la Sarajevo în 1914 a dus la izbucnirea Primului Război Mondial.

A murit la vârsta de 28 de ani de tuberculoză.

* 1837: Horace Parnell Tuttle (24 martie 1837 - 16 august 1923) a fost un astronomamerican, veteran al Războiului Civil și frate al astronomlui Charles Wesley Tuttle.

A descoperit sau codescoperit numeroase comete, între care 55P/Tempel-Tuttle(corp părinte al ploii de meteori a Leonidelor) și 109P/Swift-Tuttle (corp părinte al ploii de meteori a Perseidelor). Celelalte comete periodice care-i poartă numele sunt 8P/Tuttle și 41P/Tuttle-Giacobini-Kresák.

Asteroidul 5036 Tuttle a fost numit în cinstea sa.

Tuttle este creditat cu descoperirea galaxiilor NGC 2655 în constelația Girafa, și NGC 6643 în constelația Dragonul.

* 1866: Louis Venant Gabriel „Georges” Le Bailly, conte de la Falaise (n. 24 martie 1866, Luçon – d. 4 martie 1960, Paris) a fost un scrimer francez specializat pe sabie, laureat cu aur la Jocurile Olimpice din 1900 de la Paris. A fost medaliat și la Jocurile Intercalate din 1906, cucerind aurul atât la individual, cât și pe echipe.

După ce a absolvit Școala Militară de la Saint-Cyr în anul 1887, a fost numit locotenent la Regimentul 8 Dragoni din Lunéville, apoi a devenit căpitan la Regimentul 4 „Chasseurs à cheval” (cavalerie ușoară) din Châlons-sur-Marne. A învățat sabia sub îndrumarea maestrului italian Antonio Conte și a jucat un rol important în dezvoltarea în Franța a stilului italian, conceput pentru sabia ușoară (în italiană sciabola). Membru Societății civile de scrimă „Le Sabre” (litt. „Sabia”), a scris regulamentul de sabie din armata și a fost însărcinat cu instruirea în sabie călare la Școala de Cavalerie de la Saumur.

·         1874: Harry Houdini (născut Erik Weisz, n. 24 martie 1874, Budapesta – d. 31 octombrie 1926, Detroit) a fost un iluzionist american originar din Ungaria, actor și producător de film.

Houdini a murit de peritonită, în urma unei rupturi de apendice. Evenimentul care a dus la moarte, se crede a fi o reprezentație la universitatea McGill, unde un student, J. Gordon Whitehead, l-a întrebat pe Houdini dacă poate suporta să fie lovit în abdomen fără a simți nici o durere. Primind răspuns afirmativ, acesta l-a lovit de repetate ori pe magician, cauzându-i ruptura de apendice. Cum Houdini suferea de apendicită de câtva timp, el a refuzat tratamentul medical, continuând să călătorească. Harry Houdini moare la spitalul Detroit's Grace, la ora 1:26 pm, în camera 401, pe 31 octombrie 1926, în vârstă de 52 de ani. Houdini a petrecut ani întregi învățând cum funcționează mecanismele lacătelor și cătușelor, până a ajuns unul dintre cei mai mari experți din lume în domeniu. Maestru în deschiderea dispozitivelor de securitate de orice tip, avea talentul de a-și prezenta numerele de iluzionism într-o manieră unică.

Aducea carismă și magnetism spectacolelor sale, hipnotizând audiența care ajungea să creadă în miracole.

Magicianul, al cărui nume real era Erik Weisz, s-a născut în familia unor evrei din Ungaria. A plecat în Statele Unite împreună cu familia la vârsta de patru ani, principalele motive ale plecării rămân incerte, dar se bănuiește că antisemitismul a stat la baza acestei decizii.

Tatăl lui Houdini a acceptat un post de rabin în Appleton, Wisconsin, unde a găsit o comunitate de unguri. Din nefericire însă, era foarte conservator, neputându-se adapta ideilor liberale americane. De aceea, a fost nevoit să plece. S-a mutat mai întâi în Milwaukee și apoi la New York.

Familia avea tot timpul nevoie de bani, așa că tânărul Eric a acceptat tot felul de slujbe ciudate pentru a o ajuta. A plecat de acasă la 12 ani să-și caute norocul, dar după nici doi ani s-a întors la New York, unde familia lui încă mai locuia.

La 17 ani a fost captivat de memoriile marelui magician francez Jean Eugene Robert-Houdin și nu este de mirare că a fost atras în lumea strălucitoare a spectacolului și magiei, unde a găsit faimă și bani. A fost atât de impresionat de viața lui Houdin încât, atunci când i s-a cerut un nume de scenă, pur și simplu a mai adăugat un "i" la numele acestuia, devenind Houdini.

Cătușe înlăturate și elefanți dispăruți

Inițial, Houdini se specializase pe trucurile cu cărți de joc. La un moment dat, el chiar se autointitulase "Regele Cărților", însă adevărata faimă a câștigat-o după ce a început să apară pe scenă cu numere din ce în ce mai bizare și mai incitante.

În 1895, cautand ceva diferit față de ceilalți artiști, el s-a gândit să provoace polițiștii unei secții, susținând că poate scăpa de cătușe și din celulă. În anii 1898-1899, în primul rând datorită acestor evadări spectaculoase, a început să fie cunoscut și apreciat, au apărut angajamente mai bune.

Unul dintre numerele cu care a rămas în legendă este cel în care, pe hipodromul din Londra, a reușit să facă să "dispară" un elefant împreună cu dresorul său.

În acea perioadă o cunoaște pe Wilhelminia Beatrice Rahner - "Bess", cu care se căsătorește pe data de 22 iunie 1895. Mariajul celor doi a însemnat unirea a două familii rigide, una catolică și cealaltă evreiască. Dar cei doi au învins prejudecățile.

Față în față cu moartea

La începutul anului 1900 plecat în turneu în Europa, alături de soția lui, unde a continuat să pună la cale trucuri de iluzionism prin care înșela moartea.

Cu timpul, datorită publicității, au venit angajamente din Franța, Olanda, Germania și Rusia. El și Bess au petrecut următorii cinci ani bucurându-se de succesul european. Pe măsură ce faima îi creștea, Houdini depășea toate recordurile de audiență in fiecare oraș, devenind cel mai bine plătit artist pe continent și în insulele britanice.

În 1920, după decesul mamei sale, Houdini și-a canalizat întreaga energie în încercarea sa de a demasca falșii clarvăzători sau mediumi. Vasta sa experiență în ceea ce privește numerele de magie i-a permis să demaște mulți escroci care reușiseră să păcălească până atunci oameni de știință și cercetători renumiți.

Mai mult decât atât, el a fost un membru al comitetului American Științific care oferea un premiu în bani oricărui medium care își putea demonstra clar abilitățile paranormale.

Până la moartea sa, comitetul nu dăduse nici un premiu. Pe măsură ce faima sa de "vânător de fantome" creștea, el chiar începuse să se deghizeze și să participe la ședințe de spiritism, împreună cu un reporter și cu un ofițer de poliție. Probabil că cel mai faimos medium pe care l-a demascat a fost Mina Crandon, din Boston, care era cunoscută ca "Margery".

Aceste activități l-au costat pe Houdini prietenia sa cu Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes. Doyle credea cu tărie în spiritism, deși Houdini insista asupra ideii ca mediile spiritiste că se folosesc de anumite trucuri. Acesta a fost convins că Houdini însuși poseda puteri supranaturale, o părere exprimată în cartea sa „Granița Necunoscutului”.

Se pare că Houdini nu a reușit să-l convingă că folosea doar elemente de scamatorie, în fața un public insuficient de antrenat ca să-și dea seama că era tras pe sfoară.Din această cauză, din prieteni, cei doi au ajuns să fie adversari în mod public.

Halloween - o dată magică pentru căderea cortinei în cazul lui Houdini

Pe 22 octombrie 1926, în timpul unui spectacol la Princess Theater din Montreal, un student de colegiu, J. Gordon Whitehead, a cerut permisiunea de a testa duritatea mușchilor abdominali ai maestrului și l-a lovit.

Acesta era un moment obișnuit al spectacolului, așa că magicianul a ignorat durerile abdominale care l-au cuprins pentru că nu avusese timp să contracte mușchii înainte de lovitură, continuând reprezentația.

Ajuns la Detroit a doua zi, a fost diagnosticat cu apendicită acută, dar a insistat să continue spectacolele. Ultima apariție pe scenă a lui Houdini a fost la teatrul Garrick din Detroit, Michigan la data de 24 octombrie. Următoarea zi, el a fost dus de urgență la Spitalul Grace din cauza temperaturii ridicate, unde i-a fost extirpat apendicele cangrenat, însă peritonita deja se instalase.

Houdini a murit de Halloween, pe data de 31 octombrie 1926, la vârsta de 52 de ani.

Trupul neînsuflețit a fost dus la New York. Servicul religios a avut loc în sala de festivități a Lojii Elks, din W. 43rd Street., la care au asistat peste 2000 de persoane. Houdini a fost elogiat de rabini, apoi a avut loc o ceremonie de rupere a baghetei, oficiată de Societatea Magicienilor Americani.

Înmormântarea a avut loc la cimitirul Machpelah din Brooklyn, un loc pe care Houdini însuși îl alesese.

Ședințe de spiritism pentru Houdini

Înainte de moartea sa, Houdini a spus că îi va trimite soției sale un mesaj din lumea de dincolo, dacă va fi posibil. În fiecare an, de Halloween, soția sa organiza ședințe de spiritism, dar soțul ei nu a apărut niciodată.

După zece ani, în 1936, după o ultimă încercare de a a lua legătura cu soțul ei defunct, ea a stins lumânarea pe care o ținea aprinsă încă de la moartea acestuia, spunând: "am așteptat destul. Zece ani e o perioadă de timp suficientă pentru a aștepta un bărbat".

Chiar și în prezent, de Halloween, tradiția a rămas, organizânu-se ședințe de spiritism pentru Houdini, ținute de Sidney H. Radner, un magician care posedă cea mai mare colecție de obiecte care i-ar fi aparținut lui Houdini.

Bănuit de spionaj pentru SUA și Marea Britanie

La 80 de ani de la moarte, o biografie a lui Houdini avansează ideea că acesta a fost mai mult decât un simplu artist. Biografia se numește "The Secret Life of Houdini: The Making of America's First Superhero" și a fost lansată în luna octombrie 2006, pentru a comemora moartea lui Houdini.

Autorii cărții, William Kalush și Larry Sloman, indică faptul ca Houdini a lucrat ca spion pentru Scotland Yard, a monitorizat anarhiști ruși și a vânat răufăcători pentru serviciile secrete din Statele Unite și Marea Britanie. Aceștia au făcut legătura după ce au citit un jurnal aparținând lui William Melville, un spion britanic, ce-l menționa la un moment dat pe Houdini.

Melville, în timp ce lucra pentru Scotland Yard, la începutul secolului XX, l-a ajutat pe Houdini să devină celebru în Europa ca iluzionist, aranjându-i un contract cu Teatrul londonez și furnizându-i o pereche de cătușe. Biografia sugerează că în schimbul ajutorului lui Melville, Houdini a fost de acord să lucreze ca spion pentru serviciile secrete britanice.

Houdini va rămâne în istorie ca fiind unul dintre cei mai mari iluzioniști ai tuturor timpurilor. El a experimentat tot ce este posibil în viața unui om: a emigrat în America, a trebuit să muncească de la vârsta de opt ani, la 12 ani a fugit de acasă, iar la scurt timp a devenit unicul susținător al familiei sale.

·         1885: Dimitrie Cuclin, compozitor, filosof, folclorist român (d. 1978)

·         1891: Serghei Vavilov, fizician sovietic (d. 1951)
* 1893: Wilhelm Heinrich Walter Baade (n. 24 martie 1893, la Preußisch Oldendorf - m. 25 iunie 1960 la Göttingen) a fost un astronom german, care a emigrat în Statele Unite ale Americii în 1931.

Cu Fritz Zwicky, Walter Baade a avut pentru prima dată ideea că supernovele pot crea stele neutronice.

În al Doilea Război Mondial, a profitat de blackout-ul care reducea poluarea luminoasă la observatorul Mount Wilson pentru a observa centrul galaxiei Andromeda și să o rezolve în stele. Aceate observații l-au condus la definirea populațiilor stelare.

A descoperit și existența a două tipuri de cefeide. Această descoperire l-a condus la recalcularea taliei Universului cunoscut, dublând precedenta evaluare făcută de Hubble în 1929. A identificat și nebuloasa Crabului ca fiind un remanent al supernovei din 1054, căreia i-a identificat părțile optice și radio.

A descoperit și 10 asteroizi, printre care 944 Hidalgo și 1566 Icarus, un asteroid cu orbită foarte excentrică punând în evidență fenomenul de precesie a periastrului, prezis de relativitatea generală, precum și asteroidul din familia Amor, 1036 Ganymed.

* 1897: Gottfried, Prinț de Hohenlohe-Langenburg (germană Gottfried Hermann Alfred Paul Maximilian Viktor Fürst zu Hohenlohe-Langenburg; 24 martie 1897 – 11 mai 1960) a fost singurul fiu al lui Ernst II, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și al soției sale, Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg-Gotha (sora reginei Maria a României). A fost Prinț de Hohenlohe-Langenburg din 1950 până la moartea sa.

Gottfried s-a născut la Langenburg, Württemberg, ca primul copil al lui Ernst II, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și a soției acestuia, Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg-Gotha (1878–1942), (fiica lui Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei). Prin mama sa a fost descendent al reginei Victoria a Regatului Unit]] și al Țarului Nicolae I al Rusiei.

După căderea monarhiei imperiale germane în 1918, Gottfried a continuat să servească ca un lider al aristocrației europene.^[1] A servit în armata germană în Al Doilea Război Mondial, unde a fost grav rănit pe frontul rus. A fost dat afară din armată după încercarea nereușită asupra vieții lui Adolf Hitler la 20 iulie 1944.

După decesul tatălui său în 1950, Gottfried a moștenit titlul de Prinț de Hohenlohe-Langenburg

Gottfried a fost logodit pentru scurt timp cu văduva Gloria Morgan Vanderbilt în 1927–28.^[3][4]

La 3 decembrie 1930 Gottfried a aunțat logodna sa cu Prințesa Margarita a Greciei și Danemarcei (1905–1981), fiica cea mare a Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a soției acestuia, Prințesa Alice de Battenberg.^[5] Cuplul s-a căsătorit la 20 aprilie 1931 la Langenburg.^[2] Atât Prințesa Margarita cât și Prințul Gottfried avea drept strămoși comuni pe regina Victoria și pe țarul Nicolae I al Rusiei. Prin regina Victoria, Prințul Gottfried era verișor de gradul al doilea cu mama Margaritei. Prin țarul Nicolae I, ei erau verișori de gardul trei.

·         1909: Richard Wurmbrand (n. 24 martie 1909, București – d. 17 februarie2001, Torrance, statul California) a fost un predicator creștin luteran.

Născut la București, într-o familie de evrei, Wurmbrand a fost atras de comunism în perioada copilăriei, a urmat cursurile unei școli politice la Moscova, între 1927 și 1929, apoi a abandonat orientarea comunistă, s-a convertit la creștinism, pentru ca mai târziu să petreacă peste 14 ani în închisorile comuniste pentru activitățile sale creștine care au atras adversitatea autorităților vremii. Atât în închisoare, cât și după eliberare, Wurmbrand a ținut predici, luptând, totodată, pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume. A publicat și sub pseudonimul Nicolai Ionescu

După paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.

Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sunt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsând să se vadă optsprezece răni produse de tortură.

După Revoluția din 22 decembrie 1989, Wurmbrand se întoarce în vizită, în România, unde depune flori la mormintele torționarilor săi.

Moare în Torrance, California, în februarie 2001.

* 1909: Adalbert Deșu (n. 24 martie 1909, Gătaia, România – d. 6 iunie 1937, Timișoara, România) a fost un fotbalist român de etnie maghiară,^[1] care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial din 1930 din Uruguay, marcând primul gol reușit vreodată de România la un turneu final (a deschis scorul în primul minut al meciului de debut al României, împotriva reprezentativei Republicii Peru).

S-a retras din activitate în 1933. A încetat din viață în 1937, la doar 28 de ani, din cauza pneumoniei.

·         1911: Joseph Barbera (n. 24 martie 1911, Manhattan, New York – d. 18 decembrie 2006, Los Angeles, California) a fost un animator, regizor, scenarist și producător de filme de animație american de origine siciliană, ale cărui personaje animate sunt urmărite de milioane de fani din întreaga lume.

Anii tinereții i-a petrecut în New York City, unde a urmat cursurile Liceului Erasmus și unde și-a început cariera. După ce a prestat diverse meserii, printre care și cea de funcționar bancar, Barbera s-a angajat la studioul de animație Van Beuren Studios în 1932, iar, în 1936, s-a angajat la Terrytoons. În anul 1937 s-a mutat în California, unde l-a cunoscut pe William Hanna, în timp ce lucra la studiourile Metro-Goldwyn-Mayer(MGM). Cei doi au început să colaboreze, iar în anul 1957 au fondat Hanna-Barbera Productions, Inc., care a devenit unul din cele mai de succes studiouri de filme de animație, producând seriale animate precum Familia Flintstone, The Huckleberry Hound Show, Familia Jetson, Scooby-Doo, Ștrumfii și Ursul Yogi. Cel mai de succes proiect al lor sunt filmele de animație din seria Tom și Jerry. În anul 1967 studioul Hanna–Barbera a fost achiziționat de către Taft Broadcasting pentru suma de 12 milioane de dolari, cei doi rămânând, însă, conducătorii companiei până în 1991, an în care studioul a fost vândut companiei Turner Broadcasting System, care, la rândul ei, a fuzionat în 1996 cu Time Warner, deținătorii companiei Warner Bros.. Hanna și Barbera au rămas în cadrul companiei și au activat pe post de consilieri.

Hanna și Barbera au câștigat șapte premii Oscar și opt premii Emmy. Filmele lor de animație au devenit simboluri culturale, iar personajele acestora au fost folosite și în alte materiale media precum filme, cărți sau reviste și au fost, de asemenea, transformate și comercializate ca jucării, articole vestimentare etc. Filmele lor de animație au fost vizionate la nivel global de peste 300 de milioane de persoane și au fost traduse în peste 20 de limbi.

Joseph Barbera s-a născut la 24 martie 1911 pe strada Delancey Street, nr. 10, din cartierul Mica Italie din Manhattan, New York,^[3] fiind primul copil al cuplului Vincent Barbera și Frances Calvacca, descendenți sicilieni, și a crescut vorbind italiana.^{[4]:17–18, 58, 128, 208[5][6]} Când a avut patru luni, familia s-a mutat în Flatbush (Brooklyn, New York).^{[4]:17–18, 58[7]} A avut doi frați mai mici, Larry și Ted, care au participat la cel de-al Doilea Război Mondial. Larry a luat parte cu Armata Statelor Unite ale Americii la invadarea Siciliei, iar Ted a fost un pilot în Forțele Aeriene ale Statelor Unite și a luptat în Campania din Insulele Aleutine.^[4]:91–95 Tatăl lui Barbera, Vincent, a fost un prosper deținător a trei frizerii, dar a risipit averea familiei la jocuri de noroc^[4]:19 și i-a părăsit când Barbera avea 15 ani, iar unchiul din partea mamei, Jim, a devenit modelul tatălui.^[4]:22–24

Barbera și-a arătat talentul la desen încă din clasa I.^[4]:25–26 A absolvit liceului Erasmus Hall High School din Brooklyn în 1928.^[4]:23[8] În perioada liceului, Barbera a câștigat mai multe titluri la box, iar Al Singer, campion mondial la box la categoria semi-ușoară, i-a fost impresar, dar și-a pierdut repede interesul pentru acest sport.^[4]:30–32 În 1935 s-a căsătorit cu iubita sa din liceu, Dorothy Earl, împreună cu care erau cunoscuți în școală ca „Romeo și Julieta”^[4]:28. S-au despărțit temporar când Barbera a plecat în California, apoi s-au împăcat, dar au fost pe punctul de a se separa din nou când au descoperit că Dorothy era însărcinată cu primul lor copil. În cele din urmă au divorțat în anul 1963,^{[4]:58, 61, 66, 90, 129} iar la puțin timp după divorț, Barbera a cunoscut-o pe cea care avea să fie a doua soție, Sheila Holden, la restaurantul Musso & Frank, unde Sheila era contabilă și casieră. Spre deosebire de Dorothy, care prefera să stea acasă cu copii, Sheilei îi plăcea viața socială a Hollywood-ului la care Barbera participa frecvent

Barbera a murit din cauze naturale la vârsta de 95 de ani în Studio City (Los Angeles) la data de 18 decembrie 2006,^[51]după o carieră de șaptezeci de ani în domeniul filmelor de animație.^[52] Soția lui, Sheila, i-a fost alături până la moarte.^[52]Barbera a lăsat în urmă trei copii din prima lui căsătorie: Jayne (care a lucrat la studiourile Hanna–Barbera), Lynn, și Neal,^{[4]:105–107} doi nepoți și trei strănepoți.^[52]

A fost înmormântat în mausoleumul Great Mausoleum din cimitirul Forest Lawn Memorial Park, Glendale.^[53] Filmul de animație Tom și Jerry: Povestea spărgătorului de nuci a fost dedicat în memoria sa.

·         1921 - S-a născut scriitorul Traian Coşovei (m.16.07.1993).

* 1921: Nicolae Lupu (n. 24 martie 1921, Viștea de Sus, județul Făgăraș, azi în județul Brașov - d. 27 martie 2001, Sibiu), a fost un istoric și arheologromân, director al Muzeului Brukenthal (1948-1969), șef al Secției din Sibiu a Academiei Române (1956-1970), decan al Facultății de Filologie și Istorie din Sibiu a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1969-1973), șef al Catedrei de istorie a Facultății de Filologie și Istorie din Sibiu (1973-1976), membru al Academiei de Științe Sociale și Politice (din 1969), doctor honoris causa al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (2000).
După școala primară din satul natal, a urmat ciclul inferior al Liceului „Radu Negru” din Făgăraș (1933-1937), ciclul superior al Liceului „Decebal” din Deva (1937-1941), Facultatea de Studii Clasice și Arheologie a Universității „Ferdinand I” din Cluj, refugiată la Sibiu, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria (1941-1946)

În timpul facultății a lucrat sub îndrumarea profesorului Constantin Daicoviciu pe principalele șantiere arheologice din Transilvania, în special la Sarmisegetusa Ulpia Traiana. După facultate, a fost profesor și pedagog la Liceul Teoretic Mixt „Titu Maiorescu” din Aiud și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. După naționalizarea din 1948, a fost numit director al Muzeului Brukenthal din Sibiu. În 1948, Muzeul Brukenthal era un mare depozit neorganizat de foarte însemnate valori culturale. În fruntea unui colectiv mic dar valoros, Nicolae Lupu a restaurat palatul și a creat condiții de restaurare-conservare, a reorganizat colecțiile și depozitele, a făcut numeroase noi achiziții, a încorporat Muzeul de Științe Naturale, a obținut importantele clădiri Casa Albastră și Primăria Veche, a obținut terenurile din Pădurea Dumbrava, unde, în 1962, a început organizarea unui muzeu al tehnicii populare, care poartă astăzi numele de Complexul Național Muzeal „Astra”. Au fost identificate o mulțime de opere de artă care până atunci figurau ca anonime. A înființat revista „Muzeul Brukenthal-studii și comunicări”, al cărei prim redactor șef a fost. În acești ani, ca arheolog, a descoperit și cercetat cetatea dacică de la Tilișca, menționată în documente încă din sec. al XIX-lea. A întreprins vizite culturale oficiale în mai multe state, cele mai importante în R. F. G. și S.U.A. Și-a luat doctoratul în Istoria veche a României în anul 1967.

În anul 1956 a demarat și finalizat înființarea Secției din Sibiu a Filialei din Cluj a Academiei Române, care, după ce a purtat diverse denumiri, s-a denumit, după 1990, Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române. În anul 1957 a dispus demararea proiectului de realizare a unui dicționar al graiurilor săsești, inițiativă pe care a menținut-o ca obiectiv principal al institutului. În cadrul acestei instituții, Nicolae Lupu a înființat revista „Forschungen zur Volks-und Landeskunde” (1959), al cărei prim redactor șef a fost.

Atât la Muzeul Brukenthal, cât și la secția Academiei, a angajat și ocrotit, în timpuri grele, intelectuali de marcă, urmăriți pentru faptul de a avea dosare politice necorespunzătoare regimului politic al vremii: Harald Krasser, Bernard Capesius, Cornel Irimie, Iulius Bieltz, Gustav Gündisch, Carol Göllner, Haralambie Chirca, Teodor Ionescu.

Între anii 1966-1969, a inițiat și finalizat demersurile pentru înființarea unui centru universitar laic la Sibiu. În anul 1969 s-a înființat Facultatea de Filologie și Istorie din Sibiu, a fost preșendinte al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și a devenit primul decan al acestei facultăți. În timpul acestui decanat, a înființat specializările Istorie, Istorie-Germană, Germană-Română, Engleză-Română, Engleză-Germană, Istorie-Engleză, Germană-Engleză, Științe Economico-Administrative (devenită ulterior Drept economico-administrativ). A aprobat Facultății de Industria Lemnului din Brașov să deschidă un centru de învățământ la Sibiu, acesta fiind începutul învățământului superior tehnic la Sibiu. A adus la Facultatea de Filologie-Istorie personalități naționale, care au pregătit un corp valoros de cadre universitare (Emilia Milicescu, Mihail Isbășescu, Georg Scherg, Mihail Bogdan, sau mai tinerii Liviu Maior și Vasile Vesa). Cu o întrerupere de câțiva ani, în deceniul al nouălea al secolului trecut, Nicolae Lupu a predat la Universitatea „Lucian Blaga”, până în anul 1999. Ca cercetător, profesor, decan, șef de catedră, a fost mentor al unor importanți istorici și a contribuit la formarea multor promoții de absolvenți. Facultatea de Istorie și Patrimoniu a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu poartă numele „Nicolae Lupu” (2003)

Nicolae Lupu a făcut parte și din redacțiile revistelor „Materiale și cercetări arheologice” și „Buletinul de Informare Științifică Istorie-Arheologie” al Academiei Române. A fost membru al Societății de Științe Istorice din România, al ”National Trust of Historic Preservation” din S.U.A. și al Societății de Studii Clasice din România. Cunoștea limbile latină, greacă veche, italiană, germană, franceză și engleză, fapt care i-a favorizat un număr impresionant de contacte internaționale. A fost decorat în mai multe rânduri cu ordine și medalii ale României. A fost bursier Humbold (1981).

Ca arheolog a lucrat pe șantierele de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Cașolț, Calbor, Boița, Sighișoara, Târnăvioara, Săcădate, Ghijasa de Sus, Roșia, Ocna Sibiului, Rucăr. A descoperit singurul atelier monetar de pe teritoriul Daciei regale (Tilișca). Ca urmare a bogatei activități desfășurată pe teren și a muncii de cabinet, a elaborat peste 150 de studii și articole pe care le-a publicat în diferite reviste din țară și din străinătate și a întocmit lucrări publicate sub forma unor volume aparte.

După ce unul din fii săi a rămas în R.F.G. (1973), Nicolae Lupu a fost marginalizat de autoritățile timpului. După trecerea anilor, comunitatea intelectuală din România i-a recunoscut toate meritele. Facultatea de Istorie și Patrimoniu a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu poartă numele „Nicolae Lupu” (2003)

·         1922 - S-a născut Dave Appell, şef de orchestră american (Applejacks).

·         1922: Constantin Ionete, economist român, membru de onoare (1993) al Academiei Române

·         1923 - S-a născut scriitorul Dane Tibor.

·         1925: Dinu Ianculescu, poet și actor român. Stabilit din 1985 în Germania (d. 2017)

·         1926: Dario Fo, dramaturg, actor și scenograf italian; Premiul Nobel pentru literatură pe anul 1997

·         1927 - S-a născut scriitorul George Damian.

·          1930: S-a nascut Steve McQueen, actor american de film, reprezentant al generatiei anilor ’50, alaturi de James Dean si Marlon Brando; (d.1980.

·         1931: Constantin Drăgușin, compozitor, muzicolog, dirijor român

* 1933: Shigeo Yaegashi (24 martie 1933 - 2 mai 2011) a fost un fotbalist japonez.

·         1938: Teodor Moraru, pictor român

·         1938: István Ágh (cel tânăr), scriitor, poet, estetician și traducător maghiar

·         1944: Mihai I. Spăriosu, eseist, critic literar, traducător român

·         1945 - S-a născut Mike Kellie, baterist britanic (Art, Spooky Tooth, Three Man Army).

·         1946 - S-a născut Colin Peterson, baterist australian (Bee Gees).
* 1947: Jean-Christophe Bouvet (n. 24 martie 1947) este un actor, regizor și scenarist francez.
* 1948: Volker Finke (n. 24 martie 1948) este un fost fotbalist german care antrenează Echipa națională de fotbal a Camerunului. A fost antrenorul echipei SC Freiburg timp de 16 ani.
* 1948: Stefan Sienerth (n. 28 martie 1948, Dârlos, județul Târnava Mare) este un critic și istoric literar sas, specialist în literaturile regionale germane din Sud-Estul Europei și în lexicografia dialectului săsesc din Transilvania.

Stefan Sienerth s-a născut la 28 martie 1948 în comuna Dârlos, aflată pe atunci în județul Târnava Mare (azi în nordul județului Sibiu, lângă Mediaș). A urmat școala primară la Dârlos, iar gimnaziul la Mediaș.

În anii 1966-1971 a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, la secția germană-română.

În 1971 a devenit asistent universitar la Institutul Pedagogic din Târgu-Mureș, unde a predat limba germană până în 1974, după care s-a mutat la catedra de germanistică a Universității din Sibiu.^[1]

A fost membru în Partidul Comunist Român încă ca student. În 1979 și-a luat doctoratul la Universitatea din București.

Din 1986 a fost cercetător științific la Centrul de Știinte Sociale din Sibiu.

În 1990 a emigrat în Republica Federală Germania. Sprijinit de scriitorul Hans Bergel, Sienerth a devenit în scurt timp cercetător la institulul Südostdeutsches Kulturwerk e.V. din München, denumit din 2001 Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas (IKGS) (Institutul pentru Cultura și Istoria Germană din Sud-Estul Europei) de pe lângă Universitatea „Ludwig Maximilian” din München.

Aceste instituții având editura proprie (Verlag des Südostdeutschen Kulturwerks SOKW respectiv după 2001 IKGS-Verlag) toate publicațiile lui Sienerth după emigrare în R.F.G.au apărut la editura SOKW respectiv la IKGS-Verlag.

În 16 octombrie 2002 a primit titlul de doctor honoris causa al Universității din București^[2], iar din 2005 este director al institutului IKGS, mai sus-menționat.

Într-un interviu publicat în Observator cultural, pe 27 septembrie 2007, Stefan Sienerth declara: ... cred că dacă Herta Müller ia mâine Premiul Nobel, literatura română și dicționarele de literatură română o vor accepta subit

·         1949 - S-a născut Nick Lowe, basist, vocalist şi compozitor britanic (Brinsley Schwartz, Rockpile).
* 1949: Rudolf ("Ruud" or "Rudi") Jozef Krol (n. 24 martie 1949 în Amsterdam) este un fotbalist olandez retras, care a fost selecționat de 83 de ori pentru națională. A jucat mare parte a carierei pentru clubul din orașul său natal Ajax Amsterdamînainte să călătorească în jurul lumii atât ca antrenor cât și ca jucător.

·         1949: Constantin Zărnescu, prozator român

* 1949: Ioan Mihăilescu (n. 24 martie 1949, Agapia, Neamț – d. 11 septembrie 2007, București) a fost un sociolog, prof. dr. la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității din București și rector al Universității.

·         1951: Dougie Thomson, basist britanic (Supertramp)
* 1951: Ilie Platică-Vidovici (n. 24 martie 1951, Isaccea, județul Tulcea) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Galați pe listele partidului FSN. În legislaturile 1992-1996 și 1996-2000, Ilie Platică-Vidovici a fost ales în județul Galați pe listele partidului PDSR și în legislatura 2000-2004 pe listele partidului PSD
* 1953: Louie Perry Anderson (n. 24 martie 1953,^[1] Minneapolis, SUA) este un fost regizor, actualmente comediant și actor american de origini scandinave. A devenit cunoscut în urma regizării serialului animat Viața cu Louie, al cărui protagonist principal este. Din 2016 Louie Anderson a primit un rol principal în serialul Baskets, interpretând rolul lui Christine "Mom" Baskets.
Louie este cel de-al doilea din cei unsprezece copii ai părinților Ora-Zella Anderson și Louis William Anderson. El s-a născut și a crescut în Saint Paul, Minnesota. Dintre cei 11 frați ai lui Louie îi amintim pe Thomas "Tommy" Anderson, Laura Anderson, Danny Anderson, Rhea Anderson. În 2016, în cadrul unui interviu oferit jurnalistului Marc Maron, Louie a declarat că familia numărase inițial 16 membrii, un copil iar mai apoi două seturi de gemeni, din păcate au murit la naștere. Louie a studiat la Școala Elementară ,,Johnson Senior High".
* 1955: Vasile Vatamanu (n. 24 martie 1955 – d. 19 decembrie 2011)^[3] a fost un jurnalist și politician din Republica Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990–1994),^[4] semnatar al Declarației de independență a Republicii Moldova, director general al agenției naționale de presă ”Moldova-Press” și fost ofițer de presă la Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) între anii 1996-2008.^[5] În 2009 a candidat la funcția de președinte al FMF.^[6]

Vasile Vatamanu a murit pe 19 decembrie 2011, în urma unui accident rutier produs pe 18 decembrie, în jurul orei 19.00, pe traseul Odesa-Brest, în apropiere de satul Codreanca, raionul Strășeni.^[7][8]

A avut titlul de maestru în sport la șah, și, totodată, avea și categoria I la box.^[1]

În memoria lui a fost organizat un turneu de șah care-i poartă numele – Turneul Internațional de șah rapid ”Memorialul Vasile Vatamanu”

* 1959: Patricia Millardet (n. 24 martie 1959,^[1][2] Mont-de-Marsan, Franța) este o actriță franceză, devenită celebră pentru interpretarea rolului procuroarei Silvia Conti în serialul italian de televiziune Caracatița

Și-a făcut debutul în cinematografia italiană în 1987, devenind celebră în Italia pentru interpretarea a numeroase roluri în filme de televiziune. Rolul ei cel mai cunoscut este cel al procuroarei curajoase și incoruptibile Silvia Conti din serialul de televiziune Caracatița. A mai fost protagonistă în serialul de ficțiune Il bello delle donne.

În 1994, în timp ce se afla într-un bar de noapte din zona Trinità dei Monti, a fost implicată într-o altercație cu un reporter al unui ziar monden;^[4] în 2000 a suferit o depresie și a fost dusă la spital;^[5] în decembrie 2004 a amenințat că se sinucide

·         1960: Cristian Harnău, publicist și poet român

·         1960: Dan Giosu, poet român

·         1960: Nena, cântăreață germană
* 1962: Constantin Popa este un fost senator român, membru al legislaturii 2012-2016 ales pe listele PP-DD.

·         1968: Laurențiu Mironescu, politician român
* 1969: Cristina Burciu (n. 24 martie 1969) este un deputat român, ales în 2016.
* 1970: Lara Flynn Boyle (la 24 martie 1970) este o actriță americană.
* 1973: James Joseph „Jim" Parsons (n. 24 martie 1973, Houston, Texas) este un actor american. Este cunoscut cel mai bine pentru rolul lui Sheldon Cooper din sitcomul Teoria Big Bang, performanța sa fiind considerată de mai mulți motivul succesului acestui show.^[1][2][3] Pe 16 iulie 2009 a fost nominalizat pentru un premiu Emmy la categoria „Cel mai bun actor dintr-o comedie” pentru rolul din Teoria Big Bang.^[4] În august 2009 el a câștigat premiul Television Critics Association pentru cele mai înalte realizări individuale în comedie
* 1976: Serhii Gennadiovici Arbuzov (în ucraineană Сергій Геннадійович Арбузов; n. 24 martie 1976) este un om de afaceri și politicianucrainean. Arbuzov a îndeplinit funcția de prim-ministru al Ucrainei în 28 ianuarie^[1] și 27 februarie 2014. În perioada 2010 - 2012 a fost Guvernator al Băncii Naționale a Ucrainei.
* 1977: Jessica Michelle Chastain (n. 24 martie 1977)^[3][4] este o actriță americană. A început cu roluri minore în seriale de televiziune, debutând în 2008, într-un film de lung metraj, Jolene. În 2011 a apărut în șase filme, printre care Take Shelter, The Tree of Life șiThe Help. Pentru personajul Celia Foote din The Help ea a obținut nominalizări la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, Globul de Aur și BAFTA. În 2012 a debutat pe Broadway în piesa The Heiresss.

Pentru rolul din Misiunea 00.30, Jessica Chastain a câștigat Premiul Globul de aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă. A mai jucat înInterstellar (2014) și A Most Violent Year (2014), pentru care a primit a treia sa nominalizare la Globul de Aur. Jocul actoricesc din Misiunea 00.30 și din Mama l-au făcut pe criticul de film Richard Roeper să declare că este „una din cele mai bune actrițe din generația sa”.^[5] În 2012, Time featured her as one of the "100 Most Influential People in the World"

* 1978: Cătălin Ștefan Ion (n. 24 martie 1978, București), cunoscut sub pseudonimul Cheloo, este rapper român, unul din membrii formației române de hip-hop Paraziții.^[1]

A lansat primul său album, Sindromul Tourette în 2003, album premiat cu Discul de Aur pentru numărul mare de exemplare vândute.^[2] Pe 24 martie 2011 Cheloo a lansat cel de-al treilea album solo intitulat Celcareurăște.

Puține lucruri se știu despre viața personală a lui Cheloo. Acesta a declarat într-un interviu: „Lumea e preocupată de monden, de viața mea personală, lucruri pe care eu refuz să le discut. Nu-mi place, nu mi-a plăcut niciodată. [...] Dacă mă întrebi de viața personală, nici nu mă interesează.”^[5]Statutul de persoană publică este și unul dintre motivele pentru care rapperul evită locurile în care se află mulți oameni.^[5]

În anul 2007, Cheloo s-a căsătorit cu Daniela Niculescu, cu care are în momentul de față un fiu pe nume Ștefan. La câteva luni după căsătorie, în căsnicia celor doi au avut loc certuri, în mod repetat.^[6] În urma unui scandal domestic, în care au fost implicați și părinții Danielei, cuplul a fost reclamat de către vecini și amendat de poliție.^[7] În vara anului 2010, o altă ceartă l-a determinat pe rapper să plece de acasă, motiv pentru care soția sa a făcut plângere împotriva lui pentru abandon familial. ^[6][7] Daniela a devenit dependentă de heroină, fiind nevoită internarea acesteia la Spitalul Floreasca; soția rapperului a declarat că motivul pentru care a început să consume droguri este pentru că soțul său o înșală.

La 24 noiembrie 2013, Cheloo a declarat în cadrul emisiunii X Factor, în calitate de jurat, după reprezentația unui concurent homosexual, Paolo Lagana, că: "Ai cântat, eu disprețuiesc tot ceea ce ești, ce reprezinți, și țara asta te va trimite acasă, cu siguranță". În urma declarației sale, Asociația ACCEPT a îndemnat românii să sesizeze Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu privire la declarațile acestuia, calificându-le drept homofobe.^[9] În ianuarie 2014, presa internațională a preluat știrea și a condamnat „homofobia în direct la TV” a juratului X Factor.^[10][11]

FremantleMedia, compania britanică ce deține licența X Factor în Europa și Statele Unite, a fost sesizată cu privire la incidentul petrecut în ediția românească din 29 noiembrie. Compania a condamnat gestul juratului spunând că „a fost lipsit de respect și nu și-a făcut datoria de jurat” și totodată reinterîndu-și poziția oficială care „încurajează ferm toleranța, iar respectul pentru demnitatea personală este una dintre valorile noastre principale.”^[12]

Antena 1 a fost amendată de CNA cu 10.000 de lei pentru afirmațiile acestuia, după ce instituția a primit peste 700 de reclamații

* 1980: Serghei Lașcencov (n. 24 martie 1980 în Zdolbuniv, RSS Ucraineană) este un fotbalist internațional moldovean.^[1] He is currently serving a 5-year ban for match-fixing.
* 1981: Anna Brüggemann (n. 24 martie 1981, München) este o actriță germană și ocazional scenaristă.

A câștigat, împreună cu soțul ei, Dietrich Brüggemann (care a fost și regizorul filmului), Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu acordat filmului (Kreuzweg) la ediția a 64-a Berlinalelor din 2014

Anna și-a petrecut tinerțea în Africa de Sud, Stuttgart și Regensburg. Ea debutează în 1996 prin filmul Virus X, au urmat câteva seriale, printre ultimele filme în care a jucat difrite roluri se numără Neun Szenen și Renn, wenn Du kannst.

* 1982: Donald Jacob "Jake" Hager Jr.^[1][2] (născut pe 24 martie din 1982 în Perry, Oklahoma, Statele unite ale americii) cunoscut prin numele său de scenă Jack Swagger este un wrestler profesionist German-american , care în prezent lucrează pentru WWE în brandul SmackDown Live.^[3] în Plus, el a fost un membru al companiei de dezvoltare Florida Championship Wrestling (FCW),  în care a fost o dată Campion la categoria Grea din Florida și la unificat cu FCW Southern Heavyweight Championship.

·         1984: Ifeanyi Emeghara (n. 24 martie 1984, Lagos) e un fotbalist nigerian care a evoluat pe postul de fundaș lateral.
* 1984: Benoît Pierre David Assou-Ekotto (n. 24 martie 1984) este un fotbalist profesionist care joacă la clubul francez Saint-Étienne pe postul de fundaș.
* 1984: Jungo Fujimoto (n. 24 martie 1984) este un fotbalist japonez.
* 1984: Liviu Hodor (n. 24 martie 1984, Câmpulung) este un cântăreț și DJromân.

La vârsta de 16 ani și-a început profesia în Câmpulung, ca DJ, la un post de radio local. La vârsta de 18 ani străbate cluburile din țară tot ca DJ.^[1]Începând din 2009, Liviu colaborează cu Tara și Edward Maya, care și-a început primul său proiect dance, single-ul “Happy For You”.^[2]

În 2010 Liviu Hodor și Tara au lansat al doilea single, "Dream with you" este o piesa catchy. Traseul a fost alcatuit de Liviu Hodor alaturi de colegii sai de studio din trupa Sunrise Inc. ^[3]

În 2011 Liviu a colaborat din nou cu Sunrise Inc pentru o altă piesă de dance "Still The Same"

* 1984: Vladimir Livsit (n. 24 martie 1984, Republica Moldova) este un fotbalistmoldovean liber de contract. Evoluează pe postul de portar. A jucat în Liga I, la echipa Pandurii Târgu Jiu.

* 1985: Nicolae Mitea este un fotbalist român liber de contract, ultima oară jucător pentru FC Petrolul Ploiești.

* 1986: Keba Paul Koulibaly (n. 24 martie 1986, Ouagadougou, Burkina Faso) este un fotbalist din Burkina Faso care evoluează pe postul de fundaș stânga.

* 1987: Ramires Santos do Nascimento (portugheză braziliană: /ʁaˈmiɾes ˈsɐ̃tus du nasiˈmẽtu/; n. 24 martie 1987,^[4] Barra do Piraí, Brazilia), cunoscut ca Ramires, este un fotbalist brazilian care evoluează la Jiangsu Suning și la echipa națională de fotbal a Braziliei.

* 1988: Ayako Hara (原綾子 Hara Ayako^?) este un model care a cucerit titlul de Miss Universe Japan în 2012.
* 1988: Szabina Mayer (n. 24 martie 1988, în Pápa)^[2] este o handbalistă maghiarăcare joacă pentru Fehérvár KC și echipa națională a Ungariei pe postul de pivot.
* 1989: Sabina Rosengren Jacobsen (n. 24 martie 1989, în Lund) este o handbalistă suedeză cunoscută pentru calitățile sale defensive, care joacă pentru clubul CSM București și echipa națională a Suediei.
* 1989: Aziz Sergheievici Șaverșian (în rusă: Азиз Серге́евич Шавершян; 24 March 1989 – 5 August 2011), cunoscut sub numele de Zyzz pe internet, a fost un bodybuilder Australian născut în Moscova, celebritate pe internet, antrenor personal, model, sick cunt și striper part-time care a stabilit un cult după ce a postat mai multe videoclipuri pe YouTube, începând cu 2007. La sfârșitul lunii Iulie 2011 a fost adus în centrul atenției când The Sydney Morning Herald a publicat un articol despre arestarea fratelui său mai mare, Said Shavershian, pentru posesie ilegală de steroizi anabolici. Pe 5 August 2011, în timp ce se afla în vacanță în Bankok, Thailanda, Aziz Shavershian a suferit un atac de cord și a murit la vârsta de 22 de ani.

Shavershian a fost născut în Moscova, Rusia, cel mai tânăr copil al lui Maiane Iboian, ce lucrează în cardiologie și Sergei Shavershian. Are un frate mai mare, Said Shavershian, ce este cunoscut sub numele de "Chestbrah" pe internet.

La începutul anilor 90, Shavershian și familia sa, s-au mutat în Australia. A crescut în Eastwood, New South Wales și a urmat cursurile liceului Catolic Marist College Eastwood, unde a obținut diploma Dux. Înainte să moară în August 2011, era pe cale să termine University of Western Sydney, cu specializare în afaceri și comerț.

Pe 5 august 2011, Aziz Shavershian a suferit un atac de cord într-o saună, în timp ce se afla în vacanță în Bangkok, Thailanda. A fost dus la un spital, unde doctorii nu au reușit să îl readucă la viață. Familia și prietenii săi au dat de știre despre decesul lui pe Facebook. Moartea sa a fost confirmată Marți, 9 august de către Departamentul de Relații Externe (DFAT).

La autopsie s-a descoperit că acesta avea o afecțiune congenitală a inimii nedetectată. Familia sa a declarat că a avut câteva simptome minore cu câteva luni înainte de luna august, inclusiv tensiune crescută și respirație dificilă ocazională. Familia sa a avut un istoric de probleme cu inima.

Potrivit The Sydney Morning Herald, moartea lui Shavershian a fost a șasea cea mai căutată moarte în Australia, în 2011. Înaintea morții sale, Shavershian a postat un videoclip cu el pe o rețea de socializare, ce a ajuns mai târziu pe locul 18 în topul videoclipurilor de știri ale anului 2011 ale canalului de știri Nine News. Pe perioada mai 2011 - mai 2012, statisticile Google Insight au arătat că a fost căutat pe Google de tot atâtea ori ca prim ministrul de atunci al Australiei. Julia Gillard.

La festivalul din Sydney 2012 New Year's Day Field Day, participanții s-au costumat în clone de ale lui Shavershian, drept tribut.

Said Shavershian a creat un videoclip tribut de 19 minute în memoria fratelui său Aziz, intitulat "Zyzz - The legacy" și l-a postat pe YouTube pe 22 martie 2012. Videoclipul a fost în topul videoclipurilor în trend pe YouTube de la sfârșitul lunii martie până la începutul lunii aprilie 2012.

Pagina de fani a lui Shavershian avea 60,000 de fani înaintea decesului său. În aprilie 2012, The Daily Telegraph a notat că pagina sa avea peste 300,000 de fani, înainte să devină inactivă câteva luni mai târziu.

Potrivit unei opinii prezentate în Wentworth Courier, deși sute de articole Wentworth Courier publicate online au atras mai puțini vizitatori din 2011, "Zyzz story" încă reușește "să fie citită și apare frecvent pe lista zilnică a celor mai citite articole pe site-ul Wentworth Courier."

* 1990: Yuki Otsu (n. 24 martie 1990) este un fotbalist japonez.
* 1991: Ciprian Brata (n. 24 martie 1991, Satu Mare, România) este un fotbalist român aflat sub contract cu Olimpia Satu Mare
* 1995: Alexandru Andrei Casianov (n. 24 martie 1995) este un fotbalist din Bălți (Moldova) care evoluează ca atacant la Clubul de Fotbal Olimpia Bălți.
* 1997: Elena Dache (n. 24 martie 1997, în Galați)^[3] este o handbalistă din Românialegitimată la clubul CSM București și care evoluează împrumutată la echipa Rapid București.

Decese

·         809: A murit califul Harun al-Rashid; (n. 17 martie 763). A  fost al cincilea și cel mai cunoscut calif din Dinastia Abbasizilor. S-a născut în Rayy, în provincia Teheran a Iranului. A fost fiul lui al-Mahdi, al treilea calif abbasid, și al al-Khayzuran, o fostă sclavă din Yemen, o femeie cu o puternică personalitate, care a influențat politica din timpul domniilor soțului ei și fiului ei, până în 789, când a murit. A avut relații diplomatice cu China și cu Carol cel Mare, imparatul francilor. Acestuia din urmă, într-un schimb de daruri, i-a trimis un ceas deosebit, care funcționa cu apă, marcând orele prin căderea unor bile de bronz într-un vas în timp ce niște figurine care reprezentau cavaleri ieșeau pe niște uși care se închideau în urma lor. Ceasul a făcut o impresie deosebită în Europa Occidentală. A fost și un militar prieput. În 798 a comandat o armată care a invadat Imperiul Bizantin, condus atunci de împărăteasa Irina. După ce l-a învins pe faimosul general Nicetas, și-a condus oștirea până în apropierea Constantinopolului, care a evitat cucerirea cu prețul unui tribut anual de 70.000 piese de aur. Urmașul Irinei, Nicefor I Genikos, încetează plata tributului, ceea ce provoacă o nouă invazie arabo-persană condusă de Harun-al-Rashid, care se încheie prin restabilirea plății tributului anual. În timpul domniei  lui Harun al-Rashid (786 – 809) tara a cunoscut un  avânt cultural, științific și religios. A fost fondatorul bibliotecii Bayt al-Hikma (Casa Înțelepciunii). A devenit un personaj legendar, unele din poveștile despre el fiind adevărate (de exemplu ceasul pe care l-a dăruit lui Carol cel Mare), altele, precum cele din 1001 de nopți ale Șeherezadei, fiind doar ficțiune.

·         1284: A murit Hugues al III- lea de Lusignan (n.1235), rege al Ciprului (1267-1284) si al Ierusalimului (1268-1284).

·         1361: Henry de Grosmont, primul duce de Lanchaster

·         1381: Ecaterina a Suediei, sfântă

·         1396: Walter Hilton, mistic englez

·         1455: A murit Papa Nicolae al V-lea (Tommaso Parentucelli, n. 15 noiembrie 1397). A fost Papa al Romei în perioada 6 martie 1447 – 24 martie 1455. Papa Nicolae al V-lea (n. 15 noiembrie 1397 – d. 24 martie 1455) a fost Papă al Romei în perioada 6 martie 1447 – 24 martie 1455. Papa Nicolae al V-lea s-a născut cu numele de Tommaso Parentucelli. Pontificatul său a fost marcat de evenimente dramatice, dintre care cel mai important este Caderea Constantinopolului si a Imperiului Bizantin sub dominatia otomana. În anii următori a încercat să organizeze o cruciada antiotomana, dar fara succes. In ultimele clipe ale pontificatului sau, observa ca vechea Catedrala Sfântului Petru o din Roma, construită in secolul al-IV-lea d.Hr de către imparatul Constantin cel Mare era intr-o stare jalnică, asa ca decide demolarea Colosseumului Șsi folosirea materialului rezultat pentru repararea catedralei. Moartea sa in anul 1455 face ca planul lui sa nu mai fie dus la bun sfarsit A fost ultimul papă cu numele de Nicolae.

·         1558: Ana de Egomond, contesa Egmondului și Burenului (n. 1533)

·         1563: Hosokawa Harumoto, comandant japonez (n. 1514)

* 1603: Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. A fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei și a lui Anne Boleyn care a fost executată la nici trei ani de la nașterea Elisabetei. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane Grey și sora sa vitregă, Maria I). Fratele său vitreg Eduard a domnit până la moartea sa în 1553 când a lăsat-o moștenitoare pe Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric al VIII-lea. Dar voința lui Eduard este ignorată, Jane Grey este executată și îi urmează Maria I, sora vitregă a Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de ani și jură "că îi va purta de grijă până la moarte".

Deoarece nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte, casa Tudor s-a stins la moartea ei. A fost cunoscută și ca Regina Fecioară, Buna regină Bess sau Gloriana.

S-a înconjurat de un grup de consilieri de încredere, conduși de William Cecil, I Baron Burghley. În politică a fost mai moderată decât tatăl său, fratele și sora sa^[2]. Unul din motto-urile sale era video ed taceo(Văd și nu spun nimic)^[3]. A adoptat o diplomație prudentă, față de marile puteri ale Europei din acea vreme Franța și Spania. După izbucnirea războiului anglo-spaniol, Spania a încercat să cucerească Anglia, iar înfrângerea Armadei spaniole este una din cele mai mari victorii din istoria Angliei.

Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. A fost și o perioadă de extraordinară înflorire artistică și culturală: dramaturgii William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson sunt câțiva din dramaturgii care au trăit în timpul domniei sale.

În plus, în aceeași perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat globul; Francis Bacon și-a expus viziunile filosofice și politice și s-a produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh și Sir Humphrey Gilbert. Elisabeta a fost calificată o domnitoare temperamentală și uneori indecisă. Spre sfârșitul domniei, o serie de probleme economice și militare i-au afectat popularitatea. Totuși îi este recunoscută carisma și încăpățânarea, într-o perioadă în care suveranii din țările vecine înfruntă dificultăți interne care le periclitează tronurile. Ca în cazul rivalei sale Maria regina Scoției, care închisă în 1568 este executată în 1587. Indecizia sa, considerată a fi un defect de către consilierii săi, a salvat-o deseori de alianțe matrimoniale și politice nefericite. Asemenea tatălui ei, regele Henric al VIII-lea, Elisabeta a scris poezie și proză. Domnia sa a fost marcată de prudența în ceea ce privește acordarea de onoruri și demnități. În timpul domniei reginei Elisabeta, au fost ridicate la rang nobiliar doar opt persoane: un earl și șapte baroni. Elisabeta a redus de asemenea numărul consilierilor săi privați, de la treizeci și nouă la nouăsprezece și ulterior la paisprezece.

După scurtele domnii ale fraților săi vitregi, cei 44 de ani de domnie ai Elisabetei au dat stabilitate regatului și au ajutat la crearea identității naționale

De la începutul domniei era de așteptat ca Elisabeta să se căsătorească și problema era cu cine. Cu toate acestea ea nu s-a căsătorit niciodată din motive rămase neclare. Istoricii au speculat că a fost descurajată din cauza experienței cu Thomas Seymour sau că știa că este infertilă. A luat în considerare diverși pretendenți până la vârsta de cincizeci de ani. Ultimul dintre aceștia a fost ducele François de Anjou, care era cu 22 de ani mai tânăr. Prin căsătorie, Elisabeta risca să-și piardă puterea ca și sora ei, care a fost manipulată de Filip al II-lea al Spaniei, dar în schimb dădea posibilitatea unui moștenitor. Un soț putea provoca de asemenea instabilitate politică sau o insurecție.

Când consilierul principal William Cecil, I Baron Burghley moare în 4 august 1598, fiul său Robert Cecil devine șeful guvernului^[98]. Una din realizările sale este pregătirea unei succesiuni liniștite. Cum Elisabeta nu vrea să numească un succesor, Robert Cecil este nevoit să acționeze în secret și începe o corespondență secretă cu Iacob al VI-lea al Scoției, care ar putea pretinde tronul Angliei^[99]. Cecil încearcă să-i vorbească Elisabetei despre Iacob, iar Elisabeta după istoricul J. E. Neale, chiar dacă nu se pronunță în mod deschis în favoarea lui Iacob, își face cunoscută părerea prin fraze voalate, dar lipsite de ambiguitate^[100].

Starea sănătății reginei rămâne stabilă până în toamna anului 1602, când o serie de decese în rândul apropiaților săi o aruncă într-o depresie profundă^[101]. În februarie 1603 moare Catherine Howard, care îi fusese alături 45 de ani și moartea ei este o dură lovitură pentru Elisabeta. În martie cade bolnavă și moare în 24 martie 1603, la palatul Richmond între ora două și trei dimineața. Câteva ore mai târziu Cecil și consiliul îl declară rege pe Iacob al VI-lea al Scoției^[102].

Cortegiul funerar al reginei Elisabeta I cu bandierele strămoșilor

Sicriul Elisabetei este transportat în timpul nopții pe Tamisa, pe un șlep luminat de torțe. Apoi un dric tras de patru cai o poartă la Westminster Abbey. Cronicarul John Stow povestește: catedrala Westminster gemea de lume, străzile erau pline de oameni, cortegiul funebru fiind urmărit și de la ferestrele caselor, iar când au văzut statuia de pe sicriu, gemete și plânsete s-au ridicat din mijlocul mulțimii, cum nu se mai văzuseră până atunci^[103]. A fost înmormântată la Westminster Abbey alături de sora sa Maria I, într-un mormânt comun pe care scrie Regno Consortes & urna hic obdormimus Elizabetha et Maria sorores, in spe resurrectionis "consoarte pe scaunul de domnie și în mormânt, aici dormim, Elisabeta și Maria surori, în nădejdea învierii"

* 1644: Arhiducesa Cecilia Renata de Austria (germană Cäcilia Renata; poloneză Cecylia Renata; 16 iulie 1611 – 24 martie 1644) a fost arhiducesă de Austria la naștere și regină a Poloniei prin căsătoria cu Vladislav al IV-lea Vasa.

·         1654:  A decedat  profesorul, organistul si compozitorul  german din perioada baroca Samuel Scheidt (botezat pe 4 noiembrie 1587).

·         1773: Philip Dormer Stanhope, politician englez (n. 1694)

·         1776: John Harrison, ceasornicar englez (n. 1693)
* 1834: Alexius Frederic Christian de Anhalt-Bernburg (12 iunie 1767–24 martie 1834), a fost prinț german din Casa de Ascania. Din 1796 până în 1807 el a fost prinț suveran al principatului de Anhalt-Bernburg, și din 1807 până în 1834 primul Duce al ducatului de Anhalt-Bernburg.

Alexius Frederic Christian s-a născut la Ballenstedt. El a fost singurul fiu al Prințului Frederic Albert de Anhalt-Bernburg și a Prințesei Louise Albertine, fiica Ducelui Frederick Carl de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Plön.

Încă din fragedă copilărie, el și sora sa Pauline au primit o excelentă educație. După decesul tatălui în 1796, Alexius Frederic Christian în vârstă de 29 de ani a moștenit Anhalt-Bernburg.

Teritoriile Anhalt-Bernburg au devenit mai mari un an mai târziu odată cu diviziunea formală a Anhalt-Zerbst în 1797; Alexius Frederic Christian a primit orașele Coswig și Mühlingen, care a reprezentat o treime din principatul Anhalt-Zerbst. În 1812, odată cu dispariția Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym, o ramură a Casei de Ascania, el a moștenit Hoym și unele enclave prusace.

Alexius a adus îmbunătățiri educației construind multe biserici și școli. El a demonstrat un interes deosebit în extinderea rețelei rutiere, în special în zonele nou dobândite ale principatului sau. Industria minieră și metalurgică, de asemenea, au beneficiat de atenția lui. Alexius Frederic Christian a inițiat o serie de proiecte majore de construcții, cum ar fi Saalebrücke în Bernburg (Saale), care ulterior a fost distrusă. În anul 1810 a fondat Alexisbad în Selketal și mai târziu, în zona prusacă a Gernrode, el a creat Beringer Bad.

În materie de religie, el a fost tolerant și luminat; în 1820, el a declarat credința reformistă și credința luterană co-religii oficiale ale statului său. În 1829 a creat un fond civil pentru orfani, văduve și servitori.

Împăratul Francisc al II-lea l-a ridicat la rangul de Duce în 1807. După dizolvarea Sfântului Imperiu Roman, Alexius Frederic Christian s-a alăturat Confederației Rinului. Unele dintre trupele sale au luptat pentru Napoleon în Tyrol, Spania, Rusia, Gdańsk și Kulm. La 13 decembrie 1813 a ieșit din Confederația Rinului și și-a trimis trupele împreună cu aliații săi în 1814 și 1815 în Belgia și Franța. La 8 iunie 1815 el s-a alăturat Confederației Germane.

Ducele Alexius Frederic Christian a murit la Ballenstedt, la 24 martie 1834, la vârsta de 66 de ani.

La Kassel, la 29 noiembrie 1794 Alexius Frederic Christian s-a căsătorit cu Maria Fredericka (n. 14 septembrie 1768 - d. 17 aprilie 1839), fiica lui Wilhelm I, Elector de Hesse. Ei au avut patru copii:

1. Katharine Wilhelmine (n. 1 ianuarie 1796, Kassel - d. 24 februarie 1796, Kassel).
2. Wilhelmine Louise (n. 30 octombrie 1799, Ballenstedt - d. 9 decembrie 1882, Schloss Eller), căsătorită la 21 noiembrie 1817 cu Prințul Frederic Wilhelm al Prusiei, nepot al regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Ea a fost mama Prințului George al Prusiei.
3. Frederick Amadeus, Prinț Ereditar de Anhalt-Bernburg (n. 19 aprilie 1801, Ballenstedt - d. 24 mai 1801, Ballenstedt).
4. Alexander Carl, Duce de Anhalt-Bernburg (n. 2 martie 1805, Ballenstedt - d. 19 august 1863, Hoym).

Mariajul a fost unul complet nefericit și cuplul a divorțat în 1817.

La Ballenstedt, la 11 ianuarie 1818, Alexius Frederic Christian s-a recăsătorit morganatic cu Dorothea Fredericka de Sonnenberg (n. 23 ianuarie 1781 - d. 23 mai 1818), care la scurtă vreme după nuntă a fost înnobilată și creată baroneasă de Hoym (germană Frau von Hoym). Mariajul a durat numai patru luni, până la decesul baronesei.

La Bernburg, la 2 mai 1819 Alexius Frederic Christian s-a căsătorit pentru a treia oară și din nou morganatic cu Ernestine Charlotte de Sonnenberg (n. 19 februarie 1789 - d. 28 septembrie 1845), sora celei de-a doua soții. Ca și ea, Ernestine a fost creată baroneasă de Hoym la scurtă vreme după nuntă. Mariajul a rămas fără copii.

·         1869: Antoine Henri Jomini (n. 6 martie 1779, Payerne — d. 24 martie 1869, Passy) a fost un general elvețian.

Înrolat în Garda elvețiană al regelui Ludovic al XVI-lea (1774-1792), Jomini a sprijinit Republica, proclamată în 1792; a părăsit Parisul în 1798 pentru a ocupa funcții de conducere în Ministerul de Război și în Statul Major elvețian. Alături de generalul A. Massena a organizat un corp de voluntari elvețieni care a luptat împotriva trupelor ruse și austriece în 1799. Din nou la Paris (1804), s-a apropiat de mareșalul Ney, pe care l-a însoțit în aproape toate campaniile, până în anul 1813. Prețuit de către Napoleon I, datorită aptitudinilor tactice deosebite, evidențiate cu mai multe prilejuri, i s-a acordat în semn de recunoștință gradul de colonel și a fost înnobilat cu titlul de baron. Neînțelegerile cu mareșalul L. Berthier, șeful Cartierului Imperial, l-au îndepărtat de Napoleon I și l-au determinat în cele din urmă să intre în slujba Rusiei (1813). Înainte de a face acest pas l-a secondat pe mareșalul Ney în bătăliile de la Lützen (2 mai 1813) și Bautzen (20-21 mai 1813).

Ca ofițer superior al armatei ruse a îndeplinit sarcini de înaltă conducere strategică; l-a consiliat pe împăratul Alexandru I (1801-1825) în campaniile antinapoleoniene din 1813 și 1814 și a făcut parte din Comandamentul armatei de operații, asediind Varna, cu prilejiul războiului ruso-turc din 1828-1829. Jomini s-a stabilit ulterior la Bruxelles (1829) și apoi la Passy (1859), dar a răspuns favorabil apelurilor țarului Nicolae I (1825-1855), contribuind la organizarea Academiei Militare ruse (1830) și la conducerea acțiunilor de luptă în Războiul Crimeii (1853-1856). Pe de altă parte a sfătuit pe Napoleon III (1852-1870) în Războiul franco-sardo-austriac (1859). Strateg și tactician deopotrivă, Jomini a influențat prin ideile sale îndelung elaborate și științific fundamentate - gândirea militară europeană din prima jumătate a sec. al XIX-lea, înrâurindul chiar și pe Napoleon I. Analizând campaniile lui Frederic cel Mare și războaiele dintre Franța și coalițiile europene adverse (1792-1815), s-a preocupat de descifrarea, sistematizarea și explicarea regulilor luptei armate. Astfel, desfășurarea războiului - subordonată "câtorva principii generale", - îi apare ca "o dramă în care atât spiritul și moralul maselor, cât și talentele și caracterul șefilor exercită o influență decisivă". În acest sens, "teoriile bune, bazate pe principii adevărate și justificate de fapte, alături de lecții ale istoriei constituie [...] adevărata școală a comandamentului". Jomini disociază domeniul artei militare în două mari categorii: strategia și tactica. Introduce în limbajul curent de stat major noțiunea de "teatru de război", subîmpărțit la rândul său, în "teatre de război ofensiv", și "teatre de război defensiv". Pe de altă parte delimitează "teatrul de război" (întreg teritoriul în care beligranții își dispută decizia militaro-politică), de teatrul de operații (spațiul în care acționează o armată). Stabilește, de asemenea, 12 tipuri de dispozitive de luptă, în individualizarea cărora un rol determinant avea să revină conformației terenului, factorului geografic. De activitatea sa laborioasă se leagă și clarificarea sau definirea altor categorii ale artei militare moderne, ca: zone de operații, obiective și fronturi de operații, puncte strategice, baze intermediare de operații, linii de operații, linii strategice, linii de comunicații, fronturile fortificate, etc. În confruntarea dintre două armate, cheia succesului constă, după opinia lui Jomini, în alegerea celor mai bune linii de operații (direcții de manevre), în concentrarea rapidă și eficientă a forțelor și mijloacelor de luptă în cele mai vulnerabile puncte ale frontului advers. Entuziasmat de gândirea, observațiile și soluțiile propuse de Jomini, Napoleon I recunoștea în 1805 că "acest comandant de batalion [...] mi-a făcut cunoscute lucruri despre care profesorii mei nu mi-au vorbit niciodată".

·         1880: Gheorghe Magheru, general și politician român, unul dintre conducatorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească (n. 1802)

·         1881: Joseph Delesse, geolog francez (n. 1817)

·         1882: Henry Wadsworth Longfellow, poet american (n. 1807)

·         1887: Ivan Kramskoi, pictor și critic de artă rus (n. 1837)

·         1888: Vsevolod Garshin, autor rus (n. 1855)

·         1905 - A murit scriitorul francez Jules Verne, creator al romanului ştiinţific de anticipaţie ("Călătorie spre centrul pămîntului", "Copiii căpitanului Grant", "Cinci săptămîni în balon") (n.08.02.1828). Jules Verne (nume complet Jules Gabriel Verne; n. 8 februarie 1828, Nantes, Franța – d. 24 martie 1905, Amiens, Franța) a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice. Jules Verne a rămas cel mai tradus scriitor de romane; potrivit statisticilor UNESCO operele sale au fost traduse în 148 de limbi.

·         1909 - A murit dramaturgul irlandez John Millington Synge. A avut o contribuţie fundamentală la renaşterea literară irlandeză. Creaţia sa este impregnată de un realism aspru, cu sugestii romantice şi simbolico-folclorice, străbătută de sarcasm, ironie şi lirism, elemente ce concură la zugrăvirea atmosferei ireale a satului irlandez, apăsat de superstiţii, conturînd totodată destine puternice. Capodopera sa este considerată drama ”Năzdrăvanul Occidentului” (n.16.04.1871).

·         1911: Nicolae Densușianu (n. 18 aprilie 1846, Densuș, Hunedoara – d. 24 martie 1911, București) a fost un jurist și istoric român, membru corespondent al Academiei Române, care este cunoscut mai ales prin lucrarea sa Dacia preistorică.

Ca istoric, Densușianu s-a remarcat drept unul dintre continuatorii muncii lui Eudoxiu Hurmuzaki: a publicat între 1887 și 1897 șase volume de documente referitoare la istoria românilor.^[1] De prețuire s-au bucurat și monografia din 1884, intitulată Revoluția lui Horea în Transilvania și Ungaria, 1784-1785, și studiile sale numeroase de istorie militară. Influențat de Școala Ardeleană, a fost un adept al curentului latinist.

La fel ca și Bogdan Petriceicu Hașdeu, a atribuit ideile generației sale epocii anterioare și a avut obsesia elucidării începutului istoriei românilor, întreprindere în cursul căreia a apelat, în lipsa izvoarelor sigure, la tradiții, legende și folclor. A lucrat un sfert de secol la cartea Dacia preistorică, apărută postum, în 1913, care a fost descrisă de istorici contemporani și ulteriori drept o lucrare de fantezie.^[2][3][4][5] Dacă la momentul publicării opul a suscitat doar emulația unor istorici amatori, lovindu-se de profesionalismul școlii critice, el a devenit în timpul regimului comunist o sursă a curentului protocronist

Fiul parohului unit din Densuș, Bizantius Pop, și al Sofiei, Nicolae a fost frate cu Aron Densușianu, poet și critic literar, profesor de limba latină la Universitatea din Iași. Fiul profesorului Aron a fost poetul Ovid Densușianu.

Numele familiei lui Nicolae era Pop, iar primul căruia i-a fost schimbat numele a fost fratele său Aron. Acesta, ajuns la gimnaziu în Blaj, a primit numele Densușianu pentru a fi mai ușor deosebit de ceilalți elevi care purtau numele de Pop; noul nume a fost însușit ulterior și de Nicolae.

În 1865 Nicolae Densușianu a terminat liceul, iar examenele de maturitate (astăzi Bacalaureat) le-a trecut cu laudabiliter valde bonum.

Octombrie 1865 îl găsește pe Nicolae înscris la Rechtsakademie din SibiuFacultatea Juridică. Pe parcursul studiilor la această facultate este premiat de mai multe ori cu clasa prima cu distincțiune.

În anul 1870 Nicolae este notar al magistratului orașului Făgăraș. Tot în acest an depune o cerere pentru examenul de stat pentru avocatură, iar în 1872 primește dreptul de avocatură din partea curții de Apel din Mureș și totodată depune jurământul de avocat în fața aceleiași curți. În Făgăraș reușește să scoată publicația Orientul Latin împreună cu fratele său Aron și Teofil Frâncu.

La data de 16 martie 1878 N. Densușianu este ales membru corespondent al Academiei Române în domeniul istoriei, în acea perioadă președintele Academiei era Ion Ghica, iar secretar B. P. Hasdeu.

Din 1878 N. Densușianu devine bibliotecar-arhivar la Academia Română și este însărcinat să efectueze o culegere de documente despre istoria României. În urma acestei misiuni atribuite de Academia Română, N. Densusianu a adunat în 38 de volume manuscris peste 783 de documente despre Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan și 125 de documente din perioada 1290 - 1800. Iată un citat din raportul care a urmat cercetării întreprinse de N. Densușianu:

„În timpul de 15 luni, cât a ținut misiunea aceasta, am cercetat peste 12 biblioteci și 16 arhive. Am studiat peste tot locul diferitele colecțiuni de manuscrise și documente, ce pot să reverse o lumină nouă, sau să deschiză perspective mai vaste în domeniul istoriei noastre naționale ... cel mai prețios material istoric cu privire la epoca aceasta l-am aflat în arhivele cancelariei aulice și în arhiva comisiuni Jancoviciane. Actele descoperite aici ne dezvelesc înaintea ochilor o lume cu totul necunoscută din suferințele și faptele părinților noștri; ele răstoarnă în mod deciziv rătăcirile scriitorilor străini, ce apucase literatura modernă se îmbrace costumul verității istorice”

—Nicolae Densușianu

La data de 10 martie 1884 Ion Brătianu îl numește pe Nicolae Densușianu translator pe lângă Marele Stat Major.

În perioada 1884-1911, Nicolae Densușianu a fost director la Biblioteca Militară Națională.

În anul 1885 Academia Română îl premiază pe N. Densușianu pentru lucrarea Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria și îi este răsplătit efortul printr-o primă de 5.000 lei.

În anul 1895 este rugat de Ministerul de Război să întocmească o lucrare despre căpitanii Armatei Române. Densusianu scrie lucrarea și îi dă titlul Domnii glorioși și Căpitanii celebri ai țerilor române, iată mai jos și un pasaj grăitor din această lucrare:

„Istoria poporului român din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre este numai o lungă serie de lupte uriașe răsboinice, ce a trebuit să le susțină cu multă vitejie și devotament poporul român pentru apărarea țerilor române, a naționalității, limbii, religiunii și libertăților sale.”

La data de 1 aprilie 1897 este avansat ca Șef de birou Clasa II în cadrul Statului Major al Armatei.

Este înmormântat la cimitirul Bellu.

* 1916: Enrique Granados (n. 27 iulie 1867, Lérida(lângă Barcelona), Spania - d. 24 martie1916) a fost un compozitor spaniol.
Talentatul compozitor spaniol Enrique Granados a fost continuatorul operei spaniole a lui Isaac Albéniz. Granados este cel care a inființat Academia de Muzică din Barcelona. A dus o intensă viață componistică și interpretativă. A compus mult pentru pian, folosind tehnica descriptivă și elemente iberice pregnante.
* 1927: Elisabeta Mavrikievna (rusă Елизавета Маврикевна) (25 ianuarie1865 – 24 martie 1927), născută Prințesa Elisabeta Auguste Marie Agnes de Saxa-Altenburg a fost Mare Ducesă a Rusiei prin căsătorie. A fost soția Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei cu care s-a căsătorit la Sankt Petersburg, Rusia.
Prințesa Elisabeta a fost al doilea copil al Prințului Moritz de Saxa-Altenburg (1829–1907) și a soției acestuia, Prințesa Augusta de Saxa-Meiningen (1843–1919). În timpul tinereții a făcut câteva călătorii în jurul Europei vizitându-și rudele.

Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenbourg și soțul ei Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei

În 1882, când avea 16 ani, ea l-a întâlnit la Altenburg pe verișorul ei secund, Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei. Mama lui și tatăl ei erau verișori primari; în plus, cei doi erau descendenți ai țarului Pavel I al Rusiei. S-a vorbit imediat de o căsătorie. Totuși, deși s-a spus că ea era gata să se căsătorească cu Constantin, el a ezitat. Când a plecat, el a promis că va scrie des dar n-a făcut niciodată acest lucru. Cu toate acestea, el a scris mai multe poezii despre ea.

În 1884, ea a vizitat Rusia și s-a anunțat căsătoria; Elisabeta și-a manifestat dorința de a-și păstra credința luterană ceea ce a provocat o lovitură serioasă soțului ei, el fiind ortodox. Ceea ce a fost și mai rău, ea a refuzat să sărute crucea în timpul slujbei ortodoxe.

În ziua nunții, care a avut loc la 27 aprilie 1884, ea i-a scris o scrisoare liniștitoare spunând "Îți promit că nu voi face nimic care să te supere sau să te rănească prin religilie noastre împărțite... pot să-ți spun din nou că te iubesc foarte mult."

Elisabeta a devenit Marea Ducesă Elisabeta Mavrikievna, în rusă Елизавета Маврикевна, și a fost numită în familie Mavra.

Mariajul a fost unul fericit deși Marele Duce Constantin a avut în secret iubți masculini. Constantin și Elisabeta au avut nouă copii:

• Prințul Ioan (1886–1918)
• Prințul Gabriel (1887–1955)
• Prințesa Tatiana (1890–1979)
• Prințul Constantin (1891–1918)
• Prințul Oleg (1892–1914)
• Prințul Igor (1894–1918)
• Prințul George (1903–1938)
• Prințesa Natalia (decedată la două luni, 1905)
• Prințesa Vera (1906–2001)

Copii Marelui Duce Constantin au fost primii care au intrat sub incidența noii legi a familiei pronulgată de împăratul Alexandru al III-lea. Prin această lege se stabilea ca de acum înainte numai copiii și nepoții pe linie masculină ai Țarului vor purta titlurile de Mare Duce sau Mare Ducesă; ceilalți descendenți vor purta titlurile de "Prinț al Rusiei" sau "Prințesă a Rusiei". Revizuirea legii avea drept scop restrângerea numărului de persoane care primeau venit de la Trezoreria imperială.

Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenbourg a fost o femeie obișnuită, interesată de problemele zilnice, căreia îi plăcea bârfa; spiritual nu s-a apropiat de soțul ei și nu a împărtășit inspirațiile lui de creație. În decursul anilor, soțul ei a devenit tot mai rece cu soția sa.

Șase dintre copiii Marii Ducese Elisabeta Mavrikievna

Marea Ducesă a supraviețuit mai multor copii ai ei. În 1905 fiica ei Natalia a murit la exact două luni. Când a izbucnit Primul Război Mondial ea s-a situat de partea țării ei natale, Germania. Totuși, mai mulți fii ai ei au fost instruiți ca soldați, au intrat în armată și au luptat cu mult curaj. Fiul ei Oleg a fost ucis în 1914 în Lituania unde Elisabeta a mers rapid pentru a-și vedea fiul pe moarte.

Moartea prematură a fiului lor a grăbit sfârșitul Marelui Duce Constantin care a murit în 1915. În același an, ginerele ei (soțul Tatianei), a fost ucis în misiune.

După Revoluție ea a reușit să scape din Rusia însă câțiva din fiii ei au fost prinși de forțele sovietice. De fapt, trei dintre ei: Ioan, Constantin și Igor au fost uciși de bolșevici la Alapaievsk în iulie 1918 împreună cu alți membri ai familiei Romanov. Cumnatul ei, Marele Duce Dmitri Constantinovici al Rusiei, a fost împușcat la Petrograd anul următor.

Marea Ducesă Elisabeta și doi dintre copii mai mici, Prințul George și Prințesa Vera au rămas la Pavlovsk de-a lungul războiului. În 1918 bolșevicii i-au permis să plece în Suedia la bordul vasului Ångermanland la invitația reginei Suediei.

Elisabeta Mavrikievna, Vera și George au locuit următorii doi ani în Suedia, inițial la Stockholm, apoi la Saltsjöbaden însă Suedia era prea scumpă pentru ei așa că s-au mutat în Belgia la invitația regelui Albert I al Belgiei. Mai târziu s-au mutat în Germania stabilindu-se la Altenburg unde au locuit 30 de ani cu excepția a doi ani când au stat în Anglia.

Elisabeta a murit de cancer la 24 martie 1927 la Leipzig la vârsta de 62 de ani. Prințul George a murit la New York în 1938. Prințesa Vera a trăit în Germania până când forțele sovietice au ocupat partea de est a țării; atunci ea a plecat la Hamburg iar în 1951 s-a mutat în Statele Unite unde a murit în 2001.

·         1940: Édouard Branly, inventator și medic francez (n. 1844)

·         1946: A murit marele sahist rus Alexandr Alehin; (n.1 noiembrie 1892). Marele maestru Alexandr Alexandrovici Alehin a fost campion mondial la sah in anii 1927-1935 si 1937-1946.

·         1946: A murit omul politic Barbu Stirbei, presedinte al Consiliului de Ministri, ministru de interne si ad-interim la Finante si la Externe.

* 1948: Nikolai Alexandrovici Berdiaev (în rusă Николай Александрович Бердяев) (n. 19 martie 1874, d. 24 martie 1948) a fost un filosof rus care s-a ocupat, între altele, de filosofia religiei. Este un reprezentant al existențialismului.

S-a născut la Kiev într-o familie din aristocrația militară. La 14 ani citește Critica rațiunii pure a lui Kant și Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Urmează școala de cadeți din Kiev și apoi Universitatea, unde se împrietenește cu Leon Șestov. Începând din 1894 se apropie de marxism. În 1901 este deportat la Vologda, în nord, împreună cu mai mulți studenți social-democrați dar perioada marxistă a lui Berdiaev se apropie de sfârșit. În lucrarea sa Cunoașterea de sine. Încercare de autobiografie filozofică spune: „Știu bine ce e marxismul, pentru că nu-l știu din afară, ci dinauntru, și îmi provoacă chinuri.”

Berdiaev în 1912

Devine preocupat de filosofia religiei. În 1907 se mută la Moscova, unde înființează o „Societate filozofico-religioasă”, citește opera lui Vladimir Soloviov și călătorește. În 1916 fondează revista Puti (Calea). Devine profesor de filosofie și istorie la Universitatea din Moscova dar la scurt timp este arestat și anchetat de serviciile de securitate sovietice. În septembrie 1922 Berdiaev este exilat de regimul bolșevic, din motive ideologice, împreună cu încă 25 de intelectuali. Se stabilește pentru doi ani la Berlin, unde întemeiază o „Academie Rusă de Filosofie Religioasă”. În 1924 se mută la Clamart, lângă Paris, ține conferințe în mai multe țări, publică lucrări. Universitatea din Cambridge îi conferă titlul de „Doctor în teologie honoris causa”.

·         1953: Mary de Teck, soția regelui George al V-lea al Regatului Unit (n. 1867)

·         1962: Moare fizicianul si exploratorul elvetian Auguste Piccard, inventatorul stratostatului si batiscafului.

·         1962 - A murit Roman Gruber, muzicolog rus, autor al lucrării „Istoria muzicii universale” (n.13.12.1895).
* 1966: Elena Densușianu-Pușcariu (n. 3 martie 1875, Făgăraș, județul Brașov- d. 1966) a fost un medic oftalmolog, șef al Clinicii de Oftalmologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași și profesor la Facultatea de Medicină din Iași. Elena Densușianu-Pușcariu a fost prima femeie medic din România, prima femeie profesor universitar în domeniul medical din România și prima femeie profesor de oftalmologie din lume

Elena Densușianu-Pușcariu a fost fiica lui Aron Densușianu, filolog, profesor la Universitatea din Iași, și a scriitoarei Elena Circa, și sora lui Ovid Densușianu. A urmat cursurile secundare la Liceul „Principatele Unite” din Iași după care s-a înscris la Facultatea de Medicină din Iași, susținând teza de doctorat în 1899 și devenind astfel prima femeie doctor în medicina din România. După o perioadă de specializare în anatomo-patologie la Paris^[2] se întoarce în țară și ocupă funcțiile de preparator la Laboratorul de Anatomie Patologică al Facultății de Medicină din București, medic secundar al Eforiei, medic secundar al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, docent in oftalmologie al Facultăților de Medicină din Iași și București, șef de clinică la „Clinica Oftalmologică” și, din 1920, șef al Clinicii de Oftalmologie din Iași și profesor la Facultatea de Medicină.^[1][3]

Elena Densușianu-Pușcariu a fost căsătorită cu Emil Pușcariu, profesor de histologie la Facultatea de Medicină din Iași, creator al Institutului antirabic din Iași, politician și artist plastic. Elena Densușianu-Pușcariu a fost membră a Societăților de Oftalmologie din Anglia, Franța și Italia și președinte al Societății de Medici și Naturaliști din Iași. A avut și preocupări artistice, fiind și scriitoare, artist plastic și traducătoare

* 1971: Arhiducele Hubert Salvator de Austria (germană Hubert Salvator Rainer Maria Joseph Ignatius, Erzherzog von Österreich, Prinz von Toskana^[1]; 30 aprilie 1894^[1] – 24 martie 1971^[1]) a fost membru al liniei toscane a Casei de Habsburg-Lorena și Arhiduce de Austria, Prinț al Ungariei, Boemiei și Toscanei prin naștere.

Hubert Salvator a fost al treilea copil și al doilea fiu^[1] al Arhiducelui Franz Salvator de Austria și a soției acestuia, Arhiducesa Marie Valerie de Austria.^[1] Prin mama sa, Hubert Salvator a fost nepot al împăratului Franz Joseph I al Austriei și a împărătesei Elisabeta de Bavaria

·         1976: A murit la varsta de 88 de ani Mareşalul Bernard Montgomery, cel mai faimos militar britanic din timpurile moderne, cel care l-a invins la El-Alamein, în 1942 pe maresalul german Rommel si a fost comandantul forţelor terestre aliate în timpul invaziei din Franţa în 1944. Intre 1951-1958 a fost comandant adjunct suprem al forţelor aliate NATO în Europa. Memoriile sale au fost publicate în 1958
* 1987: Vicente Calderón Pérez-Cavada (pronunție în spaniolă: /biˈθente kaldeˈɾon ˈpeɾeθ kaˈβaða/; 27 mai 1913  – 24 martie 1987) a fost un businessmanspaniol și președinte al clubului Atlético Madrid pe o durată de 20 de ani.
* 1990: Tanți Cocea (n. 7 decembrie 1909, București - d. 24 martie 1990, București) a fost o actriță română de teatru și film.

Fiică a scriitorului N.D. Cocea și a Mariei Grigorescu, Tanți Cocea s-a născut la București la data de 7 decembrie 1909. Sora ei mai mică a fost actrița Dina Cocea (1912-2008).

A fost distinsă cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”^[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

Filmografie:

• Steaua fără nume (teatru radiofonic, 1954) - necunoscuta Mona
• Bijuterii de familie (1957)
• Cartierul veseliei (1964)
• Răpirea fecioarelor (1968)
• Serata (1971)
• Păcală (1974)
• Instanța amână pronunțarea (1976)

* 1996: Ștefan Hajdu, Étienne Hajdú cunoscut și ca István Hajdú (n. 12 august1907, Turda - d. 24 martie 1996, Bourg-la-Reine ^[5] Paris), a fost un sculptor francez de origine ungaro-evreiască din Transilvania.

Într-un parc din Piața 1 Decembrie 1918 din Turda este expusă o placă comemorativă dedicată turdeanului Ștefan-Étienne Hajdu, executată de sculptorul turdean Suba Laszlo.

Între 1923 și 1925 a studiat arta decorativă la Școala Tehnică de Artă Decorativă Ujpest din Budapesta, în 1926 la Școala de Artă Decorativă din Viena, iar în anul 1927 s-a stabilit la Paris, devenind, timp de 6 luni, elevul lui Antoine Bourdelle, la Académie de la Grande Chaumière apoi al lui Niclausse, la Școala de Artă Decorativă, până în 1929, când descoperă de arta lui Fernand Léger. În 1930 intă în grupul lui Vieira da Silva și Árpád Szenes, iar după anul 1934 se dedică curentului abstracționist.

Naturalizat francez, își satisface serviciul militar în 1931 și 1932, pentru ca în 1935 să călătorească în Olanda, în 1937 în Grecia și Creta. Urmează cursurile de biologie ținute de Marcel Prenant la Universitatea Muncitorească (Université ouvrière)

Étienne Hajdu expune în 1939 împreună cu Vieira da Silva și Árpád Szenes la galeria Jeanne Bucher, care continuă să îi expună lucrările și în anii următori (1946, 1948, 1952, 1957). Mobilizat din cauza războiului, apoi demobilizat, lucrează la o uzină de aluminiu de lângă Tarascon, apoi la o fabrică de marmură din Bagnères-de-Bigorre. În 1947 predă sculptura la atelierul lui Fernand Léger. În 1950 își construiește o casă-atelier la Bagneux.

Elemente abstracte apar în arta sa din anii 1932-1934, dar abia după 1950 își creează un stil propriu. Hajdu a realizat sculpturi, basoreliefuri, altoreliefuri din lemn, marmură, onix, bronz și plumb, aluminiu și cupru, dar și "ștampile" ("estampilles", cum le numea el) pe hârtie.

La el vom găsi din plin filiațiunea brâncușiană, aspirația către puritatea formei, arta de a reda viața organică a materiei și a o transfigura, inteligența tactilă, elanul inimii și preferința pentru liniile curbe, pentru planurile ondulate, pentru ritmurile lente și lumina care dezvăluie forma și se preface, prin subtile tranziții, în umbră.

·         2000: Ion Miclea, artist fotograf român (n. 1931)

·         2002: César Milstein, om de știință argentinian, laureat Nobel (n. 1927)
* 2003: Constantin I. Aramă (n. 29 septembrie 1919, Iași - d. 24 martie2003, București) a fost un inginer român, membru al Academiei Române (membru corespondent din 21 martie 1963 și membru titular din 18 decembrie 1991).

În 1938, Constantin Aramă a fost admis la Imperial College of Science and Technology din Londra, la clasa Motoare. Datorită izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial a fost obligat să întrerupă studiile în Anglia și s-a transferat la Școala Politehnică din București, Facultatea de Electromecanică, unde a luat licența de inginer în anul 1942. După absolvire și până în 1945 a lucrat la Atelierele CFR Grivița și concomitent, începând cu anul 1943, a îndeplinit funcția de asistent la Catedra de motoare cu ardere internă a Institutului Politehnic București.^[1]

După 1945 s-a consacrat exclusiv activității didactice. A ocupat succesiv funcțiile de șef de lucrări, conferențiar, din 1948, și profesor, din 1951. În 1956, Constantin Aramă a fost promovat șef al Catedrei de motoare cu ardere internă din Institutul Politehnic București, funcție pe care a deținut-o până în 1961.^[1]

În 1948 a fost numit șeful Secției de Termotehnică din Institutul de Energetică al Academiei Române, funcție pe care a deținut-o până în 1959.^[1]

Una din cele mai importante contribuții ale academicianului Constantin Aramă la dezvoltarea științei o constituie fundamentarea noii discipline cunoscută sub numele de „Terotehnică”. Primul tratat de Terotehnică a apărut sub semnătura academicianului Constantin Aramă în anul 1976

·         2008: Richard Widmark, actor american de teatru și film (n. 1914)

·         2009: Peter Jecza, sculptor român (n. 1939)

* 2013: Marie Ana Aurelia (Mariana) Drăgescu (n. 7 septembrie 1912, Craiova– d. 24 martie 2013, București^[2][3]) a fost una din aviatoarele Escadrilei Albe, calitate în care a evacuat pe calea aerului răniți de pe Frontul de Răsărit în perioada 1941-1943.

A făcut războiul din prima și până în ultima zi, fiind singura aviatoare care a luptat atât împotriva URSS, cât și împotriva Germaniei naziste. În timpul războiului escadrila a transportat peste 1500 de răniți

Fiică a unui ofițer și a unei profesoare de muzică, a urmat liceul la Lugoj. S-a înscris la Facultatea de Educație Fizică, dar a trebuit să se retragă în scurt timp deoarece familia nu-i putea asigura fondurile necesare. Pasionată de sport (schi, natație, canotaj, alpinism, în 1935 a absolvit cursurile școlii de echitație din București.^[3] Tot în 1935 a absolvit și Școala de Pilotaj „Mircea Cantacuzino” din Băneasa^[3][8] unde a fost instruită de căpitanul Constantin Abeles, obținând brevetul feminin de pilot 94/1935,^[9] acesta fiind cel de-al șaptelea brevet feminin în aviația din România.^[2] Lucrează până în 1938 la Aeroclubul Regal, unde a avut ocazia de a cunoaște mai mulți piloți francezi care participaseră la Primul Război Mondial, între care colonelul Brocard, comandantul escadrilei Cygognes, René Fonck și, în 1936, pe Antoine de Saint-Exupéry.^[2] În 1938 participă, alături de alte cinci aviatoare (Marina Știrbey, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu și Irina Burnaia) la manevrele militare ce au avut loc la Galați.^[10] În 1939, Marina Știrbey a depus un memoriu la Ministerul Aerului prin care solicita înființarea unei escadrile sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Escadrila, cu numele de Escadrila Sanitară, a fost înființată la 25 iunie 1940 și din ea făceau parte Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, iar în curând și Virginia Duțescu. Porecla de „Escadrila Albă”, sub care era cunoscută, a fost dat de ziaristul italianCurzio Malaparte, și venea de la faptul că era dotată cu avioane de tip RWD-13, de fabricație poloneză, vopsite inițial în alb, cu crucea roșie aplicată pe fuselaj și pe aripi.^[11][12] Mariana Drăgescu a fost încadrată, ca și celelalte trei aviatoare, ca pilot stagiar bugetar și primea soldă și prime de zbor echivalente gradului de sublocotenent aviator.^[12][13][3]

În 1938 își cumpără un avion personal de tip Messerschmitt Me 35B, înmatriculat YR-MAR la 21 decembrie,^[14] cu care zboară un an de zile, participând la mai multe compatiții, între care Cupa Aurel Vlaicu.^[13] Jumătate din costul avionului a fost suportat, conform obiceiului timpului, de Ministerul Aerului și Marinei, iar pentru cealaltă jumătate apelează la un împrumut de la Marina Știrbey,^[15] împrumut pe care-l va restitui în anul 1940, din primele de zbor cu Escadrila Albă, primite în avans. Acest avion a ars în 4 aprilie 1944 într-un hangar de la Chitila, în urma unui bombardament american.^[10][16]

Între 12 și 17 septembrie 1940, Mariana Drăgescu, împreună cu Nadia Russo aduc de la Stuttgart în România două avioane de sport și școală de tip Klemm Kl 35, pe ruta Stuttgart - Viena - Graz - Zagreb - Belgrad - București

După război, între anii 1945 și 1949, deoarece nu i s-a recunoscut apartenența la Armata Română, ci a fost considerată pilot civil, a fost încadrată la aerobaza Aviației Civile de la Băneasa. Aici, în 1946 a efectuat zboruri în scop medical (cură de altitudine cu copii suferinzi de tuse convulsivă). În 1947 și 1948 efectuează cu un aparat Junkers monomotor transporturi de medicamente pentru combaterea epidemiei de tifos exantematic din Moldova. La 7 februarie 1948 activitatea ei a fost recunoscută de ministrul Sănătății din acea perioadă, Florica Bagdasar, cu care ocazie i s-a repartizat un aparat Fieseler Storch. Cu acest aparat a zburat mai multe luni, însoțind-o pe Ulla Lindenwald, care, în calitate de reprezentantă a Crucii Roșii suedeze distribuia ajutoare pentru nou-născuți și copii săraci.^[27]

Autoritățile vremii, neavând încredere în vechii piloți, dar având totuși nevoie de ei, apelează și la Mariana Dăgescu pentru formarea unei generații noi de piloți. După obținerea brevetului de instructor de zbor, începând din data de 1 februarie 1949a fost instructor de zbor cu motor. Între anii 1950 și 1953 a fost instructor de zbor la Școala de pilotaj de la Ghimbav,^[2][28]coordonată de Comisia centrală a Aviației Sportive, care ținea de Aviația Civilă, unde a instruit câteva sute de elevi. Mariana Drăgescu își amintește că la școală avioanele se puteau alimenta doar pentru o oră de zbor, autonomie insuficientă pentru ieșirea din țară. În 1953 a fost oprită de la zbor și până în 1955 a fost inspector tehnic la Direcția Aviației Civile, dar în 1955 a fost scoasă din aviație, motivele fiind participarea la războiul antisovietic și originea nesănătoasă. Până în 1967 a lucrat ca dactilografă la Policlinica CFR „Ana Ipătescu” din București, după care a fost pensionată cu o pensie minimă, ca pentru vechime incompletă.^{[2][8][13][28][29]}

În 1955 Securitatea a încercat s-o recruteze ca informatoare, cu numele conspirativ „Antonia”, ca prin ea să-l supravegheze pe unchiul ei, Jean Dragu (Ion Drăgescu), care activa la Paris. Însă după doar 6 luni a fost abandonată ca informatoare deoarece n-a furnizat nicio dată „utilă”, spunând că legătura cu unchiul ei a încetat în 1951.^[30]

În anul 1981 Marie-Josephe de Beauregard înființează în Franța Federația Femeilor Pilot din Europa (engleză Federation of European Women Pilots) care să reunească Asociațiile Femeilor Pilot din țările Europei. Din lipsă de aviatoare care să îndeplinească criteriile (!) în România nu s-a înființat o astfel de asociație, Mariana Drăgescu fiind singura din blocul comunist cooptată ca membră a Asociației Internaționale a Fostelor Femei Pilot. În această calitate a participat la reuniunile de la Zell am See (1981), Nottingham (1983), Baden-Baden (1984), Viena (1986), Avignon (1988), Portorož (1990), Alassio(1991), Lübeck (1992), Rochester (1993), Viena (1994) și Roma (1995).^[31] În 1983 a devenit membru-pionier al Asociației Precursorilor și vechilor Aviatori « Les Vieilles Tiges » din Franța.^[13]

După 1989 activitatea în aviație i-a fost recunoscută, fiind considerată ofițer al Armatei Române, cu gradul de locotenent (r). În 2003 a fost decorată cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler,^[11] „pentru altruismul, curajul și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă ca pilot al Escadrilei Albe în timpul celui de-al doilea Război Mondial, salvând viața a numeroși militari răniți”.^[32] Cu ocazia împlinirii a o sută de ani a fost avansată comandor (r).^[4][6][7]

Mariana Drăgescu a fost una din eroinele unui film documentar despre „Escadrila Albă” regizat de Șerban Creangă realizat de Studioul cinematografic al Armatei Române în 2004.^[11][33][34]

Ion Dobran spunea despre Mariana Drăgescu:^[11]

„O viață începută în 1912 în slujba unei idei, zborul, pe care l-a servit cu pasiune în drumul ei spre aștri.”

* 2015: Oleg Bryzhak (n. 27 octombrie 1960, la Jezkazgan, în provincia Karagandî, RSS Kazahă - d. 24 martie 2015, Franța, în prăbușirea zborului 9525 al Germanwings) a fost un artist liric de etnie ucraineană, stabilit în Germania.

Născut în Jezkazgan, RSS Kazahă într-o familie de etnie ucraineană, Oleg Bryjak a studiat la Școala de Muzică din Karaganda înainte de a intra la Conservatorul Național Kazah din Almaty, în epocă Alma Ata.

A apărut în roluri la Opera din Lviv, la opera din Celiabinsk cât și la Teatrul Mariinsky, înainte de a-și urma familia în Germania, în 1991. În acel an s-a alăturat Badisches Staatstheater Karlsruhe, iar din 1996 până la moartea sa a fost bariton-bas și activând la Deutsche Oper am Rhein în Düsseldorf.

Oleg Bryzhak a fost un protodiacon într-o biserică Ortodoxă Ucraineană în Düsseldorf.

Bryzhak a murit pe 24 martie 2015, împreună cu fiul său și cu soția, precum și cu colega sa, cântăreața germană, Maria Radner,^[1][2] toți fiind pasageri ai zborului Zborul 9525 căzut în Franța, la revenirea de la spectacolul Siegfried de Richard Wagner, desfășurat la Gran Teatre del Liceu din Barcelona. Interpretase rolul lui Alberich.

* 2016: Hendrik Johannes Cruijff (n. 25 aprilie 1947, Amsterdam – d. 24 martie 2016, Barcelona), cunoscut ca Johan Cruyff, a fost un fotbalist și antrenor de fotbal olandez.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Înainte – prăznuirea Bunei Vestiri; Sf Ier Artemon, episcopul Seleuciei; 

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Ecaterina a Suediei, călugăriță; Sf. Romulus

·         Ziua mondială a luptei împotriva tuberculozei epidemice

·         Ziua internațională pentru dreptul la adevăr privind încălcări ale drepturilor omului și pentru demnitatea victimelor

MUZICĂ 24 Martie

Johann Sebastian Bach

Enrique Granados

Samuel Scheidt

Dimitrie Cuclin, compozitor, filosof, folclorist român

Dave Appell, şef de orchestră american (Applejacks)

Constantin Drăgușin, compozitor, muzicolog, dirijor român

Mike Kellie, baterist britanic (Art, Spooky Tooth, Three Man Army)

Colin Peterson, baterist australian (Bee Gees)

The Bee Gees -

Nick Lowe, basist, vocalist şi compozitor britanic (Brinsley Schwartz, Rockpile)

Nick Lowe -

Dougie Thomson, basist britanic (Supertramp)

Nena, cântăreață germană

NENA - NENA [Full Album] 

Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon

Pink Floyd - The Dark Side of The Moon (Full Album): 

Cheloo, cântăreț de muzică hip-hop (Paraziții)

Cheloo - 

 ÎNREGISTRĂRI NOI: 

POEZIE 24 Martie

Dinu Ianculescu

Biografie Dinu Ianculescu

IANCULESCU Dinu, se naste la 24 mart. 1925, Bucuresti. 
Poet.

Fiul lui Constantin Ianculescu. inginer, si al Aurorei (n. Vladescu). 

Studii la Liceele „Cantemir-Voda" din Bucuresti, ..Andrei Saguna" din Brasov si la Colegiul National „Sf. Sava" din Bucuresti (bacalaureatul in 1946); absolvent al Facultatii de Teatru a Conservatorului de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti (1947). Crainic ia Radio Bucuiesii (1945-l948); actor la Teatrul National din Bucuresti (1947-l950), la Teatrul „C. Nottara" (1950-l984). Stabilit in Germania in . 

Colaboreaza (din 1986), ca actor la Staatstheatei Darmstadt si la posturile de radio H.R. Frankfurt si S.W.F. Baden-Baden (Germania). 

Debut cu versuri in Universul literar (1942); debut editorial cu volum Argintatul peste si alte poezii (1970), urmat de 41 de sonete (1975) si Rondeluri (1980). Dupa ce la debut se exersase cu predilectie intr-o poezie de notatii fragmentare, uneori ingenios articulate metaforic, Dinu Ianculescu opteaza pentru formele fixe ale sonetului si rondelului, convenabile unui temperament liric echilibrat, inclinat spre cizelarea imaginii si armonizarea muzicala a discursului.

Inca neunitara, poezia din Argintatul peste si alte poezii (1970) oscileaza intre notatia impresionista, amintind de formele haikuului japonez, si un discurs mai dezvoltat, ordonat in tipare clasice (indeosebi sonete). 

„Cu viiful ascutit 
al trestiei 
caligrafii 
Inscriu pe cer 
si forme" 

- e o marturisire in mare parte definitorie pentru acest moment liric. In versurile cele mai reusite, Dinu Ianculescu este un „elegiac discret, cu voluptati de cugetator, cultivind ornamentele spiritului, literele, muzica, gratia unei emotii" (C. Ciopraga), dar nu lipsesc nici textele in care locul comun, cliseul poctizant precumpanesc. Cele 41 de sonete (1975) intimpina. la rindul lor, dificultati in depasirea conventiilor.

Invingindu-le indeosebi in sugestia unor stari de calm contemplativ, cind „ora-i stinsa, vintul asezat", „zarea-i lesne de umblat", „in vint e-o goarna de matase, un blind auz, abia ajuns" sau „osteniti de-o truda bucuroasa / nu auzim cum virstele ne-nseamna". Cite-o strofa din primul volum anunta acest lirism echilibrat, vag elegiac, cel mai caracteristic pentru sensibilitatea lui L: 

„E-n aer o masura potrivita nici prea de tot, nici prea putin, un val din adierea moale ca un sal a vintului cu goarna linistita".

„Rostirea calda si blind cadentata a versurilor" (I. Moldovan") din aceste sonete supuse disciplinei tiparelor mostenite nu ascunde insa, adeseori, elementele de recuzita: „secera din luna" continua sa se „ascuta" pe ierburi, „vintul vremii spulberate" cade in suflet, cuplul indragostit arde pina la cenusa, „calarim pe roibul vremii fara sea". Cu volumul Rondeluri (1980), Dinu Ianculescu da cea mai reprezentativa carte a sa. Specia cultivata obliga la concentrare si slefuirea muzicala a versului, la o anumita stilizare ii imaginilor. Dictiunea actorului se simte peste tot, sprijinita de mai vechile inclinatii catre caligrafia imaginii, mai bine fructificate acum. Tematica acestor poeme ramine cea cultivata in volumele precedente, cu un accent mai apasat pe reflectia elegiaca asupra trecerii timpului si pe emotia inscrisa in peisaj.

OPERA: Argintatul peste si alte poezii. Bucuresti, 1970; 41 de sonete. Bucuresti, 1975; Rondeluri, Bucuresti, 1980.

REFERINTE CRITICE: D. Cristea, in Romania literara, nr. 15, 1971; A. Popescu, in Tribuna, nr. 21, 1971; C. Ciopraga, in Cronica, nr. 20, 1971; N. Amaru, ibidem, nr. 48, 1975; Gh. Bulgar, in Romania literara, nr. 3, 1976; I. Moldovan, in Echinox, nr. l-2, 1976; Al. Andritoiu, in Romania literara, nr. 31, 1981; I. Ariesanu, in Orizont, nr. 19, 1981: R. Carneci, in Contemporanul, nr. 5, 1981; Gh. Pitut, in Luceafarul, nr. 15, 1981.

Vei găsi ascunsă-ntr-o zi 

Alexandrei 

Vei găsi ascunsă într-o zi 
o scrisoare ultimă, amară 
c-am plecat cu frunzele-ntr-o doară 
prin păduri pe care nu le ştii. 

Pune-o pe raftul din cămară 
lângă-arome scurse pe tipsii. 
Vei găsi ascunsă într-o zi 
o scrisoare ultimă, amară. 

Şi pe rânduri vremea va stropi 
colbul şi parfumele de-afară 
şi vechimi cu zgomote de ceară 
în dulceaţa fructelor târzii. 

Vei găsi ascunsă într-o zi. 

Omagiu postum 

violoncenistului Radu Aldulescu 

E primăvară şi e frig. 
O pasăre cade pe ape 
şi nu e nimenea pe-aproape 
ca să mă vaiet şi să strig 

că moartea trece de prosoape 
şi sare dincolo de dig. 
E primăvară şi e frig. 
O pasăre cade pe ape. 

Şi nimeni nu ridică zid 
şi timpul nu ne mai încape. 
Cu-o mână ne închide pleoape, 
cu alta ne aruncă-n vid. 

E primăvară şi e frig... 

Aşa de albî... 

Aşa de albă Doamnă, Domnişoară. 
Aşa de tristă în atât sublim. 
E bine când începe să te doară 
iubirea cărei clipa i-o jertfim. 
Se-ncruntă vremea, 
timpul e pe fugă 

Se-ncruntă vremea, timpul e pe fugă. 
Luminile salonului s-au stins. 
Vin după voi în spaţiul necuprins. 
Pădurile mă cheamă şi mă-ndrugă. 

Şi ramurile frunze şi-au întins 
pe drumul lung ce-ncepe să mă sugă. 
Se-ncruntă vremea, timpul e pe fugă. 
Luminine salonului s-au stins. 

Şi vrând-nevrând mă simt acuma slugă 
aceleia ce-n luptă m-a învins. 
Căci aripile-i negre m-au atins 
şi-abia mi-ajunge noaptea pentru rugă. 

Se-ncruntă vremea, tinmpul e pe fugă. 

Dan Giosu, poet

Biografie Dan Giosu


Vine o vreme în viaţa unui individ (fie el masculin, feminin sau, la alegere, androgin) când doar cărţile mai sunt în stare să calmeze şi să liniştească tot ce au tulburat ceilalţi. Şi când spunem cărţi, spunem \"Scândura lui Afansol\" a lui Dan GIOSU. Unul dintre prozatorii care ar putea cu uşurinţă să fie încadrat la optzecişti de către o istorie riguroasă a literaturii. Un simplu cititor, însă, străin de periodizări sau clasificări savante - ar remarca, fără îndoială, că proza scurtă la care s-a înhămat Dan Giosu, se bucură de puternice accente de umor şi absurd, ceea ce pentru noi înseamnă deja mult, dacă nu cumva totul.
Ioana BRADEA

Un prozator neobişnuit


Proza poeţilor sare de obicei peste cal. Şi fie că acest cal este un cal de lemn, cal de bătaie, cal beat sau treaz, ea poate fi bună, proastă, realistă, fantastică, suprarealistă, avangardistă, expresionistă, metaforică, sarcastică, absurdă, toate la un loc; poate fi oricum, poate fi orice, şi numai într\'un singur fel nu poate fi: mediocră. La naşterea multora dintre textele acestui ciudat volum am fost martor, dacă nu chiar mai mult, ele au fost scrise pe stradă sau la cafenea, la botul calului, de faţă cu toţi ceilalţi, în public, în timp ce se juca şah (şi se juca şah cu pasiune nebună) sau se discuta despre Kafka, Knut Hamsun, Canetti, Dostoievski, Marquez, Gogol... 
Nichita DANILOV

Dimineţi

– copilărie –

Şi cum a Morţii umbră-n vie

alături stă pe-o buturugă –

din Marea Cerului pustie

cad îngerii albaştri-n fugă.

Şi ne rănesc pe veşnicie.

Şi-aş înălţa la dînşii rugă

să-mi lase frumuseţea mie

iar Morţii lase a lor fugă.

Să nu mai prindă înserarea,

nici noaptea nu mai prindă ea

căci am iubit la fel ca marea

în dimineţi lumina ta.

Dacă-un zidar

– viaţa la ţară –

Dacă-un zidar

în zidire te toarnă

învaţă să cînţi

un cîntec din goarnă.

Dacă un cîine

vine la tine

fără de coadă

e foarte bine!

Dacă cumva

este o seară

pregăteşte în grabă

pisica să moară

fii tare!

Astăzi se moare!

Moartea

A venit Moartea să ouă

drept la mine-n bătătură

căţărată-n vîrf de şură,

fără coasă şi desculţă

să facă ouă de struţă.

Şi-am zis verde cimbrişor

Eu vreau ca mai an să mor!

Însă-acuma văz că vrea

cinci sute de morţi să-mi dea

şi-acelea mari cît casa

Ea desculţa, fără coasa

tare aere-şi dădea!

Însă dacă stau pe gînduri

nu-mi place-ntre patru scînduri.

Şi iar verde de măslin

mai bine să mor de vin

de-acela ţinut în doage

vină Moartea să mă roage

acolo suită-n şură

să mă las de băutură

să mor eu de moarte bună.

Însă o să mă doară-n cot

iarbă rea, fir de troscot!

Cer albastru-vişiniu,

galben fir,

Moarte, ptiu,

şi hai sictir!

TEATRU/FILM 24 Martie


Cu Tanți Cocea

Biografie

Tanți Cocea (n. 7 decembrie 1909, București - d. 24 martie 1990, București) a fost o actriță română de teatru și film.

Fiică a scriitorului N.D. Cocea și a Mariei Grigorescu, Tanți Cocea s-a născut la București la data de 7 decembrie 1909. Sora ei mai mică a fost actrița Dina Cocea (1912-2008).

A fost distinsă cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”^[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

Filmografie:

• Steaua fără nume (teatru radiofonic, 1954) - necunoscuta Mona
• Bijuterii de familie (1957)
• Cartierul veseliei (1964)
• Răpirea fecioarelor (1968)
• Serata (1971)
• Păcală (1974)
• Instanța amână pronunțarea (1976)

A fost odata o familie de soricei - Jules Verne

Umorul de calitate e ca vaca cu .... bun lapte

GÂNDURI PESTE TIMP 24 Martie

 Marin Preda - Citate:

RELIGIE ORTODOXĂ 24 Martie

 Înainteprăznuirea Bunei Vestiri

Glasul 4

Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a lăuda Înainteprăznuirea, că iată, Arhanghelul Gavriil vine, aducând Fecioarei Buna Vestire şi către dânsa strigă: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care şezându jos, lângă picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus, răspunzând, i-a zis: Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte. Maria însă şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.

Iar când zicea Dânsul acestea, o femeie din popor, ridicându-şi glasul, a zis către Dânsul: fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt. Dar Iisus a răspuns: aşa este, dar fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.

Ap. Efeseni 4, 7-13

Fraţilor, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.

Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Bunei Vestiri

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Bunei Vestiri, glasul al 4-lea:

Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a lăuda Înainteprăznuirea, că iată, Arhanghelul Gavriil vine, aducând Fecioarei Buna Vestire şi către dânsa strigă: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate, trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să se veselească plină de bu­curie lumea, simţind pogorârea Domnului în ea. Căci, din adâncul milostivirii din cer coboară, luând Trup în pân­tecele Fecioarei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată, Dumnezeiescul Arhan­ghel al Împăratului tuturor şi Dumnezeu se trimite la tine, Împărăteasă, ca să-ţi vestească ve­nirea şi-ţi va striga: Bucură-te, pentru chemarea din nou a strămoşului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Năstrapă plină de lumină şi cu totul de aur, pregăteşte-te ca să primeşti în tine Mana Vieţii. Căci va veni la tine, prin glasul Îngerului, sălăşluindu-Se, mai presus de fire, în tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înlăuntrul tău, Curată, Se va sălăşlui Cel Ce locuieşte pururea în ceruri. Căci vine să ridice la cer plămădeala oame­nilor, întru aceasta cu adevărat îmbrăcându-Se.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu întru înţelepciune...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pământule, cel ce făceai să crească, cu întristare, spi­nii patimilor, bucură-te şi saltă! Că iată, Plugarul Cel Nemuri­tor va veni acum să te scoată din blestem.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Neîntinată, Dum­nezeiască Lână, găteşte-te căci asupra ta, ca o ploaie, Dumnezeu Se va pogorâ, ca să usuce izvoarele călcării de poruncă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Carte Dumnezeiască, pregă­teşte-te! Căci cu degetul Tatălui va scrie întru tine Cuvântul Cel Dumnezeiesc, Întrupându-Se şi dezlegând călcarea de lege a răutăţii mele.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfeşnic de aur, primeşte Lu­mina Dumnezeirii să Strălu­cească prin tine şi să dăruiască lumii viaţă. Prin Care se va împrăştia întunericul răutăţi­lor noastre.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune, nici întru putere, sau bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţe­lepciunea Tatălui Cea ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Taina cea de demult, rân­duită mai înainte de veci, în­cepe astăzi să primească ară­tare. Pământule şi cerule, îm­preună bucuraţi-vă şi cu un singur glas, împreună strigaţi!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Palat Mare al Împăratului, deschide-ţi Dumnezeieştile intrări ale auzului. Căci iată va să vină Adevărul Hristos şi să Se sălăşluiască înlăuntrul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca să îndrepteze alunecarea strămoaşei, Izbăvitorul Se va arăta sălăşluindu-Se în pântecele tău cel Neispitit de nuntă. Aceluia să-I strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!    

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Avacum de demult te-a nu­mit pe tine mai înainte Munte Umbrit de virtuţi, din care avea să Se arate Dumnezeul nostru, Fecioară cu totul fără de pri­hană, care Singură eşti Podoa­ba muritorilor.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.                         

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, Mieluşea Nepătată, Mielul Dumnezeului nostru vine să Se Sălăşluiască în pântecele tău, ridicând păcatele noastre.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toiagul Cel de Taină peste puţin va să înflorească, după cum s-a scris, Floare Dumneze­iască, din rădăcina lui Iesei, arătându-Se nouă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu glasul Îngerului pregătită fiind ca o viţă de vie, pregăteşte-te, Fecioară, spre rodirea Strugurelui Celui Copt şi fără de stricăciune.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preamare între profeţi, Isaia, veseleşte-te! Căci Fecioara, de­spre care ai grăit mai înainte, zămisleşte în pântece pe Înge­rul Sfatului Celui Mare.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie, cu glas...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, îţi grăieşte ţie Arhanghelul! Căci vei ză­misli în pântecele tău, în chip de negrăit, Bucuria, pe care Eva a pierdut-o, prin călcarea poruncii, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nu te teme, Fecioară! Căci Focul Dumnezeirii nu va arde nicicum pântecele tău. Că ru­gul cel de demult, care, arzând, nicicum nu se mistuia, pe tine mai înainte te-a închipuit, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, Fecioară, Muntele pe care Daniel l-a văzut mai înainte. Căci din tine se va tăia Piatra Cea Înţelegătoare, Care va sfărâma chipurile cele neînsufleţite ale demonilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împăratul păcii va veni întru tine, ca prin tine să împace pe cei loviţi şi învinşi în lupta cu cel viclean prin sfatul cel rău al şarpelui, Născătoare de Dum­nezeu.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilorcu Sângele Cel curs din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Tu eşti Începutul mântuirii noastre, a tuturor celor de pe pământ, Născătoare de Dum­nezeu. Căci Dumnezeiescul slu­jitor, mai marele începător al cetelor, Arhanghelul Gavriil, a fost trimis din cer să stea înaintea ta şi ţi-a adus bucurie, Ceea ce eşti cu har Dăruită. Pentru aceasta, toţi strigăm ţie: Bucură-te, Mi­reasă Nenuntită!

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldeii care vânau fără dreptate pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Chivotule Înţelegător, pe care Dătătorul de Lege Cel Adevărat, iubindu-te, Se va sălăşlui întru tine, umple-te de veselie, căci prin tine va înnoi pe cei stricaţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceata cea Dumnezeiască a proorocilor, dacă a simţit veni­rea cea paşnică a Izbăvitoru­lui asupra ta, a strigat ţie: Bucură-te, Izbăvirea tuturor. Bucură-te, Ceea ce Singură eşti Mântuirea lumii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nu te teme de glas, nu te în­spăimânta de cel ce grăieşte, căci slujitor al lui Dumnezeu este; şi a venit să-ţi dezvăluie ţie Taina cea ascunsă îngerilor, Marie Neispitită de nuntă, Bine­cuvântată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Văzând firea toată robită de vrăjmaşul şi voind, pentru mul­ţimea îndurărilor Sale, să o mi­luiască prin tine, Iubitorul de bine, Fecioară, nu te arăta ne­încrezătoare cuvintelor înge­rului.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Mâinile întinzându-şi Da­niel, gurile leilor cele deschise, în groapă, le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta cea bună încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Norule cel Uşor al Luminii, Ceea ce nu ştii de nuntă, pregăteşte-te! Căci, iată, Soarele Cel Neapus, ca Să Strălucească asupra ta, de sus, pentru puţină vreme Se ascunde lumii întru tine şi apoi arătându-Se, dez­leagă întunericul răutăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel dintâi slujitor dintre în­geri a adus asupra ta glas debucurie, vestindu-ţi ţie, Prea­curată, pe Îngerul Sfatului Celui Mare, Care Se va Întrupa din tine, pentru bunătatea Lui. Că­ruia îi strigăm: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe un Trandafir Curat din văi, ca pe un Crin cu bun miros, cunoscându-te pe tine Făcătorul nostru, Domnul, a iubit acum Frumuseţea ta, Curată şi vrea să Se Întrupeze din sângele tău, ca să îndepărteze, prin bună­tate, urâciunea înşelăciunii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nedespărţindu-Se de şederea de-a dreapta a Tatălui, întru tine îşi va face sălăşluire Cel mai presus de fire, Preacurată; ca să te aşeze de-a dreapta Lui pe tine cea de aproape şi Bună, ca pe o Împărăteasă şi să întindă dreapta tuturor celor căzuţi şi să ne mântuiască pe noi.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Eva cu adevărat, prin boala neascultării, a adus în lume blestemul; iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla sarcinii tale, ai înflorit lumii Bine­cuvântare. Pentru aceasta, toţi te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Eva, cu adevărat, a cules ca rod moartea, care lucrează pierzarea; iar din tine va răsări Rodul Cel Solitor de nemurire, Hristos, Îndulcirea noastră, Stăpână. Pe Care lăudându-L, pe tine te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pogorând cerurile, acum la noi Te pogoară! Căci, iată, s-a gătit Ţie Scaun, Cuvinte, pânte­cele Fecioarei, întru care, ca un Împărat Preafrumos vei şedea, ca să ridici din cădere zidirea dreptei Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Hristos a iubit Frumuseţea ta, Fecioară Preacurată şi S-a Să­lăşluit în pântecele tău, ca să izbăvească neamul omenesc din urâţenia patimilor şi să-i dăru­iască frumuseţea cea de de­mult, Căruia închinându-ne, pe tine te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ţarină Neînsămânţată, Cura­tă, primeşte, prin cuvânt, pe Cu­vântul Cel Ceresc să Răsară din tine ca un Grâu aducător de roa­dă şi să hrănească marginile cu pâinea cunoştinţei. Căruia în­chinându-ne, pe tine te mărim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Astăzi toată făptura se bucură, că Îngerul zice ţie: Bucură-te! Binecuvântată Cu­rată, Maica lui Hristos cea fără prihană. Astăzi viclenia şarpe­lui se întunecă, pentru că legă­tura blestemului strămoşului se desface. Pentru aceasta şi noi strigăm: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har!

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Cu venirea Preasfântului Duh, pe Cel împreună cu Tatăl pe Scaun Şezător şi de o Fiinţă, prin glasul Arhanghelului L-ai zămislit, de Dumnezeu Născă­toare, Ceea ce eşti chemarea din nou a lui Adam.

Sf Ier Artemon, episcopul Seleuciei; Pomenirea morților

Viața Sfântului Ierarh Artemon, Episcopul Seleuciei 

Fericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, în care, fiind născut şi crescut, petrecea viaţă cinstită, în zilele Sfinţilor Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Mergînd în cetatea aceea Sfîntul Apostol Pavel, Artemon era între toţi cetăţenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, şi nu i se cădea a se ascunde sub obroc. Sfîntul Apostol Pavel, aflîndu-l pe acesta întărit în credinţa lui Hristos şi plin de dumnezeiasca înţelepciune, l-a pus păstor şi învăţător poporului, hirotonisindu-l întîiul episcop în Seleucia Pisidiei. Iar el, îndreptînd bine şi cu plăcere de Dumnezeu turma cea încredinţată lui, a fost tuturor liman de mîntuire, văduvelor şi săracilor purtător de grijă, sufletelor şi trupurilor doctor, făcător de minuni şi toate zilele vieţii sale bine şi cu dumnezeiască plăcere petrecîndu-le, şi-a sfîrşit viaţa la adînci bătrîneţi.

Duminica a 2-a din Post - a Sf Ier Grigorie Palama

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 14 – 24 Martie

A.  PLĂCINTE, GUSTĂRI

Turte cu mac

·       500 g făină;

·       500 g mac;

·       300 g zahăr;

·       30 g coajă de lămâie;

·       1 plic zahăr vanilat;

·       Sare

Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare, din care se întind foi de mărimea unei farfurii. Se aşază separat în tăvi şi se coc individual la cuptor fără să se rumenească.

Macul râşnit prin râşniţă se pune la fiert în 1,2 litri apă.

Se adaugă coaja rasă de la o lămâie, zahărul şi zahărul vanilat şi se lasă să fiarbă cam 30 minute la foc moderat.

Pe o tavă mare se aşază foile, una câte una, turnând pe fiecare foaie o cantitate de sirop de mac.

După ce foile s-au aşezat, se taie în porţii şi se mai adaugă la fiecare câte puţin sirop de mac.

B.  SALATE

Salată de sfeclă

·       1 sfeclă;

·       1 linguriţă hrean ras;

·       Ulei;

·       Oţet sau zeamă de lămâie;

·       Sare

Se coace sfecla la cuptor, se curăţă, se taie în felii sau se dă pe răzătoarea mare şi se amestecă cu celelalte ingrediente.

C.  SOSURI

Sos a la grec

·       200 g ulei;

·       350 g lămâie;

·       500 ml sifon sau apă minerală gazoasă;

·       3 legături verdeaţă;

·       Sare

Uleiul se bate cu un tel până începe să se tulbure.

Se adaugă sare, zeamă de lămâie şi sifon sau apă minerală gazoasă şi se bate în continuare până ce sosul se albeşte.

Se adaugă verdeaţa tocată mărunt şi se bate în continuare până ce sosul se omogenizează.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de chimen cu crutoane

·       150 g morcovi;

·       50 g rădăcină pătrunjel;

·       100 g rădăcină ţelină;

·       100 g ceapă;

·       20 g chimen măcinat;

·       30 g făină;

·       100 g margarină;

·       250 g franzelă;

·       Sare

Zarzavatul se taie julien, ceapa se toacă mărunt, apoi se pun la fiert în apă cu sare.

Din 30 g margarină, făină şi puţină zeamă de legume se prepară un sos alb în care se pune chimenul măcinat şi se adaugă la supă.

Franzela se taie cubuleţe şi se pune peste restul de margarină într-o cratiţă la rumenit.

Crutoanele se adaugă la servit în fiecare farfurie.

E.  MÂNCĂRURI

Spanac piure

·       1 ½ kg spanac;

·       3 fire praz;

·       2 cepe;

·       1 căpăţână usturoi;

·       1 ceaşcă ulei;

·       1 legătură mărar;

·       1 legătură pătrunjel;

·       1 lingură făină;

·       Sare;

·       Piper măcinat

Se spală bine spanacul, se fierbe, se strecoară şi se opresc 2 ceşti din zeama în care a fiert.

Într-o cratiţă se călesc cepele şi prazul în ulei.

Când capătă culoare gălbuie se adaugă lingura de făină amestecând continuu şi câte puţin zeama oprită de la fiertul spanacului.

Se obţine un sos în care se adaugă spanacul care a fost tăiat în strecurătoare cu vârful cuţitului, usturoiul tăiat mărunt, sarea, piperul şi se mai lasă pe foc, amestecând până capătă aspect de piure.

Se adaugă verdeaţa fin tocată.

Se serveşte cu cartofi prăjiţi sau cu spaghete fierte.

F.  DULCIURI

Fursecuri cu alune

* 150 g margarină,

* 2 linguri cu miere,

* 5 linguri zahăr tos,

* 20 linguri zahăr pudră,

* 250 g făină albă,

* 80 g alune prăjite (nesărate),

* 1 lingură zeamă de lămâie,

* 1 linguriţă rasa de amoniac (bicarbonat de amoniu),

* un praf de sare.
Instrucţiuni:
1) Frecăm spumă margarina cu zahărul, adăugăm mierea, zeama de lămâie, amoniacul şi sarea.
2) Adăugam făina cernută în prealabil, amestecăm bine până obţinem un aluat omogen.
3) Din acest aluat luăm o bucată ceva mai mare decât o alună, din care facem o biluţă. Aşa procedăm până  terminăm tot aluatul.
4) Punem pe o furculiţă câte o biluţă, pe care o introducem într-un vas cu apă ca s-o umezim, apoi o tăvălim în zahăr pudră şi prin alune pisate. Căutăm să le apăsăm uşor cu degetele, pentru a se putea prinde alunele.
5) Le dăm o formă de disc, eventual le putem apăsa uşor cu furculiţa şi le aşezăm în tava tapetată cu hârtie pentru copt.
6) În cuptorul încins moderat, lăsăm tava aproximativ 10 minute, până capătă o culoare aurie frumoasă

Dacă dorim, după ce am format fursecurile, le putem unge deasupra cu puţină apă, presărăm zahăr pudră şi alune pisate, căpătând un aspect mai plăcut.