MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 11 MARTIE 2019

Bună dimineața!

RELIGIE ORTODOXĂ 11 Martie

Sf Ier Sofronie, patriarhul Ierusalimului; Începutul Postului Sfintelor Paști; Zi aliturgică - Canonul cel Mare

Viaţa Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

   Sfântul Sofronie, cel numit cu numele întregii înţelepciuni, s-a născut în Damasc, din părinţi dreptcredincioşi şi deplin înţelepţi, ale căror nume au fost Plintos şi Mira, şi erau cetăţeni vestiţi. Din tinereţile sale fericitul Sofronie şi-a câştigat viaţa potrivit cu numele său, iubind înţelepciunea cea duhovnicească şi cea dinafară, păzindu-şi fecioreasca sa curăţenie, întreagă şi neprihănită din pântecele maicii sale. Căci amândouă acestea, adică înţelepciunea duhovnicească şi fecioreasca curăţie, se numesc întreaga înţelepciune, mai ales după cuvântul Sfântului Ioan Scărarul, care zice: "Întreaga înţelepciune este o numire de obşte a tuturor faptelor bune". Pe acestea şi pe toate faptele bune le-a câştigat pe deplin înţeleptul Sofronie.

    El a deprins mai întâi filosofia cea din afară. De aceea a fost numit şi "sofist", adică preaînţelept, pentru că numirea de sofist în acele timpuri era foarte mult cinstită şi cei mai aleşi filosofi cu acest nume erau numiţi, precum altă dată Libaniu sofistul, prietenul Sfântului Vasile cel Mare. După aceea fericitul Sofronie, după filosofia cea din afară vrând să câştige înţelepciunea cea duhovnicească, umbla prin mănăstiri şi prin sihăstrii pustniceşti, adunând de la plăcuţii lui Dumnezeu părinţi folos pentru sufletul său.

    Mergând şi la Sfânta Cetate a Ierusalimului şi umblând prin mănăstirile ce erau acolo, a intrat în viaţa de obşte a marelui Teodosie. Acolo a găsit pe monahul Ioan, care se numea Moscu şi Evirat, preot cu rânduiala, bărbat îmbunătăţit şi foarte iscusit într-amîndouă înţelepciunile, şi în cea din afară şi în cea duhovnicească.

    Lipindu-se Sofronie de acela cu toată osârdia, ca fiul de tată şi ucenicul de dascăl, îi urmă lui întru toate căile, până la sfârşitul aceluia, umblând prin mănăstiri şi prin pustietăţi, împreună cu dânsul cercetând pe sfinţii părinţi şi scriindu-le vieţile lor spre folos; precum este cartea cea scrisă de amândoi, care se numeşte "Limonariu" sau "Grădină de flori" şi care este mărturisită de al şaptelea Sinod, în care se arată totul. În acea carte Sfântul Sofronie adeseori se numeşte sofist de către dascălul său, ca cel asemenea cu dânsul în învăţătura filosofiei. Dar nu numai sofist numeşte acel cuvios Ioan pe fericitul Sofronie, ci în unele locuri şi domn al său, iar alteori şi părinte. Că nu-l avea ca pe un ucenic, ci ca pe un prieten şi împreună călător şi ostenitor, fiind ales cu viaţa. Pe lângă această vedea şi mai înainte cu duhul că acela avea să fie mare păstor şi stâlp neplecat al Bisericii lui Hristos.

    Cu acest cuvios Ioan a petrecut Sfântul Sofronie mai înainte de călugăria să mai întâi în Palestina, în aceeaşi viaţă de obşte a Sfântului Teodosie - în pustiul Iordanului şi în mănăstirea ce se numea nouă, care era zidită de Sfântul Sava.

    După aceea Ioan şi Sofronie, lăsând Palestina de frica Perşilor care năvăliseră, s-au dus în părţile Antiohiei celei mari. Căci în timpurile acelea Hosroe cel tânăr, împăratul Persiei, s-a sculat cu război contra stăpânirii greceşti, pentru o pricină că aceasta: Foca tiranul, precum scrie pe larg Nichifor Calist, istoricul grec, a ucis pe Mavrichie, împăratul grecesc (582-602) şi i-a răpit scaunul împărătesc (602-610); iar Mavrichie împăratul a fost mai înainte un mare făcător de bine a lui Hosroe al Persiei. Căci lui Hosroe, fiind izgonit de la împărăţia persană şi scăpând în stăpânirea grecească, Mavrichie îi fusese ca un tată; şi-i ajutase cu bani împărăteşti şi cu putere de oaste de-şi luase iarăşi scaunul în Persia, şi se făcuse pace întărită între greci şi perşi. Iar când a auzit Hosroe de uciderea făcătorului său de bine, Mavrichie, i-a părut foarte rău de dânsul şi, stricând toate aşezămintele de pace cu grecii, a început a cugeta să răzbune uciderea lui Mavrichie. Deci a năvălit oaste persană contra multor părţi greceşti, mai ales contra Siriei, Feniciei şi Palestinei şi le robeau.

    Atunci sfinţii părinţi care petreceau viaţă pustnicească în acele părţi, lăsând mănăstirile şi pustniceştile lor locuinţe, au fugit fiecare pe unde putea. Într-acel timp aceşti doi sfinţi, Ioan şi Sofronie, s-au dus din Palestina. Iar după plecarea lor a fost luată de perşi Sfânta Cetate a Ierusalimului, iar cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci a lui Hristos a fost robit împreună cu prea sfinţitul patriarh; şi patrusprezece ani a fost ţinut în Persia în robie, nu cu puţină mâhnire şi jale pentru toată creştinătatea.

    Mai înainte de acea robie a Ierusalimului, aceşti sfinţi, trecând prin părţile Antiohiei după obiceiul lor, precum s-a zis, asemenea albinelor ce zboară pe flori şi adună miere, înconjurau oriunde auzeau că sunt părinţi făcători de fapte bune şi, adunând frumuseţea sufletului cea mai dulce decât mierea ca într-un singur fagure plin de miere, au alcătuit-o prin scris, în cartea ce se numeşte "Limonariu". Iar după ce şi acolo s-au apropiat aceleaşi războaie persane, s-au dus în Egipt şi Alexandria, unde, făcând asemenea, au dobândit multe învăţături, pe care le-au lăsat spre folos neamului creştinesc celui mai de pe urmă, scriind faptele şi vorbele multor sfinţi părinţi, pe care singuri cu ochii le-au văzut şi cu urechile le-au auzit.

    Sfântul Sofronie era încă netuns în chipul monahicesc când a mers în Alexandria. Acest lucru se dovedeşte din capitolul şasezeci şi nouă al "Limonariului", unde dascălul lui Sofronie, Ioan Eviratul, zice astfel: "Am mers în Alexandria eu şi domnul Sofronie, fratele meu, mai înainte de călugăria lui, şi ne-am dus la ava Paladie, bărbatul cel îmbunătăţit şi robul lui Dumnezeu". Şi iarăşi, în capitolul o sută zece, din nou zice: Eu şi domnul meu Sofronie am mers în lavra care este departe de Alexandria de optsprezece stadii, la un foarte îmbunătăţit egiptean de neam şi am zis acelui stareţ: "Părinte, spune-ne un cuvânt, cum putem să petrecem unul cu altul, căci domnul Sofronie sofistul vrea să se lepede de lume şi să se facă monah". Atunci ne-a zis stareţul: "Bine faceţi, fiilor, că lăsaţi cele lumeşti pentru mântuirea sufletelor voastre. Şedeţi dar în chilii, liniştiţi-vă şi, păzindu-vă mintea, rugaţi-vă neîncetat, având nădejdea spre Dumnezeu. Acela vă va da înţelegerea Sa şi va lumina mintea voastră".

    De aici se vede mai lămurit fapta cea bună a Sfântului, întregului la minte, Sofronie, căci, fiind încă mirean, atât de mare osteneală a călătoriei suferea într-acele vremi pe la mănăstiri şi prin pustietăţi şi atât de multă sârguinţa adăuga pentru cercetarea lucrurilor celor folositoare, cum ar putea să se povăţuiască la calea mântuirii; şi, mai înainte de a se tunde în călugărie, fericitul Sofronie se arăta desăvârşit monah, având viaţă monahicească, desăvârşita în fapte bune.

    După aceea s-a călugărit de dascălul său. Apoi, întâmplându-se lui o boală trupească de care era gata să moară, a văzut o vedenie, precum scrie despre aceasta dascălul său, în capitolul o sută doi, zicând: Vrând să se sfârşească fratele meu Sofronie înţeleptul, eu şi ava Ioan scolasticul stând lângă el, ne-a zis: "Mi se părea că merg undeva pe cale şi am văzut că nişte fecioare dănţuiau înaintea mea, zicând: "Bine că a venit Sofronie! Acum s-a încununat Sofronie!" Pentru aceasta dănţuiau fecioarele acelea înaintea lui, căci el este numit cu numele întregii înţelepciuni".

    Aceasta a scris dascălul său despre el. Apoi, după boala aceea, însănătoşindu-se şi fiind în chipul monahicesc, şi mai multe osteneli adăuga, îngrijind de mântuirea sa şi de a altora, pentru că, înmulţindu-se atunci în Egipt eresul lui Sevir, se împotriveau ereticilor amândoi, împreună cu dascălul, ca nişte înţelepţi şi iscusiţi în dumnezeiasca Scriptură, întrebându-se cu ei şi biruindu-i. Pentru aceea prea sfinţitului Patriarh al Alexandriei, Ioan Milostivul, îi erau foarte iubiţi şi se cinsteau mult de dânsul, ca nişte adevăraţi prieteni ai lui şi ajutători contra ereticilor şi mângâietori în întristări.

    Se povesteşte în viaţa aceluia, scrisă de Leontie, episcopul Neapolei, că Sfântul Ioan Milostivul avea obicei de şedea miercurea şi vinerea lângă uşile bisericii, dând voie tuturor celor ce voiau să vină la dânsul, ascultând trebuinţele fiecăruia, ajutându-le, potolind certurile şi sfezile şi făcând pace între oameni. Iar dacă se întâmpla cândva, şezând acolo, de nu venea nimeni la el şi nu cerea nimic, apoi se scula mâhnit şi cu lacrimi se ducea în casa sa, zicând: "Acum smeritul Ioan n-a câştigat nimic, nici a dus ceva lui Dumnezeu pentru păcatele sale". Astfel şi fericitul Sofronie, despre care ne este cuvântul, mângâindu-l pe prietenul lui, îi zicea: "Cu adevărat, astăzi ţi se cade, părinte, a te veseli, căci oile tale petrec în pace, fără ceartă şi fără sfadă ca şi îngerii lui Dumnezeu". De aici arătat este în câtă cinste şi dragoste a fost Sfântul Sofronie, împreună cu dascălul său, la acel prea sfinţit patriarh.

    La aceşti sfinţi părinţi era obiceiul şi sârguinţă ca în fiecare zi, să se folosească cu un lucru nou, văzând sau auzind sau învăţând ceva. Şi li s-a întâmplat un lucru ca acesta, precum zice Ioan:

    Eu şi domnul Sofronie înţeleptul, am mers în casa lui Ştefan filosoful, care era lângă calea ce duce spre biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zidită de fericitul Patriarh Evloghie, spre răsărit de a marelui Tetrafil. Sosind în casa filosofului, am bătut în poartă, iar portarul ne-a zis: "Încă se odihneşte stăpânul meu, mai zăboviţi puţin". Atunci a zis domnul meu Sofronie: "Să mergem la Tetrafil şi acolo vom zăbovi". Locul acela este cinstit de alexandreni, căci se zice că împăratul Alexandru Macedoneanul, aducând din Egipt moaştele Sfântului Prooroc Ieremia, le-a pus în acel loc când a zidit cetatea Alexandria în numele său.

    După ce am mers acolo, pe nimeni n-am aflat, decât numai pe trei orbi. Şi am şezut încetişor aproape de ei, având la noi cărţile noastre. Deci, vorbind mult între ei aceşti orbi, a zis unul către altul: "Prietene, cum ai orbit tu?" Acela i-a răspuns: "Am fost corăbier în tinereţile mele şi, plutind dinspre Africa, din multă privire spre mare, s-a făcut albeaţa pe ochii mei şi am orbit". Apoi i-a povestit şi celălalt cum a orbit, zicând: "Am fost sticlar şi, lucrând odată cu sticla fără pază, m-am ars şi din dogoarea focului mi-am pierdut vederea".

    Amândoi orbii spunându-şi pricina orbirii lor, au întrebat şi pe al treilea, iar acela le-a răspuns: "Când eram tânăr, mi-a fost urât a mă osteni şi a lucra, ci am iubit lenea; dar, fiind iubitor de plăceri, nu aveam cu ce mă hrăni, de aceea am început a fura şi a face multe răutăţi. Iar într-una din zile am văzut ducându-se spre îngropare un mort. Şi am mers în urma celor ce-l duceau, vrând să văd unde-l vor pune; şi a fost îngropat mortul lângă biserica Sfântului Ioan. După ce a înnoptat, am descoperit mormântul, am intrat înăuntru, am luat toate hainele de pe mortul acela şi numai o cămaşă am lăsat pe el.

    Şi, ieşind din mormânt, mi-a zis gândul cel rău: "Întoarce-te de ia şi cămaşa, căci este foarte bună". Şi eu ticălosul m-am întors, vrând a dezbrăca şi cămaşa, ca să las mortul gol; dar, ridicându-se mortul, a stat înaintea mea şi, ridicând mâinile, mi-a zgâriat obrazul cu degetele şi mi-a scos amândoi ochii; atunci eu ticălosul, cu multă nevoie şi durere, abia am ieşit din mormânt. Aşa am orbit".

    Acestea auzindu-le noi, domnul Sofronie mi-a făcut semn şi ne-am dus de la dânşii, apoi mi-a zis Sofronie: "Cu adevărat, părinte Ioan, astăzi nu mai este nevoie să învăţăm mai mult, că ne-am folosit destul. Că oricine făcând rău, nu poate a se tăinui de Dumnezeu". De aceea, arătat este, cum că amândoi Sfinţii Ioan şi Sofronie, se îngrijeau de folosul lor în toate zilele. Căci zicând el "nu este nevoie astăzi ca mai mult să învăţăm, pentru că ne-am folosit destul", dovedeşte că toată ziua se sârguia a se folosi cu ceva.

    Petrecând fericitul Sofronie în Alexandria, a scris minunile Sfinţilor Chir şi Ioan, dându-le mulţumire pentru vindecarea ochilor săi. Căci atunci când a căzut bolnav, a alergat la sfinţii doctori fără de arginţi cu rugăciune şi cu credinţă şi a câştigat de la dânşii vindecarea cerută, în biserica lor din Alexandria, având către dânşii mare osârdie. Dar după câtva timp, părţile acelea ale Egiptului, unde este Alexandria, au început a fi supărate de năvălirea perşilor. Deci au fost nevoiţi Sfinţii Părinţi Ioan şi Sofronie să fugă şi de acolo, că şi prea sfinţitul Patriarh Ioan Milostivul începuse să fugă de frica barbarilor.

    Vrând să meargă cu el la Constantinopol, au venit şi ei în corabie, nevrând să se lase de el, căci nu suferea să se despartă de dânşii. Deci sfinţitul patriarh Ioan, căzând în boală pe drum, a murit în cetatea Amatunta, iar viaţa lui cea înaltă şi milosteniile cele multe le-a lăudat înţeleptul Sofronie cu cuvinte alese. După îngroparea cea patriarhicească, s-a dus la Roma cea veche cu dascălul său Ioan şi cu fraţii care se întâmplaseră cu dânşii, doisprezece la număr. Acolo petrecând câtva timp, Cuviosul Ioan, dascălul lui Sofronie, fiind mai bătrân, s-a dus către Domnul. Şi, când era să moară, a poruncit iubitului şi duhovnicescului său fiu, Sofronie, ca trupul lui să nu-l îngroape în Roma. Ci, în raclă de lemn închizându-l, să-l ducă în muntele Sinai. Iar dacă nu-i va fi cu putinţă să-l ducă până la muntele Sinai din cauza barbarilor, atunci să-l ducă în Palestina, la mănăstirea cea de obşte a Sfântului marelui Teodosie, unde Cuviosul Ioan se călugărise şi acolo să-i îngroape moaştele. Deci, aşa s-a şi făcut.

    Căci Sfântul Sofronie, urmând lui Iosif cel din Legea Veche, care a dus trupul lui Iacob în mormântul părinţilor săi, a luat din Roma trupul Cuviosului Ioan, duhovnicescul său părinte, şi, împreună cu fraţii, s-a întors în ţările greceşti. Iar după ce a ajuns la Ascalon, a auzit că nu este cu putinţă să treacă la muntele Sinai din cauza barbarilor. Atunci au mers la Ierusalim, care era stăpânit de perşi, şi au îngropat trupul părintelui lor în mănăstirea de obşte a lui Teodosie. Iar el împreună cu fraţii săi locuia în Ierusalim, având atunci scaunul Patriarhiei Modest, în locul patriarhului Zaharia, care, împreună cu lemnul Crucii, era în robie la perşi.

    După puţin timp de la plecarea Sfântului Sofronie de la Roma în Palestina, Dumnezeu a binevoit ca să întoarcă din robie la Ierusalim Sfântul Lemn al Crucii şi pe Patriarhul Zaharia. Căci voievodul Ieraclie, ucigând pe tiranul împărat Foca şi luând singur împărata grecească (610-641), s-a ostăşit asupra ţinutului grecesc şi, biruind de multe ori cetele lui Hosroe, a robit cetăţile acelea şapte ani. După aceea, Siroes, fiul lui Hosroe, ucigând pe tatăl său şi luând împărăţia grecească, căuta să se împace cu Ieraclie, împăratul grecesc. Iar condiţiile de pace puse de împăratul Ieraclie erau acestea: împăratul Persiei să lase grecilor Ierusalimul şi să întoarcă cinstitul lemn al Sfintei Cruci, cum şi pe Patriarhul Zaharia. Şi aşa s-a şi făcut.

    Deci, după patrusprezece ani, a fost adus din Persia lemnul Crucii cu mare cinste, pe care însuşi împăratul Ieraclie l-a dus pe umerii săi în Sfânta Cetate - precum se scrie despre aceasta în ziua de 14 a lunii septembrie -, iar fericitul Patriarh Zaharia şi-a luat iarăşi scaunul său. După câţiva ani acel cinstit Lemn al făcătoarei de viaţă Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos a fost dus de acelaşi împărat Ieraclie din Ierusalim la Constantinopol ca să nu se mai robească de vrăjmaşi acea mare vistierie a creştinilor. După aceea Ierusalimul a fost luat iarăşi de vrăjmaşi, după cum vom vedea mai pe urmă.

    Patriarhul Zaharia, după întoarcerea sa din robie, mai trăind puţin, s-a dus către Domnul. După dânsul Modest iarăşi a luat scaunul, dar n-a stat pe el decât numai doi ani, pentru că a murit. Apoi a fost ales Sfântul Sofronie ca patriarh al Ierusalimului. În acel timp s-a ridicat şi eresul monoteliţilor, adică al celor ce mărturisesc o voie şi o lucrare în persoana lui Hristos, în cele două firi ale Lui - în cea dumnezeiască şi în cea omenească -, ca şi cum fiecare fire n-ar fi avut deosebită lucrare şi voie. Iar cei ce mărturisesc că Hristos nu este desăvârşit în amândouă firile, aceia Îl prihănesc.

    Despre acel eres s-a scris mai pe larg în viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul, în ziua de 21 a lunii ianuarie. Dar pe acel eres al monoteliţilor, l-a întins mai ales Chir, patriarhul Alexandriei, adunând sinod şi poruncind a crede că el. Lui i-a urmat Serghie, patriarhul Constantinopolului, iar după dânsul Piros şi alţii, pentru care au pătimit mulţi din cei ce nu se învoiau cu acel eres. Acelui eres i s-a împotrivit foarte mult prea sfinţitul Patriarh al Ierusalimului, Sfântul Sofronie. Căci, adunând la dânsul sinod, a blestemat acel eres al monoteliţilor şi a trimis scrisori întărite ale sinodului pretutindeni. După aceea au fost citite acele scrisori la al şaselea Sinod ecumenic şi de Sfinţii Părinţi s-au mărturisit şi s-au primit ca nişte scrieri ortodoxe.

    Sfântul Sofronie a scris şi alte multe cuvinte şi învăţături folositoare Bisericii lui Hristos, cum şi viaţa câtorva sfinţi, printre care şi a Sfintei Maria Egipteanca, care a fost asemenea ca îngerii în pustie, mai presus de firea omenească. El, păstorind bine Biserica lui Dumnezeu, a închis gurile ereticilor, izgonindu-i departe ca pe nişte lupi, de la turma cea cuvântătoare. Apoi iarăşi, cu voia lui Dumnezeu, s-a făcut năvălirea barbarilor asupra Siriei şi a Palestinei. Însă acum nu era a perşilor, ci a mahomedanilor, care mai întâi au luat cetatea Damasc.

    Apoi au înconjurat cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul, şi au bătut-o aproape doi ani. După ce oastea grecească s-a rănit de dânşii în Siria şi a fost ucis Serghie voievodul, prea sfinţitul Patriarh Sofronie, împreună cu creştinii din Palestina, s-au închis în Sfânta Cetate. Se află cuvântul lui pe care l-a grăit către popor în ziua Naşterii lui Hristos, când s-a făcut înconjurarea cetăţii, în care, ca un alt Ieremia, plângea cu jale risipirea şi pustiirea sfintelor locuri, ce s-a făcut cu voia lui Dumnezeu pentru păcatele poporului. Dar mai vârtos plângea că n-a putut să prăznuiască în Betleem ziua Naşterii lui Hristos, după obicei, de vreme ce locul Betleemului acum era în mâinile agarenilor.

    Sfârşindu-se alt an al înconjurării, când creştinii erau strâmtoraţi, s-a simţit nevoia a se da pe sine vrăjmaşilor şi a le deschide cetatea. Dar mai întâi prea sfinţitul Patriarh Sofronie a trimis la voievodul agarenilor, Omar, făcând cu dânsul aşezământ de pace, întru care la început se cerea ca credinţei creştineşti şi Sfintei Biserici a lui Dumnezeu să nu i se facă nici un fel de silă şi de strâmbătate. Omar voievodul a făgăduit că acel aşezământ, precum şi altele să le păzească întregi. Şi, întărind cuvântul acesta, creştinii au deschis porţile cetăţii voievodului agarenesc; iar el, fiind făţarnic şi viclean, s-a prefăcut blând ca o oaie şi smerit, dar în inimă era lup răpitor.

    Îmbrăcându-se în nişte vechituri de păr de cămilă, a intrat în cetate pe jos şi întreba unde este biserica lui Solomon ca să-şi săvârşească acolo rugăciunile lui cele de Dumnezeu urâte. Iar prea sfinţitul Sofronie, ieşind întru întâmpinarea lui şi văzându-l într-un chip ca acela făţarnic, a zis: "Iată va fi uriciunea pustiirii, cea mai înainte vestită prin proorocul Daniil, care va fi în locul cel sfânt". Deci a plâns mult cu toţi creştinii şi-l îndemna pe voievod ca, lepădând acele vechituri, să se îmbrace în hainele boiereşti cele cuviincioase lui.

    Şi astfel Sfânta Cetate a lui Dumnezeu, Ierusalimul, s-a luat de agareni şi s-a strâmtorat creştinătatea de grea robie. Pentru că păgânul voievod al agarenilor n-a păzit aşezământul de pace făcut cu prea sfinţitul Patriarh Sofronie pe care făgăduise a-l păzi. Şi a început a face multe strâmbătăţi creştinilor din Ierusalim. Văzând aceasta, Sfântul Sofronie se tânguia de-a pururea şi rugă pe Dumnezeu să-i ia sufletul lui de pe pământ, ca să nu vadă mai mult chinuirea creştinilor, uriciunea pustiirii şi necinstirea locurilor celor sfinte. Şi, fiind auzit, degrabă şi-a săvârşit viaţa şi a trecut de la pământescul Ierusalim, cel plin de lacrimi, spre cel de sus, plin de bucurie, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Învățând virtutea la măsura la care ajungeau doar cei din pustie, Sfântul Sofronie a pășit, în cele din urmă, pe calea monahală, mergând mai întâi la Mănăstirea Sfântului Teodosie, iar apoi în Alexandria, fiind ucenic al Cuviosului Ioan Moshu. Vindecat de o boală a ochilor de către Sfinții Chir și Ioan, a fost ales apoi patriarh al Ierusalimului. Fiind luată cetatea în robie de agareni, sfântul s-a rugat să fie mutat la cele veșnice, întrucât nu mai răbda să vadă pustiirea.

Născut în secolul al VI-lea, în cetatea Damascului, Sfântul Ierarh Sofronie a deprins toată învățătura și virtutea pe care o dobândeau doar cei din pustie. În cele din urmă, s-a retras la Mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște, dar setea sa de a urma Domnului tot nu putea fi împlinită, astfel că a pornit spre Alexandria. Aici a găsit un om pe nume Ioan Moshu, plin de înțelepciune, așa că a rămas o vreme în cortul lui.

Îmbolnăvindu-i-se ochii, Sfântul Sofronie a fost vindecat de către Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan, iar drept răsplată a trecut în scris toate minunile pe care aceștia le săvârșeau zilnic. Fiind numit apoi patriarh al Ierusalimului, cuviosul s-a luptat aprig nu doar cu somnul și cu demonii, ci și cu ereticii, punându-i pe fugă.

Sfântul Sofronie a lăsat în urmă și scrieri de mare preț, precum Limonariul, Viața Sfântului Ioan cel Milostiv și Viața Sfintei Maria Egipteanca. După trei ani în care a slujit credincioșilor, Sfântul Sofronie s-a mutat la cele veșnice, după rugăciunile pe care le făcuse pentru a fi mutat de pe pământ. cuviosul era îndurerat de faptul că păgândul voievod al agarenilor nu îi urmase cuvântul, iar acum Ierusalimul fusese luat în robie, așa încât Sfântul Sofronie nu mai răbda să vadă pustiirea și necinstirea locurilor sfinte. Așa că Domnul l-a mutat la Ierusalimul cel veșnic, ascultându-i ruga.

Începutul Postului Sfintelor Paști; Zi aliturgică - Canonul cel Mare

In prima saptamana a Postului Mare si la Denia din Joia saptamanii a cincea, Biserica noastra dreptslavitoare ne aduna pe toti in jurul analogului pentru a canta impreuna Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfantul Andrei Criteanul († cca. 740 dHr.) este sa ne readuca aminte de starea noastra de pacatosenie, de necesitatea chemarii numelui lui Iisus Hristos in inima noastra si de importanta pe care o are pocainta in viata noastra. Despre autorul Canonului, despre valoarea si aplicabilitatea sa in lume, vom aminti cateva lucruri in cele de mai jos.

Autorul Canonului - Sfantul Andrei Criteanul

S-a nascut in Damascul Siriei in jurul anului 660 dHr. Adolescent fiind inca, si-a inceput viata monahala la Manastirea Sfantului Sava din Pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai tarziu a mers in Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. In Constantinopol s-a ingrijit de tineri pana la data cand a fost ales Mitropolit al Gortinei, localitate din insula Creta - Grecia. In anul 712 la presiunea imparatului bizantin si impotriva vointei sale a fost in partida monotelista, dar a retractat mai apoi. Moare in anul 740 in localitatea Eresso, din insula Lesbos - Grecia. Amintirea lui se face in fiecare an la data de 4 iulie.

Opera Sfantului Andrei Criteanul

Sfantul Andrei Criteanul a fost un bun orator si poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sarbatori, prezentand pentru prima data sistemul sarbatorilor. Insa cea mai importanta specie de poezie crestina pe care a redactat-o a fost canonul, o noua speta a poeziei bisericesti mult mai lunga in comparatie cu cele ale Sfantului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucati poetice cu structura si melodie proprie). A scris idiomele, canoane la Invierea Dreptului Lazar, la duminica Mironositelor, la nasterea Maicii Domnului, la zamislirea Sfintei Ana, etc., creatii din care se inspira masiv Sfantul Teodor Studitul. A scris si un mic poem de 128 trimetri iambici in care-si exprima adeziunea la hotararile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.

Monument al imnografiei crestine rasaritene

Opera clasica a Sfantului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei si a pocaintei. Canoanele liturgice au aparut la sfarsitul secolului al VII-lea si inceputul secolului al VIII-lea, inlocuind in mare masura imnurile liturgice numite condac. Sfantul Andrei Criteanul a fost considerat drept „parintele canoanelor”, fiind deci primul alcatuitor de canoane si initiatorul acestei specii imnografice in Biserica greceasca. Insasi titulatura de „cel mare” subliniaza intinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele cate sunt in randuiala Bisericii.

Citit in primele patru zile din intaia saptamana a Postului Mare si integral in joia din saptamana a cincea, Canonul cel Mare, datorita gandurilor inaltatoare pe care le transmite, temelor necesare in viata fiecaruia (smerenia, pocainta, strapungerea inimii), precum si a profunzimii sale devine un indreptar si un indrumar pentru viata noastra. Continutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului pacatos cu propria constiinta, care-i atrage atentia asupra celor savarsite. Se poate observa alternanta a doua planuri: sufletul pacatos care-si plange pacatele pentru ca nu a urmat calea dreptilor, ci a urmat largul drum al ratacirii si care din strafundurile inimii striga: „Iarta-ma! Pacatuit-am la cer si inaintea Ta!” si cel al fiintelor umane ajunse la starea de indumnezeire, prin pocainta.

Canonul cel Mare - unirea Testamentelor 

In Canonul cel Mare se poate observa direct imbinarea dintre Vechiul si Noul Testament, o urcare si o revenire permanenta la inceput. Prin unirea in Canonul cel Mare ale troparelor vetero si neo-testamentare, Andrei Criteanul arata ca Vechiul Testament nu se implineste decat in Noul Testament si prin urmare omul se intregeste in Adam cel nou, Mantuitorul Iisus Hristos. Puntea de legatura reprezinta profetii, prezentati adesea ca cei care au trezit din nou constiinta venirii unui Rascumparator si au incercat adesea intoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cat rafinament a unit Sfantul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentara de cea neo-testamentara. 

In Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul nu avem de-a face cu doua testamente separate, ci cu unul singur care leaga ambele parti, pentru ca unitatea este nedespartita. Desi foloseste un numar extrem de mare de citate din Pentateuh si in special din cartea Facere, Andrei Criteanul acopera intreaga perioada vetero-testamentara. Ceea ce este mai interesant este faptul ca in citatele neo-testamentare Sfantul Andrei Criteanul foloseste cu predilectie textele celor patru Evanghelii – si in special textele Evangheliei lui Luca, apostolul umanitatii – si mai putin celelalte scrieri. De la cantarea a 8-a citatele vetero-testamentare dispar cu totul abundand acum citatele neo-testamentare, precum si cateva aluzii la kerigma apostolica. Prin raportarea continua de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat sa treaca puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel pacatos si instrainat de Dumnezeu la faptura cea noua in Iisus Hristos.

Despre frumusetea Canonului 

Referindu-se la frumusetea si importanta sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris urmatoarele: „(Canonul cel Mare) nu este nimic mai mult decat un cantec de lebada, un planset inainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se gaseste la sfarsitul vietii sale. Simte ca zilele lui sunt putine, viata lui a trecut. Mediteaza la moarte si la judecata dreptului Judecator, care-l asteapta. Vine sa faca o retrospectie, o trecere in revista a duhului lumii. Se aseaza ca sa discute cu sufletul sau. Insa darea de seama nu este incurajatoare. Lantul cel greu al pacatului il strange. Constiinta il verifica. Si poetul plange mereu pentru prapastia faptelor sale rele. In plansul acesta se ia la cearta cu retrospectia din Sfanta Scriptura. Insa legatura plansetului cu Scriptura este foarte naturala. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca sa isi evalueze destinul sau. 

Cerceteaza unul cate unul modelele sfintei carti. Rezultatul comparatiei este de fiecare data groaznic si cauza a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, insa nu si faptele cele bune ale sfintilor. Nu ii ramane decat pocainta, zdrobirea si refugiul in mila lui Dumnezeu. Si aici deschide perspectiva optimista a poetului. A gasit pocainta la usa Paradisului. Nu are sa prezinte fructele pocaintei; ofera insa lui Dumnezeu inima sa zdrobita si saracia duhului sau. Modelele biblice: a lui David, a vamesului, a desfranatei si al talharului il incurajeaza. Judecatorul se va milostivi si de acesta, care a pacatuit mai mult decat toti oamenii”.

Sursa bibliografica de referinta: Dimitrios Tsamis, Ekklisiastiki grammatologia, Editura „Pournara”, Thessalonic, 2001, pp. 204-5; Ioannis Fountoulis, Megas Kanon, in: „Logiki Latreia”, Patriarhon Idrima Paterikon Meleton, Thessalonic, 1971, pp. 55-62; Pr. Ioan G. Coman, Patrologia, Sfanta Manastire Dervent, 1999, p.

PSALMII

Psalmul 1

1.	Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
2.	Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
3.	Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori.
4.	Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
5.	De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
6.	Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri. Psalmul 2 1. Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? 2. S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând: 3. « Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor ». 4. Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei! 5. Atunci va grăi către ei întru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei; 6. Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. 7. Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! 8. Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului. 9. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!" 10. Şi acum împăraţi înţelegeţi! Învăţaţi-vă toţi, care judecaţi pământul! 11. Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. 12. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El. Psalmul 3 1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea; 2. Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! " 3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu. 4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. 5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini. 6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară. 7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit. 8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta. Psalmul 4 1. Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea. 2. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? 3. Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. 4. Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi. 5. Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul. 6. Mulţi zic: "Cine ne va arăta nouă cele bune?" Dar s-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne! 7. Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulţit. 8. Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat. Psalmul 5 1. Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înţelege strigarea mea! 2. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne! 3. Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea. 4. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte. 5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege. 6. Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul. 7. Iar eu, întru mulţimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta. 8. Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta din pricina duşmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta. 9. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc. 10. Judecă-i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulţimea nelegiuirilor lor, alungă-i pe ei, că Te-au amărât, Doamne, 11. şi să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura şi le vei fi lor sălaş şi se vor lăuda cu Tine toţi cei ce iubesc numele Tău. 12. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI - ZIUA 1  11 Martie

A. PLĂCINTE, GUSTĂRI

Turte cu nucă

* 500 g făină;

* 250 g miez de nucă;

* 300 g zahăr;

* 30 g coajă rasă de lămâie;

* 1 plic zahăr vanilat;

* sare

Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare din care se întind foi de mărimea unei farfurii, care se aşază separat în tăvi şi se coc în cuptor, fără să se rumenească.

Se prepară un sirop din zahăr, zahăr vanilat, coajă rasă de lămâie şi 1,2 litri apă, care se lasă să fiarbă 15 minute.

Se aşază foile, una câte una, pe o tavă mare, turnând pe fiecare câte o cantitate de sirop şi presărând apoi cu nuci măcinate şi amestecate cu zahăr.

După ce foile s-au aşezat şi s-au înmuiat, se taie turtele în porţii şi se presară restul de miez de nucă şi zahăr pe fiecare porţie.

B. SALATE

Salata băcanilor

* 1,2 kg ciuperci;

* 800 g arpagic;

* 40 g usturoi;

* 150 g ulei;

* 150 g măsline;

* 100 g lămâie;

* 30 ml oţet;

* 3 foi dafin;

* sare

Arpagicul se curăţă şi se căleşte în ulei, se adaugă ciupercile tăiate ştraifuri, sare, piper, foi de dafin şi zeamă de lămâie şi se lasă să fiarbă împreună până ce sosul a scăzut.

Din usturoi se prepară un mujdei, care se diluează cu oţet şi apă şi se toarnă peste ciuperci şi arpagic.

La servit se adaugă măsline şi lămâie la fiecare porţie.

C. SOSURI

Sos vinegret

* 100 g ulei;

* 50 ml oţet;

* 1 legătură pătrunjel verde;

* piper măcinat

Se pun ingredientele, mai puţin pătrunjelul, într-un vas şi se amestecă până se obţine un produs lăptos.

Se adaugă 100 ml apă şi pătrunjelul tocat mărunt şi se amestecă până la omogenizare.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de praz cu legume

* 1 kg praz;

* 100 g morcovi;

* 50 g pătrunjel rădăcină;

* 100 g ţelină rădăcină;

* 300 g cartofi;

* 40 g făină;

* 100 g margarină;

* 1 legătură verdeaţă;

* sare

Zarzavatul curăţat şi spălat se dă prin răzătoare şi se pune la fiert în apă cu sare.

După 30 minute se adaugă cartofii tăiaţi cubuleţe.

Prazul se taie mărunt şi se căleşte în margarină sau ulei, se stinge cu apă, se fierbe circa 30 minute şi se pune în supă.

Făina se amestecă într-un vas cu puţină supă fără să facă cocoloaşe şi se adaugă în supă.

Se potriveşte gustul de sare, iar la sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.

E. MÂNCĂRURI

Varză acră călită

·       1 varză murată;

·       1 ceapă;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Piper;

·       Sare;

·       Mărar

Se scurge bine o varză murată şi se taie fideluţă.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează dacă mai e cazul, se pune piperul preferabil boabe pentru a putea fi înlăturat cu uşurinţă de cei cărora nu le place, apoi mărarul tocat mărunt sau beţe cu lungimea de circa 10 cm care apoi se vor scoate.

Se poate servi cu mămăliguţă.

F. DULCIURI

Cremă de lămâie

·       2 lămâi

·       100 g zahăr

·       1 ceaşcă frişcă vegetală

Din zahăr şi ½ ceaşcă apă se prepară un sirop puţin legat.

          Se adaugă zeama de la amândouă lămâile şi coaja de la una

După ce s-a răcit, se amestecă uşor cu frişca vegetală.

Se ţine la gheaţă şi se consumă rece.

ISTORIE PE ZILE 11 Martie

Evenimente

·         222: Împăratul Elagabalus este asasinat, împreună cu mama sa, Julia Soaemias, de Garda pretoriană în timpul unei revolte. Corpurile lor mutilate sunt târât pe străzile din Roma, înainte de a fi aruncat în Tibru.

·         1291: într-un act de donație a regelui Andrei al III-lea al Ungariei, se face prima menţiune documentară a oraşului Făgăraş, deși există documente anterioare acestei mențiuni, care menționează Țara Făgărașului ca fiind „Terra Valachorum”, adică Țara Românilor, iar Gobelinus, un episcop catolic german din secolul al XIV-lea, numea Făgăraşul ca fiind „marele oraş românesc”. De asemenea, în Letopiseţul Cantacuzinesc scris de Stoica Ludescu în secolul al XVII-lea se preciza că „începând cu anul 1296, în timpul domniei lui Radu Negru, s-a pornit la construirea marii cetăţi a Făgăraşului”, însă informaţii referitoare la această cetate coboară până spre secolul al X-lea, când se pare că exista aici, în inima țării Făgăraşului, o cetate din lemn, întărită cu pământ, ce ar fi fost distrusă cel mai probabil de invazia tătară din 1241. De-a lungul existenţei sale, cetatea a trecut prin mai multe stăpâniri, iar dacă inițial a îndeplinit rolul de cetate regală de graniță, începând cu anul 1366, cetatea va aparține domnilor Ţării Românești în calitate de feud vasalic. Astfel, cetatea va aparține domnitorilor munteni Vladislav I si Mircea cel Bătrân, iar regele Sigismund al Ungariei a fost cel care îl va numi în 1431 pe Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş, ca duce al Făgărașului şi Amlașului si apărător militar al sudului Transilvaniei. În secolul al XV-lea a început consolidarea cetăţii cu fortificaţiile aferente, iar o atestare documentară consemnează că în 1455 Iancu de Hunedoara a numit aici doi castelani pentru administrarea cetății. Tot documentele istorice consemnează că voievodul Ştefan Mailat a transformat cetatea în castel în 1528, iar pretendentul la conducerea Transilvaniei, Gaspar Bekes, va realiza şanţul de apărare al cetăţii și va întări și mai mult zidurile exterioare în anul 1564. Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti între 1593-1601 şi primul unificator al celor trei ţări româneşti, a purtat conform unei vechi tradiţii voievodale, titlul de „herţeg al Făgăraşului”, iar în anul 1599, în urma campaniei din Transilvania, Mihai Viteazul va intra în posesia efectivă a Cetăţii Făgăraşului, căreia îi acordă o atenţie deosebită datorită poziţiei sale strategice. Schimbări esenţiale în arhitectura cetății va face principele Gabriel Bethlen care dispune construirea turnurilor şi bastioanelor în stil italian şi renovarea interiorului cetății, la începutul secolului  al XVII-lea, când  Cetatea Făgăraşului va deveni reşedinţa principilor Transilvaniei şi centru politico-administrativ al Principatului. De la 1700, Făgăraşul devine proprietate a Coroanei Habsburgice, iar cetatea este transformată de habsburgi în garnizoană militară şi îşi pierde eleganţa şi măreţia de odinioară. Din anul 1948, cetatea va deveni închisoare comunistă, urmând ca abia din 1965 aici să se iniţieze ample lucrări de renovare, iar cetatea să devină un important obiectiv turistic şi una dintre  cele mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est. Făgăraș este un municipiu din județul Brașov, Transilvania, România. Are o populație de 30.714 locuitori. Înainte de Unirea Transilvaniei cu România orașul a fost centrul administrativ al comitatului Făgăraș, iar între 1920 și 1950 a fost reședința județului Făgăraș. La ieșirea din Făgăraș spre Brașov se află centrul geografic al României. Coordonatele exacte ale punctului respectiv sunt 45º50’ latitudine nordică și 24º59’ longitudine estică. Cetatea a fost construită în anul 1310 de voievodul Transilvaniei, Ladislau Apor (Opor).

·         1513: A fost ales Papa Leon al X-lea (numele sau laic era  Giovanni de Medici). Era  fiul lui Lorenzo Magnificul, ducele Florentei si protector al artelor. Papa Leon a ocupat Scaunul pontifical intre anii 1513 si 1521.

·         La 11 martie - 19 decembrie 1642 sinodul de la Iaşi, Moldova, adoptă "Mărturisirea ortodoxă " a lui Petru Movilă. Anterior, în 1640, aceeaşi carte a fost oficial adoptată şi la sinodul de la Kiev. După acceptarea Mărturisirii Ortodoxe în sinodul Moldovei, lucrarea va fi publicată la Iaşi şi consituie cea dintîi tipăritură din Ţara Moldovei.Mărturisirea ortodoxă (Pravoslavnica Mărturisire) a fost tradusă în limbile latină (sub titlul "Expositio fidei Ecclesiaae Rusiae minoris"), greacă, rusă şi română (1691). Lucrarea cuprinde 261 de întrebări şi răspunsuri, conform celor trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea. Petru Movilă (Petru Moghilă) este un reprezentant notoriu al culturii româneşti din prima jumătate a secolului XVII. Petru este feciorul domnitorului Munteniei şi ulterior al Moldovei Simion Movilă. Petru Movilă este unul din ultimii reprezentanţi ai literaturii de limbă slavonă din ţările române, mare cărturar şi teolog ortodox. Cărturarul poseda mai multe limbi precum slavona, greaca, latina, polona şi ucraineana. A fost arhimandrit al celebrei mănăstiri Lavra Pecerska din Kiev (din 1627), apoi şi mitropolit al Kievului şi Haliciului (din 1633). Petru Movilă a întemeiat prima şcoală superioară de la Kiev - Colegiul Kievlean sau Academia Kievo-Movileană. A întemeiat tipografiile de la Kiev, Cîmpulung (1635) şi Iaşi (1642). Prin înţelegerea cu mitropolitul Varlaam al Moldovei şi domnului Moldovei Vasile Lupu, mitropolitul Petru Movilă  trimite la Iaşi un grup de dascăli cu multă carte latinească în frunte cu  Sofronie Pociaţki, care în 1640 au pus bazele învăţămîntului superior în Moldova, avînd ca model colegiul de la Kiev. Este vorba de Colegiul vasilian din Iaşi în care teologia, retorica, filozofia şi alte discipline erau predate ca şi la Kiev în limbile latină, slavonă şi greacă. Petru Movilă (Petru Moghilă) este un reprezentant notoriu al culturii româneşti din prima jumătate a secolului XVII. Petru este feciorul domnitorului Munteniei şi ulterior al Moldovei Simion Movilă. Petru Movilă este unul din ultimii reprezentanţi ai literaturii de limbă slavonă din ţările române, mare cărturar şi teolog ortodox. Cărturarul poseda mai multe limbi precum slavona, greaca, latina, polona şi ucraineana. A fost arhimandrit al celebrei mănăstiri Lavra Pecerska din Kiev (din 1627), apoi şi mitropolit al Kievului şi Haliciului (din 1633). Petru Movilă a întemeiat prima şcoală superioară de la Kiev – Colegiul Kievlean sau Academia Kievo-Movileană. A întemeiat tipografiile de la Kiev, Cîmpulung (1635) şi Iaşi (1642). Prin înţelegerea cu mitropolitul Varlaam al Moldovei şi domnului Moldovei Vasile Lupu, mitropolitul Petru Movilă trimite la Iaşi un grup de dascăli cu multă carte latinească în frunte cu Sofronie Pociaţki, care în 1640 au pus bazele învăţămîntului superior în Moldova, avînd ca model colegiul de la Kiev. Este vorba de Colegiul Vasilian din Iaşi în care teologia, retorica, filozofia şi alte discipline erau predate ca şi la Kiev în limbile latină, slavonă şi greacă. Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie

·         1702 – A apărut (până în 1735), la Londra, primul cotidian englez, “Daily Courant”.

·         1818 – Este publicat romanul Frankenstein de Mary Shelley. Mary Shelley (Mary Wollstonecraft Godwin, 30 august 1797 – 1 februarie 1851) a fost o scriitoare britanică, dramaturg, eseist, biograf și editor al operelor soțului ei, poetul romantic și filozoful Percy Bysshe Shelley. A fost fiica lui William Godwin, care era preocupat de filozofia politică și a scriitoarei, filozoafei și feministei Mary Wollstonecraft. Mary Shelley este cel mai bine cunoscută pentru romanul Frankenstein (1818), fiind considerată drept precursoarea scrierilor știintifico-fantastice moderne.

·         1851: Premiera operei Rigoletto, de Giuseppe Verdi, la Teatrul La Fenice, din Veneția, Italia. Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (n. 10 octombrie 1813, Le Roncole — d. 27 ianuarie 1901, Milano), compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile sale în muzica de operă.

·         1861 – A fost adoptată Constituţia Confederaţiei Statelor Americane, cele zece state sudice care s-au separat de nordul aboliţionist. Războiul de secesiune a durat între anii 1861 şi 1865.

·         1867: Premiera operei Don Carlos de Giuseppe Verdi, la Opera din Paris.

·         1871: Începe guvernarea cabinetului conservator prezidat de Lascăr Catargiu (marea guvernare conservatoare, până în 4 aprilie 1876), care a pus bazele constituirii partidului politic conservator. Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași – d. 30 martie 1899, București), om politic român, prim ministru al României pentru patru mandate.

·         1878: Se semneaza la Roma Convenţia de comerţ şi navigaţie româno-italiana. Convenţia va intra în vigoare la 1 aprilie 1878.

·         1888: O furtună masivă de zăpadă care durează trei zile și jumătate paralizează costa de est a Statele Unite. La sfârșitul vremii rele ​se înregistrează ​aproximativ 400 de decese. Marele viscol din 1888 este denumirea unei furtuni de zăpadă din perioada 11 – 14 martie 1888, care s-a abătut asupra coastei de est a SUA și care a afectat în special statele New Jersey, New York, Massachusetts și Connecticut, unde au fost depuneri de zăpadă de până la 150 cm, iar vântul a suflat cu viteză de până la 72 km/h.

·         1902: Se dă sentința în procesul Caion-Caragiale. Caion este condamnat la 3 luni închisoare, 500 de lei amendă către stat și 10.000 de lei despăgubuiri către Caragiale pentru calomnie, după ce afirmase că drama Năpasta ar fi un plagiat.

·         1926 – Revoluţionarul irlandez Eamon de Valera, se retrage de la conducerea organizaţiei Sinn Fein din Irlanda.

·         1938: Anexarea Austriei de către Germania hitleristă (Anschluss).

·         1945 – Ocupantii japonezi infiinteaza Imperiul Vietnam, un stat marioneta care a existat pana la 23 august 1945, imparat fiind inscaunat Bao Dai. Bảo Đại, împărat al Vietnamului, (n. 22 octombrie 1913 – d. 30 iulie 1997) a fost al treisprezecelea și totodată ultimul împărat al dinastiei Nguyen, care este ultima dinastie al Vietnamului, a domnit între 8 ianuarie 1926 – 25 august 1945. În septembrie 1940, Imperiul Japonez ocupă militar Indochina franceza, în urma unui acord incheiat cu guvernul francez de la Vichy. Franța nu avea, atunci mijloacele de a rezista și amiralul Decoux, numit guvernator general de guvernul de la Vichy a trebuit să accepte prezența Japoniei în Annam ( Vietnam). La 11 martie 1945, imparatul Bao Dai a dat citire Actului de independență a Imperiului Việt Nam, declarand ca : “Având în vedere situația mondială și cea a Asiei, în special, Proclamă public că a fost eliminat protectoratul Franței și țara a devenit independenta “. La 14 august, el a anunțat anexarea coloniei franceze Cochinchina la împeriul sau, reunificand astfel Vietnamul. Ca urmare a bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki, guvernul japonez a anunțat intenția sa de a se retrage din zona. Bao Dai nu a mai fost protejat de japonezi astfel ca, organizatia comunista Viet Minh, il forteaza in data de 25 august 1945, pe Bao Dai să abdice.

·         1954: Prin HCM nr. 337, se desființează coloniile de muncă. Deținuții, cu excepția celor care au slujit interesele burgheziei, fiind eliberați.

·         1967 - Dick James, editorul The Beatles, anunţă că au fost înregistrate 446 versiuni ale melodiei "Yesterday".

·         1985: Comitetul Central al PCUS îl alege pe Mihail Gorbaciov în funcția de Secretar General. Alegerea sa marchează începutul destinderii între Est și Vest. Este debutul pentru perestroika și glasnost. Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931), conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

·         1990 – Începe manifestaţia populară din Piaţa Operei din Timişoara, in timpul careia a fost adoptată, la 12.03.1990, ”Proclamaţia de la Timişoara” care, la Punctul 8 cerea interzicerea prin Legea electorală, pentru primele trei legislaturi consecutive, a dreptului la candidatură al foştilor lideri comunişti sau a ofiţerilor de Securitate.

·         1990 – Lituania şi-a proclamat independenţa, fiind primul stat care părăseşte Uniunea Sovietică.

·         1990 – Prin alegerea ca preşedinte a lui Patricio Aylwin, in Chile încetează dictatura generalului Augusto Pinochet, care a condus ţara din 1974. Augusto José Ramón Pinochet Ugarte (n. 25 noiembrie 1915 – d. 10 decembrie 2006), cunoscut mai mult ca Augusto Pinochet, a fost un general și dictator chilian, care a îndeplinit funcția de Președinte al Republicii Chile între 1974 și 1990. A condus o juntă militară la putere printr-o lovitură de stat în anul 1973, prin înlăturarea președintelui ales în mod democratic Salvador Allende. A părăsit postul de președinte în anul 1990, după ce a pierdut un referendum național în anul 1988, dar a rămas pentru încă 8 ani comandantul suprem al armatei, iar după aceea a devenit senator pe viață, acțiuni care au îngreunat urmărirea sa în justiție pentru crimele comise în timpul dictaturii sale. Guvernul chilian estimează că peste 3.000 de oameni au fost uciși în intervalul de timp în care Pinochet s-a aflat la putere, printre aceștia numărându-se victime ale căror cadavre nu au fost găsite niciodată. Alte mii de oameni au fost torturați, arestați sau forțați să fugă în exil în timpul mandatului său.

·         1993 – Janet Reno devine prima femeie Procuror General al SUA.

·         1995: Președintele României, Ion Iliescu, a participat la Conferința mondială pentru dezvoltare socială de la Copenhaga.

·         1997: Paul McCartney, fost membru al formației Beatles, este înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Sir James Paul McCartney, (născut la 18 iunie 1942) este un cântăreț și compozitor englez, care s-a remarcat inițial ca membru component al formației The Beatles. A scris și muzică de film, astfel că în 2002 a fost nominalizat la Premiile Oscar, Grammy și Golden Globe pentru muzica originală la pelicula Vanilla Sky/Deschide Ochii.

·         2000: Desemnat câștigător în urma celui de-al doilea tur al alegerilor desfășurate la 16 ianuarie 2000, Ricardo Lagos Escobar a preluat oficial funcția de președinte al Republicii Chile.

·         2003 – Este fondat Tribunalul Penal Internaţional la Haga. Curtea Penală Internațională (numită uneori și Tribunalul Penal Internațional) este o instanță de justiție internațională permanentă, cu sediul la Haga în Olanda. Menirea și scopul acestei instituți juridice internaționale este de a judeca persoane care au comis genociduri, crime de război și crime contra umanității. Curtea este compusă din 18 de magistrați, care au fost investiți în funcție pe 11 martie 2003, dintre care în rangul cel mai înalt, canadianul Philippe Kirsh. Instanța nu poate judeca cauze retroactive ci numai cazuri provenite după 1 iulie 2002. Până în mai 2004, 94 de țări au ratificat statutul tribunalului, printre care și România. Tratatul nu a fost nici semnat nici ratificat de câteva țări importante precum Statele Unite, Rusia, China, Israel și Irak. De fapt, Statele Unite și Israelul au semnat inițial tratatul însă au anunțat ulterior că își retrag semnătura.

·         2004 – A avut loc, la Madrid, un puternic atentat terorist, soldat cu un număr impresionant de victime: 200 de oameni au murit, printre ei aflîndu-se şi 16 români.Alte 1500 de persoane au fost ranite. Mai multe explozii simultane, la ora de varf, s-au inregistrat in patru trenuri madrilene, atentatul fiind revendicat de gruparea extremista al-Qaida. Exploziile au avut loc aproape simultan intre 7.39 si 7.42 dimineata, in statiile Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe), Santa Eugenia (1 bomba) si o a patra in calea Téllez spre Atocha. Atacurile au fost indreptate impotriva trenurilor care asigurau legatura cu suburbiile si care erau pline cu navetisti ce se indreptau spre locurile de munca din Madrid. In aceeasi zi un grup care a sustinut ca actioneaza in numele al-Qaida a revendicat atentatele comise la Madrid, printr-un mesaj e-mail primit de cotidianul de limba araba Al Quds al-Arabi, care apare la Londra. In mesaj, grupul autointitulat Brigada Abu Hafs al-Masri, si-a asumat responsabilitatea pentru comiterea celui mai sangeros atac terorist, intr-un oras european, de la al doilea razboi mondial. Autorii au fost identificati si un numar de 28 de persoane au fost acuzate pentru cumplitul atentat terosrist de la Madrid. Judecatorul Javier Gomez Bermudez a pronuntat verdictul in ceea ce ii priveste pe cei 28 de acuzati, dupa aproape trei luni de deliberari. Toti acuzatii, in majoritate marocani, au negat ca ar fi fost implicati in aceste atacuri, care au zguduit Spania cu trei zile inainte de alegerile legislative. Data de 11 martie a fost declarata ”Ziua europeana a victimelor terorismului” de catre Parlamentul European in memoria celor care si-au pierdut viata in atentatul de la Madrid. Initial, s-a propus ca evenimentul sa fie marcat pe 11 septembrie, ziua celor mai mari atentate teroriste comise in lume (SUA, 2001).

·         2005 – Fostul caporal nazist Paul Schaefer, fondatorul enclavei germane “Colonia Dignidad” din Chile, condamnat pentru pedofilie şi acuzat de torturarea deţinuţilor în timpul regimului lui Augusto Pinochet (1973-1990), a fost arestat în Argentina.

·         2009 - Toyota atinge un record istoric, fiind primul constructor care vinde 1 milion de vehicule hibride pe piaţa americană, atât sub brandul Toyota cât şi Lexus. Vectorul vânzărilor a fost Toyota Prius care până la acea dată ajunsese global la un volum de vânzări de 1.2 milioane de dolari. Tot în acel an Toyota a depăşit G.M. drept cel mai important constructor de automobile din lume. Succesul Toyota a atras însă multe necazuri, culminând cu cea mai mare acţiune de rechemări în service în cazul pedalei. Există voci care spun că americanii au pornit o mare conspiraţie împotriva Toyota tocmai din cauza succeselor de mai sus, defecţiunile la sistemul de accelerare ieşind foarte repede la iveală şi generând o "ipohondrie" automobilistică fără precedent.

·         2011: Un cutremur cu magnitudine 9 grade pe scara Richter și cu epicentrul în Oceanul Pacific, a lovit coasta de est a Japoniei. Cutremurul a fost urmat de tsunami. Evenimentul a declanșat al doilea cel mai mare accident nuclear din istorie, și unul din singurele două evenimente care să fie clasificate ca Nivel 7 pe scară internațională a evenimentelor nucleare. Cutremurul din Tōhoku din 11 martie 2011 a fost un seism de magnitudine 9,0 MW cu epicentrul în regiunea Tohoku din oceanul Pacific, în apropierea orașului japonez Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei. Cutremurul a provocat valuri tsunami ale Pacificului de până la zece metri în înălțime. Pe scara de intensitate seismică a Agenției Meteorologice a Japoniei (care nu măsoară energia declanșată de cutremur la epicentru, ci intensitatea mișcărilor tectonice într-un anumit loc) seismul a măsurat la cota de 7 (valoarea maximă a acestei scări) în anumite zone ale prefecturii Miyagi. Cutremurul s-a produs în ziua de vineri 11 martie 2011 la ora 05:46:23 UTC. Hipocentrul acestuia s-a aflat în largul coastei de est a regiunii Tohoku, Japonia, la o adâncime de 24,4 km. Inițial măsurată la 7,9 grade, magnitudinea a fost reestimată de serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite la 8,8 și apoi la 8,9 grade. Cutremurul este considerat ca fiind cel mai mare din istoria Japoniei. Centrul american pentru alerte de tsunami în Pacific l-a măsurat la o intensitate de 9,1 pe scara Richter. Agenția Meteorologică a Japoniei și-a rectificat pe data de 13 martie 2011 măsurătoarea cutremurului de la 8,8 la 9,0 pe scara Richter. Înainte de cutremurul din Sendai, cel mai mare fusese marele cutremur din Hanshin din ianuarie 1995. În urma seismului a fost declarată stare de urgență nucleară în Japonia din cauza unor probleme la centralele nucleare Fukushima I și Fukushima II din Prefectura Fukushima. Ca urmare a cutremurului, NASA a calculat că ziua s-a scurtat cu 1,8 microsecunde din cauza rotației accelerate a Pământului. Tot datorită cutremurului s-a calculat că Japonia s-a deplasat cu 2,4 m față de poziția anterioară cutremurului.

·         2011: Accidentul de la Centrala nucleară Fukushima. Cutremurul s-a produs în ziua de vineri 11 martie 2011 la ora 05:46:23 UTC. Hipocentrul acestuia s-a aflat în largul coastei de est a regiunii Tohoku, Japonia, la o adâncime de 24,4 km. Inițial măsurată la 7,9 grade, magnitudinea a fost reestimată de serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite la 8,8 și apoi la 8,9 grade. Cutremurul este considerat ca fiind cel mai mare din istoria Japoniei. Centrul american pentru alerte de tsunami în Pacific l-a măsurat la o intensitate de 9,1 pe scara Richter. Agenția Meteorologică a Japoniei și-a rectificat pe data de 13 martie 2011 măsurătoarea cutremurului de la 8,8 la 9,0 pe scara Richter. Înainte de cutremurul din Sendai, cel mai mare fusese marele cutremur din Hanshin din ianuarie 1995. În urma seismului a fost declarată stare de urgență nucleară în Japonia din cauza unor probleme la centralele nucleare Fukushima I și Fukushima II din Prefectura Fukushima. Ca urmare a cutremurului, NASA a calculat că ziua s-a scurtat cu 1,8 microsecunde din cauza rotației accelerate a Pământului. Tot datorită cutremurului s-a calculat că Japonia s-a deplasat cu 2,4 m față de poziția anterioară cutremurului. La 15 martie autoritățile din Tokio au anunțat că la reactorul (blocul) 2 Fukushima a avut loc o explozie care a avariat învelișul acestuia, provocându-se astfel o creștere a radioactivității în zona înconjurătoare. Administrația centralei vorbește despre „valori dramatice ale radioactivității”. Drept urmare populația locală din perimetrul de 30 de km în jurul centralei (care nu era încă evacuată) a fost avizată să rămână în locuințe, pentru a nu se expune direct (este vorba de aparatul respirator) radioactivității crescute. După explozia de la reactorul 2 s-a anunțat un incendiu la reactorul 4 (care la cutremur era în revizie). De la acesta provine acum creștere puternică a radioactivității direct în atmosferă. Se speculează că reactorul respectiv ar avea două găuri de dimensiuni metrice în înveliș (carcasă). La data de 26 martie Tepco a făcut cunoscut că valorile măsurate la parterul reactoarelor 1 – 4 este de 200 mSv/h, iar apa radioactivă scursă printr-o spărtură de la reactorul 2 are o valoare măsurată de peste 1.000 mSv/h. La 12 aprilie 2011 autoritățile japoneze au mărit clasificarea accidentului nuclear de la Fukushima de la nivelul 5 la nivelul 7, nivelul maxim pe scara accidentelor nucleare.Nivelul 7 a fost și nivelul declarat la accidentul nuclear da la Cernobîl în 1986.

·         2014 – Rusia a anexat Republica Autonomă Crimeea, parte a statului independent Ucraina. Crimeea (oficial Republica Autonomă Crimeea), a fost o republică autonomă a Ucrainei, care din 2014 a intrat, în urma unui referendum ilegal organizat in prezenta armatei ruse, în componenta Rusiei. Peninsula Crimeea, cunoscută sub denumirea de Crimeea, se află pe coasta de nord a Mării Negre. Peninsula este localizată la sud de Regiunea Herson, Ucraina și la vest de regiunea Kuban, Rusia. Ea este unită cu regiunea Herson prin Istmul Perekop și separată de Kuban prin Strâmtoarea Kerci. Peninsula este înconjurată de două mări: Marea Neagră (la vest și sud) și Marea Azov (la est).

Nașteri

* 1530: Johann Wilhelm (11 martie 1530 – 2 martie 1573), a fost duce de Saxa-Weimar.

A fost al doilea fiu al lui Johann Friedrich I, Elector de Saxonia și a soției acestuia, Sibylle de Cleves.

În momentul nașterii sale, tatăl său încă deținea titlul de Elector de Saxonia, titlu pe care l-a pierdut în 1547 după ce a fost înfrânt și capturat de împăratul Carol Quintul în urma sprijinului pe care Electorul de Saxonia îl dăduse Reformei protestante. Johann Friedrich a fost eliberat și forțat să adopte titlul mai mic de duce de Saxonia într-o zonă substanțial mai mică decât fostul său teritoriu în Turingia.

În 1554, după decesul tatălui său, Johann Wilhelm a moștenit ducatul de Saxonia împreună cu fratele său mai mare, Johann Frederick II, și cu fratele mai mic, Johann Friedrich III.

Cei trei frați: Johann Friedrich II, Johann Wilhelm și Johann Friedrich III.

Cei trei frați au împărțit ducatul: Johann Friedrich II ca șef al familiei a luat Eisenach și Coburg; Johann Wilhelm a primit Weimar; și Johann Friedrich III a moștenit Gotha. Totuși, în 1565, când John Frederick al III-lea a murit fără să lase moștenitori, cei doi frați au făcut un nou tratat prin care au împărțit teritoriile lui. Fratele cel mare a ocupat Gotha în timp ce Johann Wilhelm a reținut teritoriile lui din Weimar. De asemenea, planul stipula ca cei doi frați să facă schimb de regiunile lor între ei la fiecare trei ani. Această dispoziție nu a fost niciodată realizată.

Politicile politice ale lui Johann Friedrich al II-lea au fost îndreptate spre recuperarea teritoriilor și titlul de Elector pierdut de către tatăl său în 1547. El a recuperat pentru scurt timp electoratul în timpul perioadei 1554-1556, dar implicarea sa în intrigi politice l-au înfuriat pe împăratul Maximilian al II-lea. Împăratul a impus în cele din urmă Reichsacht (interzicerea imperială) asupra lui, devenind obiectul unei Reichsexekution (acțiune a poliției imperiale). După un asediu asupra castelului său din Gotha, Johann Friedrich a fost în cele din urmă învins în 1566 și și-a petrecut restul vieții ca prizonier imperial.

Bunurile sale au fost confiscate de către împărat și predate lui Johann Wilhelm, care astfel a devenit singurul conducător al întregului ducat al Saxoniei.

Curând Johann Wilhelm a căzut în dizgrația împăratului atunci când a intrat în serviciul regelui Carol al IX-lea al Franței ca general în campania sa împotriva hughenoților (regii francezi erau dușmanii împăraților habsburgi). Acest lucru i-a înstrăinat și pe supușii săi protestanți.

Împăratul i-a stârnit pe cei doi fii supraviețuitori ai lui Johann Friedrich al II-lea împotriva lui Johann Wilhelm și în 1572 s-a încheiat Împărțirea de la Erfurt. Ducatul de Saxonia a fost împărțit în trei părți. Fiul cel mare al lui Johann Friedrich al II-lea, Johann Casimir, a primit Coburg, iar cel mai mic, Johann Ernst, a primit Eisenach.

Johann Wilhelm a reținut doar o mică parte din ducat, regiunea din jurul Weimar, însă și-a adăugat districtele Altenburg, Gotha și Meiningen. Ca rezultat al Împărțirii de la Erfurt, toate teritoriile deținute de Casa de Wettin, indiferent de ramură, au devenit învecinate. Casa de Saxa-Weimar și prima casă de Saxa-Altenburg, ambele descind din Johann Wilhelm.

La Heidelberg la 15 iunie 1560 Johann Wilhelm s-a căsătorit cu Dorothea Susanne de Simmern, fiica lui Frederick al III-lea, Elector Palatin. Ei au avut cinci copii:

1. Friedrich Wilhelm I, Duce de Saxa-Weimar (n. 25 aprilie 1562, Weimar – d. 7 iulie 1602, Weimar)
2. Sibylle Marie (n. 7 noiembrie 1563, Weimar – d. 20 februarie 1569, Altenburg)
3. fiu (n./d. 9 octombrie 1564, Weimar)
4. Johann al II-lea, Duce de Saxa-Weimar (n. 22 mai 1570, Weimar – d. 18 iulie 1605, Weimar)
5. Maria (n. 7 octombrie 1571 – d. 7 martie 1610, Quedlinburg), stareță de Quedlinburg în perioada 1601–1610.

·         1544: Torquato Tasso (n. 11 martie 1544, Sorrento – d. 25 aprilie 1595, Roma) a fost un poet italian, unul din cei mai însemnați reprezentanți ai Renașterii italiene. Cea mai cunoscută operă a sa este epopea în versuri "La Gerusalemme liberata" ("Ierusalimul eliberat", 1581).

Torquato Tasso s-a născut la Sorrento, fiu al poetului Bernardo Tasso, de origine nobilă, aparținând familiei Della Torre. A studiat mai întâi la Universitatea din Bologna și apoi, din 1560, Dreptul și Filozofia la Universitatea din Padova. În Padova, scrie prima sa operă, epopea cavalerească "Rinaldo" (1562). În 1565 intră în serviciul cardinalului Luigi d'Este în Ferrara iar în 1572 ocupă o funcție înaltă la curtea ducelui Alfonso II din Ferrara, fratele cardinalului. Familia d'Este era cunoscută ca mecenați ai artelor, susținători - printre alții - ai poeților Ludovico Ariosto și Matteo Maria Boiardo. În anul 1573, Tasso termină poemul pastoral "Aminta", o prezentare idealiztă în versuri a vieții de curte.

În 1575 termină epopeea pe tema primei cruciade, "La Gerusalemme liberata", care va apare în 1581. Opera, în care se amestecă episoade cavalerești cu fantezii romanești, reprezintă - sub forma unei legături între problemele religioase de actualitate ale Contrareformei și epopeile eroice clasice - un punct culminant al poeziei Renașterii.

În a doua jumătate a anului 1574 suferă de o boală febrilă neclară, după care, începând din 1575 are turburări mintale cu idei de persecuție și acte de violență, ceea ce determină internarea sa în ospiciul Sant'Annadin Ferrara. În timpul celor șapte ani petrecuți acolo revede și prelucrează epopea "Ierusalimul eliberat" și redactează eseuri, dialoguri și poezii. La intervenția Ducelui Alfonso de Mantua, este eliberat din ospiciu în luna iulie a anului 1586.

Tasso rămâne un timp în la Curtea ducală din Mantua și termină acolo tragedia în versuri "Il re Torrismondo" (1587). Părăsește Mantua și, timp de câțiva ani, pelegrinează prin diverse orașe ale Italiei, în care timp încearcă să modifice structura inițială a operei sale majore. A doua ediție, cu mult inferioară celei originale, apare în 1593 la Roma cu titlul "La Gerusalemme conquistata" ("Ierusalimul cucerit"), și este dedicată mecenatului său, cardinalul Cinzio Aldobrandini.

Deși renumele lui Torquato Tasso se bazează în primul rând pe poemele sale epice și dramatice, nu se pot ignora creațiile sale în domeniul liricei. Cele peste 1700 poezii (sonete, madrigale, Canzone, balade) apar în volumele "Rime" (1581-1582), "Rime et prosa" (1583), "Rime spirituali" (1597). Din creațiile sale în proză sunt de menționat "Dialoghi" (1581), pe teme literare și filozofice, și "Discorsi dell'arte poetica e in particolare sopra il poema eroica" ("Studiu asupra artei poetice și în special asupra poemului eroic", 1587.

În Roma, Papa Clement VIII inițiază ceremonia încoronării lui Torquato Tasso cu cununa de lauri a poeților. Cu puțin timp înaintea festivității ce trebuia să aibă loc la Campidoglio ("Capitoliu") în Roma, poetul moare la 25 aprilie 1595. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Tasso este prezentat de diverși literați ca figură simbolică a tragediei geniului neînțeles. A exercitat o deosebită influență asupra creației lui Lord Byron, Goldoni, Goethe. Goethe a scris o dramă cu titlul "Torquato Tasso"(1790), pe tema vieții artistului. În România, Alexandru Balaci a publicat un studiu foarte documentat asupra poetului italian.

* 1591: Isabela de Savoia (11 martie 1591 – 28 august 1626) a fost fiica lui Carol Emanuel I de Savoia (1562–1630) și a Infantei Catalina Micaela a Spaniei. Bunicii materni au fost regele Filip al II-lea al Spaniei și Elisabeta de Valois, iar bunicii paterni au fost Emanuel Filibert, Duce de Savoia și Margareta a Franței. Isabela a fost prin căsătorie Prințesă Moștenitoare de Modena însă a murit cu doi ani înainte ca soțul ei să acceadă la tronul Modenei.
Copii:

• Cesare d'Este (1609–1613), a murit în copilărie;
• Francesco d'Este (1610–1658), viitorul Duce de Modena; s-a căsătorit cu Maria Farnese, Vittoria Farnese și Lucrezia Barberini; a avut copii;
• Obizzo d'Este (1611–1644), episcop de Modena;
• Caterina d'Este (1613–1628), călugăriță;
• Cesare d'Este (1614–1677), a murit celibatar;
• Alessandro d'Este (1615), a murit în copilărie;
• Carlo Alessandro d'Este (1616–1679), a murit celibatar;
• Rinaldo d'Este (1618–1672) Cardinal;
• Margherita d'Este (1619–1692), s-a căsătorit cu Ferrante al III-lea Gonzaga, Duce de Guastalla;
• Beatrice d'Este (1620), a murit în copilărie;
• Beatrice d'Este (1622–1623), a murit în copilărie;
• Filiberto d'Este (1623–1645);
• Bonifazio d'Este (1624), a murit în copilărie;
• Anna Beatrice d'Este (1626–1690), s-a căsătorit cu Alessandro al II-lea Pico della Mirandola și a avut copii; mama ei Isabela a murit dându-i ei naștere.

* 1725: Henry Benedict Stuart (11 martie 1725 – 13 iulie 1807) a fost cardinal romano catolic și al patrulea pretendent iacobit la tronul Angliei, Scoției și Irlandei. Spre deosebire de tatăl său James Francis Edward Stuart și fratele său Charles Edward Stuart, Henry nu a făcut nici un efort să capete tronul. După decesul lui Charles în ianuarie 1788, papalitatea nu l-a recunoscut pe Henry ca fiind conducătorul Angliei, Scoției și Irlandei, însă se referea la el numindu-l Cardinalul Duce de York.^[1]

Și-a petrecut viața în Statele Papale și a avut o carieră lungă în clerul Bisericii Romano Catolice; a devenit decan al Colegiului Cardinalilor și cardinal-episcop de Ostia și Velletri.

În tinerețe a fost numit de tatăl său Duce de York (în nobilimea iacobită) și acesta este titlul sub care a fost cel mai cunoscut. După decesul fratelui său în 1788, Henry a devenit cunoscut de către iacobiți ca regele Henric al IX-lea al Angliei.

·         1811: Urbain Le Verrier, matematician francez (d. 1877)

·         1822: Joseph Louis François Bertrand, matematician francez (d. 1900)

·         1843: Harald Høffding, filosof danez (d. 1931)

·         1871: S-a născut Emanoil Davidescu, matematician român, membru fondator al Gazetei matematice; (d. 1905). Emanoil Davidescu, (n. 12 martie 1871 – d. 1905), matematician român, membru fondator al Gazetei matematice.

·         1885 - Sir Malcolm Campbell, cel care avea să devină unul dintre cei mai neînfricaţi piloţi din istorie şi care a deţinut ani la rând recordul de viteză terestră, se naşte. Sir Malcom a fost întotdeauna un maniac al vitezei şi încă de mic a intrat în competiţiile de motociclete , câştigând mai multe curse în Marea Britanie. În 1910 a trecut pe patru roţi şi cea mai notabilă realizare a sa a fost câştigarea Grand Prix de Boulougne în Franţa în 1928. Setea sa de adrenalină nu a fost însă satisfăcut în a concura cu alţii şi s-a axat pe stabilirea recordurilor de viteză. Prima consemnare în cărţile de istorie a fost în 1924 când a bătut recordul de viteză terestră atingând 235,22 km/h. Încununarea eforturilor sale a venit însă în 1935, la vârsta de 50 de ani, când a devenit primul om care a trecut la sol pragul celor 300 de mile pe oră, atingând mai exact 484.955 km/h. Apoi a trecut pe apă unde a mai trecut în dreptul său câteva recorduri nautice. De asemenea, este unul dintre singurii recordmani care au murit din cauze naturale, în 1948.
* 1890: Vannevar Bush (n 11 martie, 1890 – 28 iunie, 1974) a fost un inginer american cunoscut pentru activitatea sa în domeniul computerelor analogice, pentru rolul său politic în dezvoltarea bombei atomice și pentru Memex, un concept pe care se bazează rețeaua de internetWWW-World Wide Web apărută zeci de ani mai târziu

·         1899: Frederic al IX-lea (Christian Frederik Franz Michael Carl Valdemar Georg) (11 martie 1899 – 14 ianuarie 1972) a fost rege al Danemarcei din 20 aprilie 1947 până la moarte sa. A fost fiul regelui Christian al X-lea al Danemarcei și al reginei Alexandrine, născută ducesă de Mecklenburg.

Prințul Frederic în 1914.

Prințul Frederic s-a născut la 11 martie 1899 la Palatul Sorgenfri în Kongens Lyngby în timpul domniei străbunicului său regele Christian al IX-lea. Tatăl său a fost Prințul Christian al Danemarcei(mai târziu regele Christian al X-lea), fiul cel mare al Prințului Moștenitor Fredericși al soției acestuia, Prințesa Louise a Suediei (mai târziu regele Frederic al VIII-lea și regina Louise). Mama sa a fost Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin, fiica lui Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a Marii Ducese Anastasia Mikhailovna a Rusiei.

A fost botezat la Palatul Sorgenfri la 9 aprilie 1899. Micul prinț a avut 21 de nași; printre ei străbunicul său Christian al IX-lea al Danemarcei, Nicolae al II-lea al Rusiei, George I al Greciei, Oscar al II-lea al Suediei, bunicul său Prințul Moștenitor Frederic al Danemarcei, Prințul de Wales (mai târziu regele Edward al VII-lea al Reagtului Unit) și unchiul său Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin.^[1]

Singurul frate al lui Frederic, Knud, s-a născut la un an după Frederic

Regele Christian al IX-lea a murit la 29 ianuarie 1906, când micul Frederic avea aproape șase ani, și bunicul său i-a succedat ca regele Frederic al VIII-lea. Tatăl micului prinț a devenit prinț moștenitor iar Frederic al doilea în linia de succesiune.

Șase ani mai târziu, la 14 mai 1912, regele Frederic al VIII-lea a murit și tatăl prințului Frederic i-a succedat la tron ca regele Christian al X-lea. Frederic însuși a devenit prinț moștenitor la 12 ani.

Prințul a fost educat la Academia Navală Regală (întrerupând tradiția regală de a alege o carieră în armată) și la Universitatea din Copenhaga. Ulterior reușește să obțină comanda unei flote daneze. Pe lângă pasiunea sa pentru mare, Frederic este pasionat și de muzică: conduce Orchestra Casei Regale și Orchestra Simfonică a Radioului danez.

Fotografie de logodnă dintre Prințul Moștenitor Frederic și Prințesa Ingrid a Suediei în 1935.

În 1922, Frederic s-a logodit cu Prințesa Olga a Greciei și Danemarcei, verișoara sa de gradul doi și fiica Prințului Nicolae al Greciei și Danemarcei; totuși nunta nu a avut loc.

La 24 mai 1935, la Stockholm, s-a căsătorit cu Prințesa Ingrid a Suediei (1910–2000). Ea era fiica Prințului Moștenitor Gustaf Adolf (mai târziu regele Gustaf VI Adolf al Suediei) și a primei soții a acestuia, Prințesa Margaret de Connaught. Erau rude în câteva moduri. Ca descendenți ai regelui Oscar I al Suediei și ai lui Leopold, Mare Duce de Baden, ei erau verișori de gradul doi și trei. Ca descendenți ai țarului Pavel I al Rusiei, Frederic era verișor de gradul patru cu mama lui Ingrid.

Cuplul a avut trei fiice:

• Prințesa Margrethe Alexandrine Þórhildur Ingrid (n. 1940), mai târziu regina Margareta a II-a a Danemarcei; s-a căsătorit cu contele francez Henri de Laborde de Monpezat
• Prințesa Benedikte Astrid Ingeborg Ingrid (n. 1944); s-a căsătorit cu Prințul Richard de Sayn-Wittgenstein-Berleburg în 1968.
• Prințesa Anne-Marie Dagmar Ingrid (n. 1946); s-a căsătorit cu regele Constantin al II-lea al Greciei în 1964.

Din 1942 până în 1943, Frederic a fost regent în numele tatălui său care a fost temporar în incapacitate după ce a căzut de pe cal în octombrie 1942.

La 20 aprilie 1947 tatăl său a murit și Frederic i-a succedat la tron la vârsta de 48 de ani. A fost proclamat rege de la balconul Palatului Christiansborg de primul ministru Knud Kristensen.

Domnia lui Frederic a fodt văzută ca o mare schimbare. Pe parcursul acestor ani, societatea daneză a scuturat restricțiile unei societăți agricole și a dezvoltat un stat al bunăstării. Și, ca o consecință a economiei în plină expansiune din anii 1960, femeile au intrat pe piața forței de muncă. Cu alte cuvinte, Danemarca a devenit o țară modernă, ​​ceea ce a însemnat noi cerințe cu privire la monarhie.

Cum regele nu avea fii, era de așteptat ca fratele lui mai mic, Knud, să moștenească tronul, potrivit legii daneze de succesiune din 1853.

Totuși, în 1953, a trecut prin parlament Actul de Succesiune, care a modificat metoda de succesiune la cea a primogeniturii. Acest lucru însemna că, dacă nu există fii, fiicele puteau succede. Prin ordonanța din 27 martie 1953 succesiunea la tron a fost limitată la copiii regelui Christian al X-lea.

În urma unei pneumonii, regele a murit la 14 ianuarie 1972 la vârsta de 72 de ani. A fost succedat de fiica sa cea mare, Margareta, devenită Margareta a II-a după încoronare. Regina Ingrid i-a supraviețuit soțului ei 28 de ani. A murit la 7 noiembrie 2000.

·         1903 - S-a născut Lawrence Welk, acordeonist polka american.
* 1914: Álvaro del Portillo Diez de Sollano (n. 11 martie 1914,^[1] Madrid, Spania – d. 23 martie 1994,^[1] Roma, Italia) a fost un episcop spaniol, primul succesor al Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer în fruntea Opus Dei. Era doctor inginer în construcții de drumuri și doctor în filozofie și drept canonic.^[2] A fost beatificat la Madrid la 27 septembrie 2014.

A fost al treilea dintre cei opt copii al unei familii creștine. În 1935 a intrat în Opus Dei, fondat de Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer la 2 octombrie 1928. A trăit cu desăvârșită fidelitate chemarea sa la Opus Dei, sfințindu-și activitatea profesională și împlinirea îndatoririlor zilnice. A desfășurat o intensă lucrare apostolică cu colegii de studiu și de serviciu.

Foarte curând a devenit cel mai statornic sprijin al Sfântului Josemaría și i-a rămas alături timp de 40 de ani, ca cel mai apropiat colaborator. La 25 iunie 1944 a fost hirotonisit preot. Începând de atunci s-a dăruit cu totul slujirii pastorale a membrilor Opus Dei și tututor persoanelor.

Stema episcopală a Mons. del Portillo.

În 1946 s-a stabilit la Roma, alături de Sf. Josemaría. Neobosit slujitor al Bisericii Catolice, pr. Alvaro își îndeplinește cu dăruire îndatoririle care i-au fost încredințate de Sfântul Scaun: consultant al mai multor congregații, participând activ la lucrările Conciliului Vatican II.

La 15 septembrie 1975, a fost ales ca prim succesor al Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer în fruntea Opus Dei. La 28 noiembrie 1982, Papa Ioan Paul al II-lea ridică Opus Dei la rangul de Prelatura personală și îl numește Prelat Opus Dei, iar la 6 ianuarie 1991 l-a hirotonit episcop. Guvernarea sa pastorală a fost caracterizată prin fidelitate față de mesajul și spiritul Fondatorului, într-o lucrare neobosită pentru a extinde apostolatele prelaturii, în slujirea bisericii.

În zori zilei de 23 martie 1994, la doar câteva ore de la întoarcerea din pelerinajul în Țara Sfântă, unde a urmărit cu adâncă evlavie drumul pământesc al lui Isus Cristos, de la Nazaret la Sfântul Mormânt, Domnul îl cheamă la El pe acest bun și credincios slujitor al Său. În dimineața dinainte, celebrase ultima sa Liturghie la Cenaclul din Ierusalim.

Procesul de canonizare a început în anul 2004. Sfântul Părinte Benedict al XVI-leaa declarat pe data de 28 iunie 2012 eroismul virtuților creștine ale Venerabilui Slujitor al lui Dumnezeu,^[3] pe data de 5 iulie 2013 Papa Francisc a confirmat un miracol atribuit mijlocirii sale^[4] și a fost beatificat în data de 27 septembrie 2014 la Madrid.

·         1920 - S-a născut Art Todd, cântăreţ american.

·         1920: Nicolaas Bloembergen, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel

·         1921 – Se naşte  Astor Piazzolla, muzician argentinian, compozitor și virtuoz instrumentist la bandoneon, a revoluționat muzica de tango, creând ceea ce s-a numit “Tango Nuevo”, replică a tradiționalului tango argentinian (tango argentino). (m.4 iulie 1992).

·         1928: Erzsébet Abaffy (n. 11 martie 1928, Budapesta) este o lingvistă și scriitoare maghiară.
Absolventa Facultății de Filologie a Universității din Debrețin, secția maghiară-latină, a fost, începând din anul 1952asistent, lector, profesor universitar la Universitatea din Budapesta. Este doctor docent al științelor lingvistice. Aria cercetărilor sale lingvistice este cea a istoriei evoluției dialectelor, evoluția limbii și gramaticii maghiare. A fost redactoarea periodicului de lingvistică Nyeltudományi Értekezések (Comunicări de Știința Lingvisticii). Este unul din conducătorii grupului de lucru care elaborează lucrarea de mare anvergură: Magyar történeti nyelvtan (Gramatica istorică a limbii maghiare). Este soția lui Péter Egri.

·         1929 - S-a născut Constantin Th. Botez, istoric şi eseist, cercetător al arhivelor (m.21.02.1992).

·         1931: Ion Besoiu (n. 11 martie 1931,^[1] Sibiu, România – d. 18 ianuarie2017,^[2][1] București, România) a fost un actor de film, radio, teatru și televiziune român.^[3] A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a activat ca actor în multiple ocazii și a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandra din București.

A debutat în 1957. În anii 1970 a jucat în serialul Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.

Timp de 16 ani a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003).

Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini și umbre".

În 2001 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, președintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, subliniind contribuția lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale românești, prin prestigioasa și remarcabila sa activitate de actor, director de teatru și pedagog.”^[4]

În 2002 a primit premiul de excelență al Cinematografiei Române.

Ion Besoiu a fost președinte executiv al Fundației "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

A încetat din viață miercuri 18 ianuarie 2017, la Spitalul Fundeni din București.

În aprilie 2011, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a cerut Curții de Apel București să constate calitatea de colaborator al fostei Securități a lui Ion Besoiu^[5][6][7]. Conform Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) Ion Besoiu a colaborat cu Poliția Politică a regimului comunist (Securitatea) având numele conspirativ de „Bogdan”^[6][7]. Ion Besoiu i-a denunțat la Securitate pe Ion Caramitru, Liviu Ciulei, Dinu Săraru, Gina Patrichiși Răzvan Theodorescu în perioada în care îndeplinea funcția de director al Teatrului Bulandra din București. Pentru informațiile pe care le dădea persoanei de legătură, Besoiu era recompensat cu câteva sute de lei.^[8] Contactat de Realitatea TV, Ion Besoiu a declarat că vorbea cu un ofițer al Securității, dar că nu ar fi semnat niciodată vreun angajament cu acesta.

În urma Deciziei 3043 pronunțată la data de 26.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis prin hotărâre definitivă și irevocabilă faptul că Ion Besoiu nu a fost colaborator al fostei Securități. Toate acuzațiile aduse în dosar de către CNSAS nu au putut fi probate cu acte doveditoare.

Filmografie:

• Vultur 101 (1957) (debut)
• Furtuna (1960)
• Setea (1960) - Baniciu
• Tudor (1962)
• Partea ta de vină(1963) - Bejan
• Cartierul veseliei(1964)
• Camera albă (1964)
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
• Neamul Șoimăreștilor (1965) - Ștefan Tomșa al II-lea
• Răscoala (1965)
• Șah la rege (1965)
• Fantomele se grăbesc (1966)
• Haiducii (1966) - haiducul Amza
• Dacii (1967) - dublaj de voce
• Castelul condamnaților(1969)
• Asediul (1970)
• Ciuta (teatru TV) - Take Voinea
• Frații (1970)
• Printre colinele verzi(1971)
• Puterea și adevărul(1971)
• Mihai Viteazul(1971) - Sigismund Bathory
• Brigada Diverse în alertă! (1971) - dl. Vornicescu
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Bariera (1972)
• Săgeata căpitanului Ion (1972)
• Ciprian Porumbescu(1973) - Ion Slavici
• Ultimul cartuș (1973) - secretar de partid
• Vifornița (1973)
• Cantemir (1973)
• Păcală (1974) - căpetenia tâlharilor
• Un comisar acuză(1974) - Vișan Năvodeanu
• Nemuritorii (1974)-Costea
• Agentul straniu(1974)
• Actorul și sălbaticii(1975) - Guță Popescu
• Mușchetarul român(1975)
• Împușcături sub clar de lună (1977)
• Toate pînzele sus(serial TV, 1977) - ep. 1-12 - Anton Lupan
• Cianura și picătura de ploaie (1978)
• Rătăcire (1978)
• Revanșa (1978) - colonelul Ștefan Zăvoianu
• Doctorul Poenaru(1978)
• Mihail, cîine de circ(1979)
• Bietul Ioanide (1979)
• Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii(1979) - pr. Ion Belciug
• Ultima noapte de dragoste (1980) - col. Constantinescu
• Drumul oaselor(1980) - Gheorghe Bibescu
• La răscrucea marilor furtuni (1980) - Gheorghe Bibescu
• Convoiul (1981)
• Un echipaj pentru Singapore (1981)
• Capcana mercenarilor (1981) - căpitanul Lesz Lemeni
• Duelul (1981) - col. Ștefan Zăvoianu
• Lumini și umbre: Partea I (1981)
• Șantaj (1981)-Grigore Dinca
• Lumini și umbre: Partea II (1982)
• Mult mai de preț e iubirea (1982)
• Pădurea nebună(1982)
• Viraj periculos(1983)
• Misterele Bucureștilor (1983) - Gheorghe Bibescu
• Căruța cu mere(1983)
• Fructe de pădure(1983)
• Horea (1984)
• Noi, cei din linia întîi(1985)
• Racolarea (1985)
• Sper să ne mai vedem (1985)
• Ziua Z (1985)
• Masca de argint(1985)
• Colierul de turcoaze(1986)
• Secretul lui Nemesis(1987) - Virgil Cocean
• Totul se plătește(1987)
• François Villon - Poetul vagabond(1987)
• Iacob (1988)
• Liliacul înflorește a doua oară (1988)
• Im Süden meiner Seele (1989)
• Kilometrul 36 (1989)
• Mircea (1989)
• Subspecies (1991)
• Polul Sud (1993)
• Șoapte de amor(1994)
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
• Tancul (2003)
• Lombarzilor 8 (2006)
• Cu un pas înainte(2007)
• Regina - Don Tito(2009)
• Cenușă și sânge(2009)
• Francesca (2009)
• Loverboy (2011)
• Despre oameni și melci (2012)
• Las Fierbinți(Sezonul 2, Episodul 10 - Visul) (2012)
• București NonStop(2013)
• Poarta Albă (2014)
• Omega Rose (2016)

Roluri în teatru:

• Cloșca - „Procesul lui Horia” de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1967
• Corbea - „Luceafărul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Ion Cojar, Teatrul Bulandra, 1967
• Iasa - „Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia Lucian Pintilie, Teatrul Bulandra, 1967
• Kurt - „Dansul mortii” de August Strinberg, regia Iannis Veakis, Teatrul Bulandra, 1968
• Tournel - „Puricele” de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
• Valentine - „Love for Love” de William Congreve, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
• Dobrișor - „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1970
• Ofițerul - „Patru oameni fără nume” de Radu Badila, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1971
• Lorenzo - „Anunțul la mica publicitate” de Natalia Gingsburg, Teatrul Bulandra, 1973
• Damian - „Între noi n-a fost decât tacere” de Lia Crisan, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1973
• Trigorin - „Pescărușul” de A. P. Cehov, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1977
• Gicu Crucescu - „Alibi” de Ion Băieșu, regia Cornel Todea, Teatrul Bulandra, 1978
• Roman Romanovici - „Infidelitate conjugală” de Leonid Zorin, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1979
• Reporterul - „Anchetă asupra unui tânar care nu a făcut nimic” de Adrian Dohotaru, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1980
• Gines Pardo - „Judecata în noapte” de Antonio Buero Vallejo, Teatrul Bulandra, 1981
• Gilu - „Mormântul calaretului avar” de D.R. Popescu, regia Mircea Marin, Teatrul Bulandra, 1981
• Timofei - „Rezervatia de pelicani” de D.R. Popescu, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1983
• Knapp - „Passacaglia” de Titus Popovici, regia Mircea Cornisteanu, Teatrul Bulandra, 1984
• Serebreakov - „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, regia Alexa Visarion, Teatrul Bulandra, 1985
• Polonius - „Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1985
• Ioan - „Io, Mircea Voievod” de Dan Tarchila, regia Alexandru Tocilescu, 1986
• Nichi - „Dimineața pierdută” de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1986
• Oronte - „Mizantropul” de Moliere, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1989
• Tezeu - „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1991
• Petronio - „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcarete, Teatrul Bulandra, 1992
• Oscar Kroge - „Mephisto” de Klaus Mann, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1993
• Corifeu - „Antigona” de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1993
• Antigonus - „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1994
• Ferapont - „Trei surori” de A. P. Cehov, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
• Octavius Caesar - „Julius Caesar” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
• Primul interpret - „Șase personaje în cautarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1995
• Senecus - „Caligula” de Albert Camus, regia Mihai Maniutiu, Teatrul Bulandra, 1996
• Contele Lieuville - „Vânzătorii gloriei” de Marcel Pagnol, regia Eli Malka, Teatrul Bulandra, 1996
• Colonelul - „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1999
• Profesorul - „Există nervi” de Marin Sorescu, regia Puiu Serban, Teatrul Bulandra, 2001
• Muhoiarov Ivan Matveevici - „Oblomov” dupa I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra 2003
• Nagg - "Sfarsit de partida" de Samuel Bekett, regia Alexandru Tocilescu

* 1931: Rupert Murdoch (n. 11 martie 1931, Melbourne, Australia) este un om de afaceri australian și american, care deține imperiul media News Corporation, al doilea mare conglomerat media din lume. Imperiul său de televiziune prin satelit se extinde pe întreg globul, iar ziarele pe care le deține sunt extrem de influente. Acesta are doi fii Lachlan și James Murdoch.

·         1932: Iosif Naghiu, dramaturg român

* 1936: Harald zur Hausen (n. 11 martie 1936, Gelsenkirchen, Germania) este un medic german, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2008, pentru descoperirea faptului că virusurile papilomuluiuman cauzează cancer cervical.^[2] Dr. Zur Hausen a primit o jumătate din premiu, restul fiind acordat lui Françoise Barré-Sinoussi și Luc Montagnier
* 1936: Garabet A. Kümbetlian (11 martie 1936, Constanța, România - d. 2 ianuarie 2018, Constanța, România) a fost^[1][2][3] un intelectual român de naționalitate armeană, profesor universitar, inginer în specialitatea mașini termice, cercetător, membru al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOȘR), al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) și al altor numeroase asociații din țară și străinătate

Într-o lucrare despre holocaustul armenilor^[6], Garabet Kümbetlian explica cum s-a schimbat numele armenilor refugiați din Turcia. Familia sa paternă provine din peninsula turcească Konya, familie în care părinții vorbeau între ei româna, cu bunicii paterni, turca, și când tatăl său se întâlnea cu prietenii în oraș, discutau între ei în armeană.

„ Părăsind Turcia, armenii înlocuiau în numele lor de familie sufixul turcesc «oglu» cu echivalentul armenesc «ian», care are aproximativ aceeași semnificație și care s-ar traduce în limba română cu «alde». Spre exemplu, numele de Kümbetlian vine de la Kümbet, care înseamnă «movilă» sau «deal» în limba turcă. În Turcia, numele nostru era Kümbetlioglu, având particula «li» care are semnificația românescului «de la» și sufixul «oglu» care se traduce prin «fiul lui». Adică «fiul celui de la deal». Plecând din Turcia, numele nostru a devenit Kümbetlian. Mulți armeni și-au schimbat și rădăcina turcă a numelui, cu cea echivalentă armeană, ca în cazul celor din familia Altunoglu (fiul aurarului sau al bijutierului), înlocuind turcescul «altun», care înseamnă „aur», cu echivalentul armean «vosghi», devenind astfel Vosganian ”

— Garabet Kümbetlian, Adevărul, 3 ianuarie 2018

Garabet Kümbetlian a urmat cursul primar la Constanța: clasa I-a la Școala Germană și ceilalți trei ani la Școala nr.5^[7]. Termină, în 1950, cursurile gimnaziale de la Liceul Brukenthal din Sibiu, cu diplomă de merit Diplom für Verdienste și, în 1954, termină Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța.

A urmat Institutul Politehnic București, obținând în 1959 diploma de inginer în specialitatea mașini termice.

S-a pensionat în anul 2006

* 1936: Antonin Gregory Scalia (ⁱ/skəˈliːə/; n. 11 martie 1936,^[2][3][4] Trenton, New Jersey, SUA – d. 13 februarie 2016,^[1][4] Cibolo Creek Ranch[*], SUA) a fost un judecător al Curții Supreme a Statelor Unite din 1986 până la moartea sa în 2016. Numit în funcție de președintele Ronald Reagan în 1986, Scalia a fost descris ca reper intelectual pentru poziția originalistă^⁠(en) și textualistă^⁠(en) a aripii conservatoare a Curții.^[5]

Scalia s-a născut în Trenton, New Jersey. El a învățat la Xavier High School din Manhattan, și apoi la colegiu la Universitatea Georgetown din Washington, D.C. A devenit licențiat în drept la Harvard Law School și a lucrat șase ani la o firmă de avocatură din Cleveland, înainte să devină profesor de drept la Universitatea Statului Virginia. La începutul anilor 1970, a ocupat diverse posturi în cadrul administrațiilor Nixon și Ford, în cele din urmă fiind procuror general adjunct. În perioada administrației Carter, a predat la Universitatea din Chicago, unde a devenit unul dintre primii profesori consilieri ai Societății Federaliste, aflată în fază incipientă. În 1982, Ronald Reagan l-a numit judecător la Curtea de Apel a Statelor Unite pentru Circuitul Districtului Columbia.^[6] În 1986, Reagan l-a numit la Curtea Supremă. Lui Scalia i s-au pus câteva întrebări dificile de către Comisia Judiciară a Senatului, și a fost confirmat de Senat în unanimitate, devenind primul judecător al Curții Supreme de origine italiană.^[7]

Scalia a servit în Curtea Supremă aproape treizeci de ani, timp în care a adoptat o jurisprudență și o ideologie conservatoare, susținând textualismul în interpretarea legilor și originalismul în interpretările Constituției. A fost un apărător al puterilor ramurii executive, considerând că puterea prezidențială trebuie să fie dominantă în numeroase domenii. S-a opus acțiunii afirmative și altor politici ce tratau minoritățile ca grupuri speciale. A depus opinii separate în numeroase cauze și adesea a admonestat opinenții majoritari ai Curții cu un limbaj contondent.

·         1942 - S-a născut Bob Lander (Starander), chitarist şi compozitor suedez (Spotnicks).

·         1945 - S-a născut Harvey Mandel, chitarist şi compozitor american (Canned Heat).
* 1945: José Martínez Sánchez, poreclit Pirri (n. 11 martie 1945 în Ceuta), este un fost fotbalist internațional spaniol. 

·         1947 - S-a născut Mark Stein, vocalist şi clăpar american (Vanilla Fudge, Boomerang).

·         1947 - S-a născut "Blue" (Mick) Weaver, clăpar britanic (Amen Corner).

·         1948 - S-a născut George Kooymans, chitarist şi compozitor olandez (Golden Earring).

·         1950: Bobby McFerrin, cântăreț, vocalist, compozitor american de jazz, reggae, a cappella

·         1951 - S-a născut Katie Kissoon, cântăreaţă britanică (Mac & Katie Kissoon).

·         1952: Douglas Noël Adams (n. 11 martie 1952 – d. 11 mai 2001) a fost un scriitor și dramaturg englez.

Este cunoscut mai ales pentru seria sa Ghidul autostopistului galactic, care a început sub forma unei comedii radiofonice la BBC, în 1978, înainte de a deveni o "trilogie" de cinci cărți care s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare în timpul vieții lui, un serial de televiziune, spectacol de teatru, BD, joc pe calculator și film în 2005. Contribuția lui Adams în domeniul radiofonic britanic este omagiată în cadrul Radio Academy's Hall of Fame.

A mai scris Dirk Gently's Holistic Detective Agency (1987) și The Long Dark Tea-Time of the Soul (1988). De asemenea, a scris în colaborare The Meaning of Liff (1983), Last Chance to See (1990) și trei povestiri pentru serialul de televiziune Doctor Who. O colecție postumă a scrierilor sale, incluzând un roman neterminat, a fost publicată în 2002 sub titlul The Salmon of Doubt.

Cunoscut printre fani ca "Bop Ad", din cauza semnăturii sale neinteligibile,^[15] Adams este cunoscut ca avocat al animalelor și al mediului, iubitor de mașini rapide, al aparatelor de filmat și al lui Apple Mac. A fost un ateu notoriu, care se trezea dimineața filozofând: „Mă găsesc într-o lume interesantă - mă găsesc într-o gaură interesantă - care mi se potrivește perfect, nu? De fapt, mi se potrivește atât de bine, încât neapărat a fost făcută ca să fiu în ea!”^[16] Biologul Richard Dawkinsi-a dedicat cartea, Dumnezeu: o amăgire, scriind la moartea lui că „știința a pierdut un prieten, literatura a pierdut un far călăuzitor, iar gorila de munte și rinocerul negru au pierdut un apărător galant”

·         1953: Ladislau Bölöni, întâlnit și cu numele maghiar de László Bölöni(n. 11 martie 1953,^[1] Târgu Mureș, Republica Populară Română) este un fost jucător și actual antrenor de fotbal la echipa Royal Antwerp FC.

* 1953: James "Jimmy" Iovine (pronunțat în engleză /aɪ.əviːn/; pronunție în italiană: /ˈjovine/; n. 11 martie 1953, New York City) este un producător muzical și de film și antreprenor american. Este cofondatorul Interscope Records și președintele casei de discuri Interscope Geffen A&M.^[1] În 2002, Iovine a co-produs filmul 8 Mile, laureat al premiului Oscar, în care a jucat Eminem. Filmul a avut încasări de peste 240.000.000$ la nivel mondial.
* 1953: Ion Spânu (n. 11 martie 1953) este un deputat român, ales în 2016 în județul Caraș-Severin din partea Partidului Social Democrat (PSD). În decembrie 2018, a trecut la Partidul Pro România (PPR).
* 1954: Nicolae Manea (n. 11 martie 1954, București, Republica Populară Română – d. 15 decembrie 2014, București, România)^[2] a fost un jucător și antrenor de fotbal român. În cariera de jucător, a evoluat pe postul de atacant, legându-și numele de Rapid București unde a jucat timp de 19 sezoane. Cu echipa bucureșteană a câștigat în 1975 Cupa României.
* 1955: Dușan Baiski (n.11 martie 1955, în Sânnicolau Mare, județul Timiș) este un scriitor și publicist român. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Lucrează la Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic din Timișoara, Este inițiatorul și coordonatorul general al proiectului Banaterra - Enciclopedia Banatului.
Debutul publicistic l-a avut în revista Forum studențesc din Timișoara, cu povestirea science fiction "Meșterul Manole". Pe plan editorial a debutat în 1984 cu lucrarea "Averse izolate".

A colaborat la diverse publicații din România: Forum studențesc, Orizont, "Paradox", Helion, Književni Život, Radio Timișoara, Radio București, Știință și tehnică, Renașterea bănățeană, Realitatea bănățeană, Banatske novine, Orientări (Galați), Ca și cum (Arad).

În străinătate a colaborat la publicațiile Naša reč, Tribuna tineretului, Književna reč, Stremljenja din Iugoslavia și Observator din Germania.

* 1957: Ion Bogdan Lefter (n. 11 martie 1957, București) este un poet și eseist, critic și istoric literar român.
A absolvit Colegiul Național „Sf. Sava” din București (1976), apoi, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specialitatea Limba și literatura engleză - Limba și literatura română (1981). A fost director fondator al revistei „Observator cultural”. A fost redactor-șef al revistei literare „Contrapunct” și analist politic al postului de radio Europa Liberă, secția română. De asemenea, este prozator și analist politic. A fost unul dintre reprezentanții curentului optzecist în literatura română. În prezent, este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București și director editorial al revistei „aLtitudini”. Organizator al „Cafenelei critice”, care se ține cu unele întreruperi din 1990 în barul Facultății de Litere iar în prezent la ClubA. Seria recentă a ajuns la cea dea doua sută ediție. De asemenea, director al Școlii Doctorale a Facultății de Litere. În perioada 1979-1983 a fost membru activ al Cenaclului de Luni al Centrului Universitar București și al cenaclului Junimea al Universității din București. Este căsătorit cu scriitoarea Simona Popescu, profesor la aceeași facultate.

În urma participării la Cenaclul de Luni coordonat de Nicolae Manolescu, debutează în volumul colectiv Cinci. Un an mai târziu îi apare separat volumul de debut personal Globul de cristal, care conține o poezie eterată, ermetică în tradiția Ion Barbu, Camil Petrescu etc.

În 1986 îi apare volumul de debut în critica literară, o monografie dedicată lui Alexandru Ivasiuc, care primește în același Premiul G. Călinescu. Din 1998publică foarte multe cărți, aproximativ două trei volume pe an, dintre care cele mai importante sunt Bacovia, un model al tranziției un foarte interesant eseu despre poezia lui George Bacovia, și Recapitularea modernității, un studiu de istorie literară care rezumă teza sa de doctorat.

·         1961 - S-a născut Mike Percy, basist britanic (Dead Or Alive).

·         1961 - S-a născut Bruce Watson, chitarist şi compozitor britanic (Big Country).

·         1962 - S-a născut Lenny Wolf, vocalist şi compozitor american (Kingdom Come).
* 1962: Peter Berg (n. 11 martie 1962)^[1] este un actor american, regizor, producător și scenarist. Este cel mai cunoscut pentru regia unor filme ca Friday Night Lights, The Kingdom, The Rundown, Hancock sau Battleship.
* 1962: Matthew Hansen "Matt" Mead (n. 11 martie 1962) este ce de-al 32-lea și actualul guvernator al statului Wyoming, Statele Unite ale Americii.
* 1962: Ulrich Schreck (n. 11 martie 1962, Tauberbischofsheim) este un fost scrimer specializat pe floretă, care a reprezentat mai întâi Germania de Vest, iar apoi Germania.
* 1964: Vincent Paul Abbott, cunoscut ca Vinnie Paul (n. 11 martie 1964,^[3]Abilene, Texas, SUA^[1] – d. 22 iunie 2018,^[2][3] Las Vegas, SUA^[2]), a fost un baterist și producător muzical american. El e cunoscut mai ales ca membru cofondator al formației de heavy metal, Pantera. De asemenea, el a fost membru cofondator și al formației Damageplan în anul 2003împreună cu fratele său mai mic, Dimebag Darrell.
* 1965: Erzsébet Kocsis (n. 11 martie 1965, în Győr)^[1] este o fostă handbalistămaghiară și actual director tehnic al Dunaújvárosi NKS. Ea a fost votată Cea mai bună handbalistă a anului 1995^[2] de către Federația Internațională de Handbal.

·         1967: Reka Lazăr-Szabo (n. 11 martie 1967, Brașov) este o scrimeră română, specializată pe floretă. A fost laureată cu argint pe echipe la Atlanta 1996și cu bronz pe echipe la Barcelona 1992. A fost campioană mondială în 1994 atât la individual, cât și la echipe, și campioană europeană la individual în 1995.

·         1968 - Jerod O.Shelby, fondatorul constructorului de suprecaruri americane Shelby SuperCars, se naşte în Richmond, Washington. Acesta nu are nici o legătură cu Caroll Shelby, cel care a proiectat modele Mustang Shelby GT350 sau GT500. Revenind la Jerod, acesta se poate lăuda că produs modelul SSC Aero, care este oficial cea mai puternică maşină de serie din lume dezvoltând 1.305 CP dintr-un V8 de 6.4 litri twin turbo.
* 1968: Paul Turner (n. 11 martie 1968 în Sunderland, Anglia) este un basist englez.^[1] Este basistul trupei britanice Jamiroquai
* 1969: Terrence Dashon Howard (născut 11 martie 1969) este un actor american nominalizat la Premiul Oscar. Primul lui rol mare a fost în filmul din 1995 Mr. Holland's Opus, care a condus ulterior la o serie de roluri cu vizibilitate mare în rândul publicului afro-american. Howard a intrat în lumina reflectoarelor cu mai multe filme de succes din perioada 2004 și 2006. El a jucat în Ray, Lackawanna Blues, Crash, Four Brothers, Hustle & Flow, Get Rich or Die Tryin', Idlewild, The Brave One.
* 1969: Soraya Raquel Lamilla Cuevas (n. 11 martie 1969 – d. 10 mai 2006), cunoscută după numele de scenă Soraya, a fost o cantautoare, chitaristă, aranjoare și producătoare muzicală columbiano-americană.

Ea a avut două cântece pe poziția #1 în topul „Billboard's Latin Pop Airplay charts”. A câștigat un Premiu Latin Grammy în 2004 pentru albumul "Soraya", ca "cel mai bun album al unui cantautor", și o nominalizare la premiul Grammy Latin la categoria "cel mai bun album vocal pop femninin" pentru albumul său El Otro Lado de Mí). Soraya a cântat în deschiderea ceremoniei Billboard Latin Music Awards 2005. Cariera ei s-a întins pe o perioadă de zece ani, timp în care a înregistrat 5 albume. Soraya a decedat pe 10 mai 2006 după o lungă luptă cu cancerul la sâni.

* 1971: Cristina-Ionela Iurișniți (n. 11 martie 1971) este un deputat român, ales în 2016.
* 1972: Sorin Dorel Colceag (n. 11 martie 1972, Buzău, România) este un fost fotbalist român care a evoluat pe postul de portar
* 1976: .Thomas Gravesen (n. 11 martie 1976) este un fost fotbalist internațional danez, care a activat ca mijlocaș.
* 1978: Didier Yves Drogba Tébily^[3] (Pronunție în franceză: /didie/; n. 11 martie1978,^[4] Abidjan, Coasta de Fildeș) este un fost fotbalist ivorian care evoluează pe postul de atacant la clubul american Phoenix Rising în Major League Soccer.
* 1982: Thora Birch (n. 11 martie 1982 în Los Angeles; ca Thora Renee Birch) este o actriță americană. Numele Thora provine din mitologia nordică.
* 1985: Ines Khouildi, ortografiat și Inès Khouildi^[1] (în arabă إيناس الخويلدي, născută 11 martie 1985, la Nefza) este o handbalistă din Tunisia care joacă pentru clubul românesc SCM Râmnicu Vâlcea și pentru echipa națională a Tunisiei.
* 1986: Gabriel Siminic (n. 11 martie 1986, Reșița) este un fotbalistromân, care evoluează pe postul de fundaș stânga la clubul din Liga a II-a, Șoimii Pâncota.
* 1988: Igor Andronic (n. 11 martie 1988, Chișinău) este un fotbalist internațional moldovean, care în prezent el evoluează la clubul Dinamo-Auto Tiraspol.
* 1988: Fábio Alexandre da Silva Coentrão (n. 11 martie 1988) este un fotbalist portughez care evoluează la clubul Sporting Lisabona, împrumutat de la Real Madrid și la echipa națională de fotbal a Portugaliei.
* 1990: Adrian Marian Apostol (n. 11 martie 1990 în Constanța) este un jucător român de rugby în XV. Evoluează pe postul de aripă de treisferturi (wing).
* 1991: Alessandro Florenzi (Roma, Provincia Roma, Italia, 11 martie din 1991), este un fotbalist italian. Joacă ca lateral dreapta la A. S. Romadin Serie A din Italia
* 1991: Jack Christian Rodwell (n. 11 martie 1991 în Southport, Anglia) este un fotbalist englez care evoluează la clubul Sunderland din Premier League.
* 1993: Roman Șumchin (n. 11 martie 1993) este un fotbalist moldovean, care evoluează pe postul de atacant la clubul FC Petrocub Hîncești, în Divizia Națională.

Decese

·         1425 i.I.Hr . –  A decedat Thutmosis al III -lea, al șaselea faraon al dinastiei a XVIII- a egiptene, nascut in amul 1481 i.I.Hr. În primii douăzeci și doi de ani ai domniei sale  a fost co-regent, impartind domnia  cu mama sa vitregă, Hatshepsut. După moartea acesteia, el a creat cel mai mare imperiu, Egiptul cuceriind un teritoriu care se intindea din Siria, pana la a patra cataracta a Nilului, in Nubia. Thutmosis al  III lea  a condus Egiptul timp de aproape cincizeci și patru ani, iar domnia sa este datata din 24 aprilie 1479 î.Hr. la 11 martie 1425 î.en. Tutmes al III-lea (1482 – 1450 î.e.n.), a fost un faraon din dinastia a 18-a a Egiptului antic. Este considerat un Napoleon al antichității. Tutmes al III-lea, ținut în umbră până în anul 1482 de către mama sa vitregă, regina Hatshepsut, cucerește teritorii din Asia și Africa, transformând regatul egiptean într-un imperiu. Într-o serie de campanii militare care au durat mai mult de 20 de ani, Tutmes al III-lea a condus armata Egiptului prin canioane montane periculoase și peste deșerturi vaste. Cea mai faimoasă victorie a sa s-a soldat cu ocuparea orașului Megiddo, la nord de Palestina, și a fost prima bătălie din istorie pentru care există o descriere completă. Trupele sale au capturat mai mult de 2000 de cai de la dușmani.

·         222 – Moare  imparatul roman Elagabalus, născut Varius Avitus Bassus, din dinastia  Severilor, cunoscut de asemenea ca Varius Avitus Bassianus Marcus Aurelius Antoninus, nepot al împăratului  Caracalla,  preot din Emesa al zeului soare (Elah-Gabal); (n. cca. 203). Si-a inceput domnia in anul 218, fiind proclamat de legiunile din Siria, dar  puterea reală este exercitată însă de Iulia Maesa (bunica) și Iulia Soaemias (mama sa). Excesele și capriciile împăratului-copil compromit în scurt timp noul regim.S-a căsătorit împotriva tradițiilor, cu o vestala   și se comporta într-un mod bizar (se farda, îmbrăca costume femeiești) ceea ce a mărit nemulțumirile opiniei publice. A murit  ucis de garda pretoriana, împreună cu mama sa.

·         638 –  A decedat patriarhul Ierusalimului, Sofronie (n. in anul 560 in Damasc). A  fost  patriarh al Ierusalimului din  din 634 până la moartea sa, și este venerat ca sfant atat de catolici cat si de ortodocsi. A fost calugar si teolog. În anul 637, după cucerirea Ierusalimului de către armatele musulmane, califul musulman Umar ibn al-Khattab   a făcut turul orașului impreuna cu Sofronie.  Ajuns la Biserica Sfantului Mormant, timpul de rugăciunii musulmane Umar a ales să se roage in afara bisericii.   Sofronie i-a dat califului  cheile de la biserica iar acesta le-a  dat unei  familii de musulmani din Medina,carora le-a cerut să deschidă biserica și sa o  închida, cheile Bisericii Sfantului Mormant  rămânand  în continuare  prin traditie la o familie musulmană. Tot din acele timpuri, musulmanilor  nu le este  permis  sa construiasca  o moschee acolo.

·         1514: Donato di Pascuccio d'Antonio, cunoscut sub numele de Bramante, (n. 1444, Monte Asdrualdo - d. 11 martie 1514, Roma), a fost un pictor și arhitect italian, considerat, alături de Michelangelo și Rafael, una dintre cele mai mari personalități artistice ale Renașterii italiene.

S-a născut în Monte Asdrualdo (azi Fermignano), lângă Urbino, dintr-un tată sărac, dar de familie bună. În copilărie, Donato a studiat scrisul, cititul, dar a învățat foarte bine și aritmetica. Tatăl, care avea nevoie ca el să câștige, văzând cât de talentat la desen era copilul său, l-a îndrumat încă de mic spre meșteșugul picturii. Plăcându-i însă arhitectura și perspectiva, Bramante a plecat în Lombardia, unde mergea dinr-un oraș într-altul, pentru a lucra. De aici a plecat la Milano, pentru a studia Domul, iar apoi la Roma și Napoli, unde a studiat toate clădirile antice dar a și realizat câteva dintre operele sale. În 1503 este ales arhitect al scaunului papal de către Iuliu al II-lea, care l-a îndrăgit foarte mult.

Bramante era un om vesel, căruia îi plăcea să fie de folos aproapelui său. Era prietenul oamenilor de talent pe care îi ocrotea, așa cum a făcut cu Rafael Sanzio din Urbino. A dus o viață vrednică de cinste și plină de strălucire. Iubea poezia și o asculta cu plăcere. S-a bucurat în timpul vieții de o faimă uriașă, iar după moarte de una și mai mare.

A murit în 1514, fiind înmormântat la biserica Sfântul Petru, fiind însoțit în ultimul său drum de întreaga curte papală și de toți sculptorii, pictorii și arhitecții din Roma.

S-a format ca artist în orașul său natal, dar a început să lucreze la Mantova, Milano, Roma. Până în 1476, Bramante rămâne la Urbino, unde este elevul fratelui Carnevale și devine pictor specializat în construirea unui spațiu arhitectonic ca fond al unei scene. Intră în contact cu prospectiva și clasicismul lui Leon Battista Alberti, Andrea Mantegna, Piero della Francesca, Luca Signorelli și Melozzo din Forlì, ca și cu producțiile artistice ale unor centre ca Perugia, Ferrara, Mantova, Padova. Este probabil să fi lucrat la Palatul Ducal al lui Federico da Montefeltro proiectat de Luciano Laurana (în Cappella del Perdono) iar după 1472 cunoaște pe Francesco di Giorgio.

Influența lui Melozzo din Forlì se manifestă mai ales în operele milaneze. Studiul anticelor edificii clasice și discuțiile cu Leonardo, l-au îndreptat către folosirea formelor arhitectonice clasice, cu scopul de a crea echilibru și armonie. Un exemplu se regăsește în concepția sa despre orașul ideal, care rezultă un fel de manifest al noii arhitecturi milaneze, din plin renascentistă.

Ca arhitect, Bramante a fost primul care a reușit să recreeze un edificiu care să conțină toate caracteristicile clasice, astfel încât a putut fi luat ca model și de către contemporanii săi.

* 1568: Alexandru Lăpușneanu a fost un domn al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie1568. Figura sa a fost popularizată de scriitorul Costache Negruzzi, care l-a imortalizat în nuvela Alexandru Lăpușneanu, atribuindu-i celebrele fraze „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu...” și „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”.

Alexandru Lăpușneanu a fost fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia doamna și se numea înainte de domnie Petrea stolnicul.^[1]

A fost ridicat la domnie prin puterea poloneză, detronându-l pe domnitorul Ioan Joldea (1552). A fost proclamat domn în Polonia, la Trembowla (azi localitate în Ucraina apuseană, denumită Terebovlea): „Ci sfătuindu-se pribegii, carii erau acolo, ca să nu vie fără cap, au rădicat domn pe Petrea stolnicul în tîrg în Terebulea , și i-au pus numele de Alexandru vodă, pre carele l-au poreclit Lăpușneanul, și l-au ales pribegii dintre sine.” (Grigore Ureche - Simion Dascălul)(citat în Giurescu C. C. ș.a., op.cit.)^[2]. Ioan Joldea a părăsit Moldova, ajungând în Transilvania, unde își va întemeia familia. Descendenții lui Ioan Joldeatrăiesc și astăzi în județul Bistrița Năsăud (orașul Năsăud și satul Mititei), Oradea, Județul Mureș, Sibiu și Cluj. Prin urmare, Alexandru Lăpușneanu a plasat țara sub suzeranitatea Poloniei, depunând jurământ de fidelitate, la Bacuta, regelui polonez Sigismund August și obligându-se să-i dea, în timp de război, 7000 de călăreți moldoveni. Chiar în ianuarie 1553 le trimite polonilor câteva mii de oșteni, împotriva tătarilor. Această politică dusă de Lăpușneanu față de polonezi a atras asupra lui ura lui Ferdinand de Habsburg, împăratul Germaniei, din cauză că regele Poloniei era fratele Isabellei, regina Ungariei, care era în relații dușmănoase cu Ferdinand. Din acest motiv, Ferdinand a încercat prin toate metodele să-l răstoarne de pe tron.

Lăpușneanu l-a ajutat pe Mircea Ciobanul să revină la domnie în Țara Românească, în anul 1553, de unde fusese alungat de pretendentul Radu Ilie. Cu oastea comandată de marele vornic Nădăbaico, a contribuit la înlocuirea aceluiași Mircea Ciobanul, acum intrat în dizgrație, cu Pătrașcu cel Bun (februarie 1554).

Alexandru Lăpușneanu participă la campania pentru instalarea lui Ioan-Sigismund Zápolya (și a mamei sale Isabella) în Transilvania, trecând peste munți cu două armate în 1556.^[1] Lăpușneanu urmărea să redobândească Ciceiul și Cetatea de Baltă; dar cu tot ajutorul important primit, Isabella și fiul ei nu s-au grăbit să restituie cele două posesiuni. A fost nevoie de o incursiune a lui Lăpușneanu în mai 1558, în care Țara Bârsei are serios de suferit, pentru ca dieta din Alba Iulia să hotărască restituirea Ciceiului și Cetății de Baltă.

Și turcilor le devine suspectă domnia lui Lăpușneanul, aflat sub protecția Poloniei, și în 1555 îl cheamă la Constantinopol. El însă nu se duce, ci trimite niște pungi cu bani, punându-se astfel bine și cu Poarta; își întărește astfel domnia, fiind protejat și de polonezi și de turci. Tot atunci, Lăpușneanul îi ajută pe turci să o readucă pe tronul din Cluj pe regina Isabella (1556), care era refugiată în Polonia.

În clipa în care era cel mai sigur pe domnia sa, este detronat de un venetic crescut la curtea sa, Iacob Eraclide, poreclit și Despotul. Acesta, prin înșelăciuni și intrigi, își adună o oaste de mercenari și-l învinge pe Lăpușneanul la satul Verbia, pe râul Jijia, la 18 noiembrie 1561.^[3] Lupta a ținut două zile: 17-18 noiembrie 1561. Lăpușneanu fiind înfrânt, se retrage spre Huși; de aici, învins a doua oară, fuge la Chilia, unde îl precedase Doamna Ruxandra, care adusese cu ea și vistieria. Mai departe, s-a dus la Istanbul.^[4] Lăpușneanu este exilat în insula Rhodos (martie 1562).

După ce Despot Vodă este ucis în 1563 de Ștefan Tomșa, care domnește pentru scurt timp, Lăpușneanu reușește să redobândească tronul Moldovei. Acest lucru îl costă mai mult de 200.000 de galbeni dați turcilor și un crâncen război civil, pe care a trebuit să-l poarte contra lui Ștefan Tomșa, candidatul boierilor. Armatele turcești și tătărești, care îl aduceau pe Lăpușneanu la domnie, au invadat țara, prădând și jefuind. Tomșa, neputând să se mențină pe tron, fuge la polonezi, însoțit de vornicul Moțoc, de Veveriță postelnicul și Spanciog spătarul (martie 1564), dar este condamnat la moarte și executat de polonezi la Liov, împreună cu cei trei boieri.

A doua domnie a lui Lăpușneanu, începută în sânge, avea să înoate în sânge până la sfârșitul ei. El promite la început tuturor boierilor dușmani lui iertare, însă imediat ce și-a consolidat domnia, a făcut un prânz mare la care a invitat pe cei mai de seamă boieri și, în timp ce aceștia petreceau, mercenari străini au năvălit asupra lor și i-au măcelărit. După o știre polonă, din noiembrie 1564, au fost uciși la Suceava 12 boieri, în timp ce letopisețul lui Grigore Ureche -Simion Dascălul dă cifra 47 (C.C. Giurescu, ș.a., op. cit. p. 295) și un însemnat număr de curteni mai mărunți, uciși la Curtea Domnească de la Iași. Este greu de precizat câți boieri au pierit, însă mai verosimilă pare întâia cifră (după C. C. Giurescu, ș.a., op. cit.). Lăpușneanu, fiind așezat pe tron de turci, a trebuit să țină cont de dorințele lor. Ei i-au cerut să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Astfel, a umplut toate cetățile cu lemne și le-a dat foc. Excepție a făcut-o Hotinul, unde s-a așezat o garnizoană turcească, care a început să jefuiască cu cruzime țara. Incendierea, însă, nu a produs pagube mari cetăților, ci a fost doar un șiretlic pentru a se evita dărâmarea lor.

Înainte de 5 martie 1568, Lăpușneanu este afectat de o boală care îl sleiește de puteri. Simptomele erau frisoane și temperatură ridicată. Izvoarele vorbesc și de o mai veche boală, glaucom sau trahom, o boală ereditară de care suferiseră atât tatăl său cât și fiul său, Bogdan Lăpușneanu. Azarie precizează doar că „în al patrulea an din domnia lui a doua, Alexandru a căzut în boală rea și de moarte”. La 5 martie cere bistrițenilor transilvăneni să îi trimită pe bărbierul Andrei, vechiul său chirurg care va ajunge în Moldova prea târziu, după moartea lui. De altfel bolnavul însuși considera că doar Dumnezeu îl mai putea ajuta. Pentru a nu lăsa treburile țării în neorânduială, trimite o solie la Poartă, cerând sultanului să numească în scaunul Moldovei pe Bogdan, întâiul născut, „în timpul vieții sale, fiind el fără putere”.

La 9 martie adună Sfatul Țării și îi cere să aleagă domn pe fiul său, Bogdan, căruia îi transmite sceptrul înaintea tuturor. După încheierea Sfatului, sau poate a doua zi, Alexandru se călugărește sub numele de Pahomie, a cărui inițială provenea de la numele dinaintea domniei, Petru. Intrarea în monahism și curînda adormire întru Domnul au iscat bănuiala unei morți silnice. Așa s-a ajuns să se brodeze pe marginea datelor reale, vorbindu-se despre domnitorul care a cerut ca, atunci când va fi aproape de moarte, să fie călugărit. Căzând în agonie, cei din jurul lui s-au grăbit să-l călugărească, dându-i numele de Pahomie. Revenindu-și în simțiri și auzind că a fost călugărit, a zis către boieri: „că de mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu” (vorbe atribuite de tradiție, impuse de Costache Negruzzi). Se crede că boierii, auzindu-i cuvintele, s-au înspăimântat și ca să-l împiedice să-și împlinească promisiunea, l-au otrăvit la 11 martie 1568. E îngropat la ctitoria sa, Mănăstirea Slatina, împreună cu soția sa, Ruxandra, fiica lui Petru Rareș și cu două fete ale lui.

Cu Ruxandra a avut mai mulți copii. Pe aer-ul dăruit la Mileșevo (Serbia) sunt brodate numele voievodului și al doamnei precum și cele ale „prea iubiților feciori Bogdan și Petru și Constantin și fiicele lor Anghelina și Tudora și Cneajna și Teofanași Martina și Trofana și Nastasia.” Un alt fiu a fost Ștefan, stabilit în Rusia. Într-un act din aprilie 1559 sunt amintiți încă doi feciori: Ionașco (Ion) și Mihail.^[1] Fii nelegitimi au fost Aron Tiranul și Petre Cazacul; ambii au domnit în Moldova spre finele secolului al XVI-lea.

Alexandru Lăpușneanu a păstrat relații comerciale bune cu Transilvania unde avea cetatea Ciceu. Din Veneția veneau pictori pentru zugrăvirea mănăstirilor sale: Slatina și Pângărați. Cu banii săi a împodobit bisericile de la Muntele Athos și cea ortodox-românească din Liovul Poloniei, pe care a înzestrat-o cu vase, odăjdii, icoane și clopote. Pisania bisericii ortodoxe din Liov îi amintește numele, pe acela al Doamnei și a patru dintre copiii lor și poartă data de 7067 (1559). La Mileșevo (Serbia) a dăruit un aer(aer= văl, de obicei ornamentat cu imaginea lui Hristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice) brodat cu fir, datat 6 august 1567. A ctitorit mănăstirea Socola pe care a înzestrat-o în 1557 cu tot teritoriul din jurul ei. Călugărul cronicar Eftimie, preamărește domnia lui Lăpușneanu. Aceste binefaceri veneau ca urmare a pocăinței lui, după multele păcate săvârșite. Ruxandra Doamna a fost ctitorul bisericii Precista din Roman, a cărei construcție a ținut între 23 mai 1568 și 15 septembrie 1569. Tot ea a înnoit ferecătura unui evangheliar de la Putna, folosind, cum se citește în inscripție, „argintul cel vechi de la bătrânul Ștefan voievod”. A doua domnie a lui Lăpușneanu este povestită în nuvela omonimă a lui Costache Negruzzi. Tot Lăpușneanu a mutat capitala țării de la Suceava la Iași, în 1564, când din ordinul turcilor, a trebuit să dărâme „cetatea de scaun" a Sucevei și să-și mute reședința la Iaș

·         1722: John Toland, filosof irlandez (n. 1670)

·         1781: Mihály Adami, scriitor, lingvist și genealogist maghiar (n. ?)
* 1849: Maria Cristina de Neapole și Sicilia (Maria Cristina Amelia Teresa; 17 ianuarie 1779 – 11 martie 1849) a fost prințesă de Neaple și Sicilia^[1] prin naștere și regină a Sardiniei prin căsătoria cu Carol Felix al Sardiniei.
* 1853: Karl, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen (20 februarie 1785 ― 11 martie 1853) a fost Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen din 1831 până în 1848. A fost bunicul regelui Carol I al României.

În timpul Revoluției germane de la 1848 Karl a abdicat în favoarea fiului său, Karl Anton, la 27 august 1848.^[1]

După decesul primei sale soții, Marie Antoinette Murat la 19 ianuarie 1847, la 14 martie 1848 Karl se căsătorește cu Katharina von Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst (1817–1893), fiica prințului Karl Albrecht von Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst și văduva contelui Franz Erwin von Ingelheim.

A murit la 11 martie 1853 la Bologna în timpul unei călătorii la Roma.

Din prima căsătorie a avut următorii copii^[2]:

• Karoline von Hohenzollern-Sigmaringen (1810–1885) căsătorită prima dată în 1839 cu Graf Friedrich Franz Anton von Hohenzollern-Hechingen (1790-1847); a doua oară s- căsătorit în 1850 cu Johann Stäger von Waldburg (1822–1882)
• Karl Anton(1811–1885), Prinț de Hohenzollern, ministru prusac, căsătorit în 1834 cu Prințesa Josephine de Baden (1813–1900)
• Prințesa Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen (1815–1841), căsătorită în 1835 cu Prințul Eduard de Saxa-Altenburg (1804-1852)
• Friederike von Hohenzollern-Sigmaringen (1820–1906), căsătorită în 1844 cu Gioacchino Napoleone Pepoli (1825–1881)

·         1869: Vladimir Odoevsky, filosof, scriitor rus (n. 1803)
* 1869: Christian August al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (1798–1869, Christian Carl Frederik August), a fost pretendent al provinciilor Slesvig și Holstein și fiefholder de Augustenborg și Sønderborg. A fost prinț din Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg și descendent al Casei regale daneze, Casa de Oldenburg.

·         1908: Edmondo De Amicis (n. 21 octombrie 1846 - d. 11 martie 1908) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog italian. Literatura sa are o tematică socială și educativă.

·         1913: Kornél Ábrányi (fiul), romancier, poet și jurnalist maghiar (n. 1849)
* 1922: Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei (rusă Анастасия Михайловна; 28 iulie 1860 – 11 martie 1922), a fost singura fiică din șapte copii ai Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei, care era fiu al Țarului Nicolae I al Rusiei. S-a căsătorit cu Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin.

Este străbunica paternă a actualului suveran al Danemarcei, regina Margareta a II-a a Danemarcei.

Marea Ducesă Anastasia Mihailovna

Marea Ducesă Anastasia Mihailovna s-a născut la Palatul Peterhof la 28 iulie 1860, al doilea din cei șapte copii ai Marelui Duce Mihail Nicolaievici și a soției lui Marea Ducesă Olga Feodorovna (născută Prințesa Cecilie de Baden). Avea numai doi ani când tatăl ei a fost numit vicerege al Caucazului iar familia s-a mutat în Georgia.
Anastasia Mihailovna a crescut în palatul tatălui ei din Tiflis în atmosfera sălbatică din Caucaz. Familia mai avea o reședință de vară în apropiere de St.Petersburg și o reședință la Marea Neagră.^[1]

Numită în familie "Stassie", Anastasia Mihailovna era singura fiică din șapte copii. N-a fost numai copilul preferat al tatălui său ci și răsfățată de cei șase frați. Tatăl ei era ocupat cu activitățile militare și guvernamentale în timp ce mama ei arăta foarte puțină afecțiune copiilor ei și îi creștea cu o mână de fier.

În lipsa afecțiunii părinților, frații ei au găsit în Anastasia o sursă de dragoste și tandrețe.^[2] Ea a crescut separat de frații ei cea mai mare parte a timpului, fiind împreună doar duminica, când se plimbau împreună. În mod special era apropiată de fratele ei mai mare, Marele Duce Nicolae Mihailovici, cu care împărțea interesul față de artă.

În 1878, când Anastasia nu avea încă 18 ani, mama ei și Marea Ducesă Maria Pavlovna, soția Marelui Duce Vladimir Alexandrovici, au aranjat căsătoria Anastasiei cu fratele cel mare al Mariei, Friedrich Franz, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin. El avea 27 de ani și era moștenitorul Marelui Ducat Mecklenburg-Schwerin din nordul Germaniei.^[1]

În primăvara anului 1878, Prințul Friedrich Franz a sosit la Tiflis pentru a-i cere mâna. Era bogat și cu inima bună însă cu o sănătate delicată, suferea de astm.^[3]

Căsătoria a avut loc la 24 ianuarie 1879 la Palatul de iarnă fiind condusă la altar de unchiul ei Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei.

Fotografie de la logodna Marii Ducese Anastasia cu Friedrich Franz III de Mecklenburg-Schwerin, 1878

La 8 februarie 1879, Anastasia și Friedrich au ajuns la Schwerin.^[4] Tânărul cuplul s-a stabilit la Marienpalais însă Anastasiei nu i s-a permis să-și aranjeze apartamentele conform propriului gust.^[5]

Anastasiei îi era dor de casă, găsea prea stricte regulile de la curte și o atmosferă apăsătoare. Deși mama ei era germană, Anastasiei Mihailovna nu i-a plăcut niciodată țara de adopție.

Curând a rămas însărcinată cu primul copil, Alexandrine, care s-a născut în primul an al căsătoriei ei. Sănătatea soțului ei era scuza perfectă pentru a-și petrece cât mai puțin posibil în Schwerin. Călătorea frecvent, își vizita familia în Rusia și petrecea mult timp peste graniță, într-un climat cald potrivit sănătății soțului ei, în sudul Italiei sau Franței.

Locuiau la Palermo când s-a născut al doilea copil în 1882.^[5] Moartea socrului ei la 15 aprilie 1883 și accesiunea la tron a soțului ei i-a forțat să se întoarcă la Schwerin. La început i-a plăcut noua poziție de soție a Marelui Duce^[6] însă curând voia să se întoarcă în Italia și Franța. Populația din Mecklenburg-Schwerin nu voia ca suverana să trăiască în altă parte iar Anastasia era criticată. S-a ajuns la un compromis iar Marele Duce și soția lui locuiau la Schwerin cinci luni pe an, în restul anului puteau locui unde voiau ei cu condiția ca viitorii copii să fie născuți la Schwerin.^[5]

După ce fiica ei cea mică Cecile s-a născut în 1886, Anastasia s-a mutat la Cannes, unde își petreceau cea mai mare parte a timpului.^[7] Între anii 1887 și 1889, soțul ei a construit pentru ea vila Weden, un palat în stil italian situat pe partea laterală a unui munte care domină Cannes. Locuiau acolo în fiecare an, din noiembrie până în mai.^[6]

Anastasia și-a crescut copii cu simplitate și mult mai multă libertate decât fusese ea crescută; a păsrat o relație apropiată cu copiii ei. Vorbea franceza cu soțul ei și engleza cu copiii.^[8] Îi plăcea muzica italiană și în mod particular operele lui Puccini și teatrul.

La vârsta de 36 de ani a rămas văduvă. A avut o relație cu secretarul ei particular Vladimir Alexandrovitci Paltov cu care a rămas însărcinată. Fiul ei nelegitim, Alexis Ludovic de Wenden, s-a născut la Nice la 23 decembrie 1902.^[9] Numele de de Wenden a fost asigurat de regele Christian al IX-lea al Danemarcei după numele casei Anastasiei. Când mai târziu Alexis a fost trimis să studieze la o școală internat în Normandia, ea îi scria în fiecare zi.

Marea Ducesă Anastasia era foarte nepopulară în Germania, din cauza simpatiei ei față de francezi. În special Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei o displăcea, iar când în iunie 1905 fiica cea mică a Anastasiei, Cecile, s-a căsătorit cu fiul cel mare al Kaiserului, Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei, Anastasiei i s-a permis să vină la curtea de la Berlin numai de două ori, prima dată la nuntă și a doua oară când s-a născut primul fiu al Cecilei. A fost avertizată să nu locuiască în apropierea fiicei ei.^[10]

Diplomatul Maurice Paléologue scria la 14 octombrie 1913, "Deși are cincizecișitrei de ani, trăiește deschis cu un escroc argentinian, dansează la Magic-City cu toți veniții până la două dimineața.

În vara anului 1914, chiar înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, Marea Ducesă Anastasia și-a vizitat fratele Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei și familia lui în Anglia. Conflictul a pus-o într-o situație teribilă. Doi dintre copiii ei erau de partea Germaniei, în timp ce frații ei din Rusia luptau de partea Puteriilor Centrale. Tehnic, o prințesă germană nu putea rămâne în Franța care era în război cu Germania și nici să se întoarcă la Schwerin, acum inamic al Rusiei ei natale. Anastasia a decis să se stabilească în neutra Elveție.

Și-a petrecut ultimii ani la hotel Savoy din Lausanne, oferindu-și vila din Cannes drept spital pentru ofițerii răniți în război.^[12] Bolșevicii au omorât trei dintre frații Anastasiei, Marele Duce Nicolai Mihailovici, Marele Duce George Mihailoviciși Marele Duce Serghei Mihailovici în timpul Revoluției Ruse. Căderea monarhiei Germaniei de după război a dus la pierderea coroanei pentru fiul ei în Schwerin și pentru fiica ei în Germania.

După război, Anastasia s-a întors în Franța și a trăit la vila Fantasia din Eze, în apropiere de Cannes. În prima săptămână din martie 1922, la scurt timp după ce fusese la petrecerea dată pentru nepotul ei Marele Duce Andrei Vladimirovici, s-a îmbolnăvit. A suferit un atac cerebral și a murit la 11 martie 1922 la vârsta de 61 de ani.

* 1924: Petru Alexandrovici de Oldenburg (Peter Friedrich Georg; 21 noiembrie 1868 – 11 martie 1924) a fost primul soț al Marii Ducese Olga Alexandrovna a Rusiei, sora mai mică a Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei.

S-a născut la Sankt Petersburg și a fost singurul copil al Ducelui Alexandru Petrovici de Oldenburg (1844–1932) și a Prințesei Eugenia Maximilianovna de Leuchtenberg (1845–1925). Mama lui era nepoata Țarului Nicolae I al Rusiei prin fiica lui Nicolae, Marea Ducesă Maria Nicolaevna. Tatăl lui era strănepot al Țarului Paul I al Rusiei prin bunica paternă Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei. În familie i se spunea "Petya"

În 1900 a început s-o însoțească la teatru și operă pe Marea Ducesă Olga Alexandrovna care avea 18 ani și era fiica cea mică a Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei.^[1] Cererea lui în căsătorie petrecută anul următor a surprins-o pe Olga care mai târziu a explicat "Am fost atât de surprinsă că tot ce am putea spune a fost 'mulțumesc' ".^[2] Ea a presupus că Oldenburg a fost împins să facă cererea de către ambițioasa sa mamă.^[3] Poate Olga a acceptat cererea în căsătorie pentru a-și câștiga independența față de mama sa sau pentru a evita o căsătorie cu o curte străină.^[1]

Căsătoria a fost anunțată în mai 1901 și a surprins pe mulți deoarece Petru nu manifesta nici un interes pentru femei.^[4]Împărăteasa mamă Maria Feodorovna (Dagmar a Danemarcei) i-a scris fiului ei Țarul Nicolae al II-lea: "Sunt sigură că n-o să CREZI ce s-a întâmplat. Olga s-a logodit cu PETYA și AMÂNDOI sunt foarte fericiți. A trebuit să consimt dar totul s-a petrecut atât de repede și de neașteptat încât încă nu cred."^[5]

La 9 august 1901 (stil nou) cei doi s-au căsătorit la Sankt Petersburg printr-o mare ceremonie la care au participat familia, miniștrii, ambasadorii străini și curtenii.^[6] Luna de miere au petrecut-o pe domeniul Oldenburg în apropiere de Voronezh însă atmosfera era tensionată din cauza cerții dintre Oldenburg și tatăl său în legătură cu jocurile de noroc.^[7] Oldenburg era un cunoscut jucător inveterat.^[8]

Căsătoria lor a rămas neconsumată,^[9] iar Oldenburg era considerat de familie și prieteni drept homosexual.^[10] La doi ani după căsătorie, Olga a întâlnit un ofițer de cavalerie de vârsta ei, Nikolai Kulikovski, de care s-a îndrăgostit.^[11] A cerut divorțul soțului ei însă acesta a refuzat. Totuși, Oldenburg l-a numit pe Kulikovski "aide-de-camp" și i-a permis să locuiască în reședința lui Oldenburg și a Marii Ducese.

La mijlocul Primului război Mondial, după ce au trăit separat doi ani, căsătoria dintre Oldenburg și Olga a fost anulată la 16 octombrie 1916. Olga s-a căsătorit cu Kulikovski luna următoare. După Revoluția rusă din 1917 Oldenburg și mama sa au reușit să scape din Rusia și să se stabilească în Franța.^[13]

S-a recăsătorit cu Olga Vladimirovna Ratkova-Rognova (1878–1929) la 3 mai 1922. Nu a avut copii din nici una dintre căsătorii. A murit la vârsta de 55 de ani în exil la Antibes, Franța.

* 1926: Nicolaas Pieter Johannes Janse van Rensburg (n. 30 august 1864 - d. 11 martie 1926)^[1] a fost un bur sud-african, de asemenea, cunoscut și sub numele Siener van Rensburg, care a fost considerat de unii drept a fi un profet al burilor (populație albă din Africa de Sud).

În consecință porecla lui a devenit „Siener”, care în afrikaans înseamnă „văzător” sau „ghicitor”. Prezicerile sale aparent exacte ale evenimentelor viitoare au fost de obicei înfășurate într-un format patriotic, religios. În timpul celui de-al doilea război al burilor acesta a dobândit o reputație care la făcut să fie un companion de încredere, și consilier al generalului de la Rey și președintelui Steyn. Adevărata măsură a influenței sale asupra acestor persoane este contestată^[4][5], deși cei foarte religioși, ca de la Rey, îl considerau un profet al lui Dumnezeu

Viziunile sale despre viitor au început să apară destul de târziu, pe la începutul secolului al XX-lea. Inițial, van Rensburg le-a vorbit oamenilor despre războiul mondial, care urma să se producă și care va avea o mare învinsă, Germania. Imediat după acest război va apărea o mare pandemie, care va ucide milioane de oameni. Era vorba despre gripa spaniolă, care a nimicit până la de 90 de milioane de oameni conform ultimelor estimări^[7].

Nicolaas van Rensburg a văzut viitorul atât de clar încât în previziunile sale se regăsesc numeroase pagini care, conform adepților săi, vorbesc despre^[8]: cel de-Al Doilea Război Mondial, independența Irlandei, Indiei și a țărilor africane, ONU, Noua Ordine Mondială, imoralitatea care va cuprinde întreaga omenire (homosexualitate, prostituție și pedofilie), nașterea unei boli care va ucide milioane de oameni (SIDA), declinul bisericii catolice, catastrofa de la Cernobîl (26 aprilie 1986), Războiul din Golf (1990-91), moartea prințesei Diana (29 august 1997) și alegerea unui cancelar mână de fier în fruntea Germaniei (în 2005).

·         1931: Wilhelm Friedrich Murnau, regizor de film german (n. 1888)
* 1943: Infanta Maria José a Portugaliei (Maria José Joana Eulália Leopoldina Adelaide Isabel Carolina Micaela Rafaela Gabriela Francisca de Assis e de Paula Inês Sofia Joaquina Teresa Benedita Bernardina; 19 martie1857 – 11 martie 1943), a fost infantă a Portugaliei și, prin căsătorie, ducesă de Bavaria. A fost bunica maternă a regelui Leopold al III-lea al Belgiei.

Maria Josepha a Portugaliei și soțul ei, Karl Theodor, Duce de Bavaria, 1914.

Maria José a fost al patrulea copil și a treia fiică a regelui Miguel I al Portugaliei și a soției lui, Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg. Printre surorile ei: Maria Tereza, Arhiducesă de Austria, Maria Ana, Mare Ducesă de Luxemburg, Maria Antónia, Ducesă de Parma. Singurul ei frate a fost Miguel al II-lea, Duce de Braganza.

S-a căsătorit la 29 aprilie 1874 cu Karl Theodor, Duce de Bavaria, fratele mai mic al Elisabetei de Bavaria, mai cunoscută ca "Sissi". Cuplul a trăit la Munchen unde a fondat Herzog Carl Theodor Eye Clinic, care există și astăzi. Împreună au avut cinci copii:

• Ducesa Sofia de Bavaria (1875–1957); căsătorită cu Contele Hans Veit zu Toerring-Jettenbach.
• Ducesa Elisabeta de Bavaria (1876–1965); căsătorită cu regele Albert I al Belgiei.
• Ducesa Maria Gabriela de Bavaria (1878–1912), căsătorită cu Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei.
• Ducele Ludwig Wilhelm de Bavaria (1884–1968)
• Ducele Franz Joseph de Bavaria (1888–1912)

Maria José a murit în anul 1943 la vârsta de 85 de ani și a fost înmormântată la Bazilica Tegernsee.

·         1950: A murit Heinrich Mann, scriitor german (romanul “Îngerul albastru”); (n.27.03.1871). Ludwig Heinrich Mann (n. 27 martie 1871, Lübeck – d. 11 martie 1950) a fost un romancier german, autorul unor opere cu tematică socială, ale căror nuanțe critice au dus în cele din urmă la exilul lui, în 1933.

·         1955 – A încetat din viaţă Sir Alexander Fleming, bacteriolog englez, descoperitorul penicilinei; (n. 6 august 1881). Sir Alexander Fleming (n. 6 august 1881 – d.11 martie 1955) a fost un bacteriolog scoțian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey. În anul 1929 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford. În 1940, Fleming, doi biochimiști englezi – Ernest Boris Chain și Norman George Heatley – și un medic australian – Howard Walter Florey – au izolat și preparat în stare purificată și concentrată penicilina, una din marile realizări ale omenirii. A avut lucrări privind lizozimul ca element bacteriolitic prezent în țesuturi și secreții.
* 1957: Contraamiralul Richard Evelyn Byrd, Jr., USN (n. 25 octombrie 1888 – d. 11 martie 1957) a fost un ofițer american de marină, specializat în explorări. A fost un pionier al aviației americane, explorator polar și organizator de logistică pentru expediții polare. Zborurile aviatice în care a servit drept navigator și lider de expediție, au traversat Oceanul Atlantic, un segment din Oceanul Arctic, și o parte din Antarctica. Byrd a susținut că expedițiile sale au fost primele care au ajuns la Polul Nord și la Polul Sud pe calea aerului. Afirmația privind Polul Sud este în general susținută de un consens al celor care au analizat probele. Byrd a primit Medalia de Onoare, cea mai înaltă distincție pentru eroism acordată de Statele Unite.

A fost descendent al uneia dintre primele familii de imigranți europeni din Virginia. Printre strămoșii lui se numărau proprietarii de plantații John Rolfe și soția sa Pocahontas, William Byrd II de la Westover Plantation, care a înființat orașul Richmond, și Robert "King" Carter, guvernator colonial. A fost frate cu guvernatorul Virginiei și senatorul SUA Harry F. Byrd, figură dominantă din Partidul Democrat din Virginia între anii 1920 și 1960; tatăl lor a fost o vreme speaker al Camerei Delegaților din Virginia.

Amiralul Byrd s-a căsătorit (la 20 ianuarie 1915) cu Marie Donaldson Ames (el a botezat un teritoriu antarctic descoperit de el „Țara Marie Byrd” după ea) și împreună au avut patru copii:

• Richard Evelyn Jr., (cu nepoții Richard Byrd, Leverett S. Byrd, Ames Byrd și Harry Flood Byrd II)
• Evelyn Bolling Byrd Clarke (nepoții Evelyn Byrd Clarke, Marie Ames Clarke, Eleanor Clarke și Richard Byrd Clarke)
• Catherine Agnes Byrd Breyer (nepoții Robert Byrd Breyer și Katherine Ames Breyer)
• Helen Byrd Stabler (nepoții David Stabler și Ann Blanchard Stabler)

* 1958: Prințesa Ingeborg a Danemarcei (Ingeborg Charlotta Carolina Frederikke Louise; 2 august 1878 – 11 martie/12 martie 1958) a fost prințesă daneză și prin căsătorie prințesă suedeză. A fost a doua fiică și al cincilea copil al regelui Frederick al VIII-lea al Danemarcei și a soției lui Louise a Suediei.

Locul de naștere al Prințesei Ingeborg, Palatul Charlottenlund.

Prințesa Ingeborg s-a născut la 2 august 1878 la Palatul Charlottenlund la nord de Copenhaga ca al cincilea copil al Prințului Moștenitor Frederic al Danemarcei, fiul cel mare al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei. Mama ei era Prințesa Louise a Suediei, fiica regelui Carol al XV-lea al Suediei și Norvegiei și a reginei Louise.

În mai 1897, Prințesa Ingeborg s-a logodit cu Prințul Carl al Suediei, Duce de Västergötland. S-au căsătorit la 27 august 1897 în capela de la Palatul Christiansborg din Copenhaga și și-au petrecut luna de miere în Germania. Prințul Carl era al treilea fiu al regelui Oscar al II-lea al Suediei și a reginei Sofia de Nassau. Ingeborg și Carl au avut patru copii:

• Prințesa Margareta (25 iunie 1899 – 3 ianuarie/4 ianuarie 1977); s-a căsătorit la 22 mai 1919 cu verișorul ei primar, Prințul Axel al Danemarcei; a avut copii.
• Prințesa Märtha (28 martie 1901 – 5 aprilie 1954); s-a căsătorit la 21 martie 1929 cu verișorul ei primar, Olav al V-lea al Norvegiei; este mama actualului monarh al Norvegiei, Harald al V-lea.
• Prințesa Astrid (17 noiembrie 1905 – 29 august 1935); s-a căsătorit la 4 noiembrie 1926 cu Prințul Moștenitor Leopold al Belgiei, mai târziu regele Leopold al III-lea; este mama actualului monarh al Belgiei, Albert al II-lea
• Prințul Carl (10 ianuarie 1911 – 27 iunie 2003); a făcut două căsătorii morganatice cu contesa Elsa von Rosen și cu Ann Margareta Larsson Kristine Rivelsrud; și-a pierdut drepturile de succesiune și titlurile regale; a avut un singur copil.

În 1947, cu ocazia aniversării căsătoriei sale, soțul ei a admis că nunta a fost complet aranjată de tații lor, iar Ingeborg a adăugat: "M-am căsătorit cu un străin!".

Ingeborg a Danemarcei.

Căsătoria a fost populară, deoarece ea era nepoata popularului rege Carol al XV-lea al Suediei și Norvegiei. S-a spus despre ea că, din toate prințesele străine căsătorite în interiorul casei regale suedeze, probabil ea a fost cea mai potrivită pentru a fi regină consort a Suediei, și pentru primii zece ani din Suedia, aproape a fost: din 1897 până în 1907, regina Sofia s-a arătat rareori la ocazii publice iar Prințesa Moștenitoare Victoria a petrecut cea mai mare parte a timpului în străinătate, astfel încât Prințesa Ingeborg a umplut astfel poziția de prima doamnă la curtea suedeză.

A fost pasionată de sport, în special de patinaj; la expoziția auto de la Stockholm din 1903, ea și Prințul Moștenitor Gustav au făcut o demonstrație spontană, o excursie în mașină la Skåne. În 1908 ea l-a însoțit pe Prințul Wilhelm la nunta cu Marea Ducesă Maria Pavlovna în Rusia.

A trăit o armonioasă viață de familie, iar familia era cunoscută drept "familia fericită". Copiii au primit o educație simplă și au învățat sarcini de uz casnic. Ea și Carl au trăit o viață de familie informală și intimă, împreună cu copiii lor. Ingeborg a creat o atmosferă ușor distractivă față de colegii ofițeri ai soțului ei și a fost admirată pentru felul cum s-a descurcat în fața dificultăților economice întâmpinate atunci când banca în care au investit s-a prăbușit în 1922 și au fost nevoiți să-și vândă casa.

Ingeborg era plăcută și populară în Suedia datorită umorului ei, a personalității ei care intra ușor în dialog, a firii ei vesele și a felul ei informal de a acționa. În 1905, guvernul norvegian a luat în discuție de a-i face rege și regină a Norvegiei însă cuplul a fost ușurat când acest lucru nu s-a întâmplat.

Prințesa Ingeborg este bunica a trei monarhi europeni: regele Harald al V-lea al Norvegiei, regele Baudouin I al Belgiei și regele Albert al II-lea al Belgiei. Prin Prințesa Joséphine-Charlotte a Belgiei, ea este străbunica celui de-al patrulea monarh: Henri, Mare Duce de Luxemburg.

·         1963: Ignat Bednarik, pictor, desenator (n. 1882)

·         1972: John Spencer-Churchill, al 10-lea Duce de Marlborough (n. 1897)
* 1974: Judd Holdren (n. 16 octombrie 1915, lângă Villisca, Iowa - d. 11 martie1974. Los Angeles, California) a fost un actor american cel mai bine cunoscut pentru rolurile sale din serialele Captain Video: Master of the Stratosphere, Zombies of the Stratosphere, The Lost Planet și Commando Cody: Sky Marshal of the Universe realizate în perioada 1951 - 1953.

·         1975 – A murit fizicianul român Eugen Bădărău. A iniţiat în cadrul Institutului de Fizică de la Universitatea din Cernăuţi, primele cercetări din ţara noastră cu privire la descărcările de gaze, fiind un pionier în domeniul fizicii plasmei. Eugen Bădărău (n. 19 septembrie / 2 octombrie 1887, Foltești, Galați; d. 11 martie 1975, București) a fost un fizician român, profesor universitar, director al Institutului de Fizică București, membru al Academiei Române (din 1948). Este considerat fondatorul școlii românești de descărcări electrice în gaze și fizica plasmei.

·         1987 – A murit bizantinologul, teologul şi profesorul roman Ioan Coman; (n.27.11.1902).

·         1988: Harry Brauner, etnomuzicolog și compozitor (n. 1908)

* 1992: Richard Brooks (n. 18 mai 1912, Philadelphia, Pennsylvania – d. 11 martie 1992, Beverly Hills, California; de fapt Ruben Sax) a fost un scenarist, producător de film și regizor american.
Brooks a urmat cursurile școlii West Philadelphia High School, și pe urmă a studiat la universitatea Temple. Un timp scurt timp a lucrat la emisiunea unui post de radio, ca și regizor de teatru. Ulterior a scris scenarii pentru diferite filme. Din anul 1962 este regizor și producător de filme cinematografice.

·         1993: Dan Simonescu, bibliolog, istoric și critic al literaturii române vechi (n. 1902)

·         1996: Jean Rânzescu, regizor al teatrului de operă (n. 1909)

·         1997: Radu Negru, critic de artă, eseist (n. 1933)

·         2001: Zahu Pană, poet și ziarist de naționalitate aromână

·         2002: Rudolf Hell, om de știință, considerat inventatorul faxului

·         2002: James Tobin, economist american, laureat Nobel (n. 1918)
* 2003: Ludmila Vasilevna Erofeeva (în rusă Людмила Васильевна Ерофеева; n. 13 septembrie 1937,^[1] Tver, Rusia – d. 11 martie 2003, Chișinău, Moldova) a fost o cântăreață de operă (soprană) din Republica Moldova, originară din Rusia.

A absolvit Școala de muzică pentru copii „Musorgski” (în 1951) și Școala de muzică din Kalinin, actualmente Tver (1951–1955),^[2] cât și Institutul Muzical Pedagogic „Gnesin”^⁠(d) din Moscova (1955–1960) la profesorii N. Verbova și O. Fiodorovskaia-Slavinskaia.^[3]

Din 1960 și până la destrămarea Uniunii Sovietice (1989), a fost solistă a Operei Naționale din Chișinău. Printre rolurile jucate se numără:^[3]

• Marfa în Mireasa țarului^⁠(d) de Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov;
• Rozina în Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini;
• Margareta în Faust de Charles Gounod;
• Iolanta în Iolanta^⁠(d) de Piotr Ilici Ceaikovski;
• Prilepa în Dama de pică, idem;
• Violetta în Traviata de Giuseppe Verdi;
• Desdemona în Otello, idem;
• Leonora în Trubadurul, idem;
• Adele în Liliacul de Johann Strauss;
• Arsena în Voievodul țiganilor, idem.

Erofeeva a interpretat și lucrări ale compozitorilor autohtoni Ștefan Neaga, Eugen Coca, A. Stârcea, V. Rotaru ș.a.^[3] A întreprins turnee artistice în Marea Britanie, Egipt, Bulgaria și alte țări, a cântat în mai multe teatre ale Uniunii Sovietice, mai ales în orașul său natal Tver.^[2]

A primit titlurile de Artistă Emerită a RSSM (1963), Artistă a Poporului din RSSM (1967), Artistă a Poporului din URSS(1976), cât și Ordinul „Insigna de Onoare”^⁠(d).^[4]

Ludmila a murit la Chișinău la 11 martie 2003.^[5] A fost înmormântată la Cimitirul Armenesc.

* 2005: Mircea Dumitrescu (n. 3 septembrie 1926 – d. 11 martie 2005) a fost un critic de film și eseist.^[1][1][2] În perioada 1970–2005, Mircea Dumitrescu a susținut un Curs de limbaj cinematografic (axat pe istoria, teoria și estetica artei cinematografice) însoțit de proiecții de filme, în principalele centre universitare ale țării: București, Iași, Tg. Mureș, Cluj, Timișoara, Craiova, Brașov. În timpul vacanțelor, cursul este continuat în taberele studențești de la Izvorul Mureșului, Slănic-Moldova și Costinești.

Printre oamenii care l-au apreciat se regăsesc nume precum Mircea Daneliuc, Victor Rebengiuc, Alex Leo Șerban și Mihnea Columbeanu.^[2]

Din 1993 , este președintele Federației Române a Cinecluburilor Cinemateca, pe care el însuși a înființat-o.

Din 1992, Mircea Dumitrescu colaborează cu articole, recenzii și eseuri cinematografice la „Tribuna” (Cluj), „Timpul” (Iași), „Tribuna Ardealului” (Cluj), „Alternativa” (Brașov), „Monitorul” (Iași), „Util Expres” (Brașov), „Transilvania Expres” (Brașov), „Argument” (Cluj), „Cuvântul libertății” (Craiova), „Jurnal de Mureș” (Tg. Mureș), „Monitorul de Suceava” (Suceava), „Jurnal de Vrancea” (Focșani), „Biserica și problemele vremi” (Iași), „Tex–Caleidoscop” (Brașov), „Transilvania Jurnal” (Brașov), „Ideea creștină” (Iași), „Adevărul de Cluj” (Cluj), „Gazeta de Transilvania” (Brașov), „Cotidianul – Week-end” (București), Revista Respiro. Colaborează la posturile de televiziune TVS Holding (Brașov) și Europa Nova (Iași).

·         2006 – A murit Slobodan Miloşevici, ex-preşedinte al Serbiei şi Muntenegrului. Ales preşedinte al fostei Republici Iugoslavia, în 1992 dizolvă această republică – creaţie a lui I. B. Tito – şi înfiinţează Republica Federativă Iugoslavia, alcătuită din Muntenegru şi Serbia. Lui i se atribuie responsabilitatea pentru izbucnirea conflictului din Kosovo şi pentru bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei. In anul 2000, preşedinţia republicii este preluată de Voislav Kostunita, Occidentul condiţionând acordarea oricărui sprijin financiar noii administraţii de la Belgrad de arestarea lui Milosevici şi predarea lui către Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie. La 12.02.2002  a început la Haga, procesul fostului preşedinte iugoslav, acesta  murind  în celula sa din închisoarea TPI in urma unei complicatii cardiace; (n.20.08.1941).
* 2009: Matilda Caragiu Marioțeanu (n. 20 iulie 1927, Hrupișta, Grecia - d. 11 martie 2009, București, România) a fost un lingvist român, specialistă în dialectologie, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din anul 1993 și membru titular din 2004. Era sora actorului Toma Caragiu.
Matilda Caragiu Marioțeanu s-a născut la 20 iulie 1927 în Hrupiști (Argos Orestikon), oraș situat în provincia Macedonia din nordul Greciei. Părinții ei erau aromâni (macedo-români/ macedo-vlahi) emigrați în 1928^[2] în com. Sarsânlar, jud. Durostor — Dobrogea Nouă. În 1940 s-au refugiat ca urmare a cedării Cadrilaterului (județele Durostor și Caliacra) Bulgariei. Între 1940-1941 familia Caragiu a locuit în Oltenița, din 1941 până în 1944 la Bacău, între 1944-1947 la Ploiești, iar din 1947 în București. La 11 martie 2009, Matilda Caragiu Marioțeanu a încetat din viață la București

Între 1933-1938 Matilda Caragiu Marioțeanu a urmat cursurile școlii primare din comuna Sarsânlar și orașul Silistra. A urmat liceul, într-o prima parte, la Silistra și l-a continuat la Bacău și Ploiești. În perioada 1947-1951 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, secția Limba și Literatura Română. În vara lui 1947 și-a obținut licența cu o lucrare despre „Influența dacoromână asupra graiului unei familii aromâne din Republica Populară Română”.

În anii următor a obținut mai multe titluri printre care:

• Doctor în științe filologice în februarie 1967 cu teza „Fono-morfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”, conducător științific fiind Acad. Al Rosetti (publicată în 1968);
• membru corespondent al Academiei Române (din 12 noiembrie 1993);
• membru corespondent al Societé de Langue et de Littérature wallonnes, Belgia (din 2000);
• membru titular al Academiei Române (din 2004);

La 1 octombrie 1999 a primit titlul de Profesor Universitar Onorific pentru îndelungata și prestigioasa activitate didactică și științifică desfășurată la catedră, distincție oferită de Senatul Universității din București.

Din 1950, încă studentă fiind, a început să predea la Facultatea de Litere, Universitatea din București. Aici a ținut un curs de dialectologie, urmând ca ulterior să țină cursuri de istorie a limbii române, gramatică istorică, gramatică comparată a limbilor romanice și așa mai departe. În perioada 1951-1982 trece prin toate gradele didactice, până la cel de profesor universitar. Între 1970-1973 este profesor-invitat la Universitatea din Salzburg, Austria, la „Institut für romanische Philologie”. S-a pensionat în 1982.

Matilda Caragiu Marioțeanu

·         2014: Doru Tureanu, sportiv român (n. 1954)

* 2018: Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiță), (n. 6 august 1929, Argos Orestiko, în greacă: Άργος Ορεστικό sau Hrupisti - d. 11 martie 2018, București)^[1] a fost o sculptoriță română de expresie postcubistă.

S-a născut într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Familia Caragiu s-a stabilit la Ploiești, pe str. Rudului 144.^[2]

Geta a avut un frate, actorul Toma Caragiu, și o soră, Matilda Caragiu (căsătorită Marioțeanu), (n.1927 - d.2009), care a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române.^[3]

Geta Caragiu are doi fii, Dragoș și Ștefan

* 2018: Karl Lehmann (n. 16 mai 1936, Sigmaringen, Germania Nazistă^[1] – d. 11 martie 2018,^[2] Mainz, Germania^[2]) a fost un cardinal german, episcop al Diecezei de Mainz între 1983-2016. Între 1987-2008 a fost președinte al Conferinței Episcopale Germane (Deutsche Bischofskonferenz).

În data de 28 aprilie 2004 i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă.^[3] Cu o zi înainte, pe 27 aprilie 2004, a avut o întrevedere cu patriarhul Teoctist, care i-a mulțumit pentru susținerea financiară și morală a traducerii și publicării în limba germană a operei lui Dumitru Stăniloae.^[4]

Cardinalul Lehmann a fost membru al Congregației pentru Bisericile Orientale.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Ier Sofronie, patriarhul Ierusalimului; Începutul Postului Sfintelor Paști; Zi aliturgică; Canonul cel Mare

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Rozina

·         În calendarul greco-catolic: Sf. Sofron, arhiepiscop († 638); Amintirea minunii ce s-a făcut pentru colivă de Sf. Teodor Tiron

·         Ziua Europeană a Victimelor Terorismului

ARTE 11 Martie

INVITAȚIE LA OPERĂ 11 Martie

Rigoletto de Giuseppe Verdi

Verdi Rigoletto 

Don Carlos de Giuseppe Verdi

DON CARLO. VERDI: 

MUZICĂ 11 Martie

Lawrence Welk, acordeonist polka american

Art Todd, cântăreţ american

Art & Dotty Todd - Chanson d'Amour (1958): 

Astor Piazzolla, muzician argentinian

Bob Lander (Starander), chitarist şi compozitor suedez (Spotnicks)

The Spotnicks - 

Harvey Mandel, chitarist şi compozitor american (Canned Heat)

Canned Heat 

Mark Stein, vocalist şi clăpar american (Vanilla Fudge, Boomerang)

Vanilla Fudge: 

"Blue" (Mick) Weaver, clăpar britanic (Amen Corner)

George Kooymans, chitarist şi compozitor olandez (Golden Earring)

Golden Earring: 

Bobby McFerrin, cântăreț, vocalist, compozitor american de jazz, reggae, a cappella

Bobby McFerrin: 

Katie Kissoon, cântăreaţă britanică (Mac & Katie Kissoon)

Mac & Katie Kissoon: 

Mike Percy, basist britanic (Dead Or Alive)

Dead Or Alive:

Bruce Watson, chitarist şi compozitor britanic (Big Country)

Big Country 

Lenny Wolf, vocalist şi compozitor american (Kingdom Come)

Kingdom Come: 

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

J. S. Bach: Solo & Double Violin Concertos (Andrew Manze, Rachel Podger)

U2 : U2 Greatest Hits Full Album 2019 || The Best Of U2

Engelbert Humperdinck, Elvis Presley, Paul Anka, Matt Monro Greatest Hits - Best Oldies Songs Ever

Musica Romantica Canciones De Amor Lo mejor de la musica de Baladas Romanticas En Español

POEZIE  11 Martie

Ion Bogdan Lefter, poet, critic şi istoric literar

Biografie

A absolvit Colegiul Național „Sf. Sava” din București (1976), apoi, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specialitatea Limba și literatura engleză - Limba și literatura română (1981). La sfârșitul anului doi de facultate a fost trimis la cursurile de vară în Anglia. A fost director al revistei „Observator cultural”. A fost redactor-șef al revistei literare „Contrapunct” și analist politic al postului de radio Europa Liberă, secția română. Și-a prezentat demisia de la revista „Observator cultural” în anul 2004 în urma scandalului provocat de publicarea unor recenzii la volumul lui Horia Roman Patapievici Omul recent. De asemenea, este prozator și analist politic. A fost unul dintre reprezentanții curentului optzecist în literatura română. În prezent, este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București și director editorial al revistei „aLtitudini”. În perioada 1979-1989 a fost membru activ al Cenaclului de Luni al Centrului Universitar București și al cenacluluiJunimea al Universității din București. Este căsătorit cu scriitoarea Simona Popescu, profesor la aceeași facultate.

Opere publicate

În urma participării la Cenaclul de Luni coordonat de Nicolae Manolescu, debutează în volumul colectiv Cinci. Un an mai târziu îi apare separat volumul de debut personal Globul de cristal, care conține o poezie eterată, ermetică în tradiția Ion Barbu, Camil Petrescu etc.

În 1986 îi apare volumul de debut în critica literară, o monografie dedicată lui Alexandru Ivasiuc, care primește în același Premiul G. Călinescu. Din 1998 publică foarte multe cărți, aproximativ două trei volume pe an, dintre care cele mai importante sunt Bacovia, un model al tranziției un foarte interesant eseu despre poezia lui George Bacovia, șiRecapitularea modernității, un studiu de istorie literară care rezumă teza sa de doctorat.

Volume

Poezii. Proză

·         Cinci (volum colectiv , în colaborare cu poeții Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Mariana Marin, Alexandru Mușina),(1982)

·         Globul de cristal , 1983

·         Proză în antologia Desant '83, 1983

Studii critice

·         Alexandru Ivasiuc, Păsările, 1986

·         Experimentul literar românesc postbelic (în colaborare cu Gheorghe Crăciun și Monica Spiridon), Editura Paralela 45, 1998 (varianta în limba engleză: Experiment in Post-War Romanian Literature

·         Postmodernism. Din istoria unei „bătălii” culturale, Editura Paralela 45, 2000

·         A Guide to Romanian Literature, (volum în limba engleză), 2000

·         Bacovia - un model al tranziției, 2001

·         Doi nuveliști: Rebreanu și Hortensia Papadat-Bengescu, 2001

·         Recapitularea modernității. Pentru o nouă istorie a literaturii române, Editura Paralela 45, 2001

·         Scurtă istorie a romanului românesc (cu 58 de aplicații), 2001

·         Anii 60-90. Critica literară (Editura Paralela 45, 2002)

·         Primii postmoderni: Școala de la Târgoviște (Editura Paralela 45, 2003)

·         5 poeți: Naum, Dimov, Ivănescu, Mugur, Foarță (Editura Paralela 45, 2003)

·         Mic dicționar de scriitori bucureșteni din secolul XIX sau despre cum se trăia altătdată fala de a reprezenta Capitala

·         Despre identitate. Temele postmodernității, Editura Paralela 45, 2004

·         Flashback 1985: Începuturile noii poezii, Editura Paralela 45, 2005

·         7 postmoderni: Nedelciu, Craciun, Muller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu, Editura Paralela 45, 2010 ^[1]

·         O oglindă purtată de-a lungul unui drum. Fotograme din postmodernitatea românească, Editura Paralela 45, 2010 ^[2]

Coordonator

·         Este coordonatorul volumului Romanian Writers of the 80s and 90s. A Concise Dictionary (Editura Paralela 45, 1999) și al dicționarului biobibliografic Scriitori români din anii '80 și '90 (vol. I, A-F, Editura Paralela 45, 2000; vol. II, G-O, Editura Paralela 45, 2001, vol. III, P-Z, Editura Paralela 45, 2001).

Premii și distincții

·         Premiul pentru debut în poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1983)

·         Premiul pentru critică literară „G. Călinescu” (1986)

Afilieri

·         Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990)

·         Membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) și președintele ei de la fondare

TEATRU/FILM 11 Martie

Cu Ion Besoiu

Biografie Ion Besoiu

Ion Besoiu (n. 11 martie 1931,^[1] Sibiu, România – d. 18 ianuarie2017,^[2][1] București, România) a fost un actor de film, radio, teatru și televiziune român.^[3] A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a activat ca actor în multiple ocazii și a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandra din București.

A debutat în 1957. În anii 1970 a jucat în serialul Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.

Timp de 16 ani a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003).

Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini și umbre".

În 2001 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, președintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, subliniind contribuția lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale românești, prin prestigioasa și remarcabila sa activitate de actor, director de teatru și pedagog.”^[4]

În 2002 a primit premiul de excelență al Cinematografiei Române.

Ion Besoiu a fost președinte executiv al Fundației "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

A încetat din viață miercuri 18 ianuarie 2017, la Spitalul Fundeni din București.

În aprilie 2011, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a cerut Curții de Apel București să constate calitatea de colaborator al fostei Securități a lui Ion Besoiu^[5][6][7]. Conform Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) Ion Besoiu a colaborat cu Poliția Politică a regimului comunist (Securitatea) având numele conspirativ de „Bogdan”^[6][7]. Ion Besoiu i-a denunțat la Securitate pe Ion Caramitru, Liviu Ciulei, Dinu Săraru, Gina Patrichiși Răzvan Theodorescu în perioada în care îndeplinea funcția de director al Teatrului Bulandra din București. Pentru informațiile pe care le dădea persoanei de legătură, Besoiu era recompensat cu câteva sute de lei.^[8] Contactat de Realitatea TV, Ion Besoiu a declarat că vorbea cu un ofițer al Securității, dar că nu ar fi semnat niciodată vreun angajament cu acesta.

În urma Deciziei 3043 pronunțată la data de 26.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis prin hotărâre definitivă și irevocabilă faptul că Ion Besoiu nu a fost colaborator al fostei Securități. Toate acuzațiile aduse în dosar de către CNSAS nu au putut fi probate cu acte doveditoare.

Filmografie:

• Vultur 101 (1957) (debut)
• Furtuna (1960)
• Setea (1960) - Baniciu
• Tudor (1962)
• Partea ta de vină(1963) - Bejan
• Cartierul veseliei(1964)
• Camera albă (1964)
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
• Neamul Șoimăreștilor (1965) - Ștefan Tomșa al II-lea
• Răscoala (1965)
• Șah la rege (1965)
• Fantomele se grăbesc (1966)
• Haiducii (1966) - haiducul Amza
• Dacii (1967) - dublaj de voce
• Castelul condamnaților(1969)
• Asediul (1970)
• Ciuta (teatru TV) - Take Voinea
• Frații (1970)
• Printre colinele verzi(1971)
• Puterea și adevărul(1971)
• Mihai Viteazul(1971) - Sigismund Bathory
• Brigada Diverse în alertă! (1971) - dl. Vornicescu
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Bariera (1972)
• Săgeata căpitanului Ion (1972)
• Ciprian Porumbescu(1973) - Ion Slavici
• Ultimul cartuș (1973) - secretar de partid
• Vifornița (1973)
• Cantemir (1973)
• Păcală (1974) - căpetenia tâlharilor
• Un comisar acuză(1974) - Vișan Năvodeanu
• Nemuritorii (1974)-Costea
• Agentul straniu(1974)
• Actorul și sălbaticii(1975) - Guță Popescu
• Mușchetarul român(1975)
• Împușcături sub clar de lună (1977)
• Toate pînzele sus(serial TV, 1977) - ep. 1-12 - Anton Lupan
• Cianura și picătura de ploaie (1978)
• Rătăcire (1978)
• Revanșa (1978) - colonelul Ștefan Zăvoianu
• Doctorul Poenaru(1978)
• Mihail, cîine de circ(1979)
• Bietul Ioanide (1979)
• Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii(1979) - pr. Ion Belciug
• Ultima noapte de dragoste (1980) - col. Constantinescu
• Drumul oaselor(1980) - Gheorghe Bibescu
• La răscrucea marilor furtuni (1980) - Gheorghe Bibescu
• Convoiul (1981)
• Un echipaj pentru Singapore (1981)
• Capcana mercenarilor (1981) - căpitanul Lesz Lemeni
• Duelul (1981) - col. Ștefan Zăvoianu
• Lumini și umbre: Partea I (1981)
• Șantaj (1981)-Grigore Dinca
• Lumini și umbre: Partea II (1982)
• Mult mai de preț e iubirea (1982)
• Pădurea nebună(1982)
• Viraj periculos(1983)
• Misterele Bucureștilor (1983) - Gheorghe Bibescu
• Căruța cu mere(1983)
• Fructe de pădure(1983)
• Horea (1984)
• Noi, cei din linia întîi(1985)
• Racolarea (1985)
• Sper să ne mai vedem (1985)
• Ziua Z (1985)
• Masca de argint(1985)
• Colierul de turcoaze(1986)
• Secretul lui Nemesis(1987) - Virgil Cocean
• Totul se plătește(1987)
• François Villon - Poetul vagabond(1987)
• Iacob (1988)
• Liliacul înflorește a doua oară (1988)
• Im Süden meiner Seele (1989)
• Kilometrul 36 (1989)
• Mircea (1989)
• Subspecies (1991)
• Polul Sud (1993)
• Șoapte de amor(1994)
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
• Tancul (2003)
• Lombarzilor 8 (2006)
• Cu un pas înainte(2007)
• Regina - Don Tito(2009)
• Cenușă și sânge(2009)
• Francesca (2009)
• Loverboy (2011)
• Despre oameni și melci (2012)
• Las Fierbinți(Sezonul 2, Episodul 10 - Visul) (2012)
• București NonStop(2013)
• Poarta Albă (2014)
• Omega Rose (2016)

Roluri în teatru:

• Cloșca - „Procesul lui Horia” de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1967
• Corbea - „Luceafărul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Ion Cojar, Teatrul Bulandra, 1967
• Iasa - „Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia Lucian Pintilie, Teatrul Bulandra, 1967
• Kurt - „Dansul mortii” de August Strinberg, regia Iannis Veakis, Teatrul Bulandra, 1968
• Tournel - „Puricele” de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
• Valentine - „Love for Love” de William Congreve, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1969
• Dobrișor - „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric, Teatrul Bulandra, 1970
• Ofițerul - „Patru oameni fără nume” de Radu Badila, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1971
• Lorenzo - „Anunțul la mica publicitate” de Natalia Gingsburg, Teatrul Bulandra, 1973
• Damian - „Între noi n-a fost decât tacere” de Lia Crisan, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1973
• Trigorin - „Pescărușul” de A. P. Cehov, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1977
• Gicu Crucescu - „Alibi” de Ion Băieșu, regia Cornel Todea, Teatrul Bulandra, 1978
• Roman Romanovici - „Infidelitate conjugală” de Leonid Zorin, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1979
• Reporterul - „Anchetă asupra unui tânar care nu a făcut nimic” de Adrian Dohotaru, regia Petre Popescu, Teatrul Bulandra, 1980
• Gines Pardo - „Judecata în noapte” de Antonio Buero Vallejo, Teatrul Bulandra, 1981
• Gilu - „Mormântul calaretului avar” de D.R. Popescu, regia Mircea Marin, Teatrul Bulandra, 1981
• Timofei - „Rezervatia de pelicani” de D.R. Popescu, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1983
• Knapp - „Passacaglia” de Titus Popovici, regia Mircea Cornisteanu, Teatrul Bulandra, 1984
• Serebreakov - „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, regia Alexa Visarion, Teatrul Bulandra, 1985
• Polonius - „Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1985
• Ioan - „Io, Mircea Voievod” de Dan Tarchila, regia Alexandru Tocilescu, 1986
• Nichi - „Dimineața pierdută” de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1986
• Oronte - „Mizantropul” de Moliere, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra, 1989
• Tezeu - „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1991
• Petronio - „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcarete, Teatrul Bulandra, 1992
• Oscar Kroge - „Mephisto” de Klaus Mann, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1993
• Corifeu - „Antigona” de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1993
• Antigonus - „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1994
• Ferapont - „Trei surori” de A. P. Cehov, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
• Octavius Caesar - „Julius Caesar” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 1995
• Primul interpret - „Șase personaje în cautarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1995
• Senecus - „Caligula” de Albert Camus, regia Mihai Maniutiu, Teatrul Bulandra, 1996
• Contele Lieuville - „Vânzătorii gloriei” de Marcel Pagnol, regia Eli Malka, Teatrul Bulandra, 1996
• Colonelul - „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1999
• Profesorul - „Există nervi” de Marin Sorescu, regia Puiu Serban, Teatrul Bulandra, 2001
• Muhoiarov Ivan Matveevici - „Oblomov” dupa I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra 2003
• Nagg - "Sfarsit de partida" de Samuel Bekett, regia Alexandru Tocilescu

Colierul de turcoaze

Ioan Slavici - Padureanca

CANTEMIR Film artistic cu subiect istoric

SFATURI UTILE 11 Martie

ASTENIA DE PRIMĂVARĂ

Cuvantul “astenie” provine din limba greaca si inseamna “fara vlaga”. Astenia de primavara este caracterizata de senzatia de slabiciune, de lipsa de energie si debuteaza odata cu instalarea primaverii. Astenia de primavara vine la pachet cu o serie de alte simptome neplacute, pe care le poti combate insa cu cateva remedii naturale eficiente.

Cauzele asteniei de primavara

Astenia de primavara apare atunci cand organismul nostru are probleme in a se adapta la schimbarile ce vin odata cu schimbarea anotimpului. Lumina in exces si razele soarelui influenteaza productia hormonului melatonina si se creeaza usoare dezechilibre hormonale, care declanseaza o serie de alte simptome si reactii in organism.

Simptomele asteniei de primavara

·         Oboseala la nivel fizic, dar si mental

·         Tristete nemotivata

·         Lipsa apetitului

·         Apatie

·         Slabiciune musculara

·         Dureri de cap

·         Epuizare

·         Caderea parului

·         Pierderea apetitului sexual

·         Scaderea tensiunii arteriale

·         Insomnii

·         Dificultati de concentrare

·         Probleme cu greutatea

Remedii astenie de primavara

·         Adaptarea alimentatiei – dieta este un aliat de pret al organismului atunci cand trebuie sa combata astenia de primavara. Alimentele bogate in triptofan sunt recomandate pentru ca acest aminoacid stimuleaza secretia de serotonina, facandu-ne sa ne simtim mai bine. Printre alimentele bogate in triptofan se numara si: ouale, produsele lactate, pestele, nucile, legumele, cerealele integrale, fructele precum ananasul, capsunele, papaya, portocalele, grepfrutul si strugurii. Si alimentele bogate in vitamina B sunt recomandate pentru combaterea asteniei intrucat acestea elimina senzatia de oboseala, energizand organismul. Bananele, legumele si cerealele integrale sunt bogate in continutul de vitamina B. Legumele de sezon, consumate chiar crude, sunt esentiale in aceasta perioada. Asadar, consuma leurda, loboda, urzici si orice alte legume de sezon gasesti la tarabele din piata.

·         Bea ceaiuri – consumul de ceaiuri te poate ajuta sa treci cu bine peste aceasta perioada si sa invingi astenia de primavara. Ceaiul de ginseng ajuta la recapatarea vitalitatii si este eficient in combaterea stresului. Atentie insa, nu este indicat sa consumi mai mult de doua cani de ceai de ginseng pe zi. Si ceaiul verde poate fi un aliat de pret in aceasta perioada intrucat iti ofera energia necesara.

·         Fa sport – poate suna aberant sa faci sport exact in perioada in care te simti lipsit de puteri, insa sportul elibereaza endorfine si iti ofera o stare de bine. Totodata, sportul iti pune sangele, dar si muschii in miscare, iar tu te vei simti mai energic dupa ce faci cel putin 30 de minute de sport. Pentru a beneficia la maximum de efectele benefice ale sportului si pentru a invinge astenia, ideal ar fi sa alegi sa faci sport in aer liber, fie ca este vorba despre jogging, plimbari in ritm alert in parc ori tenis in aer liber.

·         Hidrateaza-te – hidratearea va ameliora simptomele asteniei precum durerile de cap sau ametelile asa ca nu uita sa bei apa din belsug.

·         Dormi cel putin 7 ore pe noapte – ai nevoie de somn pentru a putea face fata cu bine simptomelor specifice asteniei de primavara asa ca fa tot posibilul sa dormi cel putin 7 ore pe noapte. Incearca sa te culci la aceeasi ora pentru a iti invata organismul care este programul de somn.

GÂNDURI PESTE TIMP 11 Martie

 Torquatto Tasso: