CRISTIAN MUNGIU
Cristian Mungiu (n. 27 aprilie 1968, Iași) este un regizor, producător și scenarist de film român contemporan.
S-a născut în orașul Iași în familia medicului Ostin Mungiu, profesor universitar la UMF Iași, și Mariei Mungiu, profesoară de limba și literatura română. Sora lui, Alina Mungiu-Pippidi, medic psihiatru de profesie, a devenit cunoscută ca politolog, activist civic și analist politic. Cristian Mungiu a studiat limba și literatura engleză și americană și a lucrat o perioadă ca profesor, precum și ca ziarist și moderator la radio și la televiziune.
În anul 1998 a absolvit cursurile Academiei de Teatru și Film din București, contribuind apoi în calitate de regizor secund la filme cunoscute precum Le Capitaine Conan (1996, regia Bertrand Tavernier) și Train de Vie (1998, regia Radu Mihăileanu).
A regizat câteva scurtmetraje, pentru care a primit mai multe premii, printre care și cel pentru cel mai bun regizor, la Festivalul Dakino, în anul 2000, pentru Zapping. Lungmetrajul Occident (2002) a fost prezentat în cadrul secțiunii Quinzaine des Réalisateurs la Festivalul de la Cannes, obținând Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
Filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) l-a făcut celebru pe regizorul Cristian Mungiu, prin selectarea sa de către juriul Festivalului de Film de la Cannes. După ce a primit Premiul acordat de către Federația Internațională a Presei Cinematografice și premiul acordat de administrația educației naționale din Franța, regizorul Cristian Mungiu a câștigat la 27 mai 2007 Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la Cannes – Palme d'Or. [1] Filmul a fost nominalizat și la premiile „Globul de Aur”.
La data de 28 mai 2007, președintele României, Traian Băsescu, i-a conferit printr-un decret Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler regizorului Cristian Mungiu, „pentru contribuția sa, prin care s-a evidențiat ca exponent al tinerei generații de regizori români, la promovarea la nivel mondial a cinematografiei naționale”. [2]
Următorul proiect a fost filmul Amintiri din epoca de aur, care constă din 6 scurtmetraje produse de Mungiu și regizate de el și de alți regizori tineri, printre care Hanno Hoefer.
În 2013, Cristian Mungiu a făcut parte din juriul competiției oficiale a celei de-a 66-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes prezidat în acel an de regizorul și producătorul Steven Spielberg.
Premii și distincții
- Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Dakino (2000), pentru scurtmetrajul Zapping
- Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film Transilvania (2002), pentru filmul Occident
- Premiul acordat de către Federația Internațională a Presei Cinematografice la Festivalul de Film de la Cannes (2007) pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
- Premiul acordat de administrația educației naționale din Franța la Festivalul de Film de la Cannes (2007) pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
- Marele Premiu "Palme d'Or" la Festivalul de Film de la Cannes (2007) pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
- "Cel mai bun regizor european" pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, premiu oferit de Academia Europeană de Film, 2007
- Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes (2012) pentru filmul După dealuri[3]
- Premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes (2016) pentru filmul Bacalaureat. [4] [5]
La 19 octombrie 2017, Cristian Mungiu a fost distins cu Legiunea de onoare în grad de cavaler, decorația fiindu-i înmânată de ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis
Filmografie
Regizor
- 1998 - Mariana (scurtmetraj)
- 1999 - Mîna lui Paulișta (scurtmetraj)
- 1999 - Nici o întâmplare (scurtmetraj)
- 2000 - Zapping (scurtmetraj)
- 2000 - Corul Pompierilor (scurtmetraj)
- 2002 - Occident (lungmetraj)
- 2005 - Segmentul Turkey Girl (română Curcanii nu zboară) din Obiecte pierdute(scurtmetraj)
- 2007 - 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (lungmetraj)
- 2009 - Amintiri din Epoca de Aur (scurtmetrajele din partea a 2-a)
- 2012 - După dealuri (lungmetraj)
- 2016 - Bacalaureat (film) [7] [8]
Scenarist
- 1998 - Mariana (scurtmetraj)
- 2000 - Zapping (scurtmetraj)
- 2002 - Occident (lungmetraj)
- 2005 - Canton
- 2005 - Segmentul Turkey Girl (română Curcanii nu zboară) din Obiecte pierdute (scurtmetraj)
- 2007 - 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (lungmetraj)
- 2009 - Amintiri din Epoca de Aur (cele 6 scurtmetraje)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu