AMZA PELLEA
Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931 în Băilești, Dolj - d. 12 decembrie 1983, București) a fost un actor român de teatru și film. A fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie; totodată, a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul.
Amza Pellea s-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.
Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega).
Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu- 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit- 1973),"inginerul" din Nic Nic.
Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu - 1979).
Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983.
Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).
Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.
A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popa.
Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova.
A fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.
A decedat în data de 12 decembrie 1983 la București în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar numit „Douăzeci de ani fără Amza
Filmografie:
- Alarmă în munți (1955)
- Setea (1960)
- Darclée (1961)
- Celebrul 702 (1962)
- Tudor (1963)
- Pisica de mare (1964)
- Camera albă (1965)
- Neamul Șoimăreștilor (1965)
- Răscoala (1965)
- Haiducii (1966)
- Dacii (1967)
- Columna (1968)
- Războiul domnițelor (1969)
- Mihai Viteazul (1971)
- Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
- Puterea și adevărul (1972)
- Săgeata căpitanului Ion (1972)
- Ciprian Porumbescu (1973)
- Ultimul cartuș (1973)
- Aventurile lui Babușcă (1973)
- Nemuritorii (1974)
- Proprietarii (1974)
- Un august în flăcări (1974)
- Porțile albastre ale orașului (1974)
- Un comisar acuză (1974)
- Stejar – extremă urgență (1974)
- Cantemir (1975)
- Ulzana, căpetenia apașilor (1975)
- Evadarea (1975)
- Tată de duminică (1975)
- Osînda (1976)
- Lumina pe coline (1976)
- Trei zile și trei nopți (1976)
- Tufă de Veneția (1977)
- Împușcături sub clar de lună (1977)
- Accident (1977)
- Das Verschollene Inka-Gold - Omul de aur - film TV (1978)
- Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
- Pentru patrie (1978)
- Melodii, melodii (1978)
- Revanșa (1978)
- Ecaterina Teodoroiu (1978)
- Brațele Afroditei (1978)
- Nea Mărin miliardar (1979)
- Mihail, cîine de circ (1979)
- Duios Anastasia trecea (1980)
- Casa dintre câmpuri (1980)
- Poarta de aur a incașilor (1981)
- Șantaj (1981)
- Spectacolul spectacolelor (1981)
- Detașamentul „Concordia” (1981)
- Ana și hoțul (1981)
- Capcana mercenarilor (1981)
- Rămân cu tine (1982)
- Cucerirea Angliei (1982)
- Imposibila iubire (1983)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu