MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 3 NOIEMBRIE 2019

PARTEA A DOUA

Decese

·         361:  Împăratul roman  Constantius al II-lea (Flavius Claudius Constantius  (n. 317), moare  în Cilicia. A condus imperiul  intre anii 337- 340 si a fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare si al Faustei. A fost ridicat în 324 la rangul de cezar, apoi în 337, la moartea tatălui său, împreună cu cei doi frați ai săi, Constant și Constantin II, la cel de augustus, încredințindu-i-se guvernarea Orientului, Egiptului și Traciei. Constanțiu poartă un lung război împotriva Persiei (337-361), încheiat fără ca o tabără să poată dobândi un succes decisiv. După moartea lui Constant (350), Constanțiu organizează o campanie împotriva lui Flavius Magnus Magnentius și, înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) și Mons Seleuci (353), devine împărat al întregului Imperiu Roman. Mergând pe urmele tatălui său (împăratul Constantin cel Mare), Constanţiu al II-lea s-a implicat total în bunul mers al Bisericii, considerând chiar că autoritatea sa imperială îi permite să arbitreze în numeroasele controverse teologice ale acelei perioade ale creştinismului timpuriu. Totuşi, cel puţin formal, a ţinut cont de faptul că în materie de dogma,  ultimul cuvânt trebuia să îl aibă  Sinoadele. Astfel, în anul 341 a convocat un sinod la Antiohia, care a condamnat sacrificiile păgâne şi ritualurile magice. În calitatea sa de împărat, Constanţiu a completat hotărârile sinodului cu un edict prin care astfel de sacrificii şi ritualuri păgâne erau interzice, sub pedeapsa cu moartea. Împăratului Constanţiu al II-lea i se poate reproşa faptul că a fost un simpatizant al arianismului, favorizându-i pe discipolii lui Arie. Astfel, sub influenţa sa, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din  Crez  formularea “Cel de o fiinţă cu Tatăl”, iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutaţi. S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de Dumnezeu Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul “Cel de o fiinţă” fiind înlocuit cu “asemǎnǎtor”. Dupǎ moartea lui Constanţiu al II-lea, creștinii ortodocși, majoritari și-au consolidat pozițiile în detrimentul ereticilor  ariani.

·         644:  Umar ibn al-Chattab, cel de-al doilea calif al musulmanilor, este asasinat in Medina. Umar (579- 644), a fost unul dintre cei mai puternici și influenți califi musulmani din istorie și s-a numărat printre companionii profetului islamic Muḥammad. L-a succedat pe Abu Bakr (632- 634), la conducerea  califatului, în august 634, fiind al doilea dintre cei patru Califi Bine – Călăuziți sau Ortodocși. Este cunoscut pentru natura sa dreaptă și pioasă, care i-a adus titlul de Al- Farūq, („cel care distinge între bine și rău”). Uneori este menționat ca Umar I de către istoricii din islam, întrucât mai târziu, un alt calif umayyad, Umar II, a purtat același nume. Sub conducerea sa, califatul  s-a extins într-un ritm fără precedent, ajungand sa  stăpâneasca întregul Imperiu Sasanid și mai mult de două treimi din Imperiul Bizantin. Atacurile sale împotriva Imperiului Persan Sasanid au dus la cucerirea Persiei în mai puțin de doi ani. Asasinarea a fost întreprinsă de către persani, ca răspuns la cucerirea musulmană a Persiei și fusese plănuită cu 6 luni înainte. În octombrie 644, Umar a plecat în pelerinaj la Mecca si se spune că atunci când se afla pe Muntele Arafat a auzit o voce care i-a spus că nu avea să mai meargă a doua oară pe acel munte. A fost injunghiat de un oarecare Pirouz Nahavandi  în timpul rugăciunii si este înmormântat la moscheea An-Nabawī (Moscheea Profetului), alături de Abu Bakr. Potrivit tradiției evreiești, Umar a fost cel care a ridicat interdicția pusă de creștini pentru evrei și le-a permis acestora să intre în Ierusalim.

·         753: Pirminius, sfânt german (n. 753). Provenea din  împrejurimile orașului Narbonne  fiind probabil de origine vizigota, dintre aceia care au trebuit să fugă în Francia, după cucerirea  Spaniei de către sarazini (arabii musulmani) la începutul secolului al optulea. A câștigat respectul lui Charles Martel, eroul franc al luptei anti- musulmane, desfasurand o intensa activitate misionara crestina si  a fondat, de asemenea, un număr mare de manastiri.

·         1254: A murit imparatul bizantin Ioan al III-lea Ducas Vatatzes l; (n. 1192). Ioan al III-lea Ducas Vatatzestzes a  condus  Imperiul Bizantin de Niceea  între 1221-1254 si a început  la mijlocul deceniului al patrulea al secolului XIII, o amplă campanie de izgonire a latinilor din Balcani. În anul 1235, el și-a consolidat pozițiile în Tracia, încheind o alianță cu țarul bulgar Ioan Asan II in primăvara anului 1235,  la Gallipoli. Ioan al III-lea Ducas Vatatzes s-a căsătorit prima dată în 1212 cu Irina Lascarina, fiica predecesorului său,Teodor I Lascaris. Ei au avut un singur fiu, viitorul împărat Theodor al II-Lea laskaris. Ulterior, Irina a avut un accident (căzând de pe cal) atât de grav, încât a fost în imposibilitate de a mai avea copii. Ea s-a retras la o manastire,  și a murit acolo în 1239. Ioan al III-lea Ducas s-a căsătorit a doua oară cu Constanța de Hohenstaufen, o fiică ilegitimă a împăratului german Frederic al II-lea, dar nu au avut copii. La o jumătate de secol după moartea sa, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes a fost  canonizat ca sfant de Biserica Ortodoxa  sub numele de Ioan cel Milostiv. Cucerind orașul, la începutul secolului XIV, turcii i-au nimicit rămășițele pământesti, însă și în prezent,este sărbătorită ziua sfântului Ioan Duca Vatațis, pe 4 noiembrie, după calendarul iulian.

·         1580: Jeronimo Zurita y Castro, istoric spaniol (n. 1512)
* 1584: Carlo Borromeo, latinizat Carolus Borromaeus, (n. 2 octombrie 1538,^[1] Arona, Piemont, Ducatul de Savoia – d. 3 noiembrie 1584^] Milano, Ducatul Milanului) a fost un arhiepiscop de Milano, cardinal, reprezentant important al Contrareformei, canonizat ca sfânt în anul 1610.

În timpul epidemiei de ciumă din 1576-1578 s-a implicat în pastorația bolnavilor, ceea ce i-a afectat propria stare de sănătate. A murit la vârsta de 46 de ani.

Este patronul Universității din Salzburg. În religiozitatea populară catolică este considerat apărător împotriva ciumei.

Este sărbătorit pe 4 noiembrie (calendarul romano-catolic).

Numeroase biserici, în special din nordul Italiei și din Austria, îi poartă numele. Mănăstirea Piaristă și Gimnaziul Piarist din Sighet i-au purtat numele.

Carlo Borromeo

Biserica Sf. Carol Borromeus din Cimitirul Central din Viena, cu cripta preşedinţilor Austriei (în prim plan)   Biserica Sf. Carol Borromeus din centrul Vienei, capodoperă a barocului austriac   Biserica San Carlo alle Mortelle din Napoli   Biserica Sf. Carol Borromeo din Ocna Mureş

·         1600: A murit Richard Hooker, teolog englez. Este considerat, împreună cu Thomas Cranmer şi Matthew Parker, co-fondator al gândirii teologice anglicane; (n.martie 1554). Accentul pus de Hooker pe rațiune si toleranta a influențat considerabil dezvoltarea anglicanismului precum și gândirea filosofului John Locke care îl citează deseori pe Hooker în lucrarea sa ” Al doilea tratat de guvernare civila” .

·         1643: John Bainbridge, astronom englez (n. 1582)

·         1643: Paul Guldin, astronom și matematician elvețian (n. 1577)

·         1711: John Ernest Grabe, teolog anglican (n. 1666)
* 1793: Olympe de Gouges (pronunție franceză:  /olɛ̃p də ɡuʒ/; n. 7 mai 1748, Montauban, Franța^[4] – d. 3 noiembrie 1793,Paris, Prima Republică Franceză), născută Marie Gouze, a fost o dramaturgă din Franța, activistă politică ale cărei scrieri feministe și aboliționiste au avut o deosebită influență.

Și-a început cariera de dramaturg la începutul anilor 1780. Pe măsură ce în Franța tensiunile politice se acutizau, de Gouges s-a implicat din ce în ce mai mult în politică. La 1788 ea devenise o susținătoare vocală a îmbunătățirii situației sclavilor din colonii. În același timp, a început să scrie pamflete politice. Astăzi ea este cunoscută ca o precursoare a feminismului, care cerea ca femeile franceze să primească aceleași drepturi ca și bărbații. În Declarația drepturilor femeii și cetățenei (1791), ea a contestat practica autorității masculine și noțiunea de inegalitate între femei și bărbați. A fost ghilotinată în timpul Terorii pentru atacurile ei la adresa regimului lui Maximilien Robespierre și pentru relațiile ei strânse cu Girondinii.

Olympe de Gouges

Căsătorită cu Louis Aubry Copii Pierre Aubry de Gouges[*]

·         1869: Andreas Kalvos, poet grec (n. 1792)

·         1882: A incetat din viata pictorul Ioan Andreescu. 

·         1900: A murit Eufrosina Popescu, renumita actriţă şi cântăreaţă româna. A  cântat, sub pseudonimul Marcolini, pe scenele unor teatre muzicale din Veneţia, Florenţa, Milano, Nisa, Paris; (n. 1821).

·         1914 - A murit poetul austriac Georg Trakl, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului expresionist timpuriu. Lirica sa fantastico–metaforică este marcată de tristeţe şi melancolie (“Cerul furat”, “Cântecul Bernadettei”, “Steaua celor nenăscuţi”) (n.03.02.1887).

·         1917: Léon Bloy, scriitor francez (n. 1846)

·         1918: Alexandr Mihailovici Liapunov (n. 25 mai/6 iunie 1857, Iaroslavl, Imperiul Rus^[1] – d. 3 noiembrie 1918,^[2][3] Odesa, Republica Populară Ucraineană^[1]) a fost un matematician rus.
Liapunov a avut o mare contribuție la analiza stabilității sistemelor dinamice lineare sau nelineare.

Alexandr Liapunov

Alexandr Liapunov

·         1927: Karel Matěj Čapek-Chod, scriitor și jurnalist ceh (n. 1860)

·         1929: Olav Aukrust (n. 21 ianuarie 1883 - d. 3 noiembrie 1929) a fost un poet și profesor norvegian.

Este unchiul scriitorului și artistului plastic Kjell Aukrust.

Olav Aukrust

·         1933: Emile Roux, medic, bacteriolog francez (n. 1853)

·         1936: A murit (la Paris) compozitorul şi pianistul Filip Lazăr;(n. 1894).

·         1939: Charles Tournemire, compozitor francez (n. 1870)
* 1939: Albert Ballu (n. 1 iunie 1849, Paris - d. 1939)^[2] a fost un arhitect francez, fiul lui Théodore Ballu (1817-1885) arhitect-șef al Parisului. S-a retras din activitate în 1921

În 1868, la vârsta de 19 ani, a fost admis la Școala de Belle Arte (l'école des Beaux Arts), apoi și-a consolidat formarea profesională în studioul lui Auguste-Joseph Magne.

După încheierea studiilor, i se acordă mai multe premii de arhitectură, pentru proiectul Facultății de medicină și farmacie din Bordeaux și pentru proiectul palatului de Justiție din Charleroi.

Timp de 30 de ani a fost arhitect șef al Algeriei, unde a participat la săpăturile arheologice de la Tebessa și Timgad.

S-a ocupat de restaurarea multor clădiri laice și biserici din Franța

Este autorul proiectului pentru Palatul de Justiție din București.

Albert Ballu

·         1949: A decedat Solomon Guggenheim, industriaş american de origine elveţiană, fondatorul Muzeului de artă modernă din New York.( n.2 februarie 1861). Muzeul adăposteşte o bogată colecţie de artă contemporană (colecţia de artă Brâncuşi).

·         1953: A murit la Iasi agrochimistul Haralambie Vasiliu, primul decan la infiintare în 1933 a Facultatii de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi. Este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (n. 17 ianuarie 1880 in satul Hoisești, comuna Dumești, județul Iași).

La 26 de ani a devenit profesor suplinitor de chimie agricolă, apoi profesor definitiv (1909) și profesor titular (1916) al Universității din Iași.^[1]

A început să facă demersuri pentru organizarea unei Facultăți de Agronomie în Moldova. În 1921 a obținut organizarea unui câmp experimental, unde studenții să efectueze practica agricolă, ulterior, la insistențele sale, a fost ceată o „Secție de științe agricole", pentru ca, în în 1933 să fie întemeiată Facultatea de Agronomie.^[1] Haralamb Vasiliu a fost primul decan al Facultății de Științe Agricole din Chișinău (1933-1936;1938-1940).^[2]

A devenit la 7 iunie 1942 membru titular al Academiei de Științe din România^[3] și a fost ales la 13 noiembrie 1990 membru post-mortem al Academiei Române

·         1954: S-a stins din viaţă pictorul Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869), unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambrésis – d. 3 noiembrie 1954, Nisa), pictor francez, unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi totodată unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Moştenitor al impresionismului şi neoimpresionismului, Matisse a impulsionat mişcarea fauvistă, caracterizată prin dorinţa de eliberare faţă de canoanele artei predecesorilor, prin culori tari şi îndrăzneţe, descătuşând “fiarele”, “sălbăticiunile” creatoare. Matisse a fost fiul unui negustor de grâne şi a ajuns să-şi descopere talentul şi plăcerea de a picta în timp ce era ţintuit la pat de o boală. A renuntat la dorinţa iniţială de a deveni avocat şi a urmat cursurile de artă predate de pictorul simbolist Gustave Moreau. A avut numeroşi prieteni în lumea artei, printre care Albert Marquet şi românul Theodor Pallady. A călătorit mult în străinătate unde a şi expus lucrări: München, Moscova, Londra, Berlin. Pentru noi, românii, cel mai frumos tablou al său rămâne “La Blouse Roumaine” (“Iia românească”), pictat în 1940 şi păstrat astăzi în Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.
* 1956: Jean Metzinger (n. 24 iunie 1883, Nantes – d. 3 noiembrie 1956, Paris) a fost un pictor, teoretician, scriitor, critic de artă și poet francez. Lucrările sale dintre 1900 și 1904 par a purta influența neoimpresionismului unor Georges Seurat și Henri Edmond Cross. Între 1904 și 1907, a creat în stilurile divizionist și fauvist. Din 1908 a trecut la cubism, atât ca artist, cât și ca teoretician, devenind unul dintre gânditorii principali ai curentului. Jean Metzinger și Albert Gleizes au scris primul tratat major despre această direcție artistică, intitulat Du "Cubisme" (în română Despre cubism) în 1912. Metzinger a fost unul dintre membrii fondatori ai grupului artistic Section d'Or. Opere ale sale au fost prezentate de către regimul nazist în cadrul expoziției denigratoare Artă degenerată.

Jean Metzinger

·         1970: A murit la Bucuresti, dr.Ștefan Gh. Nicolau, fondatorul şcolii moderne române de dermato-venerologie, membru titular onorific al Academiei Române din 1948 si membru al Academiei de Științe Medicale din România; (n. 10 iunie 1874, Ploiești). A absolvit Facultatea de Medicină din București si s-a specializat la Paris. Intors in tara a fost profesor la Facultatea de Medicină din Cluj (1919-1920), apoi din București. În 1928 a fondat Societatea de Dermatologie și Sifilografie din România. Director al Centrului Dermato-venerologic (1953-1970). În 1919-1938 a condus Clinica de Dermatologie din Spitalul Colțea. A fost membru al societăților de dermatologie din Argentina, Bolivia, Cehoslovacia, Franța, Italia, Iugoslavia, Spania, Turcia și Statele Unite.

·         1970: A murit in Denver, Colorado, SUA, regele Petru al II-lea  al Iugoslaviei.  Petru al II-lea, cunoscut și sub numele de Petru al II-lea Karađorđević , a fost ultimul rege al Iugoslaviei. A devenit rege la vârsta de 11 ani, după asasinarea tatălui său la Marsilia, pe 9 octombrie 1934. Mama sa, soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei (născută Marie de Hohenzollern-Sigmaringen la 6 ianuarie 1900, la Gotha – d. 22 iunie 1961, Londra), era cunoscută și ca Regina Marija. În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa, regina Maria a Romaniei, iar tatăl sau era principele moștenitor Ferdinand al României. Rămăşiţele sale pământeşti ale ultimului rege al Iugoslaviei, precum şi cele ale mamei sale, Maria, principesa de Romania şi ale soţiei acestuia, Alexandra, au fost  înhumate în mausoleul familiei regale din Oplenac (centrul Serbiei), în cadrul unei ceremonii cu onoruri de stat.
Educația sa a început la Palatul Regal. Apoi a urmat școala Sandroyd din Wiltshire, Anglia. La vârsta de 11 ani, Petru i-a succedat tatălui său la tronul Iugoslaviei în 1934, după asasinarea regelui Alexandru I la Marsilia, în timpul unei vizite de stat în Franța. Din cauza vârstei fragede a noului rege, s-a înființat o regență condusă de vărul tatălui său, Prințul Pavle Karađorđevici.
Deși regele Petru și consilierii săi s-au opus Germaniei naziste, regentul Prințul Pavle a declarat că Regatul Iugoslaviei ar adera la Pactul Tripartit la 25 martie 1941. La 27 martie, regele Petru, în vârstă de 17 ani, a fost proclamat major, și a participat la o lovitură de stat susținută de britanici care s-a opus Pactului Tripartit.

La Londra, în 1944, regele a decis să se căsătorească, în afara țării sale, cu Alexandra a Greciei (1921-1993), fiica regelui Alexandru I.

La 29 aprilie 1945, proiectul de revenire a regelui este zădărnicit de votul Adunării Constituante din Iugoslavia (ai cărui membri aparțin Partidului Comunist), deschizându-se astfel calea pentru instituirea regimului comunist Tito. Regele a refuzat să abdice.

La 4 martie 2007, Prințul Moștenitor Alexandru a anunțat planul ca rămășițele tatălui său să fie repatriate în Serbia. Planul a deranjat unii sârbo-americani. Petru al II-lea a ales mănăstirea ortodoxă Sf Sava ca loc de odihnă din cauza circumstanțelor care i-au afectat țara.^[1] După lungi discuții purtate cu guvernul sârb, mutare a fost confirmată în ianuarie 2013 iar locul de înmormânatare urmează să fie mausoleul familiei regale, în Oplenac.^[2]

La 22 ianuarie 2013, rămășițele lui Petru s-au întors la Belgrad. Ele vor sta la capela regală fin Dedinje înainte de reînhumarea care va avea loc în luna mai. Prezenți la ceremonia de reîntoarcere au fost primul ministru Ivica Dačić, fiul lui Petru, Alexandru, împreună cu familia sa și Patriarhul Irinej al Serbiei.^[3][4] Acesta din urmă a susținut în mod deschis restaurarea monarhiei sârbe

Petru al II-lea al Iugoslaviei

Părinți Alexandru I al Iugoslaviei Maria de România, Regina Iugoslaviei  Frați și surori Prințul Tomislav al Iugoslaviei Prințul Andrei de Iugoslavia  Căsătorit cu Alexandra a Iugoslaviei Copii Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei Rege al Iugoslaviei Domnie 9 octombrie 1934 – 29 noiembrie 1945 Predecesor Alexandru I Succesor monarhie abolită Șeful Casei de Karađorđević Domnie 9 octombrie 1934 - 3 noiembrie 1970 Predecesor Alexandru I Succesor Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei

·         1973 - A murit regizorul francez Marc Allégret. Succesul îndelungatei sale cariere se datorează preciziei şi competenţei sale de bun meşteşugar, precum şi capacităţii sale de a descoperi talente actoriceşti (Michčle Morgan ”, Daničle Delorme, Gérard Philipe, Jeanne Moreau, Simone Simon) (filme: “Frumoasa aventură“, “Ştrengăriţa”, “Chemarea primăverii”) (n.22.12.1900).

·         1983: Alfredo Antonini, compozitor american (n. 1901)

·         1984: Richard Hurndall, actor britanic (n. 1910)

·         1990: Mary Martin, actriță americană actress (n. 1913)

·         1992: Ion Dumeniuc (n. 5 mai 1936, Socii Noi — d. 3 noiembrie 1992, Chișinău) a fost un lingvist, profesor universitar, publicist și om de stat moldovean, primul Director al Departamentului pentru funcționarea limbilor al Republicii Moldova, luptător pentru revenirea la grafie latină și denumirea de limbă română.

·         1993: Leon Theremin, inventator rus (n. 1895)
* 1994: Rudolf Hermann Eisenmenger (n. 7 august 1902, Simeria, județul Hunedoara - d. 3 noiembrie 1994, Viena) a fost un artist plastic austriac, care a lucrat preponderent ca pictor de șevalet, dar și ca pictor muralist. Originar din Simeria, s-a mutat în tinerețe la Viena, unde a locuit (cu intermitențe) până la moarte.

Exemplu de pictură murală a lui Rudolf Hermann Eisenmenger, aflată în Viena, la adresa Wohnhausanlage Justgasse 6–14; denumirea picturii este Glückliche Menschen in neuen Häusern (în română, Oameni fericiți în case noi)

Pictorul și profesorul Eisenmenger făcea parte din germanii numiți [șvabii dunăreni din Transilvania. S-a născut în Simeria (numită și Piskitelep), care până în 1918 a fost parte a Austro-Ungariei, după care a revenit României Mari. Între 1918 și 1921 a avut cetățenie română, iar după emigrarea în Austria a avut cetățenie austriacă (din 1922) și apoi și cetățenie germană, după 1938.

În anul 1936 a câștigat o medalie de argint în competițiile artistice ale Jocurilor Olimpice din 1936 de la Berlin pentru lucrarea "Läufer vor dem Ziel" ("Alergători pe linia de sosire").

Rudolf Eisenmenger este, de asemenea, cunoscut pentru pictura murală „Întoarcerea acasă a Austriei”, care indică, în totală obediență față de propaganda nazistă (după celebra anexare a Austriei din 12 martie 1938, cunoscută în istorie ca Anschluß Österreichs sau doar Anschluß), glorioasa întoarcere a Austriei la Imperiu German al celui de-al Treilea Reich.

„Glorioasa” pictura murală este, în același timp, și o pictură monumentală, întrucât cele două părți ale sale au ambele șapte metri lățime. A fost expusă publicului german în 1941, la Muenchen, la Marea expoziție de artă germană (în germană, Große Deutsche Kunstausstellung sau GDK), care glorifica nazismul cum doar societățle totalitare o fac.

Mult mai târziu, în 1955, după o decizie extrem de controversată, aceluiași Eisenmenger i s-a conferit dreptul să împodobească masiva cortină a Wiener Statsoper cu o pictură monumentală.^[1]

Este înmormântat la cimitirul de Kalksburger Friedhof din Viena.

·         1995: John Orchard, actor britanic (n. 1928)

·         1996: Jean-Bédel Bokassa (n. 22 februarie 1921, Bobangi, Congo — d. 3 noiembrie 1996, Bangui, Republica Centrafricană), cunoscut ca Bokassa I al Africii Centrale și Saladin Ahmed Bokassa (în franceză Salah Eddine Ahmed Bokassa), a fost un militar de carieră, ofițer și președinte al Republicii Centrafricane, care mai târziu s-a autodeclarat împărat, titlu menținut până la 20 septembrie 1979, când a fost detronat.

Republica Africa Centrală și-a câștigat independența față de Franța la 13 august 1960. La 31 decembrie 1965, Bokassa, fost locotenent centrafrican din armata franceză, a organizat un puci, în urma căruia a cumulat funcțiile de președinte, prim-ministru și ministru al apărării.^[1]

În 1976, generalul Jean-Bédel Bokassa, admirator al lui Napoleon Bonaparte, s-a autoproclamat „împăratul Bokassa I” și a transformat Republica Centrafricană în „Imperiul Centrafrican”.

Multe abuzuri fuseseră denunțate de presa franceză încă din epoca președinției, dar costisitoarea și fastuoasa încoronare, într-o țară cu nivelul de viață foarte scăzut, și abuzurile mult mai mari care au urmat, mergând până la acuzațiile de canibalism împotriva lui Bokassa, au desconsiderat rapid noul regim. Bokassa a domnit prin teroare până în 1979, an în care a fost detronat în urma operațiunii Barracuda, organizate de Franța.

După detronare a plecat în exil în Libia, Coasta de Fildeș și Franța. A revenit în țară cu gândul de a organiza o nouă lovitură de stat "imperială", dar a fost arestat și condamnat la moarte prin spânzurare, în 1986, pedeapsa fiind ulterior comutată la 20 de ani de închisoare. A fost eliberat în 1996 și a murit în același an, în vârstă de 75 de ani, în urma unui atac de cord.^[2]

Jean-Bedel Bokassa a avut 18 neveste și 39 de copii legitimi. Printre soțiile sale s-a numărat și românca Gabriela Drâmbă, cu care a fost căsătorit între 1975 și 1977

Jean-Bédel Bokassa/Bokassa I

Jean-Bédel Bokassa în timpul vizitei sale în România din 1970

·         1998: Bob Kane (născut Robert Kahn; 24 octombrie 1915 - d. 3 noiembrie 1998) a fost un grafician pentru benzi desenate și scriitor, creditat alături de Bill Finger ca fiind creatorul lui Batman. A fost inclus în Muzeul Faimei al lui Jack Kirby pentru contribuția sa adusă în lumea benzilor desenate din Statele Unite în 1994 și în Holul Faimei al lui Will Eisner în 1996.

Bob Kane

·         1999: A decedat actorul scoţian Ian Bannen ; (n. 29.06.1928).

·         2001: Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei (greacă Πριγκίπισσα Σοφία της Ελλάδας και Δανίας; 26 iunie 1914 – 3 noiembrie 2001) a fost al patrulea copil și cea mai mică fiică a Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. A fost sora mai mare a Prințului Filip, Duce de Edinburgh, soțul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit.

Prin tatăl ei a fost nepoata regelui George I al Greciei și a reginei Olga Constantinova a Rusiei. Prin regina Olga, Sofia a fost stră-strănepoata împăratului Nicolae I al Rusiei. Prin mama ei, a fost stră-strănepoata reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert; mama ei a fost strănepoata Prințesei Alice a Regatului Unit, a doua fiică a reginei Victoria.

Sofia a fost sora Prințului Filip, Duce de Edinburgh. Ea a avut trei surori mai mari: Prințesa Margarita, Prințesa Theodora și Prințesa Cecilie.

Sofia s-a căsătorit cu Prințul Christoph de Hesse (1901–1943) la 15 decembrie 1930 la Kronberg, Berlin, Germani; ea avea 16 ani. Prințul Christoph era al cincilea fiu al Prințului Frederic Karl de Hesse și a Prințesei Margaret a Prusiei și strănepot al reginei Victoria și al Prințului Albert, prin fiica lor cea mare, Victoria, Prințesă Regală, soția lui Frederic al III-lea al Germaniei.

La 7 octombrie 1943 Prințul Christoph a murit într-un accident de avion în Munții Apenini în Italia. Corpul său a fost găsit două zile mai târziu. În Almanahul de la Gotha scrie că a murit ucis în misiune în timpul invaziei germane în Italia.

Ei au avut cinci copii:

• Prințesa Christina Margarethe de Hesse (n. 10 ianuarie 1933) căsătorită prima dată la 2 august 1956 la Kronberg im Taunus cu Prințul Andrei al Iugoslaviei și divorțată la Londra în 1962; au avut copii. Căsătorită a doua oară la Londra la 3 decembrie 1962 cu Robert Floris van Eyck, un poet și artist englez, fratele arhitectului Aldo van Eyck și fiul poetului, criticului, eseistului și filosofului Pieter Nicolaas van Eyck și divorțată în 1986; au avut copii.
• Prințesa Dorothea Charlotte Karin de Hesse (n. 24 iulie 1934), căsătorită civil la Schliersee, Bavaria, la 31 martie 1959 și religios la Munchen la 1 aprilie 1959 cu Friedrich, Prinț zu Windisch-Grätz (1917–2002); au avut copii.
• Prințul Karl Adolf Andreas de Hesse (n. 26 martie 1937), căsătorit civil la Haga la 26 martie 1966 și religios la 18 aprilie 1966 cu Yvonne, Gräfin Szapáry von Muraszombath, Széchysziget und Szapár (n. 1944); au doi copii: Prințul Christoph de Hesse (n. 1969) și Prințesa Irina Verena de Hesse (n. 1971).
• Prințul Rainer Christoph Friedrich de Hesse (n. 18 noiembrie 1939), necăsătorit și fără copii.
• Prințesa Clarissa Alice de Hesse (n. 6 februarie 1944), căsătorită la Paris la 20 iulie 1971 cu Claude Jean Derrien (n. 1948) și divorțată în 1976; nu au avut copii. Ea a avut o fiică, Johanna Sophia von Hessen (n. 1980) cu un tată necunoscut.

Sofia s-a recăsătorit cu Prințul George William de Hanovra la 23 aprilie 1946 la Salem, Baden-Württemberg, Germania. George era al doilea fiu al lui Ernest Augustus, Duce de Brunswick și a soției sale, Prințesa Victoria Luise a Prusiei, singura fiică a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei și a împărătesei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

Împreună au avut trei copii:

• Prințul Welf Ernst de Hanovra (5 ianuarie 1947 - 10 ianuary 1981), căsătorit la 23 mai 1969 cu Wibke van Gunsteren. A avut o fiică, Tania Saskia Viktoria-Luise Prinzessin von Hannover (n. 1970).
• Prințul Georg de Hanovra (n. 9 decembrie 1949), căsătorit la 15 septembrie 1973 cu Victoria Anne Bee. Are două fiice: Vera Alice Prinzessin von Hannover (n. 1976) și Nora Sophie Prinzessin von Hannover (n. 1979)
• Prințesa Friederike de Hanovra (n. 15 octombrie 1954), căsătorită la 17 august 1979 cu Jerry William Cyr. Are doi copii: Julia Emma Cyr (n. 1982) și Jean-Paul Welf Cyr (n. 1985)

Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei

Prințesă Christoph de Hesse Prințesă George William de Hanovra

Părinți Prințul Andrei al Greciei și Danemarcei Prințesa Alice de Battenberg  Frați și surori Filip, Duce de Edinburgh Prințesa Cecilie a Greciei și Danemarcei Prințesa Margarita a Greciei și Danemarcei Prințesa Theodora a Greciei și Danemarcei  Căsătorită cu Prințul Christoph de Hesse (1930–1943) Prințul George William de Hanovra (1946–2001) Copii Prințesa Christine de Hesse Prințesa Dorothea de Hesse Prințul Karl de Hesse Prințul Rainer de Hesse Prințesa Clarissa de Hesse Prințul Welf Ernst de Hanovra Prințul Georg de Hanovra Prințesa Friederike de Hanovra

·         2002: Anthony James Donegan MBE (n. 29 aprilie 1931,Glasgow, Regatul Unit – d. 3 noiembrie 2002, Peterborough, Regatul Unit), cunoscut mai ales ca Lonnie Donegan, a fost un cântăreț, compozitor și muzician excelând în genul muzical numit skiffle, un muzician extrem de influent asupra tuturor muzicienilor britanici ai anilor 1960, și despre care se spunea că era în vremea sa [The] King of Skiffle (Regele skiffle-ului). 

Născut în Scoția și crescut în Anglia, de la vârsta de un an, Donegan este listat în British Hit Singles & Albums ca cel mai cunoscut, apreciat, influent și plin de succes artist muzical britanic înaintea cvartetului celor patru The Big Fabs, The Beatles.

Printre vârfurile recunoașterii carierei sale muzicale, Donegan a avut 31 Top 30 recoduri single cu statut de hit, 24 fiind successive, iar trei ocupând locul întâi, doar în Regatul Unit. Lonnie Donegan a fost, de asemenea, primul artist muzical britanic cu două hit-uri muzicale din US Top 10.^[5]

Lonnie Donegan a fost recompensat cu un premiu Ivor Novello pentru realizările muzicale de o viață, în 1997, iar în 2000 a fost recompensat cu un titlu cavaleresc, MBE

Lonnie Donegan, care a avut numele la naștere de Anthony James Donegan, s-a născut în Bridgeton, Glasgow, Scoția, pe 29 aprilie 1931, ca fiu al unei mame irlandeze și al unui tată scoțian, violonist profesionist, angajat al Orchestrei Naționale a Scoției. În 1933, familia s-a mutat în East Ham, în East London.^[10] În anii 1939-1942, Donegan și familia au fost evacuați la Cheshire pentu a scăpa de The Blitz-ul al celui de-doilea ăzboi mondial, iar ulterior Lonnie a urmat colegiul în Altrincham.

Donegan a fost căsătorit de trei ori. A avut două fete (Fiona și Corrina) de la prima sa soției, Maureen Tyler, de care a divorțat în 1962, o fiică și un fiu (Juanita și Anthony) de la a doua soție, Jill Westlake, de care a divorțat în 1971, și trei fii (Peter, David și Andrew) de la cea de-a treia soție, Sharon, cu care s-a căsătorit în 1977.^[11]) Peter Donegan este, de asemenea, cântăreț și muzician.

Donegan a decedat pe 3 noiembrie 2002, la vârsta de 71 de ani, după ce suferise un atac de cord, în timpul unui turneu, în Market Deeping, în comitatul Lincolnshire, la circa jumătatea turneului,^[12] și doar cu puțin înainte de a fi gata de a interpreta într-un concert memorial pentru George Harrison împreună cu The Rolling Stones. Donegan avusese probleme cardiace încă din anii 1970, suferind mai multe atacuri cardiace, pe care le-a depășit, refăcându-se de fiecare dată.

·         2002: Jonathan Harris, actor american actor (n. 1914)

·         2003: Rasul Gamzatov, poet rus (n. 1923)

·         2005: A decedat compozitorul Adrian Raţiu; (n. 1928).

·         2006: Paul Mauriat, muzician francez (n. 1925)

·         2006: Marie Rudisill, scriitor american (n. 1911)

·         2009 - A murit Francisco Ayala, unul dintre scriitorii, eseiştii şi intelectualii celebri din Spania; a fost propus de mai multe ori la premiul Nobel pentru literatură de Societatea spaniolă a autorilor şi editorilor (n. 1906)

·         2009 - A murit Claude Lévi-Strauss, considerat "părintele" antropologiei moderne, cunoscut pentru autobiografia sa intelectuală "Tropice triste/ Tristes Tropiques" - 1955 (n. 1908)

·         2010: Viktor Stepanovici Cernomîrdin (în rusă Виктор Степанович Черномырдин; n. 9 aprilie 1938 – d. 3 noiembrie 2010^[1]) a fost un inginer și om politic rus, care a îndeplinit funcțiile de prim-ministru al Federației Ruse (14 decembrie 1992 - 23 martie 1998), prim-ministru interimar (23 august - 11 septembrie 1998) și viceprim-ministru al Rusiei (mai-decembrie 1992).

Victor Cernomîrdin, fost ministru al Industrie gazelor al Uniunii Sovietice și a creat compania Gazprom. El numea economia Rusiei "Gospodărie națională". Uniunea Sovietică s-a destrămat, dar ramura de gaz a industriei sovietice nu. Ca urmare a liberalizării prețurilor, întreprinderile rusești au fost vândute pe nimic și au dat faliment, dar întreprinderile din industria gazului au rămas în proprietatea statului, servind binelui comun.

Înainte de a începe aplicarea reformelor, Cernomîrdin și-a trimis subalternii în Occident, în Germania și în Italia din dorința de a fi în pas cu evoluția tehnologiei și pentru a crea un sistem care să nu poată fi distrus. În 1989, Cernomîrdin susține ideea transformării Ministerului Industriei Gazelor într-un concern de stat. Acest aspect a fost dezbătut în prezidiul Consiliului de Miniștri al URSS, consiliu care nu mai avea de trăit decât doi ani. URSS și-a încetat existența în decembrie 1991, ca și toate ministerele sale, dar Gazprom continuă să existe și azi.

Viktor Cernomîrdin Виктор Черномырдин

·         2015: Csaba Fenyvesi (n. 14 aprilie 1943, Budapesta – d. 3 noiembrie 2015) a fost un scrimer ungur specializat pe spadă, laureat cu trei medalii olimpice de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968 și la cele din 1972. A fost și de trei ori campion mondial pe echipe.

Din 1986 până în 1993 a fost șeful secției de scrimă la Vasutas Sport Club din Budapesta.^[1] Din 1989 până în 1993 a făcut parte din Comitetul executiv al Federației Maghiare de Scrimă.^[1]

Absolvent al Universității de Medicină din Budapesta în 1968, a început o carieră medicală la Spitalul MÁV.^[2] În 1974 a devenit chirurg oncolog. A fost cercetător invitat la Institutul Oncologic din Virginia (SUA).

Sărbători

·         Ziua Vânătorilor de Munte. Actul de constituire a fost Ordinul M.C.G.R. nr. 294 din 3/16 noiembrie 1916, potrivit căruia Şcoala Militară de Schiori – Bucureşti era transformată în Corpul Vânatorilor de Munte (comandat atunci de cpt. Virgil Bădulescu), precizându-se ca „… vânatorii de munte sunt destinati mai cu seama misiunii de recunoaştere, de siguranţă şi legatură şi sunt chemaţi a funcţiona şi ca unitate tactică, în special în trecătorile Carpaţilor„.

·         Panama - Ziua Națională. Aniversarea proclamării independenței (1903)

·         Dominica - Ziua Națională. Aniversarea proclamării independenței (1978)

·         Calendar religios 3 noiembrie- Calendar crestin ortodox:Sfintii Sfințiți Mucenici Achepsima, Aitala si Iosif preotul; Așezarea moaștelor Sf M Mc Gheorghe în Lida; Duminica a 22-a după Rusalii - Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr
- Calendar crestin greco-catolic: 
Sfintii Achepsima, Aitala si Iosif 
- Calendar crestin romano-catolic: Sf. Martin de Porres, călugăr.

VA URMA