MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

LUNI 6 IANUARIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Bună dimineața, prieteni!

Să vă faceți timp să luați Aghiasma Mare; o găsiți la toate bisericile ortodoxe după terminarea oficierii Sfintei Liturghii, adică, în jurul prânzului!

Agheasma Mare se poate lua timp de 8 zile incepand cu sarbatoarea Botezului Domnului.

Sunt si cazuri cand anumiti credinciosi, opriti de la Sfanta Impartasanie din cauza unor impedimente, pot lua Agheasma Mare cu binecuvantarea duhovnicului si dupa cele 8 zile recomandate de Biserica. I se permite credinciosului sa guste din aceasta apa sfintita nu pentru ca ar fi identica cu Trupul si Sangele Domnului, ci pentru a nu-l lasa pe om la propriile puteri in lupta cu patimile.

Agheasma Mare se ia dimineata, pe nemancate, inaintea anafurei iar atunci cand credinciosul se impartaseste, dupa aceasta.

ISTORIE PE ZILE 6 Ianuarie

Evenimente

·         1066: Harold al II-lea este încoronat ca rege al Angliei, cu puțin timp înainte ca țara să fie cucerită de normanzi. Harold al II-lea al Angliei (Harold Godwinson, nascut  c. 1022 –  d.14 octombrie 1066), a fost ultimul anglo-saxon încoronat rege al Angliei. A domnit pana la 14 octombrie 1066 când a fost ucis în Bătălia de la Hastings in lupta cu normanzii  invadatori  normanzi condusi de William Cuceritorul . Harold este primul dintre cei  trei regi ai  Angliei care  au murit în război, celelalti doi fiind  Richard I şi Richard al  III-lea.

·         1118: Alfonso I (1073/1074 – 8 septembrie 1143), numit și Alfonso Războinicul, a alungat arabii din Zaragoza. A  fost regele Aragonului și Navarei din 1104 până la moartea sa în 1134. El a fost al doilea fiul al regelui Sancho al V- lea al Aragonului si Navarrei și succesorul fratelui său Petru I.

·         1205: Filip, ducele Suabiei  a fost  încoronat cu mare pompă rege al Germaniei la  Aachen.Filip de Suabia (n.1177 – d.  21 iunie 1208), membru al dinastiei Hohenstaufen, era cel de al cincilea și cel mai tânăr dintre fiii împăratului Frederic I Barbarossa,  cu contesa Beatrice I de Burgundia. A fost  duce al Suabiei  din anul 1196 si rege al Germaniei din 1198 până la moarte, ca rival al împăratului  Otto al IV-lea.

·         1322: Stefan al III-lea  Uroš  este incoronat rege al Serbiei.Stefan Uroš III Nemanjic (n.cca 1282), a domnit pana in 11 ianuarie 1331,data mortii sale.A facut parte din dinastia sarba Nemanjic si a fost fiul regelui Milutin. A fost sanctificat de Biserica Ortodoxa Sarba.

·         1395: Domnitorul Moldovei Stefan I a încheiat la Suceava un tratat de alianta cu Polonia. Ștefan I (n. aprox. 1364 – d. înainte de 28 noiembrie 1399) a domnit in Moldova  în perioada decembrie  1394 – înainte de 28 noiembrie 1399.

·         1449: Incepe domnia ultimului imparat bizantin, Contantin al XI-lea  Dragases Paleologul. S-a născut la 8 februarie 1405,  fiind al patrulea dintre cei șapte fii ai împăratului Manuel al II-lea  (1392-1425) și a murit la 29 mai 1453, căzând eroic  în ultima luptă, pentru apararea  Constantinopolului  asediat de turcii otomani condusi de sultanul Mehmed al II-lea Fatih. Creștinii ortodocși și cei greco-catolici îl consideră pe Constantin al XI-lea sfant, deși el nu a fost niciodată recunoscut oficial ca atare. Unul dintre motivele pentru acest lucru a fost faptul că, în secolele de stăpânire ale Imperiului Otoman, orice efort din partea Bisericii Ortodoxe de a-l proclama oficial pe Constantin al XI-lea ca sfânt ar fi fost văzut ca un act de rebeliune, deci ar fi fost o hotărâre nerecomandată. După războiul de independență al Greciei (1821-1831), când Biserica Ortodoxa Greaca a avut din nou libertatea de a acționa, s-a considerat că un act oficial de glorificare ar fi fost inutil, ținând cont de venerarea lui îndelungată ca sfant si martir crestin, în special ca martir al neamului (ethnomartyr, grec. Eθνομάρτυρας).

·         1540: Regele Henric al VIII-lea al Angliei s-a însurat cu cea de-a patra lui soție, Anne de Cleves.

·         1714: Inginerul englez Henry Mill a patentat mașina de scris. Prima mașină de scris comercială a fost patentată abia în 1868 de inginerul mecanic american Christopher Latham Sholes.

·         1825: Se inaugureaza, la Moscova, Bolchoi Petrovski Teatr, construit de arhitectul Ossip Ivanovitch Bove; arhitectura constructiei imbina elemente “vechi rusesti” cu forme clasice; scena este la fel de mare ca si sala.

·         1838: Samuel Morse a efectuat prima demonstrație a sistemului său de telegrafie în orașul Morristown, New Jersey.

·         1907: Educatoarea italiană Maria Montessori a deschis prima sa școală și grădiniță pentru copiii muncitorilor la Roma.

·         1912: New Mexico este admis drept cel de-al 47-lea stat al SUA.

·         1919: are loc la Sibiu, România, Congresul Partidului Social-Democrat Român din Ardeal şi Banat, care adoptă programul partidului.

·         1926: Crearea Companiei germane aeriene „Lufthansa".

·         1929: Alexandru I Karagheorghevici – rege al Serbiei, Croației și Sloveniei (1921-1929), rege al Iugoslaviei (1929-1934) – a abolit Constituția, a dizolvat guvernul și a instaurat un regim de dictatură.

·         1929: Ferma Sheffield din New York a introdus ambalajul din carton, înlocuind clasica sticlă de lapte.

·         1942: „Pan American Airlines” devine prima companie aeriană comercială care efectuează zboruri în jurul lumii.

·         1950: Prin Decretul nr.6/6 ianuarie 1950, promulgat de Prezidiul MAN, la 13 ianuarie 1950, se hotăra înființarea coloniilor (lagărelor) de muncă. Lagărele își încep activitatea la 14 ianuarie 1950. Între 1950-1954, au fost internate în lagărele de muncă 22077 de persoane.

·         1990: România: Reînființarea oficială a Partidului Național Liberal. 

·         1994: Dubla medaliată olimpică americană Nancy Kerrigan a fost atacată și lovită în piciorul stâng de o persoană plătită de fostul soț al rivalei sale, Tonya Harding.

·         1998 - Promulgarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii Externe (SIE).

·         2003: Începerea procesului intentat lui Zacarias Moussaoui, singura persoană pusă sub acuzație până în prezent pentru atentatele de la 11 septembrie 2001.

·         2007: La Bâlea Lac, județul Sibiu s-a inaugurat prima biserică ecumenică de gheață din România.

Nașteri

·         1367: Richard al II-lea al Angliei (6 ianuarie 1367 - 14 februarie 1400) a fost rege al Angliei, de la 1377 până când a fost deposedat de coroană în 1399. Este faimos pentru rolul său esențial în rezolvarea Revoltei țărănești din 1381 și pentru delictele sale ca rege, lucru ce a condus atât la demisia sa forțată cât și la război civil.

Richard s-a născut la Bordeaux, Franța. Tatăl său a fost Eduard de Woodstock, Prinț de Wales (altfel cunoscut sub numele de Prințul Negru) iar mama sa Ioana de Kent. După ce fratele mai mare a lui Richard a murit în copilărie și după ce în 1376 Prințul Negru, fiul cel mare a lui Eduard al III-lea, a murit prematur, Richard a devenit moștenitor la tronul Angliei ca Prinț de Wales. Anul următor, în 1377, bunicul său moare de asemenea, astfel că, Richard devine rege la vârsta de 10 ani.

În timpul minoratului său, din iunie 1377 până în ianuarie 1380, trei "consilii" sunt responsabile pentru guvernarea țării. În realitate, Ioan de Gaunt, unchiul său, a exercitat o influență considerabilă asupra chestiunilor importante, în special în ceea ce privește politica externă, deși nu este membru al nici uneia dintre cele trei consilii. În 1381 în timpul Revoltei Țărănești când Richard avea 14 ani a negociat el însuși cu Wat Tyler și cu ceilalți lideri ai rebelilor. El a promis grațierea liderilor revoltei, dar nu a onorat promisiunea - ei au fost arestați și executați. Tacticile sale au dus la dispersarea rebelilor de pe străzile Londrei și întoarcerea lor la casele de la țară astfel încheindu-se tulburările.

Pe 22 ianuarie 1382, la Capela St Stephens din Westminster, Richard s-a căsătorit cu Anne de Boemia, fiica lui Carol al IV-lea, Împărat Roman și Elisabetei de Pomerania. Nu au avut copii iar Anne a murit la 7 iunie 1394. Pe data de 31 octombrie 1396 la Biserica St Nicholas din Calais, s-a căsătorit cu prințesa Isabella de Valois care avea vârsta de 7 ani, fiica lui Carol al VI-lea al Franței; căsătoria a fost, de asemenea, fără urmași.

Prin 1383 Richard a demonstrat inițiativa sa personală în alegerea prietenilor și a consilierilor, incluzând două figuri de o importanță deosebită, Sir Simon-Burley, fostul său tutor și aliatul lui Burley, Sir Michael de la Pole, cancelar din anul 1383. Richard a fost de asemenea în relații apropiate cu câțiva tineri ambițioși, în special cu Robert de Vere, conte de Oxford și cavalerii Ralph și James Stafford Berners. Cronicarul Thomas Walsingham numea relația regelui cu Robert de Vere "obscenă"^[2] și "nu fără un anumit grad de intimitate necorespunzătoare".^[3] Acești bărbați tineri erau invidioși pe puterea și prestigiul lui Ioan de Gaunt, duce de Lancaster, unchiul regelui. Criticile lor repetate și implicarea acestora în încercarea de a lua viața ducelui au dus la crearea unei atmosfere de suspiciune, la deteriorarea relațiilor regelui cu înalta nobilime.

În octombrie 1386 a fost o criză majoră în Parlament. Parlamentul, sub presiunea unei grupări a nobililor numită "Lords Appellant", a cerut lui Richard să elimine consilierii nepopulari. Richard a refuzat spunând că deoarece el este încă minor, Consiliul Guvernului ar conduce în locul său. Contele de Arundel, liderul grupării "Lords Appellant" a fost arestat la porunca lui Richard; mica armată a regelui condusă de Robert de Vere a fost învinsă de forțele Lorzilor iar Richard a fost închis în Turnul din Londra. Ulterior, Richard a fost de acord să dețină un parlament cu scopul de a rezolva plângerile Lorzilor; consilierii nepopulari au fost eliminați (opt fiind executați pentru trădare iar ceilalți exilați). Richard a fost forțat să accepte noii consilieri iar autoritatea sa a fost temporar diminuată.

În anii care au urmat, Richard a devenit mai prudent în relațiile sale cu baroni. În 1389 a recuperat putere și a promis o mai bună guvernare. În 1390 a avut loc un turneu pentru a sărbători aniversarea lui Richard și aparenta armonie de la întoarcerea lui Ioan de Gaunt din Spania. Richard a înfrumusețat Westminster Hall cu un nou plafon și a fost un patron cultural al artelor, arhitecturii și literaturii. Nu a moștenit setea de luptă a bunicului său: campania sa scoțiană din 1385 nu a fost decisivă și în 1396 a semnat cu Franța un armistițiu de 28 de ani.

La începutul anilor 1390, Richard a început să pună accent pe puterea prerogativelor și pe obligația supușilor de a asculta și reacționează dur atunci când autoritatea sa este atacată. Richard a promis să reducă povara impozitelor pentru cetățeni însă nu și-a respectat promisiunea.

Stema lui Richard al II-lea

În 1397 Richard a decis să se răzbune pe "Lords Appellant"; contele de Arundel a fost executat, Warwick exilat iar Gloucester a murit prizonier.

Pentru că Richard tot nu avea copii, moștenitorul tronului era Roger Mortimer, conte de March (nepotul lui Lionel de Antwerp, care era fiul lui Eduard al III-lea) iar după decesul acestuia în 1398, fiul său cel mare în vârstă de 7 ani, Edmund Mortimer. Totuși, Richard era mai preocupat de fiul lui Gaunt, Henry Bolingbroke. După decesul lui Gaunt, Richard a confiscat terenurile lui Bolingbroke, urmărind aceeași politică ca a lui Henric al II-lea și Eduard I de a centraliza puterea coroanei.

Richard a renunțat la campania din Irlanda care dădea oportunitatea lui Bolingbroke să ceară terenurile deținute de tatăl său în Yorkshire. Modul autocratic a lui Richard de a conduce era nepopular în rândul multor nobili, facilitând lui Bolingbroke câștigarea rapidă a controlului în sudul și estul Angliei. Inițial, Bolingbroke a vrut doar să-și recupereze moștenirea. În timp ce Richard era în Țara Galilor, profitând de absența regelui și de nemulțumirea crescândă, Bolingbroke a fost îndemnat să se încoroneze.

Richard a fost capturat la castelul Flint, în Țara Galilor și dus la Londra, unde foarte mulți au aruncat în el cu gunoi. A fost ținut în Turul Londrei și forțat să abdice. La cererea sa, a fost adus în fața Parlamentului, unde în mod oficial a renunțat la coroană. Parlamentul l-a acceptat pe Henry Bolingbroke drept noul rege.

Richard a fost dus la castelul Pontefract, unde a murit în jurul celei de-a doua săptămână din februarie 1400. Se consideră că a murit înfometat sau ucis.

Richard II
Din grația lui Dumnezeu, Rege al Angliei Lord al Irlandei
Portret la Westminster Abbey, cca 1390
Date personale
Născut	6 ianuarie 1367 Bordeaux, Franța
Decedat	14 februarie 1400 Castelul Pontefract, West Yorkshire
Înmormântat	Catedrala Westminster
Părinți	Eduard Prințul Negru Joan de Kent
Frați și surori	Joan Holland, Duchess of Brittany[*] John Holland, 1st Duke of Exeter[*] Thomas Holland, 2nd Earl of Kent[*] Edward of Angoulême[*] Roger Clarendon[*]
Căsătorit cu	Anne de Bohemia (1382–94) Isabella de Valois (1396– )
Copii	Richard Maudelyn[*][1]
Cetățenie	Regatul Angliei
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Plantagenet
Domnie
Domnie	22 iunie 1377 - 29 septembrie 1399
Încoronare	16 iulie 1377
Predecesor	Eduard III
Succesor	Henric IV

·         1412: Ioana d'Arc (Ioana de Arc, Fecioara din Orleans; în franceză Jeanne d'Arc; n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică(auzea voci).^[4][5][6][7] A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453).

Născutã în ianuarie 1412, la Domrémy, (Burgundia; azi provincia Lorena), Fecioara din Orleans este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez. Ioana a afirmat de nenumărate ori ca auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. Trimisă să conducă trupele franceze care asediau cetatea din Orleans, Ioana d’Arc a reușit să o cucerească în doar 9 zile (afirmație falsă, contrazisă de realitatea istorică). După mai multe victorii în serie, ea a contribuit la încoronarea regelui Carol al VII-lea la Catedrala de la Reims.

În anul 1415, francezii sunt învinși de către Henric al V-lea la Azincourt. După această victorie, regele Angliei întreprinde cucerirea sistematică a Franței. Mai mult decât atât, prin rușinosul tratat de la Troyes – consecință a asasinării ducelui de Burgundia, Ioan fără Frică, de către oamenii Delfinului, viitorul Carol al VII-lea; Henric al V-lea reușește să se facă recunoscut drept moștenitor al coroanei Franței. Fiul lui Carol al VI-lea și al lui Isabeau de Bavaria este renegat de propria mamă și considerat bastard. Tronul Franței este promis fiului lui Henric al V-lea, căsătorit cu Caterina de Valois (fiică a lui Carol al VI-lea).

Delfinul (viitorul Carol al VII-lea) se refugiază la Bourges; Chinon și Bourges fiind capitalele sale. Domnește numai la sud de Loara și legitimitatea lui este din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Restul Franței, inclusiv Parisul, cucerit de anglo-burgunzi în anul 1418, aparține englezilor. Robită, populația franceză se află într-o stare jalnică.

Ioana auzind „vocile”. (Jules Bastien-Lepage, 1879)

În februarie 1429, tânără, acum în vârstă de 16 ani, pornește spre Chinon. Anturajul Delfinului încearcă să-l convingă că demersul ei poate fi o capcană. Soacra acestuia, Iolanda de Aragon - care avea o mare influență asupra sa - insistă s-o primească, pentru că a auzit de „puterile” Ioanei. Carol hotărăște să o pună la încercare. Fata îl recunoaște „după un semn” și îi dezvăluie patru profeții.

Timp de trei săptămâni este interogată de prelați și teologi care încearcă să verifice dacă spune adevărul. Dată pe mâna moașelor, pentru a confirma dacă este virgină, cum pretinde, Ioana spulberă orice îndoială asupra sa. I se dau armură, stindard și escortă. Cât despre spadă, unii spun că i-ar fi dat-o căpitanul de Veaucouleurs, iar alții susțin că ar fi găsit-o în biserica Sainte-Catherine-de Fierbois, după cum îi indicaseră „vocile”.

Oamenii de arme acceptă să i se supună. Istoricii apreciază ca uluitor faptul că tânăra se face ascultată de bărbați ce nu au obișnuința disciplinei. Venirea ei îi redă încrederea Delfinului, care aștepta impasibil căderea Orleansului, aflat de multă vreme sub asediul armatei comandate de Talbot.

Conform legendei, la 29 aprilie, Ioana intră în oraș, alături de Dunois. Peste cinci zile cade unul dintre puternicele forturi pe care englezii le construiseră pentru blocarea Orleansului. La 7 mai, fata constrânge șefii militari francezi, mai mult decât sceptici, să ordone asaltul unei noi fortificații care stopa accesul pe podul Loarei. Rănită la umăr de o săgeată, conduce, totuși, asaltul. Cu stindardul în mână, comandă soldaților să „spargă” fortăreața. Se supun și succesul nu întârzie să vină. A doua zi, Talbot ridica asediul.

Dar adevărul istoric dezvăluit recent este altul: Ioana ajunge la Orleans la o săptămână după ce englezii ridicaseră asediul. Legenda continuă: Vestea împlinirii primei profeții a Ioanei este răspândită în întreaga Franță. Toată lumea vede în acest prim triumf semnul că este trimisul lui Dumnezeu.

Însă Fecioara din Orleans nu face aceeași impresie asupra englezilor. Ei râd mai ales când, înainte de fiecare bătălie, le trimite mesaje de curtoazie, prin care le cere să plece de bună voie acasă. Este pentru prima oară, după multă vreme, când trupele franceze îi înving pe englezi, reușită cu consecințe psihologice profunde. Victoriile se țin lanț. La 18 iunie, la Patay, armata engleză, condusă de Falstaff și Talbot, este din nou înfrântă.

Ioana d'Arc în capela regelui Carol al VII-lea. (pictură de Dominique Ingres, 1854)

Ioana îl convinge pe Delfin să profite de avantajul obținut și să accepte să-l conducă la Reims, pentru a fi uns rege, după cum i-au comandat „vocile”. În pofida sfaturilor înțelepților, ale prudenților și intriganților, se supune planului său. După 15 zile de călătorie triumfală, Ioana și Delfinul intră în Reims.

Carol al VII-lea este uns rege în prezența ei și a stindardului. Se împlinește a doua profeție. Arhiepiscopul Regnaud de Chartres îndeplinește ritualurile solemne. Ungerea alungă ultimele îndoieli asupra legitimității Delfinului și este esențială pentru ca poporul să-l considere singurul și adevăratul suveran. Ioana d'Arc vrea să profite de elanul popular și să continue lupta, pentru a-i alunga din întreaga țară pe englezi. Însă regele tergiversează. Iolanda de Aragon îl sfătuiește de această dată să nu o mai sprijine. Carol al VII-lea semnează un acord cu anglo-burgunzii pentru încetarea momentană a ostilităților. Încep eșecurile pentru Fecioara din Orleans. Participă la o serie de lupte fără glorie. Se spune că „vocile” încetaseră să-i mai vorbească, după ungerea regelui. Ducele de Burgundia asediază Compiegne-ul în anul 1430. Ioana vine în ajutorul orașului.

La 24 mai (1430), este făcută prizonieră de către un cavaler burgund, care o capturează în timp ce încearcă să iasă din încercuire. Eroina pune la cale o evadare, însă Jean de Luxembourg o vinde regelui Angliei, care o închide la Rouen. Carol al VII-lea nu o ajută, cu toate că ea este convinsă că o va răscumpăra. Este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care cere să fie judecată de tribunalul Inchiziției. La 24 mai 1431, în cimitirul din Rouen, fata semnează printr-o cruce (nu știa să scrie) actul de abjurare. Se spune că ar fi fost mințită că hârtia conține altceva. Cert este că, două zile mai târziu, fecioara din Orleans retractează. Este arsă pe rug, la 30 mai, în piața Vieux-Marché din Rouen. Moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că și-a îndeplinit misiunea.

Este adevărat că Carol al VII-lea nu a făcut nimic pentru eliberarea eroinei. Totuși, nu a uitat-o cu totul. El este inițiatorul procedurii care anulează sentința din 1431. Cere ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept, pentru a rezulta că ajutorul pe care i-l dăduse provenea de la Dumnezeu. Ordonă să se demonstreze că judecătorii au fost nedrepți și că englezii îi voiau moartea. Inocența fetei este foarte importantă pentru legitimitatea sa ca suveran. Sentința este anulată în 1456. Ioana d'Arc este reabilitată. Dar reabilitarea este limitată. Nimeni, nici la curte, nici în sânul bisericii, nu dorea, la acea vreme, sanctificarea sa. Este beatificată abia în 1905, în scopul întăririi Partidului catolic, în momentul în care Republica franceză se pregătea să voteze legea separării Bisericii de stat. Ioana este sanctificată (canonizată) abia în anul 1921, când în fruntea Franței se afla o putere de dreapta.

Sfânta Ioana d'Arc
Date personale
Născută	6 ianuarie cca. 1412 [2] Domrémy, Ducatul de Bar, Franța.[3]
Decedată	30 mai 1431 (~ la 19 ani) Rouen, Normandia (atunci sub controlul Regatului Angliei)
Cauza decesului	pedeapsa cu moartea (ardere pe rug[4])
Părinți	Jacques d'Arc[*] Isabelle Romée[*]
Frați și surori	Catherine d'Arc[*] Jacquemin d'Arc[*] Jean d'Arc[*] Pierre d'Arc[*] Jacques of Arc[*]
Cetățenie	Franța
Religie	catolicism
Ocupație	personal militar[*]
Venerație
Venerată în	Biserica Romano-Catolică Comuniunea anglicană[1]
Beatificată	18 aprilie 1909, Notre Dame de Paris, Papa Pius al X-lea
Canonizată	16 mai 1920, Basilica Sfântul Petru, Roma, Papa Benedict al XV-lea
Sărbătoare	30 mai
Patronaje	Franța ; martiri; captivi; militari; oameni ridiculizați pentru pietatea lor; prizonieri; soldați, femeile care au servit în WAVES (Women Accepted for Volunteer Emergency Service) și Women's Army Corps.

·         1655: Eleonora Magdalena de Neuburg, în germană Eleonore Magdalene Therese (n. 6 ianuarie 1655 – d. 19 ianuarie 1720) a fost împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman prin căsătoria cu împăratul Leopold I.^[1] A fost de asemenea regină a Boemiei și Ungariei, Arhiducesă de Austria. În 1711 a fost regentă. A fost bunica paternă a împărătesei Maria Terezia.

Eleonore-Magdalena
Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Regină a Boemiei și Ungariei
Date personale
Nume la naștere	Eleonore Magdalene Therese
Născută	6 ianuarie 1655 Düsseldorf
Decedată	19 ianuarie 1720 (65 de ani) Palatul Hofburg, Viena
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	Accident vascular cerebral
Părinți	Philip Wilhelm, Elector Palatin Elisabeta Amalia de Hesse-Darmstadt
Frați și surori	Ludwig Anton von Pfalz-Neuburg[*] Philip William August, Count Palatine of Neuburg[*] Alexander Sigismund von der Pfalz-Neuburg[*] Wolfgang George Frederick von Pfalz-Neuburg[*] Frederick Wilhelm von Pfalz-Neuburg[*] Count Palatine Francis Louis of Neuburg[*] Charles III Philip[*] Johann Wilhelm, Elector Palatine[*] Mariana de Neuburg Contesa Palatină Dorothea Sofia de Neuburg Maria Sofia de Neuburg Countess Palatine Hedwig Elisabeth of Neuburg[*] Leopoldine Eleonore von der Pfalz[*]
Căsătorită cu	Leopold I
Copii	Iosif I Arhiducesa Maria Elisabeta Maria Anna, regină a Portugaliei Arhiducesa Maria Theresa Carol al VI-lea Arhiducesa Maria Magdalena
Cetățenie	Germania
Ocupație	regină[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach Casa de Habsburg
Regent

* 1669: Infanta Isabel Luísa a Portugaliei (6 ianuarie 1669 – 21 octombrie1690) a fost infantă portugheză și singura fiică a regelui Pedro al II-lea al Portugaliei și a primei soții a acestuia, Maria Francisca de Savoia. A fost moștenitoare prezumptivă a tronului Portugaliei între 1669 și 1689, anul nașterii fratelui ei vitreg, Ioan al V-lea al Portugaliei. Dona Isabel Luísa s-a născut la palatul Ribeira în 1669 și a fost singurul copil al lui Pedro al II-lea al Portugaliei și a primei lui soții, Maria Francisca de Savoia. Mama sa a fost strănepoata regelui Henric al IV-lea al Franței cu metresa sa Gabrielle d'Estrées. A murit de variolă în 1690 când avea doar 21 de ani. Isabel Luísa este înmormântată la mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona.

Isabel Luísa
Prințesă de Beira
Date personale
Nume la naștere	Isabel Luísa Josefa
Născută	6 ianuarie 1669 Palatul Ribeira, Lisabona, Portugalia
Decedată	22 octombrie 1690 (21 de ani) Palhavã, Portugalia
Înmormântată	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Pedro al II-lea al Portugaliei Maria Francisca de Savoia
Frați și surori	Infanta Francisca Josefa of Portugal[*] Luísa, Duchess of Cadaval[*] Infante Francisco, Duke of Beja[*] Ioan al V-lea al Portugaliei Infante António of Portugal[*] Joseph, Archbishop of Braga[*] João, Prince of Brazil[*] Infante Manuel, Count of Ourém[*]
Cetățenie	Portugalia
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Braganza
Prințesă de Beira
Domnie	6 ianuarie 1669— 22 octombrie 1690
Predecesor	Ecatarina Henriqueta
Succesor	Maria Barbara

·         1745:  Frații Montgolfier se referă la Joseph-Michel Montgolfier (n. 26 august1740 în Annonay lângă Lyon - d. 26 iunie 1810 în Balaruc-les-Bains) și Jacques-Étienne Montgolfier (n. 6 ianuarie 1745 în Annonay - d. 2 august 1799), fabricanți de hârtie, inovatori și inventatori francezi, cel mai cunoscuți în întreaga lume pentru că sunt primii realizatori ai zborului cu mașini mai ușoare decât aerul, inventatorii balonului cu aer cald, globe aérostatique, în limba franceză.

Cei doi au lansat și primul balon aeropurtat, condus de un pilot, în persoana lui Jacques-Étienne. Printre alte realizări importante, se pot menționa și pompa de apă hidraulică (inventată de Joseph-Michel), crearea primei școli profesionale de fabricanți de hârtie (Jacques-Étienne) și inventarea unui proces industrial de fabricare al hârtiei transparente.

·         1760: Ioan Budai-Deleanu (n. 6 ianuarie 1760 sau 1763, Cigmău, comitatul Hunedoara - d. 24 august 1820, Liov) a fost un scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene. A fost primul dintre cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai din Cigmău..^[2]

Între 1780 până la 1856 parohia din Cigmău număra cinci preoți Budai. Budai-Deleanu a avut un frate secretar tesaurisat în Sibiu, un alt frate impiegat la oficiul salinelor din Oradea Mare și se presupune că un al frate a fost preotul Salamon Budai din Cigmău, în perioada 1780-1800, iar întâia școală din Cigmău se deschide în 1849 în casa învățătorului Petru Budai. Autorul primei epopei în limba română, "poemationul eroi-comic" Țiganiada sau Tabăra țiganilor, ediție definitivă de Jacques Byck, 1800-1812. Opera sa reprezentativă (poemul eroi-comic "Țiganiada") tratează un subiect alegoric cu tendințe satirice antifeudale și anticlericale. Un alt poem satiric Trei viteji, rămas neterminat, valorifică motive din "Don Quijote" de Cervantes.

·         1802: S-a născut, la Târgovişte, Ion Heliade Rădulescu, scriitor, lingvist şi om politic român;  întemeietorul presei scrise în Ţara Românească (“Curierul românesc”, 1829);(m. 27 aprilie 1872).

·         1822: S-a născut Heinrich Schliemann, renumit arheolog german, care a descoperit Cetatea Troiei şi tezaurul atribuit regelui Priam; (d.26.12.1890).
* 1828: Jean Louis Émile Boudier (n. 6 ianuarie 1828,^[1][2][3][4] Garnay, Franța – d. 4 februarie 1920,^[1][3][4] Blois, Franța) a fost un farmacist, botanist, entomolog, micolog și acuarelist francez, membru fondator al Société mycologique de France care a descris ca primul fosta clasă a discomicetelor din încrengătura Ascomycota. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Boud..

·         1832: Gustave Doré, pictor francez (d. 1883)

·         1838 - S–a născut compozitorul şi dirijorul german Max Bruch, reprezentant al romantismului târziu (m.02.10.1920).
* 1842: Clarence King ( n. 6 ianuarie 1842, Newport, Rhode Island – d. 24 decembrie 1901, Phoenix, Arizona) a fost un geolog și alpinist american, cel mai bine cunoscut pentru funcția sa de întâiul dintre directorii agenției guvernamentale științifice americane de explorare și prospectare United States Geological Survey (bine cunoscută și sub acronimul USGS).

·         1848: Hristo Botev, poet bulgar (d. 1876)

·         1858: Albert Henry Munsell, pictor american (d. 1918)

·         1861: Victor Horta (n. 6 ianuarie 1861, Gent - d. 9 septembrie 1947, Etterbeek) a fost un arhitect și designer belgian. Este descris de John Julius Norwich ca fiind „fără îndoială arhitectul european cheie al [mișcării artistice] Art Nouveau”. Horta este unul dintre cele mai importante nume în arhitectura Art Nouveau.

·         1872 - S-a născut compozitorul rus Alexandr Skriabin (simfonii: „Poemul extazului”, „Prometeu”) (m.27.04.1915).
* 1875: Elisabeth von Gutmann (n. 6 ianuarie 1875 – d. 28 septembrie 1947) a fost Prințesă consort a Liechtensteinului prin căsătoria cu Franz I, Prinț de Liechtenstein. Elisabeth s-a născut la Viena, Austro-Ungaria ca fiică al lui Wilhelm Isak, Ritter von Gutmann, și a celei de-a doua soții, Ida Wodianer.^[1] Tatăl ei era om de afaceri evreu din Moravia care deținea o firmă de cărbune. A fost înnobilat în 1878 de către împăratului Franz Joseph I. Între 1891-1892 a fost președinte al Comunității israelite vieneze.

Elisabeth s-a căsătorit la Viena cu baronul maghiar Géza Erős of Bethlenfalva (1866-1908). La 7 august 1908, el a murit de tânăr; nu au avut copii.

În 1914, ea l-a întâlnit la fondul de ajutor pentru militari pe Prințul Franz de Liechtenstein. Fratele Prințului Franz, Prințul Johann al II-lea nu a aprobat relația. La 11 februarie 1929 Prințul Franz i-a succedat fratelui său sub numele de Franz I, fratele său nefiind căsătorit și neavând copii. La 22 iulie 1929 Elisabeth și Franz I s-au căsătorit la Viena. Nu au avut copii.

Deși Liechtenstein nu a avut oficial partid nazist, o mișcare de simpatie nazistă a fost în fierbere timp de ani de zile în cadrul partidului Uniunea Națională.^[2]

La începutul anului 1938, chiar după anexarea Austriei în cadrul Germaniei, Prințul Franz I de Liechtenstein în vârstă de 84 de ani a abdicat, numindu-l regent și succesor pe vărul său de gradul trei, Franz Josef al II-lea, Prinț de Liechtenstein, care avea 31 de ani.

Elisabeth a trăit în Pasul Semmering până la anexarea Austriei de către Germania Nazistă, apoi a plecat în exil în Elveția, unde a murit la Vitznau în 1947.

Elisabeth
Date personale
Născută	6 ianuarie 1875 Viena, Austro-Ungaria
Decedată	28 septembrie 1947 (72 de ani) Vitznau, Elveția
Înmormântată	Catedrala St. Florin
Părinți	Wilhelm von Gutmann[*]
Frați și surori	Moritz von Gutmann[*] Rudolf von Gutmann[*]
Căsătorită cu	Baron Géza Erős de Bethlenfalva Franz I, Prinț de Liechtenstein
Cetățenie	Austria
Apartenență nobiliară
Titluri	Princely consorts of Liechtenstein[*] Prințesă
Prințesă consort de Liechtenstein
Domnie	22 iulie 1929 – 25 iulie 1938

·         1878: Carl Sandburg, poet și prozator american (d. 1967)

·         1881: Ion Minulescu, poet, prozator și dramaturg român (d. 1944)

·         1882: Emil Monția, compozitor român (d. 1965)

* 1882: Arhiducesa Maria Anna Isabelle Epiphanie Eugenie Gabriele de Austria,^[1][2] (Maria Anna Isabelle Epiphanie Eugenie Gabriele, Erzherzogin von Österreich^[1][2]; 6 ianuarie 1882 – 25 februarie 1940) a fost membră a ramurei Teschen a Casei de Habsburg-Lorena, Arhiducesă de Austria și Prințesă a Boemiei, Ungariei și Toscanei prin naștere. Prin căsătoria cu Prințul Elias de Bourbon-Parma (mai târziu Duce de Parma), Maria Anna a devenit membră a Casei de Bourbon-Parma și Prințesă de Bourbon-Parma. La 25 mai 1903 la Viena, Maria Anna s-a căsătorit cu Elias de Bourbon-Parma, fiul cel mic al Ducelui Robert I de Parma și a primei soții, Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii. Maria Anna și Elias au avut opt copii:

• Prințesa Elisabetta (17 martie 1904 – 13 iunie 1983); necăsătorită.
• Prințul Carlo Luigi (22 septembrie 1905 – 26 septembrie 1912); a murit de poliomielită.
• Prințesa Maria Francesca (5 septembrie 1906 – 20 februarie 1994); necăsătorită.
• Robert Hugo de Bourbon-Parma (7 august 1909 – 25 noiembrie 1974); necăsătorit.
• Prince Francesco Alfonso (14 iunie 1913 – 29 mai 1959); necăsătorit.
• Prințesa Giovanna Isabella (8 iulie 1916 – 1 noiembrie 1949); necăsătorită; a fost ucisă dintr-un accident prin împușcare în La Toledana, Spania.
• Prințesa Alicia (n. 13 noiembrie 1917); s-a căsătorit cu Infantele Alfonso, Duce de Calabria. Au copii
• Prințesa Maria Cristina (7 iunie 1925 – 1 septembrie 2009); necăsătorită.

Arhiducesa Maria Anna de Austria
Prințesă Maria Anna de Bourbon-Parma
Date personale
Nume la naștere	Maria Anna Isabelle Epiphanie Eugenie Gabriele
Născută	6 ianuarie 1882 Linz, Austro-Ungaria
Decedată	25 februarie 1940 (58 de ani) Lausanne, Vaud, Elveția
Părinți	Arhiducele Friedrich, Duce de Teschen Prințesa Isabella de Croÿ
Frați și surori	Arhiducele Albrecht Franz Arhiducesa Isabella de Austria Arhiducesa Maria Christina de Austria Maria Henrietta de Austria Archduchess Maria Alice of Austria[*]
Căsătorită cu	Elias de Bourbon-Parma
Copii	Prințesa Elisabeta Prințul Carlo Prințesa Maria Francesca Prințul Robert Prințul Francesco Prințesa Giovanna Prințesa Alicia, Ducesă de Calabria Prințesa Maria Cristina
Cetățenie	Austria
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Arhiduce
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena Casa de Bourbon-Parma

·         1887 - S-a născut medicul Dumitru Combiescu, membru al Academiei Române (m.25.11.1961).

·         1892 - S-a născut Paul Vaillant-Couturier, scriitor şi om politic francez (m.10.10.1937).

·         1892 - S-a născut regizorul Martin Berger, cel care a realizat două dintre filmele importante din perioada interbelică a cinematografiei româneşti, "Ciuleandra" (1930) şi "Venea o moară pe Siret" (1929).

·         1897: S-a născut la Iaşi scriitorul Ionel Teodoreanu; (m. 3 februarie 1954); (“La Medeleni”, “Uliţa copilăriei”; “Loreley”, “Masa umbrelor”).

·         1900:  Regina Maria a Iugoslaviei (născută Marie de Hohenzollern-Sigmaringen; n. 6 ianuarie 1900, Gotha – d. 22 iunie 1961, Londra) cunoscută și ca Regina Marija a fost soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei. S-a născut în familia regală a României, dobândind prin naștere titlurile de principesă a României și principesă de Hohenzollern-Sigmaringen. Mama sa era Maria de Edinburgh, fiică a prințului Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fiul Reginei Victoria, iar tatăl Mariei era principele moștenitor Ferdinand al României. În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa. Pe Alexandru al Serbiei, Regina Maria a României îl cunoscuse la Paris atunci când se dusese să pledeze cauza României, iar Alexandru promova la rândul lui cauza Serbiei. Seriozitatea și pasiunea cu care Alexandru își susținea țara au făcut asupra Reginei Maria o puternică impresie, în gândurile ei încolțind încă de atunci ideea unei căsătorii a fiicei sale mijlocii cu prințul sârb, deși nu făcea parte dintr-o dinastie cu renume. După război, Casa Regală a României a încheiat câteva alianțe matrimoniale, în 1921 cu Grecia, iar în 1922 cu Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Astfel, în ziua de Crăciun a anului 1921, la Castelul Peleș, se oficiază în mod solemn logodna dintre Alexandru, noul rege al Iugoslaviei, și principesa Mărioara. Ceremonia religioasă a logodnei a avut loc pe 20 februarie 1922, la ora 17, la Palatul Cotroceni, iar pe 21 februarie seara s-a organizat dineul de gală.^[5]

S-a căsătorit cu regele Alexandru I al Iugoslaviei pe 8 iunie 1922. Cu ocazia acestei nunți a avut loc la Belgrad primul meci din istoria echipei naționale de fotbal a României. Partida Iugoslavia-România s-a terminat cu scorul 1-2.

Maria și Alexandru au avut 3 băieți:

• Prințul Petru (1923 – 1970)
• Prințul Tomislav (1928 – 2000)
• Prințul Andrei (1929 – 1990)

A devenit regina mamă a Iugoslaviei, după asasinarea regelui Alexandru I al Iugoslaviei la Marsilia în 1934. Cel mai mare fiu al ei a devenit rege sub numele de Petru al II-lea al Iugoslaviei, ultimul suveran iugoslav.

Maria a murit în exil la Londra, pe 22 iunie 1961 și a fost înmormântată la "Royal Burial Ground", Londra. În 2013 a fost reînhumată la Mausoleul Regal Oplenac de lângă Belgrad. La scurt timp după sosirea în Serbia, Mignon a început să învețe limba sârbă și să ia lecții de istorie, chestiuni importante pentru noua identitate națională. Acest fapt arăta dorința de a se integra și a înțelege mai bine problemele țării sale adoptive. Era regină într-o țară cu turbulențe politice, iar noile îndatoriri publice o speriau, Mignon confesându-se: „sunt momente când aproape îmi este teamă de tot ce trebuie să fac și mă întreb dacă sunt suficient de puternică pentru munca care o am de îndeplinit”. Dar au fost și momente mai relaxante, când de ziua ei pe 8 ianuarie 1924, Regele Alexandru a organizat un mare bal la Palat unde au fost peste 900 de persoane invitate.^[6][7]

Prințesa României, devenită Regină a Iugoslaviei, în ultimii ani de viață. circa 1960

Chiar dacă nu se implica în politică, așa cum o făcea mama ei, Regina României, totuși nu rămânea indiferentă la evenimentele politice interne sau externe. Mignon în consemnările sale vorbea despre conferința Micii Antante din 1924 pe care o considera un succes. A fost o susținătoare a acestei alianțe politice defensive ea participând și mai târziu la deschiderea unei expoziții a femeilor din statele Micii Antante. În 1929 Regele Alexandru alege formula autoritară de conducere a Regatului, dând o nouă constituție și o nouă denumire statului Iugoslavia. Iugoslavia nu era un stat ușor de condus dupa Primul Război Mondial, întrucât în interiorul frontierelor sale se regăseau mai multe popoare. Instabilității politice i se adăuga terorismul politic atât de specific Serbiei antebelice, iar asasinările au condus în iunie 1928 la manifestații violente în Zagreb, ceea ce-l îndeamnă pe Alexandru I să aleagă varianta desfințării regimul constituțional, interzicând partidele politice și instaurând o dictatură personală până în 1934 la nefericitul eveniment din Marsilia. În fond nu era nimic anormal în acest fel de a decide o situație de criză, contextul european în care regimurile autoritare precum cel al lui Mussolini, Horthy, Pilsudski, Ataturk, și chiar regele Carol al II-lea al României - care se afla într-o situașie similară de instabilitate politică, nelăsând altă variantă.^[8]Vizitele din toamna lui 1933, unde Alexandru fusese însoțit de Mignon, în România, Bulgaria, Turcia, Grecia, apoi constituirea Antantei Balcanice în 1934 reprezentaseră pentru Alexandru și Mignon un turneu diplomatic, care era menit să asigure Iugoslaviei alianțe defensive regionale și stabilitate.

În octombrie 1934 au fost invitați într-o vizită de stat în Franța. Au părăsit Belgradul la începutul lui octombrie, Alexandru luând vaporul de la Zelenika, făcând o oprire în Marsilia. Din cauza condițiilor de furtună de pe Marea Adriatică și din cauza bolii sale de rinichi, Mignon a renunțat la călătoria cu vaporul preferând să meargă cu trenul până la Paris urmând să se întâlnească acolo cu soțul ei. În Marsilia, Regele Alexandru a fost asasinat de un reprezentant al unei organizații croate care dorea dezmembrarea Iugoslaviei și crearea unei Croații independente

Maria a României, regină a Iugoslaviei
Regină a Iugoslaviei; ant. Regină a sârbilor, croaților și slovenilor
Date personale
Născută	6 ianuarie 1900 Gotha
Decedată	22 iunie 1961 (61 de ani) Londra, Anglia
Înmormântată	Royal Burial Ground[*]
Părinți	Ferdinand I al României Maria a României
Frați și surori	Elisabeta de România Ileana a României Carol al II-lea al României Nicolae al României Mircea de România
Căsătorită cu	Alexandru I al Iugoslaviei
Copii	Petru al II-lea al Iugoslaviei Prințul Tomislav Prințul Andrei
Cetățenie	România
Religie	Biserica Ortodoxă
Ocupație	consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Karađorđević Casa de Hohenzollern-Sigmaringen
Domnie
Domnie	1922 - 1934

* 1905: Matei Balș (n. 6 ianuarie 1905, București - d. 19 aprilie 1989, Geneva) a fost un medic român, profesor universitar la București, șef de catedră la Clinica a II-a de boli infecțioase și decan al FPSMF (Facultatea pentru Perfecționare și Specializare a Institutului Medico-Farmaceutic din București), membru titular al Academiei de Medicină a RSR (1969), membru al Academiei de Științe din New-York, membru al Societății Americane de Microbiologie, membru al Societății Regale de Medicină Tropicală și Igienă din Londra, membru al Societății de Patologie Clinică din Berlin, laureat al Premiului de Stat clasa I (1950), pentru descoperirea nitrofuranului și aplicarea lui în febra tifoidă, personalitate de referință în istoria celui mai vechi spital de boli infecțioase din România, respectiv Spitalul de Boli Infecțioase Colentina, al cărui certificat de naștere datează din 1880, odată cu ridicarea primelor barăci de izolare a bolnavilor contagioși. A publicat peste 350 de lucrări științifice în țară și 35 în străinătate, dintre care unele au fost „cărți-eveniment” și cele mai vândute, de mare utilitate și actualitate și astăzi, printre ele se numără: Introducere în studiul patologiei infecțioase (1958), Antibioticele (1966), Terapia infecției (1975) și Laboratorul clinic în infecții (1982). Matei Balș este întemeietorul școlii moderne romanești de bacteriologie clinică și pionier al erei „antibioticoterapiei”, aducând contribuții valoroase în chimioterapia unor boli contagioase. Tot el este cel care a pus în aceeași ecuație laboratorul, prin tehnici și metode moderne de diagnostic microbiologic, și activitatea clinică, prin interpretarea și monitorizarea tratamentului bolilor infecțioase. A fost decorat cu Crucea Regina Maria (1942) și Medalia muncii cl. I (1966), iar în 1973 devine Medic emerit al RSR.^[1][2][3] În prezent, Institutul Național de Boli Infecțioase îi poartă numele

·         1907: Ion I. Agârbiceanu (n. 6 ianuarie 1907, Bucium-Șasa, comitatul Alba de Jos - d. 9 martie 1971, Cluj) a fost un fizician român, fiul prozatorului și protopopului Ion Agârbiceanu.

Specialist în fizică atomică-spectroscopie, s-a remarcat drept proiectantul primului laser cu gaze din România între anii 1960-1961. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963. În anul 1925, la vârsta de 17 ani, a absolvit cursurile Liceului 'George Barițiu'

În anul 1930 a absolvit cursurile Institutului Electrotehnic din București.

În anul 1934 a absolvit cursurile Facultății de Științe din Paris, obținând doctoratul în fizică cu lucrare de spectroscopie Recherche sur le spectre de fluorescence et d'absorption des vapeurs de Iodine.

* 1907: Adalbert Püllöck (n. 6 ianuarie 1907 - d. 7 decembrie 1977) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia).
* 1912: Jacques Ellul (6 ianuarie 1912 – 19 mai 1994) a fost un filozof, sociolog și teolog francez. “Pacatul” care i se imputa celui supranumit “omul care a prezis aproape totul” este refuzul lui de a se specializa intr-un domeniu si insistenta de a se pronunta cu egala competenta in domenii ca istoria institutiilor, drept, teologie, sociologie, filozofia “tehnologiei”, mass-media. A fost unul dintre putinii intelectuali francezi anticomunisti influentati de Marx, fiind catalogat ca marxist, calvinist, determinist, tehnofob, pesimist sau anarhist. Ellul nu este usor de clasificat si nici una din etichetele de mai sus nu ii pot descrie opera. El este mai cunoscut in Statele Unite decat in Franta, fiind recomandat de Aldous Huxley, care spunea ca Ellul a reusit sa faca prin a sa La Technique ou l’ enjeu du siècle (1954) – The Technological Society (1964) ce nu a reusit el prin Brave New World (1932).^[2] A fost unul dintre primii ecologisti alaturi de bunul sau prieten Bernard Charbonneau, iar una dintre trasaturile scrierilor lui, de la cele teologice pana la cele de filosofie a tehnologiei sau mass-media, este o exegeza mereu surprinzatoare a ceea ce el numeste "locuri comune". Practic, Ellul pune sub semnul intrebarii tot ceea ce e clar si stabilit, reusind sa rastoarne modul in care intelegem lucrurile. A fost descris ca "pionierul gandirii ecologice inainte de Michel Serres. Ca specialist in propaganda a descoperit ca nu exista realitatea opiniei publice inainte lui Pierre Bourdieu. Cu exegeza locurilor comune pe care o face, el anticipeaza Mythologies a lui Roland Barthes. A denuntat ura de sine a sustinatorilor lumii a treia si tradarea Occidentului inainte de Pascal Bruckner.”^[3]

Unele din cartile sale au fost traduse in engleza, italiana, spaniola, portugheza, coreeana, japoneza, germana, turca, rusa, greaca, olandeza, suedeza, finlandeza, daneza, croata, maghiara.

* 1913: Edward Gierek (n. 6 ianuarie 1913, Porąbka – d. 29 iulie 2001, Cieszyn) a fost un politician comunist polonez.

* 1915: Alan Watts (n. 6 ianuarie 1915, d. 16 noiembrie 1973) a fost un filozof și scriitor de origine britanică, cunoscut mai ales pentru popularizarea filozofiei orientale printre europeni. Watts a scris peste 25 de cărți și articole cu subiecte importante pentru religiile estică și vestică, fiind autorul lucrării The Way of Zen (Calea Zen), unul dintre primele bestseller-uri despre budism.

·         1919 - S-a născut Dan Nasta, actor şi regizor de teatru; colecţionar de artă; o parte dintre obiectele aparţinând colecţiei sale decorează acum Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

·         1920 - S-a născut compozitorul italian Arturo Benedetti Michelangeli (m.12.06.1995).

·         1924: Kim Dae-jung (n. 6 ianuarie 1924, d. 18 august 2009) a fost un președinte al Coreii de Sud între 1998 și 2003, și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în 2000. Este numit „Nelson Mandela al Asiei”,^[2]datorită opoziției sale față de stăpânirea autoritară.

Convertit la catolicism, Kim și-a luat numele de botez de Thomas More

·         1927 - S-a născut baritonul David Ohanesian, cel mai apreciat "Oedip" al secolului XX. A fost distins cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de comandor (m. 30 sept 2007)

·         1930: Paul Louis Lampert, jurnalist român de origine alsaciană

* 1933: Justo Tejada (n. 6 ianuarie 1933 în Barcelona) este un fost fotbalist spaniol retras din activitate. A fost unul din cei cinci golgeteri ai Cupei Campionilor Europeni în ediția din 1961-1962 cu șapte reușite

·         1938: Adriano Celentano (n. 6 ianuarie 1938, Milano, Italia) este un cantautor , muzician, actor și moderator TV italian. El are cele mai mari vânzări dintre toți cântăreții italieni de sex masculin. Adriano s-a născut la Milano pe 6 ianuarie 1938, pe strada Gluck nr 14. Părinții săi erau din Foggia, dar s-au mutat în nord pentru a lucra.^[3]Adriano și-a petrecut copilăria și adolescența la Milano, mutându-se cu familia în 1951 pe strada Correnti. N-a terminat școala generală, ci a avut diferite ocupații, ultima fiind cea de ceasornicar. În aceeași perioadă a început să se intereseze de muzică, în special de rock 'n' roll pe care, la fel ca mulți alți tineri italieni, a început să o cunoască în 1955, odată cu ajungerea în Italia a filmului Blackboard Jungle (în italianăCuloarea (samburele) violenței): pe coloana sonoră e un cântec intitulat "Rock Around the Clock", interpretat de un cântăreț pe atunci necunoscut încă în Italia, Bill Haley, acompaniat de formația sa "The Comets" și Celentano (ca și alti tineri) a rămas impresionat, hotărând să devină cântăreț de rock'n'roll.

A fost influențat puternic de idolul său Elvis Presley, de revoluția rockuluidin anii 1950 și de actorul american Jerry Lewis.^[4] În Italia a vândut milioane de discuri și a aparut în numeroase show-uri TV și filme. În ceea ce privește filmele, a fost de asemenea un creator al genului comic, cu mersul său caracteristic și expresiile sale faciale. În general, filmele lui au avut succes la public;^{[necesită citare]} în anii 1970 și parțial în anii 1980, era regele încasărilor în Italia, în filmele cu buget redus.^{[necesită citare]} Ca actor, cel mai mare suces a fost "Serafino" (1968), regizat de Pietro Germi.

Ca regizor de film, le-a distribuit în special pe Ornella Muti, Eleonora Giorgi și pe soția sa, Claudia Mori. El și Claudia au trei copii: Rosita Celentano, Rosalinda Celentano (cunoscută audienței mondiale pentru rolul său de Satan în filmul lui Mel Gibson, "The Passion of the Christ") și Giacomo Celentano. Acesta din urmă este de asemenea gazda mai multor show-uri TV italiene.

A scos 40 de albume: 29 albume de studio, 3 albume live și 8 compilații. Cel mai cunoscut cântec al sau este "Azzurro", cu versuri de Paolo Conte, lansat în 1968 și copiat de multi muzicieni de atunci.^{[necesită citare]}

Adriano Celentano este vegetarian din 2005 și apără drepturile animalelor.^[5]

Este fan al fotbalului și susține echipa Inter Milano.

Până în prezent, cântărețul a vândut 70 de milioane de albume

* 1939: Valeri Lobanovski (în ucraineană Вале́рій Васи́льович Лобано́вський, în rusă Вале́рий Васи́льевич Лобано́вский; n. 6 ianuarie 1939, Kiev - d. 13 mai 2002, Zaporojie) a fost un jucător și antrenor de fotbal ucrainean.

·         1940: Doina Badea (n. 6 ianuarie 1940, Craiova - d. 4 martie 1977, București), a fost o cântăreață de muzică ușoară.

A absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic.

* 1940: Ion Lazu (n. 6 ianuarie 1940, comuna Ciobârciu, județul Tighina) este un prozator, eseist și poet român. Părinții săi: Grigore și Vera (născută Ciobanu), au fost proprietari agricoli, mici negustori. Pe linia mamei, se înrudește cu Ștefan Ciobanu, profesor de Istoria literaturii române vechi, director al Liceului Real Al. Russo din Chișinău, unul dintre artizanii {Unirea Principatelor|Unirii]] din 1918, ulterior Ministrul Culturii și Cultelor. În martie 1944 familia scriitorului s-a refugiat din fața frontului, stabilindu-se în comuna Cireașov, jud. Olt. Școala primară o face în satul de adopțiune, apoi continua la Slatina clasele secundare la Școala Ionașcu și liceul Radu Greceanu (promoția 1956). În același an devine student la Facultatea de geologie-geografie a Universității București, pe care o absolvă în 1961, când devine geolog-prospector la o întreprindere de profil din capitală, unde a activat până la pensionare, în 1999, după 38 de ani de activitate neîntreruptă, practic în toate regiunile țării. Nu a fost membru de partid. Între 1996- 2007 este redactor șef la Editura Vinea.

În anul 1981 s-a căsătorit cu Lidia (n. 1953, fostă Duță), absolventă a Școlii populare de artă, secția Teatru, autoare a 7 volume de poezie. Au un fiu, Andrei Laurențiu, cu un Master în Informatică.

·         1941 - S-a născut Philippe Busquin, comisar european pentru cercetare.

·         1943 - S-a născut Ion Drăgănoiu, poet şi jurnalist, discipol literar şi prieten al lui Nichita Stănescu („Aproape sonete”, „Discurs împotriva metodei”, „Starea provizorie”) (m.23.05.2003).

* 1943: Terence Frederick "Terry" Venables (n. 6 ianuarie 1943, Londra) este un fost fotbalist și antrenor de fotbal englez. Ca antrenor a antrenat, printre altele, echipa FC Barcelona. Cariera de jucător și-a petrecut-o la echipe precum: FC Chelsea, Tottenham, Crystal Palace, St. Parick's și QPR.

Din 1976 este antrenor, reușind să câștige La Liga și FA Cup. Venables a antrenat în întreaga sa carieră pe FC Barcelona, Tottenham Hotspur, Naționala de fotbal a Angliei, Echipa națională de fotbal a Australiei, Middlesbrough, Leeds United și Crystal Palace.

·         1944 - S-a născut Van McCoy, cântăreţ, compozitor şi producător american (Starliters).
* 1946: Saveta Bogdan (16 ianuarie 1946, Sângeorz-Băi, județul Bistrița Năsăud) este o interpretă de muzică populară românească.^[1]

·         1946 - S-a născut Syd Barrett, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Pink Floyd).
* 1948: Hristo Botev (în bulgară Христо Ботев; n. 6 ianuarie 1848, Kalofer, Bulgaria - d. 1 iunie 1876) a fost un poet și revoluționar bulgar.

Hristo Botev (1848 – 1876), fiul lui Hristo Botev Petkov (în bulgarăХристо Ботев Петков) este considerat cel mai mare poet al Bulgariei.

·         1951 - S-a născut Kim Wilson, vocalist şi compozitor american (Fabulous Thunderbirds).

·         1953: Malcolm Young, chitarist de origine scoțiană (AC/DC)
* 1954: Anthony Minghella (6 ianuarie 1954 - 18 martie 2008) a fost un regizor, scenarist și producător britanic, născut în Insula Wight, fiu al unor imigranți italieni. Cele mai importante filme ale lui suntː ca regizor "Pacientul Englez" (1996), "Talentatul Domn Ripley" (1999) si "Cold Mountain"(2003, ca scenarist Truly Madly Deeply (1991), iar ca producător Cititorul (2008). Pentru Pacientul englez a primit (în 1997) Premiul Oscar pentru Cel mai bun regizor.

·         1955: Rowan Sebastian Atkinson (n. 6 ianuarie 1955, Consett, comitatul Durham, Regatul Unit) este un actor și comic britanic, devenit celebru prin personajul Mr. Bean. A fost ales de The Observer ca unul dintre cei mai amuzanți 50 actori din comedie britanică,^[3] și printre cei mai buni 50 de actori de comedie din toate timpurile, într-un sondaj din 2005 despre comedianți.^[4]

Atkinson a studiat inginerie electrică la Universitatea din Newcastle iar apoi la Oxford (Queen's College), începându-și cariera de actor comic la Edinburgh Festival Fringe. Este căsătorit și are doi copii. Cel mai important hobby al său îl reprezintă automobilele. A scris pentru revista engleză Car și deține vehicule de curse.

Actorul Rowan Atkinson și soția sa, frumoasa Sunetra Sastry, sunt despărțiți de o perioadă de timp, însă starul nu vrea să comenteze subiectul. Potrivit tabloidului britanic Daily Mail, cei doi nu au mai fost văzuți împreună în public din 2012, iar weekendul trecut ei au fost așteptați la nunta unui nepot de-al actorului, însă Rowan s-a dus singur, confirmând astfel informațiile apărute în presă, cum că cei doi s-ar pregăti de divorț. „S-au despărțit. El are deja o nouă iubită, mult mai tânără”, a declarat un prieten apropiat al lui Mr. Bean. Rowan și Sunetra au împreună doi copii, Benjamin (20 de ani) și Lily (19 ani), aceasta din urmă fiind top-model.

* 1960: Galina Mihailovna Antiufeeva (în rusă Галина Михайловна Антюфеева) (n. 6 ianuarie 1960, Belogorsk, regiunea Amur, Federația Rusă) este un om politic din Transnistria, deputat în Parlamentul regiunii separatiste. De asemenea, este soția generalului Vladimir Antiufeev, ministrul securității de stat al aceleiași regiuni.
* 1964: Henry Maske (n. 6 ianuarie 1964 în Treuenbrietzen) este un boxer german, care a fost campion mondial, având o carieră strălucită prin anii 1980. Datorită comportării sale distincte, era poreclit "gentlemanul", el a fost un sportiv care s-a bucurat de o popularitate largă în Germania.
* 1968: Claudia Laura Grigorescu (n. 6 ianuarie 1968, București) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu bronz olimpic la Barcelona 1992. A fost vicecampioană mondială la individual în 1991 și campioană mondială pe echipe în 1994. Pentru aceste realizări a fost numită maestru a sportului în 1987 și maestru emerit a sportului în 1991.

·         1969: Ilie Dumitrescu (n. 6 ianuarie 1969, București) este un fost jucător român de fotbal, actual antrenor. A cunoscut consacrarea ca fotbalist la Steaua București. A mai jucat în Anglia, Spania și Mexic. A făcut parte din lotul echipei naționale a României cu ocazia realizării celei mai mare performanțe a acesteia, sfertul de finală jucat la Mondialul din 1994. Ca antrenor, a pregătit printre altele echipele grecești AEK Atena și PAOK Salonic, dar și fosta sa echipă, Steaua București.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la campionatele europene și mondiale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

* 1969: Norman Mark Reedus (Hollywood, Florida, 6 ianuarie 1969) este un actor american. Este cunoscut în primul rând pentru rolul lui Murphy MacManus în filmul Boondock Saints (1999) și pentru personajul lui Daryl Dixon în serialul de televiziune The Walking Dead. De asemenea, el a regizat mai multe videoclipuri si a pozat pentru diferite designeri de moda. În plus, a lucrat alături de Lady Gaga în videoclipul Judas.
*  1976: David Di Michele (n. 6 ianuarie 1976, Guidonia Montecelio, Italia) este un fotbalist italian. Di Michele joacă ca mijlocaș la echipa FC Torino, fiind împrumutat la US Lecce.

* 1977: Tom Boxer (n. Cosmin Simionică, 6 ianuarie 1977) este un DJ și producător muzical român. El a lansat o serie de single-uri, printre care și "Morena", care a ajuns pe prima poziție în Bulgaria, Polonia și România.^[2] De asemenea hitul a intrat în top 10 în Ungaria și Israel.^[3]Următorul său single a fost "Deep in Love", care a ajuns pe poziția a 8-a în România și Ungaria și pe locul 18 în Polonia.
* 1982: Dumitru-Mircea Buda (n. 6 ianuarie 1982, Tîrgu-Mureș) este un poet și critic literar român contemporan. Lector universitar la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, Catedra de Filologie. Este fiul Georgetei și al lui Mircea Buda, profesori de muzică.

După încheierea studiilor gimnaziale la Liceul de Artă din Tîrgu-Mureș (secția pian), urmează cursurile Colegiului Național "Al. Papiu Ilarian" din aceeași localitate, liceu absolvit în anul 2000. În același an devine student al Facultății de Științe și Litere din cadrul Universității Petru Maior din Tîrgu-Mureș, secția Română-Engleză, încheind studiile cu o lucrare de licență despre poezia lui Mircea Cărtărescu. Un an mai târziu finalizează și studiile de masterat în domeniul Istoria literaturii și sistemul criticii literare, în cadrul Universității Petru Maior, cu o teză de dizertație dedicată primului val de prozatori din generația 2000. Din 2007 până în 2010 este doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Studii Literare din Universitatea târgumureșeană, cu o teză condusă de Iulian Boldea intitulată "Protest și literatură în opera Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca" și susținută public în iunie 2010.

Începând cu anul 2001, colaborează la revista "Vatra", unde publică cronici și studii literare, poeme și interviuri. De asemenea, semnează articole și poeme în mai multe reviste literare din țară și străinătate(„Luceafărul”, „Familia”, „Poesis”, „Discobolul”, „Transilvania”, „Bucovina Literară”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Limba română” – Republica Moldova etc. ), precum și în spațiul unor reviste și portaluri culturale on-line (Cultura.inmures.ro, Inmures.ro).

Din 2004, predă la Universitatea Petru Maior, catedra de filologie, fiind pe rând cadru asociat (2004-2005), preparator (2005-2007) și asistent (2007-prezent). Printre seminariile pe care le coordonează se numără „Literatura română veche și premodernă” sau „Literatură română interbelică și contemporană”. Începând cu anul universitar 2010-2011 este titularul a două cursuri la nivelul studiilor de licență ale studenților filologi din Universitatea Petru Maior: „Literatură comparată (modernitate, postmodernitate, avangardă)” și „Curs special Lucian Blaga”. De asemenea, coordonează activitatea unui Cerc științific de Literatură română rezervat studenților. În paralel, ocupă funcția de Consilier editorial al Editurii Universității Petru Maior.

Începând din 2007, este membru al echipei proiectului Dicționar de critică și teorie literară, grant CNCSIS coordonat, începând din 2007, de prof. univ. dr. Iulian Boldea. În cadrul proiectului, e autorul a peste 80 de articole referitoare la critici literari contemporani și concepte critice, publicate în volumul omonim . E membru al unui centru de cercetare acreditat CNCSIS la Universitatea Petru Maior: Modernitate și postmodernitate în literatura română a secolului XX. A făcut parte din colectivele de organizare a trei ediții succesive ale Conferinței Internaționale European Integration between Tradition and Modernity.

Este și autorul câtorva prefețe și postfețe la cărți de poezie. A semnat, sporadic, și traduceri de volume în limba engleză. E redactor al revistelor "LitArt" și "Târnava" din Tg. Mureș și senior-editor la portalul Inmures.ro, unde e titularul unor rubrici de cronică literară și opinie.

* 1983: Nasser Menassel (n. 6 ianuarie 1983, La Tronche, Franța) este un fotbalist francez liber de contract.

* 1984: Eric Frederick Trump (n. 6 ianuarie 1984, Manhattan, SUA) este un om de afaceri american, filantrop și fostă personalitate TV. El este al treilea copil și al doilea fiu al Președintelui Statelor Unite, Donald Trump și Ivana Trump. Alături de fratele sau mai mare Donald Trump Jr., el servește drept administrator al The Trump Organization. Vicepreședinte executiv al firmei, Eric Trump conduce, împreună cu fratele său, compania în timpul președinției tatălui său. Din 2007 până în 2016, a fondat și a condus Fundația Eric Trump, o organizație de caritate care a strâns bani pentru St. Jude Children's Research Hospital.

* 1986: Alexander David "Alex" Turner (născut pe 6 ianuarie 1986) este un muzician englez, cunoscut ca fiind principalul vocalist, chitarist și compozitor al formației de muzică indie rock Arctic Monkeys.^[4][5]Împreună cu Miles Kane au lansat un album, cunoscuți cu denumirea The Last Shadow Puppets și a lucrat ca artist solo.

* 1987: Bongani Khumalo (n. 6 ianuarie 1987 în Manzini, Swaziland) este un jucător de fotbal sud-african, care joacă pentru Supersport United și pentru Echipa națională de fotbal a Africii de Sud.

* 1988: Daria Ilina (n. 6 ianuarie 1988, în Irbit)^[1] este o handbalistă rusă ce evoluează pentru clubul românesc HCM Râmnicu Vâlcea^[2] pe postul de pivot. Ilina a fost și componentă a echipei naționale de handbal feminin pe plajă a Rusiei care a cucerit medalia de argint la Campionatul European din 2006, fiind învinsă în finală de Germania

* 1989: Andrew Thomas "Andy" Carroll (n. 6 ianuarie 1989) este un fotbalist englez care evoluează la clubul West Ham United și la echipa națională de fotbal a Angliei, pe postul de atacant.

* 1989: Nick Rotteveel van Gotum (n. 6 ianuarie 1989), cunoscut după numele de scenă Nicky Romero, este un DJ și producător muzical olandez. Are la activ colaborări cu Tiësto, Fedde Le Grand, Sander van Doorn, David Guetta, Calvin Harris, Avicii și Hardwell.^[1] În prezent este pe poziția #8 în „ Top 100 DJs” al DJ Magazine.

* 1990: Jonathan Matijas (n. 6 ianuarie 1990, Nice, Franța) este un fotbalist francezcare evoluează în prezent la UTA Arad. Singurul club important la care a mai jucat este SC Bastia.

* 1991: Jeroen Zoet (n. 6 ianuarie 1991,^[1] Veendam[*], Țările de Jos) este un fotbalist aflat sub contract cu PSV Eindhoven.

* 1992: Cristian Efros (n. 6 ianuarie 1992, Chișinău) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist din Republica Moldova. În prezent este antrenor principal al clubului Speranța Nisporeni din Divizia Națională.^[1][2]

Este fiul lui Petru Efros, antrenor de fotbal și fost fotbalist și el. Ca fotbalist, Cristian Efros a jucat la echipe ca Beșiktaș Chișinău, FC Costuleni, Dacia-2 Goliador, Rapid Ghidighici, FC Snagov, AC Siena, Iraklis Salonic U-20 și Speranța Nisporeni.

Cu Rapid Ghidighici și FC Costuleni a jucat în Divizia Națională, un total de 10 meciuri

* 1994: Denis Suarez Fernández (n. 6 ianuarie 1994,^[1] Salceda de Caselas[*], Spania) este un fotbalist spaniol, ce joacă în poziția de mijlocaș ofensiv. În prezent joacă la F. C. Barcelona, din La Liga.

* 2002: Nanami Yanagawa (n. 6 ianuarie 2002, Prefectura Kanagawa, Japonia) este o membra a trupelor Country Musume și Juice=Juice. Ea a debutat prima dată în Hello! Pro Kenshuusei în 2015, doar pentru câteva luni, a debutat în Country Musume cu Musubu Funaki. Recent a debutat și in Juice=Juice cu Ruru Danbara.

Decese

·         1537: Alessandro de' Medici (22 iulie 1510 - 6 ianuarie 1537) numit și Il Moro, a fost Duce de Penne, Duce de Florența și conducătorul Florenței din 1530 până în 1537. Fiu nelegitim, el a fost ultimul membru al ramurei mature a familiei Medici care va conduce Florența. Născut în Florența, el a fost recunoscut ca singurul fiu al lui Lorenzo al II-lea de Medici (nepotul lui Lorenzo de' Medici Magnificul) însă mulți cercetători de azi sunt de părere că el a fost fiul nelegitim al lui Giulio de' Medici (Papa Clement al VII-lea). Istoricii (cum ar fi Christopher Hibbert) cred că acesta s-a născut în gospodăria Medicilor, iar mama sa a fost o servitoare neagră, identificată în documente cu numele de Simonetta da Callevecchio.

Margareta de Parma

Atunci când Carol Quintul l-a demis din Roma în 1527, florentinii au profitat de criza din Italia pentru a reface Republica; atât Alessandro când și Ippolito au fugit, împreună cu restul familiei Medici și principalii lor susținători, inclusiv Cardinalul Silvio Passerini. Papa Clement a făcut, în cele din urmă, pace cu Împăratul, și cu sprijinul trupelor imperiale, Medici au fost restaurați la putere în vara anului 1530. Clement l-a făcut Duce pe Alessandro, la vârsta de 19 ani. Pe 5 iulie 1531, Alessandro s-a întors în Florența pentru a prelua domnia și a fost ridicat oficial la rangul de Duce nouă luni mai târziu, de către Împăratul Carol.

Mulți dintre dușmanii exilați au declarat că domnia sa a fost aspră și depravată. În 1535, opoziția florentină l-a trimis pe vărul său Ippolito să trateze cu Carol al V-lea împotriva unor acțiuni ale Ducelui. Ippolito a murit pe drum și s-a zvonit că Alessandro a ordonat ca acesta să fie otrăvit.

În 1536, s-a căsătorit cu fiica nelegitimă a Împăratului Carol al V-lea, Margareta de Parma. Însă Alessandro i-a rămas credincios amantei sale, Taddea Malaspina.

Patru ani mai târziu, vărul său îndepărtat, Lorenzino de' Medici, poreclit Lorenzaccio, l-a asasinat. Lorenzino l-a atras în capcană pe Alessandro promițându-i o întâlnire amoroasă cu sora sa, Laudomia, o văduvă frumoasă. De teamă că moartea Ducelui va porni o nouă revoltă în Florența, oficialii i-au învelit cadavrul și l-au cărat în secret în cimitirul San Lorenzo, unde a fost îngropat în grabă.

În Valladolid (Spania) unde Carol al V-lea își stabilise curtea, a fost celebrată o înmormântare solemnă în numele său.

Lorenzino a declarat mai târziu că l-a asasinat pe Alessandro de dragul Republicii. Când inamicii Medicilor nu s-au ridicat să-l sprijine, Lorenzino a fugit în Veneția, unde a fost ucis în 1548.

Alessandro și amanta sa Taddea au avut doi copii: un fiu, Giulio (în vârstă de patru ani în momentul decesului tatălui său), căsătorit cu Lucrezia Gaetani, și o fiică, Giulia, căsătorită prima dată cu Francesco Cantelmo,Conte de Alvito și Duce de Popoli și apoi cu Bernadetto de' Medici, Prinț de Ottaiano.

Alessandro de' Medici
Duce de Florența
Portret de Jacopo Pontormo
Date personale
Născut	22 iunie 1510 Florența, Republica Florenței
Decedat	6 ianuarie 1537 (26 ani, 198 zile) Florența, Republica Florenței
Cauza decesului	omor
Părinți	Lorenzo II de Medici Simonetta da Collevecchio[*]
Frați și surori	Caterina de Medici
Căsătorit cu	Margareta de Parma
Copii	Giulio de' Medici (nelegitim) Giulia de' Medici (nelegitim) Porzia de' Medici (nelegitim)
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa Medici
Duce de Florența
Domnie	aprilie 1532 – 6 ianuarie 1537
Predecesor	Ippolito de' Medici
Succesor	Cosimo I de' Medici Portretul lui Alessandro de' Medici la Galleria degli Uffizi Margareta de Parma

* 1607: Guidobaldo del Monte (alte forme: Guidobaldi sau Guido Baldi, numele complet fiind Guidi Ubaldo dal Monte din Pisaro, n. 11 ianuarie 1545 la Pesaro - d. 6 ianuarie 1607) a fost un matematician, filozof și astronom italian.

S-a născut într-o familie bogată. A studiat matematica la Universitatea din Padova, pe care a absolvit-o în 1564.

În tinerețe a fost soldat și a participat la luptele dintre habsburgi și otomani, prilej cu care a scris două cărți de inginerie militară.

După încheierea stagiului militar, se dedică studiilor în matematică, mecanică, astronomie și optică. Studiază matematica avându-l ca profesor pe Federico Commandino, persoană influentă la Curtea din Toscana. Printre discipolii acestuia se afla și Bernardino Baldi, cu care Guidobaldo leagă o relație de prietenie.

În 1579 a introdus construcția mecanică a hiperbolei. În 1615 a studiat în detaliu linia elicoidală și a introdus denumirea de elice circulară. A studiat curba-melc, pe care a numit-o helix ("iedera").

A tratat mecanica din punct de vedere tehnic, studiind dispozitive mecanice și probleme legate de șurub, centru de greutate, echilibrul pârghiilor.

A studiat perspectiva și a demonstrat, în toate cazurile particulare, teorema punctului de fugă al paralelelor orizontale.

A tradus operele lui Arhimede despre suprafețele plane.

Guidobaldo del Monte

* 1617: Prințesa Dorothea a Danemarcei (29 iunie 1546 – 6 ianuarie 1617) a fost ducesă de Brunswick-Lüneburg din 1561 până în 1592 ca soție a Ducelui Wilhelm de Brunswick-Lüneburg. Ea a fost regentă pentru fiul ei minor Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg din 1592 până în 1596. Născută la Kolding, Dorothea a fost copilul cel mic al regelui Christian al III-lea al Danemarcei și al reginei Dorothea de Saxa-Lauenburg. S-a căsătorit cu Wilhelm, Duce de Brunswick-Lüneburg la 12 octombrie 1561. Când soțul ei a murit în 1592 ea a devenit regentă pentru fiul ei minor. A avut o profundă neîncredere în consilieri din cauza proastei lor administrări a averilor soțului ei în timpul nebuniei sale. Dorothea a fost cunoscută ca un regent capabil și energic.

A murit la Winsen, Germania la vârsta de 70 de ani.

Copii ajunși la majorat: 

• Sophie de Brunswick-Lüneburg (30 octombrie 1563 – 1639); s-a căsătorit cu Georg Frederic, Margraf de Brandenburg-Ansbach.
• Ernest al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg (31 decembrie 1564 – 2 martie 1611); Prinț de Lüneburg în perioada 1592–1611.
• Elisabeta de Brunswick-Lüneburg (19 octombrie 1565 – 17 iulie 1621); s-a căsătorit cu Frederic, Conte de Hohenlohe-Langenburg.
• Christian, Duce de Brunswick-Lüneburg (19 noiembrie 1566 – 8 noiembrie 1633); Prinț de Lüneburg în perioada 1611–1633.
• Augustus I, Duce de Brunswick-Lüneburg (18 noiembrie 1568 – 1 octombrie 1636); Prinț de Lüneburg în perioada 1633–1636.
• Dorothea de Brunswick-Lüneburg (1 ianuarie 1570 – 15 august 1649); s-a căsătorit cu Karl I, Conte Palatin de Zweibrücken-Birkenfeld.
• Clara de Brunswick-Lüneburg (16 ianuarie 1571 – 18 iulie 1658); s-a căsătorit cu Wilhelm, Conte de Schwarzburg-Blankenburg.
• Anne Ursula de Brunswick-Lüneburg (22 martie 1572 – 5 februarie 1601)
• Margareta de Brunswick-Lüneburg (6 aprilie 1573 – 7 august 1643); s-a căsătorit cu Johann Casimir, Duce de Saxa-Coburg.
• Frederic al IV-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg (28 august 1574 – 10 decembrie 1648); Prinț de Lüneburg în perioada 1636–1648.
• Maria de Brunswick-Lüneburg (21 octombrie 1575 – 8 august 1610)
• Magnus de Brunswick-Lüneburg (30 august 1577 – 10 februarie 1632)
• Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg (17 februarie 1582 – 12 aprilie 1641); Prinț de Calenberg în perioada 1635–1641
• Johann de Brunswick-Lüneburg (23 iunie 1583 – 27 noiembrie 1628)
• Sybille de Brunswick-Lüneburg (3 iunie 1584 – 5 august 1652); s-a căsătorit cu Julius Ernest, Duce de Brunswick-Lüneburg.

Dorothea a Danemarcei
Căsătorit(ă)	Wilhelm, Duce de Brunswick-Lüneburg
Tată	Christian al III-lea al Danemarcei
Mamă	Dorothea de Saxa-Lauenburg
Naștere	29 iunie 1546 Kolding
Deces	6 ianuarie 1617 (70 de ani) Winsen

·         1693: Mehmed al IV-lea, sultan otoman (n. 1642)

·         1695: Christian Albert (3 februarie 1641 – 6 ianuarie 1695) a fost duce de Holstein-Gottorp și episcop de Lübeck. A fost fiu al lui Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp și a soției sale, Maria Elisabeta de Saxonia. Christian Albert s-a căsătorit la 24 octombrie 1667, la Castelul Glücksburg, cu Prințesa Frederica Amalia a Danemarcei, fiica regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și a reginei Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg, ca parte a unui tratat de pace între Danemarca și Holstein-Gottorp, însă părțile ostile au continuat să se lupte. Mariajul a fosu unul nefericit, Frederica Amalia fiind chinuită de frecventele neînțelegeri dintre fratele ei, Christian al V-lea al Danemarcei, și soțul ei. Era bine cunoscut în epocă că a fost tratată rău de Christian Albrecht, în timp ce familia regală daneză i-a dat tot felul de privilegii personale și dovezi de afecțiune.

Christian Albert și Frederica Amalia au avut patru copii:

• Sofia Amalia (19 ianuarie 1670 – 27 februarie 1710), căsătorită la 7 iulie 1695 cu Prințul Augustus Wilhelm, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel.
• Ducele Frederic al IV-lea de Holstein-Gottorp (18 octombrie 1671 – 19 iulie 1702).
• Ducele Christian August de Holstein-Gottorp (11 ianuarie 1673 – 24 aprilie 1726).
• Maria Elisabeta (21 martie 1678 – 17 iulie 1755), stareță la Quedlinburg.

El a fost străbunicul Ecaterinei cea Mare, împărăteasă a Rusiei, prin fiul lui Christian August, și, de asemenea, a fost străbunicul soțului Ecaterinei, Petru al III-lea al Rusiei, prin fiul lui Frederic. În plus, el a fost bunicul patern al regelui Adolf Frederic al Suediei.

Christian Albert de Holstein-Gottorp
Date personale
Născut	3 februarie 1641 Gottorp
Decedat	6 ianuarie 1695 (53 de ani) Gottorp
Înmormântat	Schleswig Cathedral[*]
Părinți	Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp Marie Elisabeth, Ducesă de Saxonia
Frați și surori	August Frederick of Holstein-Gottorp[*] Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp Augusta Marie de Holstein-Gottorp Maria Elisabeta de Holstein-Gottorp Sophie Augusta de Holstein-Gottorp Magdalene Sibylle de Holstein-Gottorp Jean Georges de Holstein-Gottorp[*] Anna Dorotea[*] Friedrich av Slesvig-Holsten-Gottorp[*]
Căsătorit cu	Prințesa Frederica Amalia a Danemarcei
Copii	Sofia Amalia Frederic al IV-lea de Holstein-Gottorp Christian August de Holstein-Gottorp Maria Elisabeta
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp

* 1805: Conrad Moench (n. 15 august 1744, Kassel, Germania – d. 6 ianuarie1805, Marburg, Germania) a fost un farmacist, chimist și naturalist german. Numele său oficial prescurtat ca autor în botanică este „Moench”. El a fost din anul 1786 până la data morții sale profesor de botanică în Marburg, fiind autorul unor opere științifice din domeniul științelor naturale.

·         1826: A murit  vornicul Alecu Beldiman, carturar, poet si traducator român moldovean;  opera principala a poetului o constituie eroica “Tragodia sau, mai bine a zice, Jalnica Moldovei întâmplare dupa razvratirea grecilor din 1821”. A tradus din limba franceză „Istoria lui Numa Pompilie” de Florian și „Tragodia lui Orest” de Voltaire; (n. 1760).

·         1831:  A murit Rodolphe Kreutzer, violonist şi compozitor, cel căruia Beethoven i-a dedicat “Sonata pentru pian şi vioară, Opus 47″, cunoscută ca “Sonata Kreutzer”; (n.16. noiembrie  1766).

·         1839: Marie Christine Caroline Adélaïde Françoise Léopoldine d’Orléans(12 aprilie 1813, Palermo - 2 ianuarie 1839, Pisa) a fost prințesă franceză și, prin căsătorie, ducesă de Württemberg (1837). La insistența tatălui ei a primit o educație solidă; a pictat și sculptat. A fost al treilea copil și a doua fiică a regelui Ludovic-Filip al Franței și a soției sale, Maria Amalia a celor Două Sicilii, fiica regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii. La 17 octombrie 1837, Marie Christine s-a căsătorit cu Prințul Alexandru de Württemberg (1804–1881), fiul Ducelui Alexandru de Württemberg (1771–1833) și a soției sale, Antoinette de Saxa-Coburg-Saalfeld (1779–1824). Membru a unei ramurii a unei nu foarte prestigioase familii princiare germane, Alexandru a fost totuși nepotul regelui Frederic I de Württemberg (prin tatăl său) și a regelui Leopold I al Belgiei (prin mama sa). De asemenea, a fost verișor primar al reginei Victoria și al soțului ei Prințul Albert , al regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al împăraților Rusiei Alexandru I și Nicolae I.

Maria d'Orléans și Alexandru de Württemberg au avut un copil, Filip de Württemberg, care a moștenit ducatul tatălui său în 1865 și s-a căsătorit cu Arhiducesa Marie-Therese de Austria (1845–1927) (fiica Arhiducelui Albert, Duce de Teschen). Ei sunt ascendenții actualilor pretendenți la tronul din Württemberg.

Portret al Mariei d'Orléans

La începutul anului 1834, ca urmare a consolidării Monarhiei din Iulie și a acceptării lui Ludovic Filip de către monarhii europeni, regele celor Două Sicilii, Ferdinand al II-lea a consimțit la căsătoria dintre Prințesa Marie de Orléans cu unul dintre frații lui mai mici. Leopold al celor Două Sicilii (1813–1860), conte de Siracuza, era (ca și Ferdinand) fiul regelui Francisc I și al celei de-a doua soții, Maria Isabela a Spaniei. Nepot al mamei Mariei (regina Maria Amalia) el era de asemenea frate vitreg al ducesei de Berry, născută din prima căsătorie a lui Francisc I cu arhiducesa Maria Clementina de Austria și mama pretendentului legitimist la tronul Franței, Ducele de Bordeaux.

Totuși, după revoltele care au afectat Franța în aprilie 1834, curtea de la Neapole a cerut ca Marie să primească imediat o parte din averea familiei Orléans. Ludovic Filip a găsit cererea nerezonabilă și negocierile de căsătorie au eșuat.

În 1837, prințesa Marie s-a căsătorit cu Ducele Alexandru de Württemberg (1804–1881). O astfel de căsătorie nu a fost de prestigiu și ea a avut loc la intervenția unchiului miresei, regele Leopold I al Belgiei, care era de asemenea și cumnatul miresei. Ceremonia a avut loc la 18 octombrie 1837 la Marele Trianon de la Versailles, restaurat pentru uzul personal al regelui Ludovic Filip.

În 1838, slăbită de o tuberculoză pulmonară, Marie a plecat la Pisa, clima de acolo fiind recomandată în situația ei. Fratele ei, ducele de Nemours, a fost trimis mai târziu de către părinții ei și a sosit doar cu o zi înainte de moartea ei la 6 decembrie 1839. A fost înmormântată la 27 ianuarie la capela regală de la Dreux.

Jump to navigationJump to search

Prințesa Marie
Ducesă de Württemberg
Prințesa Marie d'Orléans. Portret de Franz Xaver Winterhalter.
Date personale
Nume la naștere	Marie Christine Caroline Adélaïde Françoise Léopoldine
Născută	12 aprilie 1813 Palermo
Decedată	6 ianuarie 1839 (25 de ani) Pisa
Înmormântată	Chapelle royale de Dreux[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Ludovic-Filip al Franței Maria Amalia a celor Două Sicilii
Frați și surori	Charles d'Orléans, Duke of Penthièvre[*] Louis, Duce de Nemours François d'Orléans, prinț de Joinville Prințul Ferdinand-Filip al Franței Antoine, Duce de Montpensier Henri d'Orléans, duce de Aumale Clementine de Orléans Louise-Marie a Franței
Căsătorită cu	Ducele Alexandru de Württemberg
Copii	Ducele Filip
Cetățenie	Franța
Ocupație	pictoriță sculptoriță[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Württemberg Casa de Orléans

·         1852: Louis Braille, pedagog francez, inventatorul alfabetului Braille (n. 1809)

·         1875: Frederic Wilhelm I (20 august 1802 – 6 ianuarie 1875) a fost, între 1847 și 1866, ultimul elector de Hesse-Kassel. S-a născut la Hanau și a fost al doilea fiu al lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și a primei soții a acestuia, Prințesa Augusta a Prusiei. Mama sa a fost fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Fratele său mai mare, Wilhelm, a murit la vârsta de doi ani, cu aproape doi ani înaintea nașterii sale, lăsându-l prinț moștenitor.

În timpul ocupației franceze a Hesse-Kassel (1806–1813) el a stat cu mama și cu surorile sale la Berlin. Relația cu tatăl său a fost proastă din cauza aventurii tatălui cu Emilie Ortlöpp.

Frederic a fost educat la Universitatea din Marburg și la Universitatea din Leipzig. El a devenit co-regent la 30 septembrie 1831 și Elector în 1847.^[1] Sub influența ministrului Hans Daniel Ludwig Friedrich Hassenpflug el a dus o politică reacționară, care l-a făcut foarte nepopular. A fost obligat să accepte cerințele conducătorilor Revoluției din Martie dar a reintrodus Hassenpflug în 1850, după ce revoluția a fost zdrobită.

În Războiul austro-prusac (1866) a ales să stea de partea Austriei. Capitala sa Kassel a fost ocupată de Prusia, și, ca o consecință a refuzului său de a negocia,^[1] a fost transferat ca prizonier la Stettin la 23 iunie. Hesse-Kassel a fost anexată Prusiei în același an.

Frederic Wilhelm nu a acceptat niciodată dominația prusacă asupra teritoriului său. Chiar și după crearea Imperiului german (1871), el a încercat să-și recâștige tronul. A murit la Praga în 1875, la vârsta de 72 de ani.
Din cauza căsătoriei morganatice, fiii săi au fost excluși de la succesiune. A fost succedat la titlul de Elector de Hesse de Prințul Frederic Wilhelm de Hesse, din Casa de Hesse-Rumpenheim. 

Frederic Wilhelm s-a căsătorit morganatic la 26 iunie 1831 cu Gertrude Falkenstein (18 mai 1803- 9 iulie 1882), fiica lui Johann Gottfried Falkenstein și a Magdalena Schulz.

Gertrude Falkenstein era fosta soție a locotenentului Karl Michael Lehmann^[2] Tatăl lui Frederic Wilhelm a numit-o contesă de Schaumburg în 1831 iar el a numit-o Prințesă (Fürstin) de Hanau în 1853.

Cuplul a avut 9 copii, unii născuți înainte de căsătorie, care de asemenea au fost făcuți prinți (Prinzen) de Hanau în 1862.^[3]Ulterior, Electorul a divorțat de Gertrud.

• Augusta Marie Gertrude (1829–1887), căsătorită în 1849 cu Ferdinand Maximilian al III-lea Fürst zu Isenburg-Büdingen. Ei au fost bunicii Prințesei Sophie de Saxa-Weimar-Eisenach.
• Alexandrine (1830–1871), căsătorită în 1851 cu Prințul Felix zu Hohenlohe-Oehringen (1818–1900)
• Frederich Wilhelm (1832–1889), căsătorit morganatic de două ori: în 1856 cu Auguste Birnbaum și în 1875 cu Ludowika Gloede; copii lor au fost conți von Schaumburg, însă post-1918 descendenții au purtat titlul de Prinț/esă von Hanau.^[3]
• Moritz (1834–1889), căsătorit morganatic în 1875 cu Anne von Lossberg; fără copii
• Wilhelm (1836–1902), căsătorit prima dată în 1868 cu Prințesa Elisabeta, fiica lui George Wilhel, Prinț de Schaumburg-Lippe; cuplul a divorțat în 1870. S-a recăsătorit în 1890 cu contesa Elisabeth zur Lippe-Weissenfeld; fără copii
• Maria (1839–1917), căsătorită în 1857 cu Prințul Wilhelm de Hesse-Philippsthal-Barchfeld. După divorțul din 1872, ei și copiilor li s-a garantat titlul de Prinț/esă de Ardeck.^[3]
• Karl (1840–1905), căsătorit în 1882 cu contesa Hermine Grote; fără copii.
• Heinrich (1842–1917), căsătorit morganatic cu Martha Riegel
• Philipp (1844–1914), căsătorit morganatic cu Albertine Hubatschek-Stauber

Frederic Wilhelm
Date personale
Născut	20 august 1802 Hanau
Decedat	6 ianuarie 1875 (72 de ani) Praga
Înmormântat	Kassel
Părinți	Wilhelm al II-lea Prințesa Augusta a Prusiei
Frați și surori	Marie Fredericka de Hesse-Kassel
Căsătorit cu	Gertrude Falkenstein, Prințesă de Hanau
Copii	Maria of Hanau-Hořowitz[*] Augusta Marie Gertrude von Hanau[*] Alexandrine Friedrike Wilhelmine von Hanau[*] Friedrich Wilhelm von Hanau[*] Moritz von Hanau-Hořovice[*] Wilhelm von Hanau-Hořovice[*] Karl von Hanau-Hořovice[*] Heinrich Hanau[*] Philipp von Hanau-Hořovice[*] Alexandrine Prinzessin von Hanau und Horowitz[*][1] Friedrich Wilhelm Prinz von Hanau und Horowitz[*][1] Moritz von Hanau, 1st Prinz von Hanau und Horowitz[*][1] Philipp Prinz von Hanau und Horowitz[*][1]
Cetățenie	Hessa-Kassel
Ocupație	suveran[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Hesse
Elector de Hesse
Domnie	1847–1866
Predecesor	Wilhelm II
Succesor	Electorat abolit

·         1884: Gregor Mendel, călugăr, botanist și cercetător austriac, părintele geneticii (n. 1822)
* 1915: Atanasie Marian Marienescu (n. 8/20 martie 1830, Lipova - d. 6 ianuarie 1915, Sibiu) a fost un academician român, folclorist, etnograf, scriitor, membru titular (1881) al Academiei Române.

A primit Medalia „Bene Merenti”^[1] (aprilie 1905).

* 1918: Georg Ferdinand Ludwig Philipp Cantor (/ˈkæntɔr/ kan-tor; pronunțat în germană /ˈɡeɔʁk ˈfɛʁdinant ˈluːtvɪç ˈfɪlɪp ˈkantɔʁ/; n. 19 februarie/3 martie1845,^[1] Sankt Petersburg, Imperiul Rus^[2][3] – d. 6 ianuarie1918,^[4][1][5][6] Halle (Saale), Imperiul German^[2][8]) a fost un matematician german. El a creat teoria mulțimilor, care a devenit o teorie fundamentală a matematicii. Cantor a stabilit importanța corespondențelor unu-la-unu între membrii a două mulțimi, a definit mulțimile infinite și pe cele bine ordonate, și a demonstrat că numerele reale sunt mult mai numeroase decât numere naturale. De fapt, metoda de demonstrație a acestei teoreme elaborate de Cantor implică existența unui „infinit de infinituri”. El a definit numerele cardinale și ordinale și aritmetica lor. Opera lui Cantor este de mare interes filosofic, fapt de care el era conștient.^[9]

Teoria lui Cantor a numerelor transfinite^⁠(d) a fost inițial considerată a fi atât de contra-intuitivă – chiar șocantă – încât a întâmpinat rezistență^⁠(d)din partea matematicienilor contemporani, cum ar fi Leopold Kroneckerși Henri Poincaré^[10] și mai târziu din partea lui Hermann Weyl^⁠(d) și L. E. J. Brouwer, în timp ce Ludwig Wittgenstein a ridicat obiecții filosofice^⁠(d). Cantor, un luteran dedicat,^[11] credea că teoria i-a fost comunicată lui de către Dumnezeu.^[12] Unii teologi creștini (în special neo-scolastici^⁠(d)) au privit opera lui Cantor ca o provocare la adresea unicității infinitului absolut din natura lui Dumnezeu^[13] – echivalând la un moment dat teoria numerele transfinite cu panteismul – idee pe care Cantor a respins-o cu tărie.

Obiecțiile față de opera lui Cantor au fost ocazional agresive: Henri Poincaré s-a referit la ideile lui ca la „o gravă boală” care infecta disciplina matematicii,^[14] și din opoziția publică și atacurile personale ale lui Leopold Kronecker făceau parte afirmații cum că Cantor ar fi un „șarlatan științific”, un „renegat” și un „corupător al tineretului”.^[15]Kronecker s-a opus demonstrațiilor lui Cantor că numerele algebrice sunt numărabile, și că numere transcendente sunt nenumărabile, rezultate astăzi incluse în curriculumul standard de matematică. Crizele recurente de depresie ale lui Cantor din 1884 până la sfârșitul vieții sale au fost puse pe seama atitudinii ostile față de el a multora dintre contemporanii săi,^[16] deși unii au explicat aceste episoade și ca probabile manifestări ale unei tulburări bipolare

·         1919: Theodore Roosevelt, politician american, al 26-lea președinte al Statelor Unite (n. 1858)

·         1932: Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Iași - d. 6 ianuarie 1932, București) a fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, președinte al Academiei Române. Este cel de-al doilea fiu al lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane. 

În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon, iar din anul 1859 studiază dreptul, obținând doctoratul (1863).

Revenit în țară, devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când, după moartea lui Vasile Boerescu, se va muta la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.

În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 - 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească.

Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent, el atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură.

Ca scriitor, debutează în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. Scrie poezii lirice, balade, idila Miron și Florica (1870), satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat sugestiv Amintiri de la Junimea (1921).

Este inițiat în anul 1866, în Loja masonică ieșeană Steaua României, unde primește în anul următor gradele de Companion și Maestru. Iacob Negruzzi a fost Venerabilul acestei loji în 1886.^[2]

Ca membru al Partidul Conservator a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iași, dar nu s-a remarcat în această calitate, este memorabilă doar intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.

Membru titular (1881) al Academiei Române, fiind de mai multe ori vicepreședinte al acestei prestigioase instituții, de două ori conducând-o în calitate de președinte (25 mai 1910 - 25 mai 1913; 6 iunie 1923 - 12 iunie 1926) și secretar general (28 mai 1915 - 6 iunie 1925).

Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă valoare.

Și-a făcut studiile în Germania. A fost profesor la Facultatea de drept din Iași și președinte al Academiei Române. Membru fondator al societății Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.

·         1944: Constantin N. Vasiliu Bolnavu, filantrop român (n. 1867)

·         1945: V. I. Vernadski, naturalist, mineralog și cristalograf rus (n. 1863)

* 1946: Georg, Prinț de Saxa-Meiningen (11 octombrie 1892 – 6 ianuarie 1946) a fost șeful Casei de Saxa-Meiningen din 1941 până la moartea lui. S-a născut la Kassel ca al treilea copil și fiul cel mare al Prințului Friedrich Johann de Saxa-Meiningen (1861-1914) și a Contesei Adelaide de Lippe-Biesterfeld (1870–1948). Tatăl său a fost fiul lui Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen iar mama a fost fiica Contelui Ernst de Lippe-Biesterfeld. A avut două surori mai mari: Prințesa Feodora care a fost a doua soție a lui Wilhelm Ernest, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, și Prințesa Adelheid care s-a căsătorit cu Prințul Adalbert al Prusiei.

Georg a studiat dreptrul la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen și la Universitatea din Jena.^[1]

Georg și-a întrerupt studiile pentru a servi în Primul Război Mondial; a fost căpitan într-un regiment de cavalerie. Unchiul său, Bernhard al III-lea, a abdicat la 10 noiembrie 1918 în urma Revoluției germane care a dus la abolirea tuturor monarhiilor germane.

După război, el a reluat studiile de drept și, pentru un timp, a servit ca judecător substitut pentru orașul Hildburghausen.^[1] La 1 mai 1933 s-a alăturat Partidului nazist devenind membru NSDAP cu numărul 2.594.794.

După decesul unchiului său Ernst la 29 decembrie 1941, Georg i-a succedat ca șef al Casei de Saxa-Meiningen și și-a asumat titlul de Duce de Saxa-Meiningen și numele de Georg al III-lea.

Georg a murit ca prizonier de război în nordul Rusiei. Moștenitorul său a fost al doilea și singurul fiu care a atins vârsta maturității, Prințul Frederick Alfred, care a renunțat la drepturile sale la succesiune, devenind călugăr în 1953. Succesiunea a trecut fratelui mai mic al lui Georg, Bernhard.

S-a căsătorit la Freiburg im Breisgau la 22 februarie 1919 cu contesa Klara-Maria de Korff genannt Schmising-Kerssenbrock (1895-1992). Cuplul a avut patru copii:

• Prințul Anton Ulrich (23 decembrie 1919 - 20 mai 1940); a murit la 20 de ani ucis în misiune în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
• Prințul Frederick Alfred (5 aprilie 1921 - 18 septembrie 1997); a renunțat la drepturile sale de succesiune și a devenit călugăr din 1953
• Prințesa Maria Elisabeta (18 decembrie 1922 - 31 martie 1923)
• Prințesa Regina (6 ianuarie 1925 - 3 februarie 2010); căsătorită cu Otto von Habsburg

Georg
Prinț de Saxa-Meiningen
Date personale
Născut	11 octombrie 1892 Kassel
Decedat	6 ianuarie 1946 (53 de ani) Tschernpowetz, Siberia
Înmormântat	Turingia
Părinți	Prințul Friedrich Johann de Saxa-Meiningen Contesa Adelaide de Lippe-Biesterfeld
Frați și surori	Prințesa Feodora de Saxa-Meiningen Prințesa Adelheid de Saxa-Meiningen Bernhard Ernst Leopold van Saksen-Meiningen[*]
Căsătorit cu	Contesa Klara Maria de Korff genannt Schmising-Kerssenbrock
Copii	Prințul Anton Ulrich Prințul Frederick Alfred Prințesa Maria Elisabeta Regina, Prințesă Moștenitoare a Austriei
Cetățenie	Imperiul German
Ocupație	judecător
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Meiningen
Șeful Casei de Saxa-Meiningen
Domnie	29 decembrie 1941 – 6 ianuarie 1946
Predecesor	Prințul Ernst
Succesor	Prințul Bernhard Prințul Georg copil, în picioare lângă mama sa și alături de frații lui.

·         1949: Victor Fleming (n. 23 februarie 1889, Pasadena, California[1] - d. 6 ianuarie 1949, Cottonwood, Arizona) a fost un regizor american de film. Este cel mai notabil pentru regizarea filmelor Vrăjitorul din Oz (1939) șiPe aripile vântului (1939) - pentru ambele câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Este singurul regizor care apare de două ori în lista AFI 100 de ani...100 de filme (a 10-a aniversare) (din 2007).

·         1958: Prințesa Joséphine Caroline a Belgiei (18 octombrie 1872 – 6 ianuarie1958) a fost fiica Prințului Filip, Conte de Flandra și a Prințesei Maria de Hohenzollern-Sigmaringen.

La 28 mai 1894, la Bruxelles, s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Karl Anton de Hohenzollern, al treilea fiu al lui Leopold, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen și al soției acestuia, Infanta Antónia a Portugaliei. Cuplul a avut următorii copii:

• Prințesa Stephanie Josephine Karola Philippine Leopoldine Marie de Hohenzollern (8 april 1895 - 7 August 1975), căsătorită la 18 mai 1921 cu Joseph Ernst, conte Fugger von Glott.
• Prințesa Marie Antoinette Wilhelmine Auguste Viktoria de Hohenzollern (23 octombrie 1896 – 4 iulie 1965), căsătorită la 27 noiembrie 1924 cu baronul Egon Eyrl von und zu Waldgries und Liebenaich. Au avut patru copii.
• Prințul Albrecht Ludwig Leopold Tassilo de Hohenzollern (28 septembrie 1898 – 30 iulie 1977), căsătorit la 19 mai 1921 cu Isle Margot Klara Willy von Friedeburg. Au avut cinci copii.
• Prințesa Henriette Leopoldine Wilhelmine de Hohenzollern (29 septembrie 1907 – 3 octombrie 1907

Prințesa Joséphine Caroline a Belgiei
Prințesă Joséphine Caroline de Hohenzollern
Date personale
Nume la naștere	Joséphine Caroline Marie Albertine
Născută	18 octombrie 1872 Bruxelles, Belgia
Decedată	6 ianuarie 1958 (85 de ani) Namur, Belgia
Înmormântată	Church of Our Lady of Laeken[*]
Părinți	Prințul Filip, Conte de Flandra Prințesa Marie de Hohenzollern-Sigmaringen
Frați și surori	Baudouin al Belgiei Albert I al Belgiei Princess Joséphine Marie of Belgium[*] Prințesa Henriette a Belgiei
Căsătorită cu	Prințul Karl Anton de Hohenzollern
Copii	Prințesa Stephanie Prințesa Marie Antoinette Prințul Albrecht Prințesa Henriette
Cetățenie	Belgia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha Casa de Hohenzollern-Sigmaringen

* 1974: Margit Slachta (sau Schlachta, n. 18 septembrie 1884,^[1] Kassa, Austro-Ungaria^[2] – d. 6 ianuarie 1974, Buffalo, SUA) a fost o activistă maghiară. În 1920 ea a fost prima femeie aleasă în Dieta Ungariei, iar în 1923 a fondat un institut romano-catolic religios destinat femeilor.

·         1981: A murit Archibald Joseph Cronin, scriitor britanic (“Citadela”); (n.19.07.1896).

·         1989 - A murit Marcel Budală - acordeonist.

·         1990: Pavel Alexeevici Cerenkov, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (n. 1904)
* 1993: Ștefan Baciu (n. 29 octombrie 1918, Brașov - d. 6 ianuarie 1993, Honolulu, statul  Hawaii,  Statele Unite ale Americii) a fost un critic de artă, diplomat, eseist, memorialist, poet, profesor universitar, traducător și ziarist român din diasporă, stabilit în Brazilia și apoi în Statele Unite ale Americii.

·         1993: A murit  Rudolf Nureev, balerin şi coregraf rus. Din 1961, s-a autoexilat în Franţa. A fost directorul Operei din Paris între anii 1983-1989 ; (n.17.03.1938).

·         1993:  John Birks Gillespie (Dizzy), trompetist american de jazz (n. 1917)
* 1997: Teiichi Matsumaru (28 februarie 1909 - 6 ianuarie 1997) a fost un fotbalistjaponez.

·         1999: Michel Petrucciani, pianist și compozitor francez de jazz (n. 1962)

·         2005 - A murit Petru Mihai Gorcea, scriitor şi critic literar („Nesomnul capodoperelor”, „Structură şi mit în proza contemporană”) (n.28.01.1942).

·         2006 - A murit cântăreţul şi compozitorul de muzică uşoară Gică Petrescu.

·         2006 - A încetat din viaţă cântăreţul american de blues, jazz şi soul Lou Rawls. A primit trei premii Grammy şi a înregistrat circa 60 de albume, a apărut într-o serie de producţii cinematografice şi de televiziune - între care Leaving Las Vegas -, şi şi-a împrumutat vocea unor personaje de desene animate. (n. 1 decembrie 1933)

·         2006 - A murit scriitorul Sorin Stoica („Povestir cu înjurături”, Dincolo de frontiere”, „Cartea cu euri”) (n.27.07.1978).

* 2010: Graham Douglas Leonard KCVO^[1] (n. 8 mai 1921 – d. 6 ianuarie2010) a fost un om al clerului britanic. El a fost episcop al Bisericii Anglicane, episcop în Londra între anii 1981–1991. Pentru meritele sale i s-a acordat titlul de Knight Commander of the Royal Victorian Order (KCVO). Episcopul s-a convertit însă la catolicism după pensionare. Fiind căsătorit cu Priscilla Swan și având doi copii, i s-a acordat absoluțiunea de la celibat, la care sunt obligați membrii clerului catolic. I-a fost acordat titlul de monsenior de către Papa Ioan Paul al II-lea

·         2013: Metin Kaçan, scriitor turc (n. 1961)

Sărbători

·          (†) Botezul Domnului (Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare) (calendarul creștin-ortodox)

·         † Epifania Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos (Boboteaza); Sfințirea Mare a apei (calendarul greco-catolic)

VA URMA