MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 6 IANUARIE 2020
PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA - ARTE; SFATURI UTILE
Bună dimineața, prieteni!
Să vă faceți timp să luați Aghiasma Mare; o găsiți la toate bisericile ortodoxe după terminarea oficierii Sfintei Liturghii, adică, în jurul prânzului!
Agheasma Mare se poate lua timp de 8 zile incepand cu sarbatoarea Botezului Domnului.
Sunt si cazuri cand anumiti credinciosi, opriti de la Sfanta Impartasanie din cauza unor impedimente, pot lua Agheasma Mare cu binecuvantarea duhovnicului si dupa cele 8 zile recomandate de Biserica. I se permite credinciosului sa guste din aceasta apa sfintita nu pentru ca ar fi identica cu Trupul si Sangele Domnului, ci pentru a nu-l lasa pe om la propriile puteri in lupta cu patimile.
Agheasma Mare se ia dimineata, pe nemancate, inaintea anafurei iar atunci cand credinciosul se impartaseste, dupa aceasta.
ARTE 6 Ianuarie
INVITAȚIE LA BALET 6 Ianuarie
Rudolph Nureev
MUZICĂ 6 Ianuarie
3 horas maior saxofone amor canções instrumental 🎷Música relaxante SAX romântica bonita
Нереально красивые романтические мелодии саксофона для души Это потрясающе
FrankPourcel H.D. Musical Album! Romantic & Beautiful! #ProfHowdy
PIANOS SIN FRONTERA- MARAVILLOSAS MELODIAS. Selección de Cecil González
André Rieu The World Violin King ♥ Top 50 Greatest Hits By André Rieu ♥ Immortal Music Of All Time
POEZIE 6 Ianuarie
Ion Minulescu
Biografie
Nastere: 6 ianuarie 1881, București
Deces: 11 aprilie 1944, București
Ion Minulescu a fost un poet și prozator roman, reprezentant important al Simbolismului romanesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor in 1922.
Nascut la București, a copilarit la Slatina, de unde este originara mama sa. A urmat școala primara și gimnaziul la Pitești; a facut bacalaureat in 1899 la un pension particular din București, Branza și Arghirescu
Face studiile primare si liceale la Slatina, Pitesti si Bucuresti. Debuteaza inca de pe bancile liceului, din 1897, in revista „Povestea vorbei, sub pseudonimul „Nirvan. Pleaca pentru studii juridice in strainatate, la Paris, pe care le abandoneaza insa, atras fiind de atmosfera specifica boemei pariziene de inceput de secol, ca si de poezia epocii, puternic inclinata spre simbolism. intors in tara in 1904, ocupa functii administrative marunte.
Fruntas al inviorarii lirice romanesti din ultimul patrar de veac, a desfasurat in poezie, proza si teatru o neobosita activitate. Fost director prin delegatie al Teatrului National din Bucuresti, e, astazi, directorul general al Artelor din Ministerul de Culte si Arte.
In 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci inca elev la Pitești, in revista Povestea vorbei. In 1898, sub semnatura I. Minulescu-Nirvan, tanarul poet publica in Foaia pentru toți, doi ani mai tarziu poetul pleaca la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi ii schimba insa dorințele și, captivat de scrierile acestora, uita de studiile sale juridice.
Dupa razboi, in 1922 (22 noiembrie), urca o treapta importanta : director general al artelor ; intre 1931—1937 este „retrogradat inspector general al artelor, pentru a redeveni director in 1937, functie pastrata pina la 31 octombrie 1940, cind este pensionat. In 1926, pentru o scurta perioada (aprilie-noiembrie), este numit director al Teatrului National din Bucuresti.
In 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, dupa ce fusese in prealabil publicat in paginile Vieții romanești. Se reprezinta Omul care trebuie sa moara grotesca tragica in trei acte, publicata mai tarziu, in 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai tarziu, in 1930, apare volumul Strofe pentru toata lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.
„Adevaratul stegar al miscarii simboliste a fost I. Minulescu (n. 1881). Fara a fi ermetic, prin fond, si, mai ales, prin forma, intrucit e o arta de relativa initiere si, oricum, de rafinare estetica, simbolismul nu poate fi popular. I. Minulescu e in situatia paradoxala de a-1 fi facut pe intelesul tuturor si de a-i fi popularizat metodele ; de aici, o banuiala asupra calitatii unei poezii atit de expansive.
De un simbolism mai mult exterior si mecanic, poezia lui I. Minulescu contine, totusi, pe alocuri o gindire muzicala. De la solidaritatea cu precursorii poeziei noi din Romanta marilor disparuti trece la solidaritatea cu soarta intregei omeniri si e zguduita de fiorul „muzical al mortii si al destramarii universale (La poarta celor care dorm).
Dar daca senzatia mortii si a destramarii universale, impinsa pina !a tragic, cere o sensibilitate mai profunda decit e, in genere, sensibilita-tea poetului, gasim, in schimb, la dinsul o neliniste, legata de timp si loc, un instinct de migratie, o dorinta nerationata de orizonturi noi, ce i^au populat poezia cu atitea „tari enigme, cu atitea „galere si „corabii ce pleaca sau sosesc, cu atiti pelerini si berze calatoare, din care, fireste, nu lipseste verbalismul.
Succesul poeziei minulesciene nu vine insa de la fondul ei muzical, ci de la muzicalitatea ei exterioara : ea e cea mai sonora si declamatoare poezie din literatura noastra actuala; de aici, si repedea ei raspindire si in stratele in care poezia nu se scoboara decit pe calea cuvintului rostit.
Revolutia prozodica e mai mult aparenta si tipografica : in genere, versul e solid construit si cu sunet plin. Revolutia lexicala e mult mai reala ; limba cristalina si cu tendinte arhaizante a lui Eminescu, limba rnai mult rurala a lui Cosbuc au fost modernizate. incercarea a aparut la inceput indrazneata si procedeul lesnicios ; in locul arhaismului sumbru, a aparut neologismul sonor si armonios. Dupa un sfert de veac de evolutie, lupta a fost cistigata ; expresia noastra poetica s-a imbogatit cu un mare numar de cuvinte mai susceptibile de a traduce nuantele sensibilitatii noastre. La Minulescu ea e crescuta din fond si are o tonalitate egala ; neologismul raspunde, in genere, unei necesitati si e sustinut prin tot ce-1 inconjoara ; nu tipa ; cind tipa, strindenta lui se armonizeaza in stridenta generala. in procesul de formatie a limbii noastre poetice, putem, deci, privi actiunea poetului ca rodnica. Si cum diferentierile se fac, de obicei, dupa semne exterioare, inovatia neologistica a trecut drept singura nota caracteristica a nouei poezii simboliste.
Este un timp Secretar al Domeniilor Statului din Dobrogea, intre 1914 si 1918 sef al biroului presei Ministerului de Interne; dupa razboiul prim mondial este, cu intermitente, director general al artelor, si pentru o scurta perioada director al Teatrului National din Bucuresti. Frecventeaza mediile literare ale epocii, in care se impune ca prezenta de prim rang. Poezia lui, cultivand un simbolism exterior, cu larga auditie in randul iubitorilor de literatura de orice nivel, ii aduce o larga popularitate. Poet al boemei artistice, cu preferinta pentru gesturile largi, neobisnuite si grandilocvente, el nu „gandeste simbolic, dupa afirmatia criticului literar Dumitru Micu, „ manuieste alegorii, nu simboluri. Fondeaza el insusi reviste sau colaboreaza asiduu la altele, scrie romane, proza autobiografica, satirica si fantastica, teatru, cronici dramatice etc. Este Ofiter al Legiunii de Onoare, membru al P. E. N.-clubului.
Unei inspiratii muzicale, adica de stari sufletesti vagi, neorganizate, trebuia sa-i raspunda si anumite mijloace de expresie ; forma muzicala, adica muzicalitatea exterioara este unul din aceste mijloace esentiale in poezia lui I. Minulescu ; versurile lui nu se insinueaza totusi discret cum cerea arta poetica verleniana. Muzica minulesciana e plina de fanfare, de sonoritati, de metale lovite ; versul e declamator, larg si uneori gol ; el procedeaza prin acumulare de imagini sau numai de cuvinte sonore ; retoric, si-a asigurat si succesul, dar si-a limitat si putinta de a exprima emotiunile adinei. in afara de muzicalitatea exterioara, inspiratia de calitate muzicala are si alte mijloace de expresie ce se pot rezuma la sugestie. Si in procedeele de sugestie poetul ramine ostentativ: prin sunete de trimbite, prin chei aruncate, prin terminologie geografica si istoricii, prin obsesie de numere fatidice, prin cavouri ce se deschid si prin schelete ramase afara, adica prin o serie de elemente pur externe si de valoare mai mult verbala.
Director general al artelor in Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri in Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesiva a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petica și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proza, piese de teatru și cronici dramatice.
La 11 aprilie 1944, in urma unui colaps cardiac, poetul moare la Spitalul Brincovenesc din Bucuresti. In 1945 ia fiinta „Asociatia prietenilor lui Ion Minulescu pentru litere si arte, activa pina in 1948. Colectia de arta pastrata in locuinta defunctului a fost declarata de „utilitate publica* in 1950.
Opera
Versuri
Romanțe pentru mai tarziu, Ed. Alacalay, 1908,
De vorba cu mine insumi, București, 1913
Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927
Strofe pentru toata lumea, Ed. Cultura Naționala, 1930
Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936
Versuri, ediție definitiva ingrijita de autor, 1939
Proza
Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
Maști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920
Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
Pleaca berzele, Ed. Alcalay, 1920
Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura naționala, 1924
Manechinul sentimental, Ed. Cultura naționala, 1926
Corigent la limba romana, Ed. Cultura naționala, 1929
Barbierul regelui Midas, București, 1929
3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevarul, 1933
Cetițile noaptea, Ed. Cultura naționala, 1933
Romanta celor trei corabii a aparut in volumul Romante pentru mai tarziu, Bucuresti, Editura Alcalay, 1908.
Ultima ora a aparut in volumul Strofe pentru toata lumea, Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1930.
Aprecieri critice
"Poezia d-lui Minulescu urmeaza aceeasi linie evolutiva ca si civilizatia noastra materiala; ea ne face sa trecem de la itari si caciula la haine nemtesti si joben, de la camasa cu flori la pijama, de la tigara rasucita cu degetele la trabuc, de la tuica de Valeni la lichior si whisky. Istoriceste, meritul unei asemenea literaturi este imens si semnificativ. Procesul ei de inovatie este voluntar, usor epicurian, ca orice satisfactie, inedita, adaptatiunea ei este ostentativa, volubila si deschizatoare de apetit. Nu stiu de ce, ori de cate ori citesc o poema minulesciana () un ton de amabila parodie se impune lecturii; cred ca el este inerent acestei poezii, ea insasi o parodie suculenta a simbolismului francez; este ceva de cuplet voios, de muzica publica in structura, in modulatiile ei, in gradatia efectelor si in ingeniozitatea formulelor ei lirice, ca un apel, o sentinta, sau simplu refren."
(Pompiliu Constantinescu - Figuri literare, Editura
Minerva, Bucuresti, 1989, p. 258).
„Minulescu este un spirit reformator si disociativ, instabil prin programe si temperament. Ceea ce comunica inainte de toate poezia sa este o stare de opozitie, de insurectie permanenta, mesajul ei fiind indeobste negator. () Contestatia lui Minulescu e inainte de toate oportuna. Ea da lovitura de gratie unei realitati deja compromise si fara putere de opozitie. in acelasi timp, miza mica favorizeaza o deosebita mobilitate a schimbarii. Inovand la suprafata, Minulescu se primeneste fara efort si in chip spectaculos. E fidel originalitatii ca atitudine si schimbarii ca etica de creatie, evita sa impuna ceva pentru totdeauna, il sperie lucrurile definitive. Asadar, nici in ceea ce priveste propria poezie nu crede in iubirile vesnice. Deviza prima a artei sale poetice ar putea fi: «Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine»".
(Daniel Dimitriu - Introducere in opera lui Ion Minulescu, Editura Minerva, Bucuresti, 1984, p. 238)
"Inteles la adevarata lui valoare, Minulescu este un poet major. in intregimea ei, poezia lui este un univers, daca nu neaparat prin amploarea planului tematic, in orice caz prin cantitatea si calitatea fluxului poetic. Valoarea acestei poezii credem ca sta mai degraba in conditia ei inefabila, in farmecul ei complex, subtil si facil totodata, dar mereu original. () Aceasta poezie, chiar cand nu-si propune sa fie vulgara, este uneori pretabila la vulgarizare si chiar () la o interpretare facila din partea criticii. Limitele ei insa, in totalitate, nu pot fi altele decat impuritatea liniei, abuzurile impotriva gratuitatii, coruperea inefabilului."
(Mircea Tomus - Cincisprezece poeti, EPL, Bucuresti, 1968, p. 111)
Deces: 11 aprilie 1944, București
Ion Minulescu a fost un poet și prozator roman, reprezentant important al Simbolismului romanesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor in 1922.
Nascut la București, a copilarit la Slatina, de unde este originara mama sa. A urmat școala primara și gimnaziul la Pitești; a facut bacalaureat in 1899 la un pension particular din București, Branza și Arghirescu
Face studiile primare si liceale la Slatina, Pitesti si Bucuresti. Debuteaza inca de pe bancile liceului, din 1897, in revista „Povestea vorbei, sub pseudonimul „Nirvan. Pleaca pentru studii juridice in strainatate, la Paris, pe care le abandoneaza insa, atras fiind de atmosfera specifica boemei pariziene de inceput de secol, ca si de poezia epocii, puternic inclinata spre simbolism. intors in tara in 1904, ocupa functii administrative marunte.
Fruntas al inviorarii lirice romanesti din ultimul patrar de veac, a desfasurat in poezie, proza si teatru o neobosita activitate. Fost director prin delegatie al Teatrului National din Bucuresti, e, astazi, directorul general al Artelor din Ministerul de Culte si Arte.
In 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci inca elev la Pitești, in revista Povestea vorbei. In 1898, sub semnatura I. Minulescu-Nirvan, tanarul poet publica in Foaia pentru toți, doi ani mai tarziu poetul pleaca la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi ii schimba insa dorințele și, captivat de scrierile acestora, uita de studiile sale juridice.
Dupa razboi, in 1922 (22 noiembrie), urca o treapta importanta : director general al artelor ; intre 1931—1937 este „retrogradat inspector general al artelor, pentru a redeveni director in 1937, functie pastrata pina la 31 octombrie 1940, cind este pensionat. In 1926, pentru o scurta perioada (aprilie-noiembrie), este numit director al Teatrului National din Bucuresti.
In 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, dupa ce fusese in prealabil publicat in paginile Vieții romanești. Se reprezinta Omul care trebuie sa moara grotesca tragica in trei acte, publicata mai tarziu, in 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai tarziu, in 1930, apare volumul Strofe pentru toata lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.
„Adevaratul stegar al miscarii simboliste a fost I. Minulescu (n. 1881). Fara a fi ermetic, prin fond, si, mai ales, prin forma, intrucit e o arta de relativa initiere si, oricum, de rafinare estetica, simbolismul nu poate fi popular. I. Minulescu e in situatia paradoxala de a-1 fi facut pe intelesul tuturor si de a-i fi popularizat metodele ; de aici, o banuiala asupra calitatii unei poezii atit de expansive.
De un simbolism mai mult exterior si mecanic, poezia lui I. Minulescu contine, totusi, pe alocuri o gindire muzicala. De la solidaritatea cu precursorii poeziei noi din Romanta marilor disparuti trece la solidaritatea cu soarta intregei omeniri si e zguduita de fiorul „muzical al mortii si al destramarii universale (La poarta celor care dorm).
Dar daca senzatia mortii si a destramarii universale, impinsa pina !a tragic, cere o sensibilitate mai profunda decit e, in genere, sensibilita-tea poetului, gasim, in schimb, la dinsul o neliniste, legata de timp si loc, un instinct de migratie, o dorinta nerationata de orizonturi noi, ce i^au populat poezia cu atitea „tari enigme, cu atitea „galere si „corabii ce pleaca sau sosesc, cu atiti pelerini si berze calatoare, din care, fireste, nu lipseste verbalismul.
Succesul poeziei minulesciene nu vine insa de la fondul ei muzical, ci de la muzicalitatea ei exterioara : ea e cea mai sonora si declamatoare poezie din literatura noastra actuala; de aici, si repedea ei raspindire si in stratele in care poezia nu se scoboara decit pe calea cuvintului rostit.
Revolutia prozodica e mai mult aparenta si tipografica : in genere, versul e solid construit si cu sunet plin. Revolutia lexicala e mult mai reala ; limba cristalina si cu tendinte arhaizante a lui Eminescu, limba rnai mult rurala a lui Cosbuc au fost modernizate. incercarea a aparut la inceput indrazneata si procedeul lesnicios ; in locul arhaismului sumbru, a aparut neologismul sonor si armonios. Dupa un sfert de veac de evolutie, lupta a fost cistigata ; expresia noastra poetica s-a imbogatit cu un mare numar de cuvinte mai susceptibile de a traduce nuantele sensibilitatii noastre. La Minulescu ea e crescuta din fond si are o tonalitate egala ; neologismul raspunde, in genere, unei necesitati si e sustinut prin tot ce-1 inconjoara ; nu tipa ; cind tipa, strindenta lui se armonizeaza in stridenta generala. in procesul de formatie a limbii noastre poetice, putem, deci, privi actiunea poetului ca rodnica. Si cum diferentierile se fac, de obicei, dupa semne exterioare, inovatia neologistica a trecut drept singura nota caracteristica a nouei poezii simboliste.
Este un timp Secretar al Domeniilor Statului din Dobrogea, intre 1914 si 1918 sef al biroului presei Ministerului de Interne; dupa razboiul prim mondial este, cu intermitente, director general al artelor, si pentru o scurta perioada director al Teatrului National din Bucuresti. Frecventeaza mediile literare ale epocii, in care se impune ca prezenta de prim rang. Poezia lui, cultivand un simbolism exterior, cu larga auditie in randul iubitorilor de literatura de orice nivel, ii aduce o larga popularitate. Poet al boemei artistice, cu preferinta pentru gesturile largi, neobisnuite si grandilocvente, el nu „gandeste simbolic, dupa afirmatia criticului literar Dumitru Micu, „ manuieste alegorii, nu simboluri. Fondeaza el insusi reviste sau colaboreaza asiduu la altele, scrie romane, proza autobiografica, satirica si fantastica, teatru, cronici dramatice etc. Este Ofiter al Legiunii de Onoare, membru al P. E. N.-clubului.
Unei inspiratii muzicale, adica de stari sufletesti vagi, neorganizate, trebuia sa-i raspunda si anumite mijloace de expresie ; forma muzicala, adica muzicalitatea exterioara este unul din aceste mijloace esentiale in poezia lui I. Minulescu ; versurile lui nu se insinueaza totusi discret cum cerea arta poetica verleniana. Muzica minulesciana e plina de fanfare, de sonoritati, de metale lovite ; versul e declamator, larg si uneori gol ; el procedeaza prin acumulare de imagini sau numai de cuvinte sonore ; retoric, si-a asigurat si succesul, dar si-a limitat si putinta de a exprima emotiunile adinei. in afara de muzicalitatea exterioara, inspiratia de calitate muzicala are si alte mijloace de expresie ce se pot rezuma la sugestie. Si in procedeele de sugestie poetul ramine ostentativ: prin sunete de trimbite, prin chei aruncate, prin terminologie geografica si istoricii, prin obsesie de numere fatidice, prin cavouri ce se deschid si prin schelete ramase afara, adica prin o serie de elemente pur externe si de valoare mai mult verbala.
Director general al artelor in Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri in Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesiva a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petica și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proza, piese de teatru și cronici dramatice.
La 11 aprilie 1944, in urma unui colaps cardiac, poetul moare la Spitalul Brincovenesc din Bucuresti. In 1945 ia fiinta „Asociatia prietenilor lui Ion Minulescu pentru litere si arte, activa pina in 1948. Colectia de arta pastrata in locuinta defunctului a fost declarata de „utilitate publica* in 1950.
Opera
Versuri
Romanțe pentru mai tarziu, Ed. Alacalay, 1908,
De vorba cu mine insumi, București, 1913
Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927
Strofe pentru toata lumea, Ed. Cultura Naționala, 1930
Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936
Versuri, ediție definitiva ingrijita de autor, 1939
Proza
Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
Maști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920
Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
Pleaca berzele, Ed. Alcalay, 1920
Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura naționala, 1924
Manechinul sentimental, Ed. Cultura naționala, 1926
Corigent la limba romana, Ed. Cultura naționala, 1929
Barbierul regelui Midas, București, 1929
3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevarul, 1933
Cetițile noaptea, Ed. Cultura naționala, 1933
Romanta celor trei corabii a aparut in volumul Romante pentru mai tarziu, Bucuresti, Editura Alcalay, 1908.
Ultima ora a aparut in volumul Strofe pentru toata lumea, Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1930.
Aprecieri critice
"Poezia d-lui Minulescu urmeaza aceeasi linie evolutiva ca si civilizatia noastra materiala; ea ne face sa trecem de la itari si caciula la haine nemtesti si joben, de la camasa cu flori la pijama, de la tigara rasucita cu degetele la trabuc, de la tuica de Valeni la lichior si whisky. Istoriceste, meritul unei asemenea literaturi este imens si semnificativ. Procesul ei de inovatie este voluntar, usor epicurian, ca orice satisfactie, inedita, adaptatiunea ei este ostentativa, volubila si deschizatoare de apetit. Nu stiu de ce, ori de cate ori citesc o poema minulesciana () un ton de amabila parodie se impune lecturii; cred ca el este inerent acestei poezii, ea insasi o parodie suculenta a simbolismului francez; este ceva de cuplet voios, de muzica publica in structura, in modulatiile ei, in gradatia efectelor si in ingeniozitatea formulelor ei lirice, ca un apel, o sentinta, sau simplu refren."
(Pompiliu Constantinescu - Figuri literare, Editura
Minerva, Bucuresti, 1989, p. 258).
„Minulescu este un spirit reformator si disociativ, instabil prin programe si temperament. Ceea ce comunica inainte de toate poezia sa este o stare de opozitie, de insurectie permanenta, mesajul ei fiind indeobste negator. () Contestatia lui Minulescu e inainte de toate oportuna. Ea da lovitura de gratie unei realitati deja compromise si fara putere de opozitie. in acelasi timp, miza mica favorizeaza o deosebita mobilitate a schimbarii. Inovand la suprafata, Minulescu se primeneste fara efort si in chip spectaculos. E fidel originalitatii ca atitudine si schimbarii ca etica de creatie, evita sa impuna ceva pentru totdeauna, il sperie lucrurile definitive. Asadar, nici in ceea ce priveste propria poezie nu crede in iubirile vesnice. Deviza prima a artei sale poetice ar putea fi: «Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine»".
(Daniel Dimitriu - Introducere in opera lui Ion Minulescu, Editura Minerva, Bucuresti, 1984, p. 238)
"Inteles la adevarata lui valoare, Minulescu este un poet major. in intregimea ei, poezia lui este un univers, daca nu neaparat prin amploarea planului tematic, in orice caz prin cantitatea si calitatea fluxului poetic. Valoarea acestei poezii credem ca sta mai degraba in conditia ei inefabila, in farmecul ei complex, subtil si facil totodata, dar mereu original. () Aceasta poezie, chiar cand nu-si propune sa fie vulgara, este uneori pretabila la vulgarizare si chiar () la o interpretare facila din partea criticii. Limitele ei insa, in totalitate, nu pot fi altele decat impuritatea liniei, abuzurile impotriva gratuitatii, coruperea inefabilului."
(Mircea Tomus - Cincisprezece poeti, EPL, Bucuresti, 1968, p. 111)
Celei care trece
Tu pari o statuie turnată nu-n bronz etern,
Ci-ntr-un metal,
Ce până astăzi n-are încă
Nici preţ,
Nici nume,
Nici culoare -
Metal bizar, din care-artistul
Creă-n suprema inspirare
Icoana ultimei religii
Şi-a ultimului ideal!
Ci-ntr-un metal,
Ce până astăzi n-are încă
Nici preţ,
Nici nume,
Nici culoare -
Metal bizar, din care-artistul
Creă-n suprema inspirare
Icoana ultimei religii
Şi-a ultimului ideal!
Tu pari o statuie furată de-amantul tău dintr-un muzeu
În care-n vremile de-alt'dată
Veneau bătrâni să ţi să-nchine,
Ca pajii -
Ce mureau sub ochii răutăcioaselor Regine
Sau ca Martirii-n adorarea trimisului de Dumnezeu!
În care-n vremile de-alt'dată
Veneau bătrâni să ţi să-nchine,
Ca pajii -
Ce mureau sub ochii răutăcioaselor Regine
Sau ca Martirii-n adorarea trimisului de Dumnezeu!
Şi-aşa cum treci îngândurată de-a lungul străzilor pustii,
De-a lungul străzilor pătate de-nsângerări crepusculare,
Tu pari o Venus de la Millo
Ce-şi cată braţele,
Pe care
Cei morţi le-au luat cu ei în groapă,
Să nu le lase celor vii...
De-a lungul străzilor pătate de-nsângerări crepusculare,
Tu pari o Venus de la Millo
Ce-şi cată braţele,
Pe care
Cei morţi le-au luat cu ei în groapă,
Să nu le lase celor vii...
Odeletă (În cinstea ta)
În cinstea ta, -
Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, -
Voi scri trei ode,
Trei romanţe,
Trei elegii
Şi trei sonete.
Şi-n cinstea ta, -
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!...
Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, -
Voi scri trei ode,
Trei romanţe,
Trei elegii
Şi trei sonete.
Şi-n cinstea ta, -
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!...
Din ţara-n care dorm de veacuri vestiţii Faraoni,
Din ţara
În care Sfincşii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Şi cu Sahara,
Din ţara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Şi caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc nici una,
Din ţara asta minunată,
Tăcută,
Tristă
Şi bizară,
Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înţelege, fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului!...
Din ţara
În care Sfincşii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Şi cu Sahara,
Din ţara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Şi caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc nici una,
Din ţara asta minunată,
Tăcută,
Tristă
Şi bizară,
Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înţelege, fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului!...
Romanţa cheii
Cheia ce mi-ai dat aseară -
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar aseară!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar aseară!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.
Cheia ce-am pierdut aseară
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară -
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară -
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.
Şi-am rămas în turnul gotic -
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.
Şi-au trecut de-aseară clipe,
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.
Şi m-am coborât pe scară...
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.
Şi pe cea din urmă treaptă
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!...
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!...
Ion Drăgănoiu, poet şi jurnalist
Biografie
Nastere: 6 ianuarie 1943, Brasov
Deces: 23 mai 2003, Bucuresti
S-a nascut la 6 ianuarie 1943 in Brasov.
Face studiile liceale in orasul natal; continua studiile cu Facultatea de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii din Bucuresti, pe care o incheie in 1965. Debuteaza in revista „Luceafarul in 1966, iar primul volum de poezii ii apare in 1969.
Din 1966 pana in 1970 lucreaza ca redactor la Radioteleviziune si editeaza „Revista literara radio si „Convorbirile de joi. Este apoi redactor la ziartd „Romania libera pana in anul 1984, cand, „datorita imprejurarilor este nevoit sa paraseasca redactia.
Obtine premiile de poezie ale Uniunii Scriitorilor si Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti pentru volumele Scene de vanatoare si Starea provizorie. Conduce in prezent agentia I.D. Press International. Are sub tipar, la Editura Cartea Romaneasca, volumul de versuri Alice in Tara Notiunilor. Se manifesta, de asemenea, ca publicist si eseist.
Poezia de inceput il fixeaza pe Ion Draganoiu intr-o zona a traditionalismului, implicit prin incercarea de incadrare intr-o poezie cu forma fixa. Volumele ulterioare il vor indemna sa lucreze „impotriva metodei, incercand deci o schimbare a manierei stilistice, a organizarii textului poetic „in care nu se mai intrezareste nici pe departe grija pentru forma, ci dimpotriva, incercarea de exprimare nuda a ideii. (Dorina Grasoiu). Creatia de acum il ipostaziaza pe poet in aceasta pendulare intre traditionalism si modernism, ilustrand virtuozitati ale textului sau denudarea lui, care prin simplificare evidentiaza mai bine latura sa conceptuala. Ion Draganoiu isi cauta prin poezie o „gradina de iarna, metafora-concept si liman (nu doar) liric (salvator?).
Volume de versuri:
Aproape sonete, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Discurs impotriva metodei. Bucuresti, Editura Eminescu, 1971;
Poeme mecanice, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1973;
Gradina de iarna, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980;
Scene de vanatoare, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1981;
Camera alba, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982;
Starea provizorie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984.
Ipoteza a aparut in volumul Discurs impotriva metodei, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971, sub titlul Dionis.
Ce nu este Gradina de iarna a aparut in volumul Gradina de iarna, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980,
Deces: 23 mai 2003, Bucuresti
S-a nascut la 6 ianuarie 1943 in Brasov.
Face studiile liceale in orasul natal; continua studiile cu Facultatea de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii din Bucuresti, pe care o incheie in 1965. Debuteaza in revista „Luceafarul in 1966, iar primul volum de poezii ii apare in 1969.
Din 1966 pana in 1970 lucreaza ca redactor la Radioteleviziune si editeaza „Revista literara radio si „Convorbirile de joi. Este apoi redactor la ziartd „Romania libera pana in anul 1984, cand, „datorita imprejurarilor este nevoit sa paraseasca redactia.
Obtine premiile de poezie ale Uniunii Scriitorilor si Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti pentru volumele Scene de vanatoare si Starea provizorie. Conduce in prezent agentia I.D. Press International. Are sub tipar, la Editura Cartea Romaneasca, volumul de versuri Alice in Tara Notiunilor. Se manifesta, de asemenea, ca publicist si eseist.
Poezia de inceput il fixeaza pe Ion Draganoiu intr-o zona a traditionalismului, implicit prin incercarea de incadrare intr-o poezie cu forma fixa. Volumele ulterioare il vor indemna sa lucreze „impotriva metodei, incercand deci o schimbare a manierei stilistice, a organizarii textului poetic „in care nu se mai intrezareste nici pe departe grija pentru forma, ci dimpotriva, incercarea de exprimare nuda a ideii. (Dorina Grasoiu). Creatia de acum il ipostaziaza pe poet in aceasta pendulare intre traditionalism si modernism, ilustrand virtuozitati ale textului sau denudarea lui, care prin simplificare evidentiaza mai bine latura sa conceptuala. Ion Draganoiu isi cauta prin poezie o „gradina de iarna, metafora-concept si liman (nu doar) liric (salvator?).
Volume de versuri:
Aproape sonete, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Discurs impotriva metodei. Bucuresti, Editura Eminescu, 1971;
Poeme mecanice, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1973;
Gradina de iarna, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980;
Scene de vanatoare, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1981;
Camera alba, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982;
Starea provizorie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984.
Ipoteza a aparut in volumul Discurs impotriva metodei, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971, sub titlul Dionis.
Ce nu este Gradina de iarna a aparut in volumul Gradina de iarna, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980,
Verișoara Felicia
O salamandra cu burta portocalie mi-a fugit din cutie
si toata lumea merge prin casa in varful picioarelor.
Bunicii o cauta prin lazile lor fumuri, copii printre jucari
printre sotii, eu, printre hartiile mele fosnitoare.
doar verisoara
Felicia nu-i pasa de salamandra ratacita
pe undeva prin odai, n-o doare de micul animal cu coada albastra
care n-a putut fugi pe fereastra si pe care il simt ascuns
intr-un cotlon al bibliotecii.
Arpegii, solfegii, varegii ies
din pian si calaresc aerul cald.
Dintr-un fald al rochiei ei
de matase iese o coada albastra.
Burta pianului
Steinvvay
arunca pe parchetul lustruit o umbra portocalie.
Dumnezeul stie
cum poate verisoara
Felicia sa cante
Poloneza
No. 6 in
A-flat
major, op. 53,
Maestoso in aerul atat de cald si plin de praf.
De pe culoar cineva ma striga sa-i repar un fermoar, dar sufletul
ah, dar sufletul, ah
O privesc pe verisoara
Felicia cum canta la pianul cu burta
portocalie si coada lunga, albastra.
Soarele o asculta si el,
rezemat de fereastra.
si toata lumea merge prin casa in varful picioarelor.
Bunicii o cauta prin lazile lor fumuri, copii printre jucari
printre sotii, eu, printre hartiile mele fosnitoare.
doar verisoara
Felicia nu-i pasa de salamandra ratacita
pe undeva prin odai, n-o doare de micul animal cu coada albastra
care n-a putut fugi pe fereastra si pe care il simt ascuns
intr-un cotlon al bibliotecii.
Arpegii, solfegii, varegii ies
din pian si calaresc aerul cald.
Dintr-un fald al rochiei ei
de matase iese o coada albastra.
Burta pianului
Steinvvay
arunca pe parchetul lustruit o umbra portocalie.
Dumnezeul stie
cum poate verisoara
Felicia sa cante
Poloneza
No. 6 in
A-flat
major, op. 53,
Maestoso in aerul atat de cald si plin de praf.
De pe culoar cineva ma striga sa-i repar un fermoar, dar sufletul
ah, dar sufletul, ah
O privesc pe verisoara
Felicia cum canta la pianul cu burta
portocalie si coada lunga, albastra.
Soarele o asculta si el,
rezemat de fereastra.
Ce nu este Grădina de iarnă
Gradina de iarna nu este locul in care
Floarea de carne insala vesnic inselatoarea natura
si chiar daca ar fi asa
Gradina e muta:
ea nu are gura,
sub stelele ei nimeni nu doarme.
Ea nu este gradina potecilor care se bifurca,
ea nu este un spatiu ovoidal
care urca dintr-un vis argintiu cu fluturi de-argint,
ea nu este un loc in care florile mint,
ea nu este un fel de poveste
a unui singur anotimp.
Ea nu se petrece in timp.
Ea nici nu este.
Ea nu poate fi deci razuita cu lame, bricege, cutite,
indepartata cu buldozerul, sapata in toate directiile,
calcata in picioare, dinamitata, sparta (asa cum spargi
cu dintii, muscandu-l, un pahar, noaptea, intr-un bar,
sub privirea ingaduitoare a celor din jur,
care la randul lor nu exista.
Doar sangele curgand pe tejgheaua de zinc este,
doar el se petrece in timp)
Ciudata poveste.
Ciudat anotimp. incearca sa uiti,
mergand spre casa,
Gradina de iarna.
Sub salul ei negru
Fecioara te-asteapta in
Poarta.
Paseste.
Asa.
Mai paseste o data.
Sub numele spus se mai ascunde o roata a intelegerii,
o roata indepartata, un disc auriu planand deasupra campiei
din vis.
Paseste:
Poarta, incet, s-a deschis.
Floarea de carne insala vesnic inselatoarea natura
si chiar daca ar fi asa
Gradina e muta:
ea nu are gura,
sub stelele ei nimeni nu doarme.
Ea nu este gradina potecilor care se bifurca,
ea nu este un spatiu ovoidal
care urca dintr-un vis argintiu cu fluturi de-argint,
ea nu este un loc in care florile mint,
ea nu este un fel de poveste
a unui singur anotimp.
Ea nu se petrece in timp.
Ea nici nu este.
Ea nu poate fi deci razuita cu lame, bricege, cutite,
indepartata cu buldozerul, sapata in toate directiile,
calcata in picioare, dinamitata, sparta (asa cum spargi
cu dintii, muscandu-l, un pahar, noaptea, intr-un bar,
sub privirea ingaduitoare a celor din jur,
care la randul lor nu exista.
Doar sangele curgand pe tejgheaua de zinc este,
doar el se petrece in timp)
Ciudata poveste.
Ciudat anotimp. incearca sa uiti,
mergand spre casa,
Gradina de iarna.
Sub salul ei negru
Fecioara te-asteapta in
Poarta.
Paseste.
Asa.
Mai paseste o data.
Sub numele spus se mai ascunde o roata a intelegerii,
o roata indepartata, un disc auriu planand deasupra campiei
din vis.
Paseste:
Poarta, incet, s-a deschis.
Scene de vânătoare I
Manuşa groasa de piele învelind pumnul uşor ridicat.
Şoimul bine dresat înfipt în manuşa groasa de piele.
Capul ascuns în sacul de pânza umbroasa al şoimului.
Iepurele fugind.
De ce se varsa râurile în mare?
Manuşa groasa de piele:
Pentru ca marea...
De ce se varsa râurile în mare?
Şoimul bine dresat:
Pentru ca marea...
De ce se varsa râurile în mare?
Iepurele fugind:
Pentru ca în marea ei umilința, marea
ştie sa stea mai jos decât manuşa groasa de piele, şoimul
bine dresat, capul ascuns. Pentru ca marea sta şi aşteapta.
Apoi, înțeleapta mişcare a mâinii, dezvelind capul şoimului
Şoimul bine dresat înfipt în manuşa groasa de piele.
Capul ascuns în sacul de pânza umbroasa al şoimului.
Iepurele fugind.
De ce se varsa râurile în mare?
Manuşa groasa de piele:
Pentru ca marea...
De ce se varsa râurile în mare?
Şoimul bine dresat:
Pentru ca marea...
De ce se varsa râurile în mare?
Iepurele fugind:
Pentru ca în marea ei umilința, marea
ştie sa stea mai jos decât manuşa groasa de piele, şoimul
bine dresat, capul ascuns. Pentru ca marea sta şi aşteapta.
Apoi, înțeleapta mişcare a mâinii, dezvelind capul şoimului
Alecu Beldiman, carturar, poet si traducator român moldovean
Biografie
Alexandru (Alecu) Beldiman (1760, Huşi sau Iaşi - 1826) - poet şi traducător. Era fiul marelui vornic Gheorghe Beldiman. Se înrudea, prin mama sa, cu Enache Kogălniceanu, iar prin a doua soţie, cu Costache Conachi. Cariera administrativă a început-o în 1785, ajungând până la rangul de vornic.
Scrierile originale ale lui Beldiman sunt puţine: un acrostih din 1801, Stihuri făcute la Tazlău (1824), meditaţii şi poezii de dragoste, Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldavei întâmplare după răzvrătirea grecilor 1821, tipărită prima oară de Alecu Balica, în 1861, sub titlul Eterie sau Jalnicile scene prilejite în Moldavia din răzvrătirile grecilor.
Adăugat la sfârşitul Tragodiei lui Sapor, tradusă de el în 1801, acrostihul lui Beldiman este şi una dintre cele dintâi manifestări de acest gen la noi. Beldiman este şi autorul unora dintre primele meditaţii poetice din literatura română, influenţate de preromantism. Considerată opera sa reprezentativă, Tragodia... urmăreşte cronologic întâmplările care au avut loc la 1821, în Moldova, odată cu intrarea eteriştilor. Relatare a unui martor al evenimentelor, lucrarea are mai ales o valoare documentară.
Cuprinzând 4.266 de versuri a câte 15 silabe, cu ritm trohaic şi rime masculine perechi, Tragodia... este precedată, ca în poemele clasice, de o invocaţie. Prezentând Eteria într-o lumină total defavorabilă, opera lui Beldiman cuprinde elemente de burlesc şi satiră. Portretele personajelor sunt sumare şi caricaturale. Tonul de relatare familiară face ca Tragodia... să aparţină mai mult cronicilor versificate, a căror fază de sfârşit o reprezintă.
Beldiman a fost un traducător înzestrat şi totodată pasionat. A dat versiuni din Metastasio, Homer, Florian, Gessner, Voltaire, Abatele Prevost.
Opera literară
• Eterie sau Jalnicile scene prilejite în Moldavia din răzvrătirile grecilor, ediţie îngrijită de Alecu Balica, Iaşi, 1861.
Traduceri
• S. Gessner, Moartea lui Avei, prefaţă de Zaharia Carcalechi, Buda, 1818;
• Florian, Istoria lui Numa Pompilie, al doilea crai al Romii, prefaţa traducătorului, Iaşi, 1820;
• Voltaire, Tragodia lui Orest, prefaţă de Zaharia Carcalechi, Buda, 1820.
TEATRU/FILM 6 Ianuarie
Jacques Henri Bernardin de Saint Pierre - Paul Si Virginia
BATH TUB Bean | Mr Bean Full Episodes | Mr Bean Official
DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE 6 Ianuarie
Mănăstirea Putna
Ierusalimul neamului românesc
GÂNDURI PESTE TIMP 6 Ianuarie
Citate
SFATURI UTILE 6 Ianuarie
A FI MEREU NEMULȚUMIT – ESTE O BOALĂ!
Există o categorie de oameni permanent nemulţumiţi – de ce întreprind ei, de ce primesc de la alţii, de statutul lor, de viaţa lor socială, personală, profesională. Practic, orice se întâmplă cu viaţa lor devine la un moment dat o nemulţumire, o cauză a nefericirii.
Boală grea, nemulţumirea ese greu tratabilă, greu de controlat sau de prevenit şi chiar contagioasă. De obicei, apare undeva în copilărie ca o consecinţă a educaţiei, a neîncrederii părinţilor în ei înşişi şi în capacităţile copilului lor.
Se poate dezvolta, cu precădere în adolescenţă, când căutarea de sine favorizează insatisfacţia faţă de tot ce este în jur. La maturitate, nemulţumirea erodează mintea, spiritul, dar şi trupul, dacă nu este găsit un remediu împotriva ei.
Din dorinţa de perfecţiune, ca o formă a depresiei sau pur şi simplu ca manifestare a unui „eu” neadaptat, nemulţumirea naşte drame existenţiale neplăcute pentru cei suferinzi, dar şi pentru cei din jurul lor.
Apoi, cu cât trece timpul devine tot mai uşor să fii nemulţumit, să ai pretenţii, să critici, să crezi că meriţi mai mult şi mai spectaculos...
Am cunoscut o femeie deosebită care aparent avea tot ce şi-ar dori cineva de la viaţă: un soţ de care era îndrăgostită, copii frumoşi şi deştepţi, confort material, prieteni speciali, viaţă socială activă, carieră de apreciat.
Cu toate acestea, după câteva discuţii, realizai că, de fapt, nimic din toate acestea nu îi aduceau o satisfacţie completă, mereu fiind ceva de completat, de adăugat, de rezolvat.
Nemulţumirea creează cercuri vicioase din care devine imposibil să mai ieşi – frustrări, rupturi, dureri, lamentaţii veşnice.
E mult mai la îndemână să vedem partea goală a paharului decât partea plină, la fel de bine cum mai uşor zărim negrul dintr-o paletă de culori aprinse.
Stă în firea omenească o oarecare tendinţă spre autodistrugere, spre autocompătimire – răul e totdeauna mai fascinant decât binele.
Doar că răul, adica negativismul te poate distruge treptat, dar sigur, trezindu-te fără perspective, fără vise, fără un sens, fără iubire de sine şi de ceilalţi.
Motive se pot găsi mereu şi dacă nu sunt, se pot inventa cu aşa mare lejeritate încât uneori par naturale şi de sine stătătoare.
De la nemulţumire la depresie e doar un pas!
Doar că, în agitaţia contemporană, trebuie să ne oprim pentru câteva minute şi să ne întrebăm: “Scrie undeva că viaţa e dreaptă mereu?”, „Oare nu e firesc să fim înconjuraţi şi de lucruri nesatisfăcătoare?”, “Nu ele ne arată drumul, nu ele ne fac mai frumoşi?”.
„De ce să alegem să fim bolnavi de nemulţumire când viaţa este atât de generoasă cu noi şi ne oferă atâtea alternative şi soluţii?”
„De ce să nu ne bucurăm de liberul arbitru şi să decidem, noi pentru noi, atitudini pozitive care să ne ajute să ne bucurăm de viaţă?”
„De ce să nu ne bucurăm de liberul arbitru şi să decidem, noi pentru noi, atitudini pozitive care să ne ajute să ne bucurăm de viaţă?”
În faţa unei zile care seamănă cu un amalgam de motive de nemulţumire amestecate cu motive de mulţumire, opriţi-vă, respiraţi şi amintiţi-vă: stă doar în puterea voastră să alegeţi ce vă face fericiţi şi să percepeţi toate nemulţumirile ca pe nişte întâmplări fireşti pe care trebuie doar să le puneţi în ordine, la un moment dat....
Să mulţumim vieţii că ne dă şansa să ne bucurăm de ea! Să înlăturăm falsele probleme din viaţa noastră şi să învăţăm să spunem mai des: “Mulţumesc!”
S-ar putea să fiţi surprinşi cum un singur cuvânt sau un singur gând vă pot vindeca de nemulţumire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu