MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

SÂMBĂTĂ 28 MARTIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE

ARTE 28 Martie

INVITAȚIE LA OPERĂ 28 Martie

BORIS GODUNOV - MODEST MUSSORGSKY

MUZICĂ 28 Martie

Lady Gaga, cântăreață americană

Serghei Rahmaninov

Best Elegant Latin Love Songs By Orchestra - Donna Vatra Collection

Waltz From Coppelia! HD Classical Music Video Album!) #ProfHowdy

Les Sylphides Waltz! (2-Hr. HD Classical Music Video Album!) #ProfHowdy

Beautiful Music - Relaxing Guitar and Soothing Flowing Water Sound

POEZIE 28 Martie

Alexandru Ioan Lapedatu, poet, prozator și publicist român

Biografie

Ioan Alexandru Lapedatu (n. 6 iulie 1844, Colun, judeţul Sibiu - d. 25 martie 1878, Braşov, judeţul Braşov) a fost scriitor şi poet român.

Biografie

S-a născut într-o familie de ţărani români transilvăneni. A avut doi fii gemeni, Alexandru I. Lapedatu şi Ion, ambii viitori academicieni.

A studiat la gimnaziul romano-catolic de stat din Sibiu până în anul 1868. Din lipsă de sprijin financiar pentru a-şi putea continua studiile a plecat la Bucureşti. A publicat versuri şi proză în "Familia", "Albina Pindului" şi "Traian". În toamna anului 1868 a fost trimis la studii la Paris de către societatea "Transilvania". A studiat literatura şi filosofia. În urma izbucnirii războiului franco-german în 1870, a plecat la Bruxelles unde şi-a luat doctoratul în anul 1871. Întors în ţară în acelaşi an, devine profesor de filologie clasică la gimnaziul din Braşov, unde va rămâne pâna la moartea sa, survenită la o vârstă tânără.

Între 1877-1878 a înfiinţat şi a condus în Transilvania revista "Albina Carpaţilor".

Daniel Turcea

Biografie Daniel Turcea
Născut în Tîrgu-Jiu la 22 iulie 1945.
Absolvent al liceului „Nicolae Balcescu“ din Piteşti (1963).
Licenţiat al Institutului de arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti (1968).
Moare la 28 martie 1979 la nici 34 de ani.
Debut în revista „Amfiteatru“ (1968).

Bibliografia:
„Entropia“ (Editura Cartea Românească, 1970)
„Epifania“(Editura Cartea Românească, 1978)
„Epifania“, colecţia „Hyperion“(Editura Cartea Românească, 1982)

Daniel Turcea este un mare poet creştin, despre care s-a scris mult prea puţin. El reprezintă un model de convertire, dar şi de trăire intensă a credinţei şi a spiritualităţii creştine la Mănăstirea Cernica, unde şi-a petrecut utimii ani din viaţă. Curajul şi demnitatea de care a dat dovadă în faţa unei crunte boli care l-a doborât „în floarea vârstei“ arată întregii lumi un creştin care a înţeles în profunzime planul divin şi rostul omului pe acest pământ.

Creaţia poetică a lui Daniel Turcea, împletită cu destinul tragic, unic în felul său în literatura noastră, reflectă o perpetuă zbatere între trup şi suflet. Pornit din Târgu Jiu sub aripa ocrotitoare a visului brâncuşian, poetul ţinteşte spre culmile virtuţii şi ale devenirii.

Balada pasarii

vie Lumina
venind, pe cale

inima-mi cere
pasare lina

sufletu-n lacrimi
vrea, fara vina

numai sa-l apere
numai sa-l poarte

sus
peste moarte

Inserare

stingîndu-se
ramîn
numai
miresme

strune
neatinse

ca sufletul
aproape

Izbavire

mic cearcan
al marii-ncercuiri, o picatura
ce se prelinge înapoi în chipul apei
în urma setei
în adînc

Victor Felea

Biografie Victor Felea
Victor Felea (1923-1993)

Născut la 23 mai 1923 în comuna Muntele Băişorii (judeţul Cluj), ca fiu al lui Toader Felea, preot greco-catolic al Mariei. Licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii clujene (1948), el va ocupa posturile de referent literar la Teatrul Naţional din Cluj (1949-1950), redactor la Almanahul literar şi apoi la Steaua (1949-1970); este redactor-şef adjunct la revista Tribuna (1970-1985). Din 1949 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Debutează editorial cu volumul de versuri Murmurul Străzii (1955). Colaborează la majoritatea revistelor din ţară (Contemporanul, Gazeta literară, Cronica, Orizont, România Literară etc.). Premiul revistei Steaua (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1983), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975, 1979).
A publicat mai multe volume de versuri dintre care: Soarele şi liniştea (1958), Revers citadin (1966), Ritual solitar (1969), Sentiment de vârstă (1972), Cântecul materiei (versuri alese, 1973), Cumpăna bucuriei (1975), Gulliver (1979), De toamnă (1986), Decorul speranţei (1988), Jucătorul de rezervă (1990).
În 2000 a apărut postum o selecţie din jurnalul său, volum intitulat \"Jurnalul unui poet leneş\", întâmpinat elogios de critică.
Citica sa de receptare şi comentarii a poeţilor s-a distins prin extrema generozitate a recenziilor şi cronicilor grupate în volumele \"Dialogori despre poezie, Reflexii critice\" (1968), \"Poezie şi critică\" (1971), \"Aspecte ale poeziei de azi\", I-III (1977-1984).
A publicat traduceri din Robert Frost, M. Brion, Roz MacGregor-Hastie etc.

In lumina diminetii

Ies in lumina diminetii de vara
Ma umplu de limpezimi
De miresme de cimp venind de departe
Nu-i nimic daca port o povara
(Ginduri si ani obositi)
Nu-i nimic daca marile oglinzi ale bunavointei
sint sparte
Merg cu usurinta ajung in descojirea febrila a strazii
Trupuri de masini trupuri de masini
Se adincesc in acelasi abis
Ma urc si eu intr-o scoica transparenta
Si-alunecam intr-o vale obscura
Apoi intr-un tirziu ma intorc
Si ma culc intr-un vis

M-am intors

M-am intors
Din peregrinarile somnului
Formidabila aventura a zilei incepe -Voi fi asemenea unui zeu nevazut
Cutreierind plin de-o secreta invidie
Nemaipomenita
Realitate

Linistit si domestic

Din nou vine toamna a si venit
incetosate sint geamurile dimineata
Iar stratul de bruma straluceste
Pe carcasa masinilor
Micile parcele de iarba dintre blocuri
Se tirasc nesigure in spatii mototolite
in timp ce eu linistit si domestic
Pornesc spre oras
Un om aproape batrin - scriitor si slujbas

Gheorghe Tomozei

Biografie Gheorghe Tomozei
Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, Bucureşti - d. 31 martie 1997, Bucureşti) este un poet şi un eseist român contemporan.

Am fost o vreme la conducerea revistei Argeş, din Piteşti, subintitulată „revistă politică, socială, culturală”, perioadă în care revista a scos şi un fel de supliment, denumit Biblioteca Argeş în care au publicat adevărate plachete mulţi poeţi

Opere publicate
Pasărea albastră (1957);
Steaua polară (1960);
Lacul codrilor, albastru (1961);
Vârsta alintului (1963);
Fântâna culorilor (1964);
Noaptea de echinox (1964);
Poezii (1966);
Patruzeci şi şase de poezii de dragoste (1967);
Altair (1967);
Cântece de toamnă mică (1967);
Dacă treci râul Selenei (Copilăria lui Eminescu),1967;
Filigran, proze jurnalistice (1968);
Suav anapoda (1969);
Dincolo de crizanteme (1969);
Poezii de dragoste (1970);
Toamnă cu iepuri (1970);
Târgovişte. monografie lirică (1971);
Miradoniz (Copilăria si adolescenţa lui Eminescu) (1970);
Misterul clepsidrei (1971);
Atlantis (1971);
Lovas mennyorszag (Eden cu cai), trad. în lb. maghiară (1971);
Moartea unui poet (1972);
Tanit (1972);
Efigii (1972);
Maşinării romantice (1973);
Muzeul ploii, proze şi poeme în proză (1973);
La lumina zăpezii (1974);
Negru Vodă (1974);
Carul cu mere (1974);
Războiul de treizeci de ani între dulăi si motani (1974);
Gloria ierbii (1975);
Cronica lui Stavrinos (1975);
Istoria unei amfore; Ţara lui Făt-Frumos (1976);
Poema Patriei (1977);
O oră de iubire (1978);
Peregrin valah; Ierbar de nervi (1978);
Amintiri despre mine (1980);
Focul hrănit cu mere (1981);
Manuscrisele de la Marea Neagră; Ninive (1982);
Prea târziu, prea devreme. Poeme fără final (1984);
Carte de motanică, 1984;
Urmele poetului Labiş. Biografie (1985);
Plantaţia de fluturi. Însemnări (1988);
Miradoniz. Copilăria şi adolescenţa lui Eminescu (1989);
Un poet din Tibet,poeme (1995)

Traduceri
Sonete de William Shakespeare, Editura Litera, 2003, ISBN 973-8358-03-5
Sonnets ediţie bilingvă integrală a sonetelor lui William Shakespeare, Editura Pandora-M

Batranii

Sarutul ei care-si grava potcoava
pe pieptul unor miri furati din nunti
corceste azi urzica cu agava si
roade scoarta plopilor marunti.

Cei ce i s-au robit, abandonatii,
nu-s inca jupuiti de vechiul dor si ea
— rasad de cariate gratii, ramine
neperechea tuturor.

in paru-i alb ca pe liane urca
si-n oasele dogite inca simt
bizanturi balacite-n lene turca

si-asa, nadragi si barbi balanganind,
clavicule incaleca, de-argint,
se cred ca altadata.
Si se surpa

Iubita

Parfum friabil,
miere incinerata -
ce pret mai ai, frumoaso,
la bursa mirodeniilor?

Mai dulce
ca pulpa ninsorii,
firida
cu melancolii destupate
ti-am scris

un hambar de scrisori.

Sub chipul tau
am mers de am stat,
ruina a parfumelor,
cimitir de pauni,
moara de frunze.

Aud zgomotul pe care-l produci
desurubandu-te din castitate,
Cand esti departe,
aud cum ma cotrobaieste cenusa,
aud

cum imbatranesc

Mama

Sangele meu de lumina e beat,
dimineata si-a prabusit in mine cupolele,
dar in albia in care mama spala,
cupola innegrita de aburi, —
se strangeau toate rufele murdare ale orasului,
ale orasului blestemat.
La stapan, umbra-i marunta
se prelingea abia vazuta pe langa pereti,
ochii ci mandri deveneau umili,
acolo, in incaperile impodobite cu sterse fotografii,
infatisand negustorii grasi
langa plopii lumanarilor de nunta
In camaruta cu ziduri arse si lumina bolnava,
cu acrul otravit de lesie si fum,
mama gasea pentru mine vorbe de-alint,
si ma-nvata sa iubesc minunea parelnica
a florilor.

Soarele nu licarea niciodata-n fereastra inalta, dar ea m-a-nvatat sa-l iubesc, sa-l presimt si cand am implinit sapte ani (era toamna, cu ploaie si frunze uscate) a imbracat cea mai uzata rochie a orasului
blestemat si cei mai scalciati pantofi si m-a dus, tinandu-ma de mana, la scoala de dincolo de calea ferata
Ramanea singura, singura in linistea sura, ne desparteam intaia oara si ea s-a departat, plangand, printre castani si plangea cu plansul bunicii si-al sorii mai mari, asa cum plang femeile la tara, de doua mii de ani, cu pumnii la gura

TEATRU – FILM 28 Martie

Cu Ștefan Radof

Biografie Ștefan Radof

Ma numesc RADOF STEFAN si m-am nascut la 1 decembrie 1934 în comuna Buftea, judetul Ilfov si sunt fiul lui ION RADOF sau IOAN RADOV (tatal meu s-a nascut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, Ismail, judetul Cetatea Alba) si al MARIEI RADOF, nascuta NICOLAE în comuna Butimanu, Racari, judetul Ilfov, ambii decedati.

Tatal meu a fost mic negustor în Bucuresti pana în anul 1949 cînd a fost obligat sa-si radieze firma din motive lesne de înteles. În 1952 este arestat pe strada de securitate si condamnat politic de Tribunalul Militar - Bucuresti la doi ani munca silnica – canal… Dupa liberare devine muncitor la “Flacara Rosie”, apoi pensionar pana în anul 1990 cînd a decedat. N-a fost membru al nici unui partid.

Mama a fost secretara steno-dactilografa în Ministerul de Razboi din 1941 pana în 1948 cînd a fost data afara. Lucreaza sporadic pe unde poate si traumatizata de arestarea tatalui, apoi a mea se îmbolnaveste foarte grav, dupa care sufera o operatie care-i va subrezi definitiv sanatatea. Se pensionaza medical în 1958 iar în 1974 moare, la numai 58 de ani. N-a fost membra a nici unui partid.

Am avut o copilarie relativ fericita pana la varsta de 15 ani: scoala primara am facut-o la scoala Parohiala – catolica “ Sfantul Iosif “ din Bucuresti apoi pana la reforma învatamîntului de trista amintire, am urmat cursul inferior al “Colegiului National Sfantul Sava“de unde am fost îndrumati conform noilor directive, binenteles doar o parte din noi, catre scolile profesionale. La sugestia naiva a tatei m-am înscris la una comerciala, nutrea convingerea ca si în comunism “negustoria va fi tot negustorie”. A murit cu speranta ca va putea fi iarasi negustor, la trei luni dupa “ Decembrie ’89 ” a facut infarct, de bucurie sau de necaz, nu stiu.

Dupa un examen de diferenta, aprobat de Ministerul Învatamîntului, am urmat si absolvit în 1952 ultimii doi ani ai “ scolii Medii de Comert Exterior Nr. 2 “ din Bucuresti, dupa care am fost repartizat ca functionar la “B.N.R.- Ploiesti – filiala Puchenii Mosneni”; de facultate nici nu putea fi vorba, eram cineva, aveam dosar serios, tata era la canal si ca urmare la 3 Martie 1953 am fost arestat, tot de securitate, judecat si condamnat de Tribunalul Militar – teritorial 2 la cinci ani munca silnica, pentru uneltire împotriva oranduirii de stat. Acum cînd îmi amintesc despre ce capete de acuzare a fost vorba, ma umfla rasul, atunci însa, în noaptea cînd m-au arestat, mi-au iesit primele fire de par alb. Tata era la canal iar mama era bolnava, fara serviciu si singura…Dupa venirea tatei de la canal - cu chiu cu vai, obtinem un recurs care în mod surprinzator este aprobat. Mai tarziu ne-am dat seama ca de fapt era logic fiindca prin Conventia de la Geneva din Mai 1955 o parte din copiii si tinerii arestati( între 15 si 20 de ani ) am si fost amnistiati.

Cu toata amnistia, interdictiile condamnarii totusi functionau: Asa de pilda am facut armata la detasamentele de munca ale D.G.S.M ( un fel de lagare de munca ) iar dupa liberare, în 1958 – am avut prima tentativa de a intra la Institutul de Teatru ( înca nu-i spunea I.L.Caragiale ) unde dupa trei saptamani am fost descoperit si exmatriculat. M-am angajat ca manipulator de marfuri si ambalaje ( hamal ) la O.C.L. Alimentara 23 August în halele Obor, apoi functionar comercial, unde am stat pana în toamna anului 1960 cînd, în sfarsit, am fost admis la Institutul de Teatru, dar prin garantia politica a maestrului Radu Beligan, care fusese profesorul meu în prima tentativa si a rectorului facultatii: maestrul COSTACHE ANTONIU – la clasa caruia am si absolvit în 1964.

M-am casatorit cu actuala doamna: DOINA RADOF – nascuta HOSSU în anul 1962, profesoara de fizico – matematici, actualmente pensionara si care, de peste 40 de ani, ma învaluie cu dragostea si devotamentul sau. Nu a fost membra a nici unui partid.

Cum se arata, dupa sansele care mi le-a oferit viata si dupa împrejurari, am practicat mai multe meserii, daca le pot numi astfel: hamal, vanzator, functionar, decorator, contabil si abia destul de tarziu, la 30 de ani, am reusit sa-mi realizez visul care s-a înfiripat înca de pe vremea cînd eram elev al Colegiului National Sfantul Sava si unde, imediat dupa razboi, în sala acestui liceu functiona Teatrul National.

Cu o temperata lipsa de modestie consider ca dupa o cariera de 40 de ani nu am reusit sa însel asteptarile marilor mei maestri si binefacatori, de care sunt mandru, pentru ca datorita lor si al tuturor acelora care au avut încredere în mine, am reusit sa devin unul din actorii importanti ai acestei tari.

Mi-am început cariera la teatrul din Piatra Neamt de unde în toamna anului 1965, la îndemnul eminentului om de teatru si regizor CORNEL TODEA cu care lucrasem si la televiziune, m-am prezentat la concursul organizat de teatrul C. I. NOTTARA. – condus la acea vreme de coplesitoarea personaliste a lui HORIA LOVINESCU, dramaturg de-o originalitate aparte, cu o vasta cultura si o aleasa boierie în spirit si-n gesturi – concurs pe care l-am castigat. Venirea mea la teatrul Nottara a coincis si cu începuturile unei perioade mai transparente si reformatoare în teatru, iar personalitatea fascinanta a lui H. Lovinescu a reusit sa atraga de partea lui un numar impresionant de tinere talente cu care alaturi de cei mai varstnici si carora le purta un respect senorial, a format un suflu nou si destul de liberal pentru acele vremuri; în acest climat si sub atenta lui obladuire m-am format si dezvoltat ca artist.

Cu toate ca m-am pensionat în 1996 am ramas devotat acestui teatru, nu numai pentru izbanzile care le-am avut pe scena lui sau în turneele internationale în care l-am reprezentat, ci mai ales pentru Lovinescu care m-a iubit si m-a aparat ca un parinte.

Cu varsta si mai ales dupa Decembrie ’89, fiindca mai înainte nu fusesem acceptat, am primit sa fiu profesor asociat: la A.T.F. între anii 1990 – 1994. si la facultatea Hyperion, între anii 1996 – 2000, activitate din care m-am retras din acuza degradarii învatamîntului de specialitate.

Crezand cu toata fiinta si motivat de experienta tineretii mele, dupa ’89 m-am angajat în activitatea civica si apoi cea politica – membru fondator al Aliantei Civice si apoi membru fondator al P.A.Civice pentru care am candidat si am fost ales senator de Ilfov în legislatura 1992 – 1996 – dar din pacate si aceasta experienta m-a dezamagit si astfel m-am retras definitiv din viata politica, preferand sa ma întorc la îndeletnicirile mele fundamentale: arta actorului si scrisul.

Sunt autor a cinci volume de versuri: Casca de foc, Iris, Statui în iarba, Soimul în iarna, Efectul de sera si al unui volum sinteza, plus inedite, publicat în colectia Poeti Contemporani la editura Eminescu sub titlul: Soimul în Iarna.

Am publicat schite, eseuri si articole de specialitate si atitudine civica ; autor a mai multor scenarii de film si TV : „ Enigma din Testament” – dupa nuvela „ Morminte” de M. Sadoveanu; „Inelul cu Briliant” – dupa romanul „Amandoi” de L. Rebreanu ; „Crocodilul” dupa Dostoevski, etc.

Membru al UNITER si al Uniunii Scriitorilor din Romania, iar ca urmare a detentiei mele sunt si membru al AFDPR. Am dat viata la o galerie însemnata de personaje (roluri principale) din dramaturgia nationala si universala, clasica, moderna si contemporana, în teatru, în cinematografie, televiziune si la radio.

Am lucrat cu cei mai importanti regizori:

În Teatru: George Rafael, Cornel Todea, Dinu Cernescu, Dan Nasta, Sanda Manu, Sorana Coroama, Mircea Marosin, Petrica Ionescu, Dan Micu, Alexa Visarion, Lucian Giurchescu, Anca Ovanez, Alexandru Dabija, Alex. Bocanet, Mihai Berechet, Ion Cojar, Tudor Marascu, Mircea Cornisteanu, Ion Olteanu, etc.

În Televiziune: Radu Penciulescu, Andrei Bradeanu, Al. Miron, Miron Niculescu, Petre Sava Baleanu, Eugen Tudoran, Olimpia Arghir, Dan Necsulea, Silviu c., Sergiu Ionescu, etc.

În Cinematografie: Lucian Pintilie, Mircea Muresan, Andrei Blaier, Radu Gabrea, Gh. Turcu, Alex. Boiangiu, Calotescu, Eugen Petringenaru, etc.

Am jucat la Paris, Koln, Lisabona, Nancy, Kopenhaga, Helsinki, Praga, Bratislava, Belgrad, Atena, Salonic, Budapesta, Moskova, Sankt Petersburg, Luxemburg, Sofia si Plovdiv, Mexico, Guanahato, Morelia si Vera Cruz, etc.

Sunt laureat al mai multor premii din tara si strainatate: Premiul A.T.M. si al critici: în 1980, 1982, 1984, 1986; laureat al festivalului de film de la "Lucarno" cu filmul Prea mic pentru un razboi atat de mare; laureat al festivalurilor de teatru de la Nancy 1969 – Franta, Arhus 1970 – Danemarka, Guanahato 1978 – Mexic, Plovdiv 1999 – Bulgaria (cu Le Negres de Gean Genes în regia lui Frank Hofman - Teatrul National din Luxemburg).

M-am bucurat de aprecieri elogioase aparute în ziare de prestigiu din strainatate: ** Le Monde – 24 Aprilie 1969: „ Hazardul a vrut ca în aceasta seara trupa teatrului NOTTARA din Bucuresti sa prezinte “ Escurial “ de Ghelderode. Dintr-odata actori adevarati jucau un teatru adevarat, un curent a strabatut sala si aplauzele au izbucnit.( B. Poirot-Delpech ) „ ; Le Figaro Litteraire nr. 1200 – 5-12 Mai 1969: „ Cei doi actori ( st. Radof si st. Iordache ) care apareau în Escurial de Ghelderode, au dat o lectie de teatru de o forta si de o calitate exceptionala.” ; Helsingin Sanomat – 23 Septembrie 1970 : „ Teatrul romanesc ne-a trezit un interes aparte. Stefan Radof este un actor deosebit, jocul lui a fost dinamic, o prezenta scenica puternica si plina de vigoare. Posibilitatile de comunicare au fost variate si complexe, expresivitatea verbala si fizica reusind sa suplineasca neîntelegerea limbi. „** Acestea au fost cronicele de început a carierei mele.

Însiruirea rolurilor jucate mi s-ar parea într-un fel absurda si neconcludenta, atata vreme cît ele au fost cuprinse în cronicile vremii care pot fi consultate, altminteri ar face obiectul unui studiu de specialitate pe care, daca timpul îmi va acorda sansa, l-as putea realiza. În rest, toate cele de mai sus le-am declarat pe propria-mi raspundere.

Pe data de 6 decembrie 2004, prin decret prezidential, am fost decorat cu înalta distinctie "Steaua Romaniei – în grad de Cavaler" de catre Presedintele Romaniei.

Stefan Radof a incetat din viata la 28 martie 2012.

Filme cu Ștefan Radof

· Începutul adevărului / Oglinda (1994) - Iuliu Maniu

· Inelul cu briliant (1993)

· Balanța (1992)

· Pădurea de fagi (1986)

· Cine iubește și lasă (1982)

· In asteptarea lui Lefty / (1979)

· Ultima frontiera a mortii (1979)

· Vlad Țepes (1979) - Gavrila

· Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977)

· Nunta insangerata / (1976)

· Oaspeți de seară (1976)

· Pasarea sperantei / (1976)

· Livada de visini / (1975)

· Adio, draga Nela (1972) - al doilea escroc

· Prea mic pentru un razboi atat de mare (1970) - bucatar

· Diminețile unui băiat cuminte (1967)

· Buna seara, Domnule Wilde / - Chassuble

Eugen Ionescu, dramaturg, eseist, poet, considerat un clasic al literaturii absurdului. Stabilit definitiv în Franţa din 1939, a devenit membru al Academiei Franceze în anul 1970 (piesele “Scaunele”, “Rinocerii”)

Biografie Eugen Ionescu

Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie (13 noiembrie, pe stil vechi) 1909, Slatina - d. 28 martie 1994, Paris; cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze) a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului şi membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obişnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorinţa de a crea o legătură între naşterea lui şi cea a marelui său precursor Ion Luca Caragiale.

Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse născută Ipcar, avea cetăţenie franceză. La vârsta de patru ani îşi însoţeşte familia în Franţa, unde va rămâne până în 1924. În copilărie Eugen Ionescu şi sora sa au simţit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuşi la unele abuzuri fizice şi verbale, iar această traumă a marcat profund destinul artistic al scriitorului.

Marta Petreu susţine Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu va relua această afirmaţie în capitolul consacrat dramaturgului din Enciclopedia exilului literar românesc. Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune protestantă şi că nu este adevărată afirmaţia lui Mihail Sebastian din Jurnal că aceasta s-ar fi convertit la creştinism abia înainte să moară. Teza Martei Petreu era că tocmai acest amănunt al originii etnice l-ar fi împiedicat pe Eugen să se "rinocerizeze", într-o perioadă când colegii săi de generaţie cochetau deja cu ideile totalitare.

După ce mama sa a pierdut procesul de încredinţare a minorilor, copilul Ionescu şi-a continuat educaţia în România, urmând liceul la Colegiul Naţional Sfântul Sava din Bucureşti. Examenul de bacalaureat îl susţine la Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere din Bucureşti, obţinând licenţa pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavodă; mai târziu este transferat la Bucureşti. În 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca ataşat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul fascist de la Vichy. Tot acolo îşi scrie şi teza de doctorat "Tema morţii şi a păcatului în poezia franceză" pe care nu o va susţine niciodată. Numirea sa în postul de ataşat cultural la legaţia României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulţi intelectuali români, trimiţîndu-i ca să lucreze în diplomaţie în ţările de care erau legaţi sufleteşte, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franţa. Activitatea politică a ataşatului cultural la Paris era însă minimală, Ionescu rezumîndu-se să traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze.

Primele apariţii ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară şi o încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viaţa grotescă şi tragică a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri şi se numeşte Elegii pentru fiinţe mici. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru "scriitori tineri needitaţi". Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine şi susţine că ar putea dovedi exact contrariul!

Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original şi reuşit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic şi absurd al existenţei, fatalitatea morţii, splendoarea şi neantul condiţiei umane.

Dramaturgie
Cântăreaţa cheală (1950)
Lecţia (1951)
Scaunele (1952)
Victimele datoriei (1953)
Amadeu (1954)
Jacques sau supunerea (1955)
Ucigaş fără simbrie (1957)
Rinocerii (1959)
Regele moare (1962)
Pietonul văzduhului (1963)
Setea şi foamea (1966)
Delir în doi (1967)
Jocul de-a măcelul (1970)
Macbett (1972)
Ce formidabilă harababură (1973)
Omul cu valize (1975)
Călătorie în lumea morţilor (1980)

Eseuri. Proză literară

La Photo du Colonel (1962)
Note despre teatrul de avangardă (1962)
Note şi contranote (1966)
Jurnal în fărâme (1967)
Prezent trecut, trecut prezent (1968)
Descoperiri (1969)
Solitarul (1973)
Situaţii şi perspective (1980)
Căutarea intermitentă (1988)

Eugene Ionesco. Rinocerii. (Teatru Radiofonic):

Scaunele:

Cu Aimee Iacobescu

Biografie Aimee Iacobescu

Biografie

S-a nascut de fapt pe 23 iunie 1946 dar in acte a fost declarata data nasterii 1 iulie, in localitatea Unguriu, judetul Buzau. Are un frate geaman, emigrat in Franta, actorul Dorel Iacobescu. Ambii au absolvit ”Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale” (”IATC”) din București în 1968, ea la clasa prof. Beate Fredanov, asistent Octavian Cotescu, el la clasa prof. Costache Antoniu.
Aimee a absolvit ca sefa promotiei din 1968, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Bucuresti. A fost distribuita din primul moment la Teatrul National.
Debutul in teatru a avut loc la varsta de 16 ani, cand a jucat in spectacolele Alizuna de Tina Ionescu Demetrian si Adam și Eva de Aurel Baranga. O remarcase la un festival scolar de poezie regizorul Sica Alexandrescu. In timpul facultatii a mai jucat si in Jocul adevarului, de Sidonia Dragusanu. Alte roluri: Ulciorul Sfărâmat – 1968, pe scena Teatrului din Craiova, in Troienele de Jean Paul Sartre, Furtuna de Nikolai Alekseevici Ostrovski, Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, Richard al III-lea de William Shakespeare, Coana Chirița de Tudor Mușatescu, Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, Titanic Vals de Tudor Mușatescu, Marea de Edward Bond, Regele și cadavrul de Vlad Zografi, etc.
In stagiunea 2010-2011 o intalnim in spectacolul Cinci femei de tranzitie, la Teatrul National.
Debutul in film a avut loc in 1966, cu Sapte baieti si o fata.

Filme cu Aimee Iacobescu

L'enfance d'Icare / Copilăria lui Icar (2009) - Madame de Montenbourg Trailer
State de Romania - Student la Sorbona (2009) - Brigitte
Detectiv fara voie (2001)
Cuibul de viespi (1987) - Amy Andronache
Dumbrava minunată (1980)
Ultima noapte de dragoste (1980)
Audiența (1979)
Revanșa (1978)
Osânda (1977) - Magda Paraianu
Pretul succesului / (1977)
Nu filmam sa ne amuzam (1975) - actrita Lucia
Un august în flăcări (1973)
Cu mâinile curate (1972) - Charlotte
La Revolte des Haidouks (1972) - Princesse Ralu
Zestrea domniței Ralu (1972) - Domnita Ralu
Cavalerul Tristei Figuri / (1971)
Haiducii lui Șaptecai (1971) - Ralu
Săptămâna nebunilor (1971) - Domnita Ralu
Bolondos vakáció / Frumoasele vacanțe (1968)
Răpirea fecioarelor (1968) - Catrina
Sept hommes et une garce / Șapte băieți și o ștrengăriță (1967) - Livia

Radu Jude (n. 28 martie 1977, București) este un regizor, scenarist și producător de film român. În 2003 a absolvit Universitatea Media, secția Regie film.^[1] A lucrat ca asistent de regie pentru filme de lungmetraj precum Amen., în regia lui Costa Gavras sau Moartea domnului Lăzărescu, în regia lui Cristi Puiu.^[1] A regizat mai multe scurtmetraje, printre care Corp la corp (2003), Marea Neagră (2004) și Lampa cu căciulă (2006), cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor.^[1] Cea mai fericită fată din lume reprezintă debutul lui în lungmetraj

Filme realizate: