MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 5 MAI 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente; Nașteri); PERSONALITAȚI ROMÂNEȘTI

Evenimente

1945: Începutul Insurecției din Praga. Rezistența cehă salută tancurile Armatei Roșii intrate în Praga la 9 mai 1945.

1950: Încoronarea regelui Rama al IX-lea al Thailandei.

• 553: Începe Al doilea conciliu de la Constantinopol.
• 1260: Kublai han devine conducător al Imperiului mongol.
• 1640: Regele Carol I al Angliei dizolvă Parlamentul cel Scurt.
• 1762: Rusia și Prusia semnează Tratatul de la St. Petersburg.
• 1789: Se convoacă, la Versailles, Adunarea Statelor Generale (care nu mai fusese convocată din anul 1614). Începutul Revoluției franceze.
• 1835: Se pune în funcțiune prima linie de cale ferată din Europa în Belgia între Bruxelles și Mechelen.
• 1821: Împăratul Napoleon I moare în exil pe Insula Sfânta Elena în Oceanul Atlantic.
• 1827: După moartea regelui Frederic Augustus I de Saxonia urmează la tron fratele său, Anton.
• 1891: Inaugurarea celebrei săli de concerte „Carnegie Hall" din New York.
• 1912: Apare primul număr al ziarului „Pravda" – ziar independent (până la 22 august 1991, organ al CC al PCUS).
• 1919: A fost creată, la Geneva, Liga Societăților de Cruce Roșie (LORCS), ca organ de legatură permanentă între societățile naționale de Cruce Roșie.
• 1945: Al Doilea Război Mondial: Insurecția din Praga începe ca o încercare a rezistenței cehe de a elibera orașul de sub ocupația nazistă.
• 1949: A fost înființat Consiliul Europei.
• 1950: Bhumibol Adulyadej se auto-încoronează ca regele Rama al IX-lea al Thailandei.
• 1954: În Paraguay, generalul Alfredo Stroessner preia puterea prin lovitură de stat.
• 1955: A intrat în vigoare Acordul privind crearea Uniunii Europei Occidentale (UEO), semnat la Paris, 23 octombrie 1954.
• 1955: Începe să funcționeze UEO, Uniunea Europei Occidentale, în baza acordului semnat de către Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie la 17 martie 1948. UEO este singura organizație europeană cu componentă de apărare înființată în perioada războiului rece.
• 1957: La Televiziunea Română a avut loc prima transmisie sportivă în direct: meciul de rugbi Anglia-România.
• 1964: Consiliul Europei declară ziua de 5 mai ca Ziua Europei.
• 1988: Televiziunea niponă a efectuat prima transmisiune în direct de pe Muntele Everest, cel mai înalt din lume.
• 1999: Indonezia și Portugalia au semnat un acord prin care să sprijine realizarea autonomiei provinciei Timor.
• 2001: Ilie Ilașcu a fost eliberat din Închisoarea Hlinoaia ( Tiraspol )
• 2002: După ce în primul tur de scrutin Jacques Chirac a obținut 19,88% din voturi, în al doilea tur de scrutin obține 82,21% împotriva lui Jean-Marie Le Pen al Frontului Național și este confirmat ca președinte al Franței.
• 2004: Guvernul premierului Silvio Berlusconi a intrat în cartea recordurilor pentru că a reușit să reziste 1.060 de zile la putere, devenind cel mai longeviv guvern din istoria Italiei postbelice.

Nașteri

Sören Aabye Kierkegaard, teolog și filosof danez

Henryk Sienkiewicz, scriitor polonez, laureat Nobel

• 867: Împăratul Uda al Japoniei (d. 931)
• 1210: Afonso al III-lea, Rege al Portugaliei (pronunția AFI ɐˈfõsu în portugheză), sau Affonso (portugheza veche), Alfonso sau Alphonso (portughezo-galiciană) sau Alphonsus (latină), supranumit Bolognezul (portugheză o Bolonhês), al cincilea rege al Portugaliei (n. 5 mai 1210 în Coimbra - d. 16 februarie 1279 în Alcobaça, Coimbra sau Lisabona), și primul care a folosit titlul de Rege de Portugalia și de Algarve, din 1249. A fost al doilea fiu al lui Afonso al II-lea al Portugaliei, și a Urracăi, prințesa Castiliei; a urmat la tron fratelui său Sancho al II-lea al Portugaliei, pe 4 ianuarie 1248. Ca al doilea fiu al lui Afonso al II-lea, nu era de așteptat ca el să moștenească tronul, ci se credea că acesta îi va reveni fratelui său mai mare, Sancho. A trăit mare parte a vieții în Franța, unde s-a căsătorit cu Matilda, moștenitoarea Boulognei, în 1238, devenind astfel Conte de Boulogne. În 1246, conflictele dintre fratele său, regele și Biserica, deveniseră insuportabile. Papa Inocențiu al IV-lea a ordonat ca Sancho al II-lea să fie înlăturat de pe tron, și înlocuit cu Contele de Boulogne. Afonso nu a refuzat ordinul papal și a plecat spre Portugalia. Din moment ce Sancho nu era un rege popular, nu a fost greu să îndeplinească ordinul; Sancho a fost exilat în Castilia, și Afonso al III-lea a devenit rege în 1248, după moartea fratelui său. Pentru a urca pe tron, a abdicat din postura de Conte de Boulogne, iar în 1253 a divorțat de Matilda. Determinat să nu comită aceleași erori ca și fratele său, Afonso al III-lea a acordat mare atenție opiniei clasei mijlocii, formată din negustori și mici proprietari de pământ. În 1254, în orașul Leiria, a avut loc prima sesiune a Cortes, o adunare generală formată din reprezentanți ai nobilimii, ai clasei mijlocii, și a tuturor municipalităților. A emis de asemenea legi care aveau drept scop protejarea claselor neprivilegiate de abuzurile claselor înalte. Rămas în istorie ca un administrator remarcabil, Afonso al III-lea a fondat mai multe orașe, a acordat statutul de oraș multor altora, și a reorganizat administrația publică.
  După ce și-a asigurat tronul, Afonso al III-lea a declarat război comunităților musulmane care prosperau în sud. Algarve a început să facă parte din Regatul Portugaliei în timpul domniei sale, în urma cuceririi orașului Faro; Portugalia a devenit astfel primul regat iberic care și-a încheiat Reconquista. În urma succeselor sale împotriva maurilor, Afonso al III-lea a trebuit să se confrunte cu o problemă politică care rezulta din frontierele cu Castilia. Regatul vecin considera că teritoriile recent încorporate (Algarve) ar trebui să fie castiliene, fapt ce a inițiat o serie de războaie. În cele din urmă, în 1267, un tratat a fost semnat în Badajoz, stabilind că frontiera sudică între Castilia și Portugalia ar trebui să fie râul Guadiana, așa cum este și astăzi.  
  Statuia lui Afonso al III-lea în orașul Faro, Algarve
• 1747: Împăratul Leopold al II-lea (în germană Leopold II., născut Peter Leopold Joseph) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 5 mai 1747, Viena - d. 1 martie 1792, Viena) a condus Sfântul Imperiu Roman între anii 1790-1792 și a fost totodată rege al Boemiei, Ungariei, mare duce de Toscana, principe al Transilvaniei etc. A fost fiul împărătesei Maria Terezia și al împăratului Francisc Ștefan. Leopold a fost unul dintre așa-zișii "monarhi luminați". 
  Leopold (stânga) cu fratele său împăratul Iosif al II-lea
  Leopold a fost al treilea fiu al cuplului imperial și inițial a fost menit carierei preoțești, dar studiile teologice la care a fost obligat de către familie au avut efect contrar, făcând din el o persoană ostilă bisericii.
  În 1753 s-a logodit cu Maria Beatrice d'Este moștenitoarea ducatului de Modena. Căsătoria nu a avut loc, Maria Beatrice s-a căsătorit cu fratele mai mic a lui Leopold, Arhiducele Ferdinand.
  După decesul fratelui său mai mare, Carol Iosif, în 1761, s-a decis că el ar trebui să-i succeadă tatălui său la tronul Marelui Ducat de Toscana, care era apanajul celui de-al doilea fiu. Această înțelegere a stat la baza căsătoriei sale din 5 august 1764 cu infanta Maria Luisa a Spaniei, fiica regelui Carol al III-lea al Spaniei și a reginei Maria Amalia de Saxonia.
  După decesul tatălui său la 18 august 1765, i-a succedat la conducerea Marelui Ducat. Leopold era faimos în Florența pentru numeroasele sale aventuri extraconjugale. Printre amantele sale a fost și contesa Cowper, soția contelui Cowper care, în compensație pentru că a fost încornorat, a primit onoruri de fratele lui Leopold, Iosif al II-lea. Timp de 25 de ani a fost mare duce al Toscanei și a locuit la Florența, în timp ce fratele său, Iosif al II-lea era împărat romano-german, la Viena. În perioada cât și-a exercitat atribuțiile de suveran al Toscanei, aceasta a cunoscut o mare înflorire economică și socială, datorată reformelor judicioase pe care le-a impus. A înlăturat restricțiile impuse locuitorilor ducatului de către predecesorii săi din familia Medici. Cea mai importantă reformă, cu adevarat remarcabilă pentru acel timp, a fost abolirea pedepsei cu moartea în 1786. În anul 1790 pleacă la Viena, pentru a ocupa tronul fratelui său, decedat fără moștenitori. Scurta sa domnie ca împărat romano-german (al Sfântului Imperiu Roman) a fost frământată de rivalitățile dintre marile puteri ale Europei și de agitațiile politice din provinciile vastului său imperiu. A trăit epoca de tulburărilor revoluționare din Franța, unde printre mulți alții și-a pierdut viața sora sa, regina Maria-Antoaneta, soția regelui Ludovic al XVI-lea. Referitor la Revoluția franceză, a făcut un apel către capetele încoronate din Europa de a lua măsuri împotriva evenimentelor (revoluționare) care "compromit onoarea tuturor suveranilor și securitatea tuturor guvernelor".
  A fost căsătorit cu Maria-Luisa a Spaniei. A avut 16 copii, dintre care cei mai cunoscuți sunt:
  • Francisc, viitor împărat romano-german, ulterior primul împărat ereditar al Austriei
  • Karl, arhiduce al Austriei, duce de Teschen, care a îmbrățișat cariera militară
  A murit subit, după doar doi ani de domnie ca împărat, fiind înmormântat în Cripta Imperială din Viena, în mormântul 113.  

  Leopold al II-lea
  Date personale
  Nume la naștere	Peter Leopold Joseph Anton Joachim Pius Gotthard
  Născut	5 mai 1747 Viena
  Decedat	1 martie 1792 (44 de ani) Viena
  Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
  Cauza decesului	cauze naturale[*]
  Părinți	Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Terezia a Austriei
  Frați și surori	Ferdinand, Duce de Modena Carol Iosif al Austriei Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Arhiducele Maximilian Franz a Austriei Maria Carolina a Austriei Arhiducesa Maria Christina, Ducesă de Teschen Arhiducesa Maria Anna a Austriei Archduchess Maria Elisabeth of Austria[*] Arhiducesa Maria Amalia a Austriei Arhiducesa Maria Elisabeta a Austriei Arhiducesa Maria Ioana Gabriela a Austriei Archduchess Maria Carolina of Austria[*] Maria Antoaneta, regină a Franței Archduchess Maria Carolina of Austria[*] Arhiducesa Maria Josepha a Austriei
  Căsătorit cu	Maria Luisa a Spaniei
  Copii	Maria Theresa, regină a Saxoniei Francisc al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana Maria Anna Ferdinanda Arhiducele Carol, Duce de Teschen Arhiducele Alexandru Leopold Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei Maria Clementina, Ducesă de Calabria Arhiducele Anton Victor Arhiducele Johann Arhiducele Rainer Joseph Arhiducele Louis Arhiducele Rudolf
  Cetățenie	Sfântul Imperiu Roman
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	politician
  Apartenență nobiliară
  Titluri	împărat al Sfântului Imperiu Roman (1790–1792)
  Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
  Sfântul Imperiu Roman Rege al Romanilor
  Domnie	30 septembrie 1790 - 1 martie 1792
  Încoronare	9 octombrie 1790, Frankfurt
  Predecesor	Iosif II
  Succesor	Francisc II
  Rege al Ungariei și al Croației
  Domnie	20 februarie 1790 – 1 martie 1792
  Încoronare	15 noiembrie 1790, Pressburg
  Predecesor	Iosif II
  Succesor	Francisc II
  Rege al Boemiei
  Domnie	20 februarie 1790 – 1 martie 1792
  Încoronare	6 septembrie 1791, Praga
  Predecesor	Iosif II
  Succesor	Francisc II
  Arhiduce de Austria
  Domnie	20 februarie 1790 – 1 martie 1792
  Predecesor	Iosif II
  Succesor	Francisc II

• 1807: Karl Kalchbrenner, în limba maghiară Károly Kalchbrenner, (n 5 mai 1807, Pöttelsdorf lângă Mattersburg, Imperiul Habsburgic – d. 5 iunie 1886, Wallendorf, Austro-Ungaria, azi Slovacia) a fost un botanist, briolog,^[1] și algolog dar în primul rând micolog precum superintendent austro-ungar, membru titular al Academiei Ungare de Științe de proveniență austriacă. Abrevierea numelui său de autor este Kalchbr..  

  Karl Kalchbrenner
  Karl Kalchbrenner
  Date personale
  Născut	5 mai 1807 Pöttelsdorf[*], Austria
  Decedat	5 iunie 1886 (79 de ani) Spišské Vlachy, Slovacia
  Părinți	Johann Josef Kalchbrenner și Karolina Fahr
  Căsătorit cu	Mathilde Stavnicky
  Copii	Hugo, Ida, Charlotte
  Naționalitate	austriacă, naturalizat  maghiară
  Cetățenie	Austro-Ungaria
  Religie	luteranism
  Ocupație	botanist briolog algolog micolog superintendent
  Activitate
  Domeniu	micologie
  Instituție	Academia de Științe din Ungaria
  Alma Mater	Universitatea din Halle-Wittenberg
  Organizații	Academia de Științe din Ungaria
  Societăți	Academia Ungară de Științe

• 1813: Søren Aabye Kierkegaard (n. 5 mai 1813, Copenhaga, Danemarca-Norvegia^[1][9] – d. 11 noiembrie 1855, Copenhaga, Danemarca^[1][9]) a fost un filozof, scriitor și teolog danez din secolul al XIX-lea. Prin concepția sa filozofică asupra constrângerii omului de a-și alege destinul, a exercitat o influență hotărâtoare asupra teologiei și filozofiei moderne, în special asupra filozofiei existențiale. Kierkegaard a criticat vehement atât hegelianismul din timpul său, cât și ceea ce a considerat ca fiind formalități nule ale Bisericii Naționale Daneze. O mare parte din opera sa filozofică se concentrează asupra problemelor legate de modul de viață al oamenilor, accentul căzând pe prioritatea realității umane concrete în detrimentul gândirii abstracte, subliniind, în același timp, importanța alegerii și a devotamentului individual. Opera sa teologică se axează pe etica creștină și instituția Bisericii. Opera sa în domeniul psihologiei explorează emoțiile și sentimentele indivizilor atunci când se confruntă cu alegerile pe care le fac în viață.
  Făcând parte din metoda sa filozofică, inspirându-se din Socrate și dialogurile socratice, primele opere ale lui Kierkegaard au fost scrise utilizând diverse personaje pseudonime, fiecare prezentându-și punctele de vedere specifice și interacționând sub forma unui dialog complex. El desemnează pseudonime pentru a explora în profunzime anumite puncte de vedere, care uneori se pot întinde pe parcursul mai multor cărți, între timp Kierkegaard, sau un alt pseudonim, criticând respectiva poziție. Astfel, sarcina descoperirii semnificației operelor sale este lăsată în grija cititorului, deoarece "această sarcină trebuie să fie astfel încât ea să fie dificilă, deoarece numai ceea ce e dificil inspiră inimile nobile". Ulterior, specialiștii l-au interpretat pe Kierkegaard în mod diferit, printre care, drept un existențialist, neo-ortodoxist, postmodernist, umanist și individualist. Traversând granițele filosofiei, ale teologiei, psihologiei și literaturii, el este o figură influentă în gândirea contemporană.
  Se naște la 5 mai 1813, în Copenhaga, ca al șaptelea fiu al lui Michael Pedersen Kierkegaard și al Anei Sorensdatter Lund. Copilăria sa stă sub semnul pietismului auster și melancoliei tatălui. Tatăl său, un om profund religios și obsedat de sentimentul păcatului, a influențat dezvoltarea tânărului Soeren în direcția unei melancolii religioase și a unei imaginații fastidioase. Studiază teologia intre anii 1830 și 1840 la Universitatea din Copenhaga, susținându-și dizertația finală in iulie 1840 cu o teză despre ironia socratică. În același an, se logodește cu tânăra Regine Olsen, în vârstă de numai 18 ani. În octombrie 1841, din motive extrem de neclare, el rupe logodna.
  Renunță la intenția de a se face pastor evanghelic, dedicându-se cu precădere filosofiei, și pleacă la Berlin, pentru a audia cursurile lui Schelling. Reîntors la Copenhaga, începe să publice articole, pamflete, aforisme și parabole cu caracter filosofic și religios, criticând suficiența clerului protestant danez.
  Debutează editorial încă din 1838 cu lucrarea Af en endnu levendes Papirer ("Din hârtiile cuiva încă în viață"), o analiza critică necruțătoare a romanului Kun en Spillemand ("Un biet scripcar") al lui Hans Christian Andersen. Începând cu anul 1843, gânditorul danez își intensifică activitatea prin publicarea unor lucrări, al căror subiect variază între filozofie, psihologie, religie și chiar predici creștine. Cele aproape 40 de titluri apărute antum, semnate cu pseudonim ori cu propriul nume, tematizează primatul individului concret, istoric și contingent asupra oricărei realități depersonalizante și imposibilitatea înglobării fenomenului vital în categorii abstracte și exhaustiv explicative. Va publica și o serie de texte, de pamflete extrem de acide, in care atacă deschis și demască păgânismul și ipocrizia mediului ecleziastic al contemporanilor săi.
  În 1855 editează revista "Øieblikket" ("Clipa"), dar la începutul lunii octombrie 1855 suferă o apoplexie cerebrală și moare la 11 noiembrie 1855 într-un spital din Copenhaga. Opera sa a exercitat o influență considerabilă, mai ales după primul război mondial, fiind o sursă de inspirație pentru teologia dialectică, existențialismul filozofic și creștin și chiar asupra psihologiei moderne.  

  Søren Aabye Kierkegaard
  Date personale
  Nume la naștere	Søren Aabye Kierkegaard
  Născut	5 mai 1813[1][2][3][4][5][6][7][8]  Copenhaga, Danemarca-Norvegia[1][9]
  Decedat	11 noiembrie 1855 (42 de ani)[10][11][4][5][6][7][8][1]  Copenhaga, Danemarca[1][9]
  Înmormântat	cimitirul Assistens[*]
  Cauza decesului	tuberculoză
  Părinți	Michael Pedersen Kierkegaard[*]
  Frați și surori	Peter Kierkegaard[*]
  Cetățenie	Danemarca
  Etnie	Danezi
  Religie	luteranism
  Ocupație	filozof teolog[*] poet scriitor romancier[*] critic literar[*]
  Activitate
  Cauza decesului	tuberculoză
  Domiciliu	Copenhaga Berlin
  Alte nume	Victor Eremita A Judge William Johannes de silentio Constantine Constantius Young Man Vigilius Haufniensis Nicolaus Notabene Hilarius Bookbinder Johannes Climacus Inter et Inter H.H. Anti-Climacus B
  Alma mater	Universitatea din Copenhaga
  Influențat de	Aristotel, Augustin de Hipona, Johann Georg Hamann[*], Immanuel Kant, Gotthold Ephraim Lessing, Martin Luther, Friedrich Wilhelm Schelling, Georg Wilhelm Friedrich Hegel
  A influențat pe	Barth · Buber · Derrida · Heidegger · Lévinas · Marcel · Tillich · Wittgenstein

• 1815: Eugene Labiche, dramaturg francez d. 1888)
• 1818: Karl Heinrich Marx (n. 5 mai 1818, Trier, Germania - d. 14 martie 1883, Londra, Marea Britanie) a fost un filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist,^[22] întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești.^[23] A avut o influență importantă asupra istoriei politice a secolului al XX-lea.^[24] Karl Marx împreună cu Friedrich Engels a scris și a publicat în 1848: Manifestul Partidului Comunist^[25]. Abordarea sa este vizibilă din prima linie a primului capitol al Manifestul Partidului Comunist: "Istoria tuturor societăților cunoscute este istoria luptei de clasă". Apelând la ideea de luptă de clasă Marx nu făcea totuși decât să preia un concept folosit de mult timp deja de către istoricii burghezi în studiile lor.^[26] Marx a argumentat că sistemul capitalist, la fel ca și sistemele socio-economice precedente, produce tensiuni interne care îl conduc la distrugere. Așa cum capitalismul a înlocuit feudalismul, capitalismul va fi înlocuit de comunism, o societate fără clase, care urmează unei perioade de tranziție în care statul va fi un instrument al dictaturii proletariatului. Pe de altă parte, Marx a argumentat că schimbările socio-economice se produc prin intermediul activității revoluționare organizate. În acest model, capitalismul va lua sfârșit prin activitatea organizată a clasei muncitoare internaționale. Ideile lui Marx au început să exercite o influență majoră asupra mișcării muncitorești la scurt timp după moartea sa. Această influență a crescut impetuos odată cu victoria Revoluției din Octombrie din Rusia, revoluție datorată bolșevicilor, care erau marxiști, ca și restul partidelor rusești cu orientare de stânga - menșevicii (social-democrații) și socialist-revoluționarii. Marx s-a născut într-o familie cu vechi și ramificate tradiții rabinice: ambii lui părinți se trag din familii cunoscute de rabini, unica excepție fiind o soră a mamei lui care era căsătorită cu un evreu care era bancher (bunicul fondatorului concernului olandez Philips).^[27] Trier, mica urbe renană unde se va naște Marx, devine în 1815 posesiune prusacă, fapt care a dus la excluderea tuturor evreilor din funcțiile publice.^[27] În aceste condiții, tatăl lui Marx fiind jurist, decide să se convertească la evanghelism pentru a putea exercita meseria, și copiii lui vor fi botezați, soția acestuia fiind și ea botezată aproximativ în aceeași perioadă.^[27] Tatăl lui Marx era un admirator al filozofilor Luminilor și nutrea convingeri liberale, fiind printre cei care au manifestat pentru constituție în Prusia.^[22] Marx este școlit o perioadă în familie, mai apoi într-o școală cu numeroși profesori și elevi cu vederi liberale, fapt care o făcea să fie sub observația poliției regelui.^[22], și care era condusă de un amic al tatălui său. Marx citea cu plăcere poezie greacă și pe Shakespeare, fapt care l-a apropiat de tatăl viitoarei lui soții, Johann Ludwig von Westphalen, un nobil cu vederi progresiste, în orice caz, mai progresiste decât cele ale fiului lui cel mai mare, care va ajunge ministru prusac de interne, și care îl introduce pe Marx în teoriile socialiste ale contelui de Saint-Simon.^[27][28] Din 1835 Marx va studia la Universitatea din Bonn și, mai apoi, la aceea din Berlin, perioadă în care va schimba studiile în drept pentru cele de filozofie și istorie.^[28] În Berlin este admis în clubul postuniversitar al tinerilor hegelieni, deși încă nici măcar nu absolvise.^[29] Doktorklub-ul era format din avangarda filozofică și politică a regatului Prusiei, ceea ce se concretiza prin critica statului și a religiei.
  Sub imperiul concepției hegeliene a progresului rezultat din lupta tendințelor interne, teză împărtășită și de tinerii hegelieni, Marx începe să considere că sarcina rațiunii filozofice este aceea de a critica tot ce există, fie asta instituții sociale, doctrine religioase sau lumea ideilor, întrucât întotdeauna ceea ce există este limitat, parțial rațional și potențial deschis schimbării; iluziile, auto-înșelarea, iluziile în masă, erorile pur și simplu, trebuie arătate toate ca atare, pentru a putea fi corectate.^[28]
  Sperând încă o carieră academică, tânărul Marx își termină în 1841 studiile cu o teză de doctorat având ca subiect o comparație a atomismelor lui Democrit și Epicur. Tânărului doctor îi sunt însă rapid spulberate speranțele în privința unei cariere universitare, de îndată ce mai bătrânul lui amic Bruno Bauer este dat afară din Universitatea din Bonn, unde avea un post de profesor, din cauza criticii lui seculariste a evangheliilor creștine.^[30][31] Din această perioadă (1843) datează și căsătoria lui Karl Marx cu fata baronului von Westphalen, vechiul prieten de familie^[28], considerată "frumoasa Trier-ului".^[32] Relațiile tânărului Karl Marx cu părinții încep să se deterioreze imediat după căsătoria acestuia cu Johanna (Jenny) von Westphalen, aceștia reproșându-i că implicarea lui politică ca și studiile și mai apoi doctoratul obținut în filozofie în loc de drept, nu reușesc să-i asigure un venit stabil, așa cum era normal în opina lor pentru un bărbat care decisese să se căsătorească; însă această incapacitate a lui Marx de a-și asigura venituri suficiente sieși și familiei lui va fi o constantă și în același timp o dureroasă problemă a întregii lui existențe, și aceasta nu va fi decât agravată de șubrezirea timpurie a sănătății filozofului, din cauza exceselor "herculeene" în materie de efort dedicat pentru proiectele de studiu care-l pasionau ca și pentru scrierile pe care le producea.^[27]
  În imposibilitate de a începe o carieră academică din motive ideologice, Marx se orientează spre jurnalism; epoca și locul - Prusia militaristă, antiliberală și antidemocratică - nu vor fi potrivite însă nici unei cariere jurnalistice, căci după ce ajunge editorul ziarului liberal Rheinische Zeitung, cenzorul prusac îl închide.^[28] Începutul ca ziarist la jurnalul (Rheinische Zeitung) creat de un grup de oameni de afaceri din Köln, a fost promițător, dovada că în scurt timp ajunge directorul editorial înainte de interzicerea publicării ziarului de către cenzura prusacă. După ce ziarul a fost închis de autoritățile Prusiei, acestea îi oferă lui Marx un post de editor în slujba guvernului, fapt care i-ar fi asigurat, probabil, veniturile necesare pentru o viață liniștită.^[27] Își făcuse deja un nume, și pentru că era clar că în Germania vremii nu va fi tolerat un jurnalism de opoziție, Marx acceptă mai degrabă, încrezător în propriile capacități, un post în editura jurnalului germanofon de opoziție publicat în exil, anume în Franța.^[27]
  La Köln îl întâlnește pentru prima dată pe Friedrich Engels, pe care îl va revedea la Paris, în mica comunitate de exilați germani. La Paris, Marx scrie pentru scurt timp pentru "Deutsch-franzoesische Jahrbuecher", și face cunoștință cu poetul german Heinrich Heine, cu socialistul francez Pierre-Joseph Proudhon, ca și cu anarhistul rus Bakunin.^[28] În această perioadă, Marx ia, pentru prima oară, contact și cu mișcarea muncitorească, implicându-se într-o organizație secretă comunistă, numită "Liga celor drepți", devenind socialist și comunist^[28]. În această perioadă citește economie politică și scrie profundele și incisivele note care vor fi publicate peste un secol sub titlul "Manuscrisele economice și filozofice din 1844" 

  Karl Marx
  Karl Heinrich Marx
  Date personale
  Nume la naștere	Karl Heinrich Marx
  Născut	5 mai 1818[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14]  Trier, Rhine Province[*], Regatul Prusiei[15][16][17][3][8][9][10]
  Decedat	14 martie 1883 (64 de ani)[18][2][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14]  Londra, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[19][16][8][9][10]
  Înmormântat	Mormantul Nasterii[*][18]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (boală pulmonară[*])
  Părinți	Heinrich Marx[*][3][8][10][20] Henriette Presburg[*][8][20]
  Frați și surori	Emilie Conradi[*][8] Louise Juta[*][8] Mauritz David Marx[*] Sophia Marx[*][8]
  Căsătorit cu	Jenny Marx[*] (19 iunie 1843–1881)[18][3]
  Copii	Eleanor Marx[*][8][20] Jenny Longuet[*][8][20] Laura Marx[*][8][20] Edgar Marx[*][8][20] Frederick Demuth[*] Heinrich Edward Guy Marx[*][20] Jenny Evelin Francis Marx[*][20]
  Cetățenie	Regatul Prusiei
  Etnie	evrei așkenazi german
  Religie	ateism[21]
  Ocupație	economist jurnalist istoric filozof sociolog[*] revoluționar poet politician scriitor
  Filozofi occidentali Filozofia secolului XIX
  Școală/tradiție	Marxism
  Interese principale
  Politică, Economie, luptă de clasă
  Idei importante
  Co-fondator al Marxismului (cu Engels), materialism dialectic, înstrăinare și exploatarea muncitorului, Manifestul comunist
  Influențe A influențat Hegel, Kant, Smith, Ricardo, Rousseau Lenin, Troțki, Stalin, Mao, Guevara

• 1819: Stanislaw Moniuszko, compozitor polonez (d. 1872)
• 1826: Eugénie de Montijo (n. 5 mai 1826 – d. 11 iulie 1920) născută Doña Maria Eugenia Ignatia Augustina Palafox de Guzman Portocarrero-Kirkpatrick, Contesă de Teba, a fost ultima împărăteasă a Franței din 1853 până în 1871, ca soție a împăratului Napoleon al III-lea. 
  Eugénie de Montijo
  Ultima împărăteasă a Franței s-a născut la Granada, Spania, fiica lui Don Cipriano de Palafox y Portocarrero, al 9-lea Connte Montijo, al 14-lea Marchiz Ardales, al 17-lea Marchiz Moya, al 13-lea Marchiz Algaba, al 15-lea Conte Teba, al 8-lea Conte Fuentidueña ^[1], și a soției lui pe jumătate scoțiană, pe sfert belgiană și pe sfert spaniolă María Manuela Enriqueta Kirkpatrick de Closbourn y de Grevigné, fiica scoțianului William Kirkpatrick de Closbourn (1764-1837), care a devenit Consului Statelor Unite la Malaga.
  Sora mai mare a Eugeniei, María Francisca de Sales de Palafox Portocarrero y Kirkpatrick, cunoscută ca Paca (1825-1860), care a moștenit cele mai multe onoruri de familie și a fost al 12-a Ducesă de Peñaranda Grandee a Spaniei și a 9-a Contesă de Montijo (titlu pe care mai târziu l-a cedat surorii sale), s-a căsătorit cu Ducele de Alba în 1849.
  Până la căsătoria ei în 1853, Eugénie a utilizat diferite titluri de Contesă de Teba sau Contesa de Montijo, dar unele titluri de familie au fost moștenite în mod legal de către sora ei mai mare, care au trecut Casei de Alba. După decesul tatălui ei, Eugénie a devenit a 9-a Contesă de Teba^[2].
  Eugénie de Montijo, așa cum a devenit cunoscută în Franța, a fost educată la Paris, la mănăstirea Sacré Cœur, unde a primit o educație catolică. 
  Portretul împărătesei Eugénie de Franz Xaver Winterhalter, 1861
  După ce Prințul Louis Napoleon a devenit președinte al celei de-A Doua Republici Franceze, Eugénie a apărut împreună cu mama sa la un bal oferit de "prințul-președinte" la Palatul Elysée la 12 aprilie 1849.^[3] Frumusețea ei l-a atras pe Louis Napoleon, care a încercat s-o seducă, însă Eugénie i-a spus că așteaptă căsătoria.^[4] "Cum să ajung până la tine?" a vrut Napoleon să știe. "Prin capelă" a sunat răspunsul.^[5]
  Într-un discurs ținut la 22 ianuarie 1853, Napoleon al III-lea a anunțat oficial logodna, spunând "Prefer o femeie pe care o iubesc și o respect unei necunoscute, alianță ale cărei avantaje ar fi pălit în fața sacrificiilor".^[6] S-au căsătorit la 29 ianuarie 1853 printr-o ceremonie civilă la Palatul Tuileries și la 30 ianuarie printr-o fastuoasă ceremonie religioasă la Notre-Dame.^[7]
  

  Împărăteasa Eugénie și doamnele sale de onoare, pictură de Franz Xaver Winterhalter, 1855.
  Educația ei fusese întrucâtva neglijată, astfel că Napoleon s-a străduit să i-o completeze. I-a cerut lui Duruy să-i dea lecții de istorie pe care Eugénie le-a ascultat cu multă bunăvoință. Însă în cazul celorlalte științe lucrurile erau mai complicate deoarece în lipsa unor noțiuni elementare, cu greu se puteau asimila cunoștințe noi.
  Pierdera unei sarcini la trei luni, în 1853, a speriat-o și a amărât-o.^[8] La 16 martie 1856, după un travaliu care a durat două zile și care a pus în pericol viața mamei și a copilului, și după care Eugénie s-a recuperat încet, împărăteasa a dat naștere singurului ei copil, Prințul Napoléon Eugène Louis Jean Joseph Bonaparte.^[9][10]
  Dacă iubirea lui Napoleon pentru ea a durat doar câțiva ani, afecțiunea Eugeniei s-a dovedit durabilă. Soțului ei nu i-a luat mult timp să se abată de la aventuri, Eugénie găsind sexul cu el "dezgustător".^[11]
  Eugénie și-a îndeplinit obligațiile care au decurs din funcția de împărăteasă, întreținându-și oaspeții și însoțindu-l pe împărat la baluri, operă și teatru. Ea a călătorit în Egipt pentru a deschide Canalul Suez și ori de câte ori a călătorit în străinătate l-a reprezentat pe împărat în mod oficial. A pledat cu fermitate în favoarea egalității pentru femei; ea a făcut presiuni asupra ministerul Educației Naționale să acorde diplome de bacalaureat pentru femei și a încercat fără succes ca Academia Franceză să o aleagă pe scriitoarea George Sand ca prim membru de sex feminin al Academiei.
  Soțul ei a consultat-o adesea în chestiuni importante iar ea a acționat ca regentă în timpul absențeor sale din 1859, 1865 și 1870. În 1860, ea a vizitat Algeria cu Napoleon.^[12] Catolică și conservatoare, influența ei a contracarat orice tendință liberală în politicile împăratului.
  A fost un apărător ferm al puterilor temporale papale din Italia și al ultramontanismului. A fost acuzată de eșecul intervenției franceze în Mexic și în cele din urmă de moartea împăratului Maximilian I al Mexicului.^[13] Cu toate acestea, afirmația de clericalism și influența pe partea conservatorismului ei este adesea contracarată de către alți autori.^[14][15]
  

  Împărăteasa Eugénie în doliu după soțul ei, 1873.
  În 1868, împărăteasa Eugénie a vizitat Palatul Dolmabahçe din Constantinopole, casa sultanei Pertevniyal, mama sultanului Abdülaziz, al 32-lea sultan al Imperiului Otoma. Pertevniyal s-a indignat de îndrăzneala Eugeniei care l-a luat de braț pe unul din fiii ei în timp ce acesta dădea un tur de grădină, și sultana a înghiontit-o în stomac pe împărăteasă pentru a-i aminti că nu se află în Franța.^[16] Potrivit altor autori, Pertevniyal a perceput prezența unei femei străine în casa ei din Serai ca o insultă. Conform relatărilor ea a pălmuit-o pe Eugénie provocând un incident internațional.^[17]
  

  Eugénie fotografiată în 1920, la vârsta de 94 de ani
  În 1854, împăratul Napoleon al III-lea și soția sa Eugénie au cumpărat mai mulți acri de dune în Biarritz și l-au însărcinat pe inginerul Dagueret să realizeze o casă de vară, înconjurată de grădini, păduri, pajiști, un iaz și dependințe.^[18] Napoleon al III-lea a ales o locație în apropiere de Spania astfel încât soția sa să nu ducă dorul țării natale.^[19] Casa a fost numită Villa Eugénie, astăzi Hôtel du Palais.^[20] Prezența cuplului imperial a atras și alți membri ai caselor regale, cum ar fi regina Victoria a Regatului Unit și regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, care au făcut cunoscută localitatea Biarritz.
  Când al doilea Imperiu a fost răsturnat după înfrângerea Franței în Războiul franco-prusac, împărăteasa și soțul ei s-au refugiat în Anglia și s-au stabilit la Chislehurst, Kent. După moartea soțului ei în 1873, și a fiului ei în 1879, ea s-a mutat în 1885 la Farnborough, Hampshire și la Villa Cyrnos (numită după numele antic grecesc pentru Corsica), care a fost construită pentru ea la Cape Martin, între Menton și Nisa, unde s-a retras abținându-se de la politică. Casa ei din Farnborough este astăzi o școală catolică de fete.^[21]
  După decesul soțului și fiului ei, cum sănătatea a început să i se deterioreze, ea a petrecut o perioadă la Casa Osborne; medicul ei i-a recomandat să viziteze Bournemouth, care era pe vremea epocii victoriene renumit ca resort spa.
  În 1887 eaa devenit nașa Victoriei Eugenie de Battenberg (1887–1969), fiica Prințesei Beatrice, și care mai târziu a devenit soția regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei.
  Fosta împărăteasă a murit în iulie 1920, la vârsta de 94 de ani, în timp ce-și vizita ruda, Ducele de Alba, la Palatul Liria din Madrid, în țara ei natală.  

  Eugénie de Montijo
  Contesă de Teba și marchiză de Ardales
  Portretul oficial al împărătesei
  Date personale
  Nume la naștere	María Eugenia Ignacia Augustina de Palafox Portocarrero de Guzmán y Kirkpatrick
  Născută	5 mai 1826 Granada, Spania
  Decedată	11 iulie 1920 (94 de ani) Madrid, Spania
  Înmormântată	Mănăstirea Saint Michael, Farnborough
  Părinți	Cipriano Portocarrero[*] María Manuela Kirkpatrick[*]
  Frați și surori	María Francisca Palafox Portocarrero y KirkPatrick[*]
  Căsătorită cu	Napoleon al III-lea al Franței
  Copii	Napoléon Eugène, Prinț Imperial
  Cetățenie	Franța  Spania
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	empress consort[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Viconte
  Familie nobiliară	Casa de Bonaparte
  Împărăteasă a Franței
  Domnie	30 ianuarie 1853 – 11 ianuarie 1871

• 1828: Albert Marth (n. 5 mai 1828,^[1] Kołobrzeg, Polonia – d. 6 august 1897,^[1] Heidelberg, Imperiul German) a fost un astronom german care a lucrat în Anglia și în Irlanda.
  După ce a studiat teologia la Universitatea Humboltd din Berlin a studiat astronomia la Universitatea din Königsberg.^[2]
  În anul 1853 a mers în Anglia să lucreze pentru George Bishop. În acea vreme, locurile de muncă plătite în domeniul astronomiei erau destul de rare.
  Albert Marth a lucrat în Malta ca asistentul lui William Lassell. A descoperit circa 600 de nebuloase. De asemenea, a descoperit asteroidul 29 Amphitrite și obiecte din Noul Catalog General de Nebuloase și Roiuri de Stele (NGC 3, NGC 4, NGC 15, NGC 30, NGC 138, NGC 139 etc.).
  În anul 1883 până în anul 1897 a lucrat în Irlanda la Observatorul Markree.^[3]
  Albert Mart a creat efemeride lungi despre corpuri din sistemul nostru solar.
  Cratere de pe Lună și de pe Marte au fost numite după el (de exemplu Craterul lunar Marth).  

  Albert Marth
  Date personale
  Născut	5 mai 1828[1]  Kołobrzeg, Polonia
  Decedat	6 august 1897 (69 de ani)[1]  Heidelberg, Imperiul German
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
  Cetățenie	Germania
  Ocupație	astronom fizician
  Activitate
  Domeniu	astronomie
  Alma Mater	Universitatea Humboldt din Berlin
  Cunoscut pentru	discoverer of asteroids[*]
  Premii	Premiul Lalande (1854) Medalia de Aur a Royal Astronomical Society

• 1829: Shusaku Honino, jucător japonez de „Go" (d. 1862)
• 1846: Henryk Sienkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel (d. 1916)
• 1869: Hans Pfitzner, compozitor de origine rusă (d. 1949)
• 1890: Sterie Petrașincu (n. 5 mai 1890, Crușova, Imperiul Otoman - d. 1968, București) a fost un medic român de origine aromână. A participat la Primul Război Mondial, cu grad de medic sublocotenent în Regimentul 8 Călărași. A lucrat ca medic de divizie și apoi, timp de 20 de ani, ca medic șef la Așezământul Brâncovenesc din București. În 1921 s-a specializat la Paris în urologie. A fost președinte al Societății Române de Urologie. A fost închis în lagărul de la Slobozia, fiind acuzat de autoritățile comuniste de colaborare cu regimul legionar, fiind eliberat în urma intervențiilor scrise a mai multor medici și cunoscuți ai săi. În ultima parte a vieții a profesat într-una din policlinicile bucureștene.  

  Sterie Petrașincu
  Sterie Petrașincu
  Date personale
  Născut	5 mai 1890 Crușova, astăzi în Republica Macedonia
  Decedat	1968 București
  Părinți	Nicolae și Polixenia
  Căsătorit cu	Efterpi Papatheodoss, Safta Neghină
  Naționalitate	România
  Ocupație	medic
  Activitate
  Alma mater	Universitatea din București

• 1892: Dorothy Garrod, arheologă și cercetătoare britanică (d. 1968)
• 1909: Idel Ianchelevici, sculptor și pictor franco-belgian de origine română (d. 1994)
• 1913: Ion Eremia (n. 5 mai 1913, Constanța - d. 23 februarie 2004, București) a fost un general, scriitor și deținut politic în regimul comunist, supranumit „Soljenițin al românilor”. A absolvit cursurile Liceului Militar din Chișinău, apoi pe cele ale Școlii Militare de Geniu, obținând gradul de sublocotenent. În 1935 este repartizat comandant de pluton la Regimentul 7 Pionieri - Timișoara. Între anii 1936 și 1938 urmează studiile tehnice ale Școlii de Aplicații de Geniu, care îi vor permite să inventeze „torpila terestră dirijată”, pentru a cărei paternitate se va lupta ani întregi. În perioada 1936 - 1939 urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București, fără a absolvi, studii care-i vor marca însă profund viitoarea activitate literară. În vara și toamna anului 1941, după intrarea României în cel de-al doilea război mondial, participă la acțiuni militare pe front, cu Batalionul Transmisiuni Motorizat, luptând în regiunile Chișinău și Tighina. În perioada aprilie 1942 - septembrie 1943 luptă în cadrul Diviziei 1 Pază - „Ucraina”, îndeplinind funcția de comandant de companie. La 10 martie 1944 este înaintat la gradul de căpitan, iar la 23 august 1946, la cel de maior. Urmează o ascensiune rapidă, la 23 august 1949 fiind avansat la gradul de locotenent colonel, la 9 mai 1950, la cel de colonel și la 9 septembrie 1952 este avansat la gradul de general-maior și numit în funcția de ministru adjunct pentru construcții și cazarea trupelor, funcție pe care o deține până la 5 octombrie 1953. Ca militar, Ion Eremia a îndeplinit, până în 1950, diferite funcții, precum cea de redactor-șef la Glasul Armatei, șef al Casei Centrale a Armatei sau comandant al Academiei Militare Politice. De asemenea, din august 1945 și până în februarie 1948 a fost deputat în Marea Adunare Națională. După moartea lui Stalin, în 1953, Ion Eremia pledează deschis pentru analizarea cultului personalității „marelui conducător” și pentru reformarea Partidului Muncitoresc Român. La 30 aprilie 1955, printr-un decret al MAN, Ion Eremia este eliberat din funcția de locțiitor al ministrului Forțelor Armate, iar în iunie 1955, Biroul Politic al Partidului Muncitoresc Romîn numește o comisie pentru „a stabili comportamentul generalului Ion Eremia”. La 22 noiembrie 1955 este trecut în rezervă prin decret al prezidiului MAN, iar la 17 aprilie 1956 este exclus din rândurile PMR. În 1957, Ion Eremia ocupă un post de funcționar la Inspecția Comercială de Stat.
  Revoltat de abuzurile regimului comunist, s-a apucat să scrie pe furiș o carte contra comunismului („Gulliver în țara minciunilor”), pe care voia să o trimită la Paris, ca să fie publicată. La 11 septembrie 1958 finalizează romanul și încearcă să-l trimită spre publicare în Franța. Dar marinarul Pompiliu Pănescu, însarcinat cu această misiune de sora generalului, în loc să ducă manuscrisul în Franța, îl predă Securității. La 17 octombrie 1958, Ion Eremia este arestat, iar la 27 octombrie 1959 este condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale prin agitație” și 14 ani temniță grea, pentru „complotare la tentativa crimei de trădare de patrie”, urmând să execute pedeapsa cea mai mare. Începând cu 27 octombrie 1959 trece succesiv prin penitenciarele Jilava, Râmnicu-Sărat și Aiud, iar la 24 iulie 1964 este eliberat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor deținuților politici. În 1965, prima soție a generalului, actrița Reghina Abramovici, și cei doi copii se stabilesc definitiv în SUA, unde vor fi protejați. În anul 1970, Ion Eremia obține reabilitarea judecătorească, iar în 1971 se căsătorește cu Nicoleta Eremia, împreună cu care va înfia doi copii și alături de care va trăi până la moarte. Nicoleta Eremia a câștigat o sumă importantă în procesul intentat împotriva statului român ca urmare condamnării politice a răposatului ei soț, Ion Eremia.
• 1913: Octavian Bârlea (n. 5 mai 1913, Mogoș, Alba - d. 5 aprilie 2005, München) a fost un teolog și istoric român, specialist în istorie ecleziastică, fratele folcloristului Ovidiu Bârlea.^[1] În perioada comunistă a fost unul din liderii comunității refugiaților români din München. În 1957 a înființat la Roma Societatea Academică Română, pe care a condus-o în calitate de președinte. A fost directorul secției române a postului Radio Vatican și colaborator la Vocea Americii și Radio Europa Liberă.
  Începând cu anul 1978, după asasinarea părintelui Vasile Zăpârțan, a fost principalul preot paroh al Bisericii Unite din München.
  A înființat și condus revista Perspective, a misiunii române unite din Republica Federală Germania.
• 1919: Mihnea Gheorghiu, scriitor și traducător român (d. 2011)
• 1919: Georgios Papadopoulos, dictator grec (d. 1999)
• 1921: Arthur Schwalow, fizician american, laureat Nobel (d. 1999)
• 1925: Leo Joseph Ryan, Jr. (n. 5 mai 1925,^[1][2] Lincoln, SUA – d. 18 noiembrie 1978,^[1][2] Port Kaituma[*], Guyana) a fost un om politic american, membru al Partidului Democrat. A fost membru al Camerei Reprezentanților, ales în districtul 11 California începând din anul 1973 și până la asasinarea sa în Guyana de către membrii sectei Templul Popoarelor, cu puțin timp înainte de masacrul de la Jonestown din 1978.
  După revoltele Watts din 1965, pe atunci membru în Adunarea Statului California, Ryan s-a angajat incognito ca profesor suplinitor pentru a ancheta și a documenta situația din zonă. În 1970, a investigat condițiile din închisorile californiene lăsându-se închis, sub pseudonim, în închisoarea Folsom, pe când era președinte al unei comisii a Adunării, însărcinată cu supervizarea reformei penitenciarelor. În perioada petrecută în Congres, Ryan a călătorit în Newfoundland pentru a investiga uciderea de foci.
  Ryan a fost celebru pentru criticile insistente pe care le-a adus lipsei de supraveghere a CIA din partea Congresului, și a întocmit amendamentul Hughes-Ryan, adoptat în 1974. A fost unul dintre primii critici ai lui L. Ron Hubbard și ai mișcării scientologice și a Bisericii Unirii a lui Sun Myung Moon.^[3] La 3 noiembrie 1977, Ryan a citit, pentru a fi inclusă în înregistrările Congresului SUA, o mărturie a lui John Gordon Clark despre pericolele legate de sectele religioase distructive.^[3] Ryan a fost primul și unicul congressman american ucis în exercițiul mandatului.^[4][5][6][7] În 1983, a fost decorat post mortem cu Medalia de Aur a Congresului.  

  Leo Joseph Ryan, Jr.
  Ryan in 1977–1978
  Date personale
  Născut	5 mai 1925 Lincoln, Nebraska
  Decedat	18 noiembrie 1978 (53 de ani) Port Kaituma, Guyana
  Înmormântat	Golden Gate National Cemetery[*]
  Cauza decesului	omor
  Număr de copii	4
  Copii	Five
  Cetățenie	SUA
  Religie	romano-catolic
  Ocupație	Politician
  Reprezentant de California
  În funcție 3 ianuarie 1973 – 18 noiembrie 1978
  Precedat de	Paul N. McCloskey, Jr.
  Succedat de	William H. Royer
  Membru al Adunării Statului California
  În funcție 1962 – 1972
  Precedat de	Glenn E. Coolidge
  Succedat de	Lou Papan
  Primar al orașului South San Francisco, California
  În funcție 1962 – 1962
  Premii	Medalia de Aur a Congresului[*]
  Partid politic	Democrat
  Alma mater	Bates College[*] Creighton University[

• 1932: Aurel Stroe (n. 5 mai 1932,^[1][2] București, România^[3] – d. 3 octombrie 2008,^[1][2] Mannheim, Germania^[4]) a fost un compozitor, profesor, muzician, autor, publicist și muzicolog român. A scris muzică cultă, contemporană, simfonică, vocal-simfonică, de cameră, corală), muzică electronică și muzică de scenă.
  A studiat în particular pianul cu Maria Fotino și compoziția cu Marțian Negrea, după care a urmat cursurile Conservatorului din București.  A fost asistent (1962-68), lector (1968-73), conferențiar (1973-85) și profesor (din 1993) la Universitatea Națională de Muzică București și a predat orchestrație și compoziție. A avut ca studenți, printre alții, pe Liana Alexandra, Maia Ciobanu, Horia Rațiu, Șerban Nichifor, Gabriel Vlădescu, Carmen Stoianov, Petru Stoianov, Adrian Borza, George Draga, Smaranda Oțeanu-Bunea, Fred Popovici și Violeta Dinescu. A predat ca profesor asociat la University of Illinois (S.U.A.) între 1985-1986. A predat la Școala normală a Universității din Strasbourg (1972) și a susținut cursuri de vară la Piatra Neamț (1982), Darmstadt (Germania) în 1986, 1988, 1990, 1994 și la Bușteni în 1992. A susținut conferințe, prelegeri, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Franța, Austria, Germania), emisiuni de radio și televiziune.
  A publicat studii, eseuri, articole, interviuri în: Muzica, Secolul XX, Contemporanul, România literară, Tribuna (Cluj), Actualitatea muzicală etc.  

  Operă muzicală[modificare | modificare sursă]

  A compus în toate genurile muzicale, inclusiv muzică electronică.

  Operă[modificare | modificare sursă]

  • Asta nu va primi Premiul Nobel (1969) - operă în trei părți, libretul: Paul Sterian;
  • "Pacea" lui Aristofan (1973) operă în trei acte;
  • Trilogia Cetății Închise (1973 - 1988), libretul după Eschil: Agamemnon / Orestia I (1973), Choeforele / Orestia II (1983), Eumenidele / Orestia III (1988);
  • Conciliul Mondial (1987) - operă de cameră în două acte după scrierile lui Vladimir Soloviev;
  • Copilul și diavolul (1989) - operă pe texte de Maria Țvetaeva (5 scene).

  Muzică de teatru[modificare | modificare sursă]

  • Muzică pentru "Oedip la Colonos" (1963) - muzică de scenă la piesa lui Sofocle;
  • Rituelle Handlung ohne Gegenstand (1967) - muzică pentru dansatoare.

  Muzică vocal-simfonică[modificare | modificare sursă]

  • Cantata festivă (1957) - pentru cor mixt și orchestră, versuri de Pablo Neruda;
  • Chipul păcii (1959) - cantată de cameră pentru mezzosoprană, cor mixt și orchestră mică pe versuri de Paul Eluard;
  • Țării mele (1959) - cantată pentru cor mixt și orchestră pe versuri de Victor Tulbure;
  • Monumentum I (1961) - poem pentru cor bărbătesc și orchestră pe versuri de Nichita Stănescu;
  • Numai prin timp timpul poate fi cucerit (1965) - poem pentru bariton, orgă, 4 tromboane și gonguri, pe versuri de T.S. Eliot;
  • Missa puerorum (1983) - pentru cor de copii, orgă și 8 instrumente.

  Muzică simfonică[modificare | modificare sursă]

  • Scherzo simfonic (1951)
  • Simfonia pentru orchestră mare (1954)
  • Uvertura burlescă (1961)
  • Arcade (1962)
  • Laude I (1966)
  • Canto I (1967)
  • Laude II (1968)
  • Canto II (1971)
  • Simfonia (1973)
  • Accords et Comptines (1988)
  • Ciaccona con alcune licenze (1995)
  • Preludii lirice (1999)
  • Mandala cu o polifonie de Antonio Lotti (2000)

  Muzică concertantă[modificare | modificare sursă]

  • Concert pentru orchestră de coarde (1950, rev.1956);
  • Muzică concert pentru pian, alămuri și percuție (1965)
  • Concertul pentru clarinet și orchestră (1975)
  • Concertul pentru vioară și orchestră „Capricci și Ragas” (1990)
  • Concert pentru saxofon și orchestră „Prairie, Priere” (1994)
  • Concert pentru acordeon și orchestră (2001)
  • Simfonia concertantă pentru percuție și orchestră mare (1996)

  Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

  • Colinde pentru pian (1947)
  • Baladă pentru pian (1948)
  • Trio pentru oboi, clarinet și fagot (1953)
  • Sonata nr. 1 'Morphogenetic' pentru pian (1955)
  • Fragment dintr-un proces sonor (1969)
  • În vis desfacem timpurile suprapuse (1970)
  • Cvartetul de coarde în La major (1972)
  • Grădina structurilor I (1974)
  • 10 piese pastorale pentru orgă și clavecin (1979)
  • Pe drumul către focurile cerești pentru violă solo (1979)
  • Fiicele Soarelui (1979)
  • Sonata nr. 2 'Thermodynamic' pentru pian (1983)
  • Anamorfoze canonice (1984)
  • Sonata nr. 3 'en palimpseste' pentru pian (1992)
  • Mozart sound introspection (1994)
  • Gesang der Geister über den Wassern pentru voce, clarinet în sib și pian sau clavecin (celestă) (1999)
  • Humoreske mit zwei Durchblicken zum Seeren (2002)

  Muzică corală[modificare | modificare sursă]

  • Vine trenul (1961)
  • Cântec simplu (1962)

  Muzică vocală[modificare | modificare sursă]

  • 5 cântece pentru soprană și pian: Colind, Moștenire, Făcătură, Doi copii s-au dus, În perdea (1949)
  • 5 lieduri pe versuri de Clement Marot (1949)
  • Două cântece pe versuri de Ion Pillat (1953)
  • Două romanțe pentru mezzosoprană și pian: Și dacă..., La steaua (1954)

  Muzică electronică[modificare | modificare sursă]

  • Midi le Juste (1970)

  Muzicologie[modificare | modificare sursă]

  • Grădina sunetelor - eseuri despre muzică, București, Edit. Muzicală, 1991
  A avut o intensă activitate publicistică (Tribuna, România literară, Secolul 20, Muzica, Revue Roumaine).  

  Aurel Stroe
  Date personale
  Născut	5 mai 1932[1][2]  București, România[3]
  Decedat	3 octombrie 2008 (76 de ani)[1][2]  Mannheim, Germania[4]
  Cetățenie	România
  Ocupație	compozitor profesor universitar[*] filozof
  Activitate
  Studii	Universitatea Națională de Muzică București
  Premii	Premiul Herder

• 1936: Ion Dumeniuc (n. 5 mai 1936, Socii Noi — d. 3 noiembrie 1992, Chișinău) a fost un lingvist, profesor universitar, publicist și om de stat moldovean, primul Director al Departamentului pentru funcționarea limbilor al Republicii Moldova, luptător pentru revenirea la grafie latină și denumirea de limbă română.  

  Ion Dumeniuc
  Date personale
  Născut	5 mai 1936  Socii Noi, Fălești, Fălești, Moldova
  Decedat	3 noiembrie 1992 (56 de ani)  Chișinău, Moldova
  Cetățenie	Moldova
  Ocupație	lingvist[*]
  Activitate
  Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
  Premii	Ordinul Republicii Ordinul Gloria Muncii

• 1944: John Rhys-Davies (n. 5 mai 1944,^[1][2][3] Ammanford[*], Regatul Unit)^[4][5] este un actor galez cel mai cunoscut pentru rolurile Gimli din seria de filme Stăpânul Inelelor (Lord of the Rings) și carismaticul arab Sallah din filmele cu Indiana Jones. A mai jucat roluri ca Agentul Michael Malone din refacerea din 1993 a serialului TV din anii 1950 Incoruptibilii (The Untouchables), Pilotul Vasco Rodrigues din miniserialul Shogun, profesorul Maximillian Arturo din Călătorii în lumi paralele (Sliders), regele Richard I din Robin of Sherwood, General Leonid Pușkin din filmul James Bond The Living Daylights și Macro din I, Claudius. Ca actor de voce, a interpretat rolurile Cassim din producția Disney Aladdin și Regele Hoților (Aladdin and the King of Thieves), Man Ray din Buretele Bob Pantaloni Pătrați (SpongeBob SquarePants)^[6] și Tobias din jocul video Freelancer.  

  John Rhys-Davies
  John Rhys-Davies, în Cracovia, 2013
  Date personale
  Născut	5 mai 1944 (75 de ani)[1][2][3]  Ammanford[*], Regatul Unit
  Căsătorit cu	Suzanne A.D. Wilkinson (1966–2010; moartea ei)
  Număr de copii	3
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	Actor/ actor de voce
  Activitate
  Alma mater	Royal Academy of Dramatic Art University of East Anglia[*]
  Ani de activitate	1964–prezent

• 1946: Charles Dean Metropoulos (n. 5 mai 1946,^[1] Tripoli, Grecia) este un om de afaceri și investitor american originar din Grecia. În 2020 are averea estimată la 2,4 miliarde USD.  

  Dean Metropoulos
  Dean Metropoulos
  Date personale
  Născut	5 mai 1946 (73 de ani)[1]  Tripoli, Grecia
  Cetățenie	Grecia
  Ocupație	om de afaceri
  Activitate
  Domiciliu	Palm Beach[*]
  Alma mater	Babson College[*

• 1947: Ion Preda, politician român
• 1947: Voislav „Voican” Borisavlievici sau Vojislav „Vojkan” Borisavljević (în alfabetul chirilic Војислав „Војкан“ Борисављевић; n. 5 mai 1947,^[1] Becicherecu Mare, Serbia^[1]) este un compozitor și dirijor sârb.
  Vojkan Borisavljević s-a născut la data de 5 mai 1947 la Becicherecu Mare/Zrenjanin, iar un an mai târziu familia sa se mută la Belgrad. După absolvirea liceului, a studiat la Facultatea de Filozofie din Belgrad. Educația muzicală o primește la școala „Doctor Vojislav Vučković” și Liceul Muzical Stanković, alături de studiile private de la Paris, activitatea sa artistică începând cu anul 1965.
  A petrecut întreaga sa viață ca artist liber în cadrul Asociației compozitorilor din Serbia. Compune muzică pentru teatru, film și televiziune, cântece populare și pentru copii, compoziții instrumentale și aranjamente, care până acum compun câteva sute de piese de diferite genuri.
  El este angajat în conducerea teatrului, concertelor, festivalurilor și spectacolelor RTV. A colaborat cu TV Belgrad ca asistent muzical și editor din 1968. A participat la o serie de festivaluri de muzică, teatru și film în țară și în străinătate, unde a fost premiat de mai multe ori.
• 1948: Gheorghe Tătaru, jucător român de fotbal (d. 2004)
• 1950: Tom B. Stone (nume real Todd Strasser) este un autor de cărți pentru copii. Numele lui este derivat de la tombstone (piatră de mormânt).
  Între 1994 și 1999 a scris o serie de nuvele pentru copii, serie denumită Graveyard School.  

  Tom B. Stone
  Tom B. Stone
  Date personale
  Născut	5 mai 1950 (69 de ani)[1][2][3][4][5][6][7][5]  New York, SUA[8]
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	scriitor jurnalist scriitor de literatură pentru copii[*] romancier[*] scriitor de literatură științifico-fantastică[*]
  Activitate
  Alma mater	Beloit College[*

• 1951: Cyprien Katsaris (n. 5 mai 1951, Marsilia, Franța) este un pianist virtuoz, profesor de muzică și compozitor franco-cipriot. Katsaris a început să cânte la pian când avea patru ani, în Camerun unde a crescut. Primul său profesor a fost Marie-Gabrielle Louwerse.
  A studiat pianul la Conservatorul din Paris cu Aline van Barentzen și Monique de la Bruchollerie, iar în 1969 a câștigat Premiul I pian. ^{[necesită citare]} Pe lângă pian, Katsaris a studiat, de asemenea, muzica de cameră cu René Leroy și Jean Hubeau.
  Katsaris a dat primul său concert public la Paris, la Théâtre des Champs-Elysées, la 8 mai 1966. El a cântat Fantezia maghiară de Liszt, acompaniat de Orchestre Symphonique d'Ile-de-France dirijată de René-Pierre Chouteau. De atunci, el a continuat să cânte, cu multe orchestre și dirijori.  
Jump to navigationJump to search

Cyprien Katsaris
Date personale
Născut	5 mai 1951 Marsilia, Franța
Naționalitate	franco-cipriot
Cetățenie	Franța
Religie	scientologie
Ocupație	pianist, profesor de muzică și compozitor
Activitate
Alma mater	Conservatorul din Paris
Premii	Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1955: Emil Klein, violoncelist și dirijor român (d. 2004)
• 1956: Ștefan Mitroi, prozator, poet, dramaturg, publicist, traducător român
• 1960: Jorge Quiroga Ramírez (n. 5 mai 1960, Cochabamba, Bolivia) a fost președintele Boliviei în perioada 7 august 2001 și 6 august 2002.  

  Jorge Quiroga Ramírez
  Jorge Quiroga Ramírez
  Date personale
  Născut	5 mai 1960 (59 de ani)[1]  Cochabamba, Bolivia
  Cetățenie	Bolivia
  Religie	catolicism
  Ocupație	industrial engineer[*] politician
  Al 76-lea president of Bolivia
  În funcție 7 august 2001 – 6 august 2002
  Precedat de	Hugo Banzer[*]
  Succedat de	Gonzalo Sánchez de Lozada[*]
  Vice President of Bolivia
  În funcție 6 august 1997 – 7 august 2001
  Precedat de	Víctor Hugo Cárdenas[*]
  Succedat de	Carlos Mesa[*]
  Premii	Grand Officer of the Order of the Condor of the Andes[*]
  Partid politic	Social and Democratic Power[*]
  Alma mater	Texas A&M University[*

• 1965: Irina Schrotter, creatoare română de modă
• 1966: Serghei Stanișev (bulgară: Сергей Станишев, n. 5 mai, 1966), a fost prim-ministru al Bulgariei între 2005 - 2009.  

  Serghei Stanișev
  Serghei Stanișev
  Date personale
  Născut	5 mai 1966 (53 de ani)[1]  Herson, URSS
  Părinți	Dimitar Stanishev[*]
  Număr de copii	2
  Cetățenie	URSS  Rusia  Bulgaria
  Etnie	bulgari
  Ocupație	politician
  Europarlamentar
  Deținător actual
  Funcție asumată 2 iulie 2019
  Deținător actual
  Funcție asumată 1 iulie 2014
  Circumscripția	Bulgaria[*]
  Prim-ministru al Bulgariei
  În funcție 17 august 2005 – 27 iulie 2009
  Precedat de	Simeon al II-lea al Bulgariei
  Succedat de	Boiko Borisov
  Partid politic	БСП
  Alma mater	MSU Faculty of History[

• 1968: Liviu Pancu (n. 5 mai 1968, Roman, județul Neamț) este un actor/regizor român. 

  Actorie

  • Soldatul, Don Juan – „Jocuri pe teme de Jazz”– Teatrul L.S.Bulandra, Regia artistică și Coregrafia Miriam Răducanu
  • Piotr – „Cei din urmă” de Maxim Gorki – Studioul Casandra, Regia atistică Sanda Manu
  • Catindatul – „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale - Studioul Casandra, Regia artistică Ion Cojar
  • Poetul – „Merlin sau Țara pustie” de Tankred Dorst – Teatrul L.S.Bulandra, Regia artistică Cătălina Buzoianu
  • Juan Pablo Casttel – „Viață și Moarte” – Teatrul L.S.Bulandra, Regia artistică și Coregrafia Mihaela Santo
  • Profesorul – „Visul” scenariu după A. Strimberg - Studioul Casandra, Regia artistică Cătălina Fernoagă
  • Iisus – „Patimile lui Iisus” – T.N. București, Scenariul și Regia artistică Mușata Mucenic
  • Arlechino – „Lunile Lunii” – Teatrul Mic, Scenariu teatral și Regia artistică Liliana Ceterchi
  • Arlechino – „Dragostea pusă la încercare” de Basilio Locatelli – Teatrul Ion Creangă, Regia artistică Sandu Mihai Gruia, Adaptarea TV Cornel Todea TVR 1
  • Poetul – „Carmina Burana” de Carl Orff – T.N. București-Trupa Orion, Regia artistică și Coregrafia Ion Tugearu
  • Ariel – „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare – Teatrul Ion Creangă, Regia artistică Cornel Todea
  • Stegozaurus – „Aventurile Vrăjitoarei Megg” – Teatrul Ion Creangă, Regia Cornel Todea
  • Circarul, Preotul – „La țigănci” după M. Eliade – Teatrul Odeon, Regia artistică Alexander Hasvater
  • Ursul – „Cocoșelul neascultător” de Ion Lucian – Teatrul Excelsior, Regia artistică Ion Lucian
  • Arlechino – „Pățaniile lui Arlechino” – T.N. Tîrgu Mureș, Scenariu teatral și Regia artistică Mona Chirilă
  • Gheorghe – „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă – T.N. Tîrgu Mureș Regia artistică Aurel Ștefănescu
  • Cavalerul Hans – „Ondine” de Jean Giraudoux – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Irina Boeriu
  • Vanitosul – „Micul Prinț” după Antoine de Saint-Exupery – TN Tîrgu Mureș, Regia artistică Cornel Popescu
  • Ofițerul pilot – „Cartofi prăjiți cu orice” de Arnold Wesker – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Cornel Popescu
  • Comisarul Troughton – „Bigamul” de Ray Cooney – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Cristian Ioan
  • Catindatul – „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Grigore Gonța
  • Necunoscutul – „Amorphe d’Ottenburg” de Jean Claude Grumberg – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Cristian Ioan
  • Sinbad Tatăl – „Sindbad din Tată în Fiu” de Paul Mattar – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Hagop der Ghougassian
  • Calfă – „Manole sau Darul de a Iubi” – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Cristian Ioan, Coregrafia Florin Fieroiu
  • Alexei Sergeevici Bulanov – „Pădurea” de N.A. Ostrovski – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Alexandru Colpaci
  • Șeful cimitirului – „Ne vedem mai târziu sau mâine” de Emil Mladin – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Gelu Badea
  • Eduardo – „Intrusa” după J.L.Borges – Teatrul Scena, Regia artistică și mișcarea scenică Liviu Pancu
  • Catindatul – „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale – T.N. Radu Stanca Sibiu, Regia artistică Silviu Purcărete
  • Claudiu – „Amurgul burghez” de Romulus Guga – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Anca Bradu
  • Preotul – „Portughezul” de Zoltán Egressy – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Kincses Elemér
  • Willy Batzler (director) – „Martiri” de Marius von Mayenburg – T.N. Tîrgu Mureș, Regia artistică Theodor Cristian Popescu
  • Recital de poezie religioasă – Teatrul Scena, Regia artistică Liviu Pancu
  • Zidul – ,,Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare – T.N. Tîrgu-Mureș, Regia artistica Vlad Massaci

  Regie artistică/ Mișcare scenică

  • „Dragostea pe teme de jazz” în cadrul Galei ,,Tânărului Actor” Costinești – Universitatea Hyperion București 1995 / Regia și mișcare scenică
  • „Vis de cabinier”– Institutul Francez – UNITER/Art Shool 1995 / Regia și mișcare scenică
  • „Noi și Voi” în cadrul Festivalului ,, Mihai Eminescu” Buzău – Universitatea Hyperion 1995 / Regia și mișcare scenică
  • „Viață de paiață” – Casa Americii Latine/Universitatea Hyperion - București 1995 / Regia și mișcare scenică
  • „Ici et maintenant”– Institutul Francez – UNITER/Art Shool 1996 / Regia și mișcare scenică
  • „Fahrenheit 451” după Ray Bradbury – Teatru Tîrgu-Secuiesc 1996 – mișcare scenică
  • „Farsa Jupânului Pathleine” – Teatrul Odeon - Liceul ,,Ion Neculce” București 1997, Tîrgu-Mureș 2004 / Regia și mișcare scenică
  • „Scene din Faust” – Fundația Culturală Scena - ,,Festivalul Guliver”– ediția a V-a Galați 1997 / Regia și mișcare scenică
  • „Acting & Jazz” – Green Hours/Teatrul Luni București 1997 / Regia și mișcare scenică
  • „Dragostea pe teme de jazz” după texte de J. Prevert – Teatrul Luni 1998 / Regia și mișcare scenică
  • „Macbeth” de William Shakespeare – U.A.T. Tîrgu-Mureș / secția română - 1999 / mișcare scenică
  • „Kiralykek” – Teatrul Maghiar ,,Tamási Áron” Sf. Gheorghe 1999 / mișcare scenică
  • „Jó reggelt napsugár” – UAT/ secția maghiră Tîrgu-Mureș 1999 / mișcare scenică
  • „Antigona” – Ungaria, Káptalantóti 1999 / mișcare scenică
  • „Egy szerelem három éjszakája” de Hubay Miklós - Ránki György - Vas István,– UAT/secția maghiră Târgu-Mureș 1999 / Regia și mișcare scenică
  • „Egy szerelem három éjszakája” de Hubay Miklós - Ránki György - Vas István,– Ungaria - Zsámbék 2000 / Regia și mișcare scenică
  • „Bank Ban” de Katona Jozsef – Zsámbék 2000 / mișcare scenică
  • „Lumea circului” (scenariu de pantomimă) – Teatrul Scena 2001 / Regia și mișcare scenică
  • „Slugă la doi stăpâni” după Carlo Goldoni – limba maghiară – Teatrul Scena 2001 / Regia și mișcare scenică
  • „Exercițiu Don Juan” – U.A.T. / secția română Tîrgu-Mureș 2001 / mișcare scenică
  • „Când vinul este rece” de John Kendric– Clubul Presei 2002 / Regia și mișcare scenică
  • „Romeo și Julia” de William Shakespeare – Teatrul Scena 2002 / Regia și mișcare scenică
  • „F. 451” scenariu teatral după Ray Bradbury – Teatrul Scena 2003 / Regia și mișcare scenică
  • „Un gând bun de Crăciun” – spectacol televizat Antena 1 Tîrgu-Mureș 2003 / Regia artistică
  • „Hamlet” de William Shakespeare – Teatrul Scena 2004 / Regia și mișcare scenică
  • „Cocoșelul neascultător” de Ion Luchian – Teatrul Scena 2004 / Regia și mișcare scenică
  • „Cei trei muschetari” după Al. Dumas – Teatrul Scena 2005 / Regia și mișcare scenică
  • „Privește înapoi cu mânie” de John Osborne – T.N. Tîrgu-Mureș 2005 / Regia și mișcare scenică
  • „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale – U.A.T. / secția română Tîrgu-Mureș 2005 / Regia și mișcare scenică
  • „Zoo Story” de Edward Albee – T.N. Tîrgu-Mureș- secția maghiară 2006 / Regia și mișcare scenică
  • „Și fluturii sunt liberi” de Leonard Gersche – T.N. Tîrgu-Mureș 2006 / Regia și mișcare scenică
  • „Eu” scenariu teatral după ,,Istoria religiilor” de Mircea Eliade – Teatrul Scena 2006 / Regia și mișcare scenică
  • „Divorț în direct” de Horia Gârbea – T.N. Tîrgu-Mureș / Teatrul Scena 2007 / Regia și mișcare scenică
  • „La legende de Maître Manole” scenariu teatral Paul Mattar, Liviu Pancu – Theatre Monott, Beiruth – 2007 / Regia și mișcare scenică
  • „Zamolxe” de Lucian Blaga – Teatrul Scena 2007 / Regia și mișcare scenică
  • „Computerul vieții” după Ecaterina Oproiu – Teatrul Scena 2008 / Regia și mișcare scenică
  • „Oedip rege” de Sofocle – Teatrul Scena 2008 / Regia și mișcare scenică
  • „Adorabila fecioară” – Teatrul Scena 2008 / Regia și mișcare scenică
  • „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht – T.N. Tîrgu-Mureș 2008 / Regia și mișcare scenică
  • „Poezie Erotică pe Muzică Eroică” poezie universală – T.N. Tîrgu-Mureșș 2009 / Regia și mișcare scenică
  • „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov – Radio Tîrgu-Mureș / Teatrul Scena 2009 / Regia și mișcare scenică
  • „Cântarea Cântărilor” – Teatrul Scena 2009 / Regia și mișcare scenică
  • „Umbra speranței” de Cornel Udrea – Festivalul Național de Teatru Bistrița 2010 / Regia și mișcare scenică
  • „Anonimul venețian” de Giuseppe Berto – T.N. Tîrgu-Mureș 2010 / Regia și mișcare scenică
  • „Cele 7 zile ale lui Simone Labrosee” de Carole Frechette – Teatrul Scena 2011 / Regia și mișcare scenică
  • „Merlin – Vrăjitorul lumii medievale” după Tankred Dorst – Teatrul Scena 2011 / Regia, mișcarea și luptele scenice
  • „Cameristele” de Jean Genet – Teatrul Scena 2011 / Regia și mișcare scenică
  • „Intrusa” după J.L.Borges – Tango argentinian – Teatrul Scena 2011 / Regia și mișcare scenică
  • „Doi pe un balansoar” de William Gibson – Teatrul Scena 2012 / Regia artistică
  • „Vlad Cavalerul Dreptății” scenariu teatral Liviu Pancu – Teatrul Scena 2013 / Regia, mișcarea și luptele scenice
  • „Jacques de Molay - 700 de ani de cavalerism” scenariu teatral Liviu Pancu – Teatrul Scena 2014 / Regia, mișcarea și luptele scenice
  • „Leul de Aur” scenariu teatral după Legenda Leului de Aur Sebeș – Teatrul Scena 2015 / Regia, mișcarea și luptele scenice
  • „Scena - Mike Godoroja” scenariu teatral Liviu Pancu după J. Prevert, muzica Mike Godoroja & Blue Spirit – Teatrul Scena 2016 / Regia artistică
  • „Take, Ianke și Cadîr la Marosvásárhely” după Victor Ion Popa – Teatrul Scena 2016 / Regia artistică
  • „O seară cu Marele Will” scenariu teatral Liviu Pancu după Operele Marelui William Shakespeare – Teatrul Scena 2016 / Regia artistică
  • „Furtuna” după William Shakespeare – Teatrul Scena 2016 / Regia, mișcarea și luptele scenice
  • „MedievalArt Papiu” Un spectacol de Liviu Pancu – Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian", Teatrul Național Tîrgu-Mureș 2016 / Regia, mișcarea și luptele scenice
  • ,,F. 451 - S.O.S Culturii, Artelor și Umanității" Un eveniment de Liviu Pancu – Colegiul Național ,,Unirea'', Teatrul Scena, Teatrul Național Tîrgu-Mureș 2017 / Regia, mișcarea și luptele scenice
  • ,,Our Side's Story" Un eveniment de Liviu Pancu – Colegiul Național ,,Unirea'', UnireaArtScena, Teatrul Național Tîrgu-Mureș 2018 / Regia, mișcarea și luptele scenice

  Filme, TV

  • TVR 1 momente de teatru-dans 1993 Miriam Răducanu
  • Arlechino - „Dragostea pusă la încercare” Cornel Todea TVR 1
  • Lică - „Cine are dreptate?” de Alexandru Tatos
  • Constantin - „Un bulgăre de humă” de Nicolae Mărgineanu
  • Georgescu - „Extemporal la diriginție” de Nicolae Corjos
  • Ucenicul - „Drumeț în calea lupilor” de Constantin Vaieni
  • Calfa - „Dreptatea” de Alexandru Blaier
• 1968: Vasile Jercălău (n. 5 mai 1968, Adâncata, Ialomița) este un fost fotbalist român care pe parcursul carierei a jucat la mai multe echipe românești cum ar fi Dinamo București, Unirea Urziceni și Apulum Alba Iulia. A evoluat pe poziția de fundaș dreapta. A făcut parte din lotul care avea să aducă echipei din Alba-Iulia promovarea în prima divizie pentru prima dată în istoria clubului.
• 1972: Brigitta Boccoli (n. 26 mai 1972, Roma, Italia) este o actriță italiană de film și televiziune.^[1][2] Este, de asemenea, a jucat în fotonovela. Este sora actriței Benedicta Boccoli. 

  Cinema

  • 1982: Manhattan Baby, regizor Lucio Fulci
  • 1985: La ragazza dei lillà, regizor Flavio Mogherini
  • 1987: Com'è dura l'avventura, regizor Flavio Mogherini
  • 1991: Nostalgia di un piccolo grande amore, regizor Antonio Bonifacio
  • 2003: Gli angeli di Borsellino, regizor Rocco Cesareo
  • 2006: Olè, regizor Carlo Vanzina

  Televiziune

  • 2000-2001: Ricominciare - Soap opera - Rai Uno
  • 2001: Una donna per amico 3, regizor Marcantonio Graffeo e Alberto Manni - TV - Rai Uno
  • 2002: Cuori rubati, Soap opera - Rai Due
  • 2004: Don Matteo 4 - Serie TV - Rai Uno

  TV

  • 1987-1988: Domenica in - Cu Lino Banfi, Toto Cutugno, Benedicta Boccoli, Paulo Roberto Falcão, Patrizio Vicedomini
  • 1988-1989: Domenica in - Cu Marisa Laurito, Benedicta Boccoli, Lisa Russo, Roberto D'Agostino, Arianna Ciampoli
  • 1989-1990: Domenica in - Cu Edwige Fenech, Pupo, Roberto D'Agostino, Maurizio Ferrini, Benedicta Boccoli, Bruno Vespa
  • 1990-1991: Domenica in - Cu Gigi Sabani, Simona Tagli, Elisa Satta, Gaspare Barbiellini Amidei
  • 2006: Reality Circus - Prezentat de Barbara D'Urso - Reality show - Canale 5
• 1970: Sviatoslav Șevciuc (în ucraineană Святослав Шевчук) (n. 5 mai 1970, Strîi, Regiunea Liov, URSS) este din 2011 arhiepiscop major de Kiev-Halici și întâistătător al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. În 2009 a fost hirotonit episcop în Catedrala Sf. Gheorghe din Liov. Până în 2011 a activat ca episcop al greco-catolicilor ucraineni din Buenos Aires. În această calitate a fost episcop sufragan al arhiepiscopului Bergoglio, actualul papă Francisc, care a deținut jurisdicția episcopală directă asupra celorlalți catolici de rit bizantin, alții decât cei ucrainieni.^[1]
  Din 2011 este membru al Congregației pentru Bisericile Orientale.  

  Sviatoslav Șevciuc
  Sviatoslav Șevciuc
  Date personale
  Născut	5 mai 1970 (49 de ani)  Strîi, URSS
  Cetățenie	Ucraina
  Religie	Biserica Greco-Catolică Ucraineană
  Ocupație	preot catolic[*] catholic deacon[*

• 1973: Radu Ghidău, jurist și politician român
• 1974: Falemi Nana N'Gassam (n. 5 mai 1974 în București) este un fotbalist român de origine cameruneză retras din activitate. Deși s-a născut în România, el a jucat pentru echipa națională de fotbal a Camerunului, cele mai importante meciuri fiind cele din Cupa Confederațiilor 2003.^[2]
  Născut în București din tată camerunez și mamă româncă
• 1976: Juan Pablo Sorín (n. 5 mai 1976, Buenos Aires, Argentina) este un fost fotbalist argentinian.
• 1978: Alexandrina Hristov (n. 5 mai 1978, Chișinău, Republica Moldova) este o artistă originară din Republica Moldova. Activitatea sa se leagă de muzică, pictură și poezie. Piesa cu care a devenit cunoscută publicului românesc se numește "Fata merge pe jos". Alexandrina a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Activitatea sa se leagă de muzică, pictură și poezie, pe care le combină foarte reusit. În anul 2005, a fost una dintre protagonistele filmului "Trois femmes de Moldavie", în regia lui Paul Cuzuioc, pe a cărui coloană sonoră s-au aflat câteva dintre piesele sale. În urma realizării acestui film, s-a mutat în România, unde a avut primele sale aparitii într-o serie de concerte la Cafe Deko din București.
  Artista a mai cântat la Festivalul de Jazz de la Gărâna, Festivalul Om bolnav, la Peștera Bolii, la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
  Printre primele sale apariții se numără o serie de concerte la Cafe Deko din București, precum și participări la emisiuni precum "Teo" (Pro TV),"Garantat 100%" (TVR) ori "Duminica în familie" (Antena 1). Solista a câștigat de asemenea notorietate prin intermediul Internetului, înregistrări din concerte fiind răspândite prin programe peer-to-peer.
  Producători muzicali și orchestratori: Petrică Ionuțescu și Gabriel Almași. Colaboratori: Valentin Potra (tobe), Tavi Scurtu (percuție), Arthur Balogh (contrabas), DJ K-lu (scratch), Ion Vidu (tuba), Radu Guti (trombon)...etc.
  Alexandrina cântă în română, franceză și rusă. Stilul său muzical este greu de definit, dar se încadrează între pop acustic, rock contemporan, alternative, jazz și soul, cu elemente inovatoare la nivelul compoziției și versurilor. Alexandrina apare adesea pe scenă alături de o trupă de instrumentiști, dar uneori își susține recitalul în formulă voce-pian  Alexandrina a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Activitatea sa se leagă de muzică, pictură și poezie, pe care le combină foarte reusit. În anul 2005, a fost una dintre protagonistele filmului "Trois femmes de Moldavie", în regia lui Paul Cuzuioc, pe a cărui coloană sonoră s-au aflat câteva dintre piesele sale. În urma realizării acestui film, s-a mutat în România, unde a avut primele sale aparitii într-o serie de concerte la Cafe Deko din București.
  Artista a mai cântat la Festivalul de Jazz de la Gărâna, Festivalul Om bolnav, la Peștera Bolii, la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
  Printre primele sale apariții se numără o serie de concerte la Cafe Deko din București, precum și participări la emisiuni precum "Teo" (Pro TV),"Garantat 100%" (TVR) ori "Duminica în familie" (Antena 1). Solista a câștigat de asemenea notorietate prin intermediul Internetului, înregistrări din concerte fiind răspândite prin programe peer-to-peer.
  Producători muzicali și orchestratori: Petrică Ionuțescu și Gabriel Almași. Colaboratori: Valentin Potra (tobe), Tavi Scurtu (percuție), Arthur Balogh (contrabas), DJ K-lu (scratch), Ion Vidu (tuba), Radu Guti (trombon)...etc.

  Alexandrina
  Alexandrina Hristov
  Date personale
  Nume la naștere	Alexandrina Hristov
  Născută	5 mai 1978 (41 de ani)  Chișinău, Republica Moldova Chișinău, URSS
  Ocupație	Cântăreață, pictoriță
  Activitate
  Gen muzical	Jazz, soul, alternativ, acustic
  Instrument(e)	Pian
  Ani de activitate	2005 – prezent

• 1979: Aurelia Stoica-Brădeanu (n. 5 mai 1979, în Slatina) este o handbalistă română care a jucat pentru clubul CSM București și pentru echipa națională a României.
• 1979: George Scarlat este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012 - 2016 din partea USL Galați.
• 1979: Vincent Paul Kartheiser^[1] (n. 5 mai 1979) este un actor american cunoscut pentru rolurile din Angel și Mad Men unde interpretează pe Connor și respectiv pe Pete Campbell.
  În 2011 a interpretat rolul lui Philippe Weis în filmul În timp.  

  Vincent Kartheiser
  Vincent Kartheiser în 2014
  Date personale
  Născut	5 mai 1979 (40 de ani) Minneapolis, statul  Minnesota,  Statele Unite ale Americii
  Căsătorit cu	Kimberly Alexis Bledel (din 2014)
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Actor
  Activitate
  Domiciliu	Minnesota Minneapolis Los Angeles
  Alma mater	University of California, Los Angeles
  Ani de activitate	1993 – prezent
  Premii	Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by an Ensemble in a Drama Series[*] (2009)

• 1981: Ion Iulian Panait (n. 5 mai 1981, Mizil) este un luptător român amator de greco-romane la categoria semimijlocie.^[1] A câștigat două medalii de argint la Campionatele Europene de Lupte din 2008 din Tampere, Finlanda, și la Campionatele Europene de Lupte din 2010 din Baku, Azerbaidjan.^[2][3] Este membru al clubului Dinamo București și este antrenat și instruit de către Petrică Cărare.
  Panait a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Vară din 2008, Beijing, unde a concurat la categoria 66 kg. A fost eliminat în cel de-al doilea tur preliminar^[4], și la Jocurile Olimpice de Vară din 2016, Rio de Janeiro, unde a concurat tot la categoria 66 kg și a fost eliminat în calificări.
• 1981: Craig David (n. 5 mai 1981) este un cântăreț și textier englez. El a debutat în anul 1999 prin intermediul discului single „Re-Rewind”, o colaborare cu formația Artful Dodger care a devenit unul dintre cele mai cunoscute cântece ale acelui an în Regatul Unit.^[8][9] La scurt timp a început comercializarea albumului Born to Do It, material ce conține șlagărele — „Fill Me In”, „7 Days” și „Walking Away” — toate obținând poziții fruntașe în ierarhiile de specialitate.^[10][11][12] Materialul s-a comercializat în peste șapte milioane de exemplare la nivel global,^[1] fiind răsplătit cu multiple discuri de aur și platină.^[13]
  Al doilea album al interpretului, Slicker Than Your Average, a fost lansat la scurt timp, el fiind recompensat cu un triplu disc de platină în țara natală a solistului.^[14] De pe acest album a fost promovată înregistrarea „Rise & Fall”, care a devenit cel mai cunoscut single al discului.^[15] The Story Goes..., a fost lansat la trei ani distanță, fiind precedat de șlagărul „All The Way”.^[16] Începând cu anul 2007, cariera lui David a înregistrat un declin, materialele lansate după această dată înregistrând vânzări slabe.^[14]
  În urma încheierii unui contract de promovare cu Universal Music Group, interpretul a început înregistrările albumului Signed Sealed Delivered, care a fost lansat în martie 2010.^[17] David a fost nominalizat de douăsprezece ori la Premiile BRIT: de trei ori pentru cel mai bun cântăreț britanic, și a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy pentru cel mai bun artist de muzică pop. David s-a născut pe data de 5 mai 1981 în orașul englez Southampton,^[1] unde și-a petrecut și copilăria.^[8] Acesta a crescut într-o familie multiculturală, mama sa având descendenți evrei, în timp ce tatăl său este originar din Grenada.^[3] Tatăl său, George David, a fost componentul unei formații de muzică reggae numită Ebony Rockers, care s-a bucurat de succes la nivel regional în anii '80.^[13] La vârsta de doisprezece ani a început să studieze chitara, interpretând cântece clasice.^[8] Cu toate acestea, a renunțat la scurt timp, dorindu-și să aprofundeze partea de interpretare vocală.^[8]
  Doi ani mai târziu a început să lucreze într-un local, în urma unui recital susținut anterior în același club.^[8] În anul 1997, David l-a întâlnit pe producătorul Mark Hill, care deținea studioul de înregistrări „Off the Wharf”, cu care a început o colaborare la scurt timp.^[8] Împreună, cei doi au realizat compoziția „What Ya Gonna Do?”, pe care aceștia au lansat-o (din fonduri proprii) prin intermediul discurilor de vinil.^[8] Cântecul s-a bucurat de succes într-un spațiu restrâns din Anglia, fiind distribuit în orașe precum Bristol, Londra sau Manchester.^[8] Un al doilea single compus de cei doi, „Re-Rewind” a devenit unul dintre cele mai cunoscute cântece ale anului 1999 în Regatul Unit,^[8] ocupând poziția secundă în UK Singles Chart. Profilul vocal al interpretului se încadrează în categoria tenorilor, lucru remarcat de o serie de critici în recenziile făcute materialelor ale solistului.^[4][5][6][7] Primul album de studio al artistului a fost construit pe baza unor elemente specifice muzicii rhythm and blues,^[29] abordând însă și influențe ale stilurilor dance, electronica sau rap.^[82] Discul a fost remarcat datorită faptului că îmbină „soundul matur și atitudinea juvenilă”.^[29] Anterior lansării albumului Born To Do It, David a abordat un stil dance, înregistrările realizate în acea perioadă (alături de Mark Hill) fiind destinate cluburilor, localuri unde s-au bucurat de succes.^[8] Înregistrările au început să fie promovate la nivel național, ajungând să devină adevărate șlagăre.^[9] Acest stil a fost reluat de solist în anul 2008, prin intermediul cântecului „Where's Your Love”,^[83] însă nu s-a bucurat de aceleași aprecieri.^[84] Următoarele materiale discografice de studio ale lui David au avut o abordare similară cu Born to Do It, ele încorporând același stil muzical.  

  Craig David
  Craig David în timpul unui concert susținut în Gran Canaria, Spania.
  Date personale
  Nume la naștere	Craig Ashley David[1][2]
  Născut	5 mai 1981 (38 de ani)[1][2]  Southampton, Anglia[1][8] Southampton, Regatul Unit
  Cetățenie	Anglia
  Ocupație	cântăreț, textier
  Activitate
  Origine	Grenada[3]
  Gen muzical	R&B, pop, dance, hip-hop
  Tipul de voce	Tenor[4][5][6][7]
  Instrument(e)	voce
  Ani de activitate	1999 — prezent
  Case de discuri	Telstar Records (2000 — 2003) Warner Music (2005 — 2008) Universal Music (2009 — prezent)
  Interpretare cu	Artful Dodger, Kano, Jay Sean, Sting, Timati

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1982: Burak Yeter (n. 5 mai 1982,^[1] Trabzon[*], Turcia^[2]) este un producător muzical turc, DJ și remixer. Burak Yeter s-a născut la 5 mai 1982. A dezvoltat un interes în muzică la vârsta de 5 ani și a învățat să cânte la pian clasic. La vârsta de 8 ani, a învățat să cânte și la chitară. După ce a primit studiile de licență în inginerie civilă de la Universitatea Akdeniz, Yeter s-a stabilit în Londra și a câștigat diploma de master în inginerie de sunet de la Institutul SAE. La vârsta de 22 ani, Yeter a intrat în recunoaștere prin câștigarea Burn & Dance Contest DJ Heat MTV 2004. A concertat la MTV Dance Floor Chart Party în Malta. În același an, el a ocupat locul doi în Miller Maestru Dj Contest, câștigând el însuși un loc respectabil în scena EDM.
  Albumul de debut al lui Yeter, For action^[4], a fost lansat la casa de discuri DSM în anul 2005. Este primul său album solo DJ care a urmat să fie lansat la nivel mondial. Al doilea album al său, lansat în 2007, For message volume 2^[5] a fost lansat în susținerea creșterii gradului de conștientizare a încălzirii globale.
  Yeter a semnat un contract cu compania audio de renume mondial Pioneer în 2008, și a deschis școli de DJ în Amsterdam, Istanbul și Los Angeles, oferind educație profesională.^[6]
  El a fost, de asemenea, distins cu premiul cel mai bun debutant din categoria DJ și producător. El a filmat un videoclip pentru noul single, "Mr. International", în 2012, în rolurile principale Hot Rod.
  În 2013, el a lansat single-ul "Storm" în Amsterdam. Piesa a ajuns în Top 100 locuri, de pe topurile dance la nivel internațional. În același timp, el a realizat un clip pentru piesa "Storm" în Țările de Jos.
  După zece ani de succes, Burak Yeter a început o nouă pagină în cariera sa cu proiectul său "New World"; melodii noi cu o lume nouă. Single-ul "Tuesday", a ajuns la #1 pe iTunes, Spotify, Shazam, Apple Music și YouTube în mai multe țări, și a devenit una dintre piesele cele mai remarcabile din 2016.
  Tuesday este una dintre cele mai dorite piese de pe radiourile și în cluburi, și cel mai bun vânzător în multe țări și-au dat Platinum Award, vânzări de Sony Music Rusia și Premiul de aur, vânzări de către Warner Music Finlanda după realizările lor mari în aceste țări.
  Burak Yeter lucrează la proiecte viitoare în studiourile sale din Amsterdam, Los Angeles și Istanbul, în timp ce DJ-ing din întreaga lume.  

  Burak Yeter
  Date personale
  Născut	5 mai 1982 (37 de ani)[1]  Trabzon[*], Turcia[2]
  Cetățenie	Turcia
  Ocupație	producător muzical disc jockey Remix
  Activitate
  Gen muzical	Electro House progressive house[*] Synthpop Dance-pop
  Instrument(e)	pian digital audio workstation[*]
  Case de discuri	Spinnin' Records Sony Music[*] Warner Music Group

• 1983: Henry William Dalgliesh Cavill (n. 5 mai 1983) este un actor britanic. Este cunoscut pentru rolul Charles Brandon, Duce de Suffolk în serialul TV Dinastia Tudorilor. A interpretat rolul lui Tezeu în filmul Nemuritorii din 2011. 

  Henry Cavill
  Henry Cavill în 2016.
  Date personale
  Nume la naștere	Henry William Dalgliesh Cavill
  Născut	5 mai 1983 (36 de ani) Jersey, Insulele Canalului
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	model actor de film actor de televiziune[*] actor de teatru[*] producător de film
  Alma mater	St. Michael's Preparatory School[*] Stowe School[*]
  Alte premii
  MTV Movie Award for Best Hero[*] (2014) pentru Man of Steel Zmeura de Aur pentru cea mai proastă distribuție (2017) pentru Batman vs. Superman: Zorii dreptății

• 1985: Boboc Valeriu Victor (n. 5 mai 1985, Bubuieci, R. Moldova - d. 8 aprilie 2009, Chișinău, R. Moldova) a fost una din victimele revoltei anticomuniste ce a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău în zilele de 6 - 7 aprilie 2009. A murit după ce a fost bătut cu cruzime de polițiști^[1]. Valeriu Boboc a fost decorat post-mortem cu cea mai înaltă distincție de stat din Moldova. Inițial, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afirmase că tânărul a decedat în urma intoxicației cu un gaz neidentificat, fiind posibil vorba de gazul folosit de poliție pentru împrăștierea manifestanților.
  Ulterior, s-a emis un comunicat al procuraturii: „Conform rezultatelor autopsiei, leziunile corporale primite, și anume fractura unei coaste, nu se află în legătură cauzală cu cauza morții.”^[3]
  La numeroasele cereri și demersuri prezentate în perioada 17 aprilie - 8 iunie 2009, cu privire la deshumarea cadavrului lui Valeriu Boboc, avocații familiei Boboc au primit 12 scrisori și ordonanțe de refuz. Ulterior, după atacarea Procuraturii în instanța de judecată, s-a obținut dreptul la această deshumare, precum și la efectuarea expertizei de către un expert international.^[5]
  Astfel, expertiza internațională a fost condusă de profesorul britanic Derrick John Pounde, expert la Curtea Penală Internațională. Cadavrul lui Valeriu Boboc a fost deshumat pe 14 iunie 2009. Două săptămâni mai tarziu, pe 29 iunie 2009, raportul de expertiză internațională a fost finalizat. Potrivit acestuia, decesul lui Valeriu Boboc a survenit în urma leziunilor corporale cauzate și nu a intoxicației cu un gaz necunoscut, cum s-a spus imediat după producerea tragediei.
• 1985: Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (n. 5 mai 1985) este un deputat român, ales în 2016.
• 1985: Bruno Martins Simão (n. 5 mai 1985, Lisabona, Portugalia) este un fotbalist portughez care în prezent evoluează la União Leiria ca fundaș stânga. A mai jucat la echipa a II-a a Benficăi, UTA, Dinamo București, Slovan Bratislava, Astra Ploiești, Khazar Lankaran, Dacia Chișinău și Milsami Orhei.
• 1986: Alexandrina „Sandy” Barbosa (n. 5 mai 1986, la Lisabona) este o jucătoare de handbal din Portugalia. Fostă jucătoare a clubului spaniol Itxako Reyno de Navarra, ea a evoluat, începând din luna iulie 2012, la campioana României CS Oltchim Râmnicu Vâlcea.^[2] Actualmente, din vara anului 2016, joacă la clubul  Rostov-Don. După ce a fost naturalizată, Alexandrina Barbosa a devenit componentă a echipei naționale de handbal feminin a Spaniei.
• 1988: Adele Laurie Blue Adkins (născută pe 5 mai 1988, în Tottenham, Londra), cunoscută sub numele de Adele, este o cântăreață, compozitoare și textieră britanică. Ea a fost primul beneficiar al premiului „Critics' Choice” din cadrul BRIT Awards și a fost numită „Talentul anului 2008” în urma sondajului efectuat de BBC, Sound of 2008. La Premiile Grammy din 2009, Adele a câștigat premiile pentru „Cel mai bun artist debutant” și „Cea mai bună voce pop”.
  Adele a semnat cu XL Recordings, după ce a atras atenția casei de discuri cu trei cântece demo postate de către ea pe site-ul MySpace. De când și-a lansat albumul de debut, „19”, Adele a reușit să primească recunoaștere, atât din punct de vedere comercial, cât și critic. Primul album a fost un real succes, debutând pe primul loc și fiind răsplătit cu patru discuri de platină în Marea Britanie. Cariera ei în Statele Unite ale Americii a fost stimulată de o audiență record la episodul emisiunii Saturday Night Live, în cadrul căreia a apărut, la sfârșitul anului 2008. Adele a lansat cel de-al doilea album, numit „21”, pe 24 ianuarie 2011 în Marea Britanie și pe 22 februarie în Statele Unite ale Americii. Albumul a fost un succes din toate punctele de vedere, vânzându-se în 208.000 de copii în prima săptămână în Marea Britanie și debutând pe primul loc în topurile britanice, poziție în care s-a menținut pentru 16 săptămâni. În Marea Britanie, albumul „21”, a primit opt discuri de platină, după ce s-a vândut în peste 2.4 milioane de copii. De asemenea, acest album a debutat pe primul loc și în Billboard 200 în Statele Unite, având vânzări de aproximativ 352.000 de copii în prima săptămână. „21” a fost lider în topurile din 17 țări europene și Statele Unite.
  După ce a cântat la BRIT Awards 2011, piesa „Someone Like You” a devenit numărul unu în Marea Britanie. „Someone Like You” a rămas lider pentru patru săptămâni consecutive. Official Charts Company, a declarat că Adele este prima artistă în viață care reușește să fie pe primul loc atât în Official Singles Chart cât și în Official Album Chart simultan, de la The Beatles în 1964. Albumul „21” a fost timp de 11 săptămâni lider în Marea Britanie, cea mai lungă perioadă din istorie a unei soliste în UK Album Chart, depășind cele nouă săptămâni ale Madonnei din 1990, cu compilația de hituri The Immaculate Collection. În Statele Unite, albumul a fost pe primul loc timp de nouă săptămâni în Billboard 200. Totodată, acest album a dărâmat recordurile în ceea ce privește cel mai descărcat material digital de pe Internet. În mai 2011, artista avea o avere estimată la șase milioane de lire sterline, luptându-se pentru locul nouă, alături de Lily Allen și Duffy, în topul celor mai bogate cântărețe britanice cu vârstă mai mică de 30 de ani. Adele Laurie Blue Adkins s-a născut în suburbia londoneză Tottenham la data de 5 mai 1988 și este singurul copil al cuplului format din maseuza Penny Adkins și instalatorul Mark Evans.^[5][6] Părinții lui Adele s-au despărțit înainte ca ea să se nască, iar viitoarea interpretă avea să fie crescută doar de către mama sa.^[7] Adele a început să cânte de la vârsta de patru ani, devenind obsedată de voci: „Obișnuiam să ascult felul în care tonalitățile se schimbă de la furie la emoție, de la fericire la tristețe”.^[8] În copilărie Adkins a fost puternic influențată de muzica formației britanice Spice Girls, imitându-le pe cântărețele din grup la diverse petreceri.^[9] De asemenea, Adele o citează pe interpreta Gabrielle ca fiind unul dintre idolii săi, iar prima dată când a cântat în fața unui public a interpretat piesa „Rise”.^[10] Începând cu vârsta de unsprezece ani, când s-a mutat alături de mama sa în cartierul West Norwood,^[11] Adkins a ascultat muzica R&B înregistrată de Aaliyah, Destiny's Child sau Mary J. Blige.^[12] Adele a mărturisit că și-a dorit să devină cântăreață încă de la treisprezece ani, după ce a fost la unul dintre concertele lui Pink și a fost impresionată de recitalul acesteia.^[13]
  La vârsta de șaisprezece ani Adele a absolvit școala „BRIT” din Selhurst, Croydon (Londra), unde le-a avut ca și colege de clasă pe Leona Lewis și Jessie J.^[14][15] Deși a fost pe punctul de a fi exmatriculată din cauza frecventelor întârzieri la cursuri,^[16] interpreta a declarat că școala a fost cea care i-a „șlefuit” talentul.^[17] În toamna anului 2006 Adkins a înregistrat două piese — „Daydreamer” și „My Same” — care au fost incluse în revista online PlatformsMagazine.com.^[18][19] Ulterior Adele a imprimat un disc ce conținea trei cântece și i l-a înmânat unui prieten care l-a publicat pe rețeaua de socializare MySpace.^[20] Materialul le-a stârnit interesul reprezentanților casei de discuri XL Records, care i-au oferit acesteia un contract de management.^[21] Crezând că este vorba despre o glumă, Adele a mers la sediul companiei însoțită de un prieten — cele două părți au semnat un contract în septembrie 2006  La 19 martie 2008, XL Recordings și Columbia Records semnează o înțelegere prin care Adele urmează să aibă o serie de concerte în America de Nord. La 20 iunie, albumul „19” este lansat și în Statele Unite, iar opt luni mai târziu albumul este considerat a fi unul de succes, fiind vândut în peste 2,2 milioane de copii la nivel mondial. La sfârșitul anului 2008, Adele se mută din casa mamei sale, în Notting Hill, o mișcare ce o face să renunțe la băutură.
  În octombrie 2008, încercările ei de a pătrunde puternic pe piața din America, eșuează. Totuși, este anunțată ca fiind invitatul muzical din episodul de pe 18 octombrie al emisiunii americane Saturday Night Live (SNL). Acel episod a fost foarte așteptat, deoarece era anunțată prezența lui Sarah Palin în emisiune. SNL a înregistrat cel mai bun rating din ultimii 14 ani, cu o audiență de 17 milioane de telespectatori. Adele a cântat „Chasing Pavements” și „Cold Shoulder”, iar ziua următoare, albumul „19” a intrat în topurile iTunes și a ocupat locul cinci pe site-ul Amazon.com. În numai o săptămână, albumul urcă pe locul 11 în Billboard 200, cu 35 de poziții mai sus decât săptămâna precedentă. După alte câteva săptămâni, ea se întoarce în Statele Unite pentru un turneu în 11 orașe.
  Adele a fost nominalizată în 2008 la un premiu Mercury pentru albumul „19”. De asemenea, ea a câștigat Urban Music Award, premiul pentru „Cel mai bun jazz”. La cea de-a 51-a ediție a Grammy Awards, în 2009, Adele a câștigat premiile pentru „Cel mai bun artist debutant” și „Cea mai bună voce pop”, fiind nominalizată și la categoriile „Discul anului” și „Cântecul anului”. Totodată, la Brit Awards, a fost nominalizată la trei categorii. Prim-ministrul britanic, Gordon Brown, i-a trimis o scrisoare de mulțumire lui Adele, în care i-a spus că „în ciuda problemelor financiare ale tării, tu ești luminița de la capătul tunelului”. În 2010, Adele este nominalizată la la Grammy pentru „Cea mai bună solistă pop” la melodia „Hometown Glory”. În aprilie, cântecul ei „My Same” intră în German Singles Chart, după ce Lena Meyer-Landrut interpretează melodia la un concurs de talente, premergător Eurovision Song Contest 2010. Adele lansează al doilea album al său, numit „21”, la 24 ianuarie 2011, în Marea Britanie și la 22 februarie în Statele Unite. În timpul călătoriilor dintre concertele din America, Adele este încântată de muzica pe care șoferul mașinii o asculta, moment în care decide că albumul „21” va avea avea alt stil, unul cu influențe country. Primul single de pe noul material discografic, este „Rolling In The Deep „, care devine un mare succes și este bine văzut de critici. „21” devine lider în Irlanda, Germania, Belgia, Olanda, Noua Zeelandă, Elveția, Austria, iar în martie 2011 devine numărul unu și în Statele Unite. 13 mai, este ziua în care „Rolling In The Deep” urcă în vârful Billboard 100, după ce se vinde în 1,7 milioane de copii în Statele Unite și este lider în Billboard 200, pentru nouă săptămâni (nu consecutive). În Marea Britanie, albumul este vândut în 208.000 de copii în prima săptămână, fiind cel mai bine vândut material din ultimii cinci ani. La mijlocul lunii februarie, după ce cântă la Brit Awards, melodia „Someone Like You”, urcă direct pe primul loc în UK Singles Chart, în timp ce „21” rămâne lider. Conform Official Charts Company, Adele este prima artistă în viață care reușește să fie pe primul loc atât în Official Singles Chart cât și în Official Album Chart simultan, de la The Beatles în 1964. Albumul rămâne lider timp de nouă săptămâni, după care este întrecut de Wasting Light al trupei Foo Fighters. Adele și albumul „21” se întroc pe locul întâi reușind un total de 14 săptămâni în fruntea ierarhiei britanice. Pentru a-și promova albumul, artista va susține o serie de concerte în Europa și America de Nord în turneul numit „Adele Live”. Turneul se dovedește a fi un real succes, concertele din America de Nord fiind susținute cu audiență maximă, vânzând toate biletele.
  În septembrie 2011, albumul se vinde în alte trei milioane de copii, iar Adele devine prima artistă din istoria Marii Britanii care vinde trei milioane de copii ale unui album într-un singur an calendaristic. În noiembrie, cântăreața mai reușește să doboare un record cu „21”, fiind prima care vinde mai mult de un milion de copii ale unui album pe varianta europeană a site-ului iTunes. O lună mai târziu, încă 3.4 milioane de copii se vând în Marea Britanie, „21” devenind cel mai bine vândut album al secolului în Marea Britanie^[23], depășind „Back to Black” al lui Amy Winehouse. La data de 30 noiembrie, Adele primește șase nominalizări la cea de-a 54-a gală a Grammy Awards.
  Concertul ei din noiembrie 2011, denumit „Live at the Royal Albert Hall”, a fost imprimat pe DVD și a devenit cel mai bine vândut DVD muzical din 2011 în Statele Unite ale Americii, vânzându-se în 96 de mii de copii în prima săptămână. Adele, este prima artistă din istoria Nielsen SoundScan, care are într-un an albumul anului (21), hit-ul anului (Rolling in the Deep) și videoclipul anului.  Penny Adkins este mama lui Adele, fiica lui Doreen Adkins și fosta prietenă a lui Mark Evans. Adele a preluat melodia “Lovesong” a celor de la The Cure și i-a dedicat-o mamei sale. În 1987, cu un an înainte să plece din casa părintească, Penny l-a întâlnit pe Mark Evans, de care s-a îndrăgostit imediat. La vârsta de 18 ani, o naște pe fiica acestuia, Adele Adkins. La scurt timp după acest eveniment din viața lor, Mark o cere în căsătorie, dar Penny refuză, spunând că sunt prea tineri pentru a face acest pas. Cu toate acestea, Mark a continuat să aibă grijă de familia sa. Totuși, după trei ani de la nașterea lui Adele, Mark îi părăsește. Cu toate acestea, Adele menține o relație de prietenie cu bunicul său, John, până când acesta moare, în 1998. Trăind departe de tatăl ei, Adele are o relație foarte bună cu mama sa, ea fiind și cea care i-a descoperit talentul muzical.
  Tatăl lui Adele, Mark Evans, s-a întâlnit prima dată cu Penny Adkins într-un bar din Londra și s-au îndrăgostit la prima vedere. La scurt timp s-au mutat împreună, iar după câteva luni venea pe lume primul lui copil, Adele. Ascultând muzica Ellei Fitzgerald, a lui Louis Armstrong, Bob Dylan sau a Ninei Simone, Mark a dorit ca pe Adele să o cheme și Blue, după genul muzical care-i plăcea atât de mult, blues. Când fiica lui avea trei ani, s-a despărțit iremediabil de familie, acum Adele afirmând că tatăl ei nu are vreun drept să vorbească despre ea, din moment ce nu și-l amintește. Moartea tatălui său, care suferea de cancer de colon, l-a distrus pe Mark, devenind dependent de alcool. El a declarat că dependența lui de alcool era atât de mare, încât “îl făcea pe Oliver Reed să pară un abstinent”.^{[necesită citare]} În perioada în care Adele și-a lansat albumul de debut, Mark a reușit să scape de această problemă din viața lui, dorind să îmbunătățească relația cu fiica lui. 

  Adele
  Date personale
  Nume la naștere	Adele Laurie Blue Adkins
  Născută	5 mai 1988 (31 de ani)  Tottenham, Anglia Tottenham, Haringey, Regatul Unit
  Căsătorită cu	Simon Konecki[*] (16 martie 2016–22 martie 2019)
  Număr de copii	1
  Copii	Angelo Adkins[*]
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	Cântăreață
  Activitate
  Alte nume	«Noua regină a muzicii soul»[1]
  Studii	BRIT School for Performing Arts and Technology[*]
  Gen muzical	Soul, blues, jazz
  Tipul de voce	Contralto[2]
  Ani de activitate	2007 — prezent
  Case de discuri	XL, Columbia Records
  Colaborare cu	Daniel Merriweather
  Premii	Membru al Ordinului Imperiului Britanic[*][3] Premiul Grammy pentru cel mai bun artist nou Premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală Grammy Award for Best Pop Solo Performance[*] Grammy Award for Record of the Year[*] Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună melodie originală Premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului[4] Brit Award for British Female Solo Artist[

• 1988: Laurențiu Petean (n. 5 mai 1988 în Galați) este un fotbalist român care joacă în prezent pentru Bahlingen SC.
• 1990: Bakary Bouba Saré (n. 5 mai 1990, Abidjan, Côte d'Ivoire) este un fotbalist aflat sub contract cu CFR Cluj.
• 1990: Olena Oleksandrivna Voronina (ucraineană Олена Олександрівна Вороніна; n. 5 mai 1990) este o scrimeră ucraineană specializată pe sabie, laureată cu aur pe echipe la Campionatul Mondial din 2013 de la Budapesta.
  La Campionatul European de Scrimă din 2015 de la Montreux a ajuns în semifinală după ce le-a învins succesiv pe rusoaica Ekaterina Diacenko și românca Bianca Pascu.^[1] A fost învinsă de capul de serie nr.2, Sofia Velikaia, și a rămas cu bronzul, prima sa medalie individuală la o competiție de prim plan.
• 1991: Andrea Klikovac (n. 5 mai 1991, Podgorica, RSF Iugoslavia^[2][3]) este o handbalistă muntenegreană care joacă pentru echipa ungară Kisvárdai KC^[4][5] și pentru echipa națională a Muntenegrului^[1] pe postul de intermediar dreapta. Pe 1 martie 2019 s-a anunțat că handbalista a semnat un contract cu CSM București, pentru care va juca din vara anului 2019.
• 1993: Adelina Pastor (n. 5 mai 1993, Zalău, România) este o alergătoare română specializată pe proba de 400 metri.
• 1993: Ștefan Popescu (n. 5 mai 1993, Iași) este un tânăr fotbalist român care evoluează la clubul AC Cesena.
• 1994: Mattia Caldara (n. 5 mai 1994) este un fotbalist italian care în prezent joacă în Serie A la Atalanta și la echipa națională a Italiei.

VA URMA