MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI  3 IUNIE 2020 

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

ISTORIE PE ZILE 3 Iunie

Evenimente

·         350:  Uzurpatorul  Nepotianus  intra in Roma in fruntea unui grup de gladiatori si se proclama imparat. Nepotianus a fost fiul Eutropiei  , sora vitregă a imparatului Constantin I si  a fost ucis in lupta  la 30 iunie  de rivalul sau Magnetius.

·         713: Imparatul bizantin Philippikos Bardanes este detronat, dupa ce a fost orbit in urma rascoalei trupelor din Tracia. Philippikos Bardanes (Filip) a fost împărat bizantin între 711 – 713. Philippikos era fiul lui Nicefor, de origine armean. Bardanes a făcut presiuni pentru a ajunge la tron de pe vremea primei răscoale împotriva lui Iustinian II. Când Iustinian a revenit la tron, el a fost exilat la Cherson. Aici a luat numele de Philippikos (Filip), iar cu ajutorul khazarilor, s- revolta împotriva lui Iustinian, pe care l-a prins şi l-a executat în afara Constantinopolului. În 712, bulgarii au asediat Constantinopolul, Philippikos fiind nevoit să transfere unele trupe din Asia în Balcani. Profitând de situaţie, Al-Walid I, califul umayyad, a atacat şi devastat Anatolia. În Mai 713, trupele din Tracia s-au revoltat. Philippikos a fost orbit pe 3 Iunie, 713, iar unul dintre cei mai de vază secretari ai săi, Artemius, a devenit împărat sub numele de Anastasiu II.

·         1098: Asediul Antiohiei a avut loc în timpul primei cruciade, în perioada octombrie 1097 – iunie 1098. Cruciaţii  au asediat oraşul apărat de musulmani din 21 octombrie 1097 pînă pe 2 iunie 1098. Antiohia fusese pierdută de Imperiul Bizantin în mîinile turcilor selgiucizi de puţină vreme, în 1085. Din 1088, guvernatorul musulman al Antiohiei fusese Yaghi-Siyan. Yaghi-Siyan era îngrijorat de înaintarea în Anatolia a armatelor cruciate în 1097 şi el a cerut ajutor în statele vecine musulmane, dar fără succes. Cruciaţii au sosit în faţa porţilor Antiohiei pe 20 octombrie 1097 conduşi de Godfrey de Bouillon, Bohemund de Taranto şi Raymond al IV-lea de Toulouse. În timp ce Raymond dorea să dea imediat atacul, Godfrey şi Bohemund preferau să asedieze oraşul. Raymond a cedat fără nicio tragere de inimă şi, a doua zi, cruciaţii au încercuit parţial oraşul. Asediul trena şi, în decembrie, Godfrey s-a îmbolnăvit, iar proviziile, care fuseseră din belşug pînă în acel moment, au inceput să se sfîrşească odată cu venirea iernii. Datorită lipsei de provizii, în tabăra cruciaţilor a apărut foametea, care a omorît atît oamenii cît şi caii: unul din şapte oameni a pierit de foame şi au mai rămas în viaţă numai 700 de cai. Au mai primit ajutoare care, însă, nu au reuşit să aprovizioneze în cantităţi suficiente tabăra cruciadă. Odată cu sosirea primăverii au început a sosi aliaţii cruciaţilor. În martie, a ancorat în portul Sfîntul Simeon o flotă engleză condusă de Edgar Atheling, care aducea din Constantinopol materiale pentru construirea maşinilor de asediu. Acestea au condiţionat primele rezultate importante ale asediului. Asediul a continuat, iar la sfîrşitul lunii mai 1098, în ajutorul Antiohiei a sosit o armată musulmană din Mosul sub comanda lui Kerbogha. Această armată era mult mai numeroasă decît cele care încercaseră pînă atunci spargerea asediului creştin. Cruciaţii şi-au dat seama că trebuie să cucerească Antiohia mai înainte de sosirea întăririlor musulmanilor lui Kerbogha. Bohemund a reuşit să stabilească contacte cu Firouz, un sodat armean care păzea Turnul "celor Două Surori", care dorea să se răzbune din motive personale pe Yaghi-Siyan, şi l-a mituit pentru ca să deschidă poarta cetăţii. Bohemund a convocat adunarea cruciaţilor şi le-a cerut ca, după cucerirea oraşului prin mită şi trădare, să fie de acord să i-l ofere lui ca pradă de război. Raymond a răspuns furios că oraşul trebuie predat împăratului bizantin, aşa cum se căzuse de acord la Constantinopol în 1097, dar Godfrey, Tancred, Robert şi alţi lideri creştini au fost de acord cu pretenţiile lui Bohemund. La 2 iunie Firouz i-a transmis lui Bohemund să mimeze un marş spre coloana în inaintare a lui Kerbogha, iar mai apoi să se întoarcă noaptea şi să atace zidurile cetăţii. După ce a fost dusă la indeplinire această schemă, Firouz a deschis porţile turnului pe care îl apăra şi oraşul a fost invadat de creştini. Creştinii sirieni rămaşi în cetate au deschis la rîndul lor restul porţilor şi au participat alături de cruciaţi la masacrarea musulmanilor. În timpul violenţelor, cruciaţii au ucis şi creştini localnici alături de musulmani, inclusiv pe fratele lui Firouz. Yaghi-Siyan a încercat să fugă, dar a fost prins de creştinii sirieni în afara zidurilor cetăţii, a fost decapitat, iar capul lui i-a fost oferit lui Bohemund. La sfîrşitul zilei de 3 iunie, cruciaţii controlau cea mai mare parte a oraşului.Patriarhul ortodox al Antiohiei a fost reinstalat în funcţie de legatul papal, Adhemar de Le Puy, care spera să păstreze bunele relaţii cu bizantinii, în special după ce a fost clar pentru toată lumea că Bohemund dorea să păstreze oraşul ca pradă de război şi nu era dispus să-l cedeze bazileului.

·         1267: Prima mențiune documentară a orașului Mediaș. În epoca romană pe teritoriul cetății actuale a existat un castru roman. În 1267, în prima mențiune documentară, apare ca Mediesy. Acest nume poate fi legat de numele unui trib secuiesc din secolul al IX-lea. În secolul al XII-lea și al XIII-lea regii Ungariei au așezat în zona Mediașului coloniști germani, cunoscuți sub numele de sași. Prima atestare documentara a Mediasului, se pare, este din anul 1267. În anul 1318 sașii din Mediaș și cei din Șeica Mare au fost scutiți de obligația de a participa la oastea regală, obținând totodată și unele privilegii fiscale. La 1402 regele Sigismund de Luxemburg a eliberat scaunele Mediaș și Șeica de sub jurisdicția comitelui secuilor. În 1576 aici a fost ales Ștefan Báthory drept rege al Poloniei, și tot aici a fost ales István Bocskai în 1605 în funcția de principe al Transilvaniei. Biserica „Înălțarea Domnului”, prima biserică românească din Mediaș, a fost ridicată în anul 1826 prin eforturile episcopului Ioan Bob de la Blaj, cel care tot atunci a înființat și prima școală românească din oraș.

·         1326: Se încheie tratatul privind delimitarea graniței dintre Novgorod și Norvegia, în zona denumită Finmark (partea de nord a Norvegiei)

·         1428: Are loc batalia de la Golubac, in Serbia. Oastea crestinilor din Tara Romanesca, condusa de Dan al II-lea, care a participat  alaturi de Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei  si  suzeranul sau, este infranta de turci  şi ca urmare Ţara Românească trebuie să le plătească acestora tributul întreg.

·         1444 este semnat Tratatul de alianță dintre Iancu de Hunedoara și Ștefan Tomșa, regele Bosniei, împotriva turcilor și dușmanilor. Tratatul va fi reînnoit la 11 noiembrie 1449.

·         1839: In China, Lin Zexu,  guvernatorul Cantonului  numit de  împăratul Daoguang, a ordonat  distrugerea a  1200 t de opiu confiscate de la negustorii britanici, eveniment ce a dus la declanșarea Primului Război al Opiului intre Anglia si China care s-a incheiat  in 1842 prin Tratatul de la Nanking, prin care  Marea Britanie,  a obtinut   teritoriul Hong Kong.

·         1849: Armata revolutionarului roman transilvanean  Avram Iancu, obtine o mare victorie impotriva celei maghiare langa Abrud.

·         1885: Ultima confruntare armata intre indieni si trupele guvernamentale in Canada. Politia  militara a  Teritoriului du Nord-Vest al Canadei, comandata  de  Samuel Benfield Steele, se ciocneste cu  indienii Cris, condusi de  Big Bear (Marele Urs), la Steele Narrows. Big Bear a fost capturat si condamnat la trei ani de inchisoare. A murit la putin timp dupa eliberarea sa din inchisoare.

·         1910: S-a infiintat Muzeul Simu din Bucuresti.

·         1918: Si-a ţinut lucrările primul Congres al medicilor veterinari din Basarabia după Unirea cu România.

·         1922: Ion Vinea editeaza la Bucuresti, revista avangardista Contemporanul, care promova sincronizarea literaturii nationale cu cea mondiala. Contimporanul, publicație avangardistă (1922-1932). Numele Contemporanul a lansat o tradiție, fiind o titulatură potrivită pentru a ilustra preocuparea pentru noutățile în materie de știință și cultură și pentru noile curente de idei, în opinia inițiatorilor revistei literare de avangardă Contimporanul, apăruta în anul 1922 la București. Revista a apărut la început ca un săptămânal (3 iunie 1922 – 7 iulie 1923), apoi lunar (aprilie 1924 – ianuarie 1932) și s-a bucurat de colaborarea unor nume de rezonanță ale culturii românești interbelice: Felix Aderca, Tristan Tzara, Tudor Arghezi, Benjamin Fundoianu, N. Davidescu, Sandu Tudor, Ion San-Giorgiu, Mircea Eliade, Ilarie Voronca, Adrian Maniu, Urmuz, Marcel Iancu. Ion Vinea (pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, n. 17 aprilie 1895, Giurgiu – d. 6 iulie 1964, București), poet român în vecinătatea mișcării literare de avangardă.

·         La 3 - 4 iunie 1935 regele Carol II al României, însoţit de întreg guvernul ţării, s-a aflat în vizită la Chișinău.

·         1940: Trupele engleze sunt evacuate din Europa continentală în timpul bătăliei de la Dunkerque, care s-a terminat prin infrangerea trupelor anglo-franceze de catre germani.

·         1950: Prima ascensiune a vârfului Annapurna, al 10-lea vârf ca înălțime din lume, de către o expediție franceză

·         1970: O echipa de oameni de stiinta de la Universitatea Wisconsin din SUA, sub conducerea biochimistului american de origine indiana Gobind Khorana (Premiul Nobel pentru medicina pe 1968), a reusit sa produca in laborator prima gena artificiala.

·         1989: Guvernul comunist chinez trimite forte de securitate care deschid focul asupra protestatarilor din Piata Tiananmen, omorand sute dintre ei. Vara anului 1989 a rămas în memoria Occidentului prin masacrul ce a avut loc în Beijing, în piaţa Tiananmen. Armata a executat ordinele guvernului iar pentru prima dată după 1949, mapamondul era oripilat de atrocităţile ordonate de guvernul chinez. „The tank man” – povestea omului ce a oprit singur înaintarea blindatelor chinezeşti, violentele proteste şi furia populară împotriva unui sistem anchilozat au evidenţiat tensiunile sociale ale Chinei şi au demonstrat încă odată lumii întregi că un regim impus prin forţă poate fi oricând destructurat. Mişcarea tinerilor, studenţilor şi cetăţenilor Beijingului se poate înscrie în seria de „liberalizări” europene şi cereri pentru guvernări transparente denumite generic de ruşi glasnost.

·         1991: A erupt vulcanul Mount Unzen din sudul Japoniei; valul de fum și lavă a omorât 43 de oameni, toți cercetători sau jurnaliști

·         1998: ICE-ul Wilhelm Conrad Röntgen deraiaza la Eschede, accident feroviar la care mor 101 oameni.

·         2002: S-a desfășurat, la Cluj, în perioada 3-9 iunie, prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, primul festival din România destinat exclusiv lung-metrajelor. Festivalul internațional de film Transilvania (TIFF) este primul festival internațional de film de lungmetraj din România, care se desfășoară anual în capitala istorică a Transilvaniei, Cluj-Napoca. Festivalul se desfășoară în trei cinematografe din oraș, Republica, Arta și Victoria, însă la ediția din 2004 s-a realizat o premieră prin introducerea proiecțiilor în aer liber, în curtea Universității Babeș-Bolyai. Altă premieră a avut loc în 2007 când festivalul s-a desfășurat în două orașe: Cluj-Napoca și Sibiu, pentru a onora anul când Sibiul a fost Capitală Europeană a Culturii.

·         2004: Biserica Anglicană şi-a dat binecuvântarea pentru căsătoria prinţului Charles cu Camilla Parker Bowles.

·         2006: Muntenegru redevine stat independent, proclamându-și în mod oficial separarea de uniunea statală Serbia și Muntenegru

·         2007: Craiova se inaugurează piața socio-umana din centrul civic al orașului, în mijlocul căreia se află prima fântână muzicală din România, și una din puținele din întreaga lume.

·         2008 - În această zi, în cadrul unui eveniment la World Trade Plazza, Bucureşti s-a consemnat lansarea comercială a lui Dacia Sandero pe piaţa românească. Sandero, ca model, a fost lansat în Decembrie 2007 în Brazilia, dar sub sigla Renault. Europenii l-au văzut pentru prima dată la Salonul de la Geneva, dar a fost pus în vânzare începând cu luna Iunie. Românii au fost primii clienţi care şi-au putut comanda acest model, comenzile primindu-se începând cu 4 Iunie. În momentul lansării cea mai ieftină versiune era cea regăsită în lista de preţuri chiar sub denumirea Sandero. Nivelul de echipare de bază era disponibilă la un preţ de 6890 euro. Această versiune este echipată cu motor de 1,4 litri 75 CP şi dispune, printre altele, de airbag şofer, ABS şi AFU (asistenţă la frânarea de urgenţă), 3 centuri de siguranţă spate reglabile pe înălţime, pre-echipare radio şi banchetă rabatabilă. În momentul lansării cea mai scumpă versiune era "Prestige", versiunea de top a gamei Dacia Sandero, care dispunea de motorul 1,6 litri 90 CP, la un preţ de 9.850 euro, în prezent fiind introdus şi motorul 1.5 dCi de 85 CP, care a urcat preţul lui Sandero la 11.500 euro. În primul an de existenţă Dacia a vândut pe plan internaţional 38.928 unităţi, acest model prinzând mult mai bine la export decât în România. În ţara noastră acest model nu a fost chiar succesul aşteptat, fiind mereu în urma berlinei Logan ca vânzări.

·         2009: In Parlamentul R.Moldova a esuat si a doua tentativă de desemnare a președintelui tarii, ceea ce potrivit Constitutiei a condus la convocarea alegerilor generale anticipate pentru alegerea unui nou Parlament.

Nașteri

·     1554: Don Pietro de' Medici (3 iunie 1554 – 25 aprilie 1604) a fost cel mai tânăr fiu al lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Eleonorei de Toledo.

În anul 1571, s-a căsătorit cu verișoara sa, Eleonora de Garzia de Toledo, pe care a acuzat-o de adulter și a strangulat-o cu o lesa de câine, în iulie 1576, la Villa Medici de la Cafaggiolo. De asemenea, l-a închis și apoi l-a ucis pe amantul ei, Bernardino Antinori.

La sfârșitul anului 1577, s-a retras la curtea Spaniei până la sfârșitul anului 1578. În timpul șederii sale, și-a câștigat reputația de risipitor și desfrânat. A plecat din Toscana în octombrie 1579 pentru a aduce trupele italiene în Spania și să le conducă în timpul misiunii în Portugalia. A rămas în Lisabona până la sfârșitul anului 1582.

Corespondențele sale dovedesc că a avut mari probleme cu banii. S-a întors în Italia în 1584 pentru a cere fraților săi să-i acopere datoriile, însă aceștia l-au refuzat spunându-i că trăiește alături de o femeie cu o reputație proastă. Membrii familiei Medici au încercat să aranjeze o altă căsătorie pentru Pietro. În iulie 1586 acesta s-a reîntors în Spania, unde a continuat să acumuleze datorii. S-a reîntors în Italia în 1587, după moartea fratelui său Francesco.

Căsătoria sa cu Dona Beatriz de Lara, fiica lui Manuel de Menezes, Duce de Vila Real, a avut loc în anul 1593 însă nu a reușit să-și stabilizeze problemele economice și emoționale. Pietro a continuat să-și vadă amanta, Antonia de Carvajal care i-a născut cinci copii nelegitimi. A mai avut un copil nelegitim cu Maria della Ribera.

A continuat să-i scrie fratelui său, Ferdinando I, cerând o parte din averea sa pentru a-și plăti datoriile. Pietro a murit îngropat în datorii, înainte de a împlini vârsta de 50 de ani. După moartea sa, copii neleigitimi au fost aduși în Florența. Pietro a fost înmormântat la Mănăstirea de la Santissima Trinidad din Madrid. Trupul său a fost adus mai târziu în Florența și a fost îngropat lângă Cosimo II de' Medici.

Pietro de' Medici

Portret de Agnolo Bronzino, 1560

*   1594:   César de Bourbon, Légitimé de France (3 iunie 1594 – 22 octombrie1665), Duce de Vendôme, a fost fiul regelui Henric al IV-lea al Franței și a metresei acestuia, Gabrielle d'Estrées. Prin fiica sa, Élisabeth de Bourbon, César a fost stră-stră-străbunicul regelui Ludovic al XV-lea al Franței. De asemenea, César de Bourbon este strămoșul regelui Juan Carlos I al Spaniei, al regelui Albert al II-lea al Belgiei, a lui Henri, Mare Duce de Luxemburg și a lui Vittorio Emanuele, Prinț de Neapole, un pretendent al tronului italian.

S-a născut la castelul Coucy în regiunea Picardia; părinții lui și-au început relația în 1591 iar César a fost primul copil al cuplului. A fost recunoscut în 1595 și numit Duce de Vendôme de tatăl său în 1598. Ducatul de Vendôme era deținut de Casa de Bourbon din 1393, la acel moment fiind un comitat ridicat apoi de regele Ludovic al XII-lea al Franței la ducat.

César a fost logodit în 1598 cu Françoise de Lorena, "... una dintre cele mai bogate moștenitoare din Franța".^[1] În 1599, César a devenit Duce de Beaufort și Duce de Étampes în urma decesului mamei lui ca urmare a unui avort.

Tatăl său, regele Henric al IV-lea, a fost îndurerat în special din cauza zvonurilor că metresa sa a fost itrăvită. A purtat doliu negru ceea ce nici un monarh francez anterior nu a făcut înainte și i-a oferit funerarii ca unei regine.

César a fost primul fiu al tatălui său însă din cauza nelegitimității lui nu îi era permis să moștenească tronul; fratele său vitreg, viitorul Ludovic al XIII-lea al Franței a fost născut în septembrie 1601 spre bucuria regelui.

La 16 iulie 1608, la Château de Fontainebleau, el s-a căsătorit cu Françoise de Lorena (d. 1669), bogata moștenitoare a lui Philippe Emmanuel, Duce de Mercœur. Françoise era moștenitoarea legală a vastelor ducate Mercœur și Penthièvre.

César a fost implicat în mai multe intrigi de curte în timpul domniei fratelui său vitreg Ludovic al XIII-lea.^[2] Implicat în conspirația contelui de Chalais împotriva cardinalului Richelieu, el și fratele său Alexandre, cavaler de Vendôme au fost închiși la castelul Vincennes în 1626. A fost eliberat în 1630 și exilat în Olanda.

În 1632, el s-a întors în Franța însă curând a fost acuzat că a complotat împotriva lui Richelieu și a fost exilat din nou, de data asta în Anglia. Nu s-a mai întors în Franța până în 1642. Căsătoria fiului său Louis cu Laura Mancini (nepoata cardinalului Mazarin) l-a reconcilat cu Mazarin și a sprijinit-o pe Ana de Austria pe parcursul Frondei.

S-a împăcat cu fratele său vitreg în decembrie 1642, cu un an înainte de moartea regelui și la începutul domniei nepotului său, Ludovic al XIV-lea. Împăcarea a avut loc după moartea lui Richelieu.

* 1723: Giovanni Antonio Scopoli, adesea oară latinizat ca Johannes Antonius Scopolius, (n. 3 iunie 1723, Cavalese – d. 8 mai 1788, Pavia) a fost un om de știință, medic, botanist, micolog, zoolog și scriitor științific tirolez de origine italiană. El a fost numit de biograful lui, Otto Guglia (1904-1984), primul european non-național precum Linnaeus Austriae. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Scop..

Giovanni a fost fiul lui Francesco Antonio Scopoli, jurist promovat precum guvernator al principe-episcopului de Trento, mama lui fiind Claudia Catharin, fiica patricianului trentin Antonius de Gramola (1699-1791), o pictoriță cunoscută.

Erete, din:Deliciæ Floræ et Faunæ Insubricæ, (1760)

El s-a căsătorit de trei ori: pentru prima dată, în anul 1749 la Cavalese, cu nobila Albina de Miorini (d. 1756) și după moartea dânsei, pentru a doua oară, în anul 1758, cu Catharina de Franchenfeldt (d. pe la 1770). După decesul și acestei soții, s-a cununat, pe 2 august 1774 la Schemnitz, cu Caroline, fiica lui Johann de Franzenau, medic militar, savant, între altele, din 1806, organizator a sistemului educațional sub Napoleon I. Giovanni a avut trei copii, un fiu și o fată din prima, precum încă un fiu, Johann Anton (Giovanni Antonio, 1774-1854) din a treia căsătorie.^[6] Acesta a fost medic, econom precum publicist și numit conte al regatului Italiei în anul 1810.

Tânărul Scopoli a urmat școala primară la Cavalese, apoi liceul din Trento și în sfârșit acel de la Hall in Tirol, zece kilometri în est de Innsbruck, unde și-a dat bacalaureatul. A studiat în continuare medicine la Innsbruck, promovând în 1743. Studiul de plante și insecte ale patriei sale Tirol, cărui s-a dedicat din tinerețe, l-a continuat pe lângă activitatea sa de medic în Cavalese, Trento și Veneția.^[10]

Entomologia Carniolica, 1763

În 1751 episcopul-principe (Fürstbischof) Leopold de Seckau, conte de Firmian, l-a numit secretar privat, dar, deja în anul 1753, s-a îndreptat spre Universitatea din Viena, unde a studiat suplementar o specializare care i-a permis, după absolvirea acesteia sub foarte cunoscutul profesor Gerard van Swieten un an mai târziu, să preia activități de interes public ca apărarea de epidemii, controlul personalului medical și afaceri medicinale în fața tribunalelor. Primul angajament în această calitate l-a căpătat în orașul minier Idria (astăzi Slovenia). Aici a avut-o să aibă grijă ca medic de aproximativ 2000 de mineri cu familiile lor. Pentru acest scop a înființat, printre altele, o farmacie. În 1763, i-a fost tradusă în plus predarea chimiei metalurgice elevilor mineri.^[11]

Joannes Antonius Scopoli 1784

În tot acest timp n-a uitat de botanică. Astfel Scopoli a descris, drept rezultat multor excursii în regiune, în operele sale majore „Flora Carniolica” (2 volume, 1760 și 1772) cu mai mult de 750 de plante cu flori și mai mult de 250 de criptogame precum „Entomologia Carniolica” (1763), cu mai mult de 1000 de specii, menținând o corespondență intensă cu Carl von Linné și alți naturaliști. Activitatea sa medicala în Idria l-a îndemnat pentru analizarea chimică (descrierea, extracția și prelucrarea) a mercurului conținut în rocă, precum și pentru descrierea bolilor minerilor efectuate ulterior. Cu propunerile sale privind metodele de siguranță și de vindecare la locul de muncă în opera sa „Tentamina physicochymico-medica” (1761), el a devenit un co-fondator al medicinii muncii. De asemenea, savantul a studiat plante subterane (în principal ciuperci și licheni) și a devenit astfel un pionier al speologiei botanice. El a descris acolo, în detaliu, însușirile macroscopice și caracterizante de 187 specii de ciuperci, împărțindu-le în 11 genuri în conformitate cu taxonomia lui Linné, refuzând însă acestui sistem al sexualității plantelor. Treizeci de specii de bureți poartă numele lui, printre care Amanita caesarea și Macrolepiota procera. Dar și multe specii de plante și insecte descrise de el pentru prima dată, au fost numite după el. Solanaceea„Atropa species“, descrisă de el în 1760, a fost denumită de Linné (1767) „Hyoscyamus Scopolia“, și Nikolaus Joseph von Jacquin a adăugat-o la noul gen „Scopolia, Species Carniolica” (1764). Abrevierea numelui său în cârti științifice este „Scop.”.^[6][12][13]

Platan, semănat de Scopoli în 1778

În anul 1769 Scopoli a fost transferat, probabil ca urmare a criticii superiorilor săi în Idria din cauza investigațiilor sale științifice consumatoare de mult timp, la Academia de Minerit în Schemnitz (în prezent în Slovacia), ca profesor de chimie, mineralogie și metalurgie. În același timp a fost numit consilier imperial și evaluator la Camera Oficiului Ungariei Regale, iar în 1776, a urmat vocației, devenind profesor de chimie și botanică la Universitatea din Pavia (pe atunci Ducatul Milanului), unde a stabilit o grădină botanică și un laborator chimic. Pentru a îmbunătăți agricultura el a sugerat, printre altele, îngrășămintele chimice, de asemenea, s-a ocupat de creșterea animalelor și de apicultura.

Mai departe, savantul a corectat parțial sistemul pasărilor și a reînnoit în special clasificarea insectelor, creând, prin luarea în considerare de cât mai multe caracteristici structurale, o clasificare sistematică. De asemenea, în clasificarea mineralelor Scopoli a ales un mod propriu, ținând seamă, pe lângă de caracteristicile structurale optice și de calitățile lor chimice. Cunoștințele bazate pe propriile sale experimente au găsit loc în traducerea italiană a celui mai important dicționar chimic acestor timpuri (scris de Pierre Joseph Macquer), pe care a extins-o enorm (Dizionario di Chimica, 10 volume, 1784-1785).^[11]

Deja bolnav de ceva timp și aproape orb, Scopoli s-a stins din viatä în casa sa la Pavia (1788). În anul morții sale Scopoli a mai publicat în latină autobiografia sa „Vitae meae vices".

Giovanni Antonio Scopoli

* 1726: James Hutton (n. 3 iunie 1726 SV (14 iunie 1726 SN) – d. 26 martie 1797) a fost un geolog, fizician, producător chimic și naturalist scoțian.^[1] Munca lui Hutton a transformat geologia într-o știință adecvată, și de aceea este de obicei denumit Părintele Geologiei Moderne

James Hutton pictat de Sir Henry Raeburn în anul 1776

Jump to navigationJump to search

César

Légitimé de France Duce de Vendôme

*  1743: S-a nascut Wilhelm I, Elector de Hesse (d. 1821). Wilhelm I, Elector de Hesse (3 iunie 1743 – 27 februarie 1821) a fost fiul lui Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Cassel şi a Prinţesei Mary a Marii Britanii.

·         1761: S-a nascut Henry Scrapnel, inventatorul schijei.
* 1808: Jefferson Finis Davis (n. 3 iunie 1808 – d. 6 decembrie 1889) a fost un politician american care a servit ca preşedinte al Statelor Confederate ale Americii pentru întreaga sa istorie, între 1861 și 1865, de-a lungul Războiului civil american.

După absolvirea școlii militare West Point, Davis a luptat în războiul mexicano-american în calitate de colonel al unui regiment de voluntari, fiind ulterior ministru de război al celui de-al 14-lea președinte american Franklin Pierce. Înainte, precum și după mandatul său de United States Secretary of War, Pierce a servit ca senator al Senatului Uniunii din partea statuluiMississippi. În calitate de senator, el a fost împotriva secesiunii și credea că fiecare stat era suveran și avea dreptul incontestabil de a se retrage din Uniune.

In ianuarie 1861, Davis a demisionat din Senat, după ce a fost anunțat că statul Mississippi declarase că s-a separat de Uniune. În următoarea lună a fost numit provizoriu președinte al Statelor Confederale ale Americii. În luna noiembrie, a aceluiași an, a fost ales președinte pentru un mandat de șase ani. În timpul mandatului său, Davis nu a găsit o strategie de a învinge Uniunea mai mare, mai populată și mai dezvoltată din punct de vedere industrial. Insistența lui Davis în ceea ce privește independența, chiar și în fața evidente a înfrângerii, a prelungit războiul.

După ce a fost capturat în 1865, Davis a fost acuzat de trădare, și, deși nu a fost judecat, i s-a retras dreptul de a candida. Această limitare a fost ridicată în anul 1978, după 89 de ani de la moartea sa. Deși nu a fost dezonorat, după razboi el a fost înlocuit în inimile sudiștilor cu generalul Confederației, Robert E. Lee.

Davis era cel mai mic din cei zece copii ai lui Samuel Emory Davis (Philadelphia, Philadelphia County, Pennsylvania, 1756 – 4 iulie 1824) și soția (căsătoriți în 1783) Jane Cook (Christian County, (mai târziu Todd County), Kentucky, 1759 – 3 octombrie 1845), fiica lui William Cook și soția sa, Sarah Simpson, fiica lui Samuel Simpson (1706 – 1791) și soția sa, Hannah (născută în 1710). Bunicul tânărului Davis, Evan Davis (Cardiff, Ținutul Glamorgan, 1729 – 1758) a emigrat din Wales și a trăit în Virginia și Maryland, căsătorindu-se cu Lydia Emory. Tatăl său, împreună cu unchiul său, au fost înrolați în Armata Continentală în timpul Revoluției Americane; a luptat ca ofițer de infanterie. De asemenea, trei dintre frații lui mai mari au luptat în Razboiul din 1812. Doi dintre ei au luptat sub comanda lui Andrew Jackson primind laude pentru acte de vitejie în bătălia de la New Orleans.

Prima soţie, Sarah Knox Taylor

Jefferson Davis a fost investit în funcția de președinte al Statelor Confederate ale Americii pe 18 februarie 1861, pe treptele Capitolului din statul Alabama

.În data de 5 Mai 1865, președintele Jefferson Davis a avut ultima întrevedere cu Cabinetul Confederat în Washington, Georgia, iar Guvernul Confederal a fost oficial dizolvat. Întâlnirea a avut loc la casa Heard, filiala băncii din Georgia, cu paisprezece oficiali prezenți. A fost capturat în 10 mai 1865, la Irwinville în Irwin County, Georgia. După ce a fost capturat, a fost ținut prizonier pentru o perioadă de doi ani în Fort Monroe, Virginia.

Primul Cabinet Confederat. De la stânga la dreapta: Judah P. Benjamin, Stephen Mallory, Christopher Memminger, Alexander Stephens, LeRoy Pope Walker, Jefferson Davis, John H. Reagan și Robert Toombs.

Jefferson Davis

·         1822: Maria Adelaide (Adelheid Franziska Marie Rainera Elisabeth Clotilde; 3 iunie 1822 - 20 ianuarie 1855) a fost prima soție a lui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și astfel regină a Sardiniei din 1849 până la moartea sa.
S-a născut la Palatul Regal din Milano și a fost primul copil al Arhiducelui Rainer de Austria și a soției lui, Elisabeta de Savoia.^[1] Tatăl ei a fost vicerege al Lombardiei-Veneția și a fost fiul lui Leopold al II-lea, Împărat Roman și al Mariei Luisa a Spaniei.^[1] Mama ei a fost membră a Casei de Savoia și fiică a Prințului de Carignan. Fratele ei mai mic Arhiducele Rainer Ferdinand a fost mai târziu prim ministru al Austriei. Ambii ei frați au făcut căsătorii morganatice.

Adelaide, regină a Sardiniei cu fiul ei cel mare, viitorul Umberto I al Italiei.

La 12 aprilie 1842 s-a căsătorit cu Victor Emanuel de Savoia.^[2]Căsătoria a fost realizată pentru a cimenta relațiile dintre Casa de Savoia și Casa de Habsburg dar a fost privită de mulți oameni ai timpului pentru a crește puterea austriacă în Italia.^[3]

Victor Emanuel era vărul ei și moștenitor al regelui Sardiniei. Înainte de a accede la tron a fost Duce de Savoia. Mama soțului ei, Maria Theresa de Austria, a păstrat o mare influență asupra fiului ei toată viața.^[2] Soacra ei era verișoara primară a Adelaidei, ambele fiind nepoate ale împăratului Leopold al II-lea.

Adelaide și soțul ei au avut opt copii. Soțul ei a avut diferite aventuri extraconjugale de-a lungul căsătoriei.^[4] Adelaide a fost o femeie liniștită și pioasă și a avut o educație strictă. A fost o soție iubitoare și s-a ocupat cu munca de caritate

În martie 1849 socrul ei regele Carlo Alberto a abdicat în urma revoluției din 1848. Soțul ei i-a succedat sub numele Victor Emanuel al II-lea al Sardiniei. În timpul domniei sa regină a mai avut trei copii și toți au murit în copilărie. La 8 ianuarie 1855 a născut un fiu care a devenit Conte de Geneva. Patru zile mai târziu regina Maria Theresa a murit. Adelaide a mers la funeralii la 16 ianuarie și când s-a întors la palat a răcit. A murit patru zile mai târziu la Palatul Regal din Torino după un atac acut de gastroenterită.

A fost înmormântată la biserica Superga. În 1861 soțul ei va deveni primul rege al Italiei unificate. Victor Emanuel va face o căsătorie morganatică cu Rosa Vercellana.^[6] Actualul pretendent italian la tron este stră-strănepotul Mariei Adelaide.

Copii:

• Prințesa Maria Clotilde de Savoia (2 martie 1843 – 25 iunie 1911) căsătorită cu Napoleon Joseph Bonaparte; a avut copii.
• Umberto I al Italiei (14 martie 1844 – 29 iulie 1900) căsătorit cu Prințesa Margherita de Savoia; a avut copii.
• Amadeo al Spaniei (30 mai 1845 – 18 ianuarie 1890) căsătorit cu Maria Vittoria dal Pozzo și mai târziu cu Maria Letizia Bonaparte; a avut copii.
• Prințul Oddone de Savoia (11 iulie 1846 – 22 ianuarie 1866) a murit necăsătorit.
• Prințesa Maria Pia de Savoia (14 februarie 1847 – 5 iulie 1911) căsătorită cu Luís I al Portugaliei; a avut copii.
• Prințul Carlo Alberto de Savoia (2 iunie 1851 – 22 iunie 1854) Duce de Chablais, a murit în copilărie.
• Prințul Vittorio Emanuele de Savoia (6 iulie 1852) a murit la naștere.
• Prințul Vittorio Emanuele de Savoia (18 ianuarie 1855 – 17 mai 1855) Conte de Geneva, a murit în copilărie.

Maria Adelaide de Austria

Regină a Sardiniei

·         1841: S-a născut muzicianul Eduard Caudella (Harţă Răzeşul, Beizadea Epaminonda, Petru Rareş); (d.15 aprilie  1924). Eduard Caudella (n. 22 mai sau 3 iunie 1841, Iaşi, Principatul Moldovei — d. 15 aprilie 1924, Iaşi, România) a fost un compozitor român de muzică de operă, violonist, dirijor, profesor şi critic de muzică, violonist la curtea domnească a lui Alexandru Ioan Cuza. Ca și tatăl său, Eduard Caudella a predat la școala de muzică, iar între 1892 și 1901 a fost rector al Conservatorului. A fost și primul profesor de muzică al lui George Enescu care, mai târziu, i-a dedicat lui E. Caudella lucrarea sa pentru vioară „Impresii din copilărie”  În cadrul Conservatorului din Iasi,Eduard Caudella a înființat prima orchestra simfonica , al cărei dirijor a fost.

·         1843: Frederik al VIII-lea (Christian Frederik Vilhelm Carl) (3 iunie 1843 – 14 mai1912) a fost rege al Danemarcei din 1906 până în 1912.

Frederic al VIII-lea

A fost fiul cel mare al regelui Christian al IX-lea și a soției lui, Louise de Hessen - și s-a născut la Copenhaga. Ca Prinț Moștenitor al Danemarcei a participat la războiul din 1864 împotriva Austriei și Prusiei și și-a asistat tatăl în guvernare. A devenit rege al Danemarcei în ianuarie 1906, după decesul lui Christian. Domnia sa a durat numai șase ani.

În multe feluri, Frederic al VIII-lea a fost un conducător liberal care a fost în favoarea unui nou nou sistem parlamentar mai mult decât fusese tatăl său. Din cauza ascensiunii târzii la tron, a avut numai câțiva ani pentru a-și arăta abilitățile de conducător.

La întoarcerea sa de la Nisa dintr-o călătorie în Franța, regele Frederic a făcut o scurtă oprire la Hamburg și s-a cazat la hotelul Hamburger Hof. În seara zilei în care a ajuns, Frederic (incognito) s-a plimbat pe Jungfernstieg. În timp ce mergea, s-a simțit rău și s-a prăbușit pe o bancă în parc unde a murit. A fost descoperit de către un ofițer de poliție care l-a dus la spitalul Hafen, unde a fost declarat mort. Cauza morții a fost un atac de paralizie. A fost înmormântat lângă alți membri ai familiei regale daneze la Catedrala Roskilde, lângă Copenhaga.

De la stânga la dreapta: Regele Christian al IX-lea, Prințul Christian al X-lea, Prințul Moștenitor Frederic al VIII-lea și micul Prinț Frederic al IX-lea în 1903.

Louise de Hessen dorea ca fiul ei cel mare să se căsătorească la fel de bine ca și cele două fiice Alexandra și Dagmar. Regina Victoria a Regatului Unit avea încă două fete nemăritate, Prințesa Elena și Prințesa Louise, iar Louise, regina Danemarcei, a încercat să-l căsătorească cu una din ele. Totuși, regina britanică nu dorea ca fiicele ei să se mărite cu moștenitori de coroană deoarece acest lucru le-ar fi forțat să trăiască în străinătate; a preferat prinți germani care au putut să se stabilească în Marea Britanie.
În plus, Victoria a fost întotdeauna pro-germană și o altă alianță daneză (sora lui Frederic, Alexandra, era măritată cu fiul cel mare al Victoriei, Prințul de Wales) nu ar fi servit intereselor sale germane.

În iulie 1868, Frederic s-a logodit cu singura fiică a regelui Carol al XV-lea al Suediei, Louise a Suediei, care avea 17 ani. Familia Prințesei Louise era înrudită prin căsătorie cu Napoleon Bonaparte. Ea aparținea dinastiei Bernadotte care domnea în Suedia din 1818, când fondatorul, Jean-Baptiste Bernadotte, unul dintre generalii lui Napoleon, a fost ales rege al Suediei sub numele Carol al XIV-lea al Suediei. Fiul lui Carol al XIV-lea, Oscar I al Suediei, s-a căsătorit cu Josephine de Leuchtenberg, nepoata primei soții a lui Napoleon, împărăteasa Josephine. Regele Oscar I și regina Josephine erau bunicii paterni ai Louisei.

Prințul Moștenitor Frederic și Louise a Suediei s-au căsătorit la Stockholm la 28 iulie 1869. Nunta a fost celebrată cu mare pompă într-un moment când Suedia era într-o stare de foamete iar zestrea prințesei a constat în lucruri fabricate în Suedia, pentru a beneficia economiei suedeză. Căsătoria a fost sugerată ca o modalitate de a crea o relație de prietenie între Danemarca și Suedia. Cele două țări au fost într-o situație tensionată după ce Suedia nu a ajutat Danemarca, în timpul războiului cu Germania în 1863.

Au avut patru fii și patru fiice.

Nume	Portret	Date	Note
Christian al Danemarcei Rege al Danemarcei		26 septembrie1870 - 20 aprilie1947(76 de ani)	Născut la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințesa Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin în 1898 și au avut copii.
Carl al Danemarcei Rege al Norvegiei		3 august1872 - 21 septembrie1957(85 de ani)	Născut la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințesa Maud de Wales în 1896 și au avut un copil. A devenit rege al Norvegiei în 1905 sub numele de Haakon al VII-lea.
Louise a Danemarcei		17 februarie1875 - 4 aprilie1906(31 de ani)	Născută la Palatul Amalienborg, s-a căsătorit cu Prințul Frederick de Schaumburg-Lippe în 1896 și au avut copii.
Harald al Danemarcei		8 octombrie1876 - 30 martie1949(72 de ani)	Născut la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințesa Helena Adelaide de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg în 1909 și au avut copii.
Ingeborg a Danemarcei Ducesă de Västergötland		2 august1878 - 11 martie1958(79 de ani)	Născută la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințul Carl, Duce de Westrogothia al Suediei și Norvegiei în 1897 și au avut copii.
Thyra a Danemarcei		14 martie1880 - 2 noiembrie1945(65 de ani)	Nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii.
Gustav al Danemarcei		4 martie1887 - 5 octombrie1944(57 de ani)	Născut la Palatul Charlottenlund, nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii.
Dagmar a Danemarcei		23 mai1890 - 11 octombrie1961(71 de ani)	Născută la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Jørgen Castenskiold și au avut copii.

·      1844: Baronul Detlev von Liliencron născut Friedrich Adolf Axel Detlev Liliencron (n. 3 iunie 1844 - d. 22 iulie 1909) a fost un poet și romancier german.

A scris versuri impresioniste, închinate naturii și bucuriilor vieții sau epocilor legendare, notabile prin bogăția imaginilor și varietatea ritmurilor. Poezia sa l-a inspirat pe Rainer Maria Rilke.

A mai scris proză scurtă, drame și pagini autobiografice.

Detlev von Liliencron

* 1860: Günther Sizzo, Prinț def Schwarzburg (3 iunie 1860 – 24 martie 1926) a fost șeful Casei de Schwarzburg și pretendent la conducerea principatelor de Schwarzburg-Rudolstadt și Schwarzburg-Sondershausen.

S-a născut la la Rudolstadt și fost fiul Prințului suveran de Schwarzburg-Rudolstadt, Friedrich Günther și a celei de-a doua soții, contesa Helena de Raina. Contesa Helene a murit la trei zile după nașterea Prințului Sizzo și a surorii sale gemene, Prințesa Helene. Mama Prințului Sizzo a fost fiica Prințului Georg Bernhard de Anhalt-Dessau din căsătoria morganatică cu Therese Emma von Erdmannsdorf.^[1]

Deși mama Prințului Sizzo a fost adoptată de unchiul ei Prințul Wilhem de Anhalt și a primit titlul de prințesă de Anhalt la 1 august 1855 de la Ducele de Anhalt-Dessau, căsătoria părinților ei a fost considerată morganatică. Din acest motiv, Prințul Sizzo nu a putut să folosească titlul de Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt, el fiind creat Prinț de Leutenberg la 21 iunie 1860.^[1] În ciuda faptului că nu i s-a permis să folosească titlul de Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt, lui Sizzo i s-au recunoscut în cele din urmă drepturile de succesiune în principatul Schwarzburg-Rudolstadt, după ce linia masculină a dinastiei s-a stins.

Großharthau, locul decesului Prințului

La 21 aprilie 1896 drepturile de succesiune ale Prințului Sizzo au fost recunoscute de către toți membrii Casei Schwaryburg și în plus a devenit un membru cu drepturi depline al Casei și capabil să utilizeze titlul de Prinț de Schwarzburg. Ca urmare a acordului, Prințul Sizzo a devenit moșenitor prezumtiv al Schwaryburg-Rudolstadt.

După decesul Prințului Karl Günther de Schwarzburg-Sondershausen la 28 martie 1909, ramura Sondershausen s-a stins și principatele Schwarzburg (Schwarzburg-Sondershausen și Schwarzburg-Rudolstadt) s-a unit sub Prințul Günther Victor de Schwarzburg-Rudolstadt. Prin urmare, Prințul Sizzo a devenit moștenitor prezumptiv al celor două principate.

Șansele la sucesiune totuși au luat sfârșit la 22 noiembrie 1918, când Prințul Günther a abdicat în urma Revoluției Germanecare a detronat toate monarhiile germane. După moartea Prințului Günther la 16 aprilie 1925, Prințul Sizzo i-a succedat la șefia Casei de Schwarzburg. După mai puțin de un an, Prințul a murit la Großharthau și a fost succedat de singurul său fiu, Prințul Friedrich Günther.

La Dessau, la 25 ianuarie 1897, Prințul Sizzo s-a căsătorit cu Prințesa Alexandra de Anhalt. După căsătorie cuplul a locuit la Großharthau.^[2] Alexandra și Sizzo au avut trei copii:

• Prințesa Marie Antoinette de Schwarzburg (7 februarie 1898 - 4 noiembrie 1984); s-a căsătorit cu Friedrich Magnus V, Conte de Solms-Wildenfels; a avut copii
• Prințesa Irene de Schwarzburg (1899 - 1939)
• Friedrich Günther, Prinț de Schwarzburg (5 martie 1901 - 9 noiembrie 1971); s-a căsătorit cu Prințesa Sophie de Saxa-Weimar-Eisenach.

Sizzo

Prinț de Schwarzburg

*   1865: George al V-lea (engleză George V) (George Frederick Ernest Albert; n. 3 iunie 1865 – d. 20 ianuarie 1936) a fost primul monarh britanic al Casei de Windsor, care a fost creată din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost primul împărat al Indiei și primul rege al Statelor Libere Irlandeze. A domnit din 6 mai 1910 până la moartea sa în 1936.

Prinţul George, 1870

George s-a născut pe 3 iunie 1865, la Casa Marlboro din Londra. Tatăl său a fost Prințul de Wales (viitorul rege Eduard al VII-lea), fiul cel mai mare al reginei Victoria și al prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Mama sa a fost prințesa de Wales (viitoarea regină Alexandra), fiica cea mai mare a regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.

A fost botezat în Capela privată din Castelul Windsor, la 7 iulie 1865.^[1]Fiind copilul mai mic al prințului de Wales, nu era de așteptat ca George să devină rege, deoarece fratele său mai mare, Albert era al doilea în linia de succesiune la tron după tatăl lor.

Având în vedere că George s-a născut la doar cincisprezece luni după fratele său, prințul Albert Victor, s-a decis ca cei doi frați să fie educați împreună. Prințul de Wales l-a numit pe John Neale Dalton ca tutore.^[2]Pentru că tatăl lor credea că "cea mai bună cale de formare pentru orice băiat" easte Marina Militară, în septembrie 1877 cei doi frați au început formarea la nava HMS Britannia, la Dartmouth. Apoi, timp de trei ani din 1879, cei doi frați regali au servit pe HMS Bacchante, însoțiți de Dalton. Când au revenit în Marea Britanie, frații au fost separați; Albert Victor a intrat la Trinity College, Cambridge și George s continuat în Marina Regală. El a călătorit în lume și a vizitat mai multe zone ale Imperiului Britanic, servind în mod activ în Marina Militară, până la ultima sa comandă în 1891. De atunci, rangul său naval a fost în mare măsură de onoare

În timpul serviciului în Marina Militară, prințul George s-a îndrăgostit de fiica unchiului său prințul Alfred, Duce de Edinburgh, verișoara sa, Maria de Edinburgh. Bunica sa, tatăl și unchiul erau de acord însă mama sa și Ducesa de Edinburgh s-au împotrivit. Mama sa, prințesa de Wales, s-a gândit că familia era prea filogermană și Ducesei de Edinburgh nu îi plăcea Anglia. Când George a cerut-o în căsătorie, Maria a refuzat, sfătuită de mama ei. Mai târziu a devenit regină a României.^[4]

În 1891, fratele său Albert Victor s-a logodit cu verișoara sa, Mary de Teck, singura fiică a prințului Francis, Duce de Teck și a prințesei Mary Adelaide de Cambridge. Șase săptămâni mai târziu, prințul Albert a murit de pneumonie, lăsându-l pe George al doilea moștenitor la tronul britanic. Aceast lucru a încheiat cariera lui George în Marină el asumându-și un rol politic.^[5]

Regina Victoria l-a convins pe George să o ceară în căsătorie pe prințesa Mary de Teck, care a acceptat. Căsătoria a fost reușită și în toată viața lor de cuplu au existat scrisori de iubire.^[6] Căsătoria a avut loc la 6 iulie 1893 la Capela Regală de la Palatul St James din Londra. The Times a susținut că la nuntă, mulțimea putea să-l confunde pe prințul George cu Nicolae al Rusiei (mai târziu, Țarul Nicolae al II-lea), din cauza bărbii și din cauza hainelor.^[7] Figura lor facială era diferită doar de aproape

George ca Duce de York, 1893

La 24 mai 1892 Regina Victoria l-a numit pe George, Duce de York, Conte de Inverness și Baron de Killarney.^[9] După căsătoria cu George, prințesa Mary de Teck a devenit Ducesă Regală de York.

Ducele și Ducesa de York au trăit în principal la casa din York,^[10] o casă relativ mică în Sandringham, Norfolk unde aveau un mod de viață mai degrabă asemănător cu al unei familii din mica burghezie decât al unei familii regale. George a preferat o viață simplă, liniștită, în contrast cu părinții săi.
George a fost un bine cunoscut colecționar de timbre și a jucat un rol important în constituirea Colecției Regale de Filatelie. Entuziasmul lui pentru timbre a fost denigrat de către intelectualitate.^[11]

Randolph Churchill a susținut că George a fost un tată strict, în măsura în care copiii săi au fost terifiați de el. George și Mary au avut cinci fii și o fiică.

La moartea reginei Victoria la 22 ianuarie 1901, tatăl lui George a urcat pe tronul britanic ca regele Eduard al VII-lea iar George a moștenit titlul de Duce de Cornwall și Duce de Rothesay. În 1901, George și Mary au făcut turul Imperiului britanic. Turul lor a inclus Africa de Sud, Canada, Noua Zeelandă. În Australia, Ducele a deschis prima sesiune a parlamentului australian.
La 9 noiembrie 1901, George a fost numit Prinț de Wales și Conte de Chester.

Regele George al V-lea

La 6 mai 1910, Eduard al VII-lea a murit iar Prințul de Wales a devenit regele George al V-lea.

În 1911, regele și regina au călătorit în India unde a avut loc ceremonia de încoronare ca împărat și împărăteasă a Indiei. Apoi, cuplul imperial a călătorit prin India; George a profitat de ocazie și a mers la vânătoare de tigrii, împușcând 21.^[13]
Din 1914 până în 1918 în timpul Primului Război Mondial, Marea Britanie a intrat în război contra Germaniei. Kaiserul Germaniei, William al II-lea, era verișorul primar al regelui. Regina Mary, deși britanică ca și mama sa, era fiica Ducelui de Teck, descendent al conducătorilor germani ai Casei de Württemberg.
Bunicul patern era Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha; regele și copiii lui purtau titlul de Prinț și Prințesă de Saxa-Coburg și Gotha și Duce și Ducesă de Saxonia. La 17 iulie 1917, George V schimbă denumirea Casei Regale britanice din Casa de Saxa-Coburg și Gotha în Casa de Windsor, pentru a menaja sentimentele britanicilor. A adoptat în mod specific Windsor ca nume de familie pentru toți descendenții reginei Victoria care trăiau în Marea Britanie cu excepția femeilor care s-au căsătorit în alte familii și descendenții lor.^[14]

Astfel, peste noapte, verișorul său, Prințul Louis de Battenberg, a devenit Louis Mountbatten, Marchiz de Milford Haven, în timp ce cumnatul său, Ducele de Teck, a devenit Adolphus Cambridge, Marchiz de Cambridge. Alții cum ar fi Prințesa Marie Louise de Schleswig-Holstein și Prințesa Helena Victoria de Schleswig-Holstein, au încetat să-și mai folosească în titlu denumirile teritoriale. Regele a restricționat titlul de "Alteța Sa Regală" pentru copiii suveranului, copiii copiilor suveranului iar pentru cel mai mare fiu al suveranului titlul de Prinț de Wales.^[15]

Când Țarul Nicolae al II-lea, verișorul primar al regelui (mamele lor erau surori) a fost răsturnat în urma Revoluției Ruse din 1917, guvernul britanic a oferit azil pentru Țar și familia lui dar înrăutățirea condițiilor pentru poporul britanic și temerile că revoluția ar putea ajunge și în Insulele Britanice, l-au determinat pe George să creadă că prezența Romanovilor ar putea părea inadecvată în condițiile date.^[16]

Țarul și familia sa au rămas în Rusia și au fost uciși de bolșevicii revoluționari în 1918. Anul următor, mama lui Nicolae al II-lea (mătușa lui George) Maria Feodorovna și alți membri ai familiei imperiale ruse extinse au fost salvați din Crimeea de o navă britanică. La două luni după terminarea războiului, fiul cel mic al regelui, Prințul John a murit la vârsta de 13 ani.

Relația lui George cu moștenitorul său, Prințul Eduard, s-a deteriorat în ultimii ani ai vieții regelui. George era îngrozit de problemele lui Eduard cu mai multe femei căsătorite,^[5] și era reticent în a-l vedea pe Eduard moștenind coroana. În contrast, îl găsea potrivit pe cel de-al doilea fiu al său, Prințul Albert (mai târziu George VI) și pe nepoata sa cea mare, Elisabeta. Îi spunea nepoatei sale "Lilibet" iar ea îi spunea "Grandpa England".^[17]

Primul Război Mondial și-a pus amprenta asupra sănătății regelui iar fumatul excesiv a dus la probleme de respirație. A suferit de emfizem, bronșită, boli cronice obstructive pulmonare și pleurezie. În 1928, a căzut serios bolnav și pentru următorii doi ani, fiul său Eduard a preluat multe din îndatoririle regelui. Regele George V a murit la 20 ianuarie 1936 la 11:55 p.m.

George al V-lea

Portret de încoronare de Sir Luke Fildes, 1911

* 1869: Prințul Baudouin al Belgiei (3 iunie 1869 – 23 ianuarie 1891), a fost fiul cel mare al Prințului Filip, Conte de Flandra și a soției acestuia, Maria de Hohenzollern-Sigmaringen.

Funerariile Prințului Baudouin al Belgiei

Baudouin s-a născut în timpul domniei unchiului său, regele Leopold al II-lea al Belgiei. Decesul singurului fiu al regelui, Leopold, Duce de Brabant, în ianuarie, înainte de nașterea lui Baudouin, a făcut ca următorul în linia de succesiune la tron să fie fratele mai mic al regelui Leopold, Contele de Flandra, tatăl Prințului Baudouin. Nașterea în iunie a prințului a fost celebrată în toată țara.

Baudouin a murit la palatul contelui de Flandra la 23 ianuarie 1891, la o zi după comemorarea decesului vărului său, Leopold. Baudouin fusese vizitat de sora sa care era bolnavă, Henriette. Prințul, care avea gripă, a insistat să stea cu sora sa. La 23 ianuarie el a fot rănit în duelul cu soțul amantei sale și a murit în urma rănilor.

La momentul decesului său, Baudouin urma să se logodească cu verișoara sa, Clémentine (fiica regelui Leopold).^[1]

După moartea sa, fratele mai mic al lui Baudouin, Albert, a devenit moștenitor al tronului după moartea tatălui lor, și mai târziu și-a succedat unchiul, devenind regele Albert I al Belgiei.

Prințul Baudouin

·         1877: S-a nascut Raoul Dufy, (m. 23 martie 1953), pictor, gravor, ilustrator de carti, ceramist, createur de tapiserii si de mobilier, decorator de spatii publice si decorator de teatru francez.
* 1881: Mihail Fiodorovici Larionov (în rusă Михаил Фёдорович Ларионов, n. 3 iunie 1881, Tiraspol, URSS – d. 10 mai 1964,Fontenay-aux-Roses, Franța) a fost un pictor avangardist rus.

S-a născut la Tiraspol. În 1898 a intrat la Scoala de Pictură, Sculptură și Arhitectură de la Moscova condusă de Isaac Levitan și Valentin Serov. El a fost suspendat de trei ori pentru perspectivele sale radicale. În 1900 sa întâlnit cu Natalya Sergeevna Goncharova cu care a avut o relație de-a lungul întregii vieți.

Din 1902 stilul său a fost Impresionismul. După o vizită la Paris, în 1906 a trecut la Post-impresionism și apoi la stilul Neo-primitiv, care derivă parțial din pictura cu semne rusă. În 1908 el a organizat expoziția Golden Fleece la Moscova, care a inclus tablouri ale unor artiști internaționali de avangardă, precum Henri Matisse, André Derain, Georges Braque, Paul Gauguin și Van Gogh. Alt grup pe care l-a prezentat publicului: Vladimir Tatlin, Marc Chagall și Kazimir Malevici.

În 1913 el a creat Raionism roșu, care a fost prima creație de artă aproape abstractă din Rusia. În 1915 el a părăsit Rusia și a lucrat la Paris în teatru și în balet cu Serghei Diaghilev, proprietarul companiei Ballets Russes.

Mihail Larionov

Autoportret

* 1886: Prințul Adalbert de Bavaria (germană Adalbert Alfons Maria Ascension Antonius Hubertus Joseph omnes sancti Prinz von Bayern; 3 iunie 1886 – 29 decembrie 1970) a fost membru al casei regale de Wittelsbach, autor, istoric, militar și ambasador german în Spania.

Adalbert s-a născut la palatul Nymphenburg din Munchen, Bavaria. A fost al doilea fiu al Prințului Ludwig Ferdinand al Bavariei și al soției acestuia, Infanta María de la Paz a Spaniei.

După ce a terminat școala, Adalbert a intrat în armata bavareză și a fost ofițer în timpul Primului Război Mondial. A servit în artilerie, fiind comandant de baterie, apoi, mai târziu, a făcut parte din "German General Staff" și a fost ofițer de cavalerie atât pe frontul din est cât și pe cel din est.

După înfrângerea Germaniei în 1918, Prințul Adalbert a părăsit armata și a început să studieze istoria la Universitatea Ludwig Maximilian din München; mai târziu a publicat mai multe lucrări despre istoria regală și bavareză. Odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial Adalbert a fost rechemat în armată și a servit ca ofițer de stat major sub conducerea unui prieten apropiat al familiei, Wilhelm Ritter von Leeb.

Împreună cu corpul C al armatei germane, el a luat parte la invazia Franței dar revenirea sa în armata germană a fost de scurtă durată. La începutul anului 1941, Prințul Adalbert a fost eliberat de toate îndatoririle sale ca rezultat al așa numitului Prinzenerlass. Prin acest decret, Hitler a ordonat ca toți membrii ai fostelor case regale germane să le fie interzise aderarea sau participarea la orice operațiune militară în cadrul Wehrmacht. Mai târziu, în mai 1941, Prințul Adalbert a fost dat afară din armată și s-a retras la castelul familiei Hohenschwangau, în sudul Bavariei, unde a trăit restul războiului.

După război a lucrat pentru o scurtă vreme la Crucea Roșie bavareză, iar în 1952 a fost numit de Konrad Adenauerambasador al Republicii Federale a Germaniei în Spania. A rămas la post până în 1956.

La 12 iunie 1919 Prințul Adalbert s-a căsătorit cu Contesa Auguste von Seefried auf Buttenheim, fiica contelui Otto von Seefried auf Buttenheim și a Prințesei Elisabeta Maria de Bavaria. Nunta a avut loc la Salzburg, Austria. Cuplul a avut doi fii:

• Prințul Constantin de Bavaria (1920–1969)
• Prințul Alexandru de Bavaria (1923–2001)

Prințul Adalbert de Bavaria a murit la 29 decembrie 1970 la Munchen, la vârsta de 84 de ani, fiind înmormântat la cimitirul mănăstirii Andechs din Bavaria.

Prințul Adalbert de Bavaria

* 1894: Elli Alexiu (uneori Ellē; în greacă Έλλη Αλεξίου, transliterat: Elli Alexiou, n. 3 iunie 1894, Heraklion, Grecia – d. 28 septembrie 1988,^[1] Atena, Grecia^[2]) a fost o scriitoare, dramaturgă și jurnalistă greacă.^[4]

Fiică a unui editor și publicist, Alexiu s-a născut în Heraklion, Creta. Ea a predat limba franceză la un liceu^[5] și a fost activă în plan politic, aderând la Partidul Comunist în 1928 și făcând parte din Frontul de Eliberare Națională (mișcarea de rezistență greacă) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.^[4] După război, ea a primit o bursă din partea guvernului francez și a studiat la Paris.^[4] I-a fost retrasă cetățenia greacă în 1950 și a trăit în exil, până când i s-a restituit cetățenia în anul 1965.^[4]

Alexiu a scris povestiri și romane despre experiența ei ca profesoară de școală și viața ei ca exilat politic în Ungaria și România.^[4] Sora ei mai mare, Galatea, a fost prima soție a romancierului grec Nikos Kazantzakis.

* 1894: Ioan Arion (n. 3 iunie 1894, Agriș, Iara, Cluj, România – d. 30 noiembrie1918, gara Teiuș, România^[1]) a fost un stegar, veteran de război din Primul Război Mondial, singurul martir al Unirii de la 1918, împușcat în tren în timp ce flutura tricolorul.^[2][3]

Ioan Arion a murit, la vârsta de 24 de ani, după ce a fost împușcat de mai multe ori în zona pieptului, focurile fiind trase de la etajul Gării din Teiuș, dar și dintr-o garnitură de tren germană aflată pe linia cinci. Rănitul a murit până când trenul a ajuns de la Teiuș la Alba Iulia, distanță de 15 kilometri pe care a parcurs-o într-o oră.^[2]

În memoria martirului Ioan Arion, în anul 1994, în Stația CFR Teiuș a fost amplasată o placă comemorativă.

·         1899: S-a născut fizicianul Georg von Békésy, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină şi Psihologie, pe anul 1961; (m. 13 iunie 1972).

·         1904: S-a născut Athanase Joja, filosof şi logician roman; (m. noiembrie 1972).

·         1906: S-a născut Jean Livescu, istoric literar; (m. 2 septembrie 1996).

·         1906: Josephine Baker (născută Freda Josephine McDonald, n. 3 iunie1906, Saint Louis, Missouri, Missouri, SUA – d. 12 aprilie 1975, Paris, Franța) a fost o dansatoare, actriță și cântăreață franceză de origine americană.

A participat la cel de-al Doilea Război Mondial de partea aliaților, susținând prin acțiuni de spionaj Rezistența franceză condusă de Charles de Gaulle. A fost prima americancă decorată cu Croix de guerre.

Josephine Bake, a fost fiica nelegitimă a unui producător evreu de instrumente muzicale, Eddie Carson și o spălătoreasă de culoare, Carrie McDonald. Ea crește în cartierele sărace din St. Louis. În anul următor 1907, mama ei va naște un băiat pe nume Richard, în același tatăl ei va părăsi familia. În anul 1911, mama ei se recăsătorește și va naște încă doi copii. La data de 2 iulie 1917, Josephine Baker va face cunoștință cu cruzimile unui pogrom în St. Louis, când au fost uciși mai multe sute de afroamericani. Această experiență a făcut ca ea să devină mai târziu o militantă contra rasismului. La vârsta de 13 ani, mama ei a căsătorit-o cu Willie Wells, care era cu mult mai în vârstă dar căsătoria va eșua la câteva săptămâni. În același timp ea va juca diferite roluri la teatrul Booker Washington Theatre din St. Louis, în 1921 se recăsătorește cu conductorul Willie Baker, pe care-l va părăsi în 1925.

La 16 ani joacă diferite roluri la teatrele din Philadelphia, apoi New York unde va fi angajată la o trupă de vodevil. În contextul rasist al societății americane din acea perioadă, este nevoită să părăsească țara și să plece în Europa, urmând ca ulterior să se stabilească în Franța. Ea va fi descoperită ca talent de poetul german Karl Gustav Vollmoeller, prin intermediul căruia va ajunge să danseze și să cânte, având un succes răsunător pe scenele din Paris și Berlin. În Paris în cercuri intime ea va dansa frecvent complet goală. De asemenea, este cap de afiș în celebrul "Folies Bergère".

La 3 iunie 1927 se va căsători cu cioplitorul în piatră sicilian, Giuseppe Abatino, care se prezenta în societate drept conte.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial devine activă în Rezistența franceză. Participă la acțiuni de spionaj adunând informații de la diverși clienți germani, italienisau japonezi, care intrau în barurile unde ea ținea spectacole. Mai mult, reușește să se infiltreze în rândurile ocupanților fasciști, fiind invitată la petrecerile ambasadei italiene din Franța.

După război, ia în adopție mai mulți copii orfani de diferite etnii și rase.

Filmografie:

• 1927 : La Revue des revues de Joé Francys și Alex Napals
• 1927 : La Sirène des tropiques d'Henri Etiévant și Mario Nalpas : Papitou
• 1928 : Le Pompier des Folies Bergère (court métrage - réalisation anonyme)
• 1929 : La Folie du jour de Joé Francys
• 1929 : Die Frauen von Folies Bergères de Joé Francys & Max Obal "version allemande du film précédent"
• 1934 : Zouzou de Marc Allégret : Zouzou
• 1935 : Princesse Tam Tam d'Edmond T. Gréville : Aouïna
• 1940 : Moulin Rouge d'Yves Mirande
• 1940-1945 : Fausse alerte de Jacques de Baroncelli : Zazou Clairon
• 1954 : An Jedem Finger Zehn d'Erik Ode : une chanteuse
• 1955 : Carroussel des variétés - Carosello del varietà d'Aldo Bonaldi și Aldo Quinti

Josephine Baker

Josephine Baker

·         1910: S-a născut actriţa Paulette Goddard (Marion Levi), partenera lui Charles Chaplin în două dintre capodoperele acestuia: “Timpuri noi”, “Dictatorul”;
* 1915: Arhimandritul Grigorie Băbuș (n. 3 iunie 1915, Teișani, Prahova - d. 7 februarie 2007, Mănăstirea Cheia) a fost un duhovnic ortodox român și membru al organizației culturale „Rugul Aprins”.
Părintele Grigorie Băbuș a urmat cursurile seminariale ale Mănăstirii Cernica, unde a fost călugărit de către unchiul său Arhimandritul Grigorie Georgescu, stareț al Mânăstirii Cheia. S-a înscris apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București. A absolvit cursurile împreună cu Teoctist Arăpașu și Sofian Boghiu care i-au fost colegi de facultate. De-a lungul întregii sale vieți a legat o strânsă prietenie cu Teoctist Arăpașu care l-a denumit „Patriarhul Cărții”. Grigorie Băbuș a fost slujitor al Catedralei Patriarhale din București ca ierodiacon, cântăreț și ieromonah. Ulterior, a fost directorul fondator al Bibliotecii Sfântului Sinod din București din cadrul Mănăstirii Antim la inițiativa Patriarhului Justinian. Aici a lucrat împreună cu prietenul său, Arhimandritul Bartolomeu Anania. În anul 1950 a fost hirotesit protosinghel de către episcopul-vicar patriarhal Teoctist Botoșăneanul. Patriarhul Justinian l-a hirotesit pe Grigorie Băbuș ca arhimandrit la data de 25 martie 1956
* 1922: Alain Resnais (n. 3 iunie 1922, Vannes, Franța - d. 1 martie 2014, Paris) a fost un regizor francez de film. A primit Premiul César pentru cel mai bun film pentru Providența din 1977 și Premiul Alfred Bauer, unul din seria Ursul de Argint în 2014 pentru filmul Aimer, boire et chanter, cunoscut internațional sub titlul englez Life of Riley.
Filmografie - regizor:

• 1959 Hiroshima dragostea mea (Hiroshima mon amour)
• 1961 Anul trecut la Marienbad (L'année dernière à Marienbad)
• 1977 Providența (Providence)
• 1980 Unchiul meu din America (Mon oncle d'Amérique)
• 1983 Viața este un roman (La vie est un roman)
• 1997 Aceleași întâmplări cu cântec (On connaît la chanson)
• 2003 Nu pe gură! (Pas sur la bouche)
• 2014 Să iubești, să bei și să cânți (Aimer, boire et chanter)

Alain Resnais

* 1923: Igor Rostislavovici Șafarevici (rusă: Игорь Ростиславович Шафаревич; n. 3 iunie 1923, Jîtomîr, RSS Ucraineană, URSS – d. 19 februarie 2017, Moscova, Rusia) a fost un matematician sovietic și rus, fondatorul școlii de teorie algebrică a numerelor și celei de geometrie algebrică din Uniunea Sovietică, precum și scriitor politic

Igor Șafarevici

·         1925: S-a nascut actorul american Tony Curtis, (Bernard Schwartz);
* 1925: Bronisław Chromy (n. 3 iunie 1925,^[1] Leńcze[*], Polonia – d. 4 octombrie2017,^[2] Cracovia, Polonia) a fost un sculptor, pictor, desenator, gravorpolonez și profesor la Academia de Arte Frumoase din Cracovia.

În 1956, el a obținut diploma Academiei de Arte Frumoase din Cracovia. A fost studentul lui Xawery Dunikowski.^[3][4]

În continuare, a devenit profesor în această academie, apoi rectorul ei.

Din 1961, a participat, în fiecare an, la expoziții artistice în diferite localități ale Poloniei. A câștigat numeroase premii naționale. A participat la numeroase întâlniri internaționale, îndeosebi în Europa.

Operele sale sunt expuse la Muzeul Național din Varșovia, precum și la Muzeul Național din Cracovia și la Muzeul Național Auschwitz-Birkenau.

Este cavaler și ofițer al Ordinului Polonia Restituta.

Câteva opere:

• 

  Dragonul din Wawel, Cracovia
   
• 

  Statuia papei Ioan Paul al II-lea la Tarnów
 
• 

  Statuia papei Ioan Paul al II-lea la Tarnów
   
• 

  Monumentul câinelui Dżok, în Cracovia
 
• 

  În parcul de la Villa Decius, Cracovia

Bronisław Chromy

·         1926: Allen Ginsberg, poet american (d. 1997)
* 1932: Michael Elliott (n. 3 iunie 1932) este un om politic britanic, membru al Parlamentului European în perioadele 1984-1989, 1989-1994 si 1994-1999din partea Regatului Unit.

·         1934 - S-a născut scriitorul Andi Andrieş.

* 1940: Anatol Ciocanu (n. 3 iunie 1940,^[1] Mălăiești, județul Bălți, Regatul României - d. 19 iunie 2012, Călărași, Republica Moldova) a fost un poet și publicist român din Republica Moldova.

* 1942: Curtis Lee Mayfield (n. 3 iunie 1942 - d. 26 decembrie 1999) a fost un cântăreț, textier și producător american de muzică soul, R&B și funk cel mai cunoscut pentru muzica realizată împreună cu The Impressions dar și pentru coloana sonoră compusă pentru filmul Super Fly.

Curtis Mayfield

Curtis Mayfield în 1972

* 1942: Carol Haidu (n. 3 iunie 1942 în Râșnov, Brașov) este un fotbalist român retras din activitatea sportivǎ.

·         1943 - S-a născut Michael Clarke, baterist american (Byrds, Flying Burrito Brothers, Firefall).

·         1944 - S-a născut Anita Harris, cântăreaţă britanică.

·         1944: Florina Jipa (n. 3 iunie 1944, orașul Câmpulung Muscel, județul Argeș) este un politician român, membru al Parlamentului României

·         1946 - S-a născut Ian Hunter, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Mott The Hoople).
* 1946: Alexandru (Sandu) Boc (n. 3 iunie 1946, Vașcău) este vicepreședintele LPF, fost fundaș al naționalei României. A câștigat două titluri, cu Petrolul și Craiova.

·         1947 - S-a născut Mickey Finn, chitarist şi percuţionist britanic (T. Rex). 

·         1950 - S-a născut Florian Pilkington-Miksa, baterist britanic (Curved Air) 

·         1950: Suzi Quatro (numele de scenă al lui Susan Kay Quatro; n. 3 iunie1950, Detroit, SUA^[1]) este o cântăreață, basistă, producătoare muzicală și actriță americană.

Este considerată prima femeie-basist care a devenit un star-rock de importanță majoră.^[8]:1–3[9]

În anii 1970 Suzi Quatro a înregistrat câteva hituri care au avut succes în Europa și Australia. Duetul său cu Chris Norman pentru „Stumblin' In” s-a clasat pe poziția #4 în SUA în 1979.

În cariera sa, Suzi Quatro a vândut peste 50 de milioane de albume

Suzi Quatro

Suzi Quatro la AIS Arena, Canberra, Australia, 26 septembrie 2007

·         1951 - S-a născut Deniece Williams, cântăreaţă şi compozitoare americană.
* 1951: Jean-Pierre Luminet (n. 1951) este un astrofizician, conferențiar, scriitor și poet francez, specialist de talie mondială în găuri negre și cosmologie. Este director de cercetare la CNRS, membru al Laboratoire Univers et Théories(LUTH) de la observatorul Paris-Meudon

Jean-Pierre Luminet

·         1952 - S-a născut Billy Powell, pianist american (Lynyrd Skynyrd, 38 Special).

·         1953: Patrick Blanc, botanist francez

·         1954 - S-a născut Dan Hill, cântăreţ şi compozitor canadian.
* 1955: Ingrid Austlid Rise (n. 3 iunie 1955, la Oppdal^[1], Norvegia) este o artistă gravoare norvegiană.

Angajată a monetăriei Norvegiei, ea a desenat numeroase monede metalice norvegien, între care:

• moneda cu valoarea nominală de 1 coroană (1997)^[2]
• moneda cu valoarea nominală de 5 coroane (1998)^[3]

precum și monede metalice comemorative

• moneda cu valoarea nominală de 20 de coroane (2002), la cea de-a 200 aniversare a nașterii lui Niels Henrik Abel.
• moneda cu valoarea nominală de 20 de coroane (2004, la cea de-a 150 aniversare a Căilor Ferate Norvegiene.
• moneda cu valoarea nominală de 10 coroane și moneda de argint cu valoarea nominală de 200 de coroane (2008), la cea de-a 200-a aniversare a nașterii lui Henrik Wergeland^[

Ingrid Austlid Rise; Photo: Inger Noddeland

* 1956: Viorica Țurcanu (nume de fată Draga, n. 3 iunie 1956) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu bronz pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 1978.

A început să practice scrima la ȘS nr. 2 sub îndrumarea antrenorului Cornel Pelmuș.^[1] A fost campioană a României de tineret în 1971 și 1974 și campioană națională la seniori în 1974 și 1975 cu CSA Steaua. Cu lotul olimpic a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 1978, clasându-se pe locul 5 la individual la aceeași competiție, și a participat la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova.^[2] Pentru realizările sale a fost numită Maestru al sportului în 1973

* 1956: Marcela Moldovan-Zsak (n. 3 iunie 1956, Satu Mare) este o scrimerăromână specializată pe floretă, laureată cu argint pe echipe la Los Angeles 1984.

* 1960:: Marina Nicolaev (n. 3 iunie 1960, București) este arhitect, grafician și scriitor român. Absolventă a Institutului de Arhitectură Ion Mincu, București. Master "Ville, Patrimoine et Architecture" Université Paris VII, France. Doctorandă Université Paris VII, France.

A debutat cu grafică în 1972 în revista "Discipol" a Școlii nr. 88 din București. A debutat cu poezie în revista "Orizonturi" a Liceului 21 (actualmente Colegiul Tehnic "Anghel Saligny") din București și în antologia cenaclului elevilor bucureșteni "Săgetătorul" (unde a publicat între 1975-1980) condusă de prof. dr. Tudor Opriș. În presa scrisă a activat după 1989, fiind secretar de redacție și redactor arte vizuale la "Arhitext" și "Arhitext Design" în perioada 1990-1996; a susținut cronici plastice în "Curierul Național", "Delta" și "Info Art". (surse: Dicționar SF, Dan Pavelescu, Editura Nemira, 1994.) Din 1988, expune gravură, având ca mentori pe Hortensia Masichievici-Mișu și Marcel Chirnoagă. Membră a Ordinului Arhitecților din România și a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Membră a Asociației "Ligne et couleur" Paris, a Fundației Taylor Paris și Maison des Artistes Paris. Scriitor și artist plastic SF. Membră a cenaclului Solaris, 1978-1990 și șefă a cenaclului între 1983-1984; membră a cenaclului "Prospect Art" (București); fondator al "ARSFan" (Timișoara).

În 2010, a fondat Asociația culturală "Omnigraphies" pentru susținerea artelor și a grupului de "Architectes Artistes Roumains" alături de care a expus lucrări de gravură la saloane internaționale.

Proza „Elegie pentru o epavă cibernetică", scrisă împreună cu George Ceaușu după o idee de Dan Merișca (1957-1991), a obținut premiul I la RomCon 1986 și a fost publicată în antologia "O planetă numită anticipație" (Ed. Junimea, 1985) și în revista "Știință și tehnică". A ilustrat, cu coperte și grafică interioară, volumele SF: "Povestiri ciberrobotice" (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1986), "Povestiri despre invențiile mileniului III" (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1986), "Lumi galactice" de Doru Davidovici (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1986), "Moartea se numea Scumpi" de Monica Mureșan (Ed. Pygmalion, 1996). De asemenea, a publicat desene și ilustrații în Almanahurile "Anticipatia", "Paradox SF", "Contact între civilizații", "CPSF Anticipația", "Fantastic Magazin", "Quark", "Curierul Național", "Săgetătorul", "Orizonturi".

* 1964: Dorothee Pesch (n. 3 iunie 1964, Düsseldorf, Germania), cunoscută ca Doro Pesch sau simplu Doro, este o cântăreață și compozitoare germană de muzică hard rock, fostă lideră a formației heavy metal Warlock.

Doro Pesch

Doro Pesch live în 2009

Doro evoluând live la Norway Rock Festival în 2009; în fundal este bateristul Johnny Dee.

* 1965: Dan Esinenco (sau, alteori, Dan Esinencu) (* 3 iunie 1965) este un pictor basarabean, născut în satul Isacovo, Orhei, Republica Moldova, stabilit în Ucraina (Kiev). Discipol al lui Mihai Grecu, adept al liberalizmului expresiv, Dan Esinencu a debutat devreme și a făcut carieră, rămânând "artistul care se declară liber și riscă să-și permită luxul de a exista doar cu și prin pictură".

* 1967: Alexandru Stoianoglo (în rusă Александр Стояногло; n. 3 iunie 1967, Comrat) este un jurist și politician moldovean de etnie găgăuză, care a deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în 2009–2010 și 2010–2014, în cadrul fracțiunii Partidului Democrat din Moldova (PDM). A fost vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova (2009–2010), iar în al doilea mandat de deputat a fost președinte al Comisiei parlamentare pentru securitatea statului, apărare și ordine publică.

* 1968: Ada Solomon (n. 3 iunie 1968, București) este o producătoare de film română

Este căsătorită cu operatorul de imagine, regizorul, scenaristul și producătorul de film Alexandru Solomon

Scurt metraje

• 2006 - Lampa cu căciulă — regia Radu Jude^[3]
• 2006 - Prologen — regia Ștefan Constantinescu
• 2014 - O umbră de nor — regia Radu Jude

Metraje medii

• 2006 - Marilena de la P7 — regia Cristian Nemescu^[4]

Lung metraje

• 2007 - Război pe calea undelor — regie Alexandru Solomon
• 2009 - Cea mai fericită fată din lume — regie Radu Jude
• 2009 - Medalia de onoare — regie Călin Peter Netzer^[5]
• 2011 - Din dragoste cu cele mai bune intenții — regia Adrian Sitaru^[6]
• 2013 - Poziția copilului — regia Călin Peter Netzer
• 2015 - Aferim! — regia Radu Jude
• 2016 - Inimi cicatrizate — regia Radu Jude
• 2016 - Zielfahnder: Flucht in die Karpaten — regia Dominik Graf
• 2016 - Dublu — regia Catrinel Dănăiață^[7]
• 2016 - Toni Erdmann — regia Maren Ade^[8]

Ada Solomon

* 1971: Luigi Di Biagio (n. 3 iunie 1971, Roma, Italia) este un antrenor italiancare antrenează în prezent Italia U-21. A mai antrenat-o și pe Italia U-20. Ca fotbalist, a evoluat la Lazio Roma, AS Roma, Inter, Brescia Calcio și la Ascoli Calcio.

* 1972: Julie Gayet (Pronunție în franceză: /ʒyli ɡajɛ/; n. 3 iunie 1972) este o actriță și producătoare de film franceză.^[4] În ianuarie 2014, în urma unor investigații jurnalistice s-a descoperit că Julie Gayet ar fi fost amanta președintelui Franței François Hollande, deși acesta se afla într-o relație cu jurnalista franceză Valérie Trierweiler

Julie Gayet

Julie Gayet la Festivalul de Film de la Cannes(2009).

Julie Gayet participând la Festivalul Cinematografiei Americane 2007 la Deauville

·         1972: Aurelian Temișan (n. 3 iunie 1972, Craiova) este un solist român de muzică ușoară, personalitate TV din România.
Albume:

• Nu sunt sclavul tău(1992, Opt As Srl - album împărțit frățește cu Ovidiu Baciu)
• Nu, nu, nu (1997, Geronimo, muzică și text Dragoș Docan)
• Vai, ce bună-i fata asta (1998 - 3 piese, compilație Electrecord, album de autor Dragos Docan vol.1)

• Fortăreața (1999, A&A Records, muzică și text Dragoș Docan)
• Dulce amăgire (2000, Electrecord, muzică și text Dragoș Docan)

* 1973: V. Leac (n. 3 iunie 1973, Năsăud, județul Bistrița Năsăud^[2]) este un poetromân.

A debutat publicistic în anul 2000 în revista ARCA din Arad^[3]. Debutul editorial a avut loc în anul 2001 cu volumul Apocrifele lui Gengis Khanpentru care a fost premiat cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Arad^[1][4].

Este membru fondator al grupării literare Celebrul animal și al revistei literare Ca și cum.

A publicat în diverse reviste literare precum Arca, Tribuna, Vatra, Poesis, Ziua literară, Ca și cum, Tiuk, Orizont, Familia, Pana mea.

În anul 2007 i-a fost acordat premiul Euridice pentru volumul Dicționar de vise^[5][6].

Între anii 2007-2011, V. Leac a fost gazda a taberei de creație a generației douămiiste de la Săvârșin^[7].

În luna mai 2008 a participat la Portul Cultural Cetate la un workshop organizat pentru proiectul Balkanische Alphabete alături de trei poeți germani, Sabine Küchler (poetă, redactor cultural la Deutschlandfunk), Hans Thill (poet, director al editurii Wunderhorn), Ernest Wichner (poet, traducător, director Literaturhaus Berlin), și doi poeți români, Constantin Acosmei și Iulian Tănase, iar în urma acestui demers a apărut, în traducerea germană, antologia Balkanische Alphabete/Rumänien în luna septembrie a aceluiași an la editura Wunderhorn.^[8]

Din august 2013 este prezent pe portalul lyrikline.org

Opera:

• Apocrifele lui Gengis Khan, Editura Mirador, Arad, 2001, ISBN 973-9284-94-9
• Sera cu bozii, Editura Mirador, Arad, 2003, ISBN
• Seymour: sonata pentru cornet de hârtie, Ed.Hartmann, 2005, Arad, ISBN13 9789736980985, Editura Vinea, 2006, ISBN13 2000032125434
• Dicționar de vise. Editura Cartea Românească, București, 2006, ISBN13 9789732318539
• Lucian, Editura NinPress, 2009
• Toți sunt îngrijorați, Editura TracusArte, București, 2010, ISBN13 9789737659934
• Unchiul este încântat, Editura Charmides, Bistrița, 2013, ISBN13 9789737659934
• Monoideal, Editura Nemira, București, 2018, ISBN 978-606-43-0405-6

Vasile Leac

* 1974: Serhii Stanislavovici Rebrov (în ucraineană Сергій Станіславович Ребров, n. 3 iunie 1974, Horlivka, regiunea Donețk) este un fost fotbalist ucrainean, care în prezent antrenează clubul de fotbal Dinamo Kiev.

* 1977: Cristiano Marques Gomes (n. 3 iunie 1977, Guarulhos, São Paulo), sau simplu Cris, este un fotbalist de origine braziliană care evoluează pentru clubul turc Galatasaray SK pe postul de fundaș central.

* 1977: Sergiu-Constantin Vizitiu (n. 3 iunie 1977) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

* 1979: Allen Coliban (n. 3 iunie 1979) este un senator român, ales în 2016.

* 1979: Mato Neretljak (n. 3 iunie 1979) este un fost fotbalist croat.

* 1979: Rumer (născută Sarah Joyce pe 3 iunie 1979 în Islamabad)^[1] este o cantautoare și chitaristă engleză care și-a făcut debutul discografic în anul 2010, odată cu lansarea albumului Seasons of My Soul.^[2] Materialul a primit recenzii favorabile din partea criticilor și a fost comercializat în peste 530.000 de exemplare în Regatul Unit

Rumer

Rumer la o ședință foto în 2010.

·         1980: Șeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani (arabă الشيخ تميم بن حمد آل ثاني; n. 3 iunie 1980) este Emirul statului Qatar. El este al patrulea fiu al anteriorului Emir, șeicul Hamad bin Khalifa Al Thani. A devenit Emir al Qatar la 25 iunie 2013, după abdicarea tatălui său. El a deținut diferite posturi guvernamentale în Qatar și, de asemenea, a lucrat pentru a promova numeroase evenimente sportive în țară.
Tamim bin Hamad s-a născut la 3 iunie 1980 la Doha, Qatar.^[1] El este al patrulea fiu al șeicului Hamad bin Khalifa Al Thani, și al doilea fiu al Mozah bint Nasser Al Missned, cea de-a doua soție a șeicului.^[2][3] Tamim a fost educat la școala Sherborne din Dorset, Marea Britanie, pe care a absolvit-o în 1997.^[1][2] A urmat Academia Regală Militară Sandhurst, pe care a absolvit-o în 1998

La 8 ianuarie 2005, șeicul Tamim s-a căsătorit cu verișoara sa de gradul doi, Jawaher bint Hamad bin Suhaim al-Thani, fiica șeicului Hamad bin Suhaim Al Thani. Împreună au patru copii – doi fii și două fiice:^[2]

• Almayassa bint Tamim Al Thani (n. 2006)
• Hamad bin Tamim Al Thani (n. 2008)
• Aisha bint Tamim Al Thani (n. 2010)
• Jassim bin Tamim Al Thani (n. 2012)

Șeicul Tamim are o a doua soție, Anoud bint Mana Al-Hajri, cu care s-a căsătorit la 3 martie 2009. Ea este fiica lui Mana bin Abdul Hadi Al-Hajri, fost ambasador al Qatar în Iordania.^[4] Împreună au doi copii, o fiică și un fiu:^[2]

• Nayla bint Tamim Al Thani (n. 2010)
• Abdullah bin Tamim Al Thani (n. 2012)

Tamim bin Hamad Al Thani

* 1980: Amauri Carvalho de Oliveira (n. 3 iunie 1980 în Carapicuíba, Brazilia), cunoscut ca Amauri, este un jucător italian de fotbal care în prezent este liber de contract. A mai jucat în trecut pentru AC Bellinzona, Parma, Napoli, Piacenza, Empoli, Messina, Chievo Verona, Palermo, Juventus și Fiorentina. El joacă pentru Naționala de Fotbal a Italiei.
* 1985: Papiss Demba Cissé (n. 3 iunie 1985, Dakar) este un fotbalistsenegalez care joacă pe postul de atacant la clubul chinez Shandong Luneng și la echipa națională de fotbal a Senegalului.
* 1985: Łukasz Piszczek (pronunție în poloneză: [ˈwukaʂ ˈpʲiʂt͡ʂɛk]; n. 3 iunie1985, Czechowice-Dziedzice, Polonia) este un fotbalist polonez, actualmente jucător al echipei Borussia Dortmund. Anterior a mai evoluat la Hertha Berlin și Zagłębie Lubin.
* 1985: Denis Fuatovici Șafikov (în rusă Денис Фуатович Шафиков; n. 3 iunie1985, Miass, Regiunea Celiabinsk, URSS) este un boxer profesionist rus. A deținut titlul european la categoria super-ușoară din 2011 până în 2013, și s-a luptat de trei ori pentru titlul IBF la categoria ușoară, însă fără succes. În noiembrie 2017, Șafikov a fost cotat ca fiind al cincilea cel mai bun boxer la categoria ușoară de către revista The Ring^[1] și al șaptelea de către Transnaționale Box Rankings Bord.^[2] A luptat de 42 de ori la profesioniști, având 38 de victorii, 20 prin KO, o remiză și patru înfrângeri.

·         1986: Rafael Nadal, jucător spaniol de tennis
* 1986: Josimar Dias (n. 3 iunie 1986), cunoscut ca Vozinha, este un fotbalistoriginar din Capul Verde, care în prezent joacă pe postul de portar la clubul AEL Limassol.
* 1989: Artiom Anatoliovici Kraveț (ucraineană: Артем Анатолійович Кравець) (n. 3 iunie 1989, Dniprodzerjînsk, Uniunea Sovietică) este un fotbalist ucrainean care joacă pentru clubul ucrainean Dinamo Kiev.
* 1989: Kōhei Uchimura (内村 航平 Uchimura Kōhei^?, n. 3 ianuarie 1989, Kitakyushu, Prefectura Fukuoka) este un gimnast japonez.^[1]

Până în 2012 câștigase 5 medalii olimpice (individual compus, echipe și sol), din care una de aur și 4 de argint. Era totodată câștigător a 4 medalii de aur, 3 de argint și 2 de bronz la campionatele mondiale. Este primul gimnast (masculin sau feminin) care a câștigat 3 titluri mondiale consecutiv la individual compus (2009, 2010 și 2011)

* 2000: Andreea Cristina Popa (n. 3 iunie 2000, în București) este o handbalistăromână care joacă pentru clubul CS Rapid București pe postul de centru. Popa este și componentă a echipei naționale pentru tineret a României

VA URMA