MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU Joi 9 IULIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

ISTORIE PE ZILE 9 Iulie

A.

Evenimente

· 455: Comandantul militar roman Avitus este proclamat la Arles împărat al Imperiului Roman de Apus. Marcus Flavius Avitus (Eparchius) (n. ~400- d. 18 august 457) a fost împărat roman în perioada 455-456. După asasinarea lui Valentinian al III-lea de către un partizan al generalului Aetius și după detronarea lui Petronius Maximus (succesorul lui Valentinian), Avitus se proclamă împărat roman pe 9 iulie 455, avand și susținerea militară a vizigoților. Intrând în conflict cu generalul roman Ricimer Flavius, este înfrânt la Placentia (Piacenzade azi), în octombrie 456. Pe 17 octombrie este detronat. Ricimer, conducătorul de facto al Imperiului Roman de Apus, il impune imparat pe Maiorian. La puțină vreme de la înfrângerea de la Placentia, Avitus (devenit între timp episcop în acest oraș), a murit (se pare ca în anul 457).
* 869: Un cutremur de 8,4-9,0 M_w lovește zona din jurul Sendai din nordul Honshu, Japonia. Inundațiile de la tsunami s-au extins câțiva kilometri pe teritoriul țării.

· 1357: Împăratul Carol al IV-lea pune piatra de temelie a Podului Carol din Praga.

· 1493: Incepe zidirea bisericii din Borzesti, ctitorie a lui Stefan cel Mare. Borzesti este un sat din judetul Bacau, astazi devenit unul dintre cartierele orasului Onesti. Aici s-a nascut si a copilarit Sfantul Stefan cel Mare. Domnitorul Stefan a mostenit mosia de la Borzesti din mosi-stramosi. Biserica din Borzesti poarta hramul Adormirea Maicii Domnului si a fost construita din initiativa lui Stefan Cel Mare intre 9 iulie 1493 si 12 octombrie 1494. Stefan cel Mare a ridicat biserica impreuna cu fiul sau, Alexandru-Voda. Biserica din Borzesti a fost construita de Sfantul Stefan cel Mare (+1493), in amintirea prietenului sau din copilarie, Gheorghita, omorat aici de catre tatari; acest eveniment este pastrat in legendele locului care spun ca Gheorghita a murit in acest loc rapus de sagetile tatarilor.

· 1520: Aceasta este data primei mențiuni păstrate privind o "hotărnicie" - se referea la fixarea hotarului dintre Țara Românească și Transilvania, în zona din nordul Olteniei: "de la apa Oltului pînă la Râşava (Orşova)"

· 1540: Regele Henric al VIII-lea al Angliei anulează căsătoria sa cu cea de-a patra soție, Anne de Cleves. Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa. Henric al VIII-lea a fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. Este faimos datorită faptului că a avut șase soții: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr. Henric VIII a fost al doilea fiu al lui Henric VII și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, Arthur, Prinț de Wales, a murit în 1502, lăsându-l pe Henric moștenitor al tronului. Anne de Cleves s-a născut la 22 septembrie 1515 într-un stătuleț din nordul Germaniei, numit Cleves, condus de fratele ei, Wilhelm III Herzog von Jülich-Cleves-Berg, care a considerat că o căsătorie a surorii sale cu regele Henric al VIII-lea al Angliei i-ar întări statutul. După aranjarea căsătoriei, Anne de Cleves a plecat în Anglia, unde Henric a constatat că este urâtă „ca o iapă flamandă” și că nu se pot înțelege, pentru că el nu vorbea germana iar ea nu vorbea engleza. Prima lui reacție a fost să nu se căsătorească, dar i-a fost imposibil să încalce tratatul de căsătorie semnat anterior. În ciuda protestelor lui Henric, căsătoria a avut loc pe 6 ianuarie 1540, astfel Anne de Cleves devenind a patra sa soție, urmându-i lui Jane Seymour. Văzând că nu este dorită, a fost de acord cu propunerea de divorț, care s-a pronunțat în iulie 1540. În felul acesta, Henric a fost liber să se căsătorească cu a cincea sa soție, Catherine Howard.

· 1575: Bătălia de la Sânpaul (9 iulie 1575), dintre Ştefan Báthory, principele Transilvaniei (1571 – 1575) şi pretendentul tronului, Gaspar Békés. La alegerile din 1571, Békés a pierdut conducerea Transilvaniei, în favoarea lui Ştefan Báthory. Aşteptându-se la un conflict de proporţii, noul principe începe o politică centralizatoare: întăreşte cetăţile, acordă privilegii saşilor, reorganizează armata, creând un corp de 1.000 de mercenari, întreţinut din contribuţia saşilor, aflat la dispoziţia principelui. Organizează unităţile de dărăbani roşii, ale secuilor, iar nobililor le impune să se prezinte la oaste, pe cheltuială proprie. Gaspar Békés, retras la Făgăraş, încearcă să atragă de partea sa pe saşi şi secui şi propune împăratului austriac, Maximilian II (1564 – 1576), să înceapă o acţiune de îndepărtare a lui Ştefan Báthory (februarie 1572). Din toamna anului 1573, Békés primeşte ajutor FINANCIAR

de la imperiali, promiţându-i-se şi ajutorul unor nobili maghiari. Principele interceptează corespondenţa acestuia cu Viena şi cere ajutor otomanilor. Ocupă toate cetăţile aflate sub autoritatea lui Békés, inclusiv Făgăraşul, obligându-l pe răsculat să fugă la Caşovia (Košice). Dieta, întrunită la Mediaş (15 octombrie 1573), îl declară trădător şi dispune confiscarea averii sale. Încercarea de a-i atrage pe otomani de partea sa a dat greş, obţinând doar promisiunea că aceştia nu vor interveni direct. Békés recrutează mercenari de pe cuprinsul Imperiului Habsburgic, folosind banii trimişi de împărat, şi, în iunie 1575, părăseşte Caşovia şi se îndreaptă spre Transilvania. Îi atrage pe secuii din scaunele Ciuc, Gheorgheni şi Caşin, cu promisiunea că le va restabili libertăţile, şi porneşte spre Alba Iulia. Ştefan Báthory cere ajutor beylerbey-ului de Timişoara şi domnului muntean Alexandru II Mircea (1568 – 1577), care-i trimit oşti. Apoi convoacă stările pentru a începe pregătirile de luptă. Gaspar Békés face o greşală de tactică: în loc să-l atace pe principe la Alba Iulia, unde acesta se afla fără forţe suficiente, înaintează spre Târgu Mureş, unde-l aşteptau cei 2.000 de secui, dându-i astfel posibilitatea de a se întări. La 9 iulie 1575, cele două oşti s-au întâlnit la Sânpaul, pe Mureş. Aflat în inferioritate, Békés este învins. Fugit din ţară, este considerat trădător şi toate averile sale sunt confiscate. Ştefan Báthory, sprijinit de Imperiul Otoman, ocupă tronul Poloniei (decembrie 1575), iar pe tronul de la Alba Iulia, în calitate de voievod, este numit principe fratele său, Cristofor Báthory (1576 – 1581).

· 1595: Astronomul Johannes Kepler a publicat lucrarea "Mysterium cosmographicum", în care menționează șase planete. Johannes Kepler (*27 decembrie 1571, Weil der Stadt – †15 noiembrie 1630, Regensburg) a fost un matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler). În matematică este considerat precursor al calculului integral.

· 1600: Mihai Viteazul a întemeiat Mitropolia românească din Transilvania. Mihai Viteazul (n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) a fost domnul Țării Românești între 1593-1601. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei.

· 1701: Războiul spaniol de succesiune: Austria înfrânge Franța în Bătălia de la Carpi. Războiul Succesiunii Spaniole (1701–1714) s-a dat între mai multe puteri europene, în principal spaniolii loiali arhiducelui Carol, Sfântul Imperiu Roman, Regatul Marii Britanii, Republica Țărilor de Jos, Portugalia și Ducatul de Savoia pe de o parte, respectiv spaniolii loiali lui Filip al V-lea, Franța și electoratul Bavariei pe de altă parte, și a fost cauzat de posibila unificare a regatelor Spaniei și Franței sub un unic monarh din casa de Bourbon. O astfel de unire ar fi schimbat drastic echilibrul puterilor. Războiul s-a dat mai ales în Europa dar a inclus și Războiul Reginei Ana din America de Nord și a fost marcat de prezența unor generali remarcabili, printre care ducele de Villars, ducele de Berwick, ducele de Marlborough și prințul Eugen al Savoiei. A avut ca rezultat recunoașterea lui Filip ca rege al Spaniei, cu obligativitatea de a renunța la revendicarea tronului Franței și de a ceda mare parte din posesiunile coroanei spaniole Sfântului Imperiu Roman, Republicii Țărilor de Jos, Savoiei și Marii Britanii, destrămând imperiul european al Spaniei.

· 1789: În Franța, s-a format Adunarea Națională Constituantă , adunare ce a început să lucreze la elaborarea unei Constituții. Adunarea Constituantă Franceză (9 iulie 1789 – 30 septembrie 1791) a fost un organ al puterii legislative în perioada revoluției din Franța. Constituția adoptată în 1791 a desființat privilegiile feudale, consacrând monarhia constituțională. Biserica a fost pusă sub controlul statului. Adunarea Constituantă a fost urmată de Adunarea Legislativă.

· 1810: Napoleon anexează Regatul Olandei ca parte a Primului Imperiu francez. Primul Imperiu Francez, cunoscut și cu denumirile mai obișnuite de Imperiul Francez ori Imperiul Napoleonian, acoperă perioada în care Franța a dominat cea mai mare parte a Europei continentale, sub conducerea lui Napoleon I. Din punct de vedere constituțional, Primul Imperiu Francez se referă atât la perioada dintre 1804 și 1814/1815, de la sfârșitul Consulatului Francez până la restaurarea . Imperiul a luat ființă în momentul în care Napoleon s-a proclamat împărat al Franței la 18 mai 1804, fiind încoronat pe 2 decembrie în același an în catedrala Notre Dame din Paris.

· 1815: Charles Maurice de Talleyrand-Périgord devine prim-ministru al Franței. Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord (n. 2 februarie 1754, Paris – d. 17 mai 1838, Paris), binecunoscut ca Talleyrand, a fost un politician și diplomat francez. Provenit dintr-o familie din înalta nobilime, s-a orientat spre cariera ecleziastică, la sugestia unchiului său, arhiepiscopul de Reims. Devine preot și apoi episcop de Autun. În timpul Revoluției franceze abandonează viața clericală și trece la o viață laică. Ocupă diferite înalte funcții de consilier, ambasador, ministru de externe, președinte al Consiliului de miniștri. A servit sub mai multe regimuri, fiind o persoană controversată.

· 1816: Argentina își declară independența față de Spania. Congresul de la Tucumán a declarat independența Provinciilor Unite ale Americii de Sud față de Spania.

· 1848: Guvernul provizoriu revolutionar a emis un decret prin care se instituia o “Comisie a proprietatii”.

· 1850: Președintele american Zachary Taylor moare și este înlocuit de Millard Fillmore care devine cel de-al 13-lea președinte al Statelor Unite. Zachary Taylor (n. 24 noiembrie 1784 – d. 9 iulie 1850), cunoscut ca și „Old Rough and Ready„, a fost cel de-al doisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind în funcție între 1849 și 1850. Taylor a fost cunoscut pentru cariera sa militară extinsă și pentru faptul de a fi primul președinte american neales anterior în vreo funcție publică. Zachary Taylor a fost al doilea președinte american care a decedat în decursul mandatului său. Millard Fillmore (n. 7 ianuarie 1800 – d. 8 martie 1874) a fost ce de-al doisprezecelea vicepreședinte și ce de-al treisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind un singur termen prezidențial incomplet între 1850 și 1853, fiind totodată ultimul membru al partidului Whig care a ocupat funcția cea mai înaltă de stat în Statele Unite. Millard Fillmore a succedat președintelui anterior, Zachary Taylor, al cărui vicepreședinte a fost, datorită morții acestuia de indigestie acută. Astfel, Fillmore devine cel de-al doilea președinte al Statelor Unite care ascede la poziția de președinte prin moartea președintelui ales. Nu numai că nu a fost ales ca președinte, dar după ce a servit restul mandatului lui Zachary Taylor, Fillmore nu a fost nici măcar nominalizat de propriul său partid, Partidul Whig, pentru alegerile prezidențiale din 1852. În alegerile prezidențiale din 1856, deși a fost nominalizat de către partidul său, Know Nothing Party (oficial cunoscut ca American Party) candidat la președinția Statelor Unite, nu a câștigat alegerile.

· 1877: S–a desfășurat prima ediție a Campionatului de tenis de la Wimbledon. Turneul de tenis de la Wimbledon (The Championships, Wimbledon) este cel mai vechi și mai prestigios dintre cele 4 turnee de Mare Șlem (turneele de prim rang din circuitele de tenis masculin, ATP și feminin, WTA), fiind singurul dintre cele patru care se desfășoară pe aceeași suprafață ca la început, iarba. Este găzduit de All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra, în Marea Britanie. Este al treilea ca ordine pe parcursul anului, dupa Australian Open și Roland Garros. Prima ediție a avut loc în 1877.

· 1887: Apar pe piata americana, primele servete de hartie. Producator John Dickenson.

· 1900: Regina Victoria și-a dat consimțământul regal privitor la Actul de Constituție a Commonwealth-ului Australian.

· 1902: Oamenii de știință germani izolează acidul barbituric, substanță ce va sta la baza somniferelor.

· 1922: Johnny Weissmüller, înotător american originar din Timișoara, coboară sub 1 minut recordul mondial la 100 m liber (58.6 secunde). Johnny Weissmüller, născut Peter Johann Weissmüller, (n. 2 iunie 1904, în cartierul Freidorf din Timișoara, pe atunci în Ungaria – d. 20 ianuarie 1984, Acapulco, Mexic) a fost un sportiv și actor american de origine germană. Părinții săi, șvabii bănățeni Petrus Weissmüller și Elisabeth Weissmüller născută Kersch, au emigrat în SUA împreună cu fiul lor în vârstă de șapte luni. Johnny Weissmüller a susținut ulterior că s-ar fi născut în Windber (Pennsylvania), probabil pentru a fi selectat în lotul național de natație al SUA. Copil bolnăvicios, a fost sfătuit de un medic să se apuce de înot. Așa a ajuns de cinci ori campion olimpic la înot (1924-1928), deținătorul a 67 de titluri mondiale și 52 de titluri naționale. A deținut recordurile la stilul liber la toate probele de la 100 de yarzi la jumătatea de milă și a fost primul care a înotat 100 m sub un minut. A devenit celebru prin seria de filme Tarzan, ecranizări inspirate de romanele lui Edgar Rice Burroughs. Seria de filme a început la studiourile MGM, cu Tarzan the Ape Man (Tarzan omul-maimuță), în 1932. Se povestește că în timpul revoluției cubaneze, pe când Johny Weissmüller juca golf cu niște prieteni în Cuba, jucătorii s-au trezit înconjurați de revoluționari înarmați. Fără să-și piardă cumpătul, Weissmüller a lansat celebrul strigăt al lui Tarzan, iar soldații, recunoscându-l, au fost foarte încântați să escorteze grupul într-o zonă sigură. Johnny Weissmüller a fost căsătorit de șase ori.Respectându-i-se dorința, la înmormântarea sa, coșciugul a fost coborât în groapă având ca fond sonor celebrul strigăt al lui Tarzan.
La ediția din 2012 a Jocurilor Olimpice, una dintre stațiile metroului londonez a purtat numele lui Johnny Weissmuller.

· 1941: Armata Română încheie operațiunile militare în Nordul Bucovinei, atingând granița existentă între România și URSS în vara anului 1940. Trebuia să-i spună cineva lui Hitler: Noi, românii nu mergem mai departe! Ne oprim aici!

· 1941: In Transilvania de nord-est, ocupata de Ungaria horthysta in urma Dictatului de la Viena, a inceput organizarea de catre autoritatile maghiare a detasamentelor de munca fortata, formate din romani.

· 1945: În Austria se decide acordul aliaților despre cele patru zone de ocupație.

· 1947: Consiliul de Miniștri hotărăște să remită secretarului general al Organizației Națiunilor Unite declarația de intrare a României în forul mondial și de aderare la Carta Națiunilor Unite.

· 1955: La această dată a fost citit, la Londra, în cadrul unei conferințe de presă, textul declarației ce punea bazele mișcării Pugwash (mișcare a oamenilor de știință pentru pace, dezarmare și securitate); inițiatorii mișcării au fost savanții Bertrand Russel și Albert Einstein, declarația fiind semnată de către Einstein înainte de 18 aprilie 1955, data morții sale.

· 1958: Un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter a avut loc în Golful Lituya, Alaska, provocând un megatsunami cu înălțimea valului de apă de 520 metri. (Este cel mai mare tsunami cunoscut din istorie). Imaginaţi-vă, 17 blocuri cu 10 etaje puse unul peste altul. Şi încă 5 etaje. Sau aproape 7 hoteluri Intercontinental aşezate în acelaşi mod, pe verticală. Astfel, veţi putea avea dimensiunea celui mai mare tsunami din istorie, cu o înălţime de 524 de metri. Incredibilul val a lovit Alaska, cu o viteză de 150 de km/oră, în zona numită Lituya Bay, în seara de 9 iulie 1958.

· 1993: Conferința Națională a Frontului Democrat al Salvării Naționale (FDSN) a hotărât schimbarea denumirii partidului în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR)

· 1997: Pugilistul american Mike Tyson a fost retras temporar din meciurile de box, ca pedeapsă pentru faptul că, înainte cu câteva zile, îl mușcase pe Evander Holyfield de ureche. Mike Tyson s-a nascut pe 30 iunie 1966 in Brooklyn, New York. A fost exmatriculat din liceu, iar apoi s-a apucat de box. A devenit cel mai tanar campion la categoria grea, la numai 20 de ani, cand l-a facut knock-out pe campionul WBA, Trevor Berbick in a doua runda a meciului din 22 noiembrie 1986. Tyson si-a invins pe rand toti adversarii, castigandu-si faima. Primul sau esec a venit in 1989, cand a fost pus la podea de Bruster Douglas. Nabadaiosul boxer s-a recules rapid dupa meciul pierdut si a revenit in ring cu si mai multa forta. Sirul de victorii i-a fost intrerupt de judecatori, fiind trimis o vreme in inchisoare pentru viol. Dupa eliberare a inceput sa lupte din nou, iar in 16 martie 1996 si-a recapatat titlul de campion si a raspuns provocarii de a-l intalni in ring pe Evander Holyfield, campion IBF. Meciul, desfasurat in 28 iunie 1997, a ramas in istorie pentru ca Tyson si-a muscat adversarul atat de tare de ureche incat a ramas cu o bucata din ea in gura, ceea ce l-a facut sa piarda meciul.

· 2006 - În această zi Fiat 500 Club Italia, cea mai importantă asociaţie dedicată lui Cinquecento a organizat în această zi cea mai lungă paradă de automobile Fiat din istorie. Între Villanova d'Albegna şi Garlenda s-au aliniat 500 de exemplare Fiat 500. Această manifestare a prefaţat oarecum lansarea noului Fiat 500, deci maşinile încolonate au fost doar exemplare clasice. Fiat 500 Club Italia a luat naştere în 1984 în Garlenda, atunci când un grup de entuziaşti denumiţi "Amici della 500". Clubul s-a reorganizat în 1990 şi astăzi numără peste 200.000 de membri, posesori atât de exemplare originale cât şi ai versiunii moderne lansată în 2007. Se spune că între 1957 şi 1975 3,5 milioane de unităţi Fiat 500 s-au comercializat, deci acest club se bucură de o foarte mare popularitate în rândul italienilor.
* 2007: În Argentina mai multe orașe au fost afectate de furtuni de zăpadă și viscole, într-o țară în care acest fenomen meteorologic este foarte rar. A fost pentru a treia oară când un fenomen de genul asta s-a întâmplat în Argentina. Prima dată a fost în 1912, iar cea de-a doua a fost în 1918.^[1]^[2] Mulțimi de oameni s-au adunat pe străzi și parcurile din toată țara pentru a experimenta zăpada, pentru cei mai mulți pentru prima dată în viața lor.

· 2011: Sudanul de Sud a devenit in mod oficial stat independent, după ce peste 98 la sută din cei patru milioane de persoane chemate la urne au votat pentru independenţa acestui teritoriu, după 37 de ani de război civil. Capitala ţării s-a stabilit la Juba, un oraş care, potrivit CNN, era o localitate plină de noroi și ruptă de restul lumii. Noul stat are o suprafaţă de aproape 620.000 de kilometri pătraţi, iar moneda sa naţională va fi lira sudaneză. Sudanul de Sud este o țară din Africa, fără ieșire la mare, independentă începând cu 9 iulie 2011, având capitala la Juba. Este a 193-a națiune recunoscută de ONU și al 54-lea stat membru al ONU, din Africa. Se învecinează la nord cu Sudanul, la est cu Etiopia, la sud cu Kenya, Uganda și Republica Democrată Congo și la vest cu Republica Centrafricană. Referendumul din Sudanul de Sud, 2011 a avut loc între 9 și 15 ianuarie 2011 și a fost organizat în urma acordului de pace de la Naivașa, din 2005, între guvernul de la Khartum și Mișcarea de Eliberare a Poporului Sudanez, acord care încheia o jumătate de secol de răscoale (Războiul Civil Sudanez) reprimate sângeros. Conform rezultatelor finale ale referendumului, 99% dintre alegători, locuitori ai zonei de sud a Sudanului, au ales separarea de Sudan. Președintele Sudanului, Omar el-Bechir a ratificat rezultatul referendumului și implicit independența Sudanului de Sud.
* 2018: În Japonia, ploile abundente aduse de un taifun au produs inundații, alunecări de teren, au distrus case, drumuri și linii de cale ferată, în special în regiunile Chugoku și Shikoku; 222 de persoane au murit și 30 sunt date dispărute.^[3]Acesta este a doua cea mai mare catastrofă cauzată de inundații din Japonia, după inundația din 1982, când au murit 299 de persoane

Nașteri

· 1511: Dorothea de Saxa-Lauenburg (n. 9 iulie 1511 – d. 7 octombrie 1571) a fost soția regelui Christian al III-lea al Danemarcei. A fost fiica ducelui Magnus I de Saxa-Lauenburg și a soției acestuia, Catherine de Brunswick-Wolfenbüttel, fiica ducelui de Brunswick-Lüneburg. Sora ei, Catherine, a fost prima soție a regelui Gustav I al Suediei.

S-a căsătorit cu Christian la 29 octombrie 1525 la Castelul Lauenburg, împotriva dorinței sale. Cuplul nu a avut relații bune cu regele din cauza opiniilor luterane ale lui Christian. Au locuit la propria lor curte în Haderslev și Törning. Ea a devenit regină în 1533 deși, din cauza războiului civil care a urmat imediat după ascensiunea soțului ei pe tron, încoronarea nu a avut loc până în 1537. În 1548 și-a însoțit fiica Anna la nunta ei în Saxonia.

Regina Dorothea a fost interesată de politică și, deși nu este clar cât de multă influență a avut, a participat la numirea și demiterea înalt funcționarilor. Totuși, ea nu a deținut un loc în Consiliu. Nu a învățat niciodată daneza. Controlul ei asupra doamnelor de onoare era strict. În 1540, Birgitte Gøye a fost eliberată de logodnă cu ajutorul ei, lucru care a dus la o lege care interzicea logodnele între minori. A rămas văduvă în 1559, la 48 de ani.

Dorothea s-a căsătorit cu Christian la 29 octombrie 1525, la Castelul Lauenburg. Cei doi au avut împreună cinci copii:

Ana de Danemarca (1532–1585), consoarta lui Augustus, Elector de Saxonia
Frederick al II-lea (1534–1588)
Magnus, Rege de Livonia (1540–1583)
Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Plon (1545–1622)
Dorotea de Danemarca (1546–1617), consoarta lui Wilhelm, Duce de Brunswick-Lüneburg și mama lui Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg.

Dorothea de Saxa-Lauenburg

Date personale
Născută	9 iulie 1511 Castelul Lauenburg, Germania
Decedată	7 octombrie 1571 (60 de ani) Castelul Sønderborg, Danemarca
Înmormântată	Catedrala Roskilde
Părinți	Magnus I, Duke of Saxe-Lauenburg[] Catherine of Brunswick-Wolfenbüttel, Duchess of Saxe-Lauenburg[]
Frați și surori	Francis I, Duke of Saxe-Lauenburg[] Clara of Saxe-Lauenburg[] Caterina de Saxa-Lauenburg Sophie of Saxe-Lauenburg[] Q25431063[]
Căsătorită cu	Christian al III-lea al Danemarcei
Copii	Anna, Electroare de Saxonia Frederick II Duce Magnus de Holstein Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg Dorothea, Ducesă de Brunswick-Lüneburg
Cetățenie	Norvegia Danemarca Germania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[] ducesă[]
Familie nobiliară	Casa de Ascania
Regină consort a Danemarcei și Norvegiei
Domnie	1534–1559
Încoronare	1537

* 1526: Elisabeta de Austria (poloneză Elżbieta Habsburżanka; 9 iulie 1526 – 15 iunie 1545) a fost cel mai mare copil al împăratului romano-german, Ferdinand I și a soției sale, Anna Iagello. Elisabeta a fost membră a Casei de Habsburg.

Elisabeta de Austria

Date personale
Născută	9 iulie 1526 Linz, Austria^[1]
Decedată	15 iunie 1545 (18 ani) Vilnius, Marele Ducat al Lituaniei^[2]
Înmormântată	Vilnius Cathedral[*]
Cauza decesului	Epilepsie
Părinți	Ferdinand I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Anna a Boemiei și Ungariei
Frați și surori	Ecaterina de Austria, regină a Poloniei Ioana a Austriei Margaret of Austria[] Helena von Österreich[] Arhiducesa Barbara de Austria Arhiducesa Maria de Austria Arhiducesa Eleanor de Austria Archduchess Magdalena of Austria[] Anna de Austria Maximilian al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Carol al II-lea, Arhiduce de Austria Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria John of Habsburg[]
Căsătorită cu	Sigismund al II-lea Augustus
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	List of Lithuanian consorts[*] prințesă
Familie nobiliară	Casa de Habsburg (prin naștere) Dinastia Iagello (prin căsătorie)
Regină a Poloniei Mare Ducesă a Lituaniei
Domnie	5 mai 1543 - 15 iunie 1545
Încoronare	8 mai 1543

· 1578: Ferdinand al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (d. 1637)

· 1654: Împăratul Reigen al Japoniei (d. 1732)
* 1750: Louise Marie Thérèse Bathilde d'Orléans, Ducesă de Bourbon (9 iulie 1750 – 10 ianuarie 1822), a fost prințesă franceză. A fost sora lui Philippe Égalité, mama ducelui de Enghien care a fost executat și mătușa regelui Louis-Philippe al Franței. În timpul Revoluției franceze a fost cunoscută sub numele Citoyenne Vérité.

Descendentă atât a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței cât și a fratele său mai mic, Filip al Franței, Duce de Orléans, Bathilde s-a născut ca prințesă de sânge. Fiică a lui Louis Philippe d'Orléans și a soției acestuia, Louise Henriette de Bourbon, Bathilde s-a născut la castelul Saint-Cloud, la 10 km vest de Paris, la 9 iulie 1750. Neoficial a fost cunoscută la curte drept Mademoiselle ceea ce reflectat rangului ei era cea mai mare prințesă de sânge necăsătorită de la curte. Mama ei a murit în 1759 când Bathilde avea doar opt ani. Tatăl ei, presat de amanta sa Madame de Montesson, a trimis-o la mănăstire.

Bathilde

Ducesă de Bourbon
Prințesă de Condé

Date personale
Nume la naștere	Louise Marie Thérèse Bathilde d'Orléans
Născută	9 iulie 1750 Castelul Saint-Cloud, Franța
Decedată	10 ianuarie 1822 (71 de ani) Paris, Franța
Înmormântată	Dreux Royal Chapel[*]
Cauza decesului	boală
Părinți	Louis Philippe I, Duce de Orléans Louise Henriette de Bourbon
Frați și surori	Louis-Philippe de Saint-Albin[*] Louis Philippe al II-lea, Duce de Orléans
Căsătorită cu	Louis Henri, Prinț de Condé
Copii	Louis Antoine Henri de Bourbon
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Bourbon Casa de Orléans

· 1766 – Se naşte JACOB PERKINS (m. 1849), inventator american. A inventat un aparat pentru producerea frigului şi răcirea lichidelor (prima maşină cu compresie care a folosit, ca agent frigorific, eterul etilic).
* 1775: Matthew Gregory Lewis (n. 9 iulie 1775 - d. 14 mai 1818) a fost un prozator englez, cunoscut în special pentru romanul său gotic Călugărul(sau Ambrosio, călugărul). Reprezentant al acestui tip de literatură, a dus la limită tehnica folosirii macabrului și a supranaturalului.

Scrieri

1796: Ambrosio, the Monk ("Ambrosio, călugărul")
1798: The Castle Spectre ("Fantoma din castel")
1801: Tales of Wonder ("Povești de groază")
1801: Alphonso
1808: Romantic Tales ("Povestiri romantice")
1834: Journal of a West Indian Proprietor ("Jurnalul unui proprietar din Indiile de Vest").

Matthew Lewis

Portret de George Lethbridge Saunders
(cca. 1800)

Date personale
Născut	9 iulie 1775 Londra, Regatul Marii Britanii
Decedat	16 mai 1818 (42 de ani) Oceanul Atlantic
Înmormântat	mare
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Febra galbenă)
Părinți	Matthew Lewis[*]
Frați și surori	Frances Maria Lewis[*]
Naționalitate	Britanic
Cetățenie	Regatul Marii Britanii
Ocupație	romancier[*] dramaturg politician scriitor poet
Limbi	Engleză
Studii	Christ Church[] Westminster School[]
Activitatea literară
Specie literară	Roman
Opere semnificative	The Monk

· 1800: Friedrich Gustav Jakob Henle, medic german (d. 1885)

· 1802 s–a născut Thomas Davenport, inventatorul primului motor electric, care a murit în iulie 1851.

· 1819: S-a născut Elias Howe, inventatorul maşinii de cusut; (m. octombrie 1867).

· 1836: Sofia de Nassau, soția regelui Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei (d. 1913)

· 1834: Jan Neruda, poet ceh (d. 1891)
* 1836: Sofia de Nassau (9 iulie 1836 – 30 decembrie 1913), a fost regină a Suediei și Norvegiei prin căsătoria sa cu regele Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei. Sofia a fost regină a Suediei timp de 35 de ani, mai mult decât orice altă regină de dinaintea ei. Din 2011 recordul îi aparține reginei Silvia.

Sofia a fost fiica cea mică a Ducelui Wilhelm de Nassau și a celei de-a doua soții Prințesa Pauline Friederica Marie de Württemberg.

Bunicul matern a fost Prințul Paul de Württemberg, fiu al regelui Frederick I de Württemberg și a reginei Augusta de Braunschweig-Wolfenbüttel. Augusta a fost fiica Prințesei Augusta a Marii Britanii, sora mai mare a regelui George al III-lea al Regatului Unit.

Mama Sofiei, Prințesa Pauline de Württemberg

Tatăl ei a murit când ea avea trei ani, și a fost succedat de fratele ei vitreg, Adolf. Sofia a primit o educație potrivită unei prințese din timpului ei. Ea a fost instruit în scrimă, care în mod normal era rezervată pentru bărbați, pentru a-și consolida spatele și pentru o postură dreaptă.^[1] Sofia a socializat cu academicieni și artiști și curtea de la Nassau era considerată mai democrată decât curțile germane. A învățat limba engleză și simpatiza cu sistemul britanic parlamentar. Limba pe care a vorbit-o în copilărie nu a fost germana ci engleza.^[1] Ea prefera viața clasei mijlocii victoriene celei regale. Frații ei foloseau pentru ea termenul Unsere demokratische Schwester (sora noastră democrată).^[1]A fost descrisă ca fiind serioasă, inteligentă, frumoasă și interesată de studierea limbilor străine și istorie; de asemenea, a fost religioasă.

În 1848 ea a asistat la o revoltă în ducatul de Nassau, suprimată de mama și frații ei. A petrecut iarna 1853-1854 cu mama ei la curtea mătușii sale materne din Sankt Petersburg, în Rusia. Mătușa ei maternă, Prințesa Charlotte de Württemberg era căsătorită cu Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei. Călătoria nu a fost făcută pentru a aranja o căsătorie cu un prinț rus deoarece mama ei nu-și dorea ca ea să se convertească. În timpul șederii ei în Rusia a studiat pianul cu Anton Rubinstein. Sofia și mama ei au fost obligate să părăsească Rusia la izbucnirea războiului Crimeei. După moartea mamei sale în 1856, Sofia a locuit cu sora ei vitregă Prințesa Marie de Wied.

În iulie 1856, când se afla la reședința de vară a surorii sale, în afara Nassau, ea a fost vizitată de Prințul Oscar al Suediei, Duce de Östergötland. era al treilea fiu al regelui Oscar I al Suediei și al reginei Josephine de Leuchtenberg însă fratele lui mai mare Prințul Gustav murise la 25 de ani așa încât Oscar era al doilea în linia de succesiune la tronul suedez, după fratele său Carl. În 1855-56 Oscar a vizitat diferite curți regale europene pentru a găsi atât alianța politică necesară cât și mireasa pe gustul său. A vizitat curtea britanică dar nu a dorit să se căsătorească cu Prințesa Mary de Cambridge iar prințesele prusace și belgiene care i-au fost sugerate nu l-au vrut ele. Căsătoria dintre Sofia și Oscar nu trebuie privită ca o căsătorie aranjată; Oscar primise libertatea de a-și alege prințesa dorită iar Sofia, care anterior fusese cerută în căsătorie, nu dorea să fie presată în privința nunții.^[2] Sofia și Oscar s-au îndrăgostit unul de celălalt.^[3] Oscar s-a întors în Suedia pentru a cere consimțământul părinților săi, care i-a fost acordat. A revenit la Nassau, unde logodna s-a făcut în septembrie și anunțată în octombrie. În timpul logodnei, Sofia a început să învețe suedeza și istoria Suediei și coresponda cu viitorul ei soț; curând corespondența s-a făcut în suedeză. De asemenea ea a stăpânit repede și norvegiana.

Prințul Oscar și Prințesa Sofia la momentul căsătoriei lor în 1857.

Sofia s-a căsătorit cu Prințul Oscar la 6 iunie 1857 la Castelul din Wiesbaden-Biebrich. Prințesa a fost primită cu mare entuziasm la sosirea în Suedia la 19 iunie 1857. Cum actuala prințesă moștenitoare, Louise, devenise infertilă după ce singurul fiu al cuplului a murit, Sofia era privită cu speranță pentru problema succesiunii la tron. La sosire a fost îmbrăcată în albastru și a fost poreclită Ducesa Albastră.^[4] La palat, ea a fost în primul rând prezentată curții regale, apoi introdusă familiei regale.

În 1858, Sofia a născut un fiu, care a asigurat dinastia Bernadotte și a făcut-o populară. Nașterea a avut loc la Palatul Drottningholm, potrivit vechiului protocol al curții, cu membrii guvernului și ai curții prezenți în camera alăturată sălii de naștere, ca martori.^[5] În urma decesului socrului ei în 1859, cumnatul ei a devenit regele Carol al XV-lea al Suediei iar ea și soțul ei Prințul și Prințesa Moștenitoare a Suediei și Norvegiei.^[6]

Cuplul a primit ca reședință Palatul Arvfurstens, unde Sofia și Oscar au trăit liniștiți. Sofia a fost descrisă ca fiind calmă și controlată, practică și sensibilă. Ea a avut o relație bună cu socrii ei și cumnata Eugenie. Relația cu regele Carol și regina Louise a fost cumva tensionată. Sofiei nu-i plăcea frivolitatea de la curtea cumnatului ei și influența franceză pe care o vedea acolo. Până în 1861 Sofia a născut de trei ori în trei ani, însă sănătatea ei a devenit fragilă. În 1864 ea a început construirea reședinței de vară Sofiero în Øresund. La Sofiero ei au putut menține contactul cu familia regală daneză.

Sofia a fost o femeie demnă și respectată, descrisă ca fiind calmă și sensibilă însă plictisitoare, un centru al vieții familiei regale și persoana potrivită pentru a-i cere sfatul. Viața ei de familie reprezenta idealul erei victoriene însă cu un dublu standard; soțul ei era uneori necredincios însă mult mai discret decât fratele lui. În timpul aventurilor lui, Sofia protesta discret părăsind orașul.

Sofia a impus o disciplină puternică asupra copiilor ei. Decizia ei de a alăpta, care era ceva neobișnuit pentru clasa superioară la acele timpuri, a atras atenția. De asemenea a atras atenția când în 1869 și-a dus fiii la o școală publică în loc să-i educe acasă, conform tradiției casei regale.^[7] A ales o școală creștină pentru băieți condusă de teologul și vicarului Gustaf Emanuel Beskow, la ale cărui predici ea a participat adesea. Sofia a fost interesată întotdeauna de religie, un interes pe care l-a împărțit cu cumnata ei Eugenie.

Sofia a fost interesată de politică și s-a implicat în afaceri de stat de-a lungul vieții ei; uneori era prezentă ca observator la sesiunile parlamentare. În 1866 țara natală, ducatul de Nassau, a fost anexat de Prusia. După acest eveniment ea a păstrat puncte de vedere anti-prusace. În vara anului 1870 a fost prezentă la Ems unde i-a întâlnit pe țarul Rusiei și regele Prusiei cu puțin înainte de declarația de război, și s-a informat cu privire la situația politică. A avut, totuși, bune relații personale cu prințul moștenitor Frederick al Prusiei și soția acestuia.

Sofia de Nassau ca regină, ca 1873.

După decesul cumnatului ei la 12 mai 1873, Sofia a devenit regină consort a Suediei și Norvegiei la vârsta de aproape 37 de ani. La acel moment era o situație tensionată politic, care cerea crearea unei republici. Inițial Oscar nu a fost popular. Sofia a fost încoronată odată cu Oscar la 12 mai la Stockholm, în Suedia și la 18 iunie 1873 la Trondheim în Norvegia. În Norvegia cuplul a făcut un tur în jurul țării care a fost descris ca fiind un succes.

În 1875, regele și regina au făcut un tur al Europei. Prima dată au vizitat Danemarca, apoi Berlin și Dresda. Vizita la regele Albert al Saxoniei și la soția acestuia, Carola de Vasa la Dresda a fost considerată semnificativă, fiind un simbol de pace între dinastia Bernadotte și fosta dinastie Vasa, regina Carola fiind nepoata regelui detronat Gustav al IV-lea al Suediei, și că trecutul a fost iertat.^[8]După Dresa, Sofia a întrerupt turul din motive de sănătate în timp ce Oscar a continuat cu Weimar și Rusia. Un alt eveniment important a fost descoperirea unei statui a regelui Carol al XIV-lea Ioan al Suediei la Oslo la 7 septembrie 1875, care a fost celebrată cu mari festivități, cu oaspeți regali străini și paradă militară. Un alt eveniment important ca regină a Norvegiei a fost găzduirea la Moss în 1877 a fostului prinț moștenitor Napoleon al Franței.

Regina Sofia

Sofia a descris anii între 1873 și 1878 ca ani de criză pentru ea.^[9] În timpul acestor ani, Oscar a avut câteva aventuri, dintre care mai importante au fost cu Magda von Dolcke și cu Marie Friberg. Aventura lui Oscar cu Magda von Dolcke a început în 1874 și a atras atenția, el ajutându-i cariera ei la teatrul regal dramatic și acordându-i o indemnizație.^[10] Deși nu a arătat, se crede că Sofia a suferit din cauza adulterului soțului ei.^[11] S-a relatat cum Sofia a călătorit în Germania la sora ei Marie de Wied, care, se crede, a sfătuit-o să accepte situația.^[12] Cu o altă ocazie, regele a trimis un curtean la cântăreața de operă Ida Basilier-Magelssen cu cererea unei "audiențe private", la care ea a replicat: "Spune-i Majestății Sale că poate avea o audiență privată cu buna și frumoasa lui regină. Eu am alte lucruri de făcut decât să am conferințe private cu un domn în vârstă!"^[12] Aflând acestea, regina Sofia a trimis după Basilier-Magelssen și întâlnirea lor s-a terminat prin lacrimi reciproce în legătură cu soții lor adulterini.^[12]

Din cauza sănătății ei fragile a făcut dese călătorii în străinătate și mariajul ei pare că a fost în criză din cauza întreruperii relației.^[9] Criza a fost observată și menționată de suita ei apropiată, și în timpul călătoriei pe continent în 1876, Sofia i-a trimis lui Oscar ceea ce ea a menționat ca un mesaj de adio.^[9]

Anul 1878 a fost un punct de cotitură pentru regina Sofia. În acel an ea a devenit adepta învățăturilor predicatorului britanic Lordul Radstock, care i-a fost prezentat de către doamna ei de onoare Märta Eketrä. După aceasta, ea a petrecut o mare parte din viața în rugăciune în fiecare zi cu doamnele ei de onoare favorite Eketrä, Ebba von Rosen și Ida Wedel-Jarlsberg. Oscar al II-lea era sceptic în legătură cu aceasta din cauza poziției sale în calitate de șef al bisericii suedeze, însă relația lor a fost de fapt îmbunătățită după noua convingere religioasă.

Sofia și Oscar au avut următorii copii:

Regele Gustav al V-lea (1858–1950)
Prințul Oscar, Duce de Gotland, mai târziu Contele Oscar Bernadotte af Wisborg (1859–1953)
Prințul Carl, Duce de Västergötland (1861–1951)
Prințul Eugén, Duce de Närke (1865–1947)

Strănepoții ei sunt regele Harald al V-lea al Norvegiei și fostul rege Albert al II-lea al Belgiei; stră-strănepoții ei sunt regina Margareta a II-a a Danemarcei, regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, regele Filip al Belgiei și Henri, Mare Duce de Luxembourg.

Sofia de Nassau

Regină a Suediei și Norvegiei

Date personale
Nume la naștere	Sophia Wilhelmine Marianne Henriette
Născută	9 iulie 1836 Palatul Biebrich, Wiesbaden
Decedată	30 decembrie 1913 (77 de ani) Palatul Stockholm, Suedia
Înmormântată	Biserica Riddarholmen
Cauza decesului	pneumonie
Părinți	Wilhelm, Duce de Nassau Prințesa Pauline de Württemberg
Frați și surori	Prințesa Maria de Nassau Prințesa Elena de Nassau Prințesa Therese de Nassau-Weilburg Adolf, Mare Duce de Luxemburg Prince Moritz Wilhelm of Nassau-Weilburg[*] Nikolaus Wilhelm de Nassau
Căsătorită cu	Oscar al II-lea al Suediei
Copii	Gustaf V Prințul Oscar, Duce de Gotland Prințul Carl, Duce de Västergötland Prințul Eugén, Duce de Närke
Cetățenie	Norvegia
Religie	luteranism
Ocupație	politiciană om de stat filantroapă[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	HM Regina Sofia HM Regină a Suediei HM Regină a Suediei și Norvegiei HRH Prințesă Moștenitoare a Suediei și Norvegiei HRH Ducesă de Östergötland HRH Prințesa Sofia de Nassau
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte Casa de Nassau-Weilburg
Regină a Suediei
Domnie	18 septembrie 1872 - 8 decembrie 1907
Regină a Norvegiei
Domnie	18 septembrie 1872 - 26 octombrie 1905

· 1848: Robert I (italiană Roberto I Carlo Luigi Maria di Borbone, Duca di Parma e Piacenza; 9 iulie 1848 – 16 noiembrie 1907) a fost ultimul suveran Duce de Parma și Piacenza din 1854 până în 1859, când ducatul a fost anexat Italiei. A fost membru al Casei de Bourbondescendent al lui Filip, Duce de Parma al treilea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei și al Elisabetei Farnese.

Roberto și Maria Pia

Născut la Florența, Robert a fost fiul lui Carol al III-lea, Duce de Parma și a Louisei Marie Thérèse d'Artois, fiica lui Charles Ferdinand, duce de Berry și nepoata regelui Carol al X-lea al Franței. El i-a succedat tatălui său la tronul ducal în 1854 după asasinarea acestuia când Robert avea numai șase ani; mama lui a fost regentă.

Când ducele Robert avea 11 ani a fost detronat de trupele piemonteze care au anexat statele italiene și au format regatul Italiei.

În ciuda faptului că și-a pierdut tronul, Robert și familia lui s-au bucurat de o avere considerabilă, călătorind într-un tren privat și deținând mai mult de o duzină de mașini la castelele sale de la Schwarzau am Steinfeld în apropierea Vienei, la Villa Pianore în nord-vestul Italiei și la magnificul Château de Chambord din Franța.

La mai puțin de patru luni după decesul ducelui Robert în 1907, marele mareșal al curții austriece a declarat pe șase dintre copiii din prima căsătorie incompetenți (erau retardați mintal), la ordinul văduvei lui, ducesa Maria Antonia. Cu toate acestea, moștenitorul lui Robert a fost Elias de Parma (1880-1959), fiul cel mai mic din prima căsătorie. De asemenea, Elias a devenit tutorele legal al celor șase frați mai mari. Deși frații lui vitregi Sixte și Xavier l-au dat în judecată pe Elias pentru încercarea de a obține partea cea mai mare din averea ducală, au pierdut în fața instanțelor franceze.

În 1869, în exil, el s-a căsătorit cu Prințesa Maria Pia a celor Două Sicilii(1849–1882), fiica regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii. Cei doi tineri erau verișori (tatăl ei și bunica maternă a lui erau frați vitregi, ambii copii ai lui Francisc I al celor Două Sicilii). Maria Pia a născut 12 copii înainte să moară la naștere:

Prințesa Maria Louise (17 ianuarie 1870 - 31 ianuarie 1899), căsătorită cu Ferdinand I al Bulgariei; a avut copii.
Prințul Ferdinando (5 martie 1871 - 14 aprilie 1871)
Prințesa Luisa Maria (24 martie 1872 - 22 iunie 1943)
Prințul Henri (Principe Enrico) (13 iunie 1873 - 16 noiembrie 1939)
Prințesa Maria Immacolata (21 iulie 1874 - 16 mai 1914)
Prințul Joseph (Principe Giuseppe) (30 iunie 1875 - 7 ianuarie 1950)
Prințesa Maria Teresa (15 octombrie 1876 - 25 ianuarie 1959)
Prințesa Maria Pia (9 octombrie 1877 - 29 ianuarie 1915)
Prințesa Beatrice (9 ianuarie 1879 - 11 martie 1946), căsătorită cu Pietro Lucchesi-Palli (un nepot al prințesei Caroline de Neapole și Sicilia și al celui de-al doilea soț al ei); a avut copii.
Prințul Elias (Principe Elia) (23 iulie 1880 - 27 iunie 1959), șeful familiei ducale de Parma (1950–1959). Căsătorit cu Arhiducesa Maria Anna de Austria, a avut copii.
Prințesa Maria Anastasia (25 august 1881 - 7 septembrie 1881)
Prințul Augusto (sau Prințesa Augusta) (22 septembrie 1882 - 22 septembrie 1882) - Maria Pia a murit dând naștere acestui copil.

După decesul soției, el s-a recăsătorit în 1884 cu Maria Antonia a Portugaliei, fiica regelui detronat Miguel I al Portugalieiși a Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg. De asemenea Robert și Maria Antonia erau verișori (bunica paternă a Mariei Antonia și străbunica paternă a lui Robert erau surori, ambele copiii regelui Carol al IV-lea al Spaniei și ai reginei Maria Luisa de Parma). Maria Antonia și Robert au avut alți 12 copii:

Prințesa Maria della Neve Adelaide (5 august 1885 - 6 februarie 1959), călugăriță benedictină la mănăstirea Sf. Cecili din Solesmes.
Prințul Sixtus (1 august 1886 - 14 martie 1934), căsătorit cu Hedwige de La Rochefoucauld; a avut o fiică, Isabelle.
Prințul Xavier de Parma (25 mai 1889 - 7 mai 1977), căsătorit cu Madeleine de Bourbon-Busset; a avut copii. Șeful familiei ducale de Parma (1974–77). Pretendent carlist la tronul Spaniei.
Prințesa Francesca (22 aprilie 1890 - 7 octombrie 1978)
Prințesa Zita (9 mai 1892 - 14 martie 1989), căsătorită ci împăratul Carol I al Austriei; a avut copii
Prințul Felix (28 octombrie 1893 - 8 aprilie 1970), căsătorit cu Marea Ducesă Charlotte de Luxemburg, verișoara lui primară (mamele lor erau surori).
Prințul René (17 octombrie 1894 - 30 iulie 1962), căsătorit cu Prințesa Margaret a Danemarcei. A fost tatăl Anei de Burbon-Parma, soția fostului rege Mihai I al României.
Prințesa Maria Antonia (7 noiembrie 1895 - 19 octombrie 1977), călugăriță benedictină la mănăstirea Sf. Cecili din Solesmes.
Prințesa Isabella (14 iunie 1898 - 28 iulie 1984), nu s-a căsătorit
Prințul Louis (Principe Luigi) (5 decembrie 1899 - 4 decembrie 1967), căsătorit cu Prințesa Maria Francesca de Savoia; a avut copii.
Prințesa Henrietta Anna (8 martie 1903 - 13 iunie 1987), nu s-a căsătorit, a fost surdă
Prințul Thomas (Principe Gaetano) (11 iunie 1905 - 9 martie 1958), căsătorit cu Prințesa Margarete de Thurn și Taxis. Au avut o fiică, Diana, și mai târziu au divorțat.

Robert I

Robert I, Duce de Parma

Date personale
Născut	9 iulie 1848^[1]^[2]^[3] Florența, Marele Ducat de Toscana
Decedat	16 noiembrie 1907 (59 de ani)^[1]^[2]^[3] Lucca, Italia
Părinți	Carol al III-lea, Duce de Parma Luisa Maria Tereza de Bourbon-Artois
Frați și surori	Prince Henry, Count of Bardi[*] Prințesa Margherita de Bourbon-Parma Prințesa Alice de Parma
Căsătorit cu	Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii Maria Antónia a Portugaliei
Copii	Maria-Luiza de Bourbon-Parma Prince Henry, Hereditary Duke of Parma[] Joseph[] Elias de Bourbon-Parma Prince Sixtus of Bourbon-Parma[] Xavier, Duce de Parma Prințul Felix de Bourbon-Parma Prințul René de Bourbon-Parma Gaetano de Bourbon-Parma[] Beatrice di Borbone-Parma[] Louis de Bourbon-Parme[] Maria Adelheid van Bourbon-Parma[] Zita de Bourbon-Parma Ferdinando, Prince of Piacenza[] Luisa Maria Annunziata di Borbone, Principessa di Parma[]^[4] Maria Immaculee di Borbone, Principessa di Parma[]^[4] Maria Teresa Pia Luisa di Borbone, Principessa di Parma[]^[4] Maria Pia Antoinetta di Borbone, Principessa di Parma[]^[4] Maria Anastasia di Borbone, Principessa di Parma[]^[4] Auguste di Borbone, Principe di Parma[]^[4] Francisca van Bourbon-Parma[]^[4] Maria Antonia van Bourbon-Parma[]^[4] Isabella Maria Anna di Borbone, Principessa di Parma[]^[4] Henrietta Anna Maria di Borbone, Principessa di Parma[]^[4]
Cetățenie	Regatul Italiei
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Parma[*

· 1856, în orășelul Smilean, Serbia, s-a născut Nicola Tesla, savant american de origine istroromână. Tesla avea propria perceție asupra electricității ce intra în contradicție cu teoriile epocii despre aceasta. La bază multitudinii invențiilor sale era conceptul fundamental al eterului – o substanţă invizibilă ce umple toată lumea şi care transmite frecvenţe cu o viteză ce cu mult întrece viteza luminii. Fiecare milimetru al spaţiului, gîndea Tesla, este plin de o energie fără limite şi margini ce trebuie numai să o poţi extrage. Nici teoreticienii fizicii de astăzi aşa şi nu au fost în măsură să interpreteze punctul de vedere al lui Tesla despre realitatea fizică. Tesla elaborează noi, nevăzute nici pînă astăzi, metode de transmitere a curentului electric. Cum conectăm orice aparat electric la reţea? Prin fişa de curent – adică prin intermediul a două conductoare. Dacă conectăm numai un conductor curent n-o să fie, din motiv că circuitul nu este închis. Dar Tesla demonstra transmiterea intensităţii numai printr-un singur fir, sau chiar fără fire. În cadrul lecţiilor despre cîmpul magnetic de frecvenţă înaltă, în faţa savanţilor Academiei regale, pornea şi stingea electromotorul de la distanţă, la el în mîini se aprindeau becuri, unele nu aveau nici spirală – pur şi simplu o colbă goală. Era anul 1892! Hidrocentrala electrică de pe Niagara a fost echipată cu generatoarele puternice ale lui Tesla. În afară de preocupaţii de electrotehnică, Tesla se ocupă serios de lingvistică, scria şi poezii. Vorbea superficial opt limbi, ştia excellent muzica şi filosofia. Savantul genial a presupus posibilitatea tratării pacienţilor folosind curent de tensiune înaltă, apariţia cuptoarelor electrice, lămpilor luminiscente, microscopului electronic.
* 1857: Frederic al II-lea, Mare Duce de Baden (9 iulie 1857 – 8 august/9 august 1928) a fost ultimul Mare Duce de Baden.

A devenit Mare Duce la 28 septembrie 1907, după decesul tatălui său, Frederic I. A abdicat la 22 noiembrie 1918, în mijlocul Revoluției Germane din 1918-1919 care a dus la abolirea Marelui Ducat.

După decesul verișoarei lui, Carola de Vasa, el a devenit descendentul reprezentativ al regelui Suediei al Casei de Holstein-Gottorp.

La 20 septembrie 1885 la Schloss Hohenburg, s-a căsătorit cu Prințesa Hilda de Luxemburg, singura fiică a Marelui Duce Adolf.

Frederic al II-lea

Date personale
Născut	9 iulie 1857 Karlsruhe
Decedat	8 august 1928 (71 de ani) Badenweiler
Înmormântat	Grabkapelle[*]
Părinți	Frederic I, Mare Duce de Baden^[1] Prințesa Louise a Prusiei^[1]
Frați și surori	Victoria de Baden Lodewijk Willem van Baden[*]
Căsătorit cu	Prințesa Hilda de Nassau
Cetățenie	Marele Ducat de Baden
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	Mare Ducele
Familie nobiliară	Zähringen
Mare Duce de Baden
Domnie	28 septembrie 1907 - 22 noiembrie 1918 (11 ani, 55 zile)
Predecesor	Frederic I
Succesor	-

· 1858: Franz Boas, antropolog german (d. 1942)

· 1879: S-a nascut compozitorul italian Ottorino Respighi; (d. 1936).

· 1887 - Se naşte RUDOLF STEINER (m.1936), cântăreţ român, unul din membrii fondatori ai Societăţii „Opera” (1919), devenită ulterior „Opera Română” – scenă pe care a slujit-o mai multe decenii.

· 1894: Piotr Leonidovici Kapița (în rusă Пётр Леонидович Капица) (n. 9 iulie 1894, Kronstadt, Imperiul Rus - d. 8 aprilie 1984, Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un fizician rus, cercetător al atomului, distins cu Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 împreună cu Arno Allan Penzias și Robert Woodrow Wilson

Piotr Leonidovici Kapița s-a născut la 9 iulie 1894 în Rusia în orașul Kronstadt de pe insula Kotlin din Marea Baltică (lângă orașul Sf. Petersburg). Tatăl sau, originar din Basarabia^[16], generalul Leonid Petrovici Kapița, a fost inginerul și constructorul fortificațiilor de la Kronstadt. Mama sa, Olga Ieronimovna (cu numele de naștere - Stebnițkaia), de asemenea de obîrșie basarabeană^[16] a fost filologă, specialistă în domeniul folclorului și literaturii pentru copii; ea a adus o mare contribuție la cultura rusă.

În 1905 Piotr a început gimnaziul, dar fiindcă nu avea rezultate bune (nu îi plăcea limba latină, cu toate ca el cunoștea la perfecție limba română^[16]) a părăsit gimnaziul și și-a continuat studiile la liceul real Kronstadt, pe care l-a absolvit cu succes în 1912. Însă la facultatea de fizică și matematică a universității din Petrograd nu îi acceptau pe absolvenții liceului real și de aceea Kapița a intrat la facultatea de electromecanică a institutului politehnic Petrograd (IPP). Încă de la primele ore de curs a fost remarcat de către profesorul său de fizică A.F. Ioffe^{[necesită citare]}, care i-a propus să participe la cercetări în laboratorul său.

În anul 1914 Piotr a plecat în Scoția în vacanța de vară pentru studierea limbii engleze. S-a întors în Petrograd abia în noiembrie fiindcă în august începuse Primul Război Mondial.

În ianuarie 1915 a plecat ca voluntar în armată pe Frontul de Vest, ca șofer de mașină de infirmerie în cadrul detașamentului infirmier al Uniunii orașelor. Până în luna mai a aceluiași an, Piotr a transportat răniți cu autocamionul pe frontul polonez.

În 1916, după demobilizare, Kapița s-a întors la universitate. Ioffe îl va implica pe Piotr în munca sa experimentală din laboratorul de fizică, precum și într-o colaborare la seminarul său – unul din primele seminarii de fizică din Rusia. În același an, în „Revista Societății Fizico-Chimice Rusești” a apărut primul articol semnat de Piotr Kapița.

În anul 1916 Kapița s-a căsătorit cu Cernosvitova Nadejda Kirillovna, fiica lui K.K. Cernosvitov – membru al Comitetului Central al Partidului Cadeților.

În 1918 Ioffe, în condiții foarte grele, a înființat la Petrograd unul din primele institute fizice de știință și cercetare din Rusia. Ulterior, acest institut a contribuit mult la dezvoltarea fizicii experimentale, teoretice și tehnice din URSS. Kapița era printre primii colaboratori ai acestui institut. În același an el a devenit profesor la facultatea de fizică și mecanică, după ce absolvise Institutul Politehnic.

În situația gravă de după Revoluția din Octombrie, Ioffe prin toate mijloacele a încercat să păstreze seminarul și pe elevii săi – tineri fizicieni, printre care se număra și Kapița. Ioffe a insistat ca Piotr Kapița să plece în străinătate, dar autoritatea formată după revoluție nu le permitea, până când nu a intervenit Maksim Gorki – cel mai influent scriitor rus din aceea perioadă. În cele din urmă, lui Kapița i-au permis să plece în Anglia. Cu puțin timp înainte de plecare, Piotr Kapița i-a pierdut pe cei mai dragi oameni: într-o lună, epidemia de gripă “spaniolă” a luat viața tatălui, soției, fiului și fiicei sale nou-născute.

În 1921, pe 22 mai, tânărul savant a ajuns în Anglia în calitate de membru al comisiei Academiei Ruse de Știință, trimis în țările vest-europene pentru restabilirea relațiilor științifice suspendate din cauza războiului și a revoluției. Începând cu data de 22 iulie, Kapița a lucrat în laboratorul din Cavendish, unde conducătorul acestuia, Ernest Rutherford, l-a acceptat pentru un stagiu de scurtă durată. Rutherford a fost impresionat de măiestria și entuziasmul tânărului fizician rus.

Despre lucrarea sa savantul scria astfel: „la început am executat experimente cu radiații alfa și beta, după aceea am elaborat metoda de obținere a cîmpurilor magnetice puternice și în ultimii ani, ocupîndu-mă de temperaturile joase, am elaborat metoda de obținere a heliului lichid cu ajutorul «turbo-expanderului» de piston”^{[necesită citare]}.

Lucrarea de disertație pe care a susținut-o Kapița la Cambridge, în 1922, avea următoarea temă: „Trecerea particulelor alfa prin substanțe și metodele obținerii câmpurilor magnetice”.

Autoritatea științifică a lui Kapița creștea - în 1923 el a devenit doctor în știință și a obținut prestigioasa bursă Maxwell. În 1924 savantul rus a fost numit în funcția de adjunct al directorului laboratorului din Cavendish, unde aveau loc cercetările magnetice. Peste un an Kapița a devenit membru al Colegiului Trinity.

În 1925, la Paris, academicianul Aleksei Nikolaevici Krîlov ii face cunoștință lui Kapița cu propria fiică, Anna, care locuia cu mama ei în capitala Franței. Iar peste doi ani Kapița se va căsători cu Anna. După căsătorie Kapița și-a cumpărat un teren pe Hantington Road, unde și-a construit casa după propriul plan. Aici s-au născut cei doi fii ai lui Kapița - Serghei și Andrei, care ulterior au devenit cercetători.

În repetate rânduri oficialitățile din URSS îi adresau rugămintea de a rămâne în URSS, stabilindu-se aici definitiv. Aceste oferte îl tentau pe Piotr Kapița, în schimb impunea condiția de a avea permisiune de libera circulație în Europa, condiția pe care autoritățile de la Moscova amânau să o accepte.

Spre sfârșitul verii anului 1934, Kapița împreună cu soția sa au venit în vizită în URSS, dar dorind sa se întoarcă în Anglia au aflat că vizele lor au fost anulate. Ulterior soției lui Kapița i-a fost acordată permisiunea de a pleca în Anglia, la copiii săi. Anna Alekseevna se va întoarce la Kapița după o perioadă scurtă, luându-i la Moscova și pe copii. Rutherford și alți prieteni ai lui Piotr Kapița apelau la autoritățile sovietice cu cererea de a i se acorda viza pentru continuarea lucrărilor științifice în Anglia, dar totul a fost în zadar.

În 1935 lui Piotr Kapița i s-a propus funcția de director al Institutului pe Probleme Fizice recreat în cadrul Academiei de Științe din URSS. Kapița a pus însă următoarea condiție - să fie achiziționate utilajele cu care lucrase în Anglia. Până la urmă Rutherford se va resemna, înțelegând că l-a pierdut pe remarcabilul său colaborator și va fi de acord ca sovieticii să-i cumpere lui Kapița utilajele din fostul lui laborator.

Dîându-și consimțământul, Kapița s-a mutat împreună cu familia într-o casă mică aflată pe teritoriul institutului. Întoarcerea lui Kapița în URSS a avut loc într-o perioada grea, când Stalin începuse “curățarea de intelegență”. Piotr Kapița avînd o autoritate însemnată, fără sfială își apăra convingerile chiar și în acea perioadă dificilă.^{[necesită citare]} El știa că în țară înalta conducere decide totul, și cu această conducere a început să poarte un dialog direct și deschis. Din 1934 pînă în 1983, savantul a trimis mai mult de 300 de scrisori la Kremlin (lui Stalin- 50, lui Molotov – 71, lui Malencov – 63, lui Hrusciov – 26).^{[necesită citare]} Datorită intervenției lui, mulți oameni de știință au fost salvați de la moarte în închisori și lagăre în timpul terorii staliniste.^{[necesită citare]} În 1972, când autoritățile din Kremlin au propus excluderea lui Andrei Dimitrievici Saharovdin cadrul Academiei de Științe, Kapița a fost unicul care s-a opus. El a spus: „Avem deja un rușinos precedent anolog - în 1933 fasciștii l-au exclus pe Albert Einstein din Academia de Științe de la Berlin.”^{[necesită citare]}

La începutul războiului, Institutul pe Probleme Fizice a fost evacuat în Kazan. Acolo a fost situat în încăperile Universității din Kazan. În vremuri grele, Kapița a creat cea mai puternică instalație cu turbină din lume, folosită pentru obținerea în cantități mari a oxigenului lichid necesar în industrie.

În 1945, în Uniunea Sovietică au început lucrările pentru crearea armelor atomice. Refuzul lui Kapița de a participa la crearea bombei atomice a dus la demisia și înlăturarea sa din cadrul cercetărilor științifice. Kapița a fost destituit din funcția de director al institutului și în decurs de 8 ani s-a aflat în arest la domiciliu. El a fost lipsit de posibilitatea de a comunica in vreun fel cu colegii săi din alte institute de știință și cercetare. În casa sa de vacanță, Piotr Leonidovici a utilat un mic laborator și și-a continuat cercetările.

Aici el a pus bazele noii direcții – a electronicii de mare putere, considerat primul pas în calea spre dobândirea energiei termonucleare. Dar să continue lucrările sale la nivel maxim în acest domeniu omul de știință a putut doar după ce s-a întors la institutul său în 1955. Acolo și s-a ocupat cu cercetarea plasmei la temperaturi ridicate. Descoperirile făcute de Kapița au stat la baza creării schemei reactorului termonuclear cu funcționare neîntreruptă.

Cercetările științifice de după război ale lui Kapița cuprind cele mai diverse domenii ale fizicii, incluzând hidrodinamica straturilor lichide subțiri și natura fulgerului globular, dar interesul său se concentra asupra generatoarelor de microunde și studiului diverselor proprietăți ale plasmei.

În 1965, pentru prima dată după o întrerupere de mai mare de treizeci de ani, Kapița a primit permisiunea de a ieși din Uniunea Sovietică, în Danemarca, pentru a primi medalia internațională de aur Niels Bohr. Acolo a vizitat laboratoare științifice și a ținut un discurs despre fizica energiilor înalte. În 1969 omul de știință, împreună cu soția sa, au călătorit pentru prima dată în Statele Unite ale Americii.

La 17 octombrie 1978, Academia Suedeză de Științe i-a trimis din Stockholm lui Piotr Leonidovici Kapița o telegramă prin care îl înștiințează că a primit Premiul Nobel pentru fizică, pentru cercetările fundamentale în domeniul fizicii temperaturilor joase.

Kapița a primit această veste fiind la sanatoriul “Barviha” din apropierea Moscovei, la odihnă cu soția sa. Printre întrebările pe care i le-au pus jurnaliștii, se afla și următoarea: pe care dintre realizările sale științifice el o consideră cea mai importantă? Kapița a răspuns că pentru un om de știință mereu cel mai important studiu este acela la care lucrează în prezent. „Munca mea actuală are ca obiect sinteza termonucleară”, a mai adăugat el.

Kapița a murit la 8 aprilie 1984, cu puțin înainte de a împlini vârsta de 90 de ani.

Fiul lui Piotr Kapița este academicianul rus Serghei Kapița, vorbitor și acesta al limbii române.

Piotr Kapița

Piotr Kapița

Date personale
Născut	26 iunie/8 iulie 1894^[5]^[6] Kronstadt, Imperiul Rus^[7]^[8]
Decedat	8 aprilie 1984 (89 de ani)^[6]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13]^[14]^[5]^[15]^[16] Moscova, URSS^[17]
Înmormântat	Cimitirul Novodevicii[*]
Cauza decesului	Accident vascular cerebral
Părinți	Leonid Kapitsa[*]
Copii	Andrey Kapitsa[*] Serghei Petrovici Kapița
Cetățenie	Imperiul Rus Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă URSS
Etnie	rus
Ocupație	fizician inventator profesor[*]
Activitate
Domeniu	fizică
Număr Erdős	5
Instituție	Universitatea Politehnică de Stat din Sankt Petersburg[] Universitatea Cambridge Institute for Physical Problems[] Moscow Institute of Physics and Technology[] Universitatea din Moscova A.V. Shubnikov Institute of Crystallography[] Ioffe Institute[*]
Alma Mater	Trinity College Saint Petersburg Polytechnic Institute[*] Universitatea Cambridge
Organizații	Societatea Regală din Londra Academia Leopoldină Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[] Academia de Științe a URSS[] Academia Regală Suedeză de Științe Academia Poloneză de Științe^[1] Academia Americană de Arte și Științe[] Academia de Științe a URSS[] Academia Internațională de Astronautică International Academy of the History of Science[] Academia Regală Neerlandeză de Arte și Științe Academia Sârbă de Științe și Arte Royal Danish Academy of Sciences and Letters[] New York Academy of Sciences[] Royal Irish Academy[] American Physical Society
Conducător de doctorat	Abram Ioffe Ernest Rutherford
Doctoranzi	David Shoenberg[*]
Premii	State Stalin Prize, 1st degree[] (1941) Ordinul Lenin (30 aprilie 1943) Erou al Muncii Socialiste (30 aprilie 1945) Medalia Internațională Niels Bohr[] (1965) Premiul Nobel pentru Fizică (1978)^[2]^[3] Ordinul Steagul Roșu al Muncii (27 martie 1954) Medalia „Pentru Apărarea Moscovei”[] Medalia „Pentru Merit în Muncă în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941–1945”[] Medalia Lomonosov[] (1959)^[4] Medalia Helmholtz[] (1981) Medalia Faraday[] (1942) Medal "Veteran of Labour"[] Franklin Medal[] (1944) Kamerlingh Onnes Award[] (1968) Jubilee Medal "In Commemoration of the 100th Anniversary of the Birth of Vladimir Ilyich Lenin"[] Medal "In Commemoration of the 800th Anniversary of Moscow"[] Order of the Partisan Star[] (1964) Ordinul Lenin (9 iulie 1944) Ordinul Lenin (30 aprilie 1945) Medalia „Secera și Ciocanul”[] (30 aprilie 1945) Ordinul Lenin (9 iulie 1964) Ordinul Lenin (20 iulie 1971) Ordinul Lenin (8 iulie 1974) Erou al Muncii Socialiste (8 iulie 1974) Medalia „Secera și Ciocanul”[] (8 iulie 1974) State Stalin Prize, 1st degree[] (1943) Cothenius Medal[] (1959) Rutherford Medal and Prize[] (1966) Simon Memorial Prize[*] (1973)

· 1900: Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900, Botoșani - d. 9 iulie 1988, București) a fost un lingvist, savant român de origine evreiască.^[2], membru titular al Academiei Române (din 1955)
Graur s-a născut într-o familie de origine evreiască la Botoșani. Mama sa aparținea familiei de cărturari Sanielevici, din care au provenit și criticul literar Henric Sanielevici, precum și matematicianul Simion Sanielevici. Din cauza profesiei de contabil a tatălui său, Graur și-a schimbat deseori domiciliul împreună cu părinții.
A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București, fiind licențiat în filologie clasică și limba română (1922). Între 1924-1929a studiat la Paris, unde a obținut diploma la École Pratique des Hautes Études. Și-a susținut doctoratul la Sorbona cu o teză de lingvistică indo-europeană. Revenit la București, a îmbrățișat activitatea didactică și, paralel, a publicat studii în diverse periodice.

În anii 1941-1944, când, din cauza politicii statale antisemite, elevi și profesori evrei au fost îndepărtați din școlile și universitățile românești, a înființat și a fost directorul Liceului particular evreiesc. În 1946 a fost încadrat în învățământul superior și a activat ca profesor la Universitatea din București până în 1970. Între anii 1954-1956 a fost decan al Facultății de Filologie, iar între 1955-1974 a fost directorul Editurii Academiei.

Activitatea sa științifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române. A susținut ani în șir emisiunea radiofonică „Limba noastră”, iar în „Revista Cultului Mozaic” a deținut o rubrică pe teme lingvistice, semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi. Este autorul unor valoroase studii și articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum și al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan și Ion Coteanu a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) și Probleme de lingvistică generală (1959-1967).

Graur s-a căsătorit în anul 1947 cu Neaga (Nina) Sion (1921-2005), care era fiica cea mai mare a soților Nicolae și Ionica Sion, familie de muncitori români din Brăila^[1] Ei au fost părinții comentatorului sportiv Dumitru Graur.Unul din frații Ninei Graur a fost Mihai Bujor Sion, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și care a murit în decembrie 1975 după un suspect accident aviatic

Volume:

Nom d‘agent et adjectif en roumain, Paris, Champion, 1929
Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române, București, Editura Academiei, 1954
Studii de lingvistică generală, București, Editura Academiei, 1955 (variantă nouă, 1960)
Fondul principal al limbii române, București, Editura Știintțfică, 1957
Introducere în lingvistică, București, Editura Științifică, 1958 (ed. a II-a, 1965; ediția a III-a, 1972)
Evoluția limbii române. Privire sintetică, București, Editura Științifică, 1963
Etimologii românești, București, Editura Academiei, 1963
La romanité du Roumain, București, Editura Academiei, 1965
The Romance Character of Romanian, București, Editura Academiei, 1965
Nume de persoane, București, Editura Științifică, 1965
Tendințele actuale ale limbii române, București, Editura Științifică, 1968
Scrieri de ieri și de azi, București, Editura Științifică, 1970
Puțină... aritmetică, București, Editura Științifică, 1971
Nume de locuri, București, Editura Științifică, 1972
Lingvistica pe înțelesul tuturor, București, Editura Enciclopedică, 1972
Gramatica azi, București, Editura Academiei, 1973
Mic tratat de ortografie, București, Editura Științifică, 1974
Alte etimologii românești, București, Editura Academiei, 1975
„Capcanele” limbii române, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976
Dicționar de cuvinte călătoare, București, Editura Albatros, 1978
Cuvinte înrudite, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1980
Dicționar al greșelilor de limbă, București, Editura Academiei., 1982
Puțină gramatică, I-II, București, Editura Academiei, 1987

Ortografia pentru toți, București, Editura Teora, 1995

Alexandru Graur

Lingvistul Alexandru Graur

Date personale

Născut

9 iulie 1900
Botoșani, România

Decedat

9 iulie 1988, (88 de ani)
București, Republica Socialistă România

Căsătorit cu

Neaga (Nina) Sion^[1]

Copii

Dumitru Graur

Naționalitate

România

Cetățenie

România

Etnie

evrei

Ocupație

lingvist

Activitate

Educație

1. Facultatea de Litere și Filosofie din București
2. Universitatea Sorbona

Alma mater

Universitatea din Paris
Facultatea de Litere a Universității din București

Organizație

Universitatea din București

Cunoscut pentru

1. Decan al Facultății de Filologie
2. Director al Editurii Academiei
3. Emisiunea radiofonică „Limba noastră”

Partid politic

Partidul Comunist Român

Premii

1. Premiul Bibesco al Societății de Lingvistică din Paris
2. Premiul de Stat
3. Om de știință emerit

Membru titular al Academiei Române

· 1901 – Se naşte BARBARA CARTLAND (m. 2000), scriitoare britanică. Figurează în „Cartea Recordurilor” ca scriitoarea cea mai prolifică din lume.
* 1911: John Archibald Wheeler (n. 9 iulie 1911,^[10]^[11]^[12]^[13] Jacksonville, Florida, SUA – d. 13 aprilie 2008,^[14]^[10]^[11]^[12]^[13]^[1]^[15]^[16] Hightstown[*], SUA) a fost un remarcabil fizician polivalent american cu contribuții în fizica nucleară, electrodinamică și optică, teoria relativității generale și gravitație. A fost unul dintre colaboratorii lui Niels Bohr și ultimii colaboratori ai lui Albert Einstein. A introdus și dezvoltat noțiuni fundamentale în fizică, precum gaură neagră, spumă spațial temporală, gaură de vierme și altele. Wheeler este unul dintre creatorii armei nucleare americane. John Archibald Wheeler a fost educat la Universitatea Johns Hopkins, unde a obținut și gradul de doctor în filozofie în anul 1933. În anii 1933-1935 lucrat la Copenhaga la Institutul lui Niels Bohr, după care a revenit în SUA și a predat la Universitatea Carolina de Nord. În anul 1938 a fost invitat la Princeton. În anii celui de al doilea război mondial a lucrat la Proiectul Manhatten, unde a elaborat bomba atomică americană. În anul 1947 a revenit la Princeton, unde a lucrat ca profesor de fizică până în anul 1976,când s-a transferat la Universitatea Texas din Austin. Între timp,în anii 1949-1950, a fost antrenat în cercetările nucleare ale SUA, care se făceau la Los-Alamos, în vederea lansării bombei cu hidrogen. A fost profesor la această Universitate până în anul 1986, când s-a pensionat.În anii 1980 a vizitat URSS, unde cu ocazia unor simpozioane științifice, a comunicat cu cercetătorii sovietici din fizica nucleară, A.D. Saharov și Ya. B. Zeldovici, care au creat armele atomice și de hidrogen sovietice. A decedat în anul 2008 de o pneumonie la Hightstown, New Jersey.

Creația științifică[modificare | modificare sursă]

În preajma războiului și după război, în colaborare cu Niels Bohr, a emis explicația mecanismului fisiunii nucleare.
În anul 1946 a emis ideea pozitroniului- stării legate a electronului cu pozitron și a estimat durata de viață a acestui nou tip de atom, datorită anihilării. Ulterior estimările lui Wheeler au fost precizate de către Berestetskii, Sokolov și Tsytovich în cazul orthopozitroniului și a parapozitroniului. Tot această idee s-a aflat la baza conceptului de exciton- stare legată a electronului și a unei găuri, dar în corpuri solide și la energii mult mai mici.
În anii 1949-1950 a lucrat la Los-Alamos asupra unui dispozitiv exploziv cu hidrogen greu. Una dintre cărțile sale Călătorie în gravitație, spațiu și timp popularizează acest subiect.
Una dintre problemele abordate de Wheeler în anii 1960 a fost căutarea unei teorii unificate a câmpurilor, căreia îi consacră una dintre monografiile sale.
Wheeler a introdus conceptul de geon, ca entitate gravito-electromagnetică, dezvoltată ulterior de Burinskii.
După război,în colaborare cu Richard Feynman a dezvoltat conceptul de acțiune la distanță,în relație cu principiul cauzalității și propagarea semnalelor întârziate și avansate.
Partea cea mai importantă a cercetărilor de la sfârșitul anilor 1950 și după o constituie găurile negre, cărora le-a consacrat studii multiple. Printre cercetările mai importante ale lui Wheeler din acest domeniu se enumeră: calculul împrăștierii razelor de lumină (fotonilor) înainte și înapoi în câmpul găurilor negre. A arătat, că în cazul împrăștierii înapoi, are loc un maximum de strălucire, cauzat de existența orbitelor instabile în apropiere de orizontul evenimentelor (efect discutat anterior și ulterior de asemenea de Sir Charles Darwin, Cécile DeWitt-Morette, Bahram Mashhoon și alții.
În anul 1971 a efectuat primele calcule cuantice ale orbitelor legate (orbitelor Bohr) ale particulelor cu masă de repaos în câmpul gravitațional al găurilor negre și a stărilor de difuzie, cînd energia particulelor este mai mare decât energia de repaos. A estimat numeric durata de viață a particulelor pe aceste nivele, preluate și precizate ulterior și de alți cercetători și a corectat greșelile unor autori (de exemplu a lui Roy Matzner), care credeau, că gaura neagră în regim cuantic, când lungimea de undă a particulelor fotonilor) este mult mai mare decât raza graviaţională Schwarzschild a găurii negre nu absoarbe deloc particulele. Astfel, Wheeler poate fi considerat inițiatorul cercetărilor de mecanică cuantică în câmpuri gravitaționale intense.
Aceste cercetări au fost dezvoltate ulterior de Remo Ruffini, Thibault Damour, Nathalie Deruelle și alții în SUA, URSS, Marea Britanie, Franța, Japonia, India și alte țări .

Wheeler este unul dintre coautorii ecuației Wheeler - De Witt, care tratează Universul în întregime, un sistem macroscopic și chiar astronomic, ca atare, în care suntem plasați cu toții, ca un obiect cuantic, punându-i în corespondență o funcție de undă, operatori cuantici, mărimi fizice măsurabile și calculabile după regulile mecanicii cuantice. Ca argument servește unicitatea stării inițiale a Universului- o stare de densitate extremă, cu valori Planck-iene, care poate fi tratată doar în mod cuantic. Regulile fizicii clasice suferă în acest domeniu extrem un abandon. Universul observabil apare ca o limită clasică a acestei ecuații. Această ecuație stă la baza geometrodinamicii, adică a științei despre evoluția geometriilor spațial-temporale.¨Și această idee se prezintă a fi extrem de fructuoasă, fiind preluată de mai mulți cercetători în lumea întreagă.

Date personale
John Archibald Wheeler
John Archibald Wheeler
Născut	9 iulie 1911^[10]^[11]^[12]^[13] Jacksonville, Florida, SUA
Decedat	13 aprilie 2008 (96 de ani)^[14]^[10]^[11]^[12]^[13]^[1]^[15]^[16] Hightstown[*], SUA
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Cetățenie	SUA
Religie	apostazia în catolicism[*]
Ocupație	fizician fizician nuclearist[] universitar[] autor de non-ficțiune[] profesor universitar[] fizician teoretician[*]
Activitate
Domeniu	fizică
Număr Erdős	3
Instituție	Universitatea Princeton Universitatea Carolinei de Nord din Chapel Hill Universitatea din Leiden Universitatea Texasului din Austin[*] Universitatea din Leiden^[1]
Alma Mater	Universitatea Johns Hopkins Universitatea New York
Organizații	Societatea Regală din Londra Academia Americană de Arte și Științe[] Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[]
Conducător de doctorat	Karl Herzfeld[*]^[2]
Doctoranzi	Jacob Bekenstein Arthur Wightman[]^[3] Richard Feynman^[4] Hugh Everett^[5] Kip Thorne^[6] Demetrios Christodoulou Katharine Way[] Robert Geroch[] Fred Singer[] B. Kent Harrison[*]^[7]
Premii	Bursă Guggenheim[] Oersted Medal[] (1983) Medalia Internațională Niels Bohr[] (1982) Oskar Klein Medal[] (1992)^[8] Albert Einstein Medal[] (1988) Medalia Națională pentru Știință a Statelor Unite[] (1970) Lista laureaților Premiului Wolf pentru fizică (1996) Albert Einstein Award[] (1965) medalia Matteucci[] (1993) J. Robert Oppenheimer Memorial Prize[] (1984) Franklin Medal[] (1969) Marcel Grossmann Award[] (1989) Richtmyer Memorial Award[] (1954) Fellow of the American Physical Society[] Enrico Fermi Award[] (1968) Premiul Einstein[] (2003)^[9] membru străin al Royal Society[

· 1916: Edward Heath, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (d. 2005)

· 1924 – Se naşte SERGIU SARCHIZOV (m. 2003), compozitor.
* 1926: Stela (Steluța) Teodorescu (n. 9 iulie 1926, Moinești, județul Bacău – d. 9 mai 2008, Iași) a fost psiholog, profesor universitar, prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în intervalul 1976-1981.
A făcut școala primară în orașul natal, iar cursurile gimnaziale și liceale la Școala Normală de Fete din Bacău (1938-1946). A absolvit în 1950, cu calificativul „excepțional” și diplomă de merit, cursurile Facultății de Pedagogie-Psihologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Rămâne în facultate ca asistent la catedra de Psihologie-Pedagogie. A obținut doctoratul în psihologie (1968) cu teza Concepția psihologică a lui Pierre Janet despre om, sub coordonarea academicianului Vasile Pavelcu. A fost lector (1958), conferențiar (1969), iar în 1972 a devenit prima femeie profesor în domeniul psihologiei al Universității din Iași. S-a retras din activitatea în 1986, cu statutul de profesor emeritus. Științific, este autorul a trei cărți, coautor la alte cinci, are peste douăzeci de capitole/studii în volume colective și peste patruzeci de articole în reviste de specialitate. Două dintre articolele sale din Revista de Psihologie (București 1966^[1], 1973^[2]) sunt indexate APA/ PsycINFO, fapt rarisim în epocă pentru domeniul socio-uman.

Date personale
Stela Teodorescu

Născut	9 iulie 1926 Moinești
Decedat	9 mai 2008 (81 de ani) Iași
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	psiholog, profesor universitar, prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași în intervalul 1976 -1981
Activitate
Organizație	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

· 1926: Ben Roy Mottelson (n. 9 iulie 1926, Chicago, SUA) este un fiziciandanez de origine americană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1975, împreună cu Aage Niels Bohr și James Rainwater.^[2], pentru contribuțiile lui Mottelson și Aage Niels Bohr la demonstrarea teoriilor lui Rainwater privind structura nucleilor atomici.

Ben Roy Mottelson
Ben Mottelson la Copenhaga 1963

· 1927 - S-a nascut Ed Ames, cantaret si actor american (Ames Brothers).

· 1929: S-a nascut regele Hassan al II- lea al Marocului; (d. 1999).

· 1929 - S-a nascut Lee Hazlewood, cantaret, compozitor si producator american.

· 1931 – Se naşte A. TACU – ZELETIN, poet.

· 1932: Donald Rumsfeld, politician american
* 1933: Renato Pestriniero (n. 9 iulie 1933, Veneția) este un scriitor și pictor italian.

Până în 1988, Pestriniero a fost șef de departament și corespondent extern la filiala venețiană a unei multinaționale elvețiene. El a publicat peste o sută de romane, povestiri și eseuri și s-a remarcat de asemenea ca pictor și scenarist de radio și televiziune.

Primele povestiri le-a publicat în 1958 în Oltre il cielo, o revistă specializată în domeniul știință și tehnologiei, dar și în literatura științifico fantastică. Toate povestirile publicate în această revistă între 1958 și 1960 au apărut sub pseudonimul Pi Erre^[2]. Povestirea "Una notte di 21 ore" (1960) va sta la baza filmului din 1965 Terrore nello spazio, regizat de Mario Bava^[3].

În 1982 publică romanul Il villagio incantato, autorul indicat pe copertă fiind A. E. van Vogt^[2], dintre celelalte romane publicate remarcându-se Cuibul de dincolo de umbră (1986) și Settantacinque Long Tons (2002). În 1999 a publicat ghidul cu caracter istorico-legendar Cercare Venezia, ale cărui ilustrații în acuarelă au fost realizate de Neil Watson. Antologia C'era una volta la luna apărută în 2005 reunește douăzeci și nouă dintre cele mai bune povestiri ale sale.

Gianfranco de Turris l-a comparat pe Pestriniero cu Roger Caillois și Mircea Eliade, argumentând că "protagoniștii din narațiunea scriitorului venețian sunt personaje cu totul umane, a căror rutină cotidiană este întreruptă de un eveniment absolut incredibil, care sparge schema unor vieți bazate pe desfășurarea rațională de cauză-efect

* 1934: Nicolae Leonăchescu (n. 9 iulie 1934, com. Stroești, jud. Argeș) este un fost deputat român în legislaturile 1992–2004, ales în județul Argeșpe listele Partidului România Mare; pentru activitatea parlamentarădeosebită i s-a conferit Ordinul Național Serviciul Credincios, în gradul de Cavaler. În intervalul 10 decembrie 1957 - 15 septembrie 2001 a fost cadru didactic universitarː profesor (1977-2004) la Institutul de Construcții București, devenit ulterior Universitatea Tehnică de Construcții din București.

Doctor-inginer în Termodinamică tehnică și Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova. A fost invitatul universităților din: Dresda (1971), Moscova (1977), Strasbourg (1991), Chambery (1994) și Chișinău (1991, 1994 și 2004).

Este autor de cărți în domeniile: termotehnică, istoria tehnicii și științei românești, reportaje de călătorie etc.

Fondator și președinte-executiv (1972-1992), al Societății Cultural-Științifice Stroești-Argeș ; idem, (1990-1998) al Societății Române a Termotehnicienilor. Redactor-șef al revistei Termotehnica (1993-1998), director al periodicelor Stroeștenii (1994-2004) și Posada (1997-2004). Laureat al Premiului Dimitrie Leonida în 1995 și al Premiului Special al Societății Române a Termotehnicienilor.

Opere

Premise istorice ale tehnicii moderne românești (2 ediții)
Lacrimile Basarabiei
Termotehnica, 3 ediții, (inclusiv culegerea de probleme și lucrări de laborator)
Destine și proiecții
Câmpul termic universal ; Inginerul Alexandru C. Beldie ; Inginerul Petrache C. Poenaru ; Inginerul Carol S. Caracioni-Crăciun;
Stroești-Argeș, documente și mărturii (3 volume)
Transferul căldurii între construcții și sol (2 volume)

Personalități din Stroești-Argeș(3 ediții) etc.

Date personale
Nicolae Leonăchescu
Născut	9 iulie 1934 Stroești, Mușătești, Argeș, România
Decedat	4 august 2019 (85 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician profesor universitar[*]
Membru al Camerei Deputaților a României

Partid politic	PRM

· 1935: Willem Frederik "Wim" Duisenberg (n. 9 iulie 1935, Heerenveen, Olanda – d. 31 iulie 2005, Faucon, Vaucluse, Franța) a fost un politician olandez al Partidului Muncitoresc (PvdA). El a fost primul președinte al Băncii Centrale Europene din 1 iulie 1998 până în 31 octombrie 2003.

Willem Frederik Duisenberg

· 1937: David Hockney, pictor englez

· 1941 - S-a nascut Donald McPherson, vocalist american (Main Ingredient) (m.04.07.1971).

· 1943: Margareta Pâslaru (n. 9 iulie 1943, București) este o cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, muzică populară, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio. A scris cartea „Eu și Timpul”.

Eleva Margareta Pâslaru a debutat în muzica ușoară la Casa de Cultură Grivița Roșie în 1958, acompaniată de Paul Ghentzer. Prima apariție în public, la vârsta de 4 ani și jumătate, a avut loc pe scena Operei în rolul copilului din Madame Butterfly de Puccini. ^[1]

Încununând o carieră de excepție, Margareta Pâslaru a fost sǎrbǎtorită la Uniunea Compozitorilor în 2008 cu prilejul aniversării a 50 de ani de la debutul său. În 2010, la împlinirea unei jumătăți de secol de la primul disc, artista lansează CD-ul „Lasă-mi toamnă, pomii verzi“ și i se oferă Trofeul Electrecord. Fundația Radio România editează, în 2013, CD-ul aniversar „Margareta 70“ - 55 de ani de activitate artistică. Pe 29 martie 2018 artista a fost sărbătorită pentru 60 de ani de activitate neîntreruptă pe multiple planuri la Magazinul Muzica prin lansarea noului album de autor “Providența”. 28 iunie 2018, sărbătorirea Margaretei Pâslaru în anul aniversar a continuat și la Muzeul Național al Literaturii, invitatā de onoare - poeta Ana Blandiana.

Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film - UARF îi oferă în 2016 Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, placheta „Margareta Pâslaru Artist Plurivalent”. În 2018 la Gala Femei de succes - Ediția Centenară Margareta Pâslaru a primit "Premiul Publicului".

Activitatea în muzică, teatru, film, compoziție, folclor, a legendarei personalități Margareta Pâslaru, „un mit al muzicii ușoare“ cum a numit-o compozitorul George Grigoriu.

Descoperită de Ileana Pop în 1959 ca artist amator, apare pe 10 iulie 1960 în emisiunea lui Valeriu Lazarov "Toată lumea face sport" dedicată sportivilor români participanți la Olimpiada de la Roma. Margareta a interpretat cu acea ocazie „Piccolissima serenata“ în limba italiană; în studio mai apar: Coca Andronescu, Trio Grigoriu și Mircea Albulescu. În următoarea emisiune, în duet cu Marina Voica, lansează versiunea românească a piesei "Pe aripa vântului". În 1961, Margareta Pâslaru obține Premiul I la faza orășenească a celui de-al VI-lea concurs al artiștilor amatori.^[2]

Impresionat de timbrul aparte al elevei, tânărul George Grigoriu din „Trio Grigoriu“, compune special pentru Margareta Pâslaru, în 1959, „Chemarea mării“ (numit de public "Și-n apa mării"). În interpretarea originală a talentatei cântărețe, piesa devine mare șlagăr la Radio România. Ca urmare a succesului, în 1960 Casa de Discuri Electrecord înregistrează cu Margareta Pâslaru primul disc, nr.3002, cu aceeasi piesă; în 1961 discul bate recordul vânzărilor de muzică ușoară - 26.000 exemplare (sursa: Revista Flacara nr.52/30.12.1961). Discul de Aur primit în 1968, o catapultează la Cannes în 1969, unde i se decernează Trofeul M.I.D.E.M., și apare pe aceeași scenă cu Ginette Reno, James Last, Dizzie Tunes, Muslim Magomayev, Patty Pravo, Yafa Yarkoni, Joan Manuel Serrat, Amália Rodrigues, Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens, Adriano Celentano.^[3]

A studiat: pian, balet la clasa Floria Capsali, pictură, cursul de perfecționare de pe lângă Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă - CSCA (Ministerul Culturii), clasa Camelia Dăscălescu, studentă la Facultatea de Drept.

Încă din 1993 Margareta Pâslaru a donat toate drepturile ce-i revin din vânzarea discurilor către Crucea Roșie Româna, UNICEF, Proiectul “Banca de Alimente”, artiștii pensionari din Orchestra Radio, UCIN pentru actorii vârstnici cu probleme de sănătate, Campania Națională “Artiștii pentru Artiști”- UNITER, Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu”, Căminul de Copii “Grădinari”, Asociația Nevăzătorilor din România.

Începând cu 2009 Margareta Pâslaru sprijină tineri talentați prin emisiuni la România Actualități, România Cultural.

Între 2010-prezent artista acordă “Premiul Anual Margareta Pâslaru pentru Originalitate” în valoare de 1000$ oferit unor tineri valoroși din diverse domenii de activitate: muzică, teatru, film, dans, pictură.

Sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad a fost bunicul cântăreței Margareta Pâslaru.

Vocea cu infinite posibilități de exprimare și timbrul grav al Margaretei au inspirat 65 de compozitori, printre care clasicii muzicii ușoare Henry Mălineanu, George Sbârcea, Camelia Dăscălescu, Aurel Giroveanu, Edmond Deda, Nicolae Kirculescu, care i-au încredințat creațiile lor. Dintre sutele de melodii înregistrate, unele au fost scrise special pentru glasul său aparte. Cine poate uita interpretarea melodiilor "Chemarea mării" - George Grigoriu, "Cum e oare?" - Florin Bogardo, "Două rândunici" - Radu Șerban, "Va veni o clipă" - Paul Urmuzescu, tema filmului Veronica - Temistocle Popa, "O mască râde, o mască plânge" - Vasile Veselovschi, "Mediterana", cunoscută și sub titlul "La Marea Neagră" - Ion Cristinoiu, "Cine știe" - Horia Moculescu și câte și mai câte, difuzate și în prezent la radio. Astfel Margareta Pâslaru își creează un repertoriu vast, la care se adaugă șlagare internaționale: „Trandafirii tăi”, „În grădina bucuriilor”, „Harap Alb”, „Spuneam că nu-mi pasă” - Bui, Bui, Bui - Bensonhurst Blues, „Poate vreți să dansați” - Prego, „Gelos”, „Acesta e cântecul meu” etc. Din repertoriul vast - peste 1000 de titluri - au fost înregistrate aproximativ 800 de melodii la Radio, pe discuri, Televiziune, piese cântate în turneele din țară și străinătate, a căror evidență a rămas doar în memoria fanilor. Apreciata cântăreață-interpretă evoluează cu aplomb ca actriță în teatru și film, abordează folclorul, începe să compună cu originalitate muzică și text, acompaniindu-se la pian.

În 1968, juriul internațional al Festivalului Cerbul de Aur îi ofera Margaretei Pâslaru Mențiunea „Cerbul de Aur“, ceea ce înscrie numele României în palmaresul primei ediții. Artista sărbătorește 10 ani de activitate printr-un „One Woman Show“ cântând 23 de piese, unele, compoziții proprii. În 1969, face un salt de la statutul de concurent la cel de vedetă în recital, acompaniată de propria formație - Rolf Albricht și creându-și coregrafia. Invitată să cânte și în străinătate, Margareta nu primește viză timp de 10 ani.^[4]

În 1981, Margareta Pâslaru prezintă primul recital de autor pe versurile unor poeți consacrați cum ar fi Ion Minulescu, Ana Blandiana, Virgil Carianopol. Acompaniată de „Romanticii“ lui Mircea Drăgan, Margareta vine cu propriul concept prin care își schimbă costumația la vedere, „cuierul cu personaje“. A fost o altă etapă importantă în cariera artistei.

Filmografie:

1961 - „Fumatul strict oprit” - film de televiziune, regia Valeriu Lazarov;
1962 – „Doi băieți ca pâinea caldă” – lungmetraj, regia Andrei Călărasu; artista a fost invitată să joace rolul "Margareta Pâslaru"; interpretează "Bună seara București" - muzica Emanuel Ionescu, text Val Cebotenco
1963 - "La varsta dragostei" - regia Francisc Munteanu; interpretează "Te iubesc așa cum ești" - muzica George Grigoriu, text Angel Grigoriu, Romeo Iorgulescu
1964 – „Omul din umbră la soare” – film de televiziune, regia Valeriu Lazarov
1965 - „Mens sana in corpore sano” – film de televiziune, regia Valeriu Lazarov, premiat pentru regie la Festivalul Internațional de la Praga
1966 – „Omul și camera” – film de televiziune, regia Valeriu Lazarov; Marele premiu la Festivalul Internațional de la Cairo;
1966 - „Tunelul” - lungmetraj, regia Francisc Munteanu. Margareta Pâslaru câștigă diploma de debut în cinematografie pentru rolul dramatic Iulia, din coproducția româno-sovietică Tunelul la cea de-a III-a ediție a Festivalului național al filmului Pelicanul de Aur care a avut loc la Mamaia. În film, Margareta i-a avut ca parteneri pe Emmerich Schäffer, Ion Dichiseanu; mai apar Ștefan Bănică, Florin Piersic. Filmările au avut loc în studiourile Buftea și Mosfilm.
1966 - „Un film cu o fată fermecătoare” - lungmetraj, regia Lucian Bratu, cu Margareta Pâslaru, Ștefan Iordache, Marin Moraru, Emmerich Schäffer,
1967 - „Împușcături pe portativ” - lungmetraj, regia Cezar Grigoriu, cu Margareta Pâslaru, Cornel Fugaru, Nae Roman, Ștefan Bănică, Puiu Călinescu și invitata de culoare Nancy Holloway.
1971 – „BD la munte și la mare„ – lungmetraj, regia Mircea Drăgan; interpretă vocală „La Marea Neagră” - muzica Ion Cristinoiu
1972 - „Veronica” - lungmetraj, regia Elisabeta Bostan, cu Margareta Pâslaru, Lulu Mihăescu, Florian Pittiș, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan.
1973 - „Veronica se întoarce” - lungmetraj, regia Elisabeta Bostan cu Margareta Pâslaru, Lulu Mihăescu, Florian Pittiș, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan.
1976 - „Gloria nu cântă” - lungmetraj, regia Alexandru Bocăneț; în rol episodic Margareta Pâslaru alături de Toma Caragiu, Constantin Diplan, Horațiu Mălăele, Tora Vasilescu.
1978 - „Melodii, melodii” - lungmetraj, regia Francisc Munteanu, muzica Temistocle Popa, rol principal feminin Margareta Pâslaru; parteneri Jean Constantin, Cornel Constantiniu, Cornel Patrichi, Sergiu Zagardan, Radu Goldiș, Amza Pellea, Ion Dichiseanu.
1979 - „Clipa” - lungmetraj, regia Gheorghe Vitanidis, rol episodic, Margareta Pâslaru - o țărancă, ipostază inedită; in distribuție Gheorghe Cozorici, Leopoldina Bălanuțā, Olga Tudorache
1979 – „Expresul de Buftea” – lungmetraj, regia Haralambie Boroș;
2005 – „Moartea domnului Lăzărescu” – lungmetraj, regia Cristi Puiu - Premiul „Un certain Regard” la Festivalul de la Cannes 2006. Filmul se deschide și se închide cu vocea Margaretei Pâslaru interpretând „Cum e oare?” - muzica Florin Bogardo, text Madeleine Fortunescu și „Chemarea mării” - muzica George Grigoriu, text Mircea Block

2016 - "Banat" - lungmetraj, coproducție Italia, România, Bulgaria, Macedonia de Nord, regia Adriano Valerio; Margareta Pâslaru interpretează "Să nu uităm să iubim trandafirii" - muzica Florin Bogardo, text Ovidiu Dumitru

Date personale
Margareta Pâslaru

Născută	9 iulie 1943 (76 de ani)^[1]^[2] București, România
Căsătorită cu	Gheorghe Sencovici[*]
Copii	Ana-Maria Sencovici
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață compozitoare actriță producător de televiziune prezentator de radio[] textier[]
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară pop
Instrument(e)	voce[

Margareta Pâslaru

* 1943: Mihai Stan (n. 9 iulie 1943, București, România) este un prozator, critic literar, istoric, publicist și editor român.

Studiile primare, gimnaziale și liceale le-a absolvit la Găești (1960), județul Dâmbovița, iar pe cele superioare la Facultatea de Filologie, la Pitești (1966). Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România din anul 1999, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova din anul 2005, al Societății Scriitorilor Târgovișteni de la înființare, din anul 2005, și al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2014. Este coordonatorul actual al mișcării literare Școala de la Târgoviște

Debutează editorial cu Admiterea în liceu (1993). Coordonează lucrările 1897-1997 Centenar. Primăria orașului Târgoviște(1997), romanele Clone, cu trimiteri sarcastice la contemporaneitate, Clone 1 (2003) și Clone 2 (2015), trilogia Paradis(2004). Drama intelectualului român în timpul comunismului și avatarurile acestuia sunt înfățișate în Ieșirea din paradis(2007) și Întoarcere în Paradis (2015).

Coordonează colecțiile „Eseu” și „Proză contemporană” ale Editurii Bibliotheca în care au apărut scriitori precum Mircea Horia Simionescu, Barbu Cioculescu, Alexandru George, Henri Zalis, Tudor Cristea, Daniela-Olguța Iordache, George Coandă, Victor Petrescu, George Anca, Florentin Popescu, Emil Lungeanu, Costache Olăreanu, Nicolae Vasile, Dan Gîju, George Toma Veseliu etc. O atenție deosebită a acordat publicării unor cărți semnate de scriitori din Republica Moldova, membri ai Societății Scriitorilor Târgovișteni: acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, Iulian Filip etc.

Date personale
Mihai Stan
Născut	9 iulie 1943 (76 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	prozator[] critic literar[] istoric publicist editor[

* 1945: Dean R. Koontz (n. 9 iulie 1945, Everett, Pennsylvania) este un scriitoramerican de thriller, horror și science-fiction.

Romane apărute în România:

Șoapte
Mr Murder
Unicul supraviețuitor
Trăiește noaptea
În puterea nopții
Chipul
Invazia
Seria Odd Thomas
- Odd Thomas (roman)
- Odd pentru vecie

· 1946: Ioana Angela Similea (n. 9 iulie 1946, comuna 1 Decembrie, județul Ilfov, România) este o cântăreață română de muzică ușoară, de mare succes în anii '70 - '80 ai secolului al XX-lea.^[1] Printre marile ei hituri se numără: "Bun venit rază de soare", "Nesuferită tristețe", "Când băieții ne privesc", "Un albastru infinit", "Dacă n-ai fi existat", "Grăbește-te și vino", "Balada iubirilor deschise", "Recheamă-mă și-am să revin", "Voi cânta pentru mileniul trei", "Nu-mi lua iubirea", "Viața merge iubind înainte", "Ultimul tramvai" sau "Să mori de dragoste rănită". Născută pe 9 iulie 1946 în comuna 1 Decembrie din județul Ilfov, Angela Similea a fost cel mai mare din cei trei copii ai cuplului Petre și Gherghina Similea, având doi frați mai mici.^[4] Atracția față de muzică și-a manifestat-o încă din copilărie, când, deși foarte timidă, obișnuia să cânte atunci când călătorea cu tramvaiul, spre neplăcerea mamei sale, care încerca mereu să o facă să se oprească.^[5] Ca adolescentă, severitatea mamei, precum și faptul că nu o lăsa să iasă la ceai alături de prietenele ei i-au provocat un complex de inferioritate.^[5] O mare influență în alegerea carierei de cântăreață a fost când a asistat pentru prima dată la un concert al Mariei Tănase.^[6]^[7] Totuși, din cauza refuzului categoric al mamei de a o lăsa să urmeze o carieră care nu-i oferea siguranță materială, spunându-i că trebuie sa aibă o „meserie decentă”, a vrut să urmeze o facultate de medicină pentru a deveni medic pediatru.^[7]^[8]

În timpul liceului, profesorul de muzică Marin Teofil i-a descoperit talentul, îndrumând-o către compozitorul George Grigoriu, care conducea atunci ansamblul UTC.^[6]^[7] Acesta a stabilit ca Angela Similea să ia lecții de canto cu Florica Orăscu, care a lucrat cu mulți alți interpreți din aceeași generație precum Aura Urziceanu, Dida Drăgan, Mihai Constantinescu și Olimpia Panciu.^[7] Deoarece Florica Orăscu a considerat că viitoarea artistă avea o voce „prea cristalină” i-a recomandat să se apuce de fumat pentru a căpăta gravitate. După o perioadă relativ scurtă, vocea Angelei Similea s-a maturizat, coborând și devenind mai profundă.^[7] Începe să cânte în 1965 în mișcarea de amatori, afirmându-se în cadrul Festivalului artiștilor amatori, obținând locul III cu piesa „Câmpia sub lună” de V. Veselovski, obținând apoi premiul I la concursul Primăvara bucureșteană. Primul succes îl obține odată cu premiul II de la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”, din 1970^[9] când a obținut Cerbul de Argint pentru interpretarea cântecelor "După noapte, vine zi" și "Amurgul". La televiziune debutează în cadrul emisiunii-concurs Emoții în premieră cu melodiile "Așa ești tu" și "Guantanamera". ^[1]

În 1971 lansează șlagărul lui George Grigoriu Amurgul, cu care va obține premiul special al juriului la concursul Ancora Děčínului din Cehoslovacia.

În 1972, la Festivalul Orfeul de aur din Bulgaria, obține locul II cu melodia "Tu ești primăvara mea" de Florin Bogardo, participarea ei fiind menționată și de revista Billboard.^[10]

În 1977, lansează cântecul "Un albastru infinit", compus de Marcel Dragomir, cu care avea să obțină premiul I la Festivalul Mamaia. Muziciana a participat și la Festivalul Sopot din Polonia unde trebuia să interpreteze cântecul "Un albastru infinit" și "Țurai" alături de Marius Țeicu și Olimpia Panciu. Deoarece partiturile orchestrației pentru "Un albastru infinit" nu au sosit la timp, deși au fost trimise prin ambasadă, Țeicu a realizat știmele pentru cântecul a capella "Pastel", cu o seară înainte de începerea festivalului, pentru a fi interpretat de corul polonez, orchestrația pentru "Un albastru infinit" fiind mult mai complexă și greu de redat, pentru ca Similea să poată participa. În dimineața festivalului, organizatorii au decis să o mute pe Similea în deschierea concertului, dar aceasta a refuzat.^[11] Avea să câștige premiul "Miss Zoom" ("Miss Festival"). În 1981 intră în distribuția musicalului Corina realizat de compozitorul Edmond Deda și Cella Tănăsescu după Jocul de-a vacanța (Mihail Sebastian), apoi Fratele meu, Charles (după comedia Școala bârfelilor de Richard Rinsley Sheridan) și Adio femei.

În 1985 apare în filmul Rămășagul regizat de Ion Popescu Gopo. De-a lungul carierei a reușit să colaboreze cu unii dintre cei mai mari și mai buni compozitori români: Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Marius Țeicu, Zsolt Kerestely, Temistocle Popa, Dan Iagnov, Marian Nistor, Florin Bogardo, Adrian Enescu, George Grigoriu.

Prima căsătorie a fost cu Andi Constantin, electrician de meserie, de care s-a despărțit rapid pentru a se căsători cu chitaristul Sorin Movileanu. În timpul acestui mariaj, Angela Similea a devenit pentru prima oară mamă, născându-l pe Sorin. Nu a funcționat nici cea de-a doua căsătorie, iar Angela Similea a ajuns, din nou, la altar alături de Jan Hilgen, un om de afaceri din Olanda pe care l-a cunoscut prin intermediul unor prieteni, în România. Acesta i-a înfiat fiul și împreună au trăit o poveste de dragoste frumoasă, timp de 17 ani, acesta fiind și cel mai lung mariaj al Angelei Similea. În 1991, cei doi și-au spus adio. Apoi, a fost căsătorită cu omul politic Victor Surdu, din data de 9 februarie 1999. Acesta din urmă a decedat la 7 aprilie 2011.

Șlagăre (selectiv)

"Un albastru infinit" (1978)
"Omleta din ouă de broască țestoasă" (1978)
"Să te gândești din când în când la mine" (1983)
"De ce te uiți la mine" (1983)
"Când vei înceta să mă iubești" (1983)
"Casa mea" (1983)
"Nostalgie" cu Savoy (1985)
"De n-ai să vii" (1985)
"Iubește-mă de-ți plac cum sunt" (1985)
"Grăbește-te și vino" cu Savoy (1985)
"Dacă n-ai fi existat" (1985)
"Recheamă-mă și-am să revin" cu Savoy (1986)
"Am legat copacii la ochi" (1986)
"Nu-mi lua iubirea" (1987)
"Voi cânta pentru mileniul III" (1987)
"Iubește-mă" (1987)
"Cheamă iubirea, adu-o înapoi" (1988)
"Nu voi plânge niciodată" (1988)
"Fata cu cercei de smoală" (1988)
"De dragul tău" (1989)
"Iubite" (1989)
"Hai să ne-mpăcăm" cu Savoy (1989)
"Pentru inima mea și a ta" cu Savoy (1989)
"Tu, iubirea mea" cu Marius Țeicu (1991)
"Să mori de dragoste rănită" (1996)
"Un roman de iubire" (1999)
"Am viața mea" (2005)

Filmografie

1984 - „Totul e posibil în joc” coproducție româno-olandeză regizor Bob Rooyens. În distribuție: Angela Similea, Therese Steinmetz, Radu Simion, Dida Drăgan.
1985 - Rămășagul - regizor și scenarist Ion Popescu Gopo
1986 - „O zi la București” - regizor și scenarist Ion Popescu Gopo.În distribuție: Cesonia Postelnicu, Anca Sigartău etc.
1986 - Trenul de aur (coproducție româno-poloneză) - regizor Bohdan Poręba, scenarist Ioan Grigorescu
2014 - Să mori de dragoste rănită (scurtmetraj) - regizor Iulia Rugină. În distribuție: Paul Radu, Angela Similea, Adina Stetcu.

Musicaluri

1981 - musicalul „Corina” după „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian. În distribuție: Angela Similea, Florin Piersic, Matei Alexandru, Cella Tănăsescu.
1983 - „Fratele meu, Charles” musical de Edmond Deda care a avut premiera în data de 5 ianuarie 1983.

1991 - musicalul „Adio, femei” de Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu, regia Mihai Berechet. În distribuție: Angela Similea, Ștefan Iordache și Lia Bugnar.

Premii (selectiv)[modificare | modificare sursă]

1970 Festivalul Internațional Cerbul de Aur – piese interpretate: „Marea cântă” (Paul Urmuzescu) și „După noapte vine zi” (Aurel Giroveanu /Tudor Mușatescu) - Cerbul de Argint
1983 «Melodii ‘82» „Casa mea” — Marele Premiu
1984 Festivalul Mamaia „De n-ai să vii” — Trofeul Festivalului
1985 «Melodii ‘84» „Trăiesc” — Marele Premiu
1986 «Melodii ‘85» „Voi cânta pentru mileniul trei” — Marele Premiu
1987 «Melodii ‘86» „Nu-mi lua iubirea” — Marele Premiu, Trofeul Festivalului
1996 Festivalul Mamaia „Să mori de dragoste rănită” – Trofeul Festivalului (la sectiunea șlagăre)
1998 Discul de platină (Electrecord)
1999 Microfonul de aur (Premiile «București ’99»)
1999 Diploma de Excelență (Festivalul «Crizantema de Aur»)
2000 Discul de aur (Electrecord)
2000 Premiul pentru 30 de ani de carieră arstistică (Electrecord)
2002 Premiul «Galei Muzicii Ușoare Românești» (Radio Actualități)
2003 Premiul pentru cariera artistică (Festivalul Național «Floare de Tei»)
2004 Premiul Excelenței Interpretative (Revista „Actualitatea muzicală”)
2004 Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria B (Presedinția României)
2005 Premiul de excelență (Premiile VIP)
2005 Premiul — „Vocație în promovarea muzicii naționale” (revista „Balcanii și Europa”)
2006 Premiul „Cel mai bun solist de muzică ușoară 2005” (Societatea Cosmopolitan)
2006 Gala „10 pentru România” nominalizare la categoria „Cel mai bun artist interpret”- 2005)
2007 Premiul „DISCUL DE AUR” pentru vânzări record ale albumului „Lumea mea” (Casa de Producție Ovo Music)^[31]
2008 Premiul „DISCUL DE PLATINĂ” (Casa de Producție Ovo Music) pentru vânzări record.

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Angela Similea la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzică", „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”

Date personale
Angela Similea

Nume la naștere	Ioana Angela Similea
Născută	9 iulie 1946 (73 de ani) 1 Decembrie, Ilfov, România
Căsătorită cu	Victor Surdu (până în aprilie 2011)
Cetățenie	România
Ocupație	Cântăreață solo
Activitate
Origine	România
Gen muzical	Muzică ușoară, pop
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1970 - prezent
Case de discuri	Electrecord, Ovo Music, Roton

· 1946: Bon Scott, vocalist în formația australiană AC/DC

· 1947: Mirabela Dauer (Bela Scorțaru), cântăreață română

· 1947: S-a nascut campionul american de box O. J. Simpson.

· 1950: Viktor Fedorovici Ianukovici (în ucraineană Віктор Федорович Янукович) (n. 9 iulie 1950, Ienakiieve, regiunea Donețk, RSS Ucraineană) a fost președintele Ucrainei în perioada 2010 - 2014^[2].

Anterior, acesta a fost primul ministru al Ucrainei de trei ori (21 noiembrie 2002 – 7 decembrie 2004, 28 decembrie 2004 – 5 ianuarie 2005 și 4 august 2006 – 18 decembrie 2007).

* 1951: Gheorghe Cristache (n. 9 iulie 1951) este un fotbalist român retras din activitatea sportivǎ.

· 1951 – Se naşte CHRIS COOPER, actor american, laureat cu premiile Oscar şi Globul de Aur.

Chris Cooper
Cooper at the 2009 Tribeca Film Festival

Chris Cooper şi soţia sa Marianne Leone Cooper

* 1952: Jordan Belfort (n. 9 iulie 1962, The Bronx, New York) este un fost agent de bursă american. El a fost condamnat pentru infracțiuni de fraude legate de manipularea pieței de valori, pentru care a petrecut în închisoare un termen de 22 luni. Povestea vieții sale a fost transformată într-un film în care joacă Leonardo DiCaprio (îl interpretează pe Belfort), Jonah Hill și Margot Robbie, fiind regizat de Martin Scorsese.

Jordan Belfort
Belfort în mai 2010

* 1953: Marin-Adrănel Cotescu (n. 9 iulie 1953) este un senator român, ales în 2012.

· 1954 – Se naşte CEZAR HÂRJESCU, prozator, poet, ziarist.

· 1954 - S-a nascut Debbie Sledge, vocalista americana (Sister Sledge).
* 1954: Torbjörn Nilsson (n. 9 iulie 1954) este un fost fotbalist și antrenor suedez. Este considerat unul dintre cei mai buni fotbaști din istoria Suediei, acesta câștigând două campioante naționale și Cupa UEFA cu IFK Göteborg
* 1955: John Michael Botean (sau: Ion Mihai Botean; n. 9 iulie 1955, Canton, Ohio, Statele Unite ale Americii) este episcopul român unit (greco-catolic) al credincioșilor români din Statele Unite ale Americii și Canada, întâistătătorul Eparhiei Sfântul Gheorghe de Canton din 1996 până în prezent.

Preotul John Michael Botean a fost ales ca episcop al Episcopiei Greco-Catolice Române St. George din Canton (Ohio) la 29 martie 1996. A fost consacrat ca episcop la 24 august 1996 de către arhiepiscopul greco-catolic Lucian Mureșan de Făgăraș și Alba Iulia (România), asistat de către arhiepiscopul greco-catolic rutean Judson Michael Procyk de Pittsburgh (Pennsylvania, SUA) și de episcopul greco-catolic melkit Nicholas James Samra (episcop auxiliar al Eparhiei Melkite de Boston, SUA).

Un an mai târziu John Michael Botean a participat la prima Sesiune a Conciliului Provincial al IV-lea al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, sesiune desfășurată între 17 și 21 martie 1997, la Blaj.

În anul 1997, împreună cu episcopul ortodox român din SUA, Nathaniel Popp, i-a cerut președintelui Bill Clinton al Americii să primească România în NATO. Nemulțumit de inexistența unui progres cu privire la retrocedarea bisericilor greco-catolice din România, episcopul Botean a afirmat într-un interviu la BBC în anul 2002 că nu mai poate sprijini aspirațiile României de a se integra în NATO, pentru că și-a pierdut speranța în procesul dialogului și că Biserica Greco-Catolică nu mai are nici o posibilitate să fie cu adevărat liberă în România. Astfel, în interiorul României, mecanismele statului ar fi manipulate pentru menținerea privilegiilor Bisericii Ortodoxe, în timp ce în exterior se vorbește despre dialog. Chiar invitația adresată Papei ar putea fi, în opinia episcopului Botean, „doar o unealtă a disimulării, reminiscență a epocii Ceaușescu, avansată pentru impresionarea Occidentului.”^[1]

Episcopul John Michael Botean a devenit cunoscut în întreaga Americă în martie 2003 prin Scrisoarea Pastorală pentru Postul Mare adresată enoriașilor eparhiei sale, în care le explică acestora de ce războiul împotriva Irakului nu este compatibil cu "teoria catolică despre un război drept", și, prin urmare, participarea directă la această acțiune militară este un păcat grav. Acest lucru se petrecea în perioada în care SUA au început invadarea Irakului. În calitatea sa de "Episcop, păstorul comunității greco-catolicilor români din SUA a decis să se adreseze enoriașilor săi pentru a-i feri pe aceștia să cadă în "marele păcat și în consecințele pământești și veșnice inestimabile ale acestuia".

Catehismul Bisericii Catolice, citat în repetate rânduri de episcop, spune că "niciodată nu este permis să se facă rău ca să urmeze un bine" (nr. 1789), și că "trebuie examinate cu rigurozitate condițiile stricte care justifică legitima apărare prin forța armată" (nr. 2309). Așadar un război, conform învățăturii Bisericii nu poate fi considerat "drept" dacă nu întrunește toate condițiile de legitimitate morală. De aceea, "prin harul lui Dumnezeu și în calitate de Episcop al Scaunul Apostolic pentru Eparhia de St. George din Canton, trebuie să vă declar vouă, poporul meu - a afirmat Mons. Botean în încheierea scrisorii sale -, spre mântuirea voastră precum și spre a mea, că orice directă participare și sprijinire a acestui război împotriva poporului din Irak este în mod obiectiv un păcat grav".^[2]

Pentru atitudinea sa curajoască în problema războiului din Irak, la 10-12 octombrie 2003, episcopului John Michael Botean i s-a decernat Premiul I pentru Pace al Organizației Catolice St. Marcellus.^[3]

John Michael Botean a luat parte la data de 26 aprilie 2006 la ceremonia întronizării Arhiepiscopului Major al Bisericii Unite cu Roma – Greco Catolică, Lucian Mureșan, care a avut loc în Catedrala Sfânta Treime din Blaj. De asemenea, a participat ca invitat în zilele de 1 și 2 mai 2006 în Aula Mare a Facultății de Teologie Greco-Catolică din Blaj la Sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopilor din România, la care participă toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România.

John Michael Botean

Date personale
Născut	9 iulie 1955 (64 de ani) Canton, SUA
Cetățenie	SUA
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Canton, Ohio
Titlul	Episcop de Canton, Ohio
Perioada	1996 - prezent
Predecesor	Louis Vasile Pușcaș
Succesor	în funcție
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	24 august 1996
Episcop consacrator	Lucian Mureșan

· 1956: Thomas "Tom" Jeffrey Hanks (n. 9 iulie 1956) este un actor, regizor și producător de film american, câștigător al două premii Oscar pentru cel mai bun actor. El și-a început cariera în comedii înainte de a obține succese notabile ca actor dramatic.

La ora actuală, Hanks este listat ca fiind nr. 2 în topul actorilor cu cele mai mari încasări atât în SUA - 3,3 miliarde dolari - cât și în lume - aproape 6 miliarde $.^[2]^[3]

Totodată, acesta se remarcă prin rolul principal avut în filmul Forrest Gump.

S-a născut în provincia californiană Concord și este fiul unui ajutor de scenarist de piese teatrale, Mefford Hanks și a unei asistente pe nume Janet Marylyn; are doi frați mai mari pe nume Sandra și Lawrence Hanks. Părinții lui erau catolici.

A studiat la liceul Skyline din Oakland și în fiecare dupămasă mergea cu cel mai bun prieten al său la cursuri de teatru. Când și-a terminat studiile liceale, Hanks a câștigat premiul pentru cel mai bun actor din școală. După aceea s-a înscris la Universitatea de Arte Frumoase din California.

În 1979 s-a mutat cu familia lui în New York unde a debutat ca actor în filmul „Știi că ești singură”. Doi ani mai târziu a primit rolul principal într-un nou film. S-a mutat la Los Angeles unde a interpretat un rol în filmul „Petrecerea burlacilor„ (1984), un film care nu a avut succes. A jucat în numeroase comedii, precum „Prieteni de suflet” (1980), „Casa aceasta este o ruină” (1986), „Mare” (1988), „Nu omorî vecinul” (1989), „Parteneri și Copoi” (1989) și „Joe împotriva vulcanului” (1990).

Tom Hanks
Tom Hanks în 2016.

Date personale
Tom Hanks
Tom Hanks în 2019
Nume la naștere	Thomas Jeffrey Hanks
Născut	9 iulie 1956 (63 de ani) Concord, California
Părinți	Amos Mefford Hanks[]^[1] Janet Marylyn Frager[]^[1]
Frați și surori	Jim Hanks[] Larry Hanks[]
Căsătorit cu	Samantha Lewes (1978-1987) Rita Wilson (1988-)
Număr de copii	4
Copii	Colin Hanks[] Elizabeth Hanks[] Chet Hanks[] Truman Theodore[]
Cetățenie	SUA Grecia
Etnie	Portuguese American[] British American[]
Religie	creștinism ortodox[*]^[2]
Ocupație	actor de film regizor de film actor producător de film scriitor actor de voce[] scenarist compozitor actor de personaj[] actor de televiziune[] regizor de televiziune[] producător de televiziune narrator[] artist de scenă[] actor de teatru[] umorist producător executiv regizor[] cineast povestitor[*]
Avere	400.000.000 dolari americani^[3]
Alma mater	Chabot College[] Skyline High School[] California State University, Sacramento[] California State University[]
Premii Oscar
Cel mai bun actor (1993) pentru Philadelphia Cel mai bun actor (1994) pentru Forrest Gump
Premii Globul de Aur
Cel mai bun actor - dramă (1994) pentru Philadelphia Cel mai bun actor - dramă (1995) pentru Forrest Gump Cel mai bun actor - dramă (2001) pentru Naufragiatul
Premii Emmy
Primetime Emmy Award for Outstanding Directing for a Limited Series, Movie, or Dramatic Special[*] (2002) pentru Camarazi de război
Alte premii
Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by a Male Actor in a Leading Role[] (1995) pentru Forrest Gump Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by a Cast in a Motion Picture[] (1996) pentru Apollo 13 Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor - film muzical sau comedie (1989) pentru Big[] Theatre World Award[] (2013) Medalia Prezidențială pentru Libertate[] (2016) Kennedy Center Honors[] (2014) Premiul AFI pentru întreaga carieră (2002) Legiunea de Onoare în grad de cavaler[

· 1957: Kelly McGillis, actriță americană

· 1959 - S-a nascut Marc (Peter Marc) Almond, vocalist si compozitor britanic (Soft Cell, Bronski Beat).
* 1959: Kevin Scott Nash (n. 9 iulie 1959) este un wrestler american și un actor. Nash a activat de-a lungul carierei în numeroase promoții de wrestling, sub diverse nume de ring ( Diesel, Big Sexy sau Big Daddy Cool). În prezent activează în federația World Wrestling Entertainment.
* 1963: Simion Furdui (n. 9 iulie 1963, Vărăncău^[1]) este un politician și om de afaceri din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 până în 2014 în fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova, membru al comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.

Date personale
Simion Furdui
Născut	9 iulie 1963 Vărăncău, raionul Soroca, RSSM, URSS
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Religie	Creștin Ortodox
Ocupație	Politician, om de afaceri
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 2009 – 2014

Partid politic	Partidul Liberal Democrat din Moldova
Alte afilieri	Coaliția Pro-Europeană (2013-2014) Alianța pentru Integrare Europeană (2009-13)
Profesie	Pedagog

· 1964: Courtney Love (nume real: Courtney Michelle Harrison, n. 9 iulie 1964, San Francisco, California) este o artistă rock și actriță americană. Love este fiica psihoterapeutului Linda Carroll și a fostului manager al trupei Grateful Dead, Hank Harrison. Love a fost căsătorită cu vocalistul trupei grunge Nirvana, Kurt Cobain împreună cu care are o fiică, Frances Bean Cobain.

O fire rebelă, provocatoare și nonconformistă, Courtney Love a fost catalogată de revista Rolling Stone ca fiind cea mai controversată prezență feminină din istoria rock-ului alternativ. În 1986 Love a debutat ca actriță în Sid and Nancy un film în regia lui Alex Cox, ce îl avea în rol principal pe Sid Vicious, basistul trupei Sex Pistols.

În 1989 și-a înființat propria trupă de rock alternativ Hole care s-a destrămat după lansarea celui de al 3-lea album, Celebrity Skin în 1998.

De-a lungul anilor a continuat să apară în diverse roluri de cinema, cel mai memorabil fiind Althea Leasure Flynt din The People vs. Larry Flynt (1996) pentru care este nominalizată la Globurile de Aur. În 2004 revine pe piața muzicală ca artist solo cu America’s Sweetheart iar în 2010 re-înființează trupa Hole alături de noi membrii lansând pe piață albumul Nobody's Daughter.

Date personale
Courtney Love
Courtney Love
Născută	9 iulie 1964 (55 de ani)^[1]^[2]^[3] San Francisco, SUA^[4]
Părinți	Linda Carroll[*]
Căsătorită cu	Kurt Cobain (1992–1994)
Copii	frances bean cobain[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	chitaristă cântăreață actriță cantautoare compozitoare poetă muziciană actriță de film scriitoare producător muzical model
Activitate
Alte nume	Courtney Michelle Love, Courtney Michelle Cobain, Courtney Love Cobain, Love Michelle Harrison, Courtney Michelle Menely, Coco Rodriguez
Studii	Portland State University, Trinity College Dublin[], Institutul de Artă din San Francisco[]
Gen muzical	rock rock alternativ Grunge
Tipul de voce	contralto
Instrument(e)	chitară voce[*]
Case de discuri	Sympathy for the Record Industry Courtney Love la Carnegie Hall, 2009.

* 1964: Gianluca Vialli (n. 9 iulie 1964 în Cremona) este un atrenor de fotbal italian și fost fotbalist profesionist. După încheierea carierei de fotbalist, el a devenit antrenor și este comentator la Sky Sport Italia.

· 1965 - Se naşte, la Galaţi, IULIAN GRIGORIU, poet, prozator, pedagog.

· 1968: Daniel Iordăchioae (n. 9 iulie 1968, Ștefănești, județul Argeș) este un cântăreț, compozitor și textier român.
Încă din copilărie primește o educație muzicală: de la cinci ani ia lecții de chitară. În perioada 1973-1980, urmează cursurile Școlii Populare de Artă din Pașcani. În 1980 își face debutul în formația Gramofon. În 1987, participă la Festivalul Național muzică ușoară de la Mamaia și tot în același an apare pe un disc split cu interpreta Denise Roman. Participă la diferite concursuri muzicale de la Sibiu, Pitești, Costinești, etc. În 1987 reprezintă România la concursul Intertalent de la Praga. Tot la Praga, doi ani mai târziu, participă la concursul muzical „ORDA”. În 1989 participă la Festivalul Tineretului și Studenților din Coreea de Nord. Tot în același an face mai multe turnee în Germania. În 1992 participă la concursul „Serbările primăverii”. Începând din anul 1992 timp de un an participă în mai multe turnee din Finlanda, Suedia, Norvegia. Din anul 1994 este angajat la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești unde a apărut în peste 10 premiere. Este momentul în care îi cunoaște pe Adrian Enache și Aurelian Temișan. Pentru Adrian Enache scrie chiar compoziții muzicale. Semnează versuri pentru muzica lui Viorel Gavrilă, Elena Cârstea, Mihai Vanica, Petre Geambașu. Prezintă mai multe emisiuni la TVR: Album duminical (1996); Ba da ba nu (1997-2000), Seara porților deschise (1998, împreună cu Adrian Enache și Aurelian Temișan), Bucureștiul de altădată (1998), Tip-top minitop (1998), Prietenii lui Piticot (2000-2001).
Discografie:

1987: Daniel (vol 1)
1989: Daniel (vol.2)
1992: Acel paradis pierdut
1996: Moldovean blues
2009: Best of Daniel Iordachioaie

Daniel Iordăchioae

Date personale

Născut 9 iulie 1968 (51 de ani), Ștefănești, județul Argeș

Cetățenie România

Ocupație solist vocal, compozitor, textier

Activitate

Origine România

Daniel Iordăchioae
Date personale
Născut	9 iulie 1968 (51 de ani), Ștefănești, județul Argeș
Cetățenie	România
Ocupație	solist vocal, compozitor, textier
Activitate
Origine	România

* 1968: Paolo Di Canio (n. 9 iulie 1968) este un fost fotbalist italian. A jucat peste 500 de meciuri de campionat și a marcat peste 100 de goluri. A fost numit jucătorul anului în Scoția în anul 1997 și fotbalistul anului pentru West Ham United în anul 2000.

· 1971: Marc Andreessen, antreprenor american (Netscape Communications Corporation)
* 1972: Ákos-Daniel Mora este un politician român, senator în Parlamentul României în mandatul 2008-2012 din partea PNL Mureș.

Pe 11 martie 2014, Agenția Națională de Integritate (ANI) a solicitat Parlamentului revocarea din funcție a senatorului Ákos-Daniel Mora, în urma stabilirii stării de incompatibilitate a acestuia

* 1973: Shigeyoshi Mochizuki (n. 9 iulie 1973) este un fost fotbalist japonez.
* 1975: Shelton Benjamin (n. 9 iulie 1975) este un wrestler american ce a lucrat în WWE între 2002 și 2010. După despărțirea de WWE a lucrat în compani precum Ring of Honor și New Japan Pro Wrestling pâna în 2016 când s-a anunțat revenirea lui Benjamin în WWE. În 2017 Benjamin s-a întors în WWE iar în prezent luptă în marca SmackDown fiind partenerul lui Chad Gable.
* 1979: Koji Nakata (n. 9 iulie 1979) este un fost fotbalist japonez.
* 1979: Aleksei Valentinovici Selin (în rusă Алексей Валентинович Селин; n. 9 iulie 1979, Regiunea Moscova) este un fost scrimer rus specializat pe spadă, laureat cu argint pe echipe la Campionatul Mondial din 2002și cu aur pe echipe la ediția din 2003.

· 1982: Sakon Yamamoto, pilot de Formula-1 japonez
* 1985: Aleksei Ceremisinov (în rusă Алексей Борисович Черемисинов) (n. 9 iulie 1985, Moscova) este un scrimer rus specializat pe floretă, campion european în 2012? campion european pe echipe în 2016, campion mondial în 2014 și vicecampion mondial pe echipe în 2015.
* 1985: Ashley Young (n. 9 iulie, 1985 în Stevenage, Anglia) este un jucător englez de fotbal care evoluează la clubul Manchester United. Este de origine jamaicană și poate juca atât ca mijlocaș cât și ca atacant.
* 1986: Piroska Szamoránsky (n. 9 iulie 1986, în Győr)^[2] este o handbalistămaghiară care joacă pentru clubul FTC-Rail Cargo Hungaria și echipa națională a Ungariei pe postul de pivot.
* 1987: Bratislav Punoševac (chirilice sârbești: Бpaтиcлaв Пунoшeвaц ;n. 9 iulie 1987 în Kruševac) este un fotbalist sârb. A semnat cu FC Oțelul Galați în decembrie 2010
* 1987: Rebecca Sugar (n. 9 iulie 1987) este o animatoare, compozitoare și regizoare americană, cel mai bine cunoscută ca scenaristă și autoare de schițe pentru serialul animat de televiziune Să-nceapă aventura, precum și drept creator al serialului Steven Universe, care a debutat pe Cartoon Network în noiembrie 2013.^[1] Ea este astfel prima femeie care a creat o emisiune pentru Cartoon Network.^[2] A făcut și câteva scenarii pentru filmul Hotel Transylvania al studiourilor Sony Pictures Animation

Rebecca Sugar

Rebecca Sugar la New York Comic Con 2014

Date personale
Născut	9 iulie 1987 (32 de ani) Silver Spring, Maryland, SUA
Căsătorit cu	Ian Jones-Quartey[*]
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	Animatoare, compozitoare, regizoare

* 1987: Volodîmîr Parasiuk (n. 9 iulie 1987, Maidan, Raionul Jovkva, Regiunea Liov,

Ucraina) este un activist al Euromaidan, participant în Războiul din Donbas și deputat După ce termină liceul, a studiat la Politehnica din Liov , apoi la facultățile de electronică și economie din cadrul Universității din Liov , fără a finaliza niciodată una dintre ele. A lucrat într-o firmă de construcții, mai târziu s-a ocupat de desfășurarea propriei afaceri locale (instalare de ferestre) ^[2] .

El a devenit unul dintre activiștii protestelor Euromaidan din anii 2013-2014 îndreptate împotriva președintelui Viktor Ianukovici. El a câștigat o recunoaștere și o popularitate pe scară largă ^[3] cu discursul său privind independența, stabilit pe scenă pe 21 februarie 2014. Discursul liderilor de opoziție care prezintă rezultatele negocierilor cu președintele, care a fost de acord cu alegerile anticipate din decembrie aceluiași an, a fost întrerupt. Volodîmîr Parasiuk a preluat microfonul și apoi a dat un discurs emoțional. Acesta a acuzat liderii politici ai protestelor care „storc mâna unui criminal“, ca apoi să-i pună președintelui Viktor Ianukovici un ultimatum, să demisioneze până la ora 10:00 în ziua următoare, în caz contrar atacă cu arma palatul prezidențial. [4] . Discursul a fost primit cu entuziasm și autorul acesteia prin susținerea protestelor de către mass-media a fost salutat ca un erou, care a contribuit la accelerarea adoptării prin decizia lui Viktor Ianukovici să părăsească Kievul ^[4]^[5]

După izbucnirea conflictului din estul Ucrainei a aderat la Batalionul „Dnipro-1“, creat în cadrul subunitățlor speciale privind aplicarea legislației în Ucraina ^[6]. Brał udział w działaniach zbrojnych pod Iłowajśkiem, w trakcie których został ranny^[7].

Apoi a luat parte la alegerile parlamentare anticipate ca un candidat independent. Ca urmare a votului din 26 octombrie 2014, el a obținut mandatul unui membru al Radei Supreme cu unul dintre cele mai bune rezultate individuale din țară

Volodîmîr Parasiuk

Volodîmîr Parasiuk în 2014

Date personale
Născut	9 iulie 1987 Maidan, Raionul Jovkva, Regiunea Liov, Ucraina
Naționalitate	Ucraina
Cetățenie	Ucraina
Ocupație	politician
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională „Ivan Franko” din Liov[*]
Înălțime	194 cm
Partid politic	politician independent^[1]
Premii	Registered firearms[*] Award "For achievment"[

* 1990: Fábio Pereira da Silva (n. 9 iulie 1990, Petrópolis, Rio de Janeiro, Brazilia), cunoscut ca Fábio sau Fábio da Silva, este un fotbalist aflat sub contract cu Middlesbrough, fratele geamăn a lui Rafael ce joacă la același club.
* 1990: Gnonsiane Niombla (n. 9 iulie 1990, la Villeurbanne) este o jucătoare de handbal din Franța care joacă pentru echipa națională a Franței pe postul de inter stânga. În luna martie 2016, ea a semnat un contract cu echipa românească CSM București,^[2] pentru care a jucat două sezoane. În vara anului 2018 s-a transferat la Metz Handball.
* 1990: Rafael Pereira da Silva (n. 9 iulie 1990, Petrópolis, Rio de Janeiro), cunoscut ca Rafael este un fotbalist care evoluează la Olympique Lyonîn Ligue 1. El mai are un frate geamăn, Fábio, care joacă la același club.

· 1991: Mitchel Tate Musso (născut pe 9 iulie 1991) este un actor american, cântăreț, compozitor și muzician. Mitchel Musso este cunoscut pentru serialul TV Disney Channel Hannah Montana în care a jucat rolurile lui Oliver Oken și Mike Stanley (în sezonul 3), Jeremy Johnson în serialul Disney Channel Phineas și Ferb și Regele Brady în serialul Disney XD Perechea de regi. El este, de asemenea, gazda noului serial de la Disney Channel PrankStars. În unele din alte opere ale sale, el a furnizat vocea lui de DJ pentru calculator animat / film de mișcare de captare, Monster House și, de asemenea, a jucat rolul lui Raymond Figg în Disney Channel Original Movie, Life Is Ruff, lansat în 2005. Musso s-a născut în Garland, Texas, fiul lui Katherine (născută Moore) și Samuel Musso, care au fost implicați în comunitate de teatru, în Dallas, Texas. El are doi frati: Mason Musso (cel mare), care cântă ca vocalist în trupa Metro Station, și Marc Musso (cel mic), un actor. El are un labrador auriu pe nume Stitch
În 2004, Mitchel Musso a făcut debutul la Hollywood în filmul Secondhand Lions, alături de fratele său Marc. Înainte de a juca în Secondhand Lions, el a fost în mai multe filme în prealabil: Am I Cursed? ca Richie și specialist ca un căutător de pui în anul 2002. Musso, de asemenea, a jucat în trei episoade din King of the Hill, ca voce a lui Bobby Hill, prietenul lui Curt în episoadele "The Powder Puff Boys" și "Bobby Rae", precum și copil surfer în Four Wave Intersection în 2007.
În afară de rolul său Oliver Oken în Disney Channel Hannah Montana, Musso este vocea lui Jeremy Johnson în Phineas și Ferb, un băiat pe care sora lui Phineas, Candace (Ashley Tisdale), are o pasiune pentru el. Alte credite care acționează includ “Raymond Figg” în Disney Channel Original Movie, Life Is Ruff, vocea Aang în versiunea episodului pilot din Avatar: The Last Airbender, vocea de DJ în filmul Monster House, și Hannah Montana: The Movie, care a fost lansat pe 10 aprilie, 2009. Musso a fost primul în Jocurile Disney Channel din 2006 cu privire la echipa verde, și a apărut în echipa roșie în 2007, 2008 și 2011. De asemenea, el a apărut în filmul de televiziune Walker, Texas Ranger: Trial by Fire alături de Chuck Norris și Selena Gomez. La 2 iunie 2008, Musso a fost un invitat surpriză la Premiile Spotlight de la North Shore Muzica Teatru în Beverly, Massachusetts. El a prezentat premiile pentru Cel mai bun actor și Cea mai bună actriță a anului teatral 2007-2008. În 2008 Mitchel Musso, Miley Cyrus și Billy Ray Cyrus au apărut în muzica videoclipului piesei “Seventeen Forever” al trupei Metro Station.
La sfârșitul anului 2009, Musso a fost ales, alături de Doc Shaw din O viață minunată pe punte, într-o nouă serie de televiziune pentru Disney XD intitulat Perechea de regi. Seria a început în martie 2010, în urma producției de final de sezon Hannah Montana, în care Musso nu a jucat în acest sezon ci a fost doar un oaspete. Seria a avut premiera pe 10 septembrie 2010. A fost anunțat că Musso va fi gazda celui mai recent serial Disney Channel PrankStars care a avut premiera pe 15 iulie 2011. Pe 12 decembrie 2011, Disney XD a anunțat că Perechea de regi va fi înnoit pentru un al treilea sezon. Musso nu va reveni pentru noul sezon, și va fi înlocuit de un nou personaj jucat de Adam Hicks. PrankStars s-a încheiat în 2011 din cauza lui. El va rămâne ca vocea lui Jeremy Johnson din Phineas și Ferb.
Mitchel Musso a remixat piesa "Lean on Me" pentru filmul Disney ‘’Snow Buddies’’, muzica video este inclusă pe DVD și cântecul este inclus pe Radio Disney. Musso a cântat, de asemenea, piesa "If I Didn’t Have You" cu Emily Osment pentru DisneyMania în 2008 și a cântat piesa “Stand Out” pentru Disneymania în 2010. În 2009, pentru Disney Channel Original Movie Renașterea lui Pete, Musso a făcut echipă cu Tiffany Thornton, din “Sonny și steluța ei norocoasă”, pentru a înregistra un cântec numit "Let It Go", care a fost folosit în film. Cei doi, de asemenea, ai lucrat la un videoclip pentru piesa “Let It Go” la Disney Channel. Musso a înregistrat, de asemenea, o melodie numită "The Girl Can't Help It", pentru un alt film Disney Channel Original “Princess Protection Program”. "Let It Go" și "The Girl Can't Help It" au fost prezentate pe albumul compilației Disney, Disney Channel Playlist, care a fost lansat pe 23 iunie 2008. Și a cântat "Live like kings” la Perechea de regi de la Disney XD.
Într-un efort de studio, Musso a lansat propriul său album de debut numit “Mitchel Musso” pe 2 iunie 2009. Debutul single, "In The Crowd", un cover al lui Ioan Hampson, a avut premiera la Radio Disney la 5 decembrie 2008. Al doilea single, "Hey", a fost lansat la 15 mai 2009, pe Radio Disney, cu un videoclip, care a avut premiera pe Disney Channel. El a fost gazda la Disney Channel "PrankStars", și a cântat piesa de la începutul serialului.
În iulie și august 2009, Musso a lansat ‘’Metro Station’’. El a lansat, de asemenea, un turneu în luna august, cu KSM, ca act de deschidere. La data de 4 septembrie 2010 a făcut un concert gratuit la New York. O săptămână mai târziu, el a făcut un alt spectacol gratuit la Târgul de stat Utah. Al doilea album de debut al lui Musso, "Brainstorm", a fost lansat pe 23 noiembrie, 2010. El a făcut un videoclip pentru fiecare dintre piesele sale de pe album. Melodia sa “Celebrate” a fost în top 3 de la Radio Disney.
Musso a fost lansat, de asemenea, două single-uri prin intermediul YouTube ("Rollin'" și "Crystal Ball"), ambele cântate cu KyleE. El va lansa cel de-al treilea album numit "Lonely".

Mitchel Musso
Musso in 2010

* 1991: Astride N'Gouan (n. 9 iulie 1991, în Saint-Denis)^[3] este o handbalistăfranceză care joacă pentru clubul Brest Bretagne Handball^[4] și echipa națională a Franței^[1].

* 1992: Andreea Elena Pătuleanu (n. 9 iulie 1992, în Slatina) este o jucătoare de handbal română, care evoluează pentru clubul Corona Brașov^[1]^[2], pe postul de intermediar stânga. Andreea Pătuleanu a început să joace handbal la CSȘ Slatina în anul 2002, sub îndrumarea antrenorului Iulian Perpelea.^[3] În 2004 a ajuns la LPS Slatina cu care, în 2007, a căștigat titlul național la junioare III, iar în 2009 a terminat pe locul al doilea la junioare II.^[4] De asemenea, în 2008 a fost convocată la echipa națională de junioare a României.^[3] A evoluat, între 2009 și 2011 pentru CSM Slatina, iar între 2011 și 2014, pentru SCM Craiova.^[3]^[5] A promovat în Liga Națională, în 2015, cu HC Alba Sebeș.^[6]^[7]^[8] După retrogradarea echipei sebeșene la finalul sezonului 2015-2016^[9]^[10], Pătuleanu s-a transferat la CSM Unirea Slobozia actuala HCM Slobozia.^[3], iar în 2018 a semnat cu Corona Brașov.^[1]^[2]

Andreea Pătuleanu este absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport din Craiova și are o soră, Mihaela Pătuleanu, tot handbalistâ.

* 1995: David Andronic (n. 9 iulie 1995) este un fotbalist din Republica Moldova, care în prezent evoluează la echipa Speranța Nisporeni din Divizia Națională
* 1997: Iulian Pîtea (n. 9 iulie 1997, Brașov, România) este un săritor cu schiurile din România care a participat la Cupa Mondială de Sărituri cu schiurile și a concurat pentru România la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 la categoria sărituri cu schiurile.

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

marți, 7 iulie 2020