MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 29 SEPTEMBRIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE
ARTE 29 Septembrie
INVITAȚIE LA OPERĂ 29 Septembrie
Il Prigioniero. Luigi Dallapiccola.
POEZIE 29 Septembrie
Iulia Haşdeu
Biografie
Iulia Hasdeu (n. 14 noiembrie 1869, Bucureşti – d. 29 septembrie 1888, Bucureşti). Poetă, prima româncă studentă la Sorbona.
Fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, filolog, lingvist, scriitor şi istoric, şi a Iuliei Faliciu, a fost un copil precoce.
La vârsta preşcolară, ea ştia să scrie şi să citească.
La 6 ani şi 7 luni, a scris un roman despre viaţa şi faptele lui Mihai Viteazul.
La 8 ani, a absolvit şcoala primară, cunoscând deja limbile franceză, engleză şi germană, iar la 11 ani, clasele gimnaziale, cu premiul întâi, la „Sfântul Sava”, studiind în paralel muzica la Conservator, secţiile de pian şi canto şi desenul şi pictura cu C. I. Stăncescu.
În septembrie 1881, însoţită de mama sa, plecă să studieze la Paris, fiind înscrisă la Colegiul «Sévigné», unde obţine bacalaureatul în 1886. Aici profesorul Maurice Albert este cel care i-a descoperit geniul literar. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Sorbona, participând şi la cursurile de la École des Hautes Études din Paris.
Tatăl îşi îndeamnă fiica să studieze asiduu: „Toţi se interesează de studiile şi succesele tale şi au dreptate, căci tu – basarabo-munteano-ardeleanca – eşti un fel de esenţă a întregului neam românesc”. Concomitent, lua lecţii de pictură şi de canto, dar şi de latină sau greacă. Nu a neglijat nici compoziţia, creând mai multe arii pentru unele din poemele sale. Începe pregătirea pentru teza de doctorat, pe tema Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica şi teodiceea.
A ţinut la Sorbona două conferinţe, cu temele Logica ipotezei şi A doua carte a lui Herodot, vădind un talent oratoric deosebit. Îndrăgostită de limba şi cultura franceză, dar mai ales de trei mari personalităţi, Napoleon I, Ferdinand de Lesseps şi Victor Hugo, Iulia Hasdeu a suferit profund la moartea lui Hugo, idolul ei.
De la începutul anului 1888, din cauza marilor eforturi intelectuale depuse la o vârstă fragedă ce au slăbit-o tot mai mult, Iulia Hasdeu este cuprinsă de primele semne ale unei boli necruţătoare: ftizia. După o încercare de tratament în sudul Franţei, Italia şi Elveţia, revine în ţară, conştientă că sfârşitul îi este aproape. A fost înmormântată la Cimitirul „Bellu”, unde Hasdeu, sfâşiat de durere, între 1888-1891, i-a construit primul templu, în cavoul familiei.
Între anii 1894 – 1896, tatăl a înălţat şi castelul din Câmpina, chiar la indicaţiile spiritului fiicei sale, cu care a comunicat până în ultima clipă a vieţii (după propriile afirmaţii).
Scrierile i-au apărut postum, prin grija părintelui său, în Oeuvres posthumes: Bourgeons d’Avril, Fantésies et Rêves, Chevalerie, Confidences et Canevas şi Théâtre, Légendes et Contes. În Rue Saint-Sulpice, Paris, arondismentul IV, numărul 27, la 20 decembrie 1993 a fost fixată o placă amintind că acolo a locuit Iulia Hasdeu, poetă româncă de expresie franceză. „Tinerii români sunt remarcabil de dotaţi, aşa după cum cel puţin mi-a fost dat să cunosc în Franţa prin dialogurile cu ei şi prin scrierile lor; sunt foarte uimit de înalta lor cultură literară şi de seriozitatea spiritului lor. Domnişoara Hasdeu a făcut în ţara noastră cea mai mare onoare ţării sale” (Sully Prudhomme).
A Fi Iubită
Murişi, o, Beatrice, în floarea vîrstei sfinte…Cu dragostea-i poetul te-a însufleţit;
Prin versurile sale ne stă mereu în minte
Imaginea ta dulce, căci Dante te-a iubit.
Ţi-a fost, o, Eloise, fatală dimineaţa.
De Abelard iubită, fu sincer dragu-ţi crez,
Şi - crin în mînăstire - sfîrşitu-ţi-ai viaţa…
Dar, ca pe Beatrice, eu te invidiez.
Tu-l plîngi pe Cid, Ximena, fiindcă, aspră, soarta
Potrivnică îţi este şi nu-l mai poţi vedea.
El te-a iubit… Iubirea învinge chiar şi moartea;
De-aceea-ntotdeauna eu te voi învia!
Ah, să te ştii iubită! Ce sfîntă fericire!
Să plîngi atunci îţi vine, dar lacrime cereşti!
Să mori iubind!… Ah, moarte de har şi norocire.
Cînd mori în nimb de soare, ca-n el să retrăieşti!…( Opera poetică, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2005)
Femeia
O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminţi
Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!
Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zîmbire,
Ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încîntată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plîns vreodată?
Ah, ce perverşi ai ochii, surîsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipeşte s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
Defectele, şi-n taină, porniri spre desfrînare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Ţinuta, vorba, faţa şi glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunţi cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Faţadă-i tot la tine şi prefăcătorie
Şi chiar a ta ştiinţă e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Şi-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ţi dragă!
Să placi… pentru aceasta ţi-ai da viaţa-ntreagă,
Ţi-ai da averea, pruncii şi cinstea, de se cere,
Şi totul pentru-o biată [şi] ridicolă plăcere!
Cochetăria-ţi este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naşte: în tine, doamnă gravă,
În tine ţărăncuţă, cu faţa-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu neruşinată.
Femei! - e viaţa voastră şi singura mîndrie;
Voi sufletul vă-nchideţi într-o bijuterie!
Nu-ndrăznesc
De m-ai asculta vreodată
Aş voi ca să-ţi vorbesc
Tu m-asculţi… cu toate-acestea
N-am putere să-ndrăznesc
Eşti prea bună, eşti prea dulce
Însă fără voia mea
Ca şi-o pasăre pe cracă
Tremur înaintea ta.
Am a-ţi spune multe lucruri
Nu pot însă… mă-nfior
Căci pe buze-ţi văd un zîmbet
Rece, batjocoritor
Gura ta e ca o roză…
Tu în rîs mă vei lua…
Nu-ndrăznesc să ridic ochii
Nu-ndrăznesc-naintea ta.Mersul tău e de regină
Chiu-ţi e impunător
Pentru ce te-admir într-una
Înţelegi tu prea uşor.
De mi-ai fi tu suverană
Şi eu rege de ţi-aş fi
Pentru tine aş muri.
Poate-s prost! e cu putinţă
Însă ştiu că te iubesc
Inima-mi e simţitoare
Însă nu pot să vorbesc
O! amoru-mi pentru tine
Să ţi-l spun de-aş îndrăzni
N-ai mai rîde … şi pe-un altul
Niciodată n-ai iubi!
Miron Kiropol, poet şi pictor român stabilit în Franţa din 1968
Biografie
KIROPOL Miron, se naste la 29 sept. 1936, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Simion Chiropol, plutonier de jandarmi, si al Elenei (n. Stanciu).
Studii medii la Liceul „D. Cantemir" din Bucuresti (195l-l954); Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti, abandonata dupa doi ani (1955-l956). Frecventeaza asiduu, in schimb. Bibi. Acad. Arhivar intr-o uzina, bibliotecar intr-o bib. tehnica, corector la Gazeta literara. Debut in Contemporanul cu poezia Soare cu Andersen (1963); debut editorial cu volum Jocul lui Adam (1967), semnat, ca si urmatoarele doua carti, cu numele Miron Chiropol.
Colaboreaza la Gazeta literara. Secolul 20, Luceafarul, Orizont, Amfiteatru,Ateneu.In 1968 se stabileste in Franta. Student la Institutul Catolic din Paris (1969). Pictor. Prin grija lui Vintila Floria obtine o bursa a Vaticanului, pentru doi ani. in Spania (1970). Dupa un an, se intoarce in Franta, unde lucreaza ca paznic de muzeu (din 1971).
Colaboreaza la Radio Europa Libera.
A mai publicat volum de versuri Schimbarea la fata (1968) si Rosarium (1969) - acesta din urma distrus ca urmare a raminerii sale in Franta. in Franta a tiparit volum Dieu me doit celte perte (1983), Auguste nostalgie du sang (1986), Chastete regiunile (1987), Apophtegmes de l'amour (1989).
Un univers imaginar si o atmosfera comuna definesc primele trei volume publicate de Miron Kiropol: reciproca transparenta a lumii elementare si a subiectului rostitor despre care s-ar putea spune, in termenii lui L. Blaga. ca se implineste „in mijlocul ei cu mirare". Registrul material face apel, in Jocul lui Adam (1967), la substante rarefiate, ca si imponderabile: abur, mireasma, adiere, aripi de pasari protectoare, „vagi, obosite lucruri", „suflete pe jumatate umbra", sintetizate undeva in formula „neantului fraged". In tipar orfic, manifestarea eului e o co-nastere, solidaritate originara cu lumea-cin-tare, copilaresc-naiva si fragila („o astfel de fiinta / fara putere, fara sa stie de ce cinta"; „atit de firav pentru viata / ma nasc, numai o dorinta blajina"). Schimbarea la fata (1968) si Rosa-rium (1969) accentueaza ritualitatea gesticulatiei, atitudinea contemplati va, atmosfera initia-tica. „Veghea dintr-o data sfinta", prezenta inca in primul volum, capata o alta pondere: un „Dumnezeu fagas" orienteaza viziunea spre o perspectiva panteista; „totul e sacru", „aerul [e] plin de vesminte ierusalemice", „ziua [e] ca un psalm / in piept rostit in soapta", „mierea in fruct devine euharistica", „Dumnezeu /[]/ imi ia trupul trimis / si-l ingroapa in contemplarea/ce impietreste heraldica". Temele schitate initial se pastreaza: poetul se vrea in continuare ascultator de „porunca umbrei si boa-rei", „stoluri, umbre, nori, crini si sfiala" refac un univers al puritatii si al candorii, stilizat uneori prin referinta culturala („Cred ca daca as fi pus sa cint, eu, cel fara glas, as cinta asemeni unui copil in coralul lui Giotto").
Versurile scrise in limba romana in strainatate aduc schimbari importante de viziune si de limbaj. Aspiratia catre spiritualizare ramine dominanta. insa culoarea „serafica" din primele carti cedeaza locul tensiunilor, contradictiilor, unui regim interogativ al existentei:
Poet.
Fiul lui Simion Chiropol, plutonier de jandarmi, si al Elenei (n. Stanciu).
Studii medii la Liceul „D. Cantemir" din Bucuresti (195l-l954); Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti, abandonata dupa doi ani (1955-l956). Frecventeaza asiduu, in schimb. Bibi. Acad. Arhivar intr-o uzina, bibliotecar intr-o bib. tehnica, corector la Gazeta literara. Debut in Contemporanul cu poezia Soare cu Andersen (1963); debut editorial cu volum Jocul lui Adam (1967), semnat, ca si urmatoarele doua carti, cu numele Miron Chiropol.
Colaboreaza la Gazeta literara. Secolul 20, Luceafarul, Orizont, Amfiteatru,Ateneu.In 1968 se stabileste in Franta. Student la Institutul Catolic din Paris (1969). Pictor. Prin grija lui Vintila Floria obtine o bursa a Vaticanului, pentru doi ani. in Spania (1970). Dupa un an, se intoarce in Franta, unde lucreaza ca paznic de muzeu (din 1971).
Colaboreaza la Radio Europa Libera.
A mai publicat volum de versuri Schimbarea la fata (1968) si Rosarium (1969) - acesta din urma distrus ca urmare a raminerii sale in Franta. in Franta a tiparit volum Dieu me doit celte perte (1983), Auguste nostalgie du sang (1986), Chastete regiunile (1987), Apophtegmes de l'amour (1989).
Un univers imaginar si o atmosfera comuna definesc primele trei volume publicate de Miron Kiropol: reciproca transparenta a lumii elementare si a subiectului rostitor despre care s-ar putea spune, in termenii lui L. Blaga. ca se implineste „in mijlocul ei cu mirare". Registrul material face apel, in Jocul lui Adam (1967), la substante rarefiate, ca si imponderabile: abur, mireasma, adiere, aripi de pasari protectoare, „vagi, obosite lucruri", „suflete pe jumatate umbra", sintetizate undeva in formula „neantului fraged". In tipar orfic, manifestarea eului e o co-nastere, solidaritate originara cu lumea-cin-tare, copilaresc-naiva si fragila („o astfel de fiinta / fara putere, fara sa stie de ce cinta"; „atit de firav pentru viata / ma nasc, numai o dorinta blajina"). Schimbarea la fata (1968) si Rosa-rium (1969) accentueaza ritualitatea gesticulatiei, atitudinea contemplati va, atmosfera initia-tica. „Veghea dintr-o data sfinta", prezenta inca in primul volum, capata o alta pondere: un „Dumnezeu fagas" orienteaza viziunea spre o perspectiva panteista; „totul e sacru", „aerul [e] plin de vesminte ierusalemice", „ziua [e] ca un psalm / in piept rostit in soapta", „mierea in fruct devine euharistica", „Dumnezeu /[]/ imi ia trupul trimis / si-l ingroapa in contemplarea/ce impietreste heraldica". Temele schitate initial se pastreaza: poetul se vrea in continuare ascultator de „porunca umbrei si boa-rei", „stoluri, umbre, nori, crini si sfiala" refac un univers al puritatii si al candorii, stilizat uneori prin referinta culturala („Cred ca daca as fi pus sa cint, eu, cel fara glas, as cinta asemeni unui copil in coralul lui Giotto").
Versurile scrise in limba romana in strainatate aduc schimbari importante de viziune si de limbaj. Aspiratia catre spiritualizare ramine dominanta. insa culoarea „serafica" din primele carti cedeaza locul tensiunilor, contradictiilor, unui regim interogativ al existentei:
„Negatia face parte din piinea de toate zilele. Tatal nostru e o bucata de piatra Si cit as vrea sa-l topesc in gura pina cind mi-ar deveni inima." |
Foarte adesea versul asociaza stari opuse: „cu inima intre trandafiri si frica", „balauri si lebezi / din care tin pe limba mea poemul", „trecind, pling si rid intre spaime", „string la piept antice seisme". „Traversat de spasm, suris, dans", discursul liric vizeaza sinteza fertila dintre sacru si profan, carnal si spiritual
(„Asa in margine de hau ma rog de Dumnezeu si de Carne"), prelungind oarecum ecouri blagiene din Biografie: „Pe putrezire, cu haine zdrentuite, ca ingropate, inaintezi. La capat te asteapta zei si iezi ori de departe o boare in acelasi timp de arome si imputita. Te rogi de toate lucrurile ca de o evanghelie" (Veghe). |
Evitind orice concesie conjuncturala, poezia lui Miron Kiropol propune, de la debut, un univers coerent, dominat de un imaginar al luminozitatii si fragezimii lucrurilor, printre care prezenta umana se afirma cu un fel de tandra timiditate, in gesturi aproape ritualice, marcate progresiv de o coloratura religioasa. Poeziile din perioada exilului amplifica acest univers al comuniunii si aspiratiei spirituale, conferindu-i un plus de dramatism si definitivind profilul unui poet ce-si cauta mereu echilibrul in poeme „citite de inger sub spade".
OPERA: Jocul lui Aclam, versuri, Bucuresti. 1967; Schimbarea la fota, versuri. Bucuresti, 1968; Rosa-mnii. versuri. Bucuresti, 1969. |
REFERINTE CRITICE: L. Ciobanu, in Cronica, ni. . 1967: V. Cristea, in Contemporanul, nr. 13, 1967: L. Raicu, in Gazeta literara, nr. 17,1967; M. Tomus, in Steaua, nr. 6, 1967; I. Caraion, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1968; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 5, 1969; D. Micu, in Romania literara, nr. . 1969. |
Acum
Acum ajuns la bătrâneţe caut
Să aflu duhul viu, moartea să-mi laud.
Aproape-i toamna, iarna de pe urmă
Şi primăvara se întoarce lacom.
Mă simt un roi, săgeată sunt în arcul
Ce l-a-ncordat zeiţa către turmă,
Să cadă mielul sub calda-i lovire.
Zeiţa mea cu sân care mă curmă,
Aşa nebună e săgeata-n el,
Că tremură pe mine carnea toată,
îmbătrânită dar ca nestemată.
Umerii-mi gem, al cerurilor Sire
Ce m-ai gonit pe veci din sfântul ţel,
Să nu mă odihnesc pe sân de fată,
Mi-ai lăsat, Doamne, viaţa blestemată,
Nu ştiu să fac din ea decât potire,
Oale de lut şi chipul tău de aur.
M-aş fi dorit un înger într-un taur
Şi Frumuseţii i-aş fi fost bărbat,
Dar n-a venit la mine nici o veste
Din cerul tău atât de întrebat.
Şi am trăit tăiat în bucăţele
Şi tinereţea chiar mormânt îmi este
Şi eu în el ca schilodit de iele.
Iubite Doamne şi frumoasă Doamnă,
Celestule şi îngerinţa mea,
Veniţi spre mine azi cu burta grea,
în versul meu ca frunzele de toamnă.
în ochii mei cresc lungi catapetesme,
Acolo e plutirea de icoane,
Te văd în ele Dragoste cu glezne
Păgâne, cu brăţări greco-romane.
M-ai părăsit adeseori prin veacuri,
Tot ai murit şi tot ai înviat
Şi mi-ai adus otrăvuri cât şi leacuri,
Ademenire ca într-un palat
Ce se năzare-n ochi înfometat
Cu valuri peste biata lui pupilă,
Parcă strigat din vremuri de Sibilă.
Cântă prin capul meu o cucuvaie
Şi o privighetoare împreună.
Luceşte Verbul şi mă încovoaie
Şi cu mătanii viaţa mă cunună.
Ce oare-n Spirit s-a mai hotărât
Asupra mea, cine cu mine luptă?
Eu cel intrat în capişte atât
Şi creştinat prin chiar ce se înfruptă
Din starea păgânească. Eu, păgânul,
Îmbrăţişez Hristosul ce mi-e foame,
Şi iar mă-ntorc zeiţa mea la sânul
Tău ce e arcul plin de străvechi trame.
Iar lumea o urzeşti ca întristare
Sau bucuria geme grăitor
Şi văd că plângi menită împăcare.
Foc, aer, apă şi pământ mă-nsor
Cu numai carnea ta dintru mireasmă,
Podoabă orişicui, rămasă rod.
Plăcere ce roteşti în juru-mi caznă
Eşti învierii mele-n tine, plod.
Zeiţa mea de ai rămâne suflet
în corpul meu, cu el să te înghit -
Vino să-ţi fiu stingere şi răsuflet,
Jertfă de idoli şi văzduh de schit.
Cad în genunchi numai dacă te văd
în umbra unei fete care zboară,
O rândunică eşti peste prăpăd
Din ochii celui dat din trup afară.
Acum când moartea va-mpleti cununi
Pe fruntea mea, vino mai înainte,
Pe când şi-ascute coasa pe cuvinte
Ce-aş vrea să-ţi fie haruri şi minuni.
Să aflu duhul viu, moartea să-mi laud.
Aproape-i toamna, iarna de pe urmă
Şi primăvara se întoarce lacom.
Mă simt un roi, săgeată sunt în arcul
Ce l-a-ncordat zeiţa către turmă,
Să cadă mielul sub calda-i lovire.
Zeiţa mea cu sân care mă curmă,
Aşa nebună e săgeata-n el,
Că tremură pe mine carnea toată,
îmbătrânită dar ca nestemată.
Umerii-mi gem, al cerurilor Sire
Ce m-ai gonit pe veci din sfântul ţel,
Să nu mă odihnesc pe sân de fată,
Mi-ai lăsat, Doamne, viaţa blestemată,
Nu ştiu să fac din ea decât potire,
Oale de lut şi chipul tău de aur.
M-aş fi dorit un înger într-un taur
Şi Frumuseţii i-aş fi fost bărbat,
Dar n-a venit la mine nici o veste
Din cerul tău atât de întrebat.
Şi am trăit tăiat în bucăţele
Şi tinereţea chiar mormânt îmi este
Şi eu în el ca schilodit de iele.
Iubite Doamne şi frumoasă Doamnă,
Celestule şi îngerinţa mea,
Veniţi spre mine azi cu burta grea,
în versul meu ca frunzele de toamnă.
în ochii mei cresc lungi catapetesme,
Acolo e plutirea de icoane,
Te văd în ele Dragoste cu glezne
Păgâne, cu brăţări greco-romane.
M-ai părăsit adeseori prin veacuri,
Tot ai murit şi tot ai înviat
Şi mi-ai adus otrăvuri cât şi leacuri,
Ademenire ca într-un palat
Ce se năzare-n ochi înfometat
Cu valuri peste biata lui pupilă,
Parcă strigat din vremuri de Sibilă.
Cântă prin capul meu o cucuvaie
Şi o privighetoare împreună.
Luceşte Verbul şi mă încovoaie
Şi cu mătanii viaţa mă cunună.
Ce oare-n Spirit s-a mai hotărât
Asupra mea, cine cu mine luptă?
Eu cel intrat în capişte atât
Şi creştinat prin chiar ce se înfruptă
Din starea păgânească. Eu, păgânul,
Îmbrăţişez Hristosul ce mi-e foame,
Şi iar mă-ntorc zeiţa mea la sânul
Tău ce e arcul plin de străvechi trame.
Iar lumea o urzeşti ca întristare
Sau bucuria geme grăitor
Şi văd că plângi menită împăcare.
Foc, aer, apă şi pământ mă-nsor
Cu numai carnea ta dintru mireasmă,
Podoabă orişicui, rămasă rod.
Plăcere ce roteşti în juru-mi caznă
Eşti învierii mele-n tine, plod.
Zeiţa mea de ai rămâne suflet
în corpul meu, cu el să te înghit -
Vino să-ţi fiu stingere şi răsuflet,
Jertfă de idoli şi văzduh de schit.
Cad în genunchi numai dacă te văd
în umbra unei fete care zboară,
O rândunică eşti peste prăpăd
Din ochii celui dat din trup afară.
Acum când moartea va-mpleti cununi
Pe fruntea mea, vino mai înainte,
Pe când şi-ascute coasa pe cuvinte
Ce-aş vrea să-ţi fie haruri şi minuni.
Poetul
Ce separat eram ca-n somn
De fructul tînăr şi de ea,
Zeiţa, chiar fiindu-i domn...
Doar spinul veşnic o răpea.
Eram ca spirit revelat,
Mă consuma un verde har
Cu primăvara-n lung şi-n lat
Ce-o străbăteam ei să-i apar.
Şi, deodată, ce mi-a spus?
Că are soţ şi-i artizan
Al vieţii rătăcite sus
În secolul prediafan.
(preluată din "Cerul ca unică ispită" ed.Vinea/2004)
De fructul tînăr şi de ea,
Zeiţa, chiar fiindu-i domn...
Doar spinul veşnic o răpea.
Eram ca spirit revelat,
Mă consuma un verde har
Cu primăvara-n lung şi-n lat
Ce-o străbăteam ei să-i apar.
Şi, deodată, ce mi-a spus?
Că are soţ şi-i artizan
Al vieţii rătăcite sus
În secolul prediafan.
(preluată din "Cerul ca unică ispită" ed.Vinea/2004)
Psalm 1
De când sunt singur în odaia plină de frăgezime
ca de spirite ce mă răscolesc
și zvârcolindu-se ies din țărâni și cer
înconjurându-mă? De când sunt ca trandafirul
ce în glastră singur își vorbește, rupt, părăsit
de trupul copacului? Și așteptând îmi las ochii
să facă un poem din firimiturile
tuturor cuvintelor, din aceste cuvinte
ce aparțin unor rase pe care nu le cunosc
vărsate în mine, mie neamuri.
De când am rămas neatins de mâinile
nici unei iubiri, ca o Biblie, încrustat
cu lacrimi, de când am rămas
numai speranță în Dumnezeul de sus,
numai credință în Dumnezeul de sus,
numai dragoste în Dumnezeul de sus.
Ce mult mă asemăn cu o femeie,
cu o roabă credincioasă
uitându-și pruncul și casa și florile
înmugurite pentru a alearga în mâini cu vasul
greu de untdelemn în calea Domnului.
ca de spirite ce mă răscolesc
și zvârcolindu-se ies din țărâni și cer
înconjurându-mă? De când sunt ca trandafirul
ce în glastră singur își vorbește, rupt, părăsit
de trupul copacului? Și așteptând îmi las ochii
să facă un poem din firimiturile
tuturor cuvintelor, din aceste cuvinte
ce aparțin unor rase pe care nu le cunosc
vărsate în mine, mie neamuri.
De când am rămas neatins de mâinile
nici unei iubiri, ca o Biblie, încrustat
cu lacrimi, de când am rămas
numai speranță în Dumnezeul de sus,
numai credință în Dumnezeul de sus,
numai dragoste în Dumnezeul de sus.
Ce mult mă asemăn cu o femeie,
cu o roabă credincioasă
uitându-și pruncul și casa și florile
înmugurite pentru a alearga în mâini cu vasul
greu de untdelemn în calea Domnului.
Marcel Breslaşu (“Cântarea Cântărilor”)
Biografie
Marcel Breslașu (Marcel Bresliska; n. 1903, București) - d. 1966, București) a fost un poet român, de origine evreiască, cunoscut și ca fabulist, compozitor șitraducător. În timpul regimului comunist a avut funcții de conducere în instituții culturale și academice.
După absolvirea liceului Spiru Haret, Breslașu s-a înscris la Facultatea de Drept și în paralel la Conservatorul din București. Și-a continuat studiile la Paris, unde a obținut diploma de doctor în drept. În capitala Franței s-a perfecționat în compoziție la Schola Cantorum, unde l-a avut profesor pe Vincent D'Indy.
Întors în România, a practicat o vreme avocatura, în timpul liber dedicându-se scrisului și muzicii. Și-a început cariera literară cu versuri pentru copii, publicate în revista Copilul evreu. În 1934 a scris textul și muzica la un oratoriu profan, inspirat din Biblie, Cântarea cântărilor, care a fost reprezentat în 1938 pe scena Opereidin București.
A mai scris poezii lirice și alegorice.
După război, a fost numit șef al departamentului pedagogic al Ministerului Artelor și Stiințelor, profesor și rector al Institutului de teatru „Ion Luca Caragiale”.
Breslașu a fost timp de mai mulți ani secretar al organizației de partid a Uniunii Scriitorilor.
Da, ești bătrân
Da, esti batran ... Si totusi gusta
privelistea – atata cata-ncape
in ochii tai cu ostenite pleoape –
E drept, iti este zarea mai ingusta,
dar ti-e si cerul mai aproape.
Da, esti batran ... Si totusi canta
cura fetitei care te saruta,
cum ai cantat si-ai sarutat o suta,
batranule poet.
E drept ca sangele mai greu se infierbanta,
dar se si racoreste mai incet.
Da, esti batran ... Si totusi oare
nimica nu-ti mai poarta lira-n pantec?
Ti-a odraslit si cel din urma cantec?
Ti-a spus durerea pana-n varf si pana-n fund?
E drept, ti-e mana mai tremuratoare,
dar freamata si struna mai rotund.
Da, esti batran ... Si totusi, du-te
pe vechiul drum, la crasma de-altadata.
Iubeste, crede, canta si te-mbata
la nesfarsit, de la-nceput.
E drept, iluziile se pierd mai iute,
dar ai si mai putine de pierdut.
Apartenența
Din orişice nor care trece
îţi poti făuri un rădvan –
să-ţi poarte spre steaua cea rece
fierbintele vis năzdrăvan.
Nu crede-n stihia-i domoală,
în paşnicii-i paşi de bătrân.
Furtuna duc norii in poala
şi-ascund câte-un fulger în sân.
... Din orişice dangăt de clopot
iţi poţi face-o scară la cer.
Al sângelui repede ropot
e singurul tău temnicer.
E inima ta pământeană
făcută să bată aici;
spre-a cerului palidă geană
doar ochii ţi-e dat să-i ridici.
... Din orice copac al pădurii
se poate ciopli un catarg –
dar cruntul sărut al securii
e preţul plecării spre larg.
In rănile veşnic deschise
mai gâlgâie sevele-adânci.
Alminteri, corabia cu vise
işi spulberă prora de stânci.
Curriculum vitae
O frunză, cea din urmă, s-a desprins
și-ncearcă pe spirala ce coboară
să-nvăluie-n rotitul ei cuprins
rotatul pom ce-a fost odinioară.
Dar nu-i mai află fragedul chenar,
orbăcăind prin vântul care-o poartă.
O mână care dibuie-n zadar
să-și nălucească Primăvara moartă...
Apoi, se-așterne, scurt, c-un ultim spasm...
Va povesti, ca mâine, rădăcinii
cum a pornit și cum s-a-ntors în basm
din marea aventură a luminii.
TEATRU/FILM 29 Septembrie
Cu actorul Stelian Nistor ("Prea cald pentru luna mai", "Şobolanii roşii")
Biografie Stelian Nistor
Sucevean de origine, Stelian Nistor a terminat Liceul "Stefan cel Mare" Suceava, dupa care a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti.
Este actionar la Iulius Group, societatea care a relizat complexul comercial Iulius Mall Suceava.
· Capul de zimbru (1996)
· Magic in the Mirror (1996) - Teacher #5
· Magic in the Mirror: Fowl Play (1996) - Murray
· Asfalt Tango (1995) - Locotenentul Nistor
· Leapin' Leprechauns (1995) - Leprechaun
· Dark Angel: The Ascent (1994) - Man in Stall
· Balanța (1992)
· Șobolanii roșii (1991)
· Cenușa păsării din vis (1989)
· Flăcări pe comori (1987) Trailer
· Prea cald pentru luna mai (1983)
· Râdeți ca-n viață (1983)
GÂNDURI PESTE TIMP 29 Septembrie
Miguel de Cervantes Saavedra - Citate:
Arsenie Boca - Citate:
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 29 Septembrie
1.1. Intr-o zi un soț se întoarce acasă după 30 de ani. Soția îl vede și-I zice:
- Cine ești? Si cum ai ajuns aici?
- Sunt eu Mitică, nu mă mai recunoști?
- Si de unde știu eu că nu minți?
- Păi, o să ți-arăt aluniță pe care o știm numai noi.
- Bine, arat-o.
- Mitică își dă tricoul jos i-o arată și-i zice:
- Ai văzut dragă, că eu sunt.
- Si unde ai fost 30 de ani, Mitică?
- M-am prăbușit cu avionul într-o junglă și abia am reușit să scap.
- Ti-ai neglijat familia, Mitică.
- Familia! Care familie? Că eu nu te am, decât pe tine.
- Pe mine și cei trei copii, Mitică.
- Copii! Care copii, dragă? Când am plecat nu aveam copii.
- Ba da Mitică. Ai doi băieți și o fată. Mâncai-ar mama.
- Un băiețel cu părul creț și negru. Nu seamănă cu mine.
- Al doilea e brunet cu fața asiatică iar fata e blondă și seamănă cu mine.
- Eu nu te am decât pe tine draga mea.La care soția de colo zice:
- Auzi dragă Mitică, după ce că ai familie mai faci și gură.
- Sunt eu Mitică, nu mă mai recunoști?
- Si de unde știu eu că nu minți?
- Păi, o să ți-arăt aluniță pe care o știm numai noi.
- Bine, arat-o.
- Mitică își dă tricoul jos i-o arată și-i zice:
- Ai văzut dragă, că eu sunt.
- Si unde ai fost 30 de ani, Mitică?
- M-am prăbușit cu avionul într-o junglă și abia am reușit să scap.
- Ti-ai neglijat familia, Mitică.
- Familia! Care familie? Că eu nu te am, decât pe tine.
- Pe mine și cei trei copii, Mitică.
- Copii! Care copii, dragă? Când am plecat nu aveam copii.
- Ba da Mitică. Ai doi băieți și o fată. Mâncai-ar mama.
- Un băiețel cu părul creț și negru. Nu seamănă cu mine.
- Al doilea e brunet cu fața asiatică iar fata e blondă și seamănă cu mine.
- Eu nu te am decât pe tine draga mea.La care soția de colo zice:
- Auzi dragă Mitică, după ce că ai familie mai faci și gură.
2. Bulă azi are inspecție la geografie iar profesoara zice:
- Copii, astăzi vom vorbi despre delta dunării și despre alte fluvii.
Bulă nu era deloc atent la profesoară, șoșotea cu colegul de bancă.
- Bulă, te rog să fi atent la lecție.
- Da doamnă, răspunde Bulă.
Profesoara continuă să vorbească despre fluvii, Bulă continuă și el să șoșotească.
Văzând că Bulă continuă, profesoara începe să pună întrebări.
- Copii, ce păsări trăiesc în deltă?
Deși Bulă a ridicat primul mâna, răspunde Maria.
- Cormoranul, doamna profesoară.
- Bravo Maria, stai jos.
- Ei, cine mai vrea să răspundă?
Bulă ridică și el mâna.
- Eu doamnă, răspunde Bubulina.
Bulă și el cu mâna pe sus dar profesoara zice:
- Zi Bubulina.
- Pescărușul, doamna profesoară.
- Bravo, stai jos.
Bulă tot insista și el să răspundă.
- Ei, cine mai răspunde?
Văzând profesoara că nu mai ridică mâna decât Bulă, trece la următoarea întrebare.
- Cu ce se hrănesc aceste păsări?
Bulă tot insista să răspundă.
- Zi tu Ionescule, zice profesoara.
- Păi, eu nu știu cu ce se hrănesc doamnă.
La care Bulă de colo zice:
- Doamnă, eu știu cu ce se hrănesc păsările în deltă.
- Foarte bine Bulă, și cum ai ajuns la concluzia că ști?
- Păi, în delta, am văzut cum peștele lui tata intra în păsărica lui mama și am ajuns la concluzia că păsările se hrănesc cu pești...
Bulă nu era deloc atent la profesoară, șoșotea cu colegul de bancă.
- Bulă, te rog să fi atent la lecție.
- Da doamnă, răspunde Bulă.
Profesoara continuă să vorbească despre fluvii, Bulă continuă și el să șoșotească.
Văzând că Bulă continuă, profesoara începe să pună întrebări.
- Copii, ce păsări trăiesc în deltă?
Deși Bulă a ridicat primul mâna, răspunde Maria.
- Cormoranul, doamna profesoară.
- Bravo Maria, stai jos.
- Ei, cine mai vrea să răspundă?
Bulă ridică și el mâna.
- Eu doamnă, răspunde Bubulina.
Bulă și el cu mâna pe sus dar profesoara zice:
- Zi Bubulina.
- Pescărușul, doamna profesoară.
- Bravo, stai jos.
Bulă tot insista și el să răspundă.
- Ei, cine mai răspunde?
Văzând profesoara că nu mai ridică mâna decât Bulă, trece la următoarea întrebare.
- Cu ce se hrănesc aceste păsări?
Bulă tot insista să răspundă.
- Zi tu Ionescule, zice profesoara.
- Păi, eu nu știu cu ce se hrănesc doamnă.
La care Bulă de colo zice:
- Doamnă, eu știu cu ce se hrănesc păsările în deltă.
- Foarte bine Bulă, și cum ai ajuns la concluzia că ști?
- Păi, în delta, am văzut cum peștele lui tata intra în păsărica lui mama și am ajuns la concluzia că păsările se hrănesc cu pești...
3. Mitică se vede cu Popică care zice:
- Bă, pe mine nevastă-mea mă ține toată noaptea treaz.
- Si nu e bine Mitică?
- Păi, nu prea, deoarece nu mai pot dormii.
- Ei, lasă, că te descurci tu. Mai rău e de mine.
- Păi de ce mă Popică?
- Bă, cum mă pun în pat nevastă-mea adoarme brusc.
- Si nu ați discutat și voi înainte?
- Ba da Mitică.
- Si ce ți-a spus?
- Nimic, deoarece e mută de trei ani.
- Si nu e bine Mitică?
- Păi, nu prea, deoarece nu mai pot dormii.
- Ei, lasă, că te descurci tu. Mai rău e de mine.
- Păi de ce mă Popică?
- Bă, cum mă pun în pat nevastă-mea adoarme brusc.
- Si nu ați discutat și voi înainte?
- Ba da Mitică.
- Si ce ți-a spus?
- Nimic, deoarece e mută de trei ani.
4. Bulă și colegii lui la limba română întrebați de profesoară:
- Copii, astăzi vom analiza câteva cuvinte dintr-o propoziție.
- Ce cuvinte doamnă? Intreabă Bulă.
- Păi, de exemplu cuvântul “bancuri”.
Maria răspunde:
- Cuvântul bancuri este un substantiv comun.
- Bravo Maria, stai jos.
Bulă răspunde și el:
- Cuvântul bancuri este un substantiv comun.
- Bravo Bulă, văd că faci progrese, zice profesoara.
- Maria, cuvântul “idiot”.
Maria răspunde:
- Cuvântul idiot este un adjectiv.
- Bravo Maria, stai jos.
Bulă răspunde și el:
- Cuvântul idiot este un substantiv doamnă.
- Nu e bine Bulă, stai jos.
Bulă se așează iar profesoara zice către el.
- Măi Bulă, tu ești ca Băsescu.
- Cum adică doamnă? Intreabă Bulă.
- Păi da Bulă, că acum spui una si peste cinci minute spui alta…
- Ce cuvinte doamnă? Intreabă Bulă.
- Păi, de exemplu cuvântul “bancuri”.
Maria răspunde:
- Cuvântul bancuri este un substantiv comun.
- Bravo Maria, stai jos.
Bulă răspunde și el:
- Cuvântul bancuri este un substantiv comun.
- Bravo Bulă, văd că faci progrese, zice profesoara.
- Maria, cuvântul “idiot”.
Maria răspunde:
- Cuvântul idiot este un adjectiv.
- Bravo Maria, stai jos.
Bulă răspunde și el:
- Cuvântul idiot este un substantiv doamnă.
- Nu e bine Bulă, stai jos.
Bulă se așează iar profesoara zice către el.
- Măi Bulă, tu ești ca Băsescu.
- Cum adică doamnă? Intreabă Bulă.
- Păi da Bulă, că acum spui una si peste cinci minute spui alta…
5. Un apel telefonic la o agentie de turism:
- Faceti excursii in Egipt?
- Da, desigur...
- Spuneti-mi, va rog, ce statiuni balneare sunt acolo?
- Sharm-el-Sheick, Hurgada, Taba, Nuveiba...
- Stop.... Nuveiba. Nuveiba e bine!
- Cand doriti sa plecati, cate persoane?
- A, nu, nu plecam. Noi doar rezolvam integrame...
- Faceti excursii in Egipt?
- Da, desigur...
- Spuneti-mi, va rog, ce statiuni balneare sunt acolo?
- Sharm-el-Sheick, Hurgada, Taba, Nuveiba...
- Stop.... Nuveiba. Nuveiba e bine!
- Cand doriti sa plecati, cate persoane?
- A, nu, nu plecam. Noi doar rezolvam integrame...
6. Leul iese dimineata nervos din casa si da cu ochii de vulpe:
- Cine e regele animalelor?
- Tu, tu, tu esti, maria- ta, zice vulpea infricosata.
Mai merge si da peste lup:
- Ia zi, cine e regele animalelor?
- Maria-ta, zice lupul galben de frica.
Mai merge el si intr-o poiana da peste elefant, care manca linistit niste iarba:
- Ia zi, ma, umflatule, cine e regele animalelor?
Elefantul il prinde cu trompa dupa cap, il izbeste de vreo 3 copaci si-l lasa lat in mijlocul drumului.
Dupa vreo jumatate de ora, leul se ridica anevoie de jos:
- Ei, daca nu stii, nu stii si gata, nu trebuie sa devii violent!
- Cine e regele animalelor?
- Tu, tu, tu esti, maria- ta, zice vulpea infricosata.
Mai merge si da peste lup:
- Ia zi, cine e regele animalelor?
- Maria-ta, zice lupul galben de frica.
Mai merge el si intr-o poiana da peste elefant, care manca linistit niste iarba:
- Ia zi, ma, umflatule, cine e regele animalelor?
Elefantul il prinde cu trompa dupa cap, il izbeste de vreo 3 copaci si-l lasa lat in mijlocul drumului.
Dupa vreo jumatate de ora, leul se ridica anevoie de jos:
- Ei, daca nu stii, nu stii si gata, nu trebuie sa devii violent!
7. Directorul unui internat ii previne pe baieti :
- Daca da dracu' si-l prind pe unul din voi in dormitorul fetelor, il amendez cu 10 Euro; a doua oara il ard cu 20 de Euro si a treia oara cu 40 Euro !Din spate, o voce timida :
- Dom' director, da' un abonament cat costa ?
- Daca da dracu' si-l prind pe unul din voi in dormitorul fetelor, il amendez cu 10 Euro; a doua oara il ard cu 20 de Euro si a treia oara cu 40 Euro !Din spate, o voce timida :
- Dom' director, da' un abonament cat costa ?
8. - De ce cotcodaceste gaina cand se oua?
- E bucuroasă ca nu a ramas insarcinata.
- E bucuroasă ca nu a ramas insarcinata.
9. O baba merge pe calea ferata. Din spate vine un tren 'fluierand'. Ce credeti ca zice baba?
- Fetele cuminti nu intorc capul dupa vagabonzi?'
- Fetele cuminti nu intorc capul dupa vagabonzi?'
10. Doi ardeleni in gara, la ghiseul de bilete:
- Domnisoara, doua bilete.
- Da, sigur, pana unde?
- Gheo, ii spunem?
- Nu.
- Domnisoara, doua bilete, va rog.
- Sigur, dar daca nu-mi spuneti unde mergeti, nu stiu cat sa va cer.
- Gheo, ii spunem?
- Apai, spune-i.
- No, domnisoara draga, noi mer'em la o nunta!
- Domnisoara, doua bilete.
- Da, sigur, pana unde?
- Gheo, ii spunem?
- Nu.
- Domnisoara, doua bilete, va rog.
- Sigur, dar daca nu-mi spuneti unde mergeti, nu stiu cat sa va cer.
- Gheo, ii spunem?
- Apai, spune-i.
- No, domnisoara draga, noi mer'em la o nunta!
11. Un oltean vine la bar:
- Două sute de răchie, în două pahare.
Barmanul întreabă:
- De ce în două pahare, că eşti singur?
- Am un prieten plecat în Afganistan şi mi-a spus să beau şi pentru el.
A doua zi la fel, a treia zi la fel şi tot aşa se repetă povestirea până într-o zi când vine şi cere o sută de rachiu într-un pahar.
- Dar ce, Doamne fereşte s-a întâmplat, ţi-a murit prietenul?
- Ah, nu, m-am lăsat eu de băut.
- Două sute de răchie, în două pahare.
Barmanul întreabă:
- De ce în două pahare, că eşti singur?
- Am un prieten plecat în Afganistan şi mi-a spus să beau şi pentru el.
A doua zi la fel, a treia zi la fel şi tot aşa se repetă povestirea până într-o zi când vine şi cere o sută de rachiu într-un pahar.
- Dar ce, Doamne fereşte s-a întâmplat, ţi-a murit prietenul?
- Ah, nu, m-am lăsat eu de băut.
12. Un orb il intreba pe un olog:
- Merge, merge?
- Dupa cum vezi...
- Merge, merge?
- Dupa cum vezi...
13. Intr-o zi, Ion ii face o vizita prietenului sau Gheorghe.
Ajungand la casa acestuia, vede o placa mare la poarta:
"Caine rau! Intrati pe propria raspundere! Mai aveti timp sa va razganditi"!.
Ion intra in curte cu frica, dar nu apare nici un caine.
La usa casei vede alta placa: "CAINE RAU! Daca tineti la viata voastra, intoarceti-va acum"!.
Speriat de-a binelea, deschide usor usa si paseste in hol, unde il intampina Gheorghe. Intr-un colt, un caine apatic.
- Servus, Gheo! Dar ce-i cu toate avertismentele astea, ca vad ca dulaul tau e foarte linistit? Nu ziceai ca-i rau?
- Ii foarte rau, dar se consuma in el...
Ajungand la casa acestuia, vede o placa mare la poarta:
"Caine rau! Intrati pe propria raspundere! Mai aveti timp sa va razganditi"!.
Ion intra in curte cu frica, dar nu apare nici un caine.
La usa casei vede alta placa: "CAINE RAU! Daca tineti la viata voastra, intoarceti-va acum"!.
Speriat de-a binelea, deschide usor usa si paseste in hol, unde il intampina Gheorghe. Intr-un colt, un caine apatic.
- Servus, Gheo! Dar ce-i cu toate avertismentele astea, ca vad ca dulaul tau e foarte linistit? Nu ziceai ca-i rau?
- Ii foarte rau, dar se consuma in el...
14. Doi electricieni pe un stalp de inalta tensiune. Unul din ei vede o batranica trecand pe acolo si i se adreseaza:
- Ne dati, va rog frumos, sarma aia rosie?
Batranica ridica sirma si le-o da, la care electricianul ii spune celuilalt:
- Vezi, ti-am zis eu ca aia rosie e nulul!?
- Ne dati, va rog frumos, sarma aia rosie?
Batranica ridica sirma si le-o da, la care electricianul ii spune celuilalt:
- Vezi, ti-am zis eu ca aia rosie e nulul!?
15. - De ce imperecheaza oltenii cioara cu gaina?
- Ca sa aiba icre negre.
- Ca sa aiba icre negre.
16. Q: De ce au elefantii urechile lungi ?A: Ca sa zboare din floare in floare.
SFATURI UTILE 29 Septembrie
Continuăm O MINUNE ÎN 16 ZILE – Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte
Ziua a şasea
Trei soluții pentru combaterea stresului.
Motivul stresului este lăuntric, nu exterior. Stresul nu este o înfrângere obiectivă ci o autoînfrângere.
La serviciu, te stresează ritmul muncii şi lipsa de timp. Japonezii, care lucrează 72 de ore pe săptămână, nu sunt deloc stresaţi. Balcanicii lucrează 44 de ore pe săptămână, dar adesea se plâng de stres.
Combaţi stresul anulând sau dizolvând două conflicte: conflictul cu Munca şi conflictul cu Timpul. Munca te stresează când o faci în silă.
Practica optimizării ne îndeamnă să privim munca ca pe o slujire a semenului. Asta este foarte greu într‑un sistem degradat şi corupt.
E greu să‑l slujeşti pe cel care te jefuieşte. Dar dacă reuşeşti asta, vei diminua nu jaful ci nevroza.
Conflictul cu Timpul este în realitate un conflict cu tine însuţi. Impresia de lipsă de timp provine întotdeauna din lipsa de bucurie şi eficienţă. Găseşte mulţumirea şi astfel vei găsi timpul.
Primul pas:
Stopează gândirea negativă ‑ dacă nu definitiv, măcar un minut la fiecare douăsprezece minute.
Al doilea pas:
Educă‑ţi gândirea pozitivă; schimbă‑l pe „imposibil” cu „posibil”. Căci reuşita este o părere transformată în decizie. Cum?
După fiecare două ore de lucru, te opreşti două minute şi 30 de secunde, rămânând în acest scurt interval de timp într‑o stabilitate perfectă, cu coloana vertebrală dreaptă, cu mintea fără gânduri.
Capacitatea de răspuns la factorii de stres creşte şi poţi rezolva astfel chiar şi singurul stres dramatic: cel de nesolicitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu