MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 15 OCTOMBRIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ
Sf Sfințit Mc Lucian, preotul din Antiohia
Sf. Cuv. Mucenic Luchian – S-a născut în orașul Samosata din Siria din părinți binecredincioși. Rămânând orfan, Lucian împarte averea săracilor și se duce în orașul Edesa, la dascălul Macarie, vestit pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi. Lucian sporește în învățătura Sfintei Scripturi și ajunge preot al Patriahiei Antiohiei. A înființat școli pentru tineri și a pus în slujba Bisericii o nouă copiere a cărților sfinte în limba greacă, corectând greșelile strecurate. În anul 303 a început persecuția împăraților Dioclețian și Maximian împotriva creștinilor. De frica persecutorilor care au ajuns și în Antiohia, Lucian s-a ascuns împreună cu mulți dintre creștini. Însă un preot eretic sabelian (sabelienii erau împotriva Sfintei Treimi), pe nume Pangratie, a arătat persecutorilor locul unde se ascunseseră. Lucian a fost întemnițat mulți ani, în cele din urmă a suferit moarte martirică după anul 312. Luchian (Lucian) fiind fiu de parinti bine credinciosi, dupa moartea lor împartindu-si averea la saraci, se nevoia cu citirea dumnezeiestilor Scripturi; prin care a tras pe multi iudei si elini la credinta cea în Hristos. Lasându-si apoi casa si mergând la Nicomidia, îndemna spre nevointa pe cei ce de frica chinurilor se lepadau de credinta. Si stiind a scrie frumos, a lasat bisericii nicomidenilor o carte scrisa în trei stâlpi care cuprinde tot Testamentul Vechi si Nou. Si se facuse mai presus decât tot omul, prin înaltimea faptelor celor bune si a nevointei. Aflând de el Maximian si rusinându-se a-l vedea la fata, ca nu cumva prin puterea cuvântului lui sa se defaime, a grait cu acesta de dupa perdea, si cunoscând nemutarea gândului lui, l-a osândit la închisoare si foame îndelungata. Multe zile nici mâncând, nici bând, s-a savârsit în închisoare. Si trupul lui din porunca guvernatorului a fost aruncat în mare. Iar din voia lui Dumnezeu un delfin tinându-l pe umere l-a scos la uscat.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu