3. /3 AUGUST 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Cuv Isaachie, Dalmat și Faust; Sf Mironosiță Salomeea; Sf Cuv Teodora din Tesalonic

Sf Cuv Isaachie, Dalmat și Faust

Egumen al Mănăstirii Dalmat, sfântul care i-a dat acesteia și numele s-a retras din lume împreună cu fiul său, Faust, pentru a-I sluji Domnului, nevoindu-se aspru și luptând cu duhurile cele viclene.

Ostaș în armata lui Teodosie cel Mare, Sfântul Dalmat a renunțat la viața sa din lume și luând cu el doar un fiu, pe nume Faust, s-a retras la Mănăstirea Sfântului Isaachie, în cetatea dinaintea Constantinopolului. Alegând calea călugăriei și nevoindu-se în pustie, Sfântul Dalmat a fost numit egumen de către Sfântul Isaachie, cel din urmă cunoscându-și dinainte sfârșitul.

Luând mănăstirea numele de „a lui Dalmat”, a ajuns cunoscută în toată lumea, mai ales pentru asprele nevoințe pe care le alegea sfântul. Postind până la 40 de zile, luptând împotriva diavolilor și a ereziei nestoriene, Sfântul Dalmat a trecut la cele veșnice pe când trăia vremea bătrâneții. Iar fiul lui, Faust, i-a urmat exemplul, numărându-se în ceata sfinților, după viața pustnicească pe care a iubit-o și a trăit-o.

1. Despre Sfântul Cuvios Isaachie, care este prăznuit și la 30 mai, știm că a avut îndrăzneala de a merge la Constantinopol în fața împăratului arian Valens (364-378) cerându-i să deschidă biserica ortodocșilor, dacă nu vrea să piară în război. Împăratul nu a dat crezare cuvintelor Sfântului Isaachie, îndepli­nin­du-se astfel prorocia.

2. Sfinții Cu­vioși Dalmat, ostaș al îm­pă­ra­tu­lui Teodosie cel Mare (379-395), și Faust, fiul său, pomeniți și ei astăzi, au fost monahi în mănăstirea Cuviosului Isaachie de lângă Constanti­no­pol. Aici au trăit amândoi în post și în rugăciune, ostenindu-se să împlinească pustniceștile îndatoriri.

Când Cuviosul Isaachie a ajuns la bătrâ­ne­țe, Dalmat a fost ales egumen al mănă­stirii, aceasta numindu-se astfel, cu timpul, Mănăstirea lui Dalmat. Sfântul Dalmat a fost de mare ajutor Sfinților Părinți la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431, când a fost combătut nesto­rianis­mul. Și Sfântul Faust a avut o viață sfântă, străbătând cu dumnezeiască râvnă toată scara nevoințelor pustni­cești.

Sf Mironosiță Salomeea

Sfânta Mironosiță Salomeea a fost soția lui Zevedeu și mama celor doi Sfinți Apostoli Iacov și Ioan Evanghelistul. Ea a cerut Mântuitorului cinstea ca ei să fie așezați unul de-a dreapta și unul de-a stânga în Împărăția Sa (Matei 20, 20-22). Salomeea nădăjduia, ca mulți iudei de altfel, într-o împărăție pământească a lui Iisus. De abia, mai târziu s-a încredințat de înaltul înțeles al răspunsului primit atunci.

Salomeea a fost de față la patimile și răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 27, 56). În dimineața Sfintei Învieri a fost la mormânt împreună cu celelalte mironosițe, cărora li s-a arătat Mântuitorul Hristos. Sfintele mironosițe împreună cu Salomeea au fost prinse și întemnițate împreună cu alți creștini. După aceea au fost urcați într-o corabie și lăsați în mijlocul mării. Corabia a ajuns pe coastele Provencei, în Franța de azi. Mironosițele au răspândit în această parte cuvântul Domnului. Maria lui Cleopa și Salomeea s-au stabilit într-o insulă de la gura Romului, unde au rămas până la moarte.

Sf Cuv Teodora din Tesalonic

Această cuvioasă a fost născută în insula Eghina, din părinți creștini dreptcredincioși, Antonie și Hrisanta, a căror dreaptă credință și faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăția lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credință a luminat.

Foto: Magda Buftea

Această cuvioasă a fost născută în insula Eghina, din părinți creștini dreptcredincioși, Antonie și Hrisanta, a căror dreaptă credință și faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăția lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credință a luminat.

Din niște părinți ca aceștia fiind născută fericita Teodora, după creșterea sa, a fost dată după bărbat și a născut o fiică. După aceea, din cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde, crescând pe fiica sa, a făcut-o mireasa lui Hristos. După ce a murit bărbatul ei, a intrat în mănăstirea de fecioare, la fiica sa și s-a tuns în rânduiala monahicească. Prin viața sa îmbunătățită, prin pustniceștile nevoințe și ostenelile ascultării, atât a plăcut lui Dumnezeu, încât, nu numai în viață ci și după moartea sa, multe minuni a făcut.

Trecând după moartea sa câțiva ani și murind egumena mănăstirii aceleia, s-a pus trupul ei mort, în mormânt aproape de Sfânta Teodora; și când s-a descoperit mormântul aceleia, atunci au putut să vadă toți cei ce erau acolo, o minune mare. Căci Cuvioasa Teodora, după mulți ani de la sfârșitul său, mișcându-se, ca și cum ar fi fost vie, a făcut puțin loc egumenei ce se așeza lângă dânsa, dând locul cel mai larg povățuitoarei sale, cum și smerenia sa arătându-și după moarte; și toți văzând acest lucru s-au înspăimântat și au strigat: „Doamne, miluiește!”.

Încă și mir mirositor și tămăduitor izvora din sfintele ei moaște și se făceau tămăduiri multe, prin ungerea cu acel mir: diavolii se izgoneau, orbii vedeau și toate neputințele se vindecau, întru slava lui Hristos Dumnezeu. Amin.