4. /18 AUGUST 2021 - POEZIE
codru răvăşit de vînt,
fluviu revărsat spre zare
doina mea potopitoare.
Ce mi-e inima cînd plîng –
pasăre rănită -n crîng,
tăinuită-n ramuri ude…
Plînsul cine i-l aude?
Maică, ce-am să mă răsfac,
că mi-s falnic dar sărac?..”
molizii grei se prăbuşesc în mit,
străbunii mei se prăbuşesc şi ei
cu vremile de-a valma peste zei.
Şi-aşa cum vin din coame de Carpaţi,
se-ntunecă genunea de bărbaţi
scoborâtori din semeţia dacă,
se luptă aici cu moartea şi se-mpacă.
Până aici veniră să se-nfrunte
virtuţile romane cu cremenea de munte;
molizii tari şi brazii aici s-au prăbuşit
peste mânia turcului pocit.
Cu braţul vlăguit de grele arme
sub muntele acesta Ştefan doarme...
Sub muntele acesta neamul meu,
răsare-ntre Pământ şi Dumnezeu”.
Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaș, Miron Barnovschi, Moise Movilă și Vasile Lupu. Provenind dintr-o familie de răzeși, care se numea Moțoc, din Borcești, sat dis părut situat lângă Târgu-Neamț, Mi tro poli tul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinerețe și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte și limbile slavonă și greacă.
În luna august, în a 30-a zi, se face pomenirea Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.
Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaș, Miron Barnovschi, Moise Movilă și Vasile Lupu. Provenind dintr-o familie de răzeși, care se numea Moțoc, din Borcești, sat dis părut situat lângă Târgu-Neamț, Mi tro poli tul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinerețe și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte și limbile slavonă și greacă. Pe aceeași vatră, Vornicul Nestor Ureche și soția sa Mitrofana au ctitorit în 1602 Mănăstirea Secu în care a început să func ționeze și o școală. Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povățuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuvio sul Varlaam s-a adâncit în tainele cărților, traducând Scara (Leastvița) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile și virtuțile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit. Ajungând sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, în anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev și Moscova în vederea cumpărării de icoane pentru mănăstirile Dra gomirna și Bârnova și pentru biserica ctitorită de domnitor în Iași. Săvârșind aceasta, Varlaam s-a întors în țară, dar primind vestea morții Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) și pe cea a înlăturării dom nului Miron Barnovschi, s-a retras la Mănăstirea Secu.
În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaș, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei în locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele veșnice și a fost înmormântat la Mănăstirea Bistrița, Neamț.
Noul Mitropolit unea învățătura cu rugăciunea și cuvântul înțelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi învățatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea bine credinciosului domnitor Vasile Lupu. Sprijinit și de Sfân tul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a în fiin țat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“ din Iași. Înțelept apărător al dreptei credințe și al unității Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iași din anul 1642, care a îndreptat și aprobat Mărturisirea de credință alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului în 1638, pentru a da clerului și credincioșilor ortodocși o călăuză în lupta lor îm potriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiție a Bisericii.
Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era prețuit atât în țară, cât și în afara ei. Astfel, pentru evlavia și înțelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidați propuși pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Con stan tinopolului. Ca un păstor bun și harnic, Mitropolitul a tipărit la Iași mai multe cărți de slujbă și de apărare a credinței ortodoxe, și anume: Cazania, Cele șapte taine, Răspunsul împotriva catehismu lui calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu și altele.
Lucrarea sa intitulată Cazania sau Carte românească de învă țătură la duminicile de peste an, la praznice împărătești și la sfinți mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, numărându-se până astăzi între cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi românești.
Ea s-a răspândit în toate provinciile românești, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget și credință pe românii locuind de o parte și de alta a munților Carpați. În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Mol dovei a fost zidită frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi“ din Iași, ctitoria cea mai de seamă a domnitorului Vasile Lupu. În această biserică, sfințită în anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori și binevestea Evan ghelia lui Hristos cu râvnă și înțelepciune. În anul 1641, în această biserică, evlaviosul Mitropolit Varlaam a așezat moaștele
Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoștință pentru ajuto rul oferit de el aces teia, în vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult în rândurile credincioșilor cin stirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru a întări credința orto doxă și a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la Iași, în anul 1640, prima școală de grad înalt din Moldova, după modelul Acade miei duhovnicești de la Kiev, înființată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noul așeză mânt de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavonă și română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi“ din Iași, având la început și profesori trimiși de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, ca semn că nu și-a uitat patria sa, Moldova. După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de liniște și de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturisește cronicarul Miron Costin.
Vrednicul Mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în ru găciune și în viețuire sfântă, strămutându-se la veșnicele locașuri către sfârșitul anului 1657. Toate cele agonisite în timpul vieții sale le-a dăruit Mănăstirii Secu. Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.
Pentru râvna sa în apărarea dreptei credințe, pentru viețuirea sa sfântă și pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinților din calendar pe învățatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi.
Ajungând sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, în anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev şi Moscova în vederea cumpărării de icoane pentru mănăstirile Dragomirna şi Bârnova şi pentru biserica ctitorită de domnitor în Iaşi. Săvârşind aceasta, Varlaam s-a întors în ţară, dar primind vestea morţii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) şi pe cea a înlăturării domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Mănăstirea Secu.
În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaş, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei în locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele veşnice şi a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ.
Noul Mitropolit unea învăţătura cu rugăciunea şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi învăţatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnitor Vasile Lupu. Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Înţelept apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului în 1638, pentru a da clerului şi credincioşilor ortodocşi o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiţie a Bisericii. Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era preţuit atât în ţară, cât şi în afara ei. Astfel, pentru evlavia şi înţelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. Ca un păstor bun şi harnic, Mitropolitul a tipărit la Iaşi mai multe cărţi de slujbă şi de apărare a credinţei ortodoxe, şi anume: Cazania, Cele şapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi altele.
Lucrarea sa intitulată Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, numărându-se până astăzi între cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Ea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget şi credinţă pe românii locuind de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi. În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitoria cea mai de seamă a domnitorului Vasile Lupu. În această biserică, sfinţită în anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori şi binevestea Evanghelia lui Hristos cu râvnă şi înţelepciune. În anul 1641, în această biserică, evlaviosul Mitropolit Varlaam a aşezat moaştele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de el acesteia, în vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult în rândurile credincioşilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru a întări credinţa ortodoxă şi a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la Iaşi, în anul 1640, prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noul aşezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavonă şi română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, având la început şi profesori trimişi de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, ca semn că nu şi-a uitat patria sa, Moldova.
După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de linişte şi de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturiseşte cronicarul Miron Costin. Vrednicul Mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune şi în vieţuire sfântă, strămutându-se la veşnicele locaşuri către sfârşitul anului 1657. Toate cele agonisite în timpul vieţii sale le-a dăruit Mănăstirii Secu. Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.
Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
mai vrătos găndul omului întru lucru ce are.
Nu atăta grijia şi frica începutului,
căt'grijia şi primejdea svârşitului.
Hiece început de folos nevoinţa-l aratî,
iarî svărşitul a tot lucrul ia platî.
Lâudatî să hie a lui Dumnedzău puteare,
carea dupî început a dat şi svărşire.
| Ion Gheorghe | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (85 de ani)  Florica(d), Buzău, România |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | poet |
| Limbi | limba română[1] |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1968 - prezent |
| Operă de debut | Pâine și sare, 1957 |
Modifică date / text  | |
Ion Gheorghe (n. 18 august 1935, Florica, Buzău) este un poet român, reprezentant al perioadei neomoderniste și al tendințelor neoexpresionistă și protocronistă.
Viața și opera
Este fiul agricultorului Anton Gheorghe și al Filofteii Gheorghe (n. Marin).
După ce studiază la Școala Normală „Spiru Haret“ (1947-1948) și la Școala Pedagogică din Buzău (1950-1952), îl aflăm între discipolii sadovenieni de la „fabrica de scriitori ai proletariatului“, Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, absolvită în 1954; între 1955 și 1970, anul obținerii diplomei de licență, își desăvârșește studiile la Facultatea de Filologie – Universitatea din București.
Activitatea sa culturală evidențiază următoarele funcții:
- jurnalist la Albina, Drumul belșugului, Luceafărul
- 1992 - funcționar la Ministerul Culturii
- 1994 - 1996 - atașat cultural la Ambasada României din Beijing
Opera poetică a lui Ion Gheorghe, cea eliberată „prompt“ de lestul stihuirilor proletcultiste din Pâine și sare (roman în versuri – București, Editura pentru Literatură, 1957), Căile pământului (București, Editura Tineretului, 1960), Cariatida (București, Editura Tineretului, 1964; augmentat, în ediția din 1967) etc., reunește în bogata-i corolă policromă volumele:
- Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic – scrisorile esențiale (București, Editura pentru Literatură, 1966),
- Zoosophia (București, Editura Tineretului, 1967),
- Vine iarba (București, Editura pentru Literatură, 1968),
- Cavalerul trac (București, Editura Tineretului, 1969),
- Mai mult ca plânsul – icoane pe sticlă (București, Editura Eminescu, 1970),
- Megalitice (București, Editura Cartea Românească, 1972),
- Avatara (București, Editura Eminescu, 1972),
- Poeme (cu un Cuvânt înainte de Marin Mincu), București, Editura Albatros (colecția „Cele mai frumoase poezii“), 1972,
- Noimele (București, Editura Cartea Românească, 1976),
- Dacia Fëniks (București, Editura Cartea Românească, 1978),
- Elegii politice (București, Editura Cartea Românească, 1980; reeditări în 1982 și 2002),
- Proba Logosului (antologie, cu o Prefață de C. Stănescu), București, Editura Albatros (colecția „Biblioteca pentru Toți“), 1981,
- Zicere la zicere (București, Editura Albatros, 1982),
- Scripturile (București, Editura Eminescu, 1983),
- Joaca jocului (București, Editura Cartea Românească, 1984) etc.
Alte cărți publicate
- Țara rândunelelor, București, 1963
- Cultul Zburătorului, București, 1974
- Cenușile, București, 1980
- Și mai joaca jocului, București, 1985
- Condica în versuri, București, 1987
- Zalmoksiile, București, 1988
- Muzaios, București, 2001
- Elegii politice, București, 2002
- Cogaioanele – Munții Marilor pontifi, București, 2004
Este prezent în:
- Les Lettres Nouvelles[2], coordonator Maurice Nadeau, număr special din februarie 1976, Écrivains roumains d'aujourd'hui, p. 108-110 cu poezia Pierres de cathédrale, în traducerea lui Ion Pop și Serge Fauchereau.
- Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119.
Referințe critice
Opera poetică a lui Ion Gheorghe ilustrează, după judecățile critice ale lui Ion Pop, „un foarte ambițios program poetic“, «unul dintre cele mai ambițioase și cuprinzătoare ale generației», «axat în liniile lui fundamentale pe explorarea filonului de sensibilitate tradițional», cu «o năzuință de cuprindere totalitară, de expresie lirică a unui spirit direct angajat în a actualității dinamică, până la acțiunea sistematic dirijată spre redescoperirea și revalorificarea unor nivele ignorate sau mai puțin frecventate ale străvechilor tradiții naționale», deseori cu un «„reportaj liric“ tentat de „transcripția“ concretului imediat, obsedat de autenticitatea trăirii evenimentului semnificativ și stilizare livrescă a atitudinilor, mitică proiecție a cotidianului și libertate demitizantă în preluarea unor motive lirice consacrate, disciplină epică a discursului și desfășurare imprevizibilă a verbului incantatoriu, ori purtător al unor disponibilități ludice», cu «elemente ce coexistă adesea derutant în scrisul poetului.» (PPg, 158) etc.
«În afară de autohtonismul cosmologic (...) și de odisseanul Eros de Atlantic (...), după cum subliniază și istoricul / criticul Ion Pachia Tatomirescu, teritoriul poetic al lui Ion Gheorghe se mai distinge printr-o galaxie de teme, de motive, unele abordate pentru prima oară în spațiul liric, de la vraciul / regele-zeu, din spațiul mitosofic pelasgo-daco-thracic / valahic (românesc-arhaic), și Cavalerul Thrac / Zalmoxian (Cabir / Danubian), până la satanismul / demonismul, apocalipticul mașinist / tehnologic al secolului al XX-lea, poluant, distrugător de civilizații arhetipale, în alarmantă expansiune percepută în primul rând ca un cancer al sufletului societăților umane, sau până la angajarea poeziei întru restabilirea adevărului și dreptății poporului în istorie etc. (TGrp, 408).
Controverse
La începutul anilor 1980 Ion Gheorghe, considerat de unii ca fiind membru al grupului protocronist,[3] a fost ținta unei acuzații de plagiat.[4][5] Publicase versuri traduse din Lao Zi în România literară în 1978 sub nume propriu.[6] Aceleași versuri au fost republicate în volumul „Zicere din ziceri”, de data asta cu indicarea sursei. Dorin Tudoran a făcut analiza plagiatului într-un articol refuzat de către revista Luceafărul,[7] dar citit la Radio Europa liberă.[8]
Ion Gheorghe a fost acuzat că ar fi luat parte la dezvoltarea cultului personalității Elenei Ceaușescu.[9][10]
POEZII:
Arta poetică și politică
Sunt revoluționari și-au făcut revoluție;
Cucerirea puterii, păstrarea puterii.
Au schimbat toate: ale pământului
Și-ale mașinilor - au fost puse-ntr-alte
Deprinderi. E bine, e rău, nu putem
Să cunoaștem. Dar viețile oamenilor,
Se ivesc, ajung în deplină formă a tuturor
Bucuriilor și dezamăgirii,
În datinile și-mprejurările ce le-au conceput
Revoluționarii-n putere.
Unii - inspirați devin din viață, alții
Deloc inspirați. Cei puțini, de-al cărora
Cuvânt, țin viețile celor mulți sunt și ei
Artizani. Poeți de duzină sau unici
Dătători de direcții. Mari stiliști ai politicii
Și strategiei în idei și-n fapte.
Eu nu-i judec în nici-un fel. Comentez
Înfăptuirile. Platon suferă destul în Republica
Lui. Istoria nu-o nimic precum se zice că va fi,
Nici nu-i ceea ce-ar fi fost să fie de era
Cutare și nu era cutare fapt sau om;
Istoria-i ceea ce vrea ea să fie. Cum aș putea
Eu să le spun c-ar fi fost mai bună lucrarea
Alta și nu asta în care trăim și ne zbatem -
Să fim, să confirmăm teoria, să dăm ființă
Unei teze care n-are alt drept, decât
Al puterii ce i-o dau cei mai mulți.
Clarvăzător în fapte și-n legile vieții
Ziditor de uzine și magistrale,
Mișcând utilajele și mașinile cele mai noi,
Stăpânind subtilitățile și profunzimile
Vizionare-ale tehnicii - poate să fie!
Dar în poezia lui pot să bată clopotele, harpe vechi
Și tot felul de instrumente dogite.
Poezie revoluționară fac, eu, carele sunt
Cel mai nepriceput în practica revoluției.
Tehnică poetică pe măsura realității și-a
Viitorului, eu invente, eu aplic. Eu,
Carele sunt mult supărat și dat la o parte;
Arta poetică se deprinde să fie uitată
Poezia este-ntotdeauna altceva
Decât se învață a fi îndeobște -
Poezia-i ca istoria. Istoria-i ca poezia.
Nu există modele de urmat.
Calea Cicorilor
De trei ani, o tufă de cicoare umblă prin curtea
cu ierburi a casei noastre de la țară.
Primul an crescu la piatra de râjniță ce-am
zidit-o în parapetul polății –
Simbolul timpului care macină rotindu-se în sine: semințe, seminții.
O tufă plăpândă, crengi slabe, purtând ciucuri de flori de câte o zi –
Răsar în zori să apună veștejindu-se până seara cu toatele,
Lasă loc altora, încet crescătoare măsuri ale timpului mic.
Cetăți marcate de câte-o stea în albastru
mai sacru decât la Voroneț;
Un candelabru verde legănându-se de la pământ la cer,
nici n-am băgat de seamă când a dispărut cu stingere lentă.
A doua vară, locul a rămas gol: planta se
mutase mai lângă lumina drumului,
Spre Miază-Zi; la vre-o zece pași de locul dintâi
crescu alta aidoma celei trecute.
N-am înțeles ce căuta, încotro plecase, ce avea de gând.
Abia anul acesta, al treilea, o găsirăm lângă verdea galerie, la prispă,
Înaltă, până la cănile cu apă unde ne spălăm noi pe față –
Aceeași plantă: crenguțe slabe, înstelate de flori albastre
Luând asupra sa mersul în timp, calendar de crengi plăpânde.
Înaltă până unde umblă pisoii – ne umple și vara aceasta
cu albastrul ochilor săi, de fecioară sophină,
cu privirile sale ca Marea Egee, cu uităturile perpetuei adolescente.
Ajunse să ne bage în seamă zi de zi
tot cu alte flori în râvnă către Sud –
se uită hăt, către Macedonia, până în Mikene,
Tracia străbunilor și Troia.
Eu, care am descoperit cum pleacă Danaii, Dorienii,
Aheii din Tableta a II-a Tărtăria,
Părăsind mai întâi Dacia către Mări, am înțeles
mesajul tufei de cicoare:
Mă tulbur și meditez la mersul gintelor de-același neam cu privire albastră.
Dacă planta aceasta înflorind mediteranean,
în trei ani făcu treizeci de pași spre Sud la cale de lume,
cum altfel popoarele mele din nord plecând
de sub negura primordială a Polului,
ajunseră-n Miază-Zi cu două sute de triburi getice, ale Tracilor?
De sus, de la Marea Baltică, din Maramureș,
de la Simeria, umplură cimerienii Europele de Apus și Răsărit,
asemenea tufelor de cicoare, din aproape-n aproape, cu turmele și arcașii,
de la Vișeu, Valea Lăpușului, de pe Mara și încă
de pe Târnave, Someșuri, de pe Mureșul Tărtăriei.
Nu mă cred belferii de istorie mucegăită
în școlile idilice greco-romane.
Dar cercetați cartea înțelepciunii, ciclurile migrației la cicoare!
Veți înțelege cum au mers neamurile mele
din loc în loc ducându-și locul de-acasă –
Același sacru spațiu înfiorat de tălăngile turmelor.
Dar Vremea tuturora e Maica Mea,
cu ochi de cicoare, albaștri ca ai Herei.
25.VII.2005, Sărățeanca
Descântec de frământat pâinea
Se sculă Muma zeiță, se spălă pe mâini,
văzu luna ca ugerii vacilor -
puse la cale zămislirea sfintei pâini,
urzirea mărturiilor și a colacilor;
un pumn de pietre de râu
aruncă-n apa ca sângele de pește -
ceva tulbure, trosnind, turnă-n făina de grâu
ce zămislește;
bășici ca ouăle de broască,
gogoloaie rostogolite de nevăzutele vietăți,
din care să nască
sprintene zeități:
sub mâna tânără și sfântă
pe care cade faldul pânzei de cămașă
se leagă pasta lumii, se zvântă,
leneșă se-nvârtoașă -
dar totul este încă sterp;
mocirlă albă, stări de valuri mâzgoase,
în care mâna Marei Mume, ca umbra unui cerb
fuge peste planeta unor nisipuri de oase...
Ci iată, vine clipa când în burta pâinii,
la ultima-nghițitură de apă,
Maica înfige țaicul cu călcâiul mâinii
ca un țăran când seamănă ceapă;
se-ntinde drojdia ca sâmburul de caisă
cât inima-n vită, cât oul în găină, văros -
e apoi strânsă pâinea, ridicată greu, ca o mioară ucisă
și iarăși pusă jos:
dar acolo unde-a căzut lebăda mâinii,
albă ca Leda și somnoroasă -
se vede buricul pâinii
ca burta țăranului găurită de coasă...
Făcând semnul sacru deasupra căpesterii
o-nvelește Maica Muma cu ștergarul de mătase
și-o duce la căpătâiul prispei, unde se pârguie merii,
și-o pune să tragă la aghioase;
mai apoi geme pâinea ca o țărancă bătută
cu pompa de bicicletă,
în matca maternă -
și iese din cochilie ca melcul din copaia de cretă,
ci vine Muma și-o ia ca pe-o pernă;
clatină leagănul și iar face semn;
o dezvelește și-o vede ghemuită, ca un homuncul,
albă, răsucindu-se-n matricea de lemn -
zbătându-se și lovind cu piciorul în burtă, ca pruncul.
26. X. 1969
Eugenia Țarălungă (n. 18 august 1967, București) este o poetă și eseistă română.
Date biografice
- Eugenia Țarălungă (18 august 1967, București). A urmat Facultatea de Tehnologie Chimică (1986-1991), Școala Superioară de Jurnalism (1993), Școala de radio BBC, Școala de televiziune BBC (1993-1994), cursuri de relații publice. În prezent este redactor de carte la Editura Muzeul Literaturii Române. A fost, în toamna anului 1988, membră a cenaclului Universitas.
- Din nov. 2014 este membră PEN Club.
Volume publicate
- mici unități de percepție, poeme & texte-bloc, Ed. M.L.R., 2002, Premiul USR pentru debut
- biu, poeme & texte-bloc, Ed. Limes, 2010[1]
- rabatabil la cerere, poeme & texte-bloc, Ed. Tracus Arte, 2014, Premiul USR, filiala București, pentru poezie - Cartea anului 2014
Anchete jurnalistice
- A cui este societatea civilă?, publicată de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), 2000, cu sprijinul Fundației Friedrich Ebert
Premii
- 1991 – Mențiune la Concursul “Arthur Rimbaud” organizat de Ambasada Franței la centenarul morții poetului
- 2001 – Premiul II la Concursul național “George Coșbuc” – Bistrița
- 2001 – Poezii publicate în volumul colectiv “Stare de
necesitate” în urma Concursului de poezie organizat de către cenaclul “Avagarda XXI”, Bacău
- 2002 – Premiul revistei “Steaua” la Concursul național “George Coșbuc”
- 2002 – Concursul “Aurel Dumitrașcu” – premiul II (ex aequo) pentru volum în manuscris
- Premiul USR pentru debut, mici unități de percepție (poezie), 2020, pus la dispoziția juriului USR de Fundația Laurențiu Ulici
- 2011 - nominalizare la Premiile ASB (poezie)
- Premiul USR, filiala București, pentru poezie - Cartea anului 2014: rabatabil la cerere, poeme & texte-bloc, Ed. Tracus Arte, 2014
EUGENIA ȚARĂLUNGĂ
EUGENIA ȚARĂLUNGĂ (n. 1967, București) este poetă și lucrează ca redactor de carte la Editura Muzeul Literaturii Române din 2005. Este de asemenea colaboratoare la revista Viața românească din ianuarie 2005, titulara rubricii „Breviar editorial” și membră Pen Club România din 2014 (cenzor Pen Club România din 2016). Volume publicate: mici unități de percepție. (referințe critice: Al. Cistelecan, Ioan Es. Pop; Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2002 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut acordat de Fundația Laurențiu Ulici); biu. (prefață: Ruxandra Cesereanu; Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, nominalizare Premiul ASB); rabatabil la cerere. (referințe critice: acad. Basarab Nicolescu, Nora Iuga, Simona Popescu, Constantin Abăluță; Editura Tracus Arte, București, 2014, Premiul Uniunii Scriitorilor din România București, Cartea Anului 2014 – Secția Poezie). Alte premii: Premiul revistei „Steaua” la Concursul Naţional „George Coşbuc”, 2002; Menţiune la concursul „Arthur Rimbaud” organizat de Ambasada Franţei, 1991. Grupaje de poeme traduse: în limba italiană, de Geo Vasile; în limba albaneză, de Ardian Kuciuk; în limba sârbă, de Miljurko Vucadinovic; în limba catalană de Perre Besó.
secțiune
scrie: frică
scrie: iubire
mi-am furat singură căciula
când m-am născut
în loc să stau frumos
în bătaia neființei
acumulând eoni
până la o altă ivire
făcusem din ocoliș un blazon
mai multe
sumedenie
(și tot mai aveam de ocolit)
într-o confrerie a refuzurilor
extinsă
în care nici curba lui Gauss
nu ne mai spune nimic
21
Tintoretto considera
albul și negrul
drept cele mai frumoase culori
dar noi ne grăbim să legitimăm primăvara
(iute-iute
până nu dă căldura!)
călcăm în picioare autoritatea artistului
desfacem maniheismul
în chip de evantai
și vi-l lăsăm gaj
până la primăvara următoare
podul de piatră
stânjeneala cea vastă
a înlocuit sinele cel vast
Sur le Pont d’Avignon
rămâne numai un cântecel
pentru copiii fără frați
fără moștenitori
și fără adulatori
cei care te susțin
plătesc cu viața
și asta te stânjenește
până la anihilare
cum să spui așa ceva?
dar să dar
ademenirile mă scormonesc
să-mi fac viața
trăibilă
compatibilă cu viața
abținerile mă scormonesc
hai să tragem spuza
pe turta noastră
dar cine suntem noi?
scormonirile mă scormonesc
să-mi fac
un alt hai să!
dar mă ademenesc abținerile
spuzite cu stele
cunună
dar suntem?!
minim istoric
a uitat să ne spună:
neîndemânarea este o variație a măreției
prin chiar nefacerea nefăcutelor
a relelor
a răului
răzbunarea i se păruse întotdeauna un infantilism
deși
helás
necesita strategii
așteptări
pânde
și lipsa întrebărilor:
cât de rece o trebui să fie ciorba aceea australiană?
minus 273 de grade celsius sunt suficiente?
minciuna premeditată aducea cu sine
micimea sufletului
sau era izvorâtă din ea
nu mai știu
cum spunea
deja amintirile se bruiază
se blurează
răutatea ajunsese la un minim istoric
spre deosebire de canicula de-afară
așteptăm musonul
vremurile s-au schimbat deja!
mirii fiecărei zile
privarea senzorială
este la ordinea zilei
pentru ei
frații
pentru deschiderea inimii
și închiderea etanșă
simultan
a timpului acordat
dar ceștilalți
mirii fiecărei zile
fac băi de mulțimi
în ziua aceea
de găteli
de pregăteli
și de chiuituri
până la acuplarea finală
privarea senzorială
este la ordinea zilei
pentru toți frații
de vreme ce tunderea și lepădarea
de vechiul nume
sunt un dar de la Dumnezeu
în numele unei Treimi
pe care alții
(Nicolae, Maria, Gheorghe, Maria, Ion, Maria)
de-un nume cu tine
au cinstit-o
și au răscinstit-o
fără rest
anti-privarea senzorială
este la ordinea zilei pentru ceștilalți
ras-tuns-și-frezat (trendy) – el
coafată-bronzată-și-decoltată (trendy)
– ea
vin spre lume
lume
lume
soro lume
vin unul spre altul
cu ardoare
până la acuplarea inițială
până la totala infiltrare
senzorială
osmotică
a unui alt nume
a unei alte vieți
ca o valută forte
a țării de peste granițe
| Alexandru A. Herlea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 24 iunie 1907 Vinerea, Comitatul Hunedoara, Austro–Ungaria |
| Decedat | 18 august 1979 București, România |
| Părinți | Alexandru Herlea și Minodora n. Rațiu de Teiuș |
| Căsătorit cu | Silvia, n. Herța |
| Copii | Alexandru Herlea, Dorin Herlea |
| Naționalitate | român |
| Cetățenie | română |
| Religie | ortodox |
| Activitate | |
| Titlu academic | Profesor universitar, Dr. |
| Partid politic | Partidul Național Țărănesc |
| Acuzație penală | uneltire contra ordinii sociale, |
| Pedeapsă penală | 5 ani închisoare corecțională (1949-1954), 20 de ani (1959-1963) muncă silnică |
| Modifică date / text | |
Alexandru A. Herlea (n. 24 iunie 1907, Vinerea, Comitatul Hunedoara, Austro–Ungaria – d. 18 august 1979, București, România) a fost jurist, profesor universitar de drept civil, istoric al dreptului, economist, jurnalist, poet, om politic român, membru al Partidului Național Țărănesc-Maniu, deținut politic sub regimul comunist.
Familia
Alexandru A. Herlea se naște la 24 iunie 1907 ȋn Vinerea-Orăștie într-o veche familie românească din Transilvania, prezentă în viața politică, religioasă și culturală a Romȃniei.
El descinde din familiile Herlea și Moga pe linie paternă, Rațiu și Balaș pe linie maternă, cunoscute toate de peste trei secole, în care găsim numeroși preoți și juriști, dascăli și profesori, militari și diplomați, antreprenori și ingineri.
Printre strămoșii săi direcți se numără: protopopul Nicolae Rațiu, din Alba Iulia, duhovnicul lui Horea ȋnaintea supliciului (1784), episcopul Vasile Moga, primul episcop român ortodox din Transilvania (1811) după unirea cu Roma, revoluționarul de la 1848 Nicolae Herlea, mai tȃrziu memorandist, deputații ȋn Dieta romȃnească a Transilvaniei din 1863 protopopul Ioan Rațiu (redactor la Telegraful Român, profesor la Teologia din Sibiu) și juristul Ioan Balaș, viceprefect al lui Avram Iancu, sau Gheorghe Balaș, Bezirkshauptmann (șef de județ) al Țării Hațegului.[1]
Alexandru A. Herlea este fiul notarului Alexandru Th. Herlea - primar (vreme de 14 ani) al Orăștiei după Marea Unire, văr primar cu Lucian Blaga - și al Minodorei (n. Rațiu). Ambii săi bunici, Theodor Herlea și Dominic Rațiu, sunt juriști, diplomați ai Facultății de Drept (Academia Evanghelică Transilvania) din Sibiu, fii de preoți. Dominic Rațiu, fiul protopopului martir Grigore Rațiu din Alba Iulia, descinde din ramura familiei Rațiu de Teiuș a familiei medievale Rațiu de Noșlac, cu rădăcini istorice de la sfârșitul sec. XIII (1298).[2]
Alexandru A. Herlea a fost căsătorit cu Silvia, născută Herța (n. Săliște -Sibiu, 23 iulie 1914 - d. București, 7 ianuarie 2002), profesoară de filosofie, nepoata Acad. Ioan Lupaș și au avut doi copii: Alexandru Ioan Herlea, profesor universitar, doctor inginer, născut la Brașov, 11 octombrie 1942, și Dorin Herlea (n. Brașov, 20 iulie 1945 - d. 20 decembrie 1957).[3]
A decedat la 18 august 1979 ȋn București și este înmormântat în cimitirul Bisericii „Sfânta Parascheva” din „Groaverii” Brașovului. Tot acolo mai sunt ȋnmormȃntați soția și fiul cel mic.
Studii
A fost elev la școala elementară din Hațeg (1913-1916) și la Colegiul Reformat „Kocsárd Kun” din Orăștie (1916-1921) - devenit după naționalizare Liceul „Aurel Vlaicu”, pe care l-a urmat (1921-1925) și unde a susținut bacalaureatul.
Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Drept din Cluj (1925-1929) și - pentru o scurtă perioadă - la cea din Cernăuți, unde în 1928 a obținut licența în Drept. Tot la Cluj urmează în anii 1926-1929 cursuri la Academia de Științe Economice și la Facultatea de Litere și Filosofie.
La Facultatea de Drept din Cluj a obținut ȋn anul 1930 diploma de Doctor în Drept, Științe Economice și Politice și a urmat seminarul de aptitudini pedagogice, absolvit in 1928.
Ȋn anul 1934 devine Doctor în Științe Juridice al Universității din Iași. Face două voiaje de studii (în 1936 și 1938) la Paris (Facultatea de Drept), Roma și Londra .[4]
Activitate profesională
a) În ȋnvățămȃntul superior
Student fiind, în anul universitar 1926-1927, a suplinit catedra de Drept și Economie Politică la Școala Superioară de Comerț din Cluj, iar în anii 1928-1929 și 1929-1930, a fost conferențiar suplinitor de Drept Agrar la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj, unde în anul 1938 va ocupa prin concurs postul de conferențiar universitar de Drept Agrar.[5]
Intră definitiv în învățământul superior ȋn 1941, când este numit, prin concurs, asistent definitiv la catedra de Drept Civil a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale Cluj-Brașov. Aici devine conferențiar și profesor suplinitor, între anii 1944 și 1946 (titularul catedrei, prof. Ion Mateiu, fiind bolnav). Va deveni titularul catedrei de Drept Civil la 1 octombrie 1946. Între 1942 și 1944 este și conferențiar suplinitor de Istorie Economică.[6]
Între 1942 și 1947 este directorul Seminarului de Drept Civil al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale Cluj-Brașov. În acest cadru organizează un oficiu model de publicitate imobiliară, dotându-l pe cont propriu cu toată documentația necesară. Acest oficiu a fost primul și singurul de acest fel din învățământul juridic superior din România.[7]
Ȋn aceeași perioadă (1942-1947) este și director al Afacerilor Sociale și Universitare ale Centrului Universitar Brașov. În această calitate, printre alte activități, organizează sporturile studențești pe care le-a condus cu succes, instituția obținând prin competitorii săi mai multe cupe și premii la diverse concursuri. În 1943 a organizat și condus la Brașov concursurile interuniversitare ale sporturilor de iarnă.[8]
Alexandru Herlea a activat ca membru al mai multor institute și comisii între anii 1940 și 1948:
- Membru al „Institutului de Științe Economice” Brașov (1940-1947)
- Membru al Comisiei Ministeriale pentru întocmirea regulamentului de organizare a învățământului superior în România (1941-1942)
- Membru al Comisiei "Alaci" (denumită după matematicianul Valeriu Alaci) pentru reforma învățământului economic superior în România.
- Reprezentantul în România al „Institutului de Drept Comparat” din Paris și al „Societății de Legislație comparată” din Paris (1945-1948).[7]
În toamna anului 1947, Alexandru Herlea va fi dat afară (”comprimat”) din învățământul superior, la primele epurări pe considerente politice efectuate de regimul comunist.
b) Avocat și jurist-consult
Din 1929 Alexandru A. Herlea este înscris în Baroul Avocaților. Va activa la barourile din Cluj, Hunedoara și Brașov. Pledează și la Curtea de Casație, între altele - în anii 1932-1948 - în celebrele procese „Mica”, în care este avocatul persoanelor deposedate abuziv de Societatea Mica (ce deținea minele de aur din munții Apuseni). De asemenea, pledează în procesul civil al lui R. Budai-Deleanu, în procesul penal al lui Pompiliu Piso etc.[9] Este dat afară din Barou, de către comuniști, în 1948.[10]
Este Consilier juridic la Societatea „Astra” - Orăștie, la Societatea „Creditul Industrial” Brașov (1944-1948), la Societatea "Metalo-Chimice" Brașov (1964-1968) și șef al Serviciului Juridic al Societății Gostat din Brașov (noiembrie 1955 - martie 1959). Organizează acest serviciu, nou creat, și realizează ȋn 1956, la cererea Ministerului Agriculturii, un studiu privind publicitatea imobiliară a statului, care va deveni un document de bază al Ministerului. De asemenea, este responsabil juridic al restituirii caselor naționalizate ale sașilor.[8]
c) Cercetător științific
Istoric al Dreptului la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei, București, în perioada 1966-1975. A putut fi angajat la Institutul de Istorie al Academiei datorită sprijinului dat de Ilie Murgulescu, președintele Academiei la acea vreme, care a ajutat pe mulți foști profesori universitari - foști deținuți politici, încadrându-i în cercetarea științifică. La Institutul „N. Iorga” a lucrat în special în probleme privind istoria dreptului transilvan, ȋn secția de Istorie a Dreptului, condusă de Gheorghe Cronț și din care făceau parte personalități precum: George Fotino, Valentin Georgescu, Petre Strihan, Alexandru Constantinescu, Dan Lăzărescu, Ovidiu Sachelarie, Constantin Bucșan, Tudor Voinea, etc.
Directorului institutului, Andrei Oțetea, a făcut tot ce i-a stat în putință ca să-l mențină pe Alexandru Herlea la un salariu cât mai mic și să-l împiedice să publice.[10]
De altfel, tot ceea ce a publicat în țară după 1947, cu foarte rare excepții (articolele în revistele „Studii de istorie” și „Revue roumaine d’histoire”) sunt publicații scoase pe cont propriu.
Este grăitor felul în care au fost publicate două din lucrările mai importante scrise după 1947. Este vorba de lucrările: „Sur la condition juridique de l’enfant en Roumanie” și „Aprobatae Constitutiones”. Prima a fost publicată în străinătate de către societatea internațională de istoria dreptului „Jean Bodin” din Bruxelles. „Aprobatae Constitutiones”, traducerea și studiul introductiv, erau terminate din 1967, Herlea începând să lucreze la traducere din 1942. La traducere au colaborat Romul Pop și Iuliu Nasta. Publicarea îi este refuzată în mod constant, invocându-se argumente politice legate de persoana sa. Lucrarea n-a apărut decȃt în 1978, la Editura Mitropoliei din Sibiu, într-un număr extrem de redus de exemplare și numai după ce Herlea și-a asociat doi coautori fără ”pete” politice: Valeriu Șotropa de la Universitatea din Cluj și Ion Floca de la Seminarul Teologic din Sibiu. În 1997, lucrarea „Constituțiile Aprobate ale Transilvaniei” în îngrijirea prof. Liviu Marcu, a fost publicată la Editura Dacia din Cluj.[11]
Pensionat, în 1975, de la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" din București.
d) Jurnalist și activitatea asociativă
- Până în 1948
Redactor la revistele: „Societatea de mîine”, „Patria”, „Chemarea”, Cluj, în perioada 1925-1931.
Președintele Societății Studenților Hunedoreni, Cluj (1926-1929).
Colaborator la revistele: „Țara de mâine”, „Tribuna”, „Observatorul social-economic”, „Țara nouă”, „Libertatea”, „Gazeta Transilvaniei”, „Analele Academiei Cluj-Brașov” (1930-1948).
Redactor-șef al ziarului „Solia Dreptății”, Orăștie (director: Aurel Vlad), între 1932 și 1935.
Membru al Asociației Culturale „ASTRA”, între 1932 și 1948.
Membru și consilier în Biroul Central al Sindicatului Presei din Transilvania și Banat, Cluj (1934-1947).[12]
Fondator și director (1935-1938) al ziarului „Solia” - Orăștie. Fondează acest ziar ca oficios al P.N.Ț. după separarea lui Aurel Vlad de Iuliu Maniu.
- După 1970
Fondator (în 1976) și primul președinte al „Asociației de istorie comparativă a instituțiilor și dreptului” din România, în a cărei creare a întâmpinat mari dificultăți, pe care le-a depășit în cele din urmă. Alexandru Herlea a atras în această asociație colaboratori valoroși, începând cu colegii săi de la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga”, menționați mai sus, precum și multi foști deținuți politici. Asociația a fost, astfel, un cadru în care s-au putut exprima cei care n-au putut publica nimic sau vorbi în public după 1947 (printre care și Corneliu Coposu). Asociația promova adevărata istorie națională și principii de reală democrație și legalitate și a reunit până în august 1979, când fondatorul ei s-a stins din viață, peste 160 de membri (100 români și 60 străini).
Alexandru A. Herlea a afiliat asociația sa la „Association internationale d’Histoire du droit et des institutions”, fapt apreciat de președintele acesteia, profesorul Jean Gaudemet din Paris.[13]
În 1977, Alexandru Herlea fondează la București și o revistă a Asociației de Istorie comparativă a instituțiilor și dreptului: revista „Recherches sur l’histoire des institutions et du droit”, finanțată numai din cotizațiile membrilor asociației.[14] Revista „Etnologica”, fondată în 1978 și condusă de Romulus Vulcănescu apare ca supliment al revistei „Recherches sur l’histoire des institutions et du droit”.
Al. Herlea a mai fost:
- membru al „Asociației Oamenilor de Știință din România” (1972) ;
- membru corespondent al „Academiei Tiberine” din Roma (1977) ;
- membru activ al „Academiei de Științe” din New York (1978)
- colaborator la revistele: „Studii de istorie”, „Revue roumaine d’histoire”, „Mitropolia Ardealului”.
După 1970, timp de un deceniu, activitatea sa se distinge și prin participarea la marile congrese de istoria instituțiilor și dreptului care se desfășoară anual. Se succed astfel congresele de la Moscova, Bratislava, Pecs, Cracovia, Mamaia, Bari, San-Francisco, Praga, Strasbourg, Varșovia, Anvers.[15]
e) Poet
Publică pe cont propriu, în 1978, trei volume de poezii (300 de exemplare fiecare):
La porțile gândului, Tipografia Universității București, 1978.
Pe puntea întrebărilor, Tipografia Universității București, 1978.
Cronica neliniștii, Tipografia Universității București, București, 1978.
Aproximativ 500 poezii se află în manuscris.
Aproximativ 1000 poezii au fost confiscate de Securitate la percheziția din martie 1959, la a doua arestare, și nu au mai fost recuperate.
Activitate politică
Membru al P.N.Ț. din 1926.
Membru fondator al Organizației tineretului național-țărănist „Chemarea”, 1926. Responsabil cu organizarea „Chemării” la Cernăuți.
Membru al comitetului județean P.N.Ț. din județul Hunedoara, 1931-1938.
Secretar al grupului parlamentar al județului Hunedoara în Cameră, 1932.
Ales deputat în județul Hunedoara, 1938.
Invitat de Biroul „Internaționalei verzi” (asociația partidelor agrariene din Europa), la reuniunile acestuia de la Praga care au avut loc în anii 1936 și 1937.
Figurează în 1940 pe lista neagră a Mișcării Legionare care cuprindea persoanele ce urmau a fi lichidate. Avertizat, se ascunde la București.[8]
Membru fondator (1933) și Secretar general (1945-1947) al „Frăției Ortodoxe Române”, cea mai mare organizație laică a Bisericii Ortodoxe Române.[16]
Este coredactor (ȋmpreună cu profesorii Victor Jinga și Vasile Gionea de la Academia Comercială din Cluj-Brașov) în primăvara anului 1944 al unui manifest intitulat „Proiect de enunțări principiale și programatice” ȋndreptat împotriva războiului, a fascismului și dictaturilor. Acest manifest aborda toate aspectele vieții politice, sociale, economice și culturale ale țării. Semnat și de alte nouă persoane (Augustin Tătaru, Ion Tarția, Ion Tocitu, Laurean Someșan, av. Gheorghe Voișianu, Gheorghe Fodoreanu, Emil Pascu, Cornel Pop, Gheorghe Vrînceanu), majoritatea profesori la Academia Comercială din Cluj-Brașov, strânși în jurul revistei „Țara de mîine”; manifestul a fost publicat în 2000 de exemplare și difuzat clandestin în iunie 1944. El a cunoscut o mare audiență în rândul intelectualilor democrați.[17]
Refuză diferite propuneri de colaborare cu regimul instalat după 23 August 1944, precum cea a lui Petru Groza, care a venit în repetate rânduri la Brașov înainte de 6 martie 1945 pentru a le propune lui Alexandru Herlea și Victor Jinga o colaborare și posturi ministeriale, sau cea a lui Mihail Ralea care, aflând de manifest, propune semnatarilor să participe la crearea unui partid socialist-țărănist.[18]
Represiunea politică
După ocuparea României de către sovietici - și în special după instalarea la putere a lui Petru Groza, Alexandru Herlea desfășoară o intensă activitate (total nonviolentă, numai cu verbul și condeiul) de denunțare a metodelor prin care comuniștii se instalau la putere, precum și a tragicelor consecințe pe plan politic, economic și social.
1949 (august) - 1954 (august) - Deținut politic (prima detentie)
1949-1950: deținut politic la Securitatea și Penitenciarul din Brașov.
1951 (februarie) - 1954 (august) - deținut politic, muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Valea Neagră, Poarta Albă)
1954-1955 - muncitor, cioplitor de piatră, cariera Babarunca, Munții Ciucaș, Pasul Bratocea.
1955 - Contabil la un mic restaurant și la un depozit de vinuri, Brașov.
1959 (martie) - 1963 (ianuarie) - Deținut politic (a doua detentie)
1959 (martie) -1961 (martie) - Deținut politic la Securitatea Brașov și Penitenciarul Codlea
1961 (martie) - 1963 (ianuarie) - Jilava
Prima arestare - august 1949
În primăvara anului 1949, Augustin Popa, în numele „Comitetului Național de Coordonare Romȃnească” condus de generalul Nicolae Rădescu, care se constituise la Paris în 1948, trimite o scrisoare național-tărănistului Victor Anca, pe care îl roagă să organizeze redactarea unui memoriu privitor la situația politică, socială, economică existentă în România. Victor Anca face apel la profesorul Alexandru Herlea și Victor Jinga, care acceptă.
De scrisoarea lui Augustin Popa mai au cunoștință: Ion Lugojanu, Dimitrie Gerota, Emil Hațieganu, Gabriel Țepelea - din București, Vasile Munteanu și Ghiță Dragoș - din Brașov.
V. Jinga și A. Herlea redactează în mai 1949 un prim memoriu pe care Herlea îl predă lui Victor Anca, acesta ducându-l la legația franceză care-l expediază prin curier diplomatic.
Augustin Popa, primind memoriul, îi trimite lui V. Anca o scrisoare de răspuns tot prin legație. Valiza diplomatică este deschisă la graniță de către autoritățile române; scrisorile oficiale rămân neatinse, iar cele personale - ca aceea către V. Anca - sunt deschise și închise la loc. Astfel, Securitatea ia cunoștință de activitatea lui V. Anca, V. Jinga și A. Herlea și îi pune sub urmărire.
V. Jinga și A. Herlea redactează un al doilea memoriu, pe care tot A. Herlea îl duce ȋn 3 august 1949 lui V. Anca la București, iar acesta - în vederea expedierii - îl ascunde acasă. La o percheziție inopinată se găsește acest al doilea memoriu la V. Anca. La arestarea lui V. Jinga se găsește și copia primului memoriu, pe care acesta o păstrase. Trebuie specificat că cele două memorii nu conțineau nici o informație secretă, fiind numai o analiză a situației existente, realizată cu informații accesibile în modul cel mai legal.[19]
Urmare a acestei "uneltiri" este arestat în august 1949 și Alexandru Herlea. În timpul detenției, acesta a fost bătut crunt la închisoarea din Brașov de către ofițerul Mayer, care cu o lovitură de cizmă l-a rănit grav, afectându-i intestinul gros. Ulterior, la începutul detenției la "Canal", rana s-a infectat. În această situație disperată, Herlea a fost operat de către un coleg de detenție, Achile Sari, student în primul an de medicină, în condiții improvizate, cu un cuțit de bucătărie și fără anestezie. Cicerone Ionițoiu vorbește despre aceasta în cărțile sale.[20]
A doua arestare - martie 1959
După Revoluția din Ungaria din toamna anului 1956, existau dispoziții secrete să se facă procese politice de intimidare. De la ieșirea din închisoare (august 1954), Alexandru Herlea a fost urmărit pas cu pas - după cum a putut să constate el însuși ulterior, din rapoartele redactate de securitatea din Constanța pentru timpul cât se aflase acolo în vacanță, rapoarte ce i-au fost arătate în timpul anchetei la Securitatea din Brașov . De asemenea, erau trimiși instigatori să-l îndemne la acțiuni de sabotare. El n-a cazut însă în această cursă.
Securitatea îl avea la "index" pentru dinamismul care îl caracteriza și prestigiul de care se bucura în Brașov, în special printre foștii deținuți politici, datorită atitudinii demne pe care o avusese în prima perioadă de detenție (a se vedea publicațiile lui Remus Radina, Cicerone Ionițoiu, Ion Cârja, etc.).
Ca șef al serviciului juridic al Societății Gostat - Brașov, unde era foarte apreciat, angajase ca avocați numai foști deținuți politici spre a-i ajuta, aceștia fiind însă și foarte capabili profesional. Era rău văzut de către autorități și pentru legăturile pe care le-a menținut cu Victor Jinga și cu alți fruntași național-țărăniști, printre care Mihai Popovici, fost vicepreședinte al P.N.Ț., pe care îl găzduise în primăvara anului 1958, când acesta vizitase Brașovul.
În primăvara lui 1958 este arestat un funcționar de la Banca Agricolă, care delapidase peste 100.000 lei și care conform legii trebuia condamnat la moarte. Pentru a scăpa de această pedeapsă, declară, sfătuit de Securitate, că el nu a furat, ci a sabotat economia națională din ordinul lui Alexandru Herlea. Dosarul întocmit de Securitate este trimis spre avizare unui expert contabil (prof. Barbă de la Politehnica Brașov), care refuză însă să-l semneze, considerându-l cu totul absurd.
Securitatea arestează atunci alte două persoane pe care le determină să afirme că în iulie 1954 A. Herlea a organizat o acțiune contrarevoluționară, teroristă. Se constituie astfel un lot de 18 persoane, național-țărăniști și legionari – cu Herlea, țărănist, șef de lot, Lazăr Eugen, subșef al național-țărăniștilor și Mălușel subșef al legionarilor. Securitatea (prin cpt. Urzică și col. Alexandrescu) a făcut presiuni brutale asupra lui Herlea, torturându-l, pentru a-l determina să declare că el a acționat la ordinul lui Mihai Popovici, și să însceneze astfel un mare proces național. Herlea însă rezistă presiunilor și torturii, refuzând să abdice de la principii.
În această a doua punere în scenă, Securitatea a făcut o greșeală, și anume în ce privește data indicată ca dată de organizare: ziua de Sf. Ilie (20 iulie) 1954, când toți "complotiștii" s-ar fi întâlnit la Zărnești, la preotul Ilie Piso acasă. Numai la proces, după doi ani de anchetă, pentru ca Securitatea să nu modifice această dată, A. Herlea a relevat că acest lucru nu stă în picioare, deoarece în ziua de 20 iulie 1954 el se afla încă în executarea primei pedepse de 5 ani, la Canal. Numai în felul acesta a reușit să scape de pedeapsa capitală pe care o ceruse procurorul acuzându-l de crimă împotriva statului, sub amenințarea căreia a trăit doi ani.
A fost totuși condamnat la 20 ani muncă silnică, în ciuda evidentei nevinovății și a pledoariei curajoase a avocatului Gheorghe Voișanu din Cluj, bunul său prieten care l-a apărat ȋn proces. La terminarea acestuia a fost din nou bătut crunt de cpt. Urzică și col. Alexandrescu, pentru că ținuse secret alibiul hotărâtor.[21] După decembrie 1989 torționarii Urzică și Alexandrescu au devenit generali, beneficiind de pensii speciale.
În același timp cu procesul Herlea s-a judecat la Brașov și procesul Jinga, acesta fiind capul unui alt lot acuzat de propagandă împotriva statului și condamnat la 10 ani muncă silnică.
Publicații
Activitatea științifică și publicistică a lui Alexandru Herlea se împarte în două mari etape: 1929-1947 și 1966-1979, în răstimpul de 20 de ani dintre ele fiindu-i interzis să mai publice.
Perioada 1929 - 1947
În prima etapă, studiile și publicațiile sale se raportează la o largă gamă de subiecte din actualitatea vremii, legate de preocupările sale profesionale și de angajamentele de natură socio-politică. Astfel, Alexandru Herlea tratează teme privind cooperația, moneda, organizarea administrativă, axându-se în special pe probleme de drept civil, dar abordând și teme de drept minier, drept și politică agrară etc. Este un specialist al proprietății imobiliare reale, al cărților funduare. Printre publicațiile sale din această perioadă se remarcă:
- O falsă concepție despre proprietatea agrară medievală. Tip. Astra, Brașov, 1944, studiu de istoria dreptului constituțional în care Herlea răspunde critic la teza maghiară privind originea de drept public a proprietății agrare medievale maghiare;
- Cărțile de proprietate în Transilvania. Tip. Astra, Brașov, 1945;
- Publicitatea imobiliară reală. Ed. Minerva, Brașov, 1947.
Lista publicațiilor din perioada 1929-1947:[6]
1. Considerațiuni la legea stabilizării. Tip. Ardealul, Cluj, 1929.
2. Aspecte de politică agrară. Tip. Ardealul, Cluj, 1929.
3. Studiul cooperației. Tip. Cartea Românească, Cluj, 1929.
4. Organizarea finanțelor locale. Tip. Lumina, Orăștie, 1934.
5. În jurul reformei regimului minier. Tip. Lumina, Orăștie, 1936.
6. Les conséquences de la réforme agraire roumaine. Tip. Lumina, Orăștie, 1937.
7. Dreptul agrar și paza bunurilor agricole. Tip. Lumina, Orăștie, 1937.
8. Dispozițiuni penale în legislația agrară. Tip. Lumina Orăștie, 1937.
9. Românizarea vieții economice în Ardeal. Tip. Lumina, Orăștie, 1938.
10. Paguba de cîmp în dreptul agrar. Tip. Minerva, Deva, 1938.
11. Pădurile din munții Apuseni, în lumina legilor de reformă agrară. Cluj, 1940. (litografiat).
12. Minele de aur din Munții Apuseni și drepturile Statului asupra acestor mine. Cluj, 1940. (litografiat).
13. Regimul muncii în timp de război. Tip. Minerva, Deva, 1941.
14. Îndreptar de procedură judiciară aplicată. Brașov, 1942. (litografiat)
15. Îndreptar de istorie economică. Brașov, 1943. (litografiat)
16. Stabilirea salariilor minimale în întreprinderile particulare. Observatorul Social Economic, nr. 2-3, Brașov, 1943.
17. Noua lege de organizare judecătorească în raport cu organizația de Stat. Observatorul Social Economic, nr. 5-6, Brașov, 1943.
18. Rolul presei transilvane in pregătirea unirii. Tribuna festivă, Brașov, 1943.
19. Securitatea drepturilor și formalismul fiscal în procedura judiciară. Tip. Dacia Traiană, Brașov, 1944.
20. Proprietatea agrară și dezvoltarea regimului juridic agrar. Tip. Astra, Brașov, 1944.
21. O falsă concepție despre proprietatea agrară medievală. Tip. Astra, Brașov, 1944.
22. Cărțile de proprietate în Transilvania. Tip. Astra, Brașov, 1945.
23. Drept civil. Principalele drepturi reale. Tip. Drum Nou Brașov, 1946.
24. Generalizarea gajului civil. Tip. Astra Brașov, 1946.
25. Politica culturii în constituțiile europeene. Tip. Astra, Brașov, 1946.
26. Opera juridică a profesorului Ion Mateiu. Tip. Astra, Brașov, 1946.
27. Publicitatea imobiliară reală. Ed. Minerva, Brașov, 1947.
La aceste publicații se adaugă alte două lucrări în manuscris: Contribuțiuni la istoria dreptului de proprietate în Transilvania și Regimul proprietății agrare medievale în Transilvania. Traducerea legislației privitoare la proprietatea agrară medievală, din Corpus Juris Hungarici. Cele două manuscrise au fost confiscate de Securitate la arestarea lui Herlea în 1949 și nu s-au găsit pană acum.
O parte din publicațiile de mai sus au fost utilizate în cele trei volume intitulate: „Studii de Istorie a Dreptului”, de Alexandru Herlea, publicate după moartea sa de Editura Dacia din Cluj-Napoca în 1983, 1985 și 1997 (vezi bibliografia).
Perioada 1966 – 1979
Activitatea de cercetare științifică a lui Alexandru A. Herlea în perioada de după 1948 se limitează la cea de după 1966, anul numirii sale la Institutul de Istorie al Academiei "Nicolae Iorga". Dar și aici condițiile au fost vitrege, așa cum am menționat deja. Ca cercetător s-a axat cu precădere pe probleme de istoria dreptului din Transilvania, însă fără să se limiteze la acestea. Analizează rolul Dietelor din perioada de autonomie, instituțiile juridice de drept privat, se ocupă de Constituțiile Aprobate, de formarea și evoluția dreptului penal, de dreptul copilului, analizează probele primitive, relevă absența ordaliilor și permanența spiritului roman în vechiul drept românesc etc. Măsura în care principii și instituții juridice, administrative, fiscale, religioase, sociale, se perpetuează din antichitate, de la romani, până în epoca modernă, fiind conservate de poporul român și neregăsindu-se la popoarele conlocuitoare sau vecine, constituie ceea ce Herlea numește argument instituțional în demonstrarea continuității românilor. Cu toată importanța studiilor sale, Herlea nu le poate publica decât cu multă greutate, fapt evocat deja mai sus.
Lista lucrărilor din perioada 1966-1979:[22]
1. Studiu privitor la publicitatea imobiliară a Statului (pentru Ministerul Agriculturii), Brașov, 1956. (manuscris)
2. Werböczi, Tripartiti operis juris consuetudinarii – traducerea unor părți alese și studiu introductiv, București, 1966-68. (manuscris)
3. Cronici mai puțin cunoscute, București, 1966-68. (manuscris)
4. Instituția înfrățirii în dreptul Europei centrale, București, 1966-1968. (manuscris)
5. Frăția Ortodoxă Română – prezentare sumară retrospectivă, București, 1967. (manuscris)
6. Importanța anchetei științifice internaționale privind publicitatea imobiliară comparată, (L’importance de l’enquête scientifique internationale concernant la publicité immobilière comparée), Bucarest, 1968. (manuscris)
7. Umanismul în vechiul drept românesc. Argeș nr. 10, Pitești, 1968.
8. Caracterul enciclopedic al studiilor juridice în învățământul economic superior, București, 1969. (litografiat)
9. Matematica și statistica în științele juridice, București, 1969. (litografiat)
10. Dreptul și ramurile sale, București, 1969. (litografiat)
11. Sytèmes européens dans les rapports entre l’administration centrale et locale, Annales du Congrès d’Histoire du Droit, Leyde, 1970.
12. Dietele in Transilvania autonomă. În Studii și materiale de istorie medie, vol. VI, București, 1970.
13. Relations de droit entre les Pays Roumains, aux XVI-XVIIIe siècles. În Revue Roumaine d’Histoire, vol. X, nr. 5, București, 1971.
14. Les conditions de l’élaboration et l’importance des Constitutions Approuvées de Transylvanie. În Revue Roumaine d’Histoire, vol. XI, nr. 3, București, 1972.
15. Principes communs de l’administration dans l’Europe centrale et réformes administratives roumaines jusqu’en 1944. În Verwaltungshistorische Studien, Universitas Quinqueecclesiensis, Facultas Politico-Juridica, Pécs, 1972.
16. La formation du droit pénal roumain comme branche indépendente. În Annales du Congrès d’Histoire du Droit, Cracovia, 1973.
17. Contribuții la istoria economiei miniere din munții Apuseni. În Studii de Istorie, vol. XXVI, nr. 1, Bucuresti, 1973.
18. Les origines des congrès et des conférences de l’histoire comparée du droit et des institutions. Comunicare Congresul de istoria dreptului, Mamaia, 1974. (manuscris)
19. Le développement de l’enseignement juridique roumain, entre les deux guerres mondiales. Universitas Comeniana, Acta Facultatis Juridicae, Bratislava, 1975.
20. L’unification de l’enseignement juridique en Roumanie jusqu’à la première guerre mondiale. Universitas Comeniana, Acta Facultatis Juridicae, Bratislava, 1975.
21. La vérité matérielle comme fondement de la preuve, Annales du Congrès d’Histoire du Droit, Prague, 1975.
22. L’influence du code civil français sur le code civil roumain, Annales du Congrès d’Histoire – Bulletin d’information international d’histoire du droit et des institutions, San Francisco, 1975.
23. Aspects de l’histoire du statut juridique de l’enfant en Roumanie, Recueil de la Société Jean Bodin, vol. XXXVI, Bruxelles, 1975.
24. Etapes de l’histoire de la délinquence juvénile en Roumanie, Recueil de la Société Jean Bodin, vol. XXXVIII, Bruxelles, 1976.
25. Sur l’histoire du droit à l’éducation de l’enfant en Roumanie, Recueil de la Société Jean Bodin, vol. XXXIX, Bruxelles, 1976.
26. L’exercice de la justice communautaire rurale roumaine, Comunicare la congresul de istorie a dreptului, Varsovia, 1976. (manuscris)
27. Vechile legislații transilvane “Approbatae Constitutiones - 1653”, Mitropolia Ardealului, 1976 (în colaborare cu V. Sotropa și I. N. Floca)
28. Une institution peu connue: Le Bilot, în Recherches sur l’histoire des institutions et du droit, vol. I, București, 1977.
29. Les diètes dans la Transylvanie autonome, în Recherches sur l’histoire des institutions et du droit, vol. II, București, 1978.
30. L’absence de l’ordalie dans l’ancien droit roumain, în Recherches sur l’histoire des institutions et du droit, vol. III, București, 1979.
31. Relations entre la formation de quelques institutions sociales et de la culture matérielle, în Recherches sur l’histoire des institutions et du droit, vol. III, București, 1979.
32. Apperçus sur la juridiction de la Transylvanie et les preuves primitives,în Recherches sur l’histoire des institutions et du droit, vol. IV, București, 1980.
33. Istoria dreptului românesc, vol. I-II, Editura Academiei, București, 1980. (coautor)
O parte din aceste lucrări au fost utilizate în cele trei volume intitulate: „Studii de Istorie a Dreptului”, publicate după moartea autorului de Editura Dacia din Cluj-Napoca în 1983, 1985 si 1997, în îngrijirea profesorilor Valeriu Sopropa și Liviu Marcu.
Publicații după deces
Acestea apar prin grija soției sale, profesoara Silvia Herlea, și cu ajutorul profesorilor Liviu Marcu și Valeriu Șotropa.
1. Studii de Istorie a Dreptului. Organizarea de Stat, Prefață Vasile Netea, Ediție îngrijită, note și comentarii Valeriu Sotropa, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983.
2. Studii de Istorie a Dreptului. Dreptul de proprietate, Ediție îngrijită, note și comentarii de Valeriu Sotropa, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985.
3. L’exercice de la justice communautaire rurale roumaine, Les Communautés Rurales. Recueils de la Société Jean Bodin pour l’Histoire comparative des institutions. T. XLV, ed. Dessain et Tolra, Paris, 1986.
4. Georgiu Plopu. Viața, opera, gândirea juridică, Text revăzut de dr. L. P. Marcu. Studii de Drept Românesc, seria nouă 2 Anul 7 aprilie-iunie 1995, București, Editura Academiei Române.
5. Studii de Istorie a Dreptului. Drept civil. Învățământ juridic. Figuri de juriști. Traduceri, ediție îngrijită, note și comentarii Valeriu Șotropa și Liviu Marcu. Postfață Liviu Marcu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997.
6. Constituțiile Aprobate ale Transilvaniei 1653; traducere, studiu introductiv și note Alexandru Herlea, Valeriu Șotropa, Romul Pop, Iuliu Nasta, Ioan Floca, ediție îngrijită și prefață Liviu Marcu. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu