2. /30 SEPTEMBRIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători

B. Decese; Sărbători

Decese

·       420 - A murit Sfântul Ieronim, (Sophronius Eusebius Hieronymus, n. cca. 347 la Stridon, azi Strigova, in Croația – d. 30 septembrie 420, la Betleem, în Palestina.

Sfântul Ieronim (pictură de Peter Paul Rubens, 1653) – foto: ro.wikipedia.org

A fost un mare teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus. Este cel mai bine cunoscut ca traducător al Bibliei din limba greacă, ebraică și aramaică în limba latină la cererea Papei Damasus I, de revizuire a traducerilor vechi a Sfintei Scripturi. Traducerea Sfântulului Ieronim, Biblia Vulgata, este încă textul oficial al Bibliei în Biserica Romană. Ieronim a fost sanctificat în Biserica Romano – Catolică și recunoscut ca Doctor al Bisericii. De asemenea, Ieronim a fost sanctificat și de Biserica Ortodoxa , fiind numit Fericitul Ieronim.

Sf. Ieronim, scoala italiana sfarsitul sec.XVII – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         653: Sfântul Honorius, Arhiepiscop de Canterbury

·         954: Ludovic al IV-lea al Franței (n. 920)

·        1246 - A murit cneazul rus Iaroslav al II-lea al Vladimirului; (n. 1191).

·         1440: Reginald Grey, al III-lea Baron Grey de Ruthyn, soldat și politician englez

·         1487: John Sutton, primul Baron Dudley, Lord Locotenent al Irlandei (n. 1400)

·         1551: Ouchi Yoshitaka, războinic japonez (n. 1507)

·         1560: Melchior Cano, teolog spaniol (n. 1525)

·         1572 - A murit Sf. Francis Borgia, preot iezuit; (n. 1510).

·         1581: Hubert Languet, diplomat și reformator francez (n. 1518)

·         1626: Nurhaci (Manciuriană:ᠨᡠᡵᡤᠠᠴᡳ Moellendorff: nurgaci, chineză simplificată: 努尔哈赤, chineză tradițională: 努尔哈赤; pinyin: Nǔ'ěrhāchì, alternativ Nurhachi, 21 februarie 1559 – 30 septembrie 1626) a fost un important șef de clan, jurchen, care s-a remarcat la sfârșitul anilor secolului al XVI-lea în Manciuria. Nurhaci făcea parte din clanul Aisin Gioro, și a domnit de la 1616 până la moartea sa, în septembrie 1626.

Nurhaci a unit și reorganizat diversele triburi jurchene (mai târziu "manciuriene"), a consolidat sistemul militar de Opt Steaguri și în cele din urmă a lansat un asalt asupra dinastiei Ming și a regatului coreean Joseon. Cucerirea provinciei Liaoning, din nord-estul Chinei, a pus bazele cuceririi restului teritoriului Dinastiei Ming, de către urmașii săi, care vor întemeia dinastia chineză Qing în 1644. El este creditat cu întocmirea alfabetului limbii manciuriene.

Împăratul Tien-ming

Împărat Qing

Părinți Taksi[*][1][2] Empress Xuan[*][2]  Frați și surori Bayara[*] Murhaci[*] Šurhaci[*][3] Yarhaci[*]  Căsătorit cu Lady Tunggiya Împărăteasa Xiaocigao Împărăteasa Xiaoliewu plus alte 13 concubine Copii Prințesa Donggo Cuyen, Prințesa Moștenitoare Daišan, Prințul Li Abai, Duce de Zhen Tangguldai, Duce de Fu Manggūltai Prințesa Nunje Tabai, Duce de Fu Abatai Mangguji, Prințesa Hada Hong Taiji, Împăratul Taizong al Qingului Babutai, Duce de Zhen Degelei, Beile Mukushen Babuhai, Duce de Zhen fiică fiică fiică Ajige, Prințul Ying Laimbu, Duce de Fu Dorgon, Prințul Rui fiică Dodo Fiyanggu

·         1628: Fulke Greville, primul Baron Brooke, poet englez (n. 1554)

* 1766: Marie Victoire Sophie de Noailles, Contesă de Toulouse (6 mai 1688 - 30 septembrie 1766), a fost fiica lui Anne Jules de Noailles, al 2-lea Duce de Noailles, și a soției lui, Marie-Françoise de Bournonville. Al doilea soț al ei a fost Louis Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse, fiul cel mic recunoscut al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a maîtresse-en-titre, Madame de Montespan.

Marie Victoire

Contesă de Toulouse

Părinți Anne Jules de Noailles[*] Marie-Françoise de Bournonville[*]  Frați și surori Adrien Maurice de Noailles[*] Marie Christine de Noailles[*] Marie-Thérèse de Noailles[*]  Căsătorită cu Louis de Pardaillan de Gondrin Louis Alexandre de Bourbon Copii Louis, Duce de Antin Louis Jean Marie, Duce de Penthièvre

·         1770: Thomas Robinson, primul Baron Grantham, politician și diplomat englez

·         1770: George Whitefield, lider metodist născut englez (n. 1714)

·         1772: James Brindley, inginer englez (n. 1716)

·         1790 - A murit Nicolae Mavrogheni (1735 -1790) domnitor fanariot din Ţara Românească (1786 – 1790)

Nicolae Mavrogheni – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Mavrogheni (n. 1935 – d. 30 septembrie 1790) a fost un domnitor fanariot din Ţara Românească. Domnia sa a început la 26 martie/6 aprilie 1786 şi a durat până în septembrie 1790. Originar din insula Paros, Mavrogheni a ajuns domn cu ajutorul lui Gazi Hasan paşa, comandantul flotei otomane al cărei dragoman era. Numirea acestui „galiongiu“ (galion = corabie mare, galeră) n-a fost deloc bine văzută nici de boieri, nici de norod, şi de aici un şir întreg de pamflete, piese de teatru sau versuri menite a ridiculiza politica şi măsurile acestuia.

·         1882: A murit Mihail Pascaly, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist de origine greaca; (n. 1831, Bucuresti).

După şase clase urmate la şcoala de la „Sf. Sava” din Bucureşti, el intră în trupa de diletanţi a lui Costache Caragiali, pe care îl părăseşte destul de curând în favoarea lui Matei Millo. A dat reprezentaţii în mai multe oraşe, în Transilvania şi Banat fiind întâmpinat sărbătoreşte. În 1860 şi în 1862 călătoreşte la Paris, unde are ce învăţa de la actorii reputaţi ai momentului. După o concurenţă acerbă, obţine în două rânduri (1871-1874 şi 1875-1877) concesiunea Teatrului cel Mare din Bucureşti. În 1877 este primit în Societatea Dramatică, atunci înfiinţată, iar în 1878-1879 se află, împreună cu C.A. Constantiniu, la direcţia Teatrului Naţional din Iaşi. Piesele sale, pline de înălţătoare sentimente patriotice, evoca Unirea, sau  omagiaza  figuri de domnitori (Moartea lui Constantin Brâncoveanu, scrisă împreună cu Antonin Roques). A brodat mici peripeţii în jurul unor personaje celebre în epocă (Baba Hârca, cuconul Bârzoi). S-au publicat doar Viitorul Româniii (1859) şi 21 iuniu sau Treisprezece ani în urmă. Un ciorbagiu şi un zavragiu (1861). A tradus mult, şi din Moliere (Amorul doctor) sau din Victor Hugo (Ruy Blas, versiune în proză), preferinţele lui îndreptându-se, totuşi, spre autori de melodrame cum sunt Adolphe D’Ennery, Eugene Cormon, Auguste Anicet-Bourgeois, Paul Feval, Alexandre Dumas, Emile Moreau, Paul Siraudin, Eugene Labiche, Jean-Francois-Alfred Bayard, Paul Deroulede, Casimir Delavigne, Emile Augier, Alexandre Dumas-fiul, Octave Feuillet, Edmond Gondinet, Ernest Legouve, Paul Meurice, Jules Sandeau, Victor Sejour, Louis-Emile Vanderburch, Eugene Granget, Charles Duveyrier etc. Ultima perioadă a vieţii e dramatică pentru marele actor, care îşi pierde soţia  (actrița Matilda Pascaly, moarta   din cauza manevrării greșite a cablurilor ce o țineau în zborin timp ce juca rolul îngerului din Don Juan de Marana) şi fiica, el însuşi fiind chinuit de ftizie, care îl va răpune.

* 1888 - Jack Spintecătorul ucide cea de-a treia și cea de-a patra victimă: Elizabeth Stride și Catherine Eddowes.

“With the Vigilance Committee in the East End: A Suspicious Character” from The Illustrated London News, 13 October 1888 – foto: en.wikipedia.org

„Jack Spintecătorul” este un pseudonim acordat unui criminal în serie anonim (sau criminali anonimi) activ în jurul regiunii Whitechapel și în districtele adiacente orașului Londra, Anglia, în toamna anului 1888. Numele este preluat dintr-o scrisoare trimisă Agenției Centrale de Știri din Londra de către o persoană care pretindea că este ucigașul. Victimele erau alese din rândul femeilor care munceau ca prostituate. Crimele se petreceau fie în timpul nopții, fie dimineața devreme, în locuri publice sau semi-publice. Gâtul victimei era tăiat după ce i se mutila trupul. Teoriile susțin că victimele erau mai întâi strangulate pentru a fi reduse la tăcere, lucru ce explică lipsa sângelui de la locul crimelor. Scoaterea organelor interne din trupurile a trei victime i-a determinat pe oficiali să presupună că ucigașul avea cunoștințe de chirurgie.

Coperta revistei Puck din 21 septembrie 1889 ce conţine un articol despre „Jack Spintecătorul” – foto: ro.wikipedia.org

Ziarele, ale căror vânzări au crescut mult în acea perioadă, au ajutat la promovarea notorietății criminalului datorată brutalității omorurilor și a ineficienței poliției, care nu a reușit să-l identifice și să-l captureze, uneori ajungând la locul crimei mai târziu cu câteva minute. Din cauza faptului că ucigașul nu a fost identificat, legendele ce privesc aceste omoruri au circulat ca o combinație de cercetări istorice cu folclor și pseudoistorie. De-a lungul anilor, mulți autori, istorici și detectivi particulari au propus diverse teorii despre cine este ucigașul, numărul lor sau numele victimelor.

·         1891: Georges Boulanger, general și om politic francez (n. 1837)

VIAȚA ȘI OPERA

• 23 februarie 1888 - se naște la București.
• 1906 - apare volumul Versuri - poezii minore pe care autorul le reneagă subit și luptă pentru distrugerea tuturor exemplarelor cărții.
• alături de Ion Agârbiceanu, Aron Cotruș, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, Alexandru Ciura, intră colaborator la revista literară literară ilustrată Cosânzeana ce apare la Orăștie (1911) și ulterior la Cluj (1922).
• 1914 - apare volumul de poezii Departe. Solitudinea citadinului,spleenul și tristețea se împletesc cu dorința evadării în necunoscut.
• 1916 - apare volumul Viața. Conține poeme orientate spre o filozofie a acțiunii, a revoltei împotriva mizeriei.
• 30 septembrie 1916 - cade eroic pe frontul de la Predeal.

* 1921: Aurel Onciul sau Aurel cavaler de Onciul^[1] (în germană Aurel Ritter von Onciul)^[2] (n. 29 februarie sau 12 martie 1864, Vicovu de Sus. Austro-Ungaria^[3] – d. 30 septembrie^[3] sau 7 octombrie^[4] 1921, București, România^[3][5]) a fost un politician care i-a reprezentat pe românii din Bucovina austriacă la începutul secolului al XX-lea, expert jurist în dreptul asigurărilor și membru al Dietei Bucovinei, precum și al Consiliului Imperial.

A slujit ca ofițer în Armata Austro-Ungariei. S-a remarcat ca politician austrofil și loialist, iar în timpul destrămării Dublei Monarhii s-a aflat printre cei care a susținut o diviziune a provinciei pe linii etnice, într-o parte sudică ce ar fi urmat să fie controlată de români și o parte nordică ce ar fi urmat să fie controlată de ucraineni.

Aurel Onciul s-a născut în comuna Vicovu de Sus (azi județul Suceava). Tatăl său a fost profesorul universitar Isidor Onciul (1834-1897). Viitorul politician a finalizat ciclul secundar de învățământ la Academia Tereziană din Viena. Ulterior a absolvit Facultatea de Drept^[3] a Universității din Viena.

Aurel Onciul

·         1943: Franz Oppenheimer, sociolog german (n. 1864)

·        1955 - A încetat din viaţă Мihail Cehov, actor, regizor şi scriitor rus (n. 1891).

* 1955: James Byron Dean (n. 8 februarie 1931 - d. 30 septembrie 1955) a fost un actor american de teatru și film, care a marcat tineretul american post-belic, mai ales prin rolul lui Jim Stark din filmul "Rebel fără cauză" (Rebel Without a Cause).

S-a născut în Marion, Indiana, într-o familie de fermieri, Winton și Mildred Wilson Dean. La vârsta de 9 ani rămâne orfan de mamă și este trimis de tatăl său în grija unei mătuși din Fairimont. În timpul liceului joacă baschet, ia lecții de vioară și step, deprinde o mare pasiune pentru teatru și bricolaj. În 1949, după absolvirea liceului, se mută în California, locuind împreună cu tatăl și mama sa vitregă.

Din dorința tatălui său urmează cursuri juridice, înscriindu-se la Colegiul Santa Monica, dar nu peste mult timp se transferă la U.C.L.A, dornic să studieze actoria. Acest fapt va atrage furia tatălui său, care va refuza să-l mai întrețină material.

Filmografie:

• Fixed Bayonets (1951)
• Sailor Beware (1952)
• Deadline - U.S.A. (1952)
• Has Anybody Seen My Gal? (1952)
• Trouble Along the Way (1953)
• La Est de Eden - East of Eden (1955)
• Rebel fără cauză - Rebel Without a Cause (1955)
• Uriașul - Giant (1956)

James Dean

James Dean în rolul rebelui fără cauză, Jim Stark

·         1959: A murit Andrei Rădulescu, jurist şi istoric; întemeietorul şcolii de cercetare în domeniul dreptului românesc; membru al Academiei Române, vicepreşedinte (în mai multe rânduri) şi preşedinte al acestui for (1946-1948); (n. 1880).

* 1963: Paul Alexiu (n. 8 aprilie 1893, București – d. 30 septembrie 1963; București) a fost un general român, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial alături de forțele germane și a fost decorat cu medalia Vulturul German în 1943.

S-a remarcat, în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul încercărilor sovietice de debarcare de la Durande și Eltigen (iulie 1942), în luptele de la est de Vah-Slovacia (aprilie 1945).

A fost trecut definitiv în rezervă la 20 martie 1950.

A fost arestat în perioada 21 ianuarie 1954-21 septembrie 1955, fiind acuzat, pe nedrept, de măsuri luate împotriva populației civile din zona Odessa în octombrie 1941.

* 1972: Grigore Cugler (pseudonimul Apunake, n. 7 aprilie 1903 la Roznov, județul Neamț - d. 30 septembrie 1972, Lima, Peru) a fost un compozitor, diplomat, grafician, ilustrator, memorialist, muzician, poet, violonist clasic și scriitor român.

S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul Anei Țincu (fiica lui Nicolae Țincu, poet și scriitor) și al medicului Grigore Cugler, fratele Matildei Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu.^[1]

Ștefan Baciu, sub titlul Apunake (autobiografie), în volumul Vi-l prezint pe Țeavă, finanțat de poetul Nicolae Petra și tipărit în 1975 la Madrid, pentru Editura Limite (prețul unui exemplar: 5 dolari), i-a rezumat astfel biografia:

„Toată încurcătura a început în ziua de 7 aprilie 1903 (stil vechi), într-un mic sătuleț numit Roznov, de lângă Piatra Neamț. Atunci și acolo s-a născut fătul Grigore, din tatăl tot Grigore și din mama Ana, fata lui Nicolae Țincu, poet și scriitor, și timp de mulți ani redactor la Universul.

În 1914, tânărul Grigore, având un aspect cu totul diferit decât cel din 1903, a intrat la Liceul Militar Mânăstirea Dealului, fapt care i-a făcut o plăcere ce durează încă până în ziua de azi!

În august 1916, tânărul șoim a plecat să se plimbe, în uniformă, cu chipiu nereglementar, să se plimbe în sus și-n jos pe Valea Jiului (vezi Ecaterina Teodoroiu) timp de vreo două luni, cântând: La Arme, Trăiască Regele, Eroi au fost, Pe-al nostru Steag și altele, și într-o bună zi se trezi în gara Pitești, pe care o apără cu o dârzenie inexplicabilă. În Noembrie același an a explodat o ghiulea foarte aproape de persoana lui, și pentru că nu s-a ferit la timp i-au agățat pe piept niște medalii de metal și de război.

În 1917-1918 a făcut o reușită cură de slăbire în Moldova, după care, întorcându-se la București, își dădu seama că și cei ce rămăseseră acolo făcuseră o reușită cură de slăbire. Coincidență.

Prin 1922-1923 tânărul Grigore începu să-și spună că ar fi poate timpul să vadă puțin de Apunake, care, la acea epocă, nu avea nici cea mai mică idee de existența lui Grigore Cugler.

În 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!) Apunake ieși la iveală în editura VREMEA (Donescu) și începu să se lege de toată lumea. Trecură anii ca proștii, după cum ar spune el însuși, și în 1946 Apunake ieși din nou la iveală sub un aspect puțin diferit de cel din 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!), în editura VATRA (Lambru), în timp ce AFARĂ-DE-UNU-SINGUR, discret, elegant, dar fără ceas la mână și suflând în iaurt, își făcea apariția pe străzile Capitalei, în formă de ediție cu tiraj limitat, trasă la linotip Gestaetner, sub îngrijirea unui comitet compus din Domnul Florin Roiu. Pe urmă, atât Apunake cât și AFARĂ-DE-UNU-SINGUR plecară în lumea largă, în concediu ilimitat. În timpul acelui concediu au ieșit ca din pământ o serie de schițe, ce ar putea forma un nou volum. Acestea sunt: "Amintiri din copilărie", "... și la lume iarăși date", "Cine fuse și se duse", "Prin Zăvoi", un basm în stil cotcodăcesc și altele, după cum spui Dumneata, pe vine...

Un aspect îngrijorător al acestei situații este că multe din schițele menționate sunt însoțite de niște desenuri în creion, cam 30 la număr, care provoacă multă neliniște celor ce le văd. În ziua în care se va clasifica materialul pentru publicarea celor trei volume: APUNAKE, AFARĂ-DE-UNU-SINGUR și ultimul - defect natural al hârtiei - desenurile despre care vorbesc vor putea fi strecurate din loc în loc, și sunt convins că faptul că nu au ce căuta în acele volume va justifica pe deplin prezența lor. Aceasta pentru a nu se putea spune că nu am contribuit și eu cu ceva la succesul de librărie al cărților mele.”

Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu și, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, afirmată ca poetă în anturajul mai mult decît pretențios al "Junimii" lui Titu Maiorescu. A studiat muzica sub indrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu și Mihail Jora, la Conservatorul din București. În postura muzicianului începător, Grigore Cugler a compus cîteva lieduri și valsuri, a fost distins în 1926 cu un premiu "George Enescu" la un concurs rezervat tinerelor talente. A fost de asemenea diplomat de carieră.

Grigore Cugler

* 1972: Edgar Georg Ulmer (n. 17 septembrie 1904, Olomouc, Austro-Ungaria, azi în Cehia - d. 30 septembrie 1972, Woodland Hills, California) a fost un regizor austriaco-american, scenarist și producător de film.

Ulmer este cel mai cunoscut pentru filmul de groază The Black Cat (1934) și pentru filmul noir Detour (1945). Aceste două filme elegante și excentrice au câștigat statutul de cult în timp ce alte filme ale sale rămân relativ necunoscute.

Filmografie ca regizor:

• Menschen am Sonntag (1929), împreună cu Curt și Robert Siodmak
• Damaged Lives (1933)
• The Black Cat (1934)
• Green Fields (1937)
• Moon Over Harlem (1939)
• Girls in Chains (1943)
• Bluebeard (1944)
• Strange Illusion (1945)
• Detour (1945)
• The Strange Woman (1946)
• Carnegie Hall (1947)
• Ruthless (1948)
• The Man from Planet X (1951)
• St. Benny the Dip (1951)
• Murder Is My Beat (1955)
• Daughter of Dr. Jekyll (1957)
• Naked Venus (1958)
• The Amazing Transparent Man (1960)
• Beyond the Time Barrier (1960)
• The Cavern 1963

Edgar G. Ulmer

·         1976: Mary Ford, cântăreață americană (n. 1928)

* 1980: Peter, Duce de Schleswig-Holstein^[1][2] (30 aprilie 1922 – 30 septembrie 1980) a fost Duce de Schleswig-Holstein și Șeful Casei de Oldenburg din 10 februarie 1965 până la moartea sa.^[1][2] Peter a fost al treilea și cel mai mic fiu^[1][2] al lui Wilhelm Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein și a soției acestuia, Prințesa Marie Melita de Hohenlohe-Langenburg.^[1][2] A fost stră-strănepot al reginei Victoria a Regatului Unit prin al doilea fiu al ei, Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha.

Părinți	Wilhelm Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein Princess Marie Melita of Hohenlohe-Langenburg[*]
Frați și surori	Hans Albrecht, Hereditary Prince of Schleswig-Holstein[*] Princess Marie Alexandra of Schleswig-Holstein[*]
Căsătorit cu	Prințesa Marie Alix de Schaumburg-Lippe
Copii	Prințesa Marita Prințul Christoph Prințul Alexander Prințesa Ingeborg

·   1985 - A murit actrita franceza de film, Simone Signoret ; (n.25.03.1921).

·     1985 - A încetat din viaţă seismologul american Charles Richter, iniţiatorul scării de magnitudine Richter; (n. 1900).

* 1987: Alfred "Alfie" Bester (n. 18 decembrie 1913, Manhattan, New York, SUA – d. 30 septembrie 1987, Doylestown[*], SUA) a fost un scriitor american de science fiction, scenarist radiofonic și TV, editor de reviste și scenarist BD. Deși a avut succes în toate aceste domenii, probabil că a rămas în amintirea publicului în special ca scriitor de science fiction și ca primului câștigător al premiului Hugo în 1953 cu romanul Omul demolat.

Alfred Bester s-a născut în Manhattan, New York City, pe 18 decembrie 1913. Tatăl său, James, era de origine austriacă și deținea un magazin de încălțăminte. Mama lui, Belle, se născuse în Rusia și vorbea idiș ca limbă nativă, mutându-se în State în tinerețe. Alfred a fost al doilea și ultimul copil al lui James și Belle, care mai aveau o fată, Rita, născută în 1908. Deși tatăl său avea evreu de origine, iar mama sa a devenit adeptă a scientismului, Alfred Bester nu a fost crescut în nicio tradiție religioasă.

Bester a absolvit University of Pennsylvania, în cadrul căreia a fost membru al Philomathean. A urmat apoi Columbia Law School, dar s-a sătura de ea și a abandonat-o. Bester și Rolly Goulko s-au căsătorit în 1936. Rolly Bester a avut o carieră plină de succes ca actriță pe Broadway, la radio și televiziune, înainte de a-și schimba meseria și trece în domeniul publicității în timpul anilor '60. Famial Bester a rămas împreună timp de 48 de ani, până la moartea ei, petrecută pe 12 ianuarie 1984. Bester a fost un newyorkez întreaga lui viață, deși a trăit în Europa aproape un an la mijlocul anilor '50 și s-a mutat cu Rolly în Pennsylvania la începutul anilor '80. Odată stabiliți acolo, ei au locuit pe Geigel Hill Road în Ottsville, Pennsylvania.

Alfred Bester

·         1990: Patrick White, scriitor australian, laureat al Premiului Nobel (1973) (n. 1912)

Născut în 1912, în Anglia, a fost dus în Australia în același an, de părinții săi, care se trăgeau dintr-o familie de imigranți britanici.

După ce s-a format undeva în vecinătatea orașului Sydney, pe meleaguri defrișate de bunicii și străbunicii săi, a fost trimis, la 13 ani, în Anglia, spre a-și desăvârși studiile secundare. S-a înapoiat, în 1930, la vatra părintească dar, doi ani mai târziu se întoarce în Marea Britanie, unde, la Universitatea din Cambridge, aprofundează istoria literaturii germane, fiind atras în special de scrierile lui Kleist și Büchner.

La absolvirea cursurilor universitare, se stabilește la Londra, unde își începe activitatea literară. Publică articole și eseuri în periodice și scrie nuvele și piese de teatru fără ecou până ce, în 1939, îi apare primul roman, The Happy Valley (Valea fericită).

La izbucnirea războiului, se înrolează în aviația britanică și, cu formația din care face parte, se deplasează mai întâi în Orientul Apropiat și în Egipt, iar apoi în Grecia.

Demobilizat în 1945, rămâne în Londra până în 1948, când, după apariția romanului The Aunt's Story (Povestea mătușii), se repatriază. "Nu mai puteam răbda lipsa peisajului australian", a explicat White într-un interviu acordat lui Ingmar Bjorksten. " Cred că este absolut imposibil să rupi definitiv legătura cu locurile de baștină. Cu putință sunt doar despărțirile vremelnice spre a dobândi perspectivă. Omul este fasonat de pământul în care-și are înfipte rădăcinile. Nici un alt loc nu poate exercita asupra lui o înrâurire comparabilă" .

În 1955, marele său roman panoramic The Tree of Man (Copacul omului), lansat la New York de una dintre editurile de frunte ale Americii și tipărit îndată după aceea la Londra, îi câștigă lui Patrick White o mare prețuire în cercurile literare anglofone. Romanele ulterioare - Voss (1957), Riders in the Chariot (1961) și The Solid Mandala (1966) - îi sporesc faima și intensifică interesul pentru scrierile sale în noi arii lingvistice (The Happy Valley și The Aunt's Story fuseseră traduse, respectiv în franceză și în italiană, încă din 1951).

Primul moment cu adevărat semnificativ pentru receptarea internațională a operei lui Patrick White îl constituie probabil apariția, în 1957, a versiunii germane a romanului The Tree of Man sub semnătura lui Heinrich Böll și a soției sale. Ulterior romanul a mai fost tradus în cehă, suedeză, maghiară și română.

Urmează traduceri ale romanului Voss în germană, spaniolă, italiană și franceză. Un alt succes remarcabil îl înregistrează versiunea suedeză a romanului Riders in the Chariot. Apărută în 1964, ea este salutată de o avalanșă de recenzii entuziaste, între care și una intitulată anticipativ :Oare premiul Nobel va fi decernat unui australian?(traduceri ale aceluiași roman au mai fost editate în Franța, Polonia, Italia, Finlanda și Germania).

S-a bucurat, de asemenea, de o largă răspândire The Solid Mandala(Bila vrăjită), roman a cărui versiune suedeză (1969), urmată de aceea a romanului The Tree of Man (1970) și a romanului The Vivisector în norvegiană (1971), sporesc prețuirea autorului în lumea scandinavă.

Scurt timp după aceste apariții, în 1973, Premiul Nobel pentru literatură vine să încununeze opera lui Patrick White.

Publica trei noi romane - Thr Eye of the Storm (1974), A Fringe of Leaves (1977) și The Twyborn Affair (1980) - care după părerea recenziilor, nu sunt la înălțimea scrierilor care i-au creat o faimă binemeritată.

Opera:

• The Ploughman And Other Poems, 1935
• The Living and the Dead, 1941
• The Aunt's Story, 1948
• The Tree of Man, 1955
• Voss, 1957
• Riders in the Chariot, 1961
• The Solid Mandala, 1966
• Les Échaudés, 1969
• The Vivisector, 1970
• The Eye of the Storm, 1973
• A Fringe Of Leaves, 1976
• The Twyborn Affair, 1979
• Flaws in the Glass, (1981)
• Histoires peu Ordinaires, 1994

Patrick White

·         1994: Andre Michael Lwoff, microbiolog francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1902)

* 1997: Iosif Antochi (n. 23 august 1914, Pătrăuți, Suceava, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria - d. 29/30 septembrie 1997, Bonn) a fost un pedagog german de origine română, membru de onoare al Academiei Române (din 1993) și membru al Asociației Mondiale de Știința Educației.

A studiat Literele la Universitatea din Cernăuți și Dreptul la Facultatea de Drept din București. Și-a dat doctoratul la Heidelberg cu lucrarea Idealul educațional în pedagogia românească.

A lucrat la Catedra de Pedagogie a Institutului Agronomic din București, apoi a fost profesor de pedagogie generală la Institutul de Învățământ Superior din Pitești. În 1974 a fost invitat la Universitatea Renană din Bonn, ca profesor, dată de la care rămâne în Germania.

·         1998: Dan Quisenberry, jucător de base-ball (n. 1953)

* 1999: Dmitri Sergheievici Lihaciov (în rusă Дми́трий Серге́евич Лихачёв, sau pe scurt Dmitri Lihaciov, sau chiar Lihaciov, n. 28 noiembrie [15 noiembrie, stil vechi] 1906, la Sankt Petersburg, Imperiul Rus – d. 30 septembrie 1999, la Sankt Petersburg, Federația Rusă) a fost un savant sovietic și rus, expert în limba și literatura rusă veche, academician sovietic (din 1970) și rus.

Opere:

• 1942 - Defense of Old Russian Towns
• 1945 - National Self-Consciousness of Ancient Rus
• 1947 - Russian Chronicles and Their Cultural Significance
• 1950 - The Tale of Bygone Years (2 volumes)
• 1952 - Genesis of the Tale of Igor's Campaign
• 1955 - The Lay of Igor's Campaign
• 1958 - Human Dimension of the Old Russian Literature
• 1962 - Russian Culture at the Times of Andrei Rublev and Epiphanius the Wise
• 1962 - Textology
• 1967 - Poetics of Old Russian Literature
• 1971 - Artistic Heritage of Ancient Rus in Our Time
• 1973 - Development of Old Russian Literature: the Epochs and Styles
• 1975 - Great Heritage: Classic Works of Old Russian Literature
• 1976 - Laughing World of Ancient Rus
• 1978 - The Tale of Igor's Campaign and Culture of That Time
• 1981 - Russian Notes
• 1981 - Literature - Reality - Literature
• 1982 - The Poetry of Gardens
• 1985 - Letters about the Kind and Beautiful
• 1987 - Selected Works, in Three Volumes
• 1989 - From the Note-Books of Various Years
• 1992 - Russian Art from the Antiquity to Avantgarde
• 1995 - Reminiscences
• 1996 - Essays on the Philosophy of Artistic Creativity
• 1997 - Articles on Intelligentsia
• 1999 - Meditations about Russia
• 2000 - Essays on Russian Culture

Dmitri Lihaciov

·         2002: Hans-Peter Tschudi, politician elvețian (n. 1913)

* 2002: Meinhard Michael Moser (n. 13 martie 1924, Innsbruck – d. 30 septembrie 2002, Innsbruck) a fost un profesor universitar de microbiologie, botanist, micolog austriac, specializat pentru chimia și toxicologia ale ordinului de ciuperci Agaricales, care și-a făcut un nume de asemenea ca om de știință pentru silvicultură. Abrevierea numelui său în cărți științifice este M.M.Moser.

Meinhard a fost fiul soților Josef și Margaretha Moser. Tatăl său a fost profesor la colegiul tehnic din oraș, mama fiica cunoscutului botanist Emil Johann Lambert Heinricher (1856-1934). Moser a frecventat școala primară și cea de învățământ gramatic din oraș (din 1930), manifestând deja de la o vârstă fragedă mare interes în domeniul științelor naturale care a fost sprijinit sia cultivat de bunicul sau Heinricher. Cele mai vechi picturi de ciuperci ale lui Moser datează din 1935. Bazând pe o educație umanistă solidă, tânărul Moser a descoperit repede talentele sale lingvistice și în numai puțini ani a fost capabil să vorbească în mai multe limbi majore (inclusiv suedeza și rusa), ce l-a ajutat mai târziu enorm să interacționeze cu colegii lui din întreaga lume.compl.^[1]

După bacalaureat (1943) Moser a început studiul în botanică, zoologie și chimie la Universitatea din Innsbruck. Acesta fost întrerupt de al Doilea Război Mondial (1943), unde a activat ca traducător pe frontul de est, fiind capturat în Balcani în 1945 și făcut prizonier de război pentru doi ani (lagăr de muncă silnică pe Crimea). În primavara anului 1948, Moser și-a reluat studiile și a promovat cu teza Zur Wasserökologie der höheren Pilze, mit besonderer Berücksichtigung von Waldbrandflächen („Despre ecologia apei a ciupercilor mai mari, cu luarea în considerație deosebită a zonelor de incendiu forestier”) în 1950. Calitatea muncii sale (prima publicare într-o revistă științifică a fost publicată în 1949 în jurnalul Sydowia sub titlul Über das Massenauftreten von Formen der Gattung Morchella auf Waldbrandflächen, tradus: „Despre apariția în masă a formelor de genul Morchella pe terenuri de incendiu forestier”), fiind de acea onorat cu un stipendiu pentru cercetări prin British Council (1951). Astfel a avut posibilitatea să lucreze la Universitatea din Oxford timp de șase luni, cercetând relațiile simbiotice între arbori de pădure și ciuperci. Mai departe s-a ocupat cu studii taxonomice la venerabilul Kew Gardens. Înapoiat, a preluat o funcție la centrul de cercetare al Forstwirtschaftliche Bundesversuchsanstalt (Institutul Federal de Cercetare Silvică) din Imst, Tirol, pe care a deținu-o până în 1968. Savantul a aplicat cunoștințele sale despre simbionți fungicizi dobândite la Oxford într-o muncă de pionierat, privind reîmpădurirea zonelor muntoase. Pe atunci a dezvoltat metode pentru a inocula copaci cu ciuperci de simbioză micorizală ectotrofică (buretele alimentator se află pe exteriorul rădăcinii) care sunt între timp standard mondial în practica forestieră.^[2]

În plus a continuat studiile sistematic-taxonomice privind ciupercile mai mari, a căror rezultate au devenit noi criterii standard în țările de limba germană. În 1953 a fost publicată prima ediție a marii sale opere de determinare în 2 volume Blätter- und Bauchpilze (Agaricales und Gastromycetes) - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas (numită scurt „Moser“), cu 4 ediții noi și extinse în 1955, 1967, 1978 și 1983 și tradusă în mai multe limbi. Importanța extraordinară a acestei lucrări pentru cercetarea biodiversității ciupercilor în și în afara Europei este până în prezent incalculabilă. Genul de ciuperci cu lamele taxonomic dificil Cortinarius cu aproximativ 3.000 de specii în întreaga lume, a însemnat de-a lungul vieții lui o provocare deosebită. În acest consens a publicat în 1960 marea monografie Die Pilze Mitteleuropas - Die Gattung Phlegmacium (Schleimköpfe) („Ciupercile Europei Centrale - Genul Phlegmacium, un subgen Cortinarius”) care a încurajat pe colegii lui profesionali să se procupe cu această problemă dificilă mai intensiv.^[3]

Tot în timpul acestei perioade intensive de muncă, savantul a abilitat în microbiologia plantelor (1956) și a ținut prelegeri la „Institutul de Botanică” pe tema „Micologie și Microbiologie“. În 1964 a primit titlul de profesor asociat. Având în vedere importanța crescândă a acestor subiecte precum activitățile lui Moser la nivel internațional extrem de vizibile, în 1966, Facultatea de Științe Naturale a Universității Innsbruck a recomandat Ministerului Educației înființarea unei noi catedre „Microbiologie“ la Institutul de Botanică. Ea a avut loc în ianuarie 1967 și Moser a fost numit profesor titular, după ce un cerc ilustru de botaniști și micologi europeni au decis în unanimitate, că el ar fi primo et unico loco pentru ocuparea noului ordinariat. În 1972 a fost constituit primul institut de microbiologie din Austria, și Moser a fost stabilit ca președinte. În 1991 sa retras din funcții cât mai curând posibil, pentru a scăpa de povara sarcinilor administrative ca șef al institutului, pentru a obține astfel mai mult timp pentru domeniul său preferat al cercetării, familia ciupercilor Cortinaceae.^[4]

Ierbarul micologic la Universitatea din Innsbruck, fondat de Moser, conține mai mult de 25.000 de colecții individuale din întreaga lume, între ele 420 din specia Cortinarius și suplimentar 80 de soiuri care au fost descrise de el.^[5]

Devotamentul său neobosit pentru micologie și microbiologie a rămas până la sfârșit neîntrerupt: încă în luna august a anului 2002, puține zile înaintea morții sale, a mai ținut discursuri la International Mycological Congress din Oslo. Experiențele sale le-a dat mai departe unui număr mare de elevi, inclusiv mai mult de 60 doctoranzi, din care astăzi, mulți din ei au intrat în funcții de conducere ca cercetători sau profesori, lucrând în domeniile de știință și economie.

Meinhard Michael Moser

·         2002 - A murit Ellis Larkins, pianist american de jazz (n.15.05.1923).

* 2003: Robert George Kardashian (22 februarie 1944 – 30 septembrie 2003) a fost un avocat american, cunoscut pentru faptul că a fost unul dintre avocații și prietenul lui O. J. Simpson.

Robert Kardashian a fost de origine armeană. El provine din Los Angeles, California dintr-o familie armeano-americană din clasa superioară a societății. Când i-a fost prezentat cazul O.J. Caz Simpson în 1995 nu mai practicase avocatura de 20 de ani.

El a fost tatăl reality show participanților: Kim, Kourtney, Robert Kardashian Jr. și fosta sa soție Kris Jenner.

Robert Kardashian

·         2003: Yusuf Bey, liderul mișcării Musulmanii negri (n. 1935)

·         2004: Gamini Fonseka, actor, regizor și politician sri lankez (n. 1936)

·         2006: A murit (la Budapesta) prozatorul şi dramaturgul de naţionalitate maghiară András Sütö; membru-fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (1989);  (n. 1927).

·         2007: David Ohanesian, bariton român de etnie armeană (n. 1927)

* 2011: Gheorghe Pîrîu (n. 17 mai 1926, Huși - d. 30 septembrie 2011, Râmnicu Vâlcea) a fost un producător român de filme.

A absolvit Institutul Teologic din Galați și Institutul de Studii Administrative din București. A fost profesor și director la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, la Circul Globus și la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”, unde a înființat școala de cascadori.

A realizat aproape cincizeci de filme de lung metraj, printre care se află și cunoscutele Burebista, Mihai Viteazul, Tudor, Haiducii.

Filmografie:

• Tudor (1963) - asistent director de film
• Străinul (1964) - șef de producție
• Dacii (1966) - șef de producție
• Haiducii (1966) - șef de producție
• Mihai Viteazul (1971) - director de producție
• Cu mîinile curate (1972) - administrator producător
• Ultimul cartuș (1973) - administrator producător
• Stejar – extremă urgență (1974) - directorul filmului
• Războiul independenței (1977) - director film
• Pentru patrie (1978) - directorul filmului
• Drumul oaselor (1980) - directorul filmului
• Burebista (1980) - directorul filmului
• Femeia din Ursa Mare (1982) - directorul filmului
• Masca de argint (1985) - directorul filmului
• Colierul de turcoaze (1986) - directorul filmului
• Totul se plătește (1987) - directorul filmului

* 2012: Ilie Danilov (cunoscut și sub pseudonimul literar Leo Divinial, n. 2 august 1946, Sulina, jud.Tulcea - d. 30 septembrie 2012) a fost cadru didactic universitar, doctor în filologie, autor de cărți și lucrări științifice în domeniul lingvistic, prozator, dramaturg, ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

S-a născut la 2 august 1946 în orașul Sulina, județul Tulcea într-o familie de ruși lipoveni, ca fiu al Melaniei și al lui Elefteri Danilov. La nașterea copilului, tatăl său era marinar, iar mama casnică. Studiile le-a început în orașul natal, absolvind gimnaziul, și le-a continuat la Tulcea unde, în 1964, a absolvit liceul. S-a înscris la concursul de admitere la Institutul Superior de Marină din Constanța, secția Ofițeri de punte pentru flota comercială, dar a fost respins din motive medicale. În toamna aceluiași an a fost încorporat, satisfăcându-și stagiul militar, ca planșetist, într-o unitate militară de artilerie antiaeriană din București. Lăsat la vatră, în februarie 1966, a revenit în orașul natal și s-a angajat la Consiliul Popular Sulina în funcția de contabil principal, pregătindu-se, în paralel pentru admitere la facultate.

Intră la Filolgie, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a absolvit-o în 1971, ca șef de promoție al secției de rusă-română. Nominalizat în învățământul superior, a fost repartizat la Catedra de Limbi Moderne a Institutului de Medicină și Farmacie din Iași. În 1996 și-a luat doctoratul în filologie la Craiova, la profesorul Gheorghe Bolocan (reputat lingvist, cel mai mare autor de dicționare bilingve ruso-române și româno-ruse). În 1999 s-a transferat, prin concurs, pe post de conferențiar, la Catedra de Slavistică “Petru Caraman” a Universității Al. I. Cuza. Este autorul a numeroase lucrări științifice și cărți de specialitate în domeniul lingvisticii, culegeri de texte și manuale de limbă română pentru studenții străini. Între 1981-1984 a funcționat ca lector de limbă, cultură și civilizație română la Beijing, China, iar între 1992-1995 la Veliko Târnovo, Bulgaria.

În literatură a debutat în nr. 7/1984 al revistei "Contemporanul", cu eseul Dragonul, mitica emblemă a Chinei. A publicat poezie, proză și teatru în periodice, iar editorial a debutat în 1999, la Editura Junimea, cu volumul de proză umoristică scurtă Făcătorii de minuni din Arbanasia. Au urmat:

• Rezervația mitocanilor (proză umoristică scurtă), Editura Kitej-Grad, Iași, 2002;
• Grădina limpezimii desăvârșite (proză memorialistică), în volumul colectiv Evantaiul celor 1000 de gânduri, Editura Ion Cristoiu, București, 1999;
• Scrisoare de recomandare, în antologia Insula Albă, Editura Ex Ponto, Constanța 2003.

Ca traducător, a tipărit următoarele cărți:

• F.M.Dostoievski, Scrieri Politice, Editura Polirom, Iași, 1998 ;
• S.N. Lazarev, Karma sau armonia dintre fizic, spirit, psihic și destin, Editura Moldova, Iași, f.a.;
• S. N. Lazarev, Karma pură, Editura Polirom, Iași, 1998;
• S. N. Lazarev, Karma. Sistemul autoreglării câmpurilor, Editura Dharana, București, f.a.;
• S. N. Lazarev, Karma. Iubirea, Editura Dharana, București, f.a.;
• Cele mai frumoase basme rusești (traducere în colaborare cu Aurelia-Iozefina Danilov), Editura Polirom, Iași 2007.

·         2015: Lucreția Ciobanu, cântăreață de muzică populară. S-a născut pe 27 octombrie 1924 în comuna Topârcea din judeţul interbelic Sibiu. A fost supranumită Doamna Munţilor şi a susţinut timp de peste 60 de ani spectacole de folclor în care a interpretat cântece din Mărginimea Sibiului. A ajuns cu melodiile ei până în SUA şi Canada. Pentru uimitoarea sa carieră, solista a primit, în 2002, Crucea Naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, iar în 2004 i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, categoria D - Arta Spectacolului. Din 2013, este cetăţean de onoare al Sibiului.

Sărbători

·         Botswana – Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1966)

Drapelul Botswanei – foto: ro.wikipedia.org

Botswana, numele oficial, Republica Botswana (Setswana: Lefatshe la Botswana) este o țară din partea de sud a Africii. Fost protectorat britanic al Bechuanaland, Botwsna și-a adoptat denumirea după obținerea independenței față de coroana britanică la 30 septembrie, 1966. Vecinii Botswanei sunt la sud Africa de Sud, la vest Namibia, la nord Zambia și Zimbabwe la nord-est. Economia, legată foarte mult de cea a Africii de Sud, se bazează în primul rând pe minerit (în special diamante), creșterea vitelor și turism. Numele țării vine de la cel mai mare grup etnic Tswana.

Amplasarea Botswanei – foto: ro.wikipedia.org

·       Ziua Internațională a Traducerilor

30 septembrie 2016: Ziua Internaţională a Traducătorilor (International Translation Day) – englishromanian.ro

·         Calendar crestin ortodox: 

Sfantul Mucenic Grigorie Luminatorul, arhiepiscopul Armeniei; Sfintii Mucenici Ripsimia si Gaiani. 

Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei celei Mari. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 30 septembrie – foto: doxologia.ro