9. /11 OCTOMBRIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

ION DACIAN

Ion Dacian
Date personale
Născut	11 octombrie 1911  Saschiz, Mureș, România
Decedat	8 decembrie 1981 (70 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț de operă
Activitate
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	voce[*]
Modifică date / text

Ion Dacian, născut Ion Pulcă, (n. 11 octombrie 1911, comuna Saschiz, județul Mureș – d. 8 decembrie 1981, București ) a fost un renumit tenor român, Artist al Poporului cunoscut prim solist și director al Teatrului de Stat de Operetă București.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Note
• 3Referințe
• 4Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ion Pulcă a urmat în paralel cursurile Facultății de Drept și ale Academiei de Muzică din Cluj, avându-l ca profesor de canto pe Ion Crișan.

Își începe cariera în 1934 la Opera Română din Cluj. În 1939 este angajat de Nicolae Vlădoianu la Teatrul de Operetă și Revistă „Alhambra” din București, debutând în operetă și în regie. Prima operată în care joacă este Vânt de Primăvară de Joseph Strauss. În perioada 1942–1947 este co-director al Teatrului Alhambra, interpretând roluri de june-prim în toate spectacolele muzicale ale acestuia.

În 1950 se înființează Teatrul de Stat de Operetă, Ion Dacian fiind angajat ca prim-solist al teatrului. Apare într-o succcesiune de spectacole de succes printre care Liliacul și Sânge Vienez de Johann Strauss (fiul), Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino, Lysistrata de Paul Lincke, Vânzătorul de Păsări de Carl Zeller, Văduva Veselă și Paganini de Franz Lehár, My Fair Lady de Frederick Loewe, Secretul lui Marco Polo de Francis Lopez, Anton Pann de Alfred Mendelsohn și altele.

Numit director al teatrului în anul 1963, a fost eliberat din funcție, fără explicații, în septembrie 1971.

În cariera sa, Ion Dacian a interpretat 57 de roluri, jucând în peste 5000 de spectacole și luând parte la 120 de concerte cu diverse orchestre filarmonice. A fost un artist de mare popularitate, iubit de public.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, tenorului Ion Dacian i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[1]

Ion Dacian se stinge din viață la 8 decembrie 1981, fiind înmormântat în curtea bisericii “Sf. Gheorghe” din cartierul bucureștean Andronache.

În 1990 Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă "Ion Dacian". În anul 2000 prin hotărîre a guvernului, numele a fost schimbat în Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" București.

În februarie 2011 școala generală din localitatea natală a primit numele său, devenind Gimnaziul de Stat „Ion Dacian”.

Data și locul nașterii

11 Octombrie 1911, comuna Saschiz, judeţul Mureş

Data și locul morții

8 Decembrie 1981, Bucureşti

Educație

• urmează în paralel cursurile Facultăţii de Drept şi ale Academiei de Muzică din Cluj, avându-l ca profesor de canto pe Ion Crişan

Activitate

• îşi începe cariera în 1934 la Opera din Cluj, apoi este adus cu destule sacrificii la opera bucureşteană
• este angajat de Nicolae Vlădoianu la Teatrul de Operetă şi Revistă Alhambra din Bucureşti în anul 1939, debutând în operetă şi regie (Prima operetă în care joacă este "Vânt de Primăvară" de Joseph Strauss)
• în perioada 1942–1947 este co-director al Teatrului Alhambra, interpretând roluri de june-prim în toate spectacolele muzicale ale lui Strauss
• în 1950 se înființează Teatrul de Stat de Operată, Ion Dacian fiind angajat ca prim-solist al teatrului
• numit director al teatrului în 1964, a fost eliberat din funcție, fără explicații, la începutul anilor 1970
• în cariera sa, Ion Dacian a interpretat 57 de roluri, jucând în peste 5000 de spectacole și luând parte la 120 de concerte cu diverse orchestre filarmonice; a fost un artist de mare popularitate, iubit de public
• apare într-o succesiune de spectacole de succes printre care "Liliacul" și "Sânge Vienez" de Johann Strauss (fiul), "Lăsați-mă să cânt" de Gherase Dendrino, "Lysistrata" de Paul Lincke, "Vânzătorul de Păsări" de Carl Zeller, "Văduva Veselă" și "Paganini" de Franz Lehár, "My Fair Lady" de Frederick Loewe, "Secretul lui Marco Polo" de Francis Lopez, "Anton Pann" de Alfred Mendelsohn și altele

Mai mult +

Povești care ne merg la suflet

• Ion Pulcă, alias Ion Dacian, avocat şi artist liric, a fost descoperit de Nicolae Vlădoianu şi a ajuns cea mai proeminentă figură a operetei româneşti contemporane. A primit al doilea nume de botez chiar de la Nicolae Vlădoianu, fiind considerat un nume mai "ticluit", inspirat de cel al satului Dacia din împrejurimile Clujului
• În 1947, într-o cronică interbelică a fost numit: "mirele operetei". Era frumos, zâmbitor, optimist, spiritual şi comunicativ. Avea prestanţă, profesionalitate desăvârşită, cultură muzicală rafinată
• Ion Dacian devenise un nume de legendă către anii '70, fapt care începuse să deranjeze anumite figuri conducătoare ale epocii socialiste. Directorul Dacian trecuse la regie, cânta doar în anumite spectacole, cocheta mai mult cu străinătatea. Într-o bună zi s-a trezit cu o şedinţă de 48 de ore, unde a fost forfecat fără menajamente, după care a urmat adunarea cinică de înlocuire cu flori şi mulţumiri "tovărăşeşti pentru contribuţia aduse artei socialiste". Ionel a mai avut puterea să declare cu umor: "În ziua de azi, direcţia de teatru este ca maşina. Te bucuri de ea în doua momente: o dată când o cumperi şi o dată când scapi de ea!". Gestul l-a marcat însă cumplit. A făcut o congestie cerebrală, cu nedorite consecinţe locomotorii. A revenit cu greu pe un platou de televiziune pentru ultimele filmări. În plină iarnă (8 decembrie 1981) a trecut în lumea umbrelor, fiind îngropat în curtea Bisericii Sf. Gheorghe din Cartierul Andronache, ctitorie a lui Nicolae Vlădoianu.
Câteva citate despre Ion Dacian
• "talent exuberant şi inepuizabil", scria Radu Gheicu
• ca regizor avea "nerv şi simţ al măsurii", consemna Smaranda Oţeanu
• "fantezie senzaţională", aprecia Ada Brumaru
• "Se pare că artiştilor, ce au încălzit inimile oamenilor cu fiorul lor fierbinte, Dumnezeu le-a hărăzit zăpada şi îngheţul spre a rămâne veşnic cu figura de marmură rece." (Viorel Cosma, "Portret sentimental Ion Dacian")
• "Splendoarea operetei moderne s-a născut odată cu Ion Dacian şi s-a stins odată cu el. Ion Dacian nu a murit, s-a înălţat la cer, în eternitatea marilor valori. Vocea lui unică dăinuie în spaţiul nostru spiritual". (Margareta Zirra, prim balerină a teatrului de operetă)

Ion Dacian

Teodora Lucaciu şi Ion Dacian - Franz Lehar: Văduva veselă, Duetul Hanna- Danilo

Din istoria Teatrului de Operetă din București:

Un teatru pentru artiști de referință

După succesele de la Alhambra, genul operetei a primit susținere din partea Teatrului Armatei, care, la secția de muzică din str. Uranus, a oferit reprezentații de operetă. În 1950 a fost înființat Teatrul de Stat de Operetă care a fost inaugurat cu premiera „Vânt de libertate” de Isaak Dunaevski, spectacol la realizarea căruia au contribuit artiști precum Silly Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman, Migry Avram Nicolau, Toni Buiacici, Tiberiu Simionescu, N. Ionescu Dodo și mulți alții. Lucrări de referință aveau să contribuie, de asemenea, la creșterea calității artistice a producțiilor teatrului, așa cum au fost cele care alcătuiau repertoriul instituției în perioada în care se afla la conducere unul dintre cei mai importanți tenori pe care i-a avut opereta – Ion Dacian -, cel al cărui nume se află, începând cu 1992, în titulatura teatrului: „Țara surâsului” de Franz Lehár (1965); „Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez (1966); „Sânge vienez” de Johann Strauss (1967), „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán (1967) etc.

Până în anul 1986, când a fost dărâmată împreună cu multe alte clădiri din centrul istoric al capitalei, gazda Operetei a fost clădirea Teatrului „Regina Maria”. Apoi, instituția bucureșteană și-a primit spectatorii în Sala Mică a Teatrului Național. Din acel moment, dar mai ales după 1989, instituția a traversat o perioadă de căutări, de încercări, de adaptare la noi condiții. Sub directoratul Soranei Coroamă Stanca, s-a încercat, spre exemplu, modernizarea repertoriului, montându-se cabaret politic („Plaisir d’amour”) și desfășurându-se concerte ca „Stabat Mater” de Rossini ori un „Concert Mozart”. Un suflu nou a fost adus Operetei între anii 1994 și1999, când instituția a fost condusă de tenorul Dorin Teodorescu.