duminică, 7 noiembrie 2021

 10. /10 NOIEMBRIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET


NICOLAE FLOREI

Biografie Nicolae Florei
FLOREI, Nicolae (n. 10.XI.1927, Vasiova, CS –  25.XI.2000, Bucureşti). Cântăreţ de operă – bas, profesor de muzică, dirijor de cor. Instruirea muzicală a început-o la Timişoara la Şcoala Normală apoi la Conservatorul lui Sabin Drăgoi respectiv Institutul de Artă iar după desfiinţarea acestuia (1950), îşi finalizează studiile la Conservatorul din Bucureşti la clasa de canto a lui Petre Ştefănescu-Goangă. Înainte însă de a ajunge la Bucureşti activează ca profesor de muzică la Bocşa Vasiovei. În capitală debutează ca solist în vocal-simfonic într-o cantată de Ciprian Porumbescu la Ansamblul de cântece şi dansuri „Ciocârlia“. De altfel de-a lungul carierei sale solistice a abordat şi cântarea bisericească (în strana bisericii ortodoxe din Vasiova) şi creaţia de lied sau romanţa. Debutează în genul operei (1955) în rolul titular din Rigoletto de Giuseppe Verdi. Urmează apoi roluri şi în alte opere verdiene precum Aida, TraviataForţa destinului sau ale altor compozitori precum Boema şi Tosca de Puccini, Faust de Gounod, Lucia di Lammermoor de Donizetti, Bărbierul din Sevilla de Rossini, Samson şi Dalila de Saint-Saëns dar şi în creaţii lirice româneşti precum Năpasta de Sabin Drăgoi, Ion Vodăde Gheorghe Dumitrescu, Fata de la Cozia de Emil Monţia toate culminând cu Oedip de George Enescu într-o montare modernă la Staatsoper din Viena în viziunea regizorului Andrei Şerban. A fost partener de scenă cu marile voci ale operei româneşti din cea de a doua jumătate a secolului XX: Elena Cernei, Maria Slătinaru, Zenaida Pally, Nicolae Herlea, Ludovic Spiess, Dan Iordăchescu, Mihail Arnăutu ş.a. Basul Nicolae Florei a dus faima artei interpretative româneşti pe multe meridiane ale globului: Belgia, Cehoslovacia, Germania, Polonia, URSS dar şi Australia sau Noua Zeelandă. Vocea sa de aur a rămas vie în eternitate prin numeroasele înregistrări de radio, televiziune şi pe discuri „Electrecord“.


Nicolae Florei - Barbierul din sevilla



Nicolae Florei - Romante




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr

 PERIOADA ROMANTICĂ 8. Louis Spohr