8. /21 NOIEMBRIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

TRAIAN GROZĂVESCU

Date personale
Traian Grozăvescu
Traian Grozăvescu
Născut	21 noiembrie 1895^[1] Lugoj, Comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria
Decedat	15 februarie 1927 (31 de ani)^[1] Viena, Republica Austriacă
Cauza decesului	omor
Cetățenie	Austro-Ungaria România
Etnie	români
Ocupație	cântăreț cântăreț de operă
Activitate
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1919–1927

Monument istoric
Poziționare
Coordonate	45°41′40″N 21°55′4.1″E
Localitate	Lugoj
Țara	România
Adresa	Str. Făgetului, în cimitirul ortodox, sector 3, parcela A^[2]
Edificare
Tip	Monument funerar
Data finalizării	1928^[2]
Stare de conservare	mediocră
Materiale	zidărie, beton
Clasificare
cod LMI	TM-IV-m-B-06336.04
Modifică date / text

Poziționare
Casa din Lugoj a lui Traian Grozăvescu

Coordonate	45°40′58.4″N 21°53′44.6″E
Localitate	Lugoj
Țara	România
Adresa	Str. Traian Grozvescu nr. 8^[3]
Edificare
Data finalizării	1843^[3]
Stare de conservare	bună
Materiale	cărămidă
Clasificare
cod LMI	TM-IV-m-B-06337
Modifică date / text

Traian Grozăvescu (n. 21 noiembrie 1895,^[1] Lugoj, Comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 15 februarie 1927,^[1] Viena, Republica Austriacă) a fost un tenor român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Acesta s-a născut la Lugoj, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria (actual: județul Timiș, România). A urmat Facultatea de Drept la Budapesta unde începe în 1914 și cursurile Academiei de Muzică. Debutează la Cluj în 1919 unde obține succes după succes. Pleacă la Viena în martie 1923 și cu vocea sa excepțională este pe rând angajat de Operele din Viena, Budapesta, Berlin. Câștigă stima unor muzicieni celebri precum Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk. Pe 14 februarie 1927 tenorul cântă pentru ultima dată pe scena operei din Viena, în Rigoletto. Peste numai 5 zile, pe 19 februarie, într-un acces de gelozie, este ucis cu un glonte de revolver de către soția sa, Nelly. Grozăvescu urma să cânte peste o lună la Metropolitan Opera din New York. Este înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj.

Teatrul Municipal din Lugoj poartă numele tenorului, aici organizându-se și Concursul Internațional de canto „Traian Grozăvescu”.

Cel ce avea să devină unul din succesele româneşti pe plan internaţional s-a născut la Lugoj, pe data de 21 noiembrie 1895. Înclinaţiile sale muzicale i-au îndreptat paşii spre o carieră muzicală de succes, peste care, însă, s-a aşternut praful, la nici un secol de la moartea sa.

Traian Grozavescu şi-a petrecut copilăria, primii ani de şcoală şi liceul în Lugoj, unde de altfel, i-a fost apreciat talentul deosebit, chiar din fragedă vârstă. Tatăl său, nelipsit din corurile lugojene, obişnuia să-l aducă pe Traian la repetiţii cu el, unde, o dată ce l-a întâlnit pe maestrul Ion Vidu, l-a introdus în corul său faimos, “corul lui Vidu”, acesta reprezentând începutul modest al progresului exceptional al lui Traian Grozăvescu.

Dupa ce şi-a finalizat studiile gimnaziale şi liceale în Lugoj, în anul 1914, a decis să se îndrepte spre Budapesta, unde s-a înscris la Facultatea de Drept şi totodata, pentru a-şi asculta chemarea, a urmat cursurile Academiei de Muzică, unde îl avea profesor pe marele Schick.

Vocea deosebită i-a fost remarcată nu numai de familie dar şi de prieteni, însă în scurt timp, o dată cu venirea războiului, Traian Grozăvescu a fost nevoit să plece pe front, ca ofiţer de artilerie în armata austro-ungară, lăsând la o parte cariera muzicală. Pasiunea pentru muzică nu a încetat însă nici în acele vremuri tulburi, de unde a rămas faimoasa poveste când acesta, „într-un moment de linişte a tunurilor, a început să cânte Ave Maria”, acolo pe frontul de lupta, unde orice speranţă de viaţă se risipeşte. Gestul lui Grozăvescu i-a înduioşat atât de mult pe cei din jur, încât camarazii l-au răsplătit cu ropote de aplauze, iar dinspre inamici a răsunat puternic „Vivat austriaci!”. Un moment de glorie pentru Grozăvescu şi un pas important în debutul carierei sale muzicale.

O dată întors de pe front, s-a îndreptat spre Cluj- România, unde a jucat şi primul său rol, cel al lui Pinkerton din opera „Madame Butterfly”. Cu talentul său a reuşit să impresioneze în scurt timp profesorii şi cu atât mai mult Opera Clujeană, unde a devenit tenorul preferat. De asemenea, la Opera din Cluj, se găsesc astăzi unele costume ale cântăreţului, cu care şi-a jucat rolurile inegalabile pe scenele europene.

Clujul a marcat încă un eveniment important din viaţa lui şi anume întâlnirea cu Aca de Barbu, femeia cu care, dacă ar fi ales să-şi petreaca viaţa, poate nu ar fi avut parte de un destin atât de tragic. Deşi au petrecut mult timp împreună, Grozăvescu a pus cariera muzicală mai presus de toate şi şi-a îndreptat paşii spre Viena, unde a cunoscut-o pe Nelly Kovesdy, cea care avea să-i pună capăt zilelor, într-o criză de gelozie.

Astfel că în anul 1923 a plecat la Viena, unde a avut şansa de a studia cu Frans Steiner. A continuat să ia lecţii de canto şi de pian, şi-a perfecţionat stilul iar într-un final, la doar o lună de la sosirea în Viena, a fost angajat la Opera Populară(Volksopera) de pe Währingergürtel, acolo unde publicul avea sa devină tot mai numeros la reprezentaţiile sale. Debutul pe scena vieneză a avut loc pe 10 iulie 1923, cu opera „Paiate” de Leoncavalo.

O voce atât de deosebită a fost remarcată în scurt timp, deoarece aprecierile din partea admiratorilor nu conteneau. O dată descoperit şi de Franz Schalk, directorul de atunci al Staatsoper, primeşte rolul lui Rudolf din Boema de Puccini, un alt succes răsunător. Compozitorul lugojean Filaret Barbu menţiona despre vocea lui Grozăvescu că: „are sclipiri de diamante ca o spadă flexibilă de Toledo”, voce pentru care a fost numit „Caruso al Vienei”.

Admiraţiile au venit şi din partea unor mari muzicieni, pe lângă Franz Schalk enumerându-se şi Richard Strauss (cel care le-a admirat şi îndrăgit şi pe celelalte două românce, Viorica Ursuleac şi Maria Cebotari), Arturo Toscanini sau Pietro Mascagni.

A mai onorat şi scenele din Praga şi Berlin, unde în anul 1924, este rechemat de 12 ori pe scenă, la reprezentaţiile deosebite din Aida, Boema şi Tosca. Printre talentele alături de care a dat reprezentaţii amintim pe Selma Kurz, Lotte Lehmann, Maria Jeritza sau Viorica Ursuleac.

Revenirea în România, în anul 1926 a fost un succes răsunator pentru marele tenor. Primirea sa a fost un adevărat spectacol, iar talentul său s-a demonstrat a fi încă o dată nemărginit, ocazie cu care opera: „şi-a lăsat ferestrele deschise, pentru cei care nu au apucat să-şi cumpere bilete”, ca şi ei să poată auzi minunata voce a cântareţului.

Talentul său a depăşit chiar şi graniţele europene, astfel că Opera Metropolitană din New York i-a oferit un contract începând cu anul 1927 (contract pe care, din nefericire, nu a mai apucat să-l onoreze). Pe 14 februarie 1927, a cântat în „La Donna e Mobile”,în rolul ducelui din Rigoletto, însă nimeni nu ştia că aceea a fost ultima dată în care i-a fost putut fi ascultată vocea inegalabilă.

Sfârşitul şi l-a găsit chiar în casa în care locuia cu soţia lui, Nely Kovesdy, o femeie cu probleme psihice, care suferea de o gelozie groaznică, fapt care a şi condus-o la actul nesăbuit de a-şi ucide sotul, împusşcându-l pe la spate chiar în ceafă, pe motiv că acesta a refuzat să o ia cu el în călătoria sa la Metropolitan Opera din New York. Menţionăm ca tenorul trebuia să facă şi o oprire la Roma în călătoria respectivă, unde trebuia să se întâlnească şi să repete cu Maria Jeritza, alături de care urma să cânte pe scena americană (să fi fost oare acesta motivul care a împins-o pe Nelly la crimă?).

Moartea a fost instantanee. În data de 19 februarie 1927, scenele vieneze, cele româneşti, chiar şi cele de peste ocean au intrat în doliu, întrucat vestea morţii lui Grozăvescu s-a raspândit cu o viteză uimitoare. Nelly Kovesdy, femeia pe care şi-a ales-o camarad în viaţă, a scăpat de pedeapsă după lungi procese, întrucat la vremea aceea, legea vieneză nu considera crimele pasionale un delict.

Opera de Stat din Viena şi o dată cu ea întregul oraş şi-au luat rămas bun într-o ceremonie funerară aproape imperială. Dricul morturar, tras de şase cai, a venit de la Institutul medico-legal prin Währinger Strasse şi apoi de-a lungul Ringului, până în faţa Operei, unde s-a oprit şi unde îl aştepta întregul personal, în frunte cu directorul lor, Franz Schalk.

Corpul neînsufleţit al tenorului a fost vegheat în drumul spre meleagurile româneşti de către mama sa şi de câinele lui credincios Rex, iar trenul în care acesta se afla a oprit în fiecare oraş pe care îl străbătea, pentru ca cei care l-au iubit să îşi poată lua rămas bun de la el. Trenul cu corpul neînsufleţit al celui mai indragit tenor al Europei a poposit în Lugoj, unde a fost primit de toată suflarea oraşului, care l-a şi condus pe ultimul drum.

În memoria sa, teatrul şi strada pe care a copilărit îi poartă numele, iar în Lugoj se organizează anual un concurs de tenori ce poartă numele de „Grozăvescu”.

Şi în Viena, pe strada Lerchenfelderstrasse numărul 62-64, se găseşte o placă comemorativă, care-l aminteşte pe Traian Grozăvescu, ucis pasional pe 14 februarie 1927, de către soţia sa, Nelly. Placa este opera sculptorului Ludovic Lichtfuss din Jimbolia, efigia fiind identică cu cea de pe casa din Lugoj, unde s-a născut tenorul.

A doua zi după răsunătorul succes de la Viena, pe 15 februarie, Grozăvescu este ucis! Mâna criminală avea să fie cea a soţiei sale, Nely Grozăvescu (fosta Koveszdy). Femeia i-a tras un glonte în ceafă, în urma unei crize de gelozie.

Crima s-a petrecut atunci când tenorul îşi făcea bagajele, iar de faţă avea să fie şi sora lui Traian Grozăvescu, Olga. Soţia geloasă şi-a pierdut cumpătul când artistul a refuzat să o ia cu el în America, motivând că este prea slăbită având în vedere că nu cu mult timp în urma a născut. Scena s-a petrecut în locuinţa lor de la Viena, de pe Lacherfelderstrasse nr.62. Traian Grozăvescu avea doar 32 de ani şi era în plină ascensiune.
Nely Koveszdy a scăpat de condamnare pentru că la aceea vreme în Austria omorurile pasionale nu se considerau crime.
Lucrarea din Viena a fost sponsorizată de familia Dorel Usvad din Austria şi de dr. Dan Traian Demeter, nepotul lui Grozăvescu.

Numele lui Traian Grozăvescu a fost reabilitat de liderul comunist Petru Groza, care, în 1957, a dorit ca strada Lalelelor, unde s-a aflat casa în care a copilărit tenorul, să primească numele Traian Grozăvescu. Atunci s-a montat şi o placă memorială pe care se poate citi şi azi: „În această casă a coplărit tenorul Traian Grozăvescu, care prin glasul său a ridicat faima ţării, cucerind un loc de cinste în rândul cântăreţilor lumii”.