6. / 24 DECEMBRIE 2021 - TEATRU/FILM
| Mircea Diaconu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (71 de ani)[2]  Vlădești, Argeș, România |
| Căsătorit cu | Diana Lupescu, actriță |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | politician actor actor de teatru[*] actor de film |
| Locul desfășurării activității | Strasbourg Bruxelles |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Cariera politică | |
| Europarlamentar | |
| În funcție – [1] | |
| Circumscripția | România |
| Legislatură | Al optulea Parlament European[*] |
| Ministru al culturii | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Hunor Kelemen |
| Succedat de | Puiu Hașotti |
| Senator al României | |
| În funcție decembrie 2008 – decembrie 2012 | |
| Circumscripția | Argeș[*] |
| Legislatură | legislatura 2008–2012 |
| Partid politic | PNL |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Mircea Diaconu (n. ,[2] Vlădești, Argeș, România) este un actor, om politic și fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, fost director al Teatrului „Nottara” din București (a demisionat în noiembrie 2011, fiind declarat în conflict de interese în urma acțiunii penale a Agenției Naționale de Integritate, deoarece cumula două funcții publice). El a fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD, senator din partea PNL din 2008 până în 2012, europarlamentar independent, membru al Grupului ALDE și vice-președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din 2014 până în 2019.[3]
Teatru[modificare | modificare sursă]
A absolvit Liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și IATC I.L. Caragiale din București în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, cu Harfa de iarbă de Truman Capote.
Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul Nunta de piatră, după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. În 1972, a fost angajat, de către Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde a rămas până în 1982, când a devenit actorul Teatrului Nottara. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990), pentru ca apoi să revină în teatru ca angajat în 2001.
În calitate de manager al Teatrului Nottara, a fost implicat într-un scandal de nepotism, întrucât și-a angajat acolo propria soție (pe Diana Lupescu), pe post de regizor artistic gradul I,[4] și a remunerat-o din fondurile Teatrului pe contracte ce implică drepturi de autor.[5] Totuși, după un proces îndelungat, a fost găsit nevinovat.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Adio, dragă Nela! (1972)
- Metamorfoze (1972) (TV)
- Nunta de piatră (1972)
- Explozia (1972)
- Capcana (1974)
- Actorul și sălbaticii (1975)
- Filip cel bun (1975)
- Mere roșii (1976)
- Tănase Scatiu (1976)
- Cuibul salamandrelor (1977)
- Împușcături sub clar de lună (1977)
- Profetul, aurul și ardelenii (1978)
- Din nou împreună (1978)
- Vacanță tragică (1979)
- Audiența (1979)
- Bietul Ioanide (1979)
- Înainte de tăcere (1979)
- Artista, dolarii și ardelenii (1980)
- Casa dintre cîmpuri (1980)
- Vînătoarea de vulpi (1980)
- Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
- De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
- Așteptând un tren (1982)
- Calculatorul mărturisește (1982)
- Semnul șarpelui (1982)
- Secvențe... (1982)
- O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982)
- Amurgul fântânilor (1983)
- Căruța cu mere (1983)
- Buletin de București (1983)
- Sfîrșitul nopții (1983)
- Siciliana (1984)
- Cumpărătorul de clopote (1984)
- Horea (1984)
- O lumină la etajul zece (1984)
- Promisiuni (1985)
- Căsătorie cu repetiție (1985)
- Zâmbet de soare (1987)
- Secretul armei secrete (1988)
- O vară cu Mara (1988)
- Întâmplări cu Alexandra (1989)
- Campioana (1991)
- Telefonul (1992)
- Asfalt Tango (1993)
- Dănilă Prepeleac (1996)
- Față în față (1999)
- Corul pompierilor (2000)
- Filantropica (2002)
- Aventurile unei zile (2004)
- Legături bolnăvicioase (2006)
- Happy End (2006)
- Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
- Ticăloșii (2007)
- Tache (2008)
- Doar cu buletinul la Paris (2015)
Roluri în teatru[modificare | modificare sursă]
Teatrul Bulandra[modificare | modificare sursă]
- Revizorul de Gogol, regia: Lucian Pintilie (1972);
- A 12-a noapte de Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1973);
- Răceala de Marin Sorescu, regia: Dan Micu (1977);
- Furtuna de Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1978).
Teatrul C.I. Nottara[modificare | modificare sursă]
- Cum vă place de Shakespeare, regia: Lucian Pintilie (1982);
- Pădurea de Ostrovski, regia: Constantin Marinescu (1983);
- Ultimul bal după Liviu Rebreanu, regia: Dan Micu (1984);
- Burghezul gentilom după Moliere, regia: Alexandru Dabija (1986);
- Într-o dimineață de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988).
- Teatrul descompus de Matei Vișniec, regia: Cătălina Buzoianu
Teatrul Național I.L. Caragiale[modificare | modificare sursă]
- Ghetou de Joshua Sobol, regia: Victor Ioan Frunză
Publicații[modificare | modificare sursă]
- La noi, când vine iarna, Editura Polirom, 2013 [6]
Activitate politică[modificare | modificare sursă]
A fost membru fondator al Alianței Civice (din 7 noiembrie 1990)[7].
Mircea Diaconu a fost membru al Partidului Național Liberal între 2008 și 2014 și a fost ales din partea acestei formațiuni (de pe locul 3 în circumscripția în care a candidat) ca senator de Argeș la alegerile din 2008. Din martie 2010 - Congresul ordinar PNL - vicepreședinte PNL. În trecut, a fost desemnat membru al CNA din partea Partidului Democrat. Iar mai înainte a cochetat politic cu Convenția Democratică, pentru ca mai apoi să se alăture lui Varujan Vosganian și să intenționeze să candideze (în 1996) la Primăria Capitalei. Din 1 mai 2012 a fost numit Ministru al Culturii.
În anul 2019 a candidat independent la președinția României susținut de ALDE și a ieșit pe locul al 4-lea în primul tur al alegerilor.
Ca director al Teatrului Nottara, Diaconu era însă incompatibil atât cu funcția de senator (funcții deținute concomitent timp de 3 ani), cât și cu cea de ministru, întrucât funcțiile politice i-ar fi permis să dirijeze subvenții publice către instituția pe care o conduce.[8] Agenția Națională de Integritate, o instituție înființată în România pentru a combate asemenea cazuri de conflict de interese, i-a contestat de aceea mandatul în instanță. Diaconu nu s-a prezentat la termenele de judecată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat și ea incompatibilitatea, el renunțând la locul din Guvern.[9] Deși incompatibilitatea a fost decisă de instanța supremă încă din iunie, Senatul nu a luat act de ea până în decembrie, mandatul lui Diaconu încetând abia cu câteva zile înainte de expirarea lui,[10] acțiune comentată de specialiști în drept ca o sfidare și o imixtiune din partea legislativului față de puterea judecătorească, întrucât organisme oficiale ale Senatului l-au asigurat pe Diaconu că nu este incompatibil.[11]
La data de 28 august 2019 partidele ALDE și ProRomânia au format o alianță electorală pentru susținerea lui Mircea Diaconu, candidat independent, în alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019.[12][13]
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[14]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu