Materialele prezentate reprezintă un colaj realizat din publicații diferite și au drept scop informarea publică cuprinzând sinteza evenimentelor zilei în timp.
marți, 1 februarie 2022
1. /4 FEBRUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri
Evenimente
·362 - Împăratul roman Iulian promulgă un edict in care recunoaşte drepturi egale pentru toate religiile din Imperiul Roman. Cunoscut sub numele de Iulian Apostatul, acesta a anulat efectiv edictul unchiului sau, imparatului Constantin, care facuse din creştinism religia oficiala a Imperiului Roman, aducand înapoi vechile religii pagane ale imperiului.
Flavius Claudius Iulianus (331 – 26 iunie 363) a fost un împărat roman care a domnit între 361 – 363, el fiind ultimul împărat roman păgân – foto: ro.wikipedia.org
Este o vorbă atribuită împăratului Iulian (331–363), numit Iulian Apostatul, care părăsise creştinismul şi încercase să restaureze religia păgână. Iulian a murit în Mesopotamia, de o rană primită în cursul unei lupte cu perşii. Avea 31 de ani şi era într-al doilea an al scurtului său principat. Iulian se arătase neînfricat, izbutise chiar să redreseze situaţia luptei , cînd a fost străpuns de „o lance de cavalerie venită nu se ştie din ce parte“ (Ammianus Marcellinus). Într-adevăr, nu se ştie până astăzi dacă Flavius Claudius Iulianus a murit de lovitura unei suliţe duşmane sau prin trădarea unui roman (L. Jerphagnon). Sfîntul Efrem, scriitor sirian, contemporan, însă nu martor ocular, ne încredinţează că Iulian, înainte de a muri, ar fi strigat: „Ai învins, Galileene!“, Galileanul fiind Isus. După alţi cronicari creştini, împăratul, murind, ar fi ameninţat cerul, spunînd: „Helios, m-ai pierdut!“, Helios fiind, în gîndirea lui, zeul suprem al religiei pe care voia s-o statornicească în imperiu în locul celei creştine. Aceste versiuni legendare provin deci din medii creştine ostile acestui nepot al lui Constantin cel Mare care devenise apostat. În schimb, admiratorii păgâni ai defunctului împărat au încercat să-i împodobească sfârşitul cu o aură socratică.La douăzeci şi cinci de ani după moartea lui, Ammiamus Marcellinus îl înfăţişează stând de vorbă cu doi filozofi, înainte de moarte, despre soarta sufletului.Sursa: Francois Bluche – De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate in contextul lor istoric, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000, pag. 49.
·634 – Fortele musulmane conduse de Yazid ibn Abi Sufyan inving in batalia de la Dathin din Gaza (Palestina) armata arabilor crestini.
·1169 – Un puternic cutremur a lovit coasta Mării Ionice din Sicilia, provocând nari pagube materiale si zeci de mii de mort, în special în Catania.
·1526: Are loc campania lui Ștefan IV-lea (Ştefăniţă-vodă), domn al Moldovei, în Muntenia. Oastea moldoveană pradă începînd din 5 februarie 1526 pînă la Tîrguşor fără vre-o împotrivire armată munteană. Domnitorul Munteniei, Radu de la Afumaţi, este constrîns să-i predea pe boierii moldoveni pribegi, care sunt executaţi. Ștefăniță-vodă revine cu bine în Moldova din campania sa din Muntenia pe data de 20 septembrie 1526. Ștefan IV-lea cunoscut în cronici și ca Ștefan cel Tînăr, este feciorul lui Bogdan III-lea și nepotul lui Ștefan cel Mare al Moldovei. Ștefan cel Tînăr vine la domnia Moldovei după moartea tatălui său Bogdan III-lea și fu miruit domn de mitropolitul Theoctist la Suceava. La 1518, Ștefăniță încheie un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor. Ulterior Ștefăniță-vodă a stricat relațiile cu polonezii fiind ofensat de Sigismund, care a refuzat să-i dea una din fete de soție. La 8 august 1518, Ștefan cel Tînăr oprește invazia tătarilor de peste Nistru, repurtînd o victorie strălucită. La 15 septembrie 1521, domnitorul, îl execută la cetatea Hîrlău, pentru viclenie, pe hatmanul Luca Arbore (conducătorul Divanului pe timpul cînd domnul Ștefan IV-lea era minor) și pe feciorii acestuia. Urmează un complot nereușit a boierilor moldoveni împotriva domnitorilui, după executarea lui Arbore, complot generat de frica răzbunare a domnitorului pe boieri. Complotul se soldează cu fuga din țară a mulor boieri și cu decapitarea rebelilor reținuți la tîrgul Roman. Ștefan cel Tînăr atacă și înfrînge o armata turcescă condusa de Tassa-pasa ce se refugiase în Moldova, respinsă fiind de polonezi și ia o prada bogată. Din cauza semeției lui, bunele relatii cu polonezii nu au mai putut fi restabilite. Din acest motiv, se crede că nobilii de la curtea poloneză, care se temeau că Ștefăniță s-ar putea alia cu turcii, au pus-o pe însăși soția lui să-l otrăvească, la 14 ianuarie 1527. Ștefan cel Tînăr moare la Hotin și este înmormîntat la Mănăstirea Putna.
·1544 – Filip Moldoveanul a tiparit, la Sibiu, “Catehismul romanesc”. In 1550 a tiparit de asemenea la Sibiu, Tetravanghelul romano-slavon.
·1758 – Este fondat orasul Macapá, capitala statului Amapá din nordul Braziliei.
·1769: În Marea Britanie se introducere pedepsa cu moartea pentru distrugerea instalațiilor industriale.
·1789: George Washington este ales de către Colegiul Electoral american ca primul președinteal Statelor Unite ale Americii. George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland, Virginia Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon, Virginia) general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii.
·1794 – In Franţa este abolita sclavia. În 1794, sub presiunea revoltei sclavilor negri din Guadelupa, Convenţia a emis un decret pentru abolirea sclaviei. Aceasta măsura a fost de scurtă durată, pentru ca în 1802 Napoleon a restaurat sclavia şi a trebuit sa se astepte pana la 18 aprilie 1848, momentul in care aceasta a fost definitiv abolită.
·1857: Caimacamul Moldovei Teodor Balş semnează la Iaşi o proclamaţie către locuitorii din sudul Basarabiei ţariste care revenise la Moldova in urma infrangerii Rusiei in Razboiul Crimeei , prin care-i asigură de respectarea drepturilor şi privilegiilor lor.
·1859 – In Egipt este descoperit Codex Sinaiticus. Un fragment necunoscut din Biblie, descoperit intr-o manastire egipteana Codexul este un manuscris scris în secolul al 4-lea pe pergament, considerat a fi unul dintre cele mai bune texte grecești ale Noului Testament.
·1861: In orasul Montgomery din Alabama, delegatiile statelor Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Louisiana, Georgia şi Texas proclamă secesiunea şi creează Confederaţia Statelor din Sud (căreia în aprilie şi mai i se mai alătură Virginia, Carolina de Nord, Arkansas, Tennessee). Este inceputul secesiunii si a razboiului care a urmat intre statele din Nord si si cele din Sud.
·1922: Se semneaza Tratatul chino-japonez, prin care Chinei îi este retrocedat Shandun-ul.
·1927: În SUA se lansează filmul The jazz singer (Cântărețul de jazz), de Warner Brothers, prima peliculă sonoră din istoria filmului.
·1932: Se deschid Jocurile Olimpice de iarna de la Lake Placid. Preşedintele S.U.A. Franklin Delano Roosevelt deschide a treia editie a Jocurilor Olimpice de Iarna la Lake Placid, în nordul statului New York, la poalele Muntilor Adirondack. Au fost reprezentate doar 17 naţiuni fiind prezenti numai 306 sportivi.
·1933: Este promulgată legea pentru autorizarea stării de asediu în România,In baza acestei legi guvernul Romaniei este autorizat sa decreteze in orice moment crede de cuviinta, pe o perioada de cel mult sase luni,starea de asediu totala sau partiala.
·1934: Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim și V. Dumitrescu) cucerește titlul de campion mondial, la Engelberg, Elveția. Pentru rezultatele obtinuțe, sportivilor li s-a decernat "Premiul național pentru sport".
·1945 – Au început lucrarileConferinței de la Ialta (4-11 februarie 1945 – Crimeea), în cadrul careia au fost discutate probleme legate de configurarea lumii postbelice si adoptata „Declaraţia asupra Europei eliberate”.Conferinta de la Ialtaeste asociata cu impartirea sferelor de influenta intre marile puteri.
Conferința de la Ialta (4 – 11 februarie 1945) – The “Big Three” at the Yalta Conference, Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt and Joseph Stalin. Behind them stand, from the left, Field Marshal Sir Alan Brooke, Fleet Admiral Ernest King, Fleet Admiral William D. Leahy, General of the Army George Marshall, Major General Laurence S. Kuter, General Aleksei Antonov, Vice Admiral Stepan Kucherov, and Admiral of the Fleet Nikolay Kuznetsov – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Conferința de la Ialta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Delegațiile au fost conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, și Stalin. Conferința s-a desfășurat în Uniunea Sovietică, la Ialta, oraș din peninsula Crimeea, (reanexată la Federația Rusă, după conflictul teritorial cu Ucraina din primăvara anului 2014). Delegația americană a fost cazată în fostul palat al țarului, iar președintele Roosevelt la palatul Livadia, unde a avut loc întâlnirea. Delegația britanică a fost găzduită în castelul din Alupka care aparținuse prințului Voronțov. Principalii membri ai delegațiilor au fost Edward Stettinius, Averell Harriman, Anthony Eden, Alexander Cadogan și Viaceslav Molotov. Potrivit observațiilor lui Anthony Beevor, toate încăperile erau spionate de agenții NKVD. Stalin a sosit cu trenul la 4 februarie, iar summitul a început cu un dineu oficial ținut în aceeași seară. cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
The „Big Three” at the Yalta Conference, Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt and Joseph Stalin – Taken by War Office official photographer, United Kingdom
·1947 - Ministrul de Externe al Marii Britanii a semnat Tratatul de pace cu România.
·1948: Ceylonul (redenumit mai târziu Sri Lanka), devine stat independent în cadrul Commonwealth-ului britanic.
·1948: Se incheie “Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic”, prin care este consacrata satelizarea României de către URSS.
·1961: Începutul luptei armate de eliberare a Angolei de sub dominația colonială portugheză, condusă de Mișcarea Populară pentru Eliberarea Angolei - MPLA.
·1967: A început construcția primei autostrăzi din țară București-Pitești. Autostrada A1 este o autostradă din România, parte a Coridorului IV pan-european de transport, aflată în construcție, din care sunt funcționale trei segmente: unul de 109,6 km care leagă Bucureștiul, capitala României, de Pitești, reședința județului Argeș (care are un capăt în vestul Bucureștiului și celălalt la intersecția cu DN7, la nord de Pitești); un alt segment de 132 km care ocolește orașul Sibiu pe la nord (între localitățile Șelimbăr și Șura Mică) și merge mai departe până la Deva, ocolind orașele Sebeș și Orăștie și tronsonul Traian Vuia–Nădlac, de 143 km. Autostrada A1 a fost prima construită în România, în perioada 1967–1972 și refăcută în 2000, cu noi segmente adăugate între anii 2007 și 2015. În anul 1967, pe 4 februarie, a început construcția primei autostrăzi din România, autostrada București-Pitești. Aceasta a fost dată în folosință în anul 1973, cu noi segmente adăugate în 2007, 2010 și 2011. Data începerii lucrărilor coincide cu un studiu realizat, în perioada 1967 — 1969, de Institutul de Proiectări în Transporturi (IPTANA), studiu dedicat construirii în perspectivă a unei rețele de autostrăzi. România ar fi trebuit să aibă în prezent circa 3.200 kilometri de autostradă, în loc de numai 314 kilometri, dacă ar fi aplicat proiectele elaborate de singurul institut de profil de la acea vreme.
·1970: A fost publicat romanul "Love Story" de Erich Segal, un adevărat succes. Erich Wolf Segal (n. 16 iunie 1937 în Brooklyn, New York City – d. 17 ianuarie 2010 în Londra) a fost un scriitor american. A fost fiu de rabin. A scris printre altele romanul de succes Love Story, o dramă romantică adaptată după scenariul filmului omonim, scris tot de el.
·1976: Se deschide a XII-a editie a Jocurilor Olimpice de iarna de la Innsbruck, Austria.
·1976: Puternic cutremur de pământ în Guatemala - 7,5 grade pe scara Richter soldat cu 22 778 de victime.
·1998: Un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter în nord-estul Afganistanului omoară mai mult de 5.000 de oameni.
·2003: Parlamentul Iugoslav a proclamat oficial nașterea noului stat Serbia-Muntenegru. Concomitent a fost votată și noua Constituție.
·2004 – Este creat Facebook, un site web de tip rețea de socializare din Internet, conceput de către Mark Zuckerberg în anul 2004,pentru a oferi posibilitatea internautilor sa contacteze persoane apropiate, dar și persoane încă necunoscute. În acest moment Facebook este una dintre cele mai răspândite rețele sociale din lume, fiind apreciat a fi al doilea sit social mondial, după Google.com
Nașteri
·1688: S-a nascut Pierre Carlet de Chambain de Marivaux, dramaturg francez; (d.12 februarie 1763).Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux (4 februarie 1688 Paris – 12 februarie 1763 id.) a fost un dramaturg , prozator și publicist francez, cel mai important autor francez de comedii din secolul al XVIII – lea, reprezentant al iluminismului timpuriu. Comediile sale reprezintă analize minuțioase ale sentimentului iubirii și desfășoară o artă rafinată a nuanțelor. Dialogul este spiritual, adesea prețios, cunoscut ca „marivaudage”.
Există mai multe variante de scriere anglicizată a numelui lui Kościuszko. Poate cea mai frecventă este Thaddeus Kosciusko, dar numele său complet era Andrew Thaddeus Bonaventure Kosciusko. În lituaniană, numele lui Kościuszko se scrie Tadas Kosciuška[21] sau Tadeušas Kosciuška.
Maria Ioana Gabriela de Jean-Etienne Liotard, 1762
Arhiducesa Maria Johanna Gabriela Josepha Antonia, s-a născut la Viena, la Palatul Hofburg, la 4 februarie 1750 ca al unsprezecelea copil și a noua fiică a împăratului Francisc I și a împărătesei Maria Tereza a Austriei.
La vârsta de cinci ani Johanna a primit propria ei suită de camere în palatul imperial și câțiva profesori în plus. Ea a avut o relație bună cu frații ei. A fost în special apropiată de sora ei Maria Josepha mai mică decât ea cu un an. Cele două au fost educate împreună. Fetele s-au bucurat de o educație variată, care a fost monitorizată îndeaproape de către părinții lor. Din cauza morții ei premature, educație Johannei a acoperit doar o fază dintre cele două pe care împărăteasa Maria Tereza le-a creat pentru copiii ei: ea a studiat cititul, scrisul, limba latină, limbi străine, istorie, geografie, topografia terenurilor, arhitectura militară, matematica, muzica, dans și gimnastică, precum și religie, de la vârsta de trei ani
* 1761: Georg I Frederick Karl, Duce de Saxa-Meiningen (4 februarie1761 – 24 decembrie1803), a fost Duce de Saxa--Meiningen. Georg s-a născut la 4 februarie 1761 la Frankfurt ca cel de-al patrulea dar al doilea fiu care a supraviețuit copilăriei al lui Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen și a celei de-a doua soții, Charlotte Amalie de Hesse-Philippsthal. Tatăl său avea 74 de ani în momentul nașterii sale și a murit doi ani mai târziu, în 1763
Georg i-a succedat fratelui său mai mare, care a murit fără moștenitori, Karl Wilhelm la conducerea ducatului de Saxa-Meiningen în 1782. El a domnit pe baza principiilor "absolutismului luminat" ", subliniind în special importanța educației. El a inițiat construirea gimnaziului mai târziu numitBernhardinum după fiul său. Georg I a deschis, de asemenea, biblioteca ducală pentru public, a reformat practicile bisericii (protestante) în principatului lui și a inițiat noi politici sociale.
Sub un pseudonim el a publicat tratate filosofice. Ca urmare, mulți dintre colegii săi prinți l-au considerat un model de conducător și ducatul său în cadrul statului german a fost considerat locul unde absolutismul luminat a atins apogeul
Gottfried Reinhold Treviranus a decedat în localitatea natală, Bremen, la 16 februarie1837.
* 1778: Augustin Pyramus de Candolle numit și Augustin Pyrame de Candolle (n. 4 februarie1778, Geneva – d. 9 septembrie1841, Geneva) a fost un botanist și naturalistelvețian de proveniență franceză. Cu toate că accentul principal al savantului a fost botanica, de asemenea, el a contribuit la domenii asociate cum ar fi fitogeografia (pe care a stabilit-o ca știință independentă), agronomia, paleontologia, botanica medicală, și botanica economică. Abrevierea numelui său în cărți științifice este DC.
Candolle s-a născut într-o familie nobilă care a avut originea în Provența(Franța). Aceasta a părăsit regiunea cu aproape 200 de ani în urmă, mai devreme de a trăi în Elveția, pentru a scăpa astfel de persecuțiile religioase din secolul al XVII-lea. Ramura mai tânără a familiei a rămas în Marsilia. Șeful de familie, marchizul de Candolle, a fost consul la Nisa(1823).
În anul 1802, Augustin s-a căsătorit cu Anne-Françoise Torras (1782-1854) cu care a avut trei copii: Amella Louise (1803-1804), Alphonse Louis Pierre Pyrame (1806-1893), și Benjamin Charles François (1812-1825). Patru generații ale descendenților lui au devenit de asemenea persoane proeminente în activitatea botanică, în primul rând sus numitul fiu Alphonse, care a fost un succesor al tatălui său ca profesor de botanică la universitatea din Montpellier. Alphonse a continuat lucrările tatălui său
Ca copil, Augustin sa bucurat de școală și după absolvirea ei, a început un studiu de medicină la Collège Calvin (fostul Collège de Genève, fondat de Jean Calvin) sub tutela teologului și botanistului elvețian Jean-Pierre Étienne Vaucher (1763-1841) care l-a încurajat pe tânărul student să-și concentreze atenția în principal pe botanică. A terminat studiile sale la Paris, unde a găsit primul loc de muncă într-un ierbar din oraș. Acolo a documentat multe sute de plante. În același timp a început să se ocupe cu un nou sistem de clasificare a familiilor de plante. Deja la vârsta de 20 de ani a devenit membru al Asociației de Fizică și Științe Naturale din Geneva (Société de Physique et d'Histoire naturelle de Genève) (SPHN).
Augustin de Candolle - Cimetière des Rois
În 1807 Augustin a fost numit profesor de botanică la facultatea de medicină al universității din Montpellier, iar, trei ani mai târziu, a preluat conducerea acesteia. Revenit la Geneva în 1816, a preluat un an mai târziu, a fost însărcinat cu conducerea facultății de istorie naturală (botanică și zoologie) la universitatea de acolo (până în 1834). Tot în 1817 a fondat grădina botanică a orașului (Jardin botanique des Bastions).[13] Între anii 1830 și 1832 a fost rectorul universității din Geneva. Dar Candolle a fost și un om politic. Astfel a fost membru al parlamentului cantonal genevez din 1816 până la moartea sa. În anul decesului său, Augustin Pyramus de Candolle a instituit Prix de Botanique (Premiul de botanică, astăzi Prix Augustin-Pyramus de Candolle) care este destinat să recompenseze un autor sau coautor al celei mai bune monografii despre un gen sau o familie de plante. Premiul a fost remis de 27 de ori, ultimul laureat fiind Alison M. R. Davies pentru lucrarea lui The systematic revision of Chaetanthera Ruiz & Pav. and the reinstatement of Oriastrum Poepp. & Endl. (Asteraceae: Mutisieae) (2012).[14][15]
Marele savant a fost înmormântat în Cimetière des Rois din Geneva, unde se află și mormântul lui Jean Calvin.
·1799 - S-a născut Almeida Garrett, poet, dramaturg, romancier, orator şi om politic, iniţiatorul prozei literare portugheze moderne prin cartea "Călătorie prin ţara mea".
Vasile Cârlova s-a născut la 4 februarie1809 la Buzău, ca fiu al medelnicerului Ioniță Cârlova, fost ispravnic de Buzău, descendent al unei familii de boiernași (Cârlomanii/Cârlovanii) având între înaintași pe Luca, episcop de Buzău (trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul), mai apoi mitropolit al Ungrovalahiei. După mamă, se trăgea din familia Lăcustenilor din Locusteni – Dolj.
1816 - După moartea timpurie a părinților, este crescut de o soră a mamei, căsătorită cu stolnicul Nicolae Hiotu, la Craiova. Are ca tovarăș de învățătură pe viitorul poet Grigore Alexandrescu; a învățat limba greacă și limba franceză. După încercări de versificare în grecește, la stăruința lui Ion Voinescu II va scrie poezii în limba română.
1828 - Scrie „Ruinurile Târgoviștei”, tipărită la 20 martie 1830, în aceeași gazetă, cu o prezentare a lui Heliade Rădulescu, care îi menea un strălucit viitor literar: „geniul său cel poetic făgăduiește mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă subt pana lui”.
1828 - Scrie poezia „Rugăciune”, publicată postum (1839) de Heliade.
30 mai1830 - Revista ieșeană Albina Românească reproduce poezia „Ruinurile Târgoviștei”. Scrie poezia „Înserarea”, publicată în Curierul Românesc, la 29 iunie.
1830 - Ia ființă miliția națională, nucleu al oștirii române moderne.
6 iulie1830 - E al treizeci și treilea dintre voluntarii angajați în miliția națională, unde va servi cu gradul de sublocotenent.
1831 - Scrie „Marșul românilor” sau „Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național”, versuri ce au circulat tipărite pe foi volante (cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în Curierul Românesc).
La 10 februarie 1855 soțul ei a murit la Torino, lăsând-o pe Elisabeta văduvă la vârsta de 25 de ani. Înainte ca primul an de văduvie să se termine, ea s-a recăsătorit la 4 octombrie 1856 cu șambelanul Niccolò, marchiz Rapallo.[1] S-au căsătorit în secret, înainte ca perioada oficială de doliu să se termine. Acest act l-a înfuriat pe cumnatul ei, Victor Emmanuel al II-lea al Italiei, care nu i-a permis să-și mai vadă copiii.[1]
În 1882, al doilea ei soț s-a sinucis. Bârfele de la curte au sugerat adesea că mariajul lor era nefericit și sinuciderea lui a alimentat zvonurile.[1] Elisabeta nu a avut copii din cea de-a doua căsătorie.
·1871: S-a nascut Friedrich Ebert, primul preşedinte social-democrat al Republicii de la Weimar din Germania (1919 – 1925); (d.28 februarie 1925).
·1872:Octav Băncilă(n.,Botoșani,România – d.,București,România) a fost unpictorrealistromân. Datorită influențelor pe care le-a avut din copilărie din partea deputatului socialistIon Nădejde, afeministeimarxistejurnalistaSofia Nădejde(sora sa) și a luiNicolae Beldiceanucare au înființat revistaContemporanul, principiile care l-au călăuzit în viață precum și întreaga carieră plastică a lui Octav Băncilă au fost tributare ideilorsocialiste, fapt pentru care a fost și un fervent activist politic de stânga. Ca urmare, a înființat în anul 1919 împreună cuConstantin Ion Parhonși cuPaul BujorPartidul Muncitor, care a avut o viață scurtă, deoarece a fuzionat în scurt timp de la înființare cuPartidul Țărănesc. Cu toate că la sfârșitul vieții a fost un simpatizant al ideilor comuniste, el nu a fost niciodată membru alPartidului Comunist Român.[1]
Octav Băncilă a lăsat posterității o operă caracterizată de un realism critic foarte puternic, artistul fiind cunoscut ca un deschizător de drumuri și ca Pictorul răscoalelor de la 1907. Atașat celor mulți și exploatați, pictorul a avut patru mari tematici cu care a făcut epocă în pictura românească. Acestea au fost: tematica proletariatului, tematica țărănească, tematica evreiască și tematica țigănească. La toate acestea se mai adaugă tematica militară, Octav Băncilă fiind unul dintre primii artiști plastici români care au criticat prin opera lor, starea materială precară a armatei române la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În întreaga sa viață, Băncilă a rămas critic la toate evoluțiile politice și sociale din România. A susținut acțiunile muncitorești din Lupeni, Valea Jiului și a folosit arta pentru a ataca tendințele antisemite din societatea românească. Începând din anul 1905, tematica proletariatului a făcut parte integrantă din creația artistului, primele lucrări Muncitorul și Muncitor în repaus fiind unele dintre cele mai bune din întreaga sa carieră.
Picturile cu tematica socială din viața țărănimii din România a fost începută de către Ștefan Luchian în anul 1905 când a realizat celebrul tablou La împărțirea porumbului. Octav Băncilă a avut meritul de a fi pictorul care a ilustrat Răscoala țărănească din 1907. Relativ, puținele reprezentări plastice înfăptuite în imediata apropiere a anului 1907, au dus iremediabil la schimbarea iconografiei țăranului existentă până atunci. Ca urmare, au existat artiști ca Ștefan Luchian, Abgar Baltazar, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu, Ary Murnu și mulți alți adepți ai curentelor tradiționaliste care au apărut după anul 1920, a căror atenție a fost îndreptată către lucrările dramatice realizate în jurul anului 1907. Acest lucru s-a întâmplat cu toate că ei se revendicau din pictura lui Nicolae Grigorescu. Ulterior, momentul 1907 s-a constituit într-o puternică sursă de inspirație pentru curentul realismului socialist, în care, artiștii au avut o abordare de manieră eclectică și rezultatul obținut a fost un melanj între duritatea realistă a lui Băncilă și idilicul reprezentării lui Nicolae Grigorescu.
Majoritatea picturilor care fac obiectul tematicii țărănești, înfățișează felurite aspecte ale muncii pe ogoare. A pictat sute de pânze în care apar ciobani cu oile prin luminișurile pădurilor sau pe câmp, țărani secerând și culegând recolta, țărani care ară și seamănă țarina, țărani cu căruțe cărând lemne și vreascuri din pădure. Apar de asemenea femei care spală rufe, care torc fuioare, femei care aduc apă sau aruncă năvodul în râu. Multe din picturile lui Băncilă zugrăvesc prânzul sau cina sărăcăcioasă pe care doar țăranul și-o putea permite. Artistul și-a surprins personajele în cele mai importante și permanente îndeletniciri și destul de des în ipostaze melancolice sau de odihnă. El nu a căutat idilicul vieții la țară ca predecesorii săi. Realismul muncii, a luptei cu greutățile vieții și cu exploatarea care era în acele timpuri o obișnuință, a făcut ca tablourile lui Băncilă să rămână posterității ca documente vii ale condițiilor în care și-a dus traiul țărănimea din România.
În toată opera creată cu tematică evreiască, Octav Băncilă a deosebit clasele sociale și a evidențiat antagonismul dintre ele. A înfățișat viața evreilor săraci din Iași, a dezvăluit suferințele caracteristice ființelor exploatate, a criticat pe zarafii bogați și pe cămătari și a redat cauzele care au determinat valul de emigrări de la începutul secolului al XX-lea. Fasciștii și antisemiții epocii de atunci și-au exprimat ostilitatea contra lui Octav Băncilă, acesta fiind detestat atât de bogătașii evrei cât și de cei creștini. Artistul a avut popularitate în rândul celor umili deoarece omenia lui s-a revărsat deopotrivă asupra celor asupriți indiferent de cultură, naționalitate sau religie.
Un loc important în opera lui Octav Băncilă îl reprezintă picturile care au ca izvor de inspirație viața țiganilor, cu predilecție a țiganilor nomazi. Pictorul a realizat peste o sută de lucrări în care a evocat căruțele cu nomazi care străbat depărtările pe sub cerurile albăstrii sau vineții ca petunia ori stânjenelul. Așa se remarcă tablourile intitulate Caravana, Căruțe cu nomazi, Spre necunoscut, Nomazii, etc. Toate compozițiile care au ca tematică viața țiganilor au în ele ceva trist, dar melodios. Sunt ca niște cântece de inimă albastră, întregul colorit are dominată albastră cu întrepătrunderi de roșuri închise și movuri care-și susură aleanul. Această pribegie care se dezvăluie privitorului, face să se înțeleagă simpatia pictorului pentru oamenii care sunt nevoiți să-și câștige traiul din îndeletnicirile mărunte.
Prin tematica militară, Octav Băncilă a înfățișat în opera sa ostilitatea țărănimii față de serviciul militar precum și față de viața de cazarmă cu toate neajunsurile și greutățile ei. Astfel, în anul 1898, Băncilă a pictat celebrul tablou intitulat Recrutul, care a fost începutul criticii sale împotriva modului în care era organizată și condusă armata română. În plus față de tematicile care l-au consacrat în arta plastică românească, Octav Băncilă a creat numeroase portrete, naturi statice, tablouri cu flori și peisaje, toate aceste făcând deliciul caselor de licitații contemporane.
Octav Băncilă s-a născut în data de 27 ianuarie1872 în apropierea orașului Botoșani în comuna Corni, în familia lui Vasile Băncilă și a Profirei, născută Necule.[3] Profira a făcut parte dintr-un neam de răzeși scăpătați, înrudită cu cea a cronicarului Ion Neculce.[3][4] Vasile și Profira au avut cinci copii, pe: Sofia, Ecaterina, Elena, Ioan și Octav. După nașterea lui Octav, Vasile și Profira s-au mutat în Botoșani unde și-au deschis o prăvălie.[3] Negustoria a mers foarte prost și Vasile a fost nevoit în scurt timp să-și ipotecheze casa. Cum o nenorocire nu vine de una singură, tatăl lui Octav a decedat în anul 1876 și grijile familiei au rămas în sarcina mamei sale. La vârsta de opt ani, Octav s-a mutat la Iași, adus fiind de către surorile mai mari Sofia și Ecaterina, care erau căsătorite cu frații Ioan și Gheorghe Nădejde. În capitala Moldovei, Octav a locuit la surorile lui, cu predilecție pe strada Sărăriei la Sofia și Ioan Nădejde, unde a copilărit alături de cei șase copii ai acestora. La Iași s-a mutat și Profira Băncilă, în mahalaua Țicăului, foarte aproape de casa Sofiei de pe Sărăriei, unde Ioan Nădejde a fondat revista Contemporanul, în vecinătatea bojdeucii lui Ion Creangă.[4] Profira era atât de săracă încât nu și-a putut crește singură copiii - ci doar pe Elena, fiica cea mică. Elena s-a căsătorit mai târziu cu pedagogul Ion Teodorescu și a locuit la Broșteni unde Octav Băncilă a poposit verile pentru a picta peisaje și scene de muncă. Pentru a avea un venit, Profira presta munci prost plătite și de multe ori umile. Adesea , ea lucra mult cu acul, așa cum Octav o va înfățișa mai târziu în câteva portrete
Octav Băncilă a urmat cursurile gimnaziale de la școala primară din Iași și două clase la gimnaziul Ștefan cel Mare. În școală, profesorii l-au considerat greu de cap și de multe ori îndărătnic, sfios, scump la vorbă dar neastâmpărat. A avut ca profesori liberali și conservatori-junimiști, mulți dintre ei făcând parte din grupul lui Gheorghe Panu. Dintre ei s-au remarcat „independenții” Gheroghe Nădejde și Nicolae Beldiceanu de care Octav Băncilă s-a simțit cel mai atras, mai ales că-l vedea și acasă, căci era colaborator al revistei Contemporanul. Profesorii săi, ținând cont de orientările politice diferite la care au aderat, duceau discuții aprinse între ei și Beldiceanu și Nădejde care aveau idei socialiste, de aceea se autointitulau independenți, făceau notă aparte. Octav Băncilă l-a evocat mai târziu pe Nicolae Beldiceanu când l-a caracterizat într-un interviu pe colegul său de gimnaziu Avram Steuerman-Rodion:
„ Steuerman-Rodion... a devenit curând poetul de talent, care a activat în mișcarea socialistă. Parcă-l văd și acum venind la școală de pe strada Albineț, cu geanta la subțioară, și plină de cărți, mai grea decât dânsul, așezându-se tăcut în bancă, solitar în mijlocul băieților, străin de jocurile și ghidușiile lor și înapoindu-se acasă tot atât de tăcut și singur. Era foarte apreciat și iubit de Nicolae Beldiceanu, ca și de toți profesorii.[5]”
Reciproc, Avram Steuerman-Rodion i-a dedicat un articol lui Octav Băncilă, încă de la primele manifestări artistice pe care pictorul le-a avut.
„Odinioară, Băncilă - cu care am fost coleg în prima clasă gimnazială - se îndărătnicise până a nu da nici cea mai mică speranță despre viitorul său intelectual. Care nu ne-a fost mirarea noastră, a băieților harnici, când mai târziu aflarăm pe Băncilă, rând pe rând, elev al Școlii de belle arte, artist premiat la Munchen, când îl văzurăm pe cât de talentat pe atât de pasionat; noi toți ajunși oameni cu titluri, dar mediocri înainte de toate, am adus cel mai sincer omagiu celui mai "leneș" dintre vechii noștri colegi, dar și celui mai bogat în talent și în imaginație. El singur din generația noastră gimnazială a ajuns cineva.[5]”
Încă din primii ani de gimnaziu, Octav Băncilă a fost preocupat de desen, caietele sale fiind pline de schițe și desene care reprezentau oameni,[4] unele dintre ele executate destul de stângaci.[5] Mutându-se la Iași, Octav se juca împreună cu verii săi prin curtea casei unde s-a înființat revista Contemporanul.[5] De acolo se puteau vedea peste gard mahalalele sărace,[6]valea Țicăului și dincolo de ele spinările verzi ale dealurilor Ciricului și Șorogarilor.[5] Octav Băncilă a păstrat o vie amintire a copilăriei sale de pe strada Sărăriei:[7]
„Într-un rând, îmi amintesc bine și cu drag (Ion Creangă, fiind la noi, m-a luat la el, în vestita bojdeucă, pe care mai târziu am pictat-o. Sfătos și prietenos cum era cu copiii, căci avea un dar dumnezeesc de a cuceri sufletele lor - Creangă, cogeamitea cum era, m-a apucat pe mine după cap, încolăcindu-și mâna înapoia gâtului, și așa am parcurs strada Sărăriei până la bordeiul său. Am intrat în casă. Creangă fiind întâmpinat de motanii săi favoriți. Apoi, am ieșit amândoi în cerdac, de unde am admirat fermecătoarea panoramă a Ciricului și a Șorogarilor, la ale căror poale se văd pitoresc iezăturile, grădinile și bojdeucile din valea Țicăului”[8]
Copilăria lui Octav Băncilă a fost marcată de activitatea revistei Contemporanul la care asista pe furiș și unde asculta cum Nicolae Beldiceanu citea la lumina lămpii poezii.[7]Astfel, el a declarat[8] că a fost și el un mic stâlp, o țărușă a Contemporanului. Când veneau revistele de la tipografie, Octav ajuta la descărcarea lor din căruța cu care soseau și le aranja în ordine, scria benzile, lipea timbrele și ducea revistele la poștă.[8] De multe ori ducea manuscrisele la tipografie sau „mă duceam la unii și la alții după manuscrise, ca trimis special”.[7][8]
Un rol deosebit în stabilirea carierei[6] sale l-a avut Ioan Nădejde,[4] care a văzut un desen făcut de Octav pe când se juca în păpușoiul din ograda casei din strada Sărăriei.[8] Desenul înfățișa un chip de om foarte expresiv, a-i cărui ochi erau marcați cu cărbune negru și părul, mustățile și barba erau făcute din mătasea porumbului.[7] Acest desen l-a determinat pe Ioan Nădejde să-l înscrie pe Octav Băncilă la Școala de belle arte din Iași,[8] care în acele vremuri funcționa în clădirea din josul străzii Muzelor, pe locul unde era o dată Universitatea veche și mai apoi Facultatea de medicină
Octav Băncilă a realizat pe parcursul întregii lui cariere artistice circa 1.500 de lucrări în ulei, acuarele, guașe și desene.[92] Toate aceste lucrări au fost create în diferite genuri artistice pornind de la portret la peisaj, de la flori la naturile moarte. El a pus în mijlocul preocupărilor lui pictura cu caracter social care i-a și dat măsura talentului și muncii sale creative.[92] Se poate constata studiind opera pe care a lăsat-o Octav Băncilă, o raritate în ceea ce privește lipsa personajelor umane în pictura sa.[92] Mai rar de atât, oamenii pe care i-a pictat să nu fie la muncă sau foarte preocupați de către aceasta.[92] Se poate concluziona că această abordare reprezintă înnoirea pe care Băncilă a adus-o față de înaintașii săi.[92] El a ajuns să înfățișeze o critică socială mult mai incisivă decât ce au realizat Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu și Ștefan Luchian.[92] Înaintașii, enumerați mai înainte, au avut o măiestrie artistică deosebită în crearea de opere care au inspirat un patriotism înalt, și care în final au avut o importantă influență asupra lui Băncilă.[92] După analiza monografică pe care Anton Coman i-a făcut-o, întreaga operă a pictorului se împarte în trei faze artistice distincte:
Faza căutărilor și a începutului de dumerire (1892 - 1907)[93] - este perioada în care pictorul s-a lăsat influențat de pictura müncheneză, lucrările sale reprezentând tematici alegorice idealizante și în care nu a ținut cont de realitățile românești ale timpului.[93] El s-a rezumat în această fază la înfățișarea unor stări sufletești cum sunt dorurile nedefinite, melancolia și a evocat un umanitarism care nu avea nimic concret și dinamic.[93] Chiar și în acei ani, 1893 - 1905, a executat și picturi de critică socială peste care a aruncat în schimb, un val de reverie peste realitățile adânci ale oamenilor.[93] A pictat nimfe, fete melancolice, fauni și portrete mai puțin importante, dar tot acum a dat startul tematicii evreiești pictând evreii săraci din Târgu Cucului.[93]
Faza maturității artistice (1907 - 1916)[93] - ea este caracterizată de spirit combativ cu un conținut revoluționar. Băncilă a ilustrat în operele acestei perioade nu numai răscoalele țărănești din 1907, ci și condițiile mizere ale răsculaților.[93] El a adus pe pânze, imagini semnificative ale țărănimii muncitoare dar și lupta proletariatului în reprezentări pline de tâlc ca Revoluția, Muncitorul (1911), Întrunirea (1914), Grevistul (1915) și Dreptatea.[93]Caracteristica măiestriei artistice din această perioadă este variația tehnicii, a procedeelor, a meșteșugului.[93]
Faza de lentă eclipsare a avântului creator (1916 - 1944)[85] - ea este caracterizată de un conținut nu tocmai unitar, de o combativitate mai scăzută și împreună cu picturile realizate pe linia realismului critic, artistul a readus tematici mai apropiate sau mai depărtate de frământările mulțimii.[85] Constrâns de realitățile financiare cu care se confrunta, el a făcut o seamă de concesii în opera sa și a realizat o serie de lucrări comandate de către cei cu dare de mână.[85]Perioada interbelică a fost una în care se acreditau tot felul de opinii referitoare la sfârșitul războaielor în lume și drumul spre o fericire mondială. Influențat de o asemenea retorică, Băncilă și-a pierdut o parte din combativitatea perioadei de maturitate și nu a mai reușit să-și înnoiască tematica.[85] A repetat subiectele vechi, fără originalitate și expozițiile sale erau din ce în ce mai pline de lucrări cu flori, fructe și capete de expresie.[85]
Toată opera pe care a lăsat-o Octav Băncilă posterității, și mai ales cea realizată în perioada de maturitate artistică, se situează pe o clasă superioară și de nestrămutat față de cea a înaintașilor săi.[92] Ea denotă în final un avânt revoluționar care a dat o valoare deosebită realismului său critic.
* 1875: Ludwig Prandtl (n. 4 februarie1875, Freising, Regatul Bavariei – d. 15 august1953, Göttingen) a fost un un om de științăgerman, fizician și inginer, specializat în mecanica fluidelor, aerodinamică și hidrodinamică. Printre contribuțiile sale științifice cele mai importante se pot enumera teoria stratului limită și fundamentarea metodelor de calcul pentru mișcările subsonice, cu aplicații în determinarea profilelor optime ale aripilor de avion. Rezultatele activității sale în domeniul mecanicii fluidelor sunt folosite și în prezent în multe aplicații ale aerodinamicii și ingineriei chimice. Prandtl este adesea menționat ca unul dintre „părinții aerodinamicii moderne”.
Ludwig Prandtl s-a născut la 4 februarie 1875 în Freising, un oraș din Bavaria Superioară. Mama lui suferea de o boală de lungă durată și, ca urmare, Ludwig a petrecut mai mult timp cu tatăl său, profesor de inginerie. Acesta l-a obișnuit să observe și să respecte natura și, de asemenea, să reflecte la observațiile făcute.
A urmat studii superioare timp de șase ani la celebra Universitate Tehnică din München (Technische Universität München). În 1899 a obținut diploma de inginer cu lucrarea Kipp-Erscheinungen, ein Fall von instabilem Gleichgewicht („Flambajul, un caz de echilibru instabil”). În anul următor și-a luat doctoratul în științe, îndrumător fiindu-i profesorul August Foeppl.[8]
Specializarea sa din facultate fiind mecanica solidelor, primul său serviciu a fost ca inginer proiectant pentru echipamente industriale, la uzinele MAN SE. A abordat domeniul mecanicii fluidelor în momentul în care a trebuit să proiecteze un dispozitiv de aspirație. După efectuarea unor experimente de laborator, Prandtl a creat un nou dispozitiv, care a funcționa mai bine și consuma mai puțină energie decât cel pe care îl înlocuia.
În 1901 Ludwig Prandtl a devenit profesor de mecanica fluidelor la Școala tehnică din Hanovra (în prezent, Universitatea Tehnică din Hanovra). Apoi, începând cu 1 septembrie 1904, a fost cooptat printre cadrele didactice ale prestigioasei Universități din Göttingen (acolo l-a avut ca doctorand, printre alții, pe Theodore von Kármán, între 1906-1908). La sfârșitul aceluiași an a fost numit director al Institutului de mecanică a fluidelor Max-Planck (în prezent Max-Planck-Institut für Dynamik und Selbstorganisation) al Universității din Göttingen, pe care l-a transformat într-un laborator și centru de cercetări de renume mondial în domeniul aerodinamicii; Prandtl a activat acolo până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
S-a căsătorit cu fiica profesorului său din facultate, August Foeppl, în 1909.
Împreună cu Richard von Mises, Prandtl a fondat în 1922 Gesellschaft für Angewandte Mathematik und Mechanik - GAMM („Asociația internațională de matematici aplicate și mecanică”, în englezăThe International Association of Applied Mathematics and Mechanics), fiind președintele acesteia din 1922 până în 1933.[9]
În timpul războiului (mai exact în 1942), Ludwig Prandtl a fost numit președinte al Departamentului de cercetări pentru aviație al Luftwaffe, fiindu-i subordonat direct lui Hermann Göring.[10]
Ludwig Prandtl a continuat să lucreze la Universitatea din Göttingen până la moartea sa (15 august 1953).
A studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, luându-și apoi doctoratul în drept la Paris. Revenit în România, Vișoianu a activat (din 1926) ca avocat la baroul Olt, apoi la baroul din București (1937). A fost secretar al Tribunalului mixt de arbitraj de la Paris (1926-1929), consilier tehnic la Liga Națiunilor, expert la departamentul pentru limbi și naționalități de la Geneva. În perioada 1931-1933, Constantin Vișoianu a făcut parte din delegația permanentă a României la Conferința de dezarmare a Ligii Națiunilor, îndeplinind apoi funcțiile de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Haga (1933-1935) și la Varșovia (1935-1936).
Vișoianu a plecat din România în 1946 și a trăit restul vieții în SUA. [2] În noembrie 1947, Vișoianu a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din București la 15 ani de muncă silnică, 5 ani de degradare civică, confiscarea averii și 50,000 de lei cheltuieli de judecată.[3] El a făcut parte din prima generație a exilului politic.
·1900: Jacques Prevert, poet francez (d. 1977).Jacques Prévert nu a fost doar un mare poet, ci de asemenea, scenarist şi textier.Temele abordate de el sunt destinate unui public larg si abordeaza temele justiţiei, libertatii şi fericirii.A scris numeroase scris piese de teatru scurt, poezii, cântece. De asemenea, el a scris în colaborare cu fratele său Pierre, mai multe scenarii de film.Cine nu a auzit de ”Frunzele moarte”?. - 1901: Hans Drakenberg (n. 4 februarie1901, Stockholm – d. 1 noiembrie1982, Malmö) a fost un scrimer suedez specializat pe spadă. * 1901: Lee Hoi-Chuen(4 februarie1901–7 februarie1965) a fost uncântărețde operă cantoneză șiactorde film dinHong Kong. El a fost tatăl luiBruce Lee.
Lee Hoi-chuen și soția sa, Grace Ho, se aflau în San Francisco în 1940 când s-a născut Bruce Lee, cei doi fiind în timpul unei călătorii prin Statele Unite ale Americii cu Compania Operei Cantoneze(en). Celălalt fiu al cuplului, Robert Lee, fratele mai mic al lui Bruce Lee, a fost faimos în Hong Kong în anii 1960, acesta fiind fondatorul și vocalistul trupei „The Thunderbirds”.[1][2]
Lee Hoi-chuen a murit la doar câteva zile după ce a împlinit 64 de ani, și la o săptămână după ce s-a născut nepotul său, Brandon Lee. În filmul Bruce Lee, My Brother, Lee Hoi-chuen a fost interpretat de actorul Tony Leung Ka-fai.
·1902: S-a nascut aviatorul Charles A. Lindberg, cel care la data de 20-21 mai 1927, a realizat primul zbor fara escala de la New York la Paris, deasupra oceanului Atlantic; (m. 26 august 1974).Charles Augustus Lindbergh, Jr. (n. 4 februarie 1902 – d. 26 august 1974), cunoscut și ca „Lucky Lindy” (Norocosul Lindy) sau „The Lone Eagle” (Vulturul solitar), a fost un pilot american, de origine suedeză, unul din pionierii zborurilor de lungă durată, devenit faimos pentru efectuarea primului zbor solo non-stop transatlantic în 1927. Conform unor opinii, Lindbergh și-ar fi stricat enormul renume pe care l-a cucerit datorită performanțelor sale de aviator, prin implicarea puternică în mișcarea menită să împiedice intrarea Statelor Unite ale Americii în cel de-al doilea război mondial. După alte opinii, Lindbergh ar fi dovedit patriotism și deosebit curaj prin susținerea unei cauze pe care el o considera justa în ciuda pierderii suportului publicului.
·1906: S-a nascut astronomul american Clyde W. Tombaugh; a descoperit, în 1930, planeta Pluto; (d.17.01.1997).Clyde William Tombaugh (n. 4 februarie 1906, lângă Streator, Illinois – d. 17 ianuarie 1997, Las Cruces, New Mexico) a fost un astronom american. Deși el este cel mai bine cunoscut pentru descoperirea planetei Pluto în 1930, primul obiect pe care l-a descoperit a fost identificat mai târziu ca centura Kuiper. Tombaugh a descoperit, de asemenea, aproape 800 de asteroizi în timpul căutărilor sale după planeta Pluto. De asemenea el a cerut să fie realizată o cercetare științifică serioasă privind obiectele zburătoare neidentificate. Tombaugh a fost, probabil, cel mai eminent astronom care a declarat că a văzut obiecte zburătoare neidentificate și care a susținut ipoteza extraterestră a acestora. La 20 august 1949, Tombaugh a văzut mai multe obiecte neidentificate lângă Las Cruces, New Mexico. El le-a descris ca fiind de la șase până la opt lumini dreptunghiulare, declarând că: „Mă îndoiesc că fenomenul a fost o reflecție terestră, pentru că … nimic de acest fel nu a apărut mai înainte sau după … Am fost atât de nepregătit pentru o astfel de priveliște ciudată încât am fost cu adevărat pietrificat de uimire.”
A făcut studii de matematică la Universitatea București, studiază statistică la Universitatea Sorbonne din Paris, iar mai târziu în Anglia.
Alături de alți diplomați români, în 1944, fiind secretarul general al comisiei de mediere a armistițiului dintre România și țările vest-europene, membre ale Aliaților, participă decisiv la apropierea punctelor de vedere ale părților implicate.
A prezentat conferințe, comunicări științifice, concerte-lecții, emisiuni radio-televizate. A participat la numeroase sesiuni științifice interne și internaționale, la București, Cluj, Iași, la Moscova (1964), Celje (1965), Sofia (1966), Viena (1981), Haga(1988) etc.
A publicat articole, recenzii și studii în principalele reviste de specialitate din țară (Muzica, Revista de Folclor, Studii de muzicologie, Cercetări de muzicologie, Biserica Ortodoxă Română, Glasul Bisericii etc.) și din străinătate (Franța, Italia, Polonia, Bulgaria ș.a.).
·1926 - S-a născut Tudor George, poet şi traducător ("Balade singaporene", "Ierbarul amorului") (m. 10 ianuarie 1992)
·1929: S-a nascut pictorul român Constantin Piliuţă ; (d.03.05.2003).Constantin Piliuță (n. 4 februarie 1929, Botoșani – d. 3 mai 2003, București) a fost un pictor român. Dupa ce studiază la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București (1945 – 1949), sub îndrumarea lui Alexandru Ciucurencu, participă la cele mai de seamă manifestări colective organizate în țară.
·1931: S-a nascut Isabella Martinez de Peron. A fost a treia soţie a preşedintelui Juan Perón (intre anii 1961-1974) si al 41-lea presedinte al Argentinei (1974-1976).María Estela Martínez Cartas de Perón (n. 4 februarie 1931), cunoscută ca Isabel Martínez de Perón sau Isabel Perón, a fost o politiciană din Argentina, prima femeie care a deținut funcția de președinte în această țară. Funcția supremă în stat a deținut-o în perioada 1 iulie 1974 – 24 martie 1976. În perioada 12 octombrie 1973 – 1 iulie 1974, a deținut funcția de vicepreședinte. Ulterior a fost arestată și trimisă în exil.
Mioara Avram s-a născut în Tulcea unde a absolvit în 1949 cursurile liceale în cadrul Liceului Mixt[1], sub îndrumarea atentă a mamei sale, Măndița Grigorescu, profesoară de limba română. A urmat apoi cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1953. Activitatea sa la Institutul de Lingvistică al Academiei Române a început din anii studenției și avea să continue pînă după pensionare.
S-a căsătorit cu foneticianul și etimologul Andrei Avram și a avut trei fii: Alexandru, Andrei și Petru.
Cantacuzino s-a mutat la Paris, Franța, în 1990.[2]Actorul a decedat la Paris în 4 iulie 2011, la vârsta de 70 de ani.[1]A fost înmormântat încimitirul BelludinBucurești
·1941 - S-a născut John Steel, baterist britanic (The Animals).
·1942 - S-a născut Johnny Gambale, vocalist american (The Classics). * 1943: Wanda Rutkiewicz (n. 4 februarie1943 – d. 13 mai1992) a fost o alpinistăpoloneză. Ea a fost prima femeie care a escaladat cu succes vârful K2 din Himalaia.
Scopul Wandei Rutkiewicz a fost pe cale de a deveni prima femeie care ar fi atins 14 dintre vârfurile de peste 8.000 de metri ale lumii. În timpul vieții ei a atins cu succes următoarele vârfuri:
La vârsta de 49 ani, în timp ce urca Kangchenjunga, Rutkiewicz a fost văzută ultima oară în viață de către alpinistul mexican Carlos Carsolio. Ea se adăpostea la o altitudine mare pe fața de nord-vest, în timpul încercării de ascensiune a ceea ce ar fi fost cel de-al noulea vârf mai mare de 8.000 metri. În acel moment Rutkiewicz a fost slăbită fizic și nu a fost în măsură să ia o decizie rațională, care i-ar fi putut salva viața. Carsolio a spus că el nu avea îndeajunsă forța mentală pentru a o convinge să coboare pentru că și el a fost slăbit.
În 1995, pe fața de sud-vest a muntelui, a fost gasit un corp presupus a fi al ei, de către Fausto de Stefani, Marco Galezzi și Silvio Mondinelli, sugerând că ea a urcat la nord -vest creasta la un punct foarte aproape de vârf înainte de a cădea în partea de sud-vest. Cu toate acestea, o analiză mai detaliată a constatărilor de alpiniști italieni, cum ar fi culoarea de îmbrăcăminte și prezența de tablete bulgare făcute cu corpul, indică faptul că cel mai probabil, a fost corpul de alpinist bulgar Yordanka Dimitrova, care a fost ucis de către o avalanșă pe fata de sud-vest a vârfului Kangchenjunga în octombrie 1994. Nu se știe dacă Wanda Rutkiewicz a atins vârful Kangchenjunga. În cazul în care ea ar fi făcut acest lucru, ar fi fost prima femeie care ar fi atins vârful a trei dintre cei mai înalți munți din lume.
·1944 - S-a născut Florence LaRue, vocalistă americană (Fifth Dimension).
·1944 - S-a născut poetul Nicolae Ionel.
·1948 - S-a născut Alice Cooper (Vincent Furnier), vocalist şi compozitor american.
·1950 - S-a născut Philip Ehart, baterist american (Kansas).
·1952 - S-a născut Jerry Shirley, baterist britanic (Humble Pie).
·1953 - S-a născut scriitorul Victor Pânzaru.
* 1953: Kitarō (n. Masanori Takahashi, 高橋正則 Takahashi Masanori, 4 februarie, 1953) este un muzician, compozitor și multi-instrumentist japonez, considerat un pionier al muzicii New Age.
Denisa Comănescu s-a născut pe 4 februarie 1954 în Buzău. A absolvit liceul „Mihai Eminescu” din Buzau (1973), după care a urmat Facultatea de Filologie a Universității din București, secția limba și literatura română - limba și literatura engleză (1977).
După terminarea studiilor a lucrat ca traducătoare la Chimimportexport Bucuresti (1977-1978), apoi ca redactor si ca redactor-sef la Editura Univers. Din anul 2007 este directorul editorial al Editurii Humanitas Fiction. Este membră a Consiliului Uniunii Scriitorilor și a fost secretar general al Centrului PEN Român (1990-2004). Din 2002 este membră a board-ului Fundației Culturale Irlandezo-Română iar din 2006 este membră în Parlamentul Cultural European.
Poemele sale au fost publicate în antologii în peste 15 țări. A tradus din limba engleză din opera lui Alan Brownjohn și a lui Eilean Ne Chuilleanain.
Dan Mihai Păvăloiu este fiul lui Ion (cercetător matematică) și al Angelei (profesor). S-a născut în Cluj-Napoca, unde trăiește și în prezent. A fost încurajat încă de la vârsta de 10 ani să-și petreacă timpul liber în natură. S-a familiarizat de mic cu tehnicile de pescuit și observarea animalelor sălbatice. A început să practice alpinismul și speologia la vârsta de 15 ani. Clasele 5-8 le-a făcut la Școala Sportivă, specializarea atletism. După absolvirea liceului Liceului Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca și-a făcut stagiul militar la Caracal, arma parașutism, termen redus.
A absolvit în 1991 Facultatea de Construcții, secția Instalații. Din 1991 lucrează în presa scrisă ca șef secție Evenimente Speciale la cotidianul Mesagerul Transilvan. Din 1993 a fost secretar de emisie la TVR Cluj, apoi din 1994 regizor de emisie la aceiași instituție. În perioada 1997-2003 a activat în Formația Salvamont Cluj. [1] Din anul 1994 începe să practice raftingul și scufundările. În 1996 organizează și realizează expediția cu pluta 1000 de kilometrii pe Dunăre.
În 2000 părăsește țara pentru a lucra un an în SUA ca îngrijitor de animale, gropar și delivery boy. Întors în România în 2001, începe seria de documentare de călătorie căreia îi este dedicat până în prezent.
Emisiunile sale se adresează iubitorilor de natură, cea mai cunoscută fiind Natură și aventură[2] difuzat pe TVR 2. De asemenea mai prezintă o serie de emisiuni dedicate tradițiilor culinare românești sub genericul Cu tigaia-n spate[3] difuzat pe TVR 3 și TVR Cluj.
Este coautor la documentarele de lung metraj Lostrița 1, Lostrița 2, Valea Bistriței și Zimbrul în Carpații României. De-a lungul timpului și-a dedicat profesia și timpul liber promovării naturii sălbatice din România și ocrotirii ei. Reportajele sale au acoperit spații geografice care se întind din vârfurile Carpaților până la Marea Neagră. A pătruns în intimitatea naturii cu mijloace specifice cum ar fi pescuitul, vânătoarea, alpinismul, raftingul, speologia sau scufundările.
În paralel cu activitatea de realizator TV mai lucrează ca editorialist la cotidianul Foaia Transilvană[5] și la revista Corso. Concepe și conduce Revista de vânătoare și Aventuri în natură.
Este prorector la Universitatea AȘM, vicepreședinte al Partidului Liberal Reformator (PLR) și președinte al Organizației de Femei a PLR,[2] iar anterior a fost președinte al Organizației Teritoriale a Partidului Liberal Reformator din Bălți
De La Hoya s-a născut în East Los Angeles, California, și vine dintr-o familie de boxeri. Bunicul său Vicente, tatăl Joel Sr. și fratele Joel Jr. - toți au fost boxeri.
De La Hoya a înfrânt 17 campioni mondiali și a câștigat zece titluri mondiale în șase categorii de greutate diferite.[3][4] De asemenea, el este boxerul care a obținut cei mai mulți bani din istoria boxului,[5] cu venituri estimate de peste 696 milioane $.[6]
De La Hoya și-a anunțat oficial retragerea din sport la o conferință de presă ținută în Los Angeles, pe 14 aprilie 2009.
·1975:Natalie Imbruglia (n. 4 februarie1975) este o cântăreață de muzicăpop, de origine australiană. A devenit celebră prin propria versiune după o melodie norvegiană, Torn..
Totul a început cu nașterea în micuța Vale Berkeley din Australia, pe 4 februarie 1975, a unei fetițe, pe care părinții săi, Elliott (originar din Lipariîn Italia) și Maxene, au numit-o Natalie Jane.
Nimeni nu știa pe atunci, că ea va ajunge cândva una dintre cele mai bune cântărețe din țara sa. Părinții au crecut-o cu multă dragoste împreună cu surorile ei (Carla, Laura și Michelle). Familia Nataliei nu era deloc bogată, așa că acesteia nu i-a fost chiar atât de ușor să își croiască un drum în viață.
La vârsta de 13 s-a mutat împreună cu familia din Valea Berkeley (Noua Galie de Sud) în Paradies Point (Queensland). Aici a început să se orienteze pe drumul scenei.
Natalie și-a surprins părinții, când a fost admisă la școala de talente Mc Donalds Performing Arts College din Sydney. Și-a îmbunătățit capacitățiile vocale și a învățat să facă reprezentații de actorie. Odată cu aceasta a început și adevărata carieră a sa. La 16 ani a făcut reclamă pentru un producător japonez de gumă de mestecat. La aceași vârstă a atras atenția ca model de lenjerie intimă, până ce a obținut un rol în telenovela australiană Neighbours. În acest rol a impersionat atât de mult, încât a fost promovată din ce în ce mai mult, chiar și în Regatul Unit, unde era transmis simultan acest show de televiziune.
Doi ani mai târziu a plecat la Londra, unde nu a avut nici o oportunitate de muncă, urmând să petreacă primul an în cluburile orașului. A renunțat curând la acest mod de viață și s-a aflat singură. Talentul său în muzică a fost descoperit de managera Anne Barrett într-un bar, ceea ceea ce i-a aus un contract cu BMG/RCA. Ei au fost atât de impresionați de vocea Nataliei, încât au dus-o cu ei în Statele Unite, unde s-a înregistrat primul album al ei (Left of the Middle).
La acest albun, Natalie a colaborat cu mulți producători, ca de exemplu Phil Thornalley (Ex "The Cure"), Mark Plati (David Bowie) sau Nigel Goldrich, care a produs "Ok Computer" pentru Radiohead. Aceștia i-au oferit un anumit grad de libertate cântăreței, pentru ca ea să-și poată pună amprenta peste creații. În timpul șederii în SUA, a avut o aventură cu starul din Prietenii tăi, David Schwimmer.
Prin primul său single, "Torn", Natalie a avut un succes la nivel mondial. A vândut peste 1 milion de LPuri în SUA și peste 6 milioane în întreaga lume, a fost numărul 1 mondial, a rămas 23 de săptămâni în Top 40 Regatul Unit, a câștigat titlurile "cel mai bun debutant" la premiile VH1 și Aussie și " cel mai bun cântec" la premiile MTV și Aussie (1998).
În perioada 1998-1999 a făcut un turneu în Statele Unite. Pe lângă aceasta, a mai realizat "Identify" ca și coloană sonoră pentru Stigmata. Totuși această piesă nu a ieșit pe piață decât în SUA.
După aceasta, Natalia a făcut o pauză și și-a cumpărat o casă pe o insulă de pe Tamisa în Londra, unde este vecină cu Regina. Acolo a încercat să înregistreze cel de al doilea album al ei, dar s-a confruntat cu o criză de creativitate.
Munca cu producătorii primului album nu a reușit, ea nefiind mulțumită de rezultate, dar s-a recules, pentru a doua oară în viață (prima a fost criza depresivă de la albumul Left of the Middle) și a găsit un om cu care se potrivea de minune, Gary Clark.
Alături de el a înregistrat întreg noul album, "White Lilies Island" și acesta a devenit un album de succes, mai ales datorită single-lor "That Day" și "Wrong Impression".
* 1975: Carmen Trandafir (n. 4 februarie1975, București)[1] este o cântăreață română, una dintre cele mai de succes soliste ale anilor 1990.[2]
A început să cânte la vârsta de 15 ani.[3] La 16 ani (în 1991[4]) a câștigat premiul pentru interpretare la Festivalul de la Mamaia, iar un an mai târziu a participat la festivalul Orfeul de Aur, în Bulgaria, pe care l-a castigat.[3]Pe langa Marele Premiu, Carmen Trandafir a castigat si Premiul Presei Bulgare.
Carmen Trandafir trăiește împreună cu comentatorul sportiv Emil Grădinescu din anul 2003, cu care s-a căsătorit oficial în anul 2011
Adina Speteanu s-a născut pe 4 februarie 1994 în București. În 2013 a absolvit Colegiul Național "Mihai Viteazul" și s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București[1][2].
Și-a început activitatea literară pe forumurile de creație. În continuare, a publicat în revista școlii și pe platforma literară Cititor de proză[1]. La vârsta de 16 ani începe să lucreze la manuscrisul primului ei roman. După ce este refuzată de mai multe edituri, o cunoaște pe scriitoarea Monica Ramirez, căreia îi înmânează manuscrisul. Aceasta o recomandă editorului Bogdan Hrib. În 2012, acesta publică romanul la editura Tritonic, cu titlul Crimă la timpul trecut[2].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu