3. /28 APRILIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Ap Iason și Sosipatru; 

Sf Mc Maxim, Cvintilian și Dudaș din Ozovia

Sf Ap Iason și Sosipatru

După câteva zile, fiul împăratului s-a îmbolnăvit și a murit, iar Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, rugându-se lui Dumnezeu, l-au înviat din morți.

Sfântul Apostol Iason era tarsinian. El a venit cel dintâi din Tars, către dreapta credință. Iar Sfântul Sosipatru era apostol din Ahaia. Amândoi aceștia, după primirea sfintei credințe în Hristos, au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numește rudenii ale sale. Deci Iason a fost ales episcop al cetății sale Tarsul, iar Sosipatru a luat ocârmuirea Bisericii Iconiei și au păscut bine Bisericile lor și le-au înmulțit. Apoi s-au dus în părțile Apusului și mergând în insula Cherchirei, au zidit o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Întâiului Mucenic Ștefan, unde, slujind lui Dumnezeu, pe mulți i-au atras la credința în Hristos.

Dar fiind ponegriți în fața lui Cherchilin, stăpânitorul acelei insule, au fost închiși într-o temniță, în care ședeau șapte tâlhari ale căror nume sunt: Satornie, Iachishol, Faustinian, Ianuarie, Marsalie, Eufrasie și Mamie, pe care sfinții apostoli, cu vorba lor cea de Dumnezeu însuflețită, i-au adus la sfânta credință și din lupi i-au făcut oi. Împăratul a poruncit să se umple o căldare mare cu smoală, pucioasă și ceară și să o fiarbă, iar pe acei șapte legați să-i arunce în acea căldare. Deci, sfârșindu-se mucenicește, au luat cununi de la Dumnezeu. Și a crezut în Hristos și străjerul temniței, căruia i-au tăiat întâi mina, apoi amândouă picioarele; și fiindcă tot timpul chema numele lui Hristos, i-au tăiat capul și s-a numărat în ceata sfinților mucenici. Iar pe Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, scoțându-i din temniță ighemonul, i-a dat boierului Carpian la muncă, care, luându-i, i-a legat și i-a trimis iarăși în temniță.

O pătimire ca aceasta a sfinților apostoli văzând-o Cherchira, fiica stăpânitorului, și aflând că pentru Hristos pătimesc, a mărturisit și ea că este creștină; și scoțând de pe ea podoabele cele de mare preț și gherdanurile, le-a împărțit la săraci. De acest lucru auzind tatăl ei, s-a supărat și se străduia în tot chipul, să o întoarcă de la credința în Hristos. Dar neputând, a închis-o într-o temniță deosebită și din mânia cea mare a poruncit să o dea unui arap, spre desfrânare. Iar când s-a apropiat arapul de ușile temniței, un urs sălbatic a alergat și, apucându-l, îl rupse. Simțind fiica împăratului, care era în temniță și uitându-se pe ferăstruie, a izgonit acea fiară cu numele lui Hristos, iar pe arap l-a tămăduit de răni și l-a învățat cunoștința lui Hristos, făcându-l creștin și ostaș al Lui. Apoi a strigat arapul cu glas tare: „Mare este Dumnezeul creștinilor!”. Pentru aceasta, împăratul l-a schingiuit fără de milă și, sfârșindu-se mucenicește, a trecut în ceata mucenicilor.

Stăpânitorul a poruncit ostașilor să pună lemne împrejurul temniței și să le aprindă, ca împreună cu temnița să ardă și fiica lui. După ce a făcut aceasta și a ars temnița, s-a găsit fecioara vie și nearsă. O minune ca aceasta auzind-o, mulți din popor au crezut în Hristos. Apoi a spânzurat-o muncitorul de un lemn și cu fum greu a înăbușit-o și cu săgeți a însăgetat-o, până ce și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. După sfârșitul ei, a început tiranul stăpânitor a prigoni pe cei ce au crezut în Hristos; iar aceia, temându-se de tirania ighemonului, au fugit într-o insulă ce era aproape și s-au ascuns. Aflând de ei stăpânitorul, a înotat spre insula aceea, vrând să-i pedepsească cumplit. Dar când a fost la mijlocul mării, fiind pedepsit de mânia lui Dumnezeu, s-a afundat în mare ca și faraon cel de demult, iar credinciosul popor, izbăvindu-se din mâinile lui cele tirane, a adus cântări de mulțumire lui Dumnezeu. Atunci Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, liberându-se din temniță, învățau poporul Cuvântul lui Dumnezeu, fără a mai fi opriți.

După acesta a venit alt ighemon și auzind de sfinții apostoli, i-a prins și a poruncit ca într-o baie de fier să pună smoală, pucioasă și ceară, să o fiarbă și să arunce pe sfinți acolo. Făcându-se aceasta, sfinții, cu darul lui Hristos, au fost nearși în baia aceea; iar din cei necredincioși, care stăteau împrejur, s-au ars mulți cu acel foc. Văzând unii acea înspăimântată minune, au crezut în Hristos. Încă și împăratul insulei a crezut și o piatră la grumaji spânzurându-și se tânguia, zicând: „Dumnezeul lui Iason și al lui Sosipatru, miluiește-mă pe mine!”. Atunci sfinții apostoli adunând pe toți cei ce crezuseră, i-au învățat cuvântul adevărului. Învățând și pe împărat, l-au botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh și i-au pus numele Sebastian.

După câteva zile, fiul împăratului s-a îmbolnăvit și a murit; iar sfinții apostoli, rugându-se lui Dumnezeu, l-au înviat din morți. Și alte multe minuni au făcut sfinții; au zidit biserici frumoase împreună cu împăratul și toate le-au săvârșit cu bine și cu sfințenie, iar turma lui Hristos au crescut-o. Apoi, la bătrânețe, sfârșindu-li-se viața, s-au suit la doritul lor Hristos, Domnul, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Apostol Iason era tarsinian. El a venit cel dintâi din Tars, către dreapta credinţă. Iar Sfântul Sosipatru era apostol din Ahaia. Amândoi aceştia, după primirea sfintei credinţe în Hristos, au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numeşte rudenii ale sale. Deci Iason a fost ales episcop al cetăţii sale Tarsul, iar Sosipatru a luat ocârmuirea Bisericii Iconiei şi au păscut bine Bisericile lor şi le-au înmulţit. Apoi s-au dus în părţile Apusului şi mergând în insula Cherchirei, au zidit o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Întâiului Mucenic Ştefan, unde, slujind lui Dumnezeu, pe mulţi i-au atras la credinţa în Hristos.

    Dar fiind ponegriţi în faţa lui Cherchilin, stăpânitorul acelei insule, au fost închişi într-o temniţă, în care şedeau şapte tâlhari ale căror nume sunt: Satornie, Iachishol, Faustinian, Ianuarie, Marsalie, Eufrasie şi Mamie, pe care sfinţii apostoli, cu vorba lor cea de Dumnezeu însufleţită, i-au adus la sfânta credinţă şi din lupi i-au făcut oi. Împăratul a poruncit să se umple o căldare mare cu smoală, pucioasă şi ceară şi să o fiarbă, iar pe acei şapte legaţi să-i arunce în acea căldare. Deci, sfârşindu-se muceniceşte, au luat cununi de la Dumnezeu. Şi a crezut în Hristos şi străjerul temniţei, căruia i-au tăiat întâi mina, apoi amândouă picioarele; şi fiindcă tot timpul chema numele lui Hristos, i-au tăiat capul şi s-a numărat în ceata sfinţilor mucenici. Iar pe Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru, scoţându-i din temniţă ighemonul, i-a dat boierului Carpian la muncă, care, luându-i, i-a legat şi i-a trimis iarăşi în temniţă.

    O pătimire ca aceasta a sfinţilor apostoli văzând-o Cherchira, fiica stăpânitorului, şi aflând că pentru Hristos pătimesc, a mărturisit şi ea că este creştină; şi scoţând de pe ea podoabele cele de mare preţ şi gherdanurile, le-a împărţit la săraci. De acest lucru auzind tatăl ei, s-a supărat şi se străduia în tot chipul, să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar neputând, a închis-o într-o temniţă deosebită şi din mânia cea mare a poruncit să o dea unui arap, spre desfrânare. Iar când s-a apropiat arapul de uşile temniţei, un urs sălbatic a alergat şi, apucându-l, îl rupse. Simţind fiica împăratului, care era în temniţă şi uitându-se pe ferăstruie, a izgonit acea fiară cu numele lui Hristos, iar pe arap l-a tămăduit de răni şi l-a învăţat cunoştinţa lui Hristos, făcându-l creştin şi ostaş al Lui. Apoi a strigat arapul cu glas tare: "Mare este Dumnezeul creştinilor!" Pentru aceasta, împăratul l-a schingiuit fără de milă şi, sfârşindu-se muceniceşte, a trecut în ceata mucenicilor.

    Stăpânitorul a poruncit ostaşilor să pună lemne împrejurul temniţei şi să le aprindă, ca împreună cu temniţa să ardă şi fiica lui. După ce a făcut aceasta şi a ars temniţa, s-a găsit fecioara vie şi nearsă. O minune ca aceasta auzind-o, mulţi din popor au crezut în Hristos. Apoi a spânzurat-o muncitorul de un lemn şi cu fum greu a înăbuşit-o şi cu săgeţi a însăgetat-o, până ce şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. După sfârşitul ei, a început tiranul stăpânitor a prigoni pe cei ce au crezut în Hristos; iar aceia, temându-se de tirania ighemonului, au fugit într-o insulă ce era aproape şi s-au ascuns. Aflând de ei stăpânitorul, a înotat spre insula aceea, vrând să-i pedepsească cumplit. Dar când a fost la mijlocul mării, fiind pedepsit de mânia lui Dumnezeu, s-a afundat în mare ca şi faraon cel de demult, iar credinciosul popor, izbăvindu-se din mâinile lui cele tirane, a adus cântări de mulţumire lui Dumnezeu. Atunci Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru, liberându-se din temniţă, învăţau poporul Cuvântul lui Dumnezeu, fără a mai fi opriţi.

    După acesta a venit alt ighemon şi auzind de sfinţii apostoli, i-a prins şi a poruncit ca într-o baie de fier să pună smoală, pucioasă şi ceară, să o fiarbă şi să arunce pe sfinţi acolo. Făcându-se aceasta, sfinţii, cu darul lui Hristos, au fost nearşi în baia aceea; iar din cei necredincioşi, care stăteau împrejur, s-au ars mulţi cu acel foc. Văzând unii acea înspăimântată minune, au crezut în Hristos. Încă şi împăratul insulei a crezut şi o piatră la grumaji spânzurându-şi se tânguia, zicând: "Dumnezeul lui Iason şi al lui Sosipatru, miluieşte-mă pe mine!" Atunci sfinţii apostoli adunând pe toţi cei ce crezuseră, i-au învăţat cuvântul adevărului. Învăţând şi pe împărat, l-au botezat în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi i-au pus numele Sebastian.

    După câteva zile, fiul împăratului s-a îmbolnăvit şi a murit; iar sfinţii apostoli, rugându-se lui Dumnezeu, l-au înviat din morţi. Şi alte multe minuni au făcut sfinţii; au zidit biserici frumoase împreună cu împăratul şi toate le-au săvârşit cu bine şi cu sfinţenie, iar turma lui Hristos au crescut-o. Apoi, la bătrâneţe, sfârşindu-li-se viaţa, s-au suit la doritul lor Hristos, Domnul, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

Sf Mc Maxim, Cvintilian și Dudaș din Ozovia

Sfinții mucenici, luând asupra lor hotărâre de moarte, au preamărit pe Dumnezeu și au zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai izbăvit de acest veac rău de acum, primește-ne în odihna Ta și ne învrednicește Împărăției Tale celei cerești!”.

Împărățind Dioclețian și Maximian, păgânii împărați, iar antipați fiind Tarcvinie și Gavinie, în al doilea an al stăpânirii lor, s-a ridicat diavoleasca mânie asupra creștinilor. Pentru că, stăpânind acei împărați și antipați toată lumea, a ieșit de la dânșii această poruncă: „Deși știm că toți cei ce sunteți sub stăpânirea noastră cinstiți cu cucernicie pe zei, însă noi avem purtare de grijă pentru bună îndreptare a toată împărăția. Și pe toți care în vremurile noastre stăpânesc părțile Romanilor, îi rugăm și îi sfătuim, ca și pe ceilalți să-i aducă spre cinstirea zeilor și spre dragostea către dânșii în toate chipurile. Iar de se va afla cineva, în orice loc, pomenind numele lui Hristos, unul ca acela va porni mânia noastră asupra sa”.

Această poruncă auzind-o, popoarele s-au adunat vrând să săvârșească cele ce li se poruncise lor, adică să aducă zeilor jertfe și lăudau pe boierii lor, zicând: „Să se bucure și la mulți ani să fie sănătoși stăpânii noștri, cei ce au purtare de grijă pentru cinstirea zeilor!”. A zis către dânșii antipatul Tarcvinie: „De vreme ce vedem la voi o atât de mare osârdie, vă rugăm ca mâine dimineață să vă adunați ca să aducem zeilor jertfe împreună. Dar acum să vă odihniți, că ați venit de departe și cu noi vă veți veseli; iar după săvârșirea jertfei, fiecare se va întoarce la cetatea sa”.

A doua zi s-au adunat toți și s-a săvârșit praznicul cel urât de Dumnezeu, aducând jertfe necurate zeilor lor, apoi Tarcvinie i-a liberat. Iar a doua zi, un oarecare din paginii închinători la idoli, mergând la Tarcvinie, i-a zis: „Sunt aici trei bărbați, care în ziua de ieri, n-au voit să asculte poruncile voastre și să aducă jertfe zeilor; și se zice despre ei că se închină Unui Dumnezeu Care este în ceruri”. Deci, Tarcvinie a trimis de îndată pe slujitorii săi, ca să-i prindă și căutându-i, i-au aflat în satul lor care se chema Ozovia, petrecând în rugăciune către Dumnezeu. Prinzindu-i, i-au legat cu lanțuri de fier și i-au dus îndată în cetatea Dorostol (Dorostol, în sudul Dobrogei de astăzi). Acolo s-au întâlnit amândoi antipații de atunci.

Când au sosit în cetate, se înserase și, fiind înștiințat Tarcvinie despre prinderea acestor trei creștini, a poruncit ostașilor să-i păzească până a doua zi. Toată noaptea aceea, sfinții au petrecut-o în rugăciuni, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, dă-ne din cer puterea Ta spre ajutor, ca să putem birui pe potrivnicii noștri și cu darul Tău învrednicește-ne să luăm cununile biruinței”. Iar după ce s-a făcut ziuă, Tarcvinie, mergând la judecată împreună cu Gavinie, a poruncit să aducă înaintea lor pe creștinii cei prinși. Tarcvinie a întrebat: „Aceștia sunt cei ce defaimă porunca noastră și își țin credința după a lor voie?”. Apoi a zis către sfinți: „Spuneți-vă mai întâi numele voastre”. Sfântul Maxim a răspuns: „Eu sunt creștin după credința lui Hristos, precum și acești frați ai mei, iar după obiceiul omenesc mă numesc Maxim”. Ighemonul a zis: „Ai răspuns, arătându-te îndată că nu slujești zeilor noștri, ci altora. Dar celălalt care îți urmează, cum se numește?”. Iar acela singur a răspuns: „Mă numesc Dada și sunt, de asemenea, creștin, ca și întâiul nostru frate”. Tarcvinie a zis: „Dar al treilea cum se numește?”. Acesta a răspuns: „Eu mă numesc Cvintilian și sunt și eu creștin”.

Notarul Magnilian scria cuvintele fiecăruia. Antipatul Gavinie a zis către notar: „Le-ai scris numele lor?”. Notarul a răspuns: „De va porunci stăpânirea voastră, le voi citi”. Gavinie a poruncit și notarul a citit, zicând: „Numele creștinilor celor ce sunt acum de față, după spusele lor înaintea tuturor, sunt acestea: Maxim, Dada și Cvintilian”. Tarcvinie a zis către sfinți: „Iată, viața voastră se află în mâinile noastre; deci, de voiți ca să trăiți, mergeți de aduceți jertfă la maica zeilor și veți fi slujitori ai aceleia, în locul celui care a murit și care s-a dus la Dia, cerescul împărat, ca să-i slujească acolo”. Iar Sfântul Maxim a răspuns: „Preanemilostivule și preanerușinatule, oare nu te temi tu de Domnul, numind Dumnezeu pe necuratul desfrânat și împărat zicându-i aceluia? Să știți, oameni buni, că Hristos este Împăratul cerului, Care poartă grijă de toți și pe toate le ține pe palmă Sa; aceasta să o știți, că noi nu vom împlini pierzătoarea voastră poruncă, fiindcă suntem zidire a adevăratului Dumnezeu”. Iar antipatul Gavinie, chemând la dânsul pe Dada și pe Cvintilian, a vorbit cu dânșii multe cuvinte deșarte, vrând să-i înșele cu credința lui păgână.

Sfinții i-au răspuns: „Noi ținem ceea ce a zis fratele nostru Maxim, deoarece acesta este citeț al bisericii sobornicești și înțelege foarte bine dumnezeiasca Scriptură și știe ce ne este nouă de folos; iar tu cu diavoleasca nebunie înșelându-te, nu știi ce-ți este de folos. Și de ai fi voit să ne asculți, ai fi văzut lumina cea cerească”. Gavinie cu Tarcvinie au zis: „Iată în atâtea chipuri vă îndemnăm, sfătuindu-vă cele bune, iar voi nu vă supuneți, ci petreceți în îndărătnicia voastră”. Răspuns-a Sfântul Maxim: „Voi singuri vă îndrăciți, vrând ca pe oamenii cei ce bine viețuiesc și slujesc Unuia Dumnezeu, să-i atrageți la diavoleasca credință; ci acum faceți nouă ceea ce voiți să faceți, că nu ne veți întoarce de la a noastră credință niciodată”. Atunci antipații Gavinie și Tarcvinie sfătuindu-se unul cu altul ce să facă cu dânșii, au poruncit să ducă pe sfinți în temniță. Iar ei mergeau, bucurându-se și vorbind despre a lor mântuire.

Șezând sfinții în temniță, se îndeletniceau în duhovniceasca vorbire. Pentru că Maxim, din dumnezeiasca Scriptură, mult învăța pe Dada și pe Cvintilian. Apoi, la miezul nopții a adormit și a văzut în vedenie pe diavol încingându-și armele și tăbărând asupra lor. Deșteptându-se din somn, au văzut pe Îngerul Domnului, zicându-le: „Nu vă temeți, căci Dumnezeu, Căruia v-ați încredințat, vă va primi și nu este departe de voi, ajutându-vă!”. Cu acea îngerească arătare și cu cuvintele lui întărindu-se mucenicii, au binecuvântat pe Dumnezeu preamărindu-L până dimineața. Iar antipații iarăși, șezând la judecată, au poruncit să aducă la dânșii pe cei legați. Și, aducându-i pe ei, le-a zis Gavinie: „Iată, înaintea noastră stați! Deci, acum vă sfătuim să aduceți jertfă zeilor, că nu puține daruri veți câștiga de la noi; iar de nu ne veți asculta, apoi morți veți fi, fiind singuri vinovați, căci aceasta ne-au poruncit în vis zeii noștri pentru voi, în noaptea trecută”. Iar sfinții mucenici au răspuns: „Și nouă ne-a arătat Dumnezeul nostru în vedenie ca pentru numele Lui cel Sfânt să răbdăm toate chinurile”.

Tarcvinie zise către Gavinie: „Aceștia, de nu vor fi trimiși la mucenicie, niciodată nu se vor supune, ca să ne asculte”. Gavinie zise: „Deoarece singuri și-au ales suferința, singuri și-au scris pricina”. Și au poruncit antipații slujitorilor, să dezbrace de pe mucenici hainele, iar după ce i-au dezbrăcat, a zis Gavinie: „Legați-i, întindeți-i pe pământ și-i bateți!”. Și îndată slujitorii au împlinit porunca. Apoi Tarcvinie a zis către slujitori: „Întrebați-i de voiesc să ne asculte și să jertfească zeilor. Iar de nu, apoi alte munci le vom găti, ca să-i pierdem de tot”.

Deci, întrebând pe mucenici, au răspuns toți odată: „Noi, fiind întăriți de Dumnezeul nostru, nu ne îngrijim de muncile voastre, nici nu ascultăm sfatul vostru cel viclean și nici nu vom jertfi diavolilor”. Tarcvinie a zis către slujitori: „Aruncați-i iarăși în temniță, fiindcă este vremea prânzului”. Fiind aruncați sfinții, după ce a trecut al șaptelea ceas, amândoi antipații, șezând la judecată, au pus înaintea lor pe sfinții mucenici. Și a zis Gavinie: „Maxime, nu te-ai înduplecat să asculți sfatul nostru, ca să jertfești zeilor?”. Sfântul Maxim răspunse: „Noi nu primim un sfat ca acesta, ci, precum v-am spus mai înainte, așa zicem și acum: că nici unuia nu ne vom închina, decât numai Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”. Atunci, mâniindu-se, Gavinie a zis către mucenici: „Dacă nu voiți să vă înțelepțiți și să vă închinați zeilor, apoi vă vom pierde; căci vom porunci să vă ducă la locuri barbare și acolo să vă taie capetele”. Iar mucenicii au zis: „Vă jurăm că prin faptă să săvârșiți cuvintele voastre”.

Atunci sfinții luând asupra lor hotărâre de moarte, au preamărit pe Dumnezeu și au zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai izbăvit de acest veac rău de acum, primește-ne în odihna Ta și ne învrednicește Împărăției Tale celei cerești!”. Astfel rugându-se sfinții mucenici, i-au dus la locul cel mai sus zis, care se numea Ozevia și acolo le-au tăiat capetele. Astfel și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu, Sfinții Mucenici Maxim, Dada și Cvintilian, în 28 de zile ale lui Aprilie, împărățind Dioclețian și Maximian, iar Tarcvinie și Gavinie fiind antipați. Însă în noi toți stăpânește Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, stăpânirea și împărăția, în vecii vecilor. Amin.