MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

Date personale
Modest Iftinchi

Născut	10 aprilie 1930
Decedat	22 septembrie 2003 (73 de ani)
Ocupație	muzician
Activitate
Instrument(e)	vioară
Modifică date / text

Modest Iftinchi (n. 10 aprilie 1930, Constanța – d. 22 septembrie 2003) a fost un violonist român și profesor de vioară, autor de manuale și metodist la Universitatea Națională de Muzică din București.

EDUCAȚIE

Modest Iftinchi s-a născut la Constanța; arătând de timpuriu atracție pentru vioară, a studiat cu Alexandru Garabet la Conservatorul din Iași și a continuat după terminarea acestuia la Conservatorul din București, la început cu Alexandru Teodorescu și apoi cu marele profesor Garabet Avakian. Cu o formare violonistică solidă, Iftinchi a desfășurat o activitate concertistică susținută, atât în țară cât și în străinătate.

REPERTORIU

În programele sale au putut fi auzite atât sonate de Mozart, Handel, Bach, Beethoven, Brahms, Franck, etc., cât și un repertoriu de mare virtuozitate cum fi Saint-Saens, Pablo Sarasate, Paganini, Wieniawski și mulți alții. Un mare merit al său este prezentarea și înregistrarea în primă audiție mondială a Sonatei de Emil Sjogren.

ACTIVITATE DIDACTICĂ

Dedicându-se învățământului viorii, Iftinchi a lucrat ca profesor la Liceul de Muzică George Enescu și mai apoi ca profesor titular și șef de catedră, la cadedra de vioară a Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu din București. În anul 1973 a fost invitat ca profesor la academia din Tirana (Albania). Ca și autor al unor lucrări menite să ușureze munca violoniștilor, Modest Iftinchi a devenit unul dintre cei mai mari pedagogi ai viorii. După părerea multor muzicieni și pedagogi, el poate fi considerat fără nici un fel de exagerare, cel mai mare pedagog al României în „domeniul vioară”.

Majoritatea violoniștilor români din ultima generație (dar și din generația precedentă), au beneficiat de îndrumarea maestrului Modest Iftinchi, devenind violoniști de înalt prestigiu. Lecțiile sale sunt analitice, aprofundate, atât sub raport tehnic cât și cu efecte de durată în crearea violonistului modern.

Agostino Agazzari

Date personale
Agostino Agazzari
Agostino Agazzari
Născut	2 decembrie 1578^[1]^[2]^[3]^[4] Siena, Toscana, Italia
Decedat	10 aprilie 1640 (61 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4] Siena, Toscana, Italia
Ocupație	compozitor organist[] muzicolog[] teoretician al muzicii[*]
Activitate
Instrument(e)	orgă[*]
Modifică date / text

Agostino Agazzari (n.2 decembrie 1578, Siena, Toscana - d.10 aprilie 1640, Siena) a fost un compozitor și muzicolog italian din perioada barocă.

DESCRIERE

Agostino Agazzari s-a născut într-o familie aristocrată; a fost la început înscris în Collegium Germanicum din Roma, iar începând din 1607 a revenit la Siena.

LUCRĂRI

Primo libro de’ madrigali a sei voci (1596)^[5]
Cento concerti ecclesiastici (1602)
Eumelio (1606)
Del sonare sopra'l basso: con tutti li stromenti e dell'uso loro nel conserto (1607), retipărită New York 1950.

Annie Fischer

Annie Fischer (5 iulie 1914 - 10 aprilie 1995) a fost o pianistă clasică maghiară .

BIOGRAFIE

Fischer s-a născut într-o familie de evrei din Budapesta și a studiat în acel oraș la Academia de muzică Franz Liszt cu Ernő Dohnányi . În 1933 a câștigat Concursul internațional de pian Franz Liszt în orașul natal. De-a lungul carierei sale a cântat în principal în Europa și Australia, dar a fost auzită rar în Statele Unite până târziu în viața ei, susținând doar două concerte acolo până atunci.

A fost căsătorită cu influentul critic și muzicolog (și mai târziu director al Operei din Budapesta) Aladar Toth (1898–1968); este înmormântată lângă el la Budapesta.

Fischer a fugit împreună cu soțul ei în Suedia în 1940, ^[1] după ce Ungaria, în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a alăturat puterilor Axei . După război, în 1946, ea și Toth s-au întors la Budapesta. A murit acolo în 1995.

Mormântul lui Fischer la Budapesta

Jocul ei a fost lăudat pentru „intensitatea caracteristică” și „modul de formulare fără efort” (David Hurwitz), precum și puterea sa tehnică și profunzimea spirituală. A fost foarte admirată de contemporani precum Otto Klemperer și Sviatoslav Richter ; Richter a scris: „Annie Fischer este o mare artistă impregnată de un spirit de măreție și profunzime autentică”. Pianistul italian Maurizio Pollini a lăudat „simplitatea, imediatitatea și mirarea copilăriei” pe care le-a găsit în jocul ei. Interpretările sale despre Mozart , Beethoven , Brahms , Schubert și Schumann , precum și pe compozitori maghiari precum Béla Bartók continuă să primească cele mai înalte laude de la pianiști și critici.

Fischer a realizat înregistrări semnificative de studio în anii 1950 cu Otto Klemperer și Wolfgang Sawallisch , dar a considerat că orice interpretare creată în absența unui public ar fi în mod necesar constrângătoare artificial, deoarece nici o interpretare nu a fost „terminată” vreodată. Moștenirea ei de astăzi include astfel numeroase înregistrări de concerte live care au fost lansate pe CD și DVD (inclusiv o interpretare a concertului „împăratului” lui Beethoven disponibil pe YouTube și un al treilea concert Beethoven cu Antal Dorátidirijare). Cea mai mare moștenire a sa, totuși, este un set integrat realizat în studio al sonatelor complete pentru pian Beethoven. A lucrat la acest set timp de 15 ani începând cu 1977. Perfecționistă autocritică, nu a permis lansarea setului în viața ei, dar, de la moartea sa, a fost lansat pe discuri compacte și a fost lăudat pe scară largă. ^[2]

ÎNREGISTRĂRI

Înregistrările lui Annie Fischer au fost lansate de mai multe case de discuri importante, printre care se numără: BBC Records , Doremi , EMI Classics , Hungaroton , Orfeo , Palexa , Q Disc , Urania , Melodiya și ICA Classics.

Beethoven

Concertul nr. 1 în Do major, op. 15 (1)
Concertul nr. 3 în do minor, op. 37 (3)
Concertul nr. 5 în mi bemol major, op. 73 „Împărat” (1)
Sonata nr. 1 în fa minor, op. 2, nr. 1 (2)
Sonata nr.2 în La major, Op. 2, nr. 2 (2)
Sonata nr.3 în Do major, Op. 2, nr. 3 (2)
Sonata nr.4 în mi bemol major, op. 7 (2)
Sonata nr.5 în Do minor, op. 10, nr. 1 (2)
Sonata nr.6 în fa major, op. 10, nr. 2 (2)
Sonata nr. 7 în re major, op. 10, nr. 3 (3)
Sonata nr.8 în Do minor, op. 13 „Pathétique” (3)
Sonata nr. 9 în mi major, op. 14, nr. 1 (2)
Sonata nr. 10 în sol major, op. 14, nr. 2 (2)
Sonata nr.11 în bemol major, op. 22 (2)
Sonata nr.12 în La bemol major, Op. 26 „Marș funerar” (1)
Sonata nr. 13 în mi bemol major, op. 27, nr. 1 "Quasi una fantasia" (2)
Sonata nr. 14 în do dur, Op. 27, nr. 2 „Lumina lunii” (4)
Sonata nr. 15 în re major, op. 28 „Pastorală” (2)
Sonata nr. 16 în sol major, op. 31, nr. 1 (3)
Sonata nr.17 în re minor, op. 31, nr. 2 „Furtună” (2)
Sonata nr. 18 în mi bemol major, op. 31, nr. 3 (2)
Sonata nr. 19 în sol minor, op. 49, nr. 1 (2)
Sonata nr.20 în Sol major, Op. 49, nr. 2 (2)
Sonata nr.21 în Do major, Op. 53 „Waldstein” (2)
Sonata nr. 22 în fa major, op. 54 (2)
Sonata nr. 23 în fa minor, op. 57 „Appassionata” (2)
Sonata nr. 24 în fa major, Op. 78 (2)
Sonata nr. 25 în sol major, op. 79 (2)
Sonata nr.26 în mi bemol major, op. 81a „Les Adieux” (2)
Sonata nr. 27 în mi minor, op. 90 (2)
Sonata nr.28 în la major, op. 101 (2)
Sonata nr. 29 în bemol major, op. 106 „Hammerklavier” (2)
Sonata nr. 30 în mi major, op. 109 (2)
Sonata nr. 31 în La bemol major, Op. 110 (2)
Sonata nr. 32 în Do minor, op. 111 (3)
Variații (32) în Do minor pe o temă originală, WoO 80 (1)
Variații și Fugă în E ♭ majore pe o temă originală „Eroica“, op. 35

Mozart

Concertul nr. 20 în re minor, K 466. (1)
Concertul nr. 20 în re minor, K 466: a doua mișcare, Romanze. (4)
Concertul nr. 21 în Do major, K 467 (3)
Concertul nr. 21 în Do major, K 467: a doua mișcare, Andante (3)
Concertul nr. 22 în mi bemol major, K 482 (5)
Concertul nr. 22 în mi bemol major, K 482: a doua mișcare, Andante (1)
Concertul nr. 23 în la major, K 488: a doua mișcare, Adagio (1)
Concertul nr. 24 în Do minor, K 491 (1)
Concertul nr. 27 în bemol major, K. 595 (1)
Preludiu și fugă în Do major, K 394 (383a) (1)
Rondo pentru pian și orchestră în re major, K 382 (1)
Sonata nr. 10 în Do major, K 330
Sonata nr.12 în fa major, K 332 (300k) (1)
Sonata nr. 14 în Do minor, K 457 (1)

Schumann

Carnaval , Op. 9 (2)
Concert în la minor, op. 54 (2)
Kinderszenen , Op. 15 (2)
Kreisleriana , Op. 16 (2)
Fantasia în Do major, Op. 17 (1)

Bartók

Concertul nr. 3, Sz 119 (3)
Cântece țărănești maghiare (15) pentru pian, Sz 71 (1)
Dansuri populare românești
Allegro Barbaro

Liszt

Concert Etudes (3), S 144: No. 3 in D flat major, Un sospiro (1)
Concertul nr. 1 în mi bemol major, S 124 (2)
Grandes Etudes (6) de Paganini , S 141: No. 6 in A minor, Quasi Presto (1)
Sonata în Si minor, S 178 (1)
Rapsodia maghiară nr. 14

Schubert

Impromptus (4), D 935 / Op. 142: Nr. 1 în fa minor (1)
Impromptus (4), D 935 / Op. 142: Nr. 2 în la bemol major (1)
Impromptus (4), D 935 / Op. 142: Nr. 3 în bemol major
Impromptus (4), D 935 / Op. 142: Nr. 4 în fa minor (1)
Sonata în la minor, re 845
Sonata în la major, re 959 (1)
Sonata în bemol major, re 960 (2)

Chopin

Concertul nr. 1 în mi minor, B 53 / Op. 11 (1)
Balada nr. 1 în sol minor op. 23
Scherzo nr. 3 în do ascuțit minor, B 125 / Op. 39 (1)

Bach

Concertul Brandenburg nr. 5 în Re major, BWV 1050

Brahms

Sonata nr. 3 în fa minor, op. 5

Dohnányi

Rapsodii (4), Op. 11: nr. 2 în fa minor minor

Haydn

Andante cu variații în fa minor, H 17 nr. 6

Kodály

Dansuri din Marosszék
Cântec persistent

Mendelssohn

Rondo capriccioso în mi major, op. 14
Scherzo în mi minor, op. 16 Nr. 2

Barbara Buchholz

Date personale
Barbara Buchholz
Barbara Buchholz
Născută	8 decembrie 1959^[1] Duisburg, Renania de Nord-Westfalia, RFG
Decedată	10 aprilie 2012 (52 de ani)^[2]^[1] Berlin, Germania
Cauza decesului	cauze naturale (cancer)
Cetățenie	Germania
Ocupație	compozitoare muzician de jazz[*]
Activitate
Gen muzical	muzică electronică
Instrument(e)	theremin[*]
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Barbara Buchholz (n. 8 decembrie 1959,^[1] Duisburg, Renania de Nord-Westfalia, RFG – d. 10 aprilie 2012,^[2]^[1] Berlin, Germania) a fost o muziciană, interpretă la teremin și compozitoare germană. S-a dedicat muzicii electronice. A trăit și a lucrat la Berlin.

VIAȚA

A studiat flautul, chitara, basul și vocea la Conservatorul Bielefeld (Germania).^[3] Din anii optzeci, a activat ca interpretă și compozitoare, colaborând la diferite proiecte multidisciplinare în domeniul teatrului. A fost basistă al trupei germane de jazz Reichlich Weiblich, compusă exclusiv din femei. A produs proiecte precum „ Tap it deep tap dance dance” și muzică, Human Interactivity și Theremin: Berlin-Moscova.

La sfârșitul anilor 90 a cunoscut-o pe Lydia Kavina, nepoata lui Lev Theremin, inventatorul teremínului, cu Lev studiind acest instrument. Barbara Buchholz a cântat la teremín ca instrument solo în zona muzicii de jazz, muzică contemporană și în improvizație. A dezvoltat noi posibilități de sunet și tehnici noi de a cânta la acest instrument în contextul muzicii contemporane. Împreună cu Lydia Kavina a fondat Touch! Don't Touch!, o platformă de promovare a acestuia în domeniul muzicii contemporane noi. Numeroși compozitori precum Moritz Eggert, Michael Hirsch, Caspar Johannes Walter, Juliane Klein, Peter Gahn, Gordon Kampe, Sidney Corbett etc., au creat piese pentru cele două virtuoase și ansamblurile lor.

În cadrul jazz-ului și a muzicii improvizatorice a cântat cu diferite ansambluri, printre altele, trio-ul cu trompetistul norvegian Arve Henriksen și muzicianul electronic Jan Bang. A participat în turnee alături de Jazz Bigband Graz cu producția Electric Poetry & Lo-Fi Cookies (proiect care a fost lansat și pe CD). Când a interpretat în direct prezentând albumul său solo, artistul și caricaturistul Pedda Borowski a susținut-o cu proiecții.

A cântat la teremin în mai multe piese de orchestră contemporană și opere, precum Mica sirenă, un balet de John Neumeier cu muzică de Lera Auerbach, Opera pentru mâna stângă lui Moritz Eggert sau Opera celui mai bun om de Alex Nowitz.

Barbara Buchholz a participat în 2009 la programul de televiziune Das Supertalent din rețeaua germană RTL, unde a prezentat și a cântat la teremin în direct.

A murit de cancer la 10 aprilie 2012.

PREMII ȘI RECUNOAȘTERE

1989: Premiul I la concursul Jazzszene NRW cu duo-ul Wilde Ehe cântă jazz.
1995: Amadeus de argint în concursul de muzică creativă cu duo Blech, Bass und Bellaphonie.
1996: Premiul I al concursului de jazz Herford cu grupul Tap It Deep.
1998: Premiul II la concursul de compilare în jazz și muzică improvizată de Ostwestfalen-Lippe cu Trio der Zukunft (cu trombonistul Matthias Muche și chitaristul Frank Wingold).
2002: Premiul special al juriului la Concursul de compoziții din orașul Bielefeld cu proiectul de muzică interactivă Waves și proiectul de muzică, cu artistul video Zeha Schröder și inginerul de sunet Sascha Kramski.
2003: Grant din partea Ministerului Culturii NRW cu care efectuează reședința la Centrul Theremin din Moscova.

DISCOGRAFIE

2006, Touch! Don´t Touch!, cu Lydia Kavina și ansamblul contemporan de muzică de cameră din Berlin.
2006, Theremin: Russia with love.
2008, Moonstruck.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[1]

[2]

[1]

[2]

[3]