2. /10 AUGUST 2022 - ISTORIE PE ZILE: Decese; Sărbători
Decese
* 1535: Ippolito de' Medici (n. 1511 – d. 10 august 1535) a fost singurul fiu (nelegitim) al lui Giuliano de' Medici.
Ippolito s-a născut în Urbino. Tatăl său a murit când el avea doar cinci ani (1516) și a fost, ulterior, crescut de unchiul său, Papa Leon al X-lea si de verișorul său, Giulio.
Când Giulio a fost ales Papa Clement al VII-lea, Ippolito a condus Florența. După asediul din Florența (1529 - 1530) Clement l-a favorizat pe Alessandro, nepotul său nelegitim, și l-a făcut pe Ippolito primul Arhiepiscop de Avignon apoi l-a coborât la rangul de Cardinal (1529), trimițându-l ca delegat papal în Ungaria, unde și-a arătat talentul său pentru militărie.
A avut o legătură amoroasă cu Giulia Gonzaga, Contesa de Fondi. A iubit-o pe Caterina de' Medici însă nu s-au căsătorit niciodată. Atunci când a fost trimis în Ungaria, cei doi nu au avut permisiunea să se vadă. Unele teorii sugerează că Papa Clement l-a făcut Cardinal pentru a-i păstra pe cei doi iubiți departe unul de altul.
În 1535, a acționat ca Ambasador al Florenței pentru Împăratul Carol al V-lea. Ippolito a murit de malarie la Itri, în sudul Lazioului, deși au existat zvonuri că acesta a fost otrăvit de Alessandro.
| Ippolito de' Medici | |
 Portretul lui Ippolito de' Medici de Titian. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1511 Florența, Republica Florența |
| Decedat | 10 august 1535 Itri, Napoli |
| Înmormântat | San Lorenzo in Damaso[*]  |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (malarie) |
| Părinți | Giuliano de' Medici Pacifica Brandani[*] |
| Copii | Asdrubale de' Medici[*] |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | diplomat preot catolic[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa Medici |
| Senior al Florenței | |
| Domnie | 19 noiembrie 1523 – 16 mai 1527 |
| Predecesor | Giulio de' Medici |
| Succesor | Alessandro de' Medici |
* 1536: Francisc al III-lea (franceză François III; 28 februarie 1518 – 10 august 1536) a fost Duce de Bretania și Delfin de Viennois ca primul fiu și moștenitor al regelui Francisc I al Franței și a reginei Claude a Franței. Încoronat Duce de Bretania după unirea ducatului de Bretania cu Franța, în 1532, Francisc moare prematur în 1536. Cauza morții premature a fost obiect de controverse, contemporanii spuneau că a fost otrăvit din ordinul Împăratului Carol Quintul, adversarul principal al politicii franceze în Europa.
La 28 februarie 1518 Claude a Franței, ducesă de Bretania și regină a Franței dă naștere primului copil. Numit Francisc, ca și tatăl său, primește titlul de delfin al Franței ca urmaș la tronul Franței. În 1518 în cadrul tratatului de la Londra se aranjează căsătoria lui(nou născut) cu Maria(care avea doi ani), fiica luiHenric al VIII-lea al Angliei și a lui Catherine de Aragon. Este botezat la Amboise în 25 aprilie 1519, iar Leonardo da Vinci este chemat să proiecteze decorurile. Între timp, Francisc I, învins în bătălia de la Pavia, este luat ostatic de Împăratul Carol Quintul, inițial la Alcázar la Madrid. Pentru a se putea întoarce în Franța, Francisc I semnează Tratatul de la Madrid 1526, iar Carol Quintul îi cere ostateci cei cei doi fii: Francisc, delfinul și fratele său mai mic Henric. Francisc I este de acord, iar schimbul are loc la granița dintre Spania și Franța. Orfani de mamă, care murise cu un an înainte, vor fi prizonieri timp de patru ani 1526-1530, ținuți aproape ca niște prizonieri comuni în întuneric și izolament. Cei doi copii, unul de opt, iar celălalt de trei ani(când au fost luați ostateci), au rămas marcați pe viață de perioada petrecută ca prizonieri. Gusturile sumbre, solitare, preferința pentru culoarea neagră(ca și spaniolii), pasiunea pentru lectură, au fost atribuite perioadei petrecute ca ostatic la Madrid.
Moștenitor al Ducatului de Bretania, la moartea mamei sale în 1524, inițial îi este contestat titlul. Într-un final ca urmare a presiunilor exercitate de Francisc I, în 1532 are loc tratatul de unire a Bretaniei cu Franța. Este încoronat Duce de Bretania la Rennes în 14 august 1532. Nu a guvernat niciodată ducatul. La șaptesprezece ani a avut prima și ultima amantă domnișoara de l'Estrange.
După o partidă cu mingea jucată cu secretarul său, contele Montecoccoli Sebastiano , bea un pahar cu apă rece și face pneumonie, iar după câteva zile, 10 august 1536, la optsprezece ani moare. Medicii care au executat autopsia au declarat moartea din cauze naturale, dar opinia publică nu a acceptat și se credea că fusese otrăvit. Vinovatul este găsit propriu în contele Montecoccoli, adică persoana care-i dădu-se de băut delfinului. În urma torturii acesta mărturisește delictul și un proces public îl condamnă la moarte prin sfârtecare, pedeapsa aplicată regicizilor. Execuția are loc la Lyon, în prezența regelui și a curții regale, iar câte un sfert din trupul său este atârnat la fiecare din cele patru porți ale orașului. Astfel Henric devine delfin al Franței și va fi viitorul Henric al II-lea. Moartea lui Francisc a fost unul din evenimentele cele mai întunecate petrecute la curtea lui Francisc I. În acele vremuri unii presupuneau că fusese ucis din ordinul lui Carol Quintul, alții i-au atribuit vina luiCaterina de Medici care voia să-l îndepărteze pentru al urca pe tron pe soțul său, Henric. Dar cea mai plauzibilă rămâne teoria unei pleurezii contractate în timpul captivității în Spania.
| Francisc al III-lea | |
| Delfin de Viennois | |
 Francisc al Franței, portret de Corneille de Lyon | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 28 februarie 1518 Amboise |
| Decedat | (18 ani) castel of Tournon[*], Franța |
| Înmormântat | Catedrala din Saint-Denis |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (tuberculoză) |
| Părinți | Francisc I al Franței[1] Claude a Franței[1] |
| Frați și surori | Magdalena de Valois Margareta, Ducesă de Savoia Charlotte of Valois[*] Charles II de Valois, Duke of Orléans[*] Henric al II-lea al Franței |
| Cetățenie |  Franța |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | Prinț moștenitor |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce |
| Familie nobiliară | Casa de Valois |
| Duce de Bretania | |
| Domnie | 20 iulie 1524 – 10 august 1536 |
| Predecesor | Claude |
| Succesor | Henric |
* 1659: Frederic al III-lea de Holstein-Gottorp (22 decembrie 1597 – 10 august 1659) a fost Duce de Holstein-Gottorp.
A fost fiul cel mare al Ducelui Johann Adolf de Holstein-Gottorp și a Prințesei Augusta a Danemarcei. Mama lui a fost fiica regelui Frederic al II-lea al Danemarcei.
A avut planuri ambițioase în ceea ce privește dezvoltarea comerțului maritim. În acest scop, în 1621 el a fondat Friedrichstadt, după ce Christian al IV-lea al Danemarcei a fondat în 1617 orașul Glückstadt.
La 21 februarie 1630, la Dresda, s-a căsătorit cu Prințesa Maria Elisabeta a Saxoniei, fiica Electorului Johann Georg I al Saxoniei și a Magdalene Sibylle a Prusiei. Ei au avut următorii copii:
- Sofie Auguste (5 decembrie 1630 – 12 decembrie 1680), căsătorită la 16 septembrie 1649 cu Johann al VI-lea, Prinț de Anhalt-Zerbst. Mama lui Johann Ludwig I, Prinț de Anhalt-Dornburg, bunica lui Christian August, Prinț de Anhalt-Zerbst, și străbunica țarinei Ecaterina a II-a Rusiei.
- Magdalene Sibylle (24 noiembrie 1631 – 22 septembrie 1719), căsătorită la 28 noiembrie 1654 cu Gustav Adolph, Duce de Mecklenburg-Güstrow. Mama reginei Danemarcei, Louise de Mecklenburg-Güstrow.
- Johann Adolf (29 septembrie 1632 – 19 noiembrie 1633).
- Marie Elisabeth (6 iunie 1634 – 17 iunie 1665), căsătorită la 24 noiembrie 1650 cu Ludovic al VI-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt.
- Friedrich (17 iulie 1635 – 12 august 1654).
- Hedwig Eleonore (23 octombrie 1636 – 24 noiembrie 1715), căsătorită la 24 octombrie 1654 cu regele Carol al X-lea al Suediei.
- Adolf August (1 septembrie 1637 – 20 noiembrie 1637).
- Johann Georg (8 august 1638 – 25 noiembrie 1655).
- Anna Dorothea (13 februarie 1640 – 13 mai 1713).
- Christian Albert, Duce de Holstein-Gottorp (3 februarie 1641 – 6 ianuarie 1695).
- Gustav Ulrich (16 martie 1642 – 23 octombrie 1642).
- Christine Sabine (11 iulie 1643 – 20 martie 1644).
- August Friedrich (6 mai 1646 – 2 octombrie 1705), Prinț-Regent de Eutin și Prinț-Episcop de Lübeck; căsătorit la 21 iunie 1676 cu Christine de Saxa-Weissenfels (fiica lui Augustus, Duce de Saxa-Weissenfels și a primei lui soții, Anna Maria de Mecklenburg-Schwerin). Fără copii.
- Adolf (24 august 1647 – 27 decembrie 1647).
- Elisabeth Sofie (24 august 1647 – 16 noiembrie 1647), geamănă cu Adolf.
- Auguste Marie (6 februarie 1649 – 25 aprilie 1728), căsătorită la 15 mai 1670 cu Frederic al VII-lea, Margraf de Baden-Durlach.
| Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp | |
 latină Fridericus, Hæres Norwegiæ, Dux Slesvici, Holsatiæ, Stormariæ, et Dithmarsiæ... | |
| Căsătorit(ă) | Ducesa Marie Elisabeth a Saxoniei |
|---|---|
| Familie nobilă | Holstein-Gottorp |
| Tată | Johann Adolf de Holstein-Gottorp |
| Mamă | Augusta a Danemarcei |
| Naștere | 22 decembrie 1597 Castelul Gottorf |
| Deces | (61 de ani) Tönning |
* 1759 - A murit Regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei; (n. 1713).
Ferdinand VI, (23 septembrie 1713 – 10 august 1759), a fost rege al Spaniei din 1746 până la moartea sa. A fost al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei, fondatorul Casei de Bourbon din Spania și a primei lui soții, Maria Louisa de Savoia.
* 1802: Franz Ulrich Maria Theodor Aepinus (n. 13 decembrie 1724 la Rostock - d. 10 august 1802 la Sankt Petersburg) a fost un astronom, matematician, fizician și filozof german. Este cunoscut mai ales pentru cercetările sale teoretice și experimentale în domeniul electricității, magnetismului și opticii. Lucrarea sa cea mai valoroasă, intitulată Tentamen Theoriae Electricitatis et Magnetismi, publicată la Sankt Petersburg în 1759, a fost prima încercare reușită de a trata acest subiect pe baze matematice și prin care a intuit esența fenomenelor magnetice înaintea lui Ørsted.
A construit primul electrofor și primul condensator electric. De asemenea, a perfecționat microscopul și a descoperit piroelectricitatea turmalinei.
Ca matematician, s-a ocupat cu stabilirea regulii semnelor în problema rezolvării ecuațiilor.
În 1755, a fost numit director al Observatorului Astronomic din Berlin, iar doi ani mai târziu a devenit membru al Academiei Ruse de Științe, iar în 1761 al Academiei Regale Suedeze de Științe.
SCRIERI
- 1759: Tentamen Theoriae Electricitatis et Magnetismi ("O încercare de teorie a electricității și magnetismului")
- 1761: De Distributione Caloris per Tellurem ("Despre distribuția căldurii pe suprafața Pământului").
| Franz Aepinus | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4][5][6] Rostock, Ducatul de Mecklenburg-Schwerin[*][7][8] |
| Decedat | (77 de ani)[1][2][3][4][5][6] Tartu, Imperiul Rus[9] |
| Înmormântat | cimitirul din Raadi[*] |
| Părinți | Franz Albert Aepinus[*] |
| Cetățenie |  Germania Imperiul Rus |
| Ocupație | fizician matematician universitar[*] inventator astronom |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din Rostock Universitatea din Jena |
| Organizație | Universitatea de Stat din Sankt Petersburg |
| Premii | Ordinul „Sfânta Ana” (Rusia imperială)[*] |
| Profesor pentru | Johan Wilcke[*], Pavel I al Rusiei |
Alexandra era copilul favorit al lui Nicolae; potrivit memoriilor surorii sale, Olga, Nicolae susținea că ea este singurul dintre copiii lui care au moștenit „aspectul prusac al mamei sale”. De asemenea, se spunea că Alexandra semăna foarte bine cu bunica sa, regina Louise a Prusiei. Nicolae vorbea afectuos despre Adini ca „...o mică fetiță foarte dulce”.
Alexandra a fost celebră în societatea din Sankt Petersburg atât pentru frumusețea și personalitatea sa. A fost muzicianul familiei sale; a fost suficient de talentată ca să beneficieze de lecții date de celebra soprana Henriette Sontag.
La 28 ianuarie 1844, Alexandra s-a căsătorit cu Prințul Frederic Wilhelm de Hesse la St.Petersburg. Soțul ei era singurul fiu al Prințului William de Hesse și al Prințesei Louise Charlotte a Danemarcei. „Fritz”, așa cum era cunoscut în familie, a venit la St.Petersburg ca un potențial mire pentru Marea Ducesă Olga însă s-a îndrăgostit de Adini. Cu toate că Olga era fiica mai mare și de asemenea ea îl găsea pe Fritz a fi un tânăr frumos, a stat deoparte în favoarea surorii sale. Împăratul și împărăteasa și-au dat permisiunea ca Alexandra și Fritz să se căsătorească.
Cu puțină vreme înainte de nuntă, Adini s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză. După nuntă, cuplul a rămas la Sankt Petersburg din cauza sănătății Alexandrei care s-a înrăutățit rapid. A născut un fiu, Wilhelm, cu trei luni înainte de termen. Copilul a murit la scurt timp după naștere iar Alexandra, mai târziu, în aceeași zi. Părinții ei și întreaga familie a fost devastată. A fost înmormântată cu fiul ei în brațe la Catedrala Petru și Pavel din St. Petersburg.
Nouă ani mai târziu, Fritz s-a căsătorit cu verișoara primară a Alexandrei, Prințesa Ana a Prusiei. În cele din urmă a devenit șeful Casei de Hesse-Kassel. Deși cei doi soți au avut șase copii împreună, Fritz și Ana n-au fost niciodată apropiați emoțional și s-a speculat că asta s-a întâmplat din cauza faptului că Fritz n-a putut să depășească durerea pierderii primei sale soții.
În grădina Palatului Peterhof situat în apropierea Sankt Petersburg-ului există o mică sculptură cu bustul Marii Ducese Alexandra ridicat în memoria ei. Camerele ei au fost păstrate așa cum erau în momentul morții sale.
| Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna | |
| Prințesă de Hesse-Kassel | |
 Portret postmortem al Marii Ducese de A.I Jebens, 1860 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 24 iunie 1825 St. Petersburg, Rusia |
| Decedată | (19 ani) St. Petersburg, Rusia |
| Înmormântată | Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg |
| Cauza decesului | sindrom puerperal[*] |
| Părinți | Nicolae I al Rusiei Charlotte a Prusiei |
| Frați și surori | Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei Alexandru al II-lea al Rusiei Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei Marea Ducesă Olga Nikolaevna Grand Duchess Elizabeth Nicholaevna of Russia[*] |
| Căsătorită cu | Frederick William de Hesse |
| Număr de copii | 1 |
| Copii | Wilhelm Prinz von Hessen-Kassel[*][1] |
| Cetățenie | Imperiul Rus |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | ducesă[*] |
| Familie nobiliară | Casa Holstein-Gottorp-Romanov Casa de Hesse-Kassel |
Otto Lilienthal – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Karl Wilhelm Otto Lilienthal (n. 23 mai 1848 în Anklam, Germania – d. 10 august 1896, Berlin, după un accident cu unul dintre aparatele sale de zbor) a fost un pionier al aviației germane. Conform cunoștințelor actuale, el a fost primul om care a reprodus cu succes zborul cu un aparat de zbor iar astfel a ajutat la introducerea principiului de zbor mai greu decât aerul. Experimentele sale au dus la descrierile fizicii (portanța) al aripilori aparatelor de zbor, la planor, dezvoltat mai departe de frații Wright valabile pînă în prezent.
Producția aparatelor de zbor în fabrica lui Lilienthal, a fost prima producție în serie de avioane. În 1877 a conceput primul planor cu aripi arcuite ca ale păsărilor. În 1895 a realizat şi a zburat împreună cu fratele său Gustav, cu primul planor care se poate ridica mai sus decât înălţimea de la care şi-a luat avânt. A murit un an mai târziu ca urmare a prăbuşirii planorului cu care zbura.
* 1915 - A murit Henry Gwin Jeffreys Moseley, fizician englez. În 1913 a dedus locurile ocupate de elementele chimice în tabelul periodic cu ajutorul spectrelor acestora. A formulat legea numărului de electroni: numărul de electroni al unui element chimic corespunde cu numărul său atomic; (n. 23.11.1887).
A studiat să devină avocat la Colegiu Harvard și a lucrat pe post de casier la Banca Națională Union din Weymouth, Massachusetts, a fost, de asemenea, activ în comunitatea sa ca membru al bisericii, administrator al mai multor organizații locale, și membru al societăților istorice locale. Loud a inventat și a obținut un brevet pentru ceea ce este considerat a fi primul pix în 1888, dar invenția sa nu a fost comercializată și brevetul a expirat în cele din urmă.
Pixul modern a fost brevetat ulterior în 1938, la 22 ani după moartea lui Loud, de ungurul László József Bíró, naturalizat în Argentina ca Ladislao José Biro, iar ulterior mulți alți producători și-au protejat prin drepturi de proprietate intelectuală modificările și ameliorările aduse acestuia.
| John J. Loud | |
 John J. Loud at Harvard, circa 1866 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 2 noiembrie 1844 Weymouth, Massachusetts |
| Decedat | (71 de ani) Weymouth, Massachusetts |
| Căsătorit cu | Emily Keith Vickery |
| Număr de copii | 8 |
| Copii | opt |
| Cetățenie | .svg){kind=small} SUA |
| Ocupație | avocat, inventator |
| Activitate | |
| Alma mater | Colegiu Harvard (1866) |
| Cunoscut pentru | Inventator si deținător al primului patent pentru pix(sau stiloul cu bilă), 1888 |
* 1945: Robert Hutchings Goddard n. , Worcester, Massachusetts, SUA[7] – d. ,[ Baltimore, SUA[7] a fost un proeminent savant american, unul dintre pionierii rachetelor moderne.
S-a născut la 5 octombrie 1882 în orașul Worcester, Massachusetts. Încă din tinerețe, la vârsta de 16 ani, după ce a citit romanul lui Wells „Războiul lumilor”, a devenit interesat de cercetarea spațială.
În 1914 a patentat două brevete ale unor rachete. Primul, brevetul US 1102653 descrie o rachetă cu mai multe etape. Al doilea, brevetul US 1103503, descrie o rachetă care funcționează pe benzină și oxid de azot lichid.[10][11]
În 1911 a lucrat la Universitatea Clark, unde a investigat impactul undelor radio asupra izolatorilor. Pe baza acestui studiu a inventat redresorul în vid pe care l-a brevetat la 2 noiembrie 1915 (US Brevet 1159209).
Goddard a lansat prima sa rachetă (numită „Nell”) cu combustibil lichid la 16 martie 1926 în Auburn.
Goddard a mai avut ideea unui lansator de rachete, primul model american de Bazooka (lansator de grenade propulsate de rachete) fiind inspirat din munca sa.
| Robert H. Goddard | |
 Robert H. Goddard | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Robert Hutchings Goddard |
| Născut | [2][3][4][5][6] Worcester, Massachusetts, SUA[7] |
| Decedat | (62 de ani)[8][2][3][4][5][9][6] Baltimore, SUA[7] |
| Înmormântat | Hope Cemetery[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (cancer esofagian) |
| Cetățenie | SUA |
| Ocupație | inginer aerospațial[*] fizician inventator matematician inginer astronom |
| Activitate | |
| Domeniu | Astronautică |
| Alma Mater | Universitatea Clark[*] Worcester Polytechnic Institute[*] |
| Organizații | Asociația Americană pentru Progresul Științei[*][1] American Physical Society[1] |
| Premii | Medalia Daniel Guggenheim[*] Medalia de Aur a Congresului[*] National Aviation Hall of Fame[*] National Inventors Hall of Fame[*] Medalia de Aur Langley[*] () |
* 1960: Frank William George Lloyd (2 februarie 1886 – 10 august 1960) a fost un regizor, scenarist, actor și producător de film american, de origine britanic. Lloyd a fost unul din membri fondatori ai Academiei Americane a Artelor și Științelor Filmului (în original en Academy of Motion Picture Arts and Sciences,[2] și președintele acesteia între 1934 și 1935.
California.FILMOGRAFIE (INCOMPLETĂ)
- The Spy (1914) (actor)
- The Black Box (1915) (actor)
- The Gentleman from Indiana (1915)
- Jane (1915)
- The Reform Candidate (1915)
- Sins of Her Parent (1916)
- The Tongues of Men (1916)
- The Code of Marcia Gray (1916)
- The Intrigue (1916)
- David Garrick (1916)
- The Call of the Cumberlands (1916)
- Madame la Presidente (1916)
- The Making of Maddalena (1916)
- An International Marriage (1916)
- The Stronger Love (1916)
- Sins of Her Parent (1916)
- The World and the Woman (1916)
- A Tale of Two Cities (1917)
- The Kingdom of Love (1917)
- The Heart of a Lion (1917)
- Les Miserables (1917)
- When a Man Sees Red (1917)
- American Methods (1917)
- The Price of Silence (1917)
- The Rainbow Trail (1918)
- For Freedom (1918)
- Riders of the Purple Sage (1918)
- The Blindness of Divorce (1918)
- The Loves of Letty (1919)
- The World and Its Woman (1919)
- Pitfalls of a Big City (1919)
- The Man Hunter (1919)
- Madame X (1920)
- The Silver Horde (1920)
- The Woman in Room 13 (1920)
- The Great Lover (1920)
- The Invisible Power (1921)
- The Grim Comedian (1921)
- The Man from Lost River (1921)
- Roads of Destiny (1921)
- Oliver Twist (1922)
- The Eternal Flame (1922)
- The Sin Flood (1922)
- Black Oxen (1923)
- The Voice from the Minaret (1923)
- Within the Law (1923)
- Ashes of Vengeance (1923)
- The Sea Hawk (1924)
- The Silent Watcher (1924)
- Her Husband's Secret (1925)
- The Splendid Road (1925)
- Winds of Chance (1925)
- The Wise Guy (1926)
- The Eagle of the Sea (1926)
- Children of Divorce (1927)
- Adoration (1928)
- The Divine Lady (1929)
- Young Nowheres (1929)
- Weary River (1929)
- Drag (1929)
- Dark Streets (1929)
- The Lash (1930)
- The Way of All Men (1930)
- The Age for Love (1931)
- East Lynne (1931)
- A Passport to Hell (1932)
- Cavalcade (1933)
- Berkeley Square (1933)
- Hoop-La (1933)
- Servants' Entrance (1934)
- Mutiny on the Bounty (1935)
- Under Two Flags (1936)
- Wells Fargo (1937)
- Maid of Salem (1937)
- If I Were King (1938)
- Rulers of the Sea (1939)
- The Howards of Virginia (1940)
- This Woman is Mine (1941)
- The Lady from Cheyenne (1941)
- The Spoilers (1942) (producer)
- Forever and a Day (1943)
- Blood on the Sun (1945)
- The Shanghai Story (1954)
- The Last Command (1955)
| Frank Lloyd | |
 Lloyd c. 1939 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Frank William George Lloyd[1] |
| Născut | 2 februarie 1886 Glasgow, Scotland, UK |
| Decedat | 10 august 1960 (la vârsta de 74) Santa Monica, California,  Statele Unite ale Americii |
| Înmormântat | Forest Lawn Memorial Park[*] |
| Căsătorit cu | Virginia Kellogg[*] () |
| Cetățenie |  Regatul Unit SUA Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei |
| Ocupație | regizor de film, scenarist, actor și producător de filme |
| Activitate | |
| Ani de activitate | 1913 - 1955 |
| Premii | Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor () Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor () |
În 1905 a demonstrat teorema curbei lui Jordan,iar ulterior a susținut crearea computerului ENIAC.
În 1912 a publicat un studiu privind teorema celor patru culori.
Mai multe concepte matematica îi poartă numele: funcție Veblen, teorema Veblen-Young, ordinalul Veblen etc. În 1961, în memoria sa, s-a instituit "Premiul „Oswald Veblen” în Geometrie", care se acordă anual de către Societatea Americană de Matematică celor cu rezultate notabile în geometrie și în topologie.
| Oswald Veblen | |
 Oswald Veblen | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3][4][5] Decorah[*], SUA[1] |
| Decedat | (80 de ani)[2][3][4][5] Brooklin[*], Comitatul Hancock, SUA[1] |
| Părinți | Andrew Anderson Veblen[*] |
| Cetățenie | SUA |
| Ocupație | matematician topolog[*] profesor universitar[*] |
| Activitate | |
| Premii | Ordinul Sfântul Olaf[*] Q61106806[*] Honorary doctor of the University of Oxford[*] honorary doctor of the University of Edinburgh[*] honorary doctorate of the University of Glasgow[*] |
| Alma mater | Universitatea Harvard[1] Universitatea din Chicago[1] Universitatea Statului Iowa[* |
Karl Schmidt-Rottluff s-a născut la 1 decembrie 1884 la Rottluff, lângă Chemnitz. Tatăl său era morar. După examenul de maturitate la gimnaziul cu profil umanist din Chemnitz, în anul 1905, Karl pleacă la Dresda să studieze architectura. Aici îi cunoaște pe Ernst Ludwig Kirchner, Fritz Bleyl și Erich Heckel, toți pasionați de desen, pictură și poezie. Cei patru tineri formează gruparea artistică „Die Brücke”. Numele îl propune Karl Schmidt, mare admirator al lui Nietzsche. Cuvântul Brücke (germ.: punte) provine din introducerea operei lui Nietzsche "Also sprach Zarathustra" („Așa grăit-a Zarathustra”): „Iată ce este mare într-un om: faptul că reprezintă o punte, nu un scop”.
În anul următor, Karl Schmidt renunță definitiv la arhitectură pentru a deveni pictor. Se hotărăște din acel moment să se numească Schmidt-Rottluff. Tânărul pictor va reuși să-l convingă pe Emil Nolde să adere la „Die Brücke”. În pofida angajamentului său în favoarea mișcării, Schmidt-Rottluff va rămâne oarecum la marginea grupului, participând foarte rar la activitățile comune. Preferă satul și apropierea Mării Baltice. Verile dintre 1907 și 1912 le petrece împreună cu Heckel la Dangast, în provincia Oldenburg.
În anul 1911 se stabilește la Berlin; prima lui expoziție individuală va avea loc la Hamburg, în anul 1912. În timpul primului război mondial va lupta pe frontul rusesc. În anul 1918, Schmidt-Rottluff se căsătorește la Berlin cu Emy Frisch. În timpul regimului nazist, pictura sa este considerată drept „artă degenerată”; la expoziția „Arta degenerată” sunt expuse peste 50 din tablourile sale, alături de operele altor pictori încadrați în aceiași categorie.
În pictura sa folosește o pastă abundentă, distribuită în pete mari. Peisajele (Vară, 1913; Pădure, 1921) sunt animate de contraste violente, culorile intense și luminoase provocând un șoc vizual necesar descărcării tensiunii afective și spirituale din structura imaginii.
După sfârșitul războiului, între anii 1947-1954, ține cursuri la "Hochschule für bildende Kunst" din Berlin. În anul 1961, i se decernează „Premiul artistic” al orașului München. În 1967 participă la inaugurarea muzeului „Die Brücke” la Berlin.
După moartea soției sale în anul 1975, Schmidt-Rotluff se îmbolnăvește grav. Moare la 10 august 1976 la Berlin.
| Karl Schmidt-Rottluff | |
 Karl Schmidt-Rottluff | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Karl Schmidt |
| Născut | [1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11] Rottluff[*], Germania |
| Decedat | (91 de ani)[1][2][3][4][5][7][12][9][10] Berlinul Occidental, Zonele aliate de ocupație din Germania[13] |
| Înmormântat | Waldfriedhof Dahlem[*] |
| Cetățenie | Germania |
| Ocupație | sculptor pictor profesor universitar[*] grafician[*] ilustrator[*] litograf[*] designer Q686932[*] |
| Activitate | |
| Studii | Politehnica din Dresda |
| Profesor pentru | Nina Arbore, Meret Eichler[*], Paul Herrmann[*] |
| Mișcare artistică | expresionism, impresionism |
| Opere importante | Windmill[*] |
| Premii | cetățean de onoare al orașului Berlin[*] () Medalia Ernst Reuter[*] () Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Berliner Kunstpreis[*] () cetățean de onoare () Q62998667[*] () Lovis Corinth Prize[*] () honorary member[*] () honorary member[*] (din ) |
Este fiul contabilului Sabin Mazilescu și al Aurei Rădulescu. A urmat școala primară și gimnazială mai întâi în comuna Cușmir între 1948 – 1950, apoi câte un an la Turnu Severin și Târgu Jiu, continuând la Drăgășani între 1952 – 1957. În anul 1957 pleacă în capitală unde urmează Liceul „Spiru Haret” până în 1959 și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București între 1959 – 1964. După terminarea studiilor a fost timp de doi ani profesor la Școala Generală din comuna Greaca, județul Ilfov, conform Legii repartiției uniform teritoriale din regimul comunist. Apoi, până în 1968, a ocupat postul de bibliotecar la Biblioteca Municipală din Ploiești. Din 1968 și până în anii '70, a fost secretar al cenaclului Uniunii Scriitorilor, iar din 1970 și până la moarte, vreme de aproape 14 ani, poetul a fost redactor la revista „România literară”.
A decedat la 10 august 1984 în București.
În 1966, a debutat cu versuri în suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, pe atunci condus de Miron Radu Paraschivescu. A primit un premiu din partea revistei „Luceafărul” în anul 1968 pentru volumul de poezii Versuri. Virgil Mazilescu a preferat să fie un poet calitativ și nu unul cantitativ, fiind înainte de toate un tehnician al discursului poetic. A publicat puține cărți și, desigur, subțiri.
Volume
Antume
- 1968 – Versuri, București, Editura pentru Literatură
- 1970 – Fragmente din regiunea de odinioară, București, Editura Cartea Românească
- 1979 – Va fi liniște, va fi seară, București, Editura Cartea Românească
- 1983 – Guillaume poetul și administratorul, București, Editura Cartea Românească
Postume
- 1988, 2001 – Asketische Zeichen. Gedischte, Cluj, Editura Dacia
- 1991 – Întoarcerea lui Immanuel, București, Editura Albatros, 1991
- 1996 – Poezii, București, Editura Vitruviu
- 2003 – Opere complete, ediție îngrijită de Alexandru Condeescu, București, Editura Muzeul Literaturii Române
- 2013 – Opera poetica, ediție îngrijită de Gabriel Nedelea, Craiova, Editura AIUS
- 2013 – O precizie cu adevărat înspăimântătoare, ediție îngrijită de Teodor Dună, București, Editura Tracus Arte
Creația sa, împreună cu scrisorile către prietenul său Dumitru Țepeneag, aflat în Franța, a încăput între coperțile unui volum postum de numai 166 de pagini, intitulat Poezii, volum îngrijit de Mircea Ciobanu. Această carte a apărut abia în 1996, la 12 ani de la moartea poetului. Virgil Mazilescu a fost și un excelent traducător, însă niciodată nu a epatat, deși cunoștea foarte bine limba franceză. A tradus cărți scrise de Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry și Willa Cather.
| Virgil Mazilescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 11 aprilie 1942 Corabia, România |
| Decedat | (42 de ani) București, Republica Socialistă România |
| Părinți | Sabin Mazilescu Aura Rădulescu |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | eseist, poet, traducător |
| Limbi | limba română |
| Studii | Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | Literatura română post-belică, 1968 - 1984 |
| Mișcare/curent literar | onirism |
| Specie literară | poezie, eseu |
| Operă de debut | 1966 - poezii în suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” |
| Opere semnificative | „Versuri” |
| Note | |
| Premii | Premiu revistei „Luceafărul” în anul 1968 |
Se naște ca fiu al preotului Alexandru Rogojan și al Emiliei Pop. Școala primară o urmează în localitatea natală. Apoi, între 1923–1930, urmează gimnaziul și liceul la actualul Colegiu Național „Andrei Mureșanu” din Dej. Își începe studiile universitare la Universitatea din Cluj, dar se mută la Școala Politehnică din Timișoara, pe care o urmează între anii 1933–1938 cu întreruperi datorită satisfacerii stagiului militar. Își susține examenul de absolvire în 1941.[1][4][5][6]
Se căsătorește în 1941, iar în 1948 i se naște fiica, Dorina
După absolvire a lucrat pentru scurt timp la DURA și la AEG București (en). În 1942 este mobilizat și trimis pe front, dar se întoarce și între 1943–1951 este angajat la CFR. Acolo realizează Sudura electrică a firelor de telecomunicații și Instalația de teleconferință telefonică, premiate în 1949.[1][5][6]
În 1948 devine profesor suplinitor la IPT la disciplina „Tehnica curenților slabi”, iar în 1952 șeful catedrei de Măsuri Electrice, pe care o va coordona până la pensionare, în 1983. Din 1960 s-a dedicat domeniului calculatoarelor, în special părții electronice a lor. A realizat prima memorie cu ferite din România, realizare pentru care a primit Premiul Academiei Române. Începând din 1960 lucrează la realizarea calculatoului CETA, bazat pe principiile calculatorului PDP-8 (en), calculator finalizat în 1973.[1][6][7]
În 1963 susține cursul de „Calculatoare automate și programare”. În 1965 înființează la IPT prima secție din România de specializare în calculatoare,[5] prima promoție fiind cea din 1966. În 1965 devine șeful catedrei de Electronică și Calculatoare, atunci înființată. În 1973 scrie cursul Calculatoare numerice în trei volume.[1][6]
În calitate de profesor universitar, în 1966 primește dreptul de a fi conducător de doctorat, deși el însuși își susține doctoratul la Institutul Politehnic București abia în 1974, cu tema „Metodă pentru sinteza schemei logice a unui calculator numeric”, metodă care a stat la baza proiectării calculatorului CETA. În 1979 finalizează construcția calculatorului CETA-16, calculator de proces al testorului de baterii de la ELBA.[1][5][6]
Îndeplinește funcțiile de prodecan al Facultății de Electrotehnică (1952−1953), prorector (1953−1954 și 1963−1966) și rector (1956−1957) al Institutului Politehnic Timișoara.
Pentru activitatea sa științifică i se acordă mai multe distincții, între care Ordinul Muncii cl. a III-a și Ordinul Meritul Științific cl. a III-a.[5][7] O stradă din Timișoara îi poartă numele.[8] Tot numele său îl poartă principalul amfiteatru al Facultății de Automatică și Calculatoare, precum și concursul de software din facultate.
| Alexandru Rogojan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 13 mai 1914[1] Suia[1] |
| Decedat | 10 august 1984[2] Timișoara |
| Copii | Dorina |
| Naționalitate |  română |
| Ocupație | inginer |
| Activitate | |
| Rezidență | România |
| Domeniu | inginer electronist |
| Instituție | Universitatea Politehnica Timișoara |
| Conducător de doctorat | Edmond Nicolau[1] |
| Doctoranzi | Vasile Baltac[3] |
| Cunoscut pentru | Calculatoare |
| Premii | Ordinul Muncii cl. a III-a (1964) Ordinul Meritul Științific cl. a III-a Premiul Academiei Române pentru „Memorie de ferite” |
* 1988: Dan Giușcă (n. 14 iulie 1904, București - d. 10 august 1988, București) a fost un geolog român, membru titular (1974) al Academiei Române.
A fost conferențiar la Facultatea de Științe București.
A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935
| Dan Giușcă | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 14 iulie 1904 București, România | ||
| Decedat | 10 august 1988, (84 de ani) București, Republica Socialistă România | ||
| Naționalitate | România | ||
| Cetățenie | România | ||
| Ocupație | geolog | ||
| Activitate | |||
| Domiciliu | București | ||
| Alma mater | ETH Zürich Universitatea din București Universitatea Babeș-Bolyai | ||
| Organizație | Universitatea din București | ||
| |||
 Membru al Academiei de Științe din România | |||
* 1993: Øystein Aarseth (n. 22 martie 1968 – d. 10 august 1993), mai bine cunoscut sub numele de scenă Euronymous, a fost chitaristul și unul dintre fondatorii formației norvegiene de black metal, Mayhem[3]. De asemenea a fost fondatorul și patronul magazinului de muzică, Helvete și casei de discuri Deathlike Silence.
Este considerat de mulți a fi fondatorul stilului black metal norvegian.
Euronymous și-a ales acest pseudonim după melodia "Eurynomos" a celor de la Hellhammer; această melodie face parte din demo-ul Satanic Rites lansat în 1983. El susținea că "Euronymous" înseamnă Prințul Morții în limba greacă, dar asta se baza pe versurile melodiei: "Eurynomos, prințul morții / A venit să te ia acasă"[6]. Eurynomos e de fapt o creatură legendară din mitologia greacă, mai exact un demon. Este de asemenea menționat și în Biblia Satanistă de Anton Szandor LaVey, unde este tradus în mod greșit Euronymous[7]; de aici confuzia.
După cum el însuși afirma, Euronymous era un adept al satanismului tradițional, adică venerarea lui Satan ca divinitate, fiind împotriva satanismului modern care îl percepe pe Satan ca pe un simbol al individualismului:
"Cred într-un diavol cu coarne, un Satan personificat. În opinia mea toate celelalte forme de satanism sunt false. Urăsc faptul că unii creează metode idioate de a face pace eternă în lume și îndrăznesc să numească asta satanism. Satanismul provine din creștinism și acolo va rămâne. Sunt o persoană religioasă și voi lupta împotriva celor care folosesc în mod greșit numele Lui. Oamenii nu trebuie să creadă în ei înșiși și să fie individualiști. Trebuie să se supună, să fie sclavii religiei."[8]
Euronymous a fost membru al organizației de tineret Rød Ungdom (Tineretul Roșu) a Partidului Comunist (acum Partidul Roșu):
"Recunosc că sunt stalinist și sunt fascinat de țări extreme ca și Albania și România. M-am gândit să plec din Partidul Comunist exclusiv din cauza faptului că ei [membrii partidului] nu mai sunt la fel de brutali cum erau."[9]
"Trebuie să spun că am studiat mult comunismul și știu că ar fi cel mai bun sistem, dar cum eu urăsc oamenii, nu vreau să se simtă bine, vreau să putrezească sub dictatura comunistă. Ceaușescu a fost un om mare, avem nevoie de mai mulți ca el, la fel Stalin și Pol Pot."[10]
Euronymous, prin sentimentul anti-creștin și mizantropia care îl caracterizau, a avut o influență puternică asupra membrilor formației Mayhem și asupra black metal-ului în general, influență care s-a putut manifesta datorită calităților care făceau din el un lider
În 1984, Euronymous împreună cu Necrobutcher și Kjetil Manheim au înființat formația Mayhem. Înainte Euronymous a făcut parte din formațiile Checker Patrol și L.E.G.O.[5] sub pseudonimul Destructor.
Euronymous este creditat, alături de Snorre "Blackthorn" Ruch de la Thorns, cu inventarea riff-ului care în timp a devenit specific black metal-ului[11].
În 1989, Euronymous pune bazele casei de discuri, Deathlike Silence. Numele provine de la melodia "Deathlike Silence" a celor de la Sodom; această melodie face parte din albumul de debut "Obsessed by Cruelty lansat" din 1986. A fost prima casă de discuri specializată în black metal. Într-un interviu Euronymous spunea:
"Colaborez doar cu cele mai bune formații din lume, în opinia mea. Nu voi colabora niciodată cu o formație care există din cauza unui trend. Toate formațiile DSP vor fi speciale. Când oamenii vor cumpăra muzică de la DSP vor ști că ceea ce cumpără e cea mai bună muzică în materie de calitate."[8]
În 1991, Euronymous își deschide propriul magazin de muzică, Helvete (Iad în norvegiană). Aici se întâlneau membrii mai multor formații black metal, printre care Mayhem, Burzum, Darkthrone, Emperor și Thorns. A fost punctul central a ceea ce ulterior va fi numit Cercul Negru. Euronymous spunea despre Helvete:
"Inițial ideea era să facem un magazin specializat în muzică metal în general, dar asta a fost demult. Acum ne putem specializa în death metal și să facem un magazin unde toți cei "la modă" vor găsi toată muzica "la modă". Asta ne va ajuta să câștigăm bani ca să putem comanda muzică rea pentru oameni răi. Dar indiferent cât de proastă va fi muzica pe care trebuie să o vindem, magazinul va fi amenajat în stil black metal. Am avut câteva "acțiuni" în biserici în ultimul timp și magazinul va arăta ca o biserică neagră. Ne-am gândit să fie complet întuneric înăuntru astfel încât oamenii să trebuiască să poarte torțe ca să vadă discurile."[12]
În aprilie 1991, Dead, vocalistul trupei Mayhem, s-a sinucis. A fost găsit de Euronymous care, după ce a aranjat câteva bucăți de creier și craniu, a mers la un magazin din apropiere și a cumpărat un aparat de fotografiat. A făcut poze cadavrului (una dintre aceste poze va fi folosită ca și copertă pentru albumul live Dawn of the Black Hearts) și apoi a anunțat poliția. Ulterior au apărut zvonuri conform cărora Euronymous ar fi făcut o friptură din bucăți de creier pe care a mâncat-o și, de asemenea, ar fi făcut coliere din bucăți de craniu pe care apoi le-ar fi dăruit câtorva formații pe care el le-a considerat demne de respect[13]; se presupune că aceste formații ar fi Samael, Marduk și Abruptum[14]. Ulterior Euronymous a încercat să profite de sinuciderea lui Dead pentru a promova Mayhem, răspândind zvonul că acesta s-a sinucis din cauza faptului că black metal-ul și death metal-ul deveneau un trend:
"Da, am declarat război. Dead s-a sinucis din cauza celor "la modă" care au distrus totul din vechea scenă black metal și death metal; astăzi death metal-ul este ceva normal, acceptat și amuzant și noi urâm asta. Dacă am avea posibilitatea financiară, ne-am aduna la concerte și i-am bate pe toți de fiecare dată până când n-ar mai avea curajul să meargă la concerte deloc; în loc să facem asta, trebuie să le luăm banii."[12]
În 1993, Euronymous a decis să închidă Helvete; motivul a fost publicitatea negativă cauzată de arestarea lui Count Grishnackh de la Burzum. Euronymous intenționa să deschidă din nou magazinul în altă locație[8], dar în același an a fost ucis de către Count Grishnackh. Deathlike Silence Productions a continuat să existe până în 1994.
Pe 10 august 1993, Count Grishnackh îl ucide pe Euronymous. Grishnackh împreună cu Blackthorn au mers acasă la Euronymous; între Grishnackh și Euronymous s-a produs o altercație în urma căreia Grishnackh l-a înjunghiat, ucigându-l pe Euronymous. Trupul lui Euronymous a fost găsit în afara apartamentului acestuia cu 23 de plăgi înjunghiate - 2 la cap, 5 la gât și 16 în spate. Grishnackh a afirmat faptul că Euronymous voia să îl tortureze și să înregistreze tortura (ca un film "snuff") și că majoritatea rănilor au fost provocate atunci când Euronymous, în timpul confruntării, a căzut pe niște cioburi de sticlă de la o veioză spartă[15]. Indiferent de circumstanțe, Grishnackh a fost arestat și ulterior condamnat la 21 de ani de închisoare pentru omor și incendierea a patru biserici. Blackthorn a fost de asemenea condamnat la 8 ani de închisoare sub acuzația de complice la crimă.
Euronymous a fost înmormântat în data de 9 septembrie 1993, în cimitirul Ski Kirkegard din orașul Ski (lângă Oslo)[
| Øystein Aarseth | |
 Euronymous | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Øystein Aarseth |
| Născut | 22 martie 1968, Surnadal, Norvegia Surnadal, Norvegia[1][2] |
| Decedat | (25 de ani) , Oslo, Norvegia Oslo, Norvegia |
| Cauza decesului | omor (înjunghiere cu armă albă[*]) |
| Cetățenie |  Norvegia |
| Ocupație | Muzician |
| Activitate | |
| Alte nume | Euronymous, Destructor |
| Gen muzical | Black metal, thrash metal |
| Instrument(e) | Chitară |
| Ani de activitate | 1984 - 1993 |
| Case de discuri | Deathlike Silence Productions[*] Avantgarde Music[*] Century Media |
| Interpretare cu | Mayhem, Checker Patrol |
| Colaborare cu | Burzum |
| Kristen Nygaard | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 27 august 1926 Oslo, Norvegia[1] |
| Decedat | (75 de ani) Oslo, Norvegia[2] |
| Înmormântat | Vestre gravlund[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (infarct miocardic) |
| Naționalitate | norvegian |
| Cetățenie | Norvegia |
| Ocupație | matematician informatician profesor universitar[*] politician |
| Activitate | |
| Rezidență | Norvegia |
| Domeniu | informatician, matematician |
| Instituție | Institutul Norvegian de Cercetări în Domeniul Apărării Centrul Norvegian de Calcul |
| Alma Mater | Universitatea din Oslo[*] |
| Organizații | Norwegian Academy of Science and Letters[*] |
| Cunoscut pentru | Programare orientată obiect |
| Premii | Premiul Turing, 2001 |
CĂRȚI PUBLICATE
- Încercarea scriitorului (Editura Cartea Românească, 1975, ed. a II-a, Editura Paralela 45, 2001);
- Punte (Editura Cartea Românească, 1985, ed. a II-a, Editura Paralela 45, 2002).
TRADUCERI
- Boris Bednii, Fetele, traducere în colaborare cu S. Alterescu, București, 1963;
- Serghei Krutilin, Amintiri din Lipiaghi, traducere în colaborare cu Maria Roth, București, 1965;
- H. Taine, Pictura Renasterii în Italia și alte scrieri despre artă, traducere și prefață, București, 1968;
- Alexandr Ceakovski, Logodnica, roman, traducere în colaborare cu R. Vasilescu-Albu, București, 1969;
- Stendhal, Roma. Neapole. Florența, traducere și prefață, București, 1970;
- H. Focillon, Anul o mie (Studiu istoric), în românește de Tudor Țopa, București, 1971;
- H. Taine, Filosofia artei, traducere și postfață de Tudor Țopa, introducere de S. Iosifescu, București, 1973.
| Tudor Țopa | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Cernăuți, Regatul României |
| Decedat | (80 de ani) București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitor traducător |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea din București |
Slt. av. Ioan Dicezare, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul (Mariupol, 30 august 1943) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ioan Dicezare (n. 12 august 1916, București, d. 10 august 2012, București) a fost un as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A participat la campaniile militare de la Stalingrad, Dnipropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației militare a URSS; până la 23 august 1944 a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva acțiunilor aviației de bombardament americane și, după 23 august 1944 a luptat împotriva Germaniei până la sfârșitul războiului. Familia lui Dicezare este de origine italiană, numele de familie original fiind Di Cesare, însă întotdeauna a fost ortografiat Dicezare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu