luni, 8 august 2022

 8. /9 AUGUST 2022 - SFATURI UTILE


METODE DE A SCĂPA DE ȚÂNȚARI


·          1. Petul tăiat
200 ml apă caldă, 100 g de zahăr brun sau alb, 1g de drojdie de bere şi un pet reciclabil. Aceasta este reţeta-minune pentru a scăpa de ţânţarii din casă!
Se taie sticla pe jumătate, iar în partea de jos punem toate ingredientele. Scoatem capacul şi aşezăm partea de sus a scticlei cu gâtul în jos.
Cele două părţi se lipesc apoi între ele, cu o bandă adezivă. Secretul este că ţânţarii vor fi atraşi de dulceaţa amestecului, iar dioxidul de carbon  emanat din acest amestec le va fi fatal.
  Plantează gălbenele, iarba mâţelor şi rozmarin în grădină sau în ghiveci
Aceste plante emit mirosuri neplăcute pentru ţânţari şi îi vor păstra astfel la distanţă. Este dovedit ştiinţific că tiofenul, compusul insecticid conţinut de diferite specii de gălbenele, poate provoca moartea ţânţarilor. Nu este garantat, totuşi, că doar câteva gălbenele vor expune insectele la un nivel de pesticide suficient de înalt cât să îi omoare. Dar dacă plantezi gălbenele alături de alte plante, ierburi şi flori, un colţ biodivers de vegetaţie va atrage păsări colibri şi alte păsări care te pot scăpa de ţânţari.
  Aplică pe piele ulei de eucalipt cu lămâie
Pune cinci picături de ulei într-o cană cu apă, apoi pune amestecul într-un recipient din plastic pentru spray şi aplică două sau trei "puf"-uri înainte să ieşi din casă. Aroma uleiului va ţine ţânţarii la distanţă.
  Aprinde lumânări cu ulei de citronella
Ţânţarii urăsc citronella la fel de mult cum urăsc şi mirosul de eucalipt.
  Scapă de orice potenţială sursă de apă stătută
Ţânţarilor le place apa stătută şi o folosesc drept mediu de înmulţire. Chiar şi un ghiveci mai mic pentru plante care a fost lăsat la aer şi umplut cu apă de ploaie este un mediu potenţial de înmulţire pentru ţânţari.
  Pune plase anti-ţânţari peste tot
  Foloseşte ventilatoare
Potrivit entomologilor, ţânţarii scad în activitate când rafalele de vânt depăşesc 16 kilometri pe oră. Un ventilator cu viteza stabilită la un nivel înalt ar trebui să producă o rafală suficientă pentru a ţine insectele departe. În plus, ventilatoarele ajută la disiparea dioxidului de carbon pe care îl expiri şi la reducerea căldurii corporale, factori care atrag ţânţari, scrie ehow.com.
  Foloseşte ulei de lavandă
Ca să ţii ţânţarii departe poţi stropi câteva funde, de exemplu, cu o picătură de ulei de lavandă, şi să le agăţi de ferestrele deschise. Uleiul de lavandă poate fi de asemenea aplicat pe piele, ceea ce va împiedica insectele să îţi dea târcoale.
  Foloseşte rozmarin când faci grătar
Ţânţarii intră adesea în acţiune când te afli la un grătar, iar trucul acesta simplu te va ajuta să-i opreşti.
10§  Aplică ulei de neem
Uleiul de neem a fost folosit de sute de ani atât în medicină, cât şi în scop cosmetic. Neem este un arbore cu creştere rapidă, veşnic verde, originar din India, Pakistan şi Burma. Uleiul din seminţele de Neem este presat la rece din fructele cu coajă lemnoase ale copacului. Are un miros foarte puternic, relativ respingător, este închis la culoare şi are vâscozitate medie.
·       11.   Aplică puțină Gheara dracului pe față și mâini
Gheara dracului este folosită în tratarea durerilor articulare, răcelilor etc prin aplicarea ei pe zona dureroasă. Se pare că unele substanțe conținute de acest unguent deranjează foarte mult țânțarii, care când o simt dispar imediat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI:  MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 2 MAI 2024RELIGIE O...

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI:  MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 2 MAI 2024RELIGIE O... :   MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 2 MAI 2024 REL...