5. /8 OCTOMBRIE 2022 - POEZIE
MARINA ȚVETAEVA
| Marina Țvetaeva | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2][3][5]  Moscova, Imperiul Rus[6][7][8][9] |
| Decedată | (48 de ani)[10][7][11][8] Ielabuga, RSFS Rusă, URSS[12][7][8] |
| Înmormântată | Ielabuga |
| Cauza decesului | sinucidere[8] (spânzurare) |
| Părinți | Ivan Vladimirovici Țvetaev[*][8] |
| Frați și surori | Țvetaeva, Anastasia Ivanovna[*] Valeria Tsvetaeva[*] |
| Căsătorită cu | Serghei Iakovlevici Iefron[*] (din ianuarie 1912)[13][8] |
| Copii | Ariadna Sergheevna Iefron[*] Gueorgui Serguéievich Efrón[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Rus Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste |
| Ocupație | poetă scriitoare diaristă[*] prozatoare[*] traducătoare autoare |
| Locul desfășurării activității | Berlin[14] Paris[14] Praga[14] Moscova[14] |
| Activitate | |
| Limbi | limba rusă[4] limba franceză limba germană |
| Studii | Universitatea din Paris |
| Specie literară | poezie, memorii |
| Semnătură | |
 | |
Modifică date / text  | |
Marina Ivanovna Țvetaeva (în rusă Марина Ивановна Цветаева, n. 8 octombrie (26 septembrie, stil vechi) 1892 la Moscova, d. 31 august 1941 la Ielabuga, sinucidere) a fost o poetă rusă.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Marina Țvetaeva s-a născut la Moscova în familia unui profesor universitar. Din copilărie scrie versuri, atât în limba rusă, cât și în poloneză. Învață la Moscova, apoi în pensioane din Europa, respectiv Elveția și Germania. Primele versuri pe care le publică atrag atenția criticilor vremii, fiind considerată o poetă deosebită. Intră în cercul poeților celebri, precum Serghei Esenin și Boris Pasternak.
În 1912, se căsătorește cu Serghei Efron, ofițer în garda albă și, se pare, agent dublu. În 1922 emigrează la Berlin, apoi se mută în Praga. În 1925, se stabilește în Franța. În 1939, se întoarce în URSS. La scurt timp, îi sunt arestați soțul și fiica, soțul fiind împușcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde a stat 16 ani.
Țvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, ci se dedică traducerilor. La începutul războiului, este evacuată la Ielabuga. Nu are un loc de muncă, nu are o casă. La 31 august 1941 se sinucide.
„Aruncate prin praful de magazine, oriunde
Versurilor mele, precum vinurilor scumpe,
Le va veni timpul, numaidecât”—Maria Țvetaieva
Opera[modificare | modificare sursă]
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Album de seară (1910)
- Verste (1921)
- Tabăra lebedelor
- Profesia, Psyche(1923)
- După Rusia (1928)
- Vânătorul de șobolani (1925)
- Poemul sfârșitului” (1926)
E mai simplu? - Vâsle bat! -
Ca profilul unor ţărmuri,
Iute, s-a îndepărtat.
(Sus, pe cer - nu pe talaz!)
Suflete surori voi-v-aş
Nu îndrăgostite - azi!
Muritoare? Fără zei?
Suverana-i detronată,
Tu, la fel (naintea ei).
Te strecori? Te îmbrânceşti?
Veşnic bir banalităţii,
Sărăcuţele, plăteşti?
Basta! Casă-mi închiriez."
Cum trăieşti cu-o oarecare -
Tu, alesul meu, ales?
Mai fireşti? Zi tot ce ai!
Cum trăieşti cu-n simulacru,
Tu, despot peste Sinai!?
De prin preajmă? Dragă - da?
Al lui Zeus frâu, ruşinea,
Nu loveşte fruntea ta?
Cântecele sună? Tac?
Rănile conştiinţei treze,
Sărăcuţele, ce-ţi fac?
Cu o marfă dintr-un vraf?
După marmuri de Carrara,
Cum trăieşti cu-n ghips, cu-n praf?
Dăltuit - şi-apoi zdrobit!)
Cum trăieşti cu-o oarecare,
Tu, stăpân al lui Lilith!?
De la târg? De vrăji sătul?
Cum trăieşti cu-o pământeană,
Simţu-al şaselea de nu-l
Ai găsit? În negrul hău -
Cum trăieşti, iubire? Greu ţi-e?
Cum, cu altul, îmi e greu?
Din jilţ te ridicai cu greu,
- Prin veselia-mi orice zi
Ţi-aş fi înveselit-o eu.
În nopţi târzii, pe ger cumplit.
- Prin veselia-mi orice ceas
Eu ţi l-aş fi întinerit.
Erai răutăcios? - Nici gând:
- Eu tinereţea ta am fost,
Pe lângă tine-alunecând.
Treceau pe stradă soldăţei.
Murind, îmi spuse mama mea:
"Azi straie băieţeşti să-ţi iei!
Dar alta-i a fetiţei parte:
Nu treci - cât de sprinţari ţi-s paşii -
De inimioară mai departe."
Dar până-a nu simţi că moare,
Se zbănţui sub dânsa patul:
Fusese-n viaţă dansatoare!
Se cos fără lecuitor,
Ai cap - cu inima să lupte -
Şi pentru cap, oricând - topor.
| Monica Pillat | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 1947 (75 de ani) București, România |
| Părinți | Dinu Pillat |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | filologă[*] traducătoare poetă |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
| Rude | Ion Pillat |
| Modifică date / text | |
Monica Pillat (n. 8 octombrie 1947, București) este o prozatoare, poetă și traducătoare română de literatură engleză. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secția poezie.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Monica Pillat s-a născut în București ca fiică a prozatorului Dinu Pillat și a Corneliei Pillat. Este nepoata scriitorului și poetului tradiționalist Ion Pillat și a pictoriței Maria Pillat-Brateș. A absolvit Facultatea de limbi germanice, secția engleză-română (1970); doctorat în literatura comparată (1978). A fost profesor în domeniul literaturii engleze și americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din București (1970-1972) și apoi la Catedra de literatură engleză a Facultății de limbi străine, Universitatea București (1973-2005).
Opere (selectiv)[modificare | modificare sursă]
Poezie:
- Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970
- Imaginația ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981
- Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989
- Sentințe suspendate, Ed. Albatros, 1998
- Dorul de rai, Ed. Universalia 2005
- Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016
Proză:
- Cei 13 și misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor)
- Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Povești din lumea jumãtãților de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013)
- Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002
- 13 and Mystery. Cei 13 si misterul, editura Vremea, 2009
- Invitație la vis - Opt povești vindecătoare, Ed. Humanitas, 2014
- Croitorul de cărți, Ed. Baroque Books & Arts, 2019
- Bunicul meu fără mormânt, Gheorghe Ene Filipescu, Editur Humanitas, 2022
Cãrți-dialog:
- Ioana Celibidache, o mãtușã de poveste, Ed. Humanitas, 2011
- Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012
- Dincolo de așteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016
- Imaginația speranței, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018
Critică literară:
- Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe (teză de doctorat), TUB, București 1983
- Ieșirea din contur, studii de literatură engleză, americană și română, Ed. Eminescu, 1985
- Cultura ca interior, studii de cultură și literatură engleză și română, Ed. Vremea, București 2001
- Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, București 2003
Traduceri:
- Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, în vol. Scrieri alese, Ed. Minerva 1975
- Poezii din lb. franceză de Iulia Hașdeu, în vol. Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988
din lb. engleză:
- Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu)
- Rose Tremain, Restaurația, Ed. RAO, 1997
- Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, Ed. RAO, 2007 și 2008
Îngrijiri de ediții:
- Dinu Pillat, Tinerețe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent și Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984
- Radu Șerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005
- Maria Pillat-Brateș, Pictură și reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006
- Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006
- Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007
- Biruința unei iubiri. Dinu și Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008
- Sufletul nu cunoaște distanțele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009
- Dinu Pillat. Așteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010
- Minunea timpului trăit. Pagini din corespondența Monicăi Pillat și a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010
- Dinu Pillat. Tinerețe ciudată și alte scrieri, ediția a III-a, Ed. Humanitas, 2011
- Dinu Pillat. Spectacolul rezonanței, Ed. Humanitas, 2012
- Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediția a IV-a, Ed. Humanitas, 2013
- Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediția a III-a, Ed. Humanitas, 2014
- Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014
- Dinu Pillat. Dostoievski în conștiința literarã româneascã, ediția a II-a, Ed. Humanitas, 2015
- Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018
- Radu R. Șerban. Puterea neștiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018
Volume colective[modificare | modificare sursă]
- Intelectuali la cratiță. Amintiri culinare și 50 de rețete - Gabriel Liiceanu, Adriana Babeți, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Livius Ciocârlie, Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Oana Pellea, Monica Pillat, Andrei Pleșu, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Grete Tartler, Vlad Zografi; Ed. Humanitas, 2012;
- Casele vieților noastre - Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță; Ed. Humanitas, 2014;
- Prietenii noștri imaginari, coord. de Nadine Vlădescu - Ana Dragu, Dan C. Mihăilescu, Iulian Tănase, Ioana Bot, Șerban Foarță, Robert Șerban, Elena Vlădăreanu, Emil Brumaru, Marin Mălaicu-Hondrari, Antoaneta Ralian, Nadine Vlădescu, Florin Bican, Monica Pillat; Ed. Humanitas, 2015;
- Cartea simțurilor, coord. de Dan C. Mihăilescu; Gabriel Liiceanu, Mihai Măniuțiu, Dan C. Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Horia-Roman Patapievici, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Cătălin Ștefănescu, Ana Barton, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Constantin Coman, Horea Paștină, Monica Pillat, Andrei Pleșu, Mihai Sârbulescu, Victor Ieronim Stoichiță; Ed. Humanitas, 2015;
- Bucureștiul meu - Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu Bran, Radu Paraschivescu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Anamaria Smigelschi, Andreea Răsuceanu, Dan Petrescu, Monica Pillat, Andrei Crăciun, Ioana Nicolaie, Adriana Bittel, Corina Ciocârlie, Marius Constantinescu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara; Ed. Humanitas, 2016;
- Cum să fii fericit în România, coord. de Oana Bârna, texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici; Ed. Humanitas, 2017.
Referințe[modificare | modificare sursă]
Reziliența prin cultură. Aproape în departe | Monica Pillat în dialog cu Cristian Pătrășconiu, 21 iulie 2022
"Cel mai frumos vis este însăși viața, cu nimbul ei de imaginație și libertate", Monica Pillat în dialog cu Cristian Pătrășconiu, Viața românească, nr. 6/2022
Monica Pillat în dialog cu Cristian Pătrășconiu, România literară nr. 16/2022
Atât cizmarul Gheorghe Ene Filipescu, cât și poetul Ion Pillat au avut credința că, prin cultură, omul poate deveni mai bun!, Radio România Cultural, Revista Literară Radio (redactor: Anca Mateescu), 20 martie 2022
In Memoriam. Barbu Cioculescu, La Punkt, 20 martie 2022
„Norocul meu a fost să mă nasc într-o familie ale cărei doamne mi-au devenit modele de noblețe sufletească, dar și de imaginație creatoare", Botoșăneanul, 14 martie 2021
„Tata a suferit când George Călinescu s-a lepădat public de el“ - Monica Pillat în dialog cu Alexandra Șerban, Historia, 9 octombrie 2015
Mențiuni critice[modificare | modificare sursă]
Gheorghe Grigurcu, „Un fastuos crepuscul" în Viața Românească, 7/2020: „Cu înfiorată dignitate, Monica Pillat, în postură de poet, menționează „bucuriile și riscurile creației, aventura lecturii, revelațiile continuității în descendența poetică a familiei”. Descendență pe care ține a o confirma printr-o cultură concret-idealizatoare a existențialului deopotrivă trecut și prezent cum un tablou ce se lasă cu recurentă nostalgie proiectat în simbol: „Cînd îmi lipesc obrazul de biroul/ La care, de demult, scria bunicul,/ Îmi pare că-s la bordul unei nave/ Care străbate apele memoriei.// Ca umbra unei muzici, glasul tatei/ M-ajunge, dintr-o seară de-altădată,/ Citind din tatăl său, sub raza lămpii,/ Cu cartea pe birou, întredeschisă.// În urmă-i, mîna mamei luminează/ Fotografii, uitate manuscrise,/ Întinse pe birou, ca pe o plajă,/ Cu scoici, în care cîntă, încă, marea.// Ca vasele ce au din port să plece,/ Sicriu după sicriu, puțină vreme,/ Stau pe biroul – catafalc, să fie/ Pornite spre adîncul din morminte” (Biroul). Suntem transpuși cu eleganță într-o Arcadie tangentă la mister, de-o solemnitate în care „Copacii, copacii dansau,/ Pămîntul vuia de mister,/ Mari stoluri de păsări spre cer,/ Precum rugăciuni, se-nălțau” (Venisem). Ducînd la o pioasă impersonalizare: „Venisem, dar nu eram eu,/ Deși pe ape, fiare, cuvînt/ Se luau după mine strigînd,/ Rămîi lîngă noi, Dumnezeu!” (ibidem). Așadar, adîncit în propria-i intimitate, eul își pierde conturul, confundîndu-se cu infinitul mistic."
Geo Șerban, „Întoarcere la poezie" în Observator cultural, nr 818 (15 aprilie 2016): „Sub titlul conceput să aducă în prim-plan inefabilul stărilor lăuntrice (Duet în alb), Monica Pillat sondează insistent întinderea propriilor amintiri, o lume chemată să asigure temeiul, consistența trăirilor imediate. Albul evocat frecvent se diversifică simbolic. Să fie reper al unui ținut evanescent, intermediar? Regim al luminilor captivante? Starea de grație a sufletului tînjind după coagulări feerice sau lenta teamă a disoluției inevitabile? Albul e cînd aprig, cînd tandru, simultan protector și provocator, amabil pervers sub mască princiară, gata să pericliteze punțile către țărmurile visului imaculat."
Din rame poze pale
Şi din prăfoase plicuri
Se risipiră file.
Visând printre epave
S-aducă naufragiul
Întreg la suprafaţă.
Din numele pierdute,
Scrisori de mult trimise
Soseau, luate de ape,
Din nicăieri spre nimeni.
De împărat să curăţ
Veşmintele şi spada
Din podul amintirii,
S-aleg din grajd fantasma
Celui din urmă tropot,
Aş fi aflat tărâmul
Fărâmă cu fărâmă.
Ce-i dincolo de ziua
Când s-a trezit pe lume?
Vezi, cei care ştiură
Au luat cu ei şi timpul,
Lăsând povestea mută…
text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007
Din larma lumii,
Pe pluta noastră
De tăcere,
Unde tăişul,
Discordanţa
Se schimbă-n ape
De mătase,
Şi-atunci în jur,
Adie Raiul;
Parcă sub talpă
N-ar fi pământ,
Ci numai aripi;
Şi abisul
De netrecut
Rămâne zâmbet;
în întuneric,
Vedem ca ziua
De departe,
Cât de năprasnic
Va fi clarul
Care ne-aşteaptă
După moarte?
text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007
Descris în cărţi, pictat în fresce
Cu chip de om – te smulgi din zid,
Ieşi din contur, scapi din cuvinte…
De pretutindeni fiara albă
Şi mă pândeşte la tot pasul,
Dar când mă-ntorc înfricoşată,
Tu Te prefaci că nu mă vezi,
Ori poate nu e încă Ceasul.
Puterea undei care creşte
Răstoarnă cerul peste mine
Şi de atâta frumuseţe
M-aş prăpădi, de nu m-ai scoate
Ca pe un înecat din vis.
31 decembrie 2006
| Alexandru Andrițoiu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Vașcău, Bihor, România |
| Decedat | (66 de ani) București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | poet traducător |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Specie literară | Proletcult[1] |
| Modifică date / text | |
Alexandru Andrițoiu (n. 8 octombrie 1929, Vașcău, județul Bihor – d. 1 octombrie 1996, București) a fost un poet și traducător român.
Debutul în presă și l-a făcut în 1949, la ziarul „Lupta Ardealului” din Cluj, iar mai târziu a debutat și în presa culturală la „Almanahul literar”, unde a fost angajat și corector.[2]
După ce, în 1961, a absolvit Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, a lucrat în redacțiile a diferite reviste, precum „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Gazeta Literară”, „Viața militară”.
Din 1965 a devenit redactor-șef al revistei „Familia” din Oradea, funcție pe care a rămas timp de aproape 25 de ani, de la primul număr până în 1989.
Bun cunoscător de poezie, Alexandru Andrițoiu a alcătuit antologii și a tradus din lirica rusă, maghiară, greacă, vietnameză etc.[3]
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Perioada în care scrie versuri realist-socialiste:[4]
- În țara moților se face ziuă, București, ESPLA, 1953,
- Dragoste și ură, București, Editura Tineretului, 1957,
- Porțile de aur, București, Editura Tineretului, 1958,
- Cartea de lângă inimă, București, Editura Militară, 1959,
- File de cronică, București, Editura Tineretului, 1962
După ce s-a eliberat de responsabilități propagandistice:[4]
- Constelația lirei, București, Editura Eminescu, 1963,
- Vârful cu dor, București, Editura Tineretului, 1964,
- Elixirul tinereții , CPSF 223-224, 1964- nuvelă SF
- Simetrii, București, Editura Eminescu, 1970,
- Euritmii, București, Editura Eminescu, 1972,
- Aur, București, Editura Albatros, 1974,
- Poeme noi, București, Editura Cartea Românească, 1984,
- Versuri, F., 1987,
Ca traducător a publicat traduceri din Rainer Maria Rilke (Poemele franceze), N. Zidarov, I. Utkin și Horvath Imre [5]
A realizat atât singur cât și în colaborare cu alți scriitori antologii de poezie:[5]
- Antologie de poezie canadiană de limbă franceză (1976),
- Antologie de poezie vietnameză clasică și contemporană (1980),
- Antologie de poezie chineză modernă (1990).
A publicat o carte de călătorii prin țară:[5]
- Curcubeu peste Carpați, 1987,
Și o alta, de călătorii prin Orientul Îndepărtat:
- Prin țara dimineților liniștite, Editura Sport-turism, 1989
A realizat scenariile filmelor:[5]
- Șah la rege, 1965
- Cine va deschide ușa, 1967[6],
- Elixirul tinereții (1975) - împreună cu Nicolae Ștefănescu și Beno Meirovici
cand lucrurile par nedeslusite,
cand portile se-nchid c-un ritm firesc
si iederea incepe sa palpite,
cand arborii-s mai taini si mai mari
si cand se-adu fantanele mai bine,
imbucura-ma ! Fie sa apari,
chiar de vei trece-n ora fara mine.
Arata-mi-te iarasi respirand
ca apele de luna imbiate.
Un strop de mari in ochi mi s-a rasfrant,
caci mari si lacrimi sunt, la fel, sarate.
Adu-ti aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ti l-am strecurat, subtil,
pe un patrat lunatic de hartie.
E seara dulce ca un elixir
si arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hladima de emir,
mai straluceste, vrand sa ne impace.
O, mai cu seama seara te iubesc,
femeie, ce-ai ramas, in ani, departe.
Citesc si ma citesti, si te citesc,
si-mi stai ca semnul de matase-n carte.
prin parcu-n care, inspirat,
eu, cand te-am sarutat pe umeri,
sarutu-n aripi s-a schimbat.
Cimilitura nici nu preget
s-o luminez : Cinel, cinel,
eu, cand te-am sarutat pe deget,
sarutul s-a facut inel.
Menit e chipul tau sa-nfrunte
al vremii val, neabatut.
Eu, cand te-am sarutat pe frunte,
sarutul lauri s-a facut.
Mă vei iubi o dată până-n sânge
înţelegând, ciudat de nefiresc,
că flautul din piatra moartă plânge
şi limbile frunzarelor vorbesc.
Mijlocul tău cu duh împărătesc
ajunge-va ca pâinea când se frânge
şi se împarte-n două spre nătânge
şi retezate braţe cari cerşesc.
Din străluciri ca de catapetasmă
Vai! palidă-ai s-ajungi ca o fantasmă
cu fruntea dintr-un alb - mai josnic lut.
Şi-atunci vei auzi cum o să cadă
din fruntea-ţi mută, zornăind pe stradă,
ca banii vechi, fiece fost sărut.
Alexandru Andrițoiu - Fântâni
| Constantin Abăluță | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 8 octombrie 1938 București, România |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | poet, prozator |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Lumina pământului, 1964 |
| Modifică date / text | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Constantin Abăluță (n. 8 octombrie 1938, București) este un arhitect, poet, prozator, antologator și traducător român, căruia i s-a retras premiul național de poezie, Premiul national de poezie Mihai Eminescu, ediția 2019, acordat la Botosani, întrucât poetul nu a putut fi prezent fizic la decernare din cauza unei probleme de sănătate din familie.[1]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Este diplomat în arhitectură (1961), pe care a practicat-o pâna în 1969. A debutat editorial ca poet în 1964. A mai scris și proză, teatru și dramatizări pentru radio. Într-o antologie publicată în anul 2000, Abăluță se descrie ca un poet al banalului. Adesea, poeziile sale încep cu un fapt banal, după care virează spre absurd. Totuși, în spatele exteriorului banal și absurd, se ascunde o realitate dură.
În antologia Poezia română după proletcultism (ed. Ex Ponto, Constanța, 2000), alcătuită de Constantin Abăluță, prezența unor poeți fără prea mare cotă la box-office-ul literar este explicată de antologator prin aceea că atunci cînd își acordrează liric sensibilitatea cu expresia, poeții mărunți pot produce poeme antologabile.
OPERA POETICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Lumina pământului, 1964
- Piatra, 1968
- Psalmi, 1969
- Unu, 1970
- Eww Erre, 1972
- Poèmes. Art et poésie (1973);
- Există, 1974
- Iubiri, 1974
- Călătorii, 1977
- Obiecte de tăcere, 1979
- Violența memoriei pure, 1980
- Aerul, mod de folosință, 1982
- Planor, 1983
- 11 erezii, 1985
- A sta în picioare (1986);
- Singurătatea ciclopului (1988);
- Aceleași nisipuri (1995);
- Marină într-un creier (1995);
- Camera cu mașini de scris (1997);
- Drumul furnicilor (1997); a doua ediție, 2011, Casa de pariuri literare
- Cârtița lui Pessoa (1999);
- Mic manual de tăcere (1999);
- Odăile (2001);
- Terasa (2002);
- Les Chambres. Les Parols (2003);
- Intrusul (2005);
- Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris, 2012[2]
PROZĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Singurătatea ciclopului, 1983.
- Ultimele știri din planeta simetrică, Cartea Românescă, 1981.
- A sta în picioare, 1983.
TRADUCERI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A tradus din Thomas Roetke, Frank O'Hara, Wallace Stevens, Dylan Thomas, José Eduardo Mendes Camargo.
ANTOLOGII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Antologia poeziei contemporane, 2000
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[3]
- Premiul național de poezie Mihai Eminescu, ediția 2019, acordat la Botoșani, i s-a retras, după ce îi fusese acordat, întrucât poetul nu a putut fi prezent fizic la decernare din cauza unei probleme de sănătate din familie.[4]
Becul imens
Într-o bună zi am văzut
un straniu lampadar sub forma
unui bec imens
nu știu ce mi-a venit l-am cumpărat
și l-am montat în tavanul odăii mele
când mă trezesc noaptea becul cel mare
strălucește în razele lunii
și-un sentiment plăcut de libertate
mă cuprinde
adesea mă gândesc
că după ce n-o să mai fiu
cel ce va moșteni odaia mea
privind becul imens
își va imagina că am fost un ins solar
nicidecum un zurliu și-un nonconformist
care iubea splendidul dialog inutil
al lunii cu un imens bec stins
Celestină
Am păstrat mulajul în polistiren
al becului cel mare
am vopsit în albastru
una dintre cele două emisfere spongioase
am expus-o pe masa de cristal din living
și-am numit-o CELESTIN| AZURIE
soția se uită adesea la ea și zâmbește
îmi spune : îmi închipui
că am fost cu tine în insula Rodos
și cea mai frumoasă amintire de acolo
ar arăta chiar așa
apoi se-ntristează
știu că o duce gândul
la cealaltă emisferă de polistiren
care s-a sfărâmat iremediabil
și-am aruncat-o la gunoi
Oglinda rotundă
Ne-am comandat mobilă nouă
modernă simplă
chiar sumară
la bătrânețe plămânii noștri
îmbâcsiți
de praful orașului
simt nevoia odăilor aerate
a spațiului gol
Demontate
greoaiele mobile vechi
sunt scoase pe palier
rezemate de pereți
mi-e milă de ele ca de rudele sărace
pe care nimeni
nu și le mai revendică
și-mi amintesc de oglinda rotundă
moștenită de la bunica
prima de care ne-am despărțit
acum mulți ani
nici nu mai știu cui i-am dăruit-o
dar nimicul din apele ei
abia-n clipa asta
simt că se-apropie de noi cu iertătoare
tandrețe
Vremea lentorii
M-a ajuns vremea lentorii
zilele trec iute
eu merg încet încetișor
ținându-mă de mobile
atent să nu-mi pierd echilibrul
capul nemișcat
să nu amețesc
nici o mișcare bruscă
regnul melcului
înfrânându-mi orice avânt
încercând să zâmbesc
chinezii spun că ajută
produce o ușurare
mai mare ca orice oftat
așa că nu oftez
pot cel mult să bâzâi
ușurel din buze
ca o albină rătăcită de stup
chinezii spun că așa-i cel mai bine
așadar îi ascult
și bâzâi ușurel ținându-mă de mobile
pas încetinit
după pas și mai încetinit
făcându-mi prieteni
din colțurile odăilor
din umbrele arborilor
încet dragul mamii încetișor
vei ajunge la mine
Ne vom mai întâlni
Milioane de oameni în vârstă
așteaptă moartea nu spun nici un cuvânt
și ziua trece atât de repede
o urmărim cu privirea
Michel Deguy
Nu vom mai fi împreună
cum am fost
ziua trece repede și bătrânii surâd
cu nesiguranța creionului bont
uite-l pe omul din colțul străzii
care nu știe încotro s-apuce
pentru ce se-ntrec alergătorii
pentru ce bagă mingea-n coș baschetbalistul
pentru ce sare de pe trambulină schiorul
de câte ori se vor mai întâlni prietenii
n-am habar dar noaptea
îmi amintesc uneori
de actul de proprietate
pe Selena (parcela 4538 craterul Cambuss)
și de pe harta aferentă aflu
că-s vecin cu
un actor mort de curând
și care odinioară mi-a recitat poeme
actul sosit prin poștă de ziua mea de naștere
farsă ori adevăr nu m-am obosit să aflu
căci oricum nutresc speranța
că ne vom mai întâlni cândva
și de ce n-ar fi pe astrul nopții pământene
de ce alergătorule basketbalistule schiorule
ori chiar tu necunoscutule
ce mi-ai făcut acest dar straniu
n-am rămâne zâmbind stânjeniți ca un
creion bont lângă alt creion bont
în nesfârșita imponderabila zi selenară
Rocada
Grăbit las totul la o parte
strada mea e scurtă
nu mai mult de 100 de metri
o parcurg în zece minute
ajung la colț
intru la megaimage
cumpăr ce cumpăr și când să ies plouă
ce să fac cu bastonul
n-am învățat nimic de la tata
care folosea umbrela
în chip de baston
asta nici măcar nu-i poezie
ci apă de ploaie dar a stat
alte timpuri aruncă alte umbre
în mâna mea plasa ușoară
m-aș mai plimba
prin aer sunt unele sunete care-mi plac
e totul gata acolo pe cer
mâna prietenoasă a unui nor
mă apucă
și mă duce pe tot alte străzi
către o aniversare
necunoscută
vivat congenerilor vivat
cu norul mână-n mână
voi prezida conclavul
voi face rocada
bastonului cu umbrela
zâmbește tată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu