8. /31 OCTOMBRIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

12. MARI ORCHESTRE - HENRY MANCINI

HENRY MANCINI

Henry Mancini ( / m æ n ˈ s iː n i / man- SEE -nee ; născut Enrico Nicola Mancini , italiană: [enˈriːko niˈkɔːla manˈtʃiːni] ; 16 aprilie 1924 – 14 iunie 1994) ^[1] a fost un compozitor american, dirijor, aranjor, pianist și flautist. Adesea citat drept unul dintre cei mai mari compozitori din istoria filmului, ^[2]^[3] a câștigat patru premii Oscar , un Glob de Aur și douăzeci de premii Grammy , plus un premiu Grammy pentru întreaga viață în 1995.

Henry Mancini
Mancini c. 1970
Informații generale
Numele de naștere	Enrico Nicola Mancini
Născut	16 aprilie 1924 Cleveland , Ohio, SUA
Decedat	14 iunie 1994 (în vârstă de 70 de ani) Los Angeles, California, SUA
genuri	Partituri de film usor de ascultat jazz
Ocupație(e)	Compozitor compozitor aranjator conductor
Instrument(e)	pian, piccolo
ani activi	1946–1994


Semnătură

Lucrările sale includ tema și coloana sonoră pentru serialul de televiziune Peter Gunn , precum și muzica pentru seria de filme The Pink Panther (" The Pink Panther Theme ") și " Moon River " din Breakfast at Tiffany's . Muzica de la Peter Gunn a câștigat premiul Grammy inaugural pentru Albumul anului . Mancini s-a bucurat de o lungă colaborare în compunerea de partituri de film pentru regizorul de film Blake Edwards . Mancini a marcat, de asemenea, un single de succes numărul 1 în timpul erei rock la Hot 100 : aranjamentul și înregistrarea lui „ Love Theme fromRomeo și Julieta au petrecut două săptămâni în vârf, începând cu săptămâna care s-a încheiat pe 28 iunie 1969.

TinereţeEditați | ×

Henry Mancini s-a născut Enrico Nicola Mancini în cartierul Little Italy din Cleveland și a crescut în West Aliquippa, Pennsylvania , lângă Pittsburgh . ^[4]^[5] Ambii părinți au fost imigranți italieni. Originar din Scanno, Abruzzo , tatăl său Quintiliano "Quinto" Mancini a fost muncitor la Jones and Laughlin Steel Company și muzician amator care a venit pentru prima dată în SUA ca adolescent în jurul anului 1910. ^[6]^[7] Mama sa Anna ( născută Pece ). ) a venit în SUA din Forlì del Sannio în copilărie. ^[6]

La vârsta de opt ani, Mancini a început să învețe piccolo . ^[8]^[9] Mancini a spus că auzirea partiturii lui Rudolph G. Kopp din filmul lui Cecil B. DeMille din 1935 , Cruciadele , l-a inspirat să urmeze compoziția muzicală de film, în ciuda dorințelor tatălui său ca el să devină profesor. ^[10]^[11]

Mai târziu a studiat pianul și aranjamentul orchestral sub dirijorul lui Max Adkins , concertist și dirijor de la Stanley Theatre (acum Benedum Center ). Nu numai că Mancini a produs aranjamente pentru trupele de la Stanley Theatre, dar a scris și unul pentru Benny Goodman , un lider de trupă în ascensiune, prezentat lui de Adkins. ^[5]^[12] Potrivit biografului Mancini, John Caps, tânărul Mancini „a preferat aranjarea muzicii oricărui tip de interpretare muzicală, dar dezmembrarea unei mazurcă Chopin sau a sonatei Schumann pentru a o cânta l-a ajutat să vadă... cum puzzle-ul de formă, metru, melodie, armonie și contrapunct fuseseră rezolvate de compozitorii anteriori.” ^[13]

După ce a absolvit Liceul Aliquippa în 1942, Mancini a urmat pentru prima dată Institutul de Tehnologie Carnegie (acum Universitatea Carnegie Mellon ) din Pittsburgh. ^[14]^[15] Mai târziu în acel an, Mancini s-a transferat la Juilliard School of Music din New York, după o audiție de succes în care a interpretat o sonată pentru Beethoven și o improvizație pe „ Noapte și zi ” de Cole Porter . ^[16]^[5]Deoarece a putut să urmeze cursuri de orchestrație și compoziție doar în al doilea an, Mancini a studiat doar pianul în primul an la Juilliard, într-o condiție numită de Caps „fără scop și oprimat – foarte departe de mediul protector favorabil al lui Adkins”. ^[17]

După ce a împlinit 18 ani, Mancini s-a înrolat în Forțele Aeriene ale Armatei Statelor Unite în 1943. În timpul pregătirii de bază în Atlantic City, New Jersey , a cunoscut muzicieni recrutați de Glenn Miller . Datorită unei recomandări a lui Miller, Mancini a fost repartizat mai întâi în Banda a 28-a Forțelor Aeriene, înainte de a fi redistribuit în străinătate la Brigada 1306 a Inginerilor din Franța. În 1945, a contribuit la eliberarea lagărului de concentrare Mauthausen-Gusen din Austria. ^[16]

CarierăEditați | ×

Proaspăt externat, Mancini a intrat în industria muzicală. În 1946, a devenit pianist și aranjor pentru nou-reformata Glenn Miller Orchestra , condusă de „Everyman” Tex Beneke . După cel de-al Doilea Război Mondial, Mancini și-a extins abilitățile în compoziție, contrapunct, armonie și orchestrație în timpul studiilor de deschidere cu compozitorii Ernst Krenek și Mario Castelnuovo-Tedesco . ^[18]

În 1952, Mancini sa alăturat departamentului de muzică al Universal-International . În următorii șase ani, a contribuit cu muzică la peste 100 de filme, în special Creature from the Black Lagoon , The Creature Walks Among Us , It Came from Outer Space , Tarantula , This Island Earth , The Glenn Miller Story (pentru care a primit prima nominalizare la Oscar), Povestea lui Benny Goodman și Touch of Evil a lui Orson Welles . În acest timp, a scris și câteva cântece populare. Primul său hit a fost un single de Guy Lombardoși canadienii săi regali intitulați Nu te voi lăsa să ieși din inima mea .

Mancini a părăsit Universal-International pentru a lucra ca compozitor/aranjator independent în 1958. Curând după aceea, a realizat muzica pentru serialul de televiziune Peter Gunn ^[9] pentru scriitorul/producătorul Blake Edwards . Aceasta a fost geneza unei relații în care Edwards și Mancini au colaborat la 30 de filme de-a lungul a 35 de ani. Alături de Alex North , Elmer Bernstein , Leith Stevens și Johnny Mandel , Henry Mancini a fost un pionier al includerii elementelor de jazz în filmele orchestrale romantice târzii și în scorurile TV predominante la acea vreme. Scorurile lui Mancini pentru Blake Edwards au inclus Micul dejun la Tiffany's (cu standardul „ Moon River ”) ^[9]și Days of Wine and Roses (cu piesa din titlu, „ Zilele vinului și trandafirilor ”), precum și Experiment in Terror , The Pink Panther (și toate continuările sale), The Great Race , The Party , 10 (inclusiv „ Este ușor de spus") și Victor Victoria . Un alt regizor cu care Mancini a avut un parteneriat de lungă durată a fost Stanley Donen ( Charade , Arabesque , Two for the Road ). Mancini a compus și pentru Howard Hawks ( Man's Favourite Sport? , Hatari! – care includea "Baby Elephant Walk "), Martin Ritt ( The Molly Maguires ), Vittorio de Sica ( Floarea soarelui ), Norman Jewison ( Gaily, Gaily ), Paul Newman ( Uneori o mare noțiune , The Glass Menagerie ) , Stanley Kramer ( Oklahoma Crude ), George Roy Hill ( The Great Waldo Pepper ), Arthur Hiller ( Silver Streak ), ^[19] Ted Kotcheff ( Who is Killing the Great Chefs of Europe?), si altii. Partitura lui Mancini pentru filmul Alfred Hitchcock Frenzy (1972) în orgă Bachian andante, pentru orgă și orchestră de coarde a fost respinsă și înlocuită cu opera lui Ron Goodwin .

Mancini a marcat multe filme TV, inclusiv The Moneychangers , The Thorn Birds și The Shadow Box . A scris multe teme de televiziune, inclusiv Mr. Lucky (cu John Vivyan și Ross Martin în rolurile principale ), ^[20]NBC Mystery Movie , ^[21]Tic Tac Dough (versiunea 1990), ^[22]Once Is Not Enough și What's Happening!! În sezonul de televiziune 1984–85, patru seriale au prezentat teme originale Mancini: Newhart , Hotel , Remington Steele și Ripley's Believe It or Not. Mancini a compus și tema „Viewer Mail” pentru Late Night with David Letterman . ^[21] Mancini a compus tema pentru NBC Nightly News , folosită începând cu 1975, iar o altă temă de către el, intitulată Salute to the President, a fost folosită de NBC News pentru acoperirea alegerilor (inclusiv primare și convenții) din 1976 până în 1992. Președintele a fost publicat doar într-un aranjament de formație școală, deși Mancini l-a interpretat frecvent cu orchestre simfonice în turneele sale de concerte.

Cântecele cu muzică de Mancini au fost elementele de bază ale formatului radio ușor de ascultat din anii 1960 până în anii 1980. Pentru agenții de publicitate, stilul lui Mancini simboliza vocea strălucitoare, încrezătoare și ospitalieră a burghezilor, inspirată de epoca idealistă Kennedy a anilor 1960. ^[23] Unii dintre artiștii care au înregistrat melodii lui Mancini includ Andy Williams , Paul Anka , Pat Boone , Anita Bryant , Jack Jones , Frank Sinatra , Perry Como , Connie Francis , Eydie Gorme , Steve Lawrence , Trini Lopez , George Maharis ,Johnny Mathis , Jerry Vale , Ray Conniff , Quincy Jones , The Lennon Sisters , Lettermen , Herb Alpert , Eddie Cano , Frank Chacksfield , Warren Covington , Sarah Vaughan , Shelly Manne , James Moody , Percy Faith , Ferrante & Teicher , Horst Jankowski Andre Kostelanetz , Peter Nero , Liberace , Mantovani , Tony Bennett ,Julie London , Wayne Newton , Arthur Fiedler , agent secret și Boston Pops Orchestra , Peggy Lee și Matt Monro . Cvartetul Anita Kerr a câștigat un premiu Grammy (1965) pentru albumul lor We Dig Mancini , un cover al cântecelor sale. Lawrence Welk l -a considerat pe Mancini foarte mare și a prezentat frecvent muzica lui la Lawrence Welk Show (Mancini a făcut cel puțin două apariții în emisiune). Mancini și-a găzduit pentru scurt timp propriul show TV de varietate muzicală într-un format similar cu cel al lui Welk, The Mancini Generation , care a fost difuzat în sindicare în timpul sezonului 1972–73. ^[24]

Mancini a înregistrat peste 90 de albume, în stiluri variind de la big band până la clasic ușor până la pop . Opt dintre aceste albume au fost certificate de aur de către Asociația Industriei Înregistrărilor din America . A avut un contract de 20 de ani cu RCA Victor , rezultând 60 de albume comerciale care l-au făcut un nume cunoscut printre artiștii muzicii ușor de ascultat. Primele înregistrări ale lui Mancini din anii 1950 și începutul anilor 1960 au fost de jazz; cu succesul lui Peter Gunn , Mr. Lucky și Breakfast at Tiffany's, Mancini a trecut la înregistrarea în primul rând propria sa muzică în albume de discuri și coloane sonore de film. (Relativ puțină din muzica sa a fost scrisă pentru înregistrări în comparație cu cantitatea care a fost scrisă pentru film și televiziune.) Începând cu aranjamentul său de succes din 1969 din A Time for Us de Nino Rota (ca singura sa intrare în top 10 Billboard Hot 100 , No. 1 hit „Tema de dragoste de la Romeo și Julieta ”) și albumul său de însoțire A Warm Shade of Ivory , Mancini a început să funcționeze mai mult ca solist la pian și artist ușor de ascultat, înregistrând muzică scrisă în principal de alte persoane. În această perioadă, pentru două dintre cele mai bine vândute albume ale sale, i s-a alăturat virtuozul trompetei și liderul trupei The Tonight Show, Doc Severinsen ..

Printre partiturile orchestrale ale lui Mancini se numără ( Lifeforce , The Great Mouse Detective , Sunflower , Tom and Jerry: The Movie , Molly Maguires , The Hawaiians ) și teme mai întunecate ( Experiment in Terror , The White Dawn , Wait Until Until Dark , The Night Visitor ).

Mancini a fost, de asemenea, concertist, dirijând peste cincizeci de angajamente pe an, rezultând peste 600 de spectacole simfonice în timpul vieții sale. A dirijat aproape toate orchestrele simfonice de top din lume, inclusiv Orchestra Simfonică din Londra , Filarmonica Israel , Boston Pops , Filarmonica din Los Angeles și Orchestra Filarmonică Regală . Unul dintre preferatii lui a fost Orchestra din Minnesota , unde a debutat în suita Thorn Birds în iunie 1983. A apărut în 1966, 1980 și 1984 în spectacole de comandă pentru Familia Regală Britanică.. De asemenea, a făcut turnee de mai multe ori cu Johnny Mathis și, de asemenea, cu Andy Williams, care amândoi cântaseră multe dintre melodiile lui Mancini; Mathis și Mancini au colaborat la albumul din 1986 The Hollywood Musicals . În 1987 a condus un concert de caritate improvizat la Londra în sprijinul Children In Need . Concertul a inclus Uvertura din 1812 a lui Ceaikovski cu acompaniament de artificii peste râul Tamisa .

CameuriEditați | ×

Cu puțin timp înainte de moartea sa, în 1994, a făcut o apariție unică în primul sezon al serialului sitcom Frasier , ca pacient la emisiunea de radio a Dr. Frasier Crane. Mancini a exprimat vocea personajului Al, care vorbește cu un ton melancolic și urăște sunetul propriei voci, în episodul „Ghici cine vine la micul dejun?” ^[25] La câteva momente după încheierea cameo-ului lui Mancini, emisiunea radio a lui Frasier joacă „Moon River”.

De asemenea, Mancini a avut o interpretare necreditată ca pianist în filmul Gunn din 1967 , versiunea cinematografică a serialului Peter Gunn , a cărui partitură a compus-o.

În desenul animat Pink Panther din 1966 , Pink, Plunk, Plink , pantera a preluat o orchestră și a continuat să conducă tema lui Mancini pentru serial. La final, lovitura a trecut la acțiune live rare, iar Mancini a fost văzut singur aplaudând în public. Mancini a făcut, de asemenea, o scurtă apariție în secvența titlului din 1993, Son of the Pink Panther , permițându-i panterei să-l conducă pe Bobby McFerrin în interpretarea piesei tematice a filmului.

Moartea și moștenireaEditați | ×

Mancini a murit de cancer pancreatic în Los Angeles pe 14 iunie 1994. ^[11] În acel moment lucra la versiunea de scenă a lui Victor/Victoria pe Broadway , pe care nu a văzut-o niciodată pe scenă. Lui Mancini i-a supraviețuit soția sa de 43 de ani, cântăreața Virginia „Ginny” O’Connor, cu care a avut trei copii. Ea a murit pe 25 octombrie 2021, la vârsta de 97 de ani. ^[26]

Se întâlniseră în timp ce amândoi erau membri ai orchestrei Tex Beneke, imediat după al Doilea Război Mondial. În 1948, doamna Mancini a fost unul dintre fondatorii Societății Cântăreților , o organizație non-profit care aduce beneficii sănătății și bunăstării cântăreților profesioniști din întreaga lume.

Una dintre fiicele gemene ale lui Mancini, Monica Mancini , este o cântăreață profesionistă; sora ei Felice conduce Fundația Mr. Holland's Opus (MHOF). Fiul său Christopher este editor și promotor muzical în Los Angeles.

Henry Mancini a creat o bursă la UCLA și unele dintre bibliotecile și lucrările sale sunt arhivate în biblioteca muzicală de la UCLA, cu materiale suplimentare păstrate la Biblioteca Congresului. ^{[ necesită citare ]}

În 1996, Institutul Henry Mancini, o academie pentru tineri profesioniști în muzică, a fost fondată de Jack Elliott în onoarea lui Mancini, iar mai târziu a fost sub conducerea compozitorului-dirijor Patrick Williams . Cu toate acestea, la mijlocul anilor 2000, institutul nu a putut să se susțină singur și și-a închis porțile la 30 decembrie 2006. ^[27] Fundația Societății Americane a Compozitorilor, Autorilor și Editorilor (ASCAP) „Henry Mancini Music Scholarship” a fost acordată anual. din 2001.

În 2005, Academia de Arte Henry Mancini a fost deschisă ca o divizie a Centrului de Arte Spectacole din Lincoln Park. Centrul este situat în Midland, Pennsylvania, la câteva minute de orașul natal al lui Mancini, Aliquippa. Academia de Arte Henry Mancini este un program de arte spectacolului de seară și de weekend pentru copii de la pre-K până la clasa a 12-a, cu unele clase disponibile și pentru adulți. Programul include lecții de dans, voce, teatru muzical și instrumente.

Institutul American de Film a clasat melodiile lui Mancini " Moon River " pe locul 4 și " Days of Wine and Roses " pe locul 39 pe lista celor mai grozave cântece și partitura sa pentru The Pink Panther pe locul 20 pe lista celor mai bune partituri de film . . Scorurile sale pentru Breakfast at Tiffany's (1961), Charade (1963), Hatari! (1962), Touch of Evil (1958) și Wait Until Dark (1967) au mai fost nominalizate pe listă.

PremiiEditați | ×

Mancini a fost nominalizat la 72 de premii Grammy și a câștigat 20. ^[28] A fost nominalizat la 18 premii Oscar și a câștigat patru. ^[29] A câștigat, de asemenea, un Glob de Aur și a fost nominalizat la două premii Emmy.

În 1961, Mancini a câștigat două premii Academiei, unul pentru „Moon River” pentru cel mai bun cântec original și unul pentru cel mai bun punctaj muzical pentru un film dramatic sau de comedie pentru filmul Breakfast at Tiffany's . În 1962, a câștigat din nou cel mai bun cântec original, de data aceasta pentru „Days of Wine and Roses”. A câștigat din nou cea mai bună muzică originală în 1982 pentru filmul Victor/Victoria . ^[9]

În 1989, Mancini a primit Plata de Aur al Academiei Americane de Realizări . ^[30]^[31]

În 1997, Mancini a primit titlul de doctor onorific în muzică de la Berklee College of Music . ^[32]

La 13 aprilie 2004, Serviciul Poștal al Statelor Unite l-a onorat pe Mancini cu o ștampilă comemorativă de treizeci și șapte de cenți. Ștampila a fost pictată de artistul Victor Stabin și îl arată pe Mancini dirijând în fața unei liste cu unele dintre temele sale de film și TV. ^[33]

DiscografieEditați | ×

Hit singleEditați | ×

Lista single-urilor, cu pozițiile selectate în top
Titlu	An	Poziții de vârf pe diagrame
Titlu	An	S.U.A.	CB	SUA AC	AUS ^[34]	Marea Britanie ^[1]^[35]
„Domnule norocos”	1960	21	20	—	—	—
"Timp mare"	1960	—	—	—	—	—
„Tema din Marele impostor ”	1961	90	87	—	—	—
„ Râul Lună ”	1961	11	5	1 ^[36]	—	44
„Experiment în teroare”	1962	—	—	—	—	—
„Temă de la Hatari! ”	1962	95	89	—	—	—
„ Zilele vinului și trandafirilor ”	1963	33	29	10	—	—
„Conducta Banzai”		93	98	—	—	—
" Șaradă "		36	43	15	—	—
„ Tema Pantera Roz ”	1964	31	54	10	—	—
"O împușcătură în întuneric"		97	—	—	—	—
„ Dragă inimă ”		77	39	14	—	—
"Cat de curand"		—	—	—	—	10
„Arborele iubitului”	1965	—	89	23	—	—
"La Raspa"		—	—	—	—	—
„Moment în moment”		—	—	27	—	—
„ Hawaii (temă principală) ”	1966	—	—	6	—	—
„ Doi pentru drum ”	1967	—	—	17	—	—
„Așteptați până la întuneric”	1967	—	—	4	—	—
„Norma La De Guadalajara”	1968	—	—	21	—	—
„Un bărbat, un cal și o armă”	1968	—	—	36	—	—
„ Tema de dragoste din Romeo și Julieta ”	1969	1 ^[37]	1 ^[38]	1	10	—
"Moonlight Sonata"		87	96	15	—	—
„Nu sunt destule pentru a merge în jur”		—	—	39	—	—
„Tema din Z (Viața continuă)”	1970	—	—	17	—	—
„Tema din The Molly Maguires ”		—	—	—	—	—
"Draga Lili"		—	—	26	—	—
"Poveste de dragoste"	1971	13	11	2	21	—
„Tema din județul Cade ”	1972	—	—	14	—	42
„Temă de la Nicholas și Alexandra”		—	—	—	—	—
„Temă din generația Mancini”		—	—	38	—	—
„ Toți copiii lui ” (cu Charley Pride )		92	95	—	—	—
„Oklahoma Crude”	1973	—	—	38	—	—
„Hangin’ Out” (cu cei șapte mucegai)	1974	—	—	21	—	—
„O dată nu este de ajuns”	1975	—	—	45	—	—
„Simfonia Africană”	1976	—	—	40	—	—
„Vânt fierbinte lent”	1976	—	—	38	—	—
„Tema din Îngerii lui Charlie ”	1977	45	73	22	—	—
„Boleroul lui Ravel”	1980	—	59	—	76	—
„ Tema Thornbirds ”	1984	—	—	—	—	23
„—” denotă un titlu care nu s-a clasat sau nu a fost lansat pe acel teritoriu.

AlbumeEditați | ×

Versatilul Henry Mancini ( Liberty LST-7121, 1957)
Sousa în stereo ( Warner Bros. BS-1209, 1958)
March Step in Hi-Fi (Warner Bros. BS-1312, 1959)
Muzica de la Peter Gunn ( RCA Victor LSP-1956, 1959)
Mai multă muzică de la Peter Gunn (RCA Victor LSP-2040, 1959)
The Mancini Touch (RCA Victor LSP-2101, 1959)
The Blues and the Beat (RCA Victor LSP-2147, 1960)
Muzica de la Mr. Lucky , (RCA Victor LSP-2198, 1960)
Combo! (RCA Victor LSP-2258, 1960)
Mr. Lucky Goes Latin (RCA Victor LSP-2360, 1961)
Omul nostru la Hollywood (RCA Victor LSP-2604, 1963)
Unic Mancini (RCA Victor LSP-2692, 1963)
The Best of Mancini [compilație] (RCA Victor LSP-2693, 1964)
Mancini îl joacă pe Mancini ( RCA Camden CAS-2158)
Favoritul tuturor (RCA Camden CXS-9034)
Sunetul de concert al lui Henry Mancini (RCA Victor LSP-2897, 1964)
Dear Heart (Și alte cântece despre dragoste) (RCA Victor LSP-2990, 1965)
Sunetul latin al lui Henry Mancini (RCA Victor LSP-3356, 1965)
Cântecele Premiului Academiei (RCA Victor LSP-6013, 1966)
Un Crăciun fericit Mancini (RCA Victor LSP-3612, 1966)
Mancini '67: The Big Band Sound of Henry Mancini (RCA Victor LSP-3694, 1967)
Muzica din Hawaii (RCA Victor LSP-3713, 1967)
Bis! Mai multe din sunetul de concert al lui Henry Mancini (RCA Victor LSP-3887, 1967)
Sunetul Mancini (RCA Victor LSP-3943, 1968)
Marea trupă latină a lui Henry Mancini (RCA Victor LSP-4049, 1968)
Debut! Henry Mancini dirijorând prima înregistrare a Philadelphia Orchestra Pops ( RCA Red Seal LSC-3106, 1969)
A Warm Shade of Ivory (RCA Victor LSP-4140, 1969)
Six Hours Past Sunset (RCA Victor LSP-4239, 1969)
Țara Mancini (RCA Victor LSP-4307, 1970)
Tema din „Z” și alte muzici de film (RCA Victor LSP-4350, 1970)
Mancini interpretează tema din „Love Story” (RCA Victor LSP-4466, 1970)
Acesta este Henry Mancini [compilație] (RCA Victor VPS-6029, 1970)
Concert Mancini (RCA Victor LSP-4542, 1971)
Alama pe fildeș cu Doc Severinsen (RCA Victor LSP-4629, 1972)
Ecran mare - Ecran mic (RCA Victor LSP-4630, 1972)
Muzică din serialul „The Mancini Generation” (RCA Victor LSP-4689, 1972)
Alama, fildeș și corzi cu Doc Severinsen (RCA APL1-0098, 1973)
Country Gentleman (RCA APL1-0270, 1974)
Hangin' Out (RCA CPL1-0672, 1974)
Pure Gold [compilație] (RCA ANL1-0980, 1975)
Suflet simfonic (RCA APL1-1025, 1975)
The Cop Show Themes (RCA Victor APL1-1896, 1976)
Îngerii lui Mancini (RCA CPL1-2290, 1977)
Theme Scene (RCA APL1-3052, 1978)
În roz cu James Galway (RCA Red Seal RCD1-5315, 1984)
Muzicalele de la Hollywood cu Johnny Mathis ( Columbia CK-40372, 1986)
As Time Goes By și alte cântece clasice de dragoste de film (RCA Victor 09026-60974-2, 1992)

BaleturiEditați | ×

Coffee House (1959), scris pentru Gene Kelly Show

Coloane sonoreEditați | ×

Notă: Cele mai multe partituri ale lui Mancini nu au fost lansate pe albumele cu coloana sonoră LP. Albumele sale de muzică pentru filmele TV nu erau albume cu coloană sonoră, ci se intitulează „Muzica din...” sau „Muzica din film...”. El și-a păstrat în mod obișnuit drepturile asupra muzicii sale. Contractele lui Mancini i-au permis să-și lanseze propriile albume pentru care a rearanjat partitura în aranjamente mai potrivite pentru ascultare în afara contextului filmului/teatrului. Scorurile reale ale filmelor care foloseau jucători de la sindicatele de la Hollywood care înregistrau în baza unor contracte majore de studiouri cinematografice au fost costisitoare pentru a fi lansate pe LP (de exemplu, coloana sonoră pentru Our Man Flint(nu o partitură Mancini) a costat cu 1 dolar mai mult decât alte albume LP ale zilei). Multe albume cu coloană sonoră obișnuiau să pretindă „Colona sonoră originală” sau cuvinte în acest sens, dar nu erau neapărat înregistrările coloana sonoră reală. Aceste albume au fost de obicei înregistrate cu o orchestră mai mică decât cea folosită pentru scorul propriu-zis (de exemplu: partitura lui Dimitri Tiomkin pentru The Alamo ). Cu toate acestea, mulți muzicieni de la Hollywood au fost prezentați pe albumele lui Mancini înregistrate în studiourile de înregistrări de la Hollywood ale RCA și pe albumele false „Original Soundtrack”. În cele din urmă, unele dintre partiturile sale și partiturile false „Original Soundtrack” ale numeroși compozitori au fost lansate în CD-uri în ediție limitată.